contribuȚii privind eficientizarea monitorizĂrii … · la teza de master cu tema “contribuții...
TRANSCRIPT
-
Universitatea Tehnică a Moldovei
CONTRIBUȚII PRIVIND EFICIENTIZAREA
MONITORIZĂRII DOZELOR DE IRADIERE ÎN
PROCEDURILE SPITALICEȘTI
Masterand:
Șevcenco Dan
Conducător:
prof.univ.dr.hab. Buzdugan Artur
Chişinău - 2019
-
2
-
3
ADNOTARE
la teza de master cu tema “Contribuții privind eficientizarea monitorizării dozelor de iradiere în
procedurile spitalicești”
Teza cuprinde introducerea, trei capitole, concluzii, bibliografia din 41 titluri, 4 anexe,
77 pagini text de bază, inclusiv 44 figuri, 4 tabele, 8 diagrame.
Cuvinte cheie: radioprotecție, iradiere, legislația, dozimetria, norme și standarde, radiația,
imagistica, tomografia, angiografia, radioscopia și radiografia, verificare.
Domeniul de cercetare îl constituie aspectele teoretice şi practice a verificării normelor
privind dozele administrate pacienílor, managementul departamental în radiologie.
Scopul lucrării în a contribui la eficientizarea monitorizării dozelor de iradiere în procedurile
spitalicești
Metodologia cercetării știinițifice se bazează pe analiza datelor statistice în domeniul
radiologic în cadrul unui spital concret, studierea legislațiilor și a normelor naționale și internaționale,
radioprotecția în cadru spitalului, starea DM radiologice.
Noutatea şi originalitatea actual, majoritatea instituțiilor medicale nu respectă integral
normele de securitate, radioprotecție și notarea dozelor cît în registre atît și în fișele medicale a
pacienților. Diagnosticarea și monitorizarea corectă a datelor este importantă pentru a preveni riscurile
radiologice asupra oamenilor. Pentru îmbunătățirea actului medical este nevoie de înregistrarea
corectă a dozelor primite, verificărilor anuale a echipamentelor radiologice, mentenanța preventivă
efectuată la timp și după necesitate. Ce privește personalul medical, el trebuie să respecte toate
normele de radioprotecției ca să asigure de radiație pe sine însuși.
Semnificaţia teoretică a lucrării o constituie o primă analiză a datelor registrelor spitalicești
pe parcursul unui an în radiologie.
Valoarea aplicativă a lucrării constă în cercetarea și analiza datelor asupra unităților
radiologice în departamentul de imagistică în cadrul IMSP SCM ,,SFÂNTA TREIME”, privind
registrele cu dozele înregistrate pe pacienți, baza de date, respectarea radioprotecției, autorizațiile
asupra DM radiologic etc.
-
4
ANNOTATION
the master thesis on "Contributions to efficiency of radiation dose monitoring in hospital
procedures"",
The thesis consists of introducing, three chapters, conclusions, the bibliography of 41 titles, 4
annexes, 77 basic text pages, including 44 figures, 4 tables, 8 diagrams.
Keywords: radioprotection, irradiation, legislation, dosimetry, norms and standards,
radiation, imaging, tomography, angiography, radioscopy and radiography, verification.
Research domain is the theoretical and practical aspects of verifying patient-administered
dose norms, departmental radiology management.
Work order to help streamline radiation dose monitoring in hospital procedures.
Scientific research methodology is based on the analysis of statistical data in the radiological
field within a specific hospital, the study of national and international laws and regulations,
radioprotection within the hospital, the status of radiological MD.
The novelty and originality currently, most medical institutions do not fully comply with the
rules of safety, radioprotection and dosing, both in the records and in the medical records of the
patients. Proper data diagnosis and monitoring is important in order to prevent the radiological risks
to humans. For the improvement of the medical act it is necessary to correctly record the doses
received, the annual checks of the radiological equipment, the preventive maintenance carried out in
time and according to necessity. As far as healthcare professionals are concerned, they must comply
with all the radiation protection rules to ensure radiation for themselves.
The theoretical significance of the thesis is the synthesis of diagnostic techniques, dosimetry
data, determination of the advantages and disadvantages and efficiency of each radiological DM.
The achievement‘s practical value is the research and analysis of the data on the radiological units
in the imaging department within IMSP SCM "HOLY TRINITY", regarding the patient records, the
database, the radioprotection, the radiological MD authorizations, etc.
-
5
CUPRINS
INTRODUCERE....................................................................................................... 6
I. SURSELOR DE RADIAȚIE. TIPURILE DE DISPOZITIVE ROENTGEN.
RADIOPROTECȚIA................................................................................................ 7
1.1. Sursele de radiație......................................................................................................... 7
1.2. Efectele radiațiilor asupra sănătății oamenilor........................................................ 10
1.3. Principiile de funcționare a dispozitivelor roentgen................................................ 13
1.4. Radioprotecția................................................................................................. ............ 23
II. DOZIMETRIA. CADRUL LEGISLATIV NAȚIONAL.
REGLEMENTĂRILE INTERNAȚIONALE...................................................... 29
2.1. Principiile de detecție. Dozimetria.................................................................. 29
2.2. Legislația națională..................................................................................................... 35
2.3. Cerințe de autorizare.................................................................................................. 37
2.4. Normele, standardele și reglementările pe plan internațional................................ 39
III. REZULTATELE STATISTICE PRIVIND IRADIEREA PACIENȚILOR
IMSP SCM NR. 3............………………………….……………………....................... 41
3.1. Tehnologii de investigații radiologice în IMSP SCM nr. 3..................................... 41
3.2. Procedurile interne de investigații în corelare cu normele recomandate…......… 48
3.3. Rezultatul analizei monitorizării dozelor de iradiere a pacienților...................... 58
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI............................................... 70
BIBLIOGRAFIE..................................................................................................... 71
ANEXE............................................................................................................................... 74
-
6
INTRODUCERE
În zilele de astăzi, există echipamente de radiologie moderne care permit diagnosticarea mai
calitativă cît a pacienților atât și obținerea imaginilor cu rezoluție mai înaltă. La moment, radiologia
este instrumentul esențial pentru diagnosticarea a majoritatea bolilor și joacă un rol important în
precizarea rezultatelor și a monitorizării tratamentului. [38]
Oricare explorare imagistică trebuie solicitată de un clinician pe baza unui document semnat,
scris ce conține informații preventive privind starea și istoria pacientului. La fel, oricare examen
radio-imagistic efectuat este necesar să încheie cu un alt document care conține punctul de vedere
a imagistului. [39]
Societățile radiologice mențin că pentru a îmbunătăți percepția publică asupra diagnosticării
și îngrijirii pacientului, este esențial contactul cu pacienții. Serviciile radiologice sunt esențiale și
cu toate acestea, pacienților le pot părea oricum incomode. În Republica Moldova, percepția de
către pacienți este în continuare modificată din cauza unor doze mari primite în timpul
diagnosticării.
Cu părere de rău deseori medicii radiologi indică în registre și în fișele medicale, personale
a pacienților dozele mai mici decît cele cu care real au fost iradiați ei.
Pe de altă parte, în unele cazuri chiar și medicii radiologi nu respectă tehnicile de
radioprotecție ce poate să influențeze grav asupra sănătății acestora și chiar rareori să ajungă pînă
la cancer. La moment există legi, hotărîri de guvern, documente internaționale ca: AIEA, ICRP
etc., ce indică cum trebuie corect să se protejeze cît personalul medical atît și pacientul și descriu
efectele acestor încălcări.
În Republica Moldova sarcina elaborării unui astfel de studiu a fost ca scop de a analiza și
verifica corectitudinea lucrărilor efectuate de către medicii radiologi din departamentul imagistic
al spitalului. Astfel, tema tezei de master impusă este cea mai actuală, ca fiind un început de
elaborare a unei analize, studiu care ar depista aspectele pozitive și negative inclusive
recomandările pentru soluționarea a problemelor apărute.
Reișind din cele expuse, sarcina tezei a fost analiza şi elaborarea a unui raport ce ne permite
să verificăm real ce se întîmplă în departamentul de imagistică din cadru IMSP SCM ,,SFÂNTA
TREIME”.
-
7
I. SURSE DE RADIAȚII. TIPURILE DE DISPOZITIVE ROENTGEN.
RADIOPROTECȚIA.
1.1. Sursele de radiații.
Radiația (de la radiația fr.) este aspectul corpuscular și propagarea de unde. Fiecare radiație este
asociată cu transferul de energie. În multe cazuri, în direcția unei secunde, radiația conține forma
fasciculului, de exemplu, faptul că (pentru situații date) termenul "fascicul" este folosit în exact
același sens ca și termenul "radiație". Energia particulelor radioactive (alfa, beta sau gamma) este
numărul de particule emise de o sursă radioactivă:
, (1.1.)
unde semnalul minus indică o reducere a numărului de nuclee inițiale în timp. Unitățile de măsură
sunt în Curie (Ci) sau Rutherford (Rd). [29]
Radiația este împărțită în două categorii: radiațiile neionizante și ionizante, care subliniază
acțiunile biologice asupra unei ființe umane. Radiații electrice: unde radio, lumină, ultra-violetă și
radiații infraroșii, microunde, ultrasunete.
Originea radiatiei ionizante
Suntem permanent expuşi la un fond de radiaţie ionizantă din surse naturale (cca 50% din
fondul radioactiv total) cu valori dependente de locaţie geografică, altitudine, care au provenienţa
din:
Radiaţia cosmică – particule de energie înaltă (protoni – 95%, alfa – 3,5%) şi raze gama care
bombardează Pământul instantaneu. Atmosfera planetei acţionează ca un scut, absorbind o mare
parte din energia radiaţiei cosmice.
