conf. univ. dr. georgeta niculescu gimnastica de bazĂ

124
Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ Curs în tehnologie IFR

Upload: phungnhan

Post on 30-Dec-2016

378 views

Category:

Documents


27 download

TRANSCRIPT

Page 1: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU

GIMNASTICA DE BAZĂ

Curs în tehnologie IFR

Page 2: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2012 http://www.edituraromaniademaine.ro/

Editură recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice

din Învăţământul Superior (COD 171)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Gimnastica de bază/Curs în tehnologie IFR, autor: Georgeta Niculescu - Bucureşti, Editura

Fundaţiei România de Mâine, 2012 ISBN 978-973-163-896-6

Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă

şi prin orice mijloace tehnice, este strict interzisă şi se pedepseşte conform legii.

Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului revine exclusiv autorului/autorilor.

Page 3: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

GEORGETA NICULESCU

GIMNASTICA DE BAZĂ – Curs în tehnologie IFR –

Realizator curs în tehnologie IFR

Conf.univ.dr. Georgeta Niculescu

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2012

Page 4: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ
Page 5: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

5

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………….. 7

Unitatea de învăţare 1

ISTORICUL GIMNASTICII PE PLAN MONDIAL ŞI NAŢIONAL GIMNASTICA ÎN SISTEMUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ DIN ROMÂNIA

1.1. Introducere…………………………………………………………………………………… 9 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ………………………………………….… 9 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare……………………………………………………………… 10

1.3.1. Gimnastica în Antichitate …………………………………………………………… 10 1.3.2. Gimnastica în Evul Mediu …………………………………………………………... 12 1.3.3. Gimnastica în epoca modernă ……………………………………………………….. 12 1.3.4. Întemeietorii de şcoli ………………………………………………………………... 12 1.3.5. Creatorii de sisteme …………………………………………………………………. 13 1.3.6. Gimnastica în secolul al XX-lea …………………………………………………….. 16 1.3.7. Gimnastica în România ……………………………………………………………... 17 1.3.8. Gimnastica în sistemul de educaţie fizică şi sportivă din România ……………….. 18

1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare…………………………………………………... 19

Unitatea de învăţare 2

GIMNASTICA – DISCIPLINĂ FUNDAMENTALĂ A ARIEI CURRICULARE EDUCAŢIE FIZICĂ

2.1. Introducere………………………………………………………………………………… 22 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare…………………………………………... 22 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare…………………………………………………………….. 23 2.3.1. Obiectivele gimnasticii …………………………………………………………….. 23

2.3.2. Caracteristicile gimnasticii …….…………………………………………………… 23 2.3.3. Mijloacele gimnasticii ……………………………………………………………… 24 2.3.4. Ramurile gimnasticii ……………………………………………………………….. 252.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare………………………………………………… 27

Unitatea de învăţare 3

NOŢIUNI DE BAZĂ ÎN GIMNASTICĂ 3.1. Introducere………………………………………………………………………………….. 29 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare…………………………………………… 29 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare……………………………………………………………….. 30 3.3.1. Terminologia gimnasticii ……………………………………………………………… 30

3.3.2. Cerinţele terminologiei gimnasticii…………………………………………………… 31 3.3.3. Noţiuni de bază ………………………………………………………………………. 32 3.3.3.1. Elementele care definesc exerciţiul…………………………………………… 32 3.3.3.2. Caracteristicile exerciţiului…………………………………………………… 33

3.3.3.3. Caracteristicile mişcării……………………………………………………….. 33 3.3.3.4. Planurile şi axele de mişcare ale corpului…………………………………….. 33 3.3.3.5. Tehnica poziţiilor……………………………………………………………... 34

3.3.3.6. Noţiuni legate de „poziţie"…………………………………………………… 35 3.3.3.7. Prescurtări terminologice……………………………………………………... 36

3.3.3.8. Reguli privind descrierea exerciţiilor în gimnastică………………………….. 37 3.3.3.9. Reprezentarea grafică a exerciţiilor de gimnastică…………………………… 38

3.3.3.10. Poziţiile fundamentale şi derivate în gimnastică……………………………. 40

Page 6: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

6

3.3.3.11. Poziţiile şi mişcările segmentelor corpului……………………………….. 48 3 .4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare…………………………………………………. 51

Unitatea de învăţare 4

GIMNASTICA DE BAZĂ-GIMNASTICA ORGANIZATORICĂ 4.1. Introducere…………………………………………………………………………………… 54 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare…………………………………………….. 54 4.3. Conţinutul unităţii de învăţare……………………………………………………………….. 55 4.3.1. Gimnastica de bază (obiective, caracteristici, mijloace)…………………………….. 56 4.3.2. Gimnastica organizatorică…………………………………………………………… 56 4.3.3. Noţiuni de bază……………………………………………………………………… 56

4.3.4 Sistematizare………………………………………………………………………….. 58 4.3.4.1. Acţiuni pe şi de pe loc………………………………………………………… 58 4.3.4.2. Acţiuni din deplasare ………………………………………………………… 61 4.3.4.2.1. Deplasare în figuri…………………………………………………. 63 4.3.4.3. Alcătuiri şi schimbări de formaţii…………………………………………….. 65

4.3.5. Indicaţii metodice privind utilizarea exerciţiilor de organizare şi ordine în lecţie ……. 74 4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare…………………………………………………… 75

Unitatea de învăţare 5

GIMNASTICA DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ 5.1. Introducere………………………………………………………………………………….. 77 5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare…………………………………………….. 77 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare………………………………………………………………... 78

5.3.1. Obiective şi caracteristici ……………………………………………………………. 78 5.3.2. Bazele generale ale mişcărilor ………………………………………………………. 80 5.3.3. Sistematizarea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală ……………………………. 81 5.3.4. Cerinţe metodice de elaborare a programelor de influenţare selectivă a aparatului

locomotor ………………………………………………………………………….

99 5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare………………………………………………….. 101

Unitatea de învăţare 6

EXERCIŢII APLICATIVE 6.1. Introducere…………………………………………………………………………………… 103 6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare…………………………………………….. 103 6.3. Conţinutul unităţii de învăţare………………………………………………………………. 104

6.3.1. Obiective…………………………………………………………………………….. 104 6.3.2. Caracteristici…………………………………………………………………………. 104 6.3.3. Sistematizarea deprinderilor motrice………………………………………………… 6.3.3.1. Deprinderi motrice aplicativ-utilitare ………………………………………… 6.3.3.2. Deprinderi motrice de bază ……………………………………………………

104 105 108

6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare…………………………………………………… 114

Unitatea de învăţare 7

GIMNASTICA APLICATĂ 7.1. Introducere………………………………………………………………………………….. 116 7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare……………………………………………. 116 7.3. Conţinutul unităţii de învăţare………………………………………………………………... 117

7.3.1. Obiectivele gimnasticii aplicate ……………………………………………………... 117 7.3.2. Sistematizarea gimnasticii aplicate ………………………………………………….. 117

7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare …………………………………………………. 121

Răspunsuri la testele de evaluare/autoevaluare ………………………………………………… 123

Page 7: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

7

INTRODUCERE Gimnastica este un fenomen aparte, cu influenţe pe multiple planuri, ceea ce îi conferă statutul de disciplină de bază în aria curriculară educaţie fizică şi sport. Gimnastica este componentă a sistemului educaţional şi totodată şi componentă a sistemului social cu care interacţionează dinamic, dispunând de un conţinut bogat, diversificat, atractiv, de mijloace, cu multiple valenţe formative şi educative în dezvoltarea ontogenetică a omului. Scopul acestei cărţi este să evidenţieze importanţa principalelor mijloace ale gimnasticii prevăzute în programele şcolare, care au rol decisiv în dezvoltarea fizică armonioasă, în perfecţionarea capacităţilor condiţionale şi coordinative, în formarea deprinderilor motrice de bază şi specifice, ţinta fiind atingerea obiectivelor educaţiei şi, implicit, ale gimnasticii.

Obiectivele cursului Cursul Gimnastica de bază îşi propune să transmită studenţilor cunoştinţele teoretice şi

metodologice privind formarea bazelor generale ale mişcărilor şi urmăreşte: – formarea capacităţii de selecţionare, concepere şi predare a mijloacelor gimnasticii de baza, gimnastică acrobatică şi sărituri cuprinse în aria curriculară educaţie fizică; – formarea şi dezvoltarea capacităţii de organizare şi conducere a colectivelor de elevi; – dezvoltarea aptitudinilor motrice necesare practicării exerciţiilor fizice; – întărirea sănătăţii şi menţinerea condiţiei fizice prin utilizarea exerciţiilor de gimnastică.

Competenţe conferite După parcurgerea acestui curs, studentul va avea cunoştinţe şi abilităţi privind: – iniţierea, înţelegerea şi însuşirea terminologiei specifice gimnasticii de bază; – cunoaşterea şi folosirea noţiunilor specifice disciplinei; – conducerea exerciţiilor de organizare şi ordine; – realizarea complexelor de exerciţii specifice disciplinei; – evaluarea complexelor de exerciţii specifice disciplinei; – predarea elementelor acrobatice şi a săriturilor specifice ciclului primar şi gimnazial; – comunicarea cu elevii; – aplicarea cunoştinţelor acumulate în situaţii profesionale diferite. Resurse şi mijloace de lucru Cursul dispune de un manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de alte

surse bibliografice existente în biblioteca facultăţii. În timpul alocat lucrărilor practice, studenţii pun în aplicare toate noţiunile studiate.

Structura cursului Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare: Unitatea de învăţare 1. ISTORICUL GIMNASTICII PE PLAN MONDIAL

ŞI NAŢIONAL. GIMNASTICA ÎN SISTEMUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ DIN ROMÂNIA (2 ore)

Unitatea de învăţare 2.

GIMNASTICA – DISCIPLINĂ FUNDAMENTALĂ A ARIEI CURRICULARE EDUCAŢIE FIZICĂ (2 ore)

Page 8: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

8

Unitatea de învăţare 3.

NOŢIUNI DE BAZĂ ÎN GIMNASTICĂ (2 ore)

Unitatea de învăţare 4.

GIMNASTICA DE BAZĂ-GIMNASTICA ORGANIZATORICĂ (2 ore)

Unitatea de învăţare 5.

GIMNASTICA DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ (2 ore)

Unitatea de învăţare 6.

EXERCIŢII APLICATIVE (2 ore)

Unitatea de învăţare 7.

GIMNASTICA APLICATĂ (2 ore)

Teme de control (TC) În cadrul lucrărilor practice, studenţii vor elabora şi conduce exerciţii de organizare şi ordine,

exerciţii aplicative, complexe de exerciţii de dezvoltare fizică generală: exerciţii libere, cu partener şi cu bastoane, vor executa o legare acrobatică de 5 elemente învăţate, o săritură depărtat peste capră şi o săritură ghemuit pe lada de gimnastică.

Bibliografie obligatorie: Niculescu, G, Gimnastica acrobatică şi săriturile în şcoală, Editura Bren, Bucureşti, (2010). Niculescu, G, Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucureşti, 2010. Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,

(2006),. Tudusciuc I., Gimnastică de bază – Pregătirea aparatului locomotor, Editura Fundaţiei

România de mâine, Bucureşti, (2005). Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1974. Curriculum naţional– Aria curriculară – Educaţie Fizică şi Sport – gimnaziu

Metoda de evaluare Colocviu. Nota finală se stabileşte ţinându-se cont şi de activitatea şi evaluările pe parcurs ale

studentului, conform cu precizările din Programa analitică şi din Calendarul Disciplinei.

Page 9: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

9

Unitatea de învăţare nr. 1

ISTORICUL GIMNASTICII PE PLAN MONDIAL ŞI NAŢIONAL. GIMNASTICA ÎN SISTEMUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ DIN ROMÂNIA

Cuprins

1.1. Introducere 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Gimnastica în Antichitate 1.3.2. Gimnastica în Evul Mediu 1.3.3. Gimnastica în epoca modernă 1.3.4. Întemeietorii de şcoli 1.3.5. Creatorii de sisteme 1.3.6. Gimnastica în secolul al XX-lea 1.3.7. Gimnastica în România 1.3.8. Gimnastica în sistemul de educaţie fizică şi sportivă din România 1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

1.1. Introducere

Originea şi evoluţia gimnasticii este legată indisolubil de dezvoltarea societăţii româneşti din cele mai îndepărtate vremuri şi până în prezent.

Acumulând experienţă, omul a inventat, în toate treptele evoluţiei sale, diferite exerciţii, jocuri, dansuri şi toate sporturile existente. Dar, până la acest pas evolutiv, exerciţiile de gimnastică simple, naturale, aplicative au fost cele pe care le-a utilizat, la început ca mişcare spontană, apoi cu un scop bine determinat, sub formă de exerciţii fizice. Putem afirma că, gimnastica de bază, cu elementele ei cele mai simple, a fost forma de organizare cea mai veche a educaţiei fizice.

Din punct de vedere istoric, gimnastica a străbătut etapele de formare şi dezvoltare ale societăţii omeneşti.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare: prezentarea începuturilor şi evoluţiei gimnasticii pe plan

mondial şi naţional; explicarea caracterului formativ al gimnasticii şi a rolului ei

în formarea personalităţii omului;

Page 10: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

10

prezentarea interacţiunilor multiple dintre activitatea de gimnastică şi celelalte ramuri sportive; explicarea importanţei studierii gimnasticii pentru pregătirea

viitorilor profesori; precizarea importanţei şi locului gimnasticii în sistemul de

educaţie fizică şi sportivă din România. Competenţele unităţii de învăţare: dezvoltarea unor abilităţi de comunicare; capacitatea de a prezenta evoluţia gimnasticii; cunoaşterea performanţelor din gimnastica artistică.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Gimnastica în Antichitate

Egiptul antic. Egiptenii au creat o cultură şi o civilizaţie impunătoare încă din mileniul IV î.e.n. Picturile murale şi bazoreliefurile de la Ptah-Hotep atestă preocupările egiptenilor pentru educaţia fizică. Celebrele fresce de la Beni Hassan reprezintă o multitudine de mişcări cu caracter sportiv din gimnastică, atletism, sporturi de luptă, fiind cel mai elocvent ce atestă nivelul atins de conceptul de educaţie fizică.

India antică. Poemul Vedele reprezintă Cartea sfântă a

hinduşilor, în care se găsesc instrucţiuni pentru viaţa de toate zilele şi preocupări pentru educaţia fizică.

Exerciţiile fizice s-au constituit într-un sistem naţional de educaţie fizică denumit Pranayama. Mai târziu apare sistemul Yoga, bazat pe poziţii prelungite, suspendarea respiraţiei şi meditaţie. Yoga este unirea cu sine, reprezentând drumul spre autoeducaţie.

China antică. Filozoful chinez Confucius (551-479 î.e.n.) a

subliniat pentru prima dată importanţa exerciţiilor fizice, pe care le-a inclus în cele şase „ arte liberale” care stau la baza educaţiei: muzica, ceremonialul, caligrafia, scrima, aritmetica şi arta de a conduce carul. Mai târziu, medicul Kong-Fu, preluând o parte din exerciţiile respective, a creat un sistem de educaţie fizică medicală ce a fost introdus în ritualul religios. Acest sistem se baza pe exerciţii de respiraţie, întindere şi relaxare. Exerciţiile respiratorii se executau din diferite poziţii: stând, culcat, pe genunchi.

Grecia antică. Grecii au acordat cea mai mare importanţă exerciţiilor fizice ca parte integrantă a educaţiei, sistemul educativ creat de ei având ca obiectiv dezvoltarea trupului şi a minţii.

Page 11: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

11

Grecii au creat cuvântul gimnastica, pentru a desemna cu un nume generic totalitatea exerciţiilor fizice practicate cu scopul de a contribui la întreţinerea sănătăţii, la întărirea corpului şi la înfrumuseţarea vieţii spirituale” (Kiriţescu, C., 1964).

