contra iubirii

8/12/2019 Contra Iubirii

http://slidepdf.com/reader/full/contra-iubirii 1/43



PRINŢESA: Cred că ştii că o asemenea îndrăzneală ar fi atras după sine, nu demult, cea mai aspră dintre

pedepse.

ŢĂRANUL: Pentru dumneavoastră oricând aş muri, bucuros!

PRINŢESA: Crede-mă, spada tatălui meu e mult mai ascuţită şi mai precisă decât cea mai sigură dintre

săgeţile lui Cupidon!

ŢĂRANUL: Şi totuşi, una dintre ele a biruit-o.

PRINŢESA: Ai dreptate. Voi fi a dumitale.

ŢĂRANUL: Să fie adevărat ce-mi aud urechile?

PRINŢESA: Cere-le urechilor dumitale să audă, căci adevărat grăiesc.

ŢĂRANUL: De-ar fi nevoie, le-aş convinge să şi miroasă, spre a inspira parfumul de roze al adevărului

dumneavoastră.

PRINŢESA: Inspiră adânc parfumul de roze, plăcut şi efemer!

ŢĂRANUL: Inima maicii mele îi va tresări în piept de bucurie.

PRINŢESA: Voi fi a dumitale, dar în schimb poftesc ceva.

ŢĂRANUL: Cereţi orice şi prea puţin va fi!

PRINŢESA: Inima maică-tii o vreau, smulsă cu propriile-ţi mâini!

Scurtă pauză. Ţăranul e uluit de cruzimea prinţesei.

ŢĂRANUL: Dar asta e o cruzime.

PRINŢESA: Spuneai adineauri că doar tăcerea mea e crudă.



ŢĂRANUL: Sunt convins că ştiţi: mă aflu înaintea Domniei Voastre fiindcă am o mamă şi asta ne face

egali; o egalitate ca sinceritatea împărtăşită de soţi.

PRINŢESA: Mă iubeşti? Nu uita să-mi dai un răspuns sincer.

ŢĂRANUL: Fireşte.

PRINŢESA: Şi nu vrei să-i priveşti pe toţi de la înălţimea acestui tron?

ŢĂRANUL: Ba da, desigur, dar...

PRINŢESA: Atunci, o singură faptă te desparte de dorinţele tale. O faptă săvârşită din toată inima.

Marionetele ies din scenă. Luna ia locul soarelui pe cer şi scena cea mică se întunecă. Apare

ţăranul cu un sac, foarte neliniştit.

ŢĂRANUL: Sunt cel mai bun fiu, aşa că-n seara asta n-o să aibă motive de spaimă. Sunt cel mai bun fiu,

aşa că-n seara asta n-o să mă vadă trădând. Sunt cel mai bun fiu, aşa c-o să-i dau nora cea mai grozavă.

Nici un Dumnezeu n-o să mă poată contrazice: azi mi-am fericit mama.

Brusc se împiedică şi conţinutul sacului se răstoarnă: e inima enormă a mamei lui. Organul,

plin de sânge, se contractă şi începe să vorbească.

INIMA MAMEI: Fiule, te-ai rănit?

ŢĂRANUL face câţiva paşi înapoi, îngrozit, în timp ce mama repetă întrebarea cu o afecţiune candidă.

INIMA MAMEI: Fiule, te-ai rănit?

Marionetele ies din scenă. Soarele ia locul lunii şi mica scenă se luminează. Apar prinţesa şi

ţăranul; el duce sacul în mână.

PRINŢESA: Nu credeam să mă mai vezi vreodată.



ŢĂRANUL: Aş fi fost în stare să-mi smulg ochii doar ca să mă revedeţi.

PRINŢESA: Dar inima de mamă?

ŢĂRANUL: Aici e.

Ţăranul îi dă sacul cu inima.

PRINŢESA: Cum ai făcut-o?

ŢĂRANUL: Fără o vorbă.

PRINŢESA: Mie însă vorbeşte-mi!

ŢĂRANUL: Nicicând un fiu n-a smuls inima maicii lui atât de amabil şi de discret! Credeţi-mă.

PRINŢESA: Te cred în stare. Arată-mi-o.

Ţăranul începe s-o scoată, dar până la urmă se răzgândeşte.

PRINŢESA: Ce mai aştepţi?

ŢĂRANUL: Să mă credeţi, fără a mai fi nevoie să zic nimic.

PRINŢESA: Scoate-o!

ŢĂRANUL: Ar fi nepoliticos şi necuviincios.

PRINŢESA: Nu există inimă de mamă să contrazică adevăratele intenţii ale fiului ei.

ŢĂRANUL: Nu pot.

PRINŢESA: De ce?

ŢĂRANUL: Poate că n-am inima pe care o meritam.



PRINŢESA: Ştiam eu că n-o să fii în stare s-o faci! Nu eşti un om de cuvânt.

ŢĂRANUL: Cu inima în mână chiar mi-aţi fi dăruit coroana?

PRINŢESA nu zice nimic. ŢĂRANUL pleacă.

PRINŢESA: Vă recomand să mâncaţi inima pe care o purtaţi, indiferent de la ce animal provine, e foarte

gustoasă dacă e gătită cu dragoste.

Cortina cade; spectacolul de marionete ia sfârşit.

Întuneric.

2.

O pereche de tineri înlănţuiţi, într -o cameră. Cei doi se apropie de pat, se prăvălesc pe el şi se dezbracă cu

intenţia clară de a face dragoste.

FATA: Ai la tine?

BĂIATUL: Nu ştiu.

Continuă să se dezbrace.

FATA: Ai sau n-ai?

BĂIATUL: Nu ştiu.

Ea se opreşte, deşi el continuă s-o dezbrace, concentrat.

BĂIATUL: Tu n-ai, nu-i aşa?



FATA: Nu. Vezi dacă ai tu.

BĂIATUL: N-are importanţă.

FATA: Nu, vezi dacă ai.

Ea se opreşte.

BĂIATUL:De ce?

FATA: Nu vreau s-o fac fără.

BĂIATUL: O dată nu se întâmplă nimic.

FATA: Ba se întâmplă!

Ea se îndepărtează. Pauză.

BĂIATUL: Vreau s-o fac fără.

FATA: De ce?

BĂIATUL: Fiindcă vreau să văd cum e fără.

FATA: N-o să fie mai bine fără.

BĂIATUL: Ba eu cred că da.

FATA: Eu fără n-o fac nici moartă!

BĂIATUL: Hai să încercăm, doar un pic.

FATA: Fără pastile de dragoste eu nu fac nimic!

Pauză. El scoate din buzunar o cutie cu pastile şi o aruncă plictisit pe pat.



FATA: Deci aveai la tine...

BĂIATUL: Firma ne dă câte o cutie în fiecare vineri. Nu ne lasă să plecăm până nu înghiţim cel puţin două

pastile de-astea afurisite în faţa şefului.

Fata deschide cutia cu pastile, care e intactă.

FATA: Dar tu l-ai dus de nas.

BĂIATUL: Am înghiţit două bomboane. Voiam s-o fac acum fără nici o influenţă exterioară, voiam să-o

fac fără să fiu îndrăgostit.

FATA: Nu înţeleg de ce. E formidabil să te fuţi când eşti îndrăgostit!

BĂIATUL: Nu sunt chiar aşa de sigur.

