conventia de la roma. regulamentul roma i (vol. i - vol. ii) | autor: belohlavek alexander j

1621

Articolul 10 al Regulamentului/Articolul 8 al ConvenŃiei

Articolul 10 al Regulamentului [ConsimŃământul şi validitatea de fond]1 1. ExistenŃa şi validitatea contractului sau a oricărei clauze contractuale sunt determinate

de legea care l-ar reglementa în temeiul prezentului regulament, dacă contractul sau clauza respectivă ar fi valabile.

2. Cu toate acestea, pentru a stabili faptul că nu şi-a dat consimŃământul, o parte poate să invoce legea Ńării în care îşi are reşedinŃa obişnuită, dacă din circumstanŃele respective reiese faptul că nu ar fi rezonabil să se stabilească efectul comportamentului său în conformitate cu legea menŃionată la alineatul (1).

* * *

Articolul 8 al ConvenŃiei [ConsimŃământul şi validitatea de fond] 1. ExistenŃa şi validitatea unui contract sau a oricărui termen dintr-un contract, vor fi

determinate de legea căreia va fi supus conform prezentei ConvenŃii dacă acel contract sau termen au fost valabile.

2. Totuşi o parte se poate baza pe legea statului în care îşi are reşedinŃa obişnuită şi să declare că nu a consimŃit, dacă din împrejurări apare că nu ar fi rezonabil să fie determinat efectul comportării sale în conformitate cu legea menŃionată în paragraful precedent.

* * *

LegislaŃie şi surse relevante: • DispoziŃii relevante ale Regulamentului (excluzând preambulul): articolul 1 (2) i), articolul 3,

articolele 4-7, articolul 9, articolul 13 şi articolul 21. • Puncte relevante ale preambulului Regulamentului: considerentul (29). • DispoziŃii relevante ale ConvenŃiei (excluzând preambulul): • Puncte relevante ale preambulului ConvenŃiei: articolul 3, articolul 4, articolul 5, articolul 7,

articolul 11 şi articolul 16.

1 Alte versiuni lingvistice ale termenului în sensul variantelor corespunzătoare ale Regulamentului: versiunea bulgară

(BG): Съгласие и материална действителност; versiunea cehă (CZ): Souhlas stran a materiální platnost; versiunea daneză (DK): Samtykke og materiel gyldighed; versiunea estonă (ET): Nõustumus ja sisuline kehtivus; versiunea finlandeză (SF): Hyväksyntä ja aineellinen pätevyys; versiunea franceză (B) (F): Consentement et validité au fond; versiunea irlandeză (IRL) (GA-Gallic): Toiliú agus bailíocht ábharach; versiunea italiană (I): Consenso e validità sostanziale; versiunea letonă (LV): Piekrišana un spēkā esamība pēc būtības; versiunea lituaniană (LT): Sutikimas ir turinio galiojimas; versiunea maghiară (HU): Hozzájárulás és anyagi érvényesség; versiunea malteză: Kunsens u validità materjali; versiunea germană (A) (D): Einigung und materielle Wirksamkeit; versiunea olandeză (NL): Bestaan en materiële geldigheid; versiunea poloneză (PL): Zgoda i waŜność materialna; versiunea portugheză (P): Aceitação e validade substancial; versiunea română (RO): ConsimŃământul şi validitatea de fond; versiunea greacă (GR) (elină): Συναίνεση και ουσιαστικό κύρος; versiunea slovacă (SK): Vecná platnosť; versiunea slovenă (SLO): Soglasje volj in materialna veljavnost; versiunea spaniolă (E): Consentimiento y validez material; versiunea suedeză (SE): Samtycke och materiell giltighet.


1622

• Puncte relevante ale Raportului: SecŃiunea 1 a Regulamentului: comentariu la articolul 8 al ConvenŃiei, punctul (1);

• SecŃiunea 2 a Regulamentului: comentariul la articolul 8 al ConvenŃiei, punctul (2);

Surse semnificative de origine internaŃională: Normele de la Rotterdam: articolul 79.

* * *

10.I. Domeniul de aplicare material al regulamentului

10.1. Articolul 10 al Regulamentului repetă textual articolul 8 al ConvenŃiei. Toată jurispru-denŃa existentă şi doctrina aplicabilă interpretării articolului 8 al ConvenŃiei este astfel aplicabilă articolului 10 al Regulamentului.

10.2. Regulamentul este legat de legea aplicabilă pentru toate chestiunile referitoare la înche-ierea şi validitatea contractelor sau la nulitatea (parŃială sau deplină) şi reŃinerea validităŃii pe durata contractului. Regulamentul acoperă, inter alia, oferta şi acceptarea ofertei în cadrul contractului, interpretarea contractelor, consecinŃele greşelilor pe durata încheierii contractelor, impactul coerciŃiunii sau influenŃa nelegitimă pe durata încheierii contractelor şi declaraŃiile false pe durata încheierii contractelor. Regulamentul în cauză se aplică şi înŃelegerilor de salvgardare, înŃelegeri care în decursul timpului au devenit o parte obişnuită a contractului şi în temeiul cărora nulitatea anumitor înŃelegeri ale contractului nu anulează întregul contract2.

10.3. Articolul 10 al Regulamentului reglementează nu numai existenŃa şi validitatea unui contract ca întreg, ci şi condiŃiile specifice pentru crearea unui contract şi a dispoziŃiilor sale individuale, adică chestiunile privind consensul, originea şi validitatea consimŃă-mântului părŃilor privind legea aplicabilă3 (validitatea înŃelegerilor contractuale privind alegerea legii aplicabile în temeiul articolului 3 al Regulamentului).

10.4. Conform unui număr de politici naŃionale, consecinŃele înŃelegerilor contractuale cad sub incidenŃa statutul obligaŃiei contractului, adică evaluarea originii şi a efectelor posibilelor responsabilitate precontractuală. Dată fiind excluderea acestora din domeniul de aplicare material al Regulamentului ca întreg (în comparaŃie cu ConvenŃia) în temeiul articolului 1 (2) (i) al Regulamentului, acele obligaŃii şi relaŃii sunt excluse, de asemenea, în mod natural, din domeniul de aplicare material al articolului 10 al Regulamentului.

10.5. În acest punct, notăm faptul că dispoziŃia relevantă găsită în articolul 13 al Regulamentului, în anumite cazuri, exclude chestiuni cu privire la incapacitatea unui participant din

2 ComparaŃi P. Kaye, Noul drept internaŃional privat al contractelor din cadrul ComunităŃii Europene.

Implementarea ConvenŃiei obligaŃiilor contractuale a CEE în Anglia şi łara Galilor în temeiul legii contractelor (lege aplicabilă) din 1990, Aldershot, Dartmouth, 1993, p. 269-270. Mai departe, a se vedea B. Audit, Droit international privé, Paris, Economica, 2006, pp. 681-682. Acolo unde se referă la măsura în care domeniul de aplicare material al aplicabilităŃii statutului obligaŃiei, a se vedea decizia CurŃii Supreme franceze, care, conform anumitor comentarii, reprezintă un anumit prototip al specificării domeniului de aplicare material al statutului obligaŃiilor conflictuale, în sensul reglementării ConvenŃiei, în cadrul contextului european. A se vedea hotărârea Cour de cassation (F) (Ch.civ) din 5 decembrie 1910, Revue de droit international, 1911, p. 395.

3 P. Kaye, Noul drept internaŃional privat al contractelor din cadrul ComunităŃii Europene. Implementarea ConvenŃiei obligaŃiilor contractuale în Anglia şi łara Galilor în temeiul legii contractelor (lege aplicabilă) din 1990, Aldershot, Dartmouth, 1993, p. 269-270.


1623

domeniul de aplicare material, din cauză că este un regulament special subordonat ultimei citate dispoziŃii.

10.II. ExistenŃa şi validitatea unui contract – articolul 10 (1) al Regulamentului 10.II.1. Compararea versiunilor lingvistice

10.6. Versiunea franceză nu diferă în mod fundamental de versiunea engleză în ceea ce priveşte sensul; acelaşi lucru se aplică şi versiunii daneze. Totuşi, anumite diferenŃe pot fi observate între versiunea germană şi cea engleză. Termenul german Zustandekommen înseamnă de fapt origine (implementare) şi nu existenŃă (stare de existenŃă sau de a fi). Termenul german (...) sich beurteilen4 (...) [corespondentul formulării în versiunea cehă a articolului 10 (1) al Regulamentului (...) stipulează (...)] înseamnă de fapt revizuire, estimare a unui anumit fapt (procesul formării opiniei cuiva sau părerea cu privire la calitatea unui anumit fapt). În mod clar, nu este echivalent versiunilor în engleză, franceză, daneză sau cehă în sensul (...) stipulează (...) (determină, constată). Prin urmare, acesta nu este un echivalent deplin aşa cum am discutat despre legea aplicabilă unei anumite chestiunii (stare juridică sau de fapt).

10.II.2. Conceperea şi scopul regulamentului

10.7. Articolul 10 (1) permite determinarea existenŃei5 şi validitatea unui contract în temeiul unei legi care ar fi aplicată în baza acestui Regulament, dacă contractul sau dispoziŃiile contractului ar fi valide6.

