TEMA 1 CONDUCEREA BANCILOR COMERCIALE CUPRINSUL TEMEI: 1. CONSIDERAII PRIVIND CONDUCEREA ACTIVITII N BNCILE COMERCIALE 2. PARTICULARITILE STRUCTURII ORGANIZATORICO-FUNCIONALE A BNCILOR COMERCIALE ROMNETI 1.1. Consideraii privind conducerea activitii n bncile comerciale 1.1.1. Caracteristici ale conducerii n instituia bancar Dupa cum se stie conducerea reprezinta o functie specifica activitatilor sociale, avand un caracter deosebit de complex. In ce priveste institutiile bancare preocupar primordiala in domeniul conducerii o constituie gasirea acelui sistem de conducere care sa asigure un cadru rational si eficient desfsurarii activitatii bancare, imbinarea caracterului unitar al conducerii, pe ansamblul institutiei, cu initiativa fiecarei unitati bancare operative. Caracteristica principala a conducerii activitatii in institutia bancara o constituie faptul ca se bazeaza in principal pe principiul muncii si conducerii colective, principiul institutionalizat la toate verigile organizatorice ale bancii, in scopul democratizarii procesului de conducere si accentuarii caracterului sau stiintific. Procesului de conducere a activitatii din institutiile bancare, la fel ca si celui din intreprinderi, i sunt caracteristice atributele de prevedere, organizare, comanda- coordonare si control, prin care se realizeaza de fapt indrumarea, influentarea si activarea colectivelor de munca din unitatile bancare in vederea atingerii obiectivelor strategice specifice activitatilor institutiei bancare. REINEM: Obiectivul vizat al procesului de conducere l constituie deciziile care se iau in legatura cu fenomenele si procesele bancare, ca rezultat al culegerii si evaluarii informaiilor si, apoi a prelucrarii lor n procesul de gndire a conducatorului individual sau colectiv. Aceasta presupune o permanenta interdependenta dintre procesele bancare, pe de o parte, al caror continut este dat de realizarea operatiunilor bancare si procesul de conducere, pe de alta parte. REINEM: Conducerea activitatii n bnci: are un caracter stiintific, bazele sale teoretice fund date de legile obiective si principiile cu ajutorul carora se cunosc si se explica fenomenele ce apar si se manifesta in domeniul bancar; b) dispune de o metodologie proprie, formata din modelele si procedeele de cunoastere si cercetare utilizate de personalul bancar in actiunile sale teoretice si practice; c) de o tehnologie a conducerii specifica domeniului, ce contine in structura sa instrumentele conducerii, din randul carora se detaseaza mijloacele tehnice utilizate in optimizarea proceselor informationale, de fundamentare si elaborare a deciziilor; d) se bazeaza pe valorificarea a tot ceea ce este nou si eficient in practica conducerii, eliminand ceea ce este vechi si perimat. Una din caracteristicile importante ale conducerii activitatii in institutiile bancare o reprezinta ponderea si forrna diferita de manifestare a atributelor conducerii in raport cu nivelul ierarhic la care ele se exercita. Aceasta la fel ca si in celelalte unitati economice, atrage dupa sine diferentierea locului si rolului organelor de conducere pe nivelele organizatorice ale bancii. Astfel, la nivelurile superioare ale institutiei, in actul conducerii se manifesta cu preponderenta atributele de prevedere si organizare, proiectandu-se in viitor coordonatele activitatii bancare, obiectivele strategice de realizat, precizandu-se caile si modalitatile prin care urmeaza a se actiona, eventualele restrictii impuse de situatiile conjuncturale aparute etc. La nivelele inferioare, respectiv a unitatilor operative ce compun reteaua teritoriala a institutiilor bancare, conducerea isi exercita in mod deosebit atributele de antrenare a personalului bancar la

a)

1

executarea sarcinilor de munca, de corectare a activitatilor, de reglare a proceselor, precum si de control si de evaluare a rezultatelor. REINEM: Plecand de la o astfel de ierarhizare a rolului organelor de conducere in desfasurarea activitatii institutiei bancare, putem considcra ca in banci avem de a face cu o tipologie a conducerii, in functie de importanta obiectivelor propuse si anume: strategica realizata de organele colective de conducere situate la nivele superioare ale institutiei bancare sj anume: Adunarea Generala a Actionarilor si Consiliul de Administratie al bancii. Conducerea tactica, exercitata prin intermediul Comitetului de Directie al Consiliului de Administratie, sau Comitetul Director, dupa caz, pe plan central, respectiv de Colectivul de conducere al unitatii operative bancare, (sucursala, filiala), pe plan local. Conducerea operativa, asigurata prin functionarea organelor individuale de conducere, aflate la toate verigile organizatorice ale institutiei bancare si ierarhizate in raport cu competentele atribuitc in baza regulamentului de organizare si functionare, a celui de ordine interioara, precum si a altor acte normative. Aceste organe sunt: - la nivelul institutiei bancare: presedintele, primul-vicepresedinte si vicepresedintii bancii, directoral general si adjunctii acestuia, dupa caz. - la nivelul centralei bancii: directorii si directorii adjuncti ai directiilor de specialitate, ce compun din punct de vedere organizatoric centrala, precum si sefii compartimentelor functionale constituie in cadrul directiilor; - la nivelul unitatilor teritoriale: directorii si directorii adjuncti ai sucursalelor judetene, directorii filialelor bancare, precum si sefii compartimentelor functionale din cadrul acestor birouri, dupa caz. Deciziile bancare Exercitarea atributiilor organelor de conducere cu caracter colectiv si individual, in cadrul procesului de conducere al activitatii bancare, se concretizeaza in luarea de decizii bancare. Prin decizie bancara se intelege un proces rational de alegere a unei variante de actiune, din mai multe posibile, referitoare la organizarea si desfasurarea in bune conditii a activitatilor in institutia bancara, astfel incat sa se realizeze o cat mai inalta eficienta. Prin continutul si importanta lor deciziile bancare pot fi delimitate in raport cu atributiile si competentele stabilite pentru fiecare nivel de conducere. Putem admite ca in practica conducerii activitatii bancare se pot delimita doua mari categorii de decizii centralizate i descentralizate: a) decizii bancare cu caracter unitar (centralizate) ce privesc activitatea de ansamblu a institutiei bancare. Ele se iau de organele de conducere superioare ale bancii, scopul lor principal fiind, pe de o parte, atingerea obiectivelor strategice prestabilite, iar pe de alta parte, acela de a asigura convergenta dintre actele normative ce reglementeaza activitatea bancara cu normele metodologice si instructiunile de lucru proprii ale bancii. Aceste decizii privesc probleme cu un pronuntat caracter tehnico-metodologic si de regula se iau pentru a asigura executarea unor sarcini de catre institutia bancara expres prevazute in actele normative. Astfel de decizii cu caracter unitar sunt obligatorii pentru toate verigile organizatorice ale institutiei bancare, pentru intregul sau personal. b) decizii bancare cu caracter sectorial (descentralizate) luate de organele de conducere de la diferitele verigi organizatorice ale institutiei (directorii directiilor de specialitate ale centralei, directorii sucursalelor si filialelor, precum si de sefii compartimentelor functionale). Ele privesc activitatea verigilor organizatorice inferioare si se iau in scopul de a asigura reglarea intereselor verigii organizatorice respective cu interesele verigii supraordonate. De aici si concluzia ca aceste decizii se iau numai pe baza si pentru executarea deciziilor unitare (centralizate) acestea din urma avand un caracter imperativ superior.

Conducerea

2

In raport cu tipul conducerii exercitate, deciziile bancare pot fi: decizii strategice si decizii tactice. Deosebirile dintre cele doua categorii de decizii sunt generate de natura obiectivului urmarit, precum si de dimensiunea acestuia in timp. Deciziile strategice se refera la probleme bancare noi si de complexitate marita, fiind adoptate de organele superioare, de conducere colectiva ale institutiei bancare. Ele vizeaza trendul sistemului, conduita de actiune a personalului bancar pe un interval mai indelungat de timp, scopul fiind acela de a prefigura relatia ,,posibilitati si resurse ale institutiei bancare - satisfacerea cerintelor globale ale evolutiei bancii. Deciziile tactice sunt luate de organele de conducere ale bancii aflate la niveluri de executie. Ele vizeaza probleme ce se refera la situatii concrete, avand un grad scazut de complexitate si fiind legate direct de activitatea curenta a colectivului de munca al unitatii bancare. Ele se fundamenteaza pe informatii cunoscute, culese pe durata desfasurarii nemijlocite a operatiunilor bancare. Intre cele doua tipuri de decizii bancare exista o legatura indisolubila, in sensul ca un ansamblu de decizii tactice poate fi o consecinta a unei decizii strategice, asa dupa cum informatiile pe care se fundamenteaza deciziile tactice pot deveni, intr-o forma derivata, elemente de fundamentare si pentru deciziile strategice. Ambele tipuri de decizii bancare, strategice si tactice, in functie de probabilitatea obtinerii efectelor scontate pot fi elaborate in conditii de certitudine, de incertitudine si de risc. In raport cu numarul persoanelor care participa la elaborarea acestora ele pot fi decizii individuale si decizii colective, si in institutiile bancare, din considerente ce tin de operativitatea deosebita ce trebuie imprimata actiunilor de conducere in diferite situatii, se recurge intr-o proportie destul de mare la decizii individuale. Cu toate acestea interesul pentru decizia colectiva este din ce in ce mai mare, tocmai datorita avantajelor pe care aceasta din urma le prezinta si in mod deosebit pentru faptul ca de regula este mai bine fundamentata, exprima unitatea de conceptie, de vointa si actiune a unui intreg colectiv sau a majoritatii acestuia. Calitatea deciziilor bancare este determinate intr-un mod esential de rationalitatea lor, care, la randul ei, depinde de cantitatea si calitatea informafiei folosite in acest scop, de precizia cu care sunt interpretate elementele informationale, de gradul de modernitate a metodelor, procedeelor si tehnicilor de calcul folosite in culegerea si prelucrarea datelor si in mod deosebit de nivelul de pregatire profesionala, de personalitatea conducatorului. 1.1.2. Organizarea i conducerea activitii de eviden i contabilitate n instituia bancar A. Organizarea activitatii de evidenta in institutia bancara

Datorita locului si rolului pe care activitatea de evidenta il are in ansamblul activitatii bancare, organizarii si conducerii acesteia trebuie sa i se acorde o importanta aparte, in fiecare din bancile comerciale si, in mod deosebit, activitatii de contabilitate bancara. Activitatea de evidenta bancara vizeaza drept obiective: organizarea evidentei bancare sub toate formele sale; asigurarea unui circuit intern corespunzator al documentelor si informatiilor; aplicarea tehnicilor operative si exercitarea controlului bancar, la ghiseu. asupra operatiunilor titularilor de cont; evidentierea si exercitarea controlului financiar preventiv si a celui ulterior asupra operatiunilor proprii ale unitatilor bancare; - culegerea si prelucrarea datelor privind derularea operatiunilor bancare; - obtinerea, transmiterea si stocarea de informatie bancara. Una din sarcinile prioritare ale activitatii de evidenta bancara o constitaie asigurarea in permanenta cu informatii, in timp util, corespunzatoare cantitativ si calitativ, la costuri acceptate, necesare realizarii unei informari unitare, obiective si complete a tuturor organelor de conducere din institutia bancara, precum si a altor factori interesati din economie. Dupa cum se stie, institutia bancara cuprinde in stractura sa organizatorica compartimente functionale, profilate pe anumite operatiuni bancare. Aceasta specializare a compartimentelor nu exclude insa

