curs 3.1am_doc.pdf

19
TRUNCHIULUI CEREBRAL Trunchiul cerebral este format din trei etaje: bulb, puntea lui Varolio şi pedunculii cerebrali (mezencefal). Bulbul şi puntea au o porţiune ventrală (bazilară), în care predomină substanţă albă, şi o porţiune dorsală (tegmentală), în care predomină substanţă cenuşie. Spre deosebire de aceste prime două etaje, mezencefalul prezintă trei porţiuni: una anterioară, reprezentată de picioarele pedunculilor, prin care trec fibrele fasciculului piramidal, una mijlocie, calota mezencefalului, unde se află nucleul roşu, şi cea de-a treia, lama cvadrigemina (tectum), formată din patru coliculi cvadrigemeni: doi superiori şi doi inferiori. Între nucleul roşu şi picioarele pedunculilor se află substanţa neagră. Trunchiul cerebral prezin: o faţă ventrală şi una posterioara. Faţa ventrală prezintă trei etaje care, de jos în sus, sunt: bulbar, pontin şi peduncular. Etajul bulbar are ca limită inferioară decusaţia piramidală, iar ca limită superioară şanţul bulbo-pontin, unde îşi au originea aparentă nervii cranieni VI, VII şi VIII. Bulbul prezintă toate elementele descrise la măduvă. Pe linia mediană remarcăm fisura mediană anterioară (continuarea fisurei mediane a măduvei) şi se termină la nivelul şanţului bulbo-pontin printr-o mică dilatare, numită foramen caecum. Cordoanele anterioare ale măduvei, la nivelul bulbului devin piramidele bulbare, în profunzimea cărora se află fibrele fasciculului piramidal. Lateral de acestea remarcăm şanţurile antero-laterale, iar în afara acestora cordoanele laterale, care le continuă pe cele din măduvă şi în partea lor superioară prezintă o proeminenţă ovoidă, numită oliva bulbară. În şanţul dinapoia olivei (şanţ retroolivar) se văd originile aparente ale nervilor IX, X şi XI, iar în şanţul situat anterior de olivă (şanţ preolivar) originea aparentă a nervului XII. Etajul pontin este limitat inferior de şanţul bulbopontin, iar superior de şanţul ponto-mezencefalic. Se prezinţă sub forma unei benzi de substanţă albă, formată din fascicule de fibre transversale pe extremitatea superioară a bulbului. Pe linia mediană remarcăm şanţul arterei bazilare (artera care contribuie la vascularizaţia encefalului, alături de artera carotidă internă). De o parte şi de alta se văd piramidele pontine, în profunzimea cărora trec fibrele fasciculului piramidal. Lateral de piramidele pontine se află originea aparentă a nervului V; în afara acestuia sunt pedunculii cerebeloşi mijlocii care fac legătura între punte şi cerebel. Etajul peduncular este limitat inferior de şanţul ponto-mezencefalic, iar superior de chiasma optică ce se continuă lateral cu tracturile optice. Remarcăm la acest nivel picioarele pedunculilor cerebrali, care sunt două cordoane de substanţă albă divergentă cranial. În profunzimea lor trec fibrele fasciculului piramidal. În spaţiul dintre picioarele pedunculilor se găseşte glanda hipofiză (neurohipofiza), suspendată de tuber cinereum prin intermediul înfundibulului. Sub aceste formaţiuni se află cei doi corpi mamilari sub care se remarcă originea aparentă a nervilor III. Faţa posterioară se poate vedea numai după îndepărtarea cerebelului. Limitele dintre bulb, punte şi mezencefal sunt mai puţin evidente. La acest nivel, de jos în sus, distingem: etajul bulbar, etajul fosei romboide şi etajul peduncular, cu cei patru coliculi (doi superiori şi doi inferiori) care formează lama cvadrigemina.

Upload: isabella-nania

Post on 15-Jan-2016

7 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Curs 3.1AM_doc.pdf

TRUNCHIULUI CEREBRAL

Trunchiul cerebral este format din trei etaje: bulb, puntea lui Varolio şipedunculii cerebrali (mezencefal). Bulbul şi puntea au o porţiune ventrală (bazilară), încare predomină substanţă albă, şi o porţiune dorsală (tegmentală), în care predominăsubstanţă cenuşie. Spre deosebire de aceste prime două etaje, mezencefalul prezintă treiporţiuni: una anterioară, reprezentată de picioarele pedunculilor, prin care trec fibrelefasciculului piramidal, una mijlocie, calota mezencefalului, unde se află nucleul roşu, şicea de-a treia, lama cvadrigemina (tectum), formată din patru coliculi cvadrigemeni: doisuperiori şi doi inferiori. Între nucleul roşu şi picioarele pedunculilor se află substanţaneagră.

Trunchiul cerebral prezintă: o faţă ventrală şi una posterioara.Faţa ventrală prezintă trei etaje care, de jos în sus, sunt: bulbar, pontin şi

peduncular.Etajul bulbar are ca limită inferioară decusaţia piramidală, iar ca limită

superioară şanţul bulbo-pontin, unde îşi au originea aparentă nervii cranieni VI, VII şiVIII. Bulbul prezintă toate elementele descrise la măduvă. Pe linia mediană remarcămfisura mediană anterioară (continuarea fisurei mediane a măduvei) şi se termină la nivelulşanţului bulbo-pontin printr-o mică dilatare, numită foramen caecum.

Cordoanele anterioare ale măduvei, la nivelul bulbului devin piramidele bulbare,în profunzimea cărora se află fibrele fasciculului piramidal.

Lateral de acestea remarcăm şanţurile antero-laterale, iar în afara acestoracordoanele laterale, care le continuă pe cele din măduvă şi în partea lor superioarăprezintă o proeminenţă ovoidă, numită oliva bulbară. În şanţul dinapoia olivei (şanţretroolivar) se văd originile aparente ale nervilor IX, X şi XI, iar în şanţul situat anteriorde olivă (şanţ preolivar) originea aparentă a nervului XII.

Etajul pontin este limitat inferior de şanţul bulbopontin, iar superior de şanţulponto-mezencefalic. Se prezinţă sub forma unei benzi de substanţă albă, formată dinfascicule de fibre transversale pe extremitatea superioară a bulbului.

