Cum aduc o maşină din Germania – Partea1

Data: 16:22, 07 Ian 08, Categorie: Auto, Cum aduc o maşină din Germania, Ponturi

La cererea insistentă a vizitatorilor (a se vedea cautarea cea mai frecventă pe site) vă învăţ astăzi metoda mea de adus maşini din Germania. Îţi promit că după ce vei citi acest îndrumar/tutorial (ca să-i spunem aşa) vei şti la fel de mult despre adusul maşinilor ca orice samsar uns cu toate alifiile din târgul auto.

Astăzi stabilim în primul rând de ce merită să cumpărăm maşini la mâna a doua din Germania.

În primul rând trebuie să te felicit cu aplauze că ai ales să cumperi maşină la mâna a doua din Deutschland. Cel mai probabil că, după ce ţi-ai bătut capul cu oferta de automobile noi ce se vând pe la noi ai ajuns la concluzia normală că, sincer, nu te califici la banii tăi pentru maşina visurilor şi vei fi nevoit să te mulţumeşti cu Logan, Polo, Megane sau mai grav Aveo. Îţi doreşti să conduci o maşină bună la bani puţini, că tu eşti plătit în lei nu ca nemţii în euro. Aşa că o să îi lăsăm pe ei (eu am făcut-o deja de trei ori cu mândrie) să plătească zeci de mii de euro pe maşinile noi, să le plimbe câteva zeci de mii de kilometri pe autobahn şi după doi, trei ani să ni le vândă în stare excelentă la sub jumătate de preţ. Eu am obţinut o reducere de 70% din preţul de nou pentru un BMW de doi ani şi jumătate, adică am l-am cumpărat cu 11.400 EURO. Nu e glumă. De banii ăştia îmi luam Polo, Logan, Symbol, Aveo, Kalos, Accent, Albea. Neinteresante pentru mine.

Cum de sunt aşa de ieftine maşinile la ei? Şmecheria este că în vest maşinile se revând la preţuri de catalog. Cel mai utilizat este Schwacke. Însă dealerii de marcă utilizează şi normative interne la buy-back. La carte spune că după x-timp şi y-kilometri un automobil adună z-uzură aşa că proprietarul primeşte un preţ-w. De obicei w iese mic aşa că maşinile revin pe piaţă la un preţ accesibil. Datorită volumelor mari re-vândute astfel clienţilor particulari, buy-back-ul reglează efectiv piaţa, aşa că particularii vor fi nevoiţi să revândă şi ei la preţuri mult mai mici decât sperau. Imaginaţi-vă, spre exemplu, ce se întâmplă când Deutsche Telekom înnoieşte flota de maşini de intervenţie aşa cum a făcut în ultimul an. Pe piaţă intră dintr-o dată mii de Opel Astra G Kombi 1.7 DTI albe. Telekom a luat pe fiecare aproximativ 4.000 – 4.500 EURO reducere la Opel Astra H Kombi (modelul nou). Opel le revinde apoi printr-o reţea de dealeri proprii sau independenţi pe la 5.000 – 5.500 EURO în funcţie de starea lor şi uite aşa ajung să se umple străzile de pe la noi de Opel-uri break albe. La fel se întâmplă cu cu Ford Focus sau Mondeo, VW Golf etc. Partea bună e că există şi flote de Volvo, Mercedes sau BMW car revin pe piaţă. Companiile mari, care se respectă, le reînnoiesc la 3 ani sau un rulaj de

peste 100.000 km. Se poate întâmpla ca astfel să prinzi şi o maşină chiar şi cu 30.000 km, dar extrem de rar. Cel mai probabil vei găsi una accesibilă de la 120.000 km în sus. Şi aici ar trebui să te orientezi în special dacă îţi doreşti un diesel. După 100.000km maşinile sunt mult mai ieftine din cauza rulajului, evident. Avantajul tău este că vei obţine o maşină accesibilă, cu revizii la zi (companiile străine şi particularii respectă garanţia cu sfinţenie ca să nu o piardă bineînţeles) şi revizia majoră de la 100.000 km făcută. Asta înseamnă că în afară de ulei şi filtre nu mai schimbi mare lucru până pe la 200.000 km, iar maşina va merge făr probleme încă cel puţin 200.000 km. Dezavantajul estă că interiorul va arăta câte ceva despre munca prestată de maşină în cei 3-4 ani. Aici trebuie să te orientezi singur.

