curs 8.1 anatomie

47
SISTEMUL NERVOS PERIFERIC ŞI NERVII CRANIENI LA MAMIFERELE DOMESTICE

Upload: dani-daniela

Post on 27-Jun-2015

1.140 views

Category:

Documents


5 download

TRANSCRIPT

Page 1: Curs 8.1 Anatomie

SISTEMUL NERVOS PERIFERIC ŞI NERVII

CRANIENILA MAMIFERELE

DOMESTICE

Page 2: Curs 8.1 Anatomie

• Sistemul nervos periferic include toate formaţiunile extranevraxiale care alcătuiesc sistemul nervos somatic şi sistemul nervos vegetativ.

• Legătura dintre sistemul nervos central şi componentele organismului se realizează prin nervi.

• Nervul este format din fibre nervoase grupate în fascicule, care-şi au originea în encefal - nervii cranieni, sau în măduva spinării - nervii spinali.

• Filetele nervoase care alcătuiesc nervii sunt:• motoare, cu originea în sistemul nervos central;• senzitive, cu originea în ganglionii nervilor cranieni sau spinali,

formaţiuni fusiforme, alb cenuşiu plasate pe rădăcinile nervilor;• senzoriale, cu originea în organele de simţ.• Pe traiect nervii emit ramuri comunicante prin care se realizează

plexuri nervoase.• Nervii emit numeroase ramuri: musculare, cutanate, articulare,

vasculare.• Nervii motori se termină în muşchii striaţi sub formă de plăci

neuromotorii, iar nervii senzitivi se termină prin corpusculi senzitivi.

Page 3: Curs 8.1 Anatomie

NERVII CRANIENINervii cranieni îşi au originea în nucleii din encefal şi au fost sistematizaţi în 12 perechi de către

SAMUEL THOMAS SOEMMERING (1755-1830), dar se pare că notarea lor cu cifre romane îi aparţine lui GALENUS (150 e.n.) din Roma Antică.

• I – NERVII OLFACTIVI• II – NERVUL OPTIC• III – NERVUL OCULOMOTOR• IV – NERVUL TROCLEAR• V – NERVUL TRIGEMEN• VI – NERVUL ABDUCTOR• VII – NERVUL FACIAL (INTERMEDIOFACIAL)• VIII – NERVUL VESTIBULOCOCLEAR• IX – NERVUL GLOSOFARINGIAN• X – NERVUL VAG• XI – NERVUL ACCESORIU• XII – NERVUL HIPOGLOSNervii cranieni se pot clasifica după origine şi după funcţie.După origine nervii cranieni sunt:prozencefalici: I, II;mezencefalici: III, IV;rombencefalici: V, VI, VII, VIII, IX, X, XI, XII.După funcţie nervii cranieni se clasifică în:nervi senzoriali: I, II, VIII;nervi motori: III, IV, VI, XI, XII;nervi micşti: V, VII, IX, X.

Page 4: Curs 8.1 Anatomie

Schema funcţională a nervilor cranieni

Page 5: Curs 8.1 Anatomie

NERVII OLFACTIVI

• sunt alcătuiţi din numeroase filete nervoase cu originea reală în mucoasa olfactivă din cavitatea nazală şi cu originea aparentă în bulbul olfactiv. Din cavitatea nazală ajung în cavitatea craniană prin lama ciuruită a etmoidului.

• Din nervii olfactivi se detaşează nervul vomeronazal şi nervul terminal , care se desprind din mucoasa olfactivă a organului vomeronazal şi se alătură nervilor olfactivi. Pe traiectul nervului terminal, în vecinătatea bulbului olfactiv, se găseşte un ganglion terminal.

• La mamiferele domestice nu s-au depistat probleme olfactive, cu excepţia canidelor bolnave de turbare, la care s-au remarcat halucinaţii olfactive.

Page 6: Curs 8.1 Anatomie

NERVUL OPTIC

• este un nerv senzorial cu funcţie vizuală, conduce influxul nervos de la retină la chiasma optică, la corpii geniculaţi laterali şi coliculii rostrali care constituie centrul reflex optic, precum şi la cortexul de pe faţa medială a lobilor occipitali.

• Originea reală a nervului optic se găseşte în retină, iar originea aparentă la nivelul chiasmei optice.

• Filetele nervoase traversează aria ciuruită a coroidei şi scleroticii, se dispun în jurul arterei şi venei centrale a retinei şi se detaşează de la polul caudal al bulbului ocular, traversează canalul optic şi pătrunde în cavitatea craniană, unde se încrucişează cu simetricul realizând chiasma optică.

Page 7: Curs 8.1 Anatomie

NERVUL OCULOMOTOR• conţine fibre motoare şi parasimpatice cu originea

reală în nucleul motor şi nucleul parasimpatic din mezencefal, iar originea aparentă în şanţul medial de pe pedunculul cerebral. Perforează meningele şi prin fisura orbitară ajunge în cavitatea orbitară, se plasează între muşchii drept ventral şi retractor al bulbului ocular, se divide într-o ramură dorsală şi o ramură ventrală, inervează cea mai mare parte a muşchilor bulbului ocular, corpul ciliar şi irisul.

Page 8: Curs 8.1 Anatomie

NERVUL TROCLEAR• este un nerv motor cu originea reală în

nucleul motor din mezencefal şi cu originea aparentă caudal de coliculul caudal, între coliculul caudal şi pedunculul cerebelar rostral.

