cum sa devii propriul psihanalist

209
Cum sa devii propriul psihanalist - A. Roberti Dintotdeauna oamenii au încercat sa-si descifreze profunzimile sufletului. În Antichitate, doar câtiva filosofi au simtit cât este de grea o asemenea sarcina. Multumita lui Sigmuild Freud, la sfârsitul secolului al XIX-lea, au putut fi explicate unele mistere ale personalitatii. Freud a facut principalele descoperiri despre psihism studiindu -se pe sine însusi. Visele, ticurile nervoase, lapsusurile proprii i-au fost primele subiecte de analiza. Prin urmare, autoanaliza este posibila, numai ca trebuie sa respectam anumite conditii si sa nu ne confruntam cu o veritabila boala psihica, situatie în care este nevoie de interventia unui analist. Cu alte cuvinte,autoanaliza poate fi de folos oricui, cu exceptia persoanelor care sufera de o maladie mintala grava. www.edituratrei.ro Psihologie practica Coordonarea colectiei: Vasile Dem. Zamfirescu În aceeasi colectie au mai aparut: Fritz Riemann si Wolfgang Kleespies, Arta de a te pregati pentru vârsta a treia Emmanuelle Daviet, Marc Levy-Davila, Tu~i banii Veronique Moraldi, Fereste-te sa iubesti un pervers Peter Collett, Cartea gesturilor europene Peter Collett, Cartea gestu'rilor Alix Girod de l'Ain, Cum sa te casatore~ti Cristophe Andre, Cum sa-ti construiesti fericirea Fran\ois Lelord, Cristophe Andre, Cum sa ne exprimam emotiile si sentimentele Fran\ois Lelord, Cristophe Andre, Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile Fran\ois Lelord, Cristophe Andre, Cum sa te iube~ti pe tine pentru a te întelege mai bine cu ceilalti Fran\oise Dolto, Când parintii se despart. Cum sa prevenim suferintele copiilor Gerard Leleu, Cum sa fim fericiti în cuplu. Intimitate, senzualitate si sexualitate Gerard Leleu, Cum sa fim fericiti în cuplu. Între fidelitate si infidelitate Henri-Jean Aubin, Patrick Dupont, Cum sa te la~i de fumat Marie Haddou, Cum sa spui NU. Acasa, la serviciu, prietenilor,în viata de zi cu zi Marie Haddou, Cum sa-ti întare~ti încrederea în tine Mauri Fries, Cum sa ne linistim copilul care plânge zi si noapte.Sfaturi pentru parintii epuizati Nigel Warburton, Cum sa gândim corect si eficient Patrick Legeron, Cum sa te aperi de stres Cuprins

Upload: rodica-ursu

Post on 14-Aug-2015

239 views

Category:

Documents


9 download

DESCRIPTION

c

TRANSCRIPT

Cum sa devii propriul psihanalist - A. Roberti

Dintotdeauna oamenii au încercat sa-si descifreze profunzimile sufletului. În Antichitate, doar câtiva filosofiau simtit cât este de grea o asemenea sarcina. Multumita lui Sigmuild Freud, la sfârsitul secolului al XIX-lea, au putut fi explicate unele mistere ale personalitatii.Freud a facut principalele descoperiri despre psihism studiindu -se pe sine însusi. Visele, ticurile nervoase, lapsusurile proprii i-au fost primele subiecte de analiza. Prin urmare, autoanaliza este posibila, numai ca trebuie sa respectam anumite conditii si sa nu ne confruntam cu o veritabila boala psihica, situatie în care este nevoie de interventia unui analist. Cu alte cuvinte,autoanaliza poate fi de folos oricui, cu exceptia persoanelor care sufera de o maladie mintala grava.www.edituratrei.roPsihologie practica Coordonarea colectiei: Vasile Dem. ZamfirescuÎn aceeasi colectie au mai aparut:Fritz Riemann si Wolfgang Kleespies, Arta de a te pregati pentru vârsta a treiaEmmanuelle Daviet, Marc Levy-Davila, Tu~i baniiVeronique Moraldi, Fereste-te sa iubesti un perversPeter Collett, Cartea gesturilor europenePeter Collett, Cartea gestu'rilorAlix Girod de l'Ain, Cum sa te casatore~tiCristophe Andre, Cum sa-ti construiesti fericireaFran\ois Lelord, Cristophe Andre, Cum sa ne exprimam emotiile si sentimenteleFran\ois Lelord, Cristophe Andre, Cum sa ne purtam cu personalitatile dificileFran\ois Lelord, Cristophe Andre, Cum sa te iube~ti pe tine pentru a te întelege mai bine cu ceilaltiFran\oise Dolto, Când parintii se despart. Cum sa prevenim suferintele copiilorGerard Leleu, Cum sa fim fericiti în cuplu. Intimitate, senzualitate si sexualitateGerard Leleu, Cum sa fim fericiti în cuplu. Între fidelitate si infidelitateHenri-Jean Aubin, Patrick Dupont, Cum sa te la~i de fumatMarie Haddou, Cum sa spui NU. Acasa, la serviciu, prietenilor,în viata de zi cu ziMarie Haddou, Cum sa-ti întare~ti încrederea în tineMauri Fries, Cum sa ne linistim copilul care plânge zi si noapte.Sfaturi pentru parintii epuizatiNigel Warburton, Cum sa gândim corect si eficientPatrick Legeron, Cum sa te aperi de stres

CuprinsIntroducere 11Cum sa devii propriul psihanalist.. 13Ce este un psihanalist? 14Uitarea nu rezolva nimic 15Dezavantajele vietii moderne 16Obiectii 17Semnificatia, utilitatea si riscurile autoanalizei 20Un autointeroga toriu 23Conceptul de normalitate: psihotic, psihopatie si debil... ...26Ce este spiritul uman? 29Misterele vietii psihice 32Laps usurile 36Doctorul Jekyll si domnul Hyde 40Cei ce renunta 41Nostalgicii .41Visatorii 42Sinucigasii .42Bunul-simt .44Frustrarile 48Un cod de descifrare a sufletului 53Ce este visul? .54Autoanaliza prin interpretarea viselor 56

Cum apar visele? .58Metoda de interpretare 61Rezistenta 63Visele simbolice 64Cenzura onirica 83Condensarea onirica 87Deplasarea (îndepartarea) onirica 88Transpunerea viselor în imagini 89Sfaturi pentru interpretarea viselor 91Suntem nevrotici cu totii? 94Cum se manifesta nevroza? 96Cazurile cele mai grave de nevroza 99Personalitatea nevroticului 101Tipuri de nevroza 102N eurastenia 103Nevroza de angaasa 103Nevroza manasimptamatica l 04Isteria l 05Ipa handria 108Cum sa ne purtam cu nevroticii 109Avantajele nevrozei 111Autocompasiunea 112Rezisten tele 114Responsabilitatea familiei 117Mediul 119Cazul mamelor closca 125Cum sa ne aparam de parinti? 126Cu nervii în pioneze 133Astenia nervoasa 136Frica de viitor 139Bolile psihosoma tice 145Migrena 148Voma si greata 151Tulburarile intestinale 153Tulburarile cardiace, complexele de culpabilitate siautopedepsirea 155Durerile de spate si complexele erotice 156Bâlbâiala 158Depresia nervoasa 162Durerea pierderii unei fiinte dragi 164Cum sa prevenim depresia nervoasa 166Complexele de inferioritate ~i cauzele lor 172Defectele personalitatii 174Hipersensibilitatea 174Furia 176Nemultumirea 179Scepticismul 180Egoismul 182I ntoleranta 183Valoarea introspectiei 184Alte modalitati de recâ~tigare a echilibrului 186Complexul de inferioritate - o suferinta stânjenitoare 190Avantajele complexului de inferioritate 197Cum sa depa~im complexul de inferioritate 198Disciplina 205Supracompensarile .205

Casatoria ~i sexualitatea .211Primele manifestari sexuale ale copilului 212Viata sexuala ~i fericirea 215Educatia sexuala .218Homosexualitatea 222Homosexua litatea laten ta .223Homosexualitatea manifesta .225Impotenta 228Frigidita tea 231Inhibitiile 236Sexualitatea în cadrul mariajului 239Casatoria nevropa tului .242Incompa tibilitatea sexuala 246Cuplurile condamna te.: 248Ce e de facut? 250Plictisea la .251Banuielile .251Lamen tatiile .252Izolarea 252Pudoarea 252Neglijenta (ii lipsa de educatie .253Tacerea .253Critica .254Lenea .254Teama .255Ce este angoasa? 256Originile angoasei 259Controlul asupra fricii 264Fobiile 269Supersti tia .271Ura, progenitura fricii 272Singura ta tea 276Sfaturi pentru a scapa de singuratate 281De ce sa ne facem probleme? 284Dreptul la nefericire 286Dorinta de ispasire 292Alcoolismul si drogurile .292Fuga de realitate 296Cum sa traim mai bine .298Pesimismul si optimismul 299Cum sa ramânem tineri 304Importanta muncii 306Echilibrul în viata .308Importanta sanatatii 31ODragostea, prietenia 312Ultimele sfaturi, în loc de concluzie 313În ciuda atentiei acordate elaborarii acestei carti, autorul si editorul nu-si pot asuma responsabilitatea pentru datele (formule, retete,tehnici etc.) prezentate în text. În functie de problemele specifice - si adesea unice - pe care le pot avea cititorii acestei carti, este necesar sa se ceara sfatul persoanelor calificate, pentru obtinerea unor informatii cât mai complete, mai precise si mai actualizate.

IntroducereDintotdeauna oamenii au încercat sa-si descifreze profunzimile sufletului. In Antichitate,doar câtiva filosofi au simtit cât este de grea o asemenea sarcina. Multumita lui Sigmund Freud, la sfârsitul secolului al XIX-lea, au putut fi explicate unele mistere ale personalitatii. Freud a facut principalele descoperiri despre psihism studiindu-se pe sine însusi. Visele sale, ticurile nervoase, lapsusurile proprii i-au fost primele subiecte de analiza. Prin

urmare, autoanaliza este posibila, numai ca trebuie sa respectam anumite conditii si sa nu ne confruntam cu o veritabila boala psihica, situatie în care este nevoie de interventia unui analist.Cu alte cuvinte, autoanaliza poate fi de folos oricui,cu exceptia persoanelor care sufera de o maladie mintalagrava. Oricât de echilibrati am fi, cu totii suntem supusi problemelor pe care ni le pune psihismul; tuturor ni se întâmpla sa cadem prada îndoielilor, lipsei de încredere în sine si slabiciunilor ce tin de natura umana: gelozie, teama,timiditate etc. Dar nimic nu e rodul întâmplarii. Tot ceea ce suntem si gândim este consecinta mecanismelor psihice refulate, ascunse în cele mai adânci tainite ale inconstientului nostru si pe care trebuie sa le întelegem.Psihanaliza nu este o filosofie, dar nu este nici un fel de magie sau de superstitie, dupa cum afirma unii. Esteo stiinta în toata puterea cuvântului, ceea ce o face imposibil de rezumat în câteva pagini de carte. Aceasta înseamna ca prezentul manual nu este destinat celor ce vor sa studieze psihanaliza: în schimb, cel ce îl citeste va gasi o metoda care îi va permite sa înteleaga anumite manifestari bizare ale personalitatii sale, care, în ciuda banalitatii lor, sunt cât se poate de misterioase, ca si cum ar tâsni în mod spontan, mânate de o forta interioara imposibil de stavilit. Visele joaca si ele un rol important în viata omului, caci ele sunt cheia care ne ajuta sa întelegem unele dintre starile sufletesti prin care trecem. Desi interpretarea psihanalitica nu trebuie sa fie confundata cu o stiinta oculta, în anumite cazuri poate fi necesar sa se recurga la o simbolistica prin care sa fie exprimate îndepartate frustrari sexuale, dorinte neîmplinite si pulsiuni reprimate.Acesta este unicul scop pe care ni-l propunem. Lectura cartii de fata nu va va da o viziune stiintifica asupra psihanalizei, dar va poate ajuta sa va cunoasteti mai bine si, astfel, sa-i întelegeti mai usor pe ceilalti.IICum sa devii propriul psihanalistPsihanaliza ne este necesara tuturor. Cel putin asta e parerea psihiatrilor si a psihologilor, astazi mai mult decât oricând, fie pentru ca suntem într-adevar nevrozati, fie pentru ca asa ni se pare ca suntem. Stresului pe care îl induce viata moderna nu-I pot rezista decât foarte putine persoane, iar acestea reusesc mai mult din ignoranta sau datorita mediului în care traiesc.Dar nevroza nu e acelasi lucru cu nebunia; e un mod de a reactiona la obstacolele pe care ni le scoate în cale viata moderna, la grijile, deceptiile si suferintele care ne marcheaza psihismul în diferite moduri si care se traduc prin mii de stari de rau care îsi ascund cu grija originea. Un om care sufera de frustrari, de angoase, de temeri, decomplexe, de idei fixe, de obsesii, de inhibitii, de crize de isterie nu este nebun, cum se crede mult prea des, ci doar nevrotic si putem spune ca, într-o anumita masura, toti suntem atinsi de acest rau. Stim bine cât de greu ne este astazi sa ne pastram calmul si echilibrul, grav amenintate de lumea exterioara actuala. Totusi, putem reusi acest lucru ori regasi pacea si armonia interioara chiar si atunci când nevroza se afla într-un stadiu foarte avansat; nu uitati ca o nevroza înfrânta actioneaza ca un vaccin definitive împotriva oricarei eventuale recidive.Ce este un psihanalist?Cheia care ne permite sa gasim rezolvarea celor mai intime conflicte si suferinte care ne macina se gaseste înpsihanaliza, care înseamna ad litteram: "analiza psyche-ului",adica a spiritului. Freud o defineste ca "o metodade tratare pe cale medicala a bolilor nervoase" admitând însa ca, de cele mai multe ori, procedeele folosite sunttotal opuse celor ale medicinei conventionale.Din chiar acest motiv, psihanaliza se arata a fi o stiinta dificila, pentru ca nu se sprijina pe fapte, ci pe cuvinte,amintiri, gesturi, senzatii, emotii, vise etc. E o stiinta abstracta, în masura în care câmpul ei de observatie nueste tangibil, cum e cel al unei stiinte exacte.Maladiile psihicului, desi mai dificil de diagnosticat si de tratat, nu sunt mai putin grave decât cele ale. corpului.De exemplu, daca vom compara un complex de inferioritate cu un defect fizic, vom observa ca, pe termenlung, complexul implica o suferinta mult mai mare decât defectul fizic. Anomaliile mintale provoaca O starede rau continua, care conditioneaza întreaga personalitate a omului.Un orb sau un invalid care se bucura de liniste interioara si de o mare forta de caracter poate fi fericit. În schimb, un om sanatos din punct de vedere fizic, dar care sufera de complexe si frustrari, nu va reusi niciodatasa ia viata în piept, nici sa se bucure de momentele ei bune.Prin urmare, psihanaliza se defineste oarecum ca un mod de educatie ce-i permite individului sa elibereze energia consumata în nevroza si sa o dirijeze spre îndeplinirea adevaratelor sale dorinte. Aceasta terapie dezvaluiecauzele nevrozei si încearca sa o vindece. Orice nevroza poate face obiectul unei psihanalize, care, de altfel, demonstreaza cu prisosinta ca nimic în viata nu este rodul întâmplarii.Uitarea nu rezolva nimic. Nu se poate spune ca secretul fericirii este memoria proasta. Suferintele si traumele nu pot fi uitate, caci lasa întotdeauna o cicatrice de nesters în inconstient, asa ca este nevoie sa ne înarmam cu cât mai mult curaj si sa ne confruntam cu ele în mod direct. Lasarea unui fapt neplacut în coltul cel mai îndepartat al memoriei nu duce deloc la disparitia lui. Iluzia uitarii are, de obicei, consecinte mult mai grave decât ceea ce

încercam sa uitam. Faptul respectiv nu va disparea, dimpotriva, va tâsni mai târziu, monstruos transformat si de nerecunoscut. În paralel cu o suferinta concreta, alte stari de rau, mai ambigue, mai imprecise, se vor raspândica un cancer, având nenumarate ramificatii dezvoltate în inconstient. E cazul sa consultam un psihanalist si sa-i explicam trecutul nostru?Nu, desigur. E evident ca nu toate nevrozele au nevoie de un tratament medical. În schimb, trebuie înfruntata realitatea ca atare, dupa cum e nevoie si sa învatam sa ne observam din interior. Astfel ne vom îmbunatati atitudinea fata de viata si fata de cei apropiati, ne vom mari potentialul intelectual, care, foarte des, este mai mic decât ar putea fi, pentru ca nu stim sa ne folosim cât mai bine capacitatile intelectuale. Viata de zi cu zi, care mult prea des este doar o însiruire de momente nefericite -caci, din pur masochism, nevroticul renunta la fericirea pe care si-o doreste cu ardoare , va parea de acum înainte diferita. Problemele care se manifestau ca o frâna pusa în calea dezvoltarii personale a celui nevrozat, încetul cu încetul, rezolvarea, iar acesta îsi va a ,regasi cheful de viata.Dezavantajele vietii moderneCitind aceasta introducere, ati putea avea impresia ca postulam existenta unei nevroze unice, generale si colective, care ar transforma într-un fenomen social o boala ce, dimpotriva, este individuala si nu poate fi tratata si vindecata decât individual. Desi inexacta, aceasta impresie e cu totul justificata. Odata cu progresele si dezvoltarea societatii de consum, tulburarile neuropsihice se multiplica într-un ritm extrem de rapid. Civilizatia actuala ne pune pe toti sa participam la o adevarata cursa pentru a câstiga si a o lua înaintea prietenilor nostri, a dusmanilor, a verilor, a vecinilor etc. Viata moderna îl îndeparteaza pe om de natura, îl mecanizeaza si îl transforma într-un robot, îl perturba, îl supune unor schimbari bruste, unor perturbari continue si obsedante, unor regimuri dezechilibrate, unor informatii contradictorii care se acumuleaza fara ca el sa le poata judeca în mod echilibrat si cu maturitate.Orice nucleu urban tinde sa se transforme foarte repede într-un ansamblu haotic care adaposteste oameni suferind de tulburari psihice.Daca vom compara omul secolului XX cu cel al secolului anterior, vom observa o enorma diferenta între ei.În timp ce altadata calatorul putea sa contemple, de la fereastra trasurii, lenta defilare a peisajelor, astazi, soferul zavorât în masina sau calare pe motocicleta pe care accelereaza la maximum nu-si mai permite placerea de a admira peisajul, pentru ca privirea îi este continuu solicitata de noi si noi imagini, succedându-se fara încetare.Desigur, altadata omul ajungea la sfârsitul calatoriei mult mai obosit, dar era doar o oboseala fizica, în timpce calatorul de azi se confrunta cu o oboseala mintala mult mai greu de suportat decât cea fizica. adevarat ca acum traim mai mult. Corpul se apara mai bine de boli, deoarece, datorita progreselor medicinei si descoperirii unor noi medicamente, speranta de viata s-a marit. În schimb, psihicul nostru a devenit mult mai vulnerabil si, tocmai de aceea, este nevoie sa ne luam toate masurile de aparare. Nu putem începe o analiza sau o autoanaliza fara sa tinem seama de anumite reguli stricte fara sa dam dovada de perseverenta,asa cum vom vedea în paginile care urmeaza. ObiectiiAjunsi aici,va puteti întreba daca ceea ce s-a spus este într-adevar necesar. E oare util sa ne analizam noi însine, raportând fapte care s-au petrecut demult la altele cu care, aparent, nu au nici o legatura? Nu riscam astfel sa ne pierdem spontaneitatea si sinceritatea, sa devenim mai artificiali, mai putin naturali? Nu e oare preferabil,în anumite cazuri, sa ignoram totul? N-ar fi mai bine sa ne facem ca totul merge foarte bine în inconstient si ca ne confruntam cu o nervozitate generala pe care o scurta vacanta sau un tranchilizant o poate anihila?Altfel spus, nu-i mai întelept sa punem totul pe seama sanatatii? La toate aceste întrebari vom raspunde caignoranta nu poate fi decât nefasta. Nu are nici un sens sa traim ca strutul, cu capul în nisip, ca sa nu vedem pe-ricolele ce ne pândesc.Ignoranta face din oameni niste fiinte fragile si neajutorate.Daca am învata sa ne cunoastem mai bine,fara sa închidem ochii la greselile pe care le comitem,fara sa ne toleram în mod pasiv frustrarile, cu siguranta ca am contribui la crearea unei lumi mai bune. Analiza sufletului nu înseamna doar eliberarea de acte mai mult sau mai putin nevrotice, ci ne face sa devenim mai toleranti, mai întelegatori cu ceilalti. Nu e un motiv suficient? A cunoaste cauzele tulburarilor de care suferim implica, de fapt, cunoasterea aspectelor celor mai neplacute si mai rusinoase ale propriei personalitati.Tot raul de care sufera lumea nu este, probabil,decât o forma anormala de nevroza; pe de alta parte, nu e linistea semnul unui perfect echilibru interior?Unii pretind ca introspectia trebuie evitata, pentru ca singurul ei rezultat este de a mari angoasele, ticurile ervoase,maniile, chiar si bolile psihice, deoarece ea ne azvârle într-un labirint în care dorm monstrii carora le da nastere inconstientul si a carui iesire este imposibil de gasit.Scepticismul acesta se regaseste în orice mediu social, indiferent de nivelul intelectual al celor care fac parte dinel. Dintre toate stiintele, fara îndoiala ca psihanaliza este ca cea mai criticata, cea mai dispretuita, dar de cele mai

multe ori criticii ei nu-si dau seama ca ei au cel mai mult nevoie de un psihanalist competent.Într-adevar, atitudinea lor nu-i decât o reactie de aparare produsa de inconstient, ca si când n-ar vrea sa renscunoasca în ce masura au o reala nevoie de a-si descoperi personalitatea. Unii fac pe moralistii, invocând credinta,altii considera ca psihanalistii explica totul prin sex iar altii îsi bat joc de aceasta terapie într-un mod, prostesc. Ne putem întreba, în acest caz, de ce sunt atât de îngrijorati de un lucru de care, în principiu, n-ar trebui sa le pese deloc si de ce îi preocupa soarta celor care se hotarasc sa mearga la un psihanalist pentru a-si rezolva problemele.La drept vorbind, multi sunt împinsi de un sentiment ascuns de culpabilitate, atât de refulat, încât nici macarn-au habar de existenta sa. Le e frica de psihanalist la fel cum copiilor le e frica de parinti atunci când fac vreoprostie. Se tem sa nu fie descoperiti; în rest, Freud însusi scrie ca:."Toatateoria psihanalitica se bazeaza pe perceptia rezistentei pe care o opune pacientul în momentul în care se încearca aducerea sentimentelor refulate în inconstient la nivelul constientului".Psihanalistul prefera sa asculte confesiunile pacientului ascuns vederii lui, pentru ca acesta sa nu fie tulburatde un dialog direct, fata în fata, sa nu se simta tensionat,nervos si sa-si poata învinge mai usor mecanismele de aparare care îi blocheaza adevarata cunoastere de sine si nu îi permit sa afle adevarul. Psihanalistii ar putea cita sute de cazuri în care analizantul, desi vine de bunavoie,nu îndrazneste sa spuna nimic si asteapta ca specialistulsa poata, ca prin minune, sa-i rezolve dintr-odata problemele, fara ca el sa colaboreze în vreun fel. Nu trebuie sa ne temem sa consultam un psihanalist, daca simtim nevoia, pentru ca în mod sigur ne vom simti mai bine dupa aceea.Semnificatia, utilitate a si riscurile autoanalizei Sigmund Freud spunea ca "psihanaliza se învata mai ales pe propria persoana, prin analiza propriei personalitati".Sa precizam ca nu este de ajuns sa ne observam comportamentul de suprafata, ci, la fel cum facea Freud, întregulansamblu de fenomene psihice care pot face obiectul unei analize.E logic deci ca un psihanalist sa fie el însusi psihanalizat,înainte de a începe sa practice, pentru ca sa se eliberezede nelini?tile, de tulburarile ?i simptomele nevrotice care i-ar putea tulbura diagnosticele?i echilibrul profesional.De altfel, orice persoana care se hotaraste sa mearga la un psihanalist nu trebuie sa-si închipuie ca va ramâne

1 ) În terminologia psihanalitica, analizant este numele dat pacientului (numit uneori si subiect), care analizeaza, împreuna cu psihanalistul,datele pe care i le furnizeaza visele proprii, amintirile ~i asociatiile libere de idei. Termenul este folosit de psihanaliza pentru a marca distanta fata de pacientul "clasic", care se supune în modpasiv indicatiilor ~i tratamentului medicului ~inu participa în mod activ la procesul de vindecare. (N. t.)

pasiva si ca nu va face nici cel mai mic efort pentru a-l ajuta pe specialist, pentru ca acesta nu poate face nimic pentru subiect fara colaborarea lui. Analizantul este cel ce trebuie sa gaseasca forta necesara vindecarii,prin chiar examinarea experientelor si amintirilor sale din copilarie, în asta constând întreaga putere de vindecare.Mintea noastra seamana cu un dulap caruia putem sa-i facem inventarul, studiind unul câte unul obiectele pe care le contine. Psihanalistul nu este nici ghicitor, nici preot, ci un ghid, a carui sarcina consta în gasirea celui mai bun drum de urmat pentru aflarea adevarului.În schimb el ia hotarâre a sa se analizeze singur,fara ajutorul unui specialist, trebuie sa stie ca un atare demers implica un efort de vointa enorm, ca trebuie sa se opuna oricarei tentative de abandon, care nu duce decât la demoralizare sau la pasivitate. Avertismentul acesta nu este fara rost, deoarece nimeni nu poate lua decizia de a se autoanaliza fara sa cunoasca dinainte riscurile la care se expune în cazul în care, înspaimântat de propriile descoperiri, ar abandona introspectia. Iar acest lucru are mari sanse sa se întâmple; de aceea, renuntarea la analiza trebuie evitata cu orice pret, pentru a nu cadea într-o contemplare morbida a celor mai neplacute amintiri, fapt ce ar putea da nastere autocompasiunii si ar oferi un nou motiv de frustrare.De aceea, înainte sa începeti autoanaliza, este necesar sa tineti cont de urmatoarele sfaturi:1. Fiti hotarât sa mergeti pâna la capat, cu curaj, fara sa va ascundeti de amintirile rele si fara sa va complacetiîn contemplarea lor. 2. Fiti convins ca puteti fi fericit, pentru ca fericirea nu este decât proiectarea starilor noastre sufletesti asupralumii, care ni se poate parea buna sau rea, dupa cum o privim.3. Din momentul în care ati luat hotarârea sa va autoanalizati, nu faceti greseala sa amânati începerea analizei,deoarece asta ar echivala cu renuntarea de frica unei deziluzii.4. Nu renuntati la speranta ca analiza va va permite sa va simtiti mai bine.5. Respectati, de la bun început, urmatoarele reguli fundamentale:a) consacrati auto analizei cel putin o jumatate de ora pe zi, de preferinta seara, înainte de culcare;b) notati tot ce vi se pare folositor într-un jurnal care va juca rolul psihanalistului;c) raspundeti cât se poate de sincer la întrebarile ce vor fi puse în capitolele urmatoare;

d) nu vorbiti cu oricine despre ceea ce faceti, deoarece riscati sa va Iasati influentat de sfaturile proaste, care v-ar putea face chiar sa abandonati analiza.Un alt sfat important: cartea nu se adreseaza persoanelor care sufera de o nevroza deja foarte avansata si caretrebuie sa mearga cât mai repede la un psihanalist.Volumul de fata e un fel de manual de gimnastica mentala usoara si nu are contraindicatii, nu prezinta riscuri, îi permite cititorului sa se cunoasca mai bine, sa-si pastreze sanatatea psihica si sa ajunga o persoana perfectechilibrata, cu alte cuvinte, sa se simta cât mai bine si sa accepte cât mai usor lumea în care traieste. Totusi,aceasta carte nu vrea nici sa se substituie unui analist, a carui importanta e mai presus de orice îndoiala, nici sa propuna metode stiintifice noi de autoanaliza.Un autointerogatoriuÎncepeti cu un examen de constiinta, asemanator cu cele pe care am învatat sa ni le facem în copilarie (2. Închipuiti-va ca va aflati înaintea unei oglinzi magice, în stare sa reflecte esenta a ceea ce sunteti, si observati ce "vedeti" în ea. Acest prim examen va va permite sa obtineti o serie de date care va vor ajuta sa va delimitati bazele personalitatii. întrebarile sunt numeroase, asa ca va fi arhisuficient sa raspundeti în fiecare seara la cel mult zece dintre ele. Daca va e greu sa va concentrati, notati-le si dati-va raspunsul pe caietul de observatii. Respectivele întrebari, la care pot fi adaugate înca multe altele, nu au raspunsuri bune sau rele, caci nu e vorba de un concurs,ci de o metoda de reflectie, de a ne judeca pe noi însine si de a ne face o imagine cât mai clara a ceea ce suntem în realitate.Sunt timid?Sunt agresiv?Sunt nepasator?Sunt hipersensibil?2) În religia catolica, în vederea pregatirii confesiunii, care în general e saptamânala, copiii sunt învatati sa procedeze la un examen deconstiinta, constând în anumite întrebari pe care ~i le pun ~i la care trebuie sa raspunda cu cea mai mare sinceritate. Desi religia ortodoxa nu impune spovedania saptamânala, astfel de examene de constiinta sunt recomandate ~i aici, existând chiar si rugaciuni speciale care trebuie spuse în pregatirea lor. (N. t.)Exista vreun om fata de care am, fara nici un motiv,o profunda antipatie?- Mi se pare ca sunt simpatic?- E vina cuiva ca n-am putut pâna acum sa realizez ceea ce mi-am dorit?- E vina cuiva ca n-am reusit în viata (de exemplu în viata profesionala, în dragoste etc.)?Sunt intransigent?Sunt slab?Le reprosez parintilor educatia pe care mi-au dat-o?Fac abuz de alcool?Fumez prea mult?Iau somnifere ca sa pot dormi?Iau tranchilizante?Beau prea multa cafea?- Evit sa sun un prieten (ca sa aflu ce mai face si sa mai discut cu el), de teama sa nu-l deranjez?Ma consider mai inteligent decât prietenii mei, dar neapreciat la adevarata mea valoare?- Cred în destin?- Îi critic pe tinerii din ziua de azi?- Critic generatia parintilor mei?Critic comportamentul adoptat de sexul opus?Critic societatea actuala si sunt convins ca nimic n-o va putea schimba?- Mi se pare rusinos sa-mi schimb ideile?Sunt ateu?Sunt credincios practicant?Sunt superstitios?Sufar de insomnii?- Dorm mai mult decât e nevoie?Manânc putin?- Mi se pare ca se vorbeste prea mult despre sexualitate?- Consider ca nu se vorbeste niciodata îndeajuns despre sexualitate?Mi se face deseori mila de mine?Sa vorbim acum despre ticurile nervoase. În jurnalul sau caietul pe care îl veti tine, notati toate gesturile ridicole

si lipsite de importanta pe care le faceti masinal si pe care nu puteti sa le explicati, raspunzând la întrebarile care urmeaza:- Îmi ating adesea nasul ori urechea sau parut mai ales când ma concentrez?- Mi se întâmpla sa-mi rod unghiile sau vârful unui creion?- Când vorbesc la telefon, nu rezist tentatiei de a desena sau de a scrie ceva fara sens pe o bucata de hârtiesau chiar în agenda mea?Am obiceiul sa-mi frec încontinuu mâinile, ca si cum le-as spala?Dau tot timpul din picioare când stau jos?- Ma concentrez mai bine daca încrunt usor sprâncenele sau daca scot un pic limba?- Încep uneori sa tusesc fara motiv? Ma scarpin în cap,pe fnmte, pe gât? Ma frec la ochi?Ticurile nu sunt doar contractii spasmodice ale muschilor fetei, ci si niste acte incontrolabile, care par comandatede un alt eu. Daca nu puteti sa va dati seama singur ce ticuri aveti, cereti-le apropiatilor dumneavoastra sa va spuna care sunt, deoarece ele va vor permite sa cunoasteti mai bine secretele cele mai ascunse ale propriei personalitati.Conceptul de normalitate: psihotic, psihopatie si debil .Tot interogatoriul acesta este geherat, de fapt, de o întrebare esentiala, de îndoiala care v-a facut sa recurgetila autoanaliza: "Sunt oare normal?". De fapt, întrebarea în sine este prost pusa, pentru ca trebuie sa abandonati conceptul de normalitate daca vreti sa va lansati în introspectie. Prin definitie, este normal tot ceea ce se conformeaza normelor, adica majoritatii cazurilor; dar, daca presupunem ca aceasta majoritate este nevrozata, trebuie sa deducem de aici ca nevroza este o stare normala? În realitate, normalitatea umana este facuta din cazuri anormale si de aceea este inutil sa vorbim despre persoane normale si persoane nevrozate. Cu toate acestea, pentru a deosebi normalul de patologic, trebuie sa fim mai precisi. Este imposibil sa-i împartim pe oameni în normali, pe de o parte, si în nevrotici (adica incapabili sa reactioneze într-un mod pozitiv în fata greutatilor) de cealalta parte, pentru ca exista si psihotici (adica nebuni),si psihopati (criminali, alcoolici, perversi, drogati etc.), si debili mintali. Aceasta diferentiere este necesara pentrua nu confunda nevroza cu multitudinea de boli mintale grave.Numerosi scriitori si psihanalisti folosesc termenul "normal" pentru a descrie un individ sanatos din punctde vedere psihic. La nevoie, cuvântul respectiv poate fi utilizat prin opozitie cu o anomalie care trebuie vindecata("normal" fiind acel om în stare sa-si duca viata fara sa fie antrenat tot timpul în conflicte fara iesire cu cei dinmediul lui social si familial).Totusi, pentru autoanaliza vom evita aceasta comparatie, deoarece ar putea crea o situatie echivoca si ar conducela o confuzie între conceptul de normalitate si cel de nebunie.Sa presupunem, de exemplu, ca ati descoperit si notat în cametelul dumneavoastra vreo zece ticuri pe carenu le remarcasetipâna acum si ca v-ati dat seama ca sunteti timid, intransigent, suspicios etc. Vazând lista tutu-ror punctelor slabe enumerate astfel (si la care nu v-ati gândit niciodata decât luate separat), ati putea sa trageticoncluzii pripite, sa va spuneti ca este imposibil sa va corijati atâtea defecte si ca nimic nu va putea pune capatfrustrarilor care va chinuie. În acest caz, mai bine lasati creionul, închideti caietul si sa renuntati la orice autoa-naliza. Este necesar sa încercati mai întâi sa învingeti , aceasta tendinta de a abandona, care va va asalta de îndata ce veti termina chestionarul. Daca va ajuta, gânînditi-va ca ceilalti nu sunt deloc mai buni decât dumneavoastra, nici macar cei pentru care aveti cel mai mare respect. Neplacerea pe care o veti simti recitindu-va raspunsurile - dintre care multe vor fi contradictorii - va fi , chiar proba ca acest prim pas nu a fost facut degeaba, deoarece v-a permis sa descoperiti anumite lucruri pe care ati fi preferat sa le ignorati.Dupa ce ati terminat cu examenul de constiinta, veti relua raspunsurile cele mai importante si mai folositoare si le veti grupa pe rubrici; de exemplu:a) sunt agresiv;b) urasc sa caIatoresc;c) nu sunt prea fidel, dar sunt foarte gelos;d) sufar de insomnii;e) îmi rod unghiile.Pentru fiecare dintre aceste raspunsuri veti încerca sa explicati motivele (deoarece, odata cunoscuta cauza, suntmai usor de remediat incapacitatile si slabiciunile), veti gândi fiecare problema separat, încercând sa faceti deosebirea între defectele care va fac sa suferiti cel mai mult(sau îi fac sa sufere pe cei apropiati) si cele care vi se pare ca fac parte integranta din felul dumneavoastra de a fi.Astfel, nu va veti nelinisti pentru ca sunteti un om credincios; în schimb, va veti pune întrebari în legatura cureligiozitatea dumneavoastra. Lacomia poate fi interpretata ca o nevoie fiziologica de a te hrani, dar de cele maimulte ori este consecinta unei lipse de afectiune.

Luati, de exemplu, afirmatia de la punctul b) Urasc sa caIatoresc s,i întrebati,-va daca:1. Aceasta aversiune fata de calatorii este atât de mare, încât vi se face rau numai la ideea de a pleca undeva,sau aveti mereu la îndemâna un bun pretext pentru a nu pleca, ori simtiti nevoia unui tranchilizant înainteaunei calatorii, sau va e teama, de exemplu, ca va va lua foc casa în timp ce sunteti plecat ori ca va vetiîmbolnavi în timpul calatoriei si nu va fi nimeni care sa va îngrijeasca etc.2. Aversiunea dumneavoastra se datoreaza probabil unui motiv cât de poate de clar (de exemplu, în timpulcalatoriei anterioare ati scapat, ca prin minune, dintr-un accident teribil sau v-au spart hotii casa cândati fost plecat).Daca nu este vorba de o adevarata oroare de calatorii, acest tip de intoleranta poate fi anihilat usor, doar cuputina vointa si cu stapânire de sine; totusi, când aversiunea este justificata, ca în cel de-al doilea caz, ne lovimde o reactie normala si logica a psihicului în fata unui fapt neplacut. Atunci când dezgustul de ceva nu pare aavea cauze logice, trebuie sa-i gasim cauzele, chiar dacade mult,i ani ne straduim sa-I uitam.Sa presupunem ca ati vazut, cu mult timp în urma,un accident de ma?ina care s-a soldat cu moartea cuiva, poate chiar a unei persoane dragi. De?i nu v-ati dat seama, accidentul poate sa va fi provocat o rana adânca în incon?tient ?i, astfel, sa stea la originea repulsiei de a caIatori; iata de ce, daca apar aversiuni nejustificate, este necesar sa le gasiti cauzele prime.Tristetea este o suferinta a spiritului, dar poate fi depa?ita. În schimb, angoasa este mult mai subtila, mai crispanta ?i ne afecteaza absolut toate actiunile.Transformarea unei traume într-un simptom nevrotic se produce în incon?tient. Freud spune: "Procesele psihice sunt incon?tiente, pe când procesele con?tiente nu sunt decât o parte din viata noastra mentala". Altfel spus, nu ne putem struni spiritul, iar el actioneaza într-un fel de neînteles, ca ?i când ar fi strain de noi; dar trebuie sa evitam ca a?a ceva sa se întâmple ?i sa reu?im sa punem stapânire pe propriul spirit, astfel încât sa ne putem folosi la maxim capacitatile, sa ne tinem sub control pasiunile si sa ne straduim sa ne pastram echilibrul psihic. Iar în acest scop nu e suficient sa recucurgem la credinta sau la educatia primita în familie.Nici credinta, nici mediul în care traim ?i nici familia im nu pot rezolva singure instabilitatea emotionala a omu-LUi lui, ele permitând doar compensarea dezechilibrului prin impunerea unei discipline, a unor constrângericare, la suprafata, pot avea rezultate bune, dar care, în unele cazuri, nu fac decât sa agraveze, în adâncuri, dezechilibrul nevrotic.Nimic nu poate ajuta individul sa-si recapete pacea interioara pe care a pierdut-o, astfel de tratamente riscândchiar sa declanseze o stare cu adevarat patologica.În realitate, nu putem considera ca spiritul este ceva tangibil si unic. Meritul lui Freud consta chiar în faptulde a fi recunoscut existenta a trei instante psihice, fiecare dintre ele îndeplinind functii specifice:1. Eul (numit si Ego sau Constient). Este acel element al personalitatii aflat în mod constient în raport cu lumeaexterioara si care serveste de intermediar între realitate si inconstient.2. Se-uI (3 (sau inconstientul). Partea cea mai inaccesibila a personalitatii, care se afla dincolo de morala si deorice idee de bine sau de rau. Îsi trage energia din pulsiunile primitive si irationale, aflate în serviciulîmplinirii tuturor dorintelor si placerilor.Îi este straina ideea de timp, spre deosebire de Eu, iar dorintele si pulsiunile au pentru el un caracter permanent,atât de puternic, încât agresivitatea i se pastreaza intacta pentru multi ani. Doar atunci când aceste pulsiuni sunt aduse în constient, cu ajutorul psihoterapiei, ele îsi pierd energia si devin ceva ramas în trecut. 3 Se (în germ. Es) - termen introdus de Sigmund Freud pentru a desemna una dintre cele trei instante ale psihicului; Se-ul este conceput ca un ansamblu de continuturi de natura pulsionala si de ordin inconi'tient. (N. t., ef. Elisabeth Roudinesco, Michel PIon, Dictionar de psihanaliza, Editura Trei, Bucurei'ti, 2002)3. Supraeul. Se constituie ca fundament al simtului moral, deoarece supune Eul celor mai rigide principii morale. Se dezvolta imediat ce individul depaseste prima copilarie si se consolideaza în perioada adolescentei; prin urmare, copilului mic îi lipseste constiinta morala. O data cu trecerea timpului, Supraeul se substituie autoritatii parintilor si celei a profesorilor, a caror prelungire directa este de fapt. Severitatea Supraeului este de neclintit, nu are nici urma de indulgenta, iar idealul sau este perfectiunea si îl forteaza neîncetat pe bietul Eu s-o atinga.Granitele dintre Eu, Se si Supraeu sunt foarte neclare si confuze. De fapt, raporturile instituite între aceste treiinstante constituie un ansamblu unic, o personalitate unica.Eul este supus exigentelor celorlalte doua forte. Pe de o parte, Supraeul îl controleaza si îl critica neîncetat, ceeace provoaca frustrari si complexe de vinovatie, atunci când normele morale impuse de el nu sunt respectate.Pe de alta parte, Se-ul actioneaza ca un cazan sub presiune, care da pe-afara de pulsiuni si dorinte. Referindu-se la raporturile dintre Eu si Se, Freud spunea ca Eul este calaretul, iar Se-ul calul sau. Calul are energia si fortanecesare pentru a alerga, dar calaretul îl conduce si alege drumul. Totusi, de cele mai multe ori, ceea ce seîntâmpla este exact contrariul: calaretul se lasa dus de cal, dând drumul frâului si, în consecinta, abandonând

posibilitatea de a-si alege destinul în mod constient. Astfel, Eul îndura despotismul a doi tirani (Se-ul si Supraeul). Fara îndoiala ca, în acest fel, sunt pe deplin justificate nevrozele, angoasele, frustrarile si complexele.Sarcina constientului nostru (adica a Eului) este cât se poate de grea, pentru ca trebuie sa realizeze armonia întrefortele contrare care îsi disputa întâietatea asupra lui (Se-ul îl împinge sa actioneze, iar Supraeul îi pune frâne),fara a avea la îndemâna mijloacele care sa-i permita depasirea acestei dificultati.Obligat sa-si recunoasca neputinta, Eul se afunda în angoasa, o angoasa nevrotica, prin raportare la Se, si morala,fata de un Supraeu rigid, ca si când cele doua instante ale structurii psihice ar pedepsi Eul, una (Supraeul)pentru ca acesta nu i se supune, iar cealalta (Se-ul) pentru ca rezista la puternicele sale pulsiuni.Misterele vietii psihiceSe-ul înmagazineaza toate experientele noastre transformate în pulsiuni si dorinte care bolborosesc ca lavaunui vulcan, manifestându-si continuu dorinta de îndeplinire imediata. Daca Supraeul nu ar interveni ca o frâna,Eul s-ar lasa în totalitate în seama Se-ului. Sa presupunem, de exemplu, ca o tânara ia de barbat un miliardar, fara sa-I iubeasca. Evident ca ceea ce o impinge spre aceasta casatorie din interes este dorinta de a duce o viata usoara, în lux, care sa-i permita sa-si cumpere haine frumoase, bijuterii, calatorii etc.Vocea constiintei îi sopteste sa nu-si însele sotul cu juraminte false de dragoste, dar ea prefera sa nu o asculte si nu se gândeste decât la luxul în care va trai.Amintindu-si de copilaria ei petrecuta în saracie, tânara aspira sa-si depaseasca starea sociala si nu vrea safaca aceeasi greseala ca mama ei, maritata de foarte tânara cu un barbat sarac, care nu i-a dat decât o gramada de plozi si o multime de necazuri. Ea crede ca acest mariaj îi va permite sa-si vada împlinite visurile în sfârsit, va avea tot ce-si doreste si nu va mai trebui sa faca sacrificii. Dar, la putin timp dupa nunta, începe dintr-o data sa sufere de insomnii si e nevoita sa apeleze la tranchilizante si la somnifere; o chinuie îngrozitor migrene violente, care aparent n-au nici o cauza.Desi tânara, e asaltata de frica de moarte si se teme de calatorii cu avionul, cu trenul sau cu masina, ca sa nu i se întâmple vreun accident; în sfârsit, i se pare mereu ca e bolnava de ceva. Toate acestea nu sunt, în definitiv,decât simptomele razbunarii Supraeului, care o sanctioneaza pe tânara noastra pentru ca nu l-a ascultat.Ea însa nu-si da seama si nu poate face legatura între migrenele de care sufera si iubirea trucata pe care o ofera sotului ei. Constiinta sa o pedepseste, dar ea a nu stie de ce sufera.Sa luam acum cazul unei fete care se îndragosteste de cumnatul ei. Contrar celor observate în cazul anterior,fata se supune ordinelor dictate de constiinta morala (Supraeul) si îsi reprima pulsiunile; dar, nefiind în stare samentina echilibrul între fortele opuse ale Se-ului si Supraeului si sa faca fata cu îndrazneala realitatii sentimentelor sale, ea prefera sa le uite; dar uitarea e imposibila, pentru ca dorinta ne satisfacuta renaste sub diverse manifestari de tip nevrotic. Ea nu mai este interesata de profesia ei, devine apatica si, de asemenea, are frecvent migrene.Doctorul o sfatuieste sa-si ia o vacanta, însa nu e vorba de o oboseala nervoasa, deoarece nevroza respectivaa aparut ca o consecinta a reprimarii sentimentelor pe care le are fata de cumnatul sau.Inconstientul e misterios si complex; nu-i deloc usor sa-I descifram, desi, uneori, un simplu detaliu ne poatebrusc permite sa patrundem în cele mai complexe mecanisme ale sale.Cum sa facem ca sa aflam ce ne poate dezvalui inconstientul? Lasând deoparte cazul celor ce prefera sa consulte un psihanalist, sa vedem în ce fel trebuie sa procedeze cel care, cu toata modestia, hotaraste sa se aseze fata în fatacu sine însusi. Pentru asta, va avea nevoie sa se foloseasca de Eu, adica de acea parte din structura sa psihica ceintervine în mod constient si voluntar pentru a impune un program.Iata câteva sfaturi:1. Încercati sa gasiti o explicatie pentru lucrurile care vi s-au întâmplat în trecut, chiar daca asta ar putea pareaneimportant. Întrebati-va fara teama: de ce am luat o decizie sau alta? Trecutul e trecut; prin urmare, ar fi logic sa dati dovada de o anumita obiectivitate, de o anumita capacitate de judecata în ceea ce-l priveste. Totusi, s-a constatat ca nu e deloc asa, deoarece în inconstient vechile nedreptati continua sa ne macine, ca si cum s-ar fi petrecut ieri, iar încurcaturi care au avut loc cu mult timp în urma tot ne mai fac sa rosim. Trebuie sa înfruntati cu curaj, unul câte unul, toate lucrurile care va sunt dezagreabile. Nu încercati sa va mintiti singuri, pentru ca ar fi stupid.2. Straduiti-va sa va placa persoanele care vi se par dezagreabile si, de asemenea, de fiecare data când va simtiti amenintati de gânduri pesimiste, încercati sa vedeti partea buna a lucrurilor, caci, de fapt, nu exista nimic care sa nu aiba si o parte pozitiva.Sa presupunem, de exemplu, ca va patati o haina cu cerneala. Prima reactie este de enervare: dar daca va gânditi ca, de fapt, nu va placea deloc culoarea hainei si ca pata ar fi un bun pretext s-o vopsiti ori sa va luati ceva nou, atunci veti accepta mult mai usor întâmplarea.

Si înca un exemplu: sa presupunem ca va lasati cuprins de frica de a fi concediat. Aceasta teama nu va servi decât la scaderea randamentului la serviciu si la cresterea posibilitatii unei concedieri; pe de alta parte, daca încercati sa va convingeti ca nu aveti de ce sa va temeti si, chiar daca ati avea, concedierea nu ar fi sfârsitul lumii, pentru ca puteti oricând sa va gasiti o slujba mai buna si mai bine platita, atunci angoasa de care suferiti ar putea disparea.3. Încercati sa tineti un J'urnal intim ce va trece prin cap, fara sa va gânditi prea mult si fara sa va straduiti sa gasiti o explicatie logica pentru gândurile respective.4. Gânditi-va la copilaria dumneavoastra. Daca, în mod instinctiv, exista vreo amintire care va deranjeaza, încercati sa v-o amintiti în cele mai mici detalii, cu fidelitate fata de propria persoana, fara sa încercati sa vaminti,ti, ori sa inventati., 5. Reflectati la defectele pe care le aveti, faceti o lista cu ele s,i întreba t,i-va care sunt cele mai noi. Straduiti-,vasa aflati de ce, cum si când au aparut. Poate ca le veti gasi cauzele si, astfel, un mod de a va descoperi adevaratapersonalitate.6. Nu va temeti sa vorbiti cu altii despre îndoielile dumneavoastra, mai ales daca acestia nu sunt prieteni sauapropiati. Orice ocazie e buna pentru a porni un dialog;aceste confidente va vor fi benefice, chiar cu riscuI sa fiti crezuti pisalogi de catre cei ce vor fi nevoiti sa va asculte. Adesea, unele lucruri devin constiente dintr-odata, stimulate de discutia purtata cu un strain.LapsusurileCu siguranta vi s-a întâmplat uneori sa folositi un cuvânt în locul altuia ori sa cititi o fraza în loc de alta, faptpe care l-ati atribuit pâna acum neatentiei. Pentru început,sa vedem ce este un lapsus. Freud îl defineste ca un "act ratat". În mod esent,ial, ne aflam în fat,a unui fenomencare nu are nici o legatura cu bolile psihice si care poate afecta orice persoana sanatoasa si normala care poate comite o greseala în timp ce vorbeste (fenomenul este numit lapsus linguae ori limba care "a calcat pe alaturi"), în timp ce scrie, în timp ce asculta sau citeste. Poate fi vorba si despre uitarea unui nume, a unei întâlniri,a unui obiect; chiar daca faptul în sine poate parea absolut insignifiant, în spatele acestei greseli se ascunde întotdeaunaun motiv puternic.De exemplu, a uita un cuvânt, a-l deforma sau a-l înlocui cu altul este de multe ori un incident important sirevelator, cum e cazul- exemplu dat chiar de Freud unui tânar careI abordând o fata pe strada, i-a spus: "DomnisoaraI îmi permiteti sa va insult?"1 înlocuind cuvântul"invit" cu "insult".De multe oril cautarea motivului lapsusului este mult mai grea: este cazul unui profesor careI în timpul unei conferinte ce avea loc în amfiteatrul scolii unde preda, nu reus,ea sa-s,i aminteasca numele autorului Decameronului.Acest lapsus, care i-a facut sa râda pe elevii sai, era aparent de neînteles, cu atât mai mult cu cât subiectulconferintei era chiar Boccaccio. De fapt, profesorul uitase numele în cauza pentru ca îi aducea aminte de un accident de mat>inape care îl avusese pe o strada care purta numele autorului Decameronului. La originea amneziei se gasea deci intentia lui de a uita incidentul neplacut si de a sterge din amintire enervarea pe care o încercase în acel loc.Acest mecanism de aparare împotriva neplacerilor pe care le provoaca amintirea unor anumite fapte duce la uitarea numelor, a cuvintelor, a faptelor. Raportul între ceea ce se uita t>ievenimente este când foarte usor,cândfoarte greu de observat. Sa presupunem ca uitati de o întâlnire pe care o aveti; e foarte probabil ca uitarea aceastanu e întâmplatoare si inconstientul dumneavoastra se revolta, de fapt, în fata perspectivei de a întâlni persoanaîn cauza. La fel se întâmpla t>icând uitati sa faceti ceva; e foarte posibil sa fie vorba de ceva ce nu va place deloc, desi efortul constient de vointa v-a permis înainte sa-I acceptati. Eul care vrea si Se-ul care nu vrea produc împreuna uitarea, lapsusul.Uitarea (sau, chiar mai mult, pierderea) unui obiect poate fi explicata în acelat>imod, acest lucru fiind legat, în acest caz, de persoana care v-a oferit obiectul respectiv sau de un alt lucru aflat într-un raport cu aceasta dinurma. A pierde un obiect este mai putin dezagreabil decât pare. Sa presupunem ca un om ît>ipierde portofelul;din acest motiv, va fi foarte enervat, îl va cauta peste tot si nimeni nu va reut>i sa-I convinga ca asta se întâmpladin vina incont>tientului. Este cazul lui Fred T. din Manchester, fortat sa admita, în ciuda vointei sale, ca portofelul îi fusese daruit de fosta lui logodnica. Aceasta îl parasise cu sase luni în urma si se maritase cu prietenul lui cel mai bun. Un alt exemplu ne este oferit chiar de Freud: cel al unui om care gaseste la un moment dat într-un sertar cartea pe care o pierduse chiar în ziua în care i-o daruise sotia sa. El a reusit s-o gaseasca în momentul în care, din diferite motive, si-a modificat atitudinea, pâna atunci ostila, fata de sotia sa.Lapsusurile se produc împotriva vointei individului si reveleaza pulsiunile inconstientului.Exista si lapsusuri care constau în faptul ca apucam un obiect în locul altuia sau ca ne împiedicam si lasamsa cada ceea ce avem în mâna. Asta li se întâmpla mai des servitorilor decât stapânei casei. Motivul ascuns alacestei lipse de atentie poate fi invidia fata de clasele bogate, un fel de ciuda izvorâta din necesitate a de a lucrapentru oameni ce pot inspira ostilitate si gelozie.

Un tip mai rar întâlnit de lapsus, dar la fel de interesant si semnificativ, este cel care decurge dintr-un sentimentprofund si inconstient de culpabilitate. E cazul micilor (sau gravelor) incidente provocate de fapte aparentinsignifiante. Exemplele sunt nenumarate: persoane care se ciocnesc tot timpul de usi, de mobile, care cad si se lovesc, care într-un mod inexplicabil se ranesc cu orice cutit sau cu orice obiect ascutit.Nimic din tot ce am însirat aici nu e rodul hazardului, deoarece viata psihica este o suita de cauze si efecte.Sigmund Freud citeaza incidentul în care a fost implicata o doamna care se împiedicase de niste pietre sise lovise de zidul unei case, desfigurându-se groaznic.S-a aflat pe urma ca femeia cazuse în momentul în care se hotarâse sa traverseze ca sa cumpere un tablou pentrucamera copiilor dintr-un magazin situat pe partea cealalta a strazii. În acel moment, fara ca ea sa aiba cea mai mica banuiala, se manifestase un complex de vinovatie datorat faptului ca avortase de curând, nemaidorind sa aiba alti copii. Dupa cum a marturisit mai târziu, ea se acuzase ca ?i-a omorât copilul ?i era convinsa ca,-ina ei nu va ramâne nepedepsita.În concluzie, se poate spune ca lapsusul se na?te din influenta manifestata de doua tendinte psihice opuse.Faptul de a ne pune întrebari nu numai în legatura cu propriile lapsusuri, ci ?i cu ale celorlalti, este un exercitiu foarte bun, iar daca va în?elati în privinta gasirii adevaratei lor semnificatii, asta nu va va face rau ?i va va permite sa întelegeti multe atitudini despre care vi se parea ca nu au nici un sens. Oricum, nu va apucati sa-i prezentati înca de la început persoanei interesate concluziile la care ati ajuns !i>ciare probabil ca nu sunt foarte corecte, deoarece ea risca sa va repro?eze ca ati luat-o drept tinta.Sa presupunem ca sotul ori sotia dumneavoastra va marturise?te ca a pierdut un cadou pe care tocmai il-atidat. Nu-i faceti, din aceasta cauza, o scena de gelozie ?I nu considerati ca e vorba despre o lipsa de dragoste.Acesta e momentul în care e cazul sa va puneti Întrebari referitoare la relatiile conjugale, sa va întrebati dacatotul merge bine în cuplu, daca el! ea va iube?te la fel de mult ca la început. Pierderea cadoului poate fi un semnalde alarma, anuntând ca e ceva ce lasa de dorit în relatia dumneavoastra.Tot a?a, nu e cazul sa considerati un sabotaj faptul ca o servitoare va sparge vaza preferata; mai bine gânditi-va ca nu are nici o importanta.Daca veti observa ca aceste mici incidente au loc mai des sau chiar daca sunt întâmplatoare ?i izolate, veti putea, probabil, sa va dati seama care este cauza lor psihica ;;i sa le privati de continutul incon;;tient pe care îl au.Dar pentru asta e nevoie sa reconstruiti momentele care au precedat uitarea sau lapsusul, cu alte cuvinte, trebuiesa ;;titi unde va aflati, cu ce va îndeletniceati, la ce va gândeati, cu cine vorbeati, ce obiect sau fapt a declan;;at incidentul etc.Daca va e dificil sa va concentrati, luati-va caietul si pixul si notati-va raspunsurile; chiar daca va va fi greu sa scrieti despre aceste lucruri, o sa va dati seama cât de mult va este u;;urata sarcina.Doctorul Jekyll si domnul HydeToata lumea are o dubla personalitate. Nimeni nu e doar bun sau doar rau; fiecare este ceea ce este si,de asemenea, contrariul a ceea ce este.Doctorul Jekyll si domnul Hyde traiesc în fiecare dintre noi eternul conflict între bine si rau, punând parteacon;;tienta a personalitatii noastre (adica Eul) în fata unei dileme perpetue.Persoana sanatoasa din punct de vedere psihic rezolva aceasta problema cu ajutorul bunului-simt, cautândo noua dimensiune în dependenta de Supraeu si încercând sa-si largeasca si câmpul perceptiei, pentru a aduceîn constiinta zonele inconstiente ale Se-ului.Printre cele mai primejdioase solutii la care poate recurge omul pentru a scapa de angoasele care îl macina se aflafuga de realitate. Doar înfruntând situatiile în care ne aflam putem învinge ;;idepa;;i angoasa. În nici un caz nu trebuie sa facem apel la alcool, droguri, sa ne refugiem în apatie ori în visarea cu ochii deschisi (care este o atitudine mult mai periculoasa decât se spune); aceste false remedii nu le fac decât sa agraveze situatia, slabindu-l pe Eu, care se afla astfel la cheremul celor doi tirani, Se-ul si Supraeul.Cei ce renunta SI Nu trebuie niciodata sa renuntati, pentru ca abandonul le duce la aparitia altor probleme în viitor. Dimpotriva, trebuie sa reactionati, sa traiti, sa suportati suferintele, atât fizice, cât si psihice, toate greutatile posibile sau deziluziile.Personalitatea dubla e un reflex al acestui dublu aspect al vietii, w1eori calma si placuta, alteori grea si amara.Persoana sanatoasa psihic nu cere ca viata sa fie doar e într-un fel sau în altul, ci, tinând cont de aceste contra-2- dictii, se adapteaza la suferinte, atunci când trebuie sa sufere, si la bucurii, atunci când viata i le ofera. De fapt,1- se poate spune ca lucrurile încep sa mearga prost în momentul în care apare suferinta fara motiv.NostalgiciiNici refugierea în trecut nu este o solutie, pentru ca nu foloseste la nimic. Cîne se agata prea mult de trecut nu mai poate profita de prezent. Ascunderea în trecut e o evaziune periculoasa, pentru ca îl împiedica pe individ sa fie

obiectiv în aprecieri (el transferând, în mod romantic, anumite valori ale prezentului catre lucrurile din trecut), ceea ce îl face sa cada în pesimismul cel mai negru.Nostalgicul e un individ steril si nefericit, care plânge pe ruinele trecutului sau si se hraneste cu amintiri pe care le tot înfrumuseteaza, stimulat de o imaginatie debordanta. El traieste, dar, din punct de vedere social, se poartaca si cum nu s-ar mai afla pe aceasta lume. Visatorii În aproximativ aceeasfi situatif e se afla sf i cei care viseazacu ochii deschisi. A-ti închipui lucruri care nu se vor întâmpla vreodata e totuna cu a te droga si a te distrugeîncetul cu încetul.Imaginile frumoase pe care ne complacem sa le cream cu ajutorul fanteziei nu fac decât sa ne opuna într-unmod violent realitatii care, în sine, nu e niciodata perfecta. Cel ce se ascunde, ca un pustnic, în imaginatia proprie,crede ca a descoperit secretul fericirii, deoarece în acest fel îsi poate oferi tot ceea ce doreste. Lumea e a lui,dar aceasta lume nu e reala, ci iluzorie si, la contactul cu realitate a, se destrama brusc, ca o stafie.Iluzia este efemera si slabeste vointa, iar visatorii cei mai mari ies înfrânti din toate încercarile, fara sa aiba curajul sa priveasca lucrurile în fata si la adevarata lor valoare, acumulând astfel greseli dupa greseli.SinucigasiiSinuciderea reprezinta o altfel de fuga din fata realitatii - o fuga totala, castratoare si care coincide cu autodistrugerea.Pentru unii, renuntarea la viata e singura solutie de luat în seama pentru anihilarea angoaselor. Conflicteleemotionale din psihicul lor ating limite intolerabile, incompatibile cu realitatea, iar Eul devine absolut neputincios,incapabil sa reziste dublei presiuni exercitate de Se si Supraeu.Sinuciderea adevarata consta în a-ti lua viata (prin aruncare în gol, luând otrava etc.) pentru a pune capatsuferintelor. Dar sinuciderea poate fi si psihica, atunci când se manifesta prin renuntarea progresivala tot, la dragoste, la munca, la ambitii, la familie.Aceste persoane, extrem de nefericite, incapabile sa acorde vreun interes lucrurilor pe care le fac, asistainerte la ruinarea lor psihica si se transforma într-un fel de obiecte pe care nimeni si nimic nu le poate clintidin nepasare.Ele nu traiesc, ci vegeteaza pâna la sfârsitul zilelor,întoarcerea lor la viata reala devenind din ce în ce mai improbabila. Aceasta autodistrugere sistematica,ce poate fi foarte lenta si progresiva, se face uneori fara ca subiectul sa-si dea seama de ceea ce i se întâmpla.Ea se poate manifesta mai întâi prin dezinteresul bolnavului fata de munca proprie sau printr-o dorinta brusca de a se afunda în singuratate: pacientul respinge prietenii si iubirea familiei, se refugiaza într-o izolare din ce în ce mai accentuata si se transforma într-o "non-fiinta", ca si cum si-ar purta epitaful scris pe frunte:"Aici zace X, care a hotarât sa nu mai lupte si sa se retraga pentru totdeauna din aceasta lume". Fugaaceasta din realitate este generata de cel mai perfid dusman al omului: teama.Bunul-simtAdesea, bunul-simt poate face miracole. "Count your blessings", spun englezii, adica "gândeste-te la partilebune ale viet,ii s,i considera-te fericit cu ceea ce ai". A trai înseamna a lupta si, în primul rând, a te lupta cu tine.Cu siguranta, nu-i mereu usor sa punem în practica unele precepte care par a fi scoase dintr-o lucrare pedagogicascrisa în alte vremuri, dar, pentru cel ce vrea sa fie în masura sa se judece si sa se analizeze, e important safaca acest efort esential.Uneori, poate fi de folos sa ne întoarcem în copilariesi sa adoptam fata de inconstient atitudine a tandra si indulgentape care o are o mama fata de singurul ei copil.Fara sa facem recurs la Supraeu si la pretentiile sale Ctrebuiesa faci asta, nu poti sa faci asta"), va veti aplecatimp de o saptamâna asupra fiecareia dintre urmatoarelereflectii:1. Profitati de momentul prezent, fara sa permitetivreunei amintiri ori sperante sa otraveasca ceea cefaceti ori sunteti si mai ales ce puteti face ori ce putetifi si daca ~ainte ati facut greseli încercati sa nule repetati. Încercati sa vedeti viata sub forma uneilinii drepte, alcatuita din puncte foarte apropiateunele de altele, si straduiti-va sa va faceti o imaginecorecta despre fiecare punct. Daca va dati seama casunteti pe punctul de a ceda în fata unei remuscaristerile sau a unei amintiri nostalgice, ori ca sunteti

pe punctul de a sacrifica placerea momentului prezentpentru a o lasa pe mai târziu, gânditi-va la cesunteti pe cale sa pierdeti.Îngrijiti-va sanatatea. Fara îndoiala ca multe bolisunt consecinta unei nevroze, dar la fel de adevarateste si ca un om fizic sanatos e mai putin expus stresuluivietii modeme si festelor pe care i le poate jucapsihicul.E indicat chiar sa practicati un sport. Corpul si spiritulsunt în strânsa legatura, iar statisticile probeazafaptul ca printre sportivi se afla cei mai putini nevrotici.Think happy, cu alte cuvinte gânditi-va la lucrurilecare va pot face fericiti. Treziti-va cu un gâTI.dveselîn minte, sau cel putin cu unul care sa va faca placere,si care sa va însoteasca pe tot parcursul zile. Poatefi un plan pentru un program de seara care sa vafaca ziua mai usoara, mai putin stresanta. De ce sanu faceti efortul de a vedea în jurul dumneavoastralucrurile cele mai placute, de a asculta cuvintele celemai amabile, cântecul pasarilor (da, desigur! chiar siîn marile orase)? Descoperiti latura cea mai simpaticaa tuturor celor din jurul dumneavoastra. Va vetisimti astfel fericiti; de altfel, fericirea nu este decât oatitudine a spiritului pentru care trebuie sa te simtipredispus."Nu lasa pe mâine ce poti face azi."Acest proverb e foarte folositor ca regula de viata,nu numai ca sa câstigam timp, ci si ca sa evitam angoasaprovocata de terminarea în ultimul moment asarcinilor pe care le avem sau de lasarea lor neterminate.Pentru linistea dumneavoastra, e preferabilsa nu amânati îndeplinirea obligatiilor pe care leaveti.Pe de alta parte, e mai bine sa lasam pe mâine ceeace ne-ar costa prea mult sa facem azi. Nu e interzissa ne mai si relaxam din când în când.Încetati sa va lamentati continuu, tot spunând: "Pevremea mea ... ", pentru ca vremea dumneavoastraeste cea în care traiti acum si trebuie sa încercati safiti în armonie cu ea.Învatati sa nu va plângeti, nu numai ca sa nu devenitinesuferit celorlalti, ci si pentru ca asta ne împiedicade multe ori sa vedem lucrurile care ne-ar puteaface multumiti.Comparati-va problemele pe care le aveti cu ale celorlalti.Constatarea ca problemele noastre nu suntcele mai grave din câte exista poate uneori sa ne ajutesa trecem mai usor peste unele greutati care parde neînvins.Iubiti-va familia, dar si aproapele. Nu asteptati ca altiisa faca primul pas. Iubirea de oameni ne recompenseazapentru toate sacrificiile pe care le facem.Nu va încarcati cu amintirea nenorocirilor care vis-au întâmplat. Nu e nevoie sa le uitati pentru a vaconvinge ca apartin trecutului; e de ajuns sa va bucuratica ramân în trecut.

