Consilierea de grup

Specificul grupului de consiliere constă în faptul că interacţiunea dintre participanţi este

folosită în scopul de a facilita schimbarea comportamentală. Rolul psihoterapeutului consta in a

crea un mediu securizant in care fiecare membru al grupului isi poate expune preocuparile

privind diferitele aspecte ale vietii sale: familie, relatii interpersonale, relatii profesionale,

sociale.

Consilierea de grup permite lucrul simultan cu mai multi clienti; ea ofera un context in

care se pot analiza problemele de natura interpersonala, fiecare client beneficiaza de sprijin si

ajutor din partea membrilor grupului dar ofera, in acelasi timp, sprijin si ajutor; activitatile de

grup permit experimentarea de noi comportamente si modalitati de comunicare.

Consilierea de grup nu se recomanda in situatiile in care clientul se afla intr-o situatie de

criza, nu este compatibil cu situatia de lucru in grup sau cand exista pericolul incalcarii

principiului confidentialitatii fara acordul clientului.

Se recomanda organizarea de grupuri care sa fie formate din cinci pana la maxim zece

clienti. Frecventa minima a sesiunilor de consiliere de grup este de o sedinta de 2 ore o data pe

saptamana.

Utilizarea metodelor de consiliere in grup

            Utilizarea metodelor de grup, nu este o practica noua in lume. In SUA, de exemplu, unde

metoda are o larga raspandire, radacinile metodelor de grup pot fi identificate inca din primele

trei decenii ale secolului XX, cand in mod spontan si evident informal, se formau grupuri pentru

petrecerea timpului liber sau grupuri de intr-ajutorare.

            In ultimii ani, utilizarea metodelor de grup a cunoscut o adevarata expansiune in domenii

ca: psihoterapie, educatie, mass – media, asistenta sociala, etc.

             Atractivitatea metodelor de grup este explicabila prin complexitatea proceselor de natura

psihosociala care sunt activate. Insasi definitia grupurilor (Margaret Hartford, 1971), ne poate

sugerea cateva dintre motivele succesului de care se bucura metodele de grup.

Definitie

            Grupul, format din cel putin  doua persoane, dar de regula mai multe, reuneste

participanti cu scopuri sau interese comune, de natura cognitiva, afectiva sau relationala, in

intalniri unice sau repetate, dar suficiente pentru ca participantii

·       sa-si formeze o parere unii despre altii,

·       sa elaboreze un set comun de norme care sa asigure functionarea grupului,

·       sa stabileasca scopuri pentru activitatile comune si

·       sa dezvolte un sentiment al  coeziunii de  grup,

·       astfel incat ei insisi sa se perceapa si sa fie perceputi de altii ca entitate distincta in raport

cu alte colectivitati.

Din definitia de mai sus se poate observa ca membrii  grupurilor  interactioneaza

deopotriva in baza a ceea ce le este comun dar si in baza diferentelor care ii

individualizeaza. Le sunt comune scopurile precum si increderea ca impreuna pot realiza, mult

sau putin din ceea ce si-au propus, dar oricum, altfel decat ar face-o singuri.

Pornindu-se tocmai de la licitarea  a ceea ce este comun s-a dezvoltat, in decursul ultimelor

decenii o mare varietate de grupuri si tehnici de grup, dintre care le amintim pe cele mai des

intalnite in practica asistentei sociale, fara a avea pretentia ca lista este exhaustiva.

Tipuri de grupuri

·       Grupuri recreative

·       Grupuri educative si de formare a abilitatilor

·       Grupuri de decizie si rezolvare de probleme

·       Grupuri de auto-ajutorare

·       Grupuri de socializare

·       Grupuri terapeutice

·       Grupuri “de intalnire”

Grupuri recreative

            Obiectivele acestor grupuri se realizeaza prin intermediul activitatilor care sunt efectuate

cu placere si au efecte recreative. Cel mai adesea, astfel de activatati se initiaza  spontan, fara

interventia vreunui lider din afara grupului de participanti. Ceea ce ar putea oferi o organizatie cu

profil social, ca raspuns la diveresele initiative ale clientilor, ar fi de, exemplu, un spatiu adecvat,

diverse echipamente, sau mijloac de transport, daca este vorba de o iesire in natura.  Pe de alta

parte, unele organizatii se pot specializa tocmai in a oferi astfel de mijloace logistice pentru a

stimula participarea anumitor categorii de clienti la activitati recreative, ca alternativa

la  petrecerea timpului pe strada sau ca mijloc de  preventie a comportamentelor delincvente.

