criminologie curs notiunile introductive

5/16/2018 Criminologie Curs Notiunile Introductive - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/criminologie-curs-notiunile-introductive 1/70

PARTEA IPARTEA I

NO IUNI INTRODUCTIVEŢNO IUNI INTRODUCTIVEŢ

SEC IUNEA A II-AŢSEC IUNEA A II-AŢ

OBIECTUL, SCOPUL, FUNC IILE ŞI DEFINI IA CRIMINOLOGIEIŢ ŢOBIECTUL, SCOPUL, FUNC IILE ŞI DEFINI IA CRIMINOLOGIEIŢ Ţ

1. Obiectul de studiu al criminologiei

1.2. Obiectul criminologiei - analiz sintetică ăConsiderând drept corect şi fundamentat ştiin ific punctul de vedere “tradi ional”ţ ţ

cu privire la obiectul criminologiei, trebuie s ar t m c acumularea treptat deă ă ă ă ă cunoştin e, pe m sura dezvolt rii ştiin ifice, impune necesitatea unei permanenteţ ă ă ţ reconsider ri a con inutului şi limitelor acestuia.ă ţ

Totodat este necesar ca tratarea acestei probleme s fie f cut în mod echilibrată ă ă ă şi judicios astfel încât obiectul de studiu al criminologiei - care îi confer identitatea şiă îi stabileşte locul în sistemul ştiin elor - s nu fie extrapolat la alte domenii deţ ă cercetare, dar nici restrâns nejustificat.

Având în vedere importantele acumul ri ştiin ifice care au avut loc în domeniulă ţ

criminologiei, precum şi problematica major analizat de pe pozi iile teoretice aleă ă ţ acestei discipline, consider m c obiectul de studiu al criminologiei include:ă ă criminalitatea ca fenomen social, infrac iuneaţ , infractorul, victima şi reac iaţ social împotriva criminalit iiă ăţ .

1.2.1. Criminalitatea ca fenomen social

Îmbr işând opinia c obiectul sintetic al criminologiei îl reprezint criminalitateaăţ ă ă ca fenomen social, consider m c , pentru a transforma aceast no iune într-ună ă ă ţ concept opera ional care s permit explicarea fenomenului studiat, este necesarţ ă ă ă adoptarea unui model sistemic de analiz . Astfel, ca orice fenomen social,ă

criminalitatea reprezint un sistemă cu propriet i şi func ii proprii, distincteăţ ţ calitativ de cele ale elementelor componente. Prin aceasta, modelul nostru de analiză evit considerarea criminalit ii ca o totalitate a infrac iunilor s vârşite pe un anumită ăţ ţ ă teritoriu, într-o perioad de timp dat , pozi ie care subliniaz doar latura cantitativ aă ă ţ ă ă fenomenului studiat.

Analiza opereaz , de asemenea, o distinc ie între criminalitatea real , aparent şiă ţ ă ă legal .ă

Criminalitatea reală este un concept cantitativ care presupune totalitateafaptelor penale s vârşite pe un anumit teritoriu, într-o perioad de timp determinat .ă ă ă

Criminalitatea aparentă cuprinde totalitatea infrac iunilor semnalate sistemuluiţ

justi iei penale şi înregistrate ca atare.ţCriminalitatea legală reprezint totalitatea faptelor penale pentru care s-auă pronun at hot râri de condamnare r mase definitive.ţ ă ă

1



Diferen a dintre criminalitatea real şi criminalitatea aparent este denumitţ ă ă ă cifra neagr a criminalit iiă ăţ şi reprezint faptele antisociale care, din diverseă motive, r mân necunoscute organelor din sistemul justi iei penale. Obiectulă ţ criminologiei are în vedere criminalitatea real , cercetarea ştiin ific încercând să ţ ă ă surprind dimensiunile adev rate ale acestui fenomen.ă ă

1.2.2. Infrac iuneaţCa element component al sistemului, infrac iuneaţ reprezint manifestareaă

particular a fenomenului infrac ional, având identitate, particularit i şi func iiă ţ ăţ ţ proprii.

Consider m c includerea faptelor antisociale în obiectul de studiu al criminologieiă ă trebuie s aib la bază ă ă criteriul normei penale. Extinderea obiectului prinincluderea fenomenului mai larg al devian ei determin dificult i metodologice şiţ ă ăţ conceptuale1 precum şi o nedorit interferen cu alte discipline, cum ar fi sociologiaă ţă şi psihologia social .ă

În dreptul penal românesc, conceptul de infrac iune nu este formal, redus la oţ

simpl etichet pe care societatea o aplic unor indivizi sau grupuri socialeă ă ă defavorizate. Consacrat în cuprinsul unei norme juridice (art. 17 C.pen.) acest conceptreflect aspectul material, uman, moral şi juridic al con inutului infrac iunii,ă ţ ţ eviden iind factorii de condi ionare şi determinare social ai dreptului penal,ţ ţ ă fundamentul ontologic al acestuia2.

Având rolul instrumentului de cunoaştere ştiin ific a fenomenului infrac ional, aţ ă ţ proceselor dinamice care au un impact semnificativ asupra acestui fenomen,criminologia îşi aduce contribu ia la procesul de perfec ionare a reglement riiţ ţ ă juridice, la realizarea unei mai bune concordan e între legea penal şi realitateaţ ă social pe care o protejeaz .ă ă

1.2.3. InfractorulStrict juridic, infractorul este persoana care, cu vinov ie, s vârşeşte o faptăţ ă ă

sanc ionat de legea penal . Din punct de vedere criminologic, conceptul de infractorţ ă ă are o semnifica ie complex datorit condi ion rilor bio-psiho-sociale care îlţ ă ă ţ ă determin pe om s încalce legea.ă ădiferen ieze infractorul de non-infractor, persoana care încalc legea penal esteţ ă ă considerat ca un eşec al procesului de socializare.ă

Criminologia a analizat şi continu s studieze coordonatele biologice,ă ă psihologice, sociale, economice, culturale etc. , care au relevan pentru alegereaţă conduitei infrac ionale şi “trecerea la act”ţ 3.

1.2.4. Victima infrac iuniiţ

Ultimele dou decenii au eviden iat un aspect teoretic nou, de real interes pentruă ţ obiectul criminologiei, anume victima infrac iunii. Pe bun dreptate s-a reproşatţ ă criminologiei c şi-a concentrat eforturile asupra problematicii referitoare la infractor,ă neglijând aproape total studiul victimologic. Lucr rile criminologice de dat recentă ă ă au demonstrat existen a unei rela ii complexe între f ptuitor şi victim , constatându-ţ ţ ă ă

1 Nu orice comportament deviant constituie infracţiune, după cum nu orice infracţiune poate fi considerată ca o faptă

deviantă.2 R.M. Stănoiu, op.cit., p.28; V.Dobrinoiu, Gh.Nistoreanu, I.Pascu, I.Molnar, V.Lazăr, A.Boroi, Drept penal, partea

generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992, p.67-114.3 Asupra acestei probleme ne vom opri, pe larg, în Cap. IV.

2



se c , în producerea actului infrac ional, contribu ia victimei nu poate fi exclus dină ţ ţ ă sfera unui model cauzal complex1.

Pe de alt parte, se sus ineă ţ 2 importan a pe care studiile de victimizare o prezintţ ă pentru identificarea dimensiunii criminalit ii reale.ăţ

1.2.5. Reac ia social împotriva criminalit iiţ ă ăţ

Orientat c tre identificarea modalit ilor prin care fenomenul infrac ional poateă ă ăţ ţ fi prevenit şi controlat, criminologia nu poate exclude, din obiectul s u de studiu,ă reac ia social formal şi informal asupra criminalit ii.ţ ă ă ă ăţ

Reac ia social intervine atât ante-factum, prin programe şi m suri de prevenire,ţ ă ă cât şi post-factum, prin înf ptuirea justi iei, prin tratamentul, resocializarea şiă ţ reinser ia social a infractorilorţ ă 3.

Includerea reac iei sociale în obiectul de studiu al criminologiei este determinatţ ă de necesitatea stabilirii nivelului de adecvare a acesteia la realitatea fenomenuluiinfrac ional şi la tendin ele sale evolutive. Sesizarea inadverten elor permiteţ ţ ţ elaborarea unor studii utile atât nivelului institu ionalizat al politicii penale, cât şiţ

persoanelor implicate în ac iunea concret de prevenire şi combatere a criminalit ii.ţ ă ăţÎn conformitate cu op iunea teoretic prezentat , obiectul sintetic al criminologieiţ ă ă

- fenomenul infrac ional - integreaz elementele componente într-un ansamblu unitarţ ă ce se comport ca un întreg cu propriet i şi func ii proprii, distincte calitativ deă ăţ ţ propriet ile şi func iile p r ilor componente. Interconexiunile şi interac iunile dintreăţ ţ ă ţ ţ aceste elemente, precum şi dintre fenomenul infrac ional ca sistem şi sistemul socialţ global, constituie obiective importante ale studiului criminologic orientat spreidentificarea cauzelor criminalit ii. Cauzalitatea apare îns în dubl ipostaz : aceeaăţ ă ă ă de scop al studiului criminologic, dar şi de obiect al criminologiei. Deşi “paradigmaetiologic ” a fost vehiculat intens ca fiind parte integrant a obiectului criminologiei,ă ă ă

trebuie evitat includerea sa ca entitate de sine st t toare, întrucât studiereaă ă ă fenomenului infrac ional, pe de o parte, şi a infrac iunii, pe de alt parte, presupune şiţ ţ ă analiza cauzelor care le determin şi a condi iilor favorizante. De aici concluzia că ţ ă includerea cauzalit ii în obiectul criminologiei ar reprezenta o repetare nejustificat .ăţ ă

În aceeaşi manier , problematica reac iei sociale constituie obiect de studiu ală ţ criminologiei în m sura în care schimbarea social accelerat determin r mânereaă ă ă ă ă în urm a sistemului de ap rare antiinfrac ional , dup cum elaborarea unei politiciă ă ţ ă ă penale adecvate de prevenire şi control a criminalit ii constituie unul din scopurileăţ acestei ştiin e.ţ

2. Scopul criminologieiCa şi obiectul s u de studiu, scopul criminologiei a devenit mai clar, mai bineă precizat, o dat cu evolu ia cercet rilor ştiin ifice în acest domeniu. Confruntat cuă ţ ă ţ ă realitatea infrac ional , criminologia a trebuit s -şi reconsidere şi s -şi reorienteze şiţ ă ă ă problematica referitoare la scop, în sensul includerii m surilor de profilaxie aă criminalit ii.ăţ

2.1. Scopul general

Referindu-se la prevenirea şi controlul criminalit ii, J.Pinatel sus ine c “definireaăţ ţ ă unei politici de ap rare social trebuie s fie bazat pe datele stabilite deă ă ă ă

1 16th Criminological Research Conference, Strasbourg, 26-29 Nov. 1984.2 Ph.Robert, Les comptes du crime, Paris, Ed. Le Sycomore, 1985, p.5; M.Killias, op.cit., p.81-98; etc.3 Problematica reacţiei sociale face obiectul Părţii a-III-a a cursului.

3



criminologie, ştiin complex care se sprijin pe biologie, psihologie, sociologie şiţă ă ă ştiin ele juridiceţ 1.

Rezult c scopul general al criminologiei îl constituieă ă fundamentarea uneipolitici penale eficiente, în m sur s determine prevenirea şi combatereaă ă ă fenomenului infrac ional.ţ

Identic cu scopul ştiin elor penale, scopul general al criminologiei se deosebeşteţ prin modurile diferite de concretizare, criminologia fiind o disciplin a fenomenologieiă penale, iar dreptul penal fiind o ştiin normativ . Aceast distinc ie necesar nuţă ă ă ţ ă exclude raporturile permanente şi utile între cele dou discipline, ele sus inându-seă ţ reciproc şi conlucrând la elaborarea doctrinelor preventive şi represive care se aplică în practica activit ii de combatere a criminalit ii.ăţ ăţ

2.2. Scopul imediat

O alt deosebire se eviden iaz în privin a scopului imediat al celor două ţ ă ţ ă discipline. În timp ce dreptul penal vizeaz ap rarea valorilor sociale fundamentale,ă ă criminologia urm reşte stabilirea cauzelor care determin producerea criminalit ii.ă ă ăţ

3. Func iile criminologieiţ

Opiniile teoretice cu privire la obiectul şi scopul criminologiei se reg sesc şi înă concep iile despre func iile acestei discipline.ţ ţ

Astfel, cea mai mare parte a reprezentan ilor criminologiei tradi ionale considerţ ţ ă c aceasta are o func ieă ţ descriptiv şiă una explicativ .ă

Promotorii tendin elor moderne care militeaz pentru o implicare mai mare înţ ă sfera politicii penale adaug func iaă ţ predictivă (anticipativ ) şi func iaă ţ profilactică (preventiv )ă 2.

3.1. Func ia descriptivţ ă

Fenomenologia3 criminalit ii a constituit o condi ie absolut necesar cunoaşteriiăţ ţ ă obiectului de studiu al criminologiei. H. Mannheim include în no iunea deţ fenomenologie sau simptomatologie a crimei observarea şi colectarea datelorreferitoare la criminalitate şi criminali, tipologiile infractorilor şi ale comportamentelorinfrac ionale, caracteristicile fizico-psihice ale acestora şi evolu ia carierei lorţ ţ criminale, starea şi dinamica faptelor antisociale comise4.

Utilizând metode şi tehnici de recoltare şi prelucrare a datelor simple saucomplicate, vechi sau moderne, promotorii acestei func ii au încercat s demonstrezeţ ă

- pe calea studiului descriptiv - atât existen a unor diferen e semnificative întreţ ţ infractori şi non-infractori5, cât şi evolu ia st rii infrac ionale pe un anumit teritoriu,ţ ă ţ într-o perioad de timp dat .ă ă

Conceptele opera ionale de ordin descriptiv sunt: mediul, terenul, personalitateaţ şi actul6.

Mediul este un concept opera ional care are mai multe accep iuni:ţ ţ1 J.Pinatel, La société criminogene, Paris, Ed. Calmann-Levy, 1971, p.7.2 Conf. R.M. Stănoiu, op.cit., p.32.3 Prin fenomenologie se înţelege studiul descriptiv al unui ansamblu de fenomene - P.Popescu-Neveanu, Dicţionar de

psihologie, Bucureşti, Ed.Albatros, 1978, p.268.4 H.Mannheim, op.cit., p.3-14.5 J.Pinatel, op.cit., p.43 şi urm.6 Idem.

4



- mediul fizic sau geografic este mediul natural, înconjur tor, în care tr iescă ă oamenii. Formele de relief, clima, anotimpurile îşi pun amprenta asuprapersonalit ii omului.ăţ

- mediul social poate fi tratat la nivel macrosocial, microsocial, dup cum poateă lua şi accep iunile de mediu ecologic, cultural, economic etc. Metoda de analizţ ă descriptiv în criminologie distinge, pe de o parte, mediul social global, iar peă

de alt parte, mediul personal:ă- mediul social global cuprinde totalitatea factorilor istorici, culturali,

institu ionali etc. , care determin influen e comune tuturor membrilorţ ă ţ societ ii;ăţ

- mediul personal sau psihosocial cuprinde rela iile interpersonale dominante,ţ statusurile psihosociale realizate de oameni, scopurile şi ac iunile lor colective,ţ modelele de comportament promovate, sistemul de norme şi valori1. Cu privirela mediul personal sau psihosocial, criminologul belgian E. de Greeff 2 distinge:- mediul ineluctabil (mediul familial);- mediul ocazional (şcolar, profesional etc.);- mediul ales sau acceptat (anturaj);

- mediul impus (militar, penitenciar).Faptul c individul se adapteaz la acest mediu nu înseamn c este în totalitateă ă ă ă

de acord cu el. Un dezacord exist întotdeauna şi el poate evolua pân la inadaptareă ă şi conflict.

Terenul este un concept folosit pentru a desemna tr s turile de ordină ă bioconstitu ional ale individuluiţ . Pentru a-i determina sfera, J. Pinatel3 faceurm toarele preciz ri:ă ă

- la baz esteă ereditatea, moştenirea informa ional genetic ;ţ ă ă

- dac la ereditate se adaugă ă muta iile geneticeţ , se ob ineţ nativul;- dac la nativ se adaug modific rile intervenite asupra f tului, în uter, se ob ineă ă ă ă ţ

congenitalul;- dac la congenital se adaug modific rile somatice care intervin o dat cuă ă ă ă

creşterea, se ob ineţ constitu ionalulţ ;- dac la constitu ional se adaug modific rile determinate de influen ele fizice şiă ţ ă ă ţ

psihice de-a lungul existen ei umane, se ob ineţ ţ terenul.Personalitatea este un concept pe care îl vom trata pe larg într-un capitol

ulterior. Diversitatea de opinii cu privire la acest concept este determinat deă apartenen a autorilor la orient ri teoretice diferite. În ce ne priveşte, prefer mţ ă ă defini ia formulat în psihologie:ţ ă personalitatea semnific subiectul umană considerat ca unitate biopsihosocial , purt tor al func iilor epistemice,ă ă ţ pragmatice şi axiologice4.

Situa iaţ reprezint , în sens larg, ansamblul de împrejur ri obiective şi subiectiveă ă ce precede actul criminal în care este implicat personalitatea.ă

Criminologul suedez Olof Kinberg a acordat o importan aparteţă situa iilorţ precriminale, distingând în aceast perspectivă ă5:

1 Ibidem.2 E.de Greeff, Introduction à la criminologie, Bruxelles, Ed.Van den Plas, 1946, p.83-133.3 J.Pinatel, op.cit., p.45-46.4 P.Popescu-Neveanu, op.cit., p.532-533.

5



- situa iiţ specifice sau periculoase în care ocazia nu trebuie c utat deă ă infractor;

- situa iiţ nespecifice sau amorfe în care ocazia trebuie c utat de infractor;ă ă- situa iiţ mixte sau intermediare în care, pe de o parte, situa ia esteţ

c utat , iar pe de alt parte exist un stimul specific rezultat din presiuneaă ă ă ă exercitat asupra individului pentru a comite fapta.ă

Caracterul obiectiv al complexului personalitate - situa ieţ a fost pus îneviden de criminologul austriac Exner, care a demonstrat c modalit ile deţă ă ăţ execu ie a unor infrac iuni pot fi facilitate de anumite împrejur ri, circumstan eţ ţ ă ţ favorabile.

Actul infrac ionalţ este r spunsul pe care personalitatea îl d unei anumiteă ă situa ii.ţ

În criminologia clinic , complexul personalitate - situa ie constituie schemaă ţ fundamental a explica iei “trecerii la act”ă ţ 1.

Descrierea principalelor caracteristici ale criminalit ii precum şi a corela iilorăţ ţ

acestui fenomen cu factorii politici, economici, culturali, demografici etc. , serealizeaz prin utilizarea unor surse de documentare variate, între care seă eviden iaz statistica. Întrucât criminologia nu dispune de un sistem statistic propriu,ţ ă ea apeleaz la datele existente în alte domenii, cum ar fi: statisticile judiciare,ă penitenciare, economice, demografice etc. Aceast situa ie genereaz uneleă ţ ă dificult iăţ 2, fapt care i-a determinat pe criminologi s elaboreze procedee specificeă prin care s amelioreze sistemul de înregistrare statistic a criminalit iiă ă ăţ 3.

De asemenea, analiza ştiin ific a st rii şi dinamicii criminalit ii nu poate evitaţ ă ă ăţ analiza corelativ a unui complex de factori, între care men ion m: indicatoriiă ţ ă dezvolt rii social-economice, tipul cultural predominant, modelul de politic penal ,ă ă ă cadrul legislativ etc. De exemplu, atunci când se procedeaz la o descriere aă dinamicii criminalit ii pe o perioad mai mare de timp, un factor important careăţ ă trebuie luat în considerare este evolu ia politicii penaleţ 4. Acest factor este relevantdeoarece opiniile cu privire la sfera faptelor considerate c întrunesc un grad deă pericol social care determin incriminarea lor ca infrac iuni s-a modificat de-a lungulă ţ timpului şi continu s se modifice. În consecin , procesul de incriminare şiă ă ţă dezincriminare penal a unor fapte a evoluat şi el, cu consecin e inerente asupraă ţ datelor statistice, situa ie care trebuie relevat în cadrul analizei descriptive aţ ă fenomenului infrac ional.ţ

3.2. Func ia explicativţ ă

“În al doilea rând - noteaz H.Mannheim - faptele nu au nici un în eles f ră ţ ă ă interpretare, evaluare şi o în elegere general , iar noi avem nevoie de un nivelţ ă

5 O.Kinberg, Les situations psychologiques précriminelles révélatrices des caracteres de l'état dangereux, Bulletin de laSociété Internationale de Criminologie, 1951, p.11-26, citat de J.Pinatel, op.cit., p.48.

1 J.Pinatel, op.cit., p.48-49.2 Dificultăţile sunt consecinţa lipsei unui sistem unitar de înregistrare a datelor existente şi mai ales a unor indicatori cu

relevanţă în cercetarea criminologică.3

Th.Sellin, M.Wolfgang, The Measurement of Delinquency, New York, Ed.Wiley, 1964, pe larg - autorii au urmărit săelaboreze un nou indice de înregistrare a faptelor penale, care să permită, pe lângă aprecierea cantitativă a criminalităţii, oapreciere de ordin calitativ.

4 R.M. Stănoiu, op.cit., p.34.

6



considerabil de cunoaştere a vie ii în general şi experien a anumitor sectoareţ ţ specifice pentru a ajunge la o interpretare corect a faptelor observate”ă 1.

Explicarea naturii, a esen ei, a cauzelor care determin şi a condi iilor careţ ă ţ favorizeaz fenomenul infrac ional reprezint scopul imediat al cercet riiă ţ ă ă criminologice. De aici decurge importan a func iei explicative a criminologieiţ ţ 2.Datorit faptului c , de-a lungul timpului, cercetarea şi explicarea cauzalit iiă ă ăţ

fenomenului infrac ional a preocupat pe marea majoritate a criminologilor, istoriaţ criminologiei pare a fi o istorie a modelelor etiologice.

Principalele concepte opera ionale de ordin explicativ utilizate în criminologieţ sunt: cauza, condi ia, efectul, factorul, mobilul, indicele.ţ Uneori modul deutilizare a acestor concepte poate crea confuzii, diverşi autori conferindu-le osemnifica ie diferit , în conformitate cu baza filosofic adoptat şi cu propriaţ ă ă ă perspectiv asupra obiectului de studiu. Astfel, mai ales în deceniile 6 şi 7, când oă dat cu apari ia noilor tendin e în criminologieă ţ ţ 3 s-au manifestat rezerve cu privire lacercetarea etiologic a fenomenului infrac ional, o serie de cercet tori au produs oă ţ ă anumit pervertire a categoriilor filosofice deă cauză (element care determin în modă

necesar producerea fenomenului) şi condi ieţ (element favorizator), incluzându-le înno iunea deţ factori (orice element care, într-o m sur mai mare sau mai mic , areă ă ă leg tur cu crima).ă ă

“Înainte de toate - sus ine H. Mannheim - exist o concluzie foarte simpl , darţ ă ă fundamental , c în criminologie nu exist cauze ale crimei care s fie atât necesareă ă ă ă cât şi suficiente. Exist numai factori care pot fi necesari pentru a se produce crima,ă în conjugare cu al i factori. Infrac iunile nu se vor produce datorit unui singur factorţ ţ ă care, în mod invariabil, ar determina acest rezultat”4.

Indiferent dac aceste opinii au sau nu au la baz un anumit substrat ideologic,ă ă ele vin în contradic ie cu obiectul şi scopul criminologiei, motiv pentru care au fostţ

respinse de o bun parte a criminologilor occidentaliă5

.Pentru clarificarea conceptelor opera ionale utilizate pentru explicareaţ fenomenului infrac ional, ad ug m c în timp ceţ ă ă ă factorul criminogen este oriceelement obiectiv care intervine în producerea infrac iunii,ţ indicele este un simptomcare permite un diagnostic criminologic pus societ ii sau grupului studiatăţ 6.

3.3. Func ia predictiv (anticipativ )ţ ă ă

Criminalitatea mondială7, caracterizat prin coexisten a formelor clasice deă ţ inadaptare economic şi cultural , a formelor hiperadaptate ale criminalit iiă ă ăţ organizate şi în “gulere albe”, precum şi apari ia unor forme noi, de la o etap la alta,ţ ă

preocup tot mai mult forurile statale şi suprastatale, institu iile specializate, oameniiă ţ de ştiin . Importan a fenomenului infrac ional, sub aspectul gravelor prejudicii peţă ţ ţ

1 H.Mannheim, op.cit., p.4.2 R.M. Stănoiu, op.cit., p.35.3 Teoriile "etichetării", criminologia "reacţiei sociale", criminologia "critică".4 H.Mannheim, op.cit., p.8.5 G.Kellens, De l'utilité de la criminologie speciale, Revue de droit pénal et de criminologie, 1986, nr.7; J.Pinatel,

Programmes et méthodes en recherches fondamentales, în vol. Etudes rélatives ŕ la recherche criminologique, ConsiliulEuropei, vol.I, 1967.

6 J.Pinatel, Traité. . . op.cit., p.51.7 În lucrarea "Societatea criminogenă", cap.II, J.Pinatel afirmă: "Dacă până în ultima vreme criminalitatea se afla sub

dependenţa variabilelor geografice, economice, culturale şi politice naturale sau regionale, vedem că ea este guvernată în prezent de un factor comun care este factorul ştiinţific şi tehnic. Acest factor tinde să unifice evoluţia generală acriminalităţii şi să reducă influenţa variabilelor naţionale sau regionale".

7



care le produce, face imperios necesar aprecierea ştiin ific a dinamicii sale peă ţ ă termen lung, în scopul identific rii şi evalu rii m surilor ce se impun pentruă ă ă prevenirea şi combaterea acestuia.

Pentru alc tuirea modelelor predictive, criminologia apeleaz la modele ştiin ificeă ă ţ din alte domenii ale cunoaşterii, de la modelele matematice, pân la cele informaticeă şi euristice1.

Cercetarea de predic ie vizeaz anticiparea unor modific ri cantitative şiţ ă ă calitative în dinamica fenomenului infrac ional, atât în ceea ce priveşte tipologiileţ infrac ionale, cât şi autorii implica i.ţ ţ

Conceptele opera ionale de ordin predictiv utilizate cu o frecven mai mare sunt:ţ ţă prezent, viitor, probabilitate, similitudine, extrapolare, hazard, risc, prognoz .ă

3.4. Func ia profilactic (preventiv )ţ ă ă

În contextul marilor schimb ri sociale şi politice contemporane, al dezechilibreloră cu cauzalitate multipl şi al proceselor tensionate determinate de acestea, problemaă

prevenirii şi combaterii flagelului criminalit ii nu poate fi evitat , indiferent câteăţ ă dificult i şi inconveniente ar prezenta.ăţDeşi controversat , implicarea criminologiei în identificarea, studierea şiă

elaborarea unor programe ştiin ifice de prevenire şi combatere a fenomenuluiţ infrac ional nu poate fi pus la îndoial , acesta fiind unul din scopurile disciplinei. Înţ ă ă aceast direc ie, criminologia colaboreaz cu dreptul penal, politica penal şiă ţ ă ă penologia, oferind rezultatele propriilor cercet ri.ă

Func ia profilactic a criminologiei se materializeaz în sintetizarea rezultatelorţ ă ă privind etiologia criminalit ii, în înl n uirea lor logic şi transpunerea acestora într-unăţ ă ţ ă sistem coerent de m suri de prevenire şi combatere a fenomenului infrac ional.ă ţ

Conceptele opera ionale pe care criminologia le utilizeaz în domeniul preventivţ ă sunt: reac ie social , control social, modelul clasic de prevenireţ ă (preveniregeneral , prevenire special ),ă ă modelul social de prevenire (prevenire primar ,ă secundar şi ter iar ),ă ţ ă modelul situa ional de prevenire, r spuns social,ţ ă tratament, resocializare, reintegrare social .ă

4. Defini ia criminologieiţ

Concluzionând, vom defini criminologia ca fiind ştiin a care studiazţ ă fenomenul social al criminalit ii, în scopul prevenirii şi combaterii acestuiaăţ .

1 Euristica este ştiinţa care are ca obiect studierea activităţii creatoare, a metodologiei şi tehnicii inovaţiei intelectuale -Mic dicţionar enciclopedic, Bucureşti, Ed.ştiinţifică şi enciclopedică, 1978, p.356.

8



PARTEA A II-APARTEA A II-A

TEORIILE CAUZALIT IIĂŢTEORIILE CAUZALIT IIĂŢ

CAPITOLUL IIICAPITOLUL IIIMARILE CURENTE ÎN CRIMINOLOGIEMARILE CURENTE ÎN CRIMINOLOGIE

SEC IUNEA IŢSEC IUNEA IŢ

ORIENTAREA BIOLOGICĂ

Evolu ia criminologiilor specializate c tre criminologia general s-a desf şurat, celţ ă ă ă mai adesea, sub semnul unor acerbe lupte de idei. Confrunt rile de opinii au avut ună

rol pozitiv, propulsând teoriile care s-au impus din punct de vedere ştiin ific pentruţ momentul concret istoric în care au fost lansate, creând curente noi de gândireştiin ific , dar generând uneori şi controverse din care criminologia a avut deţ ă câştigat.

Problema trat rii marilor curente în criminologie este deosebit de sensibilă ă deoarece se întâmpl frecvent ca oamenii de ştiin care au o orientare comun înă ţă ă problemele esen iale ale domeniului cercetat s aib opinii diferite în privin a altorţ ă ă ţ aspecte ale aceluiaşi domeniu.

S-a constatat c marea majoritate a doctrinelor criminologice s-au concentrată asupra cauzalit ii fenomenului infrac ional, istoria criminologiei fiind una a modelelorăţ ţ

etiologice1

. Acest criteriu a fost considerat relevant, fiind utilizat de mul i istorici aiţ criminologiei în includerea teoriilor criminologice în diverse orient ri care s-auă conturat în decursul timpului.

În cadrul orient rii biologice, sau antropologic - biologice cum mai este eaă denumit , sunt reunite teorii care confer factorilor biologici o importan hot râtoareă ă ţă ă în geneza crimei. Caracteristic pentru ansamblul acestei orient ri este limitareaă obiectului criminologiei la studiul infractorului, încercarea de a demonstra existen aţ unor tr s turi specifice de ordin bioantropologic care diferen iaz infractorul de non-ă ă ţ ăinfractor, tr s turi care determin comportamentul antisocial al individului.ă ă ă

1. Cesare Lombroso. Teoria atavismului evolu ionistţCesare Lombroso* este considerat drept creatorul criminologiei antropologice.Referitor la opera sa, el afirma c a fost preg tit de predecesorii s i. “Eu, subliniaă ă ă ă autorul2, n-am f cut decât s dau un corp mai organic concluziilor care pluteau în aer,ă ă înc nedescoperite”. Atât J.Pinatelă 3 cât şi H.Mannheim4 subliniaz c originea teorieiă ă lui C.Lombroso se g seşte în teoriile evolu ioniste ale lui Darwin, în lucr rile deă ţ ă

1 R.M.Stănoiu, Introducere în criminologie, Ed.Academiei, Bucureşti, 1989, p.47.2 C.Lombroso, Discurs la deschiderea celui de-al VI-lea Congres de Antropologie Criminologică, în "Archives

d'anthropologie criminelle", 1906, p.665-671, citat de J.Pinatel, în P.Bouzat et J.Pinatel, Traité de droit pénal et decriminologie, Tome III, Criminologie, p.173.3 J.Pinatel, op.cit.,p.173-179.4 H.Mannheim, Comparative Criminology, London, Routledge and Paul Kegan, p.212-225.

9



frenologie1 ale medicului vienez Frederik Joseph Gall (1758-1828), în studiile defizionomie ale lui J.K. Lavater (1741-1801), în conceptele lui Charles Morel2 asuprarolului degenerescen ei speciei umane etc.ţ

Dup terminarea studiilor de medicin la Padova, Viena şi Pavia, Lombroso aă ă efectuat unele cercet ri în domeniul patologiei craniului şi psihiatriei. Dup ce a fostă ă angajat ca medic militar, el a efectuat studii antropometrice asupra a 3000 de militari

în scopul stabilirii unor diferen e fizice între locuitorii diferitelor regiuni din Italia. Înţ anul 1874 a devenit lector la Catedra de medicin legal şi igien public aă ă ă ă Universit ii din Torino, iar în anul 1876 a publicat cea mai cunoscut lucrare o sa,ăţ ă “L'uomo delinquente” (Omul delincvent).

În primele edi ii ale acestei lucr ri, Lombroso extinde concep ia lui Gall cu privireţ ă ţ la corela ia dintre anomaliile craniului şi func iile creierului şi la alte tr s turi aleţ ţ ă ă individului. În urma efectu rii unor examene antropometrice, medicale şi psihologiceă asupra a 5907 delincven i, el a formulatţ ipoteza atavismului evolu ionistţ , potrivitc reia, caracterele omului primitiv pot apare la anumite persoane sub forma unoră “stigmate anatomice” (malforma ii ale scheletului şi cutiei craniene, asimetrieţ

bilateral , dezvoltarea masiv a maxilarelor, anumite anomalii ale urechilor, ochilor,ă ă nasului, mâinilor şi picioarelor). Ulterior Lombroso a l rgit aceast ipotez incluzândă ă ă degenerescen a epileptic , precum şi alte anomalii de natur fiziologic ,ţ ă ă ă constitu ional şi psihologic . Când la o persoan sunt întrunite mai multe anomalii,ţ ă ă ă mai ales de natur atavic , acesta ar fi ună ă criminal înn scută , un individ cu puternice înclina ii criminogene, care nu pot fi neutralizate prin influen a pozitiv a mediuluiţ ţ ă (termenul de “criminal înn scut” nu a fost inventat de Lombroso, ci de discipolul s u,ă ă Enrico Ferri3). Totuşi, anomaliile amintite (între care insensibilitatea moral ,ă vanitatea, incorigibilitatea) nu presupun în mod necesar s vârşirea de infrac iuni, ciă ţ constituie doar o predispozi ie în acest sens, printr-un efect de daltonism moral.ţ

Ini ial, Lombroso a estimat tipul de criminal înn scut la 65-70% din totalulţ ă criminalilor. Ulterior, sub efectul criticilor ce i s-au adus, a limitat acest procent la 30-35%. Totodat , el a expus o tipologie mai complex , ad ugând, al turi de criminalulă ă ă ă înn scut, tipurile pasional, epileptic, ocazional şi din obişnuin . Studiile de psihiatrieă ţă pe care le-a efectuat l-au dus la concluzia unor similitudini între criminalul înn scut şiă criminalul alienat, între ei ap rând ca o categorie intermediar , nebunul moral.ă ă

Deşi spre sfârşitul carierei sale Lombroso accept şi al i factori în etiologia crimei,ă ţ încercarea sa de a demonstra c exist o deosebire de natur între criminal şiă ă ă noncriminal, opinia cu privire la stigmatul şi inferioritatea biologic , r mân ideileă ă fundamentale ale teoriei pe care a elaborat-o.