Nu staruiti, în credinta, naiva ca o schimbare radica-Ia de viata o sa va aduca în sfârsit fericirea, deoarecefericirea o putem afla doar în inima noastra, nuîn conditiile exterioare.Acceptati cu draga inima responsabilitatile familiale,de serviciu sau din viata, în general.Nu pretindeti ca toata lumea sa fie amabila si nu facetio drama din orice situatie neplacuta. A da preamulta importanta detaliilor este semn de nevroza,comportamentul unei persoane sanatoase din punctde vedere psihic fiind de a-i lua pe badarani at;a cumsunt, fara sa le atribuie intentii specifice.14. Nu va pierdeti niciodata simtul umorului; inclusivproblemele neprevazute care pot aparea au oparte comica, daca învatati sa le priviti în mod corect.15. Chiar daca aveti treaba pâna peste cap, faceti în at;afel încât sa va gasiti putin timp liber (cel putin o ora)în care sa faceti ceea ce va place sau pur t;i simplu sava odihniti.16. Nu regretati niciodata ceea ce ati pierdut în adolescenta,at;a ceva neavând decât o influenta negativaasupra vietii de adult.Tineretea dureaza atâta timp cât vrem noi. Regasitilucrurile care va umpleau de entuziasm în tineretet;i alegeti-va un hobby cu care sa va ocupati timpulliber.17. Reflectati la gret;elile pe care le-ati facut. Gânditi-vat;i la cele pe care credeti ca le-au facut altii t;i raspundeticu sinceritate la întrebarea daca, în locul lor, atifi facut acelat;i lucru.18. Ca sa evitati singuratatea, raul care bântuie oriceorat; mare, faceti-va cât mai multi prieteni, de exempluprintre vecini, t;i încercati sa va împrieteniti cuoamenii care vi se par simpatici. Tineti cont de faptulca nu sunteti singurul care vrea sa întâlneascaalte persoane.19. Daca sunteti casatorit, nu-i cereti partenerului(ei) imposibilul.20. Telefonati sau scrieti-i în fiecare zi unui prieten pecare nu l-ati mai vazut de mult t;i care va placea. E48 A. Robertiun mod excelent de a ne apropia si de alte persoanedecât colegii de serviciu.21. învatati sa va destindeti. Culcat pe podea, gânditi-vala ceva banal, fara sa va fortati intelectul, fara sa vaaduceti în minte amintiri neplacute ori proiecte ispititoare.Încercati mai întâi sa va relaxati talpile, apoipicioarele, pe urma trunchiul, în mod progresiv,pâna la brate. E foarte greu sa nu va gânditi la nimic:e nevoie de o lunga ucenicie, înainte de a va supunespiritul la acest exercitiu. Fazele unei relaxarieficiente sunt trei, si anume:a) senzatia de greutate în întregul corp;b) senzatia de frig;c) senzatia ca trupul va e usor ca un fulg.FrustrarileÎn final, un sfat: nu va înduiosati de problemele si greutatile

prin care treceti. Multi nevrotici ajung astfel la depresie,iar asta le micsoreaza si mai mult rezistenta lafrustrari.Frustrarile reprezinta niste deziluzii, însotite de sentimentulca am fost privati de ceva esential si pe carenu-l putem recupera. Exact acest sentiment este ceea ce-lîmpiedica pe nevrotic sa actioneze, în timp ce subiectulpsihic sanatos este în stare nu numai sa actioneze, dar sisa opuna greutatilor de ne evitat ale vietii dorinta de revansa,de lupta.Nevroticul deprimat îsi imagineaza ca e victima societatiisi a circumstantelor; adesea, el transforma totulîn frustrare si e convins ca tot ce va întreprinde va fi presarat cu obstacole de netrecut, iar aceasta idee e de ajunsca sa-i declanseze apatia.Totusi, cum se nasc frustrarile?Ele rezulta din neputinta de a înfrunta realitatea si dea face deosebirea între problemele reale, cu adevarat importante,si cele fictive.Unii oameni se simt frustrati în dragoste sau în munca;altii, în schimb, simt ca toata viata lor este o imensafrustrare si cea mai mica deceptie îi face si mai abatuti siindiferenti fata de ceilalti. Si persoanele sanatoase psihictraiesc deceptii, dar le depasesc si le accepta ca pe nisteexperiente de viata.În schimb, în 'ceea ce-l priveste pe nevrotic, experientelecu adevarat negative sunt cele care patrund si influenteazatoate actele si gândurile sale.Cei care nu sufera de nevroze reusesc, impunându-sio anume autodisciplina, sa-si rezolve crizele fara sa recurgala un psihanalist, deoarece sunt îndeajuns de echilibrati.În schimb, când persoanele nevrotice încearcasa-si învinga singuri frustrarile si îsi dau seama ca ramânneputinciosi în fata lor, ajung de multe ori sa recadaîntr-o frustrare si mai mare.Frustrarile de care sufera un nevrotic nu pot fi vindecatedecât aflând care este originea nevrozei. Aceasta esteaproape întotdeauna foarte veche, uneori datând chiardin copilarie, când parintii si învatatorii îl judecau pe copilsi îl pedepseau urmând niste reguli stricte, fara sa tinacont de alte circumstante. Sa luam un exemplu: un adolescentde 16 ani, Terence N., care locuieste în Newcastle,în nordul Angliei, îi îngrijora pe parintii sai. Desi lascoala era mereu printre primii, acasa se comporta prosteste,raspunzând aiurea la întrebarile care i se puneau50 A. Robertisi nefiind niciodata în stare sa duca la îndeplinire sarcinilecare i se dadeau. Adesea, când iesea împreuna cuparintii, se împiedica si cadea; cu toate acestea, era perfectsanatos si avea o alura sportiva. În afara cercului familial,era sincer, simpatic si avea multi prieteni (pe careevita sa-i prezinte parintilor).Misterul acestui comportament a fost elucidat de unpsiholog pe care l-a consultat mama lui.Terence nu putea depasi starea de anxietate si de fricape care tatal lui, în mod involuntar, i-o inspirase cuani în urma. Atunci când baiatul, aflat la primii pasi,

cadea si se lovea, tatal îl certa si îi ordona sa se ridice.Daca nu voia sa manânce sau facea vreo prostie, evidentca tatal îl pedepsea. Desi parintii sai nu avuseseraniciodata intentia sa-I umileasca, Terence începuse,mai târziu, sa se teama de o mustrare imediat ce îsi vedeatatal. Senzatia ca nu stie sa faca bine nimic si ca econsiderat prost aparea, din fericire pentru copil, numaiîn prezenta parintilor, din moment ce la scoala elera un elev foarte bun. Acasa însa, inconstientul, carepastra amintirea ranii cauzate de umilintele la care fusesesupus în copilarie, era cel care dicta comportamentulstraniu al baiatului, iar asta nu facea decât sa-I enervezesi mai tare pe tata, care îsi înmultea dojenile siagrava astfel situatia.Înca un exemplu: o ziarista, obligata de munca ei sascrie articole în mare graba, avea mereu sentimentul caa uitat ceva, ca s-a înselat în privinta a ceva, fapt care ofacea sa reciteasca de mai multe ori ceea ce scrisese, enervându-l în acest fel pe directorul ziarului, pentru ca demulte ori articolele erau incomplete sau ajungeau la elmult prea târziu.De~i era o ziarista buna, pasionata de ceea ce facea,ea a fost concediata. Pe moment, sentimentul pe care l-aincercat o fost unul de u~urare, ca ~i când ar fi fost eliberata,dar în curând ~i-a dat seama ca dorea un singur lucru:sa lucreze din nou în redactia unui ziar. A~a ca sereangaja, însa frica de a nu se în~ela o apucase iara~i;ajunsese chiar sa uite nume ~i date ~i sa comita lapsusuripeste lapsusuri.De ce i se întâmpla asta? Originea fenomenului se aflain ~coala generala, într-un moment când primise nota maximapentru cea mai buna compunere. Fata se grabise sale arate parintilor creatia ei: dar tatal ei nu-~i facuse deloctimp sa o citeasca, în timp ce mama, care era învatatoare,nu remarcase decât gre~elile ~i stângaciile stilistice.Comentariul mamei a reprezentat pentru eleva deatunci o profunda umilire, care, refulata, a ramas puternicgravata în incon~tientul ei ~i î~i facea aparitia de fiecaredata când încerca sa scrie ceva. Bucuria obtinerii noteifoarte bune, întunecata de indiferenta tatalui si distrusade severitatea mamei, se transformase în amaraciune,nesiguranta ~iîn impresia ca a obtinut ceva pe nemeritate.Bineînteles, în momentul în care a descoperit cauzablocajului ei mental, tânara a putut sa-si puna în valoaretalentul, iar astazi este una dintre cele mai cunoscuteziariste din Franta.Cine cedeaza în fata frustrarilor sfârseste prin a cedaîn fata a orice. Cel ce capituleaza si nu reuse~te sa se ridicedeasupra slabiciunilor sale psihice cade, încetul cuîncetul, într-un fel de letargie. Daca, prin definitie, omulmanifesta interes fata de viata, atunci subiectul frustratsfâr~e~te prin a nu mai fi un om întreg.Nu este absurd sa lasam ca o deceptie din copilariesa ne controleze existenta? Iata de ce e indicat sa tinetiun jurnal, în care veti putea sa va notati descoperirile,încercând sa va amintiti faptele trecute, îngra11;ladite în

cotloanele memoriei si care pot sta la originea problemelorcu care va confruntati în prezent.Trebuie sa stim ce vrem, dar trebuie sa stim mai alesce suntem. Viata e scurta, de aceea nu trebuie sa ne pierdemtimpul doar pentru ca nu suntem în stare sa-I foloSIm.O persoana matura si echilibrata e una care nu-si risipesteinutil energia si nu se complace în evocari sterileale trecutului, ci, dimpotriva, stie sa aprecieze lucrurilela justa lor valoare, sa-si pastreze independenta si sesimte libera în forul sau interior. În chiar aceasta atitudinese afla secretul fericirii.Un cod de descifrare a sufletuluiAInAntichitate, visele erau considerate deosebitde importante.Cartile de istorie sunt pline de relatari desprepersonaje celebre care, înainte de a lua o hotarâre, o initiativasau de a pleca la lupta, mergeau la oracole sau laghicitori, pentru ca acestia sa le dezlege visele pe care leavusesera în timpul noptii. Din interpretarea lor, ei întelegeauca primesc sfaturi, promisiuni sau chiar amenintariori pedepse.Pentru greci, romani, etrusci, egipteni sau fenicieni,interpretarea viselor era o arta pe care nimeni n-o pusesevreodata la îndoiala si care era în general lasata în seamamarilor preoti. Pentru omul antic, visele erau cevasupranatural si îl apropiau de zei, care îsi faceau cunoscutavointa prin intermediul lor.Sa amintim, de exemplu, visul legendar al împaratuluicrestin Constantin: în ajunul bataliei de la Pons Milvius(312 d.Ch.), el a vazut o cruce plutind în aer si purtândinscriptia latineasca: in hac signo vinces (sub acestsemn vei învinge). Ceea ce este explicat la scoala ca fiCeeste visul?ind un fapt de origine supranaturala, care a dus la îmbrati~area cre~tinismului în Imperiul Roman ~i a pus astfelcapat persecutiei cre~tinilor, î~i gase~te o explicatiemai logica prin intermediul psihanalizei decât prin acelaal recursului la miracole.Daca admitem ca, într-adevar, Constantin a avut visulrespectiv în care a vazut crucea ~i inscriptia, atuncieste clar ca e vorba de o proiectie inconstienta a celei maimari dorinte ale sale, aceea de a-si învinge rivalul, peMaxentiu, si de a deveni domn ~i stapân peste ImperiulRoman de Apus; însa Constantin a preferat sa-i dea acestuivis o interpretare religioasa ~i sa-i atribuie o semnificatiecre~tina, pentru a întari credinta supu~ilor sai.54 A. RobertiVisul poate fi definit ca reprezentarea simbolica a uneidorinte sau a unei pulsiuni. Uneori, dorinta este u~or dedescifrat (asa cum se întâmpla în majoritatea viselor pecare le au copiii), dar de cele mai multe ori se prezintaîntr-o forma deghizata, în întregime deformata, iar interpretareasa cere o analiza riguroasa.Dar interpretarile viselor nu sunt întotdeauna acceptate~i e de înteles din ce cauza. Visele nu dezvaluie numaidorinte nobile sau care pot fi marturisite; unele aduc

la lumina dorinte obscene sau chiar criminale. Sa luam,spre exemplu, cazul unei mame foarte credincioase ~icare tine la familia ei, dar care are într-o noapte un viscare tradeaza anumite tendinte homo sexuale; daca cinevaar încerca sa-i dezvaluie semnificatia visului respectiv,ea s-ar simti jignita ori ar lua totul în gluma.Un cod de descifrare a sufletului 55Le:11=lPutem sa ne gândim si la exemplul unui barbat îndragostitde sotia sa si care îsi iubeste mult copiii, dar care\-iseaza ca îsi omoara toata familia într-un fel monstruos.Cine îl va putea face sa înteleaga ca în el zace o dorintaprofunda de libertate care, desi nu coincide cu pulsiunilecriminale, se identifica totusi cu dorinta de a facesa dispara tocmai fiintele dragi?Toate visele reprezinta realizari ale unor dorinte, chiar;;i cele în care subiectul viseaza ca este batut, mort sauumilit. În aceste cazuri ne aflam în fat,a unei dorinte, deautopedepsire decurgând dintr-un sentiment inconstientde vinovatie, care, prin intermediul somnului, îndeplinestedorinta de a fi pedepsit pentru o greseala comisaori pe care cel ce viseaza crede ca a comis-o.Visele sunt de multe ori angoasante. Teama este manifestareamarelui conflict existent în interiorul psihiculuiîntre pulsiunile care îsi cer satisfacerea si rezistentape care le-o opune Supraeul. Astfel de vise provoaca adeseasi alte stari de rau, cum ar fi transpiratia abundenta,lacrimile, durerile de cap si trezirea brusca. Frica este nunumai visata, ci traita si în realitate.Evident ca toti oamenii viseaza în somn. PentruFreud, visul este: "Viata pe care o duce psihicul în timpulsomnului". De altfel, nici nu poate fi vorba de altceva,caci, chiar daca în timp ce dormim ne refugiem într-o situatie de renuntare la lumea exterioara (încercândsa regasim pacea pe care o simteam, înainte de nastere,în pântecele mamei), cu toate acestea activitatea psihiculuicontinua.În timp ce corpul se odihneste, spiritul are o activitatedezlantuita, ca si când ar exista ceva ce-l împiedica sase odihneasca s,i sa-s,i mai domoleasca mis,carea.56 A. RobertiAm putea crede ca un om sanatos din punct de vederepsihic nu ar trebui sa viseze, deoarece viata lui psihicanu sufera perturbari sau, daca totusi viseaza, atunciar trebui sa o faca la fel ca un copil; dar nu e asa, caci totioamenii viseaza, chiar daca la trezire nu-si mai amintescce au visat. Viata psihica este supusa tuturor tipurilor destimuli si, în timpul somnului, spiritul da frâu liber reactiilorsale.Atunci când Sigmund Freud a început sa studiezesomnul din punct de vedere psihanalitic, el a fost asprucriticat. Pâna la momentul respectiv, visele si interpretarealor erau privite drept superstitii, care-i priveau pe cei

ignoranti; asa ca e clar ca el a facut un gest foarte îndraznet,când a luat viat,a onirica în serios s,i s-a hotarât sa facadin ea obiectul de studiu al unei stiinte, demonstrându-iimportanta în diagnosticarea unei boli. Deoarece pacientiisai nevropati îi comunicau tot ce le venea în minte întimpul viselor, Freud a început sa le analizeze ca pe oricarealt simptom si a ajuns astfel la concluzia ca, în modefectiv, visele însemnau o parte importanta din viata psihicaa bolnavilor lui.Autoanaliza prin interpretarea viselorDesi posibila, interpretarea corecta a viselor nu estemereu usoara. Viata onirica ne dezvaluie în esenta personalitatea,dorintele noastre cele mai secrete, temerilesi adevaratele înclinatii. În spatele visului celui mai banalse ascunde adevarul nostru cel mai profu...T1d.Dupa cum stim, exista mai multe feluri de vise: celirational, care, prin structura, se aseamana cu o poveste;Un cod de descifrare a sufletului 57de asemenea, putem vorbi despre vise linistite, vise anxioase,ciudate, macabre, confuze, precise, vise în alb sinegru si vise în culori, vise profetice etc.Partile cele mai interesante într-un vis sunt cele decare cel ce viseaza îsi aminteste, pentru ca ele pot permitecunoasterea mai buna a universului inconstient al analizantului.Aceasta regula este valabila si pentru autoanaliza si,deoarece visele sunt de obicei uitate destul de repede latrezire (cu exceptia unora carora, dintr-un motiv sau altul,le este atribuita o semnificatie speciala), este bine sale notati de cum va treziti ori sa le povestiti cuiva, pentruca sa vi le amintiti, mai us,or.Poate ca ar fi bine sa tineti pe noptiera un caiet, ca saputeti nota în el, cât mai precis, toate detaliile si senzatiilepe care le încercati atunci când va treziti brusc. Nuprezinta importanta ceea ce visati, ci amintirea viselorrespective. Deoarece visul reprezinta deformare a uneidorinte, nu deformarea e importanta, pentru ca, pe parcursulanalizei, veti ajunge sa aflati care sunt pulsiunileinconstiente aflate la originea visului (sau a amintirii pecare o aveti la trezire despre acesta).Visele pot fi explicate în doua moduri: prin interpretareacontextului imediat, care face recurs la faptele petrecuteîn ajunul somnului si care pot provoca visul, sauprintr-o interpretare de ansamblu, adica prin comparatiamai multor vise care poate ajuta la gasirea cheii misterului.De ce e important sa ne amintim visele? Pentru ca,daca ne chinuie o nevroza, e posibil sa gasim cu ajutorulvisului cauza tulburarilor noastre si, pentru ca, desile deformeaza, visele ne pun în fata elementele inconCumapar visele?stiente ale Se-ului pe care încercam sa le descoperim, si,în sfârsit, pentru ca, daca într-adevar vrem sa ne cunoastem,vom afla în vise secretele cel mai bine ascunse alepersonalitatii noastre.Visul poate fi definit si ca reactie la unul sau maimulti stimuli care se manifesta în timpul somnului.Acesti stimuli pot fi externi (provenind din afara organismului

nostru) sau interni (atunci când provin din propriulcorp). Daca ne referim la primul caz, sa presupunemca visam ca suntem prinsi într-o furtuna de zapada,pe vârful muntelui. E logic sa ne gândim ca gerul puternicpe care îl simtim nu are nimic de-a face cu sfereleascunse ale Se-ului, ci este generat de faptul ca ne estepur si simplu frig, fie pentru ca nu suntem bine înveliti,fie pentru ca temperatura din camera în care dormim ascazut brusc.Sa presupunem acum ca visam ca auzim clopotesau ca dirijam o orchestra; în general, aceste vise suntîntrerup te de un zgomot real, cel al ceasului desteptator,care este chiar cauza sunetelor auzite în vis. În ambelecazuri, stim uluI care a provocat visul a venit dinexterior.Experientele efectuate pe subiecti adormiti au permisstabilirea unei legaturi între vis si fenomenele externe.De exemplu, daca peste o persoana care doarme suntlasate sa cada câteva picaturi de apa rece, aceasta viseazaca ploua, ca e vânt si frig. Aceeasi experienta, facutaînsa cu un alt individ, da nastere unui vis diferit, dar în58 A. RobertiUn cod de descifrare a sufletului 59care tot apa este elementul predominant (se viseaza piscine,înot în mare etc.).În schimb, daca în camera în care doarme subiectulse face din ce în ce mai cald, el viseaza ca s-a ratacit înmijlocul desertului sau ca este brutar. Influenta stimululuiextern (în acest caz ridicarea temperaturii) este evidenta.În ce priveste stim ulii interni, ei pot fi de doua feluri:fizici sau psihici. Stimularea fizica interna provine pursi simplu din organele interne si poate fi o durere de burta,nevoia de a urina, o dorinta sexuala, o raceala etc. Înschimb, stimularea interna psihica este cea care coincidecu o dorinta, desi uneori, dar numai în aparenta, pesteea se suprapune o grija sau o teama.Sa luam ca exemplu visele copiilor, simple, elementare,usor de interpretat si care reflecta un trecut foarterecent (în general, din ziua care a precedat visului) si odorinta neîmplinita.Visul reprezinta, în mod inconstient, satisfacerea acesteidorinte.Tot astfel, este relativ usoara interpretarea viselor populatiilorprimitive, care seamana cu cele ale copiilor. Nula fel stau însa lucrurile cu visele adultilor care traiesc înlumea civilizata si sunt expusi unor multiple conditio~nari. În aceste situatii, dorinta este atât de deformata încâtdevine practic de nerecunoscut, aparând adesea subforme exagerate de violenta si de erotism, ca în cazulunei femei în vârsta de saizeci de ani care visa ca întretineo relatie incestuoasa cu unul dintre fiii sai. Desi unastfel de lucru pare imposibil, Se-ul este un infern de dorinteinconstiente nemarturisite (si de multe ori de nemarturisit)care se refugiaza în somn, fara sa tina cont de60 A. Rabertimorala sau de lege. Din acest punct de vedere, visul poate

fi considerat o supapa de siguranta, în lipsa careia amdeveni rai, nemilosi, surescitati sau total nevroza ti, dincauza reprimarii prea puternice a celor mai rusinoase dorinteale noastre.Pe lânga prima functie a visului, care este satisfacereadorintelor celor mai ascunse, mai exista înca una, lafel de importanta, constând în eliberarea de inhibitii.Sa luam, spre exemplu, cazul unei femei tinere, foartepasionata, casatorita si mama fericita a doi copii. Viseleei tradeaza în mod clar dorinta de dragoste ?i de raporturisexuale. Ei îi este rusine sa i le marp..rriseasca analistului,deoarece i se par potrivite mai degraba pentruo prostituata, însa lor le datoreaza seninatatea sa de femeiemaritata. Ce s-ar întâmpla daca, în loc sa se eliberezede inhibitiile sale în vis, ea ar încerca sa se eliberezeîn viata reala? Aceste vise puternic erotice îi linistescsexualitatea debordanta, astfel încât raporturile sexualecu sotul ei, desi conventionale si nu prea pasionale, o satisfacdestul de mult, iar temperamentul ei mai arzatorgaseste o compensatie în vise.Sa luam acum cazul opus, al unei persoane care, tocmaidin cauza viselor, îsi pierde puterea de a se bucurade emotiile autentice; asa se întâmpla cu un individ careîsi satisface aspiratiile profesionale visând ca ocupa unpost important ori ca e respectat si temut de cei care înviata reala sunt sefii lui. Astfel de vise îi permit omuluinostru sa se trezeasca multumit, satisfacut, însa au repercusiuniasupra muncii sale, deoarece el nu mai simtenevoia sa se concentreze asupra sarcinilor pe care leare de îndeplinit cu toata. energia necesara, astfel încâtsa obtina'o satisfacere reala, nu fictiva, a ambitiilor sale.Un cod de descifrare a sufletului 61Daca ?i dumneavoastra faceti parte din aceasta categorie,trebuie sa va straduiti sa luptati împotriva lenei,deoarece, visul va va diminua agresivitatea de care avetinevoie ca sa reu?iti în munca, în dragoste etc. Nu vamultumiti doar cu amintirea placuta a acestor vise. Întrebat,i-va în ce masura visele va influente,aza viat,a saurelatiile cu persoanele apropiate ?i raspundeti foarte sincerla aceasta întrebare.Asemenea vise îi fac pe unii oameni sa resimta o anumitainsatisfactie ?i sa manifeste un spirit de revansa.Comparatia între vis ?i realitate îi stimuleaza, iar acestae cel mai bun mod de a reactiona, fara a se lasa în voiaunor himere zadamice s,i încet,os,ate.Oricum, uneori, fantezia e cât se poate de placuta, daralteori nu prea. Riscam sa ne pierdem în ea o mare partedin capacitatea intelectuala si, în consecinta, sa ne privamde un minim de agresivitate profesionala.Metoda de interpretareNu am examinat pâna acum decât vise a caror semnificatiepare evidenta si nu cere prea multe eforturi deinterpretare; dar nu toate se preteaza la o analiza simpla?i precisa. Unele par "nebunesti" ?i nu li se poate gasinici o explicatie verosimila.Nu trebuie însa, din acest motiv, sa renuntam la interpretarea

lor, fiindca, indiferent cât de enigmatice arparea, ele exprima un lucru pe care cel ce viseaza îl stie,dar nu sti€' ca-l stie. f ,Sil câ..'ldspunem asta, nu facem doar un joc de cuvinte.Este cât se poate de plauzibil sa ?tim ceva fara a?ti ca62 A. Robertistim. Unele cunostinte nu ne sunt revela te de Se decâtsub hipnoza sau într-un somn profund, pentru ca, atuncicând Eul este treaz, el opune o puternica rezistenta, ca sicând s-ar teme sau nu ar vrea sa afle ceea ce stie. Iar astaeste atât de adevarat, încât psihanalistul reuseste sa descifrezevisele facând apel tocmai la pacient, care la începuteste întotdeauna neîncrezator si suspicios.Sarcina analistului consta, prin urmare, în a-i permitepacientului sa comunice ceea ce stie deja si, pentru caacest lucru sa devina posibil, analizantul trebuie sa spunatot ce-i trece prin cap, fara sa se gândeasca, singuraconditie fiind ca spusele sale sa fie mereu în legatura cuobiectul visului.Sa presupunem ca domnul X viseaza un obiect careare dungi rosii si galbene.Psihanalistul habar n-are ce stie pacientul sau desprecele doua culori, care, în nici un caz, nu sunt întâmplatoare.E foarte posibil ca domnul X sa opuna o oarecarerezistenta, sa spuna ca nu stie nimic, pâna când va cedala insistente,le analistului s,i va dezvalui ce-i evoca acesteculori. Ele pot fi, de exemplu, culorile cravatei directoruluisau ori ale oricarui alt obiect care îi amintest,e unfapt anume; interpretarea va continua tot asa, pâna cândpsihanalistul va fi în masura sa reconstruiasca mecanismelepsihice reale pe baza acestor vise, în aparenta inexplicabile.Visele nu reflecta întotdeauna o experienta unica, lineara.De cele mai multe ori, ele sunt un fel de puzzle-uri încurcate de imagini vagi si greu de interpretat.Aceasta dificultate poate fi uneori rezolvata prin descompunereavisului în elementele sale multiple, caresunt analiza te apoi separat.Un cod de descifrare a sufletului 63E greu sa dam exemple, deoarece nu exista nici o cartecare sa ofere, fara greseala, cheia viselor. De multe oriva fi util sa recurgem la simboluri, mai ales când pacientulrefuza sau nu reuseste sa colaboreze, dar, în majoritateacazurilor, cooperarea e posibila, iar motivatia estefoarte mare când subiectul este propriul sau interpret.E important sa spunem ori sa notam ceea ce ne vine înmod spontan în minte, chiar daca nu-i sigur ca adevarulva tâsni din aceasta prima asociatie de idei; dar numai facândîn mod constant asociatii libere, fara sa va demoralizatidupa primul esec, veti reusi sa va atingeti scopul.În momentul în care veti termina interpretarea fiecaruiadintre fragmentele care compun visul, va va fi usorsa-I întelegeti. Veti observa ca elemente disparate, caroranu le dadeati nici o importanta, devin interesante datoritametodei asocierilor libere si pentru ca se afla în legaturacu fapte, gânduri sau dorinte care apartin trecutuluimai apropiat sau mai îndepartat.

Va veti da seama atunci ca visul nu e o activitate psihicaabstracta, ci ca înlocuieste o idee si ca exact aceastaidee încercati s-o descoperiti. Drumul ce trebuie facutpâna sa ajungeti la originea visului este lung, dar e singurulmod în care veti putea ajunge la întelegerea motivatieianumitor acte.RezistentaPentru a întelege complexitatea activitatii de interpretarepe care o întreprinde psihanalistul, precum si a rezistenteipeste care trebuie sa treaca pacientul cu ajutorul lui, poatefi folositoare încercarea de a interpreta un vis concret.64 A. RobertiImediat ce dam o interpretare unui vis pe care l-amavut, prima reactie e sa o respingem, fie pentru ca ni separe neimportanta, fie pentru ca nu e prea agreabila pentrunoi; aceasta respingere ne împiedica sa progresamsau, cel putin, întârzie analiza.Lucrurile se întâmpla ca ?i cum ne-ar fi ru?ine de primulgând care ne vine în minte în legatura cu visul avut(sau cu unul dintre elementele sale), iar ideea care, pentruo clipa, a vazut lumina con?tiintei, e refulata iar înincon?tient. Ca sa putem analiza un vis, nu trebuie sa lasamdeoparte detaliile. Sa nu credeti însa ca visele lini?tite?i placute trimit în mod necesar la gânduri nobile.Va puteti a?tepta la ce-i mai rau.Cunoasterea ne permite în multe situatii sa ne învingemtulburarile. În consecinta, daca veti descoperi brusclucruri care va îngrozesc, nu abandonati cautarea, convin?i ca n-are nici un rost sa mergeti mai departe, pentruca ipocrizia poate fi mai rea decât ceea ce încercati sauitati. Iar lucrurile respective sunt interesante tocmai dincauza acestei dorinte de a le ascunde.Evident, rezistenta se poate manifesta în diferite feluri,în functie de timpul consacrat interpretarii. Atuncicând e intensa ?i ia diverse forme, analiza e lunga ?icomplicata, în timp ce, daca rezistenta e destul de slaba,va fi mai usor sa se ajunga destul de repede la radacinileraului.Visele simboliceUneori asocierile nu duc nicaieri sau rezistenta esteatât de puternica, încât analiza pur si simplu nu poateUn cod de descifra re a sufletului 65continua. Faceti o încercare descriind un vis pe carel-ati avut pe o pagina a caietului si toate asociatiile(adica ideile pe care le puneti în legatura cu visul) pepagina urmatoare. Atunci când interpretarea e foartegreu de facut si rezistenta pare de neînvins, nu va ramânealta solutie decât sa faceti apel la simboluri, care,în cea mai mare parte, provin din traditie (fabule, folclor,poezii, mituri, cântece, proverbe etc.) si care facde multe ori aluzie la organele genitale si la activitateasexuala. Este important sa retineti ca interpretarea simbolicanu o poate înlocui pe cea asociativa, dar trebuieluata în consideratie în momentul în care devine imposibilsa ajungem pe alta cale la inconstient. De altfel,obiectele folosite în mod simbolic îsi pastreaza si

semnificatiile proprii.Visul poate fi explicat cu ajutorul simbolurilor în masuraîn care este manifestarea cea mai primitiva a omului.Continutul lui se comunica prin limbajul imaginilorsi obiectelor pe care le foloseau popoarele primitive sicare a fost preluat de traditia folclorica.Visul (sau, mai precis, acea parte pe care ne-o amintimla trezire) si gândurile latente (adica ideile pe care leasociem cu visul) nu se afla totusi neaparat în raport cusimbolurile.Simbolistica la care face recurs psihanaliza fara a-iconsulta pe pacienti (sau fara a ne consulta pe noi însineatunci când încercam sa ne interpretam propriile vise)nu poate fi considerata un cod infailibil.Simbolurile propuse de psihanaliza sunt folositoarenumai în masura ajutorului pe care-l ofera psihanalistuluiîn circumstantele pe care le-am mentionat.66 A. RobertiIata câteva simboluri si semnificatiile lor:ABISACACOPERISACVILAALERGA (A)ALUNECA (A)ANIMALE FEROCEAPAstare de profunda anxietate, nemotivatade nimicstare de anxietate datorata unuigând care nu da pacesimbol feminin, în masura încare adaposteste si face parte dincasa (simbol al feminitatii prinexcelenta)dorinta de putere; aviditate, megalomanie,simbol al virilitatii sial forteigriji si anxietate profunda; emotivitatedorinta de placeri solitareagresivitate; pasiuni dezlantuitedorinta de a avea copii; în vis,nasterea se exprima întotdeaunaprin raportare la apa; de exemplu,a intra sau a iesi din apa arelegatura cu nasterea (cu aducereape lume sau cu a fi adus pelume, într-un sens spiritual); probabilca e inutil sa explicam origineaacestui simbol: caci apa reprezintalichidul amniotic în carepluteste fetusul în timpul sarcinii.În traditia populara, apa este,de asemenea, legata de dorintade maternitate.Un cod de descifrare a sufletului 67

ARBOREARDE (A)BALDACHINAURBANIBASTONBOUBROASCA (a usii)BUCATARIEBISERICABOALABOGAT (a deveni)unul dintre numeroasele simboluriale virilitatii; poate semnificasi o dorinta de prestigiu moralsi ambitii marisimbol al unei dorinte nesatisfacute;frustrare sexualaARME (albe si de foc): simbol al virilitatii; tipic la adolescenti;multe fete viseaza casunt agresate ori speriate de barbatiînarmati, ceea ce denota oteama inconstienta a fetei încavirgine de raporturile sexualedorinta de compromisuridorinta de a fi iubit cu adevaratdorinta sexuala; simbol al virilitatiimegalomanie; dorinta de a fi respectatsi onorat; exhibitionism;compenseaza un puternic sentimentde inferioritatesimbol al feminitatii Iteama de o situatie anumecompenseaza un sentiment deinferioritate generat de problemefinanciaresimbol al prietenieisimbol al feminitatiisimbol tipic feminin; semnifica,de asemenea, placeri, distractii siviata activa68BUCURIECALAMITATECAMERACAPELACARDINALCASACADEA (A)CALATORIECASATORI (A SE)CASATORIEA. Robertidorinta de a parasi un mediumonoton sau care nu ne face fericitisuparare inconstienta pe destinul

propnu; resemnaresimbol al feminitatiisimbol al feminitatii }ca orice persoana ilustra} indicaun profund complex de inferioritatesi dorinta inconstienta de acompensa frustrarile sociale}economicesau intelectualeunul dintre numeroasele simboluriale agresivitatii nemanifestate}nesatisfacute, adica ale uneidorinte de libertate mai multa;daca peretii casei sunt netezi,aceasta semnifica virilitatea si forta;daca nu sunt astfel (de exemplu,daca au balcoane ori alte ornamente),atunci ne aflam în fataunui perfect simbol al feminitatii.griji; frica de a nu ceda în fatacuiva sau a ceva cenzurat deconstiinta moralateama de o despartire definitiva,stare de anxietate si dorinta de a } }fugi din fata realitatiidorinta de dragosteteama imensa de singuratate;dorinta puternica de dragoste siprietenieUn cod de descifrare a sufletului 69CÂINECÂNTA (A)CEARSAFCHEIECIMITIRCOCINAcocosCOLIERCOMANDA (A)CONCERTCOPILCOPIL (a redeveni)CRAVATACREIONdorinta de a se destainuiexhibitionism; nevoia de a primionorurisimbol sexual feminin, dar si teamade ceilalti si dorinta de a dis- ! , Ipareasimbol sexual masculin, dar sidorinta de a triumfa, de a învingeteama fizica de ceva de care netemem în viitor; anxietatemultu,mire cu ceea ce subiectulposeda; euforiesimbol masculin; megalomanie

si exhibitionism; dorinta de aatrage atentiadorinta de a fugi de o situatie neplacutasau de o persoana carene asupreste ori ne coplesestecomplex de inferioritate si dorintade a-l compensa; acesta e uncaz de vis care exprima exactcontrariulplaceri sexuale solitaredorinta, de a fi iubitvis foarte frecvent întâlnit lapersoanele în vârsta; tradeazateama de moarte si, în consecinta,dorinta de a se întoarce în copilariesimbol sexual masculinalt simbol sexual masculin70 A. RobertiCRUCE simbol de origine religioasa; indicanevoia de a se dedica celorlaltisi de a se sacrifica pentru eiCUI simbol sexual masculin; indica,de asemenea, Încapatânarea, dorintade a obtine ceea ce vremCULESUL VIEI dorinta de placeri sexuale si spiritualeCUPTOR dorinta de graviditate, simbol alpântecelui maternCUTIE simbol al sexualitatii feminine,dorinta de feminitateCUTIE CU BIJUTERII simbol al persoanei iubite; dorintasenzualaCUTIT simbol al virilitatii si al fortei psihice;indica si o puternica agresivitateîndreptata împotriva cuiva;daca persoana viseaza ca eatacata de cineva Înarmat cu uncutit, înseamna ca doreste sa fiedominata din punct de vederesexual; vis tipic pentru adolescentiDANSA (A) ca orice activitate ritmica si muzicala,indica dorinta de relatiiintime; vis tipic al indivizilor inhibati,influenta ti de o educatieprea rigida si conformistaDINTE smulgerea lui indica dorinta dea-si apara personalitatea; de asemenea,simbol de castrare ca pedepsirea organismuluiUn cod de descifrare a sufletului 71DOICADOLIUDUELDULCEATAELEFAi.'\JTEMBLEMAESEC

EXCREMENTEFALIMENTFÂNFÂNTÂNAFEBRAFECIOARAFEREASTRAnevoie si dorinta imensa de a fiprotejat de cinevadorinta de a se elibera de persoanelepentru care se poarta doliuîn visautosatisfacere sexualaca orice lucru dulce, indica placereasexuala s,i dorinta, de relatiiintimesimbol al agresivitatii si al pasiunilorputernice; de asemenea, poatemanifesta si convingerea inconstientade a fi superior celorlaltidorinta de goliciune, adica de ase dezveli prin marturisirea sentimentelorteama de impotenta sexualatraditia populara leaga acest visneplacut si foarte frecvent debani si de noroc; în psihanaliza,el reprezinta doar risipateama de impotenta sexualafrica de nenorociri viitoare; groazade înfometaresimbol al fericirii si prosperitatiisimbol al unei stari de anxietate;emotivitateagresivitate în dragostesimbol al feminitatii, ca majoritateaelementelor unei case; pentruun barbat care viseaza, poate Însemnadorinta de cucerire72 A. RobertiFOCFRUCTGREBLAGEANTAFIARA SALBATICA:(atac al unei~)FLOAREFRATEFRIPTURAFURA (A)FURCULITA ,FURT (a fi furat)GEAMANTANfrica de agresiune; la virgine, teamade violdorinta sexuala, dar mai alessimbol al virginitatii; vis tipic de

adolescentteama de ispitele legate de puternicelepulsiuni pasionalesimbol al autoritatii patemefrica de a descoperi ceva gravsau de a fi surprins de un lucruneplacut; stare de anxietatesimbol tipic feminin; poate indicasânultendinte criminale reprimate, dorintade a fi iubitdorinta de a se îndragostiteama de obligatia de a rezolvaanumite probleme financiare; fricade nesiguranta financiara, darsi morala si afectivanostalgie excesiva; dorinta de întoarcereîn trecutîn mod simbolic, reprezinta sânul,mai ales pieptul mamei sidenota o mare feminitateGOUOUNE ÎN PUBUC dorinta de a se elibera de inhibi- Itiile propriisimbol sexual feminin; dorintade a iesi dintr-un mediu dezagreabil;nemultumiresimbol sexual masculinGRADINAUn cod de descifrare a sufletului 73GRINDINAGURAHAINAHANHÂRTIEHOTELIERTA (A)INCENDIUINCIDENTINSECTAINSTRUMENTEMUZICALEÎMPARATÎMPARATEASAteama pentru familie sau partenerul(a) de viatasimbol feminin al pasiunii; dorintade relatii sexualedorinta de a se dezvalui dinpunct de vedere spiritual, de a seîncredinta cuivadorinta de a cunoaste bine femeilesi de a avea acces la lumealor (vezi CASA)simbol al feminitatii; poate exprimasi o grija fata de niste fiintedragi care se afla departe

dorinta de prietenie si de veseliesenzatie de a nu fi apreciat laadevarata valoaredorinta de a se defula si, înacelasi timp, teama a persoaneide a nu putea sa se stapâneascastare de anxietate generala, datoratastresuluicopil; poate fi si simbol al frateluisau al suroriisimboluri ale placerilor sexuale;pasIunIsimbol identificat, în psihanaliza,cu figura tatalui si cu autoritateaacestuiasimbol al mamei s,i al autoritati,iel74 A. RobertiÎNGERLAMPALACRIMILEAGANÎNCHISOAREÎNECA (ASE)sentiment profund de culpabilitate,în relatie cu dorinta de a fijudecat si pedepsitÎNCHISOARE (a fi în) frica de a nu putea depasi angoasaprovocata de propriilefrustrarineputinta de a înfrunta greutatilecare apar în viatanelinisti spirituale; dorinta depurificaredorinta de a-si uita propriile greselisi de a scapa de remuscariÎNTÂRZIERE(a sasi cu) vis tipic pentru femeile frigide;raceala a sentimentelorsimbolizeaza un individ fat,a decare simtim teama sau respectvezi FÂNTÂNAsimbol de infantilism si imaturitate;incapacitatea de a trai împreunacu ceilaltisimbol al autoritatii paterne; deasemenea, frica de a fi judecatfrica de hotarârile proprii; nesiguranta'lipsa de încredere însine; neputinta de a rezolva oproblemacomplex de culpabilitate si dorintade a fi pedepsitsimbol masculin; poate exprimasi încredere în sine si optimismsimbol feminin, care indica dorint,a de a fi mama

ÎNGROPA (A)LABIRINTJET DE APAJUCA (ASE)JANDARMJUDECATORUn cod de descifrare a sufletului 75LEBADALENJERIELEULOVI (A)LUMÂNAREMAMAMASAMAGARMASLINAMATURAMÂNCA (A)MELCdorinta de a fi admirat; exhibitionism;poate reflecta un complexde inferioritate socialasimbol al feminitatii, mai alesdaca e de mataseorgoliu, exhibitionism, dorintade a fi admirat si de a triumfa;crize de agresivitate; pasiuni puterniceimpulsuri agresive, violente, darsi dorinta de raporturi sexualesimbol al virilitatii; de asemenea,poate simboliza remuscarea sicaintadaca cel ce viseaza e un barbat,atunci simbolizeaza teama de femeiîn general; daca e o femeie,poate indica o mare dorinta deafectiunesimbol al prudentei, dar si al feminitatii,ca toate obiectele dinlemnteama de scandalurisimbol al feminitatii; capacitatede a iubiteama de a fi iresponsabil; dorint,a de afect,iunedorinta de a fi iubit; lipsa de dragostesimbol sexual feminin; indica sinevoia de a avea relatii mai intimecu Clneva76 A. RobertiOAIEMUZICAMONEDEOBEZITATEMERGE (A)MONSTRU

MOSTENI (A)MUNTEMURI ÎNTR-UNACCIDENT (A)dorinta de a recâstiga pozitiipierdute; la trezire, acest vis lasao senzatie de obosealasimt al datoriei si teama de anu-si pierde slujbasimbol al autoritatii parintestiangoase, griji din cauza greutatilorfinanciaresimbol sexual masculinnevoie de pedeapsa, derivatadintr-un sentiment inconstientde culpabilitate; poate mascapulsiuni sinucigaseorice vis care trimite la muzicapoate fi pus în legatura cu placerilesolitare si cu incapacitateade a iubi sexul opus si de a fi iubitNASTERE (actul de a naste) dorinta de a evita o suferintade care subiectul se temedorinta de a avea copiifrica de a face un lucru de carecel ce viseaza nu este vinovatfrica de îmbolnavirenonconformism; dorinta de relatiisexualeteama de viitor si senzatia inconstientade a nu putea depasi greutatilece vor venidorinta de a fi iubit; nefericiresentimentaladorinta de a fi lânga mamaNASTERENEBUN (a deveni)NEBUNIENEGRUNEHOTARÂREUn cod de descifrare a sufletului 77OCHIOGLINDAOGOARE ARATEOUPAJISTEPALATPANAPAPAPAPUCPARADISPASAREPATAPADUREPAIANJENPALARIE

PAMÂNTPARINTE MORT(a vorbi despre)PÂINEPÂRÂuvirilitateambiguitate, îndoieli t;i dorintade a clarifica totulsenzualitate puternica; dorintade a iubi t;i de a fi iubitsimbol al viet,iiaspiratie catre lucrurile simple; deasemenea, dorinta de feminitateca t;i casa, poate fi un simbol femininsimbol al virilitatii, dar t;i al depasiriicelorlaltiautoritate paterna; exhibitionismcare compenseaza un complexde inferioritatesimbol sexual feminindorinta de spiritualitate, de a sedetat;a de lucrurile materialedorinta de nou, de schimbaresentiment de vinovatiesimbol al organelor genitale femininetimiditate fata de sexul opussimbol sexual femininsimbol al feminitatii, în sensul fecunditatiit;i al prosperitatiidorinta de a nega realitatea mortiiacestuiadorinta de sinceritatesimbol al feminitatii; dorinta dematernitate78PESTERAPIATRAPILA DE UNGHIIPIRAMIDAPISICAPISTOLPLUGPORCPORTPRAFpRAJITURAPRIETENPRIETENI ILUSTRIA. Robertisimbol al feminitatii; indica dorintade iubiredorinta de a fi pedepsit pentru ovina de care, în mod inconstientsubiectul se crede responsabilsimbol sexual masculindorinta de viata intelectuala si " ,

spiritualaacest animal, asociat adesea cuideea de infidelitate ~i de tradare,se raporteaza în psihanalizala barbatsimbol al virilitatiisenzualitate puternica ~i dorintade a iubi sau de a fi iubit; simbolal virilitatiisimbol al fecunditatiisimbol al feminitatii; pace ~i dorintade lini~te, care urmeazadupa manifestarea unor ambitiianxietate; persoana care viseazaeste nemultumita de ceea ce posedaîn momentul respectivsimbol al placerii sexuale, dar ~idorinta de a fi foarte iubitdorinta de mai mult confort (material,spiritual sau social)compenseaza un complex de inferioritatesocial; lipsa de încredereîn sine; visul în care aparpersonaje celebre intra în aceea~icategorie.Un cod de descifrare a sufletului 79REGESATIRAANISÂNGESJ\GEATJ\SÂNvezi ÎNCHISOAREexhibitionism; dorinta de a fi superiorcelorlaltiteama de cei împreuna cu caretraimagresivitate sexuala si dorinta dea-si calma propriile pulsiuniinvidie ascunsa; dorinta de pacedorinta de a fi pus la încercarepentru a-si demonstra adevaratavaloaresimbol al autoritatii paterne(vezi si Î1JPJ\RAT)simbol al autoritatii materne (vezisi Î1JPJ\AATEASJ\); visele desprealtete regale pot trada si sentimenteinconstiente de inferioritateREPTILJ\ simbol al virilitatiiREVERIER01JANTICJ\ dorinta de dragosteSACRILEGIU sentiment de culpabilitate; angoasadin cauza unei fapte relecomise în trecutvis tipic feminin; tradeaza fricade barbat în general si de actul

sexual în special; vis întâlnit frecventla adolescente si la femeilefara experienta sexualasimbol sexual masculininfantilism si respingere inconstientaa lumii adultilorfrica de cineva sau de ceva; anxietateA RÂDERÂNDUNICJ\REGINJ\AAZBOIPROCESPUPITRU80SCALDA (A SE)(într-un râu):SCARI (a urca)SCRISOARESEXSINUCIDEREA. Robertidorinta de a avea copii; baiaeste un simbol al nasterii (vezi siAPA)simbol al placerii sexuale intense,dorinta de relatii cu persoanelede sex opusstare de anxietate; problema derezolvatdorinte reprimate; inhibitii cauzatede o morala prea rigidadorinta de a atrage atentia; frustrariSOARESPALA (A)SPITALSLUJBA RELIGIOASA lipsa de siguranta; nehotarâre siemotivitatedorinta de a fugi din fata unei situatiineplacute sau dintr-un mediuplictisitorsentiment obscur de vinovatie ,teama de a pierde ceva sau pe cinevaSTEJARSTICLASUBSOLSUCCESTABLOUTAURTÂMPLARsimbol al virilitatii, al fortei si autoritatii;statorniciedorinta de dragosteteama de propriul inconstient side fortele pe care le adapostesteindica de fapt contrariul; complexde inferioritate

dorinta senzualaviolenta reprimatasimbolizeaza echilibrul moral;dorinta de a fi de folos cuivaUn cod de descifrare a sufletului 81TELEGRAMATENEBRETIGRUTOBATOC (de ochelari)TOPORTRANDAFIRTREI (cifra)TRIBUNALTRENTUB, TEAVATUFISTURNUCIDE (A)teama de ceva nefast care poateaparea în viitorul apropiatfrica de sine însusi si de viitoragresivitate care se vrea satisfacutadorinta de a se face remarcat;complex de inferioritatesimbol al feminitatii, ca oriceobiect care poate contine ceva;este simbol al pântecelui maternca toate armele care taie, simbolizeazaviolenta, agresivitate a sidorinta de a taia legaturile afective;de asemenea, simbol sexualmasculinsimbol femininreprezentare simbolica a sexuluimasculinsentiment de culpabilitate si dorintade a fi judecatdorinta, de a avea relat,ii fericitecu persoanele de sex opusunul dintre numeroasele simboluriale virilitatiisimbol al organelor genitale feminine;indica si o tendinta excesivaspre introspectiedorinta de a-si apara punctul devedere în rata celorlaltiputernice instincte agresive sitendinte criminale82ULEIUMBRELAUNIVERSITATEURSUSAVALIZA

VALS (a dansa)VAPORVÂRTEJVIOARAVITEVRAJITOAREVULTURZAHARZAPADAZIDA. Robertidorinta de a-si face viata maiusoarasimbol sexual masculin; tenacitatesi încredere în sinedorinta de a se autodepasi si dea învinge, pentru a compensaun puternic complex de inferioritateagresivitate, dorinta de singuratatesimbol al feminitatiisimbol sexual feminin; dorintade iubiredorinta de a fi într-o armonie sexualaperfecta cu fiinta iubitadorinta de a-si parasi mediul;teama de o viata de rutinaemotivitate, excitabilitate, angoasadatorata unui sentiment deculpabilitatedorinta de a-si satisface simturile " ,prosperitate, seninatate, echilibrusi pace interioaradorinta de razbunaredorinta de a elimina o persoanacare ne este ostilaplacere sexuala, dar si dorinta deafectiunedorinta de spiritualitate si de purificarepostura defensiva; dorinta de aconstrui o bariera între ceilalti siUn cod de descifrare a sufletului 83sine; lipsa de siguranta; dorintade a se ascundeAproape toate visele au o semnificatie sexuala precisa.Freud a insistat în mod special asupra importanteisexului, impresionându-i astfel pe cei din timpul sau,foarte tributari moralei secolului al XIX-lea. Psihanalizai-a permis sa descopere lumea simturilor si a pasiunilorcare nu mai fusese studiata pâna atunci; el a luptat împotrivaipocriziei si s-a straduit sa explice motivele incons,tiente ale irJUbit"iilor fiintei umane.Limbajul simbolurilor este, prin urmare, una dintrenumeroasele caracteristici ale visului; ne aflam în fataunui fel de limbaj al imaginilor pe care opinia publica aezitat mult pâna sa-I accepte, deoarece semnificatiile saleerau considerate obscene. Vise în aparenta foarte frumoase

pot indica, în realitate, dorinte nebune sti, pe careconstiinta le respinge.Daca visul exprima o dorinta inconstienta, atunci cusiguranta ca este una respinsa de constiinta noastra, pentruca, daca lucrurile ar sta altfel, nu ar fi nevoie sa recurgemla vis ca s-o îndeplinim ori ca s-o exprimam înzona Se-ului; ea ar ajunge pur si simplu în constiinta siar putea sa se manifeste pe fata, pentru a fi satisfacuta.Cenzura oniricaAtunci când încercam sa ne amintim un vis de carene poate fi rusine, unele parti ale acestuia, de multe oricele mai interesante, ramân neclare sau aproape stersedin memorie. Am vorbit deja despre rezistenta pe care o84 A. Robertiopune de obicei individul interpretarii viselor ;>iam aratatîn ce fel, în cadrul metodei asociative, el tinde sa respingaori sa considere neimportante toate ideile care auvreo legatura cu visul, atunci când acesta e re simtit cajenant. O asemenea rezistenta se produce ;>iîn vis, ru;>ineafiind simtita chiar ;>iîn timpul aventurii onirice.Sa dam înca un exemplu. Sa presupurtem ca am avutun vis în care ne aparea un var (sau o veri;>oara), fata decare simteam o atractie irezistibila. A doua zi, reu;>im sane amintim toate detaliile întâlnirii ~i cele care fac partedin preludiul relatiei sexuale, dar, în mod bizar, nu neaducem aminte de punctul culminant al relatiei, ceea cene enerveaza, deoarece ne dam seama ca aici se afla cheiavisului. De fapt, episodul cu pricina a fost cenzurat învis, din cauza legaturii de rudenie care îl facea incestuos.Înclinatia catre placeri (sau libidoul) care, în inconstient,se manifesta prin dorinte si pulsiuni ce contrazicregulile morale general acceptate, s-a lovit, chiar si în vis,de rezistenta subiectului.În consecint,a, nu trebuie sa ne miram ca visul face recursla diferite simboluri, cum sunt cele pe care le-amprezentat, pentru a exprima instincte sexuale sau pentrua face referinta la anatomia masculina sau feminina. Simbolulnu-i decât o idee care o înlocuieste pe alta si cu careare puncte comune (de exemplu, a arde, folosit în locullui a iubi cu înflacarare) sau un raport logic (apa, deexemplu, trimite la ideea de nastere, deoarece amintestede lichidul amniotic în care pluteste fetusul). Ipocrizianoastra se manifesta chiar si în vis, distorsionând faptelecu ajutorul unor transformari succesive ~i, în acestmod, reuseste sa disimuleze rusinea asociata de obiceicu sexuL cu dorinta de razbunare, cu complexul de inUncod de descifrare a sufletului 85ferioritate ~i cu nevoia de autopedepsire, aflata în strânsalegatura cu sentimentul de culpabilitate.Astfel ca nu este deloc surprinzator ca, dupa ce e analizatcu multa atentie, un vis în aparenta poetic ~i exaltantse dezvaluie ca fiind total opus fata de ceea ce contineîn mod manifest. Libidoul ascunde întotdeauna dorinteinterzise, inclusiv pulsiuni incestuoase sau chiaraberante pentru codul nostru moral, dar destul de puterniceîncât sa provoace aparitia viselor. În acest fel, ura

pe care o simtim fata de fiinte pe care putem jura ca leiubim cu o dragoste nebuna se deghizeaza în mod discretîn vis, acolo unde poate fi eliberata, gasindu-~i o portitade scapare, iar acest subterfugiu se dovede~te cât sepoate de util, pentru ca astfel energia agresiva a incons,tientului e diminuata.Freud ne învata ca: "Eliberat de orice legaturi morale,Eul se solidarizeaza cu presiunile exercitate de dorintasexuala, de mult timp condamnate de educatie ~imergândîmpotriva constrângerilor morale. Libidoul nu cunoa~te nici o inhibitie în alegerea obiectelor sale ~ile preferatocmai pe cele interzise. El îsi ia ca obiect nu numaifemeia maritata, ci manifesta ~i dorinte incestuoase fatade mama ori sora, în cazul barbatilor, sau fata de tata ~ifrate, în cazul femeilor... Dorintele de razbunare si deucidere a fiintelor celor mai dragi, cum sunt parintii, fratele,sora, partenerul(a) de viata sau propriii copii nusunt deloc neobisnuite. Atare pulsiuni par ca vin directdin infern si, la trezire, nici o cenzura nu pare îndeajunsde puternica pentru confruntarea noastra cu visul".Doamna F. viseaza ca-~i omoara fiica, în vârsta de 18ani ~i aHata pe punctul de a se casatori. La trezire, biatafemeie nu Doate înteleg:e cum de a avut un astfel de C05-86 A. Robertimar, pe care îl pune pe seama unei digestii prea greoaie.Doamna F. îsi iubeste mult fiica si regreta ca aceastase casatoreste si se îndeparteaza astfel de ea. Nimeni nus-ar gândi vreodata ca ea ar putea avea instincte ucigase.Dar visul respective mai putin irational si lipsit desens decât pare. Doamna F. nu era înca maritata cândsi-a dat seama ca e însarcinata cu fiica sa si s-a simtitatunci fortata sa se casatoreasca. A trebuit sa recunoascape urma ca nu dorise nasterea copilului. De fapt, îi fusesechiar teama ca iubitul sau o va parasi când va afla;imaginându-si cu groaza reactia parintilor, ea se gândiseun timp sa avorteze. Câte femei nu se gândesc, la felca doamna F., sa omoare copilul pe care îl poarta în pântece?Unele din motive economice sau din cauza problemelorfamiliale, altele din egoism. Nu are importanta cadupa aceea devin mame fericite si mândre de progenituralor, pentru ca o urma a dorintei initiale ramâne gravataîn inconstientul lor.Sa luam acum ca exemplu cazul în care visam ca neomorâm unul dintre parinti sau ca asistam la înmormântarealui. Si aici visul a adus la lumina o dorinta, aceeade a se elibera de autoritatea paterna sau materna pecare inconstientul o considera o piatra atârnata de gât.Nu conteaza cât sunt de tandre relatiile pe care le avemcu tatal sau mama si nu serveste la nimic sa sustinem ca,din punct de vedere morat n-am avut niciodata o astfelde dorinta criminala. În realitate, Se-ul cloceste o revoltamai veche, într-o pulsiune agresiva care ajunge sa semanifeste prin intermediul visului.Negarea unor dorinte sau pulsiuni nu le împiedica saexiste. Codul nostru moral este astfel alcatuit încât nuadmite nici macar prezenta eventuala a acestor dorinte

Un cod de descifrare a sufletului 87în mintea noastra, dar asta nu le împiedica sa faca partedin noi, în ciuda obscenitatii si perversitatii anumitortendinte inconstiente. De ce sa le negam? La urma urmei,toti sfintii au cunoscut iadul ispitelor.Condensarea oniricaCaracteristicile principale ale visului pe care le-am observatpâna aici constituie simbolistica si structura acestuia.Sa ne aplecam acum asupra unui alt aspect al vietiionirice: condensarea.Ni se întâmpla destul de des sa visam persoane carora,la trezire, nu putem sa le gasim o identitate precisa.Persoana care ne apare în vis poate lua aparenta mamei,dar având tonul si expresiile unei tinere si celebre cântarete,iar peste ele doua se suprapun uneori înca o a treiasau a patra figura; una e îmbracata ca o prietena, altatrancaneste la fel ca o colega de birou etc. Patru persoanepot fi deci reunite într-un singur personaj.La fel se poate întâmpla cu locurile si obiectele. Deexemplu, visam ca ne aflam în orasul natal, dar nu putemgasi nimic comun între acesta si locul din vis, careseamana mult mai mult cu cel în care ne petrecem vacanta.Stim ca e vorba de orasul nostru, dar acesta e diferit.Bineînteles, acesta nu-i decât un exemplu, dar ne permitesa ilustram fenomenul condensarii onirice, care esteuneori extrem de complex, ceea ce face ca visul sa devinacu atât mai straniu. La fel se întâmpla cu discutiile.Visele ne sunt de multe ori mute, dar, atunci când vorbimîn ele, aproape întotdeauna frazele pe care le rostim88 A. Robertisunt scoase din dialoguri pe care le-am avut în urma cumai mult sau mai putin timp. De fapt, visul nu inventeazanimic, ci transpune si jongleaza cu amintirile si instinctelenoastre.Rezultatul condensarii onirice este suprapunereaunor gânduri diferite si adesea contradictorii; iata de ce,pentru o analiza pertinenta a unui vis, nu trebuie sa nemultumim cu prima interpretare, ci sa luam în calcultoate posibilitatile.Deplasarea (îndepartarea) oniricaVisele sunt aluzive, adica nu fac niciodata în mod directreferire la o problema, ci recurg la aluzii.La nivel constient, orice aluzie este construita astfelîncât sa fie înteleasa. În vis însa, lucrurile stau cu totulaltfel, pentru ca aluzia e atât de complexa, încât cere unstudiu exact.E imposibil sa gasim vreo asemanare cu gândirea constienta,deoarece numai un nebun ar face aluzii atât destranii si substituiri atât de îndepartate si de vagi precumcele din vis. În consecint,a, înainte de a trece la analizareaunui vis, trebuie sa tinem cont de aceasta complicatie,precum si de faptul ca interpretarea sa e mult mai dificiladecât pare la prima vedere.Un exemplu? Dar cum sa-I dam fara sa cadem în vulgaritatesau în fantezie? Deplasarea (sau îndepartarea)are loc în virtutea asocierilor facute de subiect în timpul

somnului. De altfel, nu este corect sa dezvaluim viselecuiva, fiindca în acest mod patrundem si descoperimpartea cea mai intima si mai tainica a personalitatii sale.Un cod de descifrare a sufletului 89În orice caz, putem sa încercam sa simplificam. Sa presupunemca X a visat obiectul A si ca A este substitutulobiectului Z, de care X este legat printr-o legatura îndepartata,dar reala, constituita din (a, b, c, ... z). Doar reluândtoate etapele "a", "b", "c", "d", pâna la "z", vomreusi sa descifram semnificatia visului, care doar în aparent,a este unul de neînte,les.Transpunerea viselor în imaginiNu toate gândurile pot fi transpuse în imagini. Totusi,marea majoritate a viselor sunt mute. Asta înseamna casentimentele, pulsiunile si dorintele noastre reusesc sase manifeste în vise prin intermediul unor reprezentarivizuale.Cazul e asemanator într-o oarecare masura cu cel alscrierilor primitive, de dinaintea aparitiei semnelor caresa noteze sunetele: se facea apel la desenul unui om, alunui obiect, al unui animal pentru a reprezenta nu numaiomul, obiectul sau animalul respectiv, ci si pentru aexprima gânduri si actiuni aflate în raport cu acesta.Aceasta actiune pare usoara, dar nu-i deloc asa. Încercatisa traduceti în imagini un pasaj dintr-un romansau dintr-un eseu s,i va vet,i da seama cât este de necesarsa procedam prin deformari succesive ale ideilor pe carevrem sa le exprimam. De exemplu, ca sa traducem propozitia"taranul culege merele din pom", desenul va trebuisa reprezinte un fermier care culege merele dintr-unmar, iar asta e cât se poate de usor. Dar ce putem face încazul unei propozitii cum ar fi "mâine va fi prea târziuffsau "toate eforturile sale au Iost zadarnice" etc.? Va tre90A. Robertibui sa recurgem la simboluri, la aluzii, la imagini care,într-un fel sau altul, ne permit sa captam sensul respectiveifraze. Sarcina interpretului nu va consta doar într-osimpla lectura, ci într-un studiu aprofundat al tuturor interpretarilorposibile ale imaginilor alese.înca si mai complicata este reprezentarea cuvintelorcare leaga frazele una de alta, asa cum sunt "pentru ca","totusi", "daca", "în timp ce" etc. si de care depindesemnificatia unui grup de enunturi. Imaginile care le vorexplicita vor fi si mai complexe. Probabil ca va fi nevoiesa le multiplicam, sa dam mai multe exemple care, explicândaceste cuvinte, vor complica si mai mult sarcinainterpretarii celorlalti termeni din fraza peste care se vorsuprapune.Cine n-a jucat niciodata mimul? Se alege titlul unuifilm sau al unui roman si cel ce mimeaza încearca, prinintermediul gesturilor si al expresiilor fetei, sa se faca întelesde partenerii sai de joc. Sa ne imaginam ca trebuiesa mimam filmul (si romanul) Razboi ~i pace. Jucatorul,recurgând la tot felul de gesturi, va trebui sa reprezinteprimul termen (tragând cu arma, facând pe mortul saupe ranitul etc.). În ceea ce priveste cuvântul de legatura

"si", el nu va trebui transpus, pentru ca poate fi usor dedus,în momentul în care sunt cunoscute celelalte douacuvinte. Dar, daca titlul e mai lung, mai elaborat, dacaare în el cuvinte abstracte, conjunctii, pronume relativeetc., atunci dificultatile se acumuleaza. Cum le poate rezolvamimul? Cum vor putea întelege tovarasii de joc?Munca efectuata în mintea noastra în timpul visuluiseamana foarte tare cu efortul pe care îl face jucatorulcare încearca sa mimeze, iar concentrarea tovarasilor saide joc e asemanatoare cu cea a analistului care exploreaUncod de descifrare a sufletului 91za visul pentru a ajunge la ideea ce i-a dat nastere. Daraceasta comparatie nu se refera decât la o mica parte dindificultatile pe care le presupune interpretarea corecta aviselor.Sfaturi pentru interpretarea viselorAjunsi pâna aici, probabil ca numerosi cititori s-audescurajat deja în fata numeroaselor obstacole ce trebuiedepasite. E adevarat ca sta vilele sunt nenumarate. Oricevis e un fel de hieroglifa, dar, la fel cum cei pasionatide enigme reusesc sa le rezolve, visul poate trezi în subiectul-analist un interes atât de mare, încât acesta sesimte motivat sa învinga obstacolele aparute în calea sa.La început, interpretarea viselor proprii se poate face înmod gresit, dar daca, o data cu trecerea timpului, subiectulreuseste sa-si învinga definitiv rezistentele si sa urmezecu atentie toate pistele posibile, nu exista nici unmotiv pentru care el sa nu reuseasca sa-si atinga scopul.Cu cât mai dificila este interpretarea visului, cu atât maimare devine satisfactia de a-i dezlega misterul, mai alesca acestei satisfactii i se adauga si un sentiment de eliberare.Pentru aceasta, iata câteva sfaturi:1. Notati-va visele într-un carnet. E preferabil sa lescrieti întotdeauna imediat ce va treziti, fara sa asteptatiprea mult timp si astfel sa le pierdeti firul.2. Împartiti-va visul în elementele componente. Nu-idati o interpretare de ansamblu si rezistati tentatieide a-i acorda un sens premonitoriu.3. Nu uitati ca visul cel mai frumos si mai placut poateascunde dorinte de nemarturisit.924.5.6.7.8.9.10.11.12.A. RobertiFaceti asocieri între gândurile dumneavoastra si diferiteleparti ale visului, fara sa exc1udeti ideile carevi se par neînsemnate sau obscene.Faceti apel la simboluri doar atunci când nu reusitisa le atribuiti lucrurilor visate o valoare în sine.

