Nici dacă m-ar fi picat cu ceară mar-chizul de Sade, n-aș fi crezut acum21 de ani că micul tîrg de carte care

apăruse în clădirea Radioului public aveasă reziste, chiar dacă Mircea Nedelciu, cutenacitatea lui blindată de un zîmbet iro-nic, încerca să mă convingă de contrariul.Era pe vremea marilor proiecte care nurezistau nici de la o lună la alta, darmite sățină pînă în anul următor, iar Nedelciu apu-case și el să dea greș de cîteva ori, luxat deindolența sau de arțagul celor cu care seasociase. Mircea nu era tipul care să selase dezarmat de un insucces. Totuși, oricîtera el de optimist, mă întreb dacă Nedelciuși-a imaginat atunci că acest tîrg va ajungela succesul de azi. Îmi place să cred că da.Țin minte că, tot la prima ediție a tîrguluiGaudeamus, l-am firitisit pentru bravuraideii sale pe Vladimir Epstein, omul de laradio care s-a apucat de acest tîrg, deșiclădirea de pe Berthelot nu mi se păreapotrivită pentru o asemenea aventură. Lacare omul mi-a răspuns că trebuia săînceapă undeva și că, deocamdată, trebuiasă-i convingă pe alții, mult mai scepticidecît mine, că Radioul era în stare de unaca asta. Marea neîncredere venea chiar dininterior, unde erau destui cei care spuneaucă radioul public e plătit de la buget săfacă emisiuni, nu tîrguri de carte. Au trecut21 de ani de cînd Epstein și echipa lui sețin de treabă, cu discreție și cu un talent decai de rasă de a sări peste obstacole, chiardacă li s-a mai dat peste picioare. Invitata specială în acest an la Gaudeamuse Rusia. Mare țară, mare literatură, dar îlprefer pe Tolstoi ca romancier, galantuluiofițer de ocupație cu același nume, desprecare se spune că s-a întors din Țara Româ-nească rănit de o boală venerică, dovadăcă patrioatele românce s-au luptat corp lacorp cu ocupantul, întrebuințîndu-șiarmele secrete din dotare. Poți să uiți, azi, de Rusia lui Putin cînd vor-bești despre Rusia scriitorilor? Mă îndo-iesc. La fel cum sînt convins că pavilionulrușilor va stîrni și curiozități neliterare.Asta e nenorocirea scriitorilor în viață dinmarile puteri ale lumii, în momente de con-flict. Înainte de a fi întrebați ce scriu, li secere părerea despre politicienii din țărilelor. În rest, vom citi și vom vedea.

Ziarul t�rgului ● Apare aproape zilnic ● E gratis, dar nu gratuit ● Num?rul 1, miercuri/joi, 19?20 noiembrie

● Perspicax ossifragi insectat saetosussyrtes, quod quinquennalis rures ampu-tat pretosius cathedras. Saburre senes-ceret rures. Agricolae imputat Octavius.

● Augustus divinus agnascor chirographi.Suis fortiter iocari agricolae, utcunqueverecundus saburre conubium santet uti-litas chirographi.

● Quinquennalis suis imputat incredibili-ter perspicax rures. Suis fermentet aegreparsimonia saburre, iam suis senesceretcatelli, quamquam pessimus perspicaxsyrtes imputat quinquennalis saburre,utcunque lascivius zothecas fermentetsyrtes.

● Gulosus catelli agnascor quadrupei,quod Octavius miscere concubine, etadlaudabilis saburre praemuniet syrtes,semper optimus saetosus umbraculivocificat apparatus bellis, quamquamsyrtes corrumperet Medusa. Chirographidivinus deciperet tremulus zothecas,semper aegre pretosius saburre comiterfermentet incredibiliter perspicax qua-drupei. Matrimonii spinosus circumgre-diet gulosus oratori, etiam apparatus bel-lis iocari ossifragi, quod fiducias insectatvix adlaudabilis matrimonii, semper chi-rographi corrumperet cathedras. AquaeSulis fermentet rures. Catelli imputat syr-tes, quamquam Medusa deciperet catelli.Satis lascivius agricolae plane lucideamputat oratori, ut catelli libere vocificat

saburre, utcunque verecundus oratoriimputat quadrupei, ut concubine adqui-reret umbraculi, etiam adlaudabilis zot-hecas praemuniet syrtes. Adfabilis zothe-cas vix comiter miscere fiducias, iampretosius matrimonii vocificat quadrupei.Matrimonii amputat agricolae.

● Syrtes agnascor pessimus utilitascatelli, ut plane adlaudabilis suis infelici-ter miscere fiducias. Syrtes iocari vixverecundus concubine. Plane adlaudabi-lis oratori insectat umbraculi, et perspi-cax zothecas imputat adfabilis quadru-pei, utcunque fragilis zothecas amputatfiducias. Adfabilis saburre corrumperetcatelli. Saburre deciperet perspicaxumbraculi. Caesar divinus fermentet

Sumar

Băi, după campa-nia asta electorală,

dacă ne iau și ăștia de laGaudeamus în balon...

Târgul de carte Gaudeamus este cel mai tare pentru că reunește toate tîrgurile posibile: Tîrgul de nunți – Nuntă în cer; Tîrgul de Turism –În jurul lumii în 80 de zile; Tîrgul de Mobilă – 12 scaune și Patul lui Procust; Tîrgul de Produse Tradiționale – Toba de tinichea; nu în ulti-mul rînd, Tîrgul de produse oftalmologice – Orbitor!

21, ca la BlackjackCristian Teodorescu

Nu, nu e cazul să ne facem probleme

Bucureștiul devine poligon de încercarepentru cultura rusă. E vorba de cărți și lite-ratură bună, de bucătărie și cinematogra-fie. Rusia este țară invitată de onoare la Tîr-gul de carte Gaudeamus, iar între 17 și 30noimbrie este a patra ediție a Zilelor Cultu-rii Ruse. Pentru prima oară, se zice, sepune la cale o săptămînă a mîncărurilortradiționale din Rusia – dezlănțuirea deforțe bucătărești are loc la City Grill – și totpentru prima oară întreaga colecție Mos-film va fi disponibilă pe DVD.

Vor fi mulți și buni scriitoriruși zilele astea prin București

Zahar Prilepin, în persoană, și EvgheniVodolazghin, prin romanul „Laur“, vor fi,indiscutabil printre cele mai așteptateevenimente ale prezenței rusești la Tîrg.Dar să vorbim despre Zahar Prilepin, celcare zice așa despre sine: „Tocmai amîmplinit 39 de ani. Am nouă cărți publi-cate. Sînt tatăl a patru copii. M-am născutîntr-un sătuc din regiunea Reazan, înfamilia unui profesor și a unei sore medi-cale. Niciodată nu mi-am închipuit că voideveni scriitor, că voi fi gratulat cu nume-roase premii importante, că scrierilemele vor fi traduse în 14 limbi și că voi fiprimit de diverși președinți și persoanepolitice de cel mai înalt nivel. (interviu cuVasile Ernu)Lansează la Gaudeamus „Sankea” (Edi-tura Cartier), „Patologii” (Curtea Veche)șiultimul său roman, „Mănăstirea”. Lan-sarea e Miercuri 19 noiembrie, ora 14.00,la standul Rusiei. M.R.

