C U R I E R U L M I S I O N A R

,Cât de frumoase sunt picioarele celor ce binevestesc pace, celor ce binevestesc cele bune'

Anul XI. Bucureşti, 1931. No. 2.

Ziua căminului creştin. 7 Februarie, 1931.

%

<5?

Programul pentru adunarea de dimineaţă.

1. Cântare si rugăciune de deschidere. 2. Cor. 3. Studiu: „Ce este un cămin şi ce este

o familie?" 4. Consacrare şi rugăciuni. 5. Cântare si rugăciune de închidere. 6. Cor.

Programul pentru adunarea $ de după masă.

1. Cântare şi rugăciune de deschidere. $ 2. Cor. % 3. Studiu: „Pilde de vieaţă familiară 8

creştină". $ 4. Consacrare şi rugăciuni. (>. 5. Cântare şi rugăciune de închidere. gp 6. Cor.

Notă pentru Predicatori şi Presbiteri: In U n i u n e a noastră am avut pentru pr ima dată

imul trecut „Ziua Căminului Creştin". Nic i nu ne îndo im, că această zi este de mare însemnătate . N o i instruim pe m e m b r i i noştr i în învăţături le Bibl ie i , în Istoria b i s e r i c e a s c ă şi mondia lă , cât şi asupra a l tor puncte . De ce nu i -am instrui cu pr iv ire la că-minul creş t in şi asupra vieţ i i în acest c ă m i n ? Viea-ţa şi purtarea în c ă m i n are o mare in f luenţă asupra vieţ i i şi purtări i în afară de cămin . Şi astăzi cămi-

Ce este mm camm şu ce este o familiile?"

1. Ce este. un cămin? Exod. 25, 8. Căminul este locul, unde locueşte cineva.

Întrebuinţând acest cuvânt la oameni, se în-ţelege sub el locul unde locueşte o familie, unde lucrează, mănâncă şi doarme şi unde cresc copiii, primind primul lor învăţământ.

2. Ce este o familie? Ebr. 2, 13. In înţeles omenesc, o familie este o grupă

de oameni, care se compune din tată, mamă şi copii; dar într'un sens mai larg fac parte şi bunicii, fraţii, surorile şi rudele mai apro-piate. Familia este temelia societăţii omeneşti.

nul creşt in es te a m e n i n ţ a t de mi i de per ico le . Pentru anul aces ta s'a hotărît , c a Sabatul din 7

Februar ie 1931 să f i e „Ziua Căminulu i Creştin". In această zi ar trebui să se v o r b e a s c ă în toate Comu-nităţi le noastre d e s p r e c ă m i n u l creşt in . Mai sus se găseşte un program, şi în ce le ce urmează dăm câtevâ studi i , cari pot servi ca sub iec t şi i d e e con-ducătoare pentru p r e d i c a sau ora b ib l i că d in acest Sabat. Vă rugăm, să vă serviţ i de ele.

P. H. Hermann.

3. Care a fost primul cămin al oamenilor? Gen. 2,8.

Prima familie depe acest pământ a fost familia lui Adam şi într'un înţeles mai larg toţi oamenii fac parte din ea.

4. Ce datorie aveâ Adam faţă de căminul său? Gen. 2, 15.

Omul şi căminul stau în strânsă legătură. Căminul are nevoie de om şi omul are nevoie de cămin. Căminul trebuie să adăpostească pe om şi omul să cultive căminul şi să poarte grija lui. v

5. Cum a pierdut Adam căminul său feri-cit din Eden? Gen. 3, 17—19. 23. 24.

Adam a neglijat să cultive şi să păzească căminul său. El se încredeâ mai mult în gla-sul femeiei sale, decât în vocea Domnului şi

acest lucru i-a adus nefericirea. Fiind sedus la neascultare şi păcat, şi-a pierdut căminul fericit, cât şi pacea şi bucuriile, oferite de acest cămin. Dar nu numai el, ci şi urmaşii săi au de suferit sub aceste împrejurări .

6. Mii de oameni au pierdut şi pierd ase-menea lui Adam căminul lor. (întreabă şi nu-mără cauzele, din cari şi-au pierdut mulţi căminul.)

1. Cum stau lucrurile în căminul tău?

„Căminul". „Restaurarea şi înălţarea omenirii începe

în cămin. Lucrarea părinţilor stă la temelia oricărei alte lucrări Bunul mers al socie-tăţii, succesul Comunităţii, prosperitatea unei naţiuni depinde de influenţa căminului". „Pe urmele Marelui Medic", pag. 349. Fiecare cuvânt al acestui pasagiu este demn să fie studiat de noi cu cea mai mare îngrijire. Dumnezeu ne-a încredinţat lucrarea restau-rării şi ridicării omenirii. Chiar dacă nu toţi vor primi solia noastră, totuş Dumnezeu do-reşte să ridice şi să restabilească pe fiecare în parte, dacă va primi harul Său. Dar unde începe această lucrare? In cămin. Mai întâi trebuie să înceapă în propriul nostru cămin. Căminul şi Sabatul sunt singurele două insti-tuiri, pe cari le-am primit din grădina,Ede-nului, din zilele când păcatul încă nu intrase în această lume. Noi dăm o mare însemnă-tate Sabatului. Dar să nu uităm a acorda aceeaş atenţiune celeilalte instituiri divine, şi anume căminului creştin. Trăim în zile când vrăjmaşul sufletelor atacă în mod deosebit Sabatul cel sfânt. Dar nu este el în acelaş timp ocupat să submineze temeliile căminu-lui creştin? Noi trebuie să arătăm puterea Evangheliei, păzind Sabatul şi căminurile noastre. După cum găsim exprimat în mod lămurit, Dumnezeu doreşte să facă din cămi-nul nostru un cer, într'o mică măsură, pentru ca noi să fim pregătiţi spre a puteâ intra o-dată în cerul cel de sus.

Lucrarea învăţătorului este importantă, şi Dumnezeu interzice ca noi să desconsiderăm lucrarea predicatorului. Dar ce zice pasagiul dela început? Lucrarea părinţilor stă la teme-lia oricărei alte lucrări. Atât învăţătorul cât şi predicatorul exercită o oarecare influenţă asupra oamenilor, însă în anii copilăriei f ra-gede, când copilul este foarte uşor de impre-sionat, părinţii sunt cei ce-i formează carac-terul. Chiar dacă copilul începe să meargă apoi la şcoală, aceasta este numai pentru câ-teva ore din zi. Copilul petrece totuş mai de-parte timpul cel mai îndelungat al zilei acasă,

şi părinţii pot încă să-şi continue exercitarea influenţei lor asupra copilului, dacă doresc aceasta. Predicatorul începând să exercite in-fluenţa sa mai târziu, ocazia pe care o are el nu se poate compara niciodată cu prilejul pe care-1 au părinţii în cămin. De fapt, atât în-văţătorul cât şi predicatorul pot să îndepli-nească în mod deplin datoria pe care au pri-mit-o din partea lui Dumnezeu, numai în conlucrare cu influenţa căminului. „Niciodată educaţia nu va împlini totul ce ar puteâ şi a r trebui să împlinească, dacă nu se via recu-noaşte însemnătatea lucrării părinţilor, şi dacă aceştia nu vor primi îndrumări cu pri-vire la îndatoririle lor .sfinte". „Educaţia", pag. 276. Sau, după cum am cetit: „Bunul mers al societăţii, succesul Comunităţii, pros-peritatea unei naţiuni, depinde de influenţa căminului".

Stând aşâ lucrurile, trebuie să dăm mai multă atenţie căminului cât şi instruirii pă-rinţilor în vederea răspunderilor lor isfinte. Ar trebui să ne neliniştească faptul, dacă ve-dem pe aţâţi bărbaţi şi femei gata să-şi ia asupra lor răspunderi de părinţi, dar având aşâ puţine cunoştinţi despre lucrurile esen-ţiale. Cu privire la aceştia cetim următoarele: „înainte de a lua asupra lor sarcina de tată sau de mamă, atât bărbaţii cât şi femeile a r trebui să cunoască bine legile desvoltării fi-zice, familiarizându-se cu fiziologia şi igiena, cu studiul influenţei prenatale, cu legile ere-dităţii, sănătăţii, îmbrăcăminţii, exerciţiului şi tratării bolilor; ei ar trebui să cunoască deasemenea legile desvoltării mintale şi a educaţiei morale". „Educaţia", pag. 276. După aceste îndemnuri, ar fi nevoie ca aceste lu-cruri să fie învăţate înainte de a primi cineva răspunderea de părinte; dar de multe ori au fost întemeiate multe căminuri fă ră această cunoştinţă. Ce putem noi face? Ce să facem, văzând pe alţii în jurul nostru, că n'au aceas-tă cunoştinţă? N'ar fi bine, ca noi să ne dăm toată silinţa, şi să ne instruim cu privire la toate aceste puncte principale, pentru ca apoi să putem învăţa şi pe alţii? Să ne decidem cu ajutorul lui Dumnezeu în acest Sabat, con-sacrat interesului Căminului Creştin, ca ori-cât timp şi sforţări ar costa, să facem din că-minurile noastre astfel de căminuri, cari să contribue la „bunul mers al societăţii, la suc-cesul Comunităţii şi la prosperitatea naţiu-nii", aducându-ne aminte, că toate aceste lu-cruri depind de influenţa căminului.

L. L. Caviness.

1. Abraam şi casa sa. Gen. 18, 19. 2. Iubirea între soţ şi soţie. Ef. 5, 21.22. 25. 3. Raportul cel bun între părinţi şi copii şi

ascultarea faţă de părinţi până la vârsta ceia mai înaintată. Gen. 49, 29. 31; 50, 7—10; Ef. 6, 1 - 4 .

4. îngrij irea copiilor pentru părinţii lor. loan 19, 26. 27.

5. Raportul cel liniştit al lui Moise faţă de rudele soţiei sale si stima sa fată de socrul său. Exod. 18, 1—3. 5—9. 13—25!

6. Spiritul de împăcare între fraţi . Gen. 33, 1 - 4 ; 50, 14—21. •

7. O bună înţelegere între stăpân si serv. Ef. 6, 5—9.

8. Simpatie si spiritul împăciuitor în toate legăturile. Rom. 12, 9. 10. 15—21.

9. Ura josnică între membrii unei familii provoacă neplăcerea lui Dumnezeu. Un exemplu avertizator este sora lui Moise. Num. 12, 1—15.