Pe linia mediană remarcăm şanţul arterei bazilare (artera care contribuie lavascularizaţia encefalului, alături de artera carotidă internă). De o parte şi de alta se vădpiramidele pontine, în profunzimea cărora trec fibrele fasciculului piramidal.

Lateral de piramidele pontine se află originea aparentă a nervului V; în afaraacestuia sunt pedunculii cerebeloşi mijlocii care fac legătura între punte şi cerebel.

Etajul peduncular este limitat inferior de şanţul ponto-mezencefalic, iar superiorde chiasma optică ce se continuă lateral cu tracturile optice. Remarcăm la acest nivelpicioarele pedunculilor cerebrali, care sunt două cordoane de substanţă albă divergentăcranial. În profunzimea lor trec fibrele fasciculului piramidal. În spaţiul dintre picioarelepedunculilor se găseşte glanda hipofiză (neurohipofiza), suspendată de tuber cinereumprin intermediul înfundibulului. Sub aceste formaţiuni se află cei doi corpi mamilari subcare se remarcă originea aparentă a nervilor III.

Faţa posterioară se poate vedea numai după îndepărtarea cerebelului. Limiteledintre bulb, punte şi mezencefal sunt mai puţin evidente.

La acest nivel, de jos în sus, distingem: etajul bulbar, etajul fosei romboide şietajul peduncular, cu cei patru coliculi (doi superiori şi doi inferiori) care formează lamacvadrigemina.

Page 2: Curs 3.1AM_doc.pdf

Etajul bulbar. În partea sa inferioară este asemănător măduvei, iar superior seaflă trigonul bulbar al fosei romboide. În partea inferioară, etajul bulbar prezintă, pe liniamediană, şanţul median dorsal care continuă şanţul omonim de la nivelul măduvei.Lateral de acest şanţ - fasciculul gracilis, iar în afara lui, fasciculul cuneat.

Etajul fosei romboide. Fosa romboidă, aşa cum arată şi numele, are forma unuiromb şi reprezintă podişul ventriculului IV. Un şanţ transvers care constituie axul mic alrombului împarte fosa romboidă în trigon bulbar şi trigon pontin. În vârful trigonuluibulbar se află o lamă de substanţă cenuşie (obex). În timp ce la vârful trigonului pontin seaflă apeductul Sylvius, un canal prin care ventriculul IV comunică cu ventriculul III. Înunghiurile laterale fosei romboide se află tuberculul acustic, în profunzimea căruia segăsesc nucleii acustic (cohleari).

Etajul peduncular. La acest nivel remarcăm prezenţa celor patru coliculi careformează lama cvadrigmina (tectum). Între cei doi coliculi superioari se află glandaepifiză. Coliculii superiori sunt legaţi prin bratul coliculului de corpii geniculaţi externi lacare soseşte calea optică, în timp ce coliculii inferiori sunt legaţi prin bratul inferior decorpii geniculaţi interni la care soseşte calea acustică. La nivelul tectumului,sub coliculiicvadrigemeni inferiori îşi are originea aparentă nervul IV.

STRUCTURA TRUNCHIULUI CEREBRALLa exteriorul trunchiului cerebral se află substanţă albă (exceptând numai faţa

dorsală a mezencefalului, unde se află substanţa cenuşie formată din cei patru coliculicvadrigemeni). Substanţa cenuşie este localizată central. Datorită încrucişării fibrelordescendente (motorii) şi a celor ascendente (senzitive) care fragmentează coloanelelongitudinale de substanţă cenuşie, aceasta apare ca fiind formată din nuclei. Substanţacenuşie a trunchiului cerebral este formată din nuclei proprii şi din nuclei echivalenţicoarnelor din măduvă. Trunchiul cerebral este străbătut de căi ascendente ale sensibilităţiişi căi descendentei ale motricitatii.

Căile ascendente sunt următoarele: fasciculul spinotalamic lateral, care urcă spre talamus; fasciculul spinotalamic anterior, care urcă spre talamus; fasciculul spinocerebelos ventral (încrucişat), care străbate toate etajele

trunchiului cerebral; fasciculul spinocerebelos dorsal, (direct), care străbate bulbul; lemniscul medial, care pleacă de la nucleii Goli şi Burdach din bulb talamus; lemniscul lateral, care pleacă de la nucleii cohleari şi ajunge la metatalamus; lemniscul trigeminal se formează, din nucleul tractului spinal al trigemenului şi

nucleul pontin al trigemenului; lemniscul trigeminal ajunge la talamus, de unde seproiectează în aria somestezică (3, 1, 2);

fasciculul gustativ ascendent de la la nivelul nucleului solitar şi urcă spre talamus.Căile descendente sunt piramidale şi extrapiramidale.Căile piramidale, ajunse în partea inferioară a bulbului, se comportă diferit: 75-

90% se încrucişează la nivelul bulbului (fasciculul piramidal încrucişat), restul seîncrucişează la nivel medular. În traiectul lui prin trunchiul cerebral, din fibrelefasciculului piramidal se desprind fibre corticonucleare care ajung la nucleii motori ainervilor cranieni.

Page 3: Curs 3.1AM_doc.pdf

Căile, extrapiramidale, în funcţie de originea lor, străbat toate etajele trunchiuluicerebral (fasciculul rubrospinal, reticulospinal, tectospinal) sau numai bulbul (fasciculeleolivospinal şi vestibulospinal).

În trunchiul cerebral există şi fascicule de asociaţie, care leagă între ei nuclei aitrunchiului cerebral sau leagă nucleii de formaţiuni supra- sau subiacente.

Fasciculele de asociaţie sunt: fasciculul longitudinal medial, având în constituţialui mai multe tipuri de fibre, dintre care menţionăm fibrele vestibulo-nucleare ce faclegătura între nucleii vestibulari din bulb şi nucleii nervilor III, IV, VI; fasciculul centralal calotei, care aduce la oliva bulbară fibre de la talamus, nucleul roşu şi de la corpiistriaţi (talamo-olivare, rubro-olivare, strio-olivare şi palido-olivare); fasc. longitudinaldorsal, care face legătura între hipotalamus şi nucleii veg. din trunchiul cerebral.

