cuprins - consiliul concurenţei...deşi practicienii în insolvenţă, implicit serviciile oferite...

PRACTICIENI ÎN INSOLVENŢĂ 2015

CONSILIUL CONCURENŢEI 1

CUPRINS

I. INTRODUCERE ......................................................................................................................... 2

II. ASPECTE PROCEDURALE ..................................................................................................... 4 2.1. Elementele avute în vedere la declanşarea investigaţiei ...................................................... 4

2.2. Procedura aferentă declanşării investigaţiei ......................................................................... 5

III. PIAŢA RELEVANTĂ .............................................................................................................. 6 3.1. Piaţa produsului - serviciile oferite de practicienii în insolvenţă, piaţa geografică ............. 6

3.2. Intrarea în profesie şi, implicit, pe piaţă (bariere la intrare) ................................................. 8

3.3. Comportamentul pe piaţă al practicienilor în insolvenţă ................................................... 12

3.4. Calcularea indicelui de reglementare a pieţei serviciilor oferite de practicienii în

insolvenţă .................................................................................................................................. 19

3.5. Evoluţia pieţei serviciilor furnizate de practicienii în insolvenţă. Cerere şi ofertă ............ 26

3.6. Evaluarea pieţei serviciilor prestate de practicieni în insolvenţă prin intermediul Indicelui

Agregat de Presiune Concurențială (IAPC) .............................................................................. 33

IV. ASPECTE SPECIFICE CARE PRIVESC FUNCŢIONAREA PIEŢEI SERVICIILOR

OFERITE DE PRACTICIENII ÎN INSOLVENŢĂ ..................................................................... 35 4.1. Declanşarea procedurii de prevenire a insolvenţei, numirea/desemnarea, atribuţiile şi

onorariul practicianului în insolvenţă pe parcursul procedurilor de prevenire a insolvenţei .... 36

4.2. Numirea/alegerea/selecţia practicianului în insolvenţă, serviciile efectuate de acesta şi

onorariul cuvenit pe parcursul procedurilor de insolvenţă (derularea etapelor procedurale şi

identificarea modalităţii de stabilire a onorariului, iniţial de judecătorul-sindic, ulterior de

adunarea creditorilor; cum se plăteşte onorariul; fondul de lichidare – funcţionare etc.) ......... 37

4.3. Procedura de administrare a fondului de lichidare, reglementată prin Statutul privind

organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, respectiv a fondului de

solidaritate ................................................................................................................................. 40

V. ANALIZA ASPECTELOR DE PIAŢĂ ŞI A CELOR CU POSIBIL IMPACT

ANTICONCURENŢIAL .............................................................................................................. 43

VI. ANALIZA ASPECTELOR CU IMPACT ANTICONCURENŢIAL PE PIAŢA DE NIŞĂ

REPREZENTATĂ DE SERVICIILE FURNIZATE DE PRACTICIENII ÎN INSOLVENŢĂ

ORGANELOR FISCALE ............................................................................................................. 53

VII. EXPERIENŢA ALTOR STATE CU PRIVIRE LA ASPECTELE ANALIZATE ............... 61 VIII. CONCLUZII ........................................................................................................................ 65 IX. RECOMANDĂRI ................................................................................................................... 70

9.1. Emiterea de recomandări, în baza art. 25 alin. (3¹) lit. a) către Guvernul României şi către

Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă ...................................................................... 70

9.2. Emiterea de recomandări, în baza art. 25 alin. (3¹) lit. a) către Uniunea Naţională a

Practicienilor în Insolvenţă ........................................................................................................ 71

9.3. Lansare dezbatere publică .................................................................................................. 72

9.4. Emiterea de recomandări, în baza art. 25 alin. (3¹) lit. a) către Autoritatea Naţională de

Administrare Fiscală ................................................................................................................. 73



I. INTRODUCERE

Pentru o economie sănătoasă pe termen lung, pe lângă asigurarea

funcţionării mecanismelor de piaţă, este necesară asigurarea securităţii

relaţiilor comerciale1. Securitatea generală a comerţului depinde de

solvabilitatea fiecărei întreprinderi. Incapacitatea unei întreprinderi de

a-şi plăti la scadenţă obligaţiile asumate şi intrarea, astfel, în starea de

insolvenţă, poate conduce la consecinţe economice şi sociale importante.

În actuala lege - Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de

insolvenţă (denumită în continuare legea insolvenţei/Legea nr. 85/2014), insolvenţa este definită

ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor

băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Mai exact, insolvenţa

debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa

faţă de creditor - prezumţie relativă, sau este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu

va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data

scadenţei.

Procedurile de insolvenţă precum şi procedurile de prevenire a insolvenţei la care se adaugă

procedurile de lichidare voluntară, măsurile de supraveghere financiară ori de administrare

specială (de exemplu, pe perioada de pregătire a unei întreprinderi publice pentru privatizare),

sunt conduse/instrumentate de practicieni în insolvenţă.

Deşi practicienii în insolvenţă, implicit serviciile oferite de aceştia, reprezintă una dintre cele

mai evoluate profesii liberale din România dar şi dintr-un de număr 27 de state evaluate de

BERD,2 există o serie de aspecte discutabile care în decursul timpului au determinat reacţii

chiar din interiorul profesiei şi al pieţei şi care vor face obiectul analizei de faţă.

Exercitarea de către o entitate a unei activităţi în regim de liberă practică îi conferă acesteia,

indiferent de statutul său juridic, caracterul de întreprindere iar activităţii sale, statutul de

activitate economică. Atunci când entitatea respectivă exercită, în regim de liberă practică, o

activitate care necesită un anumit nivel de studii şi de pregătire profesională, vorbim în mod cert

despre o profesie liberală.

Practicienii în insolvenţă reprezintă una dintre profesiile liberale care confirmă, prin formele de

exercitare a profesiei, caracterul său liberal.

La fel însă ca în cazul celorlalte profesii liberale din România, vorbim despre o profesie

reglementată, pe de o parte de stat, prin lege, pe de altă parte de o organizaţie profesională,

înfiinţată în baza legii, căreia statul i-a încredinţat atribuţii suplimentare de reglementare.

La nivel european s-a apreciat mult timp că funcţionarea specifică a profesiilor liberale a creat

necesitatea reglementarii lor. Acordarea către corpurile profesionale a unor drepturi de

autoreglementare a permis însă acestora crearea sau menţinerea unor avantaje pentru membrii

profesiei şi mai puţin pentru beneficiarii serviciilor lor.

1 “Noţiunea de insolvenţă, aspecte generale (I)”, Judecător Marcela Comşa, Curtea de Apel Braşov, Revista de

insolvenţă Phoenix, ianuarie - martie 2011. 2 Raportul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) intitulat „Assessment of Insolvency Office

Holders”, 2014.



Comisia Europeană, recunoscând în ultimii ani că există anumite restricţii nejustificate care ar

trebui înlocuite cu mecanisme ceva mai competitive, şi-a intensificat acţiunile în domeniu

susţinând revizuirea reglementărilor din perspectiva proporţionalităţii lor cu realizarea

obiectivelor de interes public şi cu buna practică a profesiei.

Profesiile liberale din România au fost reglementate preponderent după modelul francez, fapt

care a determinat preluarea unor caracteristici - de la modalitatea de acces pe piaţă, la

reglementarea comportamentului pe piaţă - de natură a determina unele restricţionări ale

concurenţei.

Una dintre principalele caracteristici ale profesiilor liberale din România, implicit ale profesiei

de practician în insolvenţă, o reprezintă condiţionarea accesului pe piaţă de apartenenţa la o

anumită organizaţie profesională.

Deşi existenţa unor organisme profesionale este absolut necesară pentru asigurarea unor

standarde de calitate, prin impunerea unor coduri de etică profesională, menite să conserve

prestigiul acestor profesii, prin obligativitatea unei pregătiri profesionale permanente sau a

asigurării civile profesionale (malpraxis), unele atribuţii de reglementare şi control transferate

acestora pot conduce la formarea unor entităţi închise care impun limitele stricte în care poate fi

exercitată o anumită profesie.

Pentru a accede în profesia de practician în insolvenţă şi, implicit, pe piaţă serviciilor furnizate

de aceştia, este necesară îndeplinirea unor condiţii, de la cele de studii sau o anumită experienţă

până la cele privind promovarea unor examene şi a unor stagii de pregătire.

Astfel de cerinţe, deşi restrictive într-o oarecare măsură, sunt privite ceva mai permisiv din

punct de vedere al regulilor de concurenţă întrucât asigură premisele unui anumit nivel de

calitate serviciilor oferite de această categorie profesională.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre formele de organizare juridică a activităţii, cum este, de

exemplu, societatea profesionale cu răspundere limitată (SPRL), care nu se poate constitui decât

din practicieni în insolvenţă urmând a avea ca obiect unic de activitate exercitarea profesiei de

practician în insolvenţă. O astfel de abordare se încadrează în aceeaşi linie care caracterizează

preponderent profesiile liberale juridice, limitând aşa numita structură a afacerii.

În plus, obligativitatea desfăşurării tuturor activităţilor din cadrul procedurii de insolvenţă prin

intermediul unui practician în insolvenţă este un aspect care poate ridica semne de întrebare cu

privire la necesitatea intervenţiei obligatorii a acestuia în anumite situaţii în care ar putea

interveni de exemplu un avocat sau un expert contabil.

În ceea ce priveşte modalitatea de remunerare a serviciilor oferite de practicienii în insolvenţă,

care constituite unul dintre principalele obiective ale analizei de faţă, este evident că există o

serie de particularităţi specifice acestei activităţi şi care suscită o abordare mult mai complexă

decât în mod obişnuit.



II. ASPECTE PROCEDURALE

2.1. Elementele avute în vedere la declanşarea investigaţiei

Consiliul Concurenţei a fost sesizat în perioada 2011 - 2012 în legătură cu o serie de practici

privind modalitatea de desfăşurare a activităţii practicienilor în insolvenţă, de la onorariile şi

cheltuielile de procedură stabilite de asociaţia profesională din domeniu - Uniunea Naţională a

Practicienilor în Insolvenţă din România (denumită în continuare UNPIR), până la aspecte

privind accesul pe piaţă al practicienilor în insolvenţă în relaţia cu instituţii ale statului cum este,

de exemplu, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Concret, onorariile şi cheltuielile aferente actelor de procedura efectuate de practicienii în

insolvenţă, implicit costurile angajate de aceştia pe parcursul procedurii, sunt suportate din

averea debitorului. În situaţia în care debitorul nu dispune de lichidităţi în vederea plăţii

onorariilor, aceasta se va efectua de către asociaţia profesională din care fac parte practicienii în

insolvenţă, dintr-un fond de lichidare, constituit în baza legii insolvenţei.

Conform prevederilor Statutului privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în

insolvenţă (denumit în continuare Statut), adoptat de UNPIR, în forma sa în vigoare la momentul

sesizărilor adresate autorităţii de concurenţă, plata din fondul de lichidare a onorariilor

practicienilor în insolvenţă se făcea la un tarif fix de 3.000 lei pentru toate acele proceduri de

insolvenţă deschise în baza Legii insolvenţei nr. 85/2006 (actualmente Legea nr. 85/2014).

În cazul dosarelor de insolvenţă aflate pe rolul instanţelor, practicienii în insolvenţă interesaţi

depuneau o ofertă de preluare a poziţiei de administrator judiciar într-un dosar, ofertă în care se

arăta atât disponibilitatea de timp şi de resurse umane, cât şi experienţa generală sau specifică

necesare preluării dosarului şi bunei administrări a cazului. În cazul în care nu exista nici o astfel

de ofertă, judecătorul-sindic desemna provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, un

practician în insolvenţă ales în mod aleatoriu din Tabloul UNPIR (stabilindu-i şi

remuneraţia/onorariul în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activităţii

practicienilor în insolvenţă, criterii care reflectau gradul de complexitate al cauzei).

Printre cele semnalate cu privire la cele de mai sus s-au regăsit situaţii în care, pe fondul stabilirii

regulii ca plata onorariilor practicienilor în insolvenţă achitate din fondul de lichidare să se facă,

în ordinea vechimii, la tarife fixe de 3.000 lei, respectiv de 1.000 lei, în funcţie de tipul de

procedură efectuată, s-a ajuns ca în piaţă toate ofertele depuse pentru instrumentarea dosarelor să

fie de 3.000 lei pentru onorariul fix şi de 10% pentru onorariul de succes (în componentă

variabilă). Orice ofertă cu o valoare mai mică putea face obiectul unor sesizări către comisia de

disciplină (a organizaţiei profesionale - n.n.).

În acele dosare în care ANAF avea calitatea de creditor, acesta selecta, în baza unei proceduri

aprobate prin ordin al preşedintelui ANAF, practicianul în insolvenţă care urma să-i recupereze

creanţa fiscală.

Mai exact, ANAF elabora o listă a practicienilor în insolvenţă agreaţi, pe 15 zone geografice,

selectaţi în funcţie de anumite criterii precum: numărul de societăţi în insolvenţă din portofoliul

ofertantului, dotarea cu computer, imprimantă, pagină de internet proprie, abonament la

Buletinul Insolvenţei, experienţa în colaborarea cu organele fiscale în zona pentru care şi-a depus

documentaţia, gradul de acoperire al creanţelor fiscale cuprinse în masa credală pentru toate

cazurile din portofoliu.

Selecţia pentru desemnarea practicianului în insolvenţă care urma să fie propus judecătorului-

sindic de către organul fiscal se făcea având în vedere criterii precum: onorariul lunar şi

onorariul de succes solicitate de practician, numărul de personal calificat care urma să fie alocat



pentru realizarea activităţilor legate de procedura insolvenţei la respectiva societate dar şi

colaborarea de până la momentul respectiv cu organele fiscale.

În acest sens, un aspect adus în atenţia autorităţii de concurenţă se referea la faptul că anumiţii

practicieni în insolvenţă au fost declaraţi câştigători de către ANAF în baza formulării unor

oferte cu onorarii extrem de mici, derizorii (de ex. 1 leu) pentru ca apoi, invocând lipsa de

lichidităţi a debitorului, practicianul respectiv să fi beneficiat de onorariul fix de 3000 lei,

prevăzut în Statut.

Au apărut astfel situaţii în care, pe de-o parte, o serie de practicieni în insolvenţă, formulând

practic o ofertă fictivă pentru a-şi asigura câştigarea procedurii de selecţie, beneficiau în final de

onorariile fixe prevăzute în Statut, pe de alta parte, indiferent de gradul de complexitate pe care

îl presupunea îndeplinirea procedurii de insolvenţă într-un dosar, onorariul încasat nu putea

depăşi nivelurile fixe stabilite.

2.2. Procedura aferentă declanşării investigaţiei

În urma unei analize preliminare a acestor aspecte a rezultat faptul că există posibile distorsionări

ale concurenţei pe piaţa serviciilor oferite de practicienii în insolvenţă, care derivă, direct sau

indirect, din modalitatea de reglementare a domeniului.

În acest context, a apărut ca necesară analizarea, prin prisma regulilor de concurenţă, a pieţei

serviciilor efectuate de practicienii în insolvenţă, propunerea în acest sens fiind înaintată

Plenului Consiliului Concurenţei.

În şedinţa din data de 29.01.2013, Plenul Consiliului Concurenţei a aprobat efectuarea, în baza

art. 26 (1) lit. g)3 din Legea concurentei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare, a unei investigaţii privind piaţa serviciilor oferite de practicienii în insolvenţă pe

teritoriul României. În aceste condiţii, investigaţia a fost declanşată prin Ordinul Preşedintelui

Consiliului Concurenţei nr. 51/05.02.2013.

*

* *

Raportul de faţă îşi propune să analizeze modalitatea în care funcţionează piaţa serviciilor oferite

de practicienii în insolvenţă prin prisma aspectelor aduse în atenţia autorităţii de concurenţă

precum şi unele elemente care, în cadrul unei pieţe concurenţiale, cu un număr semnificativ de

întreprinderi raportat la volumul pieţei, pot genera riscuri şi ineficienţă economică.

3 Consiliul Concurenţei efectuează, din proprie iniţiativă, investigaţii privind un anumit sector economic sau un

anumit tip de acord în diferite sectoare, atunci când rigiditatea preţurilor sau alte împrejurări sugerează posibilitatea

restrângerii sau denaturării concurenţei pe piaţă. Consiliul Concurenţei poate publica un raport cu privire la

rezultatele investigaţiei privind anumite sectoare ale economiei sau anumite acorduri în diferite sectoare şi invită

părţile interesate să formuleze observaţii.



III. PIAŢA RELEVANTĂ

3.1. Piaţa produsului - serviciile oferite de practicienii în insolvenţă, piaţa geografică

Practicienii în insolvenţă reprezintă una dintre profesiile liberale din România, exercitată, potrivit

formelor de organizare juridică stabilite prin lege, în regim de liberă practică, care îndeplineşte

în mare parte condiţiile ce caracterizează acest domeniu în ansamblul său.

Vorbim astfel despre o profesie reglementată atât de către stat, prin lege, cât şi de către un corp

profesional, înfiinţat în baza legii, prin reglementări interne - statut, cod deontologic.

Intrarea pe piaţă este condiţionată de intrarea în corpul profesional, în urma unui examen şi a

unui stagiu, pregătirea profesională continuă este obligatorie, membri se supun unor reguli de

conduită şi unor sancţiuni disciplinare, asigurarea de răspunderea civilă profesională este, de

asemenea, obligatorie.

“Practician în insolvenţă" este o denumire generică pentru acei profesionişti care, pe

parcursul procedurii insolvenţei, îndeplinesc calitatea de administrator judiciar sau de

lichidator iar pe parcursul perioadei în care o întreprindere se află în dificultate financiară

dar nu se află în insolvenţă, aşa numita procedura de prevenire a insolvenţei, calitatea de

conciliator sau mandatar ad-hoc.

Procedura generală de insolvenţă se desfăşoară în baza Legii nr. 85/2014 şi se aplică atunci când

un debitor care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1)4, fără a le îndeplini simultan şi

pe cele de la art. 38 alin. (2)5, intră, după perioada de observaţie, succesiv, în procedura de

reorganizare judiciară şi în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare

judiciară ori doar în procedura falimentului.

Procedura simplificată reprezintă procedura de insolvenţă prin care debitorul care îndeplineşte

condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (2) intră direct în procedura falimentului, fie odată cu

deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de observaţie de maximum 20 de zile.

Administratorul judiciar este cel care intervine în perioada de observaţie şi pe durata

procedurii de reorganizare a debitorului.

Reorganizarea judiciară este procedura ce se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea

achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor. Procedura de

reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, confirmarea, implementarea şi respectarea unui

plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, nelimitativ, împreună sau separat: a)

4 Art. 38 alin. (1) Procedura generală se aplică debitorilor prevăzuţi la art. 3, cu excepţia celor cărora li se aplică

procedura simplificată; Art. 3 (1) - Procedurile prevăzute de prezenta lege se aplică profesioniştilor, astfel cum sunt

definiţi la art. 3 alin. (2) din Codul civil (Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere) cu

excepţia celor care exercită profesii liberale, precum şi a celor cu privire la care se prevăd dispoziţii speciale în ceea

ce priveşte regimul insolvenţei lor. 5 Art. 38 alin. (2) Procedura simplificată se aplică debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă care se încadrează în una

dintre următoarele categorii: a) profesionişti persoane fizice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului,

cu excepţia celor care exercită profesii liberale; b) întreprinderi familiale, membrii întreprinderii familiale; c)

debitori care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1) şi îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:.nu deţin

niciun bun în patrimoniul lor; actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite; administratorul nu poate

fi găsit; sediul social/profesional nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerţului; d) persoane

juridice dizolvate voluntar, judiciar sau de drept, anterior formulării cererii introductive, chiar dacă lichidatorul

judiciar nu a fost numit sau, deşi numit, menţiunea privitoare la numirea sa nu a fost înscrisă în registrul comerţului;

e) debitori care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în faliment; f)orice persoană care

desfăşoară activităţi specifice profesioniştilor, care nu a obţinut autorizarea cerută de lege pentru exploatarea unei

întreprinderi şi nu este înregistrată în registrele speciale de publicitate; aplicarea prezentei legi faţă de aceste

persoane nu exclude sancţiunile aplicabile pentru lipsa autorizării sau înregistrării respectivei persoane.



restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului; b) restructurarea corporativă prin

modificarea structurii de capital social; c) restrângerea activităţii prin lichidarea parţială sau

totală a activului din averea debitorului.

Lichidatorul este desemnat să conducă activitatea debitorului în cadrul procedurii de faliment,

atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată.

Procedura falimentului este acea procedura de insolvenţă concursuală6, colectivă si egalitară

care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind

urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Conciliatorul intervine în cadrul procedurii de concordat preventiv. Acesta din urmă este un

contract încheiat între debitor, pe de o parte, şi creditorii care deţin cel puţin două treimi din

valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, prin care debitorul propune un plan

de redresare a întreprinderii sale şi de acoperire a creanţelor acestor creditori împotriva sa, iar

creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii în care se află

întreprinderea debitorului.

Mandatarul ad-hoc intervine în cadrul mandatului ad-hoc, procedură confidenţială, declanşată

la cererea debitorului, prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanţă, negociază cu

creditorii în scopul realizării unei înţelegeri între unul sau mai mulţi dintre aceştia şi debitor în

vederea depăşirii stării de dificultate în care se află întreprinderea acestuia din urmă.

De asemenea, practicianul în insolvenţă intervine în cadrul procedurii de lichidare voluntară7,

procedură care presupune desfiinţarea întreprinderii, prin voinţa şi sub controlul asociaţilor.

Pentru urmarea acestei proceduri este obligatorie lipsa oricăror datorii ale întreprinderii către

creditori sau acordul acestora cu privire la stingerea pasivului.

Serviciile oferite de practicienii în insolvenţă constau, în principal, în:

conducerea, integrală sau în parte, a activităţii debitorului, atunci când legea ori instanţa

fixează această atribuţie în sarcina sa,

elaborarea şi negocierea planului de reorganizare judiciară a debitorului,

întocmirea tabelelor de creanţe, verificarea fiecărei creanţe şi a documentelor justificative

depuse, pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe,

valorificarea bunurilor şi drepturilor din averea debitorului,

încheierea de tranzacţii şi convenţii arbitrale, descărcarea de datorii,

distribuirea sumelor aflate sau intrate în conturile debitorului după deschiderea unei

proceduri colective, precum şi a sumelor rezultate din lichidare,

menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor, introducerea de acţiuni

pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi a

transferurilor cu caracter patrimonial, a operaţiunilor comerciale încheiate de debitor,

efectuarea demersurilor pentru soluţionarea oricărei dispute între debitor şi creditori ori

între creditori,

dar şi în servicii de conciliere, de găsire a unor soluţii prin care să se evite/prevină insolvenţa, de

management al crizei care precede colapsul financiar şi juridic8.

6 Lichidatorul judiciar trebuie să acorde o atenţie egală tuturor creditorilor şi să adopte o poziţie echidistantă şi

echilibrată faţă de creditori şi faţă de toţi ceilalţi participanţi la procedură. 7 Se desfăşoară potrivit Legii nr. 31/1990.

8 Av.Prof.univ. dr. Gheorghe Piperea, Prim-vicepreşedinte UNPIR, Revista de insolvenţă Phoenix, octombrie-

decembrie 2012.



*

* *

Vorbim, prin urmare, despre o paletă complexă de servicii efectuate de practicienii în insolvenţă.

Pe de altă parte, serviciile pot fi oferite unui anumit creditor, aşa cum sunt organele fiscale,

determinând astfel sub-pieţe sau aşa numitele nişe de piaţă.

Reglementările profesiei, fie că este vorba de lege, fie că este vorba despre actele interne,

adoptate de organizaţia profesională, nu stabilesc în mod expres o competenţă teritorială a

practicienilor în insolvenţă.

Există însă situaţii în care, beneficiari ai serviciilor efectuate de practicienii în insolvenţă cum

sunt organele fiscale au împărţit piaţa pe zone geografice de competenţă, aspecte care vor

abordate într-un capitol distinct.

În aceste condiţii, din punct de vedere al ofertei vorbim practic despre o piaţă naţională a

tuturor acestor servicii, în ansamblul lor, dar şi despre posibile pieţe mai mici, atât din

punct de vedere al produsului cum este, de exemplu, piaţa serviciilor furnizate de

practicienii în insolvenţă pentru organele fiscale, dar şi din punct de vedere geografic, dacă

luăm în considerare limitarea impusă cu privire la aceste servicii prin ordinul preşedintelui

ANAF.

3.2. Intrarea în profesie şi, implicit, pe piaţă (bariere la intrare)

La nivel naţional, practicienii în insolvenţă sunt constituiţi, conform OUG nr. 86/2006, în

Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România.

Organizaţia profesională a practicienilor în insolvenţă s-a constituit în anul 1998 sub denumirea

de Asociaţia Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare din România, cu participarea a 63 de

membri fondatori - 42 persoane fizice şi 21 persoane juridice. Acestea din urmă proveneau din

categoria societăţilor comerciale cu activitate de consultanţă sau orice altă activitate utilă în

desfăşurarea procedurilor de reorganizare şi lichidare. Încă de la înfiinţarea sa, asociaţia a

adoptat un statut, un regulament de aplicare a acestuia şi un cod de etică. În anul 1999, asociaţia,

numărând în jur de 365 de membri, şi-a schimbat denumirea în Uniunea Naţională a

Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare. La începutul anului 2001, a fost aprobată includerea

ocupaţiilor de administrator judiciar şi lichidator în Clasificarea ocupaţiilor din România

(C.O.R.). Prin Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale

pentru profesiile reglementate din România, calitatea de practician în reorganizare şi lichidare

este confirmată în lista profesiilor reglementate în România, autoritatea competentă

corespunzătoare profesiei fiind Uniunea Naţională a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare.

În anul 2006, odată cu adoptarea OUG nr. 86, organizaţia profesională şi-a schimbat din nou

denumirea, în Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR).

UNPIR este o persoană juridică de utilitate publică, autonomă şi fără scop lucrativ, din care fac

parte toţi practicienii în insolvenţă. Aceasta controlează şi supraveghează activitatea tuturor

practicienilor în insolvenţă, autoritatea sa întinzându-se pe întreg teritoriul României.

UNPIR beneficiază, în baza legii, de competenţă de autoreglementare, putând emite statute,

regulamente, coduri de etică şi procedură disciplinară.

Printre principalele atribuţii ale UNPIR se numără:

reglementarea, controlul şi supravegherea activităţii practicienilor în insolvenţă;



colaborarea cu instituţiile publice în chestiuni cu incidenţă asupra activităţii practicienilor

în insolvenţă;

adoptarea de regulamente şi instrucţiuni privind activitatea şi conduita etică a

practicienilor în insolvenţă;

organizarea evidenţei practicienilor în insolvenţă şi a societăţilor profesionale prin

înscrierea acestora în Tabloul UNPIR;

sprijinirea formării şi perfecţionării profesionale a practicienilor în insolvenţă;

apărarea prestigiului şi independenţei profesionale a membrilor săi.

Organele de conducere ale UNPIR sunt: Congresul, Adunarea reprezentanţilor permanenţi,

preşedintele şi Consiliul naţional de conducere.

Congresul este cel care, printre altele, adoptă hotărâri, Statutul UNPIR, Codul de etică

profesională şi Regulamentul privind procedura disciplinară, stabileşte, în funcţie de forma de

exercitare a profesiei, limitele minime ale valorilor poliţelor de asigurare profesională.

Congresul este alcătuit din membrii Consiliului naţional de conducere al Uniunii, toţi membrii

consiliilor de conducere ale filialelor Uniunii şi ai instanţelor locale de disciplină, membrii

Instanţei superioare de disciplină şi ai Comisiei centrale de cenzori şi din delegaţii, practicienii în

insolvenţă, desemnaţi de filialele UNPIR .

Prin urmare, Congresul este cel care acoperă, din punct de vedere decizional, prin

reprezentare, întregul teritoriu naţional şi, astfel, întreaga piaţă.

Consiliul naţional de conducere este format din 17 membri titulari aleşi de Congres, dintre care

un preşedinte, un prim-vicepreşedinte, 2 vicepreşedinţi, 13 membri, precum şi 5 membri

supleanţi.

Printre principalele atribuţii ale Consiliului naţional se numără: aprobarea înscrierii/radierii

practicienilor în insolvenţă şi a formelor de organizare ale acestora în/din Tabloul UNPIR,

aprobarea înscrierii/radierii cabinetelor individuale de insolvenţă, cabinetelor asociate,

societăţilor profesionale, precum şi a filialelor acestora în/din Registrul formelor de organizare,

organizarea examenelor de acces în profesie şi aprobarea regulamentului de organizare şi

desfăşurare a examenului de definitivat, soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva

respingerii cererii de înscriere la examenul pentru dobândirea calităţii de practician.