10. Apelul pe care-1 adresează Dumnezeu părinţilor şi copiilor. Mal. 4, 5. 6.

„Aproape acasă". Fraţilor şi surorilor, am a juns aproape de

căminul nostru ceresc. Drumul cel aspru al veacurilor a a juns aproape de sfârşit. La o oarecare depărtare, însă foarte neînsemnată, vedem semne de licărire ale căminului etern. Insă din toate privinţele ne pândesc pericole, gata a se aruncă asupra noastră şi asupra co-piilor noştri. Nu este destul să dovedim că Domnul Hristos vine curând. Deşi am putea fi versaţi în tălmăcirea profeţiilor şi mintea noastră ar fi atât de pătrunzătoare, încât să observe toate semnele timpului, cari preves-tesc sfârşitul lumii şi începutul împărăţiei cereşti, cu toate acestea, dacă nu vom vegheâ asupra drumului pe care calcă picioarele co-piilor noştri, atât ei cât şi noi nu vom putea vedea niciodată căminul nostru ceresc.

Nu există o chestiune mai mare, pe care trebuie să o rezolvăm, decât cultivarea Cămi-nului Creştin. înaintea noastră nu se află o problemă mai importantă decât educarea co-piilor noştri. întrebarea dacă îndeplinim în toate privinţele aşteptările lui Dumnezeu ca părinţi, ar trebui să preocupe cugetele noas-tre. Daţi-mi voe să amintesc câteva puncte principale în educarea copiilor, fără cari nici un cămin creştin, nici un părinte şi nici un copil nu este sigur faţă de lume.

î. Intipârirea stimei faţă de cele sfinte. Lu-mea este în drum spre ateism, dispreţuim! ideile cele vechi despre Dumnezeu, Biblie şi origina omului. Dacă copiii noştri nu vor fi întemeiaţi pe o învăţătură sănătoasă, ei vor fi molipsiţi de această ştiinţă distrugătoare. Mulţi dintre ei sunt pătaţi cu aceste cugete. Respectul faţă de Dumnezeu şi faţă de ade-vărurile sfinte trebuie întipărit în casă prin-tr'un învăţământ înţelept şi printr'o practică plină de iubire şi cu multă rugăciune. Ea se poate învăţă prin istorisire, prin studiul Bi-bliei şi al naturei, cât şi prin rugăciune în mod particular şi în familie.

2. Stăpânirea de sine. Conducerea căminu-lui nu trebuie să aibă ca ţintă de a ridică nu-mai regulele părinţilor, ci de a instrui şi pe copii, ca aceştia înaintând tot mai mult în vârstă, să fie stăpâni pe ei înşişi, urmând pe cărarea cea dreaptă. Ei trebuie instruiţi şi trebuie să memorizeze texte din Biblie şi să primească învăţături cu privire la anumite lucruri din vieaţa fizică, mai ales în timpul copilăriei fragede, pentru ca să-şi stăpâ-nească pofta. Deasemenea să fie învăţaţi cu privire la dreptate, dărnicie şi serviciu dez-interesat.

3. Hărnicie. Una din marile cauze ale rău-lui in vieaţa tinerilor este lipsa disciplinei prin lucru. Din anii cei mai fragezi copilul unor părinţi creştini trebuie să fie învăţat să împlinească datorii, cari sunt potrivite cu vârsta şi puterea sa, Această lucrare trebuie să crească, cu cât ei devin mai mari, şi ei ar trebui să primească instrucţiuni cu privire la vreo meserie. In acest mod ei vor găsi plă-cere într'o muncă productivă şi astfel nu vor fi expuşi ispitei de a rămâne leneşi.

4. Recreaţiunea şi vieaţa socială. Necesita-tea de a se juca în timpul copilăriei, trebuie recunoscută şi îndrumată in mod adevărat. Jocul trebuie să pregătească copilul în vede-rea împlinirii unei datorii mai mari, când el va a junge să fie bărbat. Spre acest scop co-pilul trebuie să fie îndrumat a studiâ natura, şi tot în acest scop trebuie să fie folosită şi recreaţiunea. Instinctul social al copilului şi al tânărului trebuie să fie şi el recunoscut şi îndrumat. Acei părinţi, cari îngădue ca in-stinctul social al copiilor- lor să degenereze spre rău, sunt oameni fără judecată şi fără simţul răspunderii. Puterea vieţii sociale tre-buie pusă în slujba Domnului Hristos, şi pen-tru a atinge această ţintă părinţii trebuie să studieze în mod serios.

5. îndrumarea spre alegerea unei ocupa-ţiuni. A aveâ o ţintă mare, chiar din timpul copilăriei şi cu atât mai mult din timpul ti-

N 19

nereţii, este o necesitate pentru dreapta des-voltare şi pentru o vieaţă, care urmăreşte un anuimit scop. 0 astfel de ţintă nu se câştigă la voia întâmplării, ci ea este rezultatul edu-cării forţelor copilului şi al îndemnurilor cari i se dau din cea mai fragedă vârstă. Nu pu-tem nădă jdu i a rezolvă în mod mulţumitor problemele tinerilor noştri, fii şi fiice, dacă nu vom începe chiar din timpul copilăriei lor.

In vederea tuturor acestor ţinte mari ale căminului creştin, părinţii trebuie să pri-mească instrucţiuni. Domnul ne zice: „Nici-odată educaţia nu va împlini totul ce ar pu-teâ şi ar trebui să împlinească, dacă nu se va recunoaşte însemnătatea lucrării părinţilor şi

dacă aceştia nu vor primi îndrumări cu pri-vire la îndatoririle lor sfinte". „Educaţia", pag. 276.

Stă în puterea fiecărui părinte şi fiecărei mame, de a hotărî, dacă educarea copiilor lor va f i plină de succes sau dacă va da greş. Cum stau lucrurile în căminul vostru? Este el demn de acest nume? Este el un refugiu de răutatea acestei lumi? Este el o şcoală a drep-tăţii? Poartă el chipul locuinţei Tatălui nos-tru ceresc? Noi suntem aproape de căminul nostru ceresc. O, dacă căminurile noastre pământeşti ar reflectă pacea, puterea şi ţinta căminului de care ne apropiem!

Steen Rasmussen.

Cuoântul dat

într 'o convorbire avută cu o persoană cre-dincioasă— sunt câţiva ani de atunci — între altele, îmi istorisiâ cum în timpul copilării, tatăl său, om cu bună creştere, îl luă adeseori lângă sine şi îi dădea sfaturi părinteşti. într 'o zi, 'pe când' îl sfătuia cum să se poarte în re-laţiile sale cu oamenii, între altele, i-a spus:

Fiul meu, ia bine aminte la vorbele mele: Oridecâteori va fi cazul să făgădueşti cevâ, CUVÂNTUL TAU SA FIE ZAPIS; ceeace ai făgăduit că faci, să faci; căci numai atunci vei fi om de valoare".

Cuvântul „zapis" însemnează „contract". Este un cuvânt vechiu, îmbătrânit, ieşit din uz. El este scos nu numai din l imbajul între-buinţat astăzi, dar, încă de multă vreme nu mai există cum trebuie nici în practica vieţii. Astăzi, nu numai cuvântul dat în mod verbal rămâne fă ră nici o valoare, dar, chiar şi con-tractul scris nu mai prezintă multă garanţie, cu toate clauzele şi formalităţile lui de întărire.

Altădată, în vremurile mai vechi, nu erâ «şâ mare nevoie de contracte scrise, deoarece cuvântul dat erâ el însuş u n contract, şi se punea multă bază pe el, fiind considerat ca un legământ solemn. Astăzi, lucrurile s'au schimbat. Se adeveresc cuvintele Sfintelor Scripturi, că oamenii au a juns „călcători de cuvânt". Rom. 1, 31. Proverbul românesc: „Făgăduiala dată e datorie curată", şi-a pier-dut mult din însemnătatea lui. Sunt puţini cei cari ar preferă mai bine să păgubească oricât de mult, şi la nevoie chiar să şi moară

§ < ă fie zapis. „Mi-am dat cuvântul si nu-1 pot întoarce".

IEFTA.

dacă s'ar cere, numai şi numai să-şi poată ţine cuvântul dat. Sunt foarte puţini cei cari să poată spune ca şi Apostolul Pavel: „Căci fru-mos este pentru mine mai bine să mor, decât să-mi nimicească cineva cuvântul laudei mele". 1 Cor. 9, 15.

Porunca lui Dumnezeu cu privire la cuvân-tul dat, sună: „Când un om va face o juruinţă Domnului, sau un jurământ prin care se ya legă printr'o făgăduinţă, să nu-şi calce cuvân-tul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură". Num. 30, 2.

Cele mai scurte cuvinte şi mai uşor de pro-nunţat, sunt: „DA" şi „NU". Şi totuş, ele re-clamă cel mai lung timp de cugetare. Ele nu trebuie rostite cu uşurinţă. Sfânta Scriptură zice: „Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, şi tu pe pământ, deaceea să nu spui vorbe multe. Nu lăsă gura să te bage în păcat, şi nu zice înaintea trimesului lui Dumnezeu: „M'am pri-pit". Pentru ce să se mânie Dumnezeu din pri-cina cuvintelor tale, şi să nimicească lucrarea mâinilor tale?" Ecles. 5, 2. 6.

Aceste cuvinte nu trebuie uitate, mai ales atunci, când cineva voieşte să facă un vot înaintea lui Dumnezeu. Mai înainte de a fă-gădui cevâ, trebuie bine cugetat spre a vedea dacă ceeace se făgădueşte, se şi poate împlini, căci „este o cursă pentru om" zice Sfânta Scriptură, să facă în pripă o făgăduinţă sfân-tă, şi abia după ce a făcut juruinţa să se gân-

dească". Prov. 20, 25. In Biblie găsim câteva EXEMPLE DE VOTURI GRĂBITE,

din cari putem vedeâ cât de mult a costat pe cei ce au făcut asemenea voturi.

Iată un caz din Vechiul Testament: In cap. 11 din Cartea Judecătorilor, se spu-

ne că „fiii lui Amon au pornit cu răsboiu îm-potriva lui Izrail". Atunci, poporul Izrail a chemat pe Iefta Galaaditul, un bărbat credin-cios şi viteaz, şi i-a zis: „Vino de fii căpetenia noastră, şi să batem pe fiii lui Amon". Iefta a primit să fie conducătorul lui Izrail. „Duhul Domnului a venit peste Iefta", şi s'a pregătit de răsboiu. înainte însă de a porni la luptă, dându-şi bine seama că biruinţa depinde nu-mai de ajutorul lui Dumnezeu, „Iefta a făcut o juruinţă (făgăduinţă) Domnului şi a zis: ,Dacă vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon, oricine va ieşi pe porţile casei mele înaintea mea, la întoarcerea mea fericită dela fiii lui Amon, va fi închinat Domnului, şi-l voiu a-duce ca ardere de tot'. Apoi, Iefta „a pornit împotriva fiilor lui Amon, şi Domnul i-a dat in mâinile lui, pricinuindu-le o foarte mare înfrângere".

