Informarea, consultarea şi patriciparea lucrătorilor la activităţile

de securitate şi sănătate în muncă.Comitetul de securitate şi sănătate în muncă

Informarea lucrătorilor

Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănatăţii în muncă stabileşte că angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru informarea lucrătorilor. De altfel, legislaţia consideră obligaţia de a informa lucrătorii asupra tuturor problemelor legate de securitatea şi sănătatea acestora în muncă printre cele mai importante măsuri pe care trebuie să le întreprindă un angajator.

Dreptul la informare este una din condiţiile principale ale participării lucrătorilor la realizarea obiectivelor programelor de securitate şi sănătate în muncă. Fără informare, participarea nu îşi are rostul său şi, ceea ce e mai rău, apare riscul de manipulare. Informarea asupra riscurilor de la propriul loc de muncă este parte integrantă a dreptului la sănătate a fiecărui cetăţean.

În ceea ce priveşte informarea lucrătorilor, legea stabileşte că angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii.

Fiecare lucrător trebuie să fie informat de către angajator, întrun mod cât mai adecvat, asupra următoarelor aspecte:

• Ce riscuri există la locul său de muncă şi, în general, în industria sau sectorul său de activitate, care sunt afecţiunile pe care le pot produce sănătăţii sale, la ce nivel de riscuri este el expus în munca sa?

• Cum se pot controla riscurile amintite?• Ce măsuri şi mijloace de prevenire au fost implementate sau sunt

prevăzute a fi aplicate?• Care sunt principalele dispoziţii legale aplicabile? • Ce clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă sunt prevăzute în

contractele colective de muncă?• Care sunt persoanele sau serviciile cu funcţii specifice în materie de

securitate şi sănătate în muncă? Cum se ajunge la ele? Cum poate lucrătorul informa asupra riscurilor detectate în propria activitate?

• Ce modalităţi de supraveghere a stării sale de sănătate există? Care sunt rezultatele acestei supravegheri şi ce înseamnă ele?

În toate cazurile în care sunt transmise informaţii lucrătorilor se va acorda o atenţie deosebită limbajului folosit. Acesta trebuie să fie clar, simplu şi concis.

Lucrătorii trebuie să fie atenţionaţi în legătură cu riscurile la care sunt expuşi, echipamentele de muncă din imediata vecinătate a locului lor de muncă, precum şi asupra modificărilor prevăzute a fi efectuate, în măsura în care aceste modificări afectează echipamentele de muncă situate în imediata vecinătate a locului lor de muncă, chiar dacă aceşti lucrători nu utilizează direct aceste echipamente.

Lucrătorii trebuie să dispună de informaţii adecvate şi, dacă este cazul, de fişe de lucru referitoare la echipamentele de muncă utilizate. Informaţiile şi fişele de lucru trebuie să cuprindă un număr minim de date referitoare la securitate şi sănătate privind:•condiţiile de folosire a echipamentelor de muncă;•situaţiile anormale previzibile;•concluziile care pot fi trase, acolo unde este cazul, din experienţa acumulată în urma utilizării echipamentelor de muncă.

În situaţiile de urgenţă, care necesită acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, angajatorul are obligaţia de a asigura informarea tuturor lucrătorilor asupra aspectelor cu privire la:

• măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii, ţinând seama şi de alte persoane prezente;

• legăturile existente cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri;

• lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor;

• echipamentul pus la dispoziţie pentru intervenţii, adecvat mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii.

Angajatorului are obligaţia de a informa, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol grav şi iminent, despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecţia lor.

Lucrătorii trebuie să fie informaţi despre faptul că, în caz de pericol grav şi iminent au dreptul să oprească lucrul şi să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură.

Ei trebuie să dispună în permanenţă de informaţii clare privind căile de evacuare şi zonele de adunare în cazul în care trebuie să evacueze de urgenţă posturile de lucru. Se subliniază faptul că, în cazul în care în întreprindere îşi desfăşoară activitatea şi lucrători din alte unităţi, angajatorii acestora trebuie să fie la rândul lor informaţi asupra tuturor aspectelor prezentate anterior şi care privesc lucrătorii în cauză.