Pe de altă parte, Adunarea reprezentanţilor permanenţi, constituită din Consiliul naţional de

conducere şi preşedinţii consiliilor de conducere ale filialelor UNPIR, este cea care adoptă

hotărâri ce urmează a fi supuse ratificării proximului Congres al UNPIR şi cea care stabileşte

tarifele pentru onorarii şi standardele de cost pentru cheltuielile de procedură, atunci când

acestea se plătesc din fondul de lichidare, intervenind astfel în piaţă.

În plus, sub autoritatea Adunării reprezentanţilor permanenţi se regăseşte Institutul Naţional

pentru Pregătirea Practicienilor în insolvenţă (INPPI) care organizează examenul pentru

dobândirea calităţii de practician în insolvenţă definitiv, organizează formarea profesională

iniţială şi continuă/perfecţionarea profesională a practicienilor în insolvenţă.

La nivel teritorial, UNPIR este prezent prin cele 35 de filiale9,care sunt conduse de o adunare

generală şi de un consiliu de conducere.

Adunarea generală a filialelor este formată din membri cu domiciliul, respectiv cu sediul

principal în raza de competenţă a filialei şi are ca principală atribuţie asigurarea bunei desfăşurări

9 În general, în fiercare judeţ există câte o filială. Există şi excepţii cum este filiala Bucureşti care include şi judeţele

Ilfov, Calaraşi, Giurgiu şiTeleorman, filiala Braşov care include şi judeţul Covasna, filiala Constanţa care include şi

Tulcea, respectiv filiala Gorj care include şi judeţul Vâlcea.



a activităţii profesionale pe plan local iar consiliul de conducere al filialei gestionează sumele

rezultând din cotizaţii şi contribuţii ale membrilor filialei10

, precum şi sumele din fondul de

lichidare aflate la dispoziţia filialei, primite de la UNPIR.

Deşi aderarea la organizaţia profesională nu este prevăzută expres în lege ca şi condiţie de

intrare pe piaţă, este prevăzută necesitatea promovării unui examen, efectuării unui stagiu şi

obţinerii definitivatului, toate acestea organizate de UNPIR, urmate de înscrierea în Tabloul

întocmit şi gestionat de aceasta.

În Cap. III: Dobândirea calităţii de practician în insolvenţă din OUG nr. 86/2006 sunt prevăzute

principalele reguli care guvernează accesul pe piaţă, detaliate ulterior în Statut.

Astfel, pentru a dobândi din punct de vedere profesional calitatea de practician în insolvenţă este

necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii şi anume:

obţinerea unei diplome de studii de învăţământ superior de lungă durată în drept ori

ştiinţe economice11

,

experienţă în domeniul juridic sau economic de cel puţin trei ani de la data obţinerii

diplomei de studii superioare12

,

promovarea examenului de admitere în profesie.

De asemenea, candidatul nu trebuie să se găsească în vreunul din cazurile de nedemnitate13

sau

incompatibilitate14

prevăzute de lege.

Printre cazurile de incompatibilitate menţionate de UNPIR cu titlu de exemplu15

, se regăsesc

situaţii precum accea în care practicianul în insolvenţă este administrator judiciar sau lichidator

al unui debitor dar şi al creditorului acestuia. Un alt exemplu se referă la posibilitatea exercitării

calităţii de administrator judiciar pentru practicianul care anterior a îndeplinit funcţia de

judecător-sindic pe raza instanţei pe care a funcţionat decât după minim trei ani .

10

Din sumele rezultate din cotizaţii şi contribuţii, 50% se virează către UNPIR. 11

Patru ani, studii juridice, trei ani, studii economice. 12

Din numărul total de profesionişti în insolvenţă, aproximativ o treime sunt jurişti, restul de două treimi fiind

reprezentat de economişti. 13

Art. 25 (1) din OUG nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare - Este nedemnă de a fi practician în insolvenţă:

a) persoana condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra

patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990

privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 656/2002 pentru

prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a

finanţării actelor de terorism, republicată, şi Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale,

cu modificările ulterioare;

b) persoana căreia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii de a exercita profesia de practician în

insolvenţă, prin hotărâre judecătorească definitivă 14

Conform art. 26 din OUG nr.86:

(1) Exercitarea profesiei de practician în insolvenţă este incompatibilă cu:

a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii, cu excepţia celor a căror compatibilitate este prevăzută la alin. (2);

b) ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei sau bunele moravuri;

c) lipsa sau limitarea capacităţii de exerciţiu, în cazul persoanei fizice;

d) exercitarea calităţii de notar public sau executor judecătoresc

(2) Exercitarea profesiei de practician în insolvenţă este compatibilă cu:

a) activităţi şi funcţii didactice în învăţământul superior juridic sau economic;

b) calitatea de avocat, expert contabil, evaluator, auditor financiar, arbitru, mediator ori expert tehnic judiciar, care

lucrează în interiorul profesiei. Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de practician în insolvenţă pot efectua

activităţile de expertiză contabilă, evaluare şi audit financiar numai după dobândirea, în condiţiile legii, a calităţii de

expert contabil, evaluator sau auditor financiar, după caz, şi înscrierea ca membri în organizaţiile care coordonează

profesiile liberale respective. 15

Adresa nr. 3850/17.12.2015, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG – 17001/21.12.2015.



Admiterea în profesie se face pe baza unui examen organizat de UNPIR în mod unitar, la nivel

naţional, de regulă, anual.

La începutul exercitării profesiei, practicianul în insolvenţă efectuează un stagiu de pregătire

profesională de doi ani, perioadă în care are calitatea de practician în insolvenţă stagiar.

În aceşti doi ani, practicianul în insolvenţă stagiar nu poate exercita profesia în mod independent

şi în regim de liberă practică, ci numai ca salariat sau colaborator al unui practician în insolvenţă

definitiv ori al unei societăţi profesionale.

Toţi practicienii în insolvenţă, inclusiv cei stagiari, trebuie să fie înscrişi în Tabloul administrat

de UNPIR.

La finalul celor doi ani în care a efectuat stagiul complet de pregătire profesională16

şi a urmat un

număr minim de ore de pregătire, practicianul în insolvenţă stagiar trebuie să promoveze un

examen de definitivat17

.

Promovarea acestui examen echivalează practic cu intrarea sa pe piaţa serviciilor oferite

de practicienii în insolvenţă18

.

Din acest moment, practicienii în insolvenţă îşi pot exercita profesia în:

cabinete individuale (CI),

cabinete asociate (CA),

societăţi profesionale cu răspundere limitată (SPRL) sau

întreprinderi profesionale unipersonale cu răspundere limitată (IPURL),

toate acestea reprezentând întreprinderi în accepţiunea legii concurenţei.

În altă ordine de idei trebuie remarcat faptul că profesia este aliniată principiilor promovate de

Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene referitoare la libertatea de stabilire şi de furnizare

a serviciilor.

Persoanele fizice sau juridice practicieni în insolvenţă, având cetăţenia, respectiv naţionalitatea

unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European îşi pot exercita

activitatea în România, dacă în statele în care îşi au domiciliul sau sediul profesional au obţinut

această specializare. Prin urmare, aceştia se pot înscrie în Tabloul UNPIR, în vederea exercitării

profesiei în România, în baza calităţii de practician în insolvenţă dobândită în statul de origine,

fiind astfel exceptaţi de la procedura de examinare. De asemenea, îşi pot exercita activitatea de

practician în insolvenţă şi în mod temporar sau ocazional, situaţie în care sunt exceptaţi de la

procedura de înscriere în UNPIR.

*

* *

Vorbim prin urmare despre o piaţă caracterizată de o serie de bariere la intrare, de la cele

privind un anumit nivel de studii, de experienţă, promovarea unor examene, necesitatea

16

Persoanele care au exercitat timp de 10 ani o profesie juridică ori economică sunt scutite de stagiu. De asemenea,

sunt scutite de stagiu persoanele care au promovat examenul de admitere în profesie şi care au avut calitatea de

angajat, pe o funcţie economică sau juridică, într-un cabinet individual, într-o SPRL ori într-o IPURL cel puţin 3 ani. 17

Cei care nu susţin şi nu promovează în cel mult 5 ani de la dobândirea calităţii de practician în insolvenţă stagiar

pierd dreptul de a mai susţine examenul de definitivat. Nota minimă de promovare a examenului este 7. 18

Cei care au exercitat cel puţin 5 ani funcţia de judecător-sindic, precum şi cei care au profesat timp de 10 ani ca

avocat sau notar public pot fi primiţi în profesie, fără examen şi perioadă de stagiu.



parcurgerii unui stagiu, până la cele privind obligativitatea aderării la UNPIR, aderare care

atrage după sine atât drepturi cât şi o serie de obligaţii, inclusiv plata unor taxe, cotizaţii şi

contribuţii. În măsura în care acestea din urmă nu sunt stabilite la un nivel excesiv şi într-un mod

discriminatoriu, nu se poate pune în discuţie o eventuală limitare a accesului pe piaţă al

potenţialilor concurenţi.

Barierele la intrarea pe piaţă, enumerate mai sus, se regăsesc în cazul majorităţii profesiilor

liberale. În plus faţă de alte profesii juridice, cum sunt notarii publici, avocaţii sau executorii

judecătoreşti, dar şi economice, cum sunt experţii contabili, dar la fel ca şi în cazul mediatorilor,

în situaţia de faţă nu se poate accede în profesie imediat după terminarea studiilor de licenţă ci

numai după dobândirea unei experienţe în domeniul juridic sau economic de cel puţin trei ani de

la data obţinerii diplomei de studii superioare, experienţă la care se adaugă un stagiu în interiorul

profesiei de doi ani.

Prin urmare, intrarea pe piaţă nu se poate face decât după cel puţin opt/nouă ani de studii şi

practică profesională, fapt care situează, din acest punct de vedere, profesia şi implicit piaţa

reprezentată de aceste servicii profesionale, la un nivel ceva mai ridicat de reglementare decât, de

exemplu, avocaţii sau experţii contabili.

În ansamblul său însă, intrarea pe piaţa serviciilor oferite de practicienii în insolvenţă, care

are un efect direct asupra structurii pieţei şi a nivelului de concentrare al acesteia, este relativ

accesibilă şi nu ridică probleme majore din punct de vedere concurenţial, aspect relevat

inclusiv de indicele de reglementare, situat la un nivel de 2.78 din 6 (acesta va fi detaliat

ulterior, într-un capitol distinct).

3.3. Comportamentul pe piaţă al practicienilor în insolvenţă

Atât OUG nr. 86/2006 cât şi Statutul şi Codul de etică profesională şi disciplină, acestea din

urmă adoptate de UNPIR, stabilesc reguli comportamentale adresate membrilor profesiei. În

continuare sunt abordate însă doar acele reguli care privesc sau au incidenţă asupra

comportamentul pe piaţă al acestora.

3.3.1. Formele de organizare juridică şi de exercitare a profesiei de practician în insolvenţă sunt

limitate prin lege la cabinete individuale, societăţi profesionale cu răspundere limitată (SPRL) şi

întreprinderi unipersonale cu răspundere limitată (IPURL). Toate acestea reprezintă întreprinderi

în accepţiunea legii concurenţei. În plus, reprezentanţii profesiei pot avea calitatea de

colaboratori ori angajaţi ai uneia dintre formele de exercitare a profesiei, situaţie în care nu au

însă calitatea de întreprindere.

Cabinetele individuale (CI) se constituie pe baza deciziei practicianului în insolvenţă iar bunurile

constituite ca aport la cabinetul său se supun regulilor patrimoniului profesional de afectaţiune.

Cabinetele individuale se pot asocia (CA) prin contract, în scopul exercitării în comun a

profesiei. Drepturile şi obligaţiile practicienilor în insolvenţă, titulari ai unor cabinete asociate,

îşi păstrează însă caracterul personal şi independent.

Atât cabinetele individuale cât şi cele asociate sunt supuse plăţii impozitului pe venit.

Societatea profesională cu răspundere limitată (SPRL) se constituie printr-un contract de

societate, prin asocierea a doi sau mai mulţi practicieni în insolvenţă definitivi şi

compatibili şi va avea ca obiect unic de activitate exercitarea profesiei de practician în

insolvenţă. Activitatea SPRL este condusă de adunarea asociaţilor, care răspund personal, în

limita aportului social al fiecăruia. Deşi vorbim despre persoane juridice, SPRL-urile sunt supuse

regimului transparenţei fiscale, plata impozitului pe venit făcându-se de către asociaţi



(contabilitatea se ţine în partidă simplă)19

. Aportul social al practicienilor în insolvenţă asociaţi

poate fi în numerar, în natură şi în industrie20

.

SPRL este singura formă de organizare juridică a profesiei care îşi poate constitui filiale.

O modalitate excepţională de organizare a activităţii practicienilor în insolvenţă, reglementată

prin OUG nr. 86/2006, este reprezentată de întreprinderea profesională unipersonală cu

răspundere limitată (IPURL), constituită, fie prin actul de voinţă al unui singur practician în

insolvenţă compatibil, fie ca urmare a decesului, incompatibilităţii, retragerii sau excluderii

unuia ori mai multor asociaţi dintr-o SPRL, situaţii care au ca efect reducerea asociaţilor la unul

singur, dacă acest din urmă asociat optează pentru organizarea activităţii sale sub forma IPURL.

O persoană care a optat să îşi exercite profesia ca asociat unic într-o IPURL nu mai poate avea

calitatea de asociat în altă IPURL. De asemenea, o IPURL nu poate avea ca asociat unic o altă

IPURL şi nu poate constitui filiale.

Toate aceste forme de organizare juridică sunt înregistrate într-un Registru al formelor de

organizare, ţinut de UNPIR.

3.3.2. Exercitarea profesiei de practician în insolvenţă şi a serviciilor aferente acesteia este

compatibilă cu calitatea de avocat, expert contabil, contabil autorizat, evaluator, auditor

financiar, arbitru, mediator, conciliator, expert financiar şi expert tehnic judiciar, care lucrează în

interiorul profesiei.

Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de practician în insolvenţă pot efectua activităţile de

expertiză contabilă, evaluare şi audit financiar numai după dobândirea, în condiţiile legii, a

calităţii de expert contabil, evaluator sau auditor financiar, după caz, şi înscrierea ca membri în

organizaţiile care coordonează profesiile liberale respective.

Potrivit datelor furnizate de UNPIR21

, circa 43% dintre practicienii în insolvenţă efectuează şi

expertiză contabilă, 20% sunt şi experţi evaluatori, 13% avocaţi, 9% mediatori, 7,4% consulatnţi

fiscali, 3,7% auditori financiari şi 1,8% experţi tehnici judiciari. Prin umare, aproape toţi

practicienii în insolvenţă efectuează, cel puţin una dintre profesiile declarate compatibile cu cea

de practician în insolvenţă.

3.3.3. Potrivit legii - OUG nr. 86/2006 - pentru activitatea desfăşurată, practicienii în

insolvenţă au dreptul la onorarii sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes

(procentuale) sau o combinaţie a acestora.

Legea prevede22

ca la stabilirea nivelului onorariului să se aibă în vedere o serie de factori care

reflectă gradul de complexitate a activităţii depuse, precum: numărul de salariaţi ai debitorului,

cifra de afaceri a acestuia în ultimii 3 ani, riscul privind conflictele de muncă, valoarea totală a

datoriilor şi numărul creditorilor, valoarea creanţelor, valoarea patrimoniului, potrivit evaluării,

natura activelor, atractivitatea pe piaţă a acestora, riscurile legate de conservarea lor, nivelul de

lichidităţi aflate la dispoziţia debitorului pentru acoperirea cheltuielilor iniţiale de lichidare.

Onorariul provizoriu pentru perioada de observaţie este stabilit de judecătorul-sindic la

deschiderea procedurii de insolvenţă, în temeiul criteriilor/factorilor de mai sus. Acesta va putea

fi modificat de adunarea creditorilor care va ţine seama în mod obligatoriu de respectivii factori.

19

“Comparând impozitul pe profit, care ar fi calculat unei societăţi profesionale cu personalitate juridică, cu

valoarea cumulată a impozitului pe venit plătit de membrii acesteia, valoarea impozitului pe profit ar fi mai mică

decât valoarea globală a impozitelor individuale pe venituri”, juridice.ro. - Comentarii privind fiscalizarea profesiei

de avocat în perspectiva proiectului de Cod fiscal, 6 martie 2015, Av. Doru BĂJAN, Baroul Bucureşti. 20

Aportul în industrie constă în activitatea profesională a practicianului în insolvenţă asociat. 21

Adresa nr. 3850/17.12.2015, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG -17001/21.12.2015.

22 Art.38 din OUG nr. 86/2006.



Aceeaşi lege precizează expres faptul că, depunerea sau acceptarea de către practicianul în

insolvenţă, în mod repetat, a unei oferte de onorariu care nu ţine seama de prevederile de

mai sus constituie concurenţă neloială şi se sancţionează cu suspendarea sau excluderea din

profesie.

În plus, plata onorariilor practicienilor în insolvenţă - administratori judiciari sau

lichidatori ori a cheltuielilor de procedură se va face din fondul constituit conform art. 4

din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, iar calculul acestora va fi

efectuat conform tarifelor şi standardelor de cost ce se vor stabili de către Adunarea

reprezentanţilor permanenţi a UNPIR.

Onorariile practicienilor în insolvenţă şi toate cheltuielile aferente procedurii insolvenţei,

inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de

administratorul judiciar şi/sau de lichidatorul judiciar, sunt suportate, în general, din averea

debitorului.

În eventualitatea în care nu există disponibilităţi în contul debitorului, pentru plata onorariilor şi

cheltuielilor se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute potrivit prevederilor

OUG nr. 86/2006, pe baza unui buget previzionat.

În cazul în care onorariul practicianului în insolvenţă se va achita din fondul de lichidare, acesta

va fi stabilit, potrivit legii, pe baza aceloraşi factori prevăzuţi la art.38 din OUG nr. 86/2006,

calculul acestuia urmând însă a fi efectuat conform tarifelor şi standardelor de cost stabilite de

UNPIR (onorariul maxim 3.000 lei, consumul de combustibil decontat în limita a 7,5 l/100 km

etc.).

Potrivit legii, cheltuielile aferente procedurii insolvenţei vor fi plătite cu prioritate în momentul

existenţei disponibilului în contul debitorului.

În eventualitatea în care practicianul în insolvenţă a fost plătit din fondul de lichidare sumele

plătite vor fi considerate avansuri urmând a fi restituite de către acesta din averea debitorului la

momentul existenţei lor.

În 2010, prin Hotărârea Adunării Reprezentanţilor permanenţi ai UNPIR nr.1/12.06.2010, s-a

decis ca plata onorariilor practicienilor în insolvenţă ce sunt achitate din fondul de lichidare să

se facă la nivelurile fixe de 3.000 lei pentru procedurile deschide în baza Legii insolvenţei

nr.85/200623

şi de 1.000 lei pentru celelalte proceduri.

Doi ani mai târziu, prin Hotărârea nr.1/14.12.201224

nivelurile fixe de 3.000 lei, respectiv 1.000

lei au fost transformate în limite maxime, astfel încât, în prezent, potrivit prevederilor art. 100

din Statut:

(1) Plata onorariilor practicienilor în insolvenţă ce sunt achitate din fondul de lichidare

constituit conform art. 39 din Legea nr. 85/2014 se va face, pe toată perioadă desfăşurării

procedurii, în ordinea vechimii, la următoarele tarife:

a) până la 3.000 lei, stabilit în baza hotărârii judecătoreşti pentru procedurile de insolvenţă

deschise în baza Legii nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sau a Legii nr.

85/2014. Pentru practicienii în insolvenţă înregistraţi cu vector fiscal de TVA onorariul va fi de

până la 3.000 lei, exclusiv TVA;

b) 1.000 lei, prevăzut la art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009, aprobată

cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2010, cu modificările ulterioare, pentru

procedurile de lichidare derulate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 359/2004, cu

modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi

23

În prezent, Legea nr. 85/2014. 24

Publicată în M. Of. nr. 134/14.03.2013.



completările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi

fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi

completările ulterioare. Pentru practicienii în insolvenţă înregistraţi cu vector fiscal de TVA

onorariul va fi de 1.000 lei, exclusiv TVA;

c) în cazul procedurilor de insolvenţă deschise în baza Legii nr. 85/2006, cu modificările şi

completările ulterioare, sau a Legii nr. 85/2014, dar provenite din proceduri deschise în temeiul

Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau al Legii nr. 31/1990,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, onorariul va fi de 1.000 lei dacă

complexitatea procedurii rămâne la stadiul prezentat în raportul privind situaţia economică a

societăţii întocmit în conformitate cu art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare.

Potrivit aceluiaşi Statut, cheltuielile de procedură admise la plata din fondul de lichidare sunt

constituite din cheltuielile necesare pentru taxe, timbre, notificări, convocări şi comunicări ale

actelor aferente procedurii.

În plus, constituie cheltuieli de procedură admise la plata din acelaşi fond, cheltuielile de

deplasare impuse de necesitatea prezentării practicianului în insolvenţă la termenele de judecată

fixate în litigii în care debitorul este parte, în cazul acelor litigii aflate pe rolul instanţelor de

judecată din afara localităţii unde se află tribunalul care judecă dosarul de insolvenţă.

Cheltuielile de transport astfel efectuate se justifică pe baza decontului de deplasare vizat de

instanţă, la care sunt ataşate tichetele de transport sau bonul fiscal, în limita unui consum de

combustibil de 7,5 l/100 km.

Alte cheltuieli de procedură admise la plata din fondul de lichidare sunt cele legate de arhivarea

documentelor debitorului, standardul de cost pentru decontarea operaţiunilor de verificare,

selecţionare, inventariere şi legare fiind echivalentul a 35 euro/ml, iar pentru depozitare 1

euro/ml/lună.

3.3.4. Practicienii în insolvenţă pot să îşi facă publicitate profesională printr-o prezentare

corectă a experienţei lor profesionale, printr-o informare asupra serviciilor oferite pentru

obţinerea numirii ca administrator judiciar sau lichidator, prin evitarea oricărei menţiuni care să

aducă atingere intereselor altor practicieni în insolvenţă şi prin evitarea oricărei referiri la

onorariile practicate de către alţi practicieni în insolvenţă.

3.3.5. Fiecare practician în insolvenţă definitiv şi compatibil are obligaţia să urmeze în

decursul unui an calendaristic cursurile de formare profesională - minim 20 de ore de

pregătire profesională continuă - organizate sub patronajul Institutului Naţional de Pregătire a

Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), structură din cadrul UNPIR, sub sancţiunea suspendării din

profesie. Seminarele de pregătire profesională sunt conduse de formatori (lectori, selecţionaţi pe

baza unor criterii stabilite de Consiliul INPPI, aceştia trebuie să fie practicieni în insolvenţă

definitivi şi/sau cadre didactice universitare cu o activitate publicistică în domeniul dreptului sau

al economiei, care au mai susţinut cursuri de pregătire profesională, cu o solidă reputaţie şi care

nu au fost sancţionaţi disciplinar) iar cheltuielile aferente desfăşurării programului de pregătire

profesională sunt suportate, în principal, din taxele de participare.

3.3.6. Fiecare practician în insolvenţă răspunde profesional pentru actele profesionale pe

care le îndeplineşte, prin subscrierea unei poliţie de asigurare valabile, care să acopere

eventualele prejudicii cauzate în îndeplinirea activităţii sale, plafonul minim de asigurare fiind de

100.000 lei. Societatea va încheia contracte de asigurare profesională în nume propriu şi pentru

fiecare practician în insolvenţă care îşi exercită profesia în cadrul acesteia. Plafonul minim de

asigurare profesională pentru persoane juridice este de 500.000 lei.



3.3.7. Practicienii în insolvenţă trebuie să fie independenţi în exercitarea profesiei în sensul

manifestării libere faţă de orice interes care ar putea fi incompatibil cu integritatea şi

obiectivitatea practicianului. Independenţa unui membru UNPIR, a unui colaborator al său, al

soţului (soţiei) sau a unei rude ori afin până la gradul III se prezumă a fi încălcată atunci când

acesta se află, simultan sau succesiv, în raporturi juridice susceptibile de a influenţa creditorul

sau creditorii ce pot decide numirea ori menţinerea sa în poziţia de administrator judiciar sau

lichidator într-un dosar de insolvenţă. În cazul persoanelor juridice acest lucru este valabil şi în

acele cazur în care pierderea independenţei este datorată unui angajat sau colaborator al

persoanei juridice respective, şi care nu este membru UNPIR.

În plus, se prezumă a fi încălcată independenţa în exercitarea profesiei şi în situaţia în care un

membru UNPIR acceptă un onorariu care să fie condiţionat de îndeplinirea unei cerinţe

individuale a unui anumit creditor, condiţionarea conducând la încălcarea caracterului unitar

concursual şi egalitar al procedurii.

Membrii UNPIR au obligaţia de a se abţine de la orice fel de conflict de interese şi de a

comunica instanţelor, în cazul în care sunt numiţi într-un dosar, că nu îşi pot îndeplini obligaţiile

din cauza acestui conflict, solicitând înlocuirea. Conflictul de interese în care se poate regăsi un

mebru UNPIR are în vedere situaţia în care acesta are un interes personal, de natură patrimonială

sau nepatrimonială, care ar putea influenţa imparţialitatea şi obiectivitatea activităţii sale în

evaluarea, realizarea şi raportarea atribuţiilor ce îi revin.

3.3.8. Potrivit art. 40 din OUG nr.867/2006, în exerciţiul atribuţiilor sale, practicianul în

insolvenţă se abţine de la orice faptă de concurenţă neloială şi de la orice practică

anticoncurenţială, astfel cum sunt prevăzute acestea în Statut şi în Codul de etică profesională,

sub sancţiunea suspendării sau excluderii din profesie

Astfel, practicienii în insolvenţă sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună-credinţă, potrivit

uzanţelor oneste, cu respectarea intereselor părţilor şi a cerinţelor concurenţei loiale, fiind

interzisă astfel orice faptă de concurenţă neloială săvârşită de membrii UNPIR, sub sancţiunea

răspunderii disciplinare,25

prin:

a) prezentarea de date şi informaţii incorecte şi/sau incomplete cu privire la ei înşişi şi/sau la

capabilităţile lor profesionale şi care să fie susceptibile de a induce în eroare terţii

interesaţi;

b) plata, direct sau indirect, către o terţă parte a unui comision, a unei compensaţii sau a

altui beneficiu cu scopul obţinerii unei numiri într-un dosar;

c) primirea, direct sau indirect, din partea unei terţe părţi a unui comision, a unei

compensaţii sau a altui beneficiu pentru acordarea de avantaje din poziţia conferită prin

numirea într-un caz;

d) racolarea de personal, respectiv oferta agresivă de angajare a practicienilor în insolvenţă

asociaţi, colaboratori sau salarizaţi ori a altor angajaţi-cheie ai unui concurent;

e) racolarea clientelei, personal sau prin intermediul altor persoane, prin folosirea unor

practici şi metode contrare uzanţelor oneste;

f) divulgarea, achiziţionarea sau folosirea unei informaţii confidenţiale de către un

practician în insolvenţă sau de către colaboratori ori angajaţi ai acestuia fără

consimţământul deţinătorului legitim şi într-un mod contrar uzanţelor cinstite;

25

Vz art. 45 din Statutul profesiei.



g) încheierea de contracte prin care un practician în insolvenţă asigură serviciile sale unui

creditor în mod avantajos, fie pentru a concura cu ceilalţi practicieni în insolvenţă prin

preţuri reduse, fie pentru a determina creditorul să racoleze şi alţi clienţi pentru

practicianul în cauză;

h) comunicarea sau răspândirea în public de către un practician în insolvenţă de afirmaţii

asupra firmei sale sau activităţii acesteia, menite să inducă în eroare şi să îi creeze o

situaţie de favoare în dauna unor concurenţi;

i) comunicarea, chiar dacă este făcută confidenţial, sau răspândirea de către un practician în

insolvenţă de afirmaţii mincinoase relative la un concurent sau asupra serviciilor sale,

afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al activităţii practicianului în insolvenţă

concurent;

j) oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit ori nemijlocit - de daruri sau de alte avantaje

asociatului, colaboratorului ori salariatului unui practician în insolvenţă pentru ca aceştia

să divulge informaţii confidenţiale sau procedeele de lucru, pentru a cunoaşte ori a folosi

clientela concurentului sau pentru a obţine alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în

dauna unui concurent;

k) deturnarea clientelei unui practician în insolvenţă prin folosirea legăturilor stabilite cu

această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel practician;

l) concedierea sau atragerea unor asociaţi, colaboratori ori salariaţi ai unui practician în

insolvenţă în scopul înfiinţării unei entităţi concurente care să capteze clienţii acelui

practician sau angajarea asociaţilor, colaboratorilor ori salariaţilor unui practician în

insolvenţă în scopul dezorganizării activităţii sale;

m) folosirea fără drept a unei firme, denumiri, embleme sau mărci de natură să producă

confuzie cu cele folosite legitim de un alt practician în insolvenţă sau cu o altă formă

asociativă de exercitare a profesiei;

n) producerea în orice mod, punerea în circulaţie, depozitarea, oferirea spre vânzare sau

vânzarea unor servicii sau publicaţii purtând menţiuni false privind denumirea, firma,

emblema ori marca unui practician în insolvenţă sau alte tipuri de proprietate intelectuală,

în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi practicieni în insolvenţă şi pe creditori;

o) depunerea sau acceptarea, în mod repetat, de oferte de onorariu care nu îndeplinesc

prevederile art. 38 alin. (2)26

din OUG nr. 86/2006.

