corespondentul de presa

81
 Master Jurnalism tematic 1 Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării Universitatea din Bucureşti Master Jurnalism Tematic Corespondentul de presă Titular de curs: Cadru didactic asociat Ferenc Vasas  

Upload: diana-serban

Post on 21-Jul-2015

402 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Facultatea de Jurnalism i tiinele Comunicrii Universitatea din Bucureti

Master Jurnalism Tematic

Corespondentul de pres

Titular de curs:Cadru didactic asociat Ferenc Vasas

Master Jurnalism tematic

1

Corespondentul de pres

Acest material este protejat prin Legea dreptului de autor i a drepturilor conexe nr. 8 din 1996, cu modificrile ulterioare. Dreptul de autor i aparine lui Ferenc Vasas. Facultatea de Jurnalism i tiinele Comunicrii, Universitatea din Bucureti, are dreptul de utilizare a acestui material. Nici o parte a acestui material nu poate fi copiat, multiplicat, stocat pe orice suport sau distribuit unor tere persoane, fr acordul scris al deintorului dreptului de autor. Citarea se face numai cu precizarea sursei.

Master Jurnalism tematic

2

Corespondentul de pres

INTRODUCERE DESCRIERECursul de Corespondenii de pres i propune s ofere studenilor cunotine legate de specificul acestei activiti.

Obiective:initierea absolventilor de facultati, mai cu seama a celor cu profil jurnalistic, si a tinerilor jurnalisti cu o experienta limitata in presa, in problematica muncii corespondentilor, a relatiilor lor cu reporterii, editorii, jurnalistii locali si reprezentantii altor profesii; insusirea de catre masteranzi a unor cunostinte si deprinderi de lucru care le pot usura integrarea lor in activitatea unei redactii in calitate de reporteri si corespondenti si a capacitatilor de a face, in practica, distinctia dintre aceste tipuri fundamentale de activitate in presa; dobandirea de catre absolventii cursului a unor abilitati care sa le permita practicarea dificilei profesii de corespondent, prin simularea unor activitati specifice celor locali, externi sau de razboi; insusirea de catre masteranzi a unor cunostinte care sa le permita sa desfasoare cu succes activitati practice legate de relatiile complexe dintre reporteri si corespondenti, pe de o parte, si editori, pe de alta, prin exercitii de argumentare legate de valoarea de stire a unor evenimente; dobandirea de catre absolventii cursului a unor cunostinte care sa le permita sa faca evaluari cantitative si calitative a muncii corespondentilor care sa poata fi valorificate in studii publicabile in reviste de specialitate.

FORME DE EVALUAREn timpul semestrului, studenii vor rezolva testele de autoevaluare existente in materialul editat si exercitiile de la finalul fiecarui capitol. n ordinea indicata. Exercitiile vor fi notate si vor conta in evaluarea finala. 3Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

La finalul cursului, se va susine un examen de cunostinte care va verifica cunotinele dobndite i capacitatea studenilor de a le aplica.

BibliografieBakenhus, Norbert, Radioul local. Ghid practic pentru jurnalisti, Polirom, Iasi, 1998. Bertrand, Claude-Jean, O introducere in presa scrisa si vorbita, Polirom, Iasi, 2001. Bignell, Jonathan, Orlebar, Jeremy, Manual practic de televiziune, Polirom, Iasi, 2009. Coman, Mihai, Introducere in sistemul mass-media, Polrom, Iasi, 1999. Coman, Mihai (coord.), Manual de Jurnalism, ed.III., Polirom, Iasi, 2009. Dahlgren, Peter, Sparks, Colin (coord.), Jurnalismul si cultura populara, Polirom, Iasi, 2004. Gaillard, Philippe, Tehnica jurnalismului, Editura Stiintifica, Bucuresti, 2000. Gross, Peter, Mass media si democratia in tarile Europei de Est, Polirom, Iasi, 2004. Goodman, Al, Pollack, John, The World on a String. How to Become a Freelance Foreign Correspondent, Henry Holt, New York, 1997. Haas, Michael H., Frigge, Uwe, Zimmer, Gert, Radio management, Manualul jurnalistului de radio, Polirom, Iasi, 2001. Hess, Stephen, International News & Foreign Correspondents, The Brookings Institution, Washington, D.C., 1996. Hohenberg, John, Foreign Correspondents. The Great Reporters and Their Times, Syracuse University Press, ed.II, 1995. Holland, Tom, Rubicon. Triumful si tragedia Romei republicane, All, Bucuresti, 2007. Keeble, Richard, Presa scrisa. O introducere critica. Polirom, Iasi, 2009. Lazar, Mirela, Noua televiziune si jurnalismul de spectacol, Polirom, Iasi, 2008. Lippmann, Walter, Opinia publica, comunicare.ro, Bucuresti, 2009. Mayeux, Peter E., Broadcast News, Brown & Benchmark, Madison Dubuque etc. 1996 Palmer, Michael, Batalia pentru stiri. Corespondenti de razboi, ziaristi si istorici confruntati cu conflictele iugoslave, Tritonic, Bucuresti, 2003. Pedelty, Mark, War Stories. The Culture of Foreign Correspondents, Routledge, New York&London, 1995.Master Jurnalism tematic

4

Corespondentul de pres

Preda, Sorin, Tehnici de redactare in presa scrisa, Polirom, Iasi, 2006. Randall, David, Jurnalistul universal, ed. I., Polirom, Iasi, 1998. Randall, David, Jurnalistul universal, ed. II., Polirom, Iasi, 2007. Rosca, Luminita, Productia textului jurnalistic, Polirom, Iasi, 2004. Tunstall, Jeremy, Journalists at Work. Specialist Correspondents: Their News Organisations, News Sources, and Competitor-Colleagues, Constable, London, 1971. Walters, Roger L., Broadcast Writing, McGraw-Hill, New York , 1994 Wilson, John, Sa intelegem jurnalismul, Institutul European, Iasi, 2004. Zeca-Buzura, Daniela, Jurnalismul de televiziune, Polirom, Iasi, 2005. Zelizer, Barbie, Despre jurnalism la modul serios, Polirom, Iasi, 2007. *** Guide du correspondant local, Editions du Centre de formation et de perfectionnement des journalistes, Paris, 1990. La inceput a fost cuvantul, vol.I, Fundatia Rompres, 1994. *** Interviuri ale autorului cu cu Adriana Pava, Adelin Petrisor, Rares Petrisor, Marius Zaharia, Elena Voinea (arhiva autorului) *** Sperlea, Florin, Presa nu trebuie sa aiba un rol adversativ, interviu cu Mihai Coman in Spirit Militar Modern, iulie 2005. *** Trofin, Oana Adnana, Intamplari hazlii si intamplari triste din vietile corespondentilor Radu Dobritoiu, Catalin Gombos si Mario Balint, iunie 2010, in posesia autorului. *** http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=5451&idlnk=2&cat=4 http://www.radioromania-corespondenti.com/19.06.2010. Ionescu, Liana, Jurnalism european. Corespondeni romni la Bruxelles, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/126-127/art09-ionescu.html, 19.06.2010.

ACTIVITATE APLICATIVAsimularea unor activitati specifice corespondenielor locali, externi sau de razboi.Master Jurnalism tematic

5

Corespondentul de pres

UNITATEA DE NVARE 1 CORESPONDENTUL, REPORTER UNIVERSAL CUPRINSI. Argument II.1. Ruda de gradul intai II.1.1. Gene comune II.1.2. Gene mutante II.1.3. Ca intre frati II.1.4. Concluzie partiala (1) II.2. Editor corespondent, o relatie cu nabadai II.2.1. Ruda de la tara II.2.2. Cu dus si intors II.2.3. Galoanele respectului II.2.4. Cu foloase si ponoase II.2.5. Corespondentul-editor II.2.6. Endemism universal II.2.7. Concluzie partiala (2)

Obiectivele unitii de nvare 1

Dup studiul acestei uniti de nvare vei reui s Enunai cele mai importante caracteristici ale coresponden ilor de pres ca reporteri universali Analizai relaia editor- corespondent

Master Jurnalism tematic

6

Corespondentul de pres

I. ArgumentI.1. Un bun corespondent de presa trebuie sa intruneasca atat de multe insusiri, incat orice incercare de definire a notiunii pare sortita esecului. I.1.1. Dictionarele nu ne ajuta in aceasta privinta. Nici cele generale, nici cele specializate. Ele ne furnizeaza doar acceptiunile in care se foloseste cuvantul corespondenti in diferite contexte. Jurnalistii s-au straduit, la randul lor, sa circumscrie notiunea de corespondent de presa. Dar tot ce a iesit din pana lor a fost un munte de propozitii hazoase, demonstratii a contrario, metafore, calambururi si altele asemenea. Desi stim cu totii, cei care lucram in presa, ce este un corespondent Incat, un coleg hatru nu a putut rezuma, la un moment dat, multitudinea de descrieri facute corespondentului decat asa: el reprezinta o alta specie, dar noi nu ne dam seama. I.1.2. Iata un temei suficient care justifica un curs pe aceasta tema. Mai sunt, fireste, si alte argumente care pledeaza in favoarea acestei idei. Sa consemnam, deocamdata, doar doua dintre ele. I.1.2.1. Primul este acela ca ponderea corespondentilor de presa in randul jurnalistilor este mare, chiar daca nu atat de mult cat pare. Daca nu din alt motiv, atunci macar din acela ca multi dintre editori si reporteri sunt sau au fost, macar ocazional, si corespondenti. Nu stim ca cineva sa fi facut numaratori de acest gen in Romania. La o privire fugara am putea spune ca prezenta reporterilor (si corespondentilor, se intelege) este covarsitoare. Majoritatea consumatorilor de presa nu vede decat reporteri, nu si editori. Ba, de cele mai multe ori, chiar ignora existenta acestora: unui calator putin ii pasa de directorul CFR, dar nu ii este indiferenta existenta controlorului de bilete. Mutatis mutandis, putem spune ca, atunci cand un cititor (ascultator, privitor) intalneste in carne si oase un jurnalist, acela este, mai totdeauna, un reporter. Scriind despre diviziunea interna a muncii in redactii, Tunstall noteaza ca doar putin peste jumatate din toti jurnalistii sunt colectori de stiri si ca numai 16 la suta din acestia sunt specializati (pag. 75). Ceilalti ar putea fi, cu totii, asa cum se va vedea mai jos, corespondenti. In absenta unor date reale, am putea admite ca proportiile ar fi aceleasi sau apropiate si la noi. Productia de stiri, care include, numai in presa scrisa, culegerea, redactarea, rescrierea, editarea, corectarea, punerea lor in pagina, precum si alte operatii, ca sa nu mia vorbim de complicatiile pe care le aduce, la radio si mai cu sema la televiziune procesarea lor, inclusiv tehnica, necesita nu doar timp, ci, mai ales, mult consum de materie cenusie. 7Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Altfel spus, un aparat complex de asa numiti redactionali, care nu scot piciorul decat arareori din sediu. Si atunci, numai daca sunt in varful piramidei si se duc la o receptie, unde reprezinta institutia de presa pe care o conduc. Iar daca chiar trebuie sa se scrie despre acea receptie, demnitarul de presa (termen folosit adesea, care ascunde, de fapt, o contradictie in termen) se lasa insotit de un reporter, de obicei tanar, care sa achita de sarcina de a aduna informatiile despre tema, scop, reusita, participanti (trebuie sa le stie macar fizionomiile), incidente si tot felul de alte amanunte, dupa regula nu stii de unde sare iepurele. Cei mai multi raman in redactie si editeaza (proceseaza) o imensa masa de informatii, din care doar o parte va ajunge la consumatorul de presa. Este partea birocratica a unei munci prin excelenta nebirocratice: informatia de prelucrat este (aproape intotdeauna noua sau macar inedita), dar ea trebuie turnata in forme fixe, care se repeta staruitor, chiar daca cititorul nici nu-si da seama de acest lucru. Vom reveni la acest subiect mai incolo. E de ajuns, deocamdata, daca retinem ca, fara reporteri si corespondenti, care reprezinta ochii si urechile redactiei, presa nu ar putea exista. Iar in absenta informatiilor, vuiesc zvonurile. Ele tind sa apara cand exista un dezechilibru intre cererea urgenta de informatii si incapacitatea de a le furniza. Iar organizatiile media uneori le contrazic, altadata, dimpotriva, le alimenteaza (Tunstall, pag. 16-17). (vezi si la capitolele urmatoare). Acelasi autor citeaza definitia pe care o da zvonurilor un sociolog de renume mondial, Tamotsu Shibutani, in studiul sau despre stirile improvizate: O forma recurenta de comunicare prin intermediul careia oamenii aflati laolalta intr-o situatie ambigua incearca sa elaboreze o interpretare logica a acesteia prin adunarea resurselor lor intelectuale (idem). Iar civilizatia occidentala are nevoie de o buna circulatie a informatiei, asa cum are nevoie de o buna circulatie a aerului pentru a respira (Wilson, pag. 46). O lucrare de specialitate relateaza, de pilda, ca, la un moment dat, din cauza unei greve, aparitia unui mare cotidian regional din Franta a fost suspendata pentru mai multe saptamani. Consecintele pentru viata zonei au fost dezastruoase. Comertul a avut de suferit, stadioanle si cinematografele au ramas goale, familiile indoliate se trezeau singure in cimitir. Pentru ca o noutate despre care nu se scrie inceteaza sa existe (Guide , pag. 7). Iar unii dintre criticii presei ii reproseaza ca oculteaza anumite evenimente in favoarea altora, pe care le supramediatizeaza (Bertrand, pag. 218). I.1.2.2. Un al doilea motiv pentru a studia rolul acestor ochi si urechi vine de la faptul ca un corespondent pare o figura proteica: o regasesti in ipostaze atat de numeroase, incat pana si tentativa de a alcatui oMaster Jurnalism tematic

