Cuprins

*ARGUMENT(pag.4)

CAP.I: TOLERANTA-SENS SI SEMNIFICATII

1.Toleranta-concept(pag.6)

2.Toleranta-cadru legislativ(pag.8)

CAP.II: FENOMENUL EDUCATIEI

1.Educatie si educabilitate(pag.11)

A).Educabilitatea –o dimensiune umana(pag.11)

a)Educabilitatea(pag.11)

b)Dominantele vietii psihice (pag.15)

B)Socio-culturalizarea(pag.16)

2.Caracteristicile sociologice ale educatiei(pag.22)

3.Educatia ca fapt social(pag.27)

CAP.III:ACCESUL LA EDUCATIE AL POPULATIEI

DEZAVANTAJATE

1.Dreptul copilului la copilarie,identitate ,expresie, educatie,pace

(pag.34)

2.Diferenta fara discriminare (pag.38)

3.Educatia interculturala(pag.39)

A)Interculturalismul(pag.39)

B)Invatamantul romanesc din perspectiva educatiei

interculturale(pag.47)

4.Educatia pentru diversitate(pag.50)

A)Problematica si concepte(pag.53)

B)Educatia pentru diversitate –raspuns la pluralismul

cultural(pag.57)

CAP.IV: DIVERSITATEA IN INVATARE

1.Diferente individuale in invatare(pag.61)

2.Cerinte educative speciale(pag.64)

A)Conceptul de cerinte educative speciale(pag.64)

B)Educatie integrata(pag.67)

C)Invatamant inclusiv(pag.67)

CAP.V.: EDUCAREA TOLERANTEI LA ELEVII CLASELOR DIN

CICLUL PRIMAR

PARTEA I

1.Introducere(pag.69)

2.Strategii si forme de realizare a educatiei interculturale(pag.71)

A)Obiective specifice(pag.71)

B)Unele strategii si forme de realizare a educatiei

interculturale(pag.74)

3.Strategii si forme de realizare a educatiei inclusive(pag.77)

PARTEA a II-a:CERCETARE CONSTATATIVA

1.Chestionar pentru elevi apartinand minoritatilor nationale(pag.79)

2.Chestionar pentru cadre didactice(,,Constientizarea diversitatii’’)

(pag.97)

*PROPUNERI SI SUGESTII(pag.102)

*CONCLUZII(pag.106)

*ANEXE(pag.109)

*BIBLIOGRAFIE(pag.136)

Consideratii psihologice privind educarea tolerantei la elevii din ciclul

primar

ARGUMENT

,,UN CUVANT BINE GANDIT POATE SCHIMBA LUMEA’’

Constantin Noica

Dreptul la educatie,alaturi de cel de a exista,de a trai sanatos,etc. este

fundamental.Societatea este obligata sa-i asigure copilului exercitarea acestui drept.Copilul

invata de cand se naste.Prima lui scoala este familia,apoi prietenii si orice alt grup social din care

copilul face parte intr-un moment anume.Este ,,acea scoala a vietii’’,care debuteaza din copilaria

timpurie si se mentine de-a lungul intregii existente.

Mediul scolar il ajuta apoi,dupa cei ,,7 ani de acasa’’,sa se adapteze mai bine lumii,prin

stiinta si cunoastere.Dezvoltarea capacitatilor mentale si modalitatea de a le folosi eficient sunt

contributiile majore ale scolii,unde copilul gaseste tot ceea ce este necesar ,,construirii’’unui om

capabil de actiune,cu constiinta morala vie.

Educatia disciplineaza si ordoneaza interiorul fiintei umane,cat si relatiile acesteia cu

semenii.Disciplina in educatie nu inseamna supunere,obedienta totala,neconditionata,ci trebuie

sa fie indusa printr-o serie de activitati care sa genereze comportamentul adecvat,disciplinat.

De multe ori se face confuzie,din pacate,intre educatie si informare,insa asa cum educatia

nu poate fi confundata cu scoala,nici informarea nu se reduce la cea oferita de scoala.

Informatia,in general, are doua laturi:una care favorizeaza dezvoltarea personalitatii

umane,alta care dauneaza acesteia.De aceea,tot ce-i poate fi de folos copilului trebuie sa-i fie

oferit fie direct,fie prin facilitarea accesului la ea.

Copilul trebuie educat sa respecte propriile valori culturale,dar si ale altor natiuni,precum

si ca nimic nu justifica ideea superioritatii unuia sau altuia dintre popoare.Lucian Blaga scria

in ,,Trilogia culturii’’:,,Originalitatea unui popor nu se manifesta numai in creatiile ce-i apartin

exclusiv,ci si in modul cum asimileaza motivele de larga circulatie’’.

Scolile trebuie sa primeasca toti copii,fara nici o deosebire privind conditia lor

fizica,intelectuala,sociala,emotionala,lingvistica sau de orice alta natura.Acestea se refera si la

copiii cu dizabilitati sau care muncesc,copii apartinand populatiilor nomade sau copii ai strazii,in

general,populatiei dezavantajate/marginalizate.

Educatia trebuie sa vizeze nevoile de invatare ale tuturor copiilor,tinerilor,adultilor,ale

celor exclusi,urmarind astfel,dezvoltarea deplina a personalitatii umane si intarirea respectului

fata de drepturile omului si fata de libertatile sale fundamentale.Ea trebuie sa ia in considerare ori

sa se fondeze pe diferenta si sa se deschida in fata diverselor valori,o educatie capabila sa

raspunda nevoilor Europei contemporane si viitoare ,caracterizata printr-o perfecta

loialitate ,respectul persoanei umane ,toleranta ,simpatie, sociabilitate, generozitate si spirit de

intrajutorare.

Sarcina actuala a scolii este formarea la elevi a unei constiinte europene,prin cultivarea

respectului si solidaritatii fata de cultura altor popoare.Valori –cheie precum :aspiratia spre

democratie,respectul drepturilor omului,ale drepturilor copiilor, justitia sociala ,toleranta, pacea,

echilibrul ecologic, traditiile culturale, etc.

Contactul direct cu una dintre populatiile dezavantajate-rromii-prin incadrarea intr-o

scoala cu elevi majoritari rromi -m-a determinat sa aleg aceasta tema,in speranta identificarii

unor strategii si forme de educare a tolerantei la elevii din ciclul primar.

Intr-o lume marcata de conflicte,readucerea in atentia tuturor,dar mai ales a copiilor ,care

reprezinta viitorul omenirii sub toate aspectele,dar mai ales ideologic, a sensului unor cuvinte

precum: toleranta,intelegere,indulgenta,s.a. poate reprezenta primul pas spre schimbare---

schimbarea mentalitatii,a atitudinii fata de anumiti semeni, care, din coltul in care i-au impins

neintelegerea, prejudecatile, ura, cauta cu ochii umezi, o speranta…

CAPITOLUL I

TOLERANTA-

SENS SI SEMNIFICATII

1.TOLERANTA-CONCEPT

Toleranta (lat,,.tolerare’’=a suporta) este un termen social,etic si religios,aplicat la o

colectivitate sau la un individ,care defineste respectul libertatii altuia ,a modului sau de gandire si

de comportare,precum si a opiniilor sale de orice natura(politice, religioase, etc.)

Notiunea de toleranta apare in istoria culturii secolului al XVI-lea,in stransa legatura cu

gandirea umanista ,reprezenata de Erasmus din Rotterdam,in efortul sau de a combate fanatismul

religios.

Alte personalitati care s-au remarcat prin atitudinea lor toleranta in confruntarea cu alte

opinii sau reprezentari asupra lumii au fost:John Locke(1632-1704), Voltaire(1694-1778) si

Gotthold Lessing(1729-1781).

In ,,Scrisoarea asupra tolerantei”(“A Letter Concerning Toleration”,1689),John Locke

recomanda toleranta ca reactie fata de un comportament aberant, ,,trebuie suportat ceea ce este

contrar uzantelor comune’’.

Lui Voltaire i se atribuie fraza ,considerata deviza tolerantei:,,Je n’aime pas vos

idees,mais je me battrai jusqu’a la mort pour que vous puissiez les exprimer’’(,,Detest ideile

voastre,dar voi lupta pana la moarte pentru ca voi sa le puteti exprima”),iar in drama ,,Nathan

inteleptul’’,Lessing apara libertatea religioasa.

Toleranta poate fi inteleasa in diferite moduri.Astfel ,ea poate fi adoptata in mod

provizoriu sub forma unei concesii,ca manevra tactica.Ea poate reprezenta o acceptanta sau o

permisiune,ca forma a unui dezinteres.

Adevarata toleranta ,in spirit umanist, inseamna insa mai mult decat o simpla ,,suportare’’

,in sensul originar ea presupunand respectul opiniei contrare si este strans legata de libertatea

persoanei.Prin toleranta se respecta deciziile altor oameni,grupuri, popoare, religii, alte moduri

de gandire si puncte de vedere, alte stiluri si moduri de viata.Astfel, garantarea necesitatii

spiritului de toleranta depaseste cu mult domeniul ingust al politicii.

Alt punct de vedere spune ca toleranta inseamna ceva ce ar putea fi suprimat.Acesta este

adoptat de specialistii in diferite tehnici persuasive si in razboaiele informationale.

Constitutiile statelor democratice moderne garanteaza diverse forme ale libertatii

individuale si de grup,de exemplu libertatea de opinie sau cea religioasa.Toleranta este inclusa in

,,Declaratia Universala a Drepturilor Omului’’ din 1948 a Organizatiei Natiunilor Unite.

Toleranta are limitele sale in normele de drept, care reglementeaza convietuirea

membrilor societatii,pentru apararea demnitatii si libertatile oamenilor.

Opusul tolerantei este intoleranta,care poate merge pana la fanatism.,,Exista un singur

lucru care nu poate fi tolerat si anume intoleranta’’.

Toleranta este respectul ,acceptarea si aprecierea bogatiei si diversitatii culturilor lumii

noastre ,felurilor noastre de expresie si manierelor de exprimare a calitatii noastre de fiinte

umane.Ea este incurajata prin cunoasterea , deschiderea spiritului ,comunicatie si libertatea

gandirii,constiintei si credintei.Toleranta este armonia in diferente.Ea nu este doar o obligatiune

de ordin etic;ea este ,de asemenea, si o necesitate politica si juridica.Toleranta e o virtute care

face ca pacea sa fie posibila si care contribuie la inlocuirea culturii razboiului cu o cultura a

pacii.

Toleranta nu e nici o concesie ,nici condescendenta ori indulgenta.Toleranta este ,mai

ales,o atitudine activa generata de recunoasterea drepturilor universale ale persoanei umane si

libertatilor fundamentale ale altora, in nici un caz,toleranta nu poate fi invocata pentru a justifica

violarea acestor valori fundamentale.Toleranta trebuie practicata de indivizi,grupuri si state.

Toleranta este responsabilitatea care sustine drepturile omului ,pluralismul (inclusiv

pluralismul cultural),democratia si statul de drept.Ea implica respingerea dogmatismului si

absolutismului si confirma normele enuntate in instrumentele internationale cu privire la

drepturile omului.

In conformitate cu respectarea drepturilor omului ,a practica toleranta nu inseamna nici a

tolera nedreptatea sociala,nici a renunta la propriile convingeri,nici a face concesii in aceasta

privinta.Ea semnifica acceptarea faptului ca fiintele umane,care se caracterizeza natural prin

diversitatea aspectului fizic,prin situatia lor, felul de exprimare, comportamente si prin valorile

lor , au dreptul de a trai in pace si de a fi cele care sunt.Ea semnifica de asemenea,ca nimeni nu

trebuie sa-si impuna propriile opinii altora.

2.TOLERANTA-CADRU LEGISLATIV

Alarmate de cresterea actuala a intolerantei,violentei,

terorismului,xenofobiei,nationalismului agresiv, rasismului ,antisemitismului,

excluderii ,marginalizarii si discriminarii in privinta minoritatilor nationale,etnice,religioase si

lingvistice ,refugiatilor ,lucratorilor migranti,imigrantilor si grupurilor vulnerabile ale

societatii,cat si de sporirea actelor de violenta si intimidare comise contra persoanelor care isi

exerseaza propria libertate de opinie si de expresie ,de orice comportament care ameninta

consolidarea pacii si democratiei la nivel atat national,cat si international,si care creeaza atat de

multe obstacole reale in calea dezvoltarii,si subliniind responsabilitatile statelor membre de a

dezvolta si incuraja respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pentru toti,fara

deosebire fondata pe rasa, sexe, limba, origine nationala, religie sau existenta oricarei forme de

handicap, cu ocazia celei de-a 28-a sesiuni a Conferintei Generale a statelor membre ale O.N.U.

pentru Educatie,Stiinta si Cultura,reunite in 25 octombrie-16 noiembrie 1995,statele membre

O.N.U au adoptat ,,Declaratia Principiilor Tolerantei’’.

Dupa cum se afirma in,, Declaratia UNESCO asupra Rasei si Prejudiciilor

Rasiale’’,urmeaza a fi intreprinse masuri in vederea asigurarii egalitatii in demnitate si drepturi

pentru grupuri si indivizi ,pretutindeni oriunde este necesar.In acest sens ,o atentie deosebita va fi

acordata grupurilor vulnerabile ,dezavantajate din punct de vedere economic sau social, astfel ca

sa le fie asigurate protectia legii si masurile sociale, mai ales in materie de locuinta, munca si

sanatate, cat si in sensul respectarii autenticitatii culturilor si valorilor lor,si facilitarii-in special

prin educatie-a promovarii si integrarii lor profesionale si sociale.

Trebuie sa fie efectuate studii stiintifice speciale si sa fie instituite retele anume care ar fi

in stare sa coordoneze reactiile comunitatii internationale la aceasta sfidare planetara ,inclusiv

prin intermediul unor analize conform metodelor stiintelor sociale ,ale cauzelor profunde ale

acestor fenomene si ale masurilor eficiente care urmeaza a fi luate pentru a le face fata, cat si

prin cercetare si supraveghere , in sprijinul deciziilor statelor membre in materie de politica

generala si de implementare a regulilor normative ale acestora.

Educatia este mijlocul cel mai eficient pentru a preveni intoleranta.Prima etapa in sensul

educatiei pentru toleranta este de a o invata pe fiecare persoana din societate care ii sunt

drepturile si libertatile, pentru ca ele sa fie respectate si de a promova vointa de a proteja

drepturile si libertatile altora.

Educatia in sensul de a fi tolerant trebuie sa fie considerata un imperativ ;iata de ce

trebuie sa fie promovate metodele sistemice si rationale de predare a tolerantei ,care sa se

adreseze la sursele culturale ,sociale, economice ,politice si religioase ale intolerantei,surse care

tocmai constituie cauzele fundamentale ale violentei si excluderii;politicile si programele

tolerantei ,atat intre indivizi , cat si intre grupurile etnice , sociale, culturale si religioase si

lingvistice ,dar si intre natiuni.

Educatia in domeniul tolerantei urmeaza a viza contracararea influentelor care ar duce la

frica si excluderea altora si trebuie sa-i ajute pe tineri sa-si dezvolte capacitatile de a-si formula o

parere proprie ,de a avea o reflexie critica si de a judeca in termeni etici.

Toleranta la nivel de stat implica dreptatea si impartialitatea in materie de legislatie ,de

aplicare a legii si de exersare a puterii judiciare si administrative.Ea cere ,de asemenea, ca fiecare

sa poata beneficia de sanse economice si sociale fara nici o discriminare.Excluderea si

marginalizarea pot duce la frustrare, ostilitate si fanatism.

In scopul instaurarii unei societati mai tolerante ,statele trebuie sa ratifice conventiile

internationale privind drepturile omului si ,in caz de necesitate ,sa elaboreze o legislatie noua

care ar garanta tratare si sanse egale vis-a -vis de diferite grupuri si indivizi din care se constituie

societatea.

Este esential pentru armonia internationala ca indivizii, comunitatile si natiunile sa

accepte si sa respecte caracterul multicultural al familiei umane.Fara toleranta nu am avea

pace ,iar fara pace nu am avea nici dezvoltare,nici democratie.

Intoleranta poate lua forma unei marginalizari a grupurilor vulnerabile si a excluderii lor

din orice fel de participare la viata sociala si politica ,cat si cea a violentei si discriminarii in

privinta lor.Dupa cum se afirma in Declaratia asupra Rasei si Prejudiciilor Rasiale:,,toti indivizii

si toate grupurile au dreptul de a fi diferite’’.

In lumea moderna ,toleranta e mai necesara ca oricand.Traim intr-o lume marcata de

mondializarea economiei si accelerarea mobilitatii, comunicatiei, integrarii si interdependentei,

migratiilor si deplasarilor de mare amploare ale populatiilor,urbanizarii si mutatiilor in sfera

formelor de organizare sociala.Din moment ce nu este in nici o parte a lumii o situatie care sa nu

se caracterizeze prin diversitate ,cresterea intolerantei si confruntarilor constituie o amenintare

potentiala pentru orice regiune;si nu e vorba aici de o amenintare ce s-ar limita la o singura

tara,ci de o amenintare universala.

Toleranta este necesara atat intre indivizi,cat si in cadrul familiei si

comunitatii.Promovarea tolerantei si modelarea atitudinilor fata de diferite opinii ,in sensul unei

deschideri reciproce si al solidaritatii urmeaza sa aiba loc in scoli si universitati si prin

intermediul educatiei non-formale ,acasa si la locul de munca.Mijloacele de informare in masa

sunt in masura sa joace un rol constructiv in acest sens, favorizand dialogul si dezbaterile libere

si deschise, propagand valorile tolerantei si evidentiind pericolul indiferentei fata de expansiunea

ideologiilor si grupurilor intolerante.

CAPITOLUL AL II-LEA

FENOMENUL EDUCATIEI

1.EDUCATIE SI EDUCABILITE

A)EDUCABILITATEA-O DIMENSIUNE

UMANA

a)EDUCABILITATEA

Ereditatea este o trasatura biologica proprie organismelor vii.Ea comporta doua

aspecte: ,,ereditatea generala’’, specifica speciei umane si ,,ereditatea speciala’’, care reprezinta

o caracteristica esentiala a personalitatii umane ,care desemneaza capacitatea acesteia de

dezvoltare pedagogica continua,permanenta si progresiva.Ea defineste raporturile de

interdependenta existente intre factorii dezvoltarii pedagogice a personalitatii umane:ereditatea,

premisa naturala, si mediul , conditia sociala a acestei dezvoltari.Educatia realizeaza conexiunea

necesara pentru dezvoltarea personalitatii prin valorificarea premiselor ereditare si a conditiilor

sociale; asigura premisa evolutiei particulare a unor trasaturi fizice, fiziologice si

psihologice ,variabile in functie de calitatea fiecarei personalitati.Analiza ereditatii din

perspectiva educabilitatii presupune interpretarea pedagogica a unor cupluri de concepte

complementare:

---genotip,care reflecta ,,patrimoniul mostenit’’, zestrea genetica a speciei;

---fenotip,care reflecta efectul genotipului, rezultat din interactiunea cu mediul;

---crestere,care vizeaza aspectele fizice ale ,,schemei corporale’’;

---maturizare, care vizeaza aspectele fiziologice ale dezvoltarii interne, biochimice,

endocrine , senzoriale, cerebrale, etc.;

Educabilitatea valorifica in mod special plasticitatea sistemului nervos central, relatia

dintre procesele nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia), particularitati anatomo-fiziologice

ale analizatorilor , etc.

Mediul defineste ansamblul factorilor naturali si sociali, materiali,care conditioneaza ,in

mod organizat sau spontan ,dezvoltarea pedagogica a personalitatii umane.Aceasta presupune

regruparea culturala a acestor factori care intervin atat la nivel de ,,macromediu social’’--

economic,politic ,cultural--prin familie ,scoala,profesie,institutii sociale,timp liber,mass-

media,etc.--cat si la nivel de ,,micromediu social’’(mediul natural,mediul ambiant format din

totalitatea conditiilor bioclimatice si geografice in care traieste omul).

Mediul este un factor modelator care permite relevarea , stimularea si chiar amplificarea

dispozitiilor genetice prin actiuni institutionalizate formal (scoala) si nonformal (activitati

extradidactice,activitati extrascolare).

Deschiderea pedagogica a mediului spre ereditate angajeaza capacitatea acestuia de

prelucrare socio-culturala a dispozitiilor native ,generale si speciale ale personalitatii umane,de

structurare institutionala a activitatilor sale orientate in directia formarii –dezvoltarii acesteia.

Educatia defineste esenta educabilitatii prin calitatea sa de factor care determina

dezvoltarea pedagogica a personalitatii umane , prin valorificarea deplina a premiselor ereditare

si a conditiilor de mediu.

Etapele educatiei desemneaza un potential formativ esalonat progresiv pe ,,treptele

scolaritatii’’(Debesse,Maurice)-nu trebuiesc suprapuse peste ,,stadiile psihice’’,care desemneaza

un ansamblu de variante bine conturate calitativ in functie de relatiile si activitatile prioritare si

de ,,structurile psihice concrete’’(P.Golu).

Dezvoltarea psihica include urmatoarele stadii :

--a)stadiul copilului mic-de la nastere la 1 an;

--b)stadiul copilului anteprescolar-de la 1 la 3 ani;

--c)stadiul copilului prescolar-de la 3 la 6/7 ani;

--d)stadiul scolarului mic-de la 6/7 ani la 10/11 ani;

--e)stadiul preadolescentei-de la 10/11 la 14/15 ani;

--f)stadiul adolescentei-de la 14/15 la 18/19;

--g)stadiul adolescentei intarziate –de la 20 la 24ani;

--h)stadiul varstei adulte (tineretea –de la 24 la 45 de ani;maturitatea-de la 45 la 65 de

ani);

--i)stadiul batranetii –de la 66 la 80 de ani;

--j)stadiul senectutii- de la 81 la 90/100 ani , ,,varsta de involutie’’;(U.Schiopu,E.Verza).

Valorificarea educabilitatii presupune cunoasterea fiecarui stadiu al dezvoltarii ,inclusiv a

fenomenelor de criza care se produc la trecerea de la un stadiu la urmatorul (de exemplu : ,,criza

pubertatii’’, in jurul varstei de 14 ani).

In prezent, sesizarea diferentei dintre ,,stadiile dezvoltarii psihice’’ si ,,etapele dezvoltarii

pedagogice’’ a determinat restructurarea treptelor scolare si adoptarea formulei 6+3+3 care

permite iesirea din ,,fazele psihologice critice’’ in interiorul aceluiasi ciclu de invatamant.

In final,valorificarea deplina a educabilitatii cere depasirea antinomiei : influente interne

(ereditate )-influente externe (mediu si educatie ), in acele directii care sa actioneze convergent

in vederea realizarii obiectivelor formative ale educatiei.

Adeseori se apreciaza ca educatia este pentru om ceea ce este dresajul pentru

animale.Ambele au drept scop adaptarea.Intreaga istorie a vietii pe Pamant este ,de fapt, o istorie

a adaptarii. Tot ce este viu –planetele, animalele,oamenii-se adapteaza mediului.Insa , in vreme

ce mediul celorlalte vietuitoare este unul natural, cel al omului este unul cultural, fara a-l

exclude, desigur ,pe cel natural, pe care omul il ,,culturalizeaza’’, il ,,umanizeaza’’. Apoi,

adaptarea celorlalte vietuitoare este pasiva ,pe cand a omului este activa, acesta modificandu-l

permanent, dovada fiind cultura, semnul cel mai important al acestei atitudini active si creatoare .

Dresajul este ,,in oarecare masura , o forma superioara de adaptare’’(Antonesei), intrucat

animalul este,, invatat’’ sa execute ceea ce , in mod normal, nu executa.Aceasta ,,invatare’’ se

realizeaza insa prin impunerea si consolidarea unor reflexe conditionate ce se adauga celor

neconditionate cu care animalul vine pe lume , datorita zestrei sale genetice. Prin

dresaj ,animalul ,,nu devine altceva decat este, nu devine o fiinta culturala, nu-si apropie un

mediu cultural si nici nu ajunge producator de cultura’’(Antonesei).

Omul este insa altceva ;el este o fiinta culturala si tocmai de aceea , educabila.Omul nu

reactioneaza pur si simplu la mediu, el nu functioneaza ca om datorita reflexelor neconditionate

si conditionate dupa principiul stimul-raspuns , asa cum au sustinut pavlovismul si behaviorismul

initial. La om totul este mediatizat, sau, cum zicea Blaga, ,,cenzurat’’,de constiinta, de instantele

in/si subconstiente, ambele producatoare de cultura.

,,Matricea stilistica –scria Blaga-este un manunchi de categorii care se imprima ,din

inconstient, tuturor creatiilor umane si chiar si vietii, intrucat ea poate fi modelata prin spirit.Ea

are efecte modelatoare in operele de arta , in conceptiile metafizice ,doctrinele

stiintifice ,conceptiile sociale ,etice ,etc.’’.Asadar ,la om totul este mediat cultural.Nu putem

concepe umanitatea in afara culturii.Arhitectura umana ne indica existenta si manifestarea in

structura acesteia a trei niveluri sau paliere :cel biologic ,cel psihic si cel socio-cultural.Distinctia

se face in scopuri didactice si pentru a facilita intelegerea stiintifica a alcatuirii umane.In realitate

, aceste ,,componente sistemice’’ se afla in fuziune, omul alcatuind ,,o unitate a existentei asa

cum il privesc cel mai exact antropologii moderni’’(Antonesei), sau ,mai nou, omul este ,,o

complexitate organizata capabila sa se autoregleze si autoorganizeze, adica un sistem care, in

cadrul interactiunii active cu mediul este capabil sa-si schimbe structura ,pastrandu-si in acelasi

timp integralitatea si care ,actionand in limitele legilor propriei ambiante, poate sa-si aleaga una

din liniile posibile de conduita’’(Culda).

Trei sunt fundamentele educabilitatii:

*maturizarea anatomo-fiziologica lenta a fiintei umane;

*predominatia conduitelor inteligente asupra celor instinctive;

*rolul esential al socio-culturalizarii in antropogeneza si ontogeneza fiintei umane.

Biologia si psihologia umana arata ca omul, spre deosebire de mamifere , are cea mai

lunga copilarie.Pentru a ajunge la maturitatea biologica, omul ,,consuma’’ intre un sfert si o

treime din intreaga sa viata.Or , in majoritatea cazurilor, mamiferele au nevoie de circa un an

pentru a deveni mature.La o durata a vietii de aproximativ zece ani inseamna cam o zecime din

intreaga viata.Elefantul, de pilda , are nevoie de circa trei ani pentru a deveni adult, iar durata

vietii sale atinge cel mai adesea 150-160 de ani.Omul se maturizeaza biologic si psihologic mai

greu decat mamiferele, dar acestea nu cunosc maturizarea culturala specifica doar fiintei

umane.Omul, pe de o parte, se adapteaza mediului cultural dat, pe care il gaseste la nastere,si ,pe

de alta parte,creeaza construieste (uneori,distruge!) noi componente ale mediului

cultural.Aceasta perioada ,cea mai lunga din viata sa ,este destinata educatiei.Iar aceasta

caracteristica a fiintei umane,cea dintai in ordine logica, nu cronologica,este cel dintai fundament

al educatiei.

b)DOMINANTELE VIETII PSIHICE

Viata ,,interioara’’ a animalelor –daca putem folosi aceasta expresie-este dominata de

instincte si reflexe conditionate .Si omul are asemenea instincte si reflexe, dar ele nu formeaza

trasaturile sale esentiale; ele reprezinta partea comuna cu animalele.In cazul omului,

predominante sunt conduitele inteligente, deci mediate si invatate.Dupa cum a demonstrat

Maslow, intre altii, la om pana si instinctele sunt mediate.Constiinta pare a fi principalul mijloc

de ,,orientare’’ in lumea inconjuratoare.Descoperirea inconstientului si a subconstientului nu

neaga rolul dominant al constiintei si al conduitei inteligente, ci, dimpotriva, aduce un plus de

profunzime in intelegerea fiintei umane in integralitatea ei.Chiar si conflictele din subconstient

sau inconstient sunt reglate tocmai prin aducerea lor in campul constiintei.In acelasi sens,

descoperirea inconstientului colectiv de catre Jung nu a insemnat altceva decat o mai buna

intelegere a orizontului sau de existenta, cultura sa,lumea sa de simboluri.

Asa cum dezvoltarea fizico-biologica a omului se produce in faze si etape , tot astfel si

dezvoltarea inteligentei are loc in mod stadial.Atingerea respectivelor stadii nu se produce in

mod fatal;predispozitiile innascute nu sunt suficiente.Se mai adauga si experienta culturala, deci

educatia.

B) SOCIO-CULTURALIZAREA

Cel de-al treilea fundament al educabilitatii ,in ordine cronologica,desigur,consta tocmai

in specificul fiintei umane de a fi o fiinta culturala, un ,,animal simbolicum’’,cum formula

Cassirer. Primele doua fundamente prezentate aici nu influenteaza cu nimic intelegerea educatiei

si nici statutul pedagogiei ca stiinta.Doar acest fundament (cel de-al treilea) are virtutile

explicatiilor necesare intelegerii complete a posibilitatii educarii omului.

Caracterul eminamente cultural al existentei umane este o descoperire mai veche a

omului. Ea a revenit in actualitate insa putin dupa inceputul secolului trecut prin filosofia culturii

si a valorilor din spatiul cultural german, stralucit reprezentat de catre E.Spranger, A.R.Eucken,

H.Rickert, O.Spengler, E.Cassirer, iar la noi, L.Blaga, T.Vianu s.a.

Pentru E.Cassirer, omul nu este atat un animal rational, cat mai ales un animal

simbolic: ,,Intreg compotamentul spiritual obiectivat in sferele variate ale culturii este simbolic;

omul este o fiinta simbolica , iar cultura, ca obiectivare a activitatii spirituale specific umane ,

este un tezaur compact de simboluri’’ .In aceeasi perioada , Lucian Blaga, depasind conceptia

biologist –morfologista despre cultura ,definea omul ca fiind o fiinta culturala, iar cultura ca

modul ontologic de a fi al acesteia : ,,Cultura este semnul vizibil, expresia , figura, trupul acestei

variante existentiale.Cultura tine mai strans de definitia omului decat conformatia sa fizica sau,

cel putin, tot atat de strans.,,Ceea ce-l individualizeaza pe om in Univers ,ceea ce-l singularizeaza

in raport cu celelalte existente este tocmai functia sa de creator si plasmuitor de cultura.Fiinta

umana nu este rezultatul unei simple mutatii biologice in Univers, ci produsul unei veritabile

mutatii ontologice , deci de statut existential.Cultura, lumea sa,simbolurile, sunt modul de a fi

autentic uman’’-scria Blaga.

