controlul si fin ant area riscului

5/11/2018 Controlul Si Fin Ant Area Riscului - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/controlul-si-fin-ant-area-riscului 1/139

Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-NapocaCentrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distan

Facultatea de Business

Specializarea: Administrarea Afacerilor

SUPORT DE CURS

CONTROLUL ŞI FINANŢAREARISCULUI

ANUL ISemestrul 1

Cluj-Napoca2008



Controlul şi Finanţarea Riscului

silabus pentru Masterat Învăţământ la Distanţă

I. Informaţii generale

Societatea actuală se confruntă cu o serie de riscuri, iar în momentul apariţiei

acestora se înregistrează daune. Cea mai cunoscută tehnică de eliminare a

riscurilor cu care se conrfuntă societăţile comerciale o reprezintă asigur ările

comerciale, prin care riscurile sunt transferate către asigur ători. Înainte de a lua

această decizie managerul riscului trebuie să parcurgă procedeul de

managementul riscului prin care să identifice cea mai bună soluţie sau set de

soluţii de eliminare/transfer/reţinere a riscurilor în funcţie de specificulactivităţii fiecărei firme şi de istoricul daunelor înregistrate de acetea.

Deoarece activitatea economică a oricărei firme implică o serie de riscuri,

acestea trebuie identificate şi separate. Anumite categorii de riscuri pot r ămâne

neidentificate ceea ce reprezintă un aspect begativ pentru firme. Expunerea la

daune depinde în mod direct de o serie de factori conjuncturali, politici,

economici, de locaţie dar şi dee tipicul afacerii pe care firmele le desf ăşoar ă.

Se vor clarifica riscurile pure, expunerea la daune a firmei, hazardul careinfluenţează aceste expuneri.

În condiţiile în care fiecare societate comercială şi implicit activitatea pe care o

desf ăşoar ă este supusă incertitudinii şi riscului, importanţa procesului de

managementul riscului este recunoscută de către toate nivelurile de conducere.

Etapa iniţială de determinare a expunerii la daune este esenţială şi trebuie

elaborată atent, deoarece în momentul omiterii unor riscuri întregul procedeu

este compromis. După identificare riscurile sunt fie reţinute fie transferate prin

tehnici de control şi finanţare. O parte din riscuri pot fi diminuate dau chiar

eliminate. În momentul în care se decide adoptarea unui program de

managementul riscului, acesta trebuie urmărit şi monitorizat în permanenţă

pentru a se opera modificări în momentul când situaţia o cere.



În cadrul procesului de managementul riscului controlul daunelor reprezintă o

etapă deosebit de importantă. Fiecare risc identificat trebuie privit prin prisma

posibilităţii de apariţie şi se va încerca cuantificarea daunei ce o va genera. O

parte din riscuri vor fi prevenite, o altă gamă de riscuri vor fi dispersate, iar

dacă situaţia permite vor fi chiar eliminate.

Accentul de control a riscurilor se va realiza şi de către asigur ător prin

intermediul indicatorului rata daunei.

Importanţa finanţării riscurilor este recunoscută de managerii riscului.

Strategia de finanţare depinde de tipul fiecărei companii în parte, unele dorind

să reţină riscurile în cadrul firmei, iar în momentul apariţiei unei daune să

opteze pentru finanţarea acesteia: - prefinanţare, finanţare curentă din resurse

proprii, finanţare post eveniment când resursele financiare vor permite acestlucru. Deasemenea, în cazul riscurilor cu frecvenţă ridicată şî la cele cu

severitate mare, companiile optează pentru transferul riscului către societaţile

de asigurare.

La rândul lor, asigur ătorii folosesc un sistem de indicatori pentru a putea

determina modalitatea/nivelul până la care pot finanţa riscurile entităţilor

comerciale.

Specialiştii în finanţe internaţionale sunt preocupaţi în permanenţă pentru aoferi soluţii inovatoare de transfert al riscurilor. Aceste soluţii combină

produse ale pieţei asigur ărilor cu produsele pieţei de capital Se va pune

accentul pe produsele de transfer alternativ al riscului: CAT Bonduri, Unit-

link-uri, Segregated Cell, Protected Cell.

Datorită restricţiilor de pe piaţa asigur ărilor multe companii se află în

imposibilitatea de a asigura întreaga gamă de riscuri la care sunt expuse.

Pentru a veni în sprijinul acestora specialişti din domeniul pieţelor de capital şi

industria asigur ărilor s-au elaborat o gamă variată de produse hibride –

cunoscute sub numele de Porduse de Transfer Alternativ a Riscului. Prin

intermediul acestora riscurile grele sunt dispersate în afara pieţei asigur ărilor.

Datorită umeroaselor restricţii impuse marilor corporaţii din diferite zone ale

lumii, acţionariatul şi manageriatul acestora au căutat modalităţi de evitare a



taxelor. Astfel au fost înfiinţate zonele offshore sau paradisurile fiscale. De la

momentul apariţiei acestora au existat în permanenţă suspiciuni cu privire la

activitatea pe care o desf ăşurau companiile în zonele offshore, existând

diferenţe reale între confidenţialitate şi secret. În prezent majoritatea serviciilor

financiare, imobiliare, intermediere pot fi regăsite în cadrul acestor zone

financiare. În situaţia în care companiile domiciliate offshore îşi desf ăşoar ă

activitatea exact în scopul pentru care au fost înfiinţate, paradisul fiscal îşi

demonstrează utilitatea sa financiar ă.

Societatea captivă de asigur ări reprezintă acea companie de asigur ări deţinută

şi controlată de societatea părinte, care are un alt profil de activitate, cu scopul

de a realiza asigurarea riscurilor companiei părinte. Aceste societăţi au apărut

ca r ăspuns al companiilor părinte faţă de refuzul asigur ătorilor de a prelua înasigurare anumite riscuri ale companiilor părinte. Acest concept are şi avantaje

şi dezavantaje, dar statisticile în domeniu deminstrează că numărul acestora

este în creştere de la un an la altul, şi că majoritatea corporaţiilor de talie

mondială deţin cel puţin o asemenea societate.

Pentru buna funcţionare a societăţilor captive este necasar ă existenţă unor

departamente specializate în interiorul acestora. Departamentele pot să fie

organizate individual sau se poate alege o firmă specializată în managementulcaptivelor. Practica demonstrează că este benefic pentru captive să apeleze la

serviciile societăţilor de management, deoarece acestea beneficiază de

experienţă în domeniu, iar costurile de funcţionare a captivei sunt mai reduse.

În momentul în care o companie multinaţională se decide să înfiinţeze propria

captivă, va analiza şi alternativele de domiciliere. Se va căuta r ăspuns la

întrebările: care domiciliu este mai bun şi de ce, câte captive s-au înfiinţat în

ultimul timp, este eficient suportul acordat de managerii de captive? etc.

Protagoniştii scenei sunt bine cunoscuţi, fie brokeri, fie companii de

management care sunt împăr ţiţi pe regiuni geografice.

Frontingul reprezintă contextul prin care un asigur ător internaţional ajută

societatea captivă de asigur ări să-şi rezolve problemele enumerate anterior. În

schimbul unor taxe de fronting aplicate asupra primelor de asigurare pe care le



plăteşte compania părinte pentru asigurarea riscurilor, asigur ătorul

internaţional se va ocupa de soluţionarea acestor probleme.

Un risc mare cu care se confruntă societăţile de fronting este riscul creditării

captivelor. Acest risc provine din imposibilitatea unor societăţi captive de a-şi

respecta obligaţiile faţă de parteneri, datorită antiselecţiei riscurilor, lipsei unei

experienţe în momentul apariţiei unor catastrofe, lipsei echidistanţei

asiguraţilor faţă de riscuri, sau chiar datorită incapacităţii de plată a

reasigur ătorilor.

Compania părinte care vrea să înfiinţeze o societate captivă, trebuie să

finanţeze acest program extern de asigurare, adică să plătească un volum

considerabil de prime pentru a menţine viabilitatea acesteia. Ţinând cont de

acest fapt compania părinte va trebui să efectueze un studiu de fezabilitate.La înfiinţarea captivelor pot să apar ă probleme datorită reglementărilor în

domeniu din diferite domicilii fiscale (referitoare la taxare). Astfel pentru ca

studiul de fezazbilitate să fie corect întocmit, iar rezultatul acestuia să fie

veridic, este necesar ca managerul să apeleze la companii internaţionale de

asigur ări specializate, brokeri şi consultanţi din acele domicilii.

Reasigurarea reprezintă un acord încheiat între două păr ţi, numite reasigurat

(companie cedentă) şi reasigur ător, prin care prima parte transfer ă o parte dinriscurile asumate, iar cea de-a doua la acceptă, conform condiţiilor contractului

de reasigurare încheiat şi în schimbul plăţii unei prime de reasigurare.

Reasigur ătorul este tot o companie de asigur ări, care poate avea ca obiect de

activitate fie doar reasigur ările, fie asigur ările şi reasigur ările.

Prin urmare se observă că nu există nici o legătur ă directă între asiguratul

iniţial şi compania de reasigurare. În momentul apariţiei unei daune asiguratul

iniţial va încasa despăgubirea de la societatea de asigurare, pentru ca ulterior

societatea de asigurare în postura de reasigurat va primi despăgubiri de la

reasigur ător, conform contractului de reasigurare.

Reasigurarea face în acest fel, ca pierderea suferită de o societate de asigurare

să fie dispersată între una sau mai multe societăţi de reasigurare. De aceea

reasigurarea se mai numeşte şi asigurarea asigur ării. La rândul lor



reasigur ătorii se pot proteja împotriva riscurilor asumate prin contractele de

reasigurare cu companiile cedente, transferând o parte din riscuri către alţi

reasigur ători, operaţiunea fiind cunoscută sub numele de retrocedare.

• Date de identificare a cursului

Date de contact ale titularului

de curs:

Nume: Gavriletea Marius

Birou: str. Horea nr.7 etaj.2

Telefon: 0264 599170

Fax: 0264 590110

E-mail:

[email protected]

Consultaţii:

Date de identificare curs şi contact

tutori:

CONTROLUL SI FINANTAREA

RISCULUI

WAA1101

Anul I, Semestrul I

Obligatoriu

Tutor: Conf. Univ.dr.Marius Gavriletea

[email protected]

• Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Pentru a putea parcurge acest curs, masteranzii trebuie să deţină cunoştinţe

solide aferente domeniului asigur ărilor comerciale. Suplimentar trebuie să fi

studiat pe parcursul facultăţii disciplina Evaluarea Afacerilor, pentru a se putea

determina în mod corect diferitele categorii de sume asigurate.

În situaţia în care diferiţi masteranzi nu deprin cunoştinţe suficiente referitoare

la aceste discipline se pot studia opţional următoarele resurse bibliografice;

- Ciurel Violeta - Asigur ări şi reasigur ări. Ed. All Beck Bucureşti 2000

- Constantinescu Dan – Asigur ări şi reasigur ări, Ed. Bren Bucureşti 1999

- Gavriletea Marius – Asigur ări şi reasigur ări, Ed. Presa Univ. Clujeană 2002

• Descrierea cursului



Cursul Controlul şi Finanţarea Riscului reprezintă o noutate în cadrul

disciplinelor la nivel de masterat din România. Activitatea persoanelor fizice şi

juridice este supusă în permanenţă diferitor categorii de riscuri.

În momentul producerii riscului, acesta va genera o daună care în mod

inevitabil va avea un efect financiar asupra persoanei afectate. Daunele pot fi

aferente persoanelor, bunurilor şi ter ţelor persoane. Pentru a putea elimina

efectele nedorite ale apariţiei unor riscuri specialiştii din domeniile financiare

au elaborat un set de măsuri de control şi finanţare a riscului.

Pe parcursul acestui curs vor fi dezbătute tehnici concrete de control a

riscurilor prin reţinerea riscurilor, măsuri de prevenire a daunelor, măsuri de

limitare a daunelor şi a măsurilor de eliminare a riscurilor.

Chiar dacă specialiştii vor lua întregul set de măsuri de control a riscurilor, nuse poate oferi o garanţie că 100% în momentul apariţiei unui risc nu vor exista

daune. Astfel managerii riscului au la dispoziţie un set de metode de finanţare

a riscurilor: finanţarea din surse proprii, transferul riscului către entităţi

specializate şi asigur ările.

Concluzia finală este că managerul riscului va trebui să elaboreze un plan

eficient de control şi finanţare a riscului folosind metode aferente ambelor

categorii, astfel încât prejidiciile financiare pentru persoane şi companii să fieminime.

• Organizarea temelor în cadrul cursului

Pe parcursul acestui semestru se vor parcurge patru teme mari:

- RISCUL ÎN ACTIVITATEA ECONOMICĂ

- CONTROLUL RISCULUI, FINANŢAREA RISCULUI

- PRODUSE DE TRANSFER ALTERNATIV AL RISCULUI, SOCIETATI

CAPTIVE DE ASIGUR ĂRI

- REASIGUR ĂRI

În cadrul primei teme se vor identifica riscurile care planează asupra activităţii

economice a fiecărei societăţi comerciale. Se va determina atitudinea faţă de

risc a societăţii analizate şi se va realiza o măsurare a riscului care există



aspura enitităţii. Măsurarea propriu zisă porneşte de la elementele riscului pur

şi expunerea la daune a companiei în funcţie de specificul activităţii sale.

Deasemnea nu se va înlătura nici hazardul, şi se va prezenta modul general de

operare a managerului riscului.

Pe parcursul celei de-a doua teme se va trece la analiza propriu zisă a

tehnicilor de control şi finanţare a riscului. Există două mari grupe de tehnici:

- Controlul riscului se refer ă la deciziile şi acţiunile orientate spre

reducerea frecvenţei sau severităţii consecinţelor unor daune. Astfel,

controlul riscului se concentrează asupra pierderilor propriu zise şi nu

asupra consecinţelor financiare ale acestora, controlul riscului care

implică prevenirea daunei, limitarea daunei şi dispersarea expunerii lariscuri.

- Finanţarea riscului reprezintă găsirea tuturor posibilităţilor de acoperire

a daunelor, care s-au produs în pofida măsurilor luate prin controlul

riscului. Aceasta se refer ă la măsurile financiare necesare pentru

revenirea societăţii din situaţiile grele create de daune: metode de

reţinere a riscului şi metode de transfer a riscurilor

Tema a III a se refer ă la produsele de transfer alternativ a riscului. Practica

asigur ărilor demonstrează că această industrie un poate oferi soluţii concrete

de gestionare a riscurilor în toate cazurile, prin urmare specialiştii mondiali în

finanţe au elaborat diferite produse prin care se combină domeniul asigur ărilor

cu cel al finanţelor internaţionale şi al pieţelor de capital. Se vor analiza

ultimele produse de transfer alternativ al riscului şi se va pune accent pe cel

mai dezvoltat dintre acestea – societăţile captive de asigur ări.

Tema IV presupune analizarea industriei reasigur ărilor ca produs de

diversificare riscurilor. Reasigurarea reprezintă un acord încheiat între două

păr ţi, numite reasigurat (companie cedentă) şi reasigur ător, prin care prima

parte transfer ă o parte din riscurile asumate, iar cea de-a doua la acceptă,



conform condiţiilor contractului de reasigurare încheiat şi în schimbul plăţii

unei prime de reasigurare. Reasigur ătorul este tot o companie de asigur ări, care

poate avea ca obiect de activitate fie doar reasigur ările, fie asigur ările şi

reasigur ările.

• Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Cursul va presupune existenţa unor metode de predare moderne prin care se

urmăreşte ca masterandul să înţeleagă fenomenenle dezbătute. Parte teoretică

se va desf ăşura folosind tehnica prelegerii urmând ca masteranzii să primească

în permanenţă bibliografia aferentă. Ulterior se vor reanaliza fenomenele

dezbătute sub forma de dezbatere colectivă, folosindu-se exemple practice pe

cxare le ofer ă piaţă autohtonă şi cea internaţională. Se vor organiza grupuri de

masteranzi pentru a se elabora un proiect în grup referitor la strategia de

control şi finanţare a riscurilor în cadrul unei societăţi comerciale alese de

aceştia. Elaborarea acestui proiect este obligatorie de fiecare student, se va

susţine în cadrul seminariilor şi va avea o pondere de 30% în nota finală de

examen.

• Materiale bibliografice obligatorii

1. Bawcutt P. – Captive Insurance Companies, Ed. RIRG, Londra 1999

2. Ciurel Violeta - Asigur ări şi reasigur ări. Ed. All Beck Bucureşti 2000

3. Constantinescu Dan – Asigur ări şi reasigur ări, Ed. Bren Bucureşti 1999

4. Gavriletea Marius – Asigur ări şi reasigur ări, Ed. Presa Univ. Clujeană 2002

5. Gavriletea Marius – Societăţi captive de Asigur ări, Ed. Dacia 2004

6. Heins R., Williams A. – Risk Management and Insurance, Mc. Graw Hill,

New York 1985

7. Pritchett T., Schmit J. – Risk Management and Insurance, West Publishing

US, 1996

8.Rejda G. – Principles of Risk Management and Insurance, Pearson

Education NY 2002



Scopul acestor căr ţi este de a elimina eventualele neclarităţi, de a oferi

posibilitatea de a aprofunda şi de a oferi informaţii suplimentare faţă de ceea

ce este predat în cadrul cursului. Aceste cărti pot fi găsite la Biblioteca

Centrală Universitar ă, Biblioteca Business şi Biblioteca FSEGA.

• Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Cursul se va desf ăşura în cadrul Facultăţii de Business folosind infrastructura

aferentă acestei entităţi. Se va permite accesul masteranzilor în laboratoareale

de informatică, pentru a avea acces la internet. Prin accesul la internet se vor

putea observat site-uri specializate de managementul riscului, modalitaţile de

organizare a acestei activităţi şi soluţii concrete propuse de specialiştii in

domeniu în diferite speţe.

De asemenea se va pune la dispoziţie adresa de email a tutorelui şi se va purta

o corspondenţă în situaţia în care anumite aspecte pot fi dezbătute prin în acest

fel.

• Calendar al cursului

Unitatea 1: Riscul în activitatea economică: Atitudinea faţă de risc, Măsurareariscului,

Unitatea 2: Riscul în activitatea economică: Elementele riscului pur, Expuneri

la daune, Pericolul, Hazardul

Unitatea 3: Managementul riscului

Unitatea 4: Controlul riscului: Prevenirea riscurilor, Dispersarea Riscului,

Eliminarea Riscului

Unitatea 5: Finantarea riscului

Unitatea 6: Produse de transfer alternativ al riscului: CAT Bonduri, Unit-link-

uri, Segregated Cell, Protected Cell

Unitatea 7: Paradisuri fiscale

Unitatea 8: Societăţi captive de asigur ări:

Unitatea 9: Funcţionarea societăţilor captive



Unitatea 10: Domicilierea societăţilor captive de asigur ări şi servicii necesare

funcţionării acestora

Unitatea 11: Contextul de fronting

Unitatea 12 Studiu de fezabilitate aferent societăţilor captive

Unitatea 13: Reasigur ări. Funcţiile reasigur ării, necesitate.

Unitatea 14: Formele reasigur ării

Calendar de desf ăşurare a cursului:

- Fiecare unitate prezentată anterior va fi dezbătută în ora aferentă

numărului unităţii

- Întrebările aferente fiecărei unităţi se vor rezolva împreună cu diferite

studii de caz în ultima or ă eferentă fiecărei unităţi- Proeictul ce trebuie susţinut va fi prezentat la sf ăr şitul unităţii 13,

respectiv 14.

- Fiecare grup de masteranzi va stabili de comun acord cu titularul de

disciplină data când se va susţine proiectul. În caz de neechilibru în

ceea ce priveşte numărul de cerinţe pentru anumite date, se va proceda

la tragere la sor ţi astfel încât numărul de proiecte de prezentat în

fiecare să ptămână să fie constant- Examenul se va desf ăşura la sediul Facultăţii de Business, în funcţie de

programare ce va fi realizată de secretariat

• Politica de evaluare şi notare

Masteranzii vor obţine nota finală astfel:

- 30% din notă o reprezintă proiectul de grup care trebuie prezentat

obligatoriu de toţi membrii echipei. Dacă un student la masterat nu

participă la elaborarea în echipă a proiectului, sau nu este prezent la

susţinere pierde procentul aferent din notă. Astfel nota maximă pe care

o va putea obţine este 7.

- Pentru a se evita situaţii nedorite pe parcursul primei întălniri se va

stabili de comun acord cu masteranzii data efectivă de susţinere a



proiectului, iar dacă persoanele nu sunt prezente problema se va

soluţiona prin email.

- În situaţia în care un masternad nu depune proiectul la termenul

stabilit, şi nu există motive întemeiate (ex: adeverinţă de la locul de

muncă, adeverinţă medicală etc.) proiectul respectiv nu se mai

primeşte. Pentru cazurile respective proiectul se va susţine într-o data

ulterioar ă ce va fi anunţată.

- 30% din notă o va reprezenta modul în care masteranzii vor rezolva

problemele ce vor fi expuse în sala de curs, şi de a r ăspunde

întrebărilor

- Masteranzii care nu vor avea acest procent, pot recupera procentajul

respectiv la examenul scris, pentru fiecare 10% lipsă vor trebui să r ăspundă în plus la una din cele trei întrebări adresate la examen, astfel:

pentru 10% din nota finală - 1 întrebare; pentru 20% din nota finală –

2 întrebări; pentru 30% din nota finală – toate cele 3 întrebări.

- Diferenţa de 40% din nota finală se obţine tot la examen prin

r ăspunsuri la întrebări şi/sau rezolvarea unui studiu de caz.

•

Elemente de deontologie academică Acest curs se predă la nivel de masterat prin urmare aşteptările profesorilor

referitoare la cercetarea masteranzilor sunt la un nivel mai ridicat. Masteranzii

vor pune accent pe calitatea proiectelor de cercetare şi pe modul profesionist

de prezentare a acestora. Proiectele se vor prezenta în cadrul întâlnirilor

să ptămânale şi vor fi antrenaţi în discuţie şi celelelte persoan prezente în sală.

Deasemenea se doreşte evitarea plagiatului, acesta fiind motiv de respingere a

lucr ărilor predate, aproiectelor susţinute. Fiecare informaţie trebuie să fie

prezentată în raport cu sursa sa şi prin directă trimitere la aceasta.

La finalul proiectelor se va menţiona scriptic faptul că autorul nu a plagiat şi

nu a folosit rezultatele cercetării unei alte persoane, prin acest fel dorind să

responsabilizăm fiecare masterand.



• Studenţi cu dizabilităţi

În situaţia în care există masteranzi cu dizabilităţi motorii sau intelectuale

tutorele/titularul disciplinei îşi va oferi disponibilitatea de a ajuta persoanele în

cauză prin soluţii suplimentare. În aceste cazuri se va acorda numărul personal

de telefon pentru a putea fi contactat dacă situaţia cere acest lucru. La dorinţa

exprimată a acestor persoane, ele vor fi încadrate în grupurile de realizare a

proiectelor, f ăr ă a fi necesar ă prezenţa acestora la facultate.

• Strategii de studiu recomandate

Studentul poate parcurge acest material într-un interval de timp de la 6-8 ore.

Timpul destinat cercetării propriu zise în cadrul proiectelor depinde de modul

în care grupul îşi repartizează sarcinile şi de dorinţa proprie de a realiza o

cercetare de calitate. În situaţia în care cercetarea implică şi deplasare pe teren

la diferite entităţi comercial, trebuie avut în vedere disponibilitatea orar ă a

acelei instituţii astfel încât să nu fie afectate orele de muncă, sarcinile de

servici ale angajaţilor, sau să nu se creeze stări de disconfort. După culegerea

informaţiilor de pe teren este necasar ă întânirea echipei pentru a se putea

centraliza datele obţinute, air ulterior realizarea efectivă a proiectului de grup.



II. Suportul de curs propriu-zis

• MODULUL 1.

Riscul în activitatea economică: Atitudinea fa ţă de risc, M ă surarea riscului

• Scopul şi obiectivele

În modulul introductiv masteranzii se vor familiariza cu noţiunea de risc. Se va

realiza o discuţie colectivă, pentru a se observa modul în care cunosc riscul din

punct de vedere teoretic şi practic, dar şi modul în care a fost studiat în

prealabil. Enunţaţi scopul modulului precizând locul şi rolul acestuia în

economia cursului, precum şi relevanţa lui pentru cursant. Aceştia vor

cunoaşte riscul aferent entităţilor comerciale şi atitudinea faţă de risc a

diferitelor categorii de persoane.

• Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior

Societatea actuală se confruntă cu o serie de riscuri, iar în momentul apariţiei

acestora se înregistrează daune. Cea mai cunoscută tehnică de eliminare a

riscurilor cu care se conrfuntă societăţile comerciale o reprezintă asigur ările

comerciale, prin care riscurile sunt transferate către asigur ători. Înainte de a luaaceastă decizie managerul riscului trebuie să parcurgă procedeul de

managementul riscului prin care să identifice cea mai bună soluţie sau set de

soluţii de eliminare/transfer/reţinere a riscurilor în funcţie de specificul

activităţii fiecărei firme şi de istoricul daunelor înregistrate de acetea.

• Schema logică a modului

Risc – Clasificare riscuri – Riscuri speculative – Riscuri pure – Măsurare risc –

Probabilităţi, Distribuţia, Coeficient de variaţie, Legea Numerelor Mari în

industria asigur ărilor

• Conţinutul informaţional detaliat



Este cunoscut faptul că riscul influenţează rezultatul diferitelor evenimente

viitoare. Riscul există în orice situaţie, orice activitate şi prin intermediul său

rezultatele viitoare pot diferi faţă de previziunile f ăcute.

Specialiştii în managementul riscului şi în asigur ări au elaborat diferite

definiţii ale riscului. Astfel Dorfman defineşte riscul ca reprezentând variaţia

rezultatelor posibile ale unei activităţi.

Teoreticienii Robert Mehr şi Bob Hedges apreciază că riscul este

probabilitatea ca o pierdere să fie mai mare decât în mod normal.

Ed Snider menţioneză că riscul reprezintă cauza prin care se deviază de la un

rezultat sau situaţie aşteptată.

Se observă că specialiştii în domeniu sunt preocupaţi de efectul riscului asupra

unei utilităţi aşteptate. Utilitatea implică atât factori economici cât şi reacţiiemoţionale faţă de risc şi poate fi echivalată cu o valoare previzionată.

Esenţa managementului riscului constă în gestionarea eficientă a riscului, a

unor evenimente viitoare. Anumite situaţii implică obţinerea unor rezultate

mai mici decât cele aşteptate (pierderi), iar altele obţinerea de rezultate mai

mari (câştiguri). Existenţa posibilităţii de a se obţine fie câştiguri, fie pierdere

generează apariţia riscurilor speculative.

Din punctul de vedere al societăţilor de asigur ări obţinerea de câştiguri decătre asiguraţi nu este posibilă (cu excepţia asigur ărilor de viaţă). Prin urmare

se iau în considerare doar riscurile prin care pot apărea pierderi, denumite

riscuri pure.

Ex: În cazul în care un nou produs este lansat pe pia ţă, posibilitatea ca acesta

să aducă un profit sau să genereze o pierdere reprezintă un risc speculativ. Dar

dacă acesta va determina apariţia unor plângeri din partea consumatorilor,

accidente de muncă ale personalului productiv, în mod implicit vor avea loc

pierderi pentru producătorul respectiv. Aceste ultime riscuri se încadrează în

categoria riscurilor pure.

În anumite situaţii pierderile pot fi măsurate şi evaluate complet, şi descrise în

termeni economico financiari.



Există uneori situaţia când evaluarea economică este imposibilă (decesul unei

persoane, distrugerea unui obiect cu valoare sentimentală etc.).

