Buletinul Clubului Român din

ChattanoogaNumărul 99 (nouăzeci și nouă) Ianuarie 2020

www.romclub.wordpress.com

Tuturor:

La Mulți Ani2020!

1

Luna Ianuarie

Prima lună a anului are semnificații profunde din cele mai vechi timpuri, primite chiar de la romani și de la zeii acestora. Mai multe detalii aflăm la primul Accent pe istorie din anul 2017!De la cine credeți că am moștenit prima lună din an?

De la romani. Inițial, calendarul roman avea doar zece luni, anul începea cu luna martie și se termina cu luna decembrie, având 304 zile. În jurul anului 700 î.e.n, Numa Pompilius, al doilea rege al Romei a adăugat lunile ianuarie și februarie în calendar, astfel încât anul se întindea pe 354 de zile.

Iulius Caesar este cel care a decis, în jurul anului 45 î.e.n, ca luna ianuarie să devină prima lună din an și astfel a luat naștere cunoscutul calendar iulian. Împăratul roman l-a găsit potrivit pe Zeul Junus pentru începutul anului pentru că acesta era zeul porților, al ușilor, al podurilor, al intrărilor și al pasajelor, simbolizând tranziția, dar și începuturile și finalurile. De altfel, numele său vine de la cuvântul latin ianua, care înseamnă ușă.

Zeul Janus este înfățișat ca o entitate cu două capete, cu fețele în direcții opuse, una care privește în urmă, în trecut și alta care privește înainte, în viitor, acesta fiind un alt element simbolic potrivit cu luna care face trecerea dintre anul vechi și anul nou.

2

În anul 1582 Papa Grigore al XIII-lea a readus ordinea în organizarea lunilor și a zilelor prin noul calendar, care îi poartă numele, calendarul gregorian. Acesta marchează tot ziua de 1 ianuarie ca prima zi a anului și reprezintă, de fapt, o ajustare a calendarului pus la punct de Iulius Caesar. Adaptarea era necesară întrucât un an din calendarul iulian nu corespundea perfect cu un an astronomic și, drept urmare, la fiecare 128 de ani se acumula o zi diferență.

Noul calendar organizat de Papa Grigore al XIII-lea se bucură de cea mai mare răspândire în prezent, deși calendarul iulian a fost folosit în destule țări până în secolul al XX-lea și încă mai funcționează adaptat în unele țări ortodoxe.

În România, așa-numitul calendar pe stil nou a fost introdus în 1919, când data de 1 aprilie  a devenit 14 aprilie.

Peisaj urban de iarnă - Jean Cheller (1911-1952)

3

Tema lunii:Revoluția Quantum

Cei mai mulți oameni sunt intimidați când vine vorba de mecanica (fizica) cuantică, disciplină care a debutat odată cu secolul trecut, prin contribuțiile lui Albert Einstein, Max Plank, Erwin Schrödinger, Werner Heisenberg, Max Born și alții.Momentul în care a apărut fizica quantică este legat de incapacitatea fizicii clasice de a explica anumite fenomene, iar numele vine de la cuvântul quante, introdus de Max Plank pentru a explica modul de propagare al luminii, prin "pachete" de energie (quante).

În parte, frica oamenilor de "noua fizică" (care poate fi comparată cu temerile multora că nu pot înțelege muzica clasică, deci nu merită să faci efortul de a o asculta) vine de la faptul că multe din fenomenele și descoperirile fizicii quantice sunt legate de lumea "foarte mică, invizibilă" de atomi, fotoni, neutroni, etc, sau de lumea "foarte mare" a corpurilor cerești și ale universurilor.Reflexul se sprijină pe idea greșită a multor profani că ei pot avea acces la legile fizicii clasice, fiindcă ea se bazează pe elementele vizibile, cântăribile, pipăibile și că nu poate ca cineva să nu înțeleagă masa, greutatea, forța, viteza...Dar numic nu e mai neadevărat. Cum pot profanii să înțeleagă gravitatea, forța de atracție care ține atomii materiei împreună, viteza luminii, ca să nu mai vorbim de problemele avansate ale fizicii clasice?

Cu toate dificultățile (relative) de a înțelege fizica quantică și cu toate temerile legate de neîncrederea că un astfel de domeniu poate fi rezumat și înțeles, avem cu toții nevoia de a face un efort de documentare, fiindcă trăim epoca în epoca intrării în cea de a doua revoluție cuantică, ale cărei

4

consecințe se vor reflecta asupra întregii omeniri.

Principalele lucruri care trebuie cunoscute despre fizica cuantică:

1. Ce este fizica (mecanica, teoria) quantică?Este disciplina care studiază legile naturii la nivelul atomic și subatomic, sau la nivelele cel mai mari, cum este universul îndepărtat, în timp ce fizica clasică a elaborat legile naturii la nivel macroscopic, vizibil, pipăibil.

2. Puțină istorie quantică:"Nevoia" de a trece la o altă formă de fizică a apărut când - după descoperirea teoriei relativității (Albert Einstein 1905) - prin fizica clasică nu au mai putut fi explicate fenomenele lumii materiale din domeniul microscopic al particulelor elementare.

Dar descoperirile fizicienilor din secolul XX nu ar fi fost posibile fără contribuțiile precursorilor lor din secolul XIX: Thomas Young (1801) a demonstrat că lumina este compusă din unde, Heinrich Herz (1887) confirmă undele electromagnetice postulate de Maxwell, Wilhelm Conrad Roentgen (1895) descoperă razele X, Antoine Henri Bequerel urmat de Marie Curie (1896-1897) comunică radioactivitatea, Ernest Rutherford (1899) definește radiațiile alfa și beta.

Chiar de la începutul secolului XX apar descoperirile care schimbă fizica și produc trecerea de la fizica newtoniană la cea quantică.

1900 - Max Plank explică radiația corpurilor negre prin emiterea sub formă de quante a energiei electromagnetice.1905 - Albert Einstein arată că aplicând lumina pe anumite materiale, acestea emit electroni - efectul foto-electric.1905 - Albert Einstein publică teoria specială a relativității și deduce prin

calcule teoretice că materia și energia sunt echivalente. 1911 - Ștefan Procopiu obține prin experimentare valoarea dipolului magnetic al electronului. Fizician român educat la Iași și la Paris, Stefan Procopiu (1890-1972) a mai descoperit efectul care-i poartă numele (efectul circular al discontinuității de demagnetizare care apare la trecerea unui curent electric alternativ printr-un fir feromagnetic 1929) și - împreună cu

5

Niels Bohr - a descoperit în 1919 magnetonul numit Bohr-Procopiu (momentul magnetic elementar al electronului).1912 - Victor Hess a descoperit radiația cosmică.1922 - Bohr finalizează modelul de structură a atomului.1923 - Louis de Broglie arată că dualitatea particulă-undă se aplică la electroni.1925 - Werner Heisenberg, Max Plank și Pascual Jordan formulează mecanica quantică.1927 - Heisenberg formulează principiul incertitudinii.1930 - Dirac emite ipoteza existenței pozitronilor.1930 - Pauli formulează existența neutronilor.1933 - Ernst Ruska construiește microscopul electronic.1932 - Frederic Joliot Curie și Irene Joliot Curie comunică radioactivitatea artificială.1935 - Schrodinger expune faimosul experiment teoretic al pisicii.1936 - Alexandru Proca (fizician român 1897-1955, care a trăit și a lucrat la Paris) a publicat ecuațiile câmpului quantic și a descris forțele nucleare.1942-1946 - J. Robert Oppenheimer a condus proiectul Manhattan, care a rezultat în construirea bombei atomice și a emis ipoteza tunelizării quantice.1946 - Theodor V. Ionescu și Vasile Mihu realizează construcția unui maser de hidrogen prin stimularea emisiei de radiație a hidrogenului molecular.1955 - Ionel Solomon prezintă prima teorie despre rezonanța magnetică.1961 - Claus Jonsson repetă experimentul cu fanta dublă a lui Young, dar

folosește electroni în loc de fotoni și reconfirmă dualitatea masă energie a particulelor.

1969 - Theodor V. Ionescu, Radu Pârvan și I.C. Băianu publică experimentul despre emisia coerentă amplificată a radiației și microundelor prin fascicol de electroni cuplat cu ionii din plasma fierbinte.1971 - Martinus JG Veltman și Gerardus Hooft prezic existența unor particule fără masă.1988-98 - Mihai Gavrilă descoperă dichotomia atmilor de hidrogen.2014 - se reușește teleportarea quantum a unor date pe distanța de 3 m.