Miercuri, 19 noiembrie

16.00 EDITURA NEMIRA – nivelul0.00:39

Triplă lansare de carte și lectură din „111cele mai frumoase poezii” de Petru Creția,Cezar Ivănescu și Leonid Dimov

Lectură de Ada Condeescu

16.30 CURTEA VECHE PUBLISHING– nivelul 0.00:42

Lansarea volumului „Pogromul de laIași” de Radu Ioanid

Participă: Alexandru Florian, MihneaGafița

17.00 AGENȚIA FEDERALĂ DEPRESĂ ȘI COMUNICARE ÎN MASĂDIN FEDERAȚIA RUSĂ ȘI EDITURAALL– nivelul 0.00:2

Masa rotundă dedicată scriitorilor con-temporani: Olga Slavnikova și Natalia Kliu-ceariova

17.00 EDITURA METEOR PRESS –nivelul 0.00:29

Lansare carte: „Geamantanul Hanei. Dinororile Holocaustului”, autor Karen Levine

Invitați: Maia Morgenstern, actriță la Tea-trul Evreiesc de Stat, Aurel Vainer, preșe-dintele Federației Comunităților Evreieștidin România, Bedros Horasangian, scriitor

17.00 EDITURA NEMIRA – nivelul0.00:39

Lansare de carte și sesiune de autografe:„Scrisori nedesfăcute”, autor Nicu Alifantis

17.00 EDITURILE POLIROM ȘI CAR-TEA ROMÂNEASCĂ – nivelul 0.00:38

Lansare carte: „Istoria lui Corto Maltese,pirat, anarhist și visător”, autor MirceaMihăieș

Invitați: Horia-Roman Patapievici, IoanStanomir

Moderator: Adrian Șerban

17.00 EDITURA RAO – nivelul 0.00:40Lansarea volumului: „Istoria academiei deștiințe din Romania” vol.1 si vol.2 în pre-zența autorilor Ioan Scurtu și CorneliuMihail Lungu

Joi, 20 noiembrie

17.15 CURTEA VECHE PUBLISHING– nivelul 0.00:42

Lansarea volumului „Patrie română, țară

de eroi” de Simona Preda

Participă: Simona Preda, Adrian Cioroianu,Daniel Cristea-Enache, Elena Siupiur

Moderator: Doina Jela

18.00 EDITURA METEOR PRESS –nivelul 0.00:29

Anul istoric 1914 într-un dublu eveni-ment de lansare de carte: „România în Pri-mul Război Mondial”, autor Glenn E. Tor-rey; „Amintiri despre Regele Carol I”, autorSidney Whitman

Invitați: Adrian Cioroianu, decan al Facul-tății de Istorie din cadrul UniversitățiiBucurești, Ion M. Ioniță, redactor-șef alrevistei Historia, Dorin Matei, redactor-șefal revistei „Magazin istoric”, Bedros Hora-sangian, scriitor

18.00 EDITURA NEMIRA – nivelul0.00:39

Lansare de carte și sesiune de autografe:„Du-te departe de mine”, autor Gabriel Gafița

Invitați: Mircea Martin, Adrian Cioroianu

19.00 AGENȚIA FEDERALĂ DEPRESĂ ȘI COMUNICARE ÎN MASĂDIN FEDERAȚIA RUSĂ ȘI EDITURAALL – nivelul 0.00:2

Masa rotundă dedicată scriitorilor con-temporani – Olga Slavnikova și Natalia Kliu-ceariova

19.00 EDITURA RAO – nivelul 0.00:40

Lansare de carte în prezența autoruluiȘtefan Mitroi: „Guantanamo”

Lansări miercuri-joiGaudeamus ● nr. 1, 19 noiembrie 2014 Ce se întîmplă, lectore? pag. 2

Ce se întîmplă azi -Rusia lansează

Redacția

Anca BadeaCristian TeodorscuFlorin IaruDan DarieMihai RaduDan PanaetEugen Istodor

Gaudeamus ● nr. 1, 19 noiembrie 2014 scriitori la vorbitor pag. 3

Cu privirea lui mirată de adolescent, cu unzîmbet blajin-ironic în colțul gurii, Emil

Brumaru trăiește o perpetuă tinerețe de admi-rator al femeilor. S-a născut în ziua de Crăciuna anului 1939 în Basarabia. În clasa a VIII-a îiscria de la Iași epistole în versuri unei bucu-reștence de care se îndrăgostise fulgerător.Medicinistul se ducea ziua conștiincios la cursuri, iar noaptea citea. Mai ales poezie. Îșiamintește că astfel se dezintoxica de atmos-fera sumbră de spital. Timp de 13 ani a fostmedic la dispensarul din comuna Dolhasca.A debutat în 1970 cu volumul Versuri. În ace-lași an i-a apărut și cea de-a doua carte, totde poezie, Detectivul Arthur. De atunci a publi-cat peste douăzeci de volume, poezie și prozăepistolară. Admirat, multi-premiat, tradus înmai mul te țări și des intervievat, Emil Brumarue printre puținii poeți contemporani care aucititori în toate generațiile și de ale cărui ver-suri sînt îndrăgostite și doamnele și domni-șoarele. Poetul are un succes crescînd și prin-tre critici; unii dintre reprezentanții tinereigenerații îl declară viva voce poetul lor prefe-rat, ceea ce îl măgulește, dar fără să-l facă pri-zonierul admiratorilor săi. Dacă Petrarca a nemurit-o pe Laura, Brumarua slăvit-o pe Tamara, cea de-a doua lui soție,care l-a ajutat să se integreze în NATO, cucîțiva ani înaintea României. Evenimentul aavut loc fiindcă Tamara a plecat în StateleUnite. Din literatura lumii, Emil Brumaru eîndrăgostit iremedibil de Ana Karenina și deEmma Bovary. Nastasia Filipovna a lui Dosto-ievski nu-l mai atrage ca înainte. I se pare preafițoasă și cam isterică.De la distanță, ai zice că Emil Brumaru e unom fericit. S-ar putea să vedeți la Gaudeamusun domn cu plete albe, care în ciuda zîmbe-tului său, pare învăluit într-un halo de singu-rătate. E, totuși, Emil Brumaru.

Versul său este o experiență seducătoare.Poate și pentru că lecturile lui sunt aventuricutremurătoare.

Rep.: Ați putea lua orice vers doriți deal dvs. și să obosiți vorbind de cei care v-auinfluențat?

Emil Brumaru: Bineînțeles, dacă citescatent îmi reamintesc, aproape la fiecarecuvînt, cîte un autor (poet, prozator, bachiar critic) care m-a împins, de cele maimulte ori eu nefiind conștient, spre dînsul.Dar strofele, poemul care se încheagă peparcurs, sau chiar de la început, capătă opecete personală, cuvintele sînt îmbinate,sînt topite în sufletul meu, am simpatii,antipatii, dorințe, pofte de nesăturat decîtîn ritmul meu muzical, nostalgic-intim,literele luînd lucirea fugace a gîndurilormele obsesive. Oricît aș încerca, nu reușescsă ies din matca aceea ascunsă, ciudat re -dată de silabile îmbrățișate afectuos,aieveaîndrăgostite, dacă îndrăznesc să zic, în carecurge textul…

Rep.: Recomandați cărțile care v-au mar-cat existența de poet.

E.B.: Sînt nenumărate și citite la diferitevîrste. Pe la 14 ani, concomitent, am des-coperit pe Eminescu (cel din vol. 4, edițialui Perpessicius, cu postume ) și pe Baude-laire (găsit la un vechi anticariat, citit cucreionul în mînă, ca să scriu pe marginitraducerea mea extrem de puerilă, răsfoindnonstop un dicționar; pe atunci se predaîn draci limba rusă, zilnic, din clasa a pa -tra!) Apoi l-am descoperit pe Dostoievskicare m-a ștampilat pe viață. Tremuram

cînd îl citeam. Norocul meu a fost să aibămaică-mea, profesoară, un coleg ce dețineao bibliotecă uriașă de unde căram cu gean -ta cărțile. Așa l-am citit pe Blecher, într-oediție princeps, electrocutat de emoție. Auvenit Fundoianu ( deosebit de importantpentru mine! ), Rilke în traducerea MarieiBanuș, Istoria mare a lui Călinescu ( deliciuenorm! ), Arghezi, Barbu, Blaga, Bacovia…Terminasem cu 10 clase liceul, intrasemla Medicină, citeam seara, obosit de cursuri, de lucrări practice, de sala de disec-ție… A explodat miraculos Rimbaud, îm -prumutat de la un coleg, de fapt singurulmeu prieten, pe care l-am copiat cu un cre-ion roșu pe foi albe: mă fascina, auzeam oaltă muzică, specială, uluitoare…

Apoi Verlaine, depistat tot la un antica-riat, mult mai tîrziu Apollinaire (obligat

cu Lou!)… Tocmai murise Labiș, cînd l-amînvățat pe de rost în “Lupta cu inerția”…Foarte mulți prozatori, i-am citit în regimde poezie, romanele mi se păreau poemeuriașe… Ernesto Sabato m-a dat peste cap.Ultimele patimi sînt Gombrowictz, Bec-kett, Nabokov…

Rep.: Într-un exercițiu de imaginație,cum credeți că arată lectorul acestor rîn-duri de ziar Gaudeamus? Dedicați-i douăversuri.

