CURSURI ANTREPRENORIAT

PROF. V. BUCUR

Bibliografia disciplinei:

1. Sorin Văduva – Antreprenoriat (teorie și aplicații);2. Ovidiu Nicolescu – Managementul IMM-urilor, 2001 și 2007, Editura Economică,

București, ediție revizuită.Observație. Pot fi luate în consideare și alte lucrări publicate în domeniu (cărți, reviste, lucrări științifice) de autori români sau străini apărute în bibliotreci, librării sau de pe internet.

Criterii de evaluare:1. Prezență la curs și seminar + activități specifice – 20%2. Studii de caz, referate, eseuri – 30%3. Verificare/examen – (20% - 50%) 4. Activități de cercetare științifică – 0% - 30%

Structura disciplinei (curs + seminar)

Principalele teme sunt:1. Definirea unor concepte fundamentale și opinii privind interpretarea acestora.2. Dimensiunile antreprenoriatului și evoluția istorică a acestuia în diverse țări ale lumii.

Concepte și teorii clasica și neoclasice.Temă seminar: Prezentarea și dezbaterea în cadrul grupei a unor concepte fundamentale (antreprenor, antreprenoriat, întreprinzător, manager etc.) și analiza unor opinii ale specialiștilor cu privire la activitatea unor antreprenori celebri.

3. Antreprenoriatul contemporan.4. Antreprenorul – tipuri principale contemporane.

Temă seminar: Analiza și dezbaterea unor tipuri de antreprenori sau antreprenoriat din diverse țări ale lumii (referate).

5. Rolul factorilor demografici, tehnologici, economici etc. în dezvoltarea comportamentului antreprenorial.

6. Surse de finanțare și scheme specifice pentru IMM-uri și antreprenoriatTemă seminar: Prezentarea unor programe de finanțarepentru IMM-uri și antreprenoriat.

7. Cultura, ca factor determinant al comportamentului antreprenorial. Analiza culturii antreprenoriale, ca factor de determinare a creșterii economice.Temă seminar: Utilizarea modelului lui Hofstede pentru analiza culturii antreprenoriale.

8. Elemente specifice managementului intraprenorial. Rolul stakeholderilor în afacerile mici și mijlocii în cadrul IMM-urilor.Temă seminar: Rolul unor teorii clasice și neoclasice în creșterea economică.

9. Francisingul – rol și importanță în dezvoltarea antreprenoriatului și managementului intraprenorial.

NOTĂ: Eseurile/referatele vor fi de maxim 2 – 3 pagini, acestea putând fi întocmite individual sau pe colective de doi studenți.

Când studiul de caz cuprinde elemente de cercetare și exemplificare pe o firmă, fiind finalizat prin tehnoredactare, cuprinzând și materiale bibliografice, pot participa chiar 3 studenți.

1

Introducere

În dezvoltarea fenomenului antreprenorial un loc important îl ocupă viziunea strategică, care constituie un element important asigurând identificarea fenomenelor care au loc pe piața concurențială. Viziunea strategică pune în evidență modul în care companiile naționale și multinaționale materializează politicile lor în domeniul gestionării și interpretării fenomenelor care au loc pe piața concurențială.

Tratarea problematicii antreprenoriale impune abordări legate de creșterile economice ale națiunilor în procesul unei dezvoltări durabile. O serie de cercetări : Alfred Marshal, Schumpeter, Knight și-au adus o importantă contribuție la dezvoltarea conceptului la antreprenoriat. Alături de aceștia, Max Weber, Lewis, Hewitt, într-o anumită contribuție sau într-un anumit fel au dezvoltat sau au combătut o serie de teorii privitoare la activitatea antreprenorială. Cunoașterea practicilor antreprenoriale, astăzi devine tot mai important pentru multiple categorii de agenți economici cotribuind astfel în mod hotărâtor la procesul de creștere economică a unei societăți(la nivel micro și macroeconomic).

Definirea conceptelor de antreprenor și antreprenoriat

În literatura de specialitate se întâlnesc o multitudine de tendințe în definirea unor concepte. Astfel în lucrarea lui A. Marshal „Priciple Of Economics”(1890) menționează importanța antreprenoriatului pe care îl consideră „un motor al dezvoltării societății”, opinia sa aparținând teoriilor neoclasice. Acesta îi contribuie antreprenorului un rol remarcabil atât la nivel micro cât și macroeconomic. El consideră antreprenorul ca furnizor de mărfuri și promotor al proceselor de inovare și progres, arătând că acesta :

- deține toată responsabilitatea asupra afaceri, exercitând totodată întregul control asupra acesteia;

- el poate fi și un manager care răspunde atât pentru coordonarea forței de muncă, gestionarea capitalului investit, cât și pentru devoltarea producției și viabilitatea afacerii asumându-și riscul în acest sens;

- acesta caută permanent noi oportunități de inovare și modernizare produselor și proceselor de producție precum și de reducere a pierderilor în vederea minimizării costurilor;

- antreprenorul trebuie să posede măiestrie, iscusință și abilități deosebite fiind capabil să gândească simultan la o paletă largă de lucruri și activități.

Sorin Văduva menționează că antreprenorul poate fi considerat prototipul managerului de succes care pune în practică și valorifică experiența sa profesională(de manager și de întreprinzător) asumându-și riscuri și responsabilități în calitate de patron, conducător, antreprenor, manager, întreprinzător, având totodată un comportament adaptat la meiul concurențial.

La rândul său Kirzner, în lucrarea să „Competiție și antreprenoriat” descrie antreprenorul ca fiind o persoană activă capabilă să identifice și să exploateze oportunitățile de profit înaintea altora. Aceste calități îi conferă antreprenorului acea forță care asigură echilibrul și care valorifică experiența acestuia bazată pe cunoaștere, vigilență și risc; printre calitățile cerute antreprenorului se află vigilența, rapiditatea în reacții(să fie cu un pas înaintea altora), să aibă capacitatea de a face diferența dintre oportunităile reale și cele aparente. În profilul psihologic al antreprenorului trebuie să se regăsească abilități și calități de conducător, sub formă de abilități de conducere și de inovare.

Antreprenoriatul, constituie în primul rând o activitate pusă în slujba obiectivelor organizației, având ca principal scop maximizarea profitului.

2

Antreprenoriatul se raportează la un anumit tip de organizație (de regulă un IMM cu dimensiuni mici sau mijlocii ca număr de angajați) care pune în evidențăparticularitățile semnificative legate de procesul de gestoinare al resurselor. În acest context, antreprenoriatul este considerat ca una dintre cele mai importante funcții dintr-o societate, dacă nu cea mai importantă pe care se spijină acea societate.

Vesper menționează „Domeniu general al antreprenoriatului nu vizează doar creerea de noi afaceri de către anumiți indivizi”, acesta precizând că antreprenoriatul are și alte dimensiuni privind oportunitățile de profit, limitarea risipei, asumarea riscului.

Teorii clasice pentru creșterea economică

Creșterea economică pune în evidență legătura directă cu nevoile oamenilor sau cu necesitățile de bază ale oamenilor, influențând de fapt nivelul de trai al acestora.

O serie de cercetători : Adam Smith, David Ricardo și Malthus au căutat diferite explicații pentru conceptul de creștere economică. Astfel, Adam Smith menționează că oamenii „lăsați liberi” vor alege cu siguranță cele mai optime variante care să le asigure maximizarea profitului, luând astfel cele mai bune decizii.

Dezvoltarea libertății economice va conduce la dezvoltarea binelui general și implicit la mărirea avuției naționale. Cu cât familiile sunt mai bogate, mai înstărite, cu atât națiunea respecivă este mai bogată și mai puternică. La rândul lor, David Ricardo și Malthus au dezvoltat o serie de teorii cu privire la dezvoltarea economică, punând în evidență „tendința populației de a crește în mod geometric și de a depăți limitele subzistenței, a hranei care se dezvoltă în mod aritmetic pe termen lung”.

Totodată, Malthus consideră că dezastrele naturale, foamea, războiul și alte calamități constituie soluții necesare într-o biosferă aflată în dezechilibru.

În concluzie, condițiile politico – sociale și economice joacă un rol esențial (vital) în stimularea creșterii economice sau în descreșterea acesteia.

Teorii lui Malthus și D. Ricardo, legate de creșterile economice datorate unor factori endogeni (externi organizației) au la bază factorul uman care este hotărâtor precum și fenomenul de inovare.