Trebuie amintit faptul că pentru ca riscul să existe trebuie să existe

posibilitatea apariţiei unei pierderi. În varianta în care riscul nu există,

probabilitatea apariţiei unei pierderi este zero. Deasemenea în situaţia în care

riscul se va produce 100%, probabilitatea este 1.

Cu cât abaterea de la nivelul aşteptat este mai mare, cu atât mai mare este

variabilitatea şi cu atât mai dificilă devine planificarea. Printre sarcinile

principale ale mangerului riscului se află estimarea rezultatelor viitoare şi

variabilitatea acestora. Aceştia prefer ă să cuantifice această variabilitate.

Pentru a se putea gestiona situaţiile vitoare, trebuie clarificate anterior rezultatele viitoare şi felul în care fiecare dintre ele va apărea. Estimarea

situaţiilor viitoare se bazează pe datele istorice. Aceste date se folosesc pentru

a dezvolta probabilitatea de apariţie a diferitelor variante de rezultate viitoare.

Reprezentarea tuturor situaţiilor posibile împreună cu probabilităţile

asociate poartă denumirea de distribuţie probabilistică. Cele mai importante

probabilităţi pentru managerii riscului sunt cele asociate cu frecvenţa şi

severitatea daunelor.

Frecvenţa este o măsur ă care arată cât de des se întâmlpă anumite

evenimente. Managerul riscului raportează numărul de evenimente la o bază

stabilită, pentru a determina o frecvenţă medie. Deasemenea, se calculează şi

severitatea, ca o măsur ă a pagubei cauzate de fiecare eveniment. Presupunem

următoarea situaţie:

Observaţia

pierdere /

daună

categoria

pierderii

număr de

observaţii

probabilitatea

1 100 100 3 3 / 8 = 0,375

2 100 500 2 2 / 8 = 0,250

3 100 1.000 3 3 / 8 = 0,375

4 500 8 8 / 8 = 1,000



5 500

6 1.000

7 1.000

8 1.000

Fig.1 – probabilitatea apariţiei unei pierderi/daune

Distribuţia probabilistică ne permite să măsur ăm rezultatele viitoare

precum şi variaţia acestora. Prin însumarea tuturor rezultatelor viitoare şi

raportarea noului rezultat la numărul de observaţii, se obţine o medie a

rezultatelor.

Astfel,

∑==

n

i

i

mediu n

R

R 1 , unde

Ri- reprezintă rezultatul la momentul “i” de observaţie

n – reprezintă numărul de obsevaţii

Tot o medie a rezultatelor se obţine şi prin însumarea produselor dintre

rezultatele posibile şi probabilitatea de apariţie:

( )∑=

×=n

iiimediu x x R P

1

, unde

i - valoarea categoriei rezultatuluin – număr de categorii

( ) xi P - probabilitatea fiecărei categorii

În exemplul anterior, media pierderilor (ca formă a rezultatului) este:

a) 5,5378

4300== P m

b) = P m 100*0,375 + 500*0,25 + 1.000*0,375 = 537,5

Riscul poate fi măsurat în diferite feluri. O modalitate este diferenţadintre valoarea maximă şi cea minimă a rezultatelor posibile. În exemplul

folosit această diferenţă este egală cu 1.000 – 100 = 900.

O metodă mai comună de măsurare a variabilităţii este dispersia.

Dispersia unei distribuţii probabilistice este egală cu suma pătratelor abaterii

fiecărui rezultat de la medie, raportat la numărul de observaţii.



( )∑

−

=

=n

i n

i D x x

1

2

unde

i- reprezintă valoarea observaţiei “i”

x - valoare medien – numărul de observaţii

Dacă se ţine cont de probabilitatea apariţiei rezultatelor avem:

( ) ( )∑=

−=n

iii x x P x D

1

2

i- reprezintă valoarea categoriei “i”

n – număr de categorii

( ) xi P - probabilitatea (frecvenţa relativă) categoriei “i”

În exemplul folosit D = 152.343,74 u.m.

Pentru a oferi informaţii importante pentru managerii riscului, se

foloseşte noţiunea de ecart tip (r ădăcina pătrată a dispersiei):

( ) ( )∑=

−=∇n

iii x x P x

1

2 = 390,31

Astfel, în medie fiecare observaţie se situează la aproximativ 390 u.m.

faţă de media 537,50 u.m. Din punctul de vedere al asigur ătorului, cu cât

rezultatul observaţiei este mai depărtat de medie, cu atât riscul asumat este mai

mare.

Pentru a avea o imagine mai fidelă asupra riscului asumat, managerii

riscului folosesc coeficientul de variaţie. Acesta se determină ca raport între

ecartul tip şi valoarea medie. În exemplul folosit avem:

726,050,537

91,390==

∇=

xcv

Cu cât valoarea acestui coeficient este mai mică (apropiată de zero), cuatât mai mic este riscul distribuţiei.

Folosind aceste tehnici de măsurare a variabilităţii, managerul riscului

este capabil să ia decizii corecte. Un aspect important este lipsa datelor

necesare în elaborarea de distribuţii probabilistice. Aceasta poate fi datorată

caracterului de nou al afacerii, lipsa de evenimente până la o anumită dată.



Disponibilitatea unor date insuficiente (sau lipsa totală a acestora)

generează dificultăţi managerului riscului, deoarece majoritatea tehnicilor de

estimare au la bază multiple observaţii. Avantajul observaţiilor multiple este

pus în evidenţă de Legea Numerelor Mari (o importantă doctrină statistică

pentru un management de succes al riscului).

Legea Numerelor Mari presupune că pe măsur ă ce numărul de observaţii

creşte, cu atât abaterea relativă de la medie scade.

Presupunem că un asigur ător efectuează o analiză a riscului care

planează asupra a două grupuri. Primul grup conţine 1,000 de unităţi, iar al

doilea 4,000. Fiecare grup anticipează că va înregistra daune de 10% la

unităţile proprii. Astfel, primul grup anticipează daune la 100 unităţi, iar al

doilea la 400.Acest exemplu are la bază o distribuţie binomială, unde există două

variante: vor exista daune sau nu vor exista daune. Folosim următoarele

notaţii:

n – număr de unităţi dintr-un grup

p – probabilitatea de apariţie a daunei

q – probabilitatea de neapariţie a danei

n * p – mediaPentru primul grup media este de 1.000 * 0,1 = 100, iar pentru al doilea

grup media este 4.000 * 0,1 = 400. Pentru această distribuţie binomială,

abaterea standard este q pn ×× , care pentru primul grup este

5,99.01.0000.1 =×× , iar pentru al doilea grup de 199.01.0000.4 =×× .

Prin acest exemplu se observă coeficientul de variaţie, care este de 9.5 /

100 = 0.095 pentru primul grup, iar pentru al doilea de 19 / 400 = 0.0475 .

Coeficientul este mai mic pentru al doilea grup, ceea ce înseamnă că nivelul riscului este mai redus. Prin urmare, din punctul de vedere al

asigur ătorului este de aşteptat ca primul grup să plătească prime de asigurare

mai mari decât cel de-al doilea grup.



Managerul riscului foloseşte Legea Numerelor Mari în estimarea

situaţiilor viitoare, şi cu cât numărul de observaţii este mai mare cu atât

rezultatele vor fi mai credibile, iar riscul mai exact de cuantificat.

Utilizarea de întrebă ri.

- Cre sunt riscurile speculative?

- Explicaţi riscurile pure

- Explicaţi modalitatea de interacţionare dintre dispersie şi coeficientul

de variaţie din punctul de vedere al societăţilor de asigurare

• Sumar

În unitatea de faţă s-au cunoscut riscurile speculative şi riscurile pure,

observând faptul că societatea poate să se gândească la industria asigur ărilor

doar pentru riscurilepure. Pentru măsurarea rsicului se folosesc metode

specifice matematicii şi teoriei probabilităţilor – probabilitate de apariţie,

frecvenţă de apariţie a daunelor, media daunelor, dispersia daunelor,

coeficientul de variaţie, Legea Numerelor Mari.

• Sarcini şi teme ce vor fi notate

- se va puncta modul în care se va r ăspunde la întrebările susmenţionate

- se va puncta rezolvarea studiilor de caz

• Bibliografie modul

1. Ciurel Violeta – Asigurari si reasigurari. Abordari teoretice si practici

internationale. Ed. All Beck 2000

2. Constantinescu Dan – Asigurari si reasigurari, Ed. Tehnica Bucuresti 1998

3. Constantinescu Dan – Asigurari si reasigurari, Ed. Bren Bucuresti 1999



New York 1985



MODULUL 2.

Riscul in activitatea economica: Elementele riscului pur, Expuneri la daune,

Pericolul, Hazardul


Deoarece activitatea economică a oricârei firme implică o serie de riscuri,

acestea trebuie identificate şi separate. Anumite categorii de riscuri pot r ămâne

neidentificate ceea ce reprezintă un aspect begativ pentru firme. Expunerea la

daune depinde în mod direct de o serie de factori conjuncturali, politici,

economici, de locaţie dar şi dee tipicul afacerii pe care firmele le desf ăşoar ă.

Se vor clarifica riscurile pure, expunerea la daune a firmei, hazardul care

influenţează aceste expuneri.


În unitatea anterioar ă s-au cunoscut riscurile speculative şi riscurile pure,

observând faptul că societatea poate să se gândească la industria asigur ărilor

doar pentru riscurilepure. Pentru măsurarea rsicului se folosesc metode

specifice matematicii şi teoriei probabilităţilor – probabilitate de apariţie,frecvenţă de apariţie a daunelor, media daunelor, dispersia daunelor,

coeficientul de variaţie, Legea Numerelor Mari.


Daune severe – daune reduse – frecvenţă mare/redusă – risuri pure – riscuri

naturale – expunere la daune – statistica daunelor – hazard – pericol


Un criteriu important pentru ca Legea Numerelor Mari să opereze

eficient este ca toate rezultatele observate (evenimentele produse) să fie



cauzate de acelaşi tip de condiţii (caracterul omogen). Cei care gestionează

riscurile trebuie să cunoască particularităţile daunelor potenţiale. Acestea pot fi

descrise în funcţie de expunerea la daune, pericol şi hazard.

Expuneri la daune

Deşi o categorie de specialişti în asigur ări descriu riscul ca o formă a

variabilităţii, alţii folosesc acest cuvânt pentru a reflecta expunerea la daune a

proprietăţilor şi persoanelor.

Noţiunea de expunere este folosită şi în sensul de a menţiona faptul că

persoanele şi proprietăţile se confruntă cu situaţii în care apariţia daunelor este

posibilă.

Categorisirea riscurilor asigurabile începe prin studierea tuturor expunerilor posibile. Riscurile pure cu care se confruntă persoanele, familiile,

companiile pot cauza expuneri la diferite categorii de daune:

a) expunere la daune / pierderi personale

Deoarece în final daunele sunt suportate de către oameni, se poate spune

că toate expunerile sunt personale. Unele expuneri au un impact direct asupra

oamenilor, expunerea la deces prematur, invalidităţi, îmbolnăviri, şomaj suntcâteva exemple de expuneri la pierderi personale.

b) expunerea la daune aferente propriet ăţ ii

Proprietarii de bunuri, firme se confruntă cu posibilitatea apariţiei unor

daune directe sau indirecte. Spre exemplu în cazul unui accident auto dauna

directă o reprezintă costul reparaţiei, iar dauna (pierderea) indirectă reprezintă

timpul şi efortul necesar pentru aducerea autoturismului la starea de

funcţionare iniţială.

c) expunerea fa ţă de daune la ter ţ e persoane

Conform sistemelor legale persoanele, societăţile comerciale sunt

r ăspunzătoare pentru daunele provocate ter ţelor persoane fizice şi juridice.



Prin urmare acestea sunt expuse la daune faţă de ter ţe persoane şi conform

legilor sunt obligaţi să plătească eventualele pierderi produse.

Pericolul

Pericolul reprezintă cauza producerii daunelor. Oamenii, proprietăţile

sunt înconjurate de daune/pierderi potenţiale deoarece mediul înconjur ător este

plin de pericole precum: inundaţii, furtună, moarte, accidente, boli, incendii,

cutremur, furtui etc.

Clasificarea pericolelor este dificil de realizat. În general acestea sunt

grupate în două clase: naturale şi umane. Pericolele naturale sunt acelea asupra

cărora oamenii au un foarte mic control (vulcani, tornade, cutremure etc.), iar

cele umane sunt acelea cauzate de către oameni (r ăzboi, sinucideri, accidente,furturi etc.).

Se poate construi următoarea schiţă:

Pericole Naturale

asigurabile dificil de asigurat

Furtuna inundaţii

Tr ăznetul cutremur

Explozii epidemiiAccidente cardiovasculare erupţii vulcanice

îngheţul

Pericole Umane

asigurabile dificil de asigurat

furt r ăzboi

Vandalism terorismAccidente tulbur ări civile

Neglijenţa contaminări radioactive

Incendii

Fig. – Clasificarea pericolelor



În unele situaţii pierderile cauzate de recesiune sunt considerate a fi de

natur ă umană, dar pot fi separate şi într-o categorie separată – pericole

economice.

Un alt fel de a clasifica pericolele este de a lua în considerare caracterul

asigurabil sau neasigurabil. Pericolele neasigurabile sunt acelea care ar genera

efecte catastrofale în momentul producerii lor, asupra situaţiei financiare a

asigur ătorilor.

Hazardul

Hazardul reprezintă condiţia care se află la originea apariţiei unui

pericol, creşterii probabilităţii de apariţie a pericolului, a severităţii acestuia.

Hazardul poate fi fizic şi intangibil.Hazardul fizic reprezintă condiţiile perceptibile ale mediului înconjur ător

care afectează frecvenţa şi severitatea pierderilor / daunelor. Acest tip de

hazard ia în considerare:

- loca ţ ia; spre exemplu dacă o clădire se află mai aproape de sediul

unei societăţi de pompieri sau este prevăzută cu instalaţii automate de stingere

a incendiilor, în cazul unui incendiu pierderile vor fi mai reduse decât pentru o

altă clădire care nu îndeplineşte aceste condiţii- folosin ţ a; spre exemplu un autoturism folosit de o persoană juridică

este mai expus accidentelor decât dacă este folosit de o persoană fizică

Hazardul intangibil reprezintă modul în care atitudinile, cultura afectează

probabilitatea de apariţie şi severitatea daunelor. În contextul asigur ărilor

acesta este privit ca lipsa de onestitate faţă de firmă, neglijenţa din parte

asiguratului sau a angajaţilor acestuia. Tot în această categorie este inclusă şi

inconştienţa umană, care sporeşte riscul de producere al unor evenimente

nedorite (ex. comportamente în exces, fumatul excesiv, poluarea etc.).

În concluzie analiza hazardului va duce la creşterea abilităţii de a reduce

efectele sale negative, atât din punct de vedere al costurilor cât şi al frecveţei

de producere.




- Ce reprezintă hazardul şi care sunt tipurile de hazard?

- Ce este pericolul şi cum afectează activitatea soceităţilor

comerciale?

- Clasificaţi expunerile la daune

- Explicaţi categoriile de pericole naturale şi umane

• Sumar

Pe parcursul acestei unităţi s-a urmărit înţelegerea expunerii la daune a

societăţilor comerciale: expunere le riscuri aferente proprietăţilor, aferente

persoanelor, aferente r ăspunderii civile. Pericolul este prezent asupra

activităţilor societăţilor comerciale şi poate fi natural şi uman. Deasemnea

hazardul îşi pune amprenta asupra bunei desf ăşur ări a oricărei activităţi şi

poate fi intangibil, fizic.


• se va puncta modul în care se va r ăspunde la întrebările susmenţionate

• se va puncta rezolvarea studiilor de caz








New York 1985



• MODULUL 3.

Managementul riscului


Fiecare entitate comercială este expusă diferitelor riscuri. Se va prezenta în

acest modul importanţa procesului de managementul riscului. Managementul

riscului trebuie privit şi din punctul de vedere al societăţilor de asigurare

pentru a putea aprecia corect riscurile pe care le vor prelua.


În modulul anterior s-a urmărit înţelegerea expunerii la daune a societăţilor

comerciale: expunere le riscuri aferente proprietăţilor, aferente persoanelor,

aferente r ăspunderii civile. Pericolul este prezent asupra activităţilor

societăţilor comerciale şi poate fi natural şi uman. Deasemnea hazardul îşi

pune amprenta asupra bunei desf ăşur ări a oricărei activităţi şi poate fi

intangibil, fizic.


Managementul riscului – identificarea riscurilor – cotrolul riscului – transferul

riscului – implementarea soluţiei – monitorizarea soluţiei


Evoluţia conceptului de risc a dus la un management complex care necesită o

analiză temeinică a activităţilor companiilor. Scopul general al

managementului riscului poate fi optimizarea riscului astfel încât să se

maximizeze profitul firmei sau să se diminueze cheltuielile cu daunele produse

de evenimente nedorite.

Procesul de management al riscului priveşte identificarea, măsurarea, controlul

şi finanţarea riscurilor care ar putea ameninţa existenţa sau eficacitatea

companiilor, implementarea deciziei, monitorizarea şi interpretarea



rezultatelor. Aşadar în aceste condiţii managementul este mai necesar ca

niciodată.

Prima etapă - identificarea riscurilor este importantă deoarece prin aceasta

managerii riscului asigur ă cunoaşterea problemelor cu care se vor confrunta.

Există numeroase tehnici la dispoziţia managerilor riscului pentru a identifica

expunerile la riscuri.

Cercetarea mediului, a cadrului de desf ăşurare a activităţii reprezintă o tehnică

ce poate fi folosită atât pentru evaluarea incertitudinilor existente în mediul

prezent dar şi a celor ce vor apărea în viitor. Această cercetare se poate realiza

efectiv prin folosirea chestionarelor, analiza rezultatelor financiare, studierea

portofoliului de daune existent, iar pentru activităţi mai complexe prin

folosirea specialiştilor în efectuarea inspecţiei de risc.O altă tehnică ce poate fi folosită separat sau concomitent cu tehnica analizei

cadrului de desf ăşurare a activităţii, o reprezintă analiza S.W.O.T. (Strength,

Weakness, Oportunities, Threats). Tehnica analizează şi evaluează punctele

forte, slă biciunile, oportunităţile şi ameninţările la adresa firmei. Procesul nu

identifică numai expunerea tradiţională la riscurile privind proprietatea, ci şi

riscurile mediului de afaceri cu care se confruntă firma. De asemenea se

conştientizează noi categorii de riscuri mult mai complexe decât celetradiţionale care au fost asigurate.

În cadrul procesului de management al riscului, riscul este definit ca orice

problemă care poate stopa compania în atingerea obiectivelor propuse.

Interviurile sunt individuale şi au în vedere fiecare persoană din rândul middle-

managerilor. Scopul interviului este de a identifica majoritatea riscurilor

posibile, bazându-se pe experienţa practică a managerilor.

În cadrul workshopurilor participă doar conducătorii de departamente din

cadrul companiei şi se prioritizează riscurile identificate anterior.

În urma interviurilor şi a workshopurilor se alcătuieşte un portofoliu de riscuri

care în linii mari conţine;

- o clasificare a riscurilor

- o scurtă descriere a riscurilor



- o estimare a frecvenţei de apariţie şi a severităţii daunelor

- activitatea generatoare de riscuri

O hartă a riscurilor poate fi întocmită pe baza informaţiilor de mai sus, şi este

o reprezentare grafică a unui număr de riscuri ale companiei, ilustrând

frecvenţa pe axa orizontală şi severitatea daunelor pe verticală. Aceste hăr ţi nu

reprezintă instrumente precise care să arate toate riscurile cu care se confruntă

compania, dar servesc managerului general pentru a ilustra impactul financiar

posibil al producerii anumitor riscuri.

Harta deserveşte ca un instrument de luare a unor decizii referitoare la unele

riscuri particulare. Spre exemplu dacă un risc se află în zona cu frecvenţă

ridicată şi severitate redusă, acesta trebuie luat în vedere pentru a se trece la

prevenirea daunelor din cadrul companiei, f ăr ă a se efectua transferul acestuia.(ex. furtul mărfurilor din magazine, depozite).

Riscurile cu frecvenţă redusă dar cu severitate mare (diferite riscuri de

r ăspundere civilă), vor face obiectul unor transferuri prin asigurare sau alte

tehnici.

Astfel managerii folosesc portofoliul de riscuri şi harta riscurilor pentru a

identifica riscurile care necesită o analiză mai amănunţită. Cu ajutorul

modelelor econometrice se determină impactul financiar al producerii acestora.În prezent companiile cer managerilor riscului să evalueze permanent riscurile

la care este supusă firma, nu doar să le transfere prin contractarea de asigur ări.

În plus solicită ca aceştia să minimizeze impactul riscului de afaceri asupra

cursului acţiunilor firmei.

Managerii riscului trebuie să aibă în vedere toate metodele disponibile pentru a

controla expunerea la risc, în primul rând prin prevenirea sau reducerea

riscurilor şi doar apoi prin finanţarea acestuia. Programele de control a

riscului, continuă să fie un element important în managementul riscului.

Controlul riscului se refer ă la deciziile şi acţiunile orientate spre reducerea

frecvenţei sau severităţii consecinţelor unor daune.



Finanţarea riscului reprezintă găsirea tuturor posibilităţilor de acoperire a

daunelor, care s-au produs în pofida măsurilor luate prin controlul riscului.

Implementarea deciziei se bazează pe rezultatele din etapele anterioare, şi

constă în punerea în practică a soluţiei care ofer ă cea mai bună acoperire a

riscurilor la care este supusă firma. Aceasta poate fi f ăcută atât la nivel central

cât şi în cadrul fiecărui departament. Achiziţionarea de asigur ări sau alte

tehnici de finanţare a riscului sunt cele mai bune variante pentru managerul

riscului datorită economiilor ce pot fi obţinute.

Monitorizarea şi interpretarea rezultatelor sunt necesare, deoarece se observă

dacă soluţia aleasă corespunde cerinţelor firmei şi după punerea sa în practică.Această etapă reprezintă şi o continuă măsurare a performanţelor rezultatelor,

o analiză a economiilor în costuri, pentru a observa dacă sunt necesare

modificări ulterioare în strategia aleasă.

Managementul riscului din cadrul marilor companii are diferite înţelesuri, în

funcţie de persoanele care sunt implicate în înf ă ptuirea acestui proces. În

forma sa cea mai simplă managementul riscului este un proces sistematic de

abordare a riscului din cadrul unei companii.Companiile care au aplicat procesul de management al riscului au beneficiat de

diferite avantaje: o alocare mai eficientă a resurselor, costuri mai mici de

transfer a riscului, identificarea mai precisă a expunerii la riscuri din cadrul

companiei.

Majoritatea corporaţiilor gestionează riscurile în cadrul departamentelor

individuale de management. Astfel trezorerierul corporaţiei este cel care se

ocupă de determinarea efectelor fluctuaţiilor diferitelor devize. Deasemenea un

alt manager al riscului este cel care alege un anumit program de asigurare pe

mai mulţi ani, cu scopul de a proteja compania de anumite riscuri referitoare la

proprietate, personal şi r ăspundere civilă.

Chiar şi preşedintele corporaţiei poate fi un manager al riscului deoarece este

cel care decide alocarea capitalului.



În toate cele trei situaţii, riscul a fost sau va fi analizat în cadrul unui proces

decizional. Trezorerierul a analizat riscul financiar, cel de-al doilea – riscul

operaţional, iar preşedintele – riscul politic, economic, financiar etc.

În multe cazuri fiecare manager al riscului ia deciziile referitoare la

gestionarea riscurilor de care este direct r ăspunzător, f ăr ă a lua cunoştinţă de

felul în care celelalte riscuri sunt gestionate sau f ăr ă a cunoaşte ce efect va

avea decizia sa de optimizare a riscurilor asupra celorlalţi manageri ai riscului.

Acest management separat al riscului prezent la multe companii poate conduce

la utilizarea ineficientă a capitalului în gestionarea riscurilor. Dacă ar exista o

coordonare a diferitelor activităţi de mangement al riscului se pot obţine

economii la costurile de administraţie a portofoliului de riscuri la nivelul

întregii companii.Printre motivele care au determinat unele companii să gestioneze centralizat

riscurile se pot enumera: globalizarea, extinderi, expansiuni rapide, modificări

în cadrul organizaţiei, managementul proactiv.

Globalizarea, expansiunea în mai multe ţări, supune compania unor culturi

variate, reglementări şi medii de afaceri diferite. Extinderile, expansiunile pot

aduce companiei, în cazul unor daune majore, pierderi financiare foarte mari,

fiind compromise astfel activităţile din toate ţările. Pentru înlăturarea unor asemenea efecte se poate apela la o companie internaţională care să gestioneze

centralizat toate riscurile companiei, atât din ţara de origine cât şi din celelalte

ţări în care îşi desf ăşoar ă activitatea.

În anumite companii managerii adoptă o atitudine proactivă faţă de riscuri,

adică pe măsur ă ce gestionează riscurile ei caută noi oportunităţi de controlare

a acestora. Prima dată companiile înţeleg riscurile şi doar apoi le gestionează

putând înregistra avantaje competitive faţă de corporaţiile care gestionează

riscurile separat.

Managementul centralizat al riscului poate fi descris, aşadar, ca un proces

sistematic de identificare, prioritizare, măsurare şi gestionare a riscului, luare a

deciziei, implementarea si monitorizarea rezultatelor în cadrul unei companii.

Astfel, managementul riscului cuprinde în cadrul aceluiaşi proces atât riscul



pur - care se găseşte în industria asigur ărilor, cât şi riscul speculativ aflat în

sfera riscurilor financiare.

În concluzie se apreciază că scopul managementului centralizat al riscului

poate fi optimizarea riscului astfel încât să se maximizeze profitul sau să se

diminueze cheltuielile şi daunele.


- Care sunt etapele de managementul riscului?

- Explicaţi modalităţile de identificare a riscurilor la care sunt supuse

entităţile comerciale

- Descrieţi etapa de monitorizare a deciziei?

- Presupunând o firmă din domeniul transporturilor rutiere care etapă consideraţi că este cea mai importantă în procesul de management

al riscului? Argumentaţi

• Sumar

Pe parcursul acestei teme s-a realizat importanţa procesului de managementul

riscului. Etapa iniţială de determinare a expunerii la daune este esenţială şi

trebuie elaborată atent, deoarece în momentul omiterii unor riscuri întregul procedeu este compromis. După identificare riscurile sunt fie reţinute fie

transferate prin tehnici de control şi finanţare. O parte din riscuri pot fi

diminuate dau chiar eliminate. În momentul în care se decide adoptarea unui

program de managementul riscului, acesta trebuie urmărit şi monitorizat în

permanenţă pentru a se opera modificări în momentul când situaţia o cere.







1.A.Williams, R. Heins – Risk Management and Insurance, Mc. Graw Hill,

New York 1985

2.Gavriletea Marius – Managementul centralizat al riscului. Tribuna Econ.

19/2000

3.Gavriletea Marius – Probleme actuale ale managerilor din ASIA. Finante

Banci Asigurari nr. 10/1999

4.Gavriletea Marius – Identificarea riscului. Tribuna Economica nr. 21/2000

5.Gavriletea Marius – Piata alternativa a asigurarilor. Finante Banci Asigurari

nr.10/99

6.Gavriletea Marius – Societatile captive de asigurari. Finante Banci Asigurari

nr.7,8/00



• MODULUL 4.

Controlul riscului: Prevenirea riscurilor, Dispersarea Riscului, Eliminarea

Riscului


Pe parcursul acestui modul se va pune accentul pe prima tehnică de gestionare

a riscurilor din cadrul procesului de managementul riscului: controlul riscului.

Specialiştii în domeniu apreciază că este mai important să previi decât să

remediezi efectele producerii riscului. Tehnicile de control a riscului se refer ă

la provenirea riscurilor, dispersarea riscului şi eliminarea riscului.


