METODOLOGIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CURS 1

INTRODUCERE• Cercetarea, depinzând de punctul de vedere din care este privită la un moment dat,

poate fi descrisă ca:

• O căutare a cunoaşterii şi înţelegerii lucrurilor• O experienţă interesantă şi câteodată, utilă• Un proces de calificare• O carieră• Un stil de viaţă• Un proces esenţial pentru asigurarea succesului comercial• Un mod de îmbunătăţire a calităţii vieţii • Un impuls de satisfacere a ego-ului• Justificarea alocării de fonduri pentru un departament şi justificarea

funcţionării sale (Tony Greenfield – Research Methods)

Cercetarea ştiinţifică ar putea fi definită ca un proces de lărgire a cunoştinţelor realizat printr-o atentă şi obiectivă observare, investigare şi experimentare, având ca ţintă descoperirea sau interpretarea unor

noi informaţii.

În stomatologie datele obţinute prin cecetare ştiinţifică pot fi utilizate pentru:

• a elucida anumite aspecte din etiologia unei anumite boli,

• pentru a identifica persoanele care sunt supuse unui anumit risc de îmbolnăvire,

• a determina nevoile unui anumit grup populaţional,• a stimula interesul public într-o anumită problemă

de sănătate publică,• a evalua eficienţa unui program de sănătate în

curs de desfăşurare, sau• a evalua acurateţea ştiinţifică a unui articol sau

comunicări

Tipuri de cercetări:

• Cercetare empirică şi teoretică

• Cercetare de bază – cercetare aplicată

• Cercetare empirică şi teoretică

• Într-o abordare filosofică, există două tipuri de cercetări: empirică şi teoretică. Cercetarea în domeniul sănătăţii urmează, de cele mai multe ori, modelul empiric, prin faptul că este bazată pe observaţie şi experienţă mult mai mult decât pe teorii şi modele abstracte. Cercetările epidemiologice, de exemplu, se bazează pe colectarea sistematică a observaţiilor privind un anumit fenomen, ce interesează grupuri de populaţie bine definite. Chiar dacă în epidemiologie sau în alte ramuri ale sănătăţii este posibil un studiu abstractizat folosind modele matematice, nu se pot realiza progrese fără a compara rezultatele obţinute teoretic cu datele colectate la nivelul populaţiei studiate.

• Cercetare de bază – cercetare aplicată

• Din punct de vedere funcţional, cercetarea poate fi împărţită în cercetare de bază (pură) şi cercetare aplicată. Cercetarea pură se referă la cunoaşterea unor fapte sau fenomene ce nu au o utilitate imediată sau un ţel bine precizat. Cercetarea aplicată este orientată spre rezolvarea unei anumite probleme având un scop bine definit; este de cele mai multe ori generată de o nevoie percepută, şi este orientată spre găsirea de soluţii pentru o problemă existentă. Există o veche controversă între beneficiile pe care le aduce societăţii fiecare dintre aceste două tipuri de cercetare: în timp ce o parte susţine că cercetarea, fiind suportată de către societate, trebuie să se adreseze soluţionării unor probleme imediate ale omului, o altă fracţiune susţine că investigaţia ştiinţifică este mai productivă cînd decurge liber şi cele mai mari progrese în ştiinţă s-au datorat cercetării pure. Este general recunoscut faptul că trebuie să existe un echilibru între cele două tipuri de cercetare, societăţile avansate tehnologic având rolul de a suporta o parte semnificativă a cercetării pure.

• Prin metodologie se desemnează ştiinţa efectuării cercetării (methodos = drum, cale, logos = ştiinţă), o disciplină generală în care se dezvoltă modalităţile de realizare a cunoaşterii ştiinăţifice şi priveşte ansamblul elementelor care intervin în cercetare

• În contextul acestui curs, metodele ştiinţifice şi de cercetare reprezintă procedee folosite în studii şi investigaţii de o mare importanţă în descoperirea unor fapte sau informaţii care permit îmbunătăţirea înţelegerii stării de sănătate sau boală.

Modalităţi, procedee folosite în cercetare:

• analogia – observarea de asemănări între problema de rezolvat şi o altă problemă a cărei soluţionare este cunoscută

• Alegere de soluţii la întâmplare – Edison • Generalizarea – când o problemă este „stufoasă”, se poate

schiţa o versiune simplificată, care să cuprindă datele ei esenţiale

• Împărţirea – spargerea problemei într-o serie de sub-probleme care pot fi mai abordabile

• Adunarea – o problemă dificilă poate fi uşurată prin adăugarea unei componente (sub-problemă)

• Scăderea – îndepărtarea unor componete din problema originară. Acest procedeu este folosit în simulări

• Particularizarea – găsirea unui caz ce conţine un „set” mai limitat de caracteristici – cum ar fi abordarea unui model bidimensional în cazul unei probleme tridimensionale.