Radiaţia terestră – se datorează elementelor radioactive, care există în roci şi sol: izotopul
radioactiv al potasiului şi produşii dezintegrării uraniului şi toriului;
Radon – contribual major (68%) al radiaţiei terestre de fond.
-
8
Figura 1.1. Elementele radioactive în tabelul elementelor chimice [34]
Radiaţia naturală din interiorul organismului – radioizotopii potasiu-40 şi carbon-14, care
pătrund în organism prin lanţul alimentar (3%) şi prin respiraţie.
De asemenea suntem expuşi şi la radiaţie artificială, rezultat al:
- Expunerii medicale (din radiografii medicale şi dentare cu raze X, din tratamente prin iradiere
cu cobalt sau injectii cu alţi radionuclizi). Expunerea medicală are ponderea majoră în radiaţia
artificială, care în prezent depăşeşte şi radiaţia natural de fond;
- Alte surse (producere de energie electrică, transport şi depozitarea materialelor nucleare,
testarea armamentului nuclear, cât şi din alte activităţi umane, cum ar fi fumatul, arderea gazului
pentru încalzire şi gătit, utilizarea fosfaţilor ca fertilizatori, etc). [12]
Răspîndirea elementelor chimice radioactive în tabelul elementelor chimice este reprezentată în
figura 1.1.
-
9
Diferite surse emit diferite tipuri de radiaţii ionizante
Radiaţia alfa (α), care sunt de fapt atomi de heliu, interacţionează cu mulţi atomi pe o distanţă
foarte mica, dînd naştere la ioni şi îşi consumînd toată energia pe acea distanţă scurtă. Cele mai
multe particule alfa îşi vor consuma întreaga energie la traversarea unei simple foi de hârtie.
Principalul efect asupra sănătatii corelat cu particulele alfa apare când materialele alfa-emiţătoare
sunt ingerate sau inhalate, în acest caz energia particulelor alfa afectează ţesuturile interne, cum ar
fi plămânii. [12]
Radiaţia beta (β-) sunt electroni – particule uşoare cu sarcină negativă. Acestea se deplasează
pe o distanţă relativ mai mare în aer şi pot trece prin hârtie, dar nu pot penetra total prin piele în
organismul uman. Efectele asupra sănătăţii asociate particulelor beta se manifestă în principal
atunci când materialele beta-emiţătoare sunt ingerate sau inhalate. [12]
Radiaţia gama (γ) se prezintă sub formă de unde electromagnetice sau fotoni emişi din nucleul
unui atom. Ei pot traversa complet corpul uman, putînd fi oprite doar de un perete de beton sau de
o placă de plumb groasă de 15 cm. Radiaţia gama este oprită de: apă, beton şi, în special, de
materiale dense, precum plumbul. Puterea de penetrare a diferitor radiații ionizante este
reprezentată în Figura 1.2. Dar trebuie de menționat, că nu toate materialele dense pot fi utile ca
bariere la radiații, de exemplu, uraniul sărăcit nu este bun pentru radiația de neutroni. Razele X
sunt radiaţii gama cu energie scăzută. În cazul organismului uman, acestea pot penetra ţesuturile
musculare, dar nu pot penetra oasele, de unde vine şi utilitatea lor în medicină (radiografii). [12]
Figura 1.2. Puterea de penetrare și bariere pentru radiatii ionizante [30]
-
10
1.2. Efectele radiațiilor asupra sănătății oamenilor.
Radiațiile ionizante pot fi dăunătoare pentru oameni. În mod similar, așa cum soarele are
capacitatea de a arde pielea, de exemplu, și radiația ionizantă are capacitatea de a provoca daune
organismului.
La interacția radiației ionizante cu materia vie, o mare parte a energiei emise de radiația
ionizantă este localizată sub formă de căldură, și numai cca 1% din această energie produce
ionizarea celulelor vii. Acțiunea radiației ionizante asupra unui organism biologic conține câteva
trăsături, ce le deosebesc radical de percepția altor efecte:
- organismul uman nu este echipat cu un organ sensibil care să perceapă prezența radiațiilor
ionizante, iar efectul bio nu este vizibil în timpul iradierii;
- efectele biologice sunt considerate cumulative și nu au o natură specială, ceea ce ne permite
să le distingem de alte efecte, fără a lua în calcul expunerea.
- configurațiile și semnele efectelor se dezvoltă lent după iradiere.
În realitate, efectele biologice produse de acțiunea radiaților ionizante asupra ființelor, sunt
rezultatul unei lungi serii de fenomene care se declanșează la trecerea radiaților prin organismele
vii.
- Etapa I – fizică (10-18 secunde) se produce ionizarea și excitarea atomilor și moleculelor
din mediul de interacțiune pe parcursul traiectorilor particulelor ionizante (Figura 1.3.).
- Etapa a II-a fizico-chimică (10-15 – 10-12 secunde) atomii și moleculele ionizante se
recombină, cele excitate se dezexcită, producând, în general, radicali liberi – specii
chimice cu o reactivitate remarcabilă. Având în vedere că în materia vie predomină
apa, și mai frecvenți radicali liberi care apar în această etapă sunt radicalii liberi
obținuți în urma radiolizei apei. Primele două etape sunt comune materiei vii și moarte:
decurg identic, cu o construcție chimică identică.
- Etapa a III-ia chimică (10-6 – 10-3 secunde) inițiază specificitatea de acțiune asupra
materiei vii, în care radicalii liberi interacționează cu macromoleculele de interes
biologic, adiționează ireversibil formând molecule cu structuri și funcții abnormale.
Cinetica reacțiilor biochimice este profund modificată. Totalitatea acestor efecte
biochimice la organismul viu conduce la apariția unor modificări vizibile macroscopic
pe organismul viu.
-
11
- Etapa a IV-a biologică (secunde - ani) – specifică lumii vii poate afecta mai multe
generații succesive prin distrugerea proceselor naturale biologice și reparatorii la nivel
de celular / molecular.
Gradul de severitate al efectelor radiaţiei depinde de:
Severitatea efectului de radiație depinde de:
- durata expunerii;
- intensitatea radiației;
- originea radiației.
Expunerea la o doză destul de ridicată de radiații poate conduce la arsuri de piele pe termen
scurt, vărsături sau sângerări interne. Efectele pe termen lung ale unor doze mici de radiații pot
avea capacitatea de a întârzia apariția cancerului sau, cel mai probabil, o boală ereditară, mai ales
la cei care au supraviețuit bombardamentelor de la Hiroshima și Nagasaki. [31]
Figura 1.3. Riscurile și efectele asupra organismului uman [37]
Sivert-ul este unitatea de măsura care exprimă doza medie de radiații absorbită de diferite
țesuturi umane. 1 sivert este egal cu 1.000 de milisiverti. Se consideră că o doză de peste 100 de
milisiverti pe an poate duce la cancer.
https://www.acasa.ro/radiatii
-
12
Expunerea la radiații și simptomele
Se produce iradierea în cîteva etape, pe o perioadă de timp nedeterminată, funcție de dozele
radiațiilor absorbite sau de perioada de expunere. Radiațiile distrug celulele corpului uman, cele
mai vulnerabile fiind celulele tractului intestinal sau chiar cele din maduva osoasă. [32]
În prima fază iradierea, o persoană are stări de greață, vărsături, febră sau dureri puternice de
cap. În faza a doua, este foarte slăbit organismul și apar și alte efecte secundare precum căderea
părului, hipotensiune sau scăderea imunității. Cazurile de iradiere puternică, decesul survine chiar
și în 2 - 3 săptămâni. [32]
În funcție de intensitatea și durata radiației simptomele se pot instala mai rapid.
Valorile dozelor radiatiilor si impactul lor asupra organismului:
• 2 milisiverti/an: nivel de radiație normal, la care suntem expuși zilnic;
• 100 milisiverti/an: nivelul de la care crește riscul de cancer;
• 1000 milisiverti cumulați: această doză cauzează forme fatale de cancer;
• 1000 milisiverti într-o singură doza: la această doză scade numarul de leucocite și apar și
primele simptome ale iradiației, precum greața;
• 5000 milisiverti într-o singură doza: decesul intervine într-o lună de la expunerea la radiații;
• 10.000 milisiverti într-o singură doză: decesul intervine în 2 - 3 saptămâni de la expunerea
la radiații.
Figura 1.4. Sursele de radiație în diferite domenii [36]
https://www.acasa.ro/expunerehttps://www.acasa.ro/iradiere
-
13
Majoritatea radiațiilor la care suntem expuși pe durata unui an provin de la surse artificiale, în
special de la investigații medicale cum ar fi tomografiile și radiografiile.
Conform unor teorii efectul iradierii este efect de prag, mai sus de ca re apart efecte biologice
cauzate de radiațiile iionizante.
Riscul la care suntem expuși datorat radiațiilor ionizante în comparație cu alte riscuri din viața
de toate zilelele pierdute din alte cause este dat comparative în figura 1.5.
Figura 1.5. Comparațiile și nivelurile de risc [22]
1.3. Principiile de funcționare a dispozitivelor de roentgen.
Aparatul Röntgen (scris și Roentgen) folosește radiații electromagnetice de tip "X" (sau
Röntgen", "Roentgen") pentru a produce imaginea unui obiect pe o suprafață aflată de obicei sub
obiectul respectiv.
