UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

PROIECT

Conducător Ştiinţific: Student: DORIN ȚĂRĂU Belciu Anca- Ioana DICU DANIEL Specializare: Cadastru, anul III

TIMIŞOARA2014

Cuprins

Introducere

Capitolul I Conceptul de sol, teren si productivitate

Capitolul II Materiale si metode folosite

Capitolul III Cadrul natural

Capitolul IV Rezultate si discturii

Introducere

Scopul proiectului reprezinta formarea deprinderii in utilizarea informatiilor pedologice pentru realizarea proiectului la disciplina de Cartare si bonitare.

Această lucrare prezintă solul ca mijloc de producție,ca obiect si parțial ca produs al

activițății omenesti solul,el constituit inca din cele mai vechi timpuri un element care a fost

evaluat,prețuit si clasificat,potrivit cunostiințelor științifice ale epocii.

Conținutul lucrări prezintă alegerea locului „potrivit” sau „potrivirea” locului pentru

anumite folosințe și culturi precum și acțiunea de apreciere și apoi de determinare a așa numitei

calitați a solului

Lucrarea de fată este structurată pe capitole.

Capitolul 1: Stadiul actual al cunoașterii în vederea evaluării terenurilor

Încă de la începuturile sale odată cu introducerea primelor lucrări ale solului și a

semănatului,agricultura a putut fi definită ca un sistem planificat consumator de energie,pentru

ridicarea productivitații la unitatea de suprafață.

Progresele înregistrate de agricultură în diferite etape ale evoluției acesteia au fost

imense,ca de altfel și modificările survenite în sol și în mediul în general, stabilindu-se un raport

direct între modificarile ce au loc la nivelul solului si gradul de intensivizare a sistemelor

tehnologice utilizate în timp de agricultură.

În acest sens cunoașterea ecopedologică a terenurilor se impune ca o necesitate

imperioasă, tot mai intens solicitantă de o agricultură modernă, „rațională”, care transformă

solurile(prin fertilizări si ameliorări după metode și tehnologii bine definite) precum și

plantele(crearea de noi soiuri si hibrizi)

Fiind un corp natural solul se studiaza în complexitatea condițiilor naturale la care

se adaugă activitatea productivă a omului.

Calitatea terenului, în accepțiunea școlii de pedologie din România,reprezintă

totalitatea însușirilor și particularitaților esențiale prin care o anumită porțiune de teren de la

suprafața Terrei se deosebește de celelalte,fiind mai bună sau mai rea.

În terminologia FAO “calitatea terenului” este definită ca un complex de factorii

care influențează sustenabilitatea terenurilor pentru scopurile propuse,termenul de teren

referindu-se la: soluri,forme de relief,climat,hidrologie,vegetație si faună, de asemenea incluzând

îmbunătățirile funciare si alte forme de management

Capitolul II

Materialul și medotele folosite: datele priviind localitatea Mosnita Noua au fost extrase din

“Panoptic al comunelor banatene din perspective pedologica”

Capitolul III

Cadrul natural al localitătii Mosnita Noua.

Teritoriul comunei cuprinde o suprafaţă totală de 6637,26 ha. Din care 5726,76(86,29%) o

reprezintă teritoriu agricol, din care teren arabil este 4878,19(73,5%).Terenul arabil este de

categoria I

Capitolul IV

În ultimul capitol se prezintă Bonitarea terenurilor, o operațiune complexă de cunoaștere

aprofundată a condițiilor de creștere ,dezvoltare și rodire a plantelor și de determinare a gradului

de favorabilitate a acestora pentru anumite culturi,prin intermediul unui sistem de indici tehnici

și note de bonitare.

Capitolul I Conceptul de sol, teren si productivitate

Solul, parte components a ecosistemului

Solul, ca o components a ecosistemelor terestre, se prezinta ca un sistem destul de

eterogen, polidispers, in permanenta transformare, cu insusiri definite si studiate, insusiri ce

servesc atat la precizarea de clasificare genetica si parametrica, cat si la definire a influentei ce

o exercita asupra cresterii si rodirii plantelor.

