1

Dezvoltarea integrată durabilă a așezărilor Lector univ. dr. Andreea-Loreta Cercleux

Dezvoltarea durabilă – evoluția conceptului

• Raportul din 1972 al Clubului de la Roma intitulat Limitele creşterii (Raportul Meadows): evoluţiile economice şi sociale ale statelor lumii şi ale omenirii în ansamblu nu mai pot fi separate de consecinţele activităţii umane asupra cadrului natural;

• Conferinţa ONU asupra Mediului de la Stockholm, 1972: sunt analizate raporturile dintre om şi mediul natural;

• În Strategia Mondială pentru Conservare (elaborată de Uniunea Mondială pentru Conservare, Fondul Mondial pentru Viaţa Sălbatică şi Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu) din 1980 este introdus pentru prima dată termenul de dezvoltare durabilă, prin care dezvoltarea societăţii este concepută numai în condiţiile conservării judicioase a resurselor naturale;

• Lucrările Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare din 1985 - Raportul prezentat în 1987 de G. H. Bruntdland şi intitulat Viitorul nostru comun – a oferit prima definiţie acceptată a dezvoltării durabile ca fiind „o dezvoltare care satisface nevoile generaţiei actuale fără a compromite şansele viitoarelor generaţii de a-şi satisface propriile nevoi”.

• Conferinţa Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă de la Rio de Janeiro (1992) - Agenda 21 și Agenda Locală 21 ;

• Sesiunea Specială a Adunării Generale ONU şi adoptarea Obiectivelor Mileniului (2000); • Conferinţa Mondială pentru Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg (2002).

Dezvoltarea durabilă pentru U.E. • Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv politic al Uniunii Europene începând cu anul 1997,

prin includerea sa în Tratatul de la Maastricht. • În anul 2001, Consiliul European de la Goteborg a adoptat Strategia de Dezvoltare Durabilă

a Uniunii Europene, căreia i-a fost adăugată o dimensiune externă la Barcelona, în anul 2002. • În anul 2005, Comisia Europeană a demarat un proces de revizuire a Strategiei, publicând o

evaluare critică a progreselor înregistrate după 2001, care punctează şi o serie de direcţii de acţiune de urmat în continuare. Documentul a evidenţiat şi unele tendinţe nesustenabile, cu efecte negative asupra mediului înconjurător, care pot afecta dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene (schimbările climatice, ameninţările la adresa sănătăţii publice, sărăcia şi excluziunea socială, epuizarea resurselor naturale şi erodarea biodiversităţii).

• În iunie 2005, şefii de state şi guverne ai ţărilor Uniunii Europene adoptă o Declaraţie privind liniile directoare ale dezvoltării durabile (ce încorporează Agenda de la Lisabona revizuită pentru creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă, drept o componentă esenţială a obiectivului atotcuprinzător al dezvoltării durabile).

• În decembrie 2005 Comisia Europeană prezintă o propunere de revizuire a Strategiei de la Goteborg din 2001.

• La 9 iunie 2006, se adoptă Strategia de Dezvoltare Durabilă reînnoită pentru o Europă extinsă. Obiectivul general: îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii pentru generaţiile prezente şi viitoare prin crearea unor comunităţi sustenabile, capabile să gestioneze şi să folosească resursele în mod eficient şi să valorifice potenţialul de inovare ecologică şi socială al economiei în vederea asigurării prosperităţii, protecţiei mediului şi coeziunii sociale.

Dezvoltarea durabilă în România • Anii 1990: apar numeroase organizaţii non-guvernamentale şi chiar partide politice ecologiste,

similare celor existente în ţările Europei Occidentale; se creează instituţii axate pe problematica de mediu (minister, comisii parlamentare) şi se emit primele acte de legislaţie primară şi secundară în domeniu.

• În perioada 1997-1999 a fost elaborată prima Strategie Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, care a oferit cadrul conceptual şi metodologia de consultare a factorilor interesaţi pentru implementarea programului Agenda Locală 21 într-un număr de circa 40 de municipalităţi şi judeţe.

• După ianuarie 2007: Strategia din 1999 a format obiectul unei raportări interimare către Comisia Europeană asupra aplicării obiectivelor dezvoltării durabile.

