52

INTRODUCERE

Apicultura (apis = albina, cultura = cultivare) este ştiinţa care studiază viaţa, creşterea şi

îngrijirea albinelor, în scopul obţinerii şi folosirii produselor apicole şi al polenizării culturilor

agricole. Ca ramură a zootehniei, se bazează pe instinctul albinelor de a depozita rezerve de

hrană peste necesarul de consum, rezerve care sunt folosite de apicultor.

Momentul apariţiei albinelor pe planetă este considerat acela în care au apărut pe pământ

şi plantele fanerogame (plante cu flori), care prin nectarul şi polenul lor ofereau hrana necesară

acestora.

Polenul acestor plante, în urma mişcărilor tectonice, a rămas impregnat în diverse roci,

formând astfel polenul fosil, relicvă a vegetaţiilor care s-au succedat în frământata istorie a erelor

geologice. Descoperirile făcute în urma cercetărilor palinologice au pus în evidenţă incluziuni

microscopice de polen fosil în diferite roci.

Palinologia formează acea parte a ştiinţei care se ocupă cu studiul urmelor de polen fosil,

în scopul stabilirii speciilor de plante fanerogame care au existat şi datorită cărora albinele au

putut să-si procure hrana.

Se consideră, în mod logic, că albinele au apărut şi au evoluat într-o perfectă

interdependenţă cu plantele. Rămăşiţele fanerogame întâlnim pe la sfârşitul perioadei secundare

şi tot în această perioadă găsim şi resturi de insecte himenoptere fosile, păstrate în masa rocilor

sedimentare, stratificate în scoarţa pământului. Cercetările paleontologice ne confirmă faptul că

albinele au apărut pe pământ cu mult timp înaintea apariţiei omului.

Ţara noastră se înscrie în zonele cu bogate resurse melifere, fapt care explică faptul că

prima informaţie istorică despre apicultura din Dacia o avem de la istoricul grec Herodot

(484-425 î.H.), care a fost uimit de mulţimea de albine de pe malul stâng al Dunării, locuit de

geţi. Xenofon (430-355 î.H.) afirma că “hrana geţilor constă în primul rând din miere, legume,

lapte şi preparate din lapte şi puţină carne”, iar naturalistul roman Claudius Aelianus (secolul III

î. H.) menţiona exportul de miere în faguri făcut de strămoşii noştri în acele vremuri.

52

Cercetând documentele vremurilor trecute, B. P. Hajdeu în lucrarea Istorie critică

menţionează că locuitorii din Valea Mureşului aprovizionau cu miere şi ceară multe sate din

Europa.

Nicolae Iorga în lucrarea Coloniile greceşti din Dobrogea, vol. 1, scrie că schimbul de

grâne miere şi ceară cu Asia, era foarte activ.

Alexandru Xenopol, în Istoria românilor scrie: „… dacii se îndeletniceau cu agricultura,

creşterea vitelor şi cu cea a albinelor”. „… dacii, în toamnă, coborau la mare pentru exportul

belşugului holdelor, a mierii şi a cerii albinelor”.

Mierea a fost secole de-a rândul sursa principală de îndulcire a alimentelor, cunoscându-

se valoarea nutritivă şi energetică precum şi efectele sale terapeutice.

Ing.MUNTEANU (2007) , astăzi, apicultura are nu numai o importanţă economică, ci şi

una ecologică şi socială. Dacă la începuturi apicultura era practicată în mare parte pentru

avantajele de natură economică, astăzi ea a căpătat noi semnificaţii în contextul globalizării.

Cercetări recente au arătat că albinele au un rol deosebit în menţinerea unui echilibru

ecologic stabil, mai întâi datorită faptului că prin polenizare asigură perpeturarea nenumăratelor

specii de plante care se constituie ca hrană pentru celelalte vieţuitoare din lanţul trofic, iar în al

doilea rând prin aceea că albinele se constituie în senzori ai poluării, produsele rezultate în urma

activităţii lor conţinând noxele prezente în mediu pe o rază de cca. 3 km în jurul stupului.

Fig. 1 Matca. ( http://www.stuparitul.com)

52

Cap.1o. IMPORTANŢA CREŞTERII MĂTCILOR ÎN PEPINIERE

PENTRU AMELIORAREA MATERIALULUI BIOLOGIC ŞI SPORIREA

PRODUCŢIEI APICOLE.

Cunoaşterea biologiei şi comportamentului albinelor a decurs din necesitatea de a le

exploata corespunzător. Cunoaşterea relaţiei plantă-albină, de fapt o relaţie complexă din lumea

vegetală şi insecta socială a ajutat la cunoaşterea şi stabilirea bazei melifere adecvate şi

întocmirea unor scheme şi programe de polenizare optime în condiţiile unei agriculturi intens

dirijate.

Practica apiculturii moderne, cere apicultorului sa aibă în permanenţă familii de albine

puternice, capabile să valorifice cele mai variate culesuri. Pentru aceasta el are nevoie în primul

rând de mătci de o calitate superioară. Matca fiind singura femelă din familia de albine care

asigură perpetuarea specie, purtătoarea patrimoniului ereditar feminin si masculine, este singura

capabilă să transmită la descendenţi însuşirile morfo-productive acumulate. Dispariţia mătcii

dintr-o familie de albine atrage dupa sine declanşarea unei activităţi pentru formarea unei noi

mătci şi în cazul în care din anumite motive nu este posibil acest lucru se ajunge în final la

dezorganizarea familiei şi chiar pierderea acesteia. Perioada optimă de producere a mătcilor

practicandu-se un sistem intensiv, coincide cu perioada de dezvoltare maximă a familiei,

existenţa în cuib a unui număr mare de albine tinere, a unui număr suficient de trîntori şi a unor

rezerve suficiente de polen şi miere.

Producerea şi difuzarea în producţie a unui număr mare de mătci crescute din materialul

biologic cu însuşiri morfo-productive superioare, verificate anterior, vor da posibilitatea

înzestrării stupinelor din ţară, cu material biologic adecvat, ameliorat, bine adaptat la condiţiile

de zonă de la noi pentru valorificarea cu maximă eficienţă a culesurilor şi pentru formarea de noi

familii.

Creşterea mătcilor în sistem intensiv oferă un avantaj prin numărul mare de mătci

obţinute intr-o perioada relative scurtă de timp, mătci de calitate superioară cu origine cunoscută,

selectionate si care vor transmite în descendenţă calităţile lor pe care noi le-am urmărit.

52

Selecţia artificială este cea mai folosită metoda în apicultura intensivă şi presupune

depistarea, păstrarea şi înmulţirea materialului genetic valoros dar totodată selecţia presupune şi

înlăturarea familiilor de albine necorespunzătoare.

În cadrul selecţiei mătcilor se urmăresc însuşiri principale ca: producţia de miere, ceară,

polen, prolificitatea mătcilor, rezistenţa la iernare şi boli, dezvoltarea timpurie a familiei

primăvara, blândeţea, predispoziţia la roire (nedorită), totodata sunt urmărite şi anumite însuşiri

secundare, cum ar fi: vigoarea albinelor, hărnicia, modul în care îşi clădesc fagurii, depozitarea şi

căpăcirea mierii.

Ameliorarea albinelor se diferenţiaza de cea a altor specii deoarece matca şi albinele nu

sunt identice din punct de vedre genetic; împerecherea mătcilor este necontrolabilă, aceasta

neavând loc in interiorul stupului ci în exterior, în mediul natura(în aer); matca realizează

împerecherea cu un număr mare de trântori (7-14); la momentul actual însămânţarea artificială

este greu accesibilă, nefiind înca elaborată o metodologie concretă in acest sens.

Datorită prolificităţii mari a mătcii (150-200 mii ouă într-un sezon), munca de ameliorare

este cu mult uşurată. Efectivul de albine lucrătoare se poate obţine rapid datorită perioadei scurte

de dezvoltare (stadiul ou-adult durează 21 zile). În această activitate familiile folosite sunt

familiile recordiste devenind astefel familii materne. Sunt considerate familii recordiste, familiile

a căror producţie depăşeşte cu 60% media stupinei.

Variabilitatea naturală a populaţiilor de albine autohtone dă posibilitatea apicultorilor

amelioratori să aleagă pentru reproducţie, familiile de albine cu indici potriviţi tipului de cules

din zonă şi printr-o activitate continuă, fixarea însuşirilor valoroase şi verificarea transmiterii cu

fidelitate a acestor însuşiri la descendenţi, să creeze linii de albine de înaltă productivitate bine

adaptate condiţiilor caracteristice unui anumit tip de cules.

Se practică selecţia în masă şi selecţia individuală. În ultimul timp se recurge la hibridare,

adică încrucişarea între două rase diferite din zone geografice distincte, pentru obţinerea

heterozisului.

Pentru fixarea unor caractere se poate aplica consangvinizarea, dar apare depresiunea

consangvină după 3-4 ani. Metoda nu este apreciată şi de aceea după 4-5 ani apicultorii

“împrospătează sângele” prin achiziţionare de material biologic de la distanţe de 6-10 km.

52

RUTTNER, F.(1980), creşterea mătcilor tinere işi are locul ei bine stabilit in ciclul anual

al coloniei de albine. Ea nu poate avea loc permanent, ci este legată de anumite condiţii şi de

anumiţi factori de declanşare. O colonie de albine „normală”, care se află într-o „stare

armonică”, nu creşte mătci tinere. Activitatea crescătorilor de mătci se orientează tocmai asupra

creării la nivel optim a acestor premise în colonie şi a utilizării raţionale a factorilor de

declanşare. Creşterea de mătci ca atare este o problemă a coloniei de albine. În acest sens, orice

creştere de mătci în colonie este „natală”.

La momentul actual, pe plan naţional dar în special pe plan internaţional, creşterea

albinelor prezintă un regres în ceea ce priveşte formarea de noi familii care să poată realiza

polenizarea pe întreaga suprafaţă ocupată de zona vegetală. Datorită diverselor substanţe utilizate

în combaterea daunătorilor ce afecteatză culturile agricole cu potenţial melifer, dar şi datorită

tuturor tipurilor de poluare, albinele au început să dispară, creşterea lor în sistemul natural fiind

depaşită, este absolut necesară o cercetare cât mai avansată concretizată prin hibridare,

realizandu-se familii care să reziste la noile condiţii de mediu, aceste noi familii vor putea fi

create doar prin intermediul selecţiei artificiale cât mai aprofundată.

