„cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - francis bacon ... · pdf...

12
Fondat în 1998 NR. 923 12 pagini - 1,50 lei 21.10 - 27.10 2015 „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon Trebuie luate măsuri în ce priveşte depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi din municipiu. A declarat asta chiar viceprimarul municipiului Ionel Gavrilă susţinând că a convocat o întâlnire cu operatorul depozitului de deş- euri. „În momentul de faţă de 10 ori se depozitează mai mult în groapa de deşeuri decât ar trebui, de- pozitarea dintr-o lună jumătate echivalează cu ce ar trebui depozitat într-un an de zile.” a precizat vi- ceprimarul. Acesta a susţinut că „dacă se continuă aşa în 3-4 ani groapa de gunoi de la Sighişoara se în- chide şi că şi dacă se va deschide depozitul de la Sânpaul şi localităţile judeţului vor depozita acolo în 7-8 ani depozitul de deşeuri de la Sighişoara se va umple şi va trebui închis”. În momentul de faţă mai multe localităţi atât din judeţ cât şi din afara judeţului de- pozitează deşeuri la Groapa de gunoi din Sighişoara. În ce priveşte depozitarea deşeurilor din Târgu Mureş la Si- ghişoara viceprimarul municipiului a precizat că doar 30- 40% din cantitatea de deşeuri ale reşedinţei de judeţ se depozitează în Sighişoara. Mai multe discuţii au avut loc în Sighişoara privind deşeurile depozitate în groapa eco- logică din municipiu consilierii locali acuzând faptul că se depozitează mai mult decât au aprobat ei. Singura groapă ecologică euroconformă din judeţ este cea din oraşul nostru, dar s-a spus în mai multe rânduri că Sighi- şoara nu are capacitatea de a prelua gunoiul din întreg judeţul, iar acum se aduc aici şi deşeuri din alte localităţi. Dacă depozitul de la Sighişoara se va umple cu deşeurile aduse din alte părţi vom fi nu doar obligaţi să ducem gu- noiul la zeci de kilometrii şi să plătim pentru aceasta, dar după închidere, depozitele de gunoi trebuie să fie ecolo- gizate, ceea ce presupune alte costuri. „Ecologizarea necesită fonduri destul de mari şi presupune izo- larea gropilor faţă de precipitaţii, colectarea levi- gatului print-o staţie de epurare, depunerea de pământ pe ele pentru a creşte vegetaţia”, a explicat Dănuţ Ştefănescu şeful APM Mureş. Anca Maria Radu Veşti proaste. În termen foarte scurt groapa de gunoi de la Sighişoara s-ar putea închide Citiţi în acest număr... Ziua Nevăzătorilor - pag. 2 Moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna aduse la Sighişoara - pag. 2 Medicii preocupaţi de gripă - pag. 5 Poştaşul poate deveni istorie - pag. 6 Sfântul Dumitru - pag. 7 Mica publicitate - pag. 8 Pompierii recomandă mai multă atenţie - pag. 9 Când se schimbă ora - pag. 12 Acţiuni pentru prevenirea furtului de material lemnos pag. 7 ANRE cere eliminarea consumului estimat din facturile la utilităţi Veşti bune pentru populaţie. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei cere eliminarea consumului estimat din facturile la utilităţi. ANRE cere eliminarea consumului estimat din facturile la energie electrică şi gaze naturale, mijloc prin care companiile de utilităţi încasează în avans sume de la consumatori. Sumele de plată afişate în facturi îi induc în eroare pe consumatori pentru că distribuitorii de gaze şi elec- tricitate fac estimări de consum pentru două luni în avans. Clienţii pot plăti mai mult, ceea ce înseamnă că împrumută pe gratis cu sume importante de bani compania de utilităţi. Ionela Costea Anvelopele de iarnă, obligativitate şi generalităţi Săptămâna trecută s-au dezbătut taxele şi impozitele pen- tru anul viitor. Noi vă spunem dacă au apărut sau nu mo- dificări ale acestora. Ei bine, în Sighişoara taxele şi impozitele nu se majorează anul viitor, dar conform Co- dului Fiscal va apărea un nou impozit cel pentru terenul de sub locuinţă. În dezbaterea publică de săptămâna tre- cută viceprimarul municipiului Ionel Gavrilă a precizat că a solicitat micşorarea coeficientului de impozitare la 0,083 astfel încât valoarea impozitelor şi taxelor să nu crească anul viitor susţinând că Sighişoara se află la limita minimă impusa de lege, respectiv 0,8. Chiar dacă la nivel local impozitele nu se majorează, datorita Codului Fiscal aprobat de Guvern, sighişorenii vor plăti mai mult pentru că vor plăti şi impozit pentru terenul de sub clădiri. „Dacă până acum terenul de sub construcţii era scutit de impozit, din 2016 se va plăti un impozit indiferent de categoria de folosinţă pentru terenu- rile până la 400 metri pătraţi iar peste această su- prafaţă se va considera extravilan, potrivit noului Cod Fiscal” a declarat Vasile Vaidacuţan, şef Serviciu Im- pozite şi Taxe din cadrul Primăriei Sighişoara. Proiectul privind taxele şi impozitele locale a fost supus dezbaterii publice şi urmează a fi trimis spre aprobare Consiliului Local Sighişoara. Anca Maria Radu Dezbatere publică la Sighişoara. Ce impozite vom plăti anul viitor? Programul şi pronosticul meciurilor etapei a 3-a UEFA Europa League pag. 11 pag. 6

Upload: hoangthien

Post on 06-Feb-2018

222 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon ... · PDF fileconvocat o întâlnire cu operatorul depozitului de deş- ... au aflat care sunt cauzele şi elementele

Fondat în 1998

NR. 923

12 pagini - 1,50 lei

21.10 - 27.10 2015

„Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon

Trebuie luate măsuri în ce priveşte depozitarea deşeurilorla groapa de gunoi din municipiu. A declarat asta chiarviceprimarul municipiului Ionel Gavrilă susţinând că aconvocat o întâlnire cu operatorul depozitului de deş-euri. „În momentul de faţă de 10 ori se depoziteazămai mult în groapa de deşeuri decât ar trebui, de-pozitarea dintr-o lună jumătate echivalează cu cear trebui depozitat într-un an de zile.” a precizat vi-ceprimarul. Acesta a susţinut că „dacă se continuă aşaîn 3-4 ani groapa de gunoi de la Sighişoara se în-chide şi că şi dacă se va deschide depozitul de laSânpaul şi localităţile judeţului vor depozita acoloîn 7-8 ani depozitul de deşeuri de la Sighişoara seva umple şi va trebui închis”. În momentul de faţă maimulte localităţi atât din judeţ cât şi din afara judeţului de-pozitează deşeuri la Groapa de gunoi din Sighişoara. Înce priveşte depozitarea deşeurilor din Târgu Mureş la Si-ghişoara viceprimarul municipiului a precizat că doar 30-40% din cantitatea de deşeuri ale reşedinţei de judeţ se

depozitează în Sighişoara. Mai multe discuţii au avut locîn Sighişoara privind deşeurile depozitate în groapa eco-logică din municipiu consilierii locali acuzând faptul căse depozitează mai mult decât au aprobat ei. Singuragroapă ecologică euroconformă din judeţ este cea dinoraşul nostru, dar s-a spus în mai multe rânduri că Sighi-şoara nu are capacitatea de a prelua gunoiul din întregjudeţul, iar acum se aduc aici şi deşeuri din alte localităţi.Dacă depozitul de la Sighişoara se va umple cu deşeurileaduse din alte părţi vom fi nu doar obligaţi să ducem gu-noiul la zeci de kilometrii şi să plătim pentru aceasta, dardupă închidere, depozitele de gunoi trebuie să fie ecolo-gizate, ceea ce presupune alte costuri. „Ecologizareanecesită fonduri destul de mari şi presupune izo-larea gropilor faţă de precipitaţii, colectarea levi-gatului print-o staţie de epurare, depunerea depământ pe ele pentru a creşte vegetaţia”, a explicatDănuţ Ştefănescu şeful APM Mureş.

Anca Maria Radu

Veşti proaste. În termen foarte scurt groapa degunoi de la Sighişoara s-ar putea închide

Citiţi în acest număr...Ziua Nevăzătorilor - pag. 2

Moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna

aduse la Sighişoara - pag. 2

Medicii preocupaţi de gripă - pag. 5

Poştaşul poate deveni istorie - pag. 6

Sfântul Dumitru - pag. 7

Mica publicitate - pag. 8

Pompierii recomandă mai

multă atenţie - pag. 9

Când se schimbă ora - pag. 12

Acţiuni pentru prevenireafurtului de material lemnos

pag. 7

ANRE cere eliminareaconsumului estimat din

facturile la utilităţiVeşti bune pentru populaţie. Autoritatea Naţională deReglementare în domeniul Energiei cere eliminareaconsumului estimat din facturile la utilităţi. ANRE cere

eliminarea consumului estimat din facturile la energieelectrică şi gaze naturale, mijloc prin care companiilede utilităţi încasează în avans sume de la consumatori.Sumele de plată afişate în facturi îi induc în eroare peconsumatori pentru că distribuitorii de gaze şi elec-tricitate fac estimări de consum pentru două luni înavans. Clienţii pot plăti mai mult, ceea ce înseamnăcă împrumută pe gratis cu sume importante de banicompania de utilităţi. Ionela Costea

Anvelopele de iarnă,obligativitate şi generalităţi

Săptămâna trecută s-au dezbătut taxele şi impozitele pen-tru anul viitor. Noi vă spunem dacă au apărut sau nu mo-dificări ale acestora. Ei bine, în Sighişoara taxele şiimpozitele nu se majorează anul viitor, dar conform Co-dului Fiscal va apărea un nou impozit cel pentru terenulde sub locuinţă. În dezbaterea publică de săptămâna tre-cută viceprimarul municipiului Ionel Gavrilă a precizatcă a solicitat micşorarea coeficientului de impozitare la0,083 astfel încât valoarea impozitelor şi taxelor să nucrească anul viitor susţinând că Sighişoara se află la limitaminimă impusa de lege, respectiv 0,8. Chiar dacă la nivellocal impozitele nu se majorează, datorita Codului Fiscalaprobat de Guvern, sighişorenii vor plăti mai mult pentrucă vor plăti şi impozit pentru terenul de sub clădiri.„Dacă până acum terenul de sub construcţii erascutit de impozit, din 2016 se va plăti un impozitindiferent de categoria de folosinţă pentru terenu-rile până la 400 metri pătraţi iar peste această su-prafaţă se va considera extravilan, potrivit noului

Cod Fiscal” a declarat Vasile Vaidacuţan, şef Serviciu Im-pozite şi Taxe din cadrul Primăriei Sighişoara. Proiectulprivind taxele şi impozitele locale a fost supus dezbateriipublice şi urmează a fi trimis spre aprobare ConsiliuluiLocal Sighişoara. Anca Maria Radu

Dezbatere publică la Sighişoara.

Ce impozite vom plăti anul viitor?

Programul şi pronosticulmeciurilor etapei a 3-aUEFA Europa League

pag. 11

pag. 6

Page 2: „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon ... · PDF fileconvocat o întâlnire cu operatorul depozitului de deş- ... au aflat care sunt cauzele şi elementele

2 JSR - săptămâna 21.10 - 27.10.2015 INFORMAŢII LOCALE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Salariile din Educaţie cresc cu 15%

A fost acceptată solicitarea ca în Educaţie după ce s-a adoptatcreşterea salariale de 12% pentru personalul nedidactic să semai acorde în acest an, începând de la 1 decembrie, o creşterede 15% pentru tot personalul din învăţământ. Mii de persoanevor beneficia de aceste creşteri salariale. Ordonanţa de Urgenţăva fi promovată în luna octombrie şi se discută separat pe legeasalarizării în sectorul bugetar.

În Sighişoara se deruleazăCampania „Dăruieşte un Zâmbet”

Campania se desfăşoară până în luna noiembrie şi constă în ac-tivităţi educative în şcoli şi două activităţi stradale care se vorderula în luna noiembrie în cadrul Campaniei Celor 16 zile deActivism. Este coordonat în municipiul nostru de către FundaţiaVeritas prin Programul de lupta Împotriva Violenţei în Familie -Floare de Colţ în parteneriat cu asociaţia Wild Carpathia. „Zâm-betul” a fost ales ca mod de comunicare, pentru că aducebucurie, pozitivism, interacţiune, stare de bine. Oameniiîn general sunt preocupaţi de cotidian şi uita să zâm-bească, să se bucure de lucruri mărunte, văd de cele maimulte ori partea negativă a lucrurilor şi astfel apar con-flictele.” au declarat promotorii proiectului.

Copiii nevoiaşi ajutaţisă meargă la grădiniţă

Copiii între 3 şi 6 ani care provin din familii defavorizate şi carevor frecventa zilnic grădiniţa vor primi 50 de lei pe lună, subformă de tichete sociale. Aceşti bani vor putea fi folosiţi de pă-rinţi pentru a cumpăra haine, mâncare sau rechizite. Acest sti-mulent educaţional este reglementat printr-un proiect de actnormativ adoptat de Camera Deputaţilor, ca for decizional. Do-cumentul, care urmează să fie publicat în MO, a fost aprobat,acum patru luni, de Senat. Proiectul de lege propune stimulareapărinţilor de a-şi duce la grădiniţă copiii, iar tichetele sociale vorfi acordate doar cu condiţia ca cei mici să frecventeze zilnic cur-surile. O alta condiţie pentru a primi aceste tichete sociale esteca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la 284 lei.

Pregătiri pentru Halloween înşcolile şi grădiniţele sighişorene

Baluri mascate, serbări tematice şi diverse întruniri vor fi organi-zate în majoritatea unităţilor de învăţământ sighişorene în pe-rioada următoare După Crăciun, de Halloween se cheltuie cei maimulţi bani pentru decoraţiuni, cadouri surpriză şi alte petreceri.Mulţi sighişoreni caută acum costume pentru copiii lor pentruserbări. Sărbătoarea de Halloween este atribuită americanilor, însă

originile ei sunt europene. Până şi denumirea reprezintă prescur-tarea Zilei tuturor sfinţilor ce este marcată de 1 noiembrie.

Educaţia sexuală ar putea fiintrodusă în şcoli

Peste 60 de Organizaţii Nonguvernamentale au lansat un apel deurgenţă către Ministerul Sănătăţii pentru introducerea educaţieisexuale în şcoli. Ministerul Sănătăţii susţine acest lucru fiind omăsură obligatorie pentru dezvoltarea sănătoasă a generaţiilorviitoare. În momentul de faţă, România are una din cele mai cres-cute rate a natalităţii din Europa în rândul fetelor cu vârsta sub15 ani. Ministerul Sănătăţii va organiza întâlniri de lucru cu re-prezentanţi ai Ministerului Educaţiei în vederea stabilirii uneistrategii pe termen lung pentru asigurarea educaţiei pentru să-nătate drept o componentă importantă a sănătăţii publice.

Anca Maria Radu

JURNALUL SIGHIŞOARA REPORTERe-mail: [email protected] Sighişoara, M. Viteazu nr. 40Tel./Fax: 0365 489 580

Editat de:S.C. CABLE NET S.R.L.Sighişoara, str. M. Viteazu nr. 40Tel/Fax: 0265 77 55 99; 0265 77 87 12Tipărit la S.C. UDVARHELY HIRADO S.R.L. Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita

ISSN 1453 - 9705

Redactor - Şef:FLORIN CHIOREAN

DTP & DESIGN

S.C. CABLE NET S.R.L.

Redacţia:Anca Maria Radu

Ionela Costea

Noemi Popa

Eugenia Cimborovici Teodoreanu

Ştefan Costea

Ioan Munteanu

Alex Ötvös

Cele mai proaspete ştiri! Cea maibună muzică! Doar aici pe 89,5 FM

Meci pierdut dehandbaliştii sighişoreni

Duminică HCM Sighişoara a întâlnit echipa CSM Satu Mare. Po-trivit antrenorului sighişorean Sorin Mureşan echipa noastră aavut un joc foarte slab pierzând partida cu 10 goluri diferenţă.„Chiar dacă până în minutul 17 s-a păstrat un scor egal, la acelminut scorul fiind 9-9, din minutul 31 handbaliştii sighişoreninu au mai reuşit să înscrie” a declarat antrenorul echipei. Scorulpartidei CSM Satu Mare - HCM Sighişoara a fost 37 la 27. Acumhandbaliştii sighişoreni se pregătesc pentru un meci greu pecare îl vor disputa acasă cu liderul grupei CSM Făgăraş. PartidaHCM Sighişoara - CSM Făgăraş se va disputa duminică de la ora17.00 la Sala Polivalentă Radu Voina. Intrarea este liberă iarhandbaliştii sighişoreni ne aşteaptă în număr cât mai mare lameci pentru că au nevoie de susţinere.

Şedinţe de prevenireanti-infracţională în şcoli

Săptămâna trecută plutonier major Pascu Valentin a organizatastfel de şedinţe cu elevii Liceului Tehnologic Nr. 1 Sighişoaraîn cadrul planului de acţiune comun pentru prevenirea faptelor

antisociale. S-au dezbătut teme privind prevenirea delicvenţeijuvenile şi prevenirea victimizării copiilor. Liceenii sighişoreniau aflat care sunt cauzele şi elementele favorizante ale comiteriide infracţiuni, le-au fost prezentate consecinţele consumuluide alcool şi droguri, dar au aflat cum pot identifica o situaţiepericuloasă sau potenţial periculoasă. Săptămâna aceasta şi însăptămânile care vor urma astfel de întâlniri vor avea loc şi lacelelalte licee din Sighişoara.

E vremea hornarilor

Se răceşte vremea iar pompierii sighişoreni ne recomandă săne curăţăm coşurile de fum. Dacă locuiţi la casă şi aveţi coşuride fum, acum este momentul să le verificaţi. Pompierii vă re-comandă să vă verificaţi acum, înainte de debutul sezonuluirece, coşurile de fum. Sezonul rece creşte riscul de producerea incendiilor. Potrivit pompierilor, 14% din incendiile petrecuteîntr-un an în gospodării sunt produse din cauza coşurilor defum defecte sau necurăţate. În aceste condiţii , pompierii reco-mandă verificarea şi curăţarea coşurilor de fum de cel puţindouă ori pe an - neapărat o dată înaintea începerii sezonuluirece - şi exclusiv prin intermediul firmelor de coşărit sau per-soanelor autorizate în acest sens.

