UNIVERSITATEA ”CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TÂRGU- JIUFACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE

DEPARTAMENTUL ID

Lect. univ. drd. Asist.univ.drd. Moţăţăianu Ştefan Bobaru Ana Daniela

MEDIEREA CONFLICTELOR

- pentru uzul studenţilor ID -

EDITURA ACADEMICA BRÂNCUŞITÂRGU JIU, 2010

Tiparul executat la Tipografia Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu

2

CUPRINS:

TEMA 1: INTRODUCERE ÎN MEDIEREA CONFLICTELOR...........3

TEMA 2: TEORIA REZOLVĂRII CONFLICTELOR........................12

TEMA 3: DINAMICA ŞI ANALIZA CONFLICTULUI........................19

TEMA 4: ABILITĂŢI DE COMUNICARE............................................29

TEMA 5: NEGOCIEREA..........................................................................33

TEMA 6: PROCEDURA DE MEDIERE.................................................42

ANEXE...........................................................................................................49

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................62

3

TEMA 1. INTRODUCERE ÎN MEDIEREA CONFLICTELOR

1.1. Definiţie

Prima definiţie a termenului de mediere, în sensul de intervenţie umană între două persoane a fost dată de Dicţionarul Universal francez de la 1690 şi, ulterior, Dicţionarul Enciclopedic Francez de la 1694.

Din punct de vedere etimologic, termenul de mediere provine din latinescul mediare şi se poate traduce prin mijlocire, intermediere.

Cuvântul mediere este definit de DEX ca fiind o acţiune de mijlocire sau de intermediere, mijlocirea unei înţelegeri între două sau mai multe părţi adverse, intervenţia în calitate de intermediar pentru a înlesni, acţiunea de a pune la cale, contribuind la realizare.

Medierea este un proces elaborat în care părţile aflate în conflict au ocazia să-şi exprime dorinţele, nevoile, aspiraţiile, aşteptările şi interesele, ajutând totodată la reflecţia individului şi a grupului, în scopul luării deciziei cele mai satisfăcătoare pentru ele însele.

American Bar Association (ABA) defineşte instituţia medierii astfel: „Medierea aduce părţile implicate în conflict împreună cu o a treia parte neutră care îi asistă în timp ce încearcă să ajungă în mod voluntar la o înţelegere".

Codul Deontologic al Mediatorului din Polonia defineşte medierea în dreptul penal ca fiind „o comunicare voluntară dintre părţile ce sunt implicate într-un conflict, în prezenţa unei persoane neutre-mediatorul, având ca scop elaborarea unui acord dintre victimă şi infractor, unde miezul este de a determina o astfel de recompensă a victimei, ce ar putea fi acceptabilă pentru ambele părţi".

Medierea împuterniceşte părţile implicate de a decide singure cum conflictul trebuie să fie soluţionat. Soluţionarea conflictelor prin intermediul medierii aduce schimbări pozitive în dezvoltarea personală precum şi în comunicarea şi înţelegerea reciprocă a persoanelor participante la conflict.

Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, modificată şi completată prin Legea nr.370/2009, defineşte medierea din primul său articol, astfel: medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate. Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.

4

Făcând o analiză a definiţiei dată de legea română în materie, putem concluziona că medierea are următoarele caracteristici:

- este o modalitate alternativă de rezolvare a conflictelor;

- este o procedură voluntară şi confidenţială;

- implică intervenţia unei terţe persoane specializate neutră şi imparţială, numită mediator, persoană aptă să faciliteze negocierea dintre părţi;

- mediatorul facilitează comunicarea între părţi, generarea de opţiuni în scopul rezolvării conflictului;

- ajută părţile să găsească o soluţie reciproc acceptată.

1.2. Principiile medierii

Medierea ca instituţie are drept scop principal remedierea relaţiilor părţilor aflate în conflict, indiferent în ce fază se află acesta. În acest sens parcurgerea procedurii medierii implică şi parcurgerea unor principii.

a) Caracterul voluntar al procedurii de mediere

În mediere este interzisă folosirea oricărei forme de constrângere sau presiune asupra părţilor sau de exercitare a oricărui tip de influenţă asupra acestora. Toate părţile implicate participă la mediere în mod voluntar. Nici o parte nu poate fi obligată, de către vreo altă persoană sau autoritate, să participe la o procedură de mediere. Părţile, de comun acord, trebuie să accepte participarea la mediere dar şi persoana mediatorului. Nimeni nu are dreptul şi nu poate să impună mediatorul atunci când măcar una dintre părţi nu-1 solicită.

Părţile trebuie să fie informate despre caracterul medierii, implicaţiile posibile şi de asemenea, despre posibilitatea de a refuza medierea în orice etapă a ei. In consecinţă, orice parte are dreptul ca în orice moment al medierii să se retragă din această procedură, dacă ajunge la concluzia că este imposibilă o soluţionare pe cale amiabilă.

În anumite circumstanţe, dacă situaţia o impune, mediatorul poate să încheie medierea atunci când consideră că a apărut o încălcare a legilor, ori atunci când are convingerea că medierea nu foloseşte părţilor şi aceasta ar deteriora şi mai mult relaţiile dintre acestea.

b) Auto-determinarea părţilor

În mediere, părţile sunt stăpânii procesului medierii, mediatorul este doar supraveghetorul procedurii şi cel care facilitează şi ajută părţile să negocieze în deplină cunoştinţă de cauză, în funcţie de scopul şi interesele fiecărei părţi implicate în conflictul dedus acestei proceduri.

Pe cale de consecinţă, orice înţelegere aparţine în integralitatea părţilor. Orice termen prevăzut de către această înţelegere trebuie să fie propus şi acceptat unanim de părţi. Niciodată mediatorul nu va putea să constrângă, să

5

decidă sau să influenţeze termenii în care se stabileşte o soluţie comună a părţilor.

c) Confidenţialitatea proceduriiMediatorul este obligat să păstreze confidenţialitatea informaţiilor de

care ia cunoştinţă în cursul activităţii sale de mediere, precum şi cu privire la documentele întocmite sau care i-au fost predate de către părţi pe parcursul medierii, chiar şi după încetarea funcţiei sale. Atât mediatorul, cât şi părţile prezente, precum şi avocaţii acestora se obligă să păstreze caracterul confidenţial al tuturor aspectelor discutate în mediere.

De asemenea, toată documentaţia ce ţine de activitatea de mediere trebuie să fie depozitată într-un loc sigur şi doar mediatorii să aibă acces la ea.

Mediatorul nu poate fi audiat ca martor în legătură cu faptele sau cu actele de care a luat cunoştinţă în cadrul procedurii de mediere. În cauzele penale mediatorul poate fi audiat ca martor numai în cazul în care are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă a părţilor şi, dacă este cazul, a celorlalte persoane interesate.

d) Principiul neutralităţii şi imparţialităţii din partea mediatorului

Mediatorul trebuie să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor şi să asigure un permanent echilibru între părţi, nu poate să urmărească anumite beneficii de la tipul de negociere dintre părţi, nu trebuie să aibă nici un interes personal în încheierea acordului sau în modul şi formele în care se preconizează ca acesta să fie încheiat. Mai mult, mediatorul are obligaţia să refuze preluarea unui caz, dacă are cunoştinţă despre orice împrejurare ce l-ar împiedica să fie neutru şi imparţial.

De asemenea, părţile participante la mediere au drepturi egale şi în consecinţă ele trebuie să fie tratate în mod egal. Nici una din părţi nu poate fi favorizată sau defavorizată de către mediator în timpul procesului de mediere.

Imparţialitatea mediatorului garantează faptul că acesta are o poziţie de mijloc faţă de părţi şi că nu doreşte ca o parte sau alta să câştige sau să fie favorizată în timpul procedurii de mediere.

1.3. Tipuri de mediereClasificarea medierii:

a) După numărul de mediatori:- mediere simplă(participă un singur mediator) - comediere (participă doi mediatori)

b) După asistarea părţilor aflate în conflict:- medierea în care toate părţile prezente sunt asistate sau reprezentate-.medierea în care cel puţin una dintre părţi este asistată sau

reprezentată- medierea în care nici o parte nu este asistată sau reprezentată

6

c) După stadiul conflictului:- conflict dedus judecăţii (procesul se află pe rolul instanţei de judecată)- conflict neaflat în procedura contencioasă (înainte de introducerea

acţiunii în instanţă)d) După natura conflictului:

- mediere în materie civilă- mediere în materie comercială- mediere în materie penală- mediere în materia protecţiei drepturilor consumatorului- mediere în materia dreptului familiei- mediere în materia dreptului transporturilor- mediere în dreptul muncii

1.4. Avantajele medierii

Medierea dincolo de „economie de stres, timp şi bani", oferă părţilor direct implicate următoarele beneficii concrete:

Fixarea datei şi a orei la care are loc şedinţa de mediere este stabilită de părţi în funcţie de agenda acestora. In instanţă, termenele de judecată sunt impuse şi nu ţin cont de programul părţilor. Şedinţa de mediere poate fi reprogramată în cazul în care părţile solicită acest lucru. O şedinţă de mediere poate să fie programată la fel de uşor ca orice alt tip de întâlnire (de afaceri sau personală).

Nu există limită de timp pentru şedinţa de mediere; majoritatea medierilor se finalizează după o singură întâlnire, durata medierii putând să oscileze între câteva zeci de minute şi câteva ore. Medierile se pot solda şi cu înţelegeri parţiale, situaţie în care este posibilă programarea unei alte şedinţe de mediere la o dată ulterioară.

Părţile, de comun acord, pot alege mediatorul la care să apeleze. Această facilitate nu există în faţa instanţei de judecată. Alegerea mediatorului de către părţi măreşte încrederea acestora în obţinerea rezultatului dorit.

Sala în care are loc şedinţa de mediere şi sala în care se desfăşoară un proces au puţine lucruri în comun: problemele părţilor nu ajung la cunoştinţa altor persoane, întrucât medierea este confidenţială. În sala de judecată domneşte formalismul, trebuie respectate anumite reguli procedurale stricte, cuvântul se ia într-o anumită ordine ş.a.m.d. La mediere focalizarea are loc pe voinţa şi interesul părţilor. La şedinţa de mediere este permisă doar prezenţa părţilor şi a persoanelor agreate de acestea.

În cadrul unui proces aflat pe rolul instanţei de judecată, soluţia este impusă părţilor de către un judecător după administrarea probatoriului în cauză. Mediatorul nu poate să impună nimic părţilor, ele având de decis dacă şi în ce condiţii este avantajoasă pentru ele o soluţie amiabilă.

Un real avantaj al medierii în materie comercială îl reprezintă posibilitatea comercianţilor de a evita arbitrajul şi instanţa prin prevederea în

7

contractele comerciale a unor clauze cu privire la rezolvarea litigiilor prin procedura medierii. Această clauză dobândeşte putere de lege, întrucât ea constituie legea părţilor şi a fost stipulată în deplină cunoştinţă de cauză şi de comun acord. Validitatea clauzei de mediere este independentă de validitatea convenţiei. Instituţia mandatului de reprezentare operează, de asemenea, şi în cazul medierii în privinţa părţilor aflate în conflict.

În medierea comercială pot participa atât părţile aflate în conflict, persoane juridice precum şi persoane fizice ce săvârşesc fapte de comerţ, sau care au avut diverse relaţii cu persoanele juridice, precum şi alte persoane care sunt sau nu au fost implicate în conflict. Din această ultimă categorie fac parte avocaţii, traducătorii, experţii şi interpreţii precum şi orice alte persoane cu care părţile sunt de comun acord să participe la mediere atunci când părţile consideră că este necesară prezenţa acestora.

Medierea este cea mai elegantă procedură de soluţionare a unui conflict şi tocmai de aceea ea este atât de uzitată peste tot în lume. Satisfacţiile părţilor în cazul ajungerii la o înţelegere sunt cu atât mai mari, cu cât se datorează voinţei şi implicării lor.

Prin mediere se sting conflicte existente, dar în acelaşi timp se şi preîntâmpină apariţia unor alte neînţelegeri. La finalul medierii, părţile îşi strâng mâna şi pleacă cu mai puţine probleme decât aveau anterior. Diferenţa principală faţă de clasicul proces în faţa instanţei de judecată este că pe tot parcursul medierii părţile comunică. La finalul unui proces, comunicarea dintre părţi dispare fiind înlocuită de o stare conflictuală şi mai accentuată, întrucât spre deosebire de mediere, în instanţă există învinşi şi învingători. Mediatorul nu judecă părţile şi nu dă verdicte, menirea lui fiind să faciliteze dialogul dintre părţi în urma căruia acestea să genereze opţiuni în vederea soluţionării divergenţelor existente.

Trebuie reţinut că apelând la procedura medierii părţile nu renunţă la justiţia clasică, în faţa instanţei de judecată. Dacă nu reuşesc să îşi soluţioneze prin mediere conflictul, au posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, la fel cum o aveau şi înainte de a apela la mediere.

Procedura medierii dă justiţiabilului posibilitatea de a renunţa la alternativa judecăţii, acesta alegând benevol modalitatea mult mai rapidă şi mai elegantă de a-şi rezolva problema, lucru ce duce firesc la degrevarea instanţelor de cauze şi la îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie.

1.5. Apariţia medierii în SUA, Europa şi România1.5.1. Apariţia medierii în SUA

În istoria Americii, etalon al medierii la nivel mondial, instituţia medierii este cunoscută de peste o sută şaptezeci de ani. Încă din anul 1838 se poate vorbi despre mediere. Atunci are loc, la iniţiativa preşedintelui Martin Van Buren, prima mediere facilitată de Guvern în cazul unei greve de amploare.

8

Evident, nu putem vorbi despre mediere în înţelesul actual. Este însă un prim pas. Importantă este implicarea statului în susţinerea şi promovarea medierii. Conflictele de muncă sunt practic primele care au fost soluţionate prin mediere.

Încă din prima jumătate a secolului XIX, spre deosebire de preferinţele anglo-americane, medierea a devenit populară în statele Florida, Texas şi California. Acestea au preluat medierea de la comunităţile spaniole din sud şi sud-vest.

În anul 1917 se înfiinţează în cadrul Departamentului Muncii, Serviciul American de Conciliere. Este practic actul de naştere al medierii la nivel federal. Anterior, (1914-1917), Departamentul Muncii mediase 33 de cazuri. În anul 1918 numărul cauzelor mediate de acesta ajunsese la 1217. În perioada anilor 1920 medierea cunoaşte un declin datorită scăderii economice urmând ca în anul 1926 să se înfiinţeze Consiliul Naţional de Mediere. În anul 1938, pe fondul creşterii economice au loc 4231 medieri, pentru ca în anul 1945, pe fondul războiului, numărul acestora să crească la 23.121 medieri.

În anul 1947 se înfiinţează Serviciul Federal de Mediere şi Conciliere (Serviciul American de Conciliere este redenumit astfel), iar în anul 1957 au loc primele seminarii de training pentru mediatorii din cadrul Serviciului Federal de Mediere şi Conciliere.

În perioada anilor 1960, pe fondul protestelor împotriva războiului din Vietnam şi a expansiunii drepturilor civile, se înregistrează o folosire considerabilă a metodelor de soluţionare alternativă a conflictelor, dar mai cu seamă a procedurii medierii.

Anul 1972 consemnează înfiinţarea Societăţii Profesioniştilor în Soluţionarea Conflictului. În aceeaşi perioadă, Departamentul de Justiţie fondează în Kansas City şi Los Angeles programe pilot de mediere, prin care se încerca degrevarea instanţelor de cauzele mărunte.

În anul 1985 la Washington D.C., în cadrul Curţii Supreme, este lansat programul experimental de soluţionare a conflictului „MultiDoor"(mai multe uşi).

Perioada anilor 1990 este perioada de expansiune maximă a medierii, în special, şi a metodelor alternative de soluţionare a conflictelor departe de sala de judecată, în general.

1.5.2. Medierea în EuropaMai mult ca oricând, medierea este un fenomen din ce în ce mai

răspândit în întreaga Europă, dar trebuie să remarcăm însă că nu s-a structurat încă un model european de mediere, unanim acceptat de toate statele. Modelul „francez" de mediere este printre cele mai apreciate având un procent ridicat de reuşită (aproape 80%). Centrul de Mediere şi Arbitraj din Paris, specializat în mediere comercială a dezvoltat reguli şi standarde pentru diverse tipuri de ADR (mediere, arbitraj, mediere-arbitraj, etc).

9

Modelul de mediere aplicabil în statele europene este diferit de cel canadian, în care medierea este obligatorie (în toate cauzele civile). Obligativitatea medierii poate să constituie un avantaj (se poate considera că cel care propune medierea nu e sigur pe poziţia sa) sau un dezavantaj (părţile pot să nu ia în serios medierea dacă aceasta este obligatorie, vezi exemplul concilierii din legislaţia română).

Medierea a fost implementată în Germania în domeniul penal în anul 1991 printr-o serie de intervenţii legislative. În anul 2000, a fost introdusă o lege care impune obligativitatea folosirii metodelor alternative în disputele dintre vecini şi în cazul litigiilor care au un obiect sub 750 de euro.

În Franţa, în anul 1993 s-au făcut paşi importanţi spre instituţionalizarea medierii în domeniul penal, iar în anul 1995 a fost introdusă şi medierea în litigiile civile, comerciale şi de familie. În Olanda, medierea a cunoscut o dezvoltare constantă începând cu anul 1990, în prezent existând peste 5000 de mediatori autorizaţi să profeseze.

Slovenia este un exemplu pozitiv în ceea ce priveşte medierea, în anul 2007 finalizându-se prin mediere peste 1500 de cauze. Cele mai bune rezultate au fost obţinute în cauzele de dreptul familiei (70%), iar cele mai dezamăgitoare în cauzele civile.

Austria (prima ţară în care profesia de mediator a fost recunoscută printr-un act al Parlamentului) este un alt stat în care medierea are rezultate, interesant fiind aici faptul că înţelegerea la care ajung părţile după mediere este supusă controlului instanţei sau notarului, aşa cum prevede şi legea medierii din România.

