IUDU YULPE

LIMITA iVlERIDIONl\LĂ A PROYI)';CIEI RO~li\NE SCYTHIA

Strînsă lntre litoralul pontic şi lunga cotitură pe care o face Dunărea înainte de a se vărsa in mare: Dobrogea se prezintă pe hartă ca un colţ proeminent al Peninsulei Balcanice ieşind mult spre nord-est. Totuşi, prin unele particularităţi ale reliefului său, ale solului, ale cli­matului, ale vegetatiei, ea alcătuieşte o individualitate pronunţată in .raport cu platforma p.rebalcanică, de care se leagă numai prin conti­guitate. Grecilor antici nu le-a scăpat această deosebire. Astfel, izbiţi de predominan tul aspect de stepă al regiunii: mai ales spre coastă, au asen1uit-o cu vastele întinderi scitice de dincolo de gurile Dunării: spu­nindu-i "Sciţia Mică" (.~ IJ.c"pa Ly-u8i,,). Atestat ca atare de către Strabon l, acest nume urcă în realitate pînă la o dată mult mai veche. Sub forma prescurtaiă Ly-u0i"" se reintîlneşte încă de pe la sfîrşitul secolulu.i III Le .n . in faimoasa inscripţie histriană privindu-l pe regele "Rhemaxos 2 şi ne putem aştepta ca viitoare descopeliri epigrafice să ni-l precizeze şi mai devreme.

La rindul lor romanii, care l-au adoptat de indată ce şi-au stabilit autoritatea la Dunărea de Jos, i-au asigurat o îndelungată ca;rieră. Cu toate acestea, în cursul primelor trei secole ale erei noastre numele Scythw., Mino,", sau. Scythia nu era decît o simp1ă expresie geografică de întrebuinţare neoficială, fără nici un sens politic, deoarece regiunea pe care o indica a făcut parte tot t impul dintr-o diviziune mai amplă, ca Ripa ThTacifl.e sub mandatul regilor odrişi, ca provincia Moesia după anul 45 e.n., ca Mo€.sia Inferioară după împărţirea acesteia în 86, sub Domiţian. Abia la sfîrşitul secolului III, cu prilejul fărîmiţăr i i admi­nistrative consacrate de reforma lui Diodeţian, a devenit Dobrogea o pl'Ovincie apar'te cu 'vechiul său nume de Scythia, care fu în sfîrşit

1 Stnlbon, VII. 4, 3 (311) . :; S . Lambrino, ,.Hevuc des etudes 1'Oumaines", Paris, V-VI, 1960, p . 180-217

(dndu1 16 al inscriptiei); H. Bengtson. "His/oria", xr, 1962, p. 18-28; D . M. Pippidi, "St"l.ldii clasice", V, ]963, p. ]37-163 Contribuţii la istoria veche a N.omâniei, ed. 2, Bl1ClU'('~ii, 1967, p. 18G-2:!1; T. 1. Russu, "ApuLum", VI, 1961,

p. 123-]44.

P on tica, 5 205

înregistrat în nomenclatura oficială a Imperiului. Ceea ce rămînea din , Moesia Inferioară, după această separare a Scythiei şi după defalcarea pe care{ o suferise mai dinainte la extremitatea opusă, sub Aurelian , în favoarea Daciei Ripensis, primi numele de Moesia Secunda, dar mai muIt ca O dublură a vechiului nume, care avea să mai 'fie utilizat para­lel multă vreme încă .

Prima problemă pe care o comportă instituirea unei noi provincii este de a-i preciza limitele , PeI!tru Sciţia Minoră, graţie formei sale peninsulare, problema era mult mai comodă decit pentru alte pro­vincii, deoarece partea cea mai mare a conturului său era net croită de natura însăşi. în cadrul general al graniţei romane de la Dunărea de Jos, provincia Scythia reprezenta un fel de "pinten barat", din care doar linia de "ba,raf' cerea un traseu convenţional. în datele sale esen­ţiale, acest traseu e cunoscut mulţumită izvoarelor antice, dintre care cele n1ai importante în aecastă privinţă sînt Notitia Dignitatu111, docu­ment oficial din sec. IV, Synecdenws al lui Hierocles, De aedificiig a lui P rocopius, Notitia episcopatuum editată de De Boor. Era vorba, g1'OSSO 'modo, de o lip-ie longitudinal ă, care, părăsind coasta maritin1ă dintre Varna şi Balcic, se îndrepta exact spre nord, pentru a atinge Dunărea între Rasova $i Oltina. Acest traiect îngloba în provincia Sc:vthia localităti ca Dionysopolis, Zaldapa. TTopaeum (vechiul Tropaemn Tra­iani), Flaviana, Axiopolis, pe cînd Odessus, Marcianopolis, Abrittus DU1'ost01'um, Sucidava, Altinton rămîneau în Moesia Secunda.

Orientarea sud-nord a unei asemenei limite, căzînd aproape per­pendicular pe direcţia generală a cursului Dunării n1oesice, cu care face un unghi de peste 70°, n-are nimic anormal, cum am fi tentaţi să concludem la prima vedere, sub obsesia formei quasi-rectangulare a Dobrogei, aşa cum este concepută în vren1ea noastră. Departe de a re­prezenta efectul unui capriciu al birocraţiei lui Diocleţian , limita ll1eri­dională a Scythiei se sprijinea, dimpotrivă, pe un element de geografie fizică foarte important chiar dacă nu sare în ochi de la prima vedere. E vorba de linia care desparte stepa Dobrogei de pădurile prebalcanice. Natural, nu este o graniţă netă, cu precizia unui curs de apă sau a unei creste de înălţimi, ci mai degrabă O zonă de tranziţie de o oarecare lăţime, în care pădurile şi tufi şurilc încă mai apar pe alocuri înainte de a ceda locul cu des:1vîrşire stepei nude. Fapt este că această zonă

e orientată de la sud la nord, paralel cu văile ieşite din Deliorman şi sfîrşind la Dunăre şi că, fără abatere, coincidea cu noua limită provin­cială, care mergea de-a lungul său de la un cap la altul. Astfel, lăsînd Moesiei Secunda pădurea, spaţiul provinciei Scythia se restrîngea la caracterele geografice care îi determinaseră cindva nun1ele.

Dacă ştirile antice sînt de ajuns ca să ne dea o ideie justă despre limita meridională a acestei provincii în ce priveşte poziţia sa în general, cercetarea devine mai pupn lesnicioasă cînd e vorba de a-i reconstitui traseul cu precizii topografice amănunţite. Nu toate localităţile antice mentionate în relatie cu acest traseu au fost identificate. Sîntem departe de o' explorare sistematică a aşezărilor arhrologice din zona respectivă.

206

Multe oraşe şi cetăţi ron1ane, încă 8.nonin1e, aşteaptă aci hîr1eţul cerce­tătoruluL Dar nici nu trebuie din această cauză să ne resemnăm la a menţine problema limitei terestre a Scythiei în vagul generalităţilol'. Pînă la informaţii mai ample şi mai precise. pe care avem dreptul să le aşteptăm de la cercetările viitoare, e necesar să reconsiderăm minuţios puţinele daie de care dispunem cu privire la această limită, pentru a reconstitui, măcar pe alocuri, un traiect n1ai exact. Este ceea ce ne propunem să încercăm în prezentul articol 3.

Fiindcă cea dintîi tentativă de a trasa topografic lin1ita meridio­nală a acestei provincii a fost făcută pe harta anexată la lucrarea noas-

3 Acest articol a apărut mai întîi în limba franceză (La lim,ite meridionaZe ele la province romaine de Scythie) în volumul Studia Balcanica: 1. Recherches de geographie historique. Sofia ]970, p. 33-47. 11 reproducem aci în româneşte fără modificări de fond. Intre timp. textul său a fost comunicat Societăţii de Studii ,clasice din Bucureşti. in şedinţa de la 9 mai 1968 (cf. "Studii clasice", XI, 1969, p. 415-416). In conformitate cu acest text. în harta anexă la lucrarea R. Vulpc-L Barnea, Romanii ta Dunărea de Jos (voI. I[ din Din istoria Dobrogei), Bucureşti, 1968, p. 556, harta V, am adus modiricările cuvenite in legătură cu !imi ta provinciei Scythia.

