În anul 2015,au călătorit înlume peste1.184 mil-ioane de per-soane, cu 50de milioanemai multdecât în anul

precedent, menținându-se o creștereconstantă începând cu anul 2010, decca. 4% pe an. Pe regiuni, Europa,America şi Asia-Pacific au înregistratcreşteri de 5% în 2015, în timp ce înOrientul Mijlociu avansul a fost de 3%,iar în Africa a fost observată oscădere de 3%, datorată în maremăsură scăderilor înregistrate în nor-dul continentului. Europa a rămaslider, deoarece a concentrat mai mult

de jumătate din aceste călătorii, re-spectiv 609 milioane de turişti străini,cu 29 milioane mai mult decât în2014, aspect la care a contribuit și de-valorizarea euro faţă de dolar şi altevalute importante, cum ar fi lirasterlină. Zona din Europa Centrală şide cea de Est s-a recuperat dupăscăderea călătorilor din 2014, urmândo creştere de 6%, în timp ce zonameridională a crescut cu 5%, iar ceaoccidentală, cu 4%.Asia şi Pacific au înregistrat cu 13 mil-ioane mai mulţi călători străini,ajungând la un total de 277 de mil-ioane, cu Oceania în frunte, cu ocreştere de 7%, urmată de Asia deSud - Est cu 5%, în timp ce Asia deSud şi de Nord - Est au avut ocreștere de 4%.

S~PT~MÂNAL FINANCIAR - ECONOMIC

“A şti nu e o stare. A ştie un proces: învăţ.“

Gr. C. Moisil

DE LA EUROPA FIRMELOR LA FIRMELE EUROPENE

nr. 440 anul XII vineri, 10 iunie 2016 1 RONPUNCTUL PE EUROPA Turismul de shopping

- un instrument cheie înalegerea destinaţiei de

vacanţă -

27. economiști celebriiai diasporei

Ascunde-ți atât puncteleforte, cât și slăbiciunile așaîncât lumea din afară să nuștie niciodată precis nicirealizările și nici eșecuriletale

nicolas spulber

Nicolas Spulber a fost unadintre cele mai spectacu-loase minți economice alediasporei române, econo-mist specializat mai ales pesistemele economiei co-muniste.Matei Călinescu îlcaracterizează ca fiind un„mare economist, dublat deun umanist“, cu o gândire”profundă...

Conf. Univ. Dr. Cornel jucan, ulbs

Realităţi “in glissando”

continuare ^n pag. 3

După un timp dela înființareap r i m e l o runiversități partic-

ulare dinRomânia, esteposibilă cre-dem o analizăc r i t i c ăcomparativă aacestuia, caresă permită con-

cluzii pertinente.Am ilustrat materialul nostru printr-o

serie de exemple. Încercăm să acordămcircumstanțe acestui învățământ, fără afi deci niște critici absoluți. În condițiileeconomiei de piață, învățământul partic-ular din România putea fi performant.

Intenționăm să scoatem în evidențăneajunsurile acestui învățământ, precumși posibilitățile înlăturării lor.

Învăţământul universitar particular românesc

- câteva consideraţii -

Am luat,p r i n t r e

primii, con-cursul de admitere la ASE București,Facultatea de Finanțe și Contabilitate(am fost „sfătuit”, din cauza dosaruluipolitic al familiei, să nu mă înscriuunde am vrut inițial, respectiv la„Economie Generală”, secția„Economie Politică”), dar după primii2 ani, având și medii anuale de 9,70 –9,80, mi-a fost admis transferul la fac-ultatea și secția dorită. Aici am avut,de asemenea, medii ridicate, odatăprimul și de două ori printre primii trei.Am terminat astfel, în 1966, pe un loc

de podium în promoție. M-am formatca economist, cu precădere macros-intezist, sub bagheta de educație șiinfluență profesională a unor dascălide valoare, de exemplu regretatul ac-ademician N.N. Constantinescu,acad. Tudorel Postolache, IonelBlaga, Stelian Dumitrescu, N.S.Stănescu (la economie mondială),Ludwig Grünberg (la filozofie), Gh.Bistriceanu (la finanțe), C. Danciu (laplanificare), Mihai Amuza (la buget),Luigi Dobrescu (la tehnologieindustrială), Boiangiu (la tehnologieagricolă), etc.

Conf. Univ. dr. Virgilnicula

Câteva confesiuni dintr-un spațiu fascinant

– 5 decenii de cercetareeconomică –

Japonia așa cum amcunoscut-o cu aceastăocazie, tradițională dar șimodernă, este atât de de-parte de imaginția noastrăca și distanță geograficăce separă România de

Țara Soarelui Răsare.Japonia este o țară foartefrumoasă și toate orașelevizitate sunt locuriîncărcate de istorie, dar șicu tente moderniste, astfeldeseori poți avea imag-inea unui castel vechi, cuun zgârie-nori modern înfundal. continuare in pag. 4

O universitaterecunoscută și o

civilizațieimpresionantă din

țara soareluirăsare (II)

Conf. Univ. Dr. Răzvanşerbu, ulbs

continuare in pag. 5

prof. univ. dr. Gheorghepreda, membru al academie deştiinţe din newyork

- continuare in pag. 6-

Tra ta tu l i n -s t i t u i n dC o m u n i -t a t e a

Europeană , semnat la Romaîn 1957 , a pus baze le une ipo l i t i c i comune în domen iu lt r anspo r tu r i l o r, pen t ru ce let re i modur i de t ranspor t te r -es t ru : r u t i e r, f e rov ia r ş i pecă i nav igab i le in te r ioa re .

Conf. Univ. Dr. Paullucian, ulbs

- continuare in pag. 7 -

Transportul între Europa şiAsia prin Marea Neagră

- continuare în pagina 2, 4 -

Dan popescu

Lect. Univ. dr. DanAlexandru popescu

Senzaţia când laşi în urmăSudul Europei şi te întorciîn Nord (în cazul meu, la

Bruxelles) este una deprofundă inimă grea. Maiîntâi, spui adio unui soareincredibil de odihnitor. Unîntreg week-end,Barcelona a fost scăldatădin belşug de temperaturiîn jur de 20 de grade. Oclima perfectă la jumătatealunii aprilie, cu care re-zonezi instinctiv.

Barcelona: starea debine la plural

continuare in pag. 8

demersuri2 VINERI 10 IUNIE 2016

urmare din pagina 1

Având apoi posibilitatea să-mialeg din 5 locuri de repartiție –asistent la ASE, redactor la radioși televiziune, redactor la „ViațaEconomică” – unde redactor șefera prestigiosul Costin Murgescu,iar adjunct remarcabilul profesorGheorghe Dolgu –, economist încomerțul exterior, redactor înpresa centrală, fiind solicitat astfelîn Comisia centralizată derepartiție de către reprezentanțiiinstituțiilor respective – am optatpentru ultima variantă unde dejatrecusem proba profesională. Un„Dialog despre calitate”, cu ing.Emilia Radu, directoarea Fabriciide textile „Aurora” din Capitală,probă care, de altfel, fusesepublicată, în cel mai importantziar, în 10 aprilie 1966.Am considerat că am făcut o bunăalegere, întrucât, chiar dacă nuprea m-am înțeles cu conducereaziarului, ieșind oarecum din tipare,timp de 4 ani și jumătate am par-curs și examinat cele mai impor-tante obiective industriale aleRomâniei, realizând cu precădereanalize critice în ce privea în-deplinirea indicatorilor de plan;nivelul de productivitate și de ce;obținerea producției deseori subnivelul capacităților instalate; ra-portul deformat între valoarea uti-lajelor și cea a lucrărilor deconstrucții montaj în întreprinderi;deseori, eficiența economicăredusă; utilizarea slabă a timpuluide lucru; etc. Erau, de fapt, anii1965-1970, în care „lumea bună”– câți mai trăiau – ieșise dinpușcării, în care conducătorul deatunci al țării a iniţial unele reformede deschidere spre piață, de re-ducere a birocrației copleșitoare(de exemplu, renunțarea la„Direcțiile generale” din ministereși înlocuirea lor cu centralele in-dustriale). De tehnologizare şiretehnologizare a industriei, trans-porturilor, construcțiilor în condițiileunei rate ridicate a acumulării. Dedezvoltare în teritoriu. De creșterea ponderii la export pentru pro-dusele cu un grad de prelucraremai ridicat. De afirmare a unorînsemnate deschideri spre Vest, aunor concepte importante precumindependența energetică, atitudiniîmpotriva poluării, etc.Menționez că mai multe din arti-colele mele de atunci – de exem-plu „Cum poate progresa o uzinăfără concepție?” (Uzina „Unio”Satu Mare), „Anemia Electroput-erii” („Electroputere” din Craiova),„Departe de prozaica uzină, cabi-netele de organizare a muncii s-au transformat în protagoniste aleliteraturii economice de salon”,„Amplitudinile sociale ale abuzuluimărunt”, „Dacă fabricați bolovanide ce îi încărcați în vagoanepneumatice?” (problema lipsei decalitate a cimentului), etc., au fostcomentate „pozitiv” la „Europaliberă”, ca urmare fiind solicitat deconducere să dau explicații supli-mentare și chiar dezmințiri. Am re-fuzat. Coincidentă efectiv curealitatea, situația a rămas caatare. Deopotrivă, în 28 mai 1969,mi-a fost scos, seara, din pagină,la ordinul secretarului CC al PCR,și care afirma că prin elaboratulmeu „subminam baze aleeconomiei socialiste”, articolulamplu cu titlul „Când și cum selivrează produsele la export”. Rel-evam, în textul respectiv, preved-eri de plan în contratimp șicontradicție cu cerințele pieței ex-

