culegere de teste grilĂ pentru examenul …...dreptul la acţiune în anulare pentru leziune se...

Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu Mureș

Facultatea de Drept

CULEGERE DE TESTE GRILĂ

PENTRU EXAMENUL DE LICENȚĂ

Tîrgu Mureș

2019

2

Autori:

Prof. univ. dr. Teodor Bodoașcă

Conf. univ. dr. Oliviu Puie

Lector univ. dr. Emilia Cotoi

Lector univ. dr. Dorina Maria Dan

Lector univ. dr. Eugen Ioan Dan

Lector univ. dr. Ribana Conț

Lector univ. dr. Oana Voica Nagy

Lector univ. dr. Natalia Saharov

Asistent univ. drd. Cecilia Șulea

Coordonatori:

Prof. univ. dr. Brîndușa Gorea

Lector univ. dr. Ioana Raluca Toncean-Luieran

Responsabilitatea pentru conținutul acestui material revine autorilor.

3

CUPRINS

I. DREPT CIVIL. PARTEA GENERALĂ

Autor: Lector univ. dr. Oana Voica Nagy

II. DREPT CIVIL. PERSOANELE


III. DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE

Autor: Lector univ. dr. Natalia Saharov

IV. DREPT CIVIL. OBLIGAȚII


V. DREPT CIVIL. CONTRACTE SPECIALE

Autori: Conf. univ. dr. Oliviu Puie

Asistent univ. dr. Cecilia Șulea

VI. DREPT CIVIL. SUCCESIUNI

Autori: Lector univ. dr. Ribana Conț


VII. DREPTUL FAMILIEI. CĂSĂTORIA ȘI RUDENIA

Autori: Profesor univ. dr. Teodor Bodoașcă


VIII. DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ

Autor: Lector univ. dr. Dorina Maria Dan

IX. DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ

Autor: Lector univ. dr. Ioan Eugen Dan

X. DREPT PROCESUAL CIVIL

Autori: Lector univ. dr. Emilia Cotoi


XI. DREPT PROCESUAL PENAL


RĂSPUNSURI

4

I. DREPT CIVIL. PARTEA GENERALĂ


1. Sunt izvoare ale dreptului civil:

a. doctrina juridică.

b. jurisprudenţa.

c. legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.

2. Prin uzanţe se înţelege:

a. principiile generale ale dreptului.

b. obiceiul şi uzurile comerciale.

c. bunele moravuri şi ordinea publică.

3. Sunt recunoscute ca izvoare de drept:

a. uzanţele oficiale.

b. obiceiurile scrise în culegeri.

c. uzanţele conforme cu ordinea publică şi bunele moravuri.

4. În sensul legii, sunt consideraţi profesionişti:

a. toţi cei care exploatează o întreprindere.

b. numai cei care exploatează o societate comercială.

c. numai cei care practică o profesie.

5. Legea civilă este aplicabilă:

a. cât timp se află în vigoare.

b. numai situaţiilor juridice care şi-au produs efectele sub

imperiul legii vechi.

c. numai actelor juridice.

5

6. Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a

legii noi sunt supuse:

a. în parte legii noi şi în parte legii vechi.

b. în întregime legii vechi.

c. în întregime dispoziţiilor legale care le-au instituit.

7. Legea nouă se aplică:

a. efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior

intrării în vigoare a acesteia, derivate din capacitatea

persoanelor.

b. efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior

intrării în vigoare a acesteia, derivate din cetăţenie.

c. efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior

intrării în vigoare a acesteia, derivate din domiciliu sau

reşedinţă.

8. Actele juridice nule la data intrării în vigoare a legii noi sunt

supuse:

a. legii vechi.

b. legii noi.

c. legii vechi sau legii noi, după caz.

9. Norma interpretativă produce efecte:

a. pentru trecut şi pentru viitor.

b. numai pentru trecut.

c. numai pentru viitor.

10. Prin convenţii şi acte juridice unilaterale nu se poate deroga:

a. de la dispoziţiile actelor juridice.

b. de la ordinea publică şi de la bunele moravuri.

c. de la obiceiul juridic şi uzanţe.

6

11. Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde:

a. numai pentru faptele ilicite prevăzute de lege.

b. numai pentru faptele săvârşite după intrarea în vigoare a

Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

c. numai pentru faptele săvârşite cu intenţie sau din culpă.

12. Interpretarea legii de către instanţa de judecată se face:

a. pentru a stabili dacă este conformă cu dispoziţiile

Constituţiei.

b. în scopul aplicării ei la cazul dedus judecăţii.

c. pentru a stabili limitele aplicării ei.

13. Renunţarea la un drept:

a. nu se prezumă.

b. se prezumă când nu este exercitată în termenul de

prescripţie prevăzut de lege.

c. se prezumă când nu este exercitată în termenul de

decădere prevăzut de lege.

14. Buna-credinţă:

a. trebuie dovedită prin administrarea probei contrare.

b. se prezumă până la proba contrarie.

c. poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.

15. Drepturile trebuie exercitate:

a. conform bunei-credinţe.

b. nemijlocit de titularii acestora.

c. indiferent că, prin aceasta, este sau nu păgubită o altă

persoană.

7

16. Existenţa şi conţinutul uzanţelor trebuie dovedite:

a. de către instanţa de judecată.

b. de către partea interesată.

c. prin mijloace de probă scrise.

17. Normele dreptului Uniunii Europene se aplică prioritar:

a. indiferent de calitatea sau statutul părţilor.

b. numai în privinţa stării şi capacităţii persoanelor.

c. numai în privinţa persoanelor care au calitatea de cetăţeni

ai statelor Uniunii Europene.

18. Normele dreptului Uniunii Europene se aplică prioritar:

a. în materiile reglementate de Legea nr. 287/2009 privind

Codul civil.

b. în toate materiile dreptului.

c. atunci când legea română prevede expres.

19. Eroarea comună şi invincibilă:

a. nu se prezumă.

b. se prezumă până la proba contrarie.

c. este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.

20. Dispoziţiile legale privind eroarea comună şi invincibilă nu se

aplică:

a. în materie de stare civilă.

b. în materie de carte funciară.

c. în materia raporturilor de vecinătate.

21. Sunt bunuri:

a. numai lucrurile corporale.

b. numai lucrurile incorporale,

c. lucrurile corporale şi incorporale.

22. Platformele şi alte instalaţii de exploatare a resurselor

submarine situate pe platoul continental:

a. sunt bunuri mobile prin natura lor.

b. sunt bunuri imobile.

c. sunt bunuri mobile prin destinaţia lor.

8

23. Materialele aduse pentru a fi întrebuinţate în locul celor vechi

devin imobile:

a. din momentul în care au dobândit această destinaţie.

b. din momentul în care sunt încorporate într-un imobil.

c. din momentul folosirii lor pentru edificarea unei

construcţii.

24. Undele electromagnetice captate sau transmise în condiţiile

legii:

a. sunt bunuri mobile, indiferent de natura mobiliară sau

imobiliară a sursei acestora.

b. nu sunt bunuri.

c. sunt bunuri mobile numai dacă sursa lor are caracter

mobiliar.

25. Separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal:

a. este posibilă numai în cazurile nume prevăzute de lege.

b. nu îi înlătură calitatea de bun accesoriu.

c. îi înlătură calitatea de bun accesoriu.

26. Dreptul de proprietate asupra fructelor naturale şi industriale:

a. se dobândeşte la data separării de bunul care le-a produs.

b. se dobândeşte în momentul realizării lor.

c. se dobândeşte zi cu zi.

9

27. Dreptul de proprietate asupra fructelor civile:

a. se dobândeşte la data separării de bunul care le-a produs.

b. se dobândeşte zi cu zi.

c. se dobândeşte în momentul producerii lor.

28. Produsele bunurilor sunt:

a. numai fructele civile sau industriale:

b. fructele şi productele.

c. numai productele.

29. Fructele naturale sunt:

a. produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute fără

intervenţia omului.

b. produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute prin

intervenţia omului.

c. produsele unui bun, obţinute prin intervenţia omului.

30. Sunt fungibile:

a. bunurile determinate după însuşiri particulare.

b. bunurile determinabile după însuşiri particulare.

c. bunurile determinabile după greutate.

31. Este unilateral actul juridic:

a. care presupune numai consimţământul autorului său.

b. care presupune numai manifestarea de voinţă a autorului

său.

c. care dă naştere la drepturi numai pentru una dintre părţi.

32. Sunt vicii de consimţământ:

a. numai eroarea, dolul şi leziunea.

b. numai eroarea, violenţa şi leziunea.

c. violenţa şi leziunea.

33. Eroarea este esenţială:

a. când poartă asupra naturii sau obiectului actului juridic.

b. când poartă asupra unor motive ale actului juridic.

c. când poartă asupra unei norme juridice accesibile.

34. Eroarea de drept:

10

a. este nescuzabilă.

b. este esenţială atunci când priveşte o normă accesibilă şi

previzibilă.

c. este esenţială atunci când priveşte o normă juridică

determinantă, potrivit voinţei părţilor, pentru

încheierea actului juridic.

35. Temerea izvorâtă din respect:

a. nu atrage anularea actului juridic.

b. poate atrage anularea actului juridic.

c. atrage anularea actului juridic.

36. Există leziune atunci când prestaţia unei părţi a actului juridic

este considerabil mai mare decât prestaţia celeilalte

părţi:

a. la data executării prestaţiilor.

b. la data încheierii actului juridic.

c. ulterior încheierii actului juridic.

37. Dreptul la acţiune în anulare pentru leziune se prescrie:

a. în termen de un an de la data încheierii actului juridic.

b. în termen de un an de la data descoperirii disproporţiei

dintre prestaţii.

c. în termenul general de prescripţie.

11

38. Nu pot fi atacate pentru leziune:

a. actele juridice comutative.

b. tranzacţiile.

c. actele juridice cu titlu oneros.

39. În lipsa unei prevederi legale contrare, actul juridic:

a. nu poate purta asupra bunurilor viitoare.

b. poate purta asupra oricăror bunuri.

c. poate purta şi asupra bunurilor viitoare.

40. Cauza actului juridic:

a. este motivul care a determinant fiecare parte să încheie

actul juridic.

b. este prestaţia părţii care se obligă.

c. este prestaţia ambelor părţi.

41. Existenţa cauzei valabile a actului juridic:

a. nu se prezumă.

b. se prezumă.

c. se prezumă până la proba contrarie.

42. Bunurile unui terţ:

a. nu pot face obiectul actului juridic.

b. pot face obiectul unei prestaţii dacă prin lege nu se

prevede altfel.

c. pot face obiectul unei prestaţii numai dacă legea permite

expres acest lucru.

43. Atunci când preţul urmează să fie determinat de un terţ, acesta

trebuie să acţioneze:

a. corect, diligent şi echidistant.

b. numai conform înţelegerii părţilor.

c. într-un termen rezonabil.

44. Nulitatea actului juridic:

a. poate fi constatată sau declarată prin acordul părţilor, dacă

prin lege nu se prevede altfel.

b. poate fi constată sau declarată prin acordul părţilor numai

în cazurile anume prevăzute de lege.

12

c. nu poate fi constatată sau declarată prin acordul părţilor.

45. Nulitatea relativă poate fi invocată:

a. de oricare dintre părţile actului juridic.

b. de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală

încălcată.

c. de orice persoană interesată.

46. Nulitatea relativă:

a. nu poate fi invocată de instanţa de judecată din oficiu.

b. poate fi invocată de instanţa de judecată din oficiu.

c. poate fi invocată de instanţa de judecată, în afara cazurilor

interzise de lege.

47. Instanţa de judecată:

a. nu este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.

b. este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.

c. poate invoca din oficiu nulitatea absolută.

48. Actul juridic lovit de nulitate absolută:

a. este susceptibil de confirmare.

b. este desfiinţat numai pentru viitor.

c. nu este susceptibil de confirmare.

13

49. Sancţiunea nulităţii absolute sau, după caz, a nulităţii relative

trebuie aplicată:

a. în toate situaţiile în care nu este respectată legea.

b. numai atunci când legea prevede expres acest lucru.

c. pentru ca scopul dispoziţiilor legale încălcate să fie atins.

50. Actul juridic lovit de nulitate absolută:

a. este considerat că nu a fost niciodată încheiat.

b. este considerat că nu există.

c. poate fi confirmat prin acordul părţilor.

51. Clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri şi

care nu sunt considerate nescrise atrag nulitatea actului

în întregul său:

a. în toate situaţiile.

b. numai dacă sunt, prin natura lor, esenţiale sau, dacă, în

lipsa acestora, actul nu s-ar fi încheiat.

c. în cazurile anume prevăzute de lege.

52. Nulitatea poate fi acoperită:

a. numai prin înţelegerea părţilor.

b. numai prin acordul autorului actului juridic.

c. prin confirmare.

53. Conversiunea actului juridic lovit de nulitate absolută:

a. produce efectele actului juridic pentru care sunt

îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute de

lege.

b. produce efectele actului juridic pentru care sunt

îndeplinite condiţiile esenţiale prevăzute de lege.

c. nu produce efecte juridice.

14

54. Confirmarea unui act juridic anulabil:

a. rezultă din voinţa expresă sau tacită de a renunţa la

dreptul de a invoca nulitatea.

b. rezultă numai din voinţa expresă de a renunţa la dreptul de

a invoca nulitatea.

c. este decisă de instanţa de judecată în cazurile anume

prevăzute de lege.

55. Actul confirmativ produce efecte dacă:

a. cuprinde doar intenţia de a repara viciul actului juridic.

b. cuprinde doar menţiunea despre motivul acţiunii în

anulare.

c. cuprinde obiectul, cauza şi natura obligaţiei, menţiunea

despre motivul acţiunii în anulare şi despre intenţia de

a repara viciul pe care se întemeiază acea acţiune.

56. Confirmarea unui act juridic anulabil pentru vicierea

consimţământului prin dol sau violenţă:

a. nu implică, prin ea însăşi, renunţarea la dreptul de a cere

daune-interese.

b. implică, prin ea însăşi, renunţarea la dreptul de a cere

daune-interese.

c. este indiferentă în legătură cu cererea de daune-interese.

57. Actul juridic se interpretează după:

a. voinţa părţilor.

b. voinţa concordantă a părţilor.

c. sensul literal al termenilor.

15

58. Clauzele actului juridic destinate să exemplifice sau să înlăture

orice îndoială asupra aplicării acestuia la un caz

particular:

a. restrâng aplicarea lui numai la acele cazuri;

b. restrâng aplicarea lui la cazurile expres prevăzute în actul

juridic.

c. nu restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fost expres

prevăzute.

59. Actul juridic se modifică sau încetează:

a. numai prin acordul părţilor sau prin cauze autorizate de

lege.

b. numai prin acordul părţilor.

c. numai prin cauze autorizate de lege.

60. Actele juridice valabil încheiate au putere de lege:

a. faţă de toate persoanele.

b. numai între părţile acestuia.

c. faţă de părţi şi succesorii lor universali.

61. Clauzele obişnuite într-un act juridic:

a. trebuie stipulate expres.

b. nu se subînţeleg.

c. se subînţeleg, deşi nu sunt stipulate în mod expres.

62. În situaţia în care cineva a transmis succesiv către mai multe

persoane proprietatea unui bun mobil corporal, este

titularul dreptului:

a. cel care a dobândit cu bună-credinţă posesia efectivă a

bunului, chiar dacă titlul său are dată ulterioară.

b. cel care a dobândit bunul, chiar dacă titlul său are dată

ulterioară.

c. cel care a dobândit efectiv bunul, cu condiţia ca titlul său

să aibă o dată ulterioară.

63. Actul juridic pe durată nedeterminată:

a. nu poate fi denunţat de părţi.

b. poate fi denunţat unilateral numai de creditor.

c. poate fi denunţat unilateral de oricare dintre părţi.

16

64. Actul juridic:

a. este opozabil numai părţilor.

b. este opozabil şi terţilor.

c. nu este opozabil terţilor.

65. Terţii se pot prevala de efectele actului şi:

a. pot cere executarea acestuia.

b. nu pot cere executarea acestuia.

c. nu pot cere executarea acestuia, cu excepţia cazurilor

prevăzute de lege.

66. Prin efectul stipulaţiei:

a. beneficiarul dobândeşte dreptul de a cere direct

stipulantului executarea prestaţiei.

b. beneficiarul dobândeşte doar un drept eventual faţă de

promitent.

c. beneficiarul dobândeşte dreptul de a cere direct

promitentului executarea prestaţiei.

67. Actul juridic secret produce efecte:

a. între părţi, succesorii lor universali sau cu titlu universal.

b. numai între părţi.

c. faţă de toate persoanele care au luat la cunoştinţă despre

acesta.

68. Părţile pot dovedi simulaţia cu orice mijloc de probă:

a. în caz de viciere a consimţământului.

b. numai în caz de leziune.

c. numai atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit.

69. Prin prescripţie se stinge:

a. numai dreptul material la acţiune.

b. numai dreptul procesual la acţiune.

c. atât dreptul material, cât şi cel procesual la acţiune.

70. Sunt supuse prescripţiei extinctive:

a. drepturile la acţiune în justiţie.

b. drepturile la acţiune având un obiect patrimonial.

c. drepturile la acţiune în sens procesual.

71. Printre altele, sunt imprescriptibile drepturile privitoare la:

17

a. acţiunea privind restituirea bunurilor sustrase.

b. acţiunea în declararea nulităţii relative.

c. acţiunea în constatarea existenţei unui drept.

72. Prescripţia:

a. nu operează de plin drept.

b. operează din oficiu.

c. operează de plin drept.

73. Prescripţia dreptului la acţiunea în anularea unui act juridic

începe să curgă:

a. în caz de violenţă, din ziua când aceasta a început.

b. în cazul dolului, din ziua când acesta a încetat.

c. în caz de violenţă, din ziua în care a încetat şi în cazul

dolului, din ziua în care a fost descoperit.

18

74. Prescripţia se suspendă între soţi:

a. cât timp durează căsătoria.

b. cât timp durează căsătoria şi nu sunt despărţiţi în fapt.

c. cât timp sunt despărţiţi în fapt.

75.

După întreruperea prescripţiei:

a. începe să curgă o nouă prescripţie.

b. aceasta îşi continuă cursul la cererea persoanei interesate.

c. aceasta îşi continuă cursul numai la cererea persoanei

interesate.

19

II. DREPT CIVIL. PERSOANELE


76. Capacitatea civilă este recunoscută:

a. tuturor persoanelor.

b. numai persoanelor fizice.

c. numai persoanelor juridice.

77. Este titulara unui patrimoniu:

a. numai persoana fizică.

b. numai persoanele juridică.

c. orice persoană fizică sau juridică.

78. Drepturile copilului sunt recunoscute de la:

a. concepţiune, cu condiţia de a se naşte viu.

b. concepţiune.

c. naştere.

79. Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei:

a. de a dobândi drepturi civile;

b. de a-şi asuma şi executa obligaţii;

c. de a încheia singură acte juridice civile.

80. Drepturile personalităţii:

a. sunt transmisibile

b. nu sunt recunoscute de lege;

c. nu sunt transmisibile.

20

81. Persoanele juridice pot fi:

a. numai de drept public;

b. numai de drept privat;

c. de drept public sau de drept privat.

82. În cazul în care căsătoria este anulată, minorul:

a. nu păstrează capacitatea de exerciţiu deplină;

b. păstrează capacitatea de exerciţiu deplină, dacă a fost de

bună-credinţă;

c. păstrează capacitatea de exerciţiu deplină în orice situaţie.

83. Capacitatea de exerciţiu anticipată poate fi recunoscută de către

instanţa de tutelă:

a. pentru motive temeinice, minorului care a împlinit vârsta

de 16 ani;

b. din orice motiv, minorului care a împlinit vârsta de 16 ani;

c. minorului care a împlinit vârsta de 15 ani.

84. Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face singur:

a. acte de administrare de orice natură.

b. orice acte de conservare;

c. orice acte de dispoziţie.

85. Capacitatea de folosinţă încetează:

a. prin desfacerea căsătoriei înainte ca persoana să fi împlinit

18 ani;

b. odată cu moartea persoanei;

c. prin punerea sub interdicţie.

21

86. Minorul devenit major poate confirma actul făcut singur în

timpul minorităţii:

a. atunci când el trebuia să fie reprezentat sau asistat;

b. actul făcut de tutorele său fără respectarea tuturor

formalităţilor cerute pentru încheierea sa, chiar înainte

de descărcarea tutorelui;

c. nu poate confirma actul făcut singur în timpul minorităţii.

87. În cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a

încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin

hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane

interesate, dacă:

a. au trecut cel puţin 4 ani de la data primirii ultimelor

informaţii sau indicii din care să rezulte că era în viaţă.

b. au trecut cel mult 2 ani de la data primirii ultimelor


c. au trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor


88. Atunci când este sigur că decesul s-a produs, deşi cadavrul nu

poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată

prin hotărâre judecătorească:

a. dacă au trecut cel puţin 6 luni de la data împrejurării în

care a avut loc dispariţia;

b. dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data împrejurării în

care a avut loc dispariţia;

c. fără a se aştepta împlinirea vreunui termen de la dispariţie.

89. Persoanele juridice supuse înregistrării încetează:

a. la data actului prin care s-a dispus încetarea;

b. la data radierii din registrele în care au fost înscrise;

c. la data menţionată în hotărârea organului care le-a

înfiinţat.

22

90. Utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistată medical în

vederea alegerii sexului viitorului copil:

a. nu este admisă în nici un caz;

b. este admisă în scopul evitării unei boli ereditare grave

legate de sexul copilului;

c. este admisă în toate cazurile.

91. Examenul caracteristicilor genetice ale unei persoane:

a. nu poate fi întreprins decât în scopuri medicale sau de

cercetare ştiinţifică;

b. poate fi întreprins şi în alte scopuri decât cele medicale

sau de cercetare ştiinţifică;

c. nu poate fi întreprins în nici un caz.

92. Domiciliul persoanei fizice:

a. este în locul unde îşi are locuinţa secundară;

b. este acolo unde acesta declară că îşi are reşedinţa.

c. este acolo unde acesta declară că îşi are locuinţa

principală.

93. Are capacitate de exerciţiu restrânsă:

a. bărbatul minor de 16 ani pus sub interdicţie;

b. femeia minoră de 17 ani necăsătorită;

c. femeia minoră căsătorită.

94. Constituie atribute de identificare a persoanei fizice:

a. numele; domiciliul; codul numeric personal; starea civilă;

b. sediul; codul unic de înregistrare; codul bancar;

c. starea civilă; naţionalitatea; marca; emblema.

23

95. Ocrotirea majorului are loc:

a. numai prin instituirea curatelei;

b. prin darea în plasament;

c. prin punerea sub interdicţie judecătorească şi instituirea

tutelei.

96. Constatările personale ale ofiţerului de stare civilă fac dovada

până la:

a. înscrierea în fals;

b. proba contrară;

c. admiterea acţiunii prin care s-a contestat stare civilă.

97. Rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe

marginea acestora se poate face:

a. numai în temeiul dispoziţiei primarului de la primăria care

are în păstrare actul de stare civilă;

b. numai în temeiul dispoziţiei preşedintelui consiliului

judeţean în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul

persoana în cauză;

c. prin ordin al prefectului în a cărei rază teritorială îşi are

domiciliul persoana în cauză.

98. Moştenitorul aparent care află că persoana care a fost declarată

decedată prin hotărâre judecătorească este în viaţă:

a. păstrează posesia bunurilor şi însă nu şi a fructele

acestora, chiar dacă cel reapărut a solicitat restituirea

lor;

b. nu păstrează posesia bunurilor şi a fructele acestora, chiar

dacă cel reapărut nu solicită restituirea lor;

c. păstrează posesia bunurilor şi dobândeşte fructele

acestora, atât timp cât cel reapărut nu solicită

restituirea lor.

24

99. Persoana juridică se înfiinţează:

a. pe durată nedeterminată, dacă prin lege, actul de

constituire sau statut nu prevede altfel;

b. pe durată determinată sau nedeterminată în baza

autorizaţiei primite conform legii;

c. în baza dispoziţiilor legale imperativ – prohibitive.

100. Nulitatea absolută a unei persoane juridice poate fi constatată

sau, după caz declarată de instanţa de judecată numai

atunci când:

a. nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociaţi

prevăzut de lege.

b. toţi fondatorii sau asociaţii au fost potrivit legii, incapabili

la data înfiinţării persoanei juridice;

c. s-au încălcat dispoziţiile legale privind patrimoniul iniţial

sau capitalul social minim, subscris şi vărsat.

101. Nulitatea relativă a unei persoane juridice poate fi constatată

sau, după caz, declarată de instanţa de judecată numai

atunci când:

a. nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociaţi

prevăzut de lege;

b. lipseşte actul de înfiinţare;

c. lipseşte autorizaţia administrativă necesară pentru

înfiinţarea acesteia.

102. Nulitatea relativă a persoanei juridice poate fi invocată în

termen de:

a. şase luni de la data înregistrării sau înfiinţări acesteia,

după caz;

b. un an de la data înregistrării sau înfiinţări acesteia, după

caz;

c. doi ani de la data înregistrării sau înfiinţări acesteia, după

caz.

103. Nulitatea absolută a persoanei juridice se acoperă în toate

cazurile:

a. dacă, până la încheierea dezbaterilor în faţa primei

instanţe de judecată, cauza de nulitate absolută a fost

25

înlăturată;

b. până la constatarea nulităţii în ultima şedinţă de judecată;

c. în termen de un an de la data înregistrării sau înfiinţării

acesteia, după caz.

104.

Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea:

a. doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare

pentru realizarea scopului ilicit stabilit prin statut;

b. doar acele drepturi care sunt necesare pentru realizarea

scopului stabilit prin lege;

c. doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare

pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de

constituire sau statut.

105.

Actele şi operaţiunile săvârşite fără autorizaţiile prevăzute de

lege sunt:

a. anulabile;

b. lovite de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut

răspund nelimitat şi solidar pentru toate prejudiciile

cauzate, independent de aplicarea altor sancţiuni

prevăzute de lege;

c. sunt valabile, putând fi acoperite după un an de la

săvârşirea lor.

106. În lipsa organelor de administrare a persoanei juridice,

exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor se

face de către:

a. asociaţi, cenzori sau directorii persoanei juridice;

b. fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele

juridice desemnate în acest scop;

c. de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost

desemnată cu aceste sarcini.

107. Actele încheiate de către organele de administrare şi de control

ale persoanei juridice cu nerespectarea incapacităţilor

şi incompatibilităţilor sunt:

a. lovite de nulitate absolută;

b. lovite de nulitate relativă;

c. sunt anulabile, doar dacă s-a produs o vătămare a unui

subiect de drept prin încheierea lor.

26

108. Hotărârile şi deciziile luate de organele de conducere şi

administrare în condiţiile legii, actului de constituire

sau statut:

a. sunt obligatorii doar pentru cei prezenţi la adunarea

generală şi au votat pentru;

b. sunt obligatorii chiar şi pentru cei care nu au luat parte la

deliberare sau au votat împotrivă;

c. nu sunt obligatorii pentru cei care au lipsit şi nu au votat.

109. Hotărârile şi deciziile contrare legii, actului de constituire ori

statut pot fi atacate în justiţie de oricare dintre membrii

organelor de conducere sau de administrare:

a. în termen de 30 zile de la data când li s-a comunicat copia

procesului verbal al şedinţei sau deciziei /hotărârii

luate, pentru persoanele care nu au fost la şedinţă;

b. în termen de 15 zile, chiar dacă nu au participat la

deliberare ori au votat împotrivă şi au cerut să se

însereze aceasta în procesul verbal de şedinţă;

c. în termen de 15 zile de la data când a avut loc şedinţa,

când administratorii au fost revocaţi din funcţia

deţinută şi cer anularea hotărârii.

110. Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică:

a. răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă;

b. răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din

urmă doar în raporturile civile;

c. nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din

urmă.

111. Sediul persoanei juridice se stabileşte:

a. prin decizia judecătorului sindic;

b. prin decizia organului ei de conducere;

c. potrivit actului constitutiv sau statutului.

112. Persoana juridică poate să îşi schimbe:

a. doar denumirea;

b. atât denumirea cât şi sediul;

c. doar sediul.

113. Toate documentele, indiferent de formă, care emană de la

persoana juridică trebuie să cuprindă:

27

a. denumirea şi sediul, precum şi alte atribute de identificare,

în cazurile prevăzute de lege;

b. numai denumirea şi numărul de înregistrare în registrul

comerţului;

c. numai codul unic de înregistrare şi denumirea.

114. Sancţiunea nerespectării menţiunilor obligatorii pe actele care

emană de la persoana juridică este:

a. plata de daune-interese persoanei prejudiciate;

b. nulitatea absolută a actului;

c. nulitatea relativă a actului.

115. Reorganizarea persoanei juridice se realizează:

a. doar prin fuziune sau divizare;

b. doar prin transformare;

c. prin fuziune, divizare sau prin transformare.

116. Fuziunea persoanei juridice se face prin:

a. absorbţie sau contopire;

b. transformare;

c. divizare.

117. Drepturile şi obligaţiile persoanelor juridice se transferă în

patrimoniul persoanei juridice nou-înfiinţate, în cazul:

a. fuziunii prin absorbţie;

b. fuziunii prin contopire;

c. divizării totale.

118. Data dobândirii capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice

este:

a. data înregistrării în Registrul comerţului;

b. data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de

lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii juridice.

c. de la data constituirii organelor sale de administrare.

119. Pot cere punerea sub interdicţie judecătorească a persoanei

fizice:

a. doar persoanele apropiate, precum şi locatarii casei în care

locuieşte persoana;

b. numai instituţiile de ocrotire;

28

c. organele administraţiei publice locale, precum şi orice altă

persoană.

120. Majorul pus sub interdicţie judecătorească:

a. nu are capacitate de folosinţă;

b. nu are capacitate de exerciţiu;

c. are capacitate de exerciţiu restrânsă.

121. Actele juridice încheiate de o persoană fără capacitate de

exerciţiu sau capacitate de exerciţiu restrânsă, fără

încuviinţările legale:

a. sunt nule;

b. sunt anulabile;

c. nu pot fi ratificate.

29

122. Numele de familie şi prenumele copilului născut din părinţi

necunoscuţi se stabilesc :

a. prin dispoziţia primarului comunei, oraşului, municipiului

sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărei rază

teritorială a fost găsit copilul ori, după caz, s-a

constatat părăsirea lui;

b. prin decizie a preşedintelui consiliului judeţean;

c. prin ordin al prefectului.

123. La încheierea căsătoriei, soţii nu pot:

a. să-şi păstreze fiecare numele de familie avut înainte de

căsătorie. De asemenea, un soţ poate să-şi păstreze

numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte

numele lor reunite;

b. să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite;

c. să-şi aleagă un nume de familie pe care nici unul dintre

aceştia nu l-a avut anterior căsătoriei.

124. Transformarea persoanei juridice intervine:

a. prin hotărârea asociaţilor majoritari sau a organelor de

conducere datorită faptului că scopul pe care îl

urmăresc sau mijloacele întrebuinţate pentru realizarea

acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice;

b. în cazurile prevăzute de lege, atunci când o persoană

juridică îşi încetează existenţa, concomitent cu

înfiinţarea în locul ei, a unei alte persoane juridice;

c. după caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin

fuziune, divizare totală, dizolvare sau desfiinţare ori

printr-un alt mod prevăzut în actul constitutiv sau de lege.

125. Tutela se deschide în cazul:

a. decăderii din drepturile părinteşti a unuia dintre părinţi;

b. dispariţiei ambilor părinţi, sau declarării judecătoreşte a

morţii acestora;

c. punerii sub interdicţie a unuia dintre părinţi.

30

III. DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE


126. Dreptul de urmărire:

a. este specific dreptului real, nu şi dreptului de creanţă;

b. constă în posibilitatea titularului unui drept real de a fi

satisfăcut cu prioritate faţă de alţi titulari;

c. constă în posibilitatea titularului oricărui drept patrimonial

de a urmări bunul în mâinile oricărei persoane s-ar

afla.

127. Dreptul real şi dreptul de creanţă se aseamănă şi prin aceea că:

a. sunt însoţite de prerogativa preferinţei;

b. sunt evaluabile pecuniar;

c. au determinate atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv.

128. Constituie caracter juridic al patrimoniului:

a. posibilitatea transmiterii lor prin acte juridice între vii;

b. posibilitatea persoanei de a avea un singur patrimoniu;

c. împrejurarea că este o universalitate de fapt.

129. Dreptul de proprietate este un drept absolut deoarece:

a. poate fi exercitat fără vreo limită;

b. este reglementat prin Constituţie;

c. conferă titularului prerogativa posisiei, folosinţei şi

dispoziţiei.

130. Spre deosebire de proprietate, posesia este:

a. o stare de drept;

b. o detenţie precară a bunului;

c. o stare de fapt.

31

131. Exercitarea dreptului de proprietate poate fi limitată:

a. şi prin voinţa proprietarului;

b. numai prin voinţa proprietarului;

c. numai prin lege.

132. Dreptul de proprietate:

a. este un drept real;

b. este un drept real sau de creanţă, după caz;

c. este un drept de creanţă incorporal.

133. Dreptul de proprietate se dobândeşte:

a. numai prin convenţie;

b. numai moştenire;

c. prin accesiune.

134. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate se explică prin:

a. opozabilitatea erga omnes;

b. imprescriptibilitatea dreptului de proprietate;

c. posibilitatea titularului de a exercita singur atributele fără

participarea altor persoane.

135. Dreptul de proprietate asupra unui teren:

a. se transmite valabil prin contract de vânzare-cumpărare

încheiat în formă autentică;

b. se transmite prin înstrăinarea acestuia printr-un act sub

semnătură privată.

c. se poate transmite prin orice act juridic.

32

136. Imobilul expropriat trece în proprietatea publică a statului:

a. la momentul în care a fost efectuată plata despăgubirilor

către expropriat;

b. la momentul rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii

judecătoreşti;

c. la momentul eliberării titlului executoriu şi punerii în

posesie a expropriatorului.

137. Efectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică este:

a. menţinerea oricărui drept de concesiune sau locaţiune

asupra imobilului;

b. strămutarea de drept a ipotecii şi a privilegiilor imobiliare

asupra despăgubirilor stabilite;

c. stingerea dreptului de proprietate.

138. Retrocedarea către foştii proprietari a imobilelor expropriate

pentru cauză de utilitate publică poate fi cerută în cazul

în care este îndeplinită condiţia:

a. s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică;

b. expropriatorul înstrăinează imobilul expropriat deoarece

lucrările pentru care a fost făcută exproprierea nu s-au

realizat;

c. imobilul expropriat nu a fost utilizat în termen de un an

potrivit scopului pentru care a fost preluat de la

expropriat.

139. În cazul exproprierii pentru cauză de utilitate publică,

despăgubirile cuprind:

a. preţul solicitat de către proprietar;

b. preţul de vânzare a imobilelor de acelaşi fel, în aceeaşi

localitate şi prejudiciul cauzat titularilor drepturilor reale;

c. preţul de vânzare a imobilelor de acelaşi fel, în aceeaşi

localitate, la data exproprierii.

140. Proprietatea poate fi dobândită:

a. prin acte administrative în orice situaţie;

b. prin acte administrative, dar numai de persoane juridice;

c. prin acte administrative, dar numai în cazurile prevăzute

de lege.

33

141. Formele proprietăţii comune sunt:

a. coproprietatea şi devălmăşia;

b. termenul, condiţia, sarcina;

c. proprietatea rezolubilă şi proprietatea anulabilă.

142. Riscul pieirii fortuite a bunului este suportată de:

a. detentorul precar;

b. administratorul bunului;

c. proprietar.

143. Pot fi supuse confiscării bunurile:

a. folosite pentru săvârşirea unui delict civil;

b. destinate pentru săvârşirea de delicte civile;

c. destinate săvârşirii de infracţiuni.

144. Nu sunt valabil încheiate de un coproprietar, fără acordul de

voinţă al tuturor coproprietarilor:

a. actele de dispoziţie;

b. actele de administrare;

c. actele de conservare.

145. Coproprietatea obişnuită încetează:

a. în cazul în care toate cotele – părţi din dreptul de

proprietate sunt dobândite, prin acte juridice, de unul

dintre copărtaşi sau de o terţă persoană;

b. prin distrugere parţială a bunului;

c. nu poate înceta decât în cazurile anume prevăzute de lege.

146. Fac parte din domeniul public:

a. toate bunurile din patrimoniului statului şi unităţilor

administrativ - teritoriale;

b. bunurile expres enumerate în acest sens de lege;

c. numai bunurile de interes public.

147. Posesorul poate fi obligat să restituie, la cerere, autorului

lucrării:

a. cheltuielile necesare;

b. toate cheltuielile;

c. numai cheltuielile utile.

34

148. Lucrările adăugate cu caracter durabil:

a. au caracter de sine stătător;

b. pot avea caracter independent;

c. nu au caracter independent.

149. Dreptul de trecere:

a. poate fi prescriptibil;

b. este imprescriptibil;

c. nu este imprescriptibil.

150. Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprită:

a. prin stipularea inalienabilităţii;

b. prin stipularea alienabilităţii;

c. indiferent că este stipulată inalienabilitatea sau

alienabilitatea.

151. Uzuarul:

a. are dreptul să culeagă fructele necesare lui şi familiei sale;

b. poate închiria bunul ce face obiectul dreptului de uz;

c. poate ceda dreptul său.

35

152. Dacă bunul este stăpânit în comun:

a. coproprietatea nu se prezumă;

b. coproprietatea se prezumă;

c. se prezumă numai devălmăşia.

153. Se află în coproprietate forţată:

a. bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a

două imobile vecine situate pe linia de hotar între

acestea;

b. toate bunurile comune;

c. numai bunurile comune pe cote-părţi.

154. Acţiunea pentru încetarea coproprietăţii este:

a. prescriptibilă extinctiv;

b. este prescriptibilă achizitiv;

c. este imprescriptibilă.

155. Partajul poate fi realizat:

a. numai prin hotărâre judecătorească, în condiţiile legii;

b. prin bună învoială sau hotărâre judecătorească, în

condiţiile legii;

c. numai prin bună învoială, în condiţiile legii.

156. Dreptul de superficie:

a. nu poate fi apărat prin acţiunea confesorie;

b. nu se stinge prin expropriere pentru cauză de utilitate

publică a terenului;

c. poate forma obiectul unui act juridic de înstrăinare.

