crucea mântuitoruluidocumente.bcucluj.ro/.../bcucluj_fp_280129_1938_004_023.pdf(cantorii...

4
0IR4XT0R: Preot V. Chindris Kwlauţtn * i Adm. Cluj, Str. Chintăului 51 - I ABONAMENT anual 100 Ui — împreună cu „Vieaţa Cooperativa" 125 Lei -Tel. 30-65 1— pentru instituţii şi autorităţi 300 Lei — abonament de aprijin 500 Lei înregistrata la Tribunalul Cluj tub Ne. 85, in registrul special- al publicaţiilor periodice. Intr'o frumoasă cuvântare, M. S. Regele Carol al II-lea a rostit următoarele cuvinte: „Fiecare cetăţean este o ro- tiţă din mecanismul Statului, şi pentruca întregul organism să fie pe deplin de folos, tre- buie ba fiecare, la locul unde l'a aşezat soarta să-şi facă pe , depliD datoria, mânat de un singur gând şi călăuzit de un singur suflet, acel al Neamului Său.* M S. Rtgtle Carol al II-lea Aceste cuvinte dovedesc marea înţelepciune a aceluia care soa- rta i-a hărăzit, să lucreze şi să ne conducă. Drogostea care leagă pe Su- veran de poporul său, se poa- .te vedea din următoarele cu- vinte rostite într'o altă cuvân- tare. „Un singur gând: iubirea ne- sfârşită pentru poporul Meu, o singură dorinţă: binele Româ- niei. Mă călăuzesc iară şovăială pe calea ce-am iâgâduit-o Ţârii Mele. Salvaria patriei este pen- tru Mine singura poruncăcare mă îndrumează în aceste vre- murii îngrijorate de nelinişte sufletească. i Prin noua Constituţie, am re- pus poporul în intregitatea drepturilor şi mai ales în stă- pânirea definitivă a celui mai mare drept al unui popor, a- cela de a gândi prin el însuşi şi de a hotărî singur.* v. C. DUMINECA PUFft INrUTflREfl SF. CRUCI Crucea Mântuitorului La anul 326 Sfânta Elena, .«vlavioasa mamă a împăratului Constantin, desrobitorul creştinismului făcea pelerinaj la" locuri- le sfinte. Cea dlntâiu grije i-a fost să descopere scumpele rămăşiţe ale patimilor Domnului, mai ales Crucea pe care a fost răstignit. S'au făcut săpături pe 6olgota. Spre marea bucurie a creştinătăţii, au fost găsite instrumentele Sfintelor patimi O bucurie sfântă a cuprins mulţimea creştinilor când Crucea a fost înălţată pentru a se cinsti, în biserica zidită de Sfânta Elena pe Gdlgota. înălţarea ei se făcu la 14 Septemvrie anul 335, în mijlocul unor serbări Împreunate cu o bucurie şi evlavie de nedescris. Cu 300 de ani mai târziu, împăratul păgân al Persiei, numfl Cosroe, năvăli cu oaste asupra Ierusalimului. Jefui sfânta cetate de tot ce avea mai de preţ, toate odoarele bisericii, între cari şi Sfân- ta Cruce. Au fost duse toate în Persia. Un bun creştin, cu numele Nichita, abia putu să mântuiască de jaf buretele şi suliţa, cu care a fost adăpat şi străpuns Mântuitorul. Pe acestea le-a trimis la Constantinopol. 0 mare mulţime de creştini în fiunte cu patrlarchul Zaharia au fost duşi în robie, unde au stat 14 ani. împăratul din Constantinopol Heracliu auzi cu durere de jefu- irilor Perşilor. încearcă, mai întâiu în mod paşnic, să obţină dela Perşi comorile scumpe ce le-au răpit din Ierusalim. Dar n'a izbu- tit. Atunci pleacă cu oaste împotriva Perşilor. In numele Sf. Cruci, pe care o chiamă în ajutor, bate armatele Perşilor. A primitînapoi toa- te odoarele răpite împreună cu Sfânta Cruce. Deasemenia au fost eliberaţi din robie toţi creştinii împreună cu patriarchul Zaharie. In 14 Septemvrie anul 629, Sfânta Cruce a fost înălţată din nou cu mare pompă în biserica de pe Golgota din Ierusalim. De atuci a rămas sărbătoarea ce o prfiznuim şi astăzi. Istoria Crucii are un tâlc în orice vreme. Poate, fiindcă vedem Crucea de atâtea ori şi în atâtea locuri, nu putem prinde înţelesul ei. Suntem prea obişnuiţi cu semnul ei şi nu ne prea. gândim că noi trebuie să luptăm o vieaţă întreagă, purtându-ne crucea neca- zurilor, adeseori cu sforţări toarte grele, pentru mântuirea sufletu- lui. Ne plângem poate chiar desnădăjduînd, de greutăţile atât de felurite ce ne înconjoară. Crucea, precum ne spune numele ei din limba latină, însemnează chin, durere. Prin ea am fost mântuit! din păcat. Fără ca nu este îndreptare, nu este mântuire. Zadarnic fugim de ea, tot nu scăpăm, ba mai mult, cu cât fugim de ea cu, atât povara ei esle mai grea. Dimpotrivă cel ce o îmbrăţişează cu curaj, nu simte durerea ei. Pretutindeni azi se aud numai tânguiri şi văicăreli, fiindcă vreau să scape de greutăţi şi de cruce, dar cu atât mai aspru simţesc apăsarea ei. Primeşte vieaţa aşa cum vine, nu te plânge de mizeriile ce nu le poţi înlătura. Adu-1i aminte că unicul scop al vieţii este mântuirea sufletului, care fără dureri şi greutăţi este cu neputinţă. Domnul Hristos, Sfânta Fecioară, Apostolii, Martirii, toţi sfinţii Pă- rinţi vechi şi noui, în sfârşit toţi eroii creştinătăţii numai şi numai prin crucea aspră a multor suferinţe, au dobândit fericirea cereas- că şi fericirea adevărată chiar în această vieaţă. Toţi înţelepţii lu- mii spun că fericirea vine numai ca răsplata unei răbdări. Dacă voleşti să afli fericire fără suferinţa unei cruci, nu o vei afla nicicând. Fii gata să înduri năcazurile „căci suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu mărirea vii- toare'' (Rom. 8,18). FUM!. de G. B. Sântioneanu Tresar... Era un coş dt fabii- cd, care prin gura-i înegrită arunca trâmbe încolăcite- de turn'în culoarea smoalei. M'am oprit. Privirile mele lacome după ceva, s'au înfipt în tumultul svârcoliiilor fume- gânde şi ceva barbar, o do- rinţa de descătuşare am sim- ţit în căsuţa sufletului. Un dor de-a fi tare, de-a domina înălţându-ma neînvins in vâl- toarea vieţii. 0 răscolire ciu- dată. O furtună s'a deslânţuit în sufletul meu. Dar... focul *'a stins. Norii de fum s'au înălţat spre lăr- gimea zărilor şi s'au pierdut iară urmă. Ochii mei s'au izbit de NI- MIC. Un nimic rece şi dure- ros. Am plecat capul şi paşii mei mărunţi s'au pornit pe a- ceiaşî stradă îngustă. Era seară. In căsuţa mea cu geamuri văduve, in răcoa- re liniştei, vieaţa mea a înce- put defileze prin faţa ochi* lor sufletului. La început, ca o perdea de ceaţă ce mişcă u- şor sub adierile vântului, fără conture şi neprecisă. Pe urmă mi-a apărut bine definită şi dureros de aevea în goliciunea ei. Vieaţa mea, aceiaşi stradă îngustă şi murdară, acelaş coş de fabrică cu gură cernită, cu fum în trâmbe ce în zvâr- coliri se înălţa spre nimicire. Vieaţa mea, era acelaş NI- MIC, rece şi dureros. Un picur de rouă fierbinte izvorît din crepătura pleoape- lor, ca o perlă s'a rostogolit pe mâna adormită pe masă, trezindu-mă. Plângeam... Vieaţa mea zburase... Doar în fundul crerului istovit mai rămase un adevăr. Am început să înţeleg că pentru cei ce se lasă înşelaţi de ispitele stră- lucitoare şi false ale lumii tre- cătoare, răsplata va fi fu/n.