207

tră de acun1 mai bine de treizeci de ani asupra Dobrogei antice tJ: soco­tim de datoria noastră să procedăm plecind de la imperfecţiunile acelei Încercări în raport cu cunoştinţele actuale. Era o linie care: lăsînd NIoesiei Secunda satul modern Ecrene (azi K ranevo) , urca pe malul sting al văii Batovei (Zyms) pînă la un oarecare punct de unde se indrepta direct spre Ghelengic pe lîngă oraşul actual Tolbuhin (Dobrici, Bazargic) - atunci se presupunea pe acolo locul Za~dapei din Scythia -pentru CI. continua apoi mereu către nord pînă la ruinele romane de la Abtaat (Abtaat Kalesi. azi Abril), pe care le lăsa Moesiei Secunda, pe baza ipoteticei lor identităţi cu Ab1'"ittus. Mai departe, această linie devia spre NNV. pentru a se opri în sfîrşit pe Dunăre între castrele romane de la Mirleanu şi de la Muzait (la vest de Rasova), la jumă­tatea drUl11ului dintre Oltina şi Rasova .· Acest traseu prezenta o inad­vertenţă grafică în parte ":! din.spre mare: unde, în loc să coincidă cu demarcaţ: ia teritoriilor rurale ale oraşelor Dionysopolis în Scythia şi Oclessus in Moesia Secunda, era arătat ca deosebi t, aşa că îngloba satul Ecrene în Moesia Secunda în loc să-I lase Scythiei. Pe de altă pal'te forţasem această limită ca să treacă 12. est de AbtaatJ ţinînd să respec­tâlTI presupunerea azi caducă, dar atunci în vigoare: după care această localitate, pe nedrept identificată cu AbTittus, al' fi ţinut de Moesia Secunda .

Lucrurile au răn1as aci pînă în anul 1954. cind, cu prilejul săpă­

lurilor conduse de Teofil Ivanov in ruinele romane de la Hisa.rlâk la marginea oraşului Razgrad, a fost descoperită o inscripţie dovedind fără îndoială că acele ruine reprezentau resturile oraşului antic Abrittus, important centru urban al JVIoesiei Inferioare, repartizat Moesiei Seclll1da după D>ocleţian, episcopat creştin, loc celebru al bătăliei din 251 cu gotii, în care şi-a găsit n10artea împăratul Dedus.

E vorba de un altar de calcar, cu textul următor: [Her]cuZi sacr(um) / [pIm saZ"te Antoni[niI I Aug(ltsti) Pii et Veri Caes(aris) I veteTani et c(ives) R(omani) / et consistentes ! Ab1'ito ael c[em](abas) / posue,..,[ntI ' . Canabele menţionate aparţineau, de sigur, cohortei II Lucensium, care, în aceeaşi epocă (139-161), îşi aveau garnizoana în această localitate 6. Numele Abrittus pentru cetatea de la Hisadâk e confirmat şi pnn frecvenţa literei A, gravată ca siglă în mod ostentativ pe mai n1ulte din blocurile zidului său de înconjur. Cum nu există vreo altă siglă scrisă pe acest zid, trebuie să deducem că e vorba de iniţiala numelui oraşu­lui 7. E posibil ca înainte de a primi actualul nume de Razgrad, loca­litatea să-ş i fi conservat destul de multă vreme numele vechi. An1 avea astfel o explicaţie a ciudatei apari ţii a numelui Abritum pe o hartă

.~ R. Vulpe, Histaire ancienne de la Dabrat/dja, Bucureşti, 1938, p . 281-282 ,1 1'1. XLVII (ef. şi pl. XLIV, fig. 78).

5 Th. Ivanov, Zwei Inschri/ten atlS der antiken Stadt in der Ndhe van RazgTad (bulgar şi german), Sofia 1955 {extras din Serta Kazaroviana, IT, în "Izvestiia - Bulletin de l'lnstitut a1·cheologique bulgare", XIX, p. 175-186.

G Th. Ivanov, ibidem, p. 180. 7 Th_ Ivanov. Archăologische Funde in Abritttt8 (1953- 1961), în v ol. A cta

alltiqua PhilippopoUtana : s~udia. a·rchaeologica , Sofia, 1963, p. 88.

208

.franceză din anul 1801 toc111ai pe locul Razgradului 8. Poate să fie ecoul vreunui 1110del din evul mediu, ulterior pierdut, dar nici nu este exclus ca vreo inscripţie, ncînregistrată de nimeni înaint-e de a dispărea, să fi revelat adevărata identitate a orasului Abrittus vreunui călător occiden­tal din sec . XVIII: l'ăn1<lS anonim: care va fi transmis-o verbal autorului hărţii citate.

Oricum o fi, fericita descoperire a altarului publicat de T . Ivanov a rezolvat definitiv discuţia din jurul situării oraşului AbTittus, care nu se afla la Abiaat, chiar pe graniţa Moesiei Secunda, ci la n1ai biI=J.€ de () sută de km mai spre sud, în însuşi interiorul a cestei provincii. Ipotez" identităţii sale cu ruinele de la Abtaat, formulată pentru întîia oară de K . Şkorpil:1, dar fără nici un sprijin epigrafic ori de altă natură, e de acum înainte radical anulată .

Inscripţia de )a Razgrad ne-a dat prilejul de a re examina problema limitei meridionale a provinciei Scythia . De îndată ce am luat cunoştinţă de acest document epigrafic, în toan1na anului 1954, graţie unui film documentar despre săpăturile de la Razgrad. reprezentat la Bucureşti 10, înaintea apariţi ei memoriului respectiv al lui T. Ivanov 11, l -am luat în consideraţie cu un legitim· interes. Nici O îndoială nu n e mai apărea posibilă în ce priveşte valoarea sa pentru identificarea oraşului Abrittus cu Razgradul. În anul următor am prezentat la Institutul de Arheologie al Acaden1iei Republicii Populare Române 12, o comunicare intitulată "Graniţa de sud a provinciei Scythia şi localizarea oraşelor Abrittus şi Zaldapa", în care tratan1 despre consecinţele topografice ale noii desco­periri. Textul comunicării a rămas inedit, dar un rezumat substanţial i-a fost publicat în cronica şedinţelor Institutului menţionat la Princi­palele concluzii ale prezentului articol se găsesc şi acolo.

Una din noile noastre interpretări formulate cu acel prilej se refe­rea la locul Zaldapei . Localizarea acestui oraş din Scylhia era tot atît de anevoioasă ca şi a Abrittului. La un mon1ent, Gr. Tocilescu o căuta la marele castru din faţa gării Mircea-Vodă, pe valul de piatră dintre Axiopolis şi Tomis". Dar această poziţie era prea departe de indica­ţiile oferite de izvoarele antice, care, cu toată lipsa lor de precizii, ne

;< ..r. Zaimov. Ha alOnwmomo IUte Ha Paazpa8 (Despre numele antic al R(lzgra ­duILli). în ,,61,:trapCim e3m. (Limba bulgară)", XL 1961, 3. p. 250- 252; Th . Ivanov, O]). cit., p . 82. E vorba de huria 9 de 12. J o ly Joscph-Romain. Atlas de l'anciel7ne ~F) ographie ·universelle. Paris 1801.

1) Cf. V. Beşevliev, ZUl' Geogmphie N01"Clost-Bulgal"iens in da SpăLantike und im Mittelalter, Sofia, 1962 (extras din "Ba.'f,;;anch~o eaUlWJltaH,ue - Ungu'is.t1que balkalliqi.le" , lV). p. 53, nota ::!.

10 La 30 noiembI"ie HJ54, în incinta Academie i Republicii Populare Române, la sfî rş i tul unei confe rinte ţinuie de acad. Sava Canovsk i. , preşedintele Academiei Republicii Populare Bulgaria. cu prilejul vizitei sale oficiale la Bucureşti .

U Serta Kazaroviana, II (apărUl către siîrşitul anului 1955), p . 175-186. 12 tnccpInd din 1970. hstituLuI de Arheologie din Bucureşti ţinf' de Acade­

mia de Ştiinţe Sociale şi Politice a Hepublicii Socialiste Rumanla . 1:; se/v .. VI. 1955. p. 939 (şedinţa din 11 noiembrie HJ55). i'i Gl·. T ocile'5cu. FOllilles et 7'cchcrches u1'cheologiqlles en R01lmanie, Eucu­

rc~ti, 1900, p. 15.1.