Privind raspunsul la intrebarea ,,Ce este cultura?’’ s-au dat sute de definitii(aproximativ

700de definitii, dupa L.A.White in ,,Concept of culture’’).

Una dintre acestea este cea de tip ,,vagon’’, conform careia cultura este acel intreg

complex care include cunoasterea , credinta,arta, dreptul, morala, obiceiurile si orice alte

capacitati si habitudini pe care si le-a insusit omul ca membru al unei societati.Ceea ce i se poate

reprosa acestei definitii este faptul ca ea nu ne spune nimic despre esenta culturii , care este

valoarea.

Valorile constituie ,,substanta’’ oricarei culturi, si ,tocmai de aceea, educatia trebuie

centrata pe valori.Acest lucru il vor face reprezentantii Scolii neokantiene, Windelband,

Rickert,s.a. – intemeietori ai axiologiei- ultimul dintre acestia (plecand de la distinctia facuta de

Cicero in antichitatea romana intre ,,cultura agrorum’’ si ,,cultura animi’’), defineste cultura ca

ingrijire , formare (,,coleo,colere’’=a ingriji,a cultiva ), ceea ce echivaleaza , de fapt, cu educatia.

Splengler, autorul celebrei si controversatei lucrari ,,Declinul Occidentului’’, face

distinctia intre cultura spirituala si cultura materiala (civilizatia), distinctie pe care si Blaga o face

, dar din alta perspectiva.

Ambele definitii sunt importante, intre altele , prin faptul ca semnaleaza ,,palierele’’

culturii. Poate ca cel mai insemnat lucru care ne indeamna sa pastram definitia spengleriana

ramane ,,relevarea pluralitatii culturilor, in functie de care s-au elaborat interesante discursuri

antropologice, etnologice si de filosofia culturii in ultimul timp.’’

Astazi definitiile culturii sunt marcate de prezenta puternica a antropologiei culturale si a

sociologiei pe terenul investigatiilor ceea ce influenteaza mult punctele de vedere privind

definirea culturii.Astfel, pentru antropologii de astazi , cultura este definita ca fiind totalitatea

reactiilor mentale si fizice ce caracterizeaza comportamentul indivizilor ce alcatuiesc un grup

social dat (se poate observa cu usurinta tenta psiho-sociologizanta a acestei definitii ) sau , in

aceeasi maniera, cultura este modelul reactiilor comportamentale ce atesta apartenenta unui

individ la un grup dat (Leslie White).

Asumandu-si pluralismul si principiul particularismului, sociologia contemporana

completeaza tabloul definitiilor cu clasa celor care surprind caracteristicile culturii de masa ,

creatie a timpurilor moderne si , mai ales, a celei de-a doua jumatati a secolului al XX-

lea .Timpul liber , exploatat ca ,,loisir’’, devine o realitate tot mai importanta pentru existenta

omului contemporan, iar explozia mediatica –dezvoltarea fara precedent a mijloacelor de

comunicare in masa facand simultane comunicarea si interferentele interculturale in fiecare

moment-schimba cu totul conditiile receptarii si participarii la cultura. ,,Aceasta tinde sa-si

modifice continutul , profilul, sa-si piarda caracterul intelectual si educativ’’(Rotariu,T.,

Ilut,P.--,,Sociologie’’).

Denumita ,,cultura a saracului’’ sau ,,cultura a celor lipsiti de cultura’’,cultura de masa

devine realitatea dominanta in campul practicilor culturale cotidiene de astazi-domeniu al

activitatii neformalizate si ,,libere’’-corespunzand mai degraba nevoii de divertisment si

propensiunii hedonistice, componente ce tind sa se generalizeze la scara unor segmente sociale

ale societatii contemporane si indeosebi a tineretului.

Un serviciu important in directia explicarii fenomenului cultura il aduce termenul de

paradigma propus de Th.Kuhn, cu care putem face ordine in hatisul de concepte si probleme ale

domeniului in discutie.

Plina de invataminte este , de pilda , polemica iscata intre reprezentantii a doua curente

din antropologia primei jumatati a secolului al XX-lea , in spatiul anglo-american al disciplinei ,

si anume , adeptii culturalismului si cei ai structural-functionalismului.Primii interpreteaza

cultura in termeni de ,, pattern’’(model), pe cand ceilalti in termeni de structura. Astfel, Kroeber

si Klukhohn dau urmatoarea definitie culturii :,,Cultura consta in modele (patterns), explicite si

implicite , de si in vederea comportarii , dobandite si transmise prin simboluri constituind

achizitia distinctiva a grupurilor umane, inclusiv intruparea lor in artefacte;miezul fundamental al

culturii consta in idei traditionale (derivate si selectate istoric) si mai ales in valorile care le sunt

atasate ; sistemele de cultura pot fi, pe de o parte considerate ca produse ale actiunii , pe de alta ,

ca elemente ce conditioneaza actiuni ulterioare.’’

Antropologia culturalista ,,va avea tendinta sa substituie complet conceptul de cultura

celui de societate , transformand in acelasi timp in obiect de analiza modele comportamentale ,

nu comportamentul insusi.’’ (in opinia autorilor Rotariu si Ilut).

O anumita idealizare , ca si supraevaluarea unitatii caracteristicilor culturale , in dauna

diversitatii acestora , vor face ca acest curent sa propuna adesea mai degraba o fictiune teoretica

despre un model ideal de cultura , decat o constructie apta sa-i descrie mecanismele si

functionarea. Impotriva substituirii culturii cu societatea se vor pronunta , intre altii ,

A.R.Radcliff-Brown, R.W.Firth, etc .Astfel, Firth, intr-o lucrare a sa din 1951 scria: ,,Daca

societatea e considerata a fi un set organizat de indivizi cu un mod de viata dat, cultura reprezinta

acel mod de viata. Daca societatea este luata ca un agregat al relatiilor sociale, atunci cultura este

continutul acestor relatii.Societatea evidentiaza componeneta resurselor acumulate, imateriale,

precum si pe cele materiale, pe care oamenii le mostenesc, le intrebuinteaza, le transforma, le

adauga si le transmit.’’

Asadar, culturalismul si structural-functionalismul sunt doua teorii care fondeaza

antropologia culturala si antropologia sociala; ambele teorii sunt holiste (aplicand principiul

explicatiei partii prin intreg, afirmand unitatea structurala a acestuia), si universaliste (tinzand sa

aplice acelasi cadru conceptual pentru orice fel de societate si cultura.

Paradigma lingvistica , a carei relevanta sociologica a subliniat-o C.Levy-Strauss ,

porneste de la analogia care se poate stabili intre cultura pe de o parte si limbaj, pe de alta parte,

construind ipoteza unei ,,gramatici culturale’’, a unui sistem de reguli si principii de structurare a

,,vocabularului culturii’’ (continuturile si simbolurile acesteia ).Limba este astfel cadrul aprioric

al culturii , ceea ce confera caracter idiomatic particularismelor, fiind in egala masura un

principiu formator (socializant), si de diferentiere culturala.

Mult mai fertila , insa , pentru studiul aplicat in sociologie, s-a dovedit paradigma

comunicationala , perspectiva pentru care actul de comunicare devine principiul explicativ

al ,,emiterii’’ de informatie culturala, prin intermediul unui canal si cu ajutorul unui cod ce

asigura conventia de comunicare intre parteneri, in directia unui receptor (individual sau

colectiv), pregatit sa asimileze un mesaj dinainte structurat.

Revenind la definirea termenului de cultura , vom uzita cea mai la indemana definitie a sa

, aceea care desemneaza drept ,,ansamblul produselor activitatii umane, al valorilor si al

modalitatilor de comportare obiectivate de anumite comunitati, transmise altor comunitati si

generatiilor urmatoare.

Aceasta definitie , formulata de L.Antonesei, are –intre altele-avantajul ca:

-1.nu considera culturile ca fiind asemanatoare monadelor, inchise,izolate, ci- in pofida

conceptiei lui Spengler- permeabile la contacte si aflate in permanent dialog;

-2.permite definirea educatiei ca transmitere a culturii.

Daca omul este om, aceasta se datoreaza faptului ca el este o fiinta culturala; aceasta

inseamna ca la el totul imbraca forma culturala, incepand cu necesitatile biologice si finalizand

cu produsele spirituale cele mai elaborate.

Chiar si actele cele mai asemanatoare cu cele ale animalelor sunt mediate de constiinta

(Maslow), interpretate si executate cultural.Si omul, si animalele, au nevoie de adapost; ambele

ori isi gasesc unul, ori si-l construiesc.Pana aici, nimic deosebit, dar daca vizuinele vulpilor

sau ,,barajele’’ castorilor sunt asemantor construite, dupa un tipar, casele oamenilor sunt diferite,

in functie de o serie de factori care tin de conditia umana.Si animalele, si oamenii, au nevoie de

hrana; dar cei din urma si-o procura in modalitati civilizate.Sub aspectul prepararii hranei,

animalele nu au nici o idee, in vreme ce oamenii au dezvoltat o stiinta in domeniu.Totul este ,

asadar, mediat cultural la om-relatiile cu semenii, obiceiuri vestimentare, formule de salut, etc.

Sociologia face cuvenita distinctie intre individ si societate si corespunzator intre cultura

individuala si cea colectiva.Astfel, pentru sociologul F.Znaniecki cultura personala , a

individului, constituie totalitatea modurilor de comportare , a metodelor de actiune, a gandurilor,

conceptiilor, produselor activitatilor lui, care pot fi adesea necunoscute altor oameni.Iar cultura

colectiva nu este o simpla insumare a culturilor personale ale membrilor societatii, ci ea

reprezinta ,,un ansamblu al produselor gandirii si activitatii, al obiceiurilor , modalitatilor de

conduita care au fost recunoscute si acceptate de colectivitate si au capatat importanta pentru

membrii sai, determinand conduite considerate ca obligatorii.’’(Sczeczepanski)

Intre cultura personala si cea colectiva raporturile sunt foarte complexe; desi ele sunt

uneori tensionate ,de cele mai multe ori el se stimuleaza reciproc.Sursa de innoire a culturii

coletive este cultura individuala, personala (personalitatea creatoare), iar prin educatie , cultura

colectiva ii formeaza pe indivizi ca fiinte culturale.Cat priveste asa-zisa obligativitate a culturii

personale de a se incadra in cultura colectiva, ea trebuie inteleasa intr-un sens foarte larg,

referindu-se mai degraba la spiritul decat litera acelei culturi, sau-cum zicea Blaga-aceasta este o

problema de stil cultural.

Totul tine de libertatea de a alege a individului: intre diferitele ,,obligatii’’, intre

nenumaratele bunuri, valori sau modele culturale pe care le pune la dispozitie societatea , epoca

respectiva (includem aici si traditia), individul este liber sa aleaga chiar pana la limita lui ,,a nu

alege’’ ,deoarece ,,a nu alege inseamna tot o alegere’’-spunea Sartre-realizand de fapt ca

omul ,,este condamnat sa fie liber’’(sa aleaga).Realitatea istorica din epoca moderna , dar mai

ales cea contemporana , a demonstrat , din pacate, ce inseamna ,,inregimentarea’’ (integrarea

silita) culturii individuale in cultura colectiva , de fapt in culturile dogmatice : creatii ,,la

comanda’’(ale politicului), inabusirea spiritului creator , nihilism, etc.

Jocul dintre individual si colectiv in cultura este deosebit de subtil , mobil si

complicat.Nu tot ce se creeaza individual este si acceptat de colectivitate si integrat patrimoniului

sau.Nu tot ceea ce este creat intr-un anumit moment dat este transmis altor comunitati sau

viitorimii.De foarte multe ori se uita ca si in cultura actioneaza (e adevarat ca numai prin vointa

umana) una dintre legile dialecticii care nolens-volens conduce la trei consecinte pe planul

culturii:

*inlaturarea a ceea ce este vechi, perimat:

*pastrarea si chiar dezvoltarea a ceea ce este in continuarea bun, valoros;

*promovarea noului sistem de valori care reprezinta si sustin structural noua societate

(pentru o societate autentic democratica vorbim de valorile dominante , de o cultura cu adevarat

democratica , si nu de una dogmatica).

Revine educatiei in primul rand misiunea grea, dar demna, de a realiza aceasta dinamica a

valorilor in societate.Ca proces global, educatia ar putea fi caracterizata si ca o recapitulare , o

sinteza axiologica –intrucat ea este selectiva –a intregii experiente culturale a umanitatii ,

realizata desigur prin mijlocirea experientei celorlalte ,,verigi’’ ale sistemului cultural: individul

(personalitatea culturala ), grupul , comunitatea.

Am aratat ceva mai inainte ca o cultura se intemeiaza pe valori , ca esenta culturii este

valoarea. Rezulta asadar ca educatia are drept continut chiar cultura; continuturile educatiei nu

sunt altceva decat valorile, normele si modelele culturale ale societatii.Valorile sunt cele care

coaguleaza spiritul oricarei culturi istoric constituite si pe cel al culturii umane in intreaga sa

universalitate.Valorile se constituie intr-o adevarata ,,coloana vertebrala’’ a culturii; ele

orienteaza spiritul oricarei culturi si functioneaza asemenea unei ..grile’’ selective fata de

creatia ,conservarea , promovarea si difuziunea valorilor.Daca cultura este selectiva in dinamica

sa, rezulta ca si educatia este tot asa.Stransa legatura dintre educatie si cultura a fost sesizata de

multa vreme de catre fondatorii pedagogiei axiologice si ai pedagogiei culturii.Astfel, Spranger

scria :,,Educatia este acea activitate culturala care-si propune sa dezvolte in indivizii in

maturizare , o cultura subiectiva printr-un contact adecvat cu cultura obiectiva si prin asigurarea

unui adevarat idel cultural, valoros sub aspect etic.’’

O anumita clasificare a valorilor slujeste la elucidarea raportului dintre cultura –educatie-

valori.Criteriile utilizate –unul spatial si altul temporal- permit distinctia intre :

#valorile etern-umane, cele promovate de istoria de peste doua mii de ani ai umanitatii ,

de la valorile antichitatii grecesti: adevarul , binele, frumosul, la ,,huomo universale’’ al

Renasterii si pana la valorile epocii moderne care formeaza patrimoniul cultural al umanitatii, de

la care educatia isi trage pentru sine acele valori, care, dainuind peste veacuri, s-au dovedit a fi

demne de a fi asezate ca si ,,caramizi’’ in arhitectura personalitatii umane;

#valorile secolului sunt valorile specifice unei epoci oarecare din istoria lumii;ele nu au

trecut ,,proba timpului’’, nu au inca stabilitate , dar ele aduc elementele de noutate , originalitatea

si chiar progresul axiologic, si dintre acestea, doar un numar vor fi selectate si promovate ca

valori dominante ale sistemului social corespunzator;

#valorile comunitatii nationale sunt cele constituite de-a lungul istoriei respectivei

comunitati.Ele au un pronuntat caracter de stabilitate si certitudine in virtutea conservarii lor in

patrimoniul cultural national.

Unele dintre ele reusesc sa patrunda in patrimoniul universal, altele isi pastreaza

caracterul ideomatic.Asa de pilda patriotismul, devalorizat astazi din pricina demagogiei si a

mondialismului, ramane in limitele ideomaticului ,,fara a I se stirbi insa prin aceasta valentele

educative’’ (Antonesei).

Problema care se pune pentru educatie si planificatorii acesteia este care dintre ele trebuie

promovata , in ce proportii, pentru ca un sistem educational sa fie performant.Gasirea unui

echilibru corect, a unei juste masuri intre aceste trei categorii de valori este una dintre ,,pietrele

de incercare’’ pentru orice sistem educativ.

2.CARACTERISTICILE SOCIOLOGICE

ALE EDUCATIEI

Educatia a parcurs-in opinia lui E.Stanciulescu- ,,drumul de la o paradigma

individualista, predominant psihologica, la o paradigma sociologica.Educatia nu mai este definita

in termenii unor transformari individuale, ci in termeni actionali’’, iar Durkheim aprecia

ca ,,educatia este actiunea exercitata de generatiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru

viata sociala.Ea are ca obiect sa provoace si sa dezvolte la copil un numar oarecare de stari fizice

, intelectuale si morale pe care le reclama de la el atat societatea politica in ansamblul ei , cat si

mediul special caruia ii este cu adevarat destinat.’’

Specialistii romani- S.Chercea, L.Vlasceanu, C.Zamfir, etc.-definesc educatia in termenii

praxiologiei: educatia este o forma a practicii sociale - ,,educatia este un ansamblu de actiuni

sociale de transmitere a culturii, de generare, organizare si conducere a invatarii individuale si

colective.’’

O ,, radiografie’’ a acestui tip de actiune sociala pune in evidenta urmatoarele

caracteristici:

--este un proces care incepe inca din frageda copilarie si care dureaza toata viata

(educatia permanenta);

--este un proces bidimensional , imbracand atat un aspect individual, cat si social;

--are atat un caracter spontan, cat si unul constient, sistematic, organizat, etapizat;

--are un caracter unidirectional, dinspre educator spre educat (aceasta nu exclude desigur

feed-back-ul);

--este un proces teleologic, presupune anumite scopuri , care se indeplinesc cu ajutorul

anumitor mijloace;

--are atat un caracter normativ , cat si unul nomotetic (prescrie reguli de urmat si se

conduce dupa legi si principii ale educatiei).

Structura activitatii de educatie este in corespondenta cu functiile educatiei si se

realizeaza corelatia, la nivelul actiunii, dintre subiectul educatiei (educatorul individual si/sau

colectiv) si obiectul educatiei (educatul care ,de asemenea ,poate fi individual si/sau colectiv).

Subiectul educatiei –parintii ,profesorii , agentii sociali, institutiile mass-media

specializate in educatie etc. -este ,,cel care proiecteaza si realizeaza actiunea educatiei in calitate

de initiator si emitator al mesajului educational, calitate conferita de statutul sau social.’’

(S.Cristea , C.Constantinescu).

Obiectul educatiei –copil, elev, student, adult, etc.- este cel care preia mesajul educational

in calitate de receptor.Pozitia de subiect vizeaza statutul ontologic al personalitatii elevului ,etc,

care solicita parcurgerea anumitor programe de educatie / instruire , prin valorificarea rolului sau

de subiect epistemic activ, angajat in realizarea obiectivelor educatiei /instruirii, proiectat la nivel

de sistem si la nivel de proces.

Subiectul educatiei elaboreaza proiectul pedagogic (care cuprinde :obiective, continuturi,

metode, evaluare) in functie de finalitatile macrostructurale (idealul educatiei, scopurile

educatiei) stabilite , in termen de politica a educatiei, la nivelul sistemului

educatiei/invatamantului.Mesajul educational presupune selectionarea informatiilor cu valoare

formativa optima. Comunicarea sa implica realizarea unui repertoriu comun intre obiect si

subiect.Subiectivizarea /constientizarea mesajului permite obiectului educatiei realizarea unui

comportament de raspuns dirijat de subiectul educatiei.Aceasta permite apoi evaluarea de catre

subiectul educatiei a comportamentului si , in fine, feed-back-ul actului educativ.

Continutul educatiei reprezinta ,,ansamblul dimensiunilor stabile ale activitatii de formare

–dezvoltare a personalitatii realizate /realizabile la nivel de sistem si

proces.’’(S.Cristea,C.Constantinescu)

Aceste dimensiuni vizeaza :

a)educatia intelectuala- are drept continut activitatea de formare-dezvoltare a

personalitatii prin stiinta si pentru stiinta, realizabila prin dobandirea unor cunostinte , capacitati

si atitudini cognitive generale si specifice;

b)educatia morala –are drept scop formarea –dezvoltarea constiintei moral-civice a

personalitatii la nivel teoretic (notiuni, principii, norme morale ) si aplicativ (sentimente,

atitudini, convingeri, comportamente morale) in vederea optimizarii raporturilor acesteia cu

lumea si cu sine;

c)educatia tehnologica-are drept continut activitatea de formare –dezvoltare a capacitatii

personalitatii de aplicare a stiintei in toate domeniile vietii sociale, in general, in productie, in

special, cu implicatii directe in procesul de orientare scolara, profesional si sociala;

d)educatia estetica –are drept continut formarea –dezvoltarea personalitatii prin

receptarea , evaluarea si creearea valorilor generale ale frumosului in arta , natura si societate;

e)educatia fizica-are drept continut activitatea de formare –dezvoltare a personalitatii prin

valorificarea deplina a potentialului fiziologic si psihologic in ,,conditii igienico-sanitare’’,

specifice societatii moderne care solicita ,,o minte sanatoasa intr-un corp sanatos’’.

In ultimul sfert al secolului trecut UNESCO a propus (si uneori a impus!!) comunitatii

mondiale si alte continuturi ale educatiei ca urmare a nevoilor nou aparute,si anume :

-educatia ecologica;

-educatia demografica ;

-educatia pentru democratie;

-educatia casnica;

-educatia moderna,etc.;

Noile educatii sunt adaptabile la nivelul fiecarei dimensiuni a educatiei ,in functie de

particularitatile acestora , dar si de ,,ciclurile vietii’, si de conditiile specifice fiecarui sistem

educational/invatamant (de exemplu, educatia ecologica poate fi integrata la nivelul educatiei

morale in invatamantului primar, al educatiei intelectuale –in invatamantul liceal, al educatiei

tehnologice –in invatamantul profesional).

Formele educatiei reprezinta ansamblul actiunilor si al influentelor pedagogice succesiv

sau simultan in cadrul activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane.

Clasificarea formelor educatiei se face dupa doua categorii de criterii:

-a)criteriul proiectarii:educatie institutionalizata/cu obiective specifice institutionalizate

(educatia formala-nonformala) ;educatie noninstitutionalizata/fara obiective specifice

instutionalizate (educatia informala);

-b)criteriul organizarii:educatie realizata pe baza unor actiuni explicite si influente

implicite(educatia formala-informala);educatie realizata doar pe baza unor influente

implicite(educatia informala).

Educatia formala reprezinta ,,ansamblul actiunilor si al influentelor pedagogice proiectate

instutional prin structuri organizate sistemic, pe niveluri si trepte de studii (scoli,

universitati,centre de perfectionare , etc.) in cadrul unui proces de instruire realizat cu maximum

de rigurozitate in timp si spatiu (plan , programe, manuale, cursuri, materiale de invatare, etc.).

(G.Vaideanu).Educatia formala este organizata institutional in cadrul sistemului de invatamant ,

sub indrumarea cadrelor didactice de specialitate care asigura dirijarea constienta a raporturilor

structural –functionale dintre educator si educat , realizate intr-un context metodologic de

predare –invatare-evaluare, favorabil reusitei pedagogice .Ea este pusa in serviciul urmatoarelor

obiective generale:

-dobandirea de cunostinte fundamentale articulate intr-un sistem;

-consolidarea aptitudinilor si atitudinilor umane intr-un cadru metodic

stimulativ,deschis,perfectibil;

-aplicarea instrumentelor de evaluare sociala la diferite niveluri si grade de integrare

scolara-postscolara, universitara postuniversitara , profesionala, etc.;

Din punct de vedere functional,educatia formala asigura :

-proiectarea pedagogica organizata pe baza de planuri , programe,manuale, cursuri, etc.;

-orientarea prioritara a finalitatilor spre parcurgerea programei in vederea asigurarii

succesului scolar a unui numar cat mai mare de elevi,studenti;

-invatarea scolara sistematica , realizata prin corelarea activitatii cadrelor didactice de

diferite specialitati la nivelul metodologic (de echipa).

-evaluarea pe criterii socio-pedagogice riguroase prin:note, calificative, apreciei,

caracterizari, etc;

Educatia nonformala este in completarea celei formale, ea realizandu-se intr-un cadru

institutionalizat situat in afara sistemului de invatamant , dar si in interiorul acestuia , in cadrul

unor organisme extrascolare, constituind astfel ,,o punte intre cunostintele asimilate si

informatiile acumulate informal’’(Vaideanu,G.).

Educatia nonformala se realizeaza pe doua circuite pedagogice principale :

*activitati periscolare organizate pentru valorificarea educativa a timpului liber

prin :excursii, vizite ,tabere, cluburi , vizionari de spectacole , videoteca , discoteca, RTV

scolara, instruire asistata pe calculator, etc;

*activitati parascolare organizate in mediul profesional ca ,,solutii alternative’’ de

perfectionare, reciclare, instruire permanenta, institutionalizate special la nivel de presa

pedagogica, cursuri, conferinte tematice, etc;

Activitatile de educatie nonformala au deci un caracter institutional si un specific aparte

fata de educatia formala:

-proiectarea pedagogica este neformalizata , cu programe deschise spre

interdisciplinaritate si educatie permanenta;

-organizarea facultativa , neformalizata, cu profilare dependenta de optiunile

comunitatilor scolare, cu deschideri spre experiment si inovatie;

-evaluare facultativa , neformalizata, fara note sau calificative oficiale.

Aceasta forma de educatie are obiectivele sale specifice , urmarind:

--ridicarea nivelului general al educatiei prin difuzarea programelor in scoli izolate sau

incadrate necorespunzator;

--cresterea nivelului de pregatire al cadrelor didactice din unele scoli sau zone prin

calitatea exemplara a modelelor pedagogice propuse;

--completarea cunostintelor in domenii care solicita un grad ridicat de operativitate a

informatiei (limbi straine, stiinte socio-umane, matematica, biologie, etc.);

--stimularea ,,alfabetizarii functionale’’ in domenii productive care solicita perfectionarea

si chiar re-/calificarea profesionala continua.

Educatia informala include ansamblul influentelor pedagogice exercitate spontan asupra

personalitatii umane de catre familie,mediu social, micro-/grupurile sociale, comunitatile

( locale, teritoriale, nationale), mass-media.

Aceasta forma a educatiei nu angajeaza o actiune pedagogica bazata pe institutionalizarea

relatiei subiect-obiect.Ea evolueaza in ,,camp deschis’’, preluand direct sau indirect influentele

cu efectele pedagogice rezultate din contextul situatiilor si al activitatilor cotidiene si care ,,nu isi

propun in mod deliberat atingerea unor teluri de ordin educativ’’(Cristea,S.; Constantinescu,C.)

O caracteristica a societatii contemporane este extinderea ariei de influente a educatiei

informale pe fundamentul unei imense mase informationale , eterogene, foarte variata si inegala

de la zi la zi,de la persoana la persoana (G.Vaideanu).Aceasta ,,masa informationala imensa’’ nu

poate sa permita atat un ansamblu de influente neorganizate (provenite din diferite medii

sociale), cat si organizate (provenite de la institutiile mass-media care nu angajeaza raspunderi

pedagogice explicite, deosebite de aceleasi institutii specializate in educatie amintite mai sus).

In practica, cele trei forme ale educatiei sunt independente . Interdependenta lor asigura

cresterea potentialului pedagogic de formare-dezvoltare a personalitatii atat in plan individual,

cat si social, la nivel didactic si extradidactic .Cea mai actuala modalitate de ,,unificare’’ a celor

trei forme ale educatiei in cadrul proiectarii pedagogice este modalitatea curriculara care

evidentiaza ,,necesitatea integrarii educatiei informale in activitatea de proiectare a continutului

instruirii in vederea valorificarii efective a resurselor informationale ale acesteia si a experientei

de viata a elevului/ studentului.’’(Cristea,S.; Constantinescu,C.)

3.EDUCATIA CA FAPT SOCIAL

Sa incepem tratarea acestui subcapitol cu o scurta incursiune in lucrarea lui E.Durkheim

-,,Regulile metodei sociologice’’,cu scopul de a ne reaminti aspectele esentiale legate de

conceptia sa despre faptul social.

Cartea a aparut in 1924,in traducerea lui C.Sudeteanu si D.Gusti, care , in prefata lucrarii

apreciau ca nu a fost pana azi o incercare mai viguroasa si mai hotarata de a construi sociologia

ca stiinta , Durkheim putand fi considerat ca al doilea intemeietor al ei.Din acel moment, autorii

traducerii apreciau ca sociologia este astazi, mai presus de toate, durkheimiana.Sosise timpul ca

faptele sociale sa fie tratate in mod stiintific, dar pentru aceasta trebuie sa gasesti ce este obiectiv

in ele , adica un element obiectiv , susceptibil de determinare exacta sau chiar de masura , sa

descoperi , dupa Descartes , latura prin care ele sunt stiintifice.

Aceeiasi traducatori apreciau ca Durkheim simte o adevarata groaza pentru constructiile

arbitrare.El are nevoie sa gandeasca aupra a ceva dat (asupra unei relatii observabile ,asupra a

ceea ce el numeste un lucru).

Inaintasul lui Durkheim , A.Comte, introdusese pentru prima data in noua stinta ce se

anunta –sociologia-notiunea de lege naturala, in studiul faptelor sociale, dar Comte nu a studiat

faptele sociale insele, ci numai ideile ce-si facea despre aceste fapte , urmandu-l pe Spencer ,

care a cercetat modul cum ipoteza evolutionista se verifica in regnul social.

Durkheim indeparteaza speculatia fiolosofica din sociologie vazand in aceasta ,,cea mai

mare amenintare pentru constituirea sociologiei ca stiinta’’;el refuza categoric sa fie ,,filosof in

sociologie’’(Durkheim).

Lucrarea lui Durkheim este pentru sociologie un fel de ,,Discours de la methode…’’ a lui

R.Descartes.Caci pentru a avea stiinta , trebuie sa ai metoda , respectiv ,,organonul’’ necesar

investigarii obiectului.

Dar ce este un fapt social?! Un grup determinat de fenomene care se deosebesc prin

caractere anumite de cele studiate de alte stiinte ale naturii.