157. Dreptul de superficie poate fi constituit pe o durată:

a. nedeterminată;

b. de cel mult 99 de ani;

c. de cel mult 49 de ani.

158. Dreptul la acţiune confesorie este:

a. prescriptibil extinctiv;

b. imprescriptibil;

c. prescriptibil achizitiv.

159. Uzufructul:

36

a. nu se poate constitui prin uzucapiune;

b. se poate constitui prin uzucapiune;

c. poate fi constitui şi în favoarea copilului conceput.

160. Uzufructuarul:

a. are obligaţia, chiar dacă ar exista convenţie contrară, de a

întocmi un inventar al bunurilor mobile;

b. are obligaţia de a suporta sarcinile proprietăţii lucrului;

c. nu are obligaţia de a face reparaţii de întreţinere.

161. Uzufructuarul poate ceda dreptul său unei terţe persoane:

a. numai cu acordul nudului proprietar;

b. numai cu acordul beneficiarului;

c. fără acordul nudului proprietar.

162. Dreptul de uzufruct se stinge:

a. prin pieirea parţială a lucrului;

b. prin consolidare;

c. prin neuz timp de 1 an.

163. Servitutea încetează:

a. prin ajungerea la termen;

b. prin neuz timp de 5 de ani;

c. prin imposibilitatea parţială de exercitare.

37

164. Dreptul de uz şi abitaţie:

a. nu poate fi cedat;

b. poate fi cedat;

c. poate fi cesionat.

165. Bunul care face obiectul dreptului de uz sau abitaţie:

a. poate fi închiriat;

b. poate fi arendat;

c. nu poate fi închiriat sau, după caz, arendat.

166. Servitutea se poate constitui:

a. în vederea unei utilităţi a fondului dominat;

b. în vederea unei utilităţi viitoare a fondului dominant;

c. în vederea unei utilităţi viitoare a ambelor fonduri.

167. Servituţile pot fi:

a. numai neaparente;

b. numai aparente;

c. aparente sau neaparente.

168. Servitutea se poate stinge prin neuz:

a. de 10 ani;

b. de 20 de ani;

c. de 30 de ani.

169. Uzucapiunea poate fi invocată:

a. de detentorul precar;

b. de instanţa de judecată din oficiu;

c. de posesorul de bună-credinţă.

38

170. Fiducia este opozabilă terţilor de la:

a. constituirea ei;

b. data la data înscrierii ei la Primărie;

c. data menţionării ei în Arhiva Electronică de garanţii

Mobiliare.

171. Bunurile proprietate publică sunt:

a. numai inalienabile;

b. insesizabile;

c. numai imprescriptibile.

172. Uzucapiunea:

a. produce efecte retroactive;

b. nu poate fi invocată pe cale de excepţie;

c. poate fi invocată din oficiu de către instanţa de judecată.

173. Acţiunea în revendicare:

a. se introduce de către posesorul neproprietar împotriva

proprietarului neposesor;

b. este o acţiune reală şi petitorie;

c. are acelaşi regim juridic indiferent de obiectul dreptului

de proprietate.

174. Calitatea de concesionar o poate avea:

a. numai persoanele juridice;

b. orice persoană fizică sau juridică;

c. numai persoanele juridice de drept public.

175. Aceeaşi carte funciară poate cuprinde:

a. numai un singur imobil;

b. bunurile imobile ale aceluiaşi proprietar;

c. bunurile imobile şi bunurile mobile ale unui singur

proprietar.

39

IV. DREPT CIVIL. OBLIGAȚII


176. Contractul valabil încheiat şi aflat în fiinţă constituie izvor de

obligaţii:

a. numai dacă este sinalagmatic;

b. în toate cazurile;

c. numai dacă este încheiat la notar.

177.

Textul art. 1270, alin. 1 C. civ., potrivit căruia „Contractul

valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, se

referă la:

a. principiul forţei obligatorii a contractului;

b. principiul valabilităţii contractului;

c. principiul legalităţii contractului.

178. Contractul valabil încheiat:

a. obligă numai la ceea ce este expres stipulat în conţinutul

lui;

b. obligă la ceea ce este expres stipulat în conţinutul lui,

precum şi la urmările pe care legea le dă contractului;

c. obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat în

conţinutul lui, ci şi la toate urmările pe care practicile

statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau

contractului, după natura lui.

179. Este unilateral actul juridic care:

a. presupune numai manifestarea de voinţă a autorului său;

b. presupune că numai una dintre părţile semnatare îşi asumă

obligaţii;

c. presupune un singur beneficiar.

180.

Promisiunea publică de recompensă:

a. obligă promitentul să facă plata, chiar dacă prestaţia a fost

executată fără a se cunoaşte promisiunea;

b. obligă promitentul să facă plata, dar numai dacă persoana

care a executat obligaţia a acţionat în baza promisiunii

publice de recompensă;

c. nu obligă promitentul, nefiind reglementată de Codul civil.

40

181.

Gestiunea de afaceri:

a. îl obligă pe gerant să continue gestiunea începută până

când o poate abandona fără riscul vreunei pierderi;

b. îl obligă pe gerant să continue gestiunea începută, pe toată

durata existenţei bunului;

c. nu îl obligă pe gerant, întrucât acesta nu era obligat să

gestioneze afacerile altei persoane.

182.

Forţa majoră este:

a. un eveniment care nu poate fi prevăzut sau împiedicat de

către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă

evenimentul nu s-ar fi produs;

b. un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi

inevitabil;

c. un eveniment care nu putea nu putea fi prevăzut şi evitat

de către debitorul obligaţiei.

183.

Cazul fortuit este:

a. un eveniment care nu poate fi prevăzut sau împiedicat de

către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă

evenimentul nu s-ar fi produs;

b. un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi

inevitabil;

c. un eveniment care nu putea fi prevăzut şi evitat de către

debitorul obligaţiei.

41

184.

Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani:

a. nu răspunde pentru prejudiciul cauzat, întrucât beneficiază

de prezumţia absolută a lipsei de discernământ;

b. răspunde de prejudiciul cauzat, dar numai dacă se

dovedeşte discernământul său la data săvârşirii faptei;

c. răspunde de prejudiciul cauzat, cu excepţia cazului în care

dovedeşte că fost lipsit de discernământ la data

săvârşirii faptei.

185.

Comitent este cel care:

a. exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui

care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în

interesul său ori al altuia;

b. exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui

care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări, numai

în interesul său;

c. exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui

care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări, numai

în interesul altuia.

186.

Proprietarul unui animal sau cel ce se serveşte de el răspunde

pentru prejudiciul cauzat de animal:

a. numai dacă se dovedeşte culpa sa;

b. numai dacă animalul s-a aflat sub paza sa;

c. independent de orice culpă, chiar dacă animalul a scăpat

de sub paza sa.

187.

Proprietarul unui edificiu sau al unei construcţii de orice fel

este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor

ori prin desprinderea unei părţi din ele :

a. dacă aceasta este urmarea lipsei de întreţinere;

b. dacă aceasta este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui

viciu de construcţie;

c. dacă edificiul sau construcţia are o vechime considerabilă.

188. Este afectată de condiţie obligaţia a cărei eficacitate sau desfiinţare:

a. depinde de un eveniment viitor şi sigur;

b. depinde de un eveniment viitor şi nesigur;

c. depinde de un eveniment juridic.

42

189. Termenul care afectează o obligaţie poate fi stabilit:

a. numai de părţi;

b. numai de instanţă sau de lege;

c. de părţi, de instanţă sau de lege.

190.

Obligaţia este alternativă:

a. atunci când poate fi executată de unul dintre mai mulţi

debitori, la alegerea creditorului;

b. atunci când poate fi plătită unuia dintre mai mulţi

creditori, la alegerea debitorului;

c. atunci când are ca obiect două prestaţii principale, iar

executarea uneia dintre acestea îl liberează pe debitor

de întreaga obligaţie.

191.

Plata făcută unui creditor aparent este valabilă:

a. în toate situaţiile când este făcută cu bună-credinţă, chiar

dacă ulterior se stabileşte că acesta nu era adevăratul

creditor;

b. numai când buna-credinţă a debitorului este cunoscută

creditorului aparent;

c. nu este valabilă în nicio situaţie.

192.

În cazul obligaţiei care are ca obiect bunuri de gen, dreptul de a

alege bunurile ce vor fi predate revine:

a. creditorului;

b. debitorului;

c. unui expert desemnat de părţi.

43

193. Punerea în întârziere a debitorului poate opera:

a. numai de drept;

b. numai la cererea creditorului;

c. de drept sau la cererea creditorului.

194.

În cazul neexecutării obligaţiei de a nu face, creditorul:

a. poate cere instanţei încuviinţarea să înlăture ori să ridice

ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligaţiei, pe

cheltuiala debitorului, în limita stabilită prin hotărâre

judecătorească;

b. poate proceda el însuşi la înlăturarea ori ridicarea a ceea

ce debitorul a făcut cu încălcarea obligaţiei, dar pe

propria sa cheltuială;

c. nu are nicio acţiune juridică, dar poate invita debitorul la

mediere.

195.

Clauza penală este:

a. clauza prin care părţile stipulează că eventualul litigiu

născut între ele va fi supus spre soluţionare instanţelor

penale;

b. clauza prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la

o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei

principale;

c. clauza prin care părţile stipulează că creditorul se obligă

la plata de penalităţi faţă de debitor.

196.

Culpa debitorului unei obligaţii contractuale:

a. se prezumă numai dacă debitorul a fost pus în întârziere

de către creditor;

b. se prezumă prin simplul fapt al neexecutării;

c. trebuie dovedită.

44

197.

În caz de imposibilitate temporară de executare a obligaţiei,

creditorul:

a. are numai posibilitatea de a suspenda executarea

propriilor obligaţii;

b. are numai posibilitatea de a obţine desfiinţarea

contractului;

c. poate alege între a suspenda executarea propriilor obligaţii

şi a obţine desfiinţarea contractului.

198. Sechestrul este:

a. o măsură asiguratorie la îndemâna creditorului;

b. un tip de acţiune oblică;

c. un tip de acţiune revocatorie.

199.

Cesiunea de creanţă este:

a. convenţia prin care creditorul cedent transmite

cesionarului o creanţă împotriva unui terţ;

b. convenţia prin care debitorul cedent transmite unui terţ

creanţa deţinută împotriva sa de creditor;

c. convenţia prin care creditorul cedent îl iartă de datorie pe

debitor.

200.

Cesiunea unor creanţe viitoare este:

a. interzisă de Codul civil;

b. permisă de Codul civil, cu condiţia ca actul de cesiune să

cuprindă elementele care permit identificarea creanţei cedate;

c. permisă de Codul civil, cu condiţia să aibă ca obiect

bunuri viitoare.

201. Subrogaţia convenţională:

a. trebuie încheiată în formă autentică;

b. trebuie să îmbrace forma scrisă ad validitatem;

c. trebuie să îmbrace forma scrisă pentru a putea fi opusă

terţilor.

202. Datoriile reciproce se sting prin compensaţie:

a. până la concurenţa celei mai mari dintre ele;

b. până la concurenţa celei mai mici dintre ele;

c. compensaţia nu este un mod de stingere a obligaţiilor.

45

203.

Remiterea de datorie poate fi:

a. numai cu titlu gratuit;

b. numai cu titlu oneros;

c. fie cu titlu gratuit, fie cu titlu oneros, potrivit naturii

actului prin care se realizează.

204. Dovada imposibilităţii fortuite de executare a unei obligaţii

revine:

a. debitorului;

b. creditorului;

c. expertului judiciar.

205. Debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare:

a. atunci când obligaţia are ca obiect bunuri imobile;

b. atunci când obligaţia are ca obiect bunuri mobile

frugifere;

c. atunci când obligaţia are ca obiect bunuri de gen.

206.

Persoana care nu are capacitate de exerciţiu deplină nu este

ţinută la restituirea prestaţiilor:

a. decât în limita folosului realizat, apreciat la data cererii de

restituire;

b. decât în limita folosului realizat, apreciat la data realizării

folosului;

c. decât în limita patrimoniului ocrotitorului său legal.

46

207.

Contractul este real:

a. atunci când existenţa sa poate fi dovedită;

b. atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea

bunului;

c. atunci când validitatea sa este supusă unor formalităţi

prevăzute de lege.

208.

Contractul este de adeziune:

a. atunci când clauzele sale esenţiale sunt impuse ori sunt

redactate de una dintre părţi, pentru aceasta sau ca

urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând

decât să le accepte ca atare;

b. atunci când clauzele sale esenţiale sunt redactate de un

notar public, părţile semnatare neavând decât să le

accepte ca atare;

c. atunci când clauzele esenţiale ale contractului sunt

negociate cu ajutorul unui negociator, iar părţile

semnatare aderă la opinia acestuia.

209.

Cauza licită şi morală este:

a. o condiţie facultativă, dar importantă pentru moralitatea

părţilor contractante;

b. o condiţie esenţială pentru validitatea tuturor contractelor;

c. o condiţie esenţială pentru validitatea contractelor

aleatorii.

210.

Contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii

acestuia, se afla, fie şi numai vremelnic, într-o stare

care o punea în neputinţă de a-şi da seama de urmările

faptei sale este:

a. supus rezoluţiunii;

b. anulabil;

c. nul absolut.

47

211.

Partea a cărei consimţământ a fost viciat prin dol:

a. poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în

care s-a aflat nu a fost esenţială;

b. poate cere anularea contractului, dar numai dacă eroarea

în care s-a aflat a fost esenţială;

c. poate invoca nulitatea absolută a contractului.

212. Contractele aleatorii:

a. nu pot fi atacate pentru leziune;

b. nu pot fi atacate pentru leziune decât de minori sau

incapabili;

c. sunt interzise de Codul civil, întrucât sunt surse de leziune.

213. Obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit:

a. sub sancţiunea daunelor interese;

b. sub sancţiunea nulităţii relative;

c. sub sancţiunea nulităţii absolute

214.

Modificarea contractului:

a. este supusă condiţiilor de formă cerute de lege pentru

încheierea sa, dacă prin lege nu se prevede altfel;

b. este supusă condiţiilor de formă cerute de lege pentru

încheierea sa, dacă părţile nu derogă prin convenţie de

la această formă;

c. nu este supusă nici unei condiţii de formă.

215.

Contractul lovit de nulitate absolută:

a. nu este susceptibil de confirmare;

b. nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile

prevăzute de lege;

c. nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile

prevăzute de contract.

216.

Contractul lovit de nulitate absolută sau anulat:

a. este considerat a nu fi fost niciodată încheiat;

b. este considerat desfiinţat de la data constatării de către

una din părţi a cauzei de nulitate;

c. este considerat desfiinţat de la data pronunţării unei

hotărâri judecătoreşti irevocabile.

48

217.

Un contract anulabil poate fi confirmat:

a. dacă în momentul confirmării condiţiile sale de validitate

sunt întrunite;

b. dacă o instanţă judecătorească încuviinţează confirmarea;

c. dacă părţile convin să renunţe la condiţiile de validitate

stabilite prin lege.

218.

Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare cuprinse în

Codul civil,

contractul rămâne neclar, acesta se interpretează:

a. în favoarea reclamantului;

b. în favoarea pârâtului;

c. în favoarea celui care se obligă.

219.

Contractul încheiat pe durată nedeterminată:

a. poate fi denunţat unilateral de oricare dintre părţi, cu

respectarea unui termen rezonabil de preaviz;

b. poate fi denunţat unilateral de oricare dintre părţi, cu

respectarea unui termen de preaviz de 30 de zile;

c. nu poate fi denunţat unilateral.

220.

Stipulaţia pentru altul:

a. este interzisă de Codul civil;

b. are ca efect dobândirea de către beneficiar a dreptului de a

cere direct promitentului executarea prestaţiei;

c. are ca efect dobândirea de către promitent a unui termen

de graţie.

221.

Contractul secret care nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute

de lege pentru încheierea sa valabilă:

a. produce efecte numai între părţi şi succesorii lor

universali sau cu titlu universal;

b. produce efecte numai între părţi;

c. nu produce efecte nici între părţi.

222. Contractul încheiat de un reprezentant în numele

reprezentatului:

a. produce efecte între reprezentant şi partea cu care a

contractat;

49

b. produce efecte direct între reprezentat şi cealaltă parte, dar

numai dacă contractul este încheiat în limitele

împuternicirii;

c. nu produce niciun efect.

223. În cazul stipulaţiei pentru altul:

a. părţi contractante sunt numai promitentul şi stipulantul;

b. în cazul neexecutării obligaţiei promitentului faţă de

terţul beneficiar, acesta din urmă poate solicita

întotdeauna desfiinţarea contractului;

c. stipulaţia nu poate fi acceptată după decesul stipulantului

sau al promitentului.

224. Simulaţia este:

a. o operaţiune juridică ilicită;

b. o excepţie de la principiul relativităţii efectelor

contractului;

c. o excepţie de la principiul opozabilităţii efectelor

contractului.

50

225.

Proba simulaţiei:

a. se poate face cu orice mijloc de probă atât de către părţi

cât şi de către terţi;

b. se poate face de către părţi cu orice mijloc de probă,

atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit;

c. nu poate fi făcută de părţile contractului secret.

226.

Rezoluţiunea:

a. produce efecte numai pentru viitor;

b. are sfera de aplicabilitate restrânsă la contractele cu

executare succesivă;

c. nu poate fi cerută de creditor atunci când neexecutarea

este de mică însemnătate.

227. Rezilierea:

a. este o sancţiune ce intervine în cazul neexecutării, chiar

fortuite, a obligaţiilor contractuale;

b. rezilierea poate fi cerută de creditor, chiar dacă

neexecutarea este de mică însemnătate, însă are un

caracter repetat;

c. produce efecte atât pentru trecut cât şi pentru viitor.

228. Actul juridic unilateral generator de obligaţii este:

a. actul juridic civil care reprezintă manifestarea de voinţă a

unui singur subiect, prin care acesta îşi asumă o

obligaţie;

b. acordul de voinţă din care rezultă obligaţii pentru un

singur subiect de drept;

c. izvor de obligaţii acceptat unanim de doctrină şi

jurisprudenţă, fără consacrare legală.

51

229.

Gestiunea de afaceri

a. obligă geratul la restituirea cheltuielilor necesare şi, în

limita sporului de valoare, a celor utile, împreună cu

dobânzile din ziua în care au fost efectuate de gerant;

b. nu naşte nicio obligaţie în sarcina geratului, dacă

gestiunea a fost inoportună;

c. încetează la data morţii gerantului.

230. În cazul îmbogăţirii fără justă cauză, acţiunea în restituire:

a. este admisibilă chiar dacă îmbogăţirea nu mai subzistă la

data sesizării instanţei;

b. are caracter principal;

c. este admisibilă doar dacă cel prejudiciat nu are dreptul la

o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat.

231. Momentul încheierii contractului între persoane absente:

a. este momentul când destinatarul ofertei a acceptat-o şi a

expediat acceptarea ofertantului;

b. este momentul în care ofertantul a luat cunoştinţă despre

conţinutul acceptării;

c. este momentul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar

dacă acesta nu ia cunoştinţă de ea din motive care nu îi

sunt imputabile.

232. Leziunea ca viciu de consimţământ:

a. are sfera de aplicare restrânsă doar la minorii între 14 şi

18 ani;

b. .poate fi invocată doar cu privire la actele de administrare

încheiate de minorul cu capacitate restrânsă de

exerciţiu singur, fără încuviinţarea ocrotitorului legal;

c. .este inadmisibilă în cazul contractelor aleatorii,

tranzacţiilor, precum şi altor contracte anume

prevăzute de lege.

52

233. Riscul pieririi fortuite a bunului în contractul translativ de

proprietate:

a. este suportat de partea care are calitatea de proprietar al

acestuia în momentul când a pierit;

b. cât timp bunul nu este predat, rămâne în sarcina

debitorului obligaţiei de predare, chiar dacă

proprietatea a fost transferată dobânditorului;

c. rămâne în sarcina debitorului obligaţiei de predare, chiar

dacă creditorul a fost pus în întârziere.

234. Promisiunea sinalagmatică de a contracta:

a. este un act juridic unilateral prin care o persoană se obligă

să încheie un contract;

b. este o convenţie, a cărei nerespectare îndreptăţeşte

instanţa, la cererea părţii care şi-a îndeplinit obligaţiile,

să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract;

c. este o convenţie prin care părţile se obligă să negocieze în

vederea încheierii sau modificării unui contract.

235. În caz de impreviziune:

a. instanţa poate să dispună fie adaptarea contractului, fie

încetarea contractului;

b. instanţa nu poate interveni în contractul valabil încheiat

între părţi;

c. partea pentru care executarea a devenit excesiv de

oneroasă poate denunţa contractul unilateral.

236. Interpretarea contractului se face:

a. după sensul literar al termenilor;

b. după voinţa concordantă a părţilor;

c. după voinţa declarată a părţilor.

53

237. Contractelor nenumite li se aplică:

a. dispoziţiile generale privitoare la contracte;

b. dispoziţiile speciale aplicabile contractului cu care se

aseamănă cel mai mult;

c. dispoziţiile generale privitoare la contracte, iar dacă

acestea nu sunt îndestulătoare regulile speciale

privitoare la contractul numit cu care se aseamănă cel

mai mult.

238. Elementele raportului juridic de obligaţie sunt:

a. subiectele, conţinutul şi obiectul;

b. subiectul activ, subiectul pasiv şi conţinutul;

c. subiectul activ, subiectul pasiv şi obiectul.

239. Constituie un mod de transformare a obligaţiilor:

a. imposibilitatea fortuită de executare;

b. compensaţia;

c. novaţia.

240. Efectele punerii în întârziere a debitorului:

a. debitorul răspunde pentru orice pierdere cauzată

creditorului anterior punerii în întârziere;

b. debitorul răspunde, de la data punerii în întârziere, pentru

orice pierdere cauzată de un caz fortuit, cu excepţia

situaţiei în care cazul fortuit îl liberează pe debitor de

însăşi executarea obligaţiei;

c. în cazul obligaţiilor solidare punerea în întârziere a unuia

dintre codebitorii solidari nu produce efecte şi în

privinţa celorlalţi.

54

241. Clauza penală:

a. este datorată când executarea obligaţiei a devenit

imposibilă din cauze neimputabile debitorului;

b. nu poate fi niciodată cumulată cu executarea în natură a

obligaţiei principale;

c. poate fi cumulată cu executarea în natură a obligaţiei

principale, când penalitatea a fost stipulată pentru

neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit.

242. Rezoluţiunea este o sancţiune care:

a. poate fi dispusă doar de instanţa de judecată;

b. poate fi dispusă de instanţa de judecată, la cerere, poate fi

declarată unilateral sau poate opera, în anumite cazuri,

de plin drept;

c. intervine şi în cazul neexecutării de mică însemnătate.

243. În materia simulaţiei:

a. terţii pot să opteze pentru opozabilitatea faţă de ei a

actului secret sau a actului public;

b. părţile sunt îndreptăţite să probeze simulaţia în condiţii

mai lesnicioase decât terţii;

c. acţiunea în simulaţie este o acţiune în constatare.

244. Acţiunea oblică se caracterizează prin:

a. creditorul exercită această acţiune datorită stării de

pasivitate a debitorului său;

b. efectul ei constă în desfiinţarea actului fraudulos încheiat

de debitor în dauna creditorului;

c. de admiterea ei profită doar creditorul care a exercitat-o.

55

245. Acţiunea revocatorie se caracterizează prin:

a. în cazul ei, se exercită un drept propriu al creditorului;

b. efectele admiterii ei sunt erga omnes;

c. este prescriptibilă, dacă prin lege nu se prevede altfel, în

termen de 3 ani de la data la care creditorul a cunoscut

sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul

atacat.

246. Pentru fapta prejudiciabilă a minorului:

a. răspund în toate cazurile părinţii;

b. răspunde în toate cazurile comitentul dacă minorul avea

calitatea de prepus ;

c. temeiul răspunderii este diferit în funcţie de opţiunea

victimei, în cazul în care comitentul este părintele

minorului care a săvârşit fapta ilicită.

247. Răspunderea părinţilor pentru fapta prejudiciabilă a minorului:

a. este o formă a răspunderii pentru fapta proprie;

b. poate fi înlăturată dacă se probează că fapta copilului

constituie urmarea unei alte cauze decât modul în care

părinţii şi-au îndeplinit îndatoririle decurgând din

exerciţiul autorităţii părinteşti;

c. subzistă indiferent dacă părinţii dovedesc că nu au putut

împiedica fapta prejudiciabilă.

248. Paznicul juridic al animalului poate răspunde pentru

prejudiciile cauzate de animal:

a. dacă se dovedeşte vinovăţia sa, fie şi sub forma celei mai

uşoare culpe;

b. numai dacă animalul la momentul cauzării prejudiciului

se află sub paza acestuia;

c. chiar dacă nu are calitatea de proprietar.

56

249. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri:

a. nu se aplică în cazul coliziunii unor vehicule;

b. intervine independent de orice culpă a celui care are paza

lucrului;

c. revine doar proprietarului lucrului.

250. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau

aruncarea din imobil a unui lucru revine:

a. în toate cazurile, proprietarului imobilului;

b. celui care ocupă imobilul, chiar fără nici un titlu;

c. fie proprietarului fie celui care ocupă imobilul, în funcţie

de opţiunea victimei.

251. În materia răspunderii comitentului pentru fapta prepusului său:

a. regresul comitentului se fundamentează pe actul juridic

din care a izvorât raportul de prepuşenie;

b. comitentul este îndreptăţit să recupereze integral de la

prepus despăgubirile plătite victimei;

c. comitentul nu are drept de regres împotriva prepuşilor ori

de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu

atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

252. Sunt garanţii personale:

a. fideiusiunea, scrisoarea de garanţie, scrisoarea de confort;

b. garanţiile autonome şi dreptul de retenţie;

c. garanţiile autonome şi privilegiile.

253. Fideiusiunea :

a. este acel contract prin care fideiusorul se obligă faţă de

creditorul altei persoane să execute obligaţia

debitorului dacă acesta din urmă nu o execută;

b. este în toate cazurile un contract cu titlu gratuit;

c. nu poate fi impusă de lege sau dispusă de instanţa de

judecată.

254. În temeiul fideiusiunii:

a. creditorul este liber să aleagă de la cine pretinde

executarea obligaţiei, fie de la fideiusor, fie de la

debitorul său;

b. debitorul are facultatea de a cere creditorului să

57

urmărească, mai întâi bunurile fideiusorului;

c. fideiusorul este ţinut să îndeplinească obligaţia debitorului

numai dacă acesta nu o execută.

255. Privilegiile:

a. pot rezulta fie din convenţia părţilor, fie din lege;

b. acordă preferinţă unui creditor în considerarea creanţei

sale;

c. acordă preferinţă creditorului care şi-a înregistrat cel

dintâi cererea de înscriere în cartea funciară.

256. Ipoteca se caracterizează prin:

a. poate avea ca obiect doar bunuri imobile;

b. poate avea ca obiect bunuri mobile sau imobile, corporale

sau incorporale;

c. poate avea ca obiect bunuri mobile sau imobile,

inalienabile sau insesizabile, corporale sau incorporale.

257. Dacă prin lege nu se prevede altfel, ipoteca este opozabilă

terţilor:

de la data încheierii contractului de ipotecă;

din ziua înscrierii în registrele de publicitate;

de la data autentificării contractului de ipotecă.

58

258. Concursul ipotecilor mobiliare cu ipotecile imobiliare se

caracterizează prin:

a. se soluţionează în toate cazurile în favoarea creditorului a

cărui ipotecă are ca obiect un bun imobil, chiar dacă

acelaşi bun este grevat şi de ipoteci mobiliare;

b. sunt preferaţi creditorii a căror ipotecă independent de

obiectul acesteia, a fost anterior făcută publică în

registrele de publicitate aferente;

c. sunt preferaţi creditorii a căror ipotecă a fost anterior

înscrisă în registrele de publicitate iar dacă ipoteca

imobiliară a fost înscrisă în aceeaşi zi cu ipoteca

mobiliară, va avea preferinţă ipoteca imobiliară.

259. Contractul de ipotecă se încheie:

a. în toate cazurile, în formă autentică;

b. în toate cazurile, sub semnătură privată;

c. în formă autentică - în cazul ipotecii imobiliare, respectiv

în formă autentică sau sub semnătură privată - în cazul

ipotecii mobiliare.

260. Obiectul gajului:

a. poartă asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente

şi viitoare ale debitorului;

b. este limitat la bunurile mobile corporale sau titlurile

negociabile emise în formă materializată;

c. este limitat la bunurile mobile şi imobile, prezente ale

debitorului.

59

261. Publicitatea gajului se realizează:

a. prin deposedarea debitorului sau prin înscrierea gajului la

arhivă în cazul gajului bunurilor mobile;

b. prin deposedarea debitorului sau prin înscrierea gajului la

arhivă în cazul gajului bunurilor mobile şi prin

înscrierea în carte funciară în cazul gajului bunurilor

imobile;

c. prin înscrierea contractului de gaj în registrele speciale de

publicitate.

262. Dreptul de retenţie se caracterizează prin:

a. este o creaţie a doctrinei, şi, mai ales, a practicii judiciare

dar nu are o reglementare expresă;

b. conferă celui dator să remită sau să restituie un bun

posibilitatea de a-l valorifica dacă creditorul nu îşi

execută obligaţia izvorâtă din acelaşi raport de drept;

c. conferă celui dator să remită sau să restituie un bun

posibilitatea de a-l reţine cât timp creditorul nu îşi

execută obligaţia izvorâtă din acelaşi raport de drept.

263. Promisiunea faptei altuia reprezintă:

a. o convenţie prin care se prezumă că promitentul se

angajează personal dacă nu a reuşit să determine terţul

să încheie sau să ratifice un act;

b. o convenţie prin care promitentul se angajează la a

determina un terţ să încheie sau să ratifice un act;

c. o convenţie prin care o parte dispune ca cealaltă să dea, să

facă sau să nu facă ceva în folosul unei terţe persoane

care nu participă la încheierea actului.

60

264. Principiul relativităţii efectelor contractului reprezintă:

a. regula de drept conform căreia convenţiile legal făcute au

putere de lege între părţile contractante;

b. modul de a defini obligativitatea contractului în raport cu

terţii;

c. regula de drept, conform căreia contractul produce efecte

numai între părţi.

265. Care sunt efectele stipulaţiei pentru altul:

a. beneficiarul dobândeşte dreptul de a cere direct

promitentului executarea prestaţiei;

b. dreptul terţului beneficiar există, independent dacă acesta

acceptă sau nu stipulaţia;

c. stipulantul poate să ceară executarea obligaţiei, în

favoarea sa, printr-o acţiune personală.

266. Care sunt condiţiile simulaţiei:

a. contractul public să se încheie întotdeauna în forma

autentică;

b. actul secret să se încheie anterior sau concomitent cu actul

public;

c. actul secret să se încheie anterior sau posterior actului

public.

267. Care sunt efectele simulaţiei:

a. actul secret care modifică un act public are putere atât

între părţile contractante, succesorii universali sau cu

titlu universal, cât şi faţă de terţi;

b. inopozabilitatea faţă de terţi a situaţiei juridice create prin

actul secret;

c. nulitatea actului secret.

61

268. Ce este acţiunea în declararea simulaţiei:

a. acţiunea civilă prin care se urmăreşte constatarea

caracterului simulat al contractului secret;

b. acţiunea civilă prin care se urmăreşte constatarea

caracterului simulat al contractului public;

c. acţiunea civilă prin care se urmăreşte constatarea

caracterului simulat al contractului public şi existenţa

contractului secret care modifică, total sau parţial,

contractul public.

269. Prin ce se deosebeşte rezoluţiunea contractului de nulitatea

contractului:

a. cauzele nulităţii sunt posterioare momentului încheierii

contractului;

b. cauza rezoluţiunii este întotdeauna posterioară încheierii

contractului;

c. cauza rezoluţiunii este concomitentă încheierii

contractului.

270. Nulitatea contractului încheiat în formă autentică:

a. nu poate fi constatată sau declarată prin acordul părţilor;

b. dă dreptul părţii prejudiciate să ceară obligarea notarului

public la repararea prejudiciilor suferite, în condiţiile

răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie dacă

existenţa cauzei de nulitate rezultă din însuşi textul

contractului;

c. nu poate angaja răspunderea notarului public.

62

271. Confirmarea contractului:

a. este o modalitate de acoperire a nulităţii absolute sau

relative;

b. reprezintă situaţia în care contractul lovit de nulitate

absolută va produce efectele actului juridic pentru care

sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă

prevăzute de lege;

c. este incidentă, de regulă, doar în cazul contractului

anulabil.

272. Contractul pe durată nedeterminată:

a. poate fi denunţat unilateral doar în schimbul unei prestaţii;

b. poate fi denunţat unilateral de oricare dintre părţi cu

respectarea unui termen rezonabil de preaviz;

c. poate fi denunţat unilateral doar dacă executarea

contractului nu a început.

273. Care sunt regulile subsidiare de interpretare a contractelor:

a. prioritatea voinţei declarate;

b. stipulaţiile înscrise în contractele de adeziune se

interpretează în favoarea celui care le-a propus;

c. contractul se interpretează în favoarea celui care se obligă.

274. În ce cazuri se consideră că tăcerea sau inacţiunea

destinatarului valorează acceptare:

a. atunci când aceasta rezultă din lege, din acordul părţilor,

din practicile statornicite între acestea, din uzanţe sau

din alte împrejurări;

b. numai atunci când aceasta rezultă din lege, din acordul

părţilor sau din uzanţe;

c. în cazul ofertei fără termen.

63

275. Cesiunea contractului este:

a. convenţia prin care creditorul cedent transmite

cesionarului o creanţă împotriva unui terţ;

b. reprezintă acea instituţie care permite unei părţi

contractante să îşi substituie un terţ în raporturile

născute dintr-un contract numai dacă prestaţiile nu au

fost integral executate;

c. reprezintă acea instituţie care permite unei părţi

contractante să îşi substituie un terţ în raporturile

născute dintr-un contract numai dacă prestaţiile nu au

fost integral executate, iar cealaltă parte consimte la

aceasta.

64

V. DREPT CIVIL. CONTRACTE SPECIALE

Autori: Conf. univ. dr. Oliviu Puie

Asistent univ. dr. Cecilia Șulea

276. Contractul de vânzare - cumpărare este:

a. un contract cu titlu gratuit;

b. un contract cu titlu oneros;

c. un contract unilateral.

277. Contractul de donaţie este:

a. un contract cu titlu oneros,

b. un contract cu titlu gratuit;

c. un contract sinalagmatic.

278. Contractul de vânzare – cumpărare este:

a. contractul prin vânzătorul transmite sau , după caz, se obligă

să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul

unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească;

b. contractul prin care vânzătorul transmite sau se obligă să

transmită cumpărătorului numai folosinţa unui bun în

schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl

plătească;

c. contractul prin care vânzătorul se obligă să transmită

cumpărătorului un bun sub forma împrumutului de folosinţă.

279. Prin vânzare se poate transmite şi:

a. un dezmembrământ al dreptului de proprietate privată;

b. dreptul de administrare al unui bun proprietate publică

aparţinând statului sau unităţilor administrativ –

teritoriale;

c. dreptul de concesiune al unui bun proprietate publică sau

privată aparţinând statului sau unităţilor administrativ

– teritoriale.

280. Atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, proprietatea

se transferă cumpărătorului:

a. în momentul încheierii contractului de vânzare –

cumpărare, chiar dacă bunul nu este individualizat în

65

momentul încheierii contractului;

b. numai după individualizarea acestora prin predare,

numărare, cântărire, măsurare ori prin orice mod

convenit sau impus de natura bunului;

c. în momentul în care în care părţile au convenit asupra

bunului şi asupra preţului.

281. Dacă obiectul vânzării este un bun viitor, cumpărătorul

dobândeşte proprietatea:

a. în momentul încheierii contractului de vânzare –

cumpărare;

b. în momentul în care bunul s-a realizat;

c. în momentul în care părţile au convenit asupra bunului şi

asupra preţului.

282. În materie de vânzare de imobile :

a. dreptul de proprietate asupra imobilului vândut se

dobândeşte , atât între părţi , cât şi faţă de terţi , fără

înscrierea dreptului în cartea funciară ;

b. dreptul de proprietate asupra imobilului vândut se

dobândeşte , atât între părţi , cât şi faţă de terţi , numai

prin înscrierea în cartea funciară, pe baza actului sau

faptului care a justificat înscrierea;

c. dreptul de proprietate asupra imobilului vândut se

dobândeşte , atât între părţi , cât şi faţă de terţi , prin

înscrierea în cartea funciară, numai după finalizarea

lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate

administrativ –teritorială şi deschiderea la cerere sau

din oficiu, a cărţilor funciare pentru imobilele

respective, în conformitate cu dispoziţiile Legii

cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.7/1996,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

283. Înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra

imobilului vândut şi a altor drepturi reale asupra

imobilului transmise prin vânzare, pe baza actului sau

faptului care a justificat înscrierea, încheiat după

intrarea în vigoare a noului Cod civil, se face .

a. până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare

unitate administrativ –teritorială şi deschiderea la

66

cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru

imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile

Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.7/1996,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

numai în scop de opozabilitate faţă de terţi;

b. până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare






în scopul dobândirii dreptului de proprietate şi a altor

drepturi reale asupra imobilului asupra imobilului,

numai în scop de dobândire a dreptului de proprietate

asupra imobilului vândut şi a altor drepturi reale

asupra imobilului transmise prin vânzare;

c. până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare






în scopul dobândirii dreptului de proprietate şi a altor

drepturi reale asupra imobilului asupra imobilului, atât

în scopul dobândirii dreptului de proprietate asupra

imobilului vândut şi a altor drepturi reale asupra

imobilului transmise prin vânzare, cât şi în

scopul.asigurării opozabilităţii faţă de terţi.

67

284. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra imobilului

transmise prin vânzare, sub condiţie suspensivă sau

rezolutorie:

a. se intabulează în cartea funciară;

b. se pot înscrie provizoriu în cartea funciară;

c. se notează în cartea funciară.

285. Locaţiunea şi cesiunea de venituri:

a. se intabulează în cartea funciară;

b. se înscriu provizoriu în cartea funciară,

c. se notează în cartea funciară.

