credite bancare

13
Credite bancare. Relaţiile de credit Un anumit tip de relaţii sociale, determinat de dinamica (circulaţia) valorii pe bază de restituire exprimă categoria economică – relaţii de credit. În cadrul sistemului economic de astăzi creditul se acordă şi se restituie sub formă bănească. Deoarece în tranzacţiile de credit nu are loc un schimb echivalent marfă-bani, ci, de fapt, se transmite o valoare în folosinţă temporară cu restituirea obligatorie a acesteia în termenul stabilit şi plata dobînzii pentru folosirea ei, rambursarea valorii împrumutate reprezintă trăsătura distinctivă proprie creditului în calitatea sa de categorie economică. Cu alte cuvinte, apariţia relaţiilor de credit ca o forma specială (distinctă) a relaţiilor valorice are loc o dată cu disponibilizarea de valoare (capital) la un subiect economic, care nu este folosită în tranzacţiile economice şi deci nu intră în ciclul de reproducţie. Totodată, datorită creditului, această valoare poate fi transmisă altui subiect care duce lipsă de mijloace proprii şi, în felul acesta, asigurînd funcţionarea ei în cadrul procesului de reproducţie. Prin urmare, numai odată cu dezvoltarea circuitului mijloacelor producătorilor de mărfuri şi atingerea unui anumit nivel al producţiei de mărfuri şi al circulaţiei mărfurilor au apărut şi premisele formării relaţiilor de credit. În condiţiile relaţiilor marfare (comerciale) avansate, legităţile evoluţiei relaţiilor de credit au început a se defini ca legităţi ale eliberării valorii sub formă bănească în procesul circuitului de capital la producătorii de mărfuri, cît şi ca legităţi ale folosirii valorii împrumutate în circuitul de capital la debitor. În felul acesta, datorită încheierii circuitului valorii la un debitor concret se formează posibilităţi economice favorabile pentru rambursarea creditului. În economia de piaţă a zilelor noastre, pe baza relaţiilor de credit nu se acumulează numai capital bănesc, care a devenit disponibil în procesul de reproducţie a capitalului industrial

Upload: anna-antonciuc

Post on 29-Sep-2015

25 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Credite bancare

TRANSCRIPT

Credite bancare

Credite bancare.

Relaiile de credit

Un anumit tip de relaii sociale, determinat de dinamica (circulaia) valorii pe baz de restituire exprim categoria economic relaii de credit. n cadrul sistemului economic de astzi creditul se acord i se restituie sub form bneasc. Deoarece n tranzaciile de credit nu are loc un schimb echivalent marf-bani, ci, de fapt, se transmite o valoare n folosin temporar cu restituirea obligatorie a acesteia n termenul stabilit i plata dobnzii pentru folosirea ei, rambursarea valorii mprumutate reprezint trstura distinctiv proprie creditului n calitatea sa de categorie economic.

Cu alte cuvinte, apariiarelaiilor de creditca o forma special (distinct) a relaiilor valorice are loc o dat cu disponibilizarea de valoare (capital) la un subiect economic, care nu este folosit n tranzaciile economice i deci nu intr n ciclul de reproducie. Totodat, datorit creditului, aceast valoare poate fi transmis altui subiect care duce lips de mijloace proprii i, n felul acesta, asigurnd funcionarea ei n cadrul procesului de reproducie. Prin urmare, numai odat cu dezvoltarea circuitului mijloacelor productorilor de mrfuri i atingerea unui anumit nivel al produciei de mrfuri i al circulaiei mrfurilor au aprut i premisele formrii relaiilor de credit.

n condiiile relaiilor marfare (comerciale) avansate, legitile evoluiei relaiilor de credit au nceput a se defini ca legiti ale eliberrii valorii sub form bneasc n procesul circuitului de capital la productorii de mrfuri, ct i ca legiti ale folosirii valorii mprumutate n circuitul de capital la debitor. n felul acesta, datorit ncheierii circuitului valorii la un debitor concret se formeaz posibiliti economice favorabile pentru rambursarea creditului.

n economia de pia a zilelor noastre, pe bazarelaiilor de creditnu se acumuleaz numai capital bnesc, care a devenit disponibil n procesul de reproducie acapitaluluiindustrial i a capitalului-marf, ci i veniturile bneti i economiile diferitelor grupuri sociale ale societii, precum i mijloacele temporar disponibile ale statului.

