croatia
DESCRIPTION
integrarea Croatiei in UETRANSCRIPT
Introducere
Uniunea Europeană reprezintă o organizaţie internaţională care are ca scop realizarea
unei uniuni economice, fiscale şi politice a statelor membre.
În 1951 a fost semnat Tratatul de la Paris, ce prevedea realizarea unei uniuni între 6 state
ce aveau să coopereze în materie de politici economice, comerciale, vamale (RF Germania,
Franţa, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg). În 1957, odată cu semnarea la Roma, a Tratatului
Constitutiv al Comunităţii Economice Europene (TCEE) şi a Tratatului Constitutiv al
Comunităţii Europene a Energiei Atomice (TCEEA), a fost lansat cu adevărat proiectul
comunitar european, prin care se dorea unificarea statelor europene pentru depăşirea
dificultăţilor provocate de cel de-al Doilea Război Mondial. Robert Schuman (ministru de
Externe al Franţei şi unul din „părinţii” UE, alături de comisarul Jean Monnet) afirma că
„Europa nu se va realiza dintr-odată şi nici nu va fi o construcţie completă; se va face prin
realizări concrete, creând la început o solidaritate de fapt”. Acest fragment este regăsit şi în
preambulul Tratatului CECO, Iordan Bărbulescu afirmând că „exprimă practic, esenţa
complexului proces numit «integrare europeană»”1. Însă acest proiect nu a rămas în acest stadiu,
ci a continuat să se dezvolte, atât în plan politic, cât şi economic, astăzi, UE devenind cea mai
puternică şi mai integrată (economic, dar şi politic) organizaţie internaţională.
Dorinţa tot mai multor state de a se alătura Comunităţilor Europene (şi începând cu 1993,
Uniunii Europene) s-a materializat treptat, prin aderările unor state aparţinând Blocului de Vest:
Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986),
precum şi Austria, Finlanda şi Suedia (1995).
Începând cu anul 1992, odată cu semnarea Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene
(TUE) şi prăbuşirea regimurilor comuniste, practic porţile s-au deschis larg pentru aderarea
statelor est-europene la ceea ce avea să devină UE. Însă pentru statele care aparţinuseră Blocului
Comunist, procesul de aderare avea să se dovedească a fi unul dificil. Un prim obstacol îl
reprezenta introducerea (în cadrul Reuniunii Consiliului European din 1993) criteriilor de la
Copenhaga, criterii de aderare la UE. Acestea prevedeau ca statele ce doresc să fie incluse în
acest „club select” să respecte condiţii pre-aderare: (1) stabilitate instituţională, (2) existenţa unei
economii de piaţă viabile, capabile să suporte concurenţa de pe piaţa UE, (3) capacitatea de a-şi
asuma obligaţiile ce revin prin calitatea de membru al UE (inclusiv obligaţii ce decurg din
1Bărbulescu I., Procesul decisional în Uniunea Europeană, Iaşi, 2008, p. 39 – 41.
3
dezvoltarea politică, economică şi monetară a UE)2. O serie de state ce aparţinuseră blocului
comunist au reuşit (cu ajutor din parteainstituţiilor UE) să respecte aceste criterii, devenind în
2004 (Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, alături de statele
insulare Cipru şi Malta) şi 2007 (Bulgaria şi România) membre cu drepturi depline ale UE. Însă
procesul de extindere a UE nu era încheiat, alte ţări est-europene manifestându-şi dorinţa de
aderare la UE, dintre acestea cele mai importante fiind Croaţia, Turcia şi Fosta Republică
Iugoslavă Macedonia (Turciei şi Fostei Republici Iugoslave Macedonia li s-a acordat în 19992 ,
respectiv 20053 statutul de candidat la aderarea la UE).
1. Scurt istoric
Croaţia este o ţară mica, cu o populaţie de aproape 4,5 milioane de locuitori. Se
învecinează cu Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Slovenia şi Ungaria.Teritoriul său
cuprinde peste 1200 de insule şi insuliţe, dintre care numai 48 sunt locuite permanent.
