IV.7 ATELIERE DE CONFECŢIONAT ARMĂTURI

Au ca scop mărirea productivităţii muncii (prin ridicarea gradului de mecanizare

şi automatizare a operaţiilor şi folosirea unor tehnologii moderne), reducerea consumului de metal (recuperarea deşeurilor) şi sporirea calităţii (control pe parcursul operaţiilor şi la sfârşitul confecţionării armăturilor, mecanizarea şi automatizarea operaţiilor).

Atelierul de confecţionat armături trebuie să satisfacă următoarele cerinţe: asigurarea spaţiului acoperit pentru toate operaţiile de prelucrare; operaţiile să se desfăşoare în flux continuu, fără încrucişări sau întoarceri ; folosirea la maximum a utilajelor de mare productivitate cu înalt grad de

mecanizare şi automatizare; utilizarea sudurii prin puncte la asamblare; dotarea atelierului cu platforme exterioare pentru depozitare şi cu mijloace de

transport şi manipulare adecvate. Depozitele vor asigura o capacitate de depozitare pentru minim 10 zile;

amplasarea se va face astfel încât să fie deservit de o reţea de drumuri şi o linie de cale ferată;

atelierele de mică capacitate trebuie să permită modificarea liniilor tehnologice cât mai uşor.

Depozitul de otel-beton are o platformă betonată şi este separată în două zone: o zonă pentru oţel livrat în colaci (1) şi o zonă pentru oţel livrat în bare (2). În fiecare din aceste zone, depozitarea se face separat pe diametre şi tipuri de oţel. În depozit acţionează o automacara şi un autoîncărcător. Din depozit, oţelul-beton poate urmări două fluxuri tehnologice:

Fluxul I:

în atelier colacii sunt puşi pe vârtelniţe (3); bara se îndreaptă şi se taie la lungimea dorită, la maşina de îndreptat şi tăiat (4) ; armăturile tăiate se depozitează în rastele (5); de aici se duc şi se fasonează manual pe masa de lucru (7) sau la maşina de

fasonat (6) şi se depozitează în rastele (5); din rastel sunt duse fie pe platforma exterioară (18), fie la maşina de sudat prin

puncte (8), fie la zona de ansamblat carcase (13), fie în depozitul de armături finite (17);

de la maşina de sudat prin puncte, armătura este dusă în depozitul de armatură finită (17);

barele introduse în atelier se îndreaptă la banc (9); se taie dimensiunile dorite cu dispozitivul de tăiat (11) şi se depozitează în rastele

(5); cupoanele rămase se sudează cap la cap (10); apoi barele se transportă fie pe platforma exterioară (18), fie în depozitul de

armatură finită (17), fie la zona de asamblare a carcaselor (13), fie la maşina de fasonat (6) sau bancul de fasonat (12);

de aici se duc fie în depozit (17), fie în zona de asamblare a carcaselor (13). Fluxul II:

► pe platforma exterioară colacii se pun pe o vârtelniţă şi se descolăcesc cu troliul electric;

► vergelele se întind; ► se taie la lungimile dorite; ► se fasonează şi se asamblează în plase sau carcase fie pe platformă (19), fie în

şopron (20); ► de aici se duc în depozitul de armatură finită (17).

Transportul din depozitul de otel beton în atelier şi apoi în depozitul de armături

finite se face cu un vagonet-platformă care circulă pe o cale ferată îngustă sau cu mijloace de ridicat şi transport suspendate.

Depozitul de armături finite este o platformă betonată, depozitarea armăturilor făcându-se pe tipuri de armături etichetate în prealabil.

Fig. IV.43: Schema de funcţionare a unui atelier de fasonat armături.

IV.8 MONTAREA ARMÃTURILOR

Montarea armăturilor este operaţia de introducere în lucrare a barelor de oţel

fasonate, flotante sau asamblate în carcase, conform prevederilor proiectului de execuţie a elementelor respective de beton armat.

Operaţia de montare este specifică şi se referă la: bare flotante, carcase, plase sudate, elemente glisate, elemente pretensionate (pre sau postcomprimate).

Montarea armăturilor presupune poziţionarea lor corectă în cofraje, fixarea, îmbinarea şi înnădirea lor cu respectarea normelor de proiectare şi execuţie.

