copilul mic complet75-122

5/16/2018 Copilul Mic Complet75-122 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/copilul-mic-complet75-122 1/48

7

PREŞCOLARU



76

COPILUL NOSTRU

Introducere

Vârsta preşcolară este perioada dezvoltăriisociale şi a gândirii intense. După 3 ani, copiluleste mai înalt şi mai subţire, se mişcă cu maimultă încredere şi îndemânare, vorbeşte mult,are teorii despre orice, pe care şi le verifică.

În primii ani, lumea preşcolarului estedominată de o imaginaţie vie. El devine maiindependent, dar în acelaşi timp, mai prietenoscu alţi copii.

Aspect normal de preşcolăriţe

Preşcolarul se ma-turizează din multepuncte de vedere: învaţă să aibă grijă deel însuşi, să participela jocuri organizate,să îşi formeze un

vocabular bogat şi să îşi exprime dorinţele prin cuvinte, în loc degesturi, ca un copil mic.

Doreşte să le facă plăcere părinţilor, pe care îi adoră. Este o vârstă bună de mers la grădiniţă,unde poate să-şi formeze noi deprinderi şi, înacelaşi timp, să se împrietenească. Îşi iubeşteeducatoarea şi încearcă să se facă plăcut.

Deşi preşcolarul se exprimă prin plâns şicrize de furie, vorbeşte şi gândeşte destulpentru a se exprima şi în cuvinte. În trecut,lovea sau muşca, atunci când vroia ceva sau era

supărat; acum încearcă să negocieze.Preşcolarul are deja o oarecare experienţă.El se poate spăla pe faţă (dacă i se spune), se încalţă (dacă îi aşezi pantofii în poziţie corectă), îşi umple paharul (dacă poate ajunge lachiuvetă) şi se poate îndepărta de pericol(uneori). Începe să-şi reamintească lucrurile şiacţiunile de pe o zi pe alta; anticipează ce vaface mâine şi învaţă să aştepte.

Dezvoltareaîndemânării

Începe să înţe-leagă valoarea uneipromisiuni (dar elnu o ţine întotdea-una), să recunoascăadevărul (fără să îlspună întotdeau-na) şi să recunoas-că drepturile altorpersoane (fără a lerespecta mereu).

Începe să se tocmească cu adulţii: “Dacă fasta, ce-mi dai?”; acesta este un semn normal dindependenţă şi de echitate.

La cinci ani, copilul este plin de energie, esautoritar, războinic şi oarecum greu dstăpânit. Se agită în toate direcţiile şi continusă înveţe din experienţe. Cu timpul, aceasagitaţie va scădea, iar copilul va deveni m încrezător şi mai calm.

La sfârşitul acestei perioade, preşcolarueste gata să întâlnească lumea pe o scară m

largă, să înceapă şcoala – principala ocupaţiecopilăriei – şi să-şi facă prieteni, în afarfamiliei.

DEZVOLTAREA FIZICĂ

În anii preşcolari, viteza creşterii fizicontinuă să scadă; de la forma rotunjită, grăsuli

a copilului de ani, preşcolartrece la forma sl bă şi alungită

celui de 6 ani.

Aspectul copilului laşi la 6 ani

PREŞCOLARUL(3-7 ani)



7

Abdomenul protuberant dispare, iar muşchiiabdominali încep să se dezvolte. Odată cu dez-voltareamuşchilor, căpătă un aspect mai matur şimai puternic. Extremităţile se subţiază, iar tora-cele pare mai îngust şi mai turtit. Faţa li se lăţeşteşi capătă contururi. Capul se lungeşte, maxilarul

inferior devine mai pronunţat, iar cel superior selărgeşte făcând loc dinţilor permanenţi.La unii copii, creşterea muşchilor şi a

greutăţii se face mai încet decât creşterea în înălţime, de aceea par slabi şi fragili, deşi suntsănătoşi; aceştia îşi vor dezvolta musculaturamai târziu.

Copilul ia în greutate cam 2 kg pe an, iar– în înălţime – 6-8 cm. La 4 ani, are dublu în înălţime, faţă de cât avea la naştere.

Valorile medii ale greutăţii şi înălţimii sunt:• la 3 ani : 13,5 -14 kg şi 92 cm;• la 4 ani : 15, 8 - 16,4 kg şi 100-104 cm;• la 5 ani : 17,5 - 18 kg şi 106 cm;• la 6 ani : 19-20 kg şi 111 cm.În timpul întregii perioade preşcolare, cir-

cumferinţa capului creşte cu mai puţin de 12 cm.Sugestii:- Măsoară-l de două ori pe an şi notează

valorile pe tocul uşii; dacă nu creşte deloc în şase luni, poate avea o întârziere şi este bine să consulţi medicul. Comparămăsurătorile copilului cu valorile de petabelul de creştere.

- Tabelele, diferite pentru băieţi şi fete, teajută să ţii evidenţa creşterii copilului.Poţi nota pe tabel greutatea şi înălţimeacopilului, la diferite vârste. Pentru înăl-ţimea copilului, găseşte linia verticalăpentru vârsta sa, de la baza tabelului, apoilinia orizontală pentru înălţime, din stân-ga tabelului; notează punctul în care se întâlnesc cele două linii. Procedează ase-mănător pentru greutate.

- Un băiat de 5 ani, în greutate de 18 kg şi înălţime de 106 cm, nu este nici prea gras,nici prea mărunt.

- Dacă ai mai mulţi copii, notează cu culoridiferite pentru fiecare.Înălţimea medie a copilului de 5 ani este de

108 cm - la băieţi şi de 105 cm - la fete. Limitanormală, între care oscilează 90% din copii, estecuprinsă între 100 şi 115 cm - la băieţi şi între 99 şi113cm-lafete.Restulde10%dintrecopiisuntfiemai scunzi, fie mai înalţi decât limitele normale.

Pentru a determina limitele normale a uncopil de un anumit sex şi o anumită înălţime, folosesc tabelele de creştere numite «de greutte» şi «pentru înălţime».

Zona normală se situează la intersecţdintre cele două valori: greutatea şi înălţime

copilului. Punctul de intersecţie dintre cedouă valori va cădea pe una dintre liniigraficului, între 5 şi 95%. Liniile curbe, reprzintă „procentaje” de copii normali.

Aceste linii sau „percentile“ indică procetajul copiilor de acelaşi sex şi înălţime, comparativ cu copilul măsurat şi câţi sunt mai slasau mai graşi decât el.

Dacă, de exemplu, punctul de intersecţie valorilor copilului măsurat cade pe linia 75%un sfert din copiii de acelaşi sex şi înălţimcântăresc mai mult şi trei sferturi cântăresc m

puţin decât acest copil. Zona normală dgreutate a fiecăruia se situează sub linia d75%. Aceasta înseamnă că, dacă greutatecopilului pentru înălţimea sa este peste 75%copilul este gras; dacă greutatea este peste 90%copilul este prea gras, iar peste 95% - este obe

Dintre copiii sub 25%, unii vor fi îngrijorătode slabi. La examinarea medicală, un copil caeste activ şi se dezvoltă normal, poate aveacreştere adecvată, chiar dacă greutatea luscade sub 10 procente.

Acestea sunt doar date statistice care te po

ajuta. Situarea copilului pe o anumită curbă dprocentaj nu îl face normal sau anormal; trebuie urmărit, însă, în timp. Mulţi copii case află în afara acestor zone pot fi perfenormali, înălţimea lor fiind moştenită genetic

Subnutriţia şi bolile cronice sunt, însă, dcele mai multe ori, cauzele creşterii inadecva în înălţime. Felul în care cresc copiii, reflecstarea lor nutriţională. Copiii născuţi în ţăslab dezvoltate, dar crescuţi în state occidentale, sunt în general mai dezvoltaţi fizic deccei de aceeaşi vârstă, rămaşi în ţară.

Înălţimea copilului ca adult nu se poaprezice, însă, după curbele de creştere acopilului. Există copii mici, preşcolari saşcolari, care cresc mult în anii de liceu, precuşi şcolari înalţi, care rămân mărunţi, ca adulţO indicaţie mai corectă o dă curba creşterpărinţilor şi vârsta instalării pubertăţii părintele de acelaşi sex cu copilul.

PREŞCOLARU



Graficele creşterii în greutate şi înălţime la băieţi şi fete

Greutatea copilului depinde de înălţime, seconstituţia corpului - grosimea oaselor şi formlor - care, la rândul ei, depinde de sex şi dtendinţa în familie. Diferenţele în dezvoltaremusculaturii apar la o vârstă mai mare.

Copilul slab (subponderal) trebuie examin

de medicul pediatru, pentru a-l evalua dacă:- este bolnăvicios sau nu se dezvoltă bine,- a pierdut în greutate,- greutatea, faţă de înălţime, scade în tim

de la un procent la altul,- greutatea pentru înălţimea respectivă es

sub 5 procente sau înălţimea, pentru vârsteste tot sub 5 procente.

Urmărind greutatea împreună cu înălţimecopilului, se observă tendinţa de creşterEvaluarea numai după aspectul copilului, poainduce în eroare. Când preşcolarul se situeazăla 4 ani - pe curba de 50% sau dedesubt, iar laani - este pe cea de 75, înseamnă că are tendinde îngrăşare.

Copilul gras (supraponderal) între 6 şi 9 ariscă să fie la fel şi ca adolescent, mai ales dacexistă tendinţă de obezitate în familie.

Copilul obez de 5-6 ani (cântăreşte peste 20din greutatea normală) poate fi uşor diferenţide unul normal: grăsimea îi tremură, are guşdublă, se leagănă când merge, respiră greu cânaleargă şi transpiră mai mult; din cauzcoapselor grase, fetiţele sunt predispuse iritaţii vaginale şi infecţii; la băieţi, penisul es

ascuns în grăsime. Părinţii se obişnuiesc uneocu aspectul copilului şi nu-i văd greutateexcesivă. Cel mai des, cauza obezităţii reprezintă modul de viaţă: 100 de calorii în plupe zi, adaugă 5 kg pe an la greutatea copilulufăcându-l obez.

Mulţi copii nu aleargă suficient la grădinisau acasă, în special cei care locuiesc la bloDin lipsă de timp, energie şi bani, părinţii ades dificultăţi în a-i stimula să practice jocumai viguroase.

Părinţii copiilor cu tendinţă de îngrăşa

trebuie să supravegheze:- motivele pentru care copilul cere alimen în plus şi eliminarea lor;

- încurajarea exerciţiilor fizice;- folosirea produselor lactate degresate sa

cu grăsime 1% şi a apei, în locul sucurilor dulc- o alimentaţie sănătoasă în familie (mes

regulate cu multe fructe, zarzavaturi şi cereaşi mai puţină grăsime şi carne)

78

COPILUL NOSTRU



7

PREŞCOLARU

Dezvoltarea organelor

Copilul creşte în greutate pentru că, odatăcu vârsta, muşchii, oasele şi celelalte organe sedezvoltă.

Pielea copilului preşcolar se maturizează;

creşte rezistenţa la infecţii, dar rămâne totuşimai mică decât cea a adultului.Părul se închide la culoare şi este mai drept.Transpiraţia creşte, dar cea produsă de

emoţie şi de căldură rămâne încă minimă.Creşterea diferitelor organe ale aparatului

digestiv continuă, fără modificări mari înprivinţa funcţiei. Copii ştiu acum cum să seabţină, înainte de a merge la oliţă.

Capacitatea plămânilor continuă să crească,iar frecvenţa respiraţiei scade treptat. Preşco-larul ştie mai bine ce să pună în gură şi ce nu, iarcauzele de asfixiere prin obstrucţia căilor

respiratorii sunt mai rare. Frecvenţa otitei mediiscade, dar amigdalele şi vegetaţiile adenoiderămân mari şi se pot infecta frecvent.

Aparatul cardio-vascular se măreşte pro-porţional cu restul organismului. Inima are ofrecvenţă de 70-140 de bătăi pe minut, iar ten-siunea arterială medie este de 95-98/50-55mmHg. La această vârstă, poate apărea hiper-tensiunea precoce. În familiile cu tendinţă dehipertensiune, este necesară măsurarea anualăa tensiunii arteriale, începând de la vârsta detrei ani. (Vezi cap. Boli).

Nivelul de hemoglobină se menţine normal,dacă alimentaţia este suficientă. Globulele roşiisunt formate în măduva oaselor late (coaste,stern, vertebre), iar ficatul şi splina vor forma şiele globule roşii şi albe, în condiţii de boală.

Rinichii se maturizează până la doi ani, darcontinuă să crească şi - în condiţii normale -conservă apa şi concentrează urina, la fel ca laadult; în caz de îmbolnăvire, însă, rinichiulpreşcolarului nu răspunde tot atât de bine latratament, ca cel al adultului.

Sistemul imunitar continuă să se dezvoltetreptat. Cei care merg la grădiniţă fac mai

multe boli contagioase, în urma căroraimunitatea lor creşte.

Dezvoltarea dinţilor

Structura dinţilor: partea care se vede estecoroana; cea ascunsă şi acoperită de gingie estegâtul, iar cea infiptă în oasele maxilare de sus şi în mandibula de jos este rădăcina.

Schema alcătuirii dinţilor

La 5 ani, când copilul râde, îşi arată dinţmici, albi, cu spaţii egale între ei. Dedesubt început resorbţia rădăcinilor; când incisivslăbesc şi cad, rădăcinile lor au fost resorbite îgingii. Tot în acest timp, încep să se mineralzeze rădăcinile incisivilor şi a primilor molapermanenţi.

La vârsta de trei ani, preşcolarul are todinţii de lapte şi s-a format ocluzia (felul în cadinţii se potrivesc împreună).

Între 3 şi 5 ani, sunt prezenţi doar dinţii temporari. La 6 ani, apar primii molari permanenSub gingii, se formează acum coroanele celolalţi dinţi permanenţi, cea a primilor molafiind aproape completă. Rădăcinile dinţilor prmari sunt complete.

4 ani



Dentiţia copilului între 4 şi 7 ani; dinţii de lapte apar deculoaremai închisă.

Rolurile celor 20 de dinţi de lapte:- Muşcă şi mestecă alimentele solide.- Menţin spaţiile necesare pentru dinţii

permanenţi, servindu-le ca ghid. Dacă nu suntcariaţi, creează un mediu sănătos pentru dinţiipermanenţi. Tulburările dinţilor primari (delapte) duc la probleme ale dinţilor permanenţi.

- Ajută la creşterea feţei şi la forma maxi-larelor.

Dezvoltarea motorie

La vârsta preşcolară, mişcările copiluldevin mai agile şi graţioase. Piciorul îşi dezvolarcul, pe măsură ce pierde perniţa de grăsimdin talpă. Când merge, copilul ţine corpul drep

iar pasul este regulat, sprijinindu-se de la călcşi degete, ca adultul. Copilul nu mai merge cpicioarele în afară, ci orientate înainte. Copilu învaţă să stea pe vârful picioarelor.

Muşchii abdominali sunt mai puternici, ceece dă supleţe abdomenului. Se mişcă tot timpueste “neastâmpărat”, îşi exprimă emoţiile prgesturi, atunci când nule poate descrie prin vorb

• La trei ani:- deschide uşile,- clădeşte turnuri din 9 cuburi,- se încalţă,- îmbracă unele haine,- se hrăneşte singur,- îmbracă şi dezbracă păpuşa,- toarnă apă dintr-un vas, fără să o verse.• La patru ani:- sare de 3 ori consecutiv - cu ambe

picioare - şi stă pe un picior, timp de 5 secundpoate merge în vârfurile picioarelor,

- urcă şi coboară scările, fără să se sprijine- merge pe tricicletă,- dă cu piciorul la minge şi o aruncă peste case mişcă înainte şi înapoi cu uşurinţă,- desenează forme geometrice (cerc, pătra

- desenează un om cu 2-3 părţi ale corpulucopiază unele litere.• La cinci ani, copilul are coordonarea

echilibrul unui adult, forţa musculară a crescuşi este entuziasmat de progresele sale. Are înnevoie de supraveghere (de ex. la înot), pentrcă dezvoltarea sa motorie o ia înaintedezvoltării judecăţii sale.

- sare pe un picior de 4-5 ori consecutiv,- stă pe un picior 10 secunde sau mai mul- sare “capra”, se rostogoleşte, face tumbe- se dă în leagăn şi se caţără,

- sare coarda,- merge pe rotile,- îşi dezvoltă dexteritatea: ţine creionul î

mână ca un adult; desenează o persoană ccorp, copiază triunghiuri, foloseşte foarfeca,

- se îmbracă şi se dezbracă, fără ajutor, la msă foloseşte tacâmurile şi ştie să facă pipi singur

• La şase ani:- participă activ la joacă,

80

COPILUL NOSTRU

5 ani

6 ani

7 ani



8

PREŞCOLARU

La joacă cu tata şicăţelul

- nu are încă o

bună coordonaremotorie,- oboseşte uşor,- este neprevă-

zător, nu înţelege întotdeauna riscu-rile,

- are dificultăţila scris,

- poate refuzasă se spele,

- pierde primii dinţi,- vederea se maturizează.

JoculPrin joc, copilul îşi dezvoltă dexteritatea şi

descoperă plăcerea de a crea. Dezvoltarea unuianumit talent apare de obicei mai târziu.

Preşcolarul este interesat să descopere cepoate construi cu cuburi de lemn sau de plastic,foarfeca pentru hârtie, plastilină, vopsele, cre-ioane şi hârtie.

Jocurile liniştite, care pot îmbunătăţi îndemânarea copilului preşcolar, includ:

- construcţii din cuburi de lemn sau de plastic,- jocuri distractivesimpledin4-5piese(puzzle),- coloratul cu creioane sau cretă,- decuparea depozesau ilustraţii şi lipirea lor,- construcţii din nisip sau modelaj cu plas-

tilină, lut sau noroi,- jocuri cu apă,- jocul cu păpuşi,- desene cu pensula sau cu degetele,- desenatul şi scrisul pe hârtie sau pe asfaltDesenul trece prin trei faze:- mâzgălitul;- conturul naiv, care capătă semnificaţie

pentru copil doar la sfârşit ( Este un câine” );- desenatul intenţionat (“Vreau să desenez uncâine”).

Oferă-i activităţi cât mai variate, pentru a sedezvolta în mai multe direcţii.

Încurajează-l să folosească instrumentediferite (şurubelniţa, telul), să te ajute la lucrul în grădină, pentru a-şi dezvolta coordonareamuşchilor şi laudă-l, când te ajută. Lasă copilul

să îşi folosescă mâna preferată. Dacă copilul apreferinţă pentru mâna stângă, iar tu insişti sşi folosescă doar mâna dreaptă, rişti să creeconflicte emoţiona-le şi bâlbâială la co-pil. Pentru a preve-

ni accidentele, arenevoie de suprave-gherea unui adult.Câteva lovituri, peici pe colo, sunt i-nevitabile, chiar ne-cesare, pentru a-şidescoperi limiteleputerii.

Desen făcut cu un scop

Activitatea fizicăActivitatea fizică regulată este esenţia

pentru sănătate; favorizează creşterea dezvoltarea copilului. Copilul are activitafizică în mod natural: aleargă, sare şi loveş

mingea sau jută în casă, grădină sau câmp. Telev

zorul şi lecţii îl ţin inactiv.

Curtea oferăcopiilor multeocazii deactivitate fizică

Sugestii :- Petreceţi mult timp în aer liber împreun

Ia-l cu tine să te ajute la curăţatul curţii, plimbare sau jucaţi-vă împreună.

- Scoate din priză televizorul! Nu-i da vosă-şi umple timpul cu asta, ci doar să suite la emisiunile educative.



- Pune-l să-şi dezvolte mintea, prin jocuride imaginaţie sau prin citit, iar muşchii -prin activităţi fizice.

- Lasă-l să se joace afară.- Oferă-i un bun exemplu, fii tu însuţi activ:

părinţii activi fizic au şanse duble de a avea

copii activi, faţă de cei sedentari. Explică-ide ce e bine să se joace afară, să evitealcoolul şi tutunul - şi nu te contrazice.

ALIMENTAŢIA

Alimentaţia copilului preşcolar se aseamănămult cu cea a copilului mic, adică 3 mese şi 2-3gustări pe zi. Încearcă să-i dai zilnic 4-5 porţiide pâine sau cereale integrale, 2-4 porţii defructe şi zarzavaturi, 3-5 porţii de produselactate parţial degresate, 2 porţii de proteinedin carne, ouă legume şi suficientă apă.

De reţinut că noua piramidă alimentară lacopil are la bază activitatea fizică, de cel puţin ooră pe zi. Preferabil masa se ia împreună cutoată familia, iar porţiile sunt adaptate vârsteicopilului.

Deliciul fructelor proaspete

Copiii caremănâncă sufici-ent şi diversi-ficat se dezvoltănormal, se simt bine şi au ener-gie pentru joacăşi învăţătură.

Comportarea copiilor preşcolari la masă:

- au învăţat să spună mulţumesc şi te rog,deşi uneori pot fi nepoliticoşi şi obraznici, ca săatragă atenţia;

- folosesc bine linguriţa şi furculiţa;- au uneori nevoie de ajutor să-şi taie mân-

carea;- se servesc singuri din farfurie şi pot să bea

singuri din cană;

- nu se mai murdăresc;- preferă mâncărurile simple pe care

cunoaşte şi le acceptă mai uşor pe cele noi, dacşi ceilalţi din familie le mănâncă;

- preferă fiecare fel de mâncare pe o farfurseparată;

- pot sta la masă liniştiţi 10-15 minute;- imită comportareacelorlalţi comeseni;

Fetiţa noastră neajută la bucătărie

şi ne mândrimcu ea

- le place săajute la aşeza-rea şi strânsulmesei;

- preferă săstea la masă cualţi copii;

- în loc să mănânce, deseori se joacă;- când sunt obosiţi sau bolnavi, au com

portament de copii mici (regresează), dorind săse dea în mâncare gură.

O masă nu înseamnă doar consumul unoalimente. Reuniunea familiei permite schim buri de impresii şi emoţii. Din poveştile zilnicale celor mari, copilul învaţă lucruri noi: cum sse comporte, cum să spună o rugăciune şi îformează obiceiuri sănătoase de hrană. Esimportant ca atmosfera din timpul mesei să fcalmă şi relaxată şi să nu fie întreruptă daltceva (cum ar fi televizorul).

Sugestii:- Prepară mâncăruri simple şi serveşte

porţii mici.

- Încurajează-l să participe la pregătiremesei.- Serveşte masa şi gustările după un pr

gram previzibil, dar flexibil.- Obişnuieşte-l să se spele singur pe mâin

înainte de masă.- Învaţă-l să se spele pe dinţi, împreună c

tine, după principalele mese.- Aşează copiii la masă printre adulţi, n

82

COPILUL NOSTRU



8

PREŞCOLARU

separat, aşa încât toţi să participe la discuţie.- Învaţă-l să mestece cu gura închisă, să bea

fără zgomot şi să nuvorbească cugura plină.- Dă-i să mănânce din farfuria şi cu tacâ-

murile favorite.