În ceea ce priveşte “practicile anticoncurenţiale”, Codul de etică interzice orice formă de

folosire a acestora de către membrii UNPIR, sub sancţiunea excluderii din profesie, prin:

a) încheierea de acorduri privind împărţirea pieţei serviciilor profesionale, cu excepţia,

introdusă prin modificarea adusă de Hotărârea Congresului UNPIR nr.1/2012, a

acordurilor înscrise în Registrul UNPIR;

b) participarea, în mod concertat, prin oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de

concurs de oferte, pentru achiziţionarea de servicii profesionale;

26

La stabilirea nivelului onorariului se vor avea în vedere următoarele tipuri de factori care reflectă gradul de

complexitate a activităţii depuse: a) numărul de salariaţi ai debitorului; b) riscul privind conflictele de muncă; c)

cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani; d) valoarea totală a datoriilor şi numărul creditorilor; e) valoarea

creanţelor, numărul debitorilor; f) numărul şi complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de

reclamant şi, respectiv, de pârât; g) valoarea patrimoniului, potrivit evaluării; h) natura activelor, atractivitatea pe

piaţă, riscurile legate de conservarea lor; i) nivelul de lichidităţi aflate la dispoziţia debitorului pentru acoperirea

cheltuielilor iniţiale de lichidare.



c) limitarea sau împiedicarea accesului la clientelă şi a libertăţii exercitării concurenţei

profesionale oneste între practicieni;

Prin aceeaşi Hotărâre a Congresului UNPIR nr.1/2012 s-a adăugat litera d) după cum urmează:

d) solicitarea decontării din fondul de lichidare a unui onorariu mai mare decât cel din

propria ofertă financiară în baza căruia a fost desemnat într-o procedură conform art. 19

alin. (2) sau (21) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi

completările ulterioare, sau în baza art. 57 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 85/2014 privind

procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

*

* *

Restricţiile privind libera alegere a structurii afacerii pentru întreprinderile din domeniu, care

rezultă din limitarea unei întreprinderi la formele de organizare juridică specifice, individuale sau

asociate, exclusiv, la activitatea de practician în insolvenţă, doar între membri ai profesiei,

şi, în acest context, interzicerea parteneriatelor multidisciplinare prin imposibilitatea asocierii în

cadrul aceleiaşi întreprinderi a mai multor profesii compatibile, poate genera efecte atât pozitive,

cât şi negative. În acest sens, ar fi utilă o analiză cost-beneficiu, în funcţie de rezultate căreia se

poate determina în ce măsură menţinerea actualei modalităţi de reglementare a acestor aspecte,

specifice de altfel majorităţii profesiilor liberale juridice, este sau nu benefică pentru bunăstarea

socială sau, potrivit art. 1 din legea concurenţei, pentru asigurarea unui mediu concurenţial

normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.

Reglementarea structurii afacerii în formele sale actuale poate fi justificată prin necesitatea

asigurării unei protecţii sporite a independenţei şi responsabilităţii personale a celor care exercită

profesia, deziderate care ar putea fi însă atinse si prin mecanisme alternative, care restricţionează

mai puţin concurenţa.

Fără să aprofundeze o astfel de problematică, prezentul raport îşi propune să evidenţieze acele

limitări care nu sunt neapărat necesare pentru îndeplinirea scopului final, servicii de calitate

ridicată la preţuri concurenţiale.

Ar putea fi avută în vedere posibilitatea creării de societăţi multidisciplinare care să permită

furnizarea mai multor servicii, de mai mulţi profesionişti de formaţie şi profesie diferită, în

cadrul aceleiaşi întreprinderi, (în prezent, un SPRL nu se poate constitui decât din practicieni în

insolvenţă având un obiect unic de activitate - exercitarea profesiei de practician în insolvenţă)

fapt care ar putea avea ca efect o rentabilizare a activităţii printr-o scădere a costurilor, aspect

care s-ar repercuta în mod pozitiv în preţul plătit de beneficiarii serviciilor respective.

Aceasta în condiţiile în care, o mare parte dintre practicienii în insolvenţă efectuează cel puţin

una dintre activităţile compatibile (expertiză contabilă, avocatură, mediere, audit etc.).

De asemenea, obligativitatea desfăşurării anumitor proceduri sau acte din cadrul procedurii de

insolvenţă, numai prin intermediul unui practician în insolvenţă, este un aspect care poate ridica

semne de întrebare cu privire la necesitatea intervenţiei obligatorii a acestuia în anumite situaţii

în care ar putea interveni, de exemplu, un avocat sau un expert contabil, poate chiar cu costuri

mai mici în condiţii de concurenţă sporită.

Indicele de reglementare al comportamentului pe piaţă, situat la un nivel de 2,78, dovedeşte

un nivel mediu de reglementare. Nu acelaşi lucru se poate spune despre indicele privind

intervenţia obligatorie, situat la un nivel de 4 din 6 (aspecte care vor fi detaliate într-un capitol

distinct).

Trebuie totuşi avut în vedere faptul că, o serie de reglementări care privesc tot comportamentul

pe piaţă, dar dintr-o altă perspectivă, cum sunt cele referitoare la asigurarea profesională



obligatorie sau obligativitatea unei pregătiri profesionale continue sunt destinate a asigura un

nivel ridicat de calitate serviciilor, în beneficiul final al consumatorului (fapt relevat de nivelul

indicelui de protecţie a consumatorului, de 3.6, peste un nivel mediu), contrabalansând astfel

nivelul de reglementare menţionat mai sus.

Cu referire la aceste din urmă intervenţii în piaţă trebuie subliniat faptul că, deşi obligativitatea

impusă membrilor de a-şi perfecţiona permanent expertiza este un aspect pozitiv, modalitatea de

reglementare şi implementare a programului de pregătire profesională continuă, în mod

obligatoriu prin intermediul unei structuri din cadrul UNPIR -Institutului Naţional de Pregătire a

Practicienilor în Insolvenţă - instituie practic un monopol al acestuia pe o posibilă piaţă conexă,

cea a furnizării de servicii de pregătire profesională continuă, eliminând astfel orice formă de

potenţială concurenţă pe această piaţă.

Evitarea oricărei referiri la onorariile practicate de către alţi practicieni în insolvenţă, în cadrul

publicităţii profesionale, reprezintă o limitare a posibilităţii membrilor UNPIR de a-şi face

cunoscute serviciile şi, indirect, a concurenţei.

Aceasta în condiţiile în care cadrul general în materie reprezentat de Legea nr. 158/2008 privind

publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, republicată, prevede la art. 6 acele condiţii

cumulative în care publicitatea comparativă este considerată legală, printre care şi compararea, în

mod obiectiv, a uneia sau mai multor caracteristici esenţiale, relevante, verificabile şi

reprezentative ale respectivelor servicii, care pot include şi preţul.

Publicitatea, în special publicitatea comparativă, poate fi un instrument concurențial esenţial

pentru întreprinderile nou intrate pe piață iar preţul este unul dintre principalii parametrii

concurenţiali. Cu referire la acelaşi comportament pe piaţă, trebuie remarcată intenţia UNPIR de

instruire a membrilor săi, prin interzicerea, sub regimul aplicări de sancţiuni disciplinare, a

faptelor de concurenţă neloială şi a practicilor anticoncurenţiale.

Pentru a nu se crea însă confuzie în rândul celor cărora se adresează şi care sunt supuşi, ca orice

altă întreprindere, respectării regulilor de concurenţă, inclusiv concurenţă neloială, sub sancţiune

contravenţională, ar fi utilă o reconsiderare a acestora şi o corelare cu prevederile Legii nr.

117/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi ale Legii concurenţei nr.21/1996,

republicată. Oricare ale fapte ale membrilor UNPIR considerate de aceasta ca neconforme cu un

comportament corect pot fi, în mod evident interzise, dar sub o altă încadrare din punct de vedere

juridic.

3.4. Calcularea indicelui de reglementare a pieţei serviciilor oferite de practicienii în

insolvenţă

Deşi recunoaşte necesitatea unui anumit nivel de reglementare pentru protejarea intereselor

consumatorilor şi menţinerea independenţei şi integrităţii membrilor profesiilor liberale, Comisia

Europeană foloseşte ca principal argument necesitatea aplicării principiului proporţionalităţii.

Acest lucru înseamnă că reglementarea este justificată dacă:

a) serveşte în mod evident unui interes public;

b) este potrivită în mod obiectiv pentru atingerea scopului de mai sus şi

c) este mijlocul cel mai puţin restrictiv pentru concurenţă care poate fi utilizat în atingerea

acestui scop.



În cursul anului 2006, Comisia Europeană a comandat un studiu27

privind serviciile conexe

tranzacţiilor imobiliare, în care au fost utilizate o serie de modele de analiză econometrică a

pieţelor reprezentate de aceste servicii în 25 de state membre28

. O parte din aceste modele de

analiză au fost utilizate ulterior în cadrul unei investigaţii similare efectuate de Consiliul

Concurenţei, pentru determinarea indicelui de reglementare al pieţei serviciilor notariale aferente

tranzacţiilor imobiliare (autentificări ale actelor translative de proprietate)29

.

Studiul a avut în vedere o analiză cantitativă bazată pe utilizarea modelelor econometrice, datele

obţinute fiind folosite pentru calcularea a patru indici de reglementare a pieţei şi anume:

a) Indicele de reglementare a intrării pe piaţă (Market Entry Regulation Index – MERI)

(Tabelul nr.1);

b) Indicele de reglementare a comportamentului pe piaţă (Market Conduct Regulation

Index – MCRI) (Tabelul nr.2);

c) Indicele de intervenţie obligatorie (Mandatory Intervention Index – MII) (Tabelul

nr.3);

d) Indicele de protecţie a consumatorilor (Consumer Protection Index – CPI) (Tabelul

nr.4).

În cazul primilor trei indici - MERI, MCRI şi MII - cu cât valoarea rezultată este mai aproape de

0, cu atât piaţa este mai concurenţială. În cazul celui de-al patrulea indice - CPI – cu cât valoarea

este mai aproape de 6, cu atât există o mai mare protecţia a consumatorului.

Modelul de analiză a fost preluat şi aplicat în cazul pieţei serviciilor oferite de practicienii în

insolvenţă după cum urmează:

27

Întocmit de Centrul de Drept şi Politici Europene – ZERP (Bremen), Şcoala Internaţională de Afaceri Imobiliare

(Regensburg), Universitatea din Viena şi Institutul pentru Studii Avansate (Viena). 28

Fără România şi Bulgaria, la momentul respectiv. 29

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id2969/raport_piata_imobiliare_si_serv_conexe.pdf

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id2969/raport_piata_imobiliare_si_serv_conexe.pdf


Tabel nr. 1. Modalitatea de calcul a Indicelui de reglementare a intrării pe piaţă (MERI)

(Sub)

Indice

Tema/întrebarea Ponderea

temei (bj)

Ponderea

întrebării

(ck)

Punctaj

acordat

Motivare punctaj Punctaj

ERLC

Licenţiere 0,25

Câte tipuri de servicii sunt prestate

exclusiv de profesia în cauză? 1 6

Există cel puţin patru servicii

prestate exclusiv de către

practicienii în insolvenţă

1 2 ≥3

2 4 6

ERED

Condiţii legate de educaţie (se

calculează doar dacă factorul

Licenţiere nu este egal cu 0)

0,25

ERED1 Care este durata studiilor necesare

pentru a profesa? 0,3 4

Durata studiilor de licenţă în

domeniul juridic este de 4 ani

iar în cel economic, în funcţie de

specialitate, de 3-4 ani.

Punctajul este egal cu numărul de ani

necesari pentru obţinerea diplomei

(maximum 6)

ERED2

Care este durata stagiului de

practică obligatorie necesar pentru

a deveni membru cu drepturi

depline al corpului profesional?

0,4 5

Pentru a deveni practician în

insolvenţă sunt necesari 3 ani de

experienţă în dom. juridic sau

economic iar în interiorul profesiei,

un stagiu de pregătire profesională

cu durata de 2 ani.

Punctajul este egal cu numărul de ani

de practică necesari (maximum 6)

ERED3

Există examene care trebuie

trecute pentru a deveni membru cu

drepturi depline al corpului

profesional?

0,3 6

Pentru a deveni practician în

insolvenţă definitiv, la terminarea

stagiului de pregătire de 2 ani

trebuie promovat un examen.

Nu Da

0 6

ERQT

Cote şi necesităţi economice 0,5

Numărul celor care practică

profesia este restricţionat pe bază

de cote sau pe bază de necesităţi

economice?

1 0

Nu există restricţionări de acest fel Nu Da

0 6

MERI Valoarea rezultată trebuie să fie

între 0 şi 6

Σjbj Σkck răspunsjk 2,75



Tabel nr. 2. Modalitatea de calcul a Indicelui de reglementare a comportamentului pe piaţă (MCRI)

(Sub)

Indice

Tema/întrebarea Pondere

a temei

(bj)

Ponderea

întrebării

(ck)

Punctaj

acordat

Punctaj

MCPR Reglementări privind

preţurile şi tarifele 0,50

Preţurile şi tarifele serviciilor

oferite de practicienii în

insolvenţă sunt reglementate (de

către guvern sau

autoreglementate)?

1 3

Nu Preţuri Preţuri Preţuri Preţuri Preţuri Preţuri

recomandate recomandate maxime maxime minime minime

pentru pentru pentru pentru pentru pentru

anumite toate anumite toate anumite toate

servicii serviciile servicii serviciile servicii serviciile

0 1 2 3 4 5 6

MCAD Reglementări privind

publicitatea 0,17

Există reglementări de orice fel

privind publicitatea? 1 3

Nu publicitatea este reglementată publicitatea este interzisă

0 3 6

MCLOC Reglementări privind

locaţia/diversificarea 0,11

Există reglementări privind

locaţia şi/sau diversificarea

furnizorilor de servicii?

1 0

Nu Da

0 6

MCBU Reglementări privind forma

activităţii 0,11

Există restricţionări în privinţa

formei de desfăşurare a

activităţii?

1 3

Nu parteneriatele şi alte forme este permisă doar

de asociere sunt permise practica individuală

0 3 6

MCIC Reglementări privind

cooperarea inter-profesională 0,11

Există restricţionări privind

cooperarea inter-profesională? 1 3

Nu în general este permisă este permisă doar în general

(cu anumite restricţii legate cooperarea cu profesii este interzisă

de forma de desfăşurare etc.) comparabile

0 3 4.5 6

MCRI Valoarea rezultată trebuie să

fie între 0 şi 6




Motivarea punctajelor acordate (MCRI):

MCPR: În acest caz s-a optat pentru 3 puncte din 6 având în vedere că există reglementate nivele maxime de onorarii pentru pentru situaţiile în care plata onorariilor se face din

fondul de lichidare.

MCAD: S-au acordat 3 puncte din 6 întrucât, deşi nu există restricţionări evidente privind publicitatea, aceasta este totuşi reglementată.

MCLOC: Nu există reglementări privind locaţie şi vreo formă de competenţă teritorială (mai puţin în cazul colaborării cu ANAF).

MCBU: S-au acordat 3 puncte din 6 având în vedere că deşi, parteneriatele şi alte forme de asociere sunt permise, sunt acceptate doar anumite forme de organizare juridică.

MCIC: S-au acordat 4,5 puncte din 6 ţinând cont de faptul că este permisă cooperarea interprofesională doar cu profesii comparabile dar nu în cadrul aceleiaşi întreprinderi.

Tabel nr. 3. Modalitatea de calcul a Indicelui de intervenţie obligatorie (MII)

(Sub)

Indice

Tema/întrebarea Ponderea

temei (bj)

Ponderea

întrebării (ck)

Punctaj

acordat

Motivare

punctaj

Punctaj

MII

Intervenţia obligatorie

privind validitatea

contractelor

1

Este necesară intervenţia

unui membru al profesiei

pentru derularea

procedurilor de

insolvenţă?

1 4

Intervenţia

practicianu

lui în

insolvenţă

este

obligatorie

Nu intervenţia este este obligatorie este obligatorie

obligatorie doar intervenţia unui membru intervenţia mai multor

pentru unele proceduri al profesiei pentru toate membri ai profesiei

toate procedurile de pentru toate procedurile

insolvenţă

0 2 4 6

MII Valoarea rezultată

trebuie să fie între 0 şi 6




Tabel nr. 4. Modalitatea de calcul a Indicelui de protecţie a consumatorului (CPI)

(Sub)

Indice Tema/întrebarea

Ponderea

temei (bj)

Ponderea

întrebării (ck)

Punctaj

acordat

Motivare

punctaj Punctaj

CPIS Asigurarea de răspundere

profesională

0,36

Asigurarea de răspundere

profesională este obligatorie?

1 2

Da, suma

asigurată fiind

între 100 mii

şi 500 mii lei

Nu Da, Da,

suma asigurată suma asigurată

este sub este peste

150.000 euro 150.000 euro

0 2 6

CPC Controlul calităţii şi/sau

comportamentului

0,18

Există instituţii/instrumente specifice

de control al calităţii serviciilor sau al

comportamentului membrilor

profesiei?

1 6

Da, controlul

disciplinar

este exercitat

de organizaţia

profesională

Nu Da

0 6

CPERE

D

Condiţii legate de educaţia

necesară pentru accesul la profesie

0,18

Se folosesc valorile sub-indicelui

ERED din cadrul indicelui MERI

(Anexa 1)

1 4

este egal cu valoarea sub-indicelui ERED din cadrul

indicelui MERI (între 0 şi 6)

CPCED Educaţie continuă 0,18

Există obligaţia efectuării unei

pregătiri profesionale

permanente/continue?

1 6

Da, minim 20

ore/an

Nu, sau doar Da, mai puţin Da, mai mult

sub formă de de 20 ore/an de 20 ore/an

recomandare

0 3 6

CPOS Obligativitatea de a presta serviciul 0,10

Este obligatoriu ca membrii profesiei

să presteze serviciile pentru care sunt

abilitaţi, la solicitarea clienţilor?

1 0

Nu Nu Da

0 6

CPI Valoarea rezultată trebuie să fie

între 0 şi 6




Reglementările privind intrarea pe piaţă au în mod evident un efect direct asupra structurii pieţei

şi al nivelului de concentrare a acesteia. Din punct de vedere al barierelor la intrarea pe piaţă,

indicele rezultat (MECI) este situat la un nivel destul de scăzut, de 2,75 faţă de maximul de 6,

ceea ce poate fi interpretat în sensul unor reguli de intrare pe piaţă accesibile şi flexibile care nu

ridică probleme mari din punct de vedere concurenţial. O pondere importantă în calcularea

acestui indice o are restricţionarea numărului de întreprinderi din piaţă care nefiind prezentă în

acest caz a determinat obţinerea unui punctaj sub medie şi care situează profesia la un nivel

rezonabil din acest punct de vedere.

Indicele de reglementare a comportamentului pe piaţă (MCRI) este situat la aproximativ acelaşi

nivel, fiind 2,78 din 6, fără a determina însă îngrijorări cu privire la anumite practici

comportamentale. Potrivit celor consemnate în raportul Comisiei Europene, este foarte probabil

ca pentru acest indicator să fi supra sau subestimat relevanţa unor răspunsuri, ceea ce ar putea

determina mai mult sau mai puţin, unele rezultate subiective.

Astfel, în cazul onorariilor s-a optat pentru 3 puncte din 6 având în vedere că există nivele

maxime reglementate de onorarii pentru pentru situaţiile în care plata onorariilor se face din

fondul de lichidare şi care, în loc să constituie o excepţie a devenit o regulă. De asemenea, s-au

acordat 3 puncte din 6 în cazul publicităţii întrucât, deşi nu există restricţionări evidente privind

publicitatea, aceasta este reglementată. De asemenea, s-au acordat 4,5 puncte din 6 ţinând cont

de faptul că este permisă cooperarea interprofesională însă doar cu profesii comparabile şi nu în

cadrul aceleiaşi întreprinderi cu obiect mixt de activitate.

Pentru calcularea indicelui de intervenţie obligatorie (MII), situaţiile avute în vedere au fost

următoarele: fie nu este necesară intervenţia unui practician în insolvenţă în cadrul unei

proceduri de insolvenţă (aceasta fiind opţională), fie este necesară intervenţia într-un aspect

punctual, fie toate serviciile trebuie îndeplinite în mod obligatoriu de un practician în insolvenţă,

fie este obligatoriu să intervină în cadrul unei proceduri mai mulţi practicieni în insolvenţă.

Întrucât intervenţia unui practician în insolvenţă este obligatorie pentru toate procedurile de

insolvenţă s-a acordat un punctaj de 4 din 6, nivelul de reglementare în acest caz fiind în mod

evident ceva mai ridicat decât în cazul celorlalţi indici, fapt care ar putea determina o eventuală

reconsiderare a acelor activităţi efectuate în mod obligatoriu de practicienii în insolvenţă şi care

ar putea fi efectuate şi de alte profesii comparabile (avocaţi, experţi contabili etc.).

În ceea ce priveşte protecţia consumatorului (CPI), cu un punctaj de 3,6 din 6, se poate interpreta

ca există o atenţie sporită în acest sens din partea reglementatorului, în speţă UNPIR, prin

adoptarea unor reguli de etică profesională sub sancţiuni disciplinare, prin obligativitatea

încheierii unei poliţe de asigurare de răspundere civilă profesională (la un o sumă minimă

acceptabilă, situată între 22 mii şi 111 mii de euro dar sub nivelul de 150 mii euro luat în

considerare de Comisia Europeană) este de asemenea stabilit un număr minim de 20 ore de

pregătire profesională pe an.

În final, Indicele de reglementare totală (Overall Regulation Index – ORI) → suma valorilor

cumulate ale primilor trei indici, fără CPI şi care cuprinde practic toate restricţiile

anticoncurenţiale, cu excepţia celor menite în mod evident să protejeze interesele

consumatorilor şi care au impact anticoncurenţial nesemnificativ este de 9,53, mult sub

nivelul de 14,7 înregistrat în cazul notarilor din România.



3.5. Evoluţia pieţei serviciilor furnizate de practicienii în insolvenţă. Cerere şi ofertă

La data de 01.04.2015, membrii UNPIR, practicieni în insolvenţă - profesionişti, erau în număr

de 3.831, dintre care 935 erau membri incompatibili. Din cei 2.896 membri compatibili, 1.445

sunt înregistraţi în cabinete individuale, 1019 sunt asociaţi în societăţi profesionale, 215 sunt

angajaţi sau colaboratori ai societăţilor profesionale iar 217 sunt stagiari30

.

Din punct de vedere însă al practicienilor în insolvenţă organizaţi ca întreprinderi, situaţia

din piaţă a cunoscut următoarea evoluţie, redată mai jos (Tabelul nr. 5):

Tabelul nr. 5. Date privind evoluţia pieţei în perioada 2007-2015

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 Creştere

procentuală

2014 faţă de

2007 (%)

CI* 767 807 1.053 1.201 1.217 1.215 1.360 1.429 1.445 86,3

CA** - 4 6 12 11 11 12 13 14 (1) 300,0

SPRL*** 148 149 188 208 208 223 246 271 281 83,1

IPURL**** 168 180 206 243 242 289 330 349 347 107,7

Total 1.083 1.140 1.453 1.664 1.678 1.738 1.948 2.062 2.086 90,4

Număr total

dosare fina-

lizate*****

25.822 24.556 29.339 28.221 28.669 30.281 27.880 22.350 - -13,4

Venituri

realizate

(mii

lei)*****

105.497 179.778 104.703 106.274 220.371 237.867 314.139 303.866 - 188,0

* Cabinete individuale;

** Cabinete asociate; dinamica are în vedere modificarea intervenită în anul 2015 comparativ cu 2008;

*** Societăţi profesionale cu răspundere limitată;

**** Întreprinderi profesionale unipersonale cu răspundere limitată;

***** Modificarea procentuală se referă la anul 2014 comparativ cu 2007; aceeaşi observaţie şi în cazul veniturilor

realizate. (1) Raportarea s-a făcut la anul 2008.

Sursa: Informaţii UNPIR 2015.

Pe fondul unei pieţe caracterizată printr-o creştere susţinută din punct de vedere al cererii

exprimate prin volumul de activitate (cu creşteri anuale cuprinse între 1,6 şi 19%), perioada

2007-2014 se caracterizează printr-o creştere cu aproximativ 100% a ofertei de servicii, o

dublare practic a numărului de practicieni în insolvenţă organizaţi ca întreprinderi şi printr-o

creştere cu cca. 200% a veniturilor realizate de aceştia.

Cea mai însemnată creştere, în termeni comparabili de analiză, a fost înregistrată de IPURL al

căror număr s-a dublat faţă de 2007, aceasta în condiţiile în care, potrivit legii, IPURL reprezintă

o excepţie printre formele de organizare juridică ale practicienilor în insolvenţă (regula fiind

reprezentată de cabinetele individuale şi de SPRL).

Structural, cabinetele individuale reprezintă cca.70% din piaţă, urmate de IPURL cu aprox.17%

şi SPRL cu cca.14% (Graficul nr. 1).

30

Informare – date statistice privind membrii Uniunii, formele de organizare ale profesiei şi repere ale activităţii.



Graficul nr.1. Evoluţia structurii formelor de organizare profesională - perioada 2007-2015 (%)

Sursa: Calculaţii pe baza informaţiilor transmise de UNPIR.

Din punct de vedere concurenţial, vorbim despre o piaţă naţională, cu un grad foarte redus de

concentrare31

, cu o ofertă de servicii larg reprezentată la nivel naţional prin cele aproximativ

2.000 întreprinderi existente în prezent în piaţă, fapt determinat inclusiv de absenţa vreunei

limitări teritoriale a competenţei practicienilor în insolvenţă. Indiferent de locul de situare al

debitorului, oferta de preluare a dosarului de insolvenţă al acestuia poate fi depusă de oricare

practician în insolvenţă, neavând nicio relevanţă locul de situare al sediului său social.

Faptul că nu există o reglementare în sensul unei limitări teritoriale de competenţă, aşa cum

există în cazul altor profesii liberale, permite acoperirea cererii în zonele mai puţin deservite din

punct de vedere al localizării practicienilor în insolvenţă.

Cu toate acestea, prin prisma faptului că fiecare întreprindere-practician în insolvenţă este

obligată să adere la structura din teritoriu a UNPIR, în a cărei rază teritorială îşi are sediul,

precum şi a faptului că procedura de insolvenţă se declanşează la tribunalul în a cărui zonă

teritorială de competenţă este situat sediul debitorului, se poate induce o oarecare limitare

teritorială de competenţă.

Deşi în domeniul serviciilor profesionale/profesiilor liberale, notorietatea, portofoliul şi

palmaresul profesional au un rol important în alegerea furnizorului de servicii, fiind invocate

deseori de organizaţiile profesionale pentru a justifica restricţionarea publicităţii în domeniu, în

cazul de faţă, din punct de vedere al cererii, putem vorbi despre o piaţa preponderent locală,

determinată pe de o parte de costurile mai ridicate pe care le-ar presupune alegerea unui

practician în insolvenţă dintr-o altă zonă geografică (generate, de exemplu, de necesitatea

deplasării practicianului în insolvenţă la sediul debitorului şi al tribunalului competent) pe de altă

parte de faptul că există SPRL-uri care au înfiinţat filiale şi în alte zone geografice decât cele de

origine, tocmai pentru a acoperi cererea din respectivele zone, fără costuri adiţionale.

31

Conform estimărilor proprii pentru indicele Herfindal-Hirshman, prezentat mai jos.



Cererea de astfel de servicii este reprezentată, fie de debitorul care se află într-o stare de

dificultate financiară, fie de creditor/creditori care solicită declanşarea procedurii de insolvenţă.

Aşa cum reiese din Tabelul nr. 6, există un oarecare echilibru la nivelul cererii în sensul că,

dacă până în 2010, cererile de declanşare a procedurilor veneau preponderent din partea

creditorilor, ulterior raportul s-a schimbat, debitorii care intră din proprie iniţiativă în insolvenţă

devenind majoritari.