H - c. 56 209

obligă să căutăm Zaldapa spre sudul Dobrogei Jj. Pe de altă parte, castrul de la Mircea-Vodă legat de valul menţionat, are toţi sorţii să dateze dintr-o epocă tirzie, cel mai devreme din sec. X, cind Zaldapa nu mai exista 16. Incercind să-i găsească un loc mai proporţionat cu datele tex­telor vechi, J. Weiss a propus identificarea ipotetică a acestei localităţi cu ruinele romane de la AJacichioi (azi Placidol) la sud de oraşul actual Tolbuhin (Dobrici, Bazargic) n Pe harta noastră din 1938, am pus-o la Ghelengic (azi Pobeda), tot împrejurul Tolbuhinului, dar cu un semn de: îtitrebar,e pe care acum il găsim mai justificat decît 'Oricind. Nici Alacichioi, nici Ghelengic, cetăţui destul de modeste, nu se potrivesc w1ui oraş aşa de important ca Zaldapa, locul natal al lui Vitalian, centru urban citat în lista lui Hieroeles, centru eelesiastic demn de a figura in Notitw episcopatuum şi mai cu seamă punct strategic de prunul ordin 18, care, în cadrul Scythiei, deţinea un rol sin1etric aceluia pe care îl avea Abrittus in Moesia Secunda. Cel mai potrivit loc care i-ar Ii convenit era Abtaat, dar nu se putea avea în vedere această soluţie atîta vreme cît se credea că vastele ruine de acolo ar fi aparţinut Abrit­tului. Acum, în sfîrşit, cînd inanitatea unei asen1enea identificări este precis dovedită, locul de la Abtaat rămîne liber. Nimic nu mai împie­dică să revină Zaldapei J9 Faptul este atit de plauzibil, chiar necesar, încit abia dacă mai e nevoie de o confirmare epigrafică pentru a- l de·· clara tot atît de incontestabil ca şi localizarea Abrittului la Razgrad. Cît despre -cetăţuile mai mici de la AJacichioi (azi Placidol) şi de la Ghelengic (azi Pobeda), am putea spera să se găsească numele lor în lista atît de abundentă, dar atît de imprecisă, a lui Procopius (De aedi­fic'b;i.s) ori în alte izvoare, în măsura în care s-ar reuşi să se observe unele indicaţii topogl'afice indirecte 20.

,.:. V. Pârvan. Ufmetwn, 1, Bucureşti 19 12 (".flnalele Academiei Flomâne: Memol"iile Secţiunii istod ce", ser. II, t. XXXIV), p. 577; idem. Consideraţiuni asupra UHor nume de fÎUJ'î. daca-seiti-ce, Bucureşti, 1923 ("Academia Flomână: M e­moTii l e Secţiunii "is torice", ser. TII, t. III , m cm. 1), p. 5 ("la sud-est de Duro­stol'um").

!6 E. Comşa, SC1V, II. 1951, 2, p. 237: ,, ;\lfat('J'iale şi cercetăl'i arheologice", TV, lP57, p. 328-3a4 ; P. Diaconu, "Dacia", n.5., VI, 1962, p. 317-335; SCIV, XVI, 1965. pp. 189-109, 383-394.

l7 J. \Veiss, Die Dobnulscha im Altel'tum, Sm'ajcvo. 1911 , p. 78-79. 18 V. Velko v, Fpaaont 11 TpaJiu.<t u. ll,amt.'i> ItpC3 Ji,ocnam.a anm.u,ltIlocm (Oraşul in

Tl'acia şi in D acia Aureliană in an tichi tatea tirzie), Sofia 1959, p. 01; V. Beşe­vliev, op. cit., p. 59-61. Expresia diminutivă it6Â~crr.la.: ~P:XZ ,j, pc care Ioan din Antiochia (FHG, V) O întrebuinţează p entru a defini Ol'aşul Zalc1apa, nu merită mni multă atenţ:ie decit cealaltă afirmaţie a acestui autor, după care Zaldapa ar fi apar ţi nut "Moesiej Tnfc l·jO<1r C", ad i că Mocsici Secunda.

19 R. Vulpe, SCIV, VI, 1955, p. 939: idem. în "S tudii clasice", XI, 1969, p. 416; Th. Ivanov. în .4 cta antiqua PhiLipPo}Jolitana : St-udia archaeol., p. 83; V. I3eşevliev. O]J. cit., p. 59-60 (argumentaţi e foarte jud i cioasă).

20 V. Beşevliev, op. cit., p . 61. propune identificarea uneia elin cele două fortă reţe cu localitatea Scopis, menţionată de Thcophylactus (VII, 2, 2) Între MarcianopoIis şi Zaldapa. pe cînd pe n tru Pistus. citată de acelaşi autor antic, colegul n ostru de la Sofia recomandă a se a lege dintre trei l ocalităţi din îm­pre jurimile oraşului ToJbuhin, anume Ezibei (a;.~ i Paskalevo), Karalez (az i Ţare­veţ) şi Cocar gca (azi Zagorţi),

210

Unul din argumentele care il determinaseră odinioară pe J. Weiss să aşeze Zaldapa la Alacichioi, în loc să-i caute un loc mai spre nord, constă intr-un episod pcvestit de Theophylactus ~l în legătură cu răz­boaiele împăratului Mauricius împotriva avarilor şi slavilol'. Istoricul spune că, plecînd de la Anchialos şi trecind deci prin Marcianopolis, armata romană sosi la Zaldapa, de unde se îndreptă apoi către oraşul Iatrus (la gura rîului cu acelaşi nume, azi Iantra), adică pe Dunăre. în amunte de Sexaginta Prista (Ruse, Rusciuc). Ar urma că Zaldapa nu pu tea să ocupe o poziţie mai nordică , deoarece în acest caz traiectul menţionat al armatei romane ar fi comportat un prea mare ocol. Tre­buie să observăm, însă, că această obiecţie rămîne valabilă chiar dacă ne oprim. la Alacichioi (45 km la sud de Abtaat), căci o cale directă de la Marcianopolis spre Iatrus, îndreptată deci spre vest, nu putea străbate părţile Tolbuhinului, nici să atingă vreun alt punct al provinciei Scytllia. Dacă totuşi armata romană, urmărindu-i pe avari, a trecut prin Zaldapa, Cllm stă scris în izvor, e fără îndoială cUn motive ope­rative. Textul lui Theophylactus nu poate servi, prin urmare, intru nimic la rezolvarea problemei locului Zaldapei, nici să împiedice identi­ficarea acestei cetăţi cu ruinele de la Abtaat. Dimpotrivă, un in<lic.iu prielnic acestei localizăli ne oferă lista lui Hierocles şi Notitia episco­patuuIl! a lui De Boor, în care Zaldapa e menţionată imediat după T"opaeum (Adamcli si), care se găseşte la mai puţin de 25 km la nord de Abtaat 22

O dată fixaţi asupra vetrelor oraşelor Abrittus şi Z"ldapa, putem aprecia într-un mod mai just limita Scythiei. Din moment ce piedica opusă de falsa localizare a oraşului moesic Abritius la Abtaat a dispărut, sintem liberi să ducem linia acestei limite mai la vest, pentru a rezerva un spaţiu convenabil teritoriului oraşului "scythic" Zaldapa, al cărui nume e acum recuperat de puziţia de la Abtaat. Pînă la ce distanţă? Fireşte, nu prea mult, căci extremităţile limitei, mai bine cunosc-ute 1n general, atît înspl'e mare cit şi inspre Dunăre, impun un traseu pe care nu l-am putea împinge spre vest la nlai mult de vreo zece kilometri.

Este interesant de cons!,tat că, pe harta descoperirilor arheolo­gice 2,1, limita provincială mutată la această distanţă coincide ciudat cu un lanţ de sate actuale semn81ate ca locuri de provenienţă a diferite nl0numente din epoca romană. A'Ceste localităţi se continuă pc un tra­seu rectiliniu ca nişte mărgele înşirate, din regiunea Tolbuhinului pînă

:lI VII, 2, 16. 22 V. Bcşevliev, op. cit., p. 59. Pentru ol'dinca topogl"3fică elin NoUtia epis­

copalum a lui De Boor, ef. a noastră His/oire ancienne de la Dobroudja, p. 34 t , nota 1 ; Em. Popescu, ,.Stuâii clasice", VI. 1964, p. 203; ic\cm , Contributions iL la geographie historique de la peninsule Balkanique aux Ve_VIIle siecLes de notre ere, ,,[)acia" , n.S., XIIf, 1969, p. 403-415.

2.1 E. Kalinka, Antike Denkmiiler in Bulgarien, Viena. 1906. (î"n "Schdften der Balkan-Commission", IV), p. 441-442 ; G. Popa-Lisseanu, Cetăţi şi oraşe greco­romane din noul teritoriu al Dobrogei, Bucureşti, 1914, p. 100; R Vulpe, op. cit .. pI. XLVII; R. Vulpe - 1. Barnea, Din istori,a Dobrogei, 11, BucllI'eşti, 1968, hăr­ţile II şi V .