Croaţia a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană (UE) în iunie 2003 şi a demarat
negocierile propriu-zise în luna octombrie 2005. Însă, acestea au fost întrerupte în 2008, când
Slovenia a blocat continuarea procesului, din cauza existenţei unor dispute teritoriale legate de
accesul la apele internaţionale din Marea Adriatică. Ulterior, negocierile au fost reluate în 2009
şi finalizate în iulie 2011.Tratatul de aderare a Croaţiei la UE a fost semnat la data de 9
decembrie 2011 la Bruxelles. Acest moment istoric, atât pentru Croaţia, cât şi pentru UE, a fost
urmat de procesul de ratificare a Tratatului de către Parlamentul croat, Parlamentul European şi
cele 27 de parlamente naţionale ale ţărilor membre, proces definitivat în decembrie 2012. Astfel,
în urma referendumului organizat în ianuarie 2012 (când circa 66% dintre cetăţenii croaţi cu
drept de vot au optat pentru aderarea la UE) şi a ratificării Tratatului de aderare a Parlamentul
croat a Tratatului, la 1 iulie 2013, Croaţia a devenit cea de-a 28-a ţară membră a Uniunii,
ceremonia oficială a avut loc la Zagreb.
Presa străină a vuit despre faptul că o ţară mică din Balcani a intrat oficial în clubul
democraţiilor europene. Astfel, publicaţiile internaţionale au abordat în mod diferit acest
eveniment.Integrarea europeană a Croaţiei reprezintă un moment de cotitură pentru această ţară,
afectată de turbulenţele financiare din UE, titrează Washington Post. Publicaţia americană îl
citează pe Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European care a declarat că viitorul
acestei naţiuni balcanice se va schimba pentru totdeauna.
2Bărbulescu I., Procesul decisional în Uniunea Europeană, Iaşi, 2008, p. 64 – 67.
4
Ria Novosti subliniază că este o premieră în istoria modernă a spaţiului comun european,
când o ţară aderă de una singură şi nu în cadrul unui grup. Un precedent este cazul Greciei, în
1981.
Business Week notează faptul că ţara adriatică speră, datorită statutului de ţară-membră a
UE, să contribuie la consolidarea unei păci durabile în întreaga peninsulă balcanică. Şi asta, în
condiţiile în care există încă tensiuni în Bosnia, Herţegovina şi Kosovo.
Despre aspiraţiile Croaţiei scrie şi The Thelegraph. Ziarul britanic relatează că liderii
statului se bazează pe legăturile cu Uniunea Europeană pentru a atrage investiţii străine de 60 de
miliarde de euro în economia ţării.
În 2014 cele mai importante sectoare ale economiei Croaţiei erau: comerţul cu ridicata şi
cu amănuntul, transporturile şi serviciile de cazare şi alimentaţie publică (21,2%), industria
(21,1%) şi administraţia publică, apărarea, educaţia, sănătatea şi asistenţa socială (15,4%).
Principalii parteneri de export ai Croaţiei sunt Italia, Bosnia şi Herţegovina şi Slovenia, iar cel de
import sunt Germania, Italia şi Rusia3.