De ce din Germania? Simplu. Sunt cei mai serioşi proprietari de automobile. Majoritatea respectă, întreţin şi exploatează corect maşina. Şofer de bun simţ + revizii la zi + carburant de calitate + drumuri nemţeşti = un automobil care duce fără probleme chiar peste 1.000.000 km. De partea cealaltă olandezii sau belgienii spre exemplu ajung uneori la service doar când maşina se defectează. Vă daţi seamă că nu au carnetul de service la zi. În Franţa, mai ales trebuie să iei în considerare clima – în special sudul foarte cald vara care coace vopseaua, furtunurile, plasticul etc. La fel e cu temperamentul şoferilor în Italia, Spania sau Portugalia care le mai lovesc şi repară la slabă calitate. În ţările nordice de obicei se revând maşinile cu kilometri mulţi, unde mai pui apa sărată care atacă mai rapid caroseriile şi lacul. Iar când tragi linie, sunt oricum mai ieftine maşinile de la nemţi.Înainte să începem efectiv trebuie să îţi răspunzi la o singură întrebare.

Cât vrei să investeşti în achiziţia maşinii?

O dată ce ai un răspuns sigur citeşti foarte curând partea a doua ca să afli cum alegi o maşină care să îţi ofere cel mai bun raport preţ/calitate/maşina visată.

Cum aduc o maşină din Germania – Partea2

Data: 19:18, 12 Ian 08, Categorie: Auto, Cum aduc o maşină din Germania, Ponturi

A venit timpul să continuăm succesul părţii întâi din serialul “Cum aduc o maşină din Germania” cu partea a doua din care vom afla ce autoturisme merită să alegem din oferta constantă de peste 1.000.000 auto second hand aflate în ofertă prin autohaus-urile din Germania.

Unii vor zice, de ce autohaus? Poate vreau să iau de la un particular. E şi asta o variantă, însă eu nu o încurajez pe scară largă, deoarece este greu să găseşti un particular care îşi vinde personal maşina. Majoritatea aleg să le vândă prin autohaus. Particularii mai au două probleme. De obicei cer mai mult decât preţul pieţei şi nu stăpânesc foarte bine mecanismul birocratic de transfer al proprietăţii maşinii. Adică mersul hârtiilor. Sfatul meu este că dacă găsiţi totuşi un chilipir la un particular să puneţi rapid mâna pe el, că actele se rezolvă, chiar dacă ceva mai lent decât printr-un autohaus. Însă despre actele necesare într-un episod viitor.

Bun. Acum să vorbim despre alegerea maşinii unei maşini la mâna a doua care să ne ofere cel mai bun raport calitate/preţ. Spuneam în partea întâi că trebuie să ştii exact ce bani ai la dispoziţie ca să afli ce îţi permiţi. Azi îţi spun că trebuie să mai ştii exact ce vrei de la maşina pe care o cumperi. Să o luăm cu exemple. La 4-5.000 de euro poţi găsi un VW Polo de 3-4 ani dar şi un Opel Astra G Kombi sau un Ford Focus Turnier la aceeaşi vechime. Pentru o maşină de oraş cel mai bun e primul. Pentru o familie, o persoană activă sau dacă ai constant nevoie să cari ceva – să zicem că te-ai apucat de construit o casă – soluţiile mai bune sunt a doua şi a treia pentru că sunt break-uri. Te încurajez să cumperi un break pentru că sunt cele mai multe disponibile în Germania şi asta nu pentru că sunt nemţii nebuni. Spaţiul suplimentar este mană cerească atunci când ai de cărat un frigider, o mobilă, bagaje multe în concediu sau 20 de blocuri de BCA., iar la multe modele arată chiar bine portbagajul. Unde mai pui că se şi doarme bine în doi când rabatezi scaunele din spate. Vorbesc din experienţă. Aşa că renunţă la fiţa care spune că formatul sedan/berlină/limuzină arată mai bine. E păguboasă şi prea puţin adevărată.

Motorizarea pe care ar trebui să o alegi când cumperi la mâna a doua este motorina. Însă şi asta depinde de câţiva factori. 95% din maşinile second pe motorină care se revând în Germania au peste 120.000 km. Multe sar de 200.000 km. Nemţii cumpără un diesel numai dacă au de gând să conducă cel puţin 30.000 km pe an timp de 3-4 ani, pentru că altfel nu devin rentabile, iar nemţii sunt obsedaţi de rentabilitate. Unii fac naveta zilnic peste 200 km şi aşa se adună chiar şi 50-60.000 km/an. Pe autobahn e treabă de o oră şi jumătate pe zi. Nu înseamnă neapărat că maşinile sunt gata de casat după 4 ani. Motoarele moderne pe motorină sunt proiectate să funcţioneze fără intervenţii majore peste 350.000 km. Unele ajung la 500.000, am găsit oferte şi cu 1.000.000 km la bord. Cel mai bun raport preţ maşină second/kilometraj îl obţii la peste 100.000 km aşa că orientează-te acolo. Nu te lăsa amăgit de ofertele din târg de sub 100.000 km la bord. 99% sunt false. Te voi învăţa cum să le depistezi într-un alt episod.