3

din activitatea lor activitatea de evidenta ci o presupune. Practic, in fiecare compartiment functional al institutiei bancare avem de-a face si cu activitatea de evidenta, intr-o proportie mai mare sau mai mica, aceasta fiind nemijlocit data de natura operatiunilor in care s-a specializat compartimentul respectiv. Astfel in unitatile operative bancare, in compartimentele de casierie, de creditare si decontare, administrativ-gospodaresti, avem de a face cu evidenta tehnico-operativa si intr-o oarecare masura cu cea statistica, in cele de plan-sinteza, preponderent cu evidenta statistica, in timp ce in compartimentele de contabilitate, cu toate cele trei forme de evidenta, dominanta fiind contabilitatea bancara. La nivelul centralei, in fiecare din directiile de specialitate este organizata evidenta bancara, predominand cea tehnico-operativa si statistica. Mai mult decat atat, in cadrul directiilor de specialitate pot fi organizate distinct servicii de contabilitate ale directiilor, care efectueaza lucrarile de back office potrivit unor tehnici operative si contabile, specifice directiilor respective (vezi directiile de decontari externe). Sarcina organizarii si desfasurarii in bune conditii a activitatii de evidenta bancara, revine in primul rand sefilor de compartimente, precum si directorilor unitatilor bancare. La nivelul institutiei bancare, organizarea si conducerea activitatii de evidenta bancara se bazeaza pe existenta unei colaborari permanente intre directiile de specialitate, pentru a se asigura un cadru unitar de desfasurare a acesteia. Rolul centralelor in organizarea si conducerea acestei activitati revine Directiei de contabilitate generala. Toate directiile de specialitate isi organizeaza propria activitate de evidenta, in raport cu necesitatile impuse de continutul economic al operatiunilor bancare pe care sunt profilate, cu precizarea ca normele metodologice si celelalte instructiuni dupa care urmeaza a se desfasura rnunca operativa si de evidenta trebuie in prealabil avizate de Directia de Contabilitate. B Organizarea si conducerea activitatii de contabilitate in institutia bancara In cadrul activitatii bancare curente activitatii de contabilitate li revine un loc aparte, la fiecare dintre verigile organizatorice ale bancii, acesta fiind determinat de importanta si rolul pe care contabilitatea bancara il are in derularea corespunzatoare a proceselor bancare. La nivelul centralei bancii activitatea de contabilitate este organizata si desfasurata in cadrul unei directii de specialitate. Cu toate ca denumirea difera de la o institutie bancara la alta, in esenta, directiei de contabilitate, i revine in principal sarcina organizarii si conducerii evidentei tchnico-operative si contabile in institutia bancara, vazuta in ansamblul ei. In raport cu importanta problemelor ce-i intra in sfera de activitate, directiei de contabilitate ii sunt stabilite atributiuni si competente de indeplinirea carora depinde nemijlocit nivelul calitativ al activitatii de contabilitate, in principal si al activitatii bancare, in general. Dintre aceste atributiuni ale departamentului de contabilitate pe cele mai importante le consideram a fi urmatoarele: elaborarea si aplicarea unei metodologii proprii de contabilitate si tehnica operativa, precum si de organizare si exercitare a controlului bancar intern; - coordonarea, indrumarea si controlul intregii activitati de evidenta tehnico-operativa si contabila desfasurata in cadrul bancii, atat la nivel de centrala, cat si la eel al uniatilor teritoriale, cu scopul de a se asigura un caracter unitar muncii de evidenta; - conceperea si utilizarea unui sistem informational propriu, inclusiv de sisteme de prelucrare electronica a datelor caracterizate prin rationalitate, operativitate deosebita si eficienta; - centralizarea darilor de seama periodice, incheierea bilantului contabil bancar, intocmirea darii de seama contabile anuale si prezentarea acesteia spre analiza si aprobarea Consiliului de Administrate si apoi Adunarii Generale a Actionarilor; - efectuarea de analize pe baza darilor de seama periodice si a bilantului bancar, asupra mersului operatiunilor bancare, inclusiv a celor de evidenta tehnico-operativa si contabilitate bancara; - asigurarea unei colaborari permanente cu celelalte compartimente functionale ale bancii, fie si din unitatile teritoriale, cu celelalte banci si alte institutii centrale, cu scopul de a stabili in comun masuri ce sa permita aplicarea metodelor si tehnicilor de lucru cele mai adecvate, eliminarea disfunctionalitatilor; - efectuarea de studii si analize menite sa puna in relief directii de actiune pentru continua perfectionare a tchnicii operative si evidentei bancare, a sistemului informational bancar, asiguranduse pe aceasta cale cresterea eficientei activitatii de evidenta si contabilitate bancara.

4

In cadrul directiei de contabilitate, in raport de volumul si complexitatea activitatilor si tinand seama de normele de utilizare a personalului bancar, pot fi organizate servicii si birouri, dupa caz. Activitatea serviciilor si birourilor este profilata pe probleme de specialitate si se delimiteaza in functie de natura acestor probleme. Directia de contabilitate desi nu desfasoara munca operativa si de evidenta propriu-zisa, legata de relatia cu clientii, ea avand rol de coordonare si indrumare, ocupa totusi locul central in cadrul fluxurilor informationale ale institutiei bancare. In unitatile operative teritoriale ale bancii - sucursale judetene, filiale si agentii -activitatea de contabilitate este organizata in cadrul unui compartiment de specialitate: serviciul (biroul) contabilitate. Acestor servicii, respectiv birouri de specialitate le revine in principal sarcina de a organiza si desfasura activitatea operativa si de evidenta legata direct de operatiunile cu clientii, precum si cu operatiunile proprii, gospodaresti ale bancii. 1.2 romneti Particularitile structurii organizatorico-funcionale a bncilor comerciale

Bancile comerciale dispun de o structura organizatorica specifica, diferita de cea a altor agenti economici. Structura organizatorico-functionala este privita in banci ca fiind un element de organizare propriu ce serveste atat derularii nemijlocite a proceselor bancare cat si infaptuirii managementului acestora. La conceperea si implementarea ei se tine seama in mod expres de natura activitatii pe care o desfasoara banca, precum si de sectorul de activitate in care s-a specializat institutia bancara. Prin intermediul structurii organizatorice, practic, se creeaza conditiile realizarii conexiunilor bancii cu mediul extern, precum si cele absolut necesare functionarii mecanismului sau. REINEM: Prin structura organizatorico-functionala se intelege ansamblul corelat al persoanelor si compartimentelor functionale, distribuite in spatiu, printr-o configuratie coerenta, precum si cel al relatiilor functionale ce se stabilesc intre ele, in scopul indeplinirii obiectivelor organizationale ale unei banci. Regasim si in cazul bancilor cele doua elemente fundamentale specifice oricarui sistem activ: a) sistemul conducator si b) sistemul condus, ambele aflandu-se intr-o dependenta functionala obiectiv necesara. La fel ca si in cazul celorlalti agenti economici, si la banci, avem de a face cu cateva elemente definitorii ale structurii organizatorico-functionale, ce devin hotaratoare pentru modul in care aceasta este conceputa si aplicata. Acestea ar fi urmatoarele: * tipul organelor de conducere, colective si unipersonale; * modul in care se realizeaza gruparea activitatilor bancii in raport cu functiile si rolul atribuit in economie, cu modul specific de infaptuire a gestiunii in banci; * tipul compartimentelor de munca, legaturile structurale din interiorul acestora, precum si conexiunile cu celelalte compartimente si cu tertii Acest lucru se definete in banci prin regulamcnte de organizare si norme de lucru elaborate in concordanta cu specificul fiecarui compartiment organizatoric luat in parte. * nivelele ierarhice de distributie a autoritaii si modul specific in care se deleaga competente stabilite in privinta derularii operatiilor bancare; * normele interne ce privesc structura personalului angajat al bancii si nivelele sale de calificare. Din punctul de vedere al unei banci comerciale, esential este ca structura sa organizatoricofunctionala sa imbine toate aceste elemente tehnice intr-un mod echilibrat, astfel incat sa rezulte un sistem functional cat mai performant si eficient. REINEM: Caracteristic structurii organizatorice in banci este si faptul ca ea impune delimitarea activitatilor prin prisma naturii si continutului acestora pe doua nivele organizatorice de baza si anume:

*

centrala bancii (head office)

5

reteaua teritoriala a unitatilor operative (branches). REINEM: Centrala este considerata nucleul institutiei, atributiile sale fiind in principal legate de: - orientarea bancii ca sistem activ in structurile pietei; - definirea si implementarea strategiilor de piata, a planurilor si programelor de activitate; - ndrumarea, coordonarea si controlul corporativ al intregii activitati pe ansamblul institutiei bancare; - elaborarea de metodologii, norme si regulamente si aplicarea lor unitara in institutia bancara. Ea nu efectueaza operatii nemijlocite cu clientii, rolul sau constand in a crea cadrul metodologic si cel practic in care urmeaza a se derula procesele bancare, in a asigura compatibilitatea cu legislatia in vigoare si in a reprezenta institutia in fata autoritatilor. Activitatea la nivelul Centralei bancii se organizeaza pe directii de specialitate. Asa cum practica o dovedeste, in prezent, la nivelul Centralei, regasim, de regula, tot atatea directii de specialitate cate functii exercita banca comerciala in economie. O directie de specialitate este delimitata cu scopul de a organiza, indruma si controla activitatea in sfera unei probleme de specialitate cum ar fi: - creditarea clientilor; - operatii de dealing si trezorerie; - operatii de tezaur si casierie; - operatii de planificare financiara si de contabilitate; - informatica si comunicatii; - administrativ, protectie si investitii; - juridic si resurse umane; - relatii internationale si de corespondent bancar, etc. In cadrul unei directii, in raport cu complexitatea activitatii si cu natura problemelor de rezolvat se pot organiza, dupa caz, departamente, servicii, birouri sau oficii. Fiecare dintre acestea ne apar ca entitati organizatorice ultraspecializate in rezolvarea problemelor de profil. Conducerea directiei este asigurata de catre un director general si de un director-adjunct, ca inlocuitor al acestuia. Restul compartimentelor sunt conduse de sefi de compartimente, dupa caz, sefi de departamente, de servicii, sefi de birouri sau sefi de oficiu. Acest prim tip de structura nu pune accentul pe gestiunea riscului in banci, pe eficienta serviciilor si produselor bancare, este o structura organizatorica axata exclusiv pe criteriul administrativ, esential fiind ca fiecare compartiment sa fie supraordonat "cuiva" si sa subordoneze "ceva". Un al 2-lea tip de structura organizatorica este cea bazata pe criteriul "eficienta produselor si serviciilor bancare" si/sau pe "eficienta si profitabilitatea unor centre zonale". Aceasta structura urmareste cu insistenta raportul cost/beneficiu, pe produs bancar si chiar pe client, dar in care nu se urmareste cu insistenta riscul. O astfel de schema este specifica bancilor ce urmaresc expansiunea, cresterea cifrei de afaceri si odata cu aceasta a puterii lor financiare. In fine un al 3-lea tip de structura organizatorica este cea care se bazeaza exclusiv pe gestiunea riscului. Sunt structurile cele mai des folosite in constructia bancilor comerciale din tarile cu economie de piata consacrata, sunt structurile care ca instrument al conducerii folosesc promovarii unui management eficient si profitabil in conditiile unei piete aflate intr-o continua miscare. Compartimentele sunt definite aici ca entitati ce raspund de evolutia bancii pe piata, de modul in care se gestioneaza intreaga gama de riscuri la care se expune o banca comerciala in economie, nu fara a viza eficienta si profitabilitatea. 1. Presedintelui bancii i sunt subordonate directii de specialitate ce raspund de orientarea sistemului, de exercitare a controlului corporativ, a auditului intern. Fiecarui vicepresedinte ii sunt subordonate directii de specialitate, care, grupate, servesc la a gestiona un anume tip de risc precum : riscul de lichiditate, riscul de credit, riscul de dobanda, riscul valutar, riscul de decontare, etc. Deosebit de aceasta sunt constitute organe colective de lucru subordonate vicepresedintilor de resort, precum Comitetul