2

• Tratatul de Aderare România – Uniunea Europeană, semnat la 25 aprilie 2005, şi protocoalele anexate cuprind angajamentele concrete ale României de transpunere în practică a întregului acquis comunitar şi prevăd unele decalări ale termenelor de implementare ale unor obligaţii de mediu (până în 2015 pentru instalaţiile industriale cu grad ridicat de poluare, 2016 pentru depozitele municipale de deşeuri, 2018 pentru extinderea sistemelor urbane de colectare şi tratare a apelor uzate).

• Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 (PND) a reprezentat documentul de planificare strategică şi programare financiară multianuală care a orientat şi stimulat dezvoltarea economică şi socială a ţării în concordanţă cu principiile Politicii de Coeziune a Uniunii Europene. Planul stabileşte drept obiectiv global reducerea cât mai rapidă a disparităţilor de dezvoltare socio-economică dintre România şi celelalte state membre ale Uniunii Europene şi detaliază obiectivele specifice ale procesului pe 6 direcţii prioritare care integrează direct şi/sau indirect cerinţele dezvoltării durabile pe termen scurt şi mediu.

Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 (PND) Direcţii prioritare

• Creşterea competitivităţii şi dezvoltării economiei bazate pe cunoaştere; • Aducerea la standarde europene a infrastructurii de bază; • Protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului; • Perfecţionarea şi utilizarea mai eficientă a capitalului uman; • Dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în sectorul agricol, silvic şi piscicol; • Diminuarea disparităţilor de dezvoltare între regiuni şi în interiorul acestora se referă și la

dezvoltarea rurală integrată și regenerarea zonelor urbane afectate de restructurarea industrială.

Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013 • A fost aprobat de Comisia Europeană la 25 iunie 2007 și stabileşte priorităţile de intervenţie

ale Instrumentelor Structurale ale UE (Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune) în cadrul politicii de coeziune economică şi socială, realizând legătura între priorităţile PND 2007-2013 şi cele ale UE: Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea 2007-2013 şi Strategia Lisabona revizuită.

• CSNR prezintă situaţia socio-economică a României la momentul aderării, analiza punctelor tari şi slabe, a oportunităţilor şi ameninţărilor (SWOT), viziunea strategică şi sinteza Programelor Operaţionale Sectoriale (POS) şi a Programului Operaţional Regional (POR) ce urmează a fi implementate în cadrul obiectivului de convergenţă.

Dezvoltarea integrată – istoric conceptual Carta europeană a amenajării teritoriului (Carta de la Torremolinos) adoptată la 20 mai 1983 - Conferinţa europeană a miniştrilor responsabili cu amenajarea teritoriului, Consiliul Europei: unul dintre obiective este planificarea integrată a “sistemelor terestre-marine”. Schema de dezvoltare a spaţiului comunitar (SDSC) - Spre o dezvoltare spaţială echilibrată şi durabilă a teritoriului Uniunii Europene, aprobată la Consiliul informal al Miniştrilor responsabili de amenajarea teritoriului la Potsdam, mai 1999, Comisia europeană:

• dezvoltarea integrată a zonelor costiere, în politicile de mediu, abordarea integrată a politicilor comunitare, politica de dezvoltare integrată a mediului rural – LEADER, Programul demonstrativ pentru amenajarea integrată a zonelor costiere – AIZC etc.

• Planificarea şi gestiunea coordonată şi integrată a infrastructurilor în scopul limitării investiţiilor ineficiente (de ex., realizarea inutilă de căi de comunicaţie paralele) şi asigurarea unei utilizări eficiente a infrastructurilor de transport existente.

• Menţinerea şi dezvoltarea resurselor naturale necesită strategii integrate de dezvoltare şi modele de planificare adecvată, precum şi forme de gestionare adaptate.

• Dezvoltarea de strategii integrate pentru protecţia patrimoniului cultural ameninţat sau degradat.

• Prin iniţiativa comunitară INTERREG II C, UE a lansat din 1996 o abordare inovatoare pentru politica integrată de dezvoltare spaţială la scară transnaţională.

• Programe integrate şi multisectoriale de refacere economică şi de dezvoltare a cartierelor urbane defavorizate.