Nucleii din bulbI. Nc. echivalenţi cornuluianterior al măduvei (nc.motori sau de origine)

1. Nc. ambiguu, de la care pleacă fibrele motorii ale n. IX(glosofaringian), X (vag), XI (accesor);2. Nc. motor al hipoglosului, de la care pleacă fibrelemotorii ale hipoglosului.

II. Nc. echivalenţi aicornului posterior almăduvei (nc. senzitivi sautermicnali). La nivelul lorse află cel de-al doileaneuron (deutoneuronul)

1. Nc. tractului spinal al trigemenului (V), în care setermină o parte din fibrele senzitive ale trigemenului; 2.Nc. vestibulari (superior, inferior, lateral şi medial), în carese termină ramura vestibulară a perechii a VIII-a (n.statoacustic);3. Nc. tract. solitar, în care se termină fibrele gustative alenervilor VII, IX, X.

III. Nc. vegetativiparasimpatici, echivalenţicornului lateral al măduvei

1. Nucleul salivator inferior;2. Nucleul dorsal al vagului (cardiopneumoenteric).

IV. Nc. Proprii 1. Oliva bulbară;2. Ne. formaţiei reticulate;3. Nc. Goll şi Burdach.

Nucleii din punteI. Nc. echivalenţicornului anterior almăduvei (nc. motori saude origine)

1. Nc. motor al trigemenului (V), în care îşi au origineafibrele motorii ale n. trigemen;2. Nc. motor al abducensului (VI), în care îşi au origineafibrele motorii ale nervului VI;3. Nc. motor al facialului (VII), în care îşi au originea fibrelemotorii ale facialului.

II. Nc. echivalenţi aicornului posterior almăduvei (nc. senzitivisau terminali). La nivelullor se află cel de al doileaneuron

1, Nc. pontin al trigemenului, în care se termină cealaltă partedin fibrele senzitive ale trigemenului (V);2. Nc. cohleari (ventral şi dorsal), în care se termină ramuracohleară a perechii a VIII-a (n. statoacustic).

Page 4: Curs 3.1AM_doc.pdf

III. Nc. vegetativiparasimpatici,echivalenţi cornuluilateral al măduvei

1. Nc. salivator superior;2. Nc. lacrimal.

IV. Nc. Proprii 1. Nc. pontini, în care se termină fibrele cortico-pontine şi dela care pleacă fibrele pontocerebeloase; 2. Nc. formaţieireticulate.

Nucleii din mezencefalI. Nc. echivalenţi cornuluianterior (nc. motori sau deorigine)

1. Nc. motor al nervului oculomotor (III), în care îşiau originea fibrele motorii ale nervului III;2. Ne. motor al nervului IV.

II. Nc. echivalenţi ai cornuluiposterior (nc. senzitivi sauterminali). La nivelul lor se aflăcel de-al doilea neuron(deutoneuronul)

1. Nc. mezencefalic al n. trigemen, în care se terminăfibrele proprioceptive ale n. trigemen.

III. Nc. vegetativi parasimpatici,echivalenţi cornului lateral almăduvei

1. Nc. autonom al nervului oculomotor (III).

IV. Nc. Proprii 1. Nc. roşu, care se află în calota mezencefalului;2. Substanţa neagră aflată la limita dintre calotă şipicioarele pedunculilor cerebrali;3. Nc. formaţiei reticulate.

NERVII CRANIENIFac parte din sistemul nervos periferic şi sunt în număr de 12 perechi. Se

deosebesc de nervii spinali prin aceea că nu au o dispoziţie metamerică şi nu au douărădăcini (dorsală şi ventrală), cum au nervii spinali. În general, nervii cranieni sedistribuie extremităţii cefalice şi regiunii cervicale, excepţie făcând nervul vag, carestrăbate gâtul, toracele, diafragma şi sfârşeşte în abdomen.Nervii cranieni sunt nervi a căror origine aparentă se găseşte pe suprafaţa exterioară aencefalului şi al căror teritoriu de distribuţie este reprezentat de formaţiunile somatice alecapului şi gâtului şi de viscerele capului, gâtului, toracelui şi abdomenului.

În traiectul lor spre teritoriul de distribuţie exocranian, aceşti nervi vor trebui săstrăbată în mod obligatoriu orificiile bazei craniului.

Originea aparentă a nervilor cranieni = locul de pe suprafaţa trunchiului cerebral undeies /intră fibrele nervilor cranieni.Originea reală a nervilor cranieni = locul unde se află corpul neuronal al fibreinervoase care va forma nervul cranian periferic:- fibre senzitive (somatosenzitive, viscerosenzitive) = în ganglionii senzitivi de petraiectul nervilor cranieni (omologi nervului spinal)- fibre somatomotorii = în nucleii motori ai nervilor cranieni- fibre visceromotorii = în nucleii vegetativi ai nervilor cranieni

Page 5: Curs 3.1AM_doc.pdf

Fibre nervoase conţinute în nervii cranieni

Fibre somatosenzitive- origine reală: - ganglion senzitiv de pe traiectul nervului cranian corespunzător- terminaţie: - nucleu echivalent senzitiv al trunchiului cerebral

Fibre viscerosenzitive (recunoscute ca intrând în componenţa nervilor cranieni IX şi X)- origine reală:- ganglionul senzitiv de pe traiectul nervului cranian respectiv, dar

şi neuronii situaţi în ganglionii intramurali şi previscerali- terminaţie: - nucleii viscerosenzitivi ai nervilor IX şi X

Fibre somatomotorii- origine reală:- nucleu echivalent motor al nervului cranian- terminaţie: - muşchii striaţi de la nivelul capului şi gâtului

Fibre visceromotorii – aparţin parasimpaticului- origine - fibra preganglionară: -nucleul echivalent vegetativ al trunchiului

cerebral- fibra postganglionară: - într-un ganglion vegetativ de pe traiectulnervilor cranieni, sau în ganglionii plexurilor previscerale sauintramurale

- terminaţie: - viscerele capului, gâtului, toracelui, abdomenului (muşchi netezisau glande secretorii).