Upload: others

Post on 25-Dec-2019

1 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Crucea Mântuitoruluidocumente.bcucluj.ro/.../BCUCLUJ_FP_280129_1938_004_023.pdf(Cantorii bisericeşti) Pt zidurile tale Ierusalime, Eli pun străjeri, cari nici zi nici noapte nu

0IR4XT0R: Preot V. Chindris Kwlauţtn * i Adm. Cluj, Str. Chintăului 51 -

I ABONAMENT anual 100 U i — împreună cu „Vieaţa Cooperativa" 125 Lei -Tel. 30-651— pentru instituţii şi autorităţi 300 Lei — abonament de aprijin 500 Lei

înregistrata la Tribunalul Cluj tub Ne. 85, in registrul special- al publicaţiilor periodice.

Intr 'o frumoasă cuvântare, M. S. Regele Carol al II-lea a rostit următoarele cuvinte:

„Fiecare cetăţean este o ro­tiţă din mecanismul Statului, şi pentruca întregul organism să fie pe deplin de folos, tre­buie ba fiecare, la locul unde l'a aşezat soarta să-şi facă pe

, depliD datoria, mânat de un singur gând şi călăuzit de u n singur suflet, acel al Neamului Său .*

M S. R tg t l e Carol al II-lea

Aceste cuvinte dovedesc marea înţelepciune a aceluia care soa­r t a i-a hărăzit, să lucreze şi să ne conducă.

Drogostea care leagă pe Su­ve ran de poporul său, se poa-. te vedea din următoarele cu­vinte rostite într 'o altă cuvân­tare.

„Un singur gând: iubirea ne­sfârşită pentru poporul Meu, o singură dorinţă: binele Româ­niei. Mă călăuzesc iară şovăială pe calea ce-am iâgâduit-o Ţârii Mele. Salvaria patriei este pen­tru Mine singura poruncăcare mă î nd rumează în aceste vre-murii îngrijorate de nelinişte sufletească. i Pr in noua Constituţie, am re­pus poporul în intregitatea drepturilor şi mai ales în stă­pânirea definitivă a celui mai mare drept al unui popor, a-cela de a gândi prin el însuşi şi de a hotărî singur.* v. C.

DUMINECA PUFft INrUTf lREf l S F . CRUCI

Crucea Mântuitorului La anul 326 Sfânta Elena, .«vlavioasa mamă a împăratului

Constantin, desrobitorul creştinismului făcea pelerinaj la" locuri­le sfinte. Cea dlntâiu grije i-a fost să descopere scumpele rămăşiţe ale patimilor Domnului, mai ales Crucea pe care a fost răstignit. S'au făcut săpături pe 6olgota. Spre marea bucurie a creştinătăţii, au fost găsite instrumentele Sfintelor patimi

O bucurie sfântă a cuprins mulţimea creştinilor când Crucea a fost înălţată pentru a se cinsti, în biserica zidită de Sfânta Elena pe Gdlgota.

înălţarea ei se făcu la 14 Septemvrie anul 335, în mijlocul unor serbări Împreunate cu o bucurie şi evlavie de nedescris.

Cu 300 de ani mai târziu, împăratul păgân al Persiei, numfl Cosroe, năvăli cu oaste asupra Ierusalimului. Jefui sfânta cetate de tot ce avea mai de preţ, toate odoarele bisericii, între cari şi Sfân­ta Cruce. Au fost duse toate în Persia. Un bun creştin, cu numele Nichita, abia putu să mântuiască de jaf buretele şi suliţa, cu care a fost adăpat şi străpuns Mântuitorul. Pe acestea le-a trimis la Constantinopol. 0 mare mulţime de creştini în fiunte cu patrlarchul Zaharia au fost duşi în robie, unde au stat 14 ani.

împăratul din Constantinopol Heracliu auzi cu durere de jefu­irilor Perşilor. încearcă, mai întâiu în mod paşnic, să obţină dela Perşi comorile scumpe ce le-au răpit din Ierusalim. Dar n'a izbu­tit. Atunci pleacă cu oaste împotriva Perşilor. In numele Sf. Cruci, pe care o chiamă în ajutor, bate armatele Perşilor. A primitînapoi toa­te odoarele răpite împreună cu Sfânta Cruce. Deasemenia au fost eliberaţi din robie toţi creştinii împreună cu patriarchul Zaharie.

In 14 Septemvrie anul 629, Sfânta Cruce a fost înălţată din nou cu mare pompă în biserica de pe Golgota din Ierusalim. De atuci a rămas sărbătoarea ce o prfiznuim şi astăzi.