Nu va scandalizati daca majoritatea viselor pe carele aveti ascund pulsiuni de violenta, de ura sau, maiales, dorinte sexuale (si anume de tip incestuos).Nu va încredeti, în memorie s" i notati asocierile sauinterpretarile simbolice lânga fiecare element al visuluicare le corespunde.Comparati-va visele si interpretarile pe care le-atidat. Probabil ca toate sau aproape toate au un punctcomun sau un fir conducator.Nu neglijati ceea ce am spus despre condensare sidespre deplasarea onirica.Tineti cont si de o eventuala suprainterpretare, carepoate veni sa se adauge primei interpretari si sa ocompleteze.Amintiti-va ca visele pot fi inf1uentate si de factoriexterni sau de bolile fizice. Foame, sete, caldura, frig,dureri de burta etc., toate pot functiona ca stimuliresponsabili de aparitia unor cosmaruri.Abtineti-va sa le explicati altora rezultatele investigatiilorpersonak deoarece în acest mod riscati saapara tot felul de confuzii si, astfet greselile altorase vor adauga celor facute de dumneavoastra în timpulinterpretarii; daca poate va înselati, mai bine sao faceti singuri. Nu renuntati înca de la prima dificultatecu care va confruntati, caci interpretarea rapidaa viselor nu-i deloc usoara, iar obstacolele suntde neocolitUn cod de descifrare a sufletului 9313. În momentul în care ajungeti sa va confruntati cu realitateadorintelor dumneavoastra inconstiente, nule transformati într-o boala. Interpretarea viselor îlpune pe individ fata în fata cu raul de care sufera,permitându-i astfel sa se vindece si sa-si asume o atitudinepozitiva în fata greutatilor vietii.Suntem nevrotici cu totii? fCât de groaznica este angoasa! Probabil ca e unadintre cele mai mari si mai de neînteles suferintecare îi chinuie pe oameni.Sa ne gândim la exemplul unei femei casatorite, învârsta de aproape 40 de ani, ai carei copii sunt deja mari,si care se afla în ghearele acestei maladii ciudate. De lacine poate sa astepte ea întelegere si sprijin? De la sot?Cu siguranta ca nu. Daca ar avea dureri de dinti sau ocolica hepatica, s-ar duce imediat la dentist sau la doctor.Dar de mult prea multe ori nimeni nu ia în serios angoasele;si, daca femeia respectiva ar hotarî sa consulteun psihanalist, toata familia si-ar bate joc de ea si s-argrabi s-o faca sa-sI i schimbe intentiI a. În anumite medii,psihanaliza este înca obiectul suspiciunilor si al ironiei,ca si cum ar fi vorba de tehnici de magie neagra, propriivrajitorilor africani. Între timp, doamna despre care vorbimcontinua sa sufere, iar starea ei se tot înrautateste.Uneori îi e teama ca va înnebuni, iar în sufletul ei simteca se manifesta dorinte îngrozitoare. În unele zile, ajungechiar sa doreasca disparitia unei fiinte dragi (sotul sauSuntem nevrotici cu totii? 95

fiul), dar î?i alunga imediat din minte gândul acesta, ceeace face ca angoasa sa creasca mai mult ca oricând. Ca sase pedepseasca pentru aceste pulsiuni criminale, ea sesupune unor pedepse ?i renuntari dintre cele mai diverse,iar sentimentul de culpabilitate (pentru ceva de carenu este vinovata) îi cere sa se caiasca încontinuu.Viata îi devine un adevarat iad, de?i la suprafata lucrurilepar sa fie normale, la fel ca întotdeauna. Cama?ilesotului sunt bine calcate, încaltamintea lustruita, copiiibine îngrijiti ?i tratati cu afectiune, iar mesele continuasa fie pregatite cu dragoste. Cine ?i-ar putea imagina,fie ?i pentru un singur moment, ce se petrece în sufletulacestei biete femei casnice?E adevarat, apropiatii ei o considera ceva mai nervoasa?i mai tensionata decât de obicei?i o sfatuiesc sa nu-?imai ia atâtea pe cap, sa se mai ?i odihneasca. Sotul îi repro?eaza ca plânge prea des din cauza unor fleacuri, iarasta, evident, reu?e?te sa o enerveze groaznic.Femeia respectiva se întreaba ce se întâmpla cu ea.De ce î?i distruge viata a?a? De ce vrea sa distruga totceea ce iube?te, chiar ?i copiii? De ce traie?te ca într-oînchisoare? De ce se simte epuizata, ca ?i când gânduriIemacabre ar macina-o pe dinauntru? De ce se totgânde?te la razboaie, la boli ?i la toate relele de pelume? De ce? Raspunsul e simplu: persoana în cauzae victima unei nevroze obsesionale ?i, de?i banuie?teca tulburarile sale sunt de origine psihica, totu?i nu arecum sa fie sigura de asta. Si ca ea sunt atâtia altii caretraiesc la fel, tremurând de frica a ceea ce li s-ar puteaîntâmpla ?i acumulând angoase peste angoase, carenu-i lasa nici sa traiasca, nici sa-?i desfa?oare activitatilezilnice.96 A. RobertiÎn sinea lui, nevroticul simte ca ceva nu mai functioneaza;totusi, el se fereste sa vorbeasca despre asta,de teama sa nu fie considerat nebun. Se teme sa ia încalcul ipoteza unei boli mintale. Simte de multe orinevoia imperioasa de a face, a spune sau a gândi lucruriabsurde; nevoia e atât de mare, încât nu-i poaterezista, iar asta nu face decât sa-i agraveze anxietateasi angoasa. Angoasa si anxietate care nu înceteaza decâtatunci când persoana nevrotica se supune puternicelorimpulsuri care o forteaza sa faca ori sa spunaceva împotriva vointei sale si fara nici o urma de logica.Cum se manifesta nevroza?Nevroza obsesionala se manifesta prin idei, impulsurisi actiuni obsedante.Foarte des, ideile respective sunt lipsite de logica, demulte ori prostesti, chiar pline de cruzime, pentru ca bolnavulnu poate sa le controleze, desi sufera îngrozitordin cauza lor. Ore si chiar zile întregi, una dupa alta, nuface decât sa se gândeasca la acelasi lucru, ca si când arfi vorba de un punct esential al existentei sale. Ideileacestea sunt total obsesive si îl chinuie pe individ, carenu este în stare sa si le alunge din minte, ca si când ar fiprizonierul lor.

Pulsiuni le nevrozei coincid uneori cu ispite grave,cum ar fi aceea de a fura, de a comite acte împotrivanaturii sau, de multe ori, chiar de a ucide. Din fericire,astfel de pulsiuni nu ajung mai niciodata sa fiepuse în act, pentru ca nevroticul asculta de vocea SuSuntemnevrotici cu totii? 97praeului sau, adica a constiintei sale morale, care îl înfrâneaza.Cu toate acestea, complexul sau de culpabilitatenu dispare, caci pulsiunile nesatisfacute fac sase nasca o angoasa comparabila cu cea pe care o resimtecineva care se lasa în voia lor. Sentimentul de afi gresit ajunge la o asemenea exacerbare, încât provoacala persoana care sufera de nevroza o mare dorintade a se pedepsi, iar aceasta, la rândul ei, îi limiteazamult libertatea. S,i actele obsesionale sunt manifestariale nevrozei. Ele constau în repetarea unei anumiteactiuni sau în complicarea unor activitati cotidienepâna când acestea se transforma în adevarate ritualuri.Sa luam cazul unei persoane care nu poate rezistaispitei de a numara literele unor cuvinte sau de a adunanumerele de telefon sau cele de pe placutele de înmatriculareale masinilor. Asemenea obiceiuri nu aunici un sens, nici o utilitate, dar, desi îsi da seama destupiditatea lor, nevroticul nu se poate dezbara de ele.Daca nu ar asculta de constrângerea care îl obliga saîndeplineasca aceste acte, ar fi atât de angoasat, încâtn-ar putea face nimic altceva, ca si când viata lui ar fiîn strânsa legatura cu realizarea acestor lucruri lipsitede sens. Numeroase persoane care sufera de nevrozaîsi spun fraze de genul: "Daca nu-mi încrucisez degetelede fiecare data când vad un barbos, mi se poate întâmplaceva". "Daca nu numar treptele acestei scari, osa ma împiedic la ultima dintre ele", "Daca nu ating acincea uluca a gardului astuia, familiei mele o sa i seîntâmple o nenorocire" etc.Tendinta de a efectua actiuni repetitive si obsesionalese manifesta adesea în viata de zi cu zi. Unele persoa98A. Robertine, de exemplu, se supun unui ritual foarte lung si precisînainte de a merge la culcare, altele verifica de cinciori la rând daca gazele sunt închise ori se uita sub patsau în sifonier, ca sa se asigure ca nu-i ascuns nimeniacolo; altele nu pot dormi daca obiectele de pe noptieranu sunt asezate într-un fel anume. Ce se va întâmpladaca, la un moment dat, nevroticul va rezista acestor impulsuri?Pur si simplu el nu va putea închide ochii toatanoaptea.Anumiti indivizi se spala într-un mod obsesional; deexemplu, nu-si pot da cu sapun pe gât daca nu si-au frecatmai întâi urechile, pentru altii e necesar ca sapunulsa fie alb (ei n-ar folosi niciodata un sapun de alta culoare);altii se spala pe mâini de mai multe ori la rând, stergându-se dupa fiecare spalare, ori fac doar dus, pentruca nu suporta sa faca baie etc. Unii au manii legate demomentul trezirii si trebuie sa se dea întotdeauna jos dinpat cu piciorul drept (sau cu cel stâng) ori fac adevarate

acrobatii ca sa se poata îmbraca în pat si ca sa se încalteînainte de a atinge podeaua cu picioarele.Asemenea acte obsesionale pot afecta felul în carepersoanele respective manânca, merg, saluta etc. Uniimerg cu vârfurile picioarelor îndreptate spre exterior,desi îsi dau seama ca sunt ridicoli, altii nu manânca nimicînainte de a bea trei înghitituri de apa (nici mai multe,nici mai putine) sau nu strâng mâna nimanui înaintede a-si încrucisa degetele. Absurditatea lor face ca astfelde actiuni sa para doar niste jocuri inofensive. Doar nevroticulstie cât de angoasat ar fi daca, macar o data, nus-ar lasa în seama lor.Cauza tuturor acestor comportamente, calificate drept"fenomene compulsive", se afla în fenomenele psihiceSuntem nevrotici cu totii? 99incons;tiente. În consecinta, nevroza poate fi definita cao "nevroza obsesionaIa-compulsiva", compulsia îngradindfolosirea timpului, a libertatii de gândire s;ide actiune,ca s;iatentia celui suferind.Pacientul atins de nevroza obsesionala-compulsiva seafla mereu la capatul puterilor, chiar daca nu sufera detulburari de natura fizica.Cazurile cele mai grave de nevrozaÎn ciuda absurditatii s;iinutilitatii acestor acte, persoanelecel mai afectate de nevroza obsesionala sunt foartedota te din punct de vedere intelectual s;iapartin de obiceimai curând sexului masculin decât celui feminin. Deasemenea, înainte de a fi atins de boala, nevroticul era opersoana cu o mare vointa, foarte dinamica, energica s;ifoarte inteligenta; astfel de calitati sunt atacate fara milade nevroza.De multe ori, cad prada nevrozelor fiintele dotate cuo mare sensibilitate, cum sunt pictorii, muzicienii, scriitoriis;itoti cei care depind în mod fundamental de laturalor emotiva. Cu toate acestea, aparitia nevrozei esteposibila înca de la vârsta de trei ani, din cauza gres;elilorde educatie sau a traumelor aparute brusc.Nevroticul are o idee extrem de bine formata despremorala; codul lui etic e cu atât mai rigid, cu cât suntmai puternice pulsiunile obsesionale care îl împing safaca, sa spuna ori sa gândeasca un lucru care contra vineacestui cod. În general, cel atins de nevroza compulsivanu-s;i permite nici cea mai mica abatere de lamorala.100 A. RobertiCu toate acestea, indiferent de cât de puternica ar finevroza, putem fi siguri ca niciodata un nevrotic nu vaactiona ca un nebun sau ca un delincvent. În cazul încare compulsia ar reusi sa faca sa dispara pulsiunea initiala,nu ar fi vorba decât de o simpla defulare fireascaa spiritului. Dar asta nu se întâmpla niciodata. Compulsiasau constrângere a nu rezolva cererile instinctuluioriginar, ci se limiteaza (de exemplu) sa repete anumiteacte în mod obsesional, fara sa calmeze însa agresivitatea.În general, bolnavul e cât se poate de constient deboala sa, ceilalti fiind cei care o subestimeaza, catalogând-

o cu un termen caruia; pe nedrept, i se acordao prea mica importanta: depresie nervoasa. Nevrozaobsesionala-compulsiva e mult mai dureroasa; ceicare sufera din cauza ei se afla într-o situatie asemanatoarecu cea a copiilor sau a oamenilor primitivi,adica sunt sfâsiati între iubire si ura în orice act pecare îl întreprind, în tot ce gândesc. Orice intentie alor, orice gest pe care îl fac poarta încarcatura ostilitatii.Prinsa între doua sentimente radical opuse, persoananevrotica nu mai e sigura nici de ceea ce-i place,nici de ceea ce detesta, sentimentele respective fiindu-i amestecate, în ciuda faptului ca se afla în contradictie.Multi dintre cei ce sufera de nevroza obsesionaIa-compulsiva nu îndraznesc sa marturiseasca nimanuichinurile prin care trec. Sunt singuri În fata compulsiilorsi a absurditatii lui "trebuie sa" si "nu trebuie sa". Ei încearcasa se camufleze, sa treaca neobservati, dar întotdeaunaun ochi atent îi poate remarca. De multe ori ticurilesunt cele care îi tradeaza.Suntem nevrotici cu totii?Personalitatea nevroticului101Asemenea fiinte chinuite, pline de zel si de înfocare,nu sunt întotdeauna usor de recunoscut, desi exista cevaîn felul lor de a se purta care îi poate trada. Nevroticii auun aer îngrijorat, nu sunt siguri pe ei, par rigizi si preaprudenti. Pot trece de la timiditate la o extrema agresivitate,împinsi de o forta pe care nici macar ei nu reusescs-o înteleaga si de care se caiesc aproape întotdeauna.Îndoiala îi angoaseaza în toate alegerile pe care trebuiesa le faca. Nu se simt siguri pe ei, nestiind niciodatanici cum sa faca, nici ce pot sau trebuie sa faca. Multinevrotici au chipul tensionat din cauza angoasei, expresiafetei le este încapatânata, iar buzele strânse. Sunt deprimati,ca si când ar fi urmariti de o amenintare necunoscuta.Nevroticii reactioneaza disproportionat la orice situatieneplacuta, pe care spiritul lor o mareste si o deformeaza.Continua lor anxietate îi împiedica sa se bucurede clipele frumoase ale vietii, tulburându-i chiar si într-oatmosfera de liniste, de relaxare sau când se bucura detimpul liber.Ei sunt egocentrici, se gândesc în primul rând la ei (întimp ce unul dintre cele mai bune moduri de a gasi iesireadin labirintul gândurilor este chiar preocuparea pentrunevoile celorlalti). Sunt mereu constienti de cele maimici gesturi pe care le fac si considera întruna ca sunt încentul atentiei tuturor. În aceasta privinta timiditate a lornu trebuie sa ne însele.Nimic nu le agraveaza situatia mai mult ca ironia. Încercareade a-i face sa se simta responsabili pentru caracterulloreste absolut inutila, pentru ca defectele lor102 A. Robertinu depind de ei, ci sunt generate de o reala maladie psihicasi anume nevroza.Foarte adesea nevroticul prefera sa se izoleze. Uneori,el îsi manifesta agresivitatea fata de ceilalti prin

scene violente, pe care le regreta imediat. Când tipa,stie ca o face pentru un nimic, pentru o prostie, dar eabsolut incapabil sa se abtina. Cei din familie consideraca e o persoana foarte nervoasa, dar în acelasitimp stiu ca daca se cearta cu el nu fac decât sa înrautateascasituatia, iar daca cei apropiati cedeaza, atunciajung si ei sa sufere de nevroze. De multe ori, totimembrii familiei unui nevrotic încep sa acuze, unuldupa altul, aceleasi simptome, ca si când ar fi vorbade o epidemie. În aceste cazuri, ne aflam în fata a ceeace se numeste "nevroza de grup" sau "nevroza colec-. tiva".Nevroticul e si un visator care raspunde la frustrariprin refugiere în reverii, în loc sa actioneze. În locul razbunarii,el îsi imagineaza succesul si gloria si, distras de ..aceste visuri fara folos, lasa sa-i scape printre degete ade- 1'.... ·varatele ocazii de a se revansa din punct de vedere mo- .•raI si profesional. Nimeni nu stie mai bine ca el cum sa-si "piarda timpul. IiTipuri de nevrozaNevrozele pot fi de multe feluri; n-o sa ne referim aicidecât la câteva dintre ele. Ca o regula generala, ele suntdetermina te de procese psihice inconstiente si provoacade multe ori o perturbare reala a activitatii unuia sau maimultor organe.Suntem nevrotici cu totii? 103Sa retinem ca nu e întotdeauna posibil sa delimitamprecis fiecare tip de nevroza deoarece de multe ori simptomelelor se confunda si fac cu atât mai dificila diagnosticarea.NeurasteniaEste cea mai importanta nevroza organica. Termenulînseamna "tendinta spre oboseala a nervilor". Neurasteniciisufera de migrene si tulburari gastrointestinale, suportagreu oboseala fizica sau mentala în general si nureusesc decât într-o foarte mica masura sa se concentrezepe un subiect anume, desi sunt foarte sensibili la stimuliiexterni. Foarte des, viata sexuala a barbatilor neurastenicipoate fi caracterizata ca fiind foarte problematica.Printre cauzele neurasteniei, sa mentionam în primulrând o educatie sexuala deplorabila. Cauza tulburarilormultor neurastenici consta în faptul ca placerile solitarele creeaza în mod artificial o stare de excitare fizica, nedatorataactului în sine, ci sentimentului de culpabilitatepe care acesta îl provoaca. Numeroase neurastenii ardisparea daca masturbarea ar fi considerata o etapa normalaa dezvoltarii sexuale, mai ales în perioada critica aadolescentei.Nevroza de angoasaSimptomele sunt în acelasi timp fizice si psihice. Bolnavuluiîi este tot timpul frica de ceva ce i se poate întâmplasi traieste într-o asteptare angoasanta a nenorocirilorcare se pot abate peste el ori peste o fiinta draga. Uneori,104 A. Roberticriza se manifesta prin transpiratii abundente, palpitatii,tremur, senzatii de frig, cosmaruri sau cmar diaree. Deoareceaceasta simptomatologie se regaseste si în alte tipuri

de nevroza, e nevoie de un examen psihoanalitic, pentrua determina cu care dintre ele ne confruntam.La originea unei asemenea nevroze se descopera îngeneral o viata sexuala problematica. Multi dintre cei suferinzinu pot realiza caitul în mod normal, din cauza cale e frica de o eventuala sarcina sau pentru ca se încapatâneazasa prelungeasca durata actului.Printre femeile afectate de aceasta boala se gasescfoarte multe sotii absorbite de munca si familia lor. Seara,frânte de oboseala, ele nu mai pot simti placerea înbratele sotului, fiindca în loc sa se abandoneze si sa deafrâu liber corpului si spiritului, ele sunt crispate de teamade a ramâne gravide. Iar aceasta teama sfârseste, maidevreme sau mai târziu, prin a avea repercusiuni de tipnevrotic.Nevroza monosimptomaticaCine nu a simtit niciodata o durere groaznica, de maselesau de plamâni, de exemplu, care a disparut imediatce persoana respectiva a intrat în sala de asteptarea specialistului? Si aceasta e tot un fel de nevroza, dar lao scara redusa.Mult mai grave cazul subiectului caruia i se pare caare toate simptomele unei boli grave, dar aceasta, fiindde origine psihica, nu poate fi tratata si vindecata cu ajutorulmedicamentelor.Aceste tulburari de natura nevrotica se vindeca înmod miraculos în urma unui tratament psihic.Suntem nevrotici cu totii? 10501'"Bolnavul, mult prea impresionabil, nu reuseste sa scapede simptomele sale decât daca vor fi tratate cauzelelor primare cu ajutorul unei terapii care influenteaza psihicul.Originea acestei nevroze urca uneori pâna la raporturiledintre copil si parintii sai. Anumiti medici, care,pe lânga metodele stiintifice, au în plus si putere de sugestie,îl fac pe pacient sa-si aminteasca influenta autoritatiiparintesti. La fel ca un copil care s-a julit la genunchisi se duce plângând la mama lui sa-i arate loviturasi sa fie consolat si alintat (ceea ce-l face sa uite dece a plâns si sa se întoarca la jocul cu prietenii ca si cumnu s-ar fi întâmplat nimic), adultul nevrotic îi atribuiemedicului toate meritele vindecarii sale.Nevroza monosimptomatica poate explica, de asemenea,succesul unor medici sau terapeuti. Puterea de sugestiepe care o au acestia e de ajuns ca sa înlature raul,ca si când ar fi vorba de un miracol sau de o interventiesupranaturala.IsteriaAceasta manifestare nevrotica se caracterizeaza prininstabilitate emotionala si o multime de simptome fizice.E cunoscuta înca din Antichitate, când era consideratao boala în exclusivitate feminina. De altfel, chiar numeleîi vine de la cuvântul grecesc hystera, care înseamna"uter". Recurgând la fantezia tipica celor ce încearcasa explice anumite fenomene fara sa aiba vreo cunostintastiintifica despre ele, anticii afirmau ca uterul se deplaseaza

prin corpul femeii, pe unde hoinareste si provoacadureri acolo unde se fixeaza, indiferent daca e vorbade cap, de stomac sau chiar de picioare.106 A. Robertiîntr-adevar, simptomele organice ale isteriei afecteazapractic întregul corp. Istericul poate suferi de o tusede neînvins, de greturi sau poate sa-?i piarda memoria.Poate avea o foame de lup sau, dimpotriva, mâncarea îlpoate dezgusta. De asemenea, putem întâlni paralizii deorigine isterica sau mari dureri de spate, care îl chinuieatât de tare pe bolnav, încât acesta prefera sa ramâna înpat, de teama ca raul sa nu înceapa sa se manifeste dinnou ori sa se înrautateasca.Anumite persoane sunt afectate de dureri de rinichi,de greutatea de a urina sau vomita fara nici un motivaparent. Femeile pot crede chiar ca sunt însarcinate. Unelecrize de isterie sunt însotite de surescitare ?i de violenta,iar altele de deprimare ?i de abulie. În cazurile maigrave, bolnavul poate chiar sa-?i piarda cuno?tinta întimpul crizelor: el tipa, se agita, e total rupt de sine, darîn momentul în care î?i revine nu-?i mai aminte?te nimic.Unii bolnavi nu mai pot vorbi sau merge, dupa cumaltii î?i pierd simtul mirosului ori simtul tactil. Cazurilede amnezie sunt ?i ele destul de frecvente, limita te înspecial la anumite zone ale con?tiintei. De asemenea, potaparea eruptii ale epidermei, mâncarimi de nesuportat,umflaturi sau chiar rani care se pare ca sunt datorateunei forme speciale de isterie.Chiar ?i iubirea poate fi afectata de isterie, deoareceistericul nu e niciodata o persoana normala ?i poatetrece într-un mod surprinzator de la râs la plâns.Toata fiinta lui e hipersensibilizata de stimulii venitidin exterior. Ca o regula generala, el e mai degrabamelancolic, de?i cunoa?te ?i momente de bucurie neînfrânata.E foarte influentabil, fara personalitate ?i extremde fragil din punct de vedere emotional. Într-oSuntem nevrotici cu totii? 107zi cade în adoratie fata de o persoana si e hotarât s-ourmeze pâna la capatul pamântului, în timp ce în ziuaurmatoare nu mai are deloc încredere în ea si o judecaaspru.În orice caz, istericul nu poate fi considerat matur dinpunct de vedere psihic. Infantilismul lui poate fi observatdin instabilitatea sentimentelor si a emotiilor, combinatacu neputinta de a fi perseverent si constant în ceeace face. Cu toate acestea, printre isterici se pot întâlni oameni(barbati, la fel de bine ca si femei) foarte talentati,aproape întotdeauna artisti, scriitori sau dansatori carese simt probabil împinsi spre exprimarea artistica tocmaide aceste tulburari care îi chinuie.Toate simptomele prezentate sunt cunoscute sub numelede "simptomatologie de conversie", fiindca ele sesubstituie conflictelor mentale care le cauzeaza. Fiecaresimptom exprima un mod de a se apara al psihicului siînlocuieste o dorinta frustranta si refulata de constiintamorala a bolnavului.

Acest comportament specific de aparare al istericuluise manifesta si în temerile sale, care pot fi extrem de diferitesi care sunt cunoscute în psihanaliza sub numelede "fobii". Suferinta si angoasa provocate de ele le suntprobabil cunoscute multor cititori, care au simtit poateteama brusca de a ramâne blocati în lift (claustrofobie)ori de a traversa singuri o piata pustie (agorafobie), dea se apleca de la balcon (acrofobie) etc.Asta nu înseamna ca oricine sufera din cauza uneifrici inexplicabile este isteric. Am cunoscut cu totii, maimult sau mai putin, angoasa pe care o suscita astfel defobii inevitabile si în aparenta atât deabsurde. Un individsanatos din punct de vedere psihic poate sa treaca108 A. Robertiprintr-o etapa de conflicte mentale, pe care sa le rezolveîn mod progresiv.Din fericire, isteria poate fi vindecata chiar si în lipsaunui tratament medical adecvat; vindecarea poate fi datoratadestinului, unei schimbari în viata sexuala a bolnavuluiori satisfacerii neprevazute a unei dorinte (unsucces profesional, o îmbunatatire a situatiei financiareetc.). Tot astfel, o schimbare neasteptata în activitatea istericuluipoate constitui un remediu excelent contra acesteiboli.Uneori, isteria se vindeca în momentul în care se declanseazao boala reala, a carei gravitate duce la uitareaangoaselor provocate de durerile imaginare, dupa cumse poate atenua, la femei, în momentul menopauzei, stabilizându-se ca o melancolie inofensiva.IpohondriaDe câte ori nu este calificata drept ipohondra o persoanacare se vaita continuu de o boala sau de alta? Decâte ori n-am auzit spunându-se astfel de lucruri? într-adevar,în acceptia curenta, ipohondria este un termen folositgresit si cu mult prea mare usurinta. De fapt, neaflam în fata unei maladii reale a psihicului, care cere untratament psihanalitic. Totusi, mai întâi sa încercam saseparam mitul de realitate si adevarul de minciuna. Ipohondrule afectat de foarte multe boli fizice, rezultat altristetii salel manifestate prin tulburari digestive, ameteli,angoase si mai ales prin depresie. Un ipohondru nuvrea niciodata sa se trezeasca dimineata, pentru ca lumeai se pare lipsita de orice interes. Îsi simte trupul ostenit,lumina soarelui îl chinuie. Zilele lui trec ca în vis,Suntem nevrotici cu totii? 109fiindca el nu dore~te nici sa vada, nici sa traiasca. Munce~te ~i vorbe~te deoarece a~a îi dicteaza simtul datoriei,dar e lipsit de orice entuziasm ~i convins de inutilitateacuvintelor sau a oricarui gest în plus.Gândul sinuciderii îi da uneori târcoale. Traie~te ca olampa stinsa, ca un mort-viu. E abulic ~i, imediat ce i seive~te ocazia, se tolane~te într-un fotoliu ori se întinde înpat, cu ochii în gol, prefirând în minte gânduri fara rost,mereu acelea~i, ~i se pierde în divagatii pornind de la ele.E convins ca e foarte bolnav ~inici nu-i trece prin capca boala lui e una închipuita. De fapt, singurul lucru de

care e interesat sunt tulburarile pe care le are. În plus,de~i consulta diferiti medici, e convins ca nimeni ~i nimicnu-i va putea aduce vindecarea. Ipohondrul se simtemarcat de destin ~i, a~teptându-~i moartea, se poartade parca n-ar avea nici un rost sa traiasca. În fond, adevaratalui vocatie este de a fi bolnav.Cum sa ne purtam cu nevroticiiÎn general, persoanele care sufera de nevroze nu suntîn mod fundamental "rele", chiar daca starea lor mentalale face de multe ori insuportabile. Irascibilitatea lor ~i,în special, lipsa oricarui simt al umorului fac din nevroticipersoane greu de acceptat în societate. Majoritatearudelor ~iprietenilor lor sfâr~esc prin a-i respinge, deoarecenu le mai pot suporta caracterul deplorabiLDar problema e ca nevroticul sufera tocmai din cauzalipsei de întelegere ~i de afectiune; e ca un copil rasfatatcare cauta dragostea mamei. E capricios, fantast ~iare întotdeauna impresia ca oamenii o sa-I ierte pentru110 A. Roberticeea ce face, desi lucrurile nu stau mereu asa. Dimpotriva,de foarte multe ori e criticat si lasat în voia impulsurilorsale obsesive. Cel ce traieste cu un nevrotic are tendintasa pozeze în martir si sa se revolte brusc împotrivaacceselor de mânie nedrepte si aleatorii ale nefericituluisau partener (sau partenere). Cei mai multi sfârsescprin a abandona relatia, mai ales în cazul celor conjugale.Putini soti sunt dispusi sa accepte sa traiasca lânga onevrotica si viceversa, iar asta duce inevitabil la divort.Daca lectura cartii de fata va permite sa recunoasteti,în chiar comportamentul dumneavoastra, unele dintresimptomele despre care am vorbit pâna acum si, în consecinta,sa reflecta ti la cauzele acestora, veti putea înacest caz sa simtiti compasiune fata de nevrotici, care nutrebuie confundati cu badaranii. Si asa e si normal sa seîntâmple, pentru ca, daca fata de cei grav bolnavi fizicavem mila si afectiune, de ce o boala psihica, a carei manifestarecreeaza probleme grave, n-ar trebui sa provoacedecât indiferenta, ironie sau chiar mânie?Dupa cum spuneam, persoanele care sufera de nevrozenu sunt sigure pe fortele lor si, confrunta te cu neîntelegereade care dau dovada familia si pretenii, nesigurantalor devine si mai mare. Pe de alta parte, daca nevroticulgaseste o persoana în stare sa-I înteleaga, sa-i redeaîncrederea în el, sa-I iubeasca si sa nu puna la inimaaccesele sale de furie, el poate ajunge sa o "câstige" peaceasta din punct de vedere afectiv, apoi sa o nevrozeze."Daca nu faci asta, eu o sa fac asta", îi spune nevroticulfiintei iubite, care se grabeste sa-i satisfaca dorintele. ,,0sa ma omor daca nu te porti cum vreau eu", iar celalalt,înnebunit, se grabeste sa-i faca bolnavului capriciile si,pe termen lung, se nevrozeaza la rândul sau, ÎnfundânSuntemnevrotici cu totii? 111du-se încetul cu încetul în acest labirint de emotii si hipersensibilitati,în loc sa-I ajute pe cel suferind sa-si depaseascaproblemele psihice.Cum sa ne comportam cu un nevrotic? În primul si

în primul rând, cu tarie de caracter. Nu trebuie sa ne aratamintoleranti, dar nici nu e indicat sa cedam în fata capriciilorsale extravagante.El nu trebuie sa fie nici dispretuit, nici ridiculizat, darnici nu e cazul sa i se plânga de mila. Evident ca are nevoiesa fie sustinut în clipele de nehotarâre, dar lucrulasta nu trebuie facut orbeste. E inutil sa i se spuna minciunipioase; în schimb, e indicat sa i se întareasca mijloacelede aparare, sa fie atras catre lucruri care sa-I interesezesi al caror numar sa fie marit continuu, sa fiescos din gândurile sale obsedante si îndreptat catre altepuncte de interes, care sa-i tina atentia ocupata. Nimeninu are atâta nevoie de sustinere cum are nevroticul. Nutrebuie sa-i refuzam sprijinul, chiar daca de multe ori nepierdem rabdarea pentru ca, în fond, boala nu s-a produsdin vina lui (dupa cum un bolnav fizic nu e vinovatde faptul ca îi creste brusc temperatura).Avantajele nevrozeiNevroza poate avea uneori si un aspect pozitiv, desirelativ si nu prea de invidiat, care consta în faptul ca nevroticule dotat cu o hipersensibilitate aproape ca de felina,mult mai mare decât a oamenilor sanatosi. Din acestpunct de vedere, el poate fi comparat cu o pisica. Instabilitatealui emotionala are rezultate foarte bune (chiardaca e mediata de suferinta), atât în domeniul artistic,112 A. Roberticât si în cel intelectual. Scriitori si pictori celebri au suferitde nevroze. Bineînteles ca nu erau persoane ordonatesi metodice, dar genialele lor opere au luat nasteredin chiar haosul lor mental.Desi nu este înteles, în cazul unui esec, nevroticul varecurge la scuza ca a ratat din cauza bolii sale.Întotdeauna poate aparea o explicatie. În momentulîn care îsi deplânge starea, ramâne convins, în ciuda aorice, ca în conditii normale ar fi putut sa ajunga pe celemai înalte culmi în profesia pe care o exercita. De asemenea,în momentul în care resimte un complex de inferioritatefata de ceilalti, de fapt, el acumuleaza un puterniccomplex de superioritate potential si în orice cazsuficient, pentru a se autoconvinge ca este un geniu neînteles.AutocompasiuneaNevropatii au o mare tendinta sa se înduioseze desoarta lor si sa uite de simpatia pe care ar putea-o aveaceilalti pentru ei. N-ar fi nimic rau în asta, daca aceastaautocompasiune n-ar avea alte consecinte sau dacaar fi pur si simplu catalogata drept un simplu simptomal nevrozei. Lucrurile nu stau însa asa, iar autocompasiuneaimplica respingerea totala de catre bolnavaoricarui remediu sau tratament. Sa ne gândim lacazul Ullei B., o tânara în vârsta de 25 de ani, care sufereade un puternic complex de inferioritate din cauzaaspectului fizic nu prea placut si a obezitatii. Încercândsa câstige simpatia celorlalti, dar vaitându-se tottimpul de urâtenia ei, ea îsi înrautatea continuu situaSuntemnevrotici cu totii? 113tia, mânca fara încetare, ducea o viata sedentara si se

gândea sa se sinucida.Evident ca o atare forma de a-si plânge de mila arfi putut s-o faca sa-si ia viata. Fiindca simtea ca oameniinu o înteleg si, mai ales, deoarece îi era foartemila de ea însasi, UHa nu lua decizia absolut necesarade a tine un regim. Din fericire, un prieten al frateluiei a facut-o sa se gândeasca la ce se întâmpla cuea, spunându-i adevarul verde în fata, aproape cubrutalitate. UHaa început deci sa manânce mai putin,sa numere caloriile, sa faca sport si, într-un timp destulde scurt, a pierdut câteva kilograme bune. Rezultatula încurajat-o sa continue, iar dupa un an seschimbase total: slabise considerabil, se facuse maifrumoasa, dar si mai linistita si mai simpatica. Si viatapsihica i se îmbunatatise. Faptul ca se simtea maibine din punct de vedere fizic o pusese pe calea ceabuna pentru a-si perfectiona spiritul. Rezultatele pecare le obtinuse cu un pic de efort i-au demonstrat canimic nu e imposibil în viata si ca de multe ori vointae singurul prieten de care avem nevoie ca sa ne împlinimdorintele.Nevropatul care se încapatâneaza în suferinta si aruncavina pe soarta pentru starea lui nu poate trezi decâtmila. Totusi, un minim de vointa e absolut necesar, maiales când bolnavul vrea sa se vindece prin fortele proprii.Vointa ne poate ajuta sa nu ne ascundem de încercarilela care ne supune viata si sa nu ne declaram învinsiînca din start. Resemnarea nu e o virtute, ci un dusmannemilos, care îi micsoreaza omului toate fortele siîl lipseste de orice urma de agresivitate pozitiva, pusa înslujba ambitiilor sale.114RezistenteleA. RobertiOricine se supune unei analize trebuie sa tina cont deproblema rezistentelor. Nu trebuie sa credem ca fara prezentaunui psihanalist autoanaliza va merge usor, de lasine; lucrurile stau cu totul invers, pentru ca, de fapt, nee teama de noi însine, nu de ceilalti.Gânditi,-va macar un moment la ceva ce at,i facut împotrivacuiva; veti vedea ca imedat, în adâncul sufletului,veti simti un impuls care va va împinge sa respingetiaceasta amintire jenanta, pe care o credeati uitata, siva e greu sa va aduceti aminte episodul respectiv fara sava deprimati. Va fi ceva ce va va pune frâna gândurilor.De aceea vom trece în revista rezistentele pe care leopune de obicei un pacient fata de analist.Sa luam pe rând patru dintre ele.1. Rezistenta tehnica. Aici e inclusa rezistenta pe care omanifesta subiectul fata de invitatia psihanalistuluide a spune tot ce-i trece prin minte, fara sa reflectezela ceea ce spune si chiar în ordinea în care îi apare fiecareidee. Pacientul stie deja foarte bine ca nu existagânduri fara importanta si ca toate pot fi de ajutorpentru gasirea cheii conflictului inconstient care seafla la originea nevrozei de care sufera.

Aceasta regula este acceptata la început, dar analizantulnu o respecta decât foarte rar.Cu toate ca stie foarte bine ca succesul tratamentuluidepinde în mod esential de sinceritate a lui, bolnavulse apara cum poate mai bine, facând apel la orice portitade scapare si alegând cu multa grija ceea ce spune.Se rusineaza sa-si marturiseasca unele gânduri,iar altele i se par prostesti; dar pudoarea nu face deSuntemnevrotici cu totii? 115cât sa-i îngreuneze sarcina celui ce se analizeaza. Prinurmare, trebuie sa va straduiti sa scrieti într-un caiet,fara sa va lasati constrâns de nimic, toate gândurile,amintirile si senzatiile pe care le aveti, fara sa va pesedaca au sau nu vreo logica ori daca se înlantuie într-un mod acceptabil. Nu are rost sa va gânditi la drumulpe care îl veti parcurge pâna când veti ajunge lapunctul nevralgic: care este cauza suferintei pe care oresimtiti. "A spune totul, precizeaza Freud, înseamnachiar a spune totul".2. Rezistenta intelectuala. E vorba despre al doilea stadiual opozitiei crescânde pe care o manifesta nevroticul,de o noua încercare de a ascunde radacinile profundeale raului de care sufera.În momentul în care rezistenta, tehnica a fost învinsa,începe sa se manifeste un nou comportament, care încetinesteiar cursul analizei. Pacientul devine bruscpasionat de psihanaliza, se intereseaza de tot soiul decazuri fara nici o legatura cu al lui, simte o mare nevoiesa citeasca tot felul de carti legate de subiectulacesta si îi pune de zor întrebari analistului, ca sa aflecât mai multe despre disciplina în cauza, desi curiozitateasa e a unui simplu amator. Evident ca ne aflamîn fata unui interes fals, înselator, al carui rol e de aîndeparta tot ce are vreo legatura cu propriile probleme.Oricine a fost supus unui tratamep.t psihanaliticcunoaste foarte bine faza respectiva, în cursul careiael analizeaza tot ce întâlneste, cu exceptia sa si a trecutuluipropriu.3. Îndoiala. În sfârsit, subiectul se supune de buna voieanalizei, raspunde aparent foarte sincer la toate întrebarile,nu mai încearca sa ascunda lucrurile care-i trec116 A. Robertiprin minte, si-a depasit curiozitatea intelectuala, dar,cu toate acestea, analiza nu înainteaza absolut deloc.Asa începe sa se manifeste cel de-al treilea stadiu alrezistentei, numit al îndoielii, deoarece nimeni si nimicnu-l poate convinge pe bolnav ca se poate vindeca;scepticismul lui e prea mare, recunoaste ca lucrurilepe care le afla sunt foarte interesante din punct devedere intelectual, dar sustine ca boala sa e incurabila.El considera ca psihanaliza e un exercitiu mentalextrem de pasionant, dar nimic mai mult.4. Transferul. În acest caz ne aflam în fata unei proiectiisau a raportarii subiectului la altcineva. În ciuda îndoielilor,analiza continua, ceea ce înseamna ca al treileastadiu al rezistentei nu e cel mai puternic si ca ezitarile

cedeaza în fata curiozitatii de a vedea "ce sepoate întâmpla". În acelasi timp, între pacient si analistse stabileste o relatie speciala (care, în mod clar,nu poate aparea în timpul autoanalizei): pacientul îlidentifica pe psihanalist cu tatal sau, cu mama, cu sotia,cu o persoana iubita. În acest moment, lupta devineîndârjita, pentru ca analistul nu-i poate raspundesubiectului ca un tata ori ca fiinta îndragita.Unicul aliat al celui care se autoanalizeaza e caietulde însemnari, care, Într-o anumita masura, îl poate înlocuipe analist. Nu trebuie sa stergem nimic din ceea cetocmai am scris, chiar daca regretam, nici nu trebuie sarecitim. Nu e nevoie sa reflectam la cele scrise, nici sa neîncapatânam sa gasim un fir conducator în ceea ce gândim.Logica lor va aparea în timpul unei lecturi facute cuatentie, dupa ce s-a scurs ceva timp. Trebuie sa evitamsa ne lasam distrasi de la ceea ce facem; de altfel, autoSuntemnevrotici cu totii? 117analiza implica atât constanta, cât si concentrare; trebuiesa scriem Într-o atmosfera de calm si liniste. Nu are rostsa ne analizam propria persoana în momentele de ragazdin timpul zilei, ar însemna sa lucram în zadar. Probabilca la început va aparea o oarecare rezistenta fata deaceasta conditie, necesara totusi pentru o observatie facutacu calm; dar, cu un pic de bunavointa, veti reusi satreceti peste ea.Responsabilitatea familieiDe ce sunt ceea ce sunt? V-ati pus deja aceasta Întrebare?Probabil ca da; si poate ca v-ati atribuit meritele,aruncând greselile în spinarea familiei si a educatiei jalnicepe care ati primit-o în mediul în care ati crescut. Totusi,putina prudenta si reflectie nu strica, atunci cândva pregatiti sa lansati asemenea acuzatii. Evident ca lucrurilepe care le sustineti contin si o parte de adevar, darnu puteti sa va justificati, continuând sa colectionaticomplexe si conflicte emotionale. Daca dati vina pe altii,cu siguranta nu veti reusi sa treceti peste handicapurilecare va trag în jos si, daca educatia primita în familie întimpul copilariei si al adolescentei e cu siguranta foarteimportanta pentru evolutia psihica a unui individ, e lafel de adevarat ca justificarile si scuzele nu folosesc decâtla întarirea înclinatiei spre lene si pasivitate, ambeledefecte fiind la fel de nocive pentru o persoana care aluat-o pe panta nevrozei.Fara a fi ereditara, nevroza e totusi contagioasa. Dinaceasta cauza unele familii se confrunta cu fenomenulnevrozei de grup sau "colective", despre care am amin118A. Robertitit deja. În astfel de situatii, se poate ajunge chiar ca o femeiesa se sinucida, la fel ca mama ei; cu toate acestea,nu putem vorbi de o tara ereditara. În schimb, e clar caamândoua au reactionat la fel în fata aceluiasi tip defrustrare.De ce pot deveni nevrotici toti membrii unei familii?De ce autosugestia poate merge atât de departe, încât înfamilia în care se afla un nevrotic toti ceilalti ajung sa-i

preia simptomele? Daca o femeie sufera de o nevroza obsesionaIa-compulsiva, probabil ca, dupa un timp, sotulsau va fi si el afectat si va sfârsi prin a avea aceleasisimptome ca ea, fapt care ne demonstreza cu prisosintaca factorul ereditar nu are nici un rol în declansarea bolii.E absolut necesar ca tinerii (barbati sau femei) careacuza simptome nevrotice sa se trateze înainte de nunta,nu dupa. Mariajul nu e, cum cred unii, un spital. Vindecarease va produce foarte rar datorita lui, desi în primelemomente e posibila o ameliorare. însa, mai devremesau mai târziu, simptomele vor reaparea, mai angoasanteca oricând, iar partenerul va descoperi ca îsi împarteviata cu o fiinta foarte schimbatoare, instabila dinpunct de vedere emotional, imatura, cu un comportamentinfantil si, mai ales, care e în stare sa-I contaminezecu tulburarile sale, desi poate ca bietul om are o naturamai curând calma.Acelasi lucru se întâmpla si cu barbatii nevropati care,însurându-se, comit marea greseala de a-i asigura nefericireapartenerei lor. Aproape întotdeauna victime aleunor mame dominante si pretentioase, ei nu reusesc sa-siconstruiasca o viata conjugala armonioasa si sfârsescprin a le face si pe sotiile lor predispuse la nevroza. IataSuntem nevrotici cu totii? 119de ce e absolut necesar tratamentul înaintea casatoriei,din respect pentru sine însusi, pentru fiinta iubita si chiarpentru copiii care se vor naste. Altfel, consecinta va fi cusiguranta cresterea numarului de indivizi isteriei sau nevrotiei,de criminali sau de marginali, numar care oricumse mareste, din cauza disparitiei simtului responsabilitatii.Nevroza, boala secolului, se raspândeste ca opata de ulei pe apa, ca o epidemie care nu iarta pe nimeni.MediulMediul are o influenta mult mai evidenta asupra nevrozeidecât factorul ereditar. Prin acest termen desemnamnu numai familia, ci si locul de munca, scoala, contextulreligios, grupul de prieteni, casa, cartierul, orasul,clima etc. Tot ceea ce ne înconjoara constituie un ansamblude stimuli externi pe care îi percepe psihicul nostrusi care contribuie la crearea a ceea ce poarta numele de"personalitate" .Nasterea nu este unicul factor care determina felul dea fi al unui individ. Viata si conditiile în care traim ne facsa ne nastem de mii de ori, modelându-ne încontinuucaracterul si "personalitatea". Cine nu si-a pus deja întrebarea:unde si cum am trait pâna acum? Cât de multsunt produsul celorlalti si cât de mult eu însumi si produsulvointei mele?LuatIi-va caietul de notiteI sI i descrietiI mediul în caretraiti. Faceti compuneri, ca la scoala, numite: "Parintiimei" (cine sunt, de unde provin, care le sunt atitudine a,maniere le, prejudecatile, meritele, defectele etc.); "Fratii120 A. Robertisi surorile mele", "Copilaria mea", "Orasul meu", "Casamea", "Studiile mele", "Prietenii mei" etc. Veti face astfelanaliza mediului de viata, împartindu-1 în elementele

esentiale, ceea ce va permite sa va limpeziti gândurilesi sa întelegeti mai bine de ce reactionati uneori în anumitemoduri. Asa puteti descoperi o cantitate imensa delucruri pe care nu le stiati sau pe care le stiati de mult,dar le uitaseti. Din când în când, e bine sa ne împrospatammemoria, eliberând-o de prejudecatile care nu neapartin, dar ne-au fost inculcate de altii, în virtute a autoritatiipe care o aveau asupra noastra.Obiectivitate, sinceritate. Din cea mai frageda pruncie,suntem învatati sa traim în societate, dar aceasta învataturae si un pretext pentru ca altii sa ne impuna ideilesau traditiile, care, la urma urmei, reprezinta doar nisteprecautii de care nu mai e nevoie. În acest caz, ce mairamâne din noi? Ce le-am dat celorlalti din noi însine?De fapt, termenii se confunda, caci nimeni nu e niciodatadoar sine însusi. Nu vi s-a întâmplat niciodata sa repetatifraze sau expresii auzite de la altii? Sa prezentatianumite idei cu care nu sunteti de acord, dar pe care vasimtiti împinsi în mod inexplicabil sa le repetati? Uniipot fi convinsi ca personalitatea este în exclusivitate rezultatulaptitudinilor noastre, dar nu e si cazul nostru. Ede ajuns sa ne gândim la câti oameni, pe care nimeni nui-ar crede prosti, se lasa sedusi de câte o doctrina politicasi apara puncte de vedere raspândite cu ingeniozitatede mass-media, de partidul lor sau de prieteni. Lumean-ar fi cunoscut atâtea dictaturi, înca din cele mai vechitimpuri, daca mii si mii de oameni nu ar fi contribuit laaparitia lor. Dictatorul (sau partidul) îsi asuma, pentrufiecare om, rolul unui tata care prin educatie îsi impuneSuntem nevrotici cu totii? 121prejudecatile si experientele (care nu sunt în mod necesarvalabile si în cazul copiilor), fiind, adica, cel ce areîntotdeauna dreptate.Pentru un nevrotic, a se integra într-un grup e cea maibuna cale de scapare din fata responsabilitatilor si a obligatieide a se trata. Nevropatul nu e niciodata liber, ci arenevoie de altii si, mai ales, simte nevoia sa i se spuna cetrebuie sa faca ori sa gândeasca. El nu-si poate depasi angoasa;dimpotriva, în virtute a fenomenului de contagiunepe care l-am descris mai sus, nevroza lui duce la crestereatensiunii nevrotice în grupul din care face parte.Sa nu uitam sa spunem ca, în momentul actual, e lamoda sa-ti acuzi parintii: ei sunt tapii ispa$itori. Daca unnevrotic este constient de raul de care sufera, el se agataimediat de primul concept din psihanaliza pe care îlgaseste si îl ajusteaza în asa fel încât sa fie pe masura lui,prodamând: "e vina parintilor mei; nu pot face nimic casa scap de toate problemele astea pe care mi le-au transmisei". Nimeni nu pune la îndoiala importanta educatieipe care le-o dau parintii copiilor. Dar de ce sa insistamasupra acestui punct? Nu e cazul sa cadem si noi îngreseala oricarui nevrotic care reactioneaza prost în fataunei situatii grele.Se s,tie cât de mare e influenta, exercitata de mamaasupra baietilor si a viitoarei lor vieti sexuale, dar de cesa ne resemnam în mod definitiv si sa lasam lucrurile

asa cum sunt, fara sa încercam sa rezolvam problemelecu care ne confruntam? Evident ca suntem cons,tienti, catraumele suferite în copilarie pot provoca grave dezechilibrepsihice mai târziu, dar de ce sa le acceptam ca peun dat al sortii si sa nu ne supunem unei psihoterapiiprofunde?122 A. RobertiNu exista familii bune sau rele, ci familia "mea", lacare fiecare trebuie sa se adapteze si fiecare, daca e cazul,sa-si aminteasca perioadele critice ale copilariei si adolescenteica sa-si poata privi în fata vechile rani si sa-si asumeresponsabilitatea pentru greselile proprii. Daca un tânarucide sau fura, e vina ... parintilor; de câte ori n-amauzit asta, în epoca noastra, atât de receptiva la ideilepsihanalizei si ale sociologiei? E vina parintilor, se spune,pentru ca nu au stiut sa-I educe. Copilul este inocent.Parintii trebuie acuzati, ca doar ei sunt vinovatii, acuzatii,delincventii, criminalii. Sa nu exageram, totusi. Multidintre noi am avut parte de o educatie traumatizanta,mult prea severa. Era regula epocii în care am crescut sinu pot fi acuzati toti parintii, care sunt produse ale uneisocietati diferite de a noastra; dar, din fericire, noi nu amdevenit o masa de criminali, de nevrotici, de isterici si denebuni! De fapt, toti avem posibilitatea de a rezista în fataîmprejurarilor nefavorabile si de a ne adapta, încetul cuîncetul, la ele, fara sa ne pierdem echilibrul psihic.Ca un argument, ne vom referi la câteva cazuri reale,pe care le cunoastem personaLPrimul caz: Esther T., 23 de ani, un mariaj ratat. Vinapentru esecul conjugalle revine parintilor, în opinia ei,pentru ca nu au iubit-o niciodata cu adevarat. într-adevar,ea admite ca s-a maritat ca sa scape de acasa, undesimtea ca nimeni nu o întelege. Prin urmare, vinovatiisunt mama si tatal ei. Daca ar fi stiut sa-i ofere fiicei lorcopilaria si adolescenta la care avea dreptul, ea n-ar fisimtit niciodata nevoia sa-si paraseasca familia si sa semarite atât de tânara. Esther l-a luat de barbat pe primulcare a cerut-o.Suntem nevrotici cu totii? 123În aparenta, rationamentul acestei femei nu ne ajutaprea mult sau, în orice caz, nu ar servi la mare lucru dacaea nu s-ar multumi cu aceasta explicatie ca sa puna definitivcapat casatoriei. Esther e convinsa ca nu are nici ovina, ca parintii o poarta pe toata ~i, în concluzie, preferasa lase lucrurile a~a cum sunt, fara sa reactioneze învreun fel. Ea da vina pe trecut, dar nu gase~te altceva maibun de facut ca sa-si duca viata decât sa-~i plânga de zorde mila, fara sa arate nici cea mai mica urma de interespentru lumea exterioara, fapt care a dus-o la o nevrozafoarte grava ~i la o profunda insatisfactie generala., Astfel, lipsa de responsabilitate fata de propriile hotarâri,combinata cu o atitudine acuzatoare la adresa celorlalti(în cazul de fata, parintii), nu face decât sa arunce totuldin lac în put. Daca într-adevar Esther s-a în~elat înalegerea facuta din cauza parintilor, care n-au ~tiut s-o înteleaga~i, fara sa vrea, au îndepartat-o de casa, educând-

o într-un mod mult prea strict si frustrant, în acestmoment ea se pacaleste singura ~i e singura vinovatapentru ce i se întâmpla. Sa consideri ca nefericirea proprieîti este predestinata sau ca toata existenta ta ar depindede vointa altora înseamna sa-ti ratezi toata viata.Al doilea caz: un tânar de 20 de ani, Robert S., punetoate esecurile profesionale pe care le-a avut (nu ~i-a pututlua bacalaureatul ~i a fost concediat de câteva ori dincauza lenei) pe seama frustrarilor pe care le-a suferit dincauza fratelui sau, mai aratos ~i mai inteligent decât elsi care îi sUgrurr'.a personalitatea. Chiar daca fara sa vreamama lui a lasat mereu impresia ca-l iubeste mai multpe acesta. Asa ca tânarul a nutrit înca de mic convingereaca e destinat ratarii si pe ea si-a întemeiat existenta,care în acest fel a devenit iremediabil nefericita.124 A. Roberti"Eu chiar n-am noroc, spune el acum de zor, dar nudin vina mea.u S,i acest rat,ionament steril îl face sa ratezetoate posibilitatile pe care i le ofera viata. Nu arerost sa i se spuna ca nu e nici prost, nici urât, nici predestinat,as,a cum crede el. În fond, îi e mult mai us,orsa continue sa creada ca nu are noroc în viata din cauzaparintilor care nu-l iubesc. Ar putea sa reactioneze,încercând sa gaseasca în dragoste energia care-i lipseste,dar nu face nimic, iar caracterul sau abulic devinedin ce în ce mai pronuntat. El îsi acuza fara încetare parintiisi, într-un fel, se si complace în acest pretext dintrecele mai solide.Cam superficial, nu? În ce ne priveste, ne vom feri sao luam pe acest drum periculos, desi recunoastem ca parintii(si mai ales mama) au o mare responsabilitate înformarea psihica a copilului. Totusi,e de preferat sa descoperimcauzele propriei nevroze, caci în asta constaadevaratul scop al analizei. Dar ea nu e prea fructuoasadaca nu ne da avântul necesar ca sa ne eliberam de influentelenefaste care se exercita de mult timp asupranoastra.Multi tineri nu au învatat sa reactioneze în mod pozitivla constrângerile pe care le scoate destinul în calealor. Parintii, care sunt responsabili de cresterea lor,ar fi trebuit sa-i pregateasca pentru viata si sa-i învetesa depaseasca obstacolele pe care nimeni nu le poateevita. Dar daca ei nu au facut-o, nu-i oare dreptulsi datoria copiilor însisi, o data ajunsi adulti pe picioarelelor, sa se lupte pentru a-si afirma propria personalitate?A continua sa atribuim parintilor vina pentruorice e la fel de nefast ca aceasta greseala de educatie.Suntem nevrotici cu totii?Cazul mamelor closca125Sa ne oprim acum la cazul indivizilor mult prea instabilisi imaturi din punct de vedere emotional, care nu reusescsa se separe de parinti si mai ales de mama. Ei nufac parte din aceeasi categorie cu Esther sau Robert, careies din custodia parintilor, dar îsi conditioneaza în modvoit existenta de aprobarea unuia sau altuia dintre ei.