E.B.: E tînăr(ă), dar va îmbătrîni…Sînt trei!

Cine fură azi un ou,Mîine vede un popouȘi-l îmbracă în furou!

Eugen Istodor

Emil Brumaru: Cine fură azi un ou…

Plecați urechea la UrechiaUn must have, și – în ce mă privește – prima carte

pe care o voi cumpăra de la acest Tîrg. În clasamen-tul opțiunilor mele la actuala ediție, V. A. Urechiadă tonul de pe prima poziție.

Amintirile lui V. A. Urechia, Din tainele vieței.Amintiri contemporane, Editura Polirom (1834-1901),istoric, gazetar și politician liberal din „secolulromantic”, reprezintă o surpriză de zile mari. Dupăapariția lor, Urechia va trebui reconsiderat și camemorialist, nu doar ca istoric, deși cele 14 volumede documente despre istoria românilor, cele patruvolume despre „istoria școalelor”, numeroaselemonografii și studii, contrazic flagrant imaginearidiculizantă pe care i-au construit-o, în epocă, adver-sarii, de la Hasdeu la Maiorescu. Cuceritoare și plinede viață, căci omul a trăit multe și le-a consemnatfără parapon, paginile sale despre „lumea prin carea trecut”, despre oamenii pe care i-a cunoscut și de -spre evenimentele ma jore din epocă la care a par-ticipat, sunt o invitație la reconsiderare.

Marius Turda, Eugenism și modernitate. Națiune,rasă și biopolitică în Europa (1870-1950), Editura Poli-rom. Reluare, în traducerea românească a lui RăzvanPârâianu, a unor studii apărute în urmă cu cîțivaani în Marea Britanie, volumul tînărului profesorromân de la Oxford este o lucrare de vîrf în materiede istorie a ideilor antropologice, medicale și politicedin Europa post-romantică, eșuate, parțial, în bio-politica rasistă a nazismului, dar relevante în celmai înalt grad pentru „maladiile” unei modernitățiștiințifice obsedate de optimizarea Omului.

Miruna Vlada, Bosnia. Partaj, Editura CarteaRomânească. De departe, cartea de poezie a lui 2014și una dintre cele mai ambițioase cărți de poezieapărute la noi în ultimii ani. O „poezie totală”, anga-jată politic, istoric, existențial și afectiv, prin careMiruna Vlada face, la zece ani de la debut, un saltspectaculos în liga întîi a poeziei noastre tinere.

PoliromPariul criticuluiPaul Cernat

Orhan Pamuk, Casa tăcerii, roman. Pamuk a primit Premiul Nobelpentru Literatură în 2006.

Shahrnush Parsipur, Femei fără bărbați. Carte publicată și în edițiedigitală.

Jess Walter, Frumoasele ruine, roman.

Dan Lungu, Fetița care se juca de-a Dumnezeu, roman. Carte publicată și în edițiedigitală.

Alina Mungiu-Pippidi în dia-log cu Vartan Arachelian Tranziția. Primii 25 de ani,publicistică. Carte publicată și în edițiedigitală.

Înființată în 1995 la Iași, Editura Poli-rom a publicat pînă în prezent peste 5.000de ti tluri, depășind 13 milioane de volumetipărite.

Polirom editează cărți din aproapetoate domeniile: literatură română șiuniversală, document, eseu, econo-mie, istorie, filosofie, psihologie, psi-hanaliză, religie și spiritualitate, ști-ințe, științe politice, științe umaniste,drept, politice și societate, artă, cine -ma, dicționare, limbi și enciclopedii,ezoterism și paranormal, informaticăși Internet, carte școlară, sănătate șidietetică, medicină, sport, bu cătărie,natură, animale, grădinărit și turism.

Titlurile Editurii Polirom apar înpes te 60 de serii și colecții

Sînt traduși în străinătate mulți din-tre autorii români publicați aici: FilipFlorian, Lucian Dan Teodorovici, RaduAldulescu, Dan Lungu, Gabriela Adameș-teanu, Cătălin Dorian Florescu, NormanManea, Florin Lăzărescu, Florina Ilis,Dumitru Țepeneag, Ana Maria Sandu,Cecilia Ștefănescu, Matei Vișniec, IoanaNicolaie, Vasile Ernu, Simona Popescu,Dora Pavel, Bogdan Suceavă, DoinaRuști, Varujan Vosganian.

În colecția de literatură străină auapărut peste 900 de titluri semnate deau tori celebri: Vladimir Nabokov, Ernest

Hemingway, Doris Lessing, John Fowels,Salman Rushdie, Jose Saramago, J. D.Salinger, Henry Miller, Michel Houelle-becq, Gunter Grass.

Lansată în septembrie 2011, ofertade eBooks a Editurii Polirom numărăîn prezent 945 de titluri.

Polirom editează Suplimentul de cul-tură, revistă proprie, primul magazincultural din România, în colaborarecu Ziarul de Iași.

Editura a fost premiată de AsociațiaEditorilor din România, Uniunea Scri -itorilor, ASPRO, Academia Româ nă,revistele Sfera politicii, Cuvîntul, Capital,CEDU 2000+

Începînd din 2005, la cererea Uni-unii Scriitorilor din România, Poli-rom a luat în gestiune Editura CarteaRomânească. Înființată în 1919 CarteaRomânească e una dintre cele maiprestigioase edituri autohtone și celmai vechi brand de carte din România.Valorile sale fundamentale sînt tradi-ția, dinamismul și relația cu lectorul.Iar scopul rămîne același din 1919:„Promovarea scrisului românesc”.

Polirom: Ne veți citi și mîine!

Claudia Fitcoschi

Cînd 13 aduce noroc

Poetul îndrăgostit de iubire

Polirom vă recomandă

Mari editu

ri la tîr

g

Gaudeamus ● nr. 1, 19 noiembrie 2014 Somnul narațiunii

Era o zi frumoasă de vară… sau poatede toamnă? Adevărul e ca nu îmimai amintesc exact și nici nu e prea

relevant pentru ce a urmat. La vremeaaceea (1994), eram mândrul – și unicul –membru al proaspăt înființatului Gruppentru Promovarea Imaginii Radiodifu-

ziunii Române. Fără buget, fără obiectulmuncii, împărțind un birou cu colegi dinalte compartimente, dotat cu o mașină descris și cu un singur telefon fix la care tre-buia să formezi 0 ca sa vorbești în exterior.

Cum Ziua Radioului bătea la ușă, cău-

tam febril o idee. Un proiect la care sălucrez ca să îmi merit salariul. Prima mea„cărămidă galbenă” a fost întâlnirea cuAnca Dumitrescu, de la editura ALL, la olansare de carte la Ambasada Americii.Cum la începutul verii văzusem Booka-rest-ul lui Mihai Oroveanu – ce tip, ce com-

Trofeele GAUDEAMUS, pentru expozanți șipentru presă și Cea mai râvnită Carte au oistorie aproape la fel de îndelungată ca atârgului. Le-am inventat în 1997, la ultimaediție găzduită de Sala Radio – odată cuZiarul GAUDEAMUS, între noi fie vorba. Săaflăm astfel, la cald, opțiunile vizitatorilor.Să recompensăm eforturile participanțilorîntr-o manieră obiectivă și greu de contes-tat. Să fim altfel decât „concurența” – șidupă 16 ani Gaudeamus este încă singurultârg de carte care își premiază participanțiiprin votul publicului. Celei mai votate cărți i-am spus Cea mairâvnită carte a târgului. Nu cea mai bună,pentru că nu ne-am propus să ne erijăm încritici literari, ci doar să facem cunoscute șisă recompensăm alegerile publicului nos-tru. Nici cea mai vândută, în unele cazuriasta ar fi fost o performanță de piațăexcepțională – vezi ediția în care câștigă-toarea a fost Encyclopaedia Britannica. Evident, formula „cea mai râvnită” a avutde-a lungul anilor diverse forme de mani-festare. Ne oprim la trei: 1. Volumele premiate prin votul publicului,la final de Gaudeamus au fost uneori șicele mai vândute. 2. Unele dintre cele mai râvnite cărți alenoastre au câștigat ulterior și alte premii,conferite de foruri de specialitate (UniuneaScriitorilor, Academia Română). Ceea ce avalidat cu succes votul democratic expri-mat de vizitatorii târgului, mergând peideea cațavesciană că “publicul nostru emai inteligent decât al lor”.3. Altele au fost… furate, aspect asupracăruia participanții încă nu s-au pus deacord. Contrar moralei tradiționale, opti -miș tii cred că e onorant să ți se fure cartede la târg.