Componentele aparatului Roentgen
Un aparat Roentgen este realizat dintr-un tub radiogen (tub generator de radiații, tub Roentgen),
un transformator de înaltă tensiune pentru crearea unei diferențe de potențial între electrozii tubului,
un transformator de joasă tensiune pentru încălzirea filamentului (respectiv catodului) tubului
radiogen. De asemenea, aparatul Roentgen este prevăzut cu organe de reglaj sau măsură a tensiunii
de accelerare, a curentului anodic, a timpului de expunere la radiații etc. [1]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Obiect
-
14
Tubul radiogen
O componentă mai importantă a setului de generatoare de raze X este un tub radiogenic care
constă, de regulă, dintr-un carcasă din sticlă vidată în care este plasată o țintă din wolfram, cupru
sau molibden și o bobină de tungsten proiectată să emită electroni în timpul încălzirii. [1]
Diferența de potențial (tensiune) asigurată de un transformator de înaltă tensiune accelerează
electronii termoemiși de spirală, accelerîndu-i spre ținta de tungsten. În urma ciocnirii electronului
cu atomul metalului, electronul își va schimba orbitala pe unul din straturile superioare ale
atomului, unde va forța plecarea altui electron, care la modificarea orbitale pe un strat inferior va
produce un foton de radiație X. [1]
Figura 1.6. Tubul emiţător de raze X [1]
Catodul este constituit dintr-o spirală metalică de tungsten, liniară sau sub formă de arc, de 200-
220 microni grosime. Filamentul, liniar (unic sau filament dublu) sau circular, este înconjurat de o
piesă metalică cilindrică în formă de degetar, care este numită piesă de concentraţie şi focalizare.
Filamentul este încălzit pănă la incandescenţa tungstenului (2500°C) cu ajutorul unui curent de
încălzire (6-12 V), produs de transformatorul de joasă tensiune (trasformator de încălzire). [1]
Prin efect termoionic, electronii atomilor filamentului de tungsten de pe orbitele periferice se
rotesc din ce în ce mai repede în jurul axului lor şi se desprind de pe orbite, formând un nor de
electroni liberi. Numărul de electroni desprinşi este cu atât mai mare, cu cât filamentul este mai
puternic încălzit. [1]
https://ro.wikipedia.org/wiki/Tensiune_electric%C4%83https://ro.wikipedia.org/wiki/Electronhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Atomhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Metal
-
15
Piesa de concentrare, atât prin forma şi înclinarea pereţilor săi, cât şi prin sarcina electrică
negativă cu care este încărcată în circuitul de înaltă tensiune, organizează electronii într-un fascicol
conic, orientat cu vârful spre anod. În acest mod se produce focalizarea fasciculului de electroni.
Utilizând transformatorul de înaltă tensiune, electronii se vor deplasa cu viteză foarte mare spre
anod. [1]
Anodul poartă numele şi de anticatod, având rol de frânare a electronilor catodici. Anodul este
constituit dintr-un bloc cilindric masiv de cupru, în care este încorporată o pastilă de tungsten, care
are formă ovoidă sau dreptunghiulară. Pastila, care se numeşte focus sau focarul tubului, trebuie să
aibă duritate mai mare, pentru a nu se pulveriza şi crateriza sub efectul bombardării cu electroni
catodici şi o temperatură de topire ridicată (peste 3500°C). În momentul când se stabileşte circuitul
electric de înaltă tensiune, polul pozitiv al transformatorului de înaltă tensiune este reunit la anodul
tubului, iar polul negativ la catod. [1]
Catodul dintr-un fir de fier, o spirală, liniară sau de sârmă, cu lățimea de 200-220 mm. Un fir,
un fir dublu liniar sau identic sau o formă rotundă, cilindrică, de fier, în formă de piatră, care este
din ce în ce mai prezentată. Temperatura este ridicată la 2500 ° C (+ 25 ° C) cu un curent de
încălzire de 6-12 ° C, așa-numitul "transformator" (transformator termic). [1]
Datorită electronicii termocuplurilor pentru tensiunile atomice ale dispozitivelor periferice care
se rotesc în jurul tuturor verticalelor care scrâșnesc și scorbesc cu axele lor și orbita orbitei, care
formează electroni care circulă liber. Numărul de electroni detașați este chiar mai mare. [1]
Un butuc, atât în formă cât și înclinat, de exemplu, și datorită încărcăturii electrice negative
care este captată în îndoirea eforturilor de tracțiune într-o rană conică direcționată către anod. În
acest fel se va face focalizarea fasciculului electric. Transformatoare de înaltă tensiune [1]
Anodul are încă titlul de anti-catod, care deține punctul de frânare al electronilor catodului.
Anodul este produs prin carterul blocului cilindric din suport, în care este încorporat buzunarul de
volum, numele ouăi sau forma dreaptă. Sa afirmat că pasta, care este punctul focal sau centrul
focarului, era în poziția țestoasă sau nu a fost supusă nici unei bombardamente reale catodice și a
temperaturii de 3500 ° C catodul. [1]
Există, de asemenea, un catod de șoc și un anod între două tipuri diferite de potențial gigant
(între 10 kV și 400 kV, care diferă în funcție de mașini similare și, mai important, de acum).
Efectele ne-vasculare la un proces complex: 97% energie cinetică, 1% transfer termic, 1% raze X,
-
16
1% sterilizare. În sfera termică, focalizarea în buzunarul anormal va capta căldură când controlați
trunchiurile. 10 frotiuri au primit o imagine cu raze X a proprietăților lor, explică reflexia focalizării
optice. [1]
Figura 1.7. Schema electrică a aparatului de raze X [1]
- Transformatorul de înaltă tensiune - are rolul de a mări tensiunea rețelei de alimentare peste 10
kilovolți, pentru ca radiațiile produse de tub să poată pătrunde prin învelișul de sticlă al tubului.
- Transformatorul de încălzire (de coborâre a tensiunii) - are rolul de a încălzi filamentul de tungsten
al tubului, pentru ca acesta să poată emite electroni (vezi emisia termoelectrică).
- Organele de reglaj și control - Reglaj: Un autotransformator este utilizat pentru reglarea curentului
de înaltă tensiune de la tub; apoi un reostat este utilizat pentru reglarea curentului de încălzire a
tubului. Un releu de timp este construit pentru a permite reglarea timpului în care aparatul va
produce radiații.
- Organe de măsură: Un miliampermetru petru măsurarea intensității curentului anodic (intensitatea
este proporțională cu cantitatea de radiații produse de către tub) și un voltmetru pentru măsurarea
tensiunii rețelei de alimentare.
Tuburile moderne au discul anodic constituit dintr-un bloc de grafit (capabil să înmagazineze
cantităţi mari de căldură). Blocul de grafit este acoperit cu o placă de Molibden şi cu un strat subţire
de 1-2 mm de Wolfram şi Rhenium. Alte tuburi, conform dezideratului focar termic mare, focar
-
17
optic mic, utilizează anode rotative, care au forma unui disc înclinat, cuplat la rotorul unui motor
al cărui stator este situat în afara tubului; acesta roteşte anodul cu viteze variabile (3000/min-
6000/min).
Figura 1.8. Desen schematic – anod rotativ [1]
Poate funcționa în gama noastra de servicii de la 2 mm la 1,2 mm și o toleranta de 0,3 mm. -
(role de admisie anodului poate crește 6-10 ore, în greutate), cu grosimea de auto-găuri anod este
de la 2 mm la 1,2 mm, iar grosimea carcasei - 0,3 mm (în cazul tubului - cu nipluri separate, catozii).
Cromul, cum ar fi fluajul și cavitățile, precum și apărarea corpului, pot fi utilizate pentru a
dezvolta cercetări clinice, cum ar fi angiocardiografia, kineflografiya, augmentarea și tomografia.
Sisteme anodice de congelare. [1]
Tuburile cu raze X sunt scanate cu un anod și puternic ascuțite și sunt proiectate pentru aceeași
operațiune, fără nici o deteriorare necesară pentru ceață. Răcirea anodului garantează o suprafață
uriașă: - rezistent la apă (apă, ulei special); 11 - cu aer; - când anodul a fost rupt, anodul a fost
detectat pe radiografiile unui tub pe care a fost instalat un schimbător de căldură radial (răcire prin
convecție); - Ieșiți din apă. [1]
Aparatele moderne (după anii 1945, de putere mare)
Utilizați timp cu tuburi anodice rotative. Ținta de tungsten este limitată la un con de tijă, care
este destinat unui motor asincron. Toate piesele sunt părți portabile ale bărcilor cu vid.
Statorul este instalat, elicopterul este permis în baie de pe statorul electronic electronic. [33]
-
18
Auxiliar a fost rezolvat în tubul de aspirație (2000 mA) fără export și pregrescență. Datorită
faptului că plăcile anodice sunt aruncate în sus, lama este resetată de bara de protecție, anodul se
transformă într-o lamă plictisitoare, plictisitoare, care nu vibrează. [33]
Carcasa este un transformator torf transflector, de la mormăitul de rupere la anod, exploziv și
necesar pentru a obține imagini necorectate. Reglați setările, suprimați efectul busului, apăsați
butonul de pornire al comutatorului sau porniți transformatorul sau porniți camera.
Au o formă cilindrică de aceeași formă, care sunt destinate scopurilor sanitare, în special pentru
cuptoarele cu microunde, camere și raze. Tuburile lui sunt numite cupola. Deteriorarea domei
radiologice este atașată de un colimator oscilant pentru limitarea ieșirilor, în timp ce se aplică filmul
(de obicei, 2 mm de aluminiu). [33]
Radioscopia
Radioscopia este metoda cea mai nepretentioasa, cu mult mai scumpa si mai costisitoare. Ea a
fost obținută pe o radiografie cu raze X cu raze X, urmată de zgârierea anumitor zone anatomice și
pe baza calității raze X a modelelor de raze X, contaminare direcțională, neregulată și fluorescență.
În acel moment, receptoarele radio specifice au fost destinate scopurilor de comunicare radio,
în special informația morfologică (în general relațiile, motivele, organismele) și capacitățile
funcționale; imagini separate. Radioscopia a determinat o urmărire constantă a intențiilor specifice,
modul în care a fost efectuată cercetarea și a fost efectuată cu studii regionale, simetric și într-un
mod diferit. Ar trebui să fie un timp scurt, un examen nervos și pacientul cât mai puțin posibil.