Teoria clasică a creșterii economice

Această teorie pune în evidență principalii factori de producție (terenuri, forță de muncă, capital) care pentru națiunea care le posedă determină o anumită creștere economică reală. Acest concept stă la baza teoriei enunțate de Adam Smith în 1776, acesta susținând că realizarea creșterii economice pentru o anumită națiune este condiționată de acapararea și posedarea unor suprafețe cât mai întinse precum și a forței de muncă și capitalului indiferent prin ce mijloace (pașnice sau nu).

În ultima perioadă (ultimii 50 de ani) alături de cei trei factori de producție menționați (forța de muncă, terenuri și capital) societățile economice dezvoltate au început să valorifice calitățile de creativitate și inovare ale populației, fapt ce a permis econimiștilor să adauge un al IV-lea factor de producție numit progresul tehnic (tehnologic), care și-a adus o contribuție însemnată alături de ceilalți factori la creșterea și dezvoltarea exponențială a unor societăți.

Henry Ford susține căoucția de masă este consecința schimbărilor tehnologicecare au determinat mecanizarea unor procese de producție manuală și a determinat implicit (a avut ca finalitate) creșterea productivității muncii.

Efectul mecanizării s-a răsfrânt asupra forței de muncă, determinând-o să se specializeze și să se califice ăn anumite munci, profesii și meserii.

3

O altă categorie de economiști pun în evidență efectele generate de investițiile de capital, de inovațiile tehnologice, de educație sau alte categorii de fenomene care au ca finalitate creșterea productivității muncii și conduc la modificări ale valorilor unei societăți.

Raportând aceste evenimente sau factori la antreprenoriat vom constata că investițiile făcute în inovare și în transfer tehnologic vor genera anumite efecte care se vor regăsi și în creșterea productivității, îmbunătățirea performanțelor produselor și calității acestora și nu numai.Observație. Un exemplu edificator îl constituie teoria endogenă a creșterii economice, a creșterii bulgărelui de zăpadă. Această teorie are ca principală limită omiterea celor doi factori esențiali, cel antreprenorial și cel inovator.

Trebuie avute în vedere :a. axioma neoclasică a concurenței perfecte care implică inexistența activității de profit

pentru întreprinzător;b. modele de echilibru general care nu iau în cosiderare dinamica inovație

antreprenorială.În ultimii ani o serie de economiști elaborează „modele specifice” prin care caută să

explice atât teoria creșterii endogene cât și teoria creșterii exogene. Sensurile termenului de antreprenor

Analizând antreprenoriatul din perspectiva istorică se desprind o serie de semnificații care plasează acest concep ca una din cele mai importante ale societății, fiind considerat ca un factor care contribuie la rezolvarea problemelor societății.

După unii autori, acest concept vizează acele oportunități de obținere a profilului sau de valorificare a unei risipe inițiale(artificiale sau naturale) fapt ce pune în evidență că în astfel de situații inițiativa antreprenorială e bine venită.

Kent susține valabilitatea conceptului de întreprinzător de mare succes care poate fi echivalent cu cea de antreprenor. El susține totodată că există indivizi orientați într-un mod cu totul special spre performanță, aceștia fiind dispuși să-și asume riscuri și responsabilități în cazul de noi afaceri în vreme ce alții nu sunt dispuși la un astfel de risc.

Despre cei din prima categorie spunem ca au „simțul afacerilor în sânge”, însă de fapt, aceste calității și abilități conturează profilul psihologic al antreprenorului care include următoarele calității:

a. nevoia de a performa(de performanță);b. un nivel ridicat de avuție;c. predilecția pentru asumarea riscului;d. o stare de sănătate perfectă;e. experiență în muncă;f. un comportament adecvat(un modelde urmat).Analizând sensurile termenului de antreprenor vom face o incursiune în teoria

antreprenoriatului analizând conceptele de antreprenoriat și antreprenor precum și evoluția acestora în ultimii 500 ani.

Alfred Peter Sloan considerat liderul și salvatorul companiei General Motors a pusîn eviență o serie de cațiuni prin care a evoluat antreprenoriatul și l-a aplicat la această firmă. A convins managerii să considere activitatea pe care o desfășoară ca fiind propria lor afacere pe care o conduc pe cont propriu determinându-i să participela procesul de inovare și de stabilitate a companiei.

Prin modul de recompensare și de asigurare mulțumirii de sine a angajaților, agenerat o motivație deosebită în rândul acestora.

4

Alți doi cercetători BATES – 1993 și DYKEMAN – 1990, au extins sfera cercetării analizând imigrația asiatică în S.U.A., punând în eviență importanța factorilor culturali.

Aceștia au constatat că, comunitățile puternice sunt în același timp și comunități antreprenoriale care abordează proprietatea asupra firmei ca pe un fenomen de grup, iar antreprenorul este văzut ca un membru al unor subgrupuri de sprijin.

Evoluția antreprenoriatului în istoria europeană

Încă din perioada Evului Mediu(anul 1000) și mai apoi în Epoca Renașterii (anii 1500), economia europeană a fost „confiscată” de sistemul feudal unde drepturile de proprietate erau nesigure, iar schimburile de produse și de servicii nu erau exprimate în monedă.

După anii 1500 „antreprenoriatul” este tot mai mult prezent fiind reprezentat de negustori ca intermeidari între micii producători și piață.

O serie de orașe europene considerate comerciale (Veneția, Marciria, Amsterdam, etc.), amplasate în zone portuale(apă, uscat) ajung să devină un factor antreprenorial important după anii 1700, devenind totodată centre importante ale activității antreprenoriale și de cultură, asigurând comercianților drepturile de proprietate și utilizând în relațiile comerciale schimbul de monedă.

Odată cu apariția conceptelor neoclasice în literatura economică antreprenorială apar o serie de reprezentanți de seamă dintre care menționăm: Alfred Marshal (1842 – 1924), Joseph Schumpeter (1883 – 1950), Frank Knight (1885 – 1972). Aceștia au acordat o mare atenție teoriei antreprenoriatului aducând o serie de interpretări. Aceștia au susținut în concepția neoclasică necesitatea existenței echilibrului dintre „pachetele de opțiuni pentru maximizarea profitului alese de firme și pachetul de preferințe de consum alese de consumatori” atunci când prețul și cantitatea oferită corespunde celei cerute. Acest echilibru poate rămâne neschimbat sub forma „unei unde de șoc”. Observație. Într-un astfel de model, antreprenorul este exclus nefiind inclus în model, nepunându-se problema inovării sau a unui alt element care corespunde antreprenorului(risc, creativitate).

Utilizarea modelului ca instrument de analiză optimă a problemelor bine definite, când nu este nevoie de întreprinzător pentru soluționarea problemelor, cei trei au prezentat concepții diferite.

1.Concepția lui Alfred Marshal

Acesta ne arată că aportul cel mai important al antreprenorului îl reprezintă cele trei componente ale modelului antreprenorial:

furnizarea de mărfuri; livrarea; progresul tehnic.

Observație. Toate acestea trebuie să fie realizate simultan de către antreprenor. Acesta susține totodată că : „răsplata fiecărei inițiative de afaceri este mai degrabă

proporțională cu beneficiul personal decât cu cel social, iar în cadrul firmei antreprenorul deține toată puterea și responsabilitatea, deținând în întregime toate pârghiile controlului, fiind responsabil totodată pentru producția obținută, riscul afacerii, coordonarea capitalului și a forței de muncă”. Acesta caută permanent oportunități de inovare a proceselor de transformare sau a produselor și de reducere a pierderilor în vederea minimizării costurilor.

În concepția sa Alfred Marshal îl vede pe „antreprenor” ca pe un întreprinzător de succes care este capabil să gândească simultan la mai multe lucruri, dovedind măiestrie și

5

iscusință și care are capacitatea de a se adapta rapid la schimbări, fiind o ființă demnă de încredere, educată, dovedind abilități naturale sau speciale și să fie recunoscut ca lider natural al unei entități. Totodată antreprenorul trebuie să posede capacitatea de a prevedea oportunitățile, să le identifice rapid pentru a le valorifica și să cunoască domeniul de afaceri în care are inițiate afaceri.

Alfred Marshal menționaeză totodată faptul că opera antreprenorială (de talent antreprenorial) este limitată din lipsa abilităților, motiv pentru care prețul factorului antreprenorial în ansamblul său (determinat de cerere și ofertă) poate fi unul ridicat.

El susține că persoanele implicate în afaceri, care posedă abilități și oportunități necesare într-un anumit domeniu de activitate se pot bucura de reușită, putând să conducă complexele procese de producție sau de distribuție ori de altă natură și să coordoneze cererea și oferta de capital sau de forță de muncă la nivelul firmei și în raport cu piața.

