Diverse modele de comprehensiune in psihopatologia copilului

modelul semiologic descriptive – simptomele si sindroamele modelul lezional – organizitatea, neurotransmitatorii, factorii de risc somatic modelul ontogenetic – maturitatea/imaturitatea; armonie/dizarmonie (dezvoltarea) modelul analitic – organizarea fantasmatica, mecanismele de aparare, structura dinamica, conflictele modelul factorilor de mediu – familia, societatea, economicul, cultura

Aceste suporturi teoretice sunt de natura foarte heterogena, iar compatibilitatea lor nu este intotdeauna evidenta.

Bazele neuroanatomice

- actualmente sunt importante: teoria neurodezvoltarii, teoria neurodegenerarii, remodelarea plasticitatii cerebrale

- anatomia are propriile ei legi de evolutie care guverneaza dezvoltarea, dar nu este suficienta pentru a explica un comportament (ex. in jurul virstei de 6 ani mielinizarea traiectelor nervoase este absolut necesare, dar nu sufiecienta pentru insusirea scrisului)

- imaturitatea, in sens comun, este sinonima cu o „lipsa”, dar ea are propriile legi de functionare:o numar scazut de neuroni activati si activabilio lentoarea transmiterii semnaleloro debit mai mic al impulsurilor in sinapseo sensibilitate deosebita a neuronilor fata de mediu

- la copilul cu imaturitate sau mai tirziu in adolescenta, corespondentele sunt:o crizele coleroaseo iritabilitateao sensibilitatea la medicamenteo crizele de PC

- din punct de vedere apropiat de fiziologic, imaturitatea inseamna traseu EEG mai iritativ, sensibilitate la hiperpnee, predominanta undelor lente; corespondentul in plan afectiv ar fi imaturitatea emotionala si labilitatea afectiva, iar in plan actional comportamental, trecerile la act, descarcarile pulsionale bruste si neelaborate, nementalizate; din perspectiva psihodinamica s-ar traduce prin predominanta proceselor primare, comparativ cu cele secundare

- ceea ce este important in procesul de crestere nu sunt etapele ca atare, ci trecerea de la o etapa la alta

- extrema stabila a comportamentului ar fi reprezentata de ceea ce este „instinctiv”, iar la extrema labila se situeaza ceea ce poate fi considerat „invatat”

- a existat o perioada de timp in care cercetarile s-au centrat asupra problemei localizarii cerebrale si priveau tulburarile comportamentale ca fiind direct secundare unor leziuni. A fost perioada in care sistemul limbic a fost descoperit ca fiind centrul emotiilor, in care s-a vazut ca afaziile corespund afectarii centrului vorbirii, hipocampul pare a fi implicat in procesele mnezice legate de recunoasterea locurilor familiale, in care sindromul morriatic corespunde patologiei de lob frontal (dezinhibitie sexuala, veselie inadecvata, jovialitate nepermisa, lipsa planificarii scopurilor)

- s-a vazut ulterior ca nu intotdeauna repartitia geografica a leziunii respecta repartitia rolului functional

Teoriile centrate pe comportament mediu

Teoriile behavioriste si neo-behavioriste- Watson (1913) – teoria stimul-reactie; „cutia neagra” (in care nu contau decit stimului si reactia, nu

avea importanta ce se intimpla in interiorul psihismului- Scinner (1937) – modelul conditionarii operante – exemplul cu sobolanul care apasa pe levier si

obtinea o recompensa. Conditionarea apare cu atit mai rapid cu cit recompensa este mai gratificanta- conduita se organizeaza pornind de la incercari si erori pentru a-si atinge scopul- invatarea copilului este vazuta in termeni de conditionare operanta- personalitatea este un ansamblu de conditionari din ce in ce mai complexe- obisnuirea este structura de baza iar stimularea este vazuta in sensul cel mai fiziologic- aceste teorii nu s-au ocupat de aspectul genetic si nici nu au descris stadii evolutive ale copilariei

Scoala rusa- Vigotsky, Leontiev, Zaporozhets

o iau in considerare dezvoltarea interna a actului – introduc conceptul de „aferentatie inversa”: in caz de succes se trece la lantul comportamental urmator, in caz de esec se repeta incercarea

o Vigotsky: vorbeste despre „pointing” = la inceput este un gest pur motor, nereusit = incercarea copilului de a apuca un obiect. Mama ii da copilului obiectul si in scurt timp acest gest inseamna „da-mi”, deci nu mai este un gest ce vizeaza un obiect, ci un gest ce vizeaza o persoana. Acest sens este dobindit prin interventia sociala externa (a mamei). Deci, „pointingul” este ceva ce trece din planul intermental (intre mintea mamei si mintea copilului) in planul intramental al copilului

o Aceste teorii sunt apropiate de teoriile Paigetiene, cu singura diferenta ca pentru autorii din scoala rusa trecerea de la motor la simbolic („da-mi”) este suscitata de exterior (de mama) si nu raspunde unei structurari interne (cum considera Piaget)