După terminarea răsboiului „Iefta s'a în-tors acasă la Miţpa. Şi iată că fiică-sa i-a ieşit înainte cu timpane şi jocuri. Ea erâ singurul lui copil; n'aveâ fii şi nici altă fată. Cum a văzut-o, el şi-a rupt hainele şi a zis: „Ah! fata mea! adânc mă loveşti şi mă turburi! Am fă-cut o juruinţă (făgăduinţă) Domnului, şi n'o pot întoarce". La aceste cuvinte ea a zis: „Tată, ai făcut o juruinţă Domnului, fă-mi potrivit cu ceeace ţi-a ieşit din gura, acum când Domnul te-a răsbunat pe vrăjmaşii tai, pe fiii lui Amon".

Sfânta Scriptură arată că Iefta „a împlinit cu ea juruinţă pe care o făcuse", sacrifi-când-o ca ardere de tot.

într 'adevăr, experienţa lui Iefta a fost o groasnică lovitură pentru el ca părinte. De unde şi-ar fi putut el închipui că la înapoierea dela luptă, îi va ieşi înainte tocmai singura iui fiică pe care o iubiâ atât de mult. A fost o grea încercare pentru el. Dar pentru a nu-şi călca cuvântul dat înaintea lui Dumnezeu, a trebuit să facă potrivit cu ceeace i-a ieşit din gură. Votul trebuiâ împlinit,

lată alt caz din Noul Testament: In Evanghelia după Marcu, cap. 6, 21—28,

se spune despre Irod, cârmuitorul Galileei şi Pereei, că „într'o zi cu bun prilej, îşi prăz-nuiâ ziua naşterii, şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oastei şi fruntaşilor Galileei". Cu aceâ ocazie „fata Irodiadei a intrat la os-păţ, a jucat şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor

lui". După terminarea jocului, împăratul fiind bine dispus, în culmea bucuriei a zis fe-tei: „Cere-mi orice vrei şi-ţi voiu da". Apoi a făgăduit cu ju rământ : „Orice-mi vei cere, îţi voiu da, fie şi jumătate din împărăţia mea". Fata s'a bucurat, a ieşit afară şi a spus mamei şale, zicând: „Ce să cer?" Denaturata mamă, Irodiada, care purta o mare ură pe loan şi căuta într 'una timpul nemerit ca să-1 omoare, a sfătuit-o să ceară capul lui loan Botezăto-rul. loan se afla legat şi aruncat în temniţă din cauză că el mustra adeseori pe Irod, zi-când: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău".

Fata s'a grăbit să vină repede la împărat, şi i-a zis: „Vreau să-mi dai îndată, într'o far-furie, capul lui loan Botezătorul". împăratul s'a întristat adânc, căci, deşi primiâ adeseori mustrări dela loan pentru căsătoria lui nele-giuită cu Irodiada. nevasta fratelui său Filip, totuş, „Irod se temea de loan, fiindcă îl ştiă om neprihănit şi sfânt; îl ocrotiă, şi, când îl auziă (vorbind), de multe ori stă în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l ascultă cu plăcere".

După cât reiese din cele descrise în Evan-ghelie, Irod purtâ o stimă deosebită în inima lui faţă de loan, şi poate nici nu se gândiâ să-i facă un rău mai mare, decât cel făcut până aci, aruncându-1 în închisoare, din în-demnul şi stăruinţa Irodiadei. Şi, când a făcut votul, el nici nu şi-a închipuit că lucrurile voi-a j unge aci unde au ajuns, iar la cererea fe-tei a rămas surprins şi uimit, având o crudă dezamăgire. El „s'a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina 'oaspeţilor, n'a vrut să zică, nu. A trimes în-dată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui loan Botezătorul. Ostaşul de pază s'a dus şi a tăiat capul lui loan în temniţă, l-a adus pe o farfurie, l-a clat fetei, şi fata l-a dat mamei sale".

Iată o tristă experienţă din cauza grabei de a deschide gura, de a face un vot pripit, o fă-găduinţă nesocotită. Ce veselă începuse, şi ce tristă s'a sfârşit ziua naşterii lui Irod! El îşi dăduse cuvântul, şi acum se vedeâ silit să-1 împlinească. Negreşit, faţă de un aşâ caz, el a r fi putut să-şi calce cuvântul dat; dar, pe de o parte, se gândiâ la votul făcut, iar pe de alta, se gândiâ că el şi-a dat cuvântul faţă de oaspeţi, iar mândria şi ambiţia de cari erâ stăpânit, — pentru a nu fi despreţuit de cei de faţă, — l-au întărit şi mai mult în convin-gerea că, oricum se prezintă cazul, el trebuie să se ţină de cuvânt; şi, „din pricina jurămin-telor si din pricina oaspeţilor, n'a vrut să zicăr NU".'

învăţătura pentru orişicine este, de a nu face în pripă şi neprecizată o făgăduinţă; ci, înainte de a deschide gura, să se gândească bine, dacă ceeace votează, poate să şi împli-nească.

UN EXEMPLU DE VOT FĂCUT SI NEÎMPLINIT.

Pe timpul lui Zedechia, împăratul lui Iuda, se dăduse o poruncă potrivit legii, ca să se vestească slobozenia robilor, şi nimeni să nu mai ţină în robie pe fratele său, după şase ani de servire. „Toate căpeteniile si tot poporul, cari făcuseră învoiala, s'au legat să lase slo-bozi fiecare pe robul şi roaba lui, şi să nu-i mai ţină în robie. Ei au ascultat şi le-au dat drumul. Dar mai pe urmă s'au RASGAND1T, au luat ÎNAPOI pe robii şi roabele, pe cari îi sloboziseră, şi i-au silit să le fie iarăş robi şi roabe". Atunci Dumnezeu le-a vorbit prin Profetul Ieremia astfel: „ . . . Voi v'aţi întors astăzi, aţi făcut ce este bine înaintea Mea, vestind fiecare slobozenia pentru aproa-pele său, ...dar pe urmă V'AŢI LUAT VORBA IN D ARAT, si Mi-aţi pângărit Numele, LUÂND IARÂŞ ÎNAPOI pe robii şi roabele, pe cari-i sloboziserăţi, şi-i lăsaserăţi în voia lor, si i-ati silit să vă fie iarăs robi si roabe". Ier. 34, 10. 11. 15. 16.

In Sfânta Scriptură găsim şi câteva EXEMPLE DE VOTURI FĂCUTE ŞI

ÎMPLINITE. 1. Patriarhul lacob fiind prigonit de fratele

său Esau, în călătoria sa spre Mesopotamia, a făcut un vot lui Dumnezeu, şi a zis: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în tim-pul călătoriei pe care o fac, dacă îmi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac, şi dacă mă voiu întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu. ... si îti voiu da a zecea parte din tot ce-mi vei da".' Fac. 28, 20—22.

Dumnezeu s'a bucurat de acest vot, şi a purtat de gri jă lui lacob în tot timpul călăto-riei sale; dar, şi lacob s'a ţinut de cuvânt şi a rămas credincios lui Dumnezeu toată vieaţa, dându-i zecime din toată averea lui. E o pildă vrednică de imitat pentru toţi cei credincioşi.

2. O femeie credincioasă cu numele Ana, n'aveâ copii, şi din cauza aceasta erâ foarte tristă. Ea „se rugă Domnului cu sufletul amă-rît şi plângea". într 'o zi a făcut o juruinţă şi a zis: „Doamne! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei tale,... şi dacă vei cla roabei tale un copil de parte bărbătească, îl voiu închină Domnului pentru toate zilele vieţii lui".

Dumnezeu a ascultat rugăciunea acestei fe-mei şi i-a dăruit un copil, căruia i-a pus nu-mele Samuel. Ea s'a ţinut de cuvânt. într 'o zi a zis bărbatului ei: „Când voiu înţărca co-pilul, îl voiu duce ca să fie pus înaintea Dom-nului şi să rămână acolo pentru totdeauna". Elcana, bărbatul ei i-a zis: „Fă ce vei crede". Când a înţărcat copilul, ea 1-a dus la templu şi 1-a dat în primirea preotului Eli, zicându-i: „Pentru copilul acesta m'am rugat, şi Dom-nul mi-a ascultat rugăciunea. Deaceea vreau să-l dau Domnului, pentru toată vieaţa lui". „Copilul a rămas în slujba Domnului înaintea preotului Eli". Acest copil crescând mare, Dumnezeu 1-a chemat să fie profet, — profe-tul Samuel. Eli a binecuvântat pe Elcana şi pe nevasta sa, şi a zis: „Să deă Domnul să ai copii din femeia aceasta, cari să înlocuească pe acela pe care l-a împrumutat ea Domnu-lui!" Şi într 'adevăr, că Dumnezeu le-a mai dăruit încă trei fii şi două fiice. 1 Sam. 1; 2, 20. 21. Aşâ răsplăteşte Dumnezeu pe omul care se ţine de cuvânt dat.

îndemnul lui Dumnezeu către toţi oamenii este:

„FACEŢI VOTURI ŞI 1MPLINIŢI-LE!" „Faceţi juruinţe Domnului, Dumnezeului

vostru, şi împliniţi-le! Toţi cei ce-L înconjoară, să aducă claruri Dumnezeului celui înfrico-şat". Psalm. 76, 11.

Dumnezeu Se bucură când cineva face un vot; dar, mai mult Se bucură, când cel care a făcut votul, îl şi împlineşte. Cum stai tu î h această privinţă, iubite Cetitor? Ai făcut şi tu cândva vreo făgăduinţă solemnă? Dacă ai făcut vreun vot, te^ai ţinut de cuvânt, sau nu? Dumnezeul nostru este Dumnezeul ade-vărului. El iubeşte adevărul. Când făgădueşte cevâ, Se şi ţine de cuvânt. „Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului ctt să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Cr a făgăduit, oare nu va împlini?" Num. 23, 19. Dumnezeu este cea mai frumoasă pildă pen-tru noi oamenii în această privinţă. Spiritul Sfânt ne îndeamnă: „Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi". Efes. 5, 1.

Ceeace dovedeşte pe adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, este credinţa, sinceritatea şi sme-renia lor. Cu privire la poporul Său din tim-pul sfârşitului, Dumnezeu zice: „Voiu lăsă în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în numele Domnului. Rămăşiţele lui Izrail nu vor mai săvârşi nelegiuire, nu vor mai spune minciuni, şi nici în gura lor nu se va mai găsi o limbă înşelătoare". Zef. 3, 12. 13.

Psalmistul David, omul lui Dumnezeu, în-t reabă cu îngr i jorare : „Doamne, cine va locui în cortul tău? Cine va petrece pe muntele Tău cel sfânt?" Răspunsul dat este: „Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă Acela, DE S'A JURAT, CHIAR ŞI IN PAGUBA SA, NU-Ş1 IA VORBA ÎNAPOI". Psalm. 15, 1—5. Călcătorii de cuvânt şi mincinoşii nu vor pu-teâ pă t runde în împără ţ ia lui Dumnezeu, căci acolo, în „CETATEA ADEVARULUI", nu este loc potrivit pentru ei. Deaceea Sfânta Scriptură zice: ,DA' al vostru să fie ,DA'; şi ,NU' să fie ,NU', ca să nu cădeţi sub judecată". Iac. 5, 12.