2.Concepția lui Joseph Schumpeter

În lucrarea sa „Dezvoltarea teoriilor economice” acesta abordează inovarea cosiderând-o un proces ingenios și privește antreprenorul ca lider și inovator, considerându-l „motorul principal al sistemului economic”. Totodată a integrat dimanica tehnologiei în procesul afacerii, definind antreprenorul ca inovator, susținând că sarcina acestuia este de a identifica care obiectiv din cadrul firmei trebuie urmărit, acesta neavând obligația de a decide cum trebuie să se facă (să se realizeze) acesta.

Schumpeter ne arată că pentru execuția și punerea în practică a unui produs care trece de la faza de inovare spre cea de execuție este nevoie de o persoană care:

să conducă procesul inovării (produsul) în sfera producției; să militeze și să lupte împotriva stărilor de spirit; să militeze pentru o mentalitate care ignoră riscul; să aibă disponibilitatea de a face un lucru neobișnuit, să etaleze un comportament neobișnuit.Un astfel de tablou al antreprenorului „dotat cu astfel de caracteristici” ne arată că acesta trebuie

să fie suficient de puternic pentru a înota împotriva curentului societății în care trăiește.După Schumpeter, procesul inovator reclamă anumite motivații psihologice speciale,

iar antreprenorii (întreprinzătorii) trebuie să aibă ca factori motivaționali principali: visul și voința de a atinge un anumit statut social; dorința de a fi superior și de a reuși față de cei din jur; dorința de a rezolva problemele dezinteresat și nu de dragul recompenselor.

Totodată acesta arată „Averea nu este necesară pentru a deveni întreprinzător sau inovator”

susținând că în astfel de situații antreprenorul devine deținătorul unui monopol temporal de putere.

De reținut că o anumită inovare a unui produs, serviciu sau a unei tehnologii poate genera

câștiguri mari în beneficiul celor în cauză. Elvede antreprenorul ca pe un inovator și un lider și nu ca pe un purtător de risc(ca și capitalist sau manager).

Susține că inovatorul joacă rolul de „martor al creșterii economice”, arătând că inovațiile sunt

dezvoltări endogene într-un proces economic, dinamic în care întreprinzătorii sunt dispuși să inoveze.

6

3.Concepția lui Frank Knight

Acesta susține că funcția adevărată antreprenoriatului în sistemul economic poartă o anumită doză de incertitudine. Acesta pune în evidență diferența dintre risc și incertitudine. Totodată susține că antreprenorul este mai mult decât un arbitru al economiei, el trebuie să dea dovadă de un bun discernământ antreprenorial atât ăn momentul ănființării unei afaceri cât și la extinderea valorii acesteia. El susține că incertitudinea stă la baza concurenței antreprenoriatului și a teoriei profitului.

După Knigt, antreprenorul contribuie și la procesusl economic general, fiind preocupat de îmunătățirea tehnologiilor, de modul de organizare al firmelor, asumându-și ăn același timp responsabilități privind garantarea reușitei și plata angajaților. Totodată el susține că un antreprenor de succes se bazează pe capital și pe anumite forme de motivare și recompensare a angajaților.

Caracteristicile antreprenorului în concepția lui Ovidiu Nicolescu

În anumite țări dezvoltate concepției de antreprenor i s-a acordat o atenție deosebită, menționând că un antreprenor de succes trebuie să posede un ansamblu de calități, dintre care menționăm:

un control interior puternic(stăpânire de sine); capacități de planificare, organizare și luare a deciziilor; aptitudini de inovare, de creator; o puternică dorință de a câștiga în anumite condiții.

El trebuie să posede optimism, să fie materialist, să fie centrat pe rezultate și înzestrat cu perseverență și îndemânare. Să manifeste încredere în sine, inițiativă, responsabilitate și realism în a aprecia ceea ce poate sau cea ce nu poate să facă, să manifeste toleranță învățând din eșecuri, să posede abilități manageriale și să fie adeptul lucrului în echipă. De reținut că antreprenorul constituie un simbol al economiei de piață.

Dimensiunile antreprenorului contemporan

După unii autori conceptul de antreprenoriat poate fi structurat după: dimensiunea statică , care are în vedere aspectul de proprietate asupra afacerilor

la nivel național(macroeconomic); dimensiunea dinamică , care are în vedere comportamentul antreprenorial în

general.Observație. Aceste două dimensiuni prezintă variații și diferențieri semnificative din punct de vedere istorci și geografic, elementul hotărâtor care generează diferențierea fiind „alegerea individuală a ocupației ca opțiune”. De fapt această opțiune îi determină pe indivizii în cauză să-și evalueze alegerile(opțiunile)bazate pe percepții, preferințe, oportunități și capacități.

Alături de cele două dimensiuni ale antreprenoriatului pot fi menționate și cererea și oferta ca laturi ale dezvoltării economice și acestea având o influență hotărâtoare supra indivizilor, astfel latura cererii rivalizează ansamblul de opotunități de care dispun indivizii în alegerea ocupației(tehnologiile, instituțiile, nivelul de dezvoltare economică).

Latura ofertei are în vedere acele preferințe și capacități(ailități și resurse) ale forței de muncă strâns legate de aspectul demografic. În concluzie, antreprenoriatul diferă e plan internațional în funcție de nivelurile de dezvoltare econimică și de structurile culturale instituționale.

Cultura, instituțiile și structura producției își pun în mod hotărâtor amprenta asupra evoluției antreprenoriatului. În ultimele decenii noile tendințe economice, dezvoltările

7

culturale precum și reformele instituționale au jucat un rol important în dezvoltarea culturii antreprenoriale și implicit în creșterea numărului de proprietari de afaceri.

Tipuri contemporane de antreprenori

Vesper menționează și grupează tipurile de antreprenori după strategiile de intrare pe piață a acestora la începutul activității lor.Gruparea antreprenorilor după Vesper arată astfel:

1. indivizi singuratici care lucrează pentru ei înșiși;2. indivizi care formează echipe;3. indivizi care copiază modele;4. indivizi care copiază economiile la scară;5. inovatori independenți;6. persoane care acumulează capital;7. indivizi specializați în achiziții;8. artiști(artizani) ai vânzării/cumpărării;9. specialiști în conglomerări;10. speculatori;11. manipulatori de valoare.Totodată Schuman propune o tipologie diferită de antreprenori(întreprinzători) care

arată astfel: independentul care pornește afacerea de la zero; achizitorul; succesorul unei afaceri de familie; succesorul într-o afacere exterioară familiei; francizorul; francizatul; antreprenorul conducător al unei corporații(I.M.M.); antreprenorul non – profit; individul care lucrează pentru sine; alții.

Observație. Tipologiile menționate de Vesper și Schuman au în comun anumite categorii de antreprenori care nu se exclud reciproc.

Gartner(1989) pune în evidență 8 tipuri de antreprenori(întreprinzători) pe baza unei analize factoriale prin care erau luate în considerare următoarele variabile:

caracteristicile individuale ale celor analizați; strategiile urmate de aceștia; structurile și procesele folosite; natura mediului în care funcționau organizațiile acestora.

Cele 8 tipuri rezultate sunt:1. cei care folosesc activitatea antreprenorială pentru a căuta ceva nou;2. antreprenori care încheie vânzări(dealer);3. cei care își pun în practică abilitățile și relațiile dobândite anterior;4. cei care cumpără firme existente deja;5. cei care își pun experiența în valoare concurând alte firme;6. cei care pun accentul pe serviciile îmbunătățite dezvoltând în acest sens o strategie

concurențială;7. cei care au o idee nouă, unică;8. cei care adaptează o strategie existență aplicând-o însă mai bine sau într-un mod

diferit.

8

Sebastian Văduva conturează următoarele tipuri distincte de antreprenori:1. creatori care pornesc noi afaceri cu visul de a crea un produs sau serviciu nou;2. moștenitorii care moștenesc o afacere de familie sau intră într-o afacere printr-o

legătură de familie;3. administratorii care cumpără o afacere sau o franciză și care sunt motivați de

anumite obiective financiare, de lipsa altor opțiuni, de dorințe de a cumpăra o afacere existentă sau de a pune în practică prin franciză o formulă deja testată ca mijloc de minimizare a riscului.

Ținând seama de cele precizate de Sebastian Văduva, care pentru tipurile distincte deantreprenori utilizează o clasificare mai detaliată pe baza unor criterii specifice. Astfel:

În grupa Creatorilor:

În grupa Moștenitorilor: În grupa Administratirilor:

După Criteriul strategic, S. Vaduvamenționează(1920)

-individul care lucrează pentru sine;-cei care formează echipe;-indivizii independenți.