8

Corespondentul de pres

tipologie a acestui gen de gazetarie devine anevoioasa (vezi punctele I.1.2.3 I.1.2.5.) I.1.2.3. Asadar, pregatirea unui viitor ziarist nu poate fi nici pe departe completa fara insusirea unor cunostinte si deprinderi de natura sa il ajute si in ipostaza de corespondent.

CAPITOLUL I II. CORESPONDENTUL, REPORTER UNIVERSALDe aceea, nu ne putem multumi cu butada citata mai sus (cea cu e o alta specie) si trebuie sa incercam macar o circumscriere a calitatilor care fac dintr-un jurnalist (si) un bun corepondent de presa. In acest scop, sa comparam, mai intai corespondentul cu alte tipuri de jurnalisti.

II.1. Ruda de gradul intaiRuda profesionala cea mai apropiata a corespondentului este, desigur, reporterul. Ei se aseamana in foarte multe privinte.

II.1.1. Gene comune Si unul, si celalalt sunt judecati dupa cantitatea de materiale (termen care, in limbajul breslei, desemneaza orice gen publicistic) bune, adica publicabile ori difuzabile, de preferinta fara interventii ale editorilor, pe unitatea de timp (numar mediu pe zi, saptamana, luna, trimestru, pe genuri publicitice). Ei trebuie sa acopere, cum se spune in jargonul redactiilor, toate evenimenetele din raza lor de activitate. Iar atunci cand ele lipsesc, sa gaseasca apa in Sahara. Sa vada, adica, informatia acolo unde altii nu o vad, sa aiba flerul de a gasi stirea unde nu e, adica sa scoata apa din piatra seaca. Mai mult, amandoi trebuie sa stie sa dea o forma publicistica acceptabila (cata de cat publicabila, editabila etc) faptelor pe care le relateaza. Este drept ca, intre un redactor care stapaneste bine limba din care lefuieste si stie sa compuna un text jurnalistic ireprosabil si un reporter de teren care aduce sistematic noutati, editorul il va prefera intotdeauna pe cel de-al doilea. Atata doar ca facultatile de jurnalism asigura astazi un numar suficient de reporteri care indeplinesc ambele calitati. Asa ca 9Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

a inceput, intre reporteri care stiu sa culega informatii, concurenta pe taramul calitatii scrisului. Corespondentul este ziaristul nespecializat, fara sa ajunga generalist. Cu toate acestea, nu i se repartizeaza domenii, pentru ca el trebuie sa acopere tot, de la o banala tamponare pana la o campanie electorala. Vorbete si scrie despre btrnul lovit pe trecerea de pietoni, despre masacrul de la trecerea la nivel cu calea ferat, despre protestele de la Tepro i privatizarea dezastruoas a firmei, despre explozii, vnztorii de rinichi, despre vizita n pantofi, n Cuculeasa devastat de inundaii, a preedintelui Emil Constantinescu, despre raspunsul sfidator, a la maria Antoaneta, al premierului Triceanu la intrebarea unei sinistrate din Timi ramasa fara casa in urma inundatiilor. i tot aa, la nesfarsit. Nu este cazul sa insistam, aici, asupra calitatilor care caracterizeaza un bun reporter. Cine nu le stie, le gaseste, expuse sistematizat in Manualul de jurnalism (ed. III., pag. 38-44) coordonat de Mihai Coman, in Jurnalistul universal al lui David Randall (pag. 25-42), in Despre jurnalism la modul serios de Barbie Zelizer (pag. 41 si urm.) precum si in alte lucrari de specialitate. Sa citam, totusi, macar doua dintre cele mai expresive din sutele de circumscrieri prin care, la sfarsitul unei cariere prestigioase, jurnalisti de renume incearca sa inteleaga esenta unei indeletniciri cu insusiri aproape inefabile pe care au practicat-o, totusi, o viat de om. Astfel, Zelizer ii da cuvantul (pag 33) lui Nicholas Tomalin, un fost gossip columnist (ziarist de stiri mondene), autor de jurnale, corespondent si redactor literar la New Statesman, care scria, la sfarsitul anilor 60, ca jurnalistul are nevoie de iscusinta cu telefoanele, capcanele si micii functionari; o digestie buna si un cap limpede; o memorie perfecta; destul idealism pentru a inspira un stil revoltat (dar nu intr-o cantitate care inhiba profesionalismul detasat);un temperament paranoid; capacitatea de a aborda cu pasiune proiecte de importanta secundara; rude bine plasate; noroc; hotararea ca, la nevoie, sa-si tradeze macar cunostintele, daca nu chiar prietenii; ezitarea de a intelege mult prea bine (pentru ca tout comprendre c est tout pardoner a intelege tot insemna a ierta tot si tout pardoner are, ca rezultat, texte proaste; o ura neimpacata fata de purtatorii de cuvant, administratori, avocati, specialisti in relatii publice si, in general, fata de toti cei care mai degraba ar oferi cuvinte, nu strategii; si taria de caracter necesara pentru a duce o viata dezordonata fara a o lua razna complet. Intr-un cuvant, ti se cer toate trasaturile omenesti de pe lume si inca ceva pe deasupra. Din care unele sunt calitati doar in jurnalism, iar in alte domenii defecte, vicii sau pacate. Incat iti vin involuntar in minte vorbele hazoase ale lui Creanga din Aminitiridespre ce se cere unui popa: picioare de cal, gura de lup, obraz de scoarta si pantece de iapa. Lasand gluma la o parte, va trebui, totusi, sa zicem, dupa marele humulestean, ca nu-i de saga cu jurnalismul.Master Jurnalism tematic

10

Corespondentul de pres

La randul lui, David Randall il citeaza, intr-un moto la un capitol din Jurnalistul universal (ed.II, pag. 85) pe un monstru sacru al jurnalismului de agentie, Mort Rosenblum, de la Associated Press: Cand e trezit in miezul noptii, un pompier trebuie doar sa isi traga pantalonii si sa stinga focul. Reporterul trebuie sa spuna unui milion de oameni cine a aprins chibritul si de ce. Mai este nevoie sa adaugam ca un corespondent bun trebuie sa intruneasca toate insusirile unui reporter de succes.

II.1.2. Gene mutante In schimb, se impune sa schitam cateva din deosebirile care fac din corespondent un alt fel de reporter. Cea mai frapanta diferentiere apare daca privim sfera lor de activitate. Multi dintre reporteri sunt specialisti sau specializati pe anumite domenii, in timp ce corespondentii trebuie sa fie, dimpotriva, generalisti. Chiar si atunci cand acestia din urma ar trebui sa fie, prin definitie, specializati. Un corespondent din strainatate, cu pregatire diplomatica la baza, nu va putea ignora o miscare de strada din tara in care este acreditat, dupa cum un corespondent de razboi va trebui sa ne informeze si despre ce se intampla cu populatia civila, chiar si cea aflata in afara teatrului de operatiuni militare. Tot sfera de activitate ne aduce in fata o alta diferenta. Unui reporter, editorii ii arendeaza un domeniu sau o institutie / organizatie centrala sau din localitatea in care isi are sediul organul de presa. Unul reflecta, sa zicem, activitatea Senatului sau a Camerei Deputatilor, altii sunt desemnati sa se ocupe de presedintie, guvern, ori societatea civila, iarasi altii de politie, puterea judecatoreasca s.a.m.d. In schimb, corespondentul este insarcinat sa scrie ori sa transmita despre tot ceea ce se intampla demn de interes pentru categoria sa de cititori \ ascultatori \ telespectatori intr-o unitate teritoriala (tara, judet etc). Asadar, reporterul poate (si trebuie) sa-si aprofundeze cunostintele in domeniile de care raspunde, in timp ce corespondentul nu are timp sa o faca. El trebuie sa transmita materiale de presa pe domeniile politic, economic, social, cultural. Intr-un cuvant, din toate. Deci trebuie sa aiba habar de toate acestea. Mai bine spus, sa fie un diletant, daca se poate superior, in orice domeniu. Un corespondent cu experienta povesteste ca, pe vrema cand era incepator, s-a trezit in situatia deloc confortabila de a i se cere intr-o zi un reportaj pe teme agricole, iar a doua zi sa transmita in direct la radio un meci de handbal, sport pe care nici macar nu-l practicase. Nu a avut incotro, asa ca a cerut ajutorul unor specialisti. A pus mana pe regulamentul jocului, l-a fisat si l-a invatat, cu ajutorul unui antrenor de handbal care l-a si asistat (ca sa-i sufle) in timpul tranmisiei. 11Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

II.1.3. Ca intre frati Este drept ca, uneori, in anumite imprejurari dificile, corepondentul nu este lasat de izbeliste, adica sa se descurce cat / cum il duce capul. In cazul unor evenimente de amploare, care reclama eforturile mai multor jurnalisti, al unora care cer cunostinte de specialitate profunde, este trimis la fata locului un reporter (de eveniment ori special, in jargonul redactiilor), un redactor sau editor de specialitate. La nevoie, o intrega echipa. Dar asta nu il scuteste pe corespondent sa faca intreaga (pre)documentare necesara pentru reflectarea corecta si integrala a subiectului, chiar daca el insusi nu va scrie decat o parte a materialului sau daca transmisia in direct o va face altcineva. Dar acestea sunt situatii exceptionale, chiar daca frecvente ori curente in practica redactiilor. La multe din evenimentele foarte solicitante jurnalistic (accidente grave, calamitati naturale, intamplari agabaritice ori neasteptate), corespondentul trebuie sa se descuce singur, chiar daca documentarea reclama prezenta lui simultana in mai multe locuri. Sa fie, adica, ubiquu. Ceea ce e posibil, chiar daca nu e usor. Dar numai cu ajutorul unor colegi aflati in aceeasi situatie, o metoda,a sa cum sa vedem, cu dus si intors.