Tabelul nr. 6. Proceduri deschise la cererea debitorului/creditorului

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %

Total

cereri

debitori

4.141 39 7.266 44 9.879 46 10.684 49,7 11.391 55 11.280 52 12.640 53 7.957 54

Total

cereri

creditori

6.370 61 9.233 56 11.714 54 10.833 50,3 9.311 45 10.261 48 11.034 47 6.751 46

Sursa: Informaţii furnizate de UNPIR.

Serviciile oferite de practicienii în insolvenţă prezintă un grad ridicat de omogenitate determinat

de reglementarea foarte precisă a procedurilor care trebuie parcurse şi a actelor care trebuie

îndeplinite (de exemplu, elaborarea planului de reorganizare judiciară a debitorului, întocmirea

tabelelor de creanţe, verificarea fiecărei creanţe, valorificarea bunurilor şi drepturilor din averea

debitorului, încheierea de tranzacţii şi convenţii arbitrale, descărcarea de datorii, distribuirea

sumelor aflate sau intrate în conturile debitorului precum şi a sumelor rezultate din lichidare).

Durata medie pentru închiderea unei afaceri în România, în cazul în care o întreprindere intră în

insolvenţă, este de 3,3 ani 32

. Plecând de la ultimele date statistice făcute publice privind numărul

de firme intrate în insolvenţă33

, din luna iulie 2015, şi calculând 3 ani şi 3 luni în urmă, s-a luat în

considerare ca perioadă de referinţă mai 2012 – iulie 2015. Raportând numărul de firme intrate

în insolvenţă în această perioadă la numărul de practicieni în insolvenţă – întreprinderi, a rezultat

o medie, la nivel naţional, de cca. 35 de firme pentru un practician (Tabelul nr. 7).

La nivel local, există filiale în care, raportat la cererea concretă din perioada mai 2012 - iul.

2015, numărul de întreprinderi intrate în insolvenţă care revin, în medie unui practician în

insolvenţă, este foarte mic (de 15), cum este în cazul celor care aparţin de Filiala Neamţ, dar şi

situaţii cum este cea din Harghita, unde oferta apare ca disproporţionată în raport cu cererea,

unui practician revenindu-i, în medie, cca. 73 de întreprinderi intrate în insolvenţă.

32

Capital.ro, 27 febr. 2014 – “Durata medie pentru închiderea unei afaceri în insolvenţă la nivel european este de

2,9 ani”; http://www.doingbusiness.org/data/exploretopics/resolving-insolvency#sub-menu-item-link. 33

Pe site-ul ONRC.

http://www.doingbusiness.org/data/exploretopics/resolving-insolvency#sub-menu-item-link



Tabelul nr. 7. Raportul cerere-ofertă pe piaţa serviciilor furnizate de practicienii în

insolvenţă

F

i

l

i

a

l

e

Cererea

potenţială

(nr. de

întreprinderi

total

economie)34

Cererea propriu-

zisă -Întreprinderi

intrate în

insolvenţă în

perioada

01.01.2012-

31.12.2012/

01.05.2012 –

31.12.2012

Întreprinderi

intrate în

insolvenţă în

perioada

01.01.2013–

31.12.2013

Întreprinderi

intrate în

insolvenţă în

perioada

01.01.2014 –

31.12.201435

Întreprinderi

intrate în

insolvenţă în

01.01.2015-

31.07.201536

Oferta –nr. de

întreprinderi

practicieni în

insolvenţă în

iulie 2015

Cererea

potenţiala

raportată la

ofertă

Cererea

propriu –zisă

în perioada

mai 2012 -

iulie

raportată la

ofertă

AB 22.784 307/195 327 453 134 26 958 43

AG 32.055 1.111/627 1.015 484 123 56 572 40

AR 25.897 1.031/646 755 455 137 33 785 60

BC 26.410 547/384 403 230 137 48 550 24

BH 40.546 1.309/878 1.826 1.404 331 86 471 52

BN 17.238 652/385 675 291 62 30 575 47

BR 14.980 528/348 503 382 106 38 394 35

BT 13.817 205/123 317 203 61 26 531 27

BUC+C

L+ GR+

IF + TR

284.373 4.990/3.605 5.742 4.462 1.531 627 454 24

BV+ CV 44.744 1.186/822 1.793 1.054 234 67 668 58

BZ 19.196 604/351 642 378 107 40 480 37

CJ 57.514 851/510 749 578 235 93 618 22

CS 12.683 310/203 295 271 85 17 746 50

CT+ TL 53.477 1.510/862 1.491 932 345 112 477 32

DB 20.764 694/482 426 297 63 27 769 47

DJ 31.743 863/592 1.125 825 172 71 447 38

GJ +VL 31.330 1.071/686 1.024 708 132 55 570 46

GL 22.908 1.275/979 1.509 805 213 58 418 60

HD 21.999 530/354 454 329 168 55 400 24

HR 18.407 282/142 278 271 41 10 1.840 73

IL 9.266 336/276 379 243 65 17 545 57

IS 39.197 539/397 840 708 271 95 413 23

MH 12.085 165/119 844 189 62 19 636 64

MM 26.951 582/392 467 413 308 34 793 46

MS 27.156 537/376 796 793 201 34 799 64

NT 19.959 253/167 270 163 58 43 464 15

OT 17.109 246/117 244 246 76 24 713 28

PH 37.136 847/561 641 757 179 52 714 41

SB 22.533 425/278 456 374 179 44 512 29

SJ 12.371 390/233 346 164 49 36 344 22

SM 17.312 382/273 460 328 101 23 753 50

SV 24.758 517/269 440 270 70 21 1.179 50

34

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Statistici, profesionişti activi din punct de eveder juridic (PFA şi

persone juridice) la 30.04.2015. 35

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Statistici, societăţi instrare în insolvenţă în perioada 01.01.2014 –

31.12.2014. 36

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Statistici, societăţi instrare în insolvenţă în perioada 01.01.2015 –

31.07.2015.



TM 47.163 844/537 1.108 821 323 91 518 31

VR 14.065 481/300 511 280 114 32 440 38

VS 13.049 407/301 436 135 57 27 483 34

Total 1.152.995 26.897/17.770 29.587 20.696 6.530 2.115* 545 35

* Numărul de întreprinderi – practicieni în insolvenţă include şi filialele existente în alte judeţe

Sursa: Calculaţii pe baza informaţiilor transmise de filialele UNPIR.

Pe baza datelor furnizate de UNPIR37

s-a constatat că primii zece practicieni în insolvenţă, care

reprezintă circa 0,5% din numărul total de întreprinderi din piaţă de aproximativ 2000 de

întreprinderi realizează în jur de 21-25% din totalul veniturilor realizate la nivel naţional, ceea

ce permite aprecierea faptului că, cele câteva firme de top acoperă practic un sfert din piaţa

acestor servicii.

Tabelul nr.8. Primii 10 jucători de pe piaţa serviciilor în insolvenţă în perioada 2012-2014

(cote de piaţă*)

Nr.crt 2012 2013 2014

1. Casa de Insolvenţă

Transilvania**

12,0% 6,5% 6,2%

2. Euro Insol SPRL 2,2% 6,0% 3,9%

3. RVA Insolvency Specialists SPRL 4,1% 4,4% 1,8%

4. Global Money Recovery IPURL 3,7% 1,5% 2,2%

5. BDO Business Restructuring

SPRL

1,6% 1,5% 1,2%

6. Management Reorganizare

Lichidare SPRL

1,6% 1,3% 1,1%

7. Expert Insolvenţă SPRL 1,1% 1,5% 2,6%

8. Tănasă şi Asociaţii 1,1% >1% 1,1%

9. RTZ &Partners SPRL 1,2% >1% -

10. Activ Lichidator IPURL >1% 1,0% >1%

11. Total Top10 26,0% 24,4% 21,1%

12. Total piaţă 100,0% 100,0% 100,0%

* calculate pe baza veniturilor brute realizate şi raportate la UNPIR

**calculate pe baza veniturilor realizate de toate filialele acesteia aflate în Top 20 întreprinderi - practicieni în

insolvenţă, comunicate de UNPIR

Primul loc în piaţă este ocupat, constant de Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL din Cluj care

dispune de o reţea importantă de filiale (Bucureşti, Timişoara, Oradea, Braşov, Satu Mare,

Sibiu), urmată de RVA Insolvency Specialists SPRL care funcţionează în Bucureşti, Craiova,

Cluj şi Oradea, şi de Euro Insol SPRL (Tabelul nr. 8).

Potrivit UNPIR38

, la nivelul anului 2014, circa 4,5% din piaţă realiza venituri peste un milion de

lei, 6%, venituri între 500 mii şi un milion de lei, în jur de 26%, venituri între 100 mii şi 500 mii

lei, în timp ce majoritatea practicienilor în insolvenţă, mai exact 53% din piaţă au realizat

venituri sub 100 mii lei.

37

Adresa nr.3850/17.12.2015, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG-17001/21.12.2015.

38 Idem 36.



Gradul de concentrare al pieţei

Într-o astfel de situaţie, în care pe o piaţă activează un număr mare de întreprinderi, iar cotele de

piaţă sunt cunoscute doar pentru cele mai mari întreprinderi, se poate estima gradul de

concentrare a pieţei prin încadrarea valorii HHI într-un anumit interval, după cum urmează:

În cazul de faţă, Indicele Herfindahl-Hirschman (HHI) reprezintă suma pătratelor cotelor de piaţă

ale tuturor practicienilor în insolvenţă.

Deoarece datele disponibile sunt cele aferente anului 2012, numărul de practicieni în insolvenţă

luat în calcul este 1.738.

Astfel,

În acest sens, avem nevoie de:

• valoarea HHI calculată pentru firmele ale căror cote de piaţă sunt cunoscute (notată HHId );

• suma cotelor de piaţă pentru întreprinderile în cazul cărora nu cunoaştem valoarea individuală a

cotei (notată S);

• numărul firmelor din piaţă pentru care nu s-a identificat o cotă de piaţă (k);

• cea mai mică dintre cotele de piaţă cunoscute (t).

În continuare, este prezentată metodologia de identificare a limitei superioare, respectiv a celei

inferioare pentru HHI în această situaţie.

1) Identificarea unei limite superioare pentru HHI



2) Identificarea unei limite inferioare pentru HHI

HHId =

S=100-23=77

k=1738-5=1733

t=1,6

Prin urmare, vom obţine următoarea limită superioară pentru HHI:

În acest moment, putem concluziona că piaţa serviciilor prestate de practicienii în insolvenţă se

caracterizează printr-un grad de concentrare redus.



3.6. Evaluarea pieţei serviciilor prestate de practicieni în insolvenţă prin intermediul

Indicelui Agregat de Presiune Concurențială (IAPC)

Când ne referim la evaluarea unei industrii (pentru a evita confuzia generată de utilizarea

termenilor de piaţă şi piaţa relevantă a unui serviciu sau produs, când facem referire la IAPC,

experţii recomandă utilizarea terminologiei de industrie sau domeniu în defavoarea pieţei; în

cazul de faţă, deoarece piaţa serviciilor prestate de practicienii în insolvenţă este naţională, cel

puţin din punct de vedere al ofertei, nu este eronată utilizarea terminologiei de evaluare a pieţei

serviciilor prestate de practicienii în insolvenţă prin intermediul IAPC din mai multe

perspective. Folosind IAPC, se măsoară, practice, gradul în care respectiva industrie se apropie

de o situație ideală, care facilitează pe deplin manifestarea liberă a concurenței, în interesul

consumatorilor.

Date fiind scorurile acordate fiecăruia din cei 20 de indicatori primari ce intră în componența

IAPC, dar și categoriile de importanță a factorilor, valoarea IAPC determinată pentru piaţa

serviciilor prestate de practicienii în insolvenţă a fost estimată la 46% în anul 2014. Această

valoare nu prezintă însă o anumită semnificație în sine, interpretarea fiind realizată prin

comparație cu valorile altor industrii analizate în aceeaşi perioadă.

Având în vedere cle 21 de industrii evaluate prin intermediul IAPC la nivelul lui 2014, piaţa

serviciilor prestate de practicieni în insolvenţă este plasată în grupul de top, unde domeniile sunt

caracterizate de o presiunea pro-concurențială cu intensitate ridicată, alături de alte industrii

cum ar fi serviciile IT – consultanţă, serviciile de arhitectură, distribuţia de piese de schimb

pentru autovehicule.

Evaluarea concurenţei pe sectorul serviciilor prestate de practicieni în insolvenţă prin prisma

valorii IAPC, are la bază câteva elemente esenţiale cum ar regulile de intrare pe piaţă, accesibile

şi flexibile şi care nu ridică probleme mari din punct de vedere concurenţial, numărul de

concurenți ridicat, gradul de concentrare redus precum şi faptul că există concurenții „rebeli”

activi39

. conducând la o valoare de 46% a IAPC pentru acest domeniu în anul 2014 şi plasând

serviciile prestate de practicieni în insolvenţă în grupul industriilor caracterizate de o presiune

concurențială intensă.

39

Au fost avute în vedere acele situaţii în care unii practcieni în insolvenţă ofertau onorarii foarte mici.



Graficul nr. 2. Aplicarea IAPC pentru 21 de industrii din economia națională, 2014

Sursa: calculaţii proprii, date colectate şi interpretate de direcţiile de specialitate din cadrul Consiliul Concurenţei.



Pe baza datelor aferente anului 2014, au fost identificate trei grupuri de industrii, definite prin

intermediul cuartilelor40

:

1. Primele 6 industrii, care înregistrează valori ale IAPC peste Q3=46%, constituie grupul

industriilor cele mai înclinate către manifestarea liberă a concurenței;

2. Următoarele 9 industrii, pentru care se înregistrează valori ale IAPC în intervalul 32 - 46%,

constituie grupul industriilor de mijloc;

3. Ultimele 6 industrii, care înregistrează valori ale IAPC sub Q1=32%, constituie grupul

industriilor cele mai înclinate spre comportamente anticoncurențiale.

Putem, astfel, concluziona că, în urma evaluării intensităţii concurenţei prin prisma IAPC,

domeniul serviciilor prestate de practicieni în insolvenţă prezintă importante trăsături pro-

competitive ce plasează acest sector în grupul industriilor cu o intensă presiune concurenţială.

IV. ASPECTE SPECIFICE CARE PRIVESC FUNCŢIONAREA PIEŢEI SERVICIILOR

OFERITE DE PRACTICIENII ÎN INSOLVENŢĂ

Domeniul insolvenţei a fost reglementat până în anul 2014 prin:

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei,

Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc,

OG nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit,

secţiunile 1, 2 şi 3 ale capitolului III, capitolul IV şi art. 83 din Legea nr. 503/2004 privind

redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de

asigurări,

Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat

în domeniul insolvenţei.

Toate aceste acte normative au fost abrogate odată cu adoptarea Legii nr. 85/2014 privind

procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă care a inclus astfel toată legislaţia cu

incidenţă în domeniu, de la cea generală aplicabilă întreprinderilor dar şi grupurilor de

întreprinderi până la cea specială, aplicabilă instituţiilor de credit41

şi societăţilor de

asigurare/reasigurare.

Profesia de practician în insolvenţă a fost reglementată pentru prima data ca profesie liberală

în anul 1999 prin OG nr.79/1999 privind activitatea practicienilor în reorganizare şi lichidare.

Ulterior, aceasta a fost abrogată, odată cu adoptarea OG nr. 86/2006 privind organizarea

activităţii practicienilor în insolvenţă.

40

Cuartilele sunt indicatori de poziție folosiți în mod curent în practica statistică. Q1, cuartila inferioară, reprezintă

acea valoare care împarte seria de date în două grupuri, 25% din valorile seriei fiind inferioare Q1, în timp ce 75%

din valori sunt superioare acestei prime cuartile. În mod similar, 25% din valorile seriei depășesc Q3, cuartila

superioară, în timp ce 75% din observații sunt inferioare valorii Q3.

41 Transpunând în acest sens Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind reorganizarea

şi lichidarea instituţiilor de credit.



În plus, profesia este reglementată intern, de UNPIR. prin:

Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă,

Codul de etică profesională şi disciplină.

Referitor la obiectul prezentei analize, pentru a avea o imagine cât mai clară şi completă asupra

activităţii practicienilor în insolvenţă şi a acelor situaţii/etape procedurale în care intervin

elemente de piaţă, este necesară o abordare sintetică a reglementărilor de mai sus, prezentată în

cele ce urmează.

4.1. Declanşarea procedurii de prevenire a insolvenţei, numirea/desemnarea, atribuţiile şi

onorariul practicianului în insolvenţă pe parcursul procedurilor de prevenire a insolvenţei

În funcţie de etapa procedurală în care se află o întreprindere aflată într-o situaţie financiară

dificilă, practicienii în insolvenţă îndeplinesc o anumită activitate.

În etapa de prevenire a insolvenţei această activitate consta în procedura de mandat ad-hoc şi/sau

în cea privind concordatul preventiv, practicianul având fie calitatea de mandatar ad-hoc, fie pe

cea de conciliator/administrator concordatar.

Atunci când se află într-o situaţie financiară dificilă, debitorul poate solicita tribunalului în a

cărui circumscripţie se află sediul său principal sau profesional, numirea unui mandatar ad-hoc,

la propunerea sa.

Obiectivul mandatarului ad-hoc va fi acela de a realiza, în termen de 90 de zile de la desemnare,

o înţelegere între debitor şi unul sau mai mulţi creditori ai săi, în vederea depăşirii stării de

dificultate financiară în care se află debitorul, a salvgardării acestuia, păstrării locurilor de muncă

şi acoperirii creanţelor asupra debitorului.

În această perioadă, mandatarul ad-hoc va putea propune remiteri, reeşalonări sau reduceri

parţiale de datorii, continuarea sau încetarea unor contracte în curs, reduceri de personal, precum

şi orice alte măsuri considerate a fi necesare.

Pentru activitatea mandatarului ad-hoc, onorariul său va fi stabilit provizoriu de către

preşedintele tribunalului, la propunerea debitorului şi cu acordul mandatarului ad-hoc,

sub forma unui onorariu fix sau a unui onorariu lunar. Acesta va putea fi modificat ulterior,

la cererea mandatarului ad-hoc, cu acordul debitorului.

Orice debitor aflat în dificultate financiară, mai puţin cei excluşi42

, poate introduce la tribunalul

competent o cerere de deschidere a procedurii de concordat preventiv prin care va propune un

conciliator/administrator concordatar provizoriu, care va fi desemnat de judecătorul-sindic.

42

Conform prevederilor art. 16 din Legea nr. 85/2014, poate recurge la procedura de concordat preventiv orice

debitor în dificultate financiară, cu următoarele excepţii:

a) dacă în cei 3 ani anteriori ofertei de concordat preventiv debitorul a mai beneficiat de un concordat preventiv care

a eşuat;

b) dacă debitorul şi/sau acţionarii/asociaţii/asociaţii comanditari care deţin controlul debitorului sau

administratorii/directorii acestuia au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra

patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969

privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor

economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare, Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi

sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi

sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor

de terorism, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi



În termen de 30 de zile de la numirea sa, administratorul concordatar elaborează împreună cu

debitorul, lista creditorilor şi oferta de concordat preventiv care va prezenta: situaţia analitică a

activului şi a pasivului debitorului, cauzele stării de dificultate financiară şi, dacă este cazul,

măsurile luate de debitor pentru depăşirea acesteia, proiecţia evoluţiei financiar-contabile pe

următoarele 24 de luni, un plan de redresare privind reorganizarea activităţii debitorului dar şi

modalităţile prin care debitorul înţelege să depăşească starea de dificultate financiară, precum:

majorarea capitalului social, conversia unor creanţe în acţiuni/părţi sociale, împrumut bancar etc.

Pe parcursul acestei proceduri, administratorul concordatar are printre atribuţii: întocmirea

tabelului creditorilor, care include şi creditorii contestaţi sau ale căror creanţe sunt în litigiu, şi

tabelul creditorilor concordatari; elaborarea, împreună cu debitorul, a ofertei de concordat, cu

elementele componente ale acesteia, respectiv a proiectului de concordat şi a planului de

redresare; efectuarea de demersuri pentru soluţionarea pe cale amiabilă a oricărei dispute între

debitor şi creditori ori între creditori; solicitarea adresată judecătorului-sindic pentru omologarea

concordatului preventiv; supravegherea îndeplinirii obligaţiilor asumate de către debitor prin

concordatul preventiv.

Onorariul administratorului concordatar se propune prin proiectul de concordat şi se

stabileşte prin concordatul preventiv, fiind suportat din averea debitorului.

În funcţie de natura obligaţiilor administratorului concordatar, onorariul acestuia va consta într-o

sumă fixă, un onorariu lunar şi/sau un onorariu de succes. La stabilirea cuantumului

onorariului se vor avea în vedere natura activităţii desfăşurate de către debitor, precum şi

complexitatea planului de redresare.

Prin proiectul de concordat preventiv, supus aprobării creditorilor, debitorul va propune,

de asemenea, confirmarea administratorului concordatar provizoriu, precum şi onorariul

acestuia pentru perioada ulterioară datei încheierii concordatului.

4.2. Numirea/alegerea/selecţia practicianului în insolvenţă, serviciile efectuate de acesta şi

onorariul cuvenit pe parcursul procedurilor de insolvenţă (derularea etapelor procedurale

şi identificarea modalităţii de stabilire a onorariului, iniţial de judecătorul-sindic, ulterior

de adunarea creditorilor; cum se plăteşte onorariul; fondul de lichidare – funcţionare etc.)

Procedurile de insolvenţă privesc reorganizarea judiciară a debitorului şi/sau falimentul acestuia.

În perioada de observaţie şi pe durata procedurii de reorganizare, practicianul în insolvenţă are

calitatea de administrator judiciar în timp ce, în cadrul procedurii de faliment, acesta are calitatea

de lichidator.

Procedura insolvenţei se declanşează pe baza unei cereri introduse la tribunal de către

debitor, de către unul sau mai mulţi creditori ori de către persoanele sau instituţiile

prevăzute expres de lege.

Debitorul aflat în stare de insolvenţă este, de altfel, obligat să adreseze tribunalului o cerere

pentru a fi supus dispoziţiilor legi, în maxim 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.

completările ulterioare, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările

ulterioare, şi infracţiunile prevăzute de prezenta lege, în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii prevăzute de

prezenta lege. Această prevedere nu se aplică titularilor acţiunilor la purtător;

c) dacă s-a dispus suportarea unei părţi a pasivului debitorului de către membrii organelor de conducere şi/sau

supraveghere ale debitorului, potrivit prevederilor art. 169 şi următoarele sau prevederilor unor legi speciale, pentru

ajungerea acestuia în stare de insolvenţă; prevederile lit. b) rămân aplicabile.



Competenţa revine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul iar repartizarea

cauzelor având ca obiect procedura insolvenţei se face către judecătorul desemnat ca judecător-

sindic. Instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic este curtea de apel,

hotărârile acesteia fiind definitive.

Judecătorul-sindic desemnează, motivat, administratorul judiciar provizoriu, solicitat de

creditorul care a depus cererea de deschidere a procedurii ori de către debitor, dacă cererea îi

aparţine acestuia.

Dacă creditorii solicită a fi desemnaţi administratori judiciari diferiţi, judecătorul-sindic va

desemna motivat pe unul dintre cei propuşi de aceştia43

.

În cazul în care atât debitorul cât şi creditorul au solicitat desemnarea câte unui administrator

judiciar va avea prevalenţă cererea creditorului.

În lipsa unei astfel de propuneri făcute de către debitor sau de către oricare dintre creditori,

desemnarea se va face dintre practicienii în insolvenţă înscrişi în Tabloul UNPIR, care şi-au

depus ofertă la dosar.

Astfel, practicienii în insolvenţă interesaţi pot depune o ofertă de preluare a poziţiei de

administrator judiciar în dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calităţii de practician în

insolvenţă şi o copie de pe poliţa de asigurare profesională. În ofertă, practicianul în insolvenţă

interesat va putea arăta şi disponibilitatea de timp şi de resurse umane, precum şi experienţa

generală sau specifică necesare preluării dosarului şi bunei administrări a cazului.

Dacă nu s-a depus nicio ofertă, judecătorul-sindic va desemna aleatoriu, provizoriu, până la

prima adunare a creditorilor, pe oricare dintre practicienii în insolvenţă înscrişi în Tabloul

UNPIR.

Principalele activităţi efectuate de administratorul judiciar pe parcursul procedurii de

reorganizare judiciară constau în:

examinarea situaţiei economice a debitorului, întocmirea unui raport prin care propune,

fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul

procedurii generale şi supunerea acelui raport judecătorului-sindic;

examinarea activităţii debitorului şi întocmirea unui raport asupra cauzelor şi

împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, precum şi asupra posibilităţii

reale de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit

reorganizarea şi supunerea acelui raport judecătorului-sindic;

elaborarea planului de reorganizare a activităţii debitorului;

supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;

conducerea integral sau în parte a activităţii debitorului;

introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna

drepturilor creditorilor;

sesizarea de urgenţă a judecătorului-sindic în cazul în care constată că nu există bunuri în

averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile

administrative;

menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor;

43

Până în 2014 era prevăzut expres faptul că, în desmenarea administratorului judiciar, judecătorul-sindic va avea în

vedere ordinea mărimii creanţelor.



verificarea creanţelor, încasarea acestora.

La deschiderea procedurii, judecătorul-sindic este cel care îi fixează onorariul

administratorului judiciar, ţinând cont de factorii care reflectă gradul de complexitate a

activităţii depuse, de exemplu, cifra de afaceri a debitorului, numărul creditorilor, valoarea

creanţelor, valoarea patrimoniului etc.

Onorariul va putea fi modificat ulterior de adunarea creditorilor care, la rândul său, este

obligată să ţină seama de factorii menţionaţi.

În cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, creditorii care deţin mai mult de 50% din

valoarea totală a creanţelor cu drept de vot decid desemnarea unui administrator judiciar

şi onorariul acestuia. Judecătorul-sindic poate desemna, în raport cu numărul creditorilor, un

comitet format din 3 până la 5 membri, cu creanţele beneficiind de cauze de preferinţă, creanţele

bugetare şi chirografare44

cele mai mari, prin valoare. Acest comitet este cel care va negocia cu

administratorul judiciar onorariul cuvenit.

Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar desemnat provizoriu de judecătorul

sindic, preluând şi stabilirea onorariului acestuia.

În cazul în care adunarea creditorilor confirmă administratorul judiciar dar nu aprobă

oferta de onorariu a acestuia, administratorul judiciar va putea accepta onorariul votat de

către creditori sau va reconvoca adunarea într-un termen de maximum 30 de zile pentru

negocierea cu creditorii şi discutarea onorariului.

În eventualitatea în care adunarea creditorilor infirmă administratorul judiciar, pentru

activitatea desfăşurată până la acel moment onorariul va fi stabilit de către judecătorul-

sindic.

În cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, instanţa care va desfiinţa hotărârea va

decide asupra onorariului practicianului în insolvenţă, iar plata acestui onorariu şi a

cheltuielilor de procedură va fi suportată de pârât sau de reclamant, potrivit reglementărilor

privitoare la cheltuielile de judecată din Codul de procedură civilă.

Pe parcursul derulării etapei de reorganizare judiciară, administratorul judiciar va depune lunar

un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea

cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile

existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii. În

raport se va menţiona şi onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia.

În aceeaşi etapă procedurală, administratorul judiciar va putea desemna persoane de

specialitate precum avocaţi, experţi contabili, evaluatori sau alţi specialişti, numirea şi

nivelul remuneraţiilor acestora fiind supuse aprobării comitetului creditorilor în cazul în

care acestea vor fi plătite din averea debitorului sau se vor supune standardelor de cost

stabilite de UNPIR, în cazul în care se vor remunera din fondul de lichidare.

În cazul în care dispune trecerea la faliment, care constă în lichidarea averii debitorului

pentru acoperirea pasivului, urmată de radierea din registrul în care este acesta

înmatriculat, judecătorul-sindic va pronunţa dizolvarea debitorului dispunând ridicarea

dreptului de administrare al acestuia şi va desemna un lichidator judiciar provizoriu,

stabilind onorariul acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate prin legea de organizare

a profesiei.

44

Creanţă a carei realizare nu este asigurată printr-o garanţie personală, de exemplu, fidejusiunea (contract cu titlu

gratuit prin care o persoana se angajeaza in fata creditorului sa execute obligatia debitorului in cazul in care acesta

nu ar executa-o el insusi in termen) sau reală, de exemplu, gajul, ipoteca.



Regulile privind stabilirea onorariului în cazul administratorului judiciar se aplică şi în cazul

lichidatorului judiciar.

Activităţile efectuate de lichidatorul judiciar pe parcursul procedurii de faliment constau în:

examinarea activităţii debitorului asupra căruia se iniţiază procedura simplificată în raport

cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor

care au dus la insolvenţă;

conducerea activităţii debitorului;

introducerea de acţiuni pentru anularea actelor şi operaţiunilor frauduloase încheiate de

debitor în dauna drepturilor creditorilor;

aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru

conservarea lor;

denunţarea unor contracte încheiate de debitor;

verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea;

urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau

de sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii, încasarea creanţelor;

vânzarea bunurilor din averea debitorului;

sub condiţia confirmării de către judecătorul-sindic, încheierea de tranzacţii, descărcarea de

datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale.