Istoria Crucii are un tâlc în orice vreme. Poate, fiindcă vedem Crucea de atâtea ori şi în atâtea locuri, nu putem prinde înţelesul ei. Suntem prea obişnuiţi cu semnul ei şi nu ne prea. gândim că noi trebuie să luptăm o vieaţă întreagă, purtându-ne crucea neca­zurilor, adeseori cu sforţări toarte grele, pentru mântuirea sufletu­lui. Ne plângem poate chiar desnădăjduînd, de greutăţile atât de felurite ce ne înconjoară. Crucea, precum ne spune numele ei din limba latină, însemnează chin, durere. Prin ea am fost mântuit! din păcat. Fără ca nu este îndreptare, nu este mântuire. Zadarnic fugim de ea, tot nu scăpăm, ba mai mult, cu cât fugim de ea cu, atât povara ei esle mai grea. Dimpotrivă cel ce o îmbrăţişează cu curaj, nu simte durerea ei. Pretutindeni azi se aud numai tânguiri şi văicăreli, fiindcă vreau să scape de greutăţi şi de cruce, dar cu atât mai aspru simţesc apăsarea ei.

Primeşte vieaţa aşa cum vine, nu te plânge de mizeriile ce nu le poţi înlătura. Adu-1i aminte că unicul scop al vieţii este mântuirea sufletului, care fără dureri şi greutăţi este cu neputinţă. Domnul Hristos, Sfânta Fecioară, Apostolii, Martirii, toţi sfinţii Pă­rinţi vechi şi noui, în sfârşit toţi eroii creştinătăţii numai şi numai prin crucea aspră a multor suferinţe, au dobândit fericirea cereas­că şi fericirea adevărată chiar în această vieaţă. Toţi înţelepţii lu­mii spun că fericirea vine numai ca răsplata unei răbdări. Dacă voleşti să afli fericire fără suferinţa unei cruci, nu o vei afla nicicând.

Fii gata să înduri năcazurile „căci suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu mărirea vii­toare'' (Rom. 8,18).

FUM!. de G. B. Sântioneanu

Tresar... Era un coş dt fabii-cd, care prin gura-i înegrită arunca trâmbe încolăcite- de turn'în culoarea smoalei.

M'am oprit. Privirile mele lacome după ceva, s'au înfipt în tumultul svârcoliiilor fume-gânde şi ceva barbar, o do­rinţa de descătuşare am sim-ţit în căsuţa sufletului. Un dor de-a fi tare, de-a domina înălţându-ma neînvins in vâl­toarea vieţii. 0 răscolire ciu­dată. O furtună s'a deslânţuit în sufletul meu.

Dar... focul *'a stins. Norii de fum s'au înălţat spre lăr­gimea zărilor şi s'au pierdut iară urmă.

Ochii mei s'au izbit de NI­MIC. Un nimic rece şi dure­ros.

Am plecat capul şi paşii mei mărunţi s'au pornit pe a-ceiaşî stradă îngustă.

Era seară. In căsuţa mea cu geamuri văduve, in răcoa­r e liniştei, vieaţa mea a înce­put s ă defileze prin faţa ochi* lor sufletului. La început, ca o perdea de ceaţă ce mişcă u-şor sub adierile vântului, fără conture şi neprecisă. Pe urmă mi-a apărut bine definită şi dureros de aevea în goliciunea ei.

Vieaţa mea, aceiaşi stradă îngustă şi murdară, acelaş coş de fabrică cu gură cernită, cu fum în trâmbe ce în zvâr­coliri se înălţa spre nimicire.

Vieaţa mea, era acelaş NI­MIC, rece şi dureros.

Un picur de rouă fierbinte izvorît din crepătura pleoape­lor, ca o perlă s'a rostogolit pe mâna adormită pe masă, trezindu-mă.

Plângeam... Vieaţa mea zburase... Doar

în fundul crerului istovit mai rămase un adevăr. Am început să înţeleg că pentru cei ce se lasă înşelaţi de ispitele stră­lucitoare şi false ale lumii tre­cătoare, răsplata va fi fu/n.

Page 2: Crucea Mântuitoruluidocumente.bcucluj.ro/.../BCUCLUJ_FP_280129_1938_004_023.pdf(Cantorii bisericeşti) Pt zidurile tale Ierusalime, Eli pun străjeri, cari nici zi nici noapte nu

(Cantorii bisericeşt i ) P t zidurile tale Ierusalime, Eli pun străjeri, cari nici zi nici noapte nu vor tăcea! [Isaia 62,6]-

Biserica lui Hristos nu este o insulă în marea acestei lumi, care apare şi dispare la diferite erupţii vulcanice, ci ea este o cetate mai tare decât stânca de granit; e aşezată pe vârful ce­lui mai înalt munte; nu se poa­te ascunde şi nu va pieri ni-

apoi au putrezit şi au devenit nişte putregaie infecţioase; nişte lacuri murdare, pline de diferiţi microbi, cari de cari mai otră­vitori. Toţi cari mănân~ăşibeau diri ele, mor sufleteşte.

•Diavolul e înfuriat grozav văzând pe fiii lui Dumnezeu

Arhireii, Mitropoliţii şi Patriar­hii în frunte cu Papa dela Ro­ma, Vicarul lui isus Hristos, Cap văzut al ei pe pământ.

lata pe unui dintre Arhireii noştri în mijlocul nostru. Este Înalt Preasfinţia Sa Dr. Iuliu Hossu episcop de Cluj-Gherla, înconjurat de unii dintre sfetni­cii Săi.

Mai marii noştri sunt păsto­ri aleşi de Dumnezeu. Sunt canale vizibile prin cari Dura .

Absolvenţii scoale! cantorale din Cluj anul IQJ6 cîodatâ, ci va dăinui în veci ca însuşi Intemeetorul ei. Aşa zice Domnul . ;

Biserica revarsă binecuvân­tările cereşti peste credincioşii săi. Pe cei rătăciţi îi caută cu felinarul lui Dumnezeu chiar si în intunerecul cel mai des şi le luminează calea pe care să vină la Hristos. Aici se gă­seşte tot ce le trebue călătorilor obos i , apăsaţi de păcate, flă­mânzi şi înzetaţi după adevăr.

Biserica este Mama noastră. Ea ne creşte şi hrăneşte cu lap­te spiritual al sfintelor sale în­văţături. Ne învaţă cum să lira buni fii ai lui Dumnezeu şi ai Neamului nostru; cum să fim fericiţi aici pe pământ, şi în vieaţa de veci.