Spălatul mâinilorînainte de masă

- Oferă-iporţiimici.- Dă-i să bea apă

când îi e sete.- Încurajează-l să

ceară mai multămâncare sau li-chide.

- Nu insista sămănânce neapărat ceva anume şi nu-ilimita alimentele, cu excepţia celor care-iprovoacă alergii sau alte tulburăridigestive.

- Evită pe cât poţi să-i dai copilului mân-căruri din reclamele de la TV.

- Nu-l certa, dacă se murdăreşte la masăsau dacă nu a fost cuminte în timpul zilei.

- Include-l în conversaţie, pe care este binesă o înţeleagă şi pune-l să-ţi zică ce-a făcut în ziua aceea. Menţine o atmosferărelaxantă la masă.

- Nu-l com-para cu fra-ţii mai mari,dacă nu mă-nâncă fru-mos.

Potolirea setei

- Laudă-l, da-că s-a com-portat bine.

- Explică-i dece trebuie sămănânce să-nătos.

- Întreabă-l ce i-ar plăcea să mănânce îziua aia şi ia-l cu tine la piaţă să aleagalimentele; apoi roagă-l să te ajute la găti

- Lasă-l să plece de la masă când a terminadar învaţă-l să-şi ceară voie.

Calitatea proteinelor consumate este m

importantă la copii, decât la adulţi. Proteinele dcalitate superioară (cu aminoacizi esenţiali pe caorgnismul nu-i poate fabrica şi pe care trebuie săia din alimente) sunt cele conţinute în lapte, carnouă şi peşte. Cele de origine vegetală au, îgeneral, aminoacizi de calitate inferioară. Dintelefasolea,nucileşiseminţeleautotuşi unconţinproteic ridicat. O masă poate fi îmbunătăţită, dase combină ambele surse de proteine.

Sugestii:- găteşte cu ulei, în loc de margarină d

cutie (margarina din tub are valoanutritivă superioară);

- adaugă nuci pisate la iaurt, pâine, salatzarzavaturi aburite sau desert, eventual seminţe de in, măcinate.

Poftă demâncare

Dacă pâ-nă acum cop-ilul mic se te-mea de ali-mentele ne-c u n o s c u t e ,preşcolarulvrea să încer-ce toate bom- boanele şi băuturile răcoritoare pe care le vedetelevizor sau la alţi copii. Aceste produse sunt dcele mai multe ori nesănătoase, au o valoanutritivă scăzută şi conţin prea mult zahăr grăsime. De aceea, este important ca părinţii

limiteze accesul copilului la ele, mai ales că pofta de mâncare a preşcolarului scade, dacă consumă prea multe produse dulci sau grasDin această cauză nu mai mănâncă destualimente nutritive. În plus, dulciurile favorzează apariţia cariilor dentare. Aceste alimennu trebuie interzise, ci doar limitate la câteva psăptămână.



Pofta de mâncare a copiilor este variabilă;unii copii sănătoşi mănâncă foarte puţin.Metabolismul (intensitatea arderilor din orga-nism) are un rol important în aceasta, de aceeacantitatea de alimente consumată nu se reflectă întotdeauna în greutatea corporală. Nevoia de a

mânca a copilului este reglată de metabolism.Cei mai mulţi preşcolari au nevoie de cinci mesepe zi; cu timpul, iau trei mese pe zi, deşi mulţi,chiar ca adulţi, au nevoie de două gustări în plus.

Copilul mofturos la mâncareDeseori la această vârstă, copilul refuză

anumite mâncări, sau mănâncă prea puţin, spre îngrijorarea părinţilor.

Motivele ar fi:- preferinţele alimentare; fiecare se naşte cu

preferinţe alimentare, probabil, în funcţie de

ceea ce a mâncat mama în timpul sarcinii şi –ulterior - a alăptării;- creşterea este mai înceată decât la sugar şi

ca atare necesită mai puţine calorii;- este un mod de a-şi arăta independenţa.

Alimentaţia copilului la sân îl expune la gusturidiferite de lapte, în funcţie de dieta mamei. Uncopil care a fost alăptat are şanse mai mici de adeveni mofturos la mâncare. Astfel trecereatreptată la alimentele consumate de restulfamiliei este mai uşor acceptată.

Deseori, copiii au perioade capricioase,

când consumă doar anumite alimente şi nutrebuie certaţi pentru aceasta.Sugestii:- invită-l la cumpărarea, pregătirea alimen-

telor, sau chiar la cultivarea lor (cereale încolţite la fereastră), precum şi strân-gerea mesei; lasă-l să se laude că a gătittotul el însuşi;

- nu-l recompensa cu deserturi, când mă-nâncă ce i se oferă; el poate rămâne cuimpresia că alimentul nutritiv este maipuţin important decât desertul;

- asigură-te că primeşte suficient fier înalimentaţie (vezi fierul la capitolul copilulmic); deficitul de fier poate duce lascăderea poftei de mâncare;

- înlătură-i distracţiile în timpul mesei (TV, jucăriile);

- invită-i fraţii sau prieteni să ia masa împreună, pentru a se încuraja reciproc,uneori se iau la întrecere;

- aeriseşte bucătăria, dacă mirosul de mâcare îl supără;

- oferă-i o mare varietate de alimente, cgusturi diferite: acru, sărat, amărui, chişi dulce; el trebuie lăsat să aleagă, smiroase şi să guste din ceea ce i se oferă;

- dacă nu-i place o mâncare, revino dupcâteva săptămâni, pentru a vedea dacgustul lui nu s-a modificat şi o acceptă;

- dacă nu-i plac zarzavaturile crudadaugă-le în proporţie mică la alte felude mâncare; alte artificii: adaugă puţizahăr la morcovi sau dovleac; rumeneşzarzavaturile în cuptor, pentru a păstrgustul dulce, pierdut prin fierbere;

- evită alimentele cu gust puternic: ceapciupercile, varza - dacă nu-i plac;

- oferă-i mâncarea la o temperatură potrvită;

- oferă-i porţii mici pe farfurie, poţi adăugaltele, după ce termină;

- elimină posibilele cauze care duc la lippoftei de mâncare: gustări şi lichide îexces între mese, activitate fizică insuficientă;

- nu exagera oferind fiecăruia de la maalimente diferite;

- pregăteşte uneori alimentele într-o formatractivă;

- oferă-i alimente bogat nutritive: brânzturi, ouă, ficat, bulion de carne (supconcentrate), cereale, brânză de vaci;

- nu permite copilului să controleze îpermanenţă meniul zilnic;

- mesele trebuie servite la ore regulate şi ordinea: mic dejun, gustare, prânz, gustre, cina; dă-i să mănânce în afara lor numai dacă-ţi cere, fiindcă-i este foame;

- mănâncă împreună cu copilul;- dacă refuză un aliment pregătit sub

anumită formă, oferă-i-l sub o altă formde exemplu, laptele - ca iaurt cu miere sa

brânzeturi, ouăle - în special gălbenuşuladaugă-le la supe, piure de cartofi, sosur în budinci, în clătite; este nevoie de 8-1expuneri la un aliment pentru a se obişncu el;

- dacă are tulburări digestive samanifestări alergice după unele alimentconsultă un dietetician sau un pediatru.

84

COPILUL NOSTRU



8

PREŞCOLARU

Tabel nr. 9 Porţiile de fructe şi zarzavaturipentru copiii peste 4 ani

Ce sunt fitoelementele

Sunt substanţe chimice produse de plante.Se cunosc numeroase fitoelemente care

influenţează în bine sănătatea. Multe din eledau culoarea vie a plantelor. Efectul favorabil alfructelor şi zarzavaturilor asupra sănătăţii esteprobabil datorat echilibrului dintre fitoele-mente, carotenoizi, vitamine, fibre alimentareşi substanţe minerale, de aceea folosirea supli-mentelor alimentare nu poate înlocui o hranăechilibrată, iar - consumate ca suplimente îndoze mari - pot fi dăunătoare.

Îndrumă copilul să consume o marevarietate din ele, pentru a-i promova sănătateaoptimă ca adult.

Tabel nr. 10 Fitoelemente – surse alimen-tare şi mod de acţiune

Nu sunt indicate medicamente sau hormopentru a mări pofta de mâncare a copilului. Îmedicina alternativă se recomandă totuşi lăptişorul de matcă şi siropul cu miere din ghinţurfierea pământului (1-3 linguriţe înainte de masăgranule de polen - produs Apifarm, amesteca

cu miere. Legume care pot creşte aciditategastrică şi pofta de mâncare: hrean, leuşteapătrunjel, tarhon, ţelină şi ridiche neagră.

Alternative alimentare

La această vârstă, unii copii au gustuselective: nu le place carnea, laptele sau zazavaturile. Pentru aceştia, părinţii pot încercalimente alternative:

- în locul cărnii: la fel de bogate în proteinsunt ouăle, peştele, fasolea uscată, nucillaptele şi brânza;

- în loc de lapte: brânză, iaurt, zarzavatuverzi cu frunze (spanac, salată), bogate îcalciu; îi poţi da sucuri de fructe suplimentacu calciu, coji de ouă macerate;

- în loc de zarzavaturi, se pot da fruc bogate în vitamina C: căpşuni, portocale, grepfruit, măceşe, mere, coacăze, fragi sau se po încerca alte legume/zarzavaturi ca: ardei graştevie, urzici, lobodă, varză;

Fructe Vegetale

1 fruct de mărimemijlocie1/2 de grepfruit1/4 cană de fructe us-cate12 boabe de struguride masă3/4 cană de suc defructe

1/2 cană de vegetale tăiate mărunt1 cană de zarzavaturi cu frunze(salată)

6-8 morcovi lungi de 10 cm1/2 cană de fasole uscată sau mazărefierte sau conservate3/4 cană de suc de roşii sau altezarzavaturi

1 cană = 240 ml (cmc)

Monoterpene Coaja de citrice Anticancerigeni

Compuşi or-gano-sulfurici

Usturoi, ceapă, ceapăverde, praz

Anticancerigeni

Acizi fenolici Mere, pere, struguri,prune, cireşe, portoca-le, cartofi, soia, ovăz

Ajută eliminarea sustanţelor carcinogene

Acid fitic Cereale integrale Previne formarea de rdicali liberi şi scade riscude cancer

Fitoestrogeni Soia şi derivate şi alteleguminoase

Unele inhibă estrogenii scad riscul de cancer dsân, ovar, prostată, coloaltele au efecte asemăntoare estrogenilor şi scariscul de osteoporoză

Inhibitori deprotează

Cartofi, soia şi deriva-te, broccoli

Anticancerigeni

Resveratrol Arahide, struguri roşii Protejează împotriva terosclerozei produsă ddieta bogată în grăsimi

Saponine Seminţe de cereale în-colţite (lucernă), zarza-vaturi verzi, cartofi,roşii

Anticancerigen, întăreşsistemul imun

Tanini Fasole neagră, l inte,struguri, ceai

Antioxidanţi şi anticancerigeni

Denumirea Surse alimentare Roluri posibile

Capsaicin Ardei gras În coagularea sângelui,scade riscul de cheaguri lainimă şi artere

Carotenoizi(beta-caroten,lycopen, lute-ină etc)

Roşii, morcovi, spanac,dovleac, pepene gal-

ben, caise, broccoli şialte fructe şi zarzava-turi puternic colorate

Antioxidanţi, scad risculde cancer şi alte boli

Flavinoizi Ceapă, struguri roşii,

citrice, zarzavaturi, mu-re, măsline, făină inte-grală, ceai negru, ceaiverde

Blochează lezarea ADN-

ului de către substanţelecarcinogene

Izotiocianţi Varză, varză de Bru-xelles, conopidă, ri-dichi, broccoli

Anticancerigeni

Ligani Seminţe şi ulei de in,făină integrală

Blochează estrogenii, scă-zând riscul de cancer lasân, ovar, prostatăşi colon



- pentru a acoperi nevoile de vitamina A şiprecursori (caroten) se pot încerca: caise, pepenegalben şi roşu, prune, morcovi, dovleac, roşii,pătrunjel.

- adaugă zarzavaturi sau fructe la alte ali-mente:

- pieptdepuicugarniturăderoşiişimorcovi;- macaroane cu branză, amestecate cumazăre verde sau ardei roşu mărunţit;

- chifteluţe cu roşii tăiate mărunt sau mor-covi raşi;

- fasole fiartă - cu gogoşari, bulion sauvarză şi porumb fiert;

- spaghetti - la sos se mai adaugă gogoşari,spanac sau fasole;

- omletă de ouă cu ardei roşu, spanac saualte zarzavaturi de sezon;

- fulgi de ovăz sau alte cereale cu lapte, la

care mai adăugăm fructe uscate tăiate, felii de banane, mere, căpşuni sau sos de mere;- sandvici cu şuncă slabă sau brânză - adaugă

totdeauna zarzavat: salată, ardei capia, castraveţi,morcovi, spanac, roşii, varză, ceapă roşie.

- în loc de îngheţată, oferă-i un suc de fructemixat cu lapte;

- la piureuri de zarzavat adaugă nuci pisa-te, stafide sau brânză, pentru gust şi valoarenutritivă;

- adaugă seminţe de floarea soarelui saunuci pisate, la iaurt;

- împrumută reţete culinare nutritive de laalte naţionalităţi.

Valoarea nutritivă a alimentelor

Alimentele nu au valoare nutritivă egală. Pelângă calorii, cele mai multe alimente în starenaturală conţin substanţe minerale, vitamine şifitoelemente care le cresc valoarea nutritivă. Întreosticlădecolaşiunmărsauîntreofeliedepâinealbă şi alta integrală, sunt de preferat ultimele,deoarece sunt mai hrănitoare. Un fruct în loc de

prăjitură, dat copilului, este mai valoros,deoarece în afară de glucide, multe fructe aupuţine grăsimi şi multe fibre alimentare,vitamine, substanţe minerale şi fitoelemente.

Cu cât alimentele sunt consumate mainaturale, cu atât sunt mai nutritive. Ciorbeletradiţionale la români nu sunt suficient dehrănitoare pentru copil. De câte ori este posibil,zarzavaturile trebuie consumate proaspete,

aburite sau fierte în coajă. La cartofi, dexemplu, cele mai multe substanţe nutritive găsesc în coajă; cel curăţat poate fi asemănat cun amestec de făină albă.

Sucurile naturale din fructe, neîndulcitconţin peste 20 de vitamine şi substan

minerale şi sunt un bun înlocuitor al fructelo întregi. Majoritatea aşa ziselor „sucuri naturadin fructe” conţin de fapt apă aromată, cpulpă de fructe puţină sau deloc şi aditivalimentari neutri sau dăunători sănătăţii.

Necesarul de proteine şi calorii

La această vârstă, deşi copiii mănânaceeaşi mâncare cu restul familiei, cu excepţalimentelor sărate, condimentate şi a băuturiloalcoolice, ei au nevoie de o proporţie mai mar

de proteine decât adulţii, fiind în continucreştere. Aceasta ar trebui să impună alimentaţie sănătoasă pentru întreaga familigreu de realizat în prezent în multe familii.

Valorea calorică zilnică a alimentelor copiii activi fizici (cei care fac mişcare cel puţi1 oră pe zi):

- 1000 – 1400 calorii la copiii de 2 – 3 ani- 1300 – 1400 calorii la băieţii de 3 ani sa

fetele de 4 ani;- 1600 calorii la băieţii de 4 ani;Valorile menţionate sunt orientative, nev

ile calorice ale fiecărui copil sunt uşor diferitiar cantitatea trebuie adaptată la nivelul săenergetic şi de creştere.

Conţinutul meselor

Masa de dimineaţă trebuie să fie consistentă: lapte, pâine cu unt sau ou, fructe; un copcare mănâncă dimineaţa un mic dejun nutriti« funcţionează » mult mai bine, decât altul camănâncă mai prost. Dacă nu mănâncă dimneaţa, copilul se poate concentra mai greu

are un coeficient de inteligenţă mai scăzut fade copiii bine hrăniţi; urmările sunt şi mgrave la copiii malnutriţi.

Masa de prânz: al doilea fel trebuie să conţină carne, brânzeturi, peşte sau legume şi zazavaturi, la care se adaugă un pahar cu lapte fructe; supa sau ciorba pot fi omise.

Masa de seară, la care meniul trebuie să funic pentru toată familia: pâine sau făinoase (p

86

COPILUL NOSTRU



8

PREŞCOLARU

cât posibil integrale),lapte sau produselactate, legume, zar-zavaturi şi fructe,carne sau peşte, ra-reori dulciuri.

Gustareade după amiază

Gustările de di-mineaţă şi de dupăamiază, trebuie săconţină alimente uşor de digerat, în funcţie deposibilităţi şi de pofta de mâncare a copilului:un pahar cu lapte, o prăjitură de casă, fructe,morcov crud sau câţiva biscuiţi. Gustările dintr-o zi trebuie să fie în număr de 2, rareori 3. Elesunt o parte importantă din hrana copiluluipreşcolar (cca un sfert din nevoile lui zilnice), deaceea ar trebui să conţină vitamine şi mineralenecesare. Cele mai bune gustări sunt cele careconţin glucide şi proteine, de ex. o felie de pâinecu brânză, dacă e posibil cu un fruct. Nu-i oferigustări la cel puţin două ore înainte şi dupămesele principale. Dacă îi este foame seara laculcare, dă-i câteva linguriţe de iaurt cu pâine.

Gustările au fost suspectate că favorizeazăcariile dentare. Principalii factori care crescriscul cariilor sunt durata prezenţei alimentelor în gura copilului şi cantitatea de dulciuri dinalimente. Dacă alimentul e lipicios sau estesupt, el stă mai mult în gură. Oferă-i fructeleuscate în timpul mesei şi fructele proaspete lagustări. Şi asigură-te că nu uită să se spele pedinţi după fiecare masă.

Copiii mici şi preşcolarii ştiu când le efoame şi cât au nevoie să mănânce. Părinţii artrebui să nu forţeze copiii să mănânce mai mult

decât vor şi să-i încurajeze să se oprească,atunci când se simt sătui. Stomacul lor este mic,de aceea porţiile trebuie reduse.

Sugestii pentru creşterea valorii nutritive aanumitor mâncăruri:- coace la cuptor cartofi, peşte, pui sau

altele – în loc să le prăjeşti. Se poateadăuga brânză rasă, pentru conţinutul decalciu;

- dă-i fructe în loc de sucuri; în loc d bomboane sau prăjituri, dă-i gustări duldar hrănitoare, ca fructe proaspete sauscate, de ex. struguri, prune, caise saiaurt cu fructe;

- foloseşte sucuri de roşii şi morcovi -

locul apei de gătit;- adaugă jumătate de făină integrală făina albă, la reţetele tradiţionale;

- foloseşte uleiuri vegetale - în locul unturmargarinei sau untului;

- scade cu 25-30% cantitatea de ulei cerude reţete;

- redu - în aceeaşi proporţie - cantitatea dzahăr din reţete, cu excepţia când foloseşdrojdie de bere în prepararea lor.

SOMNUL

Somnul copilului reflectă starea de sănătaşi echilibrul său emoţional. Cei mai mulpreşcolari dorm între 8 şi 12 ore pe noapte, cdiferenţe de la un copil la altul. Mulţi au nevosă doarmă – ziua - 30-60 de minute. Chiar daccopilul nu aţipeşte în timpul zilei, are nevoie duna sau două perioade de repaus; asigură-i-citindu-i sau cântându-i.

Somn liniştit

Mângâierile şi masajul de seara sunt tot atde necesare ca laptele. Un program de masaj culcare îi odihneşte muşchii, întăreşte sistemimun, îl învaţă blândeţe şi intimitate, calmează şi-l pregăteşte de somn. În plus, calmează şi pe tine.

Copilul trebuie să se culce în fiecare zi aceeaşi oră, între 19:30 şi 21, după un ritual binstabilit: baie, periatul dinţilor, lectură, povest



cântec, discuţii despre întâmplările de peste zi,rugăciune, jucăria preferată, îmbrăţişare şiurare de noapte bună. Este bine ca ambiipărinţi să participe, pe rând, la acest ritual.

Rugăciuneade seară

Ora deculcare trebuie anun-ţată dinvreme, deoarece înseamnă mai mult decâtpregătiri pentru somn. Este momentul când

viaţa de familie se linişteşte şi fiecare îşi face dejaplanurile pentru a doua zi. Când merge laculcare, copilul trebuie să fie vesel şi să eviteplânsul sau supărarea. Unii copii se calmează cugreu, după ce se uită la televizor, de aceea acestatrebuie închis cu mult înainte de culcare. Pentrua se simţi în siguranţă, copilul poate cere săadoarmă cu uşa întredeschisă sau cu o luminăslabă aprinsă. Cei mai mulţi preşcolari dormprofund, destinşi, au respiraţia regulată şimembrele nemişcate. Alţii sunt mai agitaţi însomn, îşi schimbă mereu poziţia, faţa şi ochii li

se mişcă, atunci când visează.

Viselecopilăriei

Pe la 3 ani, copilul începe deja să foloseascdiferite tactici pentru a întârzia să meargă culcare.

Preşcolarul nu trebuie trezit brusc din somel are nevoie de cuvinte dulci şi îmbrăţişărdeoarece de multe ori plânge, este nervos sa

refuză să mănânce dacă este sculat brusc. Daccopilul se trezeşte mai devreme decât restufamiliei, i se pot lăsa jucării la îndemână.

Copiii care nu dorm îndeajuns pot somnoroşi, obosiţi, neatenţi sau irascibili îtimpul zilei şi mai predispuşi la boli.

Dacă ai mai mulţi copii, este bine să-i vadpe cei mai mari în pijama, chiar dacă lor li spermite să rămână treji până mai târziu.

Joaca de seară cu bunicul

Tulburări de somn

De multe ori, copiii între 3-5 ani se tem dmonştri de sub pat, visează urât, merg savorbesc în somn; este normal, pentru că aceştnu înţeleg încă pe deplin lumea înconjurătoaşi adorm cu întrebări neclarificate. Frica ditimpul zilei se manifestă şi noaptea.

CoşmarurileÎntre 2 şi 5 ani, copiii petrec 30% din som

visând – timp în care este secretat hormonul dcreştere, de către glanda hipofiză. Adultvisează doar 15 % din durata somnului.

Coşmarurile apar de la vârsta de 2 ani. Sunvise foarte urâte, cu balauri, monştri, animale cu oameni răi. Copilul plânge în somn şi strezeşte înfricoşat, respiră repede, ţipă, se agită este transpirat. Apar, de obicei, în toiul nopţii şiasociază cu boala, oboseala intensă, stresul

88

COPILUL NOSTRU



8

PREŞCOLARU

programele TV. Copilul care a avut un coşmar, setrezeşte complet din somn, iar dimineaţa poatepovesti ce a visat. Pe moment, însă, nu-ţi poateexplica visele.

Vise presărate de

coşmar

Părinţii trebuie să rămână calmi, să ascultedescrierea visului şi să asigure copilul, pe un

ton liniştit, că visul nu este adevărat. Dacăpărinţii încearcă să „omoare” monstrul, visuldevine şi mai adevărat pentru copil, deoarece elnu ştie încă să diferenţieze realul de imaginar.