în t r 'un oraş din ţara noastră t ră ia acum câtva timp o femeie bătrână, văduvă, care lo-cuia în aceeaş casă împreună cu o fiică a sa căsătorită, şi cu un băiat al său, care, din cauza infirmităţi i de care suferea, n u erâ în stare să-şi câştige pâinea de toate zilele. E râ întreţinut şi îngrij i t de soţul sorei lui.

Deodată, bă t râna lor m a m ă cade greu bol-navă la pat. Presimţind că în curând va pă-răsi lumea aceasta, toată gr i ja sa se îndreap-tă către băiatul său bolnăvicios. Se gândiâ: ce va deveni el, dacă cumnatul său nu i-ar m a i pur tă de gr i jă după moartea ei.

In ultimele clipe ale vieţii, chiemă pe toţi lângă sine, şi cu lacrămi în ochi se adresă către soţul fiicei sale, zicând: „Beniamine! Adu mâna ta încoace! A sosit timpul să vă părăsesc, mamă!... Am să-ţi fac o rugă-minte: Tu ştii că fiul meu, Isidor, este sufe-rind, şi deci, nu este în stare să-şi câştige pâi-nea. Făgădueşte-mi astăzi, că, după moartea mea, tu nu vei izgoni pe Isidor din casa ta, şi-l vei îngriji şi mai departe ca şi până acum". „Da mamă, făgăduesc", răspunse Be-niamin cu ochii inundaţi în lacrimi. Apoi, bă-

trâna zise: „Acum închid ochii liniştită". După puţin t imp şi-a da t sfârşitul. Beniamin s'a ţ inut de cuvântul dat, îngăduind ca la masa lui să mănânce pâine şi Isidor, după dorinţa exprimată de bă t râna lor m a m ă pe patul de moarte.

Iubite Cetitor! A face o făgăduinţă este un lucru mare. împlinirea votului făcut atrage după sine binecuvântarea lui Dumnezeu. Ai împlinit ceeace ai făgădui t? Poate anumite împre ju ră r i independente de voinţa ta, te-au împiedicat de a te ţine de cuvânt. Poate că ai fost ispitit chiar să-ţi calci cuvântul dat, fără să-ţi f i zis ca şi I e f t a : „Mi-am dat cuvântul şi nu-l pot întoarce". Ori, poate, ţi-ai dat cuvân-tul, şi eşti încă hotărî t să-ţi împlineşti votul şi să nu-ţi iei vorba înapoi. In acest caz, nu mai întârzia deloc cu împlinirea votului făcut. Cuvântul lui Dumnezeu zice: „Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, NU ZĂBOVI s'o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; deaceea împlineşte juruinţă pe care ai fă-cut-o". Ecles. 5, 4.

Reînnoeşte-ţi din nou votul, şi zi împreună cu Psalmistul : „Doamne, voiu merge în Casa Ta cu arderi de tot, îmi voiu împlini juruin-ţele făcute Ţie, juruinţe, cari mi-au ieşit de pe buze, pe cari mi le-a rostit gura când eram în strâmtorare". Psalm. 67, 13. 14. Apoi, roa-gă-te f ierbinte lui Dumnezeu, ca să-ţi a ju te , să te poţi ţine de cuvântul dat. Numai îm-plinindu-ţi votul făcut, vei aveâ pace, bucurie şi mul ţumire sufletească, şi îţi vei dovedi creş-tinismul tău practic, aşâ că niciodată nu se va puteâ spune despre tine: „El zice, dar nu face", ci din contră, se va spune: „El a făgă-duit, şi a şi împlinit". Deaceea, dă-ti toată si-linţa ca, CUVÂNTUL TAU DAT SA F I E ZA-PIS, şi la aceasta să-ţi a j u t e Domnul!

Ploeşti. David M. Făurescu.

DEPART. ŞCOLII DE SABAT. Responsabil: P. Păunescu .

In repetate rândur i a m accentuat asupra faptu lu i că Şcoala noastră de Sabat este unul din cele mai preţioase mij loace, pentru a în-temeiâ şi întări pe f ra ţ i i noştri în adevărul prezent. Trebuie să constatăm însă în acelaş timp, că multe lipsuri încă n 'au fost comple-

tate în Şcolile noastre de Sabat şi deaceea a r fi nevoie să d ă m răspunsul la în t rebarea: „Cum putem veni în a ju to ru l Şcolilor noastre de Sabat?" Adresându-mă instructorilor Şco-lii de Sabat din Comunităţile noastre, aş vrea să amintesc câteva lucruri, cari a r puteâ să ne f ie de folos.

Pent ru a veni în a ju to ru l membri lor cari au devenit nepăsători şi au slăbit în credinţă, rugăm ca instructorii noştri să colaboreze cu diaconii Comunităţii lor, pentru a recâştiga aceste suflete. In toate Comunităţile găsim asemenea suflete, cărora trebuie să le dăm o mână de a ju to r . Deaceea este de cea mai mare însemnătate, ca toţi membri i Comuni-

tăţii (afară de cei cari fac parte din clasele de familie) să fie trecuţi în carnetele Şcolii de Sabat. Apoi se mai recomandă ca să fie introdusă diaconia pe clase, adică, diaconii să aibă posibilitatea de a vedea în fiecare Sa-bat pe membrii cari le-au fost încredinţaţi, într'o singură clasă a Şcolii de Sabat. In felul acesta pot să controleze mult mai bine pre-zenţa membrilor şi sunt în stare să ceară din partea instructorului relaţiunile necesare cu privire la absenţa unor membri. Astfel va putea colabora diaconul eu instructorul în cea mai deplină armonie, pentru a a jută su-fletele cari au slăbit. Iac. 5, 19. 20.

O altă datorie avem de împlinit când ne gândim la fraţii şi surorile noastre cari nu pot părăsi patul de boală, sau cari sunt bă-trâni şi stau departe şi izolaţi. Tocmai ei sunt cei ce simt în cea mai mare măsură lipsa de a puteâ lua parte la Şcoala de Sabait. Deaceea ar trebui ca Şcoala de Sabat să meargă la ei. Câţi instructori şi suplinitori n'ar fi aici ne-cesari, câţi tineri n 'ar puteâ să facă în această privinţă un serviciu din iubire. Eu cunosc Comunităţi, cari au format un fond special de călătorii şi din această cassă au acoperit cheltuelile, pricinuite în urma unor astfel de vizite misionare. Cât de recunoscători sunt fraţii noştri cari zac pe paturi şi sunt bătrâni, când primesc aşâ câte o vizită la fiecare două sau trei săptămâni. Cu această ocazie se ia şi plicul clasei de familie, pentru ca să poată notâ acolo dacă au studiat zilnic lecţiunea, şi suma darurilor Şcolii de Sabat. La sfârşitul trimestrului se va găsi cu siguranţă un in-structor care să primească acest plic cu ra-portul şi conţinutul său, pentru a4 predă se-cretarului Şcolii de Sabat şi acesta la rândul său să-şi poată completa raportul. Cu aceasta nu voim să zicem, ca fraţii noştri izolaţi să nu mai vină în Comunitate? Nicidecum, ci dacă au posibilitatea, să viziteze adunarea cât se poate de des, însă eu mă gândesc la cei cari sunt împiedicaţi prin diferite împreju-răr i de a veni regulat la adunare şi cari ar trebui să fie vizitaţi din partea Comunităţii. Este de sigur nevoie, ca cei ce vizitează pe aceşti fraţi, să fie socotiţi şi ei prezenţi, pen-t ru ca la încheierea trimestrului — secretarul Şcolii de Sabat să deâ un raport exact cu pri-vire la numărul membrilor iprezenţi.

Domnul să întreţină mai departe spiritul servirei credincioase în rândurile instructo-rilor Şcolii de Sabat pentru ca să se facă încă multe lucruri, cari să contribue la aducerea de roade veşnice. Domnul să binecuvinteze lucrarea Şcolii de Sabat!

DEPARTAMENTUL EDUCAŢIEI. Responsabil: D. Florea.

de E. G. White către fiul ei. Scumpul meu copil.

Iţi scriu acestea cu ocazia celei de a 19-a aniversări. Un alt an din vieaţa ta se termină astăzi. Cu ce sentimente ipriveşti faptul a-cesta? Ai făcut tu progres în vieaţa dumne-zeească? Ai înaintat tu spiritual? Ai crucifi-cat eul tău şi pasiunile sale? Interesul tău pentru studiul Cuvântului lui Dumnezeu a sporit? Ai câştigat tu adevărata biruinţă a-supsra sentimentelor tale personale şi asupra maturei tale capricioase? Oh! Ce stă scris în cărţile cerului despre acest an care cade în veşnicie şi care nu mai poate fi câştigat.

Intrând într'un an nou, să-ţi faci ca ţintă de ia merge înainte către cele de sus. Vieaţa ta să fie mai nobilă şi mai înaltă şi să nu mai fie ca până în prezent. Ca ţinta ta să nu mai fie de a căutâ la interesele tale sau la plăce-rile tale, ci la progresul lucrării Mântuitoru-lui tău. Nu sta într'o astfel de poziţie ca să ai nevoie de ajutorul altora care sunt obligaţi a veghiâ asupra ta pentru a te menţine pe dru-mul drept. Acum tu poţi sta tare la postul tău pentru a exercita o influenţă sfântă asupra altora. In sufletul tău poate să se deştepte acum o dorinţă de a face bine altora, de a-i îmbrăţişâ pe acei care sunt trişti, de a întări pe acei cari sunt slabi, şi de a le da mărturie despre Isus ori de câte ori ocaziile se pre-zintă. Pune în practică religia ta în toate lu-crurile şi fii stăruitor în tot ceeiace faci.

Tu n'ai făcut atâta cât ai fi putut face prin puterea cea măreaţă a lui Dumnezeu. Fie-care plan pe care-1 faci, fiecare lucrare pe care o întreprinzi, fiecare plăcere la care te dedai să fie pentru gloria lui Dumnezeu. Inima ta să se exprime astfel: Eu Iţi aparţin Ţie, o Dumnezeule, aş vrea să trăesc pentru Tine, să lucrez pentru Tine şi să mor pentru Tine.

Mulţi oameni pretind a fi alături de Mân-tuitorul, dar nu sunt; toate faptele lor atârnă în favoarea lui Satan. In ce fel vom hotărî de care parte suntem? Cine posedă inima noastră? Cu cine sunt gândurile noastre? De cine ne place să vorbim? Cine are cele mai calde sentimente ale noastre şi cine dispune de cele mai bune forţe ale noastre? Dacă noi suntem alături de Mântuitorul, gândurile noastre vor f i cu El, şi cele mai dulci simţi-

minte ale noastre vin dela El. Noi nu mai avem nici o prietenie cu lumea, căci tot ceea-ce noi suntem şi tot ce am avut le-am con-sacrat Lui. El arde de nerăbdare ca să f im după chipul Său, de a ne trimite Spiritul Său, de a face voia Sa şi de a-I plăcea Lui în toate lucrurile.