Bogatia solului in elemente nutritive, pH-ul, compozitia granulometrica (textura),

structura, alcatuirea mineralogico - geochimica, continutul in humus, volumul edafic util,

starea de gleizare, pseudogleizare, saraturare, alcalizare etc., influenteaza in mod deosebit

viata agroecosistemelor, toate la un loc reprezentand expresia interactiunii de lunga durata

dintre vegetatie si conditiile mediului respectiv. Gradul de aprovizionare cu elemente nutritive

ale solului prezinta o importanta deosebita pentru structura si productivitatea

agroecosistemelor, potentialul productiv al fitosistemelor putand fi pus in valoare, in conditii

normale, de aprovizionarea cu substante nutritive si apa.

Fata de cele mentionate, pentru identificarea si caracterizarea teritoriului ecologic omogen

se folosesc o serie de indicatori divizori ce pot fi definiti c indicatori divizori de unitati de sol

(U.S.), precum: tipul de sol, subtipul de sol, caracteristicile particulare ale solului, gradul de

gleizare, gradul de pseudogleizare, gradul de salinizare sau alcalizare, adancimea de aparitie a

carbonatilor, grosimea solului pana la roca compacta, gradul de eroziune in suprafata sau

decopertare, ori de acoperire cu deponii, materiale parentale, textura solului, continutul de

schelet, caracterul materiei organice, modificari importante ale solului prin folosinta acestuia

in mod necorespunzator (poluare) sau indicatori divizori de unitati de teren: elemente ale

formei principale de relief, forme de mezo si microrelief, panta, expozitia, roca subiacenta,

alunecari, eroziunea de adancime, adancimea apei freatice, inundabilitate, etc.

Pentru determinarea relatiilor complexe ce se stabilesc intre diferite insusiri ale solului au

fost intreprinse, atat in tara noastra cat si in plan mondial, numeroase cercetari ce au elucidate o

seama de cauzalitati reciproce servind astfel la definirea categoriilor taxonomice de soluri, atat

sub aspect genetic cat si al insusirilor fundamentale in raport cu aportul diferential al acestora

asupra productivitatii terenurilor si favorabilitatii plantelor.

Caracterizarea morfologică,fizică,chimică și biologică a unităților de sol se fac prin

studierea profilelor de sol amplasate după o anumită metodologie în fucție de precizia

lucrării,respective în funcție de scopul și de scara la care se lucrează.

Profilul de sol reprezentativ al unei unități elemetare constituie deci obiectul pe care îl

studiem,îl clasificăm și îl grupăm în diferite moduri.

Tipurile genitice de sol sunt reunite într-un rang superior de categorii majore,denumite clase

de sol sau pot fi divizate în subunități denumite subtipuri de sol.

CLASA DE SOL reprezintă totalitatea solurilor caracterizate printr-un anumit

stadium sau mod de diferențiere a profilului de sol dat de prezenta unui anumit stadium sau mod

de diferentiere a profilului de sol dar de prezența unui anumit orizont pedogenetic sau

proprietatea esentială,considerate elemente diagnostice specifice celor 12 clase. Fiecare clasă de

soluri prezintă între 1-5 tipuri genetice,în total 29.

TIPUL GENETIC DE SOL,conform structurii SRTS,reprezintă o grupă de soluri

asemănătoare caracterizate printr-un anumit mod specific de manifestare a uneia sau mai multor

dintre următoarele elemnte diagnostice: orizontul diagnostic specific clasei și asocierea lui cu

alte orizonturi,trecerea de la sau la orizontul diagnostic specific clasei,proprietăți acvice,etc.

SUBTIPUL DE SOL ,reprezintă o subdiviziune în cadrul tipului genetic de sol

care grupează solurile caracterizate printr-un anumit grad de manifestare a caracteristicilor

specifice tipului,fie o anumită succesiune de orizonturi,unele marcând tranziție spre alte tipuri de

sol,iar altele fiind caracterizate de importantă practică deosebită,putând-se deosebi deci:subtipuri

de dezvoltare genetică,subtipuri de tranzitie la altele entități genetice sau subtipuri ce exprimă

caractere particulare,precum și subtipuri mixte.