Majoritatea ţărilor europene au adoptat reglementări în domeniul medierii în ultimii ani: Albania are o lege a medierii din anul 2003, Austria din 2003, Bulgaria din 2004 (Codul de Procedură Civilă din 2007 este sincronizat cu legea medierii), Croaţia din 2003, Macedonia din 2006, Serbia din 2005, Ungaria din 2002. Moldova a adoptat în cursul anului 2007 o lege a medierii aplicabilă din ianuarie 2008.

De remarcat, este faptul că legislaţia din domeniul medierii aplicabilă în Europa este inspirată preponderent de modelul american, model care şi-a dovedit eficienţa de-a lungul timpului. Există o preocupare permanentă a mediatorilor europeni de uniformizare la nivel continental a reglementărilor din domeniul medierii.

1.5.3. Apariţia medierii în RomâniaPână la apariţia medierii în România, conceptul de ADR (metode

alternative de soluţionare a conflictelor) a fost puţin cunoscut. Doar lucrările de specialitate străine tratau acest subiect. Pentru a înţelege ce reprezintă şi de unde provine, medierea trebuie privită ca o parte componentă a ADR-ului. Deja putem vorbi despre ADR-ul românesc, în ultimii ani făcându-se paşi importanţi în această direcţie.

10

În acest context, medierea şi profesia de mediator au apărut prin adoptarea Legii nr. 192/2006, pornindu-se de la ideea că medierea constituie una dintre temele importante ale strategiei de reformă în justiţie, fiind o prioritate în cadrul Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar 2005-2007. Prin adoptarea legii s-a urmărit reducerea volumului de activitate a instanţelor şi, în consecinţă, degrevarea acestora de cât mai multe cauze, încercându-se creşterea calităţii actului de justiţie prin satisfacerea intereselor părţilor.

În acest sens s-a înfiinţat prin Ordinul nr.1391/C/2003 din 21.05.2005 al Ministerului Justiţiei Centrul de Mediere Craiova ca centru pilot, cu scopul de a testa medierea ca modalitate de soluţionare a conflictelor în România, în cazurile reale referite de instanţele judecătoreşti.

Primul caz a fost referit de Tribunalul Dolj la data de 05.11.2003. În perioada 2003-2008 Centrul de Mediere Craiova a avut un număr de 777 de medieri înregistrate. Centrul de Mediere Craiova a fost investit cu soluţionarea pe calea medierii a acestor cazuri, fie prin referire de către instanţele judecătoreşti, fie direct de către persoanele implicate în diferitele conflicte.

Începând cu data de 14.02.2005, în armonie deplină cu reglementările şi practica internaţională cu tradiţie în domeniul medierii, Centrul de Mediere Craiova a iniţiat un program naţional de formare a mediatorilor cu sprijinul Centrului Cultural al Ambasadei SUA, Ministerului Justiţiei şi al barourilor din România. Ca urmare a cursurilor desfăşurate s-au înfiinţat centre de mediere în fiecare judeţ, care s-au constituit ulterior în Uniunea Centrelor de Mediere din România.

Primul Consiliu de Mediere din istoria României a fost validat de către Ministerul Justiţiei prin Ordinul nr. 2220/C din 6 octombrie 2006 în condiţiile în care legea nr. 192 din 16 mai 2006 a fost publicată în Monitorul Oficial numărul 441 din data de 22 mai 2006. De la înfiinţare şi până în prezent acesta a elaborat următoarele documente: Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului de Mediere (care a fost şi supus consultării publice), Codul de Etică şi Deontologie Profesională a Mediatorilor, Normele de Răspundere Disciplinară a Mediatorilor Autorizaţi, Standardul Ocupaţional al Mediatorului, Standardul de Formare a Mediatorului şi Lista furnizorilor de formare în domeniul medierii. Prin hotărârea nr. 964 din data de 03.05.2008, Consiliul de Mediere a adoptat primul tablou al mediatorilor, hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial al României nr. 357 bis/08.05.2008.

În anul 2009 legea medierii a fost modificată şi completată prin Legea nr.370/2009.

Instituţia medierii este regăsită în legislaţia românească în mai multe acte normative, astfel:

Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă (este regăsită medierea ca mijloc de soluţionare a conflictelor de interese), Legea nr.705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială (comisiile de

11

mediere sunt înfiinţate cu rol consultativ, în fiecare judeţ şi sector al municipiului Bucureşti, în scopul de a clarifica prin dialog punctele divergente dintre solicitanţii, beneficiarii drepturilor de asistenţă socială şi reprezentanţii instituţiilor care acordă aceste drepturi), Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi (sesizările, reclamaţiile sau plângerile către angajator sau împotriva lui, formulate de angajaţii care se consideră discriminaţi după criteriul de sex pot fi rezolvate la nivelul unităţii prin mediere, înainte de introducerea plângerii către instanţa competentă), Protocolul de colaborare nr.11611/2009 privind Constatarea amiabilă de accident încheiat între 16 societăţi de asigurări din România (părţile au posibilitatea ca în caz de contestare din partea Asiguratorului RCA a modului de stabilire a răspunderăă pe baza Constatării amiabile de accident de către Asiguratorul CASCO care exercită regresul, să apeleze la Comisia de mediere pentru soluţionare, comisie care este alcătuită din trei mediatori autorizaţi în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, înscrişi în Tabloul mediatorilor autorizaţi), Legea nr. 335/2007 a Camerelor de Comerţ din Romania (Camerele judeţene au următoarele atribuţii principale: pct.i organizează activitatea de soluţionare a litigiilor comerciale şi civile prin mediere, art. 28 alin. 2: Camera Naţională îndeplineşte următoarele atribuţii principale: pct.e organizează activitatea de mediere), Regulamentul BNR nr. 3/2004 privind procedura de mediere a diferendelor apărute în executarea transferurilor transfrontaliere.

Teste de autoevaluare:

1. Definiţi conceptul de mediere şi prezentaţi caracteristicile procedurii de mediere.2. Precizaţi principiile medierii şi argumentaţi-le.3. Treceţi în revistă principalele momente parcurse în apariţia şi evoluţia medierii în România.

Temă de control:

1. Prezentaţi avantajele procedurii medierii.

12

TEMA 2. TEORIA REZOLVĂRII CONFLICTELOR

2.1. NoţiuneConflictul nu a fost şi nu este un aspect izolat al societăţii umane

caracterizând evoluţia societăţii umane, de la origini şi până în prezent. Societatea umană este, prin esenţă, o societate conflictuală. Conflictul trebuie privit ca o premisă a evoluţiei individului şi a societăţii. Conflictul este o „luptă identitară", în opinia profesorului universitar Adrian Neculau. Conflictul apare, în general, între părţi care au scopuri şi obiective incompatibile, dar se manifestă şi între părţi ce au scopuri similare. Nu există perioadă în istoria umanităţii ferită de conflicte.

Thomas Hobbes, (1588-1679), fondatorul pozitivismul voluntarist modern, considera că legile naturii se reduc la conservarea vieţii şi respectarea contractelor, restul fiind „războiul tuturor împotriva tuturor".

Conflictul poate fi perceput ca o situaţie în care elemente în aparenţă incompatibile exercită forţă în opoziţie sau în direcţii diferite.

Conflictul este inevitabil şi atotprezent. Specialiştii domeniului, ca urmare a amplificării interesului faţă de cunoaşterea procesului conflictual, a cauzelor care îl generează şi a soluţiilor de dezamorsare a sa, au făcut paşi importanţi în domeniul managementului conflictului. Acesta se axează pe prevenirea apariţiei conflictelor şi pe evitarea amplificării celor deja existente, soluţiile obţinute urmând a satisface toate cerinţele părţilor implicate în conflict.

2.2. Definiţie

Conflictul a fost definit, de-a lungul timpului, într-o multitudine de forme: dispută, neînţelegere, litigiu, dezacord, diferend, divergenţă, termeni uzuali pe care îi auzim mereu şi care au legătură cu existenta unor stări conflictuale.

Primul conflict cunoscut este cel prezentat de Biblie în urma căruia are loc izgonirea primilor oameni, Adam şi Eva din Paradis. (Geneza, Capitolele 2-3).

Filozoful grec Heraclit din Efes (535 - 475 I.E.N) vedea conflictul drept „tatăl tuturor lucrurilor".

Etimologia sa derivă din latinescul „coflictus", care înseamnă „a ţine împreună cu forţa".

13

Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX 98) explică astfel conflictul: „neînţelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuţie (violentă)".

Dicţionarul Websters furnizează următoarea explicaţie: „Conflict — A intra în coliziune sau dezacord; a f î contradictoriu, în dispută sau în opoziţie, ciocnire. A se ciocni, a duce o luptă. Controversă, ceartă. Incompatibilitate sau interferenţă între idei, acţiuni, dorinţe, evenimente, etc. "

De-a lungul timpului, conflictul a fost mereu analizat, printre teoreticienii acestuia numărându-se: Nicolo Machiavelli, Thomas Hobbes, Emile Durkheim, Max Weber, David Lockwood, Lewis Coser, Talcott Parsons, J. R. P French, Goldman Schlenker, Johnson Pruitt etc.

Kenneth E. Boulding defineşte conflictul ca fiind „o situaţie de competiţie, în care părţile sunt conştiente de potenţialele incompatibilităţi viitoare ,în care fiecare parte doreşte să ocupe o poziţie care este incompatibilă cu dorinţele celorlalţi."

În opinia lui S. M. Heitler conflictul apare ca „o condiţie socială care apare când doi sau mai mulţi actori urmăresc scopuri mutual exclusive sau mutual incompatibile. In relaţiile internaţionale comportamentul conflictual poate fi înţeles ca război sau ameninţare cu declanşarea războiului."

În lucrarea „Medierea în comunitate", a autorilor Silviu Erusencu, Anca Ciucă şi Adrian Bădilă, publicată în februarie 2008, conflictul este văzut ca fiind un „proces care apare la stabilirea relaţiei dintre două părţi şi defineşte caracterul interacţiunii dintre acestea".

„Dicţionarul de comunicare, negociere şi mediere", publicat la Bucureşti, în anul 2007, defineşte conflictul drept: „Interacţiunea grupurilor (indivizilor) care percep ca incompatibile scopuri, intenţii, valori, interese, atunci când acţiunile lor se interferează pentru realizarea obiectivelorpropuse.

În concluzie conflictul este un fenomen social contextual determinat de ciocnirea dintre interesele, conceptele şi nevoile unor persoane sau grupuri atunci când acestea intră în contact şi au obiective diferite sau aparent diferite.

În momentul în care are loc o ciocnire între interesele, conceptele sau orgoliile unor persoane avem de-a face cu un conflict. Iar acest lucru se întâmplă extrem de des în viaţa de zi cu zi, conflictul fiind o componentă atotprezentă în istoria umanităţii.

Din acest motiv, studierea conflictului şi a cauzelor generatoare de conflict, a tipologiilor şi abordărilor cu privire la conflict, este mai mult decât necesară în vederea înţelegerii mecanismelor complexe ale acestuia.

2.3.Categorii de conflicteConflictele se clasifică după mai multe criterii:a) în raport de obiect:

14

- conflicte de interese: acele conflicte de muncă ce au ca obiect stabilirea condiţiilor de muncă cu ocazia negocierilor contractelor colective de muncă şi sunt referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaţilor;- conflict de valori: se naşte atunci când mai multe persoane au viziuni diferite asupra unui anumit subiect;- conflict ideologic: apare atunci când oamenii împărtăşesc ideologii diferite;b) în raport de percepţie - conflict încins (manifest): este comportarea observabilă alimentată de percepţii şi sentimente latente care poate degenera în luptă deschisă, în urma căreia vom avea învinşi şi învingători sau poate constitui într-o încercare de a stabili obiective şi direcţii comune; - conflict rece (latent): este o primă fază a conflictului în care se generează un anumit set de atitudini şi sentimente sub influenţa sursei de conflict. Acest tip de conflict poate să rămână în această stare fără a evolua, însă se şi poate transforma într-o situaţie iremediabil deteriorată.

c) în raport de relaţiile dintre părţi: - conflict simetric: sunt cele ce apar între părţi cu pondere asemănătoare.

- conflict asimetric: sunt cele ce apar între părţi cu pondere diferită, rădăcina lor găsindu-se chiar în structura a ceea ce sunt părţile;- conflict de competiţie: competiţia pentru resurse limitate ia naştere în momentul în care părţile conflictului percep că doresc aceleaşi resurse limitate.- conflict de cooperare: sunt acele conflicte în care părţile sunt dispuse să caute împreună o soluţie mutual agreată de depăşire a situaţiei conflictuale, cu sau fără ajutorul unor terţi;

2.4. Tipuri de conflicteExistă diferite tipuri de conflicte:

- la nivel individual: conflictul stimulează autocunoaşterea şi capacitatea de înţelegere şi acceptare a resorturilor motivaţionale ale celorlalţi, dezvoltând spiritul de toleranţă;

- la nivel de grup: acesta apare în contextul unor procese competitive, rezultate din obiective diferite ale indivizilor care compun grupul şi divergente unele faţă de altele, care nu se pot compatibiliza prin comunicare deschisă;

- la nivel de societate: sunt genul de conflicte care apar la nivelul societăţii, având ca exemplu revolta;

- la nivel internaţional: apar între state diferite sau între instituţiile acestora;

- conflicte diplomatice: se nasc ca urmare a degradării relaţiilor diplomatice între state;

15

- conflicte militare: sunt acele acţiuni care se caracterizează prin angajarea armelor.

2.5. Cauzele conflictului

Conflictul are cauze multiple şi este iniţiat de către una dintre aceste cauze, pe fondul unei acumulări îndelungate de energii cu caracter distructiv. Evident, acest lucru nu este valabil în cazul conflictelor spontane, care sunt favorizate de anumite trăiri sau stări de moment.

Cauza cea mai frecventă care generează conflictul este lipsa de comunicare sau comunicarea deficitară. Lipsa comunicării generează neînţelegeri. Aplanarea conflictului este imposibilă în situaţia în care lipseşte comunicarea între părţile implicate în conflict. Din acest motiv, tensiunile dintre părţi se amplifică şi în final se ajunge la poziţii aparent ireconciliabile.

Comunicarea este un punct de plecare spre soluţionarea conflictului şi nu o garanţie a obţinerii unei soluţii reciproc convenabile.

Dificultăţile de comunicare pot apărea datorită lipsei de informaţii sau educaţie sau înţelegerii diferite a unor situaţii date. Lipsa informaţiilor sau excesul de informaţii pot genera situaţii conflictuale. Din acest motiv se recomandă formularea unor întrebări de culegere a informaţiilor.

Comunicarea excesivă poate fi şi ea o cauză generatoare de conflict. Comunicarea este eficientă până la un anumit punct. Dacă se trece această barieră, comunicarea excesivă poate deveni o cauză generatoare de conflict. Comunicarea excesivă poate accentua divergenţele dintre părţi în cazul în care tonul folosit este neadecvat, argumentele "părţii adverse" nu sunt luate în considerare, iar părţile nu generează soluţii viabile. Comunicarea acuzatoare nu poate duce la stingerea unei stări conflictuale. Folosirea unor întrebări introductive inspirate poate constitui un start bun spre soluţionarea conflictului.

Numărul de părţi implicate în conflict are o influenţă importantă în atingerea unei soluţii mutual agreate. Cu cât există mai multe părţi, există şi un număr de interese şi poziţii diferite. Conflictele în care sunt implicate mai puţine părţi au şanse de soluţionare mai mari decât cele cu părţi multiple. în situaţiile conflictuale cu multe părţi implicate, informaţia este alterată sau selectată prin transmiterea repetată de la o sursă la alta. Corectitudinea receptării mesajului transmis este greu de realizat de către partea căreia îi este destinat, pe fondul unui conflict în desfăşurare.

Percepţia nereală (diferită) este o altă cauză generatoare de conflict. Conflictul care are o astfel de cauză poate fi dezamorsat doar în cazul în care încă există comunicare între părţi. Astfel, acestea au posibilitatea, prin

16

discuţiile care le poartă, să îşi clarifice poziţiile, nevoile şi obiectivele. Dialogul favorizează o corectă percepţie a doleanţelor şi intenţiilor părţilor. De multe ori conflictul dintre părţi este unul imaginar, generat de către percepţii nereale, întrebările de cunoaştere sunt eficiente ajutând părţile să îşi cunoască opiniile reciproce.

Interpretarea greşită a faptelor, vorbelor sau situaţiilor poate genera stări conflictuale. De foarte multe ori, ceea ce comunică o parte este receptat diferit de către altă parte, conţinutul mesajului transmis fiind alterat fie din cauza interpretării proprii sau a influenţelor externe.

Agresivitatea în limbaj nu duce la rezolvarea unor stări conflictuale, ci la amplificarea acestora.

Lipsa atenţiei sau a concentrării prezentă la o parte implicată în conflict poate amplifica respectivul conflict. Se recomandă folosirea unor întrebări de control în scopul testării atenţiei partenerului de dialog.

Urmărirea unor interese sau scopurile diferite poate să iniţieze sau să menţină conflicte. De multe ori, părţile au poziţii rigide, menţinându-şi acelaşi punct de vedere sau doleanţă pe întreaga perioadă a conflictului. Adresarea unor întrebări de orientare vă va convinge dacă acesta îşi menţine sau nu poziţia iniţială.

Alimentarea orgoliilor este un alt factor generator de conflict. Orgoliul este o părere foarte bună despre sine. In majoritatea cazurilor este exagerată. Vanitatea excesivă a unei părţi angrenate în conflict face situaţia conflictuală greu de gestionat. Pe de altă parte, reparaţia morală este un stimulent al soluţionării conflictului.

Diferenţele culturale influenţează comportamentul părţilor întrucât fiecare cultură are un sistem de valori diferit după care se ghidează.