II.1.4. Concluzie partiala (1) Asadar, dupa o prima aproximare, corespondentul este un jurnalist care are toate sarcinile si insusirile unui reporter caruia i se arondeaza nu un domeniu, ci un teritoriu. Acoperirea acestuia este, asa cum se va vedea, cel mai adesea, dificila, ceea ce impune, uneori, conlucrarea corespondentui cu un reporter sau un alt trimis al redactiei.

II.2. Editor corespondent, o relatie cu nabadaiDucand mai departe comparatia dintre tipurile de ziaristi, este de examinat si inrudirea corespondentului cu redactorul sau editorul, privind acesti din urma doi termeni in acceptiunea jurnalismului de tip anglo-saxon (care se impune tot mai mult si in practica romaneasca), aceea de ziaristi din desk, cum le spun anglo-saxonii, din centrala, cum li se spune adesea la noi, care controleaza fluxurile de stiri si, uneori (in cele mai multe cazuri, din pacate, cel putin la noi) amendeaza, corecteaza si chiar rescriu textele. Unele lucrari de specialitate ii clasifica pe ziaristi in doua mari categorii: nomazii si sedentarii (Gaillard, pag. 32). Din prima categorie fac parte, alaturi de reporteri, corespondentii, iar din cea de a doua, evident, redactorii si editorii.Master Jurnalism tematic

12

Corespondentul de pres

II.2.1. Ruda de la tara Trebuie sa admitem ca, in aceasta relatie, ruda saraca, de la tara, este, fireste, corespondentul. Si iata de ce. In pofida unei butade nedrept generalizatoare a lui Bernard Show, citata de Randall (ed.II, pag. 55), dupa care ziarele sunt incapabile, se pare, sa discearna intre un accident de bicicleta si colapsul civilizatiei, astazi nu mai pune nimeni la indoiala, cel putin in lumea breslei jurnalistilor, dreptul editorului (un redactor, sef de sectie ori departament, redactor-sef ori asimilatii acestuia) de a avea ultimul cuvant in ce priveste soarta unui subiect. El este cel care decide, in calitatea sa de gatekeeper (de aparator, de paznic al portii, vezi Coman, Introducere, pag. 200-202, Zelizer, pag. 61-64) daca un eveniment devine sau nu subiect al organului de presa la care lucreaza / pe care il conduce si, daca da, ce forma publicistica si dimensiuni va imbraca el (de la o stire prizarita, pana la marele reportaj, sa spunem). Intr-adevar, editorul este comandantul, daca ne este permis acest termen militar, compartimentului de stiri, care, la randul lui, reprezinta centrul de comanda al departamentului informativ al unei publicatii sau al unui post de radio sau televiziune generaliste. Expresia citata ii apartine lui Sarah Niblock, care subliniaza, ca si alti alti specialisti, ca un editor trebuie sa fie un jurnalist cu experienta. In mod ideal, pana sa ajunga aici, el a parcurs mai multe etape ierarhice si a adunat cel putin cativa ani de stagiu in munca de reporter si \ sau corespondent. Si, inainte de a se face editor, a fost sef peste reporteri, de preferinta ai acelaiasi redactii. Astfel, ei au acumulat suficienta experienta pentru a lua decizii editoriale si suficiente abilitati de lucru cu oamenii pentru a stapani o echipa dinamica, un public solicitant si pentru a munci sub presiune (Keeble, pag. 123-124) Una dintre cele mai importante abilitati ale unui editor de stiri bun este sa se puna in locul cititorului. () Se crede in mod gresit ca editarea stirilor este un proces de selectie. Editarea inseamna de fapt uciderea materialelor care nu se potrivesc cu stilul publicatiei, cu tonul sau cu identitatea ei. Nu tot ce au scris reporterii in ziua respectiva ajunge la tipar. Materialele se taie pana ce raman cele bune, tinandu-se cont de nevoia de echilibru si de varietate in paginile ziarului (idem, pag. 124-125). Fata de un corespondent, ca, de altfel, si fata de un reporter, editorul, aceasta instanta ultima in alegerea evenimentelor demne de a fi relatate (Gaillard, pag. 45) are imensul avantaj de a putea vedea ansamblul evenimentelor (unei zile, de exemplu), de a le cumpani si de a stabili un echilibru in selectarea si ierarhizarea lor potrivit politicii editoriale si altor criterii, asupra carora nu este cazul sa insistam aici. Mai multe despre acest subiect sunt de gasit mai ales in Bertrand, pag. 237239., Coman, Introducere, pag. 219-226, si Manual, pag. 20-21, 46-52; Keeble, pag. 101-108; Preda, pag. 22-31, Randall, ed.II., pag. 46-67. De vazut, 13Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

de asemenea, un subtil articol despre Natura stirilor al unui din cei mai influenti jurnalisti ai secolului trecut, columnistul Walter Lippmann, specialistul in relatii publice al presedintelui Wilson (pag. 271-286). In ceea ce priveste valoarea stirilor de televiziune, este de consultat cartea lui Bignell si Orlebar. Iata pasajul de maxim interes pentru acest subiect: In ierarhia stirilor, cele construite cu ajutorul imaginilor in direct sunt cele mai valoroase (), fiind urmate de cele care contin imaginile de actualitate inregistrate. Pe cea mai joasa pozitie se regasesc acele povesti care pot fi ilustrate cu imagini mai vechi sau cu alte forme vizuale atragatoare, precum un interviu, si reprezinta ultima optiune a producatorului de stiri. Stirile de televiziune dezvaluie evenimentele imediat si in mod obiectiv, intr-o forma neutra si transparenta de comunicare. Calitatea iconica a imaginilor de televiziune, ce par doar a inregistra ce se peterece in fat camerei, este elementul-cheie al transparentei. Cand sunt transmise evenimente importante (cum ar fi rezultatele alegerilor sau Olimpiada) sau evenimente nationale (spre exemplu, o nunta regala sau declansaraea si urmarile unui dezastru), detaliile necautate si desfasurarea neprevazuta a intamplarilor sunt cele care confera valoare stirii (pag. 128). Si o necesara completare. In legatura cu reportajele de tip tabloide din televiziune, un profesor australian, John Langer, reia, dupa o lucrare de Edwin Diamond, o conversatie edificatoare dintre un veteran experimentat al audiovizualului si un reporter novice: Iti voi spune o poveste si, dupa ce o termin, vei sti tot ce se poate despre stirile de televiziune () Directorii unui post (in New York) se uitau intr-o seara toti trei la emisiuni de stiri. Avusese loc un incendiu intr-o casa de orfani () Unul dintre directori s-a plans ca un post rival raportase mai bine evenimentul. Flacarile lor sunt mai mari ca ale noastre, a spus el. Insa un alt director i-a raspuns: Da, dar calugarita noastra plange mai cu foc decat a lor Evocand un curent de lamentari care indeamna la eliminarea unor asemnea practici, profesorul Langer comenteaza: In ciuda acestor proteste, producatorii din audiovizual nu au simtit suficiente remuscari pentru a-si schimba practicile () si, pe de alta parte, nici publicul nu s-a simtit atat de rusinat incat sa intoarca privirea si sa ceara alternative (in Dahlgren, Sparks, pag. 124-125). De adaugat la acest sir de idei ca, la o mare agentie de presa ca Reuters, editor nu poti sa ajungi decat dupa zeci de ani de experienta in agentie. Si doar daca vrei. Potrivit unui corespondent al acestei transnationale a informatiei, nu sunt foarte multi reporterii gata sa renunte la frumusetea meseriei lor, de dragul celei de editor care sta opt ore sa chiar (mult) mai multe la birou. De cealalta parte, corespondentul nu vede decat intamplarea care il preocupa in acel moment, dar stie mai mult despre el decat editorul sau (caruia nu i-a livrat, deocamdata, decat informatia despre informatie) si, mai ales, cunoaste contextul in care se petrece ea (care poate potenta sau, dimpotriva, diminua valoarea faptului de relatat). In timp ce corespondentul vede batalia (cea de la Waterloo, de exemplu) cu ochii unui soldat de rand, editorul cuprinde cu privirea, asemenea unui maresalMaster Jurnalism tematic

14

Corespondentul de pres

sau chiar lui Napoleon, intregul camp de lupta si decide unde a cazul sa ordone o retragere tactica si unde sa trimita intariri. Uneori, insa, intre negru si alb se interpune o sumedenie de nuante de gri. Referindu-se la corespondentii de razboi din fost Iugoslavie, Michael Palmer citeaza, in acest sens, excelente studii (universitare n.a.) care puncteaza tensiunile care exista intre ziaristi si acesti protagonisti (editorii n.a.), care, de altfel, sunt sursele lor. Autorul o face doar pentru a vorbi despre o pozitie complexa: indignarea si teroarea fiintei umane, grija de a da marturie, cautarea unei obiectivitati privite uneori ca o obligatie profesionala, alteori ca un exercitiu de echilibru specios, nevoia de a spune partea ta de adevar ce a vazut, auzit, simtit sau resimtit, ratiunea si efectul intrepatrunse. Verificare, da (doua perechi de ochi vad mai bine dacat una..), dar presiunea urgentei deadlines si nevoia de aspune hic et nunc (aici si acum) pot sa te deruteze; multi o recunosc, fara a fi banuiti ca au avut intentia de a da o relatare falsa. (Palmer, pag. 196). Ce e drept, rezultatul conlucrarii editor corespondent (sau reporter) in transfigurarea evenimentului in relatarea despre el nu este intotdeauna (sau pana la capat) fericit. Un veteran al presei britanice explica aceasta situatie in felul urmator: Editarea incepe imediat ce un jurnalist vede si aude ceva de comunicat. Procesul de selectare, de eliminare si de prezentare incepe si acesta imediat (). Reporterul editeaza materialul, subeditorul si el, asa cum fac si paginatorul si video-editorul.( ) Rezultatul este ca, desi toti cei implicati in proces sunt foarte instruiti si priceputi si nu sunt rauvoitori, ceea ce ajunge la public este adesea foarte departe de realitate, fara ca cei care si-au adus contributia sa-si dea seama. Nesiguranta devine ambiguitate, iar ambiguitatea devine falsitate, din neatentie de cele mai multe ori, dar uneori premeditat. In general, jurnalistii subestimeaza amploarea procesului de falsificare (Wilson, pag. 46). Dar efectele sunt corozive, daca nu de-a dreptul dezastruoase asupra bunului cel mai de pret al ziaristilor, credibilitatea: slabiciunile jurnalismului sporesc aproape intotdeauna lipsa de incredere (idem). Avem de-a face, prin urmare cu un adevarat conflict de interese intre editor si corespondent. Ultimul vrea sa-si impuna subiectul, iar cel dintai doreste sa asigure structuri informative optime.

II.2.2. Cu dus si intors Cu toate acestea, corespondentul nu este un simplu executant al ordinelor venite de sus. Relatia sa cu editorul este una bi-univoca, daca putem spune asa. Primul poate (si trebuie) sa vina cu argumente de ordinul valorii de informatie (vezi trimiterile precedente) pentru a influenta decizia editorului, pentru a-l convinge ce decizie sa ia, eventual sa revina asupra uneia abia adoptate si s-o modifice.