În condiţiile în care fiecare societate comercială şi implicit activitatea pe care o

desf ăşoar ă este supusă incertitudinii şi riscului, importanţa procesului de

managementul riscului este recunoscută de către toate nivelurile de conducere.

Etapa iniţială de determinare a expunerii la daune este esenţială şi trebuie

elaborată atent, deoarece în momentul omiterii unor riscuri întregul procedeu

este compromis. După identificare riscurile sunt fie reţinute fie transferate prin

tehnici de control şi finanţare. O parte din riscuri pot fi diminuate dau chiar eliminate. În momentul în care se decide adoptarea unui program de

managementul riscului, acesta trebuie urmărit şi monitorizat în permanenţă

pentru a se opera modificări în momentul când situaţia o cere.


Managementul riscului – identificarea riscurilor – matricea riscurilor -

controlul riscului – prevenirea riscurilor – dispersarea riscurilor – eliminarea

riscurilor


În prezent companiile cer managerilor riscului să evalueze permanent riscurile

la care este supusă firma, nu doar să le transfere prin contractarea de asigur ări.



În plus solicită ca aceştia să minimizeze impactul riscului de afaceri asupra

cursului acţiunilor firmei.

Managerii riscului trebuie să aibă în vedere toate metodele disponibile pentru a

controla expunerea la risc, în primul rând prin prevenirea sau reducerea

riscurilor şi doar apoi prin finanţarea acestuia.

Programele de control a riscului, continuă să fie un element important în

managementul riscului.

Controlul riscului se refer ă la deciziile şi acţiunile orientate spre reducerea

frecvenţei sau severităţii consecinţelor unor daune.Astfel, controlul riscului se

concentrează asupra pierderilor propriu zise şi nu asupra consecinţelor

financiare ale acestora.

Tehnicile de control a riscului cuprind:- prevenirea daunei – prin această metodă se urmăreşte reducerea

frecvenţei de producere a unei pagube, dar f ăr ă ca acestea să fie eliminate

complet

- limitarea daunei – se urmăreşte reducerea consecinţelor unor

evenimente nedorite

- dispersarea expunerii la riscuri – se refer ă la distribuţia riscului în

cadrul unei unităţi şi la duplicare (aplicabilă la documentele originale)

Aceste tehnici de control a riscului pot să fie efectuate şi de către societăţile de

asigurare în politica lor de atragere a unor clienţi în portofoliul lor.

O problemă foarte actuală cu care se confruntă societăţile de asigur ări din

ţările dezvoltate ale lumii se refer ă la rata combinată a daunei.

Aşa cum s-a ar ătat anterior formula standard este

P

Ch D

Rcomb

+=

unde D – daunele, Ch – chelt., P – primele de asigurare

Atât acţionarii care constată înr ăutăţirea rezultatelor financiare ale

asigur ătorului, cât şi asiguraţii care se confruntă cu creşterea primelor, trebuie

să fie înştiinţaţi de principalele elemente ale acestui indicator:



1 – daunele

2 – cheltuielile

Dar formula actuală este mai complicată. Primele de asigurare trebuie

considerate pe 2 nivele – subscrise şi cuvenite.

Primele subscrise se refer ă la totalul primelor de plătit pentru o anumită poliţă.

Primele cuvenite sunt volumul primelor efectiv dobândite pentru protecţia

oferită. Astfel o poliţă s-a încheiat la 1 Martie 2000 pentru o primă totală de

120.000 U.S.D. La 31 dec 2000 au trecut doar 10 luni din cele 12 din durata de

viaţă a poliţei. Aşadar volumul primelor cuvenite este de doar 100.000 USD

(10.000 USD/lună*10 luni).

Daunele se raportează la primele cuvenite, iar cheltuielile aferente la primele

subscrise pentru stabilirea ratei combinate. Singura excepţie de la această regulă sunt dividendele care se raportează la primele cuvenite, deoarece se

stabilesc din profitul de la sfâr şitul anului.

P

Ch

P

DR

sccomb +=

unde Pc – prime cuvenite, Ps – prime subscrise

Astfel, o rată combinată de 100% indică faptul că pentru fiecare dolar încasat

ca primă de asigurare compania de asigur ări îl plăteşte înapoi sub forma

daunelor şi diferitelor cheltuieli. Dacă rata combinată este mai mică decât

100% compania obţine în mod evident profit (este vorba doar de profitul

aferent activităţii de subscriere). În sens contrar asigur ătorul realizează

pierdere.

Pentru multe societăţi de asigur ări această rată este mai mare decat 100%. Se

pune astfel problema cum va evolua această rată în viitor. O soluţie ar putea fi

creşterea cotaţiilor de primă, dar ar fi ineficientă datorită concurenţei puternice

din domeniu. Altă soluţie ar fi creşterea profitului din investiţii. În general,

daunele se plătesc după o anumită perioadă de timp, în care societatea de

asigur ări poate investi sumele aferente primelor încasate.

Astfel, formula ratei combinate trebuie să mai includă şi veniturile din

investiţii:



P

V

P

Ch

P

D R

c

inv

sccomb −+= , unde

Vinv – venitul din investiţii

Aşadar venitul din investiţii ajută societăţile captive să-şi menţină produsele de

asigurare în portofoliul de produse. Făr ă posibilitatea de generare de profituri

din activitatea de investiţii societatea captivă de asigur ări ar putea înregistra

pierderi.

Conform statisticilor A.M. Best societăţile de asigur ări pot face fata unei rate

combinate de până la 115% f ăr ă a fi obligaţi să crească primele de asigurare

pentru produsul respectiv.

Avănd în vedere tendinţa mondială de creştere a acestei rate, în majoritatea

ţărilor cu economie dezvoltată, un rol tot mai important îl vor avea manageriiriscului, care vor trebui să gestioneze eficient aceste riscuri şi să obţină

venituri considerabile din activitatea de investiţii.


- Care sunt etapele de control a riscurilor?

- Prezentaţi modalităţile de prevenire a riscurilor

- Argumentaţi aplicabilitatea tehnicilor de eliminare a riscurilor

- Descrieţi indicatorul rata daunei

• Sumar






Accentul de control a riscurilor se va realiza şi de către asigur ător prin

intermediul indicatorului rata daunei.








New York 1985


19/2000





nr.10/99


nr.7,8/00



• MODULUL 5.

Finan ţ area Riscului


Pe parcursul acestei secţiuni se va urmări tehnica de finanţare a riscurilor.

Chiar dacă se iau toate măsurile de control a riscurilor, nu se poate garanta cu

certitudine că în momentul apariţiei acestora nivelul daunelor va fi redus.

Pentru a completa insuficienţele măsurilor de control a riscurilor, trebuie

apelat şi la finanţarea acestora. Se vor dezbate tehnicile concrete de finanţare a

riscului.







Accentul de control a riscurilor se va realiza şi de către asigur ător prinintermediul indicatorului rata daunei.


Managemetul riscului – controlul riscului – finanţarea riscului – finanţare

curentă – finanţare post eveniment – prefinanţare – transferul riscului


Finanţarea riscului reprezintă găsirea tuturor posibilităţilor de acoperire a

daunelor, care s-au produs în pofida măsurilor luate prin controlul riscului.

Aceasta se refer ă la măsurile financiare necesare pentru revenirea societăţii din

situaţiile grele create de daune.

Metodele de finanţare a riscului se clasifică în:



1) Metode de reţinere a riscului

Aceste metode au în vedere folosirea programelor de autofinanţare:

a) prefinanţare – alocarea din timp a unor resurse în acest scop sub

forma rezervelor, provizioanelor, fonduri cu destinaţie specială. Ca dezavantaj

al acestei metode s-ar putea aminti faptul că firma îşi blochează o parte din

fondurile activităţilor productive.

b) finanţarea curentă reprezintă alocarea de resurse din disponibilităţile

existente, în momentul în care s-a produs evenimentul. Firma s-ar putea în

acest fel să nu dispună de suficiente lichidităţi ceea ce ar avea repercursiuni

nefavorabile asupra desf ăşur ării activităţii sale

c) postfinanţare – firma îşi acoper ă pierderile cauzate de riscurileneprevăzute prin contractarea de credite.

2) Metode de transfer a riscului

Pentru finanţarea prin transferul riscului, managerii trebuie să identifice noi

soluţii pe lângă cele tradiţionale. Noile tehnici de finanţare trebuie să fie în

concordanţă cu expunerea firmei la o gamă variată de evenimente, care i-ar

putea ameninţa sau afecta activitatea. Aceste soluţii privesc riscul climatuluide afaceri care nu a fost asigurat prin metode tradiţionale.

Managerii riscului utilizează o mulţime de soluţii care depăşesc transferul

riscului prin produsele de asigurare. Alternativele de transfer a riscului au

început să fie o soluţie din ce în ce mai folosită. Aceste alternative ar putea fi

definite ca reprezentând totalitatea posibilităţilor de finanţare a riscului, f ăr ă a

se ţine cont de transferul tradiţional oferit prin asigurare.

Ca soluţii alternative de transfer a riscului ar putea fi enumerate:

- transferul riscului către o societate captivă de asigur ări

- produsele multi-line, multi-year, multi-trigger

- folosirea produselor hibrid rezultate prin combinarea produselor de

asigurare cu tehnici specifice pieţei de capital, securitizare

- programe finite



- reducerea capitalului implicat în afaceri cu grad ridicat de risc

Deasemenea societăţile de asigurare calculează o serie de indicatori pentru a

putea determina la nivelul acestora modalitatea de finanţare a riscurilor.

3. Rata subscrierii măsoar ă rentabilitatea activităţii de subscriere ţinând seama

de venitul din investiţii, dar excluzând efectul câştigurilor de capital şi al

impozitului pe profit. Se determină deducând din rata combinată tradiţională

raportul dintre venitul net din investiţii şi primele cuvenite. Valorile lui ar

trebui să se încadreze între 85 si 95%.

P

V inv

P

DCh R s −

+=

R s - rata subscrierii

V inv - venituri din investiţii

Ch - cheltuieli cu asigur ările, administraţie

D - daunele înregistrate

P - prime nete cuvenite

Raportul dintre profitul de exploatare înainte de impozitare şi primele nete

cuvenite măsoar ă profitul din exploatare al asigur ătorului. Sunt luate în calcul profiturile din exploatare şi alte venituri înainte de impozitare. Valorile

normale ale acestui indicator se încadrează între 3 şi 6%.

P

loatare Pf R

exp.=


Rentabilitatea surplusului măsoar ă rezultatele generale din exploatare ale unui

asigur ător. Acest indicator se obţine raportând profitul din exploatare după

impozitare la surplusul iniţial. Valorile normale se situează între 5 şi 15%.

S i

I loatare Pf R s

−=

exp.



S i - surplus iniţial

I - impozit pe profit

Testele gradului de îndatorare

Este cunoscut faptul că utilizând capitalului de împrumut pentru investiţii se

ajunge la creşterea senzitivităţii surplusului faţă de factorii care influenţează

volumul de prime, rezervele şi venitul din investiţii.

Din cele 45 de teste folosite de A.M. Best’s, şapte sunt deosebit de importante

pentru identificarea expunerilor care pot afecta stabilitatea activităţii de

exploatare a asigur ătorului. Testele gradului de îndatorare măsoar ă expunerea

capitalului asigur ătorului la diferite practici financiare şi de exploatare.

Societăţile de asigur ări cu un grad de îndatorare ridicat pot avea o rentabilitate

ridicată, dar implicit şi un risc ridicat. Cele cu grad de îndatorare mic vor face

faţă mai uşor rezultatelor scăzute din investiţii, dar la o rentabilitate mai mică a

surplusului. Aceste teste sunt:

Modificarea procentuală a primelor nete subscrise este un indicator ale cărui

valori normale se încadrează între 5 şi 10%. O valoare mult mai mare poate

indica asumarea unui risc superior celui suportabil de surplusul asiguraţilor.

Raportul dintre primele nete subscrise şi surplus, este cunoscut şi sub numele

de indicator de capacitate, indicator de expunere, sau de regula lui Kenny, şi

măsoar ă gradul de îndatorare în subscriere. Număr ătorul reprezintă primele

nete subscrise şi cheltuielile asociate lor, identificând riscul de subscriere al

asigur ătorului, iar numitorul reprezintă resursele financiare disponibile peste

nivelul necesar estimat al rezervelor. Valorile recomandate pentru acest

indicator variază între 150 şi 200%.

S

P I c =

I c - indicator de capacitate

S - surplusul resurselor financiare peste nivelul necesar al rezervelor




Raportul dintre obligaţiile nete şi surplus reprezintă gradul de îndatorare

corespunzător rezervelor. Obligaţiile nete reprezintă obligaţiile totale minus

rezervele, plus datoriile legate de imobilizări, minus creanţele sau datoriile

către societăţile afiliate. La fel ca gradul de îndatorare financiar, acest indicator

arată expunerea societăţii de asigur ări determinată de erorile de estimare a

rezervelor, în special a celor de daună. Pentru asigur ătorii de bunuri, valorile

indicatorului sunt între 100 şi 200%, iar pentru asigur ătorii de r ăspundere

civilă, între 300 şi 380%.

S

Cr RObGr

−−=

.lg.

Gr. - gradul de îndatorare aferent rezervelor

Oblg. - obligaţii totale

R - rezerve

Cr. - creanţe


Gradul de îndatorare netă ofer ă o măsur ă agregată a gradului de îndatorare,

raportând obligaţiile nete şi primele nete subscrise la surplus. Pentru

asigur ătorii de bunuri, valorile indicatorului sunt cuprinse între 250 şi 400%,

iar pentru asigur ătorii de r ăspundere civilă între 500 şi 580%.

S

P ObG ni

+=

.lg..

G ni .. - gradul de îndatorare netă



Gradul de îndatorare din reasigur ări cedate se calculează ca raport între soldul

reasigur ărilor şi surplus. Soldul asigur ărilor cuprinde primele cedate, soldul net

al daunelor nedespăgubite şi al primelor necuvenite recuperabile. Acest



indicator arată care este expunerea potenţială a societăţii de asigur ări la risc

determinată de operaţiunile de reasigur ări. Valorile normale ale acestui

indicator se situează între 50 şi 130%.

S

S n P cG r i

+

=..

G r i .. - gradul de îndatorare din reasigur ări cedate

S n - soldul net al daunelor nedespăgubite

P c - prime cedate în reasigurare


Gradul de îndatorare brut se calulează prin adunarea gradului de îndatorare net

la gradul de îndatorare din reasigur ări cedate. Acest indicator ne ofer ă

informaţii despre expunerea la risc a societăţii de asigur ări determinată de

erorile în stabilirea cotelor de primă, în rezervele constituite şi în activitatea de

reasigurare. Pentru asigur ătorii de bunuri valorile indicatorului sunt între 300

şi 500%, iar pentru asigur ătorii de r ăspundere civilă, între 500 şi 700%.

GGG r inibi ..... +=

G bi .. - gradul de îndatorare brut

G r i .. - gradul de îndatorare din reasigur ări cedate

G ni .. - gradul de îndatorare netă

Raportul dintre sumele de recuperat din reasigur ări şi surplus reprezintă o

măsur ă a riscului de neprimire a sumelor datorate de reasigur ător. Sumele de

recuperat din reasigur ări reprezintă despăgubirile neîncasate, primele

necuvenite şi daunele I.B.N.R. Pentru asigur ătorii de bunuri, valorile

indicatorului sunt cuprinse între 0 şi 50%, iar pentru asigur ătorii de r ăspundere


S

Dpneinc Dibnr P nec Rn

.++=

Rn - riscul de neprimire



P nec. - prime necuvenite

Dibnr - daune I.B.N.R.

Dpneinc.- despăgubiri neîncasate


Testele de lichiditate

Fiecare societate de asigur ări trebuie să-şi onoreze obligaţiile, atât pe termen

scurt, cât şi pe termen lung. Acest lucru poate fi realizat prin deţinerea de

numerar şi prin diversificarea portofoliului de investiţii cu risc scăzut şi

lichiditate mare. Având o lichiditate ridicată, un asigur ător are posibilitatea de

a-şi retrage de pe piaţă anumite produse de asigurare mai puţin rentabile,

lăsând doar pe acelea profitabile. Din cei 35 de indicatori folosiţi de

A.M.Best’s, patru sunt deosebit de importanţi:

1. Lichiditatea imediată

2. Lichiditatea curentă

3. Lichiditatea generală (patrimonială)

4. Cash - flow-ul de exploatare

1. Lichiditatea imediată arată gradul în care obligaţiile asigur ătorului sunt

acoperite de activele cu lichiditate ridicată. Număr ătorul indicatorului,

cunoscut sub denumirea de active imediate, reprezintă numerarul, investiţiile

pe termen scurt în alte societăţi, obligaţiunile guvernamentale pe termen de 5

ani, obligaţiunile pe termen de 1 an, şi aproximativ 80% din acţiunile comune.

Toate aceste active pot fi transformate în numerar foarte rapid, f ăr ă a afecta

surplusul. Numitorul este format din obligaţiile nete şi soldul sumelor de plătitîn reasigur ări. Pentru societăţile de asigur ări valorile indicatorului se

încadrează între 20 şi 50%.

Dts

Ai Li =

Li. - lichiditate imediată



Ai - active imediate

Dts. - datorii pe termen scurt

2. Lichiditatea curentă raportează activele imobilizate şi uşor mobilizabile la

obligaţiile nete şi soldul sumelor de plătit din reasigur ări. Fiind oarecum

echivalentul indicatorului clasic, o valoare mai mică de 100% arată că

solvabilitatea societăţii este dependentă de colectarea de prime şi de investiţiile

în societăţile asociate. Pentru asigur ătorii de bunuri, valorile recomandate ale


civilă între 100 şi 120%.

Dts

A mu Ai L

c

..+=

Lc - lichiditate curentă

A mu .. - active uşor mobilizabile

Dts. - datorii pe termen scurt

3. Lichiditatea generală, se determină prin raportarea activelor totale la

datoriile totale minus rezerve. Pentru asigur ătorii de bunuri valorile



R Dtot

At L g

−=

L g - lichiditate generală

At. – total activ

Dtot. – total datorii

R – rezerve

4. Cash-flow-ul din exploatare evaluează capacitatea societăţii de asigur ări de

a-şi onora obligaţiile curente din fondurile generate de operaţiunile de

subscriere şi de investiţii.



5. Soldul fondurilor generate din operaţiunile de asigurare, după deducerea

dividendelor, infuziilor de capital, veniturilor din investiţii şi din alte tranzacţii

trebuie să fie pozitiv. Un rezultat negativ indică o activitate de asigurare şi de

investiţii neprofitabilă.


- Precizaţi diferenţele dintre tehnica de finanţare curentă a riscului şi

finanţarea post eveniment

- Care sunt tehnicile de transfer a riscului?

- În situaţia unui producător de produse de panificaţie ce variantă de

finanţare a riscurilor recomandaţi? Argumentaţi r ăspunsul. - Menţionaţi trei indicatori care sunt utilizaţi de asigur ători în

procesul de finanţare a riscului

• Sumar

Importanţa finanţării riscurilor este recunoscută de managerii riscului.


să reţină riscurile în cadrul firmei, iar în momentul apariţiei unei daune să opteze pentru finanţarea acesteia: - prefinanţare, finanţare curentă din resurse

proprii, finanţare post eveniment când resursele financiare vor permite acest

lucru. Deasemenea, în cazul riscurilor cu frecvenţă ridicată şî la cele cu


de asigurare.

La rândul lor, asigur ătorii folosesc un sistem de indicatori pentru a putea


comerciale.








New York 1985

2. A.M. Best Analysis – Best’s Review 1998

3. A.M. BEST in association with Tillinghast Towers Perrin – C.I.C.D. Report

2000



19/2000





nr.10/99


nr.7,8/00



• MODULUL 6.

Produse de transfer alternativ al riscului: CAT Bonduri, Unit-link-uri,

Segregated Cell, Protected Cell


Specialiştii în finanţe internaţionale sunt preocupaţi în permanenţă pentru a

oferi soluţii inovatoare de transfert al riscurilor. Aceste soluţii combină

produse ale pieţei asigur ărilor cu produsele pieţei de capital Se va pune

accentul pe produsele de transfer alternativ al riscului: CAT Bonduri, Unit-

link-uri, Segregated Cell, Protected Cell.



să reţină riscurile în cadrul firmei, iar în momentul apariţiei unei daune să

opteze pentru finanţarea acesteia: - prefinanţare, finanţare curentă din resurse

proprii, finanţare post eveniment când resursele financiare vor permite acest

lucru. Deasemenea, în cazul riscurilor cu frecvenţă ridicată şî la cele cu


de asigurare.La rândul lor, asigur ătorii folosesc un sistem de indicatori pentru a putea


comerciale.


Managementul ricului – finanţarea riscurilor – transferul riscurilor – produse

alternative de transfer a riscurilor - CAT Bonduri, Unit-link-uri, Segregated

Cell, Protected Cell.


Asemenea tuturor conceptelor şi societăţile captive de asigur ări sunt definite în

literatura mondială de specialitate în mai multe variante.



Astfel o societate captivă de asigur ări reprezintă acea companie de asigur ări

deţinută şi controlată de societatea părinte, care are un alt profil de activitate,

cu scopul de a realiza asigurarea riscurilor companiei părinte.

În dicţionarele de specialitate societatea captivă de asigur ări este definită ca

reprezentând acea companie controlată în întregime de o altă organizaţie, iar

obiectivul său principal este de a asigura riscurile organizaţiei părinte.

Deoarece acest concept s-a dezvoltat cel mai bine în Bermuda, iar aproximativ

36% din totalul captivelor sunt domiciliate în acest paradis fiscal, consider ăm

necesar a se menţiona definirea acestui tip de societăţi de către Insurers’

Admissions Committee din Bermuda - societatea captivă de asigur ări

reprezintă o filială a unei companii, folosită pentru asigurarea, reasigurarea

riscurilor companiei părinte şi/sau a asociaţilor acestuia.Această ultimă definiţie lărgeşte sfera de activitate a societăţilor captive de

asigur ări şi la acoperirea riscurilor asociaţilor companiei părinte.

Conceptul de societăţi captive de asigur ări a apărut în Europa la începutul

anilor 1920, când un număr restrâns de corporaţii europene au înfiinţat

asemena societăţi Industriforsikring deţinută de Norsk Hydro - Norvegia,

Forenede Assurandorer deţinută de F.L. Smidth - Danemarca, Blackfriars Ins

deţinută de Unilever - Olanda, Imperial Chemical Ins deţinută de I.C.I. -Marea Britanie. Aceste captive au fost înfiinţate în aceeaşi ţar ă în care

funcţiona şi compania părinte. Ele participau ca şi coasigur ători sau asigur ători

în cotă parte la asigurarea riscurilor companiei părinte.

După înfiinţare, activitatea societăţilor captive de asigur ări a fost foarte

scazută, până după cel de-al II-lea R ăzboi Mondial. În anii 1960, ţările

europene au început să interzică formarea captivelor în interiorul ţării în care

funcţiona sediul principal al companiei părinte. Astfel corporaţiile din Marea

Britanie au înfiinţat peste 200 de captive în paradisuri fiscale – Bermuda,

Guernsey. Ulterior au apărut şi alte domicilii fiscale.

Societăţile captive de asigur ări pot fi organizate sub forma societăţilor pe

acţiuni sau sub forma organizaţiilor mutuale.



Dacă se ţine seama de locul unde societăţile captive sunt supuse regimului

fiscal, avem două tipuri de asemenea societăţi:

- captive onshore (companii interne) – sunt societăţi de drept din ţara

gazdă care-şi desf ăşoar ă activitatea în această ţar ă, fiind supuse regimului

fiscal local

- captive offshore (companii externe) – sunt societăţi de drept str ăine

care-şi desf ăşoar ă activitatea în aceste ţări, în conformitate cu legislaţia din

ţara gazdă

Odată cu trecerea timpului conceptul de societăţi captive de asigur ări a că pătat

noi dimensiuni. Ceea ce r ămâne evident este faptul că asiguratul are un interes

patrimonial.

O societate captivă de asigur ări poartă numele de societate captivă pur ă, dacă aceasta este deţinută de o singur ă companie, şi asigur ă doar riscurile acesteia şi

ale filialelor.

Un grup captiv de asigur ări reprezintă o companie de asigur ări deţinută şi

controlată de mai multe companii care asigur ă doar riscurile aferente acestora.

Un asemenea grup poartă denumirea de grup captiv omogen. În situaţia în care

grupul captiv de asigur ări încheie asigur ări şi pentru alte companii decât pentru

cele care îl deţin, poartă denumirea de grup captiv neomogen.Chiar dacă din punct de vedere formal nu sunt recunoscute ca f ăcând parte din

ramura societăţilor captive de asigur ări, pool-urile guvernamentale reprezintă

de fapt societăţi captive deţinute de către agenţiile publice, pe care acestea le

asigur ă.

În strânsă legătur ă cu denumirea de societăţi captive de asigur ări adesea sunt

folosite noţiunile de rent-a-captive, asociaţii captive, brokeri pentru societăţi

captive, cluburile de Protecţie şi Indemnizare (P&I), agenţii captive, captive

“Open Market”, produse cu destinaţie specială (Special Purpose Vehicles),

celule protectoare etc .

Termenul rent-a-captive este foarte asemănător cu cel al societăţilor captive de

asigur ări. Diferenţa constă în faptul că asigur ătorul nu este proprietarul

societăţii captive, el închiriază dreptul de folosinţă al acesteia.



Conform unor specialişti din acest domeniu societăţile rent-a-captive

reprezintă o companie stabilită într-un domiciliu offshore care îşi închiriază

capitalul, surplusul şi capacitatea legală de a desf ăşura activitatea de asigurare

deţinătorului de poliţe, care nu este acţionar.

O companie foloseşte un program rent-a-captive deoarece fie nu dispune de

capital suficient pentru a-şi înfiinţa propria societate captivă, fie că nevoia de a

apela la un asemenea program de finanţare a riscului este pe termen scurt.

Asociaţiile captive denumite şi pool-uri captive sunt formate de societăţile

captive pentru a dispersa riscurile pe care acestea le asigur ă.

Cluburile P&I reprezintă asociaţii constituite pe baza principiului mutualităţii,

de către armatori, în scopul protejării lor împotriva riscurilor neacoperite sau

acoperite par ţial pe piaţa tradiţională a asigur ărilor maritime.Agenţii captive sunt societăţi de asigur ări deţinute de către brokeri de asigur ări

care reasigur ă o parte din riscurile asumate de pe piaţa tradiţională a

asigur ărilor.

Captivele “Open Market” reprezintă societăţi captive de asigur ări care asigur ă

riscurile companiei părinte, dar şi riscurile altor companii care nu au calitatea

de acţionar.

Special Purpose Vehicles (S.P.V.) – produsele cu destinaţie specială,reprezintă o companie de asigur ări care are ca unic scop reasigurarea unor

riscuri specifice (catastrofe naturale), capitalul provenind de pe piaţa

financiar ă, sub forma obligaţiunilor pentru catastrofe (CAT bonds).

Celulele protectoare (protected cell, segregated cell) sunt deţinute de către o

societate captivă de asigur ări şi reprezintă de fapt conturi pentru societăţi

individuale, în care activele şi pasivele societăţii în cauză sunt separate de cele

ale celorlalte societăţi. Astfel o societate captivă înfiinţată are în structura sa o

serie de celule protectoare, fiecare celulă fiind închiriată unei societăţi în parte

care doreşte să beneficieze de avantajele societăţilor captive de asigur ări.

Deoarece societăţile captive de asigur ări au nevoie pentru buna funcţionare de

un program de fronting, descriem pe scurt ce reprezintă un asemenea program.

Multe grupuri sau societăţi captive de asigur ări din diferite ţări, datorită



faptului că legislaţia din respectivele ţări nu permite asigurarea riscurilor direct

prin intermediul societăţilor captive, folosesc un asigur ător local autorizat pe

poziţie de fronting.