Concepţia greacă cu privire la exerciţiile fizice a evoluat în trei direcţii:

• igienică; • militară; • armonioasă.

Concepţia igienică. Reprezentanţii acestei concepţii au fost medicii, care au scos în evidenţă importanţa exerciţiilor fizice, în general şi a gimnasticii, în special, pentru îngrijirea sănătăţii. Reprezentanţii ei au fost : Herodikos din Selimbria, care a creat normele de practicare a gimnasticii igienice şi terapeutice (includea şi masajul asociat cu regimul alimentar): Hipocrate, care a descris în lucrările sale acţiunea binefăcătoare ale exerciţiilor de gimnastică şi a masajelor ; Galen considera gimnastica un mijloc de păstrare a sănătăţii, iar Antilus este considerat adevăratul părinte al gimnasticii terapeutice.

Concepţia militară. Reprezentanţii acestei concepţii au fost

spartanii, care practicau exerciţiile fizice dure în vederea pregătirii pentru război. Astfel, nu lipseau alergările, lupta, aruncarea cu discul şi suliţa, jocul cu mingea şi dansul. Elemente morale, emoţionale şi intelectuale nu găsim în această practică intensă, dar limitată a exerciţiilor fizice.

Concepţia idealului armonic. Aparţine educaţiei fizice din

Atena, cetate a Greciei antice. Pentru atenieni, fiinţa umană perfectă reprezenta idealul de viaţă, ideal concretizat în formula Kalos kai agatos (frumos şi bun). Atingerea perfecţiunii era idealul de viaţă al atenienilor, idealul armonic la care se putea ajunge printr-o dezvoltare armonioasă, sănătate trupească, bărbăţie, putere, dibăcie. Educaţia va fi dominată de cultul frumosului, de necesitatea armoniei dintre formă şi conţinut, dintre dezvoltarea fizică şi cea psihică a tânărului.

Unul dintre exponenţii de seamă ai acestei concepţii a fost Platon (437-347 î.e.n.), care a afirmat că, după muzică, omul are nevoie de gimnastică prin care se educă curajul pentru a se forma unitar în plan intelectual, moral, estetic şi fizic. Concepţia idealului armonic este susţinută şi de Aristotel (384-322 î.e.n.), cel mai mare gânditor al Antichităţii, savant, filosof, pedagog. El includea, în educaţia tineretului, gimnastica, gramatica, muzica şi desenul afirmând: „ Corpul trebuie format înaintea spiritului, deprinderile înaintea raţiunii”

Grecii şi-au format o concepţie asupra exerciţiilor fizice, creând o terminologie proprie, precum şi termenul de gimnastică (gymnos înseamnă gol, deoarece practicau exerciţiile fizice fără îmbrăcăminte în gimnazii şi palestre). Astfel, gimnastica va cunoaşte dimensiuni noi; împreună cu celelalte arte, ea va constitui un sistem educativ format din gimnastica propriu-zisă, agonistica şi orchestica.

Page 12: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

12

1.3.2. Gimnastica în Evul Mediu Evul Mediu este caracterizat prin doctrine religioase, care consideră „păcat” orice preocupare pentru sănătatea şi frumuseţea trupească, exerciţiile fizice fiind excluse din arsenalul educaţiei. Astfel, Renaşterea apare ca o etapă de tranziţie determinată de condiţiile economice obiective ale epocii, fiind un fenomen istoric complex ( secolul al XIV-lea). Conţinutul epocii poartă numele de umanism, deoarece pune în valoare omul, personalitatea umană. Pedagogii umanişti fixează un ţel nou educaţiei, cel al formării omului complet. Reprezentative sunt lucrările Ars gymnastica, scrisă de Mercurialis Hieronymus (1596), în care acesta defineşte gimnastica drept arta ce cuprinde efectele tuturor exerciţiilor corporale care sunt bune nu numai pentru bolnavi ci şi pentru cei sănătoşi, şi Trei dialoguri despre exerciţiul săriturilor şi voltijelor în aer a lui Archangelo Tuccaro (1599).

1.3.3. Gimnastica în epoca modernă

Secolul al XVII-lea este considerat secolul realismului, iar secolul al XVIII-lea cel al raţionalismului, iar printre personalităţile de frunte ale acestui val de pedagogi enumerăm: Jan Amos Komenski (1592-1670) cel mai mare gânditor al secolului al XVII-lea (de origine ceh), a adoptat ideea „ Un spirit sănătos nu poate exista decât într-un corp sănătos” , considerând valoarea fizică a omului nu ca un scop final, ci ca o condiţie a valorii lui sociale, ce permite ca omul să fie util societăţii. Plecând de la principiul că şcoala trebuie să aibă grijă şi de sănătatea copilului, el a preconizat amenajarea de terenuri pe lângă şcoli, pe care să se practice exerciţii şi jocuri. În programul şcolar al elevului, 8 ore pe zi erau consacrate învăţăturii, 8 ore somnului, iar 8 ore exerciţiilor fizice, îngrijirilor igienice şi mesei. John Locke (1632-1704), filosof şi medic englez, susţine că, aptitudinile existente se fortificã cu ajutorul exerciţiului, practica perfecţionând talentul. În opera sa pedagogică, Câteva cugetări asupra educaţiei copiilor, analizează educaţia fizică, morală şi intelectuală a copiilor din clasele dominante, caracterul de clasă al concepţiei lui Locke despre educaţie fiind evident, iar formarea „gentlemanului” concretizând acest lucru a constituit idealul său educaţional. Ideile lui J.Locke l-au inspirat pe J.J.Rousseau (1712-1778), omul cel mai reprezentativ al secolului al XVIII-lea în materie de educaţie. Principiul educaţiei sale era „ întoarcerea la natură”, Locke susţinând că natura l-a creat pe om bun, dar societatea l-a stricat. Opera de bază a lu Rousseau este Emil ou de l' education (Emil sau despre educaţie) şi a apărut în anul 1762

1.3.4. Întemeietorii de şcoli

Johann Bernhard Basedow (1723-1790) întemeiază şcoala filantropistă de la Dessau, în anul 1774, în care pune accent pe educaţia fizică, luând ca mijloc de bază gimnastica greacă.

Page 13: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

13

Concepţia sa privind formarea viitorilor cetăţeni este militară. El aplică o metodă liberă de educaţie, şi anume „Copiii trebuie să înveţe, jucându-se” . Salzmann Christian Gotthilf (1744-1811) a acordat o atenţie deosebită educaţiei corporale, programul său de educaţie fizică bazându-se pe ideea că natura întăreşte omul, iar exerciţiile utilizate cuprindeau: alergări, sărituri, balansări, voltije, jocuri, călărie, înot. Johann Cristoph Guts-Muths (1759-1839), profesor de gimnastică, a experimentat 8 ani efectele exerciţiilor fizice în şcoala în care profesa. În anul 1793 publică Gimnastik fur die jugend (Gimnastica pentru tineret), operă de mare valoare pedagogică, ce constituie cea dintâi carte modernă de educaţie fizică din lume prin profunzimea gândirii, bogăţia documentării, justeţea observaţiei şi claritatea expunerii. Gerhard Ulrich Anton Vieth (1763-1836) a pus la baza educaţiei fizice şi a practicării gimnasticii anatomia şi fiziologia umană, susţinând că „ profesorul de gimnastică trebuie să cunoască maşina care-i este încredinţată” . Tratând mecanica mişcărilor, el le clasifică după diviziunile anatomice, în mişcări ale corpului, trunchiului, membrelor superioare, inferioare. Johann Heinrich Pestalozzi (1746-1826), pedagog elveţian,a căutat, prin concepţiile sale, să ajute masele populare sărace, creând, pentru ele, un învăţământ popular, la baza căruia să stea o educaţie morală caracterizată prin iubire activă faţă de om. Pestalozzi a acordat o atenţie deosebită educaţiei fizice şi modului ei de predare în şcoală, având la bază principiul său fundamental, intuiţia. Exerciţiile fizice (gimnastice) se executau în colectiv, metodic, începând cu exerciţii simple şi cunoscute, dezvoltându-le apoi treptat şi sistematic. Pestalozzi este întemeietorul exerciţiilor libere, care se executau în cerc, în jurul profesorului, după comandă şi într-o ţinută comodă şi constau din mişcări cu capul, trunchiul, braţele şi picioarele şi din combinaţia lor.

1.3.5. Creatorii de sisteme

Creatorii de sisteme pedagogice în educaţia fizică au apărut în acelaşi timp în mai multe ţări:

• în Franţa – Amoros; • în Germania – Jahn; • în Suedia – Ling; • în Anglia – Arnold.

Sistemul francez

Don Francesco Amoros Y.Ondeano (1770-1848) s-a născut la Valencia şi a devenit cetăţean francez, prin naturalizare, în anul 1816. Amoros a fost un pedagog teoretic şi practic în egală măsură, creând o serie de instituţii în care se preda gimnastica după principiile sale, tipărind numeroase cărţi în care şi-a fixat sistemul şi metoda pedagogică. Dintre acestea, se remarcă Manualul practic al exerciţiilor corporale şi al jocurilor celor mai potrivite pentru întărirea corpului şi a membrelor; Manualul de educaţie de

Page 14: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

14

gimnastică şi morală; Noul manual complet de educaţie fizică, gimnastică şi morală, care este un atlas. Tendinţa autorului a fost să sporească potenţialul fizic, intelectual şi moral al cetăţenilor francezi, Amoros fiind considerat creatorul şi şeful şcolii franceze de educaţie fizică. El şi-a constituit întreg sistemul bazându-se pe legile biologice, dar şi ţinând cont de condiţiile în care trăiesc cei pentru care le-a elaborat. În concepţia lui Amoros, gimnastica are un ţel multilateral: fizic, psihic, social etc. El a fost cel care a sistematizat exerciţiile fizice şi a fundamentat ştiinţific sistemul de educaţie fizică. Amoros împarte exerciţiile în trei mari categorii: I. Gimnastica civilă; II. Gimnastica militară.

III. Gimnastica medicală. Gimnastica civilă este adevărata gimnastică educativă. Ea cuprinde două feluri de exerciţii: a) elementare; b) de aplicaţie – se execută cu ajutorul aparatelor.

Exerciţiile de aplicaţie constituie gimnastica cu aparate, capitolul cel mai criticat de contemporanii săi. Amoros este inventatorul porticului şi al piramidelor vii folosite în spectacole. Gimnastica cu aparate a constituit marea „vină” ce i se impută lui Amoros, deoarece punea accent pe gimnastica brahială, dând braţelor un rol nenatural şi exagerat. Dintre elevii lui Amoros, cel mai activ a fost Napoleom Laisne, care a înlocuit cântecul cu numărătoarea, pentru a puncta mişcările. Emul şi adversar al lui Amoros, Clias are marele merit de a fi pus bazele gimnasticii copilăriei, cât şi ale gimnasticii feminine.

Sistemul german Progresele economice realizate către sfârşitul secolului al XVIII-lea au marcat evoluţia Germaniei în toate domeniile. Întemeietorul şcolii germane de educaţie fizică a fost Friedrich Ludwig Jahn (1778-1852), părintele gimnasticii. Sistemul creat de el a fost o gimnastică ce servea ca mijloc de pregătire militară. Activitatea sa în domeniul educaţiei prin gimnastică a început în 1810, când, rupând tradiţia gimnasticii şcolare, Jahn a adoptat o metodă proprie şi originală: ieşea cu elevii săi afară din oraş, la câmp, la pădure, ca să facă exerciţii în aer liber; astfel a fost organizat primul teren de exerciţii gimnastice lângă Berlin, numit Turnaplatz. Deşi gimnastica lui se adresa elementelor din afara şcolii, totuşi ea a pătruns şi în învăţământ. Cartea de bază a sistemului său este Arta gimnasticii germane. Numeroşi sunt cei care au adus critici sistemului creat de Jahn. Astfel, contemporanii săi nu au fost de acord cu metodica exerciţiilor folosite, deoarece Jahn a subordonat interesul pedagogic, unui scop practic, creând, prin exerciţiile sale violente, o gimnastică de forţă proprie adulţilor, neglijându-i pe cei slabi. Dar Jahn a avut şi merite: – a mutat exerciţiile fizice în plină natură; – a dezvoltat gustul pentru cunoaşterea frumuseţilor morale, fiind un precursor al stilismului;

Page 15: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

15

– a menţinut şi propagat ideea folosirii jocului, a exerciţiilor, a cântecului, a veseliei, a sociabilităţii. Contemporan cu Jahn a fost Adolf Spiess (1810-1858), creatorul şi organizatorul gimnasticii şcolare germane. Gândirea pedagogică a lui Spiess a fost cristalizată în cele două opere ale sale: Teoria gimnasticii şi Gimnastica pentru şcolari.

Sistemul suedez Creatorul gimnasticii suedeze, Per Henrik Ling (1776-1839), a avut ca izvor de inspiraţie şcoala daneză a profesorului Nachtegall, cel care a stabilit gradarea exerciţiilor, de la cele uşoare, la cele grele şi de la cele simple, la cele complexe, cel care a introdus gimnastica în toate şcolile, unităţile militare şi asociaţiile populare. În anul 1814, Ling înfiinţează Institutul Central de Gimnastică din Stockholm. Sistemul lui Ling este reluat de discipolii săi, iar opera sa Fundamentele generale ale gimnasticii a apărut după moartea autorului ei, fiind redactată de fiul său, Hjalmar Ling, care a introdus diverse note, documente şi aforisme găsite printre hârtiile tatălui său, sistematizând exerciţiile, principiile şi metodele astfel:

1) legile organismului omenesc; 2) principii fundamentale de pedagogie; 3) principiile gimnasticii militare; 4) principiile gimnasticii medicale; 5) principiile gimnasticii estetice; 6) elemente şi mijloace ale gimnasticii.

În realizarea conceptelor sale, Ling pleacă de la om, de la omul anatomic şi fiziologic, ajungând apoi la exerciţiu. Acest lucru îl deosebeşte pe Ling de predecesorii săi, care plecau de la exerciţiul în sine, considerându-l o necesitate fiziologică şi căutând să-l aplice omului normal. Gimnastica lui Ling conţine mişcări care se bazează pe criteriul utilităţii, mişcarea fiind eminamente analitică, iar coloana vertebrală este considerată organul cel mai de seamă al mişcărilor omului, axa de sprijin a tuturor pârghiilor corpului. Principala funcţie asupra căreia şi-a îndreptat atenţia a fost respiraţia, Ling acordând importanţă muşchilor dorsali şi ai centurii abdominale. Sistemul lui Ling a inaugurat era fiziologică în educaţia fizică, fiind considerat o metodă de educaţie ştiinţifică, deoarece exerciţiile au fost adaptate structurilor anatomice şi funcţiilor corpului uman, satisfăcând trebuinţele strict determinate ale organismului. Sistemul suedez a făcut epocă, generalizându-se în proporţii fără precedent în mediul şcolar, supravieţuind în Europa până dincolo de jumătatea secolului al XX-lea ; în România, a fost înlocuit în anul 1948 cu gimnastica sportivă a lui Jahn.

Sistemul englez

Realizatorul spiritului sportiv în educaţia engleză a fost Thomas Arnold (1795-1842). Originalitatea sistemului constă în faptul că a folosit mijloace fizice pentru a realiza scopuri morale. Educaţia fizică a lui Arnold nu este nici gimnastica de forţă a lui Jahn, nici gimnastica analitică a lui Ling, nici gimnastica lui Amoros,

Page 16: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

16

ci o educaţie prin sport, pe care a realizat-o prin practicarea jocurilor sportive, ceea ce a dus la dezvoltarea acelei trăsături de caracter moral numită de englezi fair-play. Arnold consideră că jocurile de întrecere influenţează puternic şi deopotrivă atât fizicul tânărului, cât şi trăsăturile de caracter (voinţă, perseverenţă, iniţiativă, stăpânire de sine). În epoca ce a urmat reformei lui Arnold, educaţia fizică în Anglia a continuat să se dezvolte pe diferite căi. Au fost înfiinţate, încă din 1850, cluburile sportive, care devin din ce în ce mai numeroase şi mai active, dezvoltând sportivismul, bazat pe tradiţiile engleze.