Teoriile lui Lombroso au determinat, la vremea respectiv , replici severe, înă special din partea lui Lacassagne, Manouvrier, Topinard şi Gabriel Tarde, care ausubliniat lipsa de fundament ştiin ific a conceptelor utilizate, absurditatea unora dinţ principalele teze, ca şi erorile de ordin metodologic.

La începutul secolului al XX-lea, cercet torul englez Charles Goringă **, în lucrarea“The English Convict” (Condamnatul englez), a dat o puternic replic teorieiă ă lombrosiene. El a efectuat un studiu pe un eşantion de 3000 de de inu i recidivişti,ţ ţ sintetizând 96 de tr s turi, a c ror distribuire în cadrul eşantionului folosit o compară ă ă ă cu aceea a unui grup de control selec ionat, în cea mai mare parte studen i aiţ ţ universit ilor Cambridge şi Oxford. Autorul eviden iaz erorile comise de Lombroso,ăţ ţ ă infirmând teoria criminalului înn scut, dar f r a nega o anumit inferioritate de ordină ă ă ă

1 Studiul craniilor.2 Ch.Morel, Traité des dégènerescences de l'espece humaine, Paris, 1857.3 Conf. J.Pinatel, op.cit., p.176.

10



intelectual a infractorului. Goring explic aceast inferioritate prin ereditate,ă ă deschizând, astfel, o nou linie de cercetare.ă

3. Teoriile biotipurilor criminale

Curentul biotipurilor criminale reprezint o variant modern a antropologieiă ă ă

criminale. El are la baz lucr rile tipologice realizate de Ernst Kretschmer înă ă Germania, N.Pende în Italia şi William Sheldon în S.U.A.În lucrarea “Physique and Character” (Fizic şi caracter), Kretschmer1 şi-a propus

s analizeze rela iile complexe existente între diferitele tipuri biologice şiă ţ anormalitatea mental şi a caracterului.ă

Pornind de la conforma ia fizic a individului, el a stabilit urm toarele tipuri:ţ ă ăa. leptosom sau astenic, caracterizat prin tr s turi longiline, umeri înguşti şiă ă

musculatur subdezvoltat ; este tipul rece, rezervat, nesociabil;ă ă b. atletic, cu musculatur puternic , robust, prezint o bun stabilitateă ă ă ă

psihologic dar ocazional poate deveni exploziv;ă

c. picnic, scund şi rotund, cu tendin e spre îngr şare; este prietenos şi sociabil.ţ ăAutorul apreciaz c tipurile mixte au o mare frecven . Între acestea, el aă ă ţă

acordat aten ie tipuluiţ displastic, particularizat prin anumite disfunc ionalit iţ ăţ glandulare. Concluziile lui Kretschmer cu privire la rela ia dintre aceste tipuri şiţ criminalitate sunt urm toarele:ă

- exist o distribu ie relativ egal a tipurilor identificate, în câmp infrac ional;ă ţ ă ţ- exist o anumit corela ie între tipul constitu ional şi tipul de infrac iune,ă ă ţ ţ ţ

astenicul fiind asociat cu infrac iunile contra propriet ii, atleticul cuţ ăţ infrac iunile contra persoanei, picnicul cu fraudele, escrocheriile, displasticulţ cu infrac iunile sexuale.ţ

Mult mai influent a fost teoria tipologic elaborat de tipologul americană ă ă W.Sheldon2. Ea se bazeaz pe dezvoltarea diferit a embrionului uman, stabilind ună ă raport între dezvoltarea corporal şi tr s turile energodinamice ale personalit ii deă ă ă ăţ tipul:

- endomorf-viscerotonic (cu o dezvoltare mai pronun at a organelorţ ă interne);

- mezomorf-stomatotonic (cu o dezvoltare puternic a musculaturii);ă- ectomorf-cerebrotonic (cu o mai mare dezvoltare a scoar ei cerebrale şi aţ

inteligen ei).ţ

Sheldon a stabilit pe cale experimental c cele mai multe cazuri de delincvenă ă ţă apar în cazul tipului mezomorf. Teoriile biotipologice au fost analizate şi criticate sever de Edwin Sutherland şi

Donald Cressey3, care le-au apreciat drept lipsite de suport ştiin ific. Cu toateţ acestea, linia de cercetare tipologic nu a fost abandonat .ă ă

1 E.Kretschmer, Physique and Character , New York, Ed.Harper, 1925.2

W.Sheldon, The Varieties of Human Physique, New York, Ed.Harper, 1940; idem, Varieties of Delinquent Youth, NewYork, Ed.Harper, 1949.

3 E.H.Sutherland and D.Cressey, Principles of Criminology, Philadelphia and New York, Editura J.B.Lippincott Co.,seventh edition, 1966, p.130-131.

11



5. Teoria constitu iei delincventeţ

Aceast teorie a fost promovat de italianul Benigno di Tulioă ă 1 care a utilizat unconcept fundamental similar celui folosit de Kinberg, dar cu o semnifica ie mai larg .ţ ă În opinia lui di Tulio constitu ia cuprinde, pe de o parte, elementele ereditareţ şi congenitale, iar pe de alt parte, elemente dobândite în timpul vie iiă ţ înspecial în prima ei parte.

Constitu ia delincvent ar rezulta dintr-o pluralitate de elemente (ereditare,ţ ă congenitale, înn scute) ce determin tendin ele criminogene, care îns nu duc în modă ă ţ ă automat la s vârşirea de infrac iuni, ci numai favorizeaz ca un subiect s comită ţ ă ă ă crima mai uşor decât altul.

Un concept important în teoria lui di Tulio este acela de prag care reprezintă nivelul de la care excita iile exterioare îl determin pe individ s comitţ ă ă ă actul infrac ionalţ . Astfel, dac to i indivizii pot prezenta reac ii antisociale,ă ţ ţ declanşarea acestora nu este condi ionat de o intensitate similar a stimulului.ţ ă ă Pentru unii stimulul poate fi mai slab, pentru al ii mai puternic. Crima, asem n torţ ă ă concep iei lui Kinberg, ar reprezenta o manifestare de inadaptare social .ţ ă

Aproprierea lui di Tulio de determinismul pozitivist (pe care el îl critic ) esteă evident , aceasta sus inând teza existen ei unei constitu ii delincvente care separă ţ ţ ţ ă infractorul de noninfractor.

SEC IUNEA A II-AŢSEC IUNEA A II-AŢ

ORIENTAREA PSIHOLOGICĂORIENTAREA PSIHOLOGICĂ

1. Caracterizare

Orientarea psihologic grupeaz principalele teorii criminologice care au în comună ă conceptul de personalitate criminală ca baz teoretic a explic rii cauzalit iiă ă ă ăţ fenomenului infrac ional. Atât prin modalit ile de abordare a acestui concept, cât şiţ ăţ prin caracterul mai mult sau mai pu in accentuat al determinismului psihologic înţ etiologia criminalit ii, aceste teorii sunt extrem de diverse, în unele situa iiăţ ţ apropiindu-se fie de orientarea biologic , fie de cea sociologică ă2.

2. Perspectiva psihanalitică

2.1. Teoria freudiană

Doctrina psihanalitic , având ca principal exponent pe austriaculă SigmundFreud (1856-1939), a dominat orientarea psihologic în criminologie în perioadaă interbelic . Prin studiile efectuate, el a încercat s demonstreze existen a uneiă ă ţ personalit i antisociale ce ine de sfera psihologiei normale şi s explice mecanismulăţ ţ ă de formare a acesteia. Pe bun dreptate se consider c psihanaliza a constituită ă ă punctul de trecere de la psihologia criminal la criminologia psihologică ă3.

1

B.di Tulio, Manuel d'anthropologie criminelle, Paris, Ed.Payot, 1951; idem Le problème de la constitution délinquantielle par rapport à à l'état dangereux, Conference du 2e Cours international de criminologie, Melun, 1954 p.73-94; idem, Principles de criminologie clinique, Paris, PUF, 1967;

2 R.M.Stănoiu, Introducere în criminologie, Bucureşti, Ed.Academiei, 1989, p.60.

12



Unele din aspectele gândirii psihanalitice sunt de real interes pentru în elegereaţ mecanismelor umane care îl conduc pe individ spre comiterea infrac iunilor, pe cândţ altele sunt de mic relevan ori acceptate cu serioase rezerveă ţă 1.

Teoria lui Freud a fost elaborat în dou etape. Într-o prim etap , una din celeă ă ă ă mai cunoscute idei ale acestei teorii a fost cea referitoare la inconştient, “parteainvizibil a aisbergului, care formeaz cel mai larg şi, într-un anume fel, cel maiă ă

puternic sector al min ii noastre”ţ 2. Acesta este distinct de preconştient care, deşi înmod normal este similar inconştientului, poate fi stimulat prin procesele gândirii şideveni conştient. Inconştientul cuprinde toate impulsurile instinctive ale omului şimemoria sa refulat (reprimat , alungat ) din sfera conştientului în inconştient, înă ă ă mare parte provenind din experien ele traumatizante din timpul copil riei timpurii.ţ ă Aceasta înseamn c atât gândurile omului, cât şi emo iile şi ac iunile sale suntă ă ţ ţ guvernate de for e ascunse în procesele memoriei sale şi care pot fi scoase la ivealţ ă printr-o tehnic special numit psihanaliz . În viziunea lui Freud,ă ă ă ă pulsiunileinconştiente reprezint factorul determinant al vie ii psihiceă ţ . Inconştientul,preconştientul şi conştientul sunt concepute de Freud ca nişte entit i autonome întreăţ

care impulsurile circul pe vertical , ascendent şi descendent.ă ăUlterior, Freud şi-a îmbun t it teoria, propunând o nou structurare a psihiculuiă ăţ ă uman. Cea de-a doua clasificare freudian se refer la personalitate şi cuprinde Eul,ă ă Supereul şi Sinele.

Eul (Ego) reprezintă conştiin a de sineţ , nucleul personalit ii, în alc tuireaăţ ă c reia intr cunoştin ele şi imaginea despre sine, precum şi atitudinile conştiente sauă ă ţ inconştiente despre cele mai importante interese şi valori.

Supereul (Super-Ego) este conştiin a moralţ ă şi constituie expresia existen eiţ individului în mediul social, purt torul normelor etico-morale şi al regulilor deă convie uire social . Supereul este achizi ia recent şi relativ fragil a individului,ţ ă ţ ă ă

dezvoltat în conformitate cu normele şi nivelul socio-cultural al comunit ii din careă ăţ face parte.N scut din inconştient, ca şi Eul, Supereul constituie un triumf al elementuluiă

conştient, element care devine cu atât mai evident cu cât omul este mai matur, mais n tos şi mai elevat sub aspect social.ă ă

Sinele (Id), una din cele trei entit i ale personalit ii, constituie un complex deăţ ăţ instincte şi tendin e refulate, care are caracter apersonal şi nu este tr it în modţ ă conştient. El constituie polul pulsional al personalit ii, depozitar alăţ tendin elor instinctive predominant sexuale şi agresiveţ (expresie a instinctelorvie ii şi mor ii),ţ ţ care pune organismul în tensiune. Sinele este considerat ca ocomponent biologic a personalit ii, reprezentant al influen elor ereditare,ă ă ăţ ţ rezervorul energiei psihice, exponent al lumii interioare şi a lumii subiective. Totuşi şicondi iile socio-morale ajung s se integreze sinelui. Dup cum spune Freud, Sineleţ ă ă este o “realitate psihic adecvat ” care nu are îns conştiin a realit ii obiective.ă ă ă ţ ăţ

Din aceast sumar trecere în revist a rolului jucat de cele trei entit i aleă ă ă ăţ personalit ii rezult c Eul este expus atacurilor din partea celor dou puteri, ostile şiăţ ă ă ă incompatibile: pulsiunile instinctive ale Sinelui şi cenzura exercitat de Supereu. Înă mod natural, Eul încearc s echilibreze raportul dintre pulsiunile instinctive şiă ă conştiin a moral a individului, dând o form acceptabil dorin elor Sinelui, astfelţ ă ă ă ţ încât s le fac mai acceptabile pentru Supereu, într-un proces numită ă sublimare. În3

J.Pinatel, în P.Bouzat et J.Pinatel, Traite de droit penal et de criminologie, Tome III, Criminologie, Paris, Ed.Dalloz,1963, p.188.1 H.Mannheim, Comparative Criminology, London, Ed.Routledge and Kegan Paul, 1965, p.312.2 Idem.

13



cele mai multe cazuri sublimarea va reuşi, realizându-se o conciliere a celor două for e oponente, ceea ce conduce la o anumit stabilitate psihic a individului.ţ ă ă Echilibrul se poate ob ine, temporar, şi prin deturnarea de la scopul ini ial aţ ţ impulsurilor transmise de Sine, în vederea eliber rii energiilor latente (ex.: prin sport),ă în cadrul unui proces de compensare.

Când sublimarea şi compensarea nu reuşesc s produc echilibrul necesar,ă ă

Supereul utilizeaz represiunea, determinând refularea în inconştient a instincteloră nedorite, unde vor r mâne pân când vor g si o ocazie s erup în mod necontrolat,ă ă ă ă ă înl turând barierele impuse de Eu şi Supereu. Aceste r bufniri ale Sinelui pot luaă ă forme dintre cele mai diferite, de la cele benigne (ex.: ticurile verbale, de gestic oriă comportamentale) pân la manifest rile periculoase, violente.ă ă

În concep ia lui Freud, diferen a dintre infractor şi noninfractor s-ar situa la nivelulţ ţ Supereului. Pulsiunile organice antisociale , tendin ele infrac ionale, ar fi prezente laţ ţ to i indivizii, dar r mân ascunse în procesele profunde (“abisale”) ale personalit iiţ ă ăţ acestora, fiind controlate şi st pânite pe m sura dezvolt rii şi trecerii la faza adultă ă ă ă de c tre Eu, care se des vârşeşte în permanen , datorit experien elor succesiveă ă ţă ă ţ

acumulate precum şi prin structurarea Supereului.Freud insist asupra faptului c entitatea psihic vinovat de comportamentulă ă ă ă

antisocial este Supereul, în func ie de tipul de structurare al acestuia, care ar putea fiţ interpretat astfel:

a) insuficienta structurare a Supereului permite acceptarea nediferen iat aţ ă instinctelor şi tendin elor abisale cu caracter antisocial, cenzura moral fiind abolitţ ă ă din necunoaştere, nepricepere, indiferen ori lips de maturitate social . Acesta esteţă ă ă motivul pentru care, de altfel, infractorii minori se bucur de un tratament penală atenuat;

b) structurarea negativă a Supereului sugereaz existen a unei personalit iă ţ ăţ

profund antisociale care, în timp, a asimilat norme şi valori total opuse celor generalacceptate de societate. Principala lor caracteristic , al turi de agresivitate, esteă ă indiferen a afectiv , lipsa de sensibilitate fa de suferin a uman .ţ ă ţă ţ ă

c) structurarea aberantă a Supereului sugereaz constituirea unei conştiin eă ţ morale extremiste. Acest tip de Supereu are drept caracteristic faptul c indiviziiă ă asimileaz , ini ial, norme sociale pozitive, din categoria celor dominante în societate.ă ţ Ulterior, ajung s considere drept absolute adev rurile relative configurate deă ă normele respective şi s nege valoarea oric ror alte adev ruri posibile. Din această ă ă ă categorie fac parte atât fanaticii de toate nuan ele. Supereul fanatic se formeaz înţ ă contextul unor situa ii de frustrare cu baz divers (rasial , etnic , politic sauţ ă ă ă ă ă religioas ). Reprezentan ii fanatici ai unei cauze sufer o diminuare a propriului Euă ţ ă care se contopeşte într-un Eu colectiv, adesea nebulos şi absurd, care utilizează deviza “distruge pentru a salva”.

Supereul este cel care dicteaz Eului, acesta din urm supunându-se, sau nu,ă ă ordinului de a controla şi st pâni pulsiunile Sineluiă 1. Eşuarea tentativelor desublimare ori de compensare a conflictelor interioare ale individului potconduce la o inadaptare a celui în cauz şi, în final, pot determina trecereaă la actul infrac ional.ţ

În clasificarea pe care psihanaliza o face infractorilor un loc important îl ocupă criminalul care a s vârşit infrac iunea datorită ţ ă complexului de vinov ieăţ .Complexul de vinov ie ar favoriza comiterea crimei în momentul în care acestăţ sentiment ar atinge un grad atât de înalt încât devine insuportabil, astfel încât

1 R.M.Stănoiu, op.cit, p.61.

14



pedeapsa este aşteptat ca o eliberare. În acest mod este explicat faptul c uniiă ă infractori îşi “semneaz ” crima, pentru a fi cât mai repede descoperi iă ţ 1.

2.2. Teorii psihanalitice post-Freudiene

Freud nu a fost un criminolog. Preocup rile sale în leg tur cu mecanismeleă ă ă psihologice care declanşeaz comportamentul infrac ional au fost mai degrabă ţ ă episodice.

În schimb, viziunea sa asupra acestor mecanisme a influen at în mare m surţ ă ă cercet rile criminologice ulterioare, rezultând un num r important de teorii al c roră ă ă model etiologic este psihanalitic sau psihologic.

2.2.1. Una din cele mai importante teorii psihanalitice pentru analizacriminologic a comportamentului infrac ional apar ine luiă ţ ţ Alfred Adler (1870-1937),care a devenit cunoscut în urma invent rii conceptului deă “complex deinferioritate”2.

Teoria lui Adler pleac de la sentimentul de inferioritate al individului, careă

declanşeaz dorin a acestuia de a-şi dep şi condi ia proprie, în contextul unor rela iiă ţ ă ţ ţ de compensare sau supracompensare. Din acest motiv, teoria sa a fostcomparat cu “filosofia puterii” a lui Friedrich Nietzsche, cu care, îns , nu are preaă ă multe elemente comune. În timp ce Nietzsche este atras în principal de puterniculsuperman, Adler acord mai mare aten ie sl biciunii umane. Când individul devineă ţ ă conştient de caren ele sale, încearc s le compenseze ajungând uneori laţ ă ă supracompensare. În acest fel, bâlbâitul Demostene orientându-şi toat energia înă lupta împotriva acestui handicap, a devenit un mare orator, iar Beethoven,dep şindu-şi surzenia accentuat de care suferea, a creat opere nemuritoare. Legeaă ă compensa iei în natur este recunoscut de mult vreme şi este pusa în leg tur cuţ ă ă ă ă ă conceptul de sublimare al lui Freud.

În cazul în care deficien a nu este dep şit , sentimentul de inferioritateţ ă ă poate degenera în complex de inferioritate. Acest concept a devenit unul dincele mai convenabile mecanisme de interpretare a comportamentului uman, mai alesc acest complex poate fi atribuit oric rei persoane. Inferioritatea este un conceptă ă relativ şi de aceea întotdeauna va exista un domeniu în care un om se va sim iţ inferior altuia, fie c e vorba de vârst , sex, fizic, inteligen , ras , clas social sauă ă ţă ă ă ă nivel de preg tire.ă

Complexul de inferioritate poate conduce la s vârşirea de infrac iuni, deoareceă ţ acesta este o cale extrem de facil ca individul s atrag asupra sa aten ia opinieiă ă ă ţ publice, în felul acesta compensându-şi psihologic propria inferioritate. Astfel de

situa ii sunt relativ frecvente în societatea industrial , determinate de sentimenteleţ ă de frustrare şi înstr inare. Sunt cunoscute studiile asupra unor infrac iuni la siguran aă ţ ţ circula iei rutiere s vârşite de persoane care, pentru a-şi compensa sentimentele deţ ă inferioritate, îşi iau ca aliat automobilul, caii-putere ai motorului devenind oprelungire a propriei for e.ţ

Pe lâng sentimentul de inferioritate şi sl biciune, care sunt principaleleă ă caracteristici ale acestui tip de infractor, Adler adaug lipsa de cooperare ca urmare aă sentimentelor de frustrare ap rute în condi iile unei copil rii nefericite.ă ţ ă

Criticii teoriei lui Adler, dup ce men ioneaz importan a considerabil aă ţ ă ţ ă conceptelor şi mecanismelor utilizate de autor, apreciaz c el este înclinat să ă ă

simplifice în mod exagerat problematica psihologiei infractorului. În contrast cu1 D.Abrahamsen, Crime and the Human Mind , New York, 1944, citat de R.M.Stănoiu, op.cit., p.62.2 A.Adler, What Life Should Mean to You, London, 1932.

15



psihanaliza lui Freud, care apare ca fiind sofisticat , Adler are tendin a s renun eă ţ ă ţ prea uşor la bog ia complexit ii vie ii psihologice pe care psihanaliza tocmai oăţ ăţ ţ câştigase. Se relev faptul c Adler ia în considerare doar partea ra ional aă ă ţ ă fenomenelor pe care le descrie şi nu poate vedea dincolo de determinismele ra ionaleţ ale comportamentului uman1.

2.2.2. Criminologii americani F.Alexander şi H.Staub au utilizat entit ileăţ

psihice propuse de Freud pentru analiza diferitelor tipologii infrac ionaleţ 2. Astfel, încazul infractorilor din obişnuin nu ar exista un conflict între Eu şi Supereu, întrucâtţă aceştia apar in unui mediu antisocial iar conduita lor este conform normelor careţ ă guverneaz acest mediu. În cazul criminalilor ocazionali, Supereul acestora îşiă suspend func ia moral pentru o perioad de timp, Eul fiind incapabil s maiă ţ ă ă ă realizeze echilibrul.

2.2.3. Psihanalistul August Aichorn3 a utilizat no iunile referitoare laţ nevroze şipsihoze pentru a explica anumite comportamente antisociale. Acesta considera c ,ă deşi mediul social (factorii exogeni) îl influen eaz pe individ, acesta nu trece laţ ă s vârşirea faptei penale decât dac este predispus în aceast direc ie. Aichorn aă ă ă ţ

numit aceast predispozi ie - “delincven latent ”. Cercet rile lui August Aichorn auă ţ ţă ă ă fost continuate de Kate Friedlander4.2.2.4. O anumit influen asupra criminologiei au avut şiă ţă tipologiile construite

pe baze psihanalitice. Carl Gustav Jung (1875-1960) joac un rol important înă acest domeniu, în principal datorit introducerii tipului psihologic şi conceptelor saleă de introvertit şi extrovertit. Aplicarea acestor concepte în criminologie apar ine, înţ special, lui H.Eysenck5 care, încercând s demonstreze existen a unei personalit iă ţ ăţ specifice a infractorului, consider c principala cauz a criminalit ii trebuie v zută ă ă ăţ ă ă în eşecul unei anumite componente a personalit ii de a se comporta acceptabil dinăţ punct de vedere social.

3. Teoria psihomorală

Principalul reprezentant al teoriei psihomorale este criminologul belgian Etiennede Greef 6. El consider c structurile afective ale individului sunt determinate deă ă dou grupuri fundamentale de instincte: de ap rare şi de simpatie. În cursul copil rieiă ă ă aceste instincte se pot altera, determinând un sentiment de injusti ie, o stare deţ inhibi ie şi indiferen afectiv . În opinia autorului, personalitatea infractorului seţ ţă ă structureaz de-a lungul unui proces lent de degradare moral a individului, denumită ă proces criminogen, care îl conduce la comiterea actului infrac ional.ţ

În evolu ia acestui proces se disting trei etape. În prima etap , numit de autorţ ă ă

“faza asentimentului temperat”, individul normal sufer o degradare progresiv aă ă personalit ii ca urmare a unor frustr ri repetate. Convins de injusti ia mediului socialăţ ă ţ în care tr ieşte, el nu mai g seşte nici o ra iune pentru a respecta codul moral ală ă ţ acestui mediu.

În cea de-a doua etap , denumit a “ă ă asentimentului formulat”, individulaccept comiterea crimei, îşi caut justific ri, caut un mediu mai tolerant.ă ă ă ă

1 E.From, The Fear of Freedom, citat de H.Mannheim, op.cit., p.331.2 F.Alexander and H.Staub, op.cit.3 A.Aichorn, op.cit.4

K.Friedlander, Latent Delinquency and Ego Development , în Searchlights on Delinquency, New York, InternationalUniversities Press, 1956, p.207.5 H.J.Eysenck, Crime and Personality, London, Routledge and Kegan Paul, 1964.6 E.de Greef, Introduction à la criminologie, Bruxelles, Ed.Van den Plank, 1946.

16



În cea de-a treia etap apare “ă criza”, în decursul c reia este acceptată ă eliminarea victimei, aşteptându-se ocazia favorabil pentru “trecerea la act”. Înă aceast ultim faz , individul trece printr-o “ă ă ă stare psihic periculoasă ă”, careprefigureaz “ă trecerea la act”.

Procesul criminogen este axat de E. de Greef pe un Eu care consimte şi tolerează ideea crimei. Elementul de diferen iere între infractor şi noninfractor const în faptulţ ă

c infractorul trece mai uşor la comiterea actului, într-o situa ie favorabil , deci oă ţ ă diferen de gradţă . Tr s tura psihic fundamental care permite trecerea la act ar fiă ă ă ă indiferen a afectiv a individului.ţ ă

4. Teoria personalit ii criminaleăţ

Aceast teorie apar ine criminologului francez Jean Pinatel şi reprezint una dină ţ ă cele mai complete teorii formulate în cadrul orient rii psihologice. Teoria lui Pinatelă este axat pe conceptul deă personalitate criminală în cadrul c ruia sintetizează ă elementele esen iale ale teoriilor anterioare, mai alesţ viziunea dinamic asupraă entit ilor personalit ii şi abordarea diferen iat a mecanismelor şiăţ ăţ ţ ă

proceselor criminogene ale trecerii la act din varianta psihomoral .ăRespingând teza existen ei unei diferen e deţ ţ natură uman între infractori şiă

noninfractori, Pinatel preia opinia lui Etienne de Greef, conform c reia exist oă ă diferen deţă grad1 între personalitatea celor dou categorii, precum şi între diferiteleă categorii de infractori (de la ocazional la recidivistul înr it).ă

Autorul consider c tr s turile frecvent întâlnite la infractori (ă ă ă ă egocentrismul,labilitatea psihic , agresivitatea şi indiferen a afectivă ţ ă), luate izolat, nu suntspecifice doar acestei categorii de persoane şi numai reunirea lor într-oconstela ieţ confer personalit ii un caracter infrac ional. Aceast constela ie deă ăţ ţ ă ţ tr s turi ar reprezenta nucleul central al personalit ii criminale, care apare ca oă ă ăţ

rezultant şi nu ca un destină 2.Conform conceptului de personalitate criminal , infrac iunea este o faptă ţ ă

omeneasc , iar infractorii sunt oameni ca to i ceilal i; ceea ce îi deosebeşte esteă ţ ţ “trecerea la act” care constituie expresia “diferen ei de grad”. În consecin , întreţ ţă personalitatea infractorilor si cea a noninfractorilor ar exista doar o diferenţă cantitativ şi nu una calitativ .ă ă

Pentru Pinatel, teoria personalit ii criminale, construit pe bazele criminologieiăţ ă generale, a constituit o ipotez de lucru în domeniul criminologiei cliniceă 3, vizândtratamentul şi resocializarea infractorilor.

SEC IUNEA A III-AŢSEC IUNEA A III-AŢ

PERSPECTIVA SOCIOLOGICĂPERSPECTIVA SOCIOLOGICĂ

1. Bazele istorice ale criminologiei sociologice

Atât reprezentan ii orient rii biologice, cât şi cei ai orient rii psihologice auţ ă ă abordat cu prioritate etiologia de ordin endogen a criminalit ii. Teoriile elaborateăţ în acest plan al cercet rii ştiin ifice au fost considerate nesatisf c toare de c treă ţ ă ă ă adep ii orient rii sociologice, care au preferat analiza cauzelorţ ă de ordin exogen,

1

Gradul este nivelul de la care impulsurile endogene şi excitaţiile exogene îl determină pe individ să comită faptaantisocială.2 R.M.Stănoiu, op.cit., p.67.3 J.Pinatel, op.cit., p.477-478.

17



acordând o deosebit importan determin rilor de ordin social, absolutizând, uneori,ă ţă ă procesul de socializare a omului.

Orientarea sociologic în criminologie a furnizat o consistent literatur deă ă ă specialitate, structurat într-o mare diversitate de curente, teorii şi opinii inspirate deă sociologia şi psihologia social . Primele explica ii etiologice de tip sociologic au fostă ţ grupate sub denumirea generic deă şcoala franco-belgian a mediului socială 1,

din cuprinsul c reia se detaşeaz unele aspecte interesante care impun o prezentareă ă detaliat .ă

1.2. Şcoala sociologic . Teoria lui Durkheimă *

Emile Durkheim (1858-1917) este unul din fondatorii sociologiei ca ştiin şi areţă mari merite în analiza criminologic a fenomenului infrac ional. Teoria sa a influen ată ţ ţ profund gândirea criminologic modern .ă ă

Prima tr s tur definitorie a teoriei lui Durkheim este punctul de vedere conformă ă ă c ruiaă criminalitatea este un fenomen social normal, care se manifestă inevitabil în toate societ ile. Inevitabilitatea crimei se datoreaz eterogenit iiăţ ă ăţ condi iei umane. Întrucât nu poate exista o societate în care indivizii s nu se abatţ ă ă mai mult sau mai pu in da la tipul colectiv este inevitabil ca dintre aceste abateriţ unele s prezinte caracter infrac ională ţ 2. Din aceast pozi ie teoretic rezult că ţ ă ă ă infrac ionalitatea nu este determinat de cauze excep ionale ci, în primul rând, deţ ă ţ structura socio-culturală c reia îi apar ine. Pe de alt parte, criminalitatea trebuieă ţ ă în eleas şi analizat nu prin ea îns şi, ci în strâns leg tur cu o cultur determinatţ ă ă ă ă ă ă ă ă în timp şi spa iuţ 3.

Crima, afirm Durkheim, constituie un factor de s n tate public , f cândă ă ă ă ă diferen a între bine şi r u şi atr gând aten ia asupra st rii sociale precare a uneiţ ă ă ţ ă na iuniţ 4.

O alt contribu ie valoroas în planul analizei criminologice este reprezentat deă ţ ă ă elaborarea de c tre Durkheim a conceptului deă anomie (de la grecescul a nomos -f r norme), care desemnează ă ă o stare obiectiv a mediului social, caracterizată ă printr-o dereglare a normelor sociale, datorit unor schimb ri bruşteă ă (r zboaie, revolu ii, crize economice etc.). Întrucât nici o fiin uman nu poate fiă ţ ţă ă fericit dac nu exist un echilibru între nevoile sale şi posibilit ile de a le satisface,ă ă ă ăţ iar dereglarea social determin dezechilibrul, poate s apar fenomenul de suicidă ă ă ă 5,dar şi comportamentul infrac ional al oamenilor, la baza c ruia ar sta determinismulţ ă social şi nu predispozi iile psihologice ale individului.ţ

2. Enrico Ferri. Teoria sociologic multifactorială ă Jurist şi sociolog, profesor universitar şi avocat celebru, redactor şef al ziarului

socialist “Avanti” şi fondator al revistei juridice “La scuola pozitiva”, autor de cursurişi lucr ri ştiin ifice renumite, Enrico Ferri (1856-1929)*** a fost una din marileă ţ personalit i ale criminologiei, considerat dreptăţ fondatorul criminologieisociologice6.

1 Raymond Gassin, Criminologie, Paris, Dalloz, Ed. a II-a, 1990, p.159.

2 E.Durkheim, Regulile metodei sociologice, traducere, Bucureşti, Ed. ştiinţifică, 1974, p.116.

3 J.Pinatel, op.cit., p.65.; R.Gassin, op.cit., p.163;

4 L.Siegel, op.cit., p.167.

5 Conceptul a fost prezentat de Durkheim în anul 1897, în lucrarea Le suicide.

6 J.Pinatel, op.cit., p.69.

18



Discipol al lui Lombroso, Ferri accept determinismul endogen al maestrului s u,ă ă dar propriile sale cercet ri s-au oprit mai ales asupra cauzelor exogene, socio-ăeconomice ale fenomenului infrac ional. Totodat , autorul îşi pune întrebarea fireascţ ă ă de ce în condi ii exogene similare numai anumi i indivizi comit infrac iuniţ ţ ţ .Conform opiniilor sale, r spunsul la aceast interoga ie este acela c delictul este ună ă ţ ă fenomen complex, cu determinare multipl , atât fizico-social cât şi biologic , înă ă ă

modalit i şi grade diferite în func ie de caracteristicile persoanei implicate, aleăţ ţ locului şi timpului comiterii faptei penale.

Cu ocazia celui de-al IV-lea Congres Interna ional de Antropologie Criminal de laţ ă Geneva (1896), Ferri a prezentat urm toarea clasificare a factorilor criminogeni :ă

- factori antropologici (endogeni) reprezenta i în trei grupe : cei care inţ ţ de constitu ia organic a infractorului, cei care corespund constitu iei saleţ ă ţ psihice şi în ultimul rând caracteristicile personale (vârst , sex etc.)ă 1;

- factori fizici sau cosmo-telurici (climatul, natura solului, anotimpurile,condi iile atmosferice etc.), care constituie o prim varietate de factoriţ ă exogeni;

- factorii mediului social: densitatea popula iei, familia, educa ia, opiniaţ ţ public , produc ia industrial , alcoolismul, organizarea economic şi politică ţ ă ă ă etc.