terne și încercarea penibilă de „aadapta piața externă la producțianoastră”. Deopotrivă, căutasemsă relev de unde apărea decalajuldintre încasările valutare planifi-cate și cele efective; mă referisemla sistemul nestimulativ de a aveaun „plan de export” pentru între-prinderile de stat de comerț exte-rior și un „plan de livrări pentruexport” în întreprinderile industri-ale, de altfel la tratativele cu străiniispecialiștii din întreprinderile deproducție fiind, în bună măsură,neglijați, marginalizaţi etc. În vol-umele mele ulterioare, „Economiaca spațiu deschis. În ochiul ci-clonului” (2002), „O lume agitată”(2003), ș.a., am republicat maimulte din articolele menționate.Totodată, am inaugurat atunci – șicontinuat apoi – rubrica de recen-zii și prezentări ale unor cărți eco-nomice importante, ca deexemplu volume ale lui N.N. Con-stantinescu, Tiberiu Schatteles,Iosif Anghel, Gh. Bistriceanu, re-vista „Studii și cercetări decibernetică economică”, „Tratatulde Economie Națională” de subcoordonarea lui Costin Murgescu,cu care am avut un amplu inter-viu, etc...Întrucât de la ziar – din varii mo-tive, un oarece spirit de frondă almeu, lipsa de timp în ce măprivea, invocată de ei, ș.a. – nu mis-a permis să mă înscriu la doc-torat, m-am transferat – după ceinstituția respectivă m-a solicitatca atare trecând un examen depost – la Comitetul de Stat alPlanificării (din 1971), ca econo-mist specialist. Aici, în cei 5 ani șijumătate, m-am ocupat cuprecădere de Tabloul sinoptic aldezvoltării economice și sociale,de Raportul de plan și, mai apoi,de întocmirea și coordonareabalanțelor materiale, instrumentede lucru la cercetătorul americanWassily Leontief (Premiul Nobelpentru Economie), preluate prin-cipial din „Tabloul economic” alfiziocratului francez FrançoisQuesnay, medicul lui Ludovic alXV-lea și al doamnei de Pom-padour – „Tablou economic” con-siderat de marchizul de Mirabeau„o minune a lumii”. Toate acesteaca economist specialist și fără săam post de conducere. De altfel,nu eram nici membru de partid,unde am intrat în 1974, la 33 deani, după câțiva ani de doctorat șiîn procesul de pregătire a tezei,fiind sfătuit că altminteri nu voiputea finaliza nimic.În activitatea mea la CSP amurmărit cu atenție să semnalez șisă înlătur – pe cât posibil dupăputerile mele „de execuție” – oserie de inadvertențe în corelarearitmurilor și coeficienților decreștere pentru diferite domenii,ramuri, sectoare, inadvertențe de-terminate cu precădere prin sta-bilirea unor sarcini și obiective dinafara instituției, eminamentepolitic. De asemenea, m-amstrăduit să semnalez șefilor meiecartul ridicat dintre venitulnațional creat și cel utilizat, „fragili-tatea” între „resurse” și „destinații”a unor balanțe materiale,înregistrările repetate la „producțiaglobală” și faptul că „producțianetă” (valoarea nou creată) ca in-dicator era mai bun și trebuia uti-lizat cel puțin concomitent cu„producția globală” (totalulactivităților), etc. Am publicat, dealtfel, ca economist în CSP și doc-torand în „Economie Politică” laASE București (sub conducerearemarcabilului profesor IvanciuNicolae-Văleanu), circa 15 studii

în „Probleme economice” și „ViațaEconomică”. De asemenea, ampublicat, primul în România, unamplu articol de susținere a indi-catorului „Producția netă”, în„România liberă”.Totodată, unstudiu al meu și al colegului Gh.Obreja din CSP, pe tema „Funcțieiprogresiste a acumulării” dar și anecesității creșterii eficienței ei,apărut pe 2 pagini mari de revistăîn „Viața Economică”, a fost pre-luat la inițiativa americană și pub-licat în Revista Economică aUniversității din Dickinson, dinStatele Unite.În CSP am beneficiat de sfatul șiîndrumarea inclusiv pentru doc-torat, ale unor șefi deosebiţi,specialiști de prestigiu, precumactualul academician Emilian Do-brescu, dr. Virgil Pârvu, MirceaZara, profesorul Gh. Șiclovan, ing.Gh. Sucitulescu, ConstantinCaloianu, dr. Avram Rosen, PetreCristescu, Ștefan Gabor,Napoleon Ene, Stelică Ciuraru,Octavian Vlaiculescu, IonicăȘtefan, etc. Am beneficiat,deopotrivă, de apreciereademonstrată de Domniile lor nudoar prin faptul că eram ascultat,ci și prin faptul că mi s-a aprobatmereu, legal, reducerea stagiuluide timp pentru gradațiile salarial-profesionale, trecând astfel de la„economist” la „economist princi-pal” și urcând „la excepțional” pescara de gradații respective.Odată mai mult, menționez, doarfuncții de execuție... Ca să-mi pottermina teza – deseori mi-am luat„concediu fără plată” pentru ex-amene și alte activități doctorale,altfel nu se putea, se lucra, înmedie, 10-11 ore pe zi, inclusivduminica – și fiind solicitat încadrul Institutului Central deCercetări Economice, în 1976 mi-a fost aprobat transferul în cadrulinstitutului respectiv. Eram,oricum, mai aproape depreocupările mele în cercetare. Șiaici am avansat pe scaraprofesională, tot cu reducerea ter-

menului de vechime, până lafuncția – limită pentru mine, avândîn vedere dosarul meu de cadre,așa mi s-a spus – de șef de secție.Tot aici am publicat în reviste despecialitate, printre care „RevistaEconomică”, mai multe studiireferitoare la tradițiile gândiriiromânești privind dezvoltareaindustrială a țării – respectiv D.P.Marțian, P.S. Aurelian, Al. D.Xenopol, Lazlo Kövary, MihailKogălniceanu, Ștefan Zeletin, Mi-hail Manoilescu, etc. – în fapt,parte componentă din teza dedoctorat. Am evaluat și criticatrolul „Sovrom”-urilor în industria șieconomia românească.Deopotrivă, m-am referit la prob-leme acute din economia noastră.Privitor, mai ales, la imitareaeronată, - fără prea multdiscernământ, fără a aveacondițiile lor concrete respective –, a unor țări vestice dezvoltateeconomic, pentru a ajunge laproducția lor de oțel pe locuitor,defontă, la alte producții ale lor, etc.Totodată, m-am referit la„slăbiciunile” raportului cerere-ofertă din economia națională, încondițiile în care, de pildă, la pro-dusele alimentare, erau prețuristabilite centralizat și în acord cuveniturile oamenilor, dar pe piațăoficială asemenea produselipseau esențial, fiind date „pe submână”, pe „piața neagră”, prin variiprocedee, la prețuri de 7-8 ori maimari, deloc la îndemâna celormulți. Un articol al meu pe aceastătemă – publicat în „RevistaEconomică” – a fost amplu co-mentat la „Europa liberă”, în urmalui – cred că în urma lui – primindo invitație personală de la ziarulvest-german „Die Zeit” cu sediul înHamburg – pentru o documentarede 2 săptămâni, pe cheltuiala lor,inclusiv drumul la Hamburg, înRepublica Federală Germania. Afost singura mea deplasare înVest înainte de 1989, incertă,privind permisiunea autoritățilorromâne, până în ultima clipă. Aici

am fost invitat în 3 rânduri acasăla dânsa, la cină, în castelul de peBlankenesse, de venerabiladoamnă contesă Marion vonDönhoff, proprietarul și directorulziarului, fiind chemat alături demine și domnul Theo Sommer,editorialist prestigios al lui „DieZeit”. Doamna Marion Grafin Dön-hoff – care a candidat ulterior lapostul de președinte al RFG și alcărui logodnic, tot un „von”, partic-ipase în iulie 1944 la complotul ar-matei împotriva lui Hitler, fiindcondamnat apoi și spânzurat,doamna rămânând fidelă până laadânci bătrânețe memoriei iubitu-lui său logodnic – după discuții celpuțin interesante – totul în limbafranceză – despre situația dinGermania, din România, din Eu-ropa și din lume, mi-a făcut sug-estia de a rămâne în Germania șide a mă angaja la „Die Zeit”. Îmistabilise și biroul... Cu părere derău am refuzat onoranta prop-unere, eu cunoscând prea puținlimba germană și opiniind că voiavea astfel insurmontabiledificultăți de adaptare. Dar avândși soția, copilul, părinții în țară…Am mai avut mai multe deplasăride documentare în URSS, euanalizând în detaliu reforma loreconomică de după 1983-1984.Limitată, dar reformă. Am publicatîn acest sens mai multe studii înRomânia, care au avut impactpentru cei ce se ocupau de dome-niu. Deopotrivă, am publicat douăimportante articole în „Econom-iceskaia Gazeta” și respectiv „So-cialisticeskaia Industria” – pe temanecesității accentuării factorilorcalitativi în economie și, respectiv,pe tema raportului dintre balanțade energie primară și balanța deenergie electrică, fiind invitat să ținpe prima temă și o conferință laAcademia de Științe a URSS dela Moscova. O conferință ce aavut succes. La ei era atunci„glasnost”-ul și „perestroika”...

Dan popescu

3VINERI 10 IUNIE 2016 turism

urmare din pagina 1

Continentul american a înregis-trat 191 milioane de sosiri, cu 9milioane mai multe comparativcu un anul 2014, urmând ocreștere de 5%. Apreciereadolarului a încurajat turismulemițător din Statele Unite,turiștii americani deplasându-secu precădere în Caraibe şiAmerica Centrală. În ceea cepriveşte Orientul Mijlociu,acesta a primit cca. 54 de mil-ioane de turiști (urmând ocreştere de 3%), număr careconsolidează recuperareaîncepută în 2014.

Potrivit datelor pe care ledeţine OMT, Africa a înregistrato scădere de 3%, ajungând la53 de milioane de călători, celemai drastice scăderi cunoscânddestinațiile tradiționale Tunisia(scăderi de 25%), Egipt, oscădere de 2% şi Maroc, cu1%.

Raportul OMT a evidenţiatfluctuaţia neobişnuită a ratelorde schimb, ieftinirea petrolului şia altor materii prime, care au fa-vorizat creşterea veniturilor înţările importatoare, dar au slăbitcererea exportatorilor. Acestefenomene și manifestări,împreună cu îngrijorarea pentrusiguranţă au fost factoriideterminanți care au avut celmai mare impact asupra turis-mului în 2015, aşa cum a expli-cat John Kester, responsabilulde tendinţe de piaţă în cadrulorganizației.