Sugestii:- Oferă-i masa de seară mai devreme şi

urmează apoi rutina de culcare (baie,poveste, rugăciune şi îmbrăţişare).

- Activităţile dinainte de culcare trebuie săfie liniştite.

- Petreceţi mai mult timp cu copilul, asi-gurându-l de dragostea voastră, mai ales

când apar modificări în viaţa de familie:un frate mai mic, certuri etc. Discutaţi cucopilul despre vise şi spuneţi-i că toţioamenii le au.

- Încurajează-i activitatea fizică din timpulzilei, pentru a-i micşora stresul.

- Încearcă să-l consolezi, luându-l în braţe;dacă ţipă în somn, nu-l trezi, dar staialături de el.

Terorile nocturneSunt treziri parţiale, în primele ore de somn.

Copilul este înspăimântat, se agită, ţipă saualeargă prin cameră. Ochii sunt deschişi, darnu-şi recunoaşte părinţii sau fraţii şi nurăspunde la întrebări; respiră adânc, transpiră,iar inima îi bate mai repede. Încercările de a-llinişti sunt ineficace. Copilul nu trebuie trezit,nici imobilizat, ci doar ferit de lovituri. Dacăeste trezit, se poate speria şi adoarme greu,după aceea. Episodul durează între o jumătate

de minut şi 5 minute şi se termină la fel d brusc cum a început. Copilul adoarme imedişi nu-şi aminteşte nimic a doua zi de dimineaţ

Terorile nocturne apar de câteva ori psăptămână şi, de obicei, dispar de la sine dupcâteva luni.

Cauze: ereditate, stres şi oboseală mare.Apar mai frecvent când copilul are un somneregulat, are febră, este foarte obosit, a fosperiat de o poveste sau de o emisiuntelevizată sau după o masă copioasă. Nu apdin cauza unor tulburări psihice, ci a uno întârzieri temporare în maturizarea creieruluasemenea copii sunt deseori mai sensibilimaginativi, cu o inteligenţă superioară.

În timpul crizei, rămâneţi calmi, iar dupaceea nu-i spuneţi nimic copilului. Nu culcacopilul în patul vostru pentru restul nopţ

deoarece va deveni un obicei. Copilul trebulăsat să doarmă mai mult după amiaza, dacnu doarme bine noaptea.

Nu sunt recomandate programele televizala ore târzii.

Când asemenea episoade se repetă depărinţii pot nota, 5 nopţi la rând, ora la carapar şi pot trezi copilul cu 10-15 minute înaintdupă 5 minute îl pot lăsa să adormă la loc. Dcele mai multe ori, terorile nocturne dispadupă o săptămână. Rareori este nevoie dprescripţie medicală pentru calmante.

Somnambulismul (mersul în somn)Se manifestă prin mişcări automate, coord

nate şi inconştiente, în timpul somnului. Se mnifestă de obicei în primele 3 ore de somn. Epsodul poate dura de la câteva minute – la o oră

La început, copilul se ridică brusc în şezucu ochii deschişi, dar nu îi vede pe cei din juse poate culca din nou sau se poate ridica dipat cu un scop anume: merge la baie, s îmbracă, mută mobila sau vorbeşte bolborospoate merge chiar afară. Mersul este nesigu

Când termină ce are de făcut, se întoarce în paadoarme, iar dimineaţă se scoală odihnit, fărsă-şi amintească nimic.

Este mai frecvent la băieţi. Copiii somnam buli fac des pipi în pat, vorbesc în somn şi amigrene. Somnambulismul apare pe la 4-5 anatinge maximul la 11-12 ani şi dispare câncopilul se maturizează; apare de la câteva ori psăptămână, până la o dată pe an.



Somnambulismul are cauze asemănătoarecu cele ale terorilor nocturne: ereditatea (unuldin părinţi a prezentat fenomene asemănătoa-re), oboseala, lipsa de somn sau mesele copioase înainte de culcare şi asocierea cu o boală febrilă.

Este o manifestare trecătoare a imaturităţii

sistemului nervos, nu o tulburare mintală şi nunecesită tratament.Părinţii trebuie să îşi aranjeze casa şi să-l

urmărească, pentru a nu se lovi, dar să nu încerce să-l trezească sau să-l trimită în pat,deoarece se poate ridica din nou. Dacă cerţicopilul, situaţia se poate agrava. Asemeneaepisoade pot fi limitate, dacă copilul doarme bine după-amiază şi nu este stresat. Cele maimulte episoade dispar în adolescenţă.

Scrâşnitul din dinţi (bruxismul)

Se produce în timpul somnului şi este maifrecvent între 7 şi 20 ani. Apare de 5-6 ori întimpul nopţii, durează câteva secunde şi seaude în cameră. Este normal în timpul som-nului, dar poate apărea şi ziua, din numeroasecauze: alergie (rinita alergică, astm, infecţiirespiratorii sau alergii alimentare); nepotrivire între dinţii de sus şi cei de jos (malocluzia),alimentaţie scăzută în magneziu sau vitamine;copiii care scrâşnesc din dinţi, îşi sug mai desdegetele, muşcă jucăriile sau respiră pe gură;alteori, stresul este cauza, iar mai târziu, laadulţi, consumul de alcool.

Poate produce tocirea dinţilor până ajung lapulpa dentară, aşa încât aceştia devin sensibilişi mobili. Gingia se retrage sau este inflamată, începe să îi doară muşchii masticatori, muş-cătura se modifică, gura se deschide mai greu şimai puţin, iar – mai târziu – densitatea osoasă amaxilarelor scade. Uneori, dentistul este celcare descoperă bruxismul copiilor.

Sugestii:- Petrece timp suficient cu copilul înainte

de culcare, lasă-l să-ţi povestească ce îl înfricoşează.

- Încurajează-i activităţile stimulante şimicşorează timpul petrecut la televizor.- Îngrijeşte-i alergiile.- Consultă dentistul, pentru a-i construi o

placă dentară din plastic, pentru proteja-rea dinţilor noaptea şi ameliorarea oclu-ziei.

- Micşorează cauzele de stres din viaţa co-pilului.

Urinatul în timpul somnului (enurezis)Este incontinenţa urinară, după vârsta

care controlul urinar este considerat normaEnurezisul este de două feluri: primar – câncopilul continuă să facă pipi în pat (este formcea mai frecventă), şi secundar – când incon

tinenţa apare după o perioadă prelungită (6-1luni), timp în care copilul a făcut pipi la oliţEnurezisul nocturn este urinarea involuntar în timpul somnului, mai mult decât o dată plună; la fetiţe se întâmplă după 5 ani şi băieţei chiar după 6 ani.

Până la această vârstă, copiii se mai scapă pat, chiar şi după ce au fost învăţaţi la oliţă, început de 2-3 ori pe săptămână, apoi, din ce ce mai puţin. Se întâmplă, pentru că vezicurinară a copilului nu este suficient de marpentru a ţine întreaga urină din timpul nop

sau copilul nu este destul de dezvoltat, pentra se trezi când are vezica plină. Enurezisul îtimpul zilei este mult mai rar.

Se întâlneşte mai frecvent la băieţi, la copnăscuţi cu greutate mică, la cei din familnumeroase, în care unul sau ambii părinfumează şi în cele în care tatăl a avut şi enurezis în copilărie. Frecvenţa cu care copiluudă patul scade cu vârsta (15% la 5 ani, 10% laani, 7% la 8 ani, 3% la 12 ani şi 1% la 18 ani).

Controlul nervos alsfincterului urinar;

Cauze de enurezis primar:

- vezica mică şispastică (contracta-tă excesiv),

- dezvoltarea len-tă a vezicii urinare şi

a sfincterului ure-trei, din cauza insu-ficienţei unui hormon (antidiuretic).Copnormali urinează mai mult ziua, când secreţhormonului este mai mică. Cei cu enurezproduc tot atâta urină ziua, cât şi noaptedeoarece secreţia hormonului nu variază de la la noapte. Vezica lor urinară, deşi mică, se umpla câteva ore. Dacă copilul nu se trezeşte cân

90

COPILUL NOSTRU



9

PREŞCOLARU

vezica este plină, udă patul. Cu timpul, secreţiade hormoni se maturizează, iar acesta nu maiurinează noaptea. Copiii cu enurezis trebuie învăţaţi să se trezească, atunci când au vezicaplină şi să urineze la toaletă.

Cauze de enurezis secundar:

- constipaţia – care produce presiune pevezică. Copilul simte nevoia să urineze, chiardacă vezica nu este plină. După tratareaconstipaţiei, se rezolvă deseori şi udatul patului.

- alergie sub diferite forme (alimentară,urticarie, eczemă); reacţia alergică provoacăspasm al vezicii urinare. Alimente care producreacţii alergice: laptele de vacă, ouăle, cereale,ciocolată, citrice ş.a.

- infecţii ale tractului urinar sau iritareauretrei cu detergenţi din apa de baie.

- semne de boală: diabet zaharat, infecţie atractului urinar sau, mai rar, emoţii puternice.

- boli ale vezicii urinare sau a rinichilorproduc incontinenţa atât ziua, cât şi noaptea;necesită intervenţie chirurgicală.

- abuz sexual (molestare) la fete.Enurezisul nu este o tulburare de somn, nu

apare din cauza felului în care este crescut depărinţi. Copilul nu este nici neglijent, nici răuvo-itor.

Părinţii trebuie să consulte medicul, pentrua vedea dacă copilul are o boală asociată saudacă observă următoarele semne:

- usturimi sau dureri la urinat,- urinare cu efort, jet de urină mic sau în

picături,- urină tulbure sau roz-închis, urme de

sânge pe lenjerie,- roşeaţă sau erupţie în zona genitală,- copilul ascunde lenjeria, pentru a masca

udarea patului,- copilul se udă atât noaptea, cât şi ziua.Ce se poate face:La cei mai mulţi copii, această problemă se

rezolvă între 6 şi 10 ani, cu sau fără tratament.Tratamentul trebuie început la 6-12 luni, după

ce copilul a dobândit control asupra vezicii întimpul zilei; tratamentele care nu sunt binetolerate de copil trebuie evitate.

Când cauza enurezisului este o tulburareorganică, tratamentul se va adresa cauzei. Laprima vizită medicală se face, de obicei, ocultură din urina copilului, pentru depistareaunei eventuale infecţii urinare. Medicul poatecere în plus un examen radiologic al vezicii şi

rinichilor, pentru depistarea unor anomalOdată depistată cauza, va fi tratată specific.

Când nu poate fi găsită cauza, tratamentuenurezisului constă într-un antrenament spcial al copilului, în care un rol esenţial îl vavea, şi în acest caz, mama.

Îngrijirea unui copil de orice vârstă, care udă patu- Încurajează-l să bea lichide multe în timpul zilei, pentru a-şi forma o vezică urnară mai mare.

- Nu-i da să bea cu 2-3 ore înainte de culcar- Scoală-l o dată sau de două ori pe noapt

pentru a urina: aceasta este baza tratamentului; lasă-i oliţa lângă pat sau luminaprinsă în baie.

- Altă metodă: trezeşte-l noaptea după 2ore de somn şi pune-l să facă pipi.

- Încurajează-l să-şi amâne urinatul îtimpul zilei; dacă urinează des, zi-i s

aştepte, fără să insişti.- Pune-l săfacăpipi, înainte dea seurca înpa- Protejează patul cu o muşama; nu folo

scutece sau pampers, după vârsta de 4 an- Lasă-i la îndemână lenjerie şi pijamale d

schimb.- Tratează-i constipaţia şi evită să-i d

băuturi care conţin cafeină.- Nu-i schimba dieta, dacă nu are simptom

de alergie (urticarie, eczemă, diaree saspasm bronşic) sau alte tratamente aeşuat.

- Încurajează copilul să se spele imedidupă ce s-a udat.- Clăteşte dimineaţa lenjeria udă şi las

apoi la uscat; spală des rufele.- Laudă-l şi recompensează-l pentru nopţi

în care nu face pipi în pat.- Nu-l certa niciodată pentru că udă patu

asigură-l că nu este vina lui şi că se vvindeca; pedeapsa sau presiunile întârzvindecarea şi creează probleme emoţionasecundare.

- Nu lăsa ceilalţi copii din familie să batjocorească.

După vârsta de 6 ani, se recomandă, în pluCopilul trebuie învăţat să participe

tratament, să se scoale singur noaptea, să-schimbe hainele ude şi să aşeze un prosopeste pată. Aşează-i o pijama şi un prosop usclângă pat.

Pentru a se antrena, cere-i să stea culcat îpat, cu ochii închişi şi să pretindă că e noapt



iar vezica lui e plină şi îşi spune să se scoale înainte de a fi prea târziu, apoi să alerge la baieşi să-şi golească vezica.

Cere copilului să-şi ţină urina cât mai multposibil, apoi să urineze într-un vas gradat.Măsoară-i de trei ori, consecutiv, urina pentru a

aprecia mărimea vezicii sale urinare.(Capacitatea vezicii este aproximativ: (vârsta+2) x 30 ml (cm3); de exemplu, la 8 ani, urineazăun volum maxim egal cu (8+2) x 30 ml= 300ml).

Trei exerciţii de lărgire a vezicii urinare:- cere-i copilului să observe când trebuie să

urineze şi cere-i să-şi ţină urina. Lasă-l săaştepte 5 minute, după ceas, înainte de a urina.Prelungeşte intervalul de aşteptare la 10minute - în a 2-a săptămână, apoi la 15 min. - îna 3-a săptămână. Oferă-i mici recompense, defiecare dată când întârzie să urineze.

- dă-i copilului să bea un pahar cu apă (250-350 ml), cere-i să fie atent la prima senzaţie de-aurina. Apoi să numere tare, în timp ce-şi ţineurina cât mai mult. Prin acest exerciţiu, copilul învaţă să-şi stăpânească spasmul vezicii urinare.

- în timp ce copilul urinează, pune-l să-şi întrerupă jetul de urină pentru o secundă şi apoisă reînceapă. Copilul învaţă astfel cum să înceapăsă urineze şi cum să se oprească, după voinţă.

Progresul exerciţiilor de lărgire a vezicii estegradat. Când copilul este excitat, obosit sau înfricoşat, apar insuccese. Capacitatea vezicii

trebuie măsurată săptămânal şi succesultrebuie recompensat.Încurajează maturizarea copilului: pune-l

să-şi curăţe rufele şi patul. Dacă copilul învaţăsă se trezească cu ceasul deşteptător şi săpractice exerciţiile de lărgire a capacităţiivezicii, are şanse să scape de acest handicap.

Se pot folosi sisteme de alarmă, care trezesccopilul, de îndată ce patul a fost udat. Pentru omai bună reuşită, acesta se combină cu exerciţiide destindere a vezicii şi cu recompensarea co-pilului.

Hipnoza (jocul de imaginaţie) poate fiaplicată de medic sau, acasă, de părinţi. Copilul îşi imaginează că vede legăturile dintre creier,vezică şi muşchi, care lasă urina să curgă saunu. Copilul pretinde că are o vezică plină, iarnervii îi spun creierului asta; creierul ordonănervilor şi muşchilor să ţină urina sau să-i deadrumul. Când creierul hotărăşte să dea drumulurinei, el comandă copilului să urineze la oliţă,

nu în pat. Creierul le spune nervilor să ţinurina până când copilul se dă jos din papentru a merge la baie. Creierul, nervii, vezicmuşchii fac deja aceasta în timpul zilei, câncopilul este uscat. Copilul capătă încredere în că îşi poate controla urina şi în timpul nopţii.

se uită la desenul alăturat, afişat în camera luRareori este nevoie de medicamentAcestea trebuie prescrise şi luate numai sucontrolul medicului, deoarece au multe efecsecundare, iar când sunt întrerupte, copilu începe din nou să ude patul.

Cu avizul medicului, părinţii pot apela şi medicina alternativă (plante medicinalacupunctură, homeopatie).

Encopresis (murdărirea chiloţilor cu fecal(Vezi partea a 2-a)

ÎNGRIJIREA ZILNICĂDeprinderile igienice pe care copilul

învaţă acum, îl ajută mai târziu să-şi menţinsănătatea. Datoria părinţilor este să-i creezcondiţii, să îl îndemne şi să îl supravegheze.

Copilul preşcolar se îngrijeşte singur, astfe- Se spală singur. Învaţă să se spele c

plăcere, nu la insistenţele părinţilor.- Foloseşte apa şi săpunul din abundenţă.

Spălarea mâinilor la chiuvetă

- Se spală pe mâini, înainte de masă, dupfolosirea closetului şi după joacă.

- Se spală pe dinţi după masă, sub controlpărinţilor, care îşi perie şi ei dinţii şi îi curăţă caţă dentară.

- Se îmbracă şi se dezbracă singur.- Îşi aşează hainele în ordine.

92

COPILUL NOSTRU



9

PREŞCOLARU

Baie improvizată

Baia, pe cât

posibil, trebuiefăcută zilnic.Poate alternaduşurile cu apărece, cu cele cuapă caldă. Înlipsa căzii sau aduşului, baia sepoate face înlighean sau al- bie, dacă nu zil-nic, măcar lacâteva zile. Săpunul de casă, cu leşie, este iritantpentru piele. Săpunurile mai grase păstreazăstratul fin de grăsime protectoare a pielii. Pentrua stimula circulaţia sângelui, pielea se freacă cuun burete, mănuşă sau prosop de baie. Unghiiletrebuie tăiate scurt.

Părul trebuie tăiat scurt până la 4 ani, chiarşi la fetiţe. Dacă părul devine uscat şi friabil,prin spălarea frecventă cu şampon, se potadauga câteva picături de balsam, care nutrebuie limpezit cu apă, după aplicare.

Îngrijirea dinţilor

Copiii mai mici de 5 ani nu-şi pot îngriji bine dinţii. Coordonarea musculară, necesarăpentru mânuirea periuţei şi a aţei dentare, nuse dezvoltă până la 8-9 ani. Până atunci, părinţiisunt cei ce răspund de igiena dentară acopilului şi de stabilirea unor deprinderisănătoase.

(Pentru tehnica periatului dinţilor vezi cap.Copilul mic)

Deşi controversat, se pare că dinţii au nevoiede fluor suplimentar, când se mineralizează,

adică de la naştere, când se formează dinţii delapte, până la dezvoltarea tuturor molarilor laadult. De aceea, forurile internaţionale desănătate continuă să recomande folosirea pasteide dinţi cu fluor. Copiii care beau apă fluorinatăde la naştere, până la vârsta de 12-13 ani, au dinţimai sănătoşi şi mai puţine carii decât ceilalţi. Altesurse de fluor sunt apa de gură cu fluor şi soluţiade fluor, aplicată pe dinţi de către dentist. Fluorul

înghiţit se înapoiază în gură, prin salivcontribuind la rezervorul dentar. În mod normaexistă un schimb continuu de substanminerale, între smalţul dinţilor şi salivă. Dupmasă, însă, bacteriile care produc carii formeazun acid care tulbură acest echilibru, făcân

smalţul să piardă mai multe minerale deccaptează. Această demineralizare este începutucariei dentare. Dacă, însă, rezervorul de fluor dgură este plin, fluorul opreşte demineralizarea întăreşte smalţul dinţilor, putând vindeca o cardentară incipientă.

La copil, mirosul neplăcut al gurii provinmai degrabă, din stomac şi intestin şi nu apadin cauza unor tulburări dentare, ca la adulţi.

Cariile dentare şidurerile dedinţi (Veziparteaa 2-

DEZVOLTAREA VORBIRII

Limbajul constă în folosirea simboluriloverbale, iar vorbirea, în exprimarea loreflectând nevoia oamenilor de a comunica.

Vorbirea foloseşte la:- Satisfacerea nevoilor şi dorinţelor,- Exprimarea unei acţiuni,- Menţinerea contactelor cu alte persoane,- Exprimarea sentimentelor,- Exprimarea ideilor,- Acumularea de cunoştinţe, prin întrebă

şi răspunsuri,

- Dezvoltarea imaginaţiei.Vorbirea duce la maturizarea limbajului, cinstrument de gândire şi dezvoltare intelectual

Progresele continue ale gândirii copilului reflectă şi în dezvoltarea limbajului său.

La 4 ani, copiii înţeleg peste 5.000 de cuvinte; pronunţă cam 1.500 de cuvinte şi asculcu atenţie. La această vârstă, copiii vorbefoarte mult: se laudă, exagerează, spun poveşfantastice şi au conversaţii cu prieteni imginari. Pun o mulţime de întrebări şi le place sşi audă părinţii vorbind, pentru a-şi satisfac

curiozitatea. Le place să inventeze cuvinte nofără rost; încep să folosească jargon şi poreclSpun cuvinte şi expresii obscene, în specilegate de caca, pipi şi înjură. Între 3 şi 6 ani, dă satisfacţie să vorbească urât. Deşi nu cunosensul expresiilor obscene folosite de cei mar încearcă să îi imite.

La 5 ani, copilul înţelege aproape 10.000 dcuvinte, defineşte cuvintele în termeni de folosi



(“Pisica prinde şoareci”). Pronunţă cam 2.000 decuvinte şi fraze din şase cuvinte. Caută informaţiinoi; îi place în mod deosebit să i se citească.Înţelege noţiunile opuse (dreapta – stânga) şipoate defini un cuvânt, dacă este întrebat.

Toate activităţile de vorbire sunt un bun

exerciţiu mental; o vorbire logică merge mână-n mână cu o gândire clară.Limite normale în dezvoltarea vorbirii:- la 3 ani, răspunde corect sau aproape

corect la o întrebare; schimbă repede subiectelecând vorbeşte;

- la 4 ani, se preface că vorbeşte la telefon şiaşteaptă un răspuns; vorbeşte cu el însuşi,pentru a se controla şi a rezolva unele situaţiiimaginare;

- la 5-6 ani şi uneori mai târziu, se supără pecel care îl ascultă şi nu îl înţelege.

Mecanica limbajului

Limbajul are două componente: ce auzi(intrare) şi ce spui (ieşire). Dacă nu se introduceun material brut de calitate, produsul finitsuferă, ca în computere.

Copilul trebuie, în primul rând, să-şi dez-volte atenţia, pentru a diferenţia cuvintele dezgomotul de fond, apoi să deosebească un sunetde altul. El poate face mai uşor diferenţierea între două sunete asemănătoare, dacă i se arată

obiectul de referinţă: „bluza sau buza”.Deseori, copiii preşcolari schimbă ordineasilabelor în cuvânt, de exemplu: spun în loc de« locomotiva » „mocolotiva”. Această confuzie asunetelor arată că emisfera cerebrală stângă nuşi-a maturizat funcţia sa de analiză.

Sunetele din cuvânt trebuie auzite clar, înordinea corectă şi ţinute suficient în memoriape termen scurt, pentru a fi înregistrate decreier. Această ordine a sunetelor trebuierepetată des şi transmisă aparatului de vorbire,pentru a putea produce cuvântul.

La 4-5 ani, copiii pot pronunţa două consoane împreună, de ex.: « s » şi « p » – în spune, « t » şi «r »- în tren, « c » şi « l »- în clasă. La 6 ani, trebuiesă pronunţe şi să distingă toate vocalele, iar la 8ani şi consoanele. Cea mai mare dificultate înmecanica vorbirii este pronunţarea clară.