Acordând prioritate factorilor sociali, Ferri reliefeaz faptul c aceştia se reg sescă ă ă mai ales în planul general al fenomenului infrac ional. De altfel, autorul a reformulatţ “legea satura iei mediului” apar inând lui Quetelet, elaborând “legeaţ ţ suprasatura iei”, conform c reia orice fenomen social anormal, cum ar fi r zboiul,ţ ă ă revolu ia, foametea etc., produce o creştere brusc a criminalit ii. O dat cuţ ă ăţ ă epuizarea evenimentului în cauz , criminalitatea revine la limitele sale “normale”.ă

În viziunea sa asupra sociologiei criminalit ii, Ferri reuneşte dou elemente careăţ ă

vor constitui baza teoretic a curentului sociologic asupra criminogenezei:ă elementulde sinteză ob inut prin culegerea datelor oferite de alte discipline cu preocup riţ ă criminologice şi studiul analitic al fenomenului infrac ional considerat ca fiindţ determinat de via a socialţ ă2.

3. Teorii sociologice moderne. Modelul consensual

Începutul secolului al XX-lea a fost marcat, pe continentul american, de oputernic dezvoltare a sociologiei şi, în cadrul ei, a sociologiei criminologice.ă Delincven a, mai ales cea juvenil , a constituit o preocupare constant a sociologilorţ ă ă americani, rezultând monografii de amploare, studii bine articulate ştiin ific, bazateţ

pe inova ii metodologice şi studii experimentale de mare întindere.ţDiversitatea acestor teorii face dificil încercarea de clasificare a lor, de includereă

într-un curent teoretic anume. Unii autori3 au clasificat teoriile sociologice moderne întrei orient ri:ă

- teoriile structurii sociale, care includ curentul culturalist şi curentulfunc ionalist;ţ

- teoriile proceselor sociale, care cuprind teoriile înv rii, ale controluluiăţă social şi ale “etichet rii” sociale;ă

1

R.Gassin, op.cit., p.165.2 D.Szabo, Le point de vue socio-cultural dans l'étiologie de la conduite delinquante , în vol. Travaux du XVI Cours

International de Criminologie, Paris, 1968, p.100, citat de R.M.Stănoiu, op.cit.,p.73.3 L.Siegel, op.cit., p.164 şi urm.

19



- teoriile conflictului social.Al i autoriţ 1 subliniaz aspectul multifactorial al acestor teorii care, deşi suntă

esen ialmente sociologice, iau în considerare modul în care factorii sociali suntţ percepu i şi asimila i psihologic de indivizi, în cadrul procesului de socializare.ţ ţ

Prefer m perspectiva propus de criminologul canadian Denis Szaboă ă 2, conformc reia teoriile sociologice moderne sunt subsumate fie modelului consensual, fieă modelului conflictual.

Modelul consensual inspirat îndeosebi de gândirea teoretic a lui Durkheim,ă Pareto şi Parsons a dominat criminologia sociologic de la începutul secolului XX până ă în jurul anului 1960. El se caracterizeaz prin analogia propus între sistemul naturală ă şi sistemul social.

Cele dou sisteme sunt alc tuite din p r i componente care se adapteaz şiă ă ă ţ ă evolueaz în consens deoarece altfel s-ar produce conflictul major, ruptura, disolu iaă ţ sistemului. Anumite conflicte care apar sunt anihilate prin capacitatea interioar aă ansamblului de a ajusta, de a se autoregla. Se prezum că ă adaptarea la condi iileţ evolutive constituie regula de func ionare a societ ii. Ruptura, dacţ ăţ ă survine, reprezint un eşec al procesului de adaptare.ă

Teoriile modelului consensual îl consider pe infractor un neadaptată şipropun, drept remediu, diverse modele de resocializare a acestuia. Cercet rileă întreprinse şi-au propus s eviden ieze, prin examinarea multiplelor leg turi care seă ţ ă stabilesc între mediul social şi diferitele grupuri sociale, acei factori care modifică tendin ele normale de adaptare a individului la mediu.ţ

Esen a acestor teorii const înţ ă recunoaşterea existen ei unor norme careţ ocrotesc valorile sociale dominante, a c ror înc lcare îl plaseaz pe individ înă ă ă categoria infractorilor3.

Comparând elementele esen iale ale teoriilor sociologice consider m c pot fiţ ă ă incluse in modelul consensual patru curente relativ distincte: orientarea ecologic ,ă curentul culturalist, curentul func ionalist şi teoriile controlului social.ţ

3.1. Şcoala ecologic de la Chicagoă

De o mare audien în anii '20-'30 s-au bucurat teoriile inspirate deţă orientareaecologic a şcolii din Chicagoă , conform c reia, orice element, indiferent de naturaă sa (animal-vegetal, biologic-psihologic etc.) din momentul în care intr în rela ii cuă ţ alte elemente este susceptibil de a fi implicat într-o rela ie cauzal . În aceeaşiţ ă manier , rela ia dintre om şi societate este examinat prin intermediulă ţ ă particularit ilor ecologice. Metodele teoretice ale şcolii ecologice de la Chicago auăţ

fost popularizate de Henry McKay, Clifford R.Shaw şi Frederick Thrasher.Încercând s explice cauzele criminalit ii în marile concentra ii urbane în careă ăţ ţ

propor ia imigran ilor era ridicat , C.R.Shaw şi H.D. McKay au f cut o analogie întreţ ţ ă ă grupurile de imigran i şi speciile de plante care încearc s supravie uiasc pe unţ ă ă ţ ă p mânt ostil; în aceeaşi manier , imigran ii încearc s supravie uiasc apelând laă ă ţ ă ă ţ ă forme de adaptare impuse de via a concretţ ă4.

Autorii au eviden iat existen a unor corela ii între delincven şi perturb rileţ ţ ţ ţă ă sociale în zonele de deteriorare morală (caracterizate prin s r cie, şomaj, condi iiă ă ţ 1

R.Gassin, op.cit., p.168 şi urm.2

D.Szabo, Criminologie et politique criminelle, Bruxelles - Montreal, Vrin -P.U.M., 1978, p.40 şi urm.3 R.M.Stănoiu, op.cit., p.74.4

C.R.Shaw, Delinquency Areas, Chicago, U.P., 1929; C.R.Shaw, H.D.McKay, Juvenile Delinquency and Urban Areas,

Chicago, U.P.,1942.

20



de munc nefavorabile, înv mânt dezorganizat etc.). Delincven a apare astfel ca ună ăţă ţ fenomen de respingere, specific cartierelor s race, reprezentan ii şcolii din Chicagoă ţ formulând conceptul de zon criminogen specifică ă ă (delinquency area)1.

Introducând o nou variabil - ecologia urban - în studiul criminalit ii,ă ă ă ăţ reprezentan ii şcolii ecologice au deschis calea unei întregi genera ii de criminologiţ ţ care s-au concentrat asupra determin rii comportamentului delincvent de c treă ă

factorii sociali. Aceste teorii au determinat reac ii pozitive în sfera politicii penale,ţ concretizate în realizarea unor programe speciale de prevenire a criminalit ii,ăţ programe care s-au extins pân dup cel de-al doilea r zboi mondial.ă ă ă

3.2. Curentul culturalist

Un alt grup de teorii din sfera modelului consensual sunt cele care apar inţ curentului culturalist, care raporteaz personalitatea individului la cultura în careă se dezvolt şi pe care o asimileaz . În elaborarea ipotezei de cercetare, promotoriiă ă acestor teorii pornesc de la recunoaşterea existen ei sistemului social care areţ menirea de a integra într-un echilibru dinamic toate clasele, categoriile şi grupurile

care compun societatea. Din acest sistem se detaşeaz acea secven care vine înă ţă conflict cu consensul cultural global.

Tema central a orient rii culturaliste în criminologie esteă ă raportul dintrecultur şi criminalitateă . Aceasta din urm este privit ca o “adaptare invers ” aă ă ă indivizilor, care asimileaz norme şi valori opuse celor general acceptate deă majoritatea membrilor societ ii.ăţ

3.2.1. Teoria “asocia iilor diferen iate”. Înv area social aţ ţ ăţ ă comportamentului delincvent

Elaborat de Edwin Sutherland, teoria “asocia iilor diferen iate”ă ţ ţ 2 este una din

teoriile reprezentative ale curentului culturalist. Considerat a fi fondatorulcriminologiei sociologice nord-americane, Sutherland elaboreaz o teorie complex ,ă ă propunând o abordare multifactorial a criminalit ii, privit ca un fenomen socio-ă ăţ ăcultural3.

Conform teoriei sale, comportamentul delincvent se înva printr-un procesţă obişnuit de comunicare cu alte persoane, în cadrul unor grupuri. El se dobândeşteprin asocierea cu indivizi care apreciaz favorabil acest comportament şi prin izolareaă (diferen ierea) de persoanele care îl apreciaz defavorabil. Astfel, “asocia iaţ ă ţ diferen iat a unei persoane cu diferişi indivizi” ar sta la baza actului infrac ional.ţ ă ţ

Preluarea teoriei “imita iei” de la Gabriel Tarde este evident . Este adev rat cţ ă ă ă

omul are o tenta ie extraordinar de a imita, mai ales la o vârst tân r şi cuţ ă ă ă ă preponderen comportamentele negative, care îl pun în conflict cu grupul din careţă face parte (din spirit de frond , pe baza unui complex de inferioritate ori din alteă motive). Sutherland arat c , dac asocierea cu modelele criminale este maiă ă ă timpurie, “înv area” se produce mai repede, mai ales dac “modelul” are unăţ ă “prestigiu” deosebit. “Asocia iile diferen iate” apar pe fondul unor conflicte socio-ţ ţculturale care stau la baza proceselor dezorganiz rii sociale.ă

1 L.Siegel, op.cit., p.170-174; R.M.Stănoiu, op.cit., p.74.

2 Utilizăm sintagma "asociaţii diferenţiate" în locul celei consacrate - "asociaţii diferenţiale" - apreciind că este în

concordanţă cu sensul conceptului folosit de Sutherland. De altfel, în limba română, termenul "diferenţial(ă)" are un sensmai ales matematic ori tehnic.

3 E.Sutherland, Principles of Criminology, Philadelphia, 1924. În realizarea cursului am dispus de Ediţia a VII-a a lucrăriilui Sutherland, Ed.J.B.Lippincott, Philadelphia, 1966.

21



Continuând linia de gândire a lui Durkheim, Sutherland a integrat studiulcomportamentului infrac ional în studiul sociologic al oric rui tip de comportament.ţ ă Prin asocierea pe care a f cut-o între cultura criminal şi cultura societ ii globale, elă ă ăţ a reuşit s identifice forme de criminalitate care sc pau de sub inciden a legii penaleă ă ţ (white collar crime - criminalitatea “gulerelor albe”).

Teoria lui Sutherland a fost criticată1 pentru c nu clarific dou problemeă ă ă

fundamentale:- care este, totuşi, originea criminalit ii, întrucât aceasta trebuie s fi existatăţ ă

înainte s fi fost înv at pe calea “asocia iilor diferen iate”;ă ăţ ă ţ ţ- din ce cauz numai anumi i indivizi înva comportamentul infrac ional.ă ţ ţă ţ

3.2.2. Teoria “conflictului de cultur ”ă

Elaborat de criminologul nord-american Thorsten Sellin în faimoasa sa lucrareă “Culture Conflict and Crime”2 (Conflictul de cultur şi criminalitatea), această ă concep ie con ine fundamentul teoretic al curentului culturalist.ţ ţ

Principala premis a autorului sus-amintit este aceea c normele juridice penaleă ă sunt expresia normelor culturii dominante în societate. Îns , într-o societateă eterogen , diversificat , exist mari diferen e culturale, cum ar fi acelea întreă ă ă ţ localnici şi imigran i, boga i şi s raci, între grupuri şi subgrupuri sociale. Conflicteleţ ţ ă culturale apar fie prin introducerea unor valori, norme şi obiceiuri str ine într-ună sistem închis, fie prin schimb rile de ordin social inevitabile în interiorul sistemului.ă Comportamentul delincvent apare pe fondul conflictului real sau imaginar întrenormele şi valorile pe care le-a însuşit o persoan şi normele şi valorile dominante înă societate. Ca exemplu, Sellin citeaz cazul unui tat sicilian din New Jersey. Acesta aă ă ucis un tân r de 16 ani care îi sedusese fiica şi s-a ar tat extrem de surprins laă ă arestarea sa, deoarece el “ap rase onoarea familiei sale într-o manier tradi ional ”ă ă ţ ă 3.

Autorul consider c exist o rela ie direct propor ional între num rul de contradic iiă ă ă ţ ţ ă ă ţ culturale şi rata delincven ei.ţ Teoria lui Sellin a dat naştere la interpret ri tenden ioase, chiar rasiste, cu privireă ţ

la criminalitatea imigran ilor şi a popula iei de culoare din S.U.A.ţ ţ 4.Un continuator al lui Thorsten Sellin a fost sociologul american Walter Miller5 care

a studiat criminalitatea p turilor sociale defavorizate, dar prin conceptele utilizate elă se apropie mai mult de curentul func ionalist.ţ

3.2.3. Teoria “subculturilor delincvente”

O alt variant a curentului culturalist este reprezentat de teoria lui Albertă ă ă

Cohen referitoare la “subculturile delincvente”6

. Ideea central a acestei teorii esteă aceea c infrac ionalitatea tinerilor din clasele defavorizate constituie, de fapt, ună ţ protest împotriva normelor culturale dominante în S.U.A.. Întrucât condi iile socialeţ nu le permit s ob in un succes social legitim, aceşti tineri resimt o puternic stareă ţ ă ă de frustrare. Delincven a, afirm autorul, nu este un rezultat inerent inferiorit iiţ ă ăţ

1 H.Mannheim, op.cit., p.559.2

Th.Sellin, Culture Conflict and Crime, New York, Social Science Research Council, bulletin no.41, 1938.3

Idem, op.cit., p.68.4

R.M.Stănoiu, op.cit., p.79.5 W.Miller , Lower-Class Culture as a Generating Milieu of Gang Delinquency, în Journal of Social Issues, no.14/1958, p.5-19.

6 A.K.Cohen, Delinquent Boys: The Culture of the Gang , Glencoe, Free Press, 1955.

22



sociale. Ea este mai degrab o func ie a barierelor sociale şi economice impuseă ţ grupurilor sociale s race.ă

Acceptând ruptura definitiv cu valorile tradi ionale existente în societate şiă ţ alegând calea delincven ei, grupul defavorizat îşi reconstituie un sistem propriu deţ modele şi norme care poart denumirea de “subcultur delincvent ”. Aceasta seă ă ă caracterizeaz prin non-utilitate (infrac iunile sunt comise nu pentru scopuriă ţ

materiale, ci pentru faim ), mali iozitate (faptele vizeaz necazul celorlal i) şiă ţ ă ţ negativism.

Încercând s clarifice problema apari iei “subculturilor delincvente” în anumiteă ţ sectoare ale vie ii sociale, Cohen a neglijat factorii individuali implicaşi în genezaţ crimei, ca şi alte aspecte ale procesului de socializare a tinerilor. El nu a putut l muriă mecanismele prin care unii tineri aleg calea “conformist ”, al ii “subculturaă ţ delincvent ”, iar al ii “delincven a solitar ”ă ţ ţ ă 1. De asemenea, el a restrâns nejustificatsfera infrac iunilor comise de bandele de adolescen i la cele non-utilitare, ira ionale,ţ ţ ţ sfid toareă 2. Alte studii au dovedit c , dimpotriv , unele “subculturi delincvente” seă ă caracterizeaz prin comiterea de infrac iuni profitabile.ă ţ

Problema subculturilor delincvente a fost analizat şi de al i cercet tori. Astfel,ă ţ ă Marvin Wolfgang şi Frank Ferracuti3, care au introdus ipoteza subculturilordelincvente în analiza infrac iunilor s vârşite cu violen , au relevat c exist o rela ieţ ă ţă ă ă ţ direct între rata omorurilor şi modul în care grupul percepe violen a. Cu cât ună ţ individ este mai integrat într-o “subcultur violent ”, cu atât creşte riscul ca el să ă ă comit infrac iuni grave, cu violen .ă ţ ţă

3.3. Curentul “func ionalist”ţ

Sociologia “func ionalist ”, denumit astfel întrucât plaseaz indivizii şi grupurileţ ă ă ă în structuri, roluri şi rela ii sociale, analizând func iile şi disfunc iile existente într-oţ ţ ţ

societate dat , a inspirat unele teorii criminologice de mare interes teoretic.ăCa idee comun , aceste teorii consider criminalitatea ca un rezultat al st rii deă ă ă

frustrare a indivizilor şi grupurilor defavorizate social şi economic, incapabile să ating , prin mijloace licite, scopurile (obiectivele) valorizate de societate. Autoriiă consider c aceşti oameni împ rt şesc aceleaşi dorin e şi idealuri de realizareă ă ă ă ţ social ca şi componen ii claselor favorizate, dar ei nu le pot atinge pe c i licite. Deă ţ ă aici ar rezulta o tensiune social , o stare de frustrare individual şi colectiv careă ă ă conduce la s vârşirea faptelor penale.ă

De altfel, aceste teorii mai sunt cunoscute şi sub numele de “teorii ale tensiuniisociale” (strain theories)4.

3.3.1. Robert K. Merton. Teoria anomiei sociale

Cea mai cunoscut dintre “teoriile tensiunilor sociale” apar ine lui R.K.Merton şiă ţ este intitulată teoria anomiei sociale .

Merton a adaptat conceptul de anomie al lui Durkheim la condi iile societ iiţ ăţ americane, conferindu-i sensuri noi. Conceptul lui Durkheim, aşa cum am ar tat, seă referea la o anumit lips a normativit ii sociale determinat de conflicte majoreă ă ăţ ă (r zboaie, revolu ii, crize economice) ori de catastrofe naturale. În aceste condi ii,ă ţ ţ

1 R.M.Stănoiu, op.cit., p.80.2

H.Mannheim, op.cit., p.512.3 M.E.Wolfgang, F.Ferracuti, The Subculture of Violence: Towards an Integrated Theory in Criminology, London, Ed.Tavistock, 1967.

4 L.Siegel, op.cit., p.177 şi urm.

23



structura social devine anomic , tinde spre dezintegrare, pentru a se restructura peă ă baze noi. În acest sens, anomia este o proprietate a structurii sociale şi nu aindividului.

Conform teoriei lui Merton, anomia este transferat individului sub forma frustr riiă ă sociale. Ordinea social este stabil atunci când exist un echilibru între scopurile ceă ă ă urmeaz a fi atinse şi mijloacele disponibile pentru a le atinge. Când echilibrul seă

rupe, îşi face apari ia dezorganizarea social . Deci, anomia se naşte ca rezultat alţ ă tensiunii dintre scopuri şi mijloace.

Criminalitatea reprezint reac ia individului fa de neconcordan a dintreă ţ ţă ţ scopurile vehiculate şi valorizate la nivelul societ ii şi mijloacele permise pentru a leăţ realiza. Pentru a putea atinge aceste scopuri, individul recurge adesea la mijloaceilicite. Merton arat c , în societatea nord-american se ignor , în majoritateaă ă ă ă cazurilor, dac anumite obiective pot fi atinse pe c i legitime. Cu atât mai mult, tineriiă ă apar inând grupurilor defavorizate sunt supuşi drumului spre delincvenţ ţă1.

Insistând asupra faptului c infrac ionalitatea este determinat de condi iileă ţ ă ţ sociale şi nu de tr s turile psihice ori biologice ale individului, Merton, al turi deă ă ă

Shaw, McKay, Sellin şi Miller, a influen at considerabil strategiile americane deţ prevenire a criminalit ii în a doua jum tate a secolului XX.ăţ ă

Deşi este credibil , teoria lui Merton nu reuşeşte s explice de ce, totuşi, numaiă ă unii dintre indivizii aflaşi în stare anomic se angajeaz în s vârşirea de fapteă ă ă antisociale în timp ce al ii se conformeaz normelor în vigoare.ţ ă

CAPITOLUL IVCAPITOLUL IV

CAUZALITATEA ÎN CRIMINOLOGIECAUZALITATEA ÎN CRIMINOLOGIE- ANALIZ SISTEMIC -Ă Ă- ANALIZ SISTEMIC -Ă Ă

SEC IUNEA IŢSEC IUNEA IŢ

CAUZELE FENOMENULUI SOCIAL AL CRIMINALIT IIĂŢ

(MACROCRIMINOLOGIA)

3. Probleme în clasificarea factorilor criminogeni

Dificultatea clasific rii factorilor criminogeni rezult atât din variabilitateaă ă acestora cât şi din faptul c fenomenul infrac ional este un rezultat al ac iunii loră ţ ţ conjugate. Cuantificarea precis a rolului fiec ruia reprezint aproape o imposibilitateă ă ă ştiin ific . Din acest motiv, abordarea individual a factorilor criminogeni - în general,ţ ă ă evitat în literatura de specialitate - trebuie în eleas în sensul pedagogic al acesteia,ă ţ ă scopul fiind acela de a releva corela iile existente între o variabil sau o grup deţ ă ă variabile şi criminalitate. Chiar şi în aceast viziune, dificult ile de clasificare şiă ăţ interpretare r mân.ă

J.Pinatel clasifica factorii criminogeni în factori geografici, economici,culturali şi politici2. În materia factorilor geografici, autorul face referire lacercet rile statisticienilor Guerry şi Quetelet care au formulat “legea termic aă ă

1 L.Siegel, op.cit., p.178-179; R.Gassin, op.cit., p.182-184; R.M.Stănoiu, op.cit., p.82.2 J.Pinatel, în P.Bouzat et J.Pinatel, Traité de droit pénal et de criminologie, Tome III, Criminologie, Paris, Dalloz, 1963,

p.89-121.

24



criminalit ii”, la concluziile lui E. de Greeff ăţ 1 care confirm “legea termic ” şi mai alesă ă la studiile americane2 care sus in urm toarele:ţ ă

- temperatura afecteaz echilibrul emo ional;ă ţ- presiunea atmosferic şi criminalitatea echivalent variaz inversă ă ă

propor ional: când presiunea scade, creşte criminalitatea violent ;ţ ă

- umiditatea şi criminalitatea violent variaz , de asemenea, inversă ă propor ional.ţLa factorii fizici sau “cosmo-telurici” f cuse referire E.Ferri, luând în considerareă

climatul, natura solului etc.R. Gassin3 constat c marea majoritate a criminologilor şi-au manifestată ă

scepticismul cu privire la faptul c mediul geografic ar constitui un factor criminogenă relevant la nivelul fenomenului infrac ional. La rândul nostru, apreciem c factorii deţ ă mediu se pot constitui în circumstan e care, de la caz la caz, favorizeaz s vârşireaţ ă ă infrac iunilor şi nu în cauze ale acestui fenomen.ţ

H.Mannheim trateaz în cel de-al doilea volum al “Criminologiei comparate”ă 4

cauzele de ordin social ale criminalit ii. Autorul nu este preocupat, în primul rând, deăţ o clasificare strict a acestor cauze, f când îns o interesant corela ie între tipurileă ă ă ă ţ de factori criminogeni şi tipologiile infrac ionale.ţ

Doi ani mai târziu, D.Szabo procedeaz oarecum asem n tor lui H.Mannheim,ă ă ă analizând complexa problematic a cauzalit iiă ăţ 5. Deşi evalueaz rolul factorilor socio-ăculturali, economici etc., autorul nu opereaz o distinc ie clar între cauzeleă ţ ă criminalit ii ca fenomen social şi cauzele actului infrac ional concret. În acelaşi timp,ăţ ţ clasificarea sa este susceptibil a fi îmbun t it .ă ă ăţ ă

În mod asem n tor procedeaz şi al i autoriă ă ă ţ 6.R.Gassin7 opereaz distinc ia necesar în planul particularului şi al fenomenului,ă ţ ă

dar şi clasificarea sa este insuficient de riguroas . Consider m c abordarea teoretică ă ă ă a problemei este cu atât mai dificil cu cât anumi i factori criminogeni pot fi incluşi,ă ţ cu acelaşi rezultat, în categorii diverse, iar al i factori pot fi analiza i atât în calitate deţ ţ cauze generale ale criminalit ii, cât şi ca factori ai crimei ca act individual. Astfel,ăţ discriminarea poate fi tratat atât ca o cauz socio-cultural cât şi ca o cauz deă ă ă ă ordin politic iar componentele mediului psiho-social (familia, şcoala, profesia) pot fianalizate atât în planul particularului cât şi la nivelul fenomenului infrac ional.ţ

Din considerentele exprimate mai sus prefer m o analiz mai succint a factoriloră ă ă care determin criminalitatea ca fenomen social, clasificându-i în factori economici,ă demografici, culturali şi politici.

4. Factori economici

Una din teoriile economice general acceptate este aceea conform c reia bazaă economic determin suprastructura social , politic , cultural , institu ional . Înă ă ă ă ă ţ ă

1 E.de Greeff, Introduction à la criminologie, p.67-82.2 J.Cohen, The Geography of Crime, în The Annals of the American Academy of Political and Social Science, 1941, p.29-37;3 R.Gassin, op.cit., p.341.4 H.Mannheim, Comparative Criminology, Routledge and Kegan Paul, 1965, p.419-709.5 D.Szabo, Criminologie, Montreal, P.U.M., 1967, p.89-320.6

E.Viano, A.Cohn, Social Problems and Criminal Justice, Chicago, Ed.Nelson Hall, 1975, p.3-131; E.H.Johnson, Crime,Correction and Society, Southern Illinois Univ. at Carbondale, 1974; M.Killias, Precis de criminologie, Berna,Ed.Staempfli and Cie S.A., 1991 etc.

7 R.Gassin, op.cit., p.340-401 şi 405-497;

25



consecin este de aşteptat ca situa ia economic a unui stat, ori a unei zone maiţă ţ ă restrânse, s determine anumite comportamente umane, inclusiv comportamentulă infrac ional. F r a se nega un raport de cauzalitate între starea economic şiţ ă ă ă criminalitate, studiile efectuate au eviden iat c fenomenul infrac ional este atât deţ ă ţ complex încât el poate fi generat în aceeaşi m sur , dar în tipuri diferite, atât deă ă prosperitate, cât şi de s r cie.ă ă

Ne vom limita s analiz m unii din factorii economici considera i a avea ună ă ţ con inut criminogen pronun at:ţ ţ

4.1. Industrializarea. Prin ea îns şi, industrializarea este un factor de progresă economic şi social, oferind locuri de munc , posibilit i superioare de instruire şiă ăţ specializare, bunuri de larg consum de calitate tot mai bun şi implicit, creştereaă nivelului de trai al oamenilor.

Statistic, s-a constatat îns un fenomen surprinz tor: progresul social-economic aă ă fost înso it de creşterea criminalit ii. Pentru a se lega acest fenomen deţ ăţ industrializare s-a admis c aceasta produce unele efecte secundare cum ar fi:ă

- creşterea masiv a mobilit ii orizontale a unei întregi popula ii rurale, care seă ăţ ţ

deplaseaz spre zonele industrializate, în speran a unui trai mai bun şi, mai ales, aă ţ unei îmbog iri rapide. Înlocuirea mediului social specific localit ilor rurale în careăţ ăţ individul era cunoscut şi apreciat la valoarea sa, iar sistemul rela ional era foarteţ strâns, cu un mediu impersonal, cel urban, în care individul a devenit un necunoscutoarecare, este de natur s produc efecte negative asupra acestei categorii deă ă ă oameni, provocând grave muta ii în structura lor de personalitate, mai ales atunciţ când “transplantul” s-a soldat cu un eşec1;

- industrializarea, prin “maşinismul” s u, mai ales prin munca “pe band ”,ă ă produce o specializare cu efecte de înstr inare, omul nemaiavând posibilitatea s -şiă ă manifeste spiritul creator;

- în general, industriile afecteaz grav echilibrul ecologic din zona în care suntă implantate, cu efecte care accentueaz starea de stress a muncitorilor şi a popula ieiă ţ de pe platformele industriale;

- ritmul industrializ rii constituie şi el un factor criminogen ca urmare aă imposibilit ii asigur rii unor condi ii social-edilitare minime pentru popula ia atras înăţ ă ţ ţ ă acest sector.

4.2. Şomajul. Explic un anumit procent de ac iuni infrac ionale. Influen a sa seă ţ ţ ţ exercit nu numai prin sc derea brusc şi excesiv a nivelului de trai, ci şi prină ă ă ă instabilitatea emo ional pe care o ocazioneaz . Şomajul atac în mod seriosţ ă ă ă echilibrul interior al individului, punându-l în imposibilitatea de a-şi mai putea realiza,

prin mijloace legale, aspira iile sale.ţEl atinge grav structura familial la baza saă 2. Autoritatea tat lui se diminuează ă

considerabil, rolul s u de sus in tor al familiei fiind alterat. Inversarea roluriloră ţ ă familiale produce st ri de confuzie, de dezechilibru interior, anxietate, alcoolism,ă dorin a de revanş împotriva societ ii. Anumite studii evoc o creştere puternic aţ ă ăţ ă ă procentului de tâlh rii, furturi, înşel ciuni etc. în perioadele de recesiune economic .ă ă ă

4.3. Nivelul de trai. Pân în momentul în care criminologul american Edwină Sutherland a evocat criminalitatea “gulerelor albe”, doar s r cia a fost privit caă ă ă factor criminogen.

Trebuie eviden iat faptul c s r cia nu are doar o dimensiune economicţ ă ă ă ă

obiectiv , ci şi o dimensiune spiritual . Dimensiunea obiectiv se raporteaz la ună ă ă ă 1 D.Szabo, op.cit., p.181.2 Idem, p.200.

26



nivel de trai mediu într-o societate ori epoc precizat . Dimensiunea subiectiv seă ă ă refer la percep ia individual , la evaluarea personal pe care individul o faceă ţ ă ă statutului s u economic, situa iei financiare într-un mediu social şi în epoca în careă ţ tr ieşte. În func ie de nevoi, aspira ii şi obliga ii unii îşi vor considera nivelul de traiă ţ ţ ţ satisf c tor, al ii de-a dreptul mizer. Acelaşi salariu poate fi considerat foarte bun deă ă ţ unele persoane, în timp ce altele îl pot considera jenant sau insuficient pentru un trai

onest.Deci, pe lâng s r cie, la limitele sale alarmante, care îi poate determinaă ă ă

inexorabil pe unii indivizi la comiterea de infrac iuni, se adaug şi dorin a deţ ă ţ îmbog ire sau de un trai mai bun, care, la rândul ei, împinge spre delincven unăţ ţă mare num r de persoane.ă

Al turi de şomaj sunt implica i în sc derea nivelului de trai şi al i factori, precum:ă ţ ă ţ angajarea pe timp limitat şi angajarea sezonier , şomajul par ial şi, mai ales, infla iaă ţ ţ care bulverseaz echilibrul economic familial spulberând rapid economiile f cute înă ă timp, cu mult greutateă 1.

4.4. Crizele economice. Sc derea nivelului de trai al p turilor socialeă ă

defavorizate se accentueaz în timpul crizelor economice care afecteaz produc ia,ă ă ţ nivelul salariilor şi rata şomajului. În lipsa unei protec ii sociale corespunz toare,ţ ă persoanele afectate pot fi considerate la limita riscului comiterii faptelor antisociale2.

Studiile efectuate3 au constatat o corela ie evident între crizele economice şiţ ă criminalitate pân la marea criz din anul 1929. Evolu iile ulterioare ale riloră ă ţ ţă occidentale au condus la o anumit diminuare a rolului acestui factor criminogen.ă

Prin compara ie, rile din Europa Central şi de Est care parcurg actualmenteţ ţă ă tranzi ia c tre economia de pia se afl într-o stare de sever recesiune economic ,ţ ă ţă ă ă ă având drept principale caracteristici reducerea capacit ii de produc ie şi aăţ ţ productivit ii, pierderea pie elor externe de desfacere a m rfurilor, blocaj financiar,ăţ ţ ă

şomaj şi infla ie galopant . Creşterea exploziv a criminalit ii în aceste ri poate fiţ ă ă ăţ ţă explicat , în mare m sur , prin impactul acestor factori criminogeni.ă ă ă

5. Factori demografici

Preocup rile pentru studierea rela iilor existente între factorii demografici şiă ţ criminalitate sunt de dat relativ recent . S-a constatat statistic faptul c exploziile înă ă ă rata natalit ii, structura demografic a sexelor, mobilitatea geografic şi social aăţ ă ă ă popula iei reprezint factori criminogeni importan iţ ă ţ 4.

5.1. Rata natalit iiăţ . S-a dovedit, de-a lungul timpului, c în via a indivizilor,ă ţ perioada cea mai activ din punct de vedere infrac ional se situeaz între 18 şi 30ă ţ ă

ani, cu un maxim de intensitate în jurul vârstei de 25 ani. Din acest motiv, exploziiledemografice sunt urmate de creşteri semnificative ale delincven ei juvenile (înţ Europa occidental între anii 1960 - 1980, în S.U.A. şi Canada între anii 1965 -1975, înă România - ca efect al interzicerii avortului - între anii 1975-1985).

Desigur c rela ia între rata natalit ii şi criminalitate este de natur indirect , laă ţ ăţ ă ă amplificarea delincven ei juvenile contribuind o multitudine de al i factori între careţ ţ men ion m compozi ia familial , incapacitatea instructiv-educativ a şcolii, rolulţ ă ţ ă ă negativ al mass-media etc.

1 J.Pinatel, op.cit., p.97.2

UNSDRI, Economic Crisis and Crime, nr.9/1974 şi nr.15/1976; Th.Sellin, Memorandum on Crime in the Depression, NewYork, 1937; M.Killias şi ceilalţi autori citaţi în această secţiune.3 Conf.R.Gassin, op., p.356.4 T.N.Ferdinand, Demografic Shifts and Criminality: an Inquiry, în British Journal of criminology, 1970, p.169-175

27



5.2. Mobilitatea social şi urbanizareaă 5. Prin mobilitate social se în elegeă ţ mişcarea popula iei umane în plan geografic (mobilitate orizontal ), profesional oriţ ă social (mobilitate vertical ).ă

Mobilitatea geografic este determinat cel mai adesea de urbanizare şi areă ă consecin e criminogene certe. Urbanizarea s-a realizat în mai multe etape dar ea aţ cunoscut un avânt de excep ie în secolul nostru, datorit industrializ rii. Amploareaţ ă ă

mobilit ii pe orizontal a popula iilor a provocat schimb ri calitative în rela iileăţ ă ţ ă ţ interumane, în structurarea şi restructurarea grupurilor şi în dezvoltarea personalit iiăţ individului.