10.8. În temeiul Regulamentului, legea aplicabilă cu privire la existenŃa şi validitatea unui contract este aleasă de către părŃile contractante (în conformitate cu articolul 3 al Regulamentului). În cazul absenŃei alegerii legii, dreptul material este acela care este stipulat în temeiul articolului 4 al Regulamentului (sau în temeiul articolului 5-8 al Regulamentului).

4 În sensul juridic, relevant în cele mai multe cazuri în pasiv. 5 Acolo unde sunt relevante avizele şi jurisprudenŃa: cu privire la existenŃa contractului, a se vedea decizia Cour

de cassation (F) din 14 decembrie 1993, comentată de H. Muir-Watt, în Revue critique de droit international privé, 1995 p. 300, comentariu Muir-Watt. În privinŃa validităŃii unui contract, multe cazuri se referă la decizia franceză a Cour de cassation (F) (civ. I) din 7 octombrie 1997, adnotată şi comentată în Revue critique de droit international privé, 1998, p. 84 (autorul comentariului foloseşte abrevierea P.L.) sau la decizia TGI Paris din 13 martie 1978, adnotată şi comentată în Revue critique de droit international privé, 1979, p. 415 (autorul comentariului este H. Gaudemet-Tallon).

6 P. Kaye, Noul drept internaŃional privat al contractelor din cadrul ComunităŃii Europene. Implementarea ConvenŃiei obligaŃiilor contractuale a CEE în Anglia şi łara Galilor în temeiul legii contractelor (lege aplicabilă) din 1990, Aldershot, Dartmouth, 1993, p. 269-271. Cu referire la validitate, jurisprudenŃa belgiană citează adesea referinŃele la aceste decizii, de exemplu: (i) Hotărârea Courtin Mons (B) din 2 martie 1994, publicată (adnotată) în: Revue générale de droit civil belge, 1996, p. 134 şi urm. (autorul adnotării şi al comentariului este A. Nuyts); (ii) Hotărârea instanŃei din Anvers (B) din 3 ianuarie 1995, publicat (adnotată) în: Revue de droit commercial belge, 1995, p. 387 şi urm. (autorul adnotării şi al comentariului este J. Erauw); (iii) Hotărârea instanŃei comerciale din Malines (B) din 31 mai 1996, publicată (adnotată) în: Algemeen Juridisch Tijdschrift, 1996-1997, p. 250 şi urm. (autorul adnotării şi al comentariului este B. De Groot); (iv) Hotărârea instanŃei din Anvers (B) din 25 iunie 2001, publicată (adnotată) în: Revue de droit commercial belge, 2003, p. 155 (autorul adnotării şi al comentariului este G. Stuer) sau (v) Hotărârea instanŃei comerciale din Hasselt (B) din 15 mai 2002, publicată (adnotată) în: Revue de droit commercial belge, 2002, p. 596 şi urm.


1624

10.9. Conform Raportului, dispoziŃia în cauză prevede stipularea legii aplicabile pentru hotărârea tuturor aspectelor originii contractului şi nu a validităŃii în general, de exemplu, drept consecinŃă a neîndeplinirii etc.

10.10. Formularea anumitor dispoziŃii ale contractului trebuie interpretată în sensul larg, pentru a putea acoperi existenŃa şi validitatea consimŃământului părŃilor cu privire la alegerea legii aplicabile. Putem numai să fim de acord cu opinia, care, în legătură cu articolul 8 al ConvenŃiei, a fost de asemenea menŃionată în Raport.

10.III. AbsenŃa consensului. Articolul 10 (2) al Regulamentului 10.III.1. Compararea versiunilor lingvistice

10.11. Nicio diferenŃă de conŃinut nu poate fi găsită în versiunile lingvistice.

10.III.2. InexistenŃa consensului şi existenŃa validităŃii

10.12. Articolul 10 (2) al Regulamentului introduce o scutire de la articolul 10 (1) în legătură cu existenŃa şi nu cu validitatea acordării (consensului).

10.13. În temeiul acestui Regulament, o parte contractantă poate face referire la lex causae şi, de asemenea, la legea Ńării în care îşi are reşedinŃa (sau în cazul entităŃilor juridice sau a entităŃilor cu sau fără personalitate juridică, sediul său administrativ), în scopul revizuirii argumentului său, şi anume ci nu a existat nicio manifestaŃie a voinŃei din partea sa. SupoziŃia pentru aplicarea acestei factor de legătură (reşedinŃa obişnuită, sediu) este că rezultatul revizuirii în temeiul lex causae, stipulată în temeiul articolului 3 al Regulamentului şi/sau articolul 5 al Regulamentului sau alte dispoziŃii ale Regulamentului, ar fi nerezonabile7.

10.III.3. Tăcerea participantului

10.14. Articolul 10 (2) al Regulamentului este schiŃat, inter alia, în asemenea măsură încât să rezolve chestiunea tăcerii unei părŃi la primirea unei oferte din partea opusă.

10.15. Pe lângă situaŃiile care decurg din înŃelegerile comerciale ale contractelor, pot avea loc următoarele situaŃii: • O persoană care are reşedinŃa obişnuită în statul „A” (lege în temeiul căreia tăcerea nu este egală cu o acceptare a ofertei) intenŃionează să petreacă câteva zile în statul „B” (în care tăcerea este înŃeleasă ca acceptare a ofertei). În timp ce în statul B, acesta primeşte mai multe oferte la care nu răspunde, sau • O persoană care are reşedinŃa obişnuită în statul „A” (lege în temeiul căreia tăcerea nu este egală cu o acceptare a ofertei) primeşte prin poştă o ofertă de a alege legea statului „B” (în care tăcerea este înŃeleasă ca acceptarea a ofertei), trimisă printr-un translator în statul „B”. • În aceste cazuri, aplicarea articolului 10 (1) al Regulamentului ar duce la aplicarea legii statului „B”, iar tăcerea unei persoane cu reşedinŃa obişnuită în statul „A” va fi interpretată ca şi un acord. Pentru aceste cazuri, este rezonabil să i se acorde protecŃie persoanei în statul „A”, sub forma aplicării articolului 10 (2) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei] şi să se interpreteze tăcerea acestuia în conformitate cu legea statului

7 P. Kaye, Noul drept internaŃional privat al contractelor din cadrul ComunităŃii Europene. Implementarea

ConvenŃiei obligaŃiilor contractuale a CEE în Anglia şi łara Galilor în temeiul legii contractelor (lege aplica-bilă) din 1990, Aldershot, Dartmouth, 1993, p. 269-270; B. Audit, Droit international privé, Paris, Economica, 2006, p. 681-682.


1625

în care are reşedinŃa obişnuită, atunci când putem presupune că aceştia sunt familiari cu aceasta [legea lor] şi în care aceştia pot [sau ar trebui să] obŃine consultanŃă juridică calificată8.

10.16. Articolul 10 (2) al Regulamentului implementează unul dintre scopurile dreptului european, în special protecŃia juridică a persoanelor stabilite pe teritoriul ComunităŃii. La acest nivel, îl putem compara cu articolul 5 (1) al Regulamentului nr. 44/2001. Această dispoziŃie determină competenŃa (jurisdicŃia internaŃională) pentru procedurile legate de relaŃiile comerciale [obligaŃie] şi termenul „chestiuni contractuale” în legătură cu Regulamentul nr. 44/2001 care a fost deja interpretat de către CEJ9:

10.IV. CondiŃii pentru aplicarea articolului 10 (2) al Regulamentu-lui/articolul 8 (2) al ConvenŃiei

10.IV.1. Sfera de aplicare subiectivă

10.17. Aplicabilitatea articolului 10 (2) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei] nu este limitată exclusiv pentru destinatarul ofertei. Posibilitatea încrederii în legislaŃia Ńării în care persoana în cauză are reşedinŃa obişnuită se aplică fiecărei părŃi a unei obligaŃii contractuale.

10.IV.2. Posibilitatea aplicării [protecŃiei] articolului 10 (2) al Regulamentu-lui/articolul 8 (2) al ConvenŃiei

10.18. CondiŃia pentru aplicarea articolului 10 (2) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei] este ca participantul care pretinde validitatea insuficientă a unui contract se încrede pe legea Ńării în care are reşedinŃa obişnuită.

10.19. În acelaşi timp, se bazează pe legea Ńării (sale) în care are reşedinŃa obişnuită pentru a stabili faptul că a existat un acord din partea sa, cealaltă parte care, prin contrast, pretinde validitatea contractului, nu se poate încrede în aplicarea unei asemenea legi pentru a dovedi contrariul.

10.20. Posibilitatea schiŃată în articolul 10 (2) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei] este numai o posibilitate şi nu reprezintă în niciun caz datoria unui participant de a se încrede în legea sa. DispoziŃia articolului 10 (2) al Regulamentului/articolul 8 (2) al ConvenŃiei prevede numai posibilitatea (...se poate baza pe...)10.