Fig. 2 Matca.( http://www.stuparitul.com)

52

Cap.2o. CARACTERIZAREA STAŢIUNII ZONALE APICOLE

APICOLE “POINENI-IAŞI”.

2.1. Localizarea geografică.

Staţiunea zonală apicolă Poieni-Iaşi se situează din punct de vedere geografic, la S-E de

municipiul Iaşi, pe DN24, la 24 km de oraşul Iaşi, între Iaşi şi Vaslui, într-o zonă colinară care

constituie începutul Podişului Moldovei. Staţiunea se situată pe raza comunei Schitu-Duca

aparţinând “Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură” S.A. Bucureşti. Staţiunea

este învecinată de o lizieră de pădure pe latura N-E şi Vest, fiind amplasată într-o zonă care

dispune de o bogată şi variată bază meliferă. În partea de nord se învecinează cu masivul păduros

”Bîrnova-Repedea”.

2.2. Climatologia.

Clima are o influenţă majoră în ceea ce priveşte împerecherea pe cale natural a mătcilor,

acestea fiind dependente de condiţiile oferite în anumite puncte cheie din întreg procesul de

formare a unei mătci. În zona efectuarii cercetărilor(staţiunea apicolă Poieni-Iaşi), clima are

caracter continental pronunţat fiind influenţată de prezenţa masei de aer anticiclonice atlantice şi

continentale , fiind caracterizată prin:

Umiditatea relativă a aerului care are valori anuale medii de 74%, fiind mai coborâte

în anotimpul călduros(iulie-august-septembrie) şi mai ridicate în lunile bogate în

precipitaţii(aprilie-mai-iunie);

Temperatura aerului are valori medii anuale în jur de 900C, amplitudini anuale ale

mediilor lunare ce ating valori de 24-25oC.

- luna în care se înregistrează cea mai scăzută temperatură este luna februarie, cu minima

absolută de –36,3oC(1 februarie 1937), urmată de lunile ianuarie şi decembrie;

- luna cu temperatura cea mai ridicată, luna iulie, cu maxima termică +40,1oC(22 iulie

2007), fiind urmată de lunile iunie şi august, încadrându-se în lunile de vară.

52

Precipitaţiile însumează, în medie, 518 mm/m2. În distribuţia calendaristică a

precipitaţiilor se observă o repartiţie neuniformă:

- lunile cele mai bogate în precipitaţii sunt lunile mai şi iunie, când se înregistrează

65-80 mm/m2 lunar ,

- lunile cu precipitaţiile cele mai scăzute sunt decembrie şi martie, când se

înregistrează doar o cantitate cuprinsă între 20-35 mm/m2 lunar.

Nebulozitatea-numărul mediu anual al zilelor cu cer senin este de 106,7 zile, cel al

zilelor cu cer noros ajungând la 114,9 zile, iar cel al zilelor cu cer acoperit cu nori la

143,9 zile:

Vântul-dinamica atmosferei este dominată de masele de aer dinspre NE, S şi N. care

au o frecvenţă de 33,5%; 13%; 9,5% şi o viteză medie de 3,8; 2,8; 2,3 m/s, din

celelalte direcţii şi intensităţi fiind mai slab reprezentate. La aceasta se adaugă şi o

perioadă de calm, ce totalizează 26,6%, precum şi un număr mediu de 48,6 zile pe an

cu vânt a cărui viteză depăşeşte 14-16 m/s.

2.3. Hidrografia.

Hidrografia este alcătuită dintr-un sistem destul de slab de ape, câteva pârâuaşe , care se

unesc într-un râuleţ ce se revarsă în Prut. Pe lângă acestea, sunt şi câteva iazuri particulare. La E

şi N sunt râurile Bahlui şi Jijia.

2.4. Vegetaţia.

Vegetaţia este abundentă, reprezentată de specii de arbori şi arbuşti ce cresc la altitudini

de 350-400 m, plus flora spontană şi cea cultivată din zonă. O parte importantă din baza meliferă

este asigurată prin practicarea culesului pastoral. Pomii fructiferi dau perioada de cules de

aproximativ 10 zile. Dintre arbori şi arbuşti menţionăm mai multe specii: arţar(Acer sp.),

alun( Corylus avellana), corn(Cornus mas), cireşul de pădure, jugastru(Acer compestre),

păducel(Crataegus monogyna), care imprimă dezvoltarea timpurie a familiilor de albine,

salcâmul(Robinia Pseudocacia) ce creşte în mod sporadic în zonă, ceea ce face ca 60% din

familiile de albine să fie deplasate în pastoral, în judeţul Galaţi, restul sunt reţinute în staţiune

pentru furnizarea larvelor pentru creşterea mătcilor. Cele plecate la cules de salcâm în jud. Galaţi

vor rămâne în zonă, mergând în pastorală în jud. Tulcea la cules de tei, iar mai târziu la cules de

izmă(Mentha piperita).

52

Familiile rămase acasă pot valorifica culesul de la tei ce reprezintă aproximativ 20% din

componenţa arboricolă a pădurii ce înconjoară cele două stupine:

- teiul cu frunză mică (teiţă),

- teiul cu frunză mare (teiul alb),

- teiul argintiu (pucios).

2.5. Situaţia teritorial-administrativă.

Întreg efectivul staţiunii este reprezentat de 130 familii de albine, împărţite în două

stupine cât şi 150x4 compartimente, nuclee, fiecare producând 7-8 mătci pe an. Prima stupină are

vatra în incinta unitaţii, este de selecţie şi constituie materialul principal pentru activitatea de

bază: producerea de mătci şi ameliorarea albinei Apis Melifera Carpatica. Tot de aici are loc şi

difuzarea de material biologic în zona Moldovei.

A doua stupină se află pe teritoriul localităţii Satu Nou, unde se verifică materialul produs

(calitatea mătcilor) pe baza criteriilor care iau în consideraţie, în selecţie, cele mai valoroase

mătci care se introduc în stupina de selecţie unde vor forma familii de prăsilă crescătoare de

trântori sau furnizoare de larve pentru obţinerea de mătci.

Principalul obiect de activitate al staţiunii este ameliorarea albinei Apis Melifera

Carpatica ecotipul de Moldova.

Criteriile de selecţie sunt cele cunoscute:

-productivitatea;

-prolificitatea;

-rezistenţa la boli şi temperaturi scăzute şi blânde.

Se urmăreşte evidenţierea unei capacităţi sporite de a forma unităţi biologice cu vigoare

şi dezvoltare puternică în paralel cu acestea cu o înaltă productivitate. Toată activitatea se

desfăşoară pe baza unor evidenţe de selecţie, continuare cu institutul de cercetare –dezvoltare

pentru apicultură S. A. Bucureşti.

52

Cap.3o MOTIVAREA ABORDĂRII LUCRĂRII. SCOPUL

LUCRĂRII.

Unul din principalii factori care intervin în dezvoltarea efectivului de familii de

albine, cat şi in obţinerea principalelor productii apicole, este reprezentat de reproducţie, aceasta

fiind influenţată atat de factorii de mediu cat şi de cei biologici. Din punct de vedere economic, o

fermă apicolă devine rentabilă atunci cand media producţiilor este egală sau superioara mediei

celorlalte ferme de pe teritoriul ţării. Pentru aceasta, este necesar ca timpul de înmulţirie a

efectivului sa fie cât mai scurt, folosindu-se înmulţirea artificial prin amenajarea unor puncte

destinate exclusive acestui scop, unde se va desfăşura activitatea de creştere şi selecţie a mătcilor

prin împerechere naturală, aceste lucrări trebuie întreprinse începând cu primul moment oportun,

astfel ca în perioada lunii mai când nevoia şi cererea mătcilor este ridicată, acestea sa fie la

dispoziţia fermierului sau a unor beneficiari.

Un alt aspect ce necesita o deosebită atenţie în ceea ce priveşte creşterea mătcilor este

reprezentat de perfecţionarea unor metode deja existente sau inovare, având ca efect obţinerea de

noi rezultate cu albina meliferă autohtonă şi formarea unor mătci cu însuşiri morfo-fiziologice şi

reproductive deosebite.

Motivul abordării acestei lucrări este de a face remarcată importanţa lucrarilor de

ameliorare şi selecţie in ceea ce priveşte tehnologia de creştere a albinelor prin care se urmăresc

sporirea producţiilor principale( producţia de miere, polen, ceară, propolis, venin, etc.). În acest

scop s-a urmărit realizarea transvazării uscate şi umede asupra rezultatelor creşterii mătcilor.

Prin tema abordată se urmăreşte evidenţierea şi aprecierea importanţei obţinerii unor

mătci de o calitate superioară din punct de vedere morfo-productiv, prin aplicarea tehnologiei

actuale de creştere şi reproducţie a mătcilor, elemente care, la fel ca şi în creşterea altor specii de

animale de fermă, stau la baza realizării unor beneficii material bazate pe performanţă, un

element fară de care nu s-ar putea satisface nevoia de hrană pentru o populaţie ce se află într-o

continuă creştere, raportată la o epuizare accelerată a resurselor naturale.

52

Cap.4o. SITUAŢIA ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE PRIVIND

TEHNOLOGIA DE CREŞTERE A MĂTCILOR.

Scopul creşterii mătcilor se bazeaza pe practică, pe experienţa de decenii şi rezultatele

cercetării asupra multiplelor probleme ale biologiei si a dezvoltării familiilor de albine.

La momentul actual, cercetările din domeniul creşterii mătcilor ne oferă indicaţii detaliate

şi concrete asupra procedeelor de creştere.