Zvonurile sunt acele informaţii neîntemeiate şi neconfirmate, care influenţează părţile conflictului. Ele generează stări conflictuale care pot fi depăşite cu greu.

Experienţele neplăcute în situaţii asemănătoare, traumele, prejudecăţile, antipatiile sunt şi ele surse de conflict. Ideile preconcepute fără cunoaşterea exactă a faptelor sunt o barieră în calea dezamorsării conflictului. Distorsiunea mesajului în cazul transmiterii în lanţ şi influenţele externe îngreunează dezamorsarea stărilor conflictuale. Atribuirea unor idei sau sentimente celeilalte părţi poate fi o cauză a conflictului, la fel cum pot fi şi structura interioară a părţilor sau diferenţele valorice dintre ele. Diferenţele între sistemele de valori sunt surse evidente de conflict.

Există o multitudine de cauze generatoare de conflict. Din acest motiv, cele prezentate nu au un caracter exhaustiv, ci unul exemplificativ.

În concluzie, lipsa de comunicare este principala cauză a apariţiei conflictului, iar momentul în care aceasta este reluată constituie punctul de plecare al soluţionării conflictului.

2.6. Răspunsuri la conflict

17

Răspunsurile la conflict exprimă manifestări ale comportamentului uman în situaţii de conflict:

- stilul competitiv- stilul colaborativ- compromisul- acomodarea - eschivarea (evitarea)

Modelul Thomas-Kilmann prin care se redau modalităţile de abordare a situaţiilor de conflict

Modelul Thomas-Kilmann defineşte câteva opţiuni de management al conflictului care pot varia din punct de vedere al utilităţii, în funcţie de contextul în care sunt folosite. Modelul nu trebuie văzut ca normă de comportament, deşi autorii dovedesc o oarecare înclinatie spre colaborare. Susan Schneider şi Jean-Louis Barsoux propun cazul ideal al unei echipe de manageri compusă din persoane din diverse părţi ale lumii, care ar putea să gestioneze conflictele. De exemplu, un manager dintr-o ţară unde există dezechilibru în distribuirea puterii (cultul puterii), ar putea fi tentat să evite conflictul şi sa-l transfere spre vârful ierarhiei, unde pană la urmă se poate transforma în confruntare. Un alt manager dintr-o ţară în care primează cultura orientată spre relaţii va fi inclinat mai degrabă spre o poziţie de acceptare în conflict.

Stilul competitiv (competiţia) descrie o dorintă de a-şi satisface propriile nevoi fără a lua în considerare impactul asupra celeilalte părţi din conflict - una din părţi este foarte asertivă şi nu ţine seama de efectul acţiunilor asupra celorlalţi. Cu alte cuvinte, se maximizează interesul propriu şi se minimizează interesul celuilalt, conflictul fiind încadrat în termenii stricţi de câştig-pierdere. Când puterea este folosită, apare elementul coercitiv, posesiunea puterii fiind un determinant al tipului de decizie care este utilizată pentru a rezolva un conflict.

Stilul colaborativ (colaborare) reflectă o situaţie în care toate părţile

18

COMPROMISUL

COMPETIŢIAcâştig - pierdere

COLABORAREAcâştig - câştig

EVITAREApierdere - pierdere

ACOMODAREApierdere - câştig

implicate în dispută încearcă să satisfacă total interesele tuturor părţilor. Atât impunerea interesului propriu cât şi cooperarea sunt maximizate în speranţa obţinerii unui acord în care nimeni nu trebuie să piardă. Accentul se pune pe o situaţie de tip câştig-câştig în care se presupune că soluţionarea conflictului poate aduce ambele părţi într-o situaţie mai bună.

Stilul ocolitor (evitare) descrie dorinţa de a suprima un conflict sau de a se retrage din el. Deşi conflictul este recunoscut, un asemenea stil implică dorinţa retragerii sau politica struţului - „ascunderea capului în nisip”. Eficienţa stilului este limitată pentru ca problema de fond nu se schimbă, ci, cel mult este amânată.

Stilul îndatoritor (adaptare) este un act voluntar al uneia dintre părti care consideră necesar a pune imediat capăt conflictului prin a acorda celeilalte părţi ceea ce doreşte. Presupune cooperarea cu cealaltă parte pe fondul nesusţinerii interesului propriu - o situaţie în care o parte este dispusă să se auto-sacrifice.

Stilul concesiv (compromis) apare când fiecare parte este dispusă să cedeze ceva, să facă unele compromisuri necesare. în aceasta abordare nu există câştigători sau învinşi în mod clar, căci se combină cu jumatăţi de măsură impunerea interesului propriu şi cooperarea şi se acceptă o soluţie care afectează raţionalitatea conflictului.

Teste de autoevaluare:

1. Definiţi conflictul.2. Enumeraţi tipuri şi categorii de conflicte.3. Prezentati variantele de răspuns la conflict argumentate prin modelul

Thomas-Kilmann.

Temă de control:

1. Prezentaţi şi argumentaţi cauzele care generează un conflict.

19

TEMA 3. DINAMICA ŞI ANALIZA CONFLICTULUI

Dinamica unui conflict presupune stări, situaţii, semnale care prefigurează apariţia unui conflict. Conflictul ca orice fenomen are o viaţă, o dinamică, se naşte şi creşte în intensitate, criza apoi descreşte şi moare. De precizat este faptul că se poate interveni în orice moment şi se poare reveni la normalitate, dar acest lucru se poarte realiza numai atunci când se comunică în mod eficient, când se înlătură starea de tensiune. Dinamica conflictelor poate fi descrisă ca interacţiunea ce rezultă dintre profilul conflictului, actori şi cauze. Înţelegerea dinamicii conflictului ajută la identificarea ocaziilor, mai ales prin construcţia de scenarii, metodă prin se evaluează diversele intervenţii posibile şi se face analiza răspunsurilor adecvate.

A devenit ceva obişnuit să diferenţiem între mai multe faze ale unui conflict. Autori diferiţi denumesc şi descriu aceste faze în mod diferit, dar majoritatea includ, cel puţin, următoarele faze:

a) pre-conflictb) confruntarec) crizăd) rezultate) post-conflict

Aceste faze sunt adesea reprezentate printr-o diagramă ca cea de mai jos, deşi trecerea de la o fază la alta nu se face lin, iar unele faze se pot repeta de mai multe ori sau procesul se poate bloca.

20

Posibilitatea conflictului apare oricând oamenii au nevoi, valori sau interese diferite. Aceasta este faza pre-conflict. Dar conflictul este ascuns şi nu se află pe ordinea zi. În această fază, pot exista tensiuni în relaţiile dintre părţi şi/sau o dorinţă de evita contactul.

Conflictul nu devine evident până când nu apare un „eveniment declanşator“ care duce la emergenţa conflictului vizibil şi, posibil, la confruntări. Fiecare tabără îşi adună resursele şi încearcă să îşi găsească aliaţi, probabil, în vederea intensificării confruntării şi a violenţei.

Criza descrie punctul culminant al conflictului, în care tensiunea sau violenţa se manifestă cu intensitate maximă. Comunicarea normală între părţile implicate a încetat, probabil.

Rezultat: escaladarea nu poate, totuşi, să continue la infinit. Criza trebuie să ajungă la un deznodământ, într-un fel sau altul. Se poate ca una din părţi să se predea sau să accepte cererile formulate de partea adversă. Se poate ca părţile să cadă de acord să poarte negocieri, cu sau fără sprijinul unei părţi terţe. În orice caz, în această fază, nivelele tensiunii, confruntării şi violenţei scad oarecum, deschizând calea spre soluţionare.

Post-conflict: în sfârşit, situaţia se rezolvă într-un mod care pune capăt tuturor confruntărilor violente, duce la scăderea tensiunilor şi la normalizarea relaţiilor între părţile implicate. Totuşi, dacă problemele şi punctele de controversă ce rezultă din incompatibilitatea scopurilor nu au fost soluţionate în mod adecvat, în cele din urmă, această fază poate duce la regresia în pre-conflict.

Modelul este unul ideal. În viaţa reală, conflictele nu prea urmează o traiectorie lineară. Ele evoluează, mai degrabă, cu mişcări bruşte, trecând prin momente alternative de progres şi de regres, până când ajung la soluţionare. În absenţa unei evoluţii lineare, conflictul pare să fie nerezolvabil. Escaladarea poate reîncepe după o negociere sau un impas temporar. Escaladarea şi de-escaladarea pot alterna. Se poate întâmpla ca negocierile să aibă loc chiar dacă nu s-a ajuns la un impas. Cu toate acestea, modelul este util deoarece majoritatea conflictelor trec prin faze similare, cel puţin o dată în istoria lor. Delimitarea diferitelor faze ajută şi la eforturile de transformare a conflictului. Recunoscând dinamica fiecărei faze a conflictului, ne putem da seama de faptul că strategiile şi tacticile pentru participanţi şi intervenienţi diferă, în funcţie de faza în care se află conflictul.

Escaladarea conflictuluiEscaladarea se referă la o creştere în intensitate a conflictului şi la ascuţirea tacticilor utilizate. Este provocată de schimbări ce afectează fiecare parte implicată, de noi tipare de interacţiune ce apar între părţi şi de implicarea în conflict a unor persoane noi. Când conflictele escaladează, tot mai mulţi oameni încep să fie implicaţi. Părţile emit ameninţări mai mari şi mai

21

puternice şi impun sancţiuni negative mai aspre. Se declanşează violenţa sau, dacă s-a declanşat deja, devine mai gravă şi/sau mai răspândită pe măsură ce numărul participanţilor atraşi în conflict sporeşte şi un procent mai mare din cetăţenii unui stat se angajează în luptă.

În anumite condiţii, escaladarea este calea raţională de urmat. Dacă una din părţi deţine o putere ce îl poate copleşi pe adversarul său, este logic să facă uz de această putere pentru a strivi rezistenţa adversarului. Părţile pot hotărî să recurgă la escaladarea intenţionată a conflictului pentru a face presiuni asupra părţii adverse, pentru a implica părţi terţe sau a ralia mai mulţi oameni de partea lor. În multe cazuri, acest tip de escaladare tactică poate avea efecte pozitive şi poate ajuta părţile să ajungă la o relaţie benefică reciproc.

Totuşi, adesea escaladarea conflictului se petrece în mod inadvertent, fără ca părţile să fi analizat pe deplin consecinţele acţiunilor lor. Uneori, acesta este rezultatul unor crize şi presiuni de timp percepute, ce obligă părţile să acţioneze mai înainte de a examina căi alternative de acţiune sau de a sesiza situaţia în întregime. Recurgerea la forţă şi la ameninţări, dacă este considerată ca fiind prea extremă, poate avea efecte inverse decât cele scontate şi poate duce la retaliere. În aceste cazuri, conflictele pot scăpa de sub control şi pot provoca efecte extrem de dăunătoare. De obicei, conflictele conduse în mod distructiv aduc mari pierderi pentru una sau mai multe din părţile aflate în dispută şi tind să persiste mult timp.

Trebuie să precizăm faptul că până la apariţia conflictului vorbim de fapt de dispută, stare care se poate evita prin metoda concilierii şi cea a medierii. După identificarea conflictului mediatorul face o analiză şi o stategie, astfel încât să atenueze stările negative, să aducă părţile într-o atitudine de colaborare.Analiza conflictului este una din etapele de gestionare a conflictului, se realizează de către mediator şi presupune parcurgerea mai multor etape, astfel:

a) cunoaşterea părţilor care se află în conflictb) descrierea conflictuluic) istoria conflictuluid) orientarea conflictuluie) dinamica şi aplanarea conflictuluif) analiza intereselor părţilor implicateAnaliza conflictului presupune o solicitare din partea mediatorului şi

acest lucru se materializează practic în atitudinea ascultării active.Ascultarea activă este un proces activ ce presupune înţelegerea,

interpretarea şi integrarea mesajului primit în modelele de cunoaştere proprii. Acest proces asigură receptarea nedeformată şi completă a informaţiilor, stimulează vorbitorul să continue, încurajându-1 să transmită întreaga informaţie disponibilă.

22

Acest tip de ascultare are câteva pricipii fundamentaele:a) Principiul oglindiriiOglindirea este o modalitate evoluată de ascultare care şterge diferenţele

dintre locutori, reflectând, „ca oglinda" sau „ca ecoul" mesajele vizuale şi sonore ale persoanei ascultate. Ea implică o sincronizare (posturală, a tonului şi ritmului yorbirii, a gesturilor şi mişcărilor - deci la nivel senzorial: vizual, auditiv şi kinestezic) şi o armonizare între interlocutori, ce face ca locutorul să se simtă înţeles şi acceptat de cel care ascultă.

b)Principiul reformulăriiReformularea este un instrument de ascultare ce presupune reluarea

mesajului interlocutorului, utilizând alţi termeni. Ea serveşte la îmbunătăţirea capacităţilor de ascultare, la verificarea şi rectificarea mesajului partenerului, la dedramatizarea a ceea ce s-a afirmat deja.

c) Principiul empatieiEmpatia este abilitatea fiinţelor umane de a înţelege trăirile altora şi de a

anticipa şi prevedea, în baza acestei capacităţi, comportamentul altora în situaţii de comunicare date. Ea reprezintă capacitatea umană de a intra în rezonanţă emoţională cu alte persoane, prin aceasta făcându-se trecerea de la raportul social superficial la interacţiunea profundă a interlocutorilor.

Cheia empatiei o constituie implicarea emoţională. Atenţia este focalizată pe sentimentele interlocutorului şi nu pe faptele sau vorbele sale: accentul nu mai cade pe semnificaţia cuvintelor, ci pe trăirile interioare subiacente acestora, exprimate verbal şi nonverbal. Efectul prezenţei empatiei îl reprezintă ambianţa plină de încredere şi deschidere afectivă pe care o creează.

d) Principiul calibrăriiCalibrarea este o tehnică de ascultare primară şi presupune a evalua

starea interioară a unei persoane pe baza unor indicii exterioare asociate. Prin calibrare intuim sau „citim" gândurile sau stările interioare ale unor persoane prin asocierea lor cu semnele exterioare percepute auditiv, vizual sau kinestezic.

Pe baza acestui principiu putem spune dacă o persoană cunoscută este obosită, frustrată, confuză, tristă, nervoasă sau altfel, fără ca ea să o exprime verbal, în mod explicit. Operaţia de calibrare este o componentă a ascultării active, aceasta devenind cu atât mai eficientă cu cât calibrăm mai precis.

În continuare facem referire la reflecţiile esenţiale, referitoare la analiza conflictului.

Analiza conflictului reprezintă studiul sistematic al profilului, cauzelor, actorilor şi dinamicii conflictului. Ne ajută să înţelegem mai bine contextul în care lucrează cei care încearcă să transforme conflictele şi defineşte mai bine rolul acestora în context.

Analiza conflictului se poate face la diferite nivele - local, regional, naţional - între care încearcă să stabilească legături. Identificarea punctului

23

central potrivit de analiză este crucială: problemele şi dinamica de la nivel naţional pot fi altele decât cele de la nivel „grassroots”. Dar atunci când facem legătura între nivelul analizei de conflict - local, judeţean, regional sau naţional - şi nivelul intervenţiei, este, de asemenea, important să stabilim legături sistematice cu alte nivele relaţionate ale dinamicii conflictului.

Fiecare dintre aceste nivele diferite are impact asupra celorlalte.Pentru transformarea conflictului, este nevoie de:

- înţelegerea contextului- înţelegerea interacţiunii dintre intervenţie şi context- acţiune în urma înţelegerii acestei interacţiuni, pentru evitarea impactelor nedorite şi maximizarea celor pozitive.

Astfel, analiza conflictelor este o componentă centrală a transformării conflictelor, deoarece furnizează baza pentru înţelegerea interacţiunii dintre intervenţie şi context. Aceasta se aplică la toate formele de intervenţie. Cu alte cuvinte, analiza conflictului ajută la: elaborarea de intervenţii noi, monitorizarea interacţiunii dintre context şi intervenţie, măsurarea interacţiunii intervenţiilor şi a dinamicii conflictului în care sunt situate.

Elemente de analiză a conflictuluiSunt prezentate principalele elemente de analiză a conflictului aşa cum apar din diferitele instrumente de analiză a conflictului, descrise mai jos. Este bine să avem în vedere că dinamica conflictelor este pur şi simplu prea complexă şi instabilă pentru a putea fie explicată printr-un singur proces de analiză. Totuşi, constatările pot alcătui baza de acţiune, chiar dacă unele aspecte rămân nelămurite. Apariţia unui semn de întrebare semnalizează prezenţa unor puncte cruciale.

Principalele elemente de analiză a conflictului sunt: profilul, actorii, cauzele şi dinamica conflictului.

Profilul conflictului oferă o scurtă caracterizare a contextului în care va fi plasată intervenţia:

Care este contextul politic, economic şi socio-cultural?- Geografia fizică, formarea populaţiei, istoria recentă, structura politică

şi economică, compoziţia socială, mediul, poziţia geostrategică.Care sunt problemele emergente în plan politic, economic, ecologic şi

social? - Alegeri, procese de reformă, descentralizarea, construirea de

infrastructuri noi, perturbarea reţelelor sociale, lipsa de încredere, întoarcerea refugiaţilor şi a persoanelor strămutate în interiorul ţării, victime în rândul armatei şi printre civili, prezenţa forţelor armate, zone minate.

Care sunt zonele specifice predispuse/afectate de conflict care pot fi încadrate în acest context?

24

- Zone care se află sub influenţa unor factori specifici, fronturile din jurul zonelor cu resurse naturale, zone cu infrastructură şi linii de comunicaţii importante, zonele cu populaţii marginalizate sau excluse din societate.