Alte grupuri cu caracter recreativ, pot fi conduse de profesionisti, mai ales atunci cand

este vorba de organizarea competitiilor sportive, a expozitiilor de arta si artizanat, sau alte

activitati similare.

Grupuri educative si de formare a abilitatilor

            Astfel de grupuri au ca scop achizitionarea de cunostintie si deprinderi. Ele sunt conduse

de un lider cu competente si experienta in domeniu si se desfasoara cel mai adesea intr-o maniera

didactica, grupul semanand destul de bine cu o clasa de elevi care sunt incurajati sa

interactioneze si sa-si exprime opiniile. Exemple de astfel de grupuri pot fi numeroase si diverse:

grupuri educative pentru tinerele mame, grupuri pregatitoare pentru  asistentii maternali sau

parintii adoptivi, grupuri de pregatire pentru voluntari, grupuri pentru insusirea tehnicilor de

comunicare ca si a asertivitatii, etc. 

Grupuri de decizie si rezolvare de probleme

Atat ofertantii cat si beneficiarii serviciilor devin la un moment dat implicati in procese

decizionale sau sunt pusi in situatia de a rezolva probleme de interes comun.

Ofertantii sunt interesati sa organizeze intalniri cu grupuri de potentiali beneficiari pentru

a defini si orienta misiunea si politica organizatiei, ca si pentru a initia sau dezvolta servicii

sociale si in acest caz au nevoie sa stie care ar putea fi cele mai convenabile pachete de servicii,

cum sa se realizeze optim distribuirea acestora, ce ar presupune o coordonare eficienta a

organizatiei din punctul de vedere al “consumatorului” (de servicii).

Potentialii beneficiari (clienti) ai serviciilor pot, la randul lor, sa initieze intalniri pentru a

putea identifica nevoile comunitatii. Datele astfel colectate, ca si grupul insusi pot influenta

dezvoltarea de noi programe in cadrul organizatiilor deja existente  sau pot demonstra

oportunitatea si utilitatea infiintarii unora noi.

In cazul grupurilor in discutie, fiecare participant aduce spre dezbatere atat probleme de

interes personal cat si de interes comun. Prin aceasta grupul se confrunta cu trei tipuri de

probleme care rezulta din:

·       raportul grup-individ  (decizia grupului este inferioara sau superioara celei

individuale?);

·       calitatea gandirii in grup (deciziile sunt acceptate fara a fi luate in considerare toate

altrnativele pro si contra, fiind resimtita o anumita “presiune sociala”);

·       modul in care se ia decizia: prin consens sau prin vot majoritar (decizia prin consens

este sustinuta de toti membrii, in timp ce decizia prin vot majoritar genereaza frustrari

“minoritatii”, mai ales daca raportul procentual este de 51-49). 

Grupuri de auto-ajutorare

            Grupurile de auto-ajutorare au devenit, in timp, extrem de populare si se bucura de mult

succes, fiind, intr-adevar, eficace pentru anumite tipuri de probleme personale si /sau sociale.

Definitia comprehensiva a acestor grupuri, formulata de A. Katz si E. Bender, (1976), ne permite

sa intelegem atat popularitatea de care se bucura cat si eficacitatea lor.

            Grupurile de auto-ajutorare sunt structuri grupale, de dimensiuni relativ mici, organizate

volutar, pentru ca participantii sa-si ofere sprijin mutual si pentru atingerea anumitor scopuri.

Aceste grupuri sunt, de regula, formate pe criterii de similaritate, si reunesc persoane care

convin sa-si acorde sprijin mutual, raspunzand astfel unor nevoi comune, precum:       

·      nevoia de a schima anumite practici, comportamente, atitudini, personale sau

sociale;

·      nevoia de a depasi anumite situatii de viata,

·       nevoia de a sti cum sa faca fata unor boli si / sau handicapuri.

Initiatorii si participantii la astfel de grupuri considera ca rezolvarea situatiei lor nu

incumba autoritatilor, institutiilor publice sau organizatiilor, considerandu-se ei insisi

responsabili si competenti pentru  gasirea solutiilor,  prin intermediul interactiunilor sociale.