3. Principalele elemente ale fizicii quantice: În esență, fizica quantică a descoperit că anumite mărimi (energia,

momentul - produsul masei cu viteza, momentul angular) sunt constituite din "pachete" (quante) foarte mici în care particulele constitutive au - în același timp - calități materiale și calități de unde

6

energetice (quantificarea materiei, dualitatea materie-energie), fără a fi nici una, nici alta. Acest fapt a fost postulat de Max Plank în anul 1900.

Există obiecte "fără masă". Nu toate mărimile fizice pot fi măsurate cu precizie (principiul

incertitudinii - Heisenberg). O particulă nu poate fi întotdeauna localizată. Este posibil ca o particulă să fie în două locuri (sau mai multe) în

același timp. Un experiment fizic poate avea două rezultate diferite, în funcție de

prezența, sau absența unui observator. Mai multe din proprietățile fizice ale unui sistem clasic se bazează pe

comportamentul părților lui componente, invizibile. Așa sunt stabilitatea și rigiditatea unor corpuri solide, sau proprietățile termice, chimice, magnetice, electrice sau optice ale materiei, toate rezultate din interacțiunea sarcinilor electrice ale particulelor elementare, care se petrece sub controlul legilor mecanicii quantice.

Legile quantice apar mai pregnanta când sunt analizate particule foarte mici (submoleculare) și fenomene care au loc la viteze foarte mari, apropiate de viteza luminii. De la structuri macromoleculare în sus, ca ordine de mărime și la viteze mici, explicațiile fizicii "newtoniene" se potrivesc, pentru ca să nu se mai potrivească la dimensiunile universale.

Se poate spune că lumea materială este guvernată de două fizici, diferite dar care nu sunt opuse. Există o fizică a celor văzute și alta a celor nevăzute.

Una dintre concluziile fizicii quantice este că totul este făcut din energie, așa cum sunt particulele elementare.

Este imposibil să se prezică rezultatul unui experiment. Prin demonstrarea efectului de la distanță, fizica quantică arată că

lumea materială nu este locală (principiul nelocalizării). În lumea "mică", a particulelor submoleculare, gravitatea este

neglijabilă. Aceasta este una dintre dificultățile care au făcut ca fizica quantică și cea clasică să nu poată fi (încă) încroporate într-o teorie a tuturor lucrurilor (TOE - theory of everything).

Când TOE va deveni o realitate, fizicienii vor fi capabili să explice cele patru forțe fundamentale ale naturii (forța nucleară puternică - care ține neutronii și protonii împreună și face nucleul stabil - , electromagnrtismul, forța nucleară slabă - care explică degradarea neutronului într-un proton și un electron, de unde scăderea naturală a

7

radioactivității - și gravitatea) ca derivate ale unei singure forțe, sau ale unui singur fenomen (? Dumnezeu).

Descoperirile fizicii quantice au provocat numeroase dispute filozofice, multe din ele afirmând că - din moment ce un experiment poate avea mai multe rezultate diferite - aceasta zdruncină definitiv determinismul și cauzalitatea simpliste.

Prin rezultatele surprinzătoare obținute în studiul particulelor elementare ridică îndoieli despre realitatea obiectivă, sau conduce la ideea unor mai multe realități.

Pe măsură ce a trecut timp de la primele enunțări ale fizicii quantice, mtlte experimente au dovedit că legile ei sunt prezente în foarte multe aspecte ale lumii naturale, cum ar fi fotosinteza plantelor.

Tehnologia Quantum este acel domeniu al fizicii combinate cu ingineria care explorează aplicațiile practice ale teoriei quantum. Se fac investiții uriașe în domeniul tehnologiei quantice și pe primele locuri sunt USA, China și Uniunea Europeană.

4. Principiile fizicii quantice:

Superpoziția: electronii unui atom pot fi în locuri diferite, iar un fascicol de lumină poate lua două căi diferite, în același timp.

Ne-localizarea (entanglement): este superpoziția a două sau mai multe particule, care continuă să interacționeze chiar dacă sunt la distanțe foarte mari (un proton pe oământ și altul pe lună). Acest fenomen dă voie să se elaboreze sisteme de încriptare care nu pot fi descifrate.

Stările înghesuite/comprimate (squeezed state): Conform principiului incertitudinii, enunțat de Heisenberg, două mărimi ca masa și viteza nu pot fi măsurate exact decât până la o anumită limită a dimensiunii. Prin "înghesuirea" uneia dintre variabile, cealaltă poate fi măsurată cu o precizie extremă. Acest principiu este la baza fabricării unor instrumente de măsură supraexacte.

Anularea coerenței (De-coherence): Stările de superpoziție sunt foarte sensibile la tulburări, care pot face superpoziția să slăbească și în cele din urmă să dispară. Acest lucru afectează tehnologia quantică, dar experimente recente au arătat că un sistem poate căpăta mai multă stabilitate, dacă este

8

"izolat".

5. Aplicații ale fizicii quantice:În ceea ce este numit prima revoluție quantică, au fost realizate descoperirile:

- semiconductorii- tranzistorii- circuitele integrate- laserul- microscopul electronic- aparatele de diagnostic cu rezonanță magnetică- mijloace de telecomunicații

Într-o primă fază, progresele tehnologice legate de fizica quantică au fost realizate prin programe de cercetare finanțate de guverne și institute academice.În ultimele decenii, aportul industriei este masiv, legat de aplicațiile generate de cea de a doua revoluție quantică, prin care se vor introduce schimbări ale lumii mai mari și mai importante decât tot ce s-a inventat până acum.Principalele regiuni în care are loc o masivă cercetare științifică și tehnologică sunt Statele Unite, China, Canada, Marea britanei și Uniunea Europeană.

Sunt patru domenii principale ale celei de a 2-a revoluții quantice în tehnologia modernă: computerele, comunicațiile, simulatoarele și senzorii.Simulatoarele quantice sunt computere special construite pentru explicarea unui fenomen. În general, un computer simulator poate verifica o singură probabilitate.De la senzorii quantici suprasensibili se așteaptă progrese majore în determinarea resurselor subterane, în avertizarea pentru erupții vulvanice și pentru cutremure, în alertarea în cazuri de boală, accidente și urgențe, în monitorizarea construcțiilor mari și în descifrarea semnalelor extraterestre.

Cea de a doua revoluție quantică, care este în curs, va dezvolta domeniile quantum computing, quantum sensors, quantum cryptography, quantum simulation, quantum metrology și quantum imaging, bazate pe proprietățile mecanicii quantice, în special pe quantum superposition and quantum tunnelling și aduce sau va aduce omenirii:

9

- computerele quantice: ele folosesc qubits în loc de bits (binomul 1-0). Acestea pot să fie în stări suprapuse, pot fi - în același timp - și 1 și 0 (adică un fenomen de suprapunere). Noile computere vor avea o performanță enormă: un computer quantum Google (supercomputerul quantic) este capabil să rezolve în 200 de secunde probleme care ar lua celui mai rapid computer din zilele noastre 10.000 de ani. Computerele quantum vor avea aplicații largi în cercetare, medicină, comunicații, finanțe, siguranța clouds, inteligența artificială.