Există o istorie a conflictului? - Evenimente critice, eforturi de mediere, intervenţii externe.Pentru a înţelege un context anume, este neapărat necesar să

identificăm cauzele potenţiale şi existente ale conflictului, precum şi factorii care pot servi în elaborarea unei abordări constructivă. Cauzele conflictului pot fi definite ca fiind acei factori care contribuie la apariţia nemulţumirilor; ele pot fi:- cauze structurale - factori pervazivi care au pătruns în politicile, structurile şi ţesătura unei societăţi şi care pot crea pre-condiţiile unui conflict violent;- cauze proxime - factori care contribuie la un climat ce duce la conflict violent sau la escalada- rea mai accentuată a acestuia; uneori, par a semnaliza o problemă mai adâncă;- factori declanşatori - acţiuni ori evenimente cheie unice sau anticiparea lor care declanşează sau duce la escaladarea conflictului violent.

Tergiversarea conflictelor tinde şi ea să genereze noi cauze - circulaţia armelor, economia de război, cultura violenţei - care contribuie la prelungirea conflictelor.

Pe măsură ce identificăm cauzele şi factorii principali care contribuie la conflict şi la pace, este important să admitem că conflictele sunt fenomene multi-dimensionale şi multi-cauzale şi că nu există o singură cauză ce duce la conflict. De asemenea, este esenţial să stabilim legături şi sinergii între cauze şi factori, pentru a identifica zonele posibile de intervenţie şi a le prioritiza.

Întrebările cheie în această privinţă sunt:Care sunt cauzele structurale ale conflictului? - Guvernarea nelegitimă, lipsa participării în viaţa politică, absenţa

oportunităţilor economice şi sociale egale, inechitatea accesului la resursele naturale, proasta guvernare.

Ce probleme pot fi considerate ca fiind cauze proxime ale conflictului? - Lipsa de control a sectorului de securitate, proliferarea armelor uşoare, încălcarea drepturilor omului, rolul destabilizator al ţărilor învecinate, rolul diasporei.

Ce factori declanşatori contribuie la izbucnirea/escaladarea mai accentuată a conflictului?

- Alegerile, arestarea/asasinarea unui lider sau politician cheie, seceta, prăbuşirea bruscă a monedei locale, lovituri militare, modificări rapide în rata şomajului, inundaţiile, creşterea preţurilor/raritatea produselor de bază, scurgerea de capital.

Care sunt factorii noi care contribuie la prelungirea dinamicii conflictului?

25

- Radicalizarea părţilor implicate, formarea de grupări paramilitare, dezvoltarea economiei de război, agravarea încălcării drepturilor omului, disponibilitatea armelor, dezvoltarea unei culturi a fricii.

Care sunt factorii care contribuie la pace? - Canalele de comunicare între părţile adverse, procesul de

demobilizare, programele de reformă, angajamentul societăţii civile de a susţine pacea, politicile împotriva discriminării.

ActoriOamenii au o gândire integratoare atunci când vine vorba de analiza

conflictului. Actorii implicaţi pot fi indivizi, grupuri şi instituţii care alimentează conflictul sau care sunt afectaţi în mod pozitiv sau negativ, precum şi persoane care s-au angajat să soluţioneze conflictul. Actorii nu au aceleaşi scopuri şi interese, poziţii, capacităţi de a-şi atinge interesele şi relaţii faţă de alţi actori.- Interese: motivaţia actorilor (preocupări, scopuri, speranţe şi temeri).- Scopuri: strategiile pe care actorii le folosesc pentru a-şi atinge interesele.- Poziţii: soluţiile prezentate de actori referitor la problemele cheie şi la problemele emergente într-un context anume, indiferent de interesele şi scopurile altora.- Capacităţi: potenţialul actorilor de a influenţa contextul, fie pozitiv fie negativ. Potenţialul se referă la resurse, acces, reţele sociale şi grupuri de susţinători, sprijin din partea altora, alian- ţe etc.- Relaţii: interacţiunile dintre actori la diferite nivele şi percepţia acestor interacţiuni.

Unele abordări operează distincţii între actori, în funcţie de nivelul la care activează aceştia (nivel grassroots, nivel intermediar, nivel de sus). Teoria transformării conflictelor acordă o mare importanţă liderilor de la nivel intermediar, deoarece ei îşi pot asuma un rol catalizator graţie legăturilor pe care le au atât cu nivelul de sus, cât şi cu cel local. În orice caz, este important să examinăm relaţiile dintre actori/grupuri la diferite şi modul în care ele afectează dinamica conflictului.

Trebuie să acordăm o atenţie deosebită oportuniştilor, adică anumitor grupuri care au interesul de a menţine starea de lucruri negativă. Dacă nu sunt luaţi în considerare de strategiile concepute, ei pot deveni un obstacol în calea iniţiativelor constructive.

În mod similar, este important să identificăm resursele pentru pace existente, pentru a defini punctele din care să începem soluţionarea cauzelor conflictului violent. Resursele pentru pace se referă, de obicei, la instituţiile, organizaţiile, mecanismele şi acţiunile din cadrul unei societăţi construite în

26

vederea soluţionării conflictelor şi divergenţelor de interese. În special, actorii din această categorie trebuie evaluaţi din punct de vedere al capacităţii lor de gestionare a conflictelor, al legitimităţii lor, al probabilităţii ca ei să accepte angajamentul şi al rolurilor pe care le pot adopta.

Cine face analiza?Analiza conflictului se poate face pentru mai multe scopuri. Procesul

specific precum şi persoana care va face analiza se vor determina în funcţie de scopul pentru care se face analiza. Spre exemplu, dacă scopul este de a promova un proces participativ şi de transformare în interiorul unei comunităţi, comunitatea are de jucat un rol vital. Dacă scopul este de a elabora o strategie de atragere a angajamentului într-un context dat, ar fi bine ca o echipă internă, de la organizaţia care elaborează strategia, să conducă procesul. Unele elemente ale analizei pot fi extrem de delicate, astfel că este necesar să li se asigure confidenţialitatea.

În orice caz, este important să deţinem combinaţia potrivită de abilităţi şi experienţă, după cum urmează:- abilităţi bune de analiză a conflictelor- cunoştinţe solide privind contextul şi istoria conflictului- sensibilitate la contextul local- cunoaşterea limbii locale- statut/credibilitate suficientă pentru a înainta recomandări care să fie urmate- reprezentarea diferitelor perspective ce există în contextul dat- abilităţi de mediere, de muncă în echipă, posibil şi de consiliere- abilităţi de moderator.

Calitatea şi relevanţa analizei depind, în mare măsură, de cei care sunt implicaţi. Adică de persoana sau de echipa care face analiza, pe de o parte, şi de ceilalţi actori ai conflictului, pe de cealaltă parte. Analiza conflictului constă în a solicita opiniile diferitelor grupuri şi a le situa într-un cadru analitic mai larg.

Orice analiză de conflict are un pronunţat substrat politic şi e permanent însoţită de suspiciunea unor influenţe. Este dificil să fim obiectivi din cauza simpatiilor personale care se nasc şi care ne îngreunează eforturile de a urma o abordare imparţială. Prin urmare, este indicat să ne formulăm limpede poziţia şi preconcepţiile proprii şi să precizăm condiţiile şi restricţiile sub care se desfăşoară analiza conflictului.

Colectarea de informaţii în vederea analizei conflictuluiEste important să strângem informaţii din cât mai multe surse posibil

şi să ascultăm glasul a cât mai mulţi actori, pentru a ajunge la o înţelegere mai largă a contextului şi a obţine o perspectivă cât mai largă.

27

Ca să obţinem astfel de perspective putem recurge la o varietate de metode, de la sondaje şi întrevederi până la discuţii în grup şi consultări cu părţile interesate. În contexte în care grupurile nu pot discuta conflictul în mod deschis şi direct, poate fi util să organizăm întâlniri separate. În- tâlnirile şi întrevederile vor avea loc într-o limbă în care participanţii îşi pot exprima vederile cu încredere.

Selectarea cadrului adecvat pentru efectuarea analizei conflictuluiAtunci când intenţionăm să recurgem la un cadru specific pe care să ne

sprijinim analiza conflictului, este bine să îi examinăm scopul, punctele tari şi punctele slabe. Principala funcţie a instrumentelor analitice este de a ghida căutarea sistematică de informaţii şi de a oferi un suport pentru analizarea informaţiilor, scoţând la iveală întrebări critice şi furnizând perspective noi.

Trasarea conflictului - relaţiile dintre actoriTrasarea este o tehnică de reprezentare grafică a conflictului, care pune

părţile în relaţie cu problema şi una cu cealaltă. Atunci când oameni cu puncte de vedere diferite trasează împreună situaţia în care se găsesc, fiecare află despre experienţele şi percepţiile celorlalţi.

Trasarea nevoilor/intereselor şi temerilorConcentrarea asupra nevoilor, intereselor şi temerilor ne poate ajuta să

îi scoatem pe cei implicaţi în conflict din poziţiile fixe şi să ne concentrăm, în schimb, pe interesele care vor trebui respectate de orice acord viitor. În plus, enumerarea nevoilor, intereselor şi temerilor revelă, adesea, multiplicitatea de interese şi nevoia de a include multe sau mai multe aspecte în respectivul acord.

Altfel spus:- Poziţiile sunt formale, oficiale şi, de cele mai multe ori, publice. Reprezintă ceea ce spune sau cere persoana/grupul. Conţin o viziune asupra situaţiei, asupra rezultatului conflictului şi rolului pe care îl joacă partea implicată în conflict. Foarte adesea, au şi o valoare de justificare sau de legitimizare.- Valorile sunt calităţi de bază, considerate ca foarte importante, ce pot fi utilizate pentru justificarea poziţiilor. Valorile pot fi norme culturale, legi sau principii etice.- Chestiunile fierbinţi reprezintă ceea ce părţile declară ca fiind obiectul conflictului. Sunt specifice şi concrete. Foarte adesea, problemele factuale sunt mai puţin importante decât cele referitoare la relaţii, deşi de obicei conflictele sunt concepute în termeni factuali.- Interesele reprezintă ceea ce părţile doresc cu adevărat, motivaţia care stă la baza poziţiei adoptate. Ele pot fi exprimate, dar adesea sunt camuflate. De multe ori, sunt afectate mai multe interese ale fiecărui actor implicat în conflict. Cum interesele nu sunt nevoi umane esenţiale, ele sunt negociabile, iar importanţa lor relativă se poate modifica în timp.

28

- Nevoile sunt cerinţele fundamentale, absolut necesare pentru supravieţuirea fiinţei umane. Ţin de securitate, identitate, comunitate şi de vitalitatea vieţii umane. Nu sunt negociabile, dar pot fi satisfăcute în diverse moduri. De obicei, nu sunt exprimate sau sunt deghizate.

Teste de autoevaluare:

1. Descrieţi dinamica unui conflict.2. Precizaţi care sunt elementele de analiză a conflictului.

Temă de control:

1. Arătaţi cine realizează analiza conflictului şi precizaţi etapele pe care acesta le parcurge.

29

TEMA 4. ABILITĂŢI DE COMUNICARE

4.1. Definiţie

Comunicarea reprezintă relaţia între indivizi ce implică o transmitere intenţionată sau nu, cu influenţe asupra receptorului şi cu efect retroactiv. Scopul comunicării este dat de o serie de factori: informarea, convingerea, impresionarea, provocarea unei reacţii, a unei acţiuni, de a exprima puncte de vedere, de a obţine o schimbare de comportament, de a se face înţeles, dar mai cu seamă de a construi o relaţie cu celălalt.

4.2. Forme de comunicare

Comunicarea îmbracă mai multe forme, ea clasificându-se în funcţie de mai multe criterii, astfel:a) După participarea indivizilor la procesul de comunicare:

- comunicarea interpersonală- comunicarea de masă- comunicarea de grup

b) După contextul spaţio-temporal al transmiterii mesajelor:- comunicare directă- comunicare indirectă

c) După instrumentele folosite:- comunicare verbală, este cea mai importantă formă de comunicare între oameni şi se manifestă prin comunicare orală şi comunicare prin scris- comunicare para-verbală- comunicare non-verbală

d) După obiectivele comunicării:- comunicare incidentală- comunicare consumatorie- comunicare instrumentală

e) După poziţia în cadrul unei organizaţii:- comunicare ascendentă- comunicare descendentă- comunicare orizontală

4.3. Bariere de comunicareExistă situaţii în care procesul comunicării interpersonale nu îşi poate atinge, pe deplin, finalitatea, datorită prezenţei unor perturbaţii sau obstacole (foarte variate ca structură şi conţinut), care afectează transmiterea corectă a

30

mesajului de la emiţător la receptorul acestuia. Identificarea şi depăşirea lor are ca efect creşterea eficienţei comunicării. Barierele de comunicare sunt reprezentate de totalitatea obstacolelor, perturbaţiilor, blocajelor şi bruiajelor apărute în timpul activităţii de comunicare, care reduc gradul de fidelitate şi eficienţa mesajului sau care obstrucţionează transmiterea acestuia.Clasificarea factorilor care blochează comunicarea

Factorii care perturbă comunicarea pot fi clasificaţi în funcţie de diversele niveluri ale procesului de comunicare:

a) Nivelul emiţătorului:- caracterul inconsistent al mesajului;- caracterul redundant al mesajului;- slaba inteligibilitate a mesajelor emise;- caracterul contradictoriu ai discursului;

- blocajele emoţionale (de exemplu: atitudinea defensivă a studentului timid la examenul oral); - prezentarea incorectă a mesajului prin alegerea unei modalităţi „greşite de comunicare (de exemplu: în locul unui raport amănunţit este prezentată o expunere sumară);

- manipularea (prin comunicarea trunchiată a unor informaţii); - camuflarea (comunicare intenţionat ambiguă, pentru a duce la o interpretare greşită a mesajului);

- ignorarea feedbackurilor primite de la receptor;- atitudini inadecvate în raport cu eficienţa comunicării;- atitudini inadecvate în raport cu receptorul.b) Nivelul receptorului

- slaba concentrare a receptorului în raport cu fluxul informaţional al emiţătorului;

- lipsa capacităţii de a asculta activ;- evitarea formulării feedbackurilor defavorabile la adresa emiţătorului;

- prejudecăţile şi stereotîpiile apărute în momentul receptării în raport cu conţinutul mesajelor şi cu eficienţa acestora;

- concluziile grăbite; - desincronizări între caracteristicile emiţătorului şi cele ale receptorului (diferenţele de univers de discurs; diferenţele de statut social sau poziţie ierarhică; diferenţele de rasă, religie, partid, de sex sau vârstă, nivel de inteligenţă, educaţie; diferenţe de atitudini, convingeri, sistem de valori, experienţe de viaţă etc).

c) Nivelul contextului de comunicare- zgomotele externe (elemente ce ne parvin din mediu şi fac mesajul greu

de înţeles: şuşotelile din timpul unui discurs, de exemplu) şi interne (atunci când emiţătorul şi receptorul se gândesc la altceva decât la mesajul transmis sau receptat);

31

- contextele psihosociale defavorabile comunicării (o încăpere în care este frig, cald, întuneric; stimulii vizuali care distrag atenţia etc);

- distanţa prea mare sau prea mică dintre interlocutori;- necunoaşterea limbilor de circulaţie internaţională;- bombardamentul informaţional dinspre mai multe surse.d) Nivelul desfăşurării procesului de comunicare - distorsiunea informaţiei pe parcursul transmiterii succesive a mesajelor;- întreruperile repetate din timpul procesului de comunicare au efecte

negative asupra mesajului din cauza incapacităţii de concentrare; - mijloacele tehnice cu funcţionare defectuoasă;

Tipuri speciale de bariere ale comunicării eficientea) Stereotipurile se referă la reacţia indivizilor de a încadra un fenomen

nou într-o categorie mai largă, pe care o cunoaştem deja, în funcţie de anumite caracteristici pe care le posedă şi în funcţie de experienţa personală. Ele se construiesc pe baza unui proces de generalizare şi de categorisire. Stereotipurile se bazează pe activitatea predominant funcţională de emiţător a receptorului, acesta actualizând unele caracteristici ale ascultării interactive, dar în sens negativ: receptorul vine în „întâmpinarea" mesajului emiţătorului şi astfel percepţia lui nu lasă să treacă informaţia reală. Stereotipia este „eticheta" sau imaginea pe care ne-o formăm în minte şi care se răsfrânge asupra receptării, codificării şi transmiterii informaţiei.

b) Distorsiunea presupune o alterare a mesajului şi implică diferenţe de repertoriu între emiţător şi receptor, imprecizia limbajului, interpretarea eronată în receptarea mesajului, necesitatea condensării informaţiilor în vederea retransmiterii, distanţa socială sau barierele de status dintre emiţător şi receptor. Se referă la modificările involuntare apărute în conţinutul mesajului în cazul în care el ajunge la destinatar prin intermediul mai multor „verigi intermediare", adică prin intermediul mai multor transmiţători succesivi. Cu cât mesajul trece prin mai multe etape de recepţie-transmisie, cu atât distorsiunile vor fi mai mari.

c) Zvonul reprezintă în viziunea sociologilor o ştire improvizată ce rezultă în urma unui proces de deliberare colectivă, având la bază un eveniment important şi ambiguu. Zvonul implică atât un proces de dispersare a informaţiei, cât şi un proces de interpretare şi de comentare. Evoluţia conţinutului zvonului nu se datorează distorsiunilor memoriei, ci evoluţiei şi contribuţiei comentariilor făcute în timpul procesului de zvonire. Zvonul reprezintă un mesaj definit din perspectiva sursei (neoficială - canalul de transmisie informai), al modului de difuzare (în lanţ: prieten, coleg, rudă etc.) şi al conţinutului (se referă la o informaţie de actualitate).

d) Minciuna poate fi percepută drept o formă de comunicare umană, actualizată atât în comunicarea interpersonală, cât şi în comunicarea de masă şi se află în legătură cu necesitatea indivizilor de a se autoapăra şi de a se adapta la diverse contexte, situaţii sau roluri sociale.

32

Cercetările din domeniu au arătat că în majoritatea situaţiilor de comunicare se creditează ideea că informaţia vehiculată este veridică deoarece ea se corelează cu credinţa că adevărul facilitează comunicarea şi întreţinerea relaţiilor interpersonale.