-indivizii care lucrează pentru ei înșiși;-indivizii care formează echipe.

-indivizii care lucrează pentru ei înșiși;-cei care copiază modele;-cei care exploatează economiile de scală;-cei care acumulează capital;-cei care cumpără firme;-artiștii în vânzări-cumpărări;-specialiștii în conglomerări-manipulatorii de valoare;-cei care formează echipe.

După Criteriul operațional, al lui Schuman (1982)

-indivizii care pornesc de la zero;-antreprenorul care conduce o corporație (IMM);-antreprenorul non-profit sau cel care lucrează pentru sine.

-succesorul într-o afacere de familie;-cel care lucrează pentru sine.

-cel care cumpără o afacere;-succesorul într-o afacere externă familiei;-francizorul;-francizatul;-antreprenorul care conduce o corporație;-cel care lucrează pentru sine.

După Criteriul calității personale al lui Gartner (1989)

-acei indivizi care: încearcă ceva nou; administrtorii care

încheie afaceri; dovedesc abilități și

au relații; cumpără o firmă; dezvoltă sau practică

un serviciu agresiv; dezvoltă o organizare

metodologică.

Exemple de posibile moduri de pornire a unei afaceri

1) Pornirea unei afaceri de la zero, acesta fiind visul personal de a crea un produs sau serviciu nou.

2) Prin moștenirea unei afaceri de la părinți.3) Moștenirea afacerii în cadrul familiei, însă dorința mea era să am propria afacere.

9

4) Am intrat în această afacere neavând alte opțiuni (îmi pierdusem slujba și nu mai puteam să-mi continui cariera).

5) Am demarat această franciză ca modalitate de a intra în lumea afacerilor. Am avut intenția de a porni o afacere, dar nu eram dispus să-mi asum riscul unei afaceri noi.

6) Am demarat această franciză după ce m-am pensionat, însă nu voiam să-mi asum riscuri prea mari.

7) Prin cumpărarea unei afaceri deja existente, considerând-o cea mai bună oportunitate.În concluzie, ținând seama de cele menționate, putem spune că:- Creatorii sunt motivați de viziunea unui nou produs sau serviciu, folosindu-și

abilitățile se consideră adevărații întreprinzători, având un crez sporit în viziunea lor. Ei consideră că afacerea pe care au demarat-o nu comportă mari riscuri și nu așteaptă să fie motivați prin recompense financiare.

- Moștenitorii sunt mai puțin orientați spre dezvoltarea afacerii pe care au moștenit-o și o conduc în prezent.

- Administratorii pot fi motivați de recompense financiare și sunt puternic înclinați spre dezvoltarea afacerii, considerându-se adevărații întreprinzători.

Cercetătorii în domeniu antreprenoriatului au analizat proprietarii de mici afaceri înfuncție de anumite trăsături de caracter specifice (situații):

1) Modul în care au ajuns să aibă propriile afaceri;2) Obiectivele care le-au motivat activitatea;3) Obiectivele prezente existente;4) Anumite categorii de factori demografici;5) Anumite date existente despre afacerea lor.Cele trei categorii de antreprenori (creatorii, moștenitorii și administratorii) au trebuit să

răspundă la următoarele întrebări, care au vizat:A. Modul de cunoaștere al domeniului lor de activitate;B. Cum își evaluează ei acest nivel de cunoaștere și educația lor formală (știind că

educația se consideră că are o influență pozitivă asupra antreprenoriatului).Observație. Cercetările făcute de Light și Rosenstein (1995) estimau că fiecare an de educație în plus determină creșterea cu 0,7 % a probabilității ca o persoană să conducă propria afacere.

Ce constatări se pot desprinde?Creatorii sunt motivați de viziunea dezvoltării unui nou produs sau serviciu sau de

câștigarea respectului sau aprecierii, fiind interesați de punerea în evidență a aptitudinilor și abilităților, pe când moștenitorii nu sunt motivați și interesați de astfel de evenimente.

Administratorii au o orientare mai pragmatică spre latura financiară, fiind preocupați de protejarea investițiilor pe care le reclamă construcția unei afaceri.

Franchising

Acesta reprezintă o modalitate de a crea o întreprindere mică și mijlocie (IMM) și constituie o înțelegere între două părți, conform căreia una dintre aceasta (francizatul) dobânziște dreptul de a conduce o întreprindere ca proprietar, însă i se cere să acționeze potrivit unor metode și condiții impuse de cealaltă parte (francizorul).

Valoarea potențială a contractului de franciză depinde de drepturile și obligațiile stipulate în acest contract. Rezumatul acestui contract de franciză este reprezentat de crearea unei întreprinderi în care proprietarul angajează personal și răspunde pentru întreaga activitate.

Codul legal pentru acest tip de contract este dat de Legea Nr. 79/1998.

10

Forme de franciză

Ca principale forma menționăm:1. Frachisingul distribuirii produselor;2. Frachisingul mărcii comercializate;3. Frachisingul complet al afacerii.1. Frachisingul distribuirii produselor îmbracă trei forme de manifestare :a. Între producător și vânzătorul cu ridicata, unde vâzătorului i se oferă posibilitatea de a

desfățura activități de ambalare și distribuție a produselor.b. Între vânzătorul cu ridicata și comerciant, unde comerciantului i se poate oferi

exclusivitate pentru anumite produse într-un teritoriu dat.c. Între producător și vânzătorul cu amănuntul, unde vânzătorului i se oferă dreptul de a

vinde în exclusivitate un produs, dar i se limitează zona și cantitatea de produse.2. Frachisingul mărcii comercializate, oferă francizatului dreptul de a se identifica cu

marca sau serviciile firmei pentru a produce și/sau a vinde sub acest nume.3. Frachisingul complet al afacerii, care pe lângă dreptul de a se identifica cu marca

saunumele firmei acordă și celelalte drepturi (al distribuirii și al mărcii comercializate), trebuind să aibă în vedere:

- o anumită strategie de desfășurare a activității;- un plan de marketing;- standarde de control a produselor;- planuri de pregătire a managerilor și angajaților;- sisteme eficiente de conducere managerială (de management).

Elemente caracteristice ale franchisingului

Ca principale elemente caracteristice menționăm:- oferă dreptul de a folosi o marcă bine cunoscută pe piață;- oferă o serie de avantaje care rezultă din reclama francizorului;- impune restricții care vizează extinderea și dezvoltarea afacerii sau zona de vânzare;- facilitează obținerea resurselor financiare necesare pornirii afacerii sau obținerea

capitalului;- francizorul poate impune dotarea tehnică, chipamentele necesare și furnizorii la care

trebuie să apeleze francizatul;- oferă sprijin financiar și o serie de avantaje privind activitatea de management și

marketing pentru francizat;- oferă pregătire în domeniu, atât în domeniul tehnic cât și in cel al managementului

pentru angajați și manager;- poate prevedea pregătirea permanentă a angajaților prin programe de reciclare, precum

și prezentarea metodelor și tehnicilor în domeniul stocurilor și evidenței contabile ca formă de pregătire inițială.Ca principale dezavantaje menționăm:

- pierderea independențeiabsolute de către francizat;- restricții de extindere și dezvoltare a afacerii;- anumite costuri datorate contractului de franciză. Adică:

un cost inițial care constă în plata privilegiului de a funcționa sub numele francizorului, la care se poate adăuga costul dotărilor tehnice.

un cost anual, care apare dintr-o taxă anuală, a cărui mărime este cuprinsă între 1 și 15% din profit.

11

Analiza francizei din punctul de vedere al marketingului și antreprenoriatului

Comparând evoluția francizei din punct de vedere al ciclului de viață și asimilând franciza ca evoluție cu o afacere, constatăm similitudini legate de evoluția acesteia ca nivel de dezvoltare și ca stadii.

Sunt identificate astfel următoarele stadii:I. Lansare (naștere)

II. Dezvoltare (creștere)III. Maturitate (saturare)IV. Declin (moarte)

În raport cu aceste stadii, francizatul trebuie să realizeze o analiză prin care acesta săgăsească răspunsul cel mai potrivit în raport cu afacerea sa.

Astfel, corespunzător primului stadiu acesta trebuie să stabilească dacă este sau nu momentul ca afacerea sa (produs sau serviciu) să poată fi lansată, evaluând în acest context toate oportunitățile legate de afacerea sa.Observație. De fapt franciza este operabilă din primul moment al ciclului de viață.