Dacă copilul nu are o vorbire inteligibilă lavârsta de 3 ani, trebuie consultat medicul şi apoilogopedul – specialist în corectarea vorbirii.

Regulile limbajului

În jurul vârstei de 4 ani, cei mai mulţi copvorbesc deja destul de clar. Ordinea cuvintelo în frază este destul de evoluată. Ei învaregulile vorbirii, ascultând continuu şi făcân

exerciţii neîncetat. Creierul lor în dezvoltaabsoarbe limbajul şi aplică regulile gramaticalfără să-şi dea seama.

Mai târziu, învaţă:- modul pasiv („Pisica a fost muşcată de câine”- secvenţa în timp şi inversarea cuvintelo

(“Înainte de a merge la plimbare, strânge-ţi, te ro jucăriile!”)

- formele comparative (“unele”, „multe„cele mai multe“).

Copiii care imită vorbirea incorectă dfamilie, cei cu deficienţe de auz şi cu întârzier

mintală învaţă regulile gramaticale mai greMedicul pediatru trebuie consultat, pentru elimina alte cauze, ca anemia, intoxicaţia cplumb etc.

Sugestii pentru însuşirea unui limbaj corect:- Vorbeşte-i copilului corect gramatica

încă dinainte de 3 ani.- Învaţă-l să-ţi spună poezii; acestea exersea

creierul tânăr şi dezvoltă limbajul.

Educaţia începe devreme.

- Continuă să-i citeşti (poveşti, poezii), chidupă ce copilul a învăţat să citească; prşcolarul învaţă regulile vorbirii de la adulţ

- Corectează-i, nu numai înţelesul, dar gramatica, reformulând şi aprofundând sensul: dacă el spune: „Nu este”, mama îi poaspune: „Da, pisica nu mai este în cameră (refomulare), a fugit în bucătărie” (completare).

94

COPILUL NOSTRU



9

PREŞCOLARU

- Evită expresiile urâte.- Arată-i întotdeauna ce vrei să spui: „După

ce-ţi speli dinţii, să-ţi speli şi faţa” , pentru a-iajuta memoria şi înţelegerea.

- Uitaţi-vă împreună la poze, dându-iexemplu despre mai multe feluri de a

povesti despre ceva: „A sosit în gară trenulde persoane. Trenul de persoane este plin cuoameni. În trenul de persoane, se văd mulţioameni la ferestre; este plin trenul sau maisunt locuri libere înăuntru? Călătorescnumai oamenii mari? Copiii stau pe bănci?Nu sunt curioşi să privească pe fereastră?”.

- Întreabă-l mereu: „ce, de ce, unde, când, cine,cum, de unde, care?”. Copiii au nevoie săaudă multe întrebări, pentru a învaţa formainterogativă. Inversaţi rolurile şi lasă apoicopilul să te întrebe el pe tine.

- Foloseşte în vorbirea zilnică multe pre-poziţii, articole şi conjuncţii şi învaţă-l săle utilizeze: „Tata şi mama, dar fără bunica,au mers pe munte cu Ionel”. Vezi ce a înţelescopilul şi pune-l să reformuleze, pentru căde multe ori nu înţelege.

- Ai răbdare; aceste reguli necesită timp, e-xerciţiu şi efort, pentru a le învăţa şi a lestăpâni.

Înţelegerea limbajului (semantica)

Se formează atunci când copiii învaţă săvorbească în condiţii normale de viaţă, careevoluează paralel cu dezvoltarea intelectuală.

Cuvintele reprezintă simboluri. De aceea, le învăţăm şi le înţelegem dacă în minte avemreprezentarea lor, ca noţiuni. Recunoaştem opasăre, fiindcă avem imaginea mentală anoţiunii de pasăre.

Înţelesul cuvintelor este păstrat în memorie într-o reţea, care leagă milioane de reprezentări:lucruri, fiinţe, evenimente sau idei abstracte, ca –de pildă – bucuria sau mila. Înţelegerea lim-

bajului creşte, prin contactul zilnic cu obiecteledin lumea înconjurătoare. Atunci când copilulspune „cucurigu”, explică-i: „Cocoşul cântă pe

gard. Găina şi puii sunt în ogradă. Păsările din curtese hrănesc cu grăunţe”. Îi lărgeşti astfel reţeaua decuvinte. Limbajul evoluează, de la simpla repe-tare a unui cuvânt – la asocierea acestora cucunoştinţele anterioare.

Formarea limbajului; legătura cu gândirea

Încet şi cu răbdare, părinţii îşi ajută copilsă-şi alcătuiască un bagaj de cuvinte şi dgândire.

La început, copilul înţelege fiecare cuvândar gândirea lui e prea simplă, pentru a depăsemnificaţia strictă; mult mai târziu, începe asocieze cuvintele cu sensul şi să înţeleagproverbe: „Bate fierul cât e cald”.

Limite normale în înţelegerea vorbirii:- la 3-4 ani, copilul poate exprima o întreag

idee într-o propoziţie. Foloseşte comparaţii: mmare; pronume: eu,tu,almeu,altău; verbe la timptrecut: am fost; întrebări: de ce? Vorbeşte neîncetaindiferent dacă cineva îl ascultă, îi răspundesaunşi nu trebuie oprit sau descurajat.

- la 5 ani, poate înţelege trei ordine simp

date simultan: „Deschide uşa, lasă pisica înăuntrşi dă-i apă”. Foloseşte raţionamente simpl„Dacă mă lovesc, atunci mă doare”.

Exprimarea corectă necesită multă practicDacă familia şi şcoala încurajează doar componenta de „intrare” a limbajului – ascultatul şi ctitul – fără a stimula copilul să-şi exprime ideiprin vorbire sau scris, îl lipsesc de tehniciprincipale prin care îşi foloseşte cunoştinţele.



Nu accepta să-i intre în obişnuinţă exprimareaprin vorbe fără şir şi nici să folosească expresiistereotipe, care devin ticuri verbale (ooo, ăăă, îîî,hă, păi, deci, stai să vezi, după cum spuneam…).

Ideile exprimate corect în fraze, îmbunătă-ţesc circuitele cunoaşterii, ascut gândirea lor şi

evită o înţelegere greşită. Persoanele saugrupurile sociale care nu-şi pot comunica ideileprin cuvinte, devin periculoase, încercând să seexprime non verbal, de ex. prin violenţă.Sugestii pentru dezvoltarea limbajului şi

îmbunătăţirea conversaţiei:- Comentează-i ceea ce i se întâmplă în

viaţa de zi cu zi.- Subliniază înţelesul cuvintelor, arătând

despre ce vorbeşti. (“Pantofii aceştia s-autocit la vârf, dar nu şi la tocuri, deci îi mai poţi

purta un timp”).- Încurajează copilul să povestească şi să

inventeze poveşti.- Încurajează copilul să asculte activ când îi

citeşti, făcând pauze şi întrebându-l: „Ce ai face tu acum?”

- Oferă-i cât mai multe informaţii (“Piureulde morcovi este făcut din morcovi. Morcoviicresc în grădina de zarzavaturi; morcovii suntlegume, la fel şi cartofii”).

- Foloseşte diferite intonaţii, pentru a ilustramuzicalitatea şi expresivitatea limbajului.

- Evită să gesticulezi şi corectează-l, când elo face.

- Arată-i când nu s-a exprimat clar şi ex-plică-i de ce.

- Explică-i ce se întâmplă în realitate, atuncicând se joacă de-a telefonul.

- Ajută copilul să se exprime cu tact: „Mi-a plăcut astăzi, când i-ai spus educatoarei că povestea a fost foarte frumoasă şi ai învăţatmulte din ea”.

- Îndeamnă copilul să se joace cu păpuşile şisă dramatizeze, ca şi cum ar fi altă persoană:„Tu vei fi tata, iar eu voi fi fetiţa cea mică”.

- Încurajează-l să se joace cu alţi copii,

pentru că astfel învaţă să vorbească.- Răspunde la întrebările copilului. Copilulnu trebuie să fie însă întotdeauna încentrul atenţiei, ci trebuie să-i asculte mai întâi pe cei în vârstă.

- Spune-i ce faci zilnic, pentru a-i arăta efec-tele cuvintelor: în timp ce găteşti, discutaţi în bucătărie: „Cum ar fi dacă am inversa

ordinea reţetei de prăjitură: să punezahărul înaintea apei sau laptelui în vasfierbinte?”.

Tata le ştie pe toate

- Pune-i între- bări directe,pentru a ob-ţine un răs-puns la felde direct.

- Vorbeşte- icopilului peun ton afec-tuos. Copiiicare s-au o- bişnuit să evite vocile adulţilor, pentru erau aspre, prea puternice sau autoritarpot avea dificultăţi în a-şi asculta profesorla şcoală.

Educatoarele competente folosesc un ton afectuos

Diferenţele de vorbire între băieţi şi fe

În general, fetele răspund mai bine la voceumană şi se exprimă mai bine. Ele articuleazpronunţă şi vorbesc mai corect gramatical, iraţionamentul verbal este mai bun. Băieţgândesc liniar şi numesc aceasta logică, iafetele gândesc răspândit şi numesc aceasintuiţie. Diferenţele de limbaj dintre băieţi fete persistă de-a lungul copilăriei. Acestea suexplicate prin deosebirile prezente la nivelu

96

COPILUL NOSTRU



9

PREŞCOLARU

structurii creierului. Mănunchiul de nervi careleagă cele două emisfere, numit corpul callos ,este mai mare la fete. Acesta face legătura dintreemisfera dreaptă – unde sunt procesate emoţiiledin sistemul limbic către scoarţa creierului – şitrimise apoi la emisfera stângă, unde este

procesat limbajul. De aceea, fetele îşi exprimăemoţiile mai mult prin limbaj, pe când băieţiiapelează mai mult la strategii fizice: lovitura şifuga. Fetele vorbesc mai mult cu intenţia de a seataşa, pe când băieţii – pentru a descrieevenimente.

Există diferenţe şi în felul în care vorbescfetele şi băieţii, unii cu alţii: fetele vor să facăparte din grup, aşa încât discută mai înţelegătorunele cu altele. Fetele folosesc vorbirea ca modde a se împrieteni; fac sugestii atunci când se joacă: „Hai, să ne jucăm de-a mama şi tata” şi îşimotivează sugestia: „Hai să ne jucăm în casă,

pentru că este mai cald”.Băieţii vor să se deosebească de ceilalţi, aşa

încât spun lucruri prin care îşi exprimă poziţialor în ochii prietenilor. Băieţii spun glume şi bancuri, mai mult decât fetele, ceea ce lepermite să fie în centrul atenţiei.

În general, băieţii vorbesc mai târziu decâtfetele, sunt mai înceţi, pun mai greu cuvintele în fraze şi rămân în urmă cu cititul. Bâlbâialaeste mai frecventă la băieţi. Această diferenţăde exprimare dintre sexe tinde să dispară laadolescenţă.

Îţi poţi ajuta băiatul să-şi îmbogăţeascăvocabularul, citindu-i tare şi jucându-te cu el.

Bâlbâiala

Apare când copilul gândeşte mai repededecât pronunţă. Este mai frecventă la copiiimici, care abia încep să vorbească, mai ales la băieţi. Apare mai frecvent când copilul esteneliniştit, obosit, bolnav, exaltat sau când încearcă să vorbească prea repede.

Dificultăţile de vorbire pot fi mai mari în

perioadele în care copilul îşi dezvoltă mersul;acesta se concentrează pe dezvoltarea uneifuncţii (mers), iar alte funcţii (vorbirea) suntlăsate temporar în urmă. Dificultăţile devorbire dispar în general la vârsta de 6-7 ani.

Bâlbâiala uşoară este mai frecventă în unelefamilii, dar factorii de mediu sunt mai impor-tanţi decât cei genetici. Bâlbâiala nu apare dincauza imitării altuia.

Pentru a preveni persistenţa bâlbâielii, prinţii trebuie să nu atragă atenţia copiluluasupra dificultăţilor de vorbire, iar cei din junu trebuie lăsaţi să comenteze.

Sugestii:- Vorbeşte-i rar, clar şi articulat, fără a

atrage atenţia asupra acestei probleme.- Fă o pauză de câteva secunde, până îi răpunzi copilului, pentru a-i arăta că nu tr buie să se grăbească atunci când vorbeşte

- Petrece-ţi zilnic un anumit timp doar cel, având conversaţii plăcute, distractive

- Alege-i cărţi cu litere mari şi imagini clar- Citeşte-i copilului şi cere-i apoi să pove

tească despre ceea ce vede în poze, pentra-l încuraja să vorbească.

- Imaginează diferite jocuri verbale şi prveşte copilul în ochi, în timp ce-i vorbeşMamele care evită să-l privească în ochi sa

îşi exprimă neplăcerea când copilul bâlbâie, pot contribui – involuntar - prelungirea defectului de vorbire. Dacmama este ocupată şi nu poate privi copil în ochi, trebuie să-i răspundă, totuşi, actla conversaţie, aprobând din cap sau prscurte exclamaţii, care să arate că este atenla ce i se spune.

- Dialoghează cu copilul, nu vorbi numtu; nu pronunţa în locul lui un cuvânt pcare el îl spune bâlbâit, nici nu te grăbnu-l întrerupe, ci aşteaptă cu răbdar

până ce copilul pronunţă cuvântul.- Ascultaţi împreună casete audio savideo în limbi străine.

- Evită stresul inutil: certuri sau bătăi familie, programe televizate violente, pveşti înfricoşătoare etc.

- Nu permite fraţilor să-l întrerupă, săimite, să-l ridiculizeze sau să comentezdespre bâlbâiala lui.

- Oferă-i copilului un program regulat, o amentaţie sănătoasă, multă activitate fizi în afara casei, dar fără să obosească excesi

În ciuda acestor eforturi, unii copii continu

să se bâlbâie, având nevoie de ajutorul unuspecialist (logoped). Acesta trebuie consultcând:

- copilul repetă frecvent sunete, silabe sacuvinte scurte, chiar când nu este nervos saexaltat;

- pare tensionat în timpul bâlbâielclipeşte des din ochi, priveşte în lateral sau arvocea ascuţită;



- bâlbâie şi vocalele, nu numai consoanele,prelungind mult cuvintele;

- este ruşinat sau îngrijorat de bâlbâială şievită unele cuvinte, iar uneori refuză chiar săvorbească.

DEZVOLTAREA CREIERULUI

La vârsta de 5 ani, creierul este – în mareparte – format. Perioada dintre viaţa fetală şivârsta de 5 ani este cea mai importantă îndezvoltarea creierului. În această perioadă,sistemul limbic este cel care este mai dezvoltat,ceea ce dă posibilitatea transmiterii a tot maimulte informaţii emoţionale către creier. Laaceastă vârstă, când îl supără ceva, copilul numai începe să se tăvălească pe jos şi să plângă îngura mare, ca la vârsta de 2 ani. Până acum,crizele de furie apăreau din cauza emoţiilor,

care ajungeau la trunchiul cerebral şi sistemullimbic şi – de acolo – la voce şi la muşchiimâinilor şi ai picioarelor, pe care se acţionau.

La 6 ani, copilul gândeşte şi se exprimăverbal, când îl doare ceva sau este supărat.Transferul de informaţie către creier creşte înurmătorii ani.

Condiţii care favorizează dezvoltarea creierului:- Nutriţie sănătoasă; de ex.: fierul şi acizii

graşi esenţiali, din laptele de sân şi dinalimente, ajută formarea mielinei. Mielina esteo substaţă grasă izolatoare care se dezvoltă încreier începând înainte de naştere, până la

vârsta de 20-30 de ani.- Dezvoltarea creierului motor mai ales întredoi şi patru ani, prin jucării simple pe care lemânuieşte şi activităţi care-i stimulează muşchiimici (folosirea degetelor), a celor mari (lovireamingii); coordonarea mişcărilor (balansoar)

- Lărgirea imaginaţiei prin jocuri în care pre-tinde că este altcineva (încalţă pantofii mamei).

- Activitatea fizică favorizează dezvoltareacreierului. Lasă-l să alerge, să sară, să se joacecu alţi copii, să participe la un sport.

- Copiii care se simt în siguranţă într-o fa-

milie iubitoare, învaţă mai bine, sunt mai curioşi.- Grădiniţă cu grupuri mici, educatoarecompetente şi ataşate de copii, cărora le sti-mulează limbajul şi creativitatea.

DEZVOLTAREA GÂNDIRII

La 3-4 ani, copiii petrec mult timp întrebânddespre orice se întâmplă în jurul lor. Întrebarea

specifică vârstei este „de ce?” care înseamndeseori că cere să-i explici mai mult despre acfapt, deşi se mulţumesc cu răspunsuri simplde ex.: „E bun pentru tine”. Întrebările pot fi înumăr de câteva sute pe zi, iar – la unele din el– părinţii nu ştiu să răspundă. În asemene

cazuri, ei pot spune că nu ştiu, sau pot căutrăspunsul într-o carte, împreună cu copiluPriveşte cu seriozitate aceste întrebări răspunde-i, ajutându-l să-şi dezvolte inteligenţcuriozitatea şi gândirea clară. Ajută copilul s înţeleagă faptele şi legăturile din viaţa zilnică.

Pe la 3 ani, copilul începe să înţeleagă noţiunea de „timp”, unele evenimente, sărbătorişi ziua de naştere. Poate spune câţi ani are, denu înţelege pe ce durată se întinde un an. La ani, aproape toţi copiii ştiu câteva culori, ştiu snumere şi recunosc câteva cifre, înţele

problemele dintr-un singur punct de vederexecută o comandă compusă din trei acţiundistincte, îşi amintesc o parte dintr-o povest înţeleg conceptele de acelaşi fel şi participă jocuri de imaginaţie. Până la aproape 7 angândirea lui este încă îngustă şi nu poat înţelege o problemă din două puncte de veder

Prins în realitatea prezentă, preşcolaru înţelege cu greu ce înseamnă prezentutrecutul şi viitorul. Cu greu se poate concentrpe un singur lucru sau ideie. Atenţia îi este uşoatrasă spre lucruri noi. De aceea are nevoie s

înveţe din experienţe şi preocupări imediate.

Imaginaţia ajutădezvoltarea creierului

La 4-5 ani, copilul începe să înţeleagămulte idei de bază, pe

care le va învăţa maiamănunţit la şcoa-lă: ziua este împăr-ţită în dimineaţă,amiază, după a-miază şi noapte, a-nul are patru anotimpuri; la grădiniţă învaţzilele săptămânii şi cum se măsoară ziua, în orşi minute; învaţă literele alfabetului, să numer

98

COPILUL NOSTRU



9

PREŞCOLARU

ce înseamnă mare şi mic şi câteva formegeometrice. Cărţile ilustrate îl ajută să înţeleagăaceste concepte.

Numărarea pe degete

Ştie care-imâna dreaptă şicea stângă. În-cepe să folo-sească, cu pre-ferinţă, una

din mâini.C o p i i istângaci

nu trebuieforţaţi să

folosească mâna dreaptă. Stângacii nu sunt cunimic inferiori dreptacilor. Unii dintrestângaci suntambidextri, putând folosi cu uşurinţă ambele mâini.

Încearcă să-i oferi copilului diferite ocazii dea cunoaşte locuri noi. Încurajează-i talentele şiinteresele.

Copilul trebuie dus la muzee, la teatru depăpuşi şi trebuie ajutat să construiască tot felulde obiecte simple, din diferite materiale. Eltrebuie stimulat să descopere bucuria de a învăţa, înainte de a începe şcoala.

La 6 ani, îi place să ia decizii pe măsura lui,să-şi asume responsabilitatea pentru uneletreburi mici ale casei, să întrebe neîncetat: «dece?», «unde?», «cum?», «când?» şi «ce?». Copilul îşi redefineşte – în permanenţă – ideea despaţiu, formă, timp, numere şi culori. Începe să înţeleagă diferenţa dintre acci-dental şi intenţionat şidiferenţele de opinii. Îşipoate concentra atenţiapentru cel mult 15 mi-nute.

Aritmeticăaplicată

Copilul pune multe întrebări despre univerdespre facerea lumii, compoziţia cerului, soarelui şi a lunii, despre viaţă şi moarte. Urăspuns simplu, care să-l mulţumească şi pcare să-l poată înţelege, nu este întotdeaunuşor. Nu-i „fabrica” răspunsuri; consulta

împreună cărţi; dacă nu ştii, consultă cărţi de bibliotecă.La această vârstă, copilul trebuie să nume

zece sau mai multe obiecte; să numească cpuţin patru culori; să înţeleagă conceptul dtimp; să folosească lucrurile uzuale din cas(alimente, bani, frigiderul, telefonul).

Preşcolarul supradotat

Copiii supradotaţi gândesc în bună parprin gruparea cunoştinţelor, adică organizareşi asocierea informaţiei noi cu cele dezvoltaanterior şi păstrate în memorie. Ei au capacitate neobişnuită de a sesiza tot felul dlegături şi modele din experienţa zilnică.

Abilităţi care apar mult mai devreme copilul supradotat, faţă de cel normal:

- Dezvoltarea precoce şi extensivă a lim bajului;

- Curiozitatea;- Învăţarea rapidă şi cu plăcere;- Memorie extraordinară;

Micile pianiste

- Gândirea abstractă şi capacitatea de rezolva probleme;

- Menţinerea prelungită a atenţiei;- Hiperactivitatea: doarme puţin şi a

nevoie de multă atenţie, când este treaz;- Imaginaţie vie;- Reacţie intensă la zgomot, durere sa

supărare;



- Dezvoltare deosebită al simţului umorului;- Sensibilitate şi milă.Copiii supradotaţi sunt complecşi emoţio-

nal; ei se manifestă cu o mare intensitate înaspectele vieţii. Cu cât un copil este mai stră-lucit, cu atât are o mai mare complexitate emo-

ţională, dar – în acelaşi timp – este şi mult maivulnerabil şi are multă nevoie de protecţie.Când un copil dintr-o familie este supradotat,

sunt şanse mari ca alţii din familie să fie la fel.Sugestii:- Citeşte-i cu voce tare, chiar după ce învaţă

să citească ;- Vorbeşte-i şi ascultă-l cu respect şi consi-

deraţie: un copil supradotat se revoltădeseori împotriva autorităţii părinţilor ;

- Nu-i spune: « Fă cum ţi-am spus eu!»,explică-i de ce îi ceri ceva ;

- Ajută-l să descopere ce-l interesează: ara-tă-i ce te interesează pe tine ;- Încurajează-l să înveţe multe lucruri, din cât

mai multe domenii: muzică, artă, natură şisport, pe lângă programa şcolară.

- Cere ajutorul rudelor şi prietenilor, pentrua-i oferi o stimulare adiţională şi diferită. In-clude sprijinul bunicilor – câţi au supravie-ţuit sărăciei şi neglijării sociale. Copiii înva-ţă, mai întâi, de la părinţi şi cei apropiaţi.