Cu toate acestea, secretarulgeneral al OMT, Taleb Rifai asemnalat că impactul asupraturismului al atacurilor teroristeeste limitat şi pe termen scurt,dar a apărat necesitatea de acălători în continuare ca cel maibun mod de a face faţăprovocării teroriste. El a afirmatcă “panica nu ne poate seches-tra, aşa cum îşi doresc ei.Călătoriile trebuie să continue,cu precauţie, da, dar fără arenunţa la a călătorii. Nici o ţarănu este imună terorismului. Nueste o problemă a Egiptului, aTurciei sau a Tunisiei,ameninţarea este mondială. Deaceea, noi trebuie să neocupăm de ea la nivel mondial.Aceasta este o problemă a tu-turor şi comunitateainternaţională trebuie să lucrezeîmpreună şi să împărtăşeascăexperienţe. Siguranţa,împreună cu tehnologia şicreşterea sustenabilă a turis-mului, constituie cele treipriorităţi ale sectorului”.

Organizaţia Naţiunilor Unite(ONU) a aprobat desemnareaanului 2017 ca AnulInternaţional de Turism Durabilpentru Dezvoltare, în scopul dea creşte contribuția sectorului lacreşterea economică şi laîmbunătăţirea socială şi a medi-ului, ca o recunoaștere aimportanţei turismuluiinternaţional şi, în special, de-semnarea unui an internaţionalde turism durabil, pentru a pro-mova o înţelegere mai bunăîntre popoarele de pretutindeni,care să conducă la oconştientizare mai mare abogăţiilor patrimoniului alediferitelor civilizaţii şi să ducă lao mai bună apreciere a valorilorinerente ale diferitelor culturi,contribuind astfel la consoli-darea păcii in lume.

“Această proclamare este o

oportunitate unică de a extindecontribuţia sectorului turismuluila cei trei piloni ai durabilităţii(economic, social şi de mediu),precum şi creşterea gradului deconştientizare cu privire laadevăratele dimensiuni ale unuisector care de obicei sesubestimează”, a afirmat Sec-retarul General al OMT.

Potrivit comunicatului,această decizie vine într-un mo-ment deosebit de important, încare comunitatea internaţionalăadoptă noua Agenda 2030 şiObiectivele de DezvoltareDurabilă (ODS), aprobate decătre Adunarea Generală aONU. Turismul se integreazăastfel în obiectivele generale,respectiv: promovarea creşteriieconomice susţinute, inclusivăşi durabilă, ocuparea forţei demuncă deplină şi productivă şimuncă decentă pentru toţi; con-sum şi producţie durabilă; con-servarea şi utilizarea durabilă aoceanelor, mărilor şi aresurselor marine pentru dez-voltarea durabilă.

În anul 2015, 39% dintreturiştii internaţionali care aucălătorit s-au putut deplasa fărăcerinţa unei vize turistice, celmai mare procent înregistratpână acum (în comparaţie cu23% în 2008), potrivit raportului“Visa Openness Report” în-tocmit de OMT, care subliniazăfaptul că evoluţia călătoriilorfără viză este un “rezultat clar”al măsurilor adoptate de multeguverne, care au observat im-pactul economic pozitiv în ceeace priveşte îmbunătăţirea PIB şicrearea de locuri de muncă prinactivități de turism.

OMT asigură că economiileemergente rămân “mai de-schise” decât cele avansate înaceastă privinţă şi citează ţăriledin Asia de Sud - Est, Africa deEst, Caraibe şi Oceania ca fiindzonele cel mai puţin restrictivepentru a călători. Zonele maipuţin deschise în 2015 au fostAfrica Centrală, Africa şi Amer-ica de Nord.

Rifai a subliniat căprovocările actuale în ceea cepriveşte securitatea “nu trebuiesă descurajeze” progresele înfacilitarea vizelor pentrucălători: “trebuie să lucrămîmpreună pentru a promova unmediu de călătorii sigur, folosindtoate posibilitățile pe care leoferă tehnologia şi cooperareainternaţională în schimbul dedate”.

OMT a organizat primaConferinţă Internaţională privindTurismul de Shopping în anul2015, cu ocazia târgului de tur-ism FITUR de la Madrid, care alansat o nouă secțiune, FITURShopping. OMT a organizat

această prima întâlnireinternaţională ca “o oportunitateunică” pentru a facilita analiza şidezbaterea cu privire la turismulde shopping. În cadrulconferinţei, au fost prezentatecazuri regionale din acest sec-tor specific, în timp cereprezentanţi cheie din sectorulprivat au împărtăşit cazuri desucces. Conferinţa s-a încheiatcu o dezbatere între experți, lacare au participat NYC & Com-pany (New York), SinclairGlobal (Londra), Turisme deBarcelona, Innova Tax Free(Madrid) şi Desigual.

Turismul de shopping estedeja una dintre principalelemotivaţii ale milioanelor de per-soane atunci când vine vorbade alegerea unei destinaţii devacanţă. Această formă deleisure devine unul dintre in-strumentele utilizate în pro-movarea destinaţiilor. JörnGieschen, cercetător al Institu-tului de Business (Instituto deEmpresa, IE) din Madrid şi alobservatorului de piaţă pre-mium de produse de prestigiuMasterCard, a semnalat că “tur-ismul de shopping este strânslegat de turismul urban, ex-istând un concept în turismul decumpărături, cel al experienţeide cumpărături în magazine şilocaluri mici, care sunt mult maiatractive pentru călători decâtbrandurile globale. Una dintretendinţele împărtăşite este aşa-numita bleisure, care uneştemunca şi plăcerea, 58% dincălătorii de business adăugândo zi sau chiar o excursie deweekend la locul de muncă”.Turiştii asiatici sunt unul dintregrupurile cele mai amatoare deshopping, 80% din turiştiichinezi care călătoresc înMadrid situează cumpărăturileprintre motivaţiile principale.

Michel Durrieu, directorul deTurism al Ministerului AfacerilorExterne şi DezvoltareInternaţională din Franţa, a vor-bit despre durabilitatea legatăde acest tip de turism, afirmândcă atât cumpărăturile cât și gas-tronomia sunt criterii esenţialepentru a decide între odestinaţie şi alta și, prin urmare,ar trebui să fie incluse în oricestrategie privind managementuldestinației. El a indicat, deasemenea că diversitatea,preţul şi calitatea, programul delucru în comerţ, orientareaclienţilor în magazine, calitateasuvenirurilor, sunt aspectelecheie pentru a dinamizacumpărăturile.

Cumpărăturile reprezintăprincipala activitate în vizitareaunei destinaţii turistice pentruunul din trei călători, potrivit ra-portului realizat de ESADE

Business School din Barcelona“Turismul pentru cumpărături înEuropa: Value Retail”. Studiulscoate în evidenţă faptul că34% din cheltuielile turisticegenerate în Barcelona, careocupă primul loc în Europa înceea ce priveşte procentul decheltuieli ale turiștilor, provin dincomerţul în general. Aceastaactivitate este urmată, înBarcelona, de transport, carereprezintă 23%, cazare cu 21%,mâncare şi băutură cu 10% şipetrecerea timpului liber şicultură cu 8%. Barcelona esteurmat de alte oraşe ca Londra,unde cheltuielile turiştilor pecumpărături ajung la 28%, Pariscu 24%, Amsterdam, unde 19%din buget este destinatcumpărăturilor şi Roma, cu11%.

Consumul de produse de luxeste menţinut în pofida crizei şia încetinirii creşterii economiceîn Europa. Evoluţia pozitivă afluxurilor turistice a contribuit lamenţinerea vânzărilor în acestsector puternic, în special aturiştilor din China, principalulutilizator al firmelor high-end.

Fluctuaţiile valutare,slăbiciunea economiei eu-ropene şi crizele internaţionale,cum ar fi cea din Crimeea, suntunii dintre factorii care au afec-tat piaţa de lux, începând cuanul 2014, dar cererea con-sumatorilor chinezi şi a celormai maturi, cum ar fi americaniişi japonezii, care se apropie dinnou de lux, a reuşit să con-tracareze o posibilă tendinţă descădere a acestei activităţi.Aceasta este una dintre princi-palele concluzii ale celei de-atreisprezecea ediţii a raportului“Piaţa globală a bunurilor delux” (Global Luxury GoodsWorldwide Market Study) alfirmei de consultanţă Bain &Company, studiu care serealizează de două ori pe an, deobicei, primăvara şi toamna.

Se estimează că piaţaglobală de lux ar fi ajuns lapeste 225 miliarde de euro înprezent.

Pe naţionalități, chinezii suntprincipalii consumatori debunuri de lux, ei cheltuiesc înafara ţării de trei ori mai multdecât în interiorul frontierelor,spre deosebire de japonezi,care fac cele mai multecumpărături în cadrul pieţei in-terne. Studiul constată că turismul şicălătoriile internaţionalecreează, de asemenea, unapetit pentru experienţele de luxsuperior legate transportul high-end, hoteluri de lux, croaziere,vinuri şi băuturi alcoolice. Un ra-port al alianţei industriei cultur-ale şi creative din Europa

(ECICA), grup format din celemai importante cinci asociaţiieuropene de lux, indică, deasemenea, că sectorul a cres-cut cu 28% în ultimii trei ani înEuropa. Acest studiu, realizat încolaborare cu Frontiers Eco-nomics, observă că sectorul ho-telier este al treilea cel maicerut de către aceşti clienţi,urmat de automobilele high-endşi luxul personal, haine, acce-sorii şi cosmetice. Pe al pa-trulea loc se află vânzarea dealimente şi gastronomie.Turismul de cumpărături în mar-ile oraşe europene a crescutfoarte mult în ultimii ani, cu ac-cent deosebit pe complexeleValue Retail, care are nouăcentre pe continent. În cazulBarcelonei, călătorii carecumpăra în aceste spaţii ajungla 57% din vizitatorii totali, pro-cent cu mult peste medie (careajunge la 32%). Turiştii asiaticiau un rol foarte important încentrele menţionate: chineziireprezintă 21% din vizitatori şicontribuie la 40% din vânzăriletotale; din partea europenilor,ponderea cea mai mare o dețingermanii (22%), urmați defrancezi (13%), britanici (12%)şi italieni (12%). RaportulESADE arată că, în cele nouăcomplexe de duty free, cheltu-ielile medii sunt de 295 de europe tranzacţie. Cei mai cheltuitorisunt japonezii, urmaţi de amer-icani, coreeni şi chinezi.