*

6

de Gestiune a Activelor si Pasivelor (ALCO), Comitetul pentru Risc de Credite (C.C.R.) si Comitetul de Risc de Decontare al Operatiunilor (C.R.D.), cu un rol bine definit in monitorizarea evolutiei bancii, in defnirea politicilor de gestionare a riscului, in elaborarea de prognoze si scenarii de actiune, in fundamentarea deciziilor ce urmeaza a se adopta de catre Comitetul de Directie sau Comitetul Director, dupa caz, precum si de catre Consiliul de Administrate al bancii. a. Comitetul de Gestiune a Activelor si Pasivelor bancii (ALCO) are sarcina de a prevedea in viitor nivelul si structura activelor si pasivelor bancii si de a coordona miscarea acestora in raport cu finalitatea prevazuta in bugetul de venituri si cheltuieli si contul de profit si pierderi. Acest comitet coordonat de vicepresedintele de resort se intruneste de regula saptamanal si ia in discutie: riscul de piata la care se expune banca si cu precadere, riscul de lichiditate, riscul de dobanda, riscul valutar, riscul de corespondent bancar. nivelul de eficienta cu care este gospodarit patrimoniul bancii, ecartul randament-cost, precum si cel dintre dobanda activa si cea pasiva. - structura maturitatilor bancii pe activul si pasivul bilantului sau. b. Comitetul de Risc pentru Credite (C.R.C.) elaboreaza politica bancii in ce priveste creditarea clientilor, constituirea portofoliului de credite dorit, gestiunea riscului de credit si de neplata a dobanzii. c. Comitetul de risc de decontare al operatiunilor (C.R.D.), vizeaza cu precadere respectarea prevederilor legale, a normelor si instructiunilor in domeniul decontarilor: plati si incasari prin conturi bancare deschise clientilor, viramente intra si interbancare, decontari speciale privind operatiile pe piata de capital, transferurile internationale etc. El trebuie sa fie preocupat de evitarea fraudelor si a oricaror pagube potentiale datorate modului de infaptuire a operatiilor prin conturi bancare si nu numai, dar si comunicatiei propriu- zise (telefon, telex, fax, SWIFF), precum si a ceea ce in acceptiunea curenta inseamna ,,spalarea banilor". 2. Vicepresedintii i organizeaza si coordoneaza activitatea directiilor subordonate vizand atingerea obiectivelor organizationale de baza. Activitatile sunt grupate in cadrul directiilor in raport cu tipul de risc pe care-l gestioneaza banca. Uneori se realizeaza conexiuni benefice, astfel incat se recomanda grupari superioare de tip "Divizie", care se pot incadra in apanajul de probleme ce revin unui vicepresedinte sau unui comitet. De pilda, pornind de la schema noastra vicepresedintele I actioneaza intr-o zona: "investment banking", care este un ansamblu format din 3 directii de specialitate, de fapt o divizie, careia ii revin atributii de gestionare in conditii de risc a resurselor si plasamentelor bancii, altele decat cele ce privesc creditele acordate clientelei. Compartimentele de coordonare au in vedere programe de activitate, planificarea unor actiuni, controlul acestora, gestiunea de ansamblu a bancii, realizarea de sinteze si raportari privind aplicarea principiului prudentei bancare. Directiei Trezorerie ii revin sarcini in gestiunea riscului de solvabilitate, de lichiditate, de dobanzi, de banca corespondenta si de equity-risc etc. Directia Arbitraj gestioneaza riscul de curs valutar si este orientata spre operatii de arbitraj (dealing) in lei si valuta), efectuate atat in contul clientilor, cat si in contul propriu al bancii. Directia titluri si actionariat gestioneaza riscul plasamentelor in participatiuni, in titluri de portofoliu si speculative, specifice pietei monetare si de capital. Toate aceste probleme specifice fac parte din sfera preocuparilor Comitetului de Gestiune a Activelor si Pasivelor (ALCO), organ colectiv de lucru, in componenta caruia intra si functionarii bancii de prim rang (Chief executiv officer). In cea de a doua zona, asemanator primei, se gestioneaza riscul de credite, de catre directii de specialitate, delimitate pe sectoare economice, cu aportul si implicatia Comitetului de Risc pentru Credite (C.R.C.). In cea de a 3-a zona se gestioneaza riscul de decontari si de cornunicatie. In acest domeniu se afla plasate dlrectiile ce privesc: decontarile interne, intra si inter-bancare si cele externe, operatiunile de ghiseu cu sau fara numerar, inclusiv reteaua de seivicii speciale (ATM, POS, home-banking, phone-banking etc.) destinata atat persoanelor fizice, cat si juridice, precurn si

7

comunicatiile si transmisiile de informatii legate de decontari in alte unitati teritoriale ale bancii, precum si cu alte banci, Un rol aparte in evolutia sistemului activ "banca" revinc top managementului. Adunarea General a Actionarilor alege Consiliul de Administratie, Comisia de Cenzori, Presedintele si Vicepresedintii bancii. 3. Adunarea General a Actionarilor are atributii ce rezulta din Legea 31/1990, sens in care aproba si descarca de gestiune Consiliul de Administratie, aproba programul de activitate, bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul de gestiune expirat si implicit aproba repartizarea profitului, ia masuri in privinta modului in care este gestionata banca. Decide in adunari cu caracter extraordinar in privinta evolutiei viitoare a bancii adoptand strategii, hotarand in privinta desfiintarii, fuziunii sau unor noi achizitii, dupa caz 4. Consiliul de Administratie este ales de Adunarea Generala a Actionarilor. Membrii acestuia isi pot ocupa si exercita functia numai cu un aviz prealabil obtinut din partea B.N.R si dupa ce si-a constituit garantia de administrator ceruta de lege. Are sarcina de a duce la indeplinire obiectivele strategice stabilite de Adunarea Generala a Actionarilor. Se intruneste o data pe luna. Aproba (ratifica) deciziile luate de Comitetul de Directie sau Comitetul Director, dupa caz, analizeaza situatiile fmanciar-contabile ale bancii, analizeaza hotararile in privinta plasamentelor bancii, eficientei cu care sunt gospodarite resursele. Aproba programul de investitii, relatiile de corespondent bancar, regimul de lucru cu fiecare banca corespondenta in parte, limitele de expunere. Pregateste toate materialele ce urmeaza a fi prezentate Adunarii Generale a Actionarilor, fie ca ea este una ordinara sau extraordinara, dupa caz. 5. Comitetul de Directie sau, dupa caz, Comitetul Director, este un organ de conducere colectiva a bancii, caruia ii sunt delegate competente din partea Consiliului de Administratie. In principal i revin sarcini legate de orientarea efectiva a institutiei bancare functie de piata, de elaborarea programelor de activitate curente si de perspective, de stabilirea si delegarea de competente ce privesc obiectivele de indeplinit de catre directive de specialitate ale centralei, precum si de catre unitatile operative teritoriale. La unele banci acest comitet este ales din randul membrilor Consiliului de Administratie, el fiind raspunzator pentru modul de aplicare a hotararilor adoptate de Consiliul de Administratie. La alte banci Comitetul Director este condus de catre presedintele Consiliului de Administratie, care este si Presedintele bancii, si este format dintr-un numar fnit de directori, altii decat membrii Consiliului de Administratie. In acest caz Comitetul Director raspunde in fata Consiliului de Administratie pentru felul in care isi mdeplineste misiunea, numai ca de aceasta data raspunderea membrilor sai este limitata la cea de angajat si nu intra in discutie si calitatea de administrator, asa cum ne apare in prima situatie. 6. Comisia de Cenzori are atributii asemanatoare ca la entitatile economice de drept comun, cu precizarea ca prin activitatea ei vizeaza atat elemente de principiu specifice fiecarui agent economic, constituit in baza Legii 31/1990, cat si elemente specifice bancii, enuntate prin legi, norme si regulamente cu caracter special.

8

TEMA 2 ACTIVITATEA DE CREDITARE A BNCILOR COMERCIALE CUPRINSUL TEMEI: 1. PRINCIPII I REGULI GENERALE DE CREDITARE BANCAR 2. MECANISMUL CREDITARII BANCARE A AGENILOR ECONOMICI 2.1. Principii i reguli generale de creditare bancar Activitatea de creditare desfurat de bncile comerciale din ara noastr respect prevederile Legii 58/1998 privind activitatea bancar, ale normelor i regulamentelor proprii, a normelor, instruciunilor i regulamentelor emise de Banca Naional a Romniei n calitatea sa de banc central cu atribuii de reglementare n domeniile monetar, de credit, valutar i de pli. Operaiunile de creditare efectuate de bncile comerciale au la baza prudena bancar ca principiu fundamental de politic bancar ce caracterizeaz ntreaga activitate, precum i urmtoarele principii generale: a) n conformitate cu prevederile Legii 58/1998 privind activitatea bancar, n procesul de acordare a creditelor, bncile comerciale vor urmri ca solicitanii s prezinte credibilitate si toate operaiunile de creditare vor trebui consemnate n documente contractuale care s reflecte cu claritate toi termenii i toate condiiile operaiunilor de creditare; b) activitatea de creditare trebuie s aib la baz analiza viabilitii i realismul afacerilor n vederea identificrii i evalurii capacitii de plat a clienilor, respectiv de a genera venituri i lichiditi, ca principal surs de rambursare a creditului i de plat a dobnzii; c) creditele, indiferent de sum sau de perioada de rambursare, se acord pentru destinaia stabilit prin contracte, destinaia precis fiind obligatorie pentru mprumutai; d) pentru creditele acordate bncile comerciale percep dobnzi i comisioane ale cror niveluri se stabilesc de fiecare banc, precum i penaliti stabilite conform legii, n cazul nerambursni la scaden a creditelor i/sau neachitrii dobnzilor datorate; e) creditele se acord, n toate cazurile, pe baz de garanii, volumul minim al garaniilor constituite trebuie s acopere datoria maxim a mprumutatului ctre banc, format din credite i dobnzi. Banca, are dreptul s verifice, la clienii si, existena permanent i integritatea garaniilor asigurtorii pe toat perioada creditrii; f) pe perioada creditrii, beneficiarii de credite - persoane juridice, au obligaia s pun la dispoziia bncii un exemplar din bilanul contabil, situaiile contabile periodice i orice alte documente solicitate de banc; g) rambursarea la termen a creditului, principiu care asigur reluarea permanent a procesului de creditare, se realizeaz prin determinarea real a capacitii mprumutatului de a realiza venituri, prin alegerea i convenirea garaniilor asigurtorii precum i prin supravegherea permanent a modului de utilizare a creditului; h) creditele se acord la cererea agenilor economici care ndeplinesc cumulativ urmtoarele condiii: sunt constituii potrivit legii; posed capital social vrsat, potrivit actului constitutiv; desfoar activiti legale i eficiente; ndeplinesc un nivel optim al indicatorilor de bonitate; din analiza fluxului de lichiditi rezult c exist posibiliti reale de rambursare la scaden a ratelor din credit i plata dobnzilor aferente; valoarea garaniilor materiale acceptate este mai mare sau cel puin la nivelul creditelor solicitate i a dobnzilor