2.Etapele aderării Croaţiei la Uniunea Europeană4
Data Eveniment
29.10.2001 Semnează Acordul European de Asociere (intrat în vigoare la 01.02.2005)
21.02.2003 Aplică oficial pentru aderarea la UE
18.06.2004 Declarată în mod oficial candidat la aderarea la UE
20.10.2005 Începe procesul de screening
12.06.2006 Sunt deschise primele capitole de negociere din cele 35 prevăzute
11.09.2009 Este rezolvată disputa privind graniţele maritime cu Slovenia – Golful Piran
10.06.2011 Recomandarea Comisiei Europene privind finalizarea negocierilor şi stabilirea datei de 1 iulie 2013 ca dată-ţintă pentru aderarea Croaţiei
24.06.2011 Consiliul European solicit finalizarea negocierilor până la sfârşitul lunii iunie şi semnarea Tratatului de Aderare până la sfârşitul lui 2011
30.06.2011 Odată cu ultimele 4 capitole de negociere închise, negocierea este declarată oficial încheiată
12.10.2011 Comisia Europeană se declară în favoarea aderării la UE
01.12.2011 Parlamentul European aprobă, prin vot în plen, aderarea la UE
09.12.2011 Este semnat la Bruxelles Tratatul de Aderare la UE. Acesta urmează a fi ratificat de parlamentele celor 27 de state membre UE, precum şi de
3www.europa.eu4www.europa.eu – relaţia UE cu Croaţia
5
legislativul croat.22.01.2012 Populaţia Croaţiei se declară prin referendum în favoarea aderării ţării la
UE (66,27% favorabil aderării şi 33,13% împotriva)
3.Criterii stricte privind aderarea Croaţiei
Având în vedere experienţa desprinsă din „valurile” de extindere precedente5, Comisia
Europeană a manifestat mai multă precauţie pe parcursul derulării negocierilor de aderare a
Croaţiei – a sporit numărul de aspecte abordate în timpul tratativelor şi a creat un sistem de
monitorizare specific, care să-i permită o mai bună evaluare a gradului în care au fost respectate
criteriile de aderare. Pe baza acestor proceduri mai stricte de evaluare, în luna martie 2013,
Raportul de monitorizare emis de către Comisia Europeană concluziona că ţara este pregătită să
adere la Uniunea Europeană. Înainte de a adera la UE, Croaţia a trebuit să se alinieze la diverse
norme şi procedure administrative ale UE. De exemplu, şi-a reformat întru totul sistemul juridic
şi şi-a modificat constituţia, pentru a garanta independenţa procurorilor. De asemenea, guvernul
croat a înfiinţat un organism responsabil cu combaterea corupţiei. Alte reforme au vizat stabilirea
unor limite pentru emisiile de gaze cu efect de seră şi adaptarea normelor privind siguranţa
alimentelor.
Beneficiile aderării la Uniunea Europeană
Chiar dacă la nivel naţional, susţinerea populaţiei privind integrarea în UE a scăzut
semnificativ de la lansarea negocierilor de aderare în 2003, apartenenţa sa la Uniune reprezintă o
realizare însemnată pentru Croaţia, care de acum va beneficia de avantajele oferite de piaţa
unică, va putea accesa fondurile structurale şi se va bucura de recunoaşterea politică în calitate de
stat membru al UE.
Cetăţenii croaţi se vor bucura de toate avantajele care decurg din calitatea de cetăţean
european, asistenţă medicală, protecţia consumatorului. În ceea ce priveşte întreprinderile,
acestea îşi pot deplasa capitalul din Croaţia către alte ţări ale UE şi beneficiază de avantajele
oferite de normele care facilitează plăţile transfrontaliere. Întreprinderile croate vor avea
posibilitatea de a participa alături de omologii lor din UE la licitaţii pentru contracte de achiziţii
publice, peste tot în UE.De asemenea, întreprinderile mici vor putea accesa fonduri de la Banca
Europeană de Investiţii.
5European Commission – European Economic Forecast Spring 2013, 9 May 2013, Brussels; 6
În present, Croaţia poate beneficia de resursele Fondului European de dezvoltare
regională. Fondurile structurale şi Fondul de coeziune vor ajuta Croaţia să investească în
cercetare şi inovare, în întreprinderi mici, în locuri de muncă durabile şi în initiative menite să
contribuie la combaterea deficitului de competenţe şi la reducerea ratei şomajului. Finanţarea
este gestionată de Comisia Europeană. În cazul în care un cetăţean croat sau o întreprindere din
această ţară depune o plângere împotriva Comisiei – sau împotriva oricărei alte instituţii sau
organism al UE – aceasta va fi investigată de Ombudsmanul European.