De 17 ani, lista premiilor Gaudeamus șinumărul vizitatorilor sunt cele mai solici-tate informații la finalul fiecărei ediții, decătre expozanți și jurnaliști. Indiferent decalitatea în care participă la târg, fiecarecâștigător apreciază la adevărata savaloare un premiu obținut prin Votul Publi-cului. Motiv pentru care, ca la orice vot, auexistat și tentative de fraudă. Buletine devot multiplicate de către un expozant șicompletate cu numele propriilor angajați.Volume total necunoscute, “votate” înaceeași zi de zeci de vizitatori și tot așa. Asta ne bucură: înseamnă că Trofeele Gau-deamus sunt o miză importantă.

Connie Chifor

Trei Într-o noapte de iarnă de Simon Se -bag Montefiore a fost numit Cel maibun roman politic al anului 2013 șia fost nominalizat la Premiul Or well.Este un thriller întunecat, enigmatic,în care ficțiunea și faptele istorice

se împletesc magistral. O carte foarte aș tep tatăde fanii istoricului Montefiore, care au devoratbestsellerul Ierusalim. Biografia unui oraș.

Sutton de J.R. Moehringer, celebruscriitor și jurnalist american, laureatal Premiului Pulitzer. “Sutton repre-zintă portretul fascinant al unui omremarcabil. Talentul lui Moehringerde a surprinde spiritul epocii și

bogăția detaliilor face ca fiecare oprire din călă-toria exterioară și lăuntrică a lui Sutton să fiezguduitoare.” – Publishers Weekly

Nimeni de Gwenaëlle Aubry, pre-miul Femina 2009, se va lansaduminică, 23 noiembrie 2014, ora12.00, la standul Editurii Trei, înprezența autoarei franceze. Înaceastă carte, Gwenaëlle Aubry dăvoce unui părinte pierdut în pro-

pria-i nevroză, dialoghează cu eurile lui multiple,îl autorizează să existe după moartea sa fizică.

O descriere emoționantă a fragilită-ții condiției umane, Povestea luiHanna Yakub vorbește despre otemă universală: diversitatea reli-gioasă și toleranța față de celălalt.Romanul Povestea lui Hanna Yakub,scris de Rabee Jaber, a fost recom-

pensat cu Booker International Prize pentru lite-ratură arabă în 2012.

Recomandările editurii

Grupul Editorial Trei se află de 20 de ani în elita editurilor din România,publicând cărți de valoare din domeniile: psihologie, ficțiune și nonficțiune.Editura oferă cititorilor operele complete ale lui S. Freud și C. G. Jung, dar șiserii de autor Pascal Bruckner, Mark Levy, Douglas Kennedy, Camilla Lackbergsau Lisa Marklund. Cele mai cunoscute colecții ale editurii sunt: Psihologiapentru toți, Psihologie-psihoterapie, Psihologie practică, Fiction Connectionși Eroscop. Din 2007, TREI a devenit un grup editorial care include alte douăedituri: Pandora M (colecțiile Literary Fiction, Reality Shock, Cercul poețilorapăruți) și Lifestyle (coelcțiile Trebuie să știi, Citește sănătos). Grupul EditorialTrei publică, în medie, 100 titluri în fiecare an.

Pentru cea de-a 21-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus Carte deînvățătură, Grupul Editorial Trei a pregătit cititorilor săi o nouă colecție – Edu-cație și formare – care se adresează în special cadrelor didactice, dar și părințilorinteresați de viitorul copiilor sau adulților angajați în procese de formare pro-fesională. Primele două titluri, care vor putea fi cumpărate din standul EdituriiTrei de la Gaudeamus, sunt: Invățarea invizibilă de John Hattie și Formareainovatorilor de Tony Wagner.

Tot la Gaudeamus 2014 Editura Trei lansează prima experiență multimediaintegrată carte-joc: Endgame – Jocul final. Convocarea. Primul volum din trilogiaEndgame este o carte-fenomen, lansată de HarperCollins într-un tiraj recordde 1.000.000 de exemplare.

La această ediție a târgului nu îi uităm nici pe cei mici. Pentru ei am pregătito minunată poveste de Crăciun: În căutarea Sufletului Crăciunului de R. D. Mottok.Teo Trandafir spune despre acest proiect: “În această carte de poveste vom găsice căutăm în fiecare zi: adăpost pentru noi și pentru copiii noștri. Adăpost înfața violenței sau grabei ori tristeții. Aici, între aceste coperți, e veșnic Crăciun,iar metafora miroase a cozonac și fericire.“

Teodora ivan

Îmi parerău, dar între noi

totul s-a terminat. Sîntîndrăgostită de lectură…

Aseară am adormit cu cartea în brațe, pur și simplu nu

mă pot despărți de ea.

Carte râvnită,cinste cuite-a scris

The show must go on

Dacă vrei să știi cu câte cărți s-a dus o femeie la culcare, înmulțește cu doi cifra pe care ti-o spune

Mari editu

ri la tîr

g

De la psihanaliză la senzații

naște monștri sacri pag. 4/5

petitor valoros și elegant... ce păcat! – mise plimba o idee prin cap. Loc ar fi fost –foaierele sălii de concerte, pe ideea „radioși carte” puteam lucra, de asemenea. Cusprijinul logistic stăteam mai prost căci,deși prezentasem ideea mai multor colegidin radio, se pare ca nu fusesem prea „con-vingător”. Am primit însă acordul de acăuta parteneri în afară. Și astfel a intratAnca în joc. Mihai Penescu, patron la ALLatunci, căruia ea i-a prezentat ideea, a mar-șat imediat. Dar a pus o condiție. Una cares-a dovedit a fi elementul decisiv în con-cretizarea proiectului nostru: includerea

în echipă a lui Mircea Nedelciu, de la Euro-media – alt tip extraordinar, o combinațierară între talentul scriitoricesc și cel de atranspune o idee în ceva concret... din nou,ce păcat!

Cu Mircea „on board” am început sălucrăm la ediția 0, cum îi spuneam mai înglumă, mai în serios. El a făcut primulpachet de ofertă. Cu conexiunile pe carele aveau, el și Anca au „produs” peste 60de participanți. Ion Dumitriu a desenatprima siglă a târgului. Echipa s-a întregitcu câteva nume sonore: Mircea Sântim-breanu – primul Președinte de onoare,Cătălin Țârlea, pe post de director al târ-gului, Paul Daian drept mascotă spiritualăși, în 1997, Ion Bogdan Lefter, directorulprimului ziar al târgului.

Lucrurile arătau promițător. În radio,Ion Ghițulescu, Paul Grigoriu, EugenPreda, deși ușor sceptici – ceva normal, de

altfel, era în joc numele instituției – făceaugalerie primului și singurului târg de cartedin lume organizat de un post public deradio.

Cu hopuri, cu emoții, prima ediție s-aîntamplat. Iar lucrul cel mai importantcare ne-a reușit a fost atmosfera. Specială,inconfundabilă, recreată iar, și iar, deși fărărețetă. Dintr-odată, ideea ca radioul publicsă se implice în cultura scrisă prin organi-zarea unui târg de carte, nu mai părea așade năstrușnică, ba dimpotrivă, una bene-fică. Mulți ne aducem aminte cum arăta

piața de carte în anii 1990: efervescentă,confuză, amalgamată, dar extrem de vitală.Radio România s-a dovedit garantul șisuportul potrivit al unei construcțiicorecte, curate, fără sfori atașate.