3

Mediul urban Dezvoltarea spaţială policentrică şi noua relaţie, oraş – mediu rural

• Dezvoltarea unui sistem urban policentric şi echilibrat şi întărirea parteneriatului între spaţiul urban şi rural, pentru a depăşi astfel clivajul, încă neadaptat, între sat şi oraş.

• Promovarea de scheme de transport şi comunicaţii integrate, care să favorizeze dezvoltarea policentrică a teritoriului UE.

• Dezvoltarea durabilă a oraşelor oferă numeroase ocazii “de a gândi global şi a acţiona local “. Conferinţa Naţiunilor Unite de la Rio şi Istanbul (Habitat 2) au pus bazele unor măsuri de interes mondial, aplicabile la nivel naţional şi local. O strategie multisectorială şi integrată de dezvoltare urbană este cea mai bună modalitate de a realiza opţiunile politice ce se înscriu în cadrul Agendei 21 şi Agendei Habitat.

• Este esenţial să se administreze inteligent şi precaut resursele ecosistemului urban. Aceasta implică o abordare integrată bazată pe circuite închise pentru resursele naturale, energie şi deşeuri, cu scopul de a diminua poluarea impusă mediului.

• Abordarea integrată a planificării transporturilor înseamnă diminuarea dependenţei de maşina individuală şi promovarea unor modalităţi de transport alternative (transport public, biciclete).

• Nu este totuşi posibilă o rezolvare a problemelor urbane izolat de contextul spaţial. Dimpotrivă, trebuie favorizate măsurile care tratează centrele urbane ca părţi ale unui teritoriu regional mai larg. Această abordare integrată va trebui dezvoltată în continuare în cadrul viitoarei generaţii de intervenţii structurale… La abordarea integrată concură şi principiul parteneriatului, care integrează în procesul deciziilor toţi factorii interesaţi la nivel regional, ţinând cont de regulile naţionale şi de practicile în vigoare.

Mediul rural Dezvoltarea endogenă, diversitatea şi performanţa spaţiilor rurale

• Este vorba în primul rând de o viziune integrată care priveşte oraşul şi ruralul ca o unitate spaţială funcţională, caracterizată de inter-relaţii şi dependenţe multiple.

• Un parteneriat activ se manifestă prin cooperare şi coordonare. Pentru ca această cooperare să devină un parteneriat eficace pe termen lung trebuie îndeplinite neapărat unele condiţii:

A) Egalitatea şi independenţa partenerilor; B) Caracterul liber consimţit al parteneriatului; C) Luarea în calcul a diferenţelor de context administrativ; D) Responsabilitate şi interese comune.

• Oraşul şi mediul rural trebuie să urmeze o abordare integrată, pentru că acestea constituie o regiune şi împart împreună responsabilitatea dezvoltării.

Principii directoare pentru dezvoltarea teritorială durabilă a continentului european, Conferinţa europeană a Miniştrilor responsabili cu Amenajarea Teritoriului (CEMAT), Hanovra, 2000; se propun:

• O strategie coerentă de dezvoltare integrată şi echilibrată a continentului european care, bazându-se pe principiile subsidiarităţii şi reciprocităţii, întăreşte competitivitatea, cooperarea şi solidaritatea colectivităţilor locale şi regionale dincolo de frontiere, şi care contribuie astfel la stabilitatea democratică a Europei;

• O strategie pentru o dezvoltare teritorială integrată în Europa Centrală, Adriatică şi Danubiană;

• Strategii integrate care iau în considerație diferitele moduri de transport şi, în acelaşi timp, imperativele amenajării;

• Strategii integrate pentru gestiunea resurselor de apă; • Amenajarea teritoriului și rolul său pentru o gestiune integrată a patrimoniului cultural; • O politică integrată pentru regiunile de munte; • Gestiunea integrată a zonelor de coastă.