Cercetările efectuate în domeniul creşterii mătcilor s-au axat în principal pe anumiţi

factori consideraţi de o importanţă hotărâtoare în definirea calităţii mătcilor ca: vârsta

materialului biologic, pregătirea materialului biologic, puterea familiei crescătoare, numărul de

creşteri repetate, mărimea seriei de creştere, forma şi poziţia botcilor, greutatea mătcilor la

eclozionare, procentul de acceptare a mătcilor neâmperecheate în nuclee, vârsta la care mătcile

împerecheate au atins maturitatea sexuală.

3.1 Vârsta materialului biologic.

Prin materialul biologic se înţeleg stadiile de dezvoltare ale albinelor tinere female: ouă

fecundate sau larve, care servesc ca material iniţial pentru începerea procedeului de creştere a

mătcilor. Părerile diverşilor cercetători în problema vârstei, materialului biologic utilizat în

creşterea artificial a mătcilor, asupra gradului de acceptare a botcilor şi asupra calităţii mătcilor

obţinute sunt diferite şi deseori contradictorii.

ROSENTHAL (1978) constată în urma cercetărilor efectuate că din larvele de o zi

greutatea mătcilor obţinute este de 189-191mg, din larve de 2 zile de 168-180 mg şi din larve de

3 zile de 155-167mg sau după alte experienţe din larve de 0 zile se obţin mătci cu greutatea de

268 mg din larve de o zi de 246 mg de 2 zile de 206 mg, iar din larve de 3 zile de 149 mg.

În ceea ce priveşte vârsta materialului biologic, GARTEN KLEUTERZ (1996), a urmărit

în ce măsură influienţează diferitele metode de creştere a mătcilor, creşterea din ou şi larve de 1-

3 zile, volumul spermatecii şi numărul de spermatozoizi acumulaţi aici în urma actului de

împerechere sau a însămânţării artificiale. Indicii stabiliţi au fost scăzuţi la larvele cele mai

vârstnice şi anume: cu cât larvele au fost mai în vârstă cu atât volumul spermatecii a fost mai

mic.

52

În legătură cu vârsta materialului biologic, MĂRZA (1990), constată că mătcile crescute

din ouă ce depăşesc ca greutate şi ca număr de tuburi ovigene în ovare, pe cele obţinute din larve

de 1-2 zile; BARAC (1982) şi colaboratorii apreciază calitatea mătcilor obţinute din ouă, cu

condiţia ca din acestea să eclozioneze larve în prima oră după introducerea lor în familie, în caz

contrar procentul de acceptare fiind foarte mic; WEISS (1968) consideră că între mătcile

rezultate din ouă şi larve de maxim 18 ore nu sunt diferenţe importante; REMBOLD (1996)

determină diferenţieri din punct de vedere biochimic după vârsta de 2 zile a larvelor, ceea ce

justifică folosirea larvelor foarte tinere în creşterea mătcilor de pepenieră, iar pentru stabilirea

vârstei materialului biologic OROSI (1967) izolează printr-o gratie “Haneman” matca familiei de

prăsilă într-un compartiment al stupului pe o ramă clădită zilnic, rama fiind înlocuită zilnic.

3.2. Pregătirea materialului biologic.

OROSI citat de RUTTNER (1980) a demonstrat că dubla transvazare a larvelor

influenţeaza favorabil gradul de acceptare a botcilor. WEAVER (1957) citat de RUTTNER

(1980) a constatat că mătcile provenite prin dubla transvazare, au spermateca mai voluminoasă

comparativ cu cele rezultate din tranvazarea simplă. MONTAGNER (1962) citat de RUTTNER

(1980) demonstrează ca prin dubla transvazare se obţin mătci cu un număr mai mare de ovariole.

MĂRZA (1990) a efectuat unele cercetări în legătură cu influienţa diferitelor metode de

pregătire a materialului biologic, asupra calităţii mătcilor obţinute, în urma cărora acesta constată

că cea mai mică greutate corporală a mătcilor a fost obţinută în urma aplicării procedeului de

creştere a mătcilor prin decuparea larvelor, 170 mg cu liniile variabile cuprinse între 136-198

mg, la mătcile neflămânzite şi în medie 153 mg la mătcile flămânzite, cu limite cuprinse între

124-185 mg.

Greutatea mătcilor a înregistrat o creştere uşoară folosind ca material seminal biologic a

larvelor prin simpla şi dubla transvazare şi o creştere accentuată prin folosirea ca material

biologic a ouălor. Mătcile crescute din ou au avut greutatea medie de 190 mg, cu limite de

variabilitate cuprinse între 182-192 mg la mătcile neflămânzite şi o greutate medie de 179 mg la

mătcile flămânzite cu limite de variabilitate între 170-188 mg.

52

3.3. Puterea familiei crescătoare.

Un factor care influenţeaza acceptarea celulelor cât şi acceptarea mătcilor este starea de

dezvoltare a familiei.

RUTTNER (1980) precizează ca în majoritatea cazurilor, colonii mai puternice sunt doici

mai bune decât cele slabe. Este drept că nu numai masa albinelor joacă aici un rol ci, în primul

rând, compoziţia lor după categorii de vârstă. Coloniile puternice posedă de regulă un număr

corespunzător de mare de albine doici, ceea ce este determinant şi pentru creşterea larvelor de

matcă.

VOLOŞIEVICI (1996) recomandă chiar o selecţie a familiilor de albine ce vor fi folosite

ca familii crescătoare în funcţie de cantitatea de lăptişor pe care o au larvele.

TARANOV (1973) şi WEISS (1968) au confirmat prin rezultatele obţinute experimental

faptul că puterea familiei crescătoare influenţează procentul de acceptare a larvelor date spre

creştere şi asupra calităţii mătcii obţinute.

3.4. Pregătirea familiei crescătoare.

După SINIAEVA (1953) citat de Ruttner (1980) coloniile cu tendinţă de roire sau care se

află în curs de schimbare liniştită a mătcii, pe baza unui raport de al lui PAIN, dotează botcile lor

cu mai mult lăptişor decât altele. EES-CHBTZ (1966) citat de RUTTNER (1980) consideră

coloniile cu tendinţă spre roire ca fiind deosebit de indicate pentru creşterea mătcilor.

RUTTNER (1980) prima premiză pentru o creştere optimă este sănătatea colonei doici. O

colonie bolnavă pur şi simplu, de regulă, din cauza vitalităţii reduse nu este indicată pentru

creşterea de mătci. La aceasta se adaugă efectul special al bolii.

IVANOVA (1964) recomandă creşterea mătcilor în familii crescătoare neorganizate care

îşi păstrează mai bine complexul biologic, puterea, aptitudinea de cules în raport cu familiile

organizate.

MÂRZA (1990) a efectuat unele experienţe din care a rezultat că mătcile crescute în

familii organizate şi în familii cu matcă au o greutate corporală medie foarte apropiată , fapt care

ne determină să apreciem procedeul de creştere a mătcilor în familii neorganizate ca deosebit de

valoros pentru că permite obţinerea unui număr mare de mătci la un preţ de cost scăzut.

52

TARANOV (1968) a efectuat unele experienţe pentru a elucida influienţa pe care o are

pregătirea spaţiului liber în faguri, acolo unde va fi introdusă rama crescătoare, asupra

procentului de acceptare a larvelor date în creştere şi asupra calităţii mătcilor exprimate prin

greutatea acestora la ecloziune. Rezultatele experienţelor au arătat că procentul de acceptare al

larvelor introduse la creştere ca şi greutatea mătcilor obţinute a fost mai mare în familiile

crescătoare la care rama crescătoare a fost introdusă în spaţii dinainte pregătite.

3.5. Mărimea seriei de creştere.

În ceea ce priveşte mărimea seriei de creştere s-au făcut numeroase cercetări pentru a se

determina în ce măsură aceasta influienţează procentul de acceptare a seriei de creştere şi asupra

greutăţii mătcilor eclozionate.

În general, într-o pepinieră de producţie, numărul familiilor de creştere vor fi de 6-7 în

perioada de vârf, introducându-se în fiecare familie pregătită cate 120-180 de larve.

RUTTNER (1980) precizează că la creşterea celulelor în colonia doică, numărul celulelor

de regulă este limitat deja prin dispoziţia redusă de acceptare a coloniei. Unii apicultori care

folosesc această metodă se aşteaptă la cel mult 15 celule pe serie crescând serii noi de aceeaşi

mărime la distanţă de câteva zile, introducând încontinuu puiet tanăr. Crescând în colonia fără

matcă însă, apicultorul este acela care poate să limiteze acceptarea. Când există puiet necăpăcit

se recomandă să nu se depăşească numărul botcilor, pe care coloniile le pornesc de obicei la

roire. Când colonia este folosită numai 1 sau 2 zile pentru pornirea creşterii, pentru a termina

creşterea larvelor luate în ingrijire pe urmă în corpul de miere al unor colonii cu matcă, se poate

da cu uşurinţă numărul dublu al botcilor ce le-ar creşte colonia în mod obişnuit.

V.PUŞCĂ şi HOREANGĂ (1989) prin experienţe efectuate constată că pe măsura

măririi seriei de creştere scade procentul de acceptare în special când seria de creştere depăşeşte

80 de larve. Odată cu scăderea procentului de acceptare se constată diferenţe nesemnificative în

greutatea mătcilor la eclozionare, între seriile de creştere, acestea înregistrând o uşoară scădere.

Autorul a urmărit totodată şi modul în care mărimea seriei de creştere înfluienţează asupra

numărului de tuburi ovigene din ovar, obţinând următoarele rezultate: la seriile mici şi mijlocii,

10-45 larve, mătcile eclozionate au avut 157-164 tuburi ovigene în ovar valorile fiind maxime la

seria cu 30 de larve; la seriile cu 50-60 larve mătcile au avut 149-151 tuburi ovigene, iar la seriile

mari, 80-120 larve, mătcile au avut 139-143 tuburi ovigene.

WEISS (1968) susţine că în pepeniere, acceptarea botcilor artificiale cu larve este

superioară, 60-90% în cazul seriilor de 10-45 larve în familiile organizate.

52

3.6. Forma, dimensiunile şi poziţia botcilor.

Botcile artificiale sunt confecţionate din ceară de calitate superioară sau de calitatea I-a.