Anca Maria Radu

Moaştele Sfântului IerarhAndrei Şaguna

aduse la Sighişoara

Un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna va fidăruit Mănăstirii din Sighişoara. Mănăstirea „Sfântul Mare Mu-cenic Dimitrie” din Sighişoara are luni zi de hram. Sfânta Litur-ghie va fi oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu,Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului înconjurat deun sobor numeros de preoţi şi diaconi. Acesta va dărui MănăstiriiSighişoara un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şa-guna prăznuit în fiecare an la 30 noiembrie.

Anca Maria Radu

Atenţie la subsolul imobilului,atrage atenţia poliţia

Compartimentul de Proximitate din cadrul Poliţiei MunicipiuluiSighişoara vă oferă o serie de reguli în ceea ce priveşte protecţiasubsolurilor:• Asiguraţi-vă că pe la subsolul imobilului nu poate pătrundeun hoţ. Tentaţiile sunt mari, alimente, băuturi, biciclete, scule.• Uşa de la intrarea în subsolul clădirilor să fie asigurată cu încu-ietori. Nu lăsaţi deschisă această uşă chiar dacă la subsol nu sunt

depozitate obiecte de valoare. Infractorii se poată adăposti acolo. • Dacă la subsol sunt boxe, fiecare locatar să deţină o cheie. Înfelul acesta controlarea involuntară a subsolului se face multmai des, ori de câte ori locatarii au nevoie să umble la boxe.• Uşile boxelor să fie asigurate cu încuietori rezistente. Montaţiigratii la gurile de aerisire şi la ferestrele de la subsol.Atenţie! În cazul în care constataţi că s-a comis un furt, sesizaţiîn cel mai scurt timp Poliţia. Nu rămâneţi indiferenţi dacă ob-servaţi persoane suspecte la alte biciclete! Nu fiţi indiferenţi laceea ce se întâmplă în jurul dumneavoastră, alăturaţi-vă Poliţieiîn lupta împotriva infractorilor. Ionela Costea

Ziua Nevăzătorilor a fostmarcată la Sighişoara

Joi, 15 octombrie a fost sărbătorită Ziua Internaţională a Nevă-zătorilor denumită şi „Ziua Bastonului Alb”. Cu această ocaziaAsociaţia Nevăzătorilor, filiala Sighişoara alături de Liga Pensio-narilor a organizat o serie de concursuri pentru a marca aceastăzi.Potrivit secretarei Asociaţiei Nevăzătorilor din Târgu-Mureş,Maria David, responsabil probleme sportive şi culturale, cu oca-

zia acestei zilei au fost organizate concursuri de şah, table şi unconcurs de cultură generală, iar în final participanţi la acesteconcursuri au fost premiaţi. Ziua Internaţională a Nevăzătorilordenumită şi „Ziua Bastonului Alb”a fost instituită de OrganizaţiaEuropeană pentru Bunăstarea Nevăzătorilor, în 1993. De fapt,data de 15 octombrie a fost proclamată „Ziua Bastonului Alb”în anul 1964, de către preşedintele SUA Lyndon Johnson, ulte-rior fiind sărbătorită în întreaga lume.În România trăiesc peste3.200 de copii şi peste 100.000 adulţi cu handicap vizual.

Ionela Costea

Page 3: „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon ... · PDF fileconvocat o întâlnire cu operatorul depozitului de deş- ... au aflat care sunt cauzele şi elementele

3 JSR - săptămâna 21.10 - 27.10.2015 INFORMAŢII SPORTIVE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

FotbalŞi în această săptămână venim în sprijinul microbiştilor şi al iu-bitorilor pariurilor sportive cu noi informaţii. De această datăeste vorba de campionatele din Anglia, Italia Germania, FranţaSpania şi România. Colaboratorul JSR, Claudiu Alexandru Petre(Claudiu Hood) ne prezintă în paginile 3 opinia sa despre acestecampionate şi pronosticurile fiecărui meci. Anglia «Premier League» 2015/2016

24.10 ora 17:00 Aston Villa - Swansea:minim 1 gol marcat în repriza a 2-a

24.10 ora 17:00 Leicester - Crystal Palace:Gol marcat Leicester

24.10 ora 17:00 Norwich - West Brom:Minim 2 goluri total înmeci

24.10 ora 17:00 Stoke-Watford:Stoke marchează minim 1 gol în meci

24.10 ora 17:00 West Ham - Chelsea:Ambele echipe marchează minim 1 gol în meci

24.10 ora 19:30 Arsenal - Everton:Arsenal marchează minim 1 gol în repriza a 2-a

25.10 ora 14:00 Sunderland - Newcastle:Minim 1 gol marcat în repriza a 2-a

25.10 ora 16:05 Bournemouth - Tottenham:Tottenham marchează minim 1 gol în meci

25.10 ora 16:05 Manchester Utd - Manchester City:Ambele echipe marchează minim 1 gol în meci25.10 ora 18:15 Liverpool - Southampton:

Liverpool marchează în repriza a 2-a.Franţa «Ligue 1» 2015/2016

23.10 ora 19:30 Caen - Nantes:Minim 1 golmarcat Caen

23.10 ora 21:30 Lyon - Toulouse:Interval 1-3 goluri total în meci

24.10 ora 18:00 Lorient - Rennes:Interval 2-5 goluri total în meci

24.10 ora 21:00 Angers - Guingamp:Minim 1 gol marcat Angers

24.10 ora 21:00 GFC Ajaccio - Nice:Minim 1 gol marcat Nice

24.10 ora 21:00 Montpellier - Bastia:Interval 1-3 goluri total în meci

25.10 ora 15:00 Reims - Monaco:Minim 1 gol marcat Monaco

25.10 ora 18:00 Bordeaux - Troyes:

Minim 1 gol marcat în repriza a 2-a 25.10 ora 18:00 Lille - Marseille:

Interval 1-3 goluri total în meci25.10 ora 22:00 PSG - St. Etienne:

PSG minim 2 goluri marchează în meciItalia «Serie A» 2015/2016

24.10 ora 16:00 Empoli - Genoa:Minim 1 gol marcat în repriza a 2 a - oricare din echipe

24.10. 19:00 Carpi - Bologna: Interval 1-3 goluri total în meci

24.10 ora 21:45 Palermo - Inter:Inter marchează minim 1 gol în meci

25.10 ora 13:30 Sampdoria - Verona:Minim 2 goluri total în meci

25.10 ora 16:00 AC Milan - Sassuolo:Milan marchează în repriza a 2-a

25.10 ora 16:00 Juventus - Atalanta:Iuventus marchează în repriza a 2-a

25.10 ora 16:00 Udinese - Frosinone:Minim 1 gol marcat în repriza a 2-a

25.10 ora 19:00 Fiorentina - AS Roma:Ambele echipe marchează minim 1 gol în meci

25.10 ora 19:00 Lazio - Torino:Interval 2-5 goluri total în meci

25.10 ora 21:45 Chievo - Napoli:Napoli marchează minim 2 goluri în meci

Germania «Bundesliga» 2015/2016

23.10 ora 21:30 Hoffenheim - Hamburger SV:Minim 1 gol marcat în repriza 1 24.10 ora 16:30 Bayern-Köln:

Bayern marchează în prima repriza24.10 ora 16:30 Darmstadt - Wolfsburg:Wolfsburg marchează minim 1 gol în meci24.10 ora 16:30 Hannover - Frankfurt:

Minim 1 gol marcat în repriza 1 24.10 ora 16:30 Leverkusen - Stuttgart:

Ambele echipe marchează minim 1 golînmeci24.10 ora 16:30 Mainz - Bremen:Minim 1 gol marcat în repriza a 2 a

24.10 ora 19:30 Ingolstadt - Hertha:Interval 1-3 goluri total în meci

25.10 ora 16:30 Dortmund - Augsburg:Dortmund marchează minim 2 goluri în meci

25.10 ora 18:30 Monchengladbach - Schalke:Ambele echipemarchează minim 1 gol în meci

România «Liga 1» 2015/2016

23.10 ora 18:00 CSMS Iaşi - Concordia Chiajna:Minim 1 gol marcat CSMS Iaşi

23.10 ora 20:30 ACS Poli Timişoara - CFR Cluj:Minim 1 gol marcat CFR Cluj

24.10 ora 18:00 FC Voluntari - Petrolul Ploieşti:Minim 1 gol marcat Petrolul Ploieşti

24.10 ora 20:30 ASA Târgu Mureş - Astra Giurgiu:Inteval 2-5 goluri total în meci

25.10 ora 15:00 CS 'U' Craiova - Dinamo Bucureşti:Ambele echipe marchează minim 1 gol în meci

25.10 ora 20:00 Steaua Bucureşti - Pandurii Tg. Jiu:Ambele echipe marchează minim 1 gol în meci26.10 ora 20:30 FC Viitorul - FC Botoşani:

Minim 1 gol marcat în repriza a 2 a - oricare din echipeSpania «Primera» 2015/2016

23.10 ora 21:30 Vallecano - Espanyol:Minim 1 gol marcat în repriza 1

24.10 ora 17:00 Celta Vigo - Real Madrid:Ambele echipe marchează minim 1 gol în meci

24.10 ora 19:15 Granada - Betis:Minim 1 gol marcat în repriza a 2-a.24.10 ora 21:30 Sevilla - Getafe:

Minim 2 goluri total în meci24.10 ora 23:05 Malaga - La Coruna:

Deportivo marchează minim 1 gol în meci25.10 ora 13:00 Levante - Real Sociedad:

Interval 1-3 goluri total în meci25.10 ora 17:00 Las Palmas - Villarreal:Villareal marchează minim 1 gol în meci

25.10 ora 19:15 Barcelona - Eibar:Barcelona marchează în ambele reprize şi se impune

25.10 ora 21:30 Atl. Madrid - Valencia:Ambele echipe marchează minim 1 gol în meci

26.10 ora 21:30 Ath. Bilbao - Gijon:Minim 2 goluri total în meci.

Claudiu Alexandru Petre (Claudiu Hood)

Loc Echipa M V E Î G Pct.1. Manchester City 9 7 0 2 24:8 212. Arsenal 9 6 1 2 16:7 193. Manchester Utd 9 6 1 2 15:8 194. West Ham 9 5 2 2 20:12 175. Leicester 9 4 4 1 19:17 166. Crystal Palace 9 5 0 4 12:10 157. Tottenham 9 3 5 1 11:7 148. Southampton 9 3 4 2 15:12 139. Everton 9 3 4 2 12:11 1310. Liverpool 9 3 4 2 8:10 1311. Chelsea 9 3 2 4 14:17 1112. West Brom 9 3 2 4 7:11 1113. Swansea 8 2 4 2 10:10 1014. Watford 9 2 4 3 6:10 1015. Stoke 8 2 3 3 8:10 916. Norwich 9 2 3 4 14:20 917. Bournemouth 9 2 2 5 11:17 818. Newcastle 9 1 3 5 12:19 619. Aston Villa 9 1 1 7 8:15 420. Sunderland 9 0 3 6 8:19 3

Clasament Anglia «Premier League»

Loc Echipa M V E Î G Pct.1. PSG 10 8 2 0 21:5 262. Angers 10 6 3 1 12:6 213. Caen 10 7 0 3 12:10 214. St. Etienne 10 6 1 3 13:10 195. Nice 9 5 2 2 24:12 176. Lyon 10 4 4 2 12:7 167. Rennes 10 4 4 2 14:12 168. Reims 10 4 3 3 11:8 159. Lorient 10 4 3 3 15:14 1510. Monaco 10 3 5 2 14:15 1411. Guingamp 10 4 2 4 10:13 1412. Nantes 9 4 1 4 7:10 1313. Lille 10 2 5 3 5:5 1114. Bordeaux 10 2 5 3 13:16 1115. Bastia 10 3 1 6 12:16 1016. Marseille 10 2 3 5 15:12 917. Toulouse 10 1 5 4 11:17 818. Montpellier 10 1 2 7 6:14 519. Troyes 10 0 4 6 5:19 420. GFC Ajaccio 10 0 3 7 4:15 3

Clasament Franţa «Ligue1»

Loc Echipa M V E Î G Pct.1 Fiorentina 7 6 0 1 14 - 4 182 Inter 7 5 1 1 8 - 6 163 Lazio 7 5 0 2 10 - 11 154 AS Roma 7 4 2 1 17 - 9 145 Torino 7 4 1 2 12 - 8 136 Napoli 7 3 3 1 16 - 7 127 Chievo 7 3 3 1 11 - 5 128 Sassuolo 7 3 3 1 9 - 7 129 Sampdoria 7 3 2 2 13 - 10 1110 Atalanta 7 3 2 2 8 - 8 1111 AC Milan 7 3 0 4 8 - 13 912 Juventus 7 2 2 3 9 - 8 813 Palermo 7 2 1 4 9 - 12 714 Udinese 7 2 1 4 7 - 10 715 Genoa 7 2 1 4 4 - 7 716 Empoli 7 2 1 4 7 - 11 717 Carpi 7 1 2 4 8 - 16 518 Verona 7 0 4 3 6 - 10 419 Frosinone 7 1 1 5 4 - 10 420 Bologna 7 1 0 6 4 - 12 3

Clasament Italia «Serie A»

Loc Echipa M V E Î G Pct.1. Bayern 9 9 0 0 29:4 272. Dortmund 9 6 2 1 24:11 203. Schalke 9 6 1 2 12:9 194. Wolfsburg 9 4 3 2 14:12 155. Hertha 9 4 2 3 12:10 146. Köln 9 4 2 3 13:13 147. Leverkusen 9 4 2 3 8:9 148. Ingolstadt 9 4 2 3 6:7 149. Darmstadt 9 3 4 2 12:12 1310. Monchengladbach 9 4 0 5 16:16 1211. Mainz 9 4 0 5 12:13 1212. Hamburger SV 9 3 2 4 8:13 1113. Frankfurt 9 2 3 4 14:16 914. Hannover 9 2 2 5 8:16 815. Stuttgart 9 2 1 6 12:19 716. Bremen 9 2 1 6 7:14 717. Hoffenheim 9 1 3 5 12:18 618. Augsburg 9 1 2 6 8:15 5

Clasament Germania «Bundesliga»

Loc Echipa M V E Î G Pct.1. Astra Giurgiu 14 9 3 2 25:16 302. Steaua Bucureşti 14 7 5 2 17:9 263. Pandurii Tg. Jiu 14 7 5 2 18:12 264. FC Viitorul 13 6 5 2 21:11 235. Dinamo Bucureşti 14 6 6 2 17:10 246. ASA Târgu Mureş 14 4 7 3 13:10 197. CS 'U' Craiova 14 5 4 5 15:13 198. CSMS Iaşi 14 4 4 6 11:18 169. CFR Cluj 13 5 5 3 17:12 1410. ACS Poli Timisoara 14 3 5 6 10:18 1411. FC Botoşani 14 2 6 6 11:17 1212. Concordia Chiajna 14 2 4 8 13:22 1013. FC Voluntari 14 0 6 8 9:23 614. Petrolul Ploieşti 14 1 7 6 8:14 4

Clasament România «Liga 1»

Loc Echipa M V E Î G Pct.1. Real Madrid 8 5 3 0 18:2 182. Celta Vigo 8 5 3 0 17:8 183. Barcelona 8 6 0 2 17:11 184. Atl. Madrid 8 5 1 2 12:4 165. Villarreal 8 5 1 2 13:7 166. La Coruna 8 3 4 1 14:9 137. Eibar 8 3 4 1 11:7 138. Valencia 8 3 3 2 7:5 129. Espanyol 8 4 0 4 10:17 1210. Betis 8 3 2 3 8:12 1111. Getafe 8 3 1 4 10:8 1012. Sevilla 8 2 3 3 8:12 913. Gijon 7 2 2 3 7:8 814. Ath. Bilbao 8 2 2 4 10:12 815. Vallecano 8 2 1 5 8:17 716. Real Sociedad 8 1 3 4 6:9 617. Malaga 8 1 3 4 3:7 618. Levante 8 1 3 4 6:15 619. Las Palmas 8 1 2 5 6:13 520. Granada 7 1 1 5 5:13 4

Clasament Spania «Primera»

Căldură la cerere Furnizarea căldurii se reia în Sighişoara doar la cererea locata-rilor. Potrivit directorului SC ATT Sighişoara Mircea OpreaŢonu sunt aşteptate cereri prin care majoritatea locatarilor dinscările de bloc racordate doresc reluarea furnizării agentuluitermic şi doar atunci aceştia vor avea căldură în locuinţă. În Si-ghişoara până acum doar 2 din cele 24 scări ANL cu centraletermice înregistrate în sistem centralizat au cerut reluarea fur-nizării energiei termice pentru a avea căldura la calorifere.