În toate situaţiile trebuie să se respecte condiţiile de bază privind aşezarea barelor, spaţiile dintre ele, acoperirea cu beton, dimensiunile de ciocuri ş.a.

Tehnologia de montaj este specifică fiecărui element de construcţie dar există câteva reguli generale care trebuie respectate la orice montaj.

IV.8.1 Reguli generale pentru montarea armăturilor a) Se va respecta distanţa minimă şi maximă dintre armături ; b) Se vor respecta diametrele minime admise ; c) Se va respecta acoperirea minimă cu beton a armăturii. Pentru respectarea acoperirii minime admise se vor folosi în mod obligatoriu distanţierii, iar armăturilor li se va asigura o rigiditate spaţială corespunzătoare prin execuţia corectă (la cotele din proiect) a etrierilor şi barelor ridicate şi prin legarea strânsă şi corectă ; d) Lungimea de ancorare se va determina prin calcul sau se va lua conform valorilor date în norme ; e) Înnădirea armăturilor se va face prin sudare sau prin suprapunere cu respectarea indicaţiilor prevăzute în norme ; f) Reguli de aşezare a distanţierilor : la plăci sau pereţi → cel puţin 3 (buc/mp) ; la grindă sau stâlp→ cel puţin 1 (buc/ml) (la grinzile cu armături dispuse pe mai

multe rânduri, în această zonă se va prevedea suplimentar cel puţin 1 buc/2 ml) ;

la partea superioară a plăcilor→ cel puţin un distanţier (capră)/mp (pentru plăcile în consolă→ minim 4 buc/mp) ;

g) Înlocuirea armăturilor prevăzute în proiect se face respectând condiţiile : adoptarea altor diametre se va face astfel încât aria armăturii să fie egală sau cel

mult 5% > decât cea din proiect ; diametrul nou ales va fi cu cel mult 25% mai mare sau mai mic decât cel prevăzut

in proiect ; înlocuirea tipului de oţel se va face numai cu avizul proiectantului ; modificările în armare se vor face cu respectare tuturor regulilor prezentate

anterior (distanţe dintre bare, diametre minime, acoperiri etc.) ; h) Montarea armăturilor se va realiza numai după terminarea şi controlul calităţii cofrajelor. Verificările efectuate la lucrările de armare sunt : numărul, diametrul, poziţia şi tipul oţelului armăturilor în diferite secţiuni

transversale ale elementelor structurii ; diametrul, modul de fixare şi distanţa dintre etrieri ; lungimile de petrecere la înnădiri, poziţionarea şi executarea lor ; lungimile de ancorare ; calitatea sudurilor ; numărul şi calitatea legăturilor dintre bare ; dispozitivele de susţinere a poziţiei armăturilor ; acoperirea cu beton şi modul de asigurare al realizării ei ; poziţia, modul de fixare şi dimensiunile pieselor înglobate.

Prin distanţieri (suporţi) se înţeleg toate mijloacele folosite, executate din beton, oţel, masă plastică sau alte materiale, care asigură poziţia armăturii la cotele prevăzute în proiect în timpul betonării prin fixarea distanţei dintre cofraj şi armătură.

Acoperirea cu beton foloseşte atât pentru protecţia armăturii contra coroziunii, cât şi pentru a asigura rezistenţa elementului de beton.

În general proiectele nu prevăd mijloacele de fixarea armăturii, ca urmare acestea sunt foarte diverse. O fixare sumară şi improvizată poate constitui cauza deplasării armăturii în momentul betonării, aspect care conduce la o acoperire insuficientă sau, prea mare. Acoperirea prea mare poate duce la micşorarea braţului de pârghie interior ceea ce reduce capacitatea portantă a elementului, în special la elementele de grosime mică. Acoperirea prea mică aduce pericolul coroziunii şi poate genera o diminuare a aderenţei armăturii în beton, prejudiciindu-se în consecinţă durabilitatea şi securitatea lucrării.

În lucrările de beton precomprimat punerea la poziţia din proiect a firelor, barelor şi cablurilor au o importanţă şi mai mare, impreciziile putând avea consecinţe mai grave, eforturile unitare din beton şi armătură având valori mult mai ridicate.