Ea se apropie de el, lascivă, pipăindu-l iar.

FATA: E halucinant... euforic... e ca un drog...

BĂIATUL: Ştiu foarte bine unde vrei să ajungi...

FATA: E ca şi cum ai vorbi cu Dumnezeu şi ai bea şi un whisky în acelaşi timp.

BĂIATUL: Vorbeşti ca ăia de la firmă: „Pastilele astea au toate avantajele creştinismului şi ale alcoolului,

dar nu şi dezavantajele lor!”

BĂIATUL o dă la o parte.

FATA: Nu fi prost.

BĂIATUL: Te-ai gândit vreodată ce înghiţim noi?

FATA: Ce vrei să spui?



BĂIATUL: Te-ai gândit la urmări, după ce luăm pastilele astea?

FATA: Uau, ce pornit eşti...! Ce carte perversă citeşti acum?

BĂIATUL: Te-ai gândit vreodată cum ar fi dacă n-am mai fi cu toţii dopaţi cu dragoste până în măduva

oaselor?

FATA: O spui de parcă n-ar fi ceva bun...

BĂIATUL: Nu-i suficient că simţim asta când privim toate filmele alea americane, mai trebuie să înghiţim

şi pastile toată ziua!

FATA: Dar e ceva mişto! Care-i problema? Eu cumpăr mereu Coca Cola, fiindcă are un surplus de

dragoste, inexistent la celelalte mărci.

BĂIATUL: Nu, nu-i mişto deloc, tocmai asta vreau să-ţi spun! E o farsă.

FATA: O farsă? Vrei să spui că dragostea noastră e o farsă?

BĂIATUL: Vreau să spun că dragostea e o farsă.

FATA: Ce prostie...

BĂIATUL: În spatele pastilelor astea sunt numai minciuni. Un complot organizat.

FATA: Ia să văd cu ce-mi mai vii acum...

BĂIATUL: Ai văzut pe cineva admiţând că nu le ia? Dispreţuind dragostea?

FATA: Vreun înăcrit de viaţă o mai fi pe undeva...

BĂIATUL: Vezi? Dacă nu le mai iei niciodată, devii un ostracizat. Pe veci.

FATA: Înseamnă să fii idiot să nu le iei. De ce să eviţi ceva care îţi face bine?



BĂIATUL: Cineva a creat pastilele astea ca să iubeşti orbeşte şi să te umpli de credite, ca să -ţi cumperi

maşină, să te înţoleşti mai bine decât prietenele tale şi să ai doi copii care să aibă aceleaşi datorii ca

bunicii tăi! Vorbesc despre control.

Pauză.

FATA: Vrei să-mi zici ceva şi nu ştii cum să începi, aşa-i?

BĂIATUL: Tu mă asculţi când vorbesc?

FATA: Am înţeles, ştiu unde baţi... vrei să mă părăseşti, aşa-i? Hai, spune-o, o să suport!

BĂIATUL: Eu îţi vorbeam foarte serios.

FATA: Tu ştii ce efecte ar putea avea asupra mea ideile astea?

BĂIATUL: Lumea ar fi mai bună…fără…

FATA: Te rog, eu vorbesc despre noi doi acum! Încetează pentru o clipă să mai salvezi lumea şi încearcă

să mă salvezi pe mine! Tu crezi că vreau să trăiesc cu cineva care refuză să consume dragoste?

BĂIATUL: Te rog, ştii foarte bine... ce…

FATA: Nu ştiu absolut nimic! Ştiu doar că te iubesc şi că nimic n-are sens dacă nu mă iubeşti şi tu!

FATA îl îmbrăţişează plângând. Pauză. El o îndepărtează impasibil.

BĂIATUL: N-are sens să iubeşti pe cineva căruia îi impui să te iubească în schimb.

FATA: Eşti un idiot! Şi mai ales eşti un ingrat!

BĂIATUL: Iar tu nu vrei să înţelegi! Au corupt dragostea! Nu ne învaţă să ne controlăm emoţiile, fiindcă

vor ca noi să depindem de ele. Nu pricepi că ceea ce trăim noi n-are nimic de-a face cu iubirea?



FATA: Degeaba aş înţelege! Îţi amărăşti doar viaţa... Ce, crezi că poţi schimba ceva?

BĂIATUL pune iar mâna pe cutia cu pastile.

BĂIATUL: Să iei de-astea nu înseamnă să trăieşti.

FATA: Să iei de-astea înseamnă să trăieşti mai bine. Şi înseamnă să trăieşti aşa cum vreau eu să trăiesc!

BĂIATUL: Atunci eu nu vreau să trăiesc ca tine.

Pauză.

FATA: Şi tu crezi c-o să găseşti vreo fată care să trăiască fără să ia pastile?

BĂIATUL: Există oameni ciudaţi pe lumea asta.

FATA: Oameni care să trăiască fără ipotecă, fără maşini, fără rochii mai frumoase decât ale prietenelor,

fără copii, fără datorii?

BĂIATUL: Poate.

FATA: O să rămâi singur! N-o să te poţi preface faţă de ceilalţi că eşti normal, că eşti îndrăgostit!

BĂIATUL: Poate.

FATA: Te-aş putea denunţa.

BĂIATUL: Chiar aşa?

FATA: Aş putea spune tuturor: la firmă, familiei, prietenilor că doar te prefaci îndrăgostit, că nu iei

pastilele fiindcă vrei să ne faci zile fripte nouă, tuturor...

BĂIATUL: Eşti o ticăloasă.

Pauză.



FATA: Aş putea s-o fac, dar n-o fac.

BĂIATUL: De ce?

FATA: Fiindcă te iubesc.

BĂIATUL: Ştii ce... cred că...

FATA: Şi fiindcă vreau ceva de la tine.

BĂIATUL: Ce vrei?

FATA: Un futai cu dragoste. Măcar pentru ultima oară.

BĂIATUL: Trageţi-o tu cu dragoste şi lasă-mă pe mine s-o fac cum vreau eu!

FATA: Nu, vreau să ne-o tragem îndrăgostiţi unul de altul. Dacă vrei, închipuie-ţi că sunt o disperată, că

sunt în stare de orice ca s-o fac pentru ultima oară, că-s o drogată! E singura mea condiţie, pe urmă te

las să trăieşti cum te taie capul!

BĂIATUL nu ştie ce să zică.

FATA: Fiindcă te iubesc. De-asta vreau s-o fac.

BĂIATUL stă pe gânduri.

FATA: Accepţi?

BĂIATUL: Pentru ultima oară cu dragoste? Pe urmă niciodată...? Îmi promiţi?

FATA: Îţi promit.

FATA ia un pahar cu apă şi înghite pe loc două pastile.



BĂIATUL: Când va trece efectul, le arunc pe toate.

FATA: Vrei apă?

BĂIATUL: Nu-i nevoie.

FATA: Uneori e greu să le înghiţi. Pot să-ţi rămână în gură, în gât sau...

BĂIATUL: Am zis că le iau. Nu-i nevoie să... Te rog...

BĂIATUL ia o pastilă şi o înghite cu puţină apă.

FATA: Mă gândeam la tine. Nu vreau să te îneci.

BĂIATUL: Foarte bine, foarte bine.

FATA: Mereu mă gândesc la tine. Sincer, ar trebui să ai mai multă încredere în mine!