In cadrul grupurilor de auto-ajutorare membrii isi acorda reciproc atat sustinere

emotionala cat si materiala. In mod frecvent ele sunt orientate  de o cauza comuna si au ca scop

promovarea unei anumite ideologii, a anumitor valori, prin intermediul carora membrii

considera ca isi pot defini si afirma mai clar identitatea.  

Clasificarea grupurilor de auto-ajutorare

a)     Grupurile ce au ca scop dezvoltarea sau schimbarea personala. Cel mai reprezentativ

exemplu pentru acest tip de grup este cel al “Alcoolicilor Anonimi”. Raspandite sunt

insa si grupurile de recuperare  a persoanelor cu handicap mintal, grupurile de

persoane supraponderale (“Weight Watchers” – “Paznicii Greutatii”), si alte

asemenea.

b)     In SUA sunt foarte raspandite grupurile care militeaza pentru o cauza, fie ca aceasta

este in beneficiu personal, al familiilor, al grupurilor restranse sau al unor  categorii

largi ale populatiei. Scopurile unor astfel de grupuri pot fi: de a schimba legislatia, de

a crea noi servicii, de a influenta o anumita politica. Exemple pot fi organizatiile

pentru apararea drepturilor diferitelor categorii de persoane.

c)     Grupuri al caror scop este de a promova modalitati alternative de viata (grupuri ale

homosexualilor).

d)     Grupuri care ofera protectie si chiar adapost persoanelor aflate in declin fizic sau

psihic, sau celor care se tem de presiuni din partea familiilor sau a unor grupari

sociale, ca reactie la anumite fapte, atitudini sau comportamente asumate public (ex-

consumatorii de droguri, persoanele infectate cu virusul HIV, femeile care avorteaza

sau sunt adeptele liberalizarii avortului).

e)     Grupuri mixte, care intrunesc caractersticile a doua sau mai multe dintre categoriile

mai sus mentionate.

Grupurile de auto-ajutorare se bazeaza pe:

·       increderea si libertatea participantilor de a face confesiuni, de a dezvalui aspecte ale

vietii personale care constituie o problema de rezolvat;

·         povestirea experientelor trecute in legatura cu respectiva problema, ca si expunerea

modului in care intentioneaza sa ii faca fata in viitor;

·       apelul la ajutor si aceeptarea ajutorului din partea celorlalti membri, in cazuri de

urgenta (de exemplu, nevoia de a consuma alcool sau alte droguri).

Exista si alte motive care contribuie la succesul grupurilor de auto-ajutorare:

·       Membrii acestor grupuri se pot raporta la problema respectiva “din interior”, ceea ce

le perminte sa-i inteleaga si sa-i ajute pe ceilalti in cunostinta de cauza.

·       Pentru ca au trecut prin experiente similare, sunt sensibili si motivati sa-si ajute

semenii in suferinta.

·         Participantii la astfel de grupuri beneficiaza si de ceea ce se poate numi “terapia

celui care ajuta”: cel care ofera ajutorul dobandeste nu numai o stare de bine,

(multumirea de a putea fi de ajutor), ci si o alta perspectiva asupra propriilor

probleme (problemele sale sunt similare cu ale altora sau, ale acelora sunt chiar mai

grave decat  ale sale).

·       Unele grupuri de auto-ajutor strang fonduri si dezvolta programe comunitare (de

exemplu parintii copiilor cu handicap mintal).

·       Un alt avantaj al acestor grupuri este ca reusesc sa-si realizeze scopurile cu fonduri

relativ reduse.

Grupuri de socializare

Numerosi autori considera ca socializarea reprezinta obiectivul fundamental al oricarui

tip de grup, deoarece prin activitatile de grup se urmareste, in general, schimbarea atitudinilor si

comportementelor participantilor astfel incat acestea sa devina acceptabile social. Nota

distinctiva a grupurilor de socializare este aceea ca, prin intermediul lor se urmareste explicit

dezvoltarea abilitatilor sociale, cresterea increderii in sine ca si planificarea unor scopuri

emergente.

Grupurile de socializare pot fi organizate:

·       cu tineri ce au manifestari predelincvente, cu scopul de a reduce

propensiunea spre astfel de comportamente,

·       cu persoane apartinand unor etnii diferite, pentru reducerea tensiunilor

interetnice,

·       cu varstnici, cu scopul de a-i remotiva pentru o viata activa ca si pentru a-i

implica in diferite activitati,

·       cu delincventi aflati in detentie, cu scopul de a-i pregati pentru reintegrarea

in familie si comunitate dupa liberare,

·       cu viitoarele tinere mame, in perioada de sarcina,  pentru a planifica

viitoarele roluri,… si evident lista ar putea continua…    

            Conducerea grupurilor de socializare reclama cunostinte si abilitati substantiale in

domeniile dezvoltarii personale, a pregatirii pentru schimbare si a stimularii schimbarii, a

dinamicii de grup.