Fac parte din acest tip de fapte –deosebite de cele naturale –urmatoarele : datoria de

frate , sora, sot, cetatean; obligatiile contractuale; credintele si practicile religioase; sistemul de

semne al limbii; sistemul de monede; practicile profesionale, etc.Spre deosebire de faptele

organice si de cele psihice , faptele sociale sunt exterioare individului si exercita o anumita

putere de constructie asupra lui.Privite in acest fel , faptele sociale nu sunt altceva decat lucruri,

nu in sensul curent al cuvantului, ci lucruri sociale ; si aceasta este si prima regula sociologica :

faptele sociale trebuie considerate ca lucruri.In unele cazuri constrngerea este mai violenta

(crima), in altele mai putin , dar ea niciodata nu inceteaza a exista : ,,nu sunt obligat sa vorbesc

frantuzeste cu confratii mei sau sa folosesc moneda nationala, dar e imposibil sa fac

altfel.’’Faptele sociale au ca substrat pe individ , dar il depasesc pe acesta ,sunt transindividuale

si de aceea el sunt ale socialului; acesta nu se poate sustrage lor si din acest motiv societatea

apare ca superioara individului .Hobbes si Rousseau au propus , pentru a iesi din paradoxul ca

societatea este o violentare a individului, (care este singura realitate sociala admisa

=individualism social ) teoria si practica contractului social.Pentru Durkheim insa, indidul nu

este opus societatii ,,caci el traieste in ea ca in mediul sau natural si este imbibat de ea’’.

(Durkheim)

Deci, societatea este o forta naturala dominanta si ea nu deriva dintr-o alcatuire

conventionala , adaugata de vointa omenesca la realitate, deci individul si societatea sunt dati de

la inceput intr-o conexiune naturala ; dominanta societatii asupra individului deriva din insasi

natura societatii care de fapt este o forta morala sau un sistem de forte morale ; la baza societatii

stau doua tipuri de solidaritate : mecanica si organica; izvorul celei organice ,care este superioara

celei mecanice , este diviziunea muncii care devine totodata baza ordinii morale; asadar, sensul

constrangerii nu este unul coercitiv, ci unul educativ; nu punitiv, ci formativ.

Rezulta de aici ca de fapt sociologia propusa de Durkheim este un program social

educativ, o pedagogie sociologica care se intemeiaza pe ideea ca educatia este un lucru cu

deosebire social; in fiecare om sunt doua fiinte : una individuala si una sociala , iar ,,scopul

educatiei nu este altul decat a constitui in fiecare dintre noi aceasta fiinta sociala’’.Educatiei ii

revine nobia misiune de a-l transforma pe om dintr-o fiinta egoista si asociala intr-o fiinta noua si

sociala.Asadar, educatia este societatea adaugata omului.Intr-unul din discursurile sale,

Durkheim spunea ca tot ce omul are mai caracteristic rezulta din istorie si din viata

comuna.Omul este un produs al istoriei , si, deci, al unei deveniri.Deci, nu este nimic in el

dat.Judecatile de valoare, de exemplu,sunt opera societatii; drapelul este simbolul pentru soldatul

care moare, deoarece societatea a stabilit asa. ,,Daca societatea este un izvor permanent de valori,

daca este creatoarea idealului prin care ea traieste ridicand pe indivizi pana la ele – nu este ea cel

mai inalt ideal?’’(Durkheim).

Cu ocazia transformarii in 1887, la Sorbona , a catedrei sale in catedra de stiinta

educatiei, Durkheim a spus ca educatia este ceva eminamente social ,prin originie sale , ca si prin

functiile sale, si ca , prin urmare, pedagogia depinde de sociologie mai mult decat orice alta

stiinta.

Potrivit opiniilor unor exegeti ai lui Durkheim , acesta ar opune realitatii obiective a

faptelor sociale realitatea subiectiva a individului si ar afirma primatul societatii asupra

indivizilor; ,,numai ca nu este vorba de un primat ontologic, ci de unul epistemologic , si mai

ales , unul metodologic’’. (Stanciulescu,E.).

Faptele sociale –si deci si educatia –au un caracter obiectiv; ele sunt simultan si realitate

data , observabila si independenta de orice vointa individuala , astfel ele nu s-ar putea distinge de

cele psihice si deci sociologia s-ar ,, topi’’ in psihologie (ca la Tarde sau Le bon).

De asemenea, ele au o dubla natura: sunt atat fapte materiale (morfologic vorbind ), cat si

fapte de constiinta ; sunt fapte individuale in manifestarile lor concrete si fapte colective in

esenta lor si prin originea lor ; ele au o origine colectiva si se petrec intre constiintele sociale si

prin aceasta ele au un caracter general. Durkheim este adeptul nu numai al unei ordini sociale

date , ci si al constructivismului sociologic ;ordinea sociala , inteleasa ca ansamblu organizat,

coerent ,stabil, de comportamente umane, este produsul istoriei comune a membrilor unei

colectivitati ;ea este ,,o constructie’’ in dublul sens al termenului ,,lucru’’, o imbinare procesuala

a unui ,,datum’’ si ,,factum’’.Prin aceasta, sociologiei i se asigura un caracter prospectiv, de

program si terapie sociala care urmareste ,, o noua ordine sociala pozitiva’’, bazata pe stiinta si

cunoastere.

Asadar,educatia este tema centrala a sociologiei.

Educatia este cea care creeaza in individ o serie de structuri subiective , altele decat cele

genetice , dar pe acest teren. Aceste structuri reprezinta forma interiorizata a constrangerilor

exterioare exercitate asupra individului in cursul experientei sale sociale ;de exemplu, o

importanta deosebita, o au constrangerile in procesul de educare si formare a copilului ca adult.

Educatia creeaza un om nou, un om cu comportamente normale pentru membrii unei

colectivitati in consens cu a celorlalti, repetabile, relativ stabile si previzibile.Nucleul acestui

comportament (care si el este un fapt social) este unul moral, are un cntinut moral; asadar ,fiinta

sociala este o fiinta morala (iata aici putem constata marea actualitate a lui Durkheim!); centrul

acestei moralitati este datoria morala (fata de ceilalti, fata de divinitate, respectul moral fata de

norme, etc.); datoria se identifica , in fine , cu binele moral. Compotamentele moralei moderne ar

fi viziunea lui Durkheim: spiritul de disciplina, atasamentul fata de grup, autonomia vointei (dar

nu in sensul apriorismului kantian, ci in cadrul evolutiei sociale).

Educatia este o functie sociala .Functiile educatiei sunt consecintele sociale ale activitatii

de formare –dezvoltare a personalitatii angajate la nivel de sistem, ,,indiferent daca acestea sunt

sau nu sunt intentionate in calitate de finalitati pedagogice macro si microstructurale sau/si de

influente pedagogice provenite din directia campului psihosocial’’ (Cristea,S.;

Constantinescu,C).

Distingem urmatoarele functii ale educatiei:

-a)functia centrala a educatiei este formarea –dezvoltarea personalitatii in vederea

integrarii sociale optime , permanente a acesteia;

-b)functiile principale ale educatiei sunt:

---functia culturala a educatiei: formarea –dezvoltarea personalitatii prin intermediul

valorilor spirituale preluate pedagogic din toate domeniile cunoasterii umane in raport cu

particularitatile de varsta si psihologice;

---functia politica a educatiei: formarea –dezvoltarea personalitatii civice care

reglementeaza raporturile acesteia cu lumea si cu sine in conditiile specifice fiecarei varste

scolare si psihologice;

---functia economica a educatiei: formarea –dezvoltarea personalitatii prin intermediul

valorilor economice care vizeaza creearea capacitatii acesteia de realizarea a unor activitati

socialmente utile in diferite contexte sociale;

Aceste functii sunt implicate direct in asigurarea functiei centrale a educatiei; prioritate in

acest cadru o are ,desigur, functia culturala , in proiectarea functiilor principale ale educatiei

(cultura –politica-economica) si implicarea acestora in realizarea functiilor derivate.

-c)functiile derivate ale educatiei sunt urmatoarele:

---functia de informare , functia de culturalizare ,functia de asistenta pedagogica ;

---functia de protectie sociala, functie de propaganda / ideologizare (subordonata functiei

politice);

--- functia de specializare ,functia de profesionalizare (subordonata functiei economice).

Educatia este, inainte de toate , mijlocul prin care societatea isi reinnoieste neincetat

conditiile propriei sale existente.Omul pe care trebuie sa-l realizeze educatia-spunea Durkheim-

nu este omul asa cum l-a creat natura, ci omul pe care il vrea societatea , iar ea il vrea asa cum ii

cere structura sa interioara. Rezulta deci ca fiecarui tip de structura sociala ii corespunde un tip

(mediu, normal, generic) de personalitate care face posibil consensul social-conditie

indispensabila existentei oricarei societati.

Educatia /socializarea este termenul mediu intre societate si individ.

Desi unii specialisti apreciaza ca sociologia educatiei ,,ramane in spatiul stiintific

romanesc si universitar ruda saraca a altor stiinte ale educatiei ( a pedagogiei si a psihologiei mai

ales), dar si a altor ramuri ale sociologiei’’, (Stanciulescu), ea totusi a depasit un secol de

existenta.Debutul ei ca stiinta s-a produs in anul 1895 odata cu aparitia lucrarii lui

Durkheim, ,,Regulile metodei sociologice’’.Ca disciplina universitara ea a inceput sa fie predata

EDUCATIA

in Franta, la Sorbona ,inca din 1883,iar din 1887, aici a aparut prima catedra de sociologia

educatiei din lume, al carei sef era Durkheim.Intre 1907-1918 ea va functiona sub denumirea de

catedra de sociologia si stiinta educatiei.

Stiintele educatiei/pedagogice formeaza un sistem si studiaza nucleul structural-

functional al activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii printr-o metodologie specifica,

conform unor principii si legitati specifice.

Ele valorifica rezultatele cercetarii din unele domenii ale stiintelor socio-umane si

anume : filosofia, psihologia, sociologia, logica, antropologia, etc.

Panoplia actuala a stiintelor educatiei cuprinde trei mari grupe de stiinte,aranjate dupa

criterii specifice,astfel:

I.Dupa gradul de generalitate ,stiintele educatiei cuprind:

1.Stiintele pedagogice fundamentale ,cuprinzand:

-teoria educatiei;

-teoria instruirii;

-teoria curriculum-ului;

2.Stiinte pedagogice aplicative care cuprind:

-pedagogii speciale: defectologie,pedagogia culturii, pedagogia aptitudinilor speciale;

-pedagogia sociala ( a familiei, a muncii, a mass-media, etc);

-pedagogia scolara (prescolara, scolara, preuniversitara, universitara);

-pedagogia adultilor;

-pedagogia artei;

-pedagogia sportului;

-pedagogia militara;

-pedagogia medicala;

-didactici: a invatarii limbii materne,a limbilor straine,a predarii filosofiei,matematicii,

etc.

II.Criteriul metodologiei de cercetare predominanta imparte stiintele educatiei in

urmatoarele domenii:

-istoria pedagogiei;

-pedagogia comparata;

-pedagogia experimentala;

-pedagogia cibernetica;

-planificarea educatiei;

-politici ducationale;

-teoria instruirii;

-managementul educatiei.

III.Criteriul tipului de interdisciplinaritate promovat in mod special dupa care avem

urmatoarea viziune:

-pedagogia psihologica;

-pedagogia sociologica/sociologia educatiei;

-pedagogia filosofica/filosofia educatiei;

-logica educatiei;

-pedagogia antropologica;

-pedagogia politica,etc.

Sociologia educatiei este deci o stiinta a educatiei prioritar sociologica si care studiaza

fenomene educationale cuprinse in aria pedagogiei ca stiinta si arta practica.Ea studiaza:

-procesele educationale, relatiile lor cu fenomene sociale si culturale concret-istorice ;

-criteriile de sistematizare in domeniu (cronologic, macro-, micro- ) ;

-functiile sociale ale educatiei (de integrare sociala, de transmitere a culturii, de selectare

profesionala, de conservare sociala, etc.);

-scoala si functiile ei (din mai multe perspective);

-metodologii de cercetare (observatia, studiul de caz , interviul, etc.).

Evolutia sociologiei educatiei se produce la nivelul unor intersectii intre domenii si

subdomenii disciplinare care ofera numeroase resurse de inovatie relevante la nivelul obiectului

si a metodologiei de cercetare, dar si in planul optimizarii raporturilor dinte teorie si practica,

dintre analiza macro- si micro- structurala.Aceasta reconsiderare de pozitie si de valoare

corespunde , pe de alta parte , faptului ca sociologia a format deja un domeniu hibrid cu

pedagogia .

Acest hibrid poate fi sesizat la nivelul unui reper metodologic semnalat de P.Andrei cu

decenii in urma prin evidentierea faptului ca ,,ambele stiinte , operand cu acelasi material, viata

sociala , manifestata concret in indivizi, motiv pentru care pedagogia este o stiinta sociala,

contribuie la largirea educatiei care formeaza nu numai copilul, ci oamenii de toate varstele in

vederea structurii sociale existente.’’

Pe de alta parte , trebuie remarcat faptul ca sociologia educatiei- in contextul evolutiei

sale continue la nivelul unei discipline integrate in domeniul stiintelor sociologice sau/si al

stiintelor pedagogice /educatiei –are schimburi cu multe alte stiinte sociale si nu numai un

subiect sau altul decide unitatea domeniului .Aceste subdomenii principale sunt : psihologia

educatiei, filosofia educatiei, istoria educatiei si antropologia educatiei.Si aici subiectul se

fragmenteaza in contact cu alte discipline formale.’’(Dogan,Pahre)

Evolutia sociologiei educatiei reflecta mutatiile inregistrate in strategiile de cercetare

exersate in timp si spatiu la nivelul stiintelor sociale de la specializarea monodisciplinara spre

interdisciplinaritate si hibridare.

In ultimii ani sociologia educatiei analizeaza fenomene de mare complexitate ca :

-egalitatea /inegalitatea sanselor;

-abordarea sociala a reusitei si a esecului scolar;

-interactiunea dintre societate si actorii sociali;

-definirea socio-structurala si socio-fenomenologica a curriculum-ului ;

-criza ,,paradigmelor hegemonice ‘’(functionalismul, structuralismul , marxismul);

-relatia dintre sistemul educatiei si diviziunii muncii;

-rolul educatiei permanente;

-abordarea etnografica a scolii , comunitatii clasei de elevi;

-abordarea organizationala a scolii;

-abordarea etnometodologica a rolurilor actorilor in educatie,etc.

CAPITOLUL AL III-LEA

ACCESUL LA EDUCATIE

AL POPULATIEI

DEZAVANTAJATE

1.DREPTUL COPILULUI LA COPILARIE,

IDENTITATE,EXPRESIE,EDUCATIE,

PACE

,,Eu cred ca va trebui sa revendicam cateva drepturi ale copilului si sa actionam pentru

recunoasterea lor universala’’ -scria Englatyne Jebb,fondatoarea organizatiei ,,Salvati copiii’’.Ea

a fost cea care ,intr-o declaratie de cinci puncte , a sintetizat drepturile copilului , agreata de

Adunarea Generala a Uniunii Internationale ,,SALVATI COPIII’’ (1923) si adoptata de Liga

Natiunilor (1924).Cele cinci puncte au devenit ulterior cunoscute sub numele de ,,Declaratia de

la Geneva’’.

In 1946, dupa cel de-al doilea razboi mondial, a avut loc la Geneva o conferinta a

organizatiei anterior amintite ,la care au participat 54 de organizatii internationale cu activitate in

beneficiul copiilor si au fost reprezentate 34 state.Urmare a conferintei, a fost dizolvata Uniunea

Internationala ,,Salvati Copiii’’ si s-a constituit Uniunea Internationala pentru Bunastarea

Copilului –I.U.C.W.

Una din primele sarcini ale noii structuri constituite a fost sa convinga Comisia

Economica si Sociala a Natiunilor Unite ca ,,Declaratia de la Geneva’ ’sa devina o declaratie a

Natiunilor Unite.

In 1948, Natiunile Unite s-au concentrat pentru definitivarea si adoptarea Declaratiei

Universale a Drepturilor Omului.

Includerea implicita in textul ,,Declaratiei…’’ a drepturilor copilului s-a dovedit

insuficienta , nevoile specifice ale copilului reclamand un document separat.Au inceput sa fie

intreprinse eforturi in acest sens.

La 20 noiembrie 1959, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a adoptat ,,Declaratia

Drepturilor Copilului’’.Ea cuprindea 10 articole si incorpora principiul ,,interesului superior al

copilului’’.

Declaratiile cuprind principii generale si intentii.Ele nu sunt obligatorii si nu au putere de

lege ,nu prevad proceduri care sa asigure implementarea.Proclamarea Anului International al

Copilului in 1979 a creat oportunitatile pentru ca declaratia din 1959 sa fie astfel transformata

astfel incat sa devina un document obligatoriu care sa cuprinda drepturile omului, tratate in

favoarea copilului.

In 1978, Guvernul polonez a inaintat Comisiei Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului

un proiect al Conventiei Drepturilor Copilului, sperand ca acesta sa fie adoptat in cursul anului

1979.Tot atunci s-a creat un grup de lucru , care vreme de 10 ani s-a consultat cu reprezentanti ai

guvernelor, cu organizatii internationale si neguvernamentale.

La 20 noiembrie 1989, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a adoptat Conventia

Drepturilor Copilului.Ea a devenit o lege internationala , dupa ratificarea de catre 20 de

state.Desi inca –pe atunci, comunista!!- Romania a fost printre primele tari care au ratificat textul

Conventiei.

Conventia Drepturilor Copilului este unica prin interesul si rapiditatea cu care a fost

ratificata.Adoptat de Adunarea Generala a Natiunilor Unite in noiembrie 1989, peste un an era

adoptat sau doar ratficat de 57 de state.Inca 45 au urmat in 1991, pentru ca in prezent sa fie

ratificata de 191 de tari membre O.N.U., cu exceptia S.U.A.si a Somaliei.Forumul Mondial

privind Copiii din septembrie 1990 a cotribuit la formarea miscarii internationale pentru

drepturile copilului.

In consecinta, in diferite tari ale lumii au fost luate masuri de imbunatatire a situatiei

copiilor. Au avut loc schimbari legislative si s-au creat structuri pentru protectia drepturilor

copiilor, conturandu-se un proces de gandire a implementarii.

Instrument al schimbarii , reformei de principii, sprijin al miscarii pentru drepturile

copilului.Conventia isi va dovedi impactul numai din perspectiva sustinerii comunitatii

internationale.

Principiul interesului superior al copilului este unul fundamental, in toate actiunile in care

sunt implicati copii, interesul acestora trebuie sa primeze (articolul 3).

Copilul trebuie respectat, invatat sa-si exprime liber opiniile, iar acestora sa li se acorde

atentia cuvenita.(articolul 12).Nici un copil nu trebuie discriminat , fiecare avand dreptul de a se

bucura de drepturile sale, indiferent de sex, nationalitate, rasa si situatie sociala .(articolul 2).

De asemenea,articolul 4 stipuleaza prioritatea care trebuie acordata copiilor, statele avand

obligatia morala de a implementa drepturile copilului in limitele maxime de care dispun.

Dreptul la viata este privit ca fiind superior celui de a nu fi ucis, articolul 6 stipuland

obligatia statelor de a asigura –la nivelul maximului potential-supravietuirea si dezvoltarea

copilului.

Dimensiunile pe care Conventia le da atitudinii fata de copii ofera acesteia o liniaritate

politica , ideologica si etica.

Conform Conventiei , limita maxima a copilariei este de 18 ani (cu conditia sa nu

contravina legislatiei in vigoare).La aceasta varsta, copilului i se recunoaste metamorfozarea in

adult, incheindu-se astfel acea perioada de profunda curatenie spirituala de care se bucura

minunata ,,varsta mica’’.

S-au incercat definitii ale copilariei: ,,fiinta fara griji, fragila, inocenta, pura ,

nevinovata’’; ,,cea mai mica fiinta umana, bucuria si fericirea parintilor’’ ; sau, cum o definea

I.Creanga: ,,ea[copilaria,n.n.] singura este vesela si nevinovata’’, ,,varsta cea fericita’’ cand

copilul nu cunoaste greutatile si neajunsurile vietii cotidiene.

Cu toata inocenta ei, copilaria, asemeni altor varste –cea adulta sau cea a senectutii- este

totusi puternic influentata si conditionata social.

Greutatile materiale ii determina uneori pe copii sa traiasca numai biologic

copilaria .Saracia, razboaiele ori alte aspecte legate de viata de familie- decesul unuia/ambilor

parinti, divortul acestora, o viata de familie improprie, dezorganizata, abuzuri, etc.-ii obliga, din

pacate, la o maturizare timpurie.Necesitatea prestarii unei munci inca din copilarie ori starea

impusa de conflictele armate , ii rup pe copii de bucuria sigurantei alaturi de parinti, de placerea

si binefacerile jocului, stopand accesul la cultura si educatie.

Exista , in mod cu totul regretabil, copii ,,fara copilarie’’.Sa ne gandim la copiii

din ,,lumea a III-a’’ sau la cei din foste Iugoslavie sau la cei din Irak sau Liban, asupra carora s-

au abatutut norii negri ai saraciei, violentei si deznadejdii.

In orice situatie s-ar afla , oricarei persoane, asadar si oricarui copil, ii ramane

identitatea.Aceasta se defineste printr-un ansamblu de date prin care se identifica o

persoana.Elementele constitutive ale identitatii sunt: nume, cetatenie, nationalitate, cultura,

obiceiuri, limba, certificate prin intermediul unui document recunoscut: certificatul de nastere,

buletinul de identitate, pasaportul.Elementele cheie ale identitatii sunt: numele si cetatenia, la

care are dreptul orice copil.Posesia unui nume ne ajuta sa fim recunoscuti si sa-i recunoastem pe

altii.Este fundamentul pe care ne construim identitatea si apartenenta.

In afara de identitatea sa legala , orice copil mosteneste de la parinti o identitate etnica,

lingvistica si religioasa.

Statul are obligatia de a asigura conditii pentru pastrarea identitatii etnice si culturale ce

apartin grupurilor minoritare.

Ca semn de respect, adultii ar trebui sa permita copilului libera expresie, fapt important si

necesar pentru copil, deoarece contribuie la conturarea si structurarea personalitatii copilului.

Este firesc ca fiecare individ sa-si exprime gandurile, sentimentele, trairile, convingerile,

etc.Solicitarea opiniilor proprii si considerarea lor determina stimularea creativitatii

copiilor.Deoarece copilul este o fiinta in formare, libera expresie se realizeaza ghidat, in consens

cu ceilalti, incadrandu-se in norme morale , stiintifice, etc.Modul de exprimare este

important.Copilul trebuie invatat sa-si sustina opiniile prin argumente si sa respecte opiniile

celorlalti.

Fiinta umana este una eminamente culturala.Mediul cultural in care traieste copilul isi va

pune amprenta asupra devenirii personalitatii sale.

Dreptul la educatie , alaturi de cel de a exista, de a trai sanatos, etc., este

fundamental.Societatea este obligata sa-i asigure copilului exercitarea acestui drept.Copilul

invata de cand se naste.Prima lui scoala este familia, prietenii ,grupul social. Este acea ,, scoala a

vietii’’, ce debuteaza din copilaria timpurie si se mentine de-a lungul intregii vieti.Mediul scolar

il ajuta apoi , dupa cei 7 ani de acasa, sa se adapteze mai bine lumii, prin stiinta si

cunoastere.Dezvoltarea capacitatilor mentale si modalitatea de a le folosi eficient sunt cotributiile

majore ale scolii, unde copilul gaseste tot ceea ce este necesar ,,construirii’’unui om capabil de

actiune, cu constiinta morala vie.

Educatia este si trebuie sa fie un proces continuu creativ; educatorii trebuie sa ,,iasa din

tipare’’, sa nu se limiteze la reproducerea mecanica si implementarea rigida a cunostintelor;

maturitatea de care trebuie sa dea dovada adultul , admitand ca ,,invatatcelul’’sau il poate depasi,

si chiar sa se mandreasca, fiind poate , cel care a determinat un asemenea progres remarcabil;

capacitatea educatorului de a transforma educatia intr-un proces creativ, incitant si motivant.

Educatia disciplineaza si ordoneaza interiorul fiintei umane, cat si relatiile

umane.Disciplina in educatie nu inseamna supunere, obedienta totala si neconditionata , ci

trebuie sa fie indusa printr-o serie de activitati care sa genereze comportamentul adecvat,

disciplinat.

De multe ori, se face , din pacate, confuzie, intre educatie si informare , dar, asa cum

educatia nu poate fi confundata cu scoala ,nici informatia nu se reduce la cea oferita de scoala.

Informatia are, insa, doua laturi: una care favorizeza dezvoltarea personalitatii umane si

alta care dauneaza acesteia. De aceea , tot ce-i poate fi de folos copilului trebuie sa-i fie oferit fie

direct, fie prin facilitarea accesului la ea; pe de o parte copilul trebuie ferit de efectul negativ al

informatiei, de ceea ce nu numai ca nu-i foloseste la ceva, dar poate genera o serie de

comportamente indezirabile in structura personalitatii copilului.

Informatia oferita nu trebuie sa-l excluda pe copil. El trebuie ajutat sa se cunoasca , sa se

autoidentifice , sa iubeasca si sa fie mandru de valorile culturale nationale.

Copilul trebuie educat sa respecte nu doar propriile valori, dar si ale altor natiuni, precum

si ca nimic nu justifica ideea superioritatii unuia sau altuia dintre popoare.

Lucian Blaga scria in ,,Trilogia Culturii’’: ,,Originalitatea unui popor nu se manifesta

numai in creatiile ce-i apartin exclusiv, ci in modul cum asimileaza motivele de larga circulatie’’.

2.DIFERENTA FARA DISCRIMINARE

Cu toate ca principiul egalitatii sau al nediscriminarii-baza tuturor celorlalte

drepturi,parte integranta a Declaratiei Universale a Drepturilor(adoptata in 1948)- proclama ca

toti oamenii au fost creati egali si liberi,drepturile fundamentale ale tuturor cetatenilor nu au fost

intotdeauna respectate pe deplin sau garantate.

Istoria omenirii a inregistrat exemple negative , precum: sclavia, colonialismul,

interzicerea dreptului de vot, misarile separatiste, etc.

Fiecare fiinta umana ,,se naste libera si este propriul ei stapan’’-cum aprecia Jean Jacques

Rousseau-si ,, nimeni , sub nici un pretext, nu are dreptul sa subjuge un individ fara

consimtamantul acestuia.A decide ca fiul unui sclav se naste sclav inseamna a decide ca nu este

om’’.

Necesitatile fundamentale , precum cele de hrana, de habitat, de securitate personala, etc.,

sunt comune tuturor fiintelor umane.Diferentele dintre indivizi sunt determinate numai de

contextele istorice si geografice, manifestandu-se , in general, prin caracteristicile fizice, limbaj,

religie, cultura, conceptie de viata, etc.

Discriminarea presupune tratarea diferita a oamenilor ,care in aanumite conceptii, se abat

de la ,,norma’’, nefiind precum majoritatea , dintr-un punct de vedere sau altul.

Se intampla , uneori, ca in aceeasi tara , copiii sa nu se bucure de acelesi drepturi, numai

din cauza diferentelor de religie, nationalitate, rasa ,clasa sociala, cultura, habitat, etc.Persecutia

are loc , de regula ,la nivelul adultilor, insa –din pacate!- se extinde si la nivelul copiilor lor.

Acceptarea diferentei celorlalti implica faptul ca egalitatea nu este sinonima cu

omogenizarea. Daca o minoritate doreste sa-si pastreze si sa-si promoveze valorile-limba

materna, religia, cultura, traditiile-societatea din care face parte trebuie, in virtutea dreptului la

identitate , sa le accepte si sa le respecte vointa si existenta.

Relatiile intre popoare sunt vechi; putem afirma ca tocmai aceste relatii au creat istoria

omenirii. Nici o societate nu a evoluat complet singura, ci permanent au existat schimburi

culturale, economice, etc.

O societate matura in conceptii intelege ca diferentele nu o saracesc, dimpotriva, o

imbogatesc.Astfel, gandind , diferentele dintre indivizi vor inceta sa existe , sa genereze

diviziuni, fiecare fiind capabil sa aprecieze avantajele unei lumi in care coexista rase, culturi,

religii si limbi-chiar forme de limbaj-diferite.Gastronomia ,limba , limbajul, obiceiurile, stiinta,

muzica, literatura, artele , se imbogatesc datorita influentelor culturale exterioare .

3.EDUCATIA INTERCULTURALA

A)INTERCULTURALISMUL

Pe masura evolutiei societatii, aceasta isi accentueaza caracterul pluricultural.Educatia ,

prin capacitatea ei de a transmite si difuza cultura, o propaga pe aceasta din generatie in

generatie, dupa un algoritm al ,,cercurilor concentrice’’, diversificandu-se permanent.

In acest nou inceput de mileniu, spatiul existentei individuale depaseste limitele

ambiantei originare de formare si acomodare sociala initiale.Contactul dintre culturi, dincolo de

eventualele distante de spatiu sau timp , inevitabil, este problematic si complex.Pot aparea

disfunctionalitati, precum: neadaptare mutuala, ambiguitati de identitate sau de comportament,

neacceptarea sau slaba perceptie a alteritatii.Problema coexistentei diverselor culturi in cadrul

aceleiasi societati este considerata a fi o sfidare deconcentrata a timpurilor prezent si viitor.

Aflat la confluenta a doua culturi, individul risca sa sufere un dezechilibru transcultural,

din cauza tensiunilor ce apar intre valorile ce caracterizeaza respectivele culturi.Individul se

poate ,, rataci’’din cauza neconcordantei de acceptiune.Criteriile axiologice sunt reperate

incorect ori chiar neidentificate.Aceasta ar presupune o anumita perioada de acomodare, pentru

discernerea si descoperirea celor doua culturi, precum si de gasire a modurilor de interferare.

Trecand dintr-un sistem cultural in altul, individul se confrunta cu alt tip de valori: alte

optici asupra realului, asupra timpului si spatiului, etc.Primul pas spre acomodare ar fi

identificarea valorilor comune, ce pot facilita tranzitia.Pentru intelegerea mutuala este necesara o

negociere a sistemului de repere comune intre partenerii interculturalitatii.

Intrebarea care apare in cazul interferentei culturale este daca, intr-adevar, valorile

diferite, antagoniste, reprezinta un obstacol. Incorporarea noilor valori se produce printr-

o ,,devalorizare’’a altora .Opinia generala graviteaza in jurul ideii ca , intr-o interactiune

culturala autentica, se realizeaza un continuum valoric si nu o ruptura ori chiar o negare-fie ea

partiala-a unor valori preexistente.