15

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Prima conditie ca sa fii un bun reporter (si corespondent, desigur, uneori in lucrarile anglosaxone termenii sunt echivalati n.a.) este sa fii capabil sa recunosti o stire, observa, in acest sens, un reporter cu vechime si autor al unei lucrari esentiale despre corespondentii de razboi, Phillip Knightley, citat de Sarah Niblock, lector si cercetator la departamentul de Jurnalism al City University din Londra (Keeble, pag. 100) Intr-adevar, in orice redactie care practica jurnalismul de informare (si chiar pe cel de interpretare), toti membrii ei, exceptand corpul tehnic, sunt preocupati, in permanenta, de la vladica la opinca, de evaluarea stiricitatii evenimentelor, ceea ce presupune multe decizii succesive in functie de evenimentele care mai apar pe parcurs. Sau, dupa spune Gaillard, fiecare ziarist, indiferent de functia sa, trebuie de multe ori pe zi, de mai multe zeci de ori pe zi sa aiba o optiune. Autorul insista, pe drept cuvant, asupra acestei idei: Corespondentul ziarului sau al unei agentii este antena cea mai avansata a presei in inima unei regiuni sau a unei localitati; el este cel care trebuie sa aleaga, sa decida asupra a ceea ce merita sa fie cunoscut dincolo de comunitatea umana restransa in care el reprezinta ochiul si urechea restului lumii. Responsabilitatea sa e uriasa. Daca trece cu vederea un eveniment care, prin evolutia sa, va avea repercusiuni importante, nimeni din exterior nu va putea remedia aceasta carenta. Daca, insa, dimpotriva, din teama de a nu lasa sa treaca neobservat un eveniment al carui interes i-ar scapa, corespondentul transmite toate stirile pe care le afla, atunci ar vedea reprosandu-i-se ca incurca redactia cu hartii inutile, ca iroseste timpul colegilor sai de la desk, ca da nastere unor cheltuieli de comunicare nejustificate, pe scurt, ca nu-si face meseria de gazetar (pag. 44-45). Revenind asupra nevoii de selectare a evenimentelor, o etapa necunoscuta si neapreciata a muncii ziaristului, cum observa pe buna dreptate acelasi autor, el sare imediat in sprijinul corespondentului, adaugand ca nici cel mai putin dotat dintre ei nu va transmite amanunte despre agonia cainelui sau (idem, pag. 46) Poate mai putin expresiv, dar la fel de hotarat se pronunta in chestiune un alt autor: Nici un reporter (a se citi corespondent n.a.) nu transmite tot ce stie despre un anumit subiect si nici in ordinea in care s-au desfasurat lucrurile (Wilson, pag. 46). Invocand si experienta presei britanice, el arata ca in general, aproape toate deciziile sunt luate la nivelul cel mai de jos, de catre reporterii (noi putem citi, fara teama de a gresi de catre corespondentii) care culeg stirile. Dupa care subliniaza cat se poate de apasat: Nici o alta masina editoriala nu poate functiona altfel: deciziile sunt luate, in mod normal, la nivelul competent cel mai de jos (idem, pag. 51). De altfel, pozitia si prestigiul unui corespondent, cea din redactie deopotriva de cea din teritoriul de care raspunde, depinde in mareMaster Jurnalism tematic

16

Corespondentul de pres

masura si de capacitatea sa de a-si promova evenimentele (si, implicit, relatarile despre ele). Iar acest prestigiu devine, la randul lui, o insusire magnetica: el atrage noi si noi informatii, de a caror existenta corespondentul habar nu avea, inclusiv din domenii considerate pana atunci sterpe din punctul de vedere al potentialului stirogen.

II.2.3. Galoanele respectului Dar prestanta unui corespondent depinde in buna masura si de calitatea materialelor (texte, scripturi, sunete, imagini) pe care le livreaza centrului. Daca va trimite, sa zicem, imagini arse sau propozitii confuze, nu se poate astepta la stima sefilor sai, iar aceasta se va rasfrange, vrand-nevrand, si asupra numarului si calitatii corespondenteler sale.

II.2.4. Cu foloase si ponoase Pe acest teritoriu, al confruntarii si cooperarii dintre corespondent si editor, intervin uneori si conflicte inutile, chiar nocive muncii si performantei jurnalistice. De vina poate fi cand unul, cand celalalt, cand amandoi. Asemenea conflicte tradeaza, de cele mai multe tot soiul de incompetente, mici si mari. II.2.4.1. Astfel, corespondentul unui post de televiziune, trezit din somn pe la ora 23 de editorul sau cu vestea ca la o uzina din apropiere a avut loc o explozie urmata de un incendiu a declarat ca nu poate face subiectul la miez de noapte, caci oricum nu avea ce filma. La reprosul ca un reporter al unei televiziuni rivale realizeaza un amplu reportaj pe o tema care i-a scapat omului din teritoriu, acesta a venit cu argumentul ca materialul concurentului este de duzina si ca face el unul bun, dar a doua zi. Parea sa nu priceapa ca un reportaj genial difuzat cu intarziere este mai prost decat unul oarecare, dat la timp. Un alt corespondent s-a eschivat de la indeplinirea unei obligatii de serviciu sustinand ca nu a gasit adresa indicata de editor pentru un subiect pe motivul probabil, dar nemarturisit, ca nu a avut curajul sa se aventureze intr-un cartier rau famat dintr-un orasel de provincie. Mult mai curajoasa, o corespondenta dintr-un mare centru urban (Loredana Chimoiu, Craiova), a fost ademenita, sub pretextul ca va putea filma un eveniment palpitant, intr-un cartier marginas, unde i s-a retezat parul. Era un avertisment sa-si bage mintile in cap: sa inchida ochii la faradelegile unor clanuri de raufacatori. Redactia a vrut sa-i vina in ajutor, deschizand proximul jurnal informativ cu o transmisie live despre aceasta intam-plare. Dar un eveniment extern agabaritic (atentatele teroriste din 11 septrembrie 2001 din SUA) a mutat, din 17Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

pacate, centrul de interes al televiziunii (si al publicului) spre acesta din urma. II.2.4.2. Alteori, de anomalii similare sunt acuzati editorii. Bunaoara, Adelin Petrisor, socotit de multi cel mai frenetic reporter de razboi din presa romaneasca, apreciaza ca, de multe ori producatorii, editorii nu inteleg subiectele venite din zone de conflict, nu le pot evalua potentialul. El povesteste ca, in 1999, aflat in Serbia in timpul bombardamentelor NATO, a reusit sa devina primul roman care l-a intervievat pe Jeliko Raznatovic, zis Arkan, in acel moment cel mai cautat om de puterile occidentale. Arkan era acuzat de crime de razboi: Imi aduc aminte ca am realizat interviul, cu greu l-am trimis in tara si am constatat ca cei de la TVR nu l-au difuzat. Un editor general a spus ca Arkan e terorist si Romania, o tara care aspira la titlul de membru NATO nu poate face indirect propaganda unui astfel de ins. O mare tampenie, dupa Adelin Petrisor, pentru ca CNN, BBC si AP transmisesera interviuri ample cu Arkan, poate cel mai important om al momentului dupa Slobodan Milosevic. Aceluiasi corespondent de razboi i s-a intamplat sa tina legatura cu editori care habar nu aveau cum te descurci pe un teatru de operatiuni si nu intelegeau de ce nu poti ajunge repede intr-un anumit loc pentru a face un stand-up. Este foarte important ca editorul sa aiba o vasta experienta ca reporter ca sa poate intelege cum decurg locrurile in teren. Aflati departe de redacie, corespondenii sunt adesea privii, apreciaza cu amaraciune Adelin Petrisor, ca simpli executani: Fr creier, fr experien, fr personalitate. Oameni fr probleme omeneti. Aa apar, conchide el, situaii paralizante. (Interviu acordat de Adelin Petrisor autorului in 05.06.2010.) La randul lui, Rares Petrisor, care a facut transmisii pentru TVR, intre altele, din Kosovo, de unde a fost rechemat pentru ca prezenta pozitiile ambelor tabere beligerante, observa ca jurnalistul trimis sau plecat in razboi se lupta pe mai multe fronturi, pentru ca, intr-un conflict, nu exista reguli: Autoritatile locale iti vand adevarul care le convine si le ofera avantaje tactice. Cele de acasa pun presiune pe redactii ca sa respecte un anumit adevar agreat diplomatic, menit sa serveasca interesele contextuale ale guvernului. Mi s-a intamplat in doua situatii sa le zicem cauze: redactia a incercat sa-mi spele creierul, aducandu-mi mereu aminte ca adevarul care conteaza este cel contextual, nu al meu. De altfel, am invatat repede ca, in razboi, nu exista adevar absolut. Ziaristii tind sa tina cu o tabara sau alta, sa-i compatimeasca pe cei infranti si suferinzi: e in natura umana. Dar descoperi, peste cativa ani, ca si cei napastuiti au comis crime abominabile, au ascuns existenta gropilor comune, au ucis cu sange rece, la baioneta, femei si copii. Iata de ce rolul corespondentului de razboi este sa fie rece intr-o zona fierbinte (interviu acordat autorului, 3 iunie, 2010).Master Jurnalism tematic

18

Corespondentul de pres

Altii au patit-o mai rau. Intr-un interviu acordat unei masterande, un alt corespondent pe fronturile din Iugoslavia, Mario Balint, povesteste despre o surpriza de care a avut parte in timp ce lucra cu un confrate, Raico Cornea: Intr-o zi, am primit informatia ca un sat albanez a fost bombardat de sarbi si sunt zeci de cadavre pe drum. Ne-am dus sa vedem. Era ca in bancul cu bicicleta si cu Volga. Satul nu era albanez, ci sarbesc, si nu a fost bombardat, ci s-au adus ajutoare din partea nu mai stiu exact. Raico a transmis telefonic. De la Bucuresti i s-a dictat un text pe care sa-l citeasca despre masacrul sarbilor. Raico a refuzat, iar directoarea Brandusa Armanca (a TVR Timisoara n.a.) l-a dat afara. Eu am scapat ca eram doar colaborator (Trofin). Chestionati de autorii unui studiu, mai multi corespondenti romani la Bruxelles au apreciat ca cea mai mare constrngere legata de valorificarea publicistica a informatiilor de la UE ine de eforturile lor zilnice de a convinge redacia de importana subiectului propus. O expresie a conflictului clasic relevat de studiile de specialitate, dintre jurnalistul de teren (field journalist) i jurnalistul de birou (desk journalist), sau jurnalistul n picioare (debout) i jurnalistul de birou (assis). n general, jurnalitii s-au plns de interesul sczut pe care l au redacii i n rndul audienei tirile despre UE. Pretutindeni, nu numai n Romnia, tirea de la Bruxelles se vinde greu. (Ionescu, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/126-127/art09-ionescu.html, 19.06.10) Toi corespondenii romni intervievai au afirmat c prioritatea absolut n materie de tire de la UE sunt informaiile iniiative, luri de poziii, decizii, declaraii, rapoarte - care se refer la Romnia sau au consecine directe n plan naional. Interesul naional d valoare tirii i structureaz agenda. O corespondent pentru TVR susine c acesta este criteriul sigur de vindere a tirii: Dac subiectul privete Romnia, este exclus s nu fie acceptat n redacie (idem). Sunt valorizate, asadar, criteriile proximitatii, mai ales cele ale proximitatii geografice si psihologice, adaugam noi. Referindu-se la criteriile de selectare a temelor, o corespondent la Bruxelles a semnalat diferena semnificativ dintre interesant i important. Exist tiri i informaii care sunt importante, decizii ale UE, dar care au un aer arid sau neatractiv pentru omul de rnd. Redacia admite c ele sunt importante, dar mi semnaleaz c nu sunt interesante. Deci, din acest motiv, nu vor trece Iata un criteriu cunoscut, la care alti jurnalisti apeleaza mai rar pentru stabilirea valorii de stire a evenimentelor. Cnd sunt prezentate teme care nu se refer strict la Romnia, ele privesc mai ales controverse, conflicte, crize care au loc n interiorul Uniunii. Definiia dominant a valorii de tire devine : tiri fierbini, crize, scandaluri. Cum intervine o declaraie care inflameaz spiritele, telespectatorul este mai interesat Dar chiar i n aceste cazuri, interesul redaciilor este limitat. 19Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