Astfel societatea comercială plăteşte prime societăţii de fronting, pentru ca

aceasta să le asigure riscurile. Societatea de fronting emite poliţele de

asigurare, respectând astfel cerinţele legale, iar o parte din riscuri sau întreg

portofoliul primit îl reasigur ă către societatea captivă. Varietatea serviciilor pe

care le poate oferi o societate de fronting se negociază, şi se reflectă în costul

de fronting.


- Explicaţi 2 produse de transfer alternativ al riscului- Menţionaţi modalitatea de funcţionare a CAT bondurilor

- Comentaţi legătura dintre piaţa asigur ărilor şi piaţa de capital

• Sumar



Pentru a veni în sprijinul acestora specialişti din domeniul pieţelor de capital şiindustria asigur ărilor s-au elaborat o gamă variată de produse hibride –









1. Didier Arnaud – The Language of Insurance, Ed. ARS Longa 1997

2. The Alternative Markets Division – Glossary of Alternative Markets Terms

3. BEST’s 2000 Captive Directory in Association with Tillinghast Towers

Perrin

4. Paul Bawcutt – European Captives an Historical Perspective, CICR pr.1997

5. Appleby Spurling & Kempe – Rent a Captive Revisted

6. Marius Gavriletea – Piata alternativa a asigurarilor. Finante Banci Asigurari

nr. 10 / 1999

7. Oxford Student’s Dictionary, ed. II

8. Bostina Doru Calin – Societatiile Offshore - Tribuna Economica nr. 24 /

1997

9. Oxford Dictionary of Finance

10. Halpert Adriana, Preoteasa Manuela – De ce s-ar alege infiintarea unei

firme offshore, Capital nr.6 / 08.02.2001

11. Bostina Doru Calin – Societatiile Offshore - Tribuna Ec. nr. 24 - 25 / 1997

12. Warren Cabral - The Role of Offshore Jurisdiction in International Finance



• MODULUL 7.

Paradisurile fiscale


În cadrul acestui modul se va pune accentul pe paradisurile fiscale şi modul în

care acestea reuşesc să ofere o serie de avantaje companiilor părinte. Se va

pune accentul pe avantajele financiare şi modul în care aceste zone financiare

se interferează cu industria asigur ărilor.




Pentru a veni în sprijinul acestora specialişti din domeniul pieţelor de capital şi

industria asigur ărilor s-au elaborat o gamă variată de produse hibride –




Produsele de transfer alternativ a riscului – paradisuri fiscale – zone offshore – zone onshore – avantaje şi dezavantaje


Termenul offshore provine din literatura americană şi se referea la insulele de

dincolo de ţărmurile S.U.A., iar în traducere directă înseamnă - a te afla la o

oarecare distanţă de ţărm/mal.

Începând cu anul 1950 al acestui secol, termenul offshore a că pătat noi valenţe

şi a fost perceput ca desemnând noi teritorii aflate la distanţă faţă de ţărmurile

continentale.

Datorită situării lor geografice aceste teritorii prezintă o anumită independenţă

(în special administrativă şi juridică, iar uneori şi economică) faţă de continent.

Aceste zone au început să fie folosite pentru evitarea sau diminuarea diferitelor



taxe şi impozite pe care cei ce desf ăşurau activităţi comerciale pe continent

erau obligaţi să le plătească.

Astfel s-au constituit primele centre comerciale offshore, pentru ca ulterior

acestea să se transforme în centre financiare offshore. De multe ori această

denumire coincide cu cea de paradisuri fiscale (tax heavens).

Centrele financiare offshore reprezintă centre comerciale care ofer ă şi

furnizează posibilităţi avantajoase de investiţii pentru persoanele fizice sau

juridice nerezidente, prin faptul că ofer ă scutiri totale sau un nivel scăzut de

taxe şi impozite.

Potrivit Oxford Dictionary of Finance paradisurile fiscale reprezintă ţări sau

zone independente care ofer ă posibilitatea plăţii de impozite şi taxe foarte

scăzute (sau scurtiri), oferind avantaje atât pentru persoanele fizice cât şi pentru cele juridice care doresc reducerea sarcinilor fiscale.

Deoarece nu există nici o diferenţă între definirea centrelor financiare offshore

şi definirea paradisurilor fiscale termenii vor fi folosiţi ca sinonimi în

continuare.

Societăţile comerciale create în paradisurile fiscale sunt cunoscute sub

denumirea de societăţi comerciale offshore, plătind impozite şi taxe foarte mici

sau sunt scutite de plata acestora.O tr ăsătur ă foarte importantă a acestor societăţi este că nu îşi desf ăşoar ă

activitatea comercială pe teritoriul unde sunt înregistrate.

Motivul principal pentru care aceste societăţi se înregistrează în centrele

financiare offshore este colectarea veniturilor realizate în alte păr ţi ale lumii

pentru a fi impozitate în centrele respective. Distribuirea dividendelor către

acţionari este o operaţie scutită de impozite sau cotele practicate sunt scăzute.

În plus mai există şi alte avantaje care vor fi prezentate ulterior.

Se poate menţiona că există o oarecare contradicţie între denumire şi situaţia

existentă, deoarece paradisurile fiscale aşa cum au fost definite anterior, nu

trebuie obligatoriu să se situeze dincolo de ţărmurile continentale.

Astfel dintre cele mai cunoscute centre financiare offshore europene

Liechtenstein şi Luxemburg sunt departe de mare sau ocean. Dar majoritatea



centrelor financiare offshore sunt insule: Cipru, Gibraltar, Insula Man,

Bahamas, Insulele Virgine, Insulele Cayman, Singapore, Antilele Olandeze

etc.

În unele paradisuri fiscale impozitele pe care companiile trebuie să le plătească

sunt zero (Bahamas, Ins. Cayman), iar în altele au nivele reduse, astfel încât

acestea pot fi utilizate pentru colectarea dividendelor, a dobânzilor

investitorilor şi pentru distribuirea acestora.

Crearea şi existenţa efectivă a centrelor financiare offshore se bazează pe

nevoile exprimate de companii, investitori, politicieni printre motivele acestora

putând fi amintite:

- companiile pot folosi centrele financiare offshore pentru a emite

obligaţiuni şi a plăti dobânzi pentru investitorii lor din întreaga lume, far ă a sereţine nici un fel de taxă şi f ăr ă a se plăti nici un impozit;

- centrele financiare offshore pot fi folosite ca centre pentru operaţii cu

diferite valute, deoarece câştigurile din arbitrajul valutar sunt scutite de

impozite sau se impozitează cu cote scăzute;

- nivelul scăzut sau inexistent al impozitelor pe venit, pe câştigul de

capital sunt urmărite de investitori;

-

centrele financiare offshore pot fi folosite de investitori pentruspeculaţii privind acţiunile şi obligaţiunile, deoarece în aceste zone se evită o

serie de reglementări privind informaţiile necesare desf ăşur ării unor asemenea

tranzacţii;

- guvernele diferitelor ţări pot sprijini o serie de activităţi secrete:

livr ări de arme, mită, droguri.

Oportunităţile pentru care o ţar ă ar putea oferi facilităţi fiscale asemănătoare

centrelor financiare offshore sunt: ţara sau regiunea respectivă poate încasa

fluxuri suplimentare de venituri (sub forma taxelor de înmatriculare, taxelor

anuale de autorizare, taxe de rezidenţă, taxe de redomiciliere, impozite pe

salarii, contribuţii sociale, impozite pe clădiri şi construcţii etc.), iar înfiinţarea

de sedii şi birouri creează noi locuri de muncă



Prin urmare datorită acestor motive unele regiuni geografice sărace sau

defavorizate, printr-o politică bine pusă la punct se pot transforma în centre

comerciale prospere.

Printre condiţiile generale necesare pentru un paradis fiscal să ofere facilităţi

fiscale societăţilor comerciale venite din afara propriilor graniţe, şi prin care să

se evite tranzacţii susceptibile de “spălarea banilor”, se pot enumera

următoarele:

- confidenţialitatea informaţiilor, trebuie să fie disctinctă de secretul

informaţiilor;

- taxe de autorizare anuale, de înfiinţare, de rezidenţă şi impozite pe

profit, pe clădiri, terenuri, salarii scăzute sau inexistente;

- asigurarea neaplicării reglementărilor şi a acordurilor la nivelinternaţional privind extr ădarea, urmărirea generală;

- absenţa controlului sau un control flexibil asupra activităţilor de

comer ţ exterior;

- separarea operaţiilor bancare derulate pe plan local de cele

internaţionale;

- stabilitate legislativă şi politică, infrastructur ă performantă

-

reducerea birocraţiei în ceea ce priveşte înfiinţarea, desfiinţarea,redomicilierea companiilor.

- încheierea a cât mai multe acorduri bilaterale cu alte ţări, pentru a se

evita dubla impunere

Aşa cum s-a ar ătat anterior, companiile offshore au sediul social sau sucursale

pe teritoriul unui centru financiar offshore, dar f ăr ă a desf ăşura vreo activitate

evidentă pe acel teritoriu. Chiar dacă există o varietate de paradisuri fiscale,

există anumite tr ăsături comune companiilor offshore :

- companiile offshore au sediul social pe teritoriul paradisului fiscal,

dar nu desf ăşoar ă activităţi comerciale în domiciliul respectiv;

- acţionarii nu sunt rezidenţi, identitatea lor este confidenţială, aceştia

fiind cunoscuţi numai de firma de avocatur ă care se ocupă de înfiinţarea firmei

în domiciliul respectiv;



- au statut fiscal aparte, fiind scutite de impozite şi taxe, sau fiind

supuse unor cote reduse, ceea ce conduce la realizarea unor profituri

importante

- în majoritatea cazurilor companiile offshore nu dispun de personal

propriu pe teritoriul paradisului fiscal, apelând la serviciile unor companii

specializate pentru desf ăşurarea activităţii în zonă;

- companiile offshore se bucur ă de legislaţii speciale privind protecţia

bunurilor, activelor, dreptul de succesiune şi de moştenire.

- anonimat – o persoană cu funcţie publică importantă poate obţine

printr-un offshore contracte care, altfel, ar fi incompatibile cu funcţia

- non r ăspundere juridică - dacă se descoper ă o fraudă, proprietarul este

liniştit deoarece nu poate fi urmărit, acţiunile sunt la purtător - conturi neatinse de faliment - în această situaţie creditorii nu se pot

îndrepta asupra acţionarului offshore, fiind necunoscut

Pentru a se evita “spălarea banilor negri” este necesar ă crearea unei

transparenţe asupra tranzacţiilor, cunoaşterea acţionariatului şi a

administratorilor. În acest fel vor avea de pierdut doar acele societăţi offshore

care efectiv “spală bani negri”, iar celelalte vor fi folosite pentru scopurile

financiare pentru care au fost create.

Companiile offshore se organizează ca societăţi cu r ăspundere limitată,

societăţi pe acţiuni (cu număr restrâns de acţionari), iar în cazul societăţilor de

asigur ări chiar sub forma asociaţiilor mutuale.

Formele de organizare juridică sunt supuse legilor existente în domiciliul în

care se organizează. Cerinţele privind înfiinţarea societăţilor captive sunt

prezentate ulterior când se analizează principalele domicilii fiscale.

Cele mai frecvente activităţi desf ăşurate de companiile offshore sunt:

a) activităţi comerciale: comisionare, factoring, operaţiuni de tip “back

to back" (acordarea de credite între compania părinte şi compania pe care o

deţine în paradisul fiscal), comer ţ internaţional

b) servicii financiare, investiţii:



c) servicii oferite de societăţile bancare

d) servicii oferite de societăţile de asigurare reasigurare (în special de

către societăţile captive de asigur ări)

e) societăţi de intermediere a investiţiilor în valori mobiliare

f) societăţi de administrare a fondurilor mutuale, a fondurilor private de

pensii

g) societăţi de management folosite în conducerea companiilor offshore

h) societăţi specializate în administrarea unor conturi individuale

i) activităţi în domeniul imobiliar: societăţile imobiliare offshore deţin

în proprietate şi administrează clădiri industriale, birouri, case de vacanţă,

hoteluri, realizează transferuri de proprietate, acumulând în acest fel venituri

offshore considerabile j) activităţi de exploatare: asemenea societăţi urmăresc încasarea

veniturilor din deţinerea de licenţe, brevete, mărci de fabricaţie

k) activităţi de consultanţă: şi în această situaţie serviciile de consultanţă

se desf ăşoar ă în alte locuri decât în paradisul fiscal, dar veniturile aferente sunt

dirijate către societăţile offshore

Principalul motiv pentru care companiile offshore au fost înfiinţate şi sunt

folosite este acela de a profita de avantajele fiscale oferite de paradisurilefiscale. Trebuie menţionat faptul că unele companii offshore fiind "ajutate" şi

de legislaţia din paradisurile fiscale realizează tranzacţii frauduloase în care

iniţiatorii acestora sunt protejaţi de lege. Apar şi probleme în legătur ă cu

provenienţa banilor folosiţi, companiile offshore fiind consideraţe principalii

intermediari în operaţiile de spălare a banilor.

Dezbaterile faţă de această problemă continuă, deoarece pieţele de capital

dezvoltate doresc modificarea legislaţiei în acest sens pentru a se proteja

investitorii din centrele financiare offshore, şi pentru ca industria offshore să

funcţioneze exclusiv în scopurile pentru care a fost creată.




- Care este diferenţa dintre domiciliile onshore şi domiciliile

offshore?

- Menţionaţi motivele care au determinat apariţia centrelor

financiare offshore

- Explicaţi trei tipuri de acetivităţi care pot fi desf ăşurate offshore

- Exemplificaţi modul în care o firmă de export/respectiv de

import, poate avea câştiguri financiare semnificative prin

apelarea la zonele offshore

• Sumar








financiare. În situaţia în care companiile domiciliate offshore îşi desf ăşoar ă activitatea exact în scopul pentru care au fost înfiinţate, paradisul fiscal îşi

demonstrează utilitatea sa financiar ă.








2. The Alternative Markets Division – Glossary of Alternative Markets Terms


Perrin

4. Paul Bawcutt – European Captives an Historical Perspective, CICR pr.1997


6. Marius Gavriletea – Piata alternativa a asigurarilor. Finante Banci Asigurari

nr. 10 / 1999



1997



firme offshore, Capital nr.6 / 08.02.2001

11. Bostina Doru Calin – Societatiile Offshore - Tribuna Ec. nr. 24 - 25 / 1997

12. Warren Cabral - The Role of Offshore Jurisdiction in International Finance



• MODULUL 8.

Societ ăţ i captive de asigur ări


Cel mai cunoscut produs de transfer alternativ a riscului este reprezentat de

societăţile captive de asigur ări. Pe parcursul acestui modul se va prezenta

modul de funcţionare al acestor societăţi, avantajele şi dezavantajele acestora.









financiare.


Produse alternative de transfer a riscului – paradisuri fiscale – societăţi captive

de asigur ări – avantaje şi dezavantale societăţilor captive


Asemenea tuturor conceptelor şi societăţile captive de asigur ări sunt definite în

literatura mondială de specialitate în mai multe variante.

Astfel o societate captivă de asigur ări reprezintă acea companie de asigur ări

deţinută şi controlată de societatea părinte, care are un alt profil de activitate,

cu scopul de a realiza asigurarea riscurilor companiei părinte.



În dicţionarele de specialitate societatea captivă de asigur ări este definită ca

reprezentând acea companie controlată în întregime de o altă organizaţie, iar

obiectivul său principal este de a asigura riscurile organizaţiei părinte.

Deoarece acest concept s-a dezvoltat cel mai bine în Bermuda, iar aproximativ

36% din totalul captivelor sunt domiciliate în acest paradis fiscal, consider ăm

necesar a se menţiona definirea acestui tip de societăţi de către Insurers’

Admissions Committee din Bermuda - societatea captivă de asigur ări

reprezintă o filială a unei companii, folosită pentru asigurarea, reasigurarea

riscurilor companiei părinte şi/sau a asociaţilor acestuia.

Această ultimă definiţie lărgeşte sfera de activitate a societăţilor captive de

asigur ări şi la acoperirea riscurilor asociaţilor companiei părinte.

Conceptul de societăţi captive de asigur ări a apărut în Europa la începutulanilor 1920, când un număr restrâns de corporaţii europene au înfiinţat

asemena societăţi Industriforsikring deţinută de Norsk Hydro - Norvegia,

Forenede Assurandorer deţinută de F.L. Smidth - Danemarca, Blackfriars Ins

deţinută de Unilever - Olanda, Imperial Chemical Ins deţinută de I.C.I. -

Marea Britanie. Aceste captive au fost înfiinţate în aceeaşi ţar ă în care

funcţiona şi compania părinte. Ele participau ca şi coasigur ători sau asigur ători

în cotă parte la asigurarea riscurilor companiei părinte.După înfiinţare, activitatea societăţilor captive de asigur ări a fost foarte

scazută, până după cel de-al II-lea R ăzboi Mondial. În anii 1960, ţările

europene au început să interzică formarea captivelor în interiorul ţării în care

funcţiona sediul principal al companiei părinte. Astfel corporaţiile din Marea

Britanie au înfiinţat peste 200 de captive în paradisuri fiscale – Bermuda,

Guernsey. Ulterior au apărut şi alte domicilii fiscale.

Societăţile captive de asigur ări pot fi organizate sub forma societăţilor pe

acţiuni sau sub forma organizaţiilor mutuale.

Dacă se ţine seama de locul unde societăţile captive sunt supuse regimului

fiscal, avem două tipuri de asemenea societăţi:



- captive onshore (companii interne) – sunt societăţi de drept din ţara

gazdă care-şi desf ăşoar ă activitatea în această ţar ă, fiind supuse regimului

fiscal local

- captive offshore (companii externe) – sunt societăţi de drept str ăine

care-şi desf ăşoar ă activitatea în aceste ţări, în conformitate cu legislaţia din

ţara gazdă

Odată cu trecerea timpului conceptul de societăţi captive de asigur ări a că pătat

noi dimensiuni. Ceea ce r ămâne evident este faptul că asiguratul are un interes

patrimonial.

O societate captivă de asigur ări poartă numele de societate captivă pur ă, dacă

aceasta este deţinută de o singur ă companie, şi asigur ă doar riscurile acesteia şi

ale filialelor.Un grup captiv de asigur ări reprezintă o companie de asigur ări deţinută şi

controlată de mai multe companii care asigur ă doar riscurile aferente acestora.

Un asemenea grup poartă denumirea de grup captiv omogen. În situaţia în care

grupul captiv de asigur ări încheie asigur ări şi pentru alte companii decât pentru

cele care îl deţin, poartă denumirea de grup captiv neomogen.

Chiar dacă din punct de vedere formal nu sunt recunoscute ca f ăcând parte din

ramura societăţilor captive de asigur ări, pool-urile guvernamentale reprezintă de fapt societăţi captive deţinute de către agenţiile publice, pe care acestea le

asigur ă.

În strânsă legătur ă cu utilitatea înfiinţării societăţilor captive de asigur ări

trebuie privite şi avantajele şi dezavantajele înfiinţării acestora pentru

compania părinte. Din punct de vedere al cercetătorilor din cadrul Risk

Insurance Research Group avantajele înfiinţării unei societăţi captive de

asigur ări pot fi grupate în patru categorii:

1) Avantaje comerciale

Societăţile captive de asigur ări ofer ă acoperirea tuturor riscurilor prin costuri

reduse, deservesc şi ca instrument de coordonare şi controlare a procesului de

management al riscului pentru compania părinte.



În situaţia în care se consider ă că primele societăţilor de asigurare sunt prea

mari, se poate folosi ca tehnică de negociere menţionarea faptului că există

posibilitatea asigur ării acestor riscuri şi prin intermediul captivei. Acest fapt

poate duce la o reducere a cotaţiilor de primă pentru compania părinte.

Există situaţii în care societăţile captive de asigur ări au fost înfiinţate chiar cu

scopul de a reduce nivelul cotaţiilor de pe piaţa tradiţională a asigur ărilor.

2) Avantaje financiare

a) Îmbunătăţirea cash-flowului

Avantajul financiar general acceptat de către toţi specialiştii în domeniu este

cel al îmbunătăţirii cash-flowului. În condiţiile în care nu intervine un riscasigurat, primele plătite vor r ămâne ca profit pentru asigur ător.

Aceste prime nu vor fi restituite decât în situaţia producerii riscului asigurat,

ceea ce va duce la creşterea primelor de plătit în anii următori. Această situaţie

este îmbunătăţită de compania captivă în două feluri.

În primul rând societatea captivă încasează primele de asigurare plătite de

către compania părinte pentru reţinerea riscurilor. Aceasta permite obţinerea

de venituri din activitatea de investiţii, până în momentul în care seînregistrează o daună, iar în unele cazuri şi după aceea până când are loc plata

efectivă a despăgubirii.

În al doilea rând primele de reasigurare se plătesc de către societatea captivă

trimestrial, în timp ce, de obicei, primele de asigurare încasate au loc anticipat

şi integral pentru tot anul.

Aşadar, un cash-flow îmbunătăţit este posibil chiar şi în varianta în care

societatea captivă îşi reasigur ă majoritatea riscurilor.

b) Stimulente investiţionale

Majoritatea domiciliilor fiscale nu au restricţii sau acestea sunt foarte reduse

faţă de politica investiţională a societăţilor captive.



O societate captivă de asigur ări poate investi o parte din cash-flowul său

pentru a se extinde sau pentru a obţine venituri din activitatea de investiţii - cu

condiţia să nu fie afectată lichiditatea sa. În funcţie de legislaţiile locale poate

chiar să împrumute fonduri societăţii părinte şi/sau filialelor acestora.

Astfel profitul societăţii captive poate fi folosit în domeniile în care doreşte să

acţioneze compania părinte (managerii captivei respectând întocmai aceste

dispoziţii ale acţionarilor).

3) Avantaje în activitatea de asigurare

a) Acces pe piaţa reasigur ărilor

Deoarece o companie nu poate pătrunde direct pe piaţa reasigur ărilor, pentrua-şi asigura riscurile foarte grele, va apela la societatea captivă deţinută.

Aceasta din urmă fiind o societate de asigur ări are stabilite contracte de

reasigurare, reuşind astfel să disperseze riscurile companiei părinte.

b) Selecţia riscurilor

Un alt avantaj este acela că proprietarii societăţii captive de asigur ări pot opta

pentru riscurile pe care doresc să le reţină în cadrul captivei. Se pot reţineastfel riscurile uşoare, profitabile, lăsându-se cele neatractive în sarcina pieţei

tradiţionale a reasigur ărilor.

Chiar dacă societăţile de asigurare nu sunt de acord cu această situaţie, nimic

nu îi poate opri pe deţinătorii captivei să acţioneze în sensul dorit.

c) Asigurarea riscurilor neasigurabile

Societăţile captive de asigur ări sunt constituite şi pentru a asigura acele riscuri

care nu pot fi plasate pe piaţa tradiţională a asigur ărilor, sau se pot plasa limitat

(unele riscuri de r ăspundere civilă profesională, de protecţie a angajaţilor, sau

riscuri referitoare la diferite catastrofe).

d) Reducerea costului activităţii de asigurare



Costul activităţii de asigurare poate fi diminuat considerabil prin înfiinţarea

unei societăţi captive de asigur ări. Costurile asigur ătorului, comisioanele,

cotele de profit pot ridica mărimea primelor cu până la 40%. Lipsind o parte

din aceste cheltuieli, societatea captivă de asigur ări face acest cost mai ieftin.

4) Avantaje fiscale

a) Evitarea diminuării profitului

Deoarece anumite riscuri nu pot fi asigurate sau se asigur ă numai o parte

(datorită reglementărilor în vigoare), prin reţinerea acestora în interiorul

companiei se vor încărca la sfâr şitul anului financiar volumul cheltuielilor

nedeductibile. În varianta în care aceste riscuri se transfer ă captivei,cheltuielile devin automat deductibile.

b) Economie la impozit

Din profitul obţinut de către societatea captivă de asigur ări o mare parte se

acordă sub formă de dividende companiei părinte, iar acestea sunt impozitate

cu o cotă mult mai mică decât impozitul pe profit în ţara companiei părinte.

Creşterea continuă a numărului societăţilor captive de asigur ări, combinată cu

posibilităţile acestora de a asigura riscurile grele ale companiei părinte, uneori

prin cotaţii de primă atractive şi competitive, au dus la un entuziasm exagerat

din partea mai multor consultanţi şi specialişti în industria asigur ărilor.

Societăţile captive de asigur ări nu reprezintă o garanţie că doar asigur ările

profitabile vor fi subscrise, în practică cel mai greu lucru constă în abilitatea de

a distinge riscurile bune de cele rele. În continuare se vor prezenta câteva din

posibilele dezavantaje ale unei societăţi captive de asigur ări.

1) Capital imobilizat

Este evident că trebuie să existe capital disponibil suficient pentru a înfiinţa o

societate captivă de asigur ări, iar acesta va fi imobilizat. Capitalul trebuie

păstrat o parte şi în formă lichidă pentru a se putea soluţiona diferitele cereri



de despăgubire ce vor apărea. Astfel, o parte din veniturile captivei sunt

incorporate în rezerve, iar aceasta reprezintă un dezavantaj deoarece se

impiedică investirea resurselor pe termen mediu şi lung.

2) Dispersia mică a riscurilor

Dispersia riscului în cadrul societăţilor captive de asigur ări este de obicei mult

mai scazută decât la un asigur ător tradiţional. Asigur ătorul are o nevoie mai

mică de a apela la reasigurare decât societatea captivă; abilitatea sa de a reţine

riscuri este mai mare decât cea pe care captiva ar spera să o atingă în faza

iniţiala a dezvoltării sale.

Companiile părinte, dacă deţin un portofoliu cu o dispersie mică a riscului,

combinat cu sume mari asigurate, vor observa costurile foarte mari alereasigur ării, astfel încât suma r ămasă pentru finanţarea reţinerilor captivei este

foarte mică.

3) Absenţa cooper ării pieţei

Companiile părinte care-şi înfiinţează propriile captive au nevoie de cooperare

pe piaţa reasigur ărilor, sub forma facilităţilor de fronting, sau în domeniul

despăgubirilor.Datorită dificultăţilor de pe această piaţă compania părinte observă că această

cooperare nu este posibilă şi disponibilă, decât la nişte costuri foarte mari. În

plus, dacă riscul preluat de societatea captivă de asigur ări este de natur ă

neasigurabilă în sens tradiţional, contractele de reasigurare necesare protejării

captivei împotriva acestor riscuri sunt dificil de achiziţionat.

4) Naţionalism în asigurare

Când motivul principal pentru înfiinţarea unei societăţi captive de asigur ări

este acela de a include în programul de asigurare al acesteia riscurile care

planează asupra companiei părinte şi a filialelor acesteia, acest motiv poate fi

împiedicat de legislaţiile locale.



Dacă ţările implicate nu permit asigur ătorilor neautorizaţi să opereze pe pieţele

locale, ar putea fi dificil să se obţină sprijinul acestor pieţe prin facilităţi de

fronting. Legislaţiile locale ar putea de asemenea interzice cedarea către

captive a unui anume volum de prime încasate de societăţile de fronting.

Mai pot exista probleme dacă prin reglementările legale se prevede

constituirea unui volum mare de rezerve, sau când controlul asupra reasigur ării

este extins şi în afara ţării.

În astfel de cazuri valoarea captivelor poate fi diminuată, iar nivelul primelor

încasate de captive sunt aşa de mici încât pe lângă partea din cheltuielile de

administrare acoperite mai r ămâne o sumă insuficientă faţă de riscurile

acceptate.

5) Control guvernamental

Controlul guvernamental în ţările în care captivele îşi au domiciliul poate fi o

problemă pentru acestea.