Grupuri terapeutice

Grupurile terapeutice reunesc membri care se confrunta cu probleme de viata  dificile, ca si

membri cu tulburari emotionale si de personalitate.

Conducerea grupurilor terapeutice presupune stapanirea in cel mai inalt grad:

·       a cunostintelor despre dezvoltarea personalitatii, comportamentul uman, dinamica

de grup;

·        a capacitatilor de empatizare, receptare, reactivitate si disponibilitate vis a vis de

problemele celorlalti;

·        a competentelor de consiliere  ca si a tehnicilor de grup menite sa creeze un climat

protectiv, de incredere, optim pentru recuperarea si dezvoltarea personala, propice

schimbarii.

Grupurile terapeutice au multe elemente comune cu consilierea individuala, deoarece

scopurile lor vizeaza prelucrarea in profunzime a temelor personale ca si elaborarea unor

strategii de rezolvare a acestora. Liderii grupurilor terapeutice opteaza de regula pentru o

modalitate de abordare specifica:

·       Psihanaliza

·       Terapia cognitiva

·       Terapia experentiala

·       Analiza tranzactionala

·       Terapia centrata pe client

·       Psihodrama

Grupurile terapeutice au inceput prin a fi conduse de psihologi si psihiatri:

·       in grupuri este functional pentru participanti  principiul “terapiei terapeutului”:

membrii grupului au posibilitatea de a experimenta roluri diverse, inclusiv acela de a oferi ajutor

celorlalti  (prin impartasirea experientei proprii, prin distribuirea in roluri de “persoana care

ajuta”, etc);

·       grupul faciliteaza perceperea propriei probleme si din perspectiva celorlalti,

sesizarea faptului ca exista alternative de a trai, intelege si rezolva o problema de

viata;

·       grupul reprezinta un mediu propice de experimentare si exersare a abilitatilor de

relationare pentru cei care intampina dificultati;

·       practica a demonstrat ca schimbarile de atitudine, comportament si chiar

personalitate se produc mai repede in cadrul grupurilor decat in interventiile

individuale;

·       desi efortul profesional al liderului este considerabil in cadrul grupurilor, un avantaj

este ca de acesta (de efortul profesonal), beneficiaza simultan mai multe persoane.

In concluzie, liderul grupurilor terapeutice va utiliza cunostintele si abilitatile proprii consilierii

individuale si dinamicii de grup cu scopul de a ameliora disfunctiile atitudinale si

comportamentale.    

Grupuri “de intalnire”

                 Aceasta denumire desemneaza generic grupuri al caror scop este acela de a favoriza

cunoasterea si increderea interpersonala prin:

·        constientizarea elementelor comune ca si a diferentelor,

·        sensibilizarea participantilor fata de o tema sau problema

·       faclitarea comunicarii directe.   

Denumiri intr-o oarecare masura sinonime celei de “grup de intalnire”, sunt “grup de

sensibilizare” si “grup T”  (Training  = antrenament).

            Aceste grupuri presupun relationarea membrilor de o maniera interpersonala foarte

apropiata, bazata pe incredere, sinceritate, deschidere si chiar dezvaluire personala. Participantii

la astfel de grupuri sunt dispusi sa se exprime, sa “isi deschida sufletele”, lasa sa transpara

sentimentele, sunt motivati pentru a experimenta “aici si acum”, intr-o atmosfera informala,

calda, modele de atitudini si comportamente pe care doresc sa le insuseasca si care, au constituit

miza schimbarii anticipate, odata cu intrarea in grup.   

            In vederea realizarii schimbarilor scontate grupurile parcurg un proces in trei etape (care

sunt in acelasi timp si sarcini de grup), si anume:

·       “dezghetarea”

·       schimbarea

·       “reinghetarea”

1. Prima etapa, “dezghetarea”, consta in intalnirea grupului cu scopul de a interactiona, utilizand

modele atitudinal - comortamentale diferite de cele obisnuite, care in ani si ani de exersare au

devenit automatisme, rutina.