O alt corespondent pentru televiziunea public i-a amintit de ncercarea euat - de a convinge redacia de importana dezbaterilor privind bugetul Uniunii. Dezbaterile, aprinse, ar fi oferit o imagine despre implicarea concret pe care fiecare stat membru este dispus s o aib n construcia european, despre poziiile fa de cuantumul ajutoarelor pentru noii venii i n fiecare zi ar fi fost ceva de dat pe aceast tem. Editorul ef i-a spus ns jurnalistei: Ne-am sturat de problema asta cu bugetul. Las-i s se certe, i cnd s-or nelege, atunci s dai tirea (ibidem). Gradul de autonomie n selectarea i impunerea subiectelor depinde de experiena i de vechimea n serviciu a fiecrui corespondent. Uneori, conflictul ntre ceea ce corespondentul consider ca fiind important i ceea ce redacia din ar consider c este important pentru audien este ireconciliabil, i atunci tirea un intr (ibidem). Asemenea anomalii pot aparea din multe motive. Cel mai frecvent este acela ca editorul nu are experienta muncii de corespondent, ori, macar, de reporter. Arderea etapelor se razbuna de fiecare data: cerand din biroul sau confortabil lucruri imposibile unui ziarist confruntat adesea cu imense dificultati, un asemenea editor nu numai ca nu obtine performanta jurnalistica sperata, ci se si face de ras. Daca nu in fata publicului, atunci in mod sigur in fata confratilor. Iar sa conduci oameni care se uita de sus la tine devine mai intai anevoios, iar curand imposibil. Autoritatea administrativa nu este niciodata de ajuns intr-o redactie. Daca vrei sa o conduci cu succes, aceasta trebuie dublata de un recunoscut prestigiu profesional. Iata o situatie din viata redactiilor noastre care ilustreaza aceasta realitate. Editorul unei emisiuni de tiri ii cere efului Departamentului de resort sa-l trimita pe corespondentul de la Tulcea la Sulina, unde aparuse un eveniment neasteptat! La obiectia ca e un pic cam greu, pentru ca e nevoie de o alup i, pn sa o gasesti, sa ajungi la varsarea Dunarii in mare, sa filmezi, se difuzeaza jurnalul de stiri, editorul cu pricina vine cu o replica de minune: Hai, mi! Cum s nu prind! Nu vezi c e aproape? Sunt trei centimetri pe hart! Evident, numai o minte blocata la birou poate functiona asa, a comentat redactorul-sef adjunct care ne-a relatat aceasta intamplare, pe langa altele, la fel de hazoase, daca nu ar fi triste. Sa mai citam, aici, doar inca una. La un moment dat, un editor de la o mare televiziune bucuresteana si-a exprimat dorinta de a avea un live (transmisie in direct) de la radioreleul (instalatie de transmitere a imaginilor si sunetelor) din Iai, spaiu neamenajat, pe atunci, pentru aa ceva, fr semnal atunci pe mobil, cu posibilitate de comunicare doar pe telefonul fix. Dar a trebuit sa afle ca echipa de corespondenti nu avea cablurile necesare. Nu-i nimic, sa cumpere in drum spre releu, a venit solutia sideranta a editorului. De parca ar fi fost vorba despre niscaiva baterii, care se gaseau pe toate drumurile, spre deosebire de cabluri, pe care n-aveai nici de unde sa le imprumuti pe vrema casetelor S-VHS, cand se petrecea aceasta intamplare!Master Jurnalism tematic

20

Corespondentul de pres

II.2.4.3. Asadar, uneori, corespondenii, ca i reporterii, fac slalomuri printre cerinele redaciei de la centru care vrea performanta i condiiile lor de lucru, care ii stau in cale, este de parere Adrian Pava. Corespondenii vechi, cu notorietate i credibilitate ctigate de-a lungul anilor, se descurca usor. Cei tineri, care au intrat n bran n ultimii ani, au nevoie de timp i de susinerea centrului. Pentru a dobandi acces la instituiile statului i pentru protecie n faa eventualelor presiuni. Un corespondent nu poate fi pus s fac o anchet i apoi lsat singur n faa celor care se simt lezai de difuzarea investigaiei. Relaia are dublu sens. Un corespondent nu poate s funcioneze i s se dezvolte profesional de capul lui, cum nici o redacie de tiri nu poate exista fr corespondeni. Au fost, i, din pcate, mai sunt, situaii cnd dubla relaie a suferit fracturi. Au fost i sunt situaii n care un material exclusiv a fost ngropat de redacia central pentru c nu a sesizat valoarea de tire sau nu i-a dat atenie. De regul, materialul se recupereaz, dar asemenea cazuri stau dovada a lipsei de profesionalism. Ele tradeaza lipsa de respect fa de corespondent. Acesta, la rndul lui, ajunge s i desconsidere superiorul ierarhic, fie el editor ori ba. Ori, relaia coordonator-corespondent trebuie s se bazeze pe respect, ncredere, empatie, vitez de reacie, comunicare, toate indiferent de or. Nu exist program de opt ore. Este, sau ar trebui s fie iar, o colaborare de 25 de ore din 24, conchide Adriana Pava. Intr-adevar, informatia despre informatie trebuie sa circule in orice redactie. In toate sensurile.

II.2.5. Corespondentul-editor Corolarul care decurge din cele de mai sus este acela ca asemenea zgomote de lucru, ca sa le dam o denumire benigna, s-ar diminua, chiar daca nu ar si disparea daca ambii membri ai ecuatiei, sedentarii si nomazii, ar fi mai instruiti din punct de vedere profesional. Daca lucrurile ar sta asa, atunci o corespondenta ar trebui sa intre in ziar sau in jurnal in forma in care a fost conceputa de corespondent. Sau, in cel mai rau caz, intr-una foarte (cat mai) apropiata de aceasta. Ceea ce echivaleaza cu a spune despre corespondent ca el este si propriul sau editor. Iar una din trasaturile unui bun editor este aceea de a fi lenes. Altfel spus, el nu trebuie sa munceasca mai mult decat e nevoie, adica sa intervina numaidecat pe materialul transmis de corespondent. Este drept ca exista si altfel de editori, unii care cred ca munca lor nu este apreciata daca nu refac, trebuie-nu trebuie, textul primit. La ziare, ei sunt porecliti, uneori, pictori.

21

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

II.2.6. Endemism universal Asemenea probleme nu sunt caracteristice doar pentru presa romaneasca. Ele se intalnesc pretutindeni. Mai multe exemple instructive in acest sens sunt de gasit in cartea lui Michael Palmer, Batalia pentru stiri, care analizeaza modul in care au acoperit razboaiele din Iugoslavia corespondentii trimisi la fata locului de mari institutii mass-media agentii mondiale de presa, cunoscute posturi de radio si televiziune, ziare de prestigiu din tarile occidentale. Iata doar doua scurte fragmente edificatoare in acest sens: Primul: storic, artist, mincinos care povesteste fabule: cel putin unul din aceste trei epitete care i-au fost atribuite multa vreme lui Herodot ii este aplicat si ziaristului occidental care scrie despre fosta Iugoslavie (pag. 25). Cel de-al doilea: O alta constrangere profesionala: reprezentarile occidentale ale ceea ce este de bun gust Minte binecunoscuta, Martin Bell, jurnalist la BBC Television news, comentand secvente foarte scurte (de 45 de secunde sau de 1 minut 30 de secunde) despre confictele din Bosnia, evoca dificultatile avute cu responsabilii redactionali de la Londra care nu voiau ca el sa transmita la caderea serii imagini in care se vedea cum sangele curge in valuri. In 2002, prevenea laconic prezentatoarea de pe France 3, aceste imagini pot soca(idem, pag. 50). Poate ca autorul, un distins universitar care se ocupa, intre altele, de analiza productiilor jurnalistice, ignora o (discutabila) recomandare de natura deontologica privind evitarea imaginilor macabre, in virtutea careia editorii evocati vor fi procedat asa. Cat priveste, insa, reprezentarile occidentale, aceasta este o poveste mai de mult citire. Nu de alta, dar, asa cum noteaza, intr-alta parte, acelasi autor, multe tari din Europa centrala si Orientala, ce marginesc frontierele defunctului imperiu sovietic, au revenit, in cursul acestor ani 90, sub umbrela de mediatizare occidentala. Uri ancestrale- denumea John Major, primul-ministru britanic, conflictele din alte spatii-timp, devenite incetul cu incetul tematica recurenta a agendei internationale si aceasta dupa exemplul unuia din indepartatii sai predecesori, Neville Chamberlain, care, cu putin inainte de conferinta de la Munchen, afirma: Cehoslovacia este o tara indepartata despre care nu stim nimic. Dupa care Palmer conchide, pe buna dreptate: Un discurs de neinchipuit in gura unui responsabil, in 2002 (pag. 17). Daca nu e endemica, problema nu este nici noua: Catre sfarsitul razboiului cu burii din Africa de Sud, un foarte tanar corespondent a exclamat disperat: Vai! Zilele initiativei publicistice pe timp de razboi sunt pe sfarsite. Ce poti sa faci cu un cenzor, o intarzeire de 48 de ore si o limita de 50 de cuvinte pe telegrama? Reporterul era Winston Spencer Churchill, in dublul rol de locotentent in South African LightMaster Jurnalism tematic

22

Corespondentul de pres

Horse si de corespondent al zirului londonez Morning Post. Dupa cum spunea tot el, e mai bine sa faci decat sa primesti stirile, mai bine sa fii actor decat un critic (Hohenberg, pag. 53) In ceea ce priveste tarele jurnalismului est-european, ele vin dintr-alta parte, este de parare profesorul american Peter Gross, dupa care cooperarea intre jurnalisti este inca rara in aceasta parte de lume. El citeaza un studiu, Professionalism in the Media World? de Hans Mathias Kepplinger si Renate Kocher, pentru a conchide ca lipsa unui simt clar al valorii profesionale aflate la baza intreprinderii jurnalistice a determinat jurnalistii din regiune: 1) sa nu dea atentie infromatiei verificabile sau capacitatii publicului de a intelege o astfel de informatie; 2) sa creda ca sunt descoperitorii adevarului si nu furnizorii de fapte si informatii corecte, verificabile, echilibrate, complete pentru a ajuta publicul sa ajunga la adevar; 3) sa creada ca sunt lideri sociopolitici si culturali atunci cand ei sunt doar facilitatorii leadership-ului, implicarii, discursului si educarii politice; 4) sa refuze sa coopereze cu colegii lor. In Europa de Vest si Statele Unite s-a observat, adauga Peter Gross, ca, datorita faptului ca o asemenea cooperare contribuie la cresterea asteptarilor profesionale, influenta standardelor profesionale devine mai puternica (pag. 143-144).

II.2.7. Concluzie partiala (2) Inchizand paranteza reprezentata de paragrafele precedente si revenind la miezul subiectului nostru, se cuvine sa conchidem, la sfarsitul acestui capitolas (II.3.), ca un corespondent bun este (si) un reporter cu abilitati de editor, capabil sa transmita la centru un material jurnalistic apropiat de perfectiune, care nu necesita modificari redactionale ori tehnice serioase. Daca acest lucru nu se intampla prea des, atunci, vorba unui filozof, cu atat mai rau pentru realitate. Pentru cea a presei, fireste. In acest fel, definitia corespondentului de presa isi adauga, iata, noi trasaturi, chiar daca imaginea lui nu este, inca, nici pe departe rotunda.

23

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

1.5 Lucrare de verificare Unitatea 11) Intocmeste o lista de subiecte de interes, respectiv lipsite de interes dintr-un ziar sau un jurnal de radio sau televiziune, notand titlurile fiecare subiect si motivul\motivele pentru care crezi ca si-au meritat ori ba locul acolo. 2) Incearca sa stabilesti, pe baza consideratiilor din curs, cine a gresit (editor, respectiv reporter ori corespondent), respectiv cui ii revine meritul pentru fiecare din cazurile de pe lista de la punctul precedent.