- Du copilul la un pedagog cu experienţă,pentru a fi evaluat încă de la vârsta de trei

ani: pentru a se dezvolta cât mai bine, co-piii supradotaţi au nevoie de o îngrijire şiun stil de învăţătură diferite de al celorlalţi;

- Înscrie-l devreme la grădiniţă, la şcoală saula clase speciale, unde sunt încurajateindependenţa şi creativitatea.Aceasta ajutăla accelerarea dezvoltării sale. Un copil de5 ani, cu mintea unuia de 8 ani, nu se simte bine printre copii obişnuiţi, de vârsta lui. Elare nevoie de colegi avansaţi intelectual.

DEZVOLTAREA SOCIALĂCopiii preşcolari aunevoie de prieteni. Ei înva-

ţă să rezolve conflictele prin cuvinte, nu prin băta-ie, deşi – la început – nu e posibil întotdeauna.

La trei ani, copilul este mai puţin dependentde părinţi, semn că identitatea lui se dezvoltă totmai mult; începe să se joace cu alţi copii, nu doaralături de ei. În cursul jocului, copilul îşi dă

seama că nu fiecare gândeşte exact ca el şi cfiecare are însuşiri diferite, unele plăcute, altenu. Pe măsură ce îşi face prieteni, îşi descopecalităţile, ceea ce-l încântă şi îi dezvoltă mândri

Hărţuială frăţească

Când copiii mici se joacă împreună, nu a întotdeauna roluri precise, cunoscute dinainte nu pot anticipa ce se va întâmpla pe parcurs; daceastă cauză, nici nu au loc prea multe conflict

La 3-4 ani, copiii încep să-şi coordonez jocul, unul dintre ei devenind conducător; acerol se dobândeşte prin negocieri, tocmeli ameninţări: „Dacă nu-mi dai jucăria, nu mă m

joc cu tine”. Învaţă să-şi aştepte rândul şi s împartă jucăriile; în loc să smulgă, să plângsau să strige după ceva, cer, uneori chiapoliticos. Jocul devine astfel mai calm.

Pe la 4-5 ani, copiii îi elimină din joc pe alţpărinţii şi educatoarele trebuie să încurajezcopiii să se joace pe rând şi să schimbe jucării între ei. La această vârstă, un copil normal esinteresat de experienţe noi; se joacă de-a mamsau tata; dovedeşte fantezie în joc; se joacă calţi copii şi rezolvă conflictele prin negociere.

La 5 ani, viaţa este plină de prieteni, achiar şi „cel mai bun prieten”. Dacă nu suncopii în vecini, părinţii trebuie să-i dea prilejusă se întâlnească cu alţii; grădiniţa este o ocaz

excelentă. Părinţii încurajează copilul să-invite prietenii acasă şi îl lasă să se laude cu care el şi familia sa, pentru a-şi dezvolsentimentul mândriei. Pentru asta, nu trebusă ai jucării multe sau avere.

Prietenii sunt acum mai mult decât tovarăde joacă şi încep să influenţeze gândirea comportarea copilului nostru. El descoperă cexistă şi alte păreri şi valori, decât cele a

100

COPILUL NOSTRU



10

PREŞCOLARU

părinţilor. Cere uneori lucruri interzise. Subinfluenţa prietenilor răi, copilul începe să fie el însuşi obraznic cu părinţii, să înjure şi săvorbească urât. Este bine ca părinţii să-şiexprime dezaprobarea şi să discute cu el situaţiacât mai prompt. Evită pedeapsele violente.

Îndrumare competentă

La 6 ani, copilul are nevoie de prieteni devârsta lui, pe care îi evaluează cu atenţie; imităadulţii, impune reguli de joacă. Jocul devinemai agresiv. Îi place să fie independent.

Sugestii:- Când spune sau face ceva greşit, asigură-te

căaînţelescăepedepsitpentruceafăcutşinu fiindcă el este rău.

Dojana mamei

- Dă-i ce-va, cep o a t eface, şilaudă-l fără a exagera, când reuşeşte!

- Explică-i cum să se poarte în vizită şifelicită-l, după ce s-a comportat bine.

Prieteniile la preşcolari

La 4 ani, preşcolarul se joacă, în general, calţi copii, fără a face deosebire de sex. Fetele atendinţa, însă, să se împrietenească între ele. Pla 5 ani, copilul îşi alege un singur prieten.

Invitaţia colegelor de grădiniţă

Copiii încep să formeze grupuri şi să sdiferenţieze între ei când sunt în grup; undevin lideri (şef, conducător). Alţii sunt respinde majoritate, iar cei neglijaţi - nu au niprieteni, nici duşmani. După câteva săptămâpetrecute la grădiniţă, cei mai mulţi copii salătură grupului şi se împrietenesc. Copiii noveniţi au – fiecare – un ritm propriu de adap

tare. Copilul timid nu răspunde invitaţiei altoşi nu-i invită nici el pe alţii să se joace cu el, daceea are nevoie de puţin ajutor, pentru a-şi găun prieten.

Sugestii:- Învaţă copilul să devină prietenos, amab

politicos şi curtenitor.- Oferă-i copilului un model clar d

prietenie, bunătate şi politeţe. Nu criticpe altcineva în prezenţa lui şi nu te plângnici de tine (“Nu sunt în stare de nimic” sa„Nimic nu-mi reuşeşte”).

- Invită-i prietenii acasă şi tolerează dezodinea şi zgomotul pe care-l fac, pentru vedea cum se poartă copilul tău cu ei.

- Învaţă copilul care este valoarea prietenienu numai în relaţie cu străinii, dar şi îfamilie. Explică-i de ce fraţii şi surorisunt şi rămân cei mai buni prieteni pe ca îi are tot restul vieţii şi că prieteniitrebuie cultivate şi îngrijite.



- Oamenii se simt mai bine şi lucrează maiuşor, când li se vorbeşte frumos.

TimiditateaCopilul singuratic, izolat în primii ani de

viaţă, suferă timp îndelungat. Mai târziu,

preşcolarii care se împrietenesc greu cu alţi copiipot avea dificultăţi emoţionale. Părinţii trebuiesă descopere şi să corecteze din timp problemade bază, deoarece – la această vârstă – copiii învaţă deprinderile sociale mai bine decâtadolescenţii sau adulţii. Educatoarele pot încuraja copilul mai sociabil şi mai îndrăzneţ, săse joace cu cel singuratec; mai mult, copiluluisinguratic i se pot da responsabilităţi, spre a-imări încrederea.

Preşcolarii încep să-şi exprime individua-litatea, prin preferinţele la îmbrăcăminte. Copiise mândresc faţă de ceilalţi cu jucăriile, arti-

colele de sport şi cu cărţile lor; alţii se laudă cupărinţii, rudele din străinătate şi cu ce au încasă. Succesele sportive şi şcolare le oferă altemotive de laudă.

Sugestii:- Ajută-ţi copilul cum să înveţe să se simtă

mai bine în grup şi dă-i încredere: spune-ică şi tu ai avut dificultăţi în a-ţi faceprieteni, când erai de vârsta lui, dar că ai învăţat cum să te joci cu ei şi te-ai distrat bine, după aceea; fii atent să nu-i accen-tuezi timiditatea.

- Când copilul se agaţă de tine şi refuză săse uite la un alt copil, lasă-l în pace; nu-lscuza sau proteja, nici nu-l forţa să intre în joc; nu-i spune că e timid, ci: «Vrei să te uiţisau să te mai gândeşti înainte de a merge să te

joci cu ceilalţi copii?»- Invită un copil să vină să se joace cu el

acasă, nu-i lăsa însă singuri ; antrenează-i în ceva interesant ( să gătească ceva, săplanteze o floare...); nu umili copilul,ordonându-i să se joace cu celălalt ; înultimă instanţă, dacă totuşi nu vrea să se joace cu celălalt, dă-le ceva să mănânce şi

oferă-le subiecte de conversaţie.- Explică-i copilului timid că bunelemaniere includ: privitul în ochii celuilalt,un zâmbet şi câteva cuvinte de salut ; fărepetiţii cu el acasă şi reaminteşte-i ce l-ai învăţat, înainte de a merge în vizită.

- Rareori, când copilul este deosebit deretras, este nevoie totuşi de ajutorul unuipsiholog, care să-i trateze timiditatea.

JoculPrin joc, copilul învaţă orice, de la mat

matică, până la estetică. Jocul ajută la dezvoltrea motorie, a gândirii, a cunoaşterii şi a emoţilor. Jocul este activitatea copilăriei.

Luptă eroică

Jocuri preferatede preşcolari: jocuride imaginaţie (“De-a...”): case de ascunsşi de păpuşi, dese-nul, plastilina, jocuri

de construcţii, jocuricu cărţi (“Păcălici”),tricicleta şi bicicleta,fotbal, înot, role, să-niuţă, gimnastică.

La vârsta preşcolară, jocul ocupă cea mmare parte din timpul copilului; când se joacpretinde că este altcineva, un părinte sau uerou, şi dă viaţă obiectelor (băţul este un cal sao sabie).

Copiii se joacă cu obiectele şi cu vorbele. Cajutorul vorbelor, practică mai multe feluri d joc: de conversaţie sau jocuri fără logicfolosind cuvinte lipsite de sens şi rim întâmplătoare, spontane. Se mai joacă „deteatrul”; îmbracă hainele adulţilor, pretinzâncă sunt părinţii, eroi ş.a.

Mica actriţă

102

COPILUL NOSTRU



10

PREŞCOLARU

Atunci când zic că sunt altcineva, ei creeazăpersonajele. De ex.: în jocul „de-a doctorul”,copilul îşi imaginează cum arată, cum vorbeşte şipe cine examinează doctorul. Copilul îşi creeazăversiunea proprie şi, în acest fel, poate controlarealitatea (face injecţii la păpuşi). În jocul „de-a

hoţii şi poliţiştii”, el reconstituie forţa, controlul,negocierea şi rezolvarea conflictului. Jucându-se„de-a ceva”, copilul e obligat să gândească, îmbogăţindu-se mental.

Preşcolarii iau foarte în serios aceste jocuriimaginare, nefăcând deseori distincţie întrerealitate şi fantezie. Mai târziu, copiii vor descoperisinguri diferenţa dintre realitate şi imaginar.

Pe măsură ce experimentează şi explorează,ei îşi folosesc cunoştinţele prezente, dezvoltândsimultan altele noi. Copiii sunt obligaţi astfelsă-şi extindă gândirea, pentru a cuprinde noileinformaţii.

Joc princolaborare

Jocul estetemelia evo-luţiei intelec-

tuale a copi-lului. Prin joc,copiii fac nu-meroase des-coperiri inte-lectuale des-pre lumea fizică; în timp ce un preşcolar toarnănisip dintr-un vas în altul, el începe să înţeleagăcâte ceva despre volum, greutate, densitate, gra-vitaţie şi forţa vântului.

Cunoştinţele acumulate de copii până laaceastă vârstă sunt mai bogate decât vocabu-

larul lor.Rolul părinţilor în stimularea învăţării, prin joc: părinţii sunt primii învăţători ai copilului;rolul lor este să creeze condiţii şi stimuli pentru joc şi, uneori, să le fie prieteni de joacă. Cândcopilul e satisfăcut de ceea ce realizează, vrea şi încearcă să facă mai mult; această explorarenaturală este mai bună, decât un program rigidde învaţătură.

La joacă în apă cu mama

Când părinţii ocupaţi sau ignoranţi nu daatenţie efortului copilului de a explora cevnou, nu-i răspund când face ceva bine sau răacesta devine deprimat şi retras. El poacontinua să se joace de unul singur sau cu u

prieten imaginar, creându-şi – prin joc – o lummai fericită. Copiii neglijaţi se îmbolnăvesc mdes, cei stimulaţi şi iubiţi sunt mai sănătoşi.

Sugestii:- Lasă copiii să-şi aleagă singuri jocurile.- Creează-lecondiţiide joc;pentrua sejuca, c

piii nu au nevoie de prea mult spaţiu (legăne, tobogane,nisipar etc.), mai ales înoraş

- Scoate copilul cât mai mult din casă, îparc, în pădure, la câmp sau doar plimbare, în curtea sau ograda caseicând aceasta există.

- Oferă-i materiale (obiecte de bucătăricutii de carton, bucăţi de pânză) şi jucărpe care să le poată folosi în mai mulfeluri; cu cât copilul are mai puţine jucărcu atât va fi mai creativ; dacă are mmulte jucării, schimbă-le la câteva săptmâni, nu i le da pe toate deodată.

Adoraţia păpuşilor

- Oferă-i fetiţeitale şi jucării cucare se joacă deobicei băieţii şiinvers, păpuşi – băieţilor.



- Nu întrerupe copiii inutil de la joacă; lasă-le imaginaţia să creeze.

- Joacă-te cu copiii şi învaţă să te bucuri împreună cu ei; lasă-i pe ei să aibă iniţi-ativa şi controlul; evită însă să devii unpartener permanent de joacă al copilului.

- Înţelege tendinţa copiilor de a repetaacelaşi joc, iarăşi şi iarăşi.

Bunele maniere

Educaţia pe care părinţii o dau copiilor lor, în primii ani de viaţă, trebuie să includă şinoţiuni simple de bune maniere, adică de bunăpurtare. Iată câteva “reguli de aur”, ce trebuiesă devină baza elementară a omului educat.

Reguli de aur:- învaţă copilul să vorbescă frumos şi să

spună: “Bună ziua”, “Bună seara”, “Sărut mâna”;- să-i salute pe cei mai în vârstă, ca băiat -săsalute primul fetele;

- când cere ceva, să adauge: “te rog” sau “vărog”, când primeşte ceva - să spună “mulţumesc”;

- dacă a făcut o greşeală, să spună “pardon”sau “scuzaţi-mă”;

- dacă are în vizită alţi copii, să se comporteca o gazdă şi să le propună jocuri, ca să nu seplictisescă;

- când primeşte un cadou, să-l desfacă înprezenţa celui care i l-a dărut şi să se bucure de el;

- să fie cuviincios pe stradă, să păstrezecurăţenia, să nu scuipe sau să se scobească în nas;

- să fie atent când traversează strada,neînsoţit;

- să nu urce niciodată în maşina unuinecunoscut;

- să ştie că trebuie să felicite rudele şiprietenii de ziua lor de naştere, onomastică saualte aniversări;

- dragostea pentru rude se manifestă prinrespect;

- nu trebuie să facă zgomote la spectacole;să nu ronţăiască sau să foşnească ambalajele;

- când este singur acasă, să nu deschide uşanecunoscuţilor, să nu se joace cu focul sau cucioburi de sticlă;

ordinea şi curăţenia- să se spele pe mâini şi pe faţă de 2-3 ori pe

zi şi ori de câte ori mănâncă;- să-şi aranjeze jucăriile în ordine;la masă- să nu întârzie la masă, să ureze celorlalţi

“Poftă bună”;- să mestece încet, cu gura închisă; nu

vorbeşte cu gura plină;- să mănânce cu furculiţa salata, chiftelele- după ce mănâncă, să-şi şteargă gura

mâinile cu şerveţelul şi să mulţumească pentrmasă;

prietenii- să se poarte frumos cu ei, aşa cum ar do

să se poarte şi ei;- ca să aibă mulţi prieteni - trebuie să f

bun, să împartă cu ei bunătăţile;- să nu mintă sau să înşele, să nu f

invidios.

DEZVOLTAREA EMOŢIONALĂ

Manifestarea iubirii faţă de copil

Copiii, ca oamenii mari, au nevoie să fiubiţi. Ei ştiu că părinţii îi iubesc, dar nu sim întotdeauna dragostea lor. Este nesemnificatsă-i spui mereu copilului că-l iubeşti, dacă nu-iarăţi! Dacă totuşi îi arăţi dragostea, fără să-i spudin când în când că-l iubeşti, laşi loc de dubii şifaci neîncrezător. Copiii au nevoie de fapte, dşi de cuvinte. Spune-i des copilului cât de multiubeşti şi că nu trebuie să uite asta niciodată.

Fantezia

La 3 ani, fantezia vie a copilului îl ajută sexploreze şi să înţeleagă o gamă largă de emoţde la dragoste şi dependenţă, la supărare frică. Copilul atribuie calităţi de fiinţe vii emoţii obiectelor din jur: jucăriilor, perneflorilor, copacilor etc.

Copilul vorbeşte cu scaunul şi crede csoarele răsare ca să-l trezească pe el; arprieteni imaginari, despre care povesteşte şi pcare ţi-i prezintă. În cursul zilei, trece uşor de fantezie la realitate. Uneori vine de la grădiniţconsiderându-se Superman, iar alteori plâng

pentru un pui de prepeliţă cu aripa ruptă, ca îngână „Nu mă lăsaţi!”... Fantezia copilului ntrebuie descurajată, deoarece este normală duce la dezvoltarea emoţională a copilului.

Alătură-te, uneori, copilului în jocurile safanteziste: îl ajuţi astfel să-şi exprime emoţiile să-şi rezolve probleme emoţionale. Când îtrimite ursuleţul la grădiniţă, copilul poadescrie ceea ce simte el acolo. Nu încerca să

104

COPILUL NOSTRU



10

PREŞCOLARU

controlezi imaginaţia, ci lasă copilul să domine jocul. Arată-i că eşti mândru de creaţiile şi inde-pendenţa sa; ascultă ceea ce îţi spune şi arată-ică părerea lui e importantă. Ori de câte ori esteposibil, lasă-l să aleagă de-a ce să vă jucaţi împreună sau cu ce să se îmbrace; alegerile nu

trebuie însă să fie nelimitate, pentru a-i fi maiuşor să decidă. Astfel învaţă să ia decizii.

Fanteziadulcei copilării

Pentru a-idezvolta inde-pendenţa, la-să-l să creadă

că el este celcare controlea-ză, dar că tutrebuie să ieideciziile im-portante, pen-tru a-l ajuta.

La 4-5 ani,fanteziile sunt încă vii, dar copilul învaţă sădeosebească realitatea de joc, trecând de la unala alta, fără a le confunda; jocurile deimaginaţie devin mai dure (cu jucării în chip de

arme), dar acesta nu este un semn de violenţă în devenire. Dacă vrei să urmăreşti evoluţia încrederii în sine a copilului, în special a fetiţeitale, ascultă cum vorbeşte cu adulţii. În loc să seretragă, cum făcea la 2-3 ani, este acumprietenoasă, vorbăreaţă şi curioasă.

Controlul emoţiilor

Pentru copilul de cinci ani, grădiniţa esteplăcută, dar educatoarele îi cer să stea liniştit şisă fie atent. El ştie cum să se poarte cu prietenii,

dar deseori aceştia îl supără. Este destul demare să înţeleagă drame familiale, cum ar filovirea maşinii, dar nu se lasă copleşit de frică.La această vârstă, începe să-şi stăpâneascăemoţiile. El învaţă să-şi inhibe comportamentulnepotrivit, să-şi concentreze atenţia şi săparticipe la activităţile altora.

Jocul în grup permitecontrolul emoţiilor

În relaţiile cu

colegii şi prietenii, îşi dezvoltă cel mai bine puterea de a-şicontrola emoţiile, învaţă cum să co-munice clar, să facăschimb de informa-ţii; tot aici învaţă săaştepte să-i vinărândul, pentru avorbi sau a se juca; învaţă cum să împartă cu alţii şi cum să rezolvconflictele, să înţeleagă sentimentele, poftele dorinţele altora.

La şase ani, copilul poate trece pe neaşteptade la o stare la alta, este foarte sensibil la criticăadmite cu greu că face greşeli.

SensibilitateaCopilul devine foarte sensibil la ceea ce sim

alţii (empatic) şi se bucură, când le face plăcerCând vede că alţii suferă, este îngrijorat şi îarată dragostea faţă de ei. Când îşi mângâie sacând sărută păpuşa bolnavă, arată ce ar vrea s

i se facă în condiţii similare.Întârzierea dezvoltării

Semne de întârziere în dezvoltare, pentrcare trebuie consultat medicul:

- este deosebit de fricos, timid sau agresiv- nu se poate despărţi de părinţi, dec

după proteste puternice,- este incapabil să se concentreze mai mu

de 5 minute,- nu-l interesează să se joace cu alţi copii,

- evită alte persoane,- refuzăsă răspundă saurăspunde superficia- nu îşi poate spune numele şi prenumele,- foloseşte rareori fantezia sau nu-i imi

deloc pe alţii, când se joacă,- nu face diferenţa dintre fantezie şi realitat- nu participă la activităţi variate,- pare prea pasiv, trist sau nefericit,- nu poate exprima o gamă largă de emoţi



- nu povesteşte despre activitatea sa zilnică,- nu doarme bine, nu mănâncă şi nu

foloseşte toaleta cu uşurinţă,- nu înţelege o cerere formată din două

acţiuni (“Ia păpuşa şi pune-o pe masă”),- nu foloseşte corect pluralul sau timpul

trecut,- nu ţine corect un creion în mână,- nu poate clădi un turn din opt cuburi,- se dezbracă greu,- nupoatesăsespeleşisăseşteargăpemâini.

Temperamentul copilului

Părinţii îşi dau seama, încă de la naştere,cum este copilul lor: plăcut, timid, încăpăţânatsau mofturos.

Bine dispus

Copilul echili-brat, plăcut, este bi-ne dispus şi blând.Se adaptează uşorla situaţii sau per-soane noi. Când es-te nemulţumit deceva, se manifestăcu moderaţie. Pă-rinţii lui spun căeste o bucurie să aiun asemenea copil.

Fetiţă timidă

Copilul timid seadaptează greu lalocuri şi oameni, cucare nu este obişnuit,ezită să-şi facă alţiprieteni şi este retras,când întâlneşte per-soane necunoscute.Pus în faţa unei situ-aţii noi, dă semne deanxietate, de izolare

sau se plânge că are diferite dureri. Pe măsură creşte, se va adapta mai uşor.

Copilul încăpăţânat a fost de mic dificil, ctendinţa de a reacţiona negativ şi intens. Csugar, era agitat. Când era copil mic, făcea uşocrize de furie şi era greu să i se facă pe plac. L

6 ani, este încăpăţânat, cu ieşiri violente; sadaptează greu la grădiniţă. Educatoarea splânge că-i face probleme în clasă şi la joacă.

Copiii dificili sunt nesatisfăcuţi, au o voinputernică şi se adaptează greu. Părinţii lor sunadesea îngrijoraţi, se simt vinovaţi şi neputincioşi. Pentru a ajuta copilul să fie normal, părintrebuie să înţeleagă că trăsăturile acestuia su înnăscute, dar că le pot modela pe parcurTemperamentul dificil trebuie deosebit de alprobleme: boli cronice (anemie, subnutriţie ş.asau neglijare fizică şi emoţională, care duc dificultăţi de comportament, fără a fi manifestăde temperament.

Temperamentulunui copil devine o problematunci când intră în conflict cu ceea ce părinaşteaptă de la el. Dacă tatăl este timid şi retras, icopilul este agitat, impulsiv şi încăpăţânat, printele va fi nemulţumit şi dezamăgit. Copiluforţat să se comporte altfel decât simte, se revolşi creează conflicte în familie.

Sugestii:- Analizează-i temperamentul, pentru a-

înţelege mai bine copilul, în loc să reaţionezi din instinct.