O categorie aparte de riscuri specifice sunt cele considerate a avea un grad de periculozitate deosebit pentru toţi lucrătorii, cum ar fi expunerea la radiaţii sau pericolul de explozie. În acest caz, angajatorul are obligaţia:

• de a ţine o evidenţa clară a zonelor cu risc ridicat şi specific, care să conţină nominalizarea şi localizarea acestor zone în cadrul întreprinderii, precum şi măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor;

• de a face cunoscute aceste zone tuturor lucrătorilor întreprinderii, aceasta constituind una din modalităţile de asigurare a securităţii şi sănătăţii acestora.

• de a aduce la cunoştinţa conducătorilor locurilor de muncă şi lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în zonele cu risc ridicat şi specific măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor.

Un caz special o reprezintă situaţia lucrătorilor care muncesc în condiţii de izolare. În cazul acestora trebuie acordată o atenţie deosebită furnizării de informaţii cu privire la:

• manevrarea echipamentului de muncă, starea acestuia (fiabilitate şi accesibilitate);

• riscurile de accidentare şi modul de acţiune în caz de apariţie a acestora;• comportamentul adecvat în cazul producerii unei avarii sau al apariţiei

unei situaţii critice;• utilizarea echipamentului individual de protecţie;• primul ajutor;• utilizarea sistemului de supraveghere şi de legătura cu exteriorul.

Consultarea şi participarea lucrătorilor Se ştie faptul că, lucrătorul este cel care cunoaşte cel mai bine elementele

caracteristice locului său de muncă, toate detaliile activităţii desfăşurate la un post de lucru sau referitoare la utilajul la care îşi desfăşoară activitatea.

Prin urmare, este indicat ca, la orice modificare a unui post de lucru, să se ţină cont şi de punctul de vedere al lucrătorului, acesta putând oferi informaţii preţioase şi sfaturi deosebit de utile.

Legiuitorul a avut în vedere acest lucru atunci când, în legea 319/2006, a stabilit că, fără a aduce atingere altor prevederi ale legii, ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere, angajatorul are obligaţia să asigure planificarea şi introducerea de noi tehnologii, să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii şi sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi de mediul de muncă.

Prin această prevedere se urmăreşte fructificarea experienţei practice a lucrătorilor, cărora le este mai uşor să sesizeze posibilele riscuri apărute prin introducerea noilor echipamente şi tehnologii.

De asemenea, este de presupus că lucrătorul este cel mai interesat în a-şi proteja integritatea fizică şi sănătatea şi prin urmare este dispus să acorde atenţie maximă tuturor aspectelor care pot genera pericole.

Ca urmare, în conformitate cu prevederile legale, angajatorii consultă lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă. Aplicarea acestei prevederi implică:

• consultarea lucrătorilor;• dreptul lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor să facă propuneri;• participarea echilibrată. În mod concret se specifică faptul că, lucrătorii şi/sau reprezentanţii

lucrătorilor iau parte în mod echilibrat sau sunt consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în muncă.

În ultimul timp se pune un accent deosebit pe consultarea şi participarea activă a lucrătorilor, în special la implementarea unor sisteme de management (de exemplu al calităţii sau al mediului) ca factor decisiv pentru atingerea obiectivelor propuse.

Managementul securitaţii şi sănătăţii în muncă acordă un loc important acestui instrument deosebit de util în implementarea cu succes a măsurilor necesare pentru realizarea stării de bine la locul de muncă. Această atitudine are la bază câteva considerente care au în vedere următoarele aspecte:

• A participa înseamnă a avea ceva de spus. Dacă prin prevenire se înţelege simpla aplicare a criteriilor tehnice sau a

reglementărilor legale, rolul lucrătorilor se reduce la a contempla cum aplică experţii aceste criterii, cum îndeplineşte angajatorul recomandările tehnice sau cum face lucrătorul desemnat să fie respectată legea. Aceasta înseamnă să fii spectator la o piesă jucată de alţii fără să ai nicio contribuţie. Doar să aprobi sau dezaprobi ceea ce fac alţii. Totuşi, lucrătorii sunt cei ce au cele mai multe de spus despre sănătatea lor şi condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea.