Cu ajutorul creditului, se asigur transformareacapitalului bnescn capital de mprumut, adic capitalurile bneti disponibile i veniturile ntreprinderilor, ale gospodriilor casnice (particulare) i ale statului se acumuleaz i se transform n capital de mprumut, care este transmis n folosin temporar contra unei pli numit dobnd.

Utilizarea mijloacelor mobilizate n bazarelaiilor de creditnu se limiteaz exclusiv la deservirea circuituluicapitaluluiindustrial i al capitalului-marf. n scopul unei elucidri mai detaliate i mai profunde a esenei relaiilor de credit, ca o categorie economic, e necesar nu numai s scoatem la iveal cauzele obiective ale apariiei lor, dar i s nelegem rolul creditorului i debitorului n organizarea raporturilor de credit.

Totodat, trebuie avut n vedere faptul c legitile circuitului de capitaluri determin particularitile micrii creditului n toate formele lui, indiferent cine apare n calitate de subiect al relaiilor de credit.

n calitate de subiect airelaiilor de creditapar creditorul i debitorul. Creditorul este subiect al relaiilor de credit, proprietar al mijloacelor mprumutate, care acord mprumut i pentru care primete dobnd. Debitorul reprezint subiectul care obine credit i i asum obligaia s restituie n termenul stabilit valoarea luat cu mprumut i s plteasc dobnd pentru timpul ct a folosit mprumutul. n cadrul relaiilor de credit, unul i acelai subiect economic se poate prezenta n acelai timp i ca creditor, i ca debitor. Banca ns, acionnd ca intermediar, n toate cazurile se prezint n numele su i i asum toate riscurile ce decurg din aceasta. n condiiile unui sistem bancar dezvoltat, relaiile de credit se pot realiza i fr participarea bncilor. Relaiile dintre creditor i debitor se construiesc ca relaii ntre subiecii juridic independeni, care asigur rspunderea patrimonial a unuia fa de cellalt. La baza relaiilor dintre creditor i debitor st interesul economic reciproc n ce privete transmiterea n folosin temporar a valorii.

Totodat,relaiile de creditsunt o categorie n dezvoltare, care reflect legitile disponibilizrii, acumulrii i ntrebuinrii valorii n procesul circuitului de capitaluri, care de asemenea poart un caracter obiectiv.

n calitatea sa de categorie economic, creditul reprezint o form de micare acapitaluluide mprumut, datorit cruia se formeaz capitalul de mprumut i se asigur folosirea lui productiv.

Nivelul i caracterulrelaiilor de creditntre subiecii economici ai pieei sunt determinate de modul de producie, cruia i corespunde gradul su de maturitate a relaiilor de credit, prin urmare i de influen a creditului asupra dezvoltrii economiei naionale, a ntregului proces de reproducie.

Redistribuind mijloacele materiale i bneti, temporar disponibile, pe baz de restituire i plat a dobnzii, creditul soluioneaz contradiciile ce pot apare la orice subiect economic ntre cheltuielile de producie curente i venituri, ntre caracterul sezonier al produciei i desfacerea mrfii n ramurile economiei naionale, ntre volumul necesar al cheltuielilor capitale i propriile acumulri existente (sub form de profit i amortizare).

Spre deosebire de finanarea rambursabil i nerambursabil de la buget, creditul stimuleaz economic folosirea eficient att a propriului capital, ct i a mijloacelor mprumutate. n legtur cu aceasta, una din condiiile obligatorii de formare a pieei n etapa de tranziie de la economia administrativ de comand la cea de pia, este restructurarea circulaiei bneti i a creditului. Esena acestei reformri const n reducerea la maximum a redistribuirii centralizate a resurselor bneti i trecerea la micarea preponderent orizontal pe piaa financiar, crearea creia nseamn schimbarea de principiu a rolului instituiilor creditare n dirijarea relaiilor economice.

Capitalulnatural-material, sub form de mijloace de producie, nu poate migra dintr-o ramur n alt, ceea ce n mod obinuit se realizeaz sub form de micare acapitalului bnesc. De aceea, creditul este necesar ca mecanism flexibil de transfuzie a capitalului dintr-o ramur n alta, uniformizare a ratei profitului, depire a caracterului limitat al capitalului individual.

n condiiile economiei de pia, plasarea eficient a capitalului de mprumut se reglementeaz prin aciunea legii valorii.Capitalulbnesc pe principii de credit migreaz din ramurile cu o rat sczut a profitului n ramurile cu o rat nalt a profitului, ceea ce asigur proporionalitatea necesar n dezvoltarea producia social. Fr participarea creditului, procesul constituirii i lrgirii unei producii de nalt rentabilitate din contul propriilor acumulri ar decurge extrem de lent.