Vorbim aici despre indivizi fragili, "sclavi" ai afectiuniifiliale, care atinge uneori forme si limite morbide.Cordonul lor ombilical nu a fost niciodata rupt, iar astale creeaza probleme imense. Astfel de indivizi actioneazaca si când nu ar fi adulti si ar sta înca ascunsi dupafustele mamei.Aceste legaturi patologice le influenteaza într-un modnegativ viata si mai ales viata sexuala, care nu este niciarmonioasa, nici normala. Spre deosebire de cazul Esthereisi al lui Robert, care îsi acuza parintii pentru consecinteleeducatiei prea stricte, persoanele de care vorbim,ramase într-un stadiu de imaturitate, nu vor accepta niciodataca mama sau tatal s-ar putea însela în vreun fel.Ei sunt fiinte infantile, influentabile, timide ori, dimpotriva,extrem de agresive (ca niste copii cu toane) si secomporta în orice situatie ca niste copii rasfatati. Dacapentru Esther si Robert parintii sunt întotdeauna vinovati,în schimb; pentru persoanele nevrozate din cauzaexcesivei protectii a mamei vina nu le apartine nici lor,nici parintilor, ci întotdeauna celorlalti. Ei sunt mereuusor dispretuitori fata de oamenii cu care intra în relatie,socotindu-i ignoranti, prosti, fara inima si ingrati. Înasemenea cazuri, esecul nu e o rana în amorul propriu,ci îi lasa absolut perplecsi.126 A. RobertiDe exemplu, ei îsi vor pune întrebari cum ar fi: Sepoate oare sa nu-mi fie recunoscut talentul? Cum e posibilsa nu-si dea nimeni seama cât sunt de frumos, deputernic, de inteligent, cât valorez?Cum sa ne aparam de parinti?Din tot ceea ce am spus, reiese ca parintii se manifestade multe ori ca un obstacol care se opune dezvoltariiarmonioase a copiilor lor. De aceea, ar trebui sa retinemlectia pe care ne-o dau animalele: ursoaica îsi lovesteblând puiul atunci când acesta vrea s-o urmeze, desipoate sa se descurce singur, iar rândunica îsi împingepuii afara din cuib, ca sa poata învata sa zboare.În schimb, omul nu vrea sa renunte la drepturile pecare le are si pe care tinde sa le ia drept obligatii.Sub pretextul ca l-au facut, parintii continnua sa aibagrija de copii chiar si dupa perioada adolescentei, desiacestia se pot separa de acum înainte de caminul familial.Rezultatul afectiunii excesive pentru copii sunt, asacum am vazut, indivizii care arunca vina pentru toateesecurile lor în spinarea parintilor, încercând astfel sa-simo.t.iveze propriile neputinte, iar asta îi duce spre noi sinOI esecurI.Evident ca nu vrem sa condamnam aprioric toti parintii.Dar cu siguranta îi condarrmam pe cei care se pretindparinti, însa nu sunt decât niste paznici de închisoaredeghizati, dictatori, arbitri care decid cum trebuie safie viata copiilor pâna în cele mai intime si mai tainiceamanunte. E adevarat ca nu-i deloc usor sa fii mama sauSuntem nevrotici cu totii? 127tata în zilele noastre, dar, din pacate, ne confruntam cuo mare tendinta de a transmite copiilor frustrarile de care

au suferit parintii în copilarie. "Asa am fost crescut, gândesteun barbat care se crede un tata nemaipomenit, siasa o sa-mi cresc si eu copiii", fara sa devina constientde suferintele pe care le-a îndurat tocmai din cauza educatieiprimite si pe care se încapatâneaza acum sa i-o impunasi copilului sau. De fapt, în ciuda iubirii pe care i-opoarta, el îsi foloseste întreaga autoritate paterna ca sase razbune pe fiul sau pentru toate nedreptatile pe carele-a îndurat de la tatal lui.Sa fie asta un cerc vicios? Nu e cazul sa fim chiar asade pesimisti. E însa necesar sa nu ne adapostim în spateleexperientei unei educatii severe si sa renuntam la atrai în armonie cu noi însine. În momentul în care ne-amdat seama care e problema cu care ne confruntam, e timpulsa o rezolvam; iar a recunoaste existenta unui conflictînseamna a-l rezolva pe jumatate.Daca nu ati facut pâna acum experienta pe carevrem sa v-o sugeram, e timpul sa recurgeti la ea: încercatisa va priviti parintii ca pe niste straini, ca si cândn-ar exista între voi nici o legatura afectiva. Fiti judecatoriimpartiali, chiar daca simtiti o oarecare cruzime înceea ce-i priveste, si nu cedati ispitei de a-i apara înmod aprioric, adica fara a lua în consideratie motivelesi meritele lor. Raspundeti, de exemplu, la întrebarilecare urmeaza (si la toate celelalte pe care vi le-ati puteapune):- Daca as avea o sotie care ar semana întru totul cumama, as fi un barbat fericit (sau invers: daca sotulmeu ar semana total cu tata, as fi o femeie fericita)?Parintii mei se iubesc?128 A. RobertiExista vreo persoana foarte nervoasa în familia noastrVa?.- Am asistat, când eram mic(a), la certuri între parintiimei?Îmi aduc aminte de vreo cearta mai neplacuta, care,dintr-un motiv sau altul, mi-a ramas întiparita în memorie?Care e aceasta?Mi se pare ca parintii mei (sau doar unul dintre ei)l-au iubit mai mult pe fratele meu (sau pe sora mea)ori, dimpotriva, ca eu am fost copilul preferat?Dupa parerea mea, faptul ca m-am nascut a dus laîmbunatatirea sau la deteriorarea relatiei lor conjugale?Le dau (sau le voi da) copiilor mei aceeasi educatiepe care am primit-o eu?Îmi iubesc mai mult tatal (sau mama)?Am fost gelos pe tatal meu (daca sunt barbat) sau pemama mea (daca sunt femeie)?L-am urât uneori pe unul dintre parintii mei, chiardaca doar pentru scurt timp, poate din cauza unei pedepsepe care am considerat-o nedreapta?Consider ca sunt un fiu bun (sau o fiica buna)?M-am simtit vreodata oprimat si împiedicat sa realizezceea ce mi-am propus?- Consider ca mama mea nu e îndeajuns de cocheta?- Daca as fi putut alege, as fi preferat sa am alti parinti?- Atunci când ma copleseste tristetea, ma gândesc oare

mult la mama si doresc sa fie lânga mine si sa ma consoleze?Am renuntat la persoana iubita pentru ca unul sauamândoi parintii mei s-au opus?- Parintii ma cearta imediat ce fac ceva de capul meu?Suntem nevrotici cu totii? 129- Mi s-a întâmplat, în vreo împrejurare, sa-mi fie rusinede parintii mei (sau doar de unul dintre ei)?Îmi amintesc sa fi primit mai multe palme în copilarie?Eram supus fata de tata sau de mama?- Foarte sincer, m-am gândit vreodata ca mama e o femeieenervanta si agasanta?Refuz sa-mi judec parintii pentru ca o voce interioaraîmi interzice s-o fac (e un pacat)?Aceste întrebari se pot înmulti la infinit si puteti sa vapuneti orice alta întrebare care vi s-ar parea necesara. Nuexista raspunsuri bune sau proaste. Nu ne aflam în fataunui test al memoriei, ci doar în fata unui chestionar pecare îl veti folosi ca baza pentru a reflecta la relatiile dinfamilia dumneavoastra.Poate ca ati avut parinti nevrotici, iar copilaria v-afost foarte influentata de asta. Nu prea se întâmpla caun copil sa poata creste într-un mod armonios într-unclimat tensionat, în ciuda eforturilor pe care le depunparintii ca sa para ceea ce nu sunt, adica persoane echilibrate.Iata cazul unor parinti care luasera hotarâreade a nu-l lasa pe copilul lor sa vada puternicul dezacord(atât fizic, cât si intelectual) în care se aflau. Femeia,nevrotica, se purta foarte calm de fiecare datacând baiatul era prin preajma ei. Nu tipa si nu se suparaniciodata si se straduia sa se poarte cât mai frumoscu sotul ei. Aparent, formau o familie perfecta.Dar micutul simtea, ghicea adevarul si, în ciuda aparentelorsi a bunelor intentii ale parintilor, a sfârsit prina se nevroza la rândul sau. Daca, asa cum am spusdeja, nevroza nu e ereditara, ci contagioasa, atunci pericolulcare trebuie evitat e cel al transmiterii ei. În130 A. Robertiaceasta privinta, familia nu e mai nefasta decât o institutieîn care lucreaza mai multe persoane nevrotice. Dealtfel, multe nevroze atribuite stresului muncii sunt cauzate, de fapt, de influenta unui coleg de birou care suferade aceasta boala.Prin urmare, cum ne putem apara de influenta nevroticilor?Cu bun-simt si cu ajutorul câtorva sfaturi usor deurmat:1. Observati defectele celorlalti si pe cele ale persoanelorde care sunteti legat din punct de vedere afectiv;nu cedati presiunilor sentimentale cu caracter nevrotic,dar asta nu trebuie sa însemne ca îi veti abandonape cei apropiati care sufera de nevroza, ci ca îiveti trata ca pe niste bolnavi. Veti adopta astfel o atitudinecare, într-un anumit sens, va va ajuta sa vaprotejati împotriva unor pericole. Ajutati-i pe ceiaflati în prada angoaselor, dar nu va lasati dusi peurmele lor catre nevroza.2. Nu încercati niciodata sa imitati pe nimeni, ci fiti mereu

în acord cu propria fiinta. Uneori, admiratia excesivape care o nutrim fata de cineva ne poate înabusipersonalitatea. Nevroticul reuseste uneori saimpresioneze o persoana sanatoasa din punct de vederepsihic si echilibrata, deoarece poate parea inteligent,sensibil, perspicace, receptiv, reflexiv, chibzuit,subtil si original. Dar toate astea nu sunt decâtiluzii, în cea mai mare parte.3. Alegeti-va în fiecare zi un gând care sa va bucure sisa va ajute în clipele cele mai grele. Trebuie sa privitipartea buna a vietii si, chiar daca acest sfat nuare nimic de-a face cu psihanaliza, ar fi foarte binesa-I urmati.Suntem nevrotici cu totii? 1314. Pastrati-va independenta cu orice pret. Nu va încatu;;ati sufletul din dragoste sau afectiune. Confruntati-vasingur cu deceptiile ;;i durerile ;;i rezolvati-va singur problemele. Persoanele cel mai putinpotrivite ca sa ne ajute în clipele de chin ;;i teamasunt chiar cele pe care destinul ni le-a asezatalaturi.5. Daca sunteti casatorit, în nici un caz nu suprapunetiimaginea mamei peste cea a sotiei (ori pe cea a tataluipeste a sotului). Fiecare om e diferit, din fericire,si a cauta o asemanare cu orice pret nu numai ca eun act de violenta, dar asta duce în mod inevitabilla dezamagiri si neîntelegeri.6. Ramâneti în orice împrejurare consecvent cu propriapersoana, traiti-va propriile experiente. De ce sa doritisa adaugati problemele altora peste slabiciunilepsihice pe care le aveti? De obicei, începem prin a fiîntelegatori si indulgenti cu un prieten care are o criza,dar cu timpul ajungem si noi niste angoasati. Nevrozae ca o pânza de paianjen si nu trebuie sa va lasatiprins în ea ca o musca.7. Hotarâti-va sa va dezbara ti de tot ceea ce aveti puerilîn caracter. Ce-ar fi chiar sa va notati aceste as- Ipecte în caietul de observatii? Iar daca nu veti gasinici un defect pueril pe care sa vi-l reprosati, vorbitidespre ele cu partenerul(a) de viata, care poate ca vava surprinde, spunându-va cât de enervant si capriciosputeti fi uneori, exact ca un tânc neobrazat.8. Nu visati la succese ori la onoruri, ci tineti ochii largdeschisi si observati ce se afla în jurul vostru.Traiti-va viata cu entuziasm, pentru ca, în cele dinurma, va apartine numai dumneavoastra si nu aveti132 A. Robertidecât una. Învatati sa profitati de clipa prezenta sinu va pierdeti în reverii himerice.9. Nu afirmati niciodata ca e prea târziu ca sa mai începeticeva. Orice moment e bun ca sa stergeti totulcu buretele si sa o luati de la capat.10. Nu fiti fatalist. Amintiti-va ca pe lume totul e posibil,chiar si sa ne schimbam soarta, care nu e chiaratât de implacabila pe cât se spune.11. Învatati sa zâmbiti si veti vedea cum oamenii o sa

va raspunda, aproape automat, la surâs, iar daca nuo vor face, asta e, nu trebuie sa va pese.12. Nu va lasati niciodata coplesit de tristete si de deceptiisi luati-le ca pe o provocare menita sa va facamai bun.Cu nervii în pionezeAInmomentul actual ne auzim de foarte multe orirudele sau prietenii plângându-se: "Suntemepuizati, tensionati" (iar noi ne grabim sa le împartasimlamentatiile). Desi astazi programul de lucrus-a redus în mod considerabil, raportat la cel al bunicilor,care nici nu stiau ce este saptamâna de cinci zile lucratoare,ne simtim adesea îngrozitor de obositi la sfârsitulzilei, cu capul greu si nervii întinsi la maximum.Ca sa te vaiti de oboseala nu e neaparat nevoie sa fiavut o zi imposibila la slujba ori sa fii mama a cinci copiimici. Fetele care se întorc de la ora de tenis, casnicelecare vin de la piata, adolescentii care îsi petrec dupa-amiezelepe la terase, jucând uneori biliard, cu totii seplâng de osteneala. Nu-i deloc nevoie sa ne punem muschiila treaba ca sa încercam sentimentul de neputinta fizicape care îl identificam de obicei cu oboseala.Astfel de osteneli zilnice au, de fapt, o origine psihicasi afecteaza sistemul nervos, alterându-l si favorizândproductia de toxine, ceea ce declanseaza un mecanismpsihic si fizic care duce rapid la epuizare.134 A. RobertiUneori, oboseala e atât de mare, încât ne împiedica sane des tindem si cel mai mic efort devine dureros.Sa ne gândim, de exemplu, la cazul domnului Perez,care se întoarce acasa de la serviciu.Daca ar fi sincer cu el însusi, ar recunoaste ca n-a facutmare lucru la birou si nici nu a avut prea mare bataiede cap: mai degraba s-a plictisit. Si totusi, abia ajungeacasa ca se si prabuseste în fotoliu si exclama: "Nu maipot!", "Doamne, ce zi!", "Mor de oboseala!". De altfel,asta e tot ce poate sa mai spuna, pentru ca nici macar deconversatia cu nevasta nu mai are chef. Dupa ce a înghititceva fara mare pofta si într-o liniste aproape ca demormânt, el se asaza în fata televizorului aprins si începesa motaie, fara sa fie interesat de vreun program.Nici nevasta lui nu se simte mult mai bine. E tare departede a se vedea ca "zâna" casei, iar dragostea pentrucopii îi este umbrita de prea desele schimbari de dispozitie.Închisa între patru pereti, ea are impresia ca-sipierde timpul si se "îndoapa" cu reviste care, prin cliseefalse de genul "femei-mame-angajate-sotii-fericite" caretraiesc în case de vis si se îmbraca dupa ultima moda,reusesc sa-i sporeasca si mai mult frustrarile.Doamna Perez se simte incapabila sa reactioneze siturbeaza în mod secret, tot întrebându-se de ce nu poatefi s,i ea ca femeile alea fericite s,i active. Îndatoririle ise aduna pe cap toata ziua si nu reuseste sa gaseasca nicimacar o clipa pentru sine. "Cu trei copii, un barbat si ocasa, de unde sa-mi mai fac timp si pentru un hobby saupentru o slujba cu jumatate de norma?" se plânge ea.

Consecinta: doamna Perez îsi îndeplineste treburilecasei fara cel mai mic chef, cu mutra dezgustata a uneivictime pe care nimeni n-o întelege.Cu nervii în pioneze 135Ea îsi iubeste sotul si copiii, dar se subîntelege ca eisunt "temnicerii" sai. Tot ceea ce face o oboseste, o plictiseste,o epuizeaza. Ca si barbatul ei, doamna Perez ecu nervii în pioneze. Cât despre copii, si ei sunt tensionati.Mama îi cearta întruna ca sunt apatici. "La vârstavoastra, le reproseaza tatal, mintind cu nerusinare, eramun baiat sportiv, istet, plin de antren si cu mult chef demunca ... " Dar copiii se lasa în continuare în voia sortii,nu au pic de entuziasm si stau cocosati, ca si când arpurta o imensa povara de oboseala. Ei "viseaza cu ochiideschisi" toata ziua, nu învata nimic, dar se plâng cât delung e orarul la scoalai cât despre sport, nici sa nu auda:e prea obositor! Prefera sa-si petreaca timpul cu prietenii,cu care se pierd în discutii apatice si blazate. Dacasunt întrebati: "Ce mai faci?", raspund automat, zâmbindsters si trist: "Binisor. Tu?".Cu siguranta, tabloul acestei familii e foarte deprimant.Dar nu am exagerat nimic. Exista mii si mii de astfelde camine.Prin urmare, oboseala nu e deloc un simptom neglijabil.De cele mai multe ori, vacanta nu este de ajuns cas-o înlature. Ca proba sta faptul ca, dupa trei sau patrusaptamâni de vacanta la munte sau la mare, multi se întorcchiar mai obositi si mai tensionati decât când au plecatifaptul acesta e pus pe seama schimbarii de aer. Demulte ori primele semne de oboseala apar înca de la scuIare:ne e rau, avem ochii rosii, ne doare tot corpul si suntemîntr-o dispozitie foarte proasta.Nu putem continua asa sau mai degraba nu trebuie sacontinuam asa. E nevoie sa spunem la timp "Ajunge!",deoarece a trai, a supravietui într-o stare de continua obosealae calea cea mai sigura spre aparitia unor probleme136 A. Robertipsihice din ce în ce mai grave. Evident, prima decizie pecare trebuie s-o luam e sa mergem la doctor si sa-i spunemfoarte clar: "Domnule doctor, ma simt din ce în ce mai obosit,nu ma mai tin picioarele, ceea ce fac nu-mi mai trezestenici un interes, nu-mi mai pasa nici macar de viata defamilie. Nu am chef de nimic si dupa ce ma odihnesc masimt la fel de obosit. ..". Medicul ne va face un consult complet.într-adevar, oboseala poate fi de origine fiziologica si,în acest caz, va trebui sa se înceapa imediat un tratament;dar e posibil- si circa 95% din cazuri intra în aceasta categorie- ca tulburarile sa fie de origine pur psihica, stareade sanatate fizica fiind absolut perfecta.Semnalul de alarma pe care îl trage oboseala trebuiesa fie neaparat luat în serios, altfel am putea ajunge foarterepede sa regretam ca, din vina noastra, am pierdutatâtea clipe care ar fi putut fi excelente, daca nu am fifost atât de prost dispusi.Astenia nervoasaSub numele de astenie nervoasa sunt strânse la un loc

fenomenele care contracta atât corpul, cât si sufletul, provocândtot felul de stari de rau, cea mai frecventa fiindoboseala generalizata, si care au de multe ori legatura cuneputinta de a ne odihni cum trebuie. Trupul si sufletulse afla sub o presiune constanta. Nu reusim sa facem nimiccum trebuie si ne convingem ca nu putem face nimicfara sa cadem lati de oboseala. Unde se afla cauzeleunei asemenea osteneli?Daca îndepartam explicatiile care trimit la o originefizica (de exemplu o boala sau munca în exces),Cu nervii în pioneze 137atunci radacinile raului care ne macina trebuie cautateîn psihic.De ce aproape ca "ne-am nascut obositi"? Pentru ca,în perioada actuala, oamenii sunt confruntati cu preamulti stimuli externi, ceea ce duce la aparitia angoaselorsi a frustrarilor. De fapt, totul pare sa se alieze împotrivanoastra, împotriva linistii noastre sufletesti, de la ziarepâna la filme, de la circulatia prin oras pâna la relatiileprofesionale, de la radio pâna la toate celelalte formede mass-media.Nu trece o zi fara sa aflam de înca o revolutie, o crizaeconomica sau guvernamentala, de vreo rapire etc.Ni se va replica, poate, ca dintotdeauna lumea a trecutprin astfel de momente grele. Cu siguranta ca asa e,dar pâna în vremea noastra nu s-a facut atâta publicitateîn jurul unor astfel de lucruri. Iar psihicul nostru reactioneazaprost atunci când recepteaza imagini ce nepot trezi la viata angoasele.Dar asta nu-i tot. Linistea ne este amenintata si de tendintadeliranta de a distruge toate bazele pe care, debine, de rau, s-au sprijinit oamenii pâna de curând. Negândim la bazele morale, cum ar fi religia, cultul familiei,încrederea în sine, speranta, iubirea de aproape,onestitatea. O dezbatere pe marginea tuturor acestorteme poate fi o proba de maturitate, dar pentru asta trebuiesa fim cu adevarat maturi în spirit, adulti, iar majoritateadintre noi suntem departe de acest deziderat.Ca sa spunem lucrurilor pe lume, din nefericire, nimeninu e suficient de matur. Nu e cazul sa credem ca a deveniadult înseamna a distruge dintr-o lovitura toate lucrurileîn care am crezut orbeste ani de-a rândul. O asemeneadementa distructiva nu face decât sa dea nastere138 A. Robertinevrozei, apatiei si nebuniei. De fapt, care e în momentulactual consecinta acestei confuzii generale? Pur sisimplu aparitia unor mase de oameni care gesticuleazafara rost, nemultumiti, sceptici, fara încredere în forteleproprii, prea putin iubiti si care iubesc prea putin, deoarecesexualitatea (în mod corect luata în calcul de psihanaliza,care s-a opus astfel pudibonderiei excesive siipocriziei de altadata) a devenit un obiect de consumcare înlocuieste si anuleaza tandrete a si mângâierea pecare o ofera anumite sentimente.Si pe urma? Pe urma tot restul! Conflictele intime,invidia, ostilitate a fata de aproapele nostru si viceversa,

competitia neîncetata, nevoia de a parea mai tineri,ca sa nu fim depasiti de generatiile care vin dupa noi,tendinta de a simula ca suntem culti si inteligenti, repetândfara rost tot ce auzim, prejudecatile, inevitabileledeceptii, graba, teama de poluare, frica de batrânete,nevoia de succes, de bani, de glorie, falsele nevoi (deblanuri, de calatorii, de a avea televizor, video etc.), lipsade ajutoare (adica de servitori, dar si absenta bunicilor,a unchilor si matusilor care faceau ca viata de familiesa fie mai însufletita altadata), teama de viitor, incertitudineaprivind educatia copiilor si lipsa de respectfata de cei mai în vârsta, remuscarile, relatiile superficialesi, în sfârsit, singuratatea profunda în care serefugiaza fiecare în diferite feluri si în care ajungempâna la urma prizonieri.Asta ne oboseste, nu munca sau activitatile sportive.Iar oboseala e cu atât mai mare, cu cât subestimam acesteprobleme si le respingem, crezând cu naivitate ca asa lesi rezolvam. Cei mai multi oameni se confrunta cu astfelde dificultati, dar asta nu ne încalzeste cu nimic. DimCunervii în pioneze 139potriva, fiecare dintre noi trebuie sa înfrunte asemeneaprobleme grave si sa gaseasca solutia cea mai potrivitapentru existenta sa. Nu ne ajuta cu nimic sa închidemochii. E mai bine sa discutam si sa reflectam asupra acestorchestiuni.Sa ne întoarcem la cazul domnului Perez. El ar puteafi un om fericit, daca nu ar fi bântuit de sentimentul ca"nu va reusi niciodata". Orice succes, orice mic momentde fericire nu reuseste sa trezeasca în el decât o placeretrecatoare, pentru ca imediat dupa aceea se lasa invadatdin nou de regrete si resentimente. Pe de alta parte, chiardaca ar reusi în sfârsit sa deschida ochii si sa profite declipele bune din viata, el tot nu ar fi salvat. Lânga el traiescsotia si copiii lui, pe care îi macina acelasi rau. Si eiar trebui sa se gândeasca mai degraba la ceea ce au decâtla ce cred ca le lipseste.Dar, în realitate, nici o dorinta pe care si-o satisfac n-osa-i multumeasca; si, uneori, ajung sa nu mai aiba nici odorinta. Nu mai stiu ce vor si au obosit sa doreasca ceva.Frica de viitorNu ne putem permite sa sub estimam frica de viitor,caci e una dintre cauzele asteniei nervoase. E vorba de oteama subtila, perfida, pe care multi nu vor s-o recunoasca.Acest sentiment o face pe mama sa-i spuna copilului:"Da, bineînteles, fa ce vrei", renuntând astfel la orice tentativade educatie si aratând o indulgenta totala, pentruca, în mod inconstient, îi e frica pentru viitorul copilului,de ce i s-ar putea întâmpla mai târziu; cine stie unde140 A. Robertio sa fie mâine, ce-o sa faca si daca va mai fi în viata("Asa ca mai bine sa profite si sa faca tot ce-i place").La epuizarea provocata de aceasta multime de factoripsihologici se adauga si o autentica oboseala fizica, ale careicauze ar putea fi eliminate cu putina bunavointa. Elesunt legate de o viata dezordonata: absenta unor ore fixe

pentru luarea mesei, pentru somn, mâncaruri înghitite pefuga, fara ca macar sa fie simtit gustul alimentelor, cu uniculscop de a umple burta, lipsa de exercitii fizice, obisnuinta,de a considera amuzante activitati, care numai relaxantenu sunt, cum e cazul filmelor de actiune sau alweek-end-urilor petrecute pe sosele aglomerate si plinede poluare. În sfârsit, suntem în prada unor mari îndoieli,iar problemele familiei Perez sunt în parte justificate. Cusiguranta ca e greu sa te aperi de atâtea agresiuni.Se poate face ceva ca sa învingem nevroza? E cazulsa ne recunoastem înfrânti? Bineînteles ca nu, pentru caa capitula înca de la aparitia primelor simptome de nevrozaînseamna sa alegem pe vecie angoasa si sa ne condamnampe viata. În schimb, e absolut necesar sa încercamsa gasim solutii.1. Dormiti, atât cât avet,i nevoie. Exista destui oamenicarora nu le ajung cele opt ore zilnice de somn si aunevoie de mai mult timp pentru odihna. Altii, dimpotriva,se simt rau daca dorm mai mult decât deobicei. De fapt, ceea ce trebuie sa faceti e sa dormitisuficient, pentru ca organismul sa-si poata regasi fortasi vigoarea, si în conditii bune, adica învelit bine(prea multe paturi va vor face sa transpirati, dar cuprea putine va va fi frig) si într-o camera bine aerisita(se poate dormi cu fereastra întredeschisa chiarsi în noptile mai racoroase).Cu nervii în pioneze 141Daca e ceva ce va preocupa sau nu va lasa sa dormiti,notati despre ce e vorba sau discutati despre asta cupartenerul(a) dumneavoastra. Chiar daca au trecutmulti ani de la casatorie, e preferabil pentru un cuplusa doarma într-un pat mare, deoarece prezentaceluilalt, contactul cu acesta în timpul somnului areceva extrem de reconfortant. De altfel, patul conjugalar trebui considerat locul unde se tope?te oriceranchiuna.2. Odihniti-va oricând simtiti nevoia ?i, daca asta nuse poate, din cauza obligatiilor pe care le aveti, odihniti-va macar o jumatate de ora dupa prânz, chiardaca nu dormiti. Se poate si fara somn. Lungiti-vaîntr-un pat sau într-un fotoliu confortabil ?i, cUDchiiînchisi si picioarele mai sus decât corpul, încercatisa va destindeti. E mai bine sa nu va împiedicati digestiacitind ziarul. Stirile rele pe care le-ati puteagasi acolo va vor strica ziua. Mai bine le aflati la începutulzilei. Veti fi astfel la curent înca de dimineatacu ceea ce se petrece în lume si veti putea sa temperatinelinistea ?i supararea pricinuite de anumiteve?ti cu satisfactia de a sti ca sunteti printre primiicare au aflat mersul evenimentelor.3. E bine sa va gânditi din când în când ca munciti casa va câ?tigati viata, nu ca sa v-o distrugeti. Asa ca,la slujba, nu va lasati influentat de jigniri, de ostilitatisi de invidiile dintre colegi. Nu exista nici unmotiv pentru care sa va stricati relatiile cu familia sicu prietenii din cauza unor probleme care trebuie sa

ramâna circumscrise serviciului.4. E timpul sa amintim ca numarul de ore petrecute laserviciu conteaza mai putin decât felul în care sunt142 A. Robertifolosite. Nu e adevarat ca cine sta mai mult la slujbae si mai productiv. Unii stiu sa-si foloseasca maibine capacitatile si dispun astfel de mai mult timpliber.5. E important sa va organizati cât mai bine timpul liber,ca sa nu devina o sursa de enervare si de frustrare.Încercati sa va întoarceti la un hobby din adolescenta.Puteti încerca si sa altemati oboseala fizica si I I 1 I Ipe cea intelectuala. Daca la serviciu stati toata ziua pescaun, alegeti pentru timpul liber o activitate care cereo anumita miscare fizica; daca nu sunteti genul sportiv,faceti plimbari lungi sau alegeti o activitate manualacare sa va faca sa uitati de oboseala intelectualacareia îi sunteti supus la lucru. Daca, dimpotriva,la slujba faceti activitati fizice, amuzati-va cu lecturibune sau cu studiul unei limbi straine ori cu orice arputea sa va pasioneze (de exemplu o colectie de timbre)si, pe cât posibil, încercati sa va mentineti curiozitateapentru hobbyul pe care l-ati ales. De altfel,poate fi foarte placut ca si partenerul(a) sau copiii sava însoteasca în activitatile ce va fac placere, evident,numai daca acest lucru e distractiv si pentru ei. Într-adevar,nimic nu-i mai dezolant decât sa vezi o nevastacare îsi însoteste în sila barbatul la pescuit sau unsot care e târât de nevasta la un concert, desi e clar camuzica nu-i place deloc, ba chiar îl plictiseste.6. Încercati sa reflectati putin la lucrurile pe care le facetiîn momentul respectiv, chiar daca nu-i vorba decâtdespre treburi care vi se par banale sau de rutina.În felul acesta n-o sa fie nevoie sa o luat,i de lacapat si, dupa ce veti termina, n-o sa va mai gânditila ce ati facut.Cu nervii în pioneze 1437. Pe de alta parte, e mai bine sa evitati sa faceti preamulte în acelasi timp. A va scula de dimineata gândindu-va la tot ce trebuie sa faceti în timpul zilei e ocale care duce fara îndoiala drept spre oboseala. Asaca nu va faceti griji degeaba si luati problemele perând, în ordinea importantei lor.8. Nu foloseste la nimic sa alergati. .. Iar daca suntetiîn întârziere, nu va nelinistiti fara rost, pentru ca astan-o sa va faca sa mergeti mai repede. Mai bine sarespirati adânc si sa va gânditi la o scuza valabilacare, daca e însotita de un zâmbet, va fi mai convingatoaredecât o fata transfigurata si o privire înnebunita.Actionati asa în orice împrejurare.Sa presupunem, de exemplu, ca trebuie sa mergeticu masina. Daca sunteti prins într-un ambuteiaj, nuva enervati. Mai curând organizati-va. Deschideti radioulsau casetofonul si încercati sa va distrati înacest timp. Daca mai e vreo persoana în masina, nuo obligati sa va suporte înjuraturile ori suspinele, ci

încercati sa gasiti un subiect interesant de conversatiesi veti vedea ca timpul va trece mai repede.9. Straduiti-va sa va organizati cât mai bine weekendurilesi vacantele, pentru ca nimic nu-i mai obositordecât sa plecati undeva sâmbata dimineata farasa aveti un program bine stabilit. Pregatiti-va timpulliber, caci asa veti profita mai bine de eL Daca,de exemplu, ati planuit sa petreceti doua saptamâniîn timpul verii în Danemarca, înainte sa plecati, încercatisa aflati cât mai multe despre tara respectiva,despre locuitorii ei si obiceiurile locale, consultatiharti si pliante turistice, vorbiti cu partenerii dedrum despre ce o sa faceti. Nu e necesar sa lasati im144A. Robertipres ia de pedanterie în organizarea plecarii, ci doarsa fiti entuziast. Pentru cine nu pleaca din oras în vacanta,momentul poate reprezenta o ocazie excelentaca sa viziteze muzee, galerii de arta, sa mearga lacinema ori sa se apuce în sfârsit de lucrurile pe carenu a avut timp sa le faca de-a lungul anului.10. învatati sa va satisfaceti uneori si câte o placere. Înfiecare dintre noi doarme un copili fiti indulgent cuel, evident, fara sa exagerati. Daca va place whiskyul,beti din când în când câte un pahar înainte deprânz. Daca va place sa mergeti la teatru sau la concerte,nu va sacrificati sub pretextul ca sunt preascumpei puteti sa luati bilete mai ieftine ori sa renuntatila alte cheltuieli, mai folositoare, poate, darmai putin satisfacatoare. Daca aveti copii mici, amintiti-va ca nu trebuie sa sacrificati totul pentru ei. Nule cumparati înca o jucarie si faceti-va macar o datao placere.11. Prudenta e buna, dar fara exagerare. Persoanele generoasesi exuberante sunt întotdeauna foarte simpatice,dar aceasta generozitate nu trebuie sa setransforme în risipa si sa devina o sursa de problemesi de dureri de cap. Altfel spus, încercati sa fitiîn acelasi timp si greierele, si furnica din fabula.12. Nu va plângeti fara încetare. Lamentarile nu servescla nimic, în afara de a-l plictisi pe cel care le ascultasi de a-l descuraja pe cel ce se plânge. Pe de alta parte,feriti-va sa strigati în gura mare cât de minunatva merge, caci oamenilor nu le place sa afle ca altiio duc mai bine ca ei.13. Trebuie sa încercati sa înfruntati piedicile care apar încel mai simplu mod cu putinta. Unii au tendinta saCu nervii în pioneze 145faca mereu din tântar armasar, indiferent despre ce arfi vorba, desi e mult mai sanatos sa minimalizam lucrurile.Problemele vor ramâne aceleasi, indiferentcum sunt privite, dar persoana care le abordeaza cuoptimism va avea sanse mai mari sa le rezolve.Bolile psihosomaticeOboseala nu-i decât primul si cel mai general dintresimptomele nevrozei. Uniunea dintre trup si suflet eraun fapt cunoscut deja foarte bine înca din Antichitate. În

formula Mens sana in corpore sano cei vechi au exprimatîntr-un mod foarte concis necesitatea de a ne îngriji deproblemele fizice fara sa neglijam tulburarile psihice.Din nefericire, tindem sa uitam mult prea des acest vechiadevar si, când ne doare ceva, nu ne gândim deloc ca ar puteafi vorba si de ceva psihic. Mergem la medicul de familiesau, daca durerea e usoara, traim Cuea toata viata.Acesta e unul dintre motivele pentru care, în anumitecazuri, desi medicina actuala manifesta tendinta de a seîmparti în specialitati dintre cele mai diverse, e preferabiltotusi sa consultati un medic generalist, adica unul careare avantajul de a-si cunoaste personal pacientii si care, înconsecinta, poate sa-si dea seama mai bine daca anumitesimptome sunt ori nu imputabile unor factori psihologici.Orice medic trebuie sa încerce sa afle care sunt conditiilepsihice ale pacientilor sai. Nici un simptom nupoate fi interpretat fara sa se tina cont de status mentis.Pe de alta parte, dupa cum vom vedea mai târziu, atuncicând o persoana se simte în mod real si fizic bolnava,sansele ei de vindecare sunt direct proportionale cu do146A. Robertirinta de a se face bine; de aceea, când bolnavul sufera sidin cauza unei traume emotionale, sunt toate sansele casituati,a lui sa se înrautate,asca.Când un doctor vorbeste despre boli psihice, în opozitiecu cele fizice, avem senzatia ca ne gasim în fata unuiindivid cam superficial, care nu are nici cel mai mic stropdin acea intuitie care face dintr-un licentiat în medicinaun medic adevarat. Ca o regula generala, orice mama îsida seama când toanele copilului tradeaza o problema fizicareala. Daca odorul începe sa plânga fara motiv si emai capricios decât de obicei, mama realizeaza adeseaca el e pe punctul de a se îmbolnavi. Iritabilitatea si toaneleanunta, deci de multe ori instalarea unei boli fizice.Calmul ne permite nu numai sa traim mai bine, ci sisa ne simtim mai bine (si sa avem o sanatate mai buna).Persoanele stresate ajung pâna la urma la doctor, pentruca ceva nu mai functioneaza bine în ele. Stresul e de multeori însotit de tulburari fiziologice. E foarte greu de gasitun individ nefericit care sa afirme ca se simte exce- .lent din punct de vedere fizic.Dureri de cap, transpira tii, palpitatii, dizenterie, lipsapoftei de mâncare, arsuri la stomac, turburari hepatice, dureride muschi sau de oase, astm, eruptii cutanate, toatepot fi puse în legatura, într-un anumit fel, cu tulburarilepsihice. Orice simptom se afla aproape întotdeauna în raportcu un conflict emotional. Sa vedem câteva exemple:MIGRENE- tensiune nervoasa, griji, neputinta de a luao hotarâre dificila, îndoieli, lipsa de încredere însine, sentiment de culpabilitateDIZENTERIE - irascibilitate, lipsa de sânge rece, instabilitateemot,ionalaCu nervii în pioneze 147CONSTIPATIE- zgârcenie (în sens emotional si economic)sau nesiguranta financiara, precum si grija pentruviitor

ANOREXIE- sentimente (complexe) de culpabilitate, dorintade autopedepsire, tendinte suicidareTRANSPIRATIEABUNDENTA- timiditate, complex de inferioritate,frica, anxietateDURERIALECORPULUISAUDEOASE- nemultumire de propriaconditie, tristete si deprimareMENSTRUATIEDUREROASA- incapacitate de a-si acceptasexul si dorinta de a avea relatii sexuale cu barba- " ,tiiDURERIDEINIMASI PALPITATI-I complexe de vinovatie,frica de o moarte subitaURTICARIISI ERUPTIICUTANATE- nervozitate, dorinta dea evada, insatisfactieAMETELI- prea multa munca, dorinta de a fugi de responsabilitati,stare de anxietateChiar si bolile infectioase pot fi în strânsa legatura custarea psihica a bolnavului. S-a demonstrat în mod stiintificca oamenii sanatosi si robusti, dar zdruncinati dinpunct de vedere psihic sunt mai predispusi infectiilordecât altii, aparent mai fragili, dar care au un psihic foartebun. În plus, totul depinde de conditiile psihice alebolnavului la momentul respectiv.Asta înseamna ca de multe ori ne expunem în modvoit contagiunii, ca si când ne-am dori într-adevar sa neîmbolnavim. E greu sa admitem ca acest aparent paradoxar putea fi adevarat, dar daca ne gândim cu mai multaatentie la problema respectiva si daca analizam stareapsihica a bolnavului, avem mari t'anse sa descoperim148 A. Roberticomplexe de culpabilitate, dorinte de a fi pedepsit sau dea pedepsi, stari de abandon emotional si dorinta de aatrage atentia si de a fi îngrijit. Asa stau lucrurile cu uniicopii care se îmbolnavesc mult mai des decât altii, chiardaca par foarte sanatosi. Bolile lor mai dese sunt datoratefaptului ca nu se simt prea iubiti si, daca s-ar face unstudiu pe aceasta tema, s-ar descoperi ca ei sunt mai expusila infectii sau la contagiuni, ca si cum, fiind bolnavi,ar putea atrage mai mult atentia mamei, care li se parenedrept de mica în raport cu cea acordata unui alt frate.Totul se petrece la un nivel L11.ConstienNt.imeni nu recunoasteca e atât de fraier încât sa vrea sa se îmbolnaveasca,dar uneori chiar dialogul cu persoanele respectivetradeaza astfel de tendinte nerecunoscute. De exemplu,cineva poate spune: "Am luat o hepatita virala", într-un fel si pe un ton care aproape ca lasa sa iasa la suprafatao dorinta secreta de îmbolnavire, adica de a sepedepsi ori de a-i pedepsi pe cei apropiati, care trebuiesa-I îngrijeasca pe cel bolnav.Unele raceli nu se vindeca niciodata. De unde stim carezistenta, la un tratament nu este chiar efectul dorinte,iinconstiente de a putea spune: "Ma simt rau; uitati, si eusunt foarte bolnav" sau: "Îmi merit soarta; sunt destulde pedepsit?"? Nu exista medicament care sa reuseascasa vindece o astfel de gripa. Ea nu va trece decât atuncicând îi va fi eliminata cauza psihica.Migrena

Florence T., în vârsta de 38 de ani, suferea periodic dedureri de cap atât de puternice, "încât îi venea sa vomiCunervii în pioneze 149te", dupa cum spunea. În cea mai mare parte a timpuluiea statea în pat, pe întuneric, punându-si prosoape caldepe frunte pentru a-si domoli durerea. Încercase toatemedicamentele posibile, dar nimic nu reusea sa-i atenuezeputernica migrena.Era descurajata si-i critica pe doctorii care "habar nuau sa o trateze". Cei din familie sfârsisera prin a-i acceptamigrena ca pe o caracteristica fizica, ca pe o manie aFlorencei si, în loc sa mai plece urechea la plângerile sigemetele sale neîncetate, preferau sa o lase singura în camerasi sa-si duca viata ca si când ea n-ar fi existat.De fapt, durerile ei de cap erau de natura psihica sinici un doctor, cu exceptia unui psihanalist, n-ar fi pututpatrunde într-un loc atât de intim si tainic ca acela încare bolboroseau pulsiunile si dorintele cele mai refulateale Florencei T. Cu toate acestea, tânara femeie a datîntr-o zi, din întâmplare, peste o carte de psihanaliza sia avut destula curiozitate si inteligenta încât sa încercesa-si dea seama care era originea tulburarilor sale si savrea sa se vindece. Ea a procedat astfel la o autoanalizaamanuntita, cu ajutorul unui caiet în care îsi nota perceptiile,senzatiile, amintirile si visele, iar în final a ajunsla o concluzie atât de simpla si de evidenta, ca a surprins-o si pe ea.Durerile de cap de care suferea nu erau altceva decâtun pretext inconstient ca sa evite orice relatie sexuala cusotul ei. Florence T. se maritase foarte tânara, fara sa fiecu adevarat pregatita pentru viata conjugala, iar noapteanuntii fusese de-a dreptul traumatizanta. Dupa aceea,ea nu a mai putut sa gaseasca nici o placere în relatiileintime cu sotul sau, desi îl iubea si se casatorise cu el debunavoie.Timiditatea si inhibitiile o împiedicasera sa vorbeascacu sotul ei despre "anumite lucruri" si, desi avusesedoi copii cu el, tânar a femeie ajunsese sa aiba o imaginede-a dreptul stranie despre viata matrimoniala. Ea concepeadragostea femeii fata de barbat ca pe o datorie sifara nici o îndoiala ca îsi iubea sotul, dar nu pasional,mai ales ca suferea si de un complex de rusine pe carenu putuse deloc sa-I depaseasca, nici macar dupa a douanastere.E clar ca migrena era consecinta acestei suferinte psihice.Datorita ei putea sa-i spuna sotului: "Nu, în searaasta nu, nu ma simt prea bine" si astfel devenise o justificareperpetua. Durerile de cap care fusesera folosite laînceput ca un bun pretext devenisera apoi reale, otravindu-i orice placere în viata.În cazul ei, era vorba de o adevarata autopedepsire,ca urmare a sentimentului de vinovatie pe care-l simteafata de sot pentru ca i se refuza, desi acesta era, potrivitpropriilor sale cuvinte, "un barbat pentru care simtea stimasi o imensa admiratie".Tânar a femeie a gasit astfel, în sfârsit, curajul de a

înfrunta o situatie care dura de mai mult de opt ani.I-a vorbit deschis sotului ei, i-a spus în ce stare se aflasi l-a rugat sa o ajute. I-a marturisit cu sinceritate ceanume îi crea o stare de neplacere în raporturile intime,i-a vorbit despre trauma primei nopti, a plâns sii-a cerut iertare.Sotul a putut s-o ajute; de altfel, era cât se poate defericit sa elimine în sfârsit neîntelegerea care domnea întreei si sa vorbeasca despre un subiect care, pâna atunci,fusese tabu pentru amândoi. Ei s-au adresat unui consilierconjugal, ceea ce i-a facut sa se simta usurati. Rezul-150 A. RobertiCu nervii în pioneze 151tatul: Florence T. s-a vindecat de migrenele care o înspaimântasera,iar sotul ei a avut în sfârsit noaptea lânga elo femeie sincera si pasionata.Înca un exemplu: cel al lui Henry J., care suferea demigrene persistente din cauza scrupulelor. 1 se facusepropunerea sa mearga sa munceasca în strainatate, peun post care îl interesa enorm si pe care si-l dorise dintotdeauna.Pe de alta parte, el avea de întretinut o familieformata din patru persoane si o slujba care nu-idadea mari satisfactii, dar era bine platita, ceea ce faceaca dorinta de expatriere sa para o nebunie. Migrenelelui au disparut brusc, din momentul în care sotiasa, o femeie inteligenta si întelegatoare, a aflat din întâmplarede oferta care i se facuse sotului. În loc sa seopuna, ea l-a încurajat sa' faca ceea ce-si dorea: "Vomface câteva sacrificii, a admis ea, dar slujba asta le meritadin plin".Si într-adevar asa a fost. Nu numai ca Henry nu a maisuferit de dureri de cap, dar, Într-un timp scurt, a reusitsa faca o cariera stralucita.Voma si greataVoma si greata pot fi în raport cu anumite situatii pecare subiectul le respinge în mod inconstient.Din acest punct de vedere, sunt simptomatice starilede greata si voma ale femeii însarcinate. Pentru o femeiecare asteapta un copil, a voma înseamna de multe orio respingere inconstienta a maternitatii. Raportul uneipsihanalize relateaza cazul straniu al unei femei care îsiexamina cu atentie voma ca sa vada daca gaseste în ea152 A. Roberti"fragmente de embrion". Daca voma este un simptomfizic curent în cursul primelor trei luni de sarcina, astanu înseamna ca nu are si o origine psihica. Dar greata,voma si anorexia sunt interpretate în psihanaliza ca otendinta de a elimina fiinta pe care femeia o poarta înpântece. Cazul constipatiei, care este si ea un simptomclasic al primelor luni de sarcina, are o semnificatie psihanaliticatotalmente opusa. Constipatia indica o dorintaimensa de a fi mama, prin frica de a nu expulza embrionul.Uneori constipatia si voma alterneaza si pot fi explicateprin nehotarârea femeii între dorinta si teama dematernitate.Cea mai mare parte a avorturilor sunt de origine psihica.

Asta poate sa le îngrozeasca pe multe femei carecred, în mod eronat, ca sunt destinate maternitatii. În realitate,starile de rau, mai ales la femeile gravide, se accentueazacu atât mai mult cu cât, în mod inconstient,ele doresc sa se agraveze. Adesea, simptomele nasteriifalse sunt rezultatul luptei acerbe duse împotriva fiinteicare urmeaza sa se nasca (ostilitatea este incon$tienta, insistamasupra acestui lucru).Astfel de simptome se manifesta mai ales în timpulprimei sarcini, deoarece femeia, tânara, se teme denastere, chiar daca se bucura ca va fi mama. Din punctulsau de vedere, e vorba de ceva necunoscut si înfricosator.Pe de alta parte, cel putin în cursul primelorluni, ea percepe copilul ca pe cineva care întrerupe oviata conjugala fericita si îi deformeaza silueta. Deasemenea, aparitia lui implica numeroase sacrificii sisuferinte viitoare, iar mama se simte, într-un fel, îndemnatasa respinga copilul, sa-I elimine, sa-i doreascadisparitia.Cu nervii în pionezeTulburarile intestinale153E de domeniul evidentei ca între viata psihica si functiileaparatului digestiv exista o legatura strânsa. Toti oameniide afaceri stiu cât le vine de greu sa savureze undejun de afaceri. E imposibil sa manânci bine si sa ai odigestie buna daca în timpul mesei vorbesti despre subiectecare te preocupa.Trebuie sa evitam sa discutam la masa despre ceea cene framânta într-o masura mai mica sau mai mare. Gresealaasta o fac multe cupluri care profita de momentulrespectiv ca sa faca "bilantul zilei". ("Pierre a cazut si s-alovit la genunchi", "Bona a spart doua cesti de portelan","Sunt obosit, nu mai pot".) Din pacate, sunt subiecte deconversatie mult prea frecvente în toate familiile care, înloc sa se adune la masa pentru o cina linistita, folosesctimpul petrecut împreuna ca sa-si verse între doua feluritoate nemultumirile.Batrânii spun ca "e mai buna o bucata de pâine goalamâncata în liniste decât o friptura de fazan cu noduriîn gât". E un mod foarte simplu de a exprima o regulade viata înteleapta si sanatoasa, care nu mai e însa respectataîn zilele noastre. Graba si munca la serviciu reducdin ce în ce mai mult timpul petrecut în familie, care,de multe ori, se rezuma la a fi doar un prilej pentru discutiisi certuri epuizante.Si iata cum apare la orizont un întreg cortegiu de ulcerela stomac, de dureri de ficat, de tulburari digestive,de colite, de arsuri la stomac si de intoxica tii. Într-adevar,emotiile afecteaza productia de sucuri gastrice si duc latot felul de stari de rau, cea mai cunoscuta fiind cea de"greutate în stomac". În momentul actual, putini sunt cei154 A. Roberticare se pot ridica de la masa cu o senzatie agreabila. Amajuns sa mâncam ca si când am face plinul la masina.Ca sa frânati un asemenea mecanism, care risca sa

duca la ulcer sau chiar la boli mai grave, e absolut necesarsa va impuneti un anumit tip de conduita. Astfel, Sncazul în care partenerul(a) profita de mesele luate împreunaca sa va spuna ce lucruri rele s-au mai întâmplat,împiedicati-l(o) sa o faca, într-un mod cât mai agreabil,dar cu hotarâre. Spuneti-i, de exemplu: "Vorbim mai târziudespre asta, nu te superi, nu-i asa?". Si, daca totusicontinua, încercati sa raspundeti monosilabic ori sa-i întrerupetidin când în când monologul ca sa apreciatimâncarea servita ori sa-i atrageti atentia asupra unui subiectmai putin dramatic. Mai târziu, într-o atmosferamai lini"'ttita, reluati, conversati1a întrerupta, ca sa nu fitIiacuzat de indiferenta. E posibil ca la început comportamentulacesta sa va irite partenerul(a), dar, cu timpul, vaîntelege ca un pic de calm la ora mesei îi face bine si aparatuluisau digestiv.Totusi, multi oameni fac ulcer din cauze mult mai profunde.De cele mai multe ori, e vorba de indivizi carei încopilarie, au fost foarte legati de mama si care, o data devenitiadulti, au înteles necesitatea de a iesi din acest coconafectiv care îi facea mult prea dependenti. Contrastuldintre cele doua sentimente opuse (dragoste filiala si dorintade independenta) provoaca adesea o adevarata furtunade griji si de oboseala. În noua cazuri din zece, la astfelde subiecti se poate remarca un început de ulcer sauaparitia unor probleme cardiace. Daca apartineti acesteicategorii de indivizi, faceti-va un examen de constiinta siîncercati sa va analizati copilaria. Probabil ca veti gasi cauzeasemanatoare cu cele pe care le-am descris aici.Cu nervii în pionezeTulburarile cardiace,complexele de culpabilitate ~i autopedepsirea155Stomacul e sensibil la emotiile si la problemele carene macina, asa ca nu e de mirare ca el e primul organcare sufera din cauza loviturilor unei viet,i emoti,onaleintense si complicate si ca reactioneaza adesea negativla ele. Dar si inima are reactii violente si de nebanuit.Sa analizam putin cazul lui Hector P.,un rezident greccare traieste de multi ani, în mare lux, la Marsilia. În aparenta,nu-i lipseste nimic. Are o casa splendida, o sotiefrumoasa, copii extraordinari. .. dar Hector P. e terorizatde teama de o moarte subita. El merge mereu la doctori;a plecat chiar si în strainatate, ca sa consulte diversi specialistide renume mondial. Numai ca problemele salecardiace ramân inexplicabile, pentru ca diagnosticul emereu acelasi: "Aveti o inima tânara si cât se poate desanatoasa".Nu conteaza. Hector P. nu e satisfacut s,i susti,ne camedicii nu pricep deloc ce-l doare. În sfârsit, diagnosticulcorect i-a fost pus, absolut din întâmplare, de unuldintre prietenii sai, care i-a spus ca sufera de o nevoie deautopedepsire avându-si originea într-un complex deculpabilitate. La auzul acestor cuvinte, Hector P. a foststupefiat si a ramas perplex un timp destul de lung, casi când ar fi fost trasnit. Apoi a reactionat, exclamând:

"Nu cred nimic! Astea-s baliveme!".El e atât de încapatânat, încât nu vrea nici macar saadmita existenta complexului de culpabilitate (caruiamulti locuitori ai Marsiliei ar putea sa-i identifice cauzele,dat fiind ca se stie ca averea sa e bazata pe afaceri maicurând suspecte, desi permise de lege). Din pricina lui,156 A. Robertinumeroase persoane au fost ruina te, dar Hectar P. nu arenici cea mai mica intentie sa recunoasca: "Afacerile suntafaceri", îsi spune el fara încetare, ca si cum ar cauta indulgentasi întelegerea cuiva. Dar aceasta tentativa naivade a se justifica fata de sine însusi si fata de ceilalti nufoloseste la mai nimic, deoarece sentimentul de culpabilitatese tot agraveaza, îl macina în mod inconstient si nuva putea disparea decât atunci când omul nostru va fi înstare sa-I accepte. Pâna atunci, el continua sa sufere dincauza falselor sale dureri de inima si sa se teama de omoarte subita. Constiinta sa morala se razbuna astfel peel pentru raul pe care l-a facut celor ce au avut încredereîn el si pe care i-a înselat.Durerile de spate si complexele eroticeMulte femei sufera de dureri de spate. Dar, când medicullecere sa explice mai clar ce simptome au, ele nusunt în stare sa spuna nimic precis. Se contrazic, ezita,afirma într-un mod destul de vag ca nu se simt bine, însanu sunt în stare sa-si prezinte simptomele.Cele care acuza o astfel de suferinta sunt de obicei celibatarede vârsta mijlocie sau femei cu un mariaj nefericit.Si unele, si altele au în general un temperament pasionat,dar tendintele lor naturale au fost supuse unorfrustrari diverse. Pe de alta parte, ele sufera si de un felde timiditate sau de rusine care le face sa-si ascunda orisa-si deghizeze pulsiunile, ca si când ar fi vorba de cevamurdar si vinovat.Dar natura se razbuna pe represiunea nedreapta, provocânddureri psihosomatice în diferite parti ale corpului.Nu e vorba de dureri reumatismale sau musculare,cum sunt ele explicate adesea. Astfel de dureri se nascdintr-un complex erotic si din insatisfacerea libidoului.Nu e rusinos sa ai dorinte amoroase. Este dreptul si aspiratiatuturor.Sa amintim cazul unei tinere maritate de putin timpsi tintuita la pat de o asa-zisa durere de spate "atât deputernica, încât nu puteam nici macar sa ma ridic", dupacum explica ea. Semnificatia acestui simptom a fost descoperitaceva mai târziu. Casatorita din dragoste cu unbarbat care, în timpul logodnei, "o respectase", ea îsi dadusedestul de repede seama ca sotul ei era de fapt impotent.Descoperirea respectiva o traumatizase enorm.Deoarece primise o educatie ipocrita, ea nu era în staresa explice problemele pe care le avea si nu îndraznea sase confeseze nimanui, nici macar mamei ei. Asa ca acceptasefaptele cu o resemnare aparenta si se hotarâsesa-si iubeasca sotul ca si înainte, dar într-un mod platonic,reprosându-i însa lipsa de sinceritate fata de ea.La putin timp dupa asta au aparut durerile la nivelul

mijlocului. Tânara femeie nu se putea scula din pat si îsipierdea încetul cu încetul fortele si sanatatea. Doctoriivorbeau în mod vag de epuizare nervoasa si o încurajausa se ridice si sa faca diverse lucruri placute, sa nu ramânaîn pat cât e ziua de lunga. Dar ea nici nu-i asculta sirepeta ca se simte rau, foarte rau. Cazul a fost în sfârsitrezolvat datorita unei întregi serii de împrejurari, a carorrelatare ne-ar lua prea mult timp. Mariajul neconsumata fost anulat. În momentul actual, tânara noastra emaritata cu un arhitect si e foarte fericita, având trei copiisuperbi. Durerile cele ciudate au disparut ca prin minune.Povestea ei e exemplara si demonstreaza ca oCu nervii în pioneze 157158 A. Robertiboala psihosomatica nu poate fi vindecata decât atuncicând se reveleaza motivul incon~tient care a provocat-o.BâlbâialaBâlbâiala nu provoaca deloc durere fizica; cu toateacestea, consideram ca trebuie inclusa printre tulburarileaparute din cauza conflictelor psihice. Ea consta înconstrictia unor muschi ai limbii, ai laringelui si ai buzelor,care e produsa de o crampa, si are ca efect faptulca împiedica pronuntia corecta a anumitor cuvinte ori silabe.Cuvântul este scuipat dintr-odata, dupa câteva încercarinereusite. Nu e nevoie sa dam explicatii mai detaliate,deoarece cunoastem cu totii ce greutati implicaacest defect. Din nefericire, prostia sau rautatea celorlaltifac frecvent din bâlbâiala obiectul batailor de joc. Efortulenorm pe care îl depun bâlbâitii ca sa se poata exprimaîi face pe unii sa-si înghita saliva, pe altii sa-si strângapumnii cu furie ori sa bata din picior ca ~i când ar fiîn prada unui acces de mânie, iar pe altii sa-si tina respiratia.Bâlbâiala e identificata cu nevroza compulsiva, desiîn numeroase cazuri ea depinde de o mica inhibitie carepoate fi lesne tinuta în frâu. Se observa ca bâlbâitul poatevorbi corect si fara greutate atunci când se simte linistitsi în largul sau, înconjurat de persoane care îl apreciazasi nu-l critica. Problema apare mai ales când se afla înprezenta unui superior (profesor, parinte, sef sau directorfoarte temut). Defectul se accentueaza si cuvintele iescu mare greutate de pe buze. Rezulta astfel ca bâlbâialaCu nervii în pioneze 159provine dintr-o tulburare emotionala, aflata în legaturacu starea de subordonare în care se afla persoana respectivaîn orice confruntare cu o persoana fata de care simtefrica sau respect.Anumiti bâlbâiti, care stiu cu ce greutate pronuntadintr-odata anumite silabe sau consoane (de exemplu"p", "d" sau "n"), recurg la alte cuvinte, pentru a evitapronuntarea sunetelor cu probleme. Aparent, ei nu sebâlbâie, dar, din cauza efortului psihic pe care trebuiesa-I faca, precum si din cauza tensiunii nervoase pe careo presupune teama de a se însela, ei devin persoane ciudatesi plictisitoare, care se exprima într-un fel din ce înce mai bizar si mai complicat.Personalitatea lor e foarte complexa. Sunt meticulosi

si se afla deseori în prada unei purtari impulsive si aunor acte obsesionale (cum ar fi acela de a se spala continuupe mâini ori de a verifica de zece ori daca au închisrobinetele de gaz si apa). În relatiile cu ceilalti, eisunt exagerat de amabili, cam nerozi si servili. De obicei,sunt interesati de probleme în acelasi timp filosofice,politice ori religioase~ ca si când provocarea de agândi si a reflecta îndelung i-ar putea despagubi, macarîn parte, pentru esecul verbal.Pentru numerosi bâlbâiti, ironia celorlalti este aproapede nesuportat si multi încearca sa se izoleze cât maimult cu putinta, fapt care nu le usureaza deloc situatia,pentru ca e din ce în ce mai greu sa minimalizeze încarcaturade autoritate pe care le-o atribuie (de multe ori penedrept) interlocutorilor lor. Ei tind sa devina deprimatisi angoasati. Sunt iritati ca bâlbâiala lor îi expune glumelorde prost gust si, daca au posibilitatea - printr-unconcurs fericit de împrejurari - sa ocupe un post cu res160A. Robertiponsabilitate ori sa devina celebri, ei sunt primii care îsibat joc de defectul lor de pronuntie. Dar nu e cazul sa nelasam înselati: bâlbâitul continua sa sufere chiar si cândpare absolut indiferent. La originea bâlbâielii se aflaaproape întotdeauna o inhibitie sexuala sau un complexde culpabilitate datorat autosatisfacerii erotice. Daca suntsupuse unei terapii, multe persoane care se bâlbâieajung, dupa câteva sedinte, sa identifice la originea rauluide care sufera o cauza pe care aproape ca nu îndraznescs-o marturiseasca, dar care înceteaza sa actionezeabia în momentul când e adusa la lumina constiintei. Etipic cazul unui tânar (ca multi altii) care a recunoscutca sufera de un profund complex de culpabilitate pentruca se masturba când era adolescent. Odata descoperitacest lucru, a fost destul de usor pentru psihanalistsa-I vindece de bâlbâiala. Ca si când s-ar fi eliberat de opovara, tânarul a reînceput sa vorbeasca în mod corectsi sa-si reia viata printre oamenii de care se izolase înainte.Un asemenea exemplu e des întâlnit. Noi l-am ales casa explicam de ce scolile de reeducare verbala la careapeleaza persoanele care se bâlbâie nu au decât rareoriefectul scontat. Pacientul se straduieste din rasputeri salupte cu raul care îl chinuie, dar, din moment ce origineasa nu e cunoscuta, acesta se manifesta iar si iar, înalte forme, poate mai putin spectaculoase, dar la fel depenibile pentru persoana respectiva.Cauzele inconstiente ale bâlbâielii pot fi de multeori legate de dorinte erotice si sadice. Numerosi bâlbâitinu reusesc sa pronunte anumite consoane, adicaanumite sunete. E clar însa ca majoritatea acestor sunetetrimit la zgomotele analoage de origine anala sauCu nervii în pioneze 161uretrala (de exemplu "s" si "p"). Alte consoane, cum e"d", trimit la actiunea de a musca. Destul de frecventse întâmpla ca acela care se bâlbâie sa încerce sa-si ascundadefectul din cauza originii pe care o au dificultatilesale de pronuntie, el recunoscând foarte rar - si

numai dupa o marturisire facuta unui psihanalist - caproblemele sale au o cauza inconstienta atât de vulgara.Totusi, daca vreti sa va faceti o analiza fara sa recurgeti la ajutorul unui psihanalist, trebuie sa evitati oasemenea pudoare. Trebuie sa aveti curajul sa va spunetiadevarul în fata si sa-I înfruntati, indiferent de câtar fi de straniu sau de trivial. Iata de ce, ca sa evitatiispitele îndoielii, e preferabil sa scrieti tot: din nou, caietulva va fi un aliat pretios.O alta cauza a bâlbâielii consta adesea într-o educatieprea severa. Un copil foarte sensibil poate sa reactionezefoarte prost la pretentiile si pedepsele tatalui sauale mamei. Unii pot fi chiar profund traumatizati dacasunt pedepsiti prea sever pentru o înjuratura pe care auspus-o ori pentru curiozitatea inoportuna pe care au aratat-o fata de anumite parti ale corpului lor. Comportamentulrepresiv al parintilor fata de copilul care vorbeste(chiar si în cazul înjuraturilor) poate fi cauza unei inhibitiicare se observa mai apoi în dificultatea de a se exprima.Parintii ar trebui sa evite sa acorde prea multa importantaunor cuvinte pe care copilul le repeta, probabilfara sa stie prea bine ce spune si cu o mare inocenta sicandoare.Ca sa rezumam, daca va bâlbâiti, scuturati-va de prejudecatisi de falsele pudori si gânditi-va la cauzele inconstienteale acestui defect. Sa fie oare vorba de o educatieprea stricta sau mai degraba de un sentiment de162 A. Roberticulpabilitate datorat unor placeri sadice, masochiste oriautoerotice, pe care Supraeul vi le critica fara încetare?Depresia nervoasaCa sa vedem cum se manifesta depresia nervoasa, nevom referi la un exemplu anume: cazul doamnei D.B.,care, din cauza ca a fost parasita de sotul ei pentru altafemeie, a intrat într-o depresie fizica 9i mintala. Dupa osaptamâna de concediu, doamna D.B. nu s-a mai întorsla slujba, a9a ca peste putin timp a fost concediata. Înmomentul în care a ramas fara lucru, nu a început sa-9icaute alt serviciu; a respins orice ajutor din partea parintilor9i a surorilor si le-a închis ut;a în nas prietenilor, acuzatipe nedrept ca "vin s-o crunuie".Crizele de plâns si de disperare durau nopti întregi,iar dimineata ea era livida 9i avea ochii încercanati. Desirefuza compania tuturor, se simtea îngrozitor de singura,încât ajunsese sa sune continuu la informatii 9i sapuna tot soiul de întrebari, numai ca sa auda o voce deom la celalalt capat al firului. Când nu zacea în pat, cuochii în tavan, încerca sa mai uite de gândurile care oapasau uitându-se la televizor sau citind, dar, indiferentce ar fi facut, angoasa n-o parasea deloc. Doar îngrijorareapentru ce i s-ar putea întâmpla o mai facea câteodatasa uite de tradarea sotului, dar, pâna la urma, 9i gândurileastea contribuiau la a-i mari temerile.SimtIea atunci dorintaI de a se sinucide. Încercase chiarsa dea drumul la gaze ori sa înghita un tub de somnifere,ca 9i cum ar fi fost satisfacuta de ideea de a-l face pe

sot sa aiba remu9cari; dar instinctul de conservare o facuseîn cele din urma sa închida gazele si sa nu înghitapilulele. Astfel de crize se terminau mereu cu un plânsisteric.Pe de alta parte, doamna D.B. era îngrijorata de sanatateaei, desi nu facea nimic ca sa se îngrijeasca. "Cu sigurantaca sunt bolnava", repeta ea fara oprire, fara saprecizeze însa de ce sufera. Oricum nu asta conta, caciîsi gasea în fiecare zi alte simptome si cea mai mica durereîn spate o facea sa se teama de un infarct. De fapt,frica de boala a facut-o pâna la urma sa iasa din izolaresi sa se duca la doctorul ei.Acesta, care o cunostea bine, a linistit-o cât a putut înprivinta sanatatii fizice. I-a spus în schimb ca starea eipsihica nu era deloc bu..Tlasi i-a recomandat un psihiatrupe care îl cunostea si care, într-un timp destul de scurt,a reus,it sa-i redea cheful de viat,a.Povestea doamnei D. B. este un caz tipic de depresienervoasa. Dar aceasta boala nu are mereu cauze de ordinsentimental. Orice deziluzie, orice frustrare poateprovoca o tristete la fel de mare (sa citam, ca exemple,concedierea, lipsa de bani, boala unei fiinte dragi, schimbareamediului de viata ... ), iar subiectul afectat se vededintr-o data total incapabil sa se mai adapteze la ritmulsau obis,nuit de viat,a. Bolnavul se izoleaza atunci într-osinguratate nelinistitoare, din care nu mai vrea sa iasa.Nu-i mai pasa de nimic si tinde sa rupa legaturile cu familia.Ceea ce predomina în el este dorinta de a se autoanihila.Cauzele depresiei nervoase nu sunt întotdeauna la felde evidente ca în cazul doamnei D.B. Se poate întâmplaca un individ sa se afunde într-o stare de prostratie fizicasi mintala fara ca macar sa stie de ce, singura solutieCu nervii în pioneze 163164 A. Robertifiind în asemenea situatii consultarea unui psihanalist.Pentru bolnav e foarte greu sa iasa singur din labirintulîn care s-a ratacit. În timp ce, în cazul nevrozei, pacientulmanifesta vointa de a Sevindeca, într-o depresie nervoasagrava nu numai ca nu exista nici o astfel de dorinta,ci se manifesta si o puternica tendinta de a se lasa dusde val, o renuntare la toate valorile vietii si la iubirea celordragi.Durerea pierderii unei fiinte dragiSe spune ca durerea despartirii de cei dragi e o boalavindecabila. Nu suntem de acord cu aceasta afirmatie (esuficient sa ne gândim numai la durerea mamelor careau pierdut un copil), dar putem spune ca tristetea tindesa se atenueze si sa se cicatrizeze cu timpul, iar daca, dinmasochism, rupem mereu coaja formata peste rana, cas-o facem sa sângereze, eclar ca nu vrem deloc sa scapamde acest sentiment. Plângem din cauza unei marisuparari. E reactia cea mai naturala si cea mai sanatoasa."Fii curajoasa", i se spune vaduvei la înmormântare asotului. Dar lacrimile sunt necesare, pentru ca ele îi permitsa micsoreze povara unei dureri care altfel ar fi insuportabila.Adesea, unii oameni coplesiti de o mare durere îsi

blocheaza complet emotiile. Nu e vorba aici de indiferenta,ci de neputinta de a se defula, de a da frâu libersentimentelor. Ei ar vrea sa-si manifeste disperarea, darnu reusesc deloc; aparent, ramân impasibili, nu le curgenici o lacrima, iar ceilalti cred ca "n-au inima", ca sunt"egoisti", "nesimtitori". Într-un fel, asemenea indivizi seCu nervii în pioneze 165poarta ca si când ar fi adormiti, fara sa aiba vreo reactie.Unele dureri sunt atât de mari, încât nu gasesc deloc caleaspre eliberare.Numai ca, dupa un timp, când durerea se micsoreazaîn amintire, cel care a suportat-o pâna atunci fara sapoata spune nimic se prabuseste brusc, atât din punct devedere fizic, cât si psihic. Lacrimile pe care nu le putuseplânge pâna atunci curg acum în valuri si, în aparenta,fara vreun motiv.Pe de alta parte, multi altii, chiar daca par a fi atinside o depresie nervoasa (pentru ca prezinta simptome caoboseala, dorinta de a muri, anorexia, insomnia, frica desinguratate, de a-si pierde mintile etc.), tot nu reusescsa-si elibereze izvorullacrimilor; abia când au reusit saînvinga în lupta pe care au dus-o cu durerea si se afla pecale de vindecare, pot, în sfârsit, sa plânga, amintindu-sisuferintele prin care au trecut.De asemenea, se poate observa si cazul opus, în caredurerea e purtata ca un stindard. Cel ce nu-si poate retinelacrimile are nevoie sa fie continuu consolat, plâns,sustinut si îsi face din nenorocire un mod de viata. Chiarsi dupa ce au renuntat la doliu, astfel de persoane îsi facdin vaduvie un fel de profesie. Deoarece nu sunt în staresa reactioneze si sa lupte împotriva imensei tristeti decare sunt cuprinse, ele prefera sa se scufunde într-o starede jale perpetua care le aduce macar simpatia consolatoarea celorlalti.Orice suferinta trebuie sa fie înfruntata si depasita. Eo proba foarte grea, de multe ori chiar înfricosatoare, darnu trebuie sa lasam durerea sa ne ia mintile. Rationamentulpoate parea crud, dar cel ce traieste are datoriasa traiasca chiar s,i atunci când fiint,ele iubite nu mai sunt166 A. Robertipe lume. Nu vom vorbi aici despre sentimentele religioaseale unui credincios, dar credinta în Dumnezeu e cu sigurantade mare ajutor pentru a suporta o astfel de încercare,pentru ca poate consola ;;i le permite celor cecred sa pa;;easca dincolo de prapastia disperarii; dar celce nu o are, cel ce refuza consolarea pe care i-o poate dareligia trebuie sa gaseasca în sine însu;;i forta de a reactiona;;i de a-;;i înalta durerea, transformând-o într-un actde curaj. A reactiona nu înseamna a uita, ci a-;;i privi durereadrept ceea ce este în mod real, adica o reactie În fataunui eveniment îngrozitor, fara a-i permite însa sa setransforme într-o trauma cu consecinte nocive ;;i poatechiar fatale.Cum sa prevenim depresia nervoasaDin ceea ce am spus pâna acum, reiese ca depresianervoasa nu poate fi vindecata numai cu ajutorul autoanalizei.