1.6 Test de autoevaluareExercitii: 3) Pune pe doua coloane calitatile si defectele unui reporter, respectiv corespondent din presa scrisa sau audiovizuala pe care iai urmarit mai mult timp. Motiveaza fiecare insusire pe care ai atribuit-o unuia sau altuia. 4) Schiteaza o definitie a corespondentului de presa considerand ca diferenta specifica este reporter si\sau editor, iar genul proxim jurnalist.

Master Jurnalism tematic

24

Corespondentul de pres

BibliografieBakenhus, Norbert, Radioul local. Ghid practic pentru jurnalisti, Polirom, Iasi, 1998. Bertrand, Claude-Jean, O introducere in presa scrisa si vorbita, Polirom, Iasi, 2001. Coman, Mihai (coord.), Manual de Jurnalism, ed.III., Polirom, Iasi, 2009. Gross, Peter, Mass media si democratia in tarile Europei de Est, Polirom, Iasi, 2004. Hess, Stephen, International News & Foreign Correspondents, The Brookings Institution, Washington, D.C., 1996. Hohenberg, John, Foreign Correspondents. The Great Reporters and Their Times, Syracuse University Press, ed.II, 1995. Palmer, Michael, Batalia pentru stiri. Corespondenti de razboi, ziaristi si istorici confruntati cu conflictele iugoslave, Tritonic, Bucuresti, 2003. Pedelty, Mark, War Stories. The Culture of Foreign Correspondents, Routledge, New York&London, 1995. Tunstall, Jeremy, Journalists at Work. Specialist Correspondents: Their News Organisations, News Sources, and Competitor-Colleagues, Constable, London, 1971.

25

Master Jurnalism tematic

Corespondenii de pres

Unitatea de nvare 2 CORESPONDENTUL-DIPLOMAT SI DIPLOMATUL-CORESPONDENT

CUPRINSCapitolul II II.3. Corespondentul-diplomat si diplomatul-corespondent II.3.1. Asemanari si deosebiri II.3.2. Informatii inchise/deschise II.3.3. Diplomatul-sursa II.3.4. Complicatii subtile II.3.5. Acreditari II.3.6. Concluzie partiala (3) II.4. Singur printre reporteri (locali) II.4.1. Sprintul dupa aceiasi iepuri II.4.2. O mana prieteneasca II.4.3. Monitorizare non-stop II.4.4. Vorbind impreuna, intelegandu-se separat II.4.5. Recolta de intamplari II.4.6. Sahara pretutindeni II.4.7. Contextul la purtator II.4.8. O mana spala pe alta II.4.9. Concluzie partiala (4) II.5. Un loc mai bun sub soare II.5.1. Batalia pentru scoop-uri II.5.2. Efectul razelor Hilton asupra jurnalistilor II.5.3. Inevitabila cartelizare paguboasa II.5.4. Concluzie partiala (5)

26

Master Jurnalism thematic

Corespondentul de pres

Obiectivele unitii de nvare 2Dup studiul acestei uniti de nvare vei reui s: Analizai conditia corespondentului printre reporterii locali Comparai i analizai condi ia corespondentului diplomat diplomatului corespondent Analiza i importan a scoop-ului pentru corespondent i pe cea a

27

Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

CAPITOLUL II CORESPONDENTUL-DIPLOMAT SI DIPLOMATUL-CORESPONDENT

II.3. Corespondentul-diplomat si diplomatul-corespondentIn Introducere in sistemul mass-media, Mihai Coman noteaza: In eforturile sale de a gasi si a distribui informatii relevante despre societate, jurnalistul se intalneste cu sociologul si etnograful, cu istoricul, cu detectivul si calatorul (turistul): analogiile se refera la obiectul, la metodele de lucru si la tehnicile de scriitura (pag. 179). In continuare, autorul face o instructiva trecere in revista a diferentelor semnificative, referitoare la scopurile urmarite si la strategiile puse in miscare pentru atingerea lor, care permit separarea jurnalismului de activitatile amintite (pag. 179 -184). Daca privim corespondentul de presa ca diferenta specifica fata de jurnalist si se intelege ca doar asa este corect sa procedam - atunci atat deosebirile, cat si asemanarile semnalate de autor raman, fireste, valabile, si pentru protagonistii acestui curs, chiar daca in masuri diferite.

II.3.1. Asemanari si deosebiri Ar fi, totusi, de adaugat ca munca corespondentului de presa are atingeri si cu aceea a diplomatului. Mai cu seama cand sunt acreditati in acelasi lor. Amandoi cauta informatii deloc cel mai adesea greu accesibile altor categorii profesionale, poate cu exceptia lucratorilor din serviciile secrete. Atata doar ca, asemenea oricarui alt jurnalist, corespondentul vrea sa le descopere doar pentru a face din ele informatii deschise, publicate ori publicabile, destinate citiorilor, ascultatorilor, telespectatorilor. Dimpotriva, diplomatul nu are de gand sa aduca la cunostinta lumii informatiile pe care le descopera. El le valorifica in depese catre superiorii sai ierarhici, catre ministerul de resort, de pilda. Cu alte cuvinte, corespondentul lucreaza, asemenea oricarui gazetar, cu informatii deschise, cel de-al doilea cu informatii inchise. Dar ecel doua categorii de informatii se pot intalni, se pot potenta reciproc, se pota anula in anumite medii s.a.m.d.

Master Jurnalism tematic

28

Corespondentul de pres

II.3.2. Informatii inchise/deschise Nimeni nu il opreste pe diplomat sa valorifice, in munca sa, si informatii dechise, culese din tara in care este trimis. Marile ambasade au adevarate servicii de monitorizare si analiza a presei din capitala in care sunt acreditate din unghiul de vedere al tarii lor. Aceste analize, pe care le intocmesc adesea ziaristi sau specialisti in comunicare, vizeaza mai ales luarile de pozitie ale oficialitatilor din tara-gazda, dar si comentariile jurnalistilor. Acestea pot da seama de starea de spirit a populatiei sau, macar, de influentele mediatice la care este expusa ea.

II.3.3. Diplomatul-sursa Mai rar, ce e drept, se intampla ca diplomatul sa devina el insusi sursa pentru corespondent. Uneori, vedem aparand la televiziune (nu neaparat cu imagine) sau auzim la radio un consul sau un ambasador vorbind despre soarta unor cetateni romani aflati in zone de conflict militar sau de calamitati naturale. La randul lor, ziarele ii intrevieweaza mai cu seama in asemenea imprejurari. Alteori, personalitati ale diplomatiei, inclusiv ministrul de resort, devin actori ai unor relatari despre mari reuniuni bi- sau multi-laterale, despre conferinte internationale, ori in avan- sau post-cronici la vizite la nivelul cel mai inalt. Dar asemenea evenimente nu suscita un interes prea mare din partea presei. Din fericire ori din pacate, iata un subiect dsiputat, care nu intereseaza aici. Trei jurnalisti romani acreditati la Bruxelles, citati de un studiu (Ionescu, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/126-127/art09-ionescu.html, 19.06.10), s-au referit la buna comunicare realizat de Misiunea permanent a Romniei la Bruxelles, apreciind mai ales informaia de background pus la dispoziie de experii pe domenii care lucreaz n cadrul Misiunii. Doi dintre ei au menionat buna comunicare realizat de Delegaia Comisiei Europene n Romnia, mai ales pentru marea cantitate de informaii pe care o ofer on line. Uneori, conlucrarea diplomat corespondent imbraca alte forme. Primul poate deveni o sursa protejata pentru cel de-al doilea pentru a preveni posibile derapaje mediatice. (La inceput a fost cuvantul, vol.I, pag. 17). De adaugat ca un jurnalist de tip anglo-saxon reactioneaza cu totul altfel fata informatiile confidentiale: el de refuza sa ia cunostinta de ele, sperand sa obtina aceleasi date din alte surse, identificabile si, implicit, de o mai mare credibilitate. In War Stories, Mark Pedelty semnaleaza ca cei mai multi editori americani cer ca stirile externe sa contina si punctul de vedere al ministerului lor de externe (Departamentul de Stat) sau macar citate din surse guvernamentale oficiale. De aceea, pentru o anumita categorie de jurnalisti (mai ales corespondenti diplomatici specializati), accesul la Departamentul de Stat dobandeste o importanta cruciala. Cei care 29Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

reusesc sa obtina declaratii in exclusivitate sau citabile cu persoane cu functii de decizie din aceasta institutie au un mare avantaj fata de colegii lor, nevoiti sa se multumeasca cu informatiile standard distribuite presei si ca rarele conferinte de presa organizate acolo (pag. 70). Fireste ca Departamentul de Stat este constient de aceasta situatie si se foloseste de ea, privilegiind anumiti reporteri care scriu pe gustul institutiei. Se intelege ca orice asemanare cu situatii descrise de autorul abia citat trebuie sa fie absolut intamplatoare.

II.3.4. Complicatii subtile Dar raporturile dintre cele doua categorii profesionale sunt mai subtil complicate in dese cazuri. De pilda, un autor (P.Maas, citat de Palmer, pag. 41.) noteaza, in cartea sa Love Thy Neighbour. A Story of War: diplomatul in post in Bosnia innebuneste sa vada ca alertele, relatarile alarmante pe car ele trimite superiorilor sai nu au nici un efect si atunci conteaza exact pe materialele expediate de trimisii speciali pentru a zgudui inertia sefilor sai. Legatura cu reprezentantii (de obiecei, de rang inalt) este si mai explicita in cazul corespondentilor diplomatici. Urcand pe firul acestei idei, acelasi Michael Palmer ajunge la o concluzie generalizanta: Corespondent de razboi, trimis special, analist de strategii geopolitice aceste meserii, aceste distinctii, oricat de pertinente ar fi, se sterg adeseori, mai ales pe teren (idem, pag. 51). Acelasi autor aminteste ca ziaristii cu autoritate in materie de informatii internationale erau vazuti ca niste gentlemeni ai presei, formula utilizata de Benjamin Disraeli, la mijlocul secolului al XIX-lea, care meritau o anume consideratie, ba chiar un rang social apropiat de cel al diplomatilor si secretarilor mai marilor lumii, pe care ii frecventaul amical (idem, pag. 51-52). Si mai departe merge un autor care observa ca protagonistii evenimentelor si jurnalistii in voga, uneori adversari, formeaza intr-o oarecare masura o comunitate. In lucrarea sa Virtual War, M. Ignatieff, citat de acelasi autor, puncteaza noile pericole pe care le presupune acoperirea razboaielor, care se deruleaza acum mai mult ca scenarii vituale decat in lumea reala si, in acelasi timp, presiunea exercitata in fine asupra State Departament si Pentagon, la Washington, ca si asupra NATO, la Bruxelles, de tabara jurnalistilor foarte in voga: trebuie actionat lucrurile au mers prea departe (ibidem, pag. 97). Cu toate acestea, se poate spune ca, in zilele noastre, aceste raporturi intre profesii diferite s-a specializat suficient pentru a fi percepute ca distincte. Nu totdeauna au stat lucrurile asa. Intr-un trecut nu prea

Master Jurnalism tematic

30

Corespondentul de pres

indepartat al jurnalismului, unii istorici ai profesiei au intrezarit un fel de sincretism. Iata, de pilda, cum vede acest lucru Hohenberg: Pe scena confuza si intunecata a secolului al XIX-lea, jurnalistul avea multe roluri atat in tara sa de origine, cat si in strainatate si, de asemenea, multe voci. Era, in acelasi timp, cronicar si mentor, preceptor si ghid, diplomat si aventurier si, uneori, un luptator de admirat. In cel mai rau caz era ecoul tuturor viciilor omenirii; in cel mai bun caz, era constiinta omenirii. (pag. 41). Cu toate acestea, demintatea meseriei a fost ridicata de cei care au inteles mai bine specificul misiunii lor. Iata distinctia pe care o face in acest sens autorul: Fara nici un dubiu, jurnalistul veacului al XIX-lea si-a jucat cel mai colorat rol al sau in calitate de cautator al gloriei si faimei, ca purtator de stindard al imperiului (britanic - n. a).( ) Dar, pentru cativa norocosi din jurnalismul lumii occidentale, gloria si imperiul contau prea putin in fata sansei de a ridica stindardul adevarului impotriva greselilor. Acestea au fost rolurile in care jurnalistii au lasat o impresie marcanta pe scena istoriei vremurilor lor (idem).