Capitalulde mprumut se redistribuire ntre ramuri, migrnd (orientndu-se dup reperele pieei) n acele sfere crora li se acord preferin conform programelor naionale de dezvoltare a economiei rii. Aceast funcie de redistribuire a creditului poart un caracter social i influeneaz activ asupra dirijrii capitalului bnesc total. Creditul este capabil s influeneze volumul i structura masei bneti, volumul operaiilor de pli, viteza de circulaie a banilor. Contribuind la constituirea diferitelor forme a banilor de credit, el creeaz baza pentru dezvoltarea decontrilor fr numerar, ceea ce conduce la micorarea cheltuielilor de circulaie i la sporirea eficienei reproduciei sociale n ansamblu.

Concentrarea i centralizarea cu ajutorul creditului a unor importante resurse bneti permite efectuarea unor cheltuieli mari legate de realizarea programelor la scara economiei naionale, crearea unor noi ntreprinderi de producie prioritare, cu implementarea tehnicii noi, reutilarea tehnic a ntreprinderilor n funciune. Creditul asigur ntreinerea circuitului nentrerupt alcapitaluluin producia social, contribuind astfel la sporirea eficienei lui.

Creditul este unul din factorii de transformare a ntreprinderilor individuale n societi pe aciuni, de creare a unor firme mai mari, de formare a companiilor transnaionale, precum i a firmelor, a ntreprinderilor n cadrul micului business, implementarea altor tipuri ale activitii de ntreprinztor.

Reglementnd accesul solicitanilor de credit, la piaa capitalurilor de mprumut, statul acord garanii i faciliti din partea guvernului, orienteaz bncile spre creditarea prioritar a ntreprinderilor i ramurilor a cror activitate corespunde sarcinilor de dezvoltare social-economic, stimulare a investiiilor n construcia de locuine, exportul de mrfuri, valorificarea sectoarelor, ramurilor rmase n urm etc.

Tot spre aceasta, n condiiile economiei de pia, sunt orientate i alte funcii ale creditului. n rile economic dezvoltate toi participanii la producia social persoane juridice i fizice i pstreaz economiile i mijloacele bneti temporar disponibile n conturile la bncilor. Aceasta permite s se efectueze decontri bneti prin nscrierea n conturi de banc, adic fr participarea banilor numerar. Acest mod de efectuare a operaiilor cu mijloace bneti sub aspect tehnic este simplu, sigur i economicos. El accelereaz dinamica mijloacelor bneti n economia naional, sporete resursele creditare ale bncilor i reduce cheltuielile de circulaie, costurile legate de confecionarea, transportarea, numrarea i paza banilor numerar.

Funcionarea normal a economiei de pia este condiionat nemijlocit de asigurarea volumului operaiilor de pli; ceea ce se realizeaz n procesul de creditare a economiei naionale din contul emisiunii monetare. Acestea pot fi emisiuni de bani numerar (bancnote), dar i emisiuni de cecuri-depozite. Ca rezultat, resursele materiale i de munc existente n economia naional se includ n circuitul economic, se formeaz o cerere suplimentar de mrfuri i servicii.

Datorit creditului, se pot rezolva i multe probleme sociale legate de bunstarea populaiei (procurarea mrfurilor de folosin ndelungat, construcia de vile, cumprarea lucrurilor necesare pentru gospodrire). Cu ajutorul creditului se ntresc relaiile economice internaionale ndreptate spre dezvoltarea economiei mondiale.

Funcionarea economiei naionale pe principii de pia, crearea infrastructurii de pia necesare nu sunt cu putin fr utilizarea i perfecionarea pe o perioad ndelungat arelaiilor de crediti a formelor de credit, care de asemenea au un caracter obiectiv.

Formele de credit

Formele de creditcorespund structurii relaiilor de credit, reflectnd particularitile creditorului i debitorului, precum i ntrebuinarea valorii mprumutate. Totodat, e necesar s se aib n vedere faptul c oricum s-ar schimba relaiile dintre creditor i debitor i caracterul folosirii valorii mprumutate, noiunea de credit ca un tot unitar se pstreaz.

