curs iv-v digestiv, renal, os
DESCRIPTION
Medicina internaTRANSCRIPT
RADIODIAGNOSTICUL APARATULUI DIGESTIV– ASPECTE NORMALE –
TEHNICI DE EXAMINARE radioscopia radiografia endoscopia echografia tehnici imagistice: CT, IRM alte metode: scintigrafia, angiografia.
Radioscopia / radiografia
tehnică de bază în explorarea radiologică a tubului digestiv;
se realizează: fără substanţe de contrast („pe gol”) cu substanţe de contrast
(bariu sau substanţe iodate, ex. Gastrografin®)
Radioscopia / radiografia
examenul radiologic „pe gol”: pneumoperitoneu ocluzie intestinală
(nivele hidro-aerice) precede
întotdeauna examinarea cu contrast digestiv.
Radioscopia / radiografia
Administrarea substanţelor de contrast se face diferit, în funcţie de segmentul de tub digestiv examinat: per os: radioscopie eso-gastro-duodenală (permite explorarea tubului digestiv superior –
până la unghiul lui Treitz); cu ajutorul unei sonde duodenale: enterocliză
(pentru studierea intestinului subţire); pe cale rectală: irigoscopie / clismă baritată
(pentru studierea colonului)
Radioscopia / radiografia
Radioscopia eso-gastro-duodenală prezintă două etape: examen în strat subţire:
evidenţierea reliefului mucoasei digestive;
Radioscopia / radiografia
Radioscopia eso-gastro-duodenală prezintă două etape: examen în plenitudine:
permite aprecierea dimensiunilor, formei, contururilor poziţiei segmentului analizat
Radioscopia / radiografia
Studierea modificărilor mucoasei se face cel mai bine în cadrul unui examen cu dublu contrast (contrast pozitiv – bariu, contrast negativ – aer, CO2)
Radioscopia / radiografia
Se pot folosi şi substanţe farmacodinamice ce modifică tonusul, peristaltismul şi secreţia digestivă.
Radioscopie: iradierea importantă a pacientului.
Radiografia
permite păstrarea imaginilor celor mai semnificative observate la radioscopie;
reprezintă un document medico-legal.
Endoscopia
permite studiul direct al modificărilor mucoasei digestive şi, uneori, realizarea unor gesturi terapeutice sau a unor biopsii;
este metoda preferată de examinare a
tubului digestiv (cu excepţia intestinului subţire) în ţările dezvoltate.
Endoscopia
Modificările parietale pot fi studiate în cadrul unei tehnici moderne (echo-endoscopia) ce constă în plasarea unui transductor echografic la nivelul sondei endoscopice.
Echografia
diagnosticul afecţiunilor hepatice, ale căilor biliare şi ale pancreasului,
(uneori) diagnosticul pozitiv al unor afecţiuni ale tubului digestiv (apendicita acută, ocluzii intestinale, tumori).
RADIODIAGNOSTICUL APARATULUI DIGESTIV
– ASPECTE PATOLOGICE –
modificări funcţionale
modificări morfologice
Modificări funcţionale
alterarea tonusului
alterarea peristaltismului (diskinezia)
modificări ale secreţiei
Modificări funcţionale
alterarea peristaltismului (diskinezia):
Hiperperistaltism Hipoperistaltism Achinezie
Modificări morfologice
modificări de poziţie
modificări de formă
modificări ale contururilor
imagini adiţionale
imagini lacunare (defecte de umplere)
modificările pliurilor mucoasei
Modificări morfologice
modificările de poziţie: ptoză (din cauza insuficienţei mecanismelor
de suspensie), deplasări (prin tracţiune sau împingere) torsiuni (prin mecanisme complexe).
modificările de formă
Modificări morfologice modificările ale contururilor: amprente,
neregularităţi ale contururilor, rigiditate Amprentele - compresiuni extrinseci, nu întrerup
contururile şi deviază pliurile, dar nu le întrerup. Neregularităţile contururilor apar prin alterări
parietale în afectări inflamatorii de vecinătate şi în tumori.
Rigiditatea se manifestă prin îngustarea lumenului şi imobilitate şi denotă de obicei infiltraţia neoplazică a respectivului segment de tub digestiv.
Modificări morfologice
imagini adiţionale: ulceraţii superficiale, nişa
nişă benignă nişă malignă
formă regulată bază mică de implantare proemină din contur la bază – transparenţă în
bandă (edem)
formă neregulată bază largă de implantare se dezvoltă pe contur („nişă
încastrată”)
Modificări morfologice
imagini lacunare (defecte de umplere): traduc prezenţa unei „mase” inflamatorii sau tumorale dezvoltate în lumenul unui organ al tubului digestiv; acestea pot fi: edem inflamator tumori benigne tumori maligne vegetante
Modificări morfologice
modificările pliurilor mucoasei:
pliuri hipertrofice atrofice convergente întrerupte absente.