Nu este însă aşa cu crengile — sutele de secte—cari s'au rupt din ea. Acestea ne-având sucul — Spiritul sfânt— .s'au uscat,

încorporaţi, fericiţi în armata luj Hristos, ţinând sus steagul dreptăţii Lui ca şi un buchet de trandafiri.

De ac~ea ţinta lui este să dis­trugă Biserica din temelii. Şi-a împărţit agenţii lui în diferite tabere, cu fel de fel de nume şi caractere. Unii dintre aceştia s inţ ; comuniştii şi sectarii.

Dar dorinţa lor nu li se va împlini niciodată, căci întemei-torul Bisericii a spus hotârît: Porţile iadului nu o vor în­vinge pe ea (Matei 16,1b). Şl; orice unealtă făcută. împotriva ta nu va prospera şi orice limbă care ne ridică la jude-cală cu tine osândită, va fi! (Isaia 54,17)

De aceia, Dumnezeu a rân­duit în Biserica Sa paznici ai adevărului aşezaţi în diferite trep­te de răspunderi mici şi mari. Pe treptele cele mai înalte stau:

nezeu ne trimite binecuvântările Saie cereşti, să ne reînsufle­ţească şi întărească în drumul acestei vieţi.

Ne conduc pe calea adevă­rată la mâ tuire. Ne păstoresc cu cea mai mare iubire şi ne poartă pe inimile lor.

1. P. S. S. Episcopul Hiostru Iuliu, td unul dintre cei mai aprigi strâjen a Domnului , în posturile de veghere, asupra po­porului încredinţat de dumne­zeu.

Întreaga Sa putere şi o jert­feşte pentru a apăra Biserica lui Hristos de duşmani văzuţi şi ne văzuţi cum zice sf. Scrip­tură: Pentru Şion — Bisericalşi Hri s tos—nu voiu tăcea şi pen­tru Ierusalim,—poporul creştin

-nu voiu sta locului până ce dreptatea lui va împrăştia ra­ze ca o strălucire de Slavă şi măutuirea va arde ca o flacără

(Isaia 62.1). De aceia sf. Apos­tol Pavel ne spune foarte clar: Ascultaţi de mai marii voştrit

şi va. plecaţi lor, pt-ntruca ei prîvegheaz\ pentru sufletele voastre (Evre; 13,17).

Preotul, cantorul şi paracli-sierul (crâsnicul) suni trei stră­jeri — stâlpi ai Bisericii lu i Hristos. Aceşti doi cin urmă deşi sunt mireni, totuşi ocupa posturi de însemnate răspun­deri în serviciul dumnezeiesc.

Cantorul este mâna dreaptă iar paraşi isierul este mâna stân­gă a preotului. După cum mâi­nile sunt strânse legate de corp în care inima omului , pe care şi-o apără ca şi pe ochii lut, tot astfel cantorul, paraclisierul şi întreg poporul sunt legaţi de preot Iar* qu!toţi de Hristos.

Biserica-este unicul focar de-lumină dumnezeiască.

In ea este căldura desăvârşi­te a Soarelui nostru Isus Hristos.

Ea este unica cetate de scă­pare a sufletelor, după cari sunt. întinse ghiarele diavolului.. De aceea diavolul cu agenţii Iui—îi dau târcoale din toate puterile ca s'o distrugă, iar sufletele să-i rămână în cursele lui.

Să fim decs toţi cu cea mai mare atenţiune la cuvintele Domnului cari ni le vorbeşte prin mai marii noştri. Sâ-i as­cultăm şi să facem' cu., credin-cioşie la t imp, tot ce ne învaţă.

Cei ce am fost la şcoala de cantori bisericeşti, în anul 1836; ne-am putut convinge pe de­plin, câtă m u n c ă serioasă şi. stăruinţă mare au depus iluştrii noştri profesori, fiecare tn! ma­teria sa de studiu, ca să putem înţelege şi pricepe mai bine 'ros-tul nostru în siânta Biserică-

Cu cât zel şi cu câtă dra­goste ne învăţa reverendisimul părinte Dr. Ti tus Mălai, azi canonic, cum să ne apărăm pe n o i şi sfânta Biserică, de* sec­tari şi comunişti!

'conţimiar» 'n 0*1. 3-n\

R. BE55IERE5: 5ER5

„Ti-am ascuns talantul" Folosul afacerilor — Civilizaţie

Isus condamnă pe omul care, în loc sâ facă să fructifice ta­lantul său, îl îngroapă înţr'un giulgiu casâ-1 ferească de riscu­rile "împrumuturilor. Pri urmare nu reproabă sforţarea curajioa-să care tinde să mărească b o ­găţia omenimei.

Aurul a fost slugă în mâi­nile lui Zacheu, tiran în ale lui luda.

De vre-o 50 de ani încoace, Papii preamăresc acea slujire —înfierează această tiranie.

Scopul industriei nu este să crească până la exces câştigul câtbrva dictatori, ci^să înlesneas­că liniştea şi libertatea tuturor

Legea talionului

lucrătorilor. Nu-i vorbă să fie pustiit spi­

ritul de proprietate şi de pre­vedere cum vrea comunismul, ci să fie 1) stimulat încurajat, asigurând muncitorului „acel minimum de bunăstare" trebuin­cioasă virtuţii şi păcii sociale; să fie 2) regulat, reamintind bogatului că el este slujitorul binelui obştesc, denunţând abu­zurile prin cari aurul a deve­nit tiran: Cămătărie nesătulă, Concentrarea excesivă a indus­triei şi a capitalului; Concuren­ţa desfrânată care duce la „o aşa de mare împietrire a con­ştiinţei în cât toate mijloacele cari

îţi ajută să realizezi beneficii grabnice printr'o trudă neînsem­nată, sunt socotite de bune" (Auadragesimo anno).

„ Pofta câştigului scrie st. Toma de Aquino nesocoteşte orice limită şi năzuieşte spre in­finit.." îndată ce nu-i domolită de întâietatea spiritualităţii.

Când o societate a mers pâ­nă acolo că socoteşte lucru fi­resc ca un ţăran ce lucrează douăsprezsee ore pe zi abia-i în stare să-şi plătească impozi­tul şi să-şi nutrească familia, în vreme ce un oarecare afacerist, pe calea loviturilor de, bursă, a falimentelor şi a paharelor de vin, să se înşiruie între regii a-urului... acea societate e coaptă pentru anarhie. Ce impoartă nu­mele? socialism sau comunism, răscoala iobagilor, a calicilor sau a mujicilor?