Etologia- Harlow – cercetarile pe puii de maimuta rhesus

o daca sunt separati de mama in primele 3 luni au lacune in dezvoltarea sociala, dar dezvoltarea functiilor cognitive este satisfacatoare

o daca separarea dureaza pina la 6-12 luni sunt afectate si functiile cognitiveo daca li se ofera mame artificiale acoperite de cirpe, le prefera celor metalice, chiar daca

acestea au biberono puii separati de mama dar crescuti impreuna se socializeaza mai bine decit cei complet

izolatio femelele crescute in izolare vor fi foarte rejectante cu propriul pui

- Bowlby (1958) – apare in perioada in care in scoala ungara de psihanaliza exista Paula Hermann cu teoria atasamentului primar. Bowlby respinge teoria Freudiana conform careia pulsiunile libidinale

se sprijina pe cele satisfactia orala si considera ca mai important decit subtul este ca mama sa ramina linga copil si copilul linga mama.

El descrie 5 sisteme comportamentale, foarte apropiate de instinctiv si de reflex: suptul, agatarea, urmarirea cu privirea, plinsul, surisul. Acestea au ca scop sa mentina copilul in proximitatea mamei sau mama in proximitatea copilului.

Sunt descrise fazele de protest, disperare, detasare prezentate de copii la separare, asemanatoare fazelor de doliu descrise mai tirziu de tanatologi.

- s-au făcut studii recente in care s-a vazut ca un bebelus intoarce capul dupa un tampon impregnat cu mirosul mamei inca din a doua zi.

- Menneson spune ca un copil se priveste in oglinda numai daca este singur; daca este cu un adult se uita in oglinda numai daca si adultul face asta, in rest copilul se uita dupa adult.

- Montagner a studiat interactiunile dintre copii (de 3 ani) si descris comportamente ce au ca scop sa-l calmeze pe celalalt si sa creeze legaturi (ofera biberonul, mingiie, saruta, inclina capul lateral) si altele care au ca scop sa rupa o legatura (vocalize stridente, pune un picior sau o mina inainte). Astfel a descris diferite tipuri comportamentale (liberi, dominati etc) ce par sa aiba legatura cu atitudinea mamei.

- a fost perioada in care se cautau si se cercetau „unitati comportamentale semnificative” si li se precizau caracteristicile genetice (când apareau, când dispareau, ce le declansa, care erau consecintele asupra anturajului). Efectele interiorizate si fantasmele nu erau studiate.

Teoriile comunicarii si teoriile sistemice- este vorba de o abordare centrata pe interactiunea dintre indivizi- nu propune un model al dezvoltarii copilului si nici nu se ocupa de organizarile psihopatologice

interne ale copilului sau ale parintilor- este utila in anumite abordari terapeutice de familie- este impregnata de teoriile cibernetice (sistem homeostatic, model circular in care fiecare termen

este determinat de precedentul, dar si de urmatorul, care are o actiune retroactiva asupra primului)- principiile comunicarii:

o e imposibil pentru un individ plasat intr-o interactiune sa nu comunice; refuzul de a comunica este tot un tip particular de comunicare

o conteaza continutul comunicarii si relatia. In momentele de criza este important ca cei doi, gratie relatiei, sa poata comunica dspre comunicarea lor (metacomunicare)

o relatia dintre cei doi depinde de modul in care fiecare puncteaza pentru sine si considera importante anumite secvente din comunicare

o exista comunicare digitala (limbajul insusi) si comunicare analogica (intonatie, mimica, postura)

o interactiunile pot fi simetrice (sunt minimizate diferentele dintre cei doi parteneri) sau complementare (diferentele sunt fructificate pozitiv in comunicare).

- utilitatea actuala in clinica este legata de conceptul de „familie cu exprimarea emotiilor in exces”, identificat de catre Bateson si Jackson in familiile cu pacienti schizofreni.

- alta utilitate este in terapiile de familie atunci când copilul cu o conduita devianta se afla in centrul unei retele strinsa de interactiune