La preţuri mai bune decât pentru maşinile pe motorină sunt cele pe benzină. Nemţii cumpără în general benzinare pentru drumuri scurte şi mai rar ies cu ele la drum lung. Rulajul obişnuit este pentru ele 15-20.000 km pe an. De cele mai multe sunt modele din clasa mică şi compactă – Opel Corsa, Astra, VW Polo sau Golf, Ford Fiesta sau Focus. Au aparţinut fie unei femei, unui tânăr fie unui bătrân şi sunt bine întreţinute în general. Problema lor este că valoarea de revânzare, când te vei fi săturat de maşină, va fi mică, deoarece mitul motorinei a prins şi la noi bine de tot.

Dotările pe care ţi le recomand: aer condiţionat obligatoriu, dar nu climatizare automată – climatronic (o dată defectat e scump de reparat), tapiţerie textilă (pielea este ca o pedeapsă rece iarna şi fierbinte vara), cutie automată dacă vei merge mai mult în oraş şi manuală în rest. Ţine în vedere faptul că transmisia automată consumă un litru sau doi în plus faţă de cea manuală.

Cele mai bune opţiuni la 3-4 ani vechime în funcţie de banii din buzunar ar fi în ordine astea.

4.000-5.000 EURO – Opel Corsa, Astra, Ford Focus, VW Polo, Golf4, Renault Clio, Peugeot 206

5.000-6.00o EURO – aceleaşi maşini ceva mai noi, într-o stare mai bună şi mai bine dotate, Renault Laguna, Peugeot406

6.000-7.000 EURO – Ford Mondeo, VW Passat

7.000-8.000 EURO – Volvo S40 sau V40, VW Golf, Passat mai noi

8.000-9.000 EURO – variante din cele de mai sus la 2-3 ani cu dotpri bune şi bine întreţinute.

9.000-10.000 EURO – BMW seria3, Audi A4, Mercedes clasa C

de la 10.000 EURO în sus, cele mai bune de mai sus în stare excepţională.

În episodul următor plecăm în Germania să ne cumpăr maşina. Vă spun cum călătorim la dus şi întors, ce zonă din Germania alegem pentru preţurile cele mai bune, cum verificăm maşina, cum comunicăm şi negociem cu neamţul, ce acte facem şi unde, ce tip de autohaus-uri periculoase evităm.

Cum aduc o maşină din Germania – Partea3

De acum începi să te pricepi. După ce ai frunzărit site-uri precum www.mobile.de sau www.autoscout.de ajungi să îţi faci o părere despre cum stau preţurile. Aici sunt concentrate cam un milion de oferte. Ideea este ca regulat să alegi să zicem 10 maşini dintre cele din oferta care crezi tu că au un preţ bun raportat la dotări, an de fabricaţie etc. Evită în general prima şi poate a doua pagină cu rezultate. Preţurile acelea exagerat de mici sunt ţepe sigure. Chiar şi cele cu preţuri normale rişti să fie. Aşa că alege numai maşini oferite de autohaus-uri întregistrate pe site-ul de anunţuri de cel puţin un an. Uite un exemplu.

În chenar afli că acest dealer ofertează prin mobile.de de 5 ani. Asta este o garanţie suficientă. Ce părere ai despre al doilea exemplu?

Te-ai prins. Preţul este exagerat de mic iar vânzătorul lasă numai un cod poştal. Nici un nume, adresă sau telefon(uneori şi numărul e doar o cartelă de ţepar iar numele fals).

După ce ai găsit câteva oferte serioase, caută-le a doua zi să vezi dacă mai sunt disponibile. Dacă ai ales bine, jumătate au fost deja şterse pentru că s-au vândut. De aceea nu îţi recomand ferm să alegi maşina din ţară. Nu toţi dealerii germani acceptă să îţi rezerve ţie o maşină pentru câteva zile până ajungi acolo. Mai ales dacă aud la telefon că vorbeşti engleză şi vii din România şansele sunt mari să nu îţi facă o rezervare decât pentru o zi, ori să ceară un avans ca să o ţină câteva zile. Să plăteşti avansul nu îţi recomand să o faci niciodată. Site-urile astea sunt pline de ţepari. Poţi încerca totuşi, fie pe cont propriu, fie să apelezi la cineva care vorbeşte germană. Când le vorbeşti limba devin alţi oameni. Mult mai amabili. Aşa s-ar putea să obţii o rezervare pentru o zi sau două maximum.

Hai că ne-am pregătit destul. Să pornim.

Pentru drum îţi recomand avionul la dus. Te odihneşti bine înainte, ca să fii proaspăt pentru drumul de întoarcere. Găseşti preferabil un zbor care să aducă în Germania cu o seară înainte. Dacă îl iei din vreme şi e lowcost poate fi mai ieftin de 40 de euro. În ultima clipă e cam 150 de euro.