286. Donaţiile indirecte, cele deghizate şi darurile manuale se

încheie :

a. numai prin înscris autentic;

b. pot fi încheiate şi printr-un înscris sub semnătură privată;

c. prin simplul acord de voinţă al părţilor , fără îndeplinirea

vreunei condiţii de formă.

287. Promisiunea de donaţie, sub sancţiunea nulităţii absolute :

a. este supusă formei autentice;

b. poate fi încheiată sub forma unui înscris sub semnătură

privată;

c. poate încheiată , în funcţie de voinţa părţilor , atât sub

forma unui înscris sub semnătură privată, cât şi prin

înscris autentic.

288.

Validitatea contractului de vânzare-cumpărare de terenuri, este

condiţionată de :

a. încheierea contractului de vânzare –cumpărare sub forma

unui înscris sub semnătură privată;

b. încheierea contractului de vânzare –cumpărare numai sub

forma unui înscris autentic;

c. nu este condiţionată de îndeplinirea vreunei condiţii de formă.

289. Promisiunea de donaţie se revocă de drept dacă:

a. anterior executării sale se iveşte unul dintre cazurile de

revocare pentru ingratitudine;

b. posterior executării sale se iveşte unul dintre cazurile de

revocare pentru ingratitudine;

68

c. posterior executării sale, situaţia materială a promitentului

s-a deteriorat într-o asemenea măsură încât executarea

promisiunii a devenit excesiv de oneroasă pentru

acesta ori promitentul a devenit insolvabil.

290. În cazul donaţiei cu sarcini când sarcina a fost stipulată în

favoarea unui terţ, terţul poate cere:

a. revocarea donaţiei încheiate între stipulant şi promitent;

b. numai executarea sarcinii;

c. atât revocarea donaţiei încheiate între stipulant şi

promitent, cât şi executarea sarcinii.

291. Locatorul este obligat să predea locatarului bunul împreună cu

toate accesoriile sale:

a. indiferent de starea la care se află la momentul încheierii

contractului de locaţiune;

b. în starea corespunzătoare utilizării bunului dat în

locaţiune;

c. chiar dacă bunul dat în locaţiune nu are o stare

corespunzătoare de folosinţă la momentul predării

bunului dat în locaţiune.

292. În cazul unor locaţiuni succesive ale căror perioade se

suprapun, fie şi parţial, conflictul dintre locatari , în

cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, se rezolvă:

a. în favoarea locatarului care şi-a intabulat locaţiunea în

cartea funciară;

b. în favoarea locatarului care a intrat cel dintâi în folosinţa

bunului , chiar dacă acesta nu a îndeplinit formalităţile

de publicitate imobiliară;

c. în favoarea locatarului care şi-a notat dreptul în cartea funciară.

293. Mandatul poate fi :

a. numai cu titlu gratuit;

b. numai cu titlu oneros,

c. poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.

294. Mandatul general îl autorizează pe mandatar să efectueze:

a. acte de înstrăinare sau grevare, tranzacţii ori

compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau

bilete la ordin ori pentru a intenta acţiuni în justiţie,

69

precum şi pentru a încheia orice alte acte de dispoziţie,

chiar în lipsa unei împuterniciri acordate în mod

expres de către mandant mandatarului;

b. numai acte de conservare;

c. numai de acte de conservare şi de administrare.

295. În lipsă de stipulaţie contrară :

a. cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare-

cumpărare sunt în sarcina cumpărătorului;

b. cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare-

cumpărare sunt în sarcina vânzătorului;

c. cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare-

cumpărare sunt în sarcina ambelor părţi contractante.

296. Intră în categoria interdicţiilor de a cumpăra, direct sau prin

persoane interpuse drepturi litigioase .

a. cumpărarea drepturilor succesorale ori a cotelor părţi din

dreptul de proprietate de la comoştenitori sau

coproprietari , după caz;

b. cumpărarea direct sau prin persoane interpuse de drepturi

litigioase de către judecătorii, procurorii, grefierii,

executorii, avocaţii , notarii publici, consilierii juridici

şi practicienii în insolvenţă, care sunt de competenţa

instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi

desfăşoară activitatea;

c. cumpărarea unui drept litigios în vederea îndestulării unei

creanţe care s-a născut înainte ca dreptul să fi devenit litigios.

297. Pentru validitatea contractului de vânzare –cumpărare, preţul

trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :

a. să fie serios şi determinat sau cel puţin determinabil;

b. preţul poate să fie fictiv;

c. preţul poate să fie chiar şi derizoriu.

298. Vânzătorul este obligat să îl garanteze pe cumpărător împotriva

evicţiunii ce rezultă din pretenţiile unui terţ:

a. numai dacă pretenţiile terţului sunt întemeiate pe un drept

născut anterior datei vânzării şi care nu a fost adus la

cunoştinţa cumpărătorului până la acea dată;

b. dacă pretenţiile terţului sunt întemeiate pe un drept născut

ulterior datei vânzării, care au fost aduse la cunoştinţa

70

cumpărătorului;

c. pretenţiile terţului sunt întemeiate pe un drept născut

anterior datei vânzării care a fost adus la cunoştinţa

cumpărătorului la data vânzării.

299. Vânzătorul este obligat să garanteze contra evicţiunii faţă de

orice dobânditor subsecvent, făcând deosebirea :

a. după cum dobândirea este cu titlu oneros;

b. după cum dobândirea este cu titlu gratuit;

c. fără a deosebi după cum dobândirea este cu titlu oneros

ori cu titlu gratuit.

300. Dreptul convenţional de preempţiune în legătură cu un imobil

care face obiectul vânzării :

a. nu trebuie notat în cartea funciară;

b. se notează în cartea funciară;

c. se înscrie provizoriu în cartea funciară.

71

301. Terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privată pot

fi vândute:

a. fără respectarea vreunei condiţii de formă cerute pentru

validitatea contractului de vânzare-cumpărare;

b. cu respectarea, în ordine, a dreptului de preempţiune al

coproprietarilor şi vecinilor;

c. fără respectarea dreptului de preempţiune al

coproprietarilor şi vecinilor.

302. Pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale dintr-un contract

de vânzare-cumpărare oricare din părţile contractului

poate solicita :

a. rezoluţiunea contractului , cu daune interese , dacă este

cazul;

b. rezoluţiunea contractului de vânzare –cumpărare pentru o

parte a contractului, numai atunci când executarea sa

este indivizibilă;

c. rezilierea contractului de vânzare-cumpărare.

303. Rezoluţiunea contractului de vânzare –cumpărare :

a. poate fi dispusă numai de către instanţa de judecată, la

cerere;

b. poate fi dispusă de către instanţa de judecată, la cerere,

sau , după ca, poate fi declarată unilateral de către

partea îndreptăţită;

c. poate fi declarată doar unilateral de către partea

îndreptăţită.

304. Cei cărora le este interzis să cumpere ori să vândă:

a. pot să ceară anularea vânzării în nume propriu;

b. pot să ceară anularea vânzării în numele persoanei

ocrotite;

c. nu pot să ceară anularea vânzării nici în nume propriu,

nici în numele persoanei ocrotite.

305. În vânzările silite :

a. se datorează garanţie contra viciilor ascunse;

b. nu se datorează garanţie contra viciilor ascunse;

c. se datorează garanţie contra viciilor ascunse, indiferent

72

dacă viciile provin din faptul personal al vânzătorului

sau din faptul unui terţ.

306. Locaţiunea este contractul prin care :

a. locatorul se obligă să transmită locatarului folosinţa unui

bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ,

numit chirie;

b. locatorul se obligă să transmită locatarului proprietatea

unui bun, în schimbul unui preţ, numit chirie;

c. locatorul poate să transmită locatarului atributul de

dispoziţie asupra bunului dat în locaţiune prin

înstrăinarea bunului dat în locaţiune.

307. Dacă locaţiunea a fost făcută fără determinarea duratei, oricare

dintre părţi poate solicita:

a. denunţarea contractului prin notificare, cu respectarea

termenului de preaviz stabilit de lege sau, în lipsă, de

uzanţe;

b. tacita relocaţiune;

c. rezoluţiunea contractului de locaţiune.

308. Locatorul garantează locatarul asupra viciilor ascunse ale

lucrului dat în locaţiune:

a. numai dacă le-a cunoscut la încheierea contractului de

locaţiune;

b. a ţinut seama că ele existau dinainte ori au survenit în

cazul locaţiunii;

c. chiar dacă nu le-a cunoscut la încheierea contractului şi

fără a ţine seama că ele existau dinainte ori au survenit

în cursul locaţiunii.

73

309. Nerespectarea obligaţiilor născute din contractul de locaţiune,

dă dreptul părţii prejudiciate:

a. de a solicita rezilierea locaţiunea, cu daune interese, dacă este

cazul;

b. de a solicita rezoluţiunea contractului de locaţiune;

c. de a solicita rezilierea contractului de locaţiune cu efect

retroactiv.

310. Locaţiunea încetează :

a. prin moartea locatorului;

b. prin moartea locatarului;

c. nu încetează nici prin moartea locatorului , nici prin

moartea locatarului.

311. Contractul de închiriere a locuinţei încetează:

a. în termen de 30 de zile de la decesul chiriaşului;

b. la data decesului chiriaşului,

c. în termen de 10 zile de la data decesului chiriaşului.

312. Contractul de arendare :

a. poate fi încheiat prin simplul acord de voinţă a părţilor;

b. se încheie în forma scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute;

c. poate fi încheiat numai în formă autentică.

313. Sunt lovite de nulitate relativă :

a. liberalităţile făcute soţului, rudelor în linie dreaptă sau

colateralilor privilegiaţi;

b. liberalităţile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv,

dacă, la data liberalităţii, dispunătorl nu are soţ şi nici rude în

linie dreaptă sau colaterali privilegiaţi;

c. liberalităţile făcute medicilor, farmaciştilor sau altor persoane,

în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau

îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este

cauză a decesului.

314.

Donaţiile făcute viitorilor soţi sau unuia dintre ei, sub condiţia

încheierii căsătoriei :

a. produce efecte şi în cazul în care căsătoria nu se încheie;

b. nu produce efecte juridice în cazul în care căsătoria nu se

încheie;

74

c. produce efecte juridice printr-o clauză expresă prevăzută

în contractul de donaţie, chiar şi în ipoteza în care

căsătoria nu se încheie.

315. Acţiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată:

a. împotriva donatorului;

b. numai împotriva donatarului;

c. împotriva moştenitorilor donatarului, dacă donatarul

moare înainte de introducerea acţiunii.

316. Darul manual :

a. se încheie valabil prin acordul de voinţă al părţilor;

b. se încheie valabil prin acordul de voinţă al părţilor, însoţit

de tradiţiunea lucrului;

c. bunurile mobile corporale cu o valoare de peste 25.000 lei

pot face obiectul darului manual.

317. Mandatarul din contractul de mandat cu reprezentare poate să

execute contractul de mandat şi :

a. prin substituirea unei alte persoane pentru executarea în

tot sau în parte a contractului, chiar dacă mandantul nu

l-a autorizat în mod expres pe mandatar să îşi

substituie o altă persoană în executarea în tot sau în

parte a mandatului;

b. prin substituirea unei alte persoane pentru executarea în

tot sau în parte a contractului, dacă mandantul l-a

autorizat expres pe mandatar să îşi substituie o altă

persoană în executarea în tot sau în parte a mandatului;

c. prin substituirea unui terţ, chiar în lipsa unei autorizări

exprese, fără înştiinţarea de îndată a mandantului cu

privire la substituire.

318.

Dacă mandatul cu reprezentare este cu titlu oneros ,

mandatarul este ţinut:

a. să execute mandatul cu diligenţa unui bun proprietar;

b. să execute mandatul cu diligenţa pe care o manifestă în

propriile afaceri;

c. să execute mandatul cu prudenţa pe care o manifestă în

propriile afaceri.

319. Mandatarul din mandatul cu reprezentare, datorează dobânzi

75

pentru sumele întrebuinţate în folosul său :

a. începând din ziua întrebuinţării;

b. din ziua în care a fost pus în întârziere,

c. de la data cererii de formulare a cererii de chemare în

judecată, dacă a formulat o astfel de cerere.

320. În contractul de sublocaţiune:

a. locatorul este parte contractantă;

b. locatarul este parte contractantă;

c. efectele sublocaţiunii se produc şi faţă de locator.

321. Prin înstrăinarea bunului dat în locaţiune, dreptul locatarului

este opozabil

dobânditorului, în cazul imobilelor neînscrise în cartea funciară

:

a. dacă data certă a locaţiunii este posterioară datei certe a

înstrăinării;

b. dacă data certă a locaţiunii este anterioară datei certe a

înstrăinării;

c. dacă la data înstrăinării imobilului bunul se afla în

folosinţa locatarului.

76

322. Arendaşul :

a. poate obţine reducerea arendei în cazul în care pieirea

recoltei a avut loc după ce recolta a fost culeasă;

b. poate cere reducerea arendei atunci când cauza pagubei

era cunoscută la data încheierii contractului;

c. nu poate obţine, şi, respectiv, cere, reducerea arendei în

cazul în care pieirea recoltei a avut loc după ce recolta

a fost culeasă şi atunci când cauza pagubei era

cunoscută la data încheierii contractului.

323. Sublocaţiunea unui bun imobil este permisă:

a. dacă este încheiată sub forma unui înscris autentic,

b. nu contravine clauzelor contractului principal;

c. există o clauză expresă stipulată în contractul de

locaţiune.

324. Cesiunea contractului de locaţiune în accepţiunea noului Cod

civil :

a. vizează contractul de locaţiune în întregul său;

b. vizează numai drepturile locatarului;

c. vizează drepturile locatorului.

325. Sublocaţiunea şi cesiunea contractului de locaţiune având ca

obiect un bun mobil:

a. este permisă fără acordul scris al locatorului;

b. este permisă doar cu acordul scris al locatorului;

c. este permisă fără îndeplinirea vreunei formalităţi.

77

VI. DREPT CIVIL. SUCCESIUNI

Autori: Lector univ. dr. Ribana Conț


326. Conform Codului civil, descendenţii sunt:

a. copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la

nesfârşit;

b. copiii și nepoții defunctului;

c. moștenitorii testamentari ai defunctului.

327. Moştenirea reprezintă:

a. transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate,

către una sau mai multe persoane în fiinţă;

b. transmiterea patrimoniului unei persoane fizice sau

juridice către una sau mai multe persoane în fiinţă;

c. transmiterea patrimoniului unei persoane către una sau

mai multe persoane fizice sau juridice.

328. Moştenirea unei persoane se deschide:

a. în momentul decesului acesteia;

b. în termen de un an de la data decesului persoanei;

c. în termenul general de prescripţie.

329. Transmisiunea succesorală are următoarele caractere juridice:

a. este o transmisiune mortis causa, universală, unitară şi

indivizibilă;

b. este o transmisiune inter vivos, cu titlu particular, unitară

şi indivizibilă;

c. este o transmisiune mortis causa, universală, unitară şi

divizibilă.

330. Actele juridice asupra moştenirii nedeschise:

a. sunt lovite de nulitate relativă, dacă prin lege nu se

prevede altfel;

b. sunt lovite de nulitate absolută, dacă prin lege nu se

78

prevede altfel;

c. sunt valabile cu condiţia să fie în favoarea moştenitorilor

rezervatari.

331. Au capacitate succesorală:

a. comorienţii;

b. persoana juridică ce era în fiinţă la data întocmirii

testamentului, chiar a fost dizolvată până la data

decesului;

c. persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii

succesiunii.

332. Nedemnitatea de drept poate fi constatată:

a. doar la cererea moştenitorilor, în termen de 3 ani de la

data deschiderii succesiunii;

b. doar de notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din

care rezultă nedemnitatea;

c. oricând la cererea oricărei persoane interesate, sau din

oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul

public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă

nedemnitatea.

333. În privinţa persoanei care, cu rea credinţă, a ascuns, a alterat, a

distrus sau a falsificat testamentul defunctului:

a. operează nedemnitatea de drept;

b. poate opera nedemnitatea judiciară;

c. nu poate opera niciun tip de nedemnitate succesorală,

deoarece aceasta priveşte doar moştenirea legală.

79

334. Orice succesibil poate cere instanţei judecătoreşti să declare

nedemnitatea judiciară în termen de:

a. un an de la data deschiderii moştenirii;

b. 6 luni de la data deschiderii moştenirii;

c. oricând.

335. Nedemnitatea succesorală:

a. desfiinţează toate actele juridice, referitoare la bunurile

moştenirii, încheiate de nedemn cu terţe persoane;

b. nu produce efecte faţă de descendenţii nedemnului;

c. produce efecte de la data hotărârii care constată

nedemnitatea.

336. Actele de conservare precum şi cele de administrare încheiate

între nedemn şi terţ:

a. se desfiinţează ca urmare a constatării nedemnităţii

succesorale;

b. sunt valabile în măsura în care profită moştenitorilor;

c. sunt valabile dacă terţii sunt de bună credinţă.

337. Reabilitarea nedemnului sau prescripţia executării pedepsei

penale:

a. nu poate înlătura efectele nedemnităţii;

b. înlătură efectele nedemnităţii;

c. înlătură efectele nedemnităţii cu condiţia existenţei unui

legat în favoarea nedemnului.

338. Vocaţia la moştenire reprezintă:

a. chemarea la moştenire a succesibililor, conferită fie prin

lege, fie prin voinţa lui de cujus prin testament;

b. chemarea la moştenire a succesibililor ca efect al

devoluţiunii legale;

c. chemarea la moştenire a succesibililor, conferită fie prin

lege, fie prin voinţa lui de cujus, prin testament sau donaţie.

339. Sunt moştenitori legali:

a. soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului;

b. soţul supravieţuitor, descendenţii, ascendenţii şi colateralii

acestuia după caz;

c. soţul supravieţuitor, descendenţii, ascendenţii şi colateralii

80

până la gradul al IV-lea inclusiv.

340. În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul

defunctului se transmite:

a. statului;

b. comunei oraşului sau, după caz municipiului în a cărui

rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii

moştenirii;

c. comunei oraşului sau, după caz municipiului în a cărui

rază teritorială îşi avea domiciliul defunctul.

341. Pot veni la moştenire prin reprezentare succesorală:

a. toţi descendenţii defunctului;

b. descendenţii colateralilor ordinari;

c. numai descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii

fraţilor sau surorilor defunctului.

342. Prin reprezentare succesorală, reprezentantul urcă în drepturile

ascendentului său:

a. pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit

acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau

decedat la data deschiderii moştenirii;

b. pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit

acestuia dacă nu ar fi fost decedat la data deschiderii

moştenirii;

c. pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit

acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct.

81

343. Reprezentarea:

a. operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de

reprezentat;

b. nu operează dacă reprezentantul a renunţat la moştenirea

lăsată de reprezentat;

c. nu operează dacă reprezentantul a fost dezmoştenit de

reprezentat.

344. În cazurile în care operează reprezentarea succesorală,

moştenirea se împarte:

a. pe tulpină;

b. pe capete;

c. potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie cu

defunctul între moştenitorii din aceeaşi clasă.

345. Soţul supravieţuitor îl moşteneşte pe soţul decedat, dacă:

a. acesta din urmă a lăsat un testament în favoarea soţului;

b. la data deschiderii moştenirii, nu există o hotărâre de

divorţ definitivă;

c. la data deschiderii moştenirii, nu există o hotărâre de

divorţ irevocabilă.

346. Soţul supravieţuitor beneficiază de un drept de abitaţie asupra

casei în care a locuit până la deschiderea moştenirii:

a. dacă nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă

locuinţă corespunzătoare nevoilor sale;

b. dacă nu este titularul unui drept de proprietate asupra unei

locuinţe corespunzătoare nevoilor sale;

c. dacă locuinţa se afla în proprietatea exclusivă a lui de

cujus.

82

347. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor se stinge:

a. la partaj, dar nu mai devreme de 3 ani de la data

deschiderii succesiunii;

b. în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor;

c. în caz de neînţelegere între soţul supravieţuitor şi ceilalţi

comoştenitori asupra restrângerii dreptului la abitaţie.

348. Sunt moştenitori rezervatari:

a. părinţii defunctului;

b. fraţii defunctului;

c. bunicii defunctului.

349. Colateralii ordinari:

a. nu sunt moştenitori rezervatari;

b. pot veni la moştenire prin reprezentare;

c. sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

350. Soţul supravieţuitor are un drept special de moştenire :

a. asupra titlurilor de creanţă;

b. asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au fost

afectate folosinţei comune a soţilor;

c. asupra a ¼ parte din bunurile mobile care formează masa

succesorală.

351. Testamentul prezintă următoarele caractere juridice:

a. este un act unilateral solemn, personal, mortis causa,

esenţialmente revocabil;

b. act juridic unilateral, autentic, mortis causa, irevocabil;

c. act juridic unilateral, autentic, mortis causa, revocabil.

83

352. Testamentul reciproc:

a. este lovit de nulitate relativă;

b. este permis dacă două sau mai multe persoane dispun,

prin acelaşi testament, în favoarea unui terţ;

c. este lovit de nulitate absolută.

353. Legatul în favoarea creditorului

a. este prezumat a fi făcut în compensaţia creanţei sale;

b. nu este prezumat a fi făcut în compensaţia creanţei sale;

c. este lovit de nulitate absolută.

354. Testamentul olograf:

a. este prohibit de Noul Cod Civil;

b. trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna

testatorului;

c. trebuie, obligatoriu, să poarte semnătura testatorului.

355. Testamentul este un act:

a. autentic;

b. solemn;

c. olograf.

356. Testamentul întocmit în faţa medicului de gardă, cât timp

testatorul este internat într-o instituţie sanitară în care

notarul public nu are acces, este un testament:

a. caduc;

b. privilegiat;

c. olograf.

84

357. Retractarea revocării unui testament:

a. înlătură efectele revocării, chiar dacă testatorul şi-a

manifestat voinţa în sens contrar;

b. poate fi făcută în mod expres prin act autentic notarial sau

alt testament;

c. este interzisă de lege.

358. Legatul cu titlu universal este:

a. dispoziţia testamentară care conferă unuia sau mai multor

persoane, vocaţie la întreaga moştenire;

b. dispoziţia testamentară care conferă unuia sau mai multor

persoane, vocaţie la o fracţiune a moştenirii;

c. orice legat care nu este cu titlu particular.

359. Legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen:

a. dobândeşte proprietatea asupra acestora de la data

deschiderii moştenirii;

b. este titularul unei creanţe asupra moştenirii;

c. dacă testatorul nu a prevăzut altfel, va putea primii doar

bunuri de calitate superioară.

360. Distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie

obiectul legatului cu titlu particular:

a. revocă implicit legatul;

b. obligă testatorul la înlocuirea bunului respectiv;

c. duce la caducitatea legatului.

361. Dacă bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular, a

pierit în totalitate din motive care nu ţin de voinţa

testatorului în timpul vieţii acestuia:

a. legatul se consideră revocat tacit;

b. legatul devine caduc;

c. testatorul este obligat să înlocuiască bunul respectiv.

362. Dispoziţia testamentară prin care moştenitorii legali au fost

dezmoşteniţi:

a. este caducă;

b. este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă

după caz;

85

c. este supusă cauzelor de nulitate relativă.

363. Rezerva succesorală reprezintă:

a. partea din bunurile moştenirii care revine succesorilor în

cazul devoluţiunii legale;

b. partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii

rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva

voinţei defunctului manifestată prin liberalităţi ori

dezmoşteniri;

c. partea din succesiune care rămâne după executarea

dispoziţiilor testamentare.

364. Întinderea rezervei succesorale este:

a. jumătate din cota succesorală care, în absenţa

liberalităţilor ori dezmoştenirilor, s-ar fi cuvenit

moştenitorului rezervatar ca moştenitor legal;

b. o treime din cota succesorală care, în absenţa

liberalităţilor ori dezmoştenirilor, s-ar fi cuvenit

moştenitorului rezervatar ca moştenitor legal;

c. un sfert din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor

ori dezmoştenirilor, s-ar fi cuvenit moştenitorului

rezervatar ca moştenitor legal;

365. Dreptul la acţiunea în reducţiune a liberalităţilor excesive:

a. se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii

moştenirii;

b. este imprescriptibil extinctiv;

c. se prescrie în termen de 6 luni de la data deschiderii

moştenirii.

86

366. Opţiunea succesorală este:

a. divizibilă şi susceptibilă de a fi afectată de termene;

b. indivizibilă şi nu poate fi afectată de nicio modalitate;

c. indivizibilă şi susceptibilă de a fi afectată de termene.

367. Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de:

a. 6 luni de la data deschiderii moştenirii;

b. 3 ani de la data deschiderii moştenirii;

c. 1 an de la data deschiderii moştenirii.

368. Creditorii succesibilului:

a. nu pot accepta moştenirea;

b. pot accepta moştenirea sub beneficiu de inventar;

c. pot accepta moştenirea pe cale oblică în limita îndestulării

creanţei lor.

369. Sezina conferă moştenitorilor sezinari:

a. doar stăpânirea de fapt asupra patrimoniului succesoral;

b. stăpânirea de fapt şi dreptul de a administra patrimoniul;

c. doar să efectueze actele de conservare a patrimoniului

succesoral.

370. Sunt moştenitori sezinari:

a. doar soţul supravieţuitor;

b. soţul supravieţuitor şi descendenţii;

c. soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi.

371. Moştenitorii legali nesezinari:

a. nu pot dobândi sezina;

b. dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de

moştenitor;

c. pot fi urmăriţi de creditorii moştenirii şi anterior intrării în

stăpânirea de fapt a masei succesorale.

372. Ieşirea din indiviziune:

a. poate fi cerută oricând de către moştenitori;

b. poate fi cerută în termen de 3 ani de la data deschiderii

succesiunii;

c. nu poate fi cerută când există clauze testamentare care

obligă comoştenitorii să rămână în indiviziune.

87

373. Ascendenţii privilegiaţi:

a. sunt moştenitori sezinari;

b. sunt obligaţi la raportul donaţiilor;

c. nu sunt moştenitori rezervatari.

374. Pentru a succede:

a. persoana trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

b. persoana trebuie să existe în momentul deschiderii

succesiunii;

c. părinţii copilului să nu fi fost declaraţi nedemni de a

succede.

375. Nu este o acceptare voluntară tacită a moştenirii dacă

succesibilul:

a. renunţă la moştenire în schimbul unei sume de bani

primită de la ceilalţi moştenitori;

b. înstrăinează un bun succesoral având credinţa eronată că

acesta este proprietatea lui exclusivă;

c. se mută definitiv în locuinţa care face parte din masa

succesorală.

88

VII. DREPTUL FAMILIEI. CĂSĂTORIA ȘI RUDENIA

Autori: Profesor univ. dr. Teodor Bodoașcă


376. În sensul prevederilor legale privind protecţia copilului, prin

copil se înţelege:

a. numai persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani.

b. numai persoana care nu a dobândit capacitatea deplină de

exerciţiu.

c. persoana care întruneşte ambele cerinţe prevăzute la lit. a

şi b.

377. Atunci când copilul este ascultat în procedurile judiciare sau

administrative ce îl privesc, opiniile lui vor fi luate în

considerare:

a. de la caz la caz, conform aprecierii organului judiciar.

b. în funcţie de vârsta şi gradul său de maturitate.

c. în raport cu interesul său superior.

378. Logodna poate fi dovedită:

a. cu orice mijloc de probă.

b. numai cu înscrisuri.

c. numai cu mărturiile logodnicilor.

379. Căsătoria este încheiată în momentul în care:

a. ofiţerul de stare civilă, după ce a luat consimţământul

viitorilor soţi, îi declară căsătoriţi.

b. soţii semnează actul căsătoriei.

c. viitorii soţi au exprimat consimţământul la căsătorie.

89

380. În condiţiile legii, se poate căsători la vârsta de 16 ani:

a. numai femeia.

b. numai bărbatul.

c. atât femeia, cât şi bărbatul.

381. Încheierea căsătoriei persoanei care nu a împlinit vârsta de 16

ani:

a. este lovită de nulitate absolută.

b. este lovită de nulitate relativă.

c. poate fi confirmată prin convieţuirea soţilor.

382. Există căsătorie putativă atunci când:

a. ambii soţi sunt de rea-credinţă.

b. soţii au cunoscut cauza de nulitate în momentul încheierii

căsătoriei.

c. cel puţin unul dintre soţi este de bună-credinţă.

383. Căsătoria este fictivă atunci când:

a. este încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o

familie.

b. este încheiată din eroare.

c. este încheiată ca urmare a dolului exercitat asupra soţilor

de o terţă persoană.

384. Între soţi, regimul matrimonial produce efecte:

a. din ziua încheierii convenţiei matrimoniale.

b. din ziua încheierii căsătoriei.

c. din ziua întocmirii actului căsătoriei.

385. În timpul căsătoriei, regimul matrimonial:

a. nu poate fi modificat.

b. poate fi modificat cu autorizarea instanţei de judecată.

c. poate fi modificat, în condiţiile legii.

386. Lichidarea regimului matrimonial poate interveni:

a. numai pe cale judiciară.

b. prin bună învoială dintre soţi.

c. numai pe cale notarială.

387. Locuinţa familiei este:

90

a. locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la

care se află copiii.

b. locuinţa aflată în proprietatea comună în devălmăşie a

soţilor.

c. locuinţa aflată în proprietatea comună a soţilor.

388. Soţii contribuie la cheltuielile căsătoriei:

a. în mod egal

b. în raport cu mijloacele fiecăruia.

c. în raport cu mijloacele fiecăruia, dacă prin convenţia

matrimonială nu s-a prevăzut altfel.

389. Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii

legale se face:

a. prin încheierea unei convenţii matrimoniale.

b. în momentul încheierii căsătoriei.

c. Prin încheierea unui contract nupţial.

390. Cu excepţiile prevăzute de lege, bunurile dobândite în timpul

comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt:

a. bunuri comune.

b. bunuri comune în devălmăşie.

c. bunuri comune pe cote-părţi.

391. În cadrul regimului separaţiei de bunuri soţii pot avea:

a. numai bunuri proprii.

b. numai bunuri comune pe cote părţi.

c. bunuri din ambele categorii prevăzute la lit. a şi b.

392. Convenţia matrimonială poate fi modificată în timpul

căsătoriei:

a. după un an de la data încheierii convenţiei matrimoniale.

b. oricând după data încheierii căsătoriei.

c. după un an de la data încheierii căsătoriei.

393. Divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat:

a. Indiferent de durata căsătoriei.

b. Dacă nu sunt copii minori rezultaţi din căsătorie.

c. După un an de la data încheierii căsătoriei şi dacă nu sunt

copii minori.

91

394. Paternitatea poate fi tăgăduită:

a. de copilul din afara căsătoriei.

b. de copilul din căsătorie.

c. numai de soţul mamei.

395. Recunoaşterea de filiaţie poate avea loc:

a. numai prin înscris autentic şi testament.

b. prin înscris sub semnătură privată.

c. prin declaraţie la serviciul de stare civilă.

396. Dreptul la stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei

nu se prescrie:

a. în timpul vieţii presupusului tată.

b. în timpul vieţii copilului.

c. în timpul vieţii copilului şi a presupusului tată.

397. Adopţia a doi soţi sau foşti soţi:

a. este interzisă.

b. este permisă pentru motive temeinice.

c. este permisă de instanţa de judecată dacă există motive

temeinice.

398. Are drept la întreţinere persoana aflată în nevoie, neputându-se

întreţine:

a. din munca sa, datorită incapacităţii de a munci.

b. din munca sau din bunurile sale.

c. din lipsa unui câştig din cauza incapacităţii de a munci.

399. Stare de nevoie a persoanei îndreptăţite la întreţinere se poate

stabili:

a. prin orice mijloc de probă.

b. prin înscrisuri oficiale din care rezultă incapacitatea

acesteia de a munci.

c. prin înscrisuri autentice din care rezultă incapacitatea ei

de muncă.

400. Plata unei pensii de întreţinere poate fi dispusă de instanţa de

judecată:

a. în orice situaţie în care o persoană este obligată să

întreţină altă persoană.

92

b. atunci când obligaţia de întreţinere nu se execută de

bunăvoie, în natură.

c. la cererea creditorului obligaţiei legale de întreţinere.

93

VIII. DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ


401. Se aplică legea penală mai favorabilă:

a. atunci când legea nouă a intervenit după judecarea

definitivă a cauzei;

b. numai dacă fapta a fost dezincriminată;

c. atunci când de la săvârşirea infracţiunii şi până la

judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai

multe legi penale.

402. Se aplică legea penală română în virtutea principiului

personalităţii, dacă:

a. infractorul este cetăţean român sau o persoana juridică

română şi a comis infracţiunea în străinătate;

b. infractorul este cetăţean român, indiferent de locul unde a

comis infracţiunea;

c. infractorul este cetăţean străin sau apatrid care nu are

domiciliul în România şi a comis infracţiunea pe o

navă sub pavilion românesc.

403. Legea penală română se aplică, potrivit principiului

teritorialităţii, numai dacă:

a. infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României,

indiferent de cetăţenia făptuitorului;

b. infracţiunea a fost comisă în străinătate şi făptuitorul este

cetăţean

c. infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României şi

făptuitorul este obligatoriu cetăţean român sau apatrid

cu domiciliul în ţară.

404. Aplicarea legii penale mai favorabile:

a. este obligatorie dacă, de la săvârşirea infracţiunii şi până

la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau

mai multe legi penale, indiferent de cetăţenia

94

infractorului şi locul săvârşirii infracţiunii;

b. este obligatorie dacă, de la săvârşirea infracţiunii şi până


mai multe legi penale, indiferent de cetăţenia

infractorului, dacă infracţiunea a fost comisă pe

teritoriul României;

c. este obligatorie dacă, de la săvârşirea infracţiunii şi până


mai multe legi penale, dacă infractorul este cetăţean

român, indiferent de locul comiterii infracţiunii.

405. În cazul în care fapta nu este savârşită cu forma de vinovaţie

cerută de legea penală:

a. făptuitorul va fi sancţionat între limitele pedepsei

prevăzute de lege pentru acea infracţiune;

b. făptuitorul nu va fi pedepsit conform legii penale,

deoarece fapta nu constituie infracţiune;

c. făptuitorului i se aplică de către instanţă o amendă

contravenţională;

406. Pentru a fi subiect activ al infracţiunii persoana fizică trebuie

să îndeplinească printre altele şi condiţiile generale:

a. să fie titulară a valorii sociale ocrotită de lege;

b. să acţioneze singură;

c. să fie responsabilă.

407. Conform Codului penal in vigoare, subiect activ al infracţiunii

poate fi:

a. numai persoana fizică ce a împlinit vârsta de 16 ani;

b. numai persoana fizică ce a împlinit vârsta de 18 ani;

c. persoana fizica si persoana juridica.

408. Subiectul activ calificat al infracţiunii trebuie să îndeplinească

printre altele şi anumite condiţii ce privesc:

a. calitatea cerută în norma incriminatoare;

b. voinţa de a săvârşi o faptă calificată;

c. posibilitatea de a evita rezultatul.

409. Subiectul pasiv al infracţiunii trebuie să îndeplinească printre

altele şi anumite condiţii ce privesc:

95

a. titular al valorii sociale ocrotite;

b. sa aibă o calificare profesionala;

c. vârsta de minim 16 ani.

410. Dacă locul de săvârşire a faptei, în conţinutul infracţiunii,

constituie o condiţie cu rol de element circumstanţial

agravant, nerealizarea acesteia:

a. face ca fapta să nu mai fie infracţiune;

b. nu influenţează existenţa infracţiunii în varianta tip;

c. nu influenţează existenţa infracţiunii în varianta calificată.

411. Dacă timpul săvârşirii faptei, în conţinutul infracţiunii,

constituie o condiţie cu rol de element circumstanţial

agravant, nerealizarea acesteia:

a. face ca fapta să nu mai fie infracţiune;

b. nu influenţează existenţa infracţiunii în varianta tip;

c. nu influenţează existenţa infracţiunii în varianta calificată.

412. Când timpul în care se săvârşeşte fapta, în conţinutul

infracţiunii, reprezintă o condiţie esenţială,

nerealizarea acesteia:

a. face ca fapta să nu se realizeze în variantă calificată;

b. nu influenţează existenţa infracţiunii;

c. face ca fapta să nu fie infracţiune.

96

413. Elementul material al laturii obiective în conţinutul

infracţiunii:

a. este expres desemnat;

b. se deduce din împrejurările arătate în normă;

c. poate lipsi.

414. Cercetarea legăturii de cauzalitate este necesară:

a. în cazul infracţiunilor materiale sau de rezultat;

b. numai la infracţiunile formale;

c. la toate infracţiunile.

415. Existenţa vinovăţiei ca trăsătură esenţială a infracţiunii:

a. presupune întotdeauna existenţa vinovăţiei ca element al

conţinutului infracţiunii

b. nu presupune întotdeauna existenţa vinovăţiei ca element

al conţinutului infracţiunii;

c. este identica cu existenta vinovăţiei ca element al

conţinutului infracţiunii.

416. Când infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l

acceptă, socotind fără temei că acesta nu se va

produce, modalitatea vinovăţiei este:

a. intenţia indirectă;

b. culpa cu prevedere;

c. culpa simplă.

417. Infracţiunile omisive se săvârşesc:

a. numai din culpă cu prevedere, afară de cazul când legea

sancţionează

b. fie cu intenţie, fie din culpă, afară de cazul când legea

sancţionează numai săvârşirea lor cu intenţie;

c. numai din culpă fără prevedere.

418. Când infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia

şi putea să-l prevadă, modalitatea vinovăţiei este:

a. intenţia depăşită;

b. culpa cu prevedere;

c. culpa simplă.

97

419. Fapta constând într-o acţiune săvârşită din culpă constituie

infracţiune:

a. numai dacă se prevede expres în legea penală;

b. întotdeauna;

c. numai dacă se sancţionează cu închisoare.

420. Fapta constând în inacţiune constituie infracţiune:

a. fie că se săvârşeşte cu intenţie fie din culpă dacă legea nu

restrânge sancţionarea numai când se săvârşeşte cu

intenţie

b. numai când este săvârşită cu intenţie

c. numai când se săvârşeşte din culpă

421. Culpa simplă există:

a. când făptuitorul nu prevede rezultatul infracţiunii deşi

trebuia şi putea să-l prevadă;

b. când făptuitorul nu prevede rezultatul infracţiunii, pentru

că acesta nu putea sub nicio formă să fie prevăzut;

c. când făptuitorul prevede rezultatul infracţiunii dar nu-l

urmăreşte.