Astfel, deşi Croaţia se va bucura de avantajele celor „patru libertăţi” – libera circulaţie a
bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor – există, în continuare, şi o serie de restricţii
referitoare la libera circulaţie a forţei de muncă (care se va aplica pentru o perioadă de cel puţin
încă doi ani), precum şi la intrarea în spaţiul Schengen (asemenea României şi Bulgariei).
Aderarea Croaţiei la UE - proces de recesiune economică
În contextul în care economia croată s-a confruntat în ultimii ani cu efectele severe ale
crizei financiare, iar rata şomajului a crescut la circa 20% în 2012 (faţă de 9% în anul 2009)
– Tabelul 1 – ţara ar putea apela la ajutor financiar internaţional sau european, în măsura în care
datoria publică se va mai majora. Cu toate acestea, chiar în eventualitatea unui scenariu pesimist,
în opinia specialiştilor comunitari6, o economie relativ mică asemenea Croaţiei nu va putea
periclita stabilitatea economică a Uniunii Europene.
Viitorul procesului de extindere al Uniunii Europene
În prezent, Croaţia dispune de oportunitatea de a demonstra progresul înregistrat de
regiunea balcanică în ultimii ani. Deşi i se solicită de către Comisia Europeană implementarea
unor reforme ample în ceea ce priveşte sistemul judiciar şi procesul de aplicare a legii şi punerea
lor în aplicare va fi supravegheată, totuşi, nu va fi impusă o monitorizare post-aderare, deoarece
Croaţia a fost supusă unui proces de negociere mult mai exigent decât în cazul celorlalte ţări în
curs de aderare, demonstrând capacitatea sa de a implementa reforme într-un timp relativ scurt.În
consecinţă, în următorii doi ani, de Croaţia va depinde viitorul extinderii Uniunii Europene.
6CBP Nederlands Bureau for Economic Policy Analysis – The economic effects of Croatia’s accession to the EU, http://www.cpb.nl
7
Tabelul 1: Evoluţia principalilor indicatori macroeconomici ai Croaţiei în perioada
2009-2014
INDICATORI 2009 2010 2011 2012
2013
estimări
2014
previziuniPopulaţie (milioane locuitori) 4,4 4,4 4,4 4,4 4,4 4,4PIB (miliarde euro) 43,7 44,4 44,9 45,0 46,0 47,7PIB/locuitor (euro) 9.931 10.060 10.205 10.227 10.454 10.840PIB (ritm anual de creştere, în termeni reali, %)
-6,9 -2,3 0,0 -2,0 1,0 0,2
Consum privat (%) -7,5 -0,9 0,2 -2,9 -2,0 -0,5Consum public (%) 0,4 -2,1 -0,6 -0,8 -1,3 -0,7Investiţii productive (%) -14,2 -15,0 -6,4 -4,6 -0,5 4,0Rata şomajului ( % din populaţia activă)
9,1 11,8 13,5 15,9 19,1 20,1
Rata inflaţiei (măsurată prin indicele armonizat al preţurilor de consum, %)
2,2 1,1 2,2 3,4 3,1 2,0
Sold bugetar (% din PIB) -4,7 -5,2 -5,7 -3,8 -4,7 -5,6Datorie publică (% din PIB) 35,7 42,2 46,7 53,7 57,9 62,5Volumul exporturilor de bunuri şi servicii (ritm anual de creştere, %)
-16,2 4,8 2,0 -0,4 1,3 3,5
Volumul importurilor de bunuri şi servicii (ritm anual de creştere, %)
-21,4 -2,8 1,3 -2,1 0,4 3,7
Sold balanţă comercială (% din PIB)
-16,5 -13,3 -13,9 -13,6 -14,3 -14,7
Soldul contului curent (în % din PIB)
-4,5 -1,5 -0,9 -0,1 -0,4 -0,0
Structura Tratatului de aderare
Tratatul de aderare a Republicii Croaţia la Uniunea Europeană cuprinde:
- Tratatul de aderare;
- Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Croaţia, precum şi adaptările la
Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice;
- Anexele;
8
- Protocolul privind anumite modalităţi referitoare la un posibil transfer excepţional de
unităţi ale cantităţii atribuite emise în temeiul Protocolului de la Kyoto la Convenţia –
cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice către Republica