Majoritatea ţărilor dezvoltate efectuează controale stringente faţă de activitatea

societăţilor de asigur ări, impun condiţii stricte de solvabilitate, o capitalizare

ridicată, restricţii în anumite tranzacţii, şi realizarea unor rapoarte care să reflecte corespondenţa între valoarea activelor şi riscurile acceptate.

De asemenea se pot înregistra întârzieri în înfiinţarea unei captive, deoarece

pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare trebuie depusă o bază

considerabilă de informaţii, date statistice privind performanţa captivelor

companiei din alte domicilii, trebuie prezentate metodele de calcul a

rezervelor, metodele de auditare etc.

6) Timpul alocat managementului

Timpul alocat managementului captivei este mult mai mare în faza iniţială a

dezvoltării acesteia, decât cel necesar unui program de asigurare obişnuit.



Uneori acest factor nu este luat în considerare atunci când se întocmeşte

studiul de fezabilitate pentru înfiinţarea captivelor.

Majoritatea companiilor părinte angajează manageri specializaţi în conducerea

activităţilor zilnice a societăţilor captive de asigur ări. În unele cazuri aceste

costuri sunt foarte ridicate în comparaţie cu veniturile care se vor înregistra în

viitor în cadrul captivei.

Alte probleme referitoare la managementul captivelor ar putea fi atât presiunea

externă, manifestată prin soluţionarea daunelor, cât şi cea internă manifestată

prin stabilirea cotelor de primă.

Majoritatea problemelor legate de management trebuie luate în considerare şi

soluţionate înainte de înfiinţarea captivei.

De asemenea este important pentru companie să ia în considerare avantajeleconstituirii captivei offshore, dar şi dezvoltarea acesteia ca centru de profit.

Toate aceste decizii care vor trebui luate vor face ca timpul alocat

managementului societăţii captive de asigur ări să fie mai mare.

7) Ameninţări legislative pe termen lung

Gradul de incertitudine care planează asupra activităţii societăţilor captive deasigur ări pe termen lung este mult mai mare decât în cazul unui program de

asigurare tradiţional. Acesta se reflectă îndeosebi în ceea ce priveşte

tratamentul taxelor.

8) Bază statistică inadecvată

Dacă prin intermediul captivelor se vor subscrie riscuri care nu sunt acceptate

pe piaţa tradiţională a asigur ărilor, este foarte dificil (mai ales în perioada de

început a funcţionării acestora) să se formeze o bază statistică adecvată care să

justifice nivelul primelor existente.

Aceasta poate fi foarte dificil, mai ales în cazul unor riscuri grele care nu s-au

produs încă: reclamaţii pentru produsele livrate ter ţilor, grevele personalului



salariat al companiei părinte, penalităţi apărute pentru nerespectarea unor

clauze contractuale etc.

Chiar dacă aceste dezavantaje există, nici unul din ele nu au invalidat

conceptul abordat, din contr ă fiind departe de acest fapt.

Companiile care au studiat aceste dezavantaje, vor putea lua decizii mai bune

în procesul de management al riscului, în varianta în care au optat pentru

înfiinţarea unei societăţi captive de asigur ări.


- Definiţi societăţile captive de asigur ări şi explicaţi modul de

funcţionare al acestora- Enumeraţi avantajele societăţilor captive şi explicaţi două categorii

dintre acestea

- Care consideraţi că sunt cele mai importante dezavantaje ale acestor

societăţi? Argumentaţi r ăspunsul.

• Sumar

Societatea captivă de asigur ări reprezintă acea companie de asigur ări deţinută şi controlată de societatea părinte, care are un alt profil de activitate, cu scopul


ca r ăspuns al companiilor părinte faţă de refuzul asigur ătorilor de a prelua în

asigurare anumite riscuri ale companiilor părinte. Acest concept are şi avantaje











2.The Alternative Markets Division – Glossary of Alternative Markets Terms


Perrin

4. Paul Bawcutt – European Captives an Historical Perspective, CICR

Apr.1997

5. Bawcutt P.A. – The Real Reasons for Forming Captives, CICR Nov. 1995

6. Robert Miller – Captive Insurance Companies, Global Reinsurance vol. 8

issue 4

7. Marius Gavriletea – Societatile captive de asigurari. Finante Banci Asigurari

nr.7-8/2000

8. Bawcutt P.A. – Captives scene today, RRG Publication 1980


10. S. Hughes, M. Maglarax - Chosing the Right Captive Service Providers,

Cayman Overview 1997



• MODULUL 9.

Func ţ ionarea societ ăţ ilor captive de asigur ări


Pe parcursul acestui modul se vor prezenta noţiunile referitoare la funcţionarea

societăţilor captive. Se va pune accentul pe fiecare departament în parte al

societăţilor captive pentru a observa interacţiunea acestora şi modul în care

acestea ajuta la îndeplinirea obiectivelor captivelor.


Societatea captivă de asigur ări reprezintă acea companie de asigur ări deţinută

şi controlată de societatea părinte, care are un alt profil de activitate, cu scopul


ca r ăspuns al companiilor părinte faţă de refuzul asigur ătorilor de a prelua în

asigurare anumite riscuri ale companiilor părinte. Acest concept are şi avantaje





Societăţi captive – departamente – juridic – financiar – investi ţii –

management – actuariat – controlul daunelor - reasigur ări


O societate captivă de asigur ări este alcătuită din departamente care trebuie să

funcţioneze perfect, pentru ca societatea părinte să poată beneficia de pe urma

înfiinţării acesteia.

Deoarece societăţile captive funcţionează asemănător cu societăţile tradiţionale

de asigurare reasigurare, se apreciază de către specialiştii din domeniu că



principalele departamente sunt: marketing, despăgubiri şi controlul daunelor,

calcul actuarial, investiţii, financiar–contabil, juridic, reasigur ări.

În continuare se prezintă pe scurt aceste departamente, punându-se accentul

îndeosebi pe reasigur ări, deoarece este cel mai important, prin intermediul

acestuia riscurile companiei captive şi implicit ale companiei părinte fiind

dispersate pe piaţa reasigur ărilor.

Departamentul de marketing

Pentru a-şi putea desf ăşura activitatea în condiţii optime o societate captivă de

asigur ări trebuie să aibă un program adecvat de marketing. Potenţialii

cumpăr ători ai asigur ărilor şi reasigur ărilor trebuie să fie informaţi corect

despre produsele societăţii, serviciile de soluţionare a revendicărilor, posibilităţile de control a daunelor. Transmiterea acestor informaţii

potenţialilor clienţi reprezintă funcţia principală a personalului de la

departamentul de marketing.

Pentru asigur ătorii tradiţionali promovarea produselor de asigurare se

realizează prin metode specifice vânzării din acest domeniu. În cazul

societăţilor captive numărul metodelor este redus în ceea ce priveşte activitatea

de subscriere şi dezvoltat faţă de transferul riscurilor.Vânzarea poliţelor de asigurare se face simplu, către societatea sau societăţile

părinte (în cazul grupurilor captive) sau prin intermediul asigur ătorilor de

fronting, iar pentru a transfera riscurile prin intermediul reasigur ării sau a altor

tehnici de finanţare a riscului problema este diferită.

Majoritatea societăţilor captive de asigur ări transfer ă riscurile prin intermediul

brokerilor de reasigurare, aceştia reprezentând mai mulţi asigur ători şi societăţi

captive.

Unele societăţi captive transfer ă riscurile cu ajutorul unor brokeri exclusivi,

care reprezintă doar intersele unei societăţi captive sau ale unui grup de

societăţi captive deţinute de aceeaşi companie părinte în mai multe domicilii

fiscale.



Alte societăţile captive se bazează pe acitvitatea de distribuţie desf ăşurată de

proprii angajaţi din cadrul acestui compartiment. Ambele metodele sunt

folosite simultan pentru a atrage diferite categorii de reasigur ători, în scopul de

a obţine cea mai bună acoperire posibilă.

Obiectivele departamentului de marketing trebuie să ţină cont de obiectivele

urmărite de asigur ător. Un accent prea mare pus pe activitatea de transfer a

riscului poate genera o atitudine greşită faţă de această activitate.

Un program de marketing care să garanteze succesul vânzării de produse

trebuie să includă:

- o cercetare detaliată a pieţei pentru a determina cât mai exact nevoile

companiilor părinte, desf ăşurată prin intermediul studiului de fezabilitate

- programe de publicitate (orientate spre transferul riscului) pentru ainforma potenţialii reasigur ători despre starea financiar ă existentă a captivei

- programe de pregătire profesională, care să ajute angajaţii societăţii

captive să satisfacă cerinţele acesteia

În cadrul departamentului de marketing funcţionează compartimentul de

contracte. Principala responsabilitate a acestui compartiment este să aleagă

produsele pe care le va vinde societatea captivă de asigur ări şi condiţiile de

lansare a acestora pe piaţă.Compartimentul de contracte trebuie să propună diferite modalităţi de

asigurare a riscurilor mai grele. Acest lucru se poate realiza prin stabilirea unor

franşize mai mari, a unor excluderi sau/şi modificarea planului de stabilire a

primelor pentru a creşte cotaţiile.

Deoarece departamentul de marketing este în permanent contact cu deţinătorii

de poliţe, vor trebui întocmite rapoarte utile şi celorlalte departamente ale

societăţilor captive.

Departamentul despăgubiri şi controlul daunelor

Este cunoscut faptul că un contract de asigurare reprezintă o promisiune, un

angajament asumat de către asigur ător de a face o plată deţinătorului poliţei

sau beneficiarului acesteia, în momentul producerii evenimentului asigurat.



Departamentul despăgubiri trebuie să soluţioneze revendicările păgubiţilor şi

are nevoie în plus de persoane cu pregătire şi abilităţi necesare de negociere (în

cazul în care nu există o firmă specializată de managementul riscului) dacă

este cazul de contestare a revendicărilor asiguraţilor.

Despăgubirile acordate trebuie să fie adecvate. Când despăgubirile sunt prea

mici se privează compania părinte de unele beneficii ale contractului de

asigurare, iar când acestea sunt prea mari cresc costul asigur ării în viitor.

Soluţionarea necorespunzătoare a revendicărilor companiei părinte poate

împiedica eforturile de marketing ale societăţii captive şi poate duce chiar la

acţionarea sa în judecată.

În strânsă legătur ă cu acest departament şi în subordinea sa există şi

funcţionează compartimentul de control a daunelor.Acest compartiment trebuie să prevină unele daune şi de a le diminua în

momentul survenirii pe cele care nu pot fi prevenite. Compartimentul de

control a daunelor ofer ă informaţii importante departamentului de marketing în

ceea ce priveşte selecţia şi evaluarea riscurilor comerciale.

Pentru ca acest compartiment să-şi îndeplinească eficient obiectivele, trebuie

să se afle în strânsă legătur ă cu departamentul de managementul riscului din

cadrul companiei părinte.Este necesar ca acest compartiment să sprijine departamentul de marketing.

Astfel unele societăţi captive prezintă activităţile de control a daunelor ca pe

un avantaj al produselor oferite. Inspectorii de riscuri pot să ofere sugestii de

îmbunătăţire a controlului riscurilor, astfel încât acestea să poată fi subscrise

de compartimentul contractări.

Departamentul de despăgubiri trebuie să susţină eforturile de promovare a

produselor şi serviciilor, oferind companiei părinte servicii de despăgubiri

complete, pentru a uşura astfel sarcina departamentului de marketing de a

reţine asigur ările existente şi de a subscrie noi asigur ări.



Departamentul calcul actuarial

Departamentul de calcul actuarial îndeplineşte o serie de funcţii matematice:

determinarea primelor, estimarea rezervelor, elaborarea unor planuri de

evaluare, realizarea unor previziuni etc.

În cadrul acestui departament se stabilesc preţul şi condiţiile în care societatea

captivă de asigur ări va oferi acoperire riscurilor companiei părinte, sprijinindu-

se departamentul de marketing prin elaborarea unor standarde de subscriere, de

selectare a solicitanţilor de asigur ări. În preţul asigur ării trebuie incluse nu

numai o cotă parte din cheltuielile societăţii captive, ci şi o parte din profit.

Principalul scop este acela de a garanta profitabilitatea şi stabilitatea financiar ă

a fiecărui tip de asigurare subscris.Departamentul de calcul actuarial elaborează majoritatea planurilor de

evaluare folosite de departamentul de marketing. Se pregătesc informaţiile

statistice necesare evaluării performanţelor diferitelor departamente. În

stabilirea cotelor de primă deparatmentul de calcul actuarial trebuie să ia în

considerare opiniile întocmite de departamentul de marketing în ceea ce

priveşte acceptabilitatea cotelor de primă pe piaţă.

Acest departament determină şi certifică rezerva de daună pentru a fi inclusă înraportul anual care trebuie întocmit de către societatea captivă. Pentru aceasta

trebuie să colaboreze eficient şi cu departamentul de despăgubiri.

Departamentul investiţii

Între activităţile de investiţii ale societăţii captive de asigur ări şi transferul

riscului există o strânsă legătur ă, în sensul că prin resursele obţinute din

activitatea de asigurare se pot efectua investiţii. În plus venitul din investiţii

poate duce la scăderea primelor de asigurare.

Relaţia funcţionează în dublu sens, un asigur ător care preia riscuri foarte mari

trebuie să fie foarte atent la politica de investiţii. De asemenea obţinerea de

venituri din investiţii duce la creşterea profitului, şi nu în ultimul rând la

creşterea resurselor disponibile companiei părinte.



Societăţile captive de asigur ări fiind cu preponderenţă domiciliate offshore,

datorită legislaţiilor existente (nu se prevăd restricţii faţă de regimul

investiţiilor) pot efectua orice tip de investiţii.

Pentru orice produs de asigurare oferit de o societate captivă de asigur ări, în

calculul indicatorului de rată combinată (vezi pag.88) practica recomandă să se

ţină seama nu doar de volumul daunelor şi de cheltuielile societăţii pentru

gestionarea tipului respectiv de poliţă ci şi de rezultatele procesului

investiţional.

În foarte multe cazuri, managerul societăţii captive de asigur ări numeşte un

investitor instituţional, care să se ocupe de activitatea acestui departament, prin

efectuarea consultanţei de plasament.

Principalele avantaje ale societăţilor captive care beneficiază de consultanţă de plasament sunt următoarele:

- accesul la informaţii corecte, complete şi recente asupra evoluţiei

pieţelor de capital;

- analize competente a societăţilor cotate pe pieţele bursiere şi a

titlurilor financiare existente în cadrul pieţei financiare;

- beneficiază de cunoştinţele şi experienţa unor specialişti în domeniul

pieţei de capital, reducându-se riscul investiţiilor;- elaborarea unei politici investiţionale adecvate ţinând cont de

obiectivele şi profilul investitorilor;

- posibilitatea unor analize profesioniste a portofoliilor de investiţii ale

clienţilor, respectând reglementările în domeniu.

Departamentul financiar-contabil şi departamentul juridic

Acest departament are sarcina de a efectua înregistr ările contabile cu privire la

activitatea desf ăşurată de către societatea captivă. La sfâr şitul anului se

întocmesc rapoartele obligatorii: bilanţ, contul de profit şi pierdere, anexe.

În majoritatea cazurilor, pentru a respecta cât mai exact cerinţele locale (ale

domiciliilor offshore, onshore a societăţilor captive) se angajează o companie

autohtonă care să soluţioneze toate problemele referitoare la legislaţie.



Astfel, trebuie stabilite legăturile între societatea captivă şi diferitele

organisme locale, firma autohtonă fiind r ăspunzătoare pentru menţinerea

acestor legături, dar şi de calitatea lor.

Este necesar ă monitorizarea permanentă a activităţii captivei astfel încât să nu

se contravină reglementărilor existente. În caz contrar se vor face propunerile

aferente pentru a se înlătura efectele negative ale unor amenzi şi penalităţi care

pot afecta desf ăşurarea activităţii captivei.

Departamentul de reasigur ări

Unul dintre cele mai importante departamente ale unei societăţi captive de

asigur ări este departamentul de reasigur ări. În cadrul acestui departament se

elaborează strategia de reasigurare, privind cedarea riscurilor către piaţareasigur ărilor, dar şi primirea prin reasigurare de la asigur ătorii de fronting a

riscurilor cedate de compania părinte.

Chiar din perioada de început a înfiinţării societăţilor captive de asigur ări,

reasigur ătorii au urmărit anumite criterii de bază, când au studiat nevoile de

reasigurare ale acestor companii. Astfel se urmăreşte:

- dacă societăţile captive de asigur ări sunt capabile să finanţeze o

anumită propor ţie din riscurile companiei părinte. Această finanţare excludecontractele de fronting.

- calitatea procesului de management al riscului, deoarece captiva va

trebui să elimine sau să prevină unele daune, chiar dacă apar unele costuri

suplimentare

Aşa cum se cunoaşte, unul dintre rolurile societăţilor captive de asigur ări este

de a oferi companiei părinte servicii de gestionare a riscurilor într-un mod mai

eficient decât cele oferite de piaţa tradiţională a asigur ărilor. Eficienţa acestora

depinde şi de felul în care compania părinte îşi gestionează riscurile.

Dacă societatea părinte şi propria captivă activează într-adevăr pentru

beneficiul lor reciproc, atunci relaţia dintre captivă şi reasigur ător va fi una

calitativă.



Reasigurarea este esenţială pentru societăţile captive aşa cum este şi pentru

asigur ătorii tradiţionali. Un asigur ător tradiţional, cu un portofoliu diversificat

de riscuri, achiziţionează reasigur ări pentru dispersarea riscurilor, pentru ca

apariţia unei daune foarte mari sau acumularea de daune să nu cauzeze

probleme financiare. Şi societăţile captive de asigur ări trebuie să procedeze la

fel, chiar dacă acestea difer ă de un asigur ător tradiţional.

În majoritatea cazurilor captivele nu au o dispersie a riscurilor suficientă

pentru a acoperi daunele prea mari. Spre exemplu, dacă o fabrică a companiei

părinte este distrusă de un incendiu, iar captiva nu este reasigurată, pe lângă

falimentul captivei vor apărea şi probleme financiare grave pentru compania

părinte.

O altă caracteristică a unui portofoliu de societate captivă este că asigur ă riscuri foarte grele. În plus captiva se confruntă doar cu riscurile aferente unei

anumite industrii, cea în care funcţionează compania părinte.

Natura programelor de reasigurare va fi influenţată de natura companiei

asigurate.

În strânsă legătur ă cu problema reasigur ării, este foarte important să se

înţeleagă nu doar ce reprezintă reasigurarea, cum aceasta acţionează pentru

protejarea asigur ătorilor tradiţionali, dar şi cum particularităţile unei societăţicaptive necesită programe unice şi speciale de reasigurare.


- Explicaţi rolul departamentului actuariat

- Precizaţi modalitatea de funcţionare a departamentului controlul

daunelor

- Care este modalitatea prin care departamentul investiţii contribuie

la realizarea planificărilor financiare a captivelor?

• Sumar





organizate individual sau se poate alege o firmă specializată în managementul

captivelor. Practica demonstrează că este benefic pentru captive să apeleze la







1. Bawcutt P.A. – Captives scene today, RRG Publication 1980


3. S. Hughes, M. Maglarax - Chosing the Right Captive Service Providers,

Cayman Overview 1997

4. Reinsurance Contract Wording - Strain Publishing & Seminars, Texas 1996

5. David Blackett – GIO Conference, Australia – August 1991

6. Savage Michael – Captive Annual Conference, Guernsey 1999

7. H.S.B.C. – Role of Captive Manager, CIMA Report 1999

8. Duffy K.J. – Consultancy & Management Services for Captives. TheReview, January 1993



• MODULUL 10.

Domicilierea societ ăţ ilor captive de asigur ări şi servicii necesare func ţ ionării

acestora


În momentul în care acţionariatul companiilor părinte decide să înfiinţeze o

societate captivă trebuie luate în considerare aspectele referitoare la domicilere

şi tipul serviciilor necesare. Toate aceste aspecte importante urmează să fie

analizate în cadrul acestui modul.




organizate individual sau se poate alege o firmă specializată în managementul

captivelor. Practica demonstrează că este benefic pentru captive să apeleze la




Domiciliere – onshore – offshore – servicii pentru managementul captivelor


În cadrul societăţilor captive de asigur ări, nu există totdeauna personal calificat

pentru toate departamentele sale, astfel încât să se asigure buna funcţionare a

societăţii. După ce s-a hotărât înfiinţarea unei societăţi captive de asigur ări, se

pune problema de a alege cel mai bun ofertant de servicii necesare societăţii

captive (pentru fiecare departament în parte sau agregat). Se au în vedere

următoarele aspecte:

1) Managerul captivei se alege în funcţie de anumiţi factori:

- cel mai important factor în alegerea unui manager îl reprezintă

referinţele şi reputaţia acestuia



- experienţa în stabilirea rapoartelor financiare

- existenţa unui departament performant de contabilitate

- taxele anuale care variază între 28.000 USD şi 55.000 USD depind de

domiciliul fiscal ales

2) Firma locală din domeniul dreptului trebuie să îndeplinească

cerinţele:

- stabilirea legăturilor dintre firmă şi organele locale

- să aibă o vastă experienţă în domeniul captivelor

- juriştii din cadrul acesteia să fie foarte bine pregătiţi

Taxele anuale se estimează a fi între 3.500 USD şi 10.000 USD.

3) Auditorul

- trebuie să deţină titlul de auditor internaţional autorizat

- trebuie să aibă experienţă în domeniul captivelor

Taxele anuale se estimează a fi între 9.000 USD şi 15.000 USD.

4) Managerul responsabil de investiţii

-

trebuie să cunoască foarte bine mediul şi oportunităţile locale- trebuie să desf ăşoare activitatea în legătur ă cu reglementările

internaţionale în vigoare

- activitatea investiţională trebuie să se desf ăşoare astfel încât să nu se

afecteze lichiditatea şi solvabilitatea captivei.

Taxele anuale se stabilesc ca procent din portofoliul de investiţii

5) Firma de actuariat

- trebuie să aibă o experienţă în stabilirea cotelor de primă pentru societăţile

captive de asigur ări

- trebuie să-şi revizuiască în fiecare an statisticile, luând ca bază

flotantă evoluţia cotaţiilor de primă din ultimii 5 ani



Taxele anuale variază între 15.000 USD şi 35.000 USD în funcţie de reputaţia

acestora.

6) Asigur ătorul de fronting

Multe societăţi captive de asigur ări din diferite ţări, datorită faptului că

legislaţia din respectivele ţări nu permite asigurarea riscurilor direct prin

intermediul societăţilor captive, folosesc un asigur ător autorizat pe poziţie de

fronting.

Astfel societatea comercială plăteşte prime societăţii de fronting, pentru ca

aceasta să le asigure riscurile. Societatea de fronting emite poliţele de

asigurare, respectând astfel cerinţele legale, iar o parte din riscuri sau întreg

portofoliul primit îl reasigur ă către societatea captivă. Varietatea serviciilor pecare le poate oferi o societate de fronting se negociază, şi se reflectă în costul

de fronting.

7) Brokerii

Aceştia sunt persoane juridice care reprezintă atât interesul societăţilor captive,

cât şi al celorlalţi participanţi de pe piaţa asigur ărilor şi reasigur ărilor.

-

trebuie să aibă experienţă în formarea unor portofolii performante pentru societăţile captive

- trebuie să fie pregătiţi oricând să solutioneze revendicările

companiilor prejudiciate, pe care aceştia le reprezintă

- sistemul lor de recompensare se stabileşte sub forma unor taxe anuale

sau sub formă de comision

În paradisurile fiscale există firme specializate în managementul societăţilor

captive de asigur ări, care se ocupă de toate serviciile necesare acestora (cele

menţionate anterior).

Cerinţele care trebuie urmărite de companiile specializate de management

pentru ca activitatea companiilor captive de asigur ări să fie profitabilă sunt:



- o bună dispersare a riscurilor şi un nivel adecvat al primelor, chiar

dacă acesta poate varia considerabil în funcţie de diferitele particularităţi ale

afacerilor

- reasigur ări adecvate, relaţii contractuale stabile pe termen lung

- controlul central al asigur ării. Acesta este esenţial pentru că permite

captivei să negocieze separat cu fiecare entitate, pentru a se oferi produse

uniforme în acoperirea riscului, dar are neajunsul de a complica procesul de

reasigurare şi limitează capacitatea captivei de a-şi atinge potenţialul financiar

ca instrument alternativ de asigurare

- relaţia dintre asigur ător şi reasigur ător trebuie să fie similar ă cu cea

oferită de un asigur ător tradiţional

- măsuri eficiente de prevenire a daunei- management eficient al soluţionării daunelor

- competenţa managerului captivei

Pe lângă aceste cerinţe managementul captivei trebuie să se preocupe şi de

nevoile de bază ale captivei (controlul daunelor, soluţionarea despăgubirilor,

subscriere, administrare, contabilitate, investiţii, taxare).

Studiul de fezabilitate va ar ăta dacă societatea captivă este benefică pentru

compania părinte. Implicaţiile pe care le va avea captiva asupramanagementului riscului din cadrul companiei părinte şi aspectul privind

taxarea au fost cunoscute deja prin rezultatele acestui studiu. În continuare

compania părinte trebuie să decidă cum să înceapă noua afacere.

Aceasta are la dispozitie trei opţiuni:

- proprietăţile companiei părinte, staff-ul existent şi facilităţile interne

pot fi folosite pentru înfiinţarea, conducerea noii companii captive

- compania părinte poate angaja specialişti independenţi pentru a

coordona separat fiecare compartiment

- compania părinte poate transfera toate sarcinile unei societăţi

specializate în managementul captivelor (în această situaţie, persoana care

r ăspunde de întocmirea studiului de fezabilitate poate selecta cea mai potrivită

companie de management).



Există posibilitatea conducerii captivei “in house”, folosind o organizaţie din

interiorul companiei părinte, sau constituind o organizaţie nouă şi separată.

Dar ţinând cont de locaţia aleasă, decizia care trebuie luată este foarte

importantă, deoarece se pot plăti amenzi foarte mari dacă societatea captivă

este condusă de către compania părinte, iar legislaţia în vigoare în domiciliul

ales interzice această activitate.

De obicei apare situaţia în care rezidenţa companiei în domiciliile fiscale ţine

cont şi de locaţia managementului. Dacă o asemenea situaţie există, este foarte

important ca managementul societăţii captive sa aibă loc în altă ţar ă decât cea

a companiei părinte, sau a filialelor acesteia.

Prin urmare Adunarea Generală a Acţionarilor a societăţilor captive se ţine în

domiciliile fiscale alese. În situaţia în care se foloseşte pentru conducereacaptivei o societate specializată de management, este important ca aceasta să

aibă sediul în aceeaşi zonă. Până la urmă, fiecare acord de management trebuie

să ia în considerare aceste probleme delicate.

Opţiunea celei mai potrivite alegeri este o decizie a companiei părinte care este

luată după ce în prealabil au fost analizate costurile şi beneficiile fiecărei

variante. Domeniul asigur ărilor este foarte complex şi multe persoane din afara

acestuia, sau chiar cu experienţă pot avea dificultăţi în depăşirea fluctuaţiilor acestei pieţe. Aşadar multe practici de asigurare încalcă procedurile

tradiţionale ale domeniului. Aceste practici trebuie cunoscute şi aprofundate

pentru ca societatea captivă să nu se afle în dezavantaj când operează pe piaţa

reasigur ărilor. Dacă societatea părinte nu posedă cunoştinţele necesare va

trebui să angajeze o companie specializată în managementul captivelor.

Unele societăţi captive deţinute de concerne americane sunt conduse de către

departamentul de asigur ări al companiei părinte. Managerul riscului din cadrul

companiei părinte, este promovat deobicei ca preşedinte al captivei şi este

responsabil pentru deciziile operative, împreună cu un Comitet Director format

din directorul financiar şi trezorerierul companiei părinte.