În stadiul al II-lea are loc o dezvoltare secvențială a afacerii (francizei) care poate determina în mod firesc creșterea volumului de activități (produse sau servicii). Ca întindere în timp acest stadiu se poate întinde până la doi ani.

În cel de-al III-lea stadiu, în etapa de maturitate, francizatul poate pune în mișcare o nouă strategie (de dezvoltare, de diversificare etc.) în urma discuțiilor cu francizorul, fapt ce va conduce la creșterea volumului de vânzări și implicit al nivelului profitului.

În cea de-a IV-a etapă, de declin, când piața este suprasaturată, iar soluțiile propuse de francizat nu își ating scopul se poate ajunge la scăderea volumului vânzărilor și a dorinței consumatorilor de a-și asigura aceste produse sau servicii. Are loc astfel declinul francizei, iar cei în cauză vor trebui să se orienteze spre alte produse sau servicii, dând astfel interpretări corecte celor „4p” ai francizei.

În marketing cei „4p” sunt : produs, proces, profitailitate, personal.În antreprenoriat cei „4p” sunt: putere, profit, prestigiu, plăcere.Dezvoltând, din punct de vedere al marketingului, modalitățile de interpretare a

modului de asigurare a standardelor pentru cei „4p” ai francizei vom constata că:1. Produsul – este cel care, prin calitățile sale, va asigura succesul afacerii, satisfacția

nevoilor consumatorilor și va răspunde standardelor de calitate cerute de piață.Un astfel de produs trebuie ca prin caracteristicile sale să răspundă nevoilor

consumatorilor, pentru orizonturi de timp cât mai mari (10-12 ani).2. Procesul – joacă un rol important din punct de vedere al marketingului, deoarece el

trebuie să aibă în vedere activitățile specifice de marketing, de promovare, de management precum și aspectele financiare sau de notorietate ale produsului sau serviciului.

3. Profitabilitatea – trebuie să pună în evidență dacă raporturile între costuri și încasăriasigură un anumit nivel al profitului acceptat de francizat și francizor.

4. Personal – forța de muncă implicată în derularea afacerii. În acest context, francizatulși echipa sa trebuie să asigure forța de muncă optimă și eficientă pentru acea afacere.

Analizând, din punct de vedere al antreprenoriatului, modul în care trebuie interpretați cei „4p” din punct de vedere al motivațiilor francizatului și francizorului, vom constata că orice ființă umană are în vedere interdependența dintre cei „4p”.

Astfel, puterea este o caracteristică care îl ajută pe francizat sau francizor de a obține succesul, între aceștia fiind necesară o anumită colaborare. Profitul trebuie să fie consecința utilizăriiacelor pârghii specifice afacerii care să pună în evidență obținerea unui anumit nivel al profitului. Prestigiul, ca factor de susținere al succesului afacerii, pune în evidență

12

capacitatea francizatului de a realiza cu succes obiectivele afacerii, lucru care îl va determina pe francizor să aducă elogii francizatului. Plăcerea, pune în evidență dragostea, loialitatea și gradul de implicare al francizatului față de pretențiile francizorului.

Relațiile dintre fancizor și francizat

Natura acestor relații treuie să aibă la bază încrederea, dorința precum și abilitatea francizatului de a dezvolta relații corecte cu francizorul.

De reținut că dezvoltarea relațiilor dintre francizor și francizat pot să se dezvolte gradual, întocmai ca etapele unui ciclu de viață, bazându-se pe două elemente fundamentale:

direcția în care se dezvoltă relațiile; intensitatea dezvoltării relațiilor.

Și în procesele de afacerispecifice francizei, în rapor cu succesul afacerii, relația joacăun rol deosebit de important.

Trăsăturile de caracter ale antreprenorilor

Pentru a putea contura cât mai bine trăsăturile de caracter ale antreprenorilor ar trebui să avem în vedere o serie de factori conjuncturali, precum și anumite trăsături caracteristice ale acestora.

Motivația realizărilor constituie o nevoie fundamentală care influențează comportamentul antreprenorial. Această nevoie va determina, în special pentru tineri, să obțină o poziție antreprenorială care să-i asigure un anumit nivel de satisfacție a realizărilor mai important decât în alte situații.

Cu alte cuvinte, înființarea unei afaceri sau obținere proprietății asupra acesteia poate conduce la o motivare mai ridicată pentru anumiți manageri sau antreprenori care își asumă riscul de a începe o nouă afacere.

Sunt situații în care antreprenorii consumă mai multă energie și timp cu planificarea activităților decât proprietarul unei afaceri, existând din partea acestora o anumită predilecție spre asumarea riscului în situații în care se pune problema luării unei decizii.

Ne de puține ori antreprenorii sunt cei care se confruntă cu un set de situații sau posibilități mai puțin certe, fiind nevoiți să-și asume riscul, ei purtând responsabilitatea pentru decizia luată.

Unii cercetători susțin că asumarea riscului, flexibilitatea și creativitatea constituie cei mai buni indicatori ai posibilității inițierii unei mai bune afaceri decât motivarea realizărilor.

Sunt menționate o serie de componente care aparțin asumării riscului, acestea vizând anumite laturi din domeniul social, financiar, etică, legislație etc.

Sunt antreprenori care preferă să meargă la noroc și să riște sau se expun în mod voit unor situații cu final incert, nefiind preocupați de pericole sau de anumite amenințări și primejdii, savurâd „aventura”.

Preferința pentru innoire – inovare constituie singura funcție antreprenorială motivatoare care îl separă pe antreprenor de ceilalți agenți economici (manageri, proprietari, investitori etc.).

Antreprenorii sunt caracterizați de un anumit stil inovator pe care îl practică atât în rezolvarea problemelor cât și în luarea deciziilor.

Este utilizată scara J.P.I. – scara inovării care pune în evidență predilecția spre inovare și creativitate a unor antreprenori sau întreprinzători.

Se susține că tiparele de carieră ale întreprinzătorilor definite de oportunitățile pentru creativitate și inovare pot fi factori hotărâtori, arătând că anumiți întreprinzători (antreprenori) manifestă o preferință mai puternică pentru inovare decât managerii.

13

Se susține că antreprenorii sunt acei indivizi cu un spirit inventiv și creativ, cu o gândire originală, capabili să găsească idei și soluții, fiind orientați spre improvizație și idei noi, precum și spre identificarea unor soluții eficiente la rezolvarea unor probleme.

Analiza trăsăturilor din punct de vedere macroeconomic

Compararea și măsurarea nivelului antreprenoriatului pentru anumite perioade de timp, în unele țări dezvoltate, pune în evidență necesitatea aplicării unor indicatori (statici și dinamici) care să asigure măsurarea activității antreprenoriale din cadrul corporațiilor.

La nivelul macroeconomic acționează o serie de forțe macroeconomice cum ar fi:A. comportamentul antreprenorial;B. cererea și oferta antreprenorială;C. rolul tehnologiei;D. rolul dezvoltării economice;E. rolul factorilor demografici;F. rolul instituțiilor de sprijin.

A. Comportamentul antreprenorial se manifestă prin:a. Antreprenoriatul incipient;b. Alegerea profesională.a. Antreprenoriatul incipient – presupune încercarea de a înființa o corporație de către

un antreprenor, acțiune care este influențată de o serie de factori sau condițiile agregate dintre care menționăm:

- tehnologia;- nivelul de dezvoltare economică;- demografia;- cultura;- instituțiile de sprijin.

Este important de văzut cum acești factori (forțe macroeconomice) își exercită influența asupra antreprenoriatului incipient prin intermediul alegerii individuale a ocupației.

Un instument des utilizat îl constituie rata antreprenoriatului, care cuprinde activități incipiente și de formare a noilor afaceri, precu și numărul total de întreprinzători (adică rata muncii pe cont propriu).

De reținut Rai reflectă proporția populației adulte din totalul acesteia care intenționează la modul serios să pornească o afacere și să exploreze în mod activ posibilitatea de a realiza acest demers.

Astfel, cu cât este mai mare cererea de antreprenoriat (pentru demararea unei noi afaceri) cu atât va fi mai mare procentul din populație care va alege ca ocupație conducerea unei afaceri independente.

Latura ofertei se referă la numărul de indivizi care au atât abilitățile necesare cât și preferința de a porni o afacere.

b. Alegerea profesională. Această componentă implică un amplu proces al evaluării și comparării riscurilor și beneficiilor (financiare și nefinanciare) specifice anumitor tipuri de muncă prestată, având ca elemente de comparație calitatea de proprietar și cea de salariat.Observație. Uneori șomajul și munca casnică pot fi considerate ca alegeri profesionale.