• Dilatarea sau contracţia – unele probleme sunt mai uşor de rezolvat dacă se modifică scara sau numărul de variabile

• Inversarea – privirea dintr-un punct de vedere opus. În loc de „când vine trenul acesta în gară?”, „când vine gara la acest tren?”

• Restructurarea – în studiile clinice, nu se întreabă dacă un tratament anumit vindecă boala, ci dacă lipsa tratamentului determină absenţa vindecării

• Metoda lui Pappus – se presupune că problema este rezolvată şi se calculează de-a îndoarselea.

• Metoda lui Tertullus – se presupune că nu există o soluţie şi se încearcă să se dovedească acest lucru.

În mod formal, orice cercetare este formată din 4 părţi (etape):

• Consultarea literaturii de specialitate

• Dezvoltarea de teorii

• Testarea teoriilor

• Reflectarea şi integrarea noţiunilor

Analiza literaturii din domeniu

– Identificarea unor goluri în literatură– Se previne „reinventarea roţii”– Se poate pleca dintr-un punct unde s-au oprit

cercetări anterioare– Se identifică persoanele care lucrează în acelaşi

domeniu, se stabilesc contacte, „reţele de cercetare”– Se îmbunătăţeşte gama cunoştinţelor în domeniul

cercetat– Se încadrează propria cercetare într-un context

intelectual, putându-se compara cu alte lucrări în domeniu

– Se identifică puncte de vedere opuse– Se identifică informaţii sau idei ce pot fi relevante

pentru proiect– Se identifică metode care pot fi relevante proiectului

Elaborarea teoriilor

• Este cel mai creativ pas al procesului de cercetare, şi pentru unii cel mai incitant.

• În unele cazuri, colectarea informaţiilor precede elaborarea unor teorii, câteodată urmează acesteia.

• Procesul de dezvoltare a unor teorii prin observarea unor cazuri individuale defineşte inducţia.

• Metoda alternativă este deducţia, care reprezintă procesul de a trage concluzii în ceea ce priveşte anumite cazuri particulare pornind de la principii generale

Testarea teoriilor

• Testele sunt folosite pentru verificarea gradului în care teoria elaborată satisface exigenţele. Tipurile de verificări diferă în funcţie de cerinţele şi ambiţiile teoriei formulate

• Pentru ca teoria să aibă aplicabilitate generală, metodele de testare aparţin statisticii

• Dacă teoria are pretenţia de a fi valabilă doar în anumite situaţii particulare, verificarea ei se face utilizând alte mijloace. Termenul de triangulaţie se foloseşte atunci când se verifică dacă surse diferite şi metode diverse au determinat aceleaşi concluzii

Reflectarea şi integrarea

Implicaţii:

• S-a acoperit un gol din literatură• S-a dat o soluţie unei probleme identificabile din domeniu• Rezultatele au contrazis idei acceptate în domeniu• Idei existente în domeniu sunt mai plauzibile în contextul

noilor date• Se precizează situaţii unde teorii mai vechi sunt aplicabile • Se dă o nouă perspectivă unor idei existente• Se generează noi întrebări • Se sugerează noi metode de cercetare în domeniu

Componentele unui proiect de cercetare

1 Alegerea şi formularea problemei

• Formularea problemei este baza dezvoltării unei propuneri de cercetare, aceasta incluzând ipoteze şi obiective, metodă, plan de lucru şi buget. Permite celui care investighează să descrie problema sistematic, descriind importanţa ei, prioritatea rezolvării acesteia la nivel naţional şi local. Trebuie precizat ce cercetări se au în vedere. Formularea trebuie să fie precisă şi concisă, dar trebuie să includă punctele esenţiale. Proiectele formulate trebuie să pună accentul pe probleme de prioritate locală sau naţională.

• Ipoteza sau ipotezele cercetării, dacă există, trebuie să fie indicate clar. Valoarea ştiinţifică a muncii depinde de originalitatea şi logica cu care sunt formulate ipotezele. Trebuie ca metodele de testare a ipotezelor să fie de bună calitate ştiinţifică.

2 Structurarea cercetării

• Selecţia strategiilor de cercetare depinde de obiectivele studiului. Acestea trebuie să cuprindă :

– Strategii descriptive şi de supraveghere utilizând interviul, chestionare sau informaţii existente

– Strategii observaţionale sau analitice, incluzând studii prospective sau retrospective

– Strategii experimentale, incluzând studii pe animale, experimente clinice, studii clinice profilactice, studii cvasi-experimentale

– Strategii operaţionale incluzând observaţia şi studii longitudinale

• Eşantionarea reprezintă modalitatea de selectare a unui lot de studiu. Se descriu metode de selectare şi stabilire a mărimii lotului de studiu.

• În cazul experimentelor se descriu grupurile de control. Grupul de studiu şi de control trebuie să prezinte caracteristici (variabile) cât mai apropiate, exceptând factorii care sunt studiaţi. Astfel, trebuie realizate planuri pentru testarea identităţii grupurilor.