Dup cum se tie, forma cea mai simpl, forma iniial sub aspect istoric a creditului, i de aceea mai puin dezvoltat, este considerat creditul cmtresc. Asupra acestei forme de credit ne vom opri mai amnunit cu alt ocazie, aici ns vom meniona doar c ea a avut dou particulariti distincte. n primul rnd, banii luai cu mprumut erau folosii neproductiv, adic nu n calitate de capital, ci ca mijloc de plat sau de cumprare. n al doilea rnd, ratele foarte nalte ale dobnzilor pentru credit i diversitatea mare a cotelor acestora.

Monopolul cmtriei a durat pn la apariia bncilor, dup care micareacapitalului de mprumuta fost subordonat intereselor reproduciei lrgite, iar creditul cmtresc n multe ri a fost interzis prin lege.

n condiiile actuale, n rile cu o economie de pia dezvoltat creditele se prezint sub mai multe forme: bancar, comercial, pentru consum, de stat i internaional.

Creditul comercialeste creditul pe care ntreprinztorii n funciune i-l acord unul altuia sub form de marf cu amnarea plii.Creditul bancareste creditul pe care bncile i alte instituii creditare l acord ntreprinztorilor care funcioneaz i altor debitori sub form de mprumuturi bneti.

Obiectul creditului comercial este capitalul-marf, iar obiectul creditului bancar estecapitalul bnescde mprumut.

Creditori debitori, n cazul creditului comercial, sunt ntreprinztorii n funciune. n cazul creditului bancar ntreprinztorii n funciune apar numai n rolul de debitori, iar creditori ntotdeauna sunt bncile.

Creditul comercialeste limitat de:

mrimea capitalurilor de rezerv ale ntreprinztorilor care funcioneaz, adic de volumul capitalului-marf i al celui bnesc, care n momentul dat nu este necesar pentru circulaie;

destinaia sa: el poate fi acordat de ctre ramurile productoare de mijloace de producie ramurilor ce consum mijloace de producie, dar nu invers.Creditul comercialeste un credit pe termen scurt.

Spre deosebire decreditul comercial, care deservete numai circulaia mrfurilor,creditul bancarare o sfer de utilizare mai larg: el contribuie de asemenea i la acumularea capitalului, transformnd n capital o parte din veniturile bneti i economiile tuturor pturilor societii.

Creditul comercialse ntocmete (perfecteaz) prin cambie obligaie de plat a cumprtorului fa de furnizor de o form strict stabilit. Dobnda pentrucreditul comercial, inclus n preul mrfii i n suma cambiei, este mai mic dect pentru creditul bancar, care are ca scop obinerea profitului de la mprumuturi.

Creditul bancarntotdeauna apare sub form bneasc, de aceea obiectul creditrii este capitalul bnesc. Debitorii pot s obin credit n orice sum, pentru orice termen i s foloseasc mijloacele primite n orice sfer a activitii economice.

mpletirea creditului comercial cu cel bancar se manifest n creditarea consumatorului final, care se realizeaz sub form de credit pentru consum.

Creditul pentru consumi gsete expresia mai cu seam n acordarea termenelor de amnare a plii la vnzarea mrfurilor. El poate fi dat i de ctre bnci sau alte instituii creditoare n cazul cumprrii mrfurilor de consum i plii serviciilor. Obiectul su l constituie mrfurile de folosin ndelungat i serviciile. Creditul pentru consum poate mbrca formele de marf i bneasc. Dobnda la creditul pentru consum, care se deosebete printr-un nivel nalt, se pltete din veniturile populaiei i apare ca o form secundar a redistribuirii venitului naional.

Creditul de stat i creditul privat.Creditul de stat, dac n calitate de debitor sau creditor apare statul, se realizeaz sub forma mprumuturilor de stat prin emiterea obligaiilor de tezaur, plasarea soldurilor depunerilor din instituiile de economii n efecte publice. n condiiile capitalismului dezvoltat, mprumuturile de stat devin una din modalitile cele mai importante de finanare a cheltuielilor bugetare ale statelor. Rezultatul recurgerii la mprumuturile de stat este creterea datoriei de stat, suma dobnzii pentru achitarea acesteia deseori depete volumul lansrii de noi mprumuturi. Mijloacele obinute din mprumuturile de stat nu particip la circuitulcapitalului productiv, la producia valorilor materiale, ci sunt folosite pentru acoperirea deficitelor bugetare.