Croaţia, precum şi la compensaţia conexă;
- Actul final, care cuprinde: I. Textul Actului final şi II. Declaraţii: A. Declaraţia
comună a actualelor statelor member, Declaraţia comună privind aplicarea deplină a
dispoziţiilor acquis-ului Schengen; B. Declaraţia comună a anumitor state membre
actuale; Declaraţia Republicii Federale Germania şi a Republicii Austria privind
libera circulaţie a lucrătorilor: Croaţia; C. Declaraţia comună a actualelor statelor
membre şi a Republicii Croaţia, Declaraţia comună privind Fondul European de
dezvoltare; D. Declaraţia Republicii Croaţia, Declaraţia Republicii Croaţia privind
măsurile tranzitorii pentru liberalizarea pieţei terenurilor agricole croate.
Tratatul între statele membre ale Uniunii Europene şi Republica Croaţia privind aderarea
Republicii Croaţia la Uniunea Europeană cuprinde 4 articole şi menţionează că Republica
Croaţia devine prin prezentul tratat membră a Uniunii Europene şi a Comunităţii Europene a
Energiei Atomice. De asemenea, Republica Croaţia devine parte la Tratatul privind Uniunea
Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de instituire a
Comunităţii Europene a Energiei Atomice, astfel cum sunt acestea modificate sau completate.
Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Croaţia, precum şi adaptările la Tratatul
privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la Tratatul de
instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, cuprinde adaptările permanente şi
temporare convenite în cadrul negocierilor.De la data aderării, dispoziţiile tratatelor originare şi
actele adoptate de instituţii înainte de aderare sunt obligatorii pentru Croaţia şi se aplică în
Croaţia în condiţiile stabilite prin aceste tratate şi prin actul de aderare. De asemenea, este
reglementată participarea Croaţiei în cadrul institutional al Uniunii Europene.
Anexele la Tratatul de aderare cuprind următoarele documente: Anexa I prevede Lista
convenţiilor şi protocoalelor la care Republica Croaţia devine parte de la data aderării. Anexa II
conţine Lista dispoziţiilor acquis-ului Schengen, astfel cum este acesta integrat în cadrul Uniunii
Europene şi ale actelor adoptate în temeiul acestuia sau conexe acestuia, care urmează să fie
obligatorii şi aplicabile pe teritoriul Republicii Croaţia de la data aderării. Anexa III prevede
adaptări ale actelor adoptate de instituţii şi anume:
- Libertatea de a presta servicii;
- Dreptul proprietăţii intelectuale;
- Marca de comerţ comunitară;
- Certificatele suplimentare de protecţie;
9
- Desenele şi modelele industriale comunitare;
- Servicii financiare;
- Agricultură;
- Pescuit;
- Impozitare;
- Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale;
- Mediu.
Anexa IV cuprinde Lista menţionată la articolul 16 din actul de aderare: alte dispoziţii
permanente, şi anume:
- Dreptul proprietăţii intelectuale;
- Politica concurenţei;
- Agricultură;
- Pescuit;
- Uniunea vamală.
Anexa V conţine Lista menţionată la articolul 18 din Actul de aderare: măsuri tranzitorii,
şi anume:
- Libera circulaţie a mărfurilor;
- Libera circulaţie a persoanelor;
- Libera circulaţie a capitalurilor;
- Agricultură;
- Siguranţa alimentară, politica în domeniul veterinar şi fitosanitar;
- Politica în domeniul transportului;
- Impozitare;
- Libertate, securitate şi justiţie;
- Legislaţia orizontală;
- Calitatea aerului;
- Gestionarea deşeurilor;
- Calitatea apei;
- Prevenirea şi controlul integrat al poluării;
- Produse chimice.