Ansamblul acestor 3 taxoni,clasă,tip și subtip de sol reprezintă categoriile care constituie

rangurile diferite ale clasificari solurilor României la nivelul superior,utilizată îndeseobi în

studiile de sinteză sau în studii la scari mici și mijlocii.

Specia de sol va fi redată în denumirea solului indifferent de gradul de detaliere

taxonomică la care se redă solul.

Specia de sol,precizează caracteristicile granulometrice ale solului în cazul solurilor

minerale sau gradul de transformare a materiei organice în cazul solurilor organice si variatia

acestora pe profil.

În cazul solurilor minerale specia de sol este definită prin indicarea texturii solului și de

continutul de schelet pentru doua niveluri ale solului:

-orizontul A în primii 20 cm sau in stratul arat(Ap)

-orizontul Ac sau prima parte a orizontului B,de regulă în primii 50 cm.

Criteriile în grupe de clase și subclase texturale sunt stabilite conform indicatorului 23,iar

continutul de schelet conform indicatorului 24.

În cazul histisolurilor sau orizonturilor organice indicatorii mentionati se înlocuiesc cu

gradul de descompunere a materiei organice:fibric,hemic,sau sapric conform indicatorului

25,notate pe profil cu Ol,Of, și Oh.

Fertilitatea solului,reprezintă însusirea de a asigura în mod constant și corespunzător

platelor substante nutritive,apa și aerul de care au nevoie pentru creșterea și deszvoltarea lor in

ansamblul satisfacerii șo celorlanti factori de vegetatie.

Fertilitatea solului este strict determinate de nivelul entropiei sistemului care permite

echilibrarea proceselor de acumulare ce stau la baza formarii complexului organo-mineral cu cel

de eliberarea substantelor nutritive pentru organismele vegetale. Cu cat echilibrarea acestor

procese se realizeaza la un nivel mai ridicat in variatii a starii energetice, cu atat solul este mai

fetil si invers.

FERTILITATEA NATURALĂ

Este tipul de fertilitate determinat de insușirile fizice,chimice și biologice ale solului în

ansamblul diferitelor condiții climatice.

Fertilitatea pe care o detin solurile naturale(necultivate),în care omul nu a

intervenit(pajisti naturale,păduri naturale) poartă denumirea de fertilitate naturala care

asigură,anual,o anumită cantitate de „biomasă”.

Ea depinde de proprietățile solului,de gradul de evolutie a cestora si de oferta celorlati

factori naturali care,prin acțiunea simultană și asociată,contribuie la realizarea recoltei

Cum fluxul biogenetic al elementelor,din cadrul ecosistemelor poate fi profound afectat

de interventia omului,elementele fertilității nemafiind acelea ale solurilor naturale,se poate vorbi

despre o fertilitatea culturală a acestora.

FERTILITATEA CULTURALĂ

Reprezintă fertilitatea efectivă pe care o dobandeste solul în urma interventiei omului prin

experiente si mijloace în vederea obținerii unor recolte.

Prin luarea solului în cultură,omul a urmărit să obțină producții vegetale din ce în ce mai

mari și de cea mai bună calitate,suplimentând sursa principală de energie solară cu alte surse de

energie metabolică,energia combustibililor fosili.

Prin administrea diverselor substante,în special a îngrășămintelor,omul amplifică circuitul

anumitor elemente,în general,circuitele azotului,fosforului,potasiului si calciului

Totuși aceste soluri au ceva în comun,ele au diverse orizonturi între suprafata pământului

și roca pe care s-a format și au caracteristici fizice,chimice și biologice specifice. Ele s-au format

ca rezultat al schimbarilor ce au avut loc în rocile și materialul organic parental sub influenta

substantelor și a energiei din atmosferă. Chiar și sub ochii nostril,aceste procese de formare și

transformare continuă odată cu scimbul de masă și energie ce are loc între cele trei faze ale

solului: solidă,lichidă și gazoasă.

