curs 1 eu

8
Forma procesului Procesul cuprinde 3 momente: sesizarea instantei, dezbaterile, hotararea. 1. Sesizarea instantei Ca regula generala, se va face doar de persoana care pretinde ca I s-a incalcat/nesocotit dreptul subiectiv civil sau care nu si poate realiza interesul: reclamantul Prin exceptie, instanta poate actiona din oficiu: art 165, 111, 918-in cazul divortului, instanta se va pronunta din oficiu cu privire la exercitarea autoritatii parintesti, contributia parintilor la cresterea si educarea copilului, locuinta copilului si dreptul parintelui de a avea legaturi personale precum si cu privire la numele pe care il vor purta sotii dupa divort, 17. 2. Dezbaterile Sunt conduse si controlate de judecator, care va fi tinut la respectarea unor principii fundamentale in aceasta activitate. Acesta poate introduce elemente noi faptice sau de drept in virtutea art 22 alin (2)-(rolul activ al judecatorului), care vor fi supuse dezbaterii contradictorii a partilor. La final, partile pun concluzii. 3. Hotararea Art 425 alin(1) lit b : obligativitatea motivarii hotararilor Metoda procesului In virtutea rolului activ al judecatorului, acesta are datoria de a pune in discutia partilor orice imprejurare de drept sau de fapt care sa duca la dezlegarea spetei si de a ordona administrarea probelor pe care le gaseste de cuviinta, chiar daca partile se impotrivesc, conform principiului nemijlocirii. Judecatorul va fi pus in fata unor calificari propuse. Puterea discretionara/suverana/creatoare a judecatorului Intervine ori de cate ori judecatorul e pus in situatia de a aprecia anumite standarde: potrivit art 1, 12-buna credinta, 14, 713, 803, 1796, 2148, 2140, 2107, 1023, 508, 396, 452 NCC si 22 alin (7) NCPC. 1

Upload: ioanaruxandra

Post on 20-Dec-2015

216 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

curs procedura

TRANSCRIPT

Page 1: curs 1 eu

Forma procesului

Procesul cuprinde 3 momente: sesizarea instantei, dezbaterile, hotararea.

1. Sesizarea instantei Ca regula generala, se va face doar de persoana care pretinde ca I s-a incalcat/nesocotit dreptul

subiectiv civil sau care nu si poate realiza interesul: reclamantul Prin exceptie, instanta poate actiona din oficiu: art 165, 111, 918-in cazul divortului, instanta se

va pronunta din oficiu cu privire la exercitarea autoritatii parintesti, contributia parintilor la cresterea si educarea copilului, locuinta copilului si dreptul parintelui de a avea legaturi personale precum si cu privire la numele pe care il vor purta sotii dupa divort, 17.

2. Dezbaterile Sunt conduse si controlate de judecator, care va fi tinut la respectarea unor principii

fundamentale in aceasta activitate. Acesta poate introduce elemente noi faptice sau de drept in virtutea art 22 alin (2)-(rolul activ al judecatorului), care vor fi supuse dezbaterii contradictorii a partilor. La final, partile pun concluzii.

3. Hotararea Art 425 alin(1) lit b : obligativitatea motivarii hotararilor

Metoda procesului In virtutea rolului activ al judecatorului, acesta are datoria de a pune in discutia partilor orice

imprejurare de drept sau de fapt care sa duca la dezlegarea spetei si de a ordona administrarea probelor pe care le gaseste de cuviinta, chiar daca partile se impotrivesc, conform principiului nemijlocirii. Judecatorul va fi pus in fata unor calificari propuse.

Puterea discretionara/suverana/creatoare a judecatorului Intervine ori de cate ori judecatorul e pus in situatia de a aprecia anumite standarde: potrivit art

1, 12-buna credinta, 14, 713, 803, 1796, 2148, 2140, 2107, 1023, 508, 396, 452 NCC si 22 alin (7) NCPC.

Judecatorul va fi tinut sa aprecieze aceste standarde si in functie de norme extrajuridice-uzante profesionale, norme tehnice, reguli deontologice, norme de buna practica, reguli morale, conventii colective, etc.

Intervine si cand judecatorul constata o lacuna a legii sau cand legea lasa la aprecierea judecatorului o anumita masura

Reprezinta facultatea judecatorului de a alege, dupa aprecierea sa, intre mai multe solutii posibile: art 1495 alin(2), 1541 NCC. Art 143, 66, 74 alin(4), 139 alin(2), 293 alin(1), 413 NCPC

Maximalizarea rationalitatii-metoda prin care judecatorul trebuie sa ajunga la o hotarare.

