CURS 1

IMPORTANTA STUDIULUI ANATOMIEI UMANE PENTRU AMG

Anatomia umana (ana, gr.=prin, tomnein, gr.=a taia), care studiaza structura corpului uman, trebuie sa reprezinte, si pentru AMG, materia de baza de studiu, deoarece cunoasterea structurii corpului uman prin disectie (dissectio, lat.=examinare prin sectionare, taiere), constituie temelia cunostintelor si a intelegerii cat mai exacte a substratului asupra caruia actioneaza medicamentul.

Materia vie, in decursul existenjei sale, a evoluat organizandu-se de la simplu la complex, in etape succesive calitativ superioare.

Aceste etape evolutive definesc pe de o parte modul de dezvoltare istorica foarte indelungat a materiei vii, de cand exista pana la cele mai evoluate forme de viata, iar pe de alta parte rezuma si dezvoltarea fiecarui individ, deci si a omului, de la oul fecundat la adult-ontogeneza (ontos, gr.=fiinta, genesis, gr.=nastere). Marele biolog german E. Haeckel a formulat, inca din 1866, legea biogenetica fundamentala si anume: "ontogeneza reproduce etapele principale ale dezvoltarii speciei – filogeneza" (filum, i, lat.=fir, linie, a unei specii sau grupe sistemice). Fiind cea mai evoluata fiinta, omul este deci rezultatul evolutiei indelungate a materiei vii sub influenta diferitilor factori.

Observatiile anatomice la inceput, in antichitate, au fost empirice si facute pe animalele vanate. Studiile de anatomie umana, initial incomplete si cu inexactitati, s-au dezvoltat continuu prin noi descoperiri si interpretari stiintifice din ce in ce mai evoluate. Printre cele mai deosebite personalitati stiintifice se remarca la vechii greci Hipocrate, numit si parintele medicinei, apoi, dupa Christos, Galenus, Vesalius si multi altii.

Cercetarile anatomice au atras mai apoi dezvoltarea altor ramuri ale stiintei biologice cum ar fi: fiziologia, biochirnia, biomecanica, embriologia, histologia, paleontologia s.a. In perioada Renasterii si dupa aceasta perioada renumiti oameni de stiinta ca Leonardo Da Vinci, Harvey, Malpighi, Morgagni, Charles Darwin, ca sa citam numai cativa dintre ei, isi aduc o contributie deosebita si in domeniul studiului anatomiei umane.

La noi in tara renumitii anatomisti au fost T. Ionescu, E. Juvara, D. Gerota, iar la Iasi A. Peride, Fr. Rainer, Gr. T. Popa, I. Iancu, Gh. Frasin, N. Cozma, precum si actualii profesori Gh. Adomnicai, I. Petrovanu, M. Chiriac, Gr. Mihalache.

Starea de sanatate a organismului uman, ca si a altor vietuitoare, reprezinta echilibrul dintre influentele multiplilor factori din mediul inconjurator si modul de reactie a corpului nostru.

Organismul normal sanatos prezinta anumite constante biologice, ceea ce ii determina starea de homeostazie (homoios, gr.=egal, acelasi; stasis gr.=retinere). Fata de factorii din mediul inconjurator organismul se comporta diferit in functie de varsta (datorita modului diferit de evolutie si de maturizare a numeroaselor organe, sisteme si aparate in cursul ontogenezei), sex,tipul constitutional, deci are caracteristic o anumita receptivitate si reactivitate fata de acesti factori, inclusiv fata de agentii

1

patogeni si medicamente.Din punct de vedere morfofunctional (morphe, gr.=format, functio,

lat.=functie) factorii principali care definesc receptivitatea si reactivitatea organismului sunt:

- componenta genetica;- varsta;- diferentierea sexuala;- bioritmurile.Inca din primele stadii evolutive, cand domina mai intai componenta

genetica, ereditara si mai apoi interdependenta maternofetala prin circulatie fetoplacentara, sau orice stare patologica materna, poate influenta evolutia viitorului organism.

Dupa nastere continua cresterea cantitativa si calitativa a organismului uman pana la varsta adulta, cand se realizeaza o stabilizare, dupa care, spre batranete, se produce involutia organismului pe toate planurile.