Pentru confecţionarea botcilor se foloseşte un şablon confecţionat din lemn, care dă posibilitatea

obţinerii unor botci cu diametrul interior de 9mm. S-a observat că mărimea botcii are o mai mare

importanţă în obţinerea unor mătci de calitate decât vârsta larvelor. Imediat cu începerea

sezonului, botcile sunt pregătite pentru a putea fi folosite la transvazare, în acest scop se iau

leaţurile pentru creştere, se introduc în orificii dopurile de plastic şi în locaşurile de pe partea

inferioara a dopurilor se toarnă ceară topită aplicându-se botca artificială.

Este de aşteptat ca albinele să nu accepte orice li se oferă în creştere ca înlocuitor pentru

botcile lor naturale. Ar fi de presupus că substanţe străine albinelor şi forme mult diferite de ceea

ce este natural să fie acceptate mai puţin decât ceea ce este mai apropiat de natural. Reacţia

albinelor nu este însă întotdeauna previzibilă.

RUTTNER (1980) citând alţi autori preczează că albinele primesc şi botci care nu sunt

confecţionate din ceară de albine, ci din diferite alte substanţe, mai ales material plastic.

BOGNOCZKY (1967) a reuşit chiar să determine matca să depună ouă în botci confecţionate din

material plastic. În botci din parafină şi cateva răşini artificiale, precum şi în celule de sticlă,

VUILLAUME (1957) a obţinut o acceptare bună, cu condiţia ca în stup să nu fie în acelaşi timp

şi botci din ceară de albine. SMITH (1959) şi WAFA HANNA (1967) care au folosit botci din

plastic pentru obţinerea lăptişorului nu au constatat nici o diferenţă de acceptare în comparaţie cu

botcile de ceară, în schimb albinele nu primeau botci din ceară de trestie de zahăr. RAZMADZE

(1976) nu a obţinut nici o acceptare cu botci din polietilenă.

Apicultorii francezi preferă ceara rezultată din căpacele; în unele cercuri apicole germane

este răspandită părerea că botcile ar trebui confecţionate din ceară virgină, adică ceară din faguri

clădiţi liber, în care nu a mai fost crescut puiet (ZANDER 1944).

SHAYA (1996) în urma observaţiilor efectuate, recomandă folosirea botcilor cu diametru

de 8 mm. Partea inferioară a botcilor trebuie să fie rotunjită iar pereţii laterali să fie verticali.

Uneori albinele iau în creştere şi botcile cu pereţi deformaţi, dar numai în proporţie de 60-70%.

52

Referitor la poziţia botcilor în rama de creştere, OROSI (1967) constată o acceptare mai

bună în partea inferioară a ramelor, JORDAN (1960) în poziţia superioară a ramelor, iar Weiss

(1968) este de părere că poziţia botcilor în rama de creştere nu are importanţă pentru acceptarea

lor.

V.PUŞCĂ şi HOREANGĂ (1989) analizând modul de acceptare al larvelor în funcţie de

poziţia leaţului în rama de creştere, constată diferenţe mici între leaţul superior şi cel mijlociu,

larvele fiind crescute în număr mic pe leaţul inferior. Din punct de vedere al greutăţii mătcilor la

eclozionare, autorul constată că mătcile crescute pe leaţul superior au o medie de 181,11 mg

depăşind cu peste 3 mg mătcile crescute pe leaţurile mijlociu şi inferior.

Fig. 3 Botci artificiale.

52

3.7. Greutatea mătcilor la eclozionare.

Numeroase cercetări s-au axat pe greutatea mătcilor la eclozionare studiind factorii care

au influienţă asupra acesteia şi corelaţia ei cu numărul de tuburi ovigene, volumul spermatecii,

momentul când a avut loc împerecherea şi depunerea primelor ouă.

RUTTNER (1980) precizează citând şi alţi autori că există menţiuni în literatură cum că

în botci mai mari, albinele ar depune mai mult lăptişor decat în cele mici VUILLAUME (1957) ;

BURMISTROVA (1960); WAFA şi HANNA (1967) şi că ar creşte în ele mătci mai mari

BURMISTROVA (1960). Din experienţele de creştere a mătcilor în botci de diferite dimensiuni

se pot trage concluzii pentru practică. Pentru transvazare ar trebui să se folosească numai cupe

mari, cel mai bine cele cu diametrul de 9 mm. Pentru fâşii de celule goale de trântori şi de

lucrătoare nu se recomandă faguri deja folosiţi din cauza scăderii evidente a greutăţii mătcilor

crescute în ei. Din acelaşi motiv nu este avantajos nici să se folosească ştanţarea celulelor de

lucrătoare cu larvele în ele. Dacă s-ar putea utiliza faguri încă nefolosiţi în creşteri de puiet, s-ar

putea obţine mătci mai mari, deşi lipsa învelişurilor de coconi, îngreunează munca în acest caz.

Metoda de creştere a mătcilor din ou cu ajutorul grupelor de celule ţine cont de nevoia de

material celular nefolosit încă în creşteri de puiet. Mai rămane întrebarea dacă mătcile mai mari

sunt superioare celor mici în privinţa prolificităţii şi a recoltei de miere. În general, răspunsul

este negativ. Mărimea mătcii nu este determinată numai de factorii de creştere ci şi de bagajul

ereditar. Animalul predispus la o creştere corporală prea mare poate să fie un eşec din punct de

vedere al productivităţii. Acesta este probabil şi motivul pentru care nu s-a putut găsi o dovadă

concludentă pentru relaţia între mărimea mătcii şi ponta ei sau nici chiar cu producţia de miere a

coloniei sale. Dacă în schimb au acelaşi bagaj ereditar, măsurile de creştere singure determină

dimensiunea mătcii, se poate presupune că greutatea corporal mare şi calitatea superioară a

mătcii sunt corelate pană la un anumit grad. Alegerea botcilor potrivite dând posibilitatea de a

spori greutatea mătcilor din suşa de creştere, nu avem nici un motiv să nu valorificam această

şansă.

ROSENTHAL (1978), referitor la influienţa hranei cu care se ung botcile în care urmează

să se facă transvazarea larvelor, observă că în unele cazuri folosind mierea s-au obţinut mătci în

greutate mai mare, 199±2,5 mg, faţă de folosirea lăptişorului de matcă 185,7±4,5 mg. Acest

lucru a fost posibil datorită transformărilor chimice produse în compoziţia lăptişorului de matcă

care a fost recoltat la întâmplare din botci de salvare. Folosind lăptişorul de matcă la larvele de

cel puţin 12 ore rezultate s-au inversat, obţinându-se mătci cu greutatea de 193,1 mg faţă de

187,3 mg în cazul folosirii mierii.

52

TARANOV (1968) constată că greutatea corpului şi a toracelui la mătci nu are limite de

variabilitate atât de mari ca greutatea abdomenului. Diferenţele mari în greutatea abdomenului,

depind în special de gradul de dezvoltare a ovarelor.

MÂRZA şi colaboratorii (1990) în urma experienţelor efectuate constată că: mătcile

obţinute în luna aprilie, luna cu condiţii climaterice mai puţin favorabile creşterii mătcilor au

avut greutatea medie de 187,4 mg, cu limitele de variabilitate cuprinse între 150-228 mg, mătcile

obţinute în luna mai au avut greutatea corporală medie de 189,46 mg cu limitele de variabilitate

între 135-240 mg, mătcile obţinute în luna iunie au avut greutatea corporală medie de 183,48 mg,

cu limitele între 120-238 mg, mătcile obţinute în luna august au avut greutatea medie cea mai

mare 195,4 mg cu limite de variabilitate cuprinse între 138-250 mg. Greutatea corporală medie a

mătcilor obţinute în luna iunie s-a considerat ca fiind ceea mai mică datorită condiţiilor

climaterice nefavorabile în această lună. Cauzele care au determinat ca greutatea corporală a

mătcilor crescute în luna august să fie mai mare nu au fost stabilite.

Referitor la greutatea mătcilor la eclozare, V.PUŞCĂ şi HOREANGĂ (1989) constată că

mătcile crescute pe leaţul superior au o medie 181,1 mg, depăşind cu peste 3 mg greutatea

mătcilor crescute pe leaţurile mijlociu şi inferior

Tabel 1

Influenţa poziţiei leaţului asupra greutăţii mătcii,

( după V.PUŞCĂ şi HOREANGĂ 1989).

Poziţia leaţului Nr. De larve X±sx % Diferenţa

Superior 237 181,11±1,05 100 Martor

Mijlociu I 250 177,39±1,116 97 -3,72

Mijlociu II 189 177,8±1,29 98,1 -3,31

Inferior 64 177,86±2,25 98,1 -3,25

52

Tabel 2

Greutatea părţilor componente la mătcile neîmperecheate după eclozionare (mg),

(după TARANOV, G.,S., 1968).

Părţile corpului Greutatea medie Amplitudinea

variaţiilor

Diferenţa

Capul 15 15-16 1

Abdomenul 108 75-135 60

Toracele 79 75-82 7

Greutatea totală 202 165-233 -

TARANOV (1968) în urma experienţelor efectuate a observat o corelaţie şi între

greutatea mătcii şi momentul începerii ouatului, mătcile cu greutatea mai mică, începănd ouatul

după 14,5 zile, iar mătcile cu greutate mai mare după 10,5 zile. Coeficientul de corelaţie după

greutatea mătcilor neîmperecheate şi numărul tuburilor ovigene oscilează între 0,36 şi 0,80.

3.8. Acceptarea mătcilor neîmperecheate în nuclee.

După pregătirea nucleelor şi popularea lor cu albine, se va proceda la orfanizarea acestora

după care se va introduce matca. În nucleu, matca se va introduce într-o cuşca de tip Mille şi se

va avea în vedere fixarea acesteia pe o zona cu celule în care este hrană. După aproximativ 24 de

ore se controlează nucleele, iar mai apoi frecvent din 2 în 2 zile se vor controla nucleele în

vederea efectuării lucrarilor corespunzătoare de înlocuire a mătcilor moarte sau pierdute,

recoltarea mătcilor împerecheate, etc.