BĂIATUL: Am încredere, dar...

FATA: Nu te mai gândi atât, relaxează-te pur şi simplu.

BĂIATUL: Ştiu, ştiu...

FATA: Vino în braţele mele.

Se îmbrăţişează. Se mângâie unul pe celălalt şi încet, încet, ajung într -o atitudine foarte

excitantă. Încep să facă dragoste, dar ea se opreşte.

FATA: Mâine la prima oră am putea merge să facem creditul ăla, ce zici?

BĂIATUL: Mă crezi idiot, nu-i aşa?

Pauză.



FATA: De ce?

BĂIATUL: Mâine e joi, Banca noastră e închisă dimineaţa.

FATA: Cred că dacă le arăţi c-ai luat toate pastilele din cutie or să deschidă Banca special pentru tine...

BĂIATUL: Şi atunci ce mai aşteptăm?

Încep amândoi să înghită pastilele cu pumnul, cu aceeaşi poftă cu care făceau dragoste cu o

clipă mai devreme.

Întuneric.

3.

O cameră mică de hotel, pe întuneric. Afară se ceartă un cuplu. Înainte de a deschide uşa,

bărbatul îi spune femeii: „Eşti nevasta mea”. Intră în cameră, dar ea cade cu zgomot şi se face

bucăţi, se sparge în mii de bucăţele. El aprinde lumina. Camera, decorată cu un gust

extraordinar, impecabil, e plină de bucăţi aproape de nerecunoscut din ea, bucăţele căzute pe

jos, ca şi cum s-ar fi spart o statuetă de ceramică.

Pauză. El e uluit, nu înţelege ce s-a întâmplat. Îşi pune mâna la gură, îngrozit. Închide uşa. Se apropie de

bucăţi şi le studiază. Se uită prin cameră, căutându-şi soţia. Atinge bucăţile şi încearcă să înţeleagă cum

de s-a spart. E atât de disperat încât e gata să plângă.

Bate cineva la uşă. El nu ştie ce să facă. Pauză. Se aud iar bătăi în uşă. Deschide uşa. În prag e o femeie

care poartă o uniformă ciudată, din plastic. O clipă amuţesc amândoi, fără să se clinetască din loc.

FEMEIA: Aţi auzit cumva un zgomot?



EL: Nu. Ba da. Da, am auzit, dar nu ştiu ce e. Vreau să spun că zgomotul nu-i de aici. Sunt sigur.

FEMEIA: Sigur?

EL: Absolut sigur.

FEMEIA: Vă simţiţi bine?

EL: Foarte bine.

FEMEIA: Pot să intru?

EL: Nu. De ce... vreţi să intraţi?

FEMEIA: Unde-i femeia?

EL: Ce?

FEMEIA: Femeia. (Pauză) Unde e?

EL: De unde ştiţi că eram cu o femeie?

FEMEIA: V-am văzut intrând. Pe amândoi. Acum o clipă. Înainte de zgomot.

EL: De unde ştiţi că e soţia „mea”? Putea fi...

FEMEIA: Eu n-am zis că e soţia dumneavoastră.

EL: Ştiţi ce? Aveţi dreptate, nu mă simt prea bine. Vă rog să mă scuzaţi, dar aş vrea să nu fiu deranjat...

EL începe să închidă uşa.

FEMEIA: Eu vă pot ajuta.

EL: Nu cred. E doar o durere de cap, nimic altceva.



FEMEIA: Lăsaţi-mă să intru.

FEMEIA îl împiedică să închidă uşa.

EL: Dar ce...? Ştiţi... Da... S-a spart o.... oglindă, da, doar atât. Nu e a mea, da, ştiu asta. Nu sunt unul

dintre clienţii ăia care pleacă fără să plătească, dacă au spart ceva care nu e al lor. O să cobor mâine la

recepţie şi o să plătesc. Dar acum chiar nu mă simt bine, vă rog să mă lăsaţi...

FEMEIA: Unde-i femeia?

Pauză.

EL: Ce doriţi? (Pauză) De fapt, ce doriţi dumneavoastră?

Pauză.

FEMEIA: Vreau să vă ajut.

El începe să plângă, iar femeia intră în cameră. Ea cercetează atent toată camera, pe urmă

îngenunchează şi se uită sub pat. El o priveşte cu lacrimi în ochi.

EL: Mâine cobor la recepţie şi plătesc tot ce trebuie...

FEMEIA: Nu-i nimic. Nu-i nimic. Nu-i nimic.

FEMEIA iese din cameră şi revine cu produse pentru curăţenie, printre care şi o mătură şi o găleată mare.

El se uită la ea cum scoate cu mătura toate bucăţile de sub pat. Pauză.

EL: Unde-i soţia mea? (Pauză ). V-am întrebat unde mi-e soţia?

FEMEIA: Nu ştiu.

EL: Unde-i soţia mea?

FEMEIA: Eu am venit să strâng.... oglinda, care s-a făcut bucăţi-bucăţele, nu-i aşa?



Pauză.

EL: Asta nu-i o oglindă.

FEMEIA: Nu?

EL: Asta nu-i o oglindă.

FEMEIA: Nu? Păi eu nu ştiu ce e...

EL: E soţia mea.

Femeia se opreşte din trebăluit.

FEMEIA: Aveţi dreptate. Chiar nu vă simţiţi bine. Odihniţi-vă puţin.

FEMEIA continuă să adune cu mătura bucăţile de sub pat. El se apleacă şi strânge câteva bucăţele de pe

jos.

EL: De ce?

FEMEIA: De ce „ce”?

EL: Ştiţi foarte bine la ce mă refer.

FEMEIA: Odihniţi-vă. Nu vă simţiţi bine.

EL: Ba mă simt excelent! CE S-A ÎNTÎMPLAT CU SOŢIA MEA?

FEMEIA: Calmaţi-vă, vă rog.

EL: Cum naiba să mă calmez când dumneavoastră o strângeţi pe nevastă-mea, făcută toată bucăţi!?

FEMEIA: Atitudinea dumneavoastră nu vă ajută cu nimic.



EL se apropie agresiv de FEMEIE.

EL: Dumneata ştii ceva, nu-i aşa?

FEMEIA: Eu am venit aici doar ca să-mi fac meseria.

EL: Spuneţi-mi tot ce ştiţi!

El îi smulge femeii mătura din mâini.

FEMEIA: Foarte bine.

FEMEIA vrea să iasă din cameră, dar EL i-o ia înainte şi închide uşa, împiedicând -o să plece.

EL: Vă ascult.

FEMEIA: Dacă aş fi în locul dumneavoastră, nu m-aş juca cu lucrurile astea...

EL: De ce? M-aţi face bucăţi, ca pe nevastă-mea?

FEMEIA: Eu n-am făcut bucăţi nici o nevastă.

EL: Dar recunoaşteţi că-i nevastă-mea.

FEMEIA: Eu n-am zis asta.

EL: Terminaţi odată cu răspunsurile astea evazive! Merit un răspuns adevărat!

FEMEIA caută pe sub pat ultimele bucăţi.

FEMEIA: Dacă nu vreţi să-mi daţi înapoi mătura, vă priveşte. V-am spus deja c-am venit aici ca să-mi fac

meseria, atâta tot. Nu vă supăraţi pe mine. Vi s -a spart ceva, un lucru care vă aparţine dumneavoastră,

hotelului sau ce ştiu eu cui. Eu strâng gunoaiele şi cu asta, basta! Aţi înţeles? Nu vreau să am probleme.