8 (F) P. Kaye, Noul drept internaŃional privat al contractelor din cadrul ComunităŃii Europene. Implementarea

ConvenŃiei obligaŃiilor contractuale a CEE în Anglia şi łara Galilor în temeiul legii contractelor (lege aplicabilă) din 1990, Aldershot, Dartmouth, 1993, p. 269-270; B. Audit, Droit international privé, Paris: Economica, 2006, p. 275-276; (B) N. Watté, Examen de jurisprudence (1999-2002), Droit international privé (conflit des lois), Revue critique de jurisprudence belge. 05/2005 p. 264 (B); Practica belgiană se află în conformitate cu articolul 10 (2): Mons, 1 octombrie 1991, Journal des Tribunaux, 1992, p. 480; (F) B. Audit, Droit international privé. Paris, Economica, 2006, p. 682; (F) Judgment Cour de cassation, din 14 decembrie 1993, publicată în Revue critique de droit international privé, 1995, p. 300 (comentariul la această decizie a fost scris de către H. Muir-Watt); (D) Hotărârea BGH (D) din 22 septembrie 1971, adnotată în Revue critique de droit international privé, 1972, p. 621.

9 Hotărârea CEJ, cazul nr. C-26/91 din 17 iunie 1992 (în chestiunea Jakob Handte & Co. GmbH vs Traitements Mécano-chimiques des Surfaces SA), publicată în Jurnalul CEJ, 1992, p. I-03967 şi urm.

10 P. Kaye, Noul drept internaŃional privat al contractelor din cadrul ComunităŃii Europene. Implementarea ConvenŃiei obligaŃiilor contractuale a CEE în Anglia şi łara Galilor în temeiul legii contractelor (lege aplicabilă) din 1990, Aldershot, Dartmouth, 1993, p. 269-270.


1626

10.21. Nu există obligaŃia ca instanŃa să aplice o asemenea lege, nici chiar în scopul protecŃiei unui participant defavorizat, numai dacă o asemenea obligaŃie este dedusă din alte dispoziŃii de protecŃie ale reglementărilor privind conflictele, pe care instanŃa ar fi obligată să o aplice. Articolul 10 (2) al regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei] nu numai că nu stipulează o asemenea obligaŃie (nici pentru participant, nici pentru instanŃă), ci nici măcar nu permite instanŃei să aplice asemenea lege ex officio, decât dacă lex causae este cea care susŃine validitatea contractului, cum este stipulat în norma conflictuală în temeiul articolului 10 (1) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei].

10.V. LegislaŃia Ńării în care este localizată reşedinŃa obişnuită

10.22. Timpul prezent al verbului a fi localizat este foarte problematic şi putem presupune că reprezintă desuetudine. Acest statut ar putea fi influenŃat de către participant, în favoarea căruia o apreciere cu privire la absenŃa consimŃământului ar putea dovedi, prin soluŃionarea de către partea contractantă (stabilirea reşedinŃei obişnuite) în Ńara, a cărei legislaŃie ar putea face posibilă pretenŃia conform căreia aceştia nu şi-au dat acordul în privinŃa ofertei, chiar şi înainte de posibila respingere a executării contractuale şi înainte de procedurile judiciare ulterioare. O interpretare mai corespunzătoare ar fi: locul reşedinŃei obişnuite de la data încheierii contractului respectiv11.

10.VI. ReşedinŃa obişnuită

10.23. În conformitate cu cerinŃele unei definiŃii clare a termenului reşedinŃă obişnuită, aşa cum punctul (39) al preambulului Regulamentului exprimă referire la dispoziŃiile articolului 19 al Regulamentului, în care acest termen este definit.

10.VII. Scopul stabilirii absenŃei consimŃământului

10.24. DispoziŃia articolului 10 (2) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei] nu se aplică validităŃii consimŃământului, ci numai existenŃei sale, adică dacă a existat consimŃământ sau nu.

10.25. Mai mult, ar trebui notat faptul că legislaŃia Ńării în care se află reşedinŃa obişnuită se poate aplica numai pentru a evalua dacă partea care se bazează pe aceasta nu a exprimat consimŃământul. Dacă, folosind dovada legislaŃiei străine şi la aplicarea acesteia pentru evaluarea statutului juridic specific, se apreciază că partea în cauză într-adevăr nu a exprimat consimŃământul, acea parte nu poate împovărată cu obligaŃia posibilă care decurge din orice relaŃie juridică corespondentă, care ar fi decisă în afirmativ prin aplicarea legii determinate în temeiul articolului 10 (1) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei], Aplicarea legii în temeiul articolului 10 (2) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei] nu poate avea efectul opus celei care a fost descrisă anterior. Prin urmare, nu este posibil, în temeiul legii aplicabile în articolul 10 (2) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei] să se ajungă la concluzia existenŃei contractului, din cauză,

11 P. Kaye, Noul drept internaŃional privat al contractelor din cadrul ComunităŃii Europene. Implementarea ConvenŃiei

obligaŃiilor contractuale a CEE în Anglia şi łara Galilor în temeiul legii contractelor (lege aplicabilă) din 1990, Aldershot, Dartmouth, 1993, p. 269-270.


1627

în temeiul lex causae [cu aplicarea statutului obligaŃiei în temeiul articolului 10 (1) al Regulamentului/articolul 8 (1) al ConvenŃiei] s-a decis că contractul nu există12.

10.26. La acest punct, putem, în teorie, pune sub semnul întrebării care lege se aplică în cazul în care pe baza legii în temeiul articolului 10 (1) al Regulamentului [articolul 8 (1) al ConvenŃiei] şi de asemenea (conform controlului instanŃei) în temeiul legii pe care se bazează participantul în temeiul articolului 10 (2) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei] este posibil să se ajungă la concluzia că a existat consimŃământ şi că contractul este valid. SemnificaŃia practică a răspunsului la această chestiune este mai degrabă formal, pentru că instanŃa trebuie să satisfacă partea, care se bazează pe legea conformă cu articolul 10 (2) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei], InstanŃa trebuie să stabilească conŃinutul unei asemenea legi şi să o aplice pentru a determina statutul juridic şi de fapt. SemnificaŃia formală rezidă în faptul că instanŃa trebuie să stabilească chestiunea existenŃei consimŃământului şi, ulterior, validitatea contractului, în temeiul articolului 10 (2) al Regulamentului sau articolului 8 (2) al ConvenŃiei.

10.VIII. CircumstanŃe care stabilesc insuficienŃa 10.VIII.1. CircumstanŃe ale insuficienŃei

10.27. Atunci când o parte formulează recurs pentru aplicarea articolului 10 (2) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei], instanŃa trebuie să reexamineze accepta-bilitatea aplicării legii locului în care se află reşedinŃa obişnuită, conform circumstanŃelor de fapt sau a altor circumstanŃe relevante al cazului respectiv. Asemenea circumstanŃe pot include relaŃiile anterioare ale ambelor părŃi în cadrul activităŃilor lor comerciale, schimbului de corespondenŃă sau alte manifestări din cadrul legăturii comerciale dintre părŃi, cunoaşterea de către una dintre părŃi a legislaŃiei legii aplicabile, în temeiul articolului 10 (1) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei], superioritatea (puterea) comercială de fapt a unuia dintre participanŃi, care a aplicat o înŃelegere a contractului cu privire la alegerea legii aplicabile, inclusiv în cazurile în care statutul contractual guvernant este determinat de referirea la condiŃiile contractuale ale părŃii, în cazuri calificate speciale, şi posibila imposibilitate obiectivă de a procura consultare juridică calificată, relaŃiile furnizor-client de pe piaŃa corespunzătoare şi în alte domenii relevante etc.

10.28. InstanŃa ar trebui să evalueze toate circumstanŃele speŃei în cauză, nu numai acelea care se referă la partea care pretinde absenŃa consimŃământului şi care se bazează pe nulitatea contractului prin aplicarea legii în temeiul articolului 10 (2) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei]13. InstanŃa evaluează de asemenea toate circumstanŃele legate de cealaltă parte, care are sau care ar putea beneficia de existenŃa validă a contractului, cât şi circumstanŃele obiective şi notorietatea generală.

12 Raport, a se vedea şi P. Kaye, Noul drept internaŃional privat al contractelor din cadrul ComunităŃii Europene.

Implementarea ConvenŃiei obligaŃiilor contractuale a CEE în Anglia şi łara Galilor în temeiul legii contractelor (lege aplicabilă) din 1990, Aldershot, Dartmouth, 1993, p. 276.

13 B. Audit, Droit international privé, Paris, Economica, 2006, p. 681-682; P. Kaye, Noul drept internaŃional privat al contractelor din cadrul ComunităŃii Europene. Implementarea ConvenŃiei obligaŃiilor contractuale a CEE în Anglia şi łara Galilor în temeiul legii contractelor (lege aplicabilă) din 1990, Aldershot, Dartmouth, 1993, p. 276-277.


1628

10.VIII.2. Adecvarea (insuficienŃa)

10.29. Termenul „adecvare” (insuficienŃă) nu este un termen clar definit, care şi-ar găsi expresia definitorie în jurisprudenŃa CEJ. În plus, „adecvarea” este similară unui număr de alte principii juridice generale, de exemplu pacta sunt servanda, aşteptarea legitimă, interzicerea abuzului de drept etc. şi este exprimat în moduri diferite, în situaŃii diferite în jurisprudenŃa statelor membre. Asemenea principii generale pot fi de ajutor în aprecierea caracterului adecvat (insuficienŃei), în special atunci când vorbim despre relaŃiile juridice având un element internaŃional (transfrontalier). Pe lângă aceasta, nu este necesar ca asemenea principii să fie schiŃate în legislaŃia statutului conflictual determinat în temeiul primului şi celui de-al doilea aliniat al articolului 10 al Regulamentului (articolul 8 al ConvenŃiei). Nu este necesar nici – şi cel mai probabil, nici nu ar fi posibil – ca asemenea standarde relativ comune dar totuşi de bază să îşi găsească exprimarea în practica recunoscută a tuturor statelor sau chiar exprimarea lor formală în sursele de drept14. Un asemenea set de principii ar trebui interpretat în conformitate cu conştientizarea juridică generală15.