Agenda teritorială a Uniunii Europene, Reuniunea Informală a Miniștrilor Europeni Responsabili cu Dezvoltarea Urbană și Coeziunea Teritorială, Leipzig, 24-25 mai 2007 Prevederi:

• O abordare strategică integrată a dezvoltării teritoriale;

4

• Carta de la Leipzig privind oraşele europene durabile vine în completarea preocupărilor exprimate în Agenda teritorială, deoarece face din politica de dezvoltare urbană integrată o misiune cu dimensiuni europene. Prin urmare, politica de dezvoltare urbană integrată şi politicile de coeziune teritorială aduc contribuţii complementare la punerea în practică a scopurilor dezvoltării durabile;

• Pentru satisfacerea cerinţelor de mobilitate într-un teritoriu european policentric, inclusiv ţările învecinate UE, şi consolidarea unui mediu urban este important să se asigure o dezvoltare integrată şi durabilă a sistemelor de transport multimodale.

• Ar trebui elaborate abordări şi strategii comune, transregionale şi integrate, pentru a înfrunta pericolele naturale, a reduce şi a diminua efectele emisiilor de gaze de seră şi a ne adapta la schimbările climatice;

• Pentru a îmbunătăţi eficienţa activităţii de gestionare a riscului şi a orienta în mod adecvat evoluţia strategiilor transeuropene şi transfrontaliere integrate (de exemplu protecţia împotriva inundaţiilor, prevenirea secetei şi a deşertificării, managementul integrat al zonelor costiere şi muntoase, managementul pericolelor tehnologice, îmbunătăţirea previziunilor), acestea din urmă ar trebui adoptate în colaborare cu ţările învecinate şi ar trebui elaborate noi forme de gestionare a riscurilor, în special în zone cu pericole multiple, cum sunt zonele costiere, ţărmurile lacurilor, bazinele maritime şi ale râurilor şi zonele muntoase;

• Este esențială dezvoltarea în continuare a unor reţele de zone naturale valoroase şi de peisaje culturale, pentru a crea o structură verde transeuropeană, integrată şi durabilă, cu coridoare corespunzătoare de legătură între siturile protejate şi alte zone de importanţă europeană şi naţională;

• Politicile de dezvoltare teritorială integrată ar trebui de asemenea consolidate în zonele vulnerabile din punct de vedere ecologic sau cultural din Uniunea Europeană, pentru a răspunde provocării principale, aceea de a reconcilia dezvoltarea economică cu durabilitatea ecologică, socială şi culturală;

• Conturarea unei politici integrate şi durabile în materie de climă şi energie în Uniunea Europeană.

Agenda teritorială a Uniunii Europene 2020 Spre o Europă inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse Un echilibru optim între durabilitate, competitivitate şi coeziunea socială poate fi atins printr-o dezvoltare teritorială integrată. Interdependența dintre zonele urbane şi cele rurale ar trebui recunoscută printr‐o guvernanță integrată şi o planificare bazată pe un amplu parteneriat. Resursele dezvoltării integrate durabile

• capitalul uman: cunoştinţe, abilităţi, capacităţi, creativitate, strategii de adaptare; • capitalul fizic: clădiri, drumuri, reţele etc.; • capitalul natural: sol, aer, apă, floră, faună etc.; • capitalul social: structuri de administrare şi luare a deciziilor, comunitatea, cultura.

Condiții pentru o dezvoltare integrată durabilă a localităților • efortul pentru promovarea politicilor teritoriale (respectiv, avansarea de la o viziune

sectorială la una integralistă); • lărgirea bazei decizionale (prin antrenarea mai multor categorii de actori în procesul de luare

deciziilor); • eficientizarea instituţiilor (implicarea unor instituții complementare care vin în ajutorul celor

deja existente); • descentralizarea bazei decizionale (transferul responsabilităţilor la nivelul autorităţilor locale

cu impact asupra ameliorării cooperării pe orizontală - între comune şi regiuni, de exemplu); • cooperarea dintre sectorul public şi cel privat (în scopul atingerii unui obiectiv comun în

plan decizional). Dezvoltarea rurală integrată este definită drept ansamblul de măsuri – guvernamentale şi neguvernamentale – care au ca scop difuzarea tehnicilor moderne în rândul populaţiilor rurale şi facilitarea adoptării acestora de către cei interesaţi; aceste tehnici vizează creşterea producţiei, a productivităţii şi a veniturilor; ridicarea nivelului de viaţă din punct de vedere economic şi social; utilizarea, dezvoltarea şi protejarea mediului înconjurător, în scopul ca acesta să ofere locuri de viaţă şi

5

de muncă agreabile şi permanente; antrenarea ruralilor în participarea din plin şi activ împreună cu citadinii la viaţa socială, politică şi economică a ţării (Rapport du Colloque FAO sur l'etablissement d'institutions agricoles, en vue du developpement rural integree, FAO, Rome, 1971).