Deși posedă capacitatea de autoregenerare,condiițile specifice de formare fac ca odată

distrus solul să nu se mai poată reface așa cum a fost,deoarece nu se pot reproduce condiițile și

istoria milenară a formării lui.

Până în ultimile decenii,solul a fost privit,în principal,datorită fertilități,respective

capacității de a întretine viața plantelor pe pământ,doar ca principal mijloc de producție în

agricultură,recunoscându-se astfel că existența și dezvoltarea societăți umane vor fi condiționate

și în viitor de abundența și calitatea plantelor superioare terestre,ce trebuie să asigure oamenilor

hrană și materii prime pentru îmbrăcăminte,adăpost,medicamente și alte cerințe.

Solul constituie suport și mediu de viață pentru plante superioare iar orizontul cu humus

este principalul depozitar al substanței vii a uscatului și a energiei potențiale biotice captată prin

fotosinteză,ca și al celor mai importante elemente vitale.

Departe de a fi stabil și inert cum pare la prima vedere , solul constituie , dimpotrivă, un

mediu complex în permanență schimbare, supus unor legi proprii,pe baza carora are loc

geneza ,evoluția și distrugerea lui; fiid un mediu complex mereu în schimbare,el poate fi ușor

afectat și chiar distrus, fie din cause naturale, fie intr-o manieră mult mai rapidă prin intervențiile

neraționale ale omului.

CAPITOLUL II

Materiale si metode folosite

Datele privind localitatea Mosnita Noua au fost extrase din:

Particularitati ale conditiilor ecologice si de restaurare a fertilitatii solului in

vestul Romaniei

Panoptic al comunelor banatene din perspectiva pedologica

Solurile si ameliorarea lor

Bonitarea si evaluarea terenurilor

Calculul notelor de bonitare se obtine înmulțind cu 100 produsul coeficientilor celor 17

indicatori care participă direct la stabilirea notei de bonitare.

CAPITOLUL III

CADRUL NATURAL

Teritoriul comunei cuprinde o suprafaţă totală de 6637,26 ha. Din care 5726,76(86,29%) o reprezintă teritoriu agricol, din care teren arabil este 4878,19(73,5%).Terenul arabil este de categoria I

Se învecinează cu teritoriul municipiului Timişoara şi comunei Giroc la vest, teritoriul comunei Ghiroda la nord teritoriul comunei Bucovăţ la est nord-est, teritoriul comunei Chevereşu Mare la est, teritoriul comunei Sacoşu Turcesc la sud.

Pe teritoriul administrativ al comunei Moşnita Nouă sunt situate un număr de cinci localităţi: centrul de comuna Moşniţa Nouă şi localitatile: Albina, Moşniţa Veche, Rudicica, Urseni.

Localitatea Moşniţa Nouă este situată de-a lungul DJ 592 Timişoara - Buziaş fiind străbătută pe direcţia est-vest; localităţile Moşnita Veche şi Urseni sunt situate la nord şi sud de centrul de comună, fiind legate de acesta prin Dc 152. Localitatea Albina este situată la nord de DJ 592, adiacent acestuia.

Localitatea Moşniţa Veche se afla la o distanţă de 1,8 km de centrul de comună, localitatea Urseni la o distanţă de 3 km de centrul de comună, localitatea Albina la o distanţă de 4 km de centrul de comună, iar cătunul Rudicica la o distanţă de 5 km de centrul de comuna. Prin PUZ-urile aprobate de consiliul local al comunei, intravilanele extinse ale Moşniţei Noi şi Moşniţei Vechi sunt lipite, distanţa dintre ele fiind 0 Km. La fel, între intravilanele extinse ale Moşniţei noi şi Urseniului distanţa este câteva sute de metri. De fapt, prin PUZ-urile directoare I şi II, primarul din legislatura precedentă a dorit realizarea unei mari aglomerări urbane, cu circa 10 - 12 mii de locuinţe şi 40 - 45 mii locuitori - numită Moşniţa. Aceasta ar urma sa aiba 4 cartiere, Moşniţa Veche, Moşniţa Noua, Urseni şi Albina.