Mobilitatea puternic a avut un dublu efect: acela de a dezorganiza institu iileă ţ sociale existente şi de a crea altele noi în toate domeniile de activitate. Familia asuferit în primul rând: rata divor urilor, desp r irile şi abandonul de familie,ţ ă ţ diminuarea autorit ii p rinteşti, angajarea în munc a ambilor so i, şcolarizareaăţ ă ă ţ prelungit a copiilor şi c s toria lor prematur au schimbat profund institu iaă ă ă ă ţ familial . Creşterea rapid a mediului urban nu a permis amenajarea cartierelor, aă ă habitatului, la nivel satisf c tor.ă ă

Mediul tehnic urban are un ritm diferit care se manifest în forme multiple:ă structurile se modific permanent, traversate de curente ale mobilit ii verticale şiă ăţ orizontale accelerate.

Eterogenitatea social are drept consecin eterogenitatea cultural . Normeleă ţă ă fiec rui grup îşi pierd din vigoare, devin ambigue, f cându-se sim it prezen a unuiă ă ţ ă ţ pluralism cultural, a unei suprapuneri de norme şi valori care ghideaz conduiteleă umane. Unele din ele pot fi exact nega ia altora, ori nega ia normelor în vigoare laţ ţ nivelul societ ii. Este o ocazie favorabil pentru manifestarea conflictului de cultur .ăţ ă ă Rapiditatea transform rilor social-culturale în mediul urban a supus personalitateaă uman la perturba ii şi a plasat-o frecvent în situa ii conflictuale. În consecin , auă ţ ţ ţă

început s apar inadapta ii, aliena ii, înstr ina ii, infractorii. Sc derea controluluiă ă ţ ţ ă ţ ă social atât informal cât şi formal a avut ca efect creşterea delincven ei.ţMobilitatea vertical poate avea efecte la fel de negative atunci când ea esteă

for at de necesitatea schimb rii locului de munc în urma disponibiliz rilor deţ ă ă ă ă personal ca rezultat al recesiunii economice, falimentelor etc.

6. Factori socio-culturali

În sens larg, cultura reprezint totalitatea valorilor materiale şi spirituale createă de societatea omeneasc de-a lungul istoriei. În criminologie intereseaz în modă ă deosebit acei factori culturali care au un rol predominant în socializarea pozitiv sauă

negativ a indivizilor şi care, finalmente, îi conduc la s vârşirea faptelor antisociale.ă ă6.1. Familia. Celula de baz a societ ii, cum a mai fost numit , familia areă ăţ ă

valen e multiple. În primul rând, are rolul de socializare imprimând copilului unţ anumit standard valoric, precum şi atitudini de aderare ori de lips de cooperare faă ţă de anumite valori sociale.

Familia asigur copilului o siguran indispensabil atingerii maturit iiă ţă ă ăţ intelectuale, sociale şi culturale, precum şi o identitate proprie în baza c reia va fiă acceptat ca partener social. Orice perturbare în interiorul structurii familiale areefecte importante asupra copilului, atât la nivelul adapt rii sale la societate, cât şiă asupra structurii sale de personalitate.

5 D.Szabo, Crimes et villes, Montreal, P.U.M., 1960; J.Pinatel, La société criminogène, Paris, Dalloz, 1976; J.Leauté,Criminalité urbaine et criminalité, în Revue de police nationale, 1977, nr.105, p.13-18; R.Screvens, La criminalité dans les

grandes centres, în Revue de sciences criminelle, 1981, p.43-56; M.Killias et Riva, Crime et insecurité: un phenomenurbain, în Revue internationale de criminologie et de police technique, 1984, p.165-180 etc.

28



Structura familial este afectat de num rul membrilor, de capacitatea educativă ă ă ă a p rin ilor şi de mobilitatea social şi geografic a familiei. Rolul de socializareă ţ ă ă de inut de familie se reduce tot mai mult, mai ales în privin a adolescen ilor, datoritţ ţ ţ ă şcolariz rii prelungite, precum şi altor factori cum sunt: presa, televiziunea, filmele şiă microgrupurile la care ader .ă

Una din cele mai importante cercet ri criminologice referitoare la influen aă ţ

perturb rilor familiale asupra delincven ei juvenile a fost realizat în America de so iiă ţ ă ţ Glueck, care, în lucrarea “Unraveling Juvenile Delinquency”1 (Delincven a juvenilţ ă nerelevat ) au constatat urm toarele: un num r important de copii delincven i şi-auă ă ă ţ schimbat reşedin a în timpul copil riei, sunt prost între inu i din punct de vedereţ ă ţ ţ material şi igienic, au p rin i desp r i i ori nec s tori i, sunt priva i de beneficiulă ţ ă ţ ţ ă ă ţ ţ culturii. Personalitatea copiilor delincven i este mai amorf şi lipsit de ambi ie în fa aţ ă ă ţ ţ exigen elor vie ii, normele lor de comportament sunt mai pu in numeroase şi lipsiteţ ţ ţ de con inut. Cel mai adesea ei sunt stresa i datorit coeziunii reduse a familiilor lor, aţ ţ ă st rii de încordare dintre p rin i, a atmosferei familiale nefavorabile, a lipsei deă ă ţ supraveghere şi chiar de interes din partea p rin ilor. În revanş , la copiii delincven iă ţ ă ţ

se remarc o atitudine de ostilitate şi indiferen fa de familia din care fac parte,ă ţă ţă precum şi fa de societate.ţăInfluen a familiilor divor ate ori desp r ite constituie un factor criminogen majorţ ţ ă ţ

pentru copiii delincven i. De asemenea, familiile infractoare îşi implic copiii înţ ă activit i infrac ionale ori îi influen eaz pe calea imita iei, împrumutându-le percepteăţ ţ ţ ă ţ morale contrare eticii societ ii. În acest caz, delincven a rezult ca un conflict întreăţ ţ ă cultura proprie familiei infractoare şi cea a societ ii.ăţ

6.2. Nivelul de instruire şcolar .ă O problem îndelung dezb tut a fost aceeaă ă ă de a şti dac infrac ionalitatea este influen at calitativ şi cantitativ de nivelul deă ţ ţ ă instruire şcolar .ă

Pe plan cantitativ, nu rezult consecin e vizibile în planul infrac ionalit ii. Pe plană ţ ţ ăţ calitativ, nivelul de instruire şcolar se reflect prin alegerea unor forme infrac ionaleă ă ţ mai pu in primitiveţ 2.

Rolul şcolii este îns mai important pentru educarea şi socializarea copiilor,ă pentru depistarea celor inadapta i şi punerea în aplicare a unor programe deţ preven ie general .ţ ă

6.3. Religia. Deşi au fost controverse numeroase în privin a religiei ca factorţ criminogen, nu s-a ajuns la puncte de vedere unanim acceptate, întrucât acest factornu a putut fi izolat de alte variabile, cum ar fi grupul etnic. S-a admis c anumiteă secte religioase practic infrac ionismul pentru ob inerea unor avantaje materiale,ă ţ ţ precum şi faptul c în perioadele de crize economice şi politice profunde pot avea locă şi fenomene infrac ionale cu substrat religios (distrugeri de l caşe de cult, profan riţ ă ă etc.). Religia, în ansamblul s u, joac îns un rol puternic de influen şi preven ie înă ă ă ţă ţ combaterea criminalit ii.ăţ

6.4. Starea civil .ă Nu s-au identificat raporturi statistice relevante în privin aţ st rii civile a infractorilor. Cu toate acestea, s-au tras unele concluzii conform c roraă ă atât femeile cât şi b rba ii nec s tori i sunt mai predispuşi s comit delicte sexuale,ă ţ ă ă ţ ă ă în timp ce în cazul so ilor au fost relevate o serie de infrac iuni s vârşite cu violen ,ţ ţ ă ţă datorate neîn elegerilor dintre so i.ţ ţ

6.5. Impactul activit ilor din timpul liberăţ . Timpul liber este petrecut din ce în ce mai pu in în cadrul familiei. De asemenea, au fost identificate noi şi poten ialţ ţ

1 Citată de D.Szabo, op.cit., p.260-263.2 Conf.D.Szabo, op.cit., p.201.

29



periculoase forme de petrecere a timpului liber, cum ar fi asocierea în grupuri sau“bande” care se angajeaz deliberat în comiterea de infrac iuni. Cercet torii afirmă ţ ă ă c aceste fapte trebuie v zute ca o form de interac iune între tineri, altfel spus, ca oă ă ă ţ form de a petrece timpul liber împreun .ă ă

În cele mai multe dintre cazuri, aceste activit i r mân la un stadiu limitat,ăţ ă neimplicat infrac ional. Totuşi, aspectul criminogen trebuie re inut, deoarece seţ ţ

constat , pentru anumite situa ii, aderen a la spiritul violen ei, cu efecte grave în plană ţ ţ ţ social.

Rolul creşterii delincven ei ca urmare a impactului activit ilor din timpul liberţ ăţ este inseparabil legat de problemele sociale ale integr rii. În acest sens, neintegrareaă economic şi social a tinerilor absolven i conduce la st ri de frustrare şi dezechilibruă ă ţ ă care genereaz infrac ionalitatea.ă ţ

6.6. Impactul mijloacelor de informare în mas .ă Studiile efectuate au relevatinfluen a deseori negativ exercitat de mijloacele de informare în mas . Criminologiiţ ă ă ă occidentali au men ionat pe primele locuri violen a în mass-media şi în special video-ţ ţviolen a. Cercet rile s-au concentrat asupra acestui aspect, rezultând urm toarele:ţ ă ă

- violen a pe micul sau marele ecran furnizeaz modele de comportamentţ ă negativ. Este demn de remarcat c aceste filme sunt comerciale, f cuteă ă pentru a se ob ine cât mai mul i bani din vânzarea lor şi, în consecin ,ţ ţ ţă abordeaz f r nici o re inere acele teme cu efecte în planul instinctului, ală ă ă ţ inconştientului uman. Influen a este mai puternic asupra spectatoruluiţ ă tân r;ă

- determin creşterea nivelului agresiv în rândul celor ce urm resc asemeneaă ă filme sau emisiuni;

- desensibilizeaz auditoriul cu privire la gravele prejudicii pe care le produceă violen a. Programele “violente” determin o “dezinhibare” a privitorului şi îlţ ă

scot din real, determinându-l s s vârşeasc , pe calea imita iei, fapteă ă ă ţ violente, spontane şi neplanificate.

Totodat , se relev faptul c receptarea mesajelor mass-media se realizeaz şiă ă ă ă interpreteaz în func ie de propriile nevoi, atitudini şi imagini despre lume, astfelă ţ încât video-violen a va produce efecte doar asupra acelora care au înclina ii,ţ ţ predispozi ie spre violen , f r a se exclude rolul mijloacelor de informare în mas înţ ţă ă ă ă desensibilizarea general şi formarea unor atitudini nedorite şi neconforme cuă interesele societ iiăţ 1.

În acelaşi plan şi cu implica ii asem n toare, mai ales asupra tinerilor, se aflţ ă ă ă pornografia.

6.7. Discriminarea. Discriminarea este considerat ca un factor criminogenă important fiind asociat cu prejudecata. O asemenea asociere este f cut deoareceă ă ă sentimentele discriminatorii constituie obstacole culturale care au o importanţă aparte în comportamentul infrac ional.ţ

Discriminarea este refuzul de a trata un grup social în conformitate cu aspira iileţ sale. Ea se poate exercita la diferite niveluri: al claselor sociale, al sexelor, alapartenen ei religioase, al grupurilor etnice, al instruirii, al particip rii la activit iţ ă ăţ sociale, al emigr rii etc. Aceste preferin e diverse nasc prejudec i, atitudini negativeă ţ ăţ cu privire la ansamblul grupurilor minoritare.

Discrimin rile pot avea loc şi în lipsa prejudec ilor. Astfel, un om care nu admiteă ăţ

prejudec ile se va conforma, totuşi, cutumelor discriminatorii. Intensitateaăţ 1 O contribuţie importantă la abordarea teoretică a acestor probleme a avut-o Simpozionul organizat în luna noiembrie

1993 de Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică, cu tema "Mass-media şi criminalitatea".

30



discrimin rilor depinde de criterii economice, sociale şi politice. Prejudec ile nască ăţ sentimente de frustrare care, de regul , declanşeaz porniri agresive, precum şiă ă dorin e puternice de revanş din partea celor care se consider discrimina i. Acestaţ ă ă ţ este un caz tipic de “conflict de cultur ”.ă

Uneori rolurile se inverseaz . Astfel, grupurile care se consider discriminate, înă ă ac iunile lor revendicative emit preten ii atât de mari încât dep şesc drepturile şiţ ţ ă

libert ile majoritarilor.ăţ6.8. Specificul na ionalţ . Constituie o sintez a nivelului de cultur şi civiliza ieă ă ţ

ale unui popor, având vechi r d cini în istoria acestuia.ă ăPrin el însuşi, nu este un factor criminogen. El include îns un anumită

temperament na ional care trebuie luat în calcul, în analiza fenomenului infrac ional,ţ ţ deoarece, în anumite condi ii economice, sociale şi politice, tipul de reac ie popularţ ţ ă poate fi prev zut în coordonatele sale de ansamblu.ă

6.9. Influen ele criminogene interna ionaleţ ţ . O ar cu grani ele deschiseţ ă ţ este expus nu doar efectelor favorabile ale culturii şi civiliza iei mondiale ci şi, înă ţ m sur egal , dac nu cumva chiar mai înalt , penetr rii infrac ionalit ii organizateă ă ă ă ă ă ţ ăţ

pe plan interna ional.ţCrima organizat are nevoie de pie e de desfacere noi, de re ele noi, de filiereă ţ ţ

necontrolate. În plus, ea are o vitez de desf şurare şi o capacitate de adaptareă ă extraordinare, dispunând şi de mijloacele b neşti adecvate scopurilor propuse.ă

6.10. Toxicomania. Include consumul de droguri şi alcoolismul. Întrucât, pân înă prezent, în România nu exist o pronun at stare infrac ional determinat deă ţ ă ţ ă ă consumul de droguri, ne vom referi la alcoolism.

Alcoolismul este un factor criminogen important, producând tulbur ri mentaleă cu efecte în planul comportamentului infrac ional. Starea alcoolic , ca factorţ ă criminogen, este influen at în mod direct de temperamentul psihotic sau nevrotic.ţ ă Pot fi descrise dou st ri fundamentale de alcoolism :ă ă

a) alcoolismul acut poate fi eviden iat atât într-o form uşoar , cât şi într-oţ ă ă form grav :ă ă

- be ia uşoar este înso it de o diminuare a aten iei şi o lungire a timpului deţ ă ţ ă ţ reac ie, cauzând un num r considerabil de infrac iuni neinten ionate, comise dinţ ă ţ ţ impruden şi neglijen . Astfel, cele mai multe cazuri de accidente de circula ie, darţă ţă ţ şi unele accidente de munc se datoreaz alcoolului.ă ă

- be ia grav provoac o stare tipic de confuzie mental , exagereaz nevoileţ ă ă ă ă ă sexuale şi conduce la o stare de delir şi agresivitate c reia i se atribuie o parteă important a infrac iunilor s vârşite cu violen .ă ţ ă ţă

b) alcoolismul cronic modific mentalitatea fundamental a individului şiă ă dezvolt agresivitatea şi impulsivitatea. Este înso it de o pierdere a sensurilor eticii şiă ţ moralei. Determin furtul, abuzul de încredere, abandonul de familie etc. Provoacă ă gelozia şi s vârşirea unor infrac iuni cu violen având aceast baz .ă ţ ţă ă ă

6.11. Profesia. Toate statisticile relev o rat extrem de divers a delincven eiă ă ă ţ profesionale. Într-un grad diferit, majoritatea profesiilor ofer condi ii pentruă ţ s vârşirea de infrac iuni. În acest context nu ne propunem examinarea inciden eiă ţ ţ criminologice a fiec rei profesii, limitându-ne la criminalitatea “gulerelor albe”.ă

Expresia a fost utilizat pentru prima dat de Sutherland în lucrareaă ă “Criminalitatea gulerelor albe”, ap rut în anul 1949. Criminologul americană ă defineşte criminalitatea “gulerelor albe” ca fiind o infrac ionalitate s vârşit deţ ă ă persoane socialmente respectabile, care ocup un statut social elevat. Aceasta esteă criminalitatea oamenilor de afaceri, a cadrelor superioare din administra ie, aţ

31



personalit ilor politice, sindicale etc. Din punct de vedere juridico-penal,ăţ criminalitatea “gulerelor albe” nu difer de cea s vârşit de alte categoriiă ă ă infrac ionale; în schimb, are unele caracteristici speciale:ţ

- beneficiaz de o indulgen generalizat , determinat atât de pozi ia socială ţă ă ă ţ ă a infractorilor din aceast categorie, cât şi de modalit ile rafinate prin careă ăţ ei realizeaz faptele antisociale;ă

- în aceste condi ii, reputa ia persoanelor implicate nu este alterat ;ţ ţ ă- factorii criminogeni obişnui i (lipsa de instruire, nivel de trai, familie etc.) nuţ

joac un rol specific în etiologia infrac iunilor comise de aceste persoane,ă ţ determinant fiind structura lor de personalitate.ă

De regul , criminalitatea “gulerelor albe” se realizeaz prin ignorarea şi prină ă interpretarea fals a legii, f cându-se o confuzie voit între limitele licitului şi aleă ă ă ilicitului, uneori profitându-se de ambiguitatea unor legi adoptate, parc în mod voit,ă în interesul acestei categorii favorizate.

SEC IUNEA A II-AŢSEC IUNEA A II-AŢCAUZELE CRIMEI CA ACT INDIVIDUALCAUZELE CRIMEI CA ACT INDIVIDUAL

(MICROCRIMINOLOGIA)(MICROCRIMINOLOGIA)

1. Considera ii introductiveţ

Criminalitatea nu este numai un fenomen social cu profunde r d cini în istoria şiă ă evolu ia umanit ii; ea este în primul rând un fenomen individual ce cuprinde fapteleţ ăţ indivizilor care, cu vinov ie, s vârşesc ac iuni ori inac iuni care prezint pericolăţ ă ţ ţ ă social, fapte interzise de legea penal .ă

Studiul crimei ca act individual ridic o serie de probleme între care cea maiă important vizeaz cauzele care determin s vârşirea faptelor antisociale.ă ă ă ă Clarificarea etiologiei actului infrac ional presupune relevarea rolului personalit iiţ ăţ infractorului, a situa iei concrete de via în care se s vârşeşte fapta antisocial şi aţ ţă ă ă mecanismelor psihologice care permit procesul complex al trecerii la comitereaactului interzis de legea penal . Aceast problematic este rezultatul concep ieiă ă ă ţ conform c reia fapta antisocial , la fel ca şi fapta licit , este rezultatul unui proces deă ă ă interac iune dinamic , dialectic între personalitatea individului şi situa ia concretţ ă ă ţ ă de viaţă1. În consecin , etiologia crimei ca act individual poate fi situat fie în planulţă ă personalit ii infractorului, fie în domeniul relevan ei situa iei concrete de via , fie înăţ ţ ţ ţă

planul conjug rii dinamice dintre cele dou elemente enun ate anterior.ă ă ţÎn criminologie, teoriile care abordeaz etiologia infrac iunii acord valori diferiteă ţ ă rolului acestor factori. Astfel, teoriile grupate în orientarea bio-psihologică punaccentul pe importan a personalit ii infractorului, situa ia precriminal nefiind decâtţ ăţ ţ ă “o circumstan care declanşeaz sau precipit s vârşirea actului, punând în valoareţă ă ă ă tr s turi individuale negative care s-ar fi exprimat oricum, mai devreme sau maiă ă târziu”2. Pe de alt parte,ă teoriile sociologice acord o importan deosebită ţă ă situa iilor precriminale, considerând c între personalitatea infractorilor şi aceea aţ ă noninfractorilor nu exist deosebiri decât în m sura în care factorii de mediu auă ă determinat apari ia personalit ilor discordante, deviante, antisociale.ţ ăţ

1

J.Pinatel, în P.Bouzat et J.Pinatel, Traité de droit pénal et de criminologie, Tome III, Criminologie, Paris, Dalloz, 1963, p. ; R.Gassin, Criminologie, Paris, Dalloz, 1990, p.408; R.M.Stănoiu, Introducere în criminologie, Bucureşti,Ed.Academiei, 1989, p.143.

2 R.Gassin, op.cit., p.410.

32



2. Personalitatea infractorului

2.1. Conceptul de personalitate a infractorului

Studiind rolul factorilor individuali în geneza infrac iunii, criminologia opereaz cuţ ă conceptul de personalitate a infractorului ca variant a personalit ii umane în eleasă ăţ ţ ă

în accep iunea larg de unitate bio-psiho-socialţ ă ă1

. Personalitatea infractorului este unconcept criminologic complex care înglobeaz no iunea psiho-social de personalitateă ţ ă şi no iunea juridico-penal de infractor.ţ ă

2.1.1.Personalitatea este un concept opera ional de ordin descriptiv careţ înf işeaz rezultatul unui proces de adaptare a fiin ei umane la lume, cu scop deăţ ă ţ conservare şi dezvoltare. Ea este consecin a procesului interac ionist prin careţ ţ infrastructura biologic a fost grefat cu principalii vectori sociali, un rezultat ală ă interac iunii dialectice dintre ansamblul caracteristicilor organiz rii interne aţ ă individului (factorii endogeni) şi ansamblul factorilor mediului social (factoriiexogeni).

Dispozi iile individuale native care constituie premisa form rii personalit ii suntţ ă ăţ influen ate decisiv de condi iile sociale, economice, culturale şi politice în care seţ ţ dezvolt fiin a uman .ă ţ ă

F r îndoial , structura psihologic a individului nu poate fi în eleas f ră ă ă ă ţ ă ă ă infrastructura biologică pe care ea se cl deşte şi în afara suprastructurii sociale înă care ea se integreaz .ă

Adaptarea la lume şi societate a fiin ei umane, cu scop de conservare şiţ dezvoltare în condi ii de eficien maxim , depinde într-o m sur important deţ ţă ă ă ă ă componenta biologic a individului şi este operat de sistemul nervos central.ă ă Activitatea sistemului cerebro-spinal, de care depinde via a psihic , se întregeşte cuţ ă aceea a sistemului neuro-vegetativ care regleaz procesele interne de metabolism.ă De aici rezult leg tura dintre biotip şi componentele personalit ii, respectivă ă ăţ aptitudinile, temperamentul şi caracterul2.

Aptitudinile reprezint sisteme opera ionale stabilizate, superior dezvoltate şi deă ţ mare eficienţă3. Aptitudinile de baz sunt moştenite, iar cele superioare suntă dobândite în procesul înv rii şi perfec ion rii individuale.ăţă ţ ă

Temperamentul exprim gradele de activare a energiei bio-psihice, determinateă atât de secre iile endocrine, de cele ale tiroidei şi ale paratiroidei, precum şi deţ sistemul de activare reticular din diencefal. Componenta temperamental poate fiă ă integrat ca element explicativ în etiologia crimei, dar numai pe baza dateloră furnizate de ştiin a contemporan care arat c nu exist tipuri pure de temperamentţ ă ă ă ă şi c aceste tipuri con in atât tr s turi pozitive cât şi negativeă ţ ă ă 4. Modul de manifestareconcret a temperamentului depinde de m sura în care el este reglat şi st pânit deă ă ă caracter5.

Caracterul reprezint un ansamblu de însuşiri care se manifest constant şiă ă durabil în faptele de conduit ale individuluiă 6.

1 P.Popescu-Neveanu, Dicţionar de psihologie, Bucureşti, Ed.Albatros, 1978, p.532.2 N.Mărgineanu, Condiţia umană, Bucureşti, Ed.ştiinţifică, 1973, p.14.3 P.Popescu-Neveanu, op.cit., p.60.4 Conf.R.M.Stănoiu, op.cit., p.116.5 P.Popescu-Neveanu, op.cit., p.707.6 Al.Roşca, Psihologie generală, Bucureşti, Ed.Didactică şi Pedagogică, 1975, p.504.

33



Comportamentul (conduita) exprim raportul dintre activitatea sistemuluiă nervos central care regleaz procesele de rela ie cu societatea şi sistemulă ţ neurovegetativ care conduce procesele interne de metabolism1. El este rezultatulinterac iunii componentelor personalit ii, înscris într-o matrice cu un înalt grad deţ ăţ stabilitate.

Aceste elemente au fost utilizate, în forme mai complexe şi mai diversificate, de

adep ii orient rii biologice în criminologie, care au considerat datul biologic dreptţ ă component esen ial a personalit ii umane, transformând anomaliile bio-ă ţ ă ăţconstitu ionale şi bio-psihologice în criterii de clasificare a indivizilor în buni şi r i, înţ ă superiori şi inferiori, în infractori şi non-infractori2. În variantele moderne ale acesteiorient ri, interac iunea dintre componenta biologic şi comportamentul infrac ional iaă ţ ă ţ în considerare progresele semnificative care au avut loc în genetic , biochimiaă sistemului nervos, neurofiziologie, endocrinologie etc. Evaluarea rolului factorilorbiologici în criminogenez se face cu pruden , afirmându-se c nu exist nici un tipă ţă ă ă particular de comportament infrac ional care s fie determinat numai de factoriiţ ă biologici3.

În realitate, personalitatea uman nu este doar consecin a eredit ii,ă ţ ăţ interac iunile dintre individ şi mediu r sfrângându-se asupra componentelorţ ă personalit ii. În cadrul procesului de socializare, de maturizare biologic şi social ,ăţ ă ă omul îşi modeleaz personalitatea prin înv area şi interiorizarea complexuluiă ăţ sociocultural pe care îl promoveaz societatea. Procesul de socializare, în ansamblulă s u, modeleaz un tip de personalitate definit prin unicitate şi originalitate şi careă ă exprim , într-un mod constant, durabil şi predictibil, un amplu repertoriu de atitudini,ă opinii şi ac iuni compatibile cu modelul cultural şi normativ al societ ii respective. Elţ ăţ nu se identific , îns , cu un simplu proces de adaptare individual şi conformist laă ă ă ă mediu, reprezentând produsul unor interac iuni biunivoce complexe între individ şiţ mediul s u social, care genereaz transform ri şi schimb ri în ambele sensuri. Deă ă ă ă

aceea, personalitatea este un concept care presupune ideea de evolu ie a fiin eiţ ţ umane în raport cu modific rile intervenite în mediul social, în sfera rela iilor sociale.ă ţ

Perspectiva explicativ a conduitei antisociale implic , în mod obligatoriu,ă ă examinarea condi iilor social-istorice în care se desf şoar procesul de socializare aţ ă ă individului pentru a se identifica factorii care determin sau favorizeaz orientareaă ă antisocial a personalit ii.ă ăţ

Deşi rela iile sociale influen eaz decisiv formarea personalit ii individuale, laţ ţ ă ăţ rândul lor, ele sunt determinate de activitatea oamenilor ca factori sociali creatori. Înconsecin , personalitatea uman este produsul epocii în care tr ieşte omul şi peţă ă ă care o reflect la nivelul conştiin ei, ac ionând, totodat , constructiv sau distructiv,ă ţ ţ ă

asupra sa. Procesele integr rii sociale sunt procese interac ioniste care determină ţ ă sintezele majore ale condi iei umane.ţ

Astfel, dacă adaptarea pasivă la mediu, cu scop de conservare, este operat deă reflexe şi instincte care sunt precump nitor ereditare,ă adaptarea activ ,ă cu scopde conservare şi dezvoltare, este operat deă voin a organizat a caracteruluiţ ă ,luminat deă înv are şi inteligen şiăţ ţă controlat deă emo ii şi sentimenteţ 4.

Maturizarea este un proces de dezvoltare şi împlinire venit dinspre interior spreexterior. Înv area este procesul complementar al maturiz rii, o adaptare activ laăţ ă ă

1 N.Mărgineanu, op.cit., p.14.2

R.M.Stănoiu, op.cit., p.59.3 S.A.Shah and L.H.Roth, Biological and Psychological Factors in Criminality, Handbook of Criminology, Chicago, RandMcNally College Publishing Company, 1974, p.101-103.

4 N.Mărgineanu, op.cit., p.39.

34



condi iile noi ale mediului ce nu pot fi rezolvate prin simpla repetare a instinctelorţ ereditare. Aceste procese sunt marcate de tendin e şi valen e.ţ ţ Tendin eleţ suntincita ii provenite din interiorul fiin ei umane, dar ele nu sunt numai ereditare, ci şiţ ţ dobândite prin înv are. În cazul tendin elor biologice precump neşte ereditatea, iarăţ ţ ă în cazul tendin elor sociale, esen ial este înv area.ţ ţ ă ăţ Valen eleţ sunt excita iiţ determinate de mediul social. Ele se conjug cu tendin ele, rezultândă ţ

comportamentul specific fiec rei fiin e umane.ă ţDin punct de vedere criminologic, cea mai important component aă ă

personalit ii umane r mâne caracterul, a c rui descifrare şi valorificare poate aveaăţ ă ă un rol deosebit în prevenirea şi combaterea fenomenului infrac ional, precum şi înţ tratamentul şi resocializarea infractorilor.

2.1.2. Infractorul. Conceptul de personalitate a infractorului impune şi uneleclarific ri cu privire la accep iunea criminologic a termenului de infractor.ă ţ ă

În definirea no iunii de infractor trebuie pornit de la leg tura organic ce existţ ă ă ă între fapta comis şi f ptuitorul acesteia. Pentru a identifica elementele definitorii aleă ă no iunii de infractor este necesar s ne raport m la tr s turile esen iale aleţ ă ă ă ă ţ

infrac iunii.ţArt.17 C.pen. defineşte infrac iunea ca fiind fapta care prezint pericol social,ţ ă

s vârşit cu vinov ie şi prev zut de legea penal . Drept consecin , infractorul esteă ă ăţ ă ă ă ţă persoana care a s vârşit, cu vinov ie, o fapt care prezint pericol social şi esteă ăţ ă ă prev zut de legea penal . Aceast defini ie eviden iaz faptul c no iunea deă ă ă ă ţ ţ ă ă ţ infractor nu poate fi o simpl “etichet ” aplicat unor indivizi de c tre grupul socială ă ă ă dominant, aşa cum încearc s demonstreze unele din teoriile inspirate deă ă interac ionism, ci desemneaz o persoan care comite o fapt antisocialţ ă ă ă ă generatoare de efecte juridice penale.

Totuşi, în criminologie, personalitatea infractorului este o no iune maiţ

cuprinz toare decât cea juridico-penal , cuprinzând ansamblul tr s turilor, însuşirilor,ă ă ă ă calit ilor persoanei care a comis o infrac iune, exprimând totodat interrela ia dintreăţ ţ ă ţ individualitatea persoanei şi esen a social a acesteiaţ ă 1. În aceast viziune sistemic ,ă ă personalitatea infractorului este definit ca o sintez a tr s turilor bio-psiho-ă ă ă ăsociale cu un înalt grad de stabilitate, definitorii pentru individul care a comis oinfrac iune.ţ

2.2. Formarea personalit ii infractoruluiăţ

Datorit interac iunilor permanente care au loc între factorii endogeni şi ceiă ţ exogeni, personalitatea nu este o structur static , ci una dinamic , despre care seă ă ă

ştie c se formeaz pân în jurul vârstei de 25 de ani şi continu s evolueze în timp,ă ă ă ă ă într-un ritm care depinde de relevan a factorilor exogeniţ 2.Plecând de la aceast realitate, în analiza structur rii în sens antisocial aă ă

personalit ii umane, controversele teoretice acord prioritate fie factorilor individualiăţ ă (endogeni), fie mediului social (factorilor exogeni). Cu toate c ast zi nu se maiă ă afirm c anumi i indivizi se nasc infractori, rolul factorilor individuali nu este completă ă ţ neglijat. Acest aspect se datoreaz rolului de “filtru” pe care îl joac diverseleă ă componente ale personalit ii. În consecin , consider m c este preferabil săţ ţă ă ă ă acord m valoare egal celor dou categorii, fiecare având importan a sa în orientareaă ă ă ţ antisocial a personalit ii infractorului.ă ăţ

1 R.M.Stănoiu, op.cit., p.118.2 R.Gassin, op.cit., p.437.

35



Pe parcursul procesului de maturizare biologic şi social , individul îşi formează ă ă propria personalitate prin înv area şi asimilarea treptat a modelului socio-culturalăţ ă predominant, socializarea devenind pozitiv sau negativ ca urmare a preexisten eiă ă ţ unui complex de factori sociali care determin sau favorizeaz orientarea antisocială ă ă a personalit ii. În acest sens, orientarea sociologic în criminologie a produs teoriiăţ ă care acord factorilor de mediu o importan decisiv .ă ţă ă

F r îndoial , dezorganizarea social , anomia, condi iile economice precare,ă ă ă ă ţ conflictele culturale etc., au un impact major asupra criminalit ii ca fenomen social.ăţ În schimb, la nivel individual, socializarea negativ nu conduce în mod inevitabil laă s vârşirea de infrac iuni, ci numai ca rezultat al asimil rii şi prelucr rii sale de c treă ţ ă ă ă structurile de personalitate şi pe fondul unor împrejur ri concrete care favorizează ă trecerea la s vârşirea actului infrac ional.ă ţ

Astfel, conceptul de personalitate a infractorului nu surprinde imaginea uneipersonalit i predestinate pentru crim , între delincven i şi nondelincven i neexistândăţ ă ţ ţ o diferen de natur , ci o diferen de grad cu determinare multicauzal .ţă ă ţă ă

Acordând valoare egal celor dou categorii de factori implica i în formareaă ă ţ

personalit ii infractorului, vom insista mai ales asupra proceselor cu relevan maiăţ ţă mare pe parcursul socializ rii negative. Aceste procese au semnifica ii diferite, caă ţ rezultat al succesiunii lor temporale, al vârstei, sexului şi al altor caracteristici alepersoanei.