EL: Vă înţeleg, dar... Gândiţi-vă şi că...



FEMEIA: Sunteţi şocat, liniştiţi-vă, o să se rezolve totul în curând...

EL: Nu ştiu, dar treaba asta e aşa de...

FEMEIA: Liniştiţi-vă, în curând o să vă simţiţi mai bine.

EL: Ştiţi, când am aprins lumina şi ea era...

FEMEIA: Nu vă mai gândiţi la asta...

EL: Dar...

FEMEIA: Gândiţi-vă la altceva. Poate că...

EL: Şi ce-o să faceţi cu bucăţile astea...? Nu le puteţi arunca, e soţia... a mea...

FEMEIA: Asta face parte din...

EL se apropie de găleata mare de gunoi şi se uită în ea.

EL: Ce-i aici înăuntru?

FEMEIA se opreşte.

FEMEIA: Nu.

EL: Ce nu?

FEMEIA: Nu vă uitaţi înăuntru.

Pauză.

EL: De ce?

FEMEIA: Mai bine nu vă uitaţi! Sincer. E gunoi. Lăsaţi găleata acolo.



EL scoate din găleată bucăţi din alte trupuri.

EL: Ce-s bucăţile astea?

FEMEIA: Sunt alte lucruri sparte.

EL: Alte lucruri? Sunt oameni! Ale cui sunt bucăţile astea?

FEMEIA: Un lucru se poate sparge, un om nu. Sunteţi paranoic.

EL îi arată câteva bucăţi pe care le scoate din găleată.

EL: Asta e o ureche. O ureche! Şi ăsta ar putea fi un umăr! Toate astea aprţin cuiva!

FEMEIA: Aveţi o imaginaţie debordantă.

EL: Ce-aveţi de gând să faceţi? Ce s-a întâmplat cu soţia mea? Răspundeţi odată!

FEMEIA: Ce-aţi vrea să vă spun...

EL: Strângeţi bucăţi din oamenii găsiţi prin camere?

Bate cineva la uşă. Pauză. Cei doi amuţesc, neclintiţi.

EL: Cine e? Pe dumneata te întreb... Cine e?

FEMEIA: Nu ştiu.

EL: Dumneata nu ştii niciodată nimic, nu-i aşa?

EL deschide uşa şi vede o altă femeie, îmbrăcată identic.

FEMEIA 2: (Femeii): Ai terminat?

EL: Dumneata cine mai eşti?



FEMEIA: Da.

Prima FEMEIE tocmai şi -a strâns produsele pentru curăţenie.

FEMEIA 2: Grăbeşte-te. La primul etaj avem trei cupluri, iar la al patrulea...

FEMEIA: Taci şi ajută-mă.

EL: Ce se întâmplă cu cuplurile de la primul etaj?

FEMEIA: Nimic.

FEMEIA 2: Ai luat tot?

FEMEIA: Da, da.

EL: Asta păţesc toate cuplurile?

FEMEIA: Hai să plecăm de aici.

EL: De ce nu-mi răspundeţi?

FEMEIA 2: Nu iei mătura?

FEMEIA: Ba da.

Prima FEMEIE ia mătura.

EL: Şi eu ce trebuie să fac acum?

FEMEIA 2: Sunt proaspăt căsătoriţi, nu-i aşa?

FEMEIA: Vrei să taci odată din gură?

FEMEIA 2: Mereu se întâmplă la fel.



EL: Bucăţile alea erau ale mele.

Prima şi a doua FEMEIE pleacă. Trag după ele saci mari de gunoi. EL se aşază pe pat, fără să facă nimic.

Pune mâna pe un obiect din cameră şi -l priveşte. Se loveşte cu el, vrând parcă să vadă dacă se sparge şi

el, dar nu reuşeşte decât să se rănească.

EL: Au!

Întuneric.

4.

Terasa unui bar, într-o piaţă publică. O tânără, PRIMA PRIETENĂ, bea o cafea, destul de agitată. A DOUA

PRIETENĂ soseşte grăbită, o tânără de aceeaşi vârstă cu prima.

A DOUA PRIETENĂ: Scuze.

Cele două prietene se îmbrăţişează.

PRIMA PRIETENĂ: Nu face nimic.

A DOUA PRIETENĂ: Ştii că de obicei nu întârzii, dar nu ştiu ce mi s-a întâmplat azi.

PRIMA PRIETENĂ: Nu-i nimic.

A DOUA PRIETENĂ se aşază şi ea.

A DOUA PRIETENĂ: Ce mai faci?

PRIMA PRIETENĂ: Mi-ar plăcea să spun că fac bine, dar...



A DOUA PRIETENĂ: Vai, draga de tine... Dar ce-ai păţit?

PRIMA PRIETENĂ: Aş fi preferat să nici nu vrobesc despre asta, dar chiar sunt disperată.

Nu ştiu ce să fac!

A DOUA PRIETENĂ: Când te-am auzit azi la telefon, m-am şi speriat.

PRIMA PRIETENĂ: Sunt aşa de nefericită...

A DOUA PRIETENĂ: Dar ce-ai păţit? Te-ai certat cu Miguel?

PRIMA PRIETENĂ neagă din cap.

PRIMA PRIETENĂ: Nu.

A DOUA PRIETENĂ: Păi atunci ce-ai păţit?

PRIMA PRIETENĂ: Înainte de a-ţi povesti, promite-mi că n-o să mai spui nimănui niciodată ce-ţi spun eu

acum.

A DOUA PRIETENĂ: Promit. Mă ştii foarte bine.

PRIMA PRIETENĂ: Jură-mi.

A DOUA PRIETENĂ: Îţi jur. Stai liniştită.

PRIMA PRIETENĂ îşi descheie puţin cămaşa.

A DOUA PRIETENĂ: Ce faci?

PRIMA PRIETENĂ îi arată, fără ca publicul să poată vedea, o parte din bust..A DOUA PRIETENĂ face o

faţă îngrozită.



A DOUA PRIETENĂ: Ce-i asta?

A DOUA PRIETENĂ se ridică.

A DOUA PRIETENĂ: Se mişcă?

A DOUA PRIETENĂ se apropie.

A DOUA PRIETENĂ: Ce-i asta? Pentru numele lui Dumnezeu, ce ai acolo? Doamne, nu-mi vine să cred că

se mişcă!

PRIMA PRIETENĂ: Sunt aşa de nefericită!

A DOUA PRIETENĂ pune degetul pe ea.

A DOUA PRIETENĂ: Pot să-l ating?

PRIMA PRIETENĂ consimte, supărată din cale afară.

A DOUA PRIETENĂ: Dar pentru numele lui Dumnezeu, ce ai acolo? Te doare?

PRIMA PRIETENĂ: Uneori mă doare foarte tare.

A DOUA PRIETENĂ o îmbrăţişează pe PRIMA PRIETENĂ , evitând totodată să se apropie prea mult ce acel

ceva care a îngrozit-o.

A DOUA PRIETENĂ: Ai fost la doctor?

PRIMA PRIETENĂ: Nu.

A DOUA PRIETENĂ: De ce?