Anca Maria Radu

Page 4: „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon ... · PDF fileconvocat o întâlnire cu operatorul depozitului de deş- ... au aflat care sunt cauzele şi elementele

Zidiri sufleteştiUn om mândru şi necredincios se lăuda mereu ca el n-are nevoiede Dumnezeu din moment ce sufletul lui e ca o coală albă dehârtie; deci îşi poate trăi viaţa cinstit şi frumos fără Hristos. Într-o zi mergând în excursie cu mai multă lume, ajunse la o mănăs-tire foarte retrasă, în mijlocul pădurii. Acolo se afla un călugărvestit prin înţelepciunea sa, iar omul nostru cel mândru voi săstea şi el puţin de vorbă cu bătrânul pustnic. Ajuns în chilia că-lugărului, acesta îi vorbi despre Dumnezeu şi despre păcat. Tru-faşul se abţinu cât putu, dar la plecare îi zise călugărului:- Eu n-am nevoie de Dumnezeu, de vreme ce viaţa şi sufletulmeu sunt ca o coală albă de hârtie!Călugărul dădu din cap şi-i spuse zâmbind:- Bine, bine, să zic şi eu aşa cum zici dumneata, dar atunci bagăbine de seamă să nu-şi scrie diavolul numele lui pe ea!Trufaşul tăcu, dar ieşind din chilie rămase pe gânduri şi mergândpe drum se întreba:„Oare este chiar aşa de albă cum zic?” şi gândindu-se mai adâncla faptele sale îşi văzu multele păcate!Atunci, venindu-şi în fire, văzu păcatele pe care le săvârşise şisimţi mare nevoie de ajutorul lui Dumnezeu!***Îngerul Mihail, pentru că nu s-a supus poruncii lui Dumnezeude a lua sufletul unei femei sărmane, care născuse două fetiţe,a fost pedepsit să locuiască pe pământ, în chip de om, până ceva afla răspunsul la trei întrebări:1) Ce este înlăuntrul oamenilor?2) Ce nu ştie omul?3) Cum trăiesc oamenii?Astfel, s-a pomenit deodată singur şi gol în mijlocul drumului,într-un sat.A trecut pe lângă el un om, care s-a milostivit, la acoperit şi l-aluat la el. Acesta era un cizmar, numit Simion. Când l-a dus acasă,nevastă-sa a început să-l certe, dar la urmă i s-a făcut milă de Mi-hail şi le-a dat să mănânce. Mihail a zâmbit. Într-o seară a venitun om să comande nişte ghete.- Să mi le lucrezi bine, ca să mă ţină un an de zile! Mihail a zâmbita doua oară.Peste vreo şase ani a venit o femeie cu două copile. A povestitcă sunt orfane şi că le creşte ea şi le iubeşte ca pe ochii din cap.Mihail a zâmbit a treia oară.Atunci Simion l-a întrebat:- Mihai, de ce, de când eşti la noi, ai zâmbit doar de trei ori?Atunci Mihail le-a povestit cine este şi le-a dezlegat şi sensul celortrei întrebări:- Când am venit pe pământ şi mi-era frig şi foame, nu ştiam cevoi face. Atunci ai venit tu şi m-ai acoperit şi m-ai luat acasă. Aici,femeia ta s-a necăjit că m-ai adus, dar când i-ai pomenit de Dum-nezeu, s-a luminat şi ne-a dat să mâncăm. Atunci am înţelesprima întrebare: înlăuntrul omului este dragostea, şi am zâmbit.După un an de zile a venit omul acela şi a comandat ghetele.Dar noaptea a murit. Atunci am înţeles ce nu-i e dat omului săştie: cât trăieşte.

În sfârşit, după şase ani, a venit femeia cu copilele orfane: le-amrecunoscut. Erau fetiţele femeii căreia nu voisem să-i iau sufletul.Atunci am găsit răspunsul şi la cea de-a treia întrebare: cum tră-iesc oamenii. Toţi cei care trăiesc, nu trăiesc numai prin ei, cipentru că dragostea trăieşte în om. Cel care trăieşte în dragoste,trăieşte în Dumnezeu şi Dumnezeu trăieşte în el. Căci Dumne-zeu este dragoste. Şi, Mihail, în vâlvătaie de foc, se ridică la cer.***A fost odată un cizmar sărac care era mereu vesel. Părea aşa defericit, încât de dimineaţă până seara cânta de bucurie. Mereuse adunau mulţi copii la fereastra casei sale şi-l ascultau cu aten-ţie. Uneori se adunau şi păsărelele ca să-l asculte. Lângă el locuiaun bogat. Acesta nu dormea toată noaptea, căci mereu îşi nu-măra galbenii. Abia dimineaţa se ducea la culcare. Ziua însă nuputea să doarmă pentru că-l auzea pe cizmar cântând şi invidiaîl nimicea, deoarece nu-şi putea închipui cum un sărăntoc poatefi vesel. Într-o zi îi veni o idee, un gând viclean îi şopti la urechecum să-l facă pe cizmar să nu mai cânte. Îl invită la el şi, spremarea sa surprindere, îi dărui săracului o pungă cu galbeni.Când cizmarul ajunse acasă, deschise punga. Niciodată nu vă-zuse atâţia galbeni. Începu să-i numere cu grijă, iar copiii priveaucu atenţie la el. Erau aşa de mulţi, încât cizmarului îi era fricăacum să-i nu-i fure cineva. De aceea, noaptea îi lua cu sine înpat. Dar şi acolo se gândea la ei şi nu putea să adoarmă. Atunciduse punga cu galbeni în pod, dar nu era sigur nici de acest loc.Dis-de-dimineaţă se sculă şi luă galbenii şi-i duse în coteţul cugăini. Dar nici cu acest loc nu era prea mulţumit şi, după unanumit timp, săpă o groapă şi îngropă punga cu galbeni în pă-mânt. Ştiindu-se bogat, nu mai dormea, nu mai muncea şi nicinu mai cânta, ci era tot timpul cu gândul la comoara sa. Dinaceastă cauză era neliniştit, palid şi frământat de gânduri. Nicipăsărelele şi nici copiii nu mai veneau să-l viziteze. Aşadar, ciz-marul ajunsese tare nefericit. Ce să facă? Într-una din zile, ciz-marul luă punga cu galbeni şi-i duse înapoi bogatului. „Ia, terog, galbenii înapoi, spuse el. Grijile pentru ei m-au îmbolnăvitşi nici prietenii mei nu mai vor să ştie nimic despre mine. Vreausă fiu din nou un cizmar sărac, cum am fost odinioară”. Deatunci fericirea intră din nou în casa cizmarului.***Cândva, pe o margine de lume, într-un sat îndepărtat, trăia unsuflet de artist, talentat şi înţelept. Maestrul adora copiii şi îi plă-cea să-i răsfeţe cu încântătoare daruri: lucruşoare mici, născutedintr-o mare pasiune, foarte frumoase, dar… fragile! Oricât de

mult se străduiau bieţii prichindei să fie grijulii cu noile jucării,fermecătoarele daruri se spărgeau zgomotos, transformându-seîn cioburi. Micuţii, disperaţi, plângeau cu amărăciune. Iar pesteceva timp, bătrânul înţelept le oferea alte daruri minunate: ame-ţitor de frumoase, dar… şi mai fragile! Într-o zi părinţii copiilor,copleşiţi de drama picilor, au bătut la uşa bătrânului:- Maestre, eşti atât de înţelept! Ştim că le doreşti copiilor noştrinumai bine! Dar de ce le faci astfel de cadouri? Sunt încântă-toare, dar atât de fragile!Bătrânul înţelept le răspunse zâmbind:- Vor trece doar câţiva ani şi cineva le va oferi… inima sa. Dinbucuria de a primi aceste lucruri mici - frumoase, dar fragile, şitristeţea de a le pierde într-o clipă, vor învăţa să fie măcar un picmai grijulii cu acel dar de nepreţuit.***O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniş-tit. În prima dimineaţa din noua casă, în timp ce îşi savurau ca-feaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşiîntindea cearceafurile în balcon. Ce cearşafuri murdare întindevecina noastră pe balcon…! Cred că are nevoie de un detergentmai bun sau poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele cearceafurile!Soţul ei privi şi rămase tăcut. Scena aceasta se repeta de fiecaredată când vecina întindea cearceafurile şi rufele, în fiecare săp-tămână. După o perioadă femeia rămase surprinsă văzând într-o zi că vecina sa întindea cearceafuri mut mai curate şi îi spusesoţului ei: Priveşte bărbate, în sfârşit femeia asta a învăţat şi easă spele rufele! O fi învăţat-o o altă vecină?Soţul ei îi răspunse: Nu draga mea, azi m-am trezit mai de dimi-neaţă şi am spălat geamurile casei noastre!***O femeie care era pe cale de a muri din pricina unui cancer ho-tărâse să-şi dedice ultimele zile ale vieţii cunoaşterii de sine. Şicugeta aşa: „Am început să mă ocup de gândurile ce-mi trec princap, de obiectele pe care le aleg, de lucrurile pe care le îndrăgesc,de cărţile pe care le citesc, de cei ce mă înconjoară. Am înţelescă toate acestea erau un reflex al meu şi spuneau câte ceva des-pre mine. Astfel am cunoscut o persoană extraordinară: pe mineînsămi. Dar, ceea ce am învăţat mai de preţ - după ce am priceputcă aveam să le părăsesc pe toate - este faptul că tot ce aveam eraîn fapt propria-mi persoană, ceea ce sunt. Sunt pe cale de a muride cancer, dar niciodată nu am fost aşa de vie şi fericită ca acum”.Din nefericire începem să vedem cu alţi ochi viaţa noastră doarîn împrejurările în care ajungem să avem nevoie de Dumnezeuşi de aproapele nostru. Abia atunci ni se înduioşează sufletul şiîncepem să ne descoperim sinele, începem să fim mai sensibili,mai înţelegători şi deschişi. Spun sfinţii părinţi că uneori ceea ceni se pare a fi o binecuvântare poate ajunge până la urmă să fieun blestem şi ceea ce ni se pare a fi un blestem, să devină în celedin urmă o binecuvântare. Aceasta se întâmplă atunci când min-tea, sufletul şi educaţia noastră n-au rădăcina într-o învăţăturăcreştină corectă la nivel de teorie şi practică. Un creştin adevăratva transforma orice eveniment al vieţii lui într-o binecuvântare,dacă va şti să-şi ridice sufletul la Dumnezeu cu sinceritate.

Rubrică îngrijită de Florin Chiorean

4 JSR - săptămâna 21.10 - 27.10.2015 CULTURĂ & SPORT

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Cu „Interesanţii”, scriitoarea americană Meg Wolitzer punctează cea de-a zecea carte dintr-o seriecare a ajuns binecunoscută peste ocean. De data aceasta, este vorba despre destinele câtorva oa-meni de la adolescenţă până la vârsta mijlocie. Nu sunt rude, sunt prieteni; nu fac gesturi spec-taculoase, doar îşi trăiesc bucuriile şi tragediile; nu rămân legaţi cu foţa în relaţia de amiciţie, cio păstrează voluntar, consolidând-o. Wolitzer este o autoare a detaliului firesc, redat într-o manierăcomico-satirică ce îşi găseşte cea mai bună reflectare în seria „The Simpsons”. Este acea autoironiecu care cultura americană reuşeşte mai mereu „să-şi pună oglinda în faţă”, acceptându-şi apoi

deopotrivă calităţile cu mândrie şi defectele cu seninătate. Printre adolescenţii care seadună într-o tabără de vară se numără Ethan Figman, „construit grosolan, neobişnuitde urât şi cu o apariţie uşor turtită, ca şi cum ar fi foat presat de un zid de sti-clă”. Şi totuşi, are un talent preţuit: acela de a transforma negativul în pozitiv, de convertisuferinţa în putere şi de a vedea mereu partea plină a paharului. Noile prietenii pe careşi le face vor dura pe viaţă tocmai pentru că se vor putea centra pe această atitudine înjurul căreia se vor organiza ca grup în anii următori. Astfel, lângă Ethan defilează în na-raţiune doi tineri frumoşi, frate şi soră, copii de bani gata, unul bun, altul rău; Jonah, fiulgay şi disfuncţional al cântăreţei Joan Baez; Cathy, dansatoarea atrăgătoare, marcată deviaţă, care ulterior devine un fel de victimă a grupului. Autoarea rămâne interesată peparcursul naraţiunii de relaţia copii-părinţi, de efectul intervenţiei adulţilor în vieţile ti-nerilor. Mai mult, punctează faptul că acest semn distinctiv, aproape religios, al culturiiamericane care este „fă-ţi destinul singur” poate crea pe palier individual egoism mon-struos şi, la nivelul societăţii, venerarea ideii de atingere a faimei, ale cărei excese rămânnesancţionate. La nivelul personajelor cărţii, acest aspect reiese pregnant din faptul căEthan este mai „intact”, mai normal şi mai conectat la lumea din jur decât odraslele debani gata de care îşi leagă afectivitatea: cu tot interesul comun pentru cărţi, muzică sauidei, reiese limpede că acolo unde cei doi au fost învăţaţi, Ethan a experimentat şi a învăţatpe propria piele. Şi totuşi, tentaţia rămâne mare: mai târziu, Ethan, om „ajuns”, va da so-cietăţii copii aidoma prietenilor săi. Contraponderea literară a lui Ethan este Julie Jacob-son, cea care de altfel povesteşte istoria grupului şi care nu este nici frumoasă niciremarcabilă prin intermediul altui talent decât observaţia în amănunt. Această abilitate vaajunge s-o chinuie într-o zi, întrucât ea trăieşte ceea ce prietenii săi par să nu poată: emoţieprofundă, conştiinţă de sine, jenă, invidie, dorinţă. Este vie în alt mod. „Interesanţii”pune lupa - în unele puncte de-a dreptul neiertător - pe cauzele şi efectele care „fac sămeargă” reperele societăţii americane. Definitorie este în acest sens evoluţia bietului

Jonas, strivit în braţele unei mame care doar pare liberală şi bine intenţionată, când în realitateeste o vanitoasă neglijentă. Paradoxal, însă, se poate spune că autoarea va menţine, probabil, in-teresul publicului exact prin etalarea acestui tip de racile sociale, după principiul „chiar dacălumea este un spectacol grotesc de lăcomie, ură şi egoism, nu te poţi opri s-o priveşti,ca să vezi ce se întâmplă în continuare”. Cartea se găseşte la librăria Hyperion, locul deunde puteţi achiziţiona cărţi inclusiv la comandă fără cheltuieli suplimentare.

JSR & Hyperion

Cultura la îndemânăViaţa este un joc dur şi halucinant, viaţa înseamnă

salturi cu paraşuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi şisă te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voinţă săajungi în punctul cel mai înalt şi să te simţi nemulţumit.

(Paulo Coelho)

Jurnalul Sighişoara Reporter şi Librăria Hyperionvă recomandă cartea săptămânii:

Meg Wolitzer

INTERESANŢII

Editura TREI, 2015

Page 5: „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon ... · PDF fileconvocat o întâlnire cu operatorul depozitului de deş- ... au aflat care sunt cauzele şi elementele

5 JSR - săptămâna 21.10 - 27.10.2015 SĂNĂTATE & EDUCAŢIE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Sâmbătă 24 octombrieOra 08.00 - 20.00 GENŢIANA ITelefon: 0265 - 77 18 31, str. H. Oberth, nr. 45Ora 20.00 - 08.00 ROPHARMA Telefon: 0265 - 77 77 35, Str. Z. Boiu nr. 44

Duminică 25 octombrieOra 08.00 - 20.00 GENŢIANA ITelefon: 0265 - 77 18 31, str. H. Oberth, nr. 45Ora 20.00 - 08.00 ROPHARMA Telefon: 0265 - 77 77 35, Str. Z. Boiu nr. 44

P R O G R A M U L F A R M A C I I L O R D E G A R D Ă Î N S I G H I Ş O A R A

Sighişoara bebeluşilor„Pentru că viaţa este cea mai frumoasă prinzâmbetul unui copilaş”

Împlinirea primului anişor reprezintă totodată şi vârsta marilorschimbări şi realizări în creşterea şi dezvoltarea bebeluşului. Îna 12-a lună, este momentul prielnic ca cel mic să facă primii paşiindependent, fără ajutor. Regulile alimentaţiei încep să seschimbe, este dornic să înveţe să se hrănească singur, dar capătăautonomie şi în alte activităţi de joacă sau în mers. Comunicareaşi limbajul cunosc o dezvoltare rapidă, copilul devenind un par-tener de discuţie extrem de interesant la această vârstă. Dupăîmplinirea primului anişor de viaţă nu se mai discută despre vâr-sta copilului în luni, ci în ani. Ajunsă la acest moment, oricemamă priveşte înapoi asupra anului scurs. Copilul a făcut pro-grese uriaşe, a devenit o mică personalitate, ce poate face multelucruri cu corpul său şi care are o voinţă proprie. Orice mamăia o mulţime de hotărâri, din instinct, fără a reflecta prea mult.Când este nesigură, copilul îi arată prin reacţiile lui dacă soluţiaadoptată este cea mai nimerită. Încercările şi greşelile fac partedin viaţa părinţilor şi nici o carte sau nici un medic nu pot scutimama de emoţii sau de situaţii neprevăzute. Medicul şi cărţilesunt totuşi ajutoare obligatorii în creşterea şi educaţia copilului.Consultul medical este obligatoriu. Chiar dacă sugarul este să-nătos, la sfârşitul anului are nevoie de un consult medical amă-nunţit, care să facă bilanţul dezvoltării fizice şi psihice dinperioada de sugar şi să fixeze jaloanele pentru etapa următoare.La un an se administrează vitamina D oral în cazul în care nu s-a făcut profilaxia rahitismului prin administrare zilnică. Se con-tinuă, la cei la care s-a început, administrarea de fluor. Greutatease triplează faţă de cea de la naştere; la cei născuţi cu greutatemică, se triplează mai devreme.Băieţi:- mediul urban: 9100 - 9 900g;- mediul rural: 9200 - 9800g.Fete:- mediul urban: 9100 - 9300g;- mediul rural: 9000 - 9300g.Aceste praguri sunt medii, deviaţiile de plus sau minus 700-900gse apreciază ca normale. TaliaBăieţi:- mediul urban: 75,32cm (+/- 3,11cm);- mediul rural: 74,88 cm (+/- 3,37cm).Fete:- mediul urban: 73,91cm (+/- 3,01cm);- mediul rural: 73,28cm (+/- 3,23cm).