ULCERUL GASTRIC anatomopatologic: ulcerul – pierdere
parietală de substanţă care poate afecta: mucoasa, submucoasa, musculara, seroasa (perforare / penetrare);
expresia radiologică a ulcerului este nişa ulceroasă.
Diagnostic radiologic:Semne directe de ulcer (nişa ulceroasă) Semne indirecte (modificări funcţionale)
ULCERUL GASTRIC Nişa:
situată pe una dintre curburi (de obicei, pe mica curbură) proemină pe conturul curburii are formă triunghiulară, rotundă sau ovalară nu-şi modifică forma prin compresiune baza de implantare este îngustă, rareori largă modificări periulceroase: edemul, convergenţa pliurilor
mucoasei. forme particulare:
nişa Haudeknişa gigantănişa în platou
TUMORI GASTRICE
tumori benigne tumori maligne – 3 forme:
tumori proliferative (vegetante) infiltrative ulcerante.
TUMORI GASTRICE
forma proliferativă (vegetantă):
imagine lacunară de dimensiuni variabile, situată pe o zonă rigidă, total aperistaltică;
tumorile de dimensiuni mari pot determina stenoze gastrice, de obicei excentrice;
TUMORI GASTRICE
forma infiltrativă: rigiditatea şi
deformarea de tip retractil a pereţilor, porţiunea infiltrată devine liniară;
frecvent localizată la nivelul corpului gastric, determinând stenoză medio-gastrică.
TUMORI GASTRICE
leziuni ulcerative (nişa malignă):
imagine de adiţie în interiorul conturului
gastric dezvoltată pe o zonă
rigidă, cu infiltrarea şi deformarea pliurilor de mucoasă.
ULCERUL DUODENAL
localizarea cea mai frecventă a bolii ulceroase
Aspectele radiologice includ semne directe şi indirecte:semnul direct este nişa: situată
de regulă pe una dintre feţele bulbului (DI)
ULCERUL DUODENAL
nişa: în incidenţă frontală: imagine
radioopacă rotundă / ovalară, cu contururi nete, cu edem periulceros în periferie (aspect de „cocardă”);
în incidenţă laterală se observă ca imagine de adiţie ce proemină în afara conturului duodenal; pliurile au dispoziţie radiară, convergente spre nişă.
ULCERUL DUODENAL
semnele indirecte: duodenale (amputaţia recesurilor, deformarea
bulbului în treflă) gastrice (hipersecreţie, hipertonie,
hiperperistaltism, pilor spastic / beant).
TUMORILE COLONULUI
Tumorile benigne: polipipolipul solitarpolipoza recto-colică familială
Tumorile maligne: tumori vegetante tumori infiltrante tumorilor ulcerate
TUMORILE COLONULUI
forma vegetantă (proliferativă):
lacună unică, rar multiplă, cu contur polilobat (boselat), nuanţe de semiton;
la examenul cu dublu contrast se poate observa întreruperea conturului marginal („lizereul de securitate”);
TUMORILE COLONULUI
forma infiltrativă: rigiditate parietală cu
aspect rectiliniu, imobil; în evoluţie, conturul apare
neregulat, cu dinţături, pliurile sunt neregulate, dezorganizate;
în stadiile avansate apare stenoza axială a lumenului, cu un istm de lungime variabilă şi dilatarea ansei suprajacente.
TUMORILE COLONULUI
leziuni ulcerative: apar în formele vegetante sau infiltrative avansate, având aspect de nişă malignă într-o lacună sau pe o zonă infiltrată
RADIODIAGNOSTICUL APARATULUI URINAR
– ASPECTE NORMALE – TEHNICI DE EXAMINARE
radiografia renală simplă urografia intravenoasă (UIV) pielografia ascendentăalte tehnici radio – imagistice
echografia tomografia computerizată arteriografia renală scintigrafia IRM.
Radiografia renală simplă
radiografie a regiunii abdominale informaţii orientative
Rinichi poziţie, formă, dimensiuni, contururi
eventuali calculi urinari radioopaci.