PRIMA PRIETENĂ: E greu de explicat...



A DOUA PRIETENĂ: Dar ce-ai tu acolo e... e... nu ştiu ce e, dar... e monstruos.

PRIMA PRIETENĂ: Stai jos.

A DOUA PRIETENĂ se aşază.

A DOUA PRIETENĂ: Ce-i aia? O insectă sau... o larvă sau...? Doamne, Dumnezeule, ce oroare!

PRIMA PRIETENĂ: Te implor, încurajează-mă, că nu ştiu cum o să supravieţuiesc...!

A DOUA PRIETENĂ: Trebuie să-l scoţi imediat! Trebuie să mergem la spital!

PRIMA PRIETENĂ: Nu-i aşa de simplu.

A DOUA PRIETENĂ: De ce?

PRIMA PRIETENĂ: Nu-i o insectă sau o larvă, cum crezi tu. Şi nu-i nici vreo tenie, o tumoare ciudată sau

ceva de genul ăsta. Este fostul meu iubit.

A DOUA PRIETENĂ: Mai şi glumeşti cu chestia asta...?

PRIMA PRIETENĂ: Aproape m-a omorât de tot. Numai de glume nu-mi arde mie...

A DOUA PRIETENĂ: Dar cum să fie fostul tău...?

PRIMA PRIETENĂ: Nu ştiu, dar el e! El e; când sunt singură vorbeşte cu mine de -acolo dinăuntru,

vorbeşte întruna cu mine.

A DOUA PRIETENĂ: Vorbeşte cu tine??

PRIMA PRIETENĂ: E supărat. Foarte supărat.

A DOUA PRIETENĂ: Dar cum...?



PRIMA PRIETENĂ: Cât e ziua de lungă se zvârcoleşte acolo înăuntru ca un nebun, nu stă nici o clipă

locului, mă face să vomit tot ce mănânc, îmi loveşte oasele...

A DOUA PRIETENĂ: Trebuie să-l scoţi de-acolo dinăuntru! Toată treaba asta e...

PRIMA PRIETENĂ: Ştiu, ştiu, ştiu foarte bine...

A DOUA PRIETENĂ:... e tare bizară, dar... Te-ai dus să vezi dacă mai e la el acasă?

PRIMA PRIETENĂ: Nu-i acolo. Nu mai locuieşte nimeni în casa lui de o lună şi jumătate.

A DOUA PRIETENĂ: Şi asta coincide cu momentul de când tu...?

PRIMA PRIETENĂ dă din cap a firmativ.

A DOUA PRIETENĂ: Şi ce vrea de la tine?

PRIMA PRIETENĂ: Nu ştiu, crede-mă, habar n-am... Cred că vrea să mă înnebunească de tot!

A DOUA PRIETENĂ: Miguel e la curent cu treaba asta?

PRIMA PRIETENĂ: N-am mai făcut dragoste cu el de o lună; n-am chef să mă vadă în halul ăsta. Mi-e

frică să descopere chestia asta şi să se întâmple cine ştie ce nebunie. Sau să-i fie scârbă să se culce cu

mine, mă rog, cu umflătura asta care mi se zvârcoleşte prin trup...

A DOUA PRIETENĂ: Dar el ce zice?

PRIMA PRIETENĂ: N-am putut să fiu prea drăguţă cu el zilele astea, îţi dai seama... Nici nu mă simt prea

bine... Am renunţat la serviciu fără să dau nimănui nici o explicaţie... Cred că Miguel o să mă părăsească

cât de curând...

A DOUA PRIETENĂ: Dar trebuie să-i explici ce-ai păţit.



PRIMA PRIETENĂ: Nu pot! Nu vezi că nu pot?

A DOUA PRIETENĂ: Trebuie să-l laşi să te ajute.

PRIMA PRIETENĂ: Sunt la cheremul lui şi mi-ar putea veni de hac în orice clipă, nu pricepi lucrul ăsta?

A DOUA PRIETENĂ: Dar chestia asta va provoca ruptura voastră...

PRIMA PRIETENĂ: Mă trezesc în fiecare noapte fiindcă se agaţă cu putere de inima mea şi -mi provoacă

mici tahicardii. Sunt la cheremul lui. Îţi dai seama ce -aş putea păţi dacă ticălosul ăsta mi-ar sparge

stomacul sau mi-ar umple plămânii cu urină sau... Doamne Dumnezeule! Îţi dai seama? Iar eu nu pot să

fac nimic! Nu pot să fac...

PRIMA PRIETENĂ amuţeşte brusc.

A DOUA PRIETENĂ: Ce-i cu tine? Ce-ai păţit?

PRIMA PRIETENĂ: Nu ştiu. Se mişcă foarte repede.

A DOUA PRIETENĂ: În ce parte?

PRIMA PRIETENĂ: Spre stomac. Am nevoie de ajutor.

A DOUA PRIETENĂ: Cine să te ajute?

PRIMA PRIETENĂ: Nu ştiu. Trebuie să se isprăvească toată nebunia asta, o dată pentru totdeauna!

A DOUA PRIETENĂ: Ai încercat şi tu să-l otrăveşti sau...

PRIMA PRIETENĂ: M-aş otrăvi şi pe mine.

A DOUA PRIETENĂ: Ai dreptate... Dar dacă... Dacă i-ai face pe plac?

PRIMA PRIETENĂ: Cum?



A DOUA PRIETENĂ: Să-i faci pe plac... În ultima perioadă l-ai cam neglijat, nu-i aşa?

PRIMA PRIETENĂ: Da. Fireşte. Dar mă despărţisem de el, ai uitat? N-a fost deloc uşor.

A DOUA PRIETENĂ: Îmi amintesc foarte bine.

PRIMA PRIETENĂ: Nu vreau să-i fac iar toate poftele.

A DOUA PRIETENĂ: Da, dar acum situaţia s-a schimbat, acum chiar că nu mai poţi scăpa de el.

PRIMA PRIETENĂ: Şi tu ce propui?

A DOUA PRIETENĂ: Nu ştiu... Să faci tot ce-i plăcea lui să facă.

PRIMA PRIETENĂ: Cam ce anume?

A DOUA PRIETENĂ: Nu ştiu...

PRIMA PRIETENĂ: Să mă denigrez în faţa prietenelor?

A DOUA PRIETENĂ: Asta nu, mai ales asta nu.

PRIMA PRIETENĂ: Să mă îmbăt şi să lenevesc apoi pe canapea, până în zori?

A DOUA PRIETENĂ: Nu ştiu; ceva-ceva te-a făcut să te îndrăgosteşti de el, nu-i aşa?

PRIMA PRIETENĂ: Crede-mă, în momentul ăsta mi-e greu să-mi amintesc...

A DOUA PRIETENĂ: Nu vă plăcea vouă să mergeţi în restaurantul ăla mic din...

PRIMA PRIETENĂ: Şi ce-ai vrea acum? Să-l duc în port şi să mâncăm fructe de mare? Să sărbătorim

faptul c-a devenit tumoarea mea preferată?

A DOUA PRIETENĂ: Nu făceaţi voi plimbări lungi, până la un schit?



PRIMA PRIETENĂ: Ultima oară când am fost acolo m-a lăsat baltă. Era un tip foarte bizar.