• În vălul medular rostral, cei doi nervi trocleari se intersectează şi formează decusaţia nervilor trocleari inervând muşchiul oblic dorsal al globului ocular.

Page 9: Curs 8.1 Anatomie

NERVUL TRIGEMEN•

este un nerv mixt, somatosenzitiv şi somatomotor, inervând o parte din pielea capului, mucoasa cavităţii orale şi muşchii masticatori.

• Fibrele motoare îşi au originea reală în nucleul motor din punte numit şi nucleu masticator.

• Fibrele senzitive îşi au originea reală în ganglionul trigeminal de pe rădăcina senzitivă a nervului, situat într-o duplicătură a durei mater şi în tractul mezencfalului.

• Fibrele care provin din ganglionul trigeminal sunt sistematizate în:• fibre protoptice, exteroceptive pentru sensibilitatea termoalgică a pielii şi mucoasei;• fibre epicritice pentru sensibilitatea tactilă a pielii şi mucoasei;• fibre dentare responsabile de sensibilitatea proprie a dinţilor, proprioceptive, tactile şi

dureroase;• Rostral de ganglionul trigeminal, nervul trigemen se trifurcă în: nervul oftalmic, nervul

maxilar, nervul madibular.• Nervul trigemen este un nerv mixt şi prin:• fibrele motoare ale nervului mandibular inervează muşchii: maseter, temporal,

pterigoidian medial, pterigoidian lateral, milohioidian, porţiunea rostrală a muşchiului digastric, tensor al timpanului, tensori ai palatului moale;

• fibrele senzitive controlează sensibilitatea din regiunile: frontală, auriculară, palpebrală, cavităţile nazale, palatul dur, palatul moale, dinţi, gingii, buze, planşeul oral, moţul mentonier;

• fibrele simpatice şi parasimpatice reglează secreţia glandelor salivare, lacrimale, tarsale, nazale, palatine, acţionează asupra irisului producând mioza sau midriaza, intervin în acomodarea cristalinului, fibre care provin pe calea unor nervi desprinşi din ramurile nervilor facial, glosofaringian şi vag.

Page 10: Curs 8.1 Anatomie

Schema nervului trigemen la câine

Page 11: Curs 8.1 Anatomie

NERVUL ABDUCTOR

• este un nerv motor care îşi are originea reală în nucleul motor din punte sau mielencefal, iar originea aparentă rostral în şanţul lateral ventral al mielencefalului.

• părăseşte cavitatea craniană prin fisura orbitară, trece medial de nervul maxilar, apoi se plasează între nervul oculomotor şi oftalmic, se divide într-o ramură pentru muşchiul drept lateral şi o ramură pentru porţiunea laterală a muşchiului retractor al bulbului ocular.

Page 12: Curs 8.1 Anatomie

NERVUL FACIAL•numit şi nerv intermediofacial este un nerv mixt, având fibre motoare, senzitive, parasimpatice şi simpatice.•După unii autori ar exista XIII perechi de nervi cranieni, componenta motoare alcătuind nervul facial, iar componenta senzitivă nervul intermediar.Fibrele motoare îşi au originea reală în nucleul motor al nervului facial şi fibrele parasimpatice în nucleul parasimpatic sau lacrimal şi salivar superior, numit şi lacrimo-muco-nazal din punte şi mielencefal.Fibrele senzitive îşi au originea în ganglionul geniculat situat pe genunchiul nervului facial din canalul nervului facial al porţiunii pietroase a osului temporal.Fibrele simpatice ajung în nervul facial de la ganglionul cervical cranial prin plexul carotidian intern pe calea nervilor pietros mic şi pietros mare.Originea aparentă a nervului facial este situată la extremitatea laterală a corpului trapezoid.Nervul facial pătrunde în canalul nervului facial prin meatul acustic intern din porţiunea pietroasă a temporalului, realizează o inflexiune numită genunchiul nervului facial unde se găseşte ganglionul geniculat senzitiv, apoi iese prin gaura stilomastoidiană şi se plasează medial de glanda parotidă, direcţionându-se rostral spre mandibulă, trece peste muşchiul maseter, ventral de arcada zigomatică, primeşte o ramură comunicantă de la nervul auriculotemporal provenit din mandibularul trigemenului şi realizează un plex subzigomatic din care se desprind ramurile bucale.Traseul nervului facial poate fi sistematizat în trei traiecte:•traiectul intraosos;•traiectul subparotidian;•traiectul facial.Nervul facial prin:fibrele motoare inervează muşchii urechii mijlocii, occipitohioidieni, porţiunea caudală a digastricului, muşchii palatului moale;fibrele senzitive colectează senzaţiile din primele 2/3 rostrale ale mucoasei limbii, mucoasa palatină şi nazofariangiană;fibrele simpatice şi parasimpatice intervin în secreţia salivară, nazală şi lacrimală.

