COSTUMUL FRANCEZ

ÎN PRIMA JUMǍTATE A SECOLULUI AL XVII-LEA

ÎN FRANŢA, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, costumul a suferit o interpretare curteană, integrându-se stilului Ludovic al XIII-lea (1610 – 1643). Muşchetarii imortalizaţi de Alexandre Dumas au rămas figuri emblematice.

Idealul de frumuseţe umană era cel al burgheziei şi în primul rând al militarilor, ca muschetarii imortalizaţi de A. Dumas. Era din nou apreciat corpul cu formele lui fireşti, ca şi viaţa terestră, belşugul şi confortul, iar costumului i se cerea să fie comod, practic, potrivit unui om obişnuit, activ.

CARACTERE GENERALE ALE COSTUMULUI

Creşterea fastului curtean pretindea o ambianţă aristocratică, cu forme mai elegante. Şi la pantofii de model olandez se purtau rozete de dantelă extrem de scumpe. O paletă mai bogată şi strălucitoare, o decorare mai abundentă erau vizibile şi în costum, diferit de cel olandez prin silueta mai fină, datorită hainelor mai strânse pe corp, din stofe preţioase , cu multe dantele la guler şi la manşete.

A dispărut aspectul de carapace al îmbrăcămintei spaniole, obţinut prin vătuiri sau carcasă rigidă, hainele revenind la proporţii naturale, adaptate trupului voinic al omului matur, pântecos (ca eroii portretelor lui Frans Hals). Trebuie remarcată descheierea nasturilor de pe burtă, ca un gest de frondă, plebeu.

Sculptural, costumul punea în valoare volume puternice „de butoiaş”, linia determinantă a conturului era curba largă, înlocuind linia rigidă şi formele geometrice, seci ale costumului spaniol.

Pictural, coloritul era ceva mai viu şi mai variat în comparaţie cu cel de o gravitate austeră al costumului spaniol) şi aşezat în pete mari. Burghezia olandeză protestantă impunea la începutul secolului o ţinută sobră, mai ales prin negrul stofelor de lână şi albul pânzei scrobite, adoptând însă, cu timpul, mai ales sub influenţa armurilor, culori metalice, grizate, brune, verzui, albaştrii.

1Prof. Buzilă Delia

Ca materiale erau preferate ţesăturile uşoare din lână sau tafta în culori uni, fără modele care să fragmenteze suprafeţele, pânză albă, scrobită şi dantelele solide locale.

Costumul militarilor trăda, pe lângă plăcerea confortului şi aprecierea bunăstării, şi dorinţa – etern militară – de împodobire ostentativă.

Silueta masculină, haina, pelerina, jacheta largă, tiparul jachetei largi pe cel al pelerinei, tiparul hainei,guler, mănuşi, pălărie, pantof, cizma

Silueta aducea vădit cu cea a unui cocoş pintenat, prin penele pălăriei şi eşarfele fluturânde, dantelele aglomerate la guler, manşete şi ciorapii răsfrânţi peste cizme.

Pe cap, pălăria moale, cu bor mare, adaptare a pălăriei ţărăneşti, proclama fraternizarea din timpul luptelor de independenţă. Ea se putea fasona după voie, potrivit personalităţii, fanteziei, dar şi dispoziţiei sufleteşti de moment a purtătorului (de aceea era numită „respondent“) şi era împodobită cu pene de struţ. Părul se purta lung până la umăr, zburlit. Barbişonul şi mustăţile ascuţite completau aspectul caracteristic.

Pe trup, cămaşa era parţial vizibilă în şliţurile mânecilor, la guler şi manşete. La început, gulerul încreţit, spaniol, era purtat nescrobit (ca în Lecţia de anatomie a doctorului Tulp, de Rembrandt), până către 1630, când s-a generalizat gulerul drept, lat, cu dantele (ca în Autoportretul lui Rubens cu Isabella Brant).

Vesta – la început fără, apoi cu mâneci – era piesa principală, croită pe corp, cu talia ridicată, cu poale largi (întâi din fâşii, apoi compacte), cu nasturii închişi doar pe piept, descheiaţi pe pântece, uneori cu mâneci largi şi şliţuri. În talie apăreau deseori un şir de funde ca nişte rozete ornamentale, care iniţial susţineau pantalonii, când poalele erau fâşii.

Jacheta, o haină lungă de trei sferturi cu mâneci lungi, cu guler mare, închisă cu nasturi mulţi, se purta uneori drapată fantezist pe umeri, asemeni capei spaniole.

Pantalonii, fără perne, bufanţi flasc, îngustaţi treptat în jos, erau legaţi sub genunchi cu bentiţe şi rozete.

2Prof. Buzilă Delia

În picioare se purtau ciorapi de mătase şi pantofi montanţi cu rozete, sau cizme cu toc şi pinteni, sub care se îmbrăcau ciorapi de pânză sau jambiere tubulare (canons), cu margini de dantelă răsfrânte peste cizme.

Ţinuta era completată de sabia atârnată la cingătoare, gata să fie oricând mânuită cu virtuozitate în spectaculoasele dueluri.

COSTUMUL FEMININ

Silueta feminină, două rochii, rochie cu fusta în buzunare, coafură, pălărie, bonetă, bonetă-guler, guler-bonetă cu sârme, boneta pe coc

Tipul de frumuseţe preferat era cel al femeii robuste, coapte, pline. Sub influenţa moralei burgheziei protestante, costumul punea în valoare virtuţile gospodinei prin atributele caracteristice: boneta strângând părul, eşarfa pelerină acoperind decolteul, şorţul indicând activitatea domestică.

Pe cap, părul, de culoare întunecată, era tras pe spate, aplatizat pe creştet, lăsând fruntea degajată, şi adunat pe spate în coc ridicat, căzând liber doar pe lături. Boneta din pânză scrobită, susţinută de fire de metal, păstrată în costumul naţional olandez, era înlocuită uneori de pălăria cu pene, bărbătească.

Pe trup, cămaşa era vizibilă la guler şi la manşete, gulerul era fie bărbătesc, cu sau din dantelă (în 1632, principele german GustavAdolf, la un bal la Augsburg, şi-a dăruit gulerul frumoasei Jacobine Lauber), fie ca o pelerină plată din pânză transparentă (ca în Portretul de femeie de Rembrandt, de la Muzeul Naţional de artă din Bucureşti).

Rochia avea mâneci trei sferturi, umflate, cu umeri căzuţi, cu şliţuri, deseori strangulate la cot cu panglici, formând două baloane, cu manşete expunând încheietura mâinii. Fusta cădea liber pe mai multe jupoane, dispărând scheletul de sârme, ca şi sulul vătuit. Peste fusta de dedesubt era îmbrăcată, de obicei, o a doua, ca o tunică cu poale deschise. Olanda a lansat moda jachetei scurte din catifea sau mătase, mărginită cu blană, pentru purtat în casă de dimineaţă, la lucru.

În picioare, se încălţau pantofi în genul celor bărbăteşti. Bijuteriile erau mari, de forme regulate, de preferinţă şiruri de perle la

gât, în păr etc.

Bibliografie: „Arta. Stil. Costum.” de Adina Nanu, Mediaprint, 2007, COSTUMUL ÎN SECOLUL AL XVII-LEA, pag.128-135.

3Prof. Buzilă Delia