10.30. Aplicarea principiilor generale este oarecum problematică. O analiză amănunŃită a jurisprudenŃei ne arată faptul că încercările de a defini anumite norme universale pot fi foarte subiective în anumite concluzii. Prin analiza jurisprudenŃei naŃionale a anumitor Ńări, putem ajunge uşor la concluzia că ceea ce este definit drept un set de norme a relaŃiei internaŃionale [juridice] sau comerciale [contractuale etc.], recunoscute pe plan internaŃional, găseşte o exprimare minimală sau nici măcar uniformă în jurisprudenŃa internaŃională. Este înşelător să te bazei pe diferitele comentarii sau încercări de a unifica asemenea norme, care uneori sunt foarte subiective. Atunci când comparăm jurispru-denŃa fiecărei Ńări, vedem că diferenŃele dintre aplicările normelor recunoscute pe plan internaŃional – există nenumărate încercări de a le uniformiza – se bazează pe o jurisprudenŃă abstractă, dacă nu teoretică, a relaŃiilor complet detaşate. Şi simultan ajungem la concluzia că acele principii juridice de drept recunoscute general sunt mult mai puŃine decât numărul de comentarii care încearcă să le definească printr-o varietate de exemple sau pseudo definiŃii.

10.31. InstanŃa ar trebui să încerce să realizeze o analiză amănunŃită a bazei juridice şi de fapt a chestiunii. Numai o analiză individuală şi senzitivă a constatărilor corespunzătoare va duce la un rezultat adecvat.

10.32. Este evident că insuficienŃa aplicării legislaŃiei în temeiul articolului 10 (2) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei] cu privire la consimŃământul părŃilor cu privire la alegerea legii aplicabile nu trebuie dovedită irefutabil. Regulamentul, cât şi ConvenŃia, necesită ca aplicarea acestei legi să pară insuficientă. Autorul este de părere că acest articol al regulamentului admite verificarea aplicării insuficiente a altei legi decât cea a lex causae, fără nevoia de a stabili dovezi ca în cazul altor chestiuni juridice şi de fapt în sensul principiilor stipulate pentru probarea, în special (dar nu numai) în lex arbitri procedural şi al altei legislaŃii. Autorul crede că este posibilă, de asemenea, aplicarea Regulamentului în temeiul articolului 18 al Regulamentului numai printr-un anumit nivel de adecvare.

14 B. Goldman, Legea aplicabilă – principii general de drept, lex mercatoria, în: J. Lew (ed.), Probleme contempo-

rane în arbitrajul internaŃional, 1986, p. 115. 15 ComparaŃi în conformitate cu conştiinŃa juridică generală a comunităŃii internaŃionale, Gentinetta, p. 192.


1629

10.VIII.3. Determinarea efectelor conduitei părŃii contractuale

10.33. În articolul 10 (2) al Regulamentului [articolul 8 (2) al ConvenŃiei], termenul conduită a fost folosit cu scopul de rezolva problema specifică (dar nu exclusivă) a tăcerii, drept reacŃie la o ofertă.

10.34. Termenul conduită include omisiunea şi comisiunea16.

10.35. De exemplu, legislaŃia germană, în temeiul diferitelor norme imperative, cum ar fi sec-Ńiunea 149, secŃiunea 151, secŃiunea 675 BGB (D) sau secŃiunea 362 HBG (D), cât şi în temeiul doctrinei – confirmare comercială standard – tăcerea destinatarului ofertei [sau chiar prezentatorul unei oferte, în temeiul secŃiunii 145 BGB (D)] – poate fi percepută, în unele cazuri, drept acceptare17.

10.VIII.4. InsuficienŃa legii în temeiul articolului 10 (1) al Regulamentului [articolul 8 (1) al ConvenŃiei]

10.36. Mecanismul în temeiul articolului 10 (1) al Regulamentului [articolul 8 (1) al ConvenŃiei] este funcŃional, numai dacă legea aplicabilă în mod contrar (statutul conflictual general pentru reexaminarea domeniului de aplicare material) se dovedeşte a fi insuficient în efectele sale. Putem vorbi numai despre o situaŃie în care o parte se poate baza pe legislaŃia Ńării pentru chestiunea în cauză, dacă aplicarea statutului conflictual general pentru problema dată [articolul 10 (1) al Regulamentului/articolul 8 (1) al ConvenŃiei] ar fi necorespunzătoare18.

10.VIII.5. InsuficienŃa în sensul politicii publice

10.37. În niciun caz nu putem să confundăm politica publică şi posibila nulitate a actului juridic, drept un motiv pentru absenŃa consimŃământului, de perspectiva adecvării19.

10.VIII.6. Libertatea voinŃei şi manifestarea acesteia 10.VIII.6.1. Contextul constituŃional şi internaŃional al libertăŃii voinŃei şi

manifestarea acesteia

10.38. Problema manifestării voinŃei şi a naturii sale obligatorii este legată de libertatea voinŃei (manifestarea acesteia), iar în această privinŃă nu putem înŃelege problema în cauză doar prin termenii perspectivei înguste a aplicării unui anumit regulament naŃional specific. De asemenea, aceasta reprezintă o parte a dreptului garantat de legislaŃia constitu-Ńională, fiind parte dreptului inalienabil al omului, care are un nivel supranaŃional (din perspectiva juridică) şi, de asemenea, nivelul său uman (din punctul de vedere al comunităŃii). Libertatea voinŃei este garantată prin codurile constituŃionale naŃionale ale drepturilor de bază şi prin normele de origine internaŃională, în special ECHR. De exemplu, în (CZ) Carta drepturilor şi libertăŃilor fundamentale (CZ), o dispoziŃie a

16 Raportul. 17 P. Kaye, Noul drept internaŃional privat al contractelor din cadrul ComunităŃii Europene. Implementarea

ConvenŃiei obligaŃiilor contractuale a CEE în Anglia şi łara Galilor în temeiul legii contractelor (lege aplicabilă) din 1990, Aldershot, Dartmouth, 1993, p. 276-279.

18 P. Kaye, Noul drept internaŃional privat al contractelor din cadrul ComunităŃii Europene. Implementarea ConvenŃiei obligaŃiilor contractuale a CEE în Anglia şi łara Galilor în temeiul legii contractelor (lege aplicabilă) din 1990, Aldershot, Dartmouth, 1993, p. 276-278.

19 ComparaŃi A. Bělohlávek, 2008, partea I, 474 şi urm.


1630

articolului 2 (3) [CFRF (CZ)] stipulează faptul că „oricine poate face ce nu este interzis prin lege şi nimeni nu poate fi obligat să facă ceea ce legea nu impune”. Din formularea dispoziŃiei relevante a ConstituŃiei (CZ) [articolul 220 (4) al ConstituŃiei], identică cu articolul 3 al CFRC21 (CZ), în care baza principiului în cauză trebuie percepută drept parte a conŃinutului principiilor statului legal22, cât şi a jurisprudenŃei ConCa (CZ), trebuie să înŃelegem această doctrină ca definind fundamental limitele aplicării puterii statului în relaŃie cu voinŃa autonomă a individului. VoinŃa autonomă şi comportamentul individual liber al unui individ trebuie înŃelese drept restricŃia comportamentului acestora, alta decât cea prin interzicerii statutare explicite sau a ordinii statutare explicite, dar şi ca respectarea deplină de către guvern a executării liberei voinŃe sau respectarea comportamentului unui individ, care nu deviază de la comportamentul explicit interzis sau ordonat23. În această privinŃă, ne putem referi la decizia ConCa (CZ) în chestiunea cazului nr. I. ÚS 16/02, în temeiul căruia „(...) GaranŃia procedurală inclusă articolul 36 (1) al CFRC (CZ) prin legătura cu principiul constituŃional inclus în articolul 2 al CFRC (CZ) câştigă conŃinut de fond, din cauză că suprapunerea competenŃei statutare de către autoritatea guvernamentală ar avea un efect negativ asupra dispoziŃiei de protecŃie a legii (...), în mod contrar, nerespectarea consimŃământului ambelor părŃi, dacă a fost într-adevăr manifestat, ar însemna o încălcare a articolului 36 (1) al CRFC (CZ) în legătură cu articolul 2 (2) al CRFC (CZ) şi articolul 2 (3) al CRFC (CZ) şi alte principii şi imperative constituŃionale24.

10.39. Când cele două doctrine ale sistemului constituŃional intră în conflict (în cazul deciziei constituŃionale citate, a sistemului constituŃional ceh, atunci când abordarea analoagă este adoptată de majoritatea sistemelor constituŃionale ale statelor democratice moderne/statelor legale), o asemenea coliziune trebuie să aibă o concluzie, care nu va suprima niciuna dintre doctrine. Atunci când se aplică aceasta în cazul conflictului libertăŃii voinŃei şi al drepturilor inalienabile, ar trebui să începem întotdeauna de la premisa că manifestarea voinŃei individului a fost realizată cu libertatea voinŃei şi cu conştientizarea consecinŃelor unui asemenea consimŃământ. Atunci când se ridică îndoieli cu privire la libertatea manifestării voinŃei sau a scopului acesteia, trebuie să examinăm dacă o asemenea manifestare liberă nu a reprezentat renunŃarea la drept în asemenea măsură încât este inacceptabil din punct de vedere constituŃional.