Trebuie să arăţi atâta hotărîre în lucrurile tale, ca nimeni să nu te oprească din drumul pe care eşti. Fără hotărîre nu poţi exercită nici o influenţă folositoare în lume. Hotă-rârile tale pot fi bune şi sincere dar ele nu ţintesc la nimic dacă tu nu faci din Dumne-zeu puterea ta, şi dacă tu nu înaintezi cu mare statornicie în hotărârile tale. Tu trebuie să pui toată inima ta, tot interesul în cauza şi lucrarea lui Dumnezeu având dorinţa de a trăi o vieaţă creştinească exemplară.

Tu nu poţi servi şi lui Dumnezeu şi lui ma-mona. Tu eşti pe deplin alături de Mântuito-rul, sau cu totul de partea vrăjmaşului : „Acela care nu este cu Mine este contra Mea, şi acela care n 'adună, risipeşte". Unele per-soane fac greşeli în vieaţa de credinţă pen-trucă ele stau la îndoială, mereu neglijând de a se hotărî. Ele sunt adeseori convinse şi vin până la locul de a se preda în mâinile lui Dumnezeu; dar întrucât n'au a juns cu totul ţinta, ele cad din nou. In această stare con-ştiinţa se împietreşte şi devine tot mai puţin sensibilă la impresiunele Spiritului lui Dum-nezeu. Spiritul Sfânt a avertizat, a convins, dar a fost respins până în aşâ măsură că a fost întristat. El a fost înlăturat. Dumnezeu nu vrea să fie luat în râs sau batjocorit. El arată clar ce trebuie de făcut şi dacă se ne-glijează conducerea în lumină, omul acela rămâne în întunerec.

Dumnezeu cere să fii un lucrător în via Sa. Aşează-te la lucru acolo unde eşti. Vino la cruce şi acolo renunţă la tine însuţi, la lume şi la idolii tăi. Primeşte pe Isus în inima ta fără de rezerve.

Supune-ite cu totul lui Dumnezeu, părăseşte totul fără rezerve şi primeşte pacea care în-trece orice pricepere. Tu nu poţi primi hrana dela Hristos dacă nu locueşti în El. Dacă tu nu eşti în El eşti ca o ramură uscată şi nu poţi simţi nevoia de o curăţire şi de o adevă-rată sfinţire. Ar trebui ca tu să ai o mai mare dorinţă de a primi Spiritul Sfânt şi ca să te rogi cu căldură pentru a-L primi. Tu nu poţi sperâ în primirea binecuvântărilor lui Dum-nezeu dacă nu le cauţi. Dacă te serveşti de mijloacele care-ţi sunt puse la dispoziţie vei creşte în har şi vei a junge la un nivel supe-rior. Ţie din firea ta nu-ţi plac lucrurile spi-rituale, dar o poţi câştigâ punând la lucru

spiritul şi puterea sufletului tău în această direcţie. Ceeace-ţi trebuie este de a face lu-crul acesta. Adevărata educaţie este de a pu-teâ întrebuinţa forţele noastre aşâ ea să a jun-gem la rezultate folositoare. De ce religia o-cupă atât de puţin atenţia noastră pe când lumea ne absoarbe toate puterile creerului şi a muşchilor noştri? Pentrucă toată fiinţa noastră este înclinată în această direcţie. Noi ne-am deprins a trata afacerile lumii cu toate puterile noastre, aşâ încât ne-am făcut un obiceiu din aceasta. Iată pentru ce creş-tinii găsesc vieaţa creştinească aşâ de grea şi vieaţa lumească aşâ de uşoară. Facultăţile au fost exercitate cu putere în această direcţie în timp ce adevăruri le religioase au primit consimţământul nostru dar n'au fost prac-ticate în vieaţa noastră zilnică.

In educaţie nu se dă loc cultivării gândirii religioase şi sentimentelor de evlavie. Şi to-tuş acestea sunt lucrurile oare trebuie să stă-pânească în totul fiinţa omenească. Ceeace ne lipseşte este obişnuinţa de a face bine. Noi facem binele ocazional, când influenţele fa-vorabile sunt manifestate, dar alcătuirea spi-ritului nostru nu ne aduce acolo, de a ne gândi fără influenţe din a fa ră la lucrurile divine.

Dacă spiritul este mereu exercitat în lu-crurile spirituale, noi nu vom fi nişte oameni slabi în acest domeniu. Dar rugăciunea pen-tru aceasta nu este de ajuns. Trebuie ca spi-ritul tău să se obişnuească a se concentra asupra lucrurilor spirituale. Exerciţiul face ca să se nască puterea.

Numai singură sfinţenia te pregăteşte pen-tru cer. Credincioşia sinceră şi practică îţi dă un caracter curat, te ridică şi te face în stare de a te prezentă înaintea lui Dumnezeu care locueşte în lumină de neapropiat. Caracterul ceresc trebuie să fie câştigat depe acest pă-mânt. Nu te legăna în părerea că va veni poate un t imp când va fi mai uşor ca acum de a face sforţări. In fiecare zi creşte distanţa dintre Dumnezeu şi tine. Pregăteşte-te pentru veşnicie cu o sârguinţă pe care n'ai arătat-o până în prezent. învaţă să iubeşti Sfânta Scriptură, adunări le de rugăciune, meditarea, şi în general comuniunea cu Dumnezeu. Un nou an din vieaţa ta se începe. îngerii întorc o nouă pagină a cărţii. Ce vor scrie ei acolo? Va fi ea pătată prin neglijenţele faţă de Dumnezeu şi datoriile neîmplinite?

Iubite Cetitor pune-ţi întrebarea, Dumneata şi eu, am devenit noi mai buni ca anul trecut? Am făcut noi progres spiritual? Dacă nu, atunci să ne punem ţinta de a fi mai buni şi a a junge ţinta anul acesta.

(L'ami de J e u n e s s e ) . Trad. Gh. Gherase.

DEPART. COLPORTAJULUI. Responsabil: N. Dorobăţ.

„Cum M'ai trimis Tu pe Mine in lume, aşâ i-am trimis şi Eu pe ei în lume".

Capitolul 17 din Evanghelia după Aposto-lul loan este unicul în felul lui în întreaga Sfânta Scriptură. In unele traduceri acest ca-pitol poartă denumirea: „Rugăciunea de Mare Preot ia Domnului Hristos". La începu-tul acestei rugăciuni Domnul dă un raport Tatălui Său, zicând: „Am sfârşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s'o fac". Vers. 4 uit. p.

Lucrarea săvârşită de Mântuitorul, o gă-sim descrisă în următoarele versete ale ace-luiaş capitol.

„Am făcut cunoscut Numele Tău oameni-lor, pe cari Mi i-»ai dat din lume". Vers. 6 pr. p.

„Le-am dat cuvintele, pe cari Mi le-ai dat Tu". Vers. 8 pr. p.

„Eu am păzit pe aceia, pe cari Mi i-ai dat". Vers. 12 partea a doua.

„Cum M'ai trimis Tu pe Mine în lume, aşâ i-am trimis şi Eu pe ei în lume". Vers. 18.

„Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu". Vers. 22 pr. p.

Domnul a zis ucenicilor Săi: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, cine crede în Mine va face şi el lucrările pe cari le fac Eu; ba încă va face altele si mai mari decât acestea". loan 14, 12.

Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, iar Fiul a trimis pe ucenicii Săi în lume. Trimiţându-i pe ei în lume, Domnul le spune, că vor face lucrări şi mai mari decât acelea făcute de El. Prin aceste cuvinte Domnul nu vrea să zică, că noi vom face lucruri mai bune, sau mai desăvârşite, ci, că cei trimişi de El vor face o lucrare mai întinsă decât s'a făcut în zilele vieţii Sale pământeşti. Domnul a lucrat nu-mai în Palestina, dar urmaşii Săi aveau să ducă lucrarea până la marginele pământului. Zicând Domnul că trimişii Săi vor face o lu-crare mai mare, cuvintele Sale ţintiau în deosebi la predicarea Evangheliei din zilele sfârşitului, cum şi la mijloacele rapide, prin cari aveâ să se facă această lucrare de mân-tuire a sufletelor.

Una din minunile timpului nostru, oare contribue la înfăptuirea lucrurilor mari în lumea întreagă, este tiparul. Cu privire la aceasta sora White scrie, că Dumnezeu „în-trebuinţează puterea presei, publicarea de reviste şi cărţi, cari conţin soliile adevărului

etern. Acestea sunt în deosebi importante pentru răspândirea Evangheliei". „Acest mij-loc poate influenţa asupra opiniei publice mai bine decât oricare altul. Dacă presa se găseşte în mâinile unor bărbaţi sfinţiţi de Dumnezeu, atunci în adevăr ea poate deveni o putere spre cele bune şi va puteâ să aducă pe oameni la cunoştinţa adevărului". „Col-portorul ca Evanghelist", pp. 3. 38.

Ca popor al lui Dumnezeu, bine organizat, avem astăzi în diferite părţi ale lumii 58 Case de Editură, dintre cari şi Editura noastră face parte. Domnul să fie lăudat pentru acest mare dar!

In „Curierul Misionar" No. 9—10 din 1930 la pag. 145. 146 a fost publicat raportul departamentului editorial, prezentat de fr. Town cu ocazia Conferinţei Generale referi-tor la lucrarea săvârşită de Casele noastre de Editură şi de Colportaj. Ar fi de dorit ca iubiţii noştri fraţ i să recetească acest articol atât de însemnat, căci prin citatele sale im-portante ne vom puteâ da mai bine seama de valoarea cea mare a acestei lucrări.

Apostolul loan a văzut un înger puternic, pogorându-se din cer, învăluit într'un nor şi având pe cap un curcubeu. Faţa lui străluciâ ca soarele şi în mâna sa aveâ o carte deschisă. Piciorul său drept erâ pe mare, iar cel stâng pe pământ.

Acest înger văzut de Apostolul loan ne poate servi ca un simbol al lucrării de Col-portaj. Noi, cari suntem asemenea acestui în-ger, purtătorii Cuvântului divin, trebuie să ne facem in mod conştiincios datoria, vestind oamenilor solia mântuitoare. Chiar dacă a-ceastă lucrare ne-ar pricinui multe greutăţi şi chiar dacă ar curge multe lacrămi, solia ce se găseşte în cărţile noastre trebuie dusă oa-menilor. Ca şi norii încărcaţi de apă, şi prin cari Domnul revarsă binecuvântări pe pă-mânt, tot astfel este şi colportajul cărţilor sfinte şi purtătorii acestor cărţi. Şi cum ni-meni depe pământ nu poate opri norii, să nu plouă, tot aşâ nu va fi nimeni în stare să oprească ploaia Cuvântului divin, pe care-1 răspândesc colportorii. Colportajul a mers şi va merge „ÎNAINTE CU UN PROGRES CRESCÂND".