- criptografia de nedescifrat;- transportul quantum; un computer central al unui oraș va monitoriza

toate vehiculele în același timp și va preveni orice problemă de trafic; după jumătatea secolului 21 se așteaptă apariția primelor vehicole propulsate de electromagnetism;

- chimia quantum;- superfluiditatea (fricțiune aproape de 0);- superconductivitatea magneți superconductori; - industria nano;- optica quantum;- popularea întregii lumi (pereții caselor, oglinzile, orașele,

îmbrăcămintea, corpurile umane) cu chips-uri și senzori de mare sensibilitate, cu apariția unui sistem computerizat integrat, "computerul ubicuu";

- translatorul universal;- aplicații medicale uriașe:

lentile de contact care pot fi ecrane de computer, amplificatoare electronice de vedere sau monitoare ale

glicemiei; aparate de rezonanță magnetică miniaturizate portabile,

de mărimea unui telefon mobil, care pot fi aduse aproape de corpul uman și identifica orice proces de boală al organelor interne;

senzori aplicați pe sau implantați în corpurile umane care dau alarme la orice schimbare a parametrilor vitali sau a biochimiei organismului;

analizatori de ADN care pot identifica mutațiile periculoase din orice organ, cu ani înainte de apariția tumorilor canceroase.

robotul doctor; medicina genomică; prelungirea duratei de viață; bătrânețea activă, energică,

10

sănătoasă;- hologramele tridimensionale;- descifrarea și "citirea gândurilor";- mari progrese în robotică: robotul avocat, robotul profesor, robotul

consilier, robotul bucătar, etc;- revoluția energetică: puterea fuziunii (nu fisiunii), energia solară

captată în spațiu de sateliți care o transmit pământului;- progresele în călătoriile spațiale: rachetele nucleare, stația lunară

permanentă, liftul spațial;- "civilizația planetară": civilizația de tip I începe cu internetul,

suprimarea epidemiilor și foametei, rezolvarea problemelor naționale, dispariția războaielor, a dictatorilor și a terorismului; civilizația de tip II: societatea umană devine practic nemuritoare și indestructibilă; civilizația de tip III: oamenii au explorat cea mai mare parte a galaxiei.

Citate despre fizica quantică Nu pot accepta mecanica quantică, fiindcă mie îmi place să cred că

luna e acolo, la locul ei, chiar când eu nu mă uit la ea - Albert Einstein Atomii și particulele elementare nu sunt reale; ele alcătuiesc o lume

de potențialități și posibilități, mai mult decât una de lucruri și fapte - Werner Heisenberg

Oricine nu este șocat de mecanica quantică nu este decât cineva care nu a înțeles-o încă - Niels Bohr

Observatorii nu numai că inflențează măsurătorile a ceeace trebuie măsurat, dar chiar produc acele lucruri - Pascual Jordan

Când aria teoriilor fizice s-a extins la lumea microscopică, prin mecanica quantică, conceptul conștiinței a devenit - din nou - important; nu este posibil să formulezi legile mecanicii quantice, într-un mod convingător, fără să te referi la conștiință - Eugene Wigner

Doctrina care spune că lumea este făcută din obiecte a cărăr existență este independentă de conștiința umană apare să fie în conflict cu mecanica quantică și cu faptele stabilite prin experimentare - Bernard d'Espagnat

Nimeni nu înțelege mecanica quantică - Richard Feynman La început au fost numai probabilitățile. Universul putea să devină

real numai dacă cineva îl observa. Nu are importanță că observatorii au apărut câteva miliarde de ani mai târziu. Universul există fiindcă noi suntem conștienți de existența lui - Martin Rees

11

Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul - Albert Einstein Nu numai că Dumnezeu joacă zaruri...dar, câteodată, el le aruncă într-

un loc de nu le poți găsi - Stephen Hawking Einstein a greșit când a spus că Dumnezeu nu joacă zaruri. Analizând

găurile negre, apare nu numai că Dumnezeu joacă zaruri, dar câteodată ne face să nu înțelegem nimic prin felul lui de a arunca zarurile acolo unde nu le putem vedea - Stephen Hawking

Cosmosul e în noi. Suntem făcuți dintr-o materie stelară. Suntem modul prin care universul se poate cunoaște pe el însuși - Carl Sagan

Când legile matematicii se referă la realitate, ele nu sunt sigure; atunci când sunt sigure, ele nu se referă la realitate - Albert Einstein

Protonii dau atomului identitatea, electronii îi dau personalitatea - Bill Bryson

Teologia, filozofia, metafizica și mecanica quantică sunt căi prin care Dumnezeu îi face pe oamenii inteligenți să creadă în El - Jeremy Aldana

În lumea foarte mică, acolo unde particulele și undele au în egală măsură semnificație, lucrurile nu se petrec deloc într-un mod pe care noi l-am putea înțelege folosind experiența noastră din lumea de fiecare zi...toate imaginile sunt false, nu există nici o analogie fizică prin care noi am putea înțelege ce se petrece în interiorul atomilor. Atomii se comportă ca atomii, asta e totul - John Gribbin

Conștiința nu este numai interacțiunea unor neurotransmițători în creier, ea are și o componentă quantică cosmică - Amit Ray

Nimic este începutul oricărui lucru. Nu te panica atunci când ai rămas fără nimic: e ca și când ai avea o pagină albă pe care se poate scrie orice - Kayambila Mpulamasaka.

XX X

12

15 ianuarie 2020 - 170 de ani de la nașterea lui Mihai EminescuEminescu - de Grigore Vieru 

La zidirea Soarelui, se știe,Cerul a muncit o veșnicie,Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,Ne-am ales cu domnul Eminescu.Domnul cel de pasăre măiastră,Domnul cel de nemurirea noastră-Eminescu.

Suntem în cuvânt și-n toate,Floare de latinitateSub un cer cu stele sudice!De avem sau nu drepate,De avem sau nu drepate,Eminescu să ne judece.

Mi-l fură, Doamne, adineauriPe înaltul domn cu tot cu lauri.Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,Nu știam că dor mi-era de dânsul,Nu știam că doina mi-o furarăCu străvechea și frumoasa Þară- Eminescu.

Acum am și eu pe lume parte:Pot îmbrățișa măiastra-ți carte,Știu că frate-mi ești și-mi ești părinte,Acum nimeni nu măpoate minte.Bine ai venit în casa noastră,Neamule, tu, floare mea albastră-Eminescu.

Suntem în cuvânt și-n toateFloare de latinitate,Sub un cer cu stele sudice!De avem sau nu dreptate,De avem sau nu drepate, Eminescu să ne judece!

13

Trebuiau să poarte un nume - de Marin Sorescu 

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasaLa o margine de mareUnde valurile fac noduri albe.Ca o barba nepieptanata de crai.Si niste ape ca niste copaci curgatoriÎn care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpliPe care-i chema : Mircea cel Batrîn,Stefan cel Mare,Sau mai simplu : ciobani si plugari,Carora le placea să spunaSeara în jurul focului poezii -"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindca auzeau mereuLatrînd la stîna lor cîinii,Plecau să se bata cu tatariiSi cu avarii si cu hunii si cu lesiiSi cu turcii.

În timpul care le ramînea liberÎntre doua primejdii,Acesti oameni faceau din fluierele lorJgheaburiPentru lacrimile pietrelor înduiosate,De curgeau doinele la valePe toti muntii Moldovei si ai MuntenieiSi ai Tarii Bîrsei si ai Tariii VranceiSi ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adînciSi un tînar care vorbea cu ei,Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?

14

Acest tînar cu ochi mari,Cît istoria noastra,Trecea batut de gînduriDin cartea cirilica în cartea vietii,Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,ai iubirii,Care îi ieseau mereu fără sot.

Au mai existat si niste tei,Si cei doi îndragostitiCare stiau să le troieneasca toata floareaÎntr-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouriCare tot colindau pe deasupra lorCa lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acesteaTrebuiau să poarte un nume,Un singur nume,Li s-a spusEminescu.

Către Eminescu - de Nichita Stănescu

Tu n-ai muritpentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele taleCând drag îmi este mie pe lumea astacu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipseștica și ochilor, ca și pietrelor și curcubeilor.Le-am zis de tine,că-ntârzii, le-am zis,că nu treci de sânge ne trebuie să renaștiși nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de față.Mihai, tu care ești mai tânăr decât mine

15

gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânescMihai, nu de înțelepciune duc lipsă,de cântec, m-auzi ?de cântec, m-auzi ?de cântec, m-auzi ?M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.Cineva trebuie să guste această apoie coaptăși miezoasăCreierul sâmburos al acestei apoinu este creier descreierat.Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a datca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteiaca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meuca dovadă singurătatea meacare nu credeam să învăț a muri vreodată.

Lui Mihai Eminescu - de Victor Eftimiu

Şi floarea teiului e-n toi

Furtunile se potoliră

Mai freamătă măiastra liră

Mai cântă Eminescu-n noi.

Prelung ne-ajung şi ne străpung

Frânturi de simfonie gravă,

Ca din adâncuri de dumbravă

Ecoul cornului prelung.

A fost odată ca-n poveşti

Un trubadur cu fruntea clară...

În înălţimea selenară,

Mihai, de unde ne priveşti?

Ce căi lactee ţi-au întins?

În ce noian de vâlvătaie

Unde luceferi de-ntretaie

Veghează ochiul tău nestins?