În 1861, Hertbert Spencer (1820-1903) publica lucrarea Despre educaţia intelectuală, morală şi fizică, considerând educaţia fizică temelia oricărei educaţii. În Rusia un rol important în dezvoltarea educaţiei fizice l-a avut fiziologul P.F.Leshaft (1837-1909), care a militat pentru crearea unui sistem de educaţie fizică fundamentat din punct de vedere ştiinţific.

1.3.6. Gimnastica în secolul al XX-lea

Reprezentanţii de seamă ai gimnasticii secolului XX au delimitat importanţa şi valoarea sistemelor vechi, formulând o concepţie nouă asupra gimnasticii. Dintre toate sistemele, cele ale lui Ling şi Jahn au avut o largă răspândire în lume, generând şcoli, instituţii, activităţii competitive, dar peste ele, cu o reuşită totală, care va cuprinde întreg mapamodul, va fi sistemul jocurilor, al întrecerilor creat de Arnold în Anglia; acesta este germenele sportului, ce va deveni către sfârşitul secolului al XX-lea una dintre cele mai răspândite, îndrăgite şi practicate activităţi din lume. De asemenea, specialiştii au explicat şi aşezat termenii de gimnastică şi educaţie fizică la locul cuvenit. Termenul de gimnastică, folosit atâta vreme în înţelesul de educaţie fizică, a fost înlocuit, oficial, în anul 1910, prin Regulamentul francez de educaţie fizică. Astfel, pentru prima dată, termenul de educaţie fizică îl înlocuieşte pe cel de gimnastică, stabilindu-se totodată şi conţinutul fiecărui termen. Sfârşitul secolului al XIX–lea a fost marcat de crearea primelor federaţii naţionale de gimnastică:

• 1832 – Federaţia elveţiană • 1860 – Federaţia germană • 1865 – Federaţia poloneză • 1868 – Federaţia olandeză • 1869 – Federaţia italiană • 1873 – Federaţia franceză • 1885 – Federaţia ungară • 1906 – Federaţia română

Federaţia Internaţională de Gimnastică ( FIG) a fost creată în anul 1881.

Page 17: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

17

1.3.7. Gimnastica în România Începuturile gimnasticii în şcolile româneşti datează din timpul domniei lui Alexandru Ipsilante Vodă, în anul 1776, când aceasta se preda în şcoala domnească de la Sf. Sava. În cursul procesului de organizare a învăţământului, au apărut preocupări pentru introducerea în şcoli a educaţiei fizice. Un pas hotărâtor l-a reprezentat Legea instrucţiei din 1864 (art.113) – de pe vremea lui A.I.Cuza, care a introdus ca învăţături obligatorii în liceu, gimnastica şi muzica, dar, din lipsă de personal, predarea gimnasticii a rămas multă vreme întâmplătoare. A fost perioada eroică a educaţiei fizice din România. Cu Gh.Moceanu (1831-1909), începe o nouă etapă a organizării învăţământului gimnasticii în şcoală şi armată, a pregătirii de profesori, a înfiinţării de societăţi, Moceanu fiind considerat pe drept cuvânt părintele educaţiei fizice româneşti. Dar, adevăratul organizator al educaţiei fizice şcolare a fost Spiru Haret, care s-a aflat de trei ori în fruntea Departamentului Instrucţiei (aproximativ 10 ani). Semnalul a fost dat de reforma învăţământului primar şi normal-primar din anul 1893, când s-a introdus gimnastica în şcolile primare, s-au alcătuit programe, regulamente, instrucţiuni metodice, manuale; Spiru Haret a fost preocupat de organizarea şi îmbunătăţirea gimnasticii sub toate formele ei. El a stabilit obligativitatea de fapt a gimnasticii în şcoală, despărţind-o de instrucţia militară şi atribuindu-i o oră pe săptămână pentru fiecare clasă. În anul 1922, s-a înfiinţat Institutul Naţional de Educaţie Fizică din Bucureşti, pentru pregătirea cadrelor didactice de specialitate, care de-a lungul timpului şi-a schimbat denumirea de mai multe ori. Şcoala românească de gimnastică s-a făcut remarcată încă de la primele apariţii în competiţiile internaţionale de mare anvergură (J.O. de la Melbourne (1956) şi Roma (1960) – locul III pe echipe la fete). În anul 1956 se organizează Campionatele Internaţionale de gimnastică ale României, această competiţie fiind considerată cel mai vechi turneu individual din lume; în 1957, la Bucureşti, are loc prima ediţie ale C.E. de gimnastică feminină.

După o perioadă de reorganizare şi reorientare a activităţii de gimnastică, încep să se arate roadele prin cucerirea a numeroase medalii de aur, argint şi bronz la C.M., J.O. şi C.E. Astfel, în 1974, Dan Grecu cucereşte prima medalie de aur (inele) a gimnasticii româneşti la Campionatele Mondiale de la Varna.

Gimnasta Nadia Comăneci este cea care a deschis o eră nouă în gimnastica mondială, devenind o figură legendară a secolului al XX-lea prin performanţele sale fără precedent, fiind prima gimnastă care a obţinut nota 10 în concurs. La 14 ani, a fost campioană olimpică absolută la Olimpiada de la Montreal. De 3 ori consecutiv, a fost campioana absolută a Europei (1975, 1977, 1979), câştigând şi alte numeroase medalii de aur, argint şi bronz în concursurile din cadrul J.O., în Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene la care a participat, fiind desemnată de forurile internaţionale cea mai mare sportivă a secolului al XX-lea.

Page 18: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

18

Urmaşele Nadiei Comăneci (Ecaterina Szabo, Daniela Silivaş, Aurelia Dobre, Cristina Bontaş, Lavinia Miloşevici, Gina Gogean, Simona Amânar, Maria Olaru, Andreea Răducan, Cătălina Ponor) şi urmaşii lui Dan Grecu (Marius Gherman, , Marius Urzică, Dan Burincă, Ioan Suciu, Dan Potra, Răzvan Şelariu, Alin Jivan, Flavius Koczi, Marian Drăgulescu) au câştigat în ultimii 25 de ani numeroase titluri şi medalii olimpice, mondiale şi europene, situând România pe primul loc în ierarhia internaţională. De menţionat faptul că echipa feminină de gimnastică a cucerit de cinci ori consecutiv titlul mondial în concursul pe echipe (Dormund – 1993, Sabae – 1995, Lausanne – 1997, Tianjin – 1999, Gent – 2001).

Palmaresul gimnasticii româneşti este impresionant: 66 de medalii la Jocurile Olimpice dintre care 23 de aur, 115 medalii la Campionatele Mondiale dintre care 43 de aur, 153 de medalii la Campionatele Europene dintre care 56 de aur. Din totalul medaliilor, de 334, gimnaştii au cucerit 71, iar 263 de medalii au revenit gimnastelor.

Rezultatele deosebite obţinute în marea performanţă demonstrează existenţa unui sistem şi a unei şcoli de gimnastică românească, ce a creat o tradiţie şi se bucură de o recunoaştere unanimă pe plan mondial.

1.3.8. Gimnastica în sistemul de educaţie fizică şi sportivă

din România

Ca ramură sportivă, gimnastica dispune de un conţinut foarte bogat de mijloace care îi conferă statutul de disciplină de bază a sistemului de educaţie fizică şi sportivă, dispunând de o teorie şi o metodică proprie de predare, de mijloace şi forme specifice de organizare, bazându-se pe datele ştiinţelor conexe (anatomie, fiziologie, biomecanică, biochimie, psihologie, pedagogie). Prin natura exerciţiilor pe care le cuprinde, gimnastica se adresează şi este accesibilă tuturor vârstelor (având efecte deosebite în sfera somatică, fiziologică, psihică şi motrică), dar şi celor cu calităţi deosebite, cu condiţia ca practicarea exerciţiilor de gimnastică să se facă organizat, continuu şi corect.

Abordarea sistemică a studiului acestei discipline ne permite să punem în evidenţă atât obiectivele, caracteristicile şi efectele gimnasticii cât şi mijloacele şi ramurile ce o constituie.

În cadrul sistemului de educaţie fizică şi sportivă din ţara noastră, gimnastica se regăseşte în:

a) Învăţământul de toate gradele – este cuprinsă în planurile de învăţământ, bazându-se pe programe de instruire ascendente, pe clase şi ani de studii: – preşcolar – primar – preuniversitar – profesional – special – superior

Page 19: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

19

b) Activităţi necuprinse în planul de învăţământ: – gimnastica zilnică; – gimnastica de înviorare;

– momentul de educaţie fizică

c) Activităţi de timp liber: – necompetiţionale „Sportul pentru toţi” (serbări şcolare, tabere de vacanţă, activităţi turistice, drumeţii, excursii); – competiţionale (campionatul şcolii, cupe tradiţionale).

d) Activitatea sportivă de performanţă: – în şcoli şi licee cu clase speciale; – în cluburi şi asociaţii sportive.

1.4. Îndrumar pentru verificare/ autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 1

În această unitate de învăţare, studenţii au posibilitatea cunoaşterii evoluţiei gimnasticii pe plan mondial şi naţional. Sunt prezentaţi în fiecare etapă de dezvoltare iniţiatorii acestei discipline, cu realizările lor, cu contribuţiile majore aduse la îmbunătăţirea acestei discipline sportive. Un rol deosebit în dezvoltarea gimnasticii şi, implicit, a educaţiei fizice l-au avut creatorii de sisteme pedagogice în educaţia fizică, ce au apărut în acelaşi timp în mai multe ţări: în Franţa – Amoros, în Germania – Jahn, în Suedia – Ling, în Anglia – Arnold. De asemenea, în unitatea de învăţare se fac delimitări clare între termenii de gimnastică folosiţi de-a lungul timpului şi termenul de educaţie fizică.

Sunt prezentate rezultatele deosebite obţinute de gimnaştii şi gimnastele din România, care domină pe plan mondial competiţiile majore. Şcoala românească de gimnastică este recunoscută ca fiind una dintre cele mai puternice din lume. Cea care a deschis o eră nouă în gimnastică a fost şi va rămâne Nadia Comăneci multiplă campioană mondială şi europeană, dar şi olimpică. Este gimnasta de nota 10 de la Jocurile Olimpice de la Montreal din anul 1976.

În cadrul acestei unităţi de învăţare este dezbătut sistemul de educaţie fizică şi sportivă din România, care trebuie cunoscut de viitorii profesori de educaţie fizică.

Concepte şi tehnici de reţinut Gimnastica, educaţie fizică, educaţie fizică şi sportivă, sistem de educaţie fizică

Întrebări de control şi teme de rezolvat

1. Prezentaţi concepţia greacă cu privire la exerciţiile fizice! 2. Care au fost întemeietorii de sisteme de educaţie fizică? 3. Care au fost întemeietorii gimnasticii în România? 4. Care au fost primele federaţii de gimnastică înfiinţate? 5. Când a fost creată Federaţia Internaţională de Gimnastică?

Page 20: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

20

6. Când s-a înfiinţat Federaţia Română de Gimnastică? 7. Cine a obţinut prima medalie mondială la băieţi şi la ce aparat? 8. Cine a fost desemnată sportiva secolului al XX-lea?

Teste de evaluare/autoevaluare • Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi

că propoziţia este falsă).

1. Întemeietorii de sisteme de educaţie fizică au fost: Ling, Amoros, Iahn, Guts-Muths. 2. Întemeietorii de sisteme de educaţie fizică au fost: Amoros, Iahn, Ling, Arnold.

• Alegeţi varianta corectă!

3. În ce an a devenit Nadia Comăneci campioană olimpică la individual compus?

a) 1980 c) 1975 b) 1976 d) 1979

4. Termenul gimnastică este de origine:

a) franceză b) greacă c) latină d) română

Page 21: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

21

Bibliografie obligatorie

Ionescu, D., Istoricul gimnasticii şi educaţiei fizice la noi, Tipografia Revista geniului,

Bucureşti, 1939. Niculescu, G., Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucureşti, 2010. Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Mâine Bucureşti,

2006. Popescu, G., Gimnastică – Prezentare generală, Editura Perpessicius, Bucureşti, 2003. Rusu,I.,C., şi colab., Gimnastica. Cluj-Napoca, Editura G.M.I., 1998. Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1974.

Page 22: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

22

Unitatea de învăţare nr. 2

GIMNASTICA – DISCIPLINĂ FUNDAMENTALĂ A ARIEI CURRICULARE EDUCAŢIE FIZICĂ

Cuprins

2.1. Introducere 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Obiectivele gimnasticii 2.3.2. Caracteristicile gimnasticii 2.3.3. Ramurile gimnasticii 2.3.4. Mijloacele gimnasticii

2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

2.1. Introducere

Gimnastica în cadrul programei de educaţie fizică, beneficiază de un conţinut bogat, fiindu-i alocat un număr mare de ore. Acest lucru a fost posibil datorită caracterului formativ şi influenţelor sale multiple asupra dezvoltării armonioase a organismului. Mijloacele gimnasticii se regăsesc în conţinuturile programei din învăţământul preuniversitar asigurând:

• Capacitatea de organizare; • Dezvoltarea fizică armonioasă; • Calităţi motrice de bază; • Deprinderi motrice de bază, aplicativ-utilitare şi

sportive.

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare: prezentarea obiectivelor gimnasticii; examinarea caracteristicilor gimnasticii; sublinierea diferenţelor dintre ramurile gimnasticii; analiza principalelor mijloace ale gimnasticii.

Page 23: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

23

Competenţele unităţii de învăţare: asimilarea noilor cunoştinţe necesare în formarea studenţilor

ca viitori profesori de educaţie fizică; conştientizarea importanţei învăţării mijloacelor gimnasticii,

necesare în viitoarea meserie de profesor; dezvoltarea unor abilităţi de comunicare.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Obiectivele gimnasticii

Gimnastica constituie un sistem compus dintr-un număr nelimitat de exerciţii fizice, care are ca finalitate rezolvarea obiectivelor proprii ce vizează:

• dezvoltarea fizică armonioasă a corpului, întreţinerea şi perfecţionarea marilor funcţii ale organismului care constituie baza sănătăţii organismului;

• dezvoltarea aptitudinilor condiţionale (forţă, viteză, rezistenţă) a capacităţii coordinative (capacitatea de orientare spaţio-temporală, capacitatea de echilibru, capacitatea de combinare şi cuplare a mişcărilor), a mobilităţii articulare şi supleţei musculare precum şi dezvoltarea aptitudinilor psihice;

• formarea priceperilor şi deprinderilor specifice gimnasticii;

• formarea atitudinii corporale corecte şi prevenirea instalării deficienţelor fizice determinate de solicitări unilaterale sportive şi profesionale;

• formarea unei baze motrice şi fizice corespunzătoare practicării ramurilor sportive şi a activităţilor cotidiene;

• educarea esteticii corporale, a ritmului şi muzicalităţii; • formarea obişnuinţei de a practica independent şi

sistematic exerciţiile de gimnastică în scop sanogen, recuperator, compensator, recreativ la orice vârstă.