10.40. Temeiul legislativ al libertăŃii voinŃei implică, de asemenea, dreptul de a decide liber, dacă şi în ce mod voinŃa individul respectiv îşi va exercita sau nu dreptul. În general, niciun astfel de pas al individului nu poate fi etichetat drept contradictoriu principiului drepturilor inalienabile.

20 ConstituŃia (CZ) (cit.): Articolul 2. (1) CetăŃenii sunt sursa tuturor puterilor statului – legislativă, executivă şi

juridică. (2) Dreptul constituŃional poate determina când cetăŃenii pot aplica în mod direct puterea statului. (3) Puterea statului serveşte toŃi cetăŃenii şi poate fi aplicată numai în cazuri, limite şi modalităŃi stipulate de lege. (4) Fiecare cetăŃean poate face ceea ce nu este interzis de lege şi nimeni nu poate forŃat să facă ceea ce legea nu impune.

21 ComparaŃi D. Hendrych, C. Svoboda et al., Ústava České republiky. Komentář (ConstituŃia Republicii Cehe. Comentariu), ed. 1, Praga, C.H. Beck, p. 4.

22 A se vedea D. Hendrych, C. Svoboda et al., Ústava České republiky. Komentář (ConstituŃia Republicii Cehe. Comentariu), ed. 1, Praga, C.H. Beck, p. 613.

23 ComparaŃi decizia ConCa (CZ), nr. I ÚS 546/03, publicată în ColecŃia de decizii şi rezoluŃii ale ConCa (CZ), vol. 32, nr. de înregistrare al deciziei: 12.

24 ComparaŃi F. Šamalík, Lidská práva – základ demokratické legitimity (Drepturile omului – baza legitimităŃii democratice), Právník (CZ), 1994, nr. 1.


1631

10.41. De asemenea, trebuie să precizăm principalul motiv pentru menŃionarea drepturilor de bază din legislaŃia individuală a statelor democratice individuale. Prin definirea acestor drepturi, libertăŃi şi doctrine de bază a aplicării lor, statul se obligă să observe aceste drepturi. Aceasta, în principal, înseamnă definirea efectului vertical al drepturilor de bază, în cadrul relaŃiei stat vs cetăŃean25. DefiniŃia relaŃiei dintre cetăŃeni, sau subiecŃi ai dreptului privat (efectul orizontal), este în general percepută drept secundară. Nu este posibilă aplicarea doctrinei constituŃionale generale asupra relaŃiei persoanelor private, decât dacă dreptul subiectiv al unei părŃi este încălcat de altă parte; şi, în acelaşi timp, această încălcare nu face obiectul înaintării către autoritatea competentă a statului care asigură protejarea drepturilor26.

10.VIII.6.2. Legătură la dreptul constituŃional de a face recurs la curte

10.42. Atunci când sensul drepturilor inalienabile este evident, trebuie să analizăm ce drepturi subiective se găsesc în articolul 36 CRFC (CZ) (şi alte sisteme constituŃionale), care este conŃinutul acestora dacă: „Oricine îşi poate pretinde dreptul prin procedura relevantă în cadrul unei instanŃe independente şi nepărtinitoare, iar cazuri stipulate, în cadrul unei alte autorităŃi” şi următorul citat: „Oricine pretinde că i-au fost încălcate drepturile prin decizia autorităŃii administrative publice poate face apel pentru revizuirea legalităŃii respectivei decizii, decât dacă legea stipulează contrariul. Revizuirea deciziilor legate de drepturile şi libertăŃile de bază, în temeiul CRFC nu poate fi exclusă din cadrul competenŃelor instanŃei”. Din citatele dispoziŃiilor secŃiunii 1 şi 2 ale articolului 36 CRFC (CZ) (din regulamente similare ale altor sisteme constituŃionale/constituŃii ale altor Ńări), este clar faptul că prima secŃiune garantează individului dreptul de a face apel la o instanŃă independentă şi nepărtinitoare prin legea procedurală prevăzută, cu scopul apărării sau aplicării dreptului unei persoane. Prima secŃiune acordă fiecărui individ dreptul – nu obligaŃia – de a-şi proteja drepturile prin aplicarea acestuia în cadrul instanŃei şi plasează o cerinŃă asupra curŃii, de a fi independentă şi nepărtinitoare. Nu în ultimul rând, aplicarea dreptului individului respectiv şi îndeplinirea acestuia este condiŃionată de observarea procedurii stipulate. A doua secŃiune a articolului 36 CRFC (CZ) este general interpretat drept baza constituŃională pentru justiŃia administrativă, baza pentru revizuirea actelor administraŃiei publice.

10.IX. SelecŃie din jurisprudenŃa statelor membre 10.IX.1. (B) Belgia

10.43. AnunŃarea repetată cu privire la transmiterea convenită în cadrul contractului, validitatea de fond, condiŃie formală a validităŃii contractului • Hotărârea Cour de cassation (B) din 27 noiembrie 197427: CondiŃia pentru anunŃarea repetată cu privire la transmitere28 reprezintă condiŃia de fond a

25 De exemplu, dispoziŃia articolului 1 (3) 3 GG (D) (cit.): Drepturile de bază listate în continuare reprezintă

legislaŃia obligatorie, puterea executivă şi sistemul juridic drept legislaŃie validă în mod direct. 26 ComparaŃi M. Bartoň, Horizontální působení základních práv jako způsob pronikání ústavního práva do práva

obyčejného (podústavního) [InfluenŃarea orizontală a drepturilor de bază drept o modalitate de penetrare a dreptului constituŃional în common law (sub-constituŃional)], în: K. Klíma (ed.), Interpretace práva Ústavními soudy (teoretické reflexe) [Interpretarea dreptului de către curŃile constituŃionale (reflecŃii teoretice)], Sborník teoretického semináře (Jurnalul seminarului teoretic), Plzeň (CZ), Aleš Čeněk, 2006.

27 Publicată în Pasicrisie, 1975, I, p. 343 şi urm. în Journal des Tribunaux, 1975, p. 62 (B).


1632

validităŃii contractului29. [Comentariul autorului:] În cadrul comentariului [notei de subsol] făcut către expunerea citată a legii, se face referire la o abordare complet diferită a CurŃii Supreme franceze. Conform adnotărilor disponibile, era unul şi acelaşi caz. Trebuie să precizăm că nici măcar una dintre deciziile date – din cauza motive de înŃeles (istorice) – nu ar putea aplica ConvenŃia sau Regulamentul, trebuie să privim către interpretarea autonomă, chiar şi pentru chestiuni ca condiŃiile formale şi de fond ale validităŃii contractului (actele juridice din cadrul domeniului de aplicare material al conceptului obligaŃiei contractuale în temeiul ConvenŃiei şi Regulamentului). În final, exemplul tipic îl reprezintă jurisprudenŃa engleză împreună cu aprecierea sa (o expresie foarte simplificată a echivalenŃei valoroase a executării sinalagmatice), aceasta fiind, condiŃia validităŃii contractului în temeiul legislaŃiei engleze. Această chestiune a fost abordată în detaliu în comentariul la articolul 1 al Regulamentului.

10.IX.2. (CZ) Republica Cehă

10.44. relaŃia de muncă de facto, începerea muncii, alcătuirea invalidă a contractelor de muncă • Hotărârea NS, cazul nr. 21 Cdo 2287/2002 din 7 mai 200330: [Decizia este adnotată în cadrul comentariului la articolul 8 al Regulamentului:]

10.45. Dreptul muncii, regulament general al invalidităŃii relative a operaŃiilor, dispoziŃii speciale ale nulităŃii, securitatea socială a participanŃilor • Hotărârea ÚS, cazul nr. Pl. ÚS 83/06 din 12 martie 200831: [Decizia este adnotată în comentariul la articolul 8 al Regulamentului].

10.46. Forma scrisă, specificarea persoanelor care acŃionează în numele unei părŃi contractante • Hotărârea NS, cazul nr. 29 Odo 965/2006 din 29 noiembrie 200732: (1) Faptul că un contract pentru care legea cere o formă scrisă nu prezintă numele şi prenumele persoanelor care au semnat contractul în numele părŃilor contractante, sau asemenea semnături sunt eligibile, nu au rezultatul de a prezenta contractul nul şi neavenit pentru lipsa formei scrise. (2) Dacă persoana care execută forma scrisă a actului juridic în numele persoanei juridice a fost autorizată să acŃioneze astfel nu este o chestiune de respectare a cerinŃelor formei scrise prescrise pentru respectivul act juridic, problema se pune dacă respectiva persoană juridică este obligată de asemenea act juridic sau nu [Pentru comentariul autorului, vezi comentariul la hotărârea SC, cazul nr. 32 Odo 940/2006 din 28 mai 2008, adnotată mai jos.]