În ultimii doi ani, vânzărilecătre turiştii din afara Europei,care provin din cumpărăturiletax free, au crescut cu 40%, iarcheltuielile medii au crescut cu3%.Barcelona ocupă primele locuriîn cumpărăturile din Europa cuRoca Village, depăşind Paris,München sau Londra, cu ocreştere a vânzărilor de 44%. Înacest centru, ruşii reprezintă21,8% din ponderea globală avânzărilor, urmaţi de francezi(7,5%) şi chinezi (6,7%). Turismul de shopping are oimportanţă din ce în ce maimare în industrie şi în fiecare zieste tot mai mare numărulturiştilor al căror principal motivpentru a călători este shopping-ul. Studiul elaborat de OMT șiintitulat “Raportul global privindturismul de shopping”, în scopulde a oferi orientări cu privire lamodul de a acţiona pentrudestinaţiile care doresc săparieze pe acest produs, relevăfaptul că turismul de shoppingeste, tot mai mult, unul dintremotoarele care va contribui larecuperarea economică şi lacrearea locurilor de muncă înîntreaga lume.

conf. univ. dr. Virgil nicula,ulbs

demersuri VINERI 10 IUNIE 20164

urmare din pagina 1

Întrucât avusesem posibilitateasă văd, la Moscova, prin 1987,celebrul film „Căința” (premiat laCannes în 1987) al nu mai puțincelebrilor gruzini Tenghiz Abu-ladze – regizor – și Makharadze– actor –, peliculă fermantidictatorială, și împotriva unorpolitici „executate cu biciul”,politici criminale, am scris și pub-licat în revista „Arges”, (în„Argeș” se putea) o cronicădezvoltată a filmului, subliniindu-i net mesajul. Am fost primul ast-fel, deoarece după Revoluție auapărut zeci de cronici la acestfilm... De asemenea, tot în„Argeș” am făcut o paralelă întreaccidentul nuclear de la Harris-burg, din 1979, în Statele Unite(„teroarea bulei de gaz”) și celde la Cernobîl, din Ucraina,URSS, 1986, mult mai amplu,mai grav și scăpat efectiv de subcontrol. Printre altele, în sensuldezvoltării durabile, am desprinsconcluzia, singulară la aceavreme, că energia nucleară, prinmarile sale riscuri nu doarasupra ţării, ci asupra umanității,asupra civilizației, nu este osoluție esențială pentru viitor.Am publicat acest studiu și învolumul „Terra, lumini și umbre”apărut în 25 mii exemplare înEditura Sport, Turism (aici cen-zura funcționa mai lax) în 1988.Era printre primele luări de pozițiila noi în acest sens. Cartea s-avândut în câteva zile... Amlansat aici, totodată, sintagma„Oamenii, dușmanii Terrei”, șievident că am putut fundamentaopinii... „Vorbind de funie în casaspânzuratului”, am mai publicat,în Editura Albatros, dinBucurești, în 1984, o succintă is-torie a foametei în lume, „Cornulabundenței – un miracol?” (circa300 pp.), foarte bine primită decritică – recenzii la București(Oprea Parpală), Iași (Vasile C.Nechita), Sibiu (Adrian Riza) – șideseori citată.Prin toate acestea, prin eforturilemele de cercetare, am avut șionoarea și bucuria ca articole șicărți ale mele să fie citate, șiatunci și mai pe urmă, în lucrăriimportante ale profesorului aca-demician Tudorel Postolache,ale profesorului academicianVladimir Trebici – care de altfelmi-a făcut o recenzie elogioasăîn „Viitorul Social” la volumulmeu „Civilizație și industrie”, din1981 –, ale profesorilor IonBlaga, Oprea Parpală, Gh.Bistriceanu, Sorica Sava, ToaderIonescu, Vasile C. Nechita – re-cenzie frumoasă şi riguroasă la„Universul în alb-negru”, Edit. Al-batros, Bucureşti, 1987 -, aleunor nu puțini cercetători, etc.... Zilele de 22-23 decembrie1989 (începând din 22 decem-brie la prânz și până în 23 de-cembrie ora 9 dimineața) le-ampetrecut în redacția ziarului„România liberă”, fiind invitat decolegi din redacție (mai publi-casem în ziar) să scoatemprimele numere din cu adevărat„România liberă” liberă. În aceanoapte, până dimineața târziu,am stat realmente sub gloanțe(se trăgea intens asupra intrăriiîn ziar și asupra ferestrelor, setrăgea din pasajul subteran devizavi de „Casa Scânteii”), eusemnând în numărul din 23-24decembrie primul articol deanaliză economică (circa 3,5

pag) în noile condiții ale țării.Aniversând în 22-23-24 decem-brie 2015 Revoluția Română,ziarul „România liberă”, laBucureşti, a reeditat, într-un tirajde câteva zeci de mii de exem-plare, distribuit gratuit lapopulație, numerele sale din 23–24 decembrie 1989. Fiind reedi-tat, firește, și articolul meu,amplu atunci în economia ziaru-lui, ce avea titlul „Să veghem cufermitate la desfășurareanormală a activității economice”.Criticam ferm implicarea facto-rilor de partid în economie și rel-evam ce trebuie făcut înîntreprinderi pentru a nu se intraîn colaps economic, inclusiv maimulte aspecte legate de lărgirearelațiilor de piață în economie. De asemenea, încă din 24 de-cembrie 1989, solicitat decărturarul și fruntașul liberal DanAmedeu Lăzărescu, cu careaveam relații de familie, ampregătit apariția ziarului „Liber-alul”, oficios al PNL, partid is-toric, ce urma să se reînființezeîn scurt timp. Doar după câtevazile am fost numit de conduc-erea PNL redactor șef al ziarului(Director era Dan AmedeuLăzărescu, iar secretar generalde redacție Călin PopescuTăriceanu), fiind, deopotrivă şimembru fondator al PNL atuncireînființat. În afară de coor-donarea activității, am publicat în„Liberalul” mai multe articole tipstudiu-analiză, printre care edi-torialul „Cu prețul unor uriașejertfe și suferințe, PartidulNațional Liberal reintră în arenapolitică a României”, desigur, unarticol politic, dar și „Domnul In-teres și Doamna Inițiativă –garda personală a doctrinei lib-erale”. Acest din urmă articol,apărut la începutul lui ianuarie1990 – și semnat de mine DanGenvra, în memoria buniculuimeu dinspre mamă, general dedivizie Dumitru Vrăjitoru, fostșef-adjunct, prin anii 1930, alStatului Major al armatei româneși până prin 1940 profesor laÎnalta Școală de Război – con-stituia o examinare atentă a doc-trinei liberale ca atare, aplicată șidezvoltată în România. Pentruactivitatea mea astfel am primitmulțumiri publice din partea con-ducerii partidului, fiind menționatconcret aportul meu „decisiv”,atât în scrisori personale cât și învolumul „Confesiuni” al domnu-lui senator (atunci) Dan AmedeuLăzărescu (dialoguri realizate deRadu Țoancă, Editura Hestia,1997). Cunoscând mai îndeaproape peIon Rațiu cu ocazia invitării salede către mine, în martie 1992,pentru a ține o conferință la Uni-versitatea din Sibiu, pe temadoctrinei keynesiste – menționezcă Ion Rațiu a fost condus la lu-crarea sa de licență la Cam-brige, în Anglia, de profesoaraJoan Robinson, asistentă la vre-mea ei a marelui John MaynardKeynes –, am discutat în partic-ular ore întregi cu distinsul inter-locutor asupra liberalismului șiRomâniei. Regretatul Ion Rațiu,om fermecător și de marecultură economică, în volumelesale de amintiri, unele publicatepostum, și-a reamintit acestemomente, citându-mă, în maimulte rânduri, apreciindu-mi caprofesor și cercetător în Econo-mia Politică, fapt pentru caremulțumesc memoriei sale…

d.p. confesiuni...

urmare din pagina 1

Atmosfera citadină nu a avuttimp să se încingă, adierea vân-tului este în armonie cu balansulmării, iar spectacolul naturii ex-otice mereu înverzite îţi bucurătoate simţurile. Apoi, laşi în urmăo societate vie, intens animată şicolorată. La orice oră, din zi saudin noapte, întâlneşti oameniveseli, volubili, deschişi. De-sigur, reţeta miraculoasă este şipe bază de sangria sau diversecocktailuri, dar stă în firea local-nicilor -şi a turiştilor care-iasaltează, la propriu- să sesimta bine, să se lase antrenaţi,în mod natural, într-un aseme-nea mediu primitor. Nu în ultimulrând, păstrezi amintirea uneiarhitecturi de excepţie, cu stiluricare se scot în evidenţă reci-proc, fără a concura pentru a-istârni admiraţia trecătorului. Purşi simplu sunt acolo şiacaparează privirea. Alternanţaculturală (cohabitarea dintreroman, gotic, neo-clasic mod-ernist şi contemporan) con-tribuie la plăcerea momentului,

la degustarea acestuia într-unşuvoi de senzaţii totale: de liber-tate, de putere, de desfătare. N-aş îndrăzni să spun că în trei-patru zile ajungi să le cuprinzi petoate, mai puţin în raport cu di-mensiunile fizice ale oraşului şimai mult vizavi de ceea ce are elde oferit. Abia respiri când intrisă vizitezi piaţa Boqueria, cugândul de a atinge, de a încercafiecare produs expus dinabundenţă pe tarabe, sau cândasişti la o reprezentaţie de fla-menco, legănând din cap, pier-dut în vise sau bătând alertritmul cu piciorul. Răsufli greudupă o plimbare pe colina(muntele) Monjuïc, apoi te înmoiaşteptând să iei telecabina, caresă te transporte rapid peste port,către plajă. La Barceloneta. Vi-brezi în contact cu nisipul şimarea, efectul traducându-se in-stantaneu printr-o comandă launa dintre terasele dinapropiere: o carafă de sangria,por favor! Sau una cerveza fria,depinde de gust. Iar după lungaescapadă prin oraş, descoperică ai fost dintotdeauna fanulBarçei, chiar dacă rareorisavurezi fotbalul la televizor (camine...), şi că nu ţi-ar displăcea

o mică locuinţă cu flori la terasă,de unde să urmăreşti, zilnic,fluxul continuu de turişti. Restau-rantele te invită la o permanentăcăutare a felului favorit(bineînţeles că vei descoperimai multe retete preferate, deasta a şi apărut, probabil, ritualulservirii de tapas), si doar prome-nada pe bulevardele largi,străjuite de copaci majestuoşi,mai poate să-i ofere corpului tăuo uşoară alinare. Întâlnireatradiţională cu artele şi artiştiistradali, intens reprezentaţi înaceastă forfotă urbanămediteraneeană, consacrăşarmul inegalabil al capitaleicatalune, un univers bogat, maiales prin viaţa pe care o degajăla tot pasul. Dan-Alexandru Popescu23 aprilie 2016

notă redacţională: Ca urmarea unei regretabile erori, arti-colului “Barcelona: starea debine la plural”, scris de Dan-Alexandru Popescu şi apărut înnr. trecut al revistei, îi lipsesc,mai multe pasaje.Cu scuzele derigoare, publicăm în acestnumăr articolul complet.