Perspectiva disjuncta asupra acestei probleme este deosebit de malefica.Cum poate

cineva sa decida ca anumite valori dintr-o cultura sunt ,,rele’’ iar altele sunt ,,bune’’?! Pentru

evitarea acestei dileme principale , trebuie pastrate acele valori mai vechi si exploatate

contextual, valori identice sau nonidentice cu cele ale culturii ,, gazda’’.Numai astfel se va crea

pentru individ un nou mediu cultural , acordandu-se spiritual si cognitiv cu o multitudine de

stimuli culturali, adesea diferiti , dar necesari, asigurandu-i o buna receptare a influentelor

culturale.Se impune cu necesitate restabilirea conjuncturala a unei ordini de prioritati

axiologice.Insa asimilarea si semnificarea tuturor valorilor neexperimentate inca este

impusa ,pentru imbogatirea spirituala a individului in cauza.

Educatia interculturala este un rezultat al modernizarii societatii, constituind o optiune

ideologica.Ea are drept scop pregatirea viitorilor cetateni ,asa incat ei sa se poata orienta cu

succes in contextele multiplicarii sistemelor de valori in societatile democratice.Aceasta adaptare

la mutatia si diversitatea culturala este necesara pentru ambii poli ai

interculturalitatii: ,,minoritarii’’ si ,,majoritarii’’, pregatindu-i pentru interactiunile prezente si

viitoare.

O alta dilema apare in cazul delimitarii intre ,,minoritari’’ si ,,majoritari’’, act dificil si

periculos de realizat.In functie de variate puncte de reper , toti indivizii pot fi minoritari,

neacordandu-se la subcoduri culturale oarecum diferite.Multe sunt situatiile in care nu poatefi

identificata ,,majoritatea’’ si nici ,,minoritatea’’.

Conceperea educatiei din perspectiva interculturalitatii poate conduce la efecte

benefice,precum: atenuarea conflictelor, eradicarea violentei in scoala,etc. J.Walker identifica

anumite comportamente ce pot fi formate in acest sens:

*aptitudinea de a comunica (de a asculta si vorbi);

*cooperarea si instaurarea increderii in sanul unui grup (cum ar fi grupurile de tineri , de

munca, de joaca, etc.);

*respectul de sine si al altora , toleranta fata de opiniile diferite;

*luarea deciziilor in chip democratic;

*acceptarea responsabilitatii altora si a propriului eu;

*solutionarea problemelor interpersonale;

*stapanirea emotiilor primare;

*aptitudinea de a evita altercatiile,etc;

Conform studiilor efectuate in timp, s-a constatat ca teoretizarile si actiunile privind

interculturalitatea constituie o consecinta a unor dificultati relationale ivite in situatiile de

criza.Ca principiu teoretic si actional, interculturalismul este un raspuns specific la o problema

de teren: esecul scolarizarii copiilor imigranti.

O definitie comprehensiva asupra interculturalului o da Micheline Rey (Universitaea din

Geneva), cercetatoare devotata acestei problematici: ,,Cine spune intercultural spune , in mod

necesar, plecand de la sensul plenar al prefixului : interactiune , schimb , deschidere ,

reciprocitate, solidaritate obiectiva.Spune , de asemenea, dand deplinul sens termenului cultura :

recunoasterea valorilor , a modurilor de viata , a reprezentarilor simbolice la care se raporteaza

fiintele umane, indivizii sau societatile , in interactiunea lor cu altul si in intelegerea lumii,

recunoasterea importantei lor, identificarea interactiunilor care intervin simultan intre multiplele

registre ale aceleiasi culturi si intre diferite culturi’’.

Educatia interculturala vizeaza o abordare pedagogica a diferentelor culturale , strategie

prin care se iau in consideratie specificitatile spirituale sau de alt gen (diferente sociale, de sex,

economice, etc), evitandu-se, pe cat posibil, riscurile ce pot aparea din schimburile inegale dintre

culturi, ori, si mai grav ,tendintele de atomizare a culturilor.

Abordarea interculturala nu este o noua stiinta, o noua disciplina, ci-asa cum se arata intr-

o lucrare editata de Consiliul Europei-o noua metodologie care urmareste integrarea in spatiul

educational a datelor psihologiei, antropologiei, stiintelor sociale, politicii, istoriei, culturii.

Conexiunile disciplinare sunt csle care au generat discursul asupra interculturalului.

Educatia interculturala nu este sinonima cu o educatie pentru culturi diferite , ce ar

presupune izolarea grupurilor culturale si staticism.Ea vizeaza dezvoltarea unei educatii pentru

toti, in spiritul tolerantei si recunoasterii diferentelor ce coexista in aceeasi societate.Acest tip de

educatie presupune ca zona de manifestare si alte spatii educative decat scoala, depasind portile

acesteia pentru a se prelungi si insinua in activitatile informale.

Formarea atitudinii interculturale va facilita aparitia unei sinteze de elemente comune, ca

baza a comunicarii si intelegerii reciproce intre diferitele grupuri culturale.Prin acceptarea si

promovarea valorilor precum: toleranta, egalitatea, respectul mutual, complementaritatea

valorilor, scoala exploateaza diferentele spirituale si valorile locale, atasandu-le la valorile

generale ale umanitatii.Cei ce aspira la apropierea de cultura mondiala vor pastra orice valoare

locala autentica , care pot reprezenta porti de intrare in perimetrul valorilor generale.Valorile

particulre veritabile comporta o potentialitate si o disponibilitate funciara de deschidere catre

valorile generale spre care tind fiintele umane.

Interculturalismul este asa cum sublinia Eric Bouchez si Andre de Peretti (1990), ,,un

instrument pentru ameliorarea egalizarii sanselor si a insertiei optimale a populatiilor straine,

europene sau nu, in viata economica si sciala , punand in practica dorinta de intarire a drepturilor

pentru toti, si de aici, chiar dezvoltarea democratiei’’.

Abordarea din perspectiva interculturalului refuza incercarea folclorica si caricaturala de

apropiere a unei culturi, precum si stigmatizarea ori ierarhizarea valorica a culturii.Rolul acestui

tip de educatie este evident in tarile unde migratia este o problema; astfel, se poate transforma

intr-un instrument de lupta contra xenofobiei si intolerantei, anihiland tendintele de dispret si de

negare a unor culturi minoritare.

Politicile culturale si cele educative trebuie sa fie deschise atat valorilor nationale , cat si

celor internationale, cooperarea pe plan politic si economic fiind imposibila in cazul lipsei

aliantei intre spiritul comprehensiv si cel de cooperare (in ambele domenii:cultura si

educatie).Toate particularitatile si modelele comportamentale ce caracterizeza grupurile scolare

ori elevii in situatia interculturala trebuie valorificate si valorizate.Exista o cunoastere relationala

, centrata pe dialectica dintre dependenta si autonomie fata de altul,pe care Michele Salmona o

numea ,,cunoatere phorica’’(de la grecescul,,phorein’’=a purta ,a suporta,a asuma dependenta si

autonomia altuia si a sinelui).Constientizarea dificultatilor relationale in termeni afectivi, in

raport cu esecurile, grijile, temerile, etc ale fiecaruia defineste ceea ce inseamna pentru ,,phoric’’

formarea.

O educatie apta sa ia in considerare ori sa se fondeze pe diferenta si sa se deschida in fata

diverselor valori pare singura sa raspunda nevoilor Europei contemporane si viitoare.Inca de

acum peste 50 de ani (1950), Louis Meylan anunta virtutile unei educatii interculturale : ,,o

perfecta loialitate,respectul persoanei umane, toleranta, simpatia, …,sociabilitatea, generozitatea

si spiritul de intrajutorare.’’

Societatea contemporana devine tot mai complexa.Sunt tot mai reale fenomene ca

migratia, multiplicarea contactelor ,disparitia granitelor, carora li se poate raspunde in doua

feluri: asimilationismul, care presupune asimilarea culturala a populatiei ,,noi’’,topirea ei pana la

disparitie in noua cultura si o a doua alternativa: multiculturalismul,care defineste afirmarea

valorilor specifice fiecarei culturi,dar in chip izolat, fara subminari reciproce.

Multiculturalismul european este o bogatie potentiala, cu conditia pastrarii identitatii

fiecarei culturi.Interculturalismul reprezinta un principiu care vizeza instaurarea modurilor de

comunicare , de conexiune intre diferitele modele culturale, punand in relatie moduri de gandire

si coduri expresive diferite, prin potentarea constiintei de contrast.

Constiinta identitatii culturale se fortifica prin depasirea mediului cultural ale carui valori

cu greu mai pot fi percepute in propria cultura.Cultura respectiva poate avea de suferit din cauza

unei atitudini rigide.Asa cum se arata intr-un document U.N.E.S.C.O.(,,Cultures’’,1977), ,,o

buna educatie culturala trebuie sa permita persoanei a transcede aspectele culturii sale, percepute

ca fiind limitative, si a pune in libertate aspiratiile care sunt paralizate ca intr-o camasa de forta’’.

Pluralismul cultural european este rezultatul unei istorii lungi si continue care implica

acceptarea altuia , toleranta , coexistenta plurala, dar si sansa afirmarii pozitiilor proprii.Acest

pluralism spiritual se explica prin anumite elemente fundamentale ale culturii: curentele

religioase, mereu transnationale, gandirea stiintifica , modelele si curentele artistice, ideologiile,

tehnicile de productie.Studii de antropologie culturala arata ca ,in chip funciar, nu pot exista

antagonisme fundamentale intre sisteme de valori, decantate de diferite culturi.Antropologia

stabileste ca , sub aspectul valorilor finale, aceleasi valori pot fi acceptate sau dispretuite in

culturi diferite.

Sarcina actuala a scolii este formarea la elevi a unei constiinte europene, prin cultivarea

respectului si solidaritatii fata de cultura altor popoare.Valori-cheie precum: aspiratia spre

democratie , respectul drepturilor omului, ale drepturilor copiilor, justitia sociala, toleranta,

pacea, echilibrul ecologic, traditiile culturale, etc., ar trebui integrate in programele scolare.Alte

valente culturale ale valorilor educative sunt: invatarea simultana a mai multor limbi straine,

accentuarea valorilor care-i reunesc pe oameni (si nu cele care-i divizeaza) ,participarea

tineretului la gestionarea comunitatii scolare, infratirea scolilor la nivel european.

Dialogul cultural este o strategie de interogare intraculturala asupra propriilor fundamente

ale unei culturi, asupra deschiderilor sau opacitatilor fata de opinii inedite.Tentativa de

ierarhizare a comportamentelor culturale, delimitarea lor stricta in minore –majore, negative –

pozitive, plecand de la criterii ,,a priori’’, sau etnice, sau sociocentriste, trebuie combatuta.Este

preferabil ca valoarea diferita sa fie considerata ca pretext de interpelare a propriukui sistem

valoric.

Dupa cum aprecia Constantin Cucos, principiul abordarii interculturale poate fi aplicabil

in cel putin doua cazuri: pe un plan sincronic-pentru o intelegere adecvata a indivizilor unor

culturi diferite- si pe un plan diacronic-ca parghie sau catalizator al intalnirii mai multor culturi.

Din perspectiva interculturala, cultura contemporana este o serie de transformari

constante a motivelor de baza.Orice noua expresie culturala se fundamenteaza pe o baza valorica

preexistenta.Structurile de adancime ale unei culturi rezista si se actualizeza contextual in

structuri de suprafata in functie de anumite repere socio-culturale determinante.Renasterile

culturale identificate de-a lungul istoriei sunt, de fapt, deplasari de accente, redescoperiri si

redimensionari ale unor expresii spirituale si coduri culturale momentan uitate.

Educatia interculturala presupune o noua optica asupra valorilor, care nu trebuie grupate

intr-o maniera binara,exclusivista ,perspectiva dihotomica, maniheista fiind , principal , straina

ipotezei interculturale . Negocierea valorilor , interpretarea lor , dar si juxtapunerea si

complementaritatea lor- iata centrul de interes specific acestui gen de educatie. Coexistenta ,

uneori ,a unor valori contradictorii la nivel intra- si intercultural, situatii ce sunt paradoxale,

genereaza rezolvari prin luarea in calcul a unor serii de variabile circumstantiale, cum ar fi:

nivelul si profunzimea manifestarii valorilor (pe plan abstract /practic) ,factorul timp

(succesivitate/ simultaneitate), sistemul de referinta individual –grupal (valorile noastre/ale

altora), scopuri si obiective ale corpusului social, etc.

Solutionarea unor consecinte socio-culturale impuse de amploarea fenomenelor

migrationiste se realizeaza si prin intermediul educatiei interculturale , ca un raspuns pedagogic

specific.Multe reuniuni internationale si organisme specializate, mai ales din Occident ,si-au

concentrat atentia asupra acestui fenomen, formuland cateva concluzii in ,,Recueil

d’informations’’(1993) sub egida Consiliului Europei(1983):

*principiul interculturalist este un mijloc prin care institutia scolara isi atinge mai bine

scopurile privind democratizarea , egalizarea sanselor sau difuziunea culturala.In context didactic

, acest principiu nu se poate substitui unor exigente specifice scolii si intrate in fundamentele ei

clasice, dar le poate insoti si facilita prin largirea sferei de preocupari ale scolii;

*interculturalismul defineste recunoasterea reciproca a culturilor de origine si de primire ,

in cazul migratiilor, precum si diversele expresii culturale ale emigrantilor si

autohtonilor.Culturile acestea au caracter dinamic, creativ, datorita multiplelor contacte si

intrepatrunderi, nefiind niciodata inghetate, inchistate, fixe in propriile structuri;

*atentia scolii trebuie sa fie canalizata spre relevarea si cultivarea diferentelor culturale,

revalorizandu-le intr-un context mai larg, al comunitatii care este ,,gazda’’noilor veniti.Acasta nu

inseamna insa ca recunoasterea egalitatii valorice a culturilor echivaleaza , in final, cu disparitia

diferentelor si a divergentelor:

*multitudinea experientelor culturale , la care se va alinia , in noul context, scoala,

determina repunerea in chestiune a criteriilor de evaluare scolara, care nu mai raman socio- sau

etnocentriste.Selectia scolara si perceptia esecului scolar vor fi revalorificate in consens cu noua

paradigma de dimensionare a proceselor scolare;

*un bun plan managerial al colectivului de elevi si practica scolara interculturala depind

foarte mult de organizarea proceselor educationale, de calitatea colaborarii dintre profesorii

autohtoni si cei straini.Ca strategii suplimentare de implinire a exigentelor educatiei

interculturale sunt: relatiile de infratire dintre scolile din tari diferite , schimburile de elevi, de

personal didactic, etc;

*continutul invatamantului trebuie corelat cu coordonatele interculturale, reexaminandu-

se ponderea informatiilor si cunostintelor cu caracter general-uman si decongestionandu-se

paleta de elemente valorice inguste, fara a se afecta ponderea acelor elemente particulare,

purtatoare si relevatoare de valori inalte si perene;

*un alt mod de asigurare a aplicarii principiului interculturalitatii il constituie formarea

initiala si continua a formatorilor , ceea ce justifica necesitatea regandirii

prioritatilor ,strategiilor, metodologiilor, obiectivelor si practicilor pedagogice de pregatire a

cadrelor didactice.Un prim pas spre concretizarea educatiei interculturale il constituie experienta

culturala si relationala a educatirilor;

*o alta concluzie priveste ansamblul factorilor educationali implicati in realizarea

educatiei interculturale ; pe langa scoala, se inscriu: familia organizatiile de copii si tineret,

organizatiile etnice, confesionale, etc.Conjugarea eforturilor educationale externe scolii,a

capacitatilor educogene ale formalului nonformalului si informalului se impune tot mai mult.

Educatia interculturala presupune , in principal, definirea identitatii culturale si a

raportului identite –alteritate.

Este cunoscut ca orice identitate se costruieste pe baza raportarii la altceva , deci intr-o

relatie comparativa , de diferenta/ asemanare.Intrucat trebuie dezvoltate , construite si asimilate

in plan comportamental modalitati de convietuire , circumstantiale actuale, ce se caracterizeaza

prin multiplicarea schimburilor , deschiderea frontierelor, sporirea circulatiei oamenilor, in plan

fizic si ideologic, se ridica intrebari asupra conceptiilor traditionale , asupra identitatii si asupra

raportului identitate –alteritate (intr-o modalitate ea insasi plurala).

Conceptul de identitate culturala –vag si greu de cuprins-poate fi circumscris invocandu-

se atat dinamismul cultural, cat si al individului care doreste sa subscrie acestei dialectici. ,,O

identitate stabila, rigida, osificata, obiect al unei fixatii constituie o carcasa asimilabila cateodata

unui mecanism de aparare si ,de aceea,este simptomatica pentru o situatie de criza’’-sublinia

Micheline Rey(1984).

Conceptul de identitate culturala este un construct care are drept caracteristici reductia ,

fixatia si tendinta de generalizare.Eticheta identitatii e , de regula, pusa de un observator exterior,

ferit de capcanele preconceptiilor.

Discutiile despre identitatea individuala sau colectiva presupun abordari de tip

interactionist si situational.Emergenta unei identitati presupune intalnirea si raportarea la altul,

ori la dinamica temporala.Continutul individualitatii se defineste prin ceea ce ,, lipseste’’, parte

care se doreste a fi completata prin fenomenul alteritatii.Aceasta relationare cu altceva permie

perceptia limitelor reale.In ipoteza situationala , identitatea este o unitate plurala, o structura

dialectica prin care unitatea subiectiva este constant negociata prin seria de transformari induse

de diversitatea de situatii proxime.Subscriind, C.Camilleri, este de acord ca transformarile

externe se prezinta individului ca semnificatie si structurate deja de o serie de parametri care vin

din interioritatea sa , din experientele sale anterioare.P.Tap defineste identitatea culturala ca un

sistem dinamic de sentimente axiologice si de reprezentari prin care factorul social, individual si

colectiv isi orienteaza conduitele, isi construieste istoria , cauta sa-si rezolve contadictiile prin

relationarea la alti factori sociali, fara de care nu se poate defini si percepe satisfacator.Pentru

E.H.Erikson, identitatea personala e vizata in termeni de unitate , de continuitate si de

similitudine su sinele , singura preocupare fiind ca aceasta unitate sa-si asigure existenta si

continuitatea in reteaua complicata a relatiilor si actiunilor exterioare .Pentru Joseph Leif

identitatea culturala poate fi realizata fie prin integrarea in sistemul social, intr-un mod difuz, dar

constrangator si pregnant, fie prin intermediul demersurilor educative in scoala.

Chestiunea identitatii este analizata si din perspectiva schimbarii si adaptarii.Kasterstein

vorbeste despre o identitate circumstantiala, ca fiind una ce tinde adaptarii la diferite roluri si

situatii. C.Camilleri sustine ca devenirea individuala se realizeaza nu atat din alterari , cat din

constante.Dinamica identitatii personale ridica problema coerentei noastre existentiale , a

ansamblului nostru de reprezentari despre sine si despre univers.Daca nimic nu e stabil, totul

intra in disolutie.

Alteritatea culturala este un concept care ridica discutii si mai numeroase .Chiar daca au

fost formulate si conceptii privind incomunicabilitatea culturilor, o perspectiva organicista , care

considera ca fiecare din acestea constituie o unitate inchisa , ce trebuie luata ca atare, majoritatea

ganditorilor contemporani subscriu necesitatii interferentei culturale, recunoscand forta de

imbogatire a contractului cultural.

Alteritatea , cu experientele ei, prezinta o deosebita importanta pentru identitatea care si-o

doreste , delimitand-o si constituind-o. Micheline Rey sugereaza faptul ca interculturalitatea nu

inseamna ,,dreptul la diferenta’’-cum se exagereaza uneori-intrucat aceasta ar conduce la

apartheid.Aceeasi Micheline Rey arata ca interculturalul este, mai ales, dreptul la egalitate (pe

care diversitatea nu o pune in discutie ) si locul esential al alteritatii, care simultan

fundamenteaza si reinnoieste intreaga viata (individuala si sociala) si insasi cultura.

Astfel, posibilitatile adaptative ale individului sunt mai ample , acesta putand actualiza un

anumit segment identitar, pentru o mai puternica ancorare in realitatile conjuncturale.Contactul

cu altul este o buna cale de a deschide autoanaliza si compararea cu acela.Insasi invatarea ,

considera M.Serres ,este un proces care conduce la amestecul , inmanuncherea influentelor ce ne

formeaza, ori care ne deformeaza si ne transforma.

O atitudine sensibila fata de cultura altuia nu desemneaza numai un plan

cognitiv(formarea pe plan strict intelectual) ci si pe plan afectiv si comportamental.Aceste

comportamente culturale sunt individual incorporate, fie prin imitatie, fie prin incercare si

eroare , in afara unui proces discursiv verbal, mereu constient si explicit.Iata de ce educatia

interculturala trebiue sa vizeze , in primul rand, educarea acestei atitudini, indrumarea lor catre

teritoriile spirituale inedite, altele decat cele inradacinate.

Se recomanda ca diversele culturi sa fie studiate in scoala intr-o maniera comparativa si

complementara , apelandu-se la acele filtre culturale prin care membrii unei comunitati diferite

inteleg si percep realitatea, prin sondari si explorari alternative in campul cultural.Identificarea

acestor filtre ar fi usurata –in conceptia autoarei Micheline Rey-printr-o abordare stereoculturala

in educatie , care ar ajuta la o mai buna, mai fluenta circulatie a valorilor dintr-o cultura in

alta.Acest tip de abordare ar fi o ocazie favorabila pentru a li se crea copiilor situatii propice

descoperirii varietatilor gusturilor, limbajelor, formelor de expresie,etc.

B)INVATAMANTUL ROMANESC

DIN PERSPECTIVA EDUCATIEI INTERCULTURALE

Invatamantul romanesc se gaseste in plina schimbare si innoire.Reforma implica si o

dimensiune interculturala.Argumentele acesteia ar fi , in primul rand, o motivatie pragmatica ,

introducerea elementelor noi fiind mai simpla in fazele incipiente ale reformei , decat dupa

trasarea liniilor principale si restructurarea si statornicia retelei de norme.

De asemenea , este stiut ca cele mai multe tensiuni interetnice au drept sursa

nerecunoasterea identitatii culturale.In tara noastra convietuiesc, alaturi de romanii majoritari, si

alte minoritati, asezate aici in diverse imprejurari istorice.Dupa evenimentele din 1989 s-au

inregistrat conflicte deschise, mai ales intre romani si maghiari sau romani si tigani, chiar si intre

romani apartinand cultelor religioase diferite (ortodocsi si romano-catolici).Aceste tipuri de

tensiuni de sorginte etno-culturala pot fi atenuate sau chiar indepartate printr-o educatie

prealabila pentru interculturalitate.Articulatia interculturala a sistemului scolar ar constitui un

mijloc eficient pentru trecerea la o societate democratica , deschisa, permisiva, deopotriva

pluralista si solidara.Fenomene precum intoleranta pot fi stavilite prin promovarea atitudinii

interculturale.

Acest gen de comportament ar putea imbunatati raporturile relationale ale locuitorilor

tarii noastre, eliminandu-se tendintele egocentriste, pragmatismele extreme, fenomenele psiho-

sociale de marginalizare.

Perspectiva interculturala ar putea intampina bariere psihologice , de natura

prejudecatilor.Asadar, inainte de a cultiva dorintele oamenilor de cunoastere si acceptare a altor

culturi ,trebuie disipate resentimentele si prejudecatile.Interculturalitatea presupune un nivel zero

in obisnuintele si mentalitatile noastre , nivel de la care se vor putea dezvolta comportamentele

interculturale dorite.Vechile etichete si judecati apriorice se cer a fi parasite , valorificandu-se

unele facultati umane, si anume uitarea anumitor aspecte , deoarece si uitarea are valente

pedagogice.

In Transilvania, multe dintre tensiunile etnice au fost alimentate si resuscitate de unele

erori comise de unii, cum ar fi celebrul ,,Dictat de la Viena’’, sau perioada care a urmat celui de

al doilea razboi mondial.

In Moldova ex-sovietica se pot observa anumite atitudini chiar in perimetrul cultural-

lingvistic, ce sunt afisate nu numai de catre cetatenii rusofoni, ci chiar de unii romani.

Daca timpul si istoria au adus laolalta , in acelasi spatiu, romani, maghiari,evrei, tigani,

etc., atunci ei trebuie sa invete sa se cunoasca , sa se inteleaga reciproc , sa se tolereze.Echilibrul

si cumpatarea sunt mai mult decat necesare.Sub aspect cultural, superioritatea ori aroganta nu-si

au locul.

Abordarea interculturala in cazul invatamantului romanesc ar trebui sa conduca la

reflectii asupra mai multor chestiuni , precum : necesitatea implementarii flexibilitatii in cadrul

sistemului de invatamant , a permisivitatii; prevenirea ,,bronx’’-izarii fenomenelor de segregatie

culturala, paralel cu asigurarea invatamantului in limba materna pentru comunitatile etnice

minoritate.Trebuie sa se trateze , insa, aceasta problema, cu mare grija, identificandu-se limita

maxima pana la care se poate merge cu instructia in limba materna intr-un stat national si

untar.Pretentiile unor etnii de a realiza chiar si invatamant superior integral in limba materna nu

se justifica si nu sunt conforme principiului intercultural , atat la scara nationala, cat si

europeana.Principiul interculturalitatii militeaza pentru gasirea unor modalitati de cunoastere si

intelegere reciproca , nu pentru izolarea fizica (prin crearea de scoli speciale , pe criterii de limba

materna) si culturala: necesitatea fixarii unor obiective educationale centrate pe dobandirea

autonomiei spirituale, pe autoinstructie si autoeducatie, pe cultivarea atitudinilor si aptitudilor de

racordare la fenomenele culturale diversificate ; cerinta revizuirii continuturilor programelor de

educatie in sensul impregnarii sensurilor interculturale la nivelul unor discipline

scolare ,precum :istoria ,geografia,literatura,artele,stiintele,dar si in sensul introducerii in

curriculum a unor notiuni referitoare la diversitatea culturilor intr-o unitate universala , cu

valorificarea particularitatilor semnificative , dar cu pastrarea unui echilibru optim intre

elementele generale si expresiile culturale secventiale , nationale ;imbogatirea gamei

metodologice si de strategie didactica prin accentuarea unor , tehnici si procedee didactice

compatibile interculturalitatii.Aceste exigente trebuie aplicate de cadrele didactice care cunosc

foarte bine comunitatea scolara si particularitatile culturale ale elevilor.

Implementarea interculturalitatii trebuie sa tina seama de anumite coordonate si variabile

comunitare concrete, de obiectivele educative vizate.Apar trei tipuri de contextualizari:

--in comunitatile pluriculturale , cu etnii eterogene, unde apar tensiuni

interetnice ,viziunea interculturala are scopuri terapeutice , de stingere si stingere si prevenire a

conflictelor.Indicata este conlucrarea unor institutii si organizatii sau fundatii culturale (scoala,

biserica, etc), prin colaborarea ori complementaritatea actiunilor ;

--in cadrul comunitatilor pluriculturale unde nu se manifesta conflicte, abordarea

interculturala are drept obiectiv major prevenirea conflictelor , intelegerea reciproca deschiderea

si colaborarea interetnica ;

--in comunitatile uniculturale si omogene din punct de vedere etnic, avansarea acestui

principiu are ca rol fundamental pregatirea fondului aperceptiv, util in eventualele dialoguri

interculturale , facilitand viitoarele , eventualele interactiuni culturale.

In concluzie, principiul interculturalitatii este baza devenirii societatii mondiale

moderne , care, pentru a putea razbate, are nevoie de sustinerea tuturor factorilor de decizie ,

punctul de plecare fiind scoala, deci, sistemul national de invatamant.

4.EDUCATIA PENTRU DIVERSITATE

A. PROBLEMATICA SI CONCEPTE

Identitatea este notiunea fundamentala in socializare.Ea apare ca rezultat al interactiunii

dintre dimensiunea sociala si cae individuala a fiintei umane.Fiind o structura foarte complexa ,

ea se afla intr-o continua reconstruire, pe tot parcursul vietii, influentata de orice contact al

persoanei definite.

Turner, in incercarea sa de a preciza raporturile dintre social si individual in dinamica

structurarii identitatii, distinge trei niveluri in definirea eului:

--nivelul supraordonat-identitatea speciei umane, fiinta umana in diferentiere cu alte

specii;

--nivelul intermediar-cel al definirii propriei persoane ca membru al unui grup; nivelul

identitatii sociale primare , pornind de la similitudini existente in interiorul unui grup si

diferentieri intre acesta si alte grupuri ;

--nivelul subordonat-al definirii propriei persoane, al identitatii singulare de fiinta unica;

identitatea se construieste acum prin comparatii interpersonale, pe diferentieri eu/ celalalt, chiar

in interiorul grupului de apartenenta.

Toate aceste niveluri tin de o dinamica a construirii identitatii, dinamica ce impune o

imagine de sine, influenteaza stima de sine si alte elemente identitare ale personalitatii;

construirea unei imagini pozitive poate fi corecta doar in experimentarea ambelor tipuri de

comparatii: similitudini si diferente , ceea ce impune scoaterea tanarului in afara grupului sau

minoritar si socializarea in cadrul comunitatii largi.In acest proces pot aparea si imagini nefaste,

etichete, discriminari negative, rezultate din reprezentari sociale seci, livresti.Pentru a se evita

aspectele divergente pe care le poate primi identitatea in comparatie cu persoane diferite, Lee

Rainwater prescrie conceptul de ,,identitate valida’’.Aceasta identitate se gaseste la intersectia

dintre : cine esti/ ce simti tu ca esti; cine esti / ce le dezvalui celorlalti din jurul tau ca esti /ceea

ce spun ceilalti despre tine, astfel dinamica identitatii va urma un curs ascendent si realist, prin

combinatia a patru elemente:

-a)modul cum ne privim pe noi insine;

-b)modul cum ne comportam ,prin care ne vor cunoaste cei din jur;

-c)modul cum suntem perceputi de ceilalti;

-d)modul in care ne trateaza ceilalti.

Procesul construirii si afirmarii propriei identitati este unul complex, dar foarte important

pentru fiecare , atingand zonele cele mai sensibile ale personalitatii: nimanui nu-i este indiferent

cum apare in ochii celor din jur , pentru ca prin acesti ochi se construieste imaginea despre

propria persoana.

Trebuie specificat ca o persoana , un grup social sau o comunitate pot avea mai multe

identitati in acelasi timp, anumite roluri sociale , anumite stiluri de viata , apartenenta la o

categorie profesionala sau la o comunitate culturala.De exemplu , o persoana poate sa-si asume

simultan o identitate etnica (membru al unui grup etnic), una profesionala (exercitarea unei

anumite meserii), una lingvistica (vorbitor al unei anumite limbi), o identitate sexuala, o

identitate familiala , una politica , alte teritoriala, etc.