În legătură cu procentul de acceptare a mătcilor neîmperecheate, în nuclee,

GRUDMANN (1971) este de părere că dispoziţia familiei de albine din care se fac nuclee şi

modul în care se pregătesc acestea sunt factori hotărâtori. Astfel acesta recomandă ca pentru

formarea nucleelor cu dispoziţie armonioasă matca să se introducă în cuşti. După introducerea

mătcii, albinele tinere nu mai părăsesc nucleul iar cu cât matca se introduce mai repede cu atât

este mai mic numărul de albine care zboară în nucleu.

52

În ceea ce priveşte acceptarea mătcilor se constată că cel mai ridicat procent de acceptare

la introducerea mătcilor se înregistrează în luna mai, iar cel mai scăzut procent de mătci

neacceptate la introducerea în familii este în luna septembrie. În cazul pierderilor de mătci, cea

mai frecventă situaţie se întalneşte atunci când acestea sunt introduce în nuclee imediat dupa

formarea lor, datorită stării de agitaţie a albinelor. În ceeea ce priveşte pierderile de mătci ieşite

la împerechere, procentul cel mai scăzut se înregistrează în luna mai, iar cel mai ridicat în luna

septembrie.

Orientarea urdinişurilor şi pozitia nucleului nu influenţeaza asupra pierderilor de mătci

care au ieşit la împerechere.

52

Cap.5o. CERCETĂRI PROPRII.

5.1. Materialul biologic utilizat.

Primul pas în începerea unei experienţe este acela de selecţionare a materialului biologic

dintr-un efectiv cât mai mare şi cu caracteristici bilogice cunoscute dar şi a instrumentarului

utilizat, acesta din urma jucând un rol destul de semnificativ în atingerea scopului urmărit. După

ce s-a procedat la alegerea familiilor de albine si a nucleelor de împerechere existente în cadrul

institutului de cercetare Poieni-Iaşi, alegerea fiind facută pe criterii de performanţă maximă a

familiilor de albine, cât şi o putere de dezvoltare care să satisfacă îndeplinirea cu success a

cercetarii.

Lucrările de cercetare au fost efectuate prin alegerea de familii de albine care au avut o

matcă în varsta de aproximativ un an, la momentul respective dezvoltarea familiilor cuprindea o

cantitate de albină cu o medie de 2,3 kg cu limite cuprinse intre 1,7 – 3 kg. Pentru adăpostirea

familiilor destinate cercetării s-a utilizat stupul multietajat (ME), iar nucleele de împerechere

folosite au fost cele de tip SCAS 2. Larvele utilizate la tranvazare s-au procurat de la familia cu

numărul 22, această familie având o matcă selecţionată, cu un bagaj ereditar corespunzător şi cu

însuşiri morfo-productive net superioare mediei intregului efectiv de familii de albine.

52

Fig. 4 Modelul de stup multietajat

(http://www.proapicultura.ro/detalii_multietajat.html)

52

5.2. Tehnologia de creştere a mătcilor.

În cadrul cercetării efectuate s-a procedat prin practicarea unei tehnologii de creştere a

mătcilor utilizată şi recomandată de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură S.A.

Bucureşti şi anume:

obţinerea larvelor din familiile vizate ;

pregătirea ramei de creştere ;

acceptarea şi cresterea parţiala în familii cu matcă ;

finalizarea creşterii în familii orfanizate ;

formarea nucleelor de împerechere;

introducerea botcilor şi împerecherea.

5.3. Creşterea trântorilor.

RUTTNER (1980), este neîndoielnic că în creşterea ameliorativă, calitatea genetică a

trantorilor influenţează în mare măsură calitatea descendenţilor. Dar nu este recunoscut în mod

general că şi calitatea (descendenţei) mătcii este influenţată în mare măsură de numărul şi

calitatea trantorilor cu care se împerechează. În acest context este importantă noţiunea de

„împerechere deplină” (RUTTNER, 1956), care exprimă faptul că numai acele mătci ating o

durată de viaţă normală şi o pontă normală, care în timpul scurtelor zboruri şi-au umplut

spermateca cu 5—7 milioane de spermatozoizi. Dacă nu se realizează acest lucru, indiferent dacă

din cauză că numărul de trântori este prea mic sau dacă este urmare a unui număr de zboruri

limitat (insuficient), atunci albinele schimbă mătcile înainte de termen.

Apariţia puietului de trantori în cadrul coloniei de albine este primul semn al apariţiei

instinctului de perpetuare.

În creştere ameliorativă, calitatea genetică a trântorilor influienţează în mare măsură

calitatea descendenţilor.

Tehologia creşterii de mătci va fi una de succes doar atunci când sunt prezenţi trântori

într-un număr suficient de mare şi pe deplin maturi pentru a putea realiza cu succes

împerecherea. Cu 20 de zile înainte de începerea creşterii mătcilor, s-a procedat la introducerea

ramelor crescătoare de trântori (rame pe care se găsesc exclusive celule destinate creşterii

trântorilor) în familiile paterne. Familiile destinate creşterii trântorilor, deţin mătcile vârstnice şi

cu un instinct dezvoltat pentru depunerea de ouă infecunde.

52

În staţiunea de cercetare “Poieni” se găsesc anual un număr de 10 familii destinate

creşterii de trântori. Periodic ramele însămânţate cu ouă de trântori sunt introduse în familii doici

foarte dezvoltate, cu o populaţie numeroasă de albină tânără care este capabilă să asigure o

hrană corespunzătoare. Aceste familii vor beneficia de o hrănite asemănător ca şi în cazul

familiilor care furnizează larve de matcă.

În stupina de cercetare, pentru a fi siguri că vor exista doar trântori de elită, s-a înlăturat

apariţia de trântori de la celelalte familii prin distrugerea totală a suprafeţelor de puiet de trântor.

În cazul în care se procedează la efectuarea însămânţarii mătcilor cu spermă de trântor

care are origini cunoscute, familiile în interiorul cărora se va efectua aceasta operaţie, le vor fi

ataşate la urdiniş gratii Hanneman pentru a limita ieşirea sau intrarea altor trântori din familii

care au origini necunoscute.

Cel mai recomandat este ca pentru fiecare 50-100 de mătci destinate împerecherii să

existe o familie crescătoare de trântori.

Procesul de creştere a trântorilor se continuă în funcţie de necesarul de trântori pentru

împerecherea mătcilor şi va fi încetat cu 21 de zile înainte de a se da spre creştere ultima serie de

larve pentru producerea mătcilor neîmperecheate (Lazăr Şt., Vornicu O.C, 2007).

Fig. 5 Creşterea trântorilor.

52

5.4 Pregătirea botcilor artificiale.

Botcile artificiale sunt confecţionate din ceară de o ciliate superioară sau de calitatea I-a.

Procedeul de confecţionare a botcilor artificiale constă în folosirea unui şablon confecţionat dint-

o tijă de lemn, la exterior, aceasta fiind prelucrată astfel încât să redea fidel dimensiunile

interiorului unei botci create natural, oferind posibilitatea obţinerii unor botci cu diametrul

interior de 9mm. Depăşirea acestei dimensiuni atrage după sine neacceptarea larvelor şi ca

urmare dulce la compromiterea lucrării. Pentru a se putea realiza confecţionarea botcilor,

şablonul se va ţine înt-un vas cu apă, apoi se introduce în ceara topită până la semnul marcat pe

şablon(1 cm), se scoate repede, se lasă să se solidifice ceara şi se introduce din nou în ceară,

având în vedere să se introducă mai puţin cu 1 mm faţă de prima dată, aceasta operaţiune se

repetă de 3 ori. Apoi se introduce din nou în apă pentru a putea facilita desprinderea botcii de pe

şablon prin răsucirea acesteia. Această lucrare este de preferat să se facă în afara sezonului de

creştere a mătcilor datorită faptului că necesită mult timp de lucru. Odată cu începerea sezonului,

botcile se pregătesc pentru tranvazare, în acest scop se iau leaţurile folosite pentru creştere, se

introduce în orificii dopurile de plastic şi în lăcaşurile de pe partea inferioară a dopurilor se va

turna ceară topită, aplicându-se cu atenţie botca artificială, fără a o deforma.

Fig. 6 Pregătirea botcilor artificiale din ceară.

52

5.5. Pregătirea familiei materne.

Familiile materne sunt furnizate, anual de către colectivul pentru ameliorarea albinelor

din cadrul institutului de cercetări pentru apicultură, în urma unor verificări amănunţite, prinvind

indicii morfo-productivi. Sarcina acestor familii materne este de a asigura de-a lungul perioadei

de creştere, larve tinere de 12-36 ore, apte pentru a fi folosite în creşterea mătcilor.

Pentru a avea larve destinate transvazării este recomandat să pregătim familia în

mod special în acest scop. Cu ajutorul unei gratii şi a unei diafragme, se delimitează în corpul 2,

un compartiment ce va cuprinde 4 faguri care vor fi aşezaţi astfel: un fagure cu provizii(păstură

şi miere), un fagure cu celule închise, cu celule de albine lucrătoare bune pentru ouat şi apoi un

alt figure cu puiet tânăr, în acest compartiment va fi introdusă matca familiei.

În fiecare zi prin rotaţie se pregăteşte numărul de familii necesar pentru a asigura

numărul de larve pentru o singură transvazare. După 4 zile în rama introdusă în cuibul astfel

pregătit se vor găsi larve apte pentru transvazare. Este recomandată hranirea stimulativă cu sirop.

Familiile selecţionate pentru a produce materialul biologic, larvele din care vor fi

crescute mătcile trebuie să fie din familiile de elită din stupină. Odată selecţionate, familiile se

întreţin astfel încât să se asigure condiţii optime, necesare pentru ca desfăşurarea activităţii

mătcii în direcţia depunerii ouălelor sa fie una adecvată.

Prolificitatea mătcii este mult influienţată şi de gradul de dezvoltare al familiei de albine,

necesitându-se asigurarea unui numărul corespunzător de albine tinere doici care să hrănească

matca şi larvele.