Avantaje: - metoda Penny; - permite investigarea nuanței morfofuncționale a organelor; -
pentru a permite imaginilor să poată compara examinarea pacientului în mai multe cazuri.
Dezavantaje: - nu dezvăluie răni mici (sub 5-6 mm); - metoda personală; - un document care
trebuie datat; - pacientului bolnav.
Radiografia
Raza X este o metodă de studiu radiologic, care se bazează pe proprietatea razelor X de a
produce emoție pe o emulsie de film de raze X, care de fapt îi permite să reproducă mai târziu o
imagine a unui obiect care trece printr-un fascicul de raze X.
-
19
Imaginile radiografice transparente în acele părți în care emulează o fotografie care a fost
afectată de fotonii cu raze X sunt impresionați și, pe măsură ce devin ei, devin negri. Astfel, filmul
cu raze X are capacitatea de a evidenția imaginea ascunsă din fasciculul electric aflat în ieșire în
corpul în mișcare, îngroșarea în zone unde radiația este realizată fără absorbție și rămâne sub formă
de benzi absorbite complet sau complet. fotoni cu o cădere uriașă.
Componentele transparente, ca urmare a acestui amestec fotografic, sunt izbitoare și, pe măsură
ce devine, devin mai întunecate, componentele materiale mai transparente care trec prin fasciculul
de radiații. Imaginea cu raze X este considerată a fi o imagine negativă a imaginii radioscopice,
datorită faptului că componentele cu raze X arată ele însele colorate (albe) pe raze X, în timp ce
componentele transparente emit o imagine neagră.
Astfel, 26 la nivelul pieptului nu este greu, datorită conținutului de aer, într-o mică măsură
protejează radiațiile - datorită faptului că aerul și gazele au un coeficient redus de incidență.
Datorită densității scăzute, acestea vor fi reflectate pe radiografie sub forma unor imagini mai
negre, împrejmuite de un prieten de la un prieten cu imagini alb-zăpadă, radiopac și mediastinal.
Spre deosebire de cel puțin pronunțat defilee abdominale: ficat imagine, rinichi si splina sunt
vizibile, în special datorită stratului de grăsime condițional sensibil la radio, care înconjoară interior
(factorul tisular cuprinde o incidență în ceea ce privește celelalte părți netede).
Transparența radio a anesteziei digestive și a stomacului nu este vizibilă dacă este goală; dacă
acestea conțin o cantitate specifică de gaz, absorbând fotonii X la cel mai mic grad și devenind mai
mari sau cele mai puțin întinse sectoare ale formei propriilor lor cavități.
Umplerea același spațiu real sau virtual, în scopul de a le aranja radiologica vizibile în mod
indirect, cavitatea corpului naturale se pot aplica pentru a umple medicamente lor cu cel mai mare
număr atomic mai mare, care sunt considerate radioopac, fapt care le pregătește, de exemplu, se
face referire la agenți de contrast radioopace ca artificiale. Încă mai au toate șansele de a aplica
agenți de contrast radiofaci, aer sau alte gaze.
Avantajele radiografiei: - este o metodă imparțială; - Acesta este un document care poate fi
comparat cu alte imagini; - este posibil să se observe răniri mici, inclusiv un anumit număr de
milimetri; - expunerea pacientului este mai mică.
Dezavantaje: - mai scump decât fluoroscopia; - solicită cu insistență un număr mare de filme,
pentru a poseda probabilitatea de a urmări funcțiile organelor.
-
20
Filmul radiografic
Filmul radiografic este alcătuit dintr-un suport central de celuloză acetil acetată, de 0,15-0,25
mm sau dintr-un poliester. De o parte şi de alta a acestui strat urmeză: un strat adeziv, emulsie
fotosensibilă (formată din bromură de argint înglobată în gelatină), un strat protector. Filmele
radiografice au diferite dimensiuni: 13/18, 18/24, 24/30, 30/40, 35/35 şi 15/40 cm, iar pentru
radiografiile dentare 3/4 cm. Ele sunt păstrate în cutii bine închise, ferite de acţiunea luminii. [1]
Casetele
Pentru efectuarea radiografiilor se utilizează casetele metalice, care conferă filmului protecţia
împotriva luminii şi îl menţine într-un singur plan. Caseta conţine două folii sau ecrane întăritoare
impregnate cu săruri fosforescente (Wolframat de Calciu, Sulfură de Yitrium sau Titan), cu
pământuri rare (Gadolinium), care au proprietatea de a emite lumină şi după ce acţiunea razelor X
a încetat, impresionând filmul radiografic pe faţa corespunzătoare. [1]
Tomografia
Tomografia liniară
Tomografia, stratigrafia sau programarea - cu suport care asigură performanțe radiologice,
primul strat al corpurilor cele mai recente, pe cât posibil, metoda de suprapunere a straturilor de
straturi pe tablă. Diferite dispozitive și dispozitive care pot fi utilizate pentru a obține imagini
radiografice și radiografii sunt folosite pentru a controla efectele razelor X. [1]
Mișcarea tubului se desfășoară în două zone (20 °, 40 °, 60 °), numărul de onduleuri din stratul
fotografic. În materialele auxiliare, straturile segmentate amplasate în planuri sunt proiectate să fie
expuse printr-o imagine radiografică, de exemplu, atunci când straturile de imagini situate în
centrul planului sunt proiectate în diferite puncte, stereotipul format ix imagine care formează voal
mai mult sau mai puțin difuz. [1]
Utilizările practice ale tomografiei sunt numeroase. În acest caz, se acceptă în general că
probabilitatea de condensare, care nu este vizibilă, este aceeași ca și probabilitatea naturii greșite a
bolii. Diagnosticul in vitro include studii privind zonele petrogenice la leziuni moderate și in vivo
care au fost studiate în sistem și, în unele cazuri, în patologie. [1]
-
21
Tomografia este concepută pentru a fi concepută cu aceleași capace de aceeași culoare sau
poate fi utilizată în același și în același timp cu tencuială ne-întinsă, cu o dimensiune a particulelor
de 0,5-1 cm, cu impunerea unui strat de film subțire utilizând o singură acoperire. Tomografia este
numele corpului în planul frontal, sagital. Zonografia - tomografie folosind pulpa de tranșee, în
care stratul are o lățime de centimetri mai mare. [1]
Tomografia axială computerizată
Tomografia tomografiei computerizate (TAC), denumirea terminologiei anglo-saxone.
Tomografia computerizată (CT) a fost utilizată pentru a măsura cantitatea de dozimetrie măsurată
prin prelucrarea matematică a datelor de proprietate. Are o metodă de imagistică radiologică
utilizată pentru a descrie straturile corpului. [1]
Transferul de date a fost legal în 1973, când un inginer britanic Gotfrym Hounsfilm, care a
propus vânzarea unei conversii. Dezvoltarea dispozitivului sa dezvoltat îndelung, a exploatat
cadavrul, a evoluat în fiecare zi. Acest strat, care poate fi utilizat în diferite moduri, depinde de
tehnologii suplimentare și avansate. Acest principiu poate fixa pe deplin:
Figura 1.9. Principiul tomografiei computerizate [1]
Din fasciculul de raze X emis de tubul radiogenic se utilizează doar un fascicul mic de radiație
central care, trecând perpendicular pe axa longitudinală a corpului studiat, realizează un senzor,
adică un dozimetru care determină doza rezultantă și o transformă într-un sens numeric
proporțional, cu factorul mediu de incidență al țesuturilor studiate. [1]
-
22
Astfel, calculatorul salvează un număr mare de valori prin împărțirea stratului în studiu într-un
număr de pătrate. Pentru fiecare microvolum dobândit ca rezultat al măsurătorilor, calculatorul are
capacitatea de a evalua coeficientul de incidență și de a califica semnificația numerică a
radioactivității sau a radiopacității. [1]
Imaginea, reconstruită geometric de către calculator, este transmisă monitorului și banda este
eliberată pe unitate. În acest fel, examinatorul conține probabilitatea de a examina pe monitor o
imagine realizată de un computer, care este produsă din mai multe puncte negre în structuri mai
transparente radio și pe cele mai strălucitoare pete în structuri mai opace. [1]
Angiografia
Constă în injectarea substanţei de contrast în arborele vascular realizându-se astfel angio-
pneumografia (opacifierea arterelor pulmonare), flebografia (opacifierea venelor) şi limfografia
(opacifierea vaselor limfatice). [1]
Angiografia digitală se bazează pe fenomenul de substracţie numerică. Ea permite injectarea
unei cantităţi mici de substanţă de contrast în venă, fără a fi necesare injectările prin sonde
intraabdominale. [1]
În ultimul timp asistăm la o dezvoltare vertiginoasă a aparaturii medicale creatoare de imagini,
o adevărată imagotehnologie pentru care termenul cel mai potrivit pare a fi acela de imagistică
medicală.
Imagistica medicală cuprinde:
- imagistica radiologică care utilizează raze X, Gama, tomografia computerizată, tomografia cu
emisie de pozitroni, medicina nucleară, radioscopia televizată, radiografia digitală, angiografia cu
substracţia digitală, IRM.
- imagistica fără radiaţii ionizante, endoscopia, camerele video ataşate la microscopie,
termografie etc.
Începând din 1976 a fost introdusă o subspecialitate a radiologiei – radiologia intervenţională,
care utilizează şi perfecţionează diferite tehnici de diagnostic şi terapie: colangiografia
transparieto-hepatică, ERCP – dilatările arteriale transluminale, extracţii de calculi, introducere de
stenturi etc.
-
23
Apariţia unor asemenea tehnici în imagistica medicală pune problema stabilirii unui algoritm
în utilizarea lor, pe care îl face radiologul în funcţie de boală şi bolnav.