Parlamentul European are 11 membri din Croaţia. Miniţtrii din statele membre se reunesc
periodic în cadrul Consiliului UE pentru a adopta norme europene şi pentru a coordona politici.
În funcţie de domeniul de politică abordat, diferiţi reprezentanţi ai guvernului croat participă în
mod regulat la reuniunile Consiliului.
10
Comisarul European nominalizat de Croaţia esteNeven Mimica. El are ca portofoliu
cooperarea şi dezvoltarea internatională. Comisia este reprezentată în fiecare ţară a UE de către
un birou local, numit “reprezentanţă”.
6.1 Reprezentanţa Comisiei UE în Croaţia
Comitetul Economic şi Social European. Croaţia are 9 reprezentanţi în Comitetul
Economic şi Social European. Acest organism reprezintă angajatorii, lucrătorii şi alte grupuri de
interese şi este consultat cu privire la reglementările propuse, pentru a se obţine o imagine mai
clară a posibilelor modificări ale situaţiei sociale şi ale condiţiilor de lucru în ţările membre.
Comitetul Regiunilor. Croaţia are 9 reprezentanţi în Comitetul Regiunilor, adunarea UE a
reprezentanţilor locali şi regionali. Acest organism este consultat cu privire la reglementările
propuse, pentru a se garanta că legislaţia europeană tine cont de punctual de vedere al fiecărei
regiuni din UE.
Comunicarea dintre Croația și instituțiile UE se desfășoară și prin reprezentanța
permanentă din Bruxelles. Reprezentanța acționează ca o „ambasadă” a Croației - principala sa
sarcină este de a se asigura că interesele și politicile țării sunt luate în calcul într-un mod cât mai
eficient în UE.
Contribuțiile financiare ale statelor membre la bugetul UE sunt repartizate în mod
echitabil, în funcție de mijloacele disponibile. Cu cât este mai dezvoltată economia unei țări, cu
atât este mai mare contribuția sa. Bugetul UE nu are obiectivul de a redistribui bogăția, ci mai
degrabă pe acela de a se concentra asupra nevoilor tuturor europenilor, în ansamblu. Relația
financiară dintre Croația și UE în 2013:
Cheltuielile UE în Croația: 0,290 miliarde EUR;
Cheltuielile UE ca procent din VNB-ul Croației: 0,69 % ;
Contribuția Croației la bugetul UE: 0,227 miliarde EUR;
Contribuția Croației la bugetul UE ca procent din VNB-ul său: 0,54 % .
Un nou stat implică modificări instituţionale pentru UE. Modificările structurale
presupun, mai precis, modificări aduse componenţei principalelor instituţii ale UE. Astfel, odată
cu aderarea unui nou stat, fiecare instituţie a UE era obligată să includă în aparatul său
administrativ funcţionari din cadrul noului stat membru. Croaţia nu face excepţie de la această
regulă, urmând a modifica începând cu 2013 componenţa instituţiilor UE: Parlamentul, Comisia,
Consiliul UE, Consiliul European şi Curtea de Justiţie a UE, Banca Centrală Europeană şi Curtea
de Conturi7.
7Bărbulescu I., Procesul decisional în Uniunea Europeană, Iaşi, 2008.11
Fiecare stat ce aderă la UE are dreptul de a trimite un număr prestabilit de parlamentari
(europarlamentari/eurodeputaţi) în cadrul Parlamentului European (PE). În prezent, (conform
Tratatului de la Lisabona) în componenţa PE regăsim 754 de europarlamentari8. Fiecărui stat îi
revine un număr de europarlamentari calculat folosind un principiu proporţional regresiv: statul
cu cea mai numeroasă populaţie din UE, Germania, dispune de 992 de locuri în PE, celorlalte
state fiindule alocate locuri în funcţie de acest număr, respectând totodată proporţia cu populaţia
statului. Astfel, urmând modelul celorlalte state membre ale UE care au deja membrii în PE,
Croaţiei îi revin un număr aproximativ de 13 europarlametari.