Procesul civil : 2 faze : judecata si executarea silita

1) Judecata : cererea de chemare in judecata-ramanerea definitiva a hotararii

1

Page 2: curs 1 eu

Intre aceste 2 momente se gaseste faza de judecata, care cuprinde mai multe etape:a) Scrisa : cererea de chemare in judecata- intampinare/ cerere reconventionala- raspuns

la intampinareb) Cercetarea procesului : sedinta publica, daca legea nu prevede altfel. De la 1 ianuarie

2016 se aplica art 240 alin (1), potrivit caruia cercetarea procesului va avea loc in camera de consiliu.

c) Dezbateri in fond : de regula, in sedinta de judecatad) Deliberarea si pronuntarea hotararii

Cu aceasta ultima etapa se finalizeaza judecata in prima instanta de fond.Poate urma apoi: -apelul ( cale ordinara de atac) : o noua judecata in fond -recurs (dupa ce hotararea devine executorie, cale extraordinara) -etapa cailor extraordinare de retractare ( contestatia in anulare, revizuire). Se aplica hotararilor executorii sau definitive.Nu e obligatoriu ca procesul sa parcurga ambele faze sau ca faza judecatii sa parcurga toate etapele.

Proces civil echitabil- CEDO-Art 6 CEDO- camp de aplicare-

Presupune existenta unui drept recunoscut de legislatia nationala Contestatia asupra dreptului respectiv trebuie sa fie una reala si serioasa Contestatia poate purta fie asupra insasi existentei dreptului, fie asupra intinderii sale, fie asupra

modalitatilor sale de exercitiu“drepturi si obligatii civile”

Caracterul civil al drepturilor si obligatiilor se determina nu in functie de calificarea juridica, ci in functie de continutul material si efectele pe care I le confera dreptul intern al statului.

In domeniul dreptului civil intra: fostul drept comercial, dreptul familiei, muncii, mediului, etc Sunt avute in vedere atat drepturile civile patrimoniale cat si cele personal-nepatrimoniale Toate drepturile cu privire la libertatile individuale in domeniul activitatilor profesionale sau

economice ori in materie de proprietate sunt drepturi civile, chiar daca statul exercita un control asupra acestor activitati si le supune eliberarii de autorizatii/ licente.

In toate cazurile in care este limitata puterea de apreciere a autoritatii, art 6 ar trebui sa se aplice pentru a se vedea daca nu s au comis abuzuri in exercitarea acestei puteri. Spre exemplu retragerea licentei de exercitare a profesiei de doctor vizeaza drepturi civile. La fel si retragerea licentei de a vinde bauturi alcoolice intr un restaurant, la suspendarea contractului de munca, reinscrierea in tabloul avocatilor sau medicilor, etc.

Daca autoritatea dispune de putere suverana de apreciere pentru eliberarea autorizatiei, atunci nu mai avem drept individual si nu se mai poate aplica textul de lege.

Doar existenta unui element discretionar in textul de lege nu exclude in sine existenta unui drept civil.

In materie de securitate sociala se considera in prezent aplicabil Acest articol poate fi invocat indiferent daca garantiile prevazute de el nu au fost respectate de

o jurisdictie administrativa, constitutionala, financiara sau disciplinara.

2

Page 3: curs 1 eu

In situatia jurisdictiilor constitutionale trebuie retinut ca acest articol se aplica doar daca acestea exercita controlul la sesizarea unui particular pe calea exceptiei de neconstitutionalitate.

Garantiile prevazute de acest articol vizeaza atat persoanele fizice cat si persoanele juridice In cadrul persoanelor fizice includem:

i. Cetateni ai statului in care se pune problema respectarii art 6ii. Cetateni ai altui stat parte la conventie

iii. apatrizi care au un litigiu in acel stat garantiile vizeaza aceste persoane indiferent de rolul lor in procesul civil, dar nu joaca contra sau

in favoarea statului atunci cand este parte in proces deoarece dreptul de recurs individual este recunoscut persoanelor fizice, organizatiilor neguvernamentale sau grupurilor de particulari; in alte cuvinte, nu poate fi invocat de un stat chiar daca este parte la conventie

martorii, expertii si aparatorii nu pot invoca art 6

Cazuri in care nu si gaseste aplicabilitate art 6:

Proceduri intentate de un particular nu in calitatea sa de persoana privata, ci in aceea de cetatean, precum litigiile in materie fiscala, asigurari sociale, alegeri, drept al strainilor de serviciu militar ori civil sau de drepturi de natura politica.

Procedura privind nationalitatea unui individ Procedura in care se invoca greseala unui judecator de a nu fi studiat in mod aprofundat dosarul

Exigentele consacrate de art 6: Accesul la justitie Examinarea cauzei in mod echitabil, public si in termen rezonabil Tribunal independent si impartial, stabilit prin lege Pronuntarea hotararii in public

Accesul la justitie Dreptul la o instanta nu semnifica numai posibilitatea juridica efectiva de a te adresa unui

tribunal, ci si dreptul de a obtine executarea silita a hotararii pronuntate Dreptul la acces la o instanta nu este unul absolut, putand fi supus unor restrictii legitime,

limitari care trebuie sa urmareasca un scop legitim si sa fie proportionale cu acesta Dreptul de acces la o instanta trebuie sa fie concret si efectiv Fiecare stat este liber sa determine maniera in care isi executa obligatia de a garanta accesul

liber la justitie, dar Curtea este cea care apreciaza, in ultima instanta, daca au fost respectate exigentele Conventiei

Dreptul de acces la o instanta presupune, printre altele, respectarea principiului securitatii juridice, care impune si ca solutia data in mod definitiv sa nu fie repusa in discutie

Examinarea cauzei in mod echitabil, public si in termen rezonabil Aceasta cerinta presupune respectarea unor principii fundamentale: contradictorialitatea,

dreptul la aparare, egalitatea de arme.