A DOUA PRIETENĂ: Păi atunci... nu ştiu. Trebuie să-l faci să reacţioneze cumva, ca să nu-ţi mai facă viaţa

un calvar... Apropo, unde îl simţi acum?

PRIMA PRIETENĂ: Habar n-am, se mişcă pe undeva prin stomac, dar nu ştiu ce pune la cale.

A DOUA PRIETENĂ: Nu te-ai gândit să vorbeşti sincer cu el?

PRIMA PRIETENĂ: Am încercat de atâtea ori. Dar tu ştii foarte bine că lui nu-i plăcea să fie contrazis!

A DOUA PRIETENĂ: Da, ştiu, îmi amintesc foarte bine.

PRIMA PRIETENĂ: Era un ranchiunos, nu m-a iertat niciodată că m-am împrietenit cu Miguel.

A DOUA PRIETENĂ: Ştiu.

PRIMA PRIETENĂ: Mereu îmi reproşa câte ceva, era rău şi...

PRIMA PRIETENĂ începe să se sufoce.

A DOUA PRIETENĂ: Ce-ai păţit?

A DOUA PRIETENĂ se ridi că şi se apropie repede de ea.

A DOUA PRIETENĂ: Acum ce vrea să-ţi facă?

PRIMA PRIETENĂ descrie ceva ca un fel de trup care urcă spre gura ei.

A DOUA PRIETENĂ: Te rog, spune ceva! Mă duc după ajutor!

PRIMA PRIETENĂ o roagă să se oprească.

PRIMA PRIETENĂ: O, Doamne Dumnezeule!



A DOUA PRIETENĂ scuipă în sfârşit acel ceva care o sufoca. E o jucărie, o limba -soacrei colorată. Cele

două prietene se uită la ea, îngrozite.

A DOUA PRIETENĂ: Poate că vrea să mergeţi la un chef împreună...

Întuneric.

5.

Un cuplu de vârstă medie, de o eleganţă extremă. Sunt băgaţi până în gât într -o substanţă

vâscoasă şi murdară - care te duce cu gândul la nişte nisipuri mişcătoare - care le limitează

total mişcările. Ar putea părea şi un mare rahat, de o adâncime necunoscută, poa te chiar

infinită. Vedem doar capul celor doi şi mâna ei, curăţându-i lui urechea cu un beţişor.

DOAMNA: Nu-mi place că te murdăreşti în halul ăsta...

Pauză.

DOMNUL: Nu-mi place că-mi spui ce trebuie să fac.

DOAMNA: Nu-mi place că-mi spui ce trebuie să zic.

DOMNUL: Nu-mi place că-ţi laşi lucrurile aruncate pe jos. Nu-mi place că nu ştiu niciodată ce-i

acolo dedesubt, că habar n-am pe ce calc.

Dialogul devine din ce în ce mai alert.

DOAMNA: Nu-mi place că greşeşti şi-ţi confunzi lucrurile tale cu ale mele.



DOMNUL: Nu-mi place că n-ai niciodată încredere în mine.

DOAMNA: Nu-mi place că ieşi din casă fără să-mi spui unde te duci.

DOMNUL: Nu-mi place că ieşi seara fără să-mi spui cu cine ieşi.

DOAMNA: Nu-mi place că mergi singur la teatru, fără să te gândeşti că poate vreau să merg şi

eu.

DOMNUL: Nu-mi place că mă întrebi la ce oră vin de la serviciu, când e mereu aceeaşi oră.

DOAMNA: Nu-mi place că nu faci nici măcar jumătate din treburile casnice, deşi în ziua aia eu

m-am hotărât să muncesc dublu.

DOMNUL: Nu-mi place că ai impresia că-i murdar şi dezordine în casă când de fapt nu -i aşa.

DOAMNA: Nu-mi place că intri în baie fără să baţi la uşă.

DOMNUL: Nu-mi place că-ţi laşi toate cremele împrăştiate prin baie.

DOAMNA: Nu-mi place că-ţi laşi patul nefăcut.

DOMNUL: Nu-mi place că trebuie să-ţi mulţumesc când faci tu patul.

DOAMNA: Nu-mi place că adormi şi să sforăi când stăm amândoi pe canapea, mai ales când mă

uit la un film emoţionant.

DOMNUL: Nu-mi place că mă trezeşti când adorm pe canapea şi vrei să vin cu tine în pat.

DOAMNA: Nu-mi place că te ridici din pat imediat după ce-am făcut dragoste.

Dialogul devine din ce în ce mai agresiv. Dacă ar putea, cei doi şi-ar da amândoi cu ceva în

cap.

DOMNUL: Nu-mi place că ai impresia c-ar trebui ne spunem ceva deosebit după ce am făcut

dragoste.

DOAMNA: Nu-mi place falsa ta simpatie înainte de a face dragoste.

DOMNUL: Nu-mi place că stai o oră la telefon când te sună o prietenă.



DOAMNA: Nu-mi place că spui tot ce crezi despre familia mea.

DOMNUL: Nu-mi place c-ai impresia că familia ta e un adevărat model.

DOAMNA: Nu-mi place că te porţi cu mine mai rău decât cu fostele tale iubite, mai ales faţă de

familia ta.

DOMNUL: Nu-mi place că ţii ascunse lucruri de-ale foştilor tăi iubiţi.

DOAMNA: Nu-mi place că te uiţi pe ascuns la filme porno.

DOMNUL: Nu-mi place că ai secrete cu alte persoane.

DOAMNA: Nu-mi place că faci multe cumpărături, mai ales dacă în ziua aia eu n-am cumpărat

nimic.

DOMNUL: Nu-mi place să merg la cumpărături.

DOAMNA: Nu-mi place că n-ai poftă de mâncare înainte de masă, fiindcă ai ciugulit ceva

înainte de a veni acasă.

DOMNUL: Nu-mi place că sari peste masă ca să slăbeşti.

DOAMNA: Nu-mi place că nu mănânci ce-am gătit eu.

DOMNUL: Nu-mi place că găteşti chestii care nu-mi plac, doar aşa, ca să mă enervezi.

DOAMNA: Nu-mi place că citeşti ziarul în timp ce mâncăm.

DOMNUL: Nu-mi place că eşti obsedată de spălarea farfuriilor imediat după masă.

DOAMNA: Nu-mi place că speli întotdeauna farfuriile prost.

DOMNUL: Nu-mi place că-mi vorbeşti despre educaţia pe care am primit-o de fiecare dată când

beau direct dintr-o sticlă.

DOAMNA: Nu-mi place că nu eşti atent la firimiturile de pâine pe care le dai pe jos, de parcă n-

ai şti că asta mă scoate din sărite.

DOMNUL: Nu-mi place că iei totul personal.



DOAMNA: Nu-mi place când critici pe cineva doar aşa, ca să-mi dai mie o lecţie.

DOMNUL: Nu-mi place că dramatizezi totul

DOAMNA: Nu-mi place că începi să ţipi când vezi că n-ai dreptate.

DOMNUL: Nu-mi place că începi frazele cu „Tu întotdeauna...”

DOAMNA: Nu-mi place că începi frazele cu „Eu niciodată...”

DOMNUL: Nu-mi place că-ţi laşi lucrurile aiurea, pe jos.Nu-mi place să nu ştiu ce-i aici jos,

dedesubt. Nu-mi place că chestiile astea, de dedesubt, vor să mă tragă de picior.