Distanţierii trebuie să aibă rezistenţa şi rigiditatea necesară pentru a prelua încărcările provenite din punerea în lucrare a betonului (greutatea betonului şi a armăturii, greutatea muncitorilor care circulă pe reţeaua armăturii, şocurile din descărcarea benei).

Clasificarea distanţierilor :

Din punctul de vedere al formei şi modului de fixare :

cale sau blocuri de forma geometrică simplă pe care se aşează armătura ;

suporţi tip călăreţi care se prezintă ca un leagăn pe care se aşează barele sau nodurile plaselor, piese de distanţare între plase sau carcase paralele ;

distanţieri de tip circular care înconjoară barele şi asigură aceeaşi acoperire de beton în toate direcţiile perpendiculare pe axa sa ;

suporţi continui care au rolul de a asigura poziţionarea în acelaşi plan a armăturilor paralele pe fundul cofrajului sau la partea superioară a elementului (plasele superioare) ;

Din punctul de vedere al elementului :

pentru plăci ;

pentru grinzi ;

pentru stâlpi ; Din punctul de vedere al materialului din care sunt confecţionaţi :

suporţi metalici (denumiţi şi purici) ;

suporţi din masă plastică ;

suporţi din mortar de ciment ;

suporţi din azbest – ciment (azbociment).

Suporţi metalici

Se disting 3 tipuri : 1. Purici care servesc la sprijinirea armăturilor inferioare, pot fi realizaţi din bucăţi

scurte de vergea de oţel-beton (deşeuri) tăiate la lungimi de circa 5÷8 cm pentru plăci, iar pentru grinzi la aproximativ lăţimea grinzii ;

2. Călăreţi (capre) care folosesc la fixarea plaselor superioare, pot fi călăreţi simpli confecţionaţi pe şantier (fig. IV.44) sau călăreţi prefabricaţi ;

Fig. IV.44 : Călăreţi simpli şi distanţieri confecţionaţi pe şantier.

1-fier de distanţare, 2-etrier, 3-purice.

3. Suporţi continui care la fel ca şi călăreţii prefabricaţi (fig. IV.45,a) folosesc la fixarea plaselor superioare, fiind produşi de unităţi specializate.

Formele suporţilor continui şi a călăreţilor metalici pot fi foarte diferite. Suporţi din mortar de ciment şi azbociment Se folosesc blocheţi de mortar confecţionaţi adesea pe şantier. Tendinţa este ca

aceşti suporţi să fie prefabricaţi în serie pe maşini simple.

Fig. IV.45: Distanţieri metalici şi din mortar de ciment şi azbociment.

a) călăreţi şi suporţi metalici continui, b) Distanţieri din mortar de ciment şi azbociment.

Suporţii pot avea două fire din oţel moale recopt pentru fixarea de armătură. Pentru a se reduce suprafaţa de contact cu cofrajul se poate alege forma semisferică sau cilindrică (fig. IV.45).

Dezavantajul acestor suporţi este acela că rămân aparenţi şi adesea pot absorbi uleiurile de decofrare.

Suporţii din azbociment pot fi utilizaţi cu eficacitate similară.

Suporţi din masă plastică Se disting trei tipuri: Suporţi tip călăreţ (fig. IV.46) pe care barele sunt prinse. Suporţi tip scaun pe care barele stau simplu rezemat, putând fi folosiţi şi pentru

bare încrucişate. În general aceste tipuri de suporţi pot prelua greutăţi mai mari. Suporţi tip rondelă (fig. IV.46), care sunt fixaţi de armătură prin presiunea axială

exercitată de rondela de plastic. Aceşti suporţi sunt în general mai puţin robuşti decât suporţii tip călăreţ şi se pot desface prin presare laterală. Sunt indicaţi pentru armături verticale. Au avantajul că prezintă o porţiune redusă de contact cu cofrajul.

Fig. IV.46: Tipuri de distanţieri din masă plastică.

Suporţi pentru armătura superioară

Aceştia sunt de obicei sub formă de călăreţi (capre) din armătură îndoită, suporţi continui metalici, sau chiar blocheţi înalţi din mortar de ciment. Suporţii de oţel pot fi prevăzuţi cu capace din masă plastică.