Personalitatea orientat antisocial se formeaz în aceleaşi sfere ale vie ii socialeă ă ţ (familie, şcoal , microgrupuri, medii de produc ie etc.) ca şi personalitatea non-ă ţdelincvent . Ceea ce difer esteă ă con inutul informa iilor receptate şi valoareaţ ţ acordat acestora.ă

Orientarea antisocial a personalit ii este un proces de durat în careă ăţ ă subiectulasimileaz cu preponderenă ţă informa iile perturbanteţ care îi sosesc din mediul

social.Caracterizarea unei informa ii ca fiind perturbant are în vedere proprietateaţ ă

acesteia de a-l împiedica pe individ s asimileze sistemul de norme şi valori promovată de societate, de a ecrana şi falsifica imaginea valorilor reale, acordând prioritateantinormelor şi nonvalorilor. Aceasta explic de ce influen ele negative seă ţ acumuleaz treptat în conştiin a indivizilor sub forma unor reprezent ri incorecte aleă ţ ă valorilor sociale.

Eficien a modelatoare a informa iilor perturbante este în rela ie directţ ţ ţ ă cu tr s turile de caracter ale subiectuluiă ă . Un individ cu tr s turi negative deă ă caracter va fi deosebit de sensibil la informa iile apte s -i stimuleze aceste tr s turiţ ă ă ă

care, în timp, devin dominante, determinând orientarea antisocial a personalit ii. Înă ăţ consecin , impactul informa iilor perturbante va fi cu atât mai semnificativ atunciţă ţ când subiectul este tân r. Ele vor modifica structura de personalitate, mai ales laă nivelul caracterului, fapt exteriorizat ini ial în acte minore de conduit negativ care,ţ ă ă cu timpul, se generalizeaz , degenerând în acte de conduit antisocial , infrac ional .ă ă ă ţ ă

Apreciind c mediul social globală 1 furnizeaz cu preponderen informa ii corecte,ă ţă ţ conforme cu modelul socio-cultural promovat, este necesar s se analizeze modul înă care mediul psihosocial2 determin formarea personalit ii orientate antisocial.ă ăţ

1 Mediul social global reprezintă totalitatea factorilor istorici, culturali, economici, instituţionali, de organizare grupală,axiologică, din viaţa unei societăţi (conf. Dicţionar de psihologie socială, p.138). Apreciem că nu putem exclude din sfera

mediului social global factorii de influenţă internaţională.2 Mediul psihosocial reprezintă mediul de interacţiune social-spirituală a persoanelor, stattusurile psiho-sociale realizate de

indivizi, scopurile şi acţiunile lor colective, modelele de comportament familial, sistemele de norme şi valori şi procesele psiho-sociale pe care le generează (idem).

36



Dintre componentele mediului psihosocial care exercit o influen deosebită ţă ă asupra form rii personalit ii individului, aten ia criminologiei s-a îndreptat mai alesă ăţ ţ asupra familiei, şcolii şi locului de munc (profesiei).ă

a) Familia reprezint principala instan de socializare al c rei rol func ional înă ţă ă ţ structura social şi în sistemul institu iilor sociale permite realizarea a dou func iiă ţ ă ţ principale: socializarea primar a copiilor pentru a deveni membri ai societ ii şiă ăţ

stabilizarea personalit ii adul ilor.ăţ ţDac socializarea primar se refer la asimilarea principalelor valori şi normeă ă ă

sociale prin intermediul primelor contacte sociale şi experien e de via ale copilului,ţ ţă stabilizarea personalit ii adultului impune trecerea de la socializarea primar laăţ ă socializarea continu în cadrul interac iunilor determinate de noua pozi ie socială ţ ţ ă care impune imperative noi.

Familia îşi realizeaz func iile sale socializatoare în cadrul unor situa ii specifice:ă ţ ţ- situa iile de “educare moral ” în care sunt esen iale rela iile şi autoritateaţ ă ţ ţ

din interiorul familiei, prin care copilul îşi formeaz o prim imagine despreă ă lume şi via , despre norme şi valori;ţă

- situa iile de “înv are cognitiv ” care îi formeaz copilului sistemul deţ ăţ ă ă cunoştin e, aptitudini şi deprinderi necesare convie uirii sociale;ţ ţ

- situa iile de inven ie şi imagina ie care dezvolt fantezia şi capacit ileţ ţ ţ ă ăţ creatoare;

- situa iile de comunicare psihologic , care dezvolt afectivitatea specificţ ă ă uman .ă

În cadrul unor procese de interac iune specific , între care imita ia, înv area şiţ ă ţ ăţ identificarea, copilul ajunge s simt şi s se comporte ca şi cum caracteristicile uneiă ă ă alte persoane sau grup de oameni i-ar apar ine şi lui, structurându-şi astfel tr s turileţ ă ă

de personalitate în func ie de un model de referin . Conduita antisocial apareţ ţă ă îndeosebi în acele familii lipsite de preocuparea de a asigura o socializare corect aă copiilor, ori care în mod inten ionat asigur acestora modele de socializare negativ .ţ ă ă

O influen hot râtoare asupra form rii personalit ii copilului o areţă ă ă ăţ climatulconjugal, calitatea rela iilor dintre so i pe de o parte şi dintre aceştia şi copii, pe deţ ţ alt parte. Un cuplu armonios, o familie unit , o afec iune autentic acordat copiluluiă ă ţ ă ă constituie premisele unei socializ ri pozitive. Dimpotriv , un climat conjugală ă tensionat, certurile, st rile conflictuale între so i sau între p rin i şi copii manifestateă ţ ă ţ prin repetate certuri, b t i, vor influen a negativ formarea personalit ii copilului.ă ă ţ ăţ

Modelul comportamental al p rin ilor exercit , f r îndoial , o puternică ţ ă ă ă ă ă influen asupra copilului. P rin ii a c ror comportare se caracterizeaz prin cinste,ţă ă ţ ă ă onestitate, curaj, respect fa de munc vor constitui exemplu pozitiv pentru propriiiţă ă lor copii. Apari ia unor tr s turi negative la copiii care au asemenea p rin i nu esteţ ă ă ă ţ exclus , dar aceasta constituie o excep ie ce se datoreaz interven iei unor factoriă ţ ă ţ negativi cu o for de penetra ie foarte puternic , capabil s anuleze modelulţă ţ ă ă ă paternal. În acele familii în care p rin ii nu muncesc, duc o via parazitar , consumă ţ ţă ă ă frecvent b uturi alcoolice, unde predomin l comia, egoismul, dorin a permanent deă ă ă ţ ă înavu ire sau au antecedente penale, riscul apari iei unor manifest ri antisociale laţ ţ ă copii este mult mai ridicat.

Un rol deosebit în cadrul interac iunii p rinte-copil, în modelarea personalit iiţ ă ăţ copilului îl are, de asemenea, stilul educativ. Dac el este echilibrat, inteligent,ă

ra ional, bazat pe preocuparea constant a p rin ilor de a cunoaşte profund via aţ ă ă ţ ţ copilului, de a-i transmite acestuia o imagine exact asupra realit ilor care-lă ăţ înconjoar , de a-l face s în eleag posibilit ile reale care i se ofer pentru a-şiă ă ţ ă ăţ ă

37



satisface aspira iile, constituie o premis major pentru formarea unei personalit iţ ă ă ăţ armonioase.

Cercet rile efectuate au ar tat c majoritatea minorilor delincven i provin dină ă ă ţ acele familii în care stilul educativ este caracterizat fie prin indiferen , fie prinţă despotism. La consecin e tot atât de negative duce şi stilul educativ permisiv, excesivţ de tolerant, manifestat prin r sf ul exagerat al copiilor. Acest stil este caracteristică ăţ

îndeosebi familiilor cu un singur copil şi cu o situa ie material foarte bun .ţ ă ăRolul familiei în formarea personalit ii individului trebuie considerat în toatăţ ă

complexitatea sa. Chiar şi în acele cazuri în care familia este caracterizat printr-ună stil de via deficitar, ea poate juca un rol pozitiv în via a individului prin protec ia peţă ţ ţ care i-o ofer , prin identitatea pe care i-o asigur , prin mobilurile emo ionale pe careă ă ţ le determin .ă

b) şcoala de ine, de asemenea, un loc important în formarea personalit iiţ ăţ individului. Ea este menit s dezvolte aptitudinile, s transmit cunoştin eleă ă ă ă ţ profesionale, s formeze, s dezvolte şi s consolideze atitudinile pozitive, preg tindă ă ă ă pentru via genera ia tân r .ţă ţ ă ă

Corela ia dintre criminalitate şi nivelul de instruire şi educa ie nu poate fiţ ţ neglijat . Indivizii cu un volum redus de cunoştin e, cu caren e educa ionaleă ţ ţ ţ pronun ate, f r o reprezentare exact asupra valorilor şi normelor sociale, nuţ ă ă ă discern binele de r u, licitul de ilicit. Preg tirea şcolar redus , nivelul precar ală ă ă ă cunoştin elor, anturajul necorespunz tor, constituie o cale sigur spre delincven .ţ ă ă ţă Desigur c , la rândul s u, rolul educativ al şcolii poate fi marcat de o serie de caren eă ă ţ care contribuie la formarea unei personalit i neadaptate.ăţ

Preocupat mai ales de rolul s u informativ, şcoala poate sc pa din vedere rolulă ă ă formativ, menirea sa educativ . Se produce astfel o ruptur între func ia educativ şiă ă ţ ă func ia instructiv a şcolii, educa ia fiind înlocuit cu şcolarizarea. Elevii ajung s seţ ă ţ ă ă

grupeze în rela ii ierarhice, fragmentare, care îndep rteaz de şcoal pe cei mai pu inţ ă ă ă ţ dota i, care se îndreapt c tre anturaje în care îşi pot satisface nevoia de apreciere.ţ ă ăc) Profesia, prin ea îns şi, nu reprezint decât o modalitate de a evitaă ă

delincven a prin asigurarea unor venituri oneste. Cercet rile întreprinse asupraţ ă cauzelor infrac iunilor comise cu violen relev c majoritatea subiec ilor activi au unţ ţă ă ă ţ statut ocupa ional precar, instabil, cei mai mul i dintre aceştia neavând nici oţ ţ calificare.

În concluzie, socializarea adultului se construieşte pe fondul cunoştin elor,ţ deprinderilor şi motiva iilor dobândite în cursul socializ rii primare, ulteriorţ ă intervenind multiple alte instan e, factori şi agen i caracteriza i prin structuriţ ţ ţ

educa ionale şi mecanisme de influen din ce în ce mai puternice. Ca rezultat alţ ţă întregului proces, conduitele indivizilor se identific cu cerin ele rolurilor sociale, înă ţ aşa fel încât prescrip iile socio-culturale ale mediului psihosocial devin constante şiţ repere de baz ale personalit iiă ăţ 1.

F r îndoial c şi mediul social global, în ansamblul s u, poate avea un rolă ă ă ă ă semnificativ în apari ia conduitelor antisociale, în formarea personalit ii infractorului.ţ ăţ Astfel, procesul de socializare desf şurat pe fondul unor contradic ii severe întreă ţ individ şi societate, între aspira iile legitime şi mijloacele pe care societatea le oferţ ă pentru îndeplinirea lor, duce adesea la apari ia unor forme de inadaptare, de formareţ a unor personalit i antisociale. Apari ia conduitelor antisociale decurge, astfel, dinăţ ţ îns şi esen a societ ii, din criza economic pe care o str bate. În acest context,ă ţ ăţ ă ă anomia reprezint o stare specific societ ilor dezorganizate social, zguduite deă ă ăţ

1 Sorin M.Rădulescu, Anomie, devianţă şi patologie socială, Ed.Hyperion, Bucureşti, 1991.

38



revolu ii sau crize sociale profunde, în urma c rora se amplific tendin ele deţ ă ă ţ devian social iar modelele promovate devin confuze.ţă ă

Tinerii resimt starea anomic mai ales ca pe un conflict între necesit ileă ăţ personalit ii lor aflate în formare şi reperele normative care le orienteaz conduita,ăţ ă ca o contestare a valorilor parentale şi a oric rui alt tip de norm care nu ine seamaă ă ţ de nevoile lor de creativitate şi de afirmare activ în via a social . Absen a unoră ţ ă ţ

standarde precise, a unui ghid valoric clar, este resim it ca o stare de angoas , deţ ă ă dezorientare şi inadaptare social , care conduce la devian . Anomia socială ţă ă interac ioneaz cu personalitatea în formare determinând dispari ia orizontului, aţ ă ţ perspectivei viitorului social al individului, devenind factor criminogen.

La vârsta adult , anomia social determin consecin e criminogene şi în sensulă ă ă ţ propus de criminologul american R.K.Merton1. Astfel orientarea antisocial aă personalit ii umane apare ca o consecin a injusti iei sociale, a dezechilibrelor careăţ ţă ţ apar între scopurile valorizate de societate şi mijloacele licite disponibile pentrurealizarea lor.

Consecin a tipic a raporturilor contradictorii în planul socialului este înstr inareaţ ă ă

individului şi modificarea în sens antisocial a structurii sale de personalitate,manifestat prin individualism, indiferen afectiv , egocentrism şi agresivitate. Într-ă ţă ăadev r, personalitatea uman , dup structurarea sa, nu r mâne un dat imuabil, ci seă ă ă ă modific o dat cu schimbarea elementelor bio-psiho-sociale care o compun.ă ă

b) şcoala de ine, de asemenea, un loc important în formarea personalit iiţ ăţ individului. Ea este menit s dezvolte aptitudinile, s transmit cunoştin eleă ă ă ă ţ profesionale, s formeze, s dezvolte şi s consolideze atitudinile pozitive, preg tindă ă ă ă pentru via genera ia tân r .ţă ţ ă ă

Corela ia dintre criminalitate şi nivelul de instruire şi educa ie nu poate fi neglijat .ţ ţ ă

Indivizii cu un volum redus de cunoştin e, cu caren e educa ionale pronun ate, f r oţ ţ ţ ţ ă ă reprezentare exact asupra valorilor şi normelor sociale, nu discern binele de r u,ă ă licitul de ilicit. Preg tirea şcolar redus , nivelul precar al cunoştin elor, anturajulă ă ă ţ necorespunz tor, constituie o cale sigur spre delincven . Desigur c , la rândul s u,ă ă ţă ă ă rolul educativ al şcolii poate fi marcat de o serie de caren e care contribuie la formareaţ unei personalit i neadaptate.ăţ

Preocupat mai ales de rolul s u informativ, şcoala poate sc pa din vedere rolulă ă ă formativ, menirea sa educativ . Se produce astfel o ruptur între func ia educativ şiă ă ţ ă func ia instructiv a şcolii, educa ia fiind înlocuit cu şcolarizarea. Elevii ajung s seţ ă ţ ă ă grupeze în rela ii ierarhice, fragmentare, care îndep rteaz de şcoal pe cei mai pu inţ ă ă ă ţ

dota i, care se îndreapt c tre anturaje în care îşi pot satisface nevoia de apreciere.ţ ă ăc) Profesia, prin ea îns şi, nu reprezint decât o modalitate de a evita delincven aă ă ţ prin asigurarea unor venituri oneste. Cercet rile întreprinse asupra cauzeloră infrac iunilor comise cu violen relev c majoritatea subiec ilor activi au un statutţ ţă ă ă ţ ocupa ional precar, instabil, cei mai mul i dintre aceştia neavând nici o calificare.ţ ţ

În concluzie, socializarea adultului se construieşte pe fondul cunoştin elor,ţ deprinderilor şi motiva iilor dobândite în cursul socializ rii primare, ulterior intervenindţ ă multiple alte instan e, factori şi agen i caracteriza i prin structuri educa ionale şiţ ţ ţ ţ mecanisme de influen din ce în ce mai puternice. Ca rezultat al întregului proces,ţă conduitele indivizilor se identific cu cerin ele rolurilor sociale, în aşa fel încâtă ţ

1 R.K.Merton, Social Theory and Social Structure, New York, Ed.Free Press, 1957.

39



prescrip iile socio-culturale ale mediului psihosocial devin constante şi repere de bazţ ă ale personalit iiăţ 1.

F r îndoial c şi mediul social global, în ansamblul s u, poate avea un rolă ă ă ă ă semnificativ în apari ia conduitelor antisociale, în formarea personalit ii infractorului.ţ ăţ Astfel, procesul de socializare desf şurat pe fondul unor contradic ii severe între individă ţ şi societate, între aspira iile legitime şi mijloacele pe care societatea le ofer pentruţ ă

îndeplinirea lor, duce adesea la apari ia unor forme de inadaptare, de formare a unorţ personalit i antisociale. Apari ia conduitelor antisociale decurge, astfel, din îns şiăţ ţ ă esen a societ ii, din criza economic pe care o str bate. În acest context, anomiaţ ăţ ă ă reprezint o stare specific societ ilor dezorganizate social, zguduite de revolu ii sauă ă ăţ ţ crize sociale profunde, în urma c rora se amplific tendin ele de devian social iară ă ţ ţă ă modelele promovate devin confuze.

Tinerii resimt starea anomic mai ales ca pe un conflict între necesit ileă ăţ personalit ii lor aflate în formare şi reperele normative care le orienteaz conduita, caăţ ă o contestare a valorilor parentale şi a oric rui alt tip de norm care nu ine seama deă ă ţ nevoile lor de creativitate şi de afirmare activ în via a social . Absen a unor standardeă ţ ă ţ

precise, a unui ghid valoric clar, este resim it ca o stare de angoas , de dezorientareţ ă ă şi inadaptare social , care conduce la devian . Anomia social interac ioneaz cuă ţă ă ţ ă personalitatea în formare determinând dispari ia orizontului, a perspectivei viitoruluiţ social al individului, devenind factor criminogen.

La vârsta adult , anomia social determin consecin e criminogene şi în sensulă ă ă ţ propus de criminologul american R.K.Merton2. Astfel orientarea antisocial aă personalit ii umane apare ca o consecin a injusti iei sociale, a dezechilibrelor careăţ ţă ţ apar între scopurile valorizate de societate şi mijloacele licite disponibile pentrurealizarea lor.

Consecin a tipic a raporturilor contradictorii în planul socialului este înstr inareaţ ă ă

individului şi modificarea în sens antisocial a structurii sale de personalitate,manifestat prin individualism, indiferen afectiv , egocentrism şi agresivitate. Într-ă ţă ăadev r, personalitatea uman , dup structurarea sa, nu r mâne un dat imuabil, ci seă ă ă ă modific o dat cu schimbarea elementelor bio-psiho-sociale care o compun.ă ă

11.2.3. Orientarea antisocial a personalit ii infractoruluiă ăţ

Aşa cum se subliniaz în literatura de specialitateă 3 şi în conformitate cu analizaefectuat , orientarea antisocial a personalit ii infractorilor este diferit ca grad deă ă ăţ ă intensitate şi mod de manifestare. Din aceste considerente, conceptul de orientareantisocial a personalit iiă ăţ dobândeşte două semnifica iiţ :

- într-o prim accep iune, el defineşte incapacitatea individului de a r spundeă ţ ă adecvat sistemului de norme şi valori promovat de societate. Individul orientatantisocial recunoaşte sistemul licit de valori, dar personalitatea sa prezint o disfunc ie,ă ţ o inadaptare, nereuşind s reac ioneze întotdeauna în conformitate cu aceste norme şiă ţ valori;

- într-o a doua accep iune, personalitatea orientat antisocial elimin sistemul deţ ă ă norme şi valori general acceptate de societate, însuşindu-şi norme şi valori proprii, caresunt contrare celor eliminate. În acest caz nu mai este vorba de o disfunc ie sau deţ inadaptare ci dimpotriv , personalitatea infractorului este pe deplin adaptat , dar laă ă norme şi valori ilicite. Acest tip de personalitate orientat antisocial apar ine, de regul ,ă ţ ă recidiviştilor.1 Sorin M.Rădulescu, Anomie, devianţă şi patologie socială, Ed.Hyperion, Bucureşti, 1991.2 R.K.Merton, Social Theory and Social Structure, New York, Ed.Free Press, 1957.3 R.M.Stănoiu, op.cit., p.144.

40



Gradul de intensitate a orient rii antisociale a personalit ii infractoruluiă ăţ sugereaz pericolul social poten ial pe care îl prezint acesta. Spre exemplu, un individă ţ ă neadaptat, dar care nu contest sistemul de norme şi valori impus de societate,ă prezint un pericol social poten ial mai redus, deşi într-o situa ie concret favorabil elă ţ ţ ă ă poate s vârşi o infrac iune.ă ţ

11.3. Situa ia preinfrac ionalţ ţ ăEtiologia faptei antisociale nu presupune doar existen a unui anumit tip deţ

personalitate, ci şi a unei situa ii concrete de via , deoareceţ ţă actul infrac ionalţ constituie r spunsul pe care personalitatea orientat antisocial îl ofer uneiă ă ă situa ii determinate.ţ

Situa ia preinfrac ional reprezint un ansamblu de circumstan e exterioareţ ţ ă ă ţ personalit ii delincventului, care preced actul infrac ional. În literatura deăţ ă ţ specialitate1 se face distinc ie între dou elemente ale situa iei preinfrac ionale:ţ ă ţ ţ evenimentul (sau seria de evenimente) care determin apari ia ideii infrac ionale înă ţ ţ mintea delincventului şi circumstan eleţ în care fapta antisocial se preg teşte şi seă ă

execut .ă- Primul element poate avea o larg variabilitate în timp. El poate fi r spunsulă ă

instantaneu la o provocare, ori poate preceda cu mult formarea ideii infrac ionale. Înţ primul caz putem exemplifica prin s vârşirea unui omor în cazul flagrantului de adulteră (ideea omuciderii apare în momentul constat rii evenimentului), sau executareaă furtului, tâlh riei ori delapid rii când ideea faptei antisociale survine ca rezultat al unoră ă lipsuri materiale. La rândul s u, rolul evenimentului originar difer serios în etiologiaă ă infrac iunii. El poate fi decisiv în cazul prezentat al infidelit ii conjugale ori poate fiţ ăţ nesemnificativ, cum ar fi în cazul omorului comis de un alcoolic.

- Al doilea element vizeaz circumstan e f r leg tur cu motiva ia infrac ional ,ă ţ ă ă ă ă ţ ţ ă

dar decisive în trecerea la act. Astfel, prezen a unei arme (în cazul infrac iunilorţ ţ s vârşite cu violen ), a unei portiere deschise (în cazul furturilor de şi din autoturisme)ă ţă etc., favorizeaz realizarea proiectului infrac ional.ă ţ

F r îndoial c între diversele elemente ale situa iei preinfrac ionale,ă ă ă ă ţ ţ victima areun rol important. Ea poate fi provocatoare, neglijent sau indiferent fa de comitereaă ă ţă infrac iunii.ţ

În principiu, adoptarea variantei de comportament infrac ional va interveni în aceleţ ipoteze în care între orientarea antisocial a personalit ii şi situa ia preinfrac ional seă ăţ ţ ţ ă realizeaz o compensare sub raportul eficien ei contributive.ă ţ

11.4. Mecanismul trecerii la act Trecerea la s vârşirea actului infrac ional este elementul care diferen iază ţ ţ ă

infractorii de noninfractori. Analiza trecerii la act surprinde momentul impactului dintrepersonalitate şi situa ia concret de via . Personalitatea prezint interes sub aspectulţ ă ţă ă intensit ii orient rii sale antisociale (diferen a de grad), precum şi a tr s turilor deăţ ă ţ ă ă caracter care o sus in: egocentrismul, agresivitatea, indiferen a afectiv şi labilitatea.ţ ţ ă

Situa ia concret de via , aşa cum s-a ar tat, creeaz premise mai mult sau maiţ ă ţă ă ă pu in favorabile trecerii la act. În func ie de intensitatea orient rii antisociale aţ ţ ă personalit ii infractorului, pentru a se trece la s vârşirea infrac iunii, situa ia concretăţ ă ţ ţ ă de via poate îmbr ca atât forma condi iei necesare, cât şi pe cea a condi ieiţă ă ţ ţ

necesare şi suficiente.

1 R.Gassin, op.cit., p.457.

41



Odat întrunite aceste criterii, subiectul este pus în situa ia de a delibera şi a optaă ţ între mai multe variante de comportament. În procesul psihologic de deliberare intervincriterii motiva ionale (mobil şi scop), valorice (semnifica ia social şi juridic a faptei),ţ ţ ă ă morale, afective şi materiale (condi ii concrete de realizare a faptei). Considerândţ situa ia concret de via ca fiind propice pentru s vârşirea faptei, rezultatul procesuluiţ ă ţă ă de deliberare depinde numai de gradul de intensitate al orient rii antisociale aă

personalit ii, iar aspectul final al deciziei este o reflectare elocvent a acesteiăţ ă diferen e de grad. Pentru infractorul de profesie, care are o orientare antisocial aţ ă personalit ii deosebit de marcat , rezultatul deliber rii este uşor de anticipat.ăţ ă ă Sistemul propriu de norme şi valori îi justific conduita şi îi d un caracter legitimă ă 1.Numai când factorii de risc rezulta i din analiza situa iei concrete de via sunt foarteţ ţ ţă mari, op iunea sa va fi alta, operând cu criteriile probabilit ii.ţ ăţ

Atunci când orientarea antisocial a personalit ii are un grad mai redus deă ăţ intensitate, criteriile pozitive nu mai sufer o desconsiderare atât de radical .ă ă

Trecerea la act surprinde faza dinamic în producerea infrac iunii. Confruntarea deă ţ argumente în favoarea sau împotriva unei anumite decizii devine acut , are aspectă

conflictual. Trecând prin fazele teoretice ale asentimentului temperat, asentimentuluiformulat şi a crizei2, op iunea în favoarea s vârşirii faptei infrac ionale are semnifica iaţ ă ţ ţ unei eliber ri psihice pentru infractor şi a unui eşec social, care se vor consuma o dată ă cu procesul de transformare a posibilit ii în realitate.ăţ

Desigur, nu excludem eventualitatea ca infrac iunile s fie s vârşite spontan, dinţ ă ă culp ori cu praeterinten ie, dar acestea sunt excep ia care confirm regula şiă ţ ţ ă constituie tot o expresie a unor personalit i orientate antisocial, caracterizate prinăţ impulsivitate, agresivitate sau neglijen fa de valorile sociale ce sunt protejate deţă ţă legea penală3.

PARTEA A III-APARTEA A III-AREAC IA SOCIALŢ ĂREAC IA SOCIALŢ Ă

CAPITOLUL VCAPITOLUL V

EVOLU IA MODELELOR DE REAC IE SOCIAL ÎMPOTRIVAŢ Ţ ĂEVOLU IA MODELELOR DE REAC IE SOCIAL ÎMPOTRIVAŢ Ţ Ă CRIMINALIT IIĂŢCRIMINALIT IIĂŢ

SEC IUNEA IŢ

BAZELE ISTORICE ALE REAC IEI SOCIALE ANTIINFRAC IONALEŢ Ţ

12.1. Caracterizare

Istoria preocup rilor provocate de s vârşirea faptelor antisociale îşi are origineaă ă în negura timpurilor antice4. Acest început nu a fost marcat nici de teorii asupra

1 J.Pinatel, op.cit., p.388.2 E.de Greef, Introduction à la criminologie, citat de J.Pinatel, op.cit., p.332.3 V.Dobrinoiu, Gh.Nistoreanu şi alţii, op.cit., p.82 şi urm.; C.Bulai, op.cit., p.120 şi urm.4 L.Negrier-Dormont, Criminologie, Paris, Ed.Litec,1992, p.8; V.supra 1.1.

42



crimei şi nici de studiul r uf c torului, ci de unul din cele mai puternice sentimenteă ă ă ancestrale: teama determinat de instinctul de conservareă 1.

Problematica infrac ionalit ii, infractorilor şi a reac iei sociale antiinfrac ionale aţ ăţ ţ ţ evoluat o dat cu progresele realizate de umanitate, c p tând contur cu adev rată ă ă ă ştiin ific în perioada modern , mai exact, în ultimele decenii. Aceast afirma ie esteţ ă ă ţ sus inut de faptul c , deşi cercetarea ştiin ific asupra cauzelor criminalit ii f cuseţ ă ă ţ ă ăţ ă

progrese serioase în prima jum tate a secolului XX, rezultatele ob inute au fost luateă ţ în considerare într-o mic m sur în domeniul politicii penale, al mijloacelor şiă ă ă metodelor concrete de prevenire şi combatere a fenomenului infrac ional.ţ

Reluând o idee a lui E.Ferri2, criminologul francez J.Pinatel noteaz : "Ceea ceă surprinde în ansamblul mijloacelor utilizate pentru a combate criminalitatea estefaptul c ele au fost puse în aplicare f r s existe o veritabil preocupare cu privireă ă ă ă ă la natura şi cauzele acestui fenomen3". Este meritul oamenilor de ştiin , penalişti şiţă criminologi, care au corectat aceast stare de fapt, insistând asupra necesit iiă ăţ concordan ei dintre rezultatele ştiin ifice privind cercet rile etiologice şi metodele deţ ţ ă tratament şi resocializare a infractorilor pe de o parte şi sistemul justi iei penale peţ

de alt parte.ăRemarcabil este şi faptul c , actualmente, problemele criminalit ii şi justi ieiă ăţ ţ

penale preocup cele mai înalte foruri mondiale, inclusiv O.N.U., care a constituit, înă cadrul Consiliului Social şi Economic (ECOSOC) o sec ie pentru justi ie penal şiţ ţ ă combaterea criminalit iiăţ 4.

Cu toate acestea, modelele de politic penal aplicate în diverse ri nu sunt şi nuă ă ţă pot fi identice. Ele depind de specificul politic, economic, social şi cultural al fiec reiă

ri în parte, de evolu ia istoric proprie, de contextul regional în care se afl şi,ţă ţ ă ă desigur, de starea şi dinamica fenomenului infrac ional.ţ

De altfel, tratarea teoretic a modelelor de reac ie social împotriva criminalit iiă ţ ă ăţ

şi, în acest context, a modelelor de politic penal , nu poate fi realizat f ră ă ă ă ă precizarea c , de-a lungul timpului, acestea nu au existat în stare pur decât laă ă nivelul principiilor generale, modalit ile concrete interferându-se şi coexistând înăţ spa iu şi timpţ 5.

12.2. Modelul represiv

O lung perioad de timp, reac ia social antiinfrac ional a avut o esenă ă ţ ă ţ ă ţă eminamente represiv . Informa iile de care dispunem provin din cele mai vechi texteă ţ juridice cunoscute, care confirm evolu ia societ ii umane în anumite zoneă ţ ăţ geografice şi care constituie o form superiă oar a unor cutume str vechiă ă 6. Se

apreciază7

c pl cu ele de ceramic de la Esnunna, apar iă ă ţ ă ţ nând civiliza iei sumeriene,ţ ar avea o vechime de 7 milenii. Reglement rile juridice inscrip ioă ţ nate relev atâtă

1 E.Ferri, Principii de drept criminal , Bucureşti, Ed.Revista Pozitivă Penală, 1940, vol.I, p.7 (în traducerea lui PetreIonescu-Muscel).

2 E.Ferri, Sociologie criminelle, p.235, citat de J.Pinatel, în P.Bouzat et J.Pinatel, Traité de droit pénal et de criminologie,Tome III, Criminologie, Paris, Dalloz, 1963, p.62.

3 J.Pinatel, op.cit., p.61.4 Prin Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U., nr.46/152, din 18 decembrie 1991, a fost înfiinţată Comisia Naţiunilor Unite

pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală formată din experţi provenind din 40 de state membre, care discută şifac recomandări privind politica penală.

5

E.H.Sutherland and D.R.Cressey, Principles of Criminology, Philadelphia and New York, Editura J.B.Lippincott Co.,ed.a 7-a, 1966, p.314.6 Codul din Esnunna, Codul lui Hammurabi, Legea celor XII Table, Ordonanţele regale egiptene etc.7 Conf. L.Negrier-Dormont, op.cit., p.11.

43



existen aţ r zbun rii private nelimitateă ă , cât şi a unor forme embrionare aler zbun rii private limitateă ă şi ale compozi ieiţ .

Conform celor mai vechi cutume ale justi iei private, ofensa adus unui individ seţ ă repercuteaz în mod automat asupra clanului din care face parte. Responsabilitateaă ripostei apar iţ ne, astfel, întregului grup. În mod similar, responsabilitatea individuală pentru fapta comis deviă ne colectiv , r sfrângându-se asupra clanului din care faceă ă

parte f ptuitorul. Reac ia primitiv este nelimitat , nefiind propor ional cu gravitateaă ţ ă ă ţ ă faptei.

Întrucât excesele ripostei aveau un efect negativ concret, ducând la sl bireaă for ei ofensive şi defensive a întregii comunit i, a fost necesar limitarea r zbun rii.ţ ăţ ă ă ă Astfel, talionul şi, mai târziu, compozi iaţ , au constituit un progres juridic real1.R zbunarea privat limitat resă ă ă trânge riposta de la nivelul grupului, concentrând-oasupra f ptuitorului. Ea este astfel individuaă lizat , echivalent cu r ul provocată ă ă 2 şicontrolat de autoritatea central a comunit ii.ă ă ăţ

Importan a autorit ii care impune legea devine şi mai evident în cazul aplic riiţ ăţ ă ă compozi ieiţ care, în fond, este o compensare în bani sau alte valori, a victimei.