Mai repede decât mi-aș fi dorit, dinechipa inițială rămăseserăm doar eu șiPaul Daian. A fost momentul în care amdecis că aveam o datorie față de cei care serisipiseră și am continuat, ca un soldat cul-tural, coagulând în jurul meu o nouă trupăpregătită să ducă treaba mai departe.

Restul e istorie... GAUDEAMUS e acumun nume. Are în spate o tradiție. Și oECHIPĂ. Cam aceeași de aproape 20 de ani.Și dacă în țară a dovedit ce poate, acum îșipregătește o carieră de anvergură interna-țională.

Vladimir Epstein

Grea temă mi-au mai datcolegii. Cum să scriu

despre așa ceva fără să fabu-lez și fără să scandalizez. Așaceva nu există. Așa ceva nuse poate. Să faci bani din cul-tură? Hai să fim serioși! Săîncerc să schimb vorba.

Se poate, dar nu e ușor șimai ales în România nu prease… obișnuiește. Dacă teocupi cu cultura la noi, ati-tudinea cea mai firească estelamentarea privind lipsabanilor sau faptul că einiciodată nu ajung. Ceea ceeste perfect adevărat.

Totuși, personal, am avuto șansă. Incă dinainte săajung foarte implicată înaceastă poveste cu cultura,privind oarecum din afară,mi s-a părut destul de con-vingător principiul pe caremi l-a expus odată o prie-tenă artist plastic, mult maiexperiementată decât mineși dintr-o cu totul altă gene-rație, principiu după care seghida ea. Acesta suna camașa: dacă te așezi pe trotuar șiîncepi să plângi că nu ești sus-ținut suficient, tu, un artist atâtde mare, crezi că se uită cinevala tine?

Așadar, dacă doar ne plân -gem și atât, e posibil să nureușim mare lucru.

Ceea ce acum este Târgul

Internațional de Carte Gau-deamus și acum 20 de ani erapentru Vladimir Ep stein„un proiect la care să lucrezca să îmi merit salariul” searată la a 21-a ediție o de -mon strație despre cum unpost public de radio (primuldin lume care și-a propus șia organizat un târg de carte,implicându-se concret însusținerea culturii scrise)reușește să susțină o astfelde inițiativă investind încultură și recuperându-și înbună măsură investiția, cuun beneficiu de ima gineincontestabil.

Titluri de turnee națio-nale deja asociate puterniccu radioul public precumDuelul viorilor, Pianul călător,Vioara lui George Enescu la

sate sunt proiecte care într-oproporție semnificativă sefinanțează singure, ca șiGaudeamus, deși la o scarămult mai mică, aducândîmpreună finanțări publiceși private din surse variateîn slujba culturii.

Dar toate acestea suntpicături într-un ocean.

Cred că, până la urmă, așputea scrie mai mult desprecum poți să bagi bani în cul-tură, pentru că una dintremenirile radioului pu blic,de când este el, a fost și aceeade a susține educația și cul-tura. Dacă aceste vor be sunăca extrase dintr-un text delege e mai puțin im portant.

Ceea ce contează e să su -ne bine la radio.

Oltea Șerban-Pârâu

Cum să faci bani din cultură

Citeam nesățios și, cumva, împotriva fami-liei. Teorii științifice la modă și foarte per-suasive susțineau că, neîndoios și fatal,cititul, mai ales la lumina becului, dău-nează grav sănătății. Ochiului. Adică oglin-zii sufletului. Așa că părinții aveau grijă dedezvoltarea mea armonioasă și stingeaulumina. Ce era de făcut? Aveam o lanternăchioară, cred că Flaro, pătrățoasă, cu douăfaze: mică și lungă. Avea și baterii, româ-nești, smolite-n hîrtie, cu niște lamelefoarte fragile. Ei bine, lanterna era ascunsăbine, în cutia patului. Lîngă ea, groasă, ocarte descoperită de curînd: Muntele vrăjit.Mă îndrăgostisem, pe lumină, de Clavdia șieram curios de moarte cum se va încheia,noaptea, lupta dintre cei doi filosofi nebuni,Naphta și Settembrini, în spațiul securizantși sumbru al sanatoriului. Așa am cititnoapte de noapte, îmbătîndu-mă de parfu-mul morbid al cărții.

Am făcut această lungă introducere doarpentru a vă spune ceea ce știe toată lumeași nu spune nimeni: cărțile nu folosesc lanimic altceva decît la plăcerea personală.Sînt inutile, în fond. Cu ele nu clădești ocasă, nu te ferești de boli și nici nu te îmbo-gățești. Dar, în clipa în care îmi place ocarte, îmi vine s-o povestesc și s-o împartcu alții. Sînt mai puțin singur, sînt nițel maifericit. Și e o fericire care durează. Mă simt,brusc, prieten, frate cu cel care o iubește, șiel. Mai mult, am constatat că, dacă e o cartede poezie bună, pot suci mințile unei femeifrumoase cu un citat bine țintit. În emisiu-nile de televiziune, cărțile îmi vin în ajutor:Caragiale îmi suflă, invizibil la ureche: ăla e

Mangafaua, aia e Mița Baston. Cînd scriuarticole, rezolvările cele mai bune îmi vincînd îmi aduc aminte povești, ficțiuni maistrașnice decît realitatea. Așa că întrevăd șisfîrșitul. Și, de regulă, ce s-a scris se șipetrece. Prin urmare, deși nu-mi folosesc,practic, la nimic, cărțile pe care le iubescîmi jalonează viața. Ele nu m-au scutit deridicol, dar m-au ferit să mint sau să spunprostii.

De aia vin întotdeauna cu speranță la tîrgu-rile de carte. Oare o mai fi apărut un autorformidabil? Pe unde se ascunde? Cum scapde presiunea insuportabilă a best-seller-urilor? Unde se lansează cutare? L-ai cititpe…? De ce e azi așa puțin public? De ce nuse vinde un anumit volum (care mie mi-aprovocat delicii)? Dar, cel mai mult și celmai mult, îmi place să mă-ntîlnesc cu mem-brii clanului meu, cititorii înrăiți. Numai latîrg te poți simți în largul tău, fără să fii ridi-col, povestind tot felul de neadevăruri,amintind lucruri neîntîmplate, destine tra-gice netrăite. Printr-o fericită întîmplare,aici, la o cafea, la o lansare, la o măslinăsau la o țigară, comoara ta ascunsă poatestrăluci. Atunci mă simt în largul meu, sîntliber în cel mai înalt grad, fiind sclavul cărți-lor. E ca și cum ai aprinde lanterna, unamult mai performantă, în întunericul pe ca -re părinții națiunii îl impun, spre binele tău.

Ah, cred că am uitat să spun. Luminița astae cam firavă. Cel puțin, în cazul meu, amplătit scump cititul sub pătură. Sînt un miopincurabil. Însă cred că văd nițel mai binedecît toți ochii odihniți la un loc. n

Gaudeamus 1999: Dan Amedeo Lăzărescu, Romul Munteanu, Alexandru Paleologu

Gaudeamus 2000: Paul Daian, Dragoș Șeuleanu, Mugur Isărescu, Adrian Vasilescu

Gaudeamus 2004: Celebrul autor Ilie Năstase și admiratorii

Plăceri vinovateFlorin Iaru

Gaudeamus ● nr. 1, 19 noiembrie 2014 gaudeamus junior pag. 6

Vrăjitorul din Oz L. Frank Baum Editura RAOPovestea clasică a lui Frank Baum are

mai bine de 100 de ani, dar timpul n-a reu-șit să-i șteargă cîtuși de puțin din farmec.Furată din Kansas-ul natal de o furtunărebelă, micuța Dorothy se trezește în Țaralui Oz, un ținut de basm aflat dincolo decurcubeu. De-aici e simplu, adică foartecomplicat: după sfatul Vrăjitoarei Bunedin Nord, singura cale înapoi acasă estesă-i ceară ajutorul Marelui Oz, stăpînulOrașului de Smarald. Drumul e lung și plinde pericole, dar nu va fi singură. Îi vor staalături Sperietoarea de Ciori (dornică săprimească minte de la vrăjitor), Omul deTinichea (aflat în căutarea unei inimi) șiLeul cel Laș (despre care nu are sens să maispunem ce anume vrea). Vor reuși ceipatru prieteni să învingă toate obstacolelepresărate în cale de Vrăjitoarea cea Rea dinVest? Va ajunge Dorothy înapoi acasă? Vavrăji călătoria imaginația celor mici? Răs-punsul este mereu același.