- Recunoaşte şi acceptă că temperamentcopilului este diferit de al tău; eviţi astfsă dai vina pe copil sau pe tine însăţi.

- Încearcă să-ţi înţelegi propriile reacţii fă-ţi speranţe pe măsura posibilităţilocopilului.

- Ajută-l să accepte compromisuri şi să-adapteze reacţiile la cerinţele societăţii.

Dacă înţelegi şi răspunzi în mod apropitemperamentului copilului tău, mai târziu el vavea mai multe şanse să-şi îmbunătăţeasccomportamentul. Intensitatea trăirilor preşc

larului se poate transforma mai târziu în entuziasmul, fermitatea şi farmecul său personaEvită să-i spui că este rău, dificil, nesuferit, cpos, gură-cască, zăpăcit etc: asemenea denumiri persistă în mintea lui, iar copilul ajunge screadă şi el că este aşa cum îl denumesc alţaceastă imagine negativă îngreunează efoturile de a-şi îmbunătăţi comportamentul poate duce la tulburări emoţionale grave.

106

COPILUL NOSTRU



10

PREŞCOLARU

Tabel nr. 11 - Tipuri de temperamente Disciplina

Felul în care preşcolarul va rezolva pro blemele în viaţă depinde, în mare măsură, dmodul în care părinţii aplică, la această vârstmăsurile de disciplină.

Începând de la 5 ani, copilul trebuie învăţ

că răspunde de propria sa conduită, durmările faptelor sale asupra altora. Pe măsuce se maturizează, dorinţa de a nu-i tulbura palţii se transformă într-un ţel: acela de a sconforma regulilor morale în care trăim.

Viaţa în familie şi în societate necesi înţelegerea şi acceptarea anumitor reguli. Rolpărinţilor este de a-i insufla copilului aceste reguceea ce înseamnă a-l disciplina şi nu a-l pedepsdeci a învăţa copilul săse adapteze vieţii.

Educarea copiilor înseamnă însă mai mudecât o listă cu reguli, care se limitează la ce avoie şi ce n-au voie să facă; înseamnă orgnizarea zilei, pentru ca el să ştie la ce să saştepte, ca să reacţioneze în consecinţă. Dedisciplina implică organizare (structură) iubire, copiii trebuie să aibă libertatea să nu fde acord uneori cu părinţii, pentru a se dezvolşi a deveni independenţi.

Frica de pedeapsă provine din modautoritar al părinţilor de a aplica disciplina. nu face rău celorlalţi, fiindcă nu vrei, este ctotul diferit de a nu face rău, de teama pdepsei. Toleranţa prea mare a părinţilor najută copiii să-şi dea seama de urmări

faptelor rele. Copilul crescut fie extrem dautoritar, fie într-un mod foarte tolerant, vrămâne iresponsabil, neîncrezător şi uşor dintimidat. Limitele lui sunt incerte: în primucaz, pentru căeste dirijat per-manent, se ba-zează exclusivpe reacţia părin-ţilor; în al doilea,fiind lăsat „decapul lui”, crede

ca orice este po-sibil şi permis.

Disciplina muncii

Temperament Comportarecaracteristică Ce poţi face

Distrat Are dificultăţi să seconcentreze şi să stu-dieze; este uituc, ne-interesat în conversa-ţie; se ridică uşor dela lecţii; nu ascultă;poate fi diagnosticatcu sindrom de deficitde atenţie.

Ajută-l să se concentreze;micşorează numărul temelorşi dă-i explicaţii scurteşi sim-ple; comunică eficient; în-

cearcă să-i reţii atenţia, re-petă, clarifică şi revizuieşte;dă-i pauze dese şi cere-i să se

înapoieze la lecţii; îndrumă-ldin nou, când e nevoie, fărăsupărare sau insulte; nu-lforţa;adresează-i-te pe numeşi priveşte-l în ochi ;

Imprevizibil Mod neprevăzut de amânca, dormi şi de afolosi toaleta

Identifică şi respectă mo-dul său de comportament;nu-l forţa să mănânce sausă doarmă, când nu estepregătit.

Hiperactiv Foarte activ, agitat,impulsiv, agresiv, în-drăzneţ şi foarte cu-

rajos; acţionează ra-pid; îi plac zgomoteleputernice; îşi expri-mă supărarea fizic,prin lovituri.

Anticipează situaţiile de hi-peractivitate; la nevoie, iamăsuri de precauţie; folo-

seşte tehnici de distragere aatenţiei; dă-i ocazia să-şiconsume energia şi să seliniştească; impune-i limiteferme şi arată-i multă căldu-ră; ajută-l să spună ce simte.

Introvertit Timid; dependent; a-patic, dezinteresat;preferă propriile gân-duri şi fantezii lumiiexterioare; evită situa-ţii, alimente şi oameninoi; are mare puterede fantezie; exprimăcu greu prin cuvintece a făcut, ce simte sau

ce vrea.

Poate fi uşor neglijat depărinţi sau educatori; nu ite adresa cu voce scăzută,ci energică; necesită multăstimulare pentru a-i atrageinteresul şi a-l captiva e-moţional; arată-i des dra-goste şi sprijin; introdu-itreptat lucruri noi, discută

înainte despre ele; lasă-l să

continue în ritmul propriu.Inadaptabil Are dificultăţi laschim-

bări şi tranziţii; îi iamult timp să se adap-teze.

Stabileşte un program zil-nic consecvent şi previzibil;pregăteşte-l dinainte pen-tru schimbări; expune-l lanumeroase situaţii noi.

Exuberant Îşi exprimă intensemoţiile; mai degrabăstrigă, decât vorbeşte.

Fii tolerant; apreciază-i fap-tele; oferă-i soluţii alterna-tive.

Nesatisfăcut Nervos, se plângemult, e foarte serios,exprimă puţină satis-facţie prin cuvinte şifapte.

Indispoziţia sa este o com-ponentă a temperamentu-lui şi nu este din vina ta;adaptează-ţi cererile la sta-rea sa sufletească.

Încăpăţânat Voinţă puternică, sfi-dează, refuză să fieclintit, face invers de-cât îi ceri; are crize denervi prelungite. Reţi-ne uşor ce a văzut şiauzit. Va deveni unperfecţionist, impul-siv, certăreţ, manipu-lativşi dominant.Poa-te fi foarte sensibil.

Anticipează şi evită situ-aţiile riscante; fă modificărilente, treptate; ia atitudinedin timp; fii fermă, dar

blândă şi empatică; nego-ciază. Nu-l supăra, deranjasau pedepsi.



Pentru a ajuta copilul să se maturizeze, acor-dă-i multă atenţie, încurajează-i faptele bune, do- jeneşte-l sau sancţionează-l pentru cele rele.Analizaţi şi dezbateţi împreună întâmplările; vacăpăta astfel încredere în el însuşi şi va deveni

răspunzător pentru faptele lui.

Sugestii:- Fii exigent, dar înţelegător; stabileşte li-mite, înainte ca purtarea lui să scape desub control.

- Reacţionează după gravitatea greşelii; nupedepsi micile obrăznicii neintenţionate, înacelaşi mod cu minciuna, furtul sauviolenţa; o privire îngrijorată, mustrarea saucererea de a-şi schimba comportamentulsunt suficiente pentru greşelile mărunte.

- Spune-i ce înseamnă agresiunea: glumecare rănesc, porecle, lovire, ciupire, muş-cătură, bătaie.

- Explică-i ce este furtul: a lua ceea ce apar-ţine altcuiva, fără acordul lui, indiferentde cauză.

- Explică-i diferenţa dintre minciuna gravăşi secret sau o minciună nevinovată.

- Când regula este încălcată, spune-ţi opiniape un ton ferm şi explică-I, dezaprobator,ce s-a întâmplat şi ce anume a fost greşit încomportamentul lui.

- Lasă-l să sufere consecinţele purtării sale:dacă se bate cu fraţii săi, separă-i şi nu-imai lăsa să se joace împreună.

- Dacă copilul aduce o ofensă gravă uneipersoane, discută serios cu el şi apoi dă-i opedeapsă (punerea la colţ) sau ia-i unprivilegiu (“Nu mai ieşi afară, după masă!”).

- Pentru a fi eficace, trebuie să fii consec-vent, ferm şi prompt.

- După ce incidentul a trecut şi după ispă-şirea pedepsei, nu-i mai aminti: uită.

- Nu categorisi copilul, ci greşeala lui: nu-ispune că e mincinos, ci că minciunile lui îţi scad încrederea în el.

- Nu lovi copilul.

- Laudă acţiunile copilului, nu pe el direct.Lauda poatefi exprimatăşi printr-un zâmbetsau o îmbrăţişare, nu numai prin vorbe.

ResponsabilitateaVârsta preşcolară este potrivită pentru a

învăţa copilul să devină responsabil pentrufaptele sale.Modalitatea principală este de a-l

pune să facă diferite treburi în casă, nu pentr bani, nici pentru că trebuie să ajute paltcineva, ci pentru că treburile casnice faparte din viaţa unei familii civilizate.

Ajutor labucătărie

Este ceeace copilul în-vaţă în primiişapte ani deacasă. Treburi-le, pe care pre-şcolarul poate

să le facă, nutrebuie să fie periculoase şi se încadrează îrutina zilnică (aşezarea mesei, aranjarea patului, a hainelor proprii în dulap). Trebuie săexplici copilului, punct cu punct, ce are de făcuşi să-i repeţi des, pentru a-şi însuşi bine rgulile; este bine ca treburile pe care le are dfăcut să fie vizibile, pentru a putea fi controlatacestea nu depind de sexul copilului – băieţii fetele pot îndeplini aceleaşi activităţi.

Modul părinţilor de a vorbi cu copilul contribuie la disciplina sa şi îi serveşte drept exemplu, pentru a şti cum să vorbească la rândul lucu alţii.

Sugestii:- Stabileşte legătura cu el, înainte de a i

adresa. Apleacă-te la nivelul capului săşi priveşte-l în ochi, pentru a-i atragatenţia. Învaţă-l să se uite în ochii tăProcedează la fel când îl asculţi.

- Adresează-i-te copilului pe nume; punideea principală într-o singură propoziţidacă înşiri prea multe, copilul nu te maude. Spune-o simplu, în cuvinte pe casă le înţeleagă. Când te priveşte absen

înseamnă că nu te mai înţelege.- Cere-i copilului să-ţi repete cererea pcare i-ai adresat-o; dacă nu poate, înseamnă că a fost prea complicată.

- Oferă-i un motiv pentru cererea ta, caeste în avantajul lui şi îi va fi greu să refuze.

- Fii pozitiv: în loc de „Nu juca fotbal în casăspune-i „În casă ne jucăm cu maşinuţele sa

108

COPILUL NOSTRU



10

PREŞCOLARU

ne rostogolim pe podea, iar fotbal jucăm cândmergem afară”.

- Începe-ţi rugăminţile cu „Vreau”: „Vreau săte descalţi” în loc de „Descalţă-te!”.

- Alătură-te copilului, înainte de a-i daordine: în loc să-i strigi să-şi strângă jucăriileşi să vină la masă, mergi lângă el câtevaminute, laudă-l şi strângeţi-le împreună.

- Dă-i de ales: „Vrei să te speli pe dinţi, sau să-ţi pui pijamaua, mai întâi?”.

- Pune-te la mintea lui: în loc de „De ce ai făcut asta?” spune „Hai să vorbim despre ceai făcut”.

- Vorbeşte-i politicos, aşa cum vrei să-ţi vor- bească el ţie; foloseşte: „Te rog”, „Mulţumesc”,„Pot să...” etc.

- Nu începe conversaţia cu acuzaţii sauameninţări.

- Calmează copilul prin vorbe; cu cât strigă

mai tare, cu atât răspunde-i mai blând;poartă-te ca un adult!- Lasă copilul să-ţi completeze gândurile; în

loc să-i dai tot timpul directive, dă-i şi luiposibilitatea să găsească soluţii.

- Încurajează-l să se exprime prin cuvinte, nuprin gesturi: „Spune-mi de ce eşti supărat”.

- Anunţă-l din timp despre ceea ce urmeazăsă se petreacă: „Mai stăm cinci minute şi

plecăm acasă”.- Deschideţi mintea şi inima unui copil

taciturn, punându-i întrebări specifice,care necesită mai mult decât un „Da” sau„Nu”: în loc de: „Te-ai jucat astăzi la gră-diniţă?”, încearcă „De-a ce v-aţi jucat astăzila grădiniţă?”.

- Încheie discuţia, spunând pe un ton ferm:„Şi cu asta, am terminat”.

DEZVOLTAREA MORALĂ

La această vârstă, copilul are o noţiunesimplistă despre moralitate, despre ce e rău şice e bine. Când urmează reguli rigide, o face,

nu pentru că le înţelege sau le acceptă, cipentru a evita pedeapsa. El crede că urmărilesunt importante. Copilul trebuie învăţat careeste diferenţa între un accident (spargerea unuipahar) şi comportamentul rău intenţionat.

Inteligenţa morală este diferită de ceaemoţională şi intelectuală. Copiii învăţă despreempatie (să înţeleagă şi să accepte ce gândeşteşi ce simte celălalt), învaţă cum să se respecte,

cum să-i respecte pe alţii şi regulile moralEducaţia morală a copilului îl ajută să devinăpersoană socială şi decentă. Ca orice în viaţexperienţa modelează caracterul. Caracteruunui copil bine crescut, care a învăţat că lumenu-i va sta tot timpul la picioare, că vor fi momente de greutăţi şi frustrări şi că unedorinţe trebuie înfrânate spre a beneficia daltele, diferă de caracterul altui copil, căruia au fost refuzate prea multe. Cel din urmdevine nesatisfăcut, neîncrezător şi iritabil.

Singurătate

Spre deosebire de aceştia, copilul de bangata, căruia i s-a dat totul, care nu a fost refuzniciodată, se crede foarte important şi esextrem de egoist; mai târziu va fi vai şi amar del, în relaţiile sociale şi intime.

Baza valorilor morale se pune acasă, îfamilie, de către părinţi. Părinţii pot ajucopilul să se dezvolte moral, învăţându-l despce e bine şi ce e rău, despre curaj, despre grifaţă de alţii, generozitate, prietenie, adevăminciună şi furt. Copiii nu învaţă la şcoală casunt valorile morale, dacă acestea nu sunpracticate şi promovate şi în familiile lor.

Odorulmamii



Sugestii:- Discută deseori cu copiii despre propriile

tale valori morale.- Dă-i copilului o a doua şansă, pentru a-şi

corecta comportamentul şi spune-i: „Haisă o luăm de la început”.

- Învaţă-l unele proverbe care definesc unconcept moral (“Ziua bună se cunoaşte dedimineaţă”).

- Discută cu copiii despre valorile morale şicare este opusul lor: cinste-hoţie, since-ritate-minciună etc.

- Explică-i morala poeziei „Căţeluş cu părulcreţ...”.

- Surprinde copilul făcând ceva bun şilaudă-l.

- Practicaţi împreună jocuri imaginare,care permit copiilor să acţioneze la fel ca într-o situaţie reală pentru a vedealegăturile dintre cauză şi efect, alediferitelor moduri de conduită.

- Învaţă copilul să fie sensibil, prietenos,respectuos, generos, sincer şi curajos,

- Insuflă permanent copiilor noţiunile de bine şi de rău.

Minciuna

Copiii mari mint din aceleaşi motive caadulţii: de frica urmărilor, pentru a fi acceptaţisocial sau pentru a face rău cuiva.

Preşcolarii nu pot face încă diferenţa dintrefantezie şi realitate. De aceea, ei nu mint cuadevărat. Sunt mai multe feluri de minciuni lacopii, unele mai grave decât altele.

Fetiţămincinoasă

Minciuna din imaginaţie sau fantezie este ce în care realitatea se amestecă cu fantezia.

Un copil de patru ani are o lume imaginavie, pe care o descrie în detalii colorate, „făcândin ţânţar, armăsar”. Aceste fantezii copilăreşnu trebuie considerate minciuni, ci trebu

privite ca o fază normală în dezvoltarecopilului. Această fază dispare către 7-9 ancând copilul începe să aibă un sentiment dmoralitate, nu se simte bine dacă nu spunadevărul şi înţelege ce înseamnă să minţPentru copil, lumea nu înseamnă numrealitatea, ci şi ceea ce ar dori el să fie. Lumeimaginară ajută de multe ori copilul să facă falumii reale, pe care nu o poate controla. Dacetapa fantezistă continuă şi după aceasvârstă, asta îl va impiedica să-şi facă prietenceea ce nu este normal şi necesită atenţspecială.

În acest stadiu, nu face copilul mincinodimpotrivă, apreciază-i gândirea creatoardeoarece, din păcate, imaginaţia bogată nrămâne pe tot restul vieţii. Intră în jocurile lude imaginaţie şi fii unul dintre personaje.

Lăudăroşenia copilului este mult exagerată această vârstă, din dorinţa de a impresionprietenii şi părinţii, de a fi iubit şi pentru a-mări încrederea în el. Deşi, în general, copiluse laudă inofensiv, trebuie să încerci să limitezi exagerările.

Minciuna explorativă este spusă ca să vadcum reacţionezi; trebuie descurajată.

Minciuna de acoperire este deliberată, pentra evita să fie pedepsit; devine mai elaborată, pmăsură ce copilul creşte. Copiii, care sunpedepsiţi frecvent sau prea dur, pentru greşeminore, încep să mintă în mod obişnuit.

Copilul mincinos evită să te privească îochi în timp ce îţi vorbeşte, nu este relaxat, dac îi ceri detalii, povestea se diluează şi transformă, de fiecare dată, când îl rogi să repete. Dacă acesta te aude spunând minciună, explică-i faptul că - uneori - pentru

nu leza sentimentele unor oameni, adevărul ntrebuie spus până la capăt.Sugestii pentru a încuraja adevărul:- Ataşează-te de copil; copiii ataşaţi d

părinţi mint mai puţin.- Oferă-i un bun exemplu: evită să minţi.- Apreciază-l când spune adevărul, chi

neplăcut.

110

COPILUL NOSTRU



11

PREŞCOLARU

- Confruntă-l direct cu greşeala, în loc să-idai ocazia să mintă.

- Nu-i da copilului posibilitatea să aleagă între a spune adevărul şi a minţi.

- Când copilul minte, mustră-l, explicându-i ferm, fără a-l acuza, că ceea ce face este

greşit.- Învaţă copilul căşi tăcerea e unrăspunsşicăpoţi evita astfel o minciună: „Dacă nu poţispune ceva plăcut, mai bine taci din gură”.

Furtul

Este o noţiune înţeleasă numai de adulţi.Pentru preşcolar, posesiunea înseamnă că, petot ce pune mâna, îi aparţine. Sub 4 ani, copiiiau dificultăţi să distingă între „al meu” şi „altău”; orice poate fi „al meu”. Preşcolarii îşi înfrânează cu greu impulsurile; dacă văd o jucărie, cred că o pot avea şi o iau, fără să segândească dacă e bine sau nu; în loc să se simtăvinovaţi, se simt uşuraţi că şi-au satisfăcutdorinţa. Cu cât copilul e mai impulsiv, cu atâtmai mult ia orice. Între 5 şi 7 ani, copiii au onoţiune vagă despre furt şi ceea ce presupuneel. Încep să înţeleagă ideea de proprietate şi că egreşit să ia lucruri, care nu sunt ale lor. Copilulevită să fure de teama reacţiei celor mari, nupentru că este imoral.

Copilul trebuie să înveţe de mic să respecteproprietatea şi drepturile altora, să-şi con-troleze impulsurile şi să-şi înăbuşe dorinţa desatisfacţie imediată.

Sugestii:- Trebuie să fii apropiat de copil şi el să o

simtă; aceşti copii sunt mai sensibili, deaceea înţeleg şi respectă mai bine dreptulaltora.

- Evită tentaţiile şi nu-i da bani la discreţie.- Învaţă copilul că fiecare lucru aparţine

cuiva; învaţă-l drepturile care decurg dinposesiune şi arată-i de ce trebuie respec-tate.

- Ajută copilul să înapoieze, cu scuze,lucrurile furate. Învaţă copilul că furtuleste o greşeală gravă şi că, uneori, aceastase plăteşte chiar cu bani sau închisoare.

- Laudă copilul, când este cinstit.- Caută motivul pentru care copilul fură

repetat, deşi l-ai învăţat să fie cinstit. Poatefi supărat, răzbunător, poate avea nevoie

de bani, este impulsiv (dorinţă puternicdar control slab), este insensibil faţă dalţii, este detaşat de părinţi, are o părerproastă despre el. Fură uneori pentruatrage atenţia asupra sa, este plictisit, eslăsat singur timp îndelungat, există

problemă în familie.Dacă problema care declanşează minciunsau furtul repetat nu este corectată, copilul vajunge să creadă că nu face o greşeală. Copcare nu se simt vinovaţi, nu sunt conştienţi cfac ceva rău. Un copil fără regrete riscă sdevină un adult fără control.

DEZVOLTAREA SPIRITUALĂ

Copiii sunt fiinţe spirituale, dar părinţii suncei care cultivă această calitate. Copiii îformează primele idei despre oameni, lumdreptate şi Dumnezeu, din ceea ce văd şi aud părinţi. O moştenire importantă pe care părinţo pot lăsa copiilor lor, este de-ai face să simprezenţa lui Dumnezeu în viaţa zilnică. Lcopii, ca şi la adulţi, există o legătură strâns între dezvoltarea spirituală şi cea morală.

Sugestii:- Stabileşte obiceiuri zilnice de ex: rug

ciunea de seară;- Pune-i o icoană în cameră şi explică-i p

cine reprezintă ;- Cere-i copilului să spună o rugăciune pen

tru alţi membrii ai familiei ;- Mergeţi împreună la biserică, explică

morala religiei creştine şi a altor religii ;- Creează un cod de onoare al famili

(milă, toleranţă etc) şi cere copiilor sparticipe la alcătuirea lui ;

- Învaţă-l că toate formele de viaţă sulegate între ele; cere-i să respecte viaaltora şi oferă-i exemplul tău.

FAMILIA

Poziţia copiilor în familie se schimbă. Vor fie pe lângă părinţi, dar se avântă tot mai des îafară. La vârsta şcolară, copiii vor să fie mindependenţi, dar nu vor să sufere toaconsecinţele şi responsabilităţile independenţei. Hormonii nu i-au mânat, încă, sprindependenţa adolescenţei, dar creierul es



dezvoltat atât de mult, încât simt nevoia de agândi şi a acţiona de capul lor.

Ajutând pe tata

Copiii, carecresc într-o fa-milie stabilă şicare se simtiubiţi, au sorţisă devină a-dulţi bine a-daptaţi în soci-etate, fără preamulte tare de

c o m p o r t a -ment. De aceea, într-o familie trebuie să existe unechilibru între rolul pe care îl joacă fiecare dintrepărinţi în viaţa copilului lor. În acest fel, copilulnu se poate folosi de unul dintre ei, împotrivaceluilalt. Părinţii trebuie să se înţeleagă îneducaţia copilului lor şi să urmeze aceleaşimetode.