Clasificarea nervilor cranieniNervii I, II şi VIII sunt senzoriali, conducând excitaţii olfactive (I), optice (II) şi

statoacustice (VIII).Nervii III, IV, VI, XI, XII sunt pur motori.Nervii V, VII, IX, X sunt nervi micşti.Notăm, în plus, că nervii III, VII, IX, X au în structura lor şi fibre parasimpatice

preganglionare, cu originea în nucleii vegetativi (parasimpatici) ai trunchiului cerebral.Nervii cranieni

Numele Funcţia Originea reală TraiectI. Nervii olfactivi(10-20)

Sunt nervisenzoriali, cufuncţia de atransportaexcitaţiiolfactive.

Sunt formaţi dinînmănunchierea mai multoraxoni ai celulelor bipolaredin segmentul posterior almucoasei olfactive.

Străbat orificiile lameiciuruite a etmoidului şi facsinapse cu dendritelecelulelor mitrale dinbulbul olfactiv.

II. Nervul optic Este un nervsenzorial.

Este format din axoniicelulelor multipolare dinstratul 8 al retinei careconverg spre papila optică,unde traversează coroida şisclerotica pentru a formanervul optic.

Nervul optic părăseşteorbita prin gaura optică şipătrunde în craniu,îndreptân-du-se sprecorpii geniculaţi laterali.

Aplicatii practice: În fracturile etmoidului poate surveni anosmia (pierderea mirosului).

Page 6: Curs 3.1AM_doc.pdf

Numele Funcţia Origineareală

Origineaaparentă

Traiect Distribuţie

III.Nervuloculo-motor

Nerv motor,are înconstituţialui şi fibreparasimpatice

Fibrele motoriiîşi au originea înnucleul motor alnervului oculo-motor, situat înmezencefal.Fibreleparasimpaticepre-ganglionareîşi au originea înnucleul autonomal nervului IIIdin mezencefal.

În spaţiulinterpeduncular delimitatîntrepicioarelepedunculilorcerebrali.

De laoriginea saaparentă seîndreaptăspreînaintepătrunzândîn orbităprin fisuraorbitarăsuperioară.

Fibrele motorii sedistribuie la muşchii:drept inferior, dreptintern, drept superior şioblic inferior. Fibreleparasimpaticepreganglionare plecatedin nucleul autonom alnervului III străbat nervuloculo-motor pe care apoiîl părăsesc îndreptându-sespre un ganglionvegetativ (ganglionulciliar) unde fac sinapsă cufb. postganglionare, careajung la muşchiul sfincteral pupilei (mioză) şi lamuşchiul ciliar.

Numele Funcţia Origineareală

Origineaaparentă

Traiect Distribuţie

IV.Nervultrohlear

Este unnervmotor.

Se află înnucleul motoral nervuluitrohlear, situatîn mezencefal,imediat subnucleulnervuluioculomotor.

Are origineaaparentă pefaţa posterioarăa trunchiuluicerebral; estesingurul nervcare seîncrucişează laoriginea saaparentă.

De la originea sa aparentă,pe faţa posterioară atrunchiului cerebral,ocoleşte picioarelepedunculilor cerebraliurcând lateral de ele şiapoi se îndreaptă spreorbită, în care pătrundeprin fisura orbitalăsuperioară.

Inerveazămuşchiuloblicsuperior.

Numele Funcţia Origineareală

Origineaaparentă

Traiect Distribuţie]

VI. Nerulabducens

Este unnervmotor.

În nucleulmotor alnervuluiabducens dinpunte.

În şanţulbulbo-pontin.

De la originea sa aparentă seîndreaptă spre înainte,pătrunzând în orbită prinfisura orbitară superioară.

Inerveazămuşchiul dreptextern.

Aspecte clinice: NERV OCULOMOTORDeoarece nucleul nervului oculomotor primeşte aferenţe de la neuronii motori corticali prin tractul

corticobulbar, cu distribuţie bilaterală, extrem de rar se pot observa leziuni motorii superioare(supranucleare) care să afecteze complet acest nerv.

Page 7: Curs 3.1AM_doc.pdf

Dacă totuşi nervul oculomotor este afectat va apărea lezarea neuronilor motori inferiori ce vadetermina paralizia muşchilor inervaţi de aceştia, globul ocular este deviat lateral şi superior (cătremuşchii sănătoşi) de către muşchiul drept lateral (inervat de nervul abducens) şi către muşchiul oblicsuperior (inervat de nervul trohlear), care nu mai au opozant. Sunt limitate mişcările şi câmpul vizual îndirecţia de acţiune a muşchiului paralizat (medial şi inferior).

Deoarece muşchiul ridicător al pleoapei este paralizat, pleoapa superioară va cădea, starecunoscută sub denumirea de “ptoză palpebrală”. Paralizia nervilor oculomotori poate determina diplopia(perceperea concomitentă a două imagini pentru acelaşi obiect). Deasemenea, se poate produce şi strabismdivergent (devierea axei oculare spre lateral).

În plus pot fi afectate şi fibrele parasimpatice şi ca urmare, muşchiul sfincter pupilar va fiparalizat. Muşchiul dilatator al pupilei, inervat de sistemul nervos simpatic, nu va avea muşchi opozant şica urmare, pupila va fi larg dilatată şi nu va putea fi închisă (cu alte cuvinte, este o “pupilă fixă” =midriază).

Iritaţia fibrelor parasimpatice poate determina o contracţie permanentă a muşchilor ciculari aiirisului determinând pupiloconstricţie =mioză).

Deasemenea afectarea nervului oculomotor va determina o dificultate în acomodarea vizuală,datorită paraliziei muşchiului ciliar.

Afectarea fb parasimpatice inegal poate duce la anizocorie (inegalitatea pupilară).Lezarea pedunculilor cu interesarea şi a nervului cranian III emergent la acest nivel, va produce

sindromul Weber - în paralizia nervului ipsilateral şi hemiplegie contralaterală ca urmare afectăriitractului piramidal, anterior de decusaţia bulbară.NERVUL TROHLEAR

Paralizia muşchiului oblic superior poate duce la: limitarea mişcării spre superior, deviereaochiului spre inferior, diplopie.NERVUL ABDUCENS-limitarea mişcării de lateralitate a globului ocular, strabism convergent (contracţia muşchiului drept interninervat de n. oculomotor, ce nu mai are opozant), diplopie.