Iubiri, revolte, înălţări,

Turnate-n formă lapidară,

Melancolia lui amară

16

Le-a închinat acestei ţări...

Slăvită pomenirea fie-i

Acelui ce s-a stins la fel

Cu Puşkin, Mozart, Rafael,

În tinereţea bărbăţiei!

Pe mâini subţiri şi buze reci

Să-şi cearnă toamna trandafirii...

Deschisă-i poarta nemuririi...

Prin arcul de lumină, treci!...

Despre Mihai Eminescu de Tudor Arghezi 

A vorbi de poet este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta … Nu poate sa ajunga vorba pana la el, fara sa-i supere tacerea. Numai graiul coardelor ar putea sa povesteasca pe harpa si sa legene din departare delicata lui singurateca slava. In toate veciile vizitate de atletii si biciclistii filozofiei, el are vecia lui deosebita, inchisa. Trebuie vorbit pe soptite … Intr-un fel, Eminescu e sfantul preacurat al ghiersului romanesc. Din tumultul dramatic al vietii lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastra depasita, dimensiunile lui trec peste noi, sus si peste vazduhuri. Fiind foarte roman, Eminescu e universal.  Asta o stie oricine citeste: cu parere de rau ca lacatul limbilor nu poate sa fie descuiat cu cheile straine. S-au facut multe incercari, onest didactice, de transpunere a poetului, unele poate, se spune, mai izbutite; dar Eminescu nu este el decat in romaneste. Daca se poate traduce o proza, o povestire, un roman, unde literatura se margineste, aproape fizic, la tablouri, la personaje si la conture, dominata de miscarea si succesiunea cinematica, poezia nu poate sa fie talmacita, ea poate fi numai apropiata. Poezia apartine limbii mai mult

17

decat proza, sufletului secret al limbii: jocul de irizari din interiorul ei face vocabularele neputincioase. Eminescu nu poate fi tradus nici in romaneste … Dovada si incercarea de fata. Competinta eterului e limitata si ea nu ar vrea sa semene cu nimic ordonat si pedagogic. E vorba de un Eminescu zarit in dezordine si razlet, dupa o calatorie prin peisajele lui facuta in zigzag si fara Cicerone. Muntele incepe de jur imprejur si nu are poteci. Unde nu te poti urca te uiti si te multumesti cu cateva imagini vaporoase. Daca as ravni sa agat de constelatia lui Eminescu o lumina ar fi o neinchipuita indrazneala. Constelatia fuge mereu, se departeaza. Cine ar putea sa o ajunga? …

Opt amintiri cu Mihai EminescuPoetul național văzut prin ochii unui fost coleg de liceu și de facultate.

un text de Andrei Crăciun - 13 decembrie 20190

Δ Poză realizată de Jan Tomas în 1869 la Praga.

Facem recurs la o lucrare extraordinară – Amintiri despre Eminescu, de Teodor V. Ștefanelli, fost coleg de liceu și de facultate cu poetul, la Cernăuți și la Viena.Amintirile lui Ștefanelli sunt de primă mână – și ne dau un

Eminescu pe care poate că nu îl cunoaștem.Cartea din care vom cita a apărut la editura Junimea din Iași, în 1983.

Eminescu cât timp a petrecut în Viena arăta de regulă foarte bine și era deplin de sănătos.(…) Avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporționat. Când a venit la Viena avea mustața rasă, ceea ce ne-a făcut să-l recunoaștem îndată, căci avea astfel înfățișarea tânărului bărbat ce dispăruse din mijlocul nostru în Cernăuți. Dar în Viena a lăsat să-i crească mustața, avea obiceiul să și-o muște.Ce haine avea Eminescu

Eminescu nu ținea de fel la modă, dar hainele sale erau totdeauna curate și le purta atât de mult până deveneau imposibile. A avea în garderobă mai multe rânduri de haine de vară sau de iarnă era după opinia lui Eminescu un lux fără rost, de aceea la dânsul vara nu aflai decât un rând de haine de vară și iarna numai unul de iarnă.Când vara avea lipsă de bani, el le punea zălog hainele de iarnă și le scotea abia târziu, toamna. “Stau mai bine acolo”, îmi zicea el, „și sunt scutite de molii”.

18

Dar de una avea Eminescu grijă, anume să nu-i lipsească acasă cafeaua neagră și tutunul. Era nenorocit când îi lipseau aceste două stimulante și nu putea să scrie. Când îi lipsea tutunul se ajuta cu Jean, chelnerul de la Trodl, dar de cafea trebuia să se îngrijească singur.De aceea, când îi soseau paralele, se aproviziona cu cafea râșnită și cu spirt. Mașină pentru fiert cafea avea și era meșter în prepararea unei cafele turcești cu caimac.Eminescu în amor cu o anume actriță pe nume Eufrosina

Amintirile mele despre Eminescu cuprind în sine numai timpul de la anul 1861 până în prima jumătate a anului 1972, când el părăsi Viena, spre a-și urma studiile în Berlin. Dar și din timpul acesta sunt de scăzut anii când Eminescu, dispărând din Cernăuți, a dus o viață pribeagă, parte ca student, parte ca actor, adică din primăvara anului 1866 până în toamna anului 1869.Ca tânăr în vârstă de 20 de ani ajunge el în octomvrie 1869 la Viena și atuncea vine cu inima cuprinsă de amor pentru frumoasa Eufrosina Popescu și sufletul său e plin de icoana acestei actrițe, care a aprins primul amor în inima lui curată. Dacă ar mai trăi Eufrosina aceasta, ar putea fi mândră de acest amor cu care ea, întâia, l-a robit pe acela care avea să devină regele gândurilor înalte și al poeziei române și de câte ori se va vorbi de aventurile amoroase ale lui Eminescu, se va aminti și numele Eufrosinei Popescu (…).Amorul lui Eminescu pentru Eufrosina trebuie să fi fost adânc și sincer, căci am văzut că nici în toamna anului 1870 el nu o uitase, ci vorbea cu mult foc și durere despre Eufrosina sa. După aceasta nu mi-a mai vorbit de dânsa, dar nici de alt amor cât timp a mai stat la Viena.Eminescu și noaptea unui chef de pomină (serbarea patronului, Sfântul Ion, al unui Ioan Luță, ulterior avocat la Suceava)

Erau 3 ore după miezul nopții când ne scularăm să plecăm. Eminescu plăti atunci pentru toată mâncarea și băutura noastră. (…) Ne îndreptarăm spre casă. Lupu și Morariu făceau gălăgie; Eminescu fredona cântecele sale favorite: Eu sunt Barbu Lăutarul și Dragi boieri, din lumea nouă, iar eu mergeam în rând cu dânșii cu frica în oase, să nu avem vreun conflict cu poliția, căci eu băusem puțin, deoarece abia în Viena începusem a gusta berea.(…) Atârnat de brațul său și ascultând povestirile sale, ajunserăm în Dianagasse, dar când să ne despărțim de Eminescu și să tragem clopotul ca să ne deschiză poarta, venirăm la cunoștință că nu avea nimeni din noi niciun ban ca să plătească portarului tributul obicinuit, adică câte 10 creițari de persoană. (…) Ce era acu de făcut? Nu ne rămase alta, decât să ne plimbă pe stradă până la 6 ore dimineața când se deschid regulat porțile.

Cearta lui Eminescu cu Ioniță Bumbac nu ar avea însemnătate pentru a fi menționată, dacă nu ar fi avut urmarea că Ioniță Bumbac, în urma controversei cu Eminescu, a devenit neîmpăcat al lui, pentru toată viața, și dacă această adversitate a lui Bumbac nu s-ar fi manifestat mai târziu și în viața practică când devenise profesor la liceul din Cernăuți.Bumbac era un român înfocat, dar intransigent și nu admitea vederi contrare vederilor sale. Era și adversar declarat al direcției nouă, inaugurate de Maiorescu, care prinsese rădăcini între studenții români din Viena, și fiindcă Eminescu susținea această direcție cu

19

toate puterile argumentațiunii sale, trebuia să se nască adesea controverse și fricțiuni între dânsul și Bumbac.Am asistat și eu la astfel de discuțiuni înfierbântate, dar când s-a produs ruptura definitivă între Bumbac și Eminescu, n-am fost de față. Mi-a povestit-o însă Ioan Luță, actualul advocat în Suceava. La o întrunire a studenților se iscase între Eminescu și Bumbac iarăși o discuție violentă cu privire la direcția nouă și cearta a urmat după întrunire pe stradă și, fiindcă Eminescu și Bumbac se îndreptară înspre cafeneau Troidl, discuția a urmat în cafenea.Cine l-a cunoscut pe Ioniță Bumbac știe că avea o voce de stentor, vorbea repede și tare și când începea nu era ușor să ajungă cineva la cuvânt, cu atât mai puțin Eminescu, care avea glas domol și discuta liniștit. La această discuție în cafenea, prinsese Bumbac cuvântul și vorbea repede și așa de tare, că Eminescu nu era în stare și el la cuvânt. Cercase Eminescu de mai multe ori să replice, dar glasul său era întrecut de vocea lui Bumbac. (…) După un timp Eminescu pierdu răbdarea, își scoase căciula sa mâțoasă din cap, o trânti cu putere pe masă și-i zise iritat lui Bumbac:– Na! vorbește-i acu căciulei mele!