Prin toate acestea, creditul de stat se deosebete de cel privat, n cazul cruia creditori i debitori sunt persoane juridice i fizice.

Creditul internaional.Baza obiectiv pentru apariia acestui timp de credit a constituit-o intensificarea internaionalizrii vieii economice i dezvoltarea formelor internaionale ale capitalismului monopolist de stat.

Creditul internaional, adic micareacapitaluluide mprumut n sfera relaiilor economice internaionale, nseamn acordarea mprumuturilor de ctre guverne, bnci, alte persoane juridice ale unor state guvernelor, bncilor i altor persoane juridice ale altor ri n condiii de exigibilitate i pe baz de plat.

Creditul internaional se caracterizeaz prin urmtoarele particulariti:

creditori i debitori sunt persoane juridice private (bnci, companii), instituii i organizaii de stat, instituii valutar-creditare internaionale;

mijloacele mprumutate sunt folosite n ara debitorului drept capital care aduce dobnd;

drept surs a dobnzii pentru mprumut servete munca lucrtorilor salariai din ara debitoare.

Creditul internaional particip, n strns interaciune cu creditul intern, la schimbarea formelor valorii, la circulaiacapitaluluin toate stadiile lui.

Creditul internaional ndeplinete funcii specifice, determinate de micarea capitalului de mprumut n sfera relaiilor economice internaionale:

redistribuirea capitalurilor ntre ri n scopul asigurrii reproduciei capitaliste lrgite;

reducerea cheltuielilor de circulaie n sfera decontrilor internaionale prin dezvoltarea plilor fr numerar n diferite valute;

intensificarea concentrrii i centralizriicapitalului.

Cu ajutorul creditului internaional, se lrgesc posibilitile de acumulare a capitalului, se accelereaz capitalizarea plusvalorii.

n cadrul internaionalizrii produciei i a schimbului, au cunoscut o mai larg dezvoltare diferite forme ale creditului internaional, care se clasific dup:

termenele de rambursare: pe termen scurt (pn la 1 an), pe termen mijlociu (de la 1 an pn la 5 ani), pe termen lung (mai mult de 5 ani);

condiiile de realizare: creditele, pe care creditorii le trec n contul debitorului i accepte (credite prin acceptare), la baza crora st acceptarea tratei de ctre debitor sau banc;

modul de garantare: credite garantate (cu mrfuri, documente ordonatoare de mrfuri i alte documente comerciale i valori) i credite n alb (de blanchet, negarantate);

obiectele de creditare: comerciale, legate de operaiile de comer exterior, i financiare;

form: n mrfuri i n valut;

tipul creditorului: credite private acordate de ctre persoane juridice (de companie), bnci (bancare), uneori de ctre intermediari brokeri; mprumuturi i credite de stat acordate pe baz bilateral (interstatale) i pe baz multilateral (acordate de ctre instituii valutare i de credit internaionale); credite mixte cu participarea creditorilor privai i a statului.

Creditele internaionale private i de companiesunt o varietate a creditului comercial n sfera relaiilor economice internaionale, reprezint un mprumut acordat de compania (firma) unei ri unei companii a altei ri sub form de livrri de mrfuri cu amnarea plii. De regul, ele se efectueaz prin trat. Decontrile pentru creditele de companie se pot face i n cont deschis. Cea mai larg rspndire o cunosc creditele de companie acordate de exportatori importatorilor.

Dup cum am mai menionat, n funcie de termenul pentru care au fost acordate, distingem credite pe termen scurt (pn la 1 an), pe termen mijlociu (pn la 5 ani) i pe termen lung (mai mult de 5 ani). n baza creditelor pe termen scurt, se crediteaz exportul de carburani i materii prime, loturi nu prea mari de maini i utilaje, piese de schimb; a creditelor pe termen mijlociu loturi mari de maini i utilaje, utilaj n complet, semifabricate, articole din metal; a celor pe termen lung utilaj complex pentru ntreprinderile metalurgiei grele i obiecte de infrastructur, nave, tehnic de aviaie.

Dobnzile pentru creditele de companie n mod curent sunt mai mici dect dobnzile de pe pia, fiindc sistemul de creditare a exportului, ntr-o msur sau alta, este subvenionat de stat.