Numele Funcţia Originea reală Origineaaparentă

Traiect Distribuţie

V. Nervultrigemen

Este unnervmixt,avândfibremotoriişisenzitive.

Fibrele senzitive îşiau originea înganglionultrigeminal (Gasser),situat pe traiectulnervului. La acestnivel se află primulneuron(protoneuronul).Axonii neuronilordin ganglionultrigeminal se terminăîn nucleii senzitivi aitrigemenului dintrunchiul cerebralunde se aflădeutoneuronul;Fibrele motorii îşi auoriginea în nucleulmotor al nervului Vdin punte.

Pe faţaanterioarăa punţii,lateral depiramidele pontine.

De la originea saaparentă, nervul seîndreaptă înainte,iar anterior deganglionultrigeminal seîmparte în treiramuri:- nervul oftalmic,care pătrunde înorbită prin fisuraorbitară superioară;- nervul maxilar,care iese din craniuprin gaura rotundă;- nervulmandibular, careiese din craniu pringaura ovală.

Fibrele senzitiveinervează pieleafrunţii, feţei,conjunctivaoculară,mucoasa nazală,bucală, dinţii şilimba. Fibrelemotoriiinerveazămuşchiimasticatori.

Page 8: Curs 3.1AM_doc.pdf

Distributia nervului trigemen1-ganglionul senzitiv trigeminal Gasser2-nerv oftalmic3-nerv frontal (ramura a nervului oftalmic)4-ramuri senzitive cutanate frontale (dinnervul oftalmic)5-nerv lacrimal (ramura a nervului oftalmic)6-nerv nazociliar (ramura a nervuluioftalmic)7-nerv zigomatic (anastomoza nervuluimaxilar cu nervul oftalmic)8-nervi nazali anteriori (din nervul etmoidal- ramura a nervului nazociliar)9-nerv maxilar10-ramuri senzitive cutanate pentrutegumentul din regiunile temporale sizigomatice (din nervul zigomatic, ramura anervului zigomatic)11-nervi palatini (din nervul maxilar)12-nervi nazali posteroinferiori (din nerviipalatini)13-nervi nazali posterosuperiori (din nervulmaxilar)14-nervi alveolari (din nervul maxilar)15-nervul infraorbital (ramura terminala anervului maxilar)16-ramuri senzitive pentru tegumentulportiunii anterioare a etajului mijlociu alfetei (provenite din nervul infraorbital)17-nerv mandibular

18-ramura motorie a nervului mandibular ceinerveaza muschii masticatori19-muschii masticatori (temporal, maseter,pterigoidieni medial si lateral)20-nerv bucal, ce inerveaza tegumentul simucoasa obrazului (ramura nervuluitemporobucal, ramura din nervulmandibular)21-nerv lingual (nerv senitiv, remuraterminala a nervului mandibular)22-ramuri senzitive pentru 2/3 anterioare alelimbii (din nervul lingual, ramura a nervuluimandibular)23-ramuri senzitive pentru gingia si planseulcavitatii bucale24-nerv alveolar inferior (nerv mixt, ramuraa nervului mandibular)25-plex alveolar inferior26-ramuri senzitive cutanate pentru pieleamentonului27-ramura motorie atasata nervului alveolarinferior28-ramura motorie pentru muschiulmilohioidian29-ramura motorie pentru pantecele anterioral muschiului digastric30-nervul auriculotemporal (ramurasenzitiva a nervului mandibular ce inerveazategumentul regiunii temporal

Page 9: Curs 3.1AM_doc.pdf

a) Teritoriul de inervaţie a nervuluitrigemenI. teritoriul nervului oftlamicII. teritoriul nervului maxilarIII. teritoriul nervului mandibularIV. teritoriul nervului occipital mare(Arnold)V. teritoriul plexului cervical

b) Nervii cutanaţi ai feţei si frunţii1-n. supratrohlear2-tendonul muşchiului oblic superior3-n. infratrohlear4-ramuri nazale ale n. etmoidalanterior5-ligamentul palpebral medial6-n. mentronier7-n. infraorbital8-n. zigomatico-facial9-n. lacrimal10 -n. supraorbital

Aplicaţii clinice: EXAMENUL NEUROLOGIC- SENSIBILITATEA se testează în toate teritoriile, putând avea ca descoperire patologică

hipoestezia sau chiar anestezia în tot teritoriul sau pe traiectul unei ramuri (prin lezarea nervului). În cazulunei leziuni a cortexului senzorial dispare sensibilitatea feţei pentru durere şi temperatură în hemifaţacontralaterală, păstrându-se însă sensibilităţile tactilă şi presională. Dacă este afectat ganglionul Gasser saunervul, se pierde sensibilitatea homolaterală. Aceasta pentru că deutoneuronul căii ascendente seîncrucişează.- MOTRICITATEA este modificată în cazul leziunilor de neuron motor periferic, determinând dificultăţiîn masticaţie şi vorbire. Poate fi afectată şi în leziunea de neuron motor central, având în vedere că nucleulmotor al trigemenului primeşte aferenţe bilaterale de la cortex.- REFLEXELE:- reflexul cornean (atingerea uşoară a corneei cu vată trebuie să producă închiderea ochiului)- reflexul conjunctival (se preocedează la fel, atingând o zonă a conjunctivei)- reflexul maseterinNEVRALGIILE DE TRIGEMEN (dureri paroxistice pe traiect nerv)

Poate fi idiopatică (nu i se poate descoperi cauza), fiind totuşi incriminată o inflamaţiearahnoidiană; poate fi secundară, tumorală, inflamatorie (cel mai frecvent de la o colecţie sinusală sau de lao afecţiune dentară) sau traumatică – i se asociază hipo/anestezie cutanată, reflex coronar diminuat.

Pot să apară nevralgii localizate dentare sau nevralgii ale ganglionilor vegetativi care se ataşeazănervilor cranieni, care vor limita durerea la teritoriul eferenţelor trigeminale ale ganglionului respectiv.