Page 13: Curs 8.1 Anatomie

NERVUL VESTIBULOCOCLEAR •numit sau statoacustic este un nerv senzorial, format din doi nervi distincţi şi cu funcţii diferite:•nervul vestibular responsabil de simţul static, echilibru şi orientare;•nervul coclear pentru simţul acustic.•Originea reală a nervului vestibular se află în ganglionul vestibular sau Scarpa, senzitiv şi plasat în porţiunea pietroasă a temporalului, la intrarea în labirintul osos din urechea internă.•Originea reală a nervului coclear se află în ganglionul spiral senzitiv, din baza lamei spirale a melcului osos în urechea internă.•Originea aparentă a nervului vestibulococlear se găseşte lateral de corpul trapezoid.•Nervul vestibular captează impulsurile de la maculele utriculei şi saculei, de la crestele ampulare din ampulele canalelor semicirculare prin nervul utriculoampular şi nervul sacular şi le conduce la tracturile mezencefalului, prozencefalului şi măduvei spinării.•Nervul coclear captează vibraţiile din canalul spiral al cocleei şi le conduce la nucleul coclear dorsal din mielencefal şi la corpul geniculat medial.

Page 14: Curs 8.1 Anatomie

NERVUL GLOSOFARINGIAN•este un nerv mixt, constituit din fibre motoare, senzitive, parasimpatice şi simpatice.•Originea reală a:•fibrelor motoare sunt în nucleul ambiguu nucleul motor al nervilor glosofaringian şi vag din mielencefal;•fibrele senzitive în ganglionul proximal şi ganglionul distal de pe traiectul nervului;•fibrele parasimpatice în nucleul parasimpatic al nervului glosofaringian din mielencefal numit şi salivar caudal;•fibrele simpatice provin din ganglionul cervical cranial.•Din ganglionul distal se desprinde nervul timpanic sau ramura lui Jacobson, care pătrunde în cavitatea timpanică, unde în vecinătatea promontoriului se ramifică formând un plex timpanic de unde se desprind:•nervul pietros mic ale cărui fibre parasimpatice se dirijează spre ganglionul otic al nervului mandibular;•nervii caroticotimpanici care conţin fibre simpatice provenite din plexul carotic intern, realizat din ganglionul cervical cranial;•ramură tubară pentru tuba auditivă;•Nervul glosofaringian prin:•fibrele motoare inervează muşchii ridicători şi constrictori ai faringelui şi muşchii palatului moale;•fibrele senzoriale controlează sensibilitatea gustativă din treimea caudală a limbii;•fibrele senzitive sunt responsabile de sensibilitatea bazei limbii, istmului gâtlejului, faringelui, cavitatea timpanică şi tuba auditivă;•fibrele parasimpatice trec şi la ganglionul otic al mandibularului;•fibrele simpatice ajung la glanda parotidă, tuba auditivă, nervul pietros mare.

Page 15: Curs 8.1 Anatomie

NERVUL VAG•numit şi pneumogastric este un nerv mixt ale cărui fibre îşi au originea reală:•fibrele motoare în nucleul ambiguu, nucleu comun pentru nervii vag şi glosofaringian, situat în mielencefal;•fibrele senzitive în ganglionul proximal şi ganglionul distal ai nervului vag;•fibrele parasimpatice din nucleul parasimpatic al nervului vag din mielencefal numit şi nucleu cardio-pneumo-enteric;•fibrele simpatice provin din ganglionul cervical cranial.•Originea aparentă se află în şanţul lateral dorsal al mielencefalului.•părăseşte cavitatea craniană prin gaura jugulară sau sfâşiată, pe traiect prezintă un ganglion proximal sau jugular şi un ganglion distal sau nodos, comuni cu nervul glosofaringian.•se direcţionează ventro-caudal, medial de nervul hipoglos, se alătură fibrelor simpatice ale ganglionului cervical cranial şi formează trunchiul vagosimpatic care însoţeşte dorsal artera carotidă comună de-a lungul şanţului jugular, înconjuraţi de vagina carotică.•Pătrunde în cavitatea toracică prin apertura cranială a toracelui, la baza cordului se bifurcă şi se uneşte cu simetricele formându-se dorsal şi ventral de esofag câte un trunchi vagal dorsal şi un trunchi vagal ventral care străbat diafragma alături de esofag prin ostiul esofagian dispus între pilierii stâng medial şi drept medial, pentru a ajunge în cavitatea abdominală.•este sistematizat în patru porţiuni: cefalică, cervicală, toracică, abdominală.•fibrele motoare inervează muşchii: constrictori ai faringelui, ai laringelui, ai esofagului;•fibrele senzitive doar la canide culeg sensibilitatea pielii din scafa auriculei, în rest culeg sensibilitatea viscerală a: palatului moale, faringelui, laringelui, traheei, esofagului, bronhiilor, pulmonilor, cordului, marilor vase de la baza cordului, organelor din cavitatea abdominală;•fibrele parasimpatice şi simpatice întreţin tonusul fibrelor musculare netede din organe, sunt moderatoare şi inhibitoare ale ritmului cardiac, excito-secretoare pentru glandele mucoaselor organelor din cavitatea toracică şi abdominală

Page 16: Curs 8.1 Anatomie

NERVUL ACCESORIU

•este un nerv motor a cărui origine reală o are în nucleii motori din mielencefal şi măduva spinării iar originea aparentă în şanţul lateral ventral al mielencefalului.•Împreună cu nervul vag părăseşte cavitatea craniană prin gaura jugulară sau gaura sfâşiată, emite o ramură internă prin care comunică cu nervul vag şi o ramură externă care se dirijează ventro-caudal, sub glanda parotidă, încrucişează medial artera occipitală, ajunge ventral de aripa atlasului şi se bifurcă într-o ramură dorsală şi o ramură ventrală.•Pe traiect primeşte fibre de la ganglionul cervical cranial prin care participă la formarea plexului faringian.