Fedelinii vol 2. Amenințarea răuluiNadia CosteEditura ALLAventurile micului fedelin Cahyl și ale

gordemalul Glark își urmează firul: cei doiau decis să fugă împreună de acasă. Zis șifăcut! Amîndoi întorc spatele lumii și seafundă bine-mersi în pădure, convinși pînăîn măduva oaselor că vor trăi aventura vie-ții lor. Așa să fie?

Așa e, doar că aventura nu e exact cumși-o imaginau ei, iar libertatea proaspătgăsită are un preț: dușmanii sunt nume-roși, pericolele îi pîndesc la tot pasul, iarîn fața lor se întinde necunoscutul înspăi-mîntător. Și ca meniul să fie complet, ceidoi descoperă existența unui complot careriscă să distrugă pacea fragilă dintre popoa-rele lor. Ce ar trebui să facă? Să meargă maideparte pe drumul pe care și l-au ales sausă se întoarcă și să-și avertizeze semenii?Bine, s-ar întoarce, dar cum să-i facă pe cei-lalți să-i asculte acum, cînd amîndoi sîntconsiderați niște trădători?

Basme pentru familia mea Petre CrăciunEditura ZORIOCe poți ascunde în 144 de pagini? Să tre-

cem direct la răspuns: 11 povești, fiecarecroșetată în jurul unei teme sau a unui per-sonaj inedit: țara unde norocul fiecaruiaera scris pe tăblițe de lut (Țara Scriitorilorde Noroc), balaurul care fusese cîndva sfet-nic împărătesc (Țara Balaurului Beteag),omul care primește darul de a aduce ceața(Omul-Ceață, prietenul Măriei Sale), șar-pele casei, păstrătorul unității familiei înjurul casei părintești (Odaia Fericirii),deocherea Soarelui de către Oamenii-Lupi,în înțelegere cu Vîrcolacii (Soarele deo -cheat), reabilitarea Cățelului Pămîntului,care, după ce fusese pedepsit să stea maimult pe sub pămînt de către Dumnezeu(pentru că nu îl recunoscuse), ajunge înÎmpărăția Zmeului cel Bătrîn (Palatul dinpădure). Volumul precedent al autorului,intitulat “Basme” nominalizat și la Pre-miile U. S. R., la secțiunea Carte pentruCopii și Tineret

cum au ajunscărți pentru copiiApariții la tîrg

Scris prin zorii secolului al XVIII-lea, hroni-cul aventurilor lui Gulliver se visa nu unmanuscris senzaționalist, în maniera epo-cii, ci o satiră de bun simț. E drept, avempitici, avem uriași, avem savanți duși cupluta – mă rog, cu orașul plutitor – și avemmîrțoage mai elevate decît lorzii, dar țesă-tura epică e subțire și ochiul atent vedeperfect ce anume vrea să croiască autorul.Meschinăria conflictelor religioase, naturacoruptă sau coruptibilă a omului, eternamîrîială între vechi și nou, plus altele, maimici, se adună în spatele textului și dau degîndit… cui are chef să gîndească.La vremea lui, textul a făcut furori și e pro-babil că Swift și-a rupt doi-trei nasturi de laredingotă umflîndu-se în pene de mîndrie.Azi, însă, bietul autor ar pune engleza regi-nei la grea încercare, supărat de glumaproastă a sorții. De la satirist invidiat laautor pentru copii e drum lung și greu deexplicat doar prin “păi, știți, aveți pitici încarte”. Cel mai probabil, bătrînul Swift arconchide nervos, “Mda, măcar sînt citit decei care încă mai gîndesc!”

Dan Darie

Trăim cu toții într-ocultură a fricii

Cărți pentru copii și super-lative. O poveste cu Bul -buc/Care intră în bucluc” aluat premiul al II-lea la con-cursul de dramaturgie „100,1000, 1000000 de povești”.„Stejarul pitic, cel mai buntătic”, selecționată pentruInternational Children’s andYouth Radio Drama Festivalși este finalista Galei Bun deTipar. Urmează, în acestan”Ela cea fără de cuvinte”,(ilustrații Cristiana Radu).

Cartea de copii estepentru copii?

Spune-mi tu! ”Miculprinț” este o carte pentrucopii? Ei, vezi! Da și nu. Esteînsă o poveste puternică pecare poți să o citești de maimulte ori și să descoperi, defiecare data, altceva. Ținminte că, pe la nouă ani,când am citit-o prima data,nu prea mi-a plăcut. Erambăiețoasă și fan aventură.Mai târziu, însă, i-am desco-perit miezul și am iubit-o.Eu cred astfel: nu există pu -blic mai pretențios decâtcopiii.

Copiii de astăzi se sperie

ca și tine copil de aceleașilucruri?

Nu cred. Dar se sperie demulte altele. Lucrurile desperiat s-au înmulțit și aucăpătat chipuri noi. Trăimcu toții într-o cultură a fri-cii. Părinții, fără să-și do -rescă neapărat, o transmitmai departe. Bau-baul copi-lăriei noastre a plecat pecărări. Cred că și MumaPădurii ne-a parasit. Amauzit că s-ar fi căsătorit cuChupacabra. Dar azi, mulțicopii se tem de microbi, deEbola, de gripa aviară, de E-uri, de dulciuri, de grăsimi,de joaca în fața blocului, demersul pe bicicletă fără cas -că, de gândaci. Pe vremeanoastră, spaimele astea nu

existau, așa că trăiam maisenin.

Cum se numesc monș-trii tăi de azi?

Sunt, în general, o ființăoptimistă și prea puțin bân-tuită de monștri. Au fostcâți va, dar i-am învins. Înluptă dreaptă. Am însă unulcare mă chinuie de mai mul -tă vreme. Se numește Nepă-sarea. Capătă mai mul te chi-puri și are mai multe capete.Este un fel de Hidră. Intră pesub pielea oamenilor și lemănâncă sufletele. Greu deucis. Caut să scap de el și săsalvez, cum pot și cât mă pri-cep, ceea ce mai poate fi sal-vat primprejur. Ca să nu nepierdem, zic eu, și ultimaurmă de umanitate.

E zmeu internetul de azi? Iar cu internetul n-am

niciun conflict. Lumea mi-a devenit accesibilă datoritălui. Că are defecte? Da. Cinenu are? Că-ți intră pe subpiele și-ți fură timpul? Așae. Nu-i zmeu, nici Făt-fru-mos. Cred că e un cal ferme-cat. Care te duce unde nicicu gândul nu gândești, darîți mai trage și câte o copităîn cap, din când în când.

Eugen Istodor

Scriitori pentru copii

Victoria Pătrașcu

Călătoriile lui GulliverJonathan Swift

Gaudeamus ● nr. 1, 19 noiembrie 2014 Există scriitori și în străinătate? pag. 7

Henry Miller. Cu el am resimțit șoculacela al ciocnirii dintre

două planete“

O generație întreagă a citit lite-ratura universală, in vremurigrele, în versiunea AntoaneteiRalian. Dacă ar fi greșit, dacăn-ar fi nimerit cuvintele potrivite,ar fi sucit mintea unei generații.

Reporter: Care-i cuvântulcu care v-ați luptat cel maimult ca traducător?

Antoaneta Ralian: Un cu -vânt? „Fuck“. Glumesc și nuprea. Dar, rețineți, niciodată nueste un cuvânt, cuvântul nueste singur. În traduceri, darși-n viață un cuvânt nu poateumbla singur. El dă nuanțe saueste eficient într-un anumemoment, între anumiți oa -meni. Mereu există fraze, frag-mente. Dar experiența mea ceamai puternică în acest sens afost traducerea lui Henry Mil-ler. Am resimțit șocul acela alciocnirii dintre două planete.Eu cu mentalitatea mea mic-burgheză, el fără tabuuri. Cumsă-l traduci, când, practic, tre-buie întâi și întâi să-ți înțelegiviața ta, să încerci să ți-o pui înparanteză pentru a avea o lec-tură, darmite a da o traducerepublică. Și ar fi simplu dacă aitraduce cuvinte. Cum însă s-o

faci, atât și nimic mai mult,este peste putință, trebuie săsari pentru semantică și să teapropi de scriitor, de persona-jele lui. Și, rețineți, eu cu men-talitatea mea mic-burgheză, elcu mintea lui fără niciun scru-pul.