Condiţii de alegere a tipurilor de suporţi

Alegerea tipurilor de suporţi revine de regulă executantului care trebuie să se ghideze după considerente economice, tehnice şi modul de punere în operă. Fiecare tip de suport are anumite caracteristici tehnice şi economice (rezistenţă la sarcini locale, deformabilitate, caracteristici tehnice care se modifică la tratamente termice ale betonului sau pe timp friguros, aderenţa cu betonul, coroziunea armăturii, rezistenţa la foc, aspectul de suprafaţă al betonului, rapiditatea de punere în operă, manipulare, depozitare, preţ de vânzare).

IV.8.2 Montarea barelor flotante, legate direct în cofraj

Montarea armăturilor flotante, bară cu bară, direct în cofraje este indicat să fie redusă la minimum, din cauza consumului mare de manoperă şi a calităţii mai slabe, condiţiile de lucru fiind mult mai grele decât în atelier şi controlul mai redus.

Înainte de începerea montării armăturilor se execută o curăţire a cofrajului prin măturare, aspirare, spălare cu jet de apă sau cu jet de aer comprimat.

Notă: este deosebit de important ca la nivelul cofrajelor (unde este necesar) să existe porţiuni lăsate libere (obturabile ulterior curăţirii) prin care să fie evacuate impurităţile de la interior.

IV.8.2.1. Armarea fundaţiilor şi radierelor

Se realizează astfel :

trasarea axelor elementelor structurale verticale pe suprafaţa betonului de egalizare, inclusiv a poziţiei barelor de armătură de la partea inferioară a fundaţiei / radierului (plasa inferioară) ; Notă: în cazul geometriilor complicate a pereţilor structurali ce se „nasc” din radiere, pentru uşurarea montajului mustăţilor de armătură cu rol de ancorare a barelor verticale, pe suprafaţa betonului de egalizare se procedează şi la trasarea conturului pereţilor structurali, cel puţin în zona intersecţiilor acestora ;

montarea în dreptul marcajelor a armăturilor plasei inferioare (încapând cu barele rândului I), acestea aşezându-se corespunzător pe distanţieri (min 3 buc / mp) şi se leagă cu sârmă la fiecare intersecţie ; în cazul fundaţiilor izolate :

montarea carcaselor formate din mustăţile de ancoraj a barelor verticale din stâlpi solidarizate cu etrieii corespunzători, acestea legându-se bine cu sârmă de armăturile plasei inferioare. În vederea exactităţii montajului, pozţionarea carcaselor de mustăţi se va face prin raportare la axele trasate pe suprafaţa betonului de egalizare (în acest sens, se marchează cu cretă mijlocul ramurilor etrierilor carcasei de mustăţi) ;

montarea barelor de armătură de la partea superioară a fundaţie, acestea legându-se bine cu sârmă la intersecţii, respectiv de carcasa de mustăţi verticală ;

dispunerea distanţierilor la nivelul barelor de pe feţele verticale a fundaţiei în vederea asigurării grosimii corespunzătoare a stratului de acoperire cu beton ; în cazul radierelor :

montarea din aproape în aproape a barelor de armătură situate pe rândul II al plasei superioare, acestea aşezându-se pe distanţieri (capre de rezemare) sau pe suporţi continui confecţionaţi din oţel beton, de care se leagă bine cu sârmă. Montajul se realizează păstrându-se corespondenţa cu armăturile pereche situate la nivelul plasei inferioare deja montate. În vederea asigurării echidistanţei corespunzătoare între armături, pe direcţia ortogonală acestora în cel puţin două locaţii se montează bare ajutatoare (prin legare cu sârmă de caprele de rezemare) pe care se marchează cu creta pasul de montaj ;

în paralel cu montajul barelor de armătură pe rândul II al plasei superioare, se procedează şi la poziţionarea mustăţilor de armătură petru ancorarea în radier a barelor verticale din componenţa pereţilor şi stâlpilor, acestea legându-se bine cu sârmă de armăturile deja montate. În vederea asigurării unui montaj corect al mustăţilor, pozitionarea acestora se face prin raporatare la marcajele trasate pe suprafaţa betonului de egalizare, avându-se grijă să li se asigure verticalitatea ;

montarea din din aproape în aproape a barelor de armătură situate pe rândul I al plasei superioare, după ce în prealabil în câteva locaţii pe barele rândului II a fost trasat pasul de montaj, armăturile celor doua reţele (din componenţa plasei superioare) legându-se corespunzător cu sârmă la intersecţii ;

dispunerea distanţierilor la nivelul barelor de pe feţele verticale a radierului în vederea asigurării grosimii corespunzătoare a stratului de acoperire cu beton.