lect. univ. dr. Dan Alexandrupopescu

VINERI 10 IUNIE 2016 5

urmare din pagina 1

...și paradoxală”, conform luiDragoș Paul Aligică, fost colabora-tor al acestuia. Nicolas Spulber a fost profesoremerit de economie la Universi-tatea Indiana. S-a născut în Româ-nia, pe 1 ianuarie 1915. A absolvitUniversitatea București în 1934, în-cepând ulterior să lucreze ca și ju-rnalist. La începutul celui de-aldoilea război mondial s-a mutat înFranța, alăturându-se rezistențeifranceze înainte de reluarea cari-erei în jurnalism și a devenitcetățean francez. Și-a cunoscutsoția, Pauline, în perioada cât alocuit în Franța. Au avut un fiu,Daniel, care a devenit și el un mareeconomist și despre care vom vorbiîn articolele ulterioare. A emigrat în Statele Unite în anul1948. Aici a dobândit un master (în1950) și un doctorat în economie(în 1952) la New School for SocialResearch. A lucrat ca și cercetătorasociat la Massachusetts Instituteof Technology din 1952 și până în1954, după care a lucrat la IndianaUniversity de unde s-a pensionat în1980, dar a continuat să mai pre-dea ocazional. A câștigat un fellow-ship de la fundația Ford peperioada anului academic 1960-1961, a devenit profesor emerit(distinguished) în 1974 șicercetător senior pentru Interna-tional Development Research Cen-ter (IDRC) între 1967 și 1972.Conform REEIfication (2004)colegii își amintesc de el ca despreo persoană cu care puteai discutaliteratură italiană, conflictele din In-donezia, bucătăria ungurească cuaceeași pasiune și interes cum dis-cuta despre economie. Avea și omare dragoste și un interes specialpentru România, țara sa natală,contribuind decisiv la dezvoltareaunui program de Studii Româneștila Indiana University și lamenținerea lui pe linia de plutire,fiind foarte convins de utilitateaacestuia. Nicolas Spulber vorbea fluentfranceză, română, engleză, rusă,spaniolă, având cunoștințe de cititși în alte limbi. A publicat șase dincele 20 de cărți scrise după pen-sionare și a continuat să vină labirou să lucreze până târziu în2003. Principalele sale zone de interes auinclus economia sovietică și post-sovietică și funcțiile statului în arhi-tectura economică, pornind de laeconomiile centralizate, cele încurs de dezvoltare și până laeconomiile de piață.În anul 2002 a primit titlul de DoctorHonoris Causa al Școlii Naționalede Studii Politice și Administrative,site pe care am găsit singura pozăa acestui mare economist. A dece-dat pe 2 ianuarie 2004, avândsatisfacția de a primi, cu puțin timpînainte, copii ale ultimei sale cărți:”Russia’s Economic Transition:From Late Tsarism to the New Mil-lenium” (Cambridge UniversityPress, 2003) despre care vomvorbi mai târziu.Nicolas Spulber își gândea cerc-etarea economică într-un modfoarte plastic. „A studia sistemul so-cialist este ca și cum te-ai uita la oexperiență – cineva merge pesârma și te întrebi: care este logica,cum poate să meargă pe sârmă,din ce motive a ales să meargă pesârmă?“ Este interesant de consemnat cegândea marele economist în anul

1952 despre realitatea informațiilordeținute despre economiasovietică, mai ales despreraportările statistice. În acest sensa publicat un articol intitulat ”TheStudy of Man: What Do We KnowAbout the Soviet Economy?” încare spune că nu există nici o țarăcare să realizeze un asemeneafetiș de statistici din care să emaneatât de puține informații, statistici cu”conștiință de clasă și partid”. Au-torul definea această abordare ast-fel: ”Ascunde-ți atât punctele forte,cât și slăbiciunile așa încât lumeadin afară să nu știe niciodată precisnici realizările și nici eșecurile tale”.De la începuturile anilor 1930 rușiiau lucrat la perfecționarea acestuiproces de distorsionare și ascun-dere a informațiilor. Birocrații sovi-etici au desăvârșit acest proces,rareori explicând definirea unitățilorevaluate, cum au fost strânsedatele sau cum au fost calculaterezultatele. Pe cale de consecințămajoritatea afirmațiilor legate dedezvoltarea economică de lasursele sovietice reprezentau un felde ghicitori.Prin urmare studierea economieisovietice a fost o sarcină extrem dedificilă, mai ales că, chiar dacă ai fireușit să dezlegi ghicitoarea,apărea problema evaluării acestordate pentru un tip de economiefoarte diferit de cea americană.Spre exemplu, ceea ce pentrueconomiștii americani este rele-vant, poate fi fără semnificație pen-tru economia sovietică. (în acestsens vorbea despre nivelulprețurilor, care nu mai are relevanțăpentru un stat în care prețurile suntstabilite de către acesta. Acest as-pect vorbește doar despre scop-urile politice ale regimului decâtdespre cererea și oferta diferitelorproduse.)Vom prezenta în continuare altecâteva idei interesante ale econo-mistului de origine română referi-toare la economie.Conform acestuia problemaeconomică centrală a oricăreisocietăți organizate, planificate saunu, se învârte în jurul creării și dis-tribuirii ”produsului național”.Acesta din urmă trebuie împărțitîntre consum și acumulare, întreceea ce este consumat curent și

ceea ce se economisește și/sauinvestește pentru creșterea în con-tinuare a capacității productive.Felul în care partea rezervată con-sumului este distribuită depinde destratificarea socială, standardul deviață prevalent în societate, destimulentele acordate diferitelornivele sociale și așa mai departe.Partea rezervată acumulării șiscopul pentru care este investitădepinde de dezvoltarea societății,de gradul de industrializare, dar șide forța și măsura în care statulcontrolează acest aspect. Cu câtstatul și controlul vieții economicesunt mai puternice, cu atât mai ușoreste să controlezi cât este destinatconsumului și cât este reținut pen-tru investiții civile sau militare. Pornind de la aceste realități sepune o mare problemă, conform luiSpulber. Oare o economieplanificată produce mai multe pro-duse cu mai puțină muncă decât oeconomie de piață? Oare planifi-carea elimină irosirea și dă posibil-itatea producerii mai multor bunurieconomice cu aceleași resurse?Planificarea ar trebui să asigure ocorelație între dezvoltareadiferitelor sectoare economice, deciar trebui să verifice nevoile unei in-dustrii în contrapartidă cu scop-urilor industriilor care oaprovizionează, precum și verifi-carea diferitelor scopuri ale lor încontrapartidă cu disponibilitatearesurselor. Dacă vrei să execuțiaceastă procedură ținând cont detoate implicațiile ar trebui să fie re-zolvate literalmente milioane deecuații, iar aceasta ar trebui sădevină activitatea economicăprincipală a statului. Deoareceacest lucru este imposibil, planul seconcentrează pe aspecteleesențiale și angrenează economiacătre realizarea scopurilor stabilitede aceste aspecte. Aceastaînseamnă că pentru anumite in-dustrii planificarea este incompletă.Spre exemplu există suficient oțelpentru industria de locomotive sauavioane, dar pot să aparădeficiențe în anumite părți vitale alemașinilor. Mai mult, în orice mo-ment pot să apară în fața planifica-torilor alternative, spre exempludacă să investești într-o fabrică cunoi tehnologii sau să utilizezi mai

multă muncă la vechile mașini. În sistemul capitalist orice alegere,cel puțin teoretic poate fi luatăluând în considerare rata derentabilitate a unei investiții, com-parativ cu o alta. Economiarusească, prin neutilizarea concep-tului rentabilității capitalului, estelăsată fără un ghid în ceea ceprivește alegerea alternativelor, iarastfel problema de bază a eliminăriiineficienței și risipei estenerezolvată. Mulți economiștiamericani din acea perioadă con-siderau că nu există o soluție realăîn contextul planificării sovietice șică risipa era enormă.În ciuda lipsei de informații siguredespre economia sovietică, autorulconchide că lucrurile sunt mult înfavoarea Statelor Unite. Creștereaenormă a producției americane în-cepând cu 1939 și distrugerilesuferite de URSS în război auscăzut relativa putere a Uniunii So-vietice. Cu excepția cărbunelui,potențialul combinat al URSS șiEuropei Estice a ajuns în 1950 maimic decât al SUA și mai mic decâtal URSS singură dinainte derăzboi.Nicolas Spulber subliniază însăfaptul că o mai mică parte aproducției rusești merge în con-sumul general și o parte mult maimare merge la forțele armate. Și,devreme ce standardul de viață înURSS era extrem de scăzut,aceeași sumă cheltuită pentruarmată în Rusia va produce maimulte efecte ca în America. Autoruladmite că, chiar și cu cele maibune statistici și analize, nu se potrealiza predicții sigure, viața înURSS nu este un proces economiccapabil să fie dedus ca funcție dindatele economice, iar dinamicavieții sovietice este politică și nueconomică, deciziile finale fiindluate în sfera politică.Și un aspect amuzant reliefat deprofesorul Spulber. Toți sateliții Uni-unii Sovietice au preluat practicaraportării creșterii venitului naționalsub formă de procente iar Româ-nia, de exemplu, nu a avut la acelmoment nici un fel de calcul al ven-itului național, astfel că procenteleraportate nu aveau nici o bazăreală. În ciuda tuturor acestor dificultăți a

reușit să definitiveze și publice în2003 cartea ”Russia’s EconomicTransition: From Late Tsarism tothe New Millenium” (CambridgeUniversity Press, 2003) în careexaminează trei transformări ma-jore pe care Rusia le-a parcurs dela începuturile anului 1860 și pânăîn 2000. Prima tranziție, în pe-rioada țaristă, a implicatdespărțirea parțială de arhitecturafeudală a proprietății asupraterenurilor și deplasarea cătrerelațiile capitaliste. A doua, suc-cedând revoluției comuniste din1917, a adus la putere un sistemde proprietate și administrare astatului, supunând întreaga dez-voltare economică comenzii cen-trale. A treia transformare asurvenit la începutul anilor 1990 șieste încă în desfășurare și a avutca scop remodelarea structurii eco-nomice moștenite pe bazaproprietății private, în cadrul uneiarhitecturi a pieței nu foarte binedefinite. Cele trei tipuri de tranzițiiau avut la bază același scop,schimbarea patternului de propri-etate economică în speranțafurnizării unei baze mai bune pen-tru dezvoltarea economică. Originalitatea și imparțialitateacărții, dar și relevanța economică,politică și socială au fost recunos-cute de către lumea academicămondială care îl consideră un emi-nent specialist în domeniul sis-temelor economice motiv pentrucare considerăm că aserțiunile salear trebui să rămână și în memoriaromânilor.