Cam totdeauna mulţimea ne­socoteşte doctrina cu ca r e . se învelesc aceste vorbe. Mâniile ei sunt o stare sufletească scandalul cauzat de batjocori­rea darurilor lui Dumnezeu-.

—Lucrătorii, nedreptăţii bare-mi de şi-ar găsi saţiul în ban­chetul lor. Insă şi ei ca şi ne­voiaşii sunt osândiţi pământu­lui. „Sunt în lume două lucruri de cari oamenii se istovesc re­pede: golul sărăciei şi găunoşia bogăţiei. Calicia ca şi plutocra-ţia (domnia bogătaşilor, puterea în mâna avuţilor) sunt de^un gol de nesuferit ' .

Cel ce scrie această cugetare, Ford, a fost totuşi dintre acei ce se poartă ca şi când oameii ar fi zidiţi pentru produse \ nu produsele spre folosul omului, .ca şi când scopul nostru ultim ar fi: a face parale, a supra-

Page 3: Crucea Mântuitoruluidocumente.bcucluj.ro/.../BCUCLUJ_FP_280129_1938_004_023.pdf(Cantorii bisericeşti) Pt zidurile tale Ierusalime, Eli pun străjeri, cari nici zi nici noapte nu

, Vieaţa Creş t ina ' mm

21. 12 ani în gbiarele de Ï.OAN T. FLOREA

fost'triisionar adventist

Ouă de şarpe

Sectarismul este o pânză de pă­ianjen aeronaut [călător], iar con­ducătorii sunt păianjenii. Aceştia suni foarte dibaci şi vi-Jeni. îşi ţes casa, pe urmă o desprind de îa lo­cul ei. Se a r a t ă de ea. Vântul o ridica în aer ca şi pe balon şi este purtată de el, Dacă se prinde o astfel de pânză în zbor. se poale vecka că supoar tâ o gângăn ie . E p ă h n j e n u l . Acesta străbate distanţe foarte mari. Astfel vâi.tu! furios şi vi tor os a adus şt în România Jntre-, gitâ pânza de pă : anjen.

Ouâ ie de şarpe ven inos învăţă­turile — clocite de Wilhelm Carej , jid ' i ' .ul loseph Wolff negustorul de relieii, Wi l i am MiSIer, E. O Whi t e Edison, Russei etc. etc . s'au spart. Au u m p l u t i . ittaga Românie de o-trăvurile lor. Au eşit peste 20 pui de vipere cari de cari mai otrăvi­

t o r i ţi mai veninoşi . Cine mănâncă ' d i n invătâlurile lor, moare sufle­teşte.

Vu'aţa şi faptele lor dovedesc că conducătorii sectari sunt cu ade­vărat vipere otrăvitoare.

Sectarii ştiu induce în eroare a-şa de fin, încit nici autorităţile ad-

> miiistrative şi politeneşti. nici au-' torstăţile militare nu pot cunoaşte

intenţiile' şi lucrarea lor. , Cele peste 20. sec.te existente la

noi, au înpăianjenit România. In unele comune sunt atât de tixite încât autorităţile s'au obişnuit cu e l e ' ş i ' nu le prea au grija ce fac.

Acestea toate lucrează din răs­puter i pen t ru a distruge din t e m e ­lii -adevărata o rd ine şi credinţă din ţară.

Sectarismul este calul de lemn al" lui Ulysse. „CalulTroian"- Aces­ta era foarte mare şi frumos la în­făţişare, iar troienii l'au primit cu mare bucurie, neştiind că pântecele lui e plin cu soldaţi greci cari vreau să-i omoare.

Peste noapte însă, aceştia au e-şit din cal şi au aprins cetatea Troia, iar oastea grecească văzând Curajul lor atât de mare, a dat năvală a-supra cetăţii- Au ucis aproape pe toţi locuitorii fără deosebire de d e rang şi regele Priam.

Clocesc ouă de şarpe şi urzesc pânză de păianjen, cine mă­nâncă din ouăle lor, m o r e , $i din cele sparte ies vipere! [Isaia 59,5]

Astfel este sectarismul. E mare şi frumos pe dinafară, dar înăuntru e plin cu bombe comuniste. ''

Moscova e dâtâtoarea lor ton. Iată ce declară:

„Adventiştii de ziua şaptea sunt o comunitate religioasă, răspândită în întreaga lume, ai căror număr din pesta 12J de naţionalităţi di­ferite, se urcă Ia 230 mii membrii. Ei sunt toţi bine organizaţi într'o Conferinţă Generală, şi prin subin-părţiriîe acesteia, ei au reprezen­tanţi în to i te ţările pământului!'!."'

„Dumnezeu în provedinţa Sa a călăuzit inima neuitatului \V. 1. Le-nin, atât lui cât şi celor mai apro­piaţi conlucrători ai săi şi le-a dat înţelepciune pentru creerei unicu­lui aparat de stat în lume existent progresiv şi potrivit cu timpul". „Adventişti vor şă fie un trandafir în buchetul cetăţenilor credincioşi ai Republici Uniunei Sfaturilor So­cialiste" (Al 13 lea congres al R. K, P. ţinut în Moscova în al cin-cielea congres al tuturor sfaturilor, uniunei, Adventiştilor de ziua şaptea, din 16-23 August 1924, publicat in româneşte în cartea adventistă; „Ad­ventiştii de ziua a şaptea şi Mişca­rea de Reformaţiune" de D . Nico-iici, Editura Păzitorul Adevărului", Bucureşti 1 9 3 3 pag, 2 9 colana dreaptă şi pag. 3 0 - 3 1 coloanele drepta.

Învăţăturile lor sunt acestea: Nu vor şti, nici nu vor vedea ceva, până când vom veni în mijlocul lor, şi-i vom ucide (Neemia 4,11.)

Avangardele comuniste, „caii tro-eni" — sectele - deja sunt în mij­locul nostru.

Ministerul Cultelor şi Artelor din România a fost indus în eroare de către adventişti şi baptişti, de aceea le-a dat libertatea cultului.

Jos cu masca lor! Să Ii să vadă toată goliciunea şi murdăria pe care au îndrăsnit să ş-o acopere cu hai­na sfântă a Evangheliei lui Hristos!