Cunoa;;terea foarte buna a faptelor care au provocat-o nu duce la vindecare, pentru ca trupul este ;;i elperturbat ;;i afectat de aceasta cadere nervoasa. E nevoiede ajutorul unui specialist, pentru ca bolnavul sa depa;;easca aceasta etapa dificila. Totu;;i, se poate evita cadereaÎntr-o asemenea stare de prostratie ;;i de slabiciune.De altfel, chiar ;;i un om bogat trebuie sa fie atent sanu i se întoarca norocul ;;i sa-;;i ia masuri de precautieatunci când e posibil, adoptând o strategie prudenta derepartizare a riscurilor.Risipindu-va acum energia în actiuni fara rost, În ideimacabre care, în fond, v-ar fi indiferente daca nu v-atigândi ca, macar ipotetic, s-ar putea realiza, nu faceti decâtsa va predispuneti în mod fatal la epuizarea nervoasa\.Nu e însa cazul sa va înfrânati, ci sa reflectati la întelepciuneaanumitor sportivi care stiu cum sa-si dozezefortele ca sa le poata folosi în momentul în care competitiale cere maximum de efort. Altfel spus, va sfatuim safiti economi: chiar si în momentele de slabiciune, nimicnu sta împotriva economisirii energiei spirituale si psihice,pentru ca sa puteti înfrunta cu o forta noua momentelegrele din viata.În zilele noastre, cu greu putem gasi o persoana carela întrebarea: "Ce mai faci?" sa poata raspunde vesela:"Multumesc, foarte bine". Putem obtine cel mult un"Merge". Asta se întâmpla deoarece ne simtim cu totiiloviti de o soarta potrivnica sau cel putin susceptibili dea fi loviti, din moment ce ezitam sa credem în clipele denoroc si de fericire care ni se dau.Exista mai multe moduri de a accepta un evenimentneplacut. Unii reactioneaza amplificând problema aparutasi dramatizând totul; altii se poarta demn si cu discretiesi nu lasa sa se vada starea de anxietate în care seafla; sunt si unii care încearca mereu sa gaseasca "parteaplina a paharului". Sa ne imaginam ca domnul Durandsi domnul Lesage au fost concediati. Domnul Durand seînchide într-un soi de izolare; în timpul primelor zile, nuvrea sa vada pe nimeni, vorbeste monosilabic, e într-ostare foarte proasta si se simte predestinat esecului. Elrepeta întruna ca n-o sa-si mai gaseasca niciodata altaslujba la fel de buna ca prima si din doua una: fie se simteneînteles si victima a destinului (considerând ca ceeace i s-a întâmplat e nedrept), fie sfârseste prin a se autoconvingeca e un prost, ca nu valoreaza nici cât o ceapadegerata si ca n-o sa poata face niciodata cariera. ÎnCu nervii în pioneze 167168 A. Robertischimb, domnul Lesage e suparat în limitele rezonabilului.El ajunge foarte repede la concluzia ca aceasta concedierepoate fi o ocazie buna pentru el, ca slujba respectivanu-i convenea prea tare, nici din punctul de vedereal temperamentului, nici din cel al inteligentei sau al capacitatilorsale. Îsi spune ca munca pe care o facea eraoricum prea monotona sau ca avea un randament slabdin cauza programului mult prea înglodat în rutina "masina-serviciu-culcarica", care ajunsese sa-i rapesca orice

placere de a munci. Pe scurt, el cauta o explicatie valabilasi, indiferent ce i se întâmpla, nu face o drama dinasta. Partea buna pentru domnul Lesage va fi chiar efectulde dus rece pe care l-a avut concedierea si care, o datatrecut primul moment de suparare (foarte naturala, dealtfel), îi va servi de catalizator si îi va reda toata energiasi combativitatea.Dintre cei doi, probabil ca domnul Lesage va fi primulcare-si va rezolva problema, deoarece, în loc sa-sipiarda timpul plângându-se de nedreptatea suferita, îsiva folosi mai bine clipele de ragaz. Pe termen lung, poateca pesimistul are dreptate, dar, între timp, optimistulnu se chinuie si nu-si pune cenusa în cap. Asa ca, dacaun gând negru va trece prin minte, alungati-l, dar maiîntâi cântariti-1 si luati masurile cele mai bune. De exemplu,se poate sa aflati ca în orasul în care locuiti o bandade hoti a spart deja mai multe case si apartamente.Imediat va apuca teama ca mâine va va veni rândul. Înacest caz, se pot adopta doua atitudini: sa va lasati cuprinsde frica si sa ajungeti sa va autosugestionati atâtde tare, încât sa va treziti la cel mai mic zgomot sau,dimpotriva, sa va gânditi ca în oras sunt mii de apartamenteca al dumneavoastra si ca, din punct de vederestatistic, nu exista nici un motiv ca spargatorii sa-I aleagatocmai pe acesta.Multi oameni se nelinistesc si se panicheaza imediatce citesc în presa un articol despre epidemii, boli sau accidentede masina ori de avion; si când cei dragi trebuiesa faca o calatorie cu masina sau cu avionul, aceste persoanese enerveaza si se angoaseaza în asa hal, încât numai pot sta locului sa se linisteasca si sa cugete un moment.Altii, cum afla ca un personaj celebru a murit la oanumita vârsta, se apuca sa numere anii care le mai ramânlor de trait (ca si cum ar trebui neaparat sa moarasi ei la aceeasi vârsta)."Ce prostie!", probabil ca va gânditi în momentul încare o astfel de idee va vine în minte. "N-o sa las niciodataca astfel de trasnai sa-mi strice ziua!" Dar atentie, nueste bine sa priviti o astfel de teama ipotetica ca pe cevamult prea complicat ca sa va gânditi la ea. O astfel de atitudinenu serveste decât la a acumula la nivelul Se-ului,adica al inconstientului, fortele tainice care mai târziu sevor manifesta într-un mod cât se poate de neplacut.Pe de alta parte, daca nu încercati sa va sustrageti lor,gândurile negative pot deveni un obicei morbid. Sa presupunemca doamna Durand a nascut un copil superbsi sanatos, pe care toata lumea vine sa-I admire. Ce credetica le raspunde fericita mama celor ce vin s-o felicite?"Saracul copil! Ce viata trista îl asteapta pe lumeaasta întoarsa pe dos!" sau "Da, sigur, acum e dragalas sicuminte, dar lucrurile se schimba repede-repede! Copiiise transforma cât ai clipi în cei mai mari dusmani! N-aunici cel mai mic strop de recunostinta!"Pe scurt, pentru pesimisti, nimic nu merge niciodatacum trebuie. Si tot ar fi bine daca ei s-ar limita la câtevaCu nervii în pioneze 169

170 A. Robertilamentatii; dar nemultumirea e contagioasa si o singurapersoana e de ajuns ca sa raspândeasca îmbufnarea sitristetea într-un grup de oameni care în mod normal suntveseli si multumiti. E adevarat ca, daca exista ceva ce nemacina, daca suntem îngrijorati sau avem remuscari, ebine sa vorbim despre asta cu altcineva, pentru ca ne putemusura. Totusi, nu trebuie sa lasam ca gândurile respectivesa se transforme într-un complex de culpabilitate.Putem sa ne descarcam sufletul în fata unui prieten.Sa-ti împarti grijile cu cineva e foarte bine pentru psihic,de altfel, o marturisire o cheama de multe ori pe alta siastfel putem ajunge sa descoperim ca prietenul pe umarulcaruia am venit sa plângem are mult mai multe motivede nefericire decât noi. A sti ca altii se afla într-o situatiemai proasta ne poate împinge sa ne punem întrebaridespre propria slabiciune si sa ne rezolvam cât mairepede problemele.Daca veti urma sfaturile pe care vi le vom da în continuare,e putin probabil ca veti ajunge vreodata sa suferitide o depresie nervoasa, deoarece astfel veti fi sigurca, atunci când va fi nevoie, o sa puteti sa va adunati toatefortele morale si fizice care va vor ajuta sa traversaticu bine toate încercarile, oricât de nemiloase ar fi.1. Încercati sa descoperiti noi atractii în viata, sa schimbatiambianta, chiar mediul în care traiti. Placerea nouluisi a aventurii întinereste, reda forta si vigoareapierdute si alunga ideile negre.2. E absolut necesar sa faceti exercitii fizice, ca sa ramânetiîn forma. Faceti gimnastica sau practicati oricesport care va permite sa va concentrati atentia pe efortulfizic; un efort sanatos, nobil si care nu va face niciun rau.3. Daca lucrurile nu merg cum ati vrea, e bine sa facetio pauza si sa plecati într-o vacanta cât de scurta, fiesi de numai doua zile, si pe cât posibil singur, pentruca singuratate a ne ajuta sa-i pretuim cu adevarat pecei dragi.4. Încercati, pentru un timp, sa cititi numai carti placute,din care veti învata înveselindu-va. Ca sa va recreati,va sfatuim sa evitati cartile plictisitoare si sa alegeti olectura interesanta, dar neangoasanta sau care puneprobleme fara sa le ofere o rezolvare. Un bun mod dea detensiona o situatie care devine din ce în ce maicomplexa si greu de descurcat este sa urmati un cursde limbi straine, de desen, de modelaj în lut, de croitoriesau de orice alta munca manuala. Interesul pe careîl veti manifesta fata de noul hobby va poate ajuta saalungati norii amenintatori care anunta furtuna.5. Trebuie sa-i ajutati pe ceilalti, sa stiti ca puteti sa-i venitiaproapelui în ajutor; a usura suferintele oamenilore un lucru datator de mari satisfactii si, de asemenea,e un bun mod de a scapa de ideea ca problemelenoastre sunt mult mai mari decât ale celorlalti.6. Trebuie sa respingeti ideea ca alcoolul, drogurile saualte vicii pot sa va usureze chinurile si sa va faca sa

uitati de greutati. Dincontra, ele risca sa le faca maimari si, mai devreme sau mai târziu, sa va bage înspital. Grijile si necazurile trebuie suportate fara sa valasati coplesiti de ele.7. E un lucru prostesc sa va risipiti emotiile. Evitati, deaceea, filmele de groaza sau macar învatati sa le priviticu raceala, sa fiti în stare sa va uitati la ele cu unochi critic, fara sa va implicati emotional, deoarece,repetam, asta ar fi o risipa inutila de sentimente.Cu nervii în pioneze 171Complexelede inferioritates,i cauzele lorPersontcraae,lgiîtnaantaesfaaamrablduoemaduceltueilinesntcuinocnetseut,ineandteme,opnueolxsliiisuttinacia.~sSitîidnmedorinteinconstiente care constituie ceea ce Freud a numitSe. Activitatea psihica a oricarui om e divizata, înprincipiu, în fenomene constiente si inconstiente.Stim si ca în opozitie cu Se-uI, zona întunecata a personalitatii,se afla Supraeul, cu alte cuvinte constiinta morala.Din combinatia Eului, a Supraeului si a Se-ului decurgcele patru tipuri caracteriale de baza, în care oricine sepoate recunoaste mai mult sau mai putin.Primul caracter tip se numeste "criminal", În aceastacategorie intra toti indivizii privati de simt moral, carecedeaza fara sa se gândeasca presiunilor exercitate de Se.Aici pot fi gasiti delincventii, a caror purtare e tributaraunei proaste educatii si la care echilibrul stricat al Se-uluiComplexele de inferioritate ~icauzele lor 173si Supraeului îl fac pe individ sa asculte orbeste de dorinteleprimului si sa ignore cenzura celui de-al doilea.Al doilea caracter tip se cheama "nevrotic-impulsiv".Sunt de gasit aici toti indivizii etichetati drept "slabi".Supusi pulsiunilor inconstiente, ei asculta de ele, darcunosc mustrarile constiintei care, dezaprobându-Ie actiunile,dezvolta în ei un puternic sentiment de culpabilitate.Astfel de oameni oscileaza continuu între Se si Supraeu,fara sa ajunga niciodata la un bun echilibru, ceea ceface sa se manifeste în ei tendinte sinucigase, prin carese pedepsesc pentru actiunile comise sub impulsul tiranicelorpulsiuni inconstiente.Al treilea caracter tip e cel numit "retinut"; la indiviziicare fac parte din aceasta categorie, constiinta moralae atât de puternica, încât blocheaza orice act sau gândpe care nu-l aproba. Supraeul cel sever si autoritar reducepersonalitatea individului la o stare de autocontrolcontinua si epuizanta. Persoanele apartinând acestuigrup sunt în general timide si inhibate; ele sufera din cauzaunui enorm complex de inferioritate si adopta adeseao atitudine intransigenta în ce-i priveste pe ceilalti.Al patrulea caracter tip e cel "sanatos"; el simbolizeazaechilibrul perfect între cele trei elemente ale personalitatii.La omul psihic sanatos, Se-ul si Supraeul traiesc înarmonie, supraveghindu-se reciproc si împiedicând astfelca unul sa devina mai puternic decât altul.Persoanele apartinând acestei categorii sunt senine,

linistite, tolerante si rationale. Desi, la rândullor, trecprin greutati în viata, ele stiu sa le înfrunte cu mult curaj.Supraeullor actioneaza mai curând ca moderator decâtca judecator si nu îi face niciodata sa resimta povara174 A. Robertivreunui complex de culpabilitate sau a unei dorinte deautopedepsire.Defectele personalitatiiToti oamenii, inclusiv cei din a patra categorie, au defectesi slabiciuni. INu vom face aici un examen critic al tuturor defectelorumane, dar le vom examina pe cele care pot deformapersonalitatea, conditionând gândurile si actiunileindivizilor.HipersensibilitateaDe multe ori, hipersensibilitatea e considerata pe nedreptun dar spiritual rafinat. Ca sa întelegem diferentadintre o persoana sensibila si una hipersensibila, vom daun exemplu: e sensibila persoana care, gasind pe stradaun câine lovit de masina, dar înca viu, îl duce imediat laun veterinar. Hipersensibil e însa individul care, la vedereasângelui, închide ochii si, desi sustine ca nu maipoate de mila bietului animal, se margineste sa criticeneglijenta soferilor si apoi o rupe la fuga, îngrozit.opersoana hipersensibila se preocupa în primul rândde propriile sentimente si îsi doreste ca nimeni si nimicsa nu o raneasca. Nu-i pasa deloc de sentimentele celorlalti,pe care îi vede ca pe o masa informa si fara sensibilitateproprie. De obicei, hipersensibilul e foarte dragut,chiar ceremonios; el se ascunde în spatele acestei delicateti,asteptând ca lumea sa-I trateze chiar mai protoComplexelede inferioritate si cauzele lor 1 75colar decât o face el, dar dorinta sa e pur si simplu utopica,pentru ca oamenii nu reactioneaza deloc la fel. Uniioameni pot avea un caracter mai brutal sau mai autoritar,fara a fi mai putin buni sau loiali. Dar hipersensibiluInu cauta neaparat compania fiintelor bune, oneste,sincere si loiale; lucrul cel mai important, din punctulsau de vedere, este ca relatiile lui cu ceilalti sa se petreacaîntr-o atmosfera de politete amabila si superficiala.Hipersensibilitatea e o atitudine antisociala care ducela singuratate sau chiar la certuri. Iata de ce mamele defamilie hipersensibile se afla la originea unor continuedispute si întretin o atmosfera cât se poate de tensionata.E curios, de altfel, ca toate persoanele hipersensibilestiu ca se poarta astfel; dar, în loc sa se straduiasca salupte împotriva acestui defect, ele se lauda cu el, ca sicând ar fi vorba de o calitate.În ceea ce-i priveste pe copiii unei asemenea mame,ei sunt expusi unor mari pericole! Practic, putem bagamâna în foc ca, atunci când vor deveni adulti, vor fi si einiste nevrotici sau chiar mai rau. Hipersensibilitatea îiface pe oameni sa-si însuseasca un fel de educatie, de politetecare e cât se poate de departe de amabilitatea multmai laudabila nascuta dintr-o predispozitie naturala aspiritului. De aceea fiul unei mame hipersensibile va

avea o pozitie perfecta la masa, va sti sa aleaga florile pecare i le va oferi unei femei, se va arata prudent si discretca un om de lume. Dar, pe lânga toate acestea, el vapastra un fel de ranchiuna fata de ceilalti, de care se vasimti legat prin relatii formale si superficiale, iar în celedin urma va ajunge sa simta o imensa ranchiuna chiarfata de mama, pe care, nu fara motiv, o va socoti vinovatade timiditate a sa.Iata un alt defect antisocial. Colericul trece prin crizeviolente de furie, fara cauze plauzibile.Schimbarile lui de dispozitie sunt pe cât de bruste siintense, pe atât de imprevizibile.Desi nu ar avea nici un motiv sa se Înfurie, un colericva gasi Întotdeauna unul, care va avea o justificare aparenta.În momentele de acalmie, el poate parea simpatic,chiar cordial; de obicei, are multi prieteni, dar acestia îisunt foarte des si victime. Dupa ce trece criza, el reusestesa se faca iertat, deoarece cunoaste o mie si unul demoduri de a câstiga si recâstiga simpatia celorlalti. Darulciorul nu merge de multe ori la apa, asa ca, mai devremesau mai târziu, va fi parasit de toata lumea. Chiar siapropiatilor sai li se va face pâna la urma lehamite de caracterulluisi vor Înceta sa mai creada În vesnicele salepromisiuni ca se va linisti.Exista si colerici încapatânati, care se Închisteaza înirascibilitatea lor si sunt absolut incapabili sa ceara iertare.Sunt persoane cu care e greu de trait, pentru ca eiconsidera ca au întotdeauna dreptate si nu accepta safaca nici cel mai mic compromis. Acest tip se diferentiazade colericul reconciliant prin faptul ca nu cere delocîntelegerea celorlalti, deoarece e convins ca acestia suntlipsiti de bune intentii.El nu iubeste pe nimeni si nu vrea sa fie iubit de nimeni.Nemultumit si suparat pe toata lumea, nu cere nicipolitete, nici prietenie.V-ati recunoscut cumva Într-unul dintre cele doua tipuri?Atunci nu va va fi greu sa gasiti cauzele care vaîmping sa va comportati Într-un mod atât de extenuant176FuriaA. RobertiComplexele de inferioritate \ii cauzele lor 177nu numai pentru dumneavoastra, ci si pentru ceilalti. Furiae întotdeauna rezultatul unui profund dezacord fatade ceea ce suntem. Cel ce-i uraste pe altii se detesta, înfond, pe sine însusi, dar nu-si da seama de asta, pentruca ura sa e refulata în inconstient. Iata de ce colericul emereu în defensiva si se teme de orice atac. Dar, spre deosebirede individul hipersensibil, care e întotdeaunagata sa adopte o atitudine de maiestate ranita în orgoliulsau, colericul reactioneaza "explodând", adica descarcându-si pe ceilalti toata fierea (umoare despre carese considera ca e legata de manifestarile de furie) destinatade fapt propriei persoane. "Biliosul" nu se simteofensat, cum face hipersensibilul, ci, la cea mai mica suspiciune,trece imediat la atac, desfasurând o energie exagerata.

Evident ca nu trebuie sa generalizam, deoarece amtrecut cu totii prin momente de mânie, de furie nebuna,ca si prin accese de hipersensibilitate. Dar exceptiile nuconstituie niciodata regula. Colericul are nevoie sa explodezela cea mai mica provocare. El nu e niciodatacalm, destins, nu are încredere în nimeni, nici macar înprietenii cei mai buni. E mereu dispus sa puna în evidentaorice i-ar putea jigni, Într-un fel sau altul, personalitateaturbulenta.Numerosi colerici nu recunosc niciodata ca au gresit.Spre deosebire de hipersensibili, care fac din defectul loro virtute, ei se considera corecti si obiectivi. Privesc viataîntr-un mod gresit si confuz si nu-si dau seama câtsunt de suspiciosi, de irascibili si de imprevizibili.Cum putem sa ne dam seama daca suntem colerici?Ca sa aflati, raspundeti sincer la întrebarile de mai jos.Cu cât vor fi mai numeroase raspunsurile afirmative, cuatât va veti apropia de imaginea clasica a colericului perfect.Daca, pe strada, o persoana pe care o cunoasteti nuva saluta sau nu va raspunde la salut, nu va trece prinminte ca poate nu v-a vazut sau nu v-a recunoscut, ciJ·urat,i imediat ca o sa-i dati o lectie. "Nu încetati, sa aruncati, insulte?Ati remarcat ca exista un membru al familiei care nuîndrazneste sa aiba o discutie deschisa cu dumneavoastra?V-ati întrebat vreodata de ce?- Ati lovit vreodata o persoana mai slaba (desi v-ati caitimediat dupa aceea)?Va treziti cu senzatia ca aveti de dat piept cu lumeasi cu viata, ca si cum existenta v-ar fi o lupta neîncetata?- Nu puteti suporta ca oamenii sa-si bata joc de dumneavoastrasau sa nu creada ce spuneti?V-ati certat vreodata cu un prieten?V-a trecut prin minte sa-i trageti un pumn unui superior?Vi se urca de multe ori sângele la cap?- .Alcoolul va excita?Daca ati raspuns afirmativ la toate aceste întrebari,singurul sfat pe care vi-l putem da e sa va gânditi la motivelecare va împing sa va luptati mereu cu ceilalti si cupropria persoana. De ce nu aveti încredere în cei apro-Piat,i? De ce nu va iubitIi? ÎncercatiI sa va zâmbitif dimineata,când va priviti în oglinda.Încercati sa va deveniti prieten. E primul pas pe care-l aveti de facut ca sa puteti depasi obstacolul de ostilitatece va desparte de oameni si va împiedica sa traitimomentele de fericire pe care vi le-ar putea oferi viata.178 A. RobertiComplexele de inferioritate si cauzele lor 1 79NemultumireaA se plânge de orice nu e o caracteristica doar a femeilorbatrâne si singure. Si barbatii pot fi maestri în artade a se lamenta. Ca sa va convingeti, n-aveti decât saspionati o discutie între câtiva colegi de birou, când vorbescdespre îndatoririle pe care le au. Veti vedea ca, faracea mai mica urma de ipocrizie, toti sunt nemultumiti sica fiecare va da în mod clar de înteles ca face mai multe

parale decât ceÎlalti. În acest caz, nu e vorba de revendicarisindicale, ci de adevarate lamentatii, pentru ca fiecarese gândeste doar la sine si considera ca e normal safie promovat înaintea altora.Cel ce se plânge fara încetare are însa putine sanse safaca o cariera.E imposibil sa alergam stând jos. O persoana care setot lamenteaza e atât de ocupata sa descopere si sa-si explicemotivele de nemultumire, ca nu-i mai ramâne deloctimp sa se gândeasca serios la munca sa.Si, în cazul în care cineva îsi pleaca urechea sa-i ascultejelania, atunci el continua evocând si problemelefamiliale, iar foarte curând ajunge sa condamne pe toatalumea. Un astfel de individ e genul care va spune, la unmoment dat: "Pe vremea mea ... ", lasând apoi o pauzaîn vorbire, pentru ca persoana care-l asculta sa aiba privilegiulde a ghici ce se petrecea pe vremea sa!Multe femei îsi petrec si ele timpul în lamentatii. Demulte ori sotul e obiectul neîncetatelor lor reprosuri, darnici parintii si copiii nu scapai în mod normal, mai întâisunt zdravan criticati toti apropiatii, apoi ele se iau deprietenii acestora, se plâng de greutatile financiare princare trec, de proasta educatie a tineretului din ziua deScepticismulScepticul e acel individ care se îndoieste de orice si eînclinat sa nege totul. Întreaga sa viata e o atitudine. Elnu ia nimic în serios, nici macar dragostea. În plus, e sio persoana care reuseste sa strice cheful tuturor. El nuazi etc. Daca încercam sa aflam mai multe despre viataparticulara a acestor femei, aproape întotdeauna dampeste o viata sexuala plina de frustrari: un sot distrat sauprea exigent, care-si considera sotia un obiect aflat la dispozitialui pentru a-si satisface placerile, fara sa-i pesede ceea ce simte sau doreste ea; câtiva copii ne doriti, desifoarte iubiti; amintirea unei iubiri care e considerata unicasi veritabila; o zi epuizanta, care face ca raporturilesexuale sa para o povara în plus ... Cauzele sunt diferitesi numeroase, dar rezultatul e mereu acelasi: o puternicatendinta de a se plânge de tot si de toate, cu exceptiapropriilor probleme intime, deoarece pudoarea le interzicesa vorbeasca despre astfel de deceptii.Un caracter plângaret, mereu nemultumit e si un caracterantisocial. La fel cum colericul are nevoie de ceilaltica sa-si descarce mânia, nemultumitul are si el nevoiede ceilalti ca de un public. Nu-i nici o placere în ate plânge de unul singur. Dar asa nefericitul, frustratulnostru devine un pericol public, pe care ceilalti îl evitacât pot de mult. Stim din experienta cât de îngrozitoarepoate fi o persoana care, cu o voce fara inflexiuni, le explicatuturor problemele sale - în general, fara importanta-, iar aceasta constatare ne da o senzatie de lehamite,foarte asemanatoare cu frustrarea pe care o simtemorocanosul nostru prieten.180 A. RobertiComplexele de inferioritate si cauzele lor 1 81reuseste sa se entuziasmeze de nimic si vede numai partea

neagra a lucrurilor. Sa presupunem ca scepticuldomn Durand si optimistul domn Lesage întâlnesc o fatafrumoasa. DI. Lesage îi va admira frumusetea, în timpce dI. Durand, pe un ton dispretuitor, va spune: "Mi-arplacea sa o vad o data fara pic de machiaj" sau "Da, nu-iurâta, dar pare tare proasta" sau, daca vrea sa fie crud:,,0 floricica de fata, dar nu-i miroase a bine!"Scepticul nu-si face niciodata proiecte pe termen lung,pentru ca se teme de lucrurile neprevazute care ar puteaaparea în ultimul moment. Nu crede nici în sentimente,nici în munca, nici în politica, nici în Dumnezeu, iar respingereatuturor acestor valori sfârseste prin a-l izola deceilalti. Nimeni si nimic nu poate sparge cochilia de neîncredereîn care s-a refugiat.Ce se ascunde în spatele unui asemenea defect? Evident,lipsa de încredere în sine. Daca ne aplecam asupracopilariei si adolescentei unui individ bolnav de scepticism,vom gasi întotdeauna un personaj care e în mod involuntarresponsabil pentru defectul respectiv: un tatacare, în ultima-<:lipa, a refuzat ceea ce promisese; o mamacare l-a dezamagit pentru ca l-a abandonat, fugind cu altul;o sora care, dupa parerea lui, i-a rapit dragostea parintilor;un profesor care nu l-a apreciat si l-a luat drept prost.La baza scepticismului se afla întotdeauna o trauma care,desi nesemnificativa pentru adult, ramâne în inconstientde nesters si e dotata cu toata puterea ce o poate avea pentruun copil. Faptul poate sa fi fost cu totul uitat, dar aceastavaga senzatie de insecuritate, transformata încetul cu încetulîntr-un scepticism obsedant, ramâne în Se.Adultul nu mai crede în nimic, deoarece copilul a crezutprea mult (în ceva sau cineva) si s-a simtit tradat...182EgoismulA. RobertiUnii considera ca egoismul este un mare defect.Lucrul acesta e doar în parte adevarat. Un egoist esteo fiinta antisociala, pentru ca nu se gândeste decât la el.Sa reflectam însa putin la modul în care s-ar schimba lumeadaca am fi cu totii egoisti, daca nu ne-ar pasa decâtde noi însine, fara sa depindem de altii si fara sa acceptamca altii sa depinda de noi.Evident, e vorba de o ipoteza paradoxala, deoarece,în principiu, într-o lume de egoisti lucrurile ar trebui samearga mai bine, fiindca toti oamenii ar fi liberi de oricelegatura afectiva, de orice ura sociala, de spiritul degrup care, de foarte multe ori, duce la lupta împotrivagrupurilor opuse; dar, în acelasi timp, ar trebui ca nimenisa nu aiba posibilitatea sa le impuna celorlalti propriulegoism.Acestea fiind spuse în apararea sa, e totusi cazul sarecunoastem ca egoistul nu e un tip prea simpatic. Primalui grija, înainte de a lua o decizie, este de a vedeacu ce-l avantajeaza pe el lucrul respectiv. Daca, pentrua-si apara interesele, încearca sa le impuna altora vointasa,nu-i trece deloc prin cap ca si altii au dreptul sa traiascaasa cum vor ei, dupa reguli sau preferinte care pot

fi diferite de ale sale.Personalitatea lui e total opaca la orice experienta carear putea decurge dintr-o relatie stimulanta cu ceilalti.Egoistul traieste într-un univers strâmt, închis, în centrulcaruia se afla propria persoana; credinta lui cea mai profundae ca lumea trebuie sa se învârta în jurul sau.Freud face distinctia între narcisism si egoism; dup<\lel, primul e complementullibidinal al celui de-al doiComplexeledeinferioritatesi cauzelelor 183lea. Astfel, el noteaza ca: "Atunci când vorbim deegoism, nu ne raportam decât la avantajele pe care leare individul, în timp ce în cazul narcisismului luamîn calcul si satisfactia sa libidinaIa". Cineva poate fiegoist fara sa fie narcisiac, dar poate fi si una si alta, înacelasi timp; în ambele cazuri, egoismul e prezent caun fundal.IntolerantaFoarte multe persoane sunt intolerante, adica incapabilesa suporte din partea celorlalti un mod de comportamentcu care ele nu sunt de acord. De altfel, nici macarnu e nevoie ca altii sa se poarte într-un mod pe careastfel de indivizi nu-l aproba, pentru ca sa-i condamnecu asprime. Pentru asta, e de ajuns sa existe doar o diferentade opinii.E intolerant cel care nu suporta sa se fumeze lângael sau care îl critica pe prietenul ale carui idei politicesau religioase sunt diferite de ale sale. Câmpul sau deactiune e foarte amplu, deoarece intolerantul nu cunoastenici o limita. De fapt, intoleranta nu se nastedintr-o mare încredere în sine, dimpotriva, ea se bazeazape un profund sentiment de nesiguranta. Atuncicând apare ceva care îi ameninta ceea ce poseda sauare impresia ca poseda, intolerantul reactioneaza si sesupara, având în acelasi timp nevoie sa se asigure cadreptatea îi apartine, ca este corect ceea ce crede el. Opersoana sigura pe ea nu e niciodata intoleranta. Si eun fapt bine cunoscut ca guvernele cele mai intolerantesunt cele care fac uz de forta pentru a-si asiguramentinerea la putere.Valoarea introspectieiA~acum în fiecare an facem curatenia de primavara,tot astfel trebuie ca omul sa se supuna în mod regulatunei "curatari" interioare.Înainte de a ne apuca sa facem curat într-o camera,trebuie sa punem totul în ordine, sa înlaturam pânzelede paianjen, sa ~tergem praful, sa maturam pe sub patetc. Daca n-am face asa, asta n-ar mai fi curatenie. Totastfel ~i oamenii, ca sa poata sa se realizeze, au nevoiesa-~ipuna din când în când ordine în gânduri.Introspectia e cel mai bun mod de a ~terge praful ~ide a înlatura pânzele de paianjen asezate pe Eul nostrucel mai tainic; ea ne permite sa reflectam la ceea ce suntem,sa întelegem de ce suntem asa si nu cum am dorisa fim.Atunci când circumstantele sunt favorabile sau chiarcer o introspectie, e bine sa tineti cont de parerea celorlalti.

Analizati-va defectele si întrebati-va daca ati fost , , " Iîntotdeauna coleric, egoist sau pretentios, asa cum vaspun apropiatii. Încercati sa va aduceti aminte de copilariesi întrebati-va, de exemplu: "De ce, când eram mic,eram ascultator si dragut cu toata lumea, în timp ceacum, ca adult, sunt nervos si irascibil?" Nu ne schimbamniciodata daca nu avem un motiv. Cautat,i acestmotiv în amintirile din copilarie si adolescenta, printreprimele traume inevitabile care apar la contactul cu lumeaexterioara (diferita de cea în care ati trait pânaatunci, înconjurat de parinti, de frati si surori). Cautatiapoi si mai departe, gânditi-va la primii prieteni si lamotivul pentru care i-ati pierdut, amintiti-va de pedepselepe care le-ati primit si de primele deceptii. Gân-184 A. RobertiComplexele de inferioritate si cauzele lor 1 85diti-va la primele curiozitati si descoperiri legate de sexsi nu rositi din cauza unor gânduri pe care le au toti copiiisi adolescentii din lume.Daca vi se reproseaza destul de des un anumit defectpe care, indiferent cât v-ati gândi, nu puteti admite ca-Iaveti, încercati sa întelegeti de ce cred ceilalti ca suntetiasa. De ce dati impresia ca sunteti egoist? Sau mereu nemultumit?Ori chiar intransigent?Încercati apoi sa va vedeti asa cum va vad altii. Stitica nu sunteti neaparat asa, dar de ce pareti astfel în ochiicelorlalti?De ce va tainuiti adevarata fata? De ce va e teama sava aratati asa cum sunteti de fapt? De ce va ascundeti înspatele unor defecte care lasa impresia ca sunteti mai puternicdecât în realitate?Trebuie sa va deghizati ca sa nu se vada ca va lipsesteîncrederea în dumneavoastra? Educatia pe care v-audat-o parintii nu v-a permis sa traiti asa cum ati fost programatde la natura? Duceti o viata diferita de cea pentrucare ati fost nascut? Sa fie oare chiar asa?Sunteti fara încetare influentat de imaginea pe caresi-o fac altii despre caracterul dumneavoastra, astfelîncât ati ajuns sa deveniti asa cum va vad ceilalti? Iataun cerc vicios, care duce la deformarea personalitatii.În acest caz, e absolut necesar sa o luati în directiaopusa si sa va întoarceti în punctul de unde ati plecat.Introspectia e pretioasa, pentru ca ne poate ajuta saelucidam numeroase probleme si ne poate raspunde lamulte întrebari. E folositor sa ne interogam singuri; astfelne putem permite sa fim cât se poate de sinceri s;isanu ne ascundem nimic.Alte modalitati de recâstigare a echilibruluiUn om echilibrat e un om fericit. Nu numai ca nu cunoastesuferintele sau grijile, dar stie si cum sa le tratezeatunci când apar.a persoana echilibrata priveste lucrurile la adevaratalor valoare. Ea nu-si minimalizeaza si nici nu-si exagereazainutil emotiile. Relatiile cu ceilalti sunt calme, eastraluceste, dând si primind simpatie si prietenie. Evident,nu e perfecta, pentru ca totusi nu-i decât un om ca

si ceilalti, cu calitati si defecte, dar nu poseda trasaturide caracter ce o pot face antipatica în ochii apropiatilor.Un individ echilibrat e întotdeauna dispus sa-i ajutepe ceilalti, indiferent daca acest lucru i se cere sau nu (darfara sa insiste, pentru ca nu e indiscret). El are nervii tarisi poate face fata unei jigniri fara sa-si piarda sângele recesi fara sa dramatizeze. Stie ca nu merita sa dea importantaatacurilor, pentru ca de multe ori izvorasc dintr-o neîntelegere,din invidie sau dintr-o proasta educatie.Din punct de vedere psihanalitic, omul echilibratapartine celui de-al patrulea grup de personalitati, adicatipului numit "sanatos"; la astfel de persoane, echilibruldintre Eu, Supraeu si Se functioneaza perfect. Ele nuse lasa influentate în mod gresit de tirania constiinteimorale, dar nici nu accepta ca pulsiunile din inconstientsa le împinga pe cai gresite; cu alte cuvinte, sunt indivizicare stiu sa se controleze si sa traga foloase din asta.Acesta e portretul omului echilibrat, caruia am dori cutot,ii sa ne asemanam.Dar cum putem sa fim asa atunci când cadem pradaangoasei, anxietatii, tuturor simptomelor care indica onevroza galopanta?186 A. RobertiComplexele de inferioritate si cauzele lor 187În primul rând, trebuie sa nu neglijam nevroza; amspus deja cum trebuie procedat într-un asemenea caz: facându-ne o analiza minutioasa, amintindu-ne de trecut,studiindu-ne visele si comparându-Ie dupa sistemul asociatiilorlibere si, în sfârsit, identificând cauza care se aflala originea tulburarii psihice de care suferim. O data detectatarespectiva cauza, e relativ usor sa-i anihilam agresivitatea.Adus în constiinta, faptul traumatizant îsi pierde importanta(si trebuie sa insistam ca vorbim aici despre nevrozecare nu sunt datorate unor cauze grave, deoareceîn asemenea cazuri interventia psihanalistului e indispensabila).Doar din acest moment putem începe sa luptamca sa nu cadem din nou în aceleasi greseli.În orice caz, sfaturile urmatoare pot fi folositoare oricUl:1. Fit,i mai atent cu ceilalt,i. Nu va temet,i daca sunt maiputernici. Nu-i dispretuiti daca se afla într-o pozitieinferioara. Nu-i criticati daca va sunt egali. Suntemcu totii fiinte umane; doar apartenenta la un sex saula altul ne deosebeste, dar asta nu implica în nici uncaz o discriminare sociala sau profesionala. De aceea,începând de mâine, sau mai bine chiar din acest moment,trebuie sa ne straduim sa dam dovada de maimulta consideratie fata de ceilalti, indiferent daca evorba de femeia de serviciu, de sora mai mica, devânzatoarea de la magazin sau de avocatul nostru,pentru ca toti sunt egali, toti sunt neajutorati în fatagreutatilor pe care le ridica viata în lumea moderna,toti sunt la fel de expusi grijilor si suferintelor.2. Fiti mai amabil cu toata lumea, chiar daca nu vi se raspundecu aceeasi moneda. De ce sa-i judecam pe cei188A. Robertilalti? Asta nu ne priveste. Datoria noastra e sa ne purtam

cu ceilalti asa cum vrem sa se poarte si ei cu noi.3 Un foarte bun exercitiu este sa încercam sa descoperimprintre necunoscuti (în metrou, pe strada, în autobuz)fetele cele mai simpatice. Ele vor constitui galerianoastra de fete prietenoase si asta ne va obisnuisa-i observam mai bine pe ceilalti, sa avem o tolerantaImai mare fatIa de ei.4. DatIi dovada de mai mult tact. MultIi oameni se laudaca sunt sinceri, dar se însala daca, în numele sinceritatii,se apuca sa le trânteasca lucruri neplacutecelorlalti. Respectati sensibilitatea fiecaruia.5. Fiti mai ambitios, caci astfel viata va va fi mai putinmonotona, cenusie si trista. Ambitia nu trebuie sa fieneaparat legata de munca pe care o faceti. Anumitepersoane desfasoara o activitate modesta si linistita,dar au ambitii mari în domeniul afectiv, cultural sauchiar politic. Astfel de oameni au un "ideal", cum sespunea altadata.6. Îngrijiti-va de aspectul fizic. Rareori un individsleampat si nepieptanat are inima usoara.Si nu zâmbiti daca vi se spune ca o baie buna - înafara de psihanaliza - are un efect reconfortant siînviorator asupra spiritului.7. Atunci când vorbiti cu cineva, fiti deschis si acceptati-i punctul de vedere. Un om care-si expune ideilecu prea mult patos, caruia îi place sa se ascultevorbind, reuseste sa transforme rapid o conversatieprieteneasca într-un dialog al surzilor. Ascultati-l pepartenerul de discutie. E posibil sa trebuiasca sa recunoastetica are dreptate sau ca opiniile voastre seaseamana foarte mult.Complexele de inferioritate si cauzele lor 1 898. Fiti constient de meritele pe care le aveti, dar nu devenitiprea pretentios din acest motiv. E reconfortant,de exemplu, sa stim ca suntem toleranti, simpatici sigenerosi. Asta ne poate ajuta sa ne îmbunatatim calitatilesi ne face placere, iar un astfel de sentiment neîncurajeaza sa luptam împotriva defectelor noastre.9. Nu abandonati niciodata ceea ce ati început. Nu trebuiesa ne declaram vreodata învinsi; devenim "ratati"abia atunci când proclamam asta, nu înainte.10 Evitati sa deveniti fanatic. E logic sa avem idealuri;ele sunt ceva nobil si care, de altfel, îi fac pe oamenimai siguri pe ei. Dar când pasiunea se transforma înfanatism, la orizont începe sa se profileze spectruldistrugerii.11. Nu va ponegriti singur, nu pronuntati fraze ca:"Sunt timid, de-asta nu mi-am croit drum în viata"sau "E de înteles ca celorlalti le par antipatic". Dacanoi însine vorbim astfel despre noi, ce sa mai asteptamde la altii?12. Nu va lasati influentat de temerile celorlalti.Ca si curajul, teama e o stare de excitatie. Nu acceptatica gândurile negre sau pesimismul altora, nicimacar al celor apropiati, sa va distruga viata.13. Nu va neglijati viata sexuala. Nu va aratati apatic

sau fara initiativa fata de partenerul(a) de viata, darnu fiti nici prea constrângator fata de el(ea).Pentru a face dragoste e nevoie de doi, iar un asemeneaact nu treuie sa fie niciodata privit ca o datorie.Nu va folositi partenerul(a) ca pe un obiect. Uncomportament sexual gresit poate duce la aparitiaunor simptome nevrotice sau a unei stari de insatisfactieperpetua.Complexul de inferioritate osuferinta stânjenitoareMulte persoane considera ca sunt condamnate la opozitie inferioara în viata, atât din punct de vedere sodatcât si fizic sau chiar spiritual. Ele nu fac nimic pentrua reactiona împotriva acestei senzatii stranii, care areo influenta hotarâtoare asupra tuturor deciziilor si actiunilorlor.14. În masura în care va este posibil, încercati sa va stapânitiantipatiile. De multe ori, se poate ca o persoanasa nu ne placa doar pentru ca o trasatura fizicasau felul ei de a fi trezeste în inconstientul nostruaversiune a fata de alte persoane pe care le-am cunoscutîn copilarie si de care nu ne mai amintim lanivel constient.15. Nu va lasati influentat de ritmul trepidant al vietiimoderne. Deoarece, cu sau fara voia noastra, suntemobligati sa suportam anumite orare de lucru, ecazul sa ne asiguram macar ca timpul liber ne e destinatîn exclusivitate destinderii.De aceea, nu trebuie sa va simtiti obligat sa va petrecetitoate serile în fata televizorului, indiferent de programulales. Organizati-va, planificati înca din timpulzilei ce veti face seara: puteti sa începeti ori sa terminatio carte, sa iesiti cu prietenii, sa mergeti la un film, sa ascultatiputina muzica. Puteti, de asemenea, sa petrecetio seara romantica împreuna cu partenerul(a) de viata,pregatind-o cu grija, ca si cum ar fi vorba de o întâlnireamoroasa.190 A. RobertiComplexele de inferioritate si cauzele lor 1 91Astfel de oameni sunt blocati într-un fel de resemnarefatalista, cu care nu încearca deloc sa lupte.Complexul acesta nu este mereu însotit de un sentimentde invidie fat,a de alt,ii.E adevarat ca unii îsi petrec timpul enervându-sedin cauza succesului celorlalti, în loc sa faca cele necesarepentru a-si asigura propriul succes; exista însa sifiinte abulice, care îsi accepta atât de bine inferioritatea,încât ajung sa considere ca e drept si normal ca altiisa aiba succes si ca la fel de drept si de natural este esecuilor.Cel ce se simte inferior nu o spune niciodata, dimpotriva;alegerea acestui verb nu e rezultatul întâmplarii, pentruca el reprezinta o posibila portita de scapare.E ca si cum ar spune: "Nu-i decât un complex, o impresieabsolut ireala; o boala care ma face sa ma vad maiprejos decât ceilalti. De fapt, este un mod vicios de a

privi lucrurile si senzatia pe care{} am nu reflecta delocrealitatea; deoarece as putea fi si poate chiar sunt cel maibun dintre tot,i".De fapt, extremele se atrag. Cel ce sufera de un complexde inferioritate se crede superior sau, cel putin, diferitde ceilalti. Numai aparenta este cea care însala."Complexul" îl face timid, lipsit de entuziasm si maimult sau mai putin agresiv.Dar individul afectat de o asemenea suferinta ar fifoarte surprins daca ar afla ca, de fapt, aceasta nu-i decâtun artificiu care îi permite sa disimuleze o groazade lucruri. Altfel spus, complexul de inferioritate nueste altceva decât un complex de superioritate, adicaun refuz de a lupta si de a învinge; individul îsi închipuieca soarta îi e potrivnica, în ciuda evidentei lui superioritatifata de cei pe care se preface ca îi crede maibuni decât el.Complexul de inferioritate poatefi pretul platit ca sane "pedepsim" pentru ceva de care, în mod inconstient,ne simtim vinovati. Vina ascunsa este ispasita toata viata,frângând aripile ambitiei, lasând în mod voit sa scapeprintre degete ocaziile favorabile si asta cu o resemnarecu adevarat masochista. Trebuie, în acest caz, merspâna la originile acestui sentiment de culpabilitate, ascunsîn adâncimile întunecate ale Se-ului si care este atâtde puternic, încât influenteaza în mod hotarâtor viata sifelul de a fi al celor atinsi de el.Adevarata problema nu este cum se poate înfrângecomplexul de inferioritate, ajungând la convingerea ca,de fapt, nimeni nu este inferior celorlalti si facând stradaniipentru a depasi obstacolele plasate în fata scopuluifixat. De fapt, problema consta în a descoperi de ceindividul a ales sa se simta inferior celorlalti oameni side ce si-a impus o mutilare psihica al carei efect este caanuleaza atât initiativele, cât si placerile. Numai dupadescoperirea motivului acestui sentiment de culpabilitate,subiectul va putea începe sa traiasca într-un mod sanatos si normal.Complexul de inferioritate poate aparea din cauzaunui defect psihic.De exemplu, domnul Dante R. afirma ca sufera de unenorm complex de inferioritate din cauza ca este bâlbâit.Din momentul în care bâlbâiala a fost înlaturata, a disparutfara urma si suferinta respectiva.Uneori poate fi vorba de o infirmitate fizica reala.Astfel, un surd se poate simti inferior celorlalti tocmaipentru ca universul lui tacut îl izoleaza într-un mediu192 A. RobertiComplexele de inferioritate ~icauzele lor 193cu totul diferit. Un mutilat, un invalid, un cocosat potdezvolta un complex de inferioritate nu numai fizic, cisi spiritual, ca si cum defectul lor ar ajunge sa le ata cechiar esenta personalitatii. În aceste cazuri avem de-aface cu o stare sufleteasca de înteles, dar nedreapta sinefasta, deoarece asemenea nenorociri nu-i transformape indivizii respectivi în fiinte mai bune sau mai rele decât

ceilalti.A-;;i plânge de mila este întotdeauna o atitudine negativa.Celor care se lasa cuprinsi de autocompasiune leeste greu sa redevina ceea ce au fost, pentru ca este usorsa treaca de la o acuza la alta, astfel încât orice ocazieeste potrivita pentru a le confirma ca n-au noroc ;;i casunt nefericiti, ca sunt urmariti de o soarta potrivnica side oamenii rai. Tot criticând în stânga si-n dreapta, multiajung chiar la sinucidere. Lumea sfârseste prin a li se pareaatât de ostila si de agresiva ori, dimpotriva, atât desuperficiala;;i de inutila, încât ei nu-si mai doresc decâtsa dispara. Autocompasiunea poate duce cu u;;urinta laacte disperate.Complexul de inferioritate deriva deseori dintr-unfapt traumatizant trait în timpul copilariei. Iata cazul Annabellei,fiica cea mare a domnului si doamnei de R. Înciuda aparentelor (nu i-a lipsit niciodata nimic), ea a avuto copilarie nefericita. Ceea ce a zdruncinat-o au fost criticilesi repro;;urile continue ale mamei, care o comparatot timpul cu surorile sale. Pentru ca nu era la fel de dragutaca ele, Annabelle auzea deseori spunându-se despreea ca "ochii ei n-au nici o expresie", pe când cei aiRoselynei par "doua stele", ca e "palida, fragila, are unaer bolnavicios", ca "nu e la fel de desteapta ca surorileei", care, desi mai mici, pareau mai inteligente, ca "estedezordonata si n-are vointa", ca "ar trebui sa ia exemplude la Roselyne side la Camille" si multe altele în acelasistil.Crescând, Annabelle s-a facut o fata foarte frumoasa,în ciuda prezicerilor mamei, si, daca ar fi comparataacum cu surorile ei, acest lucru ar fi în avantajul sau. Cutoate acestea, pusa în fata unei oglinzi, Annabelle pareoarba si surda la orice compliment.Ea se vede urâta, se simte proasta. Complexul ei deinferioritate, care îsi are originile în copilarie, o stapânesteîntru totul. Criticile mamei au marcat-o pentru totdeauna.De aceea, relatiile Annabellei cu barbatii au fost mereufoarte complicate si nici o legatura nu a putut rezistasindromului ei.Esecurile sentimentale au facut-o sa creada din ce înce mai mult ca are "ceva ciudat, care nu merge". "De ce,se întreaba ea, alte fete de vârsta mea iubesc si sunt iubitecu multa usurinta, în timp ce eu nu reusesc sa gasescun barbat care sa ma accepte asa cum sunt?"Întrebare grea, dar cu un raspuns usor. De ce felul dea fi al Annabellei, crizele ei de depresie, încapatânareaei de a se considera o victima, de ce toate acestea reusescsa-i convinga iubitii ca este altfel decât în realitate? Defapt, ea e cea care îi obliga s-o vada asa cum se vede eaînsasi: seaca, proasta, fara importanta.Cum s-a terminat totul? La a nu se mai stie câteleaesec în dragoste, Annabelle s-a încuiat în baie, si-a bagatmâinile în apa fierbinte si si-a taiat venele. Din fericire,prietena cu care locuia a reusit sa o salveze la timp. Annabelleeste acum în cura la un psihanalist.Complexul de inferioritate se poate naste si din dorinta

de a atrage atentia, de a se face placut de ceilalti.194 A. RobertiComplexele de inferioritate si cauzele lor 195Altfel spus, el poate fi manifestat?i de o persoana cu uncaracter mai curând ambiguu, care va recurge la diversetrucuri pentru a inspira întelegere ?i bunavointa.Un astfel de caz e u?or de recunoscut, deoarece complexulde inferioritate merge mâna în mâna cu o tendintaechivoca de adulare, de exaltare a meritelor celorlalti.Autodistrugându-se, subiectul î?i ridica în acela?i timpinterlocutorul pe un piedestal, facându-1 sa creada ca estecel mai bun, cel mai inteligent etc.Asemenea indivizi reu?esc foarte rar sa câ?tige simpatiala care aspira atât de mult. Pâna la urma, persoanacare este obiectul unei atare admiratii sfâr?e?te prina se plictisi de prezenta adoratorului ?i îl abandoneaza,preferându-i ni?te prieteni mai putin ceremonio?i, darmai sinceri. Nici o problema, vânatorul nostru de idolinu se da batut ?i pome?te în cautarea altor victime. Chiaraceasta încapatânare ne poate face sa ne îndoim ca suferade un complex: multi considera ca, de fapt, individulcauta sa-?i asigure o pozitie sociala cât mai buna?i ca sefolose?te de prieteni bine situati pentru a-?i atinge scopul.În sfâr?it, exista si un complex de inferioritate care,la fel ca o boala a tineretii, apare în momentul treceriide la copilarie la adolescenta. Iesit din cochilia copilului,adolescentul are dintr-odata senzatia ca-i fuge pamântuIde sub picioare. El are de multe ori prieteni maimari ca vârsta, care îl depa?esc de obicei în înaltime ?imaturizare, ceea ce îl face sa se simta inferior, chiardaca nu o arata.Acum e vârsta înro?irii din nimic a obrajilor, a manifestarilorde timiditate, a replicilor obraznice ?i violente.Din fericire, este vorba doar despre tulburari trecatoare,care se transforma repede în simple amintiri stânjenitoare.Tinerii nu accepta un prieten timid si complexat si, încele din urma, în felul lor brutal de a rezolva problemele,ei îi impun un ultimatum fara drept de apel: "Ori încetezisa mai faci pe prostul, ori ne lasi". Aproape întotdeauna(cu exceptia cazurilor în care intervine o mamaclosca, mult prea întelegatoare si dominanta), adolescentulînceteaza sa mai para timid si îsi face intrarea triumfalaîn gasca de prieteni.Într-o masura mai mica sau mai mare, toti am trecutprin perioade de demoralizare, în care am manifestatsimptomele unui adevarat sentiment de inferioritate.Sunt momente de îndoiala, pe care, în cele din urma,am reusit sa le depasim. Dar este necesar sa avem grijasa nu ne cuprinda resemnarea si sa credem ca viata noastraar depinde de altii si de bunul lor plac. Trebuie sa reactionamsi, de fapt, omul echilibrat reactioneaza, trecepeste deceptii, evitând sa le transforme în frustrari generatoarede nevroze, si analizeaza obstacolele care l-auadus în situatia respectiva. El nu se opreste si îsi urmeazacalea, iar asta este esential.Ni se întâmpla uneori sa trecem prin perioade de îndoieli,

care n-au nici o legatura cu viata personala, darcare ne fac sa ne simti,m melancolici s,i sa reflectam lamotivele pentru care existam. Sunt momente în viata încare avem impresia ca nu suntem nimanui de folos, catraim degeaba, ca suntem doar o piesa insignifianta într-un joc imens si cu reguli inflexibile.În astfel de perioade, se naste în noi convingerea catoate eforturile sunt doar pierdere de timp si, bogati orisaraci, ne transformam cu totii în frunze duse de vânt.196 A. RobertiComplexele de inferioritate si cauzele lor 197Prin asemenea momente dificile poate trece oricine într-o etapa sau alta a vietii si nu exista nici un motiv savorbim în aceste cazuri de un complex de inferioritateori sa consultam un psihanalist. De fapt, în astfel de situatiidevenim constienti de lipsa noastra de importantaprin raport la imensitate a universului si la timpul implacabil.Astfel de sentimente de inferioritate îi afecteaza petoti oamenii, chiar si pe cei mai importanti, si nimeni nuar trebui sa se simta rusinat din aceasta cauza.Avantajele complexului de inferioritateTotusi, complexul de inferioritate poate avea si anumiteavantaje, cum ar fi cel de a-l face pe individul afectatsa se evalueze continuu. Iar daca aspectul agnostic alcomplexului se accentueaza, acest fapt va duce la depasirealui automata. Sentimentul de inferioritate fata deceilalti poate sa trezeasca ambitii foarte puternice, vointade a câstiga, de a-i ajunge din urma sau chiar de a-idepasi pe cei admirati.Sa ne gândim, de exemplu, la complexul de inferioritatemanifestat de un scriitor tânar si talentat. Complexul,pe care, o data cu Freud, ar trebui sa-I numim maicurând "senzatie de inferioritate", este, în ceea ce-l priveste,mult mai benefic decât orice satisfactie desarta pecare i-ar putea-o da succesele deja obtinute. Pentru tânarulscriitor, constiinta ca se afla înca departe de scopulfixat nu e o senzatie frustranta si mutilanta, ci dimpotriva,îl incita sa se perfectioneze. Vorbim aici de un stimulent,nu de un motiv de renuntare la tot ce si-a propus.Cum sa depasim complexul de inferioritateÎn acelasi fel, pe unii defectele fizice grave îi pot motivasa reuseasca în viata, ajutându-se chiar de aceste defecte.De exemplu, bâlbâitul Demostene a devenit unorator de succes, Beethoven, surd, a putut compune omuzica de o rara frumusete, iar Napoleon ori Iuliu Caesar,mici de statura, au stiut sa-si cucereasca locul meritatîn Istorie. Poate ca acestor oameni celebri le-ar fi lipsitîndârjirea si zelul de a cuceri obiective atât de înalte,daca n-ar fi avut constiinta ca sunt, într-un fel, inferioricelorlalti.Nu exista leacuri miraculoase care sa transforme unindivid nehotarât într-unul îndraznet, puternic si autoritar.Complexul de inferioritate nu poate fi înfrânt decâtdupa ce i-au fost aflate cauzele: asa este întotdeaunaregula în psihanaliza. Dar un sfat nu strica niciodata.Înainte de toate, trebuie sa încercati sa raspundeti la

întrebarile pe care le vom prezenta imediat. În functiede numarul de raspunsuri afirmative, puteti deducedaca acest complex de inferioritate pe care vi-l atribuitieste real sau daca el coincide cu o criza morala trecatoare.Credeti ca oamenii nu au nici o sansa de a fi arhitectiipropriei existente si ca sunt condamnati sa se supunadestinului implacabil, ca trebuie sa renunte laîncercarile de a fi independenti si de a-si manifestavointa? Altfel spus, credeti în predestinare?Sunteti apatic, în ceea ce va priveste, atât de mult încâtnu va mai mirati ca sunteti evitat de ceilalti?198 A. RobertiComplexele de inferioritate si cauzele lor 199- Va plângeti deseori din cauza problemelor pe care leaveti?- Sunteti, convins ca nu avet,i nici o calitate care sa vafaca interesant în ochii celorlalti si ca sunteti iremediabilcondamnat la mediocritate?- Îi invidiati pe oamenii sociabili si prietenosi? Vaschimbati orasul si chiar tara, ca si cum ati vrea sa fugitide viata pe care o aveti?- V-ar placea sa fiti prietenul unei celebritati, dar credetica acest lucru nu se va întâmpla niciodata, deoarecesunteti un ins plictisitor?- Sunteti gelos?- Ati renuntat vreodata la vreo întâlnire cu prietenii saula o receptie importanta pentru ca "nu aveati cu ce sava îmbracati" sau "nu erati în forma"?Va simtiti umilit daca nu sunteti recunoscut, ca sicând acest lucru v-ar confirma ideea ca nu sunteti decâtun individ absolut insignifiant?- Evitati sa salutati o persoana care v-a fost prezentatade curând deoarece sunteti convins ca n-o sa va recunoasca?- Credeti ca un curs de dictie v-ar fi putut ajuta sa vadepasiti problemele de pronuntie sau frica de a ramânefara voce ori de a nu s,ti cum sa încheiati, o fraza?- V-ati gândit vreodata ca timiditatea dumneavoastrase datoreaza proastei educatii pe care v-au dat-o parintii?Va este imposibil sa vorbiti de rau pe cineva în prezentaaltora, desi ati avea chef? Si, dimpotriva, nu maiconteniti cu laudele la adresa unei persoane absente,despre care credeti, de fapt, numai lucruri rele?- Visati adesea cu ochii deschisi la ce ati putea fi, închipuindu-va ca sunteti protagonistul unor aventuri fabuloase,care se termina întotdeauna cu triumfuldumneavoastra si cu umilirea prietenilor-dusmani?- Când erati mic, ati fi vrut sa luati parte la jocurile celorlalticopii, dar, dintr-un motiv sau altul, nu eratiniciodata acceptat?- Vi s-a întâmplat vreodata sa cumparati un lucru decare nu aveati nevoie, doar pentru ca vânzatorul v-aconvins sa o faceti?Raspundeti sincer: va simtiti uneori servil fata de persoanepe care nu le apreciati deloc, dar pe care le consideratifolositoare pentru profesie si eventuala ascensiunepe scara sociala?