Aceste etape existentiale sunt dependente si de anumite ritmuri ciclice (lunar, sezonier, ritmul zi/noapte, sau la femeie ciclurile menstruale etc.), iar unele particularitati fiziologice sunt schimbatoare chiar in perioada scurta de dimineata pana seara (ritm nictemeral). Astfel se explica si raspunsul diferit fata de un medicament, chiar in timpul unei zile, ca si raspunsurile conditionate de ciclul menstrual sau de anotimp s.a.

Starea de boala a organismului uman declanseaza reactii de raspuns la agresiunea ivita, marind potentialul de adaptare la noile conditii nocive, iar prin mijloace de aparare, la inceput proprii, cauta sa juguleze aceasta stare. Cand aceste mijloace proprii de aparare sunt insuficiente pentru a invinge boala, noi intervenim ajutand organismul bolnav cu metode chirurgicale, fizice, sau medicamentoase, dupa caz.

DATE GENERALE DE ORGANIZARE ANATOMICA UMANAORGANISMUL UMAN CA TOT UNITAROrganismul uman, forma cea mai evoluata de organizare si

functionare a materiei vii, este structurat ca un tot unitar de la nivel molecular, celular, tisular, la cel al organelor, sistemelor si aparatelor.

Organele reprezinta o parte a organismului, fiecare fiind alcatuit din tesuturi cu structuri si origini diferite, adaptate sa indeplineasca una sau mai multe functii specifice in interdependenta cu alte organe. Exemple de organe avem: rinichii, ficatul, splina, pulmonii etc.

Aparatele sunt grupari de organe avand structuri diferite, dar cu functie principala comuna. Exemple de aparate avem:

- aparatul locomotor (alcatuit din oase, muschi striati - voluntari si articulatii) pentru sustinerea corpului si locomotie;

- aparatul digestiv (tubul digestiv si glandele sale anexe) cu rol principal in nutritie;

- aparatul cardiovascular (inima si reteaua sa vasculara) avand principala functie de transport, s.a.

Sistemele reprezinta unitati morfologice si functionale formate din organe cu aceeasi structura tisulara. Exemple de sisteme avem: sistemele osos, muscular, nervos etc.

Corpul omenesc, prin organele, aparatele si sistemele sale, este un tot

2

unitar morfologic si functional, realizand legaturi multiple pe doua cai:- umoral (sangele, limfa si lichidul interstitial);- nervos (sistemul nervos central si periferic).

SEGMENTELE CORPULUI UMAN

Corpul uman este format din urmatoarele segmente: cap (extremitatea cefalica) legat prin - gat de - torace, care impreuna cu abdomenul alcatuiesc trunchiul si - membrele (2 superioare - toracice, si 2 inferioare - pelvine).

1. Capul are doua parti: - una postero-superioara numita cutia craniana (neurocraniu); - una antero-inferioara numita fata (viscerocraniu).2. Gatul are doua regiuni: - regiunea cervicala posterioara (a cefei, sau nucala) formata din

elemente somatice (oase, muschi striati, articulatii, tegumente, tesut conjunctiv, etc), care se continua la nivelul trunchiului cu regiunea spatelui (dorsala);

- regiunea cervicala anterioara (traheliana, sau gatul propriu-zis), care pe langa elementele somatice (osul hioid, muschi striati, fascii s.a.) contine si viscere (faringe, esofag, laringe, trahee, glanda tiroida etc.).

3. Trunchiul prezinta un aspect tubuliform, cu un perete (continator) si o cavitate in interior (continutul).

Continutul trunchiului este format din viscere acoperite de seroase si este separat, printr-un muschi numit diafragm, in doua compartimente:

- toracele (in partea superioara), care contine bilateral cei doi pulmoni acoperiti fiecare de seroasa pleurala, iar in mijloc mediastinul cu inima acoperita de seroasa pericardica, vasele mari, nervi, esofagul etc.;

- abdomenul (sub diafragm), ce contine organele tubului digestiv cu glandele lor anexe, organele aparatului urogenital, vase sanguine si limfatice, nervi etc., toate acoperite de seroasa peritoneala; partea cea mai decliva a continutului abdominal se numeste cavitatea pelvina.