5.6. Pregătirea familiei starter.

Familiile starter sunt familii de albine, orfanizate care au sarcina de a accepta larvele date

spre creştere şi de a începe creşterea botcilor artificiale. În acest scope ele se pregătesc în felul

urmator: se aleg familii puternice cu multă albină tânără, se scoate matca cu 1-2 faguri cu puiet şi

cu albina de pe aceştia, într-un alt loc din stupină se formează un roi. În cuibul familiei starter

vor rămâne 4 rame cu hrană, miere şi păstură, acestea fiind poziţionate pornind de la peretele

stupului: o ramă cu miere, un spaţiu gol, o ramă cu păstură şi miere, un spaţiu gol, din nou o

ramă cu cu miere şi păstură, un spaţiu gol, o ramă cu miere şi un hrănitor. În cuibul astfel format

se scutură toată albino, mai puţin albinele care au fost luate cu matca atunci când s-a format

roiul.

52

Fagurii cu puiet sunt repartizaţi la diverse familii din stupină, în primul rând la familiile

mai puţin dezvoltate. Familia astfel pregătită se lasă aproximativ 6 ore liniştită pentru a se

orfaniza, după trecerea acestui timp se vor introduce în fiecare familie astfel pregătită, larvele

recoltate.

Pentru cercetarea realizată s-au folosit 4 familii starter (31, 32, 33, 34).

Familiile starter au fost formate în prima parte a zilei (dimineaţa, după ora 9:00) şi s-au

păstrat un timp de aproximativ 6 ore într-un loc mai răcoros. În tot acest timp albinele se liniştesc

şi se aglomerează în spaţiile libere dintre ramele cu hrană, iar în momentul întroducerii ramelor

de creştere acestea vor fi ocupate într-un timp foarte scurt de către albine. În familiile starter

(orfanizate) s-a procedat la stimularea acestora cu sirop de zahăr în concentraţie de 1:1,

administrat de 2 ori/zi în cantitate de 0,5 l/familie.

Materialul biologic utilizat a fost reprezentat de larve de 1 zi, 1,5, 2 şi 2,5 zile, fiind

transvazat în botcile artificiale, după care se introduc botcil, fiind puse în şipcile de creştere care

se fixează în ramele de creştere.

5.7. Transvazarea larvelor.

Operaţiunea de transvazare se realizează cu ajutorul spatulei de transvazat, în camera de

transvazare, prevăzută în interior cu:

lumină artificială,

masă de lucru cu dispozitiv de fiert apă,

sursă de încălzire,

şabloane pentru construirea botcilor artificiale,

ceară şi vase pentru topit ceară.

Lucrarea de tranvazare trebuie executată într-un timp destul de scurt de aproximativ 5

minute (100 larve), cu foarte mare atenţie pentru a nu deteriora larvele, fapt ce ar duce la moartea

acestora, sau obtţinerea de mătci cu anomalii.

În timpul realizării transvazării larvelor este obligatoriu să avem asigurată o

luminozitate bună, o temperatură constantă de 350C şi o umiditate de 86%.

Ramele de creştere utilizate sunt de dimensiunea ramelor de cuib, având pe partea internă

a spetezelor laterale nişte adâncituri de cca. 0,5 mm în care sunt fixate leaţurile de creştere pe trei

rânduri, pe un leaţ se află 13 dopuri (dopurile coliviilor Zander), o ramă având o capacitate de 39

botci.

52

La simpla transvazare, în ramele port, au fost transvazate 39 larve de vârste diferite în

câte 39 de botci, acestea din urmă fiind repartizare uniform pe toate cele 3 leaţuri de pe rama de

creştere. La dubla transvazare s-a realizat aceeaşi operaţie.

După finalizarea operaţiunii de transvazare, ramele crescătoare sunt introduse în familia

starter. Din acel moment larvele sunt luate în creştere de către albine, în fiecare botcă acestea

depozitând lăptişor de matcă.

După 24 ore de la introducere, ramele de creştere în familiile starter, acestea sunt scoase

şi se duc în laborator, acolo unde se efectuează un control prin care s-a urmărit procentul

acceptării seriilor de creştere şi totodată eliminându-se botcile care nu au fost luate în creştere.

Botcile ce au fost luate în creştere sunt trecute pe rama izolator pentru a fi introduse în

familia crescătoare, iar în locul acestora introducându-se o nouă serie de creştere.

Fig. 7 Transvazarea larvelor.

52

5.8. Pregătirea familiei crescătoare. Ecloziunea mătcilor.

Pentru această cercetare s-au folosit 8 familii crescătoare neorfanizate (de la 35 până la

43). Familia crescătoare are rol de a definitiva creşterea botcilor începute în starter, prin albinele

ei crează condiţiile de mediu în vederea creşterii mătcilor. Pregătirea familiei crescătoare constă

în crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea maximă a acesteia în sensul de a avea multe

albine tinere, care să hrănească şi să îngrijească larvele introduse pentru creştere.

Familia crescătoare se aranjează astfel încât dacă familia nu a ajuns la o dezvoltare

maximă pe 2 corpuri, aceasta va fi ajutată cu albine şi puiet de la alte familii, după care se va

proceda la introducerea ramei de creştere (cu botci) în mijlocul cuibului pentru ca botcile să aibă

asigurată o temperatură optimă de dezvoltare. Pe rama de creştere se ataşează pe cele 2 laturi, o

plasă cu rol de izolare a botcilor date în creştere faţă de matca familiei crescătoare.

După introducerea larvelor în familia crescătoare, la un anumit interval de timp se vor

verifica anumiţi parametri:

la 24 ore se verifică procentul luării în creştere eliminându-se cele neacceptate;

la 48 ore se verifică cantitatea de hrană depusă de albine în botci, dezvoltarea

larvelor, mărimea şi forma botcii;

la 9 zile are loc selecţia botcilor şi izolarea acestora în coliviile Zander, în caz

contrar prima matcă eclozionată distruge celelalte mătci prin înţeparea acestora.

În familiile crescătoare botcile sunt ţinute până în a 9 a zi de la transvazare, după care se

izolează în cuşti de ecloziune tip Zander, ecloziunea având loc în aceste cuşti, mai spre marginea

cuibului. La 12 zile de la transvazarea larvelor are loc ecloziunea mătcilor.

În ziua următoare s-a efectuat bonitarea mătcilor, examinându-se fiecare matcă în parte şi

eliminarea mătcilor cu defecte, îndepărtarea mătcilor care nu au aripi, cu membre insuficient

dezvoltate, care nu aparţin ecotipului, etc.

După selecţionare mătcile se cântăresc cu ajutorul balanţei analitice, se marchează şi se

întroduc în nucleu.

Creşterea mătcilor în sistem intensiv se consideră ca fiind încheiată într-un termen de 27-

30 zile.

52

Fig. 8 Cuşca Zander.

(http://www.proapicultura.ro)

5.9. Marcarea mătcilor.

Pentru a cunoaşte vârsta mătcilor şi pentru a identifica mai uşor matca în familia de

albine, se procedează la marcarea mătcilor. Marcarea se face prin aplicarea pe partea dorsală a

toracelui, a unei picături de vopsea specială de marcat, care nu este toxică pentru mătci şi nici

pentru albine. Marcarea se realizează prin imobilizarea mătcii cu 2 degete sau prin intermediul

unei plase speciale care se aplica pe matcă în poziţia ei normală, interiorul plasei având înalţimea

egală cu cea a mătcii, astfel că matca ramâne imobilizată pentru a se putea face marcarea. Este

adoptat sistemul internaţional de marcaj prin folosirea a 5 culori care se repetă periodic, fiecare

fiind reprezentativă unui anumit an:

Albastru ( anii care se termină in cifra 0 sau 5),

Alb ( anii care se termină in cifra 1 sau 6 ),

Galben ( anii care se termină in cifra 2 sau 7),

Roşu ( anii care se termină in cifra 3 sau 8),

Verde ( anii care se termină in cifra 4 sau 9).

52

Tabelul 3

Sistemul internaţional de marcare a mătcilor.

(http://mieremures.blogspot.ro)

Pentru anul în care s-a efectuat cercetarea(2013), culoarea convenţională a fost cea roşie.

Operaţia de marcare a mătcilor se face înainte de introducere a mătcilor în nucleele de

împerechere.

În fermele dezvoltate de creştere a mătcilor, marcarea se face mai în detaliu, în sensul că

se aplică pe langă vopsea şi un număr, pentru a se putea şti exact provenienţa mătcii.

Fig. 9 Matcă marcată în anul 2013.

52

Fig. 10 Marcarea mătcii manual.

Fig. 11 Marcarea mătcii cu ajutorul plasei.

52

Fig. 12 Marcarea mătcii prin acordarea unui număr. (http://www.stuparitul.com)

5.10. Nuclee de împerechere.

Nucleele de împerechere a mătcilor, sunt familii de albine de proporţii reduse, care au

rolul de a asigura condiţiile necesare pentru maturizarea sexuală, împerecherea şi începerea

activităţii de ouat a mătcilor introduse în ele.

În condiţiile pepinierei de la Poieni, sunt folosite nucleele tip SCAS 2, dimensionate

pentru o ramă de stup multietajat, secţionată pe vertical în două părţi egale. Nucleul este

compartimentat în 4, în fiecare compartiment aşezându-se două jumatăţi de ramă M.E. din care

una este ramă hrănitor. Ficare nucleu are un urdiniş situat pe una din cele 4 laturi ale nucleului,

colorate fiecare diferit pentru a oferi mătcilor o mai bună orientare.

Pentru formarea nucleelor din stupina pepinierei sunt afectate un număr de familii de

albine care vor popula nucleele. Popularea lor cu faguri se face prin secţionarea în două a

fagurelui cu puiet din familiile destinate acestui scop.

Operaţiunea propriu-zisă de formare a nucleelor începe prin introducerea ramelor cu

puiet(este necesar ca eclozionarea puietului în faguri să coincidă cu eclozionarea mătcilor) şi cu

albină care să acopere puietul, după ce s-au închis urdinişurile se mai scutură în nucleu albină,

52

aşa încât nucleul să dispună de aproximativ 200 gr. de albină. Nucleele sunt ţinute 24-36 ore

întru-un loc răcoros, după care se aşează pe teren în linii drepte sau dispersate.