Page 17: Curs 8.1 Anatomie

NERVUL HIPOGLOS

•este un nerv motor cu originea reală în nucleul motor al nervului hipoglos din mielencefal şi cu originea aparentă în şanţul lateral ventral al mielencefalului.•părăseşte cavitatea craniană prin canalul nervului hipoglos al occipitalului, se curbează ventro-cranial, trece lateral de artera carotidă externă şi de faringe, pătrunde în limbă şi emite ramuri linguale una dorsală şi alta ventrală, prin care inervează muşchii limbii.•Pe traiect nervul hipoglos emite filete parasimpatice şi simpatice care participă la formarea plexului faringian, primite de la ramura faringiană a nervului vag şi respectiv de la ganglionul cervical cranial. •De asemenea, schimbă fibre cu ramura ventrală a nervului spinal CI-CIII, formând ansa cervicală.

Page 18: Curs 8.1 Anatomie

NERVII SPINALI• au originea reală în măduva spinării şi părăsesc canalul vertebral prin găurile

intervertebrale sau vertebrale laterale.• Fiecare nerv spinal are două radăcini, o rădăcină dorsală şi o rădăcină ventrală.• Originea aparentă a rădăcinii dorsale se află la nivelul şanţului lateral dorsal al

măduvei spinării, iar a rădăcinii ventrale în şanţul lateral ventral.• Rădăcina dorsală este alcătuită din filete mai groase şi mai puţine, senzitive şi

parasimpatice, pe traiect prezentând un ganglion spinal, iar rădăcina ventrală conţine filete motoare mai subţiri şi mai numeroase.

• Rădăcinile nervului spinal perforează meningele măduvei spinării şi se unesc într-un trunchi comun, care părăseşte canalul vertebral prin gaura intervertebrală sau ventrală laterală ca apoi să se bifurce într-o ramură dorsală şi o ramură ventrală.

• Pe traiect din trunchiul nervului spinal se vor desprinde:• ramura meningiană care reintră în canalul vertebral şi emite ramuri pentru plexul

meningean a cărui filete se distribuie meningelui şi vaselor sanguine din canalul vertebral;

• ramuri comunicante albe mielinice şi cenuşii amielinice care leagă nervul spinal de lanţul ganglionar simpatic paravertebral.

• Nervii spinali au o dispoziţie segmentară, metamerică şi sunt perpendiculari pe măduva spinării, cu excepţia celor sacro-caudali care sunt oblici latero-caudal formând în jurul conului terminal al măduvei spinării aşa numita coadă de cal.

• În funcţie de regiunea corporală şi de specie, numărul perechilor de nervi spinali diferă.

Page 19: Curs 8.1 Anatomie

• Fiecare nerv spinal se bifurcă într-o ramură dorsală şi o ramură ventrală.

• Din ramura dorsală a nervului spinal C1se detaşează nervul suboccipital, din C2 nervul occipital mare.

• Din ramura ventrală a nervului spinal C2 se desprinde nervul auricular mare şi nervul transvers al gâtului.

• Restul ramurilor ale nervilor spinali cervicali se întreţes formând plexuri venoase.

• Ramurile ventrale ale nervilor spinali C5-C7 alcătuiesc nervul frenic şi alături de ramurile ventrale ale nervilor C8 şi Th1-Th2 participă la formarea plexului brahial.

Page 20: Curs 8.1 Anatomie

PLEXUL BRAHIALPlexul brahial se formează din întreţeserea ramurilor ventrale ale ramurilor ventrale ale nervilor spinali cervicali VI,VII,VIII şi toracali I şi II.Din plexul brachial se desprind:•nervul dorsal al spetei;•nervul subclavicular;•nervul suprascapular;•nervii subscapulari;•nervul musculocutanat;•nervul axilar;•nervii pectorali craniali;•nervul toracic lung;•nervul toracodorsal;•nervul toracic lateral;•nervii pectorali caudali;•nervul radial;•nervul median;•nervul ulnar.

Page 21: Curs 8.1 Anatomie

NERVII TORACICI•Fiecare nerv toracic emite o ramură dorsală şi o ramură ventrală.•Ramura dorsală se bifurcă într-o ramură medială pentru musculatura spinării şi o ramură laterală cutanată, care emite o ramură cutanată laterală şi o ramură cutanată medială prin care este inervată pielea trunchiului până la linia care uneşte tuberozitatea spinei scapulare cu rotula.•Ramura ventrală sau nerv intercostal se direcţionează de-a lungul marginii caudale a coastei corespondente, trece printre muşchii intercostali intern şi extern, apoi se plasează între muşchiul intercostal intern şi fascia endotoracică acompaniat de artera şi vena intercostale.•nervul costoabdominal trece caudal de colul ultimei coaste direcţionându-se oblic ventro-caudal spre extremitatea procesului transvers al primei vertebre lombare, apoi străbate musculatura abdominală latero-ventrală şi se distribuie pielii regionale.•Fiecare nerv intercostal emite o ramură cutanată laterală şi o ramură cutanată ventrală.•Ramura cutanată laterală devine subcutanată în treimea distală a coastei şi se distribuie pielii regionale, iar ramura cutanată ventrală devine subcutanată în dreptul articulaţiei condro-costale şi se distribuie pielii regionale.•Fibre din nervii intercostali II şi III se unesc cu fibre din nervul toracic lateral şi formează nervul intercostobrahial care trece peste marginea caudală a muşchiului triceps brahial şi pătrunde în muşchiul pielos omobrahial.•La speciile la care există mamele toracice, din ramura cutanată laterală se desprind filete pentru mamele