Studiile în domeniu au identificat un profil risc – beneficiu al indivizilor, ținând seama de alternativele de muncă independentă (plătită sau neplătită) .

Acest profil risc – beneficiu, propriu fiecărui individ, determină alegerile profesionale personale. Deci, aceste alegeri profesionale personale cuprind atât intenția potențialilor

14

întreprinzători de a-și deschide noi firme cât și intenția proprietarilor de firme deja existente de a rămâne în afaceri sau de a ieși.

Studiile ne arată că la formarea comportamentului antreprenorial participă trei elemente:

- o parte care cuprinde diversele condiții prin care forțele macroeconomice (tehnologia,cultura, demografia etc.) își exercită influența asupra antreprenoriatului incipient.

- cea de-a doua parte pune în evidență modul în care antreprenoriatul incipient influențează rata reală a proprietății de afaceri atunci când sunt luate ăn considerare diverse variabile (intermediare și condiționale).

- cea de-a treia parte pune în evidență legăturile dintre diversele aspecte ale comportamentului antreprenorial privind firmele nou înființate, proprietatea de afaceri, performanța economică la nivel de individ, organizație sau la nivel macroeconomic.

B. Cererea și oferta antreprenorială

Analizând aceste două elemente constatăm că din punctul de vedere al unui produsacestea nu coincid întotdeauna cu cele ale antreprenoriatului, deoarece cererea antreprenorială poate fi influențată și de factori caracteristici ofertei unui produs (exemplu: progresele tehnologice).

Totodată, cererea antreprenorială reflectă oportunitățile de a porni o afacere viabilă, bazându-se pe anumite oportunități create de influența unor factori macroeconomici apăruți pe piață (exemplu: tehnologii inovatoare, un grad ridicat de diversificare a cererii consumatorilor).

În cadrul ofertei antreprenoriale trebuie avute în vedere aptitudinile indivizilor și aptitudinile acestora față de antreprenoriat, acestea fiind considerate ca elemente cheie.

Astfel, alegerea unei persoane de a profita de o anumită oportunitate sau nu depinde de posibilitățile persoanei respective privind:

- nivelul resurselor de care dispune sau le poate obține;- ansamblul de abilități și de trăsături ale caracterului dobândite;- anumite preferințe.Aproape toate forțele macroeconomice influențează în mod special aptitudinile și

preferințele personale,aceste forțe având un puternic impact atât asupra ofertei cât și asupra cererii.

C. Rolul tehnologiei

Noile tehnologii specifice secolului XXI din domeniul comunicării și informației au un potențial mai ridicat în a genera noi bunuri și servicii, creând oportunități pentru lansarea noilor firme în afaceri, au permis totodată reducerea costurilor tranzacțiilor, coborând pragurile minime de eficiență în multe domenii de activitate.

Acest lucru a determinat amplificarea oportunităților antreprenoriale, determinând un ansamblu de schimbări în domeniul tehnologiilor.

D. Rolul dezvoltării economice

Cele trei categorii de factori care pun în evidență dezvoltarea economică a unei societăți influențează oferta antreprenorială prin intermediul gradului de disponibilitate a resurselor pentru noile firme. Astfel:

15

a. dezvoltarea economică, nivelul dezvoltării acesteia constituie factorul cel mai important care influențează oportunitățile din mediul de afaceri. Totodată, trecerea unor firme de la producție la servicii creează noi oportunități deoarece, în sfera serviciilor barierele existente pe piață sunt mai mici (cu un impact mai mic) decât în sfera producției.

b. venitul pe cap de locuitor reprezintă un factor important care-și pune amprenta și influențează modificările din structura activităților, amplificând într-un anumit mod oportunitățile antreprenoriale. Astfel, creșterea veniturilor determină creșterea cererii de servicii, determinând în acest sens diversificarea cererii consumatorilor.

c. diversificarea puternică a cererii. O astfel de diversificare va permite firmelor noi să țină piept companiilor puternice, tradiționale care domină piața. noile firme urmăresc să cucerească nișe noi pe o piață concurențială în anumite domenii de activitate, astfel că furnizorii de produse noi și specializate sunt favorizați prin această diversificare.

E. Rolul factorilor demografici (maturitate, durată de viață)

Ne arată că la nivel macroeconomic există o serie de legături între factorii demografici și nivelul antreprenoriatului.

Sunt luați în considerare și vârsta, originea etnică, nivelul de educație, sexul și experiența anterioară în ceea ce privește munca pe cont propriu (inițierea de noi afaceri).

Totodată, îmbătrânirea populației reprezintă o amenințare pentru dezvoltarea viitoare a clasei antreprenorilor (proprietarilor de afaceri). Cele mai multe afaceri sunt inițiate de persoane cuprinse ca vârstă între 25 și 30 ani.

La nivel macroeconomic studiile ne arată că nimărul noilor afaceri este influențat de creșterea populației (natalitate), dar și de gradul de aglomerare și urbanizare a zonei analizate, precum și de existența numărului de întreprinderi mici peisajul organizațional.

Totodată, educația, nivelul acesteia și gradul de specializare poate constitui un factor pozitiv pentru acei întreprinzători care se lansează în noi afaceri, având o pregărire mai bună în domeniu.

F. Rolul instituțiilor de sprijin

În categoria acestor instituții sunt incluse: familia, sistemul educațional, sistemul economic, sistemușl politic și sistemul juridic.

Analizând latura cererii se constată o serie de instituții financiare sau de altă natură, precum și anumite politici guvernamentale care vizează abolirea reglementărilor privitoare la intrarea pe piață a noilor firme și la privatizarea companiilor prestatoare de servicii.

Astfel, la nivelul Uniunii Europene se urmărește facilitarea elementelor care favorizează lărgirea sectorului privat, eleborându-se în acest sens reglementări fiscale și de protecție socială mai favorabile noilor întreprinzători (antreprenori).

Analizând oferta se constată că instituțiile de sprijin, menționate anterior, stimulează posibilitățile și preferințele întreprinzătorilor.

Pot fi menționate numeroase cazuri de instituții care au elaborat planuri specifice pentru a stimula antreprenoriatul.Observație. Trebuie avute în vedere acele instituții care elaborează anumite constrângeri de natură formală (reguli, legi, constituții), precum și constrângeri informale (norme de conduită, înțelegeri, coduri de conduită autoimpuse etc.), astfel încât prin aplicarea acestora să determine anumite stimulente care să-i favorizeze pe viitorii antreprenori.

16

Cultura - factor decisiv care determină comportamentul antreprenorial

În literatura de specialitate există multiple moduri de a defini cultura. Astfel, aceasta poate fi definită prin:

„modele stereotipizate de comportament dobândit care sunt transmise din generaţie îngeneraţie";

„tipare de valori, idei şi alte sisteme semnificative din punct de vedere simbolic, cafactori moderatori ai comportamentului uman";După Hofstede cultura este considerată „ca şi programarea colectivă a minţii

umane care distinge pe membrii unui grup sau a unei categorii sociale de alţii".Observaţie. Chiar şi decizia de a munci pe cont propriu(de a iniţia o afacere, de a deveni antreprenor) este influenţată de anumite valori şi credinţe.

Pe baza acestiu raţionament este studiată relaţia dintre diferite aspecte ale culturii şi comportamentului organizaţional din diverse ţări. Studiile recente pun în evidenţă relaţia dintre cultură şi dezvoltarea economică, menţionându-se faptul că „condiţiile psihologice favorizează şi acestea dezvoltarea capitalismului, având ca exemplu creştinii protestanţi (caracterizaţi prin hărnicie şi zel) au contribuit la dezvoltarea capitalismului modern bazat pe raţiune şi disciplină". în acest sens s-au desprins două concepţii privitoare la relaţia dintre valorile culturale şi comportamentul antreprenorial:

1. Are în vedere trăsătura psihologică agregată care se bazează pe ideea că „într-osocietate care are mai mulţi oameni cu valori şi orientări antreprenoriale se vor aflaimplicit mai mulţi antreprenori(întreprinzători)";

2. Legitimarea socială, concepţie prin care se cosideră că antreprenoriatul se bazează, pediferenţa dintre populaţia în ansamblul său şi potenţialii antreprenori (întreprinzători)în funcţie de poziţia lor relativ la valori şi credinţe.De altfel, existenţa conflictelor de valori dintre grupuri îi determină pe potenţialii

antreprenori să evite organizaţiile obişnuite şi să aleagă muncapentru sine (pe cont propriu).