Perimetrul cranianBăieţi:- mediul urban: 46,23cm (+/- 1,54cm);- mediul rural: 45,96cm (+/- 1,66cm).Fete:- mediul urban: 45,24cm (+/- 1,55cm);- mediul rural: 44,81cm (+/- 1,74cm).Perimetrul toracicBăieţi:- mediul urban: 47,26 cm (+/- 2,22cm);- mediul rural: 47,30cm (+/- 2,44cm).Fete:- mediul urban: 46,29cm (+/- 2,04cm);- mediul rural: 46,06cm (+/- 2,39cm).La un an copilul are în medie 6 dinţi (4 sus şi 2 jos). Există foartemulţi copii perfect normali la care primul dinte apare de-abiaacum sau chiar mai târziu. Chiar din debutul primei săptămâni,bebeluşul îţi poate face surpriza de a face primii paşi indepen-dent, fără sprijin, în cazul în care nu a făcut-o deja. Va fi un mersun pic chinuit, dar va fi foarte amuzant. La această vârstă, copilulmerge pe vârfuri, cu tălpile uşor îndreptate spre interior. Dinaceastă cauză, nici nu îşi poate ţine echilibrul prea mult timp şinu poate face foarte mulţi paşi de unul singur. Motricitatea finăcunoaşte progrese importante în a 12-a lună de viaţă. Copilulreuşeşte să prindă cu mânuţele obiectele, să le arunce, să îm-pingă şi să dea drumul jos jucăriilor. Îţi va întinde jucăriile pen-tru a le lua de la el din mânuţă, dar va încerca imediat să le iaînapoi de la tine. Devine interesat de jocuri în care să punăobiecte în containere sau cutii şi adoră să le răstoarne apoi. Co-pilul capătă din ce în ce mai multă forţă şi energie şi îşi dezvoltădestul de mult musculatura până la această vârstă. Este apt săfacă primii paşi independent şi are suficientă forţă să se ridicesingur în picioare şi să se aventureze în tot felul de peripeţii înmişcare. Trebuie să fii tot timpul cu ochii pe el! Curiozitatea care

caracterizează această vârstă şi dezvoltarea abilităţilor fine mo-torii îl determină pe bebe să fie dornic să manevreze singur lin-gura sau linguriţa în timpul mesei. Nu va fi capabil să ofolosească corespunzător şi mai mult se va juca cu ea, aruncândmâncare în toate părţile. Este indicat însă să îi permiţi să mane-vreze tacâmurile, deoarece contribuie la îmbunătăţirea coordo-nării mână-ochi şi la stimularea independenţei. Rutina de somna copilului ar trebui să fie bine consolidată până la această vârstăşi aplicată constant în programul micuţului tău. La un anişor,copilul trebuie să doarmă toată noaptea, fără întrerupere. Inschimb, va începe să opună rezistenţă la somnul de după-amiază. Dacă în primele luni de viaţă sau chiar după şase luni,copilul avea cel puţin două reprize de somn de după-amiază,destul de lungi, chiar şi de 2-3 ore, la vârsta de un an, începe sădevină mai activ şi să fie dornic să stea mai mult treaz în timpulzilei. Ştie că are de explorat şi învăţat atât de multe lucruri, încâtnu prea mai are timp de dormit în timpul zilei. La 12 luni, esteindicat ca bebeluşul să mai doarmă o singură dată în timpul zilei,mai exact după-amiază. Puiul de somn de după-amiază va faceparte din rutina de somn până la vârsta preşcolară, când se varenunţa complet la el. Mulţumim tuturor mămicilor care ne-auscris şi aşteptăm în continuare criticile şi sfaturile lor utile laadresa de e-mail: [email protected]ţeta săptămânii: Tort pentru pici, reţetă recomandatăde către Jasmine.Ingrediente: 1 blat de tort, 1 litru de lapte, 10 linguri dezahăr, 8 linguri de făină, 2 linguri de cacao, esenţă de vanilie,ananas, glazură de ciocolată, frişcă.Mod de preparare: Pentru crema de cacao se amestecă 5linguri de zahăr cu 3 linguri de făină, 2 linguri de cacao şi 500ml lapte; Amestecul se pune pe foc potrivit şi se amestecă con-tinuu ca să nu se prindă şi să nu facă cocoloaşe; Când crema seîngroaşă şi ajunge la consistenţa unei budinci se ia de pe foc şise lasă la răcit; Pentru crema de vanilie se amestecă 5 linguri dezahăr cu 5 linguri de făină şi 500 de ml de lapte; La fel, amesteculse pune pe foc potrivit şi se amestecă continuu ca să nu seprindă şi să nu facă cocoloaşe; Când crema se îngroaşă şi ajungela consistenţa unei budinci se ia de pe foc, se adaugă o sticluţade esenţă de vanilie, se amestecă bine şi se lasă la răcit. Blatulde tort se taie în 3, se pune crema de cacao, se pun bucăţele deananas, se aşează cea de-a doua parte din tort; Cealaltă bucatăde tort se însiropează puţin apoi se aşează crema de vanilie şibucăţile de ananas şi se pune şi ultima felie de tort; Se orneazăcu glazură de ciocolată şi se dă la rece; Apoi, după ce s-a întăritglazura se ornează şi cu frişca şi fructe după preferinţă.Subiectul săptămânii: Bebeluşul meu are 12 luni. - continuare.

Noemi Popa

Medicii preocupaţi de gripăDe cele mai multe ori toamnă şi iarnă, ne confruntăm cu neplă-cutele simptome ale răcelii sau gripei. Potrivit medicilor terme-nii de răceală sau gripă se referă la o varietate de afecţiuni denatură virală. Există asemănări şi deosebiri, însă, mai importantădecât cauza, în acele momente, apare neplăcerea de a te simţirău. Mai mult decât atât, în unele cazuri alterarea stării de sănă-tate este foarte serioasă.Tocmai de aceea medicii vă dau câteva sfaturi:Monitorizaţi-vă febra şi starea de oboseală. Diferenţa principalădintre răceală şi gripă sunt febra şi starea de extenuare fizică:ambele indică prezenţa unei gripe. Spălaţi-vă pe mâini! Spălareafrecventă pe mâini este una dintre cele mai bune practici deadoptat; această practică va împiedica deopotrivă răceala şi gripasă se răspândească la persoanele din jurul dumneavoastră. Nuevitaţi să ieşiţi în aer liber. A ieşi la aer, oricât de rece ar fi acesta,nu vă va îmbolnăvi nici de răceală, nici de gripă - a sta înăuntruîmpreună cu alţi oameni şi tot felul de germeni poate provocaagravarea stării de boală. Nu luaţi antibiotice. Cele mai multe an-tibiotice au acţiune împotriva infecţiilor cauzate de bacterii, aşa-dar nu lucrează împotriva răcelii sau gripei. Cereţi părerea unuimedic înainte de a lua orice fel de antibiotic. Dormiţi suficientşi mâncaţi sănătos. Este cea mai bună metodă de a „ridica garda”sistemului imunitar şi de a reduce frecvenţa îmbolnăvirilor. Păs-traţi curăţenia acasă. A păstra curăţenia în bucătărie şi în baie, înspecial când cineva din familie este bolnav, este esenţial. La felde important este şi a nu vă şterge de acelaşi prosop cu o per-soană bolnavă. Evitaţi să împărtăşiţi germenii cu alte persoane.Strănutaţi sau tuşiţi întotdeauna în batistă. Nu beţi din acelaşipahar cu alţi membri ai familiei. Beţi lichide. Este una dintre celemai bune metode să vă „curăţaţi” corpul de un virus. Potrivit me-

dicilor cea mai bună metodă de prevenire a gripei este vaccinareaantigripală. Ideal este s-o faceţi din vreme, însă, oricând aţi face-o, este mai bine decât deloc. În ciuda sfaturilor de mai sus, esteposibil să nu scăpaţi neatins de răceală sau de gripă. Ceea cecontează, însă, este ca efectele acestora să fie mai puţin invazive.

Vremea s-a răcit şi seva mai răci iar medicii ne

recomandă să ne vaccinămPentru a face faţă zilelor reci de toamnă, fără a ne îmbolnăvii,medicii ne recomandă să ne vaccinam şi să evităm să stăm în frigşi umezeală, principalii factori care ne scad imunitatea. Circatrei milioane şi jumătate de bătrâni, copii, bolnavi cronici saupersonal medical vor fi vaccinaţi în această toamnă. Vaccinareava începe în cea de-a doua decadă a lunii octombrie şi se reco-mandă atât celor din grupele de risc cât şi celorlalţi cetăţeni. Se-zonul gripal poate să înceapă din luna octombrie şi să ţină pânăîn martie. Din momentul vaccinării trebuie să treacă 28 de zilepentru ca vaccinul să acţioneze la capacitate maximă, dar după14 zile poate fi eficient. Iată şi 10 motive care ne dovedescfaptul că ar fi bine să ne vaccinăm:1. Multe persoane din jurul nostru nu se vaccinează şi astfel sun-tem în pericol de a contracta şi noi infecţia, mai ales dacă acesteanu rămân izolate acasă şi nu folosesc batista corespunzător!2. Variaţiile mari de temperatură de la o zi la alta precum şi uti-lizarea sistemelor de climatizare (aer condiţionat) supun orga-nismul unor eforturi de adaptare care în final epuizează sistemulimunitar şi ne fac mai sensibili la acţiunea virusurilor gripale!3. Vaccinul este mai ales indicat persoanelor care suferă de unadin următoarele boli cronice: boli bronho-pulmonare, cardio-

vasculare, boli renale, anemii, afecţiuni hepatice, diabet zaharat,boli neuro - musculare.4. Persoanele care au boli cronice sunt în pericol să facă o formăde Gripă mai virulentă, mai prelungită şi cu complicaţii cu saufără suprainfecţie cu bacterii: astenie prelungită, nevrite, sin-drom Reye, otite, sinuzite, crup gripal, miocardită.endocardite, tulburări de ritm, meningoencefalite, bronhopneu-monii, afectare renală, septicemii.5. Persoanele peste 65 de ani chiar dacă nu au boli cronice potface forme mai severe de gripă.6. Dacă venim în contact cu sugari, copii mici sau persoane im-obilizate, este bine să-i protejăm, vaccinându-ne!7. Dacă lucrăm în unităţi medico-sociale sau servicii cu publiculsuntem mai expuşi şi ne protejăm vaccinându-ne!8. S-a dovedit că persoanele care se vaccinează consecutiv an dean sunt mai protejate decât cele care se vaccinează sporadic!9. Vaccinându-ne evitam întâlnirea virusului uman cu alte viru-suri şi dezvoltarea unor complicaţii.10. Costul unui vaccin gripal pe piaţă este în medie 30 RON!Costul unei gripe uşoare = 50 RON, unei gripe medii = 70RON, unei gripe complicate = 200 RON, asta dacă ne raportămdoar la costul medicamentelor de bază pentru a ne trata.

Anca Maria Radu

Page 6: „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon ... · PDF fileconvocat o întâlnire cu operatorul depozitului de deş- ... au aflat care sunt cauzele şi elementele

Anvelopele de iarnă,obligativitate şi generalităţi

Pe măsură ce iarnă se apropie, internetul se umple cu articoleîn care şoferilor li se spune că sunt obligaţi să folosească anve-lope de iarnă începând cu data de 1 noiembrie. Realitatea esteînsă alta: obligativitatea dotării autovehiculelor cu cauciucuri deiarnă nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condiţiilemeteorologice, după cum se precizează în Ordonanţa de Gu-vern 5/2011. Astfel, şoferii trebuie să aibă cauciucuri de iarnăcând circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei,indiferent de perioada calendaristică. Trebuie să ştiţi însă că an-velopele de iarnă sunt obligatorii în anumite condiţii, nu neapă-rat în perioada noiembrie - martie. Practic, puteţi circula fărăprobleme cu cauciucuri obişnuite, dacă nu vă aflaţi pe drumuripublice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, caz în care anve-lopele de iarnă devin obligatorii. Vehiculele de transport marfăpeste 3,5 tone şi cele de transport persoane cu peste nouă locuritrebuie să mai aibă şi lanţuri sau alte echipamente antiderapantecertificate. În cazul în care nu respectă aceste reguli, conducă-torii auto pot fi sancţionaţi cu reţinerea certificatului de înma-triculare, precum şi cu o amendă cu o valoare între 9 şi 20 depuncte de amendă. Un punct de amendă este în 2011 echivalentcu 67 de lei. În plus, dacă sunteţi implicat într-un accident cau-zat de echiparea necorespunzătoare a maşinii veţi fi obligat săachitaţi şi costurile de reparare a drumului şi de înlocuire a ele-

mentelor de siguranţă a circulaţiei distruse. Pentru a vă echipamaşina cu anvelope de iarnă, veţi fi obligaţi să scoateţi din bu-zunare peste 800 de lei, dacă vă cumpăraţi anvelope noi. Ca săcâştigaţi ceva bani în bugetul familiei, puteţi alege cauciucuri„all seasons”, acceptate fără probleme şi pe timpul iernii, pedrumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Unii sighişo-reni apelează chiar şi la anvelope second hand a căror preţuriajung şi la jumătate faţă de preţul unora noi.Vă întrebaţi care sunt anvelopele de iarnă potrivite? Iatăce ne recomandă specialiştii:Atunci când cumpăraţi anvelope de iarnă, trebuie să fiţi foarteatenţi la câteva semne de pe cauciuc. Fulgul de nea pe anvelopăatestă că aveţi un cauciuc de iarnă cu care puteţi circula legal.De asemenea, sunt acceptate iarna anvelopele cu menţiunea „M

+ S” (Mud plus Snow - Noroi şi zăpadă). Trebuie să ştiţi că, pedrumurile uscate, atunci când folosiţi cauciucuri de iarnă con-sumul de carburant este un pic mai mare. De exemplu, dacă încondiţii normale automobilul dumneavoastră consumă 7 litri lao sută de kilometri, în condiţiile descrise mai sus va consuma8, chiar 8,5 litri la o sută de kilometri.Un alt sfat: nu cumpăraţi anvelope care au stat în depozitulcomercianţilor chiar şi 2-3 ani! Trecerea timpului afectează cau-ciucul anvelopei chiar dacă aceasta a stat mai mult depozitată.Limita de folosire a unei anvelope noi este de 6 ani. Dupăaceastă vârstă, folosirea anvelopei devine nesigură, creşte peri-colul de explozie, stratul superficial de pe calea de rulare se de-teriorează mai repede, rezistenţa sa mecanică scade din cauzadeteriorării calităţii materialelor componente. Data fabricaţieieste înscrisă pe partea interioară a anvelopei, spre şasiu, dupăţara de fabricaţie, în ultimele 4 cifre care exprimă săptămânadin an (primele 2 cifre) şi anul în care a fost fabricată anvelopa(ultimele 2 cifre). Şi o recomandare din parte mecanicilor: numontaţi anvelope de iarnă cu adâncimea profilului mai mică de4 mm! Este cazul persoanelor care îşi achiziţionează pneurilesecond la preţuri pornind de la 50 de lei şi aceasta pentru a faceeconomii. Pentru a sigura aderenţa maximă la suprafeţe alune-coase, anvelopa de iarnă trebuie înlocuită atunci când are oadâncime de 3,5 -4 mm. Există martori de uzură înglobaţi înstructura anvelopelor moderne care uşurează aprecierea uzuriiminime legale, dar pentru a aprecia corect adâncimea de înlo-cuire este necesară măsurarea.

Anca Maria Radu

6 JSR - săptămâna 21.10 - 27.10.2015 ANALIZE ŞI SINTEZE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Virozele şi infecţiilerespiratorii în topul

îmbolnăvirilor sighişorenilor

Şi la secţia Infecţioase a Spitalului municipal Sighişoara zilniczeci de pacienţi se adresează cu diverse simptomatologii de vi-roze şi infecţii respiratorii. Majoritatea se datorează schimbărilorbruşte de temperatură şi imposibilităţii organismului de a seadapta acestora, potrivit medicilor. Deşi schimbările climatericedin ultimii ani au transformat cele patru anotimpuri doar îndouă, unul foarte rece şi unui foarte cald şi arid, observăm încătrecerile de toamnă şi primăvară, cu variaţiile lor presionale şide temperatură. Toamna apar vânturile puternice, furtunile cadin senin şi aversele de ploaie, alternând cu zile anormal de căl-duroase sau părţi din zi extrem de însorite. Aceste variaţii detemperatură determină şi reacţii de adaptare intense din parteaorganismului, deosebit de solicitat ca organ fiind ficatul, careeste atât sediul multor reacţii imunitare, de apărare ale organis-mului, cât şi sediul reglării metabolice şi a termoreglării. Persoa-nele care au ceva probleme de funcţionare energetică a ficatuluiau dificultăţi de adaptare la schimbările de vreme şi prezintă maifrecvent decât altele episoade de viroze respiratorii sau alte in-fecţii virale. De asemenea, copiii şi vârstnicii, aflaţi în perioadede reactivitate mai mare a imunităţii sunt mai expuşi la virozelerespiratorii de sezon. Intrarea copiilor în colectivitate se petrecede cele mai multe ori la începutul toamnei, exact în perioada desolicitare mai mare a imunităţii şi metabolismului copiilor. Deaceea, nu sunt foarte rare micile epidemii de viroze respiratoriicare apare în primele săptămâni de la începerea şcolii. Mulţi pă-rinţi care cunosc aceste tipuri de reacţie încearcă din răsputeridiferite tipuri de scheme de prevenţie, naturale sau cu produsechimice de sinteză, pentru a-şi asigura o toamnă mai liniştită,atât lor cât şi micuţilor lor. Pentru a face faţă zilelor reci detoamnă, fără a ne îmbolnăvii, medicii ne recomandă să ne vacci-năm dar ne dau şi unele sfaturi. Dacă apar simptomele virozelorrespiratorii: cu strănuturi frecvente, catar nazal apos, nas carecurge şi ochi care curg, uneori şi cu ceva durere la înghiţire, cuo idee de febră sau cu febră de-a dreptul 39-40, cu stare generalăproastă şi dureri musculare generalizate, lipsa poftei de mâncareşi sete intensă sau lipsa setei înseamnă că organismul a fost dejainvadat de viruşi. În această situaţie, atât copii cât şi adulţi trebuiesă se pregătească pentru câteva zile de stat în pat sau stat în li-

nişte acasă. Orice viroză respiratorie, odată începută, durează 5-7 zile indiferent de tratamentul folosit. Dacă adulţii continuă sămeargă la serviciu sau să-şi îndeplinească datoriile obişnuite,evoluţia se va prelungi inevitabil până la 2-3 săptămâni şi de celemai multe ori, pot apare complicaţii precum bronşite, traheo-bronşite, laringite şi uneori chiar pneumonie. Iar după trecereavirozei, rămân stări de oboseală generalizată perioade destul delungi de timp. Dacă viroza respiratorie este bine tratată, per-soana se odihneşte şi lasă organismul să se recupereze şi să-şimobilizeze toate resursele imunitare şi energia pentru a învingeviruşii, viroza va trece într-o săptămână şi revenirea va fi rapidă,cu stare generală bună. Încă o dată precizăm, o viroză respirato-rie nu ţine 2 zile, oricât de tare am dori şi ne-ar place acest lucru.Odată apărute simptomele, aşteptaţi-vă la o perioadă de minimo săptămână de stare generală proastă. De curăţenie de toxine,căci orice viroză respiratorie nu este decât un foarte mare „dre-naj” de toxine din organism. Dacă imunitatea nu este foartebună sau agresiunea virală este foarte mare, atunci simptomeleavansează şi viroza respiratorie se declanşează în totalitatea ei.În acest moment, pacientul va trebui să stea în repaus la pat, sădoarmă cât mai mult, dacă are somnolenţă. În perioada somnu-lui, organismul se vindecă mai uşor. De asemenea, va trebui săconsume lichide calde, infuzii din plante precum gălbenele, mu-şeţel, tei, roiniţă, supe din legume concentrate, compoturi dinfructe şi hrană cât mai uşoară, preponderent vegetală. Proteineledin carne şi lapte pot să accentueze febra şi se recomandă evita-rea lor în special în primele 3-4 zile de la debutul simptomelorde viroză. Extractele gemoterapice se administrează sub formăde scheme în virozele respiratorii atât la copii cât şi la adulţi. Seva administra Extract din muguri de Coacăz negru - Ribes nigrumMG=D1, cu efect imunostimulator şi tonic, 30-35 pic în apă, di-mineaţa şi Extract din muguri de Mesteacăn pufos - Betula pu-bescens MG=D1, 35-40 pic în apă, seara, pentru eliminareasecreţiilor şi drenajul aparatului respirator. La această schemăse pot adăuga preparate precum Extract din muguri de Arinnegru - Alnus glutinosa MG=D1, 30-35 pic în apă, la prânz, dacăexistă secreţii în exces sau Extract din muguri de Carpen - Car-pinus betulus MG=D1, 30-35 pic în apă, dacă există iritaţie amucoasei faringiene, cu tuse uscată. În acelaşi timp cu schemamai sus menţionată, se poate folosi un preparat tip spray cu pro-polis, pentru pulverizat la nivelul cavităţii bucale, a faringelui,de câteva ori pe zi. Se pot administra şi suplimente cu vitaminaC, 1 g de 2-3 ori pe zi, zilnic câteva zile. Dacă există obstrucţieintensă nazală, un preparat din apă de mare sau cu ser fiziologic