Page 22: Curs 8.1 Anatomie

NERVII LOMBARI

•Fiecare nerv lombar emite o ramură dorsală şi o ramură ventrală.•Ramura dorsală se divide într-o ramură medială pentru musculatura regională şi o ramură laterală care prin ramura cutanată medială şi ramura cutanată laterală inervează pielea din regiunea crupei şi coapsei.•Ramurile ventrale ale nervilor lombari se întreţes şi participă la formarea plexului lombar care împreună cu plexul sacral formează plexul lombosacral.

NERVII SACRALI

•Nervii spinali sacrali se desprind din măduva spinării din ce în ce mai oblic caudo-lateral, realizând aşa-numita "coadă de cal". După ce ies din canalul vertebral se bifurcă într-o ramură dorsală şi o ramură ventrală.•Ramurile dorsale ale nervilor sacrali inervează muşchii regionali prin ramura dorsală, iar prin ramura laterală care emite nervii mijlocii ai crupei inervează pielea de pe faţa latero-caudală a crupei şi coapsei.•Ramurile ventrale ale nervilor sacrali se întreţes şi formează plexul sacral care participă la formarea plexului lombosacral.

Page 23: Curs 8.1 Anatomie

PLEXUL LOMBAR

• Plexul lombar provine din ramurile ventrale ale nervilor spinali LI-SI, fiind acoperiţi de muşchii psoaşi şi emit:

• nervul iliohipogastric;• nervul ilioinghinal;• nervul genitofemural;• nervul cutanat femural lateral;• nervul femural;• nervul obturator.

Page 24: Curs 8.1 Anatomie

PLEXUL SACRAL• provine din ramurile ventrale ale nervilor spinali sacrali.• Din plexul sacral se desprind:• nervul gluteu cranial;• nervul gluteu caudal;• nervul cutanat femural caudal;• nervii caudali ai crupei;• nervul sciatic;• ramura muşchiului coccigian;• ramura muşchiului ridicător al anusului;• nervul pudend;• nervii rectali caudali.• Din plexul lombosacral se evidenţiază trunchiul lombo-sacral

provenit din ramurile ventrale ale nervilor spinali LVI-VII şi SI-II, din el desprinzându-se nervii gluteu cranial, gluteu caudal, sciatic.

Page 25: Curs 8.1 Anatomie

NERVII CAUDALI

Provin din nervii spinali ai conului medular, din jurul firului terminal, sunt în număr de 5-8 în funcţie de specie şi prin ramurile dorsale şi ramurile ventrale alcătuiesc plexuri care se distribuie pielii şi muşchilor cozii.

Page 26: Curs 8.1 Anatomie

SISTEMUL NERVOS AUTONOM

• Sistemul nervos autonom sau vegetativ cuprinde:• sistemul nervos intramural;• sistemul nervos simpatic;• sistemul nervos parasimpatic;• Sistemul nervos intramural este plasat în pereţii

organelor cavitare, sub formă de plexuri enterice, în care sunt incluşi şi ganglioni nervoşi microscopici.

• Plexurile enterice sunt sistematizate în: plex subseros, mienteric (AUERBACH), submucos (MEISSNER).

• Plexurile enterice au un anumit grad de autonomie, dar sunt influenţate şi de sistemele nervoase simpatic şi parasimpatic.

Page 27: Curs 8.1 Anatomie

SISTEMUL NERVOS SIMPATIC• Numit şi sistem ergotrop, coordonează catabolismul, fiind generator de energie,

produce tahicardie, dilataţia bronhiilor, inhibă motricitatea stomacului şi intestinului, stimulează contracţiile uterului, provoacă midriaza, creşte presiunea arterială, etc.

• Sistemul nervos simpatic este alcătuit din:• fibre preganglionare provenite din cornul lateral al măduvei toraco-lombare;• ganglioni:• paravertebrali, care formează un lanţ ganglionar conectat prin ramuri

interganglionare care alcătuiesc trunchiul simpatic aşezat ventro-lateral de-a lungul vertebrelor ThI-CdIV-VII;

• prevertebrali, autonomi şi situaţi în vecinătatea viscerelor;• intramurali în pereţii organelor cavitare;• fibre postganglionare care intră în componenţa nervilor spinali, sau formează nervii

splanhnici mare şi mic, nervul vertebral, ramuri pentru vase şi viscere.• Sistemul nervos simpatic din punct de vedere topografic poate fi sistematizat în:• porţiunea cefalico-cervicală;• porţiunea cervico-toracală;• porţiunea toracală;• porţiunea lombară;• porţiunea sacrală;

Page 28: Curs 8.1 Anatomie

Porţiunea cefalico-cervicală• ganglionul cervical cranial;• ganglionul cervical mijlociu;• Ganglionul cervical cranial plasat subparotidian, la nivelul găurii sfâşiate la ecvine

şi suine, iar la rumegătoare şi carnivore la nivelul găurii jugulare, este fuziform de culoare cenuşiu-roz.