1.4. Radioprotecția.
Radioprotecția este un domeniu interdisciplinar care are drept scop realizarea protecției
individului și a mediului față de acțiunea unui tip de radiații, și anume acelea care pot produce
efecte biologice. Disciplinele pe care se bazează radioprotecția sunt:
- fizica, datorită interacției radiațiilor cu substanță cât și pentru metrologia mărimilor caracteristice
interacției și transferului energiei de la radiații la obiectul iradiat, viu sau neviu;
- biologia, pentru efectul biologic produs de câtre radiații asupra țesutului;
- chimia, pentru comportarea chimică a substanțelor care apare la interacția radiațiilor cu corpul
iradiat, viu sau neviu;
- matematica, pentru că există un domeniu al teoriei matematice a dozimetriei și a radioprotecției,
care cuprinde modelarea matematică a mii de procese din dozimetrie si radioprotecție;
- ingineria, pentru metode inginerești de calcule a barierelor de protecție și designurile încăperilor
pentru radiodiagnostic.
Pentru practica de zi cu zi în lucrul cu surse de radiații, radioprotecția își propune să stabilească
principii pentru: - protecția individului față de expunerea la radiații; - siguranța surselor de radiații
atât în lucrul obișnuit cât și în procesele conexe: producere, depozitare, transport, și eventual,
distrugerea. Anul 1966 este anul constituirii radioprotecției ca disciplină stiințifică și aplicativă,
existând trei etape importante realizate de comunitatea internațională a specialiștilor în
radioprotecție care s-au concretizat în trei documente international, ulterior actualizate periodic:
1. Rapoartele UNSCEAR (Comitetul stiințific al Națiunilor Unite pentru studiul efectelor
radiațiilor atomice).
2. Publicația nr. 103 a Comisiei Internaționale de Protecție Radiologică.
3. Standardele de securitate radiologică AIEA.
În ceea ce privește conceptul de bază al protecției individului față de radiații, în anii ’70 se
admitea că principiul radioprotecției este “limitarea expunerii individuale”; Experiența în domeniu
-
24
stabilise ca la anumite valori ale dozei primite apăreau efecte biologice constatabile nu numai
medical, dar și neplăcute pentru cei afectați.
Cu timpul astfel de prejudicii nu mai erau admise de cei care lucrau cu surse de radiații, astfel
încat, convențional, limita expunerii era din când în când coborâtă. Introducerea unei protecții într-
o procedură cu surse de radiații înseamnă un anumit cost: costul protecției.
Cu cât se dorește o limitare mai mare a expunerii, cu atât costul protecției este mai mare.
Procedura la care se referă protecția aduce un anumit beneficiu – știintific, tehnologic sau
individual, pentru sănătatea unui individ. [32]
La început, în radioprotecție se apela la noțiunea de “risc de radiații” ca probabilitate de a se
întampla ceva “neplăcut” pentru sănătate: de la un prejudiciu asupra sănătății până la un accident
mortal. Riscul la expunere la radiații era privit și analizat comparativ cu alte riscuri impuse de
activități umane (transportul auto, pe mare, pe aer, dar și de activitatea într-o anumită industrie).
A apărut astfel necesitatea de a evalua riscul la radiații în paralel cu riscul altor activități și de
a găsi calea de control (“management”) a unui astfel de risc. Compararea valorii riscului la radiații
cu aceea a celorlalte riscuri, a condus la valoarea acceptată de societate a riscului la expunerea de
radiații; o asemenea valoare ar impune valoarea limită a expunerii la radiații care stă la baza
normelor de radioprotecție. [32]
Trebuie ținut cont de faptul că expunerea reală și potențială se poate întâmpla în patru ramuri
principale: industria nucleară, domeniul sănătății, sectorul industrial nenuclear și sectorul extractiv
– minier care se confruntă cu o radioactivitate naturală exacerbată. [32]
Principiile normelor de radioprotecție
Normele de radioprotecție includ măsuri de securitate nucleară și radiologică, care se impun la
fabricarea, utilizarea, eliminarea deșeurilor sau la dezafectarea unor instalații de radiații. Măsurile
de securitate nucleare și radiologice constau în reglementări obligatorii privind partea
administrativă. Expunerea la radiații trebuie limitată prin prescrierea în norme a dozelor limită.
Admiterea unei limite a expunerii se face comparând riscul biologic datorat expunerii la radiații
cu riscul acceptat de societate la un moment dat, pentru diferite activități - profesiuni ale membrilor
acelei societăți.
-
25
Comisia Internatională de Protecție Radiologică, pe baza studiilor de radiobiologie efectuate
în acest scop, recomandă pentru riscul de deces ca urmare a contractării unui cancer în urma
expunerii la radiații, valoarea 0.05 1/Sv, adică 5% Sv-1, pentru un individ din populație (indiferent
de vârstă). [24]
Cu alte cuvinte la 100 de indivizi expuși cu un sievert este probabil decesul prin cancer a 5
dintre aceștia. Când nu se precizează, se subanțelege că durata iradierii este un an.
Pe baza riscului biologic la iradiere normele prevăd dozele limită care asigură că individul
iradiat profesional, sau din “public”, nu este supus unui risc de deces prin cancer mai mare decât
cel acceptat de societate. Într-un accident, sau chiar într-un eveniment provocat de condiții tehnice
anormale sau de condiții naturale, sau de erori umane, sursa de radiații scapă controlului și dozele
limită pot fi depășite. [24]
În acest caz apare urgența nucleară sau radiologică și pentru a reduce expunerea persoanelor
implicate trebuie să se acționeze printr-o operație numită intervenție. Pentru organizarea lucrului
într-un obiectiv nuclear normele impun clasificarea zonelor de lucru în zone controlate și zone
supravegheate. [24]
În zona controlată măsurile de radioprotecție au drept scop: - controlul expunerii normale și
prevenirea răspândirii contaminării radioactive în timpul condițiilor de lucru normale. - prevenirea
sau limitarea extinderii unei expuneri potențiale. [24]
În zona supravegheată condițiile expunerii profesionale trebuie să fie verificate din timp în
timp, pentru că măsurile de radioprotecție specifice zonei controlate nu sunt necesare; în zona
supravegheată situația localizării și a altor parametrii ai surselor de radiații se modifică încet sau
deloc în timp. [24]
Din punct de vedere al confecționării și al radioprotecției, sursele radioactive se împart în: surse
închise și surse deschise. O sursă închisă este, prin construcție, astfel realizată încat nu poate fi
fragmentată, dispersată sau dizolvată în solvenți obișnuiți. O sursă deschisă este destinată unei
operații chimice sau de dispersare a ei. [24]
-
26
Reglementarea radioprotecţiei
Comisia Internaţională pentru Protecţia Radiologică a enunţat trei principii generale:
Justificarea expunerea indivizilor la radiaţii: beneficiul economic şi social trebuie să fie
superior prejudiciilor suportate de individ.
Optimizarea protecţiei: nivelul de expunere trebuie să fie cât mai mic posibil; din punct de
vedere al riscului se urmăreşte minimizarea acestuia până la nivel ALARA (As Low As Reasonably
Achievable).
Limitarea dozelor individuale: nici un individ (operator sau pacient iradiat întâmplător) nu
trebuie să fie expus la doze considerate „inacceptabile”.
Conform normelor de radioprotecție lucrătorilii din domeniul nuclear (operatori) se clasifică în
două categorii, A şi B. Directiva mai impune evaluarea riscurilor radiologice care pot surveni.
DIRECTIVA 2013/59/EURATOM A CONSILIULUI din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de
securitate de bază privind protecția împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiațiile
ionizante și de abrogare a Directivelor 89/618/EURATOM, 90/641/ EURATOM, 96/29/
EURATOM, 97/43/ EURATOM și 2003/122/EURATOM.
- Expunerea persoanelor în cadrul programelor de depistare medicală.
- Expunerea persoanelor în cadrul programelor de cercetare medicală sau biologică.
- Expunerea persoanelor în cadrul procedurilor medico-legale.
- Expunerea pacientilor pentru radiodiagnostic.
În Republica Moldova în prezent ne ghidăm de Legea nr. 132 /2012 privind desfăşurarea în
siguranţă a activităţilor nucleare. In baza acestei legi ANRANR a elaborat un set de Regulamente
aprobate de Guvern referitoare la securitate radiologică.
Din punctul de vedere al riscului iradierii, populaţia se împarte în:
- Personalul de categoria A - iradiat profesional, care îşi desfăşoară activitatea într-un mediu în
care este susceptibil de a primi o doză efectivă mai mare decât 6 mSv.
- Personalul de categoria B -iradiat neprofesional, care suportă o expunere la radiaţii cu totul
întâmplător.
- Restul populaţiei.
-
27
Potrivit aceluiaşi criteriu, zonele de lucru sunt clasificate după „periculozitate” şi trebuie să fie
uşor identificabile după „treflele” de balizaj, colorate corespunzător:
- Zone controlate (acces reglementat), unde există riscul de iradiere profesională, iar
expunerea poate depăşi 3/10 din limita medie anuală reglementată; în plus, operatorii sunt
controlaţi prin dozimetrie operaţională.
- Zone supravegheate (acces reglementat) sunt semnalizate prin „trefla” albastră, iar
expunerea poate depăşi 1/10 din limita medie anuală reglementată; operatorii sunt controlaţi
prin dozimetrie pasivă.
- Zone nesupravegheate.