Necesitatea conceperii de strategii pentru educatia interculturala porneste si de la

consideratii legate de identitate-dupa McCall si Simmonds- ca forme de manifestare a diversitatii

culturale , identitatile pot fi sursa unor conflicte sociale: din cauza sensului diferit dat aceleiasi

identitati; ca rezultat al tentativei de a-si impune propria identitate; prin excluderea intoleranta a

identitatilor alternative.

Conform unei definitii simple (Smith,1991), identitatile sunt acele forme ale culturii pe

care o persoana, un grup social sau o comunitate si le atribuie sau prin care doreste sa fie

recunoscuta.Identitatea are deci doua laturi: una de atribuire (asumarea unui simbol sau element

al culturii ca o componenta a propriului eu ) si o alta de categorizare (revendicarea apartenentei

la o anumita categorie identitara ).Ca si in situatia identitatilor personale (construirea eului in

raport cu anumite elemente ale culturii prin carepersoana doreste sa fie recunoscuta ), intalnim

acelasi dublu proces: de atribuire si diferentiere.La nivelul asimilarii sau atribuirii nu apar

probleme deosebite , insa pot aparea situatii conflictuale in cazul diferentierii in raport cu alte

identitati colective.

Un alt aspect legat de raportul: identitati individuale/ identitati colective este situatia

identitatii impuse sau a celei induse din exterior.In acest caz , individul preia o identitate

colectiva printr-un proces de identificare formala (de exemplu, nationalitatea ), fara discernamant

, pe baza unei identitati intamplatoare (de exemplu, imprejurarea de a te naste intr-un anumit

teritoriu ).Fara ca nou-nascutul sa fie consultat ,el primeste automat o identitate

colectiva .Problema identitatii colective se pune indeosebi in legatura cu existenta unui grup

minoritar.Este situatia tipica in care grupul minoritar face apel la o identitate colectiva(etnica ,

culturala,politica sau sociala )intr-un dublu scop:pentru a asigura coeziunea interna a grupului si

pentru a apara grupul minoritar de dominatia altor identitati colective.Formele colective de

apartenenta / atribuire sunt construite in virtutea unui ideal, a unei credinte, idei sau cauze.De

cele mai multe ori, identitatile colective au un scop defensiv: ele se secularizeaza in jurul unei

cauze amenintate de o identitate (eventual culturala ) dominanta .

Dupa parerea sociologilor ,exista trei mari forte centripede in jurul carora se formeaza

identitatile colective :traditiile culturale, fortele politice si confesiunile.

Dinspre sociologia si psihologia sociala ne vin cateva precizari in legatura cu

sintagma ,,grup minoritar’’:

--1)minoritatea nu este exclusiv etnica; exista minoritati culturale, sociale, religioase,

profesionale, etc.(ca si incazul speciilor pe cale de disparitie, aceste grupuri minoritare

beneficiaza de o protectie speciala, atat in plan intern, cat si in plan international, ceea ce

determina o preocupare deosebita si din partea opiniei publice);

--2)relatia minoritate-majoritate , care este determinata printr-un raport contextualizat.Nu

exista persoana sau grup care sa fie ,,minoritate’’dupa toate criteriile si in toate

imprejurarile.Sunt frecvente cazurile in care o minoritate etnica detine de fapt controlul

economic.(de exemplu,Africa de Sud).

Drepturile omului actioneaza ca un cod moral si civil ce instituie diversitatea , toleranta,

egalitatea si libertatea ca principii de convietuire in societatile multiculturale.Datorita mobilitatii

persoanelor si comunitatilor , a migratiilor si a urbanizarii, a intensificarii schimburilor si

comunicatiilor, societatile moderne sunt intens multiculturale (fie ca este convenabil sau nu,dupa

ultimele statistici sociologice,aproximativ 30% din populatia actuala a statelor occidentale

provine din emigratie).De fapt, marile metropole colonoliale sau regiunile cu populatie mixta au

fost dintotdeauna multiculturale.

Fiecare individ se naste intr-o anumita cultura, iar pentru a vietui in cadrul acestei culturi,

trebuie ca pe tot parcursul vietii sa invete elementele ei de baza , sa inteleaga si sa utilizeze

normele si regulile ce fac posibila integrarea in cultura respectiva –asadar pentru a apartine ca

intern unei culturi , trebuie sa-i cunosti si sa-i respecti valorile , sub toate formele pe care acea

cultura le ,,distribuie’’membrilor sai.

Procesul prin care se realizeaza acest transfer al culturii de la generatiile adulte catre noile

generatii poarta numele de socializare.

Dictionarele de specialitate definesc socializarea ca un proces prin care o persoana invata

si isi apropie experientele socio-culturale, le asimileaza si le foloseste in raport cu mediul socio-

cultural in care traieste.Astfel definita, socializarea se apropie de concepte asemanatoare , insa

diferite, precum: integrarea sociala, adaptarea la mediu, conformitatea, supunerea in fata

regulilor sociale, aculturarea fortata.

Fiecare cultura transmite membrilor sai sistemul valoric de baza.Copiii invata cum sa

inteleaga si sa utilizeze semnele si simbolurile ale caror intelesuri se pot schimba arbitrar de la o

cultura la alta.Fara acest proces, copilul va fi capabil sa existe intr-o cultura data;[…]un exemplu

banal : imagineaza-ti ce s-ar intampla daca nu ar intelege copiii rolul luminii rosii a

semaforului…’’

Ca proces interactiv de comunicare,socializarea presupune o dubla ipostaza :

*a)achizitionarea de elemente socio-culturale ale mediului proxim;

*b)construirea de structuri specifice de personalitate utilizand noile elemente pe care le

incorporam elementelor deja existente.

La baza acestui schimb permanent si bidirectional sta componenta esentiala a culturii ,

valoarea.Prin valori este realizata transmiterea si asimilarea culturii de catre generatiile

tinere.Raportul individului cu mediul ambiant este unul bidirectional , prin faptul ca socializarea

implica doua directii de realizare:

-socializarea propriu-zisa , constand in sprijinul acordat tanarului pentru a-si interioriza

valori, norme, reguli, traditii, etc.(integrarea sociala, socializarea);

-exprimarea acestei interiorizari la nivelul conduitei cotidiene, deci o exteriorizare ce

poarta amprenta individualitatii ,,atinse’’de propria cultura (individualizarea , adaptarea

cerintelor sociale la structura proprie).

Agentii implicati in socializare sunt numerosi ,dar pentru anii copilariei, esentiali sunt:

familia, scoala, mass-media, grupurile de egali (colegii de generatie), grupurile de interese din

cadrul comunitatii, etc.

Valorile promovate de familie se centreaza pe cooperare si sprijin reciproc , relationare

stransa cu rudele apropiate, cu cei varstnici, deprinderea unor mestesuguri traditionale, ajutor

acordat parintilor la activitatile zilnice, s.a.La scoala , copiii dobandesc explicatii general valabile

pentru anumite comportamente ;aici se confrunta cu o cultura, cu un sistem de valori deseori

total diferite de cele deprinse in familie.Pentru a facilita socializarea , scoala promoveaza

competitia individuala, incurajeaza reusita personala, conditionand succesul de insusirea si

aderarea la valorile majoritatii .Potentialul conflict intre normele impuse in familie si cele

dobandite in scoala pot determina zdruncinarea personalitatii copilului si chiar aparitia esecului

sau abandonului scolar.Este periculos ca scoala sa reprezinte doar cultura majoritara tocmai

pentru ca o parte dintre copiii minoritari, neregasindu-se in respectiva institutie , nu o respecta si-

uneori-nu-i vad rostul in viata lor.

,,Toti egal,.toti diferiti’’a fost sloganul sub egida caruia s-au desfasurat manifestarile din

cadrul Campaniei impotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului si intolerantei , organizata

de Consiliul Europei, in anii ’90.Sloganul subintelege o contradictie care ar rezulta din

incompatibilitatea reciproca dintre egalitate si diversitate.

Egalitatea presupune simetria partilor aflate in echilibru,o dreptate comutativa de balanta

echilibrata perfect.In aceasta ipostaza , egalitatea tuturor,inseamna identitatea sau omogenitatea

dupa un anumit criteriu (este modelul ,,patului lui Procust’’).Ideea diversitatii in general implica

ceea ce se numeste ,,dreptatea distributiva’’.Este o forma calitativa de echilibru care se realizeaza

prin distributie proportionala,echitate si egalitatea sanselor.Cum diversitatea este principiul de

baza al vietii si organizarii sociale, dreptatea distributiva incearca sa asigure un tratament

echitabil tuturor, printr-o egalitate in drepturi si prin accesul liber la sansele de reusita , in functie

de aspiratiile, capacitatile si contributia fiecaruia.Nu se propune egalitatea rezultatelor , ci

egalitatea statutului social si civic (egalitatea in fata legii, egalitatea in drepturi, egalitatea

oportunitatilor, etc.).

Diversitatea este un atribut intrinsec al naturii, cat si al culturii.In ceea ce priveste cultura,

fara diversitate , ea ar fi golita de orice continut.Valorile, credintele, obiceiurile, moravurile,

normele etice sunt elemente ale culturii care diferentiaza persoanele, grupurile sociale,

comunitatile si natiunile.Chiar daca exista un nucleu moral comun, oamenii se deosebesc in

functie de elementele de cultura cu care se identifica.

In viata sociala ,in momentul intalnirilor individuale, aceste diferente naturale si culturale

sunt amplificate.In acest caz ,se pune o dubla intrebare, valabila atat pentru cercetatorii sociologi,

cat si pentru specialistii in domeniul educatiei: ,,pana unde poate fi admisa diversitatea

persoanelor , grupurilor si comunitatilor fara se se piarda coeziunea sociala?’’/,,cum coexista

identitatile individuale cu cele colective?’’

Pentru cercetatori –inclusiv in domeniul educatiei-atrage atentia vechiul principiu al

unitatii in diversitate.Unitatea rezulta , deci, pe de o parte, dintr-un corp comun de norme, valori,

conduite sau simboluri valabile pentru toata umanitate in ansamblul ei ;iar pe de alta parte, aceste

elemente ale culturii se transmit de la o generatie la alta, sub forma de patrimoniu comun, fara a

mai fi nevoie ca de fiecare data sa fie redescoperit sau recucerit.Mircea Malita

numeste ,,civilizatie’’ acel corp comun de cunostinte , valori si tehnici, care confera dimensiunea

universala a existentei umane.Daca civilizatia uneste si confera continuitatea necesara istoriei ,

cultura diferentiaza si particularizeaza.Ea este exclusivista si alimenteaza identitatile si

alteritatea.Culturile nu exista decat la plural, intr-o mare diversitate.Culturile care coexista in

acelasi plan spatio-temporal trebuie sa-si imparta zonele sau trebuie sa se tolereze,sa interfereze,

construindu-se reciproc.

Istoria moderna a cunoscut doua tipuri de politica privind grupurile minoritare: asimilarea

si pluralismul.

In sens pur ,asimilarea inseamna anularea diferentelor.Este un proces de omogenizare in

care cultura dominanta isi impune limba, obiceiurile, valorile, mentalitatile si credintele.

Gordon a identificat sase grade de asimilare, valabile pentru orice tip de societate,

studiind societatile moderne create prin imigratie voluntara(SUA si Australia):

1.-asimilarea culturala(,,aculturatie’’), prin care se realizeaza adoptarea formala a

modelului cultural dominant; la aceasta dimensiune, educatia interculturala a avut de delimitat

termeni ca :aculturatie, enculturatie, etc.;

2.-asimilarea structurala, prin participarea si integrarea in institutiile, organizatiile sau

cercurile de putere ale societatii-gazda; dupa Gordon, acesta este momentul decisiv, cand elitele

minoritatii se asociaza cu elitele majoritatii, intr-un sistem de cogestiune a puterii; accesul la

decizie si putere a elitelor minoritatii grabeste pierderea identitatii colective a grupului minoritar

de provenienta;

3.-asimilarea maritala, prin casatorii mixte;

4.-asimilarea psihologica , ce se manifesta prin identificarea cu grupul dominant; grupul

minoritar inceteaza sa existe ca identitate colectiva, cel putin pentru persoanele asimilate;

5.-asimilarea comportamentala, prin mimetism comportamental ;

6.-asimilarea civica, ce se caracterizeaza prin absenta conflictelor de putere sau de

interese intre grupul minoritar si grupul majoritar.

Ca politica, asimilarea nu mai este practicata nici macar in statele formate prin

imigratie. ,,Chiar si in Statele Unite, exemplul clasic de <<creuzet multietnic>> (,,melting pot’’),

alaturi de asimilarea noilor valuri de imigranti in jurul unei noi identitati, persista mari enclave

de diversitate culturala care-si pastreaza identitatea colectiva’’.(Barzea)

Pluralismul reprezinta expresia politica a diversitatii culturale. Persoana umana se

construieste prin proiectie identitara in raport cu aceasta diversitate , asa incat societatile

moderne devin multiculturale, multietnice, multirasiale, plurilingve.

Pluralismul a aparut ca o conceptualizare socio-politica a mozaicului cultural-

contemporan.Persoanele, grupurile si comunitatile care se definesc ele insele ca diferite fata de

tendintele sau modelele majoritare au dreptul sa-si exprime aceasta optiune, sa se organizeze in

jurul unor criterii liber consimtite , sa intreprinda actiuni sistematice pentru conservarea si

confirmarea acestor diferente.Cea mai succinta si mai clara delimitare a pluralismului consta in

faptul ca societatea pluralista este locul public de manifestare si afirmare a diferentelor.

In opinia lui Gordon, exista doua tipuri esentiale de pluralism:

-a)pluralism egalitar , in care grupurile etnice doresc si obtin egalitatea in drepturi, dar

raman separate de grupul majoritar.Diferentele sunt incurajate si acceptate in virtutea unor

principii de coexistenta stabilite in comun. Grupurile etnice participa la viata publica , au o

contributie economica si civica importanta , dar se manifesta in special ca grupuri de

interese.Gordon a delimitat in cadrul pluralismului egalitar doua subtipuri:

-pluralismul cultural, specific Statelor Unite , unde grupurile etnice continua sa-si

exprime identitatea culturala, in pofida unor puternice presiuni asimilatoare; asimilarea nu mai

este efectiva la nivel microsocial, datorita dimensiunilor statului american , astfel ca modul de

viata pluralist este impartasit de toti cetatenii , dar , in acelasi timp, nu impiedica supravietuirea

identitatilor colective de origine (etnice, confesionale, lingvistice);

-pluralismul corporatist, exemplificat de Canada si in unele tari europene (Elvetia,

Belgia), recunoaste formal grupurile etnice atat de mult, incat puterea politica este distribuita in

conformitate cu ponderea numerica a acestor unitati minoritare.Separarea institutionala si

culturala sunt recunoscute oficial, iar grupurile etnice sunt concentrate in enclave teritoriale bine

conturate, unde identitatile colective se pot prezerva foarte bine.

-b)pluralismul inegalitar este o forma anacronica de gestiune politica a diversitatii

culturale.Spre deosebire de politica de asimilare si pluralism egalitar, unde stratificarile sociale si

inegalitatile economice sunt atenuate de o bunastare comuna (impartasita atat de majoritari, cat si

de minoritari), ,,pluralismul inegalitar’’ promoveaza separarea structurala de fondul unui acces

limitat la putere si , implicit, la prosperitate.Pluralismul de acest tip este unul cu forma

inechitabila.Din acest motiv, in locul consensului si legitimarii reciproce din pluralismul

egalitar , guvernarea inegalitara recurge la coercitie si impunerea vointei dominante.Acolo unde

bunastarea este limitata , in mod firesc , grupul majoritar este tentat sa recurga la forta pentru a o

detine in mod exclusiv.

Pentru a-si pune in valoare statutul de cetatean, omul are nevoie de competentele civice

necesare , care nu se obtin doar prin calitatea legala, recunoscuta de statul de care apartine, ci si

prin achizitii culturale si comportamentale adecvate.In acest fel,cetateanul devine constient de

rolul sau, invata sa interactioneze cu puterea politica si este capabil de o participare responsabila

la viata publica.

Aceste competente necesare participarii la societatea politica,pe care cetateanul le invata

pe toata durata vietii, reprezinta si o finalitate implicita a educatiei interculturale , desi-in mod

eronat –unii educatori considera ca trebuie discutate distinct, fara elemente tangente ,

continuturile educatiei interculturale si ale celei civice.

B. EDUCATIA PENTRU DIVERSITATE,

RASPUNS LA PLURALISMUL CULTURAL

Viitorul spatiu european trebuie inteles ca un loc al confruntarii fructuoase dintre mai

multe coduri culturale diferite , care poate avea efecte disfunctionale , cel putin in anumite

momente , daca nu va fi inteligent gestionat.De aceea, nu numai oamenii trebuie sa fie pregatiti

sa se insereze in aceste noi realitati , dar si institutiile trebuie sa fie pregatite pentru a primi

persoanele purtatoare de coduri valorice particulare.Recompunerea entitatilor nationale in

ansamblu european, in contrasens uneori cu ideologiile nationale centraliste , va face ca

subculturile marginalizate sa fie revendicate si sa se impuna altfel decat pana acum.Indivizii

insisi trebuie sa actualizeze acele forme de atasare care sa le asigure coerenta existentiala si

eficienta sociala.Apartenentele prime trebuie sa fie permeabile si deschise , iar identitatea se va

reface permanent in functie de circumstante .Fiecare dintre noi va fi o unitate plurala , care se

preface permanent, sub imperiul vectorilor socio-culturali in permanenta miscare.Fiecare

persoana va dispune de o unitate inglobanta , initiala care va supraordona pemanent noi elemente

spirituale.

Ideologiile universaliste sau ale nivelarii culturale considera ca entitatile culturale

distinctive vor disparea , in favoarea unei culturi unice , mondiale.Aceste ideologii sunt mai

mereu etnocentriste si destul de atractive.Ele sunt foarte simpliste: fac abstractie de

complexitatea dinamicii culturale si de contradictiile inerente evolutiei culturale.Ideologiile

relativiste sau ale pluralismului cultural stipuleaza ideea ca fiecare cultura dezvolta viziuni

separate despre lume, sisteme da valori si de credinte ireductibile.Nu exista posibilitatea unei

comunicari autentice intre culturi.

Se stie ca societatea actuala impune noi tipuri de organizari , de asocieri si de conexiuni

ale activitatilor de productie.O structura de productie a devenit o forma

transcomunitara ,transnationala si transculturala de realizare a schimburilor .Reorganizarea fortei

de munca si integrarea ei intr-o economie globala ingaduie si obliga punerea in act a unor noi

competente relationale intre oameni.Economiile devin competitive si in masura in care actorii lor

stiu sa se raporteze la altii.Locurile in care se munceste devin spatii privilegiate de invatare

interculturala si intercomunitara .

Tarile europene au trecut aproape toate prin momente de intoleranta la inceputul

modernitatii.Alain Touraine considera ca problema multiculturalismului se pune astazi cu

acuitate din cauza ca modelul republican , ,,politic’’ , al Occidentului este in declin sau in

descompunere.Universalismul substantival al legii si dreptului a fost inlocuit de rationalismul

instrumental al economiei , al productiei,intai de toate , si al consumului; de aici, necesitatea

comunicarii.Acest lucru a condus la internationalizarea vietii economice, care a debordat

suveranitatea statelor nationale, fenomen numit si globalizare.Dezvoltarea tehnicii, a pietelor si a

noului tip de consum a distrus capacitatea de mediere politica intre ordinea naturala si

diversitatea culturilor.Incepand cu acest moment, rationalizarea si globalizarea productiei, a

schimbului international, au condus la emergenta unui nou tip de civilizatie contemporana.

Spatiul cultural tinde sa se fragmenteze in mai multe fortarete comunitare, adica in

grupuri sociale, politic organizate.Conducatorii isi extrag legitimitatea si influenta din izvorul pe

care il comporta traditiile culturale.In absenta unor medieri puternice intre economie si cultura ,

aceasta din urma se ,,comunizeaza’’, devine sursa si emblema pentru identificarea unei

comunitati.Se ajunge la un fel de societate multicomunitara , segmentara, alcatuita din entitati

care nu mai comunica intre ele. ,,Apararea minoritatilor si a drepturilor lor poate aparea ,la o

prima privire, ca o manifestare a multiculturalismului, acesta ducand adesea in directia opusa , la

un comunitarism inchis in el insusi si, prin urmare, ostil coexistentei culturilor diferite.’’

(Touraine)

Dreptul la diferenta , izolat de orice relectie asupra comunicarii interculturale, conduce la

un relativism cultural incarcat de conflicte indisolubile.Dimpotriva , pluralismul cultural

recunoaste in acelasi timp ca fiecare cultura produce semnificatii de valoare universala , pornind

de la o experienta particulara.Pluralismul cultural pune problema nu numai a apararii

diversitatilor, ci si a dialogului culturilor care recunosc, dincolo de diferentele lor, ca fiecare

contribuie la imbogatirea experientei umane si ca fiecare dintre ele este un efort de universalizare

a unei experiente particulare. Multiculturalismul nu este adversarul universalismului european, ci

o alta fata a lui.Ceea ce unifica multiculturalismul si universalismul este vointa comuna de a

plasa o cultura deasupra puterii statului sau a intereselor unui grup social. Religiile sunt incarcate

si purtatoare de multiculturalism, pentru ca ele vor sa transmita un mesaj universal, dar sunt, de

asemenea, si cele mai inversunate piedici ale multiculturalismului , din moment ce se identifica

adesea cu un anumit organism social, teritoriu sau , mai ales, putere politica.

Primul mare merit al ideii multiculturale este de a reactiona contra omogenizarii lumii in

profitul unei culturi miscatoare, sprijinita pe puternice mijloace tenhice si financiare si care

slabeste sau distruge capacitatea de inventie, de autotransformare si de reinterpretare a culturilor,

etichetate ca traditionaliste, cu toate ca ele au avut si mari efecte de modernizare.Identitatea si

alteritatea sunt inseparabile si trebuie aparate impreuna in universul dominat de fortele

impersonale ale pietelor financiare , ce impun noi forme de integrism .

Pluralismul cultural european este produsul unei istorii lungi si continue , care implica

acceptarea celuilalt, toleranta, coexistenta plurala, dar cu sansa afirmarii pozitiilor proprii.Exista

o identitate culturala europeana si aceasta este constituita din istoria si experienta comuna ,

decantata de mii de ani (Imperiul Roman, Crestinismul, Iluminarea , Industrializarea).Acest

pluralism spiritual se explica prin anumite elemente fundamentale ale culturii :curente religioase,

care au fost mereu transnationale, gandirea stiintifica, modelel si curentele artistice, ideologiile,

etc.Studiile antropologice in aria culturala au aratat ca nu pot exista in chip funciar antagonisme

fundamentale intre sistemele de valori, decantate de diferite culturi .Sub aspectul valorilor finale,

antropologia stabileste in mod statistic ca , in culturi diferite, aceleasi valori pot fi acceptate sau

nu.

Ultimii 50 de ani au lasat urme adanci in tarile europene:

-migratiile internationale dinspre fostele colonii au condus la implantari de populatii de

origine straina;

-dezvoltarea informatiilor si a canalelor mediatice care au facilitat schimbul cultural;

procesul construirii unei unitati economice in plan european conduce la regandirea politicilor

educative si culturale.Spre finele anilor ’70, scoala a fost pusa in fats unei mari dileme : aceea a

deschiderii spre pluralitatea culturala.Imigrarea masiva in tarile occidentale a deschis problema

posibilitatii si cailor scolarizarii copiilor nou sositi in aceste tari.

Scoala a trebuit sa faca fata eterogenitatii lingvistice si culturale a grupurilor scolare ivite

din urma imigrarii.Prima sa gesticulatie a fost aceea de a elima diversitatea, de a considera

pluralismul daunator.Diferenta a fost inteleasa ca un handicap ce trebuia rezolvat.Educatia

interculturala, in aceasta faza , se reducea la o practica educativa asimilationista, ca o pedagogie

reparatorie pentru esecul sau excluziunea scolara.Aceste practici erau uzuale mai ales in zonele

unde componenta plurietnica era evidenta.De aceea , s-a recurs la o pedagogie compensatorie ,

de sustinere , de stergere a diferentelor , de achizitionare a diferentelor, de achizitionare de catre

toti, pentru o corecta integrare , a acelorasi instrumente culturale, mai ales lingvistice.Alteritatea

culturala a fost conotata negativ si dispretuita .

S-a constatat ca aceasta strategie nu numai ca nu a dat rezultate,ci a si generat fenomene

adverse, fiind supusa unor numeroase critici din partea pedagogilor sau a reprezentantilor

populatiei imigrante.Perspectiva initiala de desconsiderare culturala s-a schimbat.Diversitatea

culturala nu mai este un prejudiciu, ci o realitate, ce trebuie fructificata in mediul scolar.Optica

se schimba : fiecare are dreptul individual, sa-si cultive limba, traditiile, obiceiurile.Profesorii nu

se mai raporteaza la culturi abstracte ,dezincarnate sau folclorizate,ci la culturi vii, manifeste la

nivelul claselor scolare ,puse acum in relatie cu modelul cultural dominant.Conceptia fixa asupra

culturilor este depasita.Recunoasterea eterogenitatii culturale a publicului scolar genereaza o

tensiune noua intre universal si particular, pentru ca se incearca construirea din fragmente a

unitatii culturale.

Scoala ia legatura cu reprezentantii noilor veniti,cu parintii copiilor ,pentru a coloabora si

a proiecta strategii educative bazate pe o pedagogie diferentiata .Educatia interculturala era

inteleasa ca o pregatire a copilului pentru doua culturi diferite.Alfabetizarea se realizeaza in

limba de origine a fiecaruia , facandu-se pasi , progresiv, si in directia limbii majoritate.Sunt

valorizati in acest scop profesori de aceeasi origine ca si a copiilor.Fiecaruia i se garanteaza

specificitatea.Dar nu este de ajuns.Pedagogia diferentiata cultiva diferentiata cultiva diferentele

luate separat.Punctele de intalnire si de comuniune culturala nu sunt luate in consideratie.Exista

riscul , la indivizii altfel formati ,de a ramane ,,intre culturi’’, nefiind bine instalati nici in cultura

de origine,nici in cea a tarii de primire.

O alta strategie se centreaza pe conceptul de ,,cetatenie’’, pe o invatare cooperatoare,pe

crearea de situatii de invatare la un loc, pornind de la un fond comun, pe seama unui transfer

intercultural, alcatuit cu premeditare. Scoala este un loc nu numai de primire , ci si de realizare a

interferentelor , al schimburilor egale dintre culturi.

Daca la inceput ,reflectia asupra interculturalului in invatamant a fost restransa doar la

solutionarea problemelor imigrantilor,astazi se constata ca vechea paradigma nu mai este

suficienta .Odata cu perspectiva construirii unui spatiu european , a internationalizarii

economiei,a globalizarii informatiilor ,problemele se pun altfel.,,A invata recunoasterea

diversitatii codurilor culturale diferite, a sti sa comunici intr-un context intercultural,a lua

cunostinta de propria identitate culturala, a fi capabil de a trece dincolo de stereotipuri si

prejudecati, de a cunoaste mai bine institutiile, caracteristicile sociale,formele de vietuire pentru

diverse tari europene,acestea ar putea fi obiectivele unei practici interculturale largite in

educatie’’.(Lipianski)

Scoala ,ca principal instrument de socializare,devine locul unei armonizari culturale ce o

devanseaza pe cea sociala.Gestionarea cat mai operativa si timpurie a diferentelor obliga cu

necesitate la intronarea unui model educativ care sa favorizeze intalnirea si cooperarea intre mai

multi parteneri.Prelungirea perioadei de scolarizare face din scoala principalul mediu de

construire a identitatii culturale

Actul paideic presupune un anumit coeficient de coerenta si coextensivitate in ceea ce

priveste gestiunea problemelor lumii actuale.Educatie pentru o buna intelegere si solidaritate nu

este o chestiune pe termen scurt,ci o actiune ce pretinde un evantai de demersuri globale si

prospective .

Instantelor educative le sunt fixate cateodata obiective oarecum antinomice:pe de o

parte ,obiectivele scolii sunt exprimate in termeni de continuturi,desfasurare metodica ,eficacitate

imediata ,selectie si competitie,iar pe de alta parte,de cristalizare a atitudinilor de solidaritate ,de

cultivare a unor comportamente si atitudini spirituale,formative.

CAPITOLUL AL IV-LEA

DIVERSITATEA IN INVATARE

1.DIFERENTE INDIVIDUALE

IN INVATARE

Delimitarea diferentelor individuale presupune dificultati nebanuite.Ele trebuie cautate in

geneza si dezvoltarea ontogenetica a personalitatii umane.Devenirea fiintei umane este rezultanta

interactiunii dintre natural si social,sinteza unica si originala,proprie fiecarui om.Terminologia

consacrata defineste aceasta ca interactiunea dintre cei trei factori:ereditate, mediu si educatie.

Acceptand sensul complementar al interactiunii dintre cei trei factori ,se considera ca

originea diferentelor individuale in invatare se datoreaza influentelor combinate ale acestor trei

factori, originea acestor diferente neputand fi atribuita in mod exclusiv unuia dintre ei.Insa,

ponderea lor difera de la o variabila la alta .Exista unele trasaturi al caror registru diferential este

impus preponderent prin prin ereditate, altele ale caror diferente sunt determinate de mediu sau

de educatie.Asa cum aprecia J.Lamart, ,,deosebirile care se observa intre indivizi pot fi

manifestarea unor factori genetici sau ai mediului ambiant,ori a interferentelor lor:ele nu reflecta

neaparat influenta unica a unora sau a altora.Adevarata problema consta in importanta relativa a

celor doua componente in variatia observata a unei trasaturi date, la o populatie data, la un

moment dat.’’

Actiunea educationala se concentreaza si se materializeaza intotdeauna intr-un subiect

concret, unic in felul sau. ,,Fiecare om , in acelasi timp, seamana cu toti, seamana cu unii si nu

seamana cu nimeni’’(V.Pavelcu).Asadar, se pot distinge trasaturi general- umane , trasaturi tipice

si trasaturi individuale, ele existand nu separat, ci impreuna , ca o sinteza.Tocmai aceasta

desemneaza ,,profilul psihologic individual’’, conferind caracterul de unicitate fiecarui

individ.Relatia dintre aceste trasaturi si factorii care le declanseaza se realizeaza in procesul

activitatii pe care o desfasoara subiectul,pe plan psihologic exprimandu-se prin conceptul de

personalitate.