Dacă nu ai maşină rezervată şi vrei să cauţi acolo trebuie să te pregăteşti cu multă răbdare. Poţi da peste chilipirul visat rapid sau după zile de căutare. Eu aşa am făcut ultima dată. Am închiriat o maşină cu 50 de euro pe zi şi am colindat zonele industriale şi drumurile locale (acestea zonele unde se concentrează de obicei autohaus-urile, uneori şi câte 10 pe o străduţă) din câteva oraşe. Zona mea preferată – NV Germaniei, în apropiere

de Olanda. Landul Renania de Nord Vestfalia NRW este unul dintre cele mai bogate şi mai aglomerate cu oraşe din Germania. Treci din oraş, în orăşel, în sat şi înapoi în oraş. Poţi ajunge să vezi într-o zi şi câteva zeci de autohaus-uri. Uite o hartă a zonei.

Dacă ai deja rezervare şi trebuie să ajungi în alt oraş decât cel în care ai aterizat, foloseşte trenul. DB – Deutsche Bahn merge nemţeşte, adică foarte repede şi punctual. Poţi să îţi faci traseul şi să iei bilet către orice localitate din Germania de aici. Găseşti un apoi hotel accesibil. În oraşele mici găseşti şi case de oaspeţi “Gasthaus” în care poţi să dormi pentru 20-30 de euro şi să te trezeşti cu micul dejun şi cafea nemţească. Înainte să mergi la culcare, dă o raită pe la autohaus. Va fi cel mai probabil închis sau deschis numai pentru vizitare, dar vei şti unde să vii mâine la sigur şi poate apuci să vezi şi maşina pe care ai rezervat-o. Mergi la culcare devreme, ca să prinzi o noapte bună de somn. Vei avea nevoie de ea. A doua zi, fresh, la ora 9 eşti în faţa autohaus-ului. Îmbracă-te la cămaşă, ceva smart-casual. Cere să vezi maşina rezervată şi asigură-te că totul este cum ai aranjat. Nu te grăbi, fă o inspecţie vizuală completă. Cere apoi să scoţi maşina la un test-drive. Cel mai probabil vei primi cheile în schimbul paşaportului şi poţi să dai câteva ture pe străduţe.(La ce trebuie să te uiţi când cumperi o maşină, te învăţ în episodul viitor). Revii apoi cu un aer relaxat şi serios şi aştepţi să vorbeşti cu dealerul. Îi spui că te interesează maşina, dar nu îi spui imediat că o cumperi. Ceri să vezi toate actele. Toate. În primul rând, cartea germană de identitate a maşinii. Pe ea scrie vechiul proprietar şi poţi afla cine, când şi de unde a cumpărat maşina. La nevoie se poate dovedi utilă informaţia pentru a contacta vechiul proprietar şi să afli în ce stare a vândut el maşina. Apoi ceri obligatoriu carnetul de service. Verifici intervalele de revizie şi ce intervenţii s-au făcut asupra maşinii. Păstrează în minte că şi astea se pot falsifica, ori se poate întâmpla să nu existe la dealer. Unul serios îl va avea cu siguranţă şi va arăta OK. Printre acte poate exista si o foaie cu antet TUV. Este un ITP obligatoriu la vânzare în Germania în cele mai multe landuri, din care poţi afla încă ceva despre starea maşinii. Îţi mai trebuie manualul maşinii şi codul casetofonului. Acum începi negocierea.

“Mă interesează maşina. Arată destul de bine. Nu este tocmai ce visam, dar este OK.”

El o să o laude că e o maşină bună şi bla, bla.

“M-aţi convins. Mai rămâne să stabilim numai preţul. Este negociabil? (unii dealeri nu negociază)”

O să strâmbe puţin din nas şi o să zică cel mai probabil că foarte puţin ,pentru că are deja un preţ foarte bun şi nu mai poate lăsa. De fapt orice dealer este pregătit să lase minimum 300 de euro la orice maşină mai scumpă de 5-6.000 de euro. Unii vor oferi actele gratuit – acestea valorează cam 250 de euro, alţii vor oferi un schimb de anvelope de iarnă – acestea vin de obicei cu maşina şi ar trebui să fie vândute împreună, însă unii le vând pentru încă 100-150 de euro, alţii vor lăsa efectiv la preţ. Cele mai puternice argumente

în negociere sunt preţul pieţei – că ai văzut în general şi modele uşor mai ieftine şi defectele maşinii. Orice zgârietură, tăietură, ciobitură, piesă lipsă sau îndoită scade rapid preţul maşinii, însă numai în cazul în care nu ţi le-a menţionat el în prealabil. În Germania reparaţia unei piese de caroserie îndoită costă peste 1.000 de euro, aşa că va lăsa 100-200 de euro la fiecare defect important. Forţează uşor la negociere însă nu ca la piaţă. Se poate enerva şi renunţă la tranzacţie. Nu trebuie să te simtă stresat, disperat după maşină sau agresiv. Nemţii nu sunt turci din bazar, cu toate că se târguiesc, dar mai cu ştaif.