• Ca urmare a ponderii ridicate a populaţiei rurale şi a suprafeţelor deţinute de spaţiul rural, la care se adaugă şi importanţa vieţii rurale, problema dezvoltării rurale are, în prezent, nu numai o dimensiune naţională, ci şi una internaţională. Dezvoltarea durabilă a spaţiului rural este o problemă extrem de complexă, de mare actualitate, ea vizând realizarea unui echilibru între cerinţa păstrării şi conservării valorilor materiale şi spirituale ale spaţiului rural şi tendinţa modernizării acestuia.

• Dezvoltarea durabilă a spaţiului rural, componentă a dezvoltării economice durabile, poate fi analizată şi abordată pe baza studiilor efectuate, în ultimele decenii, la nivel micro şi macroeconomic care, prin conţinutul lor, vizează o serie de fenomene şi procese contradictorii ale lumii contemporane, cele mai evidente şi importante fiind:

a) polarizarea accentuată a procesului de dezvoltare economică, fapt care a condus la existenţa concomitentă a unor zone foarte bogate şi a altora foarte sărace;

b) degradarea mediului natural prin agresivitatea fără precedent şi extinderea necontrolată a industriei, intensificarea agriculturii şi creşterea, peste limitele ecologice, a industriei agroalimentare, a infrastructurii comunicaţiilor, transportului, turismului etc.;

c) urbanizarea galopantă, necontrolată a unor zone şi regiuni; d) eliminarea valorilor tradiţionale şi înlocuirea acestora cu cele de tip industrial, standardizate; e) amplificarea şi cronicizarea unor fenomene social-economice negative, precum: şomaj,

subocupare, migraţie etc. • Procesul dezvoltării rurale durabile este conceput a se desfăşura pe fondul dezvoltării durabile

şi complexe a agriculturii, agricultura şi spaţiul rural fiind laturi interdependente specifice comunităţilor rurale, prin respectarea unor principii bine definite şi înscrise în Carta europeană, şi anume:

1) spaţiul rural din Europa constituie un patrimoniu peisagistic de viaţă şi de muncă valoros, fructul unei îndelungate istorii şi a cărui salvgardare constituie o vie preocupare pentru societate. Spaţiul rural exercită funcţiile sale de aprovizionare, de recreere şi de echilibru dorite de societate, numai în cazul în care este considerat ca un spaţiu atrăgător şi dotat cu: o bună infrastructură; agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit viabile; condiţii locale favorabile activităţilor economice neagricole; un mediu înconjurător intact şi un peisaj îngrijit;

2) ameninţările existente fac indispensabilă definirea unei politici în favoarea spaţiului rural, în cadrul unei politici economice şi sociale globale, comportând cele două laturi: dezvoltarea rurală şi dezvoltarea agricolă. Politicile evocate ar trebui să fie adoptate în aşa manieră încât să formeze un tot unitar, armonios; acestea ar trebui să ţină cont de valoarea egală şi de interdependenţă a spaţiului rural cu cel urban;

3) principiile dezvoltării durabile se recomandă să fie reflectate în toate politicile aplicabile spaţiului rural, iar aceste politici să fie integrate;

4) un program de dezvoltare a spaţiului rural ar trebui, în măsura posibilului, să pornească de la date concrete regionale, să încurajeze iniţiativele locale şi să se fondeze pe o dezvoltare internă în următoarele coordonate: să plaseze omul cu problemele sale în centrul concepţiilor şi deciziilor; să asigure identitatea comunităţii şi să favorizeze responsabilitatea, creativitatea şi cooperarea; să conserve şi să promoveze particularităţile culturale şi istorice ale spaţiului rural; să încurajeze diversificarea şi relaţiile între populaţiile rurale cu restul societăţii.