„După cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pă-mântul şinl fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşâ şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele". Isa. 55, 10. 11. Ori-unde se seamănă cărţile noastre, acolo ne-

greşit trebuie să răsară o recoltă pentru grâ-narele lui Dumnezeu.

Domnul Isus a zis ucenicilor Săi: „Cum M'a trimis pe Mine Tatăl, aşă vă trimit şi Eu pe voi". loan 20, 21. Noi ştim, că Domnul are toată puterea în cer şi pe pământ şi deaceea, dacă vom porni în numele Său, nu ne va pu-tea opri nimeni.

In timpul vieţii Sale pământeşti Mântuito-rul a zis: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său". Luca 10, 2. Dacă s'a simţit pe timpul acela nevoia după lucrători, latunci ea este în zilele noas-tre cu atât mai mare, şi deaceea am trebui să

tori ar trebui să fie o sută, unde astăzi este unul.

In luna Octombrie 1930 lam avut şedinţele şefilor de colportori şi trei institute de colpor-t a j în Uniunea noastră.

Şedinţele şefilor de colportori, la cari au luat parte şi reprezentanţi din Uniunea jugo-slavă, au durat dela 7—10 Octombrie. La des-chidere fr . Huenergardt, preşedintele Uniu-nii jugoslave, a făcut un studiu biblic, care a adus o puternică îmbărbătare celor adunaţi . In timpul acestor şedinţe am avut în mijlo-cul nostru pe fr . Weaks, secretând departa-mentului editorial şi de colportaj al Confe-rinţei Generale. învăţăturile şi sfaturile pe

Instiliitul de colportaj: I. Bucureş t i ; II. Iaşi şi III. Cluj. IV. Surori co lportoare din Trans i lvan ia şi Banat .

rugăm pe Domnul secerişului, să trimeată mulţi lucrători în câmpul mondial. Totodată am trebui să ne rugăm, ca Domnul să ne scoată şi pe noi, trimiţându-ne cu cărţile ce conţin solia Sa către o lume sortită pieirii.

In Portugalia, după raportul statistic al Diviziunii, avem numai 235 de membri. Dar la un număr aşâ de mic de membri avem 22 de colportori, ceeace însemnează un colpotor la zece membri. In Uniunea noastră avem un număr însemnat de colportori, dar în com-paraţie cu numărul membrilor noştri şi în comparaţie cu cele peste 17 milioane locui-

cari ni lena dat f r . Weaks, vor contribui în niare măsură la înaintarea lucrării de col-portaj în ţara noastră. Deasemenea ne-a fost de mare folos fr. Gharpiot, şeful colportorilor al Diviziunii europene de Sud, care a luat parte şi la institutele de colportaj, instruind şi îmbărbătând pe cei prezenţi prin Cuvân-tul lui Dumnezeu şi Spiritul Profetic.

A urmat apoi institutul de colportaj al Con-ferinţelor Muntenia-Vest şi Est, care a avut loc în Bucureşti dela 10—15 Octombrie. La acest institut au luat parte peste 40 de tineri, devotaţi Domnului şi lucrării Sale.

In zilele de 17—22 Octombrie s'au adunat colportorii Conferinţelor Moldova de Nord şi de Sud la Iaşi, venind într 'un număr de peste 30. Cu ocazia acestui curs am angaja t trei f ra ţ i bătrâni, cari au câte 60 de ani. Unul dintre ei colportează de 2 ani şi lucrează cu mult succes.

Ultimul institut a fost ţinut Ia Cluj pentru colportorii Conferinţelor Transilvania şi Ba-nat, care a avut loc dela 23—29 Octombrie. Acest curs a fost cel mai mare, pe care l-am. avut vreodată în Uniunea noastră, căci cu această ocazie s'au strâns 60 de colportori. Lucrul oare a contribuit ca acest mare insti-tut să fie deosebit de celelalte erâ faptul, că întreaga Comunitate din Cluj a luat parte la şedinţe, primind astfel instrucţiunile alese, cari au fost date colportorilor de către fraţii conducători ai acestei ramure. Iar în fiecare seară ani avut adunăr i binecuvântate, unde colportorii noştri au istorisit cele miai fru-moase experienţe din câte a m auzit vreodată. In aceste două Conferinţe avem zece surori angajiate în lucrarea de colportaj. La noi în ţară surorile pot să facă o lucrare cu mult succes. Nu de mult timp una dintre surori a vândut literatură în valoare de 18.000 lei în timpul unei luni.

Din partea departamentului de colportaj adresăm apelul călduros tuturor tinerilor noştri fraţ i şi surori, rugându-i a gândi azi, mai 'mult ca oricând, la chemarea măreaţă adresată nouă de Domnul, ca să grăbim strângerea secerişului. Dar cum putem realiza aceasta? Singura cale este a se ataşă cât mai mulţi lucrării de colportaj, lucru la care în-demnăm pe toţi tinerii noştri.

Domnul a părăsit cerul, venind pe acest pământ pentru a face o lucrare asemănă-toare colportajului, însă în gradul cel mai

înalt, căci El zice: „Le-am dat Cuvântul Tău". Domnul ne invită, să învăţăm dela El. Imi-tându-L în felul acesta, vom puteâ da şi noi un bun raport despre lucrarea săvârşită în timpul vieţii noastre, zicând ca şi Domnul: „Am sfârşit lucrarea, pe care mi-ai dat-o s'o fac". „Am făcut cunoscut Numele Tău oame-nilor". „Le-am dat cuvintele, pe cari mi le-ai dat Tu". „Doamne, imitai încredinţat cinci ta-lanţi; iată că am câştigat cu ei alti cinci ta-lanţi". Mat. 25, 20.

Fraţii şi surorile cari vor lua parte la răs-pândirea literaturii cu zel şi cu iubire, vor puteâ zice la sfârşitul căii lor, împreună cu Apostolul Pavel: „M'am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit cre-dinţa. Deacum mă aşteaptă cununa neprihă-nirii, pe oare mi-o va da, în ,ziua aceea', Dom-nul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci si tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui". 2 Tim. 4, 7. 8.

Cărţile noastre sunt cei mai buni predica-tori şi, unde ajung, ţin oamenilor predici a-lese, aducându-i la credinţă. Iar sufletele ast-fel mântuite vor fi steile strălucitoare în co-roana acelora cari le-au adus aceste cărţi pre-ţioase, şi tuturor, cari au biruit păcatul şi f r i -ca, mărturisind cu mult curaj numele lui Dumnezeu înaintea oamenilor, Domnul le dă făgăduinţa că vor sta împreună cu El pe scaunul de domnie, precum şi El a biruit ori-ce teamă falsă şi a stat împreună cu Tatăl Său pe scaunul Lui de domnie. Apoc. 3, 21.

Facă Domnul ca aceste cuvinte să găsească un răsunet puternic în inimile tinerilor noş-tri, spre a-i determină să intre în rândurile colportorilor din Uniunea noastră şi astfel să putem grăbi încheierea lucrării lui Dum-nezeu în scumpa noastră ţară!

N. Dorobut.

Originea şi rolul Misiunii Interne şi al Departamentelor. Domnul Isus, când a fost pe pământ şi

înainte de a Se înălţă la cer, a făcut primul pas pentru organizarea Comunităţii, înfiin-ţate de El, alegând dintre credincioşi pe cei doisprezece ucenici şi pregătindu-i pentru misiunea, pe care aveau să o îndeplinească.

După înălţarea Sa la cer, Comunitatea crescu în mod considerabil după revărsarea Spiritului Sfânt, astfel încât cei doisprezece ucenici nu mai puteau face faţă multelor ce-rinţe în Comunitate, şi mânaţi de Spiritul Sfânt şi de necesitatea ivită, făcură un pas mai departe în organizaţia Comunitătii. Fapt. 6, 1—6.

Mai târziu solia Evangheliei trecu la nea-muri şi acum se ivi nevoia de o organizare mai completă, aşâ după cum o descoperă Domnul lui Pavel în 1 Cor. 12, 28. In nouiie câmpuri se află o mare mulţime de oameni de diferite naţionalităţi şi limbi şi toţi aceştia trebuiau pregătiţi. Deaceea erâ nevoie de oa-meni cu daruri deosebite pentru pregătirea nouilor credincioşi. Efes. 4, 11—15. Erâ deci nevoie de un număr ma i mare de vestitori ai Evangheliei, pentru întărirea Comunităţii, şi de oameni cu darul de învăţător. Comunitatea se mărise şi aveâ nevoie de păstori sau pres-biteri, cari să aibă darul conducerii. Dease-

menea erâ nevoie de oameni cu daru l de vor-bire în alte limbi, pentrucă Evanghelia tre-cuse la toate neamuri le şi numai erau sufi-ciente limbile, cunoscute numai într 'o anu-mită ţară, ca de exemplu ebraică, greacă sau asiriană. Astfel Comunitaitea a trebuit să fie complet organizată, după cum Apostolul Pa-vel a primit îndrumăr i d in partea Spiritului Sfânt, pentru ca să corespundă misiunii la care fusese chemiată.

Domnul Isus a dat Comunităţii Sale toate darur i le necesare. Şi aici este obârşia şi în-ceputul Misiunii Interne şi al Departamente-lor din sânul Comunităţii, fiindcă toate au scopul de a educa, fo rmă şi pregăti pe mem-brii Comunităţii, ca să devină pomi roditori, pietre vii şi slugi bune: 2 Pet. 1, 3—12. In aceste versete este descrisă înalta menire şi miairele rol al Departamentelor Misiunii In-terne, Şcolii de Sabat şi Tineret în Denomina-ţiunea adventă.

SCOPUL MISIUNII INTERNE ESTE MOBI-LIZAREA TUTUROR FORŢELOR COMU-

NITĂŢII, PENTRU TERMINAREA LU-CRĂRII DOMNULUI PE PAMANT.

Timpul fi ind scurt şi mul tă lucrare de fă-cut, organizaţia Comunităţii trebuie să aibă cele mai desăvârşite mij loace şi metode, pen-tru ca fiecare membru să fie cuprins în ma-rele plan de salvare a lumii pr in Comunitate: Efes. 3, 9. 10.

Reglementarea lucrului de făcut şi organi-zarea Comunităţii reiese clar din faptul , că Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinei şi astfel deci pr imul Organizator, care a orga-nizat universul întreg după legile Sale. El nu conduce pr in u r m a r e niciodată o Comunitate sau un individ dezordonat. Sunt mulţi , cari nu doresc să respecte ordinea Comunităţii, sau organizaţia, dar aceştia, umblând după capul lor, vor face, ca şi alţii din trecut, ex-perienţe larnare. In „Mărturii" cetim: „Mulţi nu vor vedeâ împără ţ ia lui Dumnezeu, pen-trucă n 'au vrut să se supună ordinei dumne-zeeşti".