Că tot veni vorba. Atenţie la proprietarii de autohaus-uri. Tot mai multe sunt preluate de ruşi şi turci. Rar găseşti unul serios. Vând în general maşini vechi sau cu probleme. Nici nemţii nu sunt toţi nemţi, însă un autohaus aranjat cu maşini ordonate şi spălate prezintă o minimă garanţie. Cele mai mici au de cele mai multe ori şipreţurile cele mai bune. Sunt de obicei mici afaceri de familie care intermediază pe piaţa locală sau mai vând câte un buy-back preluat de le vreun dealer mai mare.

După ce ai bătut palma urmează bătaia de cap cu actele. Cum e o treabă nemţească şi asta o să meargă repede… sau nu… uneori.

Îţi povestesc în episodul viitor cum facem cu actele din Germania, despre o inspecţie a maşinii la faţa locului din care să afi cât mai mult, fără să fii mecanic, despre drumul către casă şi ce urmează aici.

Cum aduc o maşină din Germania – Partea4

Data: 7:21, 30 Ian 08, Categorie: Auto, Cum aduc o maşină din Germania, Ponturi

Inspecţia maşinii

De cele mai multe ori, prima impresie despre o maşină poate spune tot. Un dealer serios oferă maşini curate, îngrijite, fără avarii. Chiar şi ele pot avea însă defecte ascunse, dar la dealerii germani de obicei nu au (reţine părerea mea despre turci, ruşi etc). La exterior sunt câteva lucruri prin care maşina îţi vorbeşte. O privire de jur împrejur şi începi să te uiţi la detalii. Primul, aspectul vopselei. Trebuie să fie uniform mătuită. Nu exagerat, nici prea lucioasă. Unii dealeri le polişează înainte de vânzare, însă chiar şi aşa ar trebui să găseşti urmele loviturilor de pietre, zgârieturi uşoare, o mică îndoitură superficială. Astea sunt o veste bună.

Dacă vopseaua este uniformă şi ca nouă înseamnă că maşina a fost bineînţeles revopsită. Sau poate nu am avut eu atâta noroc încât să găsesc o maşina ţinută numai în garaj de o bunicuţă care a mers cu 30 la oră. Pe botul capotei, loviturile de piatră sunt OK pentru că

aşa ştii că nu a fost schimbată de mult timp sau poate niciodată. La fel pe lângă praguri şi aripi. Priveşte maşina din unghiuri pe lungime şi vezi dacă păstrează linia nedeformată a elementelor din tablă din bară în bară. Este nevoie de un atelier excepţional care să reuşească asemenea performanţă după o reparaţie, chiar şi minoră.

Verifică apoi vopseaua din compartimentul motorului şi observă diferenţele (dacă există) între culoarea de vopsea de pe aripă şi interior. Aripa se vopseşte în frabrică dintr-o bucată, aşa că un brâu/prag de vopsea între interior, sub capotă şi exteriorul aripii poate fi un semn că a fost re-vopsită. Tot vopseaua îţi poate spune şi despre alte avarii pe care le-a suferit maşina. La revopsire, se mai scapă stropi superficiali pe ornamentele de plastic sau cauciuc. Greşeala aceasta se numeşte gazare. Caută astfel de stropi şi sub tapiţerie în habitaclu pe lângă praguri sau sub tapiseria din portbagaj la rezervorul de combustibil. Un vopsitor bun nu prea face astfel de greşeli, aşa că trebuie să mai cauţi şi alte defecte.

Un indiciu important sunt seriile parbrizurilor şi ale farurilor. Acestea au inscripţionată obligatoriu sigla producătorului şi câte un E plus o cifră într-un mic cerc. Dacă diferă

între stânga şi dreapta, înseamnă că unul dintre ele a fost schimbat. Asta se poate întâmpla ori prin furt ori în urma unei lovituri. Un alt indiciu la parbriz este tenta de culoare. Cele mai multe sunt cu tentă verde din fabrică.

Tot la serii urmăreşte câteva piese de la motor. Vei observă că au inscripţionat anul de fabricaţie şi luna, în special pe furtunuri. În caz de avarie la motor, acestea cedează primele şi vor fi schimbate de obicei cu piese neoriginale

sau din ani diferiţi faţă de restul pieselor. Mai uşor de verificat sunt „lufturile”, adică spaţiile între piesele de caroserie. Urmăreşte cu atenţie ca ele să fie egale pe toată lungimea mai ales la capotă şi portiere. Dealerul ar trebui să îţi poată oferi ocazia să vezi maşina urcată pe un elevator. Poţi trage de roţi pe verticală şi orizontală ca să verifici jocurile din suspensii. Te uiţi după puncte de rugină, discuri de frână sau plăcuţe de frânare prea tocite, lovituri pe dedesubt, eventuale puncte de sudură neoriginală, adică cârpeală, orice nu pare la locul lui. Învârte roţile ca vezi dacă nu cumva sunt jantele ovalizate. Uită-te şi la evacuare, tobe, ţevi de eşapament. De obicei nu vei găsi nimic suspicios. Dacă ai găsit ceva, poţi cere să fie schimbate sau încă o reducere. Eu am obţinut discuri şi plăcuţe spre exemplu. Nu am luat niciodată o maşină cu prea multe defecte, în ciuda unor reduceri substanţiale.