IV.8.2.2. Armarea stâlpilor Constă în următoarele :

se introduc etrierii în jurul mustăţilor lăsate din fundaţii sau din stâlpul etajului inferior (eventual trase şi corectate la profilul şi secţiunea din proiect) ;

se introduc barele verticale fiecare în linie cu mustaţa de marca corespunzătoare şi se leagă de acestea ;

se marchează cu cretă pe una din barele de colţ distanţa prevăzută în proiect pentru etrieri ;

se ridică etrierii şi se leagă la poziţiile marcate, succesiv de sus în jos, la toate 4 colţurile ;

după verificare se aşează distanţierii (min. 1 buc/m), pentru asigurarea acoperirii cu beton, respectiv se montează cofrajul stâlpului pe 3 laturi ;

se închide a 4-a latură a cofrajului (lăsându-se la bază o fereastră de curăţare) ;

în situaţii în care montarea cofrajelor nu urmăreşte imediat montarea armăturilor, carcasa de armătură realizată se verifică şi se ancorează cu tiranţi din sârmă, pentru păstrarea verticalităţii (dacă este necesar).

IV.8.2.3. Armarea pereţilor structurali

Se realizează astfel :

după executarea cofrajului unei feţe a peretelui, se trasează pe interiorul acestuia distanţele între barele orizontale şi verticale; se montează barele (sau carcasele) de la capetele peretelui, precum şi cele intermediare (la pereţi lungi), legate de mustăţile lăsate din fundaţie sau din planşeu ;

se montează câteva bare orizontale de pe faţa peretelui dinspre cofraj şi se leagă de barele verticale existente ;

se completează toate barele verticale de pe faţa respectivă care se leagă de barele orizontale montate anterior şi apoi toate barele orizontale ;

se montează distanţierii (min. 3 buc/mp) la nivelul plasei de armătură deja montate ;

executarea într-o manieră similară a celei de a doua reţele de armătură (plasă) pe cea de-a doua faţă a peretelui, distanţa între cele două reţele de armătură păstrându-se fixă prin distanţieri capră sau agrafe ;

montarea distanţierilor tubulari din PVC, cu rol de asigurare a trecerii tiranţilor de strângere a cofrajului, aceştia legându-se cu sârmă de armături în poziţiile corespunzătoare (perpendicular pe suprafaţa cofrajului) ;

se montează distanţierii (min. 3 buc/mp) la nivelul celei de a doua plase de armătură executata ;

se verifică armarea executată, dupa care se curăţă spaţiul de la baza peretelui şi se închide cofrajul.

IV.8.2.4. Armarea grinzilor Se realizează după terminarea armării stâlpilor pe care reazemă (inclusiv cu

etrierii din nod) sau a pereţilor structurali şi constă din :

se trasează eu creta pe una din laturile cofrajului poziţia etrierilor ;

se introduc etrierii în cofraj, cu latura de sus deschisă ;

se introduc şi se leagă barele drepte la partea inferioară a grinzii; se pun distanţierii (min. 1 buc/m) ;

se introduc şi se leagă la poziţie barele ridicate şi barele drepte de la partea superioară a grinzii; la grinzile continui se asigură o ţesere corectă a armăturii superioare care pătrunde în deschiderile alăturate ;

se închid etrierii, legându-se de barele de la partea superioară sau de armăturile constructive de montaj şi se pun distanţierii laterali (min. 1 buc/m).

IV.8.2.5. Armarea plăcilor

Constă din următoarele operaţii :

se trasează pe cofraj cu creta poziţia barelor pe ambele direcţii ;

se aşează barele drepte pe o direcţie şi se leagă cu sârmă de armătura grinzilor sau centurilor ;

se montează barele ridicate, pe aceeaşi direcţie; barele sunt aduse pe cofraj fasonate sau se fasonează direct p e cofraj cu o cheie specială ;

se montează călăreţii suplimentar I, prevăzuţi eventual la reazeme intermediare sau pe contur ;

se aşează în aceeaşi ordine şi se leagă cu sârmă la intersecţii armătura de rezistenţă prevăzută în proiect pe rândul II sau armătura de repartiţie, dacă

plăcile sunt armate pe un singur rând ;

se montează repartiţia de la armătura ridicată şi se leagă de barele de rezistenţă, se montează distanţierii (caprele) sub barele ridicate (min. 1buc / mp şi respectiv 4 buc/mp la plăcile in consolă).