BibliografieAligică, D.,P., (2004), Tranzitii eco-nomice. Convorbiri cu NicolasSpulber, Ed. HumanitasREEIfication, (2004), In Memoriam:Nicolas Spulber, http://www.indi-ana.edu/~reeiweb/newsEvents/newsletters/2004/Feb_04_REEIfica-tion.pdfSpulber, N, (1952), The Study ofMan: What Do We Know About theSoviet Economy?,h t t p s : / / w w w. c o m m e n t a r y -magazine.com/articles/the-study-of-man-what-do-we-know-about-the-soviet-economy/

Conf. Univ. Dr. Cornel jucan,ulbs

economişti

universitaria VINERI 10 IUNIE 20166

urmare din pagina 1

Mai întâi de semnalat faptul căMinisterul Învățământului (M.I.)printr-o serie de funcționariprăfuiți, rămași de la fostadirecție generală de cadre aînvățământului universitar și-auarogat dreptul, fără succes, săcoordoneze acest învățământ,rezultatul fiind dezastruos.

Prima mare confruntare aconstituit-o asigurarea bazeitehnico-materială auniversitățiilor particulare, careconform recomandării M.I., tre-buia să se realizeze prin „forțeproprii”.

Aceste universități nu dis-puneau de la începutulfuncționării lor de fondurilenecesare asigurării bazeitehnico-materială necesare, nudispuneau nici un fel de sprijindin partea statului și nu aveauacces la credite bancare. Sin-gura sursă de venit o constituiadoar taxele studenților, care nuputeau fi prea mari, întrucâtconcurența putea determinamigrația studenților către aceleuniversități care percepeau taxemai mici.

S-a trecut chiar la o restruc-turare a acestui învățământ,crescând astfel ca ciupercilenumărul universităților particu-lare, care nu necesitau o bazătehnico-materială costisitoare,ne referim astfel la universitățilecare aveau facultăți de drept,științe economice, managementș.a. S-a produs deci o po-larizare dăunătoare. Numărulstudenților la unele universitățiparticulare ajungea la mii și miide studenți, cifre evident ex-agerate. Încercările unorminiștrii ai M.I. de a temperacreșterea exagerată arătată afost un eșec. Acestea seextinseseră chiar și înstrăinătate. Examenele de anale studenților erau formale șicu multe elemente de ilegali-tate. Circulau astfel în unelecazuri de la rectorate și de-canate liste cu studenții caretrebuiau să treacă examenele,iar examinatorii se conformauacestor „indicații”, eraumenționate chiar notele caretrebuiau date.

Promovarea cadrelor didac-tice ale căror dosare de pro-movare trebuiau să fie agreatede M.I. era extrem de greoaie.Cadrele didactice eraumenținute astfel mult și bine peacelași grad didactic de la an-gajare.

Totuși în cazul câtorvauniversități particulare a avutloc un proces ciudat și anumeau fost înființate câteva facultățide medicină particulare, știutfiind faptul că acestea aveaunevoie de o bază tehnico-materială costisitoare. Estecunoscut cazul a două mariuniversități particulare șianume: Universitatea Româno-Americană și Universitatea „TituMaiorescu”, din București. Asig-urarea bazei tehnico-materialela cele două universități re-zolvându-se prin închirieri de launiversitățile de medicină destat. Aceste facultăți demedicină percepeau taxe maimari. Ce s-a ales de absolvențiicelor două facultăți de medicinăarătate este greu de știut.

Vom puncta succint în con-

tinuare, unele neajunsuri careau însoțit universitățile particu-lare, astfel:- Recrutarea cadrelor didac-tice s-a bazat prioritar pe ceiproveniți de la universitățile destat, ale căror cadre didactice lise permisese să lucreze și înînvățământul universitar partic-ular. În plus, aceste cadre di-dactice erau atestate, o marepiedică pentru cei care ar fi doritsă lucreze și în învățământulparticular, dar care nu erauatestați;- Unele cadre didactice nuaveau doctorate nefiind anga-jate din acest motiv înînvățământul universitar partic-ular, totuși se făceau și excepții.- A apărut o discriminare acadrelor didactice carestudiaseră și lucraseră înînvățământul universitar dinstrăinătate, care ar fi dorit să lu-creze și în învățământul univer-sitar particular românesc. Estecunoscut cazul a doi profesoristrăini și anume a prof. BrazilianAtico Vilas-Boas de Mota și aprof. american Eric Gilder, careau fost angajați ca prorectori laUniversitatea Internațională(U.I.) din București, și caredupă puțin timp de la angajareau trebuit să fie eliminați. Desti-tuirea respectivilor profesori afost rezultatul dispoziției uneicomisii de acreditare auniversității, comisie constituitădin doi membrii și anume: ungeneral de poliție și o activistăde partid de dinainte de anul1989, soție la rândul acesteia aunui mare activist de partid. S-aîncercat ca cei doi profesori susmenționați, să fie menținuțitotuși în universitate, dar fărăsucces, chiar ministrulînvățământului, care fusese so-licitat și care era pe atunci prof.Andrei Marga, nu a putut facenimic. Se spunea „aceasta-ilegea!”;- Personalul administrativ alunor universități particulare eranecalificat, considerându-se căse va califica la „locul demuncă”, personal pornit în gen-eral pe ilegalități. De exemplusecretara șefă a UniversitățiiEcologice „Dimitrie Cantemir”din Iași, o universitateparticulară, avea un doctorat în

chimie, fără nici o legătură decicu munca de secretariat. Soțulacesteia era prodecan laaceeași facultate de științe eco-nomice, fără să aibe doctorat șise pare că nici studiile univer-sitare complete. În schimb,prodecanul respectiv avea“meritul“ de a fi fratele unui sec-retar al C.C. al P.C.R.- Acele cadre didactice cumari carențe erau de faptdușmanii declarați ai cadrelordidactice meritorii și onestepentru că existau și astfel decadre didactice, este adevărat,destul de rari în învățământuluniversitar particular românesc;- Unele cadre didacticefuseseră arestate în cauzecivile, înainte de 1989;- Acreditarea universitățilorparticulare, se făcea în urmaplății unor taxe, care nu eraudeloc mici, de către comisii carenu în toate cazurile erau califi-cate. Aceste comisii întocmeauun raport de evaluare, care deobicei se încheia cu concluzia„facultatea respectivă, nu poatefi acreditată întrucât nuîntrunește condițiile de acred-itare”;- Introducerea în planul deînvățământ a unor specialităținoi și utile era extrem de dificilă.Se cunosc astfel de încercărinotabile, dar fără succes îndomeniul protecției resurselorde energie naturale;- Destul de greu acesteuniversități își constituiau bib-lioteci, care în urma unor actereprobabile, le dispăreaucărțile. În acest sens estecunoscut cazul bibliotecii U.I.din Constanța, unde s-au primitdouă donații americane: • Prima, de 100 de volume dindomeniul informaticii, de laHunter College din cadrulCUNY, pe care personalul ad-ministrativ al universității, fărăaprobarea conducerii, le-adonat Bibliotecii JudețeneConstanța;• A doua donație era de la TheInternational Association forConservation of Natural Re-sources and Energy (IACNRE),din New York, U.S.A., care con-sta în donarea revistei editatede IACNRE, revistă intitulatăThe International Journal of

Natural Resources and Energy:Non-Dissipation and Manage-ment, ISSN 1071-3603, NewYork, U.S.A. Donația a fostacceptată de M.I., care trebuiadoar să distribuie revisteleacestor universități din țară, in-teresate. Deși acceptasedonația, M.I. nu a mai difuzatrevista respectivă, difuzareacare era de fapt singuraobligație a M.I. PreședinteleIACNRE, autorul acestui articol,era și editorul șef al revistei încauză.Selectarea și recrutareacadrelor didactice reprezenta însocietatea românească o marefrustrare, astfel un mare numărde specialiști, mai ales din rân-dul cercetătorilor, își doreau săintre în rândul cadrelor didacticeuniversitare, dar întrucât aveau„probleme de dosar”, nuputeau. Cadrele de la M.I. fiindfoarte vigilente chiar și după1989, în această privință. Existalozinca că școala trebuie să deaeducație tinerilor, ori o astfel deeducație nu putea fi dată de ceicu dosare de cadrenecorespunzătoare, culmeaaceastă orientare era valabilă șidupă 1989.- Pentru acoperirea necesaru-lui de cadre didactice rezervorulprincipal îl constituiaînvățământul universitar de stat,considerat curățat.Universitățile particulare solici-tau la angajare atestări privindînvățământul universitar.- Nelucrând în învățământuluniversitar de stat, anterior anu-lui 1989 și neavând deciatestări, nu erau admiși încadrul învățământului universi-tar, în acest fel ratându-serepararea unei mari nedreptățisociale dinainte de 1989 și an-gajarea unor elemente de val-oare. În schimb cei slabi nuprea aveau restricții.- Este cunoscut deasemeniobiceiul conduceriloruniversităților particulare de aangaja în cadrul acestoruniversități soții, fii, rude ș.a.,fără întrunirea condițiilor legalede angajare.