211

în apropiere de OHina şi de Mîrleanu pe Dunăre, adică exact in direcţia limitei Scythiei , precum şi a căii dintre Marcianopolis şi Zaldapa . AVelTI astfel) de la sud spre nord~ satul Arnăutcuius . loc de provenientă al unui reli ef cu Cavalerul tl'ac :.'\ satul Ezibei (azi P3skal2VO). situat pe un drum antic atestat printr-o piatră n1iliară din vremea lui Sever Alexandru găsită acolo :2::>, apoi satele Carasinan, Bazaurt, Armutli (de unde provine un fragment de coloană impodobită), Azaplar (baze de coloane) :lG, Capacli- Alexandria (piatră de hotar: fines Le1Tae

viri(_ .. ]) :li, D obromir, Caranlîc :lI) . La vest de aceste localităţi harta des­coperirHor rămîne albă pe o mare întindere. Nu S- al' putea explica această linie a tît de precisă ca un efect. al purei intimplări; ci sigur ca o gl'uniţ;l naturală reprezentată de liziera părţii celei mai compacLe a pădurii Deliornlanului, puţin frecventată ~i puţin locuită înainte de defri.<;;ările care au l'ărit-o în cursul ultin1ului mileniu. Pe harta pedo­logică a regiunii, această linie coincide cu separaţia dinlre solul roşu

de origine forestieră şi cernozi-omul stepei. Tot ce se constată la est de l iziera n~enţion3.tă ţinea de Scythia. E ra de altfel normal ca zona acestei limite să fie străbătută de-a lungul de drumul Marcianopolis­Zaldapa- Trop3.eum. Miliariul de la Ezib~i, mai sus pomenit, ca şi un alt exenlJpl·all'; din epoca lui. Hadrian, găsit la Ab1.aat:2\ stau mărturii.

Porţiunea cea mai uşor de precizat a limitei n~eridionale a Scythiei este aceea a extremităţii sale nlaritime, deoarece acolo~ precll1TI am notat aci mai sus: aceasta limită trebuia să coincidă sigur cu hotarul care despărţea teritoriile rurale ale oraşelor Dionysopolis din Scythia şi Odessus din Moesia Secunda. Acest hotar era format de pitoreasca vale a Batovei, pe care cei vechi o chemau Zyras JU . Către gura sa, la Ecrene (azi Kranevo), această va1e devine largă, adîncă, fertilă, tăind in m.od impresionant m onotonia podişului acestui colţ de silvo-stepă

al Dobrogei. Este un element geografic fo::trte indicat pentru a separa două teriLorii. Pe malul său drept, clinspl'e sud, lingă satul Dişpudac, a fost găs i tă o piatră de hotar cu inscripţia J(ines) [t]en'(itorii) Ocless(ita­nornm) :.il, de unde rezu1tă di limita comună a celor două cetăti pontice nlergea de-a lungul acestui mal Înal t şt pădul'OS, lăsind valea riului ZY1'as in teritoriul oraşului Dionysopolis şi . prin urmare, in provincia Scyth ia, Dat2. inscrippei; precedînd rcforma lui Diocleţian poate cu un secol, nu răpeşte n imic din valo~ll'ea sa den1arcativă, deoarece graniţa

:!~ C. Scorpan, Caualc1'1Il trac, ConsU:n~[l. lS67, p. 67, nr. 3J. ~:-; CI L. 111, 125l9. ~r. Pentru aceste IOCfllităţi, ef. G . Popa-LisS0H'1\l, 01). ciL, p. 76- 77, 27 CIL, 111, 1250H, 23 Notate el e V. Pc?lI'van În h{lrtile lUCrărilo r' Sed0 Cetatea Tr01)aewn. Bucu­

reşti 1912 (= "Buletil/ul Comisiunii ' j\tIonu1Ilcnlclol' istol'iec'·. 1\-, 1~11. PI;. 1-12 ~i 163--191) şi Ulm.etum, I, pla!lşa final ă, după infonnai,ii inedite. CI. şi a noastră Histoire ancienne de la DobJ'oudja, p1. XLVII; precum şi Di.n istoria DobJ'ogei, II, pp. 306 şi 556, hărţ ile II ş i V .

:!.J CEL, III, 14464. P iatra prezintă şi o a cloua i nscripţie m i liară, datînd din vremea l u i Theoclosius L

212

:!t! Plinilis, Nat. hist .. IV. 44 = J 1 (18). CL V . Vclkov. op. cit., p. 8-!, r"'.ota 4_ :ll CIL. lE, 1~507 = 7:')89 .

atestată prin acest docun1ent epigrafic, stabilită într-o epocă îndepăr­tată şi doar reconfirmată în primele secole ale In1periului roman) trebuit;! să se fi menţinut şi după sec. IV, pînă la sfîrşitul antichităţii, tocmai fiindcă se sprijinea pe un important accident geografic, care îi ·asigura permanenţa.

Pe creasta acestui 111al au construit bizantinii, în evul mediu, două castele) ale c';\1·or resturi subsistă încă la Dişpudac 32 şi pe înălţimea Ialtasu (cota 252), exact deasupra satului actual Kranevo-Ecrene 33. In actele bizantine. prin1ul din aceste %Cl.u1"S',),w; se chema Gerania, al doilea C;ranea. Cele două nume se raportau deopotrivă la Pl'ototipul antic Gerania: pl'in1ul printr-o reînviere livrescă, celăla.lt printr-o evo­luţie firească 3'1 .

In antichitatea clasică, Gerania era o localitate cunoscută. Plinius cel Bătrin 35 o pomeneşte in seria de oppida ale sciţilor plugari care în vren1urile preromane locuiau pe coasta Pontului Stîng, strecuraţi printre cetăţile elenice, de la gurile Dunării pînă la Zyms. Cum în lista acestor oppicla, citate de la nord la sud, Gemnia ocupă ultimul loc, rezultă că

se găsea foarte aproape de gura rîului Zyras. Trebuie s-o identificăn1 cu satul actual Kranevo-Ecrene ~ a cărui vatră e presărată cu resturi de construcţii si cu obiecte greco-romane 36 şi al cărui nume, fie că e vorba de forn1â oficială bulgnră K1'anevo ori de form a turcească ECTene, nu .reprezintă deci t un derivat din Ge'rania, după ce a trecut prin varianta medievală eranca 37. Situată pe locul actual al satului Kranevo, Gerania aparţinea teritoriului oraşului Dionysopolis ş i deci provinciei Scythia.

J:! C. Jil'c(;ck, "A.I·chăolugi seh-epigraphische Mitt('illlnqen aus Oestcl'r.-Ung.", Viena, X, 1886, p . 182; v . P~u'van, " Analele Academiei Române, Desbatcri". ser. II, t. XXXVI, Bucureşti, 1913, p . 22-23; 1". Kalincleru, "Buletinul Comisiunii Monllmentelor istorice", VI, 1913, p . 135. Cf. recent P. Kolcclarov, în "Byzantino­Bulgarica", II, 1966, p . 326, nota 13.

33 c. Jir~{;ek, loc. cit.; 1. Kalinderu, loc. cit., p. 135-l:W, fig. 4-5; N . Gdi­maclă, in "El~f)emeris Dacoromana''. IV, 1930, p . 230-232; O . Tafrali, La cite pontique de J)lOnysopoUs, Paris, 1927, p. 48-49; I. Lepşi, "Academia Română: Nlemoriile SecţIUnii ştiinţifice", ser. III, t. IV, mem. 6, Bucureşti, 1927, p. 52-53.

3~ R. Vulpe, Gerania, Cranea, Ecrene, în "Balcanica", VI, J943. p. 14.-29. 3.:; i'lat. hist .. IV, 44 . 36 F . Kanitz, Donau.-Bul.garien 1md del' HaLI..:an, TII:!, LC'ipzig, ]882, p . Ull;

K . şi H. Skorpil, Ba.It'{lU~ (Balcic), p. 48, notu 1; K. Skorpil, On ua ,Ia Cnw{Julturna 80

T.Jep/lo.ltOpCllama o(j..raclIL (Repertoriul antichităţilol" elin regiunea rvlării Negre), II, .$ofia, 1927, in "I13()mtwr. na lfapoanu,R, .uyaert (j." COrpWf," (Publicaţiile Muzeului Naţional d i n Sofia), p . 37 ; R. Vulpe, In "Analel.e Dobrogei", xvr, .1935, p . 190.

3] R Vulpe, Gerania, Cranea, Ecrene, p. 17-24. Locali:-::8rea Oi'a$ului Cnmi ta Ecrene, susţinută de unii arheologi moderni (de cx. A. P "p"clopoulos Vi'etos, {<'. Kanitz, K . Skorpil) este din toate punctele de vedere in3cceptabilil . După da­tele izvoarelor antice (Scymnos, 751-752: Plinius, Nat. hist. , IV, 44, etc . ; ef. lista completă la M. Besnier, Lexique de geoâraphie an-cienne, Pads, 1914, p . 244, s.v.), Cruni nu era decît un alt nume al Dionysopolei, singurul pc care un Strabon (Vll, 6, 1 = 319) îl folosea pentru a designa acest oraş. Cf. a noastră Gel'aaia. Cranea, Ecrene, p. j 7- 21 ; ehr. M. Danov, 3anaoaiJnu.<tJn 6p.<w na LJepllo ll{ope e opeeHocmma (Ţărmul de 'apus al Mării Negre in antichitate), Sofia, 1947, p . 97-100; L. Ro bert, Les insC1'iptions grecq1.les en Bulga1"ie, J~cvuc de PhiloLogie", XXXIII, 1959, p. )97-199.