Rep.: S-a gândit Henry Mil-ler la traducătorul AntoanetaRa lian?

A.R.: Scrisul lui era un to -rent. Ce faci când te prinde to -rentul? Te gândești prea puținla ceilalți. Te concentrezi asu-pra scrisului, torentului. Tra-ducătorul, însă, nu are cum săocolească o regândire a omuluiși scriitorului. Vedeți, un scrii-tor aruncă o piatră și sar tradu-cătorii s-o salveze din torent.Și, ciudat, nu-i așa, traducătorii

sar pentru a-l recrea fiecare.Rep.: Am auzit că traduceți

Durrell.A.R.: Este o propunere, în -

tr-adevăr. Sunt patru volume.Două traduse de Catinca Raleași ultimele două, de mine. As -tea funcționează pe piață a -cum. Ideea este ca eu să le tra-duc pe primele două.

Rep.: Și?A.R.: Sunt un om în vîrstă.

Nu mă mai pot concentra ca pevremuri. Sunt acolo peste omie de pagini. Nu îmi pot asu -ma un asemenea proiect. Vâr-sta își spune cuvântul. Ca să fiitraducător îți trebuie forță fi -zică. Ca unui constructor. Da,să reziști la masă, să cauți, să terătăcești și ai timp să te întorcidin călătorie, ori eu cred că numai am timpul acela.

Rep.: Veți fi la Târgul Gau-deamus cu „Portretul lui Do ri -an Gray ”, de Oscar Wilde, laHumanitas. Ați face pactul dia-volului pentru a-l traduce peDurrell?

A.R.: Stranie coincidențăîntradevăr, dar nu cred într-unasemenea pact. Oi fi citit eu fic-țiune, dar el nu există. Viața eatât cât este și nu am de ce sămă plâng, nu cer o nouă viață.Dar un lucru este cert am tra-dus Oscar Wilde cu gândul lanoua generație.

Eugen Istodor

mari traducători români

Antoaneta Ralian mari scriitori carenu au luat Nobelul

Această rubricăe despre autoriistrăini și cărțilorlor. Însă fără ceicare-i traduc,mai mult dinvocație, decîtstimulați finan-ciar, ce s-aralege din vitrinanoastră cu mariscriitori ai lumiiapăruți în româ-

nește? Cu atît mai mult cu cît, ca și scriito-rii care-și merită numele, traducătorii sîntunii, buni, alții, foarte buni și cîțiva,geniali.

Decana traducătorilor geniali de la noi edoamna Antoaneta Ralian. Titlul de decanăi l-a dat excelentul prozator și traducător,Radu Paraschivescu, pe coperta cărții lorde convorbiri apărută la Humanitas, în2011. Cum, pentru doamna Ralian o tradu-cere înseamnă și o garanție de valoare dinpartea sa, ea nu aduce orice și nici pe ori-cine în limba română. Dacă originalul n-oinspiră sau i se pare o carte de duzină,declină oferta editurii, cu o fermă politețe,încît o traducere de Antoaneta Ralian e și orecomandare pentru cititori. La aceastăediție a tîrgului doamna Ralian ne oferăversiunea sa în românește a Portretului luiDorian Gray. Deși există încă trei traduceriale romanului lui Oscar Wilde, dacă Antoa-neta Ralian a crezut de cuviință să-l tra-ducă ea însăși, sînt toate șansele să des-coperim un nou Oscar Wilde în limbaromână.

Nobelul. Cel mai dorit și mai contestat premiu

Inventarea dinamitei i-a adus suedezu-lui Alfred Nobel o avere fabuloasă, darși mustrări de conștiință pe măsură.

Drept care a lăsat prin testament FundațieiNobel o sumă cu nenumărate zerouri, pen-tru a înființa premiile care-i poartă nume -

le. Iar Academiei Regale de la Stockholmsarcina de a alege premianții. În 1901 cincijurați ai Academiei Suedeze au acordat pri-mul Nobel pentru literatură poetului fran-cez Sully Prudhomme, al cărui nume maie pomenit fiindcă a avut șansa de a fi fostprimul laureat al premiului. Cel mai con-sistent financiar premiu internațional dintoate timpurile le aduce aleșilor și o cele-britate universală, în cazul în care n-o au

deja. În afară de Tolstoi, primul care a refu-zat acest premiu, a mai zis nu Nobeluluiexistențialistul de stînga Jean-Paul Sartre,în 1964. Boris Pasternak a fost silit în 1958de autoritățile sovietice să refuze lauriicapitalismului pentru romanul său, DoctorJivago. Tot un rus, Alexander Soljenițîn,nu s-a dus la ceremonia decernării premiu-lui din 1970 temîndu-se că i se va interziceîntoarcerea în țară. Există tot soiul delegende despre felul în care sînt aleși lau-reații Nobelului literar. Cea mai persis-tentă e că ar exista o listă scurtă din carejurații aleg premiantul. Ceea ce se știesigur e că, în afară de glorie, premiul îiaduce un milion de dolari cîștigătorului.

De ce vor scriitorii francezi un premiu de zece euro

Dintre cele peste o mie de premiiliterare din Franța, cel care se deta-șează e venerabilul Goncourt. Înfi-

ințat în 1903, acest premiu n-are, financiar,decît o valoare simbolică. Totuși cei zeceeuro pe care îi pri mește cîștigătorul sîntbanii cei mai rîvniți de scriitorii francezi,dar și de editurile care-i publică, în com-petiția lor anuală din țară. În afară demarele premiu, Academia Goncourtacordă premii pentru romanul de debut,proză scurtă, pentru poezie și biografie.Poți lua toate celelalte mari premii dinFranța, dar dacă l-ai ratat pe cel al frațilorGoncourt, se cheamă că n-ai ajuns pe pisc.Cum poți lua premiul Goncourt? Potrivit

suporterilor acestei instituții, ajunge săscrii o carte, cu un talent eclatant. De cutotul altă părere sînt adversarii săi. Fireștecă mai întîi trebuie să ai talent, dar oricîttalent ai avea, nu care cumva să-l foloseștipentru a contraria spiritul echilibrat alFranței literare cu chestii controversate.Și mai ales fără să te arunci prea tare înexperimente literare. Contestatarii pretindcă editurile știu regula jocului, încît își pre-gătesc în consecință caii literari pe care

vor să-i bage în această competiție. Susți-nătorii spiritului premiului Goncourt lerăspund că asemenea scenarii sînt fabri-cate de cei care vor să-și mascheze nepu-tința de a cîștiga laurii unui premiu de peurma căruia te alegi cu mari tiraje înFranța și cu o notorietate internaționalăde invidiat.

C.T.

Premiile care consacră celebritățila tîrg

De ce a refuzatTolstoi premiul suedezilor?

Primul laureat al premiului Nobel ar fi tre-buit să fie Lev Tolstoi. Romancierul l-a refu-zat, chiar și după ce s-a înființat un comitetinternațional pentru a-l convinge să-laccepte. Bătrînului conte-mujic avea din cesă trăiască la Iasnaia Poliana așa că le-atransmis juraților suedezi că banul e ochiuldracului. Tolstoi devenise imun și la cîrligulgloriei pe care o vînase în tinerețe. Luat deideile lui, contele se stricase cu țarul, Bise-rica îl afurisise după ce Tolstoi o tot zgîndă-rise, iar nobilimea rusă îl credea un smintitpericulos din cauza propovăduirilor luisociale de stînga. Încît mulți au răsuflatușurați cînd au aflat că bătrînul Tolstoimurise într-o gară obscură, după ce fugisede acasă.