La fiecare trei luni, lichidatorul judiciar va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra

fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe, precum şi un plan de distribuire între

creditori, dacă este cazul, raport care va prevede şi plata onorariului său, precum şi a

celorlalte cheltuieli.

4.3. Procedura de administrare a fondului de lichidare, reglementată prin Statutul privind

organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, respectiv a fondului de

solidaritate

Fondul de lichidare este creat în baza prevederilor art.39 (4) din Legea nr.85/2014 privind

procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, fiind constituit, potrivit alin.(7) al

aceluiaşi articol, prin:

a) aplicarea unui procent de 50% la taxele care se achită la oficiul registrului comerţului

pentru autorizarea constituirii persoanelor supuse înregistrării în registrul comerţului,

cu modificările actelor, faptelor şi menţiunilor acestora, şi efectuarea tuturor

înregistrărilor în registrul comerţului, autorizare, funcţionare şi eliberare documente

specifice, verificare şi/sau rezervare, transmitere/obţinere/eliberare documente şi/sau

informaţii prevăzute de lege;

b) preluarea a 2,0% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă, inclusiv

din fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, sumă care va fi

inclusă în categoria cheltuielilor aferente procedurii în sensul alin. (1)45

.

45

Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi

comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidatorul judiciar, vor fi suportate

din averea debitorului.



Acest fond este administrat de UNPIR prin cele 35 de filiale ale sale.

Sumele din care este constituit fondul de lichidare, menţionate la litera a) de mai sus, sunt

redistribuite în conturile deschise la filialele UNPIR, conform încasărilor înregistrate pe raza

teritorială a filialelor respective.

Obligaţia privind plata sumelor din fondul de lichidare către practicienii în insolvenţă aparţine

filialei UNPIR pe raza căreia îşi are sediul debitorul.

Distribuirea de către filialele UNPIR către practicienii în insolvenţă a sumelor colectate în fondul

de lichidare potrivit prevederilor lit. a) de mai sus se face în ordinea cronologică a înregistrării

documentelor la filială. Consiliile de conducere ale filialelor pot însă stabili criterii secundare de

distribuire a sumelor, ţinând seama de situaţii speciale.

Există câteva situaţii foarte clar delimitate. Astfel, în cazul în care un practician este numit într-

un dosar în temeiul Legii nr. 359/2004 sau al Legii nr. 31/1990 fiindu-i fixat un onorariu şi,

ulterior, prin trecerea la procedura simplificată prevăzută de Legea nr. 85/2006/ Legea nr.

85/2014 îi mai este stabilit un onorariu, fie aceluiaşi practician, fie altuia, eventual şi cheltuieli

de procedură de către judecătorul-sindic, se va solicita un singur onorariu din fondul de

lichidare de până la 3.000 lei plus cheltuieli, de către practicianul care a finalizat dosarul.

În situaţia în care un practician în insolvenţă a fost desemnat într-o procedură în baza art. 57 alin.

(2) sau (3)46

din Legea nr. 85/2014, pe baza ofertei sale financiare, iar ulterior se constată că în

averea debitorului nu există disponibilităţi, acesta nu poate cere decontarea din fondul de

lichidare a unui onorariu mai mare decât cel pe baza căruia a fost desemnat.

Pentru decontarea din fondul de lichidare, filiala UNPIR solicită documente justificative precum:

a) sentinţa/încheierea/rezoluţia prin care judecătorul-sindic/judecătorul-delegat/directorul

oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal stabileşte onorariul de achitat, respectiv

cheltuielile de procedură; b) orice document din care rezultă că debitorul nu deţine bunuri

sau sume de bani în patrimoniu sau că acestea sunt insuficiente şi a fost închisă procedura

în temeiul art. 17447

din Legea nr. 85/2014; c) factură fiscală; d) hotărârea creditorului

majoritar privind desemnarea practicianului în insolvenţă în procedură în baza art. 57 alin. (2)

sau (3)48

din Legea nr. 85/2014, pe baza ofertei sale financiare.

În cazul în care, conform practicii locale, instanţele consideră că nu este necesară aprobarea

pentru decontarea din fondul de lichidare, aceasta este de competenţa filialei UNPIR.

46

(2) În cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, creditorii care deţin mai mult de 50% din valoarea totală a

creanţelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i şi onorariul. În cazul în

care onorariul se va achita din fondul constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4), acesta va fi stabilit pe baza

criteriilor prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar desemnat provizoriu,

stabilindu-i onorariul. În această din urmă situaţie nu va mai fi necesară confirmarea judecătorului-sindic. Prima

şedinţă a adunării creditorilor va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea

administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cât şi stabilirea onorariului acestuia.

(3)Creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării

creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar ori lichidator judiciar în locul administratorului judiciar sau

lichidatorului judiciar provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu/lichidatorul judiciar provizoriu

şi să îi stabilească onorariul. 47

În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezentul titlu, dacă se constată că nu există bunuri în averea

debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se

oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va audia de urgenţă creditorii într-o şedinţă,

iar în cazul refuzului exprimat de aceştia de a avansa sumele necesare sau în cazul neprezentării acestora,

deşi s-a îndeplinit procedura citării prin BPI, va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi

radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. 48

Idem 19.



Pentru decontarea din fondul de lichidare, în situaţia în care din sentinţă sau din încheiere nu

rezultă în mod expres faptul că debitorul deţine bunuri sau sume de bani în averea sa, filiala

UNPIR poate solicita orice raport întocmit pe parcursul procedurii (de observaţie, administrare

sau lichidare), bilanţul de la începutul lichidării, inventarul bunurilor societăţii debitorului,

adeverinţă eliberată de serviciile de impozite şi taxe, eventual certificatul de radiere şi/sau orice

alte documente justificative.

Nu sunt decontate din fondul de lichidare următoarele: cheltuielile de transport, altele decât cele

deja menţionate, cheltuielile de funcţionare a sediului profesional, consumabilele, abonamentele,

cotizaţiile profesionale, asigurările de răspundere, comisioanele bancare, onorariile de executare

şi alte cheltuieli indirecte. De asemenea, nu sunt decontate din fondul de lichidare expertizele

contabile întocmite în situaţia debitorilor fără bunuri, expertizele întocmite după închiderea

procedurii de insolvenţă şi nici evaluările întocmite în situaţia debitorilor în care valoarea

bunurilor nu acoperă cheltuielile de procedură.

Procentul de 2% colectat conform prevederilor art. 39 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 85/2014 se

aplică oricărei sume încasate în contul debitorului, după data deschiderii procedurii, aceasta fiind

considerată sumă recuperată, şi se evidenţiază în raportul lunar. Prin excepţie, în cazul

reorganizării, procentul de 2% se aplică doar la sumele obţinute prin recuperări de creanţe sau

prin vânzări de active.

Sumele colectate prin plata procentului de 2% se virează în proporţie de 75% la filiala UNPIR în

care îşi are sediul practicianul în insolvenţă şi 25% la filiala UNPIR pe raza căreia îşi are sediul

debitorul. Sumele colectate se distribuie conform aceleiaşi proceduri descrise anterior.

Procentul de 2% se calculează la data încasării, sumele obţinute astfel virându-se la fondul de

lichidare în primele 10 zile ale lunii pentru încasările din luna anterioară.

Practicianul are obligaţia depunerii la sediul filialei UNPIR de care aparţine, odată cu depunerea

la dosarul cauzei, a unui exemplar din raportul asupra fondurilor obţinute şi a unuia din planul de

distribuţie.

În baza Hotărârii nr. 3/2012 a Adunării Reprezentanţilor Permanenţi UNPIR (ulterior a Hotărârii

nr.1/2012 a Congresului UNPIR), s-a creat un fond de solidaritate constituit din 10% din sumele

lunare colectate de registrul comerţului49

, conform art. 39 alin. (7) lit. a)50

din Legea nr. 85/2014,

precum şi din 10% din procentul de 2% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de

insolvenţă51

, conform art. 39 alin. (7) lit. b)52

din Legea nr. 85/2014.

Distribuirea sumelor colectate se face de către Consiliul naţional de conducere al UNPIR către

filialele sale pe baza criteriilor stabilite de Adunarea reprezentanţilor permanenţi.

49

Se reţine direct de către Secretariatul general al UNPIR din totalul sumelor lunare virate de Oficiul Naţional al

Registrului Comerţului şi se varsă în contul Fondului de solidaritate. 50

Prin aplicarea unui procent de 50% la taxele care se achită la oficiul registrului comerţului pentru autorizarea

constituirii persoanelor supuse înregistrării în registrul comerţului, cu modificările actelor, faptelor şi menţiunilor

acestora, şi efectuarea tuturor înregistrărilor în registrul comerţului, autorizare, funcţionare şi eliberare documente

specifice, verificare şi/sau rezervare, transmitere/obţinere/eliberare documente şi/sau informaţii prevăzute de lege. 51

Se reţine de filialele UNPIR, cu prioritate, şi se virează în contul Fondului de solidaritate. 52

Prin preluarea a 2,0% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvenţă, inclusiv din fondurile obţinute

din vânzarea bunurilor din averea debitorului.



V. ANALIZA ASPECTELOR DE PIAŢĂ ŞI A CELOR CU POSIBIL IMPACT

ANTICONCURENŢIAL

Din momentul în care practicianul în insolvenţă este desemnat de judecătorul sindic prin sentinţa

de declanşare a procedurii (indiferent dacă practicianul a fost solicitat de vreuna din părţi sau a

fost desemnat, direct, de către judecătorul-sindic, dintre cei care au depus ofertă în acest sens) şi

până la confirmarea sau până la infirmarea acestuia de către adunarea creditorilor, onorariul său

este stabilit de judecătorul-sindic, potrivit legii, pe baza factorilor prevăzuţi la art. 3853

din

OUG nr. 86/2006.

Posibilitatea practicianului în insolvenţă de a obţine informaţii cu privire la debitor, în vederea

formulării unei oferte de onorariu în acest moment, este limitată la extrasul de informaţii de la

Oficiul Registrul Comerţului, la pagina de internet a Ministerului Justiţiei şi/sau a Ministerului

Finanţelor şi la eventualele informaţii disponibile online, astfel încât este foarte puţin probabil ca

oferta sa de preţ să reflecte nivelul de complexitate al dosarului, la care se referă art. 38.

Potrivit informaţiilor din piaţă54

, din momentul desemnării sale de către judecătorul-sindic şi

până la data primei şedinţe a adunării creditorilor, practicianul în insolvenţă îşi poate forma o

imagine despre complexitatea procedurii de urmat (reorganizare sau faliment) şi poate prezenta o

ofertă justificată de factori precum: existenţa de bunuri în patrimoniul debitorului, numărul de

litigii /actuale sau potenţiale) în care este/va fi implicat debitorul, dacă situaţia juridică a

imobilelor este clară, numărul de creditori din dosar, creanţe de recuperat etc.

Prin urmare, în această etapă practicianul în insolvenţă ar trebui să constate, cel puţin teoretic,

dacă debitorul este sau nu solvabil.

Întrucât, într-o astfel de situaţie nu poate fi vorba despre stabilirea onorariului prin negociere,

judecătorul-sindic va trebui, practic, să aprecieze şi să cuantifice factorii prevăzuţi la art.38

(numărul de salariaţi ai debitorului, cifra de afaceri a acestuia în ultimii 3 ani, riscul privind

conflictele de muncă, valoarea totală a datoriilor şi numărul creditorilor, valoarea creanţelor,

valoarea patrimoniului, potrivit evaluării, natura activelor, atractivitatea pe piaţă a acestora,

riscurile legate de conservarea lor, nivelul de lichidităţi aflate la dispoziţia debitorului pentru

acoperirea cheltuielilor iniţiale de lichidare).

Potrivit unor informaţii din piaţă, în mod uzual, onorariul provizoriu stabilit de judecătorul-

sindic nu are în vedere aceşti factori55

, acesta nedeţinând pârghiile necesare unei astfel de

aprecieri56

sau stabileşte onorariul prin admiterea sau nu, în tot sau în parte, a decontului depus

de practicianul în insolvenţă57

.

Pe de altă parte, factorii prevăzuţi la art. 38 sunt aplicabili atunci când debitorul este încă activ pe

piaţă, deţine fonduri proprii sau bunuri valorificabile, dar, din diverse motive, intră în

incapacitate de plată şi într-o procedură de observaţie şi reorganizare judiciară58

.

53

Numărul de salariaţi ai debitorului, cifra de afaceri a acestuia în ultimii 3 ani, riscul privind conflictele de muncă,

valoarea totală a datoriilor şi numărul creditorilor, valoarea creanţelor, valoarea patrimoniului, potrivit evaluării,

natura activelor, atractivitatea pe piaţă a acestora, riscurile legate de conservarea lor, nivelul de lichidităţi aflate la

dispoziţia debitorului pentru acoperirea cheltuielilor iniţiale de lichidare. 54

Adresa înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG – 10.475/04.09.2014; 55


Adresa înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG -11.526/26.09.2014; 57


Adresa înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG – 11.411/25.09.2014;



În eventualitatea în care nu există disponibilităţi băneşti în contul debitorului, plata onorariului

său se va face din fondul de lichidare, urmând a fi stabilit de acelaşi judecător-sindic sub formă

de onorariu, în limita a 3.000 lei, teoretic, pe baza aceloraşi factori care privesc nivelul de

complexitate al dosarului.

Potrivit UNPIR59

, într-o astfel de situaţie nu se pune problema vreunui onorariu de succes, atâta

vreme cât nu există bunuri în averea debitorului care să poată fi valorificate.

După confirmarea practicianului în insolvenţă de către adunarea creditorilor şi până la

finalizarea procedurii, onorariul este negociat de acesta împreună cu creditorii, aceştia din

urmă în calitate de beneficiari ai serviciilor efectuate de practicianul în insolvenţă. Acest

onorariu este, de regulă, un onorariu de succes în stabilirea căruia se utilizează criteriul

“procent din sumele încasate din vânzarea bunurilor falitei şi din recuperarea creanţelor

faţă de terţi” mai rar utilizându-se criteriul “procent din sumele distribuite creditorilor în

cadrul procedurii.”60

Potrivit informaţiilor din piaţă61

, în vederea depunerii unei oferte financiare pentru preluarea

instrumentării unui dosar în această etapă, se efectuează o analiză prealabilă, ţinând cont de

vechimea debitorului, cifra sa de afaceri, existenţa sau nu a bunurilor, a creanţelor de recuperat,

stabilindu-se în mod provizoriu numărul de ore necesare îndeplinirii fiecărei etape a procedurii

(notificare, întocmire rapoarte de activitate, verificare declaraţii de creanţă, prezentarea în

instanţă pentru diverse cereri etc.).

Paşii procedurali62

care se desfăşoară până în momentul constatării, în mod definitiv, a faptului

că din averea debitorului nu se pot acoperi/recupera cheltuielile de procedură şi onorariul (deşi

diferă în funcţie de procedură) pot fi sintetizaţi astfel:

Întocmirea “raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei

debitorului”, etapă în care practicianul ia cunoştinţă despre situaţia financiar contabilă a

acestuia, istoricul patrimonial, situaţia creanţelor de recuperat, a transferurilor anulabile,

precum şi despre existenţa unor cauze de insolvenţă imputabile.

Inventarierea bunurilor debitorului, etapă în care practicianul compară fapticul cu scripticul

şi are o părere cvasi-formată despre măsurile ce trebuie luate.

Întocmirea tabelului preliminar al creditorilor, etapă în care este ales un comitet al

acestora; cu această ocazie practicianul constată care sunt creditorii care deţin majoritatea.

După parcurgerea acestor etape, care, conform legii, se încheie în 65-100 de zile de la

deschiderea procedurii, se cunosc următoarele informaţii: practicianul definitiv

(confirmat de adunarea creditorilor), patrimoniul debitorului (bunurile acestuia şi creanţele

recuperabile), componenţa comitetului creditorilor, etapele procedural ce urmează a fi propuse

(observaţie prelungită, reorganizare, faliment etc.).

Deşi în acest moment practicianul are suficiente informaţii pentru a anticipa dacă patrimoniul

debitorului acoperă sau nu cheltuielile de procedură şi onorariul, constatarea faptului că nu

sunt şanse rezonabile să obţină fonduri suficiente în procedura respectivă o va face abia

după deschiderea falimentului şi parcurgerea/renunţarea la celelalte căi de obţinere de

fonduri în averea debitorului (recuperarea creanţelor, acţiuni în anulare a transferurilor

frauduloase, acţiuni în răspundere).

59

Adresa UNPIR nr.2020/23.07.2015, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG – 8.879/24.07.2015; 60

Adresa UNPIR nr.2020/23.07.2015, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG – 8.879/24.07.2015; 61


Adresa UNPIR nr.2020/23.07.2015, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG – 8.879/24.07.2015;



Prin urmare, potrivit celor susţinute de UNPIR63

, practicianul în insolvenţă constată, în mod

definitiv, că nu se pot acoperi/recupera cheltuielile de procedură şi onorariul său din

averea debitorului decât la momentul valorificării inventarului în etapa procedurală a

falimentului.

Astfel, în lipsa oricăror disponibilităţi în contul debitorului, intervenită într-un anumit moment al

procedurii propriu-zise de insolvenţă (şi nu în cea preliminară, în care practicianul în insolvenţă

este numit provizoriu), pentru plata onorariilor şi a celorlalte cheltuieli aferente procedurii se va

utiliza fondul de lichidare, urmând ca toate acestea, inclusiv onorariile, să fie plătite cu prioritate

în momentul existenţei disponibilului în contul debitorului. Aceasta în condiţiile în care aceste

disponibilităţi băneşti vor exista la un moment dat.

Astfel, sumele plătite din fondul de lichidare pentru onorarii şi cheltuielile de procedură sunt

considerate avansuri şi vor fi restituite de către practicianul în insolvenţă din averea debitorului

la momentul existenţei lor.

Potrivit legii, în scopul şi în limitele necesare acoperirii cheltuielilor de procedură, oricând pe

parcursul procedurii, în lipsă de lichidităţi în patrimoniul debitorului, administratorul

judiciar/lichidatorul judiciar va identifica bunurile valorificabile libere de sarcini, care nu sunt

esenţiale pentru reorganizare şi, fie acesta, fie comitetului creditorilor dacă a fost deja desemnat,

va proceda la valorificarea de urgenţă, la minimul valorii de lichidare a acestora, stabilită de un

evaluator.

În aceste condiţii, momentul în care poate interveni plata onorariului din fondul de lichidare

determinat de lipsa de lichidităţi a debitorului nu este limitat la prima etapă procedurală

reprezentată de desemnarea provizorie, de către judecătorul-sindic, a unui practician în

insolvenţă şi până la prima adunare a creditorilor ci poate interveni şi ulterior, pe parcursul

instrumentării unui dosar, constatarea definitivă a faptului că nu există nicio posibilitate de

obţinere de fonduri făcându-se abia după deschiderea falimentului.

În cadrul analizei efectuate în continuare au fost solicitate informaţii atât UNPIR, filialelor

acesteia cât şi unui număr de 113 practicieni în insolvenţă64

, selectaţi prin eşantionare, dintre cei

aflaţi pe lista celor agreaţi de ANAF65

, în funcţie de forma de organizare juridică şi de data

intrării pe piaţă66

.

Astfel, în intervalul 2007 – 2014, numărul de dosare, corespunzător unei anumite proceduri/etapă

procedurală, aflate în derulare la data raportării lor, a fost următorul (Tabelul nr. 9):

63

Adresa UNPIR nr. 2.020/23.07.2015, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG – 8.879/24.07.2015; 64

Dintre aceştia au răspuns aproximativ 65%. 65

Chestionarul adresat a vizat mai multe aspecte printre care şi colaborarea cu ANAF. 66

Data înscrierii în Tabloul UNPIR.



Tabelul nr. 9. Evoluţia numărului de dosare aflate în derulare la data raportării pe tipuri

de proceduri/etape

Lichidări

voluntare

(LV)

Dosare

provenite de

la

ONRC67

(IT)

Dosare în

perioada de

observaţie

(IO)

Reorganizare

judiciară (IR)

Faliment

(IF)

Procedură

simplificată

(IPS)

01.01.2008 7.125 8.034 2.612 320 16.904 2.788

01.01.2009 7.235 7.955 2.450 406 18.340 3.156

01.01.2010 8.259 4.022 5.243 636 18.875 5.645

01.01.2011 6.542 4.297 5.374 904 20.546 6.860

01.01.2012 6.205 5.652 4.191 1.488 22.397 7.027

01.01.2013 5.518 5.337 4.921 1.686 22.048 7.482

01.01.2014 5.194 4.420 2.657 1.674 19.975 15.944

01.01.2015 4.820 3.786 2.936 1.724 17.891 11.972

Sursa: Informaţii furnizate de UNPIR, 2015.

Dacă la începutului anului 201568

poate fi observată o reducere cu peste 50 de procente a

numărului de dosare provenite de la Oficiul Registrul Comerţului, dar şi a numărului de lichidări

voluntare (-32,4%), pentru celelalte tipuri de proceduri69

s-a înregistrat o majorare semnificativă

a numărului de dosare.

Este de remarcat faptul că numărul dosarelor privind reorganizările judiciare a crescut de peste

patru ori, cu 300% în timp ce numărul de dosare aflate în procedură de faliment, respectiv

procedură simplificată şi în perioada de observaţie a crescut cu aproximativ 55%.

Referitor la cele de mai sus trebuie subliniat faptul că, dacă în cazul lichidărilor voluntare şi a

dosarelor provenite de la ONRC vorbim despre proceduri distincte, în cazul procedurii de

insolvenţă în baza legii insolvenţei/Legii nr.85/2014, unele dintre situaţii de mai sus, de exemplu,

perioada de observaţie (IO) şi dosarele aflate în această etapă procedurală este urmată/intră

ulterior, fie în reorganizare (IR), fie în faliment (IF). Mai exact:

perioada de observaţie este perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii

insolvenţei şi data confirmării planului de reorganizare sau, după caz, a intrării în

faliment.

în cadrul procedurii generale de insolvenţă, debitorul intră, după perioada de observaţie,

succesiv, în procedura de reorganizare judiciară şi în procedura falimentului sau,

separat, numai în reorganizare judiciară ori doar în procedura falimentului.

în cadrul procedurii simplificate debitorul intră direct în procedura falimentului, fie

odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de observaţie de

maximum 20 de zile.

Prin urmare, datele prezentate în Tabelul nr. 9 ca fiind aferente perioadei de observaţie (IO) se

referă la dosare care au intrat, fie în anul raportării, fie cel mai probabil ulterior, în perioada de

reorganizare judiciară (IR) şi/sau în faliment (IF).

67

Deschise iniţial în baza Legii nr 359/2007 şi a Legii nr. 31/1990. 68

Prin raportare la 01.01.2008. 69

Mai puţin în cazul dosarelor aflate în perioada de observaţie.



În ceea ce priveşte datele referitoare la dosarele aflate în procedura simplificată (IPS), aceasta

finalizându-se în mod cert prin faliment, cu sau fără perioadă de observaţie, acestea nu includ

date care se regăsesc în coloanele referitoare la IO sau IF.

Modificările intervenite în numărul dosarelor aflate în lucru a determinat şi schimbarea structurii,

respectiv a importanţei aferente fiecărei etape/tip de procedură (Tabelul nr. 10, Graficul nr. 3):

Tabelul nr. 10. Structura numărului total de dosare aflate în derulare la data raportării pe tipuri

de proceduri/etape (%)

LV IT IO IR IF IPS Total

01.01.2008 18,9 21,3 6,9 0,8 44,7 7,4 100,0

01.01.2009 18,3 20,1 6,2 1,0 46,4 8,0 100,0

01.01.2010 19,4 9,4 12,3 1,5 44,2 13,2 100,0

01.01.2011 14,7 9,7 12,1 2,0 46,1 15,4 100,0

01.01.2012 13,2 12,0 8,9 3,2 47,7 15,0 100,0

01.01.2013 11,7 11,4 10,5 3,6 46,9 15,9 100,0

01.01.2014 10,4 8,9 5,3 3,4 40,1 32,0 100,0

01.01.2015 11,2 8,8 6,8 4,0 41,5 27,8 100,0

Total 14,5 12,4 8,6 2,5 44,7 17,3 100,0

Sursa: Calculaţii pe baza informaţiilor furnizate de UNPIR, 2015.



Graficul nr. 3. Structura pieţei în funcţie de tipul de procedură

Sursa: Calculaţii pe baza datelor furnizate de UNPIR, 2015.

Dacă din situaţiile prezentate mai sus luăm în considerare numărul de dosare aflate în procedura

de faliment şi numărul de dosare aflate în procedura simplificată, care ajung ulterior, tot în

procedura de faliment, reiese faptul că între 55 şi 75% din dosare s-au aflat într-o astfel de

situaţie, în care se poate pune, preponderent, în discuţie, plata onorariului din fondul de lichidare.

Datele se confirmă prin faptul că o parte importantă din activitatea efectuată de practicienii în

insolvenţă este reprezentată de acele dosare în care intervine lipsa de lichidităţi a debitorului,

fiind remunerată astfel din fondul de lichidare70

aşa cum reiese din Tabelul nr. 11.

70

Adresa UNPIR 2013 şi 2015.



Tabelul nr.12. Volumul şi valoarea pieţei serviciilor prestate de practicienii în insolvenţă

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 Total

perioadă

2007-2014

Nr.total de dosare

finalizate

25.822 24.556 29.339 28.221 28.669 30.281 27.880 22.350 217.118

Venituri brute

realizate (mii lei)

105.497 179.778 104.703 106.274 220.371 237.867 314.139 303.866 1.572.495

Venituri din onorarii şi

chelt. de procedură

realizate din distribuiri

(mii lei)

30.000* 40.000* 43.511 72.274 93.912 117.096 110.933 103.000 610.726

Ponderea veniturilor

din onorarii şi chelt. de

procedură în total

venituri brute

28,4 22,2 41,6 68,0 42,6 49,2 35,3 33,9

Nr.dosare plătite din

fondul de lichidare

2.151 2.449 3.813 5.820 7.402 11.017 18.870 17.717 69.239

Venituri din onorarii şi

chelt.de procedură

plătite din fondul de

lichidare

393.000 113.220 106.300 612.520

Sursa: UNPIR.

*estimări proprii în baza datelor furnizate de UNPIR.

În termeni nominali, în perioada 2007-2014, veniturile brute realizate de practicienii în

insolvenţă au înregistrat o dublare a valorii acestora, respectiv de la 105.497 mii lei

(2007) la 303.866 mii lei (2014), pe acelaşi trend crescător, dar mai accelerat, înscriindu-

se şi valoarea veniturilor din onorarii şi cheltuieli de procedură distribuite (onorarii şi

cheltuieli stabilite în mod concurenţial); Veniturile brute realizate reprezintă totalitatea

sumelor încasate de practicieni în insolbvenţă ca onorarii fixe, onorarii de succes sau o

combinaţie a acestora (art. 92 alin.(7) din Statut).

Pe piaţa concurenţială, ponderea veniturilor din onorarii şi cheltuieli de procedură în total

venituri s-a majorat cu 5,5 puncte procentuale, respectiv de la 28,4% (2007) la 33,9%

(2014);

În perioada 2007-2012, din numărul total de dosare finalizate, cca. 32% au fost plătite din

fondul de lichidare; din totalul de 789.793 mii lei venituri realizate din onorarii şi

cheltuieli de procedură, 49,8% sunt venituri realizate din onorarii şi cheltuieli de

procedură încasate din fondul de lichidare;

În perioada 2013-2014, în timp ce ponderea veniturilor realizate din onorarii şi cheltuieli

plătite din fondul de lichidare se menţine la fel ca în perioada precedentă, la valori foarte

apropiate ce cea a veniturilor realizate din onorarii şi cheltuieli din distribuiri (pe piaţa

concurenţială), ponderea numărului de dosare plătite din fondul de lichidare în total

dosare s-a majorat de la 67,7% (2013) la 79,3% (2014);

Din punct de vedere al volumul de activitate, numărul de dosare în care plata

onorariilor şi a cheltuielilor de procedură se face din fondul de lichidare este în

continuă creştere. Astfel, la nivelul ultimilor doi ani, pentru mai bine de două treimi

din dosare, onorariile nu au fost negociate/stabilite conform principiilor liberei

concurenţe. În anul 2014, raportând numărul de dosare în care plata onorariilor şi

cheltuielilor de procedură s-a făcut din distribuiri (au fost stabilite în mod

concurenţial) la veniturile realizate din aceste onorarii şi cheltuieli rezultă o medie

de 22.231 lei/dosar.