• A participa înseamnă a lua parte la decizie. A fi informat asupra evaluărilor sau inspecţiilor făcute de alţii este o

condiţie necesară, dar nu înseamna participare. A fi chestionaţi pentru ca alţii să analizeze punctele noastre de vedere şi a stabili propriile concluzii, de asemenea, nu înseamnă participare. A reduce participarea la aspectele formale conduce de asemenea la efecte neînsemnate. Este necesar să se creeze participarea şi să se ia în consideraţie diferitele aporturi de pe poziţii de egalitate şi cu o evidentă dispoziţie favorabilă acordurilor. Cultura ierarhică a organizaţiei şi atitudinile autoritare ale specialiştilor constituie piedici ale unei participări eficiente.

• A participa înseamnă a putea apăra.A apăra un punct de vedere propriu este ceea ce dă sens unei participări

sindicale. Obiectivul nu poate fi altul decât acela de a face ascultată propria experienţă a lucrătorilor, percepţia lor asupra stării de bine sau de disconfort în muncă, a face cunoscut că anumite probleme există chiar dacă ele nu sunt prevăzute de legislaţie sau nu pot fi cuantificate de experţi. Acesta este aportul lucrătorilor: a face să se ţină cont de opinia celor expuşi la riscuri, a celor asupra cărora se răsfrânge succesul sau eşecul măsurilor preventive. Chiar dacă pentru aceasta trebuie să contrazică criteriile experţilor, să meargă dincolo de prevederile legale sau să se opună alternativelor angajatorului.

• A participa înseamnă a face prevenire. Riscul în muncă este inadmisibil pentru că este un risc impus împotriva

voinţei lucrătorului. Dimpotrivă, construcţia colectivă a sănătăţii în muncă trece prin intensificarea controlului asupra propriilor condiţii de muncă. Primul pas este de a se recunoaşte ca grup şi a exprima în mod colectiv percepţia individuală a problemelor. Aceasta deja este o măsură de securitate, dar, în plus, este ceea ce face posibil al doilea pas: trecerea de la exprimarea colectivă la acţiunea colectivă. Creşterea capacităţii lucrătorilor de a controla propria activitate şi ajutorul reciproc în faţa condiţiilor adverse este adevăratul sens preventiv al participării.

Printre măsurile pe care trebuie să le întreprindă angajatorul în demersul său de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor la locul de muncă se includ şi cele care vizează:

• desemnarea unor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi de activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere, precum

• desemnarea unor lucrători care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.

În acest demers al său, angajatorul are obligaţia legală de a se consulta în timp util cu lucrătorii şi/sau cu reprezentanţii acestora.

Participarea lucrătorilor în toate problemele referitoare la protecţia sănătăţii lor în muncă este un drept al acestora şi pe de altă parte o obligaţiei a angajatorului inclusă în responsabilitatea sa de protecţie. În acest sens legea prevede două modalităţi de a realiza acest lucru:

• prin intermediul reprezentanţilor lucrătorilor cu atribuţii specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

• prin intermediul comitetului de securitate şi sănătate în muncă.

Reprezentanţii lucrătorilorcu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Pentru a se asigura toate condiţiile de securitate şi sănătate la locul de muncă, lucrătorii trebuie să aibă posibilitatea de a-şi formula doleanţele şi de a le prezenta angajatorului întrun mod organizat.

Aflat în permanenţă la locul său de muncă, lucrătorul este cel care cunoaşte detaliile cele mai intime ale activităţii pe care o desfăşoară şi ca atare este cel mai în măsură să aprecieze dacă, la postul său de lucru, condiţiile de securitate şi sănătate sunt suficiente sau sunt necesare eforturi suplimentare pentru aducerea acestora la parametrii optimi, este primul care sesizează apariţia unor riscuri, neconformităţile din mediul său de muncă sau modificarea parametrilor funcţionali ai echipamentelor cu care lucrează şi poate informa rapid despre acestea, devenind astfel un ajutor important al angajatorului în realizarea atribuţiilor sale privind securitatea şi sănătatea.