În ceea ce priveşte componenţa Comisiei Europene, situaţia este de asemenea interesantă,
Croaţiei garantându-i-se posibilitatea de a participa în cadrul acestei instituţii propunând un
comisar, din momentul în care devine stat membru al UE cu drepturi depline. Însă mandatul
celui de-al 28-lea comisar european va fi unul scurt ca durată, deoarece, în 2014, mandatul
prezentei Comisii (Comisia Barroso) se va încheia. Totodată, începând cu 2014, Tratatul de la
Lisabona prevede posibilitatea reducerii numărului de comisari, la propunerea Consiliului (2/3
din numărul statelor membre), abandonând regula „un comisar – o ţară” şi stabilind un sistem de
rotaţie între statele membre, încercându-se astfel sporirea eficacităţii. Astfel, mandatul
comisarului croata durat doar şapte luni (01.07.2013 – 09.02.2014), până la alegerea unei noi
Comisii, utilizând sau nu noua regulă. Se pune, de asemenea, problema portofoliului ce se va afla
sub coordonarea noului comisar, fiind nevoie ca acestuia să i se înmâneze un nou portofoliu.
Noul domeniu înmânat va putea fi unul nou creat în cadrul Comisiei Europene, acest fapt
reprezentând intrarea sub controlul Comisiei a unui nou domeniu de activitate. Totodată, acest
nou domeniu poate reprezenta o sub-ramură a unui domeniu deja controlat de Comisie şi care să
necesite separare de domeniul-mamă, pentru exercitarea unui control mai amănunţit asupra sa.
Exemplele în acest sens le regăsim în mandatele unor comisari europeni cum au fost Leonard
Orban sau Meglena Kuneva (care au preluat un domeniu care a fost separat de portofoliul
original: Multilingvismul fiind separat de Educaţie, respectiv Protecţia Consumatorului fiind
separată la rândul ei de portofoliul Sănătăţii). Referitor la structura celorlalte instituţii (Consiliul
UE şi Consiliul European) problema structurală rămâne la fel de „acută”.
Modificarea numărului de membrii în cadrul Consiliului UE poate conduce la o
modificare a echilibrului între state, când se se va modifca sistemul Votului prin Majoritate
Calificată (odată cu intrarea în vigoare a regulilor impuse de Tratatul de la Lisabona)9. Aderarea
Croaţiei va implica o creştere a numărului de actori în cadrul organismelor Consiliului UE (aici
pot apărea mai degrabă dificultăţi în procesul decizional în cadrul COREPER, de exemplu).
8Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi Tratatul Constitutiv al CEEA, art. 2.9http://register.consilium.europa.eu - Versiunile consolidate ale Tratatului privind Uniunea Europeană şi Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene (15.04.2008), partea a VI-a, capitolul I, secţiunea 3: Consiliul, art. 238.
12
Reuniunile Consiliului UE, precum şi cele ale Consiliului European vor presupune, mai precis,
aşezarea la masa tratativelor a 28 de reprezentanţi ai statelor membre (miniştrii de resort,
respectiv şefi de state / Guverne).
În ceea ce priveşte Curtea de Justiţie a UE, apar modificări în ceea ce priveşte numărul de
judecători, acesta crescând, prin aderarea statului balcanic, de la 27 la 28. Se va adăuga de
asemenea o nouă limbă în care pot fi desfăşurate procedurile (procese, înfăţişări), limba croată.
Limba de lucru (în care sunt redactate documentele) va rămâne în continuare limba franceză10.