4.4. Atitudini de comunicareAtitudinea determină şi influenţează climatul relaţional şi calitatea

relaţiilor în acelaşi timp.Ceea ce este important este obţinerea unei comunicări autentice a

părţilor, neinfluenţate şi nealterate.În procedura medierii întâlnim mai multe tipuri de atitudini de

comunicare, astfel:a) Atitudinea de interpretare constă în a formula, a verbaliza pentru

celălalt raţiunile ascunse care se află la originea spuselor sau faptelor sale (reformularea). Acest tip de atitudine prezintă un risc de a declanşa un blocaj în comunicare(celălalt poate deduce că nu ai înţeles).

b) Atitudinea de evaluare constă în formularea unei judecăţi pozitive sau negative asupra spuselor sau faptelor altei persoane(mediatorul va face numai judecăţi pozitive). Riscul pentru acest tip de interpretare este crearea impresiei că interlocutorul este judecat, ceea ce duce la un risc de agresivitate şi blocaj în comunicare(una din părţi are impresia că eşti de partea celuilalt).

c) Atitudinea de ajutor sau consiliere constă în tendinţa mediatorului de a ajuta părţile aflate în conflict cu sfaturi, soluţii de orientare a comunicării, în sensul soluţiilor propuse de către mediator. Riscul atitudinii de acest tip este crearea superficialităţii discursului părţii, dependenţa acestuia faţă de mediator, reduce posibilităţile părţii de a-şi rezolva singură problemele(partea nu se mai implică, nu mai colaborează, devine dependentă de mediator, nu mai gândeşte modalităţi de soluţionare a conflictului).

d) Atitudinea de anchetă sau de chestionare este atitudinea de a adresa întrebări părţilor într-un mod exagerat, cu scopul de a obţine mai multe informaţii. Riscul acestor întrebări repetate este de a plasa mediatorul în poziţia anchetatorului, diminuând astfel şansele părţilor de a exprima propriile sentimente şi nevoi.

e) Atitudinea de comprehensiune este atitudinea care arată interlocutorului că este interesat de ceea ce spune, că este ascultat în sensul de a fi înţeles, nu pentru a-l judeca. Această atitudine se poate afirma cu ajutorul reformulărilor, a rezumatelor din timpul discuţiilor. Atitudinea de comprehensiune are beneficii multiple şi se utilizează în mod obligatoriu în procedura medierii.

Teste de autoevaluare:1. Efectuaţi un scurt comentariu asupra formelor de comunicare.2. Enumeraţi factorii care blochează comunicarea.

33

Temă de control1. Prezentaţi tipurile speciale de bariere ale comunicării eficiente.

TEMA 5. NEGOCIEREA

5.1. Definiţie

Negocierea este modalitatea alternativă de soluţionare a conflictelor, bazată pe comunicare bidirecţională, în care părţile implicate îşi modifică pe parcurs pretenţiile şi conlucrează pentru a genera o soluţie mutual acceptată.

Altfel spus, negocierea este o formă de colaborare, cu elemente competitive, desfăşurată pe baza dialogului participanţilor, în scopul realizării unei înţelegeri, conform intereselor comune ale părţilor.

5.2. Principiile negocieriiÎn procedura negocierii se întâlnesc mai multe principii, astfel:

- cel mai mare eşec este refuzul de a negocia- cea mai importantă persoană din negociere este propria persoană- toată lumea are putere în negociere- orizontul îngust al discuţiei lasă ambele părţi nesatisfăcute- urgenţa determină decizia- înţelegerea este sfârşitul, negocierea este mijlocul- chiar şi într-un mediu colaborativ, cele mai bune rezultate sunt obţinute

prin menţinerea celeilalte părţi într-o stare trebuie să ştiu- orice valoare se află sub privirea spectatorului- succesul în negociere este direct proporţional cu volumul şi tipul

pregătirii pentru negociere- abilitatea de a pleca sau de a alege altă alternativă la negociere pune

negociatorul într-o poziţie foarte puternică- chiar atunci când două părţi sunt la distanţă mare pe chestiunile majore,

întotdeauna există probleme cu privire la care se pot pune de acord

5.3. Tipuri de negociere

Oamenii se găsesc, de cele mai multe ori, în mijlocul dilemei alegerii tipului de negociere optim.

Negociatorul care doreşte să negocieze blând, de obicei doreşte să evite conflictul cu alte persoane şi face concesii cu mare uşurinţă în speranţa de a ajunge la o înţelegere. Acesta doreşte o rezolvare amiabilă, dar, în cele mai multe cazuri, sfârşeşte prin a fi exploatat şi rămâne cu un gust amar.

Negociatorul dur abordează orice situaţie ca pe o confruntare de voinţă în care partea care negociează de pe poziţii extreme rezistă mai mult şi este favorizată.

34

Negociind dur, dorinţa de câştig este uneori exacerbată, iar consecinţa este că obţine un răspuns la fel de dur, care îi diminuează resursele şi afectează relaţia cu cealaltă parte.

În doctrina de specialitate există şi o a treia metodă de negociere, o metodă mixtă, şi blândă şi dură, denumită metoda negocierii principale.

Această metodă a fost concepută în cadrul Proiectului de Negociere Harvard. Negocierea Principală caută beneficii comune oricând este posibil. Când interesele intră în conflict, negociatorul trebuie să insiste ca rezultatul obţinut să se bazeze pe standarde juste, independente de voinţa oricărei părţi.

Metoda negocierii principale este dură în privinţa meritelor şi blândă în privinţa oamenilor, neimplicând poziţionări sau trucuri.

Avantajul folosirii acestei metode este acela că prin aplicarea ei obţineţi ceea ce sunteţi îndreptăţiţi să obţineţi rămânând în continuare persoane plăcute.

5.4. Tehnici de negociere

Tehnicile de negociere sunt acele procedee sau metode folosite de negociatori în abordarea negocierii. Fiind activităţi planificate, sunt aplicabile în anumite situaţii date, iar utilizarea lor este eficientă pentru realizarea obiectivelor propuse. Nici o tehnică nu este infailibilă, abilităţile negociatorului fiind definitorii pentru o negociere de succes.

a) Tehnica „Du-te la balcon”

In momentul când propria ta reacţie este o barieră în calea spre negociere, este indicat să controlezi acea reacţie. Pentru a te implica cu adevărat în rezolvarea în comun a problemei trebuie să-ţi regăseşti echilibrul mental şi să rămâi concentrat pe obiectivul tău.

Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra situaţiei, trebuie să-ţi imaginezi că te afli într-un balcon şi priveşti de sus, detaşat, la negocierea ta.

b) Tehnica „Nu te certa, treci de partea lor”

Pentru a depăşi sentimentele negative ale celeilalte părţi cum ar fi: teama, reticenţa, suspiciunea sau ostilitatea, trebuie să rezişti tentaţiei şi să nu te laşi atras în conflict. Aşa cum tu ţi-ai recăpătat echilibrul mental, trebuie să-ţi ajuţi partenerii de negociere să facă la fel.

Pentru o colaborare corespunzătoare trebuie să le înlături sentimentele negative făcând exact opusul a ceea ce aşteaptă ei de la tine, adică să te comporţi ca un adversar.

Trebuie să-i surprinzi luându-le partea, ascultându-i şi acceptând atât argumentele, cât şi sentimentele lor. Dacă vreţi să staţi de aceeaşi parte a mesei înfruntând problema, trebuie să treceţi de partea lor.

c) Tehnica „Nu respinge, reformulează”

35

În momentul în care îţi doreşti să abordaţi problema împreună, constaţi că acest lucru nu este uşor de realizat, mai ales când cealaltă parte se fixează pe poziţie şi încearcă să te facă să cedezi.

Reacţia ta firească este să respingi poziţia lor, iar în acest context ei vor deveni şi mai rigizi. In aceste condiţii trebuie să faci exact contrariul, acceptând ceea ce spun ei în încercarea de rezolvare a problemei.

Acceptă poziţia lor, dar investighează şi reformulează. încearcă să te porţi ca şi cum ţi-ar fi parteneri şi fi sincer interesat de problema lor.

d) Tehnica „Nu forţa, construieşte un pod de aur”De cele mai multe ori, în timpul negocierii se poate întâmpla să aduceţi

cealaltă parte la nivelul la care doreaţi să abordaţi problema, însă este foarte probabil să fiţi încă departe de un acord. Se poate întâmpla acest lucru întrucât cealaltă parte a rămas neconvinsă de beneficiile ajungerii la un acord. Aceasta nu trebuie forţată întrucât va opune rezistenţă. Din contră, folosindu-te de înţelepciunea chinezească, poţi construi un "pod de aur", între poziţia lor şi soluţia comună pentru ambele părţi. Acest "pod" este de fapt o legătură între interesele lor şi ale tale. Ajută-i să-şi păstreze reputaţia făcând ca rezultatul să pară o victorie a lor.

e) Tehnica „Foloseşte puterea pentru a educa”Această tehnică se aplică atunci când în ciuda eforturilor tale, cealaltă

parte refuză să coopereze fiind convinsă că este mult mai puternică decât tine. Nu trebuie să-ţi ieşi din fire deoarece acest fapt poate duce la ameninţări şi constrângeri din partea ta, însă, acestea se vor întoarce în mod inevitabil împotriva ta. Trebuie să te foloseşti de putere nu pentru a ameninţa ci pentru a educa, sporindu-ţi astfel capacitatea de a negocia prin aducerea părţilor înapoi la discuţii. Fă-l să conştientizeze că nu poate câştiga singur şi că pentru a ajunge la o înţelegere comună este nevoie să negociaţi împreună.

f) Tehnica „Nu te tocmi asupra poziţiilor”Indiferent de obiectul negocierii, în general, oamenii se angajează din

rutină în negocierea poziţională. Fiecare dintre noi adoptă o poziţie, luptă pentru ea şi face concesii pentru a ajunge la un compromis. Trebuie să avem în vedere faptul că negocierea poziţională duce la o înţelegere.

De cele mai multe ori, neînţelegerea pe tema poziţiilor produce înţelegeri neînţelepte, pentru că părţile, cu cât se tocmesc mai mult asupra poziţiilor, cu atât au tendinţa clară să se blocheze pe ele. Cu cât se dă mai multă atenţie poziţiilor, cu atât părţile vor fi mai puţin preocupate de interesele lor în negociere.

Dezbaterea asupra poziţiilor este ineficientă putând duce la un blocaj şi punând în pericol o relaţie de lungă durată.

Negocierea poziţională este mult mai dură, mai ales într-o negociere multipartită, fiind suficient ca una dintre părţi să nu fie de acord şi astfel negocierea să eşueze.

36

Cea mai bună soluţie pentru a evita o negociere poziţională poate fi conştientizarea părţilor implicate că negocierea se axează pe interese.

g) Tehnica „Separă oamenii de problemă”

În tot timpul procesului de negociere trebuie să nu uităm un lucru important, şi anume: negociatorii sunt înainte de toate oameni.

Oamenii au emoţii, sunt imprevizibili, au principii puternice, au un trecut şi provin din medii diferite. Aceste trăsături ale factorului uman pot fi într-o negociere benefice sau dezastruoase. Fiecare parte vede lumea în mod diferit şi deseori confundă percepţiile cu realitatea. Soluţia evidentă în această situaţie este ca părţile să exploreze raţional eventualele soluţii, altfel negocierea devine imposibilă şi eşuează.

h) Tehnica „Concentrează-te pe interese, nu pe poziţii”

Pentru o soluţie înţeleaptă, trebuie să reconciliezi interesele, nu poziţiile. De cele mai multe ori, într-o negociere, în spatele poziţiilor opuse se află interesele comune. Este necesară o examinare atentă asupra motivaţiei intereselor care poate dezvălui existenţa mai multor interese comune sau compatibile decât a celor opuse.

De asemenea, trebuie să înţelegem că fiecare parte este animată de interese multiple. In negociere fiecare parte va avea mai multe interese, nu doar unul singur. Cele mai puternice interese sunt necesităţile umane fundamentale, pe care dacă le puteţi identifica într-o negociere veţi amplifica şansele de a ajunge la o înţelegere. De aceea este important să recunoşti că şi interesele lor sunt o parte a problemei, nu te concentra numai pe interesele tale.

i) Tehnica „Insistă pe folosirea unor criterii obiective”

Deoarece deciziile bazate pe voinţă sunt costisitoare, soluţia este să negociezi pe baze independente de voinţa celor implicaţi în negociere, după criterii obiective. Criteriile obiective trebuie să poată fi aplicate ambelor părţi. Trebuie prezentat fiecare subiect de negociere ca pe o căutare comună pentru criterii obiective.

Din acest motiv trebuie să încerci să fi raţional şi deschis în privinţa standardelor celor mai potrivite şi a modului în care acestea trebuie aplicate. Nu trebuie să cedezi presiunii celorlalte părţi, iar dacă totuşi trebuie să o faci, cedează exclusiv principiului.

j) Tehnica „Pathos, logos şi ethos”

De cele mai multe ori, într-o negociere de orice natură ar ii ea, pentru a obţine ceea ce vrei de la alţii, este mai important să spui CUM trebuie, decât CE trebuie. Cererea ta poate fi respinsă sau aprobată în funcţie de modul în care aceasta a fost formulată.

Aristotel, în celebra sa lucrare „Retorica", dezvoltă un model universal al argumentaţiei şi persuasiunii. Conform acestei lucrări, discursul unei

37

persoane acţionează pe trei niveluri distincte ale personalităţii umane, şi anume: pathos, logos şi ethos.

Pathosul reprezintă acea componentă caldă a fiinţei umane, cu inevitabilă încărcătură subiectivă, afectivă, emoţionala şi instinctuală.

Logosul priveşte componenta rece şi specific umană, înclinaţia noastră de a fi cerebrali, raţionali, logici, şi, nu în ultimul rând, obiectivi.

Ethos-ul poate fi tradus în conduita morală, în valorile culturale dobândite prin educaţia primită în societate. Tradiţii, credinţe şi obiceiuri devenite norme alcătuiesc structura ethosului.

Argumentele ce conving la nivelul ethosului angajează implicit conştiinţa morală a interlocutorului. De foarte multe ori argumentaţia se construieşte pe logica discursului şi pe raţionalitate, însă nu este neglijată nici latura abordării emoţionale, care este întâlnită în mod frecvent. Oamenii nu sunt roboţi, de aceea nici un negociator nu rămâne insensibil la încărcătura emoţionala a unei argumentaţii.

Argumentaţia emoţională nu acţionează la nivel verbal, folosind mai puţin logica frazelor sau a cuvintelor, bazându-se mai mult pe raportul psihologic dintre parteneri. Forţa de convingere şi persuasiune este dată mai mult de mesaje paraverbale şi limbajul trupului.

Interlocutorii instinctuali şi afectivi sunt mai uşor de convins prin abordări patetice, decât prin argumente logice.

Argumentaţia raţională presupune o argumentaţie logică, pune accentul pe raţionalitate, cauzalitate, analiză şi sinteză, precum şi pe gândirea abstractă. Dacă se rezumă la strictul necesar, discursul convinge uşor la nivel teoretic şi abstract. Structura argumentului logic este bazată pe silogismul logic, alcătuit din două premise şi o concluzie.

k) Tehnica „Win-Win”

Această tehnică se bazează, în special, pe folosirea în negociere a stilului colaborativ de tip "câştig-câştig".

Pentru a ajunge la o soluţie de acest tip într-o negociere trebuie parcurse mai multe etape care se desfăşoară într-o succesiune logică şi sunt interdependente.

Negociatorul trebuie să înceapă cu etapa câştigării încrederii părţilor, urmând să treacă, mai apoi, la obţinerea şi interpretarea informaţiilor. Este necesar ca negociatorul să fie empatic şi să răspundă la trebuinţele celeilalte părţi folosind ideile acesteia.

Este foarte important să transformi relaţiile tensionate în relaţii de colaborare, să îţi asumi riscuri moderate şi să accepţi ajutorul.

De menţionat că prin aplicarea acestei tehnici ambele părţi sunt câştigătoare datorită disponibilităţii acestora spre colaborare.

5.5. Tactici de negociere

38

Tacticile în negociere se deosebesc de tehnici prin aceea că sunt spontane, vizează convingerea sau manipularea partenerului pentru schimbarea unei poziţii deţinute în negociere, ele sunt aplicate în momente cheie, în acţiuni punctuale.

Amintim câteva exemple de tactici folosite în negociere:- efectuarea sau evitarea formulării primei oferte - termenele limită- tergiversarea - ofertele false- simularea naivităţii- politeţea excesivă- tactica tăcerii- tactica răspunsului pregătit- oferă puţin dând impresia că oferă mult- dominarea discuţiilor

5.6. Capcane în negociereÎn negociere şi găsirea de soluţii oamenii se confruntă adesea cu patru capcane/obstacole. Aceste capcane nu îţi permit să găseşti o soluţie adecvată. Aceste patru capcane sunt: prejudecata, căutarea unui singur răspuns, asumarea unei soluţii cantitative şi dezinteresul pentru problema celuilalt.

a) PrejudecataCăutarea de soluţii posibile nu este uşoară. Preferăm să nu facem lucrul

acesta şi să reacţionăm la cealaltă parte. De asemenea, fiecare soluţie se confruntă cu anumite neajunsuri, anumite elemente care vor descalifica posibila soluţie.