28 Aici, conform adnotărilor publicate (autorul nu a reuşit să obŃină un text autentic sau cel puŃin o altă adnotare

mai detaliată a deciziei) contractul transmiterii [de drepturi unei companii]. 29 Curtea Supremă franceză a evaluat această chestiune drept condiŃia formală (vezi legătura la articolul 9 al

ConvenŃiei sau articolul 11 al Regulamentului) în decizia sa din 10 decembrie 1974, publicată în JDI Clunet, 1975, p. 542 [comentariu de P. Kahn (F)]. Mai detaliat este prezentată problema acestor abordări mai degrabă contradictorii ale jurisprudenŃei belgiene şi franceze tratate în partea principală a comentariului la articolul 11 al Regulamentului (în acelaşi timp a articolului 9 al ConvenŃiei).

30 Preluată din L. Jouza, Zákoník práce po nálezu Ústavního soudu (Codul civil după hotărârea CurŃii ConstituŃionale), Bulletin advokacie (CZ), 2008, nr. 5, p. 28-33, aici p. 32.

31 A se vedea şi L. Jouza, Zákoník práce po nálezu Ústavního soudu (Codul civil după hotărârea CurŃii ConstituŃionale), Bulletin advokacie (CZ), 2008, nr. 5, p. 28-33, aici p. 32. Ultimul autor citat vorbeşte şi despre Codul muncii şi Codul civil.

32 Citată în motivarea hotărârii NS, cazul nr. 32 Odo 940/2006 din 28 mai 2008; această ultimă citată hotărâre, care a fost citată şi mai jos în acest capitol, a fost adoptată din Soudní rozhledy (CZ), 2009, vol. 15, nr. 3, p. 94-95.


1633

10.47. Forma scrisă, specificarea persoanelor care acŃionează în numele unei părŃi contractante • Hotărârea NS, cazul nr. 32 Odo 940/2006 din 28 mai 200833: (1) Faptul că un contract pentru care legea cere o formă scrisă34 nu prezintă numele şi prenumele persoanelor care au semnat contractul în numele părŃilor contractante, sau aseme-nea semnături sunt eligibile, nu au rezultatul de a prezenta contractul nul şi neavenit pentru lipsa formei scrise35. (2) Dacă persoana care execută forma scrisă a actului juridic în numele persoanei juridice a fost autorizată să acŃioneze astfel nu este o chestiune de respectare a cerinŃelor formei scrise36 prescrise pentru respectivul act juridic, problema se pune dacă respectiva persoană juridică este obligată de asemenea act juridic sau nu. [Nota autorului], (3) În acest caz particular, NS (CZ) a respins cu stricteŃe concluzia curŃii de apel pe motivul că secŃiunile 4037 şi 4638 ale ObčZ (CZ) cer ca cerinŃa formei scrise a actului juridic să implice obligaŃia de a specifica, în contract, numele şi prenumele persoanei care întreprinde acŃiunea în numele unei persoane juridice. NS (CZ) este de părere că această concluzie este incorectă. (4) Această hotărâre interzice o interpretare excesiv de formală. Practica juridică din fiecare Ńară îşi are propriile obiceiuri. De exemplu, în (CZ) sau în (SK) este obicei demult încetăŃenit de a deschide orice contract cu o specificare foarte precisă a părŃilor, inclusiv a tuturor identificatorilor, aşa numitele numere de identificare, informaŃii privind înregistrarea în Registrul companiilor, uneori chiar şi detalii bancare, numărul naŃional de identificare

33 Adoptată din: Soudní rozhledy (CZ), 2009, vol. 15, nr. 3, p. 94-95. Hotărârea este legată (inter alia) de

următoarea legislaŃie: ObčZ (CZ): secŃiunile 40, 46, 524 (1). 34 În acest caz, în legătură cu un contract privind cesiunea de creanŃe în temeiul secŃiunii 524 (1) a ObčZ (CZ) care

necesită ca un asemenea contract să încheiat în scris. O analiză detaliată a chestiunii cesiunii de creanŃe din perspectiva dreptului internaŃional privat, vezi comentariul privind articolul 11 al Regulamentului, din această carte.

35 Aici în analiza secŃiunilor 40 şi 46 ale ObčZ. 36 A se vedea şi O. Jehlička, J. Švestka, M. Škárová et al., Občanský zákoník, Komentář [Codul civil, presupune

îndeplinirea a două cerinŃe, semnătura şi textul în formă scrisă. CerinŃa ca textul să fie în formă scrisă înseamnă că exprimarea voinŃei (actului juridic) individului sau a entităŃii care execută actul, conŃine toate părŃile esenŃiale încorporate în textul în formă scrisă ale actului (numai exprimarea voinŃei părŃii care întreprinde acŃiunea exprimate în textul în formă scrisă este relevantă din punct de vedere juridic). Exprimarea în formă scrisă trebuie de asemenea semnată, aceasta fiind validă numai după ce partea care întreprinde acŃiunea semnează actul]. Textul adoptat este citat din hotărârea NS (CZ).

37 ObčZ (CZ). SecŃiunea 40. (1) Este nul şi neavenit un act juridic care eşuează să observe forma stipulată de lege sau acordul părŃilor. (2) Un acord care a fost încheiat în formă scrisă poate fi modificat sau anulat numai în scris. (3) Un act juridic în formă scrisă este valid dacă este semnat de persoana care întreprinde acŃiunea; dacă actul juridic este executat de două sau mai multe părŃi, semnăturile acestora nu trebuie să fie pe acelaşi document, decât dacă legea stipulează altfel. Semnătura poate fi înlocuită prin mijloace mecanice dacă asemenea procedură este obişnuită în practică. Dacă un act juridic este executat prin mijloace electronice, acesta poate fi semnat electronic în conformitate cu legile speciale. (4) Forma scrisă este menŃinută dacă actul juridic este executat prin telegramă, fax sau prin mijloace electronice care permit prezervarea conŃinutului actului juridic şi identificarea persoanei care execută actul juridic. (5) Actele juridice în formă scrisă ale acelor persoane fizice care nu pot citi şi scrie trebuie executate sub forma unui document oficial. Documentul oficial nu este necesar dacă persoana care nu poate citi sau scrie este capabilă să afle conŃinutul actului juridic prin folosirea instrumentelor sau prin intermediul unei alte persoane la alegerea sa şi dacă persoana cu dizabilităŃi este capabilă să semneze actul.]

38 ObčZ (cit.:) SecŃiunea 46. [(1) Forma scrisă este necesară pentru contractele privind transmiterea de bunuri imobile cât şi pentru alte contracte în care forma scrisă este cerută de lege sau de acordul părŃilor. (2) Un contract este încheiat în formă scrisă dacă o ofertă scrisă este acceptată în scris. Cât priveşte contractele privind transmiterea de bunuri imobile, exprimarea voinŃei părŃilor trebuie să fie în acelaşi document.]


1634

fiscală, specificare precisă a persoanelor care acŃionează în numele părŃilor contractante, sediul acestora etc.; contractelor schiŃate într-un mediu juridic diferit le lipsesc uneori asemenea specificaŃii de deschidere. Mai mult, câteodată, aceste contracte (în special contractele elaborate/schiŃate într-o Ńară a common law) nu conŃin specificaŃii ale părŃilor contractante în partea de început a contractului; informaŃiile despre părŃile contractului sunt, deseori, furnizate în partea finală a contractului, dacă nu în secŃiunea destinată semnăturilor. O asemenea structură grafică a contractului adeseori invită la o interpretare excesiv de formală, care sugerează ambiguitatea sau chiar nerespectarea cerinŃelor formei scrise a contractului. Această abordare formală este în principiu inacceptabilă; ar fi chiar mai inacceptabilă în practica internaŃională drept forul în care se întâlnesc diferite culturi juridice.

10.IX.3. (F) FranŃa

10.48. (repetarea notificării de cesiune convenite în contract, validitatea de fond, condiŃia formală a validităŃii contractului) • Hotărârea Cour de cassation din 10 decembrie 197439: CondiŃia repetării notificării de cesiune40 constituie o condiŃie formală a validităŃii contractului41. [Nota autorului], Nota la ratio decidendi se referă la o abordare complet diferită adoptată de Curtea Supremă belgiană; conform adnotărilor disponibile, era unul şi acelaşi caz. Totuşi, trebuie să precizăm că din cauze lesne de înŃeles (istorice), niciuna dintre cele două hotărâri nu poate aplica ConvenŃia sau alte norme unificate la asemenea nivel (multilateral). În orice caz, chiar şi aceste diferenŃe din abordarea adoptată de sistemele juridice naŃionale sprijină concluzia că, cât priveşte ConvenŃia şi Regulamentul, trebuie să căutăm o interpretare autonomă cu privire la chestiuni cum ar fi condiŃiile formale şi de fond ale validităŃii contractelor (acte juridice în cadrul domeniului de aplicare material al conceptului obligaŃiilor contractuale în temeiul ConvenŃiei şi al Regulamentului). După toate acestea, legea engleză, cu aprecierea sa (vorbind foarte simplu, o exprimare a echivalenŃei valorice a executării sinalagmatice) este un exemplu tipic – aprecierea este o condiŃie a validităŃii unui contract în temeiul legii engleze. Această chestiune a fost analizată în detaliu în comentariul la articolul 1 al Regulamentului.