422. Praeterintenţia nu este:

a. o formă de vinovăţie;

b. o cauză care înlătură caracterul penal al faptei;

c. intenţia depăşită.

98

423. Constituie elemente ale laturii obiective a conţinutului

constitutiv al unei infracţiuni:

a. elementul material al infracţiunii;

b. elementul subiectiv al infracţiunii;

c. forma de vinovăţie cu care este comisă fapta.

424. Verbum regens desemnează:

a. urmarea imediată;

b. elementul material;

c. latura subiectivă.

425. Este cauză justificativă:

a. excesul neimputabil;

b. desistarea;

c. starea de necesitate.

426. În cazul faptelor în care există vreuna dintre cauzele

justificative prevăzute de legea penală:

a. efectele cauzelor justificative nu se extind şi asupra

participanţilor;

b. efectele cauzelor justificative se extind şi asupra

participanţilor;

c. acestea nu au nici o relevanţă în ceea ce priveşte condiţiile

esenţiale ale infracţiunii.

427. Depăşirea limitelor legitimei apărări este:

a. circumstanţă atenuată legală;

b. o cauză care înlătură răspunderea penală;

c. o cauză justificativă.

99

428. În cazul legitimei apărări, atacul nu trebuie să fie:

a. indirect, îndepărtat, formal;

b. material, direct, imediat;

c. injust, îndreptat împotriva celui care se apără sau a altuia.

429. Excesul neimputabil este:

a. circumstanţă atenuantă legală;

b. cauza care înlătură răspunderea penală;

c. o cauză de neimputabilitate.

430. Starea de necesitate este:

a. o cauză care înlătură consecinţele condamnării;

b. o cauză care înlătură răspunderea penală;

c. o cauză justificativă.

431. Cazul fortuit:

a. este o cauză de nepedepsire;

b. atrage reducerea cu jumătate a limitelor legale ale

pedepsei;

c. este o cauză de neimputabilitate.

432. Nu sunt cauze justificative:

a. legitima apărare;

b. cazul fortuit şi intoxicaţia;

c. exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii.

433. Starea de intoxicaţie voluntară cu substanţe psihoactive, când a

fost provocată în vederea comiterii infracţiunii:

a. poate constitui o cauză justficativă ;

b. înlătură caracterul penal al faptei;

c. constituie întotdeauna o circumstanţă agravantă.

434. În dreptul penal eroarea este o cauză de neimputabilitate:

a. numai dacă poartă asupra greşitei cunoaşteri a legii

penale;

b. numai dacă poartă asupra greşitei cunoaşteri a existenţei

unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde

caracterul penal al faptei;

c. când priveşte un element constitutiv al infracţiunii

100

săvârşite din culpă.

435. Eroarea:

a. nu produce efecte în cazul necunoaşterii unei dispoziţii

legale extrapenale;

b. se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea

penală le pedepseşte, numai dacă necunoşterea stării,

situaţiei sau împrejurării nu este ea însăşi rezultatul

culpei;

c. nu se aplică niciodată faptelor săvârşite din culpă pe care

legea penală le pedepseşte.

436. Constrângerea morală este o cauză de neimputabilitate dacă:

a. făptuitorul este ameninţat cu pierderea locului de muncă;

b. făptuitorul sau altă persoană este ameninţat cu un pericol

grav;

c. făptuitorul putea înlătura pericolul printr-o faptă

neprevăzută de legea penală.

437. Tentativa se pedepseşte:

a. numai in cazul infracţiunile contra persoanei;

b. întotdeauna;

c. numai când legea prevede în mod expres aceasta.

101

438. Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de

aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut în caz de concurs

de infracţiuni:

a. se aplică toate pedepsele complementare stabilite;

b. se aplică cea mai grea dintre acestea;

c. nu se mai aplică nici o pedeapsă complementară.

439. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi:

a. poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este

detenţiunea pe viată;

b. poate fi aplicată pe lângă oricare dintre pedepsele

principale;

c. poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este

închisoarea sau amenda şi instanţa constată, că faţă de

natura şi gravitatea infracţiunii, a împrejurărilor cauzei

şi persoana infractorului, aceasta este necesară .

440. Pedeapsa complementară a degradării militare:

a. este obligatorie dacă pedeapsa aplicată oricărei persoane

este de 10 ani sau mai mare;

b. este obligatorie dacă pedeapsa aplicată militarilor în

activitate, rezerviştilor sau celor în retragere, este

închisoare mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viată;

c. este facultativă dacă pedeapsa aplicată militarilor în

activitate, rezerviştilor sau celor în retagere este

închisoare de cel mult 10 ani sau detenţiunea pe viată.

441. Pedeapsa accesorie se dispune:

a. în toate cazurile în care s-a aplicat o pedeapsă principală,

indiferent de natura şi gravitatea acesteia;

b. dacă s-a aplicat pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe

viaţă;

c. dacă s-a aplicat pedeapsa amenzii.

102

442. Pedeapsa accesorie nu se poate dispune:

a. dacă infractorului i s-a aplicat detenţiunea pe viaţă;

b. dacă infractorul a fost condamnat la pedeapsa închisorii

mai mică de un an;

c. dacă infractorului i s-a aplicat pedeapsa amenzii.

443. Măsurile de siguranţă de natură diferită, luate în cazul

concursului de infracţiuni:

a. se cumulează;

b. se aplică cea mai grea dintre ele;

c. se aplică numai dacă instanţa consideră necesar.

444. Dacă în cazul concursului de infracţiuni s-au luat mai multe

măsuri de siguranţă, de aceeaşi natură şi cu acelaşi

conţinut, dar pe durate diferite, acestea:

a. se cumulează;

b. se aplică o singură dată măsura de siguranţă cu durata cea

mai mare;

c. se aplică măsura de siguranţă cu durata cea mai lungă care

poate fi sporită.

445. Măsura de siguranţă a internării medicale:

a. se aplică numai minorilor;

b. se aplică atunci când făptuitorul este bolnav psihic,

consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă

de o boală infecto-contagioasă şi prezintă pericol

pentru societate;

c. se aplică numai la cererea părţii vătămate.

103

446. Măsura de siguranţă a internării medicale:

a. nu este o măsură educativă;

b. se aplică numai minorilor;

c. se aplică numai dacă făptuitorul îndeplineşte condiţiile

pentru a răspunde penal şi este sancţionat cu o

pedeapsă de cel puţin un an închisoare sau amenda.

447. Măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a

exercitării unei profesii, poate fi revocată la cerere:

a. după terminarea un unui termen de cel puţin un an, dacă

se constată ca temeiurile care au impus luarea ei au

încetat;

b. după terminarea un unui termen de cel puţin 6 luni, dacă


încetat;

c. după terminarea un unui termen de cel puţin 16 luni, dacă


încetat.

448. Sunt supuse confiscării speciale:

a. bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea

unei fapte penale;

b. bunurile care au fost folosite la săvârşirea unei fapte

prevăzute de legea penală, indiferent în proprietatea

cui se află;

c. bunurile care au fost folosite la săvârşirea unei fapte

prevăzute de legea penală dacă sunt ale părţii

responsabile civilmente.

104


exercitării unei profesii (art.111 C. pen.) se reţine

când:

a. făptuitorul a săvârşit fapta datorită necunoaşterii legii

penale;

b. făptuitorul a săvârşit fapta datorită incapacităţii,

nepregătirii sau a altor cauze care îl fac inapt pentru

ocuparea unei funcţii, pentru exercitarea unei profesii

sau meserii, ori pentru desfăşurarea unei alte activităţi;

c. făptuitorul a săvârşit fapta datorită capacităţii sale

extraordinare de muncă.

450. Pedepsele complementare se pot dispune pe o perioadă :

a. de maxim un an;

b. de la unu la 5 ani;

c. de minim 5 ani.

451. Care dintre următoarele drepturi din conţinutul pedepsei

complementare a interzicerii exercitării unor drepturi

se dispun cumulativ:

a. dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul

autorităţii de stat şi dreptul de a alege;

b. dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte

funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care

implică exerciţiul autorităţii de stat;

c. dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte

funcţii publice şi dreptul de alege.

452. Când hotărârea de a săvârşi o infracţiune a fost pusă în

executare, dar executarea a fost întreruptă, se

realizează:

a. o tentativă relativ improprie;

b. o tentativă imperfectă;

c. o tentativă perfectă.

453. Tentativa la infracţiunile din culpă:

a. se sancţionează atunci când legea prevede expres;

b. nu este posibilă;

c. nu se sancţionează.

105

454. Când sunt prevăzute în lege pedepse alternative pentru

infracţiunea

săvârşită, tentativa la o astfel de infracţiune se sancţionează cu

pedeapsa:

a. aleasă dintre cele alternative ale cărei limite se reduc la

jumătate;

b. mai gravă ale cărei limite se reduc la jumătate;

c. mai uşoară, cuprinsă între limitele ei speciale reduse la

jumătate.

455. Împiedicarea consumării faptei este:

a. o cauză care înlătură caracterul penal al faptei;

b. o cauză de nepedepsire;

c. o circumstanţă atenuantă.

456. Când hotărârea de a săvârşi o infracţiune a fost pusă în

executare, executare care a fost dusă până la capăt, dar

nu s-a produs rezultatul, se realizează:

a. o tentativă întreruptă;

b. o tentativă absurdă;

c. o tentativă perfectă.

457. Când imposibilitatea de consumare a infracţiunii se datorează

modului cum a fost concepută executarea, se

realizează:

a. o tentativă perfectă;

b. o tentativă imperfectă;

c. o tentativă absolut improprie.

458. Tentativa la săvârşirea unei infracţiuni se sancţionează:

a. numai la infracţiunile omisive şi dacă instanţa apreciază

necesară aplicarea pedepsei;

b. cu o pedeapsa cuprinsă între jumătatea minimului şi

jumătatea maximului prevăzut de lege pentru

infracţiunea consumată;

c. numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracţiunea consumată este mai mare de 6 luni.

106

459. Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului sunt:

a. cauze care înlătură răspunderea penală;

b. cauze de nepedepsire;

c. cauze care înlătură executarea pedepsei.

460. Actele preparartorii sunt posibile numai în cazul infracţiunilor

comise:

a. din culpă;

b. cu intenţie;

c. cu orice formă de vinovăţie.

461. Actele preparatorii:

a. pot fi numai acte de pregătire materială;

b. pot fi acte de pregătire materială şi morală;

c. nu sunt împărţite în nici o categorie.

462. Tentativa nu este posibilă:

a. la infracţiunile săvârşite cu intenţie;

b. la infracţiunile săvârşite printr-o acţiune;

c. la infracţiunile cu execuţie promptă.

107

463. În situaţia în care o cantitate de otravă este insuficientă pentru

a ucide o persoană, se realizează o tentativă:

a. o tentativă absolut improprie;

b. o tentativă relativ improprie;

c. o tentativă imperfectă.

464. Tentativa:

a. este posibilă indiferent de natura infracţiunii săvârşite;

b. se pedepseşte în toate cazurile în care pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracţiunea consumată este mai mare

de un an închisoare;

c. nu este posibilă în cazul infracţiunilor din culpă.

465. Desistarea este:

a. cauză de impunitate;

b. cauză care înlătură caracterul penal al faptei;

c. cauză care înlătură consecinţele condamnării.

466.

Nu există tentativă:

a. în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă

datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor

folosite;

b. atunci când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă

datorită împrejurării că, în timpul când s-au săvârşit

actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde

făptuitorul credea că se află;

c. atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii

este datorită modului cum a fost concepută executarea.

108

467. În cazul infracţiunii continue succesive, prin întreruperea

activităţii şi reluarea acesteia:

a. se epuizează infracţiunea continuă şi se săvârşeşte o nouă

infracţiune continuă;

b. nu este afectată existenţa infracţiunii unice continue;

c. se realizează conţinutul unei infracţiuni complexe.

468. Infracţiunea continuată se comite:

a. numai cu praeterintentie;

b. numai cu intenţie;

c. numai din culpă cu prevedere.

469. Infracţiunea continuată există atunci când:

a. după o condamnare definitivă, cel condamnat săvârşeşte

din nou o infracţiune;

b. o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în

realizarea aceleiaşi rezoluţii mai multe acţiuni sau

inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul unei

infracţiuni;

c. în conţinutul unei infracţiuni intră, ca circumstanţă

agravantă sau atenuantă, o acţiune sau inacţiune

săvârşită în mod repetat, care constituie prin ea însăşi o

faptă prevăzută de legea penală.

470. Nu sunt forme ale unităţii legale de infracţiune:

a. infracţiunea de obicei;

b. infracţiunea complexă;

c. infracţiunea deviată.

109

471. Unitatea de rezoluţie infracţională cu care se săvârşesc

acţiunile sau

inacţiunile caracterizează:

a. concursul de infracţiuni;

b. infracţiunea continuată;

c. infracţiunea complexă.

472. Pluralitatea de infracţiuni constituie, după caz:

a. instigare, ori complicitate, sau coautorat;

b. concurs de infracţiuni, recidivă sau pluralitate

intermediară;

c. infracţiune continuă, sau continuată, ori complexă.

473. Sporul aplicabil celei mai grele pedepse cu închisoarea, dintre

cele stabilite de instanţa de judecată, în cazul

concursului de infracţiuni, poate fi:

a. doar până la maximul special al acesteia;

b. până la o treime din maximul special al acesteia;

c. adaugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse

stabilite.

474. Când pentru comiterea a trei infracţiuni concurente, instanţa de

judecată a stabilit o pedeapsă cu amenda, o pedeapsă

cu închisoarea şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă, se

aplică:

a. pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi amenda;

b. pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi amenda dacă se apreciază

că este necesară;

c. pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

110

475. Instigatorul este persoana care determină o altă persoană să

săvârşească o faptă prevazută de legea penală. Această

faptă de determinare se săvârşeşte:

a. cu intenţie;

b. din culpă;

c. fără vinovăţie.

476. Potrivit Codului penal român, suma corespunzătoare unei zile

amendă este cuprinsă între :

a. 50 lei si 500 lei;

b. 10 lei si 50 lei;

c. 10 lei şi 500 lei.

477. Există concurs ideal de infracţiuni când:

a. o acţiune sau inacţiune, comisă de aceeaşi persoană,

datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe

care le-a produs, întruneşte elementele mai multor

infracţiuni;

b. acţiunile sau inacţiunile au fost comise de două sau mai

multe persoane în calitate de coautori, la diferite

intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii

infracţionale;

c. când, în conţinutul concret al unei acţiuni/inacţiuni, intră o

altă acţiune/inacţiune, care, prin ea însăşi, constituie o

faptă prevăzută de legea penală.

478. În cazul concursului de infracţiuni, dacă pentru o infracţiune s-

a stabilit pedeapsa închisorii, iar pentru cealaltă

infracţiune pedeapsa amenzii:

a. se aplică pedeapsa închisorii cumulată cu aceea a amenzii,

ale căror limite se reduc la jumătate;

b. se aplică pedeapsa închisorii la care se adaugă pedeapsa

amenzii, în totul sau în parte;

c. se aplică pedeapsa închisorii la care se adăuga in

intregime pedeapsa amenzii.

479. În cazul concursului cu conexitate etiologică:

a. infracţiunile se săvârşesc din culpă;

b. infracţiunile se săvârşesc cu intenţie;

c. infracţiunile se săvârşesc una cu intenţie şi alta din culpă.

111

480. Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să

respecte, ca măsură de sigurantă următoarea:

a. să nu părăsească locuinţa;

b. să anunţe în prealabil orice schimbare a locuinţei şi orice

deplasare care depăşeşte 2 zile;

c. să comunice schimbarea locului de muncă.

481. Pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de o hotărâre

de condamnare pronunţată în stăinătate, pentru o faptă

prevăzută şi de legea penală română, dacă:

a. hotărârea de condamnare a fost recunoscută conform

legii;

b. pedeapsa închisorii este mai mare de 6 luni sau amenda;

c. pedeapsa închisorii este mai mare de 6 luni sau detenţiune

pe viaţă indiferent de forma de vinovatei cu care a fost

săvârşita infracţiunea.

482. Infracţiunile săvârşite din culpă:

a. pot constitui al doilea termen al recidivei;

b. nu pot constitui nici primul nici al doilea termen al recidivei;

c. constituie primul termen însă nu pot constitui al doilea

termen al recidivei.

483. Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viată, poate fi

dispusă dacă:

a. dacă cel condamnat a excutat efectiv 20 ani de detenţiune;

b. dacă cel condamnat a excutat efectiv 25 ani de detenţiune;

c. dacă cel condamnat a avut o bună conduită pe durata a

jumătate din perioada de 20 ani de închisoare pe care a

executat-o.

484. Recidiva nu este:

a. o cauză personală de agravare a pedepsei;

b. o pluralitate de infracţiuni;

c. o unitate de infracţiuni.

485. Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă dacă:

a. cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim

închis;

b. cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim

112

semideschis sau deschis;

c. cel condamnat e executat cel puţin o treime din durata

pedespei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani.

486. Întotdeauna când o infracţiune este comisă din culpă:

a. nu există recidivă;

b. există recidivă, dar numai dacă primul termen îl constituie

o infracţiune intenţionată;

c. există recidivă, după caz, postcondamnatorie sau

postexecutorie, dacă sunt îndeplinite cumulativ

condiţiile.

487. În caz de concurs de infracţiuni:

a. când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică

pedeapsa cea mai grea, la care se adauga un spor de o

treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

b. când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoarea şi una cu

amenda, se aplică pedeapsa închisorii la care se adaugă

amenda în totul sau în parte;

c. când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi o

pedeapsă cu amenda, se aplică pedeapsa detenţiunii pe

viaţă la care se poate adăuga amenda în totul sau în

parte.

113

488. Pentru două infracţiuni concurente instanţa de judecată a

stabilit o pedeapsă cu închisoarea şi o pedeapsă cu

amenda şi a dispus aplicarea doar a pedepsei închisorii:

a. soluţia instanţei este greşită, fiindcă trebuia să aplice pe

lângă pedeapsa închisorii si pedeapsa amenzii in

intregime;

b. instanţa trebuia să sporească pedeapsa închisorii ca

echivalent al pedepsei cu amenda;

c. soluţia instanţei este legală.

489. În cazul concursului de infracţiuni, cu conexitate

consecvenţională, infracţiunile se săvârşesc:

a. ambele din culpă;

b. prima infracţiune cu intenţie ori din culpă şi a doua numai

cu intenţie;

c. prima infracţiune cu intenţie şi a doua din culpă.

490. Dacă se dispune liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe

viată, condamantul este supus unui termen de

supraveghere, începând de la data liberării

condiţionate, de:

a. 10 ani;

b. 1 an;

c. 5 ani.

491. În cazul infracţiunilor săvârşite pe teritoriul ţării, legea penală

română:

a. se poate aplica apatrizilor cu domiciliul în ţară sau în

străinătate;

b. se aplică numai făptuitorilor, cetăţeni români şi cetăţeni

străini;

c. se aplică numai făptuitorilor, cetăţeni români şi apatrizilor

cu domiciliul în ţară;

114

492. Când după aplicarea unei pedepse cu închisoare de 3 ani,

pentru o infracţiune pedepsibilă de legea veche cu

închisoare de la 2 la 8 ani, iar noua lege prevede pentru

aceeaşi infracţiune pedeapsa închisorii de la 1 la 4 ani, dar

executarea ei s-a prescris, termenul de reabilitare este de:

a. 4 ani;

b. 5 ani;

c. 6 ani.

493. Legea penală mai favorabilă se stabileşte:

a. în funcţie de pedepsele complementare;

b. în funcţie de pedepsele principale, dacă acestea nu sunt

prevăzute în aceleaşi limite;

c. în funcţie de combinarea dispoziţiilor mai favorabile din

legile succesive.

494. Când după executarea completă a pedepsei închisorii de 3 ani,

pentru infracţiune săvârşită în minoritate, pedepsită de

legea veche cu închisoare de la 2 Ia 10 ani, iar noua

lege prevede pentru aceeaşi infracţiune pedeapsa

închisorii de la 1 la 5 ani, calcularea primului termen al

recidivei postexecutorii:

a. este lăsată la aprecierea instanţei de judecată;

b. are în vedere pedeapsa de 3 ani pronunţată şi deja

executată;

c. nu are loc, neoperând starea de recidivă.

495. Legea penala română nu se aplică:

a. infracţiunilor săvârşite de reprezentanţi diplomatici ai

statelor străine, acreditaţi în România;

b. infracţiunilor săvârşite pe o aeronavă română, aflată în

afara graniţelor naţionale, oriunde s-ar afla aeronava;

c. infracţiunilor săvârşite la bordul navelor ori aeronavelor

comerciale străine, chiar dacă se află în porturi ori

aeroporturi româneşti.

496. Pentru aplicarea legii noi mai favorabile, în cazul pedepselor

definitive, este necesar:

a. să existe o hotărâre de condamnare definitivă la pedeapsa

închisorii sau amenzii;

115

b. pedeapsa aplicată şi rămasă definitivă să fie mai mică

decât maximul special prevăzut în legea nouă;

c. pedeapsa aplicată şi rămasă definitivă să fie mai mare

decât maximul special prevăzut în legea nouă.

497. Legea penală română nu se aplică, în niciun caz:

a. infracţiunilor săvârşite pe teritoriul altor state;

b. infractorilor, cetăţeni străini, pentru infracţiuni săvârşite

pe teritoriul altor state;

c. atunci când printr-o convenţie internaţională se dispune

altfel.

498. Când, după executarea completă a pedepsei închisorii de 8 ani,

intervine o lege care, pentru aceeaşi infracţiune,

prevede pedeapsa închisorii între 1 şi 5 ani:

a. termenul de reabilitare judecătorească este de 5 ani;

b. termenul de reabilitare judecătorească este de 6 ani şi 6

luni.

c. termenul de reabilitare judecătorească este de 4 ani.

499. Sunt condiţii ale principiului realităţii:

a. infracţiunea trebuie să fie una prin care s-a pricinuit o

vătămare gravă sănătăţii unui cetăţean român;

b. infractorul să fie cetăţean străin ori persoană iară

cetăţenie;

c. infracţiunea să se săvârşească în ţară sau în străinătate.

116

500. Când după executarea completă a pedepsei închisorii de 3 ani,

pentru infracţiune săvârşită în minoritate, pedepsită de

legea veche cu închisoare de la 2 Ia 10 ani, iar noua

lege prevede pentru aceeaşi infracţiune pedeapsa

închisorii de la 1 la 5 ani, calcularea primului termen al

recidivei postexecutorii:

a. nu are loc, neoperând starea de recidivă;

b. este lăsată la aprecierea instanţei de judecată;

c. are în vedere pedeapsa de 3 ani pronunţată şi deja

executată.

501. Principiul retroactivităţii legii penale:

a. are în vedere situaţiile când fapta continuă să rămână

infracţiune sub legea nouă sub altă denumire;

b. are în vedere şi situaţiile când fapta este abrogată în legea

specială, dar rămâne ca infracţiune în legea penală

generală sau ca modalitate de săvârşire a altei

infracţiuni;

c. are în vedere ipoteza dezincrirninării faptei prin legea

nouă.

502. În cazul aplicării legii române conform principiului

universalităţii:

a. punerea în mişcare a acţiunii penale se face cu autorizarea

prealabilă a procurorului general al PICCJ.

b. nu este indiferent dacă, potrivit legii statului unde s-a

săvârşit infracţiunea, există o cauză care împiedică

punerea în mişcare a acţiunii penale;

c. este indiferent dacă, potrivit legii statului unde s-a săvârşit

infracţiunea, există o cauză care împiedică punerea în

mişcare a acţiunii penale.

117

503. Sistemul român de acordare a extrădării este:

a. guvernamental;

b. jurisdicţional;

c. mixt.

504. Potrivit principiului neretroactivităţii legii penale:

a. legea penală se poate aplica şi faptelor care, la data când

au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni;

b. legea penală dispune numai pentru viitor, nu şi pentru

trecut, când este vorba de incriminarea faptelor;

c. legea penală care incriminează fapte ce anterior nu erau

prevăzute ca infracţiuni se poate aplica faptelor

săvârşite mai înainte de intrarea ei în vigoare.

505. Potrivit principiului retroactivităţii legii penale (art. 4 C. pen.),

odată cu intrarea în vigoare a legii noi:

a. încetează executarea pedepselor şi a măsurilor educative,

dar continuă executarea măsurilor de siguranţă

pronunţate în baza legii vechi;

b. încetează executarea pedepselor şi a măsurilor educative,

dar operează toate consecinţele penale ale hotărârilor

judecătoreşti privitoare la faptele ce au fost

dezincriminate;

c. condamnatul pentru o infracţiune ce ulterior a fost

dezincrirninată, este considerat fără antecedente

penale.

118

506. Dacă o persoană condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a

început executarea la vârsta de 58 de ani:

a. la împlinirea vârstei de 65 de ani, pedeapsa detenţiunii pe

viaţă se înlocuieşte cu închisoarea pe timp de 30 de

ani;

b. poate fi liberat condiţionat numai la împlinirea vârstei de

78 de ani, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale

liberării condiţionate;

c. poate fi liberat condiţionat la împlinirea vârstei de 73 de

ani, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale

liberării condiţionate.

507. Regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate:

a. la pedeapsa închisorii, indiferent de durata acesteia;

b. la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu

depăşeşte 5 ani;

c. la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu

depăşeşte 13 ani.

508. În cazul infracţiunilor săvârşite în concurs ideal:

a. concursul poate fi omogen;

b. concursul nu poate fi eterogen;

c. sub raport subiectiv, nu pot fi săvârşite toate din culpă.

509. Prin infracţiune, în sensul legii penale, se înţelege:

a. orice faptă prevăzută de legea penală;

b. îndeplinirea cumulativă a trăsăturilor faptei (vinovăţie,

caracter nejustificat, caracter imputabil şi prevederea

în legea penală);

c. orice faptă penală săvârşită cu vinovăţie.

119

510. Constituie sancţiuni în dreptul penal:

a. pedepsele;

b. pedepsele, măsurile de siguranţă şi măsurile educative;

c. sancţiunile civile ce constau în restituiri şi despăgubiri.

511. Liberarea condiţionată poate fi menţinută chiar dacă pedeapsa

pronunţată pentru noua infracţiune, săvârşită în

termenul de supraveghere, este închisoarea ce urmează

să se execute într-un loc de detenţie:

a. dacă judecarea noii infracţiuni a avut loc după împlinirea

duratei pedepsei;

b. dacă hotărârea de condamnare a rămas definitivă cu

câteva zile mai înainte de împlinirea duratei pedepsei;

c. în nicio situaţie.

512. Constituie alternative la sancţiunile de drept penal:

a. renunţarea la aplicarea pedepsei;

b. amânarea aplicării pedepsei;

c. înlocuirea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci

neremunerate în folosul comunităţii;

513. În cazul săvârşirii de către un minor a unei infracţiuni pentru

care se prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ

cu pedeapsa închisorii între 15 şi 25 ani, instanţa:

a. poate alege măsura educativă privativă de libertate a

internării într-un centru de detenţie, pe o perioadă între

5 şi 15 ani;

b. poate alege pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pe care nu o

poate aplica, caz în care va aplica pedeapsa închisorii

de la 2 la 5 ani;

c. nu va putea dispune în nicio situaţie executarea în

penitenciar.

120

514. În cazul infracţiunilor contra patrimoniului (art. 228-256 C.

pen.), tentativa este posibilă:

a. la toate infracţiunile;

b. la toate infracţiunile, cu excepţia distrugerii din culpă şi a

însuşirii bunului găsit, în modalitatea sa omisivă;

c. la toate infracţiunile, cu excepţia tulburării de posesie şi a

însuşirii bunului găsit, ambele în modalitatea lor

omisivă.

515.

În cazul praeterintenţiei:

a. fapta se săvârşeşte numai cu intenţie directă, iar rezultatul

mai grav se produce din culpă;

b. fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, iar

rezultatul mai grav se produce din culpă;

c. fapta se săvârşeşte cu intenţie sau din culpă, iar rezultatul

mai grav se produce din culpă.

516. În cazul concursului cu conexitate consecvenţională:

a. infracţiunea efect poate fi comisă cu intenţie sau din

culpă;

b. infracţiunea cauză poate fi săvârşită cu intenţie sau din

culpă;

c. hotărârea de a săvârşi infracţiunea efect este luată

concomitent cu săvârşirea infracţiunii cauză.

517. Constituie trăsături esenţiale ale infracţiunii:

a. prevederea faptei în legea penală, vinovăţia, caracterul

nejustificat al faptei şi imputabilitatea faptei;

b. conţinutul infracţiunii, factorii infracţiunii şi pedeapsa;

c. pericolul social, vinovăţia şi prevederea în legea penală.

121

518. Tentativa nu este posibilă:

a. numai la infracţiunile săvârşite din culpă;

b. numai la infracţiunile săvârşite cu praeterintenţie;

c. la infractiunile săvârşite prin inacţiune.

519. In cazul culpei cu prevedere:

a. făptuitorul prevede rezultatul, rezultat care nu este

urmărit, dar acceptă eventualitatea producerii lui;

b. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmăreşte,

nu-l acceptă, dar consideră fară temei că acesta nu se

va produce;

c. făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi

putea să-l prevadă.

520. Sunt condiţii ale răspunderii penale în cazul persoanelor

juridice:

a. forma de vinovăţie pentru comiterea unei infracţiuni este

totdeauna intenţia;

b. sunt exceptate de la răspunderea penală persoanele

juridice, în cazul în care persoanele fizice care au

contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi

infracţiuni nu răspund penal;

c. răspund penal şi instituţiile publice care desfăşoară o

activitate ce poate face obiectul domeniului privat.

521. Intenţia supravenită:

a. nu este posibilă la infracţiunile continue;

b. este posibilă la infracţiunile continue;

c. este posibilă la infracţiunile aflate în concurs ideal.

122

522. În cazul intenţiei indirecte:

a. făptuitorul prevede rezultatul, nu-l urmăreşte, dar acceptă

eventualitatea producerii lui;

b. făptuitorul nu prevede rezultatul, nu îl urmăreşte, deşi

trebuia şi putea să-l prevadă;

c. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmăreşte,

nu-l acceptă şi consideră fără temei că acesta nu se va

produce.

523. Persoanele juridice, în cazul instituţiilor publice:

a. răspund penal numai pentru infracţiunile săvârşite în

realizarea obiectului de activitate său în interesul ori în

numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită

cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală;

b. răspund penal numai dacă desfăşoară o activitate ce poate

face obiectul domeniului privat;

c. răspund penal numai dacă este atrasă răspunderea penală a

persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la

săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.

524. În cazul culpei fără prevedere:

a. făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi

putea să-l prevadă;

b. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmăreşte,

dar acceptă eventualitatea producerii lui;

c. făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, nu-l

urmăreşte, dar acesta se produce într-o formă agravată.

525. Sunt condiţii privind subiectul pasiv al infracţiunii:

a. subiectul pasiv al infracţiunii poate fi şi persoana păgubită

prin infracţiune;

b. persoana fizică sau persoana juridică pot sau nu să fie

titulari ai valorii sociale ocrotite penal;

c. totdeauna subiectul pasiv al infracţiunii are şi calitatea de

persoană păgubită.

526. Constituie cauze justificative, conform dispoziţiilor noului Cod

penal:

a. legitima apărare şi starea de necesitate;

b. legitima apărare şi minoritatea făptuitorului;

123

c. legitima apărare şi iresponsabilitatea.

527. Cauzele supravenite:

a. pot zădărnici consumarea, făcând să dispară obiectul

material al infracţiunii;

b. nu pot opri executarea sau nu pot împiedica producerea

rezultatului;

c. îşi produc efectele înainte sau după ce executarea a fost

începută de autor.

528. Pedeapsa accesorie:

a. este o pedeapsă alăturată pedepselor principale;

b. a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66

alin. (1) lit. a), b) şi lit. d)-o) C. pen. se aplică chiar

dacă unele dintre aceste drepturi nu ar fi putut fi

interzise ca pedeapsă complementară;

c. prevederea art. 67 C. pen. este aplicabilă şi inculpaţilor

minori şi se va executa odată cu rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare.

529. Nu constituie cauză justificativă:

a. consimţământul persoanei vătămate în cazul uciderii la

cererea acesteia;

b. săvârşirea în legitimă apărare a unei fapte prevăzute de

legea penală;

c. săvârşirea în stare de necesitate a unei fapte prevăzute de

legea penală.

124

530. Nu constituie cauze de neimputabilitate:

a. constrângerea fizică, constrângerea morală şi excesul

neimputabil;

b. minoritatea, iresponsabilitatea şi intoxicaţia;

c. eroarea, cazul fortuit şi starea de necesitate.

531. După caracterul lor, următoarele cauze care înlătură caracterul

pena) al faptei pot fi clasificate astfel:

a. sunt cauze reale constrângerea fizică şi constrângerea

morală;

b. sunt cauze personale intoxicaţia şi minoritatea;

c. sunt cauze reale eroarea şi cazul fortuit.

532. Se află în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta

pentru a înlătura:

a. un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat

împotriva sa şi care afectează drepturile celui atacat;

b. un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat

împotriva altuia şi care pune în pericol grav drepturile

celui atacat;

c. un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în

pericol persoana sau drepturile celui atacat, dacă

apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.

533. În cazul legitimei apărări, nu sunt îndeplinite condiţiile

atacului, dacă:

a. între victimă şi agresorul care ameninţă cu o armă de foc

se află o poartă închisă;

b. cel ce ripostează în faţa atacului dezlănţuit al unui

iresponsabil nu cunoaşte starea de iresponsabilitate a

agresorului;

c. între victimă şi agresorul care a dezlănţuit atacul, având în

mână un topor, se afla o distanţă de 200 m.

125

534. În cazul legitimei apărări, atacul este imediat, atunci când:

a. presupune doar declanşarea, nu şi iminenţa lui;

b. pericolul pe care-l reprezintă pentru valoarea socială este

pe cale să se ivească;

c. există un interval de timp între începutul atacului şi

momentul ivirii pericolului.

535. Condiţiile atacului, în cazul legitimei apărări, nu sunt realizate,

atunci când:

a. împotriva atacului periculos nu ripostează victima

agresiunii, ci o altă persoană care întâmplător era

prezentă;

b. deşi victima nu dorea să se apere împotriva atacului, o altă

persoană a intervenit şi a respins atacul agresorului;

c. cel ce ripostează în faţa atacului dezlănţuit de un

iresponsabil cunoaşte starea de iresponsabilitate a

agresorului.

536. Fapta aceluia care săvârşeşte fapta prevăzută de legea penală,

pentru a respinge pătrunderea în locuinţa sa, fără drept

şi prin efracţie, a unei persoane:

a. se bucură întotdeauna de prezumţia absolută de apărare

legitimă;

b. este apreciată de organul judiciar ca fiind apărare legitimă

sau nu;

c. are întotdeauna caracter licit.

537. Fapta săvârşită în stare de necesitate:

a. este infracţiune, dar nu se pedepseşte;

b. este infracţiune, dar nu se pedepseşte, deoarece nu este

săvârşită cu vinovăţie;

c. nu este infracţiune, deoarece nu este săvârşită cu

vinovăţie.

126

538. Pentru a fi considerată săvârşire în stare de necesitate, acţiunea

de salvare a valorilor sociale arătate în art. 20 alin. (2)

C. pen. trebuie să îndeplinească, printre altele,

următoarele condiţii:

a. să se realizeze prin săvârşirea unei infracţiuni;

b. să fi constituit mijloc de înlăturare a pericolului;

c. să nu se cauzeze urmari vădit mai grave decât acelea care

s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat.

539. În cazul stării de necesitate:

a. este înlăturată răspunderea civilă în toate cazurile;

b. este înlăturată răspunderea civilă doar când prejudiciul

este rezultatul acţiunii făptuitorului;

c. este înlăturată răspunderea civilă când pericolul s-a

produs prin fapta persoanei vătămate.

540. Sunt condiţii ale constrângerii fizice:

a. să existe o constrângere asupra fizicului unei persoane

provenind doar din partea unei alte persoane sau din

partea unui eveniment;

b. cel constrâns să nu fi putut rezista constrângerii;

c. sub imperiul constrângerii, persoana să săvârşească o

infracţiune.

541. Sunt condiţii ale constrângerii morale:

a. să existe o acţiune de constrângere exercitată prin

ameninţare;

b. sub imperiul constrângerii să se săvârşească o infracţiune;

c. fapta să fie săvârşită numai dacă nu exista o altă

posibilitate de a se înlătura pericolul provenit prin

ameninţare.

127

542. Iresponsabilitatea priveşte:

a. doar incapacitatea psihică a persoanei sub raport intelectiv;

b. doar incapacitatea psihică a persoanei sub raport volitiv;

c. existenţa acestei stări în momentul săvârşirii faptei.

543. Sunt condiţii ale iresponsabilităţii:

a. starea de incapacitate psihică să existe în momentul

săvârşirii faptei;

b. făptuitorul să aibă incapacitatea psihică volitivă;

c. fapta săvârşită în stare de incapacitate să constituie

infracţiune.

544. Intoxicaţia poate fi:

a. doar cauza de imputabilitate;

b. doar circumstanţă agravantă;

c. circumstanţă atenuantă sau agravantă, după caz.

545. Când eroarea priveşte o stare, o situaţie, o împrejurare ce

constituie element de circumstanţiere:

a. înlătură agravarea, în toate cazurile, când poartă asupra

unor circumstanţe de agravare ale unei infracţiuni;

b. înlătură agravarea, în toate cazurile, când poartă asupra

unor circumstanţe de agravare ale unei infracţiuni

săvârşite din culpă;

c. înlătură agravarea numai dacă circumstanţa de agravare

nu este ea însăşi rezultatul culpei.

546. Actele de pregătire:

a. pot fi efectuate cu intenţie, din culpă sau cu

praeterintenţie;

b. pot cuprinde uneori acte ce intră în conţinutul elementului

material al laturii obiective;

c. nu se pot suprapune cu momentul deliberării, ca element

al perioadei interne a activităţii infracţionale.

547. Eroarea constituie cauză de neimputabilitate dacă:

a. s-a săvârşit din culpă o faptă prevăzută de legea penală,

numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori

împrejurării respective este ea însăşi rezultatul culpei;

b. s-a săvârşit din culpă o faptă prevăzută de legea penală,

128

numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori

împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul

culpei;

c. s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, prin

necunoaşterea unei dispoziţii legale penale sau

extrapenale.