Raportat la cele de mai sus, am putea afirma că asistăm la o reaşezare a pieţei după perioada de

criză economică în care, cel puţin teoretic, numărul de falimente a crescut raportat la total piaţă,

iar preţul aferent acestora, pe fondul creşterii cererii, de asemenea, a crescut. În realitate însă,

onorariul pentru cele mai multe din aceste dosare a rămas plafonat la cei 3.000 lei, stabilit de

UNPIR.

Potrivit celor consemnate într-un articol din ziarul Bursa în urma unei discuţii cu preşedintele

INPPI71

, din totalul numărului de dosare, doar 4 - 5% reprezintă reorganizări, restul de 95% fiind

falimente. Există circa 33.000 - 35.000 de întreprinderi care intră anual în insolvenţă, însă, din

totalul numărului de dosare, 82% reprezintă companii fără niciun fel de bun (nu au active care să

poată fi valorificate).

Prin urmare, pe piaţa serviciilor oferite de practicienii în insolvenţă lucrurile sunt mult mai

nuanţate fiind foarte dificil de luat în considerare o reglare a pieţei în funcţie de mecanismele de

piaţă.

Aşa cum se menţiona anterior, regula pe această piaţă este ca onorariile practicienilor în

insolvenţă şi cheltuielile de procedură aferente activităţii acestora să fie suportate din averea

debitorului.

Sumele obţinute în procedura insolvenţei din vânzarea bunurilor din averea debitorului şi din

încasarea creanţelor deţinute de debitor, sunt distribuite în ordinea prevăzută în lege72

, prioritate

având taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv

cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata

remuneraţiilor administratorului judiciar, lichidatorului sau a persoanelor de specialitate angajate

de către aceştia.

Dacă luăm în considerare cât anume din sumele distribuite au mers către practicienii în

insolvenţă sub formă de onorarii şi cheltuieli de procedură trebuie remarcat trendul descendent al

acestora, din punct de vedere procentual, raportat la total sumelor distribuite, fapt care este cel

mai probabil rezultatul diminuării onorariilor de succes (stabilite procentual), fapt susţinut şi de

unul dintre reprezentanţii UNPIR73

„până în 2007-2008, onorariul de succes era de aproximativ

10% din distribuiri. Ulterior a crescut numărul insolvenţelor, volumul practic s-a triplat, însă

onorariile (de succes – n.n.) au scăzut ajungând la 1,5 -2% din sumele distribuite creditorilor:”

Potrivit KeysFin74

, cele mai afectate de criză au fost firmele mici, cu o medie de numai 2-3

salariaţi. În general, firmele care au generat cele mai multe cazuri de insolvenţă şi faliment au

fost companiile folosite de oamenii de afaceri pentru tranzacţii şi prea puţin pentru producţie.

Potrivit datelor de până la începutul lui 2014, în peste 80% din cazuri este vorba de IMM-uri cu

71

Ocupăm primul loc în topul BERD privind practicienii în insolvenţă, Interviu cu Simona Miloş, preşedintele

INPPI, Emilia Olescu, Bursa, 18.11.2014. 72

Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor şi drepturilor din averea debitorului sunt distribuite în următoarea

ordine: 1.taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare

pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi cheltuielile avansate de creditor în cadrul procedurii

de executare silită, creanţele furnizorilor de utilităţi născute ulterior deschiderii procedurii, remuneraţiile datorate la

data distribuirii persoanelor angajate în interesul comun al tuturor creditorilor - inclusiv practicieni în insolvenţă -

care se vor suporta pro rata , în raport cu valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului; 2.creanţele creditorilor

beneficiari ai unei cauze de preferinţă născute în timpul procedurii de insolvenţă. Aceste creanţe cuprind capitalul,

dobânzile, precum şi alte accesorii, după caz; 3.creanţele creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinţă,

cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, inclusiv cheltuielile, precum şi cele

provenind din contracte de leasing. 73

Ocupăm primul loc în topul BERD privind practicienii în insolvenţă, Interviu cu Simona Miloş, preşedintele

INPPI, Emilia Olescu, Bursa, 18.11.2014. 74

Companie de business information si credit management.



afaceri de până într-un milion de lei, intrate în dificultate din cauza restanţelor la furnizori şi

datoriilor care depăşesc rezultatul financiar75

.

Dacă luăm în considerare valoarea absolută a veniturilor realizate în ultima perioadă din onorarii

şi cheltuieli de procedură din distribuiri (stabilite în mod concurenţial) asistăm la o dublare a

acestora, aceasta în condiţiile unui număr relativ constant de întreprinderi - practicieni în

insolvenţă (Tabelul nr. 13) care nu a crescut cu mai mult de 20%. Acest fapt ar putea fi pus pe

seama creşterii începând din 2014 a numărului de firme de mari dimensiuni care intră în

insolvenţă, aspect, de asemenea, relevat de informaţia potrivit căreia, incidenţa procedurilor de

insolvenţă a scăzut în cazul întreprinderilor cu o cifră sub 100.000 euro în timp ce, în cazul

firmelor cu o cifră de afaceri peste un milion de euro a crescut cu cca.13%76

. În acest context

este interesant de precizat că, potrivit unor statistici menţionate de KeysFin, media incidenţei

insolvenţei în România este de 45 de cazuri la o mie de firme active, de patru ori mai mare decât

media în plan regional.

Tabelul nr. 13. Situaţia sumelor distribuite în perioada 2009-2014 (mil.lei)

Total

masă

credală la

nivel

naţional

Total

sume

distribuite

la nivel

naţional

Sume

distribuite

în contul

garanţiilor

reale

Sume

distribuite

în contul

creditorilor

bugetari

Sume

distribuite

altor

creditori

Chelt.cu

procedura

şi onorarii

practicieni

% chelt.cu

proced.şi

onorarii/

total sume

distrib. la

nivel naţ.

31.12.2009 20.446,5 218,5 46,7 92,1 36,2 43,5 19,9

31.12.2010 49.254,3 306,2 94,9 89,1 50,0 72,3 23,6

31.12.2011 108.963,3 653,2 315,0 133,2 111,0 93,9 14,4

31.12.2012 131.674,1 756,8 416,7 137,7 85,2 117,1 15,5

31.12.2013 144.786,3 796,6 411,5 162,0 112,2 110,9 13,9

31.12.2014 138.882,3 830,2 440,6 170,4 116,3 102,9 12,4

Total 594.006,8 3.561,5 1.725,4 784,6 510,9 540,6 15,2


Graficul nr. 4. Evoluţia veniturilor obţinute din onorarii şi cheltuieli de procedură din

distribuiri (stabilite în mod concurenţial)


75

Studiu KeysFin “Cu cine să NU faci afaceri în România! Profilul firmei în pericol de insolvenţă şi faliment”,

27.01.2014. 76

EurActiv.20, 01.09.2015 “Creşte numărul de firme mari intrate în insolvenţă”, citând pe av. Dana Deleanu.



În general, potrivit informaţiilor din piaţă, onorariul mediu ofertat şi ulterior negociat cu

creditorii pleacă de la 500 lei/lunar şi ajunge până la 2.000 lei/lunar la care se adaugă un

onorariu de succes cuprins între 1 şi 10 %.

Aşa cum se menţiona anterior, dosarele plătite cu maxim 3.000 lei, în măsura în care nu intră

într-o procedură laborioasă de faliment cu acţiuni, de exemplu, de recuperare a creanţelor,

valorificare a inventarului, introducere de acţiuni pentru anularea actelor şi operaţiunilor

frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, nu necesită un volum mare de

muncă. În situaţiile în care însă se derulează procedura de faliment, cu activităţi precum cele de

mai sus şi se constată, la un moment dat, că nu există nicio posibilitate de obţinere a unor fonduri

suficiente, volumul de muncă ar putea apărea ca disproporţionat în raport cu onorariul de maxim

3.000 lei/dosar.

Concret, în cazul unui debitor fără bunuri de valorificat77

, de exemplu cheltuielile prevătute în

Statut pentru taxe, timbre, notificări, convocări, comunicări constau în principal în notificarea

creditorilor în vederea depunerii declaraţiilor de creanţă, comunicarea raportului final de

lichidare. La acestea se adugă cheltuielile de deplasare decontate în limita unui consum de 7,5 l

combustibil/100 km şi cele de arhivare /verificare, selecţionare, inventariere şi legare) la 35

euro/ml şi de depozitare la 1 euro/lună. La toate acestea, care sunt decontate din fondul de

lichidare, se pot adăuga cheltuieli cu deplasarea, altele decât cele menţionate anterior, serviciid e

contabilitate, cheltuieli efectuate cu eventualele evaluări, din care se constată că, din

valorificarea bunurilor debitorului nu se pot acoperi cheltuielile.

Din punct de vedere al actelor de procedură îndeplinite atunci când debitorul este solvabil, iar

onorariul practicianului în insolvenţă se plăteşte din averea acestuia78

, se pot reţine: evaluarea

bunurilor debitorului /având ca şi cost onorariul evaluatorului), anunţuri/publicitate în diverse

publicaţii în vederea valorificării respectivelor bunuri, cheltuieli cu conservarea şi paza

bunurilor, onorariilor altor specialişti (avocaţi, experţi contabili etc.), cheltuieli cu întocmirea

bilanţurilor obligatorii de mediu etc.

Potrivit unui exemplu din piaţă79

, un dosar pentru care s-a deschis procedura de insolvenţă în mai

2008 şi s-a finalizat în noiembrie 2011, cu o masă credală de peste 400 mii lei, cu cereri de

angajare a răspunderii materiale a administratorilor, cu administrare de probe, a fost plătit din

fondul de lichidare cu un onorariu de 3.000 lei.

Prin comparaţie, pentru un dosar care a durat doi ani, cu o masă credală de peste 700 mii lei, cu

litigii privind recuperarea creanţelor, onorariul negociat cu creditorii a fost de 9.000 lei onorariu

fix la care s-a adăugat un onorariu de succes de 10% din sumele recuperate şi încasate.

Un alt exemplu80

se referă la un dosar deschis în 2009 şi finalizat în 2014 pentru care s-au

formulat notificări, rapoarte de activitate, contestaţii la tabelul preliminar, acţiuni în instanţă de

recuperare de creanţe, acţiuni în anulare a transferurilor frauduloase şi acţiuni de atragere a

răspunderii patrimoniale, plătiţi în final cu 3.000 lei.

77

Adresa UNPIR nr.3850/17.12.2015, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG – 17001/21.12.2015. 78

Idem 78. 79

Adresa înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG – 11.908/03.10.2014. 80

Adresa înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG – 11.606/29.09.2014.



De altfel, faptul că aproximativ 80% din piaţă - determinată din punct de vedere al numărului de

dosare instrumentate - la nivelul anului 2014, este plătită cu maxim 3.000 lei iar veniturile

realizate din aceste onorarii plafonate reprezintă cca. 50% din veniturile totale din piaţă, în

ansamblul ei, poate ridica unele semne de întrebare privind nivelul de rentabilitate al acestor

servicii care, în mod evident, este mult mai scăzut decât restul pieţei.

Potrivit informaţiilor din piaţă, există un număr important de practicieni în insolvenţă care

instrumentează preponderent dosare în care plata onorariului ajunge să se facă din fondul de

lichidare, aceasta în condiţiile în care în momentul în care este preluat un dosar de insolvenţă, nu

se cunoaşte situaţia concretă în care se găseşte respectivul debitor pentru a opta în cunoştinţă de

cauză dacă să furnizeze respectivul serviciu în condiţiile unui onorariu de maxim 3.000 lei.

Pe de altă parte, există un număr semnificativ de cazuri în care filiale din judeţe sau regiuni

geografice cu o activitate economică substanţial redusă înregistrează restanţe la plata din fondul

de lichidare, de până la cinci ani. Din datele furnizate de UNPIR rezultă că sumele colectate în

fondul de lichidare sunt insuficiente pentru plata tuturor dosarelor în care debitorul nu este

solvabil, iar practicianul trebuie plătit în limita celor 3.000 lei.

În aceste condiţii se poate ajunge la situaţia în care, pe termen lung, costurile angajate de

practicienii în insolvenţă să nu poată fi acoperite, aceştia fiind puşi în situaţia recuperării acestor

costuri (pentru dosarele în care onorariul este plafonat la 3.000 lei), prin onorariile practicate în

zona concurenţială.

VI. ANALIZA ASPECTELOR CU IMPACT ANTICONCURENŢIAL PE PIAŢA DE

NIŞĂ REPREZENTATĂ DE SERVICIILE FURNIZATE DE PRACTICIENII ÎN

INSOLVENŢĂ ORGANELOR FISCALE

Până la mijlocul anului 2015, acest parteneriat între o zonă privată, relativ concurenţială,

reprezentată de practicienii în insolvenţă şi una publică, reprezentată de ANAF, a fost

reglementată prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 1009/2007 privind procedurile de selecţie a

practicienilor în insolvenţă agreaţi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Această reglementare a introdus o repartizare teritorială a activităţii practicienilor în insolvenţă,

prin stabilirea unui număr de 15 zone geografice în care aceştia pot instrumenta dosare având ca

şi creditor organul fiscal, dacă se află pe lista practicienilor agreaţi de ANAF. Conform art.9

alin.(2) din respectivul ordin, practicienii în insolvenţă agreaţi de ANAF care doreau extinderea

agreării şi pentru alte zone decât cele pentru care au optat iniţial puteau depune documentaţia

solicitată în cadrul procedurii de selecţie care se organizează semestrial.

O astfel de repartizare pe criterii geografice fragmenta însă piaţa serviciilor prestate de

practicienii în insolvenţă, limitând accesul practicienilor agreaţi într-o anumită zonă la obţinerea

unui dosar de insolvenţă dintr-o altă zonă geografică, aceştia fiind obligaţi să reia procedura de

selecţie de fiecare dată când doreau extinderea competenţelor pentru altă zonă/zone. În plus, din

cauza criteriului referitor la experienţa în colaborarea cu organele fiscale în zona pentru care şi-a

depus documentaţia, putea apărea situaţia în care un practician în insolvenţă, care îndeplinea

celelalte criterii şi care era agreat în alte zone, să nu poată fi pe lista ANAF pentru o anumită

zonă dacă nu colaborase anterior cu organele fiscale din zona respectivă sau dacă avusese

anumite divergenţe cu acestea în dosarele instrumentate.

Mai exact, selecţia practicienilor agreaţi de ANAF se realiza ţinând seama de punctajul obţinut

de aceştia, calculat pe baza unor criterii, respectiv:

a) numărul de societăţi în insolvenţă, reorganizare sau lichidare din portofoliul ofertantului;



b) numărul de personal calificat afectat procedurii, inclusiv practicieni în insolvenţă

compatibili;

c) dotarea practicianului cu mijloace tehnice (computer, imprimantă, telefon, etc.);

d) experienţa în colaborarea cu organele fiscale în zona pentru care şi-a depus documentaţia,

rezultată din situaţia transmisă de organele fiscale;

e) gradul de acoperire a masei credale pentru toate cazurile din portofoliu;

f) gradul de acoperire a creanţelor fiscale cuprinse în masa credală pentru toate cazurile din

portofoliu;

g) numărul de cazuri în care au fost aduse sume la masa credală ca urmare a anulării actelor

frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor

transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a

constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile

creditorilor.

Pentru a fi agreat de ANAF, un practician în insolvenţă trebuia să obţină cel puţin 30 de puncte.

Din analiza modului în care au fost punctate criteriile de selecţie în Ordinul Preşedintelui ANAF

nr. 1009/2007 se pot desprinde următoarele concluzii:

- Agrearea pe zone geografice şi experienţa în colaborarea cu organele fiscale în zona

pentru care şi-a depus documentaţia creează o barieră la intrarea unui practician în

insolvenţă într-o zonă în care nu a fost în prealabil agreat, împărţind practic piaţa pe

criterii geografice.

- Pentru practicienii nou intraţi pe piaţa, un criteriu precum numărul de dosare din

portofoliu limitează accesul pe această nişă de piaţa, dacă îndeplinesc alte criterii precum

capabilitate profesională şi logistică; din dotarea cu toate mijloacele tehnice necesare, un

practician putea să obţină jumătate din punctaj;

- Cea mai mare pondere în punctaj o avea gradul de acoperire a creanţelor fiscale cuprinse

în masa credală pentru toate cazurile din portofoliu (pentru care se puteau obţine până la

30 de puncte pentru o acoperire de peste 91%), urmată de numărul de cazuri în care au

fost aduse sume la masa credală ca urmare a anulării actelor frauduloase încheiate de

debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter

patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor

garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor (până la 20 de

puncte), de gradul de acoperire a masei credale (până la 15 puncte pentru un procent mai

mare de 91%) şi de experienţa în colaborarea cu organele fiscale în zona pentru care şi-a

depus documentaţia (până la 10 puncte pentru o colaborare fără probleme);

Aceste probleme au fost identificate şi de UNPIR, inclusiv de filialele acesteia care, în

răspunsurile la cererile de informaţii transmise de Consiliul Concurenţei au prezentat şi

următoarea situaţie: practicienii în insolvenţă nou intraţi în profesie, care nu erau pe lista celor

agreaţi de ANAF nu puteau participa la procedurile de selecţie de oferte nici măcar în

procedurile simplificate, fără grad de complexitate mediu sau mare.

Astfel, chiar dacă ANAF avea dreptul de a agrea practicieni în insolvenţă, regimul de autorizare

ar fi trebuit să fie justificat printr-un motiv imperativ de interes general şi proporţional cu acest

obiectiv, fără a crea discriminare între practicieni aflaţi în situaţii identice.

În continuare, selecţia realizată de ANAF în baza aceluiaşi ordin, pentru desemnarea

practicianului care urma a fi propus judecătorului-sindic de către organul fiscal se făcea având în

vedere următoarele criterii:



a) onorariul lunar solicitat de practician;

b) onorariul de succes solicitat de practician;

c) numărul de personal calificat care va fi alocat pentru realizarea activităţilor legate de

procedura insolvenţei la respectiva societate;

d) strategia de reorganizare şi/sau lichidare, cu program în timp;

e) colaborarea cu organele fiscale.

În cadrul punctajelor pentru aceste criterii de selecţie a practicienilor în insolvenţă în dosarele în

care organul fiscal avea calitatea de creditor, criteriile financiare deţineau cel mai ridicat punctaj

(50 de puncte) şi anume: cel mai mic onorariu lunar (25 puncte) şi cel mai mic onorariu de

succes (25 de puncte). Acordarea a 50 de puncte pentru cele mai mici onorarii a avut ca efect

propunerea în ofertele depuse de unii practicieni a unor onorarii foarte mici, aspect adus în

atenţia autorităţii de concurenţă, şi care nu reflectau volumul de activitate şi calitatea acesteia,

urmând ca apoi onorariile efectiv încasate să fie mai mari, eventual prin raportare la onorariile de

3.000 lei stabilite prin statut de UNPIR.

Un punctaj foarte mare era acordat şi pentru strategia de reorganizare şi/sau lichidare, cu

program în timp. În răspunsurile la cererile de informaţii ale Consiliului Concurenţei, practicienii

în insolvenţă au transmis faptul că singurele informaţii pe care le aveau despre debitorul supus

procedurii de insolvenţă la momentul depunerii ofertei erau cele de pe paginile web ale

Ministerului de Finanţe şi Registrului Comerţului. În aceste condiţii, era dificil de elaborat o

astfel de strategie care să fie şi aplicabilă, acesta nefiind un criteriu pe care practicienii să se

poată concura în mod real.

În adresele transmise, filialele UNPIR au identificat o serie de probleme legate de criteriile de

selecţie, precum şi de punctajele pe care ANAF le stabilise prin prevederile Ordinului nr.

1009/2007, respectiv:

- punctajele acordate pentru desemnare nu erau corelate cu specificul şi complexitatea

activităţii de administrare a procedurilor; acest criteriu a determinat distorsionarea pieţei

ajungându-se la desemnări pentru care s-au ofertat onorarii foarte mici care nu reflectau

costurile necesare administrării procedurii, cu efecte directe şi asupra calităţii serviciilor

prestate;

- colaborarea cu organele fiscale fiind un criteriu obligatoriu în procedura de selecţie,

acesta ar fi putut fi interpretat ca, de vreme ce un practician în insolvenţă nu acoperea

valoarea creanţei ANAF în dosarele pe care le instrumenta, nu ar mai fi fost selectat; se

ajungea la situaţia în care doi ofertanţi aflaţi la egalitate de puncte după însumarea

celorlalte criterii obiective să fie departajaţi prin utilizarea acestui criteriu subiectiv; în

condiţiile în care un practician respingea motivat, parţial ori integral creanţa declarată

greşit de către organul fiscal, fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, era greu de

apreciat dacă practicianul se afla în faza unei colaborări bune ori defectuoase cu ANAF;

prin urmare, un astfel de criteriu a fost considerat nerealist.

- criteriile şi punctajele de selecţie avantajau formele de organizare profesională care aveau

un număr mare de dosare în portofoliu şi un număr mare de practicieni angajaţi, criterii

care nu erau necesare pentru dosarele de insolvenţă cu un grad mic de dificultate sau

unde interesul creditorului fiscal era minim deoarece creanţa fiscală era redusă ca

valoare;

În iunie 2015, Ordinul nr. 1009/2007 a fost abrogat de Ordinul nr. 1451/2015 privind

procedurile de agreare şi selecţie a practicienilor în insolvenţă de către Agenţia Naţională de



Administrare Fiscală care a menţinut criteriul geografic, stabilit însă pe zone geografice aferente

regiunilor fiscale. Practic, cele 15 zone prevăzute prin Ordinul 1009/2007 s-au redus la 8 zone

corespunzătoare regiunilor fiscale.

În Ordinul nr. 1451/2015 au fost menţinute criteriile pe baza cărora un practician în

insolvenţă era agreat de ANAF, mai puţin cel cu privire la colaborarea anterioară cu organele

fiscale, într-o anumită zonă geografică, eliminându-se astfel una din barierele la intrarea pe

această piaţă a practicienilor nou intraţi în profesie.

În ceea ce priveşte punctajul acordat criteriilor de agreare, prin comparaţie cu cele din

reglementarea anterioară, trebuie subliniate următoarele:

punctajul minim pe care un practician trebuie să îl obţină pentru a fi agreat a crescut de la 30

puncte la 50 puncte;

- punctajul pentru numărul de societăţi în insolvenţă aflate în portofoliu şi pentru numărul

de personal calificat afectat procedurii se obţine acum mai greu şi este mai mare (se pot

obţine până la 25 de puncte), fiind avantajaţi practicienii în insolvenţă mari;

- punctajul total pentru dotarea cu mijloace tehnice a rămas acelaşi;

- punctajul pentru gradul de acoperire a creanţelor fiscale cuprinse în masa credală pentru

toate cazurile din portofoliu şi pentru gradul de acoperire a masei credale a scăzut.

În concluzie, prin noul ordin al ANAF, sunt avantajaţi practicienii în insolvenţă mari, care pot

obţine cu uşurinţă cele 50 de puncte necesare, accesul practicienilor mici fiind mult îngrădit.

Acest lucru pare nejustificat, deoarece la procedurile simplificate, cu un grad de complexitate

mic, ar trebui să aibă posibilitatea să participe şi practicienii în insolvenţă mai mici sau nou

intraţi în profesie.

Prin urmare, deşi s-a renunţat la acordarea unui punctaj pentru colaborarea de până la momentul

respectiv cu organele fiscale, criteriu contestat şi de UNPIR, noua grilă de punctaj menţine o

bariera la intrarea pe piaţă pentru practicienii în insolvenţă mai mici sau nou intraţi în profesie.

O măsură care ar putea fi benefică pentru manifestarea liberă a concurenţei pe această piaţă ar fi

refacerea punctajului astfel încât prin procedura de agreere să se aibă în vedere doar identificarea

practicienilor activi, care îndeplinesc condiţiile legale de funcţionare şi care îndeplinesc condiţii

minime de dotare în vederea desfăşurării activităţii în condiţii optime, urmând ca departajarea

între ei să se facă în cadrul procedurii de selecţie pentru numirea într-un dosar, în funcţie de

complexitatea dosarului.

Deşi în cadrul procedurii de agreare a practicienilor în insolvenţă s-a renunţat la criteriul referitor

la colaborarea cu organele fiscale, acesta este menţinut pentru procedura de selecţie în dosare în

care organul fiscal are calitatea de creditor.

Ca şi noutate, prin Ordinul nr. 1451/2015 sunt introduse o serie de prevederi referitoare la

stabilirea nivelului onorariului propus prin ofertă, prin care se încearcă evitarea situaţiilor din

trecut, în care unii practicieni propuneau în ofertele depuse onorarii foarte mici, care nu reflectau

volumul de activitate şi calitatea acesteia, şi anume:

- la stabilirea nivelului onorariului trebuie avuţi în vedere o serie de factori care reflectă

gradul de complexitate a activităţii depuse: numărul de salariaţi ai debitorului, riscul

privind conflictele de muncă, cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani, valoarea

totală a datoriilor şi numărul creditorilor, valoarea creanţelor, numărul debitorilor,

numărul şi complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant

şi, respectiv, de pârât, valoarea patrimoniului, natura activelor, atractivitatea pe piaţă,



riscurile legate de conservarea lor, nivelul de lichidităţi aflate la dispoziţia debitorului

pentru acoperirea cheltuielilor iniţiale de lichidare;

- sunt descalificate ofertele cu onorariul lunar şi/sau onorariu de succes cu valoare zero,

precum şi cele vădit disproporţionate raportat la societăţile debitoare supuse procedurii.

Deşi aceste prevederi pot elimina unele distorsiuni pe piaţă, se pune totuşi problema lipsei

informaţiilor. Aşa cum s-a precizat anterior, în răspunsurile la adresele Consiliului Concurenţei,

practicienii în insolvenţă au transmis faptul că singurele informaţii pe care le au despre debitorul

supus procedurii de insolvenţă la momentul depunerii ofertei sunt cele de pe paginile web ale

Ministerului de Finanţe şi Registrului Comerţului. Prin urmare, practicienii nu dispun de

suficiente informaţii pentru a-şi fundamenta în mod corect onorariul.

O alternativă ar fi ca, odată cu invitaţia de participare la procedura de selecţie pentru un anumit

dosar, să fie furnizate şi câteva informaţii pe scurt despre debitor, astfel încât fiecare practician

interesat să poată face o ofertă bine fundamentată în ceea ce priveşte onorariul şi modalitatea

propusă în vederea recuperării creanţei fiscale.

În urma analizei criteriilor şi punctajului acordat acestor criterii în procedura de selecţie, se pot

constata următoarele:

- punctajul acordat pentru nivelul onorariului a scăzut foarte mult comparativ cu cel

acordat în trecut (20 de puncte, comparativ cu 50 de puncte). Acest lucru, împreună cu

prevederile referitoare la modul de stabilire a onorariilor, deschide pentru practicieni

posibilitatea de a se concura şi prin calitatea activităţii depuse, nu numai prin preţ.

Potrivit UNPIR, un astfel de criteriu care lasă loc în continuare de orientare a pieţei către

onorarii foarte mici ar putea fi înlocuit cu obligativitatea depunerii unui deviz estimativ

care să include costul muncii persoanelor ce urmează a fi angrenate în dosar, estimarea de

timp, costurile materiale, marja de profit, şi care ar asigura astfel o bază obiectivă şi

măsurabilă pentru aprecierea criteriului financiar.

- s-a redus punctajul pentru numărul de personal calificat care va fi alocat procedurii dar s-

au înăsprit condiţiile de obţinere a acestuia, fiind favorizaţi practicienii mari în

detrimentul celor mici. Având în vedere că există şi proceduri simplificate, poate ar fi util

să se separe modul în care este acordat punctajul pentru acest criteriu în funcţie de gradul

de complexitate al procedurii.

- se acordă punctaj pentru gradul de stingere al creanţelor fiscale, criteriu care nu exista în

grila de punctaj pentru procedura de selecţie conform Ordinului 1009/2007. În plus, acest

criteriu este foarte bine punctat, un practician putând obţine maxim 20 de puncte pentru

un grad de stingere a creanţelor fiscale de peste 90%.