De atunci a rămas Bumbac toată viața mânios pe Eminescu și a fost poate unicul care a contestat lui Eminescu orice merit literar. (…) Astfel elevii lui Bumbac, cât timp l-au avut pe dânsul ca profesor, au fost lipsiți de orice cunoștință a frumoaselor scrieri ale lui Eminescu și a însemnătății lui pentru literatura românească.Cum și-a dus Eminescu prietenii din studenție la “La Idee” în București

Zilele câte le-am petrecut la București (n.r. – în 1878, pe când Eminescu era deja gazetar) a fost Eminescu nedespărțit de noi. El a fost călăuzul nostru în toate părțile; mânca, bea și petrecea cu noi și era bine dispus. Punga noastră era și a lui; el comanda și noi plăteam.– Măi, băieți – zise el într-o zi – așa de voios n-am fost decât în Viena, când petreceam cu voi.

Și în adevăr aceste zile erau pline de viață, pline de momente fericite în care, lepădând toată grija cea lumească, precm zicea Eminescu, trăiam în amintirile vesele ale vieții noastre de student și ne reaminteam toate poznele ce le făcusem odată, nevoia în care trăisem, cum adeseori serile nu aveam ce mânca și cum ne-a plătit Eminescu într-o seară masa, vânzând fără știrea mea o pereche de pantaloni ai mei.Eminescu făcea mult haz de acest amintiri, dar câteodată i se întuneca privirile, ca și când i-ar fi trecut un gând trist prin minte, căci ofta și pronunța cu zâmbet amar cuvintele lui obicinuite: Of… neamul nevoii!Într-o seară ne zise: Măi, băieți, aveți voi o idee? Sunt sigură că n-aveți ideea ce o am eu, deci am să vă aduc la o idee – și ne aduse la o grădina ce se numea La Idee.

20

Constantin Noica: Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii   românesti

Eminescu a venit cu mâna plina înaintea neființei. Rătăcit, nemângâet, ca un suflet fără parte, exact așa cum spunea omul Renașterii despre om cum că e ființa ce n-are partea ei, poetul nostru și-a primit lotul, trăind pe măsura acestuia, în marginile, ba chiar în nemărginile lui.”Darul ce ni s-a făcut prin Eminescu? A apărut în lumea noastră un om care-a înțeles să fie om deplin. Cineva care n-a vroit să fie al doilea.…”Neființa aduce totuși odihna. Eminescu, neodihna. Nu ne putem odihni în el. Intreg evantaliul lui de deschideri către lume și cultură se strânge pentru noi într-o inimă, care bate. Cărui popor i s-a făcut darul acesta? O conștiință mai bună, o spusă mai bună și exemplară, au desigur câteva mari popoare și culturile lor. Dar câte din ele au cu-adevărat o inimă?” () „Căci nu de judecat critic, de către noi, este acum Eminescu, ci de asimilat într-un fel, ca o consștiință de cultură de dindărătul nostru de la folclor și pâna la științele pozitive, devenind astfel conștiința noastră mai bună, sau poate mustrarea de conștiință a oricărui intelectual, care-i vede necuprinsul, adică sinteza însăși.” () „Dar nu e vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui, de comorile plutonice reținute sau sistemele de filozofie posibile e vorba de tot; de spectacolul acesta extraordinar pe care ți-l da o conștiința de cultura deschisă către tot.

Unirea Principatelor: "Mica Unire"

21

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești

Primul drapel național al Principatelor Unite

Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.Procesul a început odată cu adoptarea Regulamentelor Organice între 1831-

22

1832 în Muntenia și Moldova, care stipulau necesitatea unificării politice, urmate de acorduri vamale între 1833 și 1835 și lichidarea posturilor vamale între cele două țări începând cu 1 ianuarie 1848, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale imperiului rus la Dunărea de jos, fără a consolida efectiv imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceea ce a creat un context favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România. Ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești, avansată încă din secolul al XVIII-lea a devenit, după războiul Crimeii (1853 - 1856) o temă de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele două Principate, cât și pe plan internațional. Situația externă se arăta favorabilă; înfrângerea Rusiei și hegemonia politică a Franței ofereau un context prielnic punerii în practică a proiectului, cu atât mai mult cu cât Napoleon al III-lea, împărat al francezilor, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale, care să contrabalanseze expansiunea rusească și să contribuie, alături de Italia, la subminarea sau chiar destrămarea monarhiei austro-ungare.Un rol important l-a jucat propaganda unionistă, întreprinsă de către liderii partidei naționale, în cele două țări și în străinătate. Activitatea desfășurată în emigrație, îndeosebi în Franța, a cunoscut diverse forme: apeluri către opinia publică europeană; afirmarea programului politic în publicații ca România viitoare (1850, Paris), Junimea română (1851), Republica română (Paris, 1851, Bruxelles, 1853); afilierea la „Comitetul Central Democratic European”, cu sediul la Londra, care urmărea declanșarea unei noi revoluții europene; memorii către Napoleon al III-lea, împăratul Franței și către Palmerston, premierul britanic; constituirea la Paris a unui Comitet cu

23

deviza „Dreptate! Fraternitate! Unitate!”; sprijinul unor personalități marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, Hippolyte Desprez). Această propagandă unionistă a necesitat mari sume de bani pentru cointeresarea materială a unor personalități franceze, iar I.C. Brătianu s-a remarcat prin vânzarea moșiei soției sale pentru a asigura aceste fonduri.În țară, acțiunile unioniste s-au desfășurat în noul context determinat de prevederile Convenției de la Balta Liman, afirmându-se modalități variate: constituirea Comitetelor Unirii la Iași și la București (1856); editarea unor organe de presă ca România Literară, Steaua Dunării (Iași), Românul (București); venirea în patrie a unor revoluționari pașoptisti (îndeosebi în Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica).

In concluzie, trebuie să reținem că unirea principatelor a fost un proiect politic al împăratului francez Napoleon III, din două motive de politică externă în favoarea intereselor Franței: în primul rând a fost un proiect antirusesc de-a îngrădi și a pune o barieră în extinderea intereselor rusești, iar în al doilea rând a fost impunerea "principiului națiunii" pentru a submina principiile Congresului de la Viena din 1815, ca armă politică a Austriei.Peste acest context fericit geopolitic european, s-a suprapus dorința și voința populației și a păturilor conducătoare din cele două principate încă din 1600, când lui Mihai Viteazul i-a reușit pentru scurt timp o unificare a două principate de cultură și proveniență înrudite istoric. Însă trebuie să luăm în considerare că acest moment favorabil al istoriei geopolitice europene a avut un rol hotărâtor în acest act de unire. (www.ro.wikipedia.org)

Profiluri românești

 Adrian Bejan (1948 -)

Adrian Bejan e gălățean. El s-a născut în 1948, într-o familie de intelectuali. A plecat în

24

America pentru un concurs internațional în1968 și nu s-a mai întors decât după Revoluție.Bejan este profesor la universitatea Duke, din Raleigh statul Carolina de Nord și este autorul Teoriei constructurale (Constructal theory), care aplică un principiu fizic (legea constructurală) la explicarea mecanismelor din lumea vie (ramificațiile crengilor și rădăcinilor copacilor, ale nervurilor din frunze), a unor fenomene fzice (curgerea apei), la prezicerea unor fenomene naturale, la evoluția societăților și a evoluției limbilor, etc. Designul (tiparul, ritmul și evoluția) fenomenelor din natură se regăsesc în domeniul proiectelor arhitecturale, la explicarea mersului animalelor, la comportamentul mediilor tulburi, la structura sistemelor pulmonar și circulator, la fenomenul de auto-lubricare, la structura mediilor poroase și în multe alte domenii fizice, biologice sau sociale.