Urografia intravenoasă (UIV) este o tehnică radiografică de evaluare a
parenchimului renal şi mai ales a căilor excretorii urinare (calice, bazinet, uretere, vezică urinară);
substanţe de contrast iodate, administrate i.v., cu eliminare rapidă şi totală prin rinichi;
radiografii seriate la 5’, 15’ şi 30’ informaţii privind morfologia şi funcţia
aparatului urinar;
Pielografia ascendentă
opacifierea căii superioare de excreţie în situaţiile în care secreţia renală este absentă sau insuficientă,
introducerea unei sonde prin uretră, vezică şi ureter până în bazinet şi administrarea locală de substanţă de contrast;
Alte tehnici radio – imagistice
echografia: de elecţie ca primă investigaţie a litiazei renale şi a tumorilor renale;
tomografia computerizată: completează informaţiile obţinute prin echografie;
arteriografia renală: explorarea tumorilor renale şi a HTA secundare de cauză reno-vasculară;
scintigrafia: trasori cu eliminare renală ( I 131, Hg 197, Tc 99);
IRM.
LITIAZA URINARĂ calculii urinari: precipitarea sărurilor minerale
din urină; condiţii favorizante (infecţii, stază urinară). radiologic:
calculi radioopaci calculi radiotransparenţi micşti.
Tehnici de examinare: radiografia renală simplă echografia abdomino – pelvină urografia intravenoasă
LITIAZA URINARĂ radiografia renală simplă: calculii
radioopaci:opacităţi intense, net conturate, localizate pe
topografia aparatului urinar; nivel bazinetal (diagnostic diferenţial cu calculii
biliari) pot fi migraţi în ureter, pot fi migraţi în vezică (trebuie diferenţiaţi de
coproliţi, calcificări ganglionare, calcificări vasculare etc.);
calculii vezicali pot fi migraţi sau pot fi formaţi la acest nivel (aceştia din urmă au dimensiuni mai mari, sunt rotunzi / ovalari, neregulaţi, cu structură stratificată);
LITIAZA URINARĂ
echografia abdomino – pelvină: structuri intens echogene, uneori cu con de
umbră posterior, situate la nivelul căilor urinare;
diagnosticul de certitudine – dimensiuni ale calculilor de peste 6 mm;
poate evalua şi eventuala stază urinară suprajacentă (hidronefroză / ureterohidro-nefroză)
LITIAZA URINARĂ
UIV – calculi radiotransparenţi: imagini lacunare la nivelul coloanei de contrast; diverse grade de stază
urinară (hidronefroză) absenţa secreţiei
urinare („rinichi mut funcţional”).
Pielografie ascendentă: lacune la nivelul contrastului bazinetal
RADIODIAGNOSTICUL APARATULUI OSTEOARTICULAR
– ASPECTE NORMALE –
Examenul radiografic Artrografia Arteriografia Tomografia computerizată Scintigrafia osoasă Imagistica prin rezonanţă magnetică
(IRM)
Examenul radiografic
metoda fundamentală de diagnostic al afecţiunilor osteo-articulare;
obligatoriu, se realizează 2 incidenţe: de faţă şi profil;
Artrografia
vizualizarea spaţiului articular prin introducerea de aer sau substanţe radioopace într-o articulaţie;
este utilizată pentru studiul suprafeţelor osoase, al capsulei şi al meniscului;
Arteriografia
este folosită pentru studiul tumorilor osoase:
benigne (slab vascularizate)
maligne (hipervascularizate, vase cu structură anarhică);
Tomografia computerizată
evidenţierea foarte bună a structurilor osoase, a spaţiilor articulare, a raporturilor cu structurile vecine;
reconstrucţii 3D
Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) Evidenţierea
structurilor osoase (mai ales) a părţilor moi:
capsulă, cartilagii, elemente musculare, tendoane ligamente.
RADIODIAGNOSTICUL APARATULUI OSTEOARTICULAR
– ASPECTE PATOLOGICE –
în mod normal, există un echilibru între resorbţia osoasă (osteoliză) şi reconstrucţia osoasă (osteogeneză);
în condiţii patologice: exagerarea resorbţiei (de tip distructiv):
demineralizare, osteoliză, atrofie prin presiune, osteonecroză (septică / aseptică)
exagerarea osteogenezei (de tip constructiv): osteoscleroză, periostoză, distrofie osteogenă, osificări heterotope
Modificări distructive
demineralizare: diminuarea opacităţii unei structuri osoase; poate fi difuză, mono- sau poliostică, circumscrisă / limitată;
osteoliză (osteoclazie): dispariţia în totalitate a componentelor minerală şi organică ale osului; radiologic, se prezintă sub forma unor zone transparente în care macrostructura osului este dispărută, cu contur net sau imprecis, neregulat;
atrofia prin presiune: zonă radiotransparentă, lipsită de structură;
osteonecroza apare din cauza ischemiei unui teritoriu osos, dar la nivelul căruia se păstrează conţinutul mineral (fosfo-calcic).