- a crescut punctajul pe care îl obţine un practician pentru o foarte bună colaborare cu

organele fiscale – 20 de puncte, comparativ cu 10 puncte în trecut. Acordarea unui

punctaj atât de mare pentru acest criteriu şi pentru cel cu privire la gradul de stingere al

creanţelor fiscale defavorizează în continuare unii practicieni care resping motivat, parţial

ori integral creanţa declarată greşit de către organul fiscal. În concluzie:

o aşa cum este conceput punctajul în prezent, cele două criterii sunt disproporţionat

punctate pentru cazurile în care creanţele organului fiscal sunt de valoare mică,

fiind necesară o delimitare a celor două situaţii – creanţe de recuperat de valoare

mică şi creanţe de recuperat de valoare foarte mare;



o este necesară definirea noţiunii de “colaborare foarte bună/colaborare bună cu

organele fiscale” pentru a evita depunctarea practicienilor care resping motivat

creanţa declarată greşit de către organul fiscal

- cel mai mare punctaj este acordat pentru modalitatea propusă în vederea recuperării

creanţei fiscale. Potrivit UNPIR, în condiţiile în care practicianul în insolvenţă care

doreşte să preia poziţia de administrator judiciar/lichidator în dosarul în care ANAF are

calitatea de creditor nu cunoaşte situaţia debitorului, nu va putea îndeplini acest punctaj,

fiind astfel avantajat practicianul desemnat provizoriu de judecătorul-sindic şi care deja a

avut acces la o serie de informaţii despre situaţia financiară a debitorului respectiv.

Poziţia ANAF cu privire la raţionamentul existenţei ordinului privind agrearea şi selecţia

practicienilor în insolvenţă, este următoarea:

- la nivelul întregii ţări se deschid anual în medie 15.000 de dosare, organul fiscal

regăsindu-se în majoritatea cazurilor în poziţia de creditor. Având în vedere fenomenul

de amploare al insolvenţei a apărut necesitatea reglementării relaţiei cu practicienii în

insolvenţă, prin stabilirea unor mecanisme şi metode de lucru general valabile;

- agrearea are în vedere identificarea practicienilor în insolvenţă activi, care îndeplinesc

condiţiile legale de funcţionare şi care îndeplinesc condiţii minime de dotare astfel încât

să îşi poată desfăşura activitatea în condiţii optime;

- procedura de agreare este una permisivă, neîngrădind în niciun fel desfăşurarea activităţii

de către practicienii în insolvenţă; condiţia agreării de către ANAF nu este obligatorie

pentru desfăşurarea activităţii de practician în insolvenţă, ordinul nefiind un ordin de

autorizare a activităţii acestei profesii, ci doar un cadru legal menit să reglementeze

activitatea organelor fiscale în calitatea acestora de creditori în dosarele de insolvenţă;

- elaborarea de către ANAF a unei liste a practicienilor în insolvenţă agreaţi, pe zone

geografice, nu a avut drept consecinţă o limitare teritorială din punct de vedere al

concurenţei; organizarea agreării practicienilor pe zone geografice, şi ulterior pe regiuni

fiscale, ca urmare a reorganizării ANAF, are în vedere strict gestionarea de către organele

fiscale a practicienilor, conform opţiunii acestora; agrearea se desfăşoară doar la nivel

central al ANAF, iar opţiunea de a fi agreat pentru o zonă, pentru mai multe sau pentru

toată ţara aparţine strict practicianului în insolvenţă, condiţiile pe care trebuie să le

îndeplinească fiind aceleaşi, indiferent de opţiune. Este avută în vedere astfel doar o

“localizare” în teritoriu a practicienilor în insolvenţă, atât la nivel statistic cât şi la nivel

de monitorizare a activităţii acestora sub aspectul respectării cadrului legal şi al

rezultatelor obţinute.

- în ceea ce priveşte cea de-a doua componentă a ordinului – cea privind selecţia în vederea

susţinerii în calitate de administrator/lichidator judiciar în dosarele de insolvenţă –

aceasta rezultă din necesitatea exprimării unui vot în cadrul adunării creditorilor,

indiferent dacă organul fiscal deţine calitatea de creditor majoritar sau minoritar. Aşa

cum s-a observat din practică, creditorii privaţi sunt mult mai “darnici” în stabilirea

onorariilor, organul fiscal încercând să stopeze această practică prin stabilirea unor

standarde. De asemenea, nu trebuie neglijat un aspect care a afectat funcţionalitatea

Ordinului nr. 1009/2007, respectiv ofertarea unor onorarii nefundamentate, respectiv un

onorariu lunar de 0 lei şi un onorariu procentual de 0%. În aceste cazuri, se crea o pagubă

creditorului fiscal, prin permiterea unei activităţi “netransparente”, care ridica un semn de

întrebare asupra surselor de finanţare ale practicianului în insolvenţă

- în cazul în care organul fiscal nu deţine calitatea de creditor majoritar, acesta nu

îndeplineşte condiţiile legale pentru a numi un practician în insolvenţă, prin urmare



practicienii în insolvenţă, chiar şi neagreaţi, îşi pot desfăşura activitatea în condiţii legale,

având susţinerea altor creditori;

- în noul ordin este mai bine reglementată posibilitatea de dezagreere a practicienilor în

insolvenţă datorită încălcării prevederilor legale şi sancţionării acestora de către instanţa

de judecată. Această dezagreare nu are efect decât asupra colaborării cu organele fiscale,

neafectând în niciun fel dreptul practicienilor de a-şi desfăşura activitatea. Organul fiscal

acţionează ca şi un creditor privat care îşi selectează practicienii în insolvenţă din rândul

celor care respectă prevederile legale şi care acţionează în interesul creditorului. Această

abordare este necesară deoarece, în practică, se regăsesc multe cazuri în care, deşi ar fi

existat posibilitatea recuperării cel puţin parţiale a creanţei fiscale, au fost identificate

situaţii de tergiversare nejustificată a procedurii şi angajarea unor cheltuieli suplimentare,

care la final au fost alocate cheltuielilor de procedură achitate cu prioritate (onorarii,

cheltuieli cu paza şi administrarea, cheltuieli cu evaluarea, etc.).

- atâta timp cât activitatea acestei categorii de liber profesionişti nu este

controlată/verificată decât de organe chiar din interiorul UNPIR, a apărut necesitatea

reglementării acestei activităţi doar din perspectiva creditorului fiscal;

Raportat la reglementarea emisă de ANAF şi aflată în vigoare şi luând în considerare atât

argumentele acesteia cât şi ale UNPIR, prin prisma regulilor de concurenţă, sunt

concluzionate următoarele:

Unul dintre principalii creditori care apelează la serviciile practicienilor în insolvenţă este

reprezentat de ANAF, dosarele în care acesta numeşte administratorul judiciar/lichidatorului

reprezentând aproximativ 17% din total piaţă.

Fiind vorba despre o autoritate publică în calitate de cumpărător şi beneficiar al unor servicii pe

o piaţă liberă, concurenţială, este evident faptul că stabilirea unor criterii de alegere a

furnizorului de servicii nu trebuie să fie disproporţionată în raport cu scopurile care ar trebui

urmărite şi anume: asigurarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu pentru toţi potenţialii

furnizori, transparenţă, promovarea concurenţei între potenţialii furnizori de servicii la momentul

selecţiei, inclusiv utilizarea eficientă a fondurilor publice.

În urma analizei efectuate s-a constatat că există o serie de criterii/măsuri stabilite prin Ordinul

preşedintelui ANAF nr. 1451/2015, susceptibile de a distorsiona concurenţa pe piaţă, prin

restrângerea numărului de potenţiali concurenţi.

Printr-un criteriu de agreare precum cel referitor la numărul de societăţi în insolvenţă,

reorganizare sau lichidare din portofoliul ofertantului, sunt avantajaţi în mod evident practicienii

în insolvenţă de dimensiuni mari, cu portofoliu şi venituri importante, în detrimentul celor de

dimensiuni mici al căror acces este astfel mult limitat. Un astfel de criteriu pare nejustificat în

condiţiile în care, acele dosare cu proceduri simplificate, cu un grad mai mic de complexitate ar

putea fi intrumentate şi de practicienii în insolvenţă cu un portofoliu mai puţin bogat sau de cei

care abia au intrat în profesie.

Chiar în condiţiile menţinerii agreării practicienilor în insolvenţă pe zone geografice aferente

regiunilor fiscale, faptul că prin noua reglementare s-a renunţat la un criteriu precum cel referitor

la colaborarea anterioară cu organele fiscal în zona geografică de agreare ar trebuie să determine

o creştere a concurenţei în rândul potenţialilor furnizori da astfel de servicii către ANAF, un

practician în insolvenţă care obţine punctajul pentru criteriile generale putând fi agreat în orice

zonă pentru care optează (chiar şi pentru toate zonele simultan).

Dacă luăm în considerare situaţia din piaţă reprezentată de numărul de dosare dar şi de

practicieni în insolvenţă care au avut ca şi client organele fiscale, pentru fiecare din cele opt



regiuni fiscale se constată că, pe ansamblul celor 8 regiuni fiscal, peste media de 4,7 dosare

soluţionate de către întreprindere se situează doar trei regiuni (Timişoara, Cluj şi Galaţi), în timp

ce în celelalte cinci regiuni fiscal numărul de dosare instrumentate de către o întreprindere a

variat între 1,21 dosare/întreprindere (Braşov) şi 4,42 dosare/întreprindere (Craiova) (Tabelul

nr. 14, Tabelul nr. 15).

Tabelul nr. 14. Număr de dosare în care organul fiscal a numit practicianul în insolvenţă pe baza

criteriilor OPANF nr. 1009/2007 pe regiuni fiscale raportat la numărul de întreprinderi cu care

organul fiscal a colaborat în perioada 2007-2014 – regiunile Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca şi

Galaţi

Craiova Timişoara Cluj-Napoca Galaţi

Nr. dosare Nr. întrep. Nr. dosare Nr. întrep. Nr. dosare Nr. întrep. Nr. dosare Nr. întrep.

2007 67 48 72 24 195 69 273 34

2008 543 61 459 35 1227 102 385 44

2009 535 72 1006 47 1865 178 559 55

2010 351 85 758 54 1391 193 493 67

2011 401 90 733 83 901 207 547 83

2012 301 82 697 78 695 229 596 101

2013 344 100 445 77 979 275 542 103

2014 365 119 250 67 917 200 436 115

Total 2.907 657 4.420 465 8.170 1.453 3.831 602

4,42 9,51 5,62 6,36

Sursa: Informaţii furnizate de ANAF, 2015.

Tabelul nr. 15. Număr de dosare în care organul fiscal a numit practicianul în insolvenţă pe baza

criteriilor OPANF nr. 1009/2007 pe regiuni fiscale raportat la numărul de întreprinderi cu care

organul fiscal a colaborat în perioada 2007-2014 – regiunile Ploieşti, Iaşi, Braşov şi Bucureşti

Ploieşti Iaşi Braşov Bucureşti

Nr. dosare Nr. întrep. Nr. dosare Nr. întrep. Nr. dosare Nr. întrep. Nr. dosare Nr. întrep.

2007 220 63 84 658 114 121 0 271

2008 686 84 511 98 614 134 74 286

2009 486 105 860 91 469 170 90 300

2010 444 145 504 100 407 197 107 294

2011 429 142 394 125 304 215 128 600

2012 576 146 445 126 414 233 145 676

2013 348 153 499 155 537 245 158 676

2014 303 173 588 164 465 1426 153 656

Total 3.492 1.011 3.885 1.517 3.324 2.741 855 3.759

3,45 2,56 1,21 4,39

Sursa: Informaţii furnizate de ANAF, 2015.

Deşi în cadrul procedurii de agreare a practicienilor în insolvenţă s-a renunţat la criteriul referitor

la colaborarea cu organele fiscale, acesta este menţinut în noul ordin în cadrul procedurii de

selecţie, fiindu-i atribuit un punctaj mai mare în prezent (20 de puncte, în condiţiile unei foarte

bune colaborări). În plus, acelaşi punctaj se acordă pentru un criteriu nou precum gradul de

stingere al creanţelor fiscale (maxim 20 de puncte pentru un grad de stingere a creanţelor fiscale

de peste 90%).



Aceste două criterii defavorizează în continuare pe cei nou intraţi pe piaţă precum şi pe cei care

în cadrul dosarelor instrumentate anterior au respins motivat, parţial ori integral creanţa declarată

greşit de către organul fiscal.

În acelaşi timp, prin reducerea punctajului acordat unui criteriu precum capabilitatea

profesională (numărul de personal calificat care va fi alocat procedurii) şi prin înăsprirea

condiţiilor de obţinere a punctelor sunt favorizaţi în continuare practicienii în insolvenţă de

dimensiuni mari în detrimentul celor mici.

În ceea ce priveşte criteriul privind modalitatea propusă în vederea recuperării creanţei fiscale şi

tratamentul acesteia în cadrul procedurii de insolvenţă şi ponderea foarte mare acordată acestuia,

trebuie avut în vedere faptul că, pentru formularea unei astfel de măsuri de către practicienii în

insolvenţă interesaţi şi pentru a nu fi defavorizaţi în raport cu cei deja numiţi în dosar,

provizoriu, de către judecătorul sindic (care astfel au avut acces la informaţii despre situaţia

respectivului debitor) să aibă acces la toate acele informaţii necesare în acest sens.

Un aspect pozitiv îl constituie faptul că punctajul acordat pentru nivelul onorariului a scăzut

foarte mult comparativ cu cel acordat în trecut, conform Ordinului nr. 1009/2007 (20 de puncte,

comparativ cu 50 de puncte). Acest lucru, împreună cu prevederile referitoare la modul de

stabilire a onorariilor, deschide pentru practicieni posibilitatea de a se concura şi prin calitatea

activităţii depuse, nu numai prin preţ.

VII. EXPERIENŢA ALTOR STATE CU PRIVIRE LA ASPECTELE ANALIZATE

Practica creării unui fond de lichidare este întâlnită şi în alte ţări. Un exemplu în acest sens este

Croaţia unde fiecare instanţă care gestionează proceduri de insolvenţă trebuind să înfiinţeze un

astfel de fond. Sumele acumulate în acesta sunt destinate acoperirii costurilor procedurii de

insolvenţă în cazul în care debitorul nu are suficiente active în acest scop. Partea care iniţiază

procedura trebuie să plătească o anumită sumă de bani către fondul de lichidare.

Apelarea la fondul de lichidare nu este singura modalitate de soluţionare a problemei remunerării

practicianului în insolvenţă. Practica uzuală din alte ţări este ca partea care a solicitat deschiderea

procedurii de insolvenţă să achite costurile iniţiale ale acesteia. Valoarea plăţii în avans este, de

multe ori, prevăzută în lege.

În Marea Britanie, practicienii în insolvenţă sunt plătiţi din veniturile care sunt recuperate din

afacerea debitorului, astfel că, atunci când este puţin probabil să existe suficienţi bani în contul

acestuia, cazul, va fi preluat de un executor judecătoresc oficial cu rang de funcţionar public care

funcţionează pe lângă fiecare instanţă, fiind angajat şi plătit de Serviciul de Insolvenţă81

. În cazul

lichidării voluntare, instanţa numeşte la începutul procedurii un asemenea executor judecătoresc.

În Austria, remunerarea practicianului în insolvenţă se face exclusiv din proprietatea care face

obiectul falimentului. În cazul în care nu există bunuri în averea debitorului, instanţa va solicita

constituirea unui depozit de 4.000 de euro înainte de deschiderea procedurii. Directorul

executiv/managerul întreprinderii intrate în insolvenţă împreună cu acţionarii/asociaţii acesteia

cu o participaţie de peste 50% au obligaţia comună de a avansa până la 4.000 de euro ca depozit

pentru a acoperi costurile iniţiale ale procedurii. Alternativ, şi un creditor poate avansa costurile

estimate iniţial. În cazul în care deschiderea procedurii este refuzată din lipsă de fonduri,

debitorii sunt dizolvaţi automat fiind publicată respingerea procedurilor insolvenţei din lipsă de

active suficiente. Orice datorii existente continuă însă să fie obligaţii neachitate ale debitorului.

81

O autoritate publică aflată în subordinea Departamentului pentru Afaceri, Inovare şi Abilităţi, responsabilă cu

autorizarea şi reglementarea profesiei



În Germania, partea care depune cererea de deschidere a procedurii trebuie să îşi bazeze

solicitarea pe unul din cele trei motive legale ale insolvenţei: lipsa lichidităţii, lipsa iminentă a

lichidităţii şi supra-îndatorarea. Cererea venită din partea unui debitor poate să aibă la bază

oricare din aceste trei motive, în timp ce solicitarea creditorului – numai lipsa lichidităţii şi

supra-îndatorarea.

Partea care iniţiază procedura insolvenţei trebuie să înainteze costurile procedurii, în caz contrar

instanţa va respinge propunerea de deschidere a procedurii insolvenţei. În acelaşi timp, instanţa

poate să respingă propunerea dacă estimează că valoarea tuturor bunurilor insolventului nu este

suficientă pentru a acoperi costurile procedurii.

Şi în Slovenia, partea care propune deschiderea procedurii insolvenţei (cu excepţia debitorilor)

trebuie întotdeauna să plătească avansul pentru acoperirea costurilor iniţiale ale procedurii

insolvenţei.

Poziţia României din punct de vedere al eficienţei procedurilor de insolvenţă în raport cu

celelalte state membre ale Uniunii Europene

Într-un raport elaborat de Banca Mondială în anul 201482

cu privire la activităţile desfăşurate de

practicienii în insolvenţă dintr-un număr de 189 de state, România se situează pe locul 46 cu un

punctaj total agregat de 58,7 puncte, calculat pe baza unor indicatori specifici domeniului

(Tabelul nr. 16).

Tabelul nr. 16. Poziţia României faţă de celelalte state membre ale UE în domeniul

practicienilor în insolvenţă în anul 2015

Ţara Rang Punctaj 1 2 3 4 5 6 7 8

9

Austria 16 78,84 1,1 10,0 1 82,6 2,5 5,5 1,0 2 11,0

Belgia 11 83,87 0,9 3,5 1 89,1 2,5 6,0 1,0 2 11,5

Bulgaria 38 64,75 3,3 9,0 0 33,2 2,5 6,0 2,5 4 15,0

Croaţia 56 53,92 3,1 14,5 0 30,5 3,0 4,0 3,0 2 12,0

Cipru 51 56,68 1,5 14,5 1 70,5 2,0 2,0 0,0 2 6,0

Cehia 20 77,50 2,1 17,0 1 65,6 3,0 5,5 3,0 2 13,5

Danemarca 9 84,59 1,0 4,0 1 87,5 3,0 6,0 1,0 2 12,0

Estonia 37 64,92 3,0 9,0 0 39,3 2,5 5,5 2,0 4 14,0

Finlanda 1 93,85 0,9 3,5 1 90,2 3,0 6,0 2,5 3 14,5

Franţa 22 75,94 1,9 9,0 1 77,2 3,0 6,0 1,0 1 11,0

Germania 3 91,78 1,2 8,0 1 83,4 3,0 6,0 3,0 3 15,0

Grecia 52 55,98 3,5 9,0 0 34,3 2,5 5,5 3,0 1 12,0

Ungaria 64 49,78 2,0 14,5 0 40,2 2,5 5,0 0,5 1 9,0

Irlanda 21 76,90 0,4 9,0 1 87,7 3,0 3,5 2,0 1 9,5

Italia 29 71,29 1,8 22,0 1 62,8 2,5 5,5 2,0 2 12,0

Letonia 40 63,42 1,5 10,0 0 48,2 2,5 5,0 2,5 2 12,0

82

http://www.doingbusiness.org/reports/global-reports/doing-business-2015.

http://www.doingbusiness.org/reports/global-reports/doing-business-2015



Lituania 67 48,47 2,3 10,0 0 43,6 2,5 4,0 0,5 1 8,0

Malta 86 44,78 3,0 10,0 0 39,6 2,5 2,0 0,0 3 7,5

Olanda 12 83,77 1,1 3,5 1 88,9 2,5 6,0 1,0 2 11,5

Norvegia 8 85,62 0,9 1,0 1 92,3 2,5 5,0 1,0 3 11,5

Polonia 32 69,73 3,0 15,0 1 57,0 3,0 6,0 2,5 1 12,5

Portugalia 10 84,19 2,0 9,0 1 72,2 3,0 5,5 3,0 3 14,5

Romania 46 58,70 3,3 10,5 0 30,7 3,0 6,0 2,5 2 13,5

Slovacia 31 69,93 4,0 18,0 1 54,4 3,0 4,0 3,0 3 13,0

Slovenia 42 62,91 2,0 4,0 0 50,1 2,5 6,0 2,0 1 11,5

Spania 23 75,89 1,5 11,0 1 71,3 3,0 6,0 2,0 1 12,0

Suedia 17 78,43 2,0 9,0 1 76,1 3,0 6,0 1,0 2 12,0

Marea Britanie 13 82,04 1,0 6,0 1 88,6 3,0 5,0 1,0 2 11,0

1 - Durata de analiză a unui dosar (ani);

2 - Cheltuieli implicate în derularea procedurii (% valoarea averii debitorului); Costul procedurii include de la

onorariile practianului în insolvență, evaluatorilor, avocaților, unde este cazul, precum și toate celelalte taxe și

cheltuieli de judecată.

3 - Rezultatul procedurii – indicator care are în vedere dacă, pentru acoperirerea creanţelor, se urmăreşte vânzarea,

bucată cu bucată a activelor debitorului sau reorganizarea şi salvarea acestuia (0 – pentru vânzare active în mod

individual şi 1 pentru afaceri redresate); un exemplu se referă la situaţia recuperii 100% a creanţelor în cazul

redresării debitorului faţă de 70% creanţe recuperate în cazul vânzării bucată cu bucată a activelor;

4 - Rata de recuperare a creanţelor (cenţi dintr-un dolar) şi care are în vedere, fie existenţa unui cadru legal

funcţional, care se aplică, fie existenţa unui cadru legal neaplicabil în practică;

5 - Indice de începere a procedurii (0-3) se referă la posibilitatea debitorilor de a iniţia atât procedura reorganizare,

cât şi pe cea de lichidare. Un scor de 1 pct. este atribuit în cazul în care debitorii pot iniția ambele tipuri de

proceduri, 0.5 în cazul în care acestea pot iniția doar unul dintre aceste tipuri (fie lichidare, fie reorganizare), 0 în

cazul în care nu se pot iniția proceduri de insolvență. Indicele variază de la 0 la 3, valorile mai mari indicând un

acces mai mare la procedurile de insolvență

6 - Indice de management al activelor debitorului (0-6); în cazul de faţă există 6 componente care se referă, de

exemplu, la posibilitatea debitorului sau a administratorului judiciar de a continua executarea contractelor esențiale

pentru supraviețuirea debitorului. Un scor de 1 este atribuit dacă acest lucru este posibil, 0 dacă continuarea

contractelor nu este posibilă sau dacă legea nu conține prevederi referitoare la acest subiect. O altă componentă are

în vedere dacă debitorul sau adminsitratorul judiciar poate respinge contracte prea împovărătoare pentru debitor. Un

scor de 1 este atribuit dacă acest lucru este posibil, 0 dacă respingerea contracte nu este posibilă ş.a.m.d. Indicele

variază de la 0 la 6, valorile mai mari indicând un tratament mai avantajos al activelor debitorului din perspectiva

acţionarilor/asociaţilor acestuia.

7 - Indicele procedurilor de reorganizare (0-3); există tot 3 componente care vizezază, de exemplu, dacă planul

de reorganizare este votat doar de către creditorii ale căror drepturi sunt modificate sau afectate de respectivul plan.

Un scor de 1 este atribuit dacă răspunsul este pozitiv; 0,5 în cazul în care toți creditorii votează planul de

reorganizare, indiferent de impactul acesteia asupra intereselor lor; 0 dacă creditorii nu votează cu privire la planul

de reorganizare sau în cazul în care nu este disponibil ş.a.m.d. Indicele variază de la 0 la 3, valorile mai mari

indicând o mai bună respectare a practicilor acceptate pe plan internațional.

8 - Indicele participării/ drepturilor creditorilor (0-4); Indicele drepturilor creditorilor este determinat pe baza a 4

componente, de exemplu, dacă creditorii participă la selectarea practicianului în insolvenţă, situaţie în care se acordă

un punct; în caz contrar, nu se acordă niciun punct; dacă creditorii au obligația de a aproba vânzarea de active

substanțiale ale debitorului în cadrul procedurii de insolvență se acordă un punct, sau niciun punct în caz contrar,

ş.a.m.d. Indicele variază de la 0 la 4, valorile mai mari indicând o mai mare participare a creditorilor în cadrul

procedurii.

9 - Indicele consolidării cadrului de reglementare (0-16); Indicele însumează ultimii patru indici (de la 5 la 8) şi

variază de la 0 la 16, valorile mai mari indicând o legislație a insolvenței care este mai bine concepută în vederea

reabilitării firmelor viabile și a lichidării celor neviabile .

Sursa: Raportul Băncii Mondiale intitulat „Doing Bussiness 2015. Going Beyond Efficiency”.

Astfel, de exemplu, cu o durată medie de analiză a unui dosar de 3,3 ani, România se situează,

alături de Bulgaria, pe ultimele poziţii din cele 28 de state membre ale UE, fiind depăşită doar de



Grecia (3,5 ani) şi Slovacia (4 ani). La polul opus, cu cea mai redusă durată de instrumentare a

unui dosar, se află Irlanda (0,4 ani), urmată de Belgia, Finlanda şi Norvegia (0,9 ani).

Raportat la costurile implicate de derularea procedurii, în România cheltuielile cu procedura

reprezintă 10,5% din valoarea activelor, plaja de oscilaţie variind la nivel european între 1%

(Norvegia) şi 22% (Italia).

Ca indicator de eficienţă al procedurii, în România este de remarcat tendinţa de valorificare a

activelor în mod individual, de altfel prezentă şi în alte 9 state europene (Bulgaria, Croaţia,

Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta şi Slovenia), faţă de celelalte economii din

spaţiul comunitar, axate cu preponderenţă pe redresarea afacerilor. În această din urmă situaţie,

recuperarea creanţelor se face aproape integral (100%) faţă de cca. 70% creanţe recuperate în

cazul vânzării bucată cu bucată a activelor debitorului.

Valorificarea cu preponderenţă a activelor în mod individual generează pentru România o rată de

recuperare foarte redusă a acestora de doar 30,7 cenţi la un dolar, ocupând practic penultimul loc

din cele 28 de state membre UE, pentru ca pe prima poziţie să se situeze Norvegia, cu o rată de

recuperare de 92,3 cenţi dintr-un dolar. Aceasta în ciuda faptului că actualul cadru de

reglementare relevat de indicele nr. 9 (care însumează ultimii patru indici, de la 5 la 8)

înregistrează un nivel de 13,5 dintr-un total de 16 (valorile mai mari indicând o legislație a

insolvenței care este mai bine concepută în vederea reabilitării firmelor viabile și a lichidării

celor neviabile).



VIII. CONCLUZII

Serviciile oferite de practicienii în insolvenţă presupun o paletă largă de proceduri şi activităţi,

reprezentând unele dintre cele mai complexe servicii profesionale.

În urma evaluării intensităţii concurenţei prin prisma IAPC, domeniul serviciilor prestate de

practicieni în insolvenţă prezintă importante trăsături pro-competitive ce plasează acest sector în

grupul industriilor cu o intensă presiune concurenţială, cum ar fi: reguli de intrare pe piaţă

accesibile şi flexibile care nu ridică probleme mari din punct de vedere concurenţial, numărul de

concurenți este ridicat, gradul de concentrare este redus iar concurenții „rebeli” sunt foarte activi.

Pe fondul unei pieţe caracterizată printr-o creştere moderată dar susţinută din punct de vedere al

cererii, exprimate prin volumul de activitate, oferta de servicii a înregistrat o creştere

substanţială, dublându-se practic numărului de practicieni în insolvenţă organizaţi ca

întreprinderi.

Din punct de vedere geografic, în absenţa oricăror limitări teritoriale impuse de reglementator,

putem vorbi despre o piaţă naţională. Indiferent de locul de situare al debitorului, oferta de

preluare a dosarului de insolvenţă al acestuia poate fi depusă de oricare practician în insolvenţă,

neavând nicio relevanţă locul de situare al sediului său social.

Astfel, din punct de vedere concurenţial, raportat la ofertă, vorbim despre o piaţă naţională, cu un

grad foarte mic de concentrare, cu o ofertă de servicii larg reprezentată la nivel naţional prin cele

aproximativ 2.000 întreprinderi existente în prezent. Structural, piaţa este dominată de cabinete

individuale care reprezintă cca. 70% din piaţă, urmate de IPURL cu aprox. 17% şi SPRL cu cca.

14%.

O limitare pe criterii geografice la nivel de ofertă intervine însă într-o zonă de nişă a acestei

pieţe, reprezentată de serviciile furnizate pentru organele fiscale, şi care acoperă în jur de 17%

din totalul pieţei.

Deşi în domeniul serviciilor profesionale/profesiilor liberale, notorietatea, portofoliul şi

palmaresul profesional au un rol important în alegerea furnizorului de servicii, în cazul de faţă,

din punct de vedere al cererii, putem vorbi despre o piaţa preponderent locală, determinată pe de

o parte de costurile mai ridicate pe care le-ar presupune alegerea unui practician în insolvenţă

dintr-o altă zonă geografică pe de altă parte de faptul că există SPRL-uri care au înfiinţat filiale şi

în alte zone geografice decât cele de origine tocmai pentru a acoperi cererea din respectivele

zone fără costuri adiţionale.