Prin urmare, înaltele autorităţi de stat şi bisericeşti să ia aminte, că atacul sectar — comunist va fi cu mult mai fioros la noi decât în Rusja şi Spania.

produce pentru a s e supra-în-bogăţi, deci supra-consumaţie; să arunci pantofii încă noui la gunoiu pentruca nenumăratele perechi de ghete ce mucezesc în prăvălie să găsească c u m ­părători... a creia lipsuri (pofte!), a huli vieaţa simplă... Dar du-păcum morile uriaşe nu fac grâu aşa..nici cismăriiie nu fac picioare.

Omenimea înebunită se' tre­zeşte într'o cloacă (sediul scur-sorilor): câmpii părăsite, oraşe supra-populate, noroade flămân­zite, pieţe supra-saturaf e, şoma-

' jur i , bancrute — m ă ' rog—re­voluţia la poartă. • '"' >

—„Toate corpurile, stelele òe-' rului, pământul şi împărăţiile lui nu valorează cât cel mai

, mic dintre spirite. Toa t e cor­purile şi toate spiritele la oî'altă şi.toate produsele de ori ce gen na egalează pe cel mai

mărunt gest de caritate" s p u ­nea Pascal.

Dar pentru că afacerile şi a-faoeriştii ui tară această erarhie a. valorilor (arătată de Pascal) de aceea „golul caliciei şi gă-unoşia bogăţiei" au osândit pe * bogaţi şi pe săraci la acelaş iad. Insă din această desamăgi-re ar putea răsări mântuirea.

„Mă căutam pe mine însu­m i " scrie sf. Augustin. Voî to-taşa vă căutaţ i 'pe voi înşivă în găunoşia înşelătoarelor voas­tre avuţii. Vă veţi regăsi de Veţi pricepe acest cuvânt care zidi civilizaţia noastră: A servi.

„Civilizaţia dacă nu stă în inima omului, ei bine, ea nu-i" nicăeri* scrie Georges, Puhamel (Civilisation). Se înşeală când adaoge: „Zadarnic orice încer­care: nu se poate urca pe' un \ povârniş ca acela pe- fare se {

Străjerii pe zidurile Stanului continuare din pşgintf2-a '

Iar la încheerea cursurilor, Decemvrie 1936, scumpul nos­tru Arhiereu I, P . S. S. Di. Iuliu Hossu, a veni i din nou în mijlocul nostru. La despărţire, în călduroasa cuvântare, n e - a mai spus: „Şi voi, cantorilor, sunteţi' străjeri ai Bisericii lui Hristos! Vegheaţi dqci cu cre-dincioşie şi sinceritate în pos­turile la cari v 'a chemat şi a-les Domnul! Fiţi luceferi " lu­minaţi de I s u s Hristos. Ţineţi cu tărie, sus, şi nepătat steagul credinţii Bisericii Lui!"

Pentru cei ce aşa ne învaţă şi vegează asupra sufletelor noas ­tre, pentru păstorii noştri su­fleteşti, să rugăm pe Tatăl din cer să-i păzească în vieaţă, ca drept să îndrepteze cuvântul ade­vărului Sau.

cantbrIOAN T. FLOREA Administratorul şcoalei diecezane de

cantori bisericeşti din Cluj.

PENTRU INIMA COPHLqR

Un cartof ~ Dragi copii, astăzi, ca întot­

deauna, am să vă spun o nouă istorioară pe care ara citit-o ori am auzi-to dela cineva; nu mai ţin minte, căci bătrânele sunt cam uituce.

Peste ţâri şi mări, acolo de­parte tocmai în continentul ce poartă numele de Africa şi un­de t râesc o mulţime de oameni negrii la piele ca şi fundul cia-unului—şi unde sunt atâtea o-biceiuri urîte şi oameni ce tră­iesc fără ştire de Dumnezeu—a fost trimis un călugăr ca să în­veţe pe aceşti sălbatici să cu­noască cuvântul evangeliei.

Aici ajungând a fost primit rău. Era cât peaci şă fie omo-rît de către aceşti sălbatici; dar Dumnezeu 1-a scăpat şi în­cetul cu încetul —cuvintele lui despre mărirea lui Dumnezeu

rostogoleşte de acum înainte omenimea."

Să se ţ ină seamă: povârnişul de pe care Servitorul din Na-zaret şi cei 12 luntraşi ai Săi au scos omenirea, era mai rău. Ar fi oare cu neputinţă să li se găsească ucenici?

„Mai marii Preoţilor, afirma Duhamel, au prea multe inte­rese în acest veac" pentruca să reînceapăaventura (hazardată).

Un Gaston de Renty, un Hen­ry Buch, un Philibert Vrau, un Mathieu Talbot, un Ioan Via-nney, un Fouque, un Charles-de Foucauld, un Pierre Poyet, un Lçon Haruel şi atâţia: alţi., reîncepură aventura. Cu ce drept poţi afirma că neamul lor s'a stins ? '

*T I Veşnica legt a -Talionului ! j 1 Capitalismul iibern?, fiul v I

•'Pa* 3

—au pătruns în sufletele lor şi $ ^ u j ţ i m e dintre ei s'au în-creşştinat, .făcând şi o şcoală, unde îşr flăckau copii să înveţe catehismul.- . •

La această şcoală copiii mân*' cau împreună. Intr'unâ din zile un copilaş cu numele Maco vine plângând la călugărul care coducea şcoala şi mărturiseşte, că îndemnat de lăcomie a fu­rat un cartof şi 1-a mâncat, şi câ,od,a isprăvit a văzut pe Isus din icoana de pe perete cum se uitase la el. Şi ,acum a venit să întrebe ce să facă căci el a văzut câ Isus se supără "pe el.

Călugărul 1-a sfătuit sa ciară ertare lui Isus şi să nu mai fure.

Trei zile Maco nu mai fu văzut Ia şcoală. In a patra zi veni de dimineaţă şi se duse deadreptul la călugăr-şi-i zise:

—Isus m'a ertat, — De unde şti?, —M'am rugat trei zile iar

mâncarea primită am dat-o u-nui.biet copil orfan şi flămând, care va veni şi el să se facă creştin.

— Ş i totuşi de une şti că te-a ertat?

— A m văzut cum mi-a z,âm-,' bit din icoană şi de atunci mă simt foarte fericit. <•

De atunci— spunecălugăml— că micul 'Maco n'a. mai fost în­demnat de lăcomie nici, 1** o faptă rea. .