La vârsta de 3 ani, mama este încă părintelefavorit; pe la 3 ani şi jumătate, copilul nostruse măreşte şi devine mai dificil, de aceea au-toritatea tatălui îl domină şi ascultă mai bine

de el. Fetele devin mai apropiate de tată.La 4 ani, copilul se laudă prietenilor cupărinţii lui, de care este mândru, deşi acasă seopune de multe ori autorităţii lor. Se ataşeazăde părintele de sex opus. Unii copii sunt geloşipe tată, care-şi petrece timpul cu mama lor şinu în totalitate cu ei. Pot fi răi şi egoişti cu fraţiimai mici; deseori se ceartă şi se bat pentru jucării.

La 5 ani, relaţiile cu părinţii sunt mai blânde. Îi place să facă lucrurile pe care i leceri, să se joace în preajma ta, să-ţi spună că teiubeşte. Preferă să meargă la plimbare cu tata,care are mai multă autoritate. Începe să se îndoiască de principiile şi de părerile părin-ţilor. Copilul este în general mai bun cu fraţiişi surorile mai mici, totuşi, la cinci ani esteprea mic pentru a avea o responsabilitate, cumar fi aceea de a avea grijă de fraţii mai mici şinu trebuie lăsaţi nesupravegheaţi.

Relaţiile cu părinţii

Nu există o formulă unică pentru rezolvareproblemelor fiecărui copil. De multe ori, părinnu sunt în stare să facă faţă copilului, deoarece

- sunt deprimaţi sau copleşiţi de griji sa

boală,- au dificultăţi în relaţiile dintre ei,

Certurile din familie

îndurereazăcopilul

- sunt prea

îngrijoraţi sauprea indiferenţila modul în ca-re creştecopilul,

- nu suntun bun exem-plu pentru ceeace le cer copi-ilor,

- se identifică excesiv cu copilul şi n înţelege că acesta poate fi diferit de el,

- tatălnuparticipă suficient la îngrijirea copiilo

Părinţii pot fi protectori, „buni”, dominanindiferenţi, intoleranţi sau abuzivi. Tempermentul lor, în special al mamelor, influenţeazcomportarea copiilor.

Mama dominantăCaracteristicile mamei dominante:- nu îşi recunoaşte greşelile şi le accentu

ează pe ale celorlalţi;- în fiecare discuţie trebuie să aibă câştig d

cauză, să piardă este inacceptabil şi dureros;- trebuie să aprobe orice acţiune în familie- poate înlocui un tată mai puţin activ sa

absent.Dezvoltarea copiilor în asemenea cazu

suferă; ei au mai puţină iniţiativă şi stimă de sin

FavoritismulCopilul, care este defavorizat în comparaţ

cu alţii, devine irascibil şi supărăcios. Cel m

112

COPILUL NOSTRU



11

PREŞCOLARU

dureros pentru copii este ca un părinte să-lcompare cu fraţii lui, care sunt daţi ca exemplu.Copilul se simte respins şi suferă, devinenesigur pe el şi se manifestă prin:

- frică sau timiditate excesivă,- plâns îndelungat,

- agresivitate,- gelozie şi încercări de-a atrage atenţiaasupra lui,

- refugiu lângă mamă, sugerea degetului,masturbare excesivă

- pipi sau caca în pat,- ticuri,- minciună şi furt,- cruzime faţă de animale.

Copilul singur la părinţi

Păpuşa favorităoferă siguranţă

Acesta pri-meşte toată dra-gostea şi atenţiapărinţilor săi,care se ocupănumai de el. Su-feră însă pentrucă este singur şi

nu are cu cinesă se joace. De-seori părinţiitind să-l prote- jeze excesiv, ce-ea ce îl pot face

egoist şi neîncrezător. Dacă nu-i laşi copiluluilibertatea de a explora şi experimenta, poatedeveni timid şi fricos.

RăsfăţulCopilul răsfăţat este egoist. Răsfăţul poate

rezulta dintr-o protejare excesivă, favorizare,

sau din speranţe prea mari din parteapărinţilor, puse pe seama copilului.Sugestii pentru a evita răsfăţul:- Nu spune totdeauna „da” şi nu ceda doar

pentru a-l mulţumi. Un copil care pri-meşte prea mult nu se mai bucură de ceare, cere mereu altceva şi nu-şi poatemanifesta bucuria.

- Spune „nu” , când ai un motiv serios: dex. copilul vrea o jucărie, pe care nu i-poţi cumpăra. Explică-i, pe înţelesul lucă jucăria costă bani mulţi şi că, dacă cumperi, nu-ţi mai rămân bani să cumpelapte şi pâine.

- Un copil, care are mai mult decât poafolosi, face crize pentru că nu mai suporsă fie refuzat. Ajută-l să înveţe bucuria da da şi de a împărţi cu alţii.

- Du copilul răsfăţat la grădiniţă, de la trani, pentru a se obişnui cu alţi copii pentru a cunoaşte competiţia.

Divorţul

Influenţa divorţului asupra copiluluiDivorţul este întotdeauna dăunător copilulu

el se simte cel mai bine cu ambii părinţi în familiDeoarece copiii sunt ataşaţi de ambii părinsepararea de unul dintre ei este de neacceptat devine principala lor grijă. La aceasta se adaugdurerea provocată de destrămarea familiei. preferă ca părinţii să rămână împreună şi, îsecret, încearcă să reunească familia. Ei au mmulte dificultăţi la şcoală şi prezintă tulburăgrave de comportament în relaţiile cu colegii şi ccei din jur; aceşti copii sunt mai puţin încrezăto în ei, au complexe de inferioritate şi – de multe o– se cred vinovaţi de despărţireapărinţilor, careprotejau până acum. Toate acestea, pot duce m

târziu la dificultăţi în relaţiile intime.De cele mai multe ori, copiii ai căror părindivorţează sunt încredinţaţi – spre creştere mamei, de aceea, ei pierd autoritatea morală influenţa în educaţie, pe care o aducea tatăStatisticile arată că – în familiile din care lipseştatăl – sunt mai mulţi copii care suferă tulburăde comportament: delicvenţă juvenilă, sarcinsurvenită la o vârstă fragedă, abuz de drogurtutun şi alcool, abandon şcolar, fugă de acasetc. Asta nu înseamnă neapărat că toţi copiii difamiliile destrămate au probleme serioase.

Cauzele tulburărilor provocate de divorţ:- Lipsa unui părinte – de obicei a tatălui: p

lângă durerea sufletească, copiii pierd cunoştiinţele, deprinderile şi disciplina pe care aducea tatăl, odată cu prezenţa lui fizică.

- Reducerea veniturilor familiale, care dula creşterea dificultăţilor materiale.



- Stresul dat de schimbarea şcolii, a clasei, aprietenilor de bloc etc.

- Expunerea la conflictele dintre părinţi: cucât sunt supuşi la situaţii – limită, ca cele dintimpul divorţului, cu atât au mai multe greutăţişi suferinţă sufletească.

- Neglijarea educaţiei şi îngrijirii copilului: în timpul divorţului, părinţii nu se mai potconcentra şi asupra altor lucruri din jur, celmult doar asupra persoanei lor.

Reacţia copiilor Negarea situaţiei: copilul se manifestă aparent

ca cum nimic nu s-ar fi întâmplat între cei doipărinţi, de aceea nu face comentarii la o situaţiepe care nu o recunoaşte; indiferenţa (aparentă)pe care o afişează copilul este interpretată –uneori – de părinţi, drept acceptarea situaţiei.Dacă nu se manifestă emoţional, copilul arenevoie de ajutor, pentru a exprima ce simte, altfel- mai târziu - va arăta semne de depresie.

Regresia: mai frecventă la preşcolari, care – înaceastă fază de dezvoltare – dă înapoi: secomportă ca un copil mai mic, începe să-şi sugădegetul, să facă pipi în pat şi să plângă din orice.

Tulburări fizice: dureri de cap, burtă etc. Prinaceasta, copilul îşi exprimă deruta de zi cu zi şinesiguranţa de dragostea părinţilor, de care înainte era sigur.

Ostilitate faţă de cei din jur şi prezenţa unuisentiment acut de vinovăţie: acestea sunt

prezente mai ales la copiii între şase şi nouăani, care sunt foarte vulnerabili.Confuzie si panică: atunci când li se cere să

adopte punctul de vedere şi modul de viaţă alpărinţilor, care diferă de al lor. De multe ori,părinţii încearcă să facă părtaşi copiii lanefericirea lor, explicându-le situaţia dinpunctul de vedere al unui adult, spunându-şi:„E mare şi înţelege”. Mai mult, încearcă săatragă copiii de partea lor, să şi-i facă prieteni şiconfesori. Părinţii nu înţeleg că îşi pun copiii într-o situaţie foarte delicată şi că aceştia, chiardacă nu le refuză confesiunile, totdeauna vor

pleda pentru o familie unită.Furie, supărare şi depresie: în această situaţie,copiii trebuie să încerce să vorbească cu altepersoane apropiate - din afara familiei - despresituaţia lor; au nevoie să se descarce emoţional.

Reacţia copiilor la divorţ este influenţată de:- amploarea conflictului dintre părinţi,- reacţia şi adaptabilitatea părinţilor la

divorţ,

- dacă şi ce li se spune despre divorţ,- dacă şi cum sunt ajutaţi să treacă prin ast- temperamentul lor,- capacitatea de a face faţă stresului,- vârsta şi nivelul de dezvoltare mentală.Cum poţi să-ţi ajuţi copilul:

- Vorbeşte cu el: ascultă-l şi întreabă-l csimte şi cum se simte, deşi - pentru un copilcuvintele de multe ori sunt de prisos. El sexprimă mult mai bine desenând sau jucânduse, de aceea este bine să-l întrebi ce anumevrut să deseneze. Astfel, poţi afla ce gândeşel, dar poate fi şi un mod de a-l întreba ce frământă. Dacă îţi este greu să discuţi deschigăseşte un profesionist.

- Pune-l în temă, după ce ai luat o decizfinală. E mai bine să afle de la tine, decât de alţii; aşa nu va suferi de două ori, de ruşine de supărare. Copilului mai mare descriefaptele şi spune-i adevărul. Separă faptele dceea ce simţi.

- Anunţul trebuie făcut de ambii părinţi. bine să vă puneţi de acord, înainte, cu forma îcare îi veţi spune copilului, pentru ca acesta sfie cât mai puţin afectat. Nu intraţi în amănuncare privesc conflictele personale, detaintime, deciziile legale etc. Evitaţi să descrieneînţelegerile şi problemele care vă aparţiminimalizaţi-le - pe cât posibil.

- Încercaţi să convingeţi copiii, că divorţunu are nici cea mai mică legătură cu purtare

lor, că nu pot face nimic care ar putea schimbsituaţia şi că rolul lor nu e acela de a rezolvdificultăţile familiale.

- Explicaţi-le detaliat care vor fi schimbăridin viaţa lor, unde şi cu cine vor locui, când îpot vizita celălalt părinte, dacă îşi vor schimbşcoala sau nu etc.

- Spuneţi-le că îi veţi iubi la fel ca înainte că ei trebuie să simtă la fel pentru amândo încredinţaţi-i că vă veţi ocupa în continuare dei. Dacă unul dintre părinţi alege să nu facasta, e bine să li se spună copiilor de la începu

- Faceţi cât mai puţine schimbări radicale viaţa lor.- Informaţi autorităţile şcolare de schimb

rile survenite.

Îngrijirea copiilor după divorţ Deşi căsnicia s-a terminat, rolul de părin

continuă. Părinte rămâi toată viaţa, chiar daceşti de unul singur. Va trebui să îţi creşti copil

114

COPILUL NOSTRU



11

PREŞCOLARU

împreună cu cineva, cu care nu ai putut aveaun cămin sau pe care nu-l mai poţi suferi.

Sugestii:- Evită conflictele în faţa copiilor. Nu-ţi vorbi

de rău fostul consort ( fosta consoartă),chiar dacă mai eşti supărat/ă pe el /ea;

vorbeşte despre ceea ce simţi tu (“Eramnefericită, când trăiam împreună”), maidegrabă decât „Taică-tu mi-a distrus viaţa”.

- Menţine o legătură de suprafaţă cu fostulsoţ şi încearcă să-l consulţi, când iei deciziimajore care privesc copilul.

- Schimbă-ţi atitudinea. Nu încerca să îlcontrolezi pe celalalt, prin manipulare,denigrându-l sau având confruntări, careoricum nu mai folosesc la nimic.

- Controlează-ţi supărarea; în loc de atacuripersonale, limitează-te la negocieri amiabile, în problemele care trebuie rezolvate.

- Ajută-l pe celalalt să-şi îndeplinească rolul depărinte. Faptul că nu a fost un partener bun,nuînseamnă că nu poate fi unpărinte bun.

- Copilul trebuie să simtă că are şi tată şi ma-mă, indiferent cât timp petrece cu fiecare.

- Pune-te de acord cu fostul partener, în pri-vinţa regulilor care trebuie respectate în casă.

- Fă-i cunoscut copilului că programul să-ptămânal nu s-a schimbat. Dacă au survenitschimbări, spune-i-le din timp; unii copiimici nu tolerează schimbările bruste. Nu telua la întrecere cu celălalt în privinţa ca-dourilor sau a altor lucruri materiale, pentrua-ţi manifesta dragostea faţă de copil.

Atitudinea părinţilor divorţaţiPărintele care nu deţine custodia, trebuie să

îşi facă copilul să se simtă ca acasă, când acestavine în vizită: îi poate crea un loc special,destinat jucăriilor lui şi lucrurilor personale.

Divorţul este un proces traumatic, de aceeapărinţii trebuie să se îngrijească de ei, pentru afi în stare să acorde atenţia şi grija necesarăcopiilor. Aceasta înseamnă suficientă activitate

fizică, relaţii sociale, odihnă, hrană, activităţiplăcute, distanţare emoţională, evitarea reac-ţiilor distructive (alcool, răzbunare) sau adeciziilor pripite, reflectare şi conştientizare amanifestărilor personale, care au dus – dinpartea fiecăruia – la insuccesul căsniciei şirecunoaşterea acestora (nu încerca să dai vinanumai pe celălalt) şi – nu în ultimul rând –menţinerea umorului.

Părintele plecat- ar trebui să discute cu fosta soţie/fostul s

şi să-şi reprime mândria;- să menţină legătura cu copiii, să vorbeas

cu ei cel puţin la telefon, chiar dacă e departe- să se ţină de promisiuni.

- să-şi amintească de sărbătorile şi anversările din fosta familie.- să petreacă şi un timp singur cu fieca

copil în parte, de ex: să facă plimbări, smeargă împreună cu bicicleta, să îi citeasc înainte de culcare (cu televizorul închis) ş.Legăturile intime se formează în doi.

- să ajute copilul să-şi exprime emoţiile să-l asculte, când are ceva de spus. Când însuşi este supărat, să să se exprime prcuvinte, nu prin violenţă.

- să aibă grijă de persoana sa, fizic

spiritual, pentru a fi apt de a-şi educa copiii; saibă simţul umorului şi puterea de a râde.- să ceară ajutor la nevoie, pentru a pute

creşte şi educa copiii.Toate acestea îi ajută - mai târziu - copilulu

să definească ce înseamnă a fi tată, respectivmamă. Copilul are nevoie disperată de a- înţelege tatăl, deoarece - ca adult - va devetată, sau - ca fată - se va căsători cu un bărbacare va deveni tatăl copiilor ei, iar tu îi vei serca model. Dacă i-ai fost credincios şi te-sacrificat pentru el, va avea un tezaur d

amintiri care îi vor da încredere şi tărie, pmăsura ce va creşte, se va căsători şi îşi vcreşte proprii săi copii.

Dacă în familie a avut loc un abuz fizic sade altă natură, ceea ce primează este sigurancopiilor şi a părintelui abuzat. Cere imediajutor, când observi:

- modificări drastice în comportamentul cpilului: plâns excesiv, tulburări de comportment, insomnii etc.

- dorinţă manifestă de a-şi face rău sau denu mai exista („mai bine nu mă năşteam”). Aces

afirmaţii trebuie luate foarte în serios.- neputinţa copilului de a depăşi starea ddepresie, furie, supărare sau pierdere.

- că tu, ca părinte, nu poţi face faţă compotamentului lui.

- în cadrul consultaţiei, specialiştii învapărinţii cum să-şi ajute copiii.

- nu folosi copiii ca o scuză, pentru a eviviaţa socială şi intimitatea. Nu deveni u



martir. Când te distrezi, fă-o din plin şi nu tesimţi vinovată.

- evită izolarea socială; părintele rămassingur trebuie să aibă prieteni, chiar viaţăsexuală. Rezistă însă tentaţiei de a te fixa la unnou partener, prea devreme; copiii păstrează o

dorinţă adâncă de a-şi vedea părinţii reuniţi,mult timp după divorţul lor. Controlează-ţiemoţiile, deoarece copiii au prioritate.

- spune adevărul copiilor, nu-i minţi; cândse întâmplă, explică-le în termeni cât mai pe înţelesul lor de ce ai un nou partener şi în cecondiţii. Aşteaptă-te la rezistenţă şi gelozie dinpartea lor, mai ales la început. Nu lăsa copiii săte controleze, dar nici nu-i forţa să-l placăimediat pe noul tău prieten.

- evită să rămâi într-o relaţie care nu-ţiplace, doar de dragul copiilor: schimbările şi

pierderile fac parte din viaţă.O nouă căsătorie poate fi satisfăcătoare;statisticile arată, însă, că riscurile de divorţ la oa doua căsătorie sunt mai mari decât la prima.Înainte de o altă căsătorie, discută cu partene-rul posibilele obstacole şi modul în care puteţisă le faceţi faţă. Ar trebui să vă întrebaţi:

- Ce aşteptaţi unul de la celalalt?- Care sunt rolurile fiecăruia în familie?- Cum vor fi luate deciziile privind copiii şi

disciplina acestora, cum vor fi rostuiţi banii etc.?

Părintele vitreg Familia, care va avea în componenţă şi fraţi

vitregi, aduce şi mai multe complicaţii copiilortrecuţi printr-un divorţ. Ca părinte vitreg, nu teaştepta ca aceştia să te accepte şi să te iubeascăde la început, pentru că au nevoie de timp şi dedemonstraţii de iubire din partea ta, pentru a seputea apropia de tine. Nu încerca să îi cerţi şisă-i disciplinezi, înainte de a te accepta şi nu încerca să înlocuieşti părintele biologic.

Familia cu un singur părinteViaţa părintelui rămas singur este maistresantă, decât cea în doi. Dificultăţile părin-telui sunt multiple:

- resurse financiare diminuate;- timp liber insuficient;- responsabilităţi sporite, la care se adaugă

şi cele ale persoanei lipsă;- viaţă socială limitată, ceea ca îi lipseşte şi

pe copii de interacţiunea cu lumea adultfăcându-i mai vulnerabil;

- senzaţia de stigmă socială, provenindintr-o căsnicie distrusă;

- depresie şi stres.

Adaptarea după divorţ După divorţ, cel care rămâne să aibă grijă dcopii, trece - în mod tipic - prin următoarele faz

- Negarea situaţiei: nu îi vine să creadă ce s întâmplat; dacă partenerul este în viaţă, îl aşteată să intre pe uşa sau să-şi schimbe hotărârea.

- Furie şi supărare: este supărat pe celălapentru durerea provocată şi pentru destrmarea familiei.

- Tocmeală şi negociere, compromisuri: „Dalas de la mine, faci altfel?” sau „Dacă rămâi, mschimb!”

- Depresie: îşi dă seama că situaţia nu spoate schimba, că nimic nu-l mai poate aduc înapoi pe celălalt şi asta îl deprimă.

- Acceptare: nu poate uita, dar acceptă smeargă înainte şi să-şi trăiască viaţa.

Dificultăţile creşterii copiilor - Dedică-te familiei. Copiii devin priorit

tea cea mai de preţ, ei sunt raiul pe pămânBucură-te de fiecare clipă petrecută cu copităi: de dragul lor îţi sacrifici timp, energie bani. Fiind un bun părinte de unul singur, vei

iubit şi apreciat de copii pentru munca greefortul şi dragostea ce le-o oferi.- Organizează-ţi activitatea zilnică, pentr

a face faţă cu bine nevoilor familiei. Stabileşun program zilnic. Organizarea reduce tensunea unei vieţi aglomerate. Fiecare trebuie sştie ce are de făcut în casă, ridicând gradul dresponsabilitate a fiecăruia. Familia care are temelie voia bună, umorul şi dragostea, com binate cu disciplina, funcţionează mult m bine, indiferent de cine este condusă.

- Stai de vorbă zilnic cu copiii, ascultă ce-

spun sau ce exprimă: copii mici pot exprimgreu în cuvinte ceea ce simt, ei pot deveni irtabili, deprimaţi sau regresează în compotament ( de ex: udă patul). Spune-le că e normsă fie supăraţi, înfricoşaţi sau geloşi; încearcă s înţelegi ce simt şi îndrumă-i către un compotament sănătos. Legătura ta intimă cu copiii întăreşte acestora siguranţa şi încrederea în sinşi în cei din jur.

116

COPILUL NOSTRU



11

PREŞCOLARU

- Când copilul nu şi-a văzut niciodată pă-rintele absent, dă-i fotografii sau obiectepersonale (dacă cere) pentru a întreţine o legă-tură mentală cu acesta.

- Menţine o atitudine optimistă faţă deviaţă: aceasta te face să depăşeşti mai uşor

situaţiile stresante.- Ai grijă de tine însuţi, pe toate planurile:fizic, intelectual, emoţional, spiritual şi social.Rezervă-ţi cel puţin o jumătate de oră pe zipentru tine însuţi: odihnă, lectură, TV ş.a.

- Menţine legătura cu alţii, inclusiv curudele, de la care – la nevoie – poţi cere ajutorfizic şi emoţional.

Familiile cu un singur părinte, ca celelalte,pot avea o viaţă normală, sănătoasă şi fericită,dacă se îngrijesc de asta şi dacă depun efortulnecesar.

Care trebuie să fie atitudinea ta, după divorţ:- Nu folosi copilul ca mesager între tine şi

persoana care nu mai locuieşte cu tine. Încearcăsă comunici direct cu celălalt.

- Păstrează-ţi viaţa intimă cât mai discretăposibil.

- Răspunde la toate întrebările copiilor.Sugestii:- Nu se pot recomanda soluţii specifice

când eşti părinte singur, fiecare situaţiefiind diferită.

- Acceptă responsabilităţile, fără amărăciu-ne sau milă faţă de tine însuţi.

- Caută soluţii, fără a exagera sau mini-maliza problemele.- Încearcă să-l ierţi pe celălalt, chiar dacă nu

vei putea să uiţi.- Educă-ţi copiii în mod consistent şi fără

pedepse aspre.- Consultă-l pe celălalt în deciziile impor-

tante care privesc viaţa copilului: dacă îşiascultă părintele care-l creşte, ce şcoală osă urmeze etc.

- Stabileşte limite adecvate vârstei; nu-i dacopilului tot ceea ce îşi doreşte, cu gândul

de a compensa lipsa celuilalt părinte.- Aplicarea unei discipline în familiile cufraţi vitregi este mai dificilă: părintelevitreg trebuie să îşi arate, mai întâi,dragostea faţă de copilul străin şi abiaapoi poate să îi ceară să fie disciplinat.