Obiectivele generale ale managementului intr ă astfel sub responsabilitatea

directorului financiar al companiei părinte. Toate funcţiunile unei societăţi



captive de asigur ări sunt îndeplinite de către conducerea departamentului de

asigur ări din cadrul companiei părinte sau de către firme specializate.

Din punct de vedere practic, folosind angajaţii companiei părinte s-ar putea

foarte bine să crească suma costurilor, iar aceştia să nu fie la fel de specializaţi

ca şi cei care au ca obiect principal de activitate managementul captivelor.

Această remarcă nu diminuează potenţialul managerului financiar din

interiorul companiei părinte, ci doar aminteşte că acesta trebuie să ofere

aceleaşi servicii ca brokerii sau companiile de asigur ări, dar la un cost mai

scăzut.

Multe corporaţii au apelat la companii specializate în managementul

captivelor. Numărul de firme specializate în astfel de servicii a crescut

considerabil în ultimii ani, şi există foarte multe în majoritatea domiciliilor fiscale. Principalii brokeri internaţionali sau marile companii de asigur ări şi-au

format departamente sau companii specializate în managementul captivelor, ca

o extensie a serviciilor pe care aceste le ofer ă clientilor.

Ca servicii oferite de managerii captivelor pot fi menţionate:

- dezvoltarea şi menţinerea unor programe potrivite de asigurare dar şi

a unor aranjamente de protecţie prin reasigurare

-

formularea conţinutului poliţelor şi emiterea acestora- examinarea şi îmbunătăţirea mecanismului de prevenire a daunelor

- asigurarea întâlnirii exper ţilor responsabili cu soluţionarea daunelor

- plata despăgubirilor

- supravegherea tranzacţiilor bancare şi a politicii de investiţii

- întocmirea statisticilor pentru departamentul de actuariat

- întocmirea rapoartelor contabile la sfâr şit de an

- responsabilităţi fiscale

- aranjarea întâlnirilor Consiliului de Administraţie şi Adunării

Generale a Acţionarilor

Când se alege un manager, este important ca pentru început să existe

certitudinea că societatea de management are cunoştinţele şi capacitatea

tehnică să ofere serviciile necesare. Această capacitate se refer ă la ştiinţa



conducerii companiei de asigur ări, la înţelegerea mecanismului reasigur ării şi

a nevoilor societăţilor captive. Este foarte important pentru compania părinte

să cunoască numărul clienţilor din portofoliul companiei de management, dar

şi metodele pe care aceştia le folosesc în conducerea captivelor.

Deasemenea, se ia în considerare dacă societatea de management aleasă are o

bună reputaţie în domiciliul ales, şi dacă nu este privită cu ostilitate de către

legislatorii locali.

Filosofia companiei de management trebuie să se potrivească cu cea a

companiei părinte atât din punct de vedere al tehnicilor de negociere cât şi a

puterii de negociere pentru a obţine cele mai bune şi rezonabile acorduri.

Alegerea companiei de management trebuie să fie eficientă din punct de

vedere a costurilor (remunerarea acesteia). Costul serviciilor de managementeste direct propor ţional cu volumul de muncă prestat de compania de

management, la care se adaugă diferite costuri auxiliare necesare desf ăşur ării

activităţii acestuia. Majoritatea companiilor de management sunt remunerate

sub forma unor taxe de management, şi doar foarte puţine percep comision

asupra primelor încasate de societatea captivă.

În ultima instanţă vor trebui contactaţi diferiţi clienţi care apelează la serviciile

aceleaşi companii de management pentru a se informa asupra calităţiiserviciilor oferite; şi se va urmări cum acţionează managerul la modificările

continue care se produc pe această piaţă.

Trebuie cunoscute de la început toate cerinţele managerului captivei, pentru a

fi analizate. Este nevoie de timp şi de efort pentru a conduce eficient compania

captivă, iar acesta este un proces ce se desf ăşoar ă pe termen lung.

Mixul de opţiuni financiare şi serviciile aferente acestora trebuie să fie

flexibile şi adaptate la programele individuale. Astfel nu există două programe

identice de management a captivelor, deoarece finanţarea riscurilor este

specifică fiecărei afaceri în parte, compania de management trebuie să aibă

imaginaţie ca să ofere serviciile optime.

Întocmirea planului de finanţare a riscului este foarte importantă, deoarece

majoritatea companiilor părinte sunt interesate de modul în care veniturile din



investiţii, fondurile şi rezervele captivei pot conduce la creşterea profitabilităţii

şi viabilităţii companiei.

Previziunea acestor resurse va duce la stabilirea tipurilor de asigur ări care vor

fi derulate prin intermediul captivei.

Domicilierea societăţilor captive de asigur ări






management care sunt împăr ţiţi pe regiuni geografice. În America există Ins.Bermude, Ins. Cayman, Vermont şi alte domicilii de importanţă mai redusă. În

Europa se află Dublin, Gibraltar, Ins. Man, Luxemburg, Malta etc. Pentru Asia

există Singapore, Hong Kong, Mauritius şi altele. Fiecare dintre aceste

domicilii se luptă pentru a acoperi o piaţă destul de mică.

Consultanţii, înainte de a înfiinţa captiva trebuie să se asigure că societatea va

avea la dispoziţie cele mai bune servicii, chiar dacă uneori aceasta poate

însemna orientarea către alte domicilii. Astfel brokerii, consultanţii, manageriialeşi de companiile captive trebuie oricând să poată oferi şi această necesitate

în funcţie de specificitatea activităţii companiei părinte.

În cadrul studiului de fezabilitate este obligatoriu să se studieze atent

reglementările în vigoare şi calitatea resurselor existente. Oricum cea mai mare

dificultate care apare în momentul intr ării sub o nouă jurisdicţie, se refer ă la

calitatea managementului şi la felul în care acesta se aplică.

Regulatorii care interpretează şi aplică legea în mod echitabil vor fi cei care

vor avea succes. Cel mai mare câştig îl va avea clientul a cărui captivă este

situată într-un domiciliu în care regulatorii acţionează în acest sens.

Odată cu trecerea timpului, unii manageri de captive şi-au dat seama că

societăţile captive nu se află în domiciliul potrivit. În plus, datorită achiziţiilor



şi fuziunilor de pe piaţa pe care acţionează societatea părinte şi a altor factori

s-a ajuns la luarea în considerare a posibilităţii de redomiciliere a captivelor.

Timpul necesar în cazul redomicilierii, transferul portofoliului trebuie avute în

vedere de la început. Se iau în considerare domiciliile cu legislaţie

asemănătoare şi care permit această facilitate.

Trebuie luat în considerare şi fusul orar, deoarece prin diferenţe mari de timp

se poate afecta calitatea deciziilor ce trebuie luate (de aceea nu există multe

captive japoneze în Bermuda).

Totuşi rolul cel mai important în activitatea unei companii captive îl de ţine

managerul acesteia. În toată lumea, managerii se confruntă cu o serie de

probleme specifice. Printre acestea se poate menţiona obligativitatea

desf ăşur ării nu numai a managementului şi controlului activităţii în domiciliulcaptivei, dar şi existenţa documentelor contabile şi a rapoartelor financiare în

original. Acest neajuns se va înlătura cât de curând datorită progresului

comer ţului electronic prin Internet.

Un consultant care promovează conceptul captivelor într-un mediu competitiv,

trebuie în mod obligatoriu să aiba în vedere acele domicilii care au o legislaţie

referitoare la celule protectoare. Prin acestea se pot plasa şi transfera şi

riscurile grele ale companiei părinte, f ăr ă a fi afectaţi şi ceilalţi membri aicelulelor. Astfel au apărut atât susţinători cât şi adversari ai conceptului de

celule protectoare. Primii sunt cei care consider ă legislaţia inovatoare pentru

că ofer ă posibilitatea de obţinere de economii şi pentru companiile care nu îşi

pot permite înfinţarea de companii captive. Adversarii menţionează că

asemenea legislaţii distrug pieţele companiilor captive.

Aceste entităţi au fost foarte bine acceptate în Guernsey, astfel noi domicilii cu

mai puţină tradiţie în domeniul societăţilor captive de asigur ări au introdus

legislaţii asemănătoare în speranţa de a atrage noi clienţi.

În al doilea rând ca o facilitate unică, în unele domiciliile offshore a apărut

posibilitatea alegerii taxei asupra captivei. Chiar dacă în trecut a fost privită ca

o soluţie pentru a atrage clienţi pe termen scurt, acum s-a dovedit o soluţie



viabilă pentru companiile părinte care îşi desf ăşoar ă activitatea în medii cu

fiscalitate ridicată.

În ultimul rând trebuie avută în vedere şi posibilitatea de a subscrie direct

riscurile f ăr ă a se apela la asigur ătorii de fronting.

Aşadar, decizia de a opta pentru un domiciliu trebuie să cuprindă şi studiul

atent al legislaţiei şi mediul de afaceri local. În final, se va efectua o deplasare

în domiciliul respectiv, pentru a se observa activitatea zilnică a unei captive şi

eficienţa practică a managerului respectiv.

Pentru a selecta domiciliul unei societăţi captive trebuie luaţi în considerare o

serie de factori:

1) Perioada de timp în care se poate înfiinţa societatea captivă şi

demersurile legale ce trebuie luate în acest sens2) Flexibilitatea şi disponibilitatea oficialităţilor de a adapta legislaţia în

funcţie de nevoile în permanenţă modificare ale societăţilor captive

3) Aprecierea societăţilor captive în mediul afacerilor din zona

respectivă

4) Nivelul infrastructurii în zonă (manageri de captive, manageri şi

consultanţi în domeniul investiţional, brokeri, servicii bancare, calitatea

telecomunicaţiilor, existenţa organizaţiilor pentru societăţi captive, accesaerian etc.)

5) Reglementările cu privire la menţinerea documentelor şi registrelor

contabile în original la sediul societăţilor captive, iar pentru alte puncte de

lucru ale captivei dacă trebuie să existe copii ale acestora

6) Flexibilitatea societăţilor captive de a-şi stabili singure cotele de

primă f ăr ă a cere aprobare organului de supervizare

7) Restricţiile privind activitatea de investiţii

8) Reglementările privind raportările la sfâr şit de an financiar

9) Volumul primelor pe care le poate subscrie o societate captivă de

asigur ări

10) Cerinţe privind frecvenţa întâlnirii consiliului de administraţie a

societăţii captive la domiciliul captivei



11) Taxele anuale de autorizare şi termenul de depunere a rezultatelor

financiare după expirarea anului financiar

12) Legislaţia referitoare la redomicilierea societăţilor captive

Legislaţia referitoare la redomiciliere existentă în diferite domicilii fiscale

poate fi un factor hotărâtor în alegerea unui domiciliu fiscal şi prevede

măsurile ce trebuie luate, costurile de efectuat pentru mutarea captivei în alt

domiciliu, cu o altă jurisdicţie. Se evită astfel costurile foarte mari şi

procedurile necesare pentru a lichida societatea captivă în domiciliul fiscal

existent şi înfiinţarea alteia într-un domiciliu nou.

Avantajul practic al procesului de redomiciliere este faptul că societatea

captivă îşi continuă operaţiunile de asigurare – reasigurare. Aşadar toate

poliţele de asigurare şi acordurile de reasigurare r ămân în vigoare, iar contabilitatea şi administrarea societăţii captive nu se întrerupe.

Pot apărea anumite cerinţe în plus, deoarece societatea captivă devine

autorizată în noul domiciliu şi îşi derulează activitatea sub o nouă legislaţie.


- Descrieţi importanţa procesului de domiciliere

-

Care sunt cele mai importante cerinţe referitoare la domicilereacaptivelor?

- Enumeraţi cerinţele care trebuie îndeplinite de companiile de

management al societăţilor captive

• Sumar

















5. Duffy K.J. – Consultancy & Management Services for Captives. The

Review,January 1993

6. Lynna Goch – Reinsurers Are Taking on New Risks, Best Review ,

Febr. 2001

7. Rethinking the Rules – Best Review March 2001

8. The Changing Face of the Independent Agency – Best Review , Sept.2000

9. P. Bawcutt – Captive Insurance Companies, Ed. RIRG, Londra 1999

10. Risk Partners Inc. Report – 2000 – “ Feasibility Study “

11. Gregory Myers – “ Evluating New Captives or Reviewing Existing

Captives ”, Becher & Carlson Co.12. M. Finney – “ Captives,A Tax and Financial Analysis “, Londra 1997

13. Milliam & Robertson – Actuaries & Consultants: Moving from Self –

Insurance to a Captive, 1997

14. The Changing Nature of a Feasibility Studies – C.I.C.R. nr. 4 / 1998



• MODULUL 11.

Contextul de fronting


În procesul de managementul riscului pentru a se putea apela la propria

societate captivă , societatea captivă are nevoie de un asigur ător local care să

intermedieze acest proces. Procedeul de fronting va fi dezbătut în acest modul

şi se va observa importanţa acestuia.









Societate părinte – asigur ător local – fronting – societate captiva







Grafic, situaţia se prezintă în modul următor:



În cele mai multe cazuri, asigur ătorul de fronting va emite o poliţă de asigurare

pentru 100% din riscuri, societatea părinte va reţine 10% pentru portofoliul

său, iar restul de 90% la va ceda în reasigurare companiei captive de asigur ări.

Taxa de fronting se va aplica asupra primelor aferente celor 90% şi poate varia

între 3 şi 15%, în funcţie de serviciile cerute prin aceste facilităţi.

Asigur ătorul de fronting poate fi implicat într-o serie de activităţi, fiindnecesar ca taxele de fronting să reflecte acest fapt. Este foarte important ca

asigur ătorul internaţional ales pe poziţia de fronting să aibă credibilitate în

ţările unde aceste facilităţi sunt necesare.

În momentul de faţă este uşor să se obţină facilităţi de fronting în majoritatea

ţărilor, iar obiectivul principal este acela de a avea certitudinea că aceste

servicii se vor desf ăşura prin unul sau maxim doi asigur ători.

Frontingul este diferit de contractele tradiţionale de reasigurare pentru că:

- asigur ătorul de fronting nu are altă variantă de acoperire a riscurilor,

deoarece este stipulat în contractul de asigurare obligativitatea cedării

riscurilor într-o propor ţie foarte mare companiei captive deţinute de asigurat

- compania captivă primeşte de la societatea de fronting cea mai mare

parte a riscurilor, bazându-se pe faptul că la rândul ei le va ceda pe piaţa de

Societatea de fronting

SocietateaCaptivă

SocietateaComercială

Asigurarea riscurilor care pot fi cedate direct

ReasigurareAsigurarea riscurilor care nu pot ficedate direct captivei



reasigurare. Partea de reţinere a captivei este foarte mică. Aceasta înseamnă că

procentul cedat de asigur ătorul de fronting captivei este mult mai mare decât

cel cedat de acesta în condiţii normale unui reasigur ător tradiţional.

Complexitatea legislaţiei, obligativitatea constituirii diferitelor rezerve,

problemele legate de schimbul valutar pot fi greu soluţionate de compania

captivă de asigur ări f ăr ă asistenţă locală. Societatea internaţională de asigur ări

trebuie să aibă cunoştinţe consistente faţă de aceste probleme, iar în unele ţări

poate transmite riscurile către captivă într-o perioadă mai scurtă de timp decât

ar face-o un asigur ător local cu o flexibilitate internaţională mai redusă.

Asigur ătorul de fronting va fi interesat să ofere facilităţile necesare, doar dacă

volumul primelor este consistent (altfel nici compania părinte nu are rost să-şi

deschidă propria captivă).Serviciile de fronting care trebuie să fie obţinute includ emiterea poliţei şi a

altor elemente esenţiale, stabilirea şi soluţionarea despăgubirilor în ţările în

care s-au întocmit poliţele. Asigur ătorul de fronting poate fi implicat şi în

activitatea de control a daunelor. Dacă societatea captivă de asigur ări nu

doreşte să apeleze la un asigur ător internaţional pe poziţia de fronting, atunci

ea va trebui să fie acreditată în fiecare ţar ă în care operează compania părinte.

Ţările care acceptă societăţile captive de asigur ări sunt foarte puţine, iar înaceastă situaţie problemele enumerate anterior nu există. Nu este practic pentru

o societate captivă de asigur ări să devină autorizată într-o anumită ţar ă,

datorită costurilor necesare pentru compatibilitatea cu legislaţia locală,

obligativităţii constituirii unor depozite în băncile locale şi a prezenţei fizice

necesare în acel domiciliu pentru ca poliţele să poată fi emise.

Din acest motiv, este normal să se înfiinţeze o societate captivă de asigur ări

care să folosească serviciile de fronting, decât varianta de a deschide o reţea de

captive filiale pentru fiecare ţar ă în parte.








reasigur ătorilor.

Un asigur ător de fronting trebuie să fie protejat ca urmare a activităţii pe care o

desf ăşoar ă, această protecţie realizându-se prin:

- garanţii acordate de compania părinte. Când riscurile transferate prin

fronting sunt mai mari decât capacitatea de reţinere a captivei, compania

părinte ofer ă garanţii societăţii de fronting la partea de riscuri care va mai

r ămâne în portofoliul său

- organisme însărcinate cu examinarea şi soluţionarea cererilor de

autorizaţie anuală a captivelor în diferite domicilii fiscale. Un nivel

considerabil de informaţii, incluzând rapoartele financiare, detalierea tipurilor

de afaceri, nivelul de reţinere a riscului, acoperirile oferite prin reasiguraretrebuie să fie disponibile în momentul în care captiva are nevoie de serviciile

de fronting

- clauze speciale. În momentul în care societatea captivă de asigur ări

intr ă în lichidare, societatea de fronting intr ă în legătur ă directă cu

reasigur ătorii captivei

- examinarea contractelor de reasigurare ale captivei. Această protecţie

este necesar ă datorită faptului că majoritatea riscurilor cedate de compania defronting vor fi reasigurate de compania captivă.

- scrisorile de credit. Achiziţionarea acestora de către societatea captivă

(chiar dacă această măsur ă nu este agreată de către deţinătorii captivei) ofer ă o

anumită securitate financiar ă societăţii de fronting

- acoperiri excepţionale. Acestea trebuie prevăzute pentru a proteja

compania de fronting împotriva riscurilor financiare ale captivei şi a

programelor sale de reasigurare în varianta incapacităţii achitării obligaţiilor

sale cauzate de o daună sever ă

Când se doreşte autorizarea captivei în fiecare ţar ă unde compania părinte îşi

derulează afacerile, pot apărea probleme serioase în implementarea propriilor

programe de asigurare, dacă nu se vor folosi serviciile oferite de un asigur ător

internaţional.



Folosirea unui program de asigur ări de bază, care implică emiterea poliţelor de

către un asigur ător internaţional, în ţara de activitate a companiei părinte, este

soluţia preferată.

Asigur ătorii beneficiază de pe urma frontingului în două feluri:

- programele de fronting generează un flux mai mare de afaceri pentru

compania de asigur ări implicată într-un asemenea program, faţă de alte

societăţi de asigurare neparticipante la un program asemănător

- un program de fronting care este prevăzut cu măsuri de siguranţă

(reasigur ări, garanţii financiare etc.) generează o viteză mai mare de

recuperare a capitalului investit de societatea de fronting

Aceasta permite companiei să-şi atingă obiectivele internaţionale privind

asigur ările în diferite feluri: activitatea de subscriere, standardizareaacoperirilor, legalitate, operarea sub programul de asigurare de bază. În plus se

facilitează controlul centralizat al activităţii, care este un element esenţial

pentru succesul programului, dar şi pentru cel al captivei.


- Descrieţi contextul de fronting

-

Care sunt costurile aferente frontingului?- Menţionaţi modalităţile prin care asigur ătorii de fronting se

protejează împotriva riscurilor ce decurg din acest procedeu

• Sumar













reasigur ătorilor.










Review,January 1993


Febr. 2001

7. Rethinking the Rules – Best Review March 20018. The Changing Face of the Independent Agency – Best Review , Sept.2000




Captives ”, Becher & Carlson Co.

12. M. Finney – “ Captives,A Tax and Financial Analysis “, Londra 1997






• MODULUL 12.

Studiul de fezabilitate pentru înfiin ţ area societ ăţ ilor captive


În cadrul acestui modul se va urmări modalitatea în care este întocmit un

studiu de fezabilitate. Scopul este de a determina dacă înfiinţarea unei societăţi

captive reprezintă într-adevăr un instrument eficient de gestionare a riscurilor

din cadrul societăţii părinte.







reasigur ătorilor.


Calitatea managementului - Controlul daunelor – Capacitate de reţinere –

Volumul Primelor de asigurare – Cooperarea pieţei


După studierea avantajelor şi dezavantajelor societăţilor captive de asigur ări

nu se trece efectiv la constituirea acestora. Pentru început se fac investigaţii

referitoare la siguranţă, domiciliere, volum de acoperiri posibil etc.




acest fapt compania părinte va trebui să efectueze un studiu de fezabilitate.



Un studiu de fezabilitate întocmit de un expert este deseori cea mai bună

metodă de determinare a beneficiilor obţinute prin înfiinţarea unei societăţi

captive. Înfiinţarea acesteia este o decizie complexă care necesită analize

detaliate. Deasemenea societăţile captive existente au nevoie periodic de

revizuirea operaţiilor pentru a se observa modificările în expunerea la riscuri a

societăţii, situaţia daunelor, nivelul primelor, reasigur ările, evoluţiile

legislative etc. Ambele situaţii presupun întocmirea studiului de fezabilitate.

Studiul urmăreşte mai multe obiective, este construit să evalueze nevoile de

asigurare şi să determine structura optimă pentru un anumit program de

asigurare. Acest document evoluează spre un plan de afaceri pentru viitor,

astfel încât să servească asemenea unei unelte informaţionale pentru

managerul companiei părinte.Orice studiu de fezabilitate trebuie să cuprindă procesul de studiere a anumitor

date referitoare la compania părinte:

- descrierea operaţiilor ce trebuie incluse în program şi strângerea

studiilor şi statisticilor efectuate anterior

- date cu privire la angajaţi, numărul şi structura acestora, scala

salarială, fondul de salarii

-

controlul actual al daunelor, iar dacă e necesar propunerile pentruîmbunătăţire

- profitabilitatea şi situaţia bilanţier ă, caracteristicile afacerii,

ciclicitatea activităţii şi influenţa acesteia aspura cash flow-ului, informaţii

despre acţionariat

- situaţia asigur ării: forme folosite, nivelul primelor, expunerea la

riscuri, sume asigurate, posibile modificări în viitor

- evoluţia daunelor

- soluţionarea eventualelor revendicări

- situaţia acoperirii obţinute, faţă de nevoia reală

Studiile de fezabilitate variază în ceea ce priveşte rezultatul urmărit, dar au şi o

parte comună: să determine dacă folosirea captivei este preferabilă tehnicilor

existente de finanţare a riscului. Decizia finală trebuie luată prin compararea



costului diferitelor programe. Acest lucru este un impediment la ora actuală,

deoarece ciclul economic în domeniul asigur ărilor este în faza de declin, când

cotaţiile de primă sunt scăzute. Astfel se pun două întrebări:

- cum poate studiul de fezabilitate să compare costurile diferitelor

programe în asemenea situaţii ?

- dacă asigur ătorii tradiţionali preiau în asigurare riscurile la cote

scăzute doar pentru a-şi menţine cota de piaţă, cum poate obţine o captivă

economie la nivelul acestor costuri ?

R ăspunsul pare a fi că nu se pot realiza economii. Acest r ăspuns este greşit

deoarece numai un necunoscător compar ă doar costul asigur ării de pe piaţa

tradiţională cu volumul primelor cedate către propria societate captivă.

Studiul de fezabilitate trebuie să arate efectele pe care le generează captivaasupra costului managementului riscului din cadrul companiei părinte. În

anumite situaţii este posibil să se demonstreze că în pofida faptului că

asigur ătorii ofer ă cotaţii mai mici decât ale captivelor, totuşi captiva serveşte

unor scopuri importante care face costul managementului riscului pentru

compania părinte să se diminueze. Ca exemplu se poate oferi faptul că

societăţile captive îşi centralizează atenţia asupra managementului riscului în

vederea reducerii daunelor.În situaţia în care studiul de fezabilitate îşi propune să determine efectele

captivelor asupra costului managementului riscului, şi nu să compare dacă

societatea captivă e mai ieftină decât programul tradiţional de asigurare, atunci

accentul în desf ăşurarea studiului se va pune pe modul în care captiva poate

ajuta compania părinte să-şi atingă obiectivele sale.

Studiul de fezabilitate se desf ăşoar ă în două faze, prima fiind un studiu

preliminar, care numai în măsura în care va fi încununată de succes va fi

urmată de o examinare ulterioar ă viguroasă.

În faza preliminar ă, prin studierea programelor de asigurare tradiţionale, a

volumului primelor plătite, a evoluţiei daunelor se va afla oportunitatea

înfiinţării societăţii captive. În cadrul celei de a doua etape se vor face referiri



la aceste aspecte, şi în plus investigaţii cu privire la expunerea la riscuri a

companiei părinte.

În particular, se va încerca determinarea cât mai exactă a riscurilor cu ajutorul

măsurilor adecvate de prevenire a daunelor, dar şi al costului detaliat al

reasigur ării, pentru ca această comparaţie între programul de asigurare

existent, înfiinţarea captivei şi autofinanţarea riscului sa fie corect evaluată.

Evoluţia daunelor în cadrul companiei va fi extrapolată în viitor, iar prin

folosirea modelelor econometrice şi a diferitelor scenarii se va testa stabilitatea

captivei şi a protecţiei oferită prin reasigurare faţă de gama variată de

evenimente posibile. Aceste presupuneri, includ cele mai severe daune

înregistrate pe o perioadă de 5-10 ani.

Un alt obiectiv al studiului de fezabilitate este şi efectuarea comparaţiei dintreînfiinţarea unei societăţi captive de asigur ări şi autofinanţarea riscului.

În luarea deciziei de a se trece la un asemenea program, compania părinte îşi

pune în mod firesc întrebarea cât de mult valorează această schimbare.

Pentru a afla r ăspunsul la această întrebare se vor cuantifica beneficiile la

taxare oferite de o societate captivă de asigur ări. Deoarece primele de

asigurare plătite de o societate captivă de asigur ări sunt deductibile, se

estimează o economisire la taxare de 2-3% faţă de programul de autoasigurare.Se cunoaşte că plata unei daune foarte mari apărută accidental şi neasigurată

din punct de vedere tradiţional se face într-un număr mai mare de ani. Printr-

un program de autoasigurare, compania părinte îşi deduce aceste daune pe

măsur ă ce sunt plătite. Dar o societate captivă de asigur ări poate accelera

deducerea acestora, deoarece un asigur ător îşi deduce pe lângă daune şi

valoarea prezentă a rezervei de daune.

Se va ar ăta în continuare potenţialul beneficiu al economiilor al economiilor la

taxare prin construirea unui model de cash-flow pentru o corporaţie care într-

un anume an se va confrunta cu o daună de 10.000.000 USD şi care va fi

plătită în termen de 10 ani. În tabelul de mai jos se compar ă deducerile fiscale

în cele două alternative (autoasigurare versus societatea captivă de asigur ări) şi

beneficiul economic aferent.



– mii USD –

Deducere fiscală prin

An Societat

ea

captivă

(1)

Autoasigura

re

(2)

Diferenţa

(3)=(1)-

(2)

Beneficiu

fiscal estimat

(4) = 0.35 *

(3)

Valoarea

przentă a

beneficiului

fiscal

estimat în anul

“N”

factor disc. 5%.