După această perioadă de orfanizare a acestora, se deschid urdinişurile şi se introduce

câte o matcă, iar în hrănitor se introduce sirop sirop de zahăr în concentraţie de 1:1.

La 24 ore se face controlul mătcilor acceptate, îndepărtându-se mătcile moarte , iar apoi

controlul nucleelor are loc la 2 zile, intervenindu-se cu lucrări corespunzătoare şi se

administrează periodic sirop de zahăr în concentraţie de 1:1.

Un indiciu al intrării în normal a activităţii nucleului îl constituie luarea în creştere a

fâşiei de fagure de pe rama hrănitor.

În experienţă au fost utilizate 8 nuclee pentru împerechere din dontarea pepinierei

Poieni, de tip SCAS 2.

Fig. 13 Nucleul de împerechere tip SCAS 2.

52

Cap.6o. REZULTATE OBŢINUTE.

6.1. Condiţiile meteorologice din perioada de examinare.

Experienţa efectuata în perioada 1-23 iunie, a beneficiat de condiţii atmosferice care au

fost apropiate de cele favorabile creşterii mătcilor.

Valorile înregistrate se încadrează în mediile anilor anteriori. Determinările

climatice prezintă importanţă ca factori de influenţă asupra desfăşurării experienţei. Faptul că

valorile înregistrate sunt asemănătoare cu cele din anii anteriori, denotă faptul că influenţa lor

asupra experienţei poate fi considerată ca fiind una normal.

Condiţiile meteorologice au fost:

precipitaţiile relative scăzute, cu o medie de 81l/mp,

vântul a suflat moderat, în special din nord-est, atingând viteza medie de 7.5 m/s,

temperaturi medii zilnice ce au oscilat între 120C şi 270C,

umiditatea relative cu o medie de 45%,

presiunea atmosferică cu o medie de 715 mmHg.

6.2. Metoda de lucru utilizată.

Metoda de lucru privind efectuarea acestui experiment a fost bazată pe transvazarea

uscată şi transvazarea umedă.

Transvazarea reprezintă un process în cadrul creşterii mătcilor prin care se înţelege

mutarea unor larve tinere, din celule unor familii de albine lucrătoare în botci naturale sau

artificiale, spre a fi introduse în colonii doici, pe rama de creştere.

Pentru transvazarea uscată s-au folosit larve de o zi, 1,5, 2 şi 2,5 zile fiind preluate din

celule şi mutate în botcile artificiale cu ajutorul spatulei de transvazat.

Pentru transvazarea umedă s-au folosit larve de o zi,1,5, 2 şi 2,5 zile fiind mutate în botci

artificiale în care în prealabil s-a pus ca şi pat lăpişor de matcă, lăptişor de matcă în amestec cu

miere, miere.

52

Pentru efectuarea cântăririlor s-a folosit un cântar electronic de precizie mare, la cântărire

s-a luat în lucru rezultatuele cu două zecimale.Pentru determinarea capacitătii de ouat a mătcii

(ponta mătci), am efectuat numărătorile cu ajutorul unei lupe.

6.3. Rezultate obţinute.

Tabelul 4

Durata creşterii larvelor.

Nr.

crt.

Data

transvazării

Introducerea

ramei portbotci

în familia starter

Introducerea ramei

portbotci în familia

crescătoare

Data la

care are

loc

ecloziunea

Tota

l zile

1 3-VI simpla t. 3-VI 4-VI 16-VI 12

2 3-VI simpla t. 3-VI 4-VI 16-VI 12

3 3-VI simpla t. 3-VI 4-VI 16-VI 12

4 4-VI simpla t. 4-VI 5-VI 17-VI 12

5 5-VI dubla t. 5-VI 6-VI 18-VI 12

6 6-VI dubla t. 6-VI 7-VI 19-VI 12

7 7-VI dubla t. 7-VI 8-VI 20-VI 12

8 7-VI dubla t. 7-VI 8-VI 20-VI 12

6.3.1. Rezultatele acceptării larvelor transvazate în familiile starter.

Familiile starter îngrijesc 80% din cele 640 larve transvazate, respectiv:

128 larve de o zi,

128 de 1,5 zile,

128 larve de 2 zile,

128 larve de 2,5 zile.

52

Tabelul 5

Acceptarea larvelor introduse în familia starter

Nr.

crt.

Vârsta larvelor

(zile)

Nr. larve

introduse

Nr. larve

acceptate

Acceptate

(%)

1 1 128 120 93,75

2 1,5 128 116 90,72

3 2 128 102 79,68

4 2,5 128 96 75

Fig. 14 Acceptarea larvelor introduse în familia starter.

52

Tabelul 6

Influenţa poziţiei leaţului asupra procentului de acceptare.

Nr.c

rt.

Poziţia leaţului Număr larve Acceptate %

Introduse Acceptate

1 Superior 170 135 79,41

2 Mijlociu 170 148 87,05

3 Inferior 170 159 93,52

Analizând modul de acceptare a larvelor în funcţie de poziţia leaţului în rama de creştere

se consideră diferenţe mici între leaţul superior şi cel mijlociu, larvele fiind crescute în număr

mai mare pe leaţul inferior.

6.3.2. Rezultatele acceptării larvelor introduse în familia crescătoare.

Familiile crescătoare au rolul să creeaze condiţiile de mediu necesare desfăşurării

procesului de dezvoltare a mătcilor din larve. Familiile crescătoare sunt familiile de albine unde

sunt hrănite şi crescute larvele în vederea formării mătcii. Albinele doici din familiile crescătoare

acceptă un procent de 87,7% din larvele introduse, respectiv: 106 din larvele de o zi, 101 din

larvele de 1,5 zile, 89 din larvele de 2 zile, 84 din larvele de 2,5 zile.

52

Tabelul 7

Acceptarea larvelor în familia crescătoare după 24 ore.

Nr.cr

t.

Vârsta larvelor Număr larve Acceptat

e %

Introduse Acceptate

1 1 106 102 96,22

2 1,5 101 95 95,04

3 2 89 80 89,88

4 2,5 84 72 85,71

Fig. 15 Acceptarea larvelor de pe rama de creştere introdusă în familia crescătoare.

52

6.3.3 Greutatea mătcilor la eclozionare.

În urma eclozionării seriilor de creştere a fost determinată greutatea în funcţie de

materialul biologic folosit şi tipul de transvazare. Pentru aceasta, s-au format 8 loturi a câte 20 de

mătci.

Tabelul 8

Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute din larve de o zi.

Număr mătci Greutatea mătcilor (mg)

1 200,52

2 195,30

3 190,91

4 195,70

5 196,22

6 192,98

7 200,71

8 197,50

9 193,48

10 196,89

11 188,98

12 195,51

13 196,45

14 184,00

15 202,73

16 193,48

17 199,94

18 199,14

19 196,68

20 203,92

Media greutăţilor 196,05

52

Fig. 16 Momentul eclozionării mătcii.

52

Tabelul 9

Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute din larve de 1,5 zile.

Număr mătci Greutatea mătcilor (mg)

1 178,52

2 189,30

3 190,41

4 189,70

5 181,22

6 182,08

7 184,71

8 191,50

9 191,48

10 175,29

11 188,38

12 196,59

13 194,45

14 194,99

15 194,33

16 191,48

17 192,74

18 175,14

19 194,67

20 178,96

Media greutăţilor 187,79

52

Tabelul 10

Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute din larve de 2 zile.

Număr mătci Greutatea mătcilor (mg)

1 177,10

2 184,10

3 170,23

4 181,22

5 171,22

6 162,08

7 184,22

8 191,40

9 191,28

10 173,19

11 187,48

12 176,91

13 194,50

14 184,20

15 181,23

16 180,38

17 162,32

18 172,34

19 192,62

20 183,21

Media greutăţilor 180,06

52

Tabelul 11

Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute din larve de 2,5 zile.

Număr mătci Greutatea mătcilor (mg)

1 177,26

2 164,20

3 167,13

4 161,72

5 171,62

6 171,15

7 173,72

8 171,63

9 181,18

10 182,15

11 167,45

12 173,11

13 184,24

14 174,33

15 171,25

16 185,43

17 191,34

18 172,34

19 162,32

20 185,21

Media greutăţilor 174,43

52

Fig. 17 Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute prin simpla transvazare.

52

Tabelul 12

Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute prin dubla transvazare.

Număr Mătci Mătci din larve

de o zi

Mătci din larve

de 1,5 zile

Mătci din larve

de 2 zile

Mătci din larve

de 2,5 zile

1 199,11 197,10 196,11 177,10

2 199,12 194,10 185,14 174,10

3 193,23 180,23 193,23 170,23

4 189,24 191,22 182,22 161,22

5 198,25 191,22 186,22 171,22

6 210,06 192,08 166,08 162,08

7 184,27 184,22 185,22 184,22

8 181,45 191,40 186,30 171,40

9 191,24 191,28 186,28 191,28

10 212,16 193,19 187,19 183,19

11 197,47 177,48 187,48 167,48

12 198,96 196,91 183,91 186,91

13 194,55 194,50 193,50 194,50

14 213,26 194,20 186,22 184,20

15 191,24 189,23 183,23 181,23

16 197,33 180,38 182,38 180,38

17 197,34 199,32 185,32 162,32

18 198,39 199,34 176,34 172,34

19 199,66 198,62 183,62 192,62

20 198,21 198,21 186,41 183,21

Media

greutăţilor

198,75 191,36 184,23 174,81

52

Fig. 18 Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute prin dubla transvazare.

Fig. 19 Greutatea mătcilor la eclozionare, obţinute prin simpla şi dubla transvazare.

52

6.3.4. Ponta mătcii în 24 ore.

Mătcile tinere, împerecheate, trebuie să fie atent verificate înainte de fi introduse în

producţie, constatându-se că nu toate sunt de calitate şi putem risca să introducem în familii

mătci cu un potenţial scăzut de ouat, bolnave sau cu anomalii. S-a făcut verificarea numărului de

ouă depuse de mătcile împerecheate. Verificarea s-a făcut în familii ajutătoare cu ajutorul ramei

Netz.

