Regula Caile ferate romane cost and freight: cost si navlu + numele portului de descarcare exemplu: eu sunt din CONSTANTA si livrez in Marsilia => scriu Constanta INCOTERMS 2010 Marsilia. Toate regulile sunt ca la FOB, cu deosebirea ca vanzatorului ii revine obligatia de a incheia contractul de transport, adica de navlosire.Momentul predarii marfii si transferul riscurilor este acela in care marfa, individualizata pentru un anume cumparator, este depusa la bordul vasului de incacare, in portul de incarcare convenit. Navlul este platit de vanzator, altfel spus, vanzatorul este cel care incheie un contract de navlosire, adica inchiriaza un vas apt pentru a prelua intreaga cantitate de marfa si de a o transporta in mod adecvat pana in portul de destinatie.Cheltuielile de imbarcare a marfii pe vas incumba vanzatorului, iar cheltuielile de descarcare in portul de destinatie incumba cumparatorului. Nici in ceea ce priveste regula CFR nu se prevede o obligatie de asigurare a marfii in sarcina vreuneia dintre parti, dar avand in vedere faptul ca vanzatorul este cel care a incheiat contractul de navlosire, deci a inchiriat nava, daca este cazul, cheltuielile de asigurare a marfii vor fi in sarcina vanzatorului. Cheltuielile de conservare a marfii sunt, de la momentul livrarii, in sarcina cumparatorului.Formalitatile si cheltuielile privind exportul marfii din tara vanzatorului sunt in sarcina acestuia, in timp ce formalitatile si cheltuielile de import, precum si cele de tranzit, daca e cazul, vor fi suportate de catre cumparator.Regula CIF COST INSURANCE AND FREIGHT: cost, asigurare si navlu + portul de descarcare convenit. CIF = FOB + asigurare + navlu; CIF= CFR + asigurare. Toate obligatiile partilor sunt cele de la FOB, doar ca vanzatorului ii mai incumba cele doua obligatii, si anume de navlosire si de asigurare a marfii.CONTRAPARTIDA IN COMERTUL INTERNATIONALContrapartida axata pe contractul de vanzare-cumparareCe este contrapartida? Ne apare ca o operatiune contractuala complexa, care se caracterizeaza prin existenta in structura ei a doua sau mai multe contracte (in sens de negotium), autonome, dar pe care partile, prin acordul lor de vointa, le considera ca fiind interdependente, deci legate intre ele. De ce le considera asa? In vederea realizarii unei finalitati economice comune, si anume compensarea totala su partiala, dupa caz, a importurilor cu exporturile.Exemplu: o societate comerciala, deci un profesionist, din Romania exporta, adica vinde unei entitati din Germania o cantitate de 5 tone de lapte de vaca. In schimb, in contrapartida, societatea germana livreaza, exporta, vinde catre societatea comerciala romana mere. Partile stabilesc ca cele doua contracte, care par independente (fiecare au pret, marfa), sa fie intr-o conexiune, urmand sa se plateasca doar diferenta de pret dintre preturile stipulate intre cele doua contracte.In legatura cu contrapartida, care este temeiul juridic, dar si temeiul economic al legaturii dintre aceste contracte ce intra in structura acestei operatiuni numita conrapartida?Din punct de vedere economic, finalitatea specifica a acestei operatiuni, si anume compensarea totala sau partiala a importurilor cu exporturile, reprezinta temeiul, baza ce leaga acele doua contracte.Din punct de vedere juridic, temeiul legaturii este dat de vointa comuna a partilor, intentia partilor, cauza comuna. Adica din faptul ca din chiar momentul incheierii contractelor partile isi manifesta acordul clar ca acestea sunt interdependente, formand, de fapt, o unica operatiune.CLASIFICARI:In functie de numarul partilor:Contrapartida bilaterala exact exemplul de mai sus. In cazul acestui tip de contrapartida, fiecare parte apare in dubla calitate: pe de-o parte de exportator, deci vanzator, in unul din contracte, iar in al doilea contract apare in calitate de cumparator sau importator.Contrapartida multilaterala de tip trilateral: in aceasta