1 8.562 2.000 6.562 2.297 2.188

2 269 2.500 -2.213 -781 -708

3 187 1.500 -1.313 -460 -397

4 211 1.100 -889 -311 -255

5 189 800 -611 -214 -167

6 142 600 -458 -160 -119

7 148 500 -352 -123 -87

8 113 400 -287 -100 -67

9 100 300 -200 -70 -45

10 79 300 -221 -78 -47

10.000 10.000 0 0 296

- Fig. Deducerile fiscale în cazul autoasigur ă rii, respectiv societ ăţ ii captive de

asigur ă ri şi beneficiul economic aferent

Programul captiv permite o mai mare deducere fiscală în primul an, care este

urmată în ceilalţi 9 de deduceri mult mai mici. Coloana 4 calculează economia

la taxare folosind rata de 35%. Coloana 5 ia în considerare factorul timp,

calculând valoarea actuală a beneficiilor fiscale, luând în calcul o rată de 5%.La sfâr şitul perioadei de 10 ani dauna se plăteşte în întregime indiferent de

programul folosit. Oricum, datorită factorului timp - întârzierea în plata

daunelor, o societate captivă de asigur ări poate reţine fonduri care astfel ar fi

fost taxate. Un alt fel de a privi coloana 4 este de a lua un credit de 2.297.000

USD care urmează a fi plătit timp de 9 ani f ăr ă nici o dobândă.



Pentru a observa dacă se obţine beneficiu per total, compania părinte trebuie să

ia în considerare costurile de înfiinţare şi de operare a unei societăţi captive de

asigur ări. Taxele anuale pentru managementul captivei, auditare, actuariat etc,

se încadrează între 50 – 100.000 USD sau chiar mai mult. În plus mai există o

sumă necesar ă pentru capitalizare, taxa de plătit asupra primelor încasate,

cheltuieli cu întâlnirea anuală a Consiliului Director.

Folosind 100.000 USD costurile anuale ale captivei (65.000 USD după taxare)

şi beneficiul net de 296.000 USD, câştigul net este de aproximativ 230.000

USD sau 2,3% faţă de cele 10.000.000 USD implicate în program (se ia în

calcul un an oarecare, şi s-a presupus că societatea captivă de asigur ări era

înfiinţată deja). În cazul în care valoarea daunelor este mai mare decât 10

milioane USD, procentul de câştig net se presupune că va fi mai mare, în timpce majoritatea cheltuielilor captivei sunt fixe.

Având în vedere aceste considerente, trebuie efectuată şi o comparaţie între

transferul riscurilor către propria captivă şi piaţa tradiţională a asigur ărilor.

Rezultatul acestei comparaţii nu va afecta singur decizia finală. Contribuţia

captivei pentru reducerea costului managementului riscului se va realiza ca

rezultat al accesului direct pe piaţa reasigur ărilor sau folosind captiva ca un

mecanism de reţinere a mai multor riscuri ale companiei părinte.Factorii cheie care sunt inseparabili, vor fi diminuarea costurilor realizate pe

baza experienţei anterioare a managerului captivei, a trendului viitor

previzionat şi abilitatea companiei de a-şi stabiliza sau ameliora rata daunei.

Pentru început, dacă se doreşte înfiinţarea unei captive, trebuie determinate

obiectivele reale ale companiei părinte. Ce vrea să obţină prin acest pas? În

faza următoare se urmăreşte dacă aceste obiective se pot obţine şi prin alte

moduri. Principalele obiective pentru care se doreşte înfiinţarea unei captive

sunt:

- reducerea costului de asigurare, a managementului riscului

- îmbunătăţirea cash-flowului

- îmbunătăţirea acoperirilor existente

- acoperirea unor riscuri neasigurabile



- implementarea unei noi strategii de finanţare a riscului

- diversificarea afacerilor

Când obiectivul principal este acela de a reduce costul asigur ării, studiul de

fezabilitate începe prin a observa dacă strategia de a accede pe piaţa

reasigur ărilor este posibilă şi practicabilă. În acest caz apar probleme

complexe cu precădere la tehnicile de management şi la reglementările în

domeniu al ţărilor implicate.

Dacă îmbunătăţirea acoperirilor existente sau acoperirea riscurilor

neasigurabile reprezintă obiectivul companiei, pot apărea probleme datorită

nevoii de a găsi facilităţi de fronting, protecţie prin reasigurare şi faptului că

tehnicile folosite trebuie să fie compatibile cu reglementările privind

deductibilitatea din cheltuieli a primelor de asigurare plătite.Când diversificarea afacerilor este obiectivul principal, punctul de pornire a

studiului de fezabilitate ţine cont de faptul dacă societatea părinte doreşte să-şi

diversifice strategiile pe termen lung, prin înfiinţarea captivei pentru

asigurarea riscurilor sale sau dacă urmăreşte înfiinţarea captivei ca o afacere

separată.

O societate captivă de asigur ări nu trebuie să fie numai un instrument al

managementului riscului pentru reducerea costului asigur ării companiei părinte sau pentru îmbunătăţirea cash-flow-ului. Poate fi folosită ca o sursă de

profit pentru compania părinte.

Intenţiile companiei părinte trebuie să fie clarificate. Societatea captivă asigur ă

o gamă variată de riscuri ale acesteia, încât volumul primelor plătite către

societăţile tradiţionale de asigur ări este foarte mic sau chiar nul.

Pentru ca studiul de fezabilitate să fie corect întocmit trebuie urmărite cu

atenţie 5 elemente:

a) Calitatea managementului

Captivele înfiinţate, f ăr ă o implicare adecvată a managerilor companiei părinte

în sprijinirea acesteia, au foarte puţine şanse de reuşită. Implicarea trebuie să

se realizeze cu scopul de a optimiza beneficiile financiare. În plus abilitatea



managerului companiei părinte să înfiinţeze captiva şi să-i înţeleagă

mecanismul de funcţionare sunt elemente cruciale.

Responsabilii deciziilor financiare împreună cu managerii trebuie să fie

implicaţi în deciziile care se iau faţă de nivelul de reţinere a riscului în

interiorul captivei, protecţia oferită prin reasigurare, dar şi să înţeleagă felul în

care funcţionarea pieţei asigur ărilor influenţează această decizie.

Managementul captivei este foarte important pentru companiile

multinaţionale, deoarece acestea pot opera în diferite medii unde există

autonomie în desf ăşurarea activităţii, iar prin lipsa suportului acestora,

obiectivele şi poziţia companiei pot fi serios afectate.

La înfiinţarea captivelor pot să apar ă probleme datorită reglementărilor în

domeniu din diferite domicilii fiscale (referitoare la taxare). Astfel pentru castudiul de fezazbilitate să fie corect întocmit, iar rezultatul acestuia să fie

veridic, este necesar ca managerul să apeleze la companii internaţionale de

asigur ări specializate, brokeri şi consultanţi din acele domicilii.

Chiar dacă apelarea la aceste ajutoare externe este necesar ă, foarte multe

companii doresc să economisească cât mai mult pentru obţinerea serviciilor.

Este important de urmat fiecare pas în această etapă, deoarece o decizie greşită

nu aduce doar prejudicii financiare ci şi dăunează reputaţia companiei în faţaguvernului, acţionarilor şi clientelei.

b) Controlul daunelor

Când se urmăreşte situaţia daunelor la compania părinte, împreună cu

metodele trecute şi prezente de prevenire a daunelor trebuie trase concluzii

referitoare la faptul dacă în cazul soluţionării daunelor este vorba de noroc sau

de un control eficient al acestora. Supravieţuirea captivelor depinde de felul în

care îşi gestionează portofoliul de riscuri, pentru ca rata daunei să nu ajungă la

nivelul care să le afecteze solvabilitatea.

În situaţia în care are loc o daună foarte mare captiva trebuie să-şi dezvolte o

strategie eficientă pe termen scurt, care să ţină cont şi de reglementările fiscale

locale.



Studiul de fezabilitate trebuie să ia în considerare şi implicaţiile pe care le-ar

putea avea asupra captivei deteriorarea ratei daunei, dar şi poziţia financiar ă a

acesteia prin expunerea la riscuri.

În plus, acest studiu ţinând cont de rezultatele diferitelor sondaje pe care le va

intreprinde trebuie să ofere soluţii pentru menţinerea sau îmbunătăţirea ratei

daunei.

c) Capacitatea de reţinere

Atitudinea faţă de capacitatea de reţinere a riscurilor depinde în mare măsur ă

de strategia adoptată de compania părinte faţă de riscuri. Această strategie este

importantă pentru a se întocmi un plan de reasigurare şi un plan de dezvoltare

a captivei.Printr-o reţinere mai mare a riscurilor în interiorul captivei, există

oportunitatea realizării unei viteze de rotaţie a capitalului mai mare decât prin

transferul acestora prin contracte de reasigurare.

Nivelul reţinerii, care afectează valoarea capitalizării şi a rezervelor captivei

vor trebui să fie în strânsă legătur ă cu pragul de solvabilitate propus de a fi

realizat în primii ani de funcţionare.

Contrar, o reţinere mai scăzută a riscurilor va reduce nevoia de capital, dar şinivelul profitului în perioada de la începutul activităţii, deoarece se vor

constitui diferite rezerve.

Trebuie să fie luată în considerare capacitatea de reţinere totală a captivei.

Combinaţia unor reţineri mai mari din diferite clase ale riscurilor, poate

produce daune serioase captivei.

Această expunere la întreaga clasă de riscuri cauzează unele pericole: trebuie

acordată o atenţie specială efectelor unor daune dintr-o clasă de riscuri asupra

altora, trebuie avut în vedere şi efectul dominoului în cazul protecţiei oferite

prin reasigurare.

Decizia care se va lua depinde de nivelul riscului pe care şi-l va asuma

compania pentru a obţine rata venitului dorită. Politica societăţii captive de

asigur ări în legătur ă cu acest nivel va depinde de reputaţia companiei, de



preferinţele acţionarilor şi de riscurile la care aceasta este expusă în acel

moment. Compania poate opta pentru o politică de conservatorism astfel

atingând un nivel mai redus al ratei venitului, sau o politică riscantă

asumându-şi riscuri mai mari. Factorul esenţial este ca aceste decizii să fie

realiste şi bine înţelese de factorii de decizie.

Paradoxal, o politică de conservatorism s-ar putea să nu fie corespunzătoare

faţă de riscurile la care este expusă compania, deci aceasta trebuie să-şi reducă

volumul investiţiilor, confruntându-se în acest fel cu alte riscuri (reducerea

cifrei de afaceri, scăderea veniturilor, scăderea cursului acţiunilor).

Aceasta se întâmplă frecvent la companiile care refuză să facă unele investiţii

în cercetare, în produse şi metode noi. Deasemenea la acelaşi rezultat se

ajunge şi când compania refuză să investească în controlul daunelor.Companiile care adoptă o asemenea politică ajung prin urmare să respingă

noţiunea de societăţi captive. Astfel revine în sarcina celor care întocmesc

studiul de fezabilitate să demonstreze consceinţele acestui conservatorism

exagerat.

Deasemenea studiul nu trebuie să scoată în evidenţă doar modificările în

expunerea la aceste riscuri din cadrul companiei prin folosirea diferitelor

programe cu ajutorul captivei ci şi beneficiile financiare ce pot fi obţinute prinînfiinţarea acesteia.

Ideea este de a combina riscurile şi potenţialul de câştig al tuturor

alternativelor pentru a se putea face cea mai bună alegere.

d) Volumul primelor

Prin studiul de fezabilitate nu se poate stabili cu exactitate volumul de prime

necesar captivei, deoarece această decizie este influenţată de riscul atras,

expunerea la daune şi de valoarea reziduală a riscului r ămas în interiorul

captivei dupa cedarea unora în reasigurare.

În general, volumul primelor cedate către societatea captivă de asigur ări sunt

constituite din aproximativ aceleaşi sume aferente primelor plătite prin



programele tradiţionale de asigurare, la care se adaugă primele aferente

riscurilor neasigurabile.

e) Cooperarea pieţei

Cooperarea pieţei în legătur ă cu necesitatea unor facilităţi de fronting,

tehnicilor de soluţionare a daunelor, reasigurare şi interesul acţionarilor sunt

esenţiale.

Este foarte important pentru o companie, să aibă la dispoziţie mai multe

alternative, pentru ca în situaţia în care partenerii de afaceri nu le mai satisfac

pretenţiile sau devin incooperabili, să se poata efectua schimbările în cel mai

scurt timp posibil.

Compania care-şi stabileşte o captivă pentru prima dată va avea nevoie de ocooperare considerabilă a pieţei, trebuie să aiba un bun renume, alături de o

situaţie financiar ă foarte bună pentru a-şi stabili relaţii bune şi cu piaţa

asigur ărilor.

După ce s-au parcurs aceşti paşi se pot pune întrebările dacă sociatatea captivă

de asigur ări va aduce beneficii companiei părinte, dacă se va îmbunătăţi cash-

flow-ul, cum va fi protecţia oferită faţă de situaţia anterioar ă?

Prin r ăspunsuri pozitive la aceste întrebări, trebuie efectuat un sondaj detaliatasupra riscurilor pentru a se determina standardele de control a daunelor şi ce

îmbunătăţiri trebuie f ăcute.

În continuare se studiază cotaţiile de reasigurare pentru diferite niveluri de

reţinere a riscurilor. Astfel se va determina valoarea primelor încasate de

captivă, care vor r ămâne la dispoziţia societăţii. Se pot întocmi previziuni

asupra valorii captivei în cele trei stări (pesimistă, medie, optimistă).

Previziunile trebuie să ofere o imagine clar ă şi reală a ceea ce ar trebui să

însemne capitalizare.

După stabilirea rezultatului studiului de fezabilitate, în situaţia în care se

optează pentru înfiinţarea captivei trebuie parcurse celelate etape

(determinarea celei mai bune locaţii, a managerului captivei, legile în vigoare,

taxare etc.).




- În ce mod studiul de fezabilitate contribuie la dispersarea riscurilor

din cadrul companiei părinte?

- Descrieţi procesul de studiere a anumitor date referitoare la

compania părinte

- Explicaţi modalitatea în care este influenţată capacitatea de reţinere a

captivei

• Sumar




acest fapt compania părinte va trebui să efectueze un studiu de fezabilitate.

La înfiinţarea captivelor pot să apar ă probleme datorită reglementărilor în

domeniu din diferite domicilii fiscale (referitoare la taxare). Astfel pentru ca

studiul de fezazbilitate să fie corect întocmit, iar rezultatul acestuia să fie

veridic, este necesar ca managerul să apeleze la companii internaţionale deasigur ări specializate, brokeri şi consultanţi din acele domicilii.












Review,January 1993


Febr. 2001


8. The Changing Face of the Independent Agency – Best Review , Sept.2000





12. M. Finney – “ Captives,A Tax and Financial Analysis “, Londra 1997






• MODULUL 13.

Reasigur ări. Func ţ iile reasigur ării, necesitate.


Pe parcursul acestui modul se va înţelege modul de funcţionare al

reasigur ărilor, importanţa reasigur ărilor. Deasemenea se vor dezbate funcţiile

reasigur ării şi se vor explica diferenţele dintre asigur ările comerciale şi

reasigur ări.


Pentru a putea îndeplini condiţiile de siguranţă financiar ă societatea captivă de

asigur ări va încerca să transfere riscurile asigurate către piaţa reasigur ărilor.

Astfel societatea părinte reuşeşte să se protejeze împotriva tuturor riscurilor

grele, iar societate captivă de asigur ări devine un instrument eficient de

managementul riscului.


Transferul riscului – societate captivă – piaţa reasigur ărilor – funcţiile

reasigur ării – necesitatea reasigur ărilor



(companie cedentă) şi reasigur ător, prin care prima parte transfer ă o parte din

riscurile asumate, iar cea de-a doua la acceptă, conform condiţiilor contractului

















Asigur ările trebuie delimitate de reasigur ări din mai multe motive:

- asigur ătorul poate încheia contracte de asigurare cu persoane fizice şi

juridice, în timp ce reasigur ătorul încheie contractele de reasigurare doar cu

persoane juridice- asiguratul iniţial nu are nici o legătur ă cu contractul de reasigurare dintre

societatea de asigurare şi reasigur ătorii acesteia

- în cazul asigur ării asigur ătorul acoper ă riscurile referitoare la bunuri,

persoane, r ăspundere civilă ale asiguratului, iar în cazul reasigur ării se acoper ă

pierderile financiare ale asigur ătorului cauzate de plata daunelor iniţiale

- în multe situaţii asigur ările sunt contracte naţionale, iar în cazul reasigur ărilor

majoritatea contractelor au caracter internaţional

Funcţiile reasigur ării

Reasigurarea are ca obiectiv satisfacerea nevoilor societăţilor de

asigurare, iar în atingerea acestora îndeplineşte mai multe funcţii:

a) funcţia de protecţie

Se observă că prin intermediul reasigur ării daunele suferite de un asigurat

(indiferent de severitatea acestora) vor fi suportate atât de asigur ătorul iniţial,

cât şi de către reasigur ători. Deasemenea rolul reasigur ătorilor este evident mai

ales în cazul daunelor foarte mari (produse de cutremure, furtuni, inundaţii

etc.), când asigur ătorul iniţial nu va putea face faţă unui nivel foarte mare de



cereri de despăgubire, iar capacitatea sa financiar ă poate fi insuficientă. Dar

prin contractele de reasigurare încheiate, acesta este la rândul său protejat.

b) funcţia de stabilizare a ratei daunei la reasiguraţi

În contractul de reasigurare (în funcţie de tipul său) se poate face menţiunea că

reasigurarea va intra în vigoare în momentul în care indicatorul rata daunei la

reasigurat va ajunge la un anumit nivel. Prin stabilizarea acestui indicator,

reasiguratul va cunoaşte cu exactitate nivelul maxim al daunelor care le va

suporta într-un an, deci va cunoaşte cu aproximaţie şi profitul pe care îl va

obţine din activitatea de asigurare.

c) dispersia riscurilor Prin încheierea unei game variate de asigur ări, societatea de asigurare se

expune unui nivel ridicat al riscului. Astfel, prin transferarea riscurilor către

reasigur ători, se realizează o dispersare a riscului, la care este expusă

societatea de asigurare.

d) creşterea capacităţii de subscriere a reasiguratului

Societăţile de asigurare trebuie să respecte anumite reglementări cu privire laevoluţia unor indicatori de bonitate şi siguranţă. Prin transferul riscului către

reasigur ători nivelul acestor indicatori se îmbunătăţeşte, şi pe măsur ă ce

riscurile sunt cedate va creşte capacitatea de subscriere.

Un indicator folosit de organele de supervizare şi control ale activităţilor

societăţilor de asigurare este gradul de solvabilitate. Gradul de solvabilitate se

calculează ca raport între capital plus rezerve şi încasările din prime, astfel:

100×

+=

P

R K

G s unde: G s - gradul de solvabilitate

K – capitalul asigur ătorului

R – rezerve

P – prime încasate



Astfel, presupunem că un asigur ător nu apelează la reasigurare şi are un capital

plus rezerve în valoare de 60 mil. USD, venit anual din prime de asigurare de

400 mil.USD. deci gradul de solvabilitate este de

%15100.400

.60

=×=

+

= mil

mil

P

R K

G s . Presupunem în plus, că asigur ătorul încheie

un contract de reasigurare prin care cedează către reasigur ător prime de

reasigurare în valoare de 200 mil.USD anual.

Cunatumul primelor de asigurare încasate se diminuează cu valoarea primelor

de reasigurare, în calculul indicatorului grad de solvabilitate. Astfel, pentru un

asigur ător care apelează la reasigurare gradul de solvabilitate devine:

100'×

−

+=

P P

R K G s , unde P’ reprezintă primele de reasigurare.

Gradul de solvabilitate al asigur ătorului se îmbunătăţeşte,

%30100.200.400

.60100

'=×

−=×

−

+=

mil mil

mil

P P

R K G s , ceea ce înseamnă că va creşte

capacitatea de subscriere a asigur ătorului.

e) funcţie de pătrundere/retragere a activităţilor din anumite zone

Prin reasigurare societatea de asigurare poate transfera riscurile aferente

anumitor zone pe care le consider ă neatractive momentan, sau poate accepta în

reasigurare riscurile din alte zone considerate oportune.

f) funcţia de sporire a gradului de încredere

Prin apelarea la reasigurare, creşte siguranţa financiar ă a asigur ătorului, iar

asiguraţii iniţiali observând acest aspect vor avea mai multă încredere în

asigur ător.

Elemente specifice contractelor de reasigurare

În practica reasigur ărilor, la încheierea contractelor de reasigurare se folosesc

diferiţi termeni de specialitate: comisionul din profit, rezerva pentru prime,

rezerva pentru riscul neexpirat, rezerve pentru daune, dobânda pentru

depozitele de rezerve, portofoliul de prime, portofoliul de daune, borderou de



prime şi de daune, deconturi, limita valorică a daunei, anunţarea rezilierii,

brokerajul, limita r ăspunderii.

1) Comisionul din profit este un procent din profitul obţinut de reasigur ător în

urma contractului de reasigurare încheiat cu reasiguratul, care se plăteşte

reasiguratului la sfâr şitul contractului. Acest profit a fost obţinut de

reasigur ător datorită modalităţii în care au fost gestionate riscurile la nivelul

companiei reasigurate.

Profitul obţinut de reasigur ător în acest sens se determină ca diferenţă între

venituri (prime de reasigurare aferente anului curent, daune în suspensie

aferente anului anterior, rezerva de prime necuvenite reportată din anul

anterior) şi cheltuieli (comision plătit pentru anul curent, despăgubiri plătite înanul curent, rezerva de prime necuvenite pentru anul curent, daune în

suspensie la sfâr şitul anului curent, pierderi reportate din anii anteriori,

cheltuielile reasigur ătorului).

Comisionul plătit de reasigur ător va fi invers propor ţional cu rata daunei

înregistrată de reasigurat.

2) Rezerva pentru prime reprezintă un procent din primele datoratereasigur ătorului, care este reţinut de compania cedentă (reasigurat) ca garanţie

pentru îndeplinirea obligaţiilor din contract ale reasigur ătorului.

3) Rezerva pentru riscul neexpirat reprezintă acel procent din prime, pentru

riscurile care nu s-au produs pe periaoda contractului de reasigurare, dar care

vor trebui acoperite într-o perioadă anumită de la expirare.

4) Rezerva pentru daune este constituită pentru a asigura securitatea companiei

cedente cu referire la respectarea obligaţiilor de către reasigur ători faţă de

soluţionarea daunelor aflate în suspensie la sfâr şitul anului contractual, şi care

vor trebui plătite ulterior.



5) Dobânda pentru depozitele de rezerve. Rezervele pentru daune constituie în

baza contractului de reasigurare sunt defapt nişte sume de bani care apar ţin

reasigur ătorului. Prin faptul ca acestea nu se află la dispoziţia proprie, nu pot fi

investiţi, deci reasigur ătorul va pretinde o dobândă compensatorie de la

reasigurat, deoarece nu îşi poate fructifica singur banii cuveniţi. De obicei,

nivelul acestei dobânzi este apropiată de dobânda bancar ă.

6) Portofoliul de prime. Cu ajutorul portofoliului de prime se transfer ă

r ăspunderea neexpirată, aferentă unui contract de reasigurare, de la un

reasigur ător la altul. Astfel, la sf ăr şitul anului contractual un reasigur ător este

scutit de r ăspundere pentru riscurile acoperite dar neexpirate, şi este debitat cu

un procent din primele pe care le-a încasat în acel an. Ulterior, cu acest procenteste creditat noul asigur ător care devine responsabil şi pentru riscurile

neexpirate aferente contractului de reasigurare anterior.

7) Portofoliul de daune. Suplimentar faţă de transferul r ăspunderii neexpirate

prin portofoliul de prime, un reasigur ător poate fi scutit şi de daunele existente

în suspensie la sfâr şitul anului contractual prin portofoliul de daune. Astfel

reasigur ătorul iniţial va fi debitat cu 95-100% din daunele în suspensie, iar noul reasigur ător va fi creditat cu aceeaşi sumă.

8) Borderou de prime şi de daune. Prin acest borderou se prezintă o situaţie a

riscurilor cedate de reasigurat prin contractul de reasiurare (sume asigurate,

localizarea riscurilor etc.), dar şi a daunelor survenite (cunatumul

despăgubirilor, factorii care au generat daunele, frecvenţa de producere a

anumitor daune etc.)

9) Deconturile reprezintă rapoarte întocmite cu regularitate (trimestrial,

semestrial) între reasigurat şi reasigur ător, prin care se fac menţiuni cu privire

la prime încasate, daune înregistrate, comisioane datorate, dobânzi de plătit,

rezerve întocmite, informaţii despre daune în suspensie, riscuri neexpirate etc.



10) Limita valorică a daunei. Această limită trebuie precizată la încheierea

contractului, iar în momentul în care va fi atinsă prin producerea

evenimentelor, reasigur ătorul va plăti imediat partea sa din daună. Nu se

aşteaptă fluxul normal al documentelor, întocmirea borderourilor, rapoartele şi

regularizările trimestriale, datorită faptului că plata acestora de către reasigurat

la momentul respectiv ar putea afecta lichiditatea acestuia.

11) Anunţarea rezilierii. Chiar dacă aceste contracte de reasigurare sunt

încheiate pe perioadă nelimitată, pot apărea diferite situaţii prin care nu se mai

doreşte colaborarea. Astfel, se expediază un preaviz cu trei luni înainte prin

care se va menţiona rezilierea contractului.

12) Brokerajul. În foarte multe cazuri societăţile de asigurare nu au experienţă

în reasigur ări, şi prin urmare apelează la brokerii de reasigurare în procesul de

transfer al riscului pe piaţa reasigur ărilor. Aceştia vor fi remuneraţi sub formă

de comision, în funcţie de volumul primelor plătite către reasigur ători (prime

cedate).

13) Limita r ăspunderii. În cadrul contractelor de resigurare se menţionează

nivelul maxim al r ăspunderii reasigur ătorului. Acest nivel poate fi fixat fie de

către reasigurat, în funcţie de calculele sale, fie de către reasigur ător în funcţie

de capacitatea sa financiar ă şi de expunerea la riscuri a reasiguratului. Dacă

limita r ăspunderii oferită de un reasigur ător printr-un contract de reasigurare

este insuficientă pentru reasigurat, acesta poate căuta un alt/alţi reasigur ători

care să le acopere excedentul dorit de r ăspundere.


- Precizaţi care este necesitatea reasigur ării

- Menţionaţi modul în care poate creşte capacitatea de subscriere

folosind tehnica reasigur ărilor



- Care sunt elementele specifice contracului de reasigurare? Descrieţi

2 dintre acestea

- Care sunt funcţiile reasigur ării

• Sumar














reasigurarea se mai numeşte şi asigurarea asigur ării. La rândul lor reasigur ătorii se pot proteja împotriva riscurilor asumate prin contractele de












• MODULUL 14.

Formele reasigur ării


Transferul riscurilor pe piaţa reasigur ărilor se face într-un mod complex. Se

vor prezenta caracteristicile reasigur ărilor propor ţionale şi reasigur ărilor

nepropor ţioanle, iar programul definitiv de reasigurare va cuprinde o

combinaţie între toate cele 4 forme de reasigur ări.









iniţial şi compania de reasigurare. În momentul apariţiei unei daune asiguratuliniţial va încasa despăgubirea de la societatea de asigurare, pentru ca ulterior










Reasigurare – reasigur ări proproţionale – reasigur ări nepropor ţionale




Forme de reasigurare

În prezent se practică două forme de reasigurare:

- reasigurarea propor ţională

- reasigurarea nepropor ţională

Reasigurarea propor ţională

Societăţile de asigur ări care nu asigur ă riscuri foarte grele, sau care

incorporează o strategie mai curajoasă pot opta pentru reasigurarea

propor ţională, unde costurile sunt mai mici.

Prin acest tip de reasigurare, reasigur ătorul acceptă o r ăspundere stabilită ca un

procent (o propor ţie) din suma asigurată iniţial prin contractul de asigurare.

Astfel daunele care se înregistrează se repartizează între compania cedentă

(reasigurat) şi reasigur ători direct propor ţional cu r ăspunderea acordată.