II.3.5. Acreditari Atat diplomatul, cat si corespondentul de presa sunt acreditati pe langa oficialitatile unui stat, pe langa unele organizatii si institutii. Sau, cel putin, asa ar trebui sa se petreaca lucrurile si in cazul corespondentilor. Daca, pentru acreditarea reporterilor este de ajuns o adresa, alteori o legitimatie ori un telefon dat purtatorului de cuvant ori unei alte oficialitati, in cazul corespondentilor este necesara o procedura mai complicata. Ideal este ca un corespondent nou sa fie prezentat personal oficilitatilor din tara din care urmeaza sa transmita, sefilor unor institutii locale (dupa caz), de directorul, redactorul-sef sau alt membru al conducerii organului de presa pentru care va lucra. De multe ori asa se si procedeaza, ceea ce ii confera corespondentului un prestigiu sau macar un plus de imagine profesionala pe care, altfel, trebuie sa si-l castige in timp, printr-o constanta productivitate si probitate. In cazul corespondentilor din strainatate, acreditarea este obligatorie si mai complicata, din ratiuni lesne de inteles. Autoritatea competent care acrediteaz jurnalitii strini n Romnia este, fireste, Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit unui site al acestei institutii, la sosirea n Romnia, jurnalitii strini sunt rugai s se prezinte personal pentru acreditare la Direcia Comunicare. Pentru aceasta este nevoie de o serie de documente. Inainte de toate, de o scrisoare de acreditare din partea instituiei de pres, redactat n limba englez sau francez i adresat conducerii 31Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Direciei Comunicare; aceast adres va confirma faptul c ziaristul este angajat al redaciei respective n calitate de corespondent permanent n Romnia; scrisoarea va purta antetul original, semntura directorului cu data i tampila; Nu vor fi acceptate scrisori cu adresarea "TO WHOM IT MAY CONCERN"; Instituiile de pres care au un birou la Bucureti vor transmite solicitrile de acreditare att pentru conductorul acestuia, ct i pentru ceilali membri ai personalului; n cazul jurnalitilor free-lance, acetia vor prezenta solicitri de acreditare de la cel puin dou instituii de pres sau din partea consiliului de conducere a asociaiei profesionale din care fac parte. Mai sunt necesare, apoi, un Curriculum Vitae care va include: data i locul naterii, naionalitatea i cetenia, studii, activitatea profesional, limbi strine cunoscute, adrese birou i domiciliu n Romnia (numr de telefon, fax, e-mail); copii dup legitimaia de pres naional sau internaional, dup paaport sau buletin/carte de identitate; dou fotografii color tip paaport si un formular acreditare. Documentul mai aduce si alte precizari: (), Direcia Comunicare va elibera n termen de cel mult 30 zile lucrtoare, de la data depunerii actelor pentru acreditare, o legitimaie de corespondent permanent. Legitimaia este valabil maximum 1 an de la data eliberrii, cu posibilitatea prelungirii ulterioare. Corespondentul strin este obligat s anune Direciei Comunicare urmtoarele modificri: schimbarea numrului de telefon, fax sau a adresei de e-mail; schimbarea organizaiei de pres trimitoare; ncheierea activitii de corespondent n Romnia. ( http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=5451&idlnk=2&cat=4, 19.06.2010). Este inutil sa adaugam ca un corespondent local, judetean sa spunem, nu va putea fi prezentat personal de superiorul sau tuturor persoanelor suspuse de care va avea nevoie pe durata exercitarii atributiilor sale. De aceea, folosindu-se de cunostintele dobandite in perioada de predocumentare premergatoare inceperii activitatii sale, un corespondent va trebui sa faca singur un sir cat mai lung de vizite de prezentare, asemanatoare celor obligatorii pentru un diplomat. El va avea, fireste in vedere, si calitatea de viitoare surse pentru corespondentele sale a notabilitatilor vizitate. Experienta arata ca disponibilitatea unei surse de rang inalt de a vorbi este mult mai mare daca si-a facut in prealabil o parere buna despre reporterulcorespondent, daca i s-a prezentat profilul (eventual si politica editoriala) a organului de presa pentru care i se cer informatii.

Master Jurnalism tematic

32

Corespondentul de pres

II.3.6. Concluzie partiala (3) La capatul consideratiilor expuse mai sus (II.3.), putem consemna ca un corespondent este un jurnalist acreditat, asemenea unui diplomat, intr-o zona de unde transmite informatii deschise, spre deosebire de diplomat, care le colecteaza pe cele destinate sa devina inchise. In indeplinirea sarcinilor lor, cele doua categorii intretin variate si complicate relatii. Uneori se ajuta si se influenteaza reciproc.

II.4. Singur printre reporteri (locali)Un alt domeniu, chiar mai putin studiat decat cel discutat mai sus, este cel al raporturilor dintre corespondenti si presa locala. Vom incerca sa aratam aici ca nici acestea nu sunt simple, natura lor osciland intre concurenta si cooperare.

II.4.1. Sprintul dupa aceiasi iepuri Pe de o parte, un corespondent trebuie sa se considere in relatii de concurenta cu reporterii presei locale. El trebuie sa afle despre evenimente simultan cu reporterii ziarului sau posturilor locale, daca nu chiar inaintea acestora. Editorii de la centru nu il vor felicita pe corespondent daca relatarea lui despre acea intamplare intarzie cu o zi sau nu prinde un jurnal de actualitati. Dimpotriva.

II.4.2. O mana prieteneasca Pe de alta parte, este de observat ca un corespondent nu va putea acoperi nicicum, oricat de agil, de ager, de rapid in reactii ar fi si oricat si-ar cultiva sursele, toate evenimentele la fel de bine ca o redactie intrega, de ziar, de radio ori de televiziune locala. Iar intamplarile au prostul obicei de a nu veni singure in redactie sau la biroul corespondentului. Mai mult, ele isi iau liber tocmai in zilele secetoase de evenimente. In schimb, se inghesuie in alte zile. Iar corespondentul nu poate fi ubiquu. Iata de ce el trebuie sa intretina si o relatie de colaborare cu reporterii si sefii presei locale. Sefii vor fi dispusi sa ii furnizeze, in anumite conditii, ponturi. Asa se numesc informatiile despre informatii. Dar numai reporterii ii vor putea oferi datele concrete de care are nevoie, mai cu seama atunci cand corespondentul se vede in situatia de a documenta doua sau mai multe subiecte (aproape) simultan. Cu toate acestea, el nu poate ajunge, chiar daca a aflat despre eveniment, de fiecare data si la fata locului. Iar impresiile de visu nu pot fi suplinite, mai cu seama in cazul reportajelor. 33Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

II.4.3. Monitorizare non-stop In acelasi timp, corespondentii presei straine acreditati intr-o tara, monitorizeaza presa din capitala acesteia, uneori si pe cea de provincie, cu cel putin doua scopuri: Primul este acela de a nu scapa vreun eveniment. Cel de-al doilea este obligatia de a face o trecere in revista a subiectelor ce preocupa presa locala. Monitorizam presa locala non-stop, dar nu transmitem informatii neverificate, declara, un jurnalist care lucreaza la biroul din Bucuresti al agentiei Reuters. Presa locala e foarte rar folosita ca sursa, spune el, sub protectia anonimatului: Din cand in cand reusim sa facem cate un press pick-up din Ziarul financiar, atunci cand au si citate in stire (ex. un interviu cu ministrul de finante in care zice ceva important). In schimb, revista presei se face, si la Reuters, ca pretutindeni in lumea presei serioase, fara verificarea informatiilor citate, dupa regula care zice ca, daca asa a zis sursa, in cazul de fata un ziar local, atunci da, este corect din punct de vedere jurnalistic.

II.4.4. Vorbind impreuna, intelegandu-se separat In cazul corespondentilor acreditati intr-o tara, apare si o alta fateta a relatiilor lor cu presa locala. Se intampla ca un text transmis pentru centrala din strainatate sa fie citat gresit - de cele mai multe ori tradus gresit - in presa din tara in care e acreditat corespondentul. In aceasta situatie, el se poate vedea in situatia de a intampina, la sursele sale, reticente in a-i oferi in continuare informatii. Nu o data, unul sau altul dintre corespondentii straini acreditati la Bucuresti, a fost prezentat de presa de aici ca omul rau care comenteaza, din afara Romaniei, lucruri despre care nu ar avea cum sa stie ceva, chiar daca traieste aici. In functie de politica editoriala a institutiei de presa care preia articolul, organul de presa strain poate fi prezentat fie ca o incercare de a strica imaginea Romaniei in lume, fie ca expresie a unui guru care stie tot si ii trage pe oamenii politici damboviteni de urechi, uitand ca si corespondentii sunt ziaristi ca toti ceilalti si ca reflecta cu totii acelasi evenimente (si reflecteaza in legatura cu ele, uneori in scris). In cazul de fata presa straina este avansata la rangul de argument suprem, jurnalistul local insinuind ca daca pe mine nu ma credeti, uitativa ce spun oameni mai destepti ca mine (interviu cu Marius Zaharia). Altfel spus, un articol din presa straina poate fi transformat intr-o ghioaga de altoit la cap adversarul sau oricare al personaj care se incumeta sa exprime o alta parere.

Master Jurnalism tematic

34

Corespondentul de pres

II.4.5. Recolta de intamplari Revenind la miezul subiectului nostru, trebuie sa insistam asupra unei idei: pentru ca recolta de evenimente este inegala, dar productia de stiri este constanta, un corespondent cuminte din teritoriu, sa zicem judetean, se va imprieteni, fie si din interes, cu jurnalistii locali si va face curent schimb de informatii cu ei. In anumite limite greu de descris, pentru ca ele depind de tot felul de particularitati. Nu de alta, dar nu exista corespondent mai rau vazut de editorii sai decat unul care rateaza evenimentele.