situatie, avem o varianta in care o societate comerciala din Romania vinde unei societati comerciale din Germania, iar o alta societate din Germania ii vinde societatii comerciale din Romania (deci prima, care a fost vanzator) alta cantitate de marfa.Avem si varianta inversa in care o societate din Germania vinde societatii din Romania un produs, si in contrapartida o societate din Romania vinde primei societati din Germania, unica de fapt, o alta marfa.Exista si o alta forma de contrapartida: contrapartida multilaterala de tip cvadrilateral, adica are 4 parti aceasta contrapartida. O societate comerciala din Romania, A, vinde o cantitate de bunuri (frigidere Arctic), unei societati B din Germania, iar o societate C din Germania vinde in contrapartida unei societati D din Romania instalatii sanitare.In functie de natura contractelor care intra in continutul contrapartidei:Contrapartida axata pe contractul de vanzare-cumparare:Se prezinta la randul ei in doua forme, diferite din punctul de vedere al tehnicii contractuale:Contrapartida prin doua sau mai multe contracte de import si export paralel. Le spunem paralele acestor doua sau mai multe contracte pentru ca, in principiu, ele se incheie concomitent sau la un interval scurt de timp, deci unul dupa celalalt, si sunt corelate in executare. Le lipseste ceva, despre care vorbim la a doua varianta.Avem unul sau mai multe contracte de import, insotite de un contract cadru de export, pe baza/in executarea caruia se incheie ulterior unul sau mai multe contracte de export propriu-zis.Contrapartida axata pe contractul de cooperare econnomica internationala: in cadrul acestui tip de contrapartida avem de-a face inclusiv cu constituirea unei societati comerciale cu participare straina. Partile incheie un contract de vanzare-cumparare de marfuri, (o societate comerciala din strainatate si una din Romania), contract insotit de incheierea unui contract de constituire a unei societati comerciale, in care cele doua societati initiale sa fie asociati si care sa aiba ca scop derularea unei activitati care sa duca, pana la urma, la exportarea unei alte marfi in strainatate.Contrapartida axata pe contractul de schimb:O varianta in care acest tip de contrapartida imbraca haina juridica a unui singur contract in sens de negotium, operatiunea fiind deci una unitara, care urmeaza trasaturile unui contract de schimb, adaptat insa elementelor specifice ale comertului international. In aceasta forma de contrapartida, fiecare parte, desi e un singur contract, apare in dubla calitate, deci vanzatoe si cumparator pentru marfuri. Ca trasatura dstinctiva a acestui tip de contrapartida, care este, de fapt, un contract de schimb, este existenta unui decalaj in timp intre livrarile recpiroce ale celor doua parti. In dreptul intern, contractul de schimb obisnuit se caracterizeaza prin faptul ca cele doua livrari sunt concomitente.A doua varianta: exista mai multe contracte de schimb incheiate succesiv, dar avand o finalitate comuna intre subiectele de drept respective.ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNATIONALDefinitie: este modalitatea specifica de solutionare a litigiilor din comertul international, particularizata prin urmatoarele trasaturi: Temeiul competentei arbitrilor: e reprezentat de vointa partilor, vointa exprimata prin intermediul unei conventii de arbitraj; Arbitrii sunt persoane particulare, iar nu functionari publici, cum este cazul judecatorilor. Arbitrul, in principiu, poate sa fie oricine, cu o conditie: partile sa consimta ca acea persoana sa le solutioneze diferendul; Hotararea pronuntata de catre instanta arbitrala este, in principiu, definitiva si obligatorie.Clasificarea arbitrajului:In functie de caracterul temporar sau permanent:Arbitraj ad-hoc: are un caracter temporar, fiind organizat pentru un singur litigiu. Inseamna ca partile desemneaza arbitrii care vor compune tribunalul aribtral, pentru