3

Page 4: curs 1 eu

Presupune ca fiecare din parti sa dispuna de posibilitati suficiente, echivalente, adecvate pentru a isi sustine pozitia si ca niciuna din parti sa nu fie defavorizata

In ce priveste termenul rezonabil, NCPC a introdus in art 522-526 procedura contestarii tergiversarii procesului. Aceasta conditie va fi analizata in concret, tinandu se seama de durata procedurii, natura pretentiilor, complexitatea procesului, comportamentul autoritatilor,etc.

Examinarea cauzei de un tribunal impartial si independent Aceasta conditie presupune plenitudine de jurisdictie, atat cu privire la fapte, cat si sub aspectul

dreptului aplicabil Este vorba desigur despre instantele de fond dar si despre instantele de apel, pentru ca in recurs

se examineaza doar aspectele de drept.

Definirea dreptului procesual civil si caracterele sale

Dreptul procesual civil reprezinta ansamblul normelor juridice care reglementeaza modul de judecata de catre instantele judecatoresti a pricinilor referitoare la drepturi civile sau politice ori la interese legitime care se pot realiza numai pe calea justitiei, precum si modul de executare silita a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii.

Din punct de vedere al obiectului de reglementare, normele de procedura pot fi clasificate in 3 categorii:

i. norme de organizare judecatoreasca: reglementeaza alcatuirea instantelor, numirea si avansarea judecatorilor, statutul lor, compunerea completelor de judecata, incompatibilitatea judecatorilor, abtinerea si recuzarea lor

ii. norme de competenta: atributiile instantelor judecatoresti fata de atributiile altor organe de stat, repartizarea pricinilor civile in competenta instantelor

iii. norme de procedura propriu-zisa: modul de judecata al pricinilor civile precum si modul de executare silita a titlurilor executorii

normele de procedura propriu-zisa pot fi clasificate la randul lor: norme de procedura contencioasa: regulile de urmat in solutionarea unui litigiu, cand dreptul

partii este incalcat sau contestat norme de procedura necontencioasa : reglementeaza activitatea instantelor in cazul unor cereri

pentru solutionarea carora este nevoie de interventia instantei fara sa se urmareasca stabilirea unui drept potrivnic fata de o alta persoana

norme de executare silita: reguli prin care creditorul, cu ajutorul organelor de executare, isi poate realiza drepturile constatate printr un titlu executoriu, atunci cand debitorul nu si executa de buna voie obligatia

normele de procedura sunt, de regula, imperative, prin urmare:i. partile nu pot conveni, nici chiar cu autorizarea instantei, sa se abata de la ele sau sa

acopere viciile de procedura ale unui act realizat cu incalcarea normelor imperativeii. incalcarea poate fi invocata de oricare din parti, din oficiu sau de procuror, in orice

stadiu al procesului, daca legea nu prevede altfeliii. sanctiunile aplicabile vor fi grave: nulitatea absoluta, decaderea, perimarea

4

Page 5: curs 1 eu

exista si exceptii, adica norme de procedura civila cu caracter dispozitiv, pe care le contine NCPC: normele care permit exercitarea drepturilor procedurale personal sau prin mandatar-art 80, formularea cererii reconventionale-art 209, admisibilitatea probei cu martori-309,315, incunostintarea debitorului prin somatie de inceperea executarii silite-666, unele norme de competenta teritoriala-normele de competenta teritoriala alternativa.

Izvoarele dreptului procesual civil

Constitutia Regulamentele Legile organice, ordinare, decretele, ordonantele si hotararile guvernului care cuprind norme de

procedura civila Noul Cod de Procedura civila

Aplicarea in timp Art 24 CPC stabileste ca dispozitiile prezentului Cod se aplica numai proceselor si executarilor

silite incepute dupa intrarea acestuia in vigoare Procesele in curs de judecata si executarile silite incepute sub legea veche raman supuse

aceleiasi legi, iar in cazul schimbarii competentei instantelor, procesele vor continua sa fie judecate de aceleasi instante anterioare

Daca vechea instanta este insa desfiintata, dosarele vor fi trimise instantei competente potrivit NCPC, dar judecata va avea loc potrivit regulilor sub care a luat nastere procesul

Art 26 alin(1) : conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare a probelor preconstituite si a prezumtiilor legale sunt guvernate de legea in vigoare la data producerii faptelor juridice care fac obiectul probatiunii=> conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare a celorlalte probe este guvernata de legea in vigoare la data inceperii procesului.

Art 26 alin(2): administrarea probelor se face potrivit legii in vigoare la data administrarii lor Art 27: hotararile sunt supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea sub

imperiul careia a inceput procesul

5