548. Măsurile de siguranţă:

a. se iau numai pe o perioadă nedeterminată;

b. se pot lua pe o perioadă determinată;

c. nu se pot lua, în toate cazurile, dacă făptuitorului nu i se

aplică o pedeapsă.

549. Luarea măsurii de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau

profesii:

a. nu poate fi aplicată concomitent cu pedeapsa

complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o

funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de

care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea

iruracţiunii;

b. se poate lua numai dacă făptuitorului i s-a aplicat o

pedeapsă;

c. nu exclude şi luarea altor măsuri de siguranţă.


exercitării unei profesii:

a. se ia numai faţă de o persoană care a săvârşit o

infracţiune;

b. se ia numai faţă de o persoană care a săvârşit o faptă

prevăzută de legea penală;

c. se poate revoca la cerere oricând.

551. În cazul măsurii de siguranţă a interzicerii ocupării unei

funcţiisau a exercitării unei profesii:

a. dacă cererea de revocare a fost respinsă, se poate face o

nouă cerere oricând;

b. dacă temeiurile care au impus luarea măsurii au încetat, se

poate cere revocarea în interiorul termenului de un an;

c. dacă temeiurile care au impus luarea măsurii au încetat, se

poate cere revocarea, după trecerea unui termen de un

an şi două luni.

129

552. În cazul tentativei:

a. neterminate, cauza care determină producerea rezultatului

se situează în timp după începutul executării;

b. întrerupte, sunt posibile formele tentativei proprii;

c. terminate, este posibilă forma tentativei întrerupte.

553. Sunt corecte următoarele forme ale tentativei:

a. tentativa terminată sau proprie;

b. tentativa întreruptă sau imperfectă;

c. tentativa perfectă sau neterminată.

554. La infracţiunile aşa-zise materiale:

a. este posibilă tentativa proprie terminată;

b. este posibilă tentativa relativ improprie;

c. nu este posibilă tentativa fără efect.

555. Sunt corecte următoarele afirmaţii:

a. tentativa terminată este şi proprie, întrucât mijloacele

folosite sunt idonee;

b. la tentativa neterminată acţiunea de executare este dusă

până la capăt, dar rezultatul nu se produce;

c. la tentativa perfectă rezultatul urmărit se produce.

130

556. În raport cu elementul material, tentativa nu este posibilă la:

a. infracţiunile care se săvârşesc din culpă;

b. infracţiunile praeterintenţionate;

c. infracţiunile ce se săvârşesc prin inacţiune.

557. În raport cu elementul subiectiv, tentativa este posibilă la:

a. infracţiunile săvârşite din culpă, în modalitatea simplă;

b. infracţiunile săvârşite din culpă, în modalitatea cu

prevedere;

c. infracţiunile care se săvârşesc cu intenţie indirectă.

558. În cazul desistării şi tentativei întrerupte:

a. există un început de executare a faptei;

b. făptuitorul are o atitudine activă;

c. cauza neproducerii rezultatului poate fi de natură umană

sau neumană (obstacole).

559. Condiţiile împiedicării producerii rezultatului nu sunt

îndeplinite:

a. în cazul infracţiunilor materiale;

b. în cazul infracţiunilor la care producerea rezultatului se

situează în timp ulterior executării activităţii

infracţionale;

c. în cazul infracţiunilor formale.

560. Împiedicarea producerii rezultatului:

a. trebuie să fie consecinţa acţiunii din proprie iniţiativă a

făptuitorului sau a apariţiei unui obstacol;

b. este echivalentă cu restituirea bunurilor ustrase;

c. trebuie să aibă loc mai înainte de descoperirea faptei.

131

561. Actele executate până în momentul desistării sau al

împiedicării producerii rezultatului sunt cunoscute în

doctrină ca:

a. acte de executare calificate;

b. cauze de impunitate;

c. cauze de nepedepsire.

562. Infracţiunea fapt epuizat:

a. reprezintă forma tipică sau perfectă a infracţiunii;

b. reprezintă forma atipică de infracţiune, mai gravă decât

cea tipică;

c. nu este posibilă la infracţiunile progresive.

563. Sunt forme ale unităţii naturale de infracţiune:

a. infracţiunea continuă şi infracţiunea continuată;

b. infracţiunea simplă şi infracţiunea deviată;

c. infracţiunea complexă şi infracţiunea progresivă.

564. Prin unitatea legală de infracţiune, în Partea specială a

dreptului penal, se înţelege:

a. infracţiunea continuă şi infracţiunea continuată;

b. infracţiunea progresivă şi infracţiunea de obicei;

c. infracţiunea deviată şi infracţiunea complexă.

565. Ca formă a unităţii naturale, infracţiunea continuă se poate

caracteriza prin:

a. prelungirea în chip natural a acţiunii sau inacţiunii, până

la momentul consumării, la intervenţia unei forţe

contrare;

b. întreruperi, uneori, ale activităţii infracţionale care nu

afectează unitatea infracţiunii continue;

c. epuizarea infracţiunii care poate avea ca sursă numai

voinţa raptuitorului însuşi.

566. Noţiunea de infracţiune deviată:

a. se regăseşte în unele dispoziţii ale Codului penal;

b. a fost creată de doctrină;

c. se regăseşte ca formă a unităţii legale.

132

567. Sunt îndeplinite condiţiile de existenţă ale infracţiunii

continuate:

a. numai când aceeaşi persoană săvârşeşte mai multe

infracţiuni;

b. numai când aceeaşi persoană săvârşeşte unele acte în

calitate de autor;

c. rezoluţia infracţională trebuie să fie anterioară activităţii

infracţionale.

568. Sunt condiţii ale infracţiunii continuate:

a. unitatea de subiect activ, atunci când actele sunt săvârşite

numai în calitate de autor;

b. unitatea de conţinut, atunci când se săvârşesc mai multe

acte de executare ce au numai forma faptului

consumat;

c. unitatea de rezoluţie infracţională, atunci când actele de

executare se săvârşesc numai cu intenţie.

569. Este realizată unitatea de calificare juridică în cazul infracţiunii

continuate atunci când:

a. actele de executare sunt identice;

b. actele de executare sunt realizate în variantele alternative

ale obiectului material al infracţiunii;

c. actele de executare, constând într-o acţiune sau inacţiune,

realizează conţinutul juridic al aceleiaşi infracţiuni.

133

570. Data săvârşirii infracţiunii continuate are importanţă, întrucât:

a. de la momentul consumării, întotdeauna, începe să curgă

termenul de prescripţie a răspunderii penale;

b. de la momentul consumării infracţiunii, întotdeauna, se

stabileşte incidenţa unui act de clemenţă;

c. aplicarea legii penale în timp va fi cea în vigoare la

momentul epuizării.

571. Pedeapsa pentru infracţiunea continuată săvârşită de persoana

juridică:

a. va avea, ca urnită minimă, minimul general al pedepsei

amenzii;

b. va avea, ca limită maximă, maximul special al pedepsei

amenzii, care poate fi sporit cu până la o doime din

acest maxim;

c. va avea, ca limită maximă, maximul special al pedepsei

amenzii, care poate fi sporit cu până la o treime din

acest maxim.

572. Infracţiunea complexă, ca variantă agravantă:

a. nu poate fi rezultatul unei infracţiuni complexe forma tip;

b. poate fi rezultatul unei infracţiuni complexe forma tip;

c. cuprinde în conţinutul său, ca pe un element

circumstanţial agravant, numai o acţiune ce reprezintă

conţinutul unei alte infracţiuni.

573. Infracţiunea progresivă:

a. după atingerea momentului consumativ corespunzător

unei anumite infracţiuni, îşi amplifică progresiv

rezultatul prin intervenţia făptuitorului;

b. după atingerea momentului consumativ corespunzător

unei anumite infracţiuni, îşi amplifică progresiv

rezultatul, fără intervenţia făptuitorului;

c. nu este o formă atipică de infracţiune.

574. Pot constitui condiţii de existenţă ale concursului de

infracţiuni:

a. infracţiunile comise ori cel puţin două dintre ele să poată

fi supuse judecăţii;

134

b. infracţiunile să fie comise de aceeaşi persoană, numai în

calitate de autor;

c. să fi fost săvârşite două său mai multe infracţiuni, numai

în forma consumată.

575. Dintre formele posibile de conexitate ce pot exista între

infracţiunile aflate în concurs, în Codul penal român au

fost reţinute:

a. conexitatea simultană şi succesivă;

b. conexitatea consecvenţională şi etiologică;

c. conexitatea topografică şi cronologică.

576.

În cazul concursului cu conexitate etiologică:

a. o infracţiune este comisă pentru a înlesni săvârşirea altei

infracţiuni;

b. o infracţiune este comisă pentru a acoperi săvârşirea altei

infracţiuni;

c. infracţiunea mijloc este comisă cu intenţie, iar

infracţiunea scop poate fi săvârşită atât cu intenţie, cât

şi din culpă.

577.

În cazul concursului cu conexitate etiologică:

a. hotărârea de a săvârşi infracţiunea scop este luată după

săvârşirea infracţiunii mijloc;

b. hotărârea de a săvârşi infracţiunea mijloc şi infracţiunea

scop este anterioară comiterii ambelor infracţiuni;

c. infracţiunea mijloc este comisă cu intenţie, iar

infracţiunea scop poate fi săvârşită atât cu intenţie, cât

şi din culpă.

135

578. Dacă persoana fizică săvârşeşte mai multe infracţiuni

concurente:

a. în contopire pot fi cuprinse şi pedepsele pentru care a

intervenit o cauză legală de neexecutare;

b. o pedeapsă graţiată condiţionat nu va putea fi contopită cu

pedepsele executabile;

c. contopirea pedepselor pentru concursul de infracţiuni se

va face numai în situaţia în care condamnatul a

executat în parte una din pedepse.

579. Primul termen al recidivei postcondamnatorii îi formează, în

cazul persoanei fizice:

a. o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii, indiferent

de cuantum;

b. o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii mai mare

de un an ori pedeapsa detenţiunii pe viaţă;

c. o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii sau la

pedeapsa amenzii, pronunţată pentru o infracţiune

săvârşită cu intenţie.

580. Sunt îndeplinite condiţiile cu privire la primul termen al

recidivei postexecutorii, în cazul persoanei fizice:

a. dacă primul termen constă din pedeapsa detenţiunii pe

viaţă;

b. când condamnarea ce formează primul termen este dintre

acelea de care nu se ţine seama la stabilirea stării de

recidivă;

c. când pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni s-a pronunţat

numai pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie directă

sau indirectă.

136

581. Dacă un condamnat a fost liberat condiţionat după ce a

beneficiat de graţierea condiţonată parţială a pedepsei

ori dacă în timpul liberării condiţionate intervine

graţierea condiţionată şi comite ulterior o nouă

infracţiune ori o pluralitate de infracţiuni in impui

liberării condiţionate şi, totodată, în termenul de

încercare al graţierii, instanţi va aplica:

a. ori regulile privind efectele liberării condiţionate ori cele

privind revocarea graţierii condiţionate;

b. doar regulile privind revocarea graţierii condiţionate;

c. atât regulile privind efectele liberării condiţionate, cât şi

cele privind revocarea graţierii condiţionate.

582. În cazul măsurilor de siguranţă stabilite pentru infracţiuni

săvârşite în stare de recidivă postexecutorie:

a. acestea se vor aplica şi executa toate, prin adiţionare, în

toate cazurile;

b. se va aplica cea mai grea, în toate cazurile;

c. se aplică cea cu durata cea mai mare dintre cele de aceeaşi

natură şi cu acelaşi conţinut, dar de durate diferite.

583. În legătură cu pluralitatea de infractori, sunt valabile

următoarele afirmaţii:

a. în doctrina penală sunt cunoscute formele pluralităţii

ocazionale, pluralităţii naturale şi pluralităţii

constituite

b. pluralitatea constituită este reglementata în Partea

generală a Codului penal şi pusă în aplicare în Partea

specială;

c. pluralitatea constituită se mai numeşte şi participaţie

penală.

137

584. Coinstigarea presupune:

a. cooperarea mai multor persoane la săvârşirea unei fapte

prevăzute de legea penală;

b. cooperarea mai multor persoane la determinarea unei alte

persoane să săvârşească o infracţiune;

c. că poate fi făcută concomitent sau succesiv.

585. Nu pot constitui modalităţi ale participaţiei improprii:

a. atunci când contribuţia participantului este tară vinovăţie

la fapta săvârşită de autor cu intenţie;

b. atunci când contribuţia participantului este din culpă la

fapta săvârşită de autor din culpă;

c. atunci când contribuţia participantului este cu intenţie la

fapta săvârşită de autor din culpă.

586. Circumstanţele reale sunt legate de împrejurări:

a. anterioare săvârşirii faptei;

b. anterioare sau concomitente săvârşirii faptei;

c. anterioare, concomitente sau posterioare săvârşirii faptei.

587. Amnistia:

a. poate avea caracter mixt, operând atât in rem, cât şi in

personam;

b. se referă la făptuitor, şi nu la infracţiiinile săvârşite;

c. poate fi postcondamnatorie sau improprie şi

postexecutorie sau proprie.

588. Termenul de prescripţie a răspunderii penale se calculează:

a. din momentul producerii ultimului rezultat, în cazul

infracţiunii continue;

b. din momentul producerii ultimului rezultat, în cazul

infracţiunii continuate;

c. din momentul producerii ultimului rezultat, în cazul

infracţiunii progresive.

589. Sunt considerate cauze speciale de agravare:

a. circumstanţele agravante legale şi circumstanţele

agravante judiciare;

b. numărul victimelor sau calitatea victimei;

c. recidiva şi concursul de infracţiuni.

138

590. În cazul în care, în urma săvârşirii unei infracţiuni, se reţin

circumstanţe atenuante:

a. minimul special poate deveni minimul general al

pedepsei;

b. reducerea limitelor speciale ale pedepsei se poate face de

fiecare dată, de câte ori şi câte circumstanţe atenuante

se reţin;

c. reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură

dată, indiferent câte circumstanţe atenuante se reţin.

591.

În cazul circumstanţelor agravante:

a. dacă sunt agravante judiciare, le regăsim exemplificativ în

Codul penal, iar agravarea este obligatorie;

b. dacă sunt agravante legale, le regăsim exemplificativ în

Codul penal, iar agravarea este facultativă;

c. dacă sunt agravante judiciare, anterioare, concomitente ori

subsecvente săvârşirii infracţiunii, sunt constatate de

instanţă.

592. Reprezintă un termen legal de supraveghere în cazul

suspendării executării pedepsei sub supraveghere, fără

a putea fi mai mic decât durata pedepsei aplicate:

a. termenul de un an pentru un major;

b. termenul de 2 ani pentru un major;

c. termenul de 6 luni pentru un minor.

139

593. Înţelesul sintagmei „condamnare anterioară", utilizat ca şi

condiţie la nedispunerea renunţării la aplicarea

pedepsei, se referă la:

a. hotărârea prin care, faţă de inculpat, s-a aplicat în timpul

minorităţii doar o pedeapsă cu închisoarea;

b. hotărârea prin care, faţă de inculpat, s-a luat în timpul

minorităţii o măsură educativă, dacă nu au trecut 2 ani

de la executarea măsurii;

c. hotărârea prin care, faţă de inculpat, s-a luat în timpul

minoriţătii o măsură educativă, dacă au trecut 2 ani de

la executarea măsurii.

594. Sunt condiţii de existenţă comune renunţării la aplicarea

pedepsei şi amânării aplicării pedepsei:

a. instituirea unui termen de supraveghere;

b. neproducerea efectelor asupra executării măsurilor de

siguranţă;

c. neaplicarea, dacă pedeapsa prevăzută de lege este mai

mare de 5 ani.

595. Pentru a dispune revocarea obligatorie a suspendării

condiţionate a pedepsei, noua infracţiune trebuie să fie

săvârşită:

a. din culpă;

b. cu praeterintenţie;

c. din culpă sau cu intenţie.

596. Pe durata termenului de supraveghere, în cazul suspendării

executării pedepsei sub supraveghere, condamnatul

trebuie să respecte următoarele măsuri de

supraveghere:

a. să desfăşoare o activitate productivă la un loc de muncă;

b. să presteze o muncă remunerată în folosul comunităţii;

c. să nu părăsească teritoriul României, fără acordul

instanţei.

597. În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere:

a. motivarea instanţei se poate întemeia doar pe lipsa

antecedentelor penale;

b. instanţa o poate acorda şi în cazul în care pedeapsa este

140

graţiată, dar nu s-a împlinit termenul de reabilitare;

c. instanţa o acordă doar dacă, alături de alte condiţii,

infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă

neremunerată în folosul comunităţii.

598. Când în legătură cu infracţiunea comisă sunt aplicabile

succesiv cauze de agravare şi cauze de atenuare:

a. instanţa stabileşte o pedeapsă care să reflecte luarea în

considerare atât a cauzelor de agravare, cât şi a celor

de atenuare.

b. instanţa stabileşte o singură pedeapsă corespunzătoare

cauzei de atenuare sau de agravare considerată

prioritară;

c. instanţa trebuie să fixeze câte o pedeapsă concretă, ca

efect al fiecărei stări, luată în considerare succesiv;

599. Dacă în aceeaşi cauză sunt concurente circumstanţe de

atenuare, de agravare şi starea de recidivă, ordinea în

care li se dă eficienţă este următoarea:

a. starea de recidivă, circumstanţe de agravare şi

circumstanţe de atenuare;

b. circumstanţe de atenuare, circumstanţe de agravare şi

starea de recidivă;

c. circumstanţe de agravare, circumstanţe de atenuare şi

starea de recidivă.

600.

Săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună este:

a. o circumstanță atenuantă;

b. o circumstanță agravantă;

c. indiferentă pentru stabilirea pedepsei.

141

IX. DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ

Autor: Lector univ. dr. Ioan Eugen Dan

601. Infracţiunea de trădare prin ajutarea inamicului se săvârşeşte:

a. numai pe timp de război;

b. numai pe timp de pace;

c. atât pe timp de război cât şi pe timp de pace.

602. Infracţiunea de trădare, poate fi săvârşită:

a. numai de un cetăţean român;

b. numai de un cetăţean străin sau de un apatrid ce nu are

domiciliul în România;

c. de un cetăţean român sau de un apatrid domiciliat în

România.

603. În cazul infracţiunii incriminata de art. 399 C. pen, acţiuni

ostile contra statului, subiectul activ:

a. poate fi cetăţean străin sau apatrid;

b. nu poate fi cetăţean străin;

c. poate fi un cetăţean român.

604. Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date

sau informaţii false ori de documente falsificate,

cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin acestea

se pune în pericol siguranţa naţională:

a. constituie infracţiunea de comunicare de informaţii false;

b. constituie infracţiunea de divulgare a secretului care

periclitează securitatea naţională;

c. nu constituie infracţiune.

605. Iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a

unor structuri informative în scopul culegerii de

informaţii secrete de stat ori defăşurarea de către

acestea a unei activităţi de culegere sau prelucrare de

142

asemenea informaţii, în afara cadrului legal:

a. constituie contravenţie;

b. constituie infracţiune;

c. constituie delict civil.

606. La infracţiunea de atentat care pune în pericol securitatea

naţională, prevăzută de art. 401 C. pen., urmarea

imediată constă în:

a. crearea unei stări de pericol pentru securitatea naţională;

b. decesul, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii

unei persoane care îndeplineşte o activitate importantă

de stat;

c. crearea unei stări de pericol pentru viaţa, integritatea

corporală ori sănătatea unei persoane care îndeplineşte

o activitate importantă de stat.

607. In cazul infracţiunilor contra siguranţei statului:

a. tentativa se pedepseşte;

b. tentativa nu se pedepseşte;

c. tentativa nu este posibilă.

608. Constituie omor calificat, prevăzut de art. 189 alin. 1 pct. C.

pen:

a. omorul săvârşit asupra concubinului;

b. omorul săvârşit asupra unui afin în linie dreaptă;

c. omorul săvârşit asupra unei femei gravide.

143

609. Omorul săvârşit cu premeditare:

a. implică o simplă chibzuire anterioară săvârşirii faptei;

b. nu implică existenţa unui anumit interval de timp între

luarea hotărârii şi ducerea la îndeplinire a acesteia;

c. implică exteriorizarea rezoluţiei infracţionale prin acte de

pregătire a faptei.

610.

Omorul săvârşit din interes material, prevăzut de art. 189 lit. b,

C. pen:

a. există şi în cazul erorii asupra identităţii persoanei (error

in personam);

b. există şi în cazul devierii acţiunii (aberratio ictus);

c. nu există atunci când făptuitorul urmăreşte obţinerea unei

sume de bani.

611. În cazul infracţiunii de omor calificat săvârşit din interes

material (art.189 lit. b. C. pen.):

a. calificarea ca omor calificat a faptei în temeiul art.189 lit.

b. se menţine chiar dacă datorită erorii asupra

identităţii persoanei este ucisă o altă persoană;

b. calificarea ca omor calificat a faptei în temeiul art.189 lit.

b. se menţine chiar dacă datorită devierii acţiunii este

ucisă o altă persoană;

c. este necesar ca făptuitorul să obţină satisfacerea

interesului material urmărit pentru ca fapta să fie

calificată în temeiul art.189 lit. b. C. pen.

612. Omorul comis pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea unei

tâlhării reprezintă infracţiunea de:

a. omor;

b. omor calificat;

c. uciderea la cererea victimei.

144

613. In cazul infracţiunii de ucidere din culpă, incriminate de art.

192 C. pen.:

a. tentativa se pedepseşte;

b. tentativa nu se pedepseşte;

c. tentativa nu este posibilă.

614. Omorul săvârşit din interes material, prevăzut de art. 189 lit. b

C. pen:

a. se poate reţine indiferent dacă făptuitorul a obţinut sau nu

satisfacerea interesului urmărit;

b. se poate reţine şi atunci când singurul mobil al omorului a

fost gelozia, dacă în urma săvârşirii infracţiunii

făptuitorul realizează un avantaj material;

c. nu se poate reţine dacă interesul material urmărit este

legitim.

615. Subiect pasiv al infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 C.

pen., poate fi:

a. o persoană în viaţă;

b. un copil doar conceput, aflat în pântecele mamei;

c. un cadavru.

616. Dacă făptuitorul a ucis în aceeaşi împrejurare, cu intenţie, două

persoane, se poate reţine:

a. săvârşirea a două infracţiuni de omor simplu aflate în

concurs;

b. săvârşirea unei infracţiuni de omor;

c. săvârşirea unei infracţiuni de omor calificat.

145

617. Fapta unui poliţist care, în timpul anchetei penale, îl ucide pe

anchetat, constituie infracţiunea de:

a. omor simplu, prevăzută şi pedepsită de art. 188 C. pen.;

b. omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 189 C. pen.;

c. ucidere la cererea victimei, prevăzută şi pedepsită de art.

190 C. pen.

618. Nu există infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 C. pen.,

atunci când:

a. victima suferea de SIDA sau de o altă boală incurabilă;

b. victima l-a rugat pe autor să-i suprime viaţa în glumă;

c. victima nu decedează.

619. În cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe, auto-sesizarea

organelor de cercetare penală:

a. este permisă dacă fapta e săvârşită asupra unui membru al

familiei;

b. este permisă dacă fapta cauzează şi suferinţe psihice;

c. nu este permisă, acţiunea penală punându-se în mişcare

numai la plângerea prealabilă a victimei.

620.

Fapta prin care infractorul a pricinuit vărului său cu care

locuieşte în acelaşi bloc, o vătămare a integrităţii

corporale care necesită îngrijiri medicale mai mult de

90 de zile, constituie:

a. infracţiunea de vătămare corporală corporală din culpă

prevăzută de art. 196 alin. 1 Cod penal;

b. infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art.

193 alin. 2 din Codul penal;

c. infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 194

alin.1 din Codul penal.

146

621. În cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe (art. 193 C.

pen.), împăcarea părţilor:

a. înlătură răspunderea penală când acţiunea penală a fost

pusă în mişcare la plângerea prealabilă;

b. înlătură răspunderea penală şi dacă acţiunea penală a fost

pusă în mişcare din oficiu;

c. nu produce efecte juridice.

622.

Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este:

a. o infracţiune intenţionată;

b. o infracţiune comisă din culpă;

c. o infracţiune praeterintenţionată.

623. Lipsirea de libertate în mod ilegal este calificată atunci când:

a. făptuitorul a lipsit de libertate în mod ilegal o persoană;

b. atunci când făptuitorul este înarmat;

c. atunci când făptuitorul a luat victima cu forţa de la locul

unde se afla şi a dus-o în alt loc.

624. Violul, prevăzut de art. 218 C. pen., este în varianta agravată:

a. când făptuitorul profită de imposibilitatea victimei de a se

apăra;

b. când victimei este peste 18 ani;

c. când victima rudă în linie dreaptă, frate sau soră.

625. Persoana care, după săvârşirea unui viol, reţine victima

imobilizată încă o oră:

a. săvârşeşte concurs între infracţiunea de viol şi cea de

lipsire de libertate în mod ilegal;

b. săvârşeşte numai infracţiunea de viol, lipsirea de libertate

fiind absorbită natural în conţinutul infracţiunii de viol;

c. săvârşeşte un viol urmat de o tentativă de lipsire de

libertate în mod ilegal.

626. Actul sexual comis asupra unei persoane ce nu a împlinit 14

ani constituie;

a. infracţiunea de viol în formă simplă;

b. infracţiunea de viol în formă agravată;

c. infracţiunea de act sexual cu un minor.

147

627. Lipsirea de libertate a unei persoane:

a. nu se sancţionează dacă în timpul privării de libertate

victima este supusă unui tratament civilizat;

b. nu se sancţionează dacă durează mai puţin de cinci

minute;

c. nu se sancţionează dacă persoana este reţinută în

carantină.

628. Răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima

voinţa ori de a se apăra este:

a. o infracţiune incriminată distinct;

b. o formă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal

c. o formă agravată a infracţiunii de sclavie.

629. Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni

sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a

soţului ori a unei rude apropiate:

a. se pedepseşte numai dacă este de natură să îi producă o

stare de temere victimei;

b. se pedepseşte numai dacă ameninţarea poate fi pusă în

practică;

c. se pedepseşte numai dacă victima suferă de deficienţe

psihice.

148

630. Fapta inculpatului de a promite autorului unui furt, înainte de

săvârşirea infracţiunii, că îl va ajuta să valorifice

bunurile sustrase constituie:

a. infracţiunea de tăinuire;

b. complicitate la infracţiunea de furt;

c. infracţiunea de favorizare a infractorului.

631. Fapta de a cere unei persoane să îi încredinţeze un bun mobil

pentru a-l vedea şi care, obţinând astfel bunul, fuge cu

el, constituie:

a. infracţiune de furt;

b. infracţiune de înşelăciune;

c. infracţiune de abuz de încredere.

632. Luarea fără consimţământ a unui vehicul, cu scopul de a-l

folosi pe nedrept:

a. constituie infracţiune de furt în scop de folosinţă;

b. constituie infracţiune de furt numai dacă vehiculul este

deteriorat în timpul folosirii;

c. constituie infracţiune de furt numai dacă vehiculul nu este

restituit după folosire.

633. Acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângere

prealabilă:

a. în cazul furtului săvârşit de către un minor în paguba

tutorelui său;

b. în cazul furtului săvârşit de către tutore în paguba

minorului ocrotit;

c. în ambele cazuri.

149

634. În cazul infracţiunii de tâlhărie:

a. participaţia este posibilă în toate formele;

b. participaţia este posibilă numai sub forma instigării şi a

complicităţii anterioare;

c. participaţia nu este posibilă.

635. Infracţiunea de ultraj poate fi comisă:

a. asupra oricărei persoane;

b. asupra unui funcţionar public;

c. asupra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie

ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în

exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu

exercitarea acestor atribuţii.

636. Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe fată de o persoană

săvârşită de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de

serviciu, constituie:

a. infracţiunea de ameninţare sau lovire, după caz;

b. infracţiunea de purtare abuzivă;

c. infracţiunea de abuz în serviciu.

637. Infracţiunea de favorizare a făptuitorului constă în: a. primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori

înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material;

b. ajutorul dat făpuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri de privative de libertate;

c. fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală.

638. Infracţiunea de cercetare abuzivă are:

a. subiect activ general şi subiect pasiv calificat;

b. subiect activ calificat;

c. subiect activ şi subiect pasiv calificat.

150

639. Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare:

a. se poate adăuga la pedeapsa ce se execută;

b. se adaugă la pedeapsa ce se execută, fără a se putea depăşi

maximul general al închisorii;

c. se contopeşte cu pedeapsa ce se execută.

640.

Împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un

imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti, de

către cel căruia îi este opozabilă hotărârea:

a. constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârilor

judecătoreşti;

b. constituie infracţiunea de violare de domiciliu;

c. constituie infracţiunea de tulburare în posesie.

641.

Fapta unei persoane căsătorite de a avea relaţii sexuale în afara

căsătoriei:

a. nu este incriminată ca abandon de familie;

b. nu este incriminată ca adulter;

c. nu este incriminată de legea penală română.

642. În cazul infracţiunii de abandon de familie, instanţa poate

dispune suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere:

a. dacă în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte

obligaţiile, până la ramănerea definitivă a hotărârii de

condamnare;

b. dacă în cursul judecăţii inculpatul îşi asumă angajamentul

că îşi va îndeplini obligaţiile în cel mai scurt termen;

c. nu se poate dispune suspendarea condiţionată a executării

pedepsei.

643. Tâlhăria este o infracţiune:

a. complexă;

b. de obicei;

c. simplă.

644. Subiect activ al infracţiunii de fals material în înscrisuri

oficiale poate fi:

a. orice funcţionar;

b. doar funcţionarul public;

151

c. orice persoană.

645.

Urmarea imediată la infracţiunea de mărturie mincinoasă,

prevăzută de art. 273 C. pen., constă în:

a. producerea unui prejudiciu;

b. crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei;

c. împiedicarea aflării adevărului într-o cauză.

646. Elementul material la infracţiunea de delapidare constă:

a. într-o faptă de însuşire, folosire sau traficare, de către un

funcţionar public, în interesul său sau pentru altul, de

bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau

administreză;

b. în bunuri corporale aflate în gestiunea sau administrarea

făptuitorului;

c. în relaţiile sociale de natură patrimonială a căror existenţă

şi dezvoltare impune gestionarilor şi administratorilor

unui patrimoniu al unei persoane juridice să nu

sustragă bunurile ce fac obiectul gestiunii sau

administrării respective.

647.

Falsul intelectual se poate săvârşi:

a. numai asupra unui înscris oficial;

b. numai asupra unui înscris sub semnătură privată;

c. asupra unui înscris oficial sau sub semnătură privată.

648. Ce încadrare juridică va primi fapta prin care s-a produs

victimei o vătămare ce a necesitat pentru vindecare 15

zile de îngrijiri medicale şi pentru care s-a acordat un

concediu de 21 de zile pentru incapacitate de muncă:

a. lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 C. pen.;

b. vătămare corporală, prevăzută de art. 194 C. pen.;

c. loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.

195 C. pen.

649. Pătrunderea făptuitorului într-un apartament şi sustragerea unei

pluralităţi de bunuri pentru al căror transport se

realizează mai multe deplasări între apartament şi

autoturismul său reprezintă:

a. o infracţiune de furt;

152

b. o infracţiune de furt în formă continuă;

c. o infracţiune de furt în formă continuată.

650. Fapta mamei de a aplica în mod repetat şi prin cruzime lovituri

în zona capului copilului în vârstă de 2 luni, ce produc

o fractură de boltă craniană şi au ca rezultat moartea

acestuia, constituie infracţiunea de:

a. pruncucidere;

b. omor calificat;

c. omor.

651. Făptuitorii, încercând să pătrundă în locuinţa victimei, au

escaladat gardul în curtea acesteia, iar, în momentul în

care se pregăteau să intre în casă, au fost surprinşi de

paznic şi au fugit. Fapta reprezintă:

a. tentativă la infracţiunea de violare a domiciliului;

b. infracţiunea de violare a domiciliului în formă consumată

în varianta tip;

c. infracţiunea de violare a domiciliului în formă consumată

în variantă agravată.

153

652. Dacă făptuitorul pătrunde într-o locuinţă în care locuiau două

persoane şi sustrage bunuri aparţinând amândurora,

încadrarea juridică corectă este:

a. două infracţiuni de furt;

b. o singură infracţiune de furt;

c. o infracţiune de furt în formă continuată.

653. Fapta inculpatului care imobilizează victima, apoi cu ajutorul

unui somnifer, reuşeşte să o adoarmă, după care îi

aplică o lovitură de topor în zona capului, fapt ce duce

la decesul acesteia, reprezintă:

a. infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. b

C. pen.;

b. infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. d

C. pen.;

c. infracţiunea de omor simplu, prevăzută de art. 188 C. pen.

654. Infracţiunea de furt poate avea ca obiect material:

a. imobilele prin destinaţie;

b. lucrurile ce nu aparţin cuiva (res nullius);

c. lucrurile abandonate de posesorul lor (res derelictae).

655. Fapta inculpatului de a îmbrânci victima care se afla la volanul

unui autoturism, a sustrage acel autoturism şi a pleca

cu acesta de la locul faptei, urmată de restituirea

autoturismului după numai o zi:

a. reprezintă infracţiunea de furt de folosinţă;

b. nu reprezintă infracţiune;

c. reprezintă infracţiunea de tâlhărie.

154

656. Există infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.

224 C. pen.:

a. şi atunci când pătrunderea inculpatului fără drept are loc

într-o locuinţă care nu este efectiv ocupată de partea

vătămată;

b. şi atunci când pătrunderea în domiciliu se realizează cu

intenţia inculpatului de a solicita restituirea unor

bunuri pe care le împrumutase părţii vătămate;

c. şi atunci când inculpatul refuză să părăsească locuinţa la

cererea expresă a unui vecin al locatarului.

657.

Prin constrângere, făptuitorul convinge victima să-i dea o sumă

de bani. A doua zi, organele de poliţie, care fuseseră

sesizate de un martor, interceptează victima în timp ce

se îndrepta cu banii spre locuinţa făptuitorului. În

sarcina făptuitorului se va reţine:

a. infracţiunea de şantaj;

b. infracţiunea de tâlhărie;

c. tentativă la infracţiunea de şantaj.

658. Pentru a obliga victima să întreţină cu el raporturi sexuale,

inculpatul o loveşte de mai multe ori, cu putere, în

zona capului, cu o lopată, după care întreţinere cu ea

un raport sexual. Loviturile primite i-au produs

victimei multiple fracturi craniene, în urma cărora

aceasta a decedat, la câteva săptămâni după agresiune.

Fapta inculpatului reprezintă:

a. infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 C. pen., în

concurs cu infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218

C: pen.;

b. infracţiunea de omor calificat, comis pentru a înlesni sau a

ascunde săvârşirea unei infracţiuni, prevăzută de art.

189 lit. d C. pen., în concurs cu infracţiunea de viol,

prevăzută de art. 218 C. pen.;

c. infracţiunea de viol urmat de moartea victimei, prevăzută

de art. 218 alin. 4 C. pen.

659. Subiect activ al infracţiunii de gestiune frauduloasă poate fi:

a. numai un gestionar sau un administrator la o persoană

juridică;

155

b. orice persoană al cărei patrimoniu este prejudiciat;

c. persoana care are sarcina de a administra sau conserva

bunurile altei persoane.

660. Imobilizarea victimei prin legarea mâinilor şi constrângerea

acesteia de a întreţinere un raport sexual cu agresorul,

reprezintă infracţiunea de:

a. viol;

b. viol în concurs cu infracţiunea de lipsire de libertate;

c. viol în varianta agravată.

661. Omorul săvârşit cu premeditare, prevăzut de art. 189 lit. a C.

pen.:

a. implică o simplă chibzuire anterioară asupra faptei;

b. implică exteriorizarea rezoluţiei infracţionale prin acte de

pregătire a săvârşirii infracţiunii;

c. implică existenţa unui interval de timp între luarea

hotărârii de a comite infracţiunea şi săvârşirea acesteia,

chiar dacă făptuitorul nu a chibzuit asupra faptei şi nu

a pregătit-o.

662. În cazul în care doi făptuitori, după o înţelegere prealabilă,

atacă victima, unul săvârşind acte de violenţă, iar

celălalt sustrăgând bunul de la victimă, se va putea

reţine:

a. infracţiunea de lovire sau alte violenţe pentru unul dintre

făptuitori şi infracţiunea de tâlhărie pentru celălalt;

b. infracţiunea de tentativă de tâlhărie pentru cel ce a aplicat

loviturile şi infracţiunea de tâlhărie pentru celălalt

făptuitor;

c. coautorat la infracţiunea de tâlhărie.

156

663. Fapta de a avea o înţelegere prealabilă cu autorul unui furt de a

depozita bunurile sustrase constituie infracţiunea de:

a. tăinuire;

b. complicitate la furt;

c. favorizarea infractorului.

664. Lipsirea de libertate a unei persoane prin imobilizarea acesteia

pentru a o împiedica să ajungă la un eveniment şi

aplicarea de către făptuitor a mai multor lovituri cu un

corp contondent în zona capului ce au determinat

moartea victimei reprezintă:

a. infracţiunea de lipsire de libertate urmată de moartea

victimei;

b. infracţiunea de omor;

c. infracţiunea de lipsire de libertate în concurs cu

infracţiunea de omor.

665. La infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 indice 1 C.

pen:

a. subiect activ poate fi doar un funcţionar public care

gestionează sau administrează bani, valori sau alte

bunuri în interesul său ori pentru altul;

b. instigarea nu este posibilă;

c. complicele trebuie să aibă şi el, în mod obligatoriu,

atribuţii de gestionar sau administrator.

666. Nu există infracţiunea de violare de domiciliu dacă:

a. proprietarul imobilului a pătruns în locuinţa chiriaşului

fără acordul acestuia;

b. făptuitorul a pătruns doar în curtea imobilului;

c. chiriaşul a continuat să locuiască în imobilul închiriat şi

după pronunţarea unei hotărâri definitive de evacuare.

157

667. În cazul infracţiunii de dare de mită art. 290, nu există:

a. o cauză de nepedepsire;

b. o cauză justificativă;

c. o cauză de neimputabilitate.