II.4.6. Sahara pretutindeni Nu trebuie pierdut din vedere nici posibilitatea ca seceta de stiri sa nu fie doar locala, ci generala. Adica sa afecteze organul de presa pentru care lucreaza corespondentul. Iar un ziar nu-si va micsora numarul paginilor sau coloanelor rezervate asa numitor articole de stiri (adica cele care tin de jurnalismul de informare, domeniul frecventat cu predilectie de corespondenti), dupa cum nici un post de radio sau de televiziune nu va modifica durta emisiunilor sale de stiri in functie de cate intamplari au loc pe unitatea de timp sau de loc. Experienta a numerosi specialisti din presa romana consultati de autorul acestui curs arata, ca si cea proprie, ca redactiilor nu le raman decat doua surse pe care se pot bizui in asemenea situatii: stirile externe si cele locale. Si unele, si celelalte vor fi supralicitate. In sensul ca li se va oferi o mediatizare de care nu ar fi avut parte intr-o zi redcationala obisnuita. Este unul din momentele in care un corespondent isi poate vadi destoinicia profesionala. El va trebui sa aiba pregatite unul sau doua subiecte tematice sau de autor, cum li se spune in jargonul breslei. Sunt subiecte fara legatura imediata cu vreun eveniment, din acelea despre care se poate scrie oricand, care pot fi actualizate cu o informatie noua sau inedita, eventual provocata de corespondent, despre intamplari de fapt divers, din cele care pot fi promovate la rang de stire doar in virtutea unui singur criteriu de evaluare a faptelor interesul uman. Fenomenul poate fi observat mai cu seama in perioadele de vacanta sau de sarbatori. De pilda, de Craciun, toate organele de presa evoca tot felul de obiceiuri legate de sarbatori sau macar de iarna, prezentate adesea cu exagerari ca ar fi locale, endemice anumitei zone folclorice, dupa cum, de Pasti, ni se livreaza tot felul de tehnici de incondeiere a oualor sau de pregatire a pascai ori a sarmalelor. Iar relatarile despre asemenea subiecte sunt furnizate mai ales de sursele amintite. In schimb, vacantele parlamentare pot fi prielnice corespondentilor. Ei vor suplini, macar in parte, absenta productiei reporterilor centralei despre ceea ce declara deputatii si senatorii, acele stiri despre faptele 35Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

de vorbire care se situeaza, dupa Randall, pe treapta cea mai de jos a valorii de stire. De regula, observa un redactor al postului public de radio, la sfarsit de saptamana, reporterii din capitala, acreditati la punct fix, adica la diverse institutii centrale, sunt liberi pentru ca si evenimentele isi iau o scurta vacanta in absenta demnitarilor de tot felul, iar corespondentii externi sunt lasati sa isi mai traga sufletul. De aceea, emisiunile informative devin un fel de jurnale locale, fiind alcatuite cu precadere din materiale ale corespondentilor judeteni (vezi si mai sus). In mod similar, in perioadele estivale, cei mai solicitati sunt corespondentii din Brasov, Constanta si Prahova, judetele celor mai frecventate statiuni. In absenta oricaror evenimente, ei pot incropi oricand (daca si-au facut documantarea ca lumea) ceva macar despre cum se distreaza, respectiv se enerveaza turistii. Iar capriciile vremii pot deveni, si ele, vorba lui Toparceanu, un lung prilej de vorbe si de ipoteze.

II.4.7. Contextul la purtator Pentru cel putin o parte din aceste materiale sa le zicem de criza sursa de pornire o poate reprezenta presa locala. Ea va alimenta, alaturi de textele proprii ale corespondentului si de tot felul de alte texte si imagini, inedite sau putin cunoscute, documentarea personala a corespondentului. In zilele sarace in intamplari, vei gasi in aceasta documentare, tot felul de idei. Cu un minim efort de imaginatie pentru gasirea unui unghi neobisnuit de abordare si cu un minimum de elemente informative noi, vei putea incropi o relatare sau chiar un reportaj interesant. Subiectul merita sa ne oprim asupra lui, macar pret de cateva paragrafe. In mod paradoxal, acum, in era calculatoarelor, cand este atat de usor sa inmagazinezi informatii de folosit mai tarziu, documentarea multor jurnalisti pare a fi mai saracaciosa decat pe vremuri nu de mult apuse, cand arhiva personala de hartie a unui bun jurnalist ocupa mai multe dulapuri. Aceasta constatare este sustinuta de absenta unui background suficient din numeroase materiale de presa. De ce? Reporterii sustin ca, in focul evenimentelor, nu au cum sa adauge elementele de context la relatarile lor, iar editorii ca, nevoiti sa vada multe texte ori imagini, nu le ramane timp si pentru aceasta operatiune. Adevarul este de cautat intr-un obicei regretabil: cei mai multi reporteri nu isi iau osteneala sa inregistreze in memoria calculatorului personal informatiile esentiale de care ar putea avea nevoie oricand. Toata lumea se bazeaza pe internet. Dar nu totdeauna ai timp sa mineresti acolo tocmai dupa farama de informatie de care ai nevoie in masa nesfarsita de surse care ti se ofera dupa un simplu clic.

Master Jurnalism tematic

36

Corespondentul de pres

In realitate, corespondentii au si mai mare nevoie de documentare personala decat ceilalti reporteri: primii vor avea mai multa nevoie de informatii de negasit pe internet decat cei din urma.

II.4.8. O mana spala pe alta Rareori se intampla ca organul central de presa pentru care lucreaza un corespondent sa perceapa un ziar sau un post local de audiovizual drept un concurent. Iata de ce corespondentul este liber sa colaboreze la acestea. Poate fi si o sursa de venit suplimentara penru corespondenti, mai cu seama ca acestia nu sunt platiti, cel putin la noi, nu regeste, nu indestulator, dar nici macar modest. Daca el transmite la centru o stire, pentru presa locala poate livra un reportaj cuprinzator. Pentru un bun ziarist, efortul de documentare, partea cea mai cronofaga a muncii, este aceeasi. Ar fi si pacat sa nu valorifice cat mai bine infromatiile acumulate. De obicei, sefii de la centru accepta comprehensiv asemenea colaborari. Este drept si ca unii le interzic.

II.4.9. Concluzie partiala (4) Tragand o noua concluzie partiala, va trebui sa retinem ca un bun corespondent trebuie sa colaboreze cu presa locala, chiar daca, cel putin in cazul evenimentelor, el poate fi un concurent al reporterilor locului; ca trebuie sa-si creeze si sa intretina o documentare personala capabila sa-i asigure subiecte in pauzele dintre evenimente.

II.5. Un loc mai bun sub soareSe cuvine sa discutam aici si despre relatiile dintre corespondentii de presa insisi. Asa cum vom, vedea, si acestea se desfasoara pe un teren curpins intre conlucrare avantajoasa si concurenta acerba.

II.5.1. Batalia pentru scoop-uri Aceasta din urma se explica deopotriva prin dorinta reporterului de pe teren de a fi cel mai bun si presiunea editorilor care vor, pe buna dreptate, exclusivitati (scoop-uri, in limbajul gazetarilor occidentali). Agentia France Presse se lauda si azi ca, gratie corespondentului sau la Moscova, a putut anunta prima decesul lui Stalin. Ea se lupta pentru intaietate cu alte trei-patru transantionale ale informatiei. Una din acestea este agentia de presa Reuters, care a dat prima stirea armistitiului de la Compiegne ce punea capat primului razboi mondial. 37Master Jurnalism tematic

Corespondentul de pres

Lumea a aflat ca razboiul s-a incheiat de pe Reuters inainte de anuntul oficial al guvernului britanic. A fost, de asemenea, prima agentie care a scris despre caderea zidului Berlinului s.a.m.d. Schitand profilul moral al corespondentului secolului al XIX-lea, Hohenberg prezinta si exemplul unui cunoscut reprezentant al acestuia, boem mic si viclean. Este vorba despre corespondentul diplomatic al ziarului Times din Londra, Henri Stefan Blowitz, care a reusit sa obtina pentru ziarul sau exclusivitatea publicarii tratatului prin care Congresul de la Berlin, din 1878, a redesenat harta Europei de Sud-Est, mai ales in favoarea Germaniei si a aliatilor ei (pag. 41) O televiziune de la noi a prezentat imagini needitate despre un accident aviatic, de teama ca rivala ei i-ar putea-o lua inainte. Si exemplele s-ar putea inmulti la nesfarsit. Din pacate, avem si exemple tragice. O pereche de corespondenti (reporter si cameraman) de la o televiziune din Bucuresti si-a gasit sfarsitul imediat ce a ajuns prima la locul unui accident, cel de la Mihailesti, unde, peste cateva clipe, a explodat un tir incarcat cu materiale inflamabile. O pereche de la o alta televiziune, care a ajuns dupa numai cateva minute de la explozie, a avut ingrata misiune sa filmeze si trupurile neinsufletite ale fostilor lor colegi-concurenti. Si, fireste, sa faca toata ziua, pentru fiecare din jurnalele de stiri succesive, in timp ce le tremurau mainile, picioare si glasurile si de teama, si de oboseala, transmisii in direct depre nefericita intamplare. In unele cazuri, efectele unor prioritati in livrarea informatiei se masoara imediat, in bani. Dar si ele costa. Nu vom afla probabil la cat s-au ridicat cheltuielile de instruire profesionala ale corespondentului AFP care transmitea despre Kremlin sau ce eforturi a trebuit sa depuna cameramanul care a filmat epava unei aeronave in Muntii Parang. Dar aceasta nu insemna ca ele nu au existat. De altfel, la marile agentii, care acopera quasitotalitatea evenimentelor de pe tot globul, exista controlori de calitate. La Reuter, ei se numesc, familiar, quac. La AFP, un astfel de serviciu este cunoscut sub denumirea de alla, care vine de la alerta si analiza (Palmer, pag.75 76). Pe langa calitatea textelor si masura in care au fost reluate de beneficiari, aceste organisme interne, in care lucreaza monstri sacri ai meseriei, urmaresc si operativitatea transmiterii informatiilor. Iar rapiditatea este o cerinta necesara nu doar pentru flash-ul de prima avizare despre eveniment, ci si pentru pentru stirile de urmarire ce ii succed curand in fluxul unei agentii de presa ori pentru stirea de sinteza (numita si lead in unele lucrari, desi acceptiunea principala a termenului este aceea de prim paragraf al unui text infromativ). Intr-o asemenea evaluare a unor controlori de calitate a unor stiri despre razboaiele din Iugoslavia se spune: daca trebuie sa dam rapid si exact faptele frapante, este necesar, totdata, sa le oferim si o interpretare (interpretative spin); cu cat subiectul devine mai important, cu atat mai mult trebuie reamintite datele de baza (Iugoslavia, federatieMaster Jurnalism tematic

38

Corespondentul de pres

balcanica de 23,5 milioane de locuitori, si-a inceput odiseea spre haos dupa moartea, in 1980, a liderului comunist Iosif Broz Tito) (idem, pag.75). De observat aici, pret de o paranteza, ca acel interpretative spin este reprezentata, in principal, de informatia de context (background), in cazul de fata de mare adancime. De altfel, agentiile de presa se feresc sa interpreteze faptele despre care relateaza. Comentariile de agentie nu sunt decat aglutinari inteligente de informatii pe firul unei idei (unghi de abordare sau atac). Prin urmare, ele se deosebesc net de comentariile pe care le cunoastem din paginile editoriale ale ziarelor, care contin parerile celor care le semneaza.

II.5.2. Efectul razelor Hilton asupra jurnalistilor Uneori, imprejurarile in care lucreaza corespondentii, dorind sau fiind nevoiti sa coopereze, au un efect nivelator asupra prestatiilor lor. Se intampla acest lucru mai cu seama atunci cand diversi factori pun piedici concurentei sau o impiedica de-a dreptul. Unii jurnalisti de politica internationala (externisti, in jargonul breslei) vorbesc despre efectul Hilton. La marile reuniuni internationale, gazetarii sunt cazati cel mai adesea la hotelurile acestui lant hotelier si au parte de un tratament uniform: au acees la aceleasi informatii, comunicate de obicei de purtatori de cuvant, uneori in documente, redactate adesea intr-o pasareasca oficiala, care poate obtura mai degraba informatia de interes pentru public decat sa o dezvaluie. De aceea, si relatarile jurnalistilor lor par trase la indigo. Corespondeni acreditati la Bruzelles i purttori de cuvnt se ntlnesc, i ei, cu regularitate n timpul briefing-ului de la amiaz al Comisiei Europene, care pentru muli dintre ei este un ritual sau un punct central de interes, apreciaza autori occidentali citati de Liana Ionescu (http://www.sferapoliticii.ro/sfera/126-127/art09-ionescu.html, 19.06.10): n fiecare zi la prnz, ntre 50 i 200 de jurnaliti se reunesc n sala de pres pentru a asculta declaraiile purttorilor de cuvnt despre activitile prezente i viitoare ale Comisiei i pentru a pune ntrebri. Cum toi acei oameni car