şi câteva picături de lămâie pot ajuta somnul de noapte sau depeste zi. Dacă febra este foarte mare şi durează timp îndelungat,se recomandă folosirea unor preparate precum Aconit compussau formula 1 homeopatică, 3 granule în 4 linguriţe de apă, dincare se administrează o linguriţă din 15 în 15 minute, 4 doze.Se va repeta administrarea după câteva ore, dacă reapare puseulfebril. Dacă nu cedează la aceste preparate iar febra este deosebitde înaltă, pot fi folosite antipireticele alopate obişnuite. Trata-mentele naturale sunt deosebit de eficiente la copii, unde rezul-tatele vor fi mult mai rapide şi evoluţia de cele mai multe oriuşoară. Un copil cu febră se poate juca, poate mânca şi duce pepicioare întregul episod infecţios. În afară de supraveghere atentăşi tratament natural, un copil nu are nevoie de antibiotice saualte medicamente chimice în timpul episoadelor virale. La adulţi,mai ales dacă sunt epuizaţi sau deosebit de stresaţi, evoluţia vi-rozelor respiratorii poate fi mai dificilă, cu simptome deranjanteşi nevoie de repaus la pat. Atât fitoterapia, cât şi homeopatia arenenumărate remedii pentru fiecare tip de simptom apărut. Pen-tru grăbirea eliminării toxinelor şi drenajul organismului suferindse vor folosi cu succes băile de picioare cu apă fierbinte cu saresau băile generale cu apă şi sare, după care se împachetează binepersoana într-un halat călduros, stă 30 minute să transpire bineşi apoi face un nou duş şi se merge la culcare. Episodul de virozărespiratorie reprezintă la adulţi o oportunitate de repaus, deodihnă, de dietă şi de refacere prin somn şi prin detoxifiere na-turală. De aceea, pe lângă neplăcerile induse de simptomele vi-rozei respiratorii, care vor trece cu timpul şi cu tratamentulnatural, fiecare persoană trebuie să privească şi partea bună aacestei neplăceri: ocazia de refacere a organismului, de detoxi-fiere şi de regenerare.

Anca Maria Radu

România „are internet, dar nuştie să îl folosească”

Utilizarea internetului de către consumatorii români a atins,în prezent, o cotă de 48%, sub media Uniunii Europene, carese situează la 75%, arată datele oficiale. În ceea ce priveşteconectivitatea la internet, datele europene relevă faptul că,în România, 54% dintre gospodării utilizează servicii fixe înbandă largă, iar 43% sunt conectate la servicii mobile înbandă largă. Pe de altă parte, în 25% dintre gospodăriile dinRomânia există acoperire a reţelelor broadband în mediulrural, faţă de media UE de 18%. Documentul statistic referitorla Piaţa unică digitală arată, totodată, că, în privinţa compe-

tenţelor digitale, 39% dintre români nu au utilizat niciodatăinternetul (UE 18%) şi numai 20% dintre persoane ştiu să tri-mită e-mailuri, să utilizeze instrumente de editare sau să in-staleze dispozitive noi, faţă de media europeană, de 59%.

Poştaşul poate deveni istorie

Liberalii au un proiect de lege prin care vor să le dea firmelor,la înfiinţare, o adresă de e-mail care să fie sediul electronical operatorului economic. Practic, orice comunicare trans-misă online va avea aceleaşi efecte ca şi informările tipăriteşi transmise prin poştă sau curier. Iniţiativa ar reduce chel-tuielile administraţiilor locale şi a celei centrale cu tipărireaşi expedierea actelor administrative. Proiectul a trecut de co-misii şi urmează să intre pe ordinea de zi a Senatului. Dacăva fi aprobată, firmele deja înfiinţate trebuie să-şi schimbecertificatul de înregistrare fiscală în şase luni, pentru a primişi sediu electronic. Ionela Costea

Page 7: „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon ... · PDF fileconvocat o întâlnire cu operatorul depozitului de deş- ... au aflat care sunt cauzele şi elementele

7 JSR - săptămâna 21.10 - 27.10.2015 ANALIZE ŞI SINTEZE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Hotel Cavaler devine HILTONVrei să fii în echipa celui mai faimos

lanţ hotelier din lume?Aplică acum!

Trimite CV-ul tău împreună cu o fotografie la email:[email protected] sau la Recepţia Hotel Cavaler.

Sfântul Dumitru, patronul păstorilor,este sărbătorit luni de ortodocşi şi catolici

Sfântul Dumitru, care a devenit guvernator al Tesalonicului după moartea tatălui său şi care, întradiţia populară românească, este considerat patronul păstorilor sau cel care desfrunzeşte codrulşi usucă toate plantele, va fi sărbătorit luni atât de creştinii ortodocşi, cât şi de cei catolici.

Sfântul Mare Mucenic Dimi-trie, cinstit de creştini în 26octombrie, a trăit în timpulîmpăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305).Fiu al prefectului din Tesalo-nic, el a fost numit, datorităcalităţilor sale, guvernator alTesalonicului, după moarteatatălui său. Mai târziu, împă-ratul Maximian a aflat că Di-mitrie este creştin, lucru carel-a mâniat foarte tare. Drepturmare, întorcându-se birui-

tor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinsteazeilor. Venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă sunt adevărate cele auzite despreel. Dimitrie a mărturisind cu îndrăzneală că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Pe-deapsa împăratului a fost maximă: Dimitrie a fost închis în temniţă şi ucis cu suliţa.De Sfântul Dumitru se află cum va fi iarnaÎn credinţa populară, anul este împărţit în două anotimpuri: vară şi iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe„încuie” iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toateplantele. Există credinţă că, în ziua Sf. Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi aratecolţii. În ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, se aprind focuri, peste care sar copii, pentru a fisănătoşi tot anul. Focul are şi menirea de a alunga fiarele şi de a încălzi morţii. După ce foculeste stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi.Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia,ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşează cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaiese va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă,anotimpul rece va fi aspru. Un alt mod de a afla cum va fi iarna este acela de a urmări mersuloilor în dimineaţa sărbătorii Sf. Dumitru. Astfel, dacă dimineaţa se va trezi mai întâi o oaie albă,care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarnava fi uşoară. Ziua Sfântului Dumitru era, pe vremuri, şi o zi a soroacelor. Se terminau învoielileîncheiate între stăpânii oilor şi ciobani la San-George, de unde şi zicerea că „la San-George seîncaieră câinii, iar la Samedru se sfădesc stăpânii”. Tot de Sfântul Dumitru, se tocmescservitorii pentru diverse treburi şi se strică stanele. Ţăranii tund coama căilor până la trei ani, casă aibă păr frumos.

Anca Maria Radu

Acţiuni pentru prevenirea furtuluide material lemnos la Sighişoara

Mai multe acţiuni pentru prevenirea furtului de material lemnos şi combaterea braconajului auavut loc în ultima perioadă. Acţiunile au fost desfăşurate de Jandarmii din cadrul Biroului de

Prevenire şi Combatere Fapte An-tisociale - Gruparea de JandarmiMobilă Târgu Mureş alături deOcolul Silvic Sighişoara. Jandarmiiau desfăşurat mai multe acţiuni deprevenire şi combatere a furtuluide material lemnos şi combatereabraconajului, perioada fiind unapropice pentru asemenea fapte.În consecinţă, în cursul săptămâ-nii trecute, au fost desfăşurate unnumăr de 6 acţiuni, patru dintreele fiind pe silvic iar două fiind pe

braconaj. Lucrătorii Jandarmeriei, în cooperare cu Ocolul Silvic din Sighişoara au luat la „marş”păduri din judeţ, în vederea depistării celor care comit fapte de natură infracţională sau contra-venţională. În urma derulării acestor „verificări” în teren au fost constatate un număr de treifapte contravenţionale, sancţionate cu avertismente scrise, toate fiind aplicate la Legea 171/2010actualizată, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, unde textul de lege preci-zează că: „scoaterea din rădăcini sau ridicarea din fondul forestier naţional fărăaprobare legală a cioatelor şi/sau a resturilor de exploatare sunt supuse sancţiuniicontravenţionale.” Pe linia Legii nr. 407/2006 (actualizată) - Legea vânătorii şi a protecţiei fon-dului cinegetic, jandarmii Grupării Mobile Târgu Mureş, nu au constatat fapte ce contravin ac-tului normativ în cauză. Acţiunile Jandarmeriei în cooperare cu Ocoalele Silvice din judeţ, s-auefectuat pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de material lemnos şi a braconajului din fon-dul cinegetic, acţiuni ce vor continua pe toată perioada anului.

Ionela Costea

Probleme cu vaccinulantigripal la Sighişoara

Ar fi trebuit să înceapă campania de vaccinare antigripală darîn Sighişoara dozele de vaccine antigripal nu au sosit. Ministe-rul Sănătăţii a cumpărat 500 de mii de doze de vaccin care vorfi distribuite medicilor de familie în perioada următoare. Vorfi vaccinaţi antigripal gratuit persoanele cu risc ridicat de îm-bolnăvire, cum sunt copiii, femeile însărcinate, persoanelepeste 65 de ani sau bolnavii cronici, dar şi personalul medical.Medicii recomandă însă ca numărul celor vaccinaţi să fie multmai mare. Deocamdată medicii aşteaptă sosirea dozelor iar far-maciile sighişorene nu au vaccinuri pe stoc pentru că nu augăsit în depozite. Până acum costul unei doze de vaccin nu eraridicat, până în 30 lei putând fi achiziţionat vaccinul. Noi văvom anunţa când însă vor avea pe stoc farmaciile sighişorenedozele de vaccin antigripal.

Traseul de biciclete de laViscri va fi refăcut

Traseele pentru biciclete, amenajate în această vară prin păduriledin Viscri, ca parte a circuitului prin colinele Transilvaniei, tre-buie refăcute, după ce firma care a executat tăierile de igienizaredin zonă le-a folosit ca drum forestier, pe care a scos lemnul dinpădure. Acum, aceeaşi firmă s-a oferit să asigure gratuit piatranecesară refacerii traseului şi să acopere cheltuielile muncitorilorcare vor executa lucrările. Faptul ca tăierile de igienizare erauabsolut necesare este susţinut şi de către reprezentanţii firmeice au realizat lucrările şi de către cei ce au amenajat pista de bi-ciclete ce este distrusă acum şi care va trebui refăcută. Traseuldin pădurea de la Viscri face parte dintr-o reţea de aproximativ70 Km. care este în plin proces de amenajare şi care va face legă-tura cu Sighişoara. Până acum au fost amenajaţi peste 50 Km. Lu-crările au fost finanţate printr-un grant din fonduri elveţiene.

Cu actele de identitateexpirate. Riscă amenzi

Aproape 20.000 locuitori ai judeţului au actele de identitate ex-pirate şi riscă amenzi. Un număr de 19.116 mureşeni au actelede identitate expirate, potrivit datelor furnizate de Direcţia Ju-deţeană de Evidenţă a Persoanelor Mureş. Dintre aceştia sunt4800 locuitori ai judeţului a căror acte de identitate au expiratîn anii trecuţi. Conform legii, actul de identitate se preschimbăla expirarea termenului de valabilitate. Titularul sau reprezen-tantul legal al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nouact de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea ter-menului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţinde 15 zile. Cei care nu se prezintă la sediile Direcţiei Judeţenede Evidenţă a Persoanelor riscă să plătească amenzi iar valoareaacestora este cuprinsă între 40 şi 80 lei.

Anca Maria Radu

Crescătorii de bovine primesc subvenţiiCrescătorii de bovine ar urma să primească un avans din subvenţiile pe suprafaţă, în valoare de300 de lei pe cap de animal, chiar din această luna. Totodată, se încearcă anul acesta plata unuiavans pe suprafaţă pentru crescătorii de bovine. Suma va fi de 300 de lei pe cap de animal eligibilla plată. „Cu toate acestea, sperăm să luam un avans mai mare, deoarece avem sumele foarteclar stabilite. Vom insista să luam puţin mai mult din suma respectiva pe credit. Este o nevoiefoarte mare de lichidităţi la fermierii, atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari”, a declarat pre-şedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România. Potrivit acestuia, avansul din subven-ţiile pe suprafaţă ar putea fi încasate de fermieri după jumătatea lunii octombrie.

100 de milioane de euro sprijin pentru fermieriFermierii români, alături de cei din restul ţărilor Uniunii Europene, vor beneficia anul viitor deprograme de sprijin în valoare de peste 100 de milioane de euro, pentru a-şi promova produseleşi pentru a găsi pieţe noi în afara spaţiului comunitar. Fermierii europeni se confruntă în prezentcu probleme de supraproducţie agravate de embargoul impus de Rusia, mai ales în sectoarelelaptelui, cărnii de porc, legumelor şi fructelor. Pentru a-i ajuta să-şi vândă produsele, sprijinulpentru fermieri destinat campaniilor de informare şi promovare va creşte anul viitor la 111 mi-lioane de euro. Comisia Europeană a mai anunţat că va creşte rata de cofinanţare de la 50 la 70- 80% şi că vor fi reduse formalităţile pentru aprobarea proiectelor. În acelaşi timp, cofinanţareanaţională va dispărea, astfel încât fermierii să beneficieze de condiţii echitabile, indiferent destatul membru în care îşi desfăşoară activitatea. Ionela Costea

Page 8: „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon ... · PDF fileconvocat o întâlnire cu operatorul depozitului de deş- ... au aflat care sunt cauzele şi elementele

8 JSR - săptămâna 21.10 - 27.10.2015 MICA PUBLICITATE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

IMOBILIARE CASE

VÂND vilă P+1, ultracentral Sighi-şoara str. H. Teculescu nr. 23 supr.utilă 291 mp, pod mansardabil 208mp., supr. teren 665 mp formată din4 apart. individuale, intrări separate+ 2 ap. ca anexe cu utilităţi, gaz,electricitate, contorizate separat, întotal 10 camere, 4 bucătării, 4 băi,cramă, pretabilă pensiune, birouri,clinică şi spaţiu comercial stradal laparter. Teren şi casă proprietate pri-vată. Preţ 360 Eur/mp construit+80eur/mp teren. Construit în 1940.Preţ 135000 euro. Tel.: 0722-399178. VÂND casă în Boiu cu 3 camere, bu-cătărie, cămară curte şi grădină 500mp., şopru şi grajd. Casa are toateutilităţile şi încălzire centrală.Schimb cu apartament. tel.: 0747-368884 şi 0747-705689.VÂND casă complet mobilată, com-pusă din 3 camere, bucătărie, baie,C.T., garaj, gradină suprafaţă totală1300 mp, în Secuieni nr. 136. Tel.0720-982519 sau 0266-244811.VÂND casă în Albeşti, str. Gării, cu3 camere, 2 băi, living, bucătărie,pivniţă, construită în 2007, teren 35de arii. Preţ 65000 Euro. Tel: 0762-610412.VÂND sau închiriez casă în Sighi-şoara, pe str. Ana Ipătescu 114, cu 3camere, baie, bucătărie, curte. Tel:0745-940069.VÂND casă cu 4 camere, 2 bucătării,2 băi, garaj. Tel: 0265-778339 sau0365-731128.VÂND casă compusă din 1 cameră,bucătărie, cămară, pivniţă şi gră-dină. Tel: 0743-276856.VÂND casă în zona centrală, cu 2 ca-mere, bucătărie. Tel: 0740-651296.VÂND casă cu 2 camere, bucătăriespaţioasă, baie, hol, pivniţă, gresie,faianţă, instalaţie electrică noua şicentrală, pe str. 1 Dec. 1918, nr. 27.Tel: 0265-778366.VÂND casă nouă sau schimb cu casăîn Sighişoara; supr. totală 8 arii, cubar, pivniţă, garaj, fântână, încălzirepe gaz şi lemne. Preţ negociabil37000 de euro. Tel: 0265-774564.VÂND casă în Albeşti, la roşu, pe str.Livezi. Tel: 0747-910779 sau 0756-783392.VÂND casă de vacanţă în cartierAurel Vlaicu, după mănăstire, preţ40000 de euro. Tel: 0765-249910.VÂND casă cu 2 camere, bucătărie,baie, CT, singur pe curte. Preţ 25000de euro, neg. Tel: 0773-717662.VÂND apartament la casă naţionali-zată, 84 mp, cu 2 camere, bucătărie,baie, cămară, spălătorie, pod, la poa-lele dealului Breite, aer nepoluat,verdeaţă multă, curte cu viţă şi gră-dină. Tel: 0748-089197.VÂND apartament la casă, 2 ca-mere, baie, bucătărie, pivniţă, pod,suprafaţa 67 mp. Preţ negociabil şiîn 2-3 rate. Tel: 0265-775137, 0762-696313 sau 0762-696244.VÂND casă la etaj, cu 3 camere, bu-cătărie, cămară, baie, grădină+curte, suprafaţă totală 493 mp, pestr. Z. Boiu. Tel: 0746-104654. VÂND casă compusă din 3 camere,bucătărie, baie, hol, cămară, pivniţă,garaj, curte, CT sau schimb cu apar-tament cu 2 camere+diferenţă. Tel:0740-031107 sau 0752-957888.