Tipuri de indicatori culturali

Pentru a evidenţia importanţa culturii pentru antreprenoriat sunt menţionate două tipuri de indicatoriculturali care pot fi întâlniţi la nivelul unei analize macroeconomice pentru diferite organizaţii. Acestea sunt:

1. Postmaterialismul şi rata antreprenoriatului2. Indicii culturali ai lui Hofstede

A. Postmaterialismul

Postmaterialismul are în vedere modul în care anumite ţări trec de la o cultură dominată de indivizi materialişti la o societate în care tot mai mulţi indivizi urmăresc obiective de viaţă nonmaterialiste în locul celor materialiste, având astfel loc o schimbare a valorilor observate în societăţile moderne.

Ipoteze: Postmaterialismul se bazează pe două ipoteze secundare:1. Socializarea;2. Raritatea.

1. Ipoteza socializării, presupune că valorile unei persoane reflectă circumstanţelepredominante în perioada sa de formareca individ.

17

2. Ipoteza rarităţii, presupune că priorităţile unei persoane reflectă circumstanţele salesocio - economice, arătând că omul atribuie o valoare mai ridicată bunurilor relativ rare. Deaceea, tinerii de astăzi aflaţi într-o anumită prosperitate şi în lipsa privaţiunilor (generate de unposibil război) acordă o atenţie tot mai mică siguranţei economice şi materiale (adică valorilormaterialiste) decât o fac persoanele în vârstă care au simţit ce înseamnă sărăcia şi mizeriilerăzboiului. Cercetările arată că tinerii atribuie o valoare tot mai ridicată abiectivelor nonmaterialiste (respect, realizare personală, calitatea vieţii, etc.) considerându-le pe acestea ca „nevoi de rang înalt ale lui Maslow".Observaţie. Se pare că în multe ţări întreprinzătorii tind să aibă motivaţii similare orientate spre materialism.

Un alt studiu desfăşurat de Mc Graw şi alţii, pune în evidenţă „existenţa unei corciţii pozitive între motivaţia extrinsecă a întreprinzătorului şi performanţa în vânzări", constatând şi existenţa unei relaţii negative între motivaţia intrinsecă, autonomie şi independenţă (ca variabile independente) pe de o parte, şi performanţa în vânzărica variantă dependentă, pe de altă parte.

Aceste constatări privind corelaţiile pozitive sau negative privind antreprenorii (întreprinzătorii) confirmă ipoteza potrivit căreia: întreprinzătorii (antreprenorii) de succes au o orientare materialistă mai puternică decât cei care nu sunt întreprinzători sau antreprenori.

Un alt studiu întreprins de Uhlauer şi alţii confirmă existenţa unei relaţii negative între postmaterialism şi munca pe cont propriu.

În acest context ţările caracterizate de valori mai puţin materialiste tind să aibă mai puţini antreprenori dornici de a lucra pe cont propriu.Observaţie. Alţi cercetători susţin că postmaterialismul poate fi considerat ca indicator de previziune a muncii pe cont propriu.Observaţie. Alţii susţin că educaţia poate fi în relaţii negative cu antreprenoriatul. Observaţie. Anumite variabile culturale, cum ar fi: satisfacţia în viaţă, mersul la biserică, extremismul, etc. pot asigura o anumită explicaţie (într-o oarecare măsură) privind variaţia nivelului muncii pe cont propriu care poate determina un nivel mai ridicat de antreprenoriat.

B. Indicii culturali ai lui Hofstede şi rata antreprenoriatului

Dacă Ingbehart foloseşte doar un indice cultural de bază pentru a explica importanţa culturii pentru antreprenoriat, adică postmaterialismul, hofstede foloseşte cinci indicatori, aceştia fiind:

1. Intervalul de putere;2. Evitarea incertitudinii;3. Individualismul (opus colectivismului);4. Masculinitatea (opus al feminismului);5. Orientarea pe termen lung - faţă de cea pe termen scurt.

Observaţie. Primele trei categorii de indicatori au fost studiate mai aprofundat în relaţia lor cu rata antreprenoriatului, după Hofstede, astfel:1. Intervalul de putere semnifică gradul de inegalitate în relaţia dintre şef şi subordonaţi.Hofstede foloseşte „intervalul de putere" în contextul antreprenorial căutând să pună întrebări(şi să afle răspunsuri) cu privire la:

percepţia temerii subordonaţilor de a nu fi de acord cu superiorii lor; stilurile superiorilor de a lua decizii; stilul de luare a deciziilor preferat de subordonaţi.

2. Evitarea incertitudinii explică modul în care organizaţiile tolerează ambiguitatea.Analiza s-a făcut asupra unor ţări:

18

Cu un înalt grad de evitare a incertitudinii unde sunt preferate structuri prin careevenimentele sunt clar interpretabile şi previzibile;

Cu un nivel mai scăzut de evitare a incertitudinii, unde sunt acceptate riscuri obişnuiteşi mai puţin obişnuite;

Exemplu: schimbarea locului de muncă, începerea unor activităţi pentru care nu există reguli. Pentru a explica evitarea incertitudinii, în studiul său, Hofstede utilizează trei categorii de întrebări privind:• Orientarea angajaţilor spre regulile organizaţiei;• Aşteptările lor personale cu privire la stabilitatea locului de muncă;• Frecvenţa stărilor de nervozitate sau tensiune ale acestora la locurile de muncă.3. Individualismul 9ca opus al colectivismului, descrie relaţiile dintre individ şicolectivitatea care predomină într-o societate. Dezvoltându-şi studiul pe firma IBM, Hofstede defineşte individualismul ca fiind „măsura în care oamenii îşi formulează obiectivele profesionale indiferent de modul de organizare a muncii pe care o desfăşoară".Pentru a-şi concretiza studiul, Hofstede a folosit un set de 14 întrebări referitoare la obiectivele profesionale ale antreprenorilor.

Au fost constatate, raportat la factorul individualism, anumite efecte pozitive şiefecte negative dintre care menţionăm:

Pozitive: cele care pun în evidenţă independenţa individului faţă de modul de organizare a

muncii într-o organizaţie, acesta urmărind de fapt o anumită slujbă care să-i ofere câtmai mult timp liber.

muncitorii doresc o anumită libertate în abordarea sarcinilor de îndeplinit. indivizii urmăresc sau preferă acele munci provocatoare care la dă o anumită

satisfacţie sau un anumit sentiment personal de împlinire.

Negative: preocupările insuficiente ale organizaţiei pentru angajaţii săi privind eforturile acesteia

în direcţia instruirii, asigurării condiţiilor ele mimcă saxi încurajării angajaţilor cie a=şi folosi abilităţile.

Hofstede și antreprenoriatul

O serie de cercetători au analizat elementele care stimulează antreprenoriatul din perspectiva trăsăturilor psihologice, plecând de la următoarele ipoteze:

1. nivelul scăzut de evitare a incertitudinii și de interval al puterii;2. nivelul ridicat de individualism.

Cercetările au arătat că o țară cu un profil mai puternic al culturii antreprenoriale va produce mai mulți antreprenori (potențiali întreprinzători) pe de o parte:

- pentru o ipoteză contrară, care are în vedere rata antreprenoriatului, se poate susține același lucru (adică mai puțini întreprinzători);

- pentru situațiile în care există țări în care ambele ipoteze sunt valabile (1 și 2), însă de sens contar (1- înalt; 2- scăzut), acestor țări le este mai greu să facă față evenimentelor producându-le agenților economici o insatisfacție accentuată, aflându-se în postura de angajați într-o organizație.De aceea, aceștia vor prefera să muncescă pe cont propriu, deschizându-și propria

afacere și obținând astfel o independență mai mare (ei devin propii lor stăpâni, hotărând asupra propriilor afaceri).

19

Într-un alt studiu realizat în 22 de țări de Willdeman ne arată că indicele intervalului de putere și cel al evitării incertitudinii au o corelație pozitivă și semnificativă cu nivelul antreprenoriatului.

Această concluzie rezultată în urma studiului este în concordanță cu ipoteza insatisfacției, adică în mod concret, țările cu un nivel ridicat al distanței față de putere au mai mulți potențiali antreprenori care ți-au dezvoltat propria afacere și care lucrează pe cont propriu.

Modele – ca instrumente de stimulare a antreprenoriatului

În unele țări oamenii consideră ca modele demne de urmat acei antreprenori de succes din societate (Bill Gates) sau din familie. Astfel, modelele pot determina schimbări culturale (în educația și cultura proprie) ajungând astfel ca acestea să joace un rol important indirect vis-a-vis de factorii economici dintr-o țară (exemplu: acele culturi caracterizate de un înalt nivel al evitării incertitudinii).