PUZ DIRECTOR I Moşniţa Nouă

PUZ DIRECTOR II Moşniţa Nouă

Suprafaţa totală a intravilanului comunei Moşniţa Nouă este de 512,2 ha din care pe localităţi:

- Moşniţa Nouă 141,15 ha

- Moşniţa Veche 152 ha

- Albina 85,05 ha

- Urseni 126 ha

- Rudicica 8 ha

Suprafaţa totală a teritoriului comunei este de 6649 ha.

Suprafaţa terenului arabil extravilan la nivel de comună este de 4633,16 din care pe localităţi:

- Localitatea Moşniţa Nouă 1410,15 ha.

- Localitatea Moşniţa Veche 1140,59 ha.

- Localitatea Urseni 1364,72 ha.

- Localitatea Albina 717,16 ha.

Fiind aşezată în Câmpia Banatului relieful comunei este format în totalitate din câmpie. Relieful este de câmpie joasă fîcând parte din câmpia Timişului, caracterizată de valuri largi fiind acoperită cu o cuvertură de loess. Această caracteristică de câmpie joasă îi este atribuită datorită faptului că fiind o prelungire a Câmpiei Tisei, în spaţiul Piemonturilor Vestice(de-a lungul cursului râului Timiş) este formată din formaţiuni aluvionare cu denivelări de mai mică amploare determinate de prezenţa croburilor şi dispune de altitudini ce se încadrează între 80 şi 100m.Teritoriul comunei este ocupat în cea mai mare parte de teren arabil, păşune şi fâneaţă, prezintă pante line nesemnalundu-se fenomene fizico-geologice de instabilitate.

Reţeaua hidrografică este reprezentată prin râul Timiş şi pârâurile Hodoş, Bistra, Subuleasa, Bârnar. Râul Timiş are albia în vecinatătea teritoriului comunei conturând de fapt hotarul de est sud-est şi sud, la sud de localitatea Urseni. Scurgerea şi debitele maxime se formează mai cu seamă din ploile de la începutul verii. Scurgerea minimă se produce în perioada secetoasă din timpul verii şi toamnei. Din punct de vedere hidrogeologic se disting 3 categorii de apă subterană: - apă freatică cantonată şi cu circulaţia în aluviunile recente din lunca pârâielor din zona, la adâncimi relativ reduse, de 1-2 m şi care este în strânsă legătură cu volumul precipitaţiilor. - apă subterană freatică cantonată şi cu circulaţia în stratul argilos de pe terase la adâncimi de 10-15 m. - apă subterană de adâncime medie şi mare

Cantitatea medie a precipitaţiilor ce cad în zona comunei are valori între 600 şi 650mm. Numărul zilelor cu precipitaţii într-un an este de 120. Cantităţi mai mari cad în lunile mai-iunie şi mai mici în februarie.

Clima este temperată, moderat continentală cu influenţe mediteraneene şi oceanice. Temperatura medie anuală este între 10 şi 11 grade Celsius. Media temperaturii lunii ianuarie este între 0 şi 1 grad Celsius, iar a lunii iulie intre 20 şi 21 grade Celsius. Vânturile ce bat în zonă sunt vânturile de Vest şi Austrul, cel din urma bate în toate anotimpurile, este cald şi uscat vara şi umed iarna. Vantul de Vest este cald şi umed.

Stratul geologic din zona comunei este format dintr-o succesiune de straturi aluviale de argile, nisipuri şi pietrişuri pe fundament cristalin. Sub aspect geologic datorită faptului că localităţiile se gasesc situate în cea mai mare parte pe terase, stratificaţia terenului pe adâncime cît interesează dpdv geotehnic este reprezentată de pământuri argiloase neogene care în partea superioară pe adâncimi până la 3-6 m prezintă un grad avansat de alterare. Acestea permit fundarea directa a construcţiilor de medie importanţă la adâncimi de 1-1,5m cu presiuni convenţionale de calcul de ordinul a 150-180kPa. Dpdv seismic întreg terit. Com. Moşniţa este situat în zona D cu Ks=0.16 si Tc=1 în conformitate cu normativul P100-92.