VÂND casă compusă din 4 camere,bucătărie, hol, grădină, construcţiianexe, în sat Boiu nr. 313. Tel: 0740-794951.VÂND casă compusă din 4 camere,bucătărie, baie, hol, cămară, pivniţă,anexe, pe str. Horea Teculescu, nr.122. Tel: 0722-582552.VÂND casă cu 4 camere, liberă, supr.totală 720 mp. Necesită reparaţii.Preţ negociabil. Tel: 0265-775137sau 0762-696244.VÂND casă în cetate (Piaţa Cetăţii),suprafaţă 100 mp, pod şi pivniţă,două băi, CT. Tel: 0748-248564.VÂND casă în Sighişoara, stradaHorea Teculescu, 2 camere, bucătă-rie, baie, cămară, pivniţă, şopron,curte şi grădină. Casa dispune deutilităţi şi poate fi ocupată imediat.Preţ mic şi neg. Tel: 0742-607532.VÂND casă, singur pe curte, 3 camere,baie, bucătărie, hol, dependinţe, gră-dină 400 mp pe str. Podei nr. 5. Preţ40000 euro. Tel.: 0749-689878.VÂND casă în Sighişoara str. Moţilornr. 4, compusă din 2 camere, bucă-tărie, pivniţă şi anexe. Tel.: 0752-507872 sau 0745-321252.VÂND urgent casă în Albeşti, 5 ca-mere, baie, bucătărie, cămară, ve-randă, pivniţă, terasă acoperita,bucătărie vară, curte, gradină, insta-laţii sanitare şi electrice noi, CT, preţneg. Tel.: 0765-009063.VÂND casă, curte mare, singur încurte, cu acces auto, zona liniştită,termoizolata int+ext, CT, termo-pane, gresie, faianţă, parchet, 2 ca-mere, bucătărie spaţioasă, instalaţiielectrice noi, cămară, pod mansar-dabil, beci. Preţ 51000 Euro neg.Tel.: 0726-204495.

APARTAMENTE4 CAMERE

VÂND apartament cu 4 camere, cf.I, parter, zona Dumbravei. Preţ.:45.000 Euro. Tel.: 0744-751756.

APARTAMENTE3 CAMERE

VÂND apartament cu 3 camere sauschimb cu garsonieră sau ap. cu 2camere. Apartamentul este renovattotal, nu necesită nicio investiţie, et.2. zona Corneşti. Tel: 0745-282294.VÂND apartament cu 3 camere, str.M. Viteazu, CT, termopane, izolat,gresie, faianţă, balcon închis, co-loană schimbată, 66,54 mp, pivniţă.Preţ 33000 de euro. Tel: 0740-795016.VÂND apartament cu 3 camere, cf. I,izolat exterior, CT, termopane, bal-con închis 9 mp, stare perfectă, str.Plopilor, et. 9, lift. Preţ 31000 deeuro. Tel: 0756-075735.VÂND apartament cu 3 camere, se-miparter, balcon închis, termopane,pivniţă, (ne)mobilat, izolat exterior.Preţ 36000 de euro, negociabil. Tel:0744-624853 sau 0365-731416.VÂND apartament cu 3 camere, pestr. A. Şaguna, supr. 70 mp, 2 băi, 2balcoane închise, uşă metalică, boxă.Preţ negociabil. Tel: 0722-910911sau 0727-137338.VÂND apartament cu 3 camere, pestr. Mihai Viteazu nr. 6 et. 3 cu C.T.Preţ negociabil. Tel: 0720-317395.

VÂND apartament 3 camere la casăparticulară, complet renovat, 125mp, zonă ultracentrală, două băi,pod, magazie, pivniţă, parte podmansardă 25 mp, preţ 58000 euroneg. Tel: 0745-033709.VÂND apartament 3 camere în Bără-gan, cf. I, parter suprafaţă 67 mp.,CT, termopane, pivniţă. Preţ 35000euro. Tel.: 0763-216639.

APARTAMENTE2 CAMERE

VÂND apartament cu 2 camere, cf. I,decomandat, modernizat complet,balcon închis, pivniţă. Tel: 0741-049289.VÂND apartament cu 2 camere, de-comandat, geamuri termopane sibalcon închis cu termopan, gresie,bucătărie mobilată, pivniţă, CT, 54mp, et. 3, vizavi de Pompieri. Preţ35000 de euro. Tel: 0722-266481.VÂND apartament cu 2 camere, cf. I,CT, termopane, pe str. Daliilor nr. 10,ap. 6, et. II, cf. I, CT, termopane. Tel:0747-351298.VÂND apartament cu 2 camere, cf. I,izolat exterior, geamuri termopan,CT. Tel: 0745-204879.VÂND apartament cu 2 camere, str.Panseluţelor, et. 4, bloc cu acoperişdin construcţie, izolat termic, CT,pivniţă, balcon închis. Tel: 0741-184320.VÂND apartament 2 camere în ClujNapoca, zonă bună, construcţie nouă,40 mp, et I, finisat, cu loc de parcareîn proprietate, preţ 29 000 euro neg.Posibilitate închiriere, mobilat com-plet, 180 euro lună. Tel: 0720-600570.VÂND apartament cu 2 camere, str.Plopilor 17, modernizat interior, izo-lat termic interior, exterior, gresie,geamuri termopane, parchet, balconînchis. Tel: 0753-253399.

GARSONIERE

VÂND garsonieră cf. I, parter, moder-nizată, termopane, parchet, baie mo-dernă, mobilă nouă, izolat termicexterior, uşă metalică, str. Gării. Preţ25000 euro, neg. Tel: 0742-996172.VÂND garsonieră, cf. I, îmbunătăţită,Bărăgan, CT, str. Lalelelor, parterînalt. Tel: 0745-603775. VÂND garsonieră, cf. 1, parter, zonaBărăgan. Tel: 0265-775748.

IMOBILIARE DIVERSE

VÂND 6.000 mp teren situat la ieşiredin Sighişoara spre Mediaş, la cca400 metri de intersecţia cu sens gi-ratoriu ce Târgu-Mureş, Sighişoaraşi Mediaş. Zonă superbă pentru con-strucţie hotel, pensiune, restaurant,showroom auto, spaţii de producţie,etc. Utilităţi aproape. Preţ 15 euro/mp, neg. Tel.: 0748-297301.VÂND teren intravilan în Albeşti str.Podului. Tel.: 0745-310122.VÂND teren intravilan, 3724 mp, Al-beşti, Calea Baraţilor, zona indus-trială, există o parte cu fundaţie debeton, front stradal, utilităţi aproape,27 euro/mp, neg. Tel. 0748-297301.ÎNCHIRIEZ spatiu comercial situatÎn Sighisoara, str. 1 Dec. 1918 nr.10 (în curte la TipografiaSTEFFI).Tel.: 0744-518450 şi 0744-241322.

VÂND 1300 mp teren intravilan si-tuat în Albeşti, str. Codrului, cutoate utilităţile. Tel: 0749-929054.ÎNCHIRIEZ apartament cu 3 ca-mere cf. I mobilat, CT, zugravitproaspăt, parchetat, renovat pestrada Lalelelor. Tel.: 0727-381118.ÎNCHIRIEZ spaţiu comercial în Si-ghişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr.26, suprafaţă de 104 mp cu intraredin stradă, la preţul de 8 euro/mp.Spaţiul este dotat cu toate utilită-ţile. Tel.: 0742-481767.ÎNCHIRIEZ garsonieră, pe termenlung, complet utilată, renovată,CATV, internet, CT, în centru Sighi-şoarei. Tel. 0743-990839. VÂND teren 350 mp, pentru con-strucţie casă. Tel: 0748-089197.DORESC să închiriez garsonieră sauapartament cu 2 camere, pe termenlung, mobilat sau nemobilat. Tel:0743-990839.VÂND 5300 mp teren în Şercheş,preţ 30000 de euro. Tel: 0765-249910.ÎNCHIRIEZ cameră mobilată, baieseparat, acces la bucătărie şi la curtecu terasă, termen lung pentru o per-soană. Tel. 0753-349073.VÂND spaţiu comercial, central, 50mp, între Regina şi Parcarea Mitică.Tel: 0766-628818.VÂND garaj în Sighişoara, cartier Cor-neşti, vizavi de Serele Primăriei. Preţ1000 de euro, neg. Tel: 0740-248438.ÎNCHIRIEZ apartament cu 2 ca-mere, complet utilat şi mobilat, et.2, zonă foarte bună, A. Şaguna lângăCatedrală. Tel: 0722-510284. VÂND teren intravilan 1800 mp, înAlbeşti, pe str. Podului. Preţ negocia-bil. Tel: 0745-116015.VÂND teren în Albeşti, zona Livezi,2500 mp, utilităţi la stradă. Tel:0748-076026.ÎNCHIRIEZ casă cu bucătărie şi li-ving iar la mansardă 2 dormitoare,WC, hol şi balcon. Tel: 0265-773049sau 0740-382244.ÎNCHIRIEZ cameră+baie, cu intrareseparată, central, la casă, pe termenlung, pt. 2 fete. Tel: 0365-735837 sau0756-331624.ÎNCHIRIEZ 1 cameră mare, bucătă-rie mobilată + hol. Tel: 0265-775709.ÎNCHIRIEZ garsonieră în Bărăgan.Tel: 0747-910779 sau 0756-783392.VÂND casă de vacanţă şi teren si-tuat pe Valea Dracului, 2260 mp,are fântână, curent electric. Posibi-litate instalare CATV şi internet. Tel:0746-724084 sau 0034-637288076.ÎNCHIRIEZ apartament la casă cucurte, 1 bucătărie, 1 baie, 2 camerela parter şi la demisol 2 camere,complet renovate + spaţiu comer-cial. Posibil şi în rate. Tel: 0771-308861 sau 0034-637288076.VÂND parcele teren construcţie, si-tuate în cartierul Venchi. Tel: 0724-292419.

VÂNZĂRI DIVERSE

VÂND calculator Lenovo M58, pro-cesor Intel Core2Duo E8400 (6MCache, 3.00 GHz, 1333 MHz FSB),HDD 160Gb placa video integrată, 4Gb RAM DDR3, tastatură şi mouseUSB. Preţ 750 lei. Tel.: 0743-177321.VÂND aparat foto DSLR NikonD3000, folosit 5 ani, 21980 decadre, în stare bună de funcţionarecu obiectiv 18-55, cu cauciuculpuţin dezlipit, cablu de date şi în-cărcător. Preţ fix 500 de lei. Tel:0752-963197.

VÂND husă tabletă 7” cu tastatură.Preţ 35 lei. Tel.: 0744231999.VÂND laptop Asus G1S, Intel Core 2Duo T7500 (2.20 GHz) 2 Gb Me-mory, 160GB HDD, NVidia GeForce8600M GT, 15.4". Preţ 850 lei. Tel.:0744-231999.VÂND prepeliţe ouătoare tinere, 25buc, preţ 6 lei/buc. Tel: 0749-244515sau 0265-776187.VÂND pernă electrică nouă, încăl-zită, 220-240 V, 3 trepte. Tel: 0265-772519.VÂND saltea magnetică terapeuticăpulsativă, cu manual de utilizare;lampă biotron de lumină şi culori;aparat de masaj manual cu pietre dejad. Toate noi cu garanţie. Tel:0743-213950.VÂND mobilă, mese, paturi, sobă, ara-gaz. Preţuri mici. Tel: 0742-833807.VÂND cărămidă din demolări; vând 1plug de fier pt. 1 cal; vând lustrămare 8 braţe pt. living; vând 2 roţicăruţa ca şi ornament; radiocaseto-fon Blaupunkt. Tel: 0753-783870.VÂND monitor+boxe calculator,stare perfectă. Preţ convenabil. Tel:0751-512224.VÂND Junkers pe gaz, preţ 300 delei; vând şa pt. cai, din piele maro.Tel: 0742-833807.VÂND mere batule din grădină, de peLunca Poştei. Preţ negociabil. Tel:0265-773421.VÂND fotoliu pat de 1 persoană,pătuţ de lemn pt. copii, scară lemnde 6 m, TV color cu telecomandă, 1maşină de spălat automată cu stor-cător, vană metalică nouă, butoi cu50 kg bitum, bocanci militari mări-mea 44. Tel: 0265-775361.VÂND butoaie de vin de toate mări-mile; vând vin de cea mai bună cali-tate, preţ 6 lei/litru. Tel: 0742- 833807.VÂND 20 de oi, sunt din anii 2011-2014; am berbecuţi de carne, de vân-zare, preţ neg. Tel: 0743-319379.VÂND ţigle dreptunghiulare, 150buc, preţ 1 leu/buc; cumpăr muzicăElvis Presley şi muzică clasică, con-trapunctică, cărţi beletristică Tel:0265-773771.VÂND butoi pentru varză 200 litri,calorifer pe ulei 13 elemenţi, chiu-vetă de baie şi bucătărie, uşi de tera-cotă, rame de metal şi lemn cu sticlă.Tel: 0265-775036 sau 0751-379140.VÂND pantaloni de piele originali dinSUA, pt. motociclişti, mărimea 44-46,preţ 300 lei neg. Tel: 0754-654139.VÂND foto Nikon, negru 16 Mp, cuhusă, 6 acumulatori şi două încărcă-toare ptr. acumulatori, la preţul de250 de lei neg. Tel.: 0745-303038.VÂND calorifer electric pe ulei Hyun-dai, 2500 W, 13 elemenţi, 3 trepte dereglare cu termostat în stare foartebună. Preţ 180 lei. Tel. 0751-975410.VÂND jantă + cauciuc mixt (Dacia1307), preţ 250 lei; luneta auto(model Dacia 1300), preţ 100 lei,geam lateral (Dacia 1300), preţ 50lei; parbriz auto (Dacia 1300), preţ100 lei. Navete 1/12 + sticle 1/1 ptr.apă minerala. Preţ 15 lei/naveta. Na-vete 1/20 sau 1/24 simple fără sticle.Preţ 4 lei. Rafturi metalice. Preţ 100lei, neg., aparat sifon „Carbonic”1500 lei, copiator SHARP 2027, preţ650 RON, copiator SHARP 7800,preţ 350 lei, convector „FEG”, 180mc racord la coş, 350 lei, manome-tre. Tel.: 0721-254195; 0765-156653.

MICA

PUBLICITATE

Anunţurile de mică publicitate sunt publicate GRATUITşi online la adresa: www.redactiajsr.wordpress.com/

Librăria FilantropiaCărţi

PapetărieArtizanat

Str. 1 Decembrie 1918(lângă Colegiul Naţional “Mircea Eliade”)

LOTUSO floare rară între

magazinele sighişorene

MIAROMstr. Plopilor

La noi găsiţi şi duminica pâine

Page 9: „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon ... · PDF fileconvocat o întâlnire cu operatorul depozitului de deş- ... au aflat care sunt cauzele şi elementele

9 JSR - săptămâna 21.10 - 27.10.2015 PUBLICITATE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

S.C. KERMET S.R.L. SIGHIŞOARAFirmă producătoare de porţi, garduri, copertine,balustrade şi alte elemente din fier forjat. Toateprodusele sunt lucrate manual.Pentru informaţii şi comenzi vă rugăm să sunaţila numărul de telefon: 0744 783 058.

www.kermetsighisoara.wordpress.com

AUTO-MOTO

VÂND Dacia papuc din 2006. preţ 1500 euro. Tel.:0744-783058.VÂND motoretă First Bike nouă, 450 km, echipată cuportbagaj pentru transport pizza, sobă de încălzit cuplită, moară cu ciocane de măcinat cereale. Tel: 0265-773074.

DIVERSE

SPĂLĂM canapele şi fotolii, colţare, covoare şi mochete.Info şi programări la tel: 0757-017829.CAUT de lucru în Sighişoara ca distribuitor de pliante pu-blicitare promoţii facturi sau ca paznic de noapte, portar,necalificat. Tel.: 0756-671969.

CAUT o doamnă serioasă pentru îngrijirea unui domn, pestenoapte. Tel: 0265-775761.ANGAJEZ şofer categoria B, transporturi în/din străinătate,persoană tânără, dinamică, minim bacalaureat, 1-2 zile pesăptămână. Tel: 0761-767767. ANGAJEZ asistentă pentru lucru la birou, minim bacalau-reat, cunoştinţe operare PC. Tel: 0761-767767.CAUT urgent femeie pentru îngrijire femeie bolnavă la pat.Tel: 0748-029156.

MATRIMONIALE

DORESC să cunosc o doamnă sau domnişoară, vârsta 45-65 de ani, pentru prietenie sau eventual căsătorie, dinzona Sighişoarei. Tel: 0756-925517.

Magazinul TELESON vă oferă o gamă variată de produse: componente PC, periferice, baterii, cabluri,

electronice şi elecrocasnice la cele mai mici preţuri. Vă aşteptăm la magazinul TELESON, str. M. Viteazu nr. 40.

NOUXEROX - FAX - SCANARE DOCUMENTE- IMPRIMARE ALB/NEGRU ŞI COLOR

VÂND urgent teren construcţie casă în Sighişoara,str. Aurel Vlaicu, lângă Mănastire. Terenul sa aflălangă drum şi este la acelaşi nivel cu drumul. Preţ

negociabil. Informaţii la tel.: 0722-436055.

Bere şi răcoritoare din Germania, pentru evenimentele dumneavoastră!Puteţi alege din cele peste 80 sortimente de bere şi răcoritoare în orice cantitatepentru nunţi, botezuri, banchete, etc. Plăteşti doar ce consumi! Tel.: 0745 780 898.