• Pe baza acestor principii au fost stabilite obiectivele dezvoltării rurale durabile, prin a căror înfăptuire se au în vedere ridicarea gradului de dezvoltare economico-socială a spaţiului rural şi cultivarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice comunităţilor săteşti. Printre aceste obiective se înscriu:

1) creşterea competitivităţii zonelor rurale, în scopul maximizării aportului lor la accentuarea progresului economic şi social;

2) asigurarea unor oportunităţi în favoarea populaţiei rurale, în vederea ridicării standardului ei de viaţă la nivelul celei urbane;

3) conservarea şi protejarea mediului ambiant şi a moştenirii culturale existente în aceste zone;

6

4) menţinerea populaţiei în spaţiile rurale, prin eliminarea exodului populaţiei spre centrele urbane;

5) creşterea alternativelor de venit ale gospodăriilor familiale; 6) diversificarea şi promovarea oportunităţilor ocupaţionale, în scopul diminuării şomajului în

spaţiul rural. • Avantajele dezvoltării durabile integrate la nivelul localităților rurale: a) accesul la resurse; b) repartizarea echilibrată a beneficiilor dezvoltării, privite sub aspect material individual, al

accesului la servicii şi la securitatea socială; c) repartiţia echitabilă a puterii în luarea deciziilor privind comunitatea locală; d) gestionarea eficientă a resurselor disponibile.

Dezvoltarea integrată durabilă în mediul urban Politica de coeziune și orașele: contribuția orașelor la creșterea economică și crearea de locuri de muncă în regiuni (document al U.E., 2006)

- Comisia Europeană propune măsuri pentru o politică urbană integrată, bazată pe nevoile orașelor, zonelor urbane și regiunilor: transformarea localităților urbane în orașe cât mai atrăgătoare, realizarea unor rețele între acestea, întărirea rolului lor de poli de creștere, reducerea disparităților între cartiere și grupurile sociale etc.

Carta de la Leipzig, 2007 • Elaborarea politicilor la nivel comunitar ar trebui să ia în considerație în mai mare măsură

potenţialul naţional, regional şi local, precum şi argumentele factorilor interesaţi, însuşindu-şi o abordare strategică integrată a dezvoltării teritoriale.

• Carta de la Leipzig privind oraşele europene durabile vine în completarea preocupărilor exprimate în Agenda teritorială, deoarece face din politica de dezvoltare urbană integrată o misiune cu dimensiuni europene.

• Prin urmare, politica de dezvoltare urbană integrată şi politicile de coeziune teritorială aduc contribuţii complementare la punerea în practică a scopurilor dezvoltării durabile.

Conceptul strategic de dezvoltare teritorială România 2007-2030 • Poli metropolitani MEGA (Zone Metropolitane de Creştere Europene) cu vocaţie

internaţională: Bucureşti, Timişoara, Constanta, Cluj, Iaşi, peste 300 000 loc. • Poli naţionali OPUS (Orizont Potenţial Urban Strategic) cu potenţial de Arii Funcţionale

Urbane și potenţial MEGA pe termen lung, peste 250 000 loc. • Poli supraregionali OPUS (Orizont Potenţial Urban Strategic) cu potenţial de Arii

Funcţionale Urbane, între 50 000 – 250 000 loc. • Poli regionali OPUS (Orizont Potenţial Urban Strategic) cu potenţial de Arii Funcţionale

Urbane, între 50 000 – 250 000 loc. • Poli regionali OPUS (Orizont Potenţial Urban Strategic) cu potenţial de Arii Funcţionale

Urbane și cu specificitate funcţională, de ex: Alba Iulia, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Suceava, Tulcea.

• Poli subregionali, între 30 000 – 50 000 loc. • Poli locali, sub 20 000 loc.

POR Axa Prioritară 1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere Domeniul de intervenţie 1.1 - Planuri integrate de dezvoltare urbană Rol:

• La nivelul implementării politicii de dezvoltare policentrică orientarea finanţărilor se face către două categorii de poli:

– Stimularea configurării cadrului dezvoltării urbane, prin sprijinirea dezvoltării reţelei de poli de creştere (reţeaua zonelor metropolitane, proiect strategic de interes national);

– Stimularea competiţiei şi a ambiţiei oraşelor mici şi mijlocii în accesarea proiectelor integrate, pe baza unui plan integrat de dezvoltare locală (proiecte supuse competiţiei).