- Chiverniseşte-ţi banii cu grijă.- Comunică, pe cât posibil, cu fostul soţ

(fosta soţie) dacă ai copii; divorţul e doar

începutul unui lung şi dificil proces dcoordonare, în vederea unui rezultat cmai bun pentru copii. Copiii suferă, dacpărinţii nu cad de acord şi vin fiecare calte idei şi critici, la adresa celor făcute dcelălalt.

SEXUALITATEA

Educaţia sexuală

Înseamnă informarea copilului, pentru prpria-i protecţie. Un copil educat discută cuşurinţă despre sex cu părinţii şi le poate spunimediat dacă cineva încearcă să profite de ePedofilii şi proxeneţii îşi aleg victime mai aledin rândul copiilor care nu cunosc nimdespre sexualitate şi n-ar spune părinţilor, dali se întâmplă ceva.

Educaţia sexuală nu înseamnă a învăcopiii să facă sex şi nici nu îi forţează să- înceapă viaţa sexuală, ci le arată că au un corde care trebuie să aibă grijă. Sănătatea sexuanu este mai prejos de alte aspecte ale sănătăţcorpului.

Părinţii şi copiii educaţi sexual au atitudindestinsă faţă de acest subiect. Jena părinţilor da discuta despre sex provine deseori dignoranţă şi datează din timpul copilăriei lor.

La vârsta preşcolară, copiii sunt dornici s

înveţe ce le spun părinţii; e nevoie însă de muani pentru a înţelege ceea ce li se spune. Daceea, informaţia trebuie repetată. Dacă nu aud de la părinţi, o vor afla de la prieteni sateleviziune, deseori sub o formă eronată.

Copiii învaţă care este comportamentuacceptabil de societate, de ex. că părţile intimale corpului lor (cele acoperite de costumul d baie) nu trebuie atinse în public, nici de acopii sau adulţi, în afară de mama.

Copiii care deţin informaţii despre sănăta– în general – şi despre cea sexuală – în speci

– sunt mai protejaţi împotriva abuzurilor şiexploatării sexuale. Mai târziu – ca adolesceneducaţi acasă într-o atmosferă de sinceritatevor fi mai puţin înclinaţi spre imprudenţe promiscuitate în relaţiile intime. Ei devin m încrezători şi mai fericiţi în relaţiile lor intime

La vârsta de 3 ani, copilul nostru vrea să şttot mai multe despre diferenţa dintre băieţi fete; începe să arate interes faţă de diferenţe



fiziologice dintre sexe, în poziţia de urinat. La joacă, însă, nu face deosebire. Începe să seintereseze cum se fac copiii şi întreabă de undevin; cei mai mulţi nu înţeleg la această vârstă,dacă li se spune că nou-născutul creşte înă-untrul mamei.

La 4 ani, îşi arată organele genitale în joacă, înjură şi face glume despre urină şi fecale. Înmomentele de stres, simte nevoia să urineze;cere să fie lăsat singur la baie, dar este interesatsă ştie ce fac alţii acolo. La această vârstă, copiii învaţă cum să se poarte, ca băieţei sau ca fetiţe,mai mult de la prieteni, decât de la părinţi. La întrebările copilului despre sex, ar trebui sărăspunzi, punând accent pe dragostea, grija şiresponsabilitatea pe care o cere o legăturăintimă. Copilul te poate întreba cum ies nounăscuţii din burta mamei şi crede, dacă îi spui

că ies prin buric.La 5 ani, copilul ştie deja care sunt dife-

renţele fizice dintre sexe, dar nu le acordă mareinteres. Se joacă mai mult cu organele sexuale,decât înainte; se miră că tatăl nu are sâni, iarsora lui nu are penis ca el. Se ataşează puternicde părintele de sex opus şi se identifică cupărintele de acelaşi sex. Pe măsură ce identi-tatea sexuală se dezvoltă dincolo de simplarecunoaştere a sexului, copilul preşcolar devinemai pudic şi, în acelaşi timp, începe să-i fieteamă de mutilare.

După vârsta de 3 ani, fetiţa este conştientăde sexul ei şi ştie că va deveni femeie; aceasta îimăreşte atenţia pentru mama ei. Purtarea sauatitudinea mamei va influenţa modul în care sevede fetiţa ca femeie. Felul cum îşi manifestătatăl dragostea faţă de soţie, va fi un model deintimitate pentru copilă, mai târziu, ca femeieadultă.

Interesul fetiţelor pentru copii se manifestăchiar de acum şi îşi doresc să aibă şi ele unul,de aceea folosesc - de multe ori - păpuşa, în rol

de bebeluş.Copiii întreabă frecvent de unde vin nounăscuţii şi acceptă răspunsul „din burtamamei”. Mulţi copii nu întreabă niciodată,deoarece cred că ştiu răspunsul sau pentru căobservă că părinţii sunt incomodaţi de acestsubiect. De prea multe ori, din păcate, acestsubiect este evitat sau chiar înterzis, atât acasăcât şi la grădiniţă.

Preşcolarul inocent este vulnerabil la educaţia sexuală primită întâmplător. El aude dmulte ori informaţii greşite, dar evită să verifice cu părinţii, să-i întrebe pe aceştia, dacsunt adevărate sau nu. Mai târziu, încercăripărinţilor de a aborda subiectul vor fi respins

de copil.La această vârstă, copilul nostru ar trebui saibă câteva noţiuni elementare despre părţile funcţiile corpului, nu numai pe cele familiarsau peiorative.

- Denumirile ştiinţifice pentru pipi şi cacprecum şi de unde provin acestea: urină, vezi(rezervor de urină), uretră (tub prin care uriniese afară) şi anus (orificiul de ieşire pentrmateriile fecale, caca, scaunul).

- Tubul digestiv pentru hrană este diferit dsistemul de reproducere, prin care se nacopiii.

- Menstruaţia, numită de femei „ciclu”, eso reînnoire lunară a învelişului uterului, esformată din apă şi puţin sânge, care se scurg încet prin vagin, timp de câteva zile; este curaşi sănătoasă.

- La ce să se aştepte după câţiva ani, cânvor intra în pubertate, pentru a nu se speria dmodificările corpului lor: pe măsură ce vocreşte, corpul se dezvoltă, apar firişoare de p între picioare şi la subsuoară, ori coşuri pe faţLa băieţi – penisul va creşte, iar vocea se v îngroşa. La fete – sânii se vor mări uşor şi vapare prima menstruaţie. Băieţii vor avea viumede ( emisiuni nocturne de spermă) casunt normale şi sănătoase. Fetele vor învădespre spălarea regiunii genitale şi folosiretampoanelor etc.

Discuţia despre sex, dintre părinte şi copil,oferă acestuia un fel de imunitate împotrivpericolelor unei culturi supra-sexualizate. Dapărinţii discută despresexfără reticenţe,ca despo parte normală şi importantă a vieţii, micşoreazatracţia copilului pentru faptele interzise.

Sugestii pentru mamă:- Consideră-te egală soţului.- Tratează alte femei, ca prietene.- Priveşte munca, ca parte integrantă

vieţii de familie.Băieţii înţeleg că vor deveni bărbaţi şi sun

atraşi în special de tatăl lor. Băiatul îşi vurmări tatăl şi va învăţa de la el, ce înseamnă sfii bărbat.

118

COPILUL NOSTRU



11

PREŞCOLARU

Sugestii pentru tată:- Tratează femeile, în special pe soţia şi

fetele tale, cu respect şi dragoste, astfel încât băiatul tău să înveţe că acesta estemodul corect de a le trata. Cel maiimportant lucru, pe care un tată îl poate

face pentru copiii săi, este să o iubească pemama lor.- Priveşte alţi bărbaţi ca prieteni.- Participă şi bucură-te de viaţa de familie.- Rezolvaţi certurile, fără violenţă.Sugestii pentru a uşura comunicarea cu copiiidespre sexualitate:- Discută când se iveşte ocazia: o fotografie,

o scenă la televizor, o femeie gravidă pestradă: „Această doamnă va avea un copil;copilul este într-un loc special, în burta ei”.

- Dacă nu ai ocazii, inventează una şipăstrează explicaţiile scurte şi simple:„Când eram copil mic şi vedeam berzele, îmiaminteam de poveştile bunicii despre copiiiaduşi de ele, în cioc. Acum ştiu însă că tatăl

face o sămânţă mică, care îi iese din puţă sau penis; mama face un ou mic, într-o partespecială din burta ei, numită uter; tatăl îşi

pune puţa (penisul) la intrarea în locul acelaspecial şi, când sămânţa şi oul se întâlnesc,începe să crească un copil. Ei fac acest lucrucând sunt doar ei doi singuri, printr-oîmbrăţişare specială şi aceasta se numeşte că

fac dragoste”.Ascultă întrebările copilului şi ajută-l să

interpreteze corect răspunsurile tale.Preşcolarul are nevoie să audă de la părinţi,

nu de la alţii, următoarele:- cum se fac copiii,- unde creşte copilul,- cum şi pe unde iese copilul, printr-un loc

dintre picioarele mamei, dar nu pe unde iesepipi sau caca.

- ce este menstruaţia: o scurgere lunară desânge la fete şi femei, care curăţă organismul şimenţine sănătatea; dacă copilul tău e fată, îi poţi

spune: «eşti fată - o să ai şi tu ciclu pe la 10-13 ani şivom vorbi mai multe atunci; este un lucru intim,despre care vorbim doar noi două, cu doctorul».

- la ce folosesc tampoanele: absorb sângele,care se scurge în timpul menstruaţiei şi menţincurăţenia.

- ce este masturbarea: o explorare normală,dar intimă, a organelor genitale.

- ce este adopţia: „uneori mama şi tata nu p facecopii, deşi încearcă; atunci ei vorcăuta un copil canu are mamă şi tată şi-l vor creşte ca pe copilul lor “.

- ce este operaţia cezariană: „atunci câncopilul este prea mare, ca să iasă singur prin locspecial, numit păsărică sau vagin, doctorul ta

burta mamei pentru a-l scoate, după care burta escusută la loc “.- buricul: „este locul din care ieşea tubul prin ca

suntem hrăniţi cât timp stăm în burta mamei; dupnaştere, tubul este tăiat şi legat de moaşă, fără durere

Pentru alte idei sau subiecte mai complicacum ar fi: copiii fecundaţi în eprubetprostituţia, homosexualitatea, SIDA, părinţtrebuie să poată da informaţii simple şi să-exprime propria lor părere. Este bine cpărintele să întrebe copilul: „Tu ce crezi?”.

Aceste explicaţii nu sunt neapărat impo

tante ca informaţie; unele dintre ele sunt uitarepede. Importantă este legătura care formează între copil şi părinte şi uşurinţa ccare pot fi abordate aceste subiecte, mai târziu

Explorarea organelor genitale la aceasvârstă este normală şi tot atât de inocentă cexaminarea urechilor sau a ombilicului. De începe din curiozitate, preşcolarul observă se simte bine când se atinge şi descoperirea face să-şi ducă din nou mâinile acolo. Deşi pamasturbare, nu este, chiar dacă se produce erecţie. Copilul poate avea o senzaţie de pl

cere, dar nu sexuală.Dacă îi înterzici, îl poţi incita şi mai mult; daceea, dacă se atinge în casă, ignoră-i compotamentul. Dacă nu se poate abţine în publiatrage-i atenţia că nu e frumos ceea ce facdacă continuă, du-l să se distreze în parc laudă-l că este destul de mare să înţeleagă că neste frumos să se atingă în public.

Sunt perioade în care copilul stă mult timşi îşi cercetează organele genitale, ceea cederanjează activitatea zilnică; cauzele pot frica sau neliniştea şi, foarte rar, abuzul sexua

Dacă crezi că preşcolarul este obsedat dorganele sale genitale, consultă medicul.

Jocurile sexuale

Între trei şi şase ani, cei mai mulţi copdevin curioşi şi vor să ştie ce se află îpantalonii altora şi încearcă să-şi satisfacaceastă curiozitate: „Dacă mi-o arăţi pe a ta, ţi



arăt şi eu pe a mea” sau se joacă de-a doctorul.Această curiozitate este naturală, inocentă şilipsită de interes sexual. Pedepsirea, certareasau ridiculizarea îi vor face confuzi şi încep săfie jenaţi de părţile intime ale corpului, caresunt privite ca „murdare”; aceste sentimente

pot persista la adolescent şi adult.Dacă observi că fetiţa ta se joacă „de-adoctorul” cu un prieten, încearcă să rămâicalmă şi explică-i că „aceste părţi ale corpului suntintime şi nu le arătăm altora, nici nu îi lăsăm pe alţiisă le atingă”. Sugerează-i să se joace de-a altceva:„Hai să citim o poveste sau să sărim coarda”. Ocarte despre corpul omenesc, cu ilustraţiisimple, poate uşura înţelegerea explicaţiilordate preşcolarului. Dacă copilul pare obsedatde organele genitale ale altor copii, vorbeşte cumedicul pediatru despre aceasta; rareori, poatefi un semn de abuz sexual.

GRĂDINIŢA

Părinţii trebuie să se asigure că preşcolaruleste pregătit fizic, emoţional şi mental pentrugrădiniţă şi că se poate despărţi uşor de casă.

Cum recunoşti un copil pregătit pentrugrădiniţă:

- are vederea şi auzul normale, sau corec-tate, dacă este nevoie;

- are vârsta minimă necesară;- se separă uşor de părinţi, oricât ar fi de

ataşat;- poate fi atent cel puţin 25 de minute;- are o oarecare experienţă în grupul de

copii, de vârsta lui;- ştie cum să ceară ajutor de la adulţi, când

o treabă i se pare prea grea;- atrage atenţia adulţilor în mod corespun-

zător, fără să plângă sau să ţipe;

Jocuriorganizate

- poa-te aşteptasă-i vinărândul, să împartă o jucărie cu altul, să fie - pe rând - conducător saucondus;

- poate să-şi exprime emoţii pozitive sanegative;

- ştie să negocieze problemele şi să le rzolve în mod paşnic;

- este competitiv în dorinţa de a face treabă bine;

- nu are probleme medicale, care să-l facsă lipsească mult;- nu are necazuri mari în viaţa de famili

care să-l îngrijoreze.Copiii, care nu au caracteristicile de mai su

se vor adapta mai greu la grădiniţă şi vor avenevoie de sprijin şi înţelegere deosebită dpartea părinţilor şi a educatoarei.

Intrarea cu succes la grădiniţă necesianumite calităţi:

1 limbajul: copilul vorbeşte fluent şi clar îpropoziţii de 5 sau mai multe cuvinte; î

aminteşte părţi dintr-o poveste şi le poate rednu se mai bâlbâie; poate executa o comandmai complicată (dacă vrea să o facă): „Te rog, mingea de jos, pune-o în coş şi adu coşul la minefoloseşte timpul viitor.

2 cunoştinţe elementare: îşi cunoaşte adresştie unde lucrează părinţii şi numărul dtelefon de acasă; înţelege noţiunea de numă(“Am 2 mere şi tu ai 3”); poate număra cel puţpână la 10.

3 gândirea: poate răspunde la întrebări c„Din ce e făcută o masă, o cămaşă? De ce avem och

gură, casă, maşină, ochelari?”; poate complefraza: „Pantofii se pun în picioare, iar mănuşiîn.....”; poate repeta patru numere, care nu su în ordine: 2, 7, 4, 9.

4.deprinderi manuale: taie cu foarfeca; desnează după un model, fără a i se arăta: o crucun cerc sau un triunghi; ţine creionul în mânca un adult.

5.deprinderi motorii: sare, merge - folosinduşi talpa de la călcâi spre vârf; pedalează tricicletă sau o bicicletă; aruncă, loveşte prinde o minge.

6.îngrijirea proprie: se îmbracă singur, dnu-şi poate înnoda şireturile şi încheia nasturdin spate; ştie să folosească toaleta, trage apse îmbracă după folosirea ei, se spală şi sşterge singur pe mâini.

Copiii învaţă aceste lucruri cu mult înainte da merge la grădiniţă - fie acasă, fie în afara eCondiţiile vitrege, ca săracia şi boala, îngrunează dorinţa naturală a copiilor de a învăţa.

120

COPILUL NOSTRU



12

PREŞCOLARU

Adulţii nu trebuie să aştepte de la copii să sedezvolte de la sine, ci să le uşureze dezvoltarea,oferindu-le un mediu prielnic de învăţătură.Copiii pot învăţa nu numai când stau liniştiţi şiascultă ce le spune educatoarea; ei învaţă şi prinactivităţi concrete sau jucându-se cu alţi copii sau

adulţi. Mai ales copiii care nu sunt consideraţipregătiţi pentru grădiniţă, sunt cei care au ceamai mare nevoie de activităţile în grup.

Fascinaţiacomputerului

Un program bun de grădini-ţă oferă copiiloro mare varietatede activităţi, ca-re le pot com-pleta pe cele deacasă. La gră-diniţă se obiş-nuieşte cu viaţa în colectivitate.

Copiii sunt învăţaţi cum să coopereze, să aşteptesă le vină rândul, să ajute la treburi, să urmezereguli, să ia decizii şi să se înţeleagă cu alţii. Pelângă activitatea didactică, un program educativ

bun stimulează intelectul şi creativitatea co-pilului; îl învaţă despre alfabet, numere, muzică,artă, literatură, ştiinţă, protejarea mediului şicomportament.

Activitatea fizică trebuie să fie stimulatăprin jocuri sau exerciţii atractive.

În condiţii ideale, alimentaţia ar trebui sărespecte regulile unei nutriţii sănătoase pentruaceastă vârstă, adică suficient lapte, carne şifructe (vezi cap. „Alimentaţia”). Grădiniţatrebuie să fie un mediu prielnic pentru învăţarea deprinderilor igienice la masă

(spălarea mâinilor cu apă şi săpun, folosireatacâmurilor, a batistei etc.). Avantajele grădiniţei sunt: îngrijirea de către

personal instruit, un program adaptat vârstei şidezvoltării copilului, continuitate zilnică,ocazia de a se juca cu alţi copii de aceeaşivârstă, numeroase jucării şi material didactic,hrană raţională şi supravegherea regulilor desănătate.

Dezavantaje: expunere mai mare la boli infeţioase (multe infecţii sunt răspândite înainte csemnele bolii să-şi facă apariţia), îngrijire mpuţin individualizată, mai ales când raportnumeric între copii şi instructor este mar(raportul optim este de 7 copii la o educatoar

în România raportul maxim legal este de 24).

Stimulareacreativităţii

Copilul trebuie pregătitpentru grădi-niţă, prin pre-zentarea în pre-alabil a activi-tăţilor: trebuiesă ştie cum săse joace cu alţiişi să-şi aştepterândul la joacă;să-şi împache-teze hrana dincare mănâncăşi să pună la loc, în ghiozdan, ce-i rămâne. Îcompletare, poţi să-i citeşti cărţi despre grădinişi să-i vorbeşti cu entuziasm despre alţi copcare sunt sau au fost acolo.

Ţine copilul acasă, dacă are febră, vomisau are diaree, are gâtul roşu şi dureros, infecţie a ochilor netratată, o infecţie sau erupţie a pielii, respiraţie îngreunată, duremare, râie sau păduchi.

Semne care arată neadaptarea copilului programul grădiniţei:

- tulburări de somn sau ale poftei dmâncare,

- este dezamăgit când rămâne singur grădiniţă,

- arată nefericit la sfârşitul zilei,- devine retras,- dezvoltă tulburări de comportament.Dacă asemenea semne durează mai mult de

lună sau copilul este speriat, are coşmarurvânătăi sau alte semne de abuz, întreabă educatoarea şi consultă medicul. Semnele posibile dabuz fizic sunt: vânătăile, tăieturile şi alte leziunpe care copilul declară că i le-au făcut alţii.



Copiii care se adaptează mai greu la gră-diniţă, sunt: cei certaţi de educatoare în faţacelorlalţi copii, cei care nu respectă ordinea şidisciplina în grup; nu se pot îngriji singuri sau setem să folosească o toaletă necunoscută. Pentrua preveni aceste tulburări, du-te la grădiniţă şi

încearcă să cunoşti educatoarea, înainte de aduce copilul acolo; joacă-te acasă de-a grădiniţaşi practică acţiunile şcolare; fă-i cunoştinţăcopilului cu unul din viitorii colegi de grupă.Cere-i copilului să-ţi spună dacă cineva îi faceceva rău şi cercetează asemenea situaţii.

Majoritatea copiilor se adaptează până laurmă la grădiniţă şi ajung să o iubească.Aceasta le uşurează trecerea în etapa de şcolar.

Pregătirea pentru şcoală

Părinţii ajută copilul preşcolar să citescă,oferindu-le în primul rând exemplul lorpropriu. Copiii trebuie să vadă părinţii citind, eitind să copieze atitudinea părintelui de acelaşisex. Poţi cere copilului să explice ceva din carte în mod relaxat şi distractiv. În casă sunt ziare,reviste, cărţi interesante pentru copii, gata de afi citite. Vizitaţi împreună bibliotecile publice(dacă există). Nu forţa totuşi copilul să citeascăprematur. Pentru a fi gata de citit, copilultrebuie să-şi dezvolte privirea pentru a distingeliterele şi cuvintele, a le urmări, să recunoascăalfabetul, să înţeleagă cuvintele şi ideile citite. În

plus, are nevoie de un vocabular şi o con-versaţie apropiate vârstei. Începe prin a-i arătacopilului o carte care are o copertă, un titlu şipagini, iar uneori ilustraţii. Încurajează copilulsă caute detaliile în figuri sau ilustraţii, pentru adeosebi apoi mai uşor literele. Este bine anteriorsă se joace cu copii din primele clase.Vizitaţi împreună şcoala în care va învăţa.

Copilul este gata de a merge la şcoală, când:- Este sănătos şi bine dezvoltat fizic: se

joacă afară, aleargă, sare, scrie sau mâzgâleştepe hârtie, colorează şi desenează; se odihneşte

din plin; are o alimentaţie echilibrată; a fostexaminat periodic de medic şi stomatolog şivaccinat la timp.

- Este pregătit social şi emoţional: s-a jucatmult cu copii de vârsta lui; are destulă încredere în el, pentru a explora şi încerca lucruri noi;poate lucra singur, se poate controla, ajută latreburile casnice; e curios şi dornic să înveţe.

„Poezia” deOctavia

Ţarălungă

- Are limbaj şi cunoştinţe generale devoltate: i se citeşte zilnic; are cărţi; se joacmult; vizionarea TV e controlată de un aduleste încurajat să pună întrebări, să clasificlucruri şi să rezolve probleme; are ocazii sdeseneze, să asculte, să înveţe muzică sau scânte şi să danseze, să exploreze lumea di jurul lui, să vadă şi să atingă obiectele, sasculte sunete noi şi să guste alimente noi; ştsă-şi scrie numele şi adresa, să numere şi srecunoască forme şi culori.

După terminarea grădiniţei, copilul nostreste pregătit să devină şcolar!

122

COPILUL NOSTRU

copilul mic complet75-122

Documents