Stilul personal de interactiune, indelung exersat, s-a transformat treptat intr-un fel de “a doua

natura” si chiar mai mult, s-a dovedit a fi functional. Participantii la grup sunt constienti de

aceasta situatie (care constituie si o sursa importanta de rezistenta la schimbare), dar pe de alta

parte simt nevoia unei transformari, a unei “cresteri” personale, pe care singuri nu au reusit sa o

realizeze atat datorita efortului pe care il necesita o astfel de initiativa cat si datorita

disconfortului de a renunta la ceva obisnuit, cunoscut, pentru ceva nou, incert, nevalidat.

“Dezghetul” survine atunci cand este luata decizia de a renunta la pattern-urile comportamentale

si cand participantii sunt pregatiti psihologic sa exploreze noi cai de relationare in vederea

schimbarii. In acesta etapa sunt recomandate exercitiile structurate “de incredere”, de

“aducere”  a participantilor “aici si acum”, de familiarizare cu locul si cu grupul. 

2. Cea de-a doua etapa, cea a schimbarii, este de obicei, facilitata de reactiile spontane ale

membrilor grupului, de feed-back-urile primite. Aceasta deoarece, in mod obisnuit, noi nu

primim feed-back-uri explicite la atitudinile si actiunile noastre, nu stim ce efecte au acestea

asupra celorlalti. Prin contrast, in grupuri, tocmai feed-back-urile si sharing-urile  (impartasirea

experientelor si trairilor similare) sunt incurajate, deoarece sunt relevante pentru constientizarea

modului in care suntem perceputi sau ii influentam pe ceilalti. Odata identificat un comportament

ce trebuie schimbat, noi forme de raspuns, de interactiune pot fi experimentate in climatul

securizant al grupului.

3. Cea de-a treia etapa este destul de nefericit numita   “reinghetarea”, deoarece nu reflecta corect

procesul de referinta si are o conotatie ce trimite mai curand la regiditate decat la procesele

de  schimbare si dezvoltare care ii sunt proprii.  In aceasta etapa sunt caracteristice procesele de

“intarire” si “fixare” a noilor modele comportamental – atitudinale achizitionate, astfel incat ele

sa-si probeze eficacitatea. Daca noile modele nu sunt “fixate” in aceasta etapa, participantii la

grup se vor confrunta cu o puternica tendinta de revenire a vechilor pattern-uri. De altfel, liderul

are si misiunea de a preveni membrii, ca odata cu terminarea grupului nu se incheie si procesul

de schimbare in care au intrat, ci,  ca acesta este unul continuu, care trebuie supravegheat  si in

afara grupului, iar efectele schimbarii se vor traduce si prin procese de crestere si dezvoltare

personala, de asemenea,  continue.

Grupurile terapeutice:

1.     grupurile terapeutice au ca principal scop explorarea in profunzime a

problemelor personale si/sau emotionale ale fiecarui membru si apoi dezvoltarea unei

strategii personale de rezolvare;

2.     in grupurile de sensibilizare, de exemplu, se urmareste, in primul rand,

cresterea  nivelului de constientizare in legatura cu problemele personale si de relatie,

pentru ca ulterior membrii sa se simta liberi sa experimenteze noile modele

comportamentale.

Grupurile de intalnire sunt utilizate foarte frecvent in domenii precum:

3.     formarea abilitatilor in profesiile de ajutor,

4.     formarea abilitatior manageriale,

5.     antrenarea clientilor pentru dobandirea abilitatilor interpersonale,

6.     dezvoltarea  responsabilitatii civice,

7.     pregatirea actiunilor comunitare.

Grupurile de intalnire sunt destul de controversate datorita riscurilor pe care le comporta:

8.     insuficient pregatite prin intermediul catorva sedinte de grup, anumite persoane

se pot declara lideri si pot conduce grupurile la actiuni si procese periculoase, pe care

nu le pot controla;

9.     grupurile de intalnire pot avea ca efect amplificarea sau acutizarea unor

probleme personale, care raman nerezolvate datorita duratei  relativ scurte de

desfasurare a grupurilor (de exemplu, cineva poate renunta la mecanismele de aparare

obisnuite fara a fi invatat alte modele de interactiune);

10. unii indivizi pot avea manifestari psihotice pe parcursul sedintelor de grup, ceea

ce inseamna ca nu pentru toate persoanele grupurile constituie o modalitate favorabila

de lucru;

11. participantii sunt expusi abuzurilor celorlati membri daca liderul nu impune si nu

controleaza respectarea standardelor etice;

12. in cadrul grupurilor de intalnire nu se pot produce schimbari spectaculoase, dar

daca exista astfel de asteptari din partea membrilor, si astfel de ambitii din partea

liderilor si unii si altii vor fi deceptionati.    