IN PRIMUL 17IETH — Zilele sunt file în cartea

vieţii. Nu scriefi pe e!e decât fapte bune-

— Nu te lăuda când începi, laudă-te când sfârşeşti.

*

— Cine umblă pe toate dru­murile, n'ajunge nicăiri.

— Pe capul 'bun stă bine şi o căciulă ruptă...

vrăşmaşul tău de moarte: ca­pitalismul marxist! capitalismul de Stat. Aceleaşi principi: d is­preţ pentru suflet, îndestulare a poftelor ridicate drept scop ultim; producţia socotită măsu­ră a progresului. Aici şi din­colo, ruină a spiritului, dispre­ţul umanului sfârşind cu revolta materiei, cu foametea? „Căutaţi mai întâiu împărăţia cerurilor şi celelalte se vo r dărui vouă pe deasupra".

Numai un „supliment de su­flet" comentează Bergson, va putea salva pe oamenii împo­văraţi de materie, căci orice progres material, este distrugă­tor de sine însuş,'dacă nu-i în­soţit de un egal pregreş spiri­tual. • (Toate parantezele sunt ale subsemnatului).

Ţrad. T. EEJilNEANU

Page 4: Crucea Mântuitoruluidocumente.bcucluj.ro/.../BCUCLUJ_FP_280129_1938_004_023.pdf(Cantorii bisericeşti) Pt zidurile tale Ierusalime, Eli pun străjeri, cari nici zi nici noapte nu

.Vieaţa Creştina*

tuma si m pister •PnfelMit împăcirci Bitirictlir de răsărit fi ipus

Acesta este titlul unei noi cărţi eşite delà tipar, a părin telul Ieromonah Teodosie Bonteanu din Ordul Sf. Vasile delà Mănăstirea Bixad. —

Cartea aceasta, în cele peste 500 pagini, format mare, răs­punde cu temei la toate pun­ctele de deosebire câte numai se pot pune în discuţie între Bi­serica ortodoxă şi catolică. Aceasta carte nu trebuie să lip­sească nici unui preot, şi chiar mirean fie ortodox sau catolic, care vrea să cunoască pe de-

• plin adevărul care desparte, dar mai ales care leagă cele două Biserici. —

Preţul cărţii este 120 Lei şi se poate comanda la autor (Mănăstirea Bixad) sau la „Vi-eaţa Creştină" în Cluj.

Iată câteva cuvinte ale auto­rului către cititori, din prefaţa acestei cărţi:

Această carte cuprinde rodul fră­mântărilor mele sufleteşti de ani de /Me, iubesc Biserica lui Hristos, cum (mi iubesc vieata, pentrucă în ea se

' cuprinde Adevărul si Adevărul mân-tuieşte pe om.

Născut în Biserica ortodoxa ro­mână, crescut, preoţit si călugărit intr'însa, mă aflu încă şi acum când scriu aceste rânduri în sânul ei. Pe când însă rândurile mele vor vedea lumina tiparului, eu voiu fi deja membru al Bisericei catolice; f i r i a fi încetat să rămân acelaş bun român moldovean devotat tării mele.

Şi nu voiu urî nici Biserica or­todoxă prin faptul acesta; pentrucă nu-mi pot urî părinţii şi fraţii. Nu o pot uri, pentrucă aşezământul ei tradiţional, moştenit delà sfinţii Pă­rinţii, de care nu m'am despărţit, cuprinde în sine o formă de cult frumoasă şi iubită nouă tuturor ro­mânilor. AdevSrul însă stă mai pe sus de orice formă şi importanţa lui e cu mult mai covârşitoare. A m căutat adevărul şi acum 1 am aflat. Am căutat mai întâi să văd, dacă adevărul Bisericei ortodoxe e s ingu­rul şi marele adevăr şi dacă aceas­tă Biserică este mica adevărată Bi­serică şi dacă Biserica apuseană a deviat, şi în ce măsură, delà acest adevăr al ortodoxiei

La studiu m'a îndemnat şi fap:ul straniu, că Biserica ortodoxă nu­treşte o înstrăinare echivalenta cu ura faţă de Biserica catolică şt mai bucuros stă de vorcă cu oricine, chiar cu ereticii, decât cu aceas­ta, măcar că doctrina catolică ii este cea mai apropiată. M'am între­bat, fără ură şi părtinire: cum stă oare lucrul cu Biserica catolică? E absolut sigur, că e o Biserică rătă­cită? Dacă da, cum se face, că Pro­nia dumnezeiască o favorizează mai triult decât pe cea ortodoxă?.. . Dacă nu e rătăcită, se pun alte întrebări : Sunt oare două adevăruri, unul în catolicism şi altul în ortodoxism şi cari nu se pot suferi unul pe altul? Şi iarăşi, dacă nu e rătăcită Biserica catolică, pentruce noi ortodocşii fu­g i m de ea, nu o putem suferi, o urîm? De unde această ură? Nu poate fi delà Hristos ura unui a-devăr contra altuia, pentrucă tot ce

e adevăr se contropeşte întru unul l ingur, care nu poate fi desbinat, nici prin foc, nici prin sabie şi prin nici o putere pământească. Carac­teristica Bisericii lui Hristos la nici un caz nu e ura, ci iubirea.

Eu am lepădat această ură neîn­ţeleasă, spre a ajunge la posesiunea adevărului unic şi integral.

N'am scris această carte cu gân­dul de a ataca: persoane; nici pen­tru a părea o răzbunare în ochii cuiva, căci atunci aş fi de insaş conştiinţa mea osândit. Biserica or­todoxă o stimez şi voiu continua a o stima pentru tot ce are ea vred­nic şi de valoare, pentru acele su­flete bune, cari îşi caută de datorie şi de mântuire, pentru prietenii mulţi ce imi rămân în ea. Dar vechiul dicton zice; „ Amicus Plato, sed ma-gis amica veritas". Când glasul Domnului, tare a lăsat pe pământ adevărul unei singure Biserici, mă cheamă, eu nu pot să mă mai împo­trivesc, chiar de ar fi să se rupă orice legături pământeşti; căci iu­birea lui Hristos trebue s l treacă peste toate cele vremelnice .