Fumati doar ca sa faceti sa treaca timpul mai repedeori ca sa pareti mai interesant?Va gânditi din când în când ca un pahar de tarie vapoate ajuta sa va învingeti timiditatea care va împiedicasa fiti mai apropiat cu ceilalti?Aveti impresia ca, de fapt, nu aveti nici un prietenadevarat?- Va confesati cu mai mare usurinta unui necunoscutdecât unei persoane pe care o cunoasteti de ani dezile?Vi s-a spus vreodata ca sunteti prea ceremonios oriprea pretentios?- Orgoliul va este satisfacut daca stiti ca sunteti mai cultsi mai bine educat decât altii, dar aveti în acelasi timpsenzatia dezagreabila ca va lipseste acea dezinvolturacare îi face pe oameni cu adevarat draguti si amabili?200 A. RobertiComplexele de inferioritate si cauzele lor 2 01- V-ati întrebat vreodata de ce oamenii încep sacaste sisa gaseasca scuze ca sa va paraseasca dupa ce ati petrecutîmprerma câteva clipe?- Va e total indiferent cum va îmbracati?- Faceti dus mai putin de o data pe saptamâna?- Preferati sa va uitati la televizor, în loc sa cititi o cartebrma?- Ati mers vreodata la ghicitori în carti sau în stele casa aflat,i daca vi se va schimba viat,a în vreun fel?- Parerea pe care o au despre dumneavoastra persoaneleimportante pe scara sociala va intereseaza maimult decât a tuturor celorlalti?Cu cât veti cumula mai multe raspunsuri afirmative,cu atât veti fi mai aproape de tipul ideal al complexatului.Nu vom insista din nou asupra traumelor din copilariecare puteau sa va aduca în aceasta stare. Daca sentimentulde inferioritate pe care-l aveti este autentic siva face sa suferiti, câteva sugestii va vor permite sa vastapâniti anxietatea care va ia cu asalt de fiecare datacând trebuie sa faceti ceva ce va face vizibil pentru ceilalt,i.Multi timizi se plâng ca nu pot sustine o conversatie.În afara de recomandarea de a citi ziarul si de a fi la curentcu ce se petrece în lume (ceea ce va permite cu sigurantasa participati la multe discutii), va sugeram saîncercati sa va specializati într-rm anumit domeniu, maispecial, al realitatii. De exemplu, ecologia ori spiritismulsau poezia negrilor americani. Documentati-va cât maimult în privinta subiectului ales, pâna când veti aveasentimentul ca, macar în aceasta privinta, sunteti multmai informat si mai competent decât multi altii.Nu e vorba, evident, sa va lansati în studii si cercetaride durata, cu exceptia cazului în care subiectul ales vapasioneaza cu adevarat; de fapt, e suficient sa faceti apella o documentatie succinta, care va va permite sa stralucitiîn fata celorlalti atunci când se va aborda tema res- " ,pectiva (pe care evident ca veti avea grija s-o aduceti îndiscutie). Nimeni nu va fi la curent cu faptele, numele si

statisticile despre care veti vorbi; astfel, va veti acordaplacerea de a raspunde oricarei obiectii, oricarei întrebari,fara sa riscati sa-i jigniti pe ceilalti obligându-i saasculte un monolog care, în cele din urma, poate sa fieplictisitor si sa para pedant.Atunci când interlocutorul vi se pare superior princultura, frumusete ori conditie sociala, nu va lasatisubjugat si nu va comparati cu el. Încercati sa va imaginaticum arata în intimitate, în pijama sau certându-se cu nevasta. Dati putin bice imaginatiei, oricâtde socante ar fi imaginile care va vin în minte, pentruca lucrul acesta va poate fi extrem de util ca sa vaeliberati, de tirania anumitor mituri. Ve,ti vedea astfelca toti oamenii sunt perfect egali în momentele lor deintimitate.Daca cineva va masoara cu privirea, în nici un caz nulasati ochii în jos.Recurgeti la un truc vechi, care consta în a va privi interlocutorulîn mijlocul fruntii, adica putin deasupraochilor. Astfel veti da impresia ca sunteti o persoanamândra si care nu se lasa usor calcata în picioare.Cautati sa aveti ceva în mâna în momentul în care patrundetiîntr-o camera plina de oameni: o tigara, unpahar, mâna altcuiva, orice va poate ajuta sa nu vamai framântati ce sa faceti cu mâinile. Asta va va aju-202 A. RobertiComplexele de inferioritate si cauzele lor 2 O 3ta ?i sa nu mai aveti impresia ca toate privirile se întorcspre dumneavoastra ?i va judeca.- Când toate par sa mearga prost, iar proiectele vi senaruie unul câte unul, lasati deoparte gândul sa vafaceti bagajele ?i începeti sa semanati, adica sa întreprindeticeva ce-?i va arata roadele în viitor. De exemplu,învatati ceva.- Nu va mai gânditi prea mult la propria persoana. Înloc sa va sara tandara închipuindu-va ca oamenii vavorbesc de rau, încercati mai bine sa vedeti partileproaste ale celorlalti. Oricine are ?i defecte; straduiti-va sa le descoperiti unul câte unul, ca?i cum arfi vorba de un joc. A?a, oamenii vi se vor parea maifragili, mai umani, într-un cuvânt, mai accesibili ?imai simpatici.- Încercati sa va îndragostiti, poate chiar de partenerul(a) de viata ...- Nu va mai tot gânditi ca sunteti comparat cu altii.Nu sunteti la fel ca ei. Din fericire, toti oamenii suntdiferiti unii de altii. Daca va luati ca model un prietensau o celebritate pe care o admirati foarte tare,comparatia pe care o faceti risca sa nu fie niciodataîn favoarea dumneavoastra. Iar asta bineînte,lesca nu va convine. As,a ca mai bine ridicati-,va înslavi calitatile "cele mai interesante" pe care leaveti, ca sa va accentuati trasaturile de personalitate?i sa deveniti astfel mai interesant sau mai captivant.- Încercati sa va definiti asteptarile pe care le aveti dela viata. Cu alte cuvinte, încercati sa precizati care

sunt lucrurile pe care viata pare ca vi le-a refuzat pânaacum. A avea un punct de plecare si a-ti identificaobiectivele e un mare pas înainte spre vindecare sipentru a prinde "gustul vietii".- Nu va demoralizati daca oamenii nu va arata preamulta simpatie. Poate fi doar o falsa impresie, explicabilaprin complexul a carui victima sunteti. Dardaca totusi, în mod real, le sunteti antipatic unora pecare îi credeti prieteni? Atunci nu-i mai considerati caatare si priviti-i drept ceea ce sunt în mod real, adicasimple cunostinte, de a caror companie va puteti lipsicu usurinta si fara urma de remuscare.Alegeti-va alti prieteni, priviti în jur, nu va fie frica sao luati de la început si sa va simtiti iar tânar. Trebuiesa fiti stimulat la gândul ca, pentru orice cunostintanoua, sunteti o persoana fara probleme, fara calitatisau defecte. E ca si cum ne-am naste din nou de fiecaredata când ne împrietenim cu cineva. Ceea cevrem sa fim ori sa parem în acest caz pentru indiviziirespectivi nu depinde decât de noi.ÎngaduitiI-va din când . în când sa datIi curs unei fantezii,unui capriciu, aflat la marginea bunei-cuviinte,chiar în raspar cu constiinta morala stricta pe care oaveti (cu Supraeul care da nastere sentimentului de inferioritatede care suferiti, obligându-va sa va comparaticu ceilalti). Faptul ca va acordati o placere cât demica va va face sa uitati câteva dintre lucrurile careva pot traumatiza.Cautati sa va convingeti ca si dumneavoastra avetiniste calitati extraordinare. Poate ca nu sunt cele pecare le apreciati la altii, dar asta nu înseamna ca suntlipsite de importanta.Poate ca si altii le-au remarcat. De altfel, nu v-ati gânditniciodata ca anumiti indivizi va considera superior204 A. RobertiComplexele de inferioritate si cauzele lor 2O5lor? Pentru ca ati fost absorbit de problemele care va macinau,nu v-ati dat seama niciodata pâna acum ca le inspiratio stare de umilinta unor oameni foarte timizi, maicomplexati decât dumneavoastra si ca, pentru ei, poateca sunteti un model de urmat.DisciplinaFaceti un efort sa va reveniti. E nevoie doar de putinabunavointa. Începeti prin a va fi propriul elev si urmatiun program pe care-l veti stabili pe baza sugestiilordin acest capitol, în functie, evident, de propriul cazsi de cauzele complexului de inferioritate de care suferiti.IO regula excelenta pentru crearea unui program constaîn a nu acumula în el prea multe proiecte, ci în a repartizaîn mod judicios eforturile, astfel încât cei ce sehotarasc sa-si învinga starea de neputinta sa poata asimilatot ce am propus aici cu perseverenta absolut necesara.SupracompensarileTrebuie sa evitati solutiile prea facile, care nu ar facedecât sa va dauneze. Nu încercati sa recurgeti la metode

extreme. Daca aveti un caracter slab, cautati sa vadati seama care sunt cauzele acestei slabiciuni, în locsa o mascati sub o agresivitate si o violenta care va facsi mai mult rau. Agresivitatea fata de superiorul saun-o sa-I elibereze pe domnul EO. de o viata umila simodesta sau de timiditatea lui si de sentimentul ca nue niciodata la înaltimea colegilor. Ea nu poate servi decâtla accentuarea starii de angoasa, fara sa mai vorbimde faptul ca poate duce eventual chiar la concediere.În plus, dupa trecerea crizei de furie, vi se va întariconvingerea ca nu valora ti nici cât o ceapa degeratape lânga cei ce stiu sa faca o cariera si sa se poartecu inteligenta.Aceste supracomensari sunt de fapt niste moduri gresitede a neutraliza frustrarile produse de complexul deinferioritate. De asemenea, se vorbeste despre "supracompensarinegative", tocmai pentru a sublinia pericolulpe care îl reprezinta. Un exemplu interesant este celal unei fete din Warwick, Kay v., care suferea din cauzanasului prea lung si curbat. În loc sa mearga la un specialistîn chirurgie estetica, care ar fi putut sa-i rezolveproblema mult mai bine decât ar fi facut-o orice psihanalist,ea s-a lasat în asa hal prada "complexului nasului",încât nu mai îndraznea sa iasa din casa, de teama ca oameniisa nu râda de ea.Apoi, dintr-odata, Kay s-a hotarât sa reactioneze. Avrut sa se convinga ca-si poate depasi complexul si sa-sischimbe stilul de viata. Hotarârea era buna, însa ea apus-o în practica într-un mod cel putin ciudat aruncându-se ca un kamikaze în tot soiul de pericole si de experientestranii. S-a apucat de baut, de droguri si a începutsa se culce cu oricine ar fi vrut s-o aiba pentru o noapte.Era aproape tot timpul beata si uitase de mult sa maizâmbeasca. Dupa ceva timp a ajuns în spitat în urmaunui accident. Aflându-se la volanul masinii unui prieten,ametita de alcool si de excitante, a intrat în plin într-un copac. Prietenul ei a murit din cauza ranilor, în206 A. RobertiComplexele de inferioritate t>icauzele lor 2 07timp ce ea nu a avut decât câteva zgârieturi ut>oare.Darîn ce stare psihica a ie?it din spital!Complexul de inferioritate ar putea fi depasit foarteu?or daca subiectul ar reu?i sa se convinga ca e iubit decei ce-l iubesc. Un individ care e sigur de dragostea celorlaltie foarte sigur pe el în relatiile cu oamenii. Si cuasta am atins o problema-cheie: nevoia de dragoste.Iubirea nu poate fi doar spirituala, ci trebuie sa fie sifizica. Numeroase cupluri se destrama în momentul încare dispare obisnuinta tandra a anumitor gesturi - omângâiere, un sarut, tinutul de mâna - ?i daca, în unelefamilii, se poate remarca o stare de tensiune, de multeori aceasta e datorata lipsei acestor gesturi de afectiune.Într-o familie ai carei membri se iubesc cu adevarat eputin probabila aparitia unei crize. Complexul de inferioritatee o boala care nu patrunde în casele în care parintiise rasfata unul pe celalalt cu gesturi afectuoase si

în care copiii învata sensul unei iubiri care nu asupreste,ci, dimpotriva, daruieste putere.Exista soti care î?i iubesc sotiile, dar care s-ar simti ridicolidaca s-ar apuca dintr-odata sa le spuna vorbe dulciori sa le sarute."Astea-s fleacuri! Conteaza doar ce simt aici!", clameazaei, batându-se cu pumnul în piept într-un modteatral. Dar se însala amarnic. Dragostea trebuie sa fie siafirmata, sa fie exprimata; daca asta nu se întâmpla, ease race?te, devine sterila si începe sa vegeteze.Sa ne uitam la animalele de casa. Si ele au nevoie deo mângâiere, de un gest afectuos sau de o vorba dragastoasa,altfel se întristeaza si devin apatice.Si plantele îngrijite cu dragoste cresc si Înfloresc maibine. Asa ca, daca natura are nevoie de dragoste, de cen-ar avea si oamenii, cu atât mai mult? Scuza ca de la oanumita vârsta nu mai avem nevoie de asta e absolut neadevarata.Tovarasa de viata are probabil tot atâta nevoiede mângâieri ca si pruncul din leagan pe care-l admiratoata lumea.Daca se stie iubit, nevroticul gaseste mult mai usorcalea spre vindecare. A iubi înseamna a avea încredereîn cineva, înseamna ca o parte a sufletului nostru se poatelinisti gustând din placerea pe care o poate da doar orelatie bazata pe tandrete.Multe complexe de inferioritate se formeaza la parteneriiunui cuplu care s-au bazat numai pe relatia sexualapura, pentru ca, o data disparuta pasiunea, îsi dau seamaca doar întâmplarea i-a adus împreuna, nu dragostea.Asa ca el se întreaba: "Cum de m-am însurat cu femeiaasta? Ce vrea de la mine? Sa-i fac toata viata curte?Nu-si da seama ca a îmbatrânit? Doar nu se mai crede otinerica! De ce ma tot saruta pe gura?".Iar ea îsi spune: "De ce m-oi fi maritat cu ciufutulasta? Nici n-ajunge bine acasa, ca se si pune la masa. Egata cina? Da, domnu', la dispozitia luminatiei voastre!Domnul se crede la hotel. .. Mare dreptate avea mama ...nu trebuia sa-I iau!".Cam astea sunt, în linii mari, gândurile vesele pe carele nutresc unul despre altul un sot si o sotie, "luati dindragoste", într-o seara oarecare din placuta lor viata comuna.Sunt, de fapt, gândurile a doi straini care traiescsub acelasi acoperis, dar nu simt nici urma de afectiuneunul pentru celalalt.Relatiile dintre ei devin din ce în ce mai reci si mai încarcatede agresivitate. Fiecare pare ca asteapta ceva de208 A. RobertiComplexele de inferioritate si cauzele lor 209la celalalt. Aparent, ea ar avea nevoie de mai mult confort,de haine noi, poate si de bijuterii, adica de bunurimateriale. Lui i-ar placea o femeie surdomuta, ca sa poatasa spuna si sa faca tot ce are chef, fara sa aiba parte decritici. Dar toate aceste pretentii sunt de suprafata, caciceea ce le lipseste amândurora e ceva mult mai simplusi care nu costa nimic: afectiunea.Am întâlnit cândva doi soti în vârsta care au înca

unul pentru celalalt gesturile si micile atentii tandre pecare ne asteptam de obicei sa le vedem doar la tineri, înperioada logodnei. El are pentru ea priviri pline de bunatatesi recunostinta. Când se sprijina de bratul lui, ease simte tânara si frumoasa,în ciuda celor optzeci de ani.Îsi zâmbesc, se mângâie unul pe altul. Atunci când unule suparat, celalalt îl bate cu afectiune pe spate sau pemâna. Si îsi vorbesc cu multa placere. Traiesc împreunade atâtia ani si înca n-au terminat sa-si spuna tot ceaveau de spus. Iata un exemplu de cuplu fericit. Care lee secretul? Nu si-au pierdut niciodata afectiunea unulpentru celalalt. Ei se poarta ca niste îndragostiti si suntfericiti.Cu toate acestea, daca le-am analiza viata mai îndeaproape,am putea vedea ca ea nu a fost deloc usoara pentrunici unul dintre ei. Poate ca ea ne-ar povesti cu tristete,în timp ce el îi strânge mâna spre consolare, cumsi-au pierdut fiica într-un bombardament; iar el, fara picde frustrare, va recunoaste ca n-a facut niciodata o cariera("pentru ca n-au stiut sa te aprecieze", poate ca-i vaspune ea) sau ca a fost somer un timp, moment în careamândoi îsi vor aduce aminte de zilele de foame si desaracie prin care au trecut. Dar e clar ca buna ziua casunt fericiti. Daca ar fi pusi în acelasi loc cu capetele Încoronate,cu starurile de cinema, cu miliardarii, ei s-arsimti cât se poate de în largul lor. Nici frustrarile, nicicomplexele nu i-au putut vreodata stapâni si nu si-ar daviata pe alta daca pretul pe care ar trebui sa-I plateascaar fi sa aiba alt tovaras de viata.Puterea iubirii poate face miracole. Dragostea poatesa faca minunata o viata pe care altii ar crede-o monotonas'.i cenusIie. Ea ne aJ·utasa deschidem ochii sI i sa vedemcu adevarat minunile naturii care ne înconjoara tacuta;iubirea stie sa ne·faca sa apreciem un cuvânt bun, o întâlnireneasteptata, o prajitura buna, o scrisoare de la cinevade departe, un pahar de apa rece când ne e sete, unfotoliu confortabil si o pereche de papuci dupa o plimbarelunga, o seara petrecuta la gura sobei sau la televizor,o tigara, o ceasca de cafea sau de ceai. Adica tot felulde lucruri mici si care ajung mult prea des masinale,instinctive, de care nu mai stim sa ne bucuram. Numaidragostea poate trezi în noi astfel de emotii placute sicalme.Evident, "cine n-ar vrea sa fie iubit?", ni se va replica.Dar noi ce facem ca sa fim iubiti? Cazul femeii fatalecare are toti barbatii din lume la picioare se întâlnestefoarte rar (si, la urma urmei, cui îi foloseste asa ceva?).Si, din fericire, Don Juan e un personaj demodat. Dragosteacare ne ajuta sa trecem peste griji si deceptii, sanu ne lasam înglodati în complexele de inferioritate easemenea unei plante cu doua radacini bine înfipte înpamânt si pe care o îngrijim cu multa tandrete.210 A. RobertiCasatoria si sexualitatea ISuspiciunile si dezgustul pe care cuvântul "sexualitate"le provoaca adesea anumitor oameni

sunt oarecum justificate.Folosit si cu rost, si, mai ales, fara rost (în reclame, lacinema, în literatura sau reviste etc.), sexul e asociat multprea des cu pornografia de cea mai joasa speta si cu obscenitatea."Personaj principal" al unor povesti desprelibertinaj, el pare ca nu mai poate trezi în mintea oamenilordecât imagini triviale si deplasate.Dar e nedrept, pentru ca sexualitatea se asociaza înprimul rând cu viata, cu dragostea, cu sanatatea fizica simorala. Nu trebuie sa ne lasam influenta ti de niste filmesi publicatii de un gust îndoielnic, care ne-ar putea facesa credem ca viata sexuala e ceva absolut fad. De fapt,nu în orgii, în adulter sau în homosexualitate îsi gasestesexul adevarata înflorire. Un barbat si o femeie pot gustao viata întreaga din cele mai mari placeri sexuale, farasa se abata de la normalitate. Povestile erotice fara saresi piper, filmele semipornografice tin de un gen vulgarsi sunt pline de ineptii.Primele manifestari sexuale ale copiluluiViat,a sexuala înseamna s,i fericire. Moralist,ii care ovad doar ca pe un mijloc care serveste la reproducereaspeciei se însala amarnic, la fel ca si cei ce o consideraun act de placere pura, o pulsiune carnala si doar atât.Sexul nu se lasa înregimentat în aceste interpretari unilaterale,deoarece dorinta de a avea urmasi nu se opuneplacerii carnale, ci îi este complementara acesteia. Si cuatât mai mult se însala cei ce, pornind de la interpretarilecare îi sunt date, cred ca sexul e un act rusinos, darplacut si de care nu trebuie sa se vorbeasca deloc.Cine crede ca viata sexuala apare brusc si în toatasplendoarea ei abia în momentul pubertatii se însalaamarnic. Nou-nascutul cunoaste deja pulsiunile sexuale,chiar daca aceasta afirmatie le-ar putea parea abuzivacelor ce considera copilaria ca un tarâm al placerilorinocente si asexuate.Ca sa întelegem mai bine acest lucru, e de ajuns sa observamun bebelus care suge la sânul mamei. Deja, înacest act absolut necesar pentru supravietuire, pe lângaplacerea de a-si potoli foamea si setea, putem observasi satisfacerea unei placeri pe care copilul satul oexprima printr-o atitudine statica extrem de asemanatoarecu a adultilor dupa actul sexual. Fara îndoiala caplacerea respectiva îsi are originea în excitatia fizica abuzelor si a limbii (pe care Freud le identifica drept"zone erogene").Ni se va obiecta ca o asemenea atitudine e datoratasatisfacerii nevoii de hrana. Cu siguranta ca asa e; dar,212 A. Robertica sa demonstram ca pentru bebelus placerea constachiar în actul de a suge, e de ajuns sa ne gândim la felulîn care sugarul, desi satul, continua sa vrea sa suga sidupa ce a mâncat. El îsi suge degetul ori suzeta care i seda ca sa se evite astfel orice deformare a cavitatii bucale.Mai târziu, copilul va suge tot ce-i va cadea în mâna.Suptul îi face o asa de mare placere, în ciuda faptului caadultii nu prea sunt de acord cu activitatea asta, încât

afiseaza aceeasi expresie de placere intensa pe care oavea când sugea la sânul mamei.A-i lasa pe copii sa-si suga degetul sau o suzeta a întâlnitmereu opozitia celor care, desi nu au habar depsihanaliza, intuiesc scopul acestui act. Copilul mic e certatpentru acest obicei "prost", iar adultii încearca sa-Ifaca sa renunte la cea mai mare placere a sa, ca si cândar fi vorba de un pacat. ,,0 sa te prostesti", le spun unelebunici nepotilor care se încapatâneaza sa-si bage degetulmare sau mijlociu în gura. "Dezobisnuieste-te deobiceiul asta prost", le cer altele cu asprime, fara sa stieprea bine de ce. Daca ducem mai departe analiza, vomdescoperi ca majoritatea bunicilor sau mamelor care seopun cu atâta putere "vidului" respectiv (definitia pecare i-o dau ele e simptomatica) sunt destul de inculte sihabar n-au ca, în acest fel, copilul risca sa-si deformezebolta palatina. De fapt, opozitia lor e pur si simplu instinctiva.Suptul este ded una dintre primele manifestari alevietii sexuale a fiintei umane. Copilul, caruia înca nu is-a dezvoltat functia de reproducere, îsi învesteste sexualo anumita parte a corpului, adica gura, cautând o placeremaxima cu o excitatie maxima. Abia mai târziu vaîncepe sa fie atent si la alte parti ale trupului, în momen-Casatoria si sexualitatea 213tul în care a-~i goli vezica sau intestinele va deveni pentruel o noua ocazie de a-~i procura o placere fizica.Sa observam sugarul care tocmai a avut un scaun; elafi~eaza un aer multumit ~i plin de satisfactie, zâmbe~te,î~i manifesta starea de bine ~i e mai vesel ~i mai sociabil.Pe lânga placerea suptului, corpul lui a mai descoperitînca un mod de a se excita. Ne putem imaginareactiile scandalizate ale tuturor celor în fata caroraFreud a expus aceste observatii. Cu toate acestea, întemeietorulpsihanalizei nu a încetat sa sublinieze importantadesoperirilor sale, ca ~i efectele pe care primele manifestariale sexualitatii le au asupra lumii psihice a adultului.într-adevar, el a remarcat afinitatile dintre viata sexualaa copilului ~i perversiuni. "Deoarece copilului îilipse~te tot ceea ce da functia reproductiva a sexualitatii,viata lui sexuala este în mod necesar perversa", spuneaFreud. Si, de fapt, caracteristica definitorie a tuturorperversiunilor sexuale este renuntarea la functia de reproducere.a asemenea interpretare psihanalitica a vietii sexualea sugarului nu trebuie sa va sperie. Ar fi o gre~eala cao mama tulburata de o astfel de revelatie sa înceapa sa-iinterzica bebelu~ului ei suptul degetului.Evident, pe lânga interpretarile de tip freudian ale actuluidespre care vorbim, exista ~i considerente de ordinestetic ~i, daca nu vrem cu tot dinadinsul ca bebelu~ulsa aiba mai târziu dintii strâmbi, e bine sa-I dezvatam deobiceiul de a-~i suge degetul, dar fara sa tipam, faraplânsete, fara sa facem o drama din asta ~i,mai ales, farasa-I lovim peste mâna considerata "vinovata". Prohibitiilebru~te sunt mult mai nefaste ~i mai periculoase decâtceea ce încercam sa interzicem. Dimpotriva, copilul214 A. Roberti

Viat,a sexuala s,i fericireaNu putem trai în pace nici cu noi, nici cu lumea dacane e refuzata o viata sexuala fericita. Abstinenta nu satisfacepe nimeni. Ascetii nu au toti dorinta profunda dea deveni astfel si nu devin sfinti doar pentru ca si-autrebuie convins treptat, cu blândete si în mod constant.Încet, încet el va reusi sa-si controleze gesturile, fara saaiba senzatia ca i se impun restrictii din exterior.Relatia normala cu propria sexualitate poate fi distrusaînca din primele luni de viata. Întarcarea, adica trecereade la alimentatia la sân la una artificiala, trebuie safie progresiva, nu impusa brusc. Pentru sugar, contactulcu corpul mamei este absolut esential. Chiar daca mamanu-l poate hrani la sân, ea este cea care trebuie sa-i oferebiberonul cu lapte, într-o atmosfera calma si pastrândcontactul fizic si cât mai linistitor cu copilul. Legaturilecare-l unesc pe bebelus cu mama sa nu pot fi destramatefara sa provoace traume grave. Aceste scurte consideratiireferitoare la sexualitatea copilului sunt absolut necesareca sa putem întelege universul sexual al adultului.Desi amintirile din prima copilarie se sterg din zonaconstienta a spiritului nostru, în inconstient ramân totusianumite pulsiuni violente si care ne conditioneazaexistenta ulterioara. Astfel de conditii de mediu, asemeneacontacte cu viata prin intermediul simturilor pot jucaun rol important în declansarea multor nevroze. Si dacaprimul an de viata al copilului a fost greu si plin de tulburari,atunci si viata sexuala a adultului va fi la fel decomplicata si de plina de tulburari.Casatoria ~isexualitatea 215mortificat trupul. Regula generala e ca devin persoanenesociabile.Freud a avut intuitia geniala de a recunoaste importantasi influenta pe care le are sexualitatea asupra oamenilor.La fel de puternic ca foamea, instinctul sexualnu poate fi anihilat. Poate doar sa fie ascuns uneori, darcu ce pret! Daca e mortificat, sexul se razbuna dând nastereunui întreg cortegiu de nevroze, de tulburari psihosomaticesi de angoase. Personalitatea nu e rezultatulvointei noastre; ea e mai degraba consecinta experientelor(si frustrarilor) sexuale. În functie de fiecare caz, viatasexuala poate deveni lucrul cel mai frumos ori cel maiurât din lume; asta depinde de atitudinea fiecaruia. Pentrucivilizatia occidentala, tendintele de reprimare a oricareireferiri la sex care s-au manifestat în secolul alXIX-lea au fost cât se poate de nocive, deoarece au dusla raspândirea multor vicii si nenorociri printre oameni.Barbatii si femeile nu se pot sustrage pulsiunilor care semanifesta în trupul lor fara sa-si provoace puternice traumepsihice, care îi vor afecta si pe copiii lor. Dragosteape care si-o poarta un barbat si o femeie nu are nici unsens în lipsa legaturii trupesti. Iubirea platonica e periculoasapentru linistea spiritului. Daca un om nu a avutniciodata parte de iubire sexuala, atunci el începe sa seafunde în timiditate si disperare ori, dimpotriva, devinerau si plin de ranchiuna fata de ceilalti. De multe ori, astfel

de persoane nu pot fi trase la raspundere pentru inhibitiilelor, pentru ca au devenit de fapt sclavii unei educatiicare pune semnul egal între sex si tot ce e urât simurdar pe lume. Revolta instinctelor e redusa la tacere,învinsa pe toate planurile si, astfel, modificata. Corpulumilit se va razbuna umilind spiritul.216 A. RobertiÎn schimb, linistea sexuala poate da o siguranta carese va reflecta în tot ceea ce facem, în viata privata, înmunca, în familie, în relatiile cu ceilalti. Miscarile corpuluisunt calme si relaxa te, iar spiritul e limpede si plin deseninatate, gata sa evalueze problemele cu care se confrunta.Sanatatea corpului e si ea direct proportionala cupacea simturilor.Sexul mai înseamna si arta si creatie. Un ascet va puteacu greu sa lase generatiilor viitoare altceva decât meditatiilesi amintirea extravagantului sau sacrificiu. Mortificându-si simturile, omul se lupta cu el însusi, iar dinasta nu poate sa iasa nimic bun. În plus, viziunea sa despreviata e rigida, intoleranta si unilaterala. Caci, pustniculnu numai ca nu se multumeste sa traiasca umilindu-si corpul- fapt care, pâna la urma, nu-l priveste decâtpe el, fiind o problema de vointa personala -, ci vreasa-i faca si pe altii sa-i urmeze exemplul. De multe ori,printre asceti se gasesc conducatori militari, sefi de sectesau idealisti. Abnegatia lor are nevoie de discipoli, departizani. Sacrificiul pe care îl fac nu poate fi solitar sinu-si este suficient siesi, ci are nevoie de admiratia celorlalti.Viatta sexuala este, de asemenea, sinonima cu fericirea,pentru ca se identifica în mod clar cu viata, care esteesentialmente creatie. Pentru moralisti si moralizatori,actul sexual e înnobilat de faptul ca poate duce la nastereaunui om. Dar asta nu înseamna ca sexul trebuie înmod obligatoriu pus în relatie doar cu functia de reproducere;daca ar fi asa, omul ar fi despuiat de toate instinctelesi dorintele proprii. Daca necesitate a reproduceriiar fi suficienta pentru sexualitate, atunci cuplurilear fi sigure de viitorul lor din momentul în care se nas-Casatoria ;>isexualitatea 217Educatia sexualaIgnoranta în tot ceea priveste sexul poate fi dezastruoasa.Cel ce subestimeaza importanta educatiei sexuale(si nu ne referim aici la educatia cea mai elementara,care le este data copiilor atunci când îsi exprimaprimele curiozitati legate de sex) este un individ caretraieste prost. Exista perechi casatorite de multi ani,care au copii, dar care, indiferent ce s-ar întâmpla, nute primul copil si continuitatea le-ar depinde de numarulde copii. Dar stim prea bine ca lucrurile nu stau a;;a.Dimpotriva, experienta ne spune ca numeroase cuplurise despart imediat dupa nasterea unui copil, în timp cealtele ramân perfect unite, desi nu au copii. Asta înseamnaca viata sexuala este fericire si placere doar atuncicând sunt prezenti simultan doi factori, adica atuncicând functia de reproducere e în relatie cu o dorinta autenticade a iubi si de a fi iubit. Daca trebuie sa alegem

între aceste doua elemente, cu siguranta ca e preferabilcel de-al doilea. Primul reprezinta o datorie si nimic altceva,asa-numita datorie conjugala, care, ca tot ceea ce eimpus din afara, poate fi cât se poate de neplacuta.Pe de alta parte, e o datorie deloc simpla. A face dragostee o arta dificila, iar barbatii care se cred asi în materiesunt de multe ori la fel de lipsiti de experienta ca ovirgina sau violenti ca un macelar. Frustrarile infantile,nevrozele, angoasele, toate acestea influenteaza în modnegativ viata sexuala si dau nastere altor frustrari sauduc la complicarea nevrozelor deja existente. Iata un cercvicios.218 A. Robertisuporta sa vorbeasca unul cu altul despre aceste "subiectetabu". Ei fac dragoste pe întuneric, ca si cândar fi vorba de ceva la limita moralitatii. Evident, sotular fi extrem de socat daca s-ar trezi ca sotia lui începesa vorbeasca brusc despre "asa ceva" la masa. Arcerta-o pentru ca a îndraznit sa abordeze un subiectnedemn de o femeie serioasa! Un astfel de barbat e, dealtfel, genul care nu se da în laturi sa-si însele nevastasi sa se complaca în conversatii obscene cu prietenii.Consilierii matrimoniali sunt la curent cu astfel decontradictii matrimoniale secrete. Ei stiu ca exista tacericare divizeaza cuplurile, îndoieli care le chinuie, torturicare le distrug, stari de rau de care e vinovata viata sexuala,atunci când nu e traita în libertate si cu bucurie.Daca sunteti casatoriti, încercati sa raspundeti cu toatasinceritatea la urmatoarele întrebari:- I-ati putea dezvalui partenerului(ei) dorintele cele maiintime pe care le nutriti? Sau va e rusine si preferatisa nu-i spuneti nimic, sperând ca data viitoare lucrurilevor merge mai bine?- Considerati ca femeia are obligatia sa fie virgina înmomentul casatoriei sau credeti ca ar trebui sa acumulezeceva experienta înainte de a se marita?- Seara, la culcare, va dezbracati în fata sotului (sotiei)sau preferati baia, în care va încuiati?- Faceti dragoste pe întuneric sau cu lumina aprinsa?- Credeti ca femeia mai trebuie sa ia si initiativa dincând în când sau vi se pare ca nu e un lucru demn deea?- Considerati ca sexul nu poate fi separat de sentimentesi de iubire?Casatoria si sexualitatea 219- Credeti ca poate exista un-mariaj fericit în absentaunei vieti sexuale armonioase?Ati încercat vreodata sa le explicati copiilor ce se întelegeprin casatorie?- Bancurile libidinoase va enerveaza, ca si revistele pornosi filmele erotice sau considerati ca uneori pot facesa iasa la lumina emotiile refulate?Va intereseaza studiile stiintifice despre sexualitatesau credeti ca stiti totul despre asta? Ori, dimpotriva,le clasificati drept niste scrieri pornografice si le condamnatipe toate în bloc?

Credeti ca o persoana poate fi senina si relaxata dacanu are o viata intima satisfacatoare? Altfel spus, consideratica linistea spiritului e independenta de nevoilecorpului?Va credeti în mod sincer un bun partener din punctde vedere sexual? V-ati întrebat vreodata ce impresieare tovarasul/ tovarasa de viata dupa ce faceti dragoste?Ati privit vreodata actul sexual ca pe o datorie conjugala?Credeti ca trebuie sa rezolvati singur anumite problemesi v-ati simti jenat sa consultati un medic, un psihologsau un consilier conjugat pentru a cere ajutor?- Considerati ca pentru un copil educatia sexuala e unlucru bun sau ca, dimpotriva, poate sa dauneze viitoareisale dezvoltari psihice?Unicul scop al acestui interogatoriu, ca si al celor cel-au precedat, e de a va face sa reflectati asupra proprieipersoane si asupra vietii sexuale pe care o aveti.Cel ce se cunoaste mai bine poate sa se gândeascadeja la vindecare. A ne întelege sexualitatea, fara false220 A. Robertipudori, înseamna sa ne eliberam existenta de eventualelenevroze.De aceea, nu ocoliti o discutie cu partenerul/parteneradespre ce ati citit amândoi în carti care trateaza acestsubiect.Nu e cazul sa obiectat,i ca anumite texte s,tiint,ifice suntmult prea greu de înteles. În.momentul actual exista cartide popularizare cât se poate de comprehensibile si carenu sunt deloc scrise pentru a ne excita simturile. Dacaaveti vreo problema legata de comportamentul sexual aldumneavoastra sau al partenerului/partenerei, e maibine sa încercati sa o lamuriti. În secolele trecute, mii defemei ar fi putut fi fericite daca ar fi trait alaturi de sotiîntelegatori din punct de vedere sexual. Din pacate, lucrurilenu stateau deloc astfel. Asprimea epocii le impuneafemeilor o tacere austera si o resemnare totala: participareaactiva la actul sexuat care nu poate decât sa îmbunatateascarelatia amoroasa, le era interzisa.De altfel, pe camasile de noapte ale tinerelor fete, carese maritau cu barbati despre care nu stiau mai nimic,mamele brodau adesea maxime de genul: "Nu o fac dinplacere, ci pentru ca asa vrea Dumnezeu". Ele faceauasta ca si cum ar fi vrut sa scuze faptul ca fiicele lor eraunevoite sa participe la actul sexual si sa le scoata dinminte orice dorinta de a obtine placere, deoarece, potrivitcanoanelor epocii, acest fapt le-ar fi putut face sa treacadrept prostituate.Primul pas care trebuie facut ca sa ne cunoastem maibine consta în a afla mai întâi care sunt originea si dezvoltareavietii noastre sexuale. Iata de ce insistam atâtasupra acestui punct. Modul în care ne purtam din punctde vedere sexual (sau când trebuie sa rezolvam o pro-Casatoria ;;i sexualitatea 221Homosexualitateablema de natura sexuala) reflecta mai bine decât oriceviata, trecutul si caracterul unei persoane, e un adevarat

revelator fotografic.Homosexualitatea nu e o boala fizica, ci o directionarepsihica "anormala" a instinctelor sexuale. Un individ,desi normal constituit, se poate afla într-o dispozitiementala care sa-I faca sa doreasca nu o persoana de sexopus, ci una apartinând aceluiasi sex. În asta constaanormalitatea. Homosexualul e un nevrotic. De obicei,nevroza lui are origini îndepartate, aproape întotdeaunaaflate în legatura cu raporturile afective întretinute cuparintii pe când era copil. Se crede de multe ori în moderonat ca homosexualitate a e o maladie ereditara; nimicnu poate demonstra în mod stiintific aceasta ipoteza hazardata,deoarece chiar daca fiul unui homosexual, adicaal unui nevrotic, devine la rândul sau homosexual,aceasta se întâmpla pentru ca nevrozele au tendinta safie contagioase; în consecinta, fiul ajunge sa preia simptomeletatalui.Numerosi homosexuali se casatoresc nutrind iluziaca astfel o sa se poata vindeca. Traiul cu o persoana desex opus si, eventual, nasterea unui copil sunt consideratemetode aproape imbatabile care-i permit nevroticuluisa uite dorinta ce-i fierbe în vene si pe care constiintamorala o dezaproba. De multe ori chiar parintii, panicatide ideea de a avea un fiu homosexual, aranjeaza larepezeala o casatorie. Normal, biata sotie nestiutoare, careiai se ascunde adevarul, adevar întotdeauna chinui-222 A. RobertiHomosexualitatea latentator si care nu înceteaza sa iasa la lumina, va avea de suportatconsecintele acestui aranjament.Homosexualitatea se poate manifesta în diferite moduri;ea poate fi latenta sau manifesta.Pentru Freud, simptomele nevrotice sunt substituteale placerilor sexuale. În consecinta, din moment ceaceste placeri le includ si pe cele de natura perversa, elogic ca multi nevrotici au o tendinta psihica spre homosexualitate.De cele mai multe ori, homosexualullatentîsi ignora tendintele. Constiinta sa morala, Supraeullui,e atât de severa, încât îl face sa excluda din start aceastaipoteza. însa dorinta ramâne si se manifesta sub formaunor simptome nevrotice si a angoaselor. În acest caz, efoarte greu pentru persoana în cauza sa devina constientade dorintele sale homosexuale. Homosexualitatea latentaramâne întemnitata în inconstient si, de acolo, serazbuna în diferite moduri, "nu rusinoase", dar care-iprovoaca o mare suferinta individului. Anxietate, sentimentede culpabilitate, isterie ... viata lui psihica da nastereunor monstri. IÎn general, homosexualitatea latenta se caracterizeazaprintr-o înclinatie platonica spre persoana "care nutrebuie iubita"; aceasta înclinatie nu se exprima mereuprin manifestari afectuoase, ci se poate manifesta prinura si antipatie. De fapt, homosexualullatent e adesea ofiinta agresiva, nemultumita, irascibila si pretentioasa.Nu e niciodata multumit si critica pe toti si totul. De obiceie însurat, nu calca niciodata strâmb si nu se îndoieste

de pornirile sale, dar e clar ca mariajul sau nu e feri-Casatoria ;;i sexualitatea 223cit. Cu timpul, sotia sa devine o femeie resemnata, supusasi fara urma de stralucire. Poate. ca nu va sti niciodataadevarul ascuns în spatele caracterului autoritar siauster al barbatului ei si se vede condamnata de o soartacruda sa ramâna legata de un om ciudat, care nu simtenimic pentru ea."Nici macar nu pot sa ma plâng de barbatul meu",spun unele femei. "Nu cred ca m-a înselat nici macar odata în viat,a. Îmi e credincios s" i totusi ceva nu merge întrenoi. Îmi dau seama ca nu e fericit cu mine. S,i nici eunu sunt. Când eram tineri casatoriti ma stradui am sa-Iînteleg, sa-I ajut sa iasa din cochilia lui, dar acum am renuntat.Toate încercarile mele sunt fara rost. E un urs sin-o sa se schimbe niciodata, e o cauza pierduta."Astfel de "ursi credinciosi" sunt adesea "homosexualilatenti". Eterna lor nemultumire e pricinuita de faptulca nu stiu nici ce sa faca, nici cu cine sa vorbeasca. Einu si-ar închipui niciodata care e adevarul. De altfel, arputea fi periculos si riscant ca acesta sa le fie revelat, pentruca, în realitate, ei judeca foarte aspru homosexualitatea.Dar sa mergem mai departe cu analiza caracteristicilorhomo sexualitatii latente, astfel încât sa-i ajutam sa serecunoasca pe cei atinsi de ea. Am precizat ca de obiceisunt însura ti, dar ca mariajullor e nefericit. De altfel,sunt fideli si, desi sunt atasati de familie, sunt amanti jalnici,care îsi aleg sotiile dintre virginele cele mai inocentesi mai lipsite de aparare, pentm ca ele sa nu se mire,în timpullogodnei, de lipsa lor de dorinta fizica. Acestefemei ajung sa se ofileasca fara sa fi înflorit sau sa se ficopt vreodata. Homosexualullatent e foarte legat demama, care e pentru el femeia ideala. Chiar daca anii224 A. RobertiHomosexualitatea manifestaHomosexualitatea manifesta corespunde în generalunei dorinte de a se autopedepsi, nevoii de a se mortifica.În cazurile extreme, aceasta tendinta poate mergepâna la "coprofagie", adica pâna la dorinta de a-si devorapropriile excremente. Nu e nevoie sa precizam aicicare sunt semnele ce ne permit sa recunoastem un homosexualmanifest. Prin chiar definitia termenului, untrec, el e în continuare sub influenta acesteia. De exemplu,poate sa ia hotarâri fara sa-si consulte nevasta, darnu va putea niciodata sa-i ascunda vreun secret adorabileimamici, care e judecatorul si arbitrul întregii salevieti. Ca tati, acesti nevrotici sunt traditionalisti, conservatori,conformisti, retrograzi, ca si cum ar cauta sa leimpuna copiilor autoritarismul riguros al constiintei lormorale care i-a asuprit întotdeauna. Sunt maniaci ai obligatiilorsi îndatoririlor. S-ar zice chiar ca încearca sa serazbune pe propriii copii pentru complexele de care sufera.Sunt îngrozitor de severi cu fetele si foarte exigenticu baietii lor. Codul lor moral e mult mai puternic decâtafectiunea paterna.De obicei sunt pesimisti. Impresiile pe care si le fac

despre ceilalti si despre mersul lucrurilor în lume suntdure si nemiloase. Nimeni si nimic nu scapa de judecatalor critica, în afara de propria mama. În general, homosexualullatente o fiinta nefericita, care nu e în staresa se realizeze, îsi ignora tendintele, dar e constient deinfluenta pe care o are atitudine a sa si îsi descarca toateranchiunele lui de individ ratat pe cei care au ghinionulsa traiasca sub acelasi acoperis cu el.Casatoria \,isexualitatea 225asemenea lucru nu e necesar. Homosexualului manifestîi place sa se faca remarcat si criticat, asa cum o cere fondulsau masochist. În schimb, ceea ce trebuie sa definime ansamblul cauzelor care îl fac pe individ sa treaca lasatisfacerea dorintelor sale perverse si pe care trebuie sale cautam în prima copilarie a acestuia.Cauzele homo sexualitatii pe cale sa se dezvolte potfi:- o relatie nevrotica cu unul dintre parinti (care poatefi la fel de bine mama sau tatal);experiente sexuale perverse în timpul copilariei saula începutul pubertatii;anumite situatii care au putut ameninta siguranta copilului;- neîntelegerile dintre parinti sau divortul acestora;o educatie deficitara;traume care au afectat atmosfera din familie;un sentiment de inferioritate, legat tot de ambiantafamiliala;absenta unuia dintre parinti, combinata cu influentaexcesiva a celuilalt;- teama de tata (sau de mama).Toate aceste situatii, la care se mai pot adauga si altele,împiedica dezvoltarea psihica armonioasa a copilului.Libidoul sau nu ajunge sa se dezvolte. Uneori,sentimentul de ostilitate fata de unul dintre parinti easociat cu o afectiune exagerata pentru celalalt, iar astaîmpiedica trecerea copilului spre starea de adult si îlcondamna sa ramâna toata viata "copil". Afectiuneaexcesiva a homosexualului pentru mama sa e un semnrevelator. Daca sapam un pic în trecutul mamei, putemafla ca ea îsi dorea o fata, nu un baiat. Din momentul226 A. Robertiîn care baietelul a devenit constient de deceptia pe carei-a provocat-o adoratei lui mame, a fost tentat în modinconstient sa-i satisfaca dorinta si astfel sa o multumeasca.Homosexualii sunt de multe ori fiinte nefericite, subiectal batjocurii altora. Sunt indivizi nevroza ti, frustrati,carora le e foarte greu sa ia viata în piept si sa intreîn contact cu persoanele de sex opus. Totusi, uniireusesc sa-si sublimeze defectele si se exprima în modmagnific prin intermediul artei sau al erotismului.Multi regi si împarati din secolele trecute au fost homosexuali,la fel si numerosi pictori, muzicieni, scriitori,balerini etc. Homosexualitatea îl poate înzestrape cel atins de ea cu un mare rafinament, cu o sensibilitateiesita din comun si cu o mare fantezie; dar astanu e o regula. În plus, homosexualitatea da nastere si

multor deceptii, unor sentimente de inferioritate, darsi unui pseudointelectualism, confuziei, trufiei si narcisismului.Educatia sexuala facuta în scoala joaca unrol hotarâtor în prevenirea dezastrelor pe care le poateprovoca mediul familial, în special prin mamele preaputernice, prea grijulii si protectoare care, desi suntconvinse ca-si iubesc copiii, ajung sa-i faca nefericiti,sa-i puna într-un conflict neîncetat cu ei însisi, deoarecenu sunt capabili sa se integreze în societate fara sase simta respinsi de aceasta.Într-un stadiu nu foarte avansat, un homosexual manifestpoate recurge la autoanaliza. Totusi,în formele maigrave, e mai bine sa se renunte la autoanaliza si sa sefaca apel la un bun psihanalist, evitându-se orice experientade analiza solitara, deoarece ar putea dauna scopuluicautat.Casatoria ?i sexualitatea 227Cei mai mult,i barbati, nu-s,i dau seama ca au o deficientasexuala si sunt total vinovati de mariajullor nevroticsi nefericit. Exista nenumarate grade ale impotenteisexuale care micsoreaza placerea si au efecte negativeasupra caracterului individului, compromitând, înacelasi timp, stabilitatea cuplului.Prin urmare, oricarui barbat îi sta în putinta sa conditionezeîn mod pozitiv sau negativ nu numai propriaviata psihica, dar si pe cea a partenerei sale.Astfel, foarte multi barbati relativ impotenti, adica acaror impotenta sexuala e incompleta, reusesc sa se autoconvingaca sunt perfect normali si pun în spinareapartenerei vina pentru absenta de placere sau de satisfactiecu care se încheie actul sexual. Iar asta ajunge sa-icreeze femeii un complex de inferioritate care agraveazasituatia unui cuplu deja instabil.Sexologii pot cita zeci de exemple de femei care credca e vina lor ca nu participa la actul sexual cu destula placeresi carora nu le trece nici o secunda prin cap ca defapt vina îi apartine în întregime sotului. În general, acestarefuza sa mearga la doctor caci, pentru majoritatea barbatilor,a trebui sa fie vazuti de un medic în privinta problemelorsexuale este o umilinta pe care ei nu cred ca omerita. Sa le fie însa umilita sotia, asta da! Barbatii se ducla doctor din cauza unor probleme izolate, dar, în realitate,aflate în strânsa legatura cu impotenta sexuala masculina.Simptomatologia poate fi extrem de diversa: nervozitate,apatie, dificultati de concentrare, meticulozitateexcesiva, agorafobie, timiditate ori agresivitate, complexede inferioritate, comportament obsesiv, greata, ne-228ImpotentaA. Robertisiguranta, aciditate gastrica, tulburari ale mictiunii, problemecardiace, arsuri la stomac si lista poate continua.Evident, nu sunt simptome pentru tratarea carora mediculsa poata prescrie medicamente. La baza tuturor acestortulburari psihice si nervoase se afla de fapt neputintade a duce pâna la capat un raport sexuaL Refuzul inconstient

de a-si admite impotenta duce la aparitia unuidezgust care se exprima prin diferite stari de rau.Impotenta masculina poate fi declansata si de o dorint,a de tradare nesatisfacuta sau chiar de aversiuneafata de sotie. Schimbarea partenerei poate modifica înmod radical comportamentul sexual, dar în loc sa se confruntecu certitudinea faptului ca e impotent, barbatulprefera sa-si complice viata si sa o faca si pe sotie sa sufere,hranindu-si astfel nevrozele de care e cuprins (neurastenii,angoase, fobii si nevroze obsesionale). Secoleleîn care impotenta masculina a fost subiectul celor maicrude ironii apasa în continuare asupra omului modern,ceea ce face ca, desi nefericiti si bolnavi, foarte multi barbatisa fie orgoliosi si refractari la orice tratament.Prin traditie, impotenta e pe nedrept atribuita pacatelortineretilor, exceselor, fadorilor ereditari, mas turbarii,viciilor de tot feluL În majoritatea cazurilor, impotentamasculina (ca si frigiditatea feminina) se datoreazaunor factori psihici si poate aparea ca o consecinta a unuiconflict emotional nerezolvat.Astfel, printre numeroasele cauze ale acestei probleme,putem enumera urmatoarele:- educatia sexuala deficitara;- teama de imaginea femeii, din cauza unor traume suferiteîn copilarie sau adolescenta;Casatoria ~isexualitatea 229- sentimentul de inferioritate derivat dintr-un complexde culpabilitate si aflat în legatura cu nevoia perversade pedeapsa;- sadism (dorinta de a pedepsi femeia);- masochism;- frica de a rani femeile;- teama de o eventuala sarcina;- inhibitii cu caracter religios;reprimarea unor tendinte homo sexuale;inhibitii cu caracter familial, adica insuflate de autoritarismulpatern sau matern;gelozie.Fiecare caz de impotenta trebuie analizat cu atentie,înainte de a dezvalui originile problemei si, în masuraîn care e posibil, de a interveni pentru a smulge raul dinradacina. Dar autoanaliza nu este suficienta pentru identificareacauzelor impotentei (care poate fi absoluta saurelativa); e nevoie ca la tratament sa participe si partenera,ca sa poata fi îndeplinite conditiile ideale pentru orelatie senina si eliberata de spectrul declansarii altor traume.Cea mai frecventa manifestare de impotenta partialae ejacularea precoce. Într-o asemenea situatie, barbatul esfâsiat între doua tendinte opuse si la fel de puternice:de o parte dorinta sexuala, iar de cealalta inhibarea ei. Eo problema emotionala grava, care trebuie rezolvata faraîntârziere, pentru ca sa nu duca la aparitia unor efectenefaste în viata psihologica si sexuala a cuplului.Impotenta se poate manifesta si printr-un fel de indiferentasexuala fata de partenera. Obstacolul acesta poatefi trecut uneori prin schimbarea partenerei, dar o astfel

de solutie nu e mereu usor de aplicat. De cele mai230 A. RobertiFrigiditateamulte ori, bolnavul trebuie pâna la urma sa se supunaunui veritabil tratament psihanalitic care sa-i permita sadoboare piedicile pe care i le pune propriul inconstientsi care îi strica viata, caracterul si relatiile cu ceilalti. Sentimentulde umilinta nascut din incapacitatea de a-si satisfacepartenera poate fi la fel de nociv ca un sentimentinconstient de culpabilitate, putând si el sa provoace depresie,oboseala, nervozitate, agitatie sau orice alte problemepsihice.Durata tratamentului ce va fi urmat variaza de la unindivid la altul. Pentru unii, e suficienta o scurta perioadade abstinenta. În schimb, în cazurile mai grave, încare se manifesta o adevarata nevroza, e absolut indispensabilsafie consultat un specialist.o femeie tânara si frumoasa, Arme-Marie G., casatoritade putin timp cu un inginer, a ajuns la psihanalist casa-si poata rezolva problema; o indiferenta totala. dupacum o descria chiar ea, fata de raporturile sexuale: "Nupot sa înteleg de ce-i sexul asa de interesant", i-a marturisitea specialistului. "Ma întreb de multe ori daca sunteu anormala sau daca nu cumva femeile se prefac casimt o placere pe care de fapt nu o încearca deloc."Într-o singura propozitie, Anne-Marie G. a dat glas îndoieliipe care o au multe femei în privinta autenticitatiiplacerii sexuale. Si, daca dam crezare statisticilor, asemeneaîndoieli par a fi întemeiate. într-adevar, anumite femeinu încearca nici urma de placere În timpul actului sexual.Dimpotriva, îl suporta cu resemnare, considerân-Casatoria si sexualitatea 231du-l doar o îndatorire conjugala, un fel de datorie pe careo au fata de sot în schimbul "pensiei alimentare".O gramada de tinere ajung în pragul maritit;ului cumintea plina de idei si experiente confuze. De cele maimulte ori, ele au avut înca din perioada logodnei prilejulsa-si cunoasca sexual viitorul sot, dar un asemenearaport scurt si încarcat de vinovatie (Supraeul exercita opresiune destul de mare chiar si asupra fetelor celor mai"emancipate") nu le poate ajuta deloc sa-si închipuiecum va fi viata lor conjugala, caci de multe ori e un adevaratdezastru. O data cu trecerea timpului si cu micsorareapasiunii care permitea îndulcirea si netezirea celormai fruste aspecte ale mariajului, tânara îsi da seama canu e prea satisfacuta de conditia ei de femeie. Încetul cuîncetul, contactele nocturne cu sotul încep sa i se paraneplacute si inoportune. Sa adaugam la cele spuse si faptulca putini barbati stiu cu adevarat cum sa-si satisfacasotiile din punct de vedere sexual. Rezultatul e ca destulde putine cupluri reusesc sa se bucure întru totul declipele de intimitate.O astfel de situatie ajunge în mod obligatoriu sa deanastere la melancolii si nevroze. Am vazut ce se întâmplacu barbatii. Sa vedem acum cum stau lucrurile cu femeile.Problemele lor sunt grupate sub denumirea generica

de "frigiditate". Dar frigiditatea feminina, ca si impotentamasculina, poate lua numeroase forme si se explicaprin diferite cauze. Prin definitie, e frigida femeia carenu are nici pic de dorinta sexuala si nu simte nici cea maimica placere în timpul actului sexual.Cauzele unui asemenea defect pot fi atât fizice, cât sipsihice. Printre primele, sa amintim imaturitatea orga-232 A. Robertinelor sexuale, care au înca o structura relativ infantila,sau traumatismele care însotesc na?terea. În categoria cauzelorpsihice, mult mai numeroase, pot fi incluse:- teama de o eventuala sarcina;- ignoranta în materie de sex;- traumele provocate de primul contact;- inhibitiile datorate educatiei religioase ori familiale;- falsa pudoare;- teama de a fi spionati dintr-o camera alaturata;- teama ca nu va fi pe placul sotului (e tipic cazul tinerelorinhibate pentru ca sunt convinse ca sunt urâte,ca au sâni prea mici sau picioare strâmbe);- iubirea pentru un alt barbat;relatii complicate cu parintii (mai ales cu tatal, ceeace da na?tere complexului Electrei);- frica de barbati;- oboseala fizica;- pulsiuni homosexuale latente;- complexul de inferioritate pe care îl implica nevoiade a suferi ?i care respinge atât placerile simturilor,cât ?i pe cele ale spiritului.Pe lânga acestea mai exista multe alte cauze, ca în cazulfemeilor foarte frumoase (ca Anne-Marie G.) care î?iînchipuie ca sexul le poate urâti. într-adevar, avem de-aface cu femei obisnuite sa se priveasca tot timpul înoglinda ?i sa se admire înca din copilarie. Ele vad oricecontact cu barbatii ca pe o agresiune la adresa lor. Pe dealta parte, astfel de fiinte considera si matemitatea tot cape o agresiune asupra frumusetii, asupra siluetei si tineretidor.Frigide sunt si femeile care, în timpul sarutarilorsi al îmbratisarilor, sunt mai preocupate sa nu-si stricemachiajul si coafura. Ele sunt genul care cad în extazCasatoria si sexualitatea 233în fata oglinzii, sunt de o frivolitate si o nestatornicie faraegal, fiind înnebunite dupa complimente, dar fugind deorice relatie concreta.Barbatul care se casatoreste cu o asemenea femeie ramânesocat de indiferenta ei sexuala si cade în disperarecând vede ca frumusetea poate deveni un obstacol încalea pasiunii. Dar, din pacate, chiar asta se întâmpla. Femeilecele mai frumoase sunt, de multe ori, atât de îndragostitede propria persoana, încât au impresia ca trebuiesa li se consacre o admiratie totala si de la distanta.Dintre cauzele deja mentiona te, ne vom opri putinasupra traumelor provocate de primul contact. Multefemei perfect norma le din punct de vedere sexual devinfrigide în urma unui prim contact dureros sau neplacut,care le inspira o profunda ostilitate fata de partenerullor.

Chiar daca actul sexual va deveni pe urmamai placut, inconstientul nu iarta si pastreaza intactaviolenta traumei suferite. În acest mod, ostilitatea setransforma în sadism: femeia începe sa fie o scorpie cusotul, rezervându-si iubirea numai pentru copii. Lipsade satisfactie sexuala o face sa-si iroseasca tineretea.Certurile cu barbatul nu mai contenesc, ea îl critica, înloc sa-I încurajeze cu tact, scotându-i în evidenta toatedefectele si comparându-l cu colegii (evident, comparatiae întotdeauna în dezavantajul lui), îi scoate mereuochii cu sacrificiile pe care le face pentru el, pentrucasa, pentru familie si îsi da cu pumnii în cap pentruca s-a maritat.Ostilitatea se poate uneori transforma si în masochism,iar într-o asemenea situatie femeia nefericita seresemneaza. Ea plânge si se abandoneaza de fiecare datasotului ca si cum ar fi sacrificata pe altarul mariajului.234 A. RobertiFrigiditatea sa îsi gaseste un mod de manifestare în lacrimisi suspine. Femeia îsi regaseste virginitatea, dinmoment ce relatiile sexuale nu mai sunt pentru ea decâto agresiune asupra virtutii sale. Lucrurile se petrec ca sicum, în mod inconstient, ea si-ar fi propus sa se razbunepe sot pentru imensa deceptie suferita în noapteanuntii.Se stie ca majoritatea femeilor se comporta în acestmod fara sa stie de ce sunt frigide si însetate de razbunare.Ele ajung sa creada ca asa s-au nascut: indiferentefata de sex, nerabdatoare si dezgustate de dorintelebarbatilor. Daca au primit o educatie religioasa, îsi gasescrefugiul în credinta, jucând rolul victimei fara aparare,si se poarta ca si cum lumea întreaga ar fi roasade vicii. Relatiile cu sotul sunt reci, distante, formale,desi aparent calme; între ei se manifesta înca de la începuto insatisfactie reciproca, care îi transforma îndusmani. Atmosfera din familie e tensionata, devenindastfel o sursa de nevroza pentru copiii care suportaconsecintele, ispasind pentru lucruri de care nu suntvinovati.Nu trebuie sa va temeti sa va dezvaluiti în fata proprieipersoane si, astfet sa va descoperiti sufletul. Lumeae plina de cazuri asemanatoare. Persoana atinsa deimpotenta sau frigiditate nu trebuie sa se simta rusinataIci dimpotriva, sa se straduiasca sa-si remedieze situatia.Daca acest rau nu l-ar afecta decât pe individulatins de et obligatia de a se vindeca ar fi relativa, dar,din moment ce o persoana nevrozata din cauza insatisfactieisexuale are o influenta cât de poate de negativaasupra celor cu care traieste, dând nastere unei atmosferede neîntelegeri si de nervozitate care îi macina peCasatoria ?i sexualitatea 235InhibitiileDeschiderea mult mai mare a oamenilor în privintasexualitatii le-a permis tinerilor din ziua de azi sa fie maiputin inhibati decât parintii lor. Altadata, nu era de conceputca un tânar (si cu atât mai putin o tânara) sa aiba

probleme sexuale. Astazi, acest lucru e recunoscut detoata lumea.Evident, asta nu-i o regula generala, pentm ca maiexista înca tati autoritari si mame pline de false pudoricare prefera sa-si tina copiii în ignoranta în ceea ce privestelucmrile esentiale din viata. O astfel de atitudineare drept consecinta aceea de a le asigura tinerilor un viitornesanatos si plin de probleme, atât pe plan sexual,cât si psihologic.ceilalti, este evident ca ea trebuie neaparat sa încerce sase vindece.Indiferent de vârsta pe care o are, din momentul încare o femeie îsi da seama ca nu face decât sa-si îndeplineascaîndatoririle conjugale, ca si cum n-ar fi vorba decâtdespre o obligatie, ea ar trebui sa se gândeasca la originileindiferentei pe care o manifesta. Poate fi vorba deo criza usoara, datorata unei oboseli fizice trecatoare, siîntr-un asemenea caz remediul e foarte simplu: putinaodihna si discutia cu sotul, în care sa-i explice motiveleacestei apatii de moment. Dar daca oboseala devine unpretext, daca durerile de cap din fiecare seara se transformaîntr-un laitmotiv pentm a putea evita orice contact,atunci e necesar sa fie identificate cât mai repede cauzeleacestui comportament.236 A. RobertiInhibitiile pot fi de diverse feluri. În practica, din momentulîn care se naste, copilul e supus unui fel de spalarea creierului, care se traduce printr-o serie de interdictii:"Nu face asta!", "Nu-ti baga degetul în gura!","Nu mai plânge!", "Nu te mai atinge!" etc. Apoi, în perioadaîn care copilul începe sa gândeasca si sa puna miisi mii de întrebari, de foarte multe ori i se raspunde:"Nu, de-aia". Toate aceste interdictii ajung sa le creezemicutilor o stare de teama si de angoasa.În momentul în care începe sa manifeste primele curiozitatide ordin sexual si (daca are curajul) sa întrebediferite lucruri legate de acest subiect, copilul îsi da repedeseama ca subiectul acesta e dezaprobat de parinti,asa ca ajunge sa-si formuleze întrebarile într-un mod ipocritsau excesiv de rautacios.Se observa, de asemenea, o categorie de inhibitii cepot fi incluse în denumirea generica de "pudori" în modintim legate de dezvoltarea psihica a adolescentilor sicare au o influenta negativa asupra echilibrului acestora,deoarece pot da nastere la timiditate, la nehotarâre,iar mai apoi, o data deveniti adulti, le pot provoca o tendintade evitare a relatiilor sexuale, pe care însa le dorescfoarte tare. Atunci când pudoarea se mentine în limitelecorecte din punct de vedere social, practic si moral,nu-i nici o problema, dar daca se transforma într-unsentiment de culpabilitate si într-un sistem de aparare,ea devine o obsesie ascunsa.La toate aceste inhibitii, trebuie neaparat sa le maiadaugam si pe cele de origine religioasa. Dincolo de credintaîn sine, e evident ca orice religie încearca sa patrundaîn intimitatea indivizilor si sa le impuna anumite norme

de conduita, adica obligatii si interdictii. Viata sexu-Casatoria si sexualitatea 237ala, care ar trebui sa fie lasata la alegerea fiecarui om, eastfel deformata de diferite tabuuri si prejudecati. Interpretatade persoane intolerante si intransigente, religiadevine aspra si opresiva. În anumite perioade istorice,sexualitatea a fost chiar obiectul principal al cenzurii religioasesi morale.Rezultatul se cunoaste foarte bine: dragostea redevineun instinct sexual primitiv si nu mai are nimic dinsentimentul care ar trebui sa fie. Astfel, casatoria ajungesa uneasca pe viata doua fiinte care au fost puternic atraseuna de alta, dar adesea într-un mod trecator. Din raporturilemaritale care îl favorizeaza pe nedrept pe barbatapare autoritarismul acestuia, manifestat în daunasotiei si copiilor. Sexul, care ar trebui sa depinda doar devointa celor implicati, ajunge astfel sa fie supus aprobarilorsau interdictiilor altora: preoti, parinti sau prieteni.Oamenii comit incredibil de multe erori pentru ca refuzasa-si recunoasca inhibitiile. Din cauza ca nu îndraznescsa-i marturiseasca partenerului sau partenerei adevarul,multi se trezesc cu verigheta pe deget si legati deo persoana pe care, de fapt, nici n-o iubesc, nici n-o apreciazacu adevarat. Cu toate acestea, în fata lui Dumnezeusi a oamenilor, cu persoana respectiva îsi vor împartitoata viata. De aceea, înainte de a se uni prin mariaj,barbatii si femeile ar trebui sa se întrebe daca, facândasta, asculta de propria vointa sau de a celorlalti.Ar fi cazul, de asemenea, sa-si analizeze inhibitiile si sale înlature înainte de a fi prea târziu, caci inhibitiile dedinainte de casatorie se transforma repede în frustrarisexuale si lipsa de încredere în sine. Iata de ce persoanelefrustrate din punct de vedere sexual sunt cele maiexpuse unor dezamagiri, nu numai în munca, dar si în238 A. RobertiSexualitatea în cadrul mariaj uluirelat,iile sociale. Existenta, lor devine astfel din ce în cemai influentata de complicatiile care le caracterizeaza relatiilesexuale.Desi sexul nu e întotdeauna motivul pentru care secasatoresc oamenii (de altfel, foarte rar el îndeplinesteun asemenea rol), e sigur ca un cuplu care nu are relatiisexuale nu prea are sens.Exista destule polemici referitoare la felul în care esteconsiderata casatoria, unii privind-o ca pe un evenimentlogic si natural în viata omului, în timp ce altii o respingca pe o legatura artificial creata, care-i împiedica pe ceiprinsi în ea sa-si traiasca viata sexuala în mod liber si sanatos.Din punct de vedere psihic si fara nici un raport cuvreun considerent de tip social sau moral, casatoria e unlucru nemaipomenit daca relatiile între sot si sotie suntsatisfacatoare. Cu alte cuvinte, matrimoniul nu e un fenomencontra naturii, cum insinueaza unii; de altfel, ede ajuns sa observam exemplele pe care le dau animalele,ca sa ne dam seama ca unirea a doua fiinte e un fenomeninstinctiv. În general, e chiar avantajos pentru sanatatea

fizica si psihica a partenerilor, pentru ca duce la încadrareaîn nis,te limite normale a instinctelor s,i a satisfaceriilor.Astfel, casatoria nu e doar unul dintre sacramenteleBisericii sau legalizarea civila a uniunii dintre un barbatsi o femeie, ci si manifestarea instinctului animal de a-siface un cuib, de a avea pui si de a le asigura protectia.Casatoria si sexualitatea 239Asa ca putem vorbi despre casatorii devia te de la esentalor atunci când avem de-a face cu mariaje de convenienta,din interes sau care sunt încheiate pentru a musamalizaun scandal ori dintr-un cu totul alt motiv carele îndeparteaza de adevaratul lor scop.Doi soti care nu sunt potriviti unul pentru celalalt dinpunct de vedere sexual si care, prin urmare, sunt departede a se satisface unul pe celalalt sunt supusi unei torturipsihice neîncetate. Lipsa relatiilor normale dintre eie nefasta nu numai pentru linistea vietii de cuplu, dar sipentru echilibrul lor mental, care e astfel grav afectat.Conflictul dintre casatorie si sexualitate e ceva absurd.a uniune care nu tine cont de nevoile psihice si fizice alecelor doi parteneri e sortita esecului si are sanse sa ducala aparitia unor copii nevrotici si nefericiti.Acest lucru se întâmpla deoarece un barbat si o femeiepe care îi desparte o neîntelegere profunda nu sunt înstare, oricâte eforturi ar face, sa le asigure progeniturilorlor o educatie perfecta. Dimpotriva, ei cad dintr-o extremaîn alta: fie îi rasfata prea mult, fie creeaza în casa unclimat morocanos, în ciuda unei aparente întelegeri, siastfel îsi neglijeaza copiii, facând din ei candidatii idealila toate dezastrele psihice.În momentul în care vorbim de sexualitate, nu ne referimdoar la actul sexual. Prin sexualitate, întelegem ansamblulemotiilor si al sentimentelor care îmbogatescuniunea dintre doi oameni si le dau puterea sa faca fatagreutatilor vietii. Altfel spus, într-un cuplu nu putemconcepe iubirea fara viata sexuala si nici viata sexualafara iubire. Raportul dintre sentimente si libido e atât desubtil, încât e imposibil sa ne dam seama unde se terminaunele si unde începe celalalt.240 A. RobertiArmonia dintr-un cuplu depinde chiar de existentaacestei relatii perfecte. Numeroase perechi se straduiescsa atinga armonia, dar lasa sa treaca prea multi ani pânasa ajunga la întelegerea perfecta. Armonia conjugala nuse obtine dintr-o data si poate uneori sa fie minata de otrauma imposibil sau foarte greu de uitat. Flirtul e nocivpentru sanatatea psihica si nu contribuie la a-i pregatipentru casatorie pe cei implicati, daca nu sunt rezolvatecâteva neîntelegeri, mai ales în ceea ce-l priveste pe barbat,deoarece el nu-si gaseste niciodata linistea în timpulacestui joc si, în plus, ajunge sa aiba un sentiment inconstientde ostilitate fata de femeia care îl atâta, dar nu cedeazadeloc. Tocmai aceasta ostilitate fata de femeie vaduce, în timpul casatoriei, la o serie de revanse afectivesi la subtile torturi psihologice.