solutionarea respectivului litigiu, iar odata cu pronuntarea hotararii, tribunalul isi inceteaza activitatea si existenta. Inconvenientul pe care il prezinta aceasta modalitate de arbitraj: dificultatea organizarii (trebuie sa gasesti sediu, modalitati de comunicare a actelor procedurale etc.). De foarte multe ori, tribunalele arbitrale ad-hoc pot, cu acordul partilor, sa isi desfasoare activitatea de solutionare a unui anumit litigiu pe langa o curte de arbitraj institutionalizata. Exista inclusiv posibilitatea ca partile sa stabileasca competenta unei curti de arbitraj, dar sa precizeze ca doresc un arbitraj ad-hoc.Arbitraj institutionalizat: se deruleaza pe langa o institutie, o curte de arbitraj care functioneaza pe baza unor reguli proprii. Acest tip de arbitraj se clasifica la randul lui din punct de vedere al obiectului in: Arbitraj institutionalizat cu o competenta materiala generala are in competenta solutionarea de litigii de orice natura, din orice domeniu al comertului internatinal. Acesta este cazul si curtii de arbitraj de pe langa Camera de comert si industrie a Romaniei; Arbitraj institutionalizat cu o competenta specializata ne gandim la acele institutii de aritraj care se organizeaza de regula pe langa Bursele de marfuri sau in legatura cu alte asociatii profesionale si, evident, ca in cadrul acestui tip de arbitraj se vor judeca doar litigiile din respectivul domeniu de activitate.Alta clasificare:a) Arbitraj bilateral: situatia in care instantele arbitrale sunt constituite si exista pentru a solutiona litigiile dintre subiectele de drept cu sediile in doua state diferite;b) Situatia in care competenta instantelor vizeaza doar o anumita zona geografica: de exemplu Comisia de arbitraj pe zona Scandinava;c) Arbitraj cu competenta universala instantele acestea au posibilitatea de a solutiona litigii dintre subiecte de drept, indiferent de originea acestora.In functie de puterile conferite arbitrilor:a) Arbitraj in drept strict sau de iure: este de fapt regula. In cazul acestui tip de arbitraj, arbitrii judeca in temeiul unui act normativ, deci in baza unor norme juridice. Fiind regula, ori de cate ori partile nu precizeaza in conventia lor de arbitraj felul arbitrajului pentru care opteaza, arbitrii vor judeca in drept strict;b) Arbitraj in echitate sau de facto sau ex equo et bono: acest tip de arbitraj trebuie prevazut in mod expres de catre parti. Cu alte cuvinte, partile sunt cele care ofera arbitrilor o libertate mult mai mare, in sensul ca acestia pot sa judece dincolo de dispozitiile prevazute in sistemul de drept (care este lex causae in speta), pronuntand solutia in functie de ceea ce este echitabil in respectiva speta.Evident este insa ca arbitrii, si in cazul in care judeca in echitate, au anumite limite in ceea ce priveste decizia pe care o iau si motivarea acesteia. Astfel, nu pot incalca normele de ordine publica de drept international privat din sistemul de drept aplicabil in speta, adica din lex causae => sunt de fapt niste limite de fond. Pe de alta parte, aceasta varianta are si limite de procedura, in sensul ca arbitrii nu pot incalca anumite principii de drept procesual civil, cum ar fi: principiul disponibilitatii, principiul contradictorialitatii, principiul dreptului la aparare etc.Temeiul competentei arbitrilor este reprezentat de vointa partilor exprimata printr-o conventie de arbitraj. Altfel spus, conventia de arbitraj reprezinta acordul de vointa al partilor prin care acestea (partile) convin ca un litigiu existent sau viitor sa fie solutionat prin arbitaj. Conventia de arbitraj imbraca doua forme:Clauza compromisorie: este, de fapt, o clauza inserata in contractul principal prin care partile convin ca un litigiu viitor si posibil generat de respectivul contract sa fie solutionat prin intermediul arbitrajului.Compromisul de arbitraj: este un contract propriu-zis, distinct de contractul incheiat intre parti de