9

aferente, calculate pe ntreaga perioad de creditare; au deschise conturi la banca de la care solicit-creditul; prezint situaia angajamentelor din conturile deschise la alte societi bancare i.a garaniilor aferente; accepentru clauzele contractului de creditare; i) persoanele fizice pot beneficia de credite, dac sunt ndeplinite cumulativ urmtoarele condiii: realizeaz venituri certe i cu caracter permanent, pe ntreaga perioad de creditare; constituie i utilizeaz surse proprii de finanare; garanteaz rambursarea creditelor solicitate cu veniturile pe care le realizeaz, precum i cu garanii reale; nu nregistreaz debite i alte obligaii neachitate la scaden ctre banc i teri la data solicitrii mprumutului; j) bncile comerciale, n vederea administrrii riscului i acoperirii eventualelor pierderi din credite i dobnzi, i constituie rezerva general pentru riscul de credit i provizioane, specifice de risc pentru credite i dobnzi. 2.2. Mecanismul creditrii bancare a agenilor economici Etapele procesului de creditare bancar REINEM: Pentru a se evita astfel de neplaceri, in cazul acordarii unui credit, o banca, trebuie sa urmareasca cu consecventa derularea urmatoarelor etape: purtarea unei discutii cu caracter de informare; documentare cu privire la client; documentarea necesara fundamentarii deciziei de creditare; negocierea creditului; aprobarea creditului; contractarea si acordarea creditului; analiza modului de utilizare, verificarea respectarii destinatiei creditului, a existentei si conservarii garantiilor; plata dobanzilor si rambursarea integrala a creditului. Etapa I. Informarea - documentarea asupra solicitantului de credit

Prima etapa a procesului de creditare este documentarea si informarea cu privire la solicitantul de credite. In urma discutiei pe care moderatorul de credite o poarta cu clientul, trebuie sa rezulte raspunsul la cateva intrebari care au o importanta deosebita in continuarea sau sistarea procesului de creditare a solicitantului. Printre aceste intrebari pot fi regasite: "Cine sunteti dumneavoastra?'", "Ce obiective aveti?", "Ce perspective vedeti in volumul activitatii desfasurate si a situatiei de pe piata?", "Care sunt mijloacele si posibilitatile firmei dumneavoastra?", "Scopul si obiectul de activitate?", "Ce implicatii ecologice are activitatea firmei?" , "Ce garantii pot fi prezentate?, "Cine va sunt concurentii?", "Cine sunt actionarii?", "Cine sunt conducatorii?", "Care este calitatea managementului?". In cazul in care solicitantul este o persoana fizica intereseaza: starea materiala (garantii, gajuri), scopul creditului si, nu de putine ori, comportamentul avut anterior in relatia cu banca. In aceasta etapa, de regula nu sunt completate acte bilaterale, ci lucratorul bancar i face doar o imagine de ansamblu asupra solicitantului creditului, a intentiilor sale, concluzioneaza asupra faptului daca acesta intruneste conditiile minime de creditare impuse prin politica bancii si indeplineste criteriile pentru selectionarea clientilor imprumutati. In cazul in care aceste conditii sunt intrunite, moderatorul de credit va solicita clientului depunerea cererii de credit, insotita de documentatia necesara sustinerii ei. Etapa II. Documentarea creditului. Documentele necesare analizei creditului Pentru agenti economici, documentaia cuprinde : certificatul de inmatriculare la Registrul Comertului si codul fiscal; statutul si contractul de societate cu modificarile ulterioare aduse la zi (in cazul in care acestea nu exista actualizate la dosarul de deschidere a contului clientului); bilantul contabil pentru ultimul an de activitate cu anexele prevazute de norme, inregistrat la Administratia financiara, inclusiv balanta de verificare aferenta. in cazul in care

10

la data depunerii cererii s-a intocmit si depus la Administratia financiara, situatia patrimoniala, inclusiv contul de profit si pierdere si anexele, aferente ultimului semestru de activitate, se va anexa si acesta, inclusiv balanta de verificare aferenta; balanta de verificare aferenta ultimelor doua luni de activitate; devize estimative, facturi, oferte, contracte/comenzi si altele asemanatoare care sa justifice volumul si destinatia creditului; situatia creditelor angajate la alte banci (extrase de cont aferente); studiu de fezabilitate (in cazul creditelor pentru investitii); fluxul de numerar previzionat (cash-flow), conform modelului prevazut de normele bancii Etapa III. Analiza bonitii solicitantului de credite In aceasta etapa, pe baza documentelor prezentate de catre client, banca procedeaza la analiza documentatiei in vederea acordarii creditului. Necesitatea analizei situatiei economicofinanciare a clientului decurge din nevoia bancii de a cunoaste toate elementele trebuitoare fundamentarii dcciziei de creditare. In cadrul acestei analize un loc deosebit de important il detine stabilirea bonitatii solicitantului de credit. Bancile, in general, trebuie sa se asigure de bonitatea clientului, prin care se defineste, de fapt, capacitatea acestuia de a-si sustine serviciul datoriei, respectiv de a rambursa creditul la scadenta si de a-si plati dobanzile aferente, precum si de a face dovada existentei garantiilor asiguratorii. In contextul analizei economico-fmanciare a clientilor, bancile deseori se lovesc de o intrebare la care specialistii au incercat sa raspunda si anume aceea daca bonitatea clientului stabilita istoric poate fi un argument convingator pentru o creditare viitoare? Deseori se sustine ca dependenta prea mare pe care o manifesta bancile, in vederea creditarii, fata de indicatorii de bonitate rezultati din activitati anterioare, face ca nu intotdeauna decizia cu privire la acordarea sau respingerea viitoarelor credite sa fie una corecta. Din acest punct de vedere, sar parea ca in aprecierea credibilitatii clientilor prin prisma bonitatii trecute (istorice) ar trebui sa se acorde o mai mica importanta analizei afacerii post factum si sa se insiste pe cea a activitatilor viitoare, previzionate, care, de altfel, constituie obiectul creditului solicitat, cu scopul de a se obtine un maximum de certitudine in formularea concluziilor. . Determinarea posibilitatilor solicitantului de a restitui creditul este, in principal, o problema de analiza economica. Analiza financiara vizeaza, atat trecutul firmei, cat si perspectivele ei sau a afacerii care face obiectul creditului solicitat. Analiza financiara, post factum, a trecutului firmei consta in interpretarea indicatorilor de bonitate pe baza carora se pun, de fapt, in evidenta punctele tari si punctele slabe inregistrate in evolutia firmei ce solicita creditul. Analiza viitoare financiara prospective trebuie sa demonstreze nevoile de fonduri ale firmei, in dinamica lor, sa permita verificarea realitatii cererii de credit si s evidentieze posibilitatile reale de rambursare a creditului si de plata a dobanzilor si comisioanelor aferente. Desi practica a demonstrat ca interpretarea separata, pe baza de punctaj, a indicatorilor de bonitate, fara a lua in considerare interdependentele si influentele reciproce dintre elementele care le determina nivelul inregistrat, poate conduce la concluzii eronate, intrucat, in acest caz, se atribuie o importanta majora in formularea judecatilor valorii indicatorilor de bonitate, aceasta devenind hotaratoare in fundamentarea si adoptarea deciziei de creditare. In practica cotidiana insa, deseori se constata ca desi activitatile desfasurate de agentii economici. sunt relativ profitable, serviciul datoriei fata de banca impecabil, valoarea calculata a indicatorilor de bonitate "pe trecut" permite incadrarea creditelor doar in categoriile de performanta D si E, respectiv in "indoielnice" si "pierdere". Acest lucru conduce la situatia in care deciziile adoptate de banci sa nu fie intotdeauna favorabile clientilor si deci agentii economici sa nu poata beneficia de credite, fie bonitatii insuficiente, fie costului creditului (nivelului dobanzii) extrem de ridicat, rezultat din calcule. Legaturile de natura financiara ce apar intre banci si clienti lor dau nastere unui fenomen extrem de complex, de mare amploare, ceea ce si presupune si impune, logic vorbind, o analiza atenta a acestora.

11

REINEM: Pentru a nfptui analiza situatiei economico-financiare a unui client, solicitant de credit bancar, relevante pentru banca se considera a fi urmatoarele tipuri de analiza: - analiza situatiilor contabile, in evolutie; - analiza cost, profit, venit; - analiza indicatorilor; - analiza pragului de rentabilitate; - analiza previziunilor prin prisma fluxurilor de fonduri si lichiditatii. Este de mentionat in mod deosebit faptul ca atunci cand se analizeaza activul unei societatii comerciale si, in mod expres activele imobilizate ale acesteia, accentul trebuie pus pe doua aspecte, considerate de prima importanta si anume: care este valoarea ce se poate realiza prin vanzarea acestuia; timpul maxim (estimat) de transformare in lichiditati imediate a activului. Pentru conturarea unei imagini cat mai complete despre situatia economico-fmanciara a agentilor economici creditati si pentru diagnosticarea starii lor de bonitate, este necesar a se defini si utiliza un set de indicatori. Nivelul si tendinta manifestate in timp a acestor indicatori trebuie sa exprime nevoia de resurse pentru activitatea pe care o desfasoara, dar si capacitatea agentului economic de a-si onora obligatiile legate de creditul solicitat. In acelasi timp, indicatorii alesi, trebuie sa sprijine luarea deciziilor in activitatea de creditare, sa permita monitorizarea individuala a fiecarui credit acordat. Sistemului de indicatori folositi pentru aprecierea bonitatii financiare a firmelor trebuie sa i se acorde o importanta aparte, atat in analiza financiara, cat si in procesul de fundamentare propriu-zisa a deciziei de creditare. Ramane la latitudinea fiecarei banci, ca prin normele sale interne de lucru, sa defineasca si sa utilizeze un astfel de set de indicatori care sa serveasca, in ultima instanta, politicilor promovate in domeniul creditarii. Asa cum ne-am mai exprimat parerea si alta data, consideram ca sistemul de indicatori folositi in analiza bonitatii clientilor trebuie sa cuprinda in constructia sa un numar de patru mari grupe de indicatori: a - indicatori ai situatiei financiare a agentilor economici b - indicatori ai gestiunii resurselor c - indicatori ai randamentului financiar si rentabilitatii d - indicatori ai valorii de piata a agentilor economici. 1. Indicatorii situaiei financiare a agenilor economici Aceasta grupa cuprinde, la randul sau, mai multe tipuri de indicatori relevanti: A. Indicatori de structura a activelor si pasivelor Rata (coeficientul) capitalului propriu Capital propriu Csc= Capital permanent sau Capital propriu Csc= Datorii pe termen mediu si lung El releva proportia pe care capitalul propriu o detine in cadrul capitalului permanent. Se pune in evidenta relatia dintre capitalurile proprii si capitalul imprumutat pe termen mediu si lung. Gradul de indatorare pe termen lung >=1