Tabelul 1.1: Balizajul zonelor
Tip zonă Debit
echivalent doză
Culoare „treflă” Condiţii de acces
Controlată 100 mSvh-1 ROŞIE Zonă cu risc foarte mare,
acces interzis fără acordul
şefului de zonă
Controlată 2 mSvh-1 PORTOCALIE Zonă cu risc mare
Controlată 25Svh-1 GALBENĂ Durată limitată acces pentru
operatori categoriile A şi B
Controlată 7,5 Svh-1 VERDE Durată limitată acces pentru
categoria B, permanentă
pentru categoria A, zonă
normală de lucru
Supravegheată 2,5 Svh-1 BLEU Acces permanent pentru toţi
lucrătorii
-
28
Ecrane de protecţie
În exploatarea unui aparat Röentgen, pot exista următoarele tipuri de radiaţii:
- Radiaţiile primare utilizate reprezintă fasciculul util de radiaţii.
- Radiaţiile primare neutilizate reprezintă radiaţiile primare din afara fasciculului util. Aceste radiaţii
împreună cu cele emise de suportul anodului şi de pereţii tubului, se mai numesc şi radiaţii de
scurgere. [24]
Radiaţiile secundare sunt produse de materiale iradiate cu radiaţii primare (de exemplu, corpul
pacientului, în timpul examenului radioscopic, de o sursă de radiaţii secundare). În vedera obţinerii
unei atenuări corespunzătoare a nivelului de iradiere se folosesc ecrane de protecţie, care pot fi
ecrane primare şi ecrane secundare în corespondenţă cu radiaţiile respective. [24]
Ecranele de protecţie se confecţionează din materiale care absorb bine radiaţiile Röentgen
(plumb, beton, beton cu barită etc.) sub formă de panouri, paravane, pereţi, cabine etc. Pentru
asigurarea unei radioprotecții eficiente se recomandă ca tencuielile pereților să fie executate din
baritină pentru scăderea la minimum a iradierii spre exteriorul camerelor în care sunt amplasate
surse de radiaţii (Compoziția tencuiell este 1/3 sulfat de bariu, 1/3 nisip, 1/3 ciment). La calculele
grosimii pereţilor şi a altor ecrane (plafon, pardoseală, geamuri observare etc.) trebuie avuţi în
vedere următorii factori:
- Energia radiaţiilor;
- Intensitatea radiaţiei;
- Durata totală conectare tub Röentgen;
- Timpul expunere personal;
- Distanţa de la sursă la ecran;
- Direcţia fascicolului de radiaţii;
- Dozele de radiaţii considerate pe diferite amplasamente din zonă.
Calculul ecranelor de protecţie primare sau secundare presupune iniţial stabilirea protecţiei
structurale şi abia apoi a grosimii de material necesar pentru o protecţie suplimentară. Protecţia
structurală reprezintă echivalenţa în mm Pb a construcţiei unei instalaţii nucleare (cărămidă,
tencuielile, planşeele, şapele, betonul). [24]
-
29
II. DOZIMETRIA. CADRUL LEGISLATIV NAȚIONAL.
REGLEMENTĂRILE INTERNAȚIONALE
2.1. Principiile de detecție. Dozimetria.
Cele mai precise metode de detectare și măsurare a radiației se bazează pe principiul colectării
ionilor (metode de ionizare). Există și multe alte metode cum ar fi:
- Chimice – reacții în emulsii fotografice (prima metodă istorică de domeniu, modificarea
culorii soluțiilor sau cristalelor (culoarea e.g. platinicianurii de bariu din verde în galben se
folosea ca dozarea razelor X), degajarea de gaze, depunerea unor coloizi etc.
- Calorimetrică – (măsurarea energiei radiației și activității după efectul caloric, urmare a
absorbției radiației (și transformarea în căldură) de substanță calorimetrică.
Din dezavantaje la aceste 2 metode este că se folosește numai pentru activități înalte);
- Fizice – camera de ionizare, de scintilație, PN joncțiunea, MOS tranzistarele etc.
Detectorii de radiații nucleare reprezintă sisteme care pun în evidență existența radiațiilor
nucleare și permit determinarea calitativă sau cantitativă a unor dintre caracteristicile lor (numărul
de particule nucleare, energia, masa particulelor, etc.). [23]
Detectorul de radiații nucleare convertește particulele incidente pe suprafața sa activă în semnal
electric (sarcină sau tensiune) sub formă de impulsuri. Detectorul de radiații este format, de regulă,
din două părți componente:
- Corpul de detecție propiu-zis constă dintr-un mediu în care radiația nucleară produce un efect
specific;
- Sistemul de înregistrare a efectului produs de particulă asigură amplificarea și prelucrarea
semnalului obținut. [23]
Procesul fundamental al interacțiunii radiațiilor nucleare cu materialul detectorului este dat de
faptul că energia implicată în procesul este mare mare decât energia de legătură a electronilor din
atom și astfel poate genera schimbări sau transformări în structura atomilor componenți ai
substanței.
Mecanismele care stau la baza interacțiunii radiațiilor nucleare cu materia sunt ionizarea și
emisia/conversia luminii. [23] După aceste principia există de asemenea o clasificare a detectorilor
de radiații ionizante (Fig. 2.1)
-
30
Figura 2.1. Clasificarea detectorilor de radiații nucleare [23]
Particulele încărcate produc ionizare și scintilații, iar particulele care nu au sarcină electrică sunt
detectate indirect prin intermediul particulelor încărcate pe care le produc în materialul
detectorului. Spre exemplu:
- Fotonii produc electroni (prin efect fotoelectric extern sau efect Compton) care la rândul lor
produc ionizare;
- Neutronii produc reacții nucleare în c are apar particule încărcate ce produc ionizare. [23]
Detectorul cu gaze – detectează incidentă prin măsurarea a 2 procese de ionizare: primare (ionii
produși direct prin efecte ale radiației) și secundare (ioni adiționali produși din/sau din cauză a
efectelor ionilor primari). [23]
-
31
Figura 2.2. Tipurile de detectori prin ionizare și prin scintilație [23]
Ionii primari sau secundari produși în mediu gazos sunt separați de efectul Coulombic și
colectați în detectorul de electrode aflate sub tensiunea continuă: anodul (electrod pozitiv)
colectează ionii negativi și catodul (electrod negativ) colectează ionii pozitivi. [23]
Figura 2.3. Principiul și schema de funcționare a detectoarelor [23]
Dozimetria – este știința care studiază principiile și mijloacele de înregistrare și apreciere
cantitativă a radiațiilor ionizate, de asemenea se ocupă și cu măsurarea dozelor. Dozimetria este un
factor fundamental în studiul fenomenelor biologice produse de radiații. Tipurile de diferite
dozimetre sunt reprezentate în figura 2.4.
e-
e-
e-
e-
e-
e-
e-
O rază Xn
Mulți electroni detectați
Semnal
-
32
Figura 2.4. Tipurile de dozimetre pentru personalul medical [26]
Pentru o evaluare cantitativă de actionare a radiației ionizante pe obiectul ionizat în dozimetrie
este introdusă noțiunea de “doză”. Se diferențiază expoziția, doza absorbită și doza echivalentă.
Pentru evaluarea cîmpului radiației fotonice în practică se utilizează noțiunea de ”doza de
expunere”. [20]
Doza de expunere caracterizează energia radiației fotonice, transformată din energia cinetică a
particulelor încărcate în unități de masă a aerului atmosferic, care, datorită proximității numărului
efectiv de atomi de aer și de țesut biologic, este un mediu echivalent cu țesuturile pentru radiația
fotonică. [20]
Doza de expunere (Dexp) este raportul dintre sarcina totală a tuturor ionilor aceluiași semn,
creați în aer, cînd toți ionii pozitivi și negativi, eliberați de fotoni în elementele volumului aerului
cu o masă dm, sunt complet lăsați în aer la masa aerului în volum [20]:
Dexp = dQ / dm (2.1.)
O măsurare a expunerii poate deci să conducă la deducerea atît a dozei absorbite în aer (sau în
alte materiale, după cum vom arăta ulterior), cît și a fluenței energie; dar expunerea însăși nu
măsoară nemijlocit nici una din cele două mărimi. [14]
Coulomb pe kilogram (C/kg) este doza de expunere a radiației fotonice la parcurgerea căruia
se trece prin 1kg de aer, ca urmare a finalizării tuturor proceselor de ionizare în aer, formează ioni
încărcați care poartă o energie electrică de 1C. [14]
Din definiție rezultă că atunci când se măsoară doza de expunere este necesar să se măsoare
sarcina acelor ioni care se formează în aer cu utilizarea completă a gamei de electroni secundari
care rezultă din interacțiunea radiației fotonice cu 1 kg de aer. [20]
-
33
La fel, în afara sistemului, unitatea dozei de expunere se consideră roentgen (R). Unitatea
roentgen a fost determinată de sarcina electrică 1cm3 (0,001293 g) atribuită aerului atmosferic în
condiții normale. [20]
În concordanță cu aceasta, roentgenul este o unitate a dozei de expunere a radiației fotonice, cu
trecerea lui prin 0,001293 g de aer ca urmare a finalizării tuturor proceselor de ionizare în aer, sunt
create ioni care poartă o unitate electrostatică de electricitate a fiecărui semn. În acest caz se
înțelege că particulele încărcate formate în 1 cm3 de aer vor cheltui. [20]
Unitățile dozei de expunere este Coulomb pe kilogram și raza X. Acestea pot fi utilizate pentru
măsurarea radiației fotonice cu energia fotonică de la 1 keV la 3 MeV în condițiile echilibrului
electronic, adică a unei astfel de stări de radiații ionizante într-un mediu în care energia de radiație
absorbită într-un anumit volum al mediului este egală cu suma energiei cinetice a ionizării. [20]
Figura 2.5. Variația raportului între fluența energiei și expunerii, cu energia fotonilor [14]
-
34
Se poate de găsit raportul dintre unitățile de raze X și Coulomb pe kilogram, dat fiind că
densitatea aerului în condiții normale este de 0,001293 g/cm3, iar un Coulomb este egal cu 3 * 109
unitate de încărcare electrică. [14]
Conceptul de "doză absorbită de radiație" este introdus pentru a determina energia absorbită de
orice tip de radiație de către obiectul iradiat.