Misiunea Internă şi Departamentele, având acesit rol important în Comunitate, merită toată atenţiunea şi cunoaşterea în fond a sco-pului lor, fi indcă prin ele putem „să creştem în toate privinţele, ca să a jungem la Cel ce este Capul, Hristos".

Leon Bălan.

A N U N Ţ . Morar, bun meseriaş cu practică îndelun-

gată; conduc mori mar i şi mici, cunosc fere-catul pietrelor. Caut post cu Sabatul liber. Adresaţi Dumi t ru Koposz, şef morar . Moara Cărpeniş, jud . Dâmboviţa.

Programul orei misionare din luna Martie 1931.

O R D I N E A P R O G R A M U L U I .

1. Cântare şi rugăc iune de desch idere . 2. Cântare spec ia lă sau poez ie . 3. Cetirea raportului . 4. Studiul b ib l i c m i s i o n a r . 5. E x p e r i e n ţ e . 6. Comunicăr i şi d i s tr ibuire de l iteratură. 7. Cântare ş i rugăc iune de înch idere .

Studiul biblic misionar: „BISERICA LUCRATOARE".

1. Urmaş i i D o m n u l u i Hris tos sunt t r imiş i în lu-me pentru' ca să c o n t i n u e lucrarea, pe care El a ven i t s'o f a c ă : l o a n 17, 18.

2. U c e n i c i i D o m n u l u i Hr i s tos au pr imit însărcina-rea să p r e d i c e E v a n g h e l i a în l u m e a întreagă: Marcu 16, 15.

3. D u p ă c u m D o m n u l Hris tos în persoană a fos t l u m i n a lumi i , tot astfel ş i c o r p u l Său mis t i c , ad ică Comunitatea , trebuie să î n d e p l i n e a s c ă aceeaş mi-s i u n e : Mat. 5, 14; Fii . 2, 14—16.

4. Este in tenţ ia lui D u m n e z e u ca p lanul de mân-tuire să f i e făcut c u n o s c u t lumi i întregi p r i n Comu-nitatea Sa. Efe s . 3, 10. 11.

5. Comunităţ i l e d in R o m a şi T e s a l o n i c erau exem-ple despre in f luenţa pe care o poate exerc i tă o i n i m ă consacra tă : Rom. 1, 8; 2 Tes . 1, 3. 4.

6. F iecare m e m b r u al Comunităţ i i trebuie să f i e un martor al lui D u m n e z e u : Fapt . 1, 8.

„ D o m n u l Hris tos a z is u c e n i c i l o r Săi: ,Voi sunteţi l u m i n a lumii ' . F i ecare suf le t care pr imeş te pe D o m n u l Hristos , va în ţe l ege va loarea sufletului , pri-v i n d spre crucea d e p e Golgota. ,Mergeţi în toată l u m e a şi propovădui ţ i E v a n g h e l i a la toată făptura'. N i m i c nu poate să î m p i e d e c e această lucrare. Ea este cea mai î n s e m n a t ă lucrare a t impulu i nostru, c ă c i ea v a dură până c â n d va î n c e p e veşn ic ia . Iubi-rea pe care arătat-o D o m n u l Hr i s tos pentru sufletele o a m e n i l o r pr in sacr i f i c iu l adus de El s p r e mântui-rea lor, va însuf le ţ i pe toţi urmaş i i Săi". „Mărtu-rii", Voi. 5, pag. b56.

P. H. Hermann.

Comunitatea muribundă. Comunitatea, care nu lucrează nimic pentru lu-

mea dinafară, se găseşte pe drumul spre cimitir. Toţi membrii, cari sunt inactivi, reprezintă pe ciocli. Toţi cari sunt aşă de mult ocupaţi cu ches-tiunile lor particulare, încât nu mai au timp pentru lucrarea lui Dumnezeu, aranjează jerbele funebre. Fratele care nu mai zice nimic, conduce carul fu-nebru. Cei. ce rămân totdeauna în urmă, când este vorbă de a face un pas înainte, presară flori pe mor-mânt. Fratele care vorbeşte în Comunitate mereu despre timpuri grele, ţine cuvântarea funebră. In felul acesta Comunitatea este îmmormântată, odih-nindu-se fără grijă.

Ce rol îndeplineşti tu, iubite frate — iubită soră?

„Curierul Misionar". Foaie lunară.

Red. responsabil: V. FLORESCU Pre ţu l unui număr Lei 9 . Abon. pe un an Lei 106

Red. şi Admin. Str. Labirint 116 Bucureşti IV.

O călătorie pe apă timp de 32 die zi/le. (Urmare.)

13 Iunie, 1930.

CANALUL DE SUEZ.

Dimineaţa la ora 7 intrăm în Canalul de Suez. Marea Mediterană a rămas în urmă, şi acum vedem înaintea noastră munţi şi pă-mânt. Din ce în ce calea vaporului se strâm-tează şi mai mult. Distanţa dela un ţărm la ceialt e numai de 50 m. iar vaporul trebuie să meargă foarte încet. In urma noastră mai sunt încă vreo 3 vapoare. Cum mergem noi înainte avem pe ţărmul din dreapta Egiptul iar pe ţărmul din stânga Arabia: sau putem zice aşâ: pe ţărmul din dreapta Africa, pe ţărmul din stânga Asia. Două părţi ale lumii sau două continente. Pe partea dreaptă, la anumite distanţe se văd lucrători Arabi, cari lucrează, repară, etc. spre a ţine în bună stare Canalul. E frumos de privit. Aş sta tot mereu pe bord pentru a privi şi a seri, dar trebuie să mă duc să iau dejunul.

In partea dreaptă a Canalului se iveşte o privelişte minunată ochilor. Munţi, coline, pomi frumoşi, etc. Am trecut şi pe lângă o staţie de T. F. F. La o oarecare distanţă se află oraşul Suez.

Observ în depărtare cu binoclu un tren. Ne apropiem tot mai mult de oraşul Ca-nalului de Suez. Vedem corturi de ale sol-daţilor în stânga noastră, şi două cămile cu stăpânii lor Arabi. înainte cetiam despre că-mile, şi le vedeam fotografiate, însă acum le-am văzut naturale. In sfârşit am a juns la punctul central al Canalului de Suez, în por-tul european. Multe vapoare în port şi o po-ziţie frumoasă. Pomi diferiţi cu frunze colo-rate. Copiii sunt în port şi ne fac semn cu batistele. Ne-am oprit în portul Canalului de Suez mai multe ore. Vaporul a avut cevâ de descărcat şi de încărcat. Arabii veniau pe va-por cu mărgele, rahat, cărţi ilustrate, şi dife-rite alte mărunţişuri de vânzare. Din ce în ce soarele se arăta tot mai nemilos faţă de noi. Trebuie să ne luăm căştile de soare pe cap. Din nou suntem înconjuraţi de bărcile arabi-lor; unii vin să vândă cevâ, alţii să încarce ceva. Anunţul oficial al vaporului e afişat pe bord, anunţând pasagerilor plecarea la ora 15 p. m.

Deşi ora plecării sosise, însă nici vorbă de plecare. Vorbesc cu un amic ce să fie oare? Fiecare din noi dă din umeri şi zice: „Nu ştiu". Un domn adaugă: „Cauza sunt arabii

cari vin în ultimul moment să-si încarce măr-furile".

Ora 19 seara. La ora 19 vaporul îşi continuă drumul. In

golful Canalului de Suez trebuie să meargă mai multe ore, ca apoi să dea în Marea Roşie. Voim să ne ducem în cabină ca să ne culcăm mai de vreme, însă e prea cald. Rămânem cu toţii pe bord până pe la ora 22. După această oră soţia cu fetiţa se duc să se culce, iar eu rămân pe bord până peste ora 23.

U Iunie, 1930. Dimineaţa la ora 4 mă deştept şi ies pe

bord ca să văd răsăritul soarelui. De mult îmi propusesem ca să-mi fac o astfel de ocazie. Pe bord deşi e mai bine ca în cabină, totuş aerul e călduţ, înăbuşitor şi miroase a baltă. Din ce în ce începe să se lumineze mai bine, iar zorile dimineţii încep să-şi facă apariţia. La ora 5 dimineaţa începe să se vadă la ori-zont, soarele. Cum mergem, în stânga se văd nişte munţi, iar după aceşti munţii apare în-cet încet „Luminătorul zilei" în timp ce „Lu-minătorul nopţii" îşi pierde din putere. Gen. 1, 16. Tocmai mă gândesc la cuvintele Scrip-turii unde loan Botezătorul vorbeşte despre Domnul Isus. loan 3, 30. Ca să priveşti răsă-ritul soarelui pe mare e admirabil. Deabiâ a început să se ridice, şi căldura e puternică. Pasările de mare ne urmăresc, aruncându-se din când în când în urma vaporului spre a găsi cevâ de mâncare. Soarelui i se potriveşte de minune cuvântul psalmistului, Ps. 19, 6; Ps. 136, 7—9.

O MĂRTURIE PUTERNICA DEALUNGUL VEACURILOR.

Ora 10.45 a. m. Cuvântul lui Dumnezeu mărturiseşte un

fapt important şi real despre Marea Roşie. Am intrat chiar în Marea Roşie. De când am auzit că voiu trece prin ea, m'am bucurat, întrucât acest Ioc e un loc însemnat pentru „Iehova Dumnezeul lui Izrail", Stăpânul tu-turor lucrurilor şi al fiinţelor văzute şi nevă-zute, cum şi pentru toţi aceia care îşi clădesc credinţa pe mărturisirile adevărului veşnic. In dreapta observ nişte coline de nisip, cari sunt roşii din cauza soarelui arzător. Proba-bil, nu ştiu însă sigur, că şi deaceea îi zice Marea Roşie, pentrucă în acest ţinut soarele fiind arzător, usucă şi roşeşte. E ora 5,40 şi soarele a şi început să dogorească. Astăzi

cred că va f i foarte cald. Un vapor mare trece pe lângă noi venind din direcţie opusă.