Este interesant de remarcat că rîul Zyras apare ca o limită regio­n3.lă ş i la Plinius, căci în pasajul cit::lt acest autor nu tratează decît des­pre litoralul Dobrogei, de la [stropoZis (Histl'ia) pînă la DionysopoZis­Cruni şi pînă la Gerania, fără a se ocupa de Odessus, pe care îl va pre­zenta într-un alt pa.ragraf. Rezultă că individualitatea Sciţiei Minore în raport cu restul Traciei sau al Moesiei Inferioare era practic de lnultă Vl'eme recunoscută , chiar sub aspectul detaliilor topografice ale limi­telor naturale şi că reforma oficială a lui Diocleţian n -a făcut în această privinţă decît să sancţioneze o situaţie de fapt.

Coincizî nd cu frontiera odesso-dionysopolitană, limita meridională a provinciei Scythia pornea de la extremitatea maritimă a malului văii Zyras, ad ică de la înălţimea Ialtasu (cota 252), în marginea oppidului antic Gerania (Kranevo-Ecrene), acolo unde avea să se construiască mai tîrziu castelul bizantin Cranea, apoi ţinea de-a lungul crestei mal ului, t r ecînd p e la nord de Dişpudac şi urmînd curba pe care o face valea Batovei in amu nte, în fin e traversa această vale, pentru a o părăsi la un punct pc care nu l-am putea determina cu precizie, dar unde incetau teritoriile oraşelor Dionysopolis şi Odessus. Avînd în vedere poziţia ge­nerală a limitei Scythiei după localizarea Zaldapei la Abtaat, am putea căuta acest punct, cu cei mai mulţi sorţi de probabilitate, prin dreptul sa­tului Ceatalar, Plecind din acel loc, t r aseul trebuia să ia direcţia NNV, trecînd prin seria de locali tăţi arheologice pe care le-am notat aci IDai sus, de-a 'lungullizierei Dehormanului.

In partea dinspre Dunăre: căutarea limitei dintre provinciile Scythia ~;;i Moesia Secunda parc mai grea. Din lipsă de explorări , acolo sint cele mai frecvente aşezările arheologice fără nume şi numele de localităţi an­tice fără identitate. Printre oraşele antice pe care izvoarele le arată pe lÎ1nes ~ul danubian şi care au fost localizat e în mod indubitabil, cele mai apropiate ele limita d intre Scythia şi Mocsia S ecunda sînt AxiopoZis în prin1a dintre aceste provincii şi DurostoruTl~ in cealaltă . Poziţia Axiopo­lei la 4 km sud de Cernavoda, in dreptul insulei Hinogu, este asigurată prin prcciziile itinerariilor şi pietrelor miliarc, precum şi prin rezulta­tele săpăturilor pe care le-a condus acolo Cr. Tocilescu . Cît despre iden­titatea Durostorului cu Dristor-Dristra-S ilisira, al cărui nume însuşi, în d iversele sale forme, denotă o continuitate de viaţă locală de-a lungul secolelor, este din belsug dovedită d e izvoarele istorice, epigrafice şi

arheologice. Dar, separate printr-un interval de circa 80 km, cele două localităţi nu sint de nici o u tilitate practică in problema care ne pre­ocupă ,

Din ferici re, izvoarele pomenesc, pentru acest inte rval, o serie de alte localităţi, care, chiar nedeterminate, pot să ne uşureze sarcina. Ast­fel, în Moesia Secunda, la est de Durostorum, Notitia dignitatum men­ţionează gar nizoanelc Cimbriana, Sucidava şi Altin'1.lm, pe cind in Scythia citează Flaviana şi Sacidava, la sud de Axiopolis.:~ In plus, în această

l~ ND, Or., XXXIX-XL.

214

parte a prO\'inciei Scythia, Procopius vorbeşte de o importantă fortifi­caţie numită Sanctus Cyrillus (Kup!AAo, ii.y<o<;) 39, Printre localităţile pe care Notitia dignitatum le atestă între Durostorum şi Axiopolis, numai Sucidava şi Altinum îşi fac apariţia şi la Procopius, In rezumat, e de re­marcat că ultima localitate danubiană spre est aparţinînd Moesiei Se­cunda era AUinwn, pe cînd prima după ea ţinînd de Scythia era Fla­viana. Graniţa comună a celor două provincii se afla, pri n urmare, între aceste două castre, destul de departe de Axiopolis, pînă unde trebuia să se ţină seama poate şi de Sanc\us Cyrillus, şi la o distanţă şi mai mare de Du rostorum) pînă unde mai existau Sucidava şi Cimbriana.

Identificarea celor şase localităţi citate de izvoare intre Durostorum şi Axiopolis, anume Cim.briana, Sucidava, Altinu1n, Sacidava, Flaviana şi, eventual, Sanc!u s Cyrillus, e o treabă destul de anevoioasă . Cu excepţia Sucidavei şi a Sacidavei, figurînd în itinerarii cu cifre miliare, deşi în­curcate !,(l, celelalte patru nume nu oferă nici un element de precizie. Doar ordinea lor în liste ne procură o oarecare indicaţie topografică , dar pentru Sanctus Cyrillus sîntem lipsi ţi şi de acest element, aşa că locali­zarea sa la sud de Axiopolis, la Cochirleni ori la Rasova, nu reprezintă decît o pură conjectură, 1,[ Pe de altă parte, numărul castrelor romane semnalate pe teren, în acest sector al !imes-ului danubian, este mult mai mare. Se cunosc cel puţi n vreo douăsprezece pînă în prezent! E vorba, plecînd de la Durostorum, de fortificaţiile de la Bugeac. Dervent, CanJia, Pîrjoaia, Satul Nou, Oltina, BeiJic, Mîrleanu, Muzait, Vlahii, Rasova, Cochirleni li2. Pentru a alege, printre aceste douăsprezece cetăţi, pe acelea ca re ar conveni mai bine celor şase nume de localităţi, e nevoie de cer­cetări arheologice. 01', nici una n -a făcut pînă acum obiectul unor să­pături, Explorările executate mai de curind la Satul Nou ş i la Păcuiul lui

~, Procopius, De aedijiciis, IV, 7. r,u Ptolemcu. ,Geogr., III, 10, 5, confirmă situal'ea Sucidavei la est de Dul'o­

stOl'llm şi îi preci zează chiar coordonatele geografice (54 0 long., 450 40' lat.), dar cu marea c lasticitate pe care atare preciziuni le comportau :in 'acele vrcmuri. Prc­c um vom arăta îndată, itinerariite dau cifre miliarii contradictorii pentru aceasW, localit3te, care este menţionată şi într-o inscripţie din Durostorum (CIL, III, 12456) privind O victorie a lui AUl'elian asupra carpilor can:- a avut loc /inLer Calrsium et Sucidlavam/. După A. Aricescu, Q1wlques precisioll s Stii' la carte de la Scythio Minor, în "Dacia" , XIV, 19iO, p. 303-305, in loc de /Calrsium ar fi vorba de o localitate /Quelrsium din apropiere de Durostorum, al cărei nume îl reconstituie ipoteti c prin emendarea formei Questris (Ko6'f)v'F~C;) d e la Procopius, De aed .. IV, 7.

'<1 J. Weiss. op. cit., p. 44; V. Pârvan, Ulmetum, 1. p. 101; 1. Barnea, în ,.Studii teologice", VI, 1954, p. 221. Nu este exclus ca să fie un nou nume dat ce­tăţii AxiopoIis, unele Sfintul eponim fusese martiri7.at (ef. L Ba rnea. loc. cit.; G . Popa-Lisseanu. I zvoarele istoriei românilor, XV; Procopius, De aedijiciis, Bucu­reşti , 1939, p. 107, nota g; I. Dobroiu. în "Studii clasice", XI, 1969, p. 416). După o ipoteză a lui A Aricescu, loc. cit., p. 306, cetatea Sanctus CyrilLus pomenită nu­mai de Procopius, ar fi un nou nume căpă tat in vremea lui Iustinian de oraşul Tropacum, care cu vechiul său nume lipseşte in De aedificiis.

42 Gr. Tocilescu, FOllilles et recherches archeologiques en Roumanie, harta de la p. 118; V. Pâl·van . Cetatea Tropaeum , p. 53; Ulmetum. I , harta finală; R. Vulpe, Histoire ancienne de la Dobrouel ja, pL XLVrr; Din istoria Dobrogei, It, hărţile II şi V.