• Prin stimularea parteneriatelor naţionale în jurul unor proiecte teritoriale strategice de importanţă naţională: dezvoltarea reţelei de poli de creştere (metropolitani);

7

• La nivelul promovării reformei în planificarea teritorială prin introducerea obligativităţii proiectelor integrate, a proiectelor care să susţină rolurile regionale, a planurilor integrate de dezvoltare la nivel local şi metropolitan;

• La nivelul implementării conceptelor fundamentale ale dezvoltării teritoriale durabile prin articularea conceptelor de coeziune şi competitivitate teritorială, prin sprijinirea reţelei naţionale de poli metropolitani.

Etapele realizării unui proiect integrat de regenerare urbană • 1. Elaborarea strategiei de dezvoltare a oraşului.

- Elaborarea strategiei de dezvoltare se realizează în mod participativ, cu implicarea comunităţii locale, în baza unei analize multicriteriale a situaţiei actuale a zonei care implică definirea rolului oraşului în sistemul urban naţional şi regional, caracterizarea din punct de vedere demografic, economic, investiţional, istoric, al calităţii spaţiilor publice.

• 2. Identificarea nevoilor de regenerare urbană din cadrul strategiei de dezvoltare a oraşului • 3. Identificarea zonelor care necesită proiecte integrate de regenerare urbană a căror

rezolvare duce la atingerea unor obiective stabilite prin strategie. • 4. Construirea pentru fiecare zonă a unui proiect de regenerare urbană prin parcurgerea

următoarelor etape: - Analiza SWOT a zonei (din punct de vedere social, urbanistic, istoric, arhitectural, al infrastructurii, al factorilor de mediu, al regimului de proprietate, al siguranţei etc.); - Diagnosticul zonei; - Stabilirea viziunii, obiectivelor şi a programului urban de acţiune.

• 5. Identificarea partenerilor relevanţi, definirea responsabilităţilor, configurarea şi instituţionalizarea parteneriatului pentru implementarea proiectului presupune următorii paşi:

- Identificarea actorilor relevanţi şi a intereselor privind proiectul; - Explorarea capacităţii şi a domeniilor de angajare în parteneriat pentru abordarea şi implementarea proiectului identificat; - Definirea şi instituţionalizarea parteneriatului aferent proiectului se concretizează în: stabilirea componenţei comitetului de coordonare; - structurarea unităţii de implementare (echipa de implementare a proiectului, secretariatul); clarificarea relaţiilor instituţionale cu finanţatorii, activităţile de monitorizare şi control etc); - stabilirea grupurilor de lucru (alcătuite din experţi, reprezentanţi ai actorilor locali, din sectoarele: public, privat, comunitate); - asigurarea regulamentului de funcţionare; prevederea sistemelor de raportare şi auditare; constituirea sistemelor de monitorizare, evaluare şi control.

• 6. Identificarea şi asigurarea resurselor financiare necesare implementării proiectului integrat de regenerare urbană

- identificarea surselor de finanţare potenţiale (buget de stat, buget local, fonduri UE, fonduri private); - analiza acestora privind angajarea în implementarea proiectului (estimarea sumelor, a termenelor posibile şi a responsabilităţilor); - realizarea montajului financiar (obţinerea creditelor, construirea parteneriatelor etc); - elaborarea planului de investiţii publice privind proiectul.

• 7. Asigurarea managementului implementării şi a controlului proiectului de regenerare urbană; se referă la organizarea în cadrul planului de management pentru implementarea proiectului a următoarelor aspecte:

- planul/calendarul de activităţi, responsabilităţi; - planul/calendarul de alocare a resurselor; - procedurile de cooperare; - procedurile de monitorizare, evaluare şi control (lista de indicatori, termenele etc) - procedurile de raportare şi audit - planul de marketing şi comunicare CARTIERUL DURABIL = înseamnă inovație, un demers de ameliorare continuu, agregarea bunelor practici precedente care să vizeze un mod de viață armonios. Domenii de intervenție

8

1. Construirea de clădiri cu consum redus de energie: aplicarea de principii bioclimatice (orientare către sud …), izolare ridicată, pentru a reduce la maxim nevoia de căldură (3/4 din consumul de energie al clădirii);

2. Utilizarea de energii recuperabile pentru a reduce la maxim emisiile de gaz cu efect de seră legate de energia clădirii, dar și pentru a transforma clădirea într-una producătoare de energie: energie solară, energie eoliană sau biomasa pentru încălzire și apă caldă, geotermie etc.