De reținut că aceste modele de antreprenori de succes sunt permanent prezentate în mass-media, constituind, deci alături de familie, o primă categorie de modele.

O a doua categorie de modele poate fi exemplificată prin „tenteția locurilor de muncă bune” (sigure și bine plătite). Această tentație va fi destul de puternică, făcând ca relația dintre nivelul mediu al salariatuluio și munca pe cont propriu să fie mai puternică decât în țările cu un nivel redus al evitării incertitudinii.

Totodată, atragerea indivizilor spre activitatea antreprenorială trebuie să fie mai puternică în țările cu nivel redus al evitării incertitudinii, cauza constituind-o puternicul efect al profitabilității afacerilor.

În studiile efectuate, aceste interacțiuni au pus în evidență că însăși valoarea PIB-ului pe cap de locuitor are un efect negativ puternic asupra ratei proprietății de afaceri (numărul celor care doresc să pornească o afacere pe cont propriu).

Impactul este mai puternic în țările care prezintă un nivel ridicat de evitare a incertitudinii, iar pentru celelalte țări impactul este mai mic.

Concluzia 1. În concluzie, evitarea incertitudinii are un impact negativ asupra proprietății de afaceri în mod indirect.

Concluzia 2. Țările cu un nivel ridicat al evitării incertitudinii au în general o economie dominată de o forță de muncă numeroasă.

Concluzia 3. Nivelul de antreprenoriat și de dezvoltare economică sunt direct sau indirec influențate de cultură.

Trăsăturile de comportament ale unui model

Specialiștii în domeniu au elaborat un model al agenților economici creatori de comportament antreprenorial, menționând o serie de caracteristici și trăsături necesare:

- competitivitate produselor și serviciilor pe care le gestionează, în raport cu cele ale concurenței raportate pe plan național, european, mondial;

- acceptarea riscului și a eșecului în acțiunile întreprinse;- prețuirea averilor și a economiilor, gestionarea eficientă în raport cu oportunitățile

ivite;- perseverența și tenacitatea în urmarirea atingerii obiectivelor;- deschiderea față de alte culturi (zonale, regionale, naționale, europene sau mondiale);- creativitatea, curiozitate pentru nou și pasiunea pentru experimente (științifice);

Astfel, este necesar să fie identificați factorii care determină dezvoltarea antreprenoriatului incipient având în vedere :

20

- condițiile agregate;- nivelul de dezvoltare economică;- demografia, cultura și instituțiile care influențează oportunitățile de pornire a unei

afaceri.De reținut că acești factori au un puternic impact asupra ofertei antreprenoriale,

influențând abilitățile, resursele și preferințele indivizilor care formează o amunită entitate.Observație. Cadrul legal și instituțional al unei națiuni este indispensabil pentru o creștere economică sănătoasă și constituie un element vital al antreprenoriatului.

Antreprenoriatul românesc – istoric, evoluție și etape de dezvoltare

După 1989 asistăm la o trecere treptată a economiei românești de la forma centralizată la cea concurențială, prin privatizarea sectoarelor industriale și nu numai. Prin această acțiune s-a urmărit armonizarea legislației și obiectivelor cu cea a Statelor Occidentale și implicit a Uniunii Europene.

Are loc totodată, în special în primele două decenii, un amplu proces de restructurare a întreprinderilor mari de stat, elaborându-se în acest sens o legislație permisivă și stimulatoare.

Agenții economici sunt imlicațitot mai mult într-un amplu proces de schimbare și inovare, de competitivitate, flexibilitate și reducere a costurilor, proces finalizat printr-un grad mare de privatizare și transformare a întreprinderilor de stat în diferite tipuri de societăți comerciale și implicit întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri).

Evoluția antreprenoriatului românesc parcurge etape de dezvoltare, având adânci rădăcini, care pot fi menționate încă din secolul al XVI – lea.

O serie de gânditori au abordat antreprenoriatul astfel: În secolul XIX George Barițiu și A.D. Xenopol au tratat și abordat dezvoltarea

gândirii antreprenoriale, abordând conceptul de lider și evolușia acstuia de-a lungul timpului.

În secolul XXI, în lucrările lui Emil Mituleac apar tratate probleme specifice atât managementului clasic cât și celui care face referire la dezvoltarea antreprenoriatului. De reținut lucrările apărute între 1800 – 1900 ale diferiților filosofi, în care conceptul

de lider este menționat:a. E.I. Nechifor în „Pravila Comercială”, „Sistemul bicameral din România” – lucrări de

referință în antreprenoriatul românesc.(1877 - 1914), XX, Pitești – acesta este remarcat îndeosebi prin fabrica de textile care

a aplicat un interesant proces de inovare, apreciat în Europa. Prin acest proces s-a urmărit implementarea teoriilor lui F.W. Taylor, cu privire la organizarea științifică a locului de muncă.

În lucrarea „The Principes of Scientific Management” – 1991 sunt avute în vedere programe de inovare care puteau fi implementate la nivelul întreprinderilor.

b. Mai târziu a fost înființat „Institutul Român de Organizare a Muncii”, care i-a avut cainițiatori pe D. Gusti, Gheorghe Ionescu Sisești, Gheorghe Țițeica, Virgil Madgearu.

În cadrul acestui institut au fost traduse lucrări importanta de management, printe care și lucrarea lui H. Fayol (1916) - „General and Industrial Administration”, în care erau precizate atribuțiile de identificare a întreprinderilor, devenite mai apoi funcții ale managementului.

Au fost publicate totodată lucrări iportante pe tema managementul activității antreprenoriale, între care menționăm apariția în 1939 a unor lucrări având ca autori pe N. Protopopescu -„Întreprinderi Comerciale și Industriale” și V. Madgearu cu lucrarea „Evoluția economiei românești după războiul mandial”.

21

După 1965au fost create o serie de instituții specifice economiei centralizate, promovându-se un cult al personalității care a influențat în mod hotărâtor procesul de luare a deciziilor.

Asistăm la o centralizare excesivă a economiei, iar funcția de planificare devine tot mai rigidă.

După 1965 au loc acțiuni de tranaformare a organizațiilor industriale și activităților manageriale, care au determinat dezvoltarea monopolului de stat, iar managerii au devenit simplii executanți a ordinelor primite de la „centru”. În acest context, adevăratul management și antreprenoriat nu au fost acceptate în economia centralizată.

Totuși, în1981 apare o lucrare de referință numită „Enciclopedia Conducerii Întreprinderii”, sub coordonarea profesorului Mihai Dumitrescu.

Diversele forma de antreprenoriat privat în această perioadă au coexistat și cu proprietatea de stat și cu antreprenoriatul însă, în paralel cu economia oficială. Asistăm la un proces a evoluției economiei cenușii care se bazează pe o serie de activități economice tolerate de stat, dar ilicite în fond, adică erau întreprinzători care închiriau spații sau anumite mașini și echipamente pentru a produce singuri bunuri sau servicii. Putem spune că economia cenușie stă la baza dezvoltării unei activități antreprenoriale private, dar tolerate de stat.

De altfel, comportamentul antreprenorial a vizat „însușirea bunurilor” întreprinderilor de stat și comercializarea acestora pe piața neagră în țară sau în țările vecine.

După 1989 profundele transformări din țară au determinat mutații importante nu numai pe plan politic, dar și în plan economic. Are loc o liberalizare a prețurilor și a cursurilor de schimb valutare, precum și o implementare a unei politici monetare stricte.

Apariția legii privatizării a determinat desfășurarea unui amplu proces de privatizare, care a determinat pe parcursul anilor dezvoltarea sectorului privat, care în prezent depășește 55% din PIB și are angrenată peste 52% din forța de muncă activă.Agricultura

Peste 80% din suprafața arabilă a țării a fost returnată adevăraților proprietari sau moștenitorilor acestora.Sistemul bancar

S-a confruntat cu un puternic proces inflașionist care de la 256%, în 1993, a ajuns în 1995 la 28%, iar în 2008 sub limita de 10%.

Statul a venit în întâmpinarea celor neajutorați cu diverse propuneri de întrajutorare (anumite subvenții) care să le ușureze viața.

În domeniul Legislației s-au marit: armonizarea sistemului legislativ românesc cu cel al țărilor din U.E., iar Constituția

aprobată și îmbunătățită în ultimul timp asigură cetățenilor români drepturi și obligații comparabile cu cele ale cetățenilor din celelalte țări ale U.E.

22