Pentru ca aceast evolu ie s fie posibil a fost necesar ca justi ia penal să ţ ă ă ţ ă ă primeasc un caracter sacerdotal şi teocratic. Sub imperiul "r zbun rii divine",ă ă ă conduc torul militar şi religios, iar mai târziu - judec torul, putea impune aplicareaă ă legii. Codul regelui Hammurabi este un bun exemplu în acest sens, preluat decelelalte legisla ii penale orientale (egiptene şi ebraice).ţ

Sistemele justi iei penale pe continentul european au fost marcate de evolu iaţ ţ civiliza iei antice în Grecia şi în peninsula roman . Legile penale ale Grecieiţ ă 3 limitează puterea sacerdotal , stabilind distinc ia fundamental între delictele publice şi celeă ţ ă private, justi ia penal fiind conceput ca o func ie a suveranit ii statuluiţ ă ă ţ ăţ 4. Represiunea etatizat ,ă care constituie ultima form a reac iei represive, s-aă ţ

bazat la început pe ideea retributiv ,ă ca o consecin logic a evolu iei istorice înţă ă ţ planul ideii de justi ie. Aceast concep ie a fost pus la îndoial de filosoful grecţ ă ţ ă ă Platon5 care considera c pedeapsa nu poate fi justificat prin ea îns şi, ca reac ie laă ă ă ţ înc lcarea legii, ci trebuie orientat c tre un scop viitor, care s prezinteă ă ă ă utilitatesocială şi care s constituie temeiul juridic şi filosofic al aplic rii acesteia. În viziuneaă ă lui Platon, scopul pedepsei trebuia s fie prevenirea special (ca efect intimidant ală ă pedepsei) şi prevenirea general (prin for a exemplului). Platon distinge, deă ţ asemenea, între incorigibilul periculos - care trebuie exilat într-un loc s lbatec - şiă delincventul recuperabil, care trebuie reeducat prin pedeapsa cu închisoarea.

Ideile lui Platon au influen at puternic atât gândirea filosofic , cât şi evolu iaţ ă ţ

concep iilor juridice ulterioare, pân în perioada modern .ţ ă ăIdeea de utilitate socială a pedepsei a fost reluat atât de filosofii anticiă (Aristotel, Seneca), precum şi de cei moderni (iluminiştii francezi). Pe aceast ultimă ă filier a fost posibil consacrarea sa de c tre tân rul aristocrat italiană ă ă ă CesareBonesano, marchiz de Beccaria, student în drept la Universitatea din Milano,fondatorul şcolii clasice în dreptul penal.

Ideile şcolii clasice de drept penal îşi au sorgintea în operele filosofilor ra ionaliştiţ şi enciclopedişti, de la John Locke şi Jean Jacques Rousseau la Voltaire şi Montesquieu,

1 E.Ferri, Principii..., op.cit., p.82 ... "ochi pentru ochi" ... - v.supra 1.1.3 În Sparta - Licurg (sec.IX î.e.n.), în Atena - Dracon (sec.VII î.e.n.) şi Solon (sec.VI î.e.n.)4 E.Ferri, op.cit., p.10.5 Platon, Dialoguri, Protagoras, Paris, Editura Les Belles Lettres, 1966, 324,a.b.

44



opere care con ineau ideile consacrate ulterior de Revolu ia Francez şi de Declara iaţ ţ ă ţ Drepturilor Omului şi Cet eanului.ăţ

Sintetizând gândirea filosofic a secolului s u în lucrarea intitulată ă ă Dei delitti edelle pene (Despre infrac iuni şi pedepse), ap rut la Livorno, în anul 1764, Cesareţ ă ă Beccaria atac arbitrariul şi corup ia sistemului judiciar şi penitenciar din epoca sa,ă ţ militând pentru tratament judiciar egal şi pentru respectarea demnit ii fiin ei umane.ăţ ţ

În esen , şcoala clasic de drept penal se bazeaz pe teoria "liberului arbitru",ţă ă ă postulând urm toarele principii:ă

- to i oamenii sunt egali în fa a legii;ţ ţ- omul este o fiin ra ional , iar conduita sa este o opera ie controlat deţă ţ ă ţ ă

ra iune;ţ- tr ind sub imperiul liberului s u arbitru, omul trebuie s suporteă ă ă

consecin ele faptelor sale.ţComportându-se în conformitate cu propriile op iuni, omul anticipeaz avantajeleţ ă

şi dezavantajele faptelor sale, reglându-şi conduita în func ie de aceast evaluare. Înţ ă

consecin , societatea trebuie s reac ioneze prin fixarea unor pedepse juste şiţă ă ţ severe care s determine reducerea disponibilit ii indivizilor pentru s vârşireaă ăţ ă faptelor penale.

Şcoala clasic de drept penal nu insist asupra elementelor de personalitate aă ă infractorului, asupra situa iei sale sociale sau familiale. Infractorul este considerat caţ o fiin abstract . Aceasta este explica ia dictonului celebru al lui Francisco Carara,ţă ă ţ reprezentant al şcolii clasice italiene, conform c ruia "crima nu este o ac iune, ci oă ţ infrac iune, ea nu este o entitate de fapt, ci o entitate juridic "ţ ă 1.

Pedeapsa trebuie propor ionat cu gravitatea faptei, iar atributele pedepseiţ ă trebuie s fie severitatea, certitudinea, celeritatea şi uniformitatea, în scopulă

intimid rii individuale şi colective. Cu toate acestea, Beccaria a militat împotrivaă pedepselor brutale şi infamante, considerând c infractorii îşi vor multiplicaă activitatea criminal dac îşi vor da seama c nu mai au nimic de pierdut. El s-aă ă ă pronun at împotriva pedepsei cu moartea, apreciind c aceast m sur trebuieţ ă ă ă ă aplicat numai în cazuri de excep ie.ă ţ

Legea penal francez din 24 iulie 1790, Codul penal francez din anul 1810, Codulă ă penal german din 1871 şi Codul penal italian din 1889 sunt fundamentate peprincipiile şcolii clasice de drept penal.

Teoria clasic formulat de Cesare Beccaria a fost reluat şi înt rit de filosofulă ă ă ă ă britanic Jeremy Bentham în celebra sa formul "Ceea ce justific pedeapsa esteă ă utilitatea acesteia sau, mai exact, necesitatea sa"2. În viziunea autorului, pedeapsatrebuie s aib urm toarele obiective:ă ă ă

- s previn s vârşirea faptelor infrac ionale;ă ă ă ţ- când prevenirea eşueaz , s -l determine pe infractor s comit o fapt maiă ă ă ă ă

pu in grav ;ţ ă- s -l determine pe infractor s nu utilizeze mai mult for decât esteă ă ă ţă

necesar pentru s vârşirea faptei;ă- s men in criminalitatea la un nivel cât mai sc zut.ă ţ ă ă

1 E.Ferri, op.cit., p.23.2 J.Bentham, Traité de législation civile et pénale, Paris, 1830, citat de R.M.Stănoiu, Introducere în criminologie, Bucureşti,

Ed.Academiei, 1989, p.155.

45



În opinia lui Enrico Ferri1, şcoala clasic de drept penal a fundamentat ra iunea şiă ţ a stabilit limitele dreptului statului de a pedepsi, a ob inut o îmblânzire general aţ ă pedepselor eliminându-le pe cele infamante şi a determinat legiferarea garan iilorţ procesuale, în sensul respect rii drepturilor acuzatului. Limitele acestei doctrineă penale constau în concentrarea exclusiv "asupra delictului şi asupra pedepsei caă entitate juridic abstract , izolat de omul care s vârşeşte un delict şi esteă ă ă ă

condamnat, cât şi de mediul din care provine şi în care se întoarce dup pedeaps "ă ă 2.

12.3. Modelul preventiv

Modelul preventiv de politic penal a fost fundamentat deă ă doctrina pozitivist ,ă ap rut la sfârşitul secolului al XIX-lea, sub impactul teoriilor evolu ioniste şiă ă ţ deterministe. Fondatorul şi purt torul de cuvânt al acestei doctrine a fostă EnricoFerri, jurist şi sociolog care, în teza sa de doctorat intitulat "ă La teoriadell'imputabilita e la negazione del libero arbitrio", publicat la Floren a în anulă ţ 1878, contest virtu ile sistemului represiv aşa cum era conceput de şcoala clasic .ă ţ ă Autorul arat c diferen a dintre cele dou doctrine nu rezult din concluziile loră ă ţ ă ă

particulare care, uneori, pot fi asem n toare, ci din metoda de analiz :ă ă ă deductivă -de logic abstract , în cazul şcolii clasice, şiă ă inductivă - specific ştiin eloră ţ experimentale, în cazul şcolii pozitiviste3.

Tezele principale ale şcolii pozitiviste sunt:

- în fa a instan ei trebuie s primeze comportamentul infrac ional şi nu actulţ ţ ă ţ incriminat;

- pentru a în elege comportamentul infractorului trebuie relevat influen aţ ă ţ factorilor ereditari şi de mediu care i-au marcat evolu ia;ţ

- trebuie înl turat imaginea clasic a omului rezonabil, st pân pe actele saleă ă ă ă şi liber întotdeauna s aleag între bine şi r u;ă ă ă

- infractorul tr ieşte sub imperiul legilor naturale pe care le poate descoperiă numai ştiin a, este determinat de aceste legi şi nu este întotdeauna liber sţ ă aleag ;ă

- justi ia trebuie s individualizeze pedeapsa în func ie de personalitateaţ ă ţ infractorului şi de condi iile concrete care au determinat producerea fapteiţ antisociale.

În aceste condi ii, pedeapsa constituie un mijloc de ap rare social cu caracterţ ă ă curativ, prin care se urm reşte vindecarea infractorului.ă

În opinia autorului, infrac iunea, înainte de a fi o entitate juridic , este unţ ă fenomen natural şi social care trebuie prevenit. Pentru realizarea prevenirii generaleeste suficient certituă dinea represiunii şi nu severitatea acesteia. Considerând că sistemul sanc ionator are o imporţ tan limitat în prevenirea criminalit ii, Ferriţă ă ăţ afirm necesitatea lu rii unor m suri de ordin social şi economic care s elimine sauă ă ă ă s limiteze rolul factorilor care genereaz acest fenoă ă men. Între aceste m suri, pe careă le-a numit substitutive penale, autorul include iluminatul str zilor, descentralizareaă administrativ , reducerea timpului de lucru, reducerea consumului de alcool etc.ă

1 E.Ferri, op.cit., p.29-30.2 Idem, p.30.3 Idem, p.34.

46



Modelul propus de doctrina pozitivist constituie prima încercare de a preveniă criminalitatea prin metode care iau în considerare cunoaşterea ştiin ific a cauzelorţ ă acestui fenomen şi nu exclusiv prin metode punitive4.

12.4. Doctrina "ap r rii sociale"ă ă

Lupta de idei dintre şcoala clasic şi şcoala pozitivist a stimulat gândireaă ă ştiin ific în domeniul dreptului penal, determinând apari ia unor noi curente, careţ ă ţ încearc s îmbine cele dou concep ii într-o nou doctrin , potrivit c reiaă ă ă ţ ă ă ă finalitatea dreptului penal este ap rarea social care se realizeaz atâtă ă ă prinprevenire, cât şi prin represiune.

Şcoala Ap r rii Socialeă ă în dreptul penal a luat amploare mai ales dup cel de-ală doilea r zboi mondial, datorit unor personalit i de marc , între care men ion m peă ă ăţ ă ţ ă Filippe Grammatica în Italia, Marc Ancel în Fran a şi Thorsten Sellin în S.U.A..ţ

Totodat , fondatorii acestei doctrine recunosc meritele penaliştiloră Franz vonLiszt şi Adolf Prins care, în lucr rile lor, au luat în considerare rezultatele studiiloră criminologice şi "au declarat deschis faptul c pedeapsa nu este singurul mijloc deă lupt contra criminalit ii"ă ăţ 2.

Baza teoretic a doctrineiă ap r rii socialeă ă este explicat de Marc Ancel înă lucrarea La défense sociale nouvelle (Noua ap rare social ), ap rut la Paris, înă ă ă ă anul 1954, în care autorul procedeaz la un examen critic al sistemului de protec ieă ţ social antiinfrac ional . Autorul împ rt şeşte "revolta pozitivist " contra insuficien eiă ţ ă ă ă ă ţ şi ineficacit ii sistemului clasic, caracterizat printr-un dogmatism imobil, care ignorăţ ă realitatea infrac ional . Pentru a descifra aceast realitate, mişcarea "ap r riiţ ă ă ă ă sociale" face apel la ştiin ele naturale şi sociale şi procedeaz la o analiz riguroas aţ ă ă ă institu iilor de reac ie antiinfrac ional în vederea identific rii remediilor uneiţ ţ ţ ă ă criminalit i aflate în continu schimbare.ăţ ă

În conformitate cu teoria lui Marc Ancel, ideile fundamentale ale acestei doctrinesunt urm toarele:ă

- "ap rarea social " reprezint o concep ie general de drept penal careă ă ă ţ ă vizeaz protejarea societ ii împotriva criminalit ii;ă ăţ ăţ

- aceast protec ie trebuie s se realizeze prin m suri penale şi extra-penaleă ţ ă ă destinate s neutralizeze delincventul, fie prin eliminare sau segregare, fieă prin aplicarea de metode curative şi educative;

- "ap rarea social " promoveaz o politic penal în care se acord prioritateă ă ă ă ă ă prevenirii crimei şi tratamentului delincventului; aceast politic penal areă ă ă ca obiectiv resocializarea infractorului;

- resocializarea va fi o consecin a umaniz rii noilor legisla ii penale, care vorţă ă ţ face apel la toate resursele individului, redându-i sensul valorilor morale şi încrederea în el însuşi;

- aceast umanizare a dreptului şi procesului penal se va fundamenta peă cunoaşterea ştiin ific a fenomenului infrac ional şi a personalit iiţ ă ţ ăţ delincventului.

Criminologul canadian Denis Szabo apreciază3 c principiile promovate de şcoalaă ap r rii sociale sunt generoase şi in seama de exigen ele justi iei moderne.ă ă ţ ţ ţ

4

R.M.Stănoiu, op.cit., p.155.2 A.Prins, La défense sociale et le transformation du droit pénal , 1910, citat de Gian Domenico Pisapia, Marc Ancel et la

Défense sociale nouvelle, în Cahiers de défense sociale, 1990/1991, p.14.3 D.Szabo, Criminologie, Montreal, P.U.M., 1965, p.30-48.

47



Meritul criminologiei este acela de a fi adus în sfera de preocupare a dreptuluipenal ideea prevenirii criminalit ii, ca modalitate de reac ie împotriva fenomenuluiăţ ţ infrac ional şi ideea individualiz rii pedepsei în raport cu persoana infractorului. Deţ ă altfel, unul din obiectivele principale ale şcolii ap r rii sociale, acela de tratare şiă ă resocializare a delincventului, a fost fundamentat ştiin ific de criminologie, mai alesţ de orientarea sa clinică1.

12.5. Influen a criminologiei asupra modelelor de politic penalţ ă ă

12.5.1. Caracterizare

În general, dreptul penal şi sistemul justi iei penale sunt institu ii cu caracterţ ţ conservator, mai pu in sensibile la teoriile vehiculate în doctrin . Modific rile intervin,ţ ă ă de regul , atunci când schimb rile propuse sunt foarte serios argumentate din punctă ă de vedere juridic, iar consecin ele sunt acceptate de marea majoritate a specialiştilorţ în domeniu.

Din acest motiv, teoriile criminologice elaborate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi

începutul secolului XX nu s-au reflectat imediat în sfera dreptului penal şi a politiciipenale.Mai frecvent, teoriile criminologice şi-au pus amprenta asupra elabor rii şi puneriiă

în aplicare a unor metode de tratament şi reeducare a infractorului, în timpulefectu rii pedepsei, precum şi asupra elabor rii unor programe de prevenire aă ă fenomenului infrac ional.ţ

12.5.2. Examenul individual

Tema examenului psiho-individual al infractorului a fost sus inut de fondatoriiţ ă criminologiei şi reluat de majoritatea reprezentan ilor acestei discipline. Prima saă ţ

aplicare practic s-a realizat în Argentina, în anul 1907 înfiin ându-se un cabinet deă ţ psihologie clinic şi experimental în cadrul penitenciarului na ional. Ulterior, s-auă ă ţ luat m suri similare în Brazilia, Chile, Belgia, Germania, Austria şi Fran a.ă ţ

În S.U.A., la închisoarea San Quentin din California, s-a înfiin at, în anul 1944, unţ centru de orientare curativ care examina persoana infractorului şi aviza tratamentulă care urma s i se aplice în penitenciar.ă

12.5.3. Programe de prevenire

Studiat de majoritatea orient rilor criminologice, problema preveniriiă ă fenomenului infrac ional s-a concretizat într-o serie de programe care au fost maiţ mult sau mai pu in luate în considerare de factorii de decizie din rile în care ele s-auţ ţă elaborat.

Cel mai cunoscut program este "Chicago Area Project" (Proiectul zonei Chicago),inspirat de teoria ecologic a "Şcolii din Chicago". Aceast teorie apreciaz c rataă ă ă ă criminalit ii poate fi redus ca efect al amelior rii mediului social, fapt careăţ ă ă presupune atât îmbun t iri de ordin social-economic şi cultural, cât şi schimb ri deă ăţ ă tip atitudinal, respectiv implicarea direct a cet enilor la eradicarea criminalit ii. Înă ăţ ăţ transpunerea în practic a acestui proiect, autorii au alc tuit asocia iiă ă ţ antiinfrac ionale în scopul cre rii unui climat ostil oric rei forme de delincven . Laţ ă ă ţă realizarea programului de prevenire au fost atrase persoanele aflate în perioada de"proba iune", de suspendare a execut rii pedepsei, ori de eliberare condi ionat .ţ ă ţ ă

1 R.M.Stănoiu, op.cit., p.157; G.D.Pisapia, op.cit., p.17.

48



Proiectul zonei Chicago a rezistat în timp (1930-1950) şi chiar dac uneori a fostă contestat, aplicarea sa a determinat o sc dere sensibil a delincven ei în oraşulă ă ţ american cunoscut cu cea mai înalt rat a criminalit ii la vremea respectiv .ă ă ăţ ă

12.5.4. Modelul curativ

Cu toate reticen ele men ionate, dreptul penal şi sistemul justi iei penale auţ ţ ţ

permis, în cea de-a doua jum tate a veacului nostru, apari ia unui model de politică ţ ă penal fondat esen ialmente pe rezultatele cercet rii ştiin ifice în criminologie.ă ţ ă ţ

Dup cel de-al doilea r zboi mondial, reac ia social împotriva criminalit ii a fostă ă ţ ă ăţ influen at de o multitudine de factori. În primul rând, ororile şi atrocit ile r zboiuluiţ ă ăţ ă care se sfârşise determinau o reac ie fireasc de respingere a represiunii. Pe de altţ ă ă parte, oamenii trebuiau s reac ioneze în fa a criminalit ii care cunoştea o adev rată ţ ţ ăţ ă ă explozie, marcând astfel eşecul strategiilor tradi ionale de lupt împotriva acestuiţ ă fenomen. În leg tur cu atmosfera care domina dezbaterile anilor '60, Jean Pinatelă ă subliniaz : "În ansamblul s u, aceast perioad se caracterizeaz printr-un climată ă ă ă ă ostil fa de tot ceea ce era esen ialmente represiv, printr-o tendin deţă ţ ţă

reconsiderare a metodelor penale tradi ionale, în sensul de renun are la vechileţ ţ metode bazate pe intimidare şi coerci iune şi de adoptare a unor forme noi deţ r spuns social, axate pe ideea de prevenire şi resocializare"ă 1.

Fundamentarea ştiin ific a tendin ei non-represive în politica penal a fostţ ă ţ ă stimulat şi de evolu ia remarcabil a criminologiei în perioada interbelic , mai ales aă ţ ă ă criminologiei clinice, care situeaz persoana infractorului în centrul preocup rilor,ă ă urm rind tratamentul şi resocializarea acestuia. La datele ştiin ifice furnizate deă ţ criminologia clinic s-au ad ugat ideile doctrinei "ap r rii sociale" sus inute de Filipeă ă ă ă ţ Grammatica şi, mai ales, cele ale "noii ap r ri sociale" promovate de Marc Ancel.ă ă

În prefigurarea noului model de reac ie social s-a plecat de la urm toareleţ ă ă

constat riă

2

:- modelul represiv de reac ie social nu contribuie la prevenirea şiţ ă

combaterea criminalit ii întrucât nu ia în considerare cauzele acesteia;ăţ- ideea individualiz rii, acceptat teoretic, a fost insuficient transpus înă ă ă

practic , datorit lipsei mijloacelor materiale;ă ă- pedeapsa aplicat s-a dovedit a fi ineficient în procesul de resocializare aă ă

infractorilor, întrucât unicul criteriu de individualizare utilizat a fostgravitatea faptei;

- varianta represiv nu ofer solu ii pentru reinser ia social a condamna iloră ă ţ ţ ă ţ care, dup isp şirea pedepsei se întorc în mediul lor de provenien ,ă ă ţă

reluându-şi comportamentul antisocial;- creşterea spectaculoas a criminalit ii este o dovad a faptului că ăţ ă ă

pedeapsa nu mai dispunea de capacitatea preventiv ca efect al intimid rii.ă ăDeşi penaliştii de orientare clasic au relevat pericolul pe care îl reprezintă ă

"devalorizarea" pedepsei, modelul curativ a câştigat tot mai mul i adep i,ţ ţ impunându-se, într-o anumit m sur , şi pe plan legislativ. În conformitate cu teoriileă ă ă criminologilor clinicieni şi ale reprezentan ilor doctrinei "ap r rii sociale", noul modelţ ă ă de reac ie social anti-infrac ional viza:ţ ă ţ ă

- axarea politicii penale pe ideea de resocializare a infractorului;- adoptarea unor metode de tratament apte s contribuie la readaptarea social aă ă

individului;1 J.Pinatel, op.cit., p.118.2 Conf. R.M.Stănoiu, op.cit., p.157.

49



- adoptarea unor tehnici de individualizare menite s contribuie la creştereaă eficien ei tratamentului, atât în momentul individualiz rii judiciare aţ ă sanc iunii, cât şi în perioada execut rii acesteia;ţ ă

- adoptarea unui ansamblu de m suri de ordin social, economic, cultural etc.,ă destinat s faciliteze o reinser ie social cât mai adecvat a infractorului,ă ţ ă ă dup executarea tratamentului.ă

Elementele care contureaz ideile de baz ale modelului curativ pot fi grupateă ă dup cum urmeaz :ă ă

- Individualizarea presupune un examen al personalit ii infractorului,ăţ formularea unui diagnostic şi elaborarea unui program de tratament în vederearesocializ rii acestuiaă 1.

Individualizarea judiciar a pedepsei pe baza examenului de personalitate aă infractorului este o prim etap a tratamentului de resocializare, fiind urmat de oă ă ă individualizare penitenciar , cu aceeaşi finalitate. Elaborareaă tratamentuluiindividual de resocializare în conformitate cu rezultatele cercet rilor efectuate deă criminologia clinic in domeniul criminogenezei, urm rindu-se ameliorarea tendin eloră ă ţ

reac ionale ale infractorului, perfec ionarea aptitudinilor acestuia, reînnoireaţ ţ motiva iilor şi modificarea atitudinilor saleţ 2: Aplicarea acestui tip de tratamentpresupune o implicare a infractorului în procesul de resocializare, cooperarea sa latransformarea propriei personalit i. Programele de tratament au la baz metodaăţ ă clinic , abordând personalitatea infractorului în unitatea şi dinamica acesteiaă 3.

În S.U.A., ideea de tratament a cunoscut o anumit consacrare juridic înă ă sistemul sentin elor cu durat nedeterminat combinate cu m suraţ ă ă ă eliber rii condi ionate "pe cuvânt"ă ţ . În conformitate cu prevederile acestui sistem,pedeapsa este fixat între un minim şi un maxim, iar ulterior, dup executareaă ă minimului şi în func ie de dovezile de îndreptare pe care le furnizeaz condamnatulţ ă

pe parcursul execut rii pedepsei, se decide asupra momentului în care se va aplicaă m sura eliber rii "pe cuvânt".ă ăDe asemenea, sistemul anglo-saxon de justi ie penal a inventatţ ă proba iuneaţ ,

care a l rgit sfera de inciden a op iunii non-represive în politica penal . În variantaă ţă ţ ă american , proba iunea presupune atât l sarea infractorului în libertate, cât şiă ţ ă asigurarea unui tratament de sus inere în aceast perioad . Condi iile proba iuniiţ ă ă ţ ţ sunt stabilite de lege şi sunt puse în aplicare de tribunale şi de serviciul deproba iune, având drept principale obiective însuşirea de c tre infractor a unorţ ă obiceiuri bune, încadrarea sa în munc , participarea la programele de instruireă şcolar şi de reconversie profesional , respectarea legii, plata datoriilor şiă ă dezd unarea victimei, prezentarea la datele fixate la serviciul de proba iune.ă ţ

Uneori se aplică suspendarea pronun rii pedepseiţă , permi ând unor infractoriţ a c ror vinov ie a fost stabilit , dar care au o comportare bun , s r mân înă ăţ ă ă ă ă ă libertate.

Atât în formula suspend rii pronun rii hot rârii de condamnare, cât şi aă ţă ă suspend rii execut rii pedepsei, în perioada de proba iune infractorul esteă ă ţ supravegheat, orientat şi i se acord asisten de c tre agentul de proba iuneă ţă ă ţ 4.

1 J.Pinatel, op.cit., p.448.2

B.di Tulio, Le traitement des délinquants, ses aspects d'ordre médical, psychologique et social, în "Bulletin de la SocietéInternationale de Criminologie", 1959, p.223 şi urm., citat de R.M.Stănoiu, op.cit., p.163.3 R.M.Stănoiu, Metode şi tehnici de cercetare în criminologie, Bucureşti, Editura Academiei, 1981, p.75-80.4 R.M.Stănoiu, Introducere în criminologie... op.cit., p.170.

50



În Fran a, agen ii de proba iune apar in corpului de educatori ai administra ieiţ ţ ţ ţ ţ penitenciare iar "cazurile" le sunt repartizate de judec torul îns rcinat cu executareaă ă pedepselor şi care r spunde de penitenciar.ă

- Alte modalit i de sanc ionare non-represiv au vizatăţ ţ ă executarea sanc iuniiţ cu închisoarea în semilibertate, având drept scop facilitarea resocializ rii. Ele auă îmbr cat forme diferite de la o ar la alta şi se caracterizeaz prin faptul că ţ ă ă ă

infractorul este l sat în mediul s u familial şi social şi îşi p streaz locul de munc ,ă ă ă ă ă dar îşi petrece sfârşitul de s pt mân şi concediul în penitenciar.ă ă ă

- Reforma sistemului penitenciar a constituit un alt punct de interes,urm rindu-se umanizarea regimului de executare în mediu închis şi realizarea unuiă tratament adecvat de resocializare a infractorului. În unele ri s-a ajuns chiar laţă exager ri, prin înfiin area unor penitenciare în care condi iile de via sunt v dit maiă ţ ţ ţă ă bune decât cele pe care infractorii le aveau în libertate. Alteori, lipsa puteriieconomice în rile s race a împiedicat transpunerea în practic a acestor idei.ţă ă ă

- A fost analizat şi - într-o anumit m sur - transpus în practic , ideeaă ă ă ă ă ă tratamentului postpenal, care vizeaz sprijinirea infractorului la ieşirea dină

penitenciar, astfel încât acesta s evite situa iile criminogene şi s atenueze procesulă ţ ă de stigmatizare.

Modelul curativ de politic penal constituie un succes important al criminologieiă ă tradi ionale, iar nereuşitele care au ap rut pe parcursul transpunerii lui în realitate nuţ ă se datoreaz lipsei fundamentului teoretic, ci condi iilor social-economice şi culturaleă ţ specifice fiec rei ri.ă ţă

SEC IUNEA A II-AŢ

TENDIN E MODERNE ÎN POLITICA PENALŢ Ă

13.1. Caracterizare

Dincolo de caracterul s u conservator, politica penal la nivel statal manifest , înă ă ă ultimul deceniu, o cert tendin de armonizare interna ional atât în planul legislativă ţă ţ ă al combaterii criminalit ii, cât şi în planul respect rii drepturilor omului, devenit oăţ ă adev rat "religie"ă ă 1 a sfârşitului acestui secol.

Evolu ia politicii penale nu mai poate constitui, în momentul de fa , doar oţ ţă problem intern a fiec rui stat în parte. Pe de o parte, revolu ia tehnologic şiă ă ă ţ ă

tendin a spre integrare economic interna ional au stimulat o consecinţ ă ţ ă ţă subsecvent negativ şi anume, dezvoltarea nest pânit a vectorului transna ional ală ă ă ă ţ criminalit ii, mondializarea criminalit ii organizate şi a terorismului, apari ia noilorăţ ăţ ţ forme de criminalitate între care criminalitatea informatic , "sp larea" baniloră ă proveni i din afaceri ilicite şi diseminarea deşeurilor toxice constituie doar oţ enumerare nelimitativ . Pe de alt parte, tendin a natural de a pune pe primul locă ă ţ ă respectarea drepturilor şi libert ilor fundamentale ale omului şi adoptareaăţ standardelor interna ionale în aceast materie nu poate l sa indiferente guvernele şiţ ă ă parlamentele na ionale, care în procesul de adoptare a legii interne şi de aplicare aţ acesteia, trebuie s respecte aceste standarde. Deci, politica penal nu mai poate fiă ă doar o problem de tradi ii culturale interne, ci o necesitate specific , izvorât dină ţ ă ă

pragmatismul dar şi din aspira iile umaniste ale societ ii globale. F r îndoial cţ ăţ ă ă ă ă aceast tendin nu reprezint o negare a valorilor proprii fiec rui popor, ci oă ţă ă ă

1 Conf. A.Năstase, Drepturile omului, religie a sfârşitului de secol, I.R.D.O., Bucureşti, 1992.

51



tentativ de armonizare, o încercare de a face posibil convie uirea într-o lume careă ă ţ trebuie s fie a tuturor.ă

În acest proces complex, o importan aparte revine congreselor specializateţă organizate de Na iunile Unite. La aceste congrese particip , în calitate de raportori oriţ ă de consultan i, perţ sonalit i din toate statele lumii, atât oameni de ştiin , cât şiăţ ţă reprezentan i ai puterii legislative şi executive. Rezolu iile propuse spre adoptare, caţ ţ

şi tematicile discutate, sunt preg tite atât de institutele O.N.U. specializate înă prevenirea şi combaterea criminalit ii, cât şi de coresponden ii din fiecare ar aiăţ ţ ţ ă sec iei specializate din cadrul ECOSOC, de regul , persoane cu mare expeţ ă rien înţă acest domeniu, specialişti reputa i. De exemplu, cu prilejul celui de-al VII-lea Congresţ al Na iunilor Unite, desf şurat la Milano, în anul 1985, cu temaţ ă "Prevenireacriminalit ii pentru libertate, justi ie, pace şi dezvoltare"ăţ ţ , au participatdelega ii reprezentând 125 de guţ verne, compuse din miniştri ai justi iei, de interne,ţ procurori generali, preşedin i ai Cur ilor Supreme de Justi ie, directori ai sistemelorţ ţ ţ penitenciare şi şefi ai poli iilor localeţ 1. Acest tip de reprezentare are calitatea de ainfluen a ulterior, în mod decisiv şi în conformitate cu rezolu iile adoptate de congres,ţ ţ

politica penal din rile participante.ă ţăDe altfel, trebuie precizat c o importan decisiv în prefigurarea tendin eloră ţă ă ţ actuale şi de perspectiv în politica penal au avut-o ultimele dou congreseă ă ă specializate ale O.N.U., respectiv cel de la Milano, la care am f cut deja referire, şiă AlVIII-lea Congres al Na iunilor Unite asupra prevenirii criminalit ii şiţ ăţ tratamentului delincven ilorţ , desf şurat la Havana, în perioada 27 august - 7ă septembrie 1990. În continuarea logic a dezbaterilor şi m surilor adoptate laă ă congresele anterioare, cu prilejul celor dou importante reuniuni s-au discutată problematici şi adoptat rezolu ii de maxim interes pentru prevenirea şi combatereaţ criminalit ii, pentru orientarea general a politicii penale, pentru sistemele justi ieiăţ ă ţ penale, pentru cooperarea interna ional în acest domeniu, între care men ion m:ţ ă ţ ă

- noile dimensiuni ale criminalit ii şi prevenirea acestui fenomen în contextulăţ dezvolt rii;ă

- procesele evolutive ale justi iei penale şi perspectivele sale într-o lumeţ aflat în schimbare;ă

- tineretul, criminalitatea şi justi ia;ţ- formularea şi aplicarea standardelor şi normelor Na iunilor Unite în justi iaţ ţ

penal ;ă- orient ri de politic penal pentru prevenirea şi combaterea crimeiă ă ă

organizate, a terorismului şi a criminalit ii informatice;ăţ

- orient ri de politic penal privind delincven a juvenil ;ă ă ă ţ ă- orient ri de politic penal privind criminalitatea economic şi corup ia;ă ă ă ă ţ- orientarea victimologic a politicii penale;ă- politica penal cu privire la sanc iunile penale, resocializarea şi reabilitareaă ţ

infractorilor.O epuizare a tuturor temelor discutate ar fi imposibil în acest cadru, motivă

pentru care ne vom referi doar la acele preocup ri privind orient rile de baz înă ă ă materia politicii penale.

