1

Consideraţii generale privind reglementarea procedurii aplicabile în caz de insolvenţă

Precizări prealabile. Scopul procedurii insolvenţei este acoperirea pasivului debitorului aflat in insolvenţa, prin plata creanţelor creditorilor. Acest scop relevă faptul că procedura insolvenţei urmăreşte asigurarea unei protecţii a intereselor creditorilor.

Procedura insolvenţei se aplică de anumite organe anume abilitate de lege.Acestea sunt: instanţele judecătoreşti,judecătorul-sindic,sdminidtrstorul judiciar şi lichidatorul.

Organele menţionate sunt obligate să asigure efectuarea cu celeritate a actelor si operaţiunilor prevăzute de lege,precum şi realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi paticipanţi la aceste acte şi operaţiuni.

La realizarea procedurii insolvenţei un rol important îl au adunarea generală a creditorilor,comitetul creditorilor şi administratorul special.

Organele care aplică procedura insolvenţei

Instanţele judecătoreşti

A.Consideraţii generale

Legea nr.85/2006 consacră concepţia tradiţionala potrivit căreia în aplicarea procedurilor colective rolul principal revine instanţelor judecătoreşti.

Intervenţia instanţelor judecatoreşti este necesară pentru ocrotirea intereselor generale,dar şi indispensabilă pentru soluţionarea unor aspecte litigioase pe care le implică realizarea procedurii insolvenţei.

Potrivit legii,instanţele judecătoreşti chemate să aplice procedura insplvenţei sunt tribulalul şi curtea de apel.

2

B.Tribunalul

Art.6 din Legea nr.85/2006 dispune: Toate procedurile prevăzute de prezenta lege cu excepţia recursului prevăzut la art.8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul debitorul,astfel cum figurează acestea în registrul comerţului,respectiv în registrul societaţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor,şi se exercită de un judecător-sindic.

Potrivit legii, competenţa materiala de aplicare a procedurii insolvenţei aparţine tribunalului.

Deci, pe lângă competenţa obişnuită stabilită de articolul 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.,tribunalul are în competenţa sa şi aplicarea procedurii insolvenţei, aceasta înseamnă că, prin derogare de la dreptul comun, tribunalul este competent să aplice procedura insolvenţei,indiferent de valoarea creanţelor creditorilor.

Competenţa tribunalului privind aplicarea procedurii insolvenţei priveşte şi societăţile comercial cu capital de stat.Într-adevăar,potrivit art. 51 din Legea 15/1990,litigiile în care sunt implicate societăţile comerciale cu capital majoritar de stat sunt de competenţa “instanţelor de drept comun “.Or,in temeiul art.6 din Legea nr.85/2006,instanţa judecătoreacă de drept comun în aplicarea procedurii insolvenţei este tribunalul,iar nu judecătoria.

Competenţa teritorială. Potrivit legii,competenţa teritorială privind aplicarea procedurii insolvenţei aparţine tribunalului în a cărui rază teritorialăse află sediul debitorului.

Pentru a evita orice confuzie,legea precizează că sediul debitorului avut în vedere este cel care figurează în registrul comerţ sau,după caz,în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

Determinarea competenţei teritoriale privind aplicarea procedurii insolvenţei ridică o problemă în cazul care,după ivirea stării de insolvenţă,debitorul işi mută sediul în raza

Teritorială a altui tribunal.Pentru determinarea competenţei într-un asemenea caz se ia in considerare sediul debitorului la data deschiderii procedurii.O mutare a sediului debitorului în raza teritorială a altui tribunal,dupa deschiderea procedurii insolvenţei nu are nici o consecinţă asupra competenţei tribunalului investit prin inregistrarea cererii introductive.

Exercitarea procedurilor aparţinând competenţei tribunaluilui. Potrivit art.6 din Legea nr.85/2006, toate procedurile prevăzute de prezenta lege ,cu excepţia recursului prevăzut la art.8,sunt de competenţa tribunalului si sunt exercitate de un judecator-sindic.

Rezultă că toate cererile, acţiunile şi operaţiile care îşi au originea în procedura insolvenţei sunt de competenţa tribunalului.

Pentru aplicarea cu o mai mare operativitate şi in scopul asigurării unei continuităţi în realizarea procedurilor pe care le implică procedura insolvenţei,legea prevede că pocedurile în cauză sunt

3

exercitate de un judecător-sindic. Acesta este un judecător al tribunalului, specializat în aplicarea procedurii insolvenţei.

Legea nr.85/2006 instituie noi reguli procedurale menite să asigure o mai mare celeritate a desfăşurării procedurii insolvenţei .

În vederea publicării citaţiilor, convocărilor şi notificăarii actelor de procedură efectuate de instanţele judecătoreşti,după deschiderea procedurii se editează Buletinul procedurilor de insolvenţă.

Publicare actelor de procedură sau,după caz, a hotărârilor judecătoreşti în Buletinul procedurilor de insolvenţă inlocuieşte,de la data publicării acestora ,citarea, convocarea şi notificarea actelor de procedură efectuate individual,fată de participanţii la proces,acestea fiind preyumate a fi indeplinite la data publicării.

De regulă, citarea parţilor,precum şi comunicarea actelor de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectueaza prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.

Prin excepţie se realizează,conform Codului de procedura civilă,comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii.

Tot potrivit Codului de procedură civilă se realizează comunicarea citaţiilor , a convocărilor şi a notificărilor faţa de participanţii la proces,al caror sediu, domiciliu sau reşedinţă se află în străinătate.

În procedurile contencioase reglementate de Legea nr.85/2006 vor fi citate în calitate de părţi numai personale ale căror drepturi sau interse sunt supuse spre soluţionare judecătorului-sindic,în condiţii de contradictorialitate.

În toate celelalte cazuri, se aplică dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la procedura necontencioasă în măsura în care nu contravin unor dispoziţii exprese din legea privind procedura insolvenţei.

Notificările, cu excepţia cazului în care sarcina notificării aparţine altor organe care aplică procedura, şi convocările prevăzute de lege sunt in sarcina administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz.

Creditorii care au inregistrat cereri de admitere a creanţelor sunt prezumaţi că au în cunoştinţă temele prevăzute de art. 62 si art.107-109, după caz, şi nu vor mai fi citaţi.

Pentru cazul în care un debitor este o societate ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, judecătorul-sindic este obligat să comunice deschiderea procedurii insolvenţei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

4

Ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare, acţiunile societăţilor emitente, în sensul Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, se suspendă de la tranzacţionare cu începere de la data primirii comunicării de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare [art. 43 alin. (2)1. La data primirii de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a comunicării privind intrarea în procedura falimentului are loc retragerea valorilor mobiliare de pe piaţa reglementată pe care acestea se tranzacţionează.

Deschiderea procedurii insolvenţei produce anumite efecte juridice expres prevăzute de Legea nr. 85/2006. Efectele juridice ale deschiderii procedurii insolvenţei nu privesc persoana debitorului, ci patrimoniul său şi se referă la drepturile şi obligaţiile debitorului, precum şi la drepturile terţilor privind valorificarea creanţelor împotriva debitorului.

5