3. Gestionarea apei - urbanizarea se traduce printr-o impermeabilizare a solurilor, nefastă pentru mediu: pânzele freatice nu mai sunt alimentate natural și riscurile de inundare sau de saturare a stațiilor de epurare sunt multiplicate; este necesară retenția de apă și o regularizare a debitelor în cadrul stațiilor de epurare; soluții: recuperarea apelor de ploaie, a apelor uzate sau renaturalizarea solurilor.

4. Transporturile – este primordială crearea unei rețele de transport colectiv care să suplinească nevoia cotidiană de a folosi autoturismul individual; în plus, mijloacele de transport alternative trebuie încurajate – de ex., bicicleta sau dezvoltarea căilor navigabile în condițiile unei rețele de canale dezvoltate (de ex., la Stockholm); se adaugă mixitatea funcțională, respectiv locuințele și întreprinderile situate în aceeași zonă, ceea ce permite limitarea transporturilor.

5. Gestionarea deșeurilor • Soluții inovatoare:

- În Suedia, bucătăriile sunt amenajate cu pubele compartimentate (plastic, hârtie sau carton, sticlă, deșeuri alimentare și altele); - Cartierul durabil Hammarby Sjöstad din Stockholm este echipat cu un sistem urban de colectare subteran: deșeurile din fiecare gospodărie tranzitează până la 70 km/oră printr-o rețea de țevi, fiind aspirate până la punctele de colectate; - În Franța, orașul Narbonne experimentează colectarea pneumatică a deșeurilor în interiorul cartierului durabile Théâtre; acest procedeu se dorește a fi extins în cadrul întregului oraș; - Compostul: deșeurile verzi (de grădină) pot fi facil transformate în compost pentru a îmbogăți solul grădinilor individuale sau spațiile verzi ale municipalității (ceea ce ar putea conduce și la o diminuare a îngrășămintelor chimice): orașele Angers, Rennes și Lyon. - Tratarea deșeurilor organice se poate de asemenea realiza la scară industrială; la Malmö (al treilea oraș ca mărime din Suedia) o unitate de producție de biogaz a fost construită pentru a transforma deșeurile organice (provenite din tratarea apelor uzate și din trierea deșeurilor) în biogaz; acesta este folosit în circuitul de încălzire urban, dar și drept carburant pentru automobile: la Lille, 160 de autobuze (1/3 din parcul de autobuze) funcționează pe bază de biogaz. Integrarea criteriilor sociale şi economice

• Se impune pentru o dezvoltare socială armonioasă; • Pentru Franța miza este mare : să nu se reproducă modelele de dezvoltare urbană din ultimii

40 de ani care au condus (în prea multe cazuri) la fenomene de ghetou (populație concentrată în blocurile de tip bară – HLM); este o problemă de pace socială.

Exemplu reușit: Pentru un cartier londonez: repartiția locuințelor este echilibrată - 1/3 locuințe atractive, 1/3 în coproprietate (folosite în majoritate de ‘key-workers’ = funcțiile-cheie ce beneficiază de ajutor public (pompieri, infirmiere, profesori…) și 1/3 locuințe sociale pentru populațiile defavorizate.

• Amenajarea spațiilor se realizează pentru a favoriza relațiile sociale: grădini pentru locatari, spații verzi, terenuri de joacă autorizate etc.

O dezvoltare economică durabilă • Un cartier durabil înseamnă posibilitatea de a introduce practici economice responsabile:

birouri şi locuinţe în aceeași zonă; această mixitate permite asigurarea unui anumit nivel de activităţi pentru magazinele locale și conduce la un cartier plin de viaţă şi prietenos.

Obiectivele unui cartier durabil! • Sensibilizarea populației • Formarea experților care contribuie la conturarea unui cartier durabil • Creșterea implicării decidenților • Parteneriate public-privat • Intervenția statului (politica funciară, politica sanitară, reglementări termice etc.).