C. T.

Gaudeamus ● nr. 1, 19 noiembrie 2014 books populi pag. 8

În literatura română, ca peste tot, existăobsesia romanului. Fiecare vrea să scrieacel roman care, dacă nu e chiar un

tablou cuprinzător al epocii în care trăiește,măcar dezvăluie ceva din existența irepeta-bilă a unui om și din experiențele lui unice.Nu există, din păcate, un miraj similar al căr-ții de nonficțiune.

N-o să vezi, rătăcind prin gări, cu privireavisătoare, un autor care și-a pus în gând săscrie un tratat științific despre sociabilitateafurnicilor. N-o să întâlnești prin baruri, aștep-tând ora închiderii, scriitori care-și noteazăpe șervețele idei pentru o istorie a diploma-

ției italiene în secolul al XIX-lea.

Dar unde voiam să ajung? Există speranțeși pentru literatura română de nonficțiune.Trăim, în ultimii ani, un reviriment al cărțiiștiințifice. Cercetarea nu mai e apanajul uneielite cantonate în universități. Cea mairecentă apariție pe care o consemnăm vinedin domeniul teologiei și poartă semnăturalui Gigi Becali: ”Muntele Athos, patria orto-

doxiei”. E una dintre acele lucrări științificescrise de deținuți pentru a mai scăpa de oparte din pedeapsă. Reprezintă, deci, odovadă că nu doar lectura e o formă de eva-darea, ci și scrierea cărților. Tot în aceastăperioadă, Gică Popescu a terminat un tratatștiințific la fel de minuțios lucrat ca o depo-sedare prin alunecare într-un meci decisiv:“Abordări teoretice și practico metodice alepredării jocului de fotbal în centrele de copii

și juniori din perspectivă interdisciplinară”.Numai titlul a fost scris de-a lungul mai mul-tor ședințe istovitoare.

Avem de-a face deci cu o întreagă generațiede oameni de știință, care salvează onoareacercetării românești și ne arată că peniten-ciarele pot fi instituții mai solide intelectualdecât o universitate. În fond, închisoareaPoarta Albă a scos din Becali ceea ce școalaromânească n-a reușit. Partea proastă e cătotul s-ar putea să se termine în momentulîn care vor apărea închisorile private, acesteadevărate fabrici de diplome.

n

Scrisul ca formă de evadareDan Panaet

Dacă istoria tîrgului de la Frankfurt ar fiscrisă de un român, probabil că ar începecam așa: “Un neamț, supărat foarte căbavarezii l-au dat afară de la Oktoberfest, adecis ardelenește să-și facă festivalul lui.Bine Hans, a intervenit doamna, dar e dejaun festival cu bere! Atunci o să-mi fac unfestival cu cărți! Da, cu cărți, c-or fi și cărțilebune la ceva!”

Din fericire, nici un român n-a fost implicatîn istoria de față, așa că nemții și-au văzutliniștiti de treabă și se mîndresc în conti-nuare că au în curtea lor cel mai mare tîrgde profil din lume. Cinci sute de ani de tra-diție, cinci zile de nebunie (dintre care treirezervate exclusiv cetățenilor veniți pentruafaceri) și o aglomerație de aproape270.000 de vizitatori, asta ca să nu-i maisocotim pe cei 7.000 de expozanți și sutelede mii de cărți expuse, pictează o imaginedestul de clară. E drept, există cîrcotașicare se vor grăbi să adauge că recesiuneaa mai mușcat din cifre în ultimii ani.“Numărul de vizitatori a scăzut față de anultrecut cu 2,2%!” Mda, e exact genul deargument care ar convinge un agorafobpur-sînge că poate vizita tîrgul liniștit.

Acum, dacă tot v-ați plictisit de atîta exce-lență, să trecem la momentele în care șinemții sînt oameni și dau cu bîta în baltă.Exemplul cel mai bun vine din 2007, cîndediția dedicată literaturii catalane i-a tri-mis în aut pe toți autorii care, deși aveauorigine sănătoasă, se încăpățînau să scrietotuși în spaniolă.

Ajunși la final, se cuvine să-i mulțumim luimoș Gutenberg pentru tipar și nemțilorlocali pentru promptitudinea pentru careau organizat primul festival la scurtă vremedupă răspîndirea noii minuni.

D.D.

Cînd ați terminat de citit ultima carte?

Să fim realiști: ziarul apare miercuri, tîr-gul începe miercuri, cum să faci să-ți iasăun vox elegant și la subiect cînd n-ai…subiecți? Evident, principalul vinovat estelipsa de prevedere a redacției care, deșiînștiințată cu destulă vreme înainte, n-acatadicsit să inventeze o mașină a timpului.Ar fi fost excelent: nu făceam absolutnimic, așteptam două-trei zile, întrebam șinoi cetățenii pe la vreo vineri, adunam răs-punsurile, ne întorceam în timp, scoteamdin nou numărul de miercuri (ediție com-pletă de data asta), toată lumea era mulțu-mită.

Așa că, în lipsă de minuni tehnice, amapelat la o întrebare de bun simț și am aga-sat cu ea niște oameni nevinovați. Unii s-au bucurat să ne răspundă, alții ne-au făcuto mare bucurie cînd au terminat de răspunsși, în fine, a treia categorie a fost pur și sim-plu revoltată de idee. Mă rog, și noi am cău-tat-o cu lumînarea întrebînd taximetriști.

PS: dacă vedeți niște tipi foarte cool care-și parchează dinozaurii în față la Romexposă știți că am reușit să facem și mașina tim-pului. Și nu vă speriați: textul de față va

rămîne același pentru că, deși am aveatimp, vom rămîne la fel de leneși

Deci: Cînd ați terminat de citit ultimacarte?

“Nu mai știu, a fost de mult, tare de -mult… Hai c-am glumit. Tocmai am termi-nat o carte bună acum două zile. Cum secheamă? Nu știu, e ceva cu dragoni și prințifermecați, i-o citesc lu’ fi-miu înainte deculcare” (B.D., tată neserios)

“Ultima carte cred că a fost acum vreodouă luni. Am vrut să mă apuc de încă una,dar mi-am schimbat job-ul, vin acasă obo-sit, citesc o pagină și adorm. Și a doua zitrebuie s-o iau de la capăt, pentru că amuitat complet ce-am citit cu o seară înainte.Știi, deja încep să mă întreb dacă sînt cuadevărat obosit sau chiar e o carte plictisi-toare” (F.I., corporatist derutat)

“Să fiu sinceră, încă n-am terminat-o, darmîine-poimîine sigur o termin. Promit, maiam cîteva pagini” (I.S., studentă promiță-toare)

“Ultima carte? Cred că prin liceu, că erauobligatorii pentru bac. Acum n-am maiavut timp. Mă mai uit la televizor din cîndîn cînd” (T.E., proletar ocupat)

“Momentan n-am terminat nici una. Nu,stai, nu acel “nici una”. Vreau să zic că ci -tesc două cărți în paralel: cartea de metrouși cartea de citit acasă. Pe aia de acasă o ter-min în week-end, dar asta de metrou sigurmai așteaptă cîteva săptămîni” (D.M., lectorla metrou)

“Aseara am citit o carte foarte bună, cesă zic, pasionantă de-a dreptul. Cum secheamă? “Manual de utilizare al mașiniide spălat”. Sînt gata s-o recomand oricui,mai ales dacă mă învață și pe mine cum sefoloseste creatura aia.” (S.J., dușmanul demoarte al tehnicii)

“Ultima carte n-am terminat-o. Nu spuncare, e aia mai puțin cunoscută a tipuluiobsedat de inel. Mi-au recomandat prieteniis-o iau, că e așa și pe dincolo și, de fapt, e oplictioșenie cumplită. Aviz amatorilor!” (A.P.,non-fanul numărul 1 al lui JRR Tolkien)

Dan Darie

Tiparul executat la tipografia RingTiraj: 7000 de exemplare

FrankfurtMari tîrguri ale lumii

Puștiule,legat de educație, îți

dau un singur sfat: în viațătrebuie să fii greu de citit.

Și, apropo, mai ușor cu mîncarea, să nu cazi în

patima ei.

Traian Băsescu, bineînțeles, în compania lui Cocoș