Piaţa în ansamblul său este caracterizată de o serie de reglementări specifice în general

domeniului profesiilor liberale şi care privesc accesul pe piaţă dar şi anumite reguli

comportamentale stabilite de organizaţia profesională împuternicită de stat în acest sens dar şi de

unele particularităţi cum sunt cele referitoare la sistemul de remunerare a activităţii acestei

categorii profesionale.

În ansamblul său, intrarea pe piaţa serviciilor oferite de practicienii în insolvenţă este relativ

accesibilă, fără criterii/condiţii de acces disproporţionate în raport cu scopul urmărit, acela de a

asigura un nivel de calitate sporit serviciilor oferite de membrii profesiei şi nu ridică probleme

majore din punct de vedere concurenţial, aspect relevat inclusiv de indicele de reglementare al

barierelor la intrarea pe această piaţă, situat la un nivel de 2,78 din 6.



Un aspect de luat în considerare şi care ar putea face ulterior obiectul unor dezbateri publice este

acela legat de necesitatea apartenenţei la o anumită organizaţie profesională, căreia statul i-a

încredinţat puteri de autoreglementare, aspect care defineşte cele mai multe profesii liberale din

România.

Alt subiect de dezbatere ar putea fi cel referitor la actuala interzicere a cooperării între domenii

de activitate diferite dar compatibile în cadrul aceleiaşi întreprinderi, aşa numitele parteneriate

multidiscipilinare, specifică, de asemenea, profesiilor liberale.

Crearea de întreprinderi multidisciplinare care să permită furnizarea mai multor servicii, de mai

mulţi profesionişti de formaţie şi profesie diferită, în cadrul aceleiaşi întreprinderi ar putea avea

ca efect o rentabilizare a activităţii printr-o scădere a costurilor, aspect care s-ar repercuta în mod

pozitiv în preţul plătit de beneficiarii serviciilor respective.

De asemenea, obligativitatea desfăşurării anumitor proceduri sau acte din cadrul procedurii de

insolvenţă, numai prin intermediul unui practician în insolvenţă, este un aspect care poate ridica

semne de întrebare cu privire la necesitatea intervenţiei obligatorii a acestuia în anumite situaţii

în care ar putea interveni, de exemplu, un avocat sau un expert contabil.

Indicele de reglementare al comportamentului pe piaţă, situat la un nivel de 2,78, dovedeşte un

nivel mediu de reglementare. Nu acelaşi lucru se poate spune despre indicele privind intervenţia

obligatorie, situat la un nivel de 4 din 6.

O serie de reglementări cum sunt cele referitoare la asigurarea profesională obligatorie sau

obligativitatea unei pregătiri profesionale continue şi care sunt destinate a asigura un nivel ridicat

de calitate serviciilor, în beneficiul final al consumatorului, fapt relevat inclusiv de nivelul relativ

ridicat al indicelui de protecţie a consumatorului, de 3,6, contrabalansează nivelul de

reglementare menţionat mai sus.

Deşi obligativitatea impusă membrilor de a-şi perfecţiona permanent expertiza este privită în

mod pozitiv, faptul că se întinde inclusiv asupra furnizorului de pregătire profesională continuă,

structură din cadrul UNPIR, are ca efect eliminarea oricărei forme de potenţială concurenţă pe o

piaţă conexă a furnizării de servicii de pregătire profesională continuă.

Pe de altă parte, intenţia UNPIR de interzicere, sub regimul aplicări de sancţiuni disciplinare, a

faptelor de concurenţă neloială şi a practicilor anticoncurenţiale, poate induce confuzie în rândul

membrilor, care sunt supuşi, ca orice altă întreprindere, respectării regulilor de concurenţă, sub

sancţiune contravenţională. În acest sens ar fi utilă o reconsiderare a acestora şi o corelare cu

prevederile Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi ale Legii concurenţei

nr. 21/1996, republicată.

Modalitatea de remunerare a serviciilor oferite de practicienii în insolvenţă este în mod evident

caracterizată de o serie de particularităţi specifice acestei activităţi şi care suscită o abordare mult

mai complexă decât în mod obişnuit.

Regula pe această piaţă este ca onorariile practicienilor în insolvenţă şi cheltuielile de procedură

aferente activităţii acestora să fie suportate din averea debitorului. În eventualitatea în care

debitorul nu este solvabil, plata acestora se va face dintr-un fond constituit în baza legii şi

administrat de UNPIR, în limita a 3.000 lei stabiliţi de aceeaşi organizaţie profesională.

Din momentul în care practicianul în insolvenţă este desemnat de judecătorul sindic prin sentinţa

de declanşare a procedurii (indiferent dacă practicianul a fost solicitat de vreuna din părţi sau a

fost desemnat, direct, de către judecătorul-sindic, dintre cei care au depus ofertă în acest sens) şi

până la confirmarea sau până la infirmarea acestuia de către adunarea creditorilor, onorariul său



este stabilit de judecătorul-sindic, potrivit legii, pe baza factorilor prevăzuţi la art. 3883

din

OUG nr. 86/2006. În fapt, onorariul provizoriu stabilit de judecătorul-sindic nu poate în vedere

aceşti factori, acesta nedeţinând pârghiile necesare unei astfel de aprecieri.

În această etapă practicianul în insolvenţă îşi poate forma o imagine despre complexitatea

procedurii de urmat precum şi dacă debitorul este sau nu solvabil şi poate prezenta ulterior,

adunării creditorilor, o ofertă justificată de factori precum: existenţa de bunuri în patrimoniul

debitorului, numărul de litigii /actuale sau potenţiale în care este/va fi implicat debitorul, dacă

situaţia juridică a imobilelor este clară, numărul de creditori din dosar, creanţe de recuperat etc.

Pe de altă parte, factorii prevăzuţi la art. 38 sunt aplicabili atunci când debitorul este încă activ pe

piaţă, deţine fonduri proprii sau bunuri valorificabile, dar, din diverse motive, intră în

incapacitate de plată şi într-o procedură de observaţie şi reorganizare judiciară84

.

După confirmarea practicianului în insolvenţă de către adunarea creditorilor şi până la finalizarea

procedurii, onorariul este negociat de acesta împreună cu creditorii, aceştia din urmă în calitate

de beneficiari ai serviciilor efectuate de practicianul în insolvenţă. Acest onorariu este, de regulă,

un onorariu de succes în stabilirea căruia se utilizează criteriul “procent din sumele încasate din

vânzarea bunurilor falitei şi din recuperarea creanţelor faţă de terţi” mai rar utilizându-se criteriul

“procent din sumele distribuite creditorilor în cadrul procedurii”85

.

În vederea depunerii unei oferte financiare pentru preluarea instrumentării unui dosar în această

etapă, se efectuează o analiză prealabilă, ţinând cont de vechimea debitorului, cifra sa de afaceri,

existenţa sau nu a bunurilor, a creanţelor de recuperat, stabilindu-se în mod provizoriu numărul

de ore necesare îndeplinirii fiecărei etape a procedurii (notificare, întocmire rapoarte de

activitate, verificare declaraţii de creanţă, prezentarea în instanţă pentru diverse cereri etc.).

Activităţile derulate până în momentul constatării, în mod definitiv, că din averea debitorului nu

se pot acoperi/recupera cheltuielile de procedură şi onorariul pot consta, de la caz la caz în:

întocmirea “raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei

debitorului”, inventarierea bunurilor debitorului, întocmirea tabelului preliminar al creditorilor.

De abia după parcurgerea acestor etape, care, conform legii, se încheie în 65-100 de zile de la

deschiderea procedurii, se cunosc următoarele informaţii: practicianul definitiv confirmat de

adunarea creditorilor, patrimoniul debitorului, etapele procedurale ce urmează a fi urmate

(observaţie prelungită, reorganizare, faliment etc.).

Astfel, practicianul în insolvenţă constată, în mod definitiv, că nu se pot acoperi/recupera

cheltuielile de procedură şi onorariul său din averea debitorului abia la momentul valorificării

inventarului, în etapa procedurală a falimentului.

În aceste condiţii, momentul în care poate interveni plata onorariului din fondul de lichidare

determinat de lipsa de lichidităţi a debitorului nu este limitat la prima etapă procedurală

reprezentată de desemnarea provizorie, de către judecătorul-sindic, a unui practician în

insolvenţă şi până la prima adunare a creditorilor ci poate interveni şi ulterior, pe parcursul

instrumentării unui dosar, constatarea definitivă a faptului că nu există nicio posibilitate de

obţinere de fonduri făcându-se abia după deschiderea falimentului.

83

Numărul de salariaţi ai debitorului, cifra de afaceri a acestuia în ultimii 3 ani, riscul privind conflictele de muncă,

valoarea totală a datoriilor şi numărul creditorilor, valoarea creanţelor, valoarea patrimoniului, potrivit evaluării,

natura activelor, atractivitatea pe piaţă a acestora, riscurile legate de conservarea lor, nivelul de lichidităţi aflate la

dispoziţia debitorului pentru acoperirea cheltuielilor iniţiale de lichidare. 84


Adresa UNPIR nr. 2.020/23.07.2015, înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG – 8.879/24.07.2015;



În urma analizei efectuate s-a constatat faptul că o parte importantă din activitatea efectuată de

practicienii în insolvenţă este reprezentată de acele dosare în care intervine lipsa de lichidităţi a

debitorului, fiind remunerată astfel din fondul de lichidare.

În perioada 2007 - 2012, din numărul total de dosare finalizate, cca. 32% au fost plătite din

fondul de lichidare iar din totalul veniturilor realizate din onorarii şi cheltuieli de procedură,

49,8% au reprezentat venituri realizate din onorarii şi cheltuieli de procedură încasate din fondul

de lichidare (maxim 3.000 lei onorariu plus aproximativ 3.000 lei cheltuieli de procedură).

În perioada 2013 - 2014, ponderea numărului de dosare plătite din fondul de lichidare în total

dosare s-a majorat de la 67,7% (2013) la 79,3% (2014), iar cea a veniturilor realizate din onorarii

şi cheltuieli plătite din fondul de lichidare s-a menţinut la un nivel apropiat de cel din perioada

precedentă, la valori foarte apropiate de cele realizate din onorarii şi cheltuieli din distribuiri (pe

piaţa concurenţială).

Interesant de remarcat în acest context este faptul că, deşi actualul cadru de reglementare este

bine conceput în vederea reabilitării firmele viabile și a lichidării celor neviabile (13,5 puncte din

16), valorificarea cu preponderenţă a activelor în mod individual generează pentru România o

rată de recuperare foarte redusă a acestora, de doar 30,7 cenţi la un dolar, ocupând practic

penultimul loc din cele 28 de state membre UE.

În perioada 2007 - 2014, veniturile brute totale realizate de practicienii în insolvenţă au

înregistrat o dublare a valorii acestora, pe acelaşi trend crescător dar ceva mai accelerat,

înscriindu-se şi valoarea veniturilor din onorarii şi cheltuieli de procedură obţinute din distribuiri

(onorarii şi cheltuieli stabilite în mod concurenţial).

Dacă luăm în considerare cât anume din sumele distribuite au mers către practicienii în

insolvenţă sub formă de onorarii şi cheltuieli de procedură trebuie remarcat trendul descendent al

acestora, din punct de vedere procentual, raportat la total sumelor distribuite, fapt care este cel

mai probabil rezultatul diminuării onorariilor de succes (stabilite procentual).

Dacă ne raportăm însă la valoarea absolută a veniturilor realizate în ultima perioadă din onorarii

şi cheltuieli de procedură din distribuiri, prin urmare stabilite în mod concurenţial, asistăm la o

dublare a acestora, aceasta în condiţiile unui număr relativ constant de întreprinderi - practicieni

în insolvenţă. Acest fapt ar putea fi pus pe seama creşterii începând din 2014 a numărului de

firme de mari dimensiuni care intră în insolvenţă.

Faptul că aproximativ 80% din piaţă, determinată din punct de vedere al numărului de dosare

instrumentate, la nivelul anului 2014, este plătită cu maxim 3.000 lei iar veniturile realizate din

aceste onorarii plafonate reprezintă cca. 50% din veniturile totale din piaţă, în ansamblul ei,

poate ridica unele semne de întrebare privind nivelul de rentabilitate al acestor servicii furnizate

debitorilor insolvabili.

Pe de altă parte, există un număr semnificativ de cazuri în care filiale din judeţe sau regiuni

geografice cu o activitate economică substanţial redusă înregistrează restanţe la plata din fondul

de lichidare, de până la cinci ani. Din datele furnizate de UNPIR rezultă că sumele colectate în

fondul de lichidare sunt insuficiente pentru plata tuturor dosarelor în care debitorul nu este

solvabil, iar practicianul trebuie plătit în limita celor 3.000 lei.

În aceste condiţii se poate ajunge la situaţia în care, pe termen lung, costurile angajate de

practicienii în insolvenţă să nu poată fi acoperite, aceştia fiind puşi în situaţia recuperării acestor



costuri (pentru dosarele în care onorariul este plafonat la 3.000 lei), prin onorariile practicate în

zona concurenţială.

Prin urmare, pe piaţa serviciilor oferite de practicienii în insolvenţă este foarte dificil de luat în

considerare o reglare a pieţei în funcţie de mecanismele de piaţă.

Este mai mult decât evident faptul că, în cadrul unei profesii liberale, pe o parte semnificativă

din piaţa serviciilor oferite de această categorie profesională, în care plata onorariilor şi a altor

cheltuieli de procedură efectuate de aceştia se face dintr-un fond de lichidare la un nivel stabilit

în mod artificial, de organizaţia profesională, fără legătură cu costurile reale angajate de

activitatea propriu-zisă, concurenţa prin preţ nu se manifestă sau este substanţial restrânsă.

Având în vedere cazurile concrete în care intervine această manifestare a lipsei de concurenţă

prin preţ - insolvabilitatea/lipsa de lichidităţi a debitorului - este dificil de imputat organizaţiei

profesionale o astfel de situaţie.

Este însă cert faptul că actuala modalitate de abordare a acestor aspecte nu oferă cea mai bună

soluţie unei pieţe care ar trebuie să îndeplinească premisele unei pieţe concurenţiale.

Recent, potrivit unei evaluări efectuate de BERD86

cu privire la practicienii în insolvenţă din 27

de state, România pare a fi situată la un nivel corepunzător din punct de vedere al cadrului de

reglementare a profesiei de practician în insolvenţă, comparativ cu celelalte state, fără a

înregistra însă punctaj maxim la toate criteriile analizate în raport.

Deşi evaluarea BERD a vizat de la licenţiere şi înregistare, calificare, acces pe piaţă şi pregătire

profesională, disciplină, standarde de etică, competenţe, remunerare, despre acest ultim subiect

lucrurile nu sunt foarte clare. Astfel, a fost dificil de stabilit dacă remunerarea practicienilor în

insolvenţă, o problemă complexă, dependentă de diverşi factori şi care a fost unul dintre

indicatorii cheie ai acestui benchmark, este sau nu adecvată în practică87

, BERD remarcând că

există deficienţe de concurenţă în ceea ce priveşte remunerarea practicienilor în insolvenţă. În

România, modalitatea de soluţionare a acestor probleme a devenit mai dificilă prin cerinţa ca un

procent din sumele recuperate să fie transferate într-un fond de rambursare a cheltuielilor

practicienilor în insolvenţă in cazurile in care debitorul nu deţine active.

În acelaşi timp, trebuie remarcat faptul că România ocupă primul loc şi din punct de vedere al

numărului de firma intrate în insolvenţă, cu 45 de insolvenţe la 1.000 de firme active, de peste

patru ori mai mare decât media inregistrata pe plan regional.

Conform actualului sistem, în care, în prezent, cca. 80% din dosarele instrumentate în piaţă sunt

plătite cu maxim 3.000 lei (aproximativ 50% din totalul veniturilor realizate în aceeaşi piaţă)

determină cel mai probabil o subvenţionare încrucişată a veniturilor realizate din onorariile

limitate la 3.000 lei cu cele din zona concurenţială, fiind incorect din punct de vedere economic

şi generând preţuri mai mari în zona în care onorariul ar trebui ca să fie rezultatul manifestării

unei concurenţe reale şi normale.

În ceea ce priveşte procedura de agreare şi selecţie de către ANAF a practicienilor în insolvenţă,

şi intervenţia astfel a acesteia pe o nişă din piaţa serviciilor oferite de practicieni în insolvenţă,

este evident că aceasta conţine unele prevederi care au potenţialul de a distorsiona concurenţa.

Conform noii grile de punctare a criteriilor de agreere din Ordinul preşedintelui ANAF nr.

1451/2015, sunt avantajaţi practicienii în insolvenţă de dimensiuni mari în detrimentul

practicienilor mici şi a celor nou intraţi în profesie. De asemenea, sunt defavorizaţi în continuare

86

Raportul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) intitulat „Assessment of Insolvency Office

Holders”, 2014. 87

Rezultatele primite de la respondenţi din mai multe ţări nu au fost extrem de concludente.



unii practicieni care resping motivat, parţial ori integral, creanţa declarată greşit de către organul

fiscal.

Manifestarea unei reale concurenţe pe piaţa serviciilor oferite de practicienii în insolvenţă

implică îndeplinirea mai multor condiţii, printre care un acces facil pe piaţă, un

comportament de piaţă care să permită dezvoltarea profesiei oferind astfel beneficiarilor o

calitate cât mai ridicată a serviciilor în condiţii de siguranţă precum şi o remunerare

corespunzătoare a practicianului în insolvenţă, care să îi stimuleze acestuia

comportamentul competitiv.

IX. RECOMANDĂRI

În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (5) din Legea concurenţei, atunci când o investigaţie

privind un anumit sector economic este finalizată prin identificarea unor disfuncţionalităţi ale

pieţei care afectează procesul concurenţial, Consiliul Concurenţei va lua măsurile necesare în

scopul de a crea condiţii de concurenţă efectivă prin:

a) emiterea de recomandări către mediul de afaceri, autorităţile publice sau consumatori,

pentru facilitarea dezvoltării pieţei şi a concurenţei;

b) promovarea unor reglementări specifice, dacă se constată că disfuncţionalităţile pieţei au

fost generate de acte normative în vigoare;

c) impunerea, prin decizie, a măsurilor necesare, adecvate şi proporţionale pentru

remedierea disfuncţionalităţilor pieţei.

9.1. Emiterea de recomandări, în baza art. 25 alin. (5) lit. a) şi b) către Guvernul României

şi către Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă

Intervenţia reglementatorului în materie de onorarii, fie că este vorba de stat, fie de

organizaţia profesională, ar trebui limitată la etapa procedurală în care practicianul în

insolvenţă este desemnat de judecătorul-sindic.

În condiţiile în care:

În cadrul etapei procedurale derulate între momentul desemnării practicianului în

insolvenţă de către judecătorul-sindic şi până în momentul confirmării/infirmării acestuia,

în cadrul primei adunări a creditorilor, onorariul este stabilit, în prezent, de judecătorul

sindic, teoretic, pe baza factorilor care relevă gradul de complexitate al dosarului.

Oferta depusă de practicianul în insolvenţă la instanţă în vederea preluării unui dosar –

pentru acele situaţii în care acesta nu este propus de creditor sau debitor ci ales de

judecător – nu conţine referiri la onorariu întrucât informaţiile despre debitor, la care acesta

are acces, sunt de cele mai multe ori insuficiente,

Recomandăm reglementarea onorariul numai în această etapă procedurală şi numai până

la confirmarea practicianului în insolvenţă de adunarea creditorilor, urmând a fi suportat,

potrivit regulii generale, din averea debitorului.

În situaţia în care, încă din această etapă se constată faptul că debitorul nu este solvabil,

onorariul ar putea fi înaintat de creditor în eventualitatea în care acesta a iniţiat procedura

sau, în cazul în care debitorul este cel care iniţiază procedura, onorariul ar putea fi



acoperit prin constituirea unei garanţii de către acţionarii/asociaţii acestuia, din fondurile

lor personale.

În cazuri excepţionale, în care acţionarii/asociaţii debitorului nu dispun de suma necesară

şi probează acest lucru, plata onorariului ar putea fi realizată, eventual, de stat dintr-un

fond gestionat de acesta.

În etapa procedurală desfăşurată după confirmarea practicianului în insolvenţă de

către adunarea creditorilor, onorariul trebuie stabilit în mod concurenţial, prin

negociere între practicianul în insolvenţă şi creditori, în calitatea acestora de

beneficiari ai serviciilor.

Potrivit prevederilor 39 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar va putea solicita

creditorilor avansarea sumelor necesare continuării procedurii.

În eventualitatea în care procedura a fost deschisă la cererea creditorilor, recomandăm ca

onorariul aferent serviciului prestat de practicianul în insolvenţă, după confimarea sa de

către adunarea creditorilor, să fie stabilit în mod concurenţial, prin negociere, şi suportat

de creditori, indiferent de recuperarea sau nu de către aceştia a creanţelor lor şi care fac

obiectul dosarului.

În acele dosare în care procedura a fost deschisă la cererea debitorului şi, pe parcursul

intrumentării dosarului, după confirmarea practicianului în insolvenţă (de adunarea

creditorilor împreună cu debitorul, în calitatea acestuia de iniţiator al procedurii) se

constată la un moment dat că nu mai există disponibilităţi băneşti în contul debitorului,

continuarea procedurii ar trebui respinsă de către instanţă şi continuată numai în măsura

în care asociaţii/acţionarii debitorului înaintează sumele aferente cheltuielilor de procedură

şi onorariului practicianului în insolvenţă, onorariu care, în aceste condiţii ar trebui să facă

obiectul negocierii între acesta şi respectivul debitor.

Pentru activităţile derulate de practicianul în insolvenţă din momentul confirmării acestuia

şi până la momentul constatării că debitorul nu mai dispune de lichidităţi, recomandăm ca

onorariul său să fie, de asemenea, acoperit de garanţia constituită la momentul declanşării

procedurii la solicitarea debitorului.

De altfel, în ambele situaţii se poate invoca aplicarea prevederilor art. 174 alin. (1) din Legea nr.

85/2014, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului

ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu

se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va audia de urgenţă creditorii

într-o şedinţă, iar în cazul refuzului exprimat de aceştia de a avansa sumele necesare sau în

cazul neprezentării acestora, deşi s-a îndeplinit procedura citării prin BPI88

, va da o sentinţă de

închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este

înmatriculat.

9.2. Emiterea de recomandări, în baza art. 25 alin. (5) lit. a) şi b) către Uniunea Naţională a

Practicienilor în Insolvenţă

Recomandăm eliminarea separării onorariilor de cheltuielile de procedură cum sunt

cele de deplasare sau arhivare

88

Buletinul practicienilor în insolvenţă.



Onorariul practicianului în insolvenţă reprezintă preţul pentru activitatea efectuată de acesta într-

un dosar, preţ care ar trebui stabilit în funcţie de o serie de elemente de cost, de la cele care

practic măsoară prestaţia intelectuală a acestuia şi care se circumscriu gradului de complexitate

al dosarului (prevăzute la art. 38 din OUG nr. 86/2006) până la costurile privind consumabilele,

costurile fixe etc. la care se adaugă o marjă de profit.

Stabilirea de către UNPIR, prin Statut, a unor elemente de cost cum sunt cheltuielile de deplasare

sau cele pentru arhivare şi a unor limite în care acestea sunt decontate în acele situaţii în care

intervine plata din fondul de lichidare poate crea premisele unei alinieri a acestor costuri pe toată

piaţa, inclusiv în cazul acelor dosare în care onorariile şi cheltuielile de procedură se plătesc din

distribuiri.

Cheltuielile de procedură evidenţiate separat ar trebui reprezentate, eventual, doar de acele

cheltuieli aferente taxelor, timbrelor, notificărilor, în general acelor activităţi taxate în sistemul

judiciar şi care merg la bugetul de stat.

Recomandăm ca pregătirea profesională continuă, cerinţă obligatorie pentru toţi

membri UNPIR, să poată fi asigurată, fie prin intermediul Institutului Naţional de

Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI) , structură din cadrul UNPIR, fie prin

oricare altă entitate din România sau din afara ţării (de exemplu, instituţie de

învăţămând superior, altă organizaţie profesională sau structură similară INPPI din

cadrul acestora etc.) în scopul permiterii exercitării concurenţei pe piaţa conexă

reprezentată de furnizarea de servicii de pregătire profesională continuă.

Recomadăm eliminarea reglementării, sub orice formă, a modalităţilor de efectuare a

publicităţii profesionale pentru membrii UNPIR, motivat de faptul că publicitatea,

înspecial publicitatea comparativă, poate fi un instrument concurențial esenţial pentru

întreprinderile nou intrate pe piață iar preţul este unul dintre principalii parametrii

concurenţiali.

Recomandăm eliminarea din categoria faptelor de concurenţă neloială, respectiv a

practicilor anticoncurenţiale identificate de UNPIR în Codul etic, a acelor fapte şi

practici care nu se regăsesc ca atare în Legea nr. 11/1991 privind combaterea

concurenţei neloiale şi în Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, motivat de

necesitatea evitării oricărei confuzie în rândul celor cărora se adresează şi care sunt

supuşi, ca orice altă întreprindere respectării regulilor de concurenţă, respectiv de

concurenţă neloială.

Oricare alte fapte pot fi interzise de UNPIR sub sancţiune disciplinară fără a fi însă încadrate din

punct de vedere juridic în categoria celor două instituţii juridice de mai sus.

9.3. Lansare dezbatere publică

Având în vedere o serie de aspecte identificate în cazul majorităţii profesiilor liberale din

România, precum: condiţionarea accesului pe piaţă de apartenenţa la o anumită asociaţie

profesională, intervenţia obligatorie a unei anumite categorii profesionale în acte şi proceduri

care pot fi îndeplinite şi de alte profesii compatibile, reglementarea structurii afacerii şi

interzicerea parteneriatelor multidisciplinare, recomandăm lansarea unei dezbateri publice pe

aceste teme, cu participarea Uniunii Naţionale a Profesiilor Liberale, Societăţii Academice

Române, dar şi a societăţii civile.



9.4. Emiterea de recomandări, în baza art. 25 alin. (5) lit. a) către Autoritatea Naţională de

Administrare Fiscală

În ceea ce priveşte prevederile Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1451/2015, din perspectiva

efectelor pe care acestea le au asupra concurenţei pe sub-segmentul de piaţă reprezentat de

servicii prestate de practicienii în insolvenţă în dosarele în care organele fiscale au calitatea de

creditori, formulăm următoarele recomandări:

a) Elaborarea punctajului în cadrul procedurii de agreare ar trebui să aibă în vedere

identificarea practicienilor activi, care îndeplinesc condiţiile legale de funcţionare şi

condiţiile minime de dotare în vederea desfăşurării activităţii în condiţii optime, urmând

ca departajarea între ei să se facă în cadrul procedurii de selecţie pentru numirea într-un

dosar, în funcţie de complexitatea dosarului;

b) Odată cu invitaţia de participare la procedura de selecţie pentru un anumit dosar ar trebui

furnizate informaţii suficiente despre debitorul aflat în procedura de insolvenţă, astfel

încât fiecare practician interesat să poată face o ofertă bine fundamentată în ceea ce

priveşte onorariul şi modalitatea propusă în vederea recuperării creanţei fiscale;

c) Acordarea punctajul pentru numărul de personal calificat ar trebui făcută în mod

diferenţiat, în funcţie de gradul de complexitate al procedurii, având în vedere că există şi

proceduri simplificate, pentru care nu este necesar un număr foarte mare de personal

calificat şi la care trebuie să aibă acces şi practicieni mai mici;

d) Diminuarea semnificativă a punctajului acordat în momentul de faţă de până la 25 de

puncte dintr-un total de 50, pentru numărul de societăţi în insolvenţă aflate în portofoliul

practicianului în insolvenţă, pentru a nu mai fi avantajaţi practicienii în insolvenţă de

dimensiuni mari, în detrimentul celor nou intraţi pe piaţă şi al celor de dimensiuni mai

mici, al căror acces pe această zonă de nişă a pieţei este astfel mult îngrădit.

e) Delimitaarea celor două situaţii – creanţe fiscale de recuperat de valoare mică şi creanţe

fiscale de recuperat de valoare foarte mare – şi acordarea unui punctaj diferenţiat pentru

fiecare dintre ele pentru a evita astfel punctajul disproporţionat pentru cazurile în care

creanţele organului fiscal sunt de valoare mică, care îi dezavantajează astfel pe

practicienii în insolvenţă de dimensiuni mici şi care ar putea instrumenta astfel de dosare.

f) Definirea concretă a criteriului privind “colaborarea foarte bună/bună cu organele

fiscale” pentru a fi evitată depunctarea practicienilor care resping motivat creanţa

declarată greşit de către organul fiscal.

cuprins - consiliul concurenţei...deşi practicienii în insolvenţă, implicit serviciile oferite...

Documents