Aspecte esentiale pentru intelegerea proceselor de grup

            In ciuda faptului ca grupurile sunt diferite ca scop si modalitate de desfasurare, exista

cateva aspecte comune, identificabile in orice proces de grup. Discutarea acestora va face

inteligibile mecanismele psihosociale care stau la baza evolutiei si dinamicii grupurilor.

Enumeram dintre acestea:

·       Calitatea de membru si grupul de referinta

·       Etape in formarea grupului

·       Roluri sarcina si roluri de sustinere

·       Teorii ale conducerii (leadership)

·       Fundamentele puterii in grup

·       Scopurile personale si scopurile grupului

·       Conformarea

·       Competitie si cooperare in grup

·       Controversa si creativitate in grup

·       Abordarea conflictelor in cadrul grupului

·       Comportamente perturbatoare in cadrul grupului

Calitatea de membru si grupul de referinta

Definitie

Calitatea de membru al grupului se defineste prin apartenenta unei persoane la un grup

si evident, recunoasterea acestui fapt de catre cel in cauza, ca si de catre ceilalti participanti.

Apartenenta este o conditie necesara pentru definirea calitatii de membru al grupului.

Diferite tipuri de membri identificabili in cadrul grupurilor:

Membri marginali

Membri deplini

Membri aspiranti

Membri voluntari si involuntari

Membrii marginali

Sunt acele persoane care apartin la doua sau mai multe grupuri, dintre care numai unul

este de referinta in timp ce celelalte au un rol secundar.

Membrii deplini

Acestia sunt angajati in mod clar si deplin (afectiv, atitudinal, cognitiv, actional) in cadrul

grupului si sunt  acceptati si recunoscuti ca atare. Cu cat atractia pentru grup este mai mare, cu

atat mai mare va fi si angajamentul pentru realizarea scopurilor grupului si de asemenea si

beneficul individual si de grup.

Membrii aspiranti

Sunt acele persoane care isi doresc sa participe la un grup dar inca nu au fost admise

formal. Psihologic se identifica cu grupul si se comporta de parca ar fi deja admisi.

 Membrii voluntari si involuntari

De regula participantii la un grup se angajeaza constient si in virtutea unei decizii

personale. Sunt insa si situatii in care o persoana ajunge in mod fortuit sa faca parte dintr-un grup

(de exemplu in inchisori, spitale, scoli, servicii sociale diverse). Acestia sunt membrii

involuntari, al caror comportament in cadrul grupurilor poate fi dezinteresat, ostil si chiar

perturbator.

Grupurile de referinta

Un grup dobandeste caracteristica de a fi “de referinta”, in masura in care indeplineste

urmatoarele functii:

1.     Functia normativa, care se manifesta prin tendinta membrilor grupului de a se conforma la

standardele comportamentale si atitudinale ale grupului.

2.     Functia axiologica, se refera la faptul ca orientarile, judecatile, evaluarile  membrilor

grupului sunt adoptate si ajustate prin raportare la criteriile valorice ale grupului.

Subgrupurile de referinta sunt constituite dintr-o parte a membrilor de grup care au anumite

caracteristici:

·       par a avea un mai bun control al situatiilor de viata;

·       detin puterea sau o pozitie privilegiata;

·       ofera un model de identificare.

Persoanele de referinta sunt acele persoane care ne influenteaza si/sau pe care dorim sa le

influentam.

Etape in formarea grupurilor

                        Garland James, Jones Hubert; Kolondny Ralph, (1965), au dezvoltat un model de

analiza a grupurilor de asistenta sociala in cinci etape. Modelul ofera repere si clarificari privind

initierea si dezvoltarea grupurilor fiind prezentate situatiile problematice tipice. Modelul este

aplicabil in mod special grupurilor de socializare, terapeutice si de intalnire, dar intr-o acceptiune

mai larga, este aplicabil si grupurilor de autoajutorare, de rezolvare de probleme, de luare a

deciziilor, grupurilor educative ca si celor recreative.