Apasă pe capotă sau portbagaj şi urmăreşte cursa pe care o fac amortizoarele. După o apăsare şi eliberare ar trebui să revină în poziţia iniţială fără să reia ciclul.

Scoate maşina şi la un test-drive. Pune mai întâi contactul şi asigură-te că se sting toate indicatoarele roşii. Apoi ia contactul şi pune-l din nou. Urmăreşte ca indicatorul de la airbag să se stingă separat faţă de celelalte şi nu în acelaşi timp. La prima cheie se stinge mai greu, la a doua aproape instantaneu când pui contactul. În caz de accident cu deschiderea airbagurilor, calculatorul va aprinde permanent indicatorul din bord şi acesta nu poate fi anulat decât prin decuplare sau dacă i se schimbă contactul pe alt circuit. Cei care repară maşini distruse aşa fac. Îl pun de obicei pe acelaşi circuit cu ABS-ul sau indicatorul de motor şi se vor aprinde ori stinge împreună. Încearcă apoi ambreiajul cu motorul pornit. Ar trebui să fie nici prea tare, nici prea moale. Compară-l cu cel al unei maşini identice pe care ai probat-o înainte. La motoarele pe motorină, cu piciorul uşor suspendat pe pedala de ambreiaj trebuie să simţi o vibraţie.

La plecarea de pe loc când mergi ambreiat uşor poţi auzi un ţăcănit care apoi să dispară. Poate fi de vină volanta specială la motoarele diesel. Nu intru în detalii. Ideea este că dacă e de vină volanta, aceasta poate ceda oricând sau să ţină încă 4-5.000 km. Schimbarea volantei implică şi schimbarea ambreiajului cu placa de presiune, rulment şi discul de ambreiaj. O distracţie de peste o mie de euro care apare de obicei la maşini cu cel puţin 170.000 km la bord. În mers, solicită frânele brusc în linie dreaptă ca să vezi cum reacţionează ABS-ul. Maşina ar trebui să se oprească în linie dreaptă şi să nu devieze. Dacă o face, probabil are probleme la sistemul de frânare sau, puţin probabil,

deformări în şasiu. În accelerare, cu motorul la temperatura corectă, maşina ar trebui să urce constant în putere, trepte şi viteză, să nu aibă zgomote ciudate.

Poate însemna că turbina este aproape praf (se întâmplă de obcei la rulaje mari sau maşini forţate), ori că un furtun de pe circuitul de răcire al turbinei (intercooler) este fisurat. Un furtun de la turbină sau intercooler costă peste 200 de euro, turbina nu mai este o afacere să o schimbi.

În episodul următorul afli că hârtiile sunt cele la care trebuie să fii cel mai atent. Documentele de vânzare şi pentru drumul maşinii către ţară. Aşa că revin-o cât mai curând pentru continuarea tutorialului meu.

Cum aduc o maşină din Germania – Partea5

Data: 19:48, 09 Feb 08, Categorie: Auto, Cum aduc o maşină din Germania, Ponturi

Acum începe partea la care trebuie să fii cel mai atent. Documentele de vânzare şi pentru drumul maşinii către ţară. Cel mai comod este să îl laşi pe dealer să le facă. Unii nu vor taxa mai mult decât costă şi poate un 50 de euro în plus pentru umblătură. De fiecare dată când am găsit unul care s-a oferit să le facă la un preţ corect, am acceptat. Ideea este că se stă şi la ei la cozi, iar dealerii serioşi au şi ei relaţii dupa tejghea. Recordul meu e la Ludwigsburg cu o dealeriţă care le-a dat gata in fix 4 minute pe ceas în preţul normal. Altfel, în oraşele mari poţi pierde şi jumătate de zi la SvA (Strassennverkehrs Amt – un fel de Serviciu înmatriculări). Există însă ocazii când va trebui să munceşti tu şi este oricum bine să ştii cum merge pentru că nu toţi dealerii oferă acest serviciu (asta se întâmplă în special la dealerii mari ai unor mărci, cum ar fi Daimler, BMW etc.).