• La ecvine are o lungime de aproximativ 2-3 cm şi o lăţime în jur de 0,5 cm.• Din fibrele postganglionare se formează:• nervul jugular;• nervul carotic intern;• plexul carotic intern;• nervii carotici externi;• plexul carotic extern;• plexul carotic comun;• ramuri laringofaringiene;• Nervul jugular reprezintă calea prin care fibre simpatice ajung în nervul

glosofaringian şi vag, pentru a se distribui mucoasei faringelui, palatului moale şi limbii.

Page 29: Curs 8.1 Anatomie

Schema nervilor simpatici şi parasimpatici ai capului la câine

Page 30: Curs 8.1 Anatomie

• Nervul carotic intern însoţeşte artera carotidă internă, fiind dublu la ecvine.• Din nervul carotic intern fibre simpatice se duc la:• ganglionul ciliar şi pe calea nervului oculomotor ajung la iris şi corpul ciliar

prin nervii ciliari scurţi;• ganglionul pterigopalatin al nervului maxilar şi ajung la mucoasa palatului

moale prin nervul palatin mic, mucoasa palatului dur prin nervul palatin mare, mucoasa nazală prin nervul nazal caudal şi glanda lacrimală prin nervul zigomatic;

• ganglionul mandibular al nervului mandibular, distribuindu-se glandelor bucale prin nervul bucal, glandelor linguale, sublinguală şi mandibulară prin nervul lingual, mucoasei istmului gâtlejului, mucoasei limbii;

• ganglionul otic al nervului mandibular şi se distribuie glandei parotide.• Nervul carotic intern emite o ramură şi pentru glomul carotic din sinusul

carotic.• Plexul carotic intern se găseşte în peretele arterei carotide interne.• Nervii carotici externi formează în jurul arterei carotide externe un plex carotic

extern• Plexul carotic comun înconjoară artera carotidă comună.• Ramurile laringofaringiene se distribuie mucoasei laringelui şi faringelui.

Page 31: Curs 8.1 Anatomie

• Ganglionul cervical mijlociu absent la ecvine, este situat cranial de prima coastă sau este unit cu ganglionul cervicotoracic.

• Din ganglionul cervical mijlociu se detaşează nervul cardiac cervical care participă la formarea plexurilor cardiac, esofagian, perivascular.

• O serie de fibre postganglionare ale ganglionului cervical cranial se alătură nervului vag, realizând împreună trunchiul vagosimpatic, care traversează şanţul jugular, dorsal de artera carotidă comună, unind ganglionul cervical cranial de ganglionul cervical mijlociu şi/sau cu ganglionul cervical caudal.

Page 32: Curs 8.1 Anatomie

Porţiunea cervico-toracală• ganglionul cervico-toracic;• ganglionii toracici.• Ganglionul cervico-toracic sau ganglionul stelat rezultat din fuziunea ganglionilor

cervical caudal şi toracic cranial, uneori participând mai mulţi ganglioni toracici.• Are o formă neregulată, de stea cu mai multe braţe, de culoare cenuşiu-gălbui, situat

lateral pe muşchiul lungul gâtului, în dreptul primei coaste şi a primului spaţiu intercostal.

• Din ganglionul stelat se desprind:• ansa subclaviculară;• plexul subclavicula;• nervul vertebral;• plexul vertebral;• nervii cardiaci cervicali;• Ansa subclavicular sau ansa Vieussens înconjoară artera subclaviculară.• Plexul subclavicular se distribuie arterei subclaviculare şi ramurilor ei.• Nervul vertebral se alătură arterei vertebrale şi prin intermediul lui se realizează

conectarea ganglionului cervicotoracic cu nervii spinali CVIII-CII. Inconstant pe traiect poate exista un ganglion vertebral.

• Nervii cardiaci cervicali se desprind din ganglionul cervical caudal şi participă la formarea plexurilor cardiac, perivascular, esofagian.

Page 33: Curs 8.1 Anatomie

Porţiunea toracală• Ganglionii toracici în număr de 13-18 în funcţie de specie, realizează un şirag de

ganglioni conectaţi între ei de fibre interganglionare, plasaţi lateral pe corpul vertebrelor toracice.

• Din ganglionii toracici se desprind:• nervii cardiaci toracici;• nervul splanhnic mare;• nervul splanhnic mic;• ramură renală.• Nervii cardiaci toracici derivă din primii 5-6 ganglioni toracici şi participă la formarea

plexurilor cardiac, perivascular.• Nervul splanhnic mare provine din ganglionii toracici exceptând primii 5-7 şi ultimii 2-3.

Traversează diafragma printre pilierul lateral şi muşchiul micul psoas, ajungând în cavitatea abdominală se dirijează spre ganglionul celiac.

• Pe traiectul terminal al nervului splanhnic mare la canide şi ecvine se găseşte un ganglion splanhnic.

• Nervul splanhnic mic se desprinde din ultimii ganglioni toracici sau primii 2-3 lombari se dirijează spre plexurile celiac şi renal, dar realizează legături şi cu nervul splanhnic mare.

• Ramura renală se desprinde din nervul splanhnic mic şi se epuizează în plexurile renal şi adrenal.

• Inconstant din ultimul ganglion toracic se desprinde o ramură subţire care ajunge la plexul renal, fiind socotit nerv splanhnic accesoriu.