Psihologic, avem tendinţa de a judeca totul înainte de a auzi toate părţile şi interesele. În schimb, trebuie să fim creativi şi să folosim gândirea laterală şi să nu judecăm înainte de a şti şi de a auzi toate elementele.

b) Căutarea unui singur răspunsÎn dragoste suntem în căutarea unui Făt-Frumos pe un cal alb. Oricât

de ireal ar putea părea, avem totuşi tendinţa de a ne concentra pe o singură soluţie posibilă. Făcând acest lucru, ne întoarcem la negocierea de pe poziţii. Fii deschis către mai multe răspunsuri, nu le respinge de la început şi fii conştient că există mai multe drumuri care duc la Roma, nu doar unul!

c) Asumarea unei soluţii cantitativeMajoritatea negocierilor se termină deoarece credem doar că acestea

se pot rezolva doar prin numere. „Maşina costă 10 000 de euro şi negocierea ţine doar de bani”. Priveşte dincolo de numere. Priveşte dincolo de poziţii. Oamenii au tendinţa de a se gândi numai cele două poziţii extreme şi de a ţinti către o poziţie (cantitate) de mijloc (acceptabilă).

d) Dezinteresul pentru problema celuilalt

39

Mulţi consideră că au deja suficient de multe probleme şi nu doresc să se ocupe şi de problemele altora. Făcând asta pierzi un mare avantaj: disonanţa cognitivă despre care s-a vorbit în capitolul precedent. De asemenea, ocupându-te / ajutându-l pe celălalt cu propria sa problemă, vei observa că există mai multe aspecte / interese în comportamentul său. Acest lucru îţi poate da un indiciu către o altă (mai potrivită) soluţie.5.7. Negocierea în mediereTermenul negociere desemnează procesul pe care îl utilizăm pentru a ne satisface necesităţile atunci când ceea ce ne dorim este controlat de alţii. Orice dorinţă pe care urmărim să ne-o îndeplinim, orice necesitate pe care suntem obligaţi să ne-o satisfacem sunt potenţiale situaţii de negociere. „Negocierea este procesul în care două sau mai multe părţi, având obiective comune şi conflictuale, dezbat posibilităţile unui eventual acord." (Hellriegel, Slocum, Woodman, 1992, p. 478) Aceiaşi autori vorbesc despre câteva concepte-cheie în negociere: negocierea distributivă (atunci când o parte câştigă, alta pierde), negocierea integrativă (în urma rezolvării problemelor, ambele părţi au de câştigat), structurarea atitudinală (patternurile relaţionării, spre exemplu, cele competitiv-cooperaţionale), negocierea intraorganizaţională (atunci când mai multe grupuri de elevi acţionează pentru rezolvarea conflictelor intergrupuri), modelul SBS (care afirmă că o abordare asupra negocierii nu este utilă în orice situaţie, foarte importante în procesul negocierii fiind rezultatele relaţionărilor dintre părţi) etc.

„Negocierea este procesul prin care reuşim să obţinem ce vrem de la cei care vor ceva de la noi." (Kennedy, 1998, p. 9) G. Kennedy propune şase alternative la negociere: persuasiunea; cedarea; constrângerea; rezolvarea problemei; instruirea; arbitrarea. Din aceste alternative, părţi sau sensuri sunt de fapt, în opinia noastră, regăsite sub diferite ponderi în actul unei negocieri eficiente.

Trebuie făcută încă din acest moment o diferenţiere în ceea ce priveşte perspectiva pe care ne propunem să o utilizăm în încadrarea didactică a fenomenului de negociere ; astfel, în cazul multor metode de interacţiune, negocierea este aproape în totalitate prezentă (reuniunea Phillips 66, controversa creativă, tehnica dezbaterilor etc), aşa încât ea se poate gândi ca o tehnică de tip transversal, în sensul că este prezentă în toate aceste metode, dar şi ca o tehnică în sine. în acest sens, vom urmări negocierea în grupuri sau între grupuri, ea fiind o bază necesară pentru consolidarea unui climat eficient în echipă.

În practică, putem vorbi de patru faze de pregătire a negocierii şi de şase paşi care trebuie urmaţi efectiv în negociere. Cele patru faze ar putea fi:1) pregătirea, desemnând ce vrea partea care propune negocierea;2) dezbaterea, privind ce vrea cealaltă parte;3) propunerea, urmărind ce se poate negocia (şi ce nu);4) negocierea propriu-zisă sau „cu ce se poate face schimb".

40

Procesul de negociere este din ce în ce mai important în utilizarea şcolară nu doar în ceea ce priveşte rezolvarea unor conflicte, ci şi pregătirea tinerilor în sensul dezvoltării de opţiuni, empatia faţă de celălalt, faptul că trebuie să cedezi ceva pentru a obţine altceva.

Gouran (apud Goodall Jr., 1990, p. 45) spune că pentru a reduce efectele negative ale conflictului se recomandă un stil de comunicare cunoscut sub denumirea de „negociere" (observăm că autorul respectiv consideră că negocierea este un stil de comunicare). Ţinta acestui stil de comunicare este:1) cunoaşterea diferenţelor de opinii;2) formarea unei definiţii a situaţiei focalizate mai mult pe obiectivele comune decât pe dorinţele sau cerinţele individuale;3) dezvoltarea unor abilităţi de prezentare a argumentelor şi dezvăluire a motivelor, precum şi a soluţiilor probabile.

Pentru aceasta, preluându-1 pe Crable, Goodall Jr. caracterizează argumentările drept „procese de comunicare ce urmăresc prezentarea unor poziţii şi furnizarea unor motive pentru care audienţa ar trebui să le creadă pe acestea" (Goodall Jr., 1990, pp. 46-47), relatările/naraţiunile definind abilitatea de a ne povesti experienţa pe trei axe: real, imaginar şi ipotetic. în opinia autorilor citaţi, aceste două procese sunt deosebit de importante în activitatea de negociere; de altfel, putem spune că şi în sens didactic, în pregătirea - spre exemplu - a viitorilor profesori, modul în care ei prezintă o anumită informaţie trebuie să se subsumeze acestor procese. Extinzând sfera de argumentare, putem să afirmăm că, între anumite limite, predarea-învăţarea se prezintă şi ca un proces extrem de complex de negociere.

J.M. Hiltrop şi S. Udall identifică cinci perspective definite drept cele mai frecvente greşeli într-o negociere:- sindromul „sensului unic" apare atunci când negociatorii au decis deja, înainte ca negocierile să înceapă, care sunt realităţile cazului în discuţie şi care sunt soluţiile ce se impun. Ei intră în negociere convinşi că cealaltă parte va accepta soluţiile lor;- sindromul „câştig-pierdere" apare atunci când negociatorii consideră discuţiile ca fiind un concurs sau o bătălie în care neapărat o parte trebuie să câştige, iar una să piardă; în conflictele de idei ce apar în clasă între elevi/studenţi, această perspectivă este adeseori prezentă, caracterizând lipsa abilităţilor de comunicare constructivă;- sindromul „mersului la întâmplare" este susţinut de o discuţie nefocalizată; aspectele problemei sqnt abordate haotic înainte ca părţile să fi convenit şi să ajungă la o concluzie comună;- sindromul „evitării conflictului" este determinat de nediscutarea aspectelor esenţiale, deci de nerezolvarea problemei; această strategie aparţine celor ce se tem de conflict pe baza mentalităţii conform căreia evitarea conflictului este o soluţie mai bună decât înfruntarea lui. Problema este că între timp conflictul poate lua amploare şi astfel s-au pierdut timpul şi locul nimerit de rezolvare a conflictului;

41

- sindromul „capsulei timpului" apare atunci când părţile nu iau în considerare condiţiile concrete în care se petrece problema, ci o tratează în izolare, lucru ce omite aspecte esenţiale, în condiţiile în care cealaltă parte poate să acţioneze pragmatic, văzând problema în situaţia de fapt, şi nu scoasă din context.

Putem identifica în practică şase etape sau paşi ai negocierii. Aceşti paşi sunt:

1).pregătirea negocierii, cu trei subetape:- stabilirea obiectivelor negocierii;- evaluarea cazului celeilalte părţi;- evaluarea punctelor tari şi a punctelor slabe.

în ceea ce priveşte stabilirea obiectivelor negocierii, J.M. Hiltrop şi S. Udall delimitează trei categorii de obiective care trebuie avute în vedere:- un obiectiv de primă linie - cel mai bun rezultat realizabil;- un obiectiv de ultimă linie - cel mai puţin bun, dar acceptabil ca rezultat;- un obiectiv-ţintă - ceea ce se aşteaptă a se realiza efectiv.

În ceea ce priveşte evaluarea punctelor tari şi a punctelor slabe, este utilă, credem, o analiză SWOT (puncte tari, puncte slabe, ameninţări şi oportunităţi), care oferă o perspectivă mai extinsă asupra fenomenului;2) elaborarea unei strategii;2) începerea negocierii include începutul propriu-zis şi stabilirea a ceea ce se va discuta;3) clarificarea poziţiilor celor două părţi, cu trei componente:- obţinerea informaţiilor (prin întrebări deschise, închise, ipotetice, de trecere sau tampon, colaterale, specifice);- testarea argumentelor şi poziţiilor;- folosirea intervalelor de timp şi a amânărilor;

5) negocierea, cu alte trei etape:- obţinerea concesiilor;- depăşirea impasurilor;- încercarea de a obţine un acord;4) încheierea negocierii (unde ne axăm pe formularea unui acord şi pe asigurarea aplicării lui). Nu este lipsită de importanţă atmosfera pozitivă a încheierii negocierii, deoarece trebuie aplicată o strategie de tipul câştig-câştig care deschide punţi de comunicare şi de colaborare ulterioare. Modelul lui Alan C. Filley ne propune, în acest sens, un set de indicatori după care putem să observăm în ce tip de negociere ne aflăm şi cum putem să ne optimizăm strategia de negociere.

Teste de autoevaluare:1. Precizaţi ce este negocierea şi care sunt cele mai importante principii

ale sale.2. Enumeraţi câteva tehnici utilizate în procedura negocierii.

42

Temă de control:1. Analizaţi principalele elemente intervenite în etapele procedurii

negocierii

TEMA 6. PROCEDURA DE MEDIERE

6.1. Aranjamentele preliminareAlegerea mediatorului se face de către părţi de comun acord, fie la recomandare, fie consultând Tabloul mediatorilor autorizaţi (afişat pe site-ul Ministerului Justiţiei şi la sediile instanţelor din fiecare judeţ).

Odată cu alegerea mediatorului sau în urma acestei alegeri, între mediator şi părţi au loc unele întâlniri. Acestea sunt menite să stabilească şi să lămurească aspectele ce ţin de conflict şi urmează a fi rezolvate, precum şi unele probleme organizatorice ale procedurii medierii. Aşadar, părţile vor expune mediatorului datele conflictului,vor identifica şi conveni aspectele cauzei asupra cărora se doreşte a se ajunge la un acord prin mediere. Totodată, mediatorul va da părţilor explicaţiile necesare cu privire la procedura medierii. Rolul explicaţiilor nu este doar acela de a asigura părţilor un acces voluntar la mediere, ci şi de a le da posibilitatea să observe existenţa unei cauze care ar afecta statutul neutru şi imparţial al mediatorului. De asemenea, mediatorul va încerca să stabilească dacă există eventuale conflicte de interese sau cauze care să împiedice desfăşurarea medierii. El va putea face o evaluare a cazului, în urma căreia va stabili dacă conflictul poate avea sorţi de rezolvare prin mediere. In acest sens, mediatorii nu trebuie să creadă că orice trebuie sau se poate media şi, prin urmare, nu trebuie să împiedice părţile să ajungă în faţa instanţei.

Părţile aflate în conflict se prezintă împreună la mediator.În situaţia în care se prezintă numai una dintre părţi, mediatorul, la

cererea acesteia, va adresa celeilalte părţi invitaţia scrisă, în vederea acceptării medierii şi încheierii contractului de mediere, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitaţia se transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii textului (scrisoare cu confirmare de primire, fax, e-mail).

În situaţia imposibilităţii de prezentare a părţii convocate, mediatorul poate stabili, la cerere, o nouă dată pentru prezentarea la mediere. Dacă cealaltă parte refuză în mod explicit medierea (anunţă personal mediatorul sau cealaltă parte) sau nu se prezintă de două ori la rând la datele fixate pentru semnarea contractului de mediere, medierea se consideră neacceptată.

Legea medierii interzice desfăşurarea şedinţelor de mediere înainte de încheierea contractului de mediere. Acesta se încheie între mediator, pe de o parte, şi părţile aflate în conflict, pe de altă parte, după prezentarea acestora

43

din urmă împreună la mediator sau după acceptarea medierii de către partea invitată.

Părţile vor conveni asupra clauzelor contractului de mediere, asupra aspectelor privind confidenţialitatea medierii, precum şi asupra procedurii şi etapelor acesteia.

Activitatea prealabilă procedurii de mediere ia sfârşit, de regulă, prin încheierea contractului de mediere dintre părţi, pe de o parte, şi mediator, pe de altă parte. La momentul încheierii contractului de mediere, mediatorul va trebui să verifice dacă consimţământul ambelor părţi nu este viciat, caz în care va putea refuza încheierea contractului.

Subliniem faptul că încheierea contractului de mediere marchează de fapt începutul procedurii de mediere.

Contractul de mediere este contractul prin intermediul căruia părţile aflate în conflict convin cu mediatorul soluţionarea acestuia pe cale amiabilă prin intermediul procedurii medierii, prin depunerea de către mediator a tuturor diligenţelor în acest scop, în schimbul plăţii de către părţi a unui onorariu.

Există conflicte, de obicei comerciale sau de familie, care au un caracter internaţional, dat de regulă de cetăţenia persoanelor fizice sau naţionalitatea persoanelor juridice. în acest caz, medierea trebuie să se desfăşoare într-o limbă convenabilă părţilor şi mediatorului, astfel încât, trebuie inclusă în contract şi înţelegerea părţilor privind limba în care urmează să se desfăşoare medierea.

Alături de clauzele obligatorii ale contractului de mediere, părţile pot prevedea şi alte clauze, cărora le sunt aplicabile regulile generale ale convenţiilor civile, a căror nerespectare poate atrage nulitatea absolută. Astfel de clauze, convenite de părţi împreună cu mediatorul, pot privi aspecte precum: confidenţialitatea medierii, data şi locul desfăşurării, durata, modalităţile de soluţionare a litigiilor născute din contractul de mediere, alte persoane care pot participa la mediere, legea aplicabilă înţelegerii - în cazul medierii cu element internaţional, etc. În cazul în care, pe parcursul procedurii de mediere, apar cheltuieli neprevăzute, efectuate în interesul părţilor şi cu acordul acestora, se va încheia o anexă la contractul de mediere.

Contractul de mediere se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute. Acesta se semnează de către părţile aflate în conflict şi de mediator şi se întocmeşte în atâtea exemplare originale câţi semnatari sunt.

Părţile aflate în conflict pot da procură specială unei alte persoane, în condiţiile legii, pentru a încheia contractul de mediere, de a participa la mediere precum şi de a încheia acte de dispoziţie.

Trebuie să precizăm faptul că părţile aflate în conflict au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în condiţiile stabilite de comun acord. Avocaţii care asistă părţile pot juca un rol important în mediere, însă, acest lucru trebuie să aibă loc cu respectarea obligaţiilor profesionale ce le revin

44

potrivit reglementărilor privind profesia de avocat, în special păstrarea secretului profesional. Astfel, prezenţa unui apărător alături de una din părţi poate asigura sau contribui la asigurarea echilibrului balanţei între acestea, în cazul în care partea asistată este inferioară celeilalte. Dar, cel mai important este ca apărătorul să utilizeze la rândul său tehnici de comunicare şi negociere care să ducă la un acord în privinţa conflictului. Aşadar, apărătorul nu trebuie să adopte o poziţie adversară, aşa cum este cazul în procesul judiciar sau arbitrai. De asemenea, o contribuţie ar trebui să aducă şi în ceea ce priveşte depăşirea situaţiilor de impas, dar şi condiţiile acordului.

Înainte de începerea medierii, mediatorul poate conveni cu părţile locul de desfăşurare al procedurii, făcându-se menţiune în contract. Activitatea se poate desfăşura fie la sediul mediatorului, fie în alt loc. Indiferent de locul de desfăşurare al medierii, acesta trebuie să asigure respectarea condiţiei confidenţialităţii. Totodată, trebuie să asigure şi desfăşurarea acesteia în condiţii de neutralitate. De exemplu, mediatorul trebuie să stea fie între părţi, fie de cealaltă parte.

Locul de desfăşurare este strâns legat şi de tipul de mediere. Astfel, pentru medierea în materie de familie, se impune un loc neutru, care este, de regulă, sediul mediatorului însă, pentru medieri în materie comercială, desfăşurarea procedurii poate avea loc şi la sediul uneia dintre părţi. De asemenea, locul de desfăşurare al medierii ar trebui să permită şi desfăşurarea de şedinţe separate.

Mediatorul trebuie să pună la dispoziţia părţilor un sediu potrivit pentru desfăşurarea medierii, astfel încât să fie asigurat principiul confidenţialităţii, prin punerea la dispoziţia părţilor a unei săli special amenajată pentru discuţii, precum şi a spaţiului de aşteptare, atunci când mediatorul intră în sesiuni separate.

6.2. Sesiunea comunăAceastă fază a medierii corespunde începerii efective a procedurii de mediere. Mediatorul trebuie încă de la început să stabilească un ton de discuţii deschis, pozitiv, care are rolul de a aduce părţile într-o poziţie confortabilă, deschisă medierii, stabileşte reguli de bază şi de comportament .

Conflictele deduse medierii prezintă o mare varietate, diferind inclusiv după complexitatea lor. în cazul în care medierea prezintă unele aspecte dificile sau controversate, mediatorul poate să solicite, cu acordul părţilor, punctul de vedere al unui specialist. Acest lucru este posibil chiar dacă mediatorul este specializat în acel domeniu. Astfel de domenii în care poate fi cerut un punct de vedere al unui specialist pot fi cel juridic, tehnic, contabil, medical etc. Acesta nu joacă rolul unui expert din procesul judiciar şi arbitral. Părţile trebuie să înţeleagă, prin grija mediatorului, că apelarea la un expert este pentru a lămuri mediatorul asupra unor aspecte dificile sau controversate, pentru a decide asupra modului în care să procedeze în continuare însă,

45

părerea expertului poate lămuri şi părţile în privinţa problemelor controversate. Trebuie precizat că din moment ce părţile acceptă participarea acestor persoane la mediere, acestea vor încheia o clauză de confidenţialitate, ca garanţie că discuţiile şi documentele nu vor fi transmise în afara sălii de mediere.