Prin prisma activitatii ,individul apare concomitent ca subiect si personalitate.Educatia

este o actiune cu caracter relational,la ambii sai poi aflandu-se subiectul in calitate de agent si

receptor ,ceea ce inseamna ca mesajele care circula intre cei doi poli trec prin filtrul personalitatii

fiecaruia dintre ei.

Personalitatea receptorului ,a elevului, este rezultatul intersectiei unor determinisme

sociale si individuale, exprimandu-se pe multiple planuri :genetic,social,structural,cultural si

psihic.Nici unul dintre acestea nu exista in sine,neputand fi supus analizei independent de

celelalte.Personalitatea le include pe toate intr-o sinteza unica,din care rezulta un sistem personal

de raspuns la tot ceea ce se exercita asupra individului,sistem ce devine un factor co-participant

al dezvoltarii.Rolul subiectului in devenirea propriei personalitati este cu atat mai mare ,cu cat se

afla mai sus pe scara ontogenetica.

Subiectivitatea este o manifestare a personalitatii in procesul unei actiuni.Trasatura

distincta ,cea mai importanta a subiectivitatii omului in cadrul procesului cunoasterii ori al

desfasurarii unei anumite activitati,in acest caz al elevului,se refera la adaosul

subiectiv,personal,care imprima cunostintelor asimilate un indice de originalitate ,iar actiunii ,un

anumit sens specific.

Constelatia tuturor trasaturilor de personalitate ,corelata cu experienta individuala

acumulata pana la un moment dat constituie profilul psihologic individual.Cu toate ca ordinea

stadiilor evolutive este aceeasi pentru toti copiii ,aparitia si ritmul lor evolutiv sunt particularizate

,determinand diferente in modul de gandire ,de simtire si actionare.

Relatia dintre particularitatile de varsta si cele individuale este una de tipul general-

particular,in sensul ca cele individuale se bazeaza pe cele de varsta ,constituind o modalitate de

manifestare cuprinzand si anumite trasaturi ce particularizeaza dezvoltarea .

Abordarea tratarii individuale in educatie este tocmai orientarea invatarii in functie de

profilul psihologic individual,concomitent cu stimularea acestuia prin declansarea unor

contradictii intre cerintele individuale externe si posibilitatile interne ale subiectului.

Numai cunoscand particularitatile de varsta si individuale (din diferite perspective,din

cauza faptului ca fiecare trasatura specifica varstei se poate manifesta deosebit de la caz la caz)se

poate aplica acest principiu in situatii concrete,practice,de invatare.

Iata cum se justifica necesitate intocmirii fisei psiho-pedagogice a elevilor de catre

fiecare invatator/diriginte.Valoarea acestei fise depinde ,in mod evident,de fidelitatea datelor

culese,ea consituind un mijloc de previziune a devenirii subiectului educatiei.

Identificarea cauzelor ce conduc la diferntele individuale dintre elevi,daca acestea sunt

sau nu rezultatul unor capacitati generale ori speciale,sau a unei anumite atitudini fata de

invatatura,sau a unor conditii si imprejurari concrete in care isi desfasoara activitatea ,este

importanta pentru fiecare cadru didactic.

Fiecare individ constituie , in definitiv, o fiinta aparte, constituita si structurata in ritmuri

proprii si diferite de-a lungul existentei.

In literatura de specialitate, conceptul de personalitate presupune un evantai de conotatii,

din perspectiva filosofica, sociologica, antropologica , psihologica, etc.

In sens general, atributul de personalitate poate fi acordat doar indivizilor care s-au

remarcat prin realizari de exceptie in diverse domenii ale vietii sociale si culturale.Din

perspectiva antropologica si sociologica, personalitatea defineste rezultanta unor interactiuni

sociale, ea constituindu-se doar in contextul relatiilor interumane.

Paradoxal, psihologii nu ajung la un consens in privinta definirii ei, desi sunt de acord in

privinta recunoasterii unei structuri interne a personalitatii.Aceasta situatie se explica prin

multitudinea variabilelor pe care le implica respectiva structura interna.

Psihologic vorbind, identificam mai multe definitii ale notiunii de

personalitate : ,,imbinarea unitara nonrepetativa a insusirilor psihice care caracterizeaza mai

pregnant si cu un mai mare grad de stabilitate omul concret si modalitatile sale de conduita;

(A.Rosca); ,,un construct sumativ care include ganduri, motive, emotii, interese, abilitati,

etc.’’ ; ,,un ansamblu de modalitati relativ consistente si durabile de percepere ,gandire , simtire

si comportare care confera omului o identitate proprie’’.(L.Davidoff).

Se poate concluziona ca personalitatea confera omului identitate proprie , nonrepetitiva ,

unicitate , expresie a unei anumite imbinari a variabilelor sale interne, unele dintre acestea

impunandu-se cu o intensitate mai puternica in structura de ansamblu a acestiu construct uman.

Toate acestea imprima procesului de invatare un caracter individual.Mecanismele

generale ale acestui proces se nuanteaza de la un elev la altul.

2.CERINTE EDUCATIVE SPECIALE

A. CONCEPTUL DE CERINTE EDUCATIVE

SPECIALE

Conceptul a fost lansat in anul 1978, in Marea Britanie, apoi notiunea a fost preluata de

alte tari , unele chiar din familia tarilor cu limba de origine latina (Spania, Portugalia), precum si

de UNESCO.Sfera lui de cuprindere este mai ampla decat grupul copiilor cu dizabilitati.Din anul

1995, conceptul de cerinte educative speciale este utilizat si in Romania prin Legea

Invatamantului.

Notiunea de CES desemneaza necesitatile educationale complementare obiectivelor

generale ale educatiei scolare , necesitati care solicita o scolarizare adaptata particularitatilor

individuale si sau caracteristice unei dizabilitati ori tulburari de invatare , precum si o interventie

specifica, prin recuperare/reabilitate corespunzatoare.

CES exprima o necesitate evidenta de a se acorda o atentie si o asistenta educationala

suplimentara (un anumit fel de ,,discriminare pozitiva’’), fara de care nu se poate vorbi efectiv de

egalizarea sanselor , de acces si participare scolara si sociala.

Sintagma CES este mai relevanta in plan psihologic decat cea de deficienta ,

incapacitate/dizabilitate sau handicap. In acelasi timp, notiunea sugereaza o relativizare a

conceptiei si practicii traditionale de impartire pe categorii de deficiente ori handicap, precum si

o viziune mai noua, non-categoriala, care permite in mai mare masura o abordare individualizata

(personalizata).

CES desemneaza un ,,continuum’’ al problemelor speciale in educatie, de la dizabilitatile

grave si profunde, la cele usoare de invatare.Registrul acestora, in acceptia UNESCO cuprinde:

--intarziere/deficienta mentala/dificultati severe de invatare/dizabilitati de

invatare/dizabilitati intelectuale;

--deficiente fizice/motorii;

--deficiente vizuale;

--deficiente auditive;

--tulburari emotionale (afective) si de comportament;

--tulburari (dezordini) de limbaj;

--dificultati /dizabilitati de invatare(UNESCO,1995).

Din punct de vedere statistic, copiii cu dizabilitati (intelectuale, fizice, vizuale, auditive)

reprezinta cam 5-10% dintr-o populatie scolara , in vreme ce copiii cu CES sunt mult mai

numerosi, variind in unele tari(SUA, Anglia, Danemarca) intre 10 si 20% din populatia scolara.

In unele tari (SUA, Spania), conceptul de CES se refera si la copiii supradotati.La noi in

tara, Legea Invatamantului(84/1995) si amendamentele ei ulterioare utilizeaza conceptul de

CES , alternativ si/sau echivalent cu cele de deficienta si handicap.

In diverse contexte, CES apare si cu notatia prescurtata (aproape sinonima) de

,,cerinte/nevoi speciale’’. Aceasta expresie are, insa, deseori, o semnificatie mai ampla, ea

cuprinzand pe langa deficiente sau tulburari si problemele educationale puse de copiii care cresc

in anumite medii defavorizate ,copii delincventi, copiii strazii sau chiar cei apartinand anumitor

grupuri etnice minoritare , copiii bolnavi se SIDA, etc.In aceasta acceptie, ne apropiem de

semnificatia , mai larga, a termenului ,,copii in situatie de risc’’ sau ,,copii in dificultate’’, a carui

registru de cuprindere este insa mult mai amplu.Nu este posibila o definire foarte precisa a

cerintelor/nevoilor speciale, datorita varietatii si diversitatii acestora.In diverse tari, anumite

grupuri de copii se pot regasi mai frecvent sub aceasta denumire .In ultimii ani,incepand cu anul

2000,a fost introdus si in legislatia si practica protectiei copilului de la noi conceptul de ,,copil cu

nevoi speciale’’, dar intr-un sens restrans, echivalent celui de ,,copil cu handicap’’.

UNESCO si tarile membre ale Uniunii Europene acorda in ultimii ani notiunii de CES o

semnificatie mai larga decat cea legata de necesitatile speciale de educatie ale copiilor cu

deficiente ori tulburari de invatare –in formula ,,educatia nevoilor speciale’’(ECS).Ambele

formule –CES si ECS-circula in prezent in paralel.

Educatia cerintelor /nevoilor speciale (in limba engeza:,,special need educations’’),

sintagma recent introdusa de UNESCO(1995), care se refera-intr-o maniera mai generala si mai

relativizata –la adaptarea si completarea educatiei pentru anumiti copii , in vederea egalizarii

sanselor de participare si integrare scolara .Diferenta este mai degraba data de accentul care se

pune (pe educatie si pe scoala, nu pe copii).

Ratiunea acestei nuantari terminologice –care aspira sa inlocuiasca atat ,,educatia

speciala’’ , cat si CES- este legata de accentul pus in mai mare masura pe faptul ca , daca,

anumiti copii au anumite cerinte/nevoi speciale, acestea pot fi satisfacute si in medii de invatare

obisnuite, inclusive, nu numai in medii scolare separate, in vremea ce educatia speciala

sugereaza mai degraba o abordare ,,speciala’’, si , deci, segregativa , doar a unor copii.

Ambele concepte (CES si ECS) sunt greu definibile si produc unel confuzii, dar reflecta

tendintele de cautare si progresul in domeniu.Ele exprima o necesitate evidenta de a se acorda

anumitor copii, mai vulnerabili, o atentie si o asistenta educationala suplimentara (un fel

de ,,discriminare pozitiva’’) , fara de care nu se poate vorbi efectiv de egalizarea sanselor, de

acces si participare scolara si sociala, precum si nevoia de adaptare continua a scolii la elevi.

B. EDUCATIE INTEGRATA

Expresia are in vedere o modalitate institutionalizata de scolarizare a copiilor cu

dizabilitati (ca si a altor copii cu cerinte speciale),in scoli si clase obisnuite , sau in structuri

scolare cat mai apropiate de cele obisnuite , daca nu este posibil chiar in acestea.

Integrarea invatamantului pentru acesti copii are mai multe dimensiuni:

-una legislativa si administrativa, legata preponderent de politicile educationale;

scolarizarea acestor copii trebuie sa fie o parte integranta si o responsabilitate a sistemului

national de invatamant;

-una pedagogica , care releva necesitatea apropierii conditiilor de predare-invatare ,

pentru copiii cu dizabilitati de cele accesibile celorlalti copii-din punct de vedere al locului de

scolarizare (cat mai aproape si cat mai mult timp in/de clase obisnuite , daca nu este posibila

integrarea completa), al curriculum-ului ;exista o gama variata de forme si modalitati de

integrare a invatamantului;

-una sociala ,care accentueaza importanta relatiilor , a interactiunii sociale dintre copii, in

clasa si in afara orelor de curs, cu efecte -de regula, pozitive- pentru toti copiii.

Educatia integrata este focalizata in principal, pe copiii care trebuie integrati.Scoala

obisnuita face putine schimbari ,daca le face, pentru a putea primi acei copii.Se presupune ca mai

degaba respectivul copil sa se adapteze la ceea ce exista deja in scoala.

C. INVATAMANTUL INCLUSIV

Expresia ,,invatamant/educatie inclusiva’’ semnifica extinderea scopului si a organizarii

scolii obisnuite –in buna masura transformarea acesteia –pentru a putea raspunde unei diversitati

mai mari de copii-in principal copiilor marginalizati , defavorizati sau exclusi de la

educatie. ,,Educatia inculusiva presupune un proces permanent de imbunatatire a institutiei

scolare , avand ca scop exploatarea resurselor existente ,mai ales a resurselor existente , mai ales

a resurselor umane , pentru a sustine participarea la procesul de invatamant a tuturor elevilor din

cadrul unei comunitati’’(UNICEF).

Educatia inclusiva releva o conceptie ecologica si interactiva asupra problematicii

dificultatilor de invatare si evidentiaza posibilitatea ca schimbarile organizationale si

metodologice , realizate in scoli, ca reactie la dificultatile de invatare ale unor copii , sa conduca

la ameliorarea predarii-invatarii pentru toti elevii.

Intelegerea si adeziunea la educatia /scoala inclusiva pune in evidenta necesitatea

dezvoltarii scolii, pregatirea si schimbarea de ansamblu a acesteia , pentru a primi si satisface

corespunzator participarea copiilor cu dizabilitati (ca si a altor grupuri marginalizate ) in medii

scolare obisnuite , ca elemente componente ale diversitatii umane , cu diferentele ei specifice.

Exista mai multe dimensiuni si provocari contemporane, legate de introducerea si

aplicarea acestui concept , de larga rezonanta asupra modului in care este organizata si

functioneaza scoala:

--centrarea pe copil, pe unicitatea acestuia;

--raspunsul la situatii educationale diverse( o pedagogie respondenta, a valorizarii

diversitatii umane);

--comprehensitivitate, intelegere, acceptare a diferentelor intre copii ( o pedagogie a

alteritatii);

--democratie si solidaritate umana, o scoala mai echitabila , mai naturala;

-- o scoala deschisa si prietenoasa;

--o scoala flexibila, care se adapteaza , invata ea insasi ,si se schimba.

Prin comparatie , daca educatia integrata are in vedere mai ales obiectivele legate de

scolarizarea ,,normalizata’’ a copiilor cu CES , deci accentul se pune pe copii si formele de

suport pentru acestia , inclusivitatea educatiei are ca sens si obiectiv principal adaptarea scolii la

cerintele speciale de invatare ale copiilor , iar prin extensie , adaptarea scolii in general la

diversitatea copiilor dintr-o comunitate , ceea ce presupune reforma si dezvoltarea de ansamblu a

scolii.

Exista o mare diversitate de opinii si variante de intelegere si aplicare a incluziunii in

educatie.Cu exceptia unora mai radicale si/sau utopice, majoritatea acestora acorda un rol si loc

important in procesul complex al dezvoltarii unor scoli mai inclusive si structurilor si formelor

de sprijin , ca de pilda cadre didactice de sprijin.

Educatia integratata si /sau inclusiva implica si asumarea unor noi roluri in cadrul

sistemului educational.Situatiile ,contextele si manierele noi de lucru in activitatea scolara se

refera atat la cadrele didactice din invatamantul obisnuit , cat si la cele din scolile speciale.

Suportul poate lua diferite forme.In trecut, sprijinul specializat era asigurat mai ales prin

retragerea copilului cu probleme din clasa, pentru a lucra individual cu un profesor specialist

( interventie de remediere).O critica importanta impotriva acestui mod de lucru se baza pe ideea

ca scoaterea copilului in afara clasei poate reprezenta o forma de segregare , chiar in scoala

generala.In prezent, se contureaza o tendinta crescanda de descurajare a retragerii (excluderii)

din clasa.Se cauta de aceea tot mai mult modalitati de sprijin in clasa obisnuita a copiilor cu

CES.

CAPITOLUL AL V-LEA

EDUCAREA TOLERANTEI ELEVILOR

DIN CICLUL PRIMAR

- PARTEA I -

1.INTRODUCERE

Formarea omului este o sarcina complexa si de inalta raspundere,care trebuie realizata

fara rebuturi sau pierderi de valori umane.Indeplinirea acestei nobile misiuni ,cu dezideratul sau

major de a ameliora progresiv capacitatea adaptativa a omului la cerintele sociale , revine in

principal , scolii.

Formarea capacitatii de adaptare la diverse situatii de viata este conditionata , intr-o mare

masura, de gasirea modalitatilor optime de instruire si invatare.Dezvoltarea psihica a elevilor

poarta amprenta continutului concret al invatamantului si al modului de realizare a acestuia.

Posibilitatile mintale ale copilului sunt mari, iar evaluarea capacitatilor mintale genetice –

fluide si polivalente- este o sarcina dificila in stadiul actual de dezvoltare sociala.Potentialitatile

intelectuale se realizeaza in contextul activitatilor in care este antrenat copilul in mod

efectiv.Metodologia activitatilor instructiv –educative , modul lor de organizare , pot favoriza ori

limita valorificarea deplina a posibilitatilor de dezvoltare psihica de care dispune

copilul.Perfectionarea mijloacelor , a metodelor reale de formare a personalitatii , contribuie la

ridicarea nivelului de dezvoltare mintala, afectiva si morala a copilului.

Toleranta este o valoare morala, iar educarea in spiritul acesteia se inscrie, asadar, in

sfera educatiei morale.

Educatia morala reprezinta dimensiunea interna a activitatii de formare-dezvoltare a

personalitatii care vizeaza ,,ceea ce este mai profund si mai accentuat subiectiv in fiinta

umana’’(Hubert,Rene), realizabila prin raportarea la valorile incluse in normele etice definitorii

pentru reglementarea raporturilor omului cu lumea si cu sinele.

In perspectiva pedagogica , educatia morala reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a

constiintei morale si a conduitei morale a personalitatii umane, proiectata la nivel teoretic si la

nivel practic.Formarea –dezvoltarea constiintei morale si a conduitei morale la

nivel ,,psihosocial’’ angajeaza ,,practica morala’’, bazata pe atitudini proiectate si realizate in

toate ciclurile vietii, integrate, in mod special, in plan atitudinal.

Educatia morala urmareste la nivelul ,,practicii morale’’ :

*formarea depriderilor morale –componenete automatizate ca raspuns la ,,cerinte care se

repeta in conditii relativ-identice’’(Nicola,Ioan);

*formarea obisnuintelor morale-componente automatizate , perfectionate prin

intensificarea motivului intern al actiunii, cu efecte stabilizatoare in timp;

*formarea atitudinii morale , afective si motivationale , care sustin energizarea actiunii

morale;

*formarea atitudinilor morale caracteriale care asigura integrarea ,,obisnuintelor morale’’

in structura personalitatii , ceea ce determina consecventa si coerenta actiunii si conduitei

morale.

Metodologia educatiei morale reflecta dimensiunea functionala a obiectivelor generale

angajate pedagogic la linia de interactiune dintre teorie (norme morale) si practica (actiune

morala).Aceasta linie evidentiaza importanta elementelor care asigura trecerea de la constiinta

morala teoretica la constiinta morala practica:

#convingerea morala –care integreaza resursele cognitiv-afectiv-volitiv ale teoriei morale

, conferind normei morale o orientare strategica, inovatoare, durabila in timp si spatiu;

#regula morala –care operationalizeaza resursele obisnuintelor si atitudinilor morale ,in

limite de actiune determinate la nivelul unor stadii psihologice , valorificabile in mediul

(pre)scolar;

#stadiul motric(2-3 ani)-implica necesitatea de exercitiu, cu valorificarea deprinderilor

specifice varstei, deprinderi acumulate deja;

#stadiul egocentric(4-6 ani)-implica imitarea regulii morale impusa din exterior , cu

valorificarea resurselor comportamentale ale copilului, dar si ale ,,constrangerii necesare’’ ,

exercitate de adult;

#stadiul cooperarii morale(7-10 ani)-implica respectarea regulilor morale comune, cu

valorificarea resurselor de control mutual si de autocontrol limitat sau extins la situatiile impuse

de statutul si rolul de elev;

#stadiul codificarii morale (11-15 ani)-implica participarea motivationala la indeplinirea

regulii morale , cu valorificarea resurselor normative ale acesteia;

#stadiul ,,legii morale’’ (dupa 15-16 ani)-implica interiorizarea deplina a resurselor

normative care constituie nucleul cognitiv-motivational –caracterial al regulii morale , cu

valorificarea conexiunilor existente intre planul individual si cel social al actiunii morale.

2.STRATEGII SI FORME

DE REALIZARE A EDUCATIEI

INTERCULTURALE

A)OBIECTIVE SPECIFICE

Educatia interculturala are ca element cheie interculturalismul, ale carui niveluri

principale de actiune sunt:

-la nivel international : conlucrarea intre diferite tari , culturi pentru cooperare

internationala;

-la nivel de colaborare dintre diferite segmente de cultura si etnice , ale unor comunitati

in vederea formarii tuturor membrilor, indiferent de etnie (respectarea si valorificarea

specificitatii etnice si culturale ale minoritatilor).

Educatia interculturala promoveaza atitudini tolerante, deschise, de acceptare si

intelegere fireasca a raportului eu-celalalt si a notiunii de strain ,recunoasterea si respectarea

diferentelor culturale prin valorificarea pozitiva a relatiilor de egalitate intre oameni si nu prin

aplicarea polaritatii superior-inferior.De asemenea, presupune promovarea unor politici scolare

care sa permita egalizarea sanselor in educatie si a unor strategii de valorificare a diferntelor

culturale pentru a le transforma in resurse pedagogice.

Scoala este principalul spatiu al invatarii pluralitatii culturale prin pretuirea diversitatii, a

notei distincte aduse de cultura fiecarui actor social participant.Scoala trebuie sa formeze

deprinderea pretuirii valorilor pluriculturale , nu exista valori superioare si inferioare, ci exista

valori specifice care trebuie judecate.In scoala este necesara ,,modelarea’’orgoliului etnic al

majoritatii si intarirea increderii in sine a minoritatii.

Educatia interculturala nu trebuie sa se limiteze in mod exclusiv la transmiterea unor

continuturi specifice in cadrul unei discipline particulare , consolidarea abordarii sale

interdisciplinare este fundamentala; nu poate fi conceputa doar pentru mediul scolar, ci si in

legatura cu extrascolarul (familie, grupuri sociale, institutii , comunitati , mass - media).Se

remarca si o schimbare a rolului profesorului, care depaseste functia de a comunica modele si

programe , acesta trebuind sa acorde o mai mare atentie spiritului de initiativa si creativitatii,

centrarea intregii actiuni fiind pe elev.

Vor fi urmarite obiective specifice ,precum:

a)achizitionarea de cunostinte socio-umane (teorii si conceptii despre stereotipuri,

prejudecati, etnocentrism, etc, caracteristici ale elevilor din diferite etnii, rase, spatii culturale,

grupuri si clase sociale);

b)strategii de predare diferentiata in functie de capitalul cultural al educatorului;

c)clarificarea propriei identitati culturale (sa aiba o intelegere clara a mostenirii sale

culturale si sa inteleaga cum experimentele sale pot interactiona cu cele ale unor grupuri de lata

provenienta culturala);

d)atitudini intergrupale si interetnice pozitive;

e)aptitudini :de a lua o decizie instructionala pozitiva, de a rezolva conflicte intergrupale

de a formula strategii de predare si activitati care vor facilita reusita scolara a elevilor din diferite

etnii, culturi, grupuri si clase sociale.

Educatia interculturala nu este o educatie compensatorie pentru straini si nici o noua

disciplina scolara; ea refuza ,,modelul deficientei’’ in favoarea ,,modelului diferentei’’, nevizand

o extindere a programei prin ,,predarea culturala’’ sau o ,,folclorizare’’.

Impunerea pe plan educativ a unor strategii eficiente de realizare a educatiei

interculturale se poate realiza incepand cu nivelul ,,zero’’, acela al creearii unui curriculum

intercultural.Iata cateva directii pe care acesta se poate axa:

-patrunderea diversitatii etnice si culturale in tot mediul inconjurator;

-pretuirea diversitatii;

-intarirea si afirmarea propriei identitati;

-introducerea continuturilor etnice si a diferentelor culturale in toate formele de

invatamant;

-recunoasterea sarbatorilor si a festivitatilor specifice grupurilor etnice ;

-reflectarea variatelor realitati socio-culturale in lecturi,povestiri,compozitii muzicale si

plastice;

-folosirea in invatare a experientelor diferite;

-recunoasterea succeselor si a contributiilor membrilor unui grup;

-valorificarea in curriculum a resurselor comunitatii locale;

-antrenarea tuturor copiilor in studiul continuu al comunitatii locale;

-interpretarea succeselor si a performantelor unor copii din perspectiva valorilor unui

grup;

Realizarea unor activitati interculturale vizeaza formarea unor conduite interculturale:

-deschiderea spre altul,spre strain, spre neobisnuit;

-aptitudinea de a percepe ceea ce ne este strain;

-acceptarea celuilalt ca fiind ,,altul’’;

-trairea situatiilor ambigue,ambivalente;

-aptitudinea favorabila de a experimenta;

-alungarea fricii fata de ,,altul’’;

-capacitatea de a pune in chestiune propriile norme;

-neacceptarea utopiei,, discursului comunicational egalitar’’, discutii pana la proiect

comun;

-capacitatea de a recunoaste si de a realiza repere etno si sociocentriste;

-aptitudinea de a asuma conflicte (cu calm, constructiv);

-performanta de a cuceri identitati mai largi.

Strategiile si formele de realizare a educatiei interculturale urmaresc firul dimensiunilor

educatiei interculturale:

-miscarea interculturala-egalizarea sanselor, echitate intre grupuri socio-culturale;

-abordarea interculturala a curriculum-ului (cunoasterea, intelegerea diferentelor);

-procesul de educatie interculturala (competenta de a intelege si de a invata sa negociem

diversitatea culturala);

-angajamentul intercultural(combaterea rasismului, a formelor de discriminare).

B)UNELE STRATEGII SI FORME

DE REALIZARE A EDUCATIEI INTERCULTURALE

Lucrand de 9 ani intr-o scoala in care exista o populatie scolara 98% de etnie roma,am

avut posibilitatea de a incerca sa educ elevii in spiritul tolerantei si a non-discriminarii.

Alaturi de elevii clasei la care predau in prezent(clasa a IV-a C) am trait o experienta

inedita.Organizam pentru intaia oara o iesire in oras,la un spactacol de teatru.Elevii mei,atunci in

clasa intai, asteptau cu emotie intrarea.Erau prezente multe scoli cu renume din Buzau,dar ei erau

parca mai mult speriati.I-am intrebat de ce.O fetita mi-a raspuns ca se tem sa nu rada copiii

ceilalti de ei, ca sunt ,,tigani’’ si ca de aceea prefera sa intre ultimii.

Atitudinea lor m-a marcat profund si mi-a dat imboldul de a le cultiva respectul de sine,

respectul pentru ceilalti, increderea in sine , in ceilalti,si -in principal-in valorile uneori aproape

utopice precum: toleranta, non-discriminare, intelegere, cooperare,etc.

Asadar, am pornit in aceasta directie nu dintr-o pura curiozitate teoretica sau fiindca ar fi

ceva la moda, ci din profunda mea dorinta de a-i invata pe acesti copii (care nu se deosebesc cu

nimic de copilul meu-de exemplu!-) sa fie niste oameni civilizati, prin civilizatie intelegand

respectul valorilor.In discutiile noastre libere din recreatii sau chiar si la ore, cand ocazia ne

permite, eu le spun: ,,Indiferent ce suntem:chinezi,romani,tigani,trebuie sa avem

obraz!” ,propozitie ce a devenit aproape deviza clasei noastre.

Insa nu doar prin discutii libere am incercat sa identific cai optime de cultivare a valorilor

interculturale (toleranta , interdependenta , negocierea , cooperarea , empatia , nonviolenta ,

egalitatea ,depasirea prejudecatilor, demnitatea, etc) ,dar si prin diferite activitati curriculare si

extracurriculare.Cu cat acestea sunt integrate in procesul instructiv-educativ cat mai firesc

posibil, cu atat mai mult rezultatele sunt mai aproape si mai de calitate.

Exista trei niveluri la care se pot identifica strategii si forme de realizare a educatiei

interculturale:

*la nivelul curriculum-ului nucleu;

*la nivelul curriculum-ului la decizia scolii;

*la nivelul activitatilor extracurriculare;

Prima activitate interculturala desfasurata la clasa mea a fost confectionarea unor

costume traditionale rome din diverse tipuri de hartie si am continuat cu diverse teme precum:

-,,Povestiri de familie’’

-,,Ocupatii traditionale rome’’

-,,Cantece traditionale rome’’

-,,Evenimente deosebite in comunitate’’

-,,Obiceiuri la romi’’

-,,Copil ca tine sunt si eu’’

Am incercat de fiecare data cand o lectie mi-a permis sa abordez probleme de morala

interculturala, prin metode atat verbale (expunerea morala, conversatia morala, studiul de caz),

cat si prin metode intuitiv active (exercitiul moral, exemplul moral).Disciplina ,,Educatie civica’’

a fost cea care a permis de fiecare data luarea in discutie a unor valori si atitudini. ,,Ghidul de

educatie civica-materiala auxiliar pentru clasele cu elevi romi III-IV’’,editat de Centrul de

Resurse pentru Comunitatile de Romi’’ la Cluj in 2004 a fost prietenul nostru bun , care ne-a

oferit de fiecare data texte –suport si un mic dictionar de termeni, citate ,etc. cu un efect deosebit

asupra valorificarii continutului lectiilor.

Lucrul in echipe este, de asemenea, o modaliate de stimulare a cooperarii intre copii.Desi

in clasa mea este o singura eleva de etnie romana, metoda este constructiva si stimuleaza buna

intelegere intre copii,chiar daca apartin majoritatea aceleiasi etnii.Relatiile de colaborare impuse

prin insasi defnitia lucrului in echipa conduc la formarea unor comportamente dezirabile in

procesul de educatie interculturala.

In cadrul disciplinei optionale ,,Educatie pentru calitate’’ am imbinat in fiecare dintre

temele prevazute in planificarea materiei elemente generale cu elemente specifice culturii

romani.Elevii trebuie sa inteleaga lumea pornind de la propriul lor univers.Cunoscandu-se pe ei

insisi se pot face cunoscuti intregii lumi.De aceea,primul pas catre inlaturarea discriminarii este

autocunoasterea,identificarea valorilor care apartin culturii lor.