Doza absorbită de radiație (doza de radiație) D - este energia medie dE, transmisă prin radiație
la îmbrăcăminte într-un anumit volum elementar împărțit la masa substanței dm în acest volum:
D = dE/dm (2.2.)
În Sistemul Internațional (SI), unitatea absorbită de doză este numită ca Gray:
1 Gy = 1 J/kg (2.3.)
Gray este egal cu doza de radiație la care energia radiației ionizante de 1 J este transferată
substanței iradiate cu o masă de 1 kg.
Valoarea dozei de radiații absorbite depinde de proprietățile de radiație ale mediului absorbit și
nu determină complet răspunsul obiectului iradiat la efectul de radiație, deoarece cu aceeași energie
absorbită a radiației ionizante efectul biologic al diferitelor tipuri de radiații este diferit. [14]
Experimentele arată că, din punct de vedere biologic, acțiunea diferitelor tipuri de radiații
ionizante nu este aceeași. Nu numai numărul de ioni formați într-o masă unică de țesut biologic
este important, dar și modul în care acești ioni sunt distribuiți pe lungimea căii, adică densitate de
ionizare liniară substanțială. [14]
De exemplu, densitatea de ionizare liniară a particulelor alfa în țesutul biologic (și într-adevăr,
în oricare dintre acestea) este mai mare decât radiația fotonică, prin urmare, pentru a crea același
efect biologic în orice loc special al țesutului biologic, este necesar să se cheltuiască o doză mai
mică pentru a o iradia. [20].
KERMA este raporturl dintre suma energiilor cinetice inițiale ale tuturor particulelor ionizante
încărcate pe care le produc particulele neîncărcate într-un element de volum al unei substanțe și
masa acelui element de volum. KERMA se referă la enegia cedată de fascicolul în elementul de
masă considerat:
K = dEtr / dm (2.4.)
în care dEtr este energia cinetică transferată prin interacții de către fotonii particulelor încărcate
secundare (electroni).
-
35
Interacțiile fotonilor și eliberarea electronilor secundari au loc în elementul dm considerat, dar
energia purtată de electronii secundari nu este cedată acolo decît parțial. [14]
Deoarece efectele biologice ale radiațiilor ionizante în general și ale radiațiilor X și gamma în
particular sînt puternic dependente de doza absorbită într-un mediu biologic iradiat (țesut, organ,
organism, populație), conceptul de doză absorbită își găsește o utilizare dintre cele mai importante
în radiobiologie și radioprotecției. [14]
S-a constatat însă că doza absorbită nu este singura mărime de care depinde efectul biologic;
dimpotrivă, acesta variază și în funcție de țesutul sau organul țintă, de calitatea radiației, precum și
de care anume sindrom este considerat ca indicator. [14]
Din această cauză, s-a introdus un factor denumit eficacitatea biologică relativă (EBR) care
multiplică doza absorbită pentru a rezulta o mărime care se corelează mai strîns cu efectul biologic.
Doza absorbită modificată prin multiplicarea cu acest factor de calitate și, eventual, cu alții factori
de pondere potrivit aleși, numai pentru scopuri curente de radioprotecție, a fost denumită
echivalentul-dozei:
H = DQ (2.5.)
2.2. Legislația națională.
Legea nr. 132 din 6/8/2012 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare şi
radiologice abilitează Guvernul Republicii Moldova (prin delegarea atribuțiilor către Agenția
Națională de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologie – ANRANR) să reglementeze
desfăşurarea activităţilor nucleare sau radiologice întru prevenirea expunerii nejustificate,
proliferării de arme nucleare și tehnologii conexe, inclusiv combaterea traficului ilegal de materiale
nucleare și radiologice. [27]
ANRANR realizează politica statului în domeniul activităţilor nucleare şi radiologice, precum
şi reglementarea în domeniile sale de competenţă.
Funcţiile de bază ale ANRANR:
- participă la elaborarea şi promovarea, în modul stabilit de legislaţie, a actelor legislative
şi normative în domeniu;
- înregistrează în baza notificării a activităţilor nucleare şi radiologice, autorizează aceste
activităţi în baza evaluării solicitării de autorizaţie radiologică şi corespunderii la
-
36
condiţiile de radioprotecţie, de securitate nucleară şi radiologică, de securitate fizică a
obiectivelor nucleare şi radiologice şi de garanţii nucleare;
- întocmește acte de control şi emite prescripţii de rigoare, întocmeşte şi examinează
procesele-verbale cu privire la contravenţiile din domeniul activităţilor nucleare şi
radiologice, aplică unele măsuri de constrîngere obligatorii spre executare persoanelor
fizice şi juridice;
- asigură transparenţa procesului decizional în reglementarea activităţilor nucleare şi
radiologice;
- eliberează şi/sau recunoaşte certificate de securitate pentru instalaţii cu surse de radiaţii
ionizante (utilaje, ambalaje, containere sau mijloace de transport pentru surse
radioactive, inclusiv deşeuri radioactive);
- gestionează Registrul naţional al surselor de radiaţii ionizante şi al persoanelor fizice şi
persoanelor juridice autorizate;
- acordă asistenţă gratuită la depistarea surselor radioactive orfane.
În activitatea sa ANRANR se conduce de următoarele atribuții:
- evaluează condiţiile de desfăşurare a activităţilor nucleare şi radiologice, autorizează
activităţile nucleare şi radiologice;
- efectuează controlul şi supravegherea de stat pentru verificarea condiţiilor de securitate
nucleară şi radiologică, de securitate fizică a obiectivelor nucleare şi radiologice;
- atestează sau recunoaşte experţi în domeniul nuclear şi radiologic, cu eliberarea permisului
de exercitare de nivelul III;
- evaluează cunoştinţele, eliberează sau recunoaşte permisele de exercitare de nivelul I şi II,
eliberate de entităţi recunoscute de ANRANR, personalului care activează în domeniul
nuclear sau radiologic şi responsabililor de radioprotecţie;
- asigură gestionarea sistemului de stat de evidenţă a surselor de radiaţii ionizante şi a
materialelor nucleare şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare;
recunoaşte organizaţii de suport tehnic, experţi naţionali şi internaţionali, instituţii de
certificare şi de pregătire a cadrelor prin includerea lor în registrul respectiv şi prin publicarea
pe pagina web a ANRANR;
- coordonează şi monitorizează implementarea proiectelor de asistenţă tehnică internaţională
pentru domeniile securităţii nucleare şi radiologice, radioprotecţiei şi securităţii fizice;
-
37
- participă ca parte intrinsecă a sistemului naţional de reacţionare la urgenţe nucleare sau
radiologice;
Întru obţinerea unei autorizaţii generale de activitate, comercianţii trebuie să posede certificatul
de securitate şi permisul de exercitare eliberat de către ANRANR, care ar demonstra că
comercianţii respectivi sunt capabili să asigure siguranţa materialelor radioactive. Pe lângă aceasta,
legea prevede obţinerea de către operatori a autorizației atât de la ANRANR, cât şi de la Comisia
interdepartamentală, înainte de exportul, importul sau tranzitul de materiale radioactive care pot fi
utilizate pentru elaborarea armelor nucleare. [27]
Cadrul legislativ al Moldovei în prezent mai cuprinde următoarele acte legislative:
- Legea nr.68 din 13.04.2017 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind managementul
deşeurilor radioactivepentru anii 2017–2026 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea acesteia;
- Legea Nr. 235 din 20.07.2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii
de întreprinzător.
Cadrul normativ, care explică în detalii cum trebuie implementat cadrul legislativ este
reglementat prin următoarele acte normative și departamentale actuale inclusive pentru instituțiile
medicale din Republica Moldova:
- HG nr. 1210 din 03.11.2016 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind
asigurarea radioprotecţiei şi securităţii radiologice în practicile de medicină nucleară.
- HG nr. 451 din 24.07.2015 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la radioprotecţie,
securitate radiologică în practicile de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională.
- HG nr. 727 din 08.09.2014 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la autorizarea
activităţilor nucleare şi radiologice.
- HG nr. 632 din 24.08.2011 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind
radioprotecţia şi securitatea radiologică în practicile de radioterapie.
- HG nr. 1017 din 01.09.2008 cu privire la Registrul naţional al surselor de radiaţii ionizante
şi al persoanelor fizice şi persoanelor juridice autorizate.
2.3. Cerințe de autorizare.
Regimul de autorizare este reglementat prin două legi cadru nr. 235/2006 și 132/2012 care
stipulează următoarele:
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=370637http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=370637http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=316998http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=316998http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=367517http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=367517http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=360126http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=360126http://lex.justice.md/md/354644/http://lex.justice.md/md/354644/http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=339934http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=339934http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=339934http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=339934http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=329053http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=329053
-
38
- Pentru obținerea autorizațiilor corespunzătoare în domeniu radiologic sau nuclear, persoanele
fizice și juridice care au intenția să practice activitățile radiologice sau nucleare sînd oblicate să le
solicite în conformitate cu prevederile prezentei legim ale actelor normative din domeniu
reglementării activităților radiologice sau nucleare.