>= 0

Datorii.TML Dtl = < = 0,5

12

Capital permanent Cu ajutorul lui se caracterizeaza fenomenul indatorarii agentului economic, cat si modul de realizare a echilibiului financiar pe termen mediu si lung. Gradul autonomiei financiare a Capital propriu = >= 0.25 Capital imprumutat (totalul datoriilor pe termen scurt, mediu si lung)

f

El este cunoscut si sub denumirea ratei solvabilitatii si reflecta potentialul de finantare a nevoilor firmei pe seama resurselor proprii, iar indirect gradul de ndatorare. B. Indicatorii capacitatii de finantare In esenta lor, caracterizeaza capacitatea agentilor economici de a acoperi, in diferite grade si pe seama diferitelor resurse, necesarul de finantare permanenta a activelor intangibile pe care acestia le gestioneaza. n cadrul acestui tip de indicatori se numara: Gradul de finantare a folosintelor cu caracter fix Capitaluri permanente fp

=

=

Active imobilizate nete

Capital propriu + Datorii TML >1 Active imobilizate nete

Furnizeaza analistului un anumit gen de informatie cu privire la soliditatea si coerenta subsistemului fmanciar al agentului economic prin care se vizeaza finantarea activelor imobilizate cu resurse ce au caracter de permanenta. Gradul de finanare a folosintelor cu caracter fix pe seama resurselor financiare proprii Capitaluri proprii f rp = >=1 Active imobilizate nete In cazul in care nivelul coeficientului este egal sau mai mare cu 1 se afirma ca agentul economic finanteaza pe seama capitalului propriu nu numai activele imobilizate, ci si o parte a activelor sale circulante. Situatia agentului economic, in acest caz, poate fi considerate ca fiind una excelenta, avand la dispozitie si un fond de rulment net pozitiv. Rata autofinantarii investitiilor Cu ajutorul acestui indicator se masoara capacitatea firmei de a-si finanta propriile proiecte de investitii, prin care se vizeaza dezvoltari viitoare. Autofinantarea exercitiului ai = Investitiile exercitiului Amortisment + Sume din + Rezerve si + lichidri provizioane = Investitiile exercitiului Profit pentru dezvoltare =

13

Indicatorul pune in evidenta independenta agentului economic fata de actionarii si creditorii sai pe termen lung. Rata autofinantriii totale Autofinantarea exercitiului at = Investitiile exercitiului + Cresteri / descresteri ale fondului de rulment net aferente exercifiului

El releva masura in care agentul economic isi asigura finantarea investitiilor sale pe seama resurselor proprii. Rata finantarii activelor circulante pe seama fondului de rulment net Fond de rulment net ac= Active circulante El exprima finantarea stabila a activelor circulante. Indicatorul este folosit pentru a aprecia preocuparile agentului economic, in a-si finanta, asa numitul stoc util, si a-si crea marja de siguranta necesara asigurarii continuitatii procesului productiv, in cazul aparitiei unor disfunctionalitati. Este expresia existentei echilibrului financiar necesar desfasurarii unei activitati curente considerate normale. Uneori se mai calculeaza si rata de acoperire a stocurilor, dupa relatia: Fond de rulment net rs= Stocuri medii Rata finantarii activelor circulante pe seama creditului de furnizori Datorii fata de furnizori accf = Active circulante Datorii fata de furnizori accf = Stocuri medii Ambele rate indica proportia finantarii activelor circulante, respectiv a stocurilor, pe seama datoriilor fata de furnizorii agentului economic. Indirect, pun in evidenfa partea din stocuri ce va trebui finantata cu ajutoml fondului de rulment. Rata finantarii activelor circulante pe seama creditului bancar pe termen scurt Credit bancar pe termen scurt ac= Active circulante Credit bancar pe termen scurt as=

14

Stocuri medii Ne arata proportia in care creditul bancar participa la finantarea activelor circulante si respectiv a stocurilor firmei.

C. Indicatorii trezoreriei Ei reflecta modul in care agentul economic reuseste sa faca fata obligatiilor de plata imediate, devenite scadente, respectiv modul in care isi asigura echilibrul financiar pe termen scurt si foarte scurt. In cadrul acestui grup de indicatori sunt inclusi : Rata lichiditatii imediateDisponibil itati .imediate elemente de activ si pasiv denominate in valuta (inclusiv dobanzile calculate, deprimit sau de platit, scadente sau care nu au ajuns la scadenta); > operatiuni de schimb valutar la vedere si la termen;

> diferentele de dobanzi calculate in valuta (de primit sau de platit, scadente saucare nu au ajuns la scadenta) aferente operatiunilor in valuta evidentiate in afara bilantului; > dobanzile si valuta care nu au ajuns la scadenta, aferente operatiunilor din bilant si din afara bilantului, in cazul in care fac obiectul unor operatiuni de acoperire. In majoritatea tarilor, bancile nregistreaza operatiunile in valuta in conturi deschise pe fiecare din valutele in care acestea sunt denominate. Totodata, se deschid conturi de pozitii de schimb pentru fiecare valuta, in care se inregistreaza in contrapartida aceste operatiuni. Conturile de natura celor mentionate sunt, dupa caz, conturi bilantiere sau extrabilantiere. REINEM: O parte a operatiunilor valutare reflecta drepturi sau obligatii pentru care exista angajamentul bancii, dar care se pot derula efectiv (si, in consecinta, pot produce efecte la nivelul patrimoniului, al veniturilor sau al cheltuielilor bancii) la o data ulterioara. Acestea sunt evidentiate in conturi in afara bilantului, cele mai frecvente vizand: > angajamente de finantare acordate si primite;

> cumparari si vanzari de valuta la vedere (in intervalul dintre initierea tranzactiei si transferal efectiv al banilor, potrivit uzantelor pietei); > cumparari si vanzari de valuta la termen; > cumparari si vanzari de titluri financiare la termene ferme si conditionate;> dobanzi de primit sau de platit in valuta etc. Astfel de operatiuni formeaza pozitia de schimb operationala. REINEM : In ansamblul tranzactiilor valutare derulate de banca exista o serie de operatiuni certe, care se reflecta in elementele de patrimoniu, deci in conturi bilantiere, cum sunt: > titluri de investitii; > titluri de participare la capitalul social al altor institutii financiare; > titluri ale activitatii de portofoliu; > dotari ale unitatilor proprii din strainatate etc. Elementele de natura celor mentionate determina pozitia de schimb structurala. De altfel, activele imobilizate din aceste categorii, ca si operatiunile al caror risc valutar este suportat de stat se exclud din calculul pozitiei de schimb care exprima nivelul expunerii bancii la riscul valutar. De regula, pozitia de schimb operationala reprezinta diferenta dintre pozitia de schimb totala si pozitia de schimb structurala. 5.2.5. Indicatorul de solvabilitate (adecvare a capitalului) REINEM: n decursul anilor '80, pe fondul unei situaii generale de deteriorare a capitalului bncilor, generat de criza mprumuturilor acordate rilor lumii a treia, s-a simit nevoia unei ntriri a reglementrilor internaionale privind cerinele de capital, concomitent cu armonizarea diferitelor prevederi naionale. Acordul Basel, care cuprinde recomandrile Bncii Internaionale a Reglementelor n domeniul adecvrii capitalului, a fost adoptat n 1988 i implementat n toate rile semnatare n 1993. Acordul a fost recunoscut prin directivele Uniunii Europene i legislaia S.U.A., lansndu-se astfel conceptele de capital de rang I, capital de rang II i active ponderate n funcie de risc, o dat cu cuantificarea riscurilor extrabilaniere. Potrivit reglementrilor Acordului de la Basel, bncile trebuie s aib capitalul de rang I raportat la activei ponderate cu riscul de minimum 4%, iar cel de rang II de minimum 8%. Reglementrile B.N.R. n domeniul adecvrii capitalului prevd un indice (grad de solvabilitate) minim de 8%, calculat ca raport ntre capitalul propriu i activele ponderate funcie

51

de risc i de minim 12% acesta fiind calculat prin raportarea fondurilor proprii ale bncilor la activele (bilaniere i extrabilaniere) ponderate n funcie de risc. REINEM: Normele B.N.R. stabilesc, de asemenea, ponderi de risc pe categorii de active din bilan, care sunt de : 0%: numerarul din casieriile bnciilor, titlurile de mprumut ale statului, creditele acordate statului i autoritilor centrale ale statului i sume de primit de la stat, depozitele constituite la BNR i alte sume de primit de la aceasta, titlurile de participare a bncii la capitalul altor societi bancare, creditele subordonate acordate altor societi bancare; - 20% - cecurile i alte elemente n curs de decontare, creditele acordate administraiei locale a statului i organismelor guvernamentale, creditele acordate altor bnci i depozitele constituite la acestea; - 50% - creditele ipotecare acordate persoanelor fizice i garantate cu ipotec de prim rang, alte venituri de ncasat; - 100% - credite acordate clienilor nebancari, alte credite i creane dect cele menionate anterior, imobilizri corporale, titluri de participare la capitalul unor societi nebancare. Una din tendinele contemporane cele mai evidente este creterea excepional a operaiunilor extrabilaniere, categorie care aduce bncilor profituri tot mai mari, dar le angajeaz deopotiv n riscuri. Fondurile proprii trebuie s acopere i riscurile aferente acestei angajri. REINEM: Operaiuni extrabilaniere desfurate de bnci: angajamente date: - de finanare i de plat n favoarea instituiilor de credit; - de finanare i de plat n favoarea clientelei; - de garanie pentru restituirea de credite acordate unor instituii de credit; - de garanie pentru clientel. - angajamente primite: - de finanare i de plat de la alte instituii de credit; - de garanie de la alte instituii de credit. Operaiunile extrabilaniere sunt considerate din punct de vedere al riscului, drept credite dup aplicarea unor factori de conversie, dup cum urmeaz:

-

0% - titluri date n garanie; 20% - efecte comerciale acceptate la plat de ctre banc de la clieni i care sunt avalizate de alte bnci, acreditive documentare irevocabile deschise de banc clienilor i garantate cu mrfurile care fac obiectul tranzaciei; - 50% - faciliti acordate clienilor de emitere de obligaiuni, garanii, cauiuni i avaluri date altor bnci, garanii date pentru clientel, acreditive documentare irevocabile deschise de banc clienilor i negarantate cu mrfurile care fac obiectul tranzaciei, convenii de vnzare-rscumprare de active ncheiate de banc, pentru care opiunea de rscumprare nu a fost ferm exprimat de banc; - 100% - convenii de vnzare-rscumprare de active ncheiate de banc, pentru care opiunea de rscumprare a fost ferm exprimat de banc, angajamente de plat n favoarea altor bnci i n favoarea clientelei, angajamente ndoielnice, alte angajamente date, efecte comerciale acceptate la plat de ctre banc de la clieni i neavalizate de alte bnci. Dup transformarea lor n echivalentul unor sume bilaniere, acestea se pondereaz dup risc, n funcie de natura beneficiarului unui astfel de angajament: 0% - pentru angajamente n favoarea bncii centrale, n favoarea statului sau a administraiei centrale a statului; 20% - pentru angajamente n favoarea altor bnci, administraiei locale a statului i organismelor guvernamentale; -

52

100% - pentru angajamente n favoarea clienilor nebancari. Fondurile proprii ale bncilor includ capitalul propriu(de rang I) i capitalul sumplimentar(de rang II). REINEM: Capitalul propriu include: -

-

-

capitalul social subscris i vrsat; prime legate de capital, integal ncasate; rezervele legale (fondul de rezerv, care se constituie prin repartizri din profitul brut n limita a 20% din acesta pn cnd fondul de rezerv egaleaz capitalul social, apoi n limita a 10% pn cnd acesta devine dublul capitalului social, dup care prelevrile la acest fond se fac din profitul net); fondul de dezvoltare (se constituie prin prelevri din profitul net); rezervele din diferene de curs valutar, aferente aprecierii disponibilitilor n valut, reprezentnd capital social subscris n valut; rezervele constituite din prime legate de capital i repartizri din profitul net; fondul imobilizrilor corporale; alte fonduri constituite de bnci; rezervele statutare; rezultatul reportat reprezentnd profit nerepartizat; rezultat net al exerciiului financiar curent reprezentnd profit; fondurile cu caracter permanent puse la dispoziia unitilor proprii din strintate.

Pentru determinarea nivelului capitalului propriu se deduc urmtoarele: - sumele reprezentnd contravaloarea aciunilor proprii rscumprate n vederea reducerii capitalului social; - valoarea neamortizat a cheltuielilor de constituire; - valoarea net a fondului comercial; - sumele reprezentnd cheltuieli de repartizat i cheltuieli nregistrate n avans, care urmeaz a se suporta ealonat pe cheltuieli; - sumel din profitul net al exerciiului financiar curent reprezentnd dividende, participarea personalului la profit i cota de participare a managerului la profit; - rezultazul reportat reprezentnd pierdere neacoperit; - rezultatul net al exerciiului financiar curent reprezentnd pierdere; - repartizarea profitului; - dotrile pentru unitile proprii din strintate. REINEM: Capitalul suplimentar include: alte rezerve dect cele incluse n capitalul propriu; datoria subordonat; rezerva general pntru riscul de credit (se constituie prin prelevri din profitul brut, n limita a 2% din soldul creditelor acordate); subveniile pentru investiii; rezerve din reevaluarea patrimoniului.

REINEM: Pentru determinarea fondurilor proprii nete se deduc urmtoarele: - sumele reprezentnd participaii n alte instituii de credit sau financiare, care depesc 10% din capitalul social al acestora, creditele subordonate i alte creane de aceeai natur acordate respectivelor instituii; - partea din valoarea total a participaiilor mai mici sau egale cu 10% din capitalul social al altor institutii de credit sau financiare, a creditelor subordonate i a altor creane de aceeai natur

53

acordate respectivelor instituii, care depeste 10% din nivelul fondurilor proprii determinat naintea deducerii sumelor menionate la prima liniu. REINEM: La determinarea fondurilor proprii ale unei bnci, pe baza datelor nscrise n balana contabil a fiecrei luni, trebuie ndeplinite urmtoarele condiii:

1)

capitalul suplimentar nu trebuie s depesc capitalul propriu i se ia n calcul la determinarea fondurilor proprii doar dac se nregistreaz un nivel pozitiv al capitalului propriu. Sumele care depesc eventual acest nivel, nu se mai adun la fondurile proprii. 2) datoria subordonat va fi luat n calculul fondurilor proprii n limita a maxim 50% din capitalul propriu i trebuie s ndeplineasc, cumulativ, urmtoarele condiii: - s fie n ntregime angajat; - n cazul datoriei subordonate la termen, scadena iniial trebuie s fie de minim 5 ani; - s nu existe clauza rambursrii anticipate a datoriei dect n caz de lichidare a bncii debitoare. Bncile au obligaia s determine lunar nivelul fondurilor proprii, pe baza datelor nscrise n balana contabil a fiecrei luni i s raporteze BNR acest nivel n termen de cel mult 10 zile calendaristice din luna urmtoare. Indicatorii utilizai pentru cuantificarea diferitelor categorii de riscuri rspund, n principal, unor necesiti informaionale n procesul de analiz i management al riscurilor bancare. Problemele discutate n acest subcapitol nu epuizeaz, n mod cert, gama de indicatori posibil de a fi calculai sau care se determin n practica bancar internaional. Ceea ce dorim s subliniem ns este faptul c relevana acetor msurri capt consisten numai n coroborare cu cele care exprim performanele financiare ale fiecrei bnci, relaia n sine fiind esenial pentru aprecierea real a calitii deciziilor manageriale. O asemenea idee este susinut chiar de includerea unor indicatori de msurare a riscurilor n ansamblul parametrilor de evaluare a poziiei unei bnci sau a ratingului acordat de ageniile specializate (aa cum prevede Acordul Basel II ce va fi prezentat n continuare, acord care reformeaz vechiul acord instituit n 1988).

5.3. Gestionarea riscurilor bancare5.3.1. Gestionarea i reglementarea riscului de rat a dobnzii Riscul de rat a dobnzii apare n urma variaiilor ratei dobnzii pe piaa financiar. Modificarea ratei dobnzii poate determina o diminuare a veniturilor ncasate din dobnzi i comisioane i/sau o cretere a cheltuielilor cu dobnzile. REINEM: Componentele riscului de rat a dobnzii sunt: - riscul de exploatare e nregistrarea unei creteri a cheltuielilor sau a unei reduceri a veniturilor din dobnzi; - riscul de bilan (numit i risc de capital) este riscul de a nregistra o reducere a valorii activelor sau o cretere a datoriilor. Analiza diferenelor de scaden este un sistem unic pentru evaluarea i dirijarea riscului ratei dobnzii. Analiza diferenelor de scaden stabilete riscul la care este supus venitul net aferent dobnzii, ca rezultat al modificrii ratelor dobnzii. Gestiunea riscului const, pe de o parte, n meninerea G.A.P.-ului i D.G.A.P.-ului la valoarea zero, respectiv s se realizeze o egalitate ntre duratele de recuperare a activelor i pasivelor, iar pe de alt parte, acoperirea riscului. Pentru aceasta, managerul bancar trebuie s adapteze continuu dobnzile i scadenele aferente activelor i pasivelor, astfel nct s se ajung la un portofoliu imun la variaiile ratei dobnzii. REINEM: Acoperirea riscului este metoda de care managerul bncii face uz datorit faptului c este greu de realizat un portofoliu imun la variaiile ratei dobnzii.

54

Odat msurat riscul de dobnd, banca poate s-i acopere riscul folosind diverse instrumente derivate pe pieele la termen sau condiionate, sau prin ajustri ale G.A.P.-ului din active. Politica n domeniul gestiunii riscului ratei dobnzii const n stabilizarea i sporirea ulterioar a marjei nete aferente dobnzii. REINEM: Controlul asupra gestiunii tipului de risc menionat este efectuat printr-un ir de metode, principala fiind gestiunea diferenei dintre scadene. Controlul asupra gestiunii tipului de risc menionat este efectuat printr-un ir de metode, principala fiind gestiunea diferenei dintre scadene. Banca poate dirija riscul ratei dobnzii prin modificarea scadenelor activelor i pasivelor sale plasate sau atrase, a nivelului rentabilitii activelor, sensibile la modificarea ratei dobnzii, a diapazonului variabilitii ratelor dobnzii. Banca urmeaz s minimizeze nu numai diferena dintre scadene, ci i dintre sumele pasivelor atrase sau a activelor finanate. n cazul stabilirii unor rate flotante att la active ct i la pasive, banca va aplica urmtoarea tactic: - Suma activului poate fi mai mare ca suma pasivului atras n cazul ateptrilor majorrii ratei dobnzii; - Suma pasivului atras poate fi mai mare ca suma activului finanat n cazul ateptrilor diminurii ratei dobnzii. Gestiunea acestui tip de risc se efectueaz de ctre Comitetul de creditare i a Comitetul de dirijare a activelor i pasivelor, care nu numai aleg strategia de diminuare a riscului ratei dobnzii, dar i efectueaz planificarea pe termen scurt i lung, elaboreaz msurile de protecie contra riscului de a pierde lichiditatea, organizeaz controlul asupra calitii creditelor eliberate9. Riscul ratei dobnzii este msurat, n mod tradiional, fie prin raportul ntre activele i pasivele sensibile la dobnd, fie prin diferena ntre acestea. Una dintre problemele pe care o ridic o astfel de practic se refer la dificultatea selectrii scadenei care s fie utilizat drept criteriu pentru sensibilitate, preocuparea c reinvestirea sau modificarea ratelor poate afecta rapid i cuantificabil sensibilitatea la dobnd i eecul de a aprecia sensibilitatea valoric la modificarea ratelor. Acoperirea riscului dobnzii prin operaiunile extrabilaniere Operatiunile extrabilantiere reprezinta o posibilitate tot mai larg folosita de banci pentru protejarea fata de riscurile specifice. Operatiunile. extrabilantiere sunt, in esenta lor, operatiuni care nu angajeaza resursele administrate de banci in cadrul lor patrimonial. Asumarea acestor operatiuni nu angajeaza momentan resurse sau active apartinand bancilor respective. De regula, operatiunile extrabilantiere reprezinta obligatiuni ale bancilor care devin operabile in mod conditional respectiv numai daca survine vreunul dintre evenimentele conditionate, care, de regula, reprezinta un risc realizat. In cadrul unui asemenea contract, beneficiarul isi asigura riscul contra unei prime de risc, iar banca obligata isi asuma riscul si raspunderea stabilite prin prevederile contractuale. Astfel, pe ansamblu, efectele riscurilor sunt suportate, mai bine de intreaga comunitate bancara. Pe total, o parte din riscurile asumate isi gaseste acoperire, evitandu-se posibile efecte distrugatoare asupra activitatii unor unitati bancare. Sub un alt aspect, cei care isi asuma asemenea riscuri, unitati din sfera bancara, au astfel posibilitatea, printr-o reala evaluare a riscurilor, sa mobilizeze resursele necesare pentru acoperirea riscurilor si, implicit, sa-si asigure un profit corespunzator. In fapt, se asigura acoperirea riscurilor printr-o redistribuire a costurilor legate de riscuri, pe care si le asuma si le suporta, in anumite proportii date, toti participantii la activitatea bancara. Extinderea operatiunilor extrabilantiere si perfectionarea derularii lor constituie temeiul evolutiei sistemului de credit intr-un climat de stabilitate, prin evitarea efectelor catastrofale ale riscurilor asupra activitatii bancilor si asupra vietii economice, in ansamblul ei. Operatiunile extrabilantiere principale, se angajeaza in sfera: > creditelor sub semnatura sau a scrisorilor de credit;9