2.3.2. Caracteristicile gimnasticii

Gimnastica se caracterizează prin: • conţinut bogat, variat, specific de mijloace ce permite

diferenţierea precisă a gradului de dificultate, şi de efortul solicitat; • posibilitatea selectării exerciţiilor în funcţie de vârstă,

grad de pregătire, sex, solicitări;

Page 24: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

24

• datorită caracterului analitic al mişcărilor din gimnastică, pot fi influenţate precis diferite grupe musculare şi articulaţii prin alternarea şi gradarea eficientă a mişcărilor;

• executarea mişcărilor cu maximum de corectitudine şi amplitudine şi stabilirea riguroasă a formei de execuţie specifică gimnasticii;

• stăpânirea elementară şi multilaterală a aparatului locomotor, în condiţii obişnuite şi neobişnuite, prin folosirea mişcărilor naturale şi artificiale special create de om;

• dezvoltarea aptitudinilor psiho-comportamentale, cum sunt: inteligenţa motrică, capacitate de învăţare şi execuţie, capacitate de refacere fizică şi psihică, şi a celor psiho-motrice: coordonare, echilibru, percepţia kinestezică şi spaţio-temporală;

• dezvoltarea unor calităţi psihice volitive ca: dârzenia, perseverenţa, voinţa, stăpânirea de sine, curajul;

• dezvoltarea capacităţii de colaborare, de întrajutorare, de autoapreciere, precum şi a simţului răspunderii colective;

• folosirea, pe scară largă, a acompaniamentului muzical, dezvoltând simţul ritmului şi expresivitatea mişcării.

2.3.3. Mijloacele gimnasticii

Mijloacele gimnasticii, care alcătuiesc de fapt conţinutul acesteia au evoluat permanent, fiind sistematizate în mai multe grupe de exerciţii ce au dat naştere diferitelor ramuri sportive (gimnastica artistică, gimnastica ritmică, gimnastica acrobatică):

• Exerciţii de organizare şi ordine; • Exerciţii de dezvoltare fizică generală; • Exerciţii aplicative; • Sărituri; • Exerciţii acrobatice; • Exerciţii artistice; • Exerciţii la aparate de gimnastică.

Exerciţiile de organizare şi ordine cuprind: a) acţiuni pe şi de pe loc; b) acţiuni din deplasare; c) alcătuiri şi schimbări de formaţii.

Exerciţiile de dezvoltare fizică generală cuprind: a) exerciţii libere b) exerciţii cu partener c) exerciţii cu obiecte portative (bastoane, mingi

medicinale, de cauciuc, cercuri, corzi, eşarfe, măciuci, extensoare); d) exerciţii la, cu, peste, pe aparate specifice gimnasticii

de bază (bănci, scară fixă) şi aparate speciale pentru gimnastica de performanţă (helcometru, banca cu cărucior rulant, banca curbată, scripeţi cu autorezistenţă).

Exerciţiile aplicative. Această denumire corespunde

tuturor mişcărilor necesare în viaţa cotidiană, folosite atât pentru formarea deprinderilor motrice de bază, cât şi pentru dezvoltarea calităţilor motrice. Didactic, ele au fost împărţite astfel:

Page 25: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

25

a) deprinderi motrice aplicativ-utilitare: • târâre; • căţărare; • ridicare şi transport de obiecte şi partener; • escaladare.

b) deprinderi motrice de bază; • mers; • alergare; • aruncare – prindere; • sărituri.

c) parcursuri aplicative

Săriturile sunt împărţite în două grupe: • libere; • cu sprijin. Din prima grupă fac parte: săriturile în adâncime, în

lungime, în înălţime, prin fereastră, la trambulina elastică, la plasa elastică, cu coardă. Ele pot fi executate pe loc şi cu elan, înainte, înapoi, lateral.

Săriturile din a doua grupă au fost sistematizate în funcţie de natura zborului: directe, laterale, prin răsturnare şi sunt executate la capră, cal, lada de gimnastică, masa pentru sărituri.

Exerciţiile acrobatice cuprind mişcări complexe ce prezintă un grad mare de spectaculozitate rezultată din execuţia elementelor cu amplitudine, eleganţă, precizie, dezvoltând coordonarea generală şi orientarea în spaţiu, fiind accesibile doar celor dotaţi din punct de vedere motric. Exerciţiile folosite au caracter static şi dinamic, sunt executate individual, în doi, în grup, cu şi fără aparate speciale (roată, basculă, plasă, trambulină).

Exerciţiile artistice se caracterizează prin dinamism,

ritmicitate, spectaculozitate, concordanţă cu muzica şi cuprind: variaţii de paşi de dans, sărituri artistice, piruete, valuri, elemente de echilibru executate cu sau fără obiecte portative (cerc, minge, panglică, măciuci), cultivând frumuseţea, expresivitatea, îndemânarea specifică, educaţia muzicală şi estetică. Evoluţia acestor exerciţii a dus la apariţia unor ramuri noi competiţionale: gimnastica ritmică şi sportul aerobic.

Exerciţiile la aparate de gimnastică cuprind: poziţii

mişcări de forţă şi de balans cu diferite structuri dinamice neobişnuite, executate cu o tehnică precisă şi cu un grad de dificultate sporit. Ele au evoluat rapid prin îmbunătăţirea continuă a bazei materiale şi se caracterizează prin legări şi combinări specifice probelor de concurs din gimnastica artistică.

2.3.4. Ramurile gimnasticii

Îmbogăţirea permanentă a conţinutului gimnasticii prin apariţia unor noi exerciţii a dus la diversificarea unor ramuri independente în cadrul acestei discipline. Aceste ramuri au un conţinut propriu, mijloace comune şi proprii, în acelaşi timp, păstrând orientarea generală a gimnasticii ca disciplină sportivă.

Page 26: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

26

Gimnastica se împarte în:

1) gimnastica de bază 2) gimnastica de performanţă 3) gimnastica aplicată

Gimnastica de bază şi gimnastica aplicată vor fi tratate

distinct în capitolele următoare. Gimnastica de performanţă constituie ramura

competiţională a gimnasticii şi se adresează numai celor selecţionaţi în funcţie de capacitatea motrică a acestora, raportată la solicitările acestei discipline sportive.

Obiectivul primordial îl constituie obţinerea de performanţe în competiţii naţionale şi internaţionale prin „victorie asupra ta şi asupra altora”, practicarea ei solicitând aparate, instalaţii şi săli special amenajate.

Gimnastica de performanţă include următoarele ramuri sportive:

1. Gimnastica artistică, practicată atât de băieţi, cât şi de fete, cuprinde exerciţiile la aparate: sol, cal cu mânere, inele, sărituri, paralele, bară (pentru bărbaţi) şi sărituri, paralele inegale, bârnă, sol (pentru femei). Această ordine a aparatelor a fost stabilită în anul 1960 de Federaţia Internaţională de Gimnastică. Din anul 1994, în concursurile internaţionale, se concurează numai cu exerciţii liber alese.

2. Gimnastica ritmică, ramură sportivă exclusiv feminină, a devenit olimpică din anul 1984 (Los Angeles). Cuprinde exerciţii individuale şi de ansamblu, libere doar în competiţiile interne la categoria copii şi cu aparate portative (cerc, panglică, minge, măciuci, coardă), executate cu acompaniament muzical.

3. Gimnastica acrobatică a devenit ramură de sine stătătoare din anul 1972. Sistemul competiţional include următoarele probe: perechi fete, băieţi, mixt, trio fete, grup băieţi, iar exerciţiile sunt executate pe covorul de concurs (12 x 12 m) şi cuprind elemente de forţă, echilibru, elemente de aruncare, poze.

4. Gimnastica aerobică este o disciplină nouă, cu caracter spectacular, elementele folosite fiind din gimnastica artistică, ritmică, acrobatică, dans sportiv, executate pe fond muzical modern. Primul Campionat Mondial de gimnastică aerobică a fost organizat la Paris în anul 1995, România câştigând locul I la trio. Concursurile se desfăşoară pe un podium pătrat, cu latura de 14 m, iar suprafaţa de concurs este un pătrat cu latura de 7 m, pentru probele de individual feminin şi masculin, perechi mixte şi trio, şi cu latura de 10 m, pentru proba de grup (6). În acest sport, România deţinem supremaţia europeană şi mondială.

5. Trampoline – sărituri în plasa elastică, disciplină olimpică din anul 2000 la Sydney; conţine următoarele probe: individual, sincron perechi, torent acrobatic, plasă mică; exerciţiile cuprind o succesiune de 10 sărituri diferite, realizate în trei serii (o serie impusă şi două serii libere).

Page 27: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

27

2.4. Îndrumar pentru verificare/ autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2 În această unitate de învăţare, studenţii iau cunoştinţă de obiectivele gimnasticii care prezintă similitudini cu cele ale educaţiei fizice – avem în vedere dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea aptitudinilor condiţionale şi a capacităţii coordinative, formarea atitudinii corporale corecte şi prevenirea instalării deficienţelor fizice determinate de solicitări unilaterale sportive şi profesionale, formarea unei baze motrice şi fizice corespunzătoare practicării ramurilor sportive şi a activităţilor cotidiene, formarea obişnuinţei de a practica independent şi sistematic exerciţiile de gimnastică în scop sanogen, recuperator, compensator, recreativ la orice vârstă. Sunt prezentate cele cinci ramuri de performanţă ale gimnasticii: artistică, ritmică, aerobică, acrobatică şi trampoline. Cunoaşterea conţinutului gimnasticii prin prezentarea celor 7 mijloace întregeşte aria complexă a acestei discipline care a evoluat atât de mult încât putem afirma că este cea mai spectaculoasă disciplină sportivă în care exerciţiile ating un nivel ridicat de precizie, spectaculozitate şi interpretare artistică. Concepte şi termeni de reţinut Ramură sportivă, probă sportivă, disciplină sportivă, mijloace

Întrebări de control şi teme de rezolvat

1. Obiectivele gimnasticii. 2. Care sunt caracteristicile gimnasticii? 3. Enumeraţi mijloacele gimnasticii! 4. Ce cuprind exerciţiile de organizare şi ordine? 5. Ce cuprind exerciţiile de dezvoltare fizică generală? 6. Care sunt exerciţiile aplicative? 7. Ce cuprind exerciţiile la aparatele de gimnastică? 8. Care sunt aparatele de concurs pentru gimnastica masculină? 9. Care sunt probele de concurs în gimnastica aerobică? 10. În ce an gimnastica acrobatică a devenit ramură de sine stătătoare? 11. Obiectele de concurs în gimnastica ritmică. 12. În ce an săriturile în plasa elastică au devenit sport olimpic?

Page 28: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

28

Teste de evaluare/autoevaluare • Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi

că propoziţia este falsă)!

1. Aparatele de concurs pentru gimnastica feminină sunt: sărituri, paralele inegale, inele, bârnă, sol. 2. Aparatele de concurs pentru gimnastica feminină sunt: sărituri, paralele inegale, bârnă, sol.

• Alegeţi varianta corectă!

3. În ce an a devenit gimnastica ritmică sport olimpic? a) 1980 c) 1984 b) 1988 d) 1976

4. În opinia specialiştilor ramurile gimnasticii sunt:

a) gimnastica de bază, gimnastica ritmică, gimnastica aplicată b) gimnastica acrobatică, gimnastica aerobică, gimnastica de performanţă c) gimnastica de bază, gimnastica de performanţă, gimnastica aplicată

Bibliografie obligatorie Niculescu, G., Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucureşti, 2010. Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006. Popescu, G., Gimnastică – Prezentare generală, Editura Perpessicius (2003), Bucureşti. Rusu,I.,C., şi colab.,(1998). Gimnastica. Cluj-Napoca, Editura G.M.I. Stroescu, A., Podlaha, R., Terminologia gimnasticii, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1974.

Page 29: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

29

Unitatea de învăţare nr. 3

NOŢIUNI DE BAZĂ ÎN GIMNASTICĂ

Cuprins

3.1. Introducere 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1. Terminologia gimnasticii 3.3.2. Cerinţele terminologiei gimnasticii 3.3.3. Noţiuni de bază

3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

3.1. Introducere

Terminologia reprezintă „totalitatea termenilor de specialitate folosiţi într-o disciplină sau într-o ramură de activitate” (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, 1996).

Toate domeniile de activitate şi-au creat, de-a lungul dezvoltării istorice, o terminologie proprie, specifică, de natură să ajute la o înţelegere unitară a conţinuturilor acestora şi să poată servi ca mijloc de comunicare între oameni.

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: identificarea începuturilor şi evoluţiei terminologiei

gimnasticii; precizarea cerinţelor terminologiei; evidenţierea planurilor şi axelor de mişcare ale corpului; prezentarea poziţiilor fundamentale şi derivate ale corpului, a

poziţiilor şi mişcărilor segmentelor corpului; Competenţele unităţii de învăţare: asimilarea noţiunilor de terminologie specifice gimnasticii şi

utilizarea lor corectă; utilizarea reprezentărilor grafice în descrierea elementelor de

gimnastică, în redarea complexelor de exerciţii de dezvoltare fizică generală; capacitatea de a reprezenta grafic exerciţiile de gimnastică;

Page 30: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

30

familiarizarea cu un vocabular ştiinţific modern, necesar conducerii lecţiilor de gimnastică; dezvoltarea unor abilităţi practice de a utiliza reprezentarea

grafică în planificarea curentă.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1. Terminologia gimnasticii

Gimnastica, ca şi celelalte ramuri sportive, are o terminologie proprie, care cuprinde „ termeni folosiţi pentru redarea poziţiilor, mişcărilor, exerciţiilor, aparatelor şi materialelor ajutătoare utilizate pentru practicarea ei, cât şi modul de descriere al exerciţiilor” (Terminologia gimnasticii, 1974).

Descrierea terminologică a exerciţiilor are o mare importanţă în formarea imaginii corecte şi clare despre mişcare, în înţelegerea conţinutului, precum şi în procesul formării deprinderilor motrice, uşurând comunicarea dintre specialiştii domeniului, dintre profesori şi elevi, sportivi şi antrenori, concurenţi şi arbitri, asigurând circulaţia informaţiei, cât şi înţelegerea acesteia.

Ca orice ştiinţă care se află într-o dinamică permanentă, şi terminologia gimnasticii a suportat transformări, perfecţionându-se în raport cu evoluţia disciplinei, purtând amprenta diferitelor sisteme şi metode de gimnastică, fiind influenţat şi lexicul terminologic. Astfel, tot ce a apărut nou în ştiinţă, în tehnică, în activitatea practică, s-a reflectat şi în limbă, evoluţia terminologiei de specialitate încadrându-se organic în evoluţia limbii.

O contribuţie majoră la evoluţia terminologiei gimnasticii a avut Gheorghe Moceanu, reputat profesor de gimnastică, folclor. În lucrarea Istoria gimnasticii în ţara noastră, Gh. Moceanu recunoaşte apartenenţa sa la sistemul de gimnastică german al lui Jahn, termenii folosiţi redând poziţii şi mişcări din gimnastica la aparate. În această carte, apare termenul de „roată gigantică” , elementul cel mai greu de executat, dar spectaculos în acea vreme.

Profesorul Dumitru Ionescu a elaborat prima terminologie de specialitate în limba română, intitulată Terminologia exerciţiilor de ordine, libere, cu instrumente şi la aparate. Aici apar precizări privind poziţiile sau ţinerile fundamentale, cum sunt: atârnarea, rezemarea, şederea, starea în genunchi.

Oficializarea gimnasticii suedeze în învăţământ a făcut ca terminologia să poarte amprenta acestui sistem. Această terminologie a fost prelucrată şi adaptată de profesorul Virgil Roşală, care i-a adus

Page 31: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

31

îmbunătăţiri în concordanţă cu procesul de înnoire şi perfecţionare a limbii române. Astfel apar termeni simplificaţi cum ar fi: poziţie în loc de poziţiune, rotare în loc de rotaţiune, sprijin în loc de reazem, mers în loc de mergere, apare gerunziul stând în loc de stare, şezând în loc de şedere, dar aceste schimbări nu au fost suficiente, conţinutul, cât şi ramurile gimnasticii evoluând în permanenţă.