IV.8.3 Montarea carcaselor

Armăturile asamblate în formă de carcase se montează cu mijloace mecanizate

de ridicat, dotate cu dispozitive adecvate pentru prinderea carcaselor din poziţii care împiedică deteriorarea sau deformarea acestora.

Măsurile iniţiale care se iau sunt următoarele : trebuie lăsat deschis elementul de cofraj în partea prevăzută pentru introducerea

carcasei ; zonele de construcţii din preajma traiectoriei ce va fi urmată de carcasă în timpul

ridicării şi montării trebuie să fie degajate de orice materiale ; se verifică corespondenţa dintre dimensiunile cofrajelor şi cele realizate ale

carcaselor ; în timpul păstrării şi apoi la aşezarea în cofraje, carcasele se manevrează şi se

aşează cu grijă spre a se evita deformarea. IV.8.3.1. Montarea carcaselor de stâlpi

Constă din : se verifică mustăţile, corectându-se eventual poziţia acestora ; se introduc etrierii din zona petrecerii peste mustăţi ; se trasează cu creta pe o mustaţă poziţia etrierilor ; se montează distanţierii pe carcasă ; se agaţă carcasa la partea ei superioară în cel puţin două puncte în dispozitivul

de manipulare (agăţare) şi se ridică cu macaraua la locul de montaj ; se coboară încet carcasa, dirijându-se manual, până se aşează pe poziţie ;

se leagă barele longitudinale de mustăţi şi se leagă etrierii începand de sus în jos, pe porţiunea de petrecere a carcasei cu mustăţile ;

dacă nu se închide imediat în cofraj, carcasa se ancorează pe 3 direcţii (dacă este necesar).

IV.8.3.2. Montarea carcaselor de grinzi

Constă din : se fixează distanţierii inferiori şi laterali ; se agaţă în cârligele unui dispozitiv de manipulare de tip grindă compensatoare

(pentru a evita deformările) şi se ridică cu macaraua la locul de montaj ; se aşează în cofraj cu dirijare manuală (cu atenţie specială la capete, pentru

întrepătrunderea corectă cu mustăţile lăsate pentru stâlpi) ; după ridicarea în acelaşi mod a celorlalte carcase care intră cu un capăt pe

acelaşi stâlp, se montează etrierii stâlpului în zona nodului ; se introduc şi se leagă la poziţia din proiect călăreţii, verificându-se în final poziţia

carcasei în cofraj.

Notă : în cazul grinzilor înalte, este indicat ca feţele laterale ale cograjului grinzilor să se monteze după terminarea armării grinzilor si verificarii acesteia. În această situaţie, distanţierii cu rol de asigurare a stratului de acoperire cu beton pe feţele laterale, se pot monta după poziţionarea carcasei pe fundul cofrajului de grindă.

IV.8.4 Montarea plaselor sudate

Dacă plasele nu au fost prelucrate integral în atelier, înainte de montare se face decuparea, tăierea lor. Montarea armăturii cu plase se face în general în două moduri : la sol, cu introducerea ulterioară în cofraj: se realizează o carcasă completă,

pentru un planşeu întreg sau pentru o parte de planşeu, aşezându-se plasa inferioară şi apoi pe distanţieri plasa superioară, toate bine legate cu sârmă, după care totul se ridică cu un dispozitiv care prinde carcasa din mai multe puncte; metoda permite realizarea în paralel a cofrajului şi a armării. Este metoda cea mai modernă şi de productivitate ridicată ;

aşezarea direct in cofraj (sau pe pardoseală), plasă cu plasă, într-o ordine care să permită montajul nestânjenit al plaselor succesive. Productivitatea muncii se diminuează, viteza de realizare a lucrării de asemenea, dar se limitează posibilitatea apariţiei erorilor la montaj.

Plasele sudate care reazemă la ambele capete pe grinzi marginale se pot monta : în cazul plaselor flexibile, prin curbare şi introducere pe reazeme ; în cazul plaselor rigide, prin translaţie.