Dialogul se întrerupe. Apoi reîncepe, treptat, iar tonul e mult mai calm.

DOAMNA: Nu-mi place că faci glume proaste, mai ales de faţă cu prietenele mele.

DOMNUL: Nu-mi place că foloseşti tonul ăsta ca să mă iei la mişto, mai ales de faţă cu

prietenele tale.

DOAMNA: Nu-mi place că flirtezi pe internet şi intri pe chat.

Atitudinea lor devine din ce în ce mai romantică.

DOMNUL: Nu-mi place că-ţi lauzi atât ginecologul.

Ea râde. Râde şi el.

DOAMNA: Nu-mi place că vorbeşti prea mult despre fostele tale iubite.

DOMNUL: Nu-mi place că nu-mi spui dacă foştii tăi iubiţi aveau scula mai mare sau mai mică

decât a mea.

S-ar zice că fac dragoste cu cuvintele şi ai putea bănui că fac ceva cu mâinile pe sub substanţa

vâscoasă.

DOAMNA: Nu-mi place că te uiţi mai mult la alte femei decât la mine când ieşim împreună.

DOMNUL: Nu-mi place că eşti prea fermecătoare, mai ales cu alt bărbat.



DOAMNA: Nu-mi place că după ce sunt fermecătoare cu un alt bărbat trebuie să-ţi spun că e

homosexual. Chiar dacă e o minciună.

DOMNUL: Nu-mi place că adori să mă minţi.

DOAMNA: Nu-mi place că nu înţelegi nimic dacă nu-ţi explic eu.

DOMNUL: Nu-mi place că porţi haine care te fac prea sexy.

DOAMNA: Nu-mi place că porţi haine care te fac prea gras.

DOMNUL: Nu-mi place că tu crezi că toate femeile simulează orgasmul.

DOAMNA: Nu-mi place că nu înţelegi de ce noi, femeile, simulăm orgasmul.

Par să aibă un orgasm. DOMNUL: Nu vreau să crezi că un futai mă poate face să uit de o ceartă.

DOAMNA: Nu vreau să crezi că o ceartă mă poate face să uit că te iubesc.

DOAMNA îi trimite o bezea.

DOMNUL: Nu-mi place că vrei să mă pupi în faţa prietenilor mei.

DOAMNA: Nu-mi place că nu vrei să mă pup cu prietenii mei.

AL DOILEA DOMN apare pe scenă. E un domn îmbrăcat impecabil, care păşeşte prudent pe substanţa

vâscoasă şi se opreşte lângă capul DOMNULUI.

DOMNUL: Nu-mi place că te întâlneşti adesea cu un anumit domn.

DOAMNA: Nu-mi place că eşti gelos, mai ales dacă ai drepate.

DOMNUL: Nu-mi place să nu fii a mea.

DOAMNA: Nu-mi place să nu ştiu a cui sunt.



AL DOILEA DOMN începe să păşească cu multă atenţie pe capul DOMNULUI.

AL DOILEA DOMN: Nu-mi place săderanjez, dar…

DOMNUL: Nu-mi placecă-l vezi mai mult pe eldecât pe mine.

DOAMNA: Nu-mi placecă nu înţelegi c-amnevoie de puţinspaţiu.

DOMNUL: Nu-mi placecăştiu cu certitudine ce înseamnăsă ai “puţinspaţiu”.

DOAMNA: Nu-mi placecă tu crezică nu te-amiubitniciodată.

DOAMNA se întoarce, casă nu vadă ce face AL DOILEA DOMN cu DOMNUL.

DOMNUL: Nu-mi placecăsunttrasînjos de genunchi.

DOAMNA: Nu-mi placecăfamiliata se uităurât la mine pe stradă.

DOMNUL: Nu-mi placecăfolosiţiaceleaşiprezervative pe care le foloseam noi doi.

DOAMNA: Nu-mi placecă voi doi nu văînţelegeţi bine.

AL DOILEA DOMN: Nu-mi placecă-i vineatât de greusăplece.

AL DOILEA DOMNcalcă tot mai insistent pe capul DOMNULUI , care se afundă tot mai mult. Fărăsăvrea,

DOMNUL se afundăşisingurînsubstanţavâscoasă.

DOMNUL: Nu-mi placeideeacă nu mai sunteucel care te face săzici “nu-mi place” ceva.

DOAMNA: Nu-mi placecăpracticişantajulemoţionalcasă-mi demonstrezicămăiubeşti.

DOMNUL: Nu-mi placecă te iubesc.

DOAMNA: Nu-mi placecăel crede că-s o curvă, fiindcăîncăîmiplacecămăiubeşti.



DOMNUL: Nu-mi placecă… că…

DOMNUL aproapecă nu mai poatevorbi.

DOMNUL: Nu-mi placi!

DOMNUL se afundă tot mai mult, până dispare de tot însubstanţavâscoasă, întimp ce AL DOILEA DOMN

nu-şi mai poatemişcanicielpicioarele, fiindprinsşielînsubstanţarespectivă.

AL DOILEA DOMN: Nu-mi placebărbatul cu care erai.

DOAMNA: Nu-mi placesăvorbescdespretrecutulmeu.

AL DOILEA DOMN: Nu-mi placecăvreasămătragăînjos de călcâie.

AL DOILEA DOMN vede pe cinevaundeva, departe.

DOAMNA: Nu-mi placecatotulsăfieaşa de previzibil.

AL DOILEA DOMN: Nu-mi placecăvădcă se apropiecineva.

DOAMNA: Nu-mi placecă te obsedeazăprostiile.

AL DOILEA DOMN se afundă tot mai multpânăajungeînpoziţiaîn care era şiDOMNUL.

AL DOILEA DOMN: Nu-mi placecă nu vreisă-ţischimbiuneletabieturidintrecut.

Ea începesă-i cureţeurecheacelui de-AL DOILEA DOMN cu un beţişor.

DOAMNA: Nu-mi placecă te murdăreştiînhalulăsta.

Pau ză. DOAMNA aşteaptănerăbdătoarerăspunsulcelui de-AL DOILEA DOMN.

AL DOILEA DOMN: Te priveşte.

DOAMNA e uluită de răspuns. Scârbită, îirăspundeimediat.

DOAMNA: Nu-mi placerăspunsulăsta.



Pauză.

AL DOILEA DOMN: (şovăind) Nu…? Nu…? Nu-ţiplace?

Întuneric.

6.

Suprafaţa unei planete îndepărtate. UN ASTRONAUT stă tăcut pe un scaun rudimentar. Poartă un

costum spaţial gros şi o cască cu vizor din sticlă fumurie, care ne împiedică să-i vedem faţa. Lângă el se

afă un aparat tehnic neterminat, ce pare să fi avut un rol de comunicare. Scurtă pauză. Îi auzim vocea,

gravă şi virilă, filtrată printr -un interfon.

ASTRONAUTUL: Nu ştiu, adevărul e că puţin îmi pasă.

Tăcere.Un alt astronaut apare încet, cu mişcări greoaie; e îmbrăcat identic şi aduce o trusă de

instrumente pentru demontarea aparatului. Înainte de a vorbi, cu o voce profundă şi feminină, îi

auzim respiraţia puternică.

ASTRONAUTA: Tot mai eşti supărat?