Page 10: Curs 3.1AM_doc.pdf

Numele Funcţia Originea reală Origineaaparent

ă

Traiect Distribuţie

VII.Nervulfacial

Este unnerv mixt,care are înstructura saşi fibrepărăsimpatice.

Fibrele motorii îşi auoriginea reală înnucleul motor dinpunte. Fibrelesenzitive (senzoriale)gustative îşi auoriginea în ganglionulgeniculat de petraiectul nervuluifacial, unde se aflăprotoneuronul. Celde-al doilea neuron seaflă în nucleul solitardin bulb. Fibreleparasimpaticepreganglionare îşi auoriginea în nucleullacrimal şi nucleulsalivator superior,ambii situaţi în punte.Fibrele provenite dinnucleul lacrimal facsinapsă cu fibrelepostganglionare înganglionulpterigopalatin, iar celedin nucleul salivatorsuperior în ganglionulsubmandibular.

În şanţulbulbo-pontin.

De laorigineasaaparentă,nervul seîndreaptăsprestâncatemporalului,străbătând canalulnervuluifacial,situat înstâncă.Părăseştecanalulfacialuluişisfârşeşte,prinramurilesaleterminaleîn glandaparotidă.

Fibrele motoriiinervează muşchiimimicii. Fibrelesenzoriale culegexcitaţiile gustativede la nivelulcorpului limbii (2/3anterioare). Fibreleparasimpatice sedistribuie la glandalacrimală şi laglandele submandibulare şisublinguală.Fibrele senzitiveinervează împreunăcu o ramură din n.IX şi n. X o parte apielei conductuluiauditiv extern(zona Ramsay-Hunt).

Aplicaţii practice:EXAMENUL NEUROLOGICAspectul pacientului cu paralizie periferică de nerv facial:

-asimetrie facială- lagoftalmie – la un ochi pleoape permanent depărtate (afectarea orbicularului ochiului)-epifora – scurgerea lacrimilor pe obraz (afectarea muşchiului lacrimal care orientează lacrimile

către canalul nazolacrimal)- comisura bucală coborâtă şi gura deviată de partea sănătoasă

Examinarea dinamică:- imposibilitatea închiderii ochiului (bolnavul nu clipeşte de partea bolnavă)- pacientul nu poate ridica sprâncenele, nu încreţeşte fruntea- dacă pacientului i se cere să arate dinţii, devierea gurii se accentuează- pacientul nu poate practica acţiunile ce implică strângerea buzelor: nu fluieră, nu pronunţă consoanele

labiale, în timpul masticaţiei alimentele îi cad din gură- pacientul îşi pierde şi gustul la nivelul a 2/3 anterioare ale limbii (pentru gusturile sărat, dulce, acru).-

Page 11: Curs 3.1AM_doc.pdf

LEZIUNILE NEUROLOGICELezarea nervului facial în paraliziile centrale generează două tulburări ale mimicii:- abolirea mişcărilor voluntare prin leziuni ale ariei motorii corticale sau ale fasciculului corticonuclear

(îşi păstrează mimica automată, emoţională)- persistenţa mimicii voluntare şi abolirea celei involuntare reflexe prin lezarea sistemului

extrapiramidal (boala Parkinson)În acest caz, nu este afectată regiunea superioară a feţei, ci numai cea inferioară.

Simptomatologia în paraliziile periferice de nerv facial depinde de nivelul leziunii:- dacă leziunea se produce sub gaura stilomastoidiană (sub desprinderea nervului coarda timpanului) –

afectare simplă a muşchilor pieloşi faciali (cu simptomatologia motorie descrisă mai sus)- dacă leziunea are sediul distal de ganglionul geniculat dar intrapietros se adaugă:

- tulburări de secreţie salivară- tulburări ale sensibilităţii gustative- hiperacuzie (paralizia muşchiului scăriţei)

- dacă leziunea are sediul cranial de ganglionul geniculat:- pierderea totală a sensibilităţii gustative- apariţia lacrimilor de crocodil (lacrimaţie la stimuli salivari) la un singur ochi- tulburări în secreţia glandelor mucoasei nazale şi a celei palatine

Distribuţia nervului facial1.Aria gustativă (lob parietal, girus postcentral)2.Talamus 3.Nucleul solitar (componentagustativă – nucleul gustativ Nageotte)4.Nucleul salivator superior 5.Nucleullacrimo-muco-nazal 6.Nucleul motor alfacialului (destinat inervaţiei muşchilormimicii) 7.Fibrele preganglionare(ce formeazănervul vidian şi sinaptează în ganglionulpterigo-palatin) 8.Fibrele postganglionarepara-simpatice destinate glandei lacrimale9.Fibrele postgan-glionare parasimpaticedestinate glandelor din mucoasa nazală şipalatină 10.Muşchiul occipito - frontal11.Glanda lacrimală 12.Muşchiul orbicular alochiului 13.Muşchii din jurul orificiilorfoselor nazale 14.Muşchiul buccinator15.Muşchiul orbicular al gurii 16.Ganglionulsenzitiv ataşat nervului VII (ganglionulgeniculat) 17.Fibre senzoriale gustative ce sedistribuie la 2/3 ante-rioare ale limbii (intră înnervul coarda timpanului) 18.Limba 19.Fibrepreganglionare parasimpatice destinateglandelor salivare (intră în nervul coardatimpanului) 20.Axonii neuronilor dinganglionul senzitiv 21.Ganglionul sublingual22.Glanda sublinguală 23.Ganglionulsubmandibular 24.Glanda submandibulară

