Cunoa tereaș

1. Etimologie.

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, cuvântul cunoaștere are următoarea definiție : CUNOÁȘTERE,. Acțiunea de a cunoaște și rezultatul ei. 1. Reflectare în conștiință a realității existente independent de subiectul cunoscător. ◊ Teoria cunoașterii = studiul critic al problemelor pe care le ridică determinarea originii și valorii cunoașterii. 2. Faptul de a poseda cunoștințe, informații date asupra unui subiect, asupra unei probleme; cunoștință (

În limba română, cuvântul cunoaștere provine de la latinescul "agnoscere" care înseamnă a înțelege sau a învăța. La rândul său, cuvântul  "agnoscere" provine din limba greacă de la verbul "gignosko" ("γιγνωσκω") care înseamnă a învăța să cunoști. De asemenea, în limba greacă avem și cuvântul ,,gnosis sau gnoză. Acest cuvânt desemnează noțiunea sau cunoașterea.

2. Cunoașterea în viziunea filosofilor.

Faptul că cei din antichitate considerau cunoașterea ca fiind una dintre cele mai mari virtuți , nu este deloc surprinzător. Pentru Platon, gnoza este știința, prudența, înțelepciunea. De asemenea, pentru el, cunoașterea este și facultatea sau arta de a cunoaște. Tot filozoful  Platon a dat faimoasa definiție a cunoașterii drept „convingere adevărată justificată”. De altfel, pentru cei din antichitate,, cunoașterea de sine va avea un rol deosebit de important. Acest rol îl vom găsi și în gândirea Sfinților Părinți, despre care vom vorbi mai târziu. Trebuie amintit faptul că pe frontispiciul Oracolului din Delphi era scris : ,,Cunoaște-te pe tine însuți,,. Acest lucru demonstrează cât de importantă era această cunoaștere interioară pentru cei din antichitate. Acelasi Oracol din Delphi l-a numit pe Socrate cel mai intelept dintre greci, fiindca doar el era constient de propria sa ignoranță, spunând mereu: ,,Ştiu că nu ştiu nimic şi nici măcar asta nu ştiu.. Așsadar, cceptarea propriei ignoranțe este , pentru Socrate , adevărata cale spre cunoașterea de sine

3. Cunoașterea în viziunea Sfinților Părinți.

Sfinții Părinți au vorbit despre cunoaștere în cel mai frumos mod cu putință. Pentru ei, cunoașterea este pusă în raport direct cu cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Clement Alexandrinul spune : ,,Cea mai mare dintre învataturi este sa te cunosti pe tine însuti; daca cineva se cunoaste pe sine, Îl va cunoste si pe Dumnezeu.,,  , iar Sfântul Isaac Sirul spune că ,,Cel ce se cunoaste pe sine, cunoaste totul.- 

Cunoașterea de sine este aici strâns legată de cunoașterea chipului lui Dumnezeu care se află în oameni. Cunoscându-ne pe noi, îl cunoaștem pe Dumnezeu, chiar dacă nu total, ființial, măcar prin chipul și asemănarea Sa sădite în noi. Cunoașterea de sine este îndatorirea primordială a omului. El este dator înainte de toate să se cunoască pe sine. Lipsit de cunoasterea de sine, gandurile lui se afla in ratacire, fiind prizonier al feluritelor patimi, stapanit de aprige pofte, preocupat de multe si zadarnice lucruri, cu o viata nelinistita, dezordonata si plina de griji, gresind in toate;

Teologia Ortodoxă afimă că a-l cunoaște pe Dumnezeu după ființa Sa , este imposibil . În schimb îl putem cunoaște pe Dumnezeu pe baza Revelației și după acțiunile Sale în lume . În acest sens Sfântul Grigorie de Nazianz, afirmă că : ,,A-L întelege pe Dumnezeu este greu, iar a-L exprima este cu neputinta.,,