Apariţia, nu întotdeauna controlată, a unor termeni noi, împrumutarea altora din literatura străină, după traduceri incorecte, introducerea acestora în limba română, fără o verificare atentă, au făcut ca limbajul tehnic al domeniului să aibă unele inexactităţi, iar unii termeni să circule cu sensuri limitate, locale sau contradictorii.

În anul 1974 apare lucrarea de referinţă în domeniu „ Terminologia gimnasticii, elaborată de A. Stroescu şi R. Podlaha, care devine oficială, impunându-se ca un titlu de referinţă în rândul lucrărilor de specialitate. Este bine sistematizată, a eliminat gerunziul din descrierea poziţiilor fundamentale, a adus precizări privind regulile de descriere a exerciţiilor de gimnastică, sistematizând exerciţiile în grupe structurale.

Terminologia gimnasticii ridică cele mai multe probleme dintre toate disciplinele sportive, deoarece dispune de un vast câmp terminologic, sistemele şi metodele practicate în diverse ţări fiind diferite.

Evoluţia ramurilor gimnasticii, în mod deosebit a celei de performanţă, este foarte dinamică; în fiecare competiţie majoră au apărut elemente şi legări de elemente noi, de aceea, prin concizie în gimnastica de înaltă performanţă, elementele noi poartă numele gimnastului care le-a executat pentru prima dată, deoarece descrierea amănunţită a elementului este complicată ( Danilova, Stalder, Endo, Comăneci, Tsukahara, Diamidov, Drăgulescu, Popa, Silivaş, Khorkina, Şuşunova, Ginger, Homma, Drăgulescu).

3.3.2. Cerinţele terminologiei gimnasticii

Pentru a-şi îndeplini funcţia de comunicare, terminologia

gimnasticii trebuie sã respecte anumite cerinţe de bază: a) să respecte particularităţile de limbă privind termenii

utilizaţi folosind cuvintele din fondul lexicului principal şi să respecte particularităţile gramaticale ale limbii;

b) să fie ştiinţifică, dar accesibilă. Clasificarea exerciţiilor pe criterii morfologic, funcţional, biomecanic nu trebuie să constituie o greutate în înţelegerea corectă a efectului produs de un exerciţiu;

c) să fie unitară. O noţiune dacã exprimă acelaşi conţinut, să aibă acelaşi înţeles, indiferent dacă este vorba de gimnastica de bază sau gimnastica de performanţă;

d) să fie precisă, pentru a elimina interpretările; e) să fie clară, să creeze imaginea reală a elementului

respectiv; f) să fie concisă, scurtă, să nu conţină elemente suplimentare. Între precizie, claritate şi concizie trebuie să existe un

echilibru. Pentru a evita lipsa de claritate sau precizie şi pentru a respecta cerinţa conciziei, se pot folosi şi termeni convenţionali: podul, sfoara, sărituri ca mingea, roata, dar numai atunci când aceste denumiri sugerează structura mişcării;

Page 32: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

32

g) să servească drept mijloc de comunicare internaţională. Această cerinţă se referă la gimnastica de performanţă. Limba oficială a Internaţionale de Gimnastică (FIG) este franceza, iar toate elementele se regăsesc în codul de punctaj.

În relaţiile internaţionale, este absolut necesară cunoaşterea corespondenţelor termenilor româneşti, în concordanţă cu limba oficială folosită de FIG, pentru a înţelege descrierea exerciţiilor şi conţinutul codului de punctaj, care se schimbă din 4 în 4 ani şi, uneori, din 2 în 2 ani, reconsiderându-se valoarea anumitor elemente în funcţie de evoluţia lor pe plan mondial.

1.3.3. Noţiuni de bază

Pentru înţelegerea unitară a conţinutului gimnasticii, este

necesară prezentarea unor noţiuni legate de elementele care definesc exerciţiul, de caracteristicile mişcării, de planurile şi axele de mişcare ale corpului, de tehnica poziţiilor etc.

3.3.3.1. Elementele care definesc exerciţiul • Exerciţiul fizic reprezintă o acţiune motrică cu valoare

instrumentală, conceput şi programat în vederea realizării obiectivelor proprii diferitelor activităţi motrice (A. Dragnea şi A. Bota, 1999).

Termenul de exerciţiu în gimnastică are două accepţiuni: – Act motric, care constituie elementul de bază al oricărei

mişcări, efectuat cu scopul adaptării imediate sau al construirii de acţiuni motrice;

– Înlănţuirea mai multor elemente structurate într-un tot unitar, efectuate individual sau în grup, liber, la aparate sau cu obiecte portative (Terminologia gimnasticii, 1974);

• Exerciţiu liber – exerciţiu bazat pe mişcări analitice şi globale, executat fără aparate sau obiecte portative;

• Exerciţiu liber ales – combinare de elemente concepută de antrenor, coregraf sau sportiv, în vederea participării în concursuri pe baza unor cerinţe stipulate în regulamente;

• Exerciţiu impus – combinare de elemente concepută de cel care organizează concursul, gimnastul fiind obligat să-l execute, dar s-a renunţat la acesta din cauza monotoniei şi duratei mari a concursurilor;

• Elementul tehnic – mişcare cu structură unitară distinctă sau componentă a unui exerciţiu care porneşte dintr-o poziţie iniţială şi se termină într-o poziţie finală;

• Procedeu tehnic – modalitatea concretă de efectuare a elementului tehnic;

• Legare – executarea neîntreruptă a două sau mai multe elemente în care poziţia finală a elementului precedent constituie poziţie iniţială a elementului următor. Exemplu: rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit, rostogolire înainte din ghemuit în depărtat, rostogolire înainte din depărtat în depărtat, rostogolire înainte din depărtat în ghemuit;

• Combinaţie – îmbinarea mai multor elemente tehnice într-o ordine anume;

• Compoziţie – combinarea creatoare, echilibrată, a diferitelor elemente tehnice, componente ale unui exerciţiu.

Page 33: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

33

3.3.3.2. Caracteristicile exerciţiului Exerciţiul se caracterizează prin conţinut şi formă. Conţinutul exerciţiului – este dat de totalitatea elementelor

şi caracteristicile specifice care îl compun şi îi determinã influenţele asupra organismului. El este astfel structurat încât să conducă la realizarea scopului final al activităţii şi cuprinde:

• mişcările corpului sau segmentelor (rotare, răsucire, balansare);

• efortul fizic solicitat apreciat prin volum, intensitate, complexitate;

• efortul psihic, respectiv gradul de solicitare a proceselor psihice.

Forma exerciţiului reprezintă succesiunea mişcărilor

componente, precum şi relaţiile dintre ele, fiind legată de aspectul exterior, vizibil, finisat care dă atributul calitativ al mişcării, exprimând plastica mişcării, ritmul, forţa de redare, semnificaţia sa.

3.3.3.3. Caracteristicile mişcării Mişcarea constituie acţiunea de deplasare a corpului sau

segmentelor sale în spaţiu faţă de un punct de referinţă şi este sinonimă cu actul motric, element (tehnic), exerciţiu (fizic), fiind un act reflex ce apare ca răspuns la semnalele ce vin pe căile senzitive şi prezintă:

• Caracteristici spaţiale, reprezentate de: – traiectoria mişcării – drumul parcurs de corp sau

segmentele sale între poziţia iniţială şi cea finală; – amplitudinea – mărimea deplasării corpului sau

segmentelor sale între două repere, exprimate în grade şi unităţi de măsură lineare;

– forma traiectoriei – care poate fi rectilinie sau curbilinie; – direcţia –sensul de deplasare a corpului sau a segmentelor

sale în timpul mişcării; avem direcţii principale (înainte, sus, lateral, jos, înapoi) şi direcţii intermediare, care se referă la braţe (înainte-jos, înainte-sus, înapoi-jos, lateral-jos, lateral-sus, oblic-înainte– jos, oblic-înainte-sus, diagonal).

• Caracteristici temporale, reprezentate de: – ritm – constă în alternarea părţilor sau fazelor mişcării; – tempou – indică numărul sau cantitatea de mişcări

realizate în unitatea de timp. 3.3.3.4. Planurile şi axele de mişcare ale corpului Planurile în care se execută mişcările segmentelor corpului

corespund planurilor anatomice şi sunt următoarele (fig.1): • frontal (A) – dispus vertical, paralel cu fruntea, împarte

corpul într-o parte anterioară şi una posterioară. Planul frontal care împarte corpul într-o jumătate posterioară şi una anterioară se numeşte medio-frontal;

• sagital (B) – dispus tot vertical, perpendicular pe planul frontal, împarte corpul în două jumătăţi – stânga şi dreapta. Planul sagital care împarte corpul într-o jumătate dreaptă şi una stângă se numeşte medio-sagital;

Page 34: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

34

• transversal (C) – este perpendicular pe cele două planuri (frontal şi sagital) şi împarte corpul într-o parte superioară şi alta inferioară. Planul transversal care împarte corpul într-o jumătate superioară şi una inferioară se numeşte medio-transversal.

Toate planurile medii ale corpului sunt planuri principale. Toate mişcările se produc în articulaţii şi se efectuează în

jurul unor axe. Axa de mişcare reprezintă linia situată într-un anumit plan,

în jurul căruia unul dintre segmentele osoase se deplasează faţă de celălalt segment. Ea nu este fixă, ci se poate deplasa odată cu segmentul. Acestea sunt:

• axul vertical – la intersecţia planului frontal cu cel sagital şi este linia imaginară ce traversează corpul din creştet în interiorul poligonului de susţinere şi permite executarea mişcărilor în plan orizontal;

• axul sagital (anteroposterioar) – la intersecţia planului sagital cu cel transversal şi traversează imaginar corpul din înainte-înapoi şi permite executarea mişcărilor în plan frontal (lateral);

• axul transversal (frontal) – la intersecţia planului frontal cu cel transversal şi străbate imaginar corpul de la stânga la dreapta şi permite executarea mişcărilor în plan sagital.

3.3.3.5. Tehnica poziţiilor Partea mecanicii care se ocupă cu studiul poziţiei corpurilor

în spaţiu şi al interacţiunii forţelor în menţinerea condiţiilor de echilibru este statica.

În asigurarea poziţiilor corpului acţionează atât forţele interne, cât şi forţele externe, care se echilibrează reciproc şi se concentrează într-un punct numit centru general de greutate

AB

C

Fig. 1

Page 35: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

35

(C.G.G.). Poziţia C.G.G. este necesară în studiul condiţiilor de echilibru al corpului şi segmentelor sale.

Corpul se află în spaţiu în trei situaţii (poziţii) de echilibru: • poziţia de echilibru stabil – C.G.G. se găseşte sub

punctul de sprijin şi amândouă se găsesc pe aceeaşi verticală (atârnat), proiecţia C.G.G. rămâne în interiorul bazei de susţinere;

• poziţia de echilibru nestabil – C.G.G. este situat deasupra punctului de sprijin şi amândouă se găsesc pe aceeaşi verticală (poziţia stând şi derivate din ea). La cea mai mică abatere faţă de poziţia de echilibru, greutatea corpului nu mai trece prin punctul de sprijin, el se dezechilibrează şi cade;

• poziţia de echilibru indiferent – C.G.G. coincide cu punctul de sprijin. La om, această poziţie nu se întâlneşte.

Corpurile se află în echilibru atunci când verticala centrului de greutate cade, obligatoriu, în perimetrul bazei de susţinere, iar gradul de stabilitate este cu atât mai mare, cu cât suprafaţa de susţinere este mai mare şi C.G.G. se află mai aproape de ea. Cu cât stabilitatea corpului este mai mică, cu atât efortul muscular depus va fi mai mare pentru menţinerea poziţiei.

Gradul de stabilitate este dat de înălţimea C.G.G., situat deasupra bazei de susţinere, mărimea bazei şi unghiul de stabilitate, care este format de verticala C.G.G. cu dreapta ce uneşte C.G.G. cu marginea bazei de susţinere. Cu cât acest unghi este mai mare, cu atât creşte gradul de stabilitate (fandare) (fig. 2).

3.3.3.6. Noţiuni legate de „ poziţie” Poziţia reprezintă situaţia statică a corpului sau a

segmentelor acestuia în desfăşurarea mişcării şi este o stare de moment.

Poziţia corpului faţă de sol poate fi: e) verticală (ortostatică); f) orizontală (clinostatică); g) înclinată. În gimnastică, precizarea poziţiilor are o importanţă

tehnico-metodică deosebită, deoarece acestea pot determina chiar gradul de dificultate a unui element tehnic.

Poziţiile se împart în: • poziţie iniţială – poziţia din care începe orice mişcare; • poziţie finală – poziţia corpului la terminarea mişcării. • poziţie fundamentală –o poziţie a corpului stabilită în

mod convenţional, după natura reazemului faţă de sol sau aparate: stând, pe genunchi, aşezat, culcat, sprijinit, atârnat;

G

Fig. 2

Page 36: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

36

• poziţia derivată se obţine din poziţiile fundamentale prin modificarea segmentelor corpului unele faţă de altele;

• poziţie compusă cumulează mai multe poziţii ale segmentelor corpului situate în planuri sau direcţii diferite;

• poziţie specifică – poziţie cu structură complexă, cu caracter de forţă, echilibru sau mobilitate cu un anumit grad de dificultate în execuţie, fiind considerată element tehnic (stând pe mâini, cumpănă, pod, sfoară).

Rolul poziţiei iniţiale (de plecare, de start) depinde de scopul, structura şi conţinutul exerciţiului şi trebuie :

• să asigure condiţii optime de execuţie (stabilă şi comodă) ;

• să uşureze mişcarea ; • să îngreuneze mişcarea ; • să asigure execuţia corectă a mişcării şi continuarea

mişcărilor următoare.

3.3.3.7. Prescurtări terminologice Pentru a descrie rapid exerciţiile la aparate, cât şi exerciţiile

de dezvoltare fizică, se utilizează prescurtările de termeni, care se fac după anumite reguli.

Poziţiile fundamentale, părţile corpului, denumirea mişcării şi aparatele din gimnastică se scriu cu litere mari; direcţia mişcării şi alţi termeni se scriu prescurtat, cu literă mică. După fiecare prescurtare, se pune punct.

Poziţiile fundamentale

Stând = St., Pe genunchi = Pe G., Aşezat = Aşez. Culcat = Cul., Atârnat = At., Sprijin = S

Părţile corpului Abdomen = Abd. Gât = Gt. Gleznă = Gl. Antebraţ = Ab. Braţ = B. Mână = M. Cap = C. Palmă = Pl. Călcâi = Cc. Picior = P. Ceafă = Cf. Piept = Pt. Coapsă = Cps. Pumn = Pm. Corp = Cp. Spate = Sp. Cot = Ct. Şezută = Sz. Creştet = Crt. Şold = Ş. Deget = Dg. Talpă = Tp Faţă = F. Trunchi = T. Frunte = Fr. Umăr = U. Gambă = Gb. Vârf = V. Genunchi = G. Denumirea mişcării

Alergare = Alerg. Arcuire = Arc. Aplecare = Aplec. Apropiere = Aprop.

Page 37: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

37

Aruncare = Arunc. Balans = Bal. Cădere = Căd. Căţărare = Căţ. Coborâre = Cob. Depărtare = Dep. Deplasare = Deplas. Ducere = Duc. Aparate de gimnastică Bancă = Bnc. Bară = Br. Bârnă = Brn. Cadru = Cdr. Cal = Cl. Capră = Cpr. Inele = In. Ladă = Ld. Paralele = Prl. Paralele inegale = Prl.inl. Scarã fixă = Sc.f. Trambulină = Tramb

Direcţia mişcării Înainte = înai. Lateral = lat. Înapoi = înap. Oblic = obl. Diagonal = diag. Orizontal = oriz. Dreapta = drp. Stânga = stg. Jos = jos Sus = sus Alţi termeni Alternativ = alt. Alternativ = alt. Aplecat = apl. Sprijinit = spr. Apropiat = apr. Depărtat = dep. Apucat = ap. Răsturnat = răst.