Page 12: Curs 3.1AM_doc.pdf

Ramurile terminale ale nervului faciala) (S-a ridicat muşchiul platisma; porţiunea superficială a glandei submandibulare s-a excizat)1. Prelungirea anterioară a glandei parotide 2. Ductul parotidian Stenon 3. Muşchiul maseter 4.Ramurile nervului facial 5. Artera facială 6. Vena facială 7. Nervul hipoglos 8. Muşchiulsternocleidomastoidian 9. Unghiul mandibulei 10. Ramura cervicală a nervului facial 11. Nervulauricular mare 12. Glanda parotidă 13. Ramurile nervului facial 14. Artera temporalăsuperficialăb) (Glanda parotidă şi pavilionul urechii au fost excizate)1. Porţiunea profundă a muşchiului maseter 2. Ramura zigomatică a nervului facial 3. Ramură anervului infraorbital 4. Porţiunea superficială a muşchiului maseter 5. Ramura bucală 6. Ramuramarginală a mandibulei din nervul facial 7. Ramura cervicală a nervului 8. Pântecele anterior almuşchiului digastric 9. Artera tiroidiană superioară 10. Vena jugulară internă 11. Nervulaccesor 12. Pântecele posterior al muşchiului digastric 13. Artera carotidă externă 14. Nervulfacial 15. Mastoida 16. Meatul acustic extern 17. Ramura temporală a nervului facial

Numele Funcţia Originea reală Origineaaparentă

Distribuţie

VIII. NervulStatoacusticvestibulo-cohlear)

Este unnervsenzorial.

Are originea reală înganglionul spiral Corti,pentru ramura cohleară,şi în ganglionulvestibular Scarpa, pentruramura vestibulară. Celedouă ramuri se alătură,formând nervulrespectiv.

Nervul stato-acusticpătrunde întrunchiulcerebral lanivelulşanţuluibulbopontin.

Ramura cohleară seîndreaptă spre nucleiicohleari din punte(anterior şi posterior),iar ramura vestibularăspre nucleiivestibulului din bulb(superior, inferior,medial şi lateral).

Page 13: Curs 3.1AM_doc.pdf

Numele Funcţia Originea reală Origineaaparentă

Traiect Distribuţie

IX. Nervulglosofa-ringian

Este unnerv mixt,care are înstructurasa şi fibreparasimpatice.

Fibrele motorii îşiau originea înnucleul ambiguudin bulb. Fibrelesenzitive(senzoriale) îşi auoriginea înganglionul superiorşi inferior de petraiectul nervuluiunde se aflăprotoneuronul;deutoneuronul seaflă în nucleulsolitar din bulb.Fibreleparasimpatice îşiau originea înnucleul salivatorinferior din bulb.

Se află lanivelulşanţuluiretro-olivar.

De laorigineasaaparentă,nervul seîndreaptăspre gaurajugularăieşind dincraniu,după carese terminăîn limbă şifaringe.

Fibrele motoriiinervează muşchiulfaringelui, cuexcepţiaconstrictoruluiinferior, cât şimuşchii extrinseci ailimbii. Fibrelesenzitive (senzoriale)inervează mucoasalinguală de larădăcina limbii (deunde culege şiexcitaţiile gustative)şi mucoasafaringelui. Fibreleparasimpatice sedistribuie la glandaparotididă

Spaţiul retrostilian drept1. Nervul mandibular2. Artera carotidă internă

(secţionată)3. Tendonul intermediar al

muşchiului digastric4. Glanda submandibulară şi

ductul acesteia5. Nervul laringeu superior6. Cornul mare al hioidului7. Ramura faringiană a nervului

vag8. Nervul accesor9. Nervul hipoglos10. 10.Gaura jugulară11. Nervul vag12. Nervul glosofaringian (pe

muşchiul stilofaringian)

Page 14: Curs 3.1AM_doc.pdf

Spaţiul latero-faringian (secţiuneretrofaringiană)

1. Cortul cerebelului (secţionat)2. Nervul vag drept3. Nervul glosofaringian4. Artera carotidă internă

(secţionată)5. Nervul laringeu superior6. Cornul mare al hioidului7. Ramura faringiană a nervului

vag8. Muşchiul constrictor inferior

al faringelui9. Esofag10. Lanţul simpatic latero-

vertebral cervical11. Nervul vag stâng12. Vena jugulară internă13. Nervul accesor14. Muşchiul constrictor mijlociu

al faringelui15. Ganglion simpatic cervical

superior16. Muşchiul constrictor superior

al faringelui17. Nervul hipoglos

Nervul glosofaringian înregiunea paraamigdaliană1. Muşchiul ridicător al

vălului palatin drept2. Muşchiul tensor al vălului

palatin3. Fascia pterigoidiană4. Muşchii intrinseci ai limbii5. Muşchiul buccinator

(porţiunea posterioară)6. Muşchiul constrictor

mijlociu al faringelui7. Muşchiul stilofaringian8. Nervul glosofaringian9. Rafeul pterigomandibular10. Muşchiul constrictor

superior al faringelui

Page 15: Curs 3.1AM_doc.pdf

APLICAŢII CLINICEDacă sunt atinse orofaringele şi uvula, se declaşează un reflex de tuse sau de deglutiţie, care închidlaringele şi traheea de către epiglotă. Dacă pacientul este anesteziat, reflexul nu are loc. Mai mult chiar,pacientul inconştient vomită adesea. Este deci absolut necesar ca pacientul să nu consume nimic (mâncaresau lichide) cu 8-12 ore înainte de operaţie; altfel, pacientul va vomita în mod inconştient (fără control), iarconţinutul acid din stomac va pătrunde în trahee (acum larg deschisă), în bronhii şi plămâni, ducând, în celmai bun caz, la pneumonie prin aspiraţie, dacă nu la sufocaţie (rezultat fatal).

Numele Funcţia Origineareală

Origineaaparentă

Traiect Distribuţie

X. Nervul vag(pneumogastric)

Este unnerv mixt,care are şifibreparasimpatice.

Fibrelemotorii îşiau origineaîn nucleulambiguu.Fibrelesenzitive(senzoriale)îşi auoriginea înganglionulsuperior şiinferior depe traiectulnervuluiunde se aflăprotoneuronul;deutoneuronul se află înnucleulsolitar dinbulb.Fibreleparasimpatice provindin nucleuldorsal alvagului.

Se află lanivelulşanţuluiretro-olivar.

De laorigineasaaparentă,nervul seîndreaptăspregaurajugulară,părăsindcraniul,străbategâtul,toracele,diafragma şisfârşeşteînabdomen.