1 Conf. The United Nations and Crime Prevention and Criminal Justice, New York, 1990.

52



13.2. Tendin a represiv , neoclasicţ ă ă

În conformitate cu Recomand rile de politic penal ale Congresului de laă ă ă Havana, Anexa A1, tendin a represiv ar trebui s se manifeste mai ales în cazulţ ă ă terorismului, al crimei organizate, infrac iunilor contra mediului înconjur tor şiţ ă împotriva activit ilor corupte ale func ionarilor publici.ăţ ţ

Înainte de a analiza con inutul de esen al acestei recomand ri, consider m cţ ţă ă ă ă este oportun s men ion m c tendin a neoclasic reprezint un filon mai vechi ală ţ ă ă ţ ă ă politicii penale represive care, de fapt, nu a încetat niciodat s se manifeste. Apari iaă ă ţ curentului neoclasic ca orientare teoretic este îns de dat mai recent , şi s-aă ă ă ă constituit ini ial într-o reac ie fa de modelul curativ de politic penal , criticat subţ ţ ţă ă ă aspectul ineficacit ii metodelor şi tehnicilor de tratament, abuzului de psihiatrie şi alăţ neglij rii programelor globale de prevenire a criminalit ii. De asemenea, sistemulă ăţ pedepselor cu durat nedeterminat , proba iunea şi eliber rile "pe cuvânt" au fostă ă ţ ă criticate din cele mai diverse unghiuri teoretice şi ideologice. S-a considerat c eleă constituie un vast domeniu al arbitrariului juridic şi execu ional, implicând contradic iiţ ţ grave între m surile non-punitive şi sistemele penale eminamente represive.ă

S-a sus inutţ 2 c aceste proceduri judiciare şi execu ionale reprezint un adev rată ţ ă ă eşec prin lipsa criteriilor ştiin ifice de punere în aplicare, fapt care conduce la oţ inegalitate flagrant a şanselor, în func ie de pozi ia social şi disponibilit ileă ţ ţ ă ăţ financiare ale inculpa ilor ori de inu ilor, şi s-a sugerat existen a incapacit iiţ ţ ţ ţ ăţ profesionale, a relei credin e şi chiar a corup iei celor îns rcina i cu aplicarea acestorţ ţ ă ţ m suri.ă

S-a criticat cu severitate faptul c se ajunsese la o adev rat "capitalizare aă ă ă proba iunii". În lucrarea citatţ ă3, criminologul american Hans W. Mattick arat c înă ă anul 1975, în S.U.A., un agent de proba iune avea în supraveghere pân la 200 şiţ ă chiar 300 de condamna i c rora li s-a aplicat m sura suspend rii execut rii pedepsei,ţ ă ă ă ă

ori afla i în "proba iune". În cazul în care aceste persoane s-ar fi aflat în închisori,ţ ţ statul ar fi cheltuit mari sume de bani cu între inerea lor. Punerea lor în libertate aţ salvat aceşti bani, dar m sura nu a putut avea efectele dorite, deoarece o singură ă persoan , în mod obiectiv, nu poate supraveghea un num r atât de mare deă ă poten iali r uf c tori.ţ ă ă ă

Unii autori au apreciat c modelul curativ de politic penal s-a întemeiat doar înă ă ă aparen pe ideea de reintegrare social a infractorilor. În realitate, m surile deţă ă ă tratament ar fi contribuit la etichetarea şi stigmatizarea acestora4, precum şi lamen inerea în închisoare a unor condamna i pe o perioad mai îndelungat decât ar fiţ ţ ă ă fost necesar.

Dup disputele care au avut loc pe aceast tem în perioada 1970-1975, ideileă ă ă şcolii clasice de drept penal au fost reluate în planul teoriei politicii penale, adep ii lorţ fiind sus inu i de realitatea infrac ional concret , de "explozia" criminalit ii în rileţ ţ ţ ă ă ăţ ţă occidentale şi de tendin a de universalizare a acestui fenomen. Cu acest prilej s-auţ reiterat vechile teorii referitoare la efectul descurajant al pedepsei şi la importan aţ

1 Eighth United Nations Congress on the Prevention of Crime and the Treatment of offenders, Havana, 27 August - 7September 1990, Report prepared by the Secretariat, UNITED NATIONS, New York, 1991, p.2-5.

2 Hans W.Mattick, Reflections of a former prison warden, în vol. Delinquency, Crime and Society, ediţie îngrijită de JamesShort jr., Ed.The University of Chicago Press, Chicago, 1976, p.287-315; Larry Siegel, Criminology, University of Nebraska, Omaha, 1987, p.556-558.

3

H.W.Mattick, op.cit., p.309.4 Conf. Jose Luis de la Cuesta Arzamendi, Le système pénitentiaire: réforme ou abolition, în "Revue de droit penal et de

criminologie", nr.6/1985, p.549-556, citat de R.M.Stănoiu, Introducere în criminologie, Bucureşti, Ed.Academiei, 1989, p.173.

53



închisorii de scurt durat , care ar produce un şoc benefic asupra f ptuitorilor,ă ă ă sus inându-se necesitatea renun rii la m surile alternative închisorii şi pentruţ ţă ă limitarea strict a sferei de inciden a liber rii condi ionate. S-a propus chiar oă ţă ă ţ sporire a severit ii pedepsei şi a limit rii posibilit ilor de individualizare judiciar aăţ ă ăţ ă sanc iunii penaleţ 1.

Ca urmare a presiunii generalizate a acestor opinii, în Statele Unite ale Americii s-

a manifestat tendin a de renun are par ial la modelul curativ şi de înlocuire cu unţ ţ ţ ă model de justi ie mai bine precizat, prin instituirea unor criterii mai riguroase deţ aplicare a m surii liber rii condi ionate şi prin limitarea posibilit ilor deă ă ţ ăţ individualizare a sanc iunii de c tre instan ele judec toreşti. Astfel, în anul 1976,ţ ă ţ ă statul California a adoptat un sistem uniform de sanc iuni, limitând elementeleţ discre ionare, de incertitudine şi variabilitate pe care le presupunea modelul curativţ 2.

În Europa, aceast tendin a fost marcat de legea intitulat "Securitate şiă ţă ă ă libertate" adoptat în Fran a, la data de 2 februarie 1981. În leg tur cu aceast lege,ă ţ ă ă ă criminologul francez Jacques Vérin aprecia c preia modelul american, înlocuindă individualizarea pedepsei şi tratamentul de resocializare a infractorilor, revenind la

sistemul clasic al pedepselor fixe, apreciate în func ie de gravitatea faptelorţ antisociale s vârşiteă 3.F r a fi partizanul m surilor represive, Jean Pinatel recunoaşte c această ă ă ă ă

tendin este oarecum justificat de creşterea grav a infrac ionalit ii, mai ales aţă ă ă ţ ăţ celei s vârşite cu violen , fapt care determin o reac ie agresiv de ap rare dină ţă ă ţ ă ă partea societ ii, reac ie reflectat în plan legislativ. Totodat , autorul atrage aten iaăţ ţ ă ă ţ asupra marilor probleme pe care le ridic mediul penitenciar, care se constituie într-oă adev rat "şcoal a crimei", din care infractorii ies mai versa i, mai marca i psihic şiă ă ă ţ ţ mai înr i iă ţ 4.

O analiz temeinic (şi critic ) a acestei probleme a fost efectuat cu prilejulă ă ă ă

Seminarului European asupra Alternativelor la Pedeapsa cu Închisoarea, desf şurat laă Helsinki, în perioada 26-28 septembrie 1987, în organizarea Institutului Helsinkipentru Prevenirea şi Controlul Criminalit ii (HEUNI). În Raportul general prezentat cuăţ acest prilej se subliniaz faptul c în r spunsurile primite din partea guverneloră ă ă "indiferent c sunt din nordul, sudul, estul sau vestul Europei, pedeapsa cuă închisoarea este descris în mod insistent ca fiind o sanc iune care, în mareaă ţ majoritate a cazurilor, nu poate aduce nici o îmbun t ire situa iei personale oriă ăţ ţ sociale a celor condamna i. Dimpotriv , exist o îngrijorare general c preocupareaţ ă ă ă ă pentru ajustarea satisf c toare a societ ii prin folosirea pedepsei cu închisoareaă ă ăţ conduce în mod frecvent - unii pretind c întotdeauna - la înr ut irea situa iei"ă ă ăţ ţ 5.Pentru a înt ri aceast concluzie, autorul citeaz Declara ia Guvernului Suedez:ă ă ă ţ

"...îmbun t irea situa iei individuale (resocializarea) prin privarea de libertateă ăţ ţ constituie o iluzie. Dimpotriv ... aceast pedeaps conduce la o reabilitare minor şiă ă ă ă la un recidivism înalt, pe lâng faptul c are efecte distructive asupra personalit ii"ă ă ăţ 6.

În concluziile Seminarului se arat c pedeapsa cu închisoarea este considerat aă ă ă fi necesar , în func ie de dou criterii:ă ţ ă1 Conf. R.M.Stănoiu, op.cit., p.173.2 Conf. R.M.Stănoiu, op.cit., p.173.3 J.Vérin, Une politique criminelle fondée sur la victimologie et sur l'intéręt des victimes , în "Revue de science criminelle et

de droit pénal comparé", nr.4/1982, p.895 şi urm.4

J.Pinatel, Criminology et societé répressive, în "Revue de science criminelle et de droit pénal comparé", nr.4/1982, p.765-776.5 Norman Bishop, Non-custodial Alternatives in Europe, seria HEUNI, nr.14, 1988, p.47.6 Idem, p.48.

54



- în cazul s vârşirii infrac iunilor grave (cum ar fi cele îndreptate contra vie ii,ă ţ ţ integrit ii corporale, libert ii persoanei, precum şi în cazul actelor deăţ ăţ terorism, traficului de droguri, fraudelor şi altor infrac iuni economice deţ mari propor ii, a celor îndreptate împotriva mediului înconjur tor, ori a celorţ ă care pun în pericol siguran a na ional );ţ ţ ă

- în cazul infractorilor incorigibili, asupra c rora sanc iunile neprivative deă ţ

libertate nu ar produce nici un ecou1.Aceast recomandare a fost înt rit cu prilejul Congresului de la Havana. Astfel,ă ă ă

în Anexa A se precizeaz c "guvernele trebuie s acorde aten ie cu prioritateă ă ă ţ promulg rii şi implement rii celor mai potrivite legi şi reglement ri pentru a controlaă ă ă şi combate criminalitatea transna ional şi tranzac iile interna ionale ilegale.... Deţ ă ţ ţ asemenea, legile na ionale trebuie s fie rev zute pentru a asigura un r spuns maiţ ă ă ă adecvat şi mai efectiv la noile forme de criminalitate, nu numai prin aplicareapedepselor penale, ci şi prin m suri legislative în materie civil ori administrativ "ă ă ă 2.

Un exemplu în aceast direc ie îl constituie noua legisla ie italian pentruă ţ ţ ă combaterea crimei organizate3.

De asemenea, se constat faptul c nu numai legisla iile penale din rileă ă ţ ţă europene foste socialiste îşi în spresc normele de incriminare, aceast tendin fiindă ă ţă vizibil şi în rile dezvoltate (a se vedea noul cod penal francez).ă ţă

Totuşi, tendin a spre severitate este în mod eficient echilibrat de o alt tendin ,ţ ă ă ţă aceea înclinat spre utilizarea cu modera ie a pârghiilor represive oferite de legeaă ţ penal , precum şi prin identificarea altor sanc iuni neprivative de libertate.ă ţ

13.3. Tendin a moderatţ ă

Tendin a moderat în politica penal reprezint , în bun m sur , tenta iaţ ă ă ă ă ă ă ţ echilibrului într-o lume din ce în ce mai bulversat de propriile sale dezechilibre.ă

Aceast tendin este nou în m sura în care încearc s dea r spunsuri logiceă ţă ă ă ă ă ă efectelor provocate de schimb rile de diverse grade care se petrec în societateaă mondial şi care risc s determine extremisme subsecvente. Ea este, în cele dină ă ă urm , o politic a bunului sim , dictat de ideea c atât o represiune mai înalt cât şiă ă ţ ă ă renun area la sanc iunea penal (conform modelului aboli ionist de politic penal )ţ ţ ă ţ ă ă vor conduce la dificult i şi mai accentuate în raporturile interumane. Aceastăţ ă orientare abordeaz problematica prevenirii şi combaterii criminalit ii mai ales într-oă ăţ manier structural , sistemic , apreciind c reducerea disparit ilor sociale,ă ă ă ă ăţ economice şi culturale dintre indivizi este de natur s contribuie la o mai mareă ă integrare social şi, în cele din urm , la o mai mare implicare a cet enilor laă ă ăţ

rezolvarea problemelor comunit ii din care fac parte, inclusiv la diminuareaăţ criminalit ii.ăţ Tendin a moderat a fost marcat cu prilejul tuturor reuniunilor interna ionale deţ ă ă ţ

specialitate din ultimele dou decenii şi exprimat cu claritate cu prilejul congreseloră ă de la Milano şi Havana. Astfel, în "Planul de ac iune" de la Milano se precizeaz :ţ ă "Trebuie explorate şi încurajate formele diverse ale particip rii comunit ii (laă ăţ prevenirea şi combaterea criminalit ii - n.n.), în scopul cre rii alternativelor viabile laăţ ă interven ia judiciar pur , alternative care ar putea furniza metode mai accesibileţ ă ă

1

Idem, p.1.2 Documentele Congresului de la Havana, Anexa A, pct.3.3 Conf. M.Papa, La nouvelle législation italienne en matičre de criminalité organisée, în "Revue de science criminelle",

nr.4/1993, p.724-738.

55



pentru administrarea justi iei, cum ar fiţ medierea, arbitrajul şi cur ile deţ conciliere"1.

Subliniind necesitatea combaterii unor forme grave ale criminalit ii (terorismul,ăţ crima organizat , criminalitatea împotriva mediului etc.), documentele congresului deă la Havana insist asupra faptului c m surile efective îndreptate împotriva acestuiă ă ă fenomen trebuie s constiă tuie parte integrant a programelor de dezvoltareă

economico-social . Respectarea drepturilor omului în acest domeniu şi creareaă condi iilor pentru exercitarea acestor drepturi este considerat a fi esen ial . Pe deţ ă ţ ă alt parte, s-a apreciat c este necesar reducerea şi chiar eliminareaă ă ă supraaglomer rii în închisori prin reducerea perioadei de deten ie şi prin aplicareaă ţ sanc iunilor neprivative de libertate.ţ

În aceast materie, subliniem înc o dat importan a Seminarului Europeană ă ă ţ asupra Alternativelor la Pedeapsa cu Închisoarea (Helsinki-1988). Cu acest prilej s-asus inut c pedeapsa cu închisoarea trebuie s fie aplicat cu modera ie şi numai înţ ă ă ă ţ cazul s vârşirii unor infrac iuni grave, ori atunci când subiec ii activi ai fapteloră ţ ţ penale sunt delincven i incorigibili.ţ

Importan a m surilor alternative închisorii a fost sus inut în toate reuniunile laţ ă ţ ă care am f cut referire. Printre altele, au fost fundamentate teoretic urm toareleă ă 2:

- diversificarea sistemului de sanc iuni alternative închisorii şi adoptarea unorţ sanc iuni noi, cum ar fiţ avertismentul penal, amânarea nelimitat a pronun riiă ţă sentin ei, m suri de compensare a victimeiţ ă ;

- prioritatea acordată pedepsei pecuniare, atât amenzii cât şi sanc iuniiţ denumit "zile-amend " care, spre deosebire de amenda clasic , are avantajul c seă ă ă ă bazeaz pe un criteriu de individualizare mai complex, luând în considerare atâtă gravitatea faptei comise, cât şi posibilit ile materiale reale ale f ptuitorilor;ăţ ă

- aplicarea mai frecvent a pedepselor care prev d munca în serviciul comunit iiă ă ăţ

ori condamnarea la locul de munc ;ă- limitarea ori interzicerea unor drepturi pe o perioad limitat de timp;ă ă- men inerea unor sanc iuni specifice modelului curativ, între care,ţ ţ suspendarea

execut rii pedepseiă şi proba iuneaţ . Propunerile de perfec ionare au vizat oţ diversificare a formelor de suspendare şi o mai mare suple e în privin a condi iilor deţ ţ ţ revocare;

- transferarea unor forme de comportament antisocial din sfera de cuprindere adreptului penal în cea medical sau social (infrac iunile de agresare sexual , rela iileă ă ţ ă ţ între persoane de acelaşi sex, toxicomania, alte "infrac iuni f r victime");ţ ă ă

- diversificarea modalit ilor de executare a sanc iunii cu închisoarea înăţ ţ "semilibertate" sau "semideten ie" care s înlesneasc de inutului contactul cuţ ă ă ţ mediul s u social, s -şi continue preg tirea şcolar sau profesional ;ă ă ă ă ă

- adoptarea unui sistem progresiv de clasificare a de inu ilor care s aib înţ ţ ă ă vedere evolu ia acestora în penitenciar şi s permit aplicarea unui program cât maiţ ă ă adecvat de resocializare a celor în cauz ;ă

- solu ionarea conflictelor penale pe alte c i decât cele obişnuite, între careţ ă media iuneaţ şi dejuridicizarea. Aceste procedee ar urma s se aplice atunci cândă se consider c rezolvarea conflictului se poate face evitându-se neajunsurile unuiă ă proces penal. Media iunea are ca scop reconcilierea p r ilor cu ajutorul unor ter i.ţ ă ţ ţ Dejuridicizarea, al turi de scoaterea de sub inciden a legii penale a unor fapteă ţ

antisociale a dobândit un sens nou, respectiv solu ionarea unor conflicte de dreptţ 1 Compendium of United Nations Standards and Norms In Crime Prevention and Criminal Justice, New York, 1992, p.19.2 N.Bishop, op.cit., p.60-96; R.M.Stănoiu, op.cit., p.176-178.

56



penal de c tre p r i, cu ajutorul unor institu ii publice sau private, cum ar fiă ă ţ ţ organismele îns rcinate cu aplicarea m surilor disciplinare.ă ă

În concluzie, tendin a moderat în politica penal , orientat pe ideea deţ ă ă ă alternativitate ofer multiple solu ii viabile. Important este îns modul în care acestă ţ ă model este transpus în practic , fondurile alocate şi nivelul de calificare aă personalului din sistemul justi iei penale.ţ

CAPITOLUL VICAPITOLUL VI

CRIMINOLOGIA PREVENTIVĂCRIMINOLOGIA PREVENTIVĂ

SEC IUNEA IŢ

PREVENIREA CRIMINALIT IIĂŢ

14.1. Considera ii introductiveţ

Criminalitatea mondial , caracterizat prin coexisten a formelor clasice deă ă ţ inadaptare economic şi cultural , a celor hiperadaptate ale criminalit ii organizateă ă ăţ şi a celei în "gulere albe" şi prin apari ia unor forme noi, de la o etap la alta,ţ ă preocup tot mai mult forurile statale şi suprastatale, institu iile specializate, oameniiă ţ de ştiin .ţă

În contextul marilor schimb ri sociale şi politice contemporane, al dezechilibreloră cu cauzalitate multipl şi al proceselor tensionate determinate de acestea, prevenireaă şi combaterea criminalit ii nu poate fi evitat , indiferent câte dificult i şiăţ ă ăţ inconveniente ar prezenta.

În România, recrudescen a criminalit ii este o realitate îngrijor toare, consecinţ ăţ ă ţă a dificult ilor complexe pe care le antreneaz tranzi ia la economia de pia , dar şi aăţ ă ţ ţă dificult ilor de adaptare la o societate civil în care structurile şi mecanismeleăţ ă controlului social, specifice statului de drept nu sunt în totalitate constituite şi nici nufunc ioneaz la parametrii dori i.ţ ă ţ

Identificând şi studiind cauzele criminalit ii, stabilind starea şi dinamica acesteia,ăţ anticipând schimb rile sale cantitative şi calitative pe termen mediu şi lung,ă

criminologia îşi propune s evalueze m surile ce se impun şi s elaboreze programeă ă ă conving toare de prevenire a criminalit ii, de resocializare şi reinser ie social aă ăţ ţ ă delincven ilor.ţ

Acest demers este în concordan cu scopul general al criminologiei, respectivţă fundamentarea unei politici penale eficiente, în m sur s produc efecteleă ă ă ă dorite. Oferind ştiin ei politicii penale propriile sale rezultate referitoare la starea,ţ dinamica, esen a, cauzalitatea şi legit ile criminalit ii ca fenomen socio-uman,ţ ăţ ăţ precum şi fundamentarea teoretic a strategiilor posibile, metodelor, procedeelor şiă mijloacelor practice de înf ptuire a activit ilor de prevenire şi combatere aă ăţ criminalit ii, criminologia contribuie esen ial la particularizarea principiilor de politicăţ ţ ă

penal ale oric rui stat.ă ă Trebuie men ionat, totodat , c solu iile na ionale în problema luptei împotrivaţ ă ă ţ ţ

criminalit ii nu depind doar de acurate ea concep iei teoretice, de structurile,ăţ ţ ţ

57



programele şi metodele prin care se înf ptuieşte strategia na ional de luptă ţ ă ă împotriva criminalit ii, ci şi de mijloacele materiale şi financiare pe care statul poateăţ s le afecteze acestui scop. În consecin , eficaă ţă citatea solu iilor adoptate pentruţ prevenirea şi combaterea fenomenului infrac ional depinde de dezvoltarea social-ţeconomic a statului, de puterea real a acestuia.ă ă

14.2. Definirea conceptelorDeşi prevenirea criminalit ii este considerat dintotdeauna drept obiectivulăţ ă

principal al politicii penale, ea a r mas, mai degrab , un concept vag, insuficientă ă definit teoretic. A fost mai simplu s se discute în termenii obiectivelor de realizată decât în termeni conceptuali. Aceast situa ie se datoreaz faptului c acest conceptă ţ ă ă vizeaz un domeniu atât de larg, încât, la un moment dat, el însuşi devine difuz. Deă aceea, înainte de a defini conceptul de prevenire este necesar s clarific mă ă obiectivele, sfera de ac iune şi direc iileţ ţ efortului preventiv.

Prevenirea criminalit ii înseamn , în primul rând,ăţ ă preîntâmpinarea s vârşiriiă pentru prima dată a acelor ac iuni ori inac iuni umane pe care societatea leţ ţ

consider d un toare pentru valorile sale, pentru evolu ia sa normal c tre progres,ă ă ă ţ ă ă motiv pentru care aceste comportamente au fost sanc ionate de legea penal .ţ ă

În sens strict , prevenirea vizeaz mai ales acele comportamente care prezint ună ă grad de pericol social suficient de mare ca s necesite o reac ie prin mijloace de dreptă ţ penal împotriva f ptuitorilor.ă

În sens larg, prevenirea se îndreapt împotriva tuturor comportamenteloră deviante care, prin acumularea şi adâncirea unor procese socio-umane specifice, potconduce la s vârşirea de fapte antisociale sanc ionate de legea penal . Trebuie să ţ ă ă men ion m c , în aceast viziune, conceptul de comportament deviant are o sfer deţ ă ă ă ă cuprindere mai larg decât acela de infrac iune. Punctul de vedere juridico-penală ţ

trebuie, deci, completat cu punctul de vedere psiho-social, deoarece el permite atât o în elegere mai aprofundat a delincven ei penale şi a profilaxiei acesteia, cât şi oţ ă ţ abordare post-penal adecvat facilit rii reinser iei sociale a celor care se fac vinova iă ă ă ţ ţ de înc lcarea legii.ă

Astfel, deşi criminologia opereaz cu conceptul de infractor în sensul legii penale,ă obiectivul prevenirii este constituit dintr-un ansamblu de factori care determină sau favorizeaz s vârşirea faptei ilicite. Aceşti factori preced înc lcarea legii penale.ă ă ă ă Orice alt abordare ar fi nerealist întrucât ar sem na iluzia c prevenireaă ă ă ă criminalit ii ar fi posibil şi f r s se ac ioneze asupra cauzelor criminalit iiăţ ă ă ă ă ţ ăţ 1. Deaici, consecin a c m surile concrete de prevenire nu pot fi orientate în mod just f rţ ă ă ă ă

o concep ie clar asupra cauzelor care determin şi a condi iilor care favorizeazţ ă ă ţ ă fenomenul infrac ional.ţÎn raport de gravitatea şi rolul factorilor cauzali se poate alc tui strategiaă

combaterii cauzelor fenomenului, eşalonarea eforturilor pe diferite etape, fiecare cuobiective apropiate sau mai dep rtate. Nu s-ar putea renun a îns la cunoaştereaă ţ ă cauzelor fenomenului şi a c ilor de eradicare a acestuia.ă

Ac iunea preventiv nu va produce efectele scontate dac se va desf şura izolat,ţ ă ă ă pe domenii sau tipologii infrac ionale. Prevenirea criminalit ii trebuie s vizezeţ ăţ ă fenomenul în întregul s u, nu ca totalitate de infrac iuni s vârşite pe un anumită ţ ă teritoriu, într-o perioad de timp dat , ci ca sistem, în eles ca ansamblu superioră ă ţ organizat de elemente aflate în rela ii atât între ele, cât şi cu întregul c ruia i seţ ă

1 G.Antoniu, Prevenirea infracţiunilor în dezbaterea Naţiunilor Unite, în "Studii de drept românesc", Bucureşti,Ed.Academiei Române, nr.1-2/1991, p.91; Gh.Nistoreanu, Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de siguranţă, EdituraMinisterului de Interne, Bucureşti, 1991, p.63.

58



subsumeaz , ansamblu care este orientat c tre realizarea unor efecte specifice, înă ă condi ii specifice.ţ

În societate, interven ia omului are un rol hot râtor în procesul de transformare aţ ă posibilit ii în realitate. El ac ioneaz în cunoştin de cauz dup ce a perceputăţ ţ ă ţă ă ă informa iile provenite din mediul social, dup ce le-a cercetat şi evaluat în raport cuţ ă natura lor şi necesit ile proprii, manifestând preferin şi asimilând pe acelea care îiăţ ţă

satisfac interesele. În raport de condi ion rile concrete, el îşi manifest libertateaţ ă ă op ional . Întrucât actul de decizie intervine într-un context social guvernat de normeţ ă şi valori general acceptate, responsabilitatea pe care o implic se constituie, la rândulă ei, într-o ecua ie care exprim rela ia dintre necesitatea social şi liberul arbitru caţ ă ţ ă fundament al r spunderii.ă

În consecin , m surile concrete de prevenire a criminalit ii trebuie s reprezinteţă ă ăţ ă argumente suficient de puternice pentru ca, în balan a procesului individual de luareţ a deciziilor, s constituie factori decisivi de împiedicare a trecerii la s vârşirea actuluiă ă infrac ional.ţ

Aceste m suri trebuie s vizeze acele domenii ale socialului, economicului,ă ă

juridicului etc., în care apar şi se manifest cu mai mult for cauzele care determină ă ţă ă şi condi iile care favorizeaz comportamentul delincvent.ţ ă

Generalizând, apreciem c prevenirea criminalit ii desemneaz un proces socială ăţ ă permanent, care presupune aplicarea unui ansamblu de m suri cu caracter social,ă cultural, economic, politic, administrativ şi juridic destinate s preîntâmpineă s vârşirea faptelor antisociale, prin identificarea, neutralizarea şi înl turarea cauzeloră ă fenomenului infrac ional.ţ

Totuşi, prevenirea nu înseamn doar preîntâmpinarea s vârşiriiă ă pentru primadată a unei infrac iuni, ci şiţ împiedicarea repet riiă faptei penale de c tre acelaşiă autor. Acest tip de prevenire, în care subiec ii sunt calitativ diferi i, se realizeaz prinţ ţ ă

m suri deă resocializare şi reintegrare social post-penală ă a persoanelor care aucomis deja fapte infrac ionale şi au fost condamnate pentru aceasta.ţConsiderând criminalitatea ca o maladie a "societ ii criminogene" moderne,ăţ

caracterizat de o profund deteriorare a valorilor fundamentale ale umanit ii, Jeană ă ăţ Pinatel aprecia c ştiin a criminologiei nu poate opera f când abstrac ie de ipotezaă ţ ă ţ deterministă1. În acest sens, deşi conduita infrac ional poate fi apreciat în termeniţ ă ă de probabilitate (datorit factorilor individuali aleatori), reac ia socială ţ ă antiinfrac ional trebuie abordat într-o perspectiv determiţ ă ă ă nist şi interac ionistă ţ ă întrucât este generat de un fenomen real, obiectiv - criminalitatea.ă

14.3. Modele de prevenire a criminalit iiăţ14.3.1. Modelul clasic

Dup cum s-a ar tat în analizele precedenteă ă 2, o lung perioad de timp reac iaă ă ţ social antiinfrac ional a avut o esen eminamente represiv , popoarele anticeă ţ ă ţă ă dezvoltând sisteme legislative şi institu ionale care r spundeau în bun m sur , maiţ ă ă ă ă ales prin asprimea lor, scopurilor pentru care fuseser create.ă

Deci, prima modalitate de a preîntâmpina s vârşirea faptelor antisociale a fostă constituit de efectul de inhibare psihic al normei penale şi al pedepsei poten iale.ă ă ţ

1 J.Pinatel, La societé criminogčne, Editura Calman - Lévy, Paris, 1971, p.239.2 V. 12.2. Modelul represiv de reacţie socială.

59



14.3.1.1. Prevenirea generală

Problema prevenirii criminalit ii a fost abordat în mod explicit de filosoful grecăţ ă Platon (427-347 î.e.n.) care a propus1 înlocuirea ideii retributive cu ideea de utilitatesocial a pedepă sei, conform c reia scopul sanc iunii trebuie s fie prevenireaă ţ ă general (prin for a exemplului) şi prevenirea special (ca efect intimidant ală ţ ă pedepsei). Platon afirm c "acela care vrea s pedepseasc în mod judicios, nuă ă ă ă

pedepseşte din pricina faptei rele care este un lucru trecut, c ci nu s-ar putea face caă ceea ce s-a s vârşit s nu se fi s vârşit, ciă ă ă pedepseşte în vederea viitorului,pentru ca vinovatul s nu mai cad în greşeal şi pentru ca pedeapsa lui s -ă ă ă ăi înfrâneze pe ceilal iţ "2. Aceast idee a fost preluat de filosoful Seneca într-oă ă formulare r mas celebr : Naum, ut ait Plato,ă ă ă nemo prudens punit quia peccatumest, sed ne peccetur" (C ci, dup cum a spus Platon, nici un om în elept nuă ă ţ pedepseşte pentru c s-a greşit, ci pentru ca s nu se mai greşeasc ).ă ă ă

Discipol al lui Platon, marele gânditor antic Aristotel (384-322 î.e.n.), în lucrareasa intitulat "Politica", a analizat problematica efectelor s r ciei, a mizeriei sociale.ă ă ă

"Astfel - spune autorul - dup cum omul în perfec iunea sa este cea mai nobilă ţ ă

dintre fiin e, în aceeaşi m sur lipsit de lege şi dreptate este cea mai rea dintreţ ă ă toate"3. De asemenea, în lucrarea "Arta retoric şi arta poetic ", Aristotel a evaluată ă importan a rolului preventiv al pedepsei, afirmând c o persoan comite o crimţ ă ă ă atunci când nu se aşteapt la nici o pedeaps , ori atunci când avantajele ob inute dină ă ţ fapta prohibit precump nesc în fa a pedepseiă ă ţ 4.

În secolul al XVIII-lea, aceast concep ie a influen at în mod decisiv filosofiaă ţ ţ iluminist şi, prin intermediul ei, teoria şcolii clasice de drept penal, fondat deă ă Cesare Beccaria. În lucrarea sa "Dei delitti e delle pene", Beccaria sus ine c omulţ ă este o fiin ra ional care, tr ind sub imperiul liberului s u arbitru, trebuie s suporteţă ţ ă ă ă ă consecin ele faptelor sale. Din acest motiv,ţ

- cu cât pedeapsa prev zut de lege este mai sever , cu atât omul se vaă ă ă ab ine s comit actul incriminat;ţ ă ă- cu cât aplicarea legii este mai cert şi mai rapid , cu atât efectul preventivă ă

va fi mai evident.O dat cu trecerea timpului, imaginea clasic a prevenirii criminalit ii prin efectulă ă ăţ

intimidant al pedepsei a început, pe de o parte, s se estompeze, iar pe de alt parte,ă ă s devin mai complex .ă ă ă

Ea a fost subminat pentru prima dat de teoriile doctrinei pozitivisteă ă 5 careconsidera c trebuie înl turat imaginea clasic a omului rezonabil, ra ional, st până ă ă ă ţ ă pe actele sale şi întotdeauna liber s aleag între bine şi r u. În concep ia lui Enricoă ă ă ţ

Ferri, pentru ob inerea prevenirii nu este suficient o pedeaps sever , sistemulţ ă ă ă sanc ionator având o importan limitat . Modelul propus de doctrina pozitivistţ ţă ă ă afirm necesitatea lu rii unor m suri de ordin social şi economic care s elimine sauă ă ă ă s limiteze rolul factorilor care genereaz acest fenomen.ă ă

Mai târziu, în perioada interbelic şi dup cel de-al doilea r zboi mondial, doctrinaă ă ă Şcolii Ap r rii Sociale a sus inut c protejarea societ ii împotriva crimei trebuie s fieă ă ţ ă ăţ ă

1 Platon, Dialoguri, Protagoras, Paris, Editura Les Belles Lettres, 1966, 324,a.b.2 Idem.3

Aristotel, Politica, citat de H.Goppinger, Kriminologie, München, Ed. C.H.Beck, 1971, p.22.4 Aristotel, Arta retorică şi arta poetică, cap.12, citat de M.Killias, Precis de criminologie, Berna, Ed.Staempfli and CieS.A., 1991, p.443.

5 E.Ferri, I novi orizzonti del dirito e della procedure penale, Torino, 1881, devenită ulterior (1892) "Sociologia criminale".

60



realizat prin m suri penale şi extrapenale destinate s neutralizeze delincventul, fieă ă ă prin eliminare sau segregare, fie prin aplicarea de metode curative sau educative.

14.3.1.2. Prevenirea specială

Prin prevenire special se în elege complexul de m suri destinate s împiediceă ţ ă ă s vâră şirea unor fapte antisociale de c tre persoanele care au s vârşit, deja, oă ă

infrac iune. Întrucât modelul clasic se bazeaz , în mod esen ial, pe efectul intimidantţ ă ţ al pedepsei, prevenirea special se realizeaz prin impunerea unei pedepse mult maiă ă aspre in cazul recidiviştilor, în scopul neutraliz rii ori incapacit rii acestora pe oă ă perioad mai mare de timp.ă

În secolele anterioare, neutralizarea se realiza prin pedeapsa cu moartea sau, maitârziu, prin exilarea vinova ilor în colonii şi chiar prin vânzarea lor ca sclavi. În secolulţ XX, neutralizarea se ob ine atât prin pedepse privative de libertate mai severe -ţ uneori, chiar închisoarea pe via -, fie prin m suri alternative de educare, reeducareţă ă şi tratament medical sau psiho-social, care au drept scop resocializarea infractorului, în vederea reintegr rii sociale a acestuia.ă

14.3.1.3. EvaluareÎn perioada modern , modelul clasic de prevenire a evoluat atât c tre modelulă ă

social, cât şi în direc ia modelului situa ional (tehnologic). Astfel, prevenireaţ ţ criminalit ii nu se mai realiăţ zeaz doar prin m suri de drept penal. Ea constituieă ă domeniul de ac iune al controlului social, atât formal (sistemul justi iei penale), cât şiţ ţ informal (organiza ii non-guvernamentale, specialişti din diverse domenii, organiza iiţ ţ comunitare etc.).