Creditele bancare internaionalesunt o form de credit n cazul creia bncile unei ri acord mijloace bneti n folosin temporar debitorilor din alt ar (statului, persoanelor juridice i fizice) pe termen scurt, mediu i lung. Creditele bancare nu au caracter legat, adic mijloacele mprumutate pot fi folosite n orice scopuri, dup cum gsete de cuviin debitorul. Rolul de frunte n acordarea lor l joac SUA, Europa Occidental, Japonia, care concureaz ntre ele.

O varietate a creditelor bancare internaionale sunt creditele bancare pentru export, acordate importatorilor strini nemijlocit de ctre bncile comerciale sau consorii ale acestora, precum i de ctre bnci specializate pentru comerul exterior.

Un segment mare al creditelor bancare internaionale l constituie piaa creditelor europene mprumuturi internaionale acordate de ctre marile bnci comerciale din contul resurselor pieei valutare europene pe un termen de la 2 pn la 10 ani cu rate ale dobnzii flotante.

70 ca urmare a creterii interesului marilor bnci internaionale de a avea surse de capitaluri de mprumut pe termen lung pentru clienii lor corporaiile transnaionale.(Euroobligaiunile (eurobonduri), adic titlurile de crean emise de debitor la primirea unui mprumut pe termen lung pe piaa european, au aprut la nceputul anilor

Spre deosebire de tradiionalele obligaiuni strine emise de persoane juridice strine pe piaa de capital a unei ri, euroobligaiunile sunt plasate concomitent pe pieele ctorva ri. Pentru creditori, valuta mprumutului n euroobligaiuni este cea strin (de exemplu, mprumut n dolari SUA plasat n Frana sau Elveia). Plasarea mprumutului n euroobligaiuni se realizeaz, obinuit, de ctre un sindicat de emisiune, n care sunt reprezentate bncile ctorva ri. Valuta principal a euroobligaiunilor este dolarul SUA, pe seama cruia revin circa 60% din totalul emisiunilor de euroobligaiuni.

Creditele de stat internaionale mprumuturi i credite bilaterale (interguvernamentale) care au aprut n anii primului rzboi mondial n legtur cu livrrile de mijloace de ctre SUA n Europa sub form bneasc sau de mrfuri acordate de ctre o ar altei ri n baza unor acorduri interguvernamentale.

n timpul celui de-al doilea rzboi mondial, mprumuturile internaionale nu au jucat un rol semnificativ. Mai trziu, n condiiile internaionalizrii produciei i acapitalului, schimbrilor structurale n economie, accenturii dezvoltrii inegale a rilor capitaliste volumul mprumuturilor interguvernamentale a nceput s creasc rapid.

mprumuturile interguvernamentale se acord preponderent de ctre rile industrial dezvoltate rilor n curs de dezvoltare. Dup veniturile ce se obin de la acestea, ele se mpart n mprumuturi cu dobnd i fr dobnd, iar dup termenul pentru care au fost acordate n mprumuturi pe termen scurt, mijlociu i lung. mprumuturile pot fi lansate n valuta rii creditoare, a rii mprumuttoare sau n valuta unei tere ri. Dup form, se clasific n mprumuturi n valut i mprumuturi n mrfuri (sub form de subvenii i de aa-numite donaii, dei acestea din urm, strict vorbind, nu sunt mprumuturi internaionale). Stingerea mprumuturilor internaionale se face n rate egale dup expirarea aa-zisei perioade de graie (3-5 ani), n cursul creia se pltete numai dobnda. mprumuturile internaionale ale statelor capitaliste au, de regul, destinaie special sau o clauz aferent (80% din volumul total al mprumuturilor).

mprumuturile i creditele internaionale universale (multilaterale).Dup cel de-al doilea rzboi mondial au aprut organizaii valutare i de credit internaionale, a cror funcie de baz este realizarea reglementrii valutare i de credit interstatale. Beneficiari de credite sunt statele care au nevoie de resurse financiare pentru soluionarea problemelor cu care se confrunt.

Creditele acordate de organizaiile valutare i de credit internaionale prevd clauze obligatoare. Cnd se hotrte asupra chestiunii acordrii creditului, ara care l solicit trebuie s prezinte o informaie detaliat privind situaia sa economic i financiar, n baza creia se elaboreaz recomandri ce urmeaz a fi executate n mod obligatoriu. n cazul n care ara solicitant nu accept recomandrile respective, creditul, de regul, nu se acord.