Fibrele motoriiinerveazămusculaturalaringelui şimuşchiul constrictorinferior al faringelui.Fibrele senzitive(senzoriale)inervează mucoasavaleculelor şi alaringelui Fibreleparasimpatice sedistribuie la organeledin torace şiabdomen. În toracese distribuie corduluitraheei, bronhiilor,plămânului şiesofagului. înabdomen sedistribuiestomacului,intestinului subţire,cecului, colonuluiascendent şitransvers. Colonuldescendent, sigmoid,rectul, vezica urinarăşi organele genitaleprimesc fibreparasimpatice dinmăduva sacrată.

Page 16: Curs 3.1AM_doc.pdf

Nervii vagi la intrarea în torace1. Rafeul median al gâtului2.Muşchiul

milohioidian3.Muşchiul omohioidian şisternohioidian secţionaţi 4.Muşchiulridicător al glandei tiroide 5.Istmulglandei tiroide 6.Artera subclavie7.Vena subclavie 8.Nervul vag stâng9.Vena tiroidiană inferioră 10.Traheea

11.Nervul frenic 12.Plexul brahial13.Vena tiroidiană mijlocie 14.Lobuldrept al glandei tiroide 15.Artera

tiroidiană superioară 16.Osul hioid17.Pântecele anterior al muşchiuluidigastric

a)1. Muşchiul constrictor superior al faringelui2. Muşchiul constrictor mijlociu al faringelui3. muşchiul hioglos4. Nervul laringeu superior (ramura internă)5. Muşchiul tirihioidian6. Muşchiul cricotiroidian7. Nervul laringeu recurent drept8. nervul laringeu superior (ramura externă)9. Muşchiul constrictor inferior al faringelui10.Rafeul pterigomandibular (inserţia pentru m.

constrictpr superior al faringelui posterior şipentru m. buccinator anterior)

11.Nervul glosofaringian12.Artera carotidă internă13.Muşchiul ridicător al vălului palatin14.Nervul mandibular

b) 1. Nervul laringeu superiro (ramura internăperforând membrana tirohioidiană)2. Cartilajul aritenoid (proces muscular)3. Muşchiul cricoaritenoidian posterior drept4. Tendonul cricoesofagian5. Fibrele musculare circulare (interne) aleesofagului6. Lumenul traheei7. Lama cartilajului cricoid8. Cartilajul aritenoid (proces vocal)9. Muşchiul transvers aritenoidian10.Muşchiul oblic aritenoidian11.Plica ariepiglotică

Page 17: Curs 3.1AM_doc.pdf

Aplicaţii practice:LEZIUNI NEUROLOGICE

Lezările cantonate la nivelul nervului vag provoacă paralizia muşchilor faringelui, o deviere aperetelui faringian de partea opusă leziunii (semnul Vernet) şi tulburări de deglutiţie. Leziuneanucleului ambiguu are drept consecinţe disfagia, disfonia, dispneea. Disfonia este cauzată şi deparalizia nervului laringeu recurent

Numele Funcţia Origineareală

Origineaaparentă

Traiect Distribuţie

XI.Nervulaccesor

Este unnervmotor.

Rădăcinabulbară îşiare origineareală înnervulambiguu.Rădăcinaspinală îşiare origineareală încornulanterior almăduveicervicale.

Rădăcinabulbară îşiareorigineaaparentăîn şanţulretroolivar.

Nervulaccesorpărăseştecraniul pringaurajugulară şi seîmparte îndouă ramuri:- ramuraexternă;- ramurainternă.

Ramura internăconţine fibreprovenite din rădăcinabulbară. Pătrunde înnervul vag,participând lainervaţia muşchilorlaringelui. Ramuraexternă conţine fibrelerădăcinii spinale alenervului accesor şi sedistribuie la muşchiistemocleidomastoidian şi trapez.

Traiectul nervului accesor1. Artera maxilară2. Artera facială3. Artera submentală4. Artera linguală5. Nevul hipoglos6. Artera tiroidiană superioară7. Artera carotidă internă8. Nerv accesor9. Artera occipitală10. Artera auriculară posterioară11. Artera temporală superficială

Aplicaţii practice: LEZAREA NERVULUI ACCESORLezarea componentei bulbare a nervului accesor dă paralizia jumătăţii de văl

palatin şi a plicii vocale ipsilaterale.Lezarea componentei medulare atrage paralizia muşchiului sternocleidomastoidian, careeste dificil de observat; când gâtul este în flexie bărbia tinde să se rotească uşor de partealeziunii. Paralizia porţiunii superioare a muşchiului trapez este evidenţiata prin poziţia derotaţii înafară şi în jos a regiunii scapulare şi printr-o uşoară depresiune a umărului departea leziunii. Se poate testa prin mişcarea de ridicare a umărului împotriva uneirezistenţe.

Page 18: Curs 3.1AM_doc.pdf

Numele Funcţia Origineareală

Origineaaparentă

Traiect Distribuţie

XII.Nervulhipoglos

Este unnervmotor.

Fibrelemotoriiprovin dinnucleulmotor alnervuluiXII.

În şanţulpreolivar.

Părăseştecraniul princanalulnervuluihipoglos şi seîndreaptăspre limbă.

Inervează muşchiilimbii (cei intrinseci).

Traiectul nervului hipoglos XII1. Artera carotidă externă2. Glanda submandibulară3. Pântecele anterior al muşchiului

digastric4. Osul hioid5. Muşchiul stilohiodian6. Vena jugulară internă7. Nervul accesor8. Artera tiroidiană superioară9. Arera carotidă internă10. Nervul hipoglos11. Pântecele posterior al muşchiului

digastric12. Procesul mastoidian

Aplicaţii practice: LEZIUNI NEUROLOGICE

Lezarea nervului hipoglos dă paralizia unei jumătăţi de limbă, care este derivată de partealeziunii, abolirea tonusului şi degenerarea atrofică a muşchilor afectaţi.

Juxtapunerea rădăcinii nervului cu tractul cortico-spinal constituie baza anatomică ahemiplegiei alternante hipoglosale inferioare, care constă în lezarea neuronului motor inferioripsilateral pentru limbă combinată cu hemiplegia (neuron motor superior) jumătăţii contralateralea corpului pronunţată în special în extremităţi.

Page 19: Curs 3.1AM_doc.pdf