Pentru a înmatricula autovehiculul ai nevoie de următoarele documente:

1. Carte de identitate sau paşaport

2. Împuterninire în limba germană dacă cumperi autovehiculul în numele cuiva inclusiv cărţi de identitate, paşaportul persoanei şi al tău

3. Asigurare – carte verde – pentru număr de tranzit (Zollkennzeichen) – adică numărul temporar cu care pleacă o maşină din Germania, iar aici sunt două posibilităţi:

4. Număr de tranzit roşu cu valabilitate de 15, 30, sau 90 de zile sau un număr de tranzit galben valabil 5 zile (il recomand pe cel de 15 zile pentru ca îţi da timp să ajungi acasă,

chiar şi cu incident pe drum şi ai maşina înmatriculată, adică te poţi mişca până apuci sa îi faci numere româneşti)

5. Carnetul de conducător auto (cel de plastic, nu vechituri de hârtie)

Dupa ce ai bătut palma, urmează actele. Aici depinde dacă cumperi de la particular sau firmă

Pentru particular:

1. Cartea de identitate a autovehiculului (Fahrzeugbrief sau Zulassungsbescheinigung Teil II)

2. Talonul (Fahrzeugschein sau Zulassungsbescheinigung Teil I)

3. Contract de vânzare-cumpărare (este tip, se ia de la Primăria lui sau înmatriculări)

4. Verificarea tehnică valabilă (TUV)

5. Cartea ta de identitate

6. Cartea de identitate a vânzătorului (Personalaussweis)

Pentru firmă:

1. Cartea de identitate a autovehiculului (Fahrzeugbrief sau Zulassungsbescheinigung Teil II)

2. Talonul (Fahrzeugschein sau Zulassungsbescheinigung Teil I)

3. Factură [nu te speria dacă nu arată prea oficial, trebuie doar să aibă ştampila firmei, semnătura vânzătorului, valoarea de vânzare (cea reală) şi kilometrajul (asta e o treabă foarte bună, pentru că dacă e fals, e de dosar penal la ei)]

4. Verificarea tehnică valabilă (TUV)

5. Cartea ta de identitate

În oricare dintre cazuri ai nevoie de împuternicire şi copia legalizată după actul de identitate a persoanei pentru care cumperi pentru secţia lor de înmatriculări şi, puţin probabil, unul pe care să îl ceară vânzătorul.

La înmatriculări la ei

Tragi un număr de la automat şi îţi aştepţi rândul. În oraşele mari e o idee bună să vii foarte devreme, că se face coadă. Satele sau oraşele foarte mici sunt şi ele arondate unor oraşe mai mari.

Ca să mergi la sigur, aici aduci dosarul cu toate actele de cumpărare. I le dai funcţionarului când îţi vine rândul şi îşi alege el. Taxele depind de land, în Germania. Pot fi între 30 şi 60 de euro. Funcţionarul îţi va da un bon cu care mergi să achiţi taxa. Asta se face la un automat special sau la o casierie. Cu bonul acela mergi la un magazin de plăcuţe de înmatriculare (e sigur peste drum de înmatriculări). Combinaţia numărului apare deja pe acest bon. Plăcuţele se fac la minut şi costă între 20 şi 40 de euro. Te întorci la ghişeu, iar funcţionarul o să îţi dea o bulină pe care să o lipeşti pe număr. S-ar putea să vrea să vadă acum maşina şi ţi-o lipeşte el. Sunt de obicei de culoare roşie cu blazonul oraşului. În acest moment ai numere de înmatriculare şi eşti legal pe stradă, adică poţi porni la drum. Dacă nu ai pile la RAR, e un moment bun să suni acum pentru programare. În Bucureşti suni la 9672. Aşa economiseşti câteva zile.

Pe drum

Odihnit, porneşti la drum. Până să ieşi din Germania îţi recomand să te opreşti la un shopping scurt în zona oraşului Regensburg. Pe aici vei trece dacă vii din Vest, Sud sau Est. Nu uita să cumperi ciocolată Ritter Sport de la orice supermarket Aldi sau Lidl cu 65 de cenţi (pe care să o mănânci în cinstea mea, însă şi pentru energie), mâncare uşoară, apă, energizante şi obligatoriu sticks-uri. Nu uita să cumperi pentru cei de acasă cafea ieftină şi bună, dulciuri etc. Energizantele te vor ajuta când vine noaptea. Când nici ele nu te mai ţin, dacă trebuie neapărat să îţi forţezi limitele, ceea ce nu îţi recomand, treci pe sticks-uri. Mestecatul la sticks-uri cu lumina aprinsă în maşină te mai ţin, însă nu la nesfârşit. Ia pauze regulate din două în două ore. Dormi într-o parcare când te ia somnul. Evită să dormi totuşi cu motorul pornit.

De la un capăt la altul, poţi traversa Germania în şase ore. Pe autobahn-ul german nu există limită de viteză, decât în zone de lucrări sau cu restricţii. Drumul este un vis şi te vei îndrăgosti iremediabil de Autobahn. S-ar putea să dai la ore de vârf peste aglomeraţie la intrări şi ieşiri pe inele în apropierea marilor oraşe. Se numesc ŞTAU-uri. Cel mai bine este să mergi constant pentru economie. Însă merită câţiva litri de carburant în plus, dacă vrei să iei avans. Vei avea nevoie de el pentru România, unde îţi vei toca bineînţeles nervii şi banii pe străzi mai mult sau mai puţin asfaltate. Alimentează la intrarea în Austria la JET sau BP. Au preţurile cele mai bune. Şi din nou la ieşire înspre Ungaria cât să te ţină până pe la Deva.