Solurile din teritoriul studiat au luat nastere si au evoluat sub directa influenta a factorilor pedogenetici cum ar fi clima, relief, roca mama,apa freatica, vegetatia la care s-a adaugat si influenta omului prin lucrari de imbunatatiri funciare si prin lucrarea de cultivare a terenului.

In conditiile unui climat de silvostepa pe roci mame formate din material aluviale cu textura ce variaza de la grosiera la fina in cea mai mare parte lipsita de carbonate de calciu pe un relief plan cu apa freatica la adancime mica si cu oscilatii mari in functie de anotimp, dupa instalarea vegetatiei au inceput procesele de solificare a materialelor depozitate de divagatiile Timisului. Aceste procese de solificare au fost mult accelerate dupa executarea lucrarilor de indiguire a Timisului si dupa cultivarea suprafetelor din aceasta campie aluviala.

Datorita varietatii rocilor mame si conditiilor specifice de microrelief in cadrul unei suprafete oarecare restranse se distinge o varietate mare de soluri in diferite stadia de evolutie de la soluri tinere la soluri evaluate spre tipul bioclimatic.

Astfel in zonele din incinta indiguita unde anual Timisul provoaca inundatii depunand noi material peste cele depuse anterior, incetinind procesele normale de solificare, s-au format soluri tinere superficiale, afectate mai mult sau mai putin de procese de gleizare.

In cadrul acestei zone se pot observa soluri aluviale mai evaluate, acoperite cu stratificatii de data mai recenta provenite din aluviuni ale Timisului.

In zonele mai indepartate de albia minora a raului Timis pe roci mame formate fin material aluviale cu textura mai fina la unele cazuri cu un continut slab moderat de carbonati de calciu pe terenuri plane usor ondulate si cu apa freatica la 2-4m adancime s-au format soluri

intr-un stadiu mai avansat de evolutie cum ar fi sol brum eumezobazic, slab podzolite cu o slaba degradare texturala, mai mult sau mai putin afectate de procesele de gleizare in mica masura si solometizate.

In zone usor depresionare pe material cu textura fina, cu apa freatica la 1,5- 2m in zone cu drenaj exterm de lent s-au format soluri de tipul vertisoluri gleizate sau soluri gleice de la slab la puternic levigate afectate de ape ce baltesc la suprafata. In zonele depresionare de pe intreg teritoriul, microdepresiuni, vai inchise, meandre parasite, zone in care apa freatica se gaseste la adancimi de sub 1m si unde apele provenite din precipitatii raman mult timp la suprafata, solurile au suferit procese variate de gleizare si pseudo gleizare de hidrogeneza.

Stabilirea tipurilor de soluri a fost realizara in conformitate cu Metodologia Elaborarii studiilor pedologice vol. I,II,III elaborate de catre I.C.P.A Bucuresti in anul 1987 si a S.R.C elaborate de catre I.C.P.A Bucuresti in anul 1980:

US1-21- Clasa Cambrisolurilor- sol brun eumezobazic 2606.39 ha US 22 -23- Clasa solurilor Hidromorfe- sol gleic- 451.06 ha US 24- Clasa solurilor Halomorfe- sol solonet- 13.20 ha US 25- 38- Clasa solurilor vertisoluri- sol vertisol- 1117.72 ha US 39- 53- Clasa solurilor tinere- sol alluvial- 1264.66 ha

Pe teritoriul comunei se întâlneşte o vegetaţie naturală de stepă şi silvostepă reprezentată cu precădere prin asociaţii de graminee xerofile şi plante ruderale, precum şi specii arborescente. Vegetaţia lemnoasă este prezentă în enclave reduse ca număr.