O a treia mare confruntareprivea selectarea și acoperireanecesarului de studenți. Maiîntâi vom puncta un aspect

esențial care priveaînvățământul universitar româ-nesc, anterior anului 1989. Prinașa numitele cifre deșcolarizare reduse, facultățileprimesc cifre de școlarizare,care erau departe deacoperirea cererii, situație careîngroșa numărul celor care nuputeau intra la facultate. Faptulcreea o mare presiune în soci-etate, părinții fiind nevoiți săapeleze la costisitoarelemeditații, care la început priveadoar învățământul mediu, darcare ulterior s-au extins și la celuniversitar. Mulți părinți eraufrustrați și de faptul că nureușiseră în viața lor să fieadmiși la vreo facultate și seluptau din răsputeri ca acestlucru să nu se întâmple și încazul copiilor lor.- După un anumit timp după1989, în goana după studenți,la multe universități particularenu se mai dădeau examene deadmitere, studenții fiind dinaceastă cauză din ce în ce maislab pregătiți.- Apăreau numeroase con-flicte între conducereauniversităților particulare custudenții și părinții acestora, înspecial pe seama taxelorșcolare pe care studenții nuvroiau să le mai plătească. Seajungea chiar la insulte, jigniriș.a. Unele doamne rector, ca săimpresioneze probabil setrănteau la pământ în fațastudenților. Se apela pentruaplanarea conflictelor chiar lapoliție. Întâmplarea a avut loc laIași.- S-au descoperit cadre didac-tice care lucraseră înainte de1989 în securitate sau miliție,care găsiseră un loc călduț înuniversitățile particulare, dupăanul 1989.- Au fost totuși și cazuri destudenți merituoși, esteadevărat, numărul acestora eramic, care s-au înscris final-izându-și chiar doctorate.

Nu se poate spune că nu s-aîntreprins nimic în cazuluniversităților particulare înprivința perfecționării acestuiînvățământ, dar din păcate fărăprea mare succes.

* * *

prof. univ. dr. Gheorghepreda

transporturiVINERI 10 IUNIE 2016 7

urmare din pagina 1

În baza acestui Tratat, ComunitateaEuropeană a adoptat o serie demăsuri menite să asigure o dez-voltare coerentă şi echilibrată îndomeniu: crearea unei pieţe co-mune a transporturilor prin liber-alizarea accesului la piaţă şirecunoaşterea mutuală adiplomelor şi certificatelor, elim-inarea neconcordanţelor legislativede natură a produce distorsiuni aleconcurenţei, prin armonizareastandardelor şi reglementărilor înmaterie, îmbunătăţirea siguranţeicirculaţiei şi rezolvarea problemelorlegate de impactul transporturilorasupra mediului.

Industria de transport reprezintăpeste 7% din produsul intern brut(PIB) al Uniunii Europene (UE),peste 7% din forţa de muncă, 40%din investiţiile statelor membre şi30% din consumul de energie dinUE. Acest sector a înregistrat ocreştere constantă în ultimele douădecenii, de 2,3% pe an la trans-portul de bunuri şi 3,1% la cel depasageri. În acelaşi timp, a crescutpresiunea exercitată de sectorultransport asupra mediului şisocietăţii. Interdependenţa economiilornaţionale ale statelor din Europa şidin Asia creează posibilitateareluării unor vechi rute, care în an-tichitate legau Roma de China peaşa-numitul „drum al mătăsii“,având astăzi la dispoziţie oinfrastructură în continuă modern-izare, mijloace de transport demare capacitate, precum şitehnologii modeme de transportcombinat şi multinodal.În această situaţie, statele situatepe ţărmurile Mării Negre pot fi con-siderate „actori“ importanţi pentrutraficul internaţional de mărfuri din-tre cele două continente. În ceea cepriveşte statele din zona Caucaz -Caspică, trebuie avut în vederefaptul că ele sunt rezultatuldezintegrării unei entităţi statale -fosta URSS - care se confruntăîncă cu tensiuni intra- şi interstataledeterminate de disensiuni de ordinteritorial, etnic sau religios.Cu toate acestea, pentru marilecompanii transnaţionale, dinamicaschimbărilor politice şi economicedin regiune a creat noi oportunităţide afaceri, existând deja din parteaacestora un volum de investiţii dezeci de miliarde de dolari. Acest faptse datorează faptului că, zonaCaucaz - Caspică, unde se găsesccele mai mari rezerve de petroldupă Golful Persic, furnizează pepiaţa mondială petrol, dar şidiversităţii economice a zonei, re-spectiv: Kazahstanul ocupă locultrei pe plan mondial în ceea cepriveşte zăcămintele de uranium,Uzbekistanul deţine locul 2 pe planmondial în ceea ce priveşteproducţia de bumbac şi în zonăexistă importante zăcăminte deminereuri.

În ultimii ani, schimburile comer-ciale între ţările situate în ExtremulOrient, în Asia Centrală şi Europaau cunoscut creşteri importanteCongestia care se manifestă în ul-tima perioadă în marile porturi eu-ropene, dar şi în strâmtorile Bosforşi Dardanele, precum şi perspec-tivele creşterii schimburilor comer-ciale între ţările europene şi celeasiatice, impun tot mai acut re-alizarea unor noi coridoare detransport, mai scurte, mai eficienteşi mai sigure.În primul rând, se impune încura-

jarea rutelor multiple de transport alenergiei din bazinul caspic sprepieţele mondiale. Rutele multiplestimulează competiţia, eficienţa şisiguranţa transportului. Ele potmerge: către vest, prin Caucaz, lacoasta georgiană a Mării Negre şimai departe, peste Marea Neagră,către Turcia şi Marea Mediterană;spre nord-vest, prin Rusia, la ţărmulMării Negre, către est, spre Chinaşi către sud, prin Afganistan.

Lanţul de transport de la MareaNordului (Rotterdam) la MareaGalbenă cuprinde în mare măsurăanticul „drum al mătăsii“ străbate ozonă considerată a fi printre celemai dinamice în mileniul trei, maiales în partea sa asiatică, datorităimenselor bogăţii: petrol, gaze nat-urale, cărbuni, minereuri, bumbac,produse agricole, cherestea, lemn,metale preţioase, produse industri-ale etc.În această situaţie, apareimportanţa deosebită a transpor-turilor, precum şi preocuparea or-ganismelor internaţionale, cumsunt ONU, Uniunea Europeană,precum şi a ţărilor situate în zonaMării Negre, în Caucaz şi în AsiaCentrală de a asigura dezvoltareainfrastructurii transporturilor şi atelecomunicaţiilor în scopulasigurării creşterii schimburilorcomerciale, a dezvoltării econom-ice a regiunilor prin care vor trecerutele ce vor lega cele două conti-nente.De aceea considerăm că proiectulTRACECA (Transport Corridor Eu-rope Caucasus Asia) dezvoltat încadrul Programului TACIS (Pro-gram pentru ţările din fosta Comu-nitate a Statelor Independente)vine să satisfacă multe dintrecerinţele şi necesităţile economiceşi sociale ale ţărilor participante laacest proiect, dar vizează şi satis-facerea cerinţelor economiei depiaţă, în multitudinea domeniilor eide acţiune.

România, alături de celelaltestate europene, este preocupatăpermanent de dezvoltarea şi facil-itarea traficului internaţional demărfuri între Europa şi Asia,urmărind atât să câştige de peurma investiţiilor care vor valorificapoziţia sa de tranzit, dar mai alesdorind să desfiinţeze monopoluldependenţei sale energetice în ma-terie de aprovizionare cu gaz natu-ral.Importanţa reţelelor transeuropenepentru economia europeană, pre-cum şi complexitatea conexiunilorrutiere, feroviare, navale, aeriene,de telecomunicaţii şi pentru trans-portul energiei, menite să asigurecirculaţia mărfurilor, a serviciilor, apersoanelor şi a informaţiilor în Eu-ropa, sunt elemente de mare com-plexitate la scara continentului.

În domeniul transportului fer-oviar, această temă, deosebit degeneroasă, trebuie abordată numaiîn coroborare cu problemele speci-fice ale statelor central şi est-eu-ropene, menţionând dificultăţileexistente în construirea unor reţeleunitare, determinate de infrastruc-tura feroviară: diferenţă de ecarta-ment, sisteme de alimentare şi desemnalizare la căile ferate,reglementări diferite privind trans-porturile combinate etc.Problema finanţării acestor reţelepaneuropene implică atât partici-parea sectorului public, cât şi a celuiprivat sub forma unui „parteneriat“.Printre criteriile care ar trebui să fieluate în considerare în analizaproiectelor de acest fel seevidenţiază:- concordanţa infrastructurilorreţelelor europene

corespunzătoare;- creşterea eficienţei productive şiecologice a întreprinderilor fer-oviare;- utilizarea optimă a resurselorexistente;- studierea situaţiei geopoliticeexistente şi influenţa principaliloractori;- efecte secundare de antrenareexercitate asupra economiei locale,în special pentru întreprinderile micişi mijlocii.Pe continentul european, singuracale practică şi viabilă desoluţionare a problemelor legate dealinierea sistemelor de transport alefostelor ţări cu economie decomandă la sistemul de transporteuropean o vor reprezentaasistenţa şi cooperarea tehnică şifinanciară. Impactul reformelor eco-nomice în plan intern şiinternaţional asupra cererii detransport, în perspectivă, se va ma-terializa în principal prin:- revigorarea transportului demărfuri ca urmare a relansăriiecono¬mice şi a modificărilor struc-turale în plan intern şi internaţional- restructurarea relativ rapidă asocietăţilor de transport (în specialîn domeniul rutier) ca urmare aaccelerării procesului de privatizareşi a schimbării formei de propri-

etate.- schimbarea structurii agenţiloreconomici din domeniul trans-por¬turilor ca urmare a creşteriiofertei de transport privat autohtonşi a pătrunderii pe piaţa internă, înproporţie din ce în ce mai mare, atransportatorilor străini;- reconsiderarea dezvoltăriidiferitelor moduri de transport ca ur-mare a cerinţelor impuse deprotecţia mediului înconjurător.Dintre avantajele utilizării coridoru-lui de transport Europa - Asia cutraversarea Mării Negre,enumerăm:- Marea Neagră prezintă avanta-jul unei bune navigabilităţi în ma-jori¬tatea cursului anului, deciposibilităţi de operare aproape con-tinue;- scurtarea rutelor şi a duratelorde transport - de exemplu, uti-lizarea feribotului pe ruta Constanţa- Samsun (Turcia) asigură reduc-erea cu circa 20-30% a distanţelordintre Europa Centrală şi OrientulMijlociu şi reducerea cu până la40% a duratei de transport, iar unstudiu arată că prin deschiderea lin-iei Ro-Ro şi feribot între Constanţaşi Poti (Georgia) se realizează o re-ducere a distanţelor de transportîntre centrul Europei şi ţările cau-caziene cu circa 30%, iar a du-

ratelor de transport, de asemenea,cu circa 40%- costuri de transport mai reduse- existenţa mijloacelor pentruefectuarea transporturilor (naveferibot, nave Ro-Ro); este de re-marcat faptul că, în scopulpromovării transportului cu naveleferibot, se acordă autorizaţii spe-ciale de gratuitate pe drumurilenaţionale pentru TIR-urile cetranzitează România- existenţa în Portul Constanţa aunei „zone libere“, amenajată pen-tru facilitarea traficului de mărfuriîntre cele două continente; zonaliberă este situată în partea de suda portului, ocupând o suprafaţătotală de 130 ha, şi este autorizatăsă folosească toate facilităţile por-tuare- după cum se ştie, PortulConstanţa, împreună cu dez-voltarea sa Constanţa Sud, este celmai mare port comercial din MareaNeagră (având în continuareposibilităţi de dezvoltare), reprezen-tând, totodată, o „placă turnantă“foarte importantă în transporturileeuropene şi euro-asiatice. Înprezent, el are o suprafaţă totală de3.182 ha, 260 de dane de operareşi o capacitate de încărcare-descărcare de circa 240 milioanede tone/an.