Pauză. ASTRONAUTA se aşază tăcută lângă ASTRONAUT.

ASTRONAUTA: Îmi pare rău.

ASTRONAUTA lasă jos trusa cu inst rumente.

ASTRONAUTA: Mă ierţi? Până la urmă tot o să mă ierţi... Asta e.

Pauză. ASTRONAUTA stă tăcută lângă ASTRONAUT.

ASTRONAUTUL: Ştii ce-mi place cel mai mult la planeta asta?



ASTRONAUTUL: N-am la ce să mă gândesc.

Pauză.

ASTRONAUTUL: Nu ştiu dacă are rost să mai termini de aranjat radioul ăla.

ASTRONAUTA îşi dă seama că nu face nimic şi se pregăteşte să demonteze radioul.

Pauză.

ASTRONAUTA: Nu vreau să insist, dar...

ASTRONAUTUL: Păi dacă nu vrei să insişti, nu insista.

Pauză.

ASTRONAUTA: Mereu ai fost aşa?

ASTRONAUTUL: Cum adică?

ASTRONAUTA: Un sinucigaş.

ASTRONAUTUL: Un sinucigaş? Acum sunt un sinucigaş?

ASTRONAUTA: Aşa te comporţi.

Pauză.

ASTRONAUTUL: Deci dacă nu vreau să am un copil, înseamnă că sunt un sinucigaş, nu-i aşa?

Pauză.

ASTRONAUTA: Vrei să-ţi dau un răspuns?

ASTRONAUTUL: Fireşte că vreau să-mi dai un nenorocit de răspuns! Ştiu foarte bine la ce te gândeşti!

Toată ziua îmi repeţi acelaşi şi acelaşi lucru!



ASTRONAUTA: Îmi pare rău.

ASTRONAUTUL: Nu, să nu-ţi pară rău! Absolut deloc!

Pauză.

ASTRONAUTA: Mă iubeşti?

ASTRONAUTUL: Nu vezi ce absurdă e întrebarea asta acum?

ASTRONAUTA: Vrei să-mi frângi inima, nu-i aşa?

ASTRONAUTUL: Văd că-mi pui întrebări tot mai absurde! Haide, dă-i drumul, vreau s-o aud pe

următoarea.

ASTRONAUTA: Eşti un egoist.

Pauză.

ASTRONAUTUL: În caz c-ai face un copil, printr-o minune să zicem, în ciuda…

ASTRONAUTA: Eu zic doar să încerc…

ASTRONAUTUL: De anul trecut nu mai ai ciclu.

ASTRONAUTA: Doar să încerc…

ASTRONAUTUL: Copilul ăsta nu va putea trăi normal, nu s-ar putea juca într-o curte ca un copil obişnuit,

dacă ar încerca s-ar sufoca imediat... Copilul ăsta ar trăi toată viaţa singur şi pierdut.

ASTRONAUTA: Ca şi noi.

ASTRONAUTUL: Tocmai de-aia zic.

Pauză.



ASTRONAUTUL: Şi chiar dacă am avea doi copii, fiindcă ştiu că la asta te gândeşti, tot singuri şi pierduţi

ar fi.

ASTRONAUTA: Eşti egoismul întruchipat!

ASTRONAUTUL: Abia ne-am duce viaţa cu puţinele noastre resurse.

ASTRONAUTA: E obligaţia noastră.

ASTRONAUTUL: Nu; vezi aici te înşeli.

ASTRONAUTA: Ba da, e obligaţia noastră.

ASTRONAUTUL: De ce? Hai, explică-mi şi mie.

ASTRONAUTA: Nu ţi se pare foarte clar?

ASTRONAUTUL: Nu, deloc.

ASTRONAUTA: Eşti incredibil!

Aparatul pe care ASTRONAUTA îl demonta e acum făcut bucăţi; sunt nişte bucăţi mici care pot fi

transportate foarte uşor.

ASTRONAUTUL: Din acelaşi motiv pentru care aparatul ăsta, pe care-l construieşti acum, n-o să fie bun

de nimic.

ASTRONAUTA: Şi ce te interesează pe tine?

ASTRONAUTUL: Te amăgeşti singură.

ASTRONAUTA: Treaba mea!

ASTRONAUTUL: Tu mă înregistrezi?



ASTRONAUTA: Da.

ASTRONAUTUL: De ce?

ASTRONAUTA: Nu ştiu. Mi s-a părut că erai gata să spui ceva frumos şi am început să-ţi înregistrez

vocea.

ASTRONAUTUL: Ei bine te-ai înşelat, n-am zis nimic frumos. N-ar fi trebuit să mă înregistrezi.

ASTRONAUTA: Nu-ţi face griji. E treaba mea. Poate că cineva o să vrea să te asculte în viitor.

ASTRONAUTUL: Nu cred.

ASTRONAUTA: Nu se ştie niciodată.

Pauză.

ASTRONAUTUL: Scuză-mă. Cred că treaba asta mă priveşte şi pe mine.

ASTRONAUTA: Sigur. Şi pe mine.

ASTRONAUTUL: În orice caz, să ştii că eu tot… Mă rog…

ASTRONAUTA: Tu ce?

ASTRONAUTUL: Ştii foarte bine.

ASTRONAUTA: Ce anume?

ASTRONAUTUL: Nu, nimic.

ASTRONAUTA: Hai, spune.

ASTRONAUTUL cade de pe scaunul pe care stătea. Casca i se desface, dând la iveală cadavrul aproape

scheletic al unui bărbat. ASTRONAUTAapasă pe un buton al interfonului. Se apropie cu grijă şi îl ridică pe



ASTRONAUT, dar fără a-i mai pune casca pe cap. Îl priveşte. Pauză. Îi pune casca pe cap. Îl priveşte iar. Îi

scoate casca de pe cap şi lasă scheletul capului la vedere. ASTRONAUTA apasă pe un buton al

interfonului, care reia înregistrarea.

ASTRONAUTA: Nu se ştie niciodată.

Pauză.

ASTRONAUTUL: Scuză-mă. Cred că treaba asta mă priveşte şi pe mine.

ASTRONAUTA: Sigur. Şi pe mine.

ASTRONAUTUL: În orice caz, să ştii că eu tot… Mă rog…

ASTRONAUTA: Tu ce?

ASTRONAUTUL: Ştii foarte bine.

ASTRONAUTA: Ce anume?

ASTRONAUTUL: Nu, nimic.

ASTRONAUTA: Hai, spune.

ASTRONAUTUL: E un lucru pe care vreau să ţi-l spun numai şi numai ţie.

ASTRONAUTA: Foarte amuzant, ce să spun...

ASTRONAUTUL: Poate că n-o să-ţi vină să crezi, dar... Să ştii că...

Vocea PRIMULUI ASTRONAUT se deformează monstruos.

ASTRONAUTUL: Te iubesc.



În cele din urmă vocea se opreşte. ASTRONAUTA apasă iar pe mai multe butoane ale interfonului, dar

vocea se aude îngrozitor de deformată.

ASTRONAUTUL: Să ştii că... Te iubesc.

ASTRONAUTA încearcă să amelioreze sunetul de câteva ori, dar vocea se aude din ce în ce mai prost. Se

opreşte. Tăcere. În cele din urmă îşi dă casca jos: e o femeie foarte bătrână.

Întuneric.

contra iubirii

Documents