Apar modificări şi în cadrul structurii Curţii de Conturi, al cărei număr de membrii creşte la 28,
fiind necesar ca fiecare stat să aibe în instituţie un membru numit (membrii acestei instituţii sunt
numiţi de către Consiliul ca portofoliul atribuit Croaţiei, începând cu 2013 să fie acela al
Turismului, domeniu neaflat în prezent sub coordonarea şi reglementarea explictă a UE.
Ultima instituţie importantă ce suferă modificări structurale este Banca Centrală
Europeană (BCE). Croaţia va avea dreptul ca odată devenit stat membru cu drepturi depline, să
numească membrii în cadrul BCE. Statul croat va beneficia şi de dreptul de a numi membrii în
Comitetului Executiv al BCE. Aceştia trebuie să fie „profesionişti prestigioşi, aleşi cu acordul
guvernelor statelor membre, exprimat la nivelul şefilor de stat sau de guvern, şi în baza unei
Recomandări a Consiliului şi după consultarea PE şi a Consiliului Guvernatorilor Băncilor
Centrale”. Cea mai delicată problemă va rămâne în schimb cea enunţată mai sus (în cadrul
modificărilor aduse PE) şi anume cea a creşterii excesive a aparatului administrativ auxiliar.
Fiecare instituţie a UE prevede ca principalii săi membri (eurodeputaţi, comisari sau membrii ai
Consiliului UE) să fie asistaţi în munca depusă de un aparat administrativ competent şi eterogen
din punct de vedere al componenţei sale. Apar aici probleme precum posibilitatea birocratizării
excesive a procesului decizional sau dificultăţi în acoperirea bugetară a unui număr mare de
angajaţi.
Concluzii Procesul de extindere a UE este unul complex în studiul Relaţiilor Internaţionale. Statele
care reuşesc să îndeplinească toate cerinţele impuse de instituţiile UE pot fi considerate a fi reali
luptători pentru unificarea europeană. Preţul pentru această unificare este plătit în principal de
10Bărbulescu I., Revista „Continuitate și schimbare în guvernanța europeană”, vol. 5, nr. 2.13
sistemul instituţional al UE. Impactul primirii noilor ţări – printre care şi Croaţia – se resimte în
modificări aduse structurii instituţiilor (modificări în componenţa instituţiilor UE). Trebuie atrasă
atenţia asupra modificărilor aduse procesului decizional: modificări în structura ideologică a PE,
posibile îngreunări ale Procedurii legislative ordinare, modificări în ponderea voturilor în
Consiliul UE, creşterea numărului de dispute în cadrul instituţiilor UE (cauzată de accesul
îngreunat la o serie de fonduri structurale, dar şi de diversitatea culturală crescândă). Toate
aceste modificări se petrec la nivel supranaţional sau interguvernamental, însă cei afectaţi în cele
din urmă, sunt cetăţenii UE.
Bibliografie
1. Bărbulescu I., Procesul decisional în Uniunea Europeană, Iaşi, 2008, p. 39 – 41
2.Ministerul de externe croat http://us.mvep.hr/
14
3. www.europa.eu
4. www.europa.eu – relaţia UE cu Croaţia
5. European Commission – European Economic Forecast Spring 2013, 9 May 2013,
Brussels;
6. CBP Nederlands Bureau for Economic Policy Analysis – The economic effects of Croatia’s
accession to the EU, http://www.cpb.nl
7. https://ro.wikipedia.org/wiki/Croa%C8%9Bia.
8.Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi Tratatul Constitutiv al CEEA, art. 2.
9.http://register.consilium.europa.eu - Versiunile consolidate ale Tratatului privind Uniunea
Europeană şi Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene (15.04.2008), partea a VI-a,
capitolul I, secţiunea 3: Consiliul, art. 238.
10.Bărbulescu I., Revista „Continuitate și schimbare în guvernanța europeană”, vol. 5, nr. 2.
15