Adrian Bejan a primit prestigioasa medalie Benjamin Franklin, care a fost acordată în anii precedenți lui Nikola Tesla, Marie Curie, Thomas Edison, Albert Einstein și Stephen Hawking, 

Eugen Doga (1938 -)

Născut în Basarabia (satul Mocra, județul Râbnița), Eugen Doga a avut o uriașă carieră de compozitor și dirijor. El a compus piese instrumentale (concerte, muzică de cameră, simfonii), muzică pentru spectacole de balet, muzică bisericească, muzică

ușoară și muzică de film. Mai ales în domeniul muzicii de film (a scris muzica pentru peste 200 de filme) și-a câștigat Eugen Doga celebritatea internațională.

Între anii 1967 și 2011, Doga a scris muzica pentru mai mult de jumătate din filmele făcute de studioul Mosfilm.Cu regizorul Emil Loteanu, Doga a colaborat la filmele "Lăutarii" (1973), "Regina țiganilor" (1976), "Un accident de vânătoare" (1978) și "Ana Pavlova" (1983).

Doga a scris peste 40 de poeme muzicale bazate pe versurile lui Mihai Eminescu și Veronica Micle.

25

Două din valsurile compuse de Eugen Doga sunt incluse în lista compozițiilor celor mai valoroase din toate timpurile: valsul nunții din filmul "Un accident de vânătoare" (inclus pe lista celor 200 cele mai bune compoziții din toate timpurilor și clasat a patra capodoperă muzicală din secolul XX) și valsul din filmul "Gingașa și tandra mea fiară".https://www.youtube.com/watch?v=uIwMMjz-rKI&list=RDEMIxd8IzHrsSLF6_ErbL8MHA&start_radio=1Mixaj cu muzică de Eugen Doga, inclusiv Valsul Nunții din filmul "Un accident de vânătoare", valsul din filmul "Gingașa și tandra mea fiară" și muzică din filmul "Regina țiganilor".

Georges Boulanger (1893-1958)La 18 aprilie 1893 s-a născut la Tulcea, într-o familie de țigani lăutari, Gheorghe Pantazi, căruia i-au fost rezervate cariera și faima internațională.Tatăl său, Vasile Pantazi, un cunoscut violonist era poreclit "Brutarul" și acesta a fost pseudonimul pe care Gheorghe, devenit Georges, l-a ales pentru numele lui occidentalizat.

Tânărul Pantazi a învățat vioara, contrabasul și ghitara în familie, apoi a intrat cu o bursă la conservatorul de muzică din București, la numai 12 ani. Profesorul său Leopold Auer a remarcat talentul lui Pantazi și l-a luat cu la Dresda, pentru alți doi ani de studii.În 1910, la vârsta de 17 ani, Pantazi a fost angajat, la recomandarea lui Auer, la restaurantul de lux Café Chantant din St. Petersburg, local rezervat nobililor și bogătașilor ruși.

Repertoriul adoptat de Pantazi a fost combinația de uverturi din opere, valsuri, muzică balcanică și țigănească, inclusiv piese de mare virtuozitate. Acest tip de repertoriu era deasemeni folosit de orchestrele de local din București și era numit Café Concert.

Cu numele de Georges Boulanger, violonistul român a concertat la București, Londra, Paris, Berlin, Viena, Buenos Aires.

26

Dintre multele sale compoziții, una Avant de mourir a avut un mare și persistent succes. În prima versiune, cântecul cu versurile scrise de Carlos Gomez Barrera a circulat intens și a fost preluată, pentru spectacole și înregistrări, de muzicieni celebri, între care Glenn Miller și Dean Martin. Intr-o variantă nouă și cu versurile scrise de Jimmy Kennedy piesa a fost făcută celebră de grupul The Platters, sub numele de My Prayer.

https://www.youtube.com/watch?v=edmxadIa8K0&t=55sPiesa Avant de mourir, interpretată de Georges Boulanger

https://www.youtube.com/watch?v=eDlcqhlzDqQMy Prayer, interpretată de The Platters

Doctorul Constantin Angelescu, primul ambasador român   în Statele Unite ale Americii -   un erou al Istoriei - de Alexandru Cristian17 noiembrie 2019, www.adevărul.ro

Anul acesta s-au împlinit  150 de ani de la naşterea marelui om de ştiinţă, diplomat şi om politic Dr. Constantin Angelescu (1869-1948). În urmă cu un veac. în ianuarie 1918 Doctorul Constantin Angelescu îi prezenta Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Thomas Woodrow Wilson,  scrisorile de acreditare ca trimis extraordinar şi Ministru plenipotenţiar al Majestăţii

sale Regele Ferdinand  I pe lângă Guvernul Republicii Statelor Unite ale Americii în misiune specială. Doctorul Angelescu a fost un mare patriot, un om care a luptat pentru drepturile românilor. Activitatea sa de sprijin pe lângă guvernul american a făcut posibilă recunoaşterea Marii Unirii de la 1918.

27

Mihai Creangă - 13 iunie 1942 - 25 decembrie 2019

Mihai Creangă a copilărit în cartierul Bucureștii Noi, care mergea către nord, începând cu Podul Constanța, limita dintre Calea Griviței și Bulevardul Bucureștii Noi.Ca majoritatea copiilor din generația noastră, Mihai a cunoscut anii de lipsuri, sărăcie, haine vechi, cozi la magazinele de alimente, mâncarea pe cartele, sărbătorile sărace și frica generală.Tot ca majoritatea acelor copii, Mihai a avut o copilărie fericită, grație a trei lucruri fundamentale care ne-au luminat viața: cititul, sportul și camaraderia.

După școala elementară făcută în cartier, Mihai a intrat la Liceul Aurel Vlaicu, unde veneau copii din zonele Grivița, Filantropia, Chibrit, Chitila, Bucureștii Noi, Dămăroaia, Giulești, Grant, Pomenirii, Domenii și altele. Erau serii uriașe, de câte opt clase paralele, fiecare cu cincizeci de elevi, pentru fiecare an.În liceu Mihai a fost un erou, adolescentul curajos, altruist, generos, săritor, talentat, iubitor al adevărului și prieteniei, îndrăgit de toți.Era pasionat de futbol, literatură și pescuit.Știa că va deveni scriitor și făcea de pe atunci primele încercări de versificare și proză.Mihai era elev în clasa a X-a când amândoi părinții lui au fost arestați din motive politice.

28

Fiind cel mai mare dintre cei trei copii (fratele Șerban și sora Gabriela), el s-a transferat de la cursurile de zi la cele de seral, pentru a se angaja hamal la Filatura Dacia, ca să poată întreține familia. După bacalaureat, Mihai a intrat la Facultatea de Teatrologie și Filmologie de la IATC București.A avut o tinerețe grea, săracă, cu o existență suferind de lipsurile cele mai elementare.În lumea filmului, Mihai a avut rolul principal din filmul Alerta (1967)

regizat de Mircea Săucan,

Mihai Creangă, actor de film la vârsta de 25 de ani

apoi a devenit scenarist pentru mai multe filme: Proprietarii (1973), Muntele Ascuns (1974), Speranța (1979),

Labirintul (1980) și Sindromul Timișoara (1999).

După ce a fost concediat de la Redacția de Scenarii a Centrului Cinematografic București, pentru că nu era membru al PCR și avea un dosar politic "pătat" de trecutul părinților săi, Mihai a devenit redactor la cotidianul România Liberă. Și de acolo a fost îndepărtat de poliția politică a presei și a fost angajat la revista România Pitorească.

În gazetărie, Mihai Creangă s-a distins ca un om deosebit, integru, fără nici o urmă de carierism, cu suflet și pasiune, obsedat de adevăr și autenticitate.În toate locurile unde a lucrat, Mihai a lăsat prieteni buni, de care a fost legat pentru mult timp.

În anul 1988 a fost contactat de Petre Mihai Băcanu pentru a se alătura unei organizații conspirative care urma să scoată și să difuzeze o publicație clandestină, destinată criticii regimului Ceaușescu.