Conf. Univ. Dr. Paul lucian,ulbs

japonia VINERI 10 IUNIE 20168

Articolele ap@rute în revist@ exprim@ punctele de vedere

ale autorilor, care pot fi diferite de cele ale redac]iei.

ISSN 1841-0707

Tel. 0269/21.81.33,

fax. 0269/21.01.02,

e-mail rondul@rdslink.ro

Articole la: euroeconomiaxxi@gmail.com

urmare din pagina 1

Încă de la început vreau să spuncă începând cu universitateaparteneră, dar și pentru celelaltelocuri și oameni pe care am avutprivilegiul să-i cunosc, am doarcuvinte de apreciere. Vreau să încep periplu dintr-unloc pe care japonezii îl considerăsacru, și cred cel mai importantloc, un simbol al Japoniei,Muntele Fuji. Am avut șansa săurcăm pe munte chiar la în-ceputul perioadei în care s-a de-schis drumul pe munte înîntregime. Acest lucru nu esteposibil decât în cateva luni maicalde. Așa cum toate culturile mari aumunții lor sacrii și poporuljaponez are Muntele Fuji. Esteclar că așa un munte cu o formăperfectă a început a fi sacru încădin preistorie. Muntele este celmai înalt din Țara SoareluiRăsare, cu o înălțime de 3.776m. Poporul japonez îl personificaspunându-i Muntele fărăseamăn, Fuji San. Până în anul1867 au fost milenii în care fe-meilor le-a fost interzis să urcepe acest munte.În fiecare an sute de mii de viz-itatori urcă pe munte, existândși un proverb binecunoscutjaponez conform căruia: “Cinenu urcă odată acest munte nueste întelept, dar un prost poateurca de mai multe ori.. dege-aba.”Muntele Fuji nu a avut întot-deauna această formărecunoscută. Geologii cred că afost inițial sub forma a doi munți,în urmă cu circa 600.000 de ani.Apoi, 300.000 de ani dupăaceea, o erupție imensă a avutloc undeva între cele două vâr-furi originale și au fost acoperitede ceea ce este acum Mt. Fuji.Baza muntelui este aproapecirculară, fapt care îl face atât despecial și, care are baza deaproximativ 900 de kilometripătrați.Cei mai mulți experți sunt deacord că Fuji este în starelatentă, el nefiind un vulcan

stins. Nici o erupție nu a mai avutloc de la 1707. La erupția dinacel an, Tokyo, care se afla la100 de kilometri distanță, a fostacoperită cu un strat de zececentrimetri de cenușă, și au ex-istat cel puțin 18 erupții înaintede aceasta.Un alt punct important vizitat afost orașul Nara, oraș care a de-venit important în anul 710, cânda fost prima capitală japonezăpermanent. Nara a fost un orașmodelat după capitala chineză,cu mănaăstiri budiste mari ce aufost construite în noua capitală.Mănăstirile au câștigat rapid oinfluență puternică. Pentru a pro-teja împăratul și guvernul cen-tral, în 784 capitala a fost mutatăla Nagaoka, și în final la Heian(Kyoto) în 794. O caracteristică a acestui oras șia perioadei Heian este oscădere treptată a influențeichineze care, cu toate acestea,a rămas puternică. Multe dintreideile importate au fost treptatadaptate de populația japoneză. În “Cultura și tradiții japoneze”,Nihon no Bunka, sunt atât debine surprinse esențele acesteiculturi impresionante și întocmaiam simțit lucrurile:“După epocile istorice cunos-

cute sub numele de Kamakura șiMuromachi, Japonia ajunge înpragul dezastrului din cauza nu-meroaselor războaie civile. Înanul 1600 însă, după bătălia dela Sekigahara, Shögun-ul Toku-gawa Ieyasu unifică Japonia șiinstaurează pacea feudală pen-tru aproape trei secole (1603-1868).Pacea feudală, sinonimă cu eraTokugawa (Edo), va marca deci-siv cultura și tradiția japoneză.La începutul acestei perioade is-torice (în anul 1639) ShögunulTokugawa Iemitsu, impune izo-larea Japoniei prin ruperealegăturilor cu toate țările străine.Japonia renunță astfel lalegăturile cu lumea exterioară șise închide în ea însăși.Acest efort de repliere interioarăreprezintă geneza unei culturiunice ce se caracterizează prinintrospecție, interiorizare șitrăirea acută a temporalității.Conceptul de “Vid” asociat bud-ismului Zen pătrunde în toate

compartimentele vieții, proiecțiasa în cultura japoneză fiinddeterminantă. Elementele dearhitectură, eticheta, artagradinăritului, ceremonia ceaiu-lui, poezia, teatrul urmează ocale, “Dö”, fiind ridicate la nivelde artă printr-o formalizareextremă. Sărbatorile, ceremomi-ile, vestimentația, bucătăriaspecifică, transpun șitransfigurează viața de zi cu ziîntr-o lume a simbolurilor,cunoscută, înțeleasă și trăitădoar de japonezi.”În timp ce majoritatea oamenilorsunt foarte primitori, prietenoși șidoresc să ajute și chiar să prac-tice limba engleză, doar o micăparte din populatie vorbește en-gleza. Dar poate este de înțelesdacă ne uităm cât de mare esteconcentrarea de populație pekilometru pătrat și dacă privim înistoria care tocmai am amintit-o.Dar trebuie să spunem câtevacuvinte și despre Japoniamodernă. În apropierea gărilormari sunt centre comerciale șimai mari. Japonia are centrecomerciale foarte mari, deci esteun loc foarte atractiv pentrucumpărături, dacă ai destui bani. În ciuda aglomerației pe care osimți la tot pasul, Japonia este oțară foarte sigură. De asta amfost informați și de colegii profe-sori de acolo și tot timpul petre-cut în orașe indiferent de oră, nua fost marcat de nici un eveni-ment neplăcut. Japonia se aflăîn foarte multe topuri în primelezece cele mai sigure țări de pe

planetă din perspectivacriminalității. Într-o lume marcatăde violențe din ce în ce mai mariși mai dese, cred că aceastăcaracteristică o să devină unadintre cele mai importante șiurmărite în viitor, în multe acțiunicare le întreprindem de la loculunde alegem să ne specializăm,la conferințele sau școala caresă o urmăm, și chiar șivacanțele dorite. Și pentru că am amintit aici de-spre vacanțe și concedii, trebuiesă amintim un lucru care estefoarte cunoscut: hărniciapopulației. Dacă Franța dar șiRomânia sunt doar câteva ex-emple de țări cu multe zile deconcediu, Japonia se află lapolul opus. Mai mult decât atât, nu doar căun debutant are concediu doar10 zile libere pe an, dar nicimăcar aceste zile nu sunt con-sumate. Modelul paternalist, aicicred că este foarte greu deînțeles dacă nu înțelegemeducația și cultura de aici. Re-cent se discuta despre o legecare să oblige populația să con-sume aceste zile de concediu. Înafara acestei probleme, înplimbările la orele serii se pot ob-serva foarte multe birouri în carese lucrează. Nu este aici neobișnuit cajaponezii să lucreze peste 10-12ore pe zi. Aceste tendințe aorelor lungi şi a anilor fără con-cediu au apărut în anii 1970, înplin boom economic, când a ex-plodat numărul celor care lucrau

peste 60 de ore pe săptămână.Din păcate tot atunci în limbajaponeză a apărut cuvântul„karoshi” - moarte prin epuizare.Această cultură a munciiafectează societatea și dinpăcate nu într-o bună direcție.Numărul mariajelor a scăzut, na-talitatea și ea. Pe fondul uneideflații, toate acestea au un efectnedorit asupra PIB-ului Japoniei,dar motorul economic este di-namic și economia unaatractivă, lucruri care au săconducă mai devreme sau maitârziu la o revenire a economieinipone, economie ce se poaterelansa dacă sunt ascultatepărerilor economiștilor unele din-tre ele enunțate chiar și în rân-durile acestui periodic. Mă opresc aici,doar pentru mo-ment, lăsând cateva orașeprintre care și Tokyo pentru o vi-itoare prezentare, doar pentru alăsa loc și câtorva imaginigrăitoare surprinse în ȚaraSoarelui Răsare. Iată așadarprima mea călătorie în minunatacultură japoneză, o experiențăuimitoare pe care aș repeta-ooricând.

Colegiul de redac]ie

Redactor }ef coordonator:

DAN POPESCUDAN POPESCU

EUGENEUGEN IORD~NESCUIORD~NESCU

NICOLAE E{ANUE{ANU

dr. Eduard STOICASTOICA

Leonard {ERBAN{ERBANsecretar general de redac]ie

editorGRUPUL DE PRES~ CONTINENTCAMERA DE COMER[, INDUSTRIE {I AGRICULTUR~ A JUDE[ULUI SIBIU“DE TOATE PENTRU TO[I”SC. TRIBUNA SRL

Conf. Univ. Dr. Răzvanşerbu, ulbs

În condiţiile vacanţei devară şi ale plecării însua a secretarului general de redacţie, dl.leonard şerban,următorul număr al revistei va apărea înluna octombrie ac.