vanzare-cumparare (sau ce tip de contract au incheiat), prin care de data aceasta partile convin ca un litigiu prezent, deci deja nascut, sa fie solutionat pe cale de arbitraj.Exista posibilitatea ca in legatura cu un contract sa avem ambele forme ale conventiei de arbitraj, adica sa vem o clauza compromisorie inserata in contract, care sa se refere la un litigiu viitor, dar acea clauza sa fie neclara, sau insuficient de clara, astfel incat partile, ulterior aparitiei litigiului, sa incheie si un compromis de arbitraj care sa detalieze sau sa clarifice clauza compromisorie.Efectele conventiei de arbitraj:Avem doua efecte: unul pozitiv si unul negativ (in sensul ca deroga de la regula, adica neaga competenta instantelor ordinare). Cel pozitiv consta in faptul ca, existand o asemenea conventie de arbitraj, se confera competenta de solutionare a respectivului litigiu unei instante arbitrale.In legatura cu clauza compromisorie, trebuie sa analizam existenta unei anumite legaturi, anumite interdependente intre clauza compromisorie si contractul in care acea clauza a fost inserata. De ce? Pentru ca uneori regimul juridic al unei clauze compromisorii este diferit de regimul juridic al contractului principal. Din acest punct de vedere, trebuie precizat ca exista anumite clauze de nevalabilitate a contractului care nu afecteaza si clauza compromisorie. Asta inseamna faptul ca arbitrii raman competenti in temeiul clauzei compromisorii sa pronunte nulitatea contractului in care acea clauza compromisorie era inserata. De aceea, spunem ca relatia dintre clauza compromisorie si contract este una de autonomie relativa in sensul ca exista cauze de nevalabilitate a contractului care nu afecteaza clauza compromisorie, dar exista insa si situatii in care anumite cauze de nevalabilitate a contractului principal vor afecta SI valabilitatea clauzei compromisorii => asa-numitele nulitati convergente. Exemplul tipic de nulitate convergenta ar fi incapacitatea partilor: daca partile nu aveau capacitatea de a incheia un act juridic, este evident ca nu aveau nici capacitatea de a dispune solutionarea unui litigiu pe calea arbitrajului.In legatura cu arbitrajul, odata pronuntata hotararea arbitrala, aceasta este definitiva si obligatorie. Acest lucru inseamna ca de aici decurge si unul din avantajele pe care arbitrajul le confera, si anume inexistenta unor cai de atac obisnuite, care duce evident la o solutionare rapida a litigiului, acesta fiind unul din atuurile arbitrajului. Totusi, exista o singura cale de atac, si anume actiunea in anulare a sentintei arbitrale, care insa se poate formula doar pentru anumite motive pe care, in principiu, regulile de procedura civila le prevad din mod expres. Exemple de motive de actiune in anulare: cand la baza arbitrajului statea o conventie de aritraj nula sau nu exista o conventie de arbitraj; cand respectivul litigiu nu era susceptibil de solutionare prin intermediul arbitrajului; tribunalul nu a fost constituit in conformitate cu conventia arbitrala; partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile si procedura de citare nu a fost legal indeplinita; hotararea a fost pronuntata dupa expirarea termenului stabilit de catre tribunalul arbitral pentru solutionarea litigiului; tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut sau s-a dat mai mult decat s-a cerut; hotararea arbitrala nu cuprinde motivele, nu arata data si locul pronuntarii sau nu este semnata de arbitrii; dispozitivul hotararii arbitrale cuprinde dispozitii care nu se pot aduce la indeplinire; exista si situatia in care hotararea arbitrala incalca ordinea publica, bunele moravuri sau alte dispozitii imperative ale legii.Competenta de solutionare a unei actiuni in anulare a unei sentinte arbitrale revine instantei judecatoresti imediat superioare celei care in lipsa unei conventii de arbitraj ar fi fost competenta sa judece cauza (Tribunalul Bucuresti => Curtea de Apel).