6. Conservatorism

În optica foarte multor cercetători nu este o doctrină, ci un spirit al politicii, un mod de a concepe societatea sub semnul raţiunii sau al raţionabilităţii, pe baza cărora elaborează o morală, o politică, o viziune asupra existenţei în general. Din această perspectivă extrem de largă, el apare în primul rând ca un corp de idei orientat spre protecţia ordinii sociale, spre structuri care asigură stabilitatea unei societăţi (familie, comunitate), în general concepute ca un cadru al apărării omului real, concret faţă de tendinţele uniformizatoare manifestate de către stat.

În acest sens, conservatorismul e un set de idei, credinţe, valori, înclinaţii, atitudini, care pornesc de la convingerea că omul este totdeauna într-o situaţie, într-o ordine socială preexistentă lui, care are continuitate, tradiţie, care este un factor coaugulant prin el însuşi şi nu prin intervenţia unui element abstract, construit raţional. Astfel, există o ordine prestabilită, un echilibru care vine din istorie şi care refuză revoluţia.

Societatea este mai degrabă o piramidă a îndatoririlor, decât un cadru al drepturilor. Societatea bună se întemeiază pe respectul pentru diversitate, pe alegerea liberă a oamenilor, pe spiritul de independenţă, pe dorinţa de întreprindere privată. De aici rezultă puternicul ataşament al conservatorismului faţă de proprietate.

Convingerea conservatorilor că ordinea lumii e de sorginte divină şi că problemele reale ale societăţii sunt cele religioase şi cele morale. Oamenii sunt egali numai din punct de vedere religios şi moral. O egalizare economică şi politică a lor nu înseamnă progres.

Gândirea conservatoare aduce un tip uman distinct, pentru care “a fi conservator înseamnă a prefera familiarul – necunoscutului, faptul – misterului, realul – posibilului, limitatul – nemărginitului, ceea ce este aproape – îndepărtatului, ceea ce este îndeajuns – supraabundenţei, acceptabilul – perfectului, legăturile şi fidelităţile familiale – seducţiei unor ataşamente mai profitabile, ceea ce s-a încercat – neîncercatului. Durerea unei pierderi va fi mai acută decât atracţia unei noutăţi”.

A fi conservator înseamnă, pe potriva soartei pe care o ai, a te mulţumi cu acea nevoie de mai multă perfecţiune, care este pe măsura omului şi a împrejurărilor în care trăieşte.

“Ori de câte ori stabilitatea este mai folosită decât îmbunătăţirea, certitudinea – mai preţioasă decât speculaţia, familiarul – mai dorit decât perfectul, ori de câte ori o eroare ce întruneşte consenul este de preferat unui adevăr controversat, înclinaţia de a fi conservator va fi mai potrivită decât oricare alta”.

1

Se pledează pentru trei valori de bază:1) Tradiţie2) Evoluţie organică (prin ordine)3) Libertatea care nu uniformizează

TradiţionalismulTraditio (lat.) = act de transmitere, de trecereTradiţia înseamnă regulile, procedeele de transmitere a conţinutului şi

presupune ca cel ce primeşte să fie iniţiat, să fie cuprins într-un proces de învăţare sau iniţiere în această tradiţie.

Relaţia tradiţie – inovaţieConservatorismul nu se opune ideii de progres, ci doreşte păstrarea unui

raport echilibrat între tradiţie şi inovaţie, fiind ostil revoluţiei.Un aspect important este cel ce vizează caracterul coagulant al tradiţiilor.

Acestea leagă o comunitate, asigurându-i păstrarea identităţii. De aceea unele tradiţii se codifică, evitându-se disoluţia identităţii colective.

Supralicitarea rolului tradiţiei determină o societate să rămână în stadiul tradiţional.

Prin etnic se determină un mod de a fi a unei societăţi, în care antropobiologicul este socializat. Etnia este un mod de a fi a unei societăţi, care are aceeaşi origine de neam, convertită în elemente sociale de unitate (limbă, obiceiuri, tradiţii, mod comun de a vedea şi simţi).

NaţionalismulTermenul prin care se desemnează un mod de a promova specificul unei

naţiuni, identitatea ei. Identitatea unei naţiuni este dată de o serie de caracteristici, unele preluate de la societatea tradiţională, altele structurate în epoca modernă. Naţiunea tinde să-şi conserve identitatea, fiind un factor coagulant extrem de puternic.

N. Chauvin (Căpitan al lui Napoleon) – ŞovinismO dată cu constituirea naţiunilor s-a născut şi problema naţională. Acest

lucru a fost specific imperiilor, dând naştere mişcărilor de eliberare a popoarelor asuprite. Prăbuşirea imperiilor a marcat afirmarea naţiunilor. Preşedintele american Wilson: “Naţiunile au dreptul să-şi afirme identitatea”.

Naţionalismul, spune E. Gelluer, este un principiu politic, în numele căruia unitatea politică şi cea naţională trebuie să se supună, fiind generatorul unui sentiment naţionalist şi a unei mişcări naţionaliste.

Sentimentul naţional este atacat din două direcţii:- Atunci când statul nu reuşeşte să cuprindă toţi membrii naţiunii.- Atunci când într-un stat există naţionalităţi.

2

Există un naţionalism etnic. Apare atunci când în stat convieţuiesc mai multe naţionalităţi. Pe glob sunt 8.000 de comunităţi etnice şi doar 200 de state, adică la un stat revin 40 de comunităţi cu potenţial de irupere.

3