Implicarea comunitatii este , de asemenea, un pas important.Organizarea unor activitati in

care participantii sa se poate cunoaste mai bine , sa coopereze si sa traiasca impreuna evenimente

culturale poate contribui la realizarea educatiei interculturale.Astfel , se pot organiza activitati

extracurriculare de tipul:

-activitati sportive;

-invitarea in scoala sau in mediul educativ a unor persoane avizate din exterior;

-utilizarea bibliotecilor , a centrelor de documentare , audio-vizuale prezente in scoala;

-participarea la evenimente culturale si sarbatori locale ;

-antrenarea in activitati muzicale si corale ;

-studiul aportului reciproc al culturilor (in cadrul unor evenimente culturale specifice);

-organizarea de intalniri intre persoane de culturi diferite;

-infratirile dintre clase/scoli din diferite zone si culturi;

-colaborarea cu asociatiile locale sau internationale pe tema educatiei interculturale;

-vizitele ,excursiile;

-cursuri /teme de studiu centrate pe diverse teme de studiu;

-realizarea unor proiecte la nivelul clasei/scolii pe teme interculturale sau intraculturale.

3.STRATEGII SI FORME DE

REALIZARE A EDUCATIEI INCLUSIVE

Principiul fundamental al educatiei inclusive –invatamant pentru toti ,impreuna cu toti-

constituie un deziderat , dar si o realitate , care castiga adepti si se materializeaza in experiente si

bune paractici de integrare/incluziune.

Integrarea/incluziunea poate fi sustinuta de :

-existenta unui cadru legislativ flexibil si realist;

-interesul si disponibilitatea cadrelor didacice din scoala publica si din scoala speciala;

-implicarea intregii societati civile;

-nivelul de relatii care se formeaza si se dezvolta la nivelul clasei integratoare ,bazat pe

empatie,toleranta si respect fata de copilul cu CES.

Modalitatile de integrare /incluziune a copiilor cu CES sunt :

-integrare in scoala publica,care devine ,,o scoala pentru toti’’,inclusiv pentru copiii cu

CES;

-deschiderea scolii speciale catre scoala publica si comunitate si dezvoltarea unor

programe speciale educationale de socializare;

-scoala speciala devine scoala integratoare pentru copiii cu dizabilitati severe si asociate.

Copilul cu nevoi speciale integrat in scoala obisnuita, de masa, are nevoie nu numai de

adaptare curriculare , sprijin psihopedagogic, acceptare si sustinere din partea cadrului didactic

integrator, dar si de un mediu social propice dezvoltarii, de un rol bine definit , recunoscut in

grupul in care isi va petrece majoritatea timpului, anume clasa de elevi.

Cadrul didactic de sprijin, impreuna cu colegul integrator, trebuie sa recunoasca faptul ca

integrarea coplului cu nevoi speciale este dependenta de modul in care clasa , ca intreg, il accepta

printre membrii ei, iar acest lucru poate sa devina hotarator in cazul unui copil cu deficiente .Intr-

un colectiv de elevi, copilul cu CES va trebui sa depaseasca , cel putin, doua bariere : propria sa

timiditate ,inhibitie sociala coroborata cu un complex de inferioritate manifestat cu izolarea,

respingerea de catre ceilalti, datorate- de cele mai multe ori-ignorantei si prejudecatilor(cu care

este mai mult sau mai putin obisnuit!).

Astfel ,cadrul didactic de sprijin si cel integrator vor trebui, in mod constient, sa

realizeze:

-incurajarea relatiilor naturale de sprijin ;

-promovarea interactiunilor de aceeasi varsta prin strategii de tipul ,,invatarea prin

cooperare si parteneriat intre elevi in invatare;

-dezvoltarea prieteniei prin cunoastere reciproca.

Introducerea unui copil cu deficiente nu trebuie sa se faca intamplator; prezentarea

acestuia trebuie pregatita in prealabil.In cazul in care elevul este introdus de la inceputul formarii

colectivului--caz cu care m-am confruntat la clasa--incurajarea relatiilor pare mult mai natural de

realizat; elevul respectiv este deja membru al clasei si ramane in sarcina invatatorului sa

determine la ceilalti elevi un comportament dezirabil sub aspectul tolerantei si al

intelegerii.Integrarea este oarecum facilitata cel putin prin dezvoltarea in mai mica masura a

complexului de inferioritate.

Astfel, eu am incercat sa desfasor activitati neutre de informare privind nevoile copiilor

cu cerinte educative speciale: le-am prezentat diapozitive , pliante , ilustratii cu privire la copii pe

care i-am numit ,,mai putin norocosi ca noi’’ ; am organizat concursuri de desene (in cadrul

orelor de educatie plastica , dar si cu ocazia sarbatorilor de iarna , de Paste , a zilei de 1Iunie, etc)

in care am tinut sa subliniez faptul ca si colegul lor,G.C., a izbutit sa realizeze compozitii plastice

cu nimic deosebite in sens negativ de ale celorlalti copii,aceasta facandu-se fara sa insist asupra

nevoilor speciale ale acestui copil,fara a-l ,,separa’’ astfel de colectiv,ci numai prin evidentiere

normala,in cadrul evaluarii intregului colectiv.

Aceste activitati au ajutat la o integrare lenta, dar puternica, pregatindu-i pe ceilalti elevi

sa cunoasca si sa inteleaga nevoile semenilor lor, sa-i determine sa-i ajute si sa constientizeze, in

acelasi timp, ca este , in definitiv, un copil ca toti ceilalti.

De asemenea,l-am asezat pe elev alaturi de alti copii din clasa, incurajand astfel

integrarea lui in microgrupuri, sporindu-i increderea in sine si dedmonstrandu-le celorlalti ca este

si el un copil ca oricare.Participarea lui la sarcinile grupei/echipei in cadrul orelor de curs sau in

cadrul activitatilor extrascolare a creat o atmosfera de normalitate, de firesc, sudand si

normalizand relatiile din cadrul colectivului .Prin prezentarea unor sarcini comune ,elevii

constientizeaza ca au nevoie unii de altii pentru a rezolva problema respectiva, mai ales atunci

cand fiecare membru are o sarcina specifica.

Jocul de rol reprezinta o modalitate privilegiata pentru dezvoltarea comunicarii si

invatarea comportamentului social.

O alta tehnica de colaborare si comunicare pe care am folosit-o a fost predarea-invatarea

reciproca : un elev mai bun era ,,invatatorul’’ copilului cu CES, ajutandu-l sa isi rezolve sarcinile

si invatand impreuna.Se observa ca procesul de integrare a copiilor cu cerinte educative speciale

necesita mult tact si multa responsabilitate din partea tuturor factorilor implicati.

- PARTEA A II-A -

-CERCETARE CONSTATATIVA-

1.CHESTIONAR PENTRU ELEVI

APARTINAND MINORITATILOR NATIONALE

Problema:

In cele ce urmeaza,mi-am propus sa cercetez gradul in care elevii de etnie roma cunosc

drepturile pe care le au ca reprezentanti ai unei minoritati etnice,cum se reflecta acest lucru in

viata lor,si,mai ales,cat de afectati sunt de modul cum sunt priviti si cum se privesc ei insisi ca

populatie defavorizata.

Primul pas spre afirmarea identitatii etnice este autocunoasterea.Elevii din ciclul primar

pot deveni promotorii tolerantei, non-discriminarii prin formarea unei conduite morale empatice.

Ipoteza:

Astfel,lansez ipoteza ca elevii din ciclul primar cunosc drepturile copilului si pot fi

educati in spiritul tolerantei.

Cat se va verifica aceasta ipoteza se va observa in urma aplicarii chestionarului .

Stabilirea esantionului:

Voi chestiona un numar de 100 de elevi din clasele I-IV,deoarece tema vizeaza numai

elevi din ciclul primar.Din fiecare clasa dintre cele 14 din scoala am ales cate 7 elevi,iar alti

2(pentru completarea de la 98 la 100 elevi) au fost alesi prin tragere la sorti pe clase,apoi in

cadrul colectivului respectiv.

Instrumentul de cercetare:

Metoda de cercetare este chestionarul.Acesta a cuprins atat intrebari inchise,cat si

deschise sau precodificate.Deoarece la varste mici copiii pot fi usor influentabili,intrebarile au

fost formulate intr-un mod care sa nu directioneze raspunsul,influentand astfel elevii.

Aplicarea chestionarului:

Dupa ce au notat pe spatiul punctat clasa ,elevii au raspuns intrebarilor propuse in

chestionar.

Prelucrarea si interpretarea datelor:

Deoarece am intalnit la casele la care am predat cazuri de negare a apartenetei

etnice(respectiv,roma),prima intrebare pe care am inclus-o in chestionar a fost urmatoarea:

INTREBAREA 1:Carei etnii apartii?

Aceasta intrebare este asemenea unei ,,oglinzi’’ a propriei perceptii etnice.

Iata raspunsurile elevilor:

NUMAR

ELEVI

ETNIA

ROMA PROCENTAJ

100 100 100%

ETNIA ROMA

ALTE ETNII

Se observa ca toti elevii chestionati au raspuns ca sunt de etnie roma,ceea ce dovedeste ca

ei cunosc foarte bine originea proprie si nu pregeta sa o afirme.

La cea de-a doua intrebare am dorit sa vad la ce nivel elevii chestionati frecventeaza

scoala,pentru a cunoaste cat de elocvente pot fi raspunsurile lor fata de problema cercetata.

INTREBAREA 2:Frecventezi scoala?

RASPUNS NUMAR ELEVI PROCENTAJ

DA,ZILNIC 80 80%

DA,DAR MAI LIPSESC UNEORI 11 11%

DA,CU FOARTE MULTE ABSENTE 7 7%

RAREORI 2 2%

DA,ZILNIC

DA,DAR MAI LIPSESC

DA,CU FOARTE MULTE ABSENTE

RAREORI

Dintre elevii selectati se observa ca marea majoritate sunt elevi care frecventeaza scoala,

asadar raspunsurile lor sunt elocvente , urmarind scopurile chestionarului.Cei care vin sporadic la

scoala reprezinta un numar nesemnificativ dintre cei chestionati(2%).

Intrucat este cunoscut ca frecventarea scolii se poate face din mai multe motive,am dorit

ca prin urmatoarea intrebare sa aflu pentru cati dintre elevii chestionati aceasta este o activitate

placuta,receptata in sensul propriu, sau nu si in ce grad.Cu cat numarul elevilor care frecventeaza

scoala cu placere este mai mare,cu atat rolul scolii in formarea constiintei si conduitei morale

este mai vizibil si mai puternic.Conduita morala presupune interiorizare,care atrage dupa sine

existenta factorului volitiv.

INTREBAREA 3:Iti place sa mergi la scoala?

TIPURI DE RASPUNS NUMAR

ELEVI

PROCENTAJ

DA,INTOTDEAUNA 80 80%

APROAPE INTOTDEAUNA 11 11%

UNEORI 7 7%

RAREORI 2 2%

DA,INTOTDEAUNA

APROAPE INTOT-DEAUNA

UNEORI

RAREORI

Se poate observa o similitudine intre raspunsurile date la aceasta intrebare si

anterioara.Sunt aceiasi copii carora le place sa vina la scola cu aceia care frecventeaza.Exista o

stransa legatura intre placerea de a merge la scoala si frecventa,asadar factorul volitiv isi spune

cuvantul.

Simpla constatare a placerii de a merge la scoala nu este suficienta .Este importanta

descoperirea motivelor anume care fac din frecventarea scolii o activitate placuta,dorita de elevi.

INTREBAREA 4:De ce?

TIPURI DE RASPUNS NUMAR

ELEVI

PROCENTAJ

A)SCOALA-CA MEDIU DE STUDIU(pentru ca invatam;invatam sa

scriem si sa citim;pentru ca invatam ,,carte’’;) 75 75%

B)SCOALA –CA PLACERE IN SINE(pentru ca e frumos;pentru ca

imi place sa invat;pentru ca inveti si te joci;penrtu ca imi fac prieteni

noi;pentru ca ma simt bine acolo;)

8 8 %

C)SCOALA-CA MIJLOC DE REUSITA IN VIATA(pentru ca

invatam lucruri folositoare pentru viata;fara scoala nu ne putem

descurca;invatam lucruri interesante,pe care nu am avea altfel cum sa

le stim;)

8

8%

D)SCOALA –CA O CARACTERISTICA A VARSTEI SAU CA O

NECESITATE MATERIALA(pentru ca asa trebuie:cei mici sa mearga

la scoala,sa primeasca alocatia,rechizite gratuite,burse,etc;) 6

6%

E)NU STIU

3 3%

A

B

C

D

E

Raspunsurile arata ca majoritatea copiilor (75%+ 8% + 8% = 91 %) sunt constienti de

rolul scolii in formarea si dezvoltarea personalitatii lor,scoala fiind aceea care le asigura un

anumit nivel de cultura ,accesul la cunostinte specifice invatarii de tip scolar, intr-un cadru

organizat, profesional; numai 6% dintre elevii chestionati vad in scoala un simplu mijloc de a

primi alocatia de stat pentru copii si alte avantaje materiale oferite de stat copiilor proveniti din

familii cu venituri foarte mici/fara venituri.Un numar foarte mic de elevi(3) nu au putut explica

de ce le place sau nu sa frecventeze scoala.

Intrucat limba materna este prima dovada a afirmarii identitatii etnice ,prezenta

activitatilor in limba romani este de o deosebita importanta.Trebuie vazut cu ce frecventa se

desfasoara acestea printre cei chestionati.

INTREBAREA 5:Desfasurati in clasa activitati in limba materna?

TIPURI DE RASPUNS

NUMAR

ELEVI PROCENTAJ

DA,APROAPE IN FIECARE ZI 84 84%

DA,UNEORI 12 12%

DA,APROAPE IN FIECARE ZI

DA,UNEORI

Raspunsurile arata ca elevii desfasoara activitati la clasa in limba materna,mai des sau

mai rar.In orice caz,prezenta acestor activitati este preceputa de catre copii drept o realitate la

nivelul clasei .

Impactul educatiei extrascolare este mare,de aceea activitatile desfasurate in afara scolii

contribuie in egala masura la educarea tolerantei la elevii din ciclul primar.

INTREBAREA6:Dar in afara clasei?

TIPUI DE RASPUNS

NUMAR

ELEVI PROCENTAJ

Da,in cadrul activitatilor organizate cu clasa 48 48%

Da,in cadrul activitatilor organizate de scoala 47 47%

Nu stiu 5 5%

DA,CU CLASA

DA,CU SCOALA

NU STIU

Elevii desfasoara activitati in limba materna atat la nivelul clasei ,cat si al scolii,prin

diverse activitati adiacente proiectelor propuse de scoala,dar si prin activitati extracurriculare

organizate de invatatori.Fie intr-un fel sau altul,elevii participa la aceste activitati.

INTREBAREA 7:Care sunt persoanele care se ocupa de astfel de activitati?

TIPURI DE RASPUNS

NUMAR

ELEVI PROCENTAJ

Doamna invatatoare 60 60%

Doamna profesoara de limba romani 27 27%

Domnii si/sau doamnele profesoare de religie,limbi straine 9 9%

Nu stiu 4 4%

DNA IN-VATATOARE

DNA PROF.DE LB.ROMANI

DOMNII/DOAMNELE PROFESOARE

NU STIU

Relatiile stranse dintre elevi si invatatorul clasei este evidentiata cu ocazia centralizarii

raspunsurilor la aceasta intrebare.Cadrele care sunt percepute ca facilitatori ai promovarii

identitatii etnice sunt invatatorul clasei si profesorul de limba materna.Un numar mic de elevi(9)

considera ca si ceilalti profesori ai clasei pot face parte din aceeasi categorie ca si persoanele mai

inainte mentionate.Concluzia generala este ca ,la nivel majoritar,cadrele didactice ale scolii sunt

considerate persoanele care asigura afirmarea identitatii elevilor.

Elevii vorbesc acasa limba romani,asa ca si la scola ei doresc sa faca acelasi

lucru.Continuarea manifestarii propriei spiritualitati este o nevoie fireasca a elevilor

romi.Ramane de aflat daca aceasta le este permis in mediul scolar,observandu-se astfel nivelul la

care scoala se evidentiaza ca factor educativ tolerant fata de minoritatile etnice.De aceea,am

propus intrebarea urmatoare:

INTREBAREA 8:Aveti voie sa vorbiti intre voi,la scoala,in recreatii,limba materna?

TIPURI DE RASPUNS NUMAR

ELEVI

PROCENTAJ

NU 98 98%

NU STIU 2 2%

NU

NU STIU

Elevilor nu le este interzisa comunicarea in limba materna ,ceea ce dovedeste un grad

inalt de aplicare a drepturilor omului in cadrul scolii,precum si respectarea identitatii etnice a

elevilor.

Majoritatea cadrelor didactice din scoala sunt romani,iar elevii sunt in proportie de 98%

de etnie roma,deci numai un numar mic de elevi sunt de aceeasi etnie ca personalul scolii.Desi

mult mai numerosi,elevii romi se pot simti discriminati de educatorii sau colegii lor romani,dat

fiind faptul ca de multe ori diferentele etnice pot conduce la conflicte.Discriminarea nu poate fi

perceputa decat de cei care sunt si se simt discriminati,asadar este important sa cunoastem opinia

celor chestionati.

INTREBAREA 9: Va simtiti neglijati in scoala fiindca sunteti romi?

TIPURI DE RASPUNS NUMAR ELEVI PROCENTAJ

NU 69

69%

NU,DELOC;BA DIMPOTRIVA 31 31%

NU

NU,DELOC;BA DIMPOTRIVA

Elevii nu se simt izolati sau neglijati pe motivul apartenentei la o minoritate

etnica.Dimpotriva ,unii nu se simt tolerati ,ci chiar privilegiati,incurajati sa se integreze .

Activitatile organizate in scoala ii ajuta pe elevi sa-si afirme identitatea,dar uneori acest

imbold porneste nu numai de la scoala catre elevul minoritar,cat si invers.Adevarata valoare a

tolerantei o da modul cum scoala raspunde acestei invitatii .Urmatoarea intrebare se refera

tocmai la acest aspect.

INTREBAREA 10:Aveti voie sa organizati momente in limba romani in cadrul

serbarilor,activitatilor de la clasa,etc ?

TIPURI DE RASPUNS

NUMAR

ELEVI PROCENTAJ

DA 100 100%

DA

Elevii chestionati se simt incurajati in mediul scolar sa-si dovedeasca apartenenta la un

grup etnic minoritar,prin diverse activitati sau prin scurte momente inserate in serbari scolare,etc.

Nu numai minoritatile etnice au drepturi cat si copiii, indiferent de etnie, intr-o lume a

adultilor.Intrebarea urmatoare investigheaza tocmai acest lucru.

INTREBAREA 11:Cunosti drepturile copilului?

TIPURI DE RASPUNS

NUMAR

ELEVI PROCENTAJ

DA 87 87%

NU STIU SIGUR

1

1%

NU 10 10%

FARA RASPUNS 2 2%

DA

NU STIU SIGUR

NU

FARA RASPUNS

Multi dintre elevii chestionati cunosc drepturile copilului,dar in diferite grade.Se remarca

nesiguranta din partea unora dintre ei atunci cand vine vorba despre cunoasterea acestor

drepturi.Numai 10% dintre cei chestionati nu cunosc drepturile copilului,iar 2% nu au dorit sa

raspunda la aceasta intrebare.

INTREBAREA 12:Cate astfel de drepturi poti enumera?

TIPURI DE RASPUNS NUMAR

ELEVI PROCENTAJ

0 DREPTURI/NICI UNUL 12 12%

1-3 DREPTURI 15 15%

4-7 DREPTURI 62 62%

8-10 DREPTURI 11 11%

0/NICI UNUL

1-3DREPTURI

4-7 DREPTURI

8-10 DREPTURI

Din raspunsuri reiese clar ca majoritatea subiectilor cunosc intre 4 si 7 drepturi

fundamentale ale copilului,in timp ce numarul acelora care cunosc mai multe este aproximativ la

egalitate cu al acelora care nu cunosc nici unul sau cu al acelora care cunosc doar 1,2 sau 3.

Daca elevii se simt tolerati ca si copii se poate vedea cu ajutorul intrebarii ce urmeaza:

INTREBAREA 13:Tu beneficiezi de aceste drepturi?

TIPURI DE RASPUNS

NUMAR

ELEVI PROCENTAJ

DA 88 88%

NU STIU 12 12%

DA

NU STIU

In mod evident,acei elevi care nu au stiut drepturile copilului,nu au putut raspunde daca beneficiaza sau nu

de acestea,in timp ce elevii care au cunoscut cateva sau mai multe drepturi,au raspuns afirmativ,regasindu-

le in viata lor de zi cu zi.

In mediul familial orice copil se simte cel mai bine.Insa,daca si scoala reuseste sa-si apropie elevii,rolul

sau in cadrul societatii este atins pe deplin.

INTREBAREA 14:Unde crezi ca beneficiezi cel mai mult de aceste drepturi?

TIPURI DE RASPUNS

NUMAR

ELEVI PROCENTAJ

ACASA 50 50%

LA SCOALA 50 50%

ACASA

LA SCOALA

Atat acasa ,cat si la scoala ,elevii beneficiaza in egala masura de drepturile copilului.

INTREBAREA 15:Cadrele didactice din scoala sunt tolerante cu tine?

RASPUNS

NUMAR

ELEVI PROCENTAJ

DA 100 100%

DA

Perceptia generala este a unui comportament tolerant din partea cadrelor didactice care

lucreaza cu elevii chestionati,asadar cadrele didactice ofera ca punc de plecare in educarea

tolerantei exemplul personal,cu efecte puternice asupra elevilor.

Invatatoarea/invatatorul este, alaturi de parinti ,o figura marcanta a copilariei.Apropierea

de aceasta/acesta confera invataturilor sale o mare putere educativa.

INTREBAREA 16:Esti sprijinit de invatatoarea/invatatorul ta/tau atunci cand ai vreo

problema personala?

TIPURI DE RASPUNS

NUMAR

ELEVI

PROCENTAJ

DA,MULT 75 75%

POTRIVIT 12 12%

PUTIN 10 10%

NU 3 3%

DA,MULT

POTRIVIT

PUTIN

NU

Trei sferturi dintre cei chestionati considera ca invatatorul le este un sprijin,asadar ei nu

resimt nici un fel de bariera de ordin etnic sau de alta natura.

Urmatoarea intrebare ii aduce pe elevii chestionati in fata unei scurte introspectii.

INTREBAREA 17: Crezi ca exista vreo deosebire intre tine si ceilalti copii de alta etnie?

FIZICE

CULTURALE

ORIGINE

MIXTE

NU

Raspunsurile date,desi variate,ofera o imagine clara asupra asemanarilor si deosebirilor

dintre oameni apartinand diferitelor grupuri etnice ,anume ca oamenii sunt diferiti sub aspect

fizic ,cultural,al origii,dar sunt concomitent asemanatori.Diferenta de procentaj (da=70% si

nu=30%) nu inseamna ca intre oamenii de etnii diferite sunt deosebiri,ci inseamna ca elevii

chestionati au fost capabili de a sesiza unitatea in diversitate.

INTREBAREA 18:Esti mandru/mandra ca apartii minoritatii tale etnice?

TIPURI DE RASPUNS

NUMAR

ELEVI PROCENTAJ

DA,SUNT MANDRU/MANDRA 98 98%

TIPURI DE RASPUNS

NUMAR

ELEVI PROCENTAJ

DA

Deosebiri de natura fizica 20

70

20%

70%Deosebiri de natura culturala 17 17%

Deosebiri privitoare la origine 5 5%

Deosebiri mixte 28 28%

NU 30 30%

FARA RASPUNS 2 2%

DA

FARA RASPUNS

Elevii chestionati sunt mandri ca apartin minoritatii etnice a romilor;numai 2 nu au dorit

sa raspunda acestei intrebari.

INTREBAREA 19:Cum ai putea tu sa devii un rom si mai bun?

TIPURI DE RASPUNS NUMARUL

ELEVILOR

PROCENTAJ

A)Sa-si faca etnia cunoscuta prin diferite activitati 12 12%

B)Sa devina reprezentanti de seama ai etniei

respective,demonstrand ca si acea etnie poate da

oameni de valoare

9 9%

C)Sa invete cate mai multe despre propria etnie 69 69%

D)Nu stiu 10 10%

A

B

C

D

Majoritatea elevilor a identificat drept solutie autocunoasterea etnica,urmata de

ideea ,,reclamei’’ prin diferite activitati.Autocunoasterea nu e suficienta fara cunoasterea de catre

ceilalti a caracteristicilor esentiale ale unei etnii.Pentru a fi acceptat, tolerat,integrat ,trebuie ca si

ceilalti sa te cunoasca.9% dintre elevi au considerat ca exemplul personal al unora dintre

reprezentantii unei etnii poate constitui un punct de plecare in realizarea ,,publicitatii’’ etniei

proprii.

In concluzie ,scoala isi aduce o mare contributie in educarea tolerantei la elevii din ciclul

primar,acestia fiind foarte receptivi la influentele educative scolare si extrascolare.

2.CHESTIONAR PENTRU CADRE DIDACTICE

(,,CONSTIENTIZAREA DIVERSITATII’’)

Problema:

La acest punct al lucrarii mi-am propus sa studiez nivelul de toleranta al cadrelor

didactice din scoala.

Pentru a–i determina pe elevi sa devina constienti de diversitate si a le dezvolta astfel un

comportament tolerant ,cooperant , nondiscriminator ,cadrele didactice trebuie sa faca mai intai

ele insele acest lucru.

Ipoteza:

Lansez ipoteza conform careia cadrele didactice ,din scoala-in particular,dispun de

resurse educative interne si pedagogice bogate pentru a cultiva la elevi o conduita morala

dezirabila .

Stabilirea esantionului:

Am aplicat acest chestionar pe un numar de 100 cadre didactice din scoala unde

activez ,cat si din diferite scoli din mediul rural si urban.Alegerea acestora s-a produs aleator.

Instrumentul de cercetare:

Ca metoda de cercetare am ales chestionarul. Acesta are menirea de a constientiza daca

si/sau eventualele modalitati prin care ii discrimineaza ,izoleaza si-i judeca pe altii.Finalitatea

chestionarului nu rezida in simpla incadrare conform graficului si o scurta introspectie

behaviorista,ci identificarea –acolo unde este necesar!-a directiilor de actiune pentru modificarea

comportamentelor indezirabile descoperite.

Aplicarea chestionarului:

Cadrele didactice au raspuns la chestionar fara a face nici un fel de notificare asupra

identitatii lor,a nivelului de pregatire sau alte criterii.

Prelucrarea si interpretarea datelor:

Rezultatele finale nu pot fi dezbatute pe fiecare item,deoarece nu este cunoscut raspunsul

la fiecare dintre intrebarile continute de chestionar,ci raspunsurile finale,conform unui scor de

ansamblu.

Completarea se va face pornind de la urmatorul tabel in care este inregistrata frecventa

repetarii comportamentului investigat:

FRECVENTA REPETARII COMPORTAMENTULUI

INVESTIGAT

PUNCTE

ACORDATE

A. Aproape niciodata 1

B. Rareori 2

C. De obicei 3

D. Aproape intotdeauna 4

Intrebarile cuprinse in chestionar s-au referit la modul cum cadrele didactice gandesc si

se comporta fata de minoritari,defavorizati,etc,cat si fata de aceia care incurajeaza sau sunt ei

insisi xenofobi si antisemiti:

1.Atentionez pe cei care fac comentarii peiorative,defavorabile sub aspect

rasial,etnic,cultural?

2.Ma manifest deschis atunci cand cineva umileste o alta persoana sau actioneaza

discriminator?

3.Ma gandesc la urmarile comentariilor sau actiunilor mele inainte de a vorbi sau de a

actiona?

4.Refuz sa particip la glume care sunt defavorabile unui grup minoritar de orice natura?

5.Ma abtin de la repetarea afirmatiilor sau a zvonurilor care ar putea intari prejudiciul

cauzat respectivelor grupuri minoritare vizate?

6.Verific realitatea inainte de a prelua sau de a crede in supozitiile avansate de catre

cineva?

7.Constientizez sau ma impotrivesc tendintelor partinitoare ,care imi afecteaza gandirea?

8.Evit folosirea unui limbaj care sa intareasac stereotipurile negative?

9.Consider si transmit mesajul dupa care membrii grupurilor protejate sunt la fel de

indemanatici si de competitivi precum ceilalti?

10.Cunosc oameni din diferite culturi si grupuri ca indivizi?

11.Imi dau seama ca membrii altor culturi au nevoie de cunaoastere intre ei si le favorizez

intalnirile si contactele corespunzatoare?

12.Accept si sustin ideea conform careia nu toti trebuie sa actioneze in mod absolut

favorabil grupului din care fac eu parte?

13.Imi asum responsabilitatea de a-i ajuta pe cei nou veniti in organizatia mea , inclusiv

pe cei care apartin altor culturi ,varste ,niveluri culturale,pentru a se simti primiti si acceptati?

14.Includ membri ai grupurilor defavorizate la evenimente sociale la care particip si unde

am un cuvant de spus?

15.Caut eu sa cunosc si sa apreciez bogatia altor culturi ,respectand sarbatorile si

evenimentele acestora?

16.Cer si planific evenimente socio-culturale la care oricine poate participa?

17.Incurajez memebri ai claselor defavorizate sa vorbeasca despre problemele pe care le

au?

18.Incurajez memebri ai grupurilor defavorizate sa-si asume riscuri?

19.Ascult ideile membrilor claselor protejate /defavorizate si le acord credit ,atat la nivel

individual,cat si de grup?

20.Includ membrii claselor protejate in procesele de luare a deciziilor care ii afecteaza

direct?

21.Acord autoritate membrilor populatiilor defavorizate ,oferindu-le aceleasi

responsabilitati ca si altora?

22.Ofer un feed-back direct si rapid membrilor grupurilor defavorizate ?

23.Impartasesc regulile scrise sau nescrise ale grupului meu si celor care fac parte din alte

grupuri?

24.Nu iau in considerare caracteristicile fizice atunci cand interactionez cu altii sau cand

iau decizii privitor la competenta sau abilitatea lor?

25.Imi asum responsabilitatea de a ajuta grupul meu pentru a respecta cerinte legale?

26.Urmaresc si sprijin politicile organizationale ,care privesc tratamentul egal , inclusiv

combatandu-i pe aceia care le incalca?

27.Ii iau in considerare pe membrii grupurilor defavorizate pentru orice ocazie sau

functie in care eu am influenta?