Despre aceste deficienţe, neconformităţi sau defecţiuni pe care lucrătorul le constată în legătură cu elementele ce privesc protecţia sa sau prevenirea riscurilor profesionale trebuie să informeze angajatorul, însă, a ajunge în ”sfera conducerii” pentru a informa corespunzător, este de multe ori o acţiune greoaie şi asupra căreia lucrătorul ezită, fie din teama de a nu greşi, fie din aceea de a ”nu deranja”.

Şi în relaţia cu autorităţile responsabile de controlul activităţii de securitate sănătate în muncă trebuie să se facă simţită implicarea conştientă a lucrătorilor.

Din acest punct de vedere legislaţia încurajează implicarea mai activă a lucrătorilor în a-l determina pe angajator să-şi îndeplinească îndatoririle asumate în domeniu.

Legea a prevăzut o categorie de lucrători, recunoscuţi de ceilalţi colegi datorită seriozităţii, vârstei, calităţilor profesionale ori personale pe care le posedă şi care să exprime cererile/solicitările personalului în ceea ce priveşte protecţia şi prevenirea. Prin reprezentanţi, lucrătorii au posibilitatea de a solicita legal angajatorului asigurarea unor condiţii de lucru sigure şi sănătoase, dar acest demers trebuie realizat întrun cadru organizat.

Conform legii, reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi/sau lucrătorii au dreptul să apeleze la autorităţile competente, în cazul în care consideră că măsurile adoptate şi mijloacele utilizate de către angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă. Aceasta este o formă de participare, de implicare conştientă şi voluntară a lucrătorilor în realizarea măsurilor de securitate şi sănătate la propriul loc de muncă.

Mai mult decât atât, reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile inspectorilor de muncă şi inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control.

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au următoarele obligaţii:

• colaborează cu angajatorul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă;

• însoţesc echipa/persoana care efectuează evaluarea riscurilor;• ajută lucrătorii să conştientizeze necesitatea aplicării măsurilor de

securitate şi sănătate în muncă. Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul

securităţii şi sănătăţii în muncă au următoarele drepturi:• aduc la cunoştinta angajatorului sau comitetului de securitate şi

sănătate în muncă propunerile lucrătorilor referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;

• urmăresc realizarea măsurilor din planul de prevenire şi protecţie;• informează autorităţile competente asupra nerespectării prevederilor

legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt aleşi de către şi dintre lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate, conform celor stabilite prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare.

Numărul de reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, care se aleg, va fi stabilit prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare, în funcţie de numărul total al lucrătorilor din întreprindere şi/sau unitate.

Lucrătorii comunică în scris angajatorului numărul şi numele reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzătoare cel puţin nivelului de bază.

Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este un organ intern al întreprinderii, de participare în vederea consultării regulate şi periodice asupra activităţilor în materie de prevenire a riscurilor. Funcţia sa este cea de a facilita un schimb de puncte de vedere între părţi, creând un for stabil pentru un dialog organizat.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în unităţile care au un număr de cel puţin 50 de lucrători, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României.

În anumite cazuri, legea permite inspectorului de muncă să poată impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă şi în unităţile cu un număr mai mic de 50 de lucrători, în funcţie de natura activităţii şi de riscurile identificate.

În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă. Numărul acestora se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern, ori regulamentul de organizare şi funcţionare.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie şi în cazul activităţilor care se desfăşoară temporar, respectiv cu o durata mai mare de 3 luni. În unităţile care au mai puţin de 50 de lucrători, atribuţiile comitetului de securitate şi sănătate în muncă revin reprezentanţilor lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.

Angajatorul sau reprezentantul său legal este preşedintele comitetului de securitate şi sănătate în muncă. Reprezentantul angajatorului în acest comitet trebuie să aibă capacitate de decizie, pentru a se putea stabili o adevărată negociere în cadrul său.

Lucrătorul desemnat cu atribuţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sau reprezentantul serviciului intern de prevenire şi protecţie este secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă.

Modalitatea de desemnare a reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare.