Se pune accentul pe educarea cet enilor prin popularizarea legisla iei în vigoare,ăţ ţ prin relevarea efectelor nocive ale criminalit ii, prin consecin ele acestui fenomen.ăţ ţ Un rol important revine mijloacelor de informare în mas , care, prin modul deă

prezentare a acestei problematici, pot contribui efectiv la prevenirea criminalit ii.ăţCea mai important pârghie o constituie, îns ,ă ă controlul social specializat,respectiv justi ia, poli ia, curtea de conturi, garda financiar , controlul financiarţ ţ ă intern, poli ia sanitar , poli ia de frontier etc., - organisme ale statului care, prinţ ă ţ ă lege, au obliga ia s intervin în timp util pentru anihilarea focarelor criminogene. Deţ ă ă altfel, un control social strict este cea mai bun cale pentru ca legea s fieă ă respectat .ă

14.3.2. Modelul social

În ultimele dou decenii, creşterea exploziv a criminalit ii pe plan mondial aă ă ăţ determinat o adev rat criz a sistemelor justi iei penale şi a organismelor clasice deă ă ă ţ control social, mai ales în rile vest-europene. Atât num rul infractorilor primari, câtţă ă şi rata recidivismului au crescut de la an la an. Aceste efecte au fost resim ite şi înţ

rile din Europa Central şi de Est, dup autodesfiin area blocului comunist.ţă ă ă ţApari ia noilor strategii na ionale trebuie v zut în contextul principalelorţ ţ ă ă

schimb ri economice, culturale şi sociale care au afectat rile lumii în ultimaă ţă perioad . Ca rezultat al acestor schimb ri, politica penal din multe ri se îndreaptă ă ă ţă ă c tre utilizarea unoră m suri cu caracter social anticipativă , despre care se crede1

c ar avea mai mult succes în prevenirea fenomenului infrac ional.ă ţNoul model presupune, în mod esen ial,ţ implicarea comunit ii în efortul deăţ

prevenire a criminalit iiăţ , f r a însemna, îns , o trecere a responsabilit ii dină ă ă ăţ sarcina sistemului justi iei penale c tre masele eterogene ale popula iei. Utilizândţ ă ţ rezultatele ştiin ifice ale studiilor criminologice asupra cauzalit ii delincven ei la nivelţ ăţ ţ 1 John Graham, Crime Prevention Strategies in Europe and North America, Helsinki, HEUNI, nr.18/1990.

61



macrosocial şi individual, modelul social de prevenire are meritul de a aborda frontalfactorii criminogeni şi de a încerca limitarea impactului acestora, prin m suri deă asisten comunitar acordat persoanelor aflate în condi ii de stress economic,ţă ă ă ţ social ori psihologic. Principala caren a modelului social se datoreaz faptului cţă ă ă acest model presupune o foarte bun coeziune social , o serioas integrare culturală ă ă ă şi o conştientizare comunitar care s genereze un spirit civic pronun at.ă ă ţ

Din perspectiva modelului social, prevenirea criminalit ii urmeaz o clasificareăţ ă de tip medical:

14.3.2.1. Prevenirea primară

Prevenirea primar este definit ca o strategie preventiv de baz care, prină ă ă ă m suri specifice în domeniile social, economic, cultural, educativ etc., încearc să ă ă anihileze atât situa iile criminogene, cât şi r d cinile adânci ale criminalit ii. Primulţ ă ă ăţ şi cel mai generos obiectiv const în crearea condi iilor necesare socializ rii pozitive aă ţ ă tuturor membrilor societ ii. Domeăţ niul interven iei predelictuale include programeleţ de creare a locurilor de munc , a condi iilor civilizate de habitat, a şcolilor, locuriloră ţ de odihn şi recreere, institu iilor de asisten medical .ă ţ ţă ă

În conformitate cu ideile de baz ale modelului social, prevenirea trebuie s seă ă adreseze mai ales infractorilor poten iali, atât la nivel individual, cât şi alţ microgrupurilor. Astfel, materialele de specialitate1 prezint un important num r deă ă programe de prevenire care func ioneaz în rile occidentale şi se adreseaz cuţ ă ţă ă prioritate familiei, şcolii şi, în general, tinerilor.

În privin aţ familiilor se ac ioneaz prin m suri comunitare pentru:ţ ă ă- furnizarea de ajutor celor afla i în stare de stress economic şi psihologic;ţ- educarea şi orientarea p rin ilor tineri;ă ţ- educarea preşcolarilor proveni i din familii dezorganizate, ori "de socializareţ

negativ ".ăŞcoala se bucur de o aten ie real , datorit rolului s u formativ pronun at. Eaă ţ ă ă ă ţ

poate oferi cunoştin e privind rolul şi importan a valorilor sociale, a respectului faţ ţ ţă de lege şi moral , implica iile crimei, modul în care func ioneaz sistemul justi ieiă ţ ţ ă ţ penale, c ile de evitare a comportamentului delincvent. Comparativ cu familia, şcoalaă utilizeaz o gam mai larg de modalit i şi mijloace formative, prin dezvoltarea şiă ă ă ăţ fundamentarea unor convingeri morale durabile care faciliteaz integrarea tinerilor înă societate.

Constatându-se c orientarea spre tratamentul individual al şcolarilor oriă abordarea unui aspect educa ional singular s-au dovedit a fi contraproductiveţ 2,

eforturile s-au îndreptat în dou direc ii:ă ţ- c tre supravegherea şcolarilor în vederea reducerii violen ei; în acest scopă ţ

sunt angaja i tinerii absolven i afla i în şomaj;ţ ţ ţ- organizarea unor cursuri speciale, în afara orelor de program, pentru copiii

care au probleme de asimilare a no iunilor ori de adaptare la mediul şcolar.ţUn alt domeniu important al prevenirii îl constituie angajarea în munc aă

tinerilor, care este considerat ca fiind esen ial pentru dezvoltarea acestora prină ţ ă educa ie social , vizând încurajarea lor pentru asumarea responsabilit ii propriilorţ ă ăţ destine. Lipsa ori pierderea locului de munc şi imposibilitatea de reîncadrare în timpă rezonabil determin modificarea serioas a structurii de personalitate a tinerilor,ă ă

dezvolt sentimente revanşarde, st ri depresive, manifesă ă t ri deviante şi chiară 1 J.Graham, op.cit., p.24 şi urm.2 Idem, p.36.

62



recurgerea la acte infrac ionale. De aceea, programele de prevenire se orienteaz înţ ă trei direc ii:ţ

- identificarea şi chiar crearea de noi locuri de munc pentru tineri, prioritateă absolut având cei cu responsabilit i sporite (cu familie proprie, copii,ă ăţ p rin i b trâni şi bolnavi etc.);ă ţ ă

-

organizarea timpului liber pentru tinerii r maşi f r loc de munc ; acest tipă ă ă ă de ac iuţ ne preventiv ia în considerare atât activit ile distractive, cât şiă ăţ cele de reconversie şi recalificare a tinerilor.

- crearea de facilit i de tratament pentru cei cu probleme deosebite (tineriăţ care se drogheaz , alcoolici etc.).ă

Programele de prevenire social a criminalit ii mai iau în considerare politica deă ăţ s n tate, de planificare urban şi, în general, toate domeniile care se pot constitui înă ă ă factori generatori de criminalitate poten ial .ţ ă

14.3.2.2. Prevenirea secundară

Prevenirea secundar are ca obiect adoptarea unei politici penale adecvate şiă

transpunerea în practic a acesteia. Aceasta este aria preventiv care se confrunt înă ă ă mod concret cu fenomenul infrac ional, asigurând prevenirea prin identificareaţ timpurie şi anihilarea factorilor criminogeni. Activit ile prevenirii secundare suntăţ desf şurate de organele legislative (în ceea ce priveşte adoptarea legisla iei penale)ă ţ şi executive (care au datoria aplic rii legii).ă

14.3.2.3. Prevenirea ter iarţ ă

Prevenirea ter iar include activit ile destinate evit rii riscului de recidiv laţ ă ăţ ă ă persoanele care au mai s vârşit infrac iuni. În aceast zon a prevenirii, seă ţ ă ă ac ioneaz pentru tratamentul, reeducarea, resocializarea şi reinser ia social aţ ă ţ ă infractorilor. Totuşi, datorit anvergurii limitate a sanc iunilor orientate spreă ţ

tratament, prevenirea ter iar este redus adesea la represiune şi neutralizare.ţ ă ă14.3.2.4. Evaluare

Modelul social vizeaz mai ales prevenirea criminalit ii prin reducerea necesit iiă ăţ ăţ de a s vârşi fapte penale. El este un model generos, dar care presupune mari eforturiă materiale şi umane, deci o anumit bun stare a societ ii în care se aplic . Modelulă ă ăţ ă social necesit , în plus, atragerea comunit ii în procesele specifice şi în ac iunileă ăţ ţ concrete de prevenire, presupunând o bun coeziune social . Al turi de costurileă ă ă ridicate, aceast cerin reprezint un serios handicap, deoarece:ă ţă ă

- stratificarea social excesiv genereaz interese diferite ale indivizilor, precumă ă ă

şi opinii diferite cu privire la priorit ile prevenirii;ăţ- interesul comun este relativ restrâns şi vizeaz mai ales prevenirea criminalit iiă ăţ violente, a celei stradale şi a delincven ei juvenile, a infrac iunilor care lovesc înţ ţ interesele tuturor grupurilor sociale. În consecin , modelul social de prevenire poateţă avea o inciden şi rezultate relevante în societ ile cu o dezvoltare echilibrat , careţă ăţ ă pun accentul pe interesele comune ( rile nordice), şi aplicabilitate discutabil înţă ă

rile a c ror politic se bazeaz pe un liberalism excesiv, ori în rile s race.ţă ă ă ă ţă ă

14.3.3. Modelul situa ional (tehnologic)ţ

Modelul situa ional de prevenire reprezint o cale pragmatic de reducere aţ ă ă oportunit ilor de s vârşire a faptelor antisociale, prin m suri realiste, relativ simpleăţ ă ă şi cu costuri reduse. Dac modelul social de prevenire se adreseaz infractoriloră ă poten iali, urm rind reducerea disponibilit ii acestora la s vârşirea de fapteţ ă ăţ ă antisociale, modelul situa ional are în vedere poten ialele victime, încercând s leţ ţ ă

63



determine s utilizeze variate precau iuni care reduc riscul victimiz rii. F r îndoială ţ ă ă ă ă c anumite aspecte ale acestui model de prevenire a criminalit ii se adresează ăţ ă infractorilor, în ideea producerii unui anumit impact psihologic asupra acestora (princreşterea riscurilor la care se expun) şi a-i determina s renun e la "trecerea la act".ă ţ

Exist dou categorii principale de m suri de prevenire situa ional :ă ă ă ţ ă

-

m suri de securitate care fac dificil comiterea infrac iunilor;ă ă ţ- m suri care influen eaz costurile şi beneficiile celor care s vârşescă ţ ă ă infrac iuni.ţ

În ultima perioad , proiectele de prevenire a criminalit ii combin cele două ăţ ă ă tipuri.

14.3.3.1. M suri de securitateă

Au fost identificate trei modalit i prin care ocaziile de s vârşire a infrac iunilor seăţ ă ţ restrâng în mod drastic:

a) m suri prin care inteleă ţ (obiectivele vizate de infractori) devin maidificile. În acest scop se utilizeaz materiale care nu pot fi sparte, dispozitive deă

alarm şi imobilizaă re, seifuri. Aceste m suri sunt îndreptate mai ales împotrivaă sp rg torilor. Valoarea lor creşte prin conectarea dispozitivelor de alarm la unit iă ă ă ăţ specializate de poli ie, agen ii de prevenire comunitar a crimei, companii deţ ţ ă asigurare etc.;

b) m suri prin care se înl tur inteleă ă ă ţ ; de exemplu, pentru a se evitaspargerea unui autoturism, acesta nu va fi parcat la întâmplare, ci în locurile specialamenajate, cu paza asigurat ;ă

c) m suri de înl turare a mijloacelor de comitere a infrac iuniloră ă ţ ; deexemplu, verificarea pasagerilor la aeroport reduce riscul deturn rilor de aeronave.ă

14.3.3.2. M suri care influen eaz costurile şi beneficiile infractoriloră ţ ăa) marcarea propriet iiăţ ; de exemplu, poansonarea autoturismelor, abicicletelor, marcarea bunurilor din locuin e. Aceast m sur face lucrurile respectiveţ ă ă ă uşor de recunoscut şi, în consecin , greu vandabile.ţă

b) supravegherea tehnică; presupune utilizarea unor dispozitive de control alaccesului în locuin e (interfoane, televiziune cu circuit închis etc.), de supraveghere aţ cl dirilor şi a spaă iilor înconjur toare. Aceste dispozitive creeaz riscuri suplimentareţ ă ă pentru infractori, care, în cazul în care decid s ac ioneze, vor trebui s fac eforturiă ţ ă ă şi cheltuieli suplimentare pentru a le evita ori anihila.

c) asigurarea supravegherii zonale; se refer la activit ile specifice deă ăţ

patrulare şi control antiinfrac ional desf şurate de organele de poli ie, agen iiţ ă ţ ţ specializate şi chiar de cet enii organiza i în echipe de prevenire în zonele în careăţ ţ locuiesc.

14.3.3.3. Evaluare

Modelul situa ional de prevenire nu reprezint o noutate practic . Utilizarea sa,ţ ă ă inclusiv în cadru teoretic, conduce la concluzia c celelalte modele de prevenire dauă rezultate nesatisf c toare, conform celebrei expresii americane "nothing works"ă ă (nimic nu merge)1. În consecin , se consider c este corect s se prezinteţă ă ă ă cet enilor situa ia cât mai exact cu putin , pentru ca ei s -şi ia m suri suplimentareăţ ţ ţă ă ă de autoprotec ie.ţ

1 D.Lipton, R.Martinson, J.Wilks, The Effectiveness of Correctional Treatment , New York, Ed. Praeger, 1975.

64



SEC IUNEA A II-AŢ

RESOCIALIZAREA INFRACTORULUI. INTRODUCERE ÎNCRIMINOLOGIA CLINICĂ

15.1. Conceptul de resocializare a infractorului

Aşa cum am mai ar tat, resocializarea este un proces educativ, reeducativ şi deă tratament aplicat persoanelor condamnate penal, prin care se urm reşte readaptareaă infractorilor la sistemul de norme şi valori general acceptate de societate, în scopulreintegr rii sociale a acestora şi prevenirii recidivei.ă

Din defini ia prezentat rezult caracteristicile acestui tip special de recuperareţ ă ă social :ă

- resocializarea vizeaz persoane care au s vârşit deja o infrac iune;ă ă ţ- resocializarea are drept scop imediat prevenirea recidivei, deci reprezintă

o component a prevenirii specialeă ;

- resocializarea constituie un demers social realizat în mod ştiin ificţ , depersonal calificat în acest scop;

- metodele resocializ rii sunt: educarea, reeducarea şi tratamentul.ăEducarea vizeaz mai ales pe infractorii a c ror personalitate a suferit oă ă

"socializare negativ ", asimilând norme şi valori contrare celor general acceptate deă societate. Reeducarea se adreseaz infractorilor a c ror personalitate a suferit oă ă inadaptare la sistemul de norme amintit. Educarea şi reeducarea se realizeaz prină modalit i diverse, atât teoretice, cât şi practice, prin care se doreşte ca infractorii săţ ă redobândeasc respectul pentru oameni şi lege, pentru munc , pentru calificarea oriă ă recalificarea profesional etc.ă

Tratamentul de resocializare se realizeaz prin metode terapeutice apreciate a fiă adecvate (chirurgicale, medico-pedagogice, psiho-terapeutice, psihanalitice etc.),urm rindu-se remodelarea personalit ii infractorului, ameliorarea tendin elor saleă ăţ ţ reac ionale, reînnoirea motiva iilor care îi anim interesele şi modificarea atitudinilorţ ţ ă acestuia, în scopul reinser iei sociale prin readaptarea la mediul socio-cultural.ţ

Resocializarea infractorului constituie domeniul de cercetare al criminologieiclinice.

15.2. Criminologia clinică

15.2.1. Defini ie. Apari ia şi evolu ia criminologiei cliniceţ ţ ţCriminologia clinic este o ştiin aplicat , care se concretizeaz în examinareaă ţă ă ă

multidisciplinar a cazului individual, formularea unui diagnostic, a unei ipotezeă asupra conduitei ulterioare (prognostic) şi luarea unei decizii asupra tratamentului cese va aplica infractorului, în scopul resocializ rii acestuia şi prevenirii recidivei.ă

Istoria dezvolt rii ulterioare a criminologiei clinice se confund cu cea a integr riiă ă ă examenului individual în institu iile penale şi penitenciare. Fundamentarea şi evolu iaţ ţ teoretic a acestei criminologii specializate a influen at în mod direct politica penal ,ă ţ ă determinând apari ia modelului curativţ 1.

Necesitatea examenului medico-psihologic al infractorului a fost subliniată

de Cesare Lombroso în raportul prezentat la Congresul Interna ional asupraţ 1 J.Pinatel, în P.Bouzat et J.Pinatel, Traité de droit pénal et de criminologie, Tome III, Criminologie, Paris, Ed.Dalloz,

1963, p.395-473.

65



penitenciarelor, care a avut loc la Sankt-Petersburg, în 1890. Aceast idee a fostă completat de Raffaele Garofaloă 1, care insist asupraă caracterului indispensabil alanchetei sociale în vederea unei aprecieri corecte a infractorului.

La cel de-al VII-lea Congres de Antropologie Penal , care s-a inut la Köln în anulă ţ 1911, criminologul suedez Olof Kinberg a reluat aceast idee, sus inând necesitateaă ţ unui examen medico-psihologic şi social obligatoriu pentru anumite categorii de

acuza i (cei care comit infrac iuni grave, recidivişti, infractori juvenili, incapabiliţ ţ social).

Primele realiz ri ale criminologiei clinice au avut loc, aşa cum s-a mai ar tat, înă ă America Latin , în unele ri europene şi în rile anglo-saxone.ă ţă ţă

Dup ce s-a integrat sistemului execu ional penal, criminologia clinic s-a infiltrată ţ ă în domeniul judiciar, exprimându-se ideea conform c reia criminologia preventivă ă trebuie utilizat pentru organizarea observ rii prejudiciare a învinui ilor. Practic,ă ă ţ anexele psihiatrice au devenit progresiv o prefigurare a centrelor de observare.

Consacrarea pe plan legislativ a examenului de personalitate a fost precedat deă lucr rile Ciclului European de Studii organizat de O.N.U. în anul 1951, la Bruxelles.ă

Lucr rile de la Bruxelles au permis clarificarea obiectului, scopului şi metodeloră examenului medico-psihologic şi social, s-a prezentat cadrul juridic de aplicare şi s-aurelevat principalele modalit i de transpunere în practic a acestei metodeăţ ă 2.

Concluziile Ciclului de la Bruxelles au fost aprofundate în cadrul CursurilorInterna ionale de Criminologie (Paris -1952) şi la Congresele Interna ionale deţ ţ Ap rare Social (San Marino-1951, Anvers-1954, Milano-1956, Stockholm-1958).ă ă

Examenul medico-psiho-social a fost instituit, pe plan legislativ, în Fran a, în anulţ 1959, în cadrul art. 81 alin.4 C.proc.pen. Acest articol a fost analizat de GeorgeLevasseur în raportul prezentat la primul Congres Francez de Criminologie (Lyon-1960)3. Ocupându-se pe larg de examenul de personalitate el arat c acesta are ună ă

con inut complex, care cuprinde:ţ- un examen cu privire la personalitatea inculpatului şi o anchet referitoareă

la situa ia social material şi familial a acestuia;ţ ă ă ă- un examen medical;

- un examen medico-psihologic;

- orice alte m suri utile.ăExamenul de personalitate şi ancheta social sunt obligatorii în materie criminală ă

şi facultative în materie corec ional . Examenul medico-psihologic este facultativ înţ ă ambele situa ii. Organele competente s dispun efectuarea examenului deţ ă ă

personalitate sunt atât judec torul de instruc ie cât şi instan a de judecat .ă ţ ţ ăDosarul de personalitate al infractorului serveşte la individualizarea sanc iunii.ţ Dup r mânerea definitiv a hot rârii judec toreşti, dosarul se transmiteă ă ă ă ă administra iei penitenciare, iar ulterior, comitetului de reinser ie post-penal .ţ ţ ă

Subliniind importan a generaliz rii examenului de personalitate în legisla iaţ ă ţ francez , P. Bouzat arat c aceast m sur a fost salutat de c tre criminologi ca oă ă ă ă ă ă ă ă cucerire de prim ordin, esen ial într-un stat de drept modern, întrucât permite s seţ ă ă cunoasc personalitatea infracă torului şi s se prepare m surile în scopul facilit riiă ă ă

1 R.Garofalo, Criminologie, Napoli, 1885, citat de R.Gassin, Criminologie, Paris, Dalloz, 1990, p.642.2

J.Pinatel, op.cit., p.405.3 G.Levasseur, L'examen de personnalité prévu au nouveau Code de procedure pénale, cadre juridique, în vol. "Actes du II-

eme Congres Français de criminologie", t.II, p.41-55, citat de R.M.Stănoiu, Introducere în criminologie, Bucureşti,Editura Academiei, 1989, p.162.

66



readapt rii sociale a acestuiaă 1. Concomitent, criminologii s-au str duit s dea ună ă con inut ştiin ific cadrului institu ional înf ptuit.ţ ţ ţ ă

Fiind o ştiin aplicat , organizat metodic în maniera unei clinici medicale,ţă ă ă criminologia clinic îşi orienteaz eforturile asupra infractorului concret, formulând ună ă diagnostic, un prognostic şi, eventual, un tratament.

Totodat , criminologia clinic nu este un capitol al criminologiei medicale, întrucâtă ă nu ia în considerare doar elementele bio-psihologice; ea are un caracter socialaccentuat. Elementele sociale şi bio-psihologice sunt unite de criminologia clinică într-o perspectiv sintetizatoare, dominat de conceptul deă ă stare periculoas .ă

15.2.2. Starea periculoasă

Aprecierea criminologic a "st rii periculoase" presupune evaluarea capacit iiă ă ăţ infrac ioţ nale şi a posibilit ii de adaptare la mediul social a delincventului. Conceptulăţ de stare periculoas nu este o no iune juridic , ci o realitate clinic observabil .ă ţ ă ă ă Clinic, starea periculoas se poate manifesta atât sub form cronic (permanent ),ă ă ă ă cât şi sub form iminent :ă ă

- forma cronică a st rii periculoase poate fi definit ca o "modalitateă ă psihologic şi moral care caracterizeaz individul antisocial"ă ă ă 2; poate fisesizat mai ales la recidivişti;ă

- Etienne de Greef a constatat faptul c , înainte de trecerea la s vârşireaă ă actului infrac ional, to i delincven ii parcurg o stare periculoasţ ţ ţ ă iminent .ă Ea poate fi caracterizat ca o stare de criz , de fr mânt ri, a individului careă ă ă ă şi-a propus s comit o fapt pedepsit de lege.ă ă ă ă

Aprecierea st rii periculoase conduce la formularea unui diagnostic, aă prognosticului şi a tratamentului. Aceast apreciere se bazeaz pe metodele şiă ă tehnicile utilizate frecvent în criminologie: observarea, interpretarea şi

experimentarea.În faza observ riiă sunt puse în eviden elementele de personalitate aleţă

individului studiat, precum şi factorii sociali care au contribuit la orientareaantisocial a personalit ii. Observarea este realizat de o echip interdisciplinară ăţ ă ă ă (psiholog, psihiatru, medic, asistent social etc.).

În timpul experimentelor efectuate vor fi identificate tr s turile patologice careă ă constituie nucleul personalit ii orientate antisocial, variabilitatea acestora sugerândăţ nivelul de adaptabilitate social a persoanei în cauz .ă ă

Faza interpret riiă cuprinde trei etape:

- aprecierea personalit ii delincventului - formularea diagnosticuluiăţ criminologic;

- exprimarea unei ipoteze asupra comportamentului ulterior, ipotez careă poart numele de prognostic criminologic;ă

- formularea unui program de tratament bio-psiho-social.Criminologia clinic abordeaz personalitatea infractorului în unitatea şi dinamicaă ă

acesteia3. În acest scop, criminologii clinicieni utilizeaz un evantai larg de tehnici deă investigare cum sunt: ancheta social , observarea direct , examenul medical,ă ă psihiatric şi psihologic, interviul clinic aprofundat, testele psihologice, proiective şi desinceritate, studierea documentelor referitoare la delincventul respectiv.

1 Conf. R.M.Stănoiu, op.cit., p.163.2 J.Pinatel, op.cit., p.411.3 R.M.Stănoiu, Metode şi tehnici de cercetare în criminologie, Bucureşti, Editura Academiei, 1981, p.75.

67



Cu ajutorul acestor tehnici se urm reşte o recompunere a realit ii care aă ăţ precedat săvârşirea actului infrac ional, implicând studierea parcursului social alţ individului, a experien elor sale succesive, a integr rii sale în circuitul social. Seţ ă analizeaz , de asemenea, rolul pe care diverşi factori sociali (anturajul, organeleă statului etc.) l-au jucat în procesul prin care persoana în cauz a ales caleaă infrac ionalţ ă1.

Pe de o parte, se încearc identificarea complexului de factori care au contribuită la formarea personalit ii infractorului, iar pe de alt parte, clarificarea situa ieiăţ ă ţ concrete de via care a favorizat s vârşirea faptei penale.ţă ă

15.2.3. Diagnosticul criminologic

Formularea diagnosticului criminologic se realizeaz în trei etape succesive:ă aprecierea capacit ii infrac ionale, evaluarea inadapt rii sociale şi aprecierea st riiăţ ţ ă ă periculoase prin sinteza celor dou elemente ob inute anterior.ă ţ

Diagnosticul capacit ii infrac ionaleăţ ţ presupune aprecierea tr s turiloră ă psihologice care compun personalitatea orientat antisocial. Ele rezult dină ă

compararea indicilor bio-psihologici eviden ia i cu ocazia examenului medico-ţ ţpsihologic şi a indicilor sociali rezulta i din ancheta social . Pe de o parte, sunt puseţ ă în eviden tr s turi specifice, cum ar fi agresivitatea, egocentrismul, labilitatea şiţă ă ă indiferen a afectiv , iar pe de alt parte, sunt releva i factorii şi împrejur rile concreteţ ă ă ţ ă care au marcat evolu ia social a individului.ţ ă

Aprecierea adaptabilit ii persoaneiăţ studiate ia în considerare nivelulaptitudinilor fizice, psihice şi profesionale pe de o parte, iar pe de alt parte,ă pulsiunile instinctive ale acesteia, aspira iile sale la un anumit status social. Astfel, unţ individ valoros şi cu aspira ii înalte va ridica serioase probleme de adaptare într-unţ microclimat social mediocru. În mod asem n tor, o persoan mediocr , dar cuă ă ă ă

aspira ii care îi dep şesc posibilit ile reale, se va comporta inadecvat şi va fiţ ă ăţ respins de un mediu social elevat.ăDiagnosticul st rii periculoase presupune, în final, sinteza capacit ii infrac ionaleă ăţ ţ

şi a inadapt rii sociale prin aprecierea gradului de intensitate al fiec rei laturi. S-aă ă constatat c atunci când capacitatea infrac ional este foarte puternic , iară ţ ă ă adaptabilitatea este foarte bun , rezult o form mai grav a st rii periculoase. Înă ă ă ă ă aceast categorie ar putea intra, conform opiniei criminologului american Edwină Sutherland, infractorii în "gulere albe". În mod similar, combinarea unei capacit iăţ infrac ionale ridicate cu o adaptabilitate redus a individului determin un diagnosticţ ă ă criminologic diferit, deoarece inadaptarea social a persoanei în cauz atrage aten iaă ă ţ celor din jur.

Diagnosticul criminologic reprezint baza celei de-a doua etape, respectiv aă prognosticului social.

15.2.4. Prognosticul social

Prognosticul social reprezint o ipotez de lucru în care judecata de valoareă ă asupra st rii periculoase de moment a unui infractor trebuie combinat cu apreciereaă ă situa iilor probabile în care subiectul va evolua în viitor. De regul , elaborarea uneiţ ă scheme de prognostic se bazeaz pe principii matematice, statistice şi, mai recent,ă informatice. Valoarea real a prognosticului nu poate fi deosebit de înalt întrucât, celă ă mai frecvent, datele necesare cu privire la infractor lipsesc ori sunt eronate.

1 G.Kelens, Personalitatea criminală şi tipologia delincvenţilor , în vol. "Al VII-lea Congres Internaţional de Criminologie",Belgrad, 1973, traducere - Ministerul Justiţiei.

68



15.2.5. Programe de tratament

Tratamentul de resocializare a infractorului urm reşte modelarea personalit iiă ăţ acestuia, ameliorarea tendin elor sale reac ionale, reînnoirea motiva iilor şiţ ţ ţ modificarea atitudinilor, în scopul prevenirii recidivei şi facilit rii reinser iei socialeă ţ prin readaptarea individului la mediul social. Condi ia esen ial a tratamentului deţ ţ ă resocializare este necesitatea colabor rii delincă ventului la transformarea proprieipersonalit i.ăţ

Indiferent dac se desf şoar în mediul liber (când delincventul satisface oă ă ă pedeaps neprivativ de libertate), semi-liber ori închis (în penitenciar), tratamentulă ă este individualizat în func ie de diagnosticul pus fiec rui subiect şi utilizeazţ ă ă metodele terapeutice, psiho-pedagogice, psiho-terapeutice, psihanalitice etc.

În criminologia clinic , principala metod de tratament esteă ă psihoterapia.Psihoterapia se bazeaz pe teorii ale psihologiei normale, patologice şi sociale, careă pot fi utilizate în scopul de a trata tulbur ri în etiologia c rora apar, cuă ă preponderen , factori psihosociali. Aceast metod const în stabilirea unei rela iiţă ă ă ă ţ speciale de comunicare verbal între terapeut şi delincven i, lua i individual ori înă ţ ţ

grup.

15.2.5.1. Psihoterapii individuale

a) Psihanaliza - vizeaz identificarea motivelor inconştiente ale diverseloră tulbur ri, dezechilibre sau comportamente specifice infractorilor, în scopul înl tur riiă ă ă lor, ori a dezvolt rii şi anihil rii acestora prin conştientizare.ă ă

Aplicarea psihanalizei în criminologie întâmpin dificult i determinate deă ăţ condi iile speciale de timp (durata tratamentului este de 3-4 ani cu o frecven de 4-5ţ ţă ori pe s pt mân ), de loc şi de înalta calificare a psihanalistului. La aceste dificult iă ă ă ăţ se adaug cele determinate de personalitatea dificil specific infractorilor, precum şiă ă ă

de discrepan a ce exist între ideile propagate de analist şi atmosfera bazat peţ ă ă coerci ie, specific mediului închis. Aceste consideţ ă rente determin ca psihanaliza să ă poat fi aplicat numai unui grup restrâns de infractori, afla i în penitenciar sau înă ă ţ mediu liber, care se supun acestui gen de tratament, acceptând regula colabor rii laă transformarea propriei personalit i. Odat acceptat aceast colaborare, analistul vaăţ ă ă ă încerca s -l influen eze pe infractor, s -i schimbe concep iile, s -i formeze o nouă ţ ă ţ ă ă optic de via care s -l ajute s se integreze în societateă ţă ă ă 1.

- Psihoterapia ra ionalţ ă se bazeaz pe represiunea psihologic , vizândă ă conştientizarea pacientului în leg tur cu tr s turile pozitive şi negative aleă ă ă ă caracterului s u şi determinarea acestuia s se autoconcentreze şi s -şi cenzurezeă ă ă comportamentul, s nu se lase influen at şi intimidat de partenerii s i, s ia deciziiă ţ ă ă proprii etc.

Utilizând persuasiunea psihologic , aceast terapie are avantajul de a putea fiă ă aplicat în criminologie, atât în libertate şi semi-libertate, precum şi în penitenciar.ă

15.2.5.2. Psihoterapii colective

Au la baz interac iunile care apar la nivelul grupului în scopul dep şiriiă ţ ă dificult ilor rela ionale şi emo ionale ale membrilor grupului.ăţ ţ ţ

În cadrul psihoterapiei de grup, analizatul foloseşte inter-rela iile care apar înţ grup pentru a examina problemele de ordin personal pe care le ridic participan ii.ă ţ Terapia se bazeaz pe discu ia liber între membrii grupului, în cadrul c ruia subiec iiă ţ ă ă ţ

îşi expun propriile probleme şi încearc s se "elibereze" de tendin ele negative.ă ă ţ Terapeutul îi ajut s conştienă ă tizeze etiologia acestor tendin e reac ionale şiţ ţ

1 R.M.Stănoiu, Introducere în criminologie, op.cit., p.165.

69



comportamentale, demonstrându-le c în situa ii identice sau similare se pot luaă ţ decizii care s nu afecteze societatea.ă

O alt metod de resocializare esteă ă metoda rela iilor de grupţ , care sebazeaz pe teoria asocia iilor diferen iale şi const în punerea infractorului în contactă ţ ţ ă cu grupuri sociale care respect legea. Aceast metod se aplic în general înă ă ă ă perioada de proba iune sau de eliberare condi ional şi succesul ei depinde deţ ţ ă

respectarea unor reguli, între care men ion m:ţ ă- grupul va fi constituit în aşa fel încât infractorul s se bucure de o anumită ă

considera ie;ţ- cu cât infractorul va fi atras mai mult de c tre grup, cu atât mai mare va fiă

influen a pe care grupul o va exercita asupra acestuia;ţ- atrac ia exercitat de grup trebuie s se bazeze pe interesele majore aleţ ă ă

delincventului şi nu pe cele marginale;

- grupul constituit trebuie s fie predominant anticriminal, astfel încât oriceă abatere de la normele grupului s fie considerat o apropiere de caleaă ă

infrac ional ;ţ ă- grupul este acela care trebuie s -şi exercite presiunea asupra infractorului şiă

s nu aştepte ca schimb rile comportamentale s se iveasc de la sine.ă ă ă ăAstfel de metode au avut şi au mare audien în rile dezvoltate, mai ales înţă ţă

S.U.A.

70

criminologie curs notiunile introductive

Documents