Legătura comunei cu reşedinta de judeţ este asigurată şi pe calea ferată, teritoriul comunei fiind străbătut în partea de sud pe direcţia vest sud-est de linia ferată secundară 918 Timişoara - Buziaş. Linia ferată trece la sud de Rudicica şi nord de localitatea Urseni, care are halta. Distanţa pana la vama Cenad este de 70 km, cu traversarea oraşului Timişoara, iar distanţa până la aeroport este de 15 km. Drumul comunal 152 asigură legătura localităţilor Moşniţa Veche şi Urseni cu centrul de comuna Moşniţa Nouă şi are o lungime de 5,3 km şi este asfaltat. Drumul comunal 149 asigură legătura directă cu municipiul Timişoara a localităţii Moşniţa Veche continuând spre satul Bucovăţ, comuna Remetea Mare şi are o lungime de 4,3 km.

Poziţionarea în imediata apropiere a oraşului Timişoara facilitează accesul direct către localitate acesta realizându-se pe reţeaua de căi rutiere mai precis pe DJ 592. Soseaua de centură a oraşului Timişoara care face legătura între DN 59 Moraviţa - Belgrad şi DN 6 Lugoj - Bucureşti, va avea traseul la est de localitatea Moşniţa Nouă, fapt ce atrage implicarea activităţilor din raza comunei în circuitul local, naţional şi internaţional.

Creşterea permanentă a traficului rutier şi în special al traficului de marfă, conduce la necesitatea amenajării unei variante ocolitoare pentru municipiul Timişoara, care în principal va

fi destinat traficului de tranzit pentru cele 8 penetraţii (5 trasee drumuri naţionale şi 3 de drumuri judeţene) ale municipiului.

Partea de sud-est a inelului ce asigură legătura dintre DN 6, DJ 592 şi DN 59, traversează şi teritoriul administrativ al comunei Moşniţa Nouă. Traseul şi prospectul inelului au fost stabilite în cadrul planului urbanistic de amenajare a zonei periurbane a municipiului Timişoara funcţie de valorile traficului de tranzit si de prevederile de dezvoltare a perimetrului construibil al municipiului Timişoara. Amenajarea traseului de centură prevede lucrări de amenajare a intersecţiilor cu drumurile publice clasificate, lucrări de siguranţă a circulaţiei, lucrări de protecţia mediului înconjurator.

Capitolul IV

REZULTATE SI DISCUTII

Bonitarea terenurilor agricole reprezintă o operațiune complexă de cunoaștere

aprofundată a condițiilor de creștere ,dezvoltare și rodire a plantelor și de determinare a gradului

de favorabilitate a acestora pentru anumite culturi,prin intermediul unui sistem de indici tehnici

și note de bonitare.

Metodologia romaneasca de bonitare a terenurilor agricole, reprezentand un model

matematico- euristic ce inglobeaza sinteza cunostintelor din acest domeniu a diferitelor scoli de

bonitare precum si a experientei autohtone, prin contributia hotaratoare a Dr. Doc. Dumitru

Teaci. Aceasta opereaza in vedere cele mai importante conditii din intregul ansamblu al

factorilor de mediu si anume: conditiile legate de relief, de resursele climatice, de hidrologie si

de insusirile solului, in anumite conditii economico- sociale de dezvoltare a societatii in general

si a agriculturii in special.

Cunoasterea si exprimarea corecta a capacitatii de productie a terenurilor comporta un

process laborious de gandire, de formulare a ipotezelor de lucru si de modelare sub toate

aspectele, logic, mathematic, euristic si de validare a procedeelor prin verificari multiple, pentru

gasirea celor mai adecvate mijloace de exprimare a notiunilor in intreaga lor complexitate,

rezultanta fireasca a coabitarii dintre biocenoza si biotop.

Obiectul bonitării îl constituie pămantul,terenul,care va fi astfel divizat încât fiecare

suprafață de teritoriu luat în considerare sa fie cât mai omogenă sub aspectul manifestării tuturor

condițiilor de mediu și al factorilor de vegetație.