3.3.3.8. Reguli privind descrierea exerciţiilor în gimnastică

Pentru descrierea exerciţiilor în gimnastică, trebuie respectată următoarea ordine:

1. Poziţia iniţială (plecare, start) este poziţia din care începe mişcarea şi poate fi fundamentală sau derivată, iar la aparate se specifică şi poziţia faţă de aparat.

Exemplu: stând depărtat, cu mâinile pe creştet – St.Dep.cu M.pe Crt.

2. Timpul de execuţie 3. Denumirea mişcării ce urmează a fi executată. Exemplu: răsucire (Răsuc.), îndoire (Îndoi.), ridicare (Ridic.),

aplecare (Aplec.), ducere (Duc.). 4. Segmentul care execută mişcarea. Exemplu: braţ (B), trunchi (T), picior (P).

Page 38: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

38

5. Direcţia pe care segmentul execută mişcarea. Exemplu: înainte (înai.), lateral (lat.), înainte sus (înai-sus). 6. Poziţia finalã poate fi una dintre poziţiile fundamentale sau

derivate. În legări, poziţia iniţială se descrie doar la început, deoarece

poziţia finală a mişcării anterioare poate fi identică cu poziţia iniţială a mişcării următoare.

După poziţia iniţială, se pun două puncte „ : „ , iar în cazul mişcărilor compuse, între elementele componente, se foloseşte „ cu” , „ şi” sau „ , „ (virgulă).

Exemplu: stând depărtat cu braţele lateral: Mâini pe şolduri, cu aplecarea trunchiului înainte şi răsucirea

răsucirea trunchiului dreapta (M. Pe Ş. cu Aplec. T. înai. şi Răsuc. T. drp.).

În descrierea exerciţiilor, timpii sunt puşi înaintea mişcărilor, iar când o mişcare durează mai mulţi timp, sunt legaţi cu linioară (-). Exemplu: 1-2.

Toate exerciţiile sunt împărţite totdeauna în timpi pari ( 2, 4, 8, 16 timpi etc.), deoarece, când se lucrează pe muzică, numărătoarea trebuie să corespundă frazei muzicale.

Exemple: P.I. – Stând depărtat cu mâinile pe şolduri: 1. Îndoirea trunchiului spre dreapta 2. Revenire 3. Îndoirea trunchiului spre stânga 4. Revenire 5. Aplecarea trunchiului înainte 6. Revenire 7. Extensia trunchiului 8. Revenire în poziţia iniţială. Prescurtat: P.I. St.dep.M.pe Ş. 1. Îndoi.T.spre drp. 2. Rev. 3. Îndoi.T.spre stg. 4. Rev. 5. Aplec.T.înai. 6. Rev. 7. Exten.T. 8. Rev.

3.3.3.9. Reprezentarea grafică a exerciţiilor de

gimnastică Un rol important în gimnastică îl are crearea imaginii mişcării,

obţinută cu ajutorul desenului liniar. Pentru realizarea desenului liniar, vor fi respectate anumite

reguli:

Page 39: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

39

– reprezentarea solului se face printr-o linie orizontală continuă.

– reprezentarea aparatelor se realizează din lateral

scară fixă.

– corpul se desenează din lateral, din faţă sau din spate; lungimea picioarelor trebuie să fie jumătate din înălţime.

lateral faţă spate – capul este reprezentat de un cerc gol, văzut din faţă , cu un cerc plin , văzut din spate şi cu o linie din dreptul nasului, din profil , şi de sus , şi reprezentă a 7-a parte din înălţime. – segmentul aflat în plan apropiat se desenează cu o linie continuă, iar cel aflat în plan îndepărtat, cu o linie întreruptă.

• direcţia de deplasare a segmentului se realizează cu ajutorul săgeţilor;

• întoarcerile se realizează printr-o săgeată arcuită şi numărul de grade corespunzător întoarcerilor; 1800, 3600

• arcuirea se realizează printr-o linie frântă, iar numărul

de arcuiri este reprezentat de o cifră care se scrie deasupra liniei;

2x

Page 40: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

40

• o mişcare cu revenire se realizează printr-o săgeată cu două capete;

• mişcarea executată în sens opus (simetric) se marchează cu semnul plus (+);

• cifra scrisă înaintea mişcării reprezintă numărul de

repetări ( 3 X).

În gimnastica de performanţă toate elementele tehnice specifice fiecărui aparat de concurs sunt împărţite după gradul de dificultate în Tabele de Dificultăţi şi se regăsesc în Codul de punctaj elaborat de F.I.G astfel:

1. Dificultate A 0,10 P. 2. Dificultate B 0,20 P. 3. Dificultate C 0,30 P 4. Dificultate D 0.40 P. 5. Dificultate E 0.50 P. 6. Dificultate F 0,60 P 7. Dificultate G. 0,70 P.

3.3.3.10. Poziţiile fundamentale şi derivate în gimnastică

Stând Poziţie ortostatică bipedă şi plantigradă, cu călcâiele

apropiate, vârfurile uşor depărtate, trunchiul drept, genunchii întinşi, braţele întinse pe lângă corp, cu degetele apropiate şi întinse, palmele orientate spre coapse, capul drept, privirea înainte (anterior).

Caracteristici: – are cea mai mică bază de susţinere; – centrul de greutate se află în poziţia ce mai înaltă şi se proiectează în mijlocul bazei de susţinere, uşor anterior de articulaţia talocrurală; – este cea mai instabilă poziţie fundamentală solicitând musculatura posturală; – favorizează mişcările ample ale membrelor superioare şi contracţia izometrică a musculaturii capului, gâtului, trunchiului şi a membrelor inferioare; – este indicată în reeducarea deficienţelor fizice globale şi segmentare, a mersului şi echilibrului ( Cordun, M., 1999). Poziţii derivate: • pe ambele picioare (fig. A):

– depărtat – frontal (1) – anteroposterior cu piciorul stâng înainte – anteroposterior cu piciorul drept înainte (2) – încrucişat – cu piciorul drept peste (3) – cu piciorul stâng peste – cu genunchii semiîndoiţi (4) – cu genunchii îndoiţi (ghemuit) (5)

Page 41: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

41

Fig. A 1 2 3 4 5 – fandat (fig. B) – înainte (1) – lateral (2)

- înapoi (3) Fig. B 1 2 3 • pe vârfuri (fig. C. 1): – depărtat – frontal – anteroposterior cu piciorul stâng înainte – anteroposterior cu piciorul drept înainte – încrucişat: cu piciorul stâng peste, cu piciorul drept peste – cu genunchii semiîndoiţi – cu genunchii îndoiţi (ghemuit) • pe un picior – cu celălalt picior întins şi ridicat: lateral, înainte, înapoi (2,3,4) Fig. C 1 2 3 4

– cu celălalt picior îndoit şi ridicat: lateral (5), înainte (6), înapoi (7)

Fig. C 5 6 7

Page 42: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

42

– cu celălalt picior întins sprijinit: lateral (8), înainte (9),

înapoi (10)

Fig. C 8 9 10

– cumpănă: facială, dorsală, laterală, asimetrică. • pe un picior îndoit: – cu celălalt picior întins ridicat : lateral, înainte, înapoi; – cu celălalt picior întins sprijinit: lateral, înainte, înapoi. Pe genunchi Baza de susţinere este pe faţa anterioară a gambelor, cu vârfurile întinse menţinute în extensie, călcâiele apropiate, trunchiul drept, bărbia orizontală, privirea anterior, braţele întinse pe lângă corp.

Caracteristici: – bază mai mare de susţinere; – centrul de greutate situat jos aproape de sol; – menţinerea poziţiei este incomodă.

Poziţii derivate: • pe genunchi (fig. D 1): – cu genunchii apropiaţi: cu călcâiele depărtate (2); – cu genunchii depărtaţi: cu călcâiele apropiate (3), cu călcâiele depărtate (4); – pe călcâie aşezat: cu călcâiele depărtate, cu genunchii depărtaţi. Fig. D 1 2 3 4 • pe un genunchi (fig. E): – celălalt picior întins sprijinit: înainte, lateral, înapoi (1,2,3); – celălalt picior îndoit sprijinit: lateral, înainte (4,5); – celălalt picior întins ridicat: înainte, lateral, înapoi (cumpăna pe genunchi) (6,7,8); – celălalt picior îndoit ridicat: lateral, înainte, înapoi (9,10,11).

Page 43: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

43

1 2 3

4 5

6 7 8

9 10 11

Fig. E Aşezat

Trunchiul se sprijină pe tuberozităţile izchiatice (regiunea fesieră) şi pe faţa posterioară a coapselor şi gambelor, picioarele întinse pe sol şi apropiate, braţele pe lângă corp.

Caracteristici: – bază mare de susţinere; – centrul de greutate este situat pe sol asigurând o stabilitate

mare; – este o poziţie comodă, odihnitoare.

• Fără sprijin (fig. F 1): – apropiat: cu picioarele îndoite (2); – depărtat: cu picioarele întinse (3), cu picioarele îndoite (4); – echer: cu picioarele apropiate (5), picioarele depărtate (6); – încrucişat: cu picioarele îndoite, genunchii depărtaţi, cu gambele încrucişate (7), cu piciorul drept peste stângul, cu piciorul stâng peste dreptul; – pe o coapsă: stânga-dreapta, celălalt picior îndoit lateral.

Page 44: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

44

1 2 3 4

5 6 7 Fig. F

Culcat (decubit dorsal)

Corpul se găseşte în totalitate cu partea dorsală în contact cu suprafaţa de reazem, axa lui longitudinală fiind paralelă cu această suprafaţă, membrele inferioare apropiate extinse din şold şi genunchi, membrele superioare pe lângă corp cu palmele în pronaţie sau pronosupinaţie. Punctele de sprijin sunt reprezentate de regiunea occipiatală, partea dorso-superioară a trunchiului, regiunea fesieră şi călcâie.

Caracteristici: – bază de susţinere mare – centrul de greutate foarte aproape de suprafaţa de sprijin ; – este poziţia cea mai odihnitoare, relaxantă în care corpul

are o mare stabilitate. • Culcat dorsal (decubit dorsal) (fig. G):

– picioarele întinse (1) sau depărtate pe sol (2) sau ridicate (3,4);

1 2

3 4

- îndoite (5) sau depărtate pe sol (6) sau ridicate (7).

5 6 7

Fig. G

Page 45: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

45

• Culcat facial ( decubit ventral) (8) – depărtat (9); • Culcat costal (decubit lateral) – dreapta (10), stânga. 10

Fig. G Atârnat

Corpul este întins şi se menţine suspendat de un aparat, apucat cu mâinile în pronaţie sau supinaţie, membrele superioare întinse, coatele extinse, membrele inferioare întinse şi apropiate, axa umerilor fiind sub punctele de sprijin.

Caracteristici: – centrul de greutate este situat sub punctele de sprijin; – menţinerea impune un efort mare ; – este contraindicată bolnavilor pulmonari şi cardiovasculari

deoarece blochează respiraţia în inspir şi stânjeneşte circulaţia. • simplu (de mâini) (fig. H) :

a) pe verticală – cu braţele întinse (1) – cu braţele îndoite (2) – echer (3) – dorsal (4) – cu genunchii îndoiţi (5) 1 2 3 4 5

Fig. H

b) pe orizontală – planşa – înainte (facială) (6) – înapoi (dorsală) (7) 6 7

Fig. H

c) răsturnat – cu picioarele întinse (8) – îndoit (9) – călare (10)

Page 46: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

46

8 9 10

Fig. H

• agăţat de o altă parte a corpului: – de genunchi (11) – de un genunchi – de vârfuri (12)

11 12

Fig. H • mixt – la un genunchi (13) – la genunchi (14) – de vârfuri (15) – cuib (16)

13 14 15 16

Fig. H

• combinat – atârnările combinate sunt specifice paralelelor inegale, corpul venind în contact cu ambele bare.

Sprijin Corpul este întins pe verticală şi se sprijină pe mâini, iar axa umerilor se află deasupra punctelor de reazem. • simplu (fig. I) a) cu corpul pe verticală – cu braţele întinse (1) – pe antebraţe (paralele) (2) – pe braţe (paralele) (3)

Page 47: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

47

– echer (închis, depărtat) – lateral (cruce) – spre stg., spre dr. – dorsal – călare 1 2 3

Fig. I b) cu corpul pe orizontală – cumpănă, pe un cot, pe coate, liberă c) cu corpul răsturnat – stând pe braţe (paralele) – stând pe cap – stând pe omoplaţi – stând pe mâini – stând pe o mână – stând pe antrebraţe – sprijin lateral răsturnat (inele) • mixt a) sprijin stând – apropiat (4) – depărtat b) sprijin ghemuit (5) c) sprijin pe genunchi (6)

4 5 6 Fig. I

d) sprijin aşezat – apropiat – depărtat – pe o coapsă e) sprijin culcat – facial (7) – dorsal (8) – costal (9)

Page 48: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

48

9

Fig. I 1.3.3.11. Poziţiile şi mişcările segmentelor corpului

CAPUL

Poziţii Mişcări

1. aplecat – înainte 1. aplecare – înainte – lateral (drp.-stg.) – lateral (drp.-stg.) – înapoi (extesie) – înapoi (extensie) 2. răsucit – dreapta 2. răsucire – dreapta – stânga – stânga 3. rotare – spre dreapta – spre stânga

MEMBRELE SUPERIOARE

Poziţiile braţelor întinse

– pe direcţii principale (Fig. J): înainte (1), sus (2), lateral (3), jos (4). 1 2 3 4

Fig. J – pe direcţii intermediare: înainte jos (5), înainte sus (6), înapoi jos (7), lateral jos (8), lateral sus( 9).

87

Page 49: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

49

5 6 7 8 9

Fig. J – pe direcţii oblice : oblic înainte jos (10), oblic înainte sus (11), oblic înapoi jos (12), diagonal (sagital, frontal) (13). 10 11 12 13

Fig. J

Poziţiile braţelor îndoite

– cu mâinile pe şolduri (14). – cu mâinile la piept (15). – cu mâinile pe umeri (16). – cu mâinile la ceafă (17). – cu mâinile pe creştet (18). 14 15 16 17 18

Fig. J Poziţiile braţelor îndoite la 90º

– cu antebraţele sus (19). – cu antebraţele înainte (20).

– cu antebraţele în jos (21).

Page 50: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

50

19 20 21 Fig. J

Mişcările braţelor − ridicare − coborâre − îndoire − întindere − rotare − balansare − răsucire − forfecare − ducere (se efectuează numai în plan paralel cu

solul). Trunchiul Poziţii

– înclinat înainte (22). – aplecat – înainte (la orizontală) (23). – îndoit – înainte (24).

– lateral (dreapta-stânga) (25). – înapoi (extensie) (26).

– răsucit – dreapta (27). – stânga.

– îndoit răsucit – stânga. – dreapta.

22 23 24 25 26 27

Fig. J Mişcări

– înclinare – înainte – aplecare – înainte – îndoire – înainte

– laterală (dreapta-stânga) – înapoi (extensie)

– întindere – mişcarea opusă îndoirii, se execută la revenirea trunchiului după îndoire

Page 51: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

51

– răsucire – dreapta – stânga

– îndoire răsucită – spre dreapta – spre stânga

– rotare – spre dreapta – spre stânga

Membrele inferioare Poziţiile decurg din poziţiile fundamentale ale corpului (stând, pe genunchi)

Mişcări: − ridicare − coborâre − îndoire − întindere − rotare − balansare − răsucire − forfecare − ducere

3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 3

Descrierea terminologică a exerciţiilor are o mare importanţă în formarea imaginii corecte şi

clare despre mişcare, în înţelegerea conţinutului, precum şi în procesul formării deprinderilor motrice uşurând comunicarea dintre specialiştii domeniului, dintre profesori şi elevi, sportivi şi antrenori, concurenţi şi arbitri, asigurând circulaţia informaţiei, cât şi înţelegerea acesteia.