În vara lui 1988, Petre Mihai Băcanu mi-a împărtăşit ideea de a scoate un ziar clandestin, împotriva dictaturii ceauşiste. Îmi îngădui să-i amintesc aici pe cei care au participat direct la acestă încercare. În afară de noi doi, au mai fost: jurnalistul Anton Uncu, inginerul

29

electronist Ştefan Niculescu-Maier, maistrul tipograf Alexandru Chivoiu, matriţerul Nicolae Neacşu – care a confecţionat presa de tipărit – şi economista Elena Gheorghe, care ne-a pus locuinţa sa la dispoziţie.

Iată un fragment din textul scris de Mihai Creangă pentru primul număr al ziarului România:

Am ales "România",.... pentru că doar numele ţării şi nu al unui partid, necum al unei persoane, ar uni iar toate energiile, ideile şi speranţele noastre. (...) Uniţi-vă, români! Pentru ca toate sărbătorile să fie ale noastre şi nu o tămâiere ridicolă a unui ins ridicol. În toată presa noastră de azi nu mai răzbate nici măcar umbra unei opinii care să reflecte tristele realităţi ale ţării – am ales această cale spre adevăr. Citiţi şi răspândiţi "ROMÂNIA".

Fotografia lui Mihai Creangă la arestarea de către securitate din ianuarie 1989

Greutățile cu care curajoșii ziariști au reușit să editeze și tipărească ziarul "România", arestarea și anchetarea lor, teroarea la care au fost supuși în timpul detenției când au fost amenințați cu moartea sunt povestite de Mihai Creangă:

Procesul era foarte greoi. Hârtia trebuia umezită, trecea imprimată la presă, filă cu filă, şi după ce terminam tot tirajul pe prima parte (între timp se uscau) ar fi urmat să imprimăm şi a doua parte. Voiam să fie

30

măcar 3.000 de exemplare şi ne gândeam că primejdia cea mare va fi la distribuirea ziarului. Până atunci, speram să nu fim descoperiţi. Din păcate, au ştiut prea mulţi despre întreprinderea noastră şi de undeva s-a scurs o informaţie şi am fost arestaţi când nu apucasem să imprimăm decât o zecime din tiraj (300 foi), fără să fi făcut corectura. Pe mine m-au arestat (am aflat pe urmă) la două zile după colegii mei, pe Anton Uncu şi Petre Mihai Băcanu, de pe stradă. Urma să plec într-o delegaţie şi colegul cu care trebuia să mă întâlnesc a constatat că nu mai apar. Am fost urcat într-o maşină cu număr de Timişoara şi dus în arestul din Rahova. Pe urmă mi s-a părut şi ăsta un semn dumnezeiesc: că era numele Timişoarei implicat…

Am stat în arestul Securităţii – Direcţia a 6-a cercetări penale – 93 de zile şi a urmat un domiciliu obligatoriu la Târgu Jiu, din care am scăpat după 22 decembrie 1989. Aici (la Sighet, n.r.) sunt oameni care au stat ani grei în puşcărie şi în condiţii infinit mai dure decât cele în care am stat noi. Aş zice că, prin comparaţie, detenţia noastră a fost ca într-un hotel de lux. Bineînţeles, nici o clipă nu mi-am mai văzut colegii, nu aveam, evident, nici o ştire dinafară şi eram fiecare în celulă separată. Eu am avut norocul ca fereastra de la celula mea să dea spre o aripă de la Patriarhie – era postul Crăciunului, fiind încă iarnă întunericul cădea destul de devreme şi vedem mereu aprinsă o luminiţă acolo, până trebuia să trag obloanele. Ştiam că mă rog lui Dumnezeu şi că am un semn prin acea luminiţă, pe care o vedeam noaptea.

Ancheta. Am avut doi anchetatori: unul juca rolul anchetatorului „rău“, celălalt al anchetatorului „bun“; era clar că erau roluri, pentru că se urmărea, ca şi prin tortură, de data asta cu metode bine puse la punct, ruperea personalităţii. Şi atunci, erai ca într-un duş cald-rece. Tot timpul se intersectau. Erai împins, prin întrebările lor, să-ţi imaginezi felurite scenarii pe care merge ancheta. Asta iar îţi crea o nelinişte extraordinară, fiindcă te gândeai tot timpul că va duce la anumiţi oameni nevinovaţi – care n-avuseseră legătură cu noi –, dar anchetatorii ne sugerau asta. Şi am găsit în Cartea neagră a comunismului o mărturie a unui disident maghiar, a cărui observaţie este fundamentală pentru înţelegerea tipului de anchetă comunistă. El spune că „deosebirea între poliţia secretă comunistă şi cea nazistă – şi adaugă cu umor: „sunt unul dintre «fericiţii aleşi» care au făcut experienţa amândurora“ – nu constă în nivelul lor de brutalitate sau

31

de cruzime. Camera de tortură a unei închisori naziste era la fel ca aceea a unei închisori comuniste. Diferenţa era în altă parte: dacă naziştii te arestau ca disident politic, voiau în general să-ţi cunoască activităţile, prietenii, planurile ş.a.m.d. Comuniştii nu se încurcau cu asemenea lucruri. Ei ştiau deja la arestare ce fel de mărturisire trebuie să semnezi. Tu însă, evident, nu ştiai.“ Şi bineînţeles, pe parcursul anchetei, ţi se strecura speranţa că pedeapsa va fi doar de 2-3 ani… Pentru ca, în final, vina pentru care am semnat să fie„complot împotriva orânduirii socialiste“, în sfârşit, pedeapsa era condamnarea la moarte şi confiscarea totală a averii – „marea avere“ fiind un apartament plătit în rate. Ţin minte că le-am spus celor doi anchetatori că va veni un moment în care nici eu n-am să mai fiu cel anchetat şi nici ei anchetatori, şi că aş dori, atunci, să ţină minte că îi invit eu la un pahar de vin, fiindcă voiam să stau cu ei de vorbă, să aflu totuşi ce-i mai îndemna, în anul acela ’89, când se ajunsese deja la lucruri cumplite şi ştiau poate mai bine decât mine ce se petrecea în ţară, să slujească o putere total ostilă oricărui om. Şi mai aştept şi astăzi – n-au dat curs invitaţiei.

Deşi a fost scurtă această detenţie, de 93 de zile, pot să întăresc mărturia celor care au stat ani mulţi în închisoare, şi anume că lipsa cititului este un chin îngrozitor; vreau să vă spun că după două luni de zile am căpătat ziarul Scînteia. Era odios. Ei bine, l-am citit de la ştirile tâmpite, cu tractoarele care au arat nu ştiu cât, până la anunţurile de publicitate. Şi când mă gândesc că intelectuali de o calitate infinit superioară au fost lipsiţi ani de zile de această bucurie…

Încă un lucru pe care vreau să-l întăresc – şi este mărturisit de cei care au stat ani mulţi în închisoare –, pentru cel credincios este o uşurare enormă suportarea detenţiei, pentru că ajungi să priveşti acest lucru ca pe o încercare pe care ţi-o dă Dumnezeu şi din pricina asta te străduieşti să ieşi cu bine din ea. Anchetatorii spuneau „veţi ieşi de-aici spunând absolut tot, şi visele cele mai ascunse!“ Nu este adevărat; poţi ieşi de acolo fără să spui absolut totul. Poţi să ieşi de acolo fără să mărturiseşti oamenii care mai ştiau despre asta. Sigur că trăieşti într-o permanentă nelinişte, pentru că nu ştii ce declaraţii se iau celor de-afară, nu ştii ce declară colegii tăi, despre care ştii precis că au ajuns şi ei în arest. Dar se poate să-ţi ascunzi gândurile şi se poate să păstrezi lucrurile la care ai ar vrea să ajungă.

32

(Din Mihai Creangă, În numele libertăţii presei, în Romulus Rusan (ed.), Analele Sighet Cap. 10: Anii 1973-1989. Cronica unui sfârșit de sistem, Fundația Academia Civică, 2003)

Cazul grupului de la România Liberă a devenit cunoscut și în sprijinul celor arestați au interventi Pen Club International, International Press Institute, Amnesty International, Congresul Statelor Unite, ambasadori ai mai multor țări vestice și mulți oameni de cultură din străinătate.

După anul 1989, mai multe publicații și monografii au prezentat în detaliu acțiunea grupului Băcanu-Uncu-Creangă, care se înscrisese ca una din rarele încercări de a lupta împotriva totalitarismului comunist criminal.