215

Soare (o insulă dunăreană lîngă Dervent) se referă numai la mOnUI11cnte slava-bizantine din evul mediu . Cît despre castrele romane menţionate , sîntem în deplină necunoştinţă nu numai asupra numelor lor, dar ~j cu privire la data lor, la tehnica lor constructivă, la garnizoanele lor. Iden­tificările care le-au fost încercate pî nă la ora actuală nu reprezintă deCÎt conjecturi mai mult ori mai puţin supuse cauţiunii.

Pentru Ci1T~briana nici măcar nu s-a incercat să i-se caute locul pe hartă. S-a plecat de la falsa ideie că numele său nu s-ar referi la un loc, ci la o trupă de 7nilites Ci1nbriani q. Totuşi în Notitia dignHaiullt numele este clar atestat la ablativ : Cimbrianis, cu sensul de localitate (CimbTianis castris), distinct de numele similar, la nominativ, al unităţii

militare care străjuia acolo. De altfel nu e pentru prima oară că un eastru îşi ia numele de la garnizoana sa. Acelaşi izvor ne oferă mai multe analogii. De aceea noi am înregistrat Ciulbriana, în 1938, ca un element toponimie, fără a pu tea totuşi să-i precizăm poziţia, pe care ar trebui s-o căutăm undeva între Durostorum şi Sucidava, printre diferi­tele castre semnalate pc această porţiune a Unws-ului: Bugeac: Der­vent, Canlia . 1,1

Localizarea Sucidavei ar fi una din cele mai lesnicioase dacă cifrele în n~illia passu:w1l precizate de Tabula lui Peutinger .şi de Itinerariul Antonin în r aport cu distanţa care o separa de Durostorum ar fi clare şi concordantc . Din 110fcricire, aceste cifre se contrazic între ele într-un chip foarte incomod. Pe cînd Tabula arată, cu începere de la Durostorum spre est, 18 m.p. (adică vreo 27 km) pînă la o localitate numită Sagadava, apoi încă 12 m .p. (~ cam 18 km) pînă la Sucidava, ceea ce face in total 30 m.p. (= cirea 45 km), Itinerariul, care ignorează Sagadava: nu pome­neşte decît de S"cidava, situînd-o abia la 12 m.p, (~ 18 km) de Durosto­rurn. Măsurată pe teren, distanţa globală de 45 km, indicată de Tabulă , ne-ar duce pînă la Mîrleanu, adică mult dincolo de AltinumJ care, precuD1 vom vedea, se găsea la Gltina. Ceea ce ar veni în contradicţie cu Notiiia dignitaturn, după care Sucidava era situată înaintea acestei 10calităţ:i, la vest. Pe de altă parte, intervalul de 12 m .p. (~18 km) precizat de itine­rariu, se opreşte prea curînd, nedepăşind spre est Păcuiul lui Soare. unde recentele săpături arheologice conduse de P. Diaconu n-au dat la iveală decît fortificaţii bizantine din secolele X-XII 4.\ fără urme mai vechi co-

·,3 In hărţile lor, ca şi in textele lucrărilor lor citate, Cr. Tocilcscu, J . \Vciss şi v . r·~I!'\'1>r. nu iau ;'lr't (1(' Cimbriana .

• 1'> ND, Or ., XL, 27: Milites Cim,briani, Cimbrianis. R. Vulpe, op cit., p. 30~ şi pl. XLVII; R Vulpe - 1. Barnca, Din istoria Dobrogei, II, p . 373 şi harta V (p. 556). Noi am interpr"etat, în 1938, ablativul Cimbrianis din izvor ca provenind dintr--un nominativ Cimbrianae, gîndindu-ne la o aşezare civilă (Cimbrianac cana­bae), dar e cu mult mai indicat să 8.vem în vedere numai nucleul militar al loca­lităţii : Cimbriana castra.

t,:; P . Diacol1u. l!l "Materiale", V, 1959, p. 587-59~; VI. 1959, p. 653- 666; VII. J96!, p. 509-60H: VIn. lP62, p. 7J3-722 : "Dacia", n.s" V, 1961, p. 485-501; IX, 1965, p. 307- 323; X, 1966, p . 365- 371 ; XIIT, 1969, p. 501 - 506; "Pontice", II, 1969, p. 395-400; R. Popa, ,.Dacia" , 11.'5., XI, 1967, p. 271-292; Mira DOl'clea-Voi­tec, ibidem, p. 293-299; D. Vilceanu, SCIV, XVTIl, 1967, p . 593-615.

21G

respunzătoare unui oraş roman ca Sucidav8. E\"ident, cifrele prezentate de cele două izvoare conţin deopotrivă greşeli. Totuşi, Tabula Peutingeriana ne oferă o posibilitate de-a ajunge la limpezire, dacă suprimăm ştirea sa despre Sagadava, ca o interpolarc nelalocul ci a unei forme toponimice desfigurate. In adevăr, o locali taie numită astfel n-a exi stat; nici un alt izvor n-o pomeneşte . Este desigur o deformare a numelui Sacidava, al unei localităţi menţionate în Notitia dignitatwn, precum şi în două monu­mente epigrafice, d int re care cel mai clar constă dintr-un stîlp miliar recent descoperit pe lîngă Rasova. Localitatea este de identificat cu cas­trul de la Muzait, la est de satul Mîrleanu. II; Copistul Tabulei a comis greşala de a confunda poziţiile Sacidavei (aşa zisa Sagodava) şi Sucida­vei, inversindu-lc, probabil din cauza asemănărE nu melor. In virtutea acestei explicaţii trebu ie să ţinem seama , plecînd de la DUTostorwn, nu­mai de cifra XVIII m.p. (~ 27 km) pc care Tabula o indică alături de numele acestui oraş (Silistra actuală) şi care exprimă desigur adevărata distanţă pînă la Sucidava, pe cînd ciira de XII m.p. (~ 18 km), pe care trebuie s-o mutăm lîngă acest ultim nume, se referă la intervalul care

I,G Stîlpul miliar, datînd de la impăratul Decius (249-251), a fost semnalat mai întîi, Cll un facsimile exact, dar cu multe şi naive erori de interpretare, de V. Cannrache, în sclptămînaJul "Contemporanul" , n r. 35 (1142), 30.VIII.1 968, p. 10. Adrian Rădulescu l-a publicat apoi corect in "Re vista j\tluzeelor" , 1969, 4, p. 349-353 (după ce îl prezentase la Sesiunea ~tiinţifică a Muzeului arheologic din Con­stant.a, la 16.VIIL1969, într-o şed inţă la a le cărei dezbateri am participat cu părc­riIe pe care le expunem şi aci). Mai de curind, A. Aricescu, "Da.cia". XIV, 1970, p. 297-:109, a reluat studiul monumentului, cu juste precizări de inte r pretare, în cadrul unor ample comentarii de toponimie dobrogeană antică. Textul inscripţiei miliare este următorul: lmp(eratori) Ca(e)s(ari) JVl eslsio Q(tânto) '1'raiano I Decio p(io) f(e1.iei) invicto I Aug(usto) p(atri) p(atriae) proco(n)s(uLi) a I Saci < ci>dave (sic !) I m(Wia) p(assuwn) IIIl. Această descoperire epigrafică e de natură să infirme conjeetUl"a lui Gr. Floreseu (în volumul In Memoria hâ Vasile Pârvan, Bucureşti , 193-1, p. 136- 1'::7), înregistrată şi in lucrarea noastră Histoire a ncienne de La Dobroudja, p. 30~ şi pl. XXVI, XLvn, după care Sacidava, gumizoană a unui cuneus equitum. scutariol·'I.:m, ar fi el e localizat la Topalu ori la ScimcnL Cum n-am putut lua direct cunoştinţă despre decisivul monument epigrafic de la Rasova decît după tipărirea in coli a părţii noastre din Din istoria Dobrogei, II, caduca localizare la Topalu a rămas consemnată şi in această lucrare, la pp. 205, 249 (cu greşala "Sucîdava" , reparată în Indice la pp. 581 şi 583) şi 274. precum ş i in hărţile II, III şi V. :\1:i­lîariul de la Rasova aruncă () l umină nouă şi asupra textului unei inSCripţii fu­nel'arc din sec. IV, găsită mai inainte Într-unul din castrele romane de la Mîrlcanu. în care lectura Proclino ex<x>arc(ho) qui milit(avit) SAC(idav ae) - considerată cu scepticism de N. Gostar. În "Studii clasice", V, 1963, p. 309, nota 5, şi în Noi monumente epigrajicc din Scythia .Minor, Constanta, 1964, p. 91, nota 3, preferîn­dU-Î neintemeiata interpretare milit(avit) (inter) sag(ittarios) - devine acum obli­gatorie. Concl uzia pozitivă, însă, cu situ21'ea Sacidavei la Mîrleanu, fusese adop­tată de r. Barnca, in Din istoria Dobrogei. II, p. 373. Dintre cele două castre ro­man e d in apropierea satului Mirleanu (oficial numit azi Dunăren i), ace la in care s-a descoperit această inscripţie fun erară şi cu care trebuie identificată Sacidava se aIlă la est, spre Rasova, pe locul zis Muzait (precizarea lui A. Aricescu, loc. cit., p. 298). unde a existat în trecut vatra unui cătun turcesc cu acest nume, dispărut încă de pe vremea dominaţiei otomene; ef. M. Ionescu (-Dobrogianu), Dobrogia în praguL veacuLui al XX-lea, Bucureşti, 1904, p. 480. Celălal t castru, situat în ime­d iată apropiere de satul Mîrleanu, spre vest, pe malul lacului Mîrleanu, corespunde Flaviall ei, după cum vom arăta aci mai la vale.