Scrisul din această carte e rodul propriei mele. gândiri, pentru care eu singur am să răspund înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Este crezul meu şi convingerea mea per­sonală cristalizată după mai mulţi ani de sbucium sufletesc. L-am aş­ternut pe hârtie acum cu ocazia convertirii mele ca pe o spoveda­nie sfântă, pentruca să se ştie de oricine motivele adevărate ale tre­cerii mele la catolicism, unde in­trând declar, că n'am ranchiune personale, nu urmăresc aspiraţii, nici nu sunt condus de ambiţii bol­năvicioase, ci numai de dragostea de adevăr, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu nădăjduiesc că l-am aflat.

Arhimandrit Teodosie Bonteanu

Un distrugător Paludism

Relaţile asupra teribilei epi­demii care s'a iscat de câtva timp în insula Ceylan sunt în­că vii in memoria tuturora. Se produceau în fiecare zi sute de cazuri mortale; spitalurile erau suprapopulate de morţi şi mii de bolnavi, iar cea mai mare parte a personalului era atinsă de această boală ucigă­toare. Medicii şi infirmierele se temeau să nu le lipsească chi­nina.

Dacă studiezi geografia Ce-ylanului eşti surprins de faptul că în sud-vestul acestei insule minunate şi fertile populaţia e foarte deasă în timp ce în nord este mai rară. Părţile mijlocii şi de nord ale Ceylanului, n'au fost întotdeauna atât de deşarte.

Ruinele de oraşe văzute şi măreţe pe care le descoperim încă în pădurile tropicale sunt o mărturie. Oraşele, templele şi lucrările de irigaţie, cari au fost părăsite în decursul timpului şi care au fost descoperite în

secolul trecut înainte de -era creştină, mărturisesc că în de­cursul timpurilor trecute stăpâ­nea acolo civilizaţiea şi o cul­tură remarcabilă. Temple imense de granit au fost construite în-tr'un stil împrumutat din lava. Se regăsesc de a semenea pa­late imensa măreţ decorate cu sculpturi şi cu picturi şi unul din cele mai mari rezervoare cari au fost construite vr'odată pentru cultura orezului, cu o capacitate de 14 miloane metri cubi şi cu o lungime de 17 ki­lometri. Cultura orezului era a-tunci una din principalele surse de bogăţii şi în acelaş timp u-na din cauzele decadenţei aces­tei frumoase civilizaţii clei ea favoriza prin bălţile sale la în­mulţirea ţânţarilor. In secolul XH-lea, populaţia din Indiile Britanice făcură incursiuni în nordul Ceylanului, aducând şi paludismul, care devine o boa­lă endemică, care omoară copiii în leagăne sau îi debilitează pentru toată vieaţa. Locuitorii părăsiră deci oraşele bântuite de malarie şi se instalară în sudul Ceylanului şi în regiu­nile cele mai sănătoase.

Dar din nefericire paludismul nu dispăru ci emigra spre sud şi rămase acolo definitiv fără a lua o amploare atât de mare ca la nord.

El constitue totuşi o amenin­ţare permanent! pentru sănă­tatea populaţiilor, ceeace ne demonstrează şi recenta epide­mie.

Singurul lucru de reţinut e că chinina constitue un reme­diu suveran contra acestei boa-le. Tratamentul rapid cu chini­nă, recomandat de Comisia de Paludism a Societăţii Naţiuni­lor, în decursul căreia ajunge să iei în timp de 5-7 zile 1-1 ,2 grame de chinină, realizea­ză o cură foarte simplă şi foar­te eftină. Pentru profilaxie tre­bue luat o doză zilnică de 0, 4 grame chinină în tot timpul perioadei paludismului. (17)

Hazuri b O t t A M

Un ţigan, furând o puşcă este dat în judecată.

Procurorul îl întreabă: —Măi ţigane, ai furat puş­

ca sau ai aflatro pe stradă. —Să te trăiască Dumnezeu

domnişorule, eu, mânca-te-aşi n'am furat-o; că am crescut-o de când era pistol...

SANTINELA Unţigrn recrut este pus san­

tinelă La miezul nopţi vine colo­

nelul în inspecţie şi-1 află dor­mind pe ţigan şi începe să fa­că gălăgie.

Ţigonvl: Domnule sabclaşco-tenent, taci nu face aşa mare larmă; că s'a trezii d'on fruntaş-şi ne rupe în bătae pe' amândoi..

ANOTWr.M!

Bărbatul: Iar îţi trebue o ro­chie nouă? N u mă tae capul ce faci tu cu atâtea rochii?!...

tftvasta: Ei. bine, bărbăţele, dar în fiecare anotimp, trebue câte o rochie.

Bărbatul: Bine, dragă, dar nu înţeleg că anul acesta a a-yut până acuma 19 anotimpuri.

PE STRADA

—Ce mai faci dragă doctore?. — Ce să fac? Omor timpul. — Ce? Nu mai ai clienţi?

POŞTA GAZETEI Am primit şi chităm cu mulţumi­

re următoarele abonamente sosite dela ultimul număr până la 13 Sep­temvrie 1938.

Din Cluj: Sebastion Nicolau 100 lei. Dumitru Lupescu 100 lei. Gherasim Todiea 50 lei. Conţiu 50 lei.

Provincie: Gligcr Gh. 50 lei. Iulian* / c lodean 16 lei,

Gavril Iraşco. Va mulţumim pentru cei zece abonaţi. Pentru fapta D-tale frumoasă, bună răsplată vă va da Domnul .

i L T E l T T I T J I T Z Dintre distinsele persoane la cari le trimitem pentru prima

dată gazeta, şi doresc să lise trimită regulat, să ne trimită prin mandat poştal abonamentul sau cel puţin complectând cartea poşta­lă că: ee abonează şi că vor plăti abonamentul după UD, anumit timp (si se fixeze când).

In caz contrar, trebue să scrie pe aceasta foaie : REFUZ PRI­MIREA şi să o trimită îndărăpt cu poşta, lătând adresa lui lipită pe gazetă, pentru a şti pe cine si-1 ştergem din socoteala noastră, şi să nu mai trimitem nimic cu altă ocazie, căci pentru noi şi un singur timbru poştal mers în vânt, face mult.

Cine nu se poate abona la gazetă, să îndtmne cel puţin prie­tenii şi cunoscuţii săi să o aboneze sau cel puţin să ne trimită câ­teva adrese bune la eari că i e trimitem numere de probă.

Suntem siguri însă, că un creştin cât de sărac nu va respinge dela casa lui aceasta solie binevestitoaret ci o va primi cu drag.

De PROBA nu trimitem decât un exemplar din gazetă. Cine vrea să o primească mai departe să n o ceară prin

mandat sau carte poştală.