Page 34: Curs 8.1 Anatomie

Porţiunea lombară

• Include:• ganglionii lombari;• nervii splanhnici lombari;• Ganglionii lombari sunt în număr variabil de 5-7 şi alcătuiesc un şirag plasat

ventral de procesele transverse ale vertebrelor lombare, lateral de corpul vertebrelor.• Din fibrele postganglionare se formează nervii splanhnici lombari care se dirijează

spre plexul celiac şi mezenteric cranial.

Page 35: Curs 8.1 Anatomie

Porţiunea sacrală

• cuprinde:• ganglionii sacrali;• nervii splanhnici sacrali;• ganglionii caudali;• ganglion impa;• Ganglionii sacrali în număr de 3-5, sunt dispuşi medial de găurile

subsacrale.• Fibrele postganglionare formează nervii splanhnici sacrali care participă

la formarea plexului pelvin.• Ganglionii caudali sau coccigieni, în număr variabil se înşiră ventral de-a

lungul vertebrelor caudale.• Ultimii ganglioni caudali fuzionează şi astfel cele două lanţuri ganglionare

simetrice se termină printr-un ganglion impar.

Page 36: Curs 8.1 Anatomie

SISTEMUL NERVOS PARASIMPATIC

• Sistemul nervos parasimpatic produce bradicardie, bronhoconstricţie, stimulează motricitatea şi secreţia gastro-intestinală, inhibă contracţiile uterine, provoacă mioza, declanşează secreţia seroasă a glandelor salivare, etc.

• Sistemul nervos parasimpatic poate fi sistematizat în:• porţiune cefalică;• porţiune cervico-toraco-lombară;• porţiune sacrală.• Porţiunea cefalică a parasimpaticului îşi are originea în nucleii parasimpatici

din mezencefal şi rombencefal:• nucleii parasimpatici ai nervului oculomotor, nucleu visceromotor al

ochiului numit şi nucleu pupilar;• nucleul parasimpatic al nervului facial sau nucleul lacrimomucosalivar;• nucleul parasimpatic al nervului intermediar sau nucleul salivator anterior;• nucleul parasimpatic al nervului glosofaringian sau nucleul salivator

posterior;• nucleul parasimpatic al nervului vag sau nucleul cardiopneumoenteric.

Page 37: Curs 8.1 Anatomie

• Fibrele postganglionare parasimpatice provenite din nucleii parasimpatici fac sinapsă în ganglionii de pe traiectul nervilor cranieni oculomotor, facial, glosofaringian şi vag.

• Din ganglionii nervoşi se desprind fibrele postganglionare care se alătură unor nervi cranieni.

• Din nucleul parasimpatic al nervului oculomotor fibrele preganglionare ajung în ganglionul ciliar plasat pe ramura ventrală a nervului oculomotor, unde se realizează sinapsele cu fibrele postganglionare, iar pe calea nervilor ciliari scurţi ajung la muşchii ciliari, muşchiul sfincter al pupilei, determinând mioza, acomodarea la distanţă şi lumină.

• Din nucleii parasimpatici ai nervului intermediofacial se desprind fibrele preganglionare care traversează ganglionul geniculat iar prin:

• nervul pietros mare trec în nervul lingual al nervului mandibular şi ajung în ganglionul mandibular iar la carnivore şi în ganglionul sublingual unde se realizează sinapse cu fibrele postganglionare, care se distribuie glandelor salivare mandibulară şi sublinguală;

• nervul pietros mare care se uneşte cu nervul pietros profund formând nervul canalului pterigoidian, fibrele preganglionare ajung în ganglionul pterigopalatin de pe traiectul nervului maxilar, unde se realizează sinapse cu fibrele postganglionare care vor ajunge la glanda lacrimală prin ramura zigomaticotemporală a nervului zigomatic, la mucoasa nazală prin nervul nazal caudal, la mucoasa palatului dur şi palatului moale prin nervii palatini mare şi mic.

Page 38: Curs 8.1 Anatomie

• Din nucleul parasimpatic al nervului glosofaringian fibrele preganglionare traversează ganglionul distal numit şi ganglion pietros ajungând în ganglionul otic de pe traiectul nervului mandibular, unde fac sinapse cu fibrele postganglionare, care se distribuie prin nervul auriculotemporal glandei parotide şi prin nervul bucal mucoasei bucale.

• Din nucleul parasimpatic al nervului vag fibrele preganglionare ajung în ganglionul distal sau ganglionul nodos unde fac sinapse cu fibrele postganglionare, care pe traiectul nervului vag ajung la plexurile cardiac, bronhic, celiac, mezenteric, faringian şi prin:

• nervul laringian la laringe;• nervul recurent la trahee şi esofag;• nervul depresor la cord;• nervii cardiaci la aortă şi pulmon.

Page 39: Curs 8.1 Anatomie

• Porţiunea cervico-toraco-lombară a parasimpaticului este reprezentată de o coloană fină de neuroni parasimpatici situată în coarnele laterale ale măduvei spinării, de unde neuritele pericarionilor ajung prin rădăcinile dorsale ale nervilor spinali în ganglionii spinali unde fac sinapsă, ca apoi fibrele postganglionare să ajungă la piele şi musculatura scheletului, inhibând horipilaţia şi sudoraţia, reglând tonusul muşchilor striaţi.