Contractele de reasigurare propor ţională sunt de 2 tipuri:1) contract “cotă parte” (Quota - share treaty)

2) contract “excedent de sumă” (Surplus treaty)

Contractul de reasigurare “cotă parte”

Acest contract reprezintă cea mai simplă formă de reasigurare, prin

intermediul căruia reasigur ătorul preia în reasigurare o anumită propor ţie din

fiecare risc asumat de societatea de asigur ări cedentă prin poliţele de asigurare

iniţiale, suportând toate daunele în aceeaşi propor ţie conform primelor directe,

dar f ăr ă comisionul de reasigurare.

Contractul “cotă parte” are următoarele caracteristici:



- ambii parteneri au aceeaşi rată a daunei, deoarece acoper ă într-o

anumită propor ţie toate riscurile subscrise în contul respectiv

- prin acest contract, societatea de asigur ări cedentă are posibilitatea

de a subscrie riscuri de valori mai mari decât îi permite capacitatea financiar ă,

reţinând în contul său doar cota pe care o poate suporta, diferenţa fiind cedată

în reasigurare

- comisionul solicitat de compania de asigur ări cedentă este mai mare

deoarece aceasta nu are posibilitatea selecţiei riscurilor subscrise în

detrimentul reasigur ătorului. Astfel în unele situaţii se obţine o protecţie prea

mare pentru unele riscuri, şi insuficientă pentru altele

- cheltuielile de administrare sunt mai reduse datorită modului mai

simplu de administrare- acest contract este de tip continuu, reînnoindu-se automat de la o

perioadă la alta. Rezilierea sa se anunţă în timp util.

- este considerat un contract de reasigurare profitabil pentru societăţile

de asigur ări cedente, motiv pentru care este mult utilizat

- acest contract se potriveşte foarte bine societăţilor de asigurare mici

sau celor care sunt nou înfiinţate, deoarece le sporeşte capacitatea de

subscriere

Presupunem că o societate de asigurare a încheiat un contract de reasigurare

“cotă-parte” cu un reasigur ător, prin care acesta preia o cotă de 40% din

protofoliul reasiguratului. Astfel reasiguratul cedează 40% din contravaloarea

primelor încasate, iar reasigur ătorul va despăgubi 40% din daunele apărute pe

perioada contractului. Dacă volumul primelor de asigurare este de 300.000

USD, primele plătite pentru reasigurare sunt de 300.000 x 40% = 120.000

USD. Deasemenea, se înregistrează o daună de 40.000 USD, iar pe baza

contractului de reasigurare reasigur ătorul va plăti 40% din cuantumul acesteia,

adică 40.000 x 40% = 16.000 USD.



Contractul de reasigurare “excedent de sumă”

Contractul “excedent de sumă” este o formă de reasigurare prin care

reasigur ătorul consimte să preia o parte dintr-un risc peste o anumită limită -

plin, reţinută de societatea de asigur ări cedentă pe contul său, primind în

schimb echivalentul propor ţional din prima brută de asigurare (f ăr ă comisionul

de reasigurare) angajându-se să suporte în aceeaşi propor ţie daunele care vor

apărea.

Tr ăsăturile contractului “excedent de sumă” sunt:

- este structurat în “plinuri”, capacitatea contractuală exprimându-se

într-un multiplu de plinuri. Un “plin“ reprezintă suma maximă pe care

compania de asigur ări cedentă o reţine pe cont propriu- societatea de asigur ări cedentă (reasiguratul) poate selecta riscurile

(acesta reprezentând un dezavantaj pentru reasigur ători), fapt pentru care

comisionul cedentei este mai mic. Reasigur ătorii primesc astfel doar riscuri

foarte grele şi mai puţin profitabile.

- societatea cedentă poate reţine pe cont propriu primele pentru

riscurile subscrise dar care se află sub nivelul reţinerii. Prin cedarea sumelor ce

depăşesc reţinerea, se reduc daunele posibile ce o pot afecta, acestetransferându-se reasigur ătorilor

- cheltuielile de administrare a contractului sunt mari pentru ambele

păr ţi, modul de administrare fiind laborios

Acest contract este benefic pentru societăţile de asigur ări, deoarece plasează

doar acele riscuri la care nu pot face faţă. Contrar, pentru reasigur ători

contractul este dezavantajos, de aceea costurile sunt foarte mari.

Spre exemplu o societate de asigurare care doreşte să încheie un asemenea

contract de reasigurare decide că valoarea unui “plin” este de 200.000 USD.

Asigur ătorul doreşte să se reasigure pentru 1.000.000 USD, ceea ce

echivalează cu 4 plinuri. Deoarece el reţine primul plin, va trebui să găsească

unul sau mai mulţi reasigur ători care să-i acopere celelalte 4 plinuri.



Presupunem că încheie un singur contract de reasigurare excedent de sumă

pentru toate celelalte plinuri. Situaţia se prezintă în felul următor:

- asigur ător – 200.000 USD = 1 plin

- reasigur ător – 800.000 USD = 4 plinuri

-----------------------------------------------------

Total capacitate de subscriere = 1.000.000 USD

Presupunem în continuare că asigur ătorul emite o poliţă pentru o sumă

asigurată de 500.000 USD. Conform contractului de reasigurare, reasiguratul

reţine primul plin 200.000 USD, iar reasigur ătorul reţine 300.000 USD

(aceasta înseamnă că din fiecare daună la acest contract 2/5 va suporta

reasiguratul, iar 3/5 – reasigur ătorul). Prin urmare, dacă apare o daună de

7.000 USD, 2.800 USD va suporta reasiguratul, iar 4.200 USD – reasigur ătorul.

Oricare din cele două tipuri de contracte trebuie să conţină obligatoriu

următoarele informaţii: denumirea societăţii de asigur ări, tipul afacerii

desf ăşurate, limitele teritoriale, tipul de contract, limita r ăspunderii,

r ăspunderea maximă, comisionul, veniturile estimate de prime, comisionul de

profit, depozitul de prime, dobânda la depozit, depozitul de daune,

borderourile, conturile, notice-ul de reziliere, iar uneori brokerajul.

Reasigurarea nepropor ţională

În cazul reasigur ării nepropor ţionale nu există nici o legătur ă între volumul

primelor de asigurare încasate de societatea de asigur ări şi cel cedat

reasigur ătorilor, dar nici între daunele suportate de reasigurat şi despăgubirile

plătite de reasigur ător.

Prin contractele de reasigurare nepropor ţională reasigur ătorul participă numai

la acoperirea daunelor ce depăşesc limita stabilită de compania de asigur ări

cedentă şi reţinută în contul său.



În funcţie de modalitatea de exprimare a limitei monetare (sumă absolută sau

cotă procentuală din volumul daunei) există două tipuri de contracte de

reasigurare nepropor ţională:

- contracte de reasigurare “excedent de daună“ (“Excess of loss“)

- contracte de reasigurare “excedent de rată a daunei“ (“Loss ratio”)

Contractul “excedent de daună“

În reasigur ări, daunele ce implică r ăspunderi mari sunt relativ rare. După ce s-

au stabilit sumele maxime pe care le pot suporta din fiecare daună, societăţile

de asigur ări cedente pot găsi protecţie prin contractul “excedent de daună”.

Prin contract compania de asigurare stabileşte o limită monetar ă în sumă absolută, prin care delimitează r ăspunderea proprie denumită prioritate

(reţinere), noţiune asemănătoare franşizei la asigur ările tradiţionale.

Reasigurarea se face doar peste valoarea priorităţii. Zonele de r ăspundere în

care se divide excedentul de daună sunt numite “layere“.

Acest contract se caracterizează prin:

- societatea de asigurare (reasiguratul) şi reasigur ătorul au legătur ă cu

mărimea daunei suferite, r ăspunderea reasigur ătorului intervine după atingerea priorităţii stabilite în contract

- prin acest contract societatea de asigurare cedează un volum relativ

redus din primele de asigurare, având o protecţie substanţială

- costurile de administrare al contractului sunt relativ reduse

- contractul este structurat şi plasat pe “layere”

- acest contract se poate încheia pe bază de risc (când reasigur ătorul

suportă daunele în excesul unei sume predeterminate) sau pe bază de

întâmplare (reasigur ătorul plăteşte numai dacă daunele din fiecare întâmplare

depăşesc o reţinere predeterminată)

De multe ori, contractul de reasigurare cu excedent de daună nu este suficient

pentru protecţia totală a societăţii de asigurare cedentă. Dacă se întâmplă o

serie de evenimente separate şi reasiguratul se confruntă cu un număr mare de



cereri de despăgubire, dar care toate se încadrează în limita reţinerii sale,

atunci contractul de reasigurare nu operează.

Deasemenea, contractul excedent de daună are fixată o limită superioar ă

pentru fiecare daună suportată de reasigur ător. Dacă valoarea daunei depăşeşte

această limită, atunci societatea reasigurată pe lângă partea sa de daună va

trebui să mai suporte şi partea peste excedentul acoperit de reasigur ător.

Desigur, se va încerca să se reţină cât mai multe prime încasate, dar în faza sa

iniţială de dezvoltare societatea de asigur ări va trebui să fie sigur ă că are

destule acoperiri prin reasigurare dacă se vor produce riscurile asumate.

Pe măsur ă ce timpul trece volumul cumpăr ărilor de reasigur ări se va putea

diminua, deoarece compania de asigurare poate obţine o rată a daunei mai

mică. Dacă această rată se deteriorează, atunci societatea de asigurare poate fiîn dificultate – acesta fiind un motiv în plus ca să aibă un program de

reasigurare bine pus la punct.

Spre exemplu o societate de asigurare care doreşte să încheie un asemenea

contract de reasigurare decide că valoarea prirotăţii (echivalentul franşizei)

este de 100.000 USD. Asigur ătorul doreşte să se reasigure pentru 1.000.000

USD, însă este foarte greu de găsit un reasigur ător care să accepte o

r ăspundere pentru 900.000 USD. Aşadar presupunem următoarea situaţie: că încheie 3 contracte de reasigurare, astfel:

- primul reasigur ător acoper ă eventualele daune cuprinse între

100.000 USD şi 300.000 USD

- al doilea reasigur ător acoper ă eventualele daune cuprinse între

300.000 USD şi 800.000 USD

- al treilea reasigur ător acoper ă eventualele daune cuprinse între

800.000 USD şi 1.000.000 USD

Astfel, dacă reasiguratul are daune în valoare de 70.000 USD, întreaga sumă

va fi suportată din fondurile proprii (deoarece se situează sub nivelul

priorităţii), dacă daunele sunt în valoare de 650.000 USD reasiguratul suportă

100.000 USD, primul reasigur ător 200.000 USD, iar al doilea reasigur ător

350.000 USD. Dacă valoarea daunelor depăşeşte nivelul r ăspunderii acceptate



de ultimul reasigur ător (în exemplul de faţă 1.000.000 USD) excedentul de

daune va fi suportat de reasigurat.

Contractul “excedent de rată a daunei“

Pentru a înlătura dezavantajul referitor la acoperirea oferită prin contractul

“excedent de daună” societăţilor de asigurare le apare şi varianta folosirii

reasigur ării excedent de rată a daunei. Astfel daunele pe care le va suporta o

societate de asigurare, referitoare la o clasă de riscuri sau în totalitate, sunt

limitate. Această limită se exprimă sub forma unei rate. Spre exemplu un

asemenea contract ar putea oferi o acoperire doar când rata daunei depăşeşte

85%, dar până la limita de 120%.Prin contractul “excedent de rată a daunei” se limitează r ăspunderea societăţii

de asigur ări cedente la un anumit nivel al ratei daunei, cedându-se în

reasigurare doar ceea ce depăşeşte un nivel procentual prestabilit din volumul

de prime. Astfel reasigur ătorul suportă daunele numai dacă nivelul total al

acestora într-un anumit an pentru societatea de asigurare depăşeşte suma

stabilită.

Prin contract reasiguratul se protejează împotriva daunelor totale nete anualedintr-un an financiar. R ăspunderea reasigur ătorului se extinde la acumularea

de daune, limita reţinerii societăţii de asigur ări stabilindu-se ca procent din

volumul primelor nete încasate.

Caracteristicile acestui tip de contract sunt:

- societatea de asigurare îşi limitează r ăspunderea la un anumit

procent din primele încasate în legătur ă cu riscurile respective

- reasigur ătorul este responsabil doar din momentul în care se atinge

procentul de rată a daunei prestabilită pentru reasigurat

- contractul se bazează pe buna credinţă a societăţii de asigurare

cedentă, deoarece aceasta poate profita de pe urma reasigur ătorului prin

mărirea subscrierii, acesta din urmă fiind obligat să plătească



- contractul ofer ă o bună protecţie pentru societatea cedentă deoarece

sunt stabilizate pierderile anuale

- contractul se administrează greu, modul de stabilire a primei fiind

foarte dificil

Dacă se are în vedere situaţia existentă pe pieţele de asigurare reasigurare, un

program de reasigurare al unei societăţi de asigurare ar trebui să includă

contractul excedent de daună şi excedent de rată a daunei. Se permite astfel

atingerea de către societatea de asigurare a două obiective:

- limitarea expunerii sale per eveniment/per total la un anumit nivel

al daunelor/rată a daunei, care poate fi autofinanţat

- oprirea ratei daunei la un nivel pe parcursul unui an sau a mai

multor aniSpre exemplu să presupunem că portofoliul unei societăţi de asigurare, pentru

un anume tip de poliţe, se prezintă în felul următor:

Număr contracte de asigurare Suma asigurată / contract

15 150.000 USD

10 200.000 USD

Asigur ătorul a încheiat un contract de reasigurare neproproţional, tip "excedent

de rată a daunei", iar în plus se mai cunosc informaţiile:

- daunele înregistrate sunt de 9.000 USD, şi 15.000 USD la 2 contracte cu S.A.

de 150.000 USD, de 19.000 USD, 25.000 USD la cele 2 contracte cu S.A. de

200.000 USD.

- cota anuală de primă 1.25%.

Determinaţi daunele suportate de reasigurat şi de reasigur ător, dacă oprirea

ratei daunei s-a f ăcut la 75%.

Rezolvare:

Calculul primei de asigurare:

P = (15 x 150.000 + 10 x 200.000) x 1.25% = 53.125 USD

Valoarea totală a daunelor este D = 68.000 USD



Rata daunei este de:

%128125.53

000.68===

P

Dr d

Reasiguratul suportă daunele aferente procentului de 75% din valoarea

primelor, deci 39.844 USD, iar reasigur ătorul diferenţa dintre 68.000 USD şi

39.844 USD, adică 28.156 USD.

Practica reasigur ărilor a demonstrat că nu există o variantă standard de

reasigurare a societăţilor de asigur ări, prin urmare în funcţie de specificul

fiecăreia, ambele forme forme de reasigurare (propor ţională şi

nepropor ţională) împreună cu variantele lor de contracte sunt folosite atât

individual cât şi combinate unele cu altele.


- Descrieţi contractele de reasigurare cotă parte

- Descrieţi contractul de reasigurare excedent de sumă asigurată

- Ce reprezintă „costul arderii”?

- Explicaţi diferenţele între contractele de resaigurare propor ţionale

şi cele nepropor ţionale

• Sumar

Societăţile de asigur ări care nu asigur ă riscuri foarte grele, sau care

incorporează o strategie mai curajoasă pot opta pentru reasigurarea

propor ţională, unde costurile sunt mai mici.

Prin acest tip de reasigurare, reasigur ătorul acceptă o r ăspundere stabilită ca un

procent (o propor ţie) din suma asigurată iniţial prin contractul de asigurare.

Astfel daunele care se înregistrează se repartizează între compania cedentă

(reasigurat) şi reasigur ători direct propor ţional cu r ăspunderea acordată.

În cazul reasigur ării nepropor ţionale nu există nici o legătur ă între volumul

primelor de asigurare încasate de societatea de asigur ări şi cel cedat

reasigur ătorilor, dar nici între daunele suportate de reasigurat şi despăgubirile

plătite de reasigur ător.



Prin contractele de reasigurare nepropor ţională reasigur ătorul participă numai

la acoperirea daunelor ce depăşesc limita stabilită de compania de asigur ări

cedentă şi reţinută în contul său.










III. Anexe

• Bibliografia completă a cursului

1. A.M. Best Analysis – Best’s Review 1998

2. A.M. BEST in association with Tillinghast Towers Perrin – C.I.C.D. Report

2000

3. AMRE – Captive Explorer Evaluation Domino 1


5. Appleby Spurly & Kempe – Bermuda Captive Domicile Showcase, 1997

6. Bannister J.E. – Captives, use and abuse. London 1991

7. Bawcutt Paul – Are captives here to stay ? Insurance Institute of London,

1999

8. Bawcutt Paul – Benefits of a Lloyd’s Captive Syndicate, R.I.R.G.

Conference 1998

9. Bawcutt Paul – Captive Insurance Companies, Ed. RIRG, Londra 1999

10. Bawcutt Paul – The Real Reasons for Forming Captives, CICR Nov. 1995

11 Bawcutt Paul – Captives scene today, RRG Publication 1980

12 Bawcutt Paul – European Captives an Historical Perspective, CICR

Apr.1997

13. BEST’s 2000 Captive Directory in Association with Tillinghast TowersPerrin

14. Bermuda Insurance Act 1978

15. Best Captive Directory - 2002

16. Blackett David – GIO Conference, Australia – August 1991


1997

18. Brokers loke ahead to market – B.I. July 2003

19. Brooks A., Lloyd K. – Captive Insurance in the Cayman Islands, K.P.M.G.

Report”99

20. Budget Comments – March 2000, U.K. Treasuries website

21. Canter M. & Cole J.B. – Insurance Derivatives. Journal of Applied

Corporate Finance



22. Capital nr. 43/26.10.2000 – “ Investitorii straini asteapta la granita

schimbarea in bine a mediului de afaceri romanesc”

23. Capital nr. 33/17.08.2000 – “ Fiscalitatea din Romania a impins firmele in

paradis ”

24. Captivating Growth – Best’s Review 2003

25. Cayman Insurance Law nr. 24 / 1979

26. CICA Survey 2001 – Captives See Negative Impact on Fronting In

Hardening Insurance Market



28. Constantinescu Dan – Sisteme informationale in asigurari, Ed. Bren

Bucuresti 199829. Constantinescu Dan – Management financiar in asigurari, Ed. Semne

Bucuresti 1999



32. Crombie Rogier – A Well Regulated Insurance Sector, KPMG Report

2000

33. Current Guide to Best’s Rating – Best’s Insurance Report 200034. Didier Arnaud – The Language of Insurance, Ed. ARS Longa 1997

35. Dinesen Christian – Location & Management, Workshop RIRG, London

2000

36. Duffy K.J. – Captive and Risk Financing, London Insurance Institute 1990


Review, Jan/93

38. Finney Malcolm – “ Captives – A Tax and Financial Analysis “, Londra

1997

39. Gavriletea Marius – Managementul centralizat al riscului. Tribuna Econ.

19/2000

40. Gavriletea Marius – Probleme actuale ale managerilor din ASIA. Finante




41. Gavriletea Marius – Identificarea riscului. Tribuna Economica nr. 21/2000

42. Gavriletea Marius – Piata alternativa a asigurarilor. Finante Banci

Asigurari nr.10/99

43. Gavriletea Marius – Societatile captive de asigurari. Finante Banci

Asigurari nr.7,8/00

44. Global Reinsurance – March May 1999 – Offshore Captives versus US

Taxation

45. Goch Lynna – Reinsurers Are Taking on New Risks, Best Review , Febr.

2001

46. Grieves Karl – Changing Places. CIC Review Decembrie 1999


firme offshore, Capital nr.6 / 08.02.200148. Hindmarch Arthur, Simpson Mary – Financial Accounting: An

Introduction, Macmillian Education, Great Britain 1991

49. Hennan P.J.– Taxing Issue, Ernest & Young Dublin Report 2000

50. Hoffmann Mark - Terrorism Reinsurance bills vary widely – Business

Insurance, 05.11.2001


52. Hughes S., Maglarax M. - Chosing the Right Captive Service Providers,Cayman Overview 1997

53. I.C.T.A. in Great Britain 1988 – al. 70

54. I.D.A.I. – Dublin’s Marketplace, GR Special Report 2001

55. Insurance Law in British Virgin Islands, 1994

56. Insurance Ordinance in Turcs & Caicos Islands 1989

57. Insurance Regulation in Turcs & Caicos Islands 1990

58. Insurer Topics Business Insurance 2001 – Foreign Markets Opening, but to

Welcome Intermediaries

59. Internal Corporation Taxation Act – ICTA 1998 aliniat 11

60. Kiss G., Varadi L., Neacsu C. – Companiile ofshore si metode legale de

reducere a impozitelor. Ed. Napoca Star, Cluj – Napoca 1999



61. KPMG – Insurance Management Services in the British Virgin Islands,

1999

62. Lloyd’s Underwriter Bob Klin – Understanding Captive Reinsurance,

C.I.C.R 1997

63. Lochner J. - Strategic Planning for Captives, Tillinghast Towers – Perrin

Risk Manangement Connecticut

64. Maister D., Green C. – The Trusted Advisor, Ed. Simon & Schuster Inc,

NJ 2000

65. Marsh View Point 1/2000 – Operating Busines Plan

66. Mc.Dermott Alan – Cayman Tax Issue, Ed. Will & Emery Co. Chicago

1997

67. Miller Robert – Captive Insurance Companies, Global Reinsurance vol. 8issue 4

68. Milliam & Robertson – Actuaries & Consultants: Moving from Self -


69. Myers Gregory – “ Evluating New Captives or Reviewing Existing


70. Neville Peter – Captives at Lloyd’s of London, I.C.A.P. Conference 2000

71. New York Insurance Law nr. 389 / 199772. New York Tax Regarding Captives Insurance Companies, chapter 389,

Law

73. Noonan Brendan – Courting Captives. Cover Story, Best Inc. 2001

74. O.E.C.D. – Latest Developments, AON IRMG, Captive Views, March

2001



77. Parker Lee – The User’s Guide to the Taxation of Captive Insurance

Companies, C.I.C.Review feb.1999

78. Pierce Carol – Unknowingly Understated. G.R. Jan. 2002

79. Prince Michael - Foreign Markets Begin to Open , Business Insurance , 5

Febr. 2001



80. Regulamentul 3/1997, Art.5 Cap.1, Monitorul Oficial 395/1997

81. Reinsurance Contract Wording - Strain Publishing & Seminars, Texas

1996

82. Related Party Insurance Income Regulation – U.S.A. 1998


84. Review of Financial Regulation in the Crown Dependencies – Part 3, 1997


86. Rosenbaum Hugh – Hugh’s View Issue 1: October 23, 2001

87. Rosca Andreea – “ Razboiul a lovit paradisurile fiscale ”, Capital nr.41,

11.10.2001


89. Smith David – Captives in Dublin’s IFSC – Dublin, Martie 200090. The Alternative Markets Division – Glossary of Alternative Markets

Terms


92. The Changing Face of the Independent Agency – Best Review , September

2000

93. The Conning & Co. Report - 1995

94. The Proceeds of Criminal Conduct Law in Cayman Islands - 199795. U.K. Insurance Act – 1906 al. 448

96. U.S. Revenue Rulling 78-277

97. U.S. Revenue Rulling 77-316

98. Vermont Captive Insurance Assoc. – Annual Conference 1999, Part One

Accounting

99. Vermont Captive Insurance Association – Vermont, Captivating Country.

Annual Conference Aug. 1999

100. Vermont Special Insurance Act 1981

101. Warren Cabral - The Role of Offshore Jurisdiction in International

Finance www.rirg.org

102. Wielinsky Patrick - Insurance for Defective Construction , I.R.M.I. Inc.

2000



103. Williams A., Heins R. – Risk Management and Insurance, Mc. Graw Hill,

N.Y.1985

104. Zampelas M.H. – Cyprus as a Captive Insurance Location, RRG

Publication 2001

• Scurtă biografie a titularului de curs

1. Date personale:

Nume: GAVRILETEA Prenume: MARIUS DAN

2. Studii:

a) Studii de doctorat 1998 – 2002 Diplomă de Doctor în domeniul Finan ţ e, ca urmare a susţineriitezei de doctorat la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca în data de27.09.2002 şi în baza Ordinului MEC nr. 3896 din 24.04.2003

b) Studii de masterat 1998-1999 Specializarea: Strategii Financiare în Afaceri

c) Studii universitare 1994-1998 Specializarea: Finanţe Asigur ări

3. Poziţii didactice:

12.02.2008 – prezent - conferenţiar 23.02.2004 – 12.02.2008 lector 25.02.2002 – 23.02.2004 asistent universitar 1.11.1998 – 25.02.2002 doctorand cu frecvenţă

4. Realizări profesional-ştiinţifice:

a) ACTIVITATEA DIDACTIC Ă



- Pe parcursul activităţii mele didactice am predat cursuri şi am susţinutactivitate de seminar desf ăşurate în cadrul Facultăţii de Business şiFacultăţii de Ştiinţe Economice la următoarele discipline:

o Asigur ări şi Reasigur ări;o Controlul şi Finanţarea Riscului;o Evaluarea Intreprinderilor;o Analiză Financiar ă şi Economică;

Pe lângă cursurile de bază în domeniul Asigur ărilor şi Reasigur ărilor;Evaluarea intreprinderii şi Analiză Financiar ă şi Economică de la anii III şi IV,am pregătit şi predat în ultimii doi ani cursul Controlul şi Finanţarea Riscului,care este o noutate în mediul economic românesc şi la care masteranzii aumanifestat interes deosebit.

- Monografie şi că r ţ i didactice: total 4, toate în ultimii 5 ani

• Gavriletea M., „Societ ăţ i Captive de Asigur ă ri”, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2004.

(ISBN 973-35-1854-9). - monografie• Gavriletea M. - „Asigur ă ri şi Reasigur ă ri”. Editura Presa Universitar ă

Clujeană, Cluj Napoaca 2002 (ISBN 973-610-148-7)• Gavriletea M. – “Evaluarea intreprinderii” - Editura Presa

Universitar ă Clujeană, Cluj Napoca 2003 (ISBN 973-610-174-6)• Gavriletea M.– “ Diagnosticul şi Evaluarea Intreprinderii”, Editura

Alma Mater Cluj Napoca 2006 (ISBN 973-7898-29-X)

b) ACTIVITATEA DE CERCETARE

Activitatea de cercetare s-a materializat în 12 granturi (10 granturi în

ultimii 5 ani), din care 3 granturi în calitate de director de proiect şi 9

participă ri ca membru în alte proiecte de cercetare/granturi.

• 5 granturi CNCSIS (4 de tip A şi 1 de tip AT) – membru • 3 granturi PNCDI – membru

c) ACTIVITATEA Ş TIIN Ţ IFIC Ă

(a) Domenii de interes şi rezultatele obţinute în aceste domenii

Domeniile de interes se situează la intersecţia dintre:• Asigur ări şi reasigur ări;• Managementul riscului;



• Controlul şi finanţarea riscului;• Evaluarea intreprinderilor, analiza financiar ă şi economică.

(b) Articole/ studii publicate în reviste de specialitate de circulaţieinternaţională recunoscute şi în reviste din ţar ă recunoscute de către

CNCSIS: total 55, din care 27 în ultimii 5 ani; Din cele 57 articole, 2

articol indexat ISI si 7 articole sunt publicate în reviste cotate baze de

date interna ţ ionale ( Ulrich’s International Periodicals Directory,Cabell’s Directory, Gale Thomson) (ambele în ultimii 5 ani) şi 47 în

reviste recunoscute de că tre CNCSIS: 14 la categoria B (12 în ultimii 5

ani), 13 la categoria C (2 în ultimii 5 ani ) şi 20 la categoria D (11 în

ultimii 5 ani ).

controlul si fin ant area riscului

Documents