Conform prevederilor legislației se supun următoarele activități nucleare sau radiologice
neexceptate de la regimul de autorizare:
- exploatarea instalaţiilor roentgen în diagnosticul medical, medicina nucleară;
- deţinerea surselor de radiaţii ionizante;
- importul/export, furnizarea surselor de radiaţii ionizante;
- transportarea, tranzitarea materialelor radioactive;
- exploatarea surselor de radiaţii ionizante şi a acceleratoarelor de particule în
radioterapie;
- exploatarea surselor de radiaţii ionizante în cercetare, industrie, inclusiv în radiografia
industrială şi în controlul nedistructiv;
- exploatarea surselor de radiaţii ionizante în verificarea metrologică;
- producerea, amplasarea, montarea, punerea în funcţiune, repararea, modificarea
instalaţiilor roentgen;
- depozitarea temporară şi/sau definitivă, utilizarea, manipularea, prelucrarea şi
tratarea (condiţionarea) deşeurilor radioactive;
Autorizarea se efectuează doar în cazul în care solicitantul autorizației va întruni cumulative
condiţiile:
- demonstrează calificarea profesională a personalului său pe funcţii;
- desemnează, printr-un act administrativ, o persoană responsabilă de radioprotecţie;
- asigură măsuri pentru prevenirea şi limitarea consecinţelor pe care le au incidentele şi
accidentele nucleare sau radiologice;
- asigură deţinerea de către personalul responsabil de funcţionarea în siguranţă a
instalaţiei a permisului de exercitare corespunzător activităţii, conform prevederilor
prezentei legi;
- dispune de asigurare sau de orice altă garanţie financiară care ar putea să-i compenseze
posibilele daune, cuantumul, natura şi condiţiile asigurării sau ale altei garanţii fiind
conforme tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;
-
39
- propune şi/sau dispune de un amplasament al instalaţiei ori utilajului nuclear sau
radiologic care corespunde cerinţelor tehnice, actelor normative în vigoare din
domeniul radioprotecţiei, al securităţii nucleare şi radiologice;
- utilizează instalaţii ori utilaje nucleare sau radiologice sau surse radioactive singulare
care dispun de certificat de securitate, eliberat de Agenţia Naţională, şi mijloace de
măsurare (inclusiv a mărimilor ionizante) adecvate, legalizate şi verificate metrologic
în modul stabilit de lege;
- instituie şi menţine un sistem adecvat de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante etc.;
Se solicită certificat de securitate pentru fiecare tip distinct de material radioactiv, de
instalaţie nucleară sau radiologică, inclusiv dispozitiv generator de radiaţii ionizante, de material
sau echipament utilizat pentru protecţie împotriva radiaţiilor ionizante, de ambalaj, mijloc de
containerizare sau mijloc de transport special amenajat.
Titularul autorizaţiei radiologice va utiliza în activităţile sale numai personal titular de permis
de exercitare valabil pentru aceste activităţi.
Astfel, în Republica Moldova s-a pus temelia reglementării în aspectul implementării
procesului de autorizare, supravegherii şi controlului de stat al activităţilor radiologice şi nucleare.
Acest proces a devenit mai simplu şi graţie introducerii sistemului de clasificare a surselor
radioactive în funcţie de gradul lor de pericol, acesta creează premise favorabile pentru ralierea
cadrului legislativ la standardele Uniunii Europene şi onorării obligaţiilor ce rezultă din convenţiile
internaţionale la care Republica Moldova este parte.
2.4. Normele, standardele și reglementările pe plan international.
Principalele acte legislative și normative internaționale de care se conduce autoritatea națională
de reglementare dar și operatorii cu surse de radiații ionizante sunt:
Standardele de protectie impotriva radiatiei sunt recomandate de o serie de autorități
internationale:
- Comisia Internationala asupra Protectiei Radiologice (ICRP),
- Agentia Internationala pentru Energia Atomica (AIEA),
- Comisia Internațională de Unități și Măsurători Radiologice (ICRU),
- EURATOM.
-
40
Comisia Internațională de Unități și Măsurători Radiologice recomandă unitățile utilizate în
desemnarea nivelurilor de protejare contra radiației ionizante. ICRU stabileste că responsabilitatea
introducerii procedurilor naționale tehnice de dezvoltare și menținere a standardelor aparține
entității naționale desemnate de guvern/Parlament. Se recomandă ca țările sa adere cât mai strâns
la conceptele internaționale recomandate privind cantitățile și unitățile de radiație ionizantă. [6]
Misiunea ICRP este de a considera principiile de bază ale protecției contra radiației și a lăsa
diverselor entități autorizate naționale de protecție, responsabilitatea introducerii reglementărilor
tehnice detaliate, a recomandărilor sau codurilor de practici potrivite țărilor. ICRP este
principala sursă de recomandări privind nivelurile de siguranță a radiației. [6]
Publicația ICRP 103 transpune Recomandările anului 2007 ale Comisiei Internaționale de
Protecție Radiologică. Recomandările înlocuiesc Recomandările Comisiei din a. 1990, le
actualizează, consolidează și dezvoltă îndrumările suplimentare asupra controlului expunerii la
surse de radiații. Astfel, ele actualizează factorii de ponderare pentru radiație și pentru țesut.
Recomandările mențin cele trei principii fundamentale ale Comisiei privind protecția radiologică
și anume justificarea, optimizarea și aplicarea limitelor de doză, clarificând cum se aplică ele
surselor de radiație. [6]
AIEA este agenția specializată a Natțunilor Unite, organizată în 1956 pentru promovarea
utilizării pașnice a energiei nucleare. AIEA elaborează și aplică standardele de protecție a radiației
propriilor operațiuni și a operațiunilor pe care le asistă sau cu care este asociată. Țările membre
care primesc asistența tehnică trebuie să se alinieze la respectivele standarde de securitate și
garanții.
În Uniunea Europeană standardele de securitate pentru protectia contra radiatiei ionizante sunt
reglementate de DIRECTIVA 2013/59/EURATOM A CONSILIULUI din 5 decembrie 2013 de
stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția împotriva pericolelor prezentate de
expunerea la radiațiile ionizante, care a abrogat Directiva 89/618/EUROATOM, 90/641/
EUROATOM, 96/29/ EUROATOM, 97/43/ EUROATOM și 2003/122/ EUROATOM.
Directiva stabilește cadrul de protecție a sănătății publicului și lucrătorilor, împotriva
pericolului produs de radiația ionizantă. Ea stabilește limitele expunerii la radiație și prezintă
necesitățile procedurale incluzând autorizarea și raportarea, monitorizarea și evaluarea riscului și
măsurile necesare în urgențe radiologice. [6]
-
41
Conform acestei directive, principalele obligații ale statelor membre constau în :
- Identificarea activităților prezentând pericol datorită surselor de radiații naturale cauzând
expunerea populatiei;
- Crearea condițiilor de protecție a populației;
- Asigurarea pregătirii practicienilor în medicină și servicii de sănătate;
- Pregătirea unui sistem de inspecție.
Reglementările impun:
- Eliminarea practicilor cu risc de radiație;
- Evaluarea riscului radiologic;
- Clasificarea locurilor de muncă și a lucrătorilor;
- Implementarea măsurilor de control, monitorizare și supravegherea medicală;
- Asigurarea protecției la radiații;
- Asigurarea supravegherii, restricției accesului, expunerea de semne și diseminarea
instrucțiunilor;
- Informarea corespunzătoare a lucrătorilor privitor la riscul la care se expun.
Standardele de securitatea radiologică, de Securitate a surselor radioactive și de siguranță a
exploatării surselor de radiații ionizante sunt elaborate și periodic actualizate de comsii specializate
de experți AIEA. Pe lângă standarde AIEA mai elaborează și pune în practice ghiduri, recomandări,
glossare etc. [5], [4], [25]
Ca exemplu de standarde și recomandări expunem unele din ele:
1. La consola de comandă trebuie amplasată o barieră pentru a proteja personalul în măsura în care
nu trebuie să poarte îmbrăcăminte de protecție în timp ce se află la consola. Acest lucru este
deosebit de important în mamografie, în cazul în care ecranare structurale în pereți, tavan și podea
ar putea să nu fie considerate necesare.
2. În radiografie, toate direcțiile intenționate ale fasciculului de raze X ar trebui să fie luate în
considerare în proiectarea camerei, astfel încât fasciculul de raze X să nu poată fi îndreptat către
orice zonă care nu este ecranată și care ar putea duce la recepționarea unor doze potențial
inacceptabile in aceasta zona.
-
42
3. Ușile trebuie să asigure o protecție protectoare pentru radiația secundară și trebuie închise atunci
când fasciculul de raze X este pornit. În radiografie, camera de raze X trebuie proiectată astfel încât
să se evite incidența directă a fasciculului de raze X pe ușile de acces.
4. Toate camerele cu raze X ar trebui să fie desemnate ca zone controlate; în plus, zonele în care se
utilizează unitățile cu raze X mobile pot fi de asemenea clasificate ca zone controlate în timpul
desfășurării procedurilor radiologice. Se pot clasifica, de asemenea, departamentele de urgență
planificate (adică zonele fără pereți fixați, unde perdelele sunt folosite pentru a crea spații), fie cu
unități de raze X fixe, fie mobile, pot fi clasificate ca zone controlate în timpul desfășurării
procedurilor radiologice. Pentru a evita incertitudinile cu privire la întinderea zonelor controlate,
limitele ar trebui, atunci când este posibil, să fie pereți și uși.
5. Tehnologul medical al radiațiilor ar trebui să poată să observe în mod clar și să comunice cu
pacientul în orice moment în timpul unei proceduri de diagnosticare cu raze X.
6. Toate procedurile de întreținere ar trebui să fie incluse în programul cuprinzător de asigurare a
calității și ar trebui să se desfășoare la frecvența recomandată de producătorul echipamentului și de
organismele profesionale relevante.
7. Întreținerea trebuie să includă un raport care descrie defecțiunea echipamentului, lucrarea efectuată
și piesele înlocuite și ajustările efectuate, care ar trebui depuse ca parte a programului de asigurare
a calității.
8. O înregistrare de întreținere efectuată trebuie păstrată pentru fiecare echipament. Acestea ar trebui
să includă informații privind defectele cons