Conceptul central al modelului este acela de 'apropiere' si corelativul sau distantarea:

cat de mult permit membrii grupului apropierea emotionala unii in raport cu altii. Tema

apropierii este reflectata in fiecare din cele cinci etape ale evolutiei unui grup:

1.     Preafilierea

2.     Puterea si controlul

3.     Intimitatea

4.     Diferentierea

5.     Terminarea

Preafilierea

Membrii grupului sunt ambivalenti in ceea ce priveste participarea la grup: interactiunile

sunt supravegheate, exista o doza de suspiciune si majoritatea comportamentelor sunt mai curand

de tatonare decat de abordare directa. Ambivalenta este explicabila prin aceea ca situatia de grup

este una noua (noutatea uneori sperie!), iar membrii grupului oscileaza intre tendinta de

autoprotectie si dorinta de a beneficia de situatia de grup. Ei incearca sa pastreze o anumita

distanta si in acelasi timp sa primeasca cat mai mult din partea grupului dar, fara sa riste.

Participantii la grup constientizeaza sau intuiesc faptul ca dezvaluirea sinelui poate atrage noi

intrebari, ca pot fi atinse zone dureroase, frustrari. Pe de alta parte insa, grupul are si o putere de

atractie pe care o exercita  prin aceea ca poate constitui un mediu favorabil pentru afirmarea de

sine (impartasire unor experiente pozitive).

            Sarcina liderului de grup este de a determina cresterea atractivitatii  grupului prin:

·       Mentinerea distantei convenabile fiecarui membru al grupului, fara sa forteze nota,

fara insistente, suportand si facand suportabile tacerile.

·       Construirea climatului de incredere in cadrul grupului prin manifestarea acceptantei

si tolerantei.

·        Facilitarea explorarii mediului fizic si a climatului psihic.

·       Initierea unor activitati comune,

Prima etapa se incheie atunci cand membrii se simt in siguranta si au o stare de confort

psihic in grup: teama de a se angaja emotional dispare pentru ca tentativele anterioare de  a se

angaja emotional au fost rasplatite cu acceptanta.

Puterea  si controlul

(criza de crestere)

            In momentul in care climatul e bun, respectiv, membrii incep sa se simta in siguranta,

apar caracteristici specifice grupului ce indica aparitia unei noi etape: de crestere, de dezvoltare.

Astfel, in interiorul grupului se instituie anumite pattern-uri de comunicare si comportament,

precum:

·       se formeaza aliante in grup;

·       membrii isi asuma noi roluri si responsabilitati;

·       se schimba normele initiale, regulile, ca si metodele de realizare a sarcinilor in grup,

fiind propuse si stabilite altele noi;

·       apar subgrupurile;

·       se pun din ce in ce mai multe intrebari si de mai mare profunzime.

Astfel, se duce “o lupta” in urma careia fiecare membru al grupului va sti care ii este

pozitia si rolul in grup. Acest “loc” nu este preluat, ci este cucerit. El ofera o “autoprotectie”, iar

membrii grupului, fiecare in parte, doresc sa primeasca din partea leaderu-lui si a participantilor

o “rasplata” prin recunoasterea  aportului adus  la evolutia grupului. “Rasplata” din partea

grupului si a liderului reprezinta cea mai importanta sursa de gratificare. Liderul este perceput ca

o persoana care detine cea mai mare putere in grup, puterea deplina. El poate sa influenteze

directia, orientarea grupului si deasemenea, sa acorde sau nu “rasplata” (materiala sau

emotionala).

            Aceste procese sunt firesti si necesare pentru ca grupul sa functioneze si sa-

si  indeplineasca misiunea.

            Acest al doilea stadui in formarea grupului este un stadiu de tranzitie care ridica cateva

probleme fundamentale ce trebuie rezolvate:

·       cine exercita cu adevarat controlul grupului? Liderul sau grupul?

·       Care sunt limitele si extensiile puterii liderului?

Incertitudinea rezultata din aceste dileme determina instalarea unei stari de anxietate printre

membrii grupului, care se lupta acum sa impuna limite si norme atat pentru puterea si autoritatea

liderului, cat si pentru cele ale grupului.