• Porţiunea sacrală a parasimpaticului îşi are originea în măduva spinării corespunzătoare vertebrelor SII-SIV.

• Fibrele parasimpatice trec prin rădăcinile dorsale ale nervilor sacrali şi apoi prin ramurile lor ventrale, formând nervii pelvini care se dirijează spre ţesutul erectil al aparatului genital şi plexurile colonului descendent, rectului, vezicii urinare, uterului, vaginului la femele, glandele accesorii ale aparatului genital mascul, uretră, penis la masculi.

• Prin acţiunea parasimpaticului sacral se produce o mărire a secreţiilor glandulare, eliminarea urinei din vezica urinară şi a fecalelor din rect, produce contracţia musculaturii uterine şi erecţia ţesutului erectil.

• Fibre parasimpatice se alătură şi nervului pudend prin care ajung la organele urinare şi genitale.

Page 40: Curs 8.1 Anatomie

• Sistemul nervos autonom sau vegetativ alcătuit din fibre simpatice şi parasimpatice formează plexuri:

• plexul aortic toracic se distribuie aortei ascendente, arcului aortei, aortei toracice, fibrele simpatice provin din trunchiul simpatic, iar cele parasimpatice din nervul vag;

• plexul cardiac a cărui fibre simpatice provin din ganglionul cervicotoracic, iar fibrele parasimpatice din nervul vag, conţine ganglioni cardiaci;

• plexul esofagian provenit din fibrele simpatice şi parasimpatice ale nervului vag;

• plexul pulmonar format din fibre simpatice provenite din lanţul ganglionar simpatic şi fibre parasimpatice din nervul vag;

• plexul aortic abdominal se distribuie aortei abdominale, fibrele simpatice provin din trunchiul lombar, iar cele parasimpatice din nervul vag;

• plexul celiac se distribuie arterei celiace, fibrele simpatice provin din nervii splanhnici şi trunchiul lombar, iar cele parasimpatice din nervul vag, conţine ganglioni celiaci şi emite:

• plexul hepatic;• plexul lienal• plexul gastric;• plexul pancreatic;• plexul adrenal;

Page 41: Curs 8.1 Anatomie

• plexul mezenteric cranial conţine un ganglion mezenteric cranial plasat pe originea arterei mezenterice craniale, fibrele simpatice provin din nervul splanhnic mare şi trunchiul lombar, iar cele parasimpatice din nervul vag şi emite ramuri pentru intestine;

• plexul solar provine din contopirea plexului celiac şi plexului mezenteric cranial, conţine un ganglion solar sau celiacomezenteric de formă semilunară, cel drept mascat de vena cavă caudală, iar cel stâng acoperit de glanda suprarenală (adrenală) stângă;

• plexul mezenteric caudal localizat în jurul arterei mezenterice caudale, include un ganglion mezenteric caudal situat la originea arterei, conţine fibre simpatice din trunchiul lombar şi fibre parasimpatice din plexul mezenteric cranial;

• plexul intermezenteric conectează plexul mezenteric cranial de cel caudal;

• plexul renal înconjoară artera renală, conţine un ganglion renal, provine din plexul mezenteric cranial şi nervii splanhnici;

• plexul ureteric acompaniază uretra, provine din plexul renal şi plexul aortic abdominal;

Page 42: Curs 8.1 Anatomie

• plexul testicular provine din plexul aortic abdominal, plexul mezenteric caudal şi nervii splanhnici lombari, se distribuie epididimului şi testiculului;

• plexul ovarian provine din plexul aortic abdominal, plexul mezenteric caudal şi nervii splanhnici lombari, se distribuie ovarului şi uterului;

• plexul colic prezent numai la ecvine provine din plexurile mezenteric cranial şi mezenteric caudal primind şi ramurile celiace ale trunchiului vagal dorsal, însoţeşte artera colică stângă;

• plexul rectal cranial însoţeşte artera rectală cranială;• plexul iliac provine din plexul aortic abdominal şi se continuă cu plexul femural;• nervul hipogastric se desprinde bilateral din ganglionul impar simpatic şi ajunge

la plexul pelvin;• plexul pelvin conţine fibre simpatice din nervii hipogastrici şi fibre parasimpatice

din nervii pelvini;• plexul rectal mijlociu se distribuie rectului şi provine din plexul pelvin;• plexul rectal caudal provine din plexul pelvin şi se distribuie rectului;• plexul prostatic provine din plexul pelvin se distribuie prostatei şi porţiunii

pelvine a uretrei şi prin nervii corpului cavernos al penisului ajunge la corpul cavernos al penisului;

• plexul deferenţial se desprinde din plexul pelvin şi se distribuie canalului deferent;

• plexul uterovaginal se desprinde din plexul pelvin, se distribuie uterului şi vaginei, iar prin nervii corpului cavernos al clitorisului ajunge la clitoris.

Page 43: Curs 8.1 Anatomie

Schema nervilor parasimpatici ai gâtului, toracelui, abdomenului şi pelvisului

Page 44: Curs 8.1 Anatomie

Schema nervilor simpatici şi ganglionii la cal

Page 45: Curs 8.1 Anatomie

Schema nervilor simpatici şi parasimpatici ai gâtului şi toracelui la vacă

Page 46: Curs 8.1 Anatomie

Schema nervilor simpatici şi parasimpatici

Page 47: Curs 8.1 Anatomie

Plexul lombosacral la câine