217

despărţea Sucidava de Sacidava. Or, confruntată cu realitatea terenului, distanţa de 27 km de la Durostorum la Sucidava (~ 18 m.p.) convine perfect importantei cetăţi romane ale cărei ruine se văd la Pirjoaia (azi Izvoarele) lîngă Satul Nou, la circa 15 krn vest de Oltina. 47 Cu titlu de ipoteză , s-a încercat adesea să se localizeze Sucidava aci 48, dar, în urma ultimelor recunoaşteri arheologice la faţa locului, această identificare se poate considera azi cu mai n1ultă fermitate. fiind singura care se 'acordă în acelaşi timp cu datele topografice şi crollologice şi cu insistenţa izvoa­relor care, făcînd caz tot timpul de Sucidav a 1j9, îi scoate in evidenţă im­portanţa militară , demnă de amploarea vestigiilor constatate la Pirjoaia.

Cit despre Altinum, localitate menţionată de Procopius şi figurind şi in Natitia dignitatum ca staţie a flotei militare din Moesia Secunda, ocupată de 1nilites nauclarii A ltinenses ':'0, localizarea sa este excelent asi­gurată prin identitatea de nume cu actualul sat Oltina. Transformarea iniţialci A în O reprezintă un fenomen fonetic foarte frecvent in evoluţia numelor şi termenilor latini din provinciile danubiene, fie a acelora care au pătruns în limbile slayc . fie a acclora din limba română . Toponimia română îl prezintă foartc des (de ex. Altda-Olt, Smnus-Somcş, Marisus­Moreş-Mureş). De asemenea aceea a Bulgariei mocsice : Almus-Lam, Augusta-Ogast, Asamus-Osma. Termenul traian şi numele Traian din limbile slave şi di n limba română derivă din numele împăratului Traia­nus prin aceeaşi transformare fonctică, a cărei origine a fost căutată

într-o influenţă slavă . Dar dovezile că e vorba totuşi de lin fenomen mai vechi, produs prin însăşi evoluţia roman ităţii clanubiene, devin din ce în ce mai insistente şi mai convingătoare :> 1.

~Î P. Diaconu, in "B iserica ortodoxă românc1", LXXXI, 1963. p. 546-550; V. Culică. SCIV, XVII. 1966. p. 189-195; "Pontice" , Il, 1969, p. 395-400.

l.a Cf., ex. gr., M. D. Ionescu (-Dobrogianu), O]J . cit., p. 529; M. Besnier, op. cit. , p. 832, v. Zusiclava (sic): FlusS RE, v. S1Lciclava. col. 560.

1i9 Fluss, loc. cit . 50 ND, Or., XL, 28; Procopius, De aed., I V, 11. La Altinum e ra . in sec. VI.

o mare cărămidărie, ale cărei produse ci rcu l::nt des tul d e departe : s-au găsit e xem­plare la Dinogetia (Garvăn): ef. L Barnea, "Dacia" , n .s., XI , 1967, p. 355-356; M. Irimia, .,Ponti.ce", 1, 1968, p. 379-408.

51 Cf. C. P oghirc, în I storia limbii române, II, Bucureşti, 1969. p. 358-362 (cazul AIUnum-Oltina la p. 360) ; idem, în "Studii clasice", XI. 1969, p. 416. Multă pondere prezintă în această privinţă contribuţia pe care o aduce inscripţia fune­rară de la Philippi , în Macedonia, a unui v eteran al lui Traian, recrutat la origine într-o unitate de căIăeeţi pannoni. Impăratului său acesta ii spune Troianus (M. Spe ide l, T he Captor of D ecebalus, a new Inscriptian iram Philippi, in "The Journal al Roman studies", LX, 1970, p. 142-153; idem, Ranisstorum,ultimulpunct de sprijin al lui Decebal, în "Acta Musei Napocensis", Cluj , VII, 1970, p. 511-515). Fiind v orba de o inscripţie îngrij ită , al cărei text 3 fost dictat de însuşi defunctul pe cind era în vială (se vivo faciendum euravitJ .. este evident că pronunţia cu o in loC' ne a făcea par te din graiul popular de la Dunăre, pe care acesta il vorbea curen t. Cu atît mai mult cu cît nu e primul ca?: printre altele, un Troianus se cunoştea mai demult la Brigetio in pannonia (C/L, III , 11039; ef. R. Vulpe, in .,Ephemeris Dacoromana", III , 1925, p. 155, nota 3). Pe baza sa, C. Daicoviciu, în "Anuarul I nstitutului de Istorie naţională", Cluj, I V. 1926-1927, p. 473, lăsîndu-se impresionat de greşita interpretare slavă a fenomenului. pun€'3 pmblema imposibilă ,.a existenţei slavilo l' în primele 2-3 secole d. Chr. 'în P annonia".

218

De altfel, continuitalea numelor de localităţi în vechile provincii Tomane din dreapta Dunării nu este o rarÎlate . Ca să restrîngem exem­plele la Dobrogea. ajunge. in afară de cazurile Gerania-Kranevo-Ecrene şi Dm'ostor-um-Dristra-Silistra citate mai sus. să amintim numele Constan­tia (eventual Constantiano) - Constanta .". Callatis-Pancalia-Pangalia­Mangalia 53. CarsiU111-Hîrsova. Petra-Camena. Beroe-Băroi . De altfel, identitatea staţiei Altin1l7n cu castrul de la Ollina e cu atît mai evidentă cu cît Notitia dignitatwn o atestă exact in aceeaşi p3rte de loc, între Su­cidava şi Flaviana.

Cea dintii localitate danubiană , deci, in avale de Altinum, era Fla­"t'iana, aparţinînd provinciei Scytl1ia. Aceasta, de asemenea, nu apare deci t intr-un singur iz\-oJ', Notitia dignitatl.lm. Se cu\'ine s-o situăm un­deva Între satele Mirleanu şi Rasova, dar nu dispunem de nici o indicaţie pentru ca să o identificăm Cli unul din cele şase castre romane, cel puţjn, semnalate pe această porţiune a mal ului Dunării. In lucrarea noastră d in 1938, menţionam Rasova in legătură cu această problemă, dar nwnai în vaga acceptie de :.regiune", fără a marca vreo preferinţă pentru un punct topografic precis. ;::;t.

Totuşi problem:l. devine mai puţin spinoasă dacă ţinem seama de analogia particulară pe care această cetate o prezintă cu vecina sa 1\lti­num. Ţinută de milifes na'Urlarii 53, ea era tot o bază navală, avînd în armata Scythiei acelaşi rol pc carc staţia de milites naueZa,.ii Attinenses îl deţinea in arma la Moesiei Secunda. Vecinătatea lor se explică prin colaborarea lor necesară, căci, cu toată dependenţa lor de două coman ­d amente diferite, ele trebuiau să se menţină într-un strîns contact şi

sa-şi dea reciproc asistenţă tehnică şi tactică. Era logic, prin urmare, ca b azele lor să se afle într-o proximitate imediată. Fi i ndcă cetatea ALtin",n, al cărei nume ii garantează identitatea cu Oltina, era situată pe marginea lacului danubian omoninl. care servea de bazin flotei aferente, urmează -că Flaviana, sora sa din Scythia. care de asemenea avea nevoie de un l ac pentru a-şi pune năvile la arlăpost, trebuia să ocupe o poziţie ana-10gă. Or , o situaţie similară nu exista decit pe lacul Mîrleanu, situat la mai puţin de 10 km la est de lacul Oltina şi comunicînd de asemenea cu Dunărea . Obligati astfel să-i căutăm un loc in jurul acestui lac. sîntem 1n mai mică încurcătură, căci n-avem de ales decît între două castre, dintre care unul , de mai puţină importanţă, constatat la Beilic, la sud, iar celălalt lîngă satul l\1îrJeanu (azi Dunăreni), la nord. Acesta din urmă. aşezat pe malul de vest al lacului. pe un promontoriu înaintat in­tre lac şi fluviu, la fel ClI promontoriul de la Altinum pc marginea de

52 R. Vulpe, Note de istorie tomitană, in .. Ponticc·:, II, 1969, p. 157-165. 53 Cf. articolul nostru din .. Tomis", H, 1967. l, p . 17. ~ R. Vulpe, H istoire ancienne de la Dobraudja, pp. 164-165 şi 300; ef. şi

V. Pârvan, U lmetum. 1. p . 580. Părerea lui C. Patsch (RE, S.V., coL 2505) că Fla­viana ar fi fost un port al cetăţii Axiopolis, situat in insula Hinogu, nu reprezintă: decit O conjectură, lipsi tă de orice probabi litate.

w ND, Or., XXX1~. 20.