28.Ii tin pe toti in contact cu toate canalele de informare ,atat formale ,cat si informale?

29.Ofer tuturor posibilitati ample de pregatire,pentru a le favoriza dezvoltarea?

30.Ofer indrumare celor din grupul meu pentru a-i primi bine pe noii venti?

31.Fac un effort suplimentar pentru a influenta grupul meu sa accepte persoane venite din

cadrul altor grupuri?

32.Ii sprijin pe ceilalti pentru a actiona in directia manifestarii diversitatii culturale?

33.Ma opun politicilor si procedurilor organizationale ,care duc la excluderea oricui?

34.Fac tot ce pot pentru a contribui la crearea unui mediu de lucru tolerant,in care toti sa

fie respectati si valorizati?

35.Fac eforturi suplimentare in ceea ce priveste celelalte culturi?

36.Protestez (telefonic,prin scris sau prin orice alta modalitate) cand in mass-media se

perpetueaza sau se intensifica o prejudecata sau o discriminare?

37.Refuz sa ma alatur sau sa mai raman membru al unei asociatii/grup care permite ori

promoveaza practici rasiste discriminatorii sau care prejudiciaza in vreun fel identitatea cuiva?

38.Particip la activitatile comunitare sau voluntare care se integreaza eforturilor de

schimbare?

39.Intreprind activitati prin care sa vin in contact cu persoane apartinand altor

etnii,culturi,orientari de orice fel?

40.Consider ca este nepotrivit sau neindicat atunci cand consider ca ceva pare a fi o

prejudecata sau o discriminare?

SCOR

PUNCTAJ

OBTINUT

CONCLUZIA IN URMA PUNCTAJULUI NUMAR

CADRE

PROCENTAJ

0-40

Ofensator naiv :aceasta persoana nu este constienta de urmarile

comporatmentului pe care il afiseaza. 0 0%

40-79

Continuator:aceasta persoana este constienta de prejudiciile

create,dar continua afisarea comportamentului indezirabil. 0

0%

80-119

Ocolitor/ suporter tacut :aceasta persoana este constienta de

urmari,dar tolereaza comportamentele discriminatorii ale celor

din jur,nu neaparat fiindca subscrie acestora,ci din comoditate.

10 10%

120-139

Agent al schimbarii:aceasta persoana ia atitudine fata de

comportamentele intolerante,cautand calea optima de schimbare

a acestora.

50 50%

140-160

Combator: aceasta persoana ataca prejudiciile si

comportamentele intolerante , discriminatorii , cu orice pret si in

orice situatie.

40 40%

OFENSATOR NAIV

CONTINUATOR

OCOLITOR

AGENT AL SCHIMBARII

COMBATOR

Se observa ca rezultatele arata trei categorii de persoane chestionate:agent al

schimbarii(50%), combator(40%) si ocolitor/suporter tacut(10%).Prin urmare,majoritatea

cadrelor iau act fata de atitudinile intolerante ,discriminatorii si doresc identificarea unor

modalitati optime de sistare a conflictelor ,de inlaturare a prejudecatilor.Imbucurator este faptul

ca nici un cadru dintre cei chestionati nu se incareaza in categoria ofensatorilor sau a

continuatorilor.

Printre solutiile propuse de cadrele didactice chestionate se numara:

-frecventarea de catre cadrele didactice care lucreaza cu populatii defavorizate, si nu

numai acestea, a unor cursuri de educare a comportamentului tolerant;

-actiuni de cunoastere a copiilor cu care lucram efectiv,altele decat cele clasice (genul

activitatilor interculturale, a activitatilor cu tenta interpersonala,etc);

-exersarea comportamentului tolerant in contexte reale,externe scolii;

-petrecerea unei perioade efective de timp alaturi de persoane cu dizabilitati;

-activitati de parteneriat intre scoli de masa si scoli speciale;etc.

In concluzie,cadrele didactice sunt un factor important al schimbarii de mentalitate si

atitudine,activitatea lor la clasa conducand spre aparitia unei generatii tinere tolerante,cooperante

si intelegatoare.

PROPUNERI SI SUGESTII

Experienta mea de pana in prezent mi-a demonstrat ca este absolut necesar ca scoala sa

vina in intampinarea dezideratelor societatii cu activitati interculturale de diferite

genuri,implicand cat mai mult sau ,daca este posibil, chiar total,comunitatea.

Implicarea parintilor in activitatile scolii trebuie sa devina o prioritate,constituind o

componenta care sa aiba ca fundament transferul de experienta.

Activitatea de concepere a unui plan eficient de educare in spiritul valorilor morale

reprezinta un demers complex de angrenare a resurselor informationale,umane,etc,alaturi de

dascalii scolii trebuind sa se afle mereu parintii,asa incat eforturile scolii sa fie permanent intarite

de sprijinul parintilor,al comunitatii in general.

Contributia parintilor la efortul formativ al scolii se poate gasi pe o scala ce porneste de la

prezenta in toate tipurile de activitati: curriculare,consultative,suportive,ajungand pana la

plasarea ca public amorf la reprezentatiile scolare ocazionale.Din fericire,in cazul parintilor de

etnie roma,adultii sunt considerati ,,persoane-resursa’’ in organizarea si desfasurarea actiunilor

educative,argumentele pentru aceasta atitudine fiind urmatoarele:

-experienta acumulata pe parcursul propriei scolaritati,nu indepartate in timp,dat fiind

faptul ca romii se casatoresc si au copii de la varste inca fragede;

-nevoia de a actualiza si valorifica aceasta experienta;

-perspectiva asupra rolului invatarii in construirea identitatii persoanei ca reprezentant al

etniei sale;

-relatiile pe care le pot dezvolta in folosul scolii (sponsorizare,promovare,alt tip de

asistenta,etc).

Nevoia de a forma o echipa intre cadre didactice, parinti, elevi,autoritatile din comunitate

in vederea conjugarii influentelor educative este justificata pe de o parte de tendinta de

autoinvestire cu responsabilitate a aprintilor preocupati de viitorul copiilor dat de catre scoala ,iar

pe de alta parte de cumularea in scoala a atributelor socializatoare proprii unor institutii inactive

la nivel local(cluburi,ateliere de creatie,agentii de turism,agenti economici cu potential financiar

mai mic sau mai mare,etc).

In mod concret,implicarea comunitatii poate fi reliefata in activiatati de tipul:

-activarea comitetului de parinti si implicarea in elaborarea , implementarea si

monitorizarea planului de dezvoltare a scolii;

-identificarea parintilor resursa/voluntari;

-organizarea cabinetelor de consiliere pentru parinti;

-implicarea parintilor in activitati administrative (amenajarea spatiului de studiu,etc);

-cooptarea parintilor in procesul didactic;

-crearea unor proceduri de comunicare speciala a parintilor cu cadrele didactice din

scoala:cutia postala a clasei/scolii, lectorate, activitati artistice ,etc;

-initierea unor programe de educatie pentru parinti, identificarea asteptarilor parintilor

fata de scoala si a nevoilor de formare a acestora;

-stimularea parintilor in asistarea copiilor la efectuarea temelor ,a altor sarcini scolare.

Trebuie sa tinem seama ca unele familii se confrunta cu probleme sociale grave,precum

saracia acuta, lipsa increderii in utilitatea studiilor, nivelul scazut de educatie al romilor, lipsa

exemplelor de succes in comunitati.Este necesara explorarea directiilor importante pe care scoala

se poate inscrie in incercarea de a ameliora cazurile dificile , subliniindu-se si importanta

atitudinii cadrelor didactice fata de parinti si pregatirea speciala de care acestea au nevoie.

De asemenea,crearea unui mediu scolar tolerant, propice dezvoltarii relatiilor de

cooperare, poate conduce la fixarea cunostintelor teoretice despre valorile morale ce urmeaza a fi

implementate in structura psihica a elevilor.Un colectiv trebuie sa fie un amestec de …diferit,iar

acest amalgam sa permita o intrepatrundere de cultura si civilizatie.

Concomitent,trebuie ca si cadrul didactic al clasei sa fie un bun manager,care sa realizeze

atat ceea ce-si propune,dar sa castige si atentia elevilor, in special placerea lor de a a

invata.Cadrul didactic este cel care trebuie sa reuneasca toate resursele materiale si umane ,

resurse logistice de ordin pedagogic si psihologic si pe care sa le configureze intr-o maniera

proprie la nivelul clasei pe care o conduce.

Cadrele didactice trebuie sa detina acele idei, principii, tehnici, metode ,procedee

instructionale care sa vizeze crearea unei culturi si a unui climat al clasei propice implicarii

intrinseci a elevilor in activitatile desfasurate la clasa.

Ele sunt cele care au menirea de a realiza schimbari profunde in cultura, climatul si

educatia elevilor care apartin populatiei dezavantajate,in directia fundamentarii tuturor

demersurilor didactice pe principii democratice.Invatatorul este in acest context un agent al

schimbarii semanticii interactiunilor din clasa, in directia oferirii elevilor din aceste categorii

defavorizate de sanse egale la educatie.

Cadrul didactic este ,de asemenea, acela care trebuie sa introduca noi strategii

educationale care sa incurajeze colaborarea, toleranta, sporirea increderii in fortele proprii si

imbunatatirea performantelor scolare ale elevilor ,ca un corolar al efortului de integare optima.

Clasele sa nu mai fie organizate pe criterii etnice sau de alta natura, sa fie o scoala pentru

toti, in care fiecare sa-si poate afirma identitatea , fara teama vreunor represalii de orice natura si

de orice nivel.Ar fi bine ca elevii sa poata opta pentru cursuri optionale in limba materna sau care

–i invata despre etnia lor, despre obiceiurile lor, etc.Asa cum elevii pot urma cursurile orelor de

religie diferita, in functie de partenenta, asa sa poata frecventa si genul de cursuri mai sus

amintite.Copiii ar fi astfel incurajati sa-si afirme identitatea.

Educatorul, ca reprezentant al institutiei scolare, trebuie sa propuna oferte educationale

care sa aduca in spatiul scolii multietnice respect, toleranta, precum si ,,vizibilitatea’’ culturilor

minoritare.Scoala are sarcina de a cauta solutii pentru gestionarea concreta a diferentelor

culturale de la nivelul clasei/scolii si pentru valorificarea lor pedagogica, pentru depasirea

potentialelor obstacole in calea comunicari interculturale.

Este de dorit ca asemenea componente interculturale sa fie integrate functional in practica

zilnica a scolii si comunitatii, astfel incat elevii dezavantajati si familiile lor sa se regaseasca

firesc in ,,fotografia scolii’’, sa fie perceputi fara prejudecati saua discriminare , sa aiba sanse

egale de dezvoltare.Acest lucru poate fi realizat prin urmarirea indeplinirii urmatoarelor

obiective:

-ameliorarea mediului de invatare din scoala , astfel incat sa se stimuleze dezvoltarea si

participarea adecvata la viata scolara a fiecarui elev , indiferent de apartenenta sa culturala,

etnica, religioasa, etc;

-ameliorarea ofertei curriculare in sensul dezvoltarii de spatii de comunicare si cunoastere

interculturala;

-imbunatatirea practicilor didactice ,astfel incat cadrele didactice sa fie capabile :

--sa recepteze si sa valorifice real, in practica zilnica, diversitatea culturala, prin raportari

echilibrate ,fara prejudecati si etichetari;

--sa gestioneze diferentele culturale dintre medii,dintre cultura scolii si cea , uneori

diferita, a comunitatilor locale;

--sa profite pedagogic de toate ,,pretextele’’ pentru dezvoltarea interculturalitatii;

--sa promoveze dialoguri interculturale in interiorul clasei , prin valorificarea

specificitatii fiecarui elev;

Orice scoala trebuie sa devina ,,o zona libera de prejudecati’’.

Insa competentele, valorile si atitudinile de care au nevoie elevii pentru reusita sociala si

personala nu pot fi formate in intregime prin intemediul disciplinelor clasice. Temele integrate

(interdisciplinare) contribuie la o mai puternica apropiere a procesului educational de viata

cotidiana a elevilor si de nevoile comunitatilor .

Temele cross-curriculare sunt teme integate (interdisciplinare) de studiu care se centreaza

pe dezoltarea personala si sociala a elevilor.Aceste teme ,,trec’’ de dincolo de granitele

disciplinelor scolare traditionale si propun formarea unor competente si/sau valori fundamentale

pentru viata de zi cu zi.Pentru a fi cu succes introduse in scoala , aceste teme cross-curriculare

solicita crearea unor experiente diverse in invatare si experimentarea achizitiilor invatarii in

contexte variate si concrete.

Continutul temelor cross- curriculare poate fi incadrat intr-una dintre urmatoarele trei

mari categorii, puternic inter -relationate:

-educatia pentru calitate ---cu accent pe calitatea personala, calitatea vietii si calitatea

mediului inconjurator;

-educatia antreprenoriala---cu accent pe stimularea initiativei in viata personala si

sociala , formarea comportamentului unei persoane care ia atitudine;

-educatia pentru diversitate culturala ---cu accent pe intelegerea reciproca, evidentierea

interdependentelor in comunitatea locala si capacitatea de a vedea asemanarile si diferentele

culturale ca pe o resursa.

Iata cateva exemple de activitati :

-,,Festivalul mestesugurilor traditionale’’;

-,,Traditiile si obiceiurile romilor’’;

-,,Educatia pentru mediul inconjurator’’;

-,,Sa ne scriem singuri istoria’’;

-,,Stiu sa cresc sanatos’’;

-,,Zi de zi descopar lumea’’;

-,,Cum as vrea sa arate clasa mea’’;

-,,Noi si cei din jurul nostru’’;

-,,Minte sanatoasa in corp sanatos’’;

-,,Traim intr-o lume <<bolnava>>’’;

-,,Piata imaginara’’;

-,,Educatia pentru familie’’;

-,,Drepturile omului’’;

-,,Viitorul planetei incepe cu noi’’;

-,,O lume curata pentru un viitor senin’’.

CONCLUZII

Structurata in cinci capitole ,prezenta lucrare a incercat descifrarea unor strategii si forme

de educare a tolerantei la elevii din ciclul primar.

Primul capitol ,,Toleranta –sens si semnificatii’’ reprezinta o definire teoretica a

tolerantei , atat din punct de vedere conceptual, cat si legislativ.Toleranta poate fi definita in

diferite moduri, de aceea intelegerea conceptului in sine poate fi hotaratoare si poate duce la cele

mai favorabile incadrari juridice. Astfel , de la atitudinea nondiscriminatorie a unor personalitati

din diferite vremuri (J.Locke,Voltaire,Lessing), de la toleranta in spirit umanist , conceptul a

evoluat la stadiul de valoare general recunoscuta.

In contact cu aparitia alarmanta a unor comportamente indezirabile, precum: xenofobia ,

nationalismul agresiv , rasismul, etc, statele membree ale O.N.U. au gasit necesar

adoptarea ,,Declaratiei Principiilor Tolerantei’’.Toleranta este -dincolo de a fi o valoare- o

necesitate , intr-o lume moderna, marcata de viteza si concurenta, dar si de ramasite ale unor

conceptii vechi si eronate sau de prejudecati, ca o umbra a trecutului tumultuos al omenirii.

Omul zilelor noastre a dorit si a inceput sa realizeze o demarcare si o fixare a notiunii

de ,,toleranta’’, creand cadrul legislativ care sa actioneze atunci cand situatia nu prezinta alta

solutie.

Insa pana la aplicarea legislatiei care sa conduca la relatii tolerante , ramane solutia

prevenirii situatiilor discriminatorii si xenofobe: educatia tinerei generatii in spirit tolerant,

cooperant si pasnic.Daca de mici copiii vor invata ce inseamna sa respecti orice om , de orice

rasa, cultura, sex, orientare religioasa, etc, adultii ce vor deveni vor putea sigur sa contureze

chipul unei societati care acum poate parea utopica.Acest lucru este dezbatut pe larg in al doilea

capitol al lucrarii, ,,Fenomenul educatiei’’.De asemenea,acest capitol evidentiaza legatura

puternica dintre educatie si structura psihica a individului.Educarea copiilor in spirit tolerant

presupune mai intai o culturalizare din punct de vedere social, o cultura a societatii si a

socialului, ca fenomen.

Exista in diferite colturi ale lumii grupuri mai mic sau mai mari de oameni

defavorizati.Se nasc ei oare asa? Exista undeva o schema care sa cuprinda trasaturile prin care un

om poate fi definit defavorizat?! Cu siguranta, nu.Aceasta schema se gaseste in mintea unor

oameni-alti oameni!-care , necunoscand un grup, o etnie, o rasa, sub aspect istoric, anatomic,

cultural, etc, ii marginalizeaza si-i indeparteaza pe aceia pe care nu-i cunosc sau nu vor sa ii

cunoasca .

In capitolul al treilea , ,,Accesul la educatie al populatiei dezavantajate’’, am dorit sa iau

in discutie drepturile omului, ale copilului in special, pentru ca ei sunt cei mai vulnerabili si

pentru ca educarea tolerantei porneste, in conceptia mea, de la copii.Oamenii sunt asemanatori si

totusi diferiti.Diferentele sunt date de contextele istorice si geografice, manifestandu-se , in

general prin caracteristicile fizice, de limbaj, religie, cultura, conceptie de viata, etc, dar toti au

aceleasi necesitati fundamentale.

Copiii trebuie invatati de mici ca diferentele nu saracesc, ci imbogatesc societatea.Daca

cineva nu este ca tine, nu inseamna ca este inferior si nici superior.Este doar altfel , iar un om

cultivat poate incerca sa-si largeasca orizontul cunoasterii prin contactul cu noul pe care il aduce

cultura celuilalt.Contactul cu un grup ,,strain’’ nu presupune asimilare sau omogenizare, ci , pur

si simplu, un schimb de experienta.Dintotdeauna , din cele mai vechi timpuri, oamenii au facut

schimb de produse, de obiceiuri, de limba, etc,si s-a vazut foarte bine de-a lungul istoriei ca

aceasta a condus numai la dezvoltare si la stabilirea unor relatii pasnice,la prietenie.Pluralismul

cultural este o realitate a lumii de azi, careia educatia trebuie sa-i raspunda cu strategii ferme .

Diferentele pornesc inca de timpuriu.Copiii vor invata despre toleranta si alte valori

-,,surori’’,dar problema este ca nu toti copiii invata la fel.Este aspectul pe care il trateaza

capitolul al patrulea, ,,Diversitatea in invatare”.Trasaturile de personalitate imprima actului

educational un caracter individual.Mecanismele generale se nuanteaza de la un elev la

altul.Dincolo de problemele obisnuite pe care le ridica personalitatea ,apare discutia in jurul unui

alt gen de trasaturi particulare, generatoare de probleme speciale, de la dizabilitati grave si

profunde , la cele usoare.Copiii cu dizabilitati sunt primii care se ,,lovesc’’de intoleranta si

discriminare.Pana la a-i invata pe acestia sa fie toleranti, trebuie sa-i integram intr-un mod cat

mai placut, inlaturand prejudecatile ce se creeaza in jurul lor.

In ultimul capitol, ,,Educarea tolerantei la elevii claselor din ciclul primar’’ , am incercat

sa descopar cateva strategii de realizare a educatiei interculturale si inclusive, in ultimul caz

referindu-ma atat la copiii cu dizabilitati , cat si la cei cu CES.De asemenea, am impartasit cateva

din experientele mele , sansa mea fiind aceea de a lucra intr-o scoala cu populatie majoritar

roma, asadar, o populatie defavorizata.Cele doua chestionare pe care le-am propus in cea de-a

doua parte a capitolului se doresc a fi cai orientative spre stabilirea punctului de plecare in

demersul pedagogic al educarii tolerantei la copiii din ciclul primar.Am dorit sa am in vedere atat

educatorii, cat si pe cei educati, fapt pentru care un chestionar se adreseaza elevilor (apartinand

minoritatilor nationale,dar si minoritatilor de orice fel!-cum ar fi cazul romanilor in zonele cu

populatie majoritar maghiara), iar cel de-al doilea este destinat cadrelor didactice care lucreaza

sau nu cu copiii defavorizati.

Lucrarea de fata, departe de a epuiza problematica luata in discutie, reprezinta o incercare

de a identifica solutii la o problema nu neaparat ,,la moda’’, ci la chestiune vitala pentru pacea si

securitatea omenirii.Multe conflicte armate iscate la nivel mondial au avut ca sursa de

neintelegere conceptii etnice, rasiale, culturale, etc.Este mult mai usor sa incercam sa prevenim

astfel de situatii decat sa incercam ulterior dezmorsarea lor.Sa incercam sa ne educam elevii in

spiritul valorilor morale, dand astfel semnificatii psiho-pedagogice indemnelor biblice regasite ,

partial, in decalogul poruncilor:,,IUBESTE-TI APROAPELE!’’!

ANEXE

ANEXA NR. 1:

CHESTIONAR PENTRU ELEVII

APARTINAND MINORITATILOR

NATIONALE

1.Carei etnii apartii?

a.romana;

b.roma;

2.Frecventezi scoala?

a.da,zilnic;

b.da,dar mai lipsesc uneori;

c.da,cu foarte multe absente;

d.rareori;

3.Iti place sa mergi la scoala?

a.da,intotdeauna;

b.aproape intotdeauna;

c.uneori;

d.rareori;

4.De ce?

…………………………………………………………………………………….

5.Desfasurati la clasa activitati in limba materna ?

…………………………………………………………………………………….

6.Dar in afara clasei ?

…………………………………………………………………………………….

7.Care sunt persoanele care se ocupa de astfel de activitati ?

…………………………………………………………………………………….

8.Aveti voie sa vorbiti intre voi la scoala ,in recreatii, limba materna ?

…………………………………………………………………………………….

9.Va simtiti neglijati in scoala fiindca sunteti romi ?

a.nu;

b.nu,deloc;ba,dimpotriva;

10.Aveti voie sa organizati momente in limba romani in cadrul serbarilor,activitatilor de

la clasa,etc ?

a.da;

b.nu;

11.Cunosti drepturile copilului ?

a.da;

b.nu;

c.nu stiu sigur;

12.Cate astfel de drepturi poti enumera ?

a.nici un drept;

b.1-3 drepturi;

c.4-7 drepturi;

d.8-10 drepturi;

13.Tu beneficiezi de aceste drepturi ?

…………………………………………………………………………………

14.Unde crezi ca beneficiezi cel mai mult de aceste drepturi ?

a.acasa;

b.la scoala;

15.Cadrele didactice din scoala sunt tolerante cu tine ?

…………………………………………………………………………………….

16.Esti sprijinit de invatatoarea/invatatorul tau atunci cand ai vreo problema personala ?

a.da,mult;

b.potrivit;

c.putin;

d.nu;

17.Crezi ca exista vreo deosebire intre tine si ceilalti copii,de alta etnie?

………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………….

18.Esti mandru/mandra ca apartii minoritatii tale etnice?

a.da;

b.nu;

19.Cum ai putea tu sa devii un rom mai bun?

a.sa spun tuturor ce fel de oameni sunt romii,sa le prezint calitatile;

b.sa devin un mare pictor /artist/cercetator/etc si sa le spun tuturor ca sunt rom/roma;

c.sa invat cat mai multe despre etnia mea;

d.nu stiu cum as putea face acest lucru.

ANEXA NR.2

CHESTIONAR PENTRU CADRE

DIDACTICE

(,,CONSTIENTIZAREA DIVERSITATII’’)

Completarea se va face pornind de la urmatorul tabel in care este inregistrata frecventa

repetarii comportamentului investigat:

FRECVENTA REPETARII COMPORTAMENTULUI

INVESTIGAT

PUNCTE

ACORDATE

A. Aproape niciodata 1

B. Rareori 2

C. De obicei 3

D. Aproape intotdeauna 4

1.Atentionez pe cei care fac comentarii peiorative,defavorabile sub aspect

rasial,etnic,cultural?

2.Ma manifest deschis atunci cand cineva umileste o alta persoana sau actioneaza

discriminator?

3.Ma gandesc la urmarile comentariilor sau actiunilor mele inainte de a vorbi sau de a

actiona?

4.Refuz sa particip la glume care sunt defavorabile unui grup minoritar de orice natura?

5.Ma abtin de la repetarea afirmatiilor sau a zvonurilor care ar putea intari prejudiciul

cauzat respectivelor grupuri minoritare vizate?

6.Verific realitatea inainte de a prelua sau de a crede in supozitiile avansate de catre

cineva?

7.Constientizez sau ma impotrivesc tendintelor partinitoare ,care imi afecteaza gandirea?

8.Evit folosirea unui limbaj care sa intareasac stereotipurile negative?

9.Consider si transmit mesajul dupa care membrii grupurilor protejate sunt la fel de

indemanatici si de competitivi precum ceilalti?

10.Cunosc oameni din diferite culturi si grupuri ca indivizi?

11.Imi dau seama ca membrii altor culturi au nevoie de cunoastere intre ei si le favorizez

intalnirile si contactele corespunzatoare?

12.Accept si sustin ideea conform careia nu toti trebuie sa actioneze in mod absolut

favorabil grupului din care fac eu parte?

13.Imi asum responsabilitatea de a-i ajuta pe cei nou veniti in organizatia mea , inclusiv

pe cei care apartin altor culturi ,varste , niveluri culturale,pentru a se simti primiti si acceptati?

14.Includ membri ai grupurilor defavorizate la evenimente sociale la care particip si unde

am un cuvant de spus?

15.Caut eu sa cunosc si sa apreciez bogatia altor culturi ,respectand sarbatorile si

evenimentele acestora?

16.Cer si planific evenimente socio-culturale la care oricine poate participa?

17.Incurajez memebri ai claselor defavorizate sa vorbeasca despre problemele pe care le

au?

18.Incurajez memebri ai grupurilor defavorizate sa-si asume riscuri?

19.Ascult ideile membrilor claselor protejate /defavorizate si le acord credit ,atat la nivel

individual,cat si de grup?

20.Includ membrii claselor protejate in procesele de luare a deciziilor care ii afecteaza

direct?

21.Acord autoritate membrilor populatiilor defavorizate ,oferindu-le aceleasi

responsabilitati ca si altora?

22.Ofer un feed-back direct si rapid membrilor grupurilor defavorizate ?

23.Impartasesc regulile scrise sau nescrise ale grupului meu si celor care fac perte din alte

grupuri?

24.Nu iau in considerare caracteristicile fizice atunci cand interactionez cu altii sau cand

iau decizii privitor la competenta sau abilitatea lor?

25.Imi asum responsabilitatea de a ajuta grupul meu pentru a respecta cerinte legale?

26.Urmaresc si sprijin politicile organizationale ,care privesc tratamentul egal , inclusiv

combatandu-i pe aceia care le incalca?

27.Ii iau in considerare pe membrii grupurilor defavorizate pentru orice ocazie sau

functie in care eu am influenta?

28.Ii tin pe toti in contact cu toate canalele de informare ,atat formale ,cat si informale?

29.Ofer tuturor posibilitati ample de pregatire,pentru a le favoriza dezvoltarea?

30.Ofer indrumare celor din grupul meu pentru a-i primi bine pe noii veniti?

31.Fac un efort suplimentar pentru a influenta grupul meu sa accepte persoane venite din

cadrul altor grupuri?

32.Ii sprijin pe ceilalti pentru a actiona in directia manifestarii diversitatii culturale?

33.Ma opun politicilor si procedurilor organizationale ,care duc la excluderea oricui?

34.Fac tot ce pot pentru a contribui la crearea unui mediu de lucru tolerant,in care toti sa

fie respectati si valorizati?

35.Fac eforturi suplimentare in ceea ce priveste celelalte culturi?

36.Protestez (telefonic,prin scris sau prin orice alta modalitate) cand in mass-media se

perpetueaza sau se intensifica o prejudecata sau o discriminare?

37.Refuz sa ma alatur sau sa mai raman membru al unei asociatii/grup care permite ori

promoveaza practici rasiste discriminatorii sau care prejudiciaza in vreun fel identitatea cuiva?

38.Particip la activitatile comunitare sau voluntare care se integreaza eforturilor de

schimbare?

39.Intreprind activitati prin care sa vin in contact cu persoane apartinand altor

etnii,culturi,orientari de orice fel?

40.Consider ca este nepotrivit sau neindicat atunci cand consider ca ceva pare a fi o

prejudecata sau o discriminare?

ANEXA NR. 3

CITATE DESPRE TOLERANTA

,,Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si drepturi.Ele sunt inzestrate

cu ratiune si trebuie sa se comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii.’’

*Declaratia Universala a Drepturilor Omului*

,,Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.’’

*Declaratia Universala a Drepturilor Omului*

,,Singuri nu realizam nimic in lume.’’

*Sandra Day O’Connor*

,,Comunitatea inseamna puterea care se alatura puterilor noastre pentru a face lucrul care

trebuie facut.’’

*Starhawk*

,,Baza unui stat democratic este libertatea.’’

*Aristotel*

,,Dreptatea vorbeste de la sine.’’

*Talmud*

,,Ne putem obisnui cu dreptatea.’’

*Tamasi Aron*

,,Legile singure nu pot asigura libertatea de exprimare de exprimare ,pentru ca fiecare

persoana sa-si poata exprima fara consecinte negative parerea,trebuie sa existe un spirit de

toleranta in randul intregii populatii.’’

*Albert Einstein*

,,Testul curajului intervine cand suntem in minoritate.Testul tolerantei intervine cand

suntem in minoritate.’’

*Ralph W.Sockman*

,,Conflictul este <<razboiul dintre sentimente si ratiune>>.’’

*Blaise Pascal*

,,Prejudecata este o opinie fara judecata.’’

*Voltaire*

,,Cine este inclinat sa nu-i respecte pe aaltii,acela nu se respecta,inainte de toate,pe sine.”

*Dostoievski*

,,Nu exista nici o cale spre pace.Pacea este calea.”

*Mahatma Gandhi*

,,Scopul moralitatii este de a da oamenilor un standard si un motiv pentru care sa aspire si

prin care sa nu se intensifice egoismul fiecaruia,ci sa se inalte deasupra lui.”

*Cecil J.Sharpe*

,,A actiona in ciuda fricii inseamna curaj.’’

*Howard W.Hunter*

,,A imprastia stirea inseamna sa o multiplici.’’

*proverb tibetan*

,,Noi facem lumea in care traim si formam propriul nostru mediu.’’

*Orison Swett Marden*

ANEXA NR. 4

,,GALERIA TOLERANTEI’’

(TOLERANTA IN IMAGINI)

ANEXA NR. 5

STEAGURILE TOLERANTEI