www.fincombank.com/risk_ro

55

> conventiilor de vanzare cu rascumparare; > optiunilor asupra titlurilor; > optiunilor valutare, etc. REINEM: In domeniul protectiei impotriva riscului dobanzii, operatiunile extrabilantiere au o larga utilizare sub forma: > contractelor de limitare a dobanzii. Contractele de limitare a dobnzii REINEM: Contractele de limitare a dobanzii au drept scop sa protejeze pe operatorii angajati in operatii de credit pe termen lung, in calitate de debitori sau creditori, de efectele negative ale evolutiei dobanzii. Cumparatorul unui asemenea contract plateste semestrial o prima initiala, urmand ca vanzatorul sa acopere semestrial diferentele ce depasesc limitele stabilite. Astfel, beneficiarul unui credit isi poate asigura un cost al creditului minim, iar creditorul poate obtine o dobanda maxima. Contractele de limitare a dobanzii sunt considerate o succesiune de optiuni de dobanzi. Tipurile de contracte de limitare a dobanzii sunt, potrivit denumirii de provenienta engleza, acum consacrate CAP, FLOOR si COLLAR. Vom explica caracteristicile esentiale bazandu-ne pe o schema in care sunt pozitionate, pe de o parte, tipurile de contracte stabilite, iar pe de alta parte, diversele variante ale dobanzii de piata notate a, b, c si d: Tabelul 5.7. 8% CAP 9% COLLAR 7%

6% FLOOR 5%

6%

a

b

c

d

A. Contractele CAP Functia contractului rezulta din denumirea (cap - acoperire, pentru cap inclusiv) si este de a proteja pe beneficiarul de credit in cazul cresterii dobanzii. Contractul are la baza un imprumut notional (conventional) de o anumita suma, presupunem 100 milioane. Contractul se axeaza pe o anumita perioada, de 4 ani de pilda. Dobanda protejata este de 8%, iar prima de 0,8%, deci 800.000. Semestrial, de regula la incheierea semestrului, se constata diferentele existente, iar vanzatorul va face platile aferente. In exemplul nostru, singura perioada care necesita asemenea prestatii este etapa "b" cand vanzatorul va plati echivalentul dobanzii de 1% pe un semestru, deci 0.5%,respectiv 500.000. In rest, etapele "a", "c" si "d" vanzatorul contractului nu are obligatii catre cumparator. Cumparatorul si-a atins telul propus, si-a acoperit cheltuielile suplimentare decurgand din cresterea dobanzii peste nivelul stabilit. B. Contractele FLOOR Contractele FLOOR actioneaza ca o limita inferioara minima a dobanzii (fapt ce decurge din semnificatia cuvantului englez = dusumea).

56

Cumparatorul unui contract FLOOR este protejat fata de scaderea exagerata a dobanzii, asigurandu-si astfel un randament minim. Vanzatorul contractului FLOOR se obliga sa acopere, la analizele semestriale, diferentele intre dobanda FLOOR si dobanzile (mai mici) practicate pe piata. Daca dobanda FLOOR este 6%, vanzatorul optiunii va plati numai in semestrul "c" echivalentul unui procent asupra sumei convenite, pe un semestru. C. Contractele COLLAR Dupa acceptiunea lor notionala, contractele COLLAR, actioneaza ca un guler, ca un manson in ambele capete ale spatiului de variatie a dobanzii. Contractul COLLAR este, de fapt, o combinatie intre contractele CAP si FLOOR. Operatorul care recurge la contractul COLLAR achizitioneaza un contract CAP la un interval de dobanda dat si vinde un FLOOR la un nivel inferior. Astfel, operatorul se asigura de un nivel de refinantare maxim consimtind, totodata. sa cedeze vanzatorului orice beneficiu suplimentar ce ar proveni din scaderea dobanzilor. Revenind la schemele noastre, obligatiile partilor vor fi reciproce: > vanzatorul va plati diferenta de dobanzi in semestrul "b"; > cumparatorul va plati diferenta de dobanzi in semestrul "c". Atata timp cat nivelul dobanzilor se va situa in "tunelul" demarcat in partea superioara la nivelul dobanzii din contractul CAP (8%) si in partea inferioara la nivelul dobanzii din contractul FLOOR (6%), partile nu-si datoreaza nici un fel de prestatii. 5.3.2. Gestionarea i reglementarea riscului valutar REINEM: Gestionarea riscului valutar presupune imunizarea bncii fa de riscul valutar i acoperirea riscului valutar. Prin imunizarea bncii se intelege: - ajustarea periodic a poziiilor valutare pentru a suprima poziiile lungi i scurte; - este o operaie scump care nu permite s se speculeze o anumit poziie n funcie de tendina cursului valutar. Acoperirea riscului valutar: -folosirea unor metode i tehnici specifice n special a instrumentelor derivate (hedging) care permit specularea diferenelor de curs valutar. Datorit tipologiei variate a riscului valutar i a posibilitii expunerii la riscuri concomitente, managementul riscului valutar vizeaz gestionarea riscului aferent operaiunilor de tranzacionare i gestionarea operaiunilor bancare tradiionale. Politicile de management al riscului valutar, ca parte component a managementului global al riscurilor bancare, sunt dezvoltate pe urmtoarele paliere10: a) Identificarea expunerii la riscul valutar, expuneri care au fost dezvoltate n paragraful anterior. n acelai timp, expunerea la riscul valutar depinde i de condiiile de acces i lichiditatea pieei valutare. De exemplu, pieele valutare din rile emergente care au un grad relativ modest de dezvoltare i lichiditate, moned instabil i posibiliti de atenuare a riscului de schimb prin produse financiare derivate limitate, induc un risc al cursului de schimb considerabil. Gradul de expunere la riscul valutar este de multe ori raportat i la dimensiunea bncii. ntr-adevr, bncile mici deruleaz n special operaiuni valutare simple, deservind clienii, i nu sunt actori ai arbitrajelor sau speculaiilor pe piaa valutar, operaiuni preferate de bnci puternice. b) Evaluarea riscului. n primul rnd, evaluarea riscului valutar presupune stabilirea unor limite aferente poziiilor deschise nete pentru fiecare valut. De obicei, aceste limite se aplic poziiilor overnight sau poziiilor zilnice i se recomand ca acestea s fie flexibile, n sensul ajustrii lor n funcie de anticiprile bncii asupra fluctuaiei cursului de schimb al monedei naionale raportat la alte monede strine. Dac banca desfoar activiti de tranzacionare valutar, un management adecvat impune anumite limite asupra poziiilor la vedere pentru fiecare valut, inclusiv pentru dimensiunea necorelrilor n cazul operaiunilor cu produse financiare derivate.Pe de alt parte, o concentrare10

Banca Nationala a Romaniei

57

ridicat accentueaz expunerea bncii la riscul valutar. De aceea, o limitarea a valorii maxime a unui contract exprimat n valut sau a tuturor contractelor asumate reduce semnificativ riscul. Evaluarea riscului valutar trebuie s se realizeze inndu-se cont att de factorii exogeni activitii bncii, respectiv mediul economic intern i internaional, volatilitatea anticipat a pieelor valutare i a componentelor sale, ct i de interdependenele dintre riscul valutar i celelelte riscuri bancare pe de-o parte, i performanele bancare, pe de alt parte. c) Controlul i monitorizarea riscului valutar presupun stabilirea n ce msur situaia existent coincide cu strategiile i politicile bncii. n filosofia Comitetului de la Basel, scopul controlul este acela de a se asigura c o banc are limite corespunztoare i implementeaz controale interne asupra operaiunilor cu valute. Limitele sunt zilnice, overnigh, i la termen n funcie de operaiunile derulate de banc, exprimate n acelai timp individual i pentru toate valutele. Astfel, sistemul de control trebuie s aib caracter permanent pentru verificarea procedurilor necesare unui management corect al riscului valutar. Managementul riscului cursului de schimb poate fi abordat din aceeai perspectiv cu managementul riscului de rat a dobnzii i a celui de lichiditate corelarea sau decorelarea ntre activele i pasivele denominate n valute din punct de vedere al scadenelor. Fiecare banc trebuie s dispun de sisteme de monitorizare i control a poziiilor de lichiditate n valutele dominante. Astfel, managementul riscului valutar trebuie s abordeze i lichiditatea valutar, inclusiv anticiparea evenimentelor ce s-ar produce pe piaa valutar. Natura operaiunilor derulate de banc induc anumite particulariti ale managementului riscului valutar n gestionarea lichiditii valutare. n cazul bncilor cu un portofoliu redus, utilizarea depozitelor n valut i a liniilor de credit pe termen scurt pentru finanarea activelor exprimate n valuta intern reprezint principala arie de vulnerabilitate. Diferenele de scaden sunt optimizate prin operaiunile swap, procedur care implic costuri ridicate pentru acoperirea decorelrilor de scaden n cazul unor modificri brute i neanticipate ale ratei dobnzii care pot influena pe termen scurt cotaiile pieei pentru tranzaciile swap. Banca Mondial propune ca instrument al managementului riscului valutar poziia deschis net efectiv care include expunerile bilaniere i extrabilaniere, poziia la vedere net, angajamentele la termen necorelate, poziia net a instrumentelor financiare derivate i poziiile rezultnd din operaiunile sucursalelor din strintate, toate detaliate pe valutele din portofoliu. Determinarea poziiei nete cumulate difer n funcie de modelul ales de banc. Astfel, bncile din rile emergente care prefer valutele superconvertibile, trateaz riscul valutar asociat acestora ca pe un risc valutar specific unei singure monede. Argumentul unei astfel de abordri deriv din faptul c valutele au un curs relativ stabil n comparaie cu evoluia cursului monedei naionale, iar operaiunile cu instrumente financiare derivate i contracte la termen sunt reduse. Ca orice risc, i riscul cursului de schimb induce cheltuieli de capital, n sensul c, fiecare sistem bancar are un sistem propriu de norme prudeniale. Comitetul de la Basel atribuie gradului de adecvare a capitalului valoarea de 8% din poziia deschis net global. Poziia deschis net global este egal cu ecartul maxim dintre suma poziiilor scurte nete i suma poziiilor lungi nete, plus poziia net (scurt sau lung) n aur, indiferent de semn. REINEM: n Romnia, conform Normelor privind supravegherea poziiilor valutare ale bncilor, supravegherea riscului valutar se realizeaz de ctre fiecare banc i de ctre BNR, pe baza indicatorilor de poziie valutar raportai de bnci. Astfel, la sfritul fiecrei zile bancare lucrtoare, poziiile valutare ale unei bnci trebuie s se nscrie n urmtoarele limitri: maximum 10% din fondurile proprii ale bncii pentru oricare dintre poziiile valutare ajustate; maximum 20% din fondurile proprii ale bncii pentru valuta total. Comparnd cerinele prudeniale aplicabile n Romnia cu cele existente n rile dezvoltate, se constat c, normele n rile respective sunt mai permisive. Astfel, n Frana, poziia valutar se limiteaz pentru fiecare valut la 15% din fondurile proprii nete i la 40% din fondurile proprii nete pe ansamblu. Riscul valutar poate fi analizat la nivelul sistemului bancar, pe baza structurii creditelor acordate de bnci.

