Curs 1

Categoriile geografice în contextul globalizării economiei

Definiţii ale geografiei economice:- Enrico Massi (1979): geografia economică este știinţa

care analizează microspaţiul și care realizează o sinteză la nivelul macrospaţiilor

- Umberto Toschi (1897-1966, univeristăţile din Catania, Bari, Venezia, Bologna): geografia economică studiază fenomenele economice din punctul de vedere al diferenţelor și distribuirii acestora pe suprafaţa terestră, precum și modul în care se coordonează acestea la nivel mondial (de ansamblu), dar și în zone mai restrânse

Teorii și paradigme care au influenţat dezvoltarea teoriilor din cadrul geografiei economice:

- determinismul (Carl Ritter, Friedrich Ratzel, sec. XIX): acţiunile ale indivizilor sunt strict determinate de influenţa factorilor naturali, fizici

Carl Ritter Friedrich Ratzel 1779-1859 1844-1904

- posibilismul (Paul Vidal de la Blache, primele decenii ale sec. XX): oportunităţile furnizate omului de mediul natural pot fi exploatate și pot da rezultate efective în funcţie de modul în care acţionează omul asupra mediului

Paul Vidal de la Blache 1845-1918

- voluntarismul (sec. XX): recunoaște importanţa absolută a acţiunii omului asupra mediului; fenomenele economice sunt studiate în strânsă legătură cu elementele istorice, sociale și politice (ex: modelul lui J. H. von Thunen pentru distribuţia optimă a activităţor agricole; modelul lui A. Weber pentru localizarea industrială; modelul lui W. Christaller pentru studierea orașelor)

Johann Heinrich von Thunen Alfred Weber Walter Christaller 1783-1850 1868-1958 1893-1969

- teoria generală a sistemelor (Ludwig von Bertalanffy, sec. XX): studiază relaţiile care se fomează între elementele unui sistem și între acestea și mediul extern; ecosistemul este caracterizat de elemente fizico–naturale și socio-economice

Ludwig von Bertalanffy 1901-1972

Obiectul geografiei economice = fenomenele economice studiate din punctul de vedere al distribuţiei lor pe suprafaţa terestră, al dinamicii proceselor de localizare, al modificării lor cantitative și calitative, al modelării suprafeţei terestre.

Locul = unitatea elementară a unei regiuni.

Localizarea = procesul prin care se atribuie un fenomen, o activitate pe un punct de pe suprafaţa terestră.

Localismul = recunoașterea și valorificarea elementelor specifice locale (având caracteristici socio-politice și economice).

Regiunea = un ansamblu de locuri învecinate, un sistem spaţial compus din elemente fizice și umane intercorelate, care acţionează în mod voluntar sau spontan în cadrul diferitelor procese economice.

Regionalizarea = modul în care se organizează efectiv, pe un anumit teritoriu, fluxurile de bunuri și de persoane, precum și reţelele de infrastructură care interacţionează permanent cu ecosistemele naturale.

Teritoriul = un compelx de caracteristici orizontale și verticale prezente în diferite locuri. Este elementul esenţial pentru constituirea oricărui stat și presupune constituirea unui ansamblu de legături între spaţiul fizic și structurile sociale (Giorgio Spinelli, 1984).

Teritorializarea = cauză și efect al proceselor de structurare a teritoriului, care depind de componentele și de obiectivele economice și sociale care favorizează coeziunea elementelor (capacitatea de agregare și organizare).

Tipuri de regiuni:- naturale (determinism)- omogene (posibilism)- funcţionale (voluntarism)- sistemice (teoria sistemelor)

Cele mai competitive ţări din lume în 2013 (elementele de bază sunt: stimularea inovaţiilor și cooperarea dintre liderii societăţii – guvern, mediul de afaceri, societatea civilă): Elveţia, Singapore, Finlanda, Germania, S.U.A., Suedia, Hong Kong, Olanda, Japonia, Marea Britanie. România este pe locul 76, fiind depășită de ţări ca Polonia, Cehia, Ungaria, Croaţia, dar depășind ţări ca Slovacia, Republica Moldova, Grecia. Una dintre cele mai mari creșteri le-a înregistrat Indonezia, iar cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Egipt și Iran.

Berna, Elveţia Singapore, Singapore

Helsinki, Finlanda Berlin, Germania

Washington, S.U.A. Stockholm, Suedia

Hong Kong, Hong Kong, Amsterdam, Olanda

Tokyo, Japonia Londra, Marea Britanie

București, România

Factori principali care determină capacitatea unei ţări de a face faţă concurenţei internaţionale:

- cercetarea știinţifică- tehnologia avansată

- informaţiile- comunicarea- antreprenoriatul- învăţământul- formarea profesională- intervenţia statului- structurile financiare- infrastructura

Paul Krugman: geografia este din ce în ce mai importantă în cadrul competiţiei internaţionale deoarece diferitele teritorii pot avea diverse grade de competitivitate sau de vulnerabilitate. Capacitatea competitivă se bazează în primul rând pe dotarea cu resurse: tehnologice, organizatorice și teritoriale.

Paul Krugmann. 1953