668. Fapta paznicului unei unităţi de a ajuta două persoane să

sustragă piese din cadrul unităţii reprezintă infracţiune de:

a. delapidare;

b. gestiune frauduloasă;

c. complicitate la furt.

669. În cazul în care făptuitorul pătrunde într-o magazie, care este

sediu profesional, ziua, caută bunuri care îl interesează

şi părăseşte magazia în timpul nopţii cu o multitudine

de bunuri pe care le-a sustras se poate reţine:

a. o infracţiune de furt calificat;

b. o infracţiune de furt simplu, întrucât activitatea

infracţională a început în timpul zilei;

c. o infracţiune de furt simplu în concurs cu o infracţiune de

furt calificat.

670. Infracţiunea de mărturie mincinosă săvârşită de un investigator

sub acoperire:

a. nu se pedepseşte;

b. se pedseşte cu închisoarea de 10 ani sau mai mare;

c. se pedepseşte cu închisoarea de la 1 al la 5 ani.

671.

Ameniţarea săvârşită prin mijloace de comunicare directă, în

aceleaşi împrejurări, a doi funcţionari publici aflaţi în

exerciţiul autiorităţii de stat, reprezintă;

a. o singură infracţiune de ultraj în variantă agravată;

b. două infracţiuni de ultraj, aflate în concurs cu două

infracţiuni de insultă

c. două infracţiuni de ultraj aflate în concurs.

672. Când făptuitorul aplică deliberat victimei lovituri ce i-au pus în

primejdie viaţa şi au cauzat vătămări care au necesitat

pentru vindecare 20 de zile de îngrijiri medicale,

încadrarea juridică poate fi:

a. infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art.

158

193 alin 2 C. pen.;

b. infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de

art. 196 C. pen;

c. înfracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194

C. pen.

673. Poate fi considerată săvârşită infracţiunea de evadare, dacă s-a

efectuat părăsirea fără autorizare, de către persoana

condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul

locului de deţinere:

a. nu;

b. da;

c. nu, pentru că legea nu prevede acest lucru.

674. Prin constrângere, A întreţine un raport sexual cu B. În urma

violenţelor aplicate cu această ocazie de către A, B a

suferit leziuni pentru vindecarea cărora au fost

necesare 18 zile de îngrijiri medicale. Calificarea

corectă a faptei este:

a. infracţiunea de viol;

b. infracţiunea de viol în concurs cu infracţiunea de lovire

sau alte violenţe;

c. infracţiunea de viol în concurs cu infracţiunea de

vătămare corporală.

159

675. În cazul în care făptuitorul aplică mai multe lovituri victimei,

întrucât aceasta nu dorea să-l însoţească într-un loc

anume şi, după ce victima îşi pierde conştiinţa, o

deposedează de un ceas, deşi iniţial nu manifestase

această intenţie, se va reţine:

a. o infracţiune de lovire sau alte violenţe cu o infracţiune de

furt;

b. o infracţiune de tâlhărie;

c. o infracţiune de lovire sau alte violenţe în concurs cu o

infracţiune de tâlhărie.

676. Reprezintă furt calificat, prevăzut de art. 229 C. pen., furtul

comis:

a. asupra soţului sau unei rude apropiate;

b. asupra unei persoanei aflate în imposibilitate de a-şi

exprima opinia;

c. asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural.

677. Subiect activ al infracţiunii de fals intelectual poate fi:

a. un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;

b. orice funcţionar;

c. orice persoană.

678. Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,

prevăzută de art. 195 C. pen. se săvârşeşte:

a. cu intenţie directă;

b. cu praeterintenţie;

c. cu intenţie directă sau indirectă.

679. Subiect pasiv al infracţiunii de viol poate fi:

a. orice persoană de sex feminin;

b. orice persoană, indiferent de sex;

c. orice persoană de sex opus aceleia cu care se întreţine

actul sexual împotriva voinţei sale.

680. Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, forma

agravată, când fapta a avut ca urmare moartea victimei,

are ca obiect juridic:

a. relaţiile sociale privind libertatea persoanei;

b. relaţiile sociale privind viaţa şi libertatea persoanei;

160

c. relaţiile sociale privind viaţa persoanei.

681. Constituie infracţiunea de omor calificat uciderea unei

persoane în următoarea împrejurare:

a. de către două sau mai multe persoane împreună;

b. de un major împreună cu un minor;

c. asupra unei femei şi fiului ei nou născut.

682. Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de

art. 205 C. pen., este în formă agravată:

a. dacă fapta este săvârşită prin atribuirea oricărei calităţi

oficiale;

b. dacă fapta este săvârşită asupra a două sau mai multe

persoane;

c. dacă fapta este săvârşeşte de o persoană înarmată.

683. Infracţiunea de ameninţare se poate săvârşi prin:

a. ameninţarea unei persoane cu săvârşirea unei fapte

păgubitoare împotriva ei sau a altei persoane, dacă este

de natură să îi producă o stare de temere;

b. ameninţarea unei persoane cu săvârşirea unei infracţiuni

împotriva unei rude apropiate, dacă nu este de natură

să îi producă o stare de temere;

c. ameninţarea unei persoane cu săvârşirea unei fapte

păgubitoare împotriva unei rude apropiate, dacă nu

este de natură să îi producă o stare de temere.

161

684. Care dintre următoarele infracţiuni se pun în mişcare la

plângerea prealabilă:

a. şantajul;

b. ameninţarea şi hărţuirea;

c. lipsirea de libertate în mod ilegal.

685. Infracţiunea de gestiune frauduloasă se realizează prin

pricinuirea de pagube unei persoane :

a. de către un membru de familie ;

b. de către un administrator judiciar;

c. de către soţul sau soţia.

686. Producerea sau ticluirea de probe nereale, constituie

infracţiunea de inducere în eroare a organelor

judiciare, dacă:

a. s-a produs din cauza unei erori umane;

b. s-a produs în scopul de a dovedi existenţa unei fapte


c. s-a produs datorită necunoşterii legii.

687. Martorul ce a depus mărturie mincinoasă în cauzele penale nu

se pedepseşte când îşi retrage mărturia:

a. mai înainte de a fi judecat de instanţa de apel;

b. mai înainte de a fi executat 1 an din pedeapsă;

c. mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a da o

altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase.

688. Pedeapsa aplicată favorizatorului, în cazul infracţiunii de

favorizare a infractorului, nu poate fi mai mare:

a. decât pedeapsa aplicată autorului;

b. decât pedeapsa aplicată autorului, în urma reducerii ca

efect al circumstanţelor atenuante;

c. decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de

autor.

689. Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva

unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză

penală, de către un organ de cercetare penală

constituie:

a. ultraj judiciar;

162

b. cercetare abuzivă;

c. supunere la rele tratamente.

690. Subiectul activ al infracţiunii de fals material în înscrisuri

oficiale, în varianta agravată, poate fi:

a. un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;

b. un funcţionar cu atribuţii de control;

c. un funcţionar cu atribuţii de conducere.

691. Falsul intelectual se săvârşeşte prin:

a. atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare

adevărului, cu prilejul întocmirii înscrisului oficial;

b. prin omisiunea, chiar din culpă, de a insera unele date sau

împrejurări cu prilejul întocmirii înscrisului oficial;

c. prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii de natură a

produce consecinţe juridice.

692. Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată,

cunoscând că este fals, în vederea producerii unei

consecinţe juridice, constituie:

a. uz de fals;

b. fals material în înscrisuri oficiale;

c. nu se pedepseşte de legea penală.

693. La infracţiunile contra persoanei:

a. subiectul activ este necalificat;

b. participaţia penală este posibilă sub toate formele;

c. participaţia improprie este posibilă la infracţiunile

săvârşite din culpă.

694. Forma de vinovăţie, în cazul infracţiunilor contra persoanei:

a. poate fi praeterintenţia;

b. este numai intenţia directă şi intenţia indirectă;

c. este numai intenţia directă, intenţia indirectă şi culpa.

695. Pentru realizarea laturii subiective a infracţiunii de omor:

a. fapta trebuie săvârşită doar cu intenţie directă şi intenţie

indirectă;

b. fapta poate fi săvârşită şi cu praeterintenţie;

c. eroarea asupra persoanei victimei atrage calificarea faptei

163

în ucidere din culpă, şi nu omor.

696. Pot constitui deosebiri între infracţiunea de omor şi cea de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte:

a. la infracţiunea de omor, moartea victimei este imputată

făptuitorului numai cu intenţie directă, iar la cea de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, pe baza de

intenţie sau culpă;

b. Ia infracţiunea de omor, moartea victimei este imputată

făptuitorului numai cu intenţie directă sau indirectă, iar

la cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, pe

bază de praeterintenţie;

c. la infracţiunea de omor, moartea victimei este imputată

făptuitorului numai cu intenţie directă sau indirectă, iar

Ia cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, pe

bază de culpă* sau praeterintenţie.

697. Cel care îl ajută pe autor să-şi procure otrava, cunoscând că

acesta o va folosi la comiterea omorului, va răspunde

pentru:

a. complicitate la omor;

b. complicitate la omor calificat;

c. coautorat la omor.

164

698. Nu este omor săvârşit asupra unui membru de familie:

a. omorul săvârşit de nepot asupra copilului unchiului său;

b. omorul săvârşit de autor asupra vărului primar al tatălui

său;

c. omorul săvârşit de copilul înfiat asupra înfietorului.

699. In cazul omorului săvârşit asupra unui funcţionar care exercită

autoritatea de stat:

a. există concurs între infracţiunea de ultraj şi cea de omor;

b. răspunderea penală a făptuitorului se stabileşte numai

pentru ultraj.

c. răspunderea penală a făptuitorului se stabileşte numai

pentru omor.

700. Omorul săvârşit pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei

infracţiuni:

a. este conceput şi realizat ca o infracţiune scop;

b. este conceput şi realizat ca o infracţiune mijloc;

c. este o circumstanţă personală şi, prin excepţie, uneori

reală.

701. In cazul omorului săvârşit asupra a două sau mai multor

persoane, constituie tentativă la omor calificat:

a. atunci când activitatea de ucidere îndreptată împotriva a

două sau mai multor persoane rămâne fără rezultatul

cerut de lege, în sensul că nu se produce moartea

niciuneia dintre acele persoane;

b. atunci când fapta îndreptată împotriva primei victime a

fost săvârşită cu premeditare, iar cea îndreptată

împotriva celei de-a doua victime a fost spontană,

ambele victime supravieţuind;

c. atunci când, în urma agresiunii îndreptate împotriva a

două persoane, una este ucisă, iar pentru cealaltă fapta

rămâne în faza de tentativă.

702. În cazul infracţiunii de ucidere a nou-născutului

(pruncuciderii), calitatea de mamă este:

a. întotdeauna o circumstanţă personală atenuantă;

b. o circumstanţă personală atenuantă sau de agravare;

165

c. o circumstanţă care se poate răsfrânge asupra

participanţilor, numai dacă aceştia au cunoscut-o.

703. Dacă se va reţine, în sarcina făptuitorului, intenţia, ca formă de

vinovăţie, în ceea ce priveşte moartea victimei ce a

survenit ca urmare a lipsirii ei de libertate, încadrarea

juridică este:

a. infracţiunea de omor;

b. infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal;

c. infracţiunea de omor în concurs cu infracţiunea de lipsire

de libertate în mod ilegal.

704. Fapta unui croitor, persoană fizică autorizată, care a

întrebuinţat violenţa şi a lovit un client, constituie

infracţiunea de:

a. purtare abuzivă în formă agravată;

b. abuz în serviciu contra intereselor persoanelor;

c. lovire sau alte violenţe.

705.

La infracţiunea de determinare sau înlesnirea sinuciderii:

a. latura obiectivă nu are obiect material;

b. realizarea acţiunii de determinare poate fi realizată şi prin

mijloace de constrângere;

c. făptuitorul nu trebuie să săvârşească acte de cooperare

directă la realizarea acţiunii sinucigaşului.

166

706. Va exista concurs de infracţiuni:

a. în forma ideală, dacă făptuitorul realizează lovirea prin

mai multe acte săvârşite împotriva aceleiaşi persoane

şi în aceeaşi împrejurare;

b. în forma reală, dacă făptuitorul realizează lovirea prin mai

multe acte săvârşite împotriva aceleiaşi persoane şi în

aceeaşi împrejurare;

c. format din tot atâtea infracţiuni câte persoane a lovit

făptuitorul, cu aceeaşi ocazie.

707. Infracţiunea de violenţe asupra membrilor de familie:

a. se va reţine, dacă fapta de violenţă este săvârşită de un

frate asupra surorii sale;

b. se va reţine doar dacă fapta de violenţă este îndreptată

asupra a cel puţin doi membri de familie;

c. se va reţine, dacă fapta de violenţă este îndreptată asupra

rudei care locuieşte şi gospodăreşte împreună cu

făptuitorul.

708. Pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de

vătămare corporală:

a. se reţine durata îngrijirilor medicale necesare pentru

vindecare, şi nu durata incapacităţii de muncă;

b. se reţine durata incapacităţii de muncă, şi nu durata

îngrijirilor medicale;

c. intenţia poate lipsi doar în cazul în care vătămarea este

pricinuită victimei cu consimţământul acesteia.

167

709. Pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală:

a. trebuie ca victima să fi suferit o vătămare care necesită

pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult de 90

de zile;

b. este suficient ca victimei să i se cauzeze o boală

incurabilă, chiar dacă nu are numărul suficient de zile

de îngrijiri medicale;

c. se poate ca fapta să fie săvârşită cu intenţie, cu

praeterintenţie sau din culpă.

710. Dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în raport cu

moartea victimei, ci doar intenţia acestuia în raport cu

lovirea sau fapta de vătămare corporală, răspunderea

penală se stabileşte:

a. numai pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe;

b. numai pentru infracţiunea de vătămare corporală;

c. după caz, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe

sau pentru infracţiunea de vătămare corporală;

711. A îi înlesneşte cu intenţie lui B să-i vatăme din culpă

integritatea corporală lui C, A va fi sancţionat cu

pedeapsa prevăzută pentru fapta de:

a. vătămare corporală sub forma participaţiei improprii;

b. vătămare corporală din culpă sub forma participaţiei

improprii;

c. complicitate la vătămare corporală din culpă.

712. Autorul unei infracţiuni de întrerupere a cursului sarcinii:

a. răspunde pentru această infractiune, indiferent dacă a

săvârşit-o cu intenţie sau din culpă;

b. răspunde pentru aceasta infracţiune, dacă manoperele au

fost efectuate în afara instituţiilor medicale, indiferent

dacă are sau nu calitatea de medic specialist;

c. medic specialist, răspunde, în toate cazurile, numai dacă

sarcina este mai mare de patrusprezece săptămâni.

713. In cazul infracţiunilor contra libertăţii persoanei:

a. acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, în toate

cazurile;

b. actele de pregătire nu pot fi asimilate tentativei

168

pedepsibile;

c. elementul material al laturii obiective se poate realiza şi

printr-o inacţiune.

714. Sub aspectul intervalului de timp, lipsirea de libertate poate să

dureze:

a. şi o durată redusă, indiferent dacă s-a produs o încălcare a

libertăţii de mişcare a persoanei vătămate;

b. numai un interval relevant pentru încălcarea libertăţii de

mişcare;

c. atât cât persoana vătămată să fie împiedicată în mod

efectiv de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu

voinţa sa.

715. Constituie infracţiunea de lăsare iară ajutor a unei persoane

aflate în dificultate:

a. fapta celui care, deşi observă în valurile mării o persoană

aflată în pericol de înec iminent, nu intră să o salveze;

b. fapta celui care, deşi observă pe trotuar o persoană grav

rănită, nu îi acordă ajutor şi nici nu anunţă autorităţile,

chiar dacă motivează că cel rănit nu i-a solicitat

ajutorul;

c. fapta celui care, în trafic, deşi observă producerea unui

accident de circulaţie, nu opreşte şi nici nu anunţă

autorităţile.

169

716. Dacă se stabileşte că făptuitorul a acţionat cu intenţie în ceea

ce priveşte sinuciderea victimei, care era lipsită de

libertate:

a. se va reţine doar infracţiunea de determinare a sinuciderii;

b. se va reţine doar infracţiunea de lipsire de libertate în mod

ilegal, în forma agravată;

c. se va reţine concursul între infracţiunea de lipsire de

libertate în mod ilegal şi cea de determinare a

sinuciderii.

717. La infracţiunea de violare de domiciliu:

a. subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană, cu

excepţia proprietarului imobilului;

b. elementul material al laturii obiective poate fi realizat atât

prin acţiune, cât şi prin inacţiune;

c. obiectul material îl constituie locuinţa, încăperea,

dependinţa sau locul împrejmuit ce ţine de acestea;

718. Nu sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii de

violare de domiciliu:

a. atunci când unul dintre soţi, mutat în alt domiciliu,

pătrunde, fară acceptul celuilalt soţ, de care este

despărţit, în fostul domiciliu comun (doar dacă mai

este coproprietar asupra bunurilor comune);

b. atunci când partea vătămată nu deţine locuinţa în baza

unui titlu legal;

c. când pătrunderea s-a produs în baza unui consimţământ

condiţionat.

170

719. Se poate reţine concursul de infracţiuni între violarea de

domiciliu şi tâlhărie:

a. dacă fapta de pătrundere fară drept într-o curte sau într-un

loc împrejmuit este urmată de săvârşirea unei tâlhării;

b. în nicio situaţie, dacă tâlhăria a fost săvârşită prin violarea

de domiciliu;

c. dacă fapta de pătrundere fară drept într-o locuinţă sau

dependinţă a acesteia este urmată de săvârşirea unei

tâlhării.

720. Sunt de esenţa infracţiunii de ameninţare următoarele afirmaţii:

a. în nicio situaţie, nu are obiect material;

b. în nicio situaţie, coautoratul nu este posibil;

c. elementul material al laturii obiective se realizează fie

printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune;

721. Nu constituie infracţiune ameninţarea cu realizarea unui drept:

a. prin folosirea unei căi ilegale;

b. prin folosirea unei căi legale, dacă aceasta ar expune pe

cel ameninţat la anumite consecinţe păgubitoare;

c. prin folosirea unei căi ilegale, numai dacă aceasta ar

expune pe cel ameninţat la anumite consecinţe care nu

sunt păgubitoare.

722. Pentru a exista infracţiunea de ameninţare:

a. trebuie ca răul la care se referă ameninţarea să se producă

în viitor;

b. răul cu care se ameninţă nu trebuie să se realizeze imediat;

c. răul cu care se ameninţă trebuie să se realizeze imediat.

171

723. In cazul infracţiunii de şantaj:

a. obiectul material poate consta în corpul victimei;

b. de regulă, infracţiunea nu are obiect material, cu excepţia

cazului când făptuitorul urmăreşte un eventual folos

material;

c. obiectul material al şantajului poate fi confundat cu

eventualul folos realizat prin săvârşirea infracţiunii.

724. Infracţiunea de şantaj nu se deosebeşte de infracţiunea de

tâlhărie prin următoarele caracteristici:

a. existenţa aceluiaşi obiect juridic general şi special;

b. încălcarea libertăţii persoanei ca urmare imediată;

c. ambele se săvârşesc cu intenţie directă.

725. Nu săvârşeşte infracţiunea de violare a secretului

corespondenţei:

a. cel care intră licit în posesia unei corespondenţe, dar nu o

remite destinatarului;

b. cel ce intră în posesia unei corespondenţe şi nu o remite

destinatarului, doar dacă nu deschide corespondenţa pe

care a reţinut-o fară drept;

c. expeditorul care deschide corespondenţa înainte de a

ajunge la destinatar.

726. In cazul infracţiunii de violare a secretului corespondenţei:

a. fapta nu poate fi săvârşită în forma continuă;

b. fapta poate fi săvârşită doar cu intenţie directă sau

indirectă;

c. actele de pregătire nu se sancţionează.

727. La infracţiunea de divulgare a secretului profesional:

a. participaţia penală este posibilă sub toate formele;

b. participaţia este posibilă doar sub forma instigării;

c. coautoratul nu este posibil.

728.

Infracţiunea de divulgare a secretului profesional:

a. poate avea tentativă, dar nu este pedepsită;

b. se poate săvârşi cu intenţie directă şi indirectă sau din culpă;

c. are un moment al consumării, iar în modalitatea continuă

şi un moment al epuizării.

172

729.

Elementul material al laturii obiective la infracţiunea de viol:

a. nu se realizează printr-un act sexual de orice natură între

persoane de sex diferit sau de sex opus;

b. se realizează doar prin modalităţile de obţinere a unei

satisfacţii sexuale prin folosirea sexului;

c. se realizează doar atunci când violenţa folosită împotriva

victimei a fost absolut irezistibilă.

730. Elementul material al laturii obiective la infracţiunea de viol:

a. se poate realiza doar sub forma constrângerii fizice;

b. se poate realiza şi prin constrângere morală;

c. se realizează totdeauna, dacă victima suferă de debilitate

mintală.

731. Infracţiunea de viol poate intra în concurs:

a. cu infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, dacă,

după consumarea violului, victima este reţinută în

continuare;

b. cu infracţiunea de incest, întotdeauna;

c. cu infracţiunea de lovire sau alte violenţe, întotdeauna

când făptuitorul a luat hotărârea de a avea un act

sexual cu victima, mai târziu şi independent de

constrângerea pe care a exercitat-o asupra acesteia

anterior prin violenţe.

173

732. La infracţiunea de viol, forma agravată de săvârşire a faptei de

două sau mai multe persoane împreună:

a. este realizată chiar dacă autorul a fost ajutat de un

complice numai la săvârşirea unor acţiuni anterioare;

b. este realizată chiar dacă autorul a fost ajutat doar de un

complice concomitent;

c. este necesar ca toţi făptuitorii să aibă acte sexuale cu

victima.

733. Pentru existenţa agravantei Ia infracţiunea de viol, de

producere a unei vătămări corporale, vătămarea trebuie

să îndeplinească următoarele cerinţe:

a. să fie urmărită de făptuitor cu intenţie directă;

b. să fie consecinţa violenţelor exercitate asupra victimei

prin activităţi posterioare tentativei de viol;

c. să fie imputabilă făptuitorului pe bază de praeterintenţie.

734. În cazul infracţiunii de act sexual cu un minor, întotdeauna:

a. obiectul material constă în corpul persoanei mai mici de

15 ani;

b. subiectul activ este o persoană de sex diferit cu victima;

c. participaţia penală este posibilă sub toate formele.

735. Pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de act

sexual cu un minor, în forma agravantei de săvârşire în

scopul producerii de materiale pornografice, este

necesar:

a. ca victima, minor, să consimtă la realizarea actului sexual;

b. ca victima, minor, să se opună şi la realizarea actului

sexual şi la realizarea de materiale pornografice;

c. ca materialele pornografice să fi fost destinate

comercializării sau publicării, indiferent de formă.

174

736. Pentru a fi realizată una din agravantele la infracţiunea de

corupere sexuală a minorilor, este necesar ca:

a. minorul de 15 ani să se afle în îngrijirea, ocrotirea,

educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

b. minorul de 14 ani să asiste la un act sexual de orice natură

săvârşit de un major;

c. minorului, care nu a împlinit 13 ani, să i se pună la

dispoziţie, de un major, materiale cu caracter

pornografic.

737. La infracţiunea de agresiune sexuală:

a. făptuitorul trebuie să aibă aptitudinea de a realiza un act

sexual;

b. participaţia penală nu este posibilă în forma coautoratului;

c. nu interesează sexul subiectului activ sau subiectului

pasiv şi nici care persoană are rol activ şi care are rol

pasiv.

738. La infracţiunea de corupere sexuală a minorilor:

a. subiectul pasiv poate fi numai un minor care face parte

din aceeaşi familie cu autorul actelor cu caracter

obscen;

b. participaţia penală nu este posibilă decât sub forma

instigării şi coautoratului;

c. subiectul activ poate fi orice persoană majoră sau minoră.

739. La infracţiunea de incest:

a. obiectul material este reprezentat de corpul persoanelor

care întreţin raportul sexual, pentru că este o

infracţiune bilaterală;

b. obiectul material este reprezentat de corpul persoanei cu

rol pasiv, deoarece asupra acestuia se exercită în mod

nemijlocit acţiunea incriminată;

c. raportul sexual trebuie să aibă loc între mde apropiate,

fără constrângere.

740. La infracţiunea de hărţuire sexuală:

a. obiectul material este reprezentat de corpul victimei,

asupra căreia se îndreaptă acţiunea de ameninţare sau

constrângere;

175

b. coautoratul nu este posibil;

c. subiect pasiv poate fi orice persoană, indiferent de vârstă,

stare civilă, dar de sex opus.

741. La infracţiunile contra patrimoniului:

a. tentativa este posibilă la toate infracţiunile;

b. tentativa este posibilă, cu excepţia distrugerii din culpă,

însuşirii bunului găsit, în modalitatea sa comisivă,

bancrutei frauduloase şi gestiunii frauduloase;

c. participaţia penală este posibilă, de regulă, sub toate

formele.

742. Posesia, în cazul infracţiunii de furt:

a. dacă este nelegitimă, nu este apărată, în toate cazurile;

b. dacă este nelegitimă, nu este apărată în faţa proprietarului

bunului;

c. dacă este legitimă, este apărată împotriva oricui, cu

excepţia proprietarului.

743. Nu pot constitui obiect material al infracţiunii de furt:

a. vehiculele care nu sunt susceptibile de folosire;

b. folosirea clandestină a unui post telefonic la cablul de

alimentare al altui abonat, pe seama căruia se

înregistrează şi sunt plătite convorbirile efectuate;

c. înscrisurile de orice fel.

176

744. În situaţia existenţei unui prim act de tăinuire, urmat de o altă

acţiune a aceluiaşi tăinuitor, care promite că va asigura

valorificarea în continuare şi a altor bunuri sustrase,

sunt întrunite elementele constitutive ale:

a. complicităţii la infracţiunea de furt în concurs real cu

infracţiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea

anticipată de tăinuire nu a fost îndeplinită;

b. complicităţii la infracţiunea de furt în concurs real cu

infracţiunea de tăinuire, numai dacă promisiunea

anticipată de tăinuire a fost îndeplinită;

c. complicitate la infracţiunea de furt, în forma continuată.

745. Deplasarea prin împingere a unui autoturism, cu scopul de a-l

scoate din parcare şi a-l folosi ulterior, moment în care

făptuitorul este surprins de un poliţist:

a. nu constituie infracţiune, întrucât, deşi s-a produs

deposedarea, nu s-a produs împosedarea;

b. constituie infracţiunea consumată de furt de folosinţă;

c. constituie tentativă la infracţiunea de furt de folosinţă.

746. Nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de

furt, săvârşit în circumstanţa agravantă prevăzută de

art. 77 lit a) C. pen., de trei sau mai multe persoane

împreună:

a. când fapta se săvârşeşte de un autor, un complice

concomitent şi un instigator;

b. când fapta se săvârşeşte de un autor, un complice anterior

şi un tăinuitor;

c. când fapta se săvârşeşte de trei persoane, iar pentru una

este înlăturată răspunderea penală, datorită unei cauze

de neimputabilitate.

177

747. Nu constituie furt calificat săvârşit pe timpul nopţii:

a. când numai o parte dintre actele de executare ale furtului

au fost săvârşite pe timpul nopţii, epuizarea lui având

loc pe timp de zi;

b. când furtul s-a produs la ora 00:00, într-un loc iluminat

artificial;

c. când furtul s-a produs pe timpul amurgului, moment în

care, datorită şi condiţiilor atmosferice, lumina era

obstrucţionată.

748. Nu constituie furt calificat, săvârşit prin folosirea fără drept a

unei chei adevărate sau a unei chei mincinoase, în toate

cazurile:

a. fapta celui care pătrunde, fără drept, într-un apartament pe

uşa deschisă şi fură bunuri dintr-un dulap pe care 1-a

deschis folosind o cheie improvizată;

b. fapta celui care pătrunde, fără drept, într-un apartament,

folosind lama unui cuţit, dar fară să distrugă sau să

degradeze dispozitivul de închidere al uşii;

c. fapta celui care pătrunde într-un apartament, folosindu-se

de o cheie adevărată şi ia mai multe obiecte de

îmbrăcăminte, dintr-un dulap.

749. În cazul furtului calificat care are ca obiect material ţiţei,

gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină,

alte produse petroliere sau gaze naturale:

a. nu este necesar ca bunurile sustrase să se afle în conducte,

depozite, cisterne sau vagoane cisternă;

b. legiuitorul a asimilat tentativei pedepsibile efectuarea de

săpături pe terenul aflat în zona de protecţie a

conductelor ce transportă produse petroliere;

c. este necesar ca bunurile sustrase să se afle în conducte,

depozite, cisterne sau vagoane cisternă.

178

750. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt

urmărit la plângerea prealabilă, dacă:

a. făptuitorul fiiră bunuri din hotelul unde era cazat de circa

6 luni;

b. făptuitorul şi partea vătămată sunt concubini, locuiesc

împreună, iar bunul furat era în detenţia ambilor;

c. făptuitorul, student, fură bunuri din camera căminului

unde era cazat, ce aparţineau colegilor de cameră.

751. Participaţia penală este posibilă la infracţiunea de tâlhărie:

a. doar sub forma instigării şi a complicităţii anterioare;

b. doar sub forma complicităţii materiale;

c. sub forma coautoratului, în toate cazurile.

752. In cazul în care unul dintre inculpaţi a dat relaţii altor doi

inculpaţi despre locul în care îşi ţine banii partea

vătămată şi sfaturi privind modul de acţionare în

vederea săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, fapta sa

constituie:

a. coautorat la infracţiunea de tâlhărie;

b. complicitate la mfracţiunea de tâlhărie;

c. instigare la infracţiunea de tâlhărie.

753. Însuşirea unui bun, de către făptuitorul care-l sustrage prin

smulgere din mâna victimei, fugind cu el, constituie:

a. infracţiunea de furt;

b. infracţiunea de tâlhărie;

c. infracţiunea de tâlhărie calificată, numai dacă violenţele

îmbracă una dintre formele prevăzute în art. 193 sau

art. 194 C. pen.

179

754. Nu există tentativă la infracţiunea de tâlhărie:

a. dacă bunul a cărui sustragere a urmărit-o făptuitorul nu se

găsea la locul unde acesta credea că se găseşte, chiar dacă

anterior a executat acte de violenţă sau ameninţare;

b. dacă actele de violenţă sau ameninţare au fost

întrebuinţate în scopul păstrării bunului furat;

c. când executarea furtului fiind întreruptă datorită unor

împrejurări independente de voinţa făptuitorului,

acesta foloseşte violenţa sau ameninţarea pentru

ştergerea urmelor activităţii sale prealabile.

755. În cazul tâlhăriei care a avut ca urmare moartea victimei:

a. moartea victimei este imputată făptuitorului cu intenţie

directă sau cu intenţie indirectă;

b. moartea victimei este imputată făptuitorului doar cu

intenţie directă;

c. moartea victimei este imputată făptuitorului pe bază de

praeterintenţie.

756. Constituie infracţiunea de abuz de încredere:

a. fapta meseriaşului care, primind în baza unei convenţii

autoturismul unei persoane cu obligaţia de a-l vopsi, a

folosit pentru sine acel autoturism;

b. fapta aceluia care refuză să restituie o sumă de bani

împrumutată cu termen;

c. fapta unuia dintre soţi de a-şi însuşi pe nedrept un bun

comun aflat în detenţia sa exclusivă.

757. Nu pot constitui obiect material al infracţiunii de gestiune

frauduloasă:

a. bunurile care aparţin altuia şi nu se află în posesia

făptuitorului, în toate cazurile;

b. bunurile asupra cărora făptuitorul are un drept de

coproprietate, în toate cazurile;

c. bunurile imobile, în toate cazurile.

758. La infracţiunea de înşelăciune:

a. consumarea infracţiunii are loc la momentul inducerii în

eroare a persoanei vătămate, indiferent de titlul cu care

era deţinut bunul;

180

b. încrederea este obţinută prin amăgire, în timp ce la

infracţiunea de abuz de încredere se încalcă încrederea

acordată;

c. participaţia nu este posibilă sub forma coautoratului,

inducerea în eroare fiind personală.

759. În urma comparării infracţiunii de înşelăciune cu cea de trafic

de influenţă, practica judiciară a stabilit:

a. asemănări în ceea ce priveşte obiectul juridic, la ambele

fiind încălcate relaţiile sociale referitoare la

patrimoniu;

b. asemănări în ceea ce priveşte cerinţa esenţială a laturii

obiective, de a induce în eroare;

c. deosebiri în ceea ce priveşte folosul material, la

înşelăciune fiind obţinut ca urmare a inducerii în

eroare, iar la traficul de influenţă fiind obţinut ca

urmare a prornisiunii făcute de făptuitor, că va

interveni pe lângă un funcţionar.

760. La infracţiunea de înşelăciune prin emiterea de cecuri fără

acoperire:

a. subiect activ poate fi orice persoană;


c. subiect activ este banca, în calitate de tras, care a Scut

serviciul de casă pentru trăgător.

181

761. Săvârşeşte infracţiunea de delapidare în forma traficării:

a. cel care împrumută, pentru sine sau pentru altul, bani din

gestiunea sa;

b. cel care supune sumele de bani pe care le gestionează

unor operaţiuni speculative, de pe urma cărora îşi

însuşeşte profitul realizat;

c. cel care scoate definitiv bunurile din gestiunea sa, ca o

compensaţie pentru unele datorii pe care societatea le

avea faţă de el.

762. Nu există infracţiunea de delapidare:

a. decât în cazul în care se constată lipsuri în gestiune,

infracţiunea se prezumă, fiind una contra

patrimoniului;

b. atunci când gestionarul îşi însuşeşte valori, nu din

gestiune, ci din plusul creat fraudulos;

c. atunci când însuşirea bunurilor se face de cel care le are în

pază.

763.

Administratorul unei asociaţii de locatari, care încasează bani

pentru cheltuielile de întreţinere, dar nu îi înregistrează

în actele de casă, şi îi însuşeşte, săvârşeşte infracţiunea

de:

a. creare de plusuri în gestiune;

b. delapidare;

c. înşelăciune.

764. În cazul infracţiunii de însuşire a bunului găsit sau ajuns din

eroare la făptuitor:

a. participaţia este posibilă sub toate formele, cu excepţia

coautoratului;

b. elementul material al laturii obiective se poate realiza

printr-o acţiune sau inacţiune;

c. elementul material al laturii obiective se poate realiza doar

printr-o inacţiune, constând în fapta de a nu preda bunul găsit.

765. În cazul infracţiunii de însuşire a bunului găsit sau ajuns din

eroare la făptuitor:

a. consumarea infracţiunii are loc, în toate cazurile, la

expirarea termenului de 10 zile;

182

b. consumarea infracţiunii poate avea loc în momentul

dispunerii de bun ca de al său;

c. tentativa este posibilă, în toate cazurile, însă nu se

pedepseşte.

766. La infracţiunea de distrugere, în forma agravată de săvârşire

prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea

mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte

persoane sau bunuri:

a. elementul material se poate realiza doar într-una din

acţiunile alternative ale distrugerii, degradării sau

aducerii în stare de neîntrebuinţare;

b. este suficientă numai posibilitatea producerii punerii în

pericol şi nu este necesar să se producă în mod efectiv;

c. fapta constituie infracţiune doar dacă bunul aparţine unei

alte persoane decât făptuitorul.

767. La infracţiunea de tulburare de posesie:

a. subiect activ poate fi orice persoană, cu excepţia

proprietarului imobilului;

b. elementul material al laturii obiective se realizează

întotdeauna printr-o acţiune;

c. elementul material al laturii obiective se poate realiza

printr-o inacţiune.

183

768. Dacă infracţiunea de tulburare de posesie se săvârşeşte prin

violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau

strămutarea semnelor de hotar:

a. violenţa are accepţiunea de loviri sau alte violenţe

prevăzută de art. 193 C. pen.;

b. participaţia penală este posibilă doar sub forma instigării

şi a complicităţii anterioare;

c. subiectul activ al infracţiunii nu poate fi, în niciun caz,

proprietarul imobilului.

769. Caracteristice tăinuirii, spre deosebire de favorizarea

infractorului, sunt următoarele elemente:

a. ia tăinuire este ca situaţie premisă săvârşirea unei

infracţiuni (din care provine bunul), în timp ce

favorizarea are ca situaţie premisă săvârşirea unei fapte


b. sub aspectul obiectului juridic, la tăinuire sunt încălcate îh

principal relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea

justiţiei, în timp ce la favorizarea infractorului sunt

încălcate relaţiile sociale referitoare la patrimoniu;

c. sub aspectul laturii obiective, tăinuirea poate fi săvârşită

prin oricare dintre cele patru acţiuni alternative, în

timp ce favorizarea presupune ajutorul dat unui

infractor.

770. Pentru existenţa infracţiunii de ultraj:

a. nu are importanţă dacă făptuitorul nu a cunoscut faptul că

funcţionarul public se afla în exerciţiul funcţiei,

întrucât urmarea imediată constă într-o atingere adusă

autorităţii;

b. nu are relevanţă dacă ameninţarea este săvârşită după ce

funcţionarul şi-a îndeplinit în mod legal acea atribuţie

de serviciu;

c. nu are importanţă dacă făptuitorul nu a cunoscut faptul că

victima este funcţionar public ce îndeplineşte o funcţie

care implică exerciţiul autorităţii de stat.

771. În cazul infracţiunii de sustragere de sub sechestru:

a. subiectul activ poate fi orice persoană, cu excepţia

proprietarului bunului;

184

b. sustragerea constă în scoaterea bunului de sub puterea

sechestrului, ceea ce presupune neapărat însuşirea

bunului;

c. sustragerea constă în scoaterea bunului de sub puterea

sechestrului, ceea ce nu presupune neapărat însuşirea

bunului, dar nici nu o exclude.

772. Pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu:

a. latura subiectivă presupune atât intenţia, cât şi culpa,

legiuitorul renunţând la sintagma „faptă săvârşită cu

ştiinţă";

b. în cazul coautoratului, este suficient ca doar unul dintre

făptuitori să aibă calitatea specială cerută de lege

autorului infracţiunii;

c. este necesar ca urmarea imediată să fie o pagubă ori o

vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei

persoane, care nu trebuie să aibă o anumită calitate.