Revoltele, “rebeliunea” sau chiar parasirea grupului nu sunt fenomene rar intalnite in aceasta

faza. Sarcina liderului in aceasta etapa este:

1.     de a ajuta  membrii sa inteleaga natura luptei pentru putere;

2.     de a oferi suport emotional astfel incat sa mai atenueze disconfortul generat de

incertitudine;

3.     De a ajuta grupul sa stabileasca norme si sa rezolve incertitudinile.

Este foarte important ca membrii grupului sa-si dezvolte si intareasca sentimentul de

incredere in liderul grupului. Acesta trebuie sa mentina un just si corect echilibru intre puterea

impartita cu grupul si controlul exercitat.  Cand aceasta incredere este recastigata, cu certitudine,

angajarea membrilor va fi deplina.

Intimitatea

            In acesta faza sunt exprimate simpatiile si antipatiile in cadrul unor relatii foarte

apropiate. Grupul se aseamana din ce in ce mai mult cu o familie, in cadrul careia se manifesta

rivalitati, iar raportarea la lider se face si se exprima ca la un “parinte”. Sentimentele, trairile in

legatura cu grupul sunt acum exprimate mult mai deschis si sunt, deasemenea, discutate.

            Grupul este vazut  ca un loc al cresterii si schimbarii. Indivizii se simt liberi sa-si

examineze problemele, trairile, comportamentele, atitudinile si fac eforturi de schimbare.

            Sarcinile grupului sunt asumate si duse la bun sfarsit. In grup domina sentimentele de

coeziune si independenta (autoconducere).

            Lupta se da acum pentru schimbari personale, dar au loc si problematizari, la adresa

grupului, de genul:

1.     “Ce este totusi grupul in asamblul sau?”

2.     “Ce face grupul cu mine?”

3.     De unde-i vine forta?”

Prin aceste problematizari grupul este internalizat si asimilat.

Diferentierea

            Sentimentul de libertate este din ce in ce mai accentuat. Membrii grupului

experimenreaza noi pattern-uri comportamentale.

            Este etapa in care sunt recunoscute drepturile individuale, si se constata un foarte bun

nivel al comunicarii intre membri.

            Grupul este mai eficient in organizare si functionare. Conducerea este impartita cu

membrii de grup si rolurile sunt mult mai functionale. Problemele de “putere” sunt minime, iar

deciziile sunt luate si indeplinite pe o baza mai obiectiva, mai putin emotionala. Este o faza in

care “cresterea” se vede, fiind o perioada de afirmare a individualitatii si personalitatii proprii.

Reactiile fiecarui membru devin mult mai rationale, fiecare prezentandu-si problemele mai franc,

mai deschis, dorind rezolvarea lor.

            Acest gen de individualizare s-a produs pentru ca grupul a valorizat si a alimentat

integritatea individuala.

            In acest stadiu, liderul ajuta, stimuleaza grupul sa functioneze ca o entitate autonoma si sa

interactioneze cu alte grupuri sau in cadrul unei comunitati mai largi.

            Liderul va folosi orice prilej pentru a evalua, a face aprecieri la adresa activitatilor,

sentimentelor si comportamentelor de grup, in cadrul grupului.

            Stadiul de diferentiere seamana foarte mult cu o familie functionala, sanatoasa, in care

copiii au devenit adulti si isi incep, cu succes, propriile vieti: relatiile sunt ca intre egali, membrii

isi acorda sustinere mutuala, si se relationeaza de o maniera mai rationala si obiectiva.

Terminarea

Scopul grupului a fost atins in conditiile in care  membrii grupului au invatat noi comportamente

si sunt capabili sa le transpuna si in afara grupului, in alte situatii sau experiente de viata.

            Terminarea nu este un proces usor. Unii membri pot fi refractari la despartire. Pot

manifesta comportamente de regresie (in efortul de a prelugi siguranta pe care le-o ofera grupul),

sau pot exprima trairi ca cele de: furie, refuz sau negare, atunci cand despartirea este aproape.

            Rolul liderului este acum de a:

·       facilita separarea, de a incuraja dorinta de separare;

·       se concentra asupre elementelor de mobilitate ale indivizilor si ale grupului;

·       permite exprimarea ambivalentelor vis a vis de terminare dar si de a

recunoaste progresele indivizilor si ale grupului.

Acceptarea terminarii este usurata de orientarea indivizilor spre alte posibile surse de

suport si asistare sau spre alte activitati in care sa utilizeze noile deprinderi comportamentale

dobandite in grup.

Bibliografie:

Irvin D. Yalom,Molyn Leszcz, Tratat de psihoterapie de grup,Ed. a V-a, Editura Trei, Bucuresti,

2013