Ne găsiţi în Sighişoara, str. H. Teculescu, nr. 6 şi la e-mail: [email protected]

Pompierii recomandă maimultă atenţie la sobe, CT

şi coşurile de fum!

În această perioadă, pompierii recomandă cetăţenilor să acordeo atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe,dar şi la locul de muncă, pentru a se evita pierderile de vieţiomeneşti, dar şi de bunuri materiale.Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care poate săapară la exploatarea sobelor, centralelor şi a coşurilor de

fum, pompierii ne recomandă câteva măsuri specifice:• verificarea sobelor şi centralelor, canalelor şi coşurilor de eva-cuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care săpermită scânteilor să incendieze materialele combustibile dinapropiere;• tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopulsesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prinfisurile unui coş de fum deteriorat prin vibraţii, alunecări de trenetc. ori datorită vechimii imobilului constituie surse de aprin-dere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau struc-turi din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);• curăţarea canalelor şi coşurilor de fum premergător sezonuluirece (scânteile şi particulele aprinse ce ies pe coş pot ajunge ladistanţe de 25 - 30 m şi sunt sursele care generează incendii)• la trecerea prin planşee, zidăria coşului se va îngroşa cu unstrat de 25 cm , lăsându-se un spaţiu de 20 cm între această zi-dărie şi elementele combustibile ale planşeului;

•distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele com-bustibile ale acoperişului nu trebuie să fie mai mică de 10 cm •montarea pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combus-tibil, a unei bucăţi de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 m•nu se vor introduce în sobe lemne cu lungimea mai mare decâtfocarul, nu se va lăsa uşa de la focar deschisă şi nu vor fi supra-încălzite sobele•nu vor fi lăsaţi nesupravegheaţi copiii în încăperi unde sunt înfuncţiune mijloace de încălzit.

Pentru mijloacele de încălzit locale sau centralecare folosesc combustibil lichid,

pompierii recomandăm următoarele măsuri:•verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil;•interzicerea supraalimentării cu combustibil;•alimentarea cu combustibil atunci când mijlocul de încălzirenu este în stare de funcţionare;•curăţarea periodică a conductelor de alimentare şi a duzelorde pulverizare;•centralele termice trebuie verificate periodic de firme specia-lizate în acest sens.O altă cauză frecventă de incendii în acest sezon este reprezen-tată de exploatarea necorespunzătoare a aparatelor electrice deîncălzire şi a instalaţiilor electrice, pentru a căror evitare trebuieluate următoarele măsuri: •nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pemateriale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice ne-acoperite de material electroizolant etc.;•reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar de per-sonal autorizat;

•nu vor fi suprasolicitate circuitele electrice prin racordareaunor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală aacestora;•nu vor fi utilizate mijloace electrice de încălzire locală impro-vizate;•vor fi supravegheate permanent mijloacele de încălzire elec-trice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloacede protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţionezela parametrii prevăzuţi şi vor fi deconectate în cazul în care apardefecţiuni;•reşourile constituie o sursă frecventă de aprindere prin plasa-rea lor necorespunzătoare sub birouri, rafturi, tejghele, undeprobabilitatea de a intra în contact cu materiale combustibile(textile, hârtie, lemn etc.) este foarte mare;•reşourile improvizate şi artizanale prezintă risc deosebit dato-rită puterii mari a acestora şi a deficienţelor pe circuitele de ali-mentare, aspecte care conduc la suprasolicitarea instalaţieielectrice la care sunt racordate.

Ionela Costea

Angajăm vânzător la chioşc de ziare în

Sighişoara, preferabil pensionar.

Relaţii la telefon 0745 368 874 de luni

până vineri între orele 9.00 - 16.00.

Angajăm personal instalare sisteme securitate

S.C. TELEFAN COMMUNICATION S.R.L.Tel.: 0265 775 000 şi 0740 028 877

e-mail: [email protected]

Societate comercială cu punct de lucru în SighişoaraANGAJEAZĂ

OPERATOR DE PROCES - FABRICAREA BETONULUI

Responsabilităţi:- operează staţia de betoane, respectând reţetele de betoane;- primeşte comenzi de beton, organizează şi coordonează logistica pro-prie şi închiriată;- întocmeşte rapoartele de producţie, gestionează materialele şi pieselede schimb, întocmeşte avizele de însoţire marfă;- respectă procedurile de calitate, mediu şi securitate în muncă speci-fice postului;- participă la programul de curăţenie al staţiei de betoane.Cerinţe:- pregătire profesională şi experienţă în domeniu - prezinta avantaj;- cunoştinţe minime de utilizare a calculatorului;- abilităţi de coordonare;- flexibilitate la orele de program suplimentar.

Cererile însoţite de CV-uri se vor trimite la adresa de e-mail:[email protected]

Pentru alte relaţii vă rugăm să sunaţi la numerele de telefon:0747 079 960 sau 0736 660 336.

Ministerul Educaţiei nurenunţă la testele naţionale

Ministerul Educaţiei a declarat, că nu se va renunţa la eva-luările de la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a întrucât sunt utile,subliniind însă că acestea ar trebui să reflecte cât mai co-rect pregătirea elevilor. „Evaluările de la clasele a II-a, aIV-a si a VI-a - nu intenţionăm să renunţăm la ele, pentru

ca tocmai aceste lucruri ne conectează la sistemele deeducaţie europene”, a anunţat ministrul Educaţiei, SorinCîmpeanu. Este vorba despre evaluările care nu sunt tre-cute în catalog, dar care le permit părinţilor sa îşi deaseama nu doar care este nivelul copiilor, ci şi nivelul pro-priilor profesori. Evaluările au fost susţinute prima datala nivel naţional în 2014, rezultatele au fost calificate ca„şocante” iar rezultatele de la testările din 2015 nu aufost publicate nici până astăzi.

Ionela Costea

Page 10: „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon ... · PDF fileconvocat o întâlnire cu operatorul depozitului de deş- ... au aflat care sunt cauzele şi elementele

10 JSR - săptămâna 21.10 - 27.10.2015 UTILE

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

Câştigătorii concursului

Invitaţie la Hotel Cavaler SPA & Wellness

Câştigătorii vor decupa acest talon şi se vor prezenta la Recepţia Spa & Wellness din cadrul Hotelului Cavaler, cu acesta

şi cu Cartea de Identitate, în perioada: 26.10.2015 - 29.10.2015.

TALON DE MICĂ PUBLICITATE GRATUITĂ

Numele şi prenumele: ____________________________________Anunţ:___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Adresa, telefon: ________________________________________________________________________________________________Semnătura: ________________

anunţ nou anunţ modificat anunţ în continuare

Vă rugăm să completaţiuna din cele trei căsuţe.

JURNALUL SIGHIŞOARA REPORTER publică gratuit, pentru persoane fizice, pe bază de talon, anunţuri de mică publicitate. Depundeţi taloanelecompletate citeţ şi fără omisiuni (adresă, nume complet, număr telefon), în una din cutiile instalate la: Librăria Hyperion, S.C. TELESON S.R.L.(la casierie str. M. Viteazu nr. 40), chioşcul de ziare din Corneşti (vizavi de spital), magazinul Lotus (statia de autobuz stadion), prin poştă laadresa redacţiei str. Mihai Viteazu, nr. 40 sau prin e-mail pe adresa: [email protected], până cel târziu luni, ora 10.00.

Redacţia nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul anunţurilorpublicate de către solicitanţi. Nu se admit copii xerox.

923CONCURS2 INVITAŢII LA Hotel Cavaler Spa & Wellness

Hotel**** Cavalerşi Jurnalul Sighişoara Reporter

vă invită laSpa & Wellness

Nume.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Prenume............................................. Vârsta ............

Adresa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Telefon .........................................

923

923

Completaţi şi câştigaţi

În atenţia utilizatorilor serviciului Anunţuri de Mică Publicitate

al săptămânalului Jurnalul Sighişoara Reporter

Întrucât au intervenit unele schimbări la nivelul redacţiei Jurnalul Sighişoara Reporter şi pentrueficientizarea colaborării între publicaţia noastră şi utilizatorii serviciului Anunţuri de Mică Pu-blicitate al ziarului, rugăm pe toţi cei ce vor să publice anunţuri În Jurnalul Sighişoara reportersă ia la cunoştinţă şi să respecte prevederile Regulamentului de mai jos.Regulament pentru primirea şi publicarea anunţurilor de mică publicitate în JS Reporter:1. Anunţurile de mică publicitate (denumite în continuare anunţuri) se publică gratuit în paginileJurnalul Sighişoara Reporter DOAR pentru persoanele fizice. Anunţurile pentru oferirea de ser-vicii, angajări, vînzări, licitaţii, acord de mediu, etc. transmise de persoane juridice şi persoanelefizice autorizate (PFA) se tarifează în funcţie de suprafaţa ocupată şi sunt publicate în chenar se-parat. Anunţurile pentru pierderea de acte sau documente se tarifează pentru toţi utilizatorii.2. Pentru publicarea anunţurilor gratuite este necesară completarea Talonului de Mică PublicitateGratuită care se găseşte la pagina 10 a publicaţiei. 3. Talonul trebuie completat citeţ, fără omisiuni, în limita a 15 cuvinte şi depus la una din cutiileinstalate la Librăria Hyperion, chioşcul de ziare din Corneşti, Lotus sau casieria Teleson (M. Vi-teazu 40) până cel târziu luni, ora 10.00. Taloanele depuse după această oră vor fi publicate înîn numărul din săptămâna următoare. 4. Utilizatorii mai pot trimite anunţuri la adresele de e-mail a publicaţiei ([email protected] ş[email protected]) care vor fi publicate în funcţie de spaţiul rămas. Prioritate au taloanele. 5. Utilizatorii care doresc ca anunţul lor să apară de mai multe ori, vor trebui să completeze ta-lonul în fiecare săptămână şi să bifeze pe talon căsuţa „anunţ în continuare”. În caz contrar, lareactualizarea paginii de mică publicitate, anunţul va fi eliminat. 6. Utilizatorii care transmit anunţurile prin e-mail vor trebui să reconfirme săptămânal pânâ lunila ora 10, dacă anunţul lor va fi publicat în continuare. În caz contrar, la reactualizarea paginiide mică publicitate, anunţul va fi eliminat. 7. Utilizatorii care au publicat anunţuri şi doresc să le modifice trebuie să bifeze pe talon căsuţa„anunţ modificat”. 8. Pentru anunţurile noi se va bifa căsuţa „anunţ nou”. 9. Redacţia nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul anunţurilor transmise de utilizatorisau pentru eventualele erori apărute la adresele de contact sau numere de telefon. 10. Redacţia îşi rezervă dreptul să nu publice anuţurile care nu respectă prevederile de mai sus,care au un conţinut necorespunzător sau care sunt scrise ilizibil.

REDACŢIA JSR

Completaţi şi câştigaţi

1 abonament pentru luna noiembrie 2015Nume.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Prenume............................................. Vârsta ............

Adresa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Telefon .........................................

923CONCURS

Regulament de participare la concursul „Invitaţie la Hotel Cavaler SPA & Wellness”

1. Completaţi cât mai citeţ talonul de participare la concurs cu numele şi adresa completă, aşacum apare în cartea de identitate.2. Depuneţi talonul la unul dintre punctele unde se colectează şi taloanele de mica publicitateale publicaţiei noastre.3. Câştigătorii (doi în fiecare săptămână) vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi şi vor fi anunţaţiîn numărul următor al Jurnalului Sighişoara Reporter.4. Câştigătorii vor decupa din ziar talonul cu numele şi adresa (în care trebuie să apară obliga-toriu şi perioada de valabilitate) şi se vor prezenta la „Recepţia SPA & Wellness din cadrulHotelului Cavaler” (str. Consiliul Europei nr. 6) cu aceasta şi cu cartea de identitate, doar înintervalul de timp precizat în talon (la rubrica valabil de la... până la...).5. Câştigătorii concursului obţin, concret, 1 (una) intrare gratuită pentru o persoană la„SPA & Wellness Hotel Cavaler”6. Atenţie! Câştigătorii trebuie să se prezinte la „SPA & Wellness Hotel Cavaler” în intervalulprecizat pe talon.7. Cei care nu utilizează talonul în intervalul de timp sus amintit nu-l mai pot utiliza ulterior.Nu se admit excepţii!8. Talonul, fiind nominal, nu poate fi transmis unei alte persoane. Prin urmare, vor beneficiade serviciile care fac obiectul concursului doar persoanele care au câştigat concursul în săptă-mâna respectivă.9. Câştigătorii beneficiază de serviciile care fac obiectul concursului o singură dată, în oricaredin zilele din perioada de valabilitate a unui talon câştigător, cu excepţia zilelor în care „SPA& Wellness Hotel Cavaler”este închis.10. Câştigătorii sunt de acord cu celelate reguli ale „SPA & Wellness Hotel Cavaler”. Alte de-talii se stabilesc de comun acord cu prestatorul. Redacţia JSR

Câştigătorul unui abonament

pentru 1 lună oferit de JSR:

Dl. Bălaş VasileSighişoara, str. Tache Ionescu, nr. 13A

Pentru ridicarea ziarului câştigătorul se va prezenta la sediul redacţiei JS Reporter,

str. M. Viteazu, nr. 40 (Magazin Teleson) miercuri, 4 noiembrie 2015, orele 09.00 - 15.00

Prognoza meteo pentru zonaSighişoara în săptămâna

21 - 27 octombrie 2015

Miercuri 21 octombrie: Cer noros, ploaie, temperaturi între 3 C şi 10 CJoi 22 octombrie: Cer parţial noros, temperaturi cuprinse între 3 C şi 12 C

Vineri 23 octombrie: Cer parţial noros, temperaturi între 4 C şi 13 CSâmbătă 24 octombrie: Cer variabil, temperaturi cuprinse între 2 C şi 13 CDuminică 25 octombrie: Cer parţial noros, temperaturi între 2 C şi 13 CLuni 26 octombrie: Cer variabil, temperaturi cuprinse între 3 C şi 14 CMarţi 27 octombrie: Cer variabil, temperaturi cuprinse între 3 C şi 13 C

Notă: Datele prezentate au caracter orientativ

1. Cristea Daniel Sighişoara, str. Dragoş Vodă, nr. 18

2. Rus Rosemarie Sighişoara, str. B. Şt. Delavrancea, nr. 14

Page 11: „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon ... · PDF fileconvocat o întâlnire cu operatorul depozitului de deş- ... au aflat care sunt cauzele şi elementele

Grupa A

22.10 ora 22:05 Molde - Celtic: Minim 2 goluri se vor marcaîn meci.22.10 ora 22:05 Fenerbahce - Ajax: Ambele echipe marcheazăminim 1 gol în meci.Grupa B

22.10 ora 22:05 Liverpool - Kazan: Liverpool marchează în re-priza a 2-a.22.10 ora 22:05 Bordeaux - Sion: Bordeaux marchează minim1 gol în meci.Grupa C

22.10 ora 18:00 Gabala - Dortmund: Dortmund înscrie minim1 gol în prima repriză.22.10 ora 22:05 PAOK-Krasnodar: Interval 2-5 goluri total meci.Grupa D

22.10 ora 22:05 Midtjylland - Napoli: Ambele echipe mar-chează minim 1 gol în meci. 22.10 ora 22:05 LegiaClub - Brugge: Minim 4 cartonaşe totalîn meci.

Grupa E

22.10 ora 22:05 Rapid Viena - Plzen: Ambele echipe mar-chează minim 1 gol în meci. 22.10 ora 22:05 Villarreal - Dinamo Minsk: Villareal înscrieîn repriza a 2-a. Grupa F

22.10 ora 22:05 Braga - Marseille: Interval 2-4 goluri total meci. 22.10 ora 22:05 Liberec - Groningen: Se înscrie minim 1 golîn repriza a 2-a. Grupa G

22.10 ora 20:00 Lazio - Rosenborg: Minim 4 cartonaşe totalîn meci.22.10 ora 20:00 Dnipro - St. Etienne: Dnipro marcheazăminim 1 gol în meci.Grupa H

22.10 ora 20:00 Lok. Moscova - Besiktas: Ambele echipemarchează minim 1 gol în meci. 22.10 ora 20:00 Sporting - Skenderbeu: Minim 1 golmarcat în prima repriză - oricare din echipe.