219

est a lacului Oltina, este cu mult cel mai indicat. ăG Vecinătatea celor două flote face să ne gîndim la eventualitatea originii lor intr-o bază navală unică de pe timpul cînd provincia Moesia Inferioară încă nu fu­sese împărţită. După îmbucătăţirea ci sub Diocleţian, flota a suferit de asemenea o scizipari tate, dar fără a-şi schimba locul. 57

In lumina acestui raţionament asupra locului Flavianei, spaţiul prin care crîmpeiul danubian al limitei scytho-moesice trebuia să treacă se reduce la intervalul de citiva kilometri care separă cele două 'lacuri. Deci traseul său nu atingea Dunărea la Muzait, între Mîrleanu şi Rasova, cum era desenat pe harta noastră din 1938, ci mai la vest, între Mîrleanu ~i Oltina, ceea ce se acordă excelent şi cu translaţia generală pe care a tre­buit s-o aplicăm acestei limite după noua localizare a oraşului Zaldapa.

* Făcînd punctul expunerii noastre, von1 rezuma traseul întreg al li­

mitei meridionale a provinciei romane Scythia, atît cît poate fi recons,ti­tu it în momentul de faţă:

Incepînd pe coasta maritimă la înălţimea Iallasu (cota 252), imediat la sud de Kranevo-Ecrene (Gcran;a, Cmnea), acest trRseu se confunda cu graniţa oraşelor Dionysopolis (Balcic) şi OdesSlLs (Vama), eare ţinea malul drept al văii Batova (Zyras). După ce părăsea teritoriile celor două cetăţi ponticc, probabil pe lîngă satul Ceatalar, limita provincială lua direcţia oraşului actual Tolbuhin (Dobrici, Baza.rgic), de unde devia spre NNV, urmînd o linie care, trecînd printre satele Arnăutcuius, Ezibci, Carasinan, Bazaurt, Armutli, Azaplar, Alexandria (Capacli), Dobromir, Caranlîc, ţinea marginea orientală a părţii celei mai dense a păd urii Deliormanului. Limita lăsa provinciei Scythia zona de silvo-stepă şi stcpa. cu oraşul Zaldapa, localizat la Abtaa!. De la Caranlîc, în sfîrş it, limita provi ncială se îndrepta direct spre Dunăre, al cărei mal îl atingea la jumătatea drumului dintre lacurile OHina şi Mirleanu, interpunîndu-se şi între gamizoanele navale de la Altinwn şi Flaviana.

Nu era, bine înţeles: decît o linie abstractă, nemarcată prin nimic pe teren. Ar fi deci inutil să ne aşteptăm la descoperirea vreunui stilp de hotar care 5-0 menţioneze. Totuşi, cum am văzut pe alocuri. această linie era concepută în legătură cu diferite elemente topografice, admi­nistrative, strategice, a căror cunoaştere e deosebit de eficace pentru a-i reconstitui traseul. Gradul de perfecţiune al unei atare reconstituiri de­pinde de proporţia şi de calitatea datelor accesorii de care ne putem servi. Pentru un moment, situaţia nu este în această privinţă mult mai bună

56 J. \:Veiss, op. cit., p. 44, voia să pună acolo Sucidava (ef. şi K. Millel', Tii­neraria Romana, Stuttgart, 1916, p. 507), fără să observe că astfel trecea dincolo de Altinum, despre care nu pomeneşte nimic. Pc hărţile de la V. Beşevliev, op. cit., p. 64, şi de la V. Velkov, "Studii clasice", III, 1961, p. 242, Sucidava, înscrisă din inadvertenţă in Scythia, e pusă tot in acest loc.

5, O sugestie în acest sens a fost exprimată mai întîi de V. Pârvan, Desco­periri nouă în Scythia Minor, Bucureşti. 1913 ("Analele Academiei Române : Me­moriiLe Secţiunii istorice", ser. Il, t. XXXV), p. 507, nota 1.

220

decît in 1938, cînd incercam prima schitare a limitei meridionale a pro­vinciei Scythia . l\fară de importanta inscripţie care a decis localizarea cetăţii Abrittus la Razgrad şi, prin repercusiune, pe aceea a cetăţi i Zaldapa la Abtaal, nici un document nu s-a mai adaus la documentarea de care se dispunea pe atunci. Sîntem îl1CR in aşteptarea multor cercetări ar­heologice destinate să dezvăluie secretele atîtor oraşe, sate, castre, ale căror \'cstigii presară zona prin care trecea limita Scythiei. Din această cauză traseul pe care îl propunen1 în prezentul studiu, deşi mai bun decît acela de acum mai bine de treizeci de ani, nu reprezintă decît o schiţă încă preliminară, supusă verificării prin viitoare descoperiri.

LA Lll\lITE MEftlDIONALE DE LA pnovlNCE ROMAINE DE SCYTHIE

Puisque cettc etude fut integralemcnt plibliec en fran~ais dans les Siudia lJaLcanica : 1, Recherches ele geographie historiq'ue, Sofia 1970, p. 33-'17, nous ne trouvon,:; necessaire (ren rcsnmcr que les conclusions. La limite separant, a partir de Dioclcticn, les provinces de -'1ocsia Secunda ct de Scythia (Scythic Mineure). eOincidait, du cote du Pont-El1xin, avec la fron1ic,-c comml1ne des villes c!'Odessus (Vama) et de Diollysopolis (BaltC'hik) , Jongcant la vallcc de la Batova (Zy ras). Puis, aprcs avoir quiite eettc va1l6c et parcouni les envil'ons de la ville actuelle d e Tolboukhine (Dobdtseh, Bazargic) , clle prcnait la direction NNO, pOUI' aboutir au Danubc cnt re les camps romains d'Altinwn , ,~u bord clu lac el"OJtina, et de Flaviana sur le lac de Mîrlcanu. CeHe limite, ({('lcrmincC' par des raisons exclusivemcnt geographiqucs, sepal'ait aussi les forNe; pn~balk:.l11iqll(,s du Deliorman - qu'elle laissai t, avcc la viil e d'.tbrittus (Razgl'ad), a la ).1oesi~~ Secunda - des steppes de la Dobroudja, qu'ellc abandonnait i.l_ la Scythic, avec la viIle de Zahlapa (Abtaat).

DIE SUOGRENZE OER ROMISCHEN PROYlNZ SKYTHlEN

7.llsa 111 me1lj Q.<;S II Ilg

In i\nbetracht ek'SSC'fl, dan dc!' gC!:iamlc \\'urt!ullt c]iescs Studiums in Studia Bakanîra : 1. Rec/wrches de grographie historiqlle, Sofia, 1970, S, 33-47, crschlenen ist. craehten wi,' es hiel" aIs erfol'dcrlich nul' noch dic SchluBfolgerungen zusammen-7.ufassen . Dic Gl'enzc, die scit Dioklctian dic Pl'ovinzen Moesia Secunda und Scythia (Scythia Minor ) trenntc, stimmtc vom Schv,:arzcn Meer 2.US mit der elen Stadtcn OdcsstLS (Warna) unei Dionysopolis (Baltschik) gemeinsam en entlang c1cm Batova (Zyras) -Tal vedaufendcn Grenze i.îbcl·cin. Nachdcm sie sich van diesem TaI 1rennte unei clie Umgebung elcr gegcl1\\'ărtigen Stadt Tolbllkhin (Dobl'itsch, Basar­dschik) dUl'chzog, verlief sic in Richtung NN\\', um z\\"ischen elen r6mischen Heer­lugcrn .lhinum, am Uier d'~s Uhina-Sees unei Flaâana, am Mideanu-Scc, bis an clic Don <tu zu gelangen, Diesc Grenze, dic ausschlicBlich aus gcog,-aphischcn Gro.n­den clic'sen Verlauf hat. trcnnte auch clic vOl'balk~nischen Deliorman-\·Văldel·, clic sic 7.usammen mit cler Stadt Abriil liS (Rasgrael) dcr Provinz Moesia Secunda zudlcklicB, von d~n Stf"ppC'n del' Dobrudseha, clie ~ie zusammen mit der Stadt Zaldapa (Abtaat) in ScyUlia cinwles.

221