În anul 1974 apare lucrarea de referinţă în domeniu Terminologia gimnasticii, elaborată de A. Stroescu şi R. Podlaha, care devine oficială, impunându-se ca un titlu de referinţă în rândul lucrărilor de specialitate. Este bine sistematizată, a eliminat gerunziul din descrierea poziţiilor fundamentale, a adus precizări privind regulile de descriere a exerciţiilor de gimnastică, sistematizând exerciţiile în grupe structurale.

Pentru înţelegerea unitară a conţinutului gimnasticii, este necesară cunoaşterea noţiunilor legate de elementele care definesc exerciţiul, de caracteristicile mişcării, de planurile şi axele de mişcare ale corpului, de tehnica poziţiilor etc.

Prin parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studenţii vor învăţa poziţiile fundamentale din gimnastică (stând, pe genunchi, aşezat, culcat, atârnat, sprijin), descrierea lor, precum şi toate poziţiile derivate, alături de poziţiile şi mişcările segmentelor corpului: cap, braţe, trunchi şi membre inferioare Concepte şi termeni de reţinut: Terminologie, exerciţiu fizic, acţiune motrică, poziţie, mişcare

Page 52: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

52

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Enumeraţi personalităţile cu preocupări în domeniul terminologiei gimnasticii! 2. Cine sunt autorii actualei terminologii? 3. Cerinţele terminologiei gimnasticii. 4. Prin ce se caracterizează exerciţiul? 5. Care sunt caracteristicile spaţiale ale mişcării? Dar temporale? 6. Prezentaţi planurile în care se execută mişcările segmentelor corpului! 8. Care sunt poziţiile de echilibru ale corpului în spaţiu? 9. Ce este poziţia? De câte feluri este? 10. Prezentaţi rolul poziţiei iniţiale 11. Regulile privind descrierea exerciţiilor în gimnastică. 12.. Prezentaţi poziţiile derivate din stând! 14. Prezentaţi poziţiile derivate din aşezat! 15. Prezentaţi poziţiile derivate din culcat! 16. Care sunt direcţiile principale ale braţelor? Dar intermediare? 17. Care sunt poziţiile capului? Dar mişcările? 18. Care sunt poziţiile trunchiului? Dar mişcările? 19. Prezentaţi poziţiile braţelor îndoite la 90°! 20. Prezentaţi poziţiile braţelor îndoite! 21. Prezentaţi mişcările braţelor!

Teste de evaluare/autoevaluare • Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă

consideraţi că propoziţia este falsă).

1. Poziţiile fundamentale în gimnastică sunt: ghemuit, aşezat, pe genunchi, culcat facial, atârnat, sprijin. 2. Poziţiile fundamentale în gimnastică sunt: stând, pe genunchi, aşezat, culcat, atârnat, sprijin.

• Alegeţi varianta corectă! 3. În ce an a apărut terminologia gimnasticii?

Page 53: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

53

a) 1968 c) 1970 b) 1974 d) 1973

4. Caracteristicile mişcării sunt: A) amplitudine B) spaţiale C) temporale D) ritm A) A + B B) A + C C) A + D D) B + C 5. Care sunt planurile de mişcare a corpului? a) frontal, longitudinal, transversal b) sagital, frontal, transversal c) vertical, sagital, median

Bibliografie

Cordun, M., Kinetologie medicală, Editura Axa, Bucureşti, 1999. Niculescu, G., Gimnastica acrobatică şi săriturile în şcoală, Editura Bren, Bucureşti, 2010. Niculescu, G., Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucureşti, 2010. Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,

2006. Tudusciuc I. Gimnastică de bază, Pregătirea aparatului locomotor, Editura Fundaţiei România

de mâine, Bucureşti, 2005. Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1974.

Page 54: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

54

Unitatea de învăţare nr. 4

GIMNASTICA DE BAZĂ – GIMNASTICA ORGANIZATORICĂ

Cuprins

4.1. Introducere 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

4.3.1. Gimnastica de bază (obiective, caracteristici, mijloace) 4.3.2. Gimnastica organizatorică

4.3.3. Noţiuni de bază 4.3.4. Sistematizare 4.3.4.1. Acţiuni pe şi de pe loc 4.3.4.2. Acţiuni din deplasare 4.3.4.2.1. Deplasare în figuri 4.3.4.3. Alcătuiri şi schimbări de formaţii 4.3.5. Indicaţii metodice privind utilizarea exerciţiile de organizare şi ordine în lecţie

4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

4.1. Introducere

Gimnastica de bază, prin însăşi denumirea ei, constituie prima ramură a gimnasticii, fiind o ramură fundamentală, cu caracter formativ, care foloseşte exerciţii naturale şi nou create, care stau la baza celorlalte ramuri ale gimnasticii, având o largă aplicabilitate atât în învăţământul de toate gradele, în celelalte ramuri sportive, cât şi la persoanele trecute de prima tinereţe.

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare: prezentarea obiectivelor, caracteristicilor şi mijloacelor

gimnasticii de bază; explicarea, înţelegerea termenilor de bază din gimnastică; mijloacele gimnasticii de bază şi rolul lor în lecţiile de

educaţie fizică şi sportivă.

Page 55: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

55

Competenţele unităţii de învăţare: După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studenţii:

vor fi capabili să execute exerciţiile de organizare şi ordine; vor căpăta abilitatea de a conduce exerciţiile de organizare şi

ordine; vor dobândi abilităţile necesare pentru alcătuirea formaţiilor

din deplasare.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

4.3.1. Gimnastica de bază (obiective, caracteristici, mijloace)

Obiectivele gimnasticii de bază Aceste obiective sunt: • dezvoltarea fizică armonioasă a corpului, întreţinerea şi

perfecţionarea marilor funcţii ale organismului; • formarea atitudinii corporale corecte şi prevenirea

deficienţelor fizice; • dezvoltarea aptitudinilor condiţionale (V.F.R),

coordinative (îndemânarea) şi psihice; • însuşirea deprinderilor motrice de bază (aplicative); • formarea bazelor generale ale mişcărilor; • formarea deprinderilor de organizare prin folosirea

mijloacelor simple şi a exerciţiilor de organizare şi ordine; • educarea esteticii corporale, a ritmului şi muzicalităţii; • formarea obişnuinţei de a practica independent

programe de gimnastică în scop sanogen şi de plăcere.

Caracteristicile gimnasticii de bază Caracteristicile fundamentale care deosebesc gimnastica de

bază de celelalte ramuri ale gimnasticii sunt: • puternic caracter formativ, adresându-se tuturor

oamenilor, indiferent de vârstă, sex, nivel de pregătire fizică; • se poate practica oriunde, respectând regulile de igienă

individuală şi colectivă datorită varietăţii mijloacelor de care dispune; • asigură o bună pregătire a practicanţilor pentru

activităţile cotidiene; • permite localizarea efortului cu precizie, prelucrând

organismul analitic, pe segmente, grupe musculare sau în totalitate;

Page 56: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

56

• prin modernizarea permanentă a mijloacelor, a devenit atractivă şi accesibilă;

• creează suportul fizic necesar practicării diferitelor ramuri sportive;

• poate fi practicată individual sau colectiv, cu muzică sau fără, cu sau fără comandă;

• are caracter necompetitiv. Practicarea sistematică a gimnasticii de bază are efecte în

plan fizic, psihic, motric.

Mijloacele gimnasticii de bază Mijloacele (conţinutul) gimnasticii de bază se împart în trei

grupe de exerciţii: • exerciţii de organizare şi ordine; • exerciţii de dezvoltare fizică generală; • exerciţii aplicative.

4.3.2. Gimnastica organizatorică Exerciţiile de organizare şi ordine (front şi formaţii) cuprind

o diversitate de acţiuni şi exerciţii executate cu întreg colectivul, în mod unitar, sub comanda directă a profesorului, asigurând desfăşurarea în bune condiţii a tuturor verigilor lecţiei; ele vizează:

• organizarea colectivului în vederea desfăşurării activităţii;

• realizarea unui cadru optim de comunicare; • captarea atenţiei prin crearea unei emulaţii optime şi

disciplinarea colectivului; • crearea condiţiilor favorabile şi egale de lucru pentru toţi

participanţii; • formarea unei atitudini corporale corecte; • educarea simţului ritmului, tempoului, orientării în spaţiu

şi a capacităţii de coordonare; • crearea unei relaţii bune între conducător şi executant; • realizarea unei uşoare încălziri generale a organismului. În predarea exerciţiilor de organizare şi ordine, este necesar

să folosim denumirea corectă şi precisă a termenilor, precum şi o comandă corespunzătoare, mobilizatoare.

1.3.3. Noţiuni de bază

În gimnastica de bază este necesar să fie însuşiţi termenii specifici. Aceştia sunt:

Comanda reprezintă exprimarea verbală a acţiunilor ce

urmează a fi executate; este folosită de profesor pentru a organiza şi conduce colectivul, fiind mijlocul de comunicare directă. Ea trebuie să fie precisă, energică, mobilizatoare, corectă, adaptată condiţiilor în care se desfăşoară activitatea. Intensitatea sau tonalitatea comenzii trebuie să imprime ritmul corespunzător de execuţie, în concordanţă cu caracterul mişcării.

Comanda are două părţi distincte:

Page 57: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

57

– prevestitoare – atenţionează colectivul asupra sarcinii motrice ce urmează să fie executată, fiind urmată de o scurtă pauză, necesară concentrării atenţiei; – executivă – indică începutul acţiunii, folosindu-se un ton energic, pentru a imprima promptitudine în execuţie. În cazul în care s-a greşit în formularea comenzii, se anulează efectuarea acţiunii prin „La loc – comanda!” .

Formaţia reprezintă dispunerea colectivului în vederea

realizării diferitelor acţiuni şi activităţi în colectiv şi este aleasă în funcţie de numărul participanţilor la lecţie, de spaţiu; ea poate fi: a) de adunare – forma de organizare a colectivului pentru începutul activităţilor (raport), pentru demonstrarea sau explicarea exerciţiilor în anumite momente ale lecţiei; ea poate fi: – linie pe un rând

– linie pe două rânduri

– linie pe mai multe rânduri

– careu

– unghi

– semicerc

– cerc

După precizarea formaţiei, se dă comanda: „ În linie, pe două rânduri – adunarea!” . b) de deplasare – forma de organizare a colectivului pentru diferite acţiuni în deplasare (încălzire, schimbarea aparatelor sau a atelierelor de lucru); este aleasă în funcţie de numărul executanţilor şi spaţiu. Formaţia cea mai utilizată este:

– coloană câte unul

– coloană câte 2,3 sau mai multe şiruri

c) de lucru – forma de organizare a colectivului pentru executarea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală din veriga „influenţarea selectivă a aparatului locomotor” . Executanţii sunt aşezaţi în ordine

Page 58: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

58

rărită, cu un interval şi o distanţă adecvate executării diferitelor mişcări. Formaţia de lucru se alege în funcţie de numărul executanţilor şi spaţiu şi poate fi:

– coloană de gimnastică; − în linie; − trepte; − în şah; − în cocor; − în cerc; − în grup.

Particularităţile formaţiei: – în ordine strânsă – executanţii sunt dispuşi pe linia

frontului, unul lângă altul; – în ordine rărită – executanţii sunt dispuşi pe linia frontului,

la un interval de o lungime de braţ, două lungimi de braţ (un pas sau mai mulţi paşi) sau distanţa şi intervalul se iau în funcţie de spaţiul existent de lucru;

– adâncimea formaţiei – reprezintă depărtarea dintre primul şi ultimul rând al unei formaţii;

– lăţimea formaţiei – reprezintă depărtarea dintre flancul drept şi cel stâng;

– schimbarea formaţiei – acţiunea de trecere dintr-o formaţie în alta, precizată prin comandă.

Frontul – reprezintă direcţia spre care sunt orientaţi executanţii din formaţie.

Flancul – reprezintă extremitatea dreaptă sau stângă a formaţiei.

Rând (linie) – reprezintă dispunerea executanţilor umăr la umăr pe linia frontului.

Coloana (şir) – reprezintă dispunerea executanţilor unul înapoia celuilalt.

Interval – reprezintă spaţiul (depărtarea) dintre executanţii dispuşi pe linia frontului.

Distanţa – reprezintă spaţiul (depărtarea) dintre executanţii dispuşi în coloană.

Capul (baza) coloanei – este reprezentat de primul executant din şir.

Coada coloanei este reprezentată de ultimul executant din şir.

4.3.4. Sistematizare

Exerciţiile de organizare şi ordine cuprind: • acţiuni pe şi de pe loc; • acţiuni din deplasare; • alcătuiri şi schimbări de formaţii

a) de pe loc – linie – şir b) din deplasare

4.3.4.1. Acţiuni pe şi de pe loc Aceste acţiuni se utilizează la începutul sau finalul lecţiei,

constituind suportul organizatoric prin care profesorul captează

Page 59: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

59

atenţia, creează o atmosferă de lucru bună, optimistă, contribuind la educarea spiritului de disciplină şi responsabilitate pentru lecţie. Aceste acţiuni sunt: 1. Stând controlat – este poziţia în care executantul are corpul drept şi încordat, braţele întinse pe lângă corp, cu degetele lipite, călcâiele apropiate, vârfurile uşor depărtate, spatele şi capul drept, privirea înainte. Această poziţie se realizează la comanda:

„Atenţie! – Drepţi!” „Grupă! – Drepţi!” „Clasă! – Drepţi!”

2. Repaus – este o poziţie de odihnă (relaxare) şi se execută pe loc sau cu părăsirea formaţiei, fiind utilizată când se dau indicaţii metodice, se verifică nivelul percepţiei, se corectează anumite acţiuni:

• În formaţie strânsă – executantul duce piciorul stâng uşor înainte, greutatea corpului este mai mult pe piciorul drept, braţele libere pe lângă corp. Comanda: „Pe loc – Repaus!” Tot în această formaţie executanţii pot să-şi aranjeze

echipamentul, să vorbească încet, fără să părăsească formaţia. Comanda: „ De voie, pe loc – Repaus!”

• În formaţie rărită (de lucru) – Executanţii fac pas lateral cu piciorul stâng la lăţimea umerilor, greutatea repartizată în mod egal pe ambele picioare, braţele se duc la spate, de mâini apucat.

Comanda: „Depărtat, pe loc – Repaus!” • Cu părăsirea formaţiei – executanţii fac trei paşi de front,

părăsind formaţia, fiind liberi până la o nouă comandă. Comanda: „În repaus, rupeţi rândurile – Marş!”

3. Adunarea – constituie forma de organizare a colectivului (clasei) pentru începerea lecţiei, activităţii (raport unde este cazul), explicaţii, demonstraţii ( vezi formaţiile de adunare)şi se alege în funcţie de numărul executanţilor şi spaţiu. Comanda: „În formaţie… – Adunarea!” „În faţa mea… – Adunarea!” 4. Alinierea – reprezintă dispunerea ordonată a executanţilor într-o formaţie precizată. În linie pe un rând – alinierea se face spre dreapta; primul executant din flancul drept stă pe loc şi are privirea înainte, braţele întinse pe lângă corp, iar ceilalţi au mâna dreapta pe şold, privirea spre dreapta şi se deplasează cu paşi adăugaţi spre stânga până ating uşor cu cotul braţul stâng al executantului alăturat. Comanda: „V – aliniaţi!” Dacă alinierea se face spre stânga, atunci comanda este: „Spre stânga, V-aliniaţi!” În coloană, alinierea se face în adâncime, la o lungime de braţ. În formaţie de lucru, alinierea se face atât pe linii, prin mărirea intervalului, cât şi în adâncime, prin mărirea distanţei. Alinierea se poate executa şi spre centru:

„Spre centru.......– V-aliniaţi!”