Grupa I

22.10 ora 20:00 FC Basel - Belenenses: Interval 2-5 goluri totalîn meci. 22.10 ora 20:00 Fiorentina - Lech: Minim 4 cartonaşe total în meci.Grupa J

22.10 ora 20:00 Anderlecht-Tottenham: Tottenham mar-chează minim 1 gol în meci.22.10 ora 20:00 Monaco - Qarabag: Qarabag marchează minim1 gol în meci.Grupa K

22.10 ora 20:00 Schalke - Sparta Praga: Interval 2-5 goluritotal în meci.22.10 ora 20:00 APOEL - Asteras T.: Apoel marchează minim1 gol în meci. Grupa L

22.10 ora 20:00 Partizan-Ath. Bilbao: Se înscriu minim 2 go-luri total în meci. 22.10 ora 20:00 Alkmaar - Augsburg: AZ înscrie minim 1 golîn meci. Claudiu Alexandru Petre (Claudiu Hood)

11 JSR - săptămâna 21.10 - 27.10.2015 Sport

CONTACTAŢI-NE: redacţia tel./fax: 0365 489 580, e-mail: [email protected]; ABONAŢI-VĂ: 0730 591 377; PUBLICITATE: 0743 177 321

RECOMANDĂRI TV DE WEEK-END HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL14:00 Telejurnal 14:30 Geopolitice 15:00 Ora Regelui16:00 Concert Schonbrunn17:00 Gări de poveste18:00 Exclusiv în România18:50 TeleEnciclopedia20:00 Telejurnal 21:30 Dosar România 22:30 Starea naţiei 23:30 Shanghai

06:00 Obervator09:00 Sergentul Bilko11:00 Ham talent13:00 Observator14:00 Mireasă pentru fiul meu16:00 Observator17:00 Mireasă pentru fiul meu19:00 Observator20:00 Te cunosc de undeva!23:15 Burlăciţa02:00 Uragan nuclear

14:00 Telejurnal14:30 Puterea binelui15:00 Fotbal: Craiova-Dinamo17:00 Gala umorului18:00 Lozul cel mare 18:35 La taifas cu Europa19:45 Vorbeşte corect!20:00 Telejurnal21:00 Se rezolvă...amigo23:00 Garantat 100%00:10 Destine frânte

06:00 Observator (emis. info.)09:00 Lassie09:30 Te cunosc de undeva!13:00 Observator13:15 X Factor16:00 Obervator 16:15 SuperBingo Metropolis19:00 Observator20:00 Mr. Bean20:30 Ham talent 22:30 Burlăciţa

11:00 Arena bucătarilor11:30 Deschis la distracţie12:30 Ştirile Kanal D13:15 Teleshopping 13:45 Roata Norocului16:00 Te vreau lângă mine 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D20:00 Asta-i România!21:30 Vacanţa Mare23:00 Încă o zi fericită

10:00 Jurnalul STV Junior10:30 Şcoala.tv 11:00 Constantin 6012:00 Ieşind la lumină14:00 Iarna bobocilor16:00 Schimb de mame 18:00 Focus 19:15 Cireaşa de pe tort 20:15 Mesaj pentru tine23:00 Ce-şi doreşte o fată01:30 Mesaj pentru tine

12:00 Club Nautica 12:30 Ştirile Kanal D13:15 Teleshopping (promo)13:45 Masca de argint 17:00 Asta-i România! 18:45 Ştirea zilei 19:00 Ştirile Kanal D 20:00 Roata norocului 22:00 Ochii din umbră00:00 Schimb de vieţi02:00 Ştirile Kanal D

10:00 Secrete de Stil10:30 Sănătate cu Stil11:00 Focus Magazin 13:00 După faptă şi răsplată15:00 Cronica Cârcotaşilor18:00 Focus 19:15 Cireaşa de pe tort 20:15 Schimb de mame22:00 La TV22:45 Constantin 6023:45 Săptămâna nebunilor

07:00 Ştirile Pro TV10:00 I Like IT10:30 Ce se întâmplă doctore?11:00 Aventuri pe terenul..13:00 Ştirile Pro TV13:15 Divă cu greutate14:15 MasterChef16:30 Vocea României19:00 Ştirile Pro TV20:30 Asasin la comandă22:45 Atlasul norilor

04:00 Tenis: Circuitul WTA07:30 Tenis: Circuitul WTA09:15 Schi alpin10:15 Schi alpin 11:30 Fotbal12:45 Schi alpin14:45 Tenis: Circuitul WTA16:45 Fotbal19:00 Tenis: Circuitul WTA20:00 Schi alpin20:45 Ciclism

07:00 Ştirile Pro TV10:00 După 20 de ani11:00 Reţetă pentru dezastru13:00 Ştirile Pro TV13:05 Apropo TV14:00 MasterChef 16:00 Visuri la cheie18:00 România, te iubesc!19:00 Ştirile Pro TV20:30 Omul de oţel 223:15 Legenda Regelui...

05:00 Schi alpin06:30 Fotbal07:30 Fotbal08:30 Tenis: Circuitul WTA 11:15 Schi alpin13:45 Schi alpin16:45 Fotbal19:00 Fotbal21:35 Călărie22:30 Călărie23:30 Schi alpin

KANAL DTVR 1 PRO TV

PRIMA TVANTENA 1 EUROSPORT

KANAL DTVR 1 PRO TV

PRIMA TVANTENA 1 EUROSPORT

dum

inic

ă 2

5 o

cto

mb

rie

20

15

sâm

tă 2

4 o

cto

mb

rie

20

15

Berbec - Săptămâna aceasta nu străluceşte la capitolul surprizelor, dar astanu înseamnă că nu va fi una destul de bună. În principal, muncă, muncă şi iarmuncă, cu rezultate mulţumitoare şi care vă solicită mai mult timp, decât nervi. Taur - E o perioadă în care Taurii trebuie să ia o serie de decizii importante:acum e momentul să se gândească foarte bine dacă vor să facă schimbări încarieră, în relaţia amoroasă, în stilul lor de viaţă. Gemeni - Gemenii se pricep foarte bine să elaboreze planuri măreţe, dar nudau atenţie unor detalii care pot schimba totul. N-ar fi rău să-şi aducă amintecă nu este neapărat nevoie să întoarcă lumea cu susul în jos şi că uneoriajunge să facă nişte schimbări mai mici, dar bine gândite. Rac - Racii îşi vor concentra energia asupra relaţiei amoroase. Sunt foarte ro-mantici în această perioadă şi îşi copleşesc partenerii cu tot felul de atentii.Pentru cei cu probleme în cuplu, această atitudine se va dovedi salvatoare. Leu - Leii vor începe săptămâna mai lent, fără prea multă energie şi chef demuncă. Doar partenerul de cuplu va avea puterea să le mai ridice moralul, cumici surprize şi gesturi tandre. Fecioară - Fecioarele ţin cu dinţii de programul lor ultraorganizat, însă acestlucru nu va fi neapărat în avantajul lor: în zilele următoare vor apărea foartemulte ocazii de distracţie, ocazii care le vor solicita umorul şi spontaneitatea. Balanţă - Pentru Balanţe se anunţă o săptămână a aşteptărilor şi emoţiilor,mai ales în ceea ce priveşte banii. Acest lucru le va genera o stare de frustrareşi nervozitate, care se va reflecta şi asupra celor din jur. Scorpion - Scorpionii vor fi visători şi plini de imaginaţie în zilele următoare şivor încerca să rupă monotonia traiului cotidian cu tot felul de mici nebunii. Vorpleca într-o excursie neplanificată, vor face o achiziţie extravagantă, sau îşivor schimba look-ul. Săgetător - Pe Săgetători îi aşteaptă nişte momente importante care presu-pun pregătiri serioase. Vor coordona nişte proiecte, vor fi gazdele unor eve-nimente, sau vor primi responsabilităţi noi la serviciu. Capricorn - Tind să neglijeze unele probleme de sănătate care se vor agravadacă nu sunt tratate rapid. Cineva din familie îi va convinge să se ocupe şi deaceste lucruri. Un conflict profesional minor îi aşteaptă la mijlocul săptămânii. Vărsător - Vărsătorii vor fi uşor melancolici şi se vor simţi nemulţumiţi de eiînşişi. Acest lucru îi va împinge să caute confirmare din partea străinilor şi vorfi tentaţi să se arunce în flirturi care le pot periclita relaţia. Peşti - Peştii vor primi o lovitură neaşteptată venită din partea cuiva de la ser-viciu. Poate fi vorba de nişte afirmaţii false, sau chiar de atacuri directe. Cinevaeste invidios pe realizările lor şi încearcă să le pună beţe în roate.

Loc Echipa M V E Î G P1 Molde 2 1 1 0 4 - 2 42 Ajax 2 0 2 0 3 - 3 23 Celtic 2 0 2 0 4 - 4 24 Fenerbahce 2 0 1 1 3 - 5 1

Loc Echipa M V E Î G P1 Sion 2 1 1 0 3 - 2 42 Liverpool 2 0 2 0 2 - 2 23 Bordeaux 2 0 2 0 1 - 1 24 Kazan 2 0 1 1 1 - 2 1

Loc Echipa M V E Î G P1 Dortmund 2 1 1 0 3 - 2 42 Krasnodar 2 1 0 1 3 - 3 33 Legia 2 0 0 2 0 - 3 04 Club Brugge 2 0 0 2 1 - 8 0

Loc Echipa M V E Î G P1 Rapid Viena 2 2 0 0 03 - 01 62 Plzen 2 1 0 1 02 - 01 33 Villarreal 2 1 0 1 02 - 02 34 Din. Minsk 2 0 0 2 00 - 03 0

Loc Echipa M V E Î G P1 Braga 2 2 0 0 02 - 00 62 Marseille 2 1 0 1 03 - 01 33 Liberec 2 1 0 1 01 - 01 34 Groningen 2 0 0 2 00 - 04 0

Loc Echipa M V E Î G P1 Lazio 2 1 1 0 04 - 03 42 Dnipro 2 1 1 0 02 - 01 43 St. Etienne 2 0 1 1 04 - 05 14 Rosenborg 2 0 1 1 02 - 03 1

Loc Echipa M V E Î G P1 Lok. Moscova 2 2 0 0 05 - 01 62 Besiktas 2 1 1 0 02 - 01 43 Sporting 2 0 1 1 02 - 04 14 Skenderbeu 2 0 0 2 00 - 03 0

Loc Echipa M V E Î G P1 FC Basel 2 2 0 0 04 - 01 62 Fiorentina 2 1 0 1 05 - 02 33 Lech 2 0 1 1 00 - 02 14 Belenenses 2 0 1 1 00 - 04 1

Loc Echipa M V E Î G P1 Tottenham 2 1 1 0 04 - 02 42 Qarabag 2 1 0 1 02 - 03 33 Monaco 2 0 2 0 02 - 02 24 Anderlecht 2 0 1 1 01 - 02 1

Loc Echipa M V E Î G P1 Schalke 2 2 0 0 07 - 00 62 Sparta Praga 2 1 1 0 03 - 01 43 Asteras T. 2 0 1 1 01 - 05 14 APOEL 2 0 0 2 00 - 05 0

Loc Echipa M V E Î G P1 Partizan 2 2 0 0 06 - 03 62 Ath. Bilbao 2 1 0 1 04 - 03 33 Alkmaar 2 1 0 1 04 - 04 34 Augsburg 2 0 0 2 02 - 06 0

Loc Echipa M V E Î G P1. Napoli 2 2 0 0 07 - 00 62. Midtjylland 2 2 0 0 04 - 01 63. Legia 2 0 0 2 00 - 03 04. Club Brugge 2 0 0 2 01 - 08 0

Page 12: „Cunoaşterea este prin ea însăşi putere” - Francis Bacon ... · PDF fileconvocat o întâlnire cu operatorul depozitului de deş- ... au aflat care sunt cauzele şi elementele

12 JSR - săptămâna 21.10 - 27.10.2015 LA ZI

Încep noi concursurila Radio SON!!!

De această dată ascultătorii câştigă foarte multe produse de panificaţie dar şiun card de fidelitate pe baza căruia timp de o săptămână vor avea reducerede 20% reducere la produsele de panificaţie cumpărate. De 19 ani, Radio Son,radioul local este alături de sighişoreni şi le oferă acestora împreună cu agenţiieconomici din zonă diverse premii. Asculţi Radio SON şi câştigi!!!

Când se schimbă oraşi cum influenţează bioritmul

De două ori pe an, ora se modifică: în ultima duminică a luimartie, dăm ceasul înainte cu o oră, iar în ultima duminică alunii octombrie, îl dăm înapoi cu o oră, revenind la ritmul nor-mal. Aceste schimbări nu au existat dintotdeauna în istorie şi,în plus, ele ne influenţează starea psihică, dar şi pe cea fizică.Descoperă şi tu, în cele ce urmează, când se schimbă mai exactora şi ce schimbări provoacă aceasta trecere în organism!Scurt istoric al schimbării oreiÎn fiecare primăvară, mai precis în ultima noapte de sâmbătăspre duminică a lunii martie, trecem la ora de vară. În acest fel,se foloseşte lumina naturală pentru o perioadă ceva mai lungăde timp, pe parcursul unei zile. În schimb, odată cu instalareatoamnei, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică a lunii oc-tombrie, se revine la ora normală. În ţara noastră, acest sistema fost instaurat în 1932. Pe atunci, ora se schimba în prima du-minică a lunii aprilie respectiv în prima duminică a lunii octom-brie. Această practică a rămas valabilă până în 1943, când legeatrecerii la ora de vară nu a fost în vigoare. De abia după 36 deani, în 1979, s-a revenit la acest procedeu. Până în 1983, trece-rea la ora de vară se făcea în prima duminică a lunii aprilie, iarcea la ora de iarna, în ultima sâmbătă a lunii septembrie. Din1984 până în 1996, ora de vară era fixată pe ceas în ultima du-minica a lui martie, iar cea de iarna, în ultima duminica a luiseptembrie. Odată cu anul 1997, însă, s-a stabilit o nouă regulă,care se aliniază celei respectate de majoritatea statelor lumii şicare este valabilă şi în prezent: la ora de vară se trece în ultimanoapte de sâmbătă spre duminică a lunii martie, iar la cea deiarnă, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică a lunii oc-tombrie. În plus, trebuie să mai ştii că, în vreme ce în emisferanordica în care este situata şi ţara noastră, se va trece la ora deiarna, în emisfera sudică, se va trece la ora de vară. Motivul îlreprezintă faptul că anotimpurile sunt inversate, datorită încli-nării axei planetei şi a unghiului sub care razele soarelui picăpe scoarţa terestră. Astfel, în Australia, de exemplu, trecerea laora de vara a fost deja făcută în prima duminică a lui octombrie,

iar cea la ora de iarnă se va face în prima duminică a lui aprilie.Un alt lucru interesant de menţionat este faptul că, în unelestate din nordul Africii, cum ar fi Egiptul şi Tunisia, trecerea laora de vară şi revenirea la ora obişnuita se fac încă în lunile apri-lie, respectiv septembrie.Cum îţi influenţează schimbarea orei bioritmulEste posibil ca organismul tău să resimtă când se schimbă oraprin instalarea unei stări de oboseală cauzate de tulburările desomn. Va dura câteva zile până când te vei obişnui cu noul modîn care se scurge timpul şi va trebui să îţi faci o nouă lista depriorităţi, astfel încât să termini tot ce ţi-ai propus. Alături deoboseală, poate apărea şi o uşoara depresie, dar şi o lipsă a pof-tei de mâncare. Toate acestea se traduc printr-o astenie detoamna sau de primăvară, în funcţie de momentul din an des-pre care vorbim. Nu va fi foarte uşor să te obişnuieşti cu schim-barea, specialiştii susţinând că poate dura până la o lună să îţirevii. Pentru ca procesul de acomodare să fie mai rapid, trebuiesă ai grijă ca orarul tău de somn să fie unul sănătos, să faci miş-care cel puţin o jumătate de oră zilnic, pentru a scăpa de stareade depresie. De asemenea, este indicat să ai un meniu echili-brat, din care nu trebuie să lipsească fructele de toamnă.Acum că ai aflat când se schimbă ora, ia şi tu măsurile necesarepentru a preîntâmpina repercusiunile, având în vedere faptulcă nu mai este mult până pe 25 octombrie, când vom da ceasu-rile înapoi!

Anca Maria Radu

Murăturile sporesc imunitatea

Orice cămară se umple toamna cu bunătăţi: dulceţuri, compo-turi, dar mai ales murături. Castraveţi, gogoşari, varză sau go-gonele, puse la murat, dau un plus de vitamine organismului,dar sunt bune şi ca terapie pentru anumite afecţiuni medicale.Castraveţii: Bogaţi în fibre naturale, castraveţii muraţi sti-mulează digestia şi te ajută să slăbeşti, conţinând puţine calorii.Totodată, tratează şi diabetul zaharat în forme uşoare, hiper-tensiunea arterială şi întăresc sistemul imunitar. Experţii maispun că cei preparaţi în saramură previn cancerul de colon.Gogoşarii: Preparaţi în oţet, aceştia au rol în asimilarea cal-ciului, în prevenţia cancerului de col uterin, de prostată şi depancreas. Mai mult, ei scad riscul producerii cheagurilor desânge şi a fracturilor cauzate de osteoporoză. Şi suferinzii dereumatism îşi găsesc leacul în aceste murături.Gogonelele: Pătlăgelele murate sunt o sursă bogată de vita-mina C şi conţin bacteria care luptă cu microbii aflaţi în intes-tine. Dacă le consumaţi cu regularitate, vă pot feri de astmulbronşic, de dermatite sau de cancerul de colon.Sfecla roşie: Detoxifică organismul şi ajută la menţinereaechilibrului psihic. Conţine vitaminele A, C, B6, calciu, magne-ziu, fier, fosfor, zinc, acid folic şi mangan, ceea ce o face un tra-tament eficient pentru prevenirea bolilor de inimă şi de ficat.Varza: Conţine multe vitamine şi minerale, ceea ce întăreştesistemul imunitar şi oferă vitalitate. Înlătură oboseala şi anemia,încetineşte procesul de îmbătrânire şi protejează sistemul ner-vos. Zeama de varză acră este recomandată pentru detoxifiereaorganismului, dureri reumatismale şi gută.

Ionela Costea

Învăţăm să îngrijim patrimoniulToamna aceasta, în Sighişoara învăţăm să îngrijim patrimoniul! Fie că este vorba decasa în care locuim, de strada noastră sau de piaţa din centrul istoric, fie că locuimla oraş sau la sat, patrimoniul este atât un bun al nostru al tuturor cât şi un mijlocprin care ne lăsăm amprenta asupra prezentului şi viitorului. De aceea, FundaţiaMihai Eminescu Trust a pregătit o campanie de informare şi de dezbateri privindmodalităţile în care ne putem bucura de arhitectura şi mediul oraşului nostru. Cam-pania se va desfăşura în cadrul proiectului „TransylvaNet - Casa ta, amprentăîn timp.” „În cadrul proiectului vor fi organizate întâlniri de informare încare sighişorenii vor afla cum pot folosi şi îngriji patrimoniul local, cumpot utiliza legislaţia din domeniu, şi cum pot valorifica potenţialul turistical casei şi al străzii lor. Vor putea spune ce considera că ar fi necesar pen-tru a păstra şi valorifica mai bine arhitectura, obiceiurile şi tradiţiile re-giunii noastre” ne-au declarat organizatorii campaniei.

Proiectele de la sertarSe va încerca actualizarea proiectelor abandonate pentru restaurarea TurnurilorCetăţii. Într-o dezbatere publică desfăşurată la Sighişoara în această lună, vicepri-marul municipiului a declarat că au fost realizate 18 proiecte din care 13 au fosteligibile dar fără finanţare. Edilul a acuzat şi faptul că ani de zile nu a existat preo-cupare pentru găsirea surselor de finanţare şi a susţinut că trebuie făcute verificări,dacă mai corespund aceste proiecte pentru a fi accesate fonduri. „Axele de finan-ţare vechi nu mai corespund, trebuie modificate, dar studiile de fezabili-tate, partea tehnică se poate folosi” a precizat edilul.

Anca Maria Radu