773. Infracţiunea de abuz în serviciu, prin îngrădirea exercitării unui

drept, nu poate fi săvârşită:

a. de orice salariat aflat în serviciul unei persoane juridice;

b. decât printr-o acţiune şi cu intenţie;

c. dacă nu s-a creat pentru un cetăţean o situaţie de

inferioritate sau nu i s-a îngrădit exerciţiul unui drept.

774. Fapta persoanei care, exercitând temporar, fără remuneraţie, o

însărcinare în serviciul unei persoane fizice,

îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale

constituie infracţiunea de:

a. abuz în serviciu;

b. neglijenţă în serviciu;

c. uzurparea funcţiei.

775. Elementul material al infracţiunii de luare de mită se poate

realiza:

a. când un funcţionar public, care are influenţă, primeşte

bani sau alte foloase pentru a-l determina pe un alt

funcţionar public să întârzie îndeplinirea unui act ce

intra în îndatoririle sale de serviciu;

b. când funcţionarul pretinde şi primeşte un folos necuvenit,

185

după îndeplinirea în parte a unei îndatoriri de serviciu,

dar înainte de finalizarea ei;

c. dacă funcţionarul, deşi nu are competenţa îndeplinirii

actului, l-a făcut să creadă pe cel care i-a dat banii sau

foloasele că îndeplinirea acestui act intră în atribuţiile

sale de serviciu.

776. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită este

realizat:

a. chiar dacă, ulterior săvârşirii acţiunii sau inacţiunii

incriminate, făptuitorul nu are conduita la care s-a

angajat;

b. numai dacă scopul urmărit prin săvârşirea faptei a fost

efectiv realizat;

c. numai dacă mituitorul participă în calitate de participant la

infracţiunea de luare de mită.

777. În cazul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, cum ar fi luarea

de mită sau darea de mită, instanţa va putea aplica

confiscarea extinsă:

a. numai dacă nu a fost aplicată măsura de siguranţă a

confiscării speciale;

b. doar dacă este prevăzută de Partea specială a Codului

penal la infracţiunea săvârşită, potrivit principiului

legalităţii sancţiunilor de drept penal;

c. dacă fapta este susceptibilă să îi procure condamnatului

un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este

închisoarea de 4 ani sau mai mare.

186

778. Simpla pretindere a unui folos sau simpla acceptare a

promisiunii unui folos sau a unui dar:

a. nu este suficientă pentru consumarea inacţiunii de trafic

de influenţă, fapta rămânând în faza de tentativă;

b. este suficientă pentru consumarea infracţiunii de trafic de

influenţă;

c. este suficientă pentru consumarea infracţiunii de trafic de

influenţă, chiar dacă actul pentru care se promite

intervenţia nu face parte din atribuţiile de serviciu ale

funcţionarului.

779. Obiectul material, în cazul infracţiunii de inducere în eroare a

organelor judiciare:

a. poate consta în probele nereale produse sau ticluite cu

privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea

penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea

fapte;

b. nu există;

c. poate consta în plângerea sau denunţul privind o faptă

nereală.

780. În cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă:

a. consumarea infracţiunii are loc în momentul când

martorul, expertul sau interpretul face afirmaţiile

mincinoase sau nu spune tot ce ştie atunci când este

întrebat de instanţă;


c. latura subiectivă presupune vinovăţia sub forma intenţiei

chiar şi atunci când elementul material al infracţiunii

se realizează prin omisiunea martorului de a nu spune

tot ce ştie.

187

781. Retragerea în timp util a mărturiei mincinoase:

a. are consecinţe juridice asupra instigatorului, fiind

aplicabile dispoziţiile art. 51 C. pen., referitoare la

împiedicarea săvârşirii infracţiunii;

b. are efecte juridice şi asupra complicelui, dacă retragerea a

fost făcută de autor;

c. trebuie să aibă loc în cadrul aceleiaşi cauze în care a fost

făcută, înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a

se fi dat o altă soluţie.

782. La infracţiunea de nedenunţare:

a. de regulă nu există obiect material, cu excepţia cazului

când omisiunea sesizării se datorează constrângerii

fizice, situaţie în care obiectul material este reprezentat

de corpul persoanei constrânse;

b. elementul material al laturii obiective se poate realiza

printr-o acţiune sau printr-o inacţiune;

c. infracţiunea la care se referă omisiunea făptuitorului poate

fi o infracţiune consumată sau, dacă este rămasă în

faza tentativei, doar dacă este pedepsibilă de lege.

783. În cazul infracţiunii de represiune nedreaptă:

a. nu se cere o calitate specială subiectului activ;

b. există şi o formă calificată, atunci când s-au luat măsuri

privative de libertate faţă de o persoană, şthndu-se că

este nevinovată;

c. participaţia este posibilă doar sub forma instigării şi a

complicităţii morale.

188

784. Pot fi considerate ca întrunind elementele constitutive ale

infracţiunii de supunere la rele tratamente următoarele

fapte:

a. acordarea, de către funcţionarii cu astfel de atribuţii, pe

timp de o lună, a unor cantităţi mai mici de hrană decât

cele stabilite de normele minime obligatorii, pentru

minorii aflaţi în executarea unor măsuri educative;

b. lovirea, de către poliţişti, în mod repetat, a unei persoane

reţinute în arestul poliţiei, în scopul de a da informaţii

cu privire la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită

de alte persoane;

c. privarea unui deţinut de odihnă pe durata unei nopţi, de

către un agent de pază al penitenciarului.

785. În cazul infracţiunii de evadare:

a. participaţia penală este posibilă sub toate formele;

b. infracţiunea nu are obiect material;

c. fapta constituie infracţiune şi atunci când se stabileşte,

ulterior, că persoana reţinută sau arestată preventiv era

nevinovată şi nu săvârşise ea infracţiunea pentru care

se eliberase mandatul.

786. Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de

nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, este necesar

ca:

a. făptuitorul să fi fost parte în procesul în care s-a pronunţat

hotărârea la a cărei executare se împotriveşte;

b. făptuitorul să fi fost prezent la pronunţarea hotărârii, chiar

dacă nu ştia ca este pusă în executare;

c. făptuitorul să se fi opus la punerea în executare, chiar

dacă era o ordonanţă preşedinţială.

189

787. În cazul infracţiunii de sustragere sau distrugere de probe ori

de înscrisuri:

a. obiectul material este constituit din orice înscris oficial

emis de o autoritate a statului sau destinat unei astfel

de autorităţi;

b. obiectul material este constituit doar din orice înscris

folosit de organele judiciare în activitatea pe care o

desfăşoară;

c. când elementul material al laturii obiective se realizează

în modalitatea sustragerii, infracţiunea are o formă

continuată.

788. În cazul infracţiunii de falsificare de monede:

a. când fapta se săvârşeşte în condiţiile art. 310 alin. (2) C.

pen., conţinutul constitutiv este realizat doar dacă

falsificarea s-a produs după punerea în circulaţie a

monedei;

b. subiect activ al infracţiunii nu poate fi o persoană juridică;

c. elementul material al laturii obiective, în modalitatea

contrafacerii, nu este realizat dacă bancnotele ce se

pretind că au fost falsificate nu au nicio asemănare cu

bancnotele veritabile.

789. Dacă o persoană care intra pe orice cale în posesia unui timbru

emis în străinătate şi constatând ulterior acestui

moment că respectiva valoare este falsificată o revinde,

săvârşeşte infracţiunea de:

a. falsificare de timbre sau efecte poştale;

b. punere în circulaţie de valori falsificate;

c. falsificare de valori străine.

190

790. Sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de

falsificare de timbre sau efecte poştale:

a. dacă cupoanele răspuns internaţional sunt completate cu

date neadevărate referitoare la destinatar;

b. dacă făptuitorul, după ce a intrat în posesia unor plicuri

poştale falsificate, le repune în circulaţie;

c. dacă făptuitorul este o persoană juridică.

791. In cazul în care soţul falsifică, prin contrafacerea semnăturii

soţiei sale, o declaraţie şi o foloseşte în vederea

producerii de consecinţe juridice Ia administraţia

financiară:

a. săvârşeşte doar infracţiunea de fals în înscrisuri sub

semnătură privată;

b. săvârşeşte doar infracţiunea de uz de fals;

c. săvârşeşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată în concurs cu infracţiunea de fals.

792. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals

privind identitatea:

a. dacă soţul divorţat se prezintă în continuare sub numele

dobândit prin căsătorie, chiar dacă în hotărârea de

divorţ s-a dispus cu privire la reluarea numelui purtat

înainte de desfacerea căsătoriei;

b. dacă fapta de prezentare sub o identitate falsă este

săvârşită de un cetăţean român, aflat în străinătate, în

faţa autorităţilor unui stat străin;

c. dacă acţiunea de încredinţare nu priveşte un înscris care

serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru

legitimare sau identificare.

191

793. Elementul material al laturii obiective la infracţiunea de fals în

declaraţii:

a. se realizează printr-o declaraţie necorespunzătoare

adevărului, făcută doar personal, în forma scrisă, unei

persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei

unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, în

scopul producerii unei consecinţe juridice;

b. nu se poate realiza printr-o declaraţie necorespunzătoare

adevărului, făcută doar personal, prin declaraţie

verbală, unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175

sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară

activitatea, în scopul producerii unei consecinţe

juridice, pe care o va consemna în scris;

c. se poate realiza printr-o declaraţie scrisă

necorespunzătoare adevărului, transmisă printr-o altă

persoană, care atestă semnătura declarantului, unei

persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei

unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, în

scopul producerii unei consecinţe juridice.

794. Nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de

fals în înscrisuri sub semnătură privată:

a. dacă înscrisul falsificat a fost folosit pentru dovedirea

unui fapt adevărat;

b. dacă înscrisul falsificat a ajuns în posesia altei persoane

altfel decât prin încredinţarea de către autorul falsului;

c. dacă falsificarea priveşte un înscris sub semnătură privată

care era autentificat.

192

795. Elementul material al laturii obiective, Ia infracţiunea de

nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, este realizat:

a. chiar dacă, ulterior împotrivirii la punerea în executare,

hotărârea a fost desfiinţată pe calea recursului;

b. chiar dacă, ulterior executării hotărârii judecătoreşti, dar

în legătură cu această executare, făptuitorul săvârşeşte

acte de violenţă faţă de organul de executare;

c. chiar dacă, după împlmirea termenului de prescripţie a

executării, executorul procedează la punerea în

executare a acelei hotărâri, iar făptuitorul împiedică o

persoană să folosească imobilul dobândit prin acea

hotărâre judecătorească.

796. La infracţiunea de neglijenţă în serviciu:

a. tentativa este posibilă doar când elementul material al

laturii obiective se realizează printr-o acţiune;

b. consumarea iruracţiunii are loc în momentul mdeplinirii

defectuoase sau nemdeplinirii îndatoririi de serviciu;

c. urmarea imediată este realizată suficient doar în una dintre

modalităţile alternative (o pagubă ori o vătămare

importantă), nefiind necesară existenţa lor cumulativă.

797. În cazul infracţiunii de abuz în serviciu, prin îngrădirea

exercitării unui drept:

a. trebuie afectat un drept al unei persoane sau al unui

membru din familia acestuia;

b. participaţia penală este posibilă, cu excepţia coautoratului,

la această infracţiune subiectul activ fiind calificat;

c. elementul material al laturii obiective se poate realiza

printr-o acţiune.

193

798. Nu întruneşte elementele conţinutului constitutiv al infracţiunii

de abuz în serviciu:

a. fapta chelnerului de a majora nejustificat nota de plată a

unui consumator, întrucât nu are calitatea de funcţionar

public;

b. fapta conducătorului auto de a folosi fără drept, în interes

personal, autoturismul ce-i fusese încredinţat de

societatea comercială al cărei salariat era, cu

consecinţa producerii unei pagube prin consumul

combustibilului, întrucât nu are calitatea de funcţionar

public;

c. fapta unui şef de serviciu la poliţia rutieră, de a refuza

restituirea permisului de conducere părţii vătămate,

conducător de taxi, lipsind-o pe aceasta de obţinerea

unor venituri.

799. În cazul infracţiunii de abuz în serviciu:

a. latura subiectivă presupune intenţia, doar atunci când

elementul material se realizează printr-o acţiune;

b. pentru realizarea participaţiei penale sub forma instigării

sau complicităţii nu se cere ca subiectul activ să aibă o

calitate specială;

c. nu există un moment al epuizării, deoarece nu poate să

existe forma continuată.

800. La infracţiunea de neglijenţă în serviciu:

a. tentativa este posibilă doar când elementul material al

laturii obiective se realizează printr-o acţiune;

b. consumarea iruracţiunii are loc în momentul mdeplinirii

defectuoase sau nemdeplinirii îndatoririi de serviciu;

c. urmarea imediată este realizată suficient doar în una dintre

modalităţile alternative (o pagubă ori o vătămare

importantă), nefiind necesară existenţa lor cumulativă.

194

X. DREPT PROCESUAL CIVIL

Autori: Lector univ. dr. Emilia Cotoi


801. Principiul legalităţii:

a. asigură exercitarea drepturilor şi obligaţiilor procesuale

ale părţilor;

b. garantează exercitarea drepturilor şi obligaţiilor

procesuale ale părţilor.

c. dă posibilitatea judecătorului să asigure respectarea

dispoziţiilor privind natura drepturilor şi obligaţiilor

din proces.

802. În situaţia formulării improprii a cererii de judecată în virtutea

principiului disponibilităţii:

a. judecătorul poate schimba obiectul cererii;

b. judecătorul are îndatorirea de a solicita lămuriri;

c. judecătorul are obligaţia de a se pronunţa numai asupra a

ceea ce este probat.

803. Este încălcat principiul disponibilităţii:

a. când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut;

b. când a anulat anumite cereri;

c. când a respins cererea.

804. Părţile dintr-un proces:

a. au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în

condiţiile legii;

b. au dreptul să îndeplinească acte de procedură în condiţiile

legii;

c. au dreptul să îşi probeze pretenţiile şi apărările din proces.

195

805. În baza principiului dreptului la apărare:

a. părţile au dreptul de a fi reprezentate;

b. părţile au obligaţia de a participa la toate fazele de

desfăşurare a procesului;

c. părţile au obligaţia de a lua cunoştinţă de conţinutul

tuturor actelor de dosar .

806. Instanţa poate hotărî asupra unei cereri:

a. numai după înfăţişarea părţilor;

b. după citarea părţilor;

c. după citarea legală sau înfăţişarea părţilor.

807. Instanţa este obligată, în orice proces să supună discuţiei

părţilor:

a. toate cererile;

b. numai excepţiile;

c. împrejurările de fapt sau de drept invocate din oficiu.

808. Principiului oralităţii se aplică:

a. numai în etapa dezbaterilor;

b. numai în etapa cercetării şi dezbaterilor;

c. în toate etapele procesului.

809. Desfăşurarea procesului în limba română înseamnă că:

a. cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale nu au

dreptul să se exprime în limba maternă în faţa

instanţelor de judecată;

b. cetăţenii străini şi apatrizii au dreptul de a vorbi în

instanţă şi de a pune concluzii în limba maternă

c. toţi cetăţenii, indiferent de naţionalitate au obligaţia de a

formula cererile şi actele procedurale care se

întocmesc, numai în limba română.

196

810. Judecătorul trebuie să se pronunţe:

a. numai asupra a ceea ce s-a cerut;

b. asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele

învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune

altfel;

c. asupra a tot ceea ce s-a cerut şi asupra a ceea ce considera

necesar.

811. Judecatoria judecă în prima instanţă:

a. toate cererile date în competenţa acesteia prin art. 94 din

CPC;

b. toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa

altor instanţe;

c. orice alte cereri.

812. Tribunalul judecă:

a. ca prima instanță, numai cererile enumerate în art. 95

C.P.C;

b. ca instanţe de apel şi ca instanţe de recurs, în cazurile

anume prevăzute de lege;

c. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva

hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

813. Determinarea competenţei după valoare se face:

a. după valoarea obiectului cererii arătată în capătul

principal de cerere;

b. dupa valoarea cererii principale şi accesoriile pretenţiilor

principale precum și prestaţiile periodice ajunse la

scadenţă în cursul judecăţii;

c. numai după valoarea obiectului cererii arătată în capătul

principal de cerere și după valoarea prestaţiilor

periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii.

197

814. In situatia în care instanţa este investită cu mai multe capete

principale de cerere:

a. va judeca toate cererile indiferent de valoare;

b. va disjunge și va declina competenţa în favoarea altei

instante, dacă unul dintre capetele de cerere este de

competenţa altei instanţe;

c. va declina soluţionarea cauzei instanţei de grad mai înalt,

atunci când unul dintre capetele de cerere intră în

competenţa acesteia

815. Intervine suspendarea judecării cauzei:

a. cand s-a formulat cerere de recuzare;

b. cand s-a ivit conflicul de competenţă;

c. când s-a formulat cerere de strămutare.

816. Sunt de competenţa judecătoriei:

a. cererile neevaluabile în bani, indiferent de calitatea

părţilor profesionişti sau neprofesionişti, cu excepţia

celor date prin lege în competenţa altor instanţe;

b. cererile posesorii;

c. cererile privind expropriea.

817. Nulitatea actului de procedură nu este condiționată de existenţa

unei vătămări:

a. în cazul încălcării unor dispoziţii legale privind

reprezentarea legală;

b. în cazul încălcării unor dispoziţii legale privind

capacitatea procesuala

c. în toate cazurile de nulitate prevăzute de lege.

198

818. Judecătorul este incompatibil de a judeca în următoarele

situaţii:

a. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la

chestiunile de fapt si de drept;

b. când judecătorul a pus în discuţia părţilor, din oficiu

unele chestiuni de fapt sau de drept;

c. când există împrejurări care fac justificată temerea că el,

soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor sau afinii lor,

după caz, au un interes în legătură cu pricina care se

judecă.

819. Sunt participanţi la proces:

a. numai reclamantul şi pârâtul;

b. numai reclamantul, pârâtul şi terţii intervenienţi;

c. reclamantul, pârâtul, intervenientul, martorii, experţii.

820. In baza mandatului dat avocatului în faţa unei instanţe :

a. este presupus ca fiind dat pentru toate actele procedurale

îndeplinite în faţa aceleaşi instanţe;

b. nu poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor

supuse unui termen;

c. poate îndeplini toate actele procedurale inclusiv pe cele de

dispoziţie în faţa aceleaşi instanţe.

821. In recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate:

a. prin avocat, consilier juridic sau mandatar ;

b. numai prin avocat;

c. prin consilier juridic.

822. Mandatul dat unui avocat:

a. încetează prin moartea celui care l-a dat;

b. încetează prin moartea avocatului;

c. încetează prin revocarea mandatului, de către succesori

indiferent de momentul revocării.

823. La cererile privind prestaţiile susccesive, competenţa materială

se determină:

a. după valoarea prestaţiei care este exigibilă;

b. dacă durata existenţei dreptului este nedeterminată,

valoarea lor se socoteste după valoarea prestaţiei

199

anuale;

c. după valoarea solicitată prin cerere, la data formulării

cererii.

824. Competenţa materială în cererile imobiliare se determină:

a. după valoarea cuprinsă în actul de proprietate;

b. după valoarea stabilită în baza unei evaluări;

c. după valoarea impozabilă, stabilita potrivit legii fiscale.

825. In cazul în care pârâtul, în termen legal arată care este

adevăratul titular al dreptului:

a. va fi introdus în cauza adevăratul titular, iar pârâtul va fi

scos din cauză;

b. dacă cel arătat ca titular recunoaste, iar reclamantul

consimte, titularul dreptului indicat va lua locul

pârâtului care va fi scos din cauză;

c. va fi introdus în cauză adevăratul titular, iar pârâtul va

dobândi calitatea de intervnient principal.

826. Cererea de chemare în garanţie:

a. se formulează până la terminarea cercetării procesului

înaintea primei instanţe indiferent de calitatea

procesuală;

b. se formulează până la primul termen de judecată de către

pârât şi intervenientul principal;

c. se formuleaza până la terminarea cercetării procesului în

primă instanţă de către reclamant.

200

827. Introducerea forțată în cauză a terțelor personae, în procedura

contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o

impune, se face:

a. din oficiu, chiar dacă părţile se opun;

b. se pune în discuția părţilor, iar dacă nici una din părţi nu

formulează cerere de intervenţie, va respinge cererea;

c. se pune în discuția părţilor, iar dacă nici una din părţi nu

formulează cerere de intervenţie, instanța va dispunde

din oficiu introducerea în cauză.

828. Succesorul cu titlu particular:

a. este obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de

existenţa procesului;

b. nu poate fi intrrodus la cererea părţii interesate;

c. nu poate fi introdus în cauză din oficiu.

829. Acţiunea în constatare :

a. conferă legitimitate procesuală oricăruia care are interes

pentru a se constata existenţa sau inexistenţa unui

drept;

b. este numai de competenţa judecătoriei;

c. partea poate opta în a formula cerere în realizare sau în

constatare .

830. Este admisibilă cererea în recuzare:

a. formulată împotriva avocatului părţii adverse;

b. îndreptată împotriva aceluiaşi judecător, dacă o altă cerere

de recuzare prin care s-a invocat acelaşi motiv de

incompatibilitate a fost respinsă.

c. când soțul sau fostul soţ al judecătorului este rudă ori afin

până la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna dintre

părți;

201

831. Intr-o cauză civilă probele:

a. pot fi propuse numai de părţi până la primul termen de

judecată, sub sancţiunea decăderii;

b. instanţa poate proceda la completarea ori refacerea unor

probe, în cazul în care din dezbateri rezultă necesitatea

acestei măsuri;

c. solicitarea şi administrarea probelor poate avea loc în

orice etapă a procesului civil.

832. Asistenţa judiciară poate fi acordată:

a. oricând în cursul procesului, în tot sau numai în parte;

b. numai persoanelor fizice;

c. numai în primă instanţă, în tot sau în parte.

833. Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti:

a. trebuie să fie formulată în scris;

b. se pot formula oral;

c. se poate formula atât scris cât şi oral.

834. Cererea de chemare în judecată:

a. este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită;

b. este anulabilă dacă poartă o denumire greşită:

c. este nulă dacă nu este depusă la instanţa competentă.

835. Instanţa va dispune:

a. să se refacă citarea ori de câte ori constată că partea care

lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor

prevăzute de lege;

b. va amâna pronunţarea asupra cauzei chiar dacă nu a fost

legal citată partea, pentru a-i da posibilitatea să depună

concluzii scrise;

c. va solutiona excepţiile în lipsa şi va dispune citarea

părţilor .

836. Procesul începe:

a. la înregistrarea cererii de chemare în judecată;

b. la primul termen de judecată;

c. când are loc dezbaterea cauzei.

202

837. În cazul alegerii unui domiciliu/sediu pentru comunicarea

actelor:

a. toate actele de procedură se vor comunica la

domiciliul/sediul ales;

b. dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea

actelor de procedură, comunicarea acestora se va face

la acea persoană, la domiciliul/sediul a ales;

c. comunicarea actelor este legal făcută, indiferent că are loc

la domiciliul/sediu ales sau la domiciliul/sediul real.

838. Cererea reconvenţională poate fi formulată:

a. până la primul termen de judecată;

b. odată cu întâmpinarea, iar dacă întâmpinarea nu este

obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată;

c. numai odată cu întâmpinarea.

839. Etapa scrisă are loc:

a. cu citarea părţilor;

b. fără citarea părţilor;

c. fără citarea părţilor, în camera de consiliu.

840. In etapa cercetarii:

a. se dispune numai administrarea probelor solicitate;

b. se pune în discuţia părţilor admisibilitatea probelor

propuse şi se dispune administrarea lor;

c. se soluţionează numai excepţiile şi incidentele

procedurale.

203

841. Sunt căi extraordinare de atac:

a. recursul, apelul şi contestaţia în anulare;

b. recursul, revizuirea şi contestaţia în anulare;

c. revizuirea, apelul şi contestaţia în anulare.

842. Căile de atac de retractare:

a. sunt de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea

atacată;

b. sunt de competenţa instanţei ierarhic superioare celei care

a pronunţat hotărârea atacată;

c. pot fi soluţionate atât de instanţa ierarhic superioară, cât şi

de instanţa care a pronunţat hotărârea.

843. Termenul de apel este de:

a. 30 de zile;

b. 15 zile;

c. 10 zile.

844. Termenul de apel curge:

a. de la pronunţarea hotărârii dacă părţile au fost prezente şi

de la comunicare, dacă părţile au fost lipsă;

b. de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel;

c. de la pronunţarea hotărârii.

845. În apel:

a. nu poate fi invocată compensaţia legală;

b. nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul

cererii de chemare în judecată;

c. nu se pot cere dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi

orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei

instanţe.

204

846. Cererea de apel produce următoarele efecte:

a. suspendă executarea hotărârii primei instanţe, cu excepţia

cazurilor anume prevăzute de lege;

b. hotărârea primei instanţe devine definitivă;

c. dezinvesteşte instanţa care a pronunţat hotărârea apelată.

847. Apelul incident sau apelul provocat:

a. se poate formula numai de către intimat;

b. se poate formula chiar după împlinirea termenului de apel,

însă cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor la

instanţa de apel;

c. este considerat apel principal dacă apelul principal s-a

respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive

care nu implică cercetarea fondului.

848. Recursul suspendă de drept executarea:

a. hotărârilor pronunţate în cauzele privitoare la strămutarea

de hotare;

b. hotărârilor pronunţate în cauzele privitoare la stabilirea

filiaţiei;

c. hotărârilor pronunţate în cauzele având ca obiect litigii de

muncă.

849. Formele recursului sunt:

a. recurs principal şi recurs provocat;

b. recurs principal, recurs incident şi recurs provocat;

c. recurs principal şi recurs incident.

850. Efectul devolutiv este specific:

a. apelului;

b. recursului,

c. atât apelului, cât şi recursului.

851. Nu sunt supuse recursului:

a. hotărârile pronunţate în materia conflictelor de muncă;

b. hotărârile pronunţate de prima instanţă fără drept de apel;

c. hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în

valoare de peste 500.000 lei.

205

852. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este:

a. tribunalul;

b. instanţa care a pronunţat hotărârea atacată;

c. instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat

hotărârea atacată.

853. În cazul în care recursul nu este motivat:

a. instanţa acordă termen pentru motivare;

b. instanţa anulează recursul, cu excepţia cazului în care

instanţa din oficiu invocă motive de casare care sunt de

ordine publică;

c. instanţa se pronunţă pe baza celor invocate în faţa primei

instanţei şi a instanţei de apel, după caz.

854. Instanţa de recurs poate pronunţa una din următoarele soluţii:

a. admiterea recursului şi anularea hotărârii atacate;

b. admiterea recursului şi schimbarea hotărârii atacate;

c. admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.

855. În cazul în care instanţa de apel stabileşte că prima instanţă a

fost necompetentă, iar necompetenţa a fost invocată în

condiţiile legii:

a. casează cu trimitere;

b. anulează hotărârea atacată;

c. schimbă în parte hotărârea atacată.

206

856. Sancţiunea nulităţii intervine dacă în cererea de apel:

a. nu este indicată hotărârea atacată;

b. nu sunt indicate probele invocate în susţinerea apelului;

c. nu sunt indicate motivele de fapt şi de drept pe care se

întemeiază apelul.

857. Termenul de apel:

a. este un termen legal imperativ, nerespectarea lui atrăgând

sancţiunea nulităţii;

b. poate fi suspendat;

c. se întrerupe prin moartea părţii care are interes să facă

apel.

858. Termenul pentru declararea apelului incident:

a. coincide cu termenul reglementat pentru declararea

apelului principal;

b. nu este stabilit pe zile, fiind reglementate doar limitele de

exercitare;

c. nu poate depăşi 60 de zile de la comunicarea hotărârii

atacate.

859. Motivarea recursului:

a. este limitată la motivele de casare expres prevăzute de

lege;

b. poate cuprinde critici atât cu privire la aspectele de

nelegalitate, cât şi cu privire la aspectele de

netemeinicie a hotărârii atacate;

c. este lăsată la latitudinea recurentului, lipsa motivării

nefiind sancţionată.

860. În recurs poate fi administrată:

a. orice probă care poate duce la soluţionarea procesului;

b. doar proba cu înscrisuri;

c. proba cu înscrisuri şi proba cu martori, după caz.

861. Procedura de filtrare a recursurilor:

a. se aplică doar când recursul este de competenţa curţii de

apel;

b. este o procedură scrisă care se aplică ori de câte ori se

exercită calea de atac a recursului;

207

c. se aplică doar când recursul este de competenţa Înaltei

Curţi de Casaţie şi Justiţie.

862. Contestaţia în anulare este:

a. cale de atac de retractare;

b. cale de atac suspensivă de drept de executare;

c. cale de atac ordinară.

863. Contestaţia în anulare specială poate fi exercitată împotriva:

a. oricărei hotărâri definitive;

b. numai împotriva unei hotărâri date în recurs, respectiv în

apel;

c. numai împotriva unei hotărâri pronunţate de prima

instanţă.

864. Contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată:

a. dacă partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă

la termenul când a avut loc judecata;

b. dacă partea nu a fost legal citată, chiar dacă a fost

prezentă la termenul când a avut loc judecata;

c. dacă dezlegarea dată recursului este rezultatul stabilirii

eronate a situaţiei de fapt.

208

865. Termenul pentru exercitarea contestaţiei în anulare este de:

a. 30 de zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai

târziu de un an de la data când hotărârea a rămas

definitivă;

b. 45 de zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai


definitivă;

c. 15 de zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai


definitivă.

866. Revizuirea poate fi cerută:

a. dacă procedura de citare a părţii nu a fost legal

îndeplinită;

b. dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-

au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut

ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

c. numai după exercitarea prealabilă a recursului.

867. Revizuirea pentru lipsă de apărare sau apărare cu viclenie se

poate exercita în cazul:

a. statului ori altor persoane juridice de drept public,

minorilor şi a celor puşi sub interdicţie judecătorească

ori a celor puşi sub curatelă;

b. persoanelor juridice;

c. persoanelor fizice lipsite de discernământ sau cu

discernământul atenuat.

868. Instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire pe

motiv de contrarietate de hotărâri este:

a. instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima

hotărâre;

b. orice instanţă egală în grad cu instanţa care a dat prima

hotărâre;

c. instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

869. Revizuirea pe motivul descoperirii de noi înscrisuri

doveditoare se poate cere:

a. dacă înscrisul nu a putut fi înfăţişat în procesul în care a

fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie

209

pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o

împrejurare mai presus de voinţa părţilor;

b. dacă înscrisul nu a putut fi înfăţişat în procesul în care a

fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere

deoarece nu exista la acel moment, fiind constituit

ulterior pronunţării hotărârii;

c. dacă înscrisul a fost procurat la solicitarea instanţei,

nefiind prezentat de revizuent.

870. În calea de atac a revizuirii părţile se numesc:

a. contestator şi intimat;

b. reclamant şi pârât;

c. revizuent şi intimat.

871. Recursul în interesul legii reprezintă:

a. un mijloc juridic de asigurare a interpretării şi aplicării

unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti;

b. un mijloc juridic ce asigură dezlegarea unei chestiuni de

drept noi, ce face obiectul unei dispute în cadrul unui

proces în curs de desfăşurare;

c. o cale de atac ce asigură verificarea legalităţii şi

temeiniciei hotărârilor judecătoreşti pronunţate de

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

872. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată cu recurs în

interesul legii de către:

a. orice persoană interesată;

b. procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casaţie şi Justiţie;

c. colegiile de conducere ale tribunalelor.

210

873. Dreptul de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea

pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea

unor chestiuni de drept revine:

a. completului de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie, al curţii de apel, al tribunalului sau al

judecătoriei, învestită cu soluţionarea cauzei în cursul

căreia s-a ivit, în ultimă instanţă, chestiunea de drept;

b. completului de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie sau al curţii de apel învestită cu soluţionarea

cauzei în cursul căreia s-a ivit, în ultimă instanţă,

chestiunea de drept;

c. completului de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu

soluţionarea cauzei în cursul căreia s-a ivit, în ultimă

instanţă, chestiunea de drept.

874. Dezlegarea dată problemelor de drept prin deciziile pronunţate

în recursul în interesul legii:

a. este obligatorie pentru instanţe de la data publicării

deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I;

b. este obligatorie pentru instanţe de la data pronunţării

deciziei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

c. este obligatorie pentru instanţe de la data motivării

deciziei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

875. Decizia prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a

pronunţat cu privire la chestiunea de drept supusă

dezlegării:

a. este obligatorie pentru toate instanţele de la data publicării

deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I;

b. este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea

de la data pronunţării, iar pentru celelalte instanţe, de

la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al

României, Partea I;

c. este obligatorie pentru toate instanţele de la data

pronunţării deciziei.

876. Recursul în interesul legii se caracterizează prin:

a. deciziile se comunică instanţelor judecătoreşti;

b. deciziile se pronunţă numai în interesul legii şi nu au

211

efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate;

c. soluţiile se adoptă cu cel puţin o treime din numărul

judecătorilor completului.

877. Hotărârile instanţei de recurs, în caz de casare, sunt obligatorii

pentru instanţa care judecă fondul:

a. cu privire la problemele de drept dezlegate;

b. cu privire la interpretarea probelor administrate;

c. cu privire la necesitatea administrării unor probe.

878. În cazul în care se admite contestaţia în anulare, sunt posibile

următoarele soluţii:

a. dacă s-a constatat necompetenţa absolută a instanţei care a

pronunţat hotărârea atacată, se va anula această

hotărâre şi se va proceda la rejudecarea cauzei,

evocându-se fondul;

b. dacă hotărârea atacată este rezultatul unei greşeli

materiale, se anulează hotărârea pronunţată în recurs şi

se trimite cauza primei instanţe pentru a se proceda la

rejudecarea cauzei;

c. dacă s-a constat că partea nu a fost legal citată şi nici nu a

fost prezentă la termenul când a avut loc judecata, se

anula hotărârea atacată şi se va proceda la rejudecarea

cauzei.

212

879. Termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii este de:

a. 15 zile de la data comunicării hotărârii, în cazul în care

instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au

cerut;

b. o lună de la cel din urmă act de executare, în cazul în care

obiectul pricinii nu se află în fiinţă;

c. 30 de zile de la data rămânerii definitive a ultimei

hotărâri, în cazul în care există hotărâri definitive

potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de

grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat

a primei hotărâri.

880. Partea care a renunţat expres la apel cu privire la o hotărâre nu

mai are dreptul de a face:

a. apel principal;

b. apel incident;

c. apel provocat.

881. Desfacerea căsătoriei prin divorț poate fi cerută:

a. numai de soți;

b. de soți sau de avocații acestora;

c. de soți sau de copiii majori ai acestora.

882. Dacă în timpul procesului de divorț unul dintre soți decedează:

a. instanța va lua act de încetarea căsătoriei și va dispune,

prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului;

b. instanța va anula procesul de divorț și va dispune, prin

hotărâre definitivă, închiderea dosarului;

c. instanța va respinge divorțul ca fiind rămas fără obiect și

va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea

dosarului.

213

883. Cererea de punere sub interdicție judecătorească a unei

persoane se soluționează:

a. de autoritatea tutelară din cardul primăriei de la domiciliul

persoanei a cărei punere sub interdicție se solicită;

b. de instanța de tutelă în a cărei circumscripție își are

domiciliul persoana a cărei punere sub interdicție se

solicită;

c. de tribunalul în raza căruia domiciliază persoana a cărei

punere sub interdicție se solicită.

884. Cererea de constatare a nulității hotărârii judecătorești

declarative de moarte este admisibilă în situația în

care:

a. persoana este în viață sau se înfățișează certificatul de

stare civilă prin care se constată decesul celui declarat

mort;

b. doar în situația în care persoana declarată moartă este în

viață;

c. când cadavrul persoanei declarată moartă nu poate fi găsit

sau identificat.

885. Instanța competentă să judece cererea de ordonanță

președințială este:

a. întotdeauna judecătoria;

b. instanța competentă să judece cauza pe fond;

c. judecătoria, dacă valoarea cererii nu depășește 10.000 lei

sau dacă cererea este neevaluabilă în bani. iar dacă valoarea

cererii depășește acest plafon, competent este tribunalul.

886. Condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale sunt:

a. aparența dreptului, urgența, vremelnicia măsurii și

neprejudecarea fondului;

b. urgența, vremelnicia măsurii și neprejudecarea fondului;

c. existența unui caz bine justificat, urgența, vremelnicia

măsurii și neprejudecarea fondului.

887. Termenul de apel împotriva ordonanței președințiale curge:

a. de la pronunțare;

b. de la pronunțare, dacă ordonanța s-a dat cu citarea părților

și de la comunicare, dacă ordonanța s-a dat fără citare ;

214

c. de la comunicarea ordonanței.

888. Împărțeala bunurilor prin învoiala părților:

a. nu se poate realiza decât în fața notarului public;

b. nu se pote realiza în cazul persoanelor puse sub

interdicție;

c. poate fi cuprinsă într-o hotărâre parțială când părțile se

învoiesc doar asupra unei părți din masa partajabilă.

889. În cazul partajului judiciar, instanța va avea în vedere, cu

prioritate:

a. partajarea bunurilor prin acordul părților;

b. partajarea bunurilor în natură;

c. partajarea bunurilor prin vânzare silită și atribuirea

prețului;

890. Procedura împărțelii judiciare este aplicabilă:

a. oricărei cereri de împărțeală privind bunuri asupra cărora

părțile au un drept de proprietate comună;

b. doar cererilor de împărțeală privind bunuri care rezultă

din indiviziunea succesorală sau din comunitatea

matrimonială de bunuri;

c. doar când părțile nu se învoiesc asupra împărțirii

bunurilor comune.

891. Sechestrul asigurător poate fi cerut de:

a. creditorul care are un titlu executoriu

b. creditorul care nu are un titlu executoriu, dar are o creanță

exigibilă constatată printr-un înscris;

c. creditor, atunci când împotriva debitorului său a început

urmărirea penală.

892. Încheierea pronunțată în materia sechestrului judiciar este

supusă:

a. căii de atac a apelului, în termen de 5 zile de la data

pronunțării;

b. căii de atac a apelului, în termen de 15 zile de la data

pronunțării;

c. căii de atac a apelului, în termen de 15 zile de la data

comunicării.