Austria

Nu mai există vamă între Germania şi Austria. Încă de la intrare, opreşti în prima benzinărie pentru vinetă, îi spune la ei VIGNETTE. Minim10 zile costă 7,60 €. Te vor prinde în prima parcare în care opreşti cei de la ASFINAG (autoritatea de drumuri austriacă) şi îţi vor da o amendă de 120 de euro, dacă nu o ai. Băieţii ăştia nu acceptă şpagă şi nu au milă. Eu am păţit-o cu ei la primul drum, când am trecut prin vamă unde

era lumina stinsă la biroul de vinete. Le-am spus, dar nu m-au crezut. Dacă încerci să fugi de ei, te bagă în calculator şi te prind la vamă.

Aici viteza maximă pe autostradă este 130 km/h. Nu o depăşi. Poliţia lor umblă cu radare în tot felul de locuri neaşteptate. Pe poduri, în maşini, pe trepiede la marginea drumului. La fel la unguri. Pe autostrada A1 pe care vei veni este în apropiere de Viena şi celebrul outlet Parndorf. Ţoale de firmă şi accesori la preţuri bune.

Ungaria

Din nou vinetă pentru autostrăzi, din nou din prima benzinărie. Se găseşte chiar şi în apropiere de graniţă din partea austriacă. Cea mai mică perioadă se emite pe patru zile la suma de 1.450,00 Forint, adică 6 euro, însă vor taxa 7. Ai autostrada de la intrare până la Szeged. De aic te orientezi înspre punctul de frontieră Nădlac ca să ieşi spre Arad, însă în sezon Turnu va fi mult mai liber.

Grijă şi la politistii lor. RENDORSZEG. Mai pun filtre la ieşire de pe autostradă şi e posibil să treacă la intimidări cu presupuse nereguli, în special viteză. Şpaga e vreo 10 euro dacă dai. Dacă eşti 100% legal, sfatul meu este să te smiorcăi că nu mai ai bani. Te vor înjura pe ungureşte, te vor purica, dar vei scăpa. Aşa am făcut eu.

Nu opri la civili sau poliţişti fără maşină pe şosea ori cu vreo maşină neiscripţionată. Sunt tâlhari.

Frontiera cu România

Bineînţeles coadă şi o şpagă pentru vameş, dacă ai uitat să ţii la îndemână toate bonurile de casă pentru ce ai mai cumpărat de pe drum. Pe drum alimentezi şi eviţi să stai prin parcări aiurea. Numerele străine atrag tot felul de băieţi.

Registrul Auto Român

După ce te dai mare pe la prieteni cu numerele de Germania, trebuie să începi înmatricularea. Aici obţii primele documente din România pentru maşină. Cartea de identitate a autovehiculului şi certificatul de autenticitate. Costă 270,00 lei şi au o valabilitate de 60 de zile. Traduceri şi copii legalizate nu mai sunt necesare de la 1 ianuarie 2007. Adică ţi se vor accepta actele din Germania în original.

Primărie

Aici se vizează fişa de înmatriculare. Documentele necesare sunt:

1. Contractul sau factura din Germania

2. Copie după cartea de identitate emisă de RAR

3. Cartea de identitate

CEC

Taxa pentru talon 30 RON.

Poştă sau primărie

Taxa de înmatriculare 52 RON.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice, adică la Impozite si taxe

Aici se plăteşte taxa de primă înmatriculare în România. O să vi se ceară buletinul. Păstraţi chitanţa în original pentru o eventuală restituire. Am mai vorbit despre asta pe site.

Încă puţin şi gata, drumul la înmatriculări

Aici o să plătiţi ultima taxă, cea de numere. Preferenţial sau la rând.

1. Preferenţial – 85 RON

2. La rând – 40 RON

Acte necesare

• Fişa vizată de primărie

• Chitanţele de la CEC, primărie sau poştă

• Chitanţa de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice

• Cartea de identitate a autovehiculului din Germania în original (Zulassungsbescheinigung Teil II)

• Cartea de identitate a autovehiculului emis de RAR, plus copie

• Certificatul de autenticitate emis de RAR

• Copie după poliţa de asigurare RCA de la o companie de asigurare din România cu valabilitate de minim 6 luni

• Copie după cartea de identitate

Şi gata.

Cam asta e metoda detaliată. Păstrează în vedere că nu este 100% completă şi nici pe atât de sigură. Atunci când vei încerca să mergi tu după o maşină sunt lucruri care pot apărea pe drum pe care eu să nu le fi descris aici din neştiinţă sau pentru că am uitat. Acesta este un îndrumar orientativ scris din experienţă personală şi din relatările unor persoane care au mai făcut aşa ceva înainte. Dacă ţi-a fost de ajutor în vreun fel sau crezi că suportă adăugiri, aştept să îmi scrii.