Reprezentanţii lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă vor fi desemnaţi de către lucrători dintre reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, după cum urmează:

• de la 50 la 100 de lucrători – 2 reprezentanţi;• de la 101 la 500 de lucrători – 3 reprezentanţi;• de la 501 la 1.000 de lucrători – 4 reprezentanţi;• de la 1.001 la 2.000 de lucrători – 5 reprezentanţi;• de la 2.001 la 3.000 de lucrători – 6 reprezentanţi;• de la 3.001 la 4.000 de lucrători – 7 reprezentanţi;• peste 4.000 de lucrători – 8 reprezentanţi. Reprezentanţii lucrătorilor în comitetul de securitate şi sănătate în muncă

vor fi aleşi pe o perioada de 2 ani. În cazul în care unul sau mai mulţi reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii sănătăţii lucrătorilor se retrag din comitetul de securitate sănătate în muncă, aceştia vor fi înlocuiţi imediat prin alţi reprezentanţi aleşi. Membrii comitetului de securitate şi sănătate în muncă se nominalizează prin decizie scrisă a preşedintelui acestuia, iar componenţa comitetului va fi adusă la cunoştinţa tuturor lucrătorilor.

Angajatorul are obligaţia să acorde fiecărui reprezentant al lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă timpul necesar exercitării atribuţiilor specifice. Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de muncă şi va fi de cel puţin:

• 2 ore pe lună în unităţile având un efectiv de până la 99 de lucrători;• 5 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 100 şi 299 de lucrători;• 10 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 300 şi 499 de lucrători;• 15 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 500 şi 1499 de lucrători;• 20 ore pe lună în unităţile având un efectiv de 1500 de lucrători şi peste. Pentru a asigura transparenţa activităţii CSSM şi pentru a uşura

circulaţia informaţiilor de interes referitoare la această activitate, la lucrările comitetului vor fi convocaţi să participe:

• lucrătorii desemnaţi;• reprezentanţii serviciului intern de prevenire şi protecţie;• în cazul în care angajatorul a contractat unul sau mai multe servicii

externe de prevenire şi protecţie, reprezentanţii acestora;• inspectori de muncă.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă funcţionează în baza regulamentului de funcţionare propriu.

Angajatorul are obligaţia să asigure întrunirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă cel puţin o dată pe trimestru şi ori de câte ori este necesar. În afara reuniunilor trimestriale reglementate prin lege, se convoacă reuniuni extraordinare în circumstanţe deosebite cum sunt:

• accidente sau vătămări grave;• incidente periculoase;• sancţiuni impuse pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse;• reclamaţii pentru probleme medio-ambientale;• sarcini de muncă deosebit de periculoase.

La fiecare întrunire, secretarul Comitetului de securitate şi sănătate în muncă încheie un proces-verbal care va fi semnat de către toţi membrii comitetului.

Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă va afişa la loc vizibil copii ale procesului-verbal încheiat.

Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă transmite inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 10 zile de la data întrunirii, o copie a procesului-verbal încheiat.

Pentru buna desfăşurare a activităţii CSSM se stabileşte, din timp, un program de lucru pentru fiecare reuniune. Ordinea de zi a fiecărei întruniri este stabilită de către preşedinte şi secretar, cu consultarea reprezentanţilor lucrătorilor şi este transmisă membrilor comitetului de securitate şi sănătate în muncă şi inspectoratului teritorial de muncă şi, dacă este cazul, serviciului extern de protecţie şi prevenire, cu cel puţin 5 zile înaintea datei stabilite pentru întrunirea comitetului.

Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă convoacă în scris membrii comitetului cu cel puţin 5 zile înainte de data întrunirii, indicând locul, data şi ora stabilite.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este legal întrunit dacă sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă convine cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi.

Pentru funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă se recomandă următoarele:

• să se încerce să nu se amâne problemele, fixând întotdeauna termene pentru dezbateri şi decizii;

• să se aducă în faţa comitetului problemele cu adevărat importante să nu se piardă timpul cu probleme care ar putea fi rezolvate la nivel de secţie sau la locurile de muncă;

• să se asigure o transparenţă maximă, respectiv se vor informa lucrătorii despre problemele discutate în cadrul comitetului;

• să se promoveze modalităţi pentru creşterea participării lucrătorilor, precum: cutie pentru sugestii, formulare pentru reclamaţii la comitet sau pentru solicitarea vizitei acestuia la anumite locuri de muncă etc;

• să nu se accepte ca angajatorul să-şi decline propria responsabilitate în sarcina unui organ consultativ aşa cum este CSSM-ul.