215

893. Hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat o cerere

posesorie:

a. are autoritate de lucru judecat într-o cerere posesorie

ulterioară purtată între aceleași părți și întemeiată pe

aceleași fapte;

b. are autoritate de lucru judecat într-o cerere ulterioară

privitoare la fondul dreptului;

c. nu are autoritate de lucru judecat într-o cerere posesorie

ulterioară purtată între aceleași părți și întemeiată pe

aceleași fapte.

894. Procedura ofertei reale de plată și consemnațiunii prevăzută de

art. 1005-1012 din Codul de procedură civlă, se aplică

în situația în care:

a. creditorul refuză să primească plata de la debitor;

b. debitorul este în stare de insolvabilitate;

c. există pericolul ca debitorul să își micșoreze în mod

fraudulos patrimonial, astfel încât plata datoriei să

devină imposibilă.

216

895. Procedura ordonanței de plată se aplică:

a. creanțelor înscrise la masa credală în cadrul unei

proceduri de insolvență;

b. creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații

de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un

contract civil, constatat printr-un înscris ori

determinate potrivit unui statut, regulament sau altui

înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod

admis de lege;

c. oricăror creanțe certe, lichide și exigibile.

896. Calea de atac specifică în procedura ordonanței de plată este:

a. cererea în anulare;

b. apelul;

c. nu există cale de atac.

897. Cererea în anulare se soluționează de:

a. instanța care a pronunțat ordonanța de plată, în complet

format din 2 judecători;

b. instanța care a pronunțat ordonanța de plată, în complet

format dintr-un singur judecător;

c. instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat

ordonanța de plată.

898. Procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică

atunci când:

a. valoarea cererii, fără se lua în considerare dobânzile,

cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu

depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței;

b. valoarea cererii, incluzând dobânzile, cheltuielile de

judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma

de 10.000 lei la data sesizării instanței;

c. valoarea cererii, fără se lua în considerare dobânzile,

cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu

depășește suma de 20.000 lei la data sesizării instanței.

899. Declanșarea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă

se face prin:

a. depunerea cererii de chemare în judecată, întocmită în

condițiile dreptului comun, la judecătorie;

217

b. completarea formularului de cerere și depunerea acestuia

la judecătorie;

c. completarea formularului de cerere și comunicarea

acesteia direct cu debitorul, în cadrul procedurii scrise

prealabile.

900. Executarea hotărârii de evacuare din imobilele folosite sau

ocupate fără drept:

a. nu poate fi suspendată în nicio situație;

b. poate fi atacată pe calea contestației la executare;

c. se suspendă pe durata judecării apelului.

218

XI. DREPT PROCESUAL PENAL


901. Acțiunea penală este:

a. indisponibilă și obligatorie;

b. personală și divizibilă;

c. facultativă și indivizibilă.

902. Acțiunea penală se stinge:

a. numai prin renunțarea la urmărire penală

b. numai prin clasare

c. în faza de urmărire penală, atât prin renunțarea la urmărire

penală cât și prin clasare.

903. Acțiunea penală se stinge în faza de judecată prin:

a. clasare

b. renunțarea la urmărire penală

c. amânarea aplicării pedepsei.

904. Constituirea de parte civilă:

a. Se poate face numai în scris

b. Trebuie să se facă până la începerea cercetării

judecătorești;

c. Se poate face împotriva făptuitorului sau a suspectului.

905. Partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în procesul

penal

a. La cererea inculpatului în cursul urmăririi penale;

b. La cererea părții civile în cursul cercetării judecătorești;

c. În cursul judecății în primă instanță, numai cu

consimțământul acesteia.

906. Constituie impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale:

a. Depășirea termenului rezonabil al procesului penal;

b. Lipsa unui acord de mediere;

c. Fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

219

907. În cazurile în care se reține existența unei cauze justificative:

a. Renunțarea la urmărire penală;

b. Încetarea urmăririi penale;

c. Clasarea.

908. Dacă instanța constată că a intervenit amnistia:

a. Poate aplica o sancțiune contravențională;

b. Va lăsa nesoluționată acțiunea civilă;

c. Va dispune clasarea.

909. Sunt cazuri care împiedică exercitara acțiunii penale

determinate de lipsa de obiect a acțiunii:

a. Radierea persoanei juridice;

b. Existența legitimei apărări;

c. Existența constrângerii morale.

910. Continuarea procesului penal poate fi cerută de:

a. Numai de suspect sau inculpat;

b. Partea responsabilă civilmente;

c. Subiecții procesuali principali.

911. Sunt subiecți procesuali principali:

a. Inculpatul;

b. Suspectul și persoana vătămată;

c. Partea civilă și partea responsabilă civilmente.

220

912. Sunt părți în procesul penal:

a. Suspectul și persoana vătămată;

b. Suspectul și inculpatul;

c. Partea civilă și partea responsabilă civilmente.

913. Curțile de apel sunt de competente să judece în primă instanță:

a. Infracțiunile săvârșite de avocați;

b. Infracțiunile de evaziune fiscală;

c. Infracțiunile de distrugere calificată și infracțiunile de

omor.

914. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță

infracțiunile săvârșite de:

a. Judecătorii de la curțile de apel;

b. Notarii publici;

c. Judecătorii cu rang de judecătorie care sunt membrii

CSM.

915. Excepția de necompetență teritorială poate fi invocată:

a. Numai până la începerea cercetării judecătorești;

b. Pe tot parcursul cercetării judecătorești;

c. Numai înainte de verificarea legalității actului de sesizare

a instanței în camera preliminară.

916. Excepția de necompetență după calitatea persoanei a instanței

superioare celei competente potrivit legii, poate fi

invocată:

a. Până la începerea cercetării judecătorești;

b. Pe tot parcursul cercetării judecătorești;

c. Numai de procuror și de părți în tot cursul judecății.

221

917. Asupra excepției de necompetență procurorul se pronunță:

a. Prin rezoluție când respinge excepția; b. Prin ordonanță când admite excepția; c. Numai prin ordonanță.

918. Soluționarea conflictului pozitiv de competență între două instanțe se face prin:

a. Încheiere definitivă; b. Decizie definitivă; c. Încheiere supusă contestației.

919. În caz de schimbare a încadrării juridice ai faptei, instanța sesizată cu judecarea unei infracțiuni:

a. rămâne competentă a o judeca dacă infracțiunea este de competența unei instanțe superioare;

b. rămâne competentă a o judeca dacă infracțiunea este de competența unei instanțe inferioare;

c. își declină competența numai în caz de necompetență teritorială.

920. Chestiunile prealabile:

a. Se soluționează de instanța penală chiar dacă competența de soluționare nu aparține organelor judiciare;

b. Dezlegate definitiv prin hotărârea instanței civile au întotdeauna autoritate de lucru judecat în fața instanței penale;

c. Se judecă potrivit mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune.

921. Judecătorul de drepturi și libertăți:

a. Are competența de a încuviința toate măsurile preventive; b. Este competent să soluționeze plângerile formulate

împotriva soluțiilor de clasare; c. Dispune cu privire la luarea măsurilor de siguranță cu

caracter provizoriu.

922. Judecătorul de drepturi și libertăți este competent să se

pronunțe cu privire la măsurile preventive:

a. Pe parcursul urmăririi penale și a camerei preliminare;

b. În cursul fazei de judecată numai dacă a fost sesizat de

procuror;

222

c. Numai când cauza se află în cursul urmăririi penale.

923. Judecătorul de cameră preliminară:

a. Soluționează plângerile împotriva soluțiilor de renunțare

la urmărirea penală;

b. Soluționează plângerile împotriva tuturor măsurilor luate

de procuror;

c. Este incompatibil să judece cauza dacă a respins cererea

de revocare a arestării preventive.

924. Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către

procuror:

a. În cazul infracțiunii de ultraj;

b. În cazul infracțiunii de ucidere din culpă și infracțiunii de

evadare;

c. Infracțiunilor pentru care competența de judecată în primă

instanță aparține tribunalului.

925. Cererea de recuzare a unui judecător:

a. Nu poate fi formulată de procuror.

b. Poate fi formulată numai în scris cu arătarea cazului de

incompatibilitate invocat și a temeiurilor de fapt de

partea responsabilă civilmente;

c. Poate fi formulată în scris sau oral de subiecții procesuali

principali.

926. Suspectul:

a. Are aceleași drepturi ca persoana vătămată;

b. Are aceleași drepturi ca și inculpatul;

c. Nu are drepturi expres prevăzute de lege.

927. Sunt părți în procesul penal:

a. Inculpatul, judecătorul și procurorul;

b. Inculpatul, partea civilă;

c. Partea civilă, partea responsabilă civilmente, persoana

vătămată.

928. Inculpatul:

a. Are această calitate doar dacă este trimis în judecată;

b. Are aceleași drepturi ca persoana vătămată;

c. Poate fi și o persoană juridică.

223

929. Asistența juridică este obligatorie:

a. Când suspectul sau inculpatul este reținut în cauză;

b. Când suspectul demonstrează că nu are posibilități să-și

angajeze avocat și solicită acest lucru i se desemnează

avocat din oficiu;

c. Când urmează să se ia măsura de siguranță a confiscării

extinse.

930. Avocatul:

a. Are dreptul să asiste la percheziția vehiculelor în cazul

infracțiunilor flagrante;

b. Are dreptul să consulte dosarul pe tot parcursul procesului

penal dacă este angajat de una dintre părți;

c. Nu are dreptul să obțină fotocopii ale dosarului în cursul

urmăririi penale.

931. Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la

administrarea unei probe atunci când:

a. Proba este imposibil de obținut;

b. Cererea a fost formulată de rudele inculpatului până la

gradul al IV- lea inclusiv;

c. Proba este în defavoarea inculpatului.

224

932. Pricipiul loialității administrării probelor:

a. Nu permite folosirea hipnozei în scopul obținerii probelor;

b. Presupune respingerea probelor propuse de inculpat în

defavoarea sa;

c. Presupune că în procesul penal pot fi folosite doar probele

derivate din cele obținute nelegal.

933. Inculpatul are obligația:

a. Să încerce să ajungă la o înțelegere cu persoana vătămată

și să încheie acord de mediere cu aceasta;

b. Să spună doar adevărul și să nu ascundă nimic din ceeea

ce știe;

c. Să comunice în scris schimbarea adresei în termen de 3

zile.

934. Înainte de audiere nu depune jurământ:

a. Persoana vătămată;

b. Martorul care nu a împlinit 14 ani;

c. Martorul cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani.

935. În cursul urmăririi penale, percheziția domiciliară poate fi

dispusă:

a. De procuror;

b. De instanța de judecată competentă să judece cauza în

primă instanță;

c. De judecătorul de drepturi și libertăți.

936. În cursul judecății, percheziția domiciliară poate fi dispusă:

a. Numai de instanța investită cu judecarea cauzei;

b. Numai la cererea procurorului;

c. Numai de judecătorul de drepturi și libertăți.

225

937. Percheziția vehiculului:

a. Se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți în faza de

urmărire penală;

b. Se poate efectua de procuror;

c. Se autorizează de organul de cercetare penală.

938. Suplimentul de expertiză:

a. Poate fi dispus de procuror când constată că expertiza este

nelegală.

b. Poate fi dispus de instanța de judecată când constată că

expertiza este nelegală.

c. De regulă se realizează de același expert;

939. Scopul măsurilor preventive este:

a. Tragerea la răspundere penală a celor care au săvârșit

infracțiuni;

b. Asigurarea bunei desfășurări a procesului penal;

c. Împiedicarea sustragerii inculpatului de la executarea

pedepsei.

940. Constituie măsură preventivă:

a. Obligarea inculpatului de a nu părăsi țara.

b. Obligarea suspectului de a nu părăsi localitatea.

c. Controlul judiciar pe cauțiune;

941. Reținerea:

a. Poate fi dispusă de instanța de judecată;

b. Poate fi luată prin ordonanță numai după audierea

suspectului sau inculpatului;

c. Nu poate fi luată față de suspect.

226

942. Competența de a dispune controlul judiciar în cursul urmăririi

penale revine:

a. Procurorului și judecătorului de drepturi și libertăți;

b. Numai procuroruluI;

c. Numai judecătorului de drepturi și libertăți.

943. Contestația împotriva încheieriilor prin care s-a dispus

admiterea pronunerii de prelungire a măsurii

preventive:

a. Este suspensivă de executare.

b. Se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare;

c. Se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii

preventive dispuse anterior.

944. Împotriva încheieriilor prin care s-a dispus asupra măsurilor

preventive se poate formula:

a. Recurs de către inculpat;

b. Plângere de către inculpat;

c. Contestație de către inculpat și procuror.

945. Arestul la domiciliu poate fi dispus:

a. Dacă există probe sau indicii temeinice că inculpatul a

săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;

b. În cursul urmăririi penale pe o durată de cel mult 30 de

zile;

c. De către procuror numai prin ordonanță.

946. Arestarea preventivă poate fi dispusă:

a. În cursul urmăririi penale pentru cel mult 180 de zile;

b. Dacă inculpatul este recidivist;

c. Dacăî inculpatul exercită presiuni asupra persoanei

vătămate.

947. Durata maximă a arestării preventive nu poate depăși:

a. În cursul urmăririi penale, termenul rezonabil de 30 de

zile;

b. În cursul judecății, jumătatea pedepsei dispusă de instanța

de fond;

c. În cursul judecății, jumătatea maximului special prevăzut

227

de lege pentru ionfracțiunea care face obiectul

sesizării.

948. Arestarea preventivă încetează de drept atunci când:

a. Se pronunță condamnarea inculpatului;

b. Când au apărut temeiuri noi din care rezultă nelegalitatea;

c. Instanța pronunță o hotărâre de achitare, chiar

nedefinitivă.

949. Măsurile asigurătorii sunt aduse la îndeplinire de către:

a. Procuror;

b. Organul de cercetare penală;

c. Judecătorul de drepturi și libertăți.

950. Restabilirea situației anterioare:

a. Se dispune de instanța de judecată, în timpul judecății;

b. Se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul

urmăririi penale;

c. Este o măsură de siguranță.

951. La calcularea termenului procedural pe zile:

a. Nu se ia în calcul ziua în care începe să curgă termenul,

nici ziua în care se împlinește;

b. Nu se ia în calcul ziua în care a început să curgă dar se ia

în calcul ziua în care s-a împlinit;

c. Se ia în calcul și xiua în care a început să curgă și ziua în

care se împlinește.

228

952. În caz de amânare a aplicării pedepsei, cheltuielile judiciare

avansate de stat:

a. Se suportă de inculpat, cu excepția cheltuielilor privind

avocații din oficiu care rămân în sarcina statului;

b. Rămân întotdeauna în sarcina statului;

c. Toate se suportă de inculpat, chiar și cheltuielile privind

avocații din oficiu.

953. Nulitățile absolute:

a. Pot fi invocate în orice stare a procesului;

b. Sunt expres prevăzute de lege;

c. Nu pot fi invocate din oficiu de către instanță.

954. Nerespectarea dispozițiilor privitoare la asistarea de către

avocat a inculpatului, atunci când aceasta este

obligatorie, poate fi invocată:

a. Până la încheierea judecății în primă instanță dacă

încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale;

b. În orice stare a procesului dacă încălcarea a intervenit în

procedura camerei preliminare;

c. În orice stare a procesului când instanța a fost sesizată cu

un acord de recunoaștere a vinovăției.

955. Nulitatea relativă:

a. Se acoperă dacă persoana interesată nu a invocat-o în

termenul prevăzut de lege;

b. Poate fi invocată de părți, procuror și instanță din oficiu;

c. Poate fi invocată întotdeauna de inculpat.

956. Procedura în cursul urmăririi penale este:

a. Secretă;

b. Nepublică, cu unele elemente de publicitate prevăzute

expres de lege;

c. Nepublică.

957. Denunțul:

a. Se poate face doar de către persoana fizică sau juridică

victimă a unei infracțiuni;

b. Se poate face personal sau prin mandatar cu procură

specială;

229

c. Este valabil atât în formă scrisă cât și orală.

958. Termenul de introducere a plângerii prealabile este de:

a. 60 de zile de când persoana vătămată a aflat despre

săvârșirea faptei;

b. 2 luni de când persoana vătămată a cunoscut cine este

făptuitorul;

c. 3 luni de când persoana vătămată a aflat despre săvârțirea

faptei.

959. Trecerea cauzei de la un organ de cercetare penală la altul:

a. Este o obligație a procurorului când circumstanțele cauzei

o impun;

b. Este lăsată la aprecierea procurorului care poate să

dispună, după necesitate;

c. Se propune de către procuror.

960. Procurorul poate infirma actele procesuale ale organului de

cercetare penală:

a. Doar la cererea inculpatului;

b. Din oficiu;

c. Dacă apreciază că actele sunt nelegale sau netemeinice,

fără să fie necesară motivarea infirmării.

961. Începerea urmăririi penale se dispune prin:

a. Proces-verbal;

b. Rezoluție;

c. Ordonanță.

230

962. Asupra cererilor de administrare a probelor, organele de

urmărire penală se pronunță motivat, prin:

a. Rezoluție;

b. Proces-verbal;

c. Ordonanță.

963. Punerea în mișcare a acțiunii penale:

a. Se dispune de către procuror prin rezoluție.

b. Se poate dispune de către procuror și prin rechizitoriu.

c. Se dispune prin ordonanță;

964. Clasarea se dispune:

a. Când nu există suspect în cauză;

b. De către procuror prin rezoluție sau ordonanță;

c. Când nu se exercită acțiunea penală întrucât există o

cauză de nepedepsire.

965. Ordonanța de clasare:

a. Se comunică în original inculpatului;

b. Se comunică obligatoriu inculpatului întotdeauna

împreună cu referatul organului de urmărire penală;

c. Se comunică în copie persoanei care a făcut sesizarea.

966. Continuarea urmăririi penale în caz de clasare:

a. Poate fi cerută de către suspectul care beneficiază de

amnistie, în termen de 20 de zile de la data la care a

intervenit amnistia;

b. Poate fi cerută de către inculpat dacă a fost retrasă

plângerea prealabilă;

c. Poate fi cerută de persoana vătămată dacă a intervenit

prescripția.

231

967. Procurorul poate realiza acte de urmărire penală:

a. Numai când legea prevede obligatoriu efectuarea urmăririi

penale de către procuror;

b. În cauzele în care exercită supravegherea, indiferent de

stadiul acestora;

c. În orice cauză, indiferent dacă exercită sau nu

supravegherea și indiferent de stadiul acestora.

968. Trimiterea cauzei la un alt parchet se poate dispune:

a. În caz de suspiciune rezonabilă, de către procurorul șef de

la parchetul ierarhic superior;

b. La cererea părților numai de către instanța de judecată;

c. Numai de către procurorul general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație ți Justiție.

969. Reluarea urmăririi penale are loc în cazul:

a. Restituirii cauzei de către instanța de judecată;

b. Dacă a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul

infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură

răspunderea penală;

c. Restituirii cauzei de către judecătorul de cameră

preliminară.

970. Reluarea urmăririi penale în cazul redeschiderii acesteia:

a. Se poate dispune numai de către procurorul ierarhic

superior celui care a dispus soluția clasării;

b. Se poate dispune numai de către procurorul care a

soluționat inițial dosarul;

c. În cazul în care judecătorul de cameră preliminară a admis

plângerea împotriva soluției de clasare și a trimis cauza

la procuror în vederea completării urmăririi penale.

232

971. Procedura de cameră preliminară:

a. Presupune și verificarea competenței instanței;

b. Nu poate dura mai mult de 90 de zile de la data

înregistrării cauzei la instanță;

c. Presupune soluționarea cererilor și excepțiilor formulate

de inculpat, în camera de consiliu, fără participareaq

procurorului și a inculpatului.

972. Compunerea instanței:

a. Presupune alcătuirea instanței din judecător și procuror;

b. Privește instanța judecătorească, nu instanța de judecată;

c. Se poate schimba până la începerea dezbaterilor.

973. Obiectul judecății îl constituie:

a. Faptele și persoanele arătate în actul de sesizare a

instanței;

b. Încadrarea juridică a faptelor arătate în actul de sesizare a

instanței;

c. Probele propuse de inculpat.

974. Cercetarea judecătorească în cazul recunoașterii învinuirii:

a. Constă în audierea părților prezente;

b. Se finalizează cu un acord de recunoaștere a învinuirii;

c. Constă în administrarea probei cu înscrisurile încuviințate,

pentru prezentarea cărora instanța poate acorda un

singur termen.

975. În faza dezbaterilor cuvântul se acordă în următoarea ordine:

a. Inculpatului, părții vătămate și procurorului;

b. Procurorului, persoanei vătămate și inculpatului;

c. Procurorului, inculpatului și persoanei vătămate.

233

976. Pronunțarea hotărârii:

a. Poate fi făcută și în camera de consiliu;

b. Se face de către președintele completului de judecată

asistat de către grefier;

c. La Înalta Curte de Casație și Justiție se poate face de un

magistrat asistent.

977. Contestația, ca și cale de atac:

a. Poate fi exercitată în termen de 5 zile de la pronunțare sau

comunicare, după caz;

b. Se soluționează cu citarea persoanei care a făcut-o dar nu

este necesară asistența juridică a acesteia;

c. Se soluționează prin decizie.

978. Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a. Când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive

nu se pot concilia;

b. Când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;

c. Când inculpatul a fost condamnat deși existatu probe cu

privire la o cauză de încetare a procesului penal.

979. Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la

latura penală, poate fi cerută:

a. Când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei

revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății,

împrejurare care a dus la pronunțarea unei hotărâri

nelegale sau netemeinice;

b. Când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost

cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc

netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, chiar dacă

sunt în defavoarea persoanei condamnate;

c. Când două sau mai multe hotărâri definitive nu se pot

concilia fiind supusă revizuirii numai ultima hotărâre.

980. Pot cere revizuirea:

a. Părțile din proces numai dacă cererea este formulată în

favoarea condamnatului;

b. Dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului,

234

un membru al familiei condamnatului, chiar și după

moartea acestuia;

c. Dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului,

un membru al familiei părții vătămate, chiar și după

moartea acesteia.

981. Cererea de revizuire în favoarea condamnatului:

a. Se poate face în principiu oricând, chiar după ce pedeapsa

a fost executată;

b. Se poate face numai după ce pedeapsa a fost executată;

c. Când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere declarată

neconstituțională, se poate face în termen de 2 ani de la

publicarea deciziei Curții Constituționale.

982. În procedura revizuirii, instanța rejudecă cauza prin extindere:

a. și cu privire la părțile care nu au formulat cerere de

revizuire, putând hotărî în privința lor fără să le poată

crea o situație mai grea;

b. și cu privire la faptele și persoanele care au savârșit

faptele descoperite ulterior rămânerii definitive a

hotărârii;

c. și cu privire la solicitările procurorului.

983. Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa

persoanei condamnate se poate solicita de către:

a. Persoana condamnată definitiv care a fost judecată

definitiv, care deși a avut cunoștință de proces a lipsit

în mod justificat și nu a putut încunoștința instanța;

b. Persoana condamnată definitiv care nu a declarat apel;

c. Persoana condamnată definitiv care și-a desemnat

apărător ales iar acesta nu a fost prezent la dezbateri.

984. Cererea de redeschidere a procesului penal se adresează:

a. Întotdeauna instanței care a judecat cauza în lipsă în primă

instanță;

b. Întotdeauna instanței care a judecat cauza în lipsă în apel;

c. Instanței care a judecat cauza în lipsă, fie în primă

instanță, fie în apel.

985. În cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate, cererea de

235

redeschidere a procesului penal:

a. Dacă se admite, atrage desființarea de drept a hotărârii

pronunțate în lipsa persoanei condamnate;

b. Se verifică în camera de consiliu, fără citarea părților,

pentru examinarea admisibilității în principiu;

c. Suspendă de drept a executării hotărârii pronunțate în

lipsa persoanei condamnate, dacă persoana

condamnată se află în executarea pedepsei cu

închisoarea aplicată în cauza a cărei rejudecare se cere.

986. Acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia:

a. În scris, chiar și în cursul judecății;

b. Între inculpat și procuror în cursul urmăririi penale;

c. Între învinuit și procuror în cursul urmăririi penale.

987. Acordul de recunoaștere a vinovăției:

a. Are ca obiect recunoașterea comiterii faptei, a vinovăției

și a prejudiciului;

b. Are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea

încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare

acțiunea penală;

c. Privește cuantumul pedepsei dar nu se poate conveni

asupra renunțării la aplicarea pedepsei.

236

988. Soluția instanței cu privire la acordul de recunoaștere a

vinovăției:

a. Poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la

comunicare de către procuror;

b. Dacă acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis, nu

poate fi atacată cu apel cu privire la cuantumul

pedepsei;

c. Poate fi atacată cu apel numai de către inculpat.

989. În cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a

vinovăției, instanța:

a. Dacă între părți nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord

de mediere, lasă nesoluționată acțiunea civilă;

b. Dacă între părți nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord

de mediere, ia act de aceasta prin sentință;

c. În ambele situații, hotărârea penală are autoritate de lucru

judecat în fața instanței civile cu privire la întinderea

prejudiciului.

990. Când inculpatul este minor, care nu a împlinit vârsta de 16 ani:

a. La ascultarea în fața organului de urmărire penală se

citează și serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul

în a cărei circumscripție își are domiciliul minorul;

b. La ascultarea în fața organului de urmărire penală se

citează și direcția generală de asistență socială și

protecția copilului din localitatea unde se desfășoară

audierea;

c. La ascultarea în fața organului de urmărire penală se

citează și direcția generală de asistență socială și

protecția copilului din localitatea de domiciliu a

minorului.

237

991. La judecarea inculpatului minor:

a. Se citează serviciul de probațiune;

b. Se citează direcția generală de asistență socială și

protecția copilului din localitatea de domiciliu a

minorului;

c. Se citează direcția generală de asistență socială și

protecția copilului din circumscripția instanței.

992. Cauzele cu inculpați minori se judecă:

a. Potrivit regulilor de competență obișnuite de către

judecători anume desemnați;

b. În ședință de judecată publică;

c. Împreună cu majori, în ședință nepublică.

993. Înlocuirea internării minorului cu măsura educativă a asistării

zilnice, liberarea minorului din centrul de detenție la

împlinirea vârstei de 18 ani, se dispun:

a. De instanța în a cărei circumscripție teritorială se află

centrul de detenție, corespunzătoare în grad instanței

de executare;

b. De instanța de executare de la domiciliul minorului;

c. De instanța de apel la care a rămas definitivă măsura

internării minorului.

994. Cauzele cu infractori minori se judecă:

a. De instanțe speciale pentru minori și după o procedură

specială;

b. De judecători anume desemnați potrivit legii, chiar dacă

numai la data la care au săvârșit infracțiunea erau

minori iar la data judecății au împlinit vârsta de 18 ani;

c. De judecători anume desemnați potrivit legii, chiar dacă

numai la data la care au săvârșit infracțiunea erau

minori iar la data sesizării instanței au împlinit vârsta

de 18 ani.

995. La judecarea inculpatului minor:

a. Lipsa persoanelor citate și arătate în mod expres de lege

împiedică judecarea cauzei;

b. Reascultarea minorului poate avea loc ori de câte ori este

238

necesar;

c. Dacă în aceeași cauză este și un inculpat major, regula

este disjungerea.

996. În procedura de reabilitare judecătorească:

a. Cererea poate fi formulată, după decesul

condamnatului, de soț sau rudele apropiate ale

acestuia;

b. Cererea se soluționează de instanța în a cărei

circumscripție condamnatul a avut domiciliul la data

rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;

c. Poate fi ascultată doar persoana care a formulat cererea.

997. Cererea de reabilitare:

a. Se soluționează prin decizie definitivă;

b. Se soluționează prin sentință supusă contestației în termen

de 10 zile de la comunicare;

c. Se soluționează obligatoriu de instanța în a cărei

circumscripție condamnatul a avut domiciliul la data

rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

998. Hotărârile judecătoriei pot rămâne definitive:

a. La data pronunțării, chiar dacă sunt supuse apelului;

b. La data expirării termenului de introducere a contestației,

chiar dacă contestația a fost retrasă după expirarea

termenului;

c. La data pronunțării hotărârii prin care s-a respins apelul.

239

999. Hotărârea instanței penale, rămasă definitivă, se pune în

executare:

a. De către prima instanță de judecată, indiferent dacă a

rămas definitivă la aceasta sau la instanța de apel;

b. De către instanța de apel dacă au rămas definitive la

instanța de apel;

c. De către tribunal, indiferent unde au rămas definitive.

1000. Hotărârile penale nedefinitive:

a. Nu pot fi puse în niciun caz în executare;

b. Sunt executorii atunci când legea dispune aceasta;

c. Rămân definitive la data comunicării hotărârii prin care

apelul a fost admis.

RĂSPUNSURI

1. C

2. B

3. C

4. A

5. A

6. C

7. A

8. A

9. C

10. B

11. C

12. B

13. A

14. B

15. A

16. B

17. A

18. A

19. A

20. B

21. C

22. B

23. A

24. A

25. B

26. A

27. B

28. B

29. A

30. C

31. B

32. C

33. A

34. C

35. A

36. B

37. A

38. B

39. C

40. A

41. C

42. B

43. A

44. A

45. B

46. A

47. B

48. C

49. C

50. A

51. B

52. C

53. A

54. A

55. C

56. A

57. B

58. C

59. A

60. B

61. C

62. A

63. C

64. B

65. C

66. C

67. A

68. C

69. A

70. B

71. C

72. A

73. C

74. B

75. A

76. A

77. C

78. A

79. C

80. C

81. C

82. B

83. A

84. B

85. B

86. A

87. C

88. C

89. B

90. B

241

91. A

92. C

93. B

94. A

95. C

96. A

97. A

98. C

99. A

100. C

101. A

102. B

103. A

104. C

105. B

106. B

107. C

108. B

109. B

110. C

111. C

112. B

113. A

114. A

115. C

116. A

117. B

118. C

119. C

120. B

121. B

122. A

123. C

124. B

125. B

126. A

127. B

128. B

129. C

130. C

131. A

132. A

133. C

134. C

135. A

136. A

137. B

138. C

139. B

140. C

141. A

142. C

143. C

144. A

145. A

146. B

147. A

148. C

149. B

150. A

151. A

152. B

153. A

154. C

155. B

156. C

157. B

158. B

159. B

160. A

161. C

162. B

163. A

164. A

165. C

166. B

167. C

168. A

169. C

170. C

171. B

172. A

173. B

174. B

175. A

176. B

177. A

178. C

179. A

180. A

181. A

182. B

183. A

184. B

185. A

186. C

187. B

188. B

189. C

190. C

191. A

192. B

193. C

194. A

195. B

196. B

197. C

198. A

199. A

200. B

201. C

242

202. B

203. C

204. A

205. C

206. A

207. B

208. A

209. B

210. B

211. A

212. A

213. C

214. A

215. B

216. A

217. A

218. C

219. A

220. B

221. C

222. B

223. A

224. C

225. B

226. C

227. B

228. A

229. A

230. C

231. C

232. C

233. B

234. B

235. A

236. B

237. C

238. A

239. C

240. B

241. C

242. B

243. C

244. A

245. A

246. C

247. B

248. C

249. B

250. B

251. B

252. A

253. A

254. C

255. B

256. B

257. B

258. C

259. C

260. B

261. A

262. C

263. B

264. C

265. A

266. B

267. B

268. C

269. B

270. B

271. C

272. B

273. C

274. A

275. C

276. B

277. B

278. A

279. A

280. B

281. B

282. C

283. A

284. B

285. C

286. B

287. A

288. B

289. A

290. B

291. B

292. C

293. C

294. C

295. A

296. B

297. A

298. A

299. C

300. B

301. B

302. A

303. B

304. C

305. B

306. A

307. A

308. C

309. A

310. C

311. A

312. B

243

313. C

314. B

315. B

316. B

317. B

318. A

319. A

320. B

321. B

322. C

323. B

324. B

325. B

326. A

327. A

328. A

329. A

330. B

331. C

332. C

333. B

334. A

335. B

336. B

337. A

338. A

339. C

340. B

341. C

342. A

343. A

344. A

345. B

346. A

347. B

348. A

349. A

350. B

351. A

352. C

353. B

354. B

355. B

356. B

357. B

358. B

359. B

360. A

361. B

362. B

363. B

364. A

365. A

366. B

367. C

368. C

369. B

370. C

371. B

372. A

373. A

374. B

375. B

376. C

377. B

378. A

379. A

380. C

381. A

382. C

383. A

384. B

385. C

386. B

387. A

388. C

389. A

390. B

391. C

392. C

393. A

394. B

395. C

396. B

397. A

398. B

399. A

400. B

401. C

402. A

403. A

404. A

405. B

406. C

407. C

408. A

409. A

410. B

411. B

412. C

413. A

414. A

415. B

416. B

417. B

418. C

419. A

420. B

421. A

422. B

423. A

244

424. B

425. C

426. B

427. A

428. A

429. C

430. C

431. C

432. B

433. C

434. B

435. B

436. B

437. C

438. B

439. C

440. B

441. B

442. C

443. A

444. B

445. B

446. A

447. A

448. A

449. B

450. B

451. B

452. B

453. B

454. A

455. B

456. C

457. C

458. B

459. B

460. B

461. B

462. C

463. B

464. C

465. A

466. C

467. B

468. B

469. B

470. C

471. B

472. B

473. C

474. C

475. A

476. C

477. A

478. C

479. B

480. C

481. A

482. B

483. A

484. C

485. B

486. A

487. A

488. A

489. B

490. A

491. A

492. A

493. B

494. C

495. A

496. C

497. C

498. C

499. B

500. A

501. C

502. B

503. B

504. B

505. C

506. B

507. C

508. A

509. B

510. C

511. C

512. A

513. A

514. B

515. A

516. B

517. A

518. C

519. B

520. C

521. A

522. A

523. B

524. A

525. A

526. A

527. C

528. A

529. A

530. C

531. B

532. C

533. C

534. B

245

535. C

536. B

537. C

538. C

539. C

540. B

541. C

542. C

543. A

544. C

545. C

546. C

547. B

548. A

549. C

550. B

551. C

552. B

553. B

554. A

555. A

556. C

557. C

558. A

559. C

560. C

561. A

562. B

563. B

564. B

565. B

566. B

567. C

568. C

569. C

570. C

571. C

572. B

573. B

574. A

575. B

576. A

577. B

578. B

579. B

580. A

581. B

582. C

583. A

584. C

585. B

586. C

587. A

588. C

589. B

590. C

591. B

592. B

593. B

594. B

595. B

596. C

597. C

598. A

599. B

600. B

601. A

602. A

603. A

604. A

605. B

606. A

607. A

608. C

609. C

610. B

611. B

612. B

613. C

614. A

615. A

616. C

617. A

618. C

619. C

620. C

621. A

622. C

623. B

624. C

625. A

626. C

627. C

628. B

629. A

630. B

631. A

632. A

633. A

634. B

635. C

636. B

637. B

638. B

639. B

640. A

641. A

642. A

643. A

644. C

645. B

246

646. A

647. A

648. A

649. A

650. B

651. B

652. B

653. C

654. A

655. C

656. A

657. A

658. B

659. C

660. A

661. B

662. C

663. B

664. C

665. A

666. C

667. B

668. C

669. A

670. C

671. C

672. C

673. B

674. B

675. B

676. C

677. A

678. B

679. B

680. B

681. C

682. C

683. A

684. B

685. B

686. B

687. C

688. C

689. B

690. A

691. A

692. A

693. C

694. A

695. A

696. B

697. B

698. B

699. B

700. B

701. A

702. A

703. C

704. A

705. C

706. C

707. A

708. A

709. B

710. C

711. B

712. A

713. C

714. C

715. B

716. C

717. B

718. C

719. B

720. A

721. B

722. B

723. A

724. C

725. C

726. B

727. C

728. A

729. A

730. B

731. A

732. B

733. C

734. C

735. A

736. C

737. C

738. C

739. B

740. B

741. C

742. B

743. B

744. A

745. C

746. B

747. C

748. C

749. C

750. A

751. C

752. B

753. B

754. B

755. C

756. C

247

757. A

758. B

759. C

760. B

761. B

762. C

763. B

764. B

765. B

766. A

767. C

768. B

769. C

770. B

771. C

772. C

773. C

774. B

775. B

776. A

777. C

778. B

779. B

780. C

781. C

782. C

783. B

784. A

785. C

786. C

787. C

788. C

789. B

790. C

791. A

792. C

793. C

794. C

795. A

796. C

797. C

798. C

799. B

800. C

801. B

802. B

803. A

804. A

805. A

806. C

807. A

808. B

809. C

810. B

811. A

812. C

813. A

814. B

815. B

816. B

817. B

818. C

819. C

820. A

821. A

822. B

823. B

824. C

825. B

826. C

827. B

828. A

829. A

830. C

831. B

832. A

833. A

834. A

835. A

836. A

837. B

838. B

839. B

840. B

841. B

842. A

843. A

844. B

845. B

846. A

847. A

848. A

849. B

850. A

851. A

852. C

853. B

854. C

855. B

856. A

857. C

858. B

859. A

860. B

861. C

862. A

863. B

864. A

865. C

866. B

867. A

248

868. A

869. A

870. C

871. A

872. B

873. C

874. A

875. B

876. B

877. A

878. C

879. B

880. A

881. A

882. A

883. B

884. A

885. B

886. A

887. B

888. C

889. A

890. A

891. B

892. A

893. A

894. A

895. B

896. A

897. A

898. A

899. B

900. B

901. A

902. C

903. C

904. B

905. C

906. C

907. C

908. B

909. A

910. A

911. B

912. C

913. A

914. C

915. A

916. A

917. C

918. A

919. B

920. C

921. C

922. C

923. A

924. A

925. C

926. B

927. B

928. C

929. A

930. B

931. A

932. A

933. C

934. A

935. C

936. A

937. B

938. C

939. B

940. C

941. B

942. A

943. B

944. C

945. B

946. C

947. C

948. C

949. B

950. A

951. A

952. A

953. B

954. C

955. A

956. C

957. C

958. C

959. B

960. B

961. C

962. C

963. C

964. C

965. C

966. B

967. B

968. C

969. C

970. C

971. A

972. C

973. A

974. C

975. B

976. B

977. C

978. C

249

979. A

980. B

981. A

982. A

983. A

984. C

985. A

986. B

987. B

988. A

989. A

990. B

991. A

992. A

993. A

994. B

995. C

996. A

997. B

998. C

999. A

1000. B

culegere de teste grilĂ pentru examenul …...dreptul la acţiune în anulare pentru leziune se...

Documents