Peretele anterolateral al toracelui este fibro-musculo-osteo-cartilaginos; cel al abdomenului este lipsit de elementele osteo-cartilaginoase, si prezinta in partea inferioara regiunea strabatuta, la barbat de cordonul spermatic, iar la femeie de ligamentul rotund uterin. Peretele inferior - perineul – prezinta orificiile distale, de exteriorizare, ale aparatului digestiv si urogenital, precum si organele genitale externe, specifice fiecarui sex. 4. Membrele superioare au fiecare:

- o "radacina" de legatura cu toracele, umarul (inclusiv articulatia umarului – scapulo humerala);

- o portiune libera formata din 5 segmente: brat, cot, antebrat, pumn si mana.

Degetele mainii, dinspre inafara spre inauntru, se numesc: police, index, medius, inelar si auricular.

5. Membrele inferioare se leaga fiecare de trunchi prin:- sold, ce cuprinde posterior regiunea fesiera, iar in interior

articulatia coxo-femurala;- partea libera are tot 5 segmente: coapsa, genunchiul cu regiunea

3

poplitee posterior, gamba, glezna si piciorul. Degetul mare de la picior, situat intern, poarta numele de haluce.

Membrele au in structura lor planuri superficiale situate sub piele, in care se gasesc vene superficiale si terminatiuni nervoase senzitive, precum si planuri profunde, ce cuprind oasele, articulatiile, muschii striati si principalele vase si nervi. Separarea acestor doua planuri o face, in lungul membrului, un manson fibros numit fascia superficiala, care la nivelul radacinii membrului se continua cu fasciile ce acopera peretii trunchiului.

Corpul omenesc poate fi delimitat, mai ales din punct de vedere al inervatiei, in doua parti si anume:

-partea somatica (soma, gr.=corp, corpuscul), ce cuprinde structurile periferice (piele, muschi striati, scheletul osos si cartilaginos, articulatiile s.a.) din peretii trunchiului si in intregime cele 4 membre, care prin intermediul sistemului nervos de relatie, realizeaza acte reflexe de integrare functionala a organismului in mediul inconjuritor;

- partea viscerala (viscera, lat.=organe interne), a organelor interne, situate indeosebi in interiorul trunchiului si care, tot pe cale reflexa isi regleaza permanent activitatea insa prin intermediul sistemului nervos vegetativ.

Structurile somatice se gasesc la periferia, dar si in profunzimea viscerocraniului si gatului, la nivelul unor organe de simt sau a extremitatilor superioare ale aparatelor digestiv si respirator.

De remarcat in plus ca in tot teritoriul somatic al corpului sunt si structuri vegetative, ca vasele sanguine si limfatice, muschii piloerectori sau glandele sebacee si sudoripare, care au aceeasi influenta reglatoare data de sistemul nervos vegetativ.

Atat activitatea nervoasa reflexa, somatica si vegetativa, interdependente, cat si actiunile hormonilor secretati de glandele endocrine si vehiculate in tot corpul prin sistemul vascular al aparatului cardiovascular, realizeaza unitatea functionala a organismului in echilibru dinamic cu mediul ambiant.

POZITIA SI ORIENTAREA CORPULUI UMANNOMENCLATURA ANATOMICAPozitia anatomica umana este verticala, cu membrele superioare

intinse de-a lungul trunchiului si cu mana orientata cu palma inainte (supinatie).

Prin pozitie antomica normala (PAN) se intelege pozitia care se ia in considerare atunci cand se descriu diferitele elemente anatomice si raporturile dintre ele. Este aleasa prin conventie internationala si are o deosebita importanta fiind indispensabila pentru studiul anatomiei. La om, este: ortostatism (subiectul sta in picioare) {de fapt e clinostatism (culcat pe spate), cel putin conform prof. dr. Alex Croitoru}, toate cele patru membre paralele intre ele, privirea inainte, palmele orientate in fata. La barbat. penisul in PAN sta culcat pe abdomen.

Structura corpului uman este realizata, indeosebi la nivelul componentelor somatice, pe principiul simetriei bilaterale relative.

Orientarea corpului uman in spatiu, ca a oricarui corp tridimensional, se face dupa cele 3 planuri, intretaiate

4

perpendicular intre ele si anume (fig. 1):-planul medio-sagital, orientat dinainte indarat este vertical si

imparte corpul in doua jumatati aproape simetrice: dreapta si stanga;- planul frontal principal, tot vertical, imparte corpul in doua

parti: una ventrala si alta dorsala;-planul transversal principal, orizontal, care imparte corpul intr-o

parte craniana (superioara) si alta caudala (inferioara).Axul longitudinal (vertical) - cel mai lung segment de dreapta ce se

poate trasa imaginar in pozitie anatomica normala a subiectului. In cazul omului este dat de vertex si de planul poligonului de sustinere (podeaua), adica este axul lungimii corpului, iar la om este vertical si are doi poli:

- superior sau cranial;- inferior (caudal).Axul transversal - este orientat de la dreapta la stanga si

perpendicular pe cel longitudinal, adica corespunde latimii corpului. Este orizontal si are un pol stang si altul drept.