Între acestea sunt și Romania under communism. Paradox and degeneration de Dennis Deletant (Routledge 2018), The Romanian Revolution of December 1989, de Peter Siani-Davies (Oxford University Press 2005), Analele Sighet, editor Romulus Rusan (Fundația Academia Civică 2003) și multe altele.

Matrița folosită pentru tipărirea ziarului clandestin "România" și prima pagină a primului număr.

În anul 1998, inginerul Ștefan Niculescu-Meier a scris muzeului Newseum (Muzeul Presei din Washington, D.C, devenit secție a faimosului complex muzeal Smithsonian Institute) și le-a relatat istoria bravilor ziariști români.

Muzeul a acceptat donația care consta în mașina de tipărit, documentele și fotografiile legate de

arestarea și anchetarea revoluționarilor și articolele care le-au făcut cunoscută în lume tentativa de a schimba soarta României comuniste.

33

Iulie 1998, la ceremonia oficială de la Newseum din Washington D.C. De la stânga la dreapta: Alexandru Chivoi, Mihai Creangă, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu

În prezența unei delegații române, conduse de președintele Emil Constantinescu și ministrul de externe Andrei Pleșu, directorul muzeului Newseum a inaugurat exponatele și a onorat faptele participanților, dintre care au fost prezenți la eveniment ziariștii Petre Mihai Băcanu, Mihai Creangă și Anton Uncu și tipograful Alexandru Chivoiu.

De la sânga la dreapta: directorul muzeului presei Newseum, președintele Emil Constantinescu, Alexandru Chivoiu, Mihai Creangă

Mihai Creangă a consemnat evenimentul:

C R E D!Când am fost, împreună cu colegii mei de arest, la „Newseum” („Muzeul Presei”) din Washington, invitaţi ai Preşedintelui Emil Constantinescu, prin 1998, am văzut în

34

holul de la intrarea în muzeu un strălucitor glob pământesc, format din frontispicii de ziare: lângă titlurile celor mai mari cotidiane din lume erau şi două embleme ale unor publicaţii din Estul Europei.Unul era „Gazeta Wyborcza” a „Solidarităţii” poloneze, celălalt era „România liberă”. Am avut atunci confirmarea că ZIARUL nu este o marfă şi că, într-o lume în care totul pare a fi devenit de vânzare, ZIARUL este o minunată excepţie.Mi-am amintit că a doua zi după puciul de la Moscova, care părea să anunţe un nou îngheţ – un poet a scris că „oamenii cumpărau ‘România liberă’ ca şi cum ar fi vrut să se învelească în ea”.În ciuda a tot ce se întâmplă astăzi (…), eu cred, în continuare, că ZIARUL nu este o marfă. Nu se negociază.

Editorial publicat în suplimentul „aldine” al „României libere”, din 29 octombrie 2004.

După eliberarea din arest și domiciliu obligatoriu, care s-a petrecut doar după revoluția din decembrie 1989, Mihai Creangă a devenit unul dintre cei trei redactori șefi ai ziarului România Liberă.El a inițiat suplimentul ziarului România Liberă, Aldine, unde s-au publicat materiale de istorie, cultură, atitudine civică, pamflete, literatură, cronică teatrală și cinematografică, arte, gastronomie, tradiții românești și unde au debutat o serie de tineri și talentați gazetari și scriitori.

În toată cariera sa de jurnalist, Mihai Creangă a fost un devotat patriot, pasionat apărător al adevărului, al istoriei României, al corectitudinii, bunătății, înțelegerii între oameni și prieteniei și al valorilor.

Volumul de reportaje publicat de Mihai Creangă împreună cu Ion Drăgănoiu

35

În ziua de 25 decembrie 2019, Mihai Creangă, în vârstă de 77 de ani s-a stins din viață, răpus de multiple afecțiuni grave, care i-au adus multă suferință în ultimii ani.Se spune că cei care mor în postul Crăciunului, sau în zilele marii sărbători a nașterii Mântuitorului, se duc direct în rai, unde porțile sunt larg deschise pentru ei, așteptându-i.Dumnezeu face aceasta fiindcă cei care mor de Crăciun sunt cei mai buni oameni, cei care au făcut numeroase fapte de bine și au ajutat pe mulți.Nimic nu poate fi mai aproape de ceea ce știm noi despre Mihai.Și Dumnezeu Îl știe și-l va odihni în locul meritat.

36

Rămas bun, Mihai!

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 27 decembrie a.c., decretul de decorare post-mortem a ziaristului Mihai Creangă.

Astfel, în semn de recunoștință şi apreciere pentru contribuția esențială adusă la apărarea libertăţii presei şi la promovarea principiilor democrației, precum şi pentru abnegația cu care s-a opus abuzurilor regimului comunist, Președintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler ziaristului Mihai Creangă”, anunță  Administrația Prezidențială.

Istorie prezidențială americană: Președinții și duelurile

Andrew Jackson (1767-1845), cel de al 7-lea președinte american, a avut o carieră militară de succes și a fost eroul războiului cu Marea Britanie din 1812.Ca președinte a avut de înfruntat o tentativă de asasinat: atacatorul a încercat să-l împuște pe Jackson din apropiere, folosind două pistoale, dar ambele s-au blocat. Președintele l-a atacat cu

bastonul pe asasin și acesta a fost capturat de spectatori.De numele lui Jackson este legată formarea Partidului Democrat american, cel mai vechi partid susținut de donatori voluntari din istoria politică a lumii (1828). Andrew Jackson a avut numeroase dueluri, circa 13 confruntări cu adversarii săi. Cel mai celebru este duelul cu Charles Dickinson, un faimos trăgător al epocii, care a insultat-o public pe nevasta lui Jackson.

37

Dickinson a fost cel care a tras primul și l-a lovit pe Jackson în torace. Acesta a rămas calm, a țintit cu atenție și l-a ucis pe Dickinson.Cum proiectilul nu a putut fi extras, președintele a rămas cu glonțul în torace, într-o regiune "foarte apropiată de inimă". Doctorii lui au declarat că Jackson ar fi murit din cauza unei intoxicații cu plumb, de la glonțul neextras.

Abraham Lincoln (1809-1865) era deputat în congresul statului Illinois când, în anul 1842, a inițiat o campanie de critică și polemică împotriva lui James Shields, inspector al statului. Acesta s-a aventurat în a-l provoca la duel pe viitorul președinte, care a aceptat provocarea și a ales ca armă sabia de cavalerie.

În ziua confruntării, cei doi și martorii lor se aflau într-un loc ferit (duelul era ilegal), la marginea unui crâng și se pregăteau de luptă.Lincol își făcea încălzirea tăind cu sabia crengi din niște pomi înalți, la care ajungea fără efort datorită staturii sale deosebit de înalte (1,95 m) și constituției cu membre foarte lungi (mulți susțin că Lincoln era acromegal).Văzând "alonja" lui Lincoln, Shields și-a dat seama că nu are nici o șansă și - în loc să se lase căsăpit de lunganul de Lincoln - a cerut soluționarea conflictului prin scuze.

Pictorul lunii: Mircea Năstase

38

Există pictori amatori și pictori profesioniști.Diferența o face nu ce scrie pe diploma fiecăruia, ci ce se așterne pe pânzele acestora.O lucrare bună va rămâne întotdeauna o lucrare bună, iar o lucrare proastă va rămâne pe vecie o lucrare proastă. In fața unei opere de artă, arta este singurul lucru care contează, restul e tăcere, iar dacă nu e tăcere, e prostie și demență. (Dr. Mircea Năstase)

Mircea Năstase a parcurs mai multe etape în evoluţia picturii sale, in principal concentrate în jurul reprezentării realităţii figurative. Folosind modalităţi postimpresioniste, parcurge drumul iniţierii în creaţie, călauzit de profesorul dr. Traian Mârza realizând un număr impresionant de lucrări unde căutările îndelungi sunt evidente şi îşi primesc parcă raspunsul prin noi descoperiri ale unor elemente de natură expresionistă.Preocupat de  forţa culorii redescoperă un nou mod de a interpreta peisajul  axat pe redarea sentimentelor şi  a senzaţiilor subiective în detrimentul realităţii exterioare. (Ioana Raica)

39

Casa Domnului

40

Marginea satului

In Apuseni

41