58

Acoperirea se face prin operatiuni de swap valutar, arbitraj valutar, optiuni pe curs de schimb, contracte futures pe curs de schimb. Operaiunile swap In practica bancara internationala, operatiunile de swap prezinta o larga utilizare si se fundamenteaza, in esenta, pe principiul contractarii unui imprumut intr-o anumita valuta pentru acordarea unui credit intr-o alta valuta. REINEM: Sub aspect economic, o operatiune de swap reprezinta un imprumut exprimat intr-o valuta, garantat printr-un depozit denominat intr-o alta valuta. Privit dintr-o alta perspectiva, swap-ul valutar reprezinta o pereche de credite legate. Intr-o operatiune de swap USD contra CHF, pe de o parte vanzatorul va livra USD, deci va acorda un imprumut cu scadenta convenita detinatorului de CHF de la care va primi CHF considerati drept garantie. Pe de alta parte, CHF reprezinta obiectul unui imprumut care are ca garantie USD. REINEM: Swap-ul de trezorerie, denumit si swap cambist, se compune din doua operatiuni de schimb al unei sume denominate intr-o anumita valuta pe baza a doua cursuri diferite: cursul de schimb la vedere (in momentul initierii tranzactiei) si cursul de schimb la termen (la scadenta operatiunii). Altfel spus, swap-ul de trezorerie este o combinatie intre o operatiune de schimb la termen si o operatiune de schimb la vedere. Swap-ul de trezorerie ofera bancilor o serie de avantaje in activitatea de management al activelor si pasivelor, care constau in: > asigurarea lichiditatii necesare in mod operativ; printr-un swap valutar bancile atrag resurse in valuta, dar reaiizeaza si plasamente in conditii avantajoase; in special bancile mici au posibilitatea de a-si echilibra fluxurile de valuta, fara a constitui din timp depozite. > realizarea unei rentabilitati corespunzatoare, decurgand din exprimarea precisa a costurilor rezultand din operatiuni. Aprecierea se face in comparatie de utilizarea ratelor dobanzii ca expresie a costurilor. Prin multitudinea treptelor de cotare; operatiunile de swap se exprima in puncte cu valori de o zecime de miime (0,0001), fapt care permite o exprimare elastica a preturilor, spre deosebire de normele utilizate in exprimarea nivelului dobanzilor la depozite, unde cotatia se realizeaza in trepte de 1/16 (0,0625). > gradul ridicat de siguranta din punctul de vedere al creditorului; deoarece exista o contrapartida bine determinata, in caz de faliment al debitorului, creditorul va fi privilegiat prin garantia pe care o detine; operatiunea ramane expusa numai riscului valutar. > necesitatea utilizarii unor fonduri proprii mai mici. Fiind considerate o operatiune cu un grad redus de risc, swap-ul necesita un volum mai mic de fonduri proprii atunci cand se determina indicatorul de solvabilitate. Astfel, banca poate angaja operatiuni de valori mai mari la acelasi volum de fonduri proprii. In general, swap-ul de trezorerie serveste interesul bancii solicitante, care trebuie sa asigure o remuneratie adecvata in functie de conditiile de pe piata din momentul initierii operatiunii. In exemplul prezentat, este vorba despre banca posesoare de CHF. Pentru contrapartida sa, reprezentata de banca detinatoare de USD, aceasta operatiune constituie un plasament tehnic. Banca initiatoare trebuie sa ia in considerare faptul ca resursele sale in CHF sunt imobilizate prin operatiunea de swap, astfel ca acestea nu mai pot fi utilizate pentru alte plasamente generatoare de venituri. Pentru cele doua banci implicate, costurile, respectiv veniturile realizate pe baza swap-ului de trezorerie sunt determinate de nivelul cursului de schimb la termen. Astfel, particularitatea swap-ului de trezorerie consta in aceea ca, pe perioada dintre momentul initierii tranzactiei si data scadentei, nu se calculeaza si nu se plateste/ primeste dobanda.

59

REINEM: Swap-ul financiar, numit si swap valutar lung, reprezinta operatiunea prin care partile contractante efectueaza schimbul unei sume exprimate intr-o anumita valuta contra unei sume exprimate intr-o alta valuta, urmand ca la scadenta sa procedeze la livrarea reciproca a valutelor. Swap-ul financiar reprezinta o operatiune de schimb la vedere combinata cu o operatiune simetrica de schimb la termen, in care partile implicate inregistreaza si dobanzile aferente. In consecinta, pe toata durata contractului, se calculeaza si se varsa dobanzi in functie de valoarea operatiunii de swap. Cum opiunile si contractele futures fac obiectul de studiu al Pietelor de capital, ne propunem sa detaliem in continuare arbitrajul valutar. Arbitrajul valutar REINEM: Notiunea de arbitraj pe piata valutara se refera la practica (operatiunea) de a vinde si de acumpara valuta sau hartii de valoare cu scopul de a profita de pe urma diferentelor de valoare. Arbitrajul presupune, drept conditie primordiala, convertibilitatea valutei/hartiei de valoare care este vanduta in raport cu cea care este cumparata. Operaiunile de arbitarj valutar sunt operaiuni specifice pieei valutare. REINEM: Arbitrajul valutar reprezint operaiunea bancar de vzare i cumprare, adeseori simultane, de valut pe pieele valutare, n scopul exclusiv al realizrii unui ctig11 din: diferena de curs a aceleiai valute pe dou piee diferite; diferena de curs a aceleiai valute pe aceeai pia, la date diferite; diferena de curs ntre dou valute i dou piee diferite. Scopul efecturii acestor operaiuni poate fi ns i:

comercial - ncasrile din export sunt exprimate ntr-o valut, iar plile pentruimporturi n alt valut; de acoperire a riscului de curs valutar - atenueaz pierderile rezidate din variaia cursului monedei de contract; speculativ - din diferena de curs ntre dou monede se realizeaz un ctig. Arbitrajul valutar se efectueaz de bnci, burse de valori i case de schimb valutar (n cazul persoanelor fizice). Rolul predominant l dein, ns, bncile care, n felul acesta, dein i un rol regulator n desfurarea activitii financiare. Operaiunile de arbitraj valutar se efectueaz prin mijloace de comunicare rapid (telefon, telex), bncile fiind n legtur permanent cu corespondenii lor care acioneaz pe diferitele piee valutare. Arbitrajul se utilizeaz sub mai multe forme: 1. Cea mai simpl form de arbitraj este arbitrajul direct. El const din vnzarea unei valute pe piaa pe care coteaz cel mai bine i cumprarea concomitent a aceleiai valute pe piaa care coteaz cel mai slab. 2. Arbitrajul dublu semnific situaia n care pe o pia valutar se iniiaz succesiv sau simultan operaiuni de vnzare-cumprare prin tehnica cursurilor ncruciate. 3. Arbitrajul multilateral const n combinarea cursurilor existente pe pia pentru valute diferite, pe piee diferite, n acelai moment, n vederea procurrii unei a treia valute la un curs mai avantajos. n cadrul bncilor autorizate de Banca Naional a Romniei s funcioneze n Romnia, este organizat un serviciu de arbitraj valutar. Prin intermediul acestui serviciu se iniiaz operaiuni de vnzricumprri de valute pentru persoanele juridice din ara noastr. n cadrul Serviciului arbitraj, dintr-o banc romneasc, se execut operaiuni att n lei ct i n valut, n numele propriu al bncii, ct i n numele clienilor deservii, la vedere i la termen. REINEM: Serviciul arbitraj asigur i rspunde de ndeplinirea urmtoarelor atribuii:11

Kiriescu Costin Relaiile valutar financiare internaionale, Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1999, pag.84.

60

Efectuarea operaiunilor de plasare i atragere de depozite n lei i valut pe piaa intern i internaional n corelarea cu situaia lichiditii bncii. Utilizarea instruciunilor specifice pentru obinerea de profit din operaiunile de pe piaa monetar (arbitraj de dobnd, swap-uri etc). Efectuarea de operaiuni de vnzare-cumprare ntre diverse valute precum ntre moneda naional i celelalte valute. Vnzarea i reglarea permanent a structurii valutare a bncii pentru meninerea unui echilibru ntre activ i pasiv i a unei structuri corespunztoare a resurselor proprii n valut. Efectuarea de operaiuni de vnzare-cumprare de valute efective contra valute de cont n funcie de necesitile de numerar ale bncii. Efectuarea de operaiuni derivate (swap-uri); Efectuarea de operaiuni cu titluri i hrtii de valoare; Efectuarea de operaiuni cu metale preioase; Stabilirea cursului de schimb al leului contra pricipalelor valute convertibile n vederea efecturii operaiunilor n reeaua caselor de schimb valutar ale bncii. Urmrindu-se n permanen cursul diferitelor valute n principalele centre financiare, bncile noastre solicit bncilor din centrele financiare internaionale vnzri i cumprri de valut n cont, potrivit necesitilor de import i fructificrii avantajelor de pe pia. REINEM: Realinierea cursurilor se produce relativ repede i face imposibil obinerea de profit din arbitraj. Diferenele de cursuri prezentate nu apar la o singur banc. De obicei arbitrajul triunghiular const n trei tranzacii la trei bnci. Ca i arbitrajul direct, arbitrajul triunghiular nu este n mod normal o practic de mare popularitate. Aceste strategii sunt aplicate de dealeri specializai, dotai cu cea mai nalt tehnologie, care sesizeaz rapid orice nealiniere a cursurilor ncruciate.12 REINEM: Arbitraj la termen poate fi: pe o singur pia: cumprarea la termen a unei valute, dac se estimeaz o astfel de evoluie a cursului care s avantajeze vnzarea viitoare; pe dou piee: cumprarea la termen a unei valute pe piaa pe care se estimeaz o cretere a cursului i vnzarea la termen a aceleiai valute pe piaa pe care se estimeaz o scdere a cursului; combinat: vnzarea spot a unei valute pe o pia i cumprarea la termen pe aceeai pia sau cumprarea spot pe o pia i vnzarea la termen pe o alt pia, n funcie de estimrile fcute n privina evoluiei cursurilor pe aceste piee. arbitraj valutar combinat cu arbitrajul dobnzilor (arbitrajul dobnzii acoperite): asocierea unei operaiuni de Succesul acestei operaiuni depinde de corelarea evoluiei cursurilor valutare cu diferena dobnzilor. Acest concept de arbitraj tinde s foreze o relaie ntre ratele dobnzii din dou ri i primele sau discounturile forward corespunztoare. Arbitrajul dobnzii acoperite implic investirea ntr-o ar strin i acoperirea fa de riscul valutar. Uneori se precizeaz c fondurile investite trebuie s fie mprumutate local. n acest caz investitorii nu i utilizeaz propriile fonduri. Dac investitorii i utilizeaz fondurile proprii, terminologia de arbitraj devine discutabil, deoarece apare o sum real investit pentru o perioad de timp.

12

Kiriescu Costin Re