La fel de nefast în ceea ce priveste pregatirea pentrucasatorie e si vechiul obicei de a-l îndemna pe barbat saaiba primele experiente sexuale cu o prostituata. Astacontribuie la aparitia, chiar daca doar la nivel inconstient,a ideii ca sexul (dar si dragostea) e un lucru murdar si cucare nu te poti lauda. Prostituata pe care o poti cumparae dispretuita, iar dispretul se rasfrânge, în cele din urma,asupra tuturor femeilor, inclusiv asupra viitoarei sotii. Totusi,trebuie sa tinem seama de o constatare de alt ordin:prostituata e vulgara fiindca societatea o face sa fie astfel.Dispretuita de toata lumea, ea ajunge în cele din urmasa se identifice cu imaginea pe care ceilalti si-o fac despremeseria ei, cel putin în tarile occidentale. Ca initiatoareîn artele amorului, prostituata dauneaza viitorului cuplusi dintr-un alt motiv. Ea e mult mai experta decât "elevulsau" în ars amatoria si, într-un anumit fel, îl priveaza deinitiativa care trebuie sa-I caracterizeze pe un barbat. EaCasatoria ~isexualitatea 241Casatoria nevropatuluiDaca pornesc de la premise cum sunt cele pe carele-am descris pâna aici, multe cupluri functioneaza prost.Când doua persoane de sex opus se hotarasc sa traiascaîmpreuna t>iît>iunesc experientele nevrotice, atunci echilibrullor,deja precar, risca sa se naruie.îl priveaza de placerea luptei t>ia cuceririi, nu cedeaza decâtpentru bani t>i,în cele din urma, se arata mult mai priceputadecât eL Asemenea prime experiente nu pot decâtsa învenineze viitoarele relatii sexuale ale barbatului,care, în mod incont>tient, simte ca i s-a rapit virilitatea t>ise razbuna pe tovarat>asa (ori mai degraba pe cea pe carear trebui s-o considere tovarat>a sa) pentru aceasta senzatiede impotenta psihica.Cartile t>ifilmele erotice reprezinta o alta serie de dificultaticu care se confrunta în momentul de fata oricecuplu tânar; în adolescenta, baiatul nu are tot timpul posibilitateade a-t>isatisface toate dorintele pe care i le trezescanumite reviste sau filme; asta îi provoaca un sentimentde frustrare care poate avea consecinte pe termenlung. În acest caz, e clar ca, pentru a avea un bun echilibrupsihic, ar fi preferabil ca adolescentii sa se abtina dela tot ce le poate provoca o stare de surescitare angoasanta,care poate avea consecinte dintre cele mai nefasteasupra vietii lor sexuale ca adulti. A subestima putereadorintelor t>itulburarilor provocate de o excitatieprosteasca t>izadarnica poate duce la aparitia unor problemepsihice grave t>i,prin urmare, la zdruncinareaechilibrului spirituaL242 A. RobertiAsa ca ar fi de bun-simt ca tinerii sa fie sfatuiti saconsulte un psihanalist înainte sa ia decizia de a se casatorisi, daca se dovedeste ca au nevoie, sa se supunaunui tratament. Un astfel de lucru ar fi benefic nu doarpentru nevrozat, ci pentru întreaga societate, pentru cas-ar reduce riscurile aparitiei, mai târziu, a unor barbatisau femei cu o constitutie mentala fragila si carevor fi candidati la tot soiul de frustrari. Asa vor fi evitate

sau macar reduse riscurile aparitiei unor nevrozecolective. Barbatul si femeia incapabili sa aiba o adevaratarelatie conjugala se refugiaza în distractii carenu-i implica deloc, dar care, la nivel inconstient, leagraveaza situatia deja nu prea clara. Astfel, totul devinehaotic.Din aceasta privinta, ar fi destul de folositor sa ne punemurmatoarele întrebari:- În ce fel îmi influent,eaza viat,a mediul exterior?- Care sunt faptele care îmi provoaca o angoasa maxima,în afara de razboaie, de scandalurile publice si detot ceea ce îmi stârneste un sentiment de uluire si consternare?- Ce nu functioneaza la nivelul relatiei cu partenerul/partenera de viata? Sau în viata mea sexuala?- Îmi iubesc cu adevarat partenerul/partenera sau nufac decât sa ma conformez unui stereotip despre dragoste?- Pot sa-mi aduc aminte de cel putin trei momente încare am fost nedrept(a), pentru ca m-am aflat sub impulsulunor forte interioare independente de vointamea?- De ce sa nu-mi iau câteva zile de vacanta departe defamilie, ca sa-mi pun ordine în gânduri, dar fara saCasatoria ~isexualitatea 243În functie de conditia familiala si de starea civila pecare o aveti, puteti adauga la acestea multe alte întrebari.Cele pe care le-am prezentat sunt doar un fel deindicator, pentru a sti în ce directie sa o luati. Dar nuneglijati sa va întrebati daca gelozia pe care o simtiti sebazeaza pe ceva concret sau daca nu e vorba decât dejignesc sensibilitate a celor ce traiesc lânga mine si carear putea crede ca e vorba de o fuga sentimentala?- Privelistea sotului/ sotiei complet dezbracat/ e malasa absolut rece?- Orice pretext, chiar si cel mai neînsemnat, e bun ca sadeschid o discutie în contradictoriu, în urma careiama simt mai linistit(a) si mai putin tensionat(a)?- M-am gândit vreodata la posibilitatea ca partenerul(a)sa ma însele astfel încât sa rumeg în minte aceeasiidee zi si noapte?- Nutresc convingerea ca m-am înselat în privinta celormai multe lucruri în viata si mai ales în alegereapartenerului( ei)?- Consider ca mariajul e o legatura contra naturii, înstare sa perverteasca si sa anihileze toate bunele sentimentepe care îndragosti tii cred ca le au unul pentrucelalalt în perioada logodnei?Mi se întâmpla des sa-i cer mamei mele sfatul atuncicând ceva nu merge în relatia mea? Îi marturisesc lucruricare ar trebui sa nu treaca de pragul dormitoruluiconjugal?- Sunt inf1uentat(a) de tatal meu sau de mama mea?- Pot trai departe de parinti? As putea sa traiesc într-oalta tara cu familia mea, stiind ca, în acest caz, relatiilecu parintii s-ar reduce la vizite sporadice?244 A. Robertiamor propriu si de un sentiment de posesiune care nu

e deloc potrivit pentru relatiile de afectiune ce se stabilescîntre doi oameni. De fapt, un pic de gelozie, combinatacu un graunte de umor, poate fi ceva extrem demagulitor pentru persoana iubita si nu are nici o legaturacu gelozia obsedanta si morbida care distruge echilibrulpsihic si fizic al cuplului. Sa consideram decigelozia un semn de iubire? În nici un caz! Gelosul e ofiinta cât se poate de imatura si care sufera de o lipsade încredere în sine ce-i macina toata existenta. Dar unnevropat care e si gelos nu se vindeca în momentul casatoriei,dimpotriva, din moment ce se simte "stapân"pe partenera sa, el devine si mai nelinistit si îngrijorat,de frica "hotilor" care ar putea încerca sa-i fure ceea ce,de acum înainte, îi apartine. De altfel sentimentul degelozie îi împinge de multe ori pe barbati (în mai maremasura decât pe femei) sa se casatoreasca, ei actionândca si cum legaturile legale (si religioase) oficial recunoscute le-ar putea asigura posesia totala si definitiva apersoanei care le trezeste gelozia. Nevropatul gelos nu.l?0ate cunoaste linistea. Temerile nu-i dau pace deloc.Are mereu o piatra pe inima. Si ce e aceasta nelinistedaca nu o angoasa care nu-l paraseste niciodata? Si labaza chinurilor prin care trece nu se afla oare un sentimentde culpabilitate care-l face sa se supuna unui felde martiriu si sa nu-si acorde nici o clipa de armistitiusau de ragaz?Am putea crede ca individul nevrozat si gelos îsi gasesteusurarea suferintelor în actul sexual, ca simbol alnevoii sale disperate de a-l poseda pe celalalt. Dar nimicnu-i mai fals. De cele mai multe ori, gelozia îl împiedicasa se bucure de raporturile sexuale si se poate chiar tra-Casatoria ~isexualitatea 245Incompatibilitatea sexualaduce printr-o impotenta temporara, ceea ce înrautate~tes,i mai mult lucrurile.Totul se petrece ca ~i cum, Iasându-se dus de fantasmelecarora le da na~tere imaginatia sa, gelosul ajungesa creeze singur premisele favorabile infidelitatii partenerei(sau partenerului, în cazul femeilor care sufera deo asemenea boala). În acest fel, numero~i indivizi caresunt gelosi fara motiv sfâr~esc prin a avea toate motivelepentru a deveni si, în plus, sunt convinsi ca toate banuielilelor au fost fondate înca de la început.Incompatibilitatea sexuala se afla întotdeauna la bazaesecului unei casatorii si poate duce la despartire sau lao permanenta neîntelegere a celor doi parteneri.Poate ca acum abordam cu mai multa libertate anumitesubiecte care erau cândva tabu. Dar daca o discutieinteligenta dintre un barbat si o femeie, referitor la felulîn care se desfasoara relatiile lor sexuale, poate fi foartefolositoare în numeroase cazuri, în schimb, în multealtele e absolut zadarnica. Evident, cel ce vrea sa descoperecauzele problemelor cu care se confrunta merita saîncerce sa afle cât de mult a influenta,t educati,a sexualaprimita de partener(a) armonia sexuala si asa precara acuplului si sa deschida discutia despre asta, fara sa se

lase târât în certuri înjositoare si reprosuri reciproce. Sicu asta ce? Casatoria nu e o solutie în sine; nu e un leacpentru problemele sexuale; dimpotriva, în anumite situatii,poate chiar sa agraveze situatia preexistenta, partenerulbolnav molipsindu-l si pe celalalt cu nevroza sa,246 A. Roberticeea ce face ca responsabilitatea esecului sa apese în celedin urma pe umerii amândurora. Cu atât mai rea e situatiadaca amândoi sunt nevrozati. Orice rationamente imposibil în acest caz, iar asta face absolut indispensabilainterventia unui al treilea (care sa fie un specialist,nu o soacra sau un prieten), pentru a pune un pic de ordineîntr-un haos care ameninta sa devina din ce în cemai mare.Daca incompatibilitatea sexuala este cauzata doar delipsa educatiei sexuale, putem spera la o schimbare deatitudine. O tânara care considera sexul ca pe ceva murdar,din cauza unei traume suferite în copilarie, poate fivindecata de un barbat întelegator si priceput. Dar ce-osa se întâmple cu ea daca da peste un om grosolan si pretentios?Si ce-o sa se întâmple si cu partenerul ei, care,simtindu-se "suportat", "respins", "acceptat cu resemnare",va deveni, la rândullui, când i se va stinge pasiunea,un individ nefericit si nesigur pe el?Altadata, se spunea ca femeia trebuie sa stie anumitelucruri, o data maritata. Astazi am trecut în extrema cealalta,tinerele sunt libere sa treaca de la o experienta sexualala alta, fara sa manifeste nici urma de dragoste oricuriozitate. Rezultatul e mereu cam acelasi: un cumul dedeceptii si de neîntelegeri. Femeia si barbatul devin astfelsclavi ai propriilor instincte.Unii psihologi americani îi sfatuiesc sa se casatoreascape tinerii care nu au împlinit înca douazeci deani. Altii, dimpotriva, considera ca astfel de legaturisunt destinate esecului. Din punctul nostru de vedere,nu exista nici o regula valabila pentru toata lumea,deoarece un individ poate sa fie total imatur la cincizecide ani, în timp ce un tânar de douazeci de ani poa-Casatoria t>isexualitatea 247Cuplurile condamnateCor, flori de Iamâita, rochie alba, covor de trandafiri ...Parintii ?i prietenii îi felicita pe proaspetii soti ?i nimeni,nici chiar invitatul cel mai cinic sau mai pesimist, nu s-arputea gândi macar în treacat ca noua pereche nu are maideloc ?anse de fericire.Multe, chiar prea multe sunt cuplurile condamnateînca din start. O sa amintim aici doar cazurile cele maiîntâlnite~perechile în care ambii parteneri sunt nevrozati, amexplicat deja de ce;te avea o profunda întelegere a libertatii sexuale ?i adrepturilor pe care le implica aceasta. Totu?i, trebuiesa tinem seama ca, în general, tinerii sunt mai înclinatisa ia hotarâri pripite ?i impulsive ?i asta cu atât maimult cu cât a fost mai superficiala educatia primita dela parinti.

Un cuplu începe sa ?chioapete înca din start daca partenerulatins de nevroza nu face nimic ca sa se vindece.Si nimic nu-i mai dezolant ca doi soti care se hotarasc sadoarma în camere separate, sub un pretext oarecare, casa salveze ceea ce mai ramâne din a?a-zisa lor iubire: dinmotive igienice, din cauza unor orare diferite de lucru,pe motiv ca au o camera prea mica, din cauza ca unulsufera de insomnii. Mariajul ajunge sa însemne în astfelde cazuri a deveni martir pe viata, a suferi cu o pasivitatecare ar fi absolut inadmisibila în orice alta situatie.Si înseamna, de asemenea, a da na?tere unor copii cât sepoate de nefericiti.248 A. Roberti- cuplurile formate din doua persoane care au primito educatie sexuala diferita. Sa presupunem ca el areo idee foarte proasta despre femei din motive familiale(de exemplu, pentru ca mama sa l-a abandonatînca de mic) sau din cauza experientelor sale anterioare(de exemplu cu prostituate), în timp ce ea afost educata cu multa severitate de catre parinti, careconsiderau ca educatia sexuala e inutila si daunatoare.El stie prea multe si stie prost, iar ea nu stie nimic.Doar un miracol (e un fel de-a spune) ar puteasa-i salveze pe acesti tineri, care se simt periculos deatrasi unul de celalalt tocmai din cauza contrastuluidintre ei;- casatoriile aranjate de parinti;- casatoriile încheiate pentru a uita; a te casatori pentrua uita e acelasi lucru cu a bea sau a te droga pentrua uita. O astfel de hotarâre nu numai ca e nedreaptacu persoana aleasa, ci e nefasta si pentru cel ce recurgela ea. Si, de multe ori, e mult prea târziu ca safie revocata;- mariajul dintre un barbat impotent si o femeie sanatoasadin punct de vedere psihic si fizic. În casatorie,regula amorului platonic nu functioneaza;- mariajul dintre o femeie frigida si un barbat normaldin punct de vedere sexual;- casatoriile în care unul dintre parteneri are tendintehomosexuale manifeste ori latente;- casatoriile între persoane care depind înca de parintisi, din acest motiv, sunt imature din punct de vederee~oti,onal. În astfel de cazuri, orice dezacord între ceidoi soti se prelungeste în mod necesar spre parinti,dând nastere certurilor între socri;Casatoria si sexualitatea 249Ce e de facut?- casatoriile între persoane prea intransigente sau al carorSupraeu e hiperdezvoltat.Astfel de uniuni sunt de obicei lipsite de viitor. Totusi,înainte de a ridica steagul alb în semn de predare,trebuie ca partenerii sa încerce sa salveze ce se mai poatesalva. Bunavointa e cel mai bun leac pentru un cuplubolnav si devine echivalenta cu încercarea disperata aunui muribund de a se agata de viata.250 A. Roberti

Din fericire, multe cupluri, chiar daca nu cunosc omare fericire si nici nu traiesc într-o armonie perfecta, reusescsa o scoata la capat. În asemenea cazuri, cei doi sotistiu sa se adapteze la situatiile neprevazute si accepta obstacolelede tip sexual. Ei ar putea sa fie extrem de fericiti,dar se multumesc cu o particica din aceasta fericire,pe care-o concentreaza asupra aspectelor celor mai frumoaseale relatiei lor, de exemplu copiii sau o situatie economicaori sociala buna sau activitati si gusturi comune.Daca încercam sa ne analizam propriul cuplu - pecare îl consideram reusit - poate ca vom ajunge sa gasimcâteva aspecte care lasa de dorit si ne pot subminarelatia, daca nu suntem atenti.Poate ca vom descoperi si ca, daca relatia noastrafunctioneaza, asta nu se datoreste deloc eforturilor noastre,ci situatiilor favorabile, care se pot schimba însa dintr-un moment în altul.Spunând toate acestea, nu vrem sa fim pesimisti, cidoar sa va atentionam în privi..'1taanumitor pericole pePlictisealaBanuielilecare o sa le mentionam, propunându-va sa va comparatisituatia cu alte câteva de ordin generaLCasatoria si sexualitatea 251Dupa cum spuneam, un graunte de gelozie poate fimagulitor si agreabil pentru cel sau cea care-l inspira,dar banuielile tacute si încarcate de ostilitate se afla printrecei mai mari dusmani ai fericirii conjugale. Daca existaîntr-adevar ceva ce poate justifica o banuiala, problematrebuie rezolvata împreuna de cei doi parteneri. Aprefera nesiguranta banuielilor care pun stapânire pe individechivaleaza cu o dorinta de autopedepsire în spatelecareia se ascunde sentimentul de culpabilitate.Numeroase cupluri ar putea fi cât se poate de unite siperfecte din toate punctele de vedere, daca nu ar fi amenintatede paianjenul negru al plictisului. Faptul nu e deloclipsit de importanta, dar nu e nici un pericol de neînlaturat.Plictisul e de obicei primul pas spre "dezgust",)ene", "greata" sau "dorinta de evadare". Înainte de a fiprea târziu, încercati sa-I înlaturati, iesind cât mai des împreunasi distrându-va. E necesar sa considerati ca serilesunt cel mai bun moment pentru a profita de prezentaceluilalt, nu sa va gânditi la ele ca la sfârsitul unei zilegrele de munca. Partenerul(a) nu trebuie considerat(a)niciodata un accesoriu al casei. Daca nu vreti cu tot dinadinsulsa va plictisiti de moarte, straduiti-va sa luati masurilece se impun, caci plictiseala poate fi primul semnal unei oboseli de origine nevrotica.PudoareaIzolareaPrimul sfat care ar trebui sa le fie dat tinerilor care secasatoresc e de a-si considera partenerul sau parteneraca pe un tovaras de dragoste si de drum, cu care vor ÎmpartitotuL A se înfasura în propriul orgoliu ori a se închideîn timiditate e o greseala care poate costa foartescump.

252 A. RobertiLamentatiileMulte cupluri, desi aparent cât se poate de unite,îsi petrec o mare parte din timp plângându-se de totsi de nimic. Daca uneori e absolut necesar sa va plângetide ceva, e preferabil sa o faceti referitor la lucrurileaflate în afara vietii conjugale si pe cât posibil împreuna,pentru ca asta poate crea o complicitate Întrecei doi soti. Pastrati-va însa vigilenta. Adesea, tendintade a te plânge tradeaza o insatisfactie sexuala.De aceea e mai întâlnita în cuplurile trecute de o anumitavârsta, care si-au consumat toata energia sexuala.Celor mai multi barbati le place ca femeia sa dea dovadade o anumita pudoare. Numeroase femei se plângca sotii lor nu mai simt nici urma de emotie când le vad I Igoale si, chiar daca nu se plâng de asta decât în sinealor, feminitatea lor e totusi grav afectata. De fapt, sipentru unul, si pentru celalalt, actul sexual ar trebui safie de fiecare data o cucerire.E drept ca pudoarea în exTacereaNeglijenta si lipsa de educatieVorbiti, vorbiti si iar vorbiti. Sunt barbati care seplâng ca nevasta vorbeste prea mult, în timp ce existafemei care sunt exasperate de mutismul sotului. Cu siguranta,e vorba de cupluri care, înca de la început,si-au refuzat placerea de a-si împartasi gândurile si dea considera conversat,ia o distract,ie. Cei ce s,tiu sa vorbeascasi sa converseze unul cu altul nu se despartniciodata.Casatoria si sexualitatea 253Ceea ce vom spune aici poate parea doar un simplusfat privitor la educatie, dar nu-i deloc asa. Cine se casatorestenu înseamna ca-si pierde bunele maniere. E câtse poate de necesar ca un barbat si o femeie care se hotarascsa-si petreaca toata viata împreuna sa nu fie nicidezordonati, nici mârlani. E necesar sa fie evitate jigniriIe,înjuraturile si bombanelile. Disputele sunt adeseanecesare într-un cuplu, dar nu trebuie sa se ajunga la excesece vor fi regretate mai târziu.ces poate fi enervanta; sunt barbati care nu si-au vazutniciodata sotia goala si care trebuie sa se multumeascacu un amor salciu, pe întuneric. Dar atât lipsa de pudoare,cât si timiditate a sunt dusmanii sexului; o usoaraînrosire nu i-a facut niciodata rau unei femei si, dincând un când, un refuz formulat într-un mod cochetpoate sa trezeasca si mai mult atentia si interesul parteneruluiei de viata.LeneaNimanui nu-i place sa fie criticat. De aceea, daca e necesarao observatie, atunci aceasta trebuie facuta cu tactsi cu delicatete.Multe mariaje încep bine, dar sfârsesc prost. Asta înseamnaca, la început, s-au izolat de lume ca sa-si traiascaiubirea, pierzându-si astfel prietenii si cunostintele,astfel încât la un moment dat s-au trezit singuri. Leneape care au manifestat-o fata de relatiile sociale e însotitauneori si de o lene mentala, dublata de un fel de delasare

care exclude orice interes fata de ceea ce depaseste cerculfamilial si profesional. Iesirea din aceasta izolare eabsolut necesara, pentru ca sa se evite astfel instalarea,mai devreme sau mai târziu, a unei nevroze, care predispune,în mod fatal, la nefericire.254 A. RobertiCriticaTeamaCine poate sustine ca nu i-a fost niciodata fricade nimeni ~i de nimic?Frica e un sentiment pe care-l cunosc pâna sieroii, chiar daca ei reactioneaza cu îndrazneala si curaj.Cutezanta n-ar avea nici un sens daca nu ar fi o victorieasupra fricii.Teama ne pândeste la un colt de strada, ne coplesestecând vine noaptea, chinuie tineri si batrâni, femei sibarbati. Nimic nu-i mai fals si mai prostesc decât sa spui:"Mie nu mi-a fost si nu mi-e niciodata frica".Frica e o reactie în fata a ceva ce ne sperie sau ne surprindeîn mod neplacut ori de care ne temem. E o reactiesanatoasa din punct de vedere psihic, careia îi da nastereinstinctul de conservare manifestat de oricine în fataunui pericol. Cu alte cuvinte, frica e semnul ca vrem satraim si sa ne aparam de primejdii în toate felurile posibile.Prin angoasa întelegem o frica mult mai adânca si, înacelasi timp, mai subtila. E un fel de teama care, adesea,se confunda cu o stare de anxietate: e strâns legata denevroza si cel atins de ea încearca mereu sa-i gaseasca ojustificare.Angoasele sunt de doua feluri: reale si nevrotice (despreacestea din urma am vorbit deja).Angoasa reala nu are legatura cu nevroza. Un nevroticnu este în mod necesar si angoasat, dupa cum o persoanaangoasata nu prezinta neaparat si simptome nevrotice.Asta înseamna ca angoasa reala are întotdeaunaun motiv care poate fi înteles. Cu alte cuvinte, e o reactielogica în fata unei primejdii reale si efective.Dar oamenii nu sunt cu totii angoasati de aceleasi lucruri.Fiecaruia dintre noi îi este frica pe masura cunostintelorsi experientelor acumulate. Salbaticii se speriede obiecte cât se poate de inofensive, apartinând lumiicivilizate, în timp ce oamenii civilizati o iau la fuga dinfata unui animal foarte pasnic din punctul de vedere alomului primitiv. Prin urmare, teama se naste, într-o maremasura, din ignoranta.Angoasa reala poate fi comparata cu senzatiile neplacutecare însotesc despartirea nou-nascutului de pântecelecald si primitor al mamei: frica de necunoscut, anxietatea,teama de a trai, de a respira, de a-si tine respiratia.La nivel inconstient, aceasta senzatie corporala dezagreabilas-a accentuat si s-a adaptat la organismul umande-a lungul a mii de generatii. Cu alte cuvinte, asta arînsemna ca nimeni nu se poate ascunde de angoasa, pe256Ce este angoasa?A. Roberti

care, din acest punct de vedere, o împartasim cu animalele.Nu putem sti ce simte un animal salbatic în fata pericolului,dar stim bine ca nu ramâne impasibil atuncicând apare ceva ce-i ameninta siguranta. Când da fatacu primejdia, întreaga lui fiinta se pregateste sa fuga sipentru asta animalul face apel la toate resursele de caredispune.Termenul "angoasa" poate parea total inadecvat pentruo capra, o pisica sau o pasare, deoarece în general ele folosit doar pentru a descrie senzatia de teama a omuluicivilizat, care este mult mai complexa si mai abstractadecât frica pe care o implica un pericol iminent.Dar, daca înlaturam din definitie partea care îllimiteaza,putem cu siguranta sa afirmam ca pisicile, caprele,pasarile si multe alte animale resimt exact acelasi tipde angoasa în fata primejdiei ca si fiinta umana.În schimb, angoasa de tip nevrotic corespunde cu o starede anxietate fata de primejdii foarte vagi, de nedefinit,dar obsedante si care pot varia în timp, ca si cum individular trebui în mod neaparat sa se teama de ceva. Obiectultemerilor variaza, dar el exista mai ales ca o justificarea starii de alarma prin care trece persoana nevrozata.Putem spune ca nevroticul traieste într-o continua"angoasa a asteptarii" (sau "asteptare angoasata"), ca sicum dintr-un moment în altul ar trebui sa i se întâmpleceva groaznic. Asta îl împiedica sa duca o viata linistitasi sa profite de clipele frumoase ale existentei. El se temede fericire, deoarece, în mod instinctiv, considera ca oricesatisfactie e temporara si menita unei disparitii rapidesi, de aceea, se pregateste pentru dureri si suferinte.Orice ocazie e buna pentru nevroticul angoasat: ziarele,discutiile cu prietenii, stirile de la radio, de la tele-Teama 257vizor, nefericirile si problemele celorlalti. El e mereu îngrijoratsi, fiindca asteptarea angoasata în care traiestedevine o adevarata angoasa, îsi iroseste timpul crunuindu-se degeaba.Ce senzatii fizice însotesc starea de angoasa? Un sentimentde apasare în capul pieptului, însotit adesea dedureri de cap; nervozitate, incapacitatea de a se concentra,transpiratia palmelor, palpitatii, lipsa de încredere însine, senzatia de înmuiere a picioarelor, lipsa de pofta demâncare sau, dimpotriva, o foame continua, teama de aramâne singur, frica de întuneric. Evident ca angoasatulnevrotic e în mod esential pesimist si îsi vede viata în negru.El nu are niciodata vreo speranta si e convins ca niciproblemele sale nu-si vor gasi solutia, nici bolile de caresufera leacul.Angoasa poate sa influenteze starea de sanatate a celuiatins de ea. Mult,i medici sunt uimiti" sa vada câti barbatisi femei îsi fac probleme din cauza unor stari de raucarora nu li s-ar fi dat altadata nici cea mai mica atentie.Numarul celor care se tem de o moarte subita e în continuacrestere. Pentru toti acestia, cea mai mica durere fizicae un semn de alarma si se reped la medic, desi nuau încredere în diagnosticul lui. Daca s-ar face o statistica,

probabil ca am descoperi ca majoritatea bolilor auo origine psihica. Nu exista nici o metoda care sa poataînvinge imediat aceste senzatii. Seninatatea e fructul uneiîndelungate ucenicii. Frica e atât de perfida, încât e foarteusor sa o simtim cmar si când, în aparenta, nu avemnici un motiv sa ne temem.Traim într-o lume generatoare de anxietati, de tensiunisi de ostilitate. Nu numai ca e mult mai rea decâtcele ce i-au precedat, dar accesul la informatie ne face sa258 A. RobertiOriginile angoaseiNumerosi indivizi îsi duc viata fara sa-si lase macar , I I Iun moment de liniste. Ocupatia lor preferata pare a fi dea-si gasi continuu alte si alte motive de îngrijorare si tristet,e.Unor femei le place sa spuna: "N-am nici macar unminut pentru mine. Am o familie pe care o iubesc, o casafrumoasa si s-ar zice ca nu-mi lipseste nimic. Totusi, suntmereu nervoasa, cu nervii întinsi la maximum, uneoriparticipam îndeaproape la evenimentele cele mai atrocedin istoria umanitatii. Nu se mai poate sa ne ascundemdupa paravanul necunoasterii si sa ne prefacem ca nuputem sa-i ajutam cu nimic pe ceilalti.. În momentul actual, a fi mereu fericit e un nonsens,am putea spune ca e aproape imoral.Cunoscând toate nenorocirile care se petrec în jurulnostru, cum am putea sa ramânem indiferenti si sa neizolam în egoism?Iata de ce pare mai logic sa acceptam ca "normala" si"curenta" angoasa care, din când în când, e pusa în relatiecu toate pericolele despre care aflam. Însa e importantsa nu ne lasam coplesiti si sa învatam sa traim cupropriile angoase.Astfel, primul pas pe care trebuie sa-I facem ca sa neînfrângem angoasa e sa o acceptam ca atare, cu toateproblemele pe care le implica. Pasul urmator consta în anu ne plânge deloc de ea si a ne baza pe resursele noastrefizice si psihice ca sa privim cu speranta si bucuriefiecare zi pe care o traim.Teama 259îmi vine chiar sa pun punct si sa ma sinucid; din fericire,e doar o idee care-mi trece prin minte, dar n-as puteaspune de ce. Poate din cauza ca, mai mult sau mai putinconstient, ma tem ca tot ce am ar putea dintr-odatasa dispara. Si ceea ce este cel mai ciudat e ca sentimentulde nefericire ma copleseste mai ales în momentele deliniste si calm. Ma uit la copiii mei care se joaca: sunt frumosi,sanatosi, fericiti, iar eu încep sa ma gândesc ca arputea sa li se întâmple ceva groaznic. Ideea asta nu înceteazasa ma cmnuie".Convingerea ca fericirea se plateste scump ne face sane gândim la superstitiile anumitor popoare orientale.Parintii copiilor frumosi si dragalasi sustin ca acestiasunt urâti si bolnavi, ca sa nu trezeasca ceea ce numesc"invidia zeilor". Dar chiar trebuie sa ne otravim viata cuasemenea credinte?

Am spus deja ca astazi e un nonsens sa fim fericiti.Dar la fel de lipsit de sens e si sa ne straduim sa nu fimniciodata fericiti. Omul are nevoie de calm si împacare lanivelul sentimentelor. E oare drept ca un individ sa se închidaîntr-un cocon de egoism si sa guste din fericire, pretinzândîn tot acest timp ca nu stie ca exista oameni caresufera si nefacând nimic ca sa-i ajute? Bineînteles ca nu.Dar la fel de nedrept e si ca un om sa se afunde în pesimismulcel mai negru si sa nu fie în stare 'sa reactionezepozitiv la greutatile pe care i le scoate în cale viata.De exemplu, teama de boala e cât se poate de înteles,dar ea nu justifica faptul ca ne spaIam si ne dezinfectamfara încetare. Chiar daca într-o familie exista o maladieereditara, nu e cazul sa ne gândim numai la asta. Fricada cale libera aparitiei bolilor, în timp ce ordinea si calmulleprevin.260 A. RobertiCu siguranta ati observat ca, la cea mai mica scaderea temperaturii aerului, unele mame î~i înfofolesc copiii,ca sa nu raceasca, pâna când ace~tia ajung sa semene cuni~te mici eschimosi. Însa nu numai ca micutii vor raci,dar vor face ~i gripa, deoarece temerile mamei îi predispunla îmbolnaviri.Anxietatea nu cunoaste limite. Nu e o maladie care safaca vreo diferenta între clasele sociale. E adevarat ca oameniiprimitivi pot resimti angoasa în fata unui lucru pecare nu-l cunosc, dar în acest caz - asa cum am vazut evorba de o teama reala. În schimb, frica de un obiect anume,despre care subiectul stie ca e perfect inofensiv, tradeazao atitudine nevrotica în care s-a infiltrat angoasa.Exista oameni foarte priceputi în munca lor, dar incapabilisa se simta siguri pe ceea ce fac. De fiecare datacând se apuca de ceva simt teama de aventura. Unii consideraca asta e atât de pasionant, încât nu reu~esc sa sedestinda decât dupa ce au terminat ceea ce aveau de facut.Oboseala pe care o implica fiecare sarcina de rezolvate multiplicata de acest efort de a se controla tot timpul.Circumstantele psihice sunt defavorabile. Necunoscutul!Aventura! Ce lucru minunat ~iîngrozitor în acelasi timp!Unii cred ca aventura e fascinanta ~i se reped în întâmpinareaei, altii tremura doar gândindu-se la ea.Obiectul sperantei ~i al temeri lor ramâne acela~i, chiardaca da na~tere unor reactii total opuse. Ceea ce diferae starea psihica a subiectului care, în primul caz, are încredereîn sine si în capacitatile sale, în timp ce în al doilease lasa cuprins de frica si de anxietate.Educatia primita în copilarie contribuie, de altfel,foarte mult la a predispune oamenii la angoasa. LumeaTeama 261celor mici e continuu amenintata de adulti. Siguranta lore zdruncinata si expusa tuturor represaliilor: "Daca nu-timanânci supa, o sa vina omul negru si-o sa te ia!", "Dacanu ma asculti, te închid în pivnita!", "Daca nu-ti ceri iertare,o sa te manânce lupul!". Universul infantil, care artrebui sa fie frumos si sa-i faca pe copii încrezatori în fortelelor, e astfel populat cu personaje fantastice si monstruoase,

create de cei mari pentru a-i speria pe micuti;personaje care îi înghit, îi ucid, îi tortureaza si comit totfelul de rautati; personaje care se desfac din umbre cândse face întuneric, atunci când copiii sunt lipsiti de aparare.Nu are nici un rost sa obiectam ca lumea povestilorîsi pierde realitate a în zorii adolescentei. Urmele sale ramânîn inconstient, iar adultul va pastra întreaga viatao frica irationala de necunoscut, adica de fortele misterioasepe care nu le poate controla. De fapt, teama devârcolaci sau de vrajitoarea cea rea ne însoteste toata viata,pâna la batrânete, desi ratiune a si bunul-simt ar puteasa o reduca la tacere pentru totdeauna.La atmosfera înfricosatoare si plina de magie a povestilorpentru copii se mai adauga si pericolul asa-numitei"iubiri materne", care vine tot dintr-o anxietate contagioasasi nociva: "Nu traversa strada, ca poate sa te calcemasina!", "Nu mânca prea multe capsune, o sa te doaraburta!", "Nu-ti scoate fularul, ca o sa racesti!". Si totasa: o întreaga serie de indicatii care nu se termina niciodatale rapesc copiilor si le limiteaza orice initiativa, facându-i sa ghiceasca un pericol dincolo de orice actiune.Sa conchidem, din asta, ca educati,a ar trebui abolita? Înnici un caz, dar trebuie sa încercam sa evitam interdictiilecare implica o alternativa dureroasa în stilul: "Nu face262 A. Robertiasta, ca ... il. Uneori e preferabil sa lasam copilul sa se loveasca,din vina lui, decât sa se teama de un lucru carepoate ca n-o sa i se întâmple niciodata. Majoritatea parintilorcare cred ca fac bine protejându-si "fizic" odraslelele fac de fapt foarte mult rau din punct de vederespiritual.E absolut socant sa constatam cât de supusi sunt micutiiînca de la nastere presiunii fricii, o frica aflata în opozitiecu sentimentul de protectie pe care parintii ar trebuisa li-l ofere. Acesta e paradoxul educatiei familiale. Linistiipe care ar fi cazul sa o simta copilul când se afla lângamama sa i se opune în mod clar si înspaimântator lumeaexterioara, adica "nesiguranta". În loc sa-si învete copiiicum sa stapâneasca si sa învinga aceasta nesiguranta, parintiitind sa-i dea dimensiuni si mai importante, fie dinegoism, ca sa-i tina pe copii lipiti de ei, fie pentru ca ei însisinu au fost niciodata în stare sa-si domine propriile angoase.Iar asta se poate produce fara ca parintii sa fie realmentecons,tienti,. într-adevar, chiar daca nu se încadreazaîn categoria parintilor amenintatori ("Daca nu faci asta,o sa ti se întâmple ceva"), temerile lor cele mai ascunseintra în contact cu sensibilitatea copilului, care le înregistreazasi, la rândul sau, si le însuseste. La responsabilitateape care o au parintii, e necesar sa fie adaugata cea aeducatorilor, a rudelor apropiate, a profesorilor si a prietenilor.Copilul e considerat o fiinta diferita, careia i sepoate spune orice, care poate fi facuta sa creada orice, profitândde inocenta sa. La întrebarile pe care le pune un copilcurios, tendinta generala e fie de a raspunde aiurea,pentru ca micutul sa taca o data, fie de a-i ascunde adevarulpentru ca e înca prea mic si nu trebuie sa stie anumite

lucruri. O asemenea atitudine ajunge sa-i creeze co-Teama 263Controlul asupra friciiFricosii si angoasatii par sa caute fara încetare o nouamotivatie pentru fricile si angoasele de care sufera: cautarealor e inconstienta, dar constanta si obsedanta. Ei nupot petrece nici o singura zi fara temeri.Dumneavoastra aveti astfel de probleme? Puteti sa vadati seama raspunzând la urmatoarele întrebari:Va temeti de un razboi nuclear si va gânditi adesea laasta?Înainte sa plecati în vacanta, vorbiti de zor despre faptulca e posibil sa vi se sparga casa?pilului O anxietate care, departe de a-i mai trezi dorintade a sti, îl face constient de inferioritatea sa si îl predispunela ignoranta, ca si cum lumea în care s-a nascut îl res- .pinge. El încearca sa o cucereasca, cel putin la început, darpe de o parte e mintit, iar pe de alta înspaimântat. Asa ca,nemaistiind cui sa se adreseze, nici ce sa creada, copilulse închide într-un univers fantastic si defazat, care poatefi cauza unei viitoare nevroze.Daca unui copil i se rapeste siguranta, înseamna ca earuncat în mod inevitabil în bratele fricii. Dar frica si sigurantanu pot sa coexiste. În loc sa-I ajute pe cel mic safaca primele sale experiente, cei mari îl îndeparteazaplictisiti ori suspiciosi, dupa caz, limitându-i astfel instinctelesi dorintele. Prin urmare, nu va fi de mirare cael nu va da dovada de vreo urma de interes fatta de st coa-Ia si nu va fi în stare sa se concentreze si sa arate vreopreocupare pentru ceva anume, pentru ca va fi mereu cumintea aiurea.264 A. Roberti- Aveti impresia ca sunteti spionat, chiar si când vaaflati singur într-o camera?- Daca vi se vorbeste de o nenorocire, va încrucisatiimediat degetele sau bateti în lemn?- Sunteti superstitios?- Va temeti sa va aratati fericit, deoarece credeti ca astava atrage automat ceva rau?- Va temeti de viitor?- Va refugiati în trecut, pentru ca în felul asta nu suntetinevoit sa înfruntati lucrurile neplacute?- Va temeti sa nu va îmbolnaviti, dumneavoastra saucei dragi?- Când sunteti la tara, va feriti sa mergeti prin iarbaînalta, de teama sa nu va muste un sarpe ori sa va întepevreo insecta?- Va faceti cruce înainte sa plecati la drum?- Va plac filmele de groaza? Gasiti în ele o placere morbida,în afara de sentimentul încurajator de siguranta,datorat faptului ca stiti ca nu-i decât o fictiune carenu va poate face nici un rau?- Când erati copil, ati fost adesea amenintat ca vinebau-bau, lupul cel rau, diavolul, capcaunul sau oricealt personaj înfricosator? Adormeati fara sa va gândit,i la ce trasnai at,i facut sau la iad?

- Orice noua initiativa; orice comportament nou, carepresupune un efort din partea dumneavoastra, va daîn mod automat arsuri la stomac si sentimentul casunteti asuprit?- Va chinuie gândul ca familia nu este fericita lângadumneavoastra ori ca, în ciuda a tot ceea ce faceti, nureusiti sa le oferiti totul celor pe care~iiubiti? ' J " ITeama 265- Simtiti nevoia sa fiti aprobati de ceilalti, ca sa nu ajungetivictima unor crize de demoralizare?Sunteti banuitor si va e greu sa va încredeti într-unprieten sau chiar în propria familie?Va treziti cu o vaga senzatie de apasare pe care nustiti cum sa o explicati si care nu are nici cel mai micsuport fizic?- Va lipseste simtul umorului?Un câstig neasteptat (o mostenire, o marire de salariu)va face sa deveniti nervos, pentru ca va temeti canu veti sti sa-I folositi cum trebuie?De fapt, totul, chiar si fericirea, poate fi un izvor detemeri. E legea nevroticului angoasat care, în momentelede criza, nu mai reuseste sa deosebeasca binele de rau.E ca si cum n-ar mai fi în stare sa gândeasca, sa dea dovadade logica. Toate problemele lui au o singura solutie,mereu aceeasi, cea mai pesimista si care-l face sa suferecel mai mult.De altfel, poate chiar asta vrea cel angoasat: sa sufere.În chin, gaseste o sublimare, o ratiune de a trai. Atentionatînca din copilarie în legatura cu primejdiile ce-iameninta existenta, dse vede nevoit sa le înfrunte, darca un învins. Are vocatie de Don Quijote. Suferinta eDulcineea lui. Dar asta nu ajunge. Pericolele nu dispar,caci suferinta anticipata nu le anihileaza, asa cum ar vreaîn mod inconstient persoana angoasata. Faptul ca un individîsi duce zilele temându-se de posibilitatea izbucniriiunui razboi nuclear nu elimina tragica eventualitate,care, de altfel, ·nu depinde deloc de vointa lui. Asaca suferinta e un efort prostesc si zadarnic. Pe de altaparte, daca o astfel de persoana ar reusi sa-si tina frica266 A. Robertiîn frâu, pe Pamânt nu s-ar schimba nimic, dar starea sapsihica se va îmbunatati sensibil.Ce sfat ar fi bun ca sa scapam de angoase? Sa încercamsa descoperim cauzele care le pot provoca:a) educatia primita în copilarie;b) un complex de culpabilitate;c) o trauma.Vom oferi, de asemenea, câteva sugestii care nu aupretentia sa se constituie într-o solutie, dar va pot ajutasa aflati un raspuns pentru tulburarile psihice care vamacina si sa va convingeti ca angoasa nu-i decât un cosmarcare dispare la lumina zilei.1. E preferabil sa nu încercati sa ignorati gândul care nuva da pace. înfruntati-va obiectul temerilor, caci fricase naste de foarte multe ori din confuzie si ignoranta.Vorbiti despre problema pe care o aveti, discutati

cu ceilalti, nu o lasati sa va macine.2. Trebuie sa încercam sa transformam teama într-o motivatiepentru a actiona. Daca e ceva ce va provoacaanxietatea, nu va lasati pâna nu eliminati aceasta cauza.Nu va abandonati în mod pasiv chinurilor anxietatii.3. E cât se poate de folositor sa ne analizam temerile.Noaptea, angoasa se mareste atât ~deII,lult, încât iaproportii uriase.Gândul care va nelinisteste nu înceteaza sa va bântuie.Daca nu puteti scapa de veninul sau, treziti-va,chiar daca asta înseamna sa nu mai dormiti în noaptearespectiva. Nu trebuie sa va lasati stapânit de angoasa,cu atât mai mult în timpul noptii, când va simtitislab si vulnerabil.Teama 2674. Evitati sa le spuneti tuturor de ce va e frica. Daca vatemeti ca sunteti bolnav, nu încercati sa va convingeticel mai bun prieten ca într-adevar sunteti si ca mediciinuînteleg nimic. Nu-l bateti la cap cu statistici carear putea, fara rost, sa-I faca sa se teama de ce-i mai rau.5. Încercati sa-i opuneti oricarei frici oarbe si irationaleun lucru de care sunteti cât se poate de sigur. Nu vaobisnuiti cu ideea ca sunteti un fricos.6. Nu fiti invidios. Nu va angoasati pentru ca nu avetilucruri pe care altii par ca le-au obtinut mult mai usor.Independente de ce puteti valora ori face, invidia nuva va aduce decât frustrari.7. E preferabil sa nu va înconjuratid'e natângi. Dacaaveti nervii sensibili, va trebuie prieteni loiali si siguri,care sa fie în stare sa va canalizeze angoasa.8. Gânditi-va putin si la ceilalti. Daca dezastrele care sfâsielumea va îngrozesc, încercati sa faceti ceva ca safie evitate ori ca sa luptati împotriva lor. Daca va e fricade vreun pericol anume, ajutati-i pe cei care au trecutprin el.9. Încercati sa va convingeti ca viata e frumoasa. Consideratica zilele va sunt niste coli albe de hârtie, nu bucatide sugativa pe care ramân imprimate senzatiilesi faptele negative care s-au petrecut Înainte. Acceptatisa va nasteti din nou în fiecare dimineata si sa începetio noua pagina alba. E de datoria dumneavoastrasa o umpleti în cel mai bun mod cu putinta. Facetiacest exercitiu mental, iar seara, în taina, recititi paginascrisa si comentati cele întâmplate peste zi. Si,dupa ce ati facut btlantul zilei, nu va mai gânditi laea. Mâine - iar asta e cât se poate de adevarat - vafi o noua zi.268 A. RobertiAsteptarii angoasante (care e legata de orice evenimentce urmeaza sa se întâmple în viitor) i se adaugatoate temerile care, din punct de vedere psihic, sunt legatede anumite obiecte ori situatii specifice. Ne referimla "fobii".Fobiile sunt frici lipsite de logica, maladive si irationale.Se pare ca au fost inventariate aproximativ o suta,dar e foarte probabil ca numarul lor e mult mai mare în

realitate.Astfel de emotii de substitutie sunt de diverse feluri.Unele sunt absolut ciudate si ne-ar putea face sa râdemcu hohote daca nu ar provoca niste suferinte cumplite.Fobiile sunt simple si complexe. Cele simple apar îngeneral ca o consecinta a unei traume suferite în copilarie,în timp ce fobiile complexe servesc la ascundereaunui conflict emotional trait în mod inconstient.De asemenea, fobiile pot fi împartite în trei categorii.În prima sunt incluse cele referitoare la obiecte ori situatiicare sunt într-adevar înspaimântatoare si de care setem chiar si persoanele cu un psihic sanatos. Specificullor nu e dat de obiectul temerilor, ci de intensitate a suferinteicareia îi dau nastere. Acesta e, de exemplu, cazulfobiilor de boli, de animalele periculoase etc.A doua categorie grupeaza toate fobiile care se raporteazala situatii care pot deveni periculoase (desi asa cevase întâmpla rar). De exemplu, calatoriile cu avionul; eadevarat ca acesta se poate prabusi, dar accidentele suntatât de rare, încât în mod normal oamenii nu se nelinistescdeloc si iau avionul fara sa-si puna astfel de probleme,spre deosebire de cel ce sufera de fobia de a calatoriFobiileTeama 269cu avionul si care nu înceteaza sa se teama de un accident.Acelasi lucru se întâmpla si cu calatoria cu trenul: uniinu recurg niciodata la el, pentru ca au sentimentul (sau"presimtirea", dupa cum afirma ei) ca se va întâmpla unaccident. Altii nu merg niciodata pe trotuar, ci doar pepartea carosabila, punându-si viata în primejdie, pentruca se tem sa nu le cada o tigla în cap. E adevarat ca asaceva se poate produce câteodata, dar nu-i anormal sa tegândesti numai la asta? De aceea ne aflam aici în fataunei veritabile fobii.În cea de-a treia categorie intra toate fricile pe careun individ cu un psihic sanatos nu le-ar putea întelegesau împartasi. De exemplu, frica de insecte în aerliber sau de soareci pe câmp. În general, e absurd cao senzatie de dezgust sa se transforme pe termenlung într-o adevarata panica. Acest tip de angoasa seafla, fara nici o îndoiala, Într-o strânsa legatura cu isteria.De obicei, e destul de greu ca o fobie sa fie învinsa,deoarece dominarea senzatiei de teama nu e acelasi lucrucu vindecarea. O fobie poate fi înlocuita de alta saupeste ea se poate suprapune un alt simptom nevrotic lafel de grav. Într-o astfel de situatie, prima solutie e saîncercam sa aflam ce a provocat frica, renuntând la oricesolutie de moment, ca si la medicamente, alcool oristupefiante. A doua solutie e de a trai cu propria fobie,fara sa încercam sa o schimbam, acceptând-o ca pe omanie inofensiva, ca pe o mica neplacere a vietii, adicanedându-i prea multa importanta. Faptul de a o ignorane va permite sa scapam mai usor de ea, atunci când vaveni timpul.270 A. RobertiSuperstitia

În sfârsit, ultima solutie încearca sa creeze conditiile " ,adecvate pentru a despuia imaginatia de puterea pe careo are. Sa presupunem ca va temeti de întuneric; în acestcaz, lansati-va singur o provocare si intrati într-o cameracufundata în cel mai mare întuneric, tinând mâinileîntinse ca sa puteti merge, la fel ca orbii.Probabil ca frica pe care o credeti prezenta n-o sa vainvadeze de data aceasta. Fobia va disparea în momentulîn care veti avea certitudinea ca întunericul nu ascundenici taine, nici creaturi supranaturale.Iata înca o teama irationala care se adauga celor pecare le-am mentionat si de care e plin folclorul tuturorpopoarelor. Daca îti taie calea o pisica neagra, daca versisarea, daca spargi o oglinda etc., toate acestea sunt semneale unor nenorociri ce urmeaza sa vina. Unii cunoscniste temeri absurde de toate aceste lucruri. Din acestmotiv, omul zilelor noastre e înca destul de aproape desemenii sai din Evul Mediu.Originile multor superstitii ramân obscure si e greusa ne dam seama ce le-a dat nastere, în timp ce altele,mai recente, sunt relativ usor de explicat; sa luam caexemplu tipic pentru cele din urma superstitia potrivitcareia a aprinde tigarile a trei persoane cu acelasichibrit aduce nenorocire. Credinta e recenta, datânddin timpul Primului Razboi Mondial, în timpul caruiagestul respectiv facut pe front era de-a dreptul sinucigas,deoarece putea orienta tirul inamicului catre celce îl facea.Teama 271Ura, progenitura friciiTeama de viata naste ura fata de cei care, dimpotriva,sunt fericiti ca se afla pe lume.Uneori, fericirea celuilalt poate fi o proiectie a spirituluinostru chinuit, care ne împinge sa le atribuim altora,pe care nu-i cunoastem prea bine, tot ceea ce ne dorimpentru noi si sa-i urâm pe toti cei care, în minteanoastra, se bucura de privilegiul linistii sufletesti.În realitate, fiecare are probleme si trebuie ?a-si înfrunteîndoielile proprii. Ura e un mecanism de protectiesi de aparare, o reactie în fata fricii. Si ce altceva e fricadaca nu lipsa sentimentului de securitate? Chiaraceasta absenta a securitatii îl face pe individ sa reactionezeîntr-un mod ostil fata de lumea care "conspira" împotrivalui si mai ales împotriva linistii "lui".Omul nu se naste cu sentimentul de ura. Ostilitatease dezvolta încetul cu încetut înca din copilarie, pe nedreptconsiderata de optimisti si de unii poeti drept ceamai frumoasa perioada din viata omului. De fapt, copilulîncepe prin a-si urî parintii, pe care în acelasi timp îisi iubeste.Îi uraste atunci când ei îl pedepsesc mult prea aspru,când îl palmuiesc sau îl bat.Cum sa-ti urasti tatal sau mama? Multe persoane s-arsimti jignite de o asemenea acuzatie, respingând-o ca nedreaptasi, în acelasi timp, îngrozitoare. Dar nu vom reusisa ducem autoanaliza mai departe ascunzându-ne

sentimentele ambigue, tocmai pentru ca acestea vor fiastfel focurile de artificii care vor da nastere viitoarelorprobleme. Afirmatia de mai sus devine acceptabila dacaadaugam ca ura apare de obicei la un nivel inconstient.272 A. RobertiDar exista o serie întreaga de tulburari psihice si mentale,iar ura nu e cel mai rau dintre ele.Raportat la adult, copilul e crescut într-un climat detemeri si nehotarâre. Cei mari reusesc sa-I convinga cael e a cincea roata la caruta, ca nu-i decât un omulet insignifiant.Asa ca sa se joace, sa asculte si sa taca!În loc sa-I încurajeze, asa cum fac animalele cu puiilor, parintii se cred obligati sa-Ijigneasca si sa-I umileascainclusiv în fata strainilor, reducându-Ila tacere cândnu vorbeste despre ce vor ei sau rugându-l sa nu-i maideranjeze.Mai târziu, pentru copilul devenit adult fiecare zi.va fi o lupta pentru a satisface vocile care îi rasunaînca în minte. "Taci!", "Nu ne mai întrerupe!", "Lasa-ne în pace!", "Cere-ti iertare!", "Vino aici ca acumîti dau o palma!" Si faptul cel mai straniu e ca micutulajunge sa acumuleze o încarcatura atât de mare deura si de agresivitate neexprimata, încât, în momentulîn care devine adult, se razbuna, la rândul sau, pecei mai slabi decât el, adica pe propriii lui copii, deversându-si agresivitatea sub forma de precepte, deordine si de interdictii. Pe scurt, el se razbuna pe ceifara aparare pentru nedreptatile la care a fost supusde parintii sai. Ne aflam într-un cerc vicios de traditiinesanatoase care sunt cunoscute tocmai sub numelede "buna educatie". Bineînteles, societatea suportatoate consecintele.Aceasta încarcatura fara margini de ura pe care o purtamcu totii, desi ne prefacem ca nu stim, se întoarce apoiîmpotriva noastra. Individul se uraste tot atât de multcât îsi uraste aproapele. Iar tensiunea si nefericirea îi derivaîn mare masura din vocatia sa pentru pedeapsa siTeama 273ispas;ire. El se simte rau (doar l-au convins de asta parintiicând era mic) s;iasta cu atât mai mult cu cât e mai puternicresentimentul sau fata de cei ce au vrut sa-I educeastfel. Pulsiunile lui incons;tiente contrasteaza puterniccu atmosfera de ipocrizie care învaluie relatiile întremama s;icopil. Sa-si urasca un om mama care i-a dat viata,care s-a sacrificat pentru el? E o gluma, nu? Nu, as;aceva e imposibil, ni se va spune.Daca ura da nas;tere urii, nesiguranta naste agresivitate.Razboiul se declanseaza din cauza ostilitatii dintredoua tari, dar ostilitate a nu e altceva decât teama reciprocade agresiune. Un individ îl uraste pe altul, dar îluraste din cauza ca se teme de el. Se considera, în moderonat, ca ura si frica sunt doua sentimente distincte. Defapt, ele sunt atât de puternic legate unul de altul, încâtajung sa se confunde. Autoritatea da nastere fricii, careproduce astfel ura.S-ar putea spune ca ura e opusul iubirii iar asta e de

asemenea adevarat. Adesea, ura este un produs al dorinteide a fi iubiti de o persoana de care suntem respins;i.Un om izolat, care nu e dorit s;iiubit de nimeni, tinde sase razbune pe primul care îi bate la usa. Un barbat careîsi bate nevasta (sau pe orice femeie cu care întretine raporturiintime) se razbuna pentru frustrarile resimtite încopilarie din cauza mamei sale, care poateca l-a respinsori i-a dat impresia ca nu-l iubeste. Criminali, hoti, infractori,toti sunt fiinte care au avut o copilarie nefericita.Si nu pentru ca au trait în saracie, ci pentru ca eraulasati singuri, nu li se oferea afectiune, se temeau de parinti,mai ales de tatal obisnuit sa-si "educe" copiii cuajutorul palmelor si al pumnilor. Viitorul delincvent crestelipsit de afectiune familiala.274 A. RobertiUra e astfel totala. Cel ce uraste se detesta de fapt pesine, nu e multumit de el însusi si ar vrea sa fie altcineva.Încetul cu încetut parerea pe care o are despre propriapersoana ajunge sa coincida perfect cu cea pe care,pe când era mic, o avea despre adulti: e o parere cât sepoate de negativa.De aici ia nastere un instinct daunator pentru et o dorintainconstienta de a se pedepsi si de a se anihila, carede multe ori tinde catre sinucidere. Sau, daca ura fata desine însusi e temperata de conditiile sociale si culturaleceva mai favorabile, ea se manifesta sub forma unor maladiipsihosomatice sau si mai rau. Acestei uri, pe careunii o numesc în mod eufemistic "ostilitate", nu i se poateda ca leac dragostea. Din contra, iubirea poate sa-I iritesi mai mult pe suferind si sa provoace crize violentede furie. Amabilitatea nu face decât sa înrautateasca situatia,putând duce la delir si la nebunie. Prin urmare, cesolutii s-ar putea gasi? Înainte de orice, e necesar ca individulsa devina constient de ura pe care o resimte. Nuare rost sa continue sa se prefaca si sa pretinda ca "nuuraste pe nimeni", desi se teme de ceilalti. Într-o lume civilizata,ura nu se manifesta prin înjunghierea pe la spate,nici într-un mod agresiv, ci se poate ascunde în spateleunor zâmbete si cuvinte amabile. Functionarul carenu-si poate suferi seful poate uneori sa para foarte respectuoscu acesta si sa fie plin de amabilitate, ca un subalternmodel. Unele neveste îsi detesta barbatii, dar trecîn ochii lumii drept sotii nemaipomenite, deoarece caselelor sunt luna, iar sotii bine "îngrijiti". A stabili limitelesi originile urii de care suntem încarcati înseamna/prinurmare, a da cartile pe fata. Iar a sti spre cine tintesteacest sentiment e un mod foarte bun de a evita sa comi-Teama 275276 A. Robertitem niste actiuni neprevazute si regretabile. Suntem lupiadormiti, asa ca nu-i cazul sa ne deghizam în oi.Pe de alta parte, e de dorit sa ne îmbunatatim relatiacu noi însine. Înainte de a-i iubi pe ceilalti, trebuie sa învatamsa ne iubim pe noi, sa ne privim cu indulgenta sisa ne tratam cu respect. Luati-l de mâna pe bietul copilasumilit care ati fost, scoateti-l din copilaria sa întunecata

si ajutati-l sa descopere o lume a adultilor ceva maiindulgenta. Nu-l coplesiti cu reprosuri la fiecare gresealape care o face. Si, când Eul copilaresc se comporta bine,recompensati-l, complimentati-l si acoperiti-l de laude.Faptul ca ne place de noi însine ne permite sa-I tolerammai usor pe aproapele nostru. O persoana indulgentacu sine însasi nu are tendinte narcisiace si e mai întelegatoarecu ceilalti; în schimb, intransigenta personalanu da nastere decât la intoleranta. Încercati sa va imaginatio lume mai buna. Un adversar de care va temeti aresi slabiciuni; învatati sa-I observati si încercati sa-I învingetiîn mod cinstit, fara sa-i uitati însa calcâiullui Achile.Si nu-l atacati pe la spate, din umbra urii tainice pecare o nutriti, fat,a de eLNu faceti planuri de razbunare. Numai cei slabi aunevoie de razbunare, nu si cei puternici. Cine e puternicîsi trage toate puterile din suflet, cu exceptia dorintei dea se razbuna.SinguratateaPentru multi dintre noi, prinsi într-o viata frenetica sicomplicata, problema cea mai mare - în ciuda aparentelor- e cea a singuratatii. Nu-i deloc usor sa explicam f . / . fde ce. Singuratate a pe care o simtim e o stare absurda,în total contrast cu numarul din ce în ce mai mare depersoane pe care le vedem si pe lânga care trecem în fiecarezi, imediat ce iesim din casa. Cum se poate sa nesimtim singuri înconjurati de atâtia oameni?Închipuiti,-va o familie care traies,te într-o casa confortabila,cuibarita într-o vale plina de verdeata, si care nuare decât rare contacte cu restul lumii. Nu se poate delocspune ca persoanele respective sufera din cauza singuratatii,daca intimitatea lor pasnica le este de ajuns.Cu alte cuvinte, singuratatea nu e o conditie care depindede prezenta altora, ci doar de noi însine. Un om sepoate simti singur nu pentru ca nu are prieteni, ci pentruca are prea multi.A se simti singur într-o mare de oameni e o senzatieabsolut înspaimântatoare. Cine a trecut deja prin acestfel de izolare va întelege foarte bine ce vrem sa spunem.Individul care se simte singur e un om nefericit, dezamagit,plin de amaraciune si ranchiuna fata de lumeacare, în aparenta, îl respinge. În loc sa-si învinga izola.rea încercând sa afle are sunt cauzele ei cele mai adânci,oamenii care se simt singuri tind sa se închida în ei, evitândsa aiba contacte cu semenii, des,i le doresc s,i le-ar ficât se poate de benefice.Eleonore T. spune urmatoarele: "Sunt maritata decinci emi,am un baiat de trei ani si sotul meu conduce filialaunei companii importante. Avem o casa frumoasa,dar prea putini bani, pentru ca am cheltuit aproape totce-am avut ca s-o mobilam. Dar asta nu are importanta,pentru ca sotul meu câstiga bine si crede ca în curând vafi promovat. Nu din cauza asta ma framânt eu. Problemamea e de alt tip si nu ma afecteaza decât pe mine: deTeama 277când nu mai locuim în capitala, acolo unde m-am nascut

si mi-am facut studiile, ci aici, unde nu cunosc pe nimeni,ma simt îngrozitor de singura. Sotul meu are unprogram imposibil, asa ca nu-l vad decât seara târziu; demulte ori si sâmbata lucreaza toata ziua. Cât despre vecini,mi-e foarte greu sa încep cu ei o conversatie care sadepaseasca un salut. Eu nu lucrez, poate ca aici e punctulslab, pentru ca, dupa ce fac curatenie în casa si maocup de fiul meu, nu-mi mai ramâne nimic altceva defacut.Ma simt singura si trista. Mi-e dor de parinti, desidupa ce m-am casatorit m-am obisnuit sa nu-i vad decâto data la doua saptamâni. Dar atunci era altfel: stiamca sunt aproape de mine si puteam sa ma duc sa~i vadcând voiam. Mi-e dor de prietenii mei, de colegii de facultate.Mi se raspunde de multe ori: «Dar ai un copil!Nu-ti ajunge?». Ei, bine, drept sa spun, nu! Fiul meu aretrei ani, e simpatic, vesel, inteligent, dar nu e cea maibuna companie pentru o femeie de vârsta mea, desi îisunt mama. Stiu ca n-am explicat prea bine ce-i cu minesi n-as vrea sa fiu prost înteleasa: cu toate ca îmi iubescmult baietelul, relatia pe care o am cu el e una de lamama la copil, nu e o relatie între doi prieteni. Daca sotulmeu ar lucra ceva mai putin, lucrurile ar sta cu totulaltfel. Lui îi e foarte usor sa se adapteze oriunde, sa comunicecu oamenii: asa e natura lui, are un caracter placut.Duminica, telefonul suna întruna si casa se umplede prieteni, de prietenii lui, de colegii de birou, iar atuncipare de-a dreptul imposibil ca în timpul saptamânii sama simt atât de singura si abandonata ..Sotul meu crede ca dau prea mult familiei si nimic celorlalti.Din punctul lui de vedere, am adoptat atitudi-278 A. Robertinea unei snoabe, iar asta nu-mi convine deloc. El stie casunt timida, dar oamenii habar n-au de asta. Ce pot safac? Asa sunt eu si, la vârsta mea, pur si simplu nu stiude unde sa încep ca sa ma pot schimba si sa devin o fiint,a exuberanta. Poate e din cauza ca sunt din nord s,i nustiu cum sa ma împrietenesc cu meridionalii?".Dupa ce a recurs la un examen amanuntit, Eleonoresi-a dat seama de un lucru important, care i-a elucidatimediat misterul comportamentului si a explicat ceea ce. marturisise. Când era mica, ea era pur si simplu înnebunitadupa dragostea tatalui ei, dar acesta parea sa o preferepe sora ei mai mica, mai draguta si mai simpaticadecât ea. Desi relatiile cu mama erau afectuoase, ea a suferitmereu din cauza preferintei tatalui pentru sora sa."Da, a recunoscut Eleonore, ma simteam respinsa, aruncatape planul doi." "Adica singura?" am întrebat-o."Exact, a marturisit, singura."Un copil respins de parinti cauta singuratatea. Micutiicare cresc în orfelinate si spitale, înconjurati de preaputina grija si afectiune, devin adulti melancolici si mizantropi.În cazul lor, singuratatea îi apara de amenintareape care o reprezinta lumea exterioara. Ei se simt singuripentru ca se feresc de oameni si se feresc de oamenipentru ca acestia fac sa se nasca în ei sentimente confuze