10.IX.4. (NL) łările de Jos

10.49. ConcurenŃa dintre ConvenŃie şi ConvenŃia de la Viena, condiŃii ale validităŃii de fond, condiŃii contractuale generale ca parte a contractului, ConvenŃia de la Viena exclude aplicarea articolului 8 (2) al ConvenŃiei

39 Publicată în JDI Clunet, 1975, p. 542 [comentariu P. Kahn (F)]. 40 Un contract privind cesiunea (de drepturi la o întreprindere) conform adnotărilor publicate (nu am putut obŃine

textul autentic sau cel puŃin o adnotare detaliată a hotărârii). 41 Evaluată drept chestiune legată de validitatea de fond (a se vedea legătura cu articolul 8 al ConvenŃiei sau

articolul 10 al Regulamentului) de către Curtea Supremă belgiană (Cour de cassation) în hotărârea sa din 27 noiembrie 1974, publicată în Pasicrisie, 1975, I, p. 343 şi, de asemenea, în Journal des Tribunaux, 1975, p. 62 (B). Pentru mai multe detalii privind aceste două abordări mai degrabă contradictorii adoptate de jurisprudenŃa belgiană şi cea franceză, vezi partea principală a comentariului la articolul 11 al Regulamentului (articolul 9 al ConvenŃiei).


1635

• (U) Hotărârea Hoge Raad, Civiele Kamer, caz nr. C03/290HR din 28 ianuarie 200542: Încorporarea condiŃiilor contractuale generale în contract, care în temeiul articolului 1 (1) al ConvenŃiei de la Viena cade sub incidenŃa regulamentului inclus în convenŃia menŃionată, este considerată o adaptare a chestiunilor, în temeiul articolului 7 (2) al ConvenŃiei de la Viena şi este hotărâtă de către normele incluse în ConvenŃia de la Viena. LegislaŃia dreptului internaŃional privat inclusiv articolul 8 (2) al ConvenŃiei nu se va aplica.

Literatură A: Abeyratne, R., TendinŃe recente în chestiunile evidenŃiate privind schimburile de date electronice: Răspunsul anglo-american. Legea comerŃului, 1994, p. 103 şi urm.; B: Bederman, D.J., Proprietatea beneficiară a creanŃelor internaŃionale, ICLQ, 1989, vol. 38, nr. 4, p. 935-946; Berger, Ch., Rechtseschäftliche Verfügungsbeschränkunen, Tübingen, Mohr Siebeck, 1998; Bernstein, H., Koch, H., Internationaler Konzern und deutsche Mitbestimmung – Grundsatzfragen zur Umgehung der Mitbestimmung im Vertragskonzern, ZHR, 1979, p. 522 şi urm.; Borovik, V., Funkciji konsulskich učrežděnij v voprosach registracii aktov graždanskogo. Zakon i žizň, 2005, nr. 7, p. 46-47 (Боровик, В. Функции консульских учреждений в вопросах регистрации актов гражданского состояния. Закон и жизнь, 2005, nr. 7, p. 46-47); Bötticher, E., Die Konkursmasse als Rechtsträger und der Konkursverwalter als ihr Organ. ZZP, 1964, vol. 77, p. 55-77; Brauer, J., Kollisionsrechtliche Probleme der Konzerne und Unternehmensverträge, Dissertation, Göttingen, 1969; C: Carbonnier, J., Droit civil: Les personnes, part I, Paris, Presses Universitaires de France, 1996; Ciuca, S.-A., Statutul personal şi naŃionalitatea în dreptul internaŃional privat (teză de doctorat), Iaşi, Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, 1998; Č: Čech, P., Ještě k neplatnosti pro rozpor se zákonem (Nulitatea cauzată de coliziunea cu legea), Právní fórum (CZ), 2009, vol. 6, nr. 3, p. 95-101; Čech, P., Několik doplňujících poznámek k výkladu § 67a ObchZ (Comentarii la interpretarea SecŃiunii 67a ObchZ), Právní rozhledy (CZ), 2007, vol. 15, nr. 12, p. 444-445; Čech, P., Statutární orgán, zaměstnanec, nebo od každého trochu? (Organismul statutar, angajat sau puŃin din ambele?), Právní rádce (CZ), 2009, vol. 17, nr. 2, p. 22-33; Černá, S., Čech, P., Kde jsou hranice obchodního vedení (Unde sunt limitele administrării societăŃii comerciale), Právní fórum (CZ), 2008, nr. 11, p. 453-459; D: Doležil, T., Koncerny v komunitárním právu (Îngrijorări în dreptul comunitar), Praha, Auditorium (CZ), 2008; Dumitrache, S., Persoana juridică în dreptul internaŃional privat, Bucureşti, Ed. Lumina Lex, 1999; E: Eliáš, K., Uzavírání obchodních smluv (Încheierea contractelor comerciale), Daňová a hospodářská kartotéka (CZ), 1994, nr. 1; Erne, M., Vertragsgültigkeit und drittstaatliche Eingriffsnormen – rechtsvergleichende Studie aus dem internationalen Vertragsrecht, Zürich, Schulthess, 1985; F: Filipescu, I.P., Capacitatea persoanei fizice în dreptul internaŃional privat, AUB, Seria ŞtiinŃe sociale, ŞtiinŃe juridice, 1966, p. 33-37; G: Gretton, G.L., Trusts Without Equity, ICLQ, 2000, vol. 43, nr. 3, p. 599-620; Großfeld, B., Multinationale Unternehmen als Regelungsproblem, AG, 1975, p. 1 şi urm.; H: Hamilton, R.W., Legea societăŃilor comerciale, St. Paul, West Publishing, 1980; Hart, O., Firmele, contractele şi structura financiară, Oxford, Clarendon Press, 1995; Havel, B., Synergie péče řádného hospodáře a podnikatelského úsudku (Sinergia dintre administratorul personal şi decizia comercială), Právní rozhledy (CZ), 2007, nr. 11, p. 413 şi urm.; Hepting, R., Die Personengesellschaft als Konzernobergesellschaft: Informationsrechte des außenstehenden Gesellschafters, în: Hoffmann, P. (ed.), Festschrift für Klemens Pleyer, Köln/Berlin/Bonn/München, Carl Heymanns, 1986, p. 301 şi urm.; Hirte, H., Die Entwicklung des Unternehmens– und Gesellschaftsrechts in Deutschland in den Jahren 1996 und 1997 – part III: Gesellschaften ohne Rechtspersönlichkeit, Konzern-, Umwandlungs– und Mitbestimmungsrecht, NJW, 1999, p. 179 şi urm.; Hommelhoff, P., Die Konzernleitungspflicht – Zentrale Aspekte eines Konzernverfassungsrechts, Köln/Berlin/Bonn/München, Carl Heymanns, 1988; Hommelhoff, P., ECLR: Konzernrecht für den Europäischen Binnenmarkt, ZGR 1992, p. 121 şi urm.; Hönle, M., Wahl der

42 Publicată în NJ, 2006, p. 517. GăsiŃi un comentariu mai detaliat la această decizie în M. Schmidt-Kessel,

Kollisionsrechtliche Behandlung der Einbeziehung Allgemeiner Geschäftsbedingungen unter dem CISG, ZEuP, 2008, vol. 16, nr. 3, p. 605-617.