Fiindcă e vorba de Marea Roşie, cetesc din nou cu atenţie capitolul 14 din Exod, ca să mă transport cu mintea în timpul acela. Mă scol dela masa de scris, mă uit în dreapta şi în stânga, privind cât zăresc cu ochii numai apă. Gândind omeneşte, nu-mi vine să cred că această iapa mare şi puternică, să se o-prească şi să formeze un zid puternic. Dar ce nu e cu putinţă Dumnezeului Oştirilor, Stăpânul cerurilor, al pământului şi al mă-rilor? Cine poate zădărnici ceeace El a po-runcit? Ps. 33, 8. 9; Nimeni! Sosise timpul ca poporul lui Dumnezeu, Izrail, sclavii egipte-nilor, să fie scăpaţi de sub mâna cea de fier a Faraonilor. Cel oare promisese lui Abraam scăparea seminţiei sale, S'a ţinut de cuvânt. Suspinele şi rugăciunile fiilor lui Iacob au fost auzite. Domnul a zis lui Moise: vSpune copiilor lui Izrail să pornească înainte fără a se teme; vor şti egiptenii că ,Eu sunt Dumne-zeu', Ocrotitorul celor apăsaţi şi împilaţi". Exod. 15, 4. 15. Moise a ascultat de porunca Celui Prea-Inait, scoţând poporul, ca de aci înainte să nu mai servească necinstitorilor de Dumnezeu, ci Celui care erâ vrednic de toată cinstea şi lauda. La plecare, chiote de bucu-rie şi cântări de laudă scoteau cei salvaţi, în onoarea Salvatorului lor. Faraonul cel mâ-nios, uitând repede urgiile dumnezeeşti des-lănţuite asupra împărăţiei sale, dădu ordin ca de îndată să se pregătească urmărirea foş-tilor sclavi. El însuş, în fruntea armatei sale numeroase, porneşte cu hotărîrea de a aduce înapoi pe fugari. Exod. li, 5—9. Acesta erâ planul lui, aceasta erâ hotărîrea sa. Lumea întreagă poate dacă s'ar f i sculat contra lui, nu l-ar fi înfricoşat, ca să renunţe la ceeace plănuise. Totuş, erâ o Fiinţă supremă, în stare să zădărnicească orice planuri, oricât de în-ţelepte, şi oricât de hotărîte. Acesta erâ: „Ie-hova Luptătorul lui Izrail". Exod. lh, 14.

Egiptenii erau vrăjmaşi de moarte ai Iz-railiţilor, fiind în aceleaş timp şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Cine este vră jmaşul poporului lui Dumnezeu, este vră jmaşul lui Dumnezeu, şi pe aceşti vră jmaşi El îi răpune. Ps. 92, 9; Ps. 37, 20. Azi El are un popor al Său, pentru care Se luptă, pe care-I ocroteşte, şi-l a ju tă ca să-I vestească solia revenirii Sale în mă-rire. Deci nu te teme turmă mică şi încrede-te deplin în braţul cel puternic. In timpul când poporul va fi în strâmtorare, Cel ce S'a lup-tat odinioară pentru Izrailul după carne, Se va luptâ şi atunci pentru Izrailul spiritual.

Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat oca-zie să trec prin Marea Roşie, ca astfel să pot seri aceste câteva rânduri. Marea este liniş-

tită, vaporul îşi urmează călătoria în bune condiţii, însă căldura este insuportabilă. In ori ce loc te ascunzi e foarte cald. Noaptea de 14 spre 15 Iunie e teribilă. In cabină e o căldură grozavă, fapt care mă determină să mă culc pe bord. Insă şi pe bord nu e cu mult mai bine ca în cabină. Având în vedere că ne apropiem tot mai mult de Ecuador, noaptea, aerul nu mai e aşâ proaspăt şi răcoritor ca mai înainte, ci e cald şi aerul şi vântul, din care cauză m'am deşteptat de vreo trei ori, fiind foarte transpirat.

15 Iunie, 1930. La ora 5 dimineaţa mă scol, întrucât nu

ma i e chip de dormit. Şi când mă gândesc că azi va fi mai cald ca ieri nu ştiu ce să mă fac.

16 Iunie, 1930. Tot ceeace pot spune despre ziua de azi

este că a fost foarte cald. La soare 60 gr. la umbra 45. Ne bucurăm că peste câteva zile va fi mai puţin cald, După amiază la ora 16, 30 s'a dat semnalul pentru facerea exerciţiu-lui de salvare, în caz de naufragiu pe mare. Toţi pasagerii au ieşit pe bord încinşi cu cen-turile de salvare, ducându-se fiecare la barca de salvare indicată.

17 Iunie, 1930. Nimic deosebit, cu excepţia că azi e mai

puţin cald decât ieri.

18 Iunie, 1930. PORTUL DJIBUTI.

La ora 6 dimineaţa am a juns în Djibuti. port francez la Marea Roşie, Africa. Deşi ne bucurăm când iaj ungem la vreun port, totuş pe deoparte nu ne pare bine, întrucât în orice port trebuie ca vaporul să se aprovizioneze cu mulţi cărbuni, şi atunci îţi vine să pleci depe vapor iar în urmă să nu te mai uiţi. Pe Oord nu e chip de stat căci tot praful dela cărbuni se depune pe bieţii pasageri. Cu toţii, mici şi mari, par 'că stăm tot la vatra fiera-rului aşâ suntem de negri. Ne-am refugiâ în cabină dar cine poate să stea de căldură? Prafului de cărbune îi place aşâ de bine să se depună pe corpul bine transpirat. Cânta-rea ce o auzi din gura multora este: „II fait tres chaud": „E foarte cald".

VIZITAREA PORTULUI DJIBUTI.

Având ocazie, am voit să vizitez portul. în-trucât am avut drept călăuză un copil de in-digeni, nu am putut aflâ prea multe. Oraşe-lul-Port e divizat în două părţi.

Partea europenilor, şi partea indigenilor.

La Europeni sunt: Autorităţi, comercianţi, negustori şi locuitori particulari. La Indigeni sunt: Negustori indigeni, croitori indigeni, şi locuitori indigeni. In partea lor nu e tocmai curat. Se aseamănă cu nişte mahalale ţigă-neşti din oraşele europene. Unii sunt strânşi grupuri, grupuri, pe la cafenelele lor, unde stau la taifas pe paturi de nuele în loc de scaune: alţii cos de zor cu maşinile de cusut, stând Ia rând unul lângă altul, afară pe stra-dă; alţii vând în prăvălii . Pe unde te uiţi vezi numai feţe negre. Am observat doi negri cari aveau barbă roşie, în loc de neagră, fapt care m'a mirat.

Vaporul a încărcat cărbuni, iar noi suntem cu toţii negri de praf. Aşteptăm cu nerăbdare să termine, ca astfel să ne putem curăţi. Co-piii negrilor vin la vapor şi încep să joace în apă, înotând ca broaştele, pe deasupra apei. Pasagerii le aruncă depe bord bani, iar ei se duc până în fundul mării după 10 sau 20 bani. Alţii se aruncă în mare de sus depe acoperi-şul vaporului. Doi au trecut dintr'o parte a vaporului în cealalta, pe sub vapor. Această călătorie a durat două minute. Seara la ora 20 vaporul şi-a continuat călătoria mai de-parte spre portul Mombasa, unde vom ajun-ge peste opt zile. Noaptea de 18—19 Iunie e foarte caldă. Ne culcăm pe bordul vaporu-lui cam pela ora 11 şi ceva, şi ne-am sculat dimineaţa la 5 din cauză că oamenii de ser-viciu încep curăţenia.

Noaptea ne deşteptăm de câte trei sau pa-tru ori din somn din cauza căldurii. Vă închi-puiţi acum ce fel de somn trebuie să fie şi acesta. Dela portul Djiibuti nu mai suntem în Marea Roşie, intrând în Golful D'Aden.

19 Iunie, 1930. La ora 4, 38 dimineaţa trebuie să ne scu-

lăm. Oamenii de serviciu au început curăţe-nia. După o jumătate de oră a început răul de mare. Ne simţim rău de tot câteşi trei. Credeam că aim scăpat, însă viitorul ne re-zervă surprize noi. Azi bate un vânt puternic, valurile sunt mari iar vaporul se leagănă mult mai rău. Toată ziua nu ne-am simţit bine, mai ales soţia mea, care se simte mult mai rău decât mine şi fetiţa. Un ofiţer de serviciu al vaporului, mi-a spus că după trei zile vom ajunge chiar la Ecuador. Mâine după amiază ieşim din Golful D'Aden şi intrăm în Oceanul Indian. Cei cari au mai trecut pe aci ne-au spus că la „Curenţii de apă" sau

vânturile puternice ce suflă pe ocean e foarte periculos, întrucât vaporul se leagănă foarte tare iar valurile a jung până pe bord. O vom vedeâ şi pe aceasta.

20 Iunie, 1930.

IN MARE PRIMEJDIE PE OCEANUL INDIAN.

Ne simţim foarte indispuşi. Afară de cede ce avem, se mai adaogă nefericirea, că fetiţa din nebăgare de seamă a călcat într 'un pa- * har şi şina taiat talpa piciorului, destul de grav. Am alergat la infermerie cu piciorul plin de sânge. Ţipete şi vaete pe fetiţă, iar pe noi mare îngrijorare, temându-ne ca nu cum-va această tăetură să aibă urmări grave. Me-dicul o pansează şi o coase la picior, încura-jându-ne că n'o să fie aşâ grav. Dacă a rămas sau nu vreun ciob de sticlă în picior o să se vadă mai târziu. După masă pe la orele 15 intrăm în „Curenţii de Apă" pela „Capul Gu-ardafui" . Numele acesta e în limba portu-gheză şi se traduce în româneşte „Păziţi-vă" semn ca loc primejdios pentru corăbii şi pentru vapoare. Cevâ teribil ni se prezintă în faţa ochilor. Un vânt grozav suflă cu putere, iar valurile furioase se reped asupra noastră. Pasagerii, unul câte unul încep să cadă la pat. Uriaşul vapor devine jucăria valurilor fiind aruncat încoace şi încolo, ca şi o barcă ce-a căzut pradă valurilor turbate, în timp ce vâslaşii au pierdut orice speranţă de scăpare. Stăm cu toţii pe bord aşezaţi unul lângă altul pe scaune-pat, ca la infermerie. Oftările şi vaetele încep. Valurile, ridică vaporul în sus cu putere ca apoi să-1 arunce cu forţă In adânc. Când valurile se izbesc cu putere de vapor, apa năvăleşte pe bord. Toţi suntem cuprinşi de groază. Râsetele şi discuţiile haz-lii au încetat. La fel orchestra şi patefoanele nu se mai aud. Vaporul îşi urmează d rumul cu greu contra Oceanului infuriat, părându-^se că Comandantul nu ma i este stăpân pe câr-mă. In timp ce seara se apropie, spaima creş-te. Ştim cu toţii că dacă se întâmplă ceva ziua, nu e aşa de lugubru şi înspăimântător ca noaptea. Afară nu e chip de dormit, întrucât vailurile furioase vin pe bord ca şi când a r fi în albia lor. Aşâ cum putem, întrucât toţi suntem bolnavi din cauza răului de m a r e unul câte unul ne retragem în cabinele noas-tre.

(Va urmă.)

Tip. „Cuvântul Evangheliei", Bucureşti IV. Str. Labirint 116