3 Colectarea datelor

• Propunerea de proiect de cercetare trebuie să includă strategii de colectări de informaţii pentru a micşora posibilitatea apariţiei de confuzii, întârzieri şi erori. Cânmd este necesar, proiectul trebuie să includă testări –pilot a metodelor de cercetare şi a structurii studiului. Trebuie ca măsurătorile să aibe relevanţă şi validitate.

4 Analiza şi interpretarea • Planurile pentru analiza datelor sunt parte integrantă a structurii

studiului, deoarece se evită situaţia de a se constata la sfârşitul studiului că anumită informaţie, sau informaţii esenţiale nu a (au) fost colectată (e), sau că unele dintre informaţii nu pot fi incluse în analiză sau au fost colectate într-o formă necorespunzătoare şi deci inutilizabilă.

5 Raportul

• Trebuie subliniate strategii şi planuri pentru diseminarea rezultatelor cercetării. Trebuie precizată, în special, distribuţia rezultatelor la potenţiali utilizatori la nivel local sau naţional.

Cercetarea în domeniul sănătăţiiCercetarea în sănătate, fie empirică sau teoretică, pură sau aplicată,

se va găsi la graniţa a trei verigi operaţionale, reprezentate de domeniile biomedical, al serviciilor de sănătate şi comportamental ce constituie aşa-numitul triunghi al cercetării în sănătate.

comportamental

• biomedical servicii de sănătate

Exemplu :• Imunizarea împotriva unei boli infecţioase este una din principalele

elemente a prevenirii primare, după OMS. În multe ţări în curs de dezvoltare copiii sunt vaccinaţi împotriva tuberculozei utilizând vaccinul Bacillus Calmette-Guerin (BCG). Una din problemele ce trebuie studiate este dacă administrarea BCG la vârste mici reduce prevalenţa tuberculozei.

• Vaccinarea cu BCG nu este eficientă. De ce ?

• 1. Acoperirea populaţiei este bună, dar nu e eficientă

• factori imuno-microbiologici– nutriţie deficitară (aport scăzut de proteine)– răspuns imunitar slab (specific rasei)– tulpini microbiene– infecţii micobacteriale atipice BIO-MEDICALE

• factori tehnici– calitatea vaccinului BCG BIO-MEDICALE

• factori operaţionali– depozitarea şi transportul vaccinului– tehnica de vaccinare– support logistic (asigurarea cantităţii de vaccin, tehnica necesară) SERVICII DE SĂNĂTATE

• 2. Acoperirea la nivelul populaţiei slabă

• factori operaţionali– acoperirea şi eficienţa serviciilor de sănătate

locală SERVICII DE SĂNĂTATE• factori umani

– indiferenţa populaţiei pentru imunizare– frică şi încredere scăzută în vaccinare– neconştientizarea problemei tuberculozei

PROBLEME DE COMPORTAMENT

Abordare StructurareOBSERVAŢIONAL DESCRIPTIV ANCHETE

INSTITUŢIONALE

ANCHETE COMUNITARE

ANALITIC STUDII DE COHORTĂ(COHORT STUDIES)prospective

STUDII CAZ-CONTROL(CASE-CONTROL STUDIES)retrospective

Abordare Structurare

EXPERIMENTAL ANALITIC EXPERIMENTE CLINICE

EXPERIMENTE DE LABORATOR

• Anchetele, ca studii descriptive, sunt foarte utile în generarea de presupuneri de tip asocieri cauză-efect, care pot fi dezvoltate în teorii ce urmează a fi supuse testării. Astfel, ele pot fi considerate generatoare de ipoteze.

• Testarea acestor ipoteze poate fi realizată prin observaţie sau experiment. În epidemiologie, majoritatea ipotezelor sunt testate prin observarea aşa-ziselor experimente naturale, deoarece nu este posibilă testarea directă a factorilor ce declanşează boala. În studiul factorilor etiologici, pentru testarea ipotezelor se folosesc cercetări, observaţionale analitice care sunt fie retrospective (studii caz-control) sau prospective (studiu de cohortă). Aceste metode compară grupuri de persoane expuse la diferiţi factori (retrospective) sau evoluţii diferite (prospective). Aceste tipuri diferă în mod clar de experimente prin faptul că nu este realizată nici o intervenţie directă de către investigator asupra grupurilor de studiu.

• Studiile bazate pe experimentul clinic pot fi efectuate pe grupuri de persoane sănătoase sau bolnave şi constau din aplicarea unor intervenţii preventive sau curative, a unor medicamente sau a unor intervenţii chirurgicale, a unor proceduri diagnostice sau terapeutice. Trebuie respectate anumite reguli de evaluare ştiinţifică şi medicală, pentru ca în final să obţinem rezultate valide şi concluzii care să nu contravină principiilor etice.

• Obişnuit acest tip de anchetă se aplică când sunt:• experimentate noi medicamente pe animale,• când dorim să apreciem eficienţa unor medicamente noi

la oameni,• când evaluăm eficienţa unui vaccin sau a unui anumit tip

de chimio-profilaxie aplicată la o anumită populaţie