Pentru realizarea informării, consultării şi participării lucrătorilor, comitetul de securitate şi sănătate în muncă are cel puţin următoarele atribuţii:

• analizează şi face propuneri privind politica de securitate şi sănătate în muncă şi planul de prevenire şi protecţie, conform regulamentului intern sau regulamentului de organizare şi funcţionare;

• urmăreşte realizarea planului de prevenire şi protecţie, inclusiv alocarea mijloacelor necesare realizării prevederilor lui şi eficienţa acestora din punct de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;

• analizează introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor, luând în considerare consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii, lucrătorilor şi face propuneri în situaţia constatării anumitor deficienţe;

• analizează alegerea, cumpărarea, întreţinerea şi utilizarea echipamentelor de muncă, a echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală;

• analizează modul de îndeplinire a atribuţiilor ce revin serviciului extern de prevenire şi protecţie, precum şi menţinerea sau, dacă este cazul, înlocuirea acestuia;

• propune măsuri de amenajare a locurilor de muncă, ţinând seama de prezenta grupurilor sensibile la riscuri specifice;

• analizează cererile formulate de lucrători privind condiţiile de muncă şi modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile persoanele desemnate şi/sau serviciul extern;

• urmăreşte modul în care se aplica şi se respectă reglementările legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, măsurile dispuse de inspectorul de muncă şi inspectorii sanitari;

• analizează propunerile lucrătorilor privind prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi propune introducerea acestora în planul de prevenire şi protecţie;

• analizează cauzele producerii accidentelor de muncă, îmbolnăvirilor profesionale şi evenimentelor produse şi poate propune măsuri tehnice în completarea măsurilor dispuse în urma cercetării;

• efectuează verificări proprii privind aplicarea instrucţiunilor proprii şi a celor de lucru şi face un raport scris privind constatările făcute;

• dezbate raportul scris, prezentat comitetului de securitate şi sănătate în muncă de către conducătorul unităţii cel puţin o data pe an, cu privire la situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, la acţiunile care au fost întreprinse şi la eficienta acestora în anul încheiat, precum şi propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se va realiza în anul următor.

Legea prevede că angajatorul trebuie să furnizeze comitetului de securitate şi sănătate în muncă toate informaţiile necesare, pentru ca membrii acestuia să îşi poată da avizul în cunoştinţă de cauză. În consecinţă, angajatorul trebuie să informeze comitetul de securitate şi sănătate în muncă cu privire la evaluarea riscurilor pentru securitate şi sănătate, măsurile de prevenire şi protecţie atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de loc de muncă şi tipuri de posturi de lucru, măsurile de prim ajutor, de prevenire şi stingere a incendiilor şi evacuare a lucrătorilor.

Angajatorul trebuie să prezinte, cel puţin o dată pe an, comitetului de securitate şi sănătate în muncă un raport scris care va cuprinde:

• situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă;• acţiunile care au fost întreprinse şi eficienţa acestora în anul incheiat;• propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se vor realiza în

anul următor.

Una din obligaţiile angajatorului în demersul său de protejare a securităţii sănătăţii lucrătorilor este de a asigura echipamentul de protecţie, colectivă sau individuală, acolo unde acesta este necesar. Pentru a avea certitudinea că angajatorul nu face rabat în ceea ce priveşte calitatea, acesta trebuie să supună analizei comitetului de securitate şi sănătate în muncă documentaţia referitoare la caracteristicile echipamentelor de muncă, ale echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală, în vederea selecţionării echipamentelor optime.

Angajatorul comunică comitetului de securitate şi sănătate în muncă punctul său de vedere sau, dacă este cazul, al medicului de medicina muncii, serviciului intern sau extern de prevenire şi protecţie, asupra plângerilor lucrătorilor privind condiţiile de muncă şi modul în care serviciul intern sau extern de prevenire şi protecţie îşi îndeplineşte atribuţiile. În cazul în care angajatorul nu ia în considerare propunerile comitetului de securitate şi sănătate în muncă, trebuie să motiveze decizia sa în faţa comitetului. Motivaţia va fi consemnată în procesul-verbal.