Axul sagital - este orientat antero-posterior (ventro-dorsal), adica are un pol anterior si unul posterior si este perpendicular pe cel longitudinal. Axul sagital este axul grosimii corpului.

Nomenclatura anatomica internationala, pe care o intrebuintam si noi, utilizeaza termeni din limba latina, cum ar fi: superior, inferior, anterior, posterior, median, ulnar (cubital), volar (palmar), tibial, fibular (peronier), proximal, distal etc. Se mai folosesc insa fi alti termeni anatomici de orientare: cranial (superior, spre craniu), caudal (inferior), ventral (anterior), dorsal (posterior), medial (spre linia mediana), lateral, sagital, frontal, transversal, plantar ("talpa" piciorului) etc. Alti termeni arata miscarea diferitelor segmente ale corpului intre ele, cum ar fi: flexie, extensie, abductie, adductie, pronatie, circumductie, rotatie intena si rotatie externa etc.

Termeni de directie si de pozitie (localizare):

De obicei se folosesc in contexte relative (pentru a indica pozitia sau situarea una fata de alta a unor elemente anatomice):

Superior sau cranial sau cefalic - deasupra unui plan orizontal, in sus/spre extremitatea craniala;

Inferior sau caudal - sub un plan orizontal, in jos/spre picioare;Anterior sau frontal sau ventral - in fata unui plan frontal, in

fata corpului/a portiunilor din corp;Posterior sau dorsal - in spatele unui plan frontal, spre spate;Proximal - doar pentru membre: [mai] apropiat de trunchi, aproape

de originea unei parti;Distal - doar pentru membre: [mai] departat de trunchi, departe de

originea unei parti;Lateral sau inspre exterior - [mai] departat de planul mediosagital,

indica departarea de acest plan;Medial sau inspre interior - [mai] apropiat de planul mediosagital,

indica apropierea de planul sagitalmedian;Volar - spre fata palmara a mainii;Plantar - spre talpa;

5

Superficial sau extern - apropiat de suprafata sau chiar pe suprafata corpului sau unei parti din corp;

Profund sau intern - departe de suprafata corpului, central;Parietal - se refera la peretii unei cavitati;Visceral - se refera la organele din interiorul unei cavitati.

Termeni care desemneaza miscari si localizare :

Abductie - este o miscare de indepartare fata de axul longitudinal al corpului/a unei parti din corp (este o miscare prin care membrul un segment al membrului se indeparteaza de planul sagital median); de ex. indepartarea bratului de corp sau indepartarea degetelor laterale de degetul mijlociu; Adductie - este o miscare de apropiere fata de axul longitudinal al corpului (este o miscare prin care un membru/un segment al membrului se apropie de planul sagital median); de ex. aducerea bratului langa corp, apropierea membrelor inferioare, apropierea degetelor laterale de degetul mijlociu;

Pronatia - este miscarea de rotatie prin care mana si antebratul se rotesc in asa fel, incat degetul mare se apropie de planul sagital median. In cazul in care antebratul este in flexie, pronatia aduce mana cu fata volara/palmara in jos (miscare pe care o efectuiaza membrul superior, miscare de rotatie a degetului mare, fiind adus in pozitia mediana si palma orientata in jos, inflexie;

Supinatia - este miscarea de rotatie prin care mana si antebratul, care se gasesc in pronatie, sunt aduse in pozitie anatomica. In cazul in care antebratul se gaseste in flexie, supinatia aduce mana cu fata volara in sus (miscare de rotatie a degetului mare adus lateral si palma priveste anterior);

Flexie - este o miscare prin care 2 segmente ale unui membru se apropie intre ele. De ex. apropierea antebratului de brat, strangerea pumnului, apropierea gambei de coapsa. Flexia implica o micsorare de unghi;

Extensia - este miscarea prin care 2 segmente ale membrelor se indeparteaza unul de altul. De ex. indepartarea antebratului de brat, indepartarea gambei de coapsa, deschiderea pumnului, extensia implica o marire de unghi.