Rama Netz este structurată în mai multe pătrăte, fiecare cu latura de 5 cm, cărora le revin

un anumit număr de celule cu puiet căpăcit.

Din datele prezentate în tabelul de mai jos se poate observa faptul că variabilitatea

caracterului de ouat, ponta mătcii, întru-un interval de 24 de ore de la împerechere, în cele 4

loturi formate de câte 20 de mătci ouătoare, acele mătci care provind din transvazarea larvelor de

o zi, au o capacitate de ouăt mai mare, comparative cu mătcile provenite din transvazarea

larvelor de 1,5, 2 şi 2,5 zile.

Fig. 20 Începerea pontei mătcii.

Tabelul 13

52

Ponta mătcii în familiile ajutătoare pe parcursul a 24 de ore.

Nr.crt. Mătci din

larve de o zi

Mătci din

larve de 1,5

zile

Mătci din larve

de 2 zile

Mătci din larve

de 2,5 zile

1 1520 1630 1351 1370

2 1630 1710 1320 1561

3 1495 1330 1621 1221

4 1630 1720 1570 1381

5 1540 1330 1710 1312

6 1460 1610 1415 1212

7 1770 1510 1655 1391

8 1560 1450 1310 1261

9 1780 1260 1360 1522

10 1370 1720 1250 1642

11 1570 1840 1370 1512

12 1560 1810 1320 1371

13 1850 1365 1320 1333

14 1830 1260 1390 1432

15 1750 1345 1400 1301

16 1470 1660 1530 1384

17 1550 1620 1440 1424

18 1660 1300 1365 1243

19 1385 1550 1380 1342

20 1720 1671 1520 1381

Media

nr. de

ouă

depuse

1671 1610 1588 1487

52

Fig. 21 Ponta mătcii în familiile ajutătoare pe parcursul a 24 de ore.

Tabelul 14

Ponta mătcii provenite din dubla transvazare pe parcursul a 24 de ore.

52

Nr.crt.

Mătci din

larve de o zi

Mătci din

larve de 1,5

zile

Mătci din larve

de 2 zile

Mătci din larve

de 2,5 zile

1 1721 1639 1452 1375

2 1732 1718 1423 1364

3 1893 1437 1424 1423

4 1634 1726 1375 1482

5 1542 1435 1716 1513

6 1763 1614 1412 1613

7 1774 1513 1653 1694

8 1765 1452 1614 1665

9 1786 1462 1565 1526

10 1472 1721 1556 1642

11 1571 1645 1470 1513

12 1562 1616 1528 1574

13 1852 1566 1629 1534

14 1833 1368 1690 1537

15 1654 1347 1607 1507

16 1676 1667 1533 1587

17 1857 1622 1444 1426

18 1662 1403 1664 1345

19 1488 1552 1683 1443

20 1727 1671 1524 1482

Media

nr. de

ouă

depuse

1712 1642 1562 1510

52

Fig. 22 Ponta mătcii provenite din dubla transvazare pe parcursul a 24 de ore.

Fig. 23 Ponta mătcii provenite din simpla şi dubla transvazare pe parcursul a 24 de ore.

52

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Cercetările efectuate în legătură cu aprecierea privind utilizarea unor variante tehnologice

de creştere intensivă a mătcilor în condiţiile staşiunii de cercetare Poieni, Iaşi, au dus la

următoarele concluzii şi recomandări:

1. Este foarte important ca familiile de la care se recoltează materialul biologic folosit

atât în simpla cât şi în dubla transvazare să provină numai de la familii testate în condiţii de

producţie.

2. Pentru a se obţine o matcă de o calitate superioară, în ceea ce priveşte vârsta

materialului biologic utilizat, acesta este de preferat să aibă o vârsta de maxim 24 de ore,

deoarece mătcile rezultate din acesta au o valoare net superioară celor ce provind din larve de 1,5

,2 sau 2,5 zile atât din punct de vedere al greutăţii corporale cât şi a pontei realizate.

3. Un aspect foarte important în ceea ce priveşte obţinerea unor mătci de o valoare

superioară, este constituit de stimularea familiilor starter şi a celor crescătoare pe întreg parcursul

procesului de creştere cu sirop de zahăr în concentraţie 1:1.

4. O problematică foarte importantă în ceea ce priveşte împerecherea mătcilor, este aceea

că atunci când creşterea mătcilor se face în sistemul intensiv, apare suprapopularea zonei cu

familii şi nuclee, fapt ce determină dezorientarea mătcii şi pierderea acesteia. Pentru combaterea

acestei probleme, recomand ca nucleele de creştere să fie amplasate căt mai depărtate unul de

celălalt iar zona în care este amplasată stupina să fie pe cât posibil cât mai departe de alte

stupine, astfel încât în stupină şi pe toată raza de zbor să se regăsească doar albine, mătci sau

trântori din stupina proprie.

5. Din punct de vedere al marcării mătcilor, recomand ca în toate staţiunile de creştere a

mătcilor, aceasta să se facă folosind în paralel cu marcarea prin culori şi numerotarea, astfel

atunci când se doreşte a utiliza material biologic de la aceasta matcă sa se cunoască mult mai în

detaliu provenienţa acesteia.

6. O foarte mare importanţa a ceea ce reprezintă selecţia mătcilor prin lucrările de

transvazare o reprezintă ponta mătcii, după cum se poate observa în experienţa realizată, mătcile

cu o pontă mai mare sunt acelea obţinute prin dubla transvazare din larve de o zi, fapt ce mă

52

determină sa recomand această procedura pentru un progres în producţia apicolă, chiar dacă

aceasta procedură este mai costisitoare şi necesită o muncă suplimentară.

7. Pentru ca obţinerea mătcilor să fie din punct de vedere economic, cât mai rentabilă,

recomand să se acorde o mare atenţie procedurilor încă din faza incipientă a acestora, astfel

trebuie acordată o mare atenţie pregătirii botcilor artificiale, alegerea cu atenţie a familiilor

starter şi a celor doici.

8. Pentru ca selecţia mătcilor să aibă o eficacitate mai mare din punct de vedere

productiv, recomand ca mătcile să fie urmărite pe toată perioada de exploatare a acestora,

urmarindu-se şi alti indici foarte importanţi, cum ar fi:rezistenţa la îmbolnăviri, instinctul de

roire, creşterea fagurilor artificiali, valorificarea anumitor culesuri,etc.iar din aceste mătci să se

recolteze material biologic superior.

9. Aspectul creşterii mătcilor în sistemul intensiv implică necesitatea unui număr mare de

muncitori, pentru a avea un bilanţ economic favorabil, personalul trebuie să fie calificat şi să aiba

o eficacitate sporită, în acest context, recomand instruirea şi pregătirea personalului periodic.

52

BIBLIOGRAFIE

1. ADLER A, 1990 – Apicultorul amator, Ed. Ceres, Bucureşti.

2. AVESTIAN G.A., 1978 – Apicultura, Ed. Apimondia, Bucureşti.

3. BARAC I şi colab., 1982 – Manualul apicultorului, Ed. Ceres, Bucureşti.

4. BUCATĂ P., DAN , V.Gh, NICOLAIDE, N., 1981 – Tehnologia creşterii şi

exploatării albinelor, Ed. Apimondia, Bucureşti.

5. GRUDMANN R., 1971 – Creşterea mătcilor din ou.

6. HRISTEA C., 1976 – Stupăritul nou, Ed. A.C.A, Bucureşti.

7. IVANOVA A., 1964 – Principiile biologice ale unor procedee eficiente de creştere a

mătcilor.

8. JORDAN M., 1991 – Apidologie, Vol. XXII.

9. LAZĂR ŞT., 1992 – Apicultură şi sericicultură, curs Univ. Agr., Iaşi.

10. LAZĂR ŞT., 1995 – Apicultură, Curs, Univ. Agr., Iaşi.

11. MÂRZA E. , NICOLAIDE, N. 1990 – Iniţiere şi practică în apicultură, Redacţia de

Propagandă Tehnică Agricolă, Bucureşti.

12. MILOIU I., 1990 – Hrănirea albinelor, ACA, Redacţia Publicaţiilor Apicole,

Bucureşti.

13. Ing. MUNTEANU L., 2007 – Creşterea Albinelor, Caraş-Severin.

14. NICOLAIDE N., 1980 – Utilaje şi construcţii apicole, Ed. Apimondia, Bucureşti.

15. OROSI P.., 1967 – Metodda practică şi ştiinţifică de transvazare a ouălelor, S.C.S.A.

16. POP C.E., CORA ROSENTHAL, SPĂTARU, C., RUSU, C. 1978 – Apicultură şi

sericicultură Ed. Did şi Ped., Bucureşti.

17. PUŞCĂ şi HOREANGĂ V., 1973 – Influenţa numărului de larve crescute, asupra

calităţii mătcilor.

18. ROSENTHAL C., 1978 – Consideraţii privind creşterea mătcilor, Apicultura nr.5.

19. RUTTNER F., 1980 – Creşterea mătcilor , Ed. Apimondia, Bucureşti.

20. TARANOV G.S., 1968 – Anatomia I fiziologhia medonostnâh pceol, Moscva, Izd.

Kolos.

52

21.VUILLAUME M., 1957 – Elevage de reines, production de gelee royalle.

L’apiculteur.April.

22. WEISS K., 1968 – Despre Influenţa asupra acceptării şi greutăţii mătcilor, a

diferitelor metode de pregătire a larvelor pentru creşterea mătcilor.

23. XXX 1989 - Manualul apicultorului, ed. a VI-a, ACA, Bucureşti.

24. XXX 1996 – Al XXX –lea Congres de apicultură al Apimondiei, NAGOYA,

Japonia, Ed. Apimondia, Bucureşti.

25. http://www.stuparitul.com/tehnologia_obtinerii_matcilor.html

26. http://www.proapicultura.ro

27. http://mieremures.blogspot.ro