de angoasa.Iata, prin urmare, înca un sentiment care se naste dinfrica: singuratatea. O persoana cu adevarat singura nu eîn stare sa iasa din cochilia ei pentru a oferi afectiune; eavrea mai întâi sa primeasca, are nevoie de siguranta. Încetulcu încetul, sufletul i se învaluie într-o ceata cenusie,foarte greu de explicat. Ce putem face pentru a-i veniîn ajutor? Foarte putin, în afara de a o sfatui sa consulteTeama 279280 A. Robertiun psihanalist, ca sa încerce sa-si aduca aminte câtevaepisoade dureroase care i-au marcat copilaria si sa înteleagasentimentele ce au facut-o sa sufere. Si nu trebuiesa astepte deloc ca sa faca asta. La limita unei singuratatitotale, omul ajunge sa aleaga sinuciderea, perfecta"izolare" pe care o implica moartea. Nimeni n-o sa stievreodata ce gândesc sinucigasii în ultimele clipe de viata,dar e destul de plauzibil sa presupunem ca ceea ce-iîmpinge la sinucidere e chiar singuratatea. Durerea nu ede ajuns. Oricât de mare ar fi, ea poate fi suportata dacaavem lânga noi pe cineva cu care sa o împartim. Dar singuratateaopaca, monotona, din care si lacrimile au disparut,e prea mult pentru un om. E pur si simplu insuportabila.Printre sinucigasi se gasesc oameni din toate categoriilesociale si profesionale: femei casnice, homosexuali,industriasi, adolescenti, batrâni, bogati, saraci, agricultori,functionari. Multe sinucideri îi iau prin surprinderepe ceilalti. Ne amintim de caracterul jovial al unuia,de averea altuia si ne gândim ca absolut nimic nu ne lasasa banuim un sfârsit atât de tragic. Mastile pe care si leiau singuraticii îl pot pacali chiar si pe observatorul celmai perspicace.Din fericire, singuratatea îmbraca diverse forme, iarcele mai multe dintre ele nu duc individul pâna la disparitie.Uneori poate fi vorba de o stare de spirit trecatoare,de o forma de timiditate, de consecinta durerii provocatede pierderea cuiva. Asa cum este cazul doamneiT.L., în vârsta de 58 de ani, ramasa vaduva dupa douazecisi sapte de ani de casnicie fericita si care s-a trezitbrusc singura. Fara copii, într-o casa mult prea mare siprea goala pentru ea, sarmana femeie era pe punctul deTeama 281a înnebuni. Nimic mi putea sa o mai bucure. Încetul cuîncetul, chiar si vechile ei prietene o parasisera si nu omai sunau. Casa era goala si trista.Cazul ei, desi mult mai dramatic decât cel al Eleonorei,putea fi totusi rezolvat, deoarece doamna T.L. avuseseo viata linistita si fericita, iar asta îi daduse puteri sisiguranta în fortele proprii. Durerea si senzatia de singuratateerau cât se poate de înteles, d,\t fiind tristele circumstanteîn care aparusera, dar la fel de comprehensibilaa fost si reactia sa la aceasta stare.Desi nu mai era foarte tânara, în ciuda vârstei, ea a hotarâtsa-si deschida usile pentru vechii prieteni si, mai ales,sa-si caute prieteni noi. S-a consacrat operelor de caritates, i s, i-a transformat casa într-un soi de cre«y a în care îi adapostea

gratis pe copiii femeilor care munceau la o uzinadin apropiere. Ea nu a mai fost niciodata singura si viatai s-a umplut de satisfactii. Acest efort valoros nu a diminuatdeloc durerea pe care o simtea când se gândea.la sotulei cel drag, dar, într-un anumit fel, amintirea omuluiblând si amabil lânga care traise atâtia ani i-a redat curajulsi i-a aratat pe ce cale sa o apuce: pe cea a vietii.Sfaturi pentru a scapa de singuratateNu trebuie niciodata sa ne lasam învinsi de împrejurarileneprielnicie, indiferent cât de crude si dureroasear fi. Trebuie sa stim ca toti oamenii sunt "singuri" si capentru nasterea oricarei relatii de prietenie sau de iubiree necesar sa facem un efort. E absurd si pueril sa ceremca initiativa sa le apartina mereu altora. O astfel deatitudine ne arunca direct în bratele singuratatii.2821.2.3.4.5.6.A. RobertiFiti cât mai natural. Nu veti reusi niciodata sa învingetisinguratatea daca veti re curge la atitudini careva vor face sa pareti altfel decât în realitate. Multorale e rusine de singuratatea lor si, din cauza ca nuvor sa admita ca sunt singuri, se prefac ca nu au nevoiede nimeni.Cel care nu cunoaste singuratatea e mereu expansiv,extrovertit, atent, dispus sa ajute si sa asculte. Spontaneitateaîi permite sa depaseasca numeroase barieresi sa le inspire simpatie oamenilor.Nu fiti prea exigent când va alegeti prietenii. Totiavem calitati si defecte. Nu ne facem prieteni înfunctie de marimea contului din banca sau de inteligentalor.Nu trebuie sa ne sub estimam niciodata timpul liber.Sarcinile pe care le aveti de îndeplinit vi se vor pareamai usoare si mai agreabile daca le opuneti perspectivaunei seri petrecute cu prietenii sau un sfârsitde saptamâna deconectant. Si o carte poate fi unprieten excelent, dar nu va ajuta sa rezolvati problemasinguratatii.E bine sa va înscrieti , într-o asociatie, sau într-uncerc, în functie de preferinte. Exista multi alti oamenicare se simt singuri si nu cer decât putinacompame.Nu trebuie sa va fixati limite de vârsta. Nu spunetica sunteti prea batrân pentru un lucru sau altul. Sinu spuneti nici: "Omul acesta e mult mai în vârstadecât mine si, în consecinta, nu ma intereseaza". Sepot lega prietenii minunate între persoane între careexista o mare diferenta de vârsta si, într-o prietenie,vârsta nu conteaza chiar deloc.Înainte de a trage concluziile, e necesar sa precizam

ceva: numerosi indivizi se plâng de singuratate, dar defapt sunt singuri pentru ca nu fac nimic ca sa-si gaseascaprieteni, pentru ca se simt inferiori prietenilor pe carear dori sa-i aiba si nu-i au. Ei se poarta ca si cum ar fi sigurica nu merita atentia nimanui. Originea acestui conflictciudat se afla în nevoia de a se autopedepsi facândapel la indiferenta celorlalti. Daca va dati seama ca unsentiment de culpabilitate va împiedica sa reactionati sisa urmati sfaturile pe care vi le-am dat în aceasta carte,atunci singura solutie valabila si utila consta în a încercasa descoperiti de unde va vine sentimentul sIe inferio-7. În primul rând, ramâneti în relatii bune cu parintii.Nu cautati simpatii si întelegere în afara cercului familial,în timp ce în familie altii au nevoie de sprijinulsi afectiunea dumneavoastra. Nu veti reusi niciodatasa fiti niste prieteni buni daca nu stiti sa fitiparinti sau copii buni.8. Trebuie sa aveti macar un pic de întelegere fata degreselile proprii.9. Nu e cazul sa va faceti griji din cauza singuratatii sisa considerati ca destinul va condamna la ea pe veCIe.10. E bine sa profitati de o perioa~a temporara de singuratatepentru a va consacra unor lucruri cu adevaratproductive. Alegeti o activitate pe care ati fiabandonat-o daca v-ati fi folosit timpul liber ca saiesiti si sa va distrati cu prietenii.11. Întrebati-va mereu: "Sunt o persoana simpatica?Sunt spontan, cordial si sincer în complimentele pecare le fac?" ..Teama 283284 A. Robertiritate si care sunt originile sentimentului de culpabilitatepe care îl aveti. Rezolvarea problemei dumneavoastrapoate aparea numai daca descoperiti raspunsul la acestedoua întrebari.De ce sa ne facem probleme?Frica nu da nas;tere numai urii s;isinguratatii. Ea ducesi la aparitia nelinis;tilor, a îngrijorarilor, a unei stari decontinua preocupare care, chiar daca nu e acelasi lucrucu angoasa, reprezinta, într-o mai mare sau mai micamasura, tot o incapacitate de a ne bucura de viata.Trebuie sa prec;izam, pentru început, ca în anumitemomente e imposibil sa nu ne facem griji. De exemplu,daca un copil are un puseu de febra, e de înteles ca parintiisa fie îngrijorati. Daca afacerile merg prost, e logicca persoana implicata sa-si faca probleme în privinta viitorului.Dar nelinis;tea devine anormala atunci când parintiise dau de ceasul mortii, desi copilul e sanatos, saucând omul de afaceri se chinuie singur cu gânduri negredespre viitor, cu toate ca afacerile îi sunt înfloritoare.E foarte usor sa devenim prapastiosi cronici si sa nefacem probleme din orice. Orice ocazie e buna pentru unastfel de individ: "Daca mi se întâmpla si mie asta?""Daca lucrurile se schimba?". Unii cred ca reus;esc sa depas;easca acest obstacol devenind fatalisti: "De ce sa-mifac griji?", încearca ei sa se convinga singuri, "Daca soarta

vrea sa ma ruinez, n-o sa pot face mare lucru ca sa evitasta".Daca ar fi sa spunem când încep oamenii sa-si facaprobleme în legatura cu viitorul, am situa acest momentîn jurul vârstei de cinci-sase ani, adica în perioadaprimelor contacte cu scoala. În general, daca micutiinu au niste parinti sau învatatori sensibilizati înmod special fata de problemele copiilor, ei vor începesa-si faca griji în legatura cu notele pe carele iau, cuîntrebarile pe care le pune profesorul, cu felul în caretrebuie sa se poarte cu colegii de clasa. În timp ce înainte,când se jucau nu prea le pasa daca pierd sau câstiga,scoala îi învata repede ce înseamna competitia,disciplina si obligatiile. Astfel ei îsi pierd simtul prietenieisi al solidaritatii.E cât se poate de sigur ca examenele accentueaza propensiuneapentru neliniste.Ce adult n-a visat cândva ca se afla în fata unui profesorcu o figura grava si severa si nu stie sa raspundala întrebarile de neînteles pe care i le pune acesta? Visuldezvaluie, fara putinta de tagada, un complex de inferioritatecare s-a cuibarit în noi. Ne facem probleme dincauza autoritatii care ne judeca, în aceasta atitudine reunindu-se câteva elemente: orgoliul, simtul datoriei, nevoiade a fi apreciati pentru inteligenta sau capacitatilenoastre, necesitate a de a evita o umilire etc.E exagerat sau cmar absurd sa ne facem griji din cauzaunui examen. Parintii ar trebui sa canalizeze temerilecopilului în asa fel încât ele sa devina un factor pozitiv,un îndemn la învatatura.În ciuda celor afirmate de unele mame, nelinistea nu-lajuta deloc pe elev; ea îi ravaseste gândurile în loc sa-Istimuleze, în loc sa-I ajute sa se concentreze asupra lucrurilorpe care le citeste. Îl face astfel sa-si risipeascaenergia intelectuala, iar asta are, evident, repercusiuniasupra rezultatului final. Un copil sau un adolescent careTeama 285286 A. Robertise duce linistit la un examen are sanse mult mai mari decâtunul cu inima cât un purice.Îngrijorarea asta evolueaza la adulti, dar ramâne înmod fundamental inutila si nefasta. În unele cazuri, ease transforma într-o scuza pentru a spune: "Sunt atât deîngrijorat, încât nu reusesc sa fac nimic ... ". E un bunmod de a se justifica pentru cei ce se confrunta cu unesec.Un celebru psihanalist american afirma ca nelinisteacronica actioneaza ca un automobil al carui motor mergepe loc douazeci si patru de ore din douazeci si patru,fara sa se miste nici înainte, nici înapoi. Iata o comparatieexcelenta. Cel ce se obisnuieste sa-si faca griji din oricenu se calmeaza niciodata si îsi consuma energia cautândde zor idei care, în mod normal nu ar trebui sa reprezintedeloc motive de neliniste.Dreptul la nefericireUra, singuratatea si nelinistea îsi dau mâna pentru a-i

provoca celui atins de ele sentimentul ca e nefericit.Prin nefericire întelegem predispozitia de a-si plângede mila si de a-i considera pe altii vinovati de ceea ce, înrealitate, nu poate fi atribuit decât apatiei proprii."Sunt îngrozitor de nefericita si nimeni nu ma întelege",se vaita o tânara, ca s-o auda parintii ei. "Cunostivreun om mai nefericit decât mine?", îi spune un tânarunui prieten, crezând cu tarie în ceea ce afirma. "Ai facutdin mine o femeie nefericita si mi-ai rapit toate iluziile!",îi reproseaza sotia pe un ton melodramatic sotuluiei.Teama 287În toate aceste afirmatii, în spatele lamentarilor se ascundeun anume orgoliu, ca si cum nefericirea ar fi o stareprivilegiata, pentru care trebuie sa dai dovada de sensibilitatesi inteligenta. Nu se spune, oare: "Fericiti ceisaraci cu duhul!" ori "Mai bine sa nu stii nimic ca sa fiifericit"?O întreaga literatura romantica ne-a obisnuit saconsideram ca poetii si oamenii cultivati sunt personajemelancolice si de aceea gasim o oarecare consolareîn ideea ca putem sa ne împartasim starile sufletesticu asemenea tovarasi ilustri de suferinta. Iata dece toata lumea îsi proclama sus si tare nefericirea. Suntemastfel obisnuiti cu o suferinta care e glorificata sicare ne serveste apoi drept pretext ca sa fim plânsi,mângâiati si luati în seama. Dar aceasta imagine ecomplet gresita. O persoana nefericita nu e deloc simpatica.Poate ca la început e ascultata cu bunavointa,dar, încetul cu încetul, chiar si cei mai dispusi sprecompatimire ajung sa se îndeparteze, ca si cum ar firespinsi de un prieten atât de trist si de incomod. Iarîn faptul ca e parasit, nefericitul gaseste o noua confirmarea temerilor sale. "Stiam eu", va spune cu aerulîncântat al celui ce a prezis corect ce se va întâmpla,"toti ma abandoneaza".Insistam asupra faptului ca nefericirea e o predispozitiesufleteasca, o stare psihica. Nu are rost sa încercams-o combatem eliminându-i cauzele aparente, deoarecevor fi inventate imediat noi si noi pretexte de nefericire.Daca vrem cu adevarat sa înving-emnefericirea, trebuiesa plecam de la hotarârea ferma de a câstiga nu doar obatalie, ci tot razboiul. Un soldat cu arma descarcata emenit pierzaniei si nu-l poate apara decât mila lui Dum288A. Robertinezeu. Un nefericit care se hotaraste sa fie fericit trebuiemai întâi sa se asigure ca intentiile lui sunt sincere.Ce e fericirea? Ne gasim iar în fata unui cuvânt ciudat,mai mult poetic decât omenesc, caruia e imposibilsa-i dam o definitie absoluta si universala. Putem spunedoar ca e vorba de o conditie subiectiva si relativa, în privintacareia fiecare dintre noi are idei proprii. "Azi masimt fericit", constatam uneori cu uimire. De ce? Habarn-avem. Suntem fericiti si totul pare ca ne zâmbes;te, datoritaacestei stari de euforie neasteptate si minunate carene umple de optimism, desi nu ni s-a întâmplat nimic

special. Viata e azi la fel ca ieri. Oamenii cu care ne întâlnimsunt neschimbati. Si totusi, totul pare diferit, maibun si mai frumos.Persoana sanatoasa din punct de vedere psihic oscilezaîntre fericire si nefericire, fara sa sufere traume grave.Un om întotdeauna fericit e o ~topie, iar unul continuunefericit un caz patologic. Evident, cel ce oscileazaîntre momente de bucurie si de tristete poate încerca samultiplice numarul primelor pentru a le compensa pecele din urma. În acest scop, iata câteva sfaturi utile:1. E necesar sa va concentrati în fiecare zi asupra a ceeace faceti de obicei. Va fi un mod bun sa redescoperitilucrurile care va înconjoara. Sa presupunem casunteti o femeie casnica, petrecându-va tot timpul înbucatarie, în fata aragazului si stiind sa gatiti chiarsi cu ochii închisi. Ei bine, încercati macar o data sava apropiati de cratite ca si cum ati fi o începatoare,hotarâti-va sa încercati un fel nou de mâncare, pre- .gatiti-1 cu dragoste, puneti masa ca pentru o ocaziespeciala, nu uitati sa puneti în supa un pic de sare side tandrete pentru toti cei dragi.Teama 289Sa presupunem ca sunteti un om de afaceri, din speciacelor ce se trezesc foarte prost dispusi în fiecare dimineataca sa se duca la birou, care se îmbraca si manâncape fuga, încep sa bombane daca masina nuporneste la cheie si înjura ca niste birjari daca traficule mai aglomerat decât de obicei.Asa ca va recomandam sa va sculati într-o zi cu o jumatatede ora mai devreme, sa va îmbracati cu maimulta grija decât de obicei si, în loc de masina, samergeti pe jos ori sa luati autobuzul. Veti descoperiastfel fete noi si nu va trebui sa va gânditi la circulatie.Va veti permite, în sfârsit, luxul de a privi înjurul vostru, de a observa linistea sau tensiunea depe fetele oamenilor, de a remarca si judeca diferitelucruri pe care le veti putea povesti seara celor dinfamilie.Începeti-va ziua cu dreptul, în liniste si cu optimism, fiindmai putin critic cu ceilalti si generos cu propriapersoana. Totul va merge mai bine si va veti simtichiar mai fericit.2. Nu trebuie sa va închipuiti ca nu aveti dreptu1la fericire.În ciuda petelor pe care credem ca le avem peconstiinta, oricine are dreptul la o raza de soare.3. Nu foloseste la nimic sa va ascundeti în spatele pretextuluica ati avut o copilarie nefericita. E adevaratca mare parte dintre problemele noastre actuale depindfoarte mult de traumele pe care le-am suferitcând eram mici, dar în loc sa ne resemnam cu gândulasta, e cazul sa ne revo1tam ca trebuie sa târâmdupa noi povara unui lucru care ne-a tulburat sauînspaimântat cu multi ani în urma. Nu va conformatiparerii majoritatii. Parintii nu au mereu drep290A. Robertitate, dar nici nu gresesc în mod sistematic. Ei sunt

oameni ca toti altii, cu calitati si defecte. Iubirea familialanu trebuie sa anuleze orice judecata critica siobiectiva.4. Puteti plânge, daca simtiti nevoia, dar nu trebuie savorbiti mereu ca si cum abia va abtineti sa nu izbucnitiîn lacrimi. O criza buna de plâns poate sa neusureze si are un efect benefic asupra nervilor, daro lacrima care straluceste continuu în coltul ochiului,fara sa se scurga pe obraz, e nociva si provoacaantipatia celorlalti.5. Daca, la un moment dat, ajungeti sa nu mai credetica veti fi vreodata fericit, acordati-va un armistitiude un sfert de ora, în timpul caruia sa va consacratiunor actiuni care va fac într-adevar placere. Unbarbat ne-a explicat într-o zi care e secretul lui pentrua-si pastra calmul si seninatatea de-a lungul zilei,indiferent ce i s-ar putea întâmpla; taina lui eascunsa într-un birou micut, cu trei sertare încuiate,de la care doar el are cheia. Cei din familie nuîndraznesc niciodata sa-I deranjeze când se asazala acest birou pentru ca pretexteaza ca are de facutceva urgent, pe care n-a apucat sa-I termine, si îiroaga pe toti ai casei sa-I lase în pace, ca sa poatalucra. Dupa ce încuie usa în urma lui, deschide sertarelebiroului si scoate din ele o mie si una de comoricare n-au nici o legatura cu profesia lui; areo colectie de timbre, o fotografie care îi amintestede câteva clipe de fericire, o nota de plata de la hotelulunde si-a petrecut luna de miere, diferite ilustratedin locuri care îi plac, fotografiile prietenilordragi si multe alte suveniruri agreabile. Daca l-arTeama 2916.7.8.9.10.spiona cineva în timp ce-si examineaza comorile,ar ajunge imediat la concluzia ca omul nostru areun comportament infantil si mai degraba fetisist;dar nu-i deloc asa, cel putin nu în cazul lui. Dinmoment ce contactul cu obiectele si amintirile care-i sunt dragi îi reda forta si curajul, ce e rau înasta? E modul lui de a ramâne singur cu el însusi,de a medita, de a da putin frâu liber fanteziei, unobicei cât se poate de inofensiv, pe care un psihanalistar putea uneori sa-I interpreteze într-unmod negativ, dar care, în practica, se arata a fi utilsi inocent.Daca vi se face o nedreptate, e bine sa stiti sa iertati,pentru ca asta va va aduce linistea. Nu exista cevamai daunator ca setea de razbunare. Sa ierti înseamnasa te simti mai bine decât ceilalti si mai puternicdin punct de vedere psihic.Îngrijiti-va de sanatatea dumneavoastra.Trebuie sa încercati sa deveniti pe zi ce trece "un pic"

mai bun; din punctul de vedere al caracterului, al feluluiîn care conduceti masina, în care gatiti, în relatiilecu colegii, cu copiii, cu partenerul(a) de viataetc. Faceti în asa fel încât viata sa va fie un efort constant,dar reconfortant, de perfectionare a propriilorcapacitati; lumea înconjuratoare va parea astfel maibuna, pentru ca ne vom proiecta în ea o personalitateîmbunatatita.ÎnvatIati1 sa va gasitIi cât mai multe ocupatiIi placute.Nimic nu-i mai trist si mai dezolant ca plictiseala siinactivitatea.E absolut necesar sa nu va lasati demoralizat de problemelede ordin economic.292Dorinta de ispasireA. RobertiAm amintit de câteva ori cazul celor ce nu sunt fericitideoarece cred ca nu merita aceasta fericire. Acesteicategorii îi apartin foarte multe femei care plâng chiar sila nunti sau la botezuri sau care varsa siroaie de lacrimiîn mijlocul oricarui eveniment fericit.Un singur lucru putem sa recomandam acestor persoane:sa mearga la un psihanalist. Dorinta de ispasireexclude pe loc vointa de a se vindeca si, în consecinta,împiedica orice autoanaliza de profunzime. Masochismul,care se afla la radacina unei astfel de suferinte eternesi încapatânate, va trebui neaparat tratat de catre unspecialist, înainte de a se transforma într-o pulsiune sinucigasa.Alcoolismul si drogurileNu numai pistolul, gazele sau lama de ras pot sa ucida;cine vrea sa-si ia viata o poate face în mii de alte feluri,nu atât de dure si definitive, dar la fel de grave si dedramatice, deoarece deznodamântullor e tot moartea.Doar agonia e mult mai lunga. Cel ce alege alcoolul sau,si mai rau, drogurile o ia pe un drum care duce în modinevitabil catre un sfârsit tragic. Alcoolicii si toxicomaniisunt fiinte slabe. Nefiind în stare sa se adune, sa-si ia viataîn propriile mâini, ei fac apel la mijloace radicale, careîi transforma în adevarate marionete. Iluzia uitarii e ceacare îi împinge catre aceste excese absurde. Dar pretulcare trebuie platit pentru falsa euforie e, de fapt, multprea ridicat; se plateste cu sanatatea si cu viata.Teama 293Un alcoolic nu e neaparat un amarât cu nasul rosu sicu fata congestionata, care se tine de toate gardurile. AIcooliculpoate fi un domn distins care îsi începe dimineatacu un pahar de tarie "ca sa se puna pe picioare",continua cu tot felul de aperitive, iar seara îl gaseste înfata a doua sau trei pahare de whisky, ultimele dintr-olunga serie. El tine bine la betie; abia daca e ceva mai veselsi mai exuberant decât daca n-ar fi baut, discuta cupasiune, râde, glumeste tot timpul sau, dimpotriva, seîntristeaza, se desprinde din cercul prietenilor, care îl lasasa-si rumege melancolia într-un colt al camerei.Cu un pahar în mâna, "distinsul" nostru domn sesimte mai sigur pe el. Problemele care i se pareau de

nerezolvat dimineata ajung seara niste fleacuri fara importanta.Alcoolul îi da senzatia ca rezolva orice. Afacerilemerg prost? Doua, trei paharele de gin si totulpare mai simplu, mai usor. Si ce mai conteaza ca adoua zi dimineata stomacul i se întoarce pe dos, iarpofta de mâncare e inexistenta, ca migrenele pun stapânirepe el, ca are greturi si ca ficatul începe sa tragasemnale de alarma?E prostesc ca un om sa o duca tot asa. Stim cu totii caa bea prea mult e un obicei daunator si, ca toate viciiledin aceasta categorie, extrem de greu de vindecat.Sa încercam deci sa întelegem de ce unii oameni beausi se drogheaza. Raspunsul e simplu: e vorba de o întoarcereîn prima copilarie, într-o situatie îndepartata, dinprimele zile ale existentei, când bebelusul aflat la sânulmamei sugea laptele bun si caldut. Ati observat ce faceun nou-nascut când e pus la sân? Daca plânge, contactulcu sânul mamei e de ajuns ca sa-I linisteasca, laptelecare i se scurge în gura si bratele care îl tin strâns cu drag294 A. Robertila piept îl calmeaza, îl satisfac, iar încordare a lui dispareimediat.Din punct de vedere psihologic, alcoolul reprezintapentru adult ceea ce este sânul matern pentru nou-nascut.Îi reda încrederea în sine. Cu alte cuvinte, e repetareaunei fericiri îndepartate. O astfel de explicatie vi sepoate parea mult prea îndrazneata, dar nu e deloc a;;a.Toata lumea ?tie, chiar si cei care sunt foarte putin dispusisa admita descoperirile psihanalizei, ca un om frustratîsi gase;;te o mângâiere pentru raul de care sufera înîntoarcerea simbolica la perioada în care era sugar. El fumeaza,bea, se drogheaza. Dorinta de a uita tot ce i s-aîntâmplat de când a iesit din aceasta stare de fericire primarasi pâna în momentul prezent i se îndeplineste caprin farmec. În concluzie, individul se întoarce astfel laprimele stadii ale vietii sale.Bautura îi da omului impresia ca e liber. Nu mai arenici inhibitii, nici complexe. Daca e timid, devine veselsi cordial. Peste adevarata lui fire se suprapune mascaomului care ar vrea sa fie si poate ca nu va fi niciodatadaca nu ar recurge la un astfel de excitant.S-ar zice ca angoasa dispare sub efectul alcoolului,dar, la sculare, ea revine cu forte proaspete si e chiar simai chinuitoare, iar individului îi e cu atât mai greu sa-ireziste. Pentru câteva ore de armistitiu, oamenii se supunriscului de a-si distruge viata, fara sa ia în calcul faptulca exista si alte cai, mai prielnice, de a-si rezolva problemele.Unii psihiatri considera alcoolismul un fel denebunie; una sub efectul careia omul poate face tot ce-itrece prin cap, inclusiv sa omoare pe cineva ori sa se sinucida.Delictele comise sub influenta nefasta a alcooluluisunt nenumarate.Teama 295Si mai grava e problema drogurilor, care reprezintaun subiect arzator ;;i sunt raspândite în întreaga lume.Nu e cazul sa insistam aici asupra pericolului implicit al

acestui flagel care ameninta sanatatea;;i viata atâtor persoane.Indivizii care se lasa târâti în infemullor nu potsa spuna dupa aceea: "N-am ;;tiut, n-am crezuL.". Cinefolose;;te stupefiante ;;tie cât se poate de bine la ce se expune.Toti cei ce se drogheaza din disperare sunt la fel debolnavi ca si betivii cronici. Ar fi prea usor sa cadem într-o morala meschina si sa-i acuzam pe cei vinovati. Scopulnostru nu e sa separam ceea ce e rezonabil de ce nue, ci sa gasim cât mai repede un leac care sa previna acestviciu ;;i sa-i ajute pe cei care sufera din cauza asta. Iar ovindecare totala si radicala nu poate avea loc fara recursulla psihanaliza.Mai întâi, trebuie sa stim ce-i framânta pe barbatii sifemeile care îsi distrug astfel viata. Trebuie sa cautam radacinileraului, sa aflam ce s-a petrecut în timpul copilarieisi adolescentei lor. O cura de dezintoxicare nu servestela mare lucru daca nu sunt eliminate cauzele psihiceresponsabile de o asemenea anulare benevola a personalitatii.Altfel, cu prima ocazie, cel dezintoxicat va revenila viciul sau.De fapt, ceea ce trebuie sa fie îngrijit sunt conflictelepersonalitatii, adica radacinile profunde ale raului. Nuse poate conta pe o vaga bunavointa a pacientului. Ar fide-a dreptul ridicol ca unui drogat sa i se spuna doar:"Daca vrei sa te vindeci, încearca sa fii mai optimist, privesteîn jurul tau, zâmbeste-i vietii etc.". Toxicomanulnici macar nu poate asculta aceste sfaturi. Lumea întreagaîl dezgusta, oamenii îl incomodeaza si se refugiaza în296 A. Robertistupefiante pentru ca senzatiile pe care le experimenteazaîn acele momente îi aduc în memorie amintirea placuta,inconstienta, dar consolatoare, a sânului matern.Fuga de realitateNu învatam sa traim fugind de viata. Viata e asa cumo vedem, are culorile pe care i le împrumuta inconstientulnostru, pulsiuni1e, instinctele si dorintele noastre refulate;cu alte cuvinte, viata e asa cum ne-o facem. Cumaltfel s-ar putea explica faptul ca pentru unii ea e plinade bucurii si de fericire, în timp ce pentru altii e o sursanesecata de tristeti, s,i nenorociri?Pentru a ilustra cele spuse, sa luam ca exemplu felulîn care pregatesc venirea pe lume a primului lor copildoua perechi care fac parte din acelasi mediu social, auaceeasi conditie economica (ca sa eliminam orice explicatiede ordin socioeconomic) si vârste identice. Pentruprimul cuplu, asteptarea e un izvor de bucurii; în celde-al doilea, atmosfera e încarcata de tensiune, iar discutiilese învârt în jurul fricii de momentul nasterii si desacrificiile care vor veni. Pentru prima dintre cele douaviitoare mame copilul care se va naste e motiv de marefericire; pentru a doua, el e o încurcatura, un oaspete nedorit,care îi va face probleme în cariera, îi va spargeobiectele preferate, o va face sa se îngrase si sa renuntela multe placeri.Un alt exemplu e cel al vacantei. Pentru primul cuplu,aceasta e o recompensa bine meritata si pun bani deoparte

tot timpul anului ca sa profite de cele trei saptamâni deodihna de care, numai gândindu-se, si deja se bucura.Teama 297În ceea ce priveste a doua pereche, ei nu stiu nici macarîn ultimul moment unde vor merge, caci unul vreala caldura si sa se scalde în mare, iar celalalt are chef deracoare si de plimbari pe munte; pe urma se contrazic înprivinta locului unde o sa stea si, în final, ajung sa petreacadouazeci de zile de vacanta epuizante, pe fondulunor certuri din care nici unul nu a stiut sa traga învataminte.Si, cu toate astea, ambele cupluri îsi petrec vacantaîn acelasi loc si în aceeasi perioada a anului. Defapt, nu putem fugi tot timpul din fata realitatii si, imediatce am ajuns în posesia a ceva, sa vrem cu tot dinadinsulcontrariul sau. Sunt incredibil de multi cei ce selamenteaza ca le lipseste cutare sau cutare lucru, dar,imediat ce au gasit ce le lipsea, o iau de la capat cu plângerile,pentru ca, de fapt, s-au razgândit. Pe scurt, ei nufac decât sa se plânga si sa se contrazica singuri. Oameniide tipul acesta nu suporta realitatea ca atare, indiferentdaca ea e urâta sau frumoasa, si îsi gasesc refugiuîn reverii, crezând ca fantezia o sa le aduca satisfactiimult mai mari. Dar fantezia nu-i satisface deloc, dimpotriva,unicul ei efect e de a le mari poftele si de a-i facedin ce în ce mai incapabili sa profite de ocaziile favorabilecare se ivesc, condamnându-i astfel la o irosire a clipelorplacute pe care nu vor sti niciodata sa le savureze.Cum sa traim mai bineObiectivul pe care fiecare om ar trebui sa sestraduiasca sa-I atinga e, fara îndoiala, acelade a trai cât mai bine. Acestei sarcini va propunemsa va consacrati eforturile.Ce se întâmpla cu individul care le permite bolilor fizicesi conflictelor psihice sa-i ameninte existenta, faraca el sa miste un deget pentru a se apara? Evident, vaîmbatrâni prematur si se va plânge continuu de ocaziilepe care le-a pierdut sau irosit. Toata fiinta sa exprimadoar amaraciune si regrete. Cei mai buni ani i s-au duspentru totdeauna si nu i-a folosit decât ca sa-si urmezefantasmele si sa-si rumege gândurile distrugatoare, carei se par acum inutile, prostesti si fara consistenta."Ah! De-as putea s-o iau de la început!", se vaita batrânii.Dar, din pacate, e prea târziu. Ce-i facut e bun facut.Iar batrânetea devine în asemenea cazuri trista si plinade amaraciune si cei atinsi de ea se refugiaza într-unsoi de agonie morbida a spiritului. Incapabili sa-si evocetrecutul fara sa tremure, ei asteapta moartea, ca sa-ielibereze de suferintele morale prin care trec. Ei nu gaCumsa traim mai bine 299sesc nici urma de placere în amintiri, care nu poarta niciecoul râsetelor, nici al placerilor trecute. Imaginea carele ramâne în memorie e o sinteza nemiloasa a anilor careau trecut degeaba si apoi au disparut.Ne întrebam uneori cum e posibil ca o persoana carevede, aude, citeste si mai ales gândeste sa-si pastreze optimismulîn vremurile noastre.

Dar, departe de a fi virtute a celor prosti, optimismule în realitate o cucerire facuta cu greu de catre spirit, carereuseste sa devina suficient de puternic pentru a rezistaatacurilor din exterior si a gasi motive de satisfactie si deplacere în jurul sau.Pesimismul si optimismulSa vedem acum ce deosebeste un optimist de un pesimist.Evident, nu e vorba nici de inteligenta, nici de noroc.Sunt doua tipuri diametral opuse, caracterizate prinfaptul ca au puncte de vedere diferite atunci când judecasi apreciaza acelasi lucru, acelasi fapt sau aceeasi situatie.Iata câteva exemple care ilustreaza cât se poate declar diferenta de care vorbim:- La primele ore ale diminetii, o pisica neagra taiebrusc atât calea optimistului, cât si pe cea pesimistului,provocându-Ie reactii total diferite. Desi nu e superstitios,pesimistul ajunge sa creada ca totul îi va merge rauîn ziua respectiva. Optimistul se gândeste ca în tarile anglo-saxone pisica neagra e un semn de noroc si se bucuracaa vazut-o. Se poate chiar ca optimistul sa nu-i deanici o atentie animalului, nevazând în el decât o pisicaoarecare, care nu anunta nimic special.300 A. Roberti- Dupa O plimbare lunga, si optimistul, si pesimistulse simt obositi. Pesimistul exclama: "Cum ajung acasa,ma duc sa ma culc, nu vreau sa fiu bolnav mâine, iaroboseala asta nu-mi spune nimic bun". Optimistul spune:"Ma întorc acasa, fac un dus si pe urma ies din nou".- Optimistul si pesimistul ajung seara târziu într-unorasel în care nu exista decât un singur hotel si nu gasescnici o camera libera. Pesimistul se supara si începesa înjure. Optimistul se gândeste: "Ei, o sa profit de astaca sa vad rasaritul si mâine o sa dorm douasprezece orela rând".- Vazând un pahar umplut pe jumatate, optimistulse gândeste: "E pe jumatate plin", în timp ce pesimistulîsi zice: "E pe jumatate gol".- Optimistul se uita la ceas si exclama: "E sase si patruzecisi cinci". Pesimistul constata: "E sapte fara unsfert".- Pesimistul si optimistul sunt trimisi în strainatatede catre întreprinderea în care lucreaza. Pesimistul e disperatsi se plânge de zor (desi a fost promovat si a primitsi o marire de salariu), în timp ce optimistul e foarteîncântat la ideea de a cunoaste un oras nou.- Optimistul si pesimistul se taie usor la deget.Amândoi se duc imediat la doctor, dar pesimistul î;:;ifacesi o injectie antitetanos, pe când optimistul î;:;ispune:"Am avut noroc ... ar fi putut fi mult mai rau".Putem sa mai dam nenumarate exemple de acest fel.Nu ne lipsesc ocaziile de a face comparatii cu prieteniisi rudele apropiate. Adesea, în spatele unei fraze sau alunui comentariu fara importanta se ascunde un temperamentmorocanos ;:;ipesimist, care întuneca atmosferasi raspândeste numai tristete asupra celorlalti.Cum sa traim mai bine 301

Dar dumneavoastra? V-ati întrebat vreodata cum vavad oamenii?Sunteti optimist sau pesimist?Încercati sa vedeti partea buna a lucrurilor si a oamenilor?Va straduiti sa zâmbiti si sa priviti cu umor un incidentsau ceva neplacut care vi se întâmpla?Cu siguranta, nu-i deloc usor pentru un om sa setransforme dintr-odata într-o persoana vesela, mai alesdupa ce si-a petrecut cea mai mare parte a timpului plângându-se de nenorocirile proprii si de cele ale altora. Dar,ajunsi pâna aici, ati analizat cauzele profunde ale schimbarilorde dispozitie prin care treceti si ati încercat sa gasitileacul nevrozelor de care suferiti (bineînteles, dacarecursul la psihanalist nu e neaparat necesar). Asa ca nuva va fi greu sa va dati seama de adevarata dimensiunea problemelor cu care va confruntati.Stiti acum de ce aveti anumite ticuri, de ce suferitide unele manii sau fobii; de ce sunteti deprimat, de ceati simtit o puternica angoasa, timp de ani de zile, laideea ca sunteti inferior altora. Stiti ca toate acestesimptome si multe altele va fac sa suferiti în mod indirect,adica actionând ca niste substitute ale unorproblememai ascunse si refulate. Analizându-va copilaria,viata sexuala, evaluând cu obiectivitate educatia pe carev-au dat-o parintii si profesorii, ati identificat, probabilfocarul de infect.ie. în care au luat nastere atâtea tulburariinconstiente. Si vom repeta iar si iar: a sti înseamnaa ne vindeca sau macar a ne putea explica ceea cestiam deja, dar ne prefaceam sau chiar credeam ca nustim. Asta înseamna mai ales a ne pune ordine în gânduri,a descoperi senzatiile îndepartate care au afectat302 A. Robertisensibilitatea copilului care am fost si care s-au transformatapoi la adult în dorinte, instincte, pulsiuni sitendinte imposibil de reprimat.Din moment ce ati facut un pic de ordine, ati restabilitechilibrul între fortele binelui si cele ale raului, întreinconstient si intransigenta constiintei morale, de ce sanu va acordati privilegiul de a fi ceva mai optimisti? Dece sa nu actionati altfel decât pâna acum, macar ca sa facetio mica schimbare?Cu putina practica, puteti deveni optimisti. Puteti faceasta învatând sa zâmbiti si cu un pic de autosugestie. Totusi,nu confundati optimismul cu iluzia si cu naivitatea,deoarece deceptiile va vor fi astfel si mai mari. Optimismulnu exclude deloc posibilitatea esecurilor si a greselilor,dar le vede la adevarata lor valoare.Încercati sa va spuneti urmatoarele:- Am irosit prea mult timp, am pierdut numeroaseocazii de a fi fericit, asa ca acum vreau sa recuperez timpulpierdut si sa profit de viata.- Si o sa încep chiar de azi.- Trecutul sa fie pentru mine o lectie, nu un obstacol,pentru ca vreau sa traiesc numai în prezent.- Daca azi ma simt fericit, vreau sa fiu la fel si mâine.- Daca azi lucrurile nu merg cum as vrea, mâine o

sa mearga mult mai bine.- Daca sunt îngrijorat si am de rezolvat anumite probleme,o sa ma culc fara sa ma gândesc la ele si sunt sigurca mâine ma voi trezi într-o dispozitie mai buna sivoi fi gata sa încerc sa gasesc cea mai buna solutie pentruproblemele respective.- Am încredere în mine.:1Cum sa traim mai bine 303- Sunt o persoana interesanta si daca altii nu par sama înteleaga si sa ma aprecieze, cu atât mai rau pentruel.- Sunt un om cinstit si loial si stiu ca nu as putea facenimanui nici un rau.- În general, oamenii sunt simpatici, desi fac tot posibilulca sa para nesuferiti. Oricum ar fi, ei merita atentiesi respect.- Sunt un tip simpatic.- Nu-mi folosesc îndeajuns capacitatile. Daca as faceun efort, as fi mult mai eficient.- Daca în trecut am facut vreo greseala, nu e cazulsa-mi pun cenusa în cap. Oricine poate gresi, chiar maimult decât mine. Îmi acord iertarea si ma declar gata sapornesc mai departe cu dreptuL- Nu e niciodata cazul sa ma supar.- Nu înjur, nu blestem, nu tip si vocea mea pastreazaîntotdeauna un ton serios si politicos.- Ma interesez de tot felul de lucruri.- Banii vin si se duc, dar prietenii ramân.- Nu are rost sa alerg fara motiv. Mâine as putea facediverse lucruri pe care nu e neaparat nevoie sa le fac azi.- Ceasurile se afla aici ca sa-mi spuna ce ora e, nu casa ma faca sa alerg si sa nu pierd nici un minut.- De acum înainte îmi voi face obiceiul sa ma plimbîn fiecare zi, preferabil singur, fara sa aiba importanta peunde.- Ma voi stradui sa privesc lucrurile ca un copil, cucea mai mare atentie.- Voi fi mai prudent, dar asta nu înseamna ca am începutsa îmbatrânesc. Dimpotriva, nu m-am simtit niciodataatât de tânar si de plin de energie.304 A. Roberti- Ma simt mai senin, mai calm.- În ciuda a orice, viat,a e frumoasa.- Cine stie câte lucruri interesante o sa descopar mâine!Sunt fraze cât se poate de simple, aproape elementare.Dar simplitatea lor favorizeaza auto sugestia si dorint,a de a ne îmbunatati" existenta.Cum sa ramânem tineriAr fi minunat sa ramânem tineri si frumosi toata viata.Nu am mai cunoaste deceptiile pe care ni le dau ridurilesau parul alb; trecerea timpului nu ne-ar mai atingeîntr-un mod atât de crud. Corpul, pe care l-am mentineîntr-o forma fizica perfecta cu ajutorul gimnasticii sial unei alimentatii echilibra te, nu ar mai fi expus durerilorsi slabiciunilor pe care le aduce batrânetea.

E doar un vis, dar, cine stie, poate ca mâine stiinta vaface miracole! Pentru moment însa, trebuie sa ne multumimcu mijloacele pe care le avem la dispozitie; sa neaparam cum putem, sa nu ne resemnam în fata batrânetiisi sa respingem ideea de a ne lua si de a trece drept"batrâni".Spiritul, ambiguul si nepretuitul nostru tovaras, nuare vârsta. Lasati-1 sa se simta tânar. Împedicati proceselementale ale "îmbatrânirii", împiedicati-va creierul sarenunte la gândire, faceti ca inima sa va fie mai mult decâtmotorul care ajuta corpul sa traiasca si lasati-o sa sebucure de clipele fericite si pline de savoare ale vietii.Trebuie sa va convingeti ca, daca va schimbati, atunci nuCum sa traim mai bine 305puteti s-o faceti decât în bine, caci anii aduc cu ei întelepciunesi maturitate.Învatati sa va stapâniti mai bine instinctele si sa va FII Iîmpacati mai bine cu Eul si cu Supraeul.- Nu va mai tot gânditi la trecut, pentru ca asta nuva foloseste la nimic: nici sa retraiti momentele de fericire(iremediabil pierdute), nici sa rezolvati niste problemecare au disparut. Pe de alta parte, gândulla cei cucare v-ati petrecut viata va ajuta sa vedeti prezentul înculori mai vesele.- Prezentul e cel care conteaza. Lasati viitorului placereaneprevazutului; nu comiteti greseala de a face previziuniîn privinta lucrurilor care se vor întâmpla. Amintiti-va ca înteleptii spuneau: "Viitorul e în mâinile zeilor".- Nu-i criticati pe ceilalti doar pentru ca sunt mai tinerisi au experiente diferite de ale dumneavoastra.- Nu respingeti în mod sistematic lumea actuala.Faptul ca o cunoasteti foarte putin ar putea actiona caun stimulent.Interesul fata de tot ceea ce-i înconjoara e unul dintrecele mai bune leacuri pe care îl putem recomanda celorce vor sa ramâna tineri.- Munciti: munca poate fi placuta, deoarece le permiteoamenilor sa se simta de folos atât lor, cât si celorlalti.Dar nu uitati ca si distractiile pot fi la fel de placute. Alternativala munca nu e neaparat odihna, care de multeori consta într-o contemplare melancolica a propriei persoanesi în îndepartarea progresiva de viata. Luati exemplude la straini care înca din tinerete învata sa calatoreascasi sa manifeste curiozitate fata de orice. Cine-si poateimagina o bunicuta de-a noastra luându-si ramas bun de306 A. Robertila familie si îmbarcându-se pentru o croaziera transatlantica?Daca ar vrea sa faca asta, ai ei ar sfatui-o sa-tii bagemintile în cap, i-ar aduce aminte ce vârsta are si de ce bolisufera. Nu va plecati însa urechea la astfel de sfaturi si bucurati-va de cele mai frumoase momente din viata. Profitatide ea si nu faceti economii pentru altii.- Abtineti-va sa dati sfaturi si refuzati sa-i ascultati , f , I I /pe cei care vor sa se transforme în consilieri.- Nu va lasat,i influenta,t de cei ce vor cu tot dinadinsulsa va aduca aminte ce vârsta aveti si priviti-i ca pe

niste mârlani.Si, mai ales, fiti deschis catre compasiune. Gânditi-vala toti oamenii de stat, la toti marii savanti si artisti celebricare au dat ce-aveau mai bun în ei când aveau vârstadumneavoastra sau erau chiar mai vârstnici. Asta înseamnaca spiritul nu e afectat de trecerea timpului si seîmbogateste cu experiente noi, devenind din ce în ce maifecund si mai lucid.Importanta munciiDaca pentru a ne simti tineri si plini de viata la batrânetee absolut necesar sa ramânem activi, acest lucru ecu atât mai valabil în tinerete. Se spune ca munca îl înnobileazape om, desi unii adauga cu malitiozitate "si îlcoboara la nivelul animalelor" (dar asta se întâmpla numaiatunci când oamenii sunt exploatati, când muncescîmpotriva vointei lor, când sunt chinuiti).De foarte multe ori, omul se realizeaza în parte tiiprinmunca, aceasta constituindu-se într-un fel de remediu altulburarilor sale sufletes,ti.Cum sa traim mai bine 307Nu trebuie sa încercati sa luptati împotriva muncii.În schimb, încercati sa va folositi capacitatile în armoniecu ambitiile pe care le aveti si nu renuntati la ele doar dedragul banilor, care sunt efemeri si, de aceea, sursa defrustrari. Cel ce munceste doar pentru bani are în fatadoua usi deschise si amândoua duc catre nevroza: fie seapuca de o activitate care îl intereseaza numai din punctde vedere financiar si care îi permite sa mentina un anumitnivel de viata pentru familia sa, fie se lasa antrenatîntr-un vârtej al muncii fara încetare, care îi rapeste oriceodihna (mentala si fizica) si care ajunge sa-I faca sa segândeasca doar la cum sa câstige si mai multi bani.Bineînteles, idealul ar fi sa existe o coincidenta întrenevoia de a fi independent din punct de vedere economicsi cea de a-si pune în evidenta capacitatea creatoaresi inteligenta care, în functie de caz, poate fi folosita manualsau intelectual. Atât în primul caz, cât si în cel de-aldoilea, e necesar sa fie pastrat entuziasmut pentru ca altfeloamenii ar putea ajunge foarte repede sa actionezemasinal si sa-si traiasca viata în mare parte ca niste roboti;cu alte cuvinte, ar ajunge sa renunte chiar la conditialor de oameni.E oare important sa avem succes în munca? Da, darnu e esential, pentru ca daca punem lucrurile prea multla inima, riscam sa fim dezamagiti. A reusi în viata nuînseamna a ajunge pe cele mai înalte culmi ale profesiei,nici a se catara pe treapta cea mai de sus a scarii profesionale.Ar fi foarte trist ca fericirea sa poata fi cucerita doarcu un pret atât de stupid si de ingrat. A reusi înseamnade fapt a trai cu seninatate si în armonie cu sine însusi,respingând tot ce se poate constitui într-un stimul obseEchilibrulîn viatadant. Din orice punct de vedere, munca trebuie sa fie unmijloc, nu un scop caruia sa-i consacram întreaga noastraenergie.308 A. Roberti

Ne-am putea compara viata cu o balanta cu mai multetalgere, fiecare corespunzând diferitelor parti din caree constituit universul fiecarui om: iubirea, familia, munca,distractiile, prietenii etc. Obiectivul nostru e sa mentinemechilibrul între toate aceste talgere si sa facem înasa fel încât nici unul sa nu aiba o greutate mai mare decâtcelelalte si astfel sa ne tulbure existenta.Ca sa ne simtim echilibrati în viata, trebuie sa stim sane programam existenta. Bineînteles, nu e vorba sa neplanificam fiecare zi într-un mod cât se poate de strict side riguros, ca si cum am face un orar de internat: dacaam proceda asa, cea mai mica schimbare neprevazuta arfi de ajuns ca sa ne dea peste cap tot programul; în plus,o asemenea programare a vietii e plictisitoare si descurajanta.De aceea, o planificare nu trebuie sa fie inflexibilaori sa excluda placerea noului.Vointa de a dispune cum vrem de timpul care ni s-adat trebuie sa ia nastere din nevoia de a ne simti stapânipe noi, de a putea sa luam decizii, de a ne bucura dinaintede anumite proiecte care nu depind nici de ceilalti, nicide circumstante. Cât e de trist sa-i auzim pe oameni spunândlucruri de genul: "Mi-ar placea sa fac asta sau asta,dar n-am niciodata timp!". Timpul trebuie cautat si gasit,caci putem sa renuntam la lucruri mai putin importantepentru ceva care ar putea contribui la starea noasCumsa traim mai bine 309tra de bine. Faptul ca un individ nu e în stare sa-si consacreo parte a timpului unor activitati care l-ar face fericittradeaza o profunda lipsa de interes fata de viata side propria persoana.Multi scriitori celebri si-au scris operele noaptea, lalumina lumânarii, adica într-un moment în care puteausa-i acorde creatiei tot timpul lor. Unii au scris zeci decarti fara sa redacteze mai mult de o pagina sau doar câtevarânduri pe zi. Le placea sa scrie si au scris. S-au organizatsi au gasit timpul necesar pentru pasiunea lor.Oamenii ajung sa-si reduca ziua la O alternanta monotonaslujba-familie, desi ar putea sa actioneze, sa eliminekilogramele în plus facând sport, sa stinga televizorulsi sa citeasca o carte, sa le telefoneze prietenilor, sase organizeze. Persoanele considerate simpatice sunt celecare îi scot pe ceilalti din apatie datorita spiritului lor deinitiativa, privit la început cu suspiciune de cei ce suntgelosi pentru ca lor le lipseste.Cui nu i-ar placea o familie care sa fie întotdeauna plinade buna dispozitie, putin cam galagioasa, dar mereugata sa se apuce de tot soiul de lucruri?Nu va surâde ideea de a va întoarce acasa unde veti,gasi numai fete zâmbitoare, fete la care v-ati gândit cudragoste în timpul zilei, mai ales în momentele în careva simteati mai nelinistit, tensionat sau obosit? Bunastareafamiliei depinde însa, într-o mare masura, si de noi;de dragostea pe care o dam si stim sa i-o aratam parteneruluisau partenerei de viata, copiilor si parintilornostri. Trebuie sa stim sa-i iertam pe parinti pentru greselilelor sau pentru educatia eronata, poate, pe care

ne-au dat-o. Psihanaliza se raporteaza mult la traumeledin copilarie, da vina pe parinti, care au fost prea egoisti310 A. Robertiori, dimpotriva, au dat dovada de o iubire sufocanta, daruita cât de importanta e iertarea. Evident ca e nevoie sajudecam si sa stim. Dar atunci când cunoastem cauzelenevrozei, la ce bun sa le mai purtam pica celor care ar fiputut sa evite ca ea sa se produca? A ierta înseamna a sesitua mult mai presus de simpla vindecare.Importanta sanatatiiÎn contextul a tot ceea ce am spus pâna acum, nu putemuita nici macar o clipa importanta pe care o are sanatatea,atât a noastra, cât si a celorlalti. Nu trebuie saîncetati sa mai dormiti. Aparati-va orele de odihna, aledumneavoastra si ale celor cu care va împartiti viata.Nu e drept ca sotia dumneavoastra, care era tânara sifrumoasa când ati cunoscut-o, sa ajunga cu timpul rapusade oboseala si tensionata.Gânditi-va si la ea si nu o împiedicati sa aiba parte deodihna pe care o merita. Ce-o sa va faceti daca va fi cuprinsade o stare de epuizare mentala si fizica? Cine vasuporta consecintele? Bineînteles ca ea, dar pe lânga easi restul familiei.Acelasi sfat li se adreseaza si sotiilor. Nu trebuie sa vaneglijati tovarasul de viata pe motiv ca e mai puternic simai rezistent.Daca mergeti la culcare macinat de gânduri negre, cusiguranta veti avea o noapte agitata. Prin urmare, calmati-va spiritul înainte de a adormi si transmiteti-le stareadumneavoastra de seninatate s,i celorlalt,i. Când erat,imici, va placea sa fiti sarutati de noapte buna; acum,aveti nevoie sa va asigurati ca nu aveti nimic de împarCumsa trai T..Jl rnai bL"'1e 311tit cu voi însiva. Faceti bilantul zilei care a trecut si gânditi-va ca mâine va începe o noua zi.Si, pentru ca vorbim de sanatate, nu uitati de importantaigienei; nu va permiteti sa fiti neglijenti si sleampeti.E nevoie sa faceti baie sau dus în fiecare zi, nu numaidin motive de igiena, ci si pentru a le da muschilor o senzatiestimulanta de bine. Daca nu puteti dimineata, pentruca baia e folosita de prea multi, faceti o baie sau undus seara; va veti simti astfel mult mai linistit si gata saprofitati de un somn odihnitor.Nu uitati, de asemenea, ca medicii nu sunt numaipentru bolnavi.Ei exista si pentru cei sanatosi care vor sa-si faca unexamen complet din când în când. Asupra acestui puncte necesar sa insistam, deoarece e vorba de un obicei încaprea putin raspândit.E bine ca o data pe an sa mergeti la doctor împreunacu toata familia pentru o examinare de rutina; e o cheltuialade folos si e cu atât mai bine venita daca mediculconstata ca aveti o sanatate perfecta. Nu asta ati vrea saauziti? Pe de alta parte, daca se descopera ca cineva dinfamilie sufera de vreo boala, e preferabil sa fie îngrijitdin timp si sa evitati orice surpriza neplacuta.

Acelasi lucru e valabil si pentru medicul stomatolog,la care trebuie sa mergeti de cum apare cea mai micaurma de carie.Sa vorbim acum de mese. Gospodinele care se încapatâneazasa le umple farfuria sotului si copiilor lor nule fac un serviciu, chiar daca ele gatesc totul cu multadragoste. Nu e bine sa mâncam prea mult. Corpul nutrebuie sa acumuleze grasimi. Nu negam deloc dreptul312 A. Robertioamenilor de a savura un rasol sau o friptura la gratar,în cantitati rezonabile, dar e mereu preferabil sa va ridicatide la masa fara sa fiti cu adevarat satui. Cele maimulte boli pot sa fie vindecate tocmai printr-o scurta abtinerede la mâncare. Carnea nu e atât de necesara pe câtse crede. Unele persoane ar trebui chiar s-o evite. Înschimb, e cât se poate de important sa aveti o alimentatieechilibrata; nu va îmbuibati si sariti uneori peste omasa ori multumiti-va cu câteva fructe. Un mic dejuncopios, în genul celor pe care le iau englezii, e o formulaexcelenta. Va sfatuim sa renunta,ti, la ceas,ca de cafeabauta în picioare la cafeneaua din colt; în schimb, o canazdravana de cafea cu lapte sau de ciocolata, împreunacu pâine prajita, gem, oua, sunca sau cereale va vor permitesa acumulati putere pentru toata dimineata. E oproblema de obisnuinta, care trebuie inculcata copiilorînca de mici si pe care ar trebui sa încercati s-o adoptatidaca sunteti ocupat în prima parte a zilei si nu putetimânca sau bea nimic. Nu trebuie nici sa va asezati lamasa cu stomacul gol si având foarte putin timp la dispozitie,deoarece stomacul va digera cu greutate mâncareape care ati înfulecat-o prea repede.E necesar sa stiti sa va rezervati o clipa de liniste pentruora prânzului.Dragostea, prieteniaOmul nu-i facut sa traiasca singur, ci are nevoie de altii.Relatiile cu ceilalti pot da nastere unei multitudini desentimente; în generat acestea pot fi împartite în sentimenteafectuoase s,i ostile. Cel ce dores,te sa aiba o viat,aCum sa traim mai bine 313frumoasa trebuie sa se straduiasca sa le elimine pe celedin urma. Daca reuseste sa creeze în jurul lui o atmosferade cordialitate si de afectiune, va fi o persoana seninasi fericita.Dar asta nu-i întotdeauna usor de realizat; de multeori e chiar imposibil, deoarece, în ciuda bunavointeinoastre, putem da nastere unor antipatii, invidii si ranchiune.Gentiletea ne poate fi adesea gresit interpretata,iar amabilitatea considerata ipocrita.Ce putem spune? Din nou, e necesar sa fim rabdatori.Nu putem spera sa-i multumim pe toti si sa le fim simpatici.Iubirea si prietenia îi sunt la fel de necesare omuluica si aerul pe care-l respira. Un individ care preferasa se închida în singuratate comite o greseala dintre celemai grave. Nu fugind de viata putem s-o cucerim. Prinurmare, nu asteptati ca altii sa faca primul pas si sa vaofere pe tava prietenia si dragostea pe care ati vrea sa le

primiti. E cam pueril sa gânditi asa. Nu mai sunteti copilasiiadorabili ai mamicii afectuoase si întelegatoare.Din momentul în care deveniti adulti, trebuie sa învatatisa va dati seama care sunt sentimentele celorlalti, sa alegeti,sa ghiciti, sa recunoasteti, sa vedeti, fara sa va lasatiorbit de prejudecatile care v-ar putea face sa excludetipe nedrept din cercul de prieteni persoane demne detoata stima.Ultimele sfaturi, în loc de concluziePeregrinare a noastra pe drumurile psihicului umanse sfârseste aici. Calatoria a fost una prietenoasa si speramca i-a ajutat pe unii dintre dumneavoastra sa-si în314A. Robertivinga tensiunea nervoasa. La urma urmei, nu-i chiar a:;;ade greu sa traiti mai bine.Uneori, e de ajuns sa fiti optimi:;;ti ca sa va simtiti altfel:;;isa priviti viata altfel. Prin urmare, e important sava amintiti urmatoarele:- Nu va neglijati necazurile, dar depa:;;iti-va suferinteleîncercând sa le descoperiti originile, adica anulându-le agresivitatea.- Iubiti :;;ifiti iubiti.- Sa nu va închipuiti ca avantajele pe care vi le oferaviata sunt gratuite. Viata are un pret, pe care însa noiîl fixam.- Nu va neglijati familia. Sa nu credeti cumva ca vetiavea parte de fericire daca sunteti simpatic cu strainii,dar morocanos si neîntelegator cu familia. Numai întrecei dragi veti putea învata ce e fericirea ...- Nu va lasati impresionat de lumea exterioara; chiardaca aflati în fiecare zi lucruri triste, refuzati sa devenitipesimist si observati evenimentele care au loc dintr-unpunct de vedere critic si cu un interes care-l deosebestepe adult de copilul înspaimântat care crede în bau-bausi vrajitoare.- Nu fiti pretentios. Nu afirmati ca sunteti mai bundecât altii; în schimb, straduitit-va sa fitti mai bun ca ieri.Trecutul propriu trebuie sa va fie unicul termen de comparatie.- Nu va pierdetiI niciodata simt1u· l umorului. ÎnvatIatiIsa râdeti.Învatta-l~L-i,de asemenea, sa minimalizatit unele mici neplacericare ar putea risca sa va raneasca Într-un moddisproportionat. Cu siguranta, simtul umorului nu conCumsa traim mai bine 315sta într-o atitudine ironica fat,a de ceilalti. Toti oamenii "sunt egali, numai ca unii sunt mai noroco~i decât altii.- Nu va obi~nuiti sa adoptati atitudini puerile, caciasta nu place nimanui. Fiti tineri, dar niciodata renuntândla demnitate.- Încercati sa puneti în valoare inteligenta altora. Tuturorne place sa fim laudati. Nu va razbunati însa peceilalti daca nu obtineti prea multa recuno~tinta din parteaoamenilor. Daca sunteti amabil si serviabil cu ceilalti,vi se va raspunde cu minimum 10% din amabilitatea pecare ati aratat-o, iar asta e deja mult.- Trebuie sa stiti sa va îngrijiti de propria sanatate,

sa fiti putin egoist, ca sa nu deveniti apoi o povara pentrualtii.- Nu va considerati zilele un ~ir de obligatii nesfârsite.Gânditi-va uneori la drepturile pe care le aveti, darnu încercati sa le impuneti altora într-un mod agresiv.Fiecare zi trebuie sa contina macar o ora de distractie side odihna.- Trebuie sa fiti tolerant. Spiritul de razbunare nu vava ajuta deloc sa fiti un om senin si calm ~i nu va facedecât sa dea nastere atitudinilor de tip nevrotic.Alte aparitii înPsihologiepractica1tIII'lf.cum ps....1.~mcw ganduri~~ o{.ut'fe~ih::;<r wn a<..'th~~wi~S"BestsellerCartea gesturilorAutor: Peter CollettTitlul original: The Book ofTales, Haw ta Read Peaple'sMinds fram Their ActionsPublicata de: TransworldPublishers, divizie a TheRandom House Group Ud.,Londra, 2003Limba originala: englezaTraducere: Alexandra BorsAnul aparitiei: 2005Nr. de pagini: 328A I Un gest este o actiune TReI care-ti spune multe despreceea ce gândeste cineva chiardaca persoana însasi nueste constienta de acestlucru. Gesturile sunt extrem de edificatoare ...Stiai ca felul în care stai, pozitia umerilor, felul în care îti mistipicioarele, expresia ochilor si a sprâncenelor spun mult despre câtde dominant sau de supus te simti, si ca, pâna si atunci când încercisa-ti ascunzi sentimentele, atitudinea ta sexuala este tradata de ochisi de gura? Sau ca pozitia pe care o adopti într-o conversatie sigesturile pe care le faci pot determina durata dialogului si cât de desvei fi întrerupt? Chiar si felul în care zâmbesti - si muschii facialipe care îi folosesti - tradeaza daca esti cu adevarat fericit sau doarte prefaci. Acestea sunt Gesturile, iar ele nu se rezuma doar laconversatii. Oriunde te-ai afla, orice ai face, gesturile sunt indiciiimportante ale starii tale de spirit.•• ,IjICartea gesturiloreuropeneATReICarteagesturilor europeneAutor: Peter CollettTitlul original: Foreign

Bodies. A Guide toEuropean MannerismPublicata de: Simon &Schuster Ud. - AParamountCommunicationCompany, Londra, 1993Limba originala: englezaTraducere si note de:Andreea RasuceanuAnul aparitiei: 2006Nr. de pagini: 312Stiati ca în secolul alXII-lea oamenii nu se spalaudecât partial, apa fiind consideratanociva pentru organism?Ca un italian, atuncicând îsi prinde lobul urechii între degete, comunica o înclinatiehomosexuala? Ca expresia "fuck" ce apare tot timpul în vorbireaamericanilor are o etimologie învaluita în mister sau ca unica metodade a te apara de deochi este sa porti în buzunar o bucata de lemn sauo piatra? Cum sa te comporti la semafor sau cum sa stai la coada, dece numai englezii râd la propriile lor bancuri sau de ce italienii nusunt niciodata punctuali, ce trasaturi de caracter deconspira chipuluman, poti afla toate acestea din Cartea gesturilor europene, un ghid laîndemâna oricarui globe-trotter, un îndreptar nonconformist siamuzant, ilustrat cu episoade inedite din experienta proprieautorului, de calator prin tarile europene!Peter Collett este autorul bestseller-ului Cartea gesturilor. Profesorsi membru al Departamentului de psihologie experimentala dincadrul Universitatii Oxford, psiholog al emisiunii "Big Brother", FeterCollett abordeaza teme care tin deopotriva de domeniul psihologieisociale, studiului personalitatii individuale sau limbajului trupului.•t,. •:It;•1ITu s,i banii.Cum sa-ti controlezirelatia cu baniiAutor: Emmanuelle Daviet,Marc Levy-DavilaTitlul original: L'Argent atout prixPublicata de: Flammarion,Paris, 2005Limba originala: francezaTraducere de: Liliana UrianAnul aparitiei: 2007Nr. de pagini: 360ÂTReITu s,i banii Cum sa-ti controlezi relatia cu banii"Dupa ce a epuizat toatebârfele, si-a comparat geantacu a Julietei, a criticat ultimul

film al lui Woody Allen si aprivit la trecatorii de pe strada,Eva începe sa se vai careasca:- Mi-ar placea sa cer o marire de salariu, sa-mi fie mai usor savorbesc despre bani cu Jules, sa nu mai ramân mereu leftera lasfârsitul lunii, sa stiu daca parintii mei au de gând sa-mi lase omostenire babana.[...]- Ar trebui sa citesti cartea asta: Tu ~i banii.-Cee?- Un ghid care trateaza ultimul mare tabu al societatii noastre:banii. Te-ar ajuta. Cei doi autori ne explica faptul ca, în general, nuse vorbeste despre bani; iar daca se vorbeste, nu se spune mare lucrusau, în orice caz, se vehiculeaza banalitati. Banii deranjeaza si asta-imotivul pentru care s-au hotarât sa le consacre vreo doua sute depagini. E prima data când citesc o asemenea carte.- Poti sa ma luminezi? În ce consta originalitatea?- Ei bine, autorii analizeaza toate situatiile în care banii joacaîntr-adevar un rol important: banii în relatia de cuplu, banii si copiii,banii si parintii, banii la serviciu, banii în relatiile cu prietenii." c