1636

Unternehmensform im Konzernverbund unter steuerlichen Gesichtspunkten. BB, 1983, p. 1975 şi urm.; Hopt, K.J., Merkt, H., von Baumbach, A., Handelsgesetzbuch – mit GmbH & CO., Handelsklauseln, Bank– und Börsenrecht, Transportrecht (ohne Seerecht), 31. ed., München, C.H. Beck, 2003; Horn, N., Deutsches und europäisches Gesellschaftsrecht und die EuGHRechtsprechung zur Niederlassungsfreiheit – Inspire Art, NJW, 2004, p. 893 şi urm.; CH: Chlebcová, R., Uzavření smlouvy dle článku 19 Vídeňské úmluvy (Încheierea contractului în temeiul articolului 19 al ConvenŃiei de la Viena), Právní fórum (CZ), 2008, vol. 3, nr. 7, p. 302 şi urm.; K: Kenig-Witkowska, M., Niektóre zagadnienia prawnomiędzynarodowej regulacji Internetu, Państwo i Prawo, 2001, vol. 56; Kocot, W., Elektroniczna forma oświadczeń woli, Przegląd Prawa Handlowego, 2001, No. 3; Kuzněcova, I.M., Kommentarij k Cemjejnomu Kodeksu Rosijskoj Federacii (Comentarii privind legea privind familia din FederaŃia Rusă), Moskva, Jurist, 2002 (Кузнецова, И., М. Комментарий к Семейному Кодексу Российской Федерации, Москва: Юристъ, 2002); L: Lipovanu, I., Capacitatea civilă, conŃinut al legii personale, CSJ, 1969, No. 4, p. 673-678; Lipovanu, I., Capacitatea de folosinŃă în dreptul internaŃional privat român, cu specială aplicare la condiŃia juridică a străinului persoană fizică, CSJ, 1968, nr. 3, p. 389-402; Lipovanu, I., Probleme de drept internaŃional privat comparat în domeniul statutului persoanelor fizice, CSJ, 1973, No. 4, p. 599-605; Löffler, J., Der Kernbereich der Mitgliedschaft als Schranke für Mehrheitsbeschlüsse bei Personengesellschaften, NJW, 1989, p. 2656 şi urm.; Luchterhandt, H.-F., Deutsches Konzernrecht bei grenzüberschreitenden Konzernverbindungen, Stuttgart, Enke, 1971; Lupulescu, D., Actele de stare civilă, Bucureşti, Ed. ŞtiinŃifică şi Pedagogică, 1980; Lupulescu, D., Numele şi domiciliul persoanei fizice, Bucureşti, Ed. ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1982; Lutter, M., Drygala, T., Grenzen der Personalverflechtung und Haftung im Gleichordnungskonzern, ZGR, 1995, p. 557 şi urm.; Lutter, M., Organzuständigkeiten im Konzern, în: Festschrift für Walter Stimpel, Berlin/New York, de Gruyter, 1985, p. 825 şi urm.; Lutter, M., Stand und Entwicklung des Konzernrechts in Europa, ZGR, 1987, p. 324 şi urm.; M: Maryševa, N.I., Chlestova, I.O., Prvovoje položenije rosijskich graždan za granicej: Voprosy i otvjety (Statutul juridic al cetăŃenilor ruşi în străinătate: Întrebări şi răspunsuri), Moskva, Jurist, 1994 (Марышева, Н., И. et Хлестова, И., О. Правовое положение российских граждан за границей: вопросы и ответы, Москва: Юрист, 1994); N: Nečajeva, A., O pravosposobnosti i dejesposobnosti fizičeskich lic (Cu privire la capabilitatea juridică şi capabilitatea pentru actele juridice), Gosudarstvo i pravo, 200, nr. 2, p. 29-30 (Нечаева, А., О правоспособности и дееспособности физических лиц. Государство и право, 2001, nr. 2, p. 29-30); Neveling, A., Die Entstehung von Personengesellschaftskonzernen unter besonderer Berücksichtigung grenzüberschreitender Tatbestände, Dissertation an der Universität Konstanz, 1999; P: Pazdan, M., La competence de la „lex loci actus” dans le cadre de la capacite selon l'art. 10 de la loi polonaise sur le droit international prive. Pr. Nauk. UŚl., Stud. Jur. Siles, 1976, nr. 1, p. 168-180; Pazdan, M., Niektóre konsekwencje teorii organów osoby prawnej. Pr. Nauk. UŚl., Pr. Praw, 1969, vol 1, p. 201-223; Pazdan, M., O projektowanej regulacji formy czynności prawnych, Rejent, 2001, no. 9, p. 15-24; Pazdan, M., O projektowanym unormowaniu prokury/Kodeks spółek handlowych – studia i materiały, Poznań, Stow. Notar., 2001, p. 283-291; Pazdan, M., O rolach, w jakich moŜe występować prokurent przy dokonywaniu czynności prawnych, Rejent, 2003, nr. 12, p. 9-18; Pazdan, M., Podmioty bez osobowości prawnej po nowelizacji kodeksu cywilnego z 2003 r.: W kręgu teoretycznych i praktycznych aspektów prawoznawstwa – księga jubileuszowa Profesora Bronisława Ziemianina, Szczecin, Wydawnictwo Uniwersytetu Szczecińskiego, 2005, p. 91-103; Pihera, V., Poznámka k výkladu § 67a ObchZ (Comentarii la interpretarea secŃiunii 67a ObchZ), Právní rozhledy (CZ), 2007, vol. 15, nr. 2, p. 66-68; Plíva, S., Uzavírání obchodních smluv (Încheierea contractelor comerciale), Právo a podnikání (CZ), 1995, nr. 8, p. 2 şi urm.; Pogolşa, S., Starea civilă a persoanei fizice în dreptul internaŃional privat, Tezăde doctorat, Iaşi, Biblioteca Centrală Universitară, 1998; Pokorná, J., Subjekty obchodního práva (Subiectele codului comercial), Brno, Masarykova univerzita (CZ), 1997; Popa, C., Legea aplicabilă capacităŃii de exerciŃiu a persoanei fizice, Bucureşti, Ed. Focus, 2001; Prebble, J., Alegerea legii pentru a determina validitatea şi efectele contractelor: O comparaŃie între abordarea engleză şi cea americană la conflictul de legi, Columbia Law Review, 1973, vol. 58, p. 433 şi urm.; Prebble, J., Alegerea legii pentru a determina validitatea şi efectele contractelor: O comparaŃie între abordarea engleză şi cea americană la conflictul de legi, Columbia Law Review, 1973, vol. 58, p. 433 şi urm.; R: Rabl, T., EuGH: Absolute Nichtigkeit von unfairen Verbraucherverträgen?, Ecolex, 2000, p. 783 şi urm.; Reuter, D., Ansätze eines Konzernrechts der Personengesellschaft in der höchstrichterlichen Rechtsprechung. AG, 1986, p. 130 şi urm.; Reuter, D., Die


1637

Personengesellschaft als abhängiges Unternehmen, ZHR, 1982, p. 1 şi urm.; Robu, O., ComorienŃii – persoane care nu au capacitate succesorală. Legea şi viaŃa, 2000, nr. 2, p. 33-34; S: Schießl, M., Abdingbarkeit der Kontrollrechte des Kommanditisten aus § 166 HGB?, NJW, 1989, p. 1597 şi urm.; Schießl, M., Die beherrschte Personengesellschaft, Köln a. R., O. Schmidt, 1985; Schmidt, K., „Unternehmen” und „Abhängigkeit”: Begriffseinheit und Begriffsvielfalt im Kartell– und Konzernrecht – Besprechung der Entscheidung BGHZ 74, 359, ZGR, 1980, p. 277 şi urm.; Schmidt, K., Abhängigkeit, faktischer Konzern, Nichtaktienkonzern und Divisionalisierung im Bericht der Unternehmensrechtskommission, ZGR, 1981, p. 455 şi urm.; Schmidt, K., Gesellschaftsrecht, 4. ed., Köln a. R., Carl Heymanns Verlag, 2002; Schmidt-Kessel, M., Kollisionsrechtliche Behandlung der Einbeziehung Allgemeiner Geschäftsbedingungen unter dem CISG, ZEuP, 2008, vol. 16, nr. 3, p. 605-617; Schneider, U.H., Die Auskunfts– und Kontrollrechte des Gesellschafters in der verbundenen Personengesellschaft – Ein Beitrag zum Konzernrecht der Personengesellschaften. BB, 1975, p. 1353 şi urm.; Schneider, U.H., Die Fortentwicklung des Handelsregisters zum Konzernregister, WM, 1986, p. 181 şi urm.; Schneider, U.H., Die Personengesellschaft als herrschendes Unternehmen im Konzern: Ein Beitrag zum Konzernrecht der Personengesellschaften, ZHR, 1979, p. 485 şi urm.; Schneider, U.H., Die Personengesellschaft als Konzernunternehmen: Ein Beitrag zum Entstehen eines Sonderrechts für die abhängige und die konzernierte Personengesellschaft. BB, 1980, p. 1057 şi urm.; Schneider, U.H., Konzernbildung, Konzernleitung und Verlustausgleich im Konzernrecht der Personengesellschaften: Zugleich ein Beitrag zur Bedeutung des Gervais-Urteils für die Entwicklung des Konzernrechts, ZGR, 1980, p. 511 şi urm.; Schneider, U.H., Zur Wahrnehmung von Mitgliedschaftsrechten an Tochtergesellschaften einer Personengesellschaft: Ein Beitrag zum Konzernrecht der Personengesellschaften, în: Bärmann, J., Lutter, M., Kollhosser, H., Trusen, W., Festschrift für Johannes Bärmann, München, C. H. Beck, 1975, p. 873 şi urm.; Smith, J.A.C., Capacitatea în conflictul de legi: Un studiu comparativ, ICLQ, 1952, ol. 1, o. 4, p. 446-471; Spirová, K., Projevy autonomie vůle stran v mezinárodním právu soukromém (Manifestările autonomiei voinŃei în dreptul internaŃional privat), 31 martie 200843; Starace, V., La Rappresentanza nel Diritto Internazionale Privato, Napoli, Jovene, 1962; Stătescu, S., Drept civil: Persoana fizică, Persoana juridică. Drepturile reale, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1970; T: Thorn, K., Der Unternehmer im Kollisionsrecht, în: Bitter, G., Lutter, M., Priester, H.-J., Schön, W., Ulmer, P. (eds.), Festschrift für Karsten Schmidt zum 70. Geburtstag, Köln a. R., Otto Schmidt, 2009, p. 1561-1580; U: Ulmer, P., Schilling, W., Hoffmann-Becking, M. et al., Probleme des Konzernrechts, Heidelberg, Verlag Recht und Wirtschaft, 1989; V: Vrcha, P., K výroku soudního rozhodnutí o nahrazení projevu vůle podle občanského zákoníku (Concerning the Judicial Decision on Replacement of the manifestation of Will Pursuant to the Civil code), Právní rozhledy (CZ), 1998, nr. 11, p. 562 şi urm.; W: Wallace, A., Alegerea legii în cadrul trusturilor în Australia şi Regatul Unit, ICLQ, 1987, nr. 36, nr. 3, p. 454-482.

43 Disponibilă în format electronic la (http://www.pravnik.cz/a/251/projevy-autonomie-vule-stran-v-ezinarodnim-

pravu-soukromem-volba-prava.html), accesată pe 1 iunie 2008.

conventia de la roma. regulamentul roma i (vol. i - vol. ii) | autor: belohlavek alexander j

Documents