În această etapă a procedurii de mediere, mediatorul face o analiză a conflictului dintre părţi şi îşi construieşte o strategie de abordare a conflictului. Lasă părţile să discute în mod liber, să comunice situaţia de fapt, îşi notează aspecte ce ţin de istoricul conflictului şi adoptă o poziţie neutră. Mediatorul culege informaţii, identifică dinamica şi substanţa conflictului, verifică acurateţea informaţiilor furnizate de părţi. De asemenea, identifică aspectele conflictuale şi construieşte modalităţi de soluţionare. Metodele şi tehnicile utilizate de mediator în procedura medierii nu îşi găsesc vreo consa-crare legislativă sau o recunoaştere din partea unei autorităţi, ele depind de pregătirea şi abilităţile mediatorului.

6.3. Sesiunile separateAceastă etapă a procedurii intervine, de regulă atunci când mediatorul doreşte să poarte discuţii cu fiecare în parte, discuţii care să lămurească situaţia dată. În acest sens, el este obligat să transmită părţilor următoarea etapă şi să explice necesitatea acestei sesiuni. Acest lucru se poate realiza fie în aceeaşi zi, fie într-o altă zi fixată de comun acord cu părţile. Mediatorul ascultă fiecare parte, pune întrebări şi cere relaţii despre conflict văzut prin prisma părţii cu care discută. Aspectele enunţate vor fi aduse în sesiunea comună numai atât cât părţile doresc, ele pot cere mediatorului ca anumite date să nu fie cunoscute şi de cealaltă parte. Mediatorul va avea grijă ca şi în această etapă să păstreze caracterul neutru şi imparţial.

6.4. Sesiunile comune ulterioare

Este etapa în care părţile se întâlnesc din nou cu mediatorul. Se poate desfăşura fie în aceeaşi zi în care s-au desfăşurat şi celelalte etape, dar se poate desfăşura şi la dată stabilită de comun acord. Este momentul în care părţile revin la masa discuţiilor, însă cu altă atitudine, cooperante, dornice să comunice, să negocieze şi să găsească soluţii la problema lor.. Prin instrumentul negocierii se urmăreşte rezolvarea conflictului. De fapt, negocierea dintre părţi se regăseşte în toate aspectele medierii, de la dorinţa de a recurge la aceasta, la alegerea mediatorului şi a procedurii, a soluţiei potrivite conflictului etc.

Liantul, catalizatorul acestei cooperări între părţi este mediatorul, care o înlesneşte şi urmăreşte în acelaşi timp evitarea oricăror negocieri bazate pe intimidare sau manipulare. El are capacitatea de a reorienta părţile una spre cealaltă nu prin impunerea de reguli, ci prin ajutarea acestora în obţinerea unei noi imagini asupra relaţiei lor.

46

Trebuie reţinut faptul că mediatorul nu poate impune părţilor o soluţie, ceea ce derivă şi din faptul că medierea, în esenţă, reprezintă o negociere asistată a părţilor. O consecinţă directă este faptul că mediatorul nu are nici o putere de decizie asupra conţinutului înţelegerii. În schimb, el poate propune soluţii părţilor sau poate analiza propunerile de soluţii ale acestora. Aspectul reliefat delimitează mediatorul de judecător sau de arbitru, ultimii tranşând litigiul după propria conştiinţă.

6.5. Închiderea medieriiProcedura de mediere se închide, după caz:a) prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma soluţionării conflictului;b) prin constatarea de către mediator a eşuării medierii;c) prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părţi.

În cazul în care părţile au încheiat numai o înţelegere parţială, precum şi în cazurile prevăzute la punctele b) şi c) orice parte se poate adresa instanţei judecătoreşti sau arbitrale competente.

Procedura medierii are drept scop căutarea unor soluţii la conflictele aduse în faţa mediatorului. Odată găsită o soluţie reciproc convenabilă ambelor părţi, acestea vor încheia un acord. încheierea unui acord este modul prin care se finalizează, de regulă, procedurile de mediere, însă, în afara de acesta, închiderea medierii poate fi determinată şi de alte moduri expres sau implicit prevăzute în lege. înainte de a analiza aceste moduri şi, mai pe larg, momentul închiderii procedurii medierii, trebuie reafirmat rolul părţilor în determinarea închiderii acesteia. În afara părţilor, închiderea medierii mai poate fi determinată şi de voinţa mediatorului. Acest lucru este posibil întrucât şi mediatorul este parte în contractul de mediere. însă, el nu beneficiază de un drept discreţionar de a pune oricând capăt medierii întrucât, înainte de toate, mediatorul are obligaţia de a depune toate diligentele pentru ca părţile să ajungă la un rezultat. Aşadar, acesta nu poate pune capăt medierii decât atunci când scopul procedurii nu mai poate fi atins sau când imparţialitatea şi neutralitatea sa sunt afectate în mod semnificativ.

Aşadar, medierea se închide în primul rând prin ajungerea părţilor la un acord cu privire la conflictul mediat. Această situaţie este, de altfel, cea ideală, conformă cu scopul urmărit prin mediere. Aşa cum vom vedea în continuare, acordul încheiat privind conflictul trebuie să respecte anumite reguli. Trebuie să adăugăm faptul că acordul poate fi şi parţial, doar cu privire la unele aspecte ale cauzei.

Situaţia opusă celei de mai sus în care medierea se poate închide, este aceea în care părţile nu reuşesc să ajungă la un rezultat, chiar şi parţial, la conflictul mediat. Eşuarea are loc când, în ciuda eforturilor depuse de mediator şi de părţi, nu se poate ajunge la un acord durabil, eficient şi reciproc avantajos. în acest caz, mediatorului nu-i revine decât sarcina de a

47

încheia un proces-verbal de închidere a medierii, prin care se constată rezultatul negativ.

Ultima situaţie de închidere a procedurii menţionate este cea în care una din părţi depune contractul de mediere. Este vorba, aşa cum vom vedea, de denunţarea contractului de mediere. Deşi se arată că medierea poate înceta prin depunerea contractului de mediere de către părţi, nimic nu le împiedică pe acestea să decidă, de comun acord, denunţarea contractului de mediere.

În cadrul procesului judiciar sau arbitral, moartea uneia din părţi nu determină închiderea procesului, fiind posibilă introducerea în cauză a moştenitorilor. În mediere, recurgerea la aceasta are loc în mod voluntar, părţile nefiind obligate să tranşeze în mod obligatoriu şi definitiv conflictul dintre ele pe această cale. în mediere, moştenitorii nu ar putea fi introduşi de cealaltă parte în mod forţat, aceştia putând participa doar în mod voluntar. în consecinţă, părţile nu vor putea conveni prin contractul de mediere ca, în caz de deces, să fie introduşi moştenitorii. Cele arătate ar fi valabile în mod corespunzător şi pentru persoanele juridice.

În cazul în care părţile au ajuns doar la un acord parţial în privinţa conflictului, precum şi în cazurile eşuării medierii sau a denunţării contractului de mediere, oricare dintre ele se poate adresa instanţei judecătoreşti sau arbitrale competente, în vederea realizării pretenţiilor ce fac obiectul litigiului sau care au rămas nesoluţionate pe calea medierii. Prevederea vine să evidenţieze, încă o dată, un alt aspect important, şi anume caracterul durabil acordurilor obţinute pe calea medierii, prin imposibilitatea sesizării instanţei pentru aspectele rezolvate prin mediere.

Cu toate acestea, nu trebuie dedus faptul că părţile nu se vor putea adresa instanţelor în acest caz cu privire la interpretarea, executarea, încetarea acordului.

La închiderea procedurii de mediere, în oricare dintre cazurile amintite mai sus, mediatorul va întocmi un proces-verbal care se semnează de către părţi, personal sau prin reprezentant, şi de mediator. Părţile primesc câte un exemplar original al procesului-verbal.

Când părţile aflate în conflict au ajuns la o înţelegere, se redactează un acord care va cuprinde toate clauzele consimţite de acestea şi care are valoarea unui înscris sub semnătură privată.

La redactarea acordului pot participa şi avocaţii părţilor, care au un rol important în această fază pentru a preveni strecurarea unor erori de natură a da naştere la alte conflicte. Aşa cum am văzut, mediatorul nu are putere de decizie asupra conţinutului rezultatului medierii.

Datorită faptului că acordul stabileşte un nou raport juridic între părţi, el va fi semnat doar de acestea, mediatorul nefiind inclus, spre deosebire de procesul-verbal.

48

Conţinutul acordului va putea fi diferit de la o mediere la alta, însă, în principiu, acesta trebuie să cuprindă datele de identificare ale părţilor, obiectul, întinderea, precum şi soluţia înţelegerii.

Acordul părţilor are valoarea unui contract sub semnătură privată. Această menţiune prezintă importanţă sub aspect probator. Astfel, potrivit art. 1176 C. civ., actul sub semnătură privată recunoscut de partea căreia i se opune are efectul unui act autentic, între părţile aflate în conflict şi între cei care reprezintă drepturile lor. în ceea ce priveşte data acordului, aceasta nu este opozabilă, potrivit art. 1182 C. civ., terţilor interesaţi din momentul menţionării acordului în procesul-verbal de închidere al medierii, întrucât mediatorul nu este funcţionar public.

În urma admiterii medierii de către instanţa de judecată, aceasta se va desfăşura potrivit procedurii.La închiderea ei, mediatorul are obligaţia de a informa în scris instanţa de judecată asupra rezultatului medierii. Această informare în scris nu este o remitere a unei copii de pe procesul-verbal de închidere a medierii, ci un act distinct.

După cum reiese din text, informarea instanţei poate avea loc doar în scris. Actul prin care se face informarea nu trebuie să îndeplinească condiţiile generale ale cererilor adresate instanţei, prevăzute de art. 82 şi urm. C. proc. civ. în cuprinsul acestuia se va menţiona doar rezultatul medierii, adică ajungerea sau nu a părţilor la o înţelegere. Alte menţiuni suplimentare ar putea încălca obligaţia de confidenţialitate a mediatorului.

Teste de autoevaluare:

1. Precizaţi etapele pe care mediatorul le parcurge în procedura medierii.2. Exemplificaţi soluţiile la închiderea procedurii de mediere.

Temă de control:

1. Importanţa sesiunilor separate în activitatea mediatorului şi efectul asupra soluţiei finale.

49

ANEXA 1

Nr. Înregistrare.........../....................Programare mediere........................

CERERE DE MEDIERE

Subsemnatul................................................................................................, domiciliat în ………………………….., str......................................, nr…….., bl………, sc……., ap….., judeţul ………………, identificat prin CI seria............, nr.................., eliberat de ........................................., CNP …………………………

SC ………..………………………….., cu sediul în …………….………………….., str………………………….., nr….., bl…., sc….., ap…., judeţul………..……, înregistrat în O.R.C. sub nr………………., având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr……………….., cont bancar …………………………………………………………….., deschis la ……………………………………….., prin ………….………………………, în calitate de……………………………………..

Vă rog să luaţi act de intenţia mea de a iniţia procedura de mediere cu:

D-na/D.nul ………………………………………., domiciliat în ……………….……., str……………………………, nr……, bl……, sc…., ap…., judeţul …………………………. identificat prin CI seria ……., nr……..…, CNP…………….………….

SC…………………………….., cu sediul în ……………………………………….., str………………………….., nr….., bl…., sc….., ap…., judeţul………..……, înregistrat în O.R.C. sub nr………………., având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr………………….., cont bancar ………………………….…………………………………….., deschis la ………………………….…………….., prin ………………………………………, în calitate de……………………………………..

Privind ……………………………………………………………………..……………

În acest sens, îmi exprim disponibilitatea de a încheia un contract de premediere pentru desfăşurarea procedurilor legale de invitare, contractare şi derulare a medierii.

Semnătura, Data,

……………………….….. …………………..............…

ANEXA 2

Nr. Înregistrare.........../....................Programare mediere........................

CERERE DE MEDIERE

Către ...................................................În atenţia .............................................De la …………………………………Referitor la desfăşurarea unei medieriCu ……………………………………

D-na/D.nul ………………………………………., domiciliat în …………….………., str……………………………, nr……, bl……, sc…., ap…., judeţul …………………………. identificat prin CI seria ….…, nr………, CNP………………………………………...……….

SC……………………………….…….., cu sediul în ……….………………….., str………………………….., nr….., bl…., sc….., ap…., judeţul………………, înregistrat în O.R.C. sub nr………………., având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr……………….., cont bancar ………………………………………………………………….., deschis la ……………………………………….., prin ………………….…………………, în calitate de…………………………………….. şi

D-na/D.nul ………………………………………., domiciliat în ……………….……., str……………………………, nr……, bl……, sc…., ap…., judeţul …………………………. identificat prin CI seria ….…, nr…….…, CNP……………………………………….……….

SC……………………………….…….., cu sediul în ……………..………………….., str………………………….., nr….., bl…., sc….., ap…., judeţul……………, înregistrat în O.R.C. sub nr………………., având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr……………….., cont bancar ………………………………….………………………………….., deschis la ……………………………………….., prin ………………………………………, în calitate de……………………………………..

Vă rog să luaţi act de intenţia noastră de a iniţia procedura de mediere privind:

…………………………………………………………………………………………………..

În acest sens, ne exprimăm disponibilitatea de a încheia un contract de mediere pentru desfăşurarea procedurilor legale de contractare şi derulare a medierii.

Semnături, Data,

………………………………….. ……...………………

51

ANEXA 3

Nr……./…………..……

CONTRACT DE PREMEDIERE

1. Încheiat între:A. _______________________________________________________, cu sediul

______________________________________prin ___________________________, în calitate de mediator autorizat, pe de o parte, şi

B. ____________________________, ____________________________, domiciliată în _______________________________________, identificată prin CI seria ____, nr_______, CNP __________________________.

Care au convenit la încheierea prezentului contract, cu respectarea prevederilor prevăzute de Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

PreambulAvând în vedere faptul că mediatorul este o persoană neutră şi imparţială,Având în vedere faptul că ______________________ a înaintat o cerere pentru

iniţierea procedurii de mediere şi că a fost informat cu privire la procedura prealabilă de mediere.

Art.1 Obiectul contractuluiEfectuarea demersurilor prevăzute de art.43 şi art.44 din Legea nr.192/2006 în vederea

transmiterii unei invitaţii scrise având drept scop acceptarea medierii şi iniţierea procedurii de mediere de către

_____________________________________________________, domiciliată în _________________________________, identificată prin CI seria ___, nr. ________, CNP ________________________.

Art.2 Onorariul2.1. Onorariul convenit este în sumă de ___________ şi reprezintă contravaloarea

prestaţiilor şi cheltuielilor pe care mediatorul le avansează pentru efectuarea procedurii prealabile medierii.

2.2. Dacă pe parcursul procedurii de premediere apar cheltuieli neprevăzute, efectuate în interesul solicitantului, cu acordul acestuia, se va încheia o anexă la prezentul contract.

Art.3 Drepturile şi obligaţiile mediatorului3.1. Mediatorul are obligaţia:a) să informeze solicitantul cu privire la procedura medierii, în special cu privire la

procedura prealabilă pentru ca acesta să înţeleagă scopul, limitele şi efectele demersurilor sale,

b) să se asigure că se respectă libertăţile, demnitatea şi viaţa privată a părţilor, c) să refuze preluarea cazului dacă află de împrejurări ce îl împiedică să fie neutru şi

imparţial, precum şi în cazul în care constată că drepturile ce urmează a fi puse în discuţie nu pot face obiectul medierii,

d) să păstreze confidenţialitatea informaţiilor de care ia cunoştinţă cu ocazia procedurii prealabile.

3.2. Mediatorul are dreptul:

52

a) să facă toate demersurile legale pentru invitarea părţilor la mediere, cu respectarea legii medierii,

b) să încaseze onorariul convenit. Art. 4 Drepturile şi obligaţiile solicitantului4.1. Obligaţiile solicitantului:a) să achite cheltuielile stabilite prin prezentul contract,b) să păstreze confidenţialitatea tuturor actelor întocmite în cadrul procedurii

prealabile la mediere,c) să comunice cu exactitate datele părţii pe care doreşte să o invite la mediere cât şi

natura disputei,d) să aibă o atitudine sinceră şi cooperantă pe tot parcursul derulării prezentului

contract.4.2. Drepturile solicitantului:a) să fie informat asupra procedurii de mediere, în special cu privire la procedura

prealabilă pentru ca aceasta să înţeleagă scopul, limitele şi efectele medierii,b) să fie asistat de un avocatArt.5 Clauze5.1. Partea semnatară prezentului contract doreşte declanşarea medierii şi este decisă

să coopereze în acest scop.5.2. Prezentul contract este titlu executoriu cu privire la sumele datorate de către

părţile în conflict cu titlu de onorariu.5.3. Partea se angajează să respecte regulile aplicabile procedurii prealabile medierii.Art.6 Contractului de premediere s-a încheiat la sediul profesional al mediatorului, în

data de ______________.Art.7 Prezentul contract s-a încheiat în 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte

semnatară.

Mediator, Solicitant,

……………………………………. ………………………….

53

ANEXA 4

CONTRACT DE MEDIERE

Nr. …… / …………

1.Încheiat între

A. .............................................................. – Birou de mediator, cu sediul în ......................................................, înregistrat în Registrul naţional al formelor de exercitare la poziţia nr.........., având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr..............., prin......................, în calitate de mediator autorizat, pe de o parte, şi

B1. D-na/D-nul …………………………………., domiciliat în …… ……….,Str…………………………, nr…., bl……,sc…..,ap….., judeţul……………, identificat prin CI seria………, nr……, CNP……………………,

SC……………………………., cu sediul în ……………………………, str…………….,nr………,bl……,sc….., ap……,judeţul…………………., înregistrat în ORC sub nr………….., având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr…………….., cont bancar nr…………………………………, deschis la Banca……………………………, prin ……………………………………, în calitate de …………………………………….