Pentru calculul notelor de bonitare,din multitudinea condițiilor de mediu care

caracterizează fiecare unitate de teritoriu ecologic omogen,delimitat în cadrul studiului

pedologic, s-au ales cele considerate mai importante,mai ușor și mai precis măsurabile,numiți

indicatori de bonitare,si anume:

-indicatorul 3C, temperaturi medii anuale-valori corectate

-indicatorul 4C, precipitații medii anuale-valori corectate

-indicatorul 14,gleizare

-indicatorul 15,pseudogleizare

-indicatorul 16 sau 17,salinizare sau alcalizare

-indicatorul 23 A textura în Ap( sau primii 20 cm)

-indicatorul 29, poluarea

-indicatorul 33,panta

-indicatorul 38,alunecările

-indicatorul 39,adâncimea apei pedofreatice

-indicatorul 40, inundabilitatea

-indicatorul 44,porozitatea totală în orizontul restrictiv

-indicatorul 61,conținutul de CaCO3

-indicatorul 63,reacția în Ap(sau în primii 20 cm)

-indicatorul 69,gradul de saturatie în baze în Ap sau primii 20 cm

-indicatorul 133, volumul edafic util

-indicatorul 18,excesul de umiditate la suprafață

La bonitarea terenurilor agricole pentru conditii naturale,fiecare indicator de mai sus cu

exceptia indicatorului 69,care intervine indirect,participa la stabilirea notei de bonitare printr-un

coeficient care prezintă valori între 1 si 0 în functie de intensitatea factorului limitativ(1=foarte

favorabil, 0=nefavorabil)

Nota de bonitare pe folosinte si culturi se obtine înmulțind cu 100 produsul coeficientilor celor 17 indicatori care participă direct la stabilirea notei de bonitare.

Y = x1* x2.........x17

în care Y -nota de bonitare

x1. x2.........x17 -valorile celor 17 indicatori .

De exemplu, dacă toţi indicatorii au valoarea 1, prin produsul lor se obţine 1

x 100 = 100 puncte .Dacă un singur indicator are valoarea 0 , nota de bonitare va fi

zero(fiindcă orice valoare înmulţită cu 0 , dă 0 ).

Concluzii

Cunoasterea în detaliu a însusirilor productive si tehnologice a factorilor favorizanti si

restrictivi sau limitativi ai productiei agricole,ale fiecarei portiuni de teritoriu,atât sub aspectul

actual de manifestare cât și sub aspectul posibilităților reale de modificare în bine a

acestora,poate constitui pentru organele de decizie un pretios instrument pentru realizarea celor

mai corespunzătoare măsuri practice de producere a biomasei vegetale,intr-o dinamica riguros

corelată cu exigențele ecologice ale mediului înconjurător,în folosul omului,pentru îmbunătățirea

condițiilor sale de viață si a intregii colectivităti.

Culturile cele mai favorabile ale localitatii Mosnita Noua sunt:

Pasuni

Fanete

Cereal

Specii pomicole

In cazul TEO 226- sol gleic- cele mai favorabile culturi sunt:pasuni, fanete, prun, grau,

orz, porumb, fasole, cartofi, sfecla.

In cazul TEO 169- sol brun eumezobazic- cele mai favorabile culturi sunt: pasuni, mar,

par, prun,piersic, vin de masa, vin vie, orz/

In cazul TEO 168- sol brun eumezobazic- cele mai favorabile culturi sunt: pasuni, mar,

par, prun, cais, piersic, orz, vin vie, vin masa.

In cazul TEO 69 –sol brun roscat- cele mai favorabile culturi sunt: pasuni, mar, grau, orz,

porumb, soia, fasole, legume.

In cazul TEO 187- sol brun eumezobazic- cele mai favorabile culturi sunt: pasuni, fanete,

grau, orz, porumb, fasole, cartofi, legume.

In cazul TEO 267 – sol aluvial- cele mai favorabile culturi sunt: cais, cires,

visin,piersic,vin vie,legume.

BIBLIOGRAFIE

“Particularitati ale conditiilor ecologice si de restaurare a fertilitatii solului

in vestul Romaniei” Dorin Tărău, Iacob Borza.

“Ghid pentru cartarea si bonitarea solurilor” Daniel Dicu, Dorin Tărău

PANOPTIC AL COMUNELOR BANATENE DIN PERSPECTIVA

PEDOLOGICA, Dorin Tarau, Marcel Luca