Cavitatile corpului uman (fig. 2) se impart in:- cavitati dorsale: craniana si spinala;- cavitati ventrale: toracica, abdominala si pelviana.Cavitatea dorsala craniana este cea care adaposteste creierul si

in continuarea ei, cavitatea spinala, care adaposteste maduva spinarii.Cavitatea toracica se gaseste in partea superioara a initialului

celom fiind delimitata inferior de diafragm.La randul sau cavitatea toracica contine:2 cavitati pleurale, fiecare cu cate un plaman si intre ele

mediastinul care areinclus in el cavitatea pericardica cu inima si pe langa ea, traheea, esofagul, vase de sange, vase limfatice.

Sub cavitatea toracica inferior fata de diafragm, se gaseste cavitatea abdominala care contine: stomacul. intestinul subtire, ficatul,

6

pancreasul, cea mai mare parte a intestinului gros, rinichii cu glandele suprarenale, uretere, splina.

Sub cavitatea abdominala se gaseste cavitatea pelviana ce comunica cu cavitatea abdominala si cuprinde vezica urinara, partea terminala a intestinului gros, rectul, majoritatea organelor genitale.

MEMBRANELE

Membranele (fig. 6) sunt structuri simple de tesut care acopera sau separa celulele. Exista 3 tipuri principale de membrane.

Membranele mucoase se gasesc, in principal, la marginea structurilor cavitare, cum ar fi tractul alimentar.

Membranele sinoviale acopera suprafetele articulare si tendoanele.Membranele seroase inconjoara organele din torace si din

abdomen.O categorie speciala, meningele, protejeaza creierul si maduva

spinarii.La nivel microscopic, fiecare din milioanele de celule care intra

in alcaruirea corpului nostru si micul compartiment din interiorul acestor celule sunt inconjurate si separate de un anume tip de membrana (membrana celulara, membrana nucleara).

1) Dupa cum sugereaza si numele, membranele mucoase contin celule specializate pentru a secreta lichidul fluid denumit mucus. Printre functiile acestuia se numara lupta impotriva infectiilor (contine anticorpi) si mentinerea laringelui, amigdalelor si a intregului tract alimentar umede si elastice.

Unele membrane mucoase in special cele din tractul respirator, contin si celule cu functii aditionale. Din ele iau nastere cilii care se misca in ,,valuri concomitente" pentru a impinge corpii straini nocivi, cum ar fi praful, inapoi spre laringe pentru a fi expectorati in afara organismului.

Membranele care delimiteaza intestinele se pliaza in deget de manusa, formand vilozitatile pentru a creste suprafata de digestie.

Exista, de asemenea, membrane mucoase in sistemul de reproducere sau sexual, in special endometrul sau membrana uterina, care este eliminata in fiecare luna, in timpul menstruatiei.

2) Membranele sinoviale se gasesc la nivelul articulatiilor mobile si au forma unor pungi continand fluidul lubrifiant denumit lichid sinovial. Tendoanele, benzile de tesut fibros care leaga muschii de oase sunt inconjurate de o teaca sinoviala, in scop protector si lubrifiant.

3) Membranele seroase sunt invelisuri pentru organele din torace si abdomen, asigurand protectia impotriva imbolnavirii si reducand in mare masura frecarea de organele invecinate. In cavitatea toracica exista 2 membrane seroase denumite pleure.

In abdomen, toate organele sunt acoperite de o membrana seroasa cunoscuta sub numele de peritoneu.

La inceputul fiecarei noi vieti, membranele au o functie speciala temporara. Fatul in dezvoltare este inconjurat in uter de o membrana speciala, denumita sac amniotic. Acesta contine un lichid in care fatul pur si simplu pluteste, creand astfel un sistem ideal pentru

7

absorbtia socurilor. Dupa nastere, acesta este eliminat impreuna cu placenta.

8

Fig.1. Planuri si axe ale corpului

9

Fig. 2. Cavitatile corpului uman: A-vedere laterala; B-vedere anterioara

10

Fig. 3. Repere topografice si anatomice

11

Fig. 4. Regiunile corpului uman: A-fata anterioara; B-fata posterioara

12

Fig. 5. Regiuni anatomice - fata anterioara a trunchiului si fata posterioara

13

Fig. 6. Membranele

14