Page 60: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

60

5. Numărătoarea – se foloseşte pentru a cunoaşte numărul executanţilor şi pentru alcătuirea diferitelor formaţii. Numărătoarea se face începând din flancul drept, executanţii rostind numerele odată cu răsucirea capului spre următorul executant, după care revin cu privirea înainte. Ultimul executant face un pas înainte, rosteşte numărul, după care revine în formaţie. Comanda: „În continuare (câte 2,3,4) – Număraţi!”

Numărătoarea poate fi făcută şi din flancul stâng. Comanda: „De la stânga spre dreapta, în continuare (câte 2,3,4) – Număraţi!” Numărătoarea poate fi făcută şi de la extremităţi spre centru şi de la centru spre extremităţi, atunci când alcătuim diferite formaţii. Comanda: „De la extremităţi spre centru, în continuare – Număraţi!” Comanda: „De la centru spre extremităţi, în continuare – Număraţi!”

Numărătoarea se poate realiza de pe loc şi în deplasare 6. Raportul – constituie momentul organizatoric al începutului de lecţie (antrenament). El se foloseşte în mod deosebit la clasele mici şi este dat de elevul (sportivul) de serviciu, în următoarea succesiune:

• În linie, „pe un rând – Adunarea!” • „Drepţi!” • „V-aliniaţi!” • „Drepţi!” • În continuare – Număraţi! • „Drepţi! Pentru raport – Înainte!” • Raportul propriu-zis, dat de elevul de serviciu, care se

deplasează în faţa profesorului, la 2 m distanţă: „Domnule profesor, clasa (grupa) … cu un efectiv de … elevi (studenţi, sportivi) este gata pentru începerea lecţiei de … Raportează elevul (studentul)…” . După aceasta, el se deplasează în dreapta profesorului.

Urmează salutul profesorului, iar apoi comanda elevului de serviciu: „Pe loc – Repaus!” , după care acesta îşi reia locul în formaţie.

Raportul are un caracter educativ dezvoltând simţul răspunderii, influenţând pozitiv comportamentul elevilor. 7. Întoarcerile pe loc – constituie modalităţi de schimbare a frontului şi se execută în 2 timpi. Întoarcerea se realizează pe călcâiul piciorului din direcţia întoarcerii şi vârful piciorului opus (timpul 1), urmată de apropierea piciorului din înapoi (timpul 2). Întoarcerile pe loc sunt în număr de cinci şi se realizează la comanda

• „La stân-ga” (90°) • „La dreap-ta” (90°) • „Jumătate la stân-ga” (45°) • „Jumătate la dreap-ta” (45°) • „La stânga împre-jur” (180°)

În afara acestor acţiuni clasice, se folosesc şi: – exerciţiile de atenţie care sunt acţiuni complexe (înlănţuite într-o singură comandă, care se execută fragmentat, pe timpi, şi apoi cursiv, în 8 timpi sau 2 x 8 timpi), executate şi cu bătăi din palme. Exemplu: „La stân-ga” T. 1-2 „Un pas lateral cu piciorul stâng” T. 3-4

Page 61: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

61

„La dreap-ta” T. 5-6 „Un pas înainte” T. 7-8 Acelaşi lucru se execută pe partea opusă.

– ruperile de rânduri – se realizează la comanda profesorului şi au ca scop captarea atenţiei şi crearea unui tonus bun pentru lecţie. Se execută cu oprire şi fără oprire, folosind anumite repere, direcţii.

Cu oprire Exemplu – „La scara fixă – pas alergător – Marş” „Drepţi!” La bară pas alergător – Drepţi!”

Executanţii, după ce s-au oprit, se întorc cu faţa spre profesor, aşteptând o nouă comandă. Fără oprire Exemplu – „La scara fixă, pas alergător – Marş” (când elevii ajung aproape de scara fixă, primesc o altă comandă), „La bară pas alergător – Marş!” , „La paralele, pas alergător – Drepţi!” .

Executanţii se întorc cu faţa la profesor, aşteptând o nouă comandă.

4.3.4.2. Acţiuni din deplasare Deplasarea reprezintă mişcarea executanţilor într-un anumit

spaţiu şi se poate realiza înainte, lateral, înapoi prin: • pas de marş; • pas de front; • pas de voie; • pas adăugat; • pas alergător.

Pasul de marş – contactul piciorului cu solul se face cu

vârful, apoi cu toată talpa, braţele mişcându-se libere pe lângă corp, trunchiul este drept, privirea înainte. Se poate executa de pe loc şi din deplasare. Dacă deplasarea începe din poziţia stând, la comanda prevestitoare, executanţii se înclină uşor înainte, iar la comanda săvârşitoare se porneşte cu piciorul stâng, executându-se trei paşi accentuaţi, după care urmează deplasarea în cadenţă. Comanda: „Înainte – Marş!” Pasul de marş se execută şi pe loc, la comanda: „ Pe loc – Marş!” Pasul de front se execută cu ridicarea piciorului întins înainte la 15-20 cm de sol şi se aşază energic pe sol, pe toată talpa, braţele se mişcă energic, pe lângă corp, braţul dinainte este îndoit din articulaţia cotului, astfel încât palma cu degetele lipite şi întinse să fie ridicate puţin peste linia de centură, braţul dinapoi este întins, pendulând cât îi permite articulaţia scapulo-humerală. Comanda: „Pas de front – Marş!” Pasul de voie – se execută fără cadenţă, timp în care se poate aranja echipamentul. Comanda: „Pas de voie – Marş!” Reluarea mersului în cadenţă se execută la comanda: „În cadenţă – Marş!” Pasul adăugat – se utilizează pentru deplasarea laterală (stânga-dreapta) a executanţilor; fiecare pas se execută în doi timpi. Comanda: „Trei paşi lateral spre dreapta – Marş!”

Page 62: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

62

Pasul alergător – se poate executa pe loc sau în deplasare, piciorul ia contact cu solul, mai întâi cu vârful, apoi cu toată talpa, braţele mişcându-se liber pe lângă corp. Comanda: „Pas alergător – Marş!”

Deplasarea poate să fie realizată şi prin variantele de mers şi alergare cunoscute. În ceea ce priveşte acţiunile din deplasare, le-am sistematizat şi prezentat într-o succesiune logică; astfel, avem: 1. Porniri şi opriri Porniri – se porneşte din poziţia stând cu piciorul stâng, contactul cu solul luându-se cu vârful piciorului şi apoi cu toată talpa. Comanda: „Înainte – Marş!” Pornire cu schimbarea frontului – se execută întoarcerea în 2 timpi, în direcţia indicată şi apoi se porneşte cu piciorul stâng. Comanda: „La dreapta – înainte – Marş!” (T.1-2) – stângul ... Opriri – se execută în 2 timpi, iar comanda se poate da atât pe piciorul stâng, cât şi pe piciorul drept. Comanda: „Pe loc… Stai!” Opriri cu schimbarea frontului Se execută oprirea în 2 timpi (T.1-2), iar întoarcerea în direcţia indicată tot în 2 timp (T.3-4). Comanda: „La dreapta… Stai!” (T.1-2) „La front…Stai!” (T.3-4) 2. Treceri de la o formă de deplasare la alta Trecerea de la mers la alergare – la comanda prevestitoare, braţele se îndoaie din coate, iar la comanda săvârşitoare, care se dă pe piciorul stâng, se mai face un pas cu piciorul drept, după care se porneşte în alergare cu piciorul stâng. Comanda: „Pas alergător – Marş!” Trecerea de la alergare la mers – comanda se dă pe piciorul drept, se mai execută doi paşi în alergare (stâng-drept), pentru a se reduce viteza şi se trece la pasul de marş pe piciorul stâng. Comanda: „La pas – Marş!” 3. Schimbări de direcţie prin ocoliri şi întoarceri Ocolire – schimbarea direcţiei de deplasare se poate realiza prin ocolire la 45°(diagonală), 90°, 180°, realizând astfel trecerea de pe o latură pe alta a sălii.

Comanda: 1. „Pe diagonală –Marş!” 2. „Cu ocolire la dreapta – Marş!” 3. „Cu ocolire la dreapta-mprejur – Marş!”

1 2 3 Întoarcerile din deplasare – sunt schimbări de direcţie ce se

execută din pasul de marş, din pas de front şi din alergare.

Page 63: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

63

Întoarcere la stânga – comanda se dă pe piciorul drept – se efectuează pas cu piciorul stâng (T.1), jumătate pas cu piciorul drept, întoarcere 90° (45°) pe vârful ambelor picioare (T.2), deplasarea continuând pe noua direcţie cu piciorul stâng (T.3). Comanda: „La stânga – Marş!”

Întoarcere la dreapta – comanda se dă pe piciorul stâng, se efectuează pasul cu piciorul drept (T.1), jumătate pas cu piciorul stâng şi întoarcere 90°, (45°) pe vârful ambelor picioare (T.2) şi se continuă deplasarea pe noua direcţie cu piciorul drept (T.3). Comanda: „La dreapta – Marş!”

Întoarcerea la stânga-împrejur – comanda se dă pe piciorul drept – se execută pas cu piciorul stâng (T.1 ) jumătate pas cu piciorul drept spre stânga (T.2) şi întoarcere rapidă pe vârful ambelor picioare (T.3), se continuă deplasarea în noua direcţie cu piciorul stâng. Comanda: „La stânga-împrejur – Marş!”

Întoarceri din pas alergător – se realizează după aceleaşi comenzi ca şi întoarcerile din pas de marş, dar se realizează în 4 timpi în cadenţa pasului alergător.

4.3.4.2.1. Deplasare în figuri Deplasările în figuri sunt acţiuni în deplasare, folosite cu scopul captării atenţiei executanţilor, dezvoltării capacităţii de orientare în spaţiu şi eliminării monotoniei din lecţie. Ele se realizează din coloană, câte unu, din pas de marş, pas alergător sau din diferite variante de mers, alergare şi sărituri. După mărimea deplasărilor, figurile pot fi mari, mijlocii, mici (în funcţie de dimensiunile spaţiului) şi pot fi executate în lungime, lăţime sau pe diagonală. Aceste deplasări în figuri sunt:

• Bucla – se poate executa în lungime, lăţimea spaţiului sau

pe diagonală. După forma de realizare, ea poate fi deschisă şi închisă. • Bucla deschisă – se execută o schimbare de direcţie prin

ocolire de 90°, până la un anumit reper, după care urmează o nouă schimbare de direcţie, prin ocolire de 180°. Când capul coloanei a ajuns la punctul de unde s-a efectuat prima ocolire, se continuă deplasarea tot printr-o ocolire de 90°, în sensul primei ocoliri. Comanda: „În buclă deschisă (mare, mijlocie) – Marş!” „În bucla deschisă pe diagonală – Marş!”

• Bucla închisă – se execută o schimbare de direcţie prin

ocolire de 90° spre stânga (dreapta), după care urmează o nouă schimbare de direcţie, prin ocolire de 180° stânga (dreapta) împrejur, continuată până la punctul de unde s-a efectuat prima ocolire, închiderea buclei făcându-se prin trecere cu încrucişare.

Page 64: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

64

Comanda: „În bucla închisă – Marş!” • Zig-zag – este figura compusă din mai multe unghiuri unite între ele. Comanda: „În zig-zag – Marş!” • Şerpuirea – este formată din două sau mai multe deplasări în sens opus, realizate prin ocolire la stânga sau la dreapta-împrejur. Particular, pentru această deplasare, comanda este formată din 2 părţi. Comanda:

1. „Ocolire la stânga (dreapta) împrejur – Marş!” (când capul coloanei a executat ocolirea, se dă o altă comandă)

2. „În şerpuire – Marş!” (se continuă deplasarea până la o nouă comandă).

Şerpuirea poate fi executată pe una din laturile sălii sau pe diagonală.

• Cercul – poate fi mare (diametrul este egal cu lăţimea sălii),

mijlociu sau mic. Comanda: „În cerc (mare, mijlociu, mic) – Marş!”

• Arcul de cerc – reprezintă jumătate de cerc, profesorul constituind punctul de reper; în acest caz, comanda este: „Spre mine, în arc de cerc – Marş!” După ce s-a însuşit această deplasare, comanda este: „În arc de cerc – Marş!” • Arcul dublu – este compus din două arcuri de cerc. Comanda: „În arc dublu – Marş!”

Page 65: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

65

• Contraarcul – este compus din două arcuri situate în sens contrar, având forma litere S. Comanda: „În contraarc – Marş!” • Optul – este compus din două contraarcuri, prin încrucişare. Comanda: „În formă de opt – Marş!”

• Spirala (melcul) – capul coloanei se deplasează sub formă de cerc, cu o rază din ce în ce mai mică, până ajunge la centru, culoarul dintre cercuri fiind de o lungime de braţ. Comanda: „În spirală – Marş!” Desfacerea spiralei se poate realiza în două moduri: a) prin ocolire la stânga (dreapta) împrejur, în funcţie de direcţia de ocolire de la începutul spiralei. Capul coloanei ajuns în centrul spiralei execută ocolire în sens opus şi se deplasează pe culoarul dintre spirale, pe acelaşi traseu. Comanda: „Cu ocolire, la stânga (dreapta) împrejur – Marş!” b) prin întoarcere la stânga-împrejur; astfel, coada şirului devine cap de coloană, desfăcând spirala prin ocolire în sens invers. Comanda: „La stânga-împrejur – Marş!” Jocurile de atenţie – se folosesc pentru captarea atenţiei, dezvoltarea memoriei, orientări în spaţiu şi pot fi executate la anumite semnale.

4.3.4.3. Alcătuiri şi schimbări de formaţii Pentru buna organizare şi desfăşurare a lecţiilor de educaţie

fizică, se folosesc schimbări şi alcătuiri de formaţii, ce pot fi realizate:

- de pe loc: • din linie • din şir

- din deplasare

Page 66: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

66

FORMAŢII DIN LINIE Din linie pe un rând, în linie pe două rânduri Mod de realizare:

− se numără câte doi, începând din flancul drept; − nr. doi se deplasează în faţa nr. unu, în 2, 3, 4 timp; − în 2 timpi se execută cu pas oblic cu piciorul drept (1) se

apropie, apoi piciorul stâng (2); − în 3 timpi se execută pas înainte cu piciorul stâng (1), pas

lateral cu piciorul drept (2), se apropie piciorul stâng (3); − în 4 timpi se execută pas înainte cu piciorul stâng (1), se

apropie piciorul drept (2), pas lateral cu piciorul drept (3), se apropie piciorul drept (4).

Comanda: „În linie, pe două rânduri, în (2,3,4 timpi) –

Marş!” Revenirea în linie pe un rând se realizează prin aceleaşi modalităţi. Comanda: „În linie, pe un rând (2,3,4 timpi) – Marş!” Din linie pe un rând, în linie pe 3 rânduri Mod de realizare:

− se numără câte trei începând din flancul drept; − numărul unu se deplasează înapoia numărului doi; − numărul doi stă pe loc; − numărul trei se deplasează în faţa numărului doi; − această formaţie se realizează în doi, trei, patru timpi

Comanda: „În linie, pe trei rânduri în (2,3,4 timpi) – Marş!” Revenirea în linie pe un rând se realizează prin aceleaşi modalităţi. Comanda: „În linie, pe un rând, în (2,3,4 timpi) – Marş!”

Din linie pe un rând, în formaţie câte 3,4,5 în trepte Mod de realizare:

− se numără câte 3,4,5 etc. începând din flancul drept; − fiecare executant execută numărul de paşi corespunzător

cifrei numărate.

Comanda: „În trepte, câte (3,4,5) – Marş!”

(profesorul numără cu unu mai mult, pentru a apropia picioarele)

1 2 1 2 1 2

2 2 2

1 2 1 23 3

1