B2. D-na/D-nul …………………………………., domiciliat în …… ……….,Str…………………………, nr…., bl……,sc…..,ap….., judeţul……………, identificat prin CI seria………, nr……, CNP……………………,

SC……………………………., cu sediul în ……………………………, str…………….,nr………,bl……,sc….., ap……,judeţul…………………., înregistrat în ORC sub nr………….., având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr…………….., cont bancar nr…………………………………, deschis la Banca……………………………, prin ……………………………………, în calitate de …………………………………….Care au convenit la încheierea prezentului contract, cu respectarea prevederilor prevăzute de Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

2. Obiectul contractului

2.1. Obiectul contractului îl reprezintă medierea disputei intervenite între părţi, cu privire la …………………………………………………………..........

2.2. Prin prezentul contract părţile mai sus menţionate îşi exprimă acordul cu privire la declanşarea medierii, cooperarea lor în acest scop, utilizarea tuturor mijloacelor folosite de mediator şi cu privire la respectarea regulilor aplicabile medierii, conform termenilor şi condiţiilor, stipulate în acest contract.

3. Locul, data şi ora desfăşurării medierii

3.1. Medierea se va desfăşura la sediul profesional al mediatorului, începând cu data de ………….., ora………

54

3.2. Mediatorul şi părţile pot conveni cu privire la modificarea locului de desfăşurare a medierii pe parcursul derulării contractului.

4. Onorariul mediatorului

4.1. Onorariul se stabileşte în sumă de ……….lei şi se achită la semnarea contractului de mediere.

4.2. Părţile în conflict au obligaţia de a achita, în mod egal, onorariul cuvenit pentru serviciile profesionale ale mediatorului, precum şi cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii, în interesul părţilor.

4.3. Dacă pe parcursul procedurii de mediere apar cheltuieli neprevăzute, efectuate în interesul părţilor aflate în conflict, cu acordul acestora, se va încheia o anexă la prezentul contract.

4.4. Ca excepţie la alin.4.2. părţile pot conveni asupra proporţiei în care vor achita onorariul mai sus menţionat şi cheltuielile aferente medierii, acest aspect fiind stipulat în scris.

5. Drepturile şi obligaţiile părţilor din contract

5.1. Drepturile mediatorului

5.1.1. Să aplice un model propriu de organizare a procedurii de mediere cu respectarea dispoziţiilor şi principiilor aplicabile medierii, statuate de prezentul contract şi de Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

5.1.2. Mediatorul va avea controlul deplin al desfăşurării şedinţei de mediere, incluzând:

- Structura procesului de mediere (sesiuni comune/sesiuni separate)

- Prezenţa participanţilor la procesul medierii

- Acordul asupra timpului afectat pentru schimbul de informaţii şi documente relevante

- Programarea şi reprogramarea şedinţelor cu părţile

5.1.3. Să încaseze onorariul stabilit conform 4.1.

5.1.4. Să încaseze cheltuielile efectuate pe parcursul medierii în interesul părţilor.

5.1.5. Să solicite punctul de vedere al unui specialist cu privire la anumite aspecte de specialitate.

5.1.6. În situaţia în care mediatorul constată că prezenţa reprezentanţilor părţilor sau a terţilor nu mai este oportună şi benefică pentru mediere, mediatorul va avea libertatea de a dispune asupra continuării şi desfăşurării procesului de mediere.

55

5.1.7. De a nu fi citat ca martor în nici o procedură judiciară sau arbitrală care are legătură cu disputa ăn cauză sau cu obiectul medierii.

5.1.8. În cauzele penale, mediatorul poate fi audiat ca martor numai în cazul în care are acordul prealabil, expres şi scris al părţilor.

5.2. Obligaţiile mediatorului

5.2.1. Pe tot parcursul medierii, madiatorul va fi un facilitator independent, imparţial şi neutru şi nu va judeca, nu va arbitra, nu va da sfaturi şi nu va impune o decizie sau o soluţie cu privire la problemele în discuţie.

5.2.2. Mediatorul are obligaţia de a depune toate diligenţele pentru ca părţile să ajungă la un accord reciproc convenabil, într-un timp rezonabil.

5.2.3. Mediatorul este obligat să ofere părţilor explicaţii cu privire la principiile medierii, la efectele acesteia şi la regulile aplicabile.

5.2.4. Mediatorul are obligaţia de asigurarea medierii cu respectarea libertăţii, demnităţii şi a vieţii private a părţilor.

5.2.5. Mediatorul are obligaţia de a nu impune părţilor o soluţie cu privire la conflictul supus medierii.

5.2.6. Mediatorul se obligă să păstreze confidenţialitatea informaţiilor provenite de la părţile aflate în conflict, precum şi cu privire la documentele întocmite sau care îi sunt predate de către părţi pe parcursul medierii, chiar şi după încetarea funcţiei sale.

5.2.7. Mediatorul este obligat să restituie părţilor înscrisurile ce i-au fost încredinţate pe parcursul medierii.

5.2.8. Mediatorul are îndatorirea de a nu reprezenta sau asista vreuna dintre părţi într-o procedură judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii.

5.2.9. Mediatorul are obligaţia de a nu da declaraţii în calitate de martor în legătură cu faptele sau actele de care ia cunoştinţă în cadrul procedurii de mediere.

5.2.10. Mediatorului îi este interzis să desfăşoare activitatea de mediere, dacă a dat declaraţie ca martor în cauza supusă medierii.

5.2.11. Prin prezentul contract, mediatorul confirmă faptul că orice interes financiar sau de altă natură, orice relaţie socială, profesională sau de afaceri în legătură cu oricare dintre părţi, şi/sau reprezentanţii părţilor, au fost aduse la cunoştinţa părţilor, şi că acestea sunt de accord cu declanşarea procedurii de mediere.

5.2.12. În cazul în care, pe parcursul medierii apare o situaţie de natură să afecteze scopul acesteia, neutralitatea şi imparţialitatea mediatorului, acesta este obligate să o aducă la cunoştinţa părţilor aflate în conflict, care vor decide asupra menţinerii sau denunţării contractului de mediere.

56

5.2.13. În situaţia în care mediatorul solicită punctul de vedere al unui specialist din afara biroului său, mediatorul are obligaţia să păstreze confidenţialitatea cu privire la identitatea părţilor, evidenţiind doar problemele controversate.

5.2.14. În cazul în care una dintre părţi nu se mai prezintă la mediere, fără a denunţa contractul de mediere, mediatorul este obligate să facă toate demersurile necesare pentru a stabili intenţia reală a părţii respective şi, după caz, va continua sau va închide procedura de mediere.

5.2.15. În cazul în care disputa face obiectul unui litigiu civil pe rolul instanţelor de judecată, la închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligate, în toate cazurile, să informeze în scris instanţa de judecată dacă părţile au ajuns sau nu la o înţelegere în urma procesului de mediere.

5.2.16. Mediatorul are obligaţia de a veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului. Dacă în cursul medierii, mediatorul ia cunoştinţă de existenţa unor fapte ce pun în pericol creşterea sau dezvoltarea normală a copilului sau prejudiciază grav interesul superior al acestuia, este obligate să sesizeze autoritatea competentă.

5.2.17. În cauzele penale, mediatorul are obligaţia de a comunica organului judiciar o copie de pe procesul verbal de închidere a procesului de mediere.

5.2.18. Mediatorul are obligaţia de a întocmi şi semna procesul-verbal prin care se constată prezentarea părţilor şi a mediatorului la fiecare şedinţă de mediere.

5.3. Drepturile părţilor

5.3.1. Să declanşeze medierea şi să coopereze în scopul ajungerii la un acord.

5.3.2. Să fie asistate la mediere de către avocat.

5.3.3. Să se consulte în orice moment cu avocaţi, experţi sau alte persoane.

5.3.4. Să fie informate asupra procedurii de mediere.

5.3.5. Să solicite încetarea procedurii de mediere în orice moment.

5.3.6. Să prezinte înscrisuri care le pot ajuta la soluţionarea conflictului.

5.3.7. Să stabilească de comun acord cu mediatorul limba în care se va desfăşura medierea.

5.3.8. În cauzele penale, părţile au garantat dreptul la asistenţă juridică şi dacă este cazul la serviciile unui interpret.

5.4. Obligaţiile părţilor

5.4.1. Părţile au obligaţia de a respecta regulile medierii precum şi principiile acesteia asumându-şi responsabilitatea pentru nerespectarea lor, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.

57

5.4.2. Să achite onorariul cuvenit mediatorului precum şi cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii în interesul părţilor.

5.4.3. Să depună toate diligenţele în vederea soluţionării conflictului pe calea medierii.

5.4.4. Să păstreze confidenţialitatea susţinerilor făcute pe parcursul medierii cu excepţia cazurilor în care legea prevede contrariul sau părţile convin altfel la semnarea contractului printr-o anexă ce face parte integrantă din prezentul contract.

5.4.5. De a semna procesul-verbal prin care se constată prezentarea părţilor şi a mediatorului la fiecare şedinţă de mediere.

6. Confidenţialitatea

6.1. Întreg procesul de mediere va fi confidenţial şi se va desfăşura de o asemenea manieră încât să nu aducă nici un prejudiciu nici uneia dintre părţi, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege (de exemplu, dacă mediatorul ia cunoştinţă de existenţa unor fapte ce pun în pericol creşterea şi educarea copilului sau prejudiciază grav interesul acestuia).

6.2. Mediatorul are îndatorirea de a atrage atenţia persoanelor care participă la mediere, asupra obligaţiei de păstrare a confidenţialităţii şi va încheia separat cu acestea un acord de confidenţialitate, anexă la contract.

7. Închiderea procedurii de mediere

7.1. Procedura de mediere se închide, după caz:

7.1.1. Prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma soluţionării conflictului.

7.1.2. Prin constatarea de către mediator a eşuării medierii.

7.1.3. Prin denunţarea contractului demediere de către una dintre părţi.

7.2. În situaţia în care se ajunge la o înţelegere, părţile şi/sau reprezentanţii acestora vor întocmi un acord ce va fi semnat de către aceştia.

7.3. La închiderea procedurii de mediere, mediatorul va întocmi un proces-verbal care se semnează de către părţi, personal sau prin reprezentant şi de mediator. Părţile primesc câte un exemplar original al procesului-verbal.

8. Limba în care se desfăşoară medierea

8.1. Părţile prezentului contract au stabilit de comun acord ca limba în care se desfăşoară medierea să fie limba română.

8.2. Când situaţia o impune, părţile vor conveni ca, pe parcursul medierii să fie prezent un translator autorizat, cheltuielile ocazionate de prezenţa translatorului vor fi suportate de către părţi, în modalitatea aleasă de acestea.

9.Alte clauze

58

9.1. Prezentul contract este titlu executoriu cu privire la sumele datorate de către părţile în conflict, cu titlu de onorariu.

9.2. Neplata de către părţile aflate în conflict a onorariului cuvenit mediatorului în cuantumul şi la termenele fixate prin prezentul contract, precum şi neachitarea contravalorii cheltuielilor eferente procedurii de mediere dau dreptul mediatorului să procedeze la rezilierea de drept a prezentului contract, fără nici o altă formalitate şi fără nici o altă procedură judiciară sau extrajudiciară.

9.3. Dacă, în afară de părţile aflate în conflict, la şedinţa de mediere participă şi terţe persoane acestea vor fi obigate să respecte regulile şi principiile medierii.

9.4. În situaţia în care părţile doresc să adauge alte clauze la prezentul contract, acestea vor fi prevăzute într-o anexă ce constituie parte integrantă la prezentul contract.

9.5. Contractul de mediere nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice.

9.6. Prezentul contract a fost încheiat azi ………………….la sediul profesional al mediatorului, în ……..exemplare, câte unul pentru fiecare parte contractantă.

Mediator, Părţi,

………………………………. ………………………………………

……………………………………….

59

Anexa 5

PROCES VERBALPRIVIND PREZENŢA PĂRŢILOR LA ŞEDINŢA DE MEDIERE

Din data de ……………………….în baza Contractului de Mediere nr……../……………………….

În cadrul procedurii de mediere care face obiectul contractului cu numărul de mai sus al Biroului de mediator __________________ au participat, având calitatea de părţi:

D-na/D-nul …………………………………., domiciliat în ……….........……….,Str…………………………, nr…., bl……,sc…..,ap….., judeţul……………, identificat prin CI seria………, nr……, CNP………………..………,

SC………………….…………………., cu sediul în …..…………………………, str…………………………….,nr………,bl……,sc….., ap……,judeţul…………………., înregistrat în ORC sub nr………….., având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr………………………….….., cont bancar nr…………………………………, deschis la Banca……………………………, prin ……………………………………, în calitate de …………………………………….

şi

D-na/D-nul …………………………………., domiciliat în ……………..……….,Str…………………………, nr…., bl……,sc…..,ap….., judeţul……………, identificat prin CI seria………, nr……, CNP…..…………………,

SC……………………………., cu sediul în ……………………………, str…………….,nr………,bl……,sc….., ap……,judeţul…………………., înregistrat în ORC sub nr………….., având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr…………….., cont bancar nr…………………………………, deschis la Banca……………………………, prin ……………………………………, în calitate de …………………………………….

Şedinţa de mediere a început la ora ……...….. şi s-a terminat la ora ……….……..Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal, în …….. exemplare originale.

Semnături: Mediator,………………………. Părţi, ……………………………. ……………………………..

60

ANEXA 6

PROCES VERBAL DE ÎNCHIDERE A MEDIERII

Încheiat în data de ……………………….în baza Contractului de Mediere nr……../……………………….

În urma procedurii de mediere care a făcut obiectul contractului cu numărul de mai sus al Biroului de mediator ________________, în care ______________________ a avut calitatea de mediator,

şi

D-na/D-nul …………………………………., domiciliat în …… ……….,Str…………………………, nr…., bl……,sc…..,ap….., judeţul……………, identificat prin CI seria………, nr……, CNP……………………,

SC……………………………., cu sediul în ……………………………, str…………….,nr………,bl……,sc….., ap……,judeţul…………………., înregistrat în ORC sub nr………….., având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr…………….., cont bancar nr…………………………………, deschis la Banca……………………………, prin ……………………………………, în calitate de …………………………………….

şi

D-na/D-nul …………………………………., domiciliat în …… ……….,Str…………………………, nr…., bl……,sc…..,ap….., judeţul……………, identificat prin CI seria………, nr……, CNP……………………,

SC……………………………., cu sediul în ……………………………, str…………….,nr………,bl……,sc….., ap……,judeţul…………………., înregistrat în ORC sub nr………….., având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr…………….., cont bancar nr…………………………………, deschis la Banca……………………………, prin ……………………………………, în calitate de …………………………………….

Au avut calitatea de părţi, s-a ajuns la următorul rezultat:ÎNŢELEGERE TOTALĂÎNŢELEGERE PARŢIALĂDENUNŢARE UNILATERALĂ (mediatorul va preciza cine şi în ce condiţii a

denunţat contractul de mediere ) EŞUAREA MEDIERII

Semnături: Mediator,……………………. Părţi,……………………………….

61

Anexa 7

ACORD DE MEDIERE

Încheiat la data de ……………………….în baza Contractului de Mediere nr……../……………………….

Noi,

D-na/D-nul …………………………………., domiciliat în …… ……….,Str…………………………, nr…., bl……,sc…..,ap….., judeţul……………, identificat prin CI seria………, nr……, CNP……………………,

SC……………………………., cu sediul în ……………………………, str…………….,nr………,bl……,sc….., ap……,judeţul…………………., înregistrat în ORC sub nr………….., având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr…………….., cont bancar nr…………………………………, deschis la Banca……………………………, prin ……………………………………, în calitate de …………………………………….

şi

D-na/D-nul …………………………………., domiciliat în …… ……….,Str…………………………, nr…., bl……,sc…..,ap….., judeţul……………, identificat prin CI seria………, nr……, CNP……………………,

SC……………………………., cu sediul în ……………………………, str…………….,nr………,bl……,sc….., ap……,judeţul…………………., înregistrat în ORC sub nr………….., având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr…………….., cont bancar nr…………………………………, deschis la Banca……………………………, prin ……………………………………, în calitate de …………………………………….

în conformitate cu prevederile Legii nr.192/2006, am consimţit la încheierea prezentului acord, liber exprimat şi neafectat de nici un viciu de consimţământ, fiind întru totul de acord cu cele convenite după cum urmează:………………………………….……………………………………………………………………………………………………..Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată şi nu conţine clauze care să aducă atingere legii şi ordinii publice şi poate fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz încuviinţării instanţei de judecată.Încheiat azi, …………………….la sediul profesional al mediatorului în ………exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.

Nume…………………………………. Nume………………………………….Avocat………………………………… Avocat………………………………..

62

Bibliografie

Zeno Sustac, Claudiu Ignat, Cristi Danilet – „Medierea – Standarde si Proceduri”, Ed. Universitara 2009.

Zeno Sustac, Claudiu Ignat - „Modalităţi alternative de soluţionare a conflictelor”, Ed. Universitară 2008.

William Ury - „Remedierea lui NU. Negocierea între persoane dificile”, Ed. Consensus, 2007.

Flavius George Pancescu - Legea medierii. Comentarii si explicatii. Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2008.

Roger Dawson – „Secretele negocierii, arta de a câştiga în orice situaţie”, Ed Polirom, 2007

Roy Lilley - „Cum să ne purtăm cu oamenii dificili”, Ed. Meteor Press, 2006.

Directiva nr.52/CE/2008 a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 24.05.2008

Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, publicata in M. of. nr. 441 din 22.05.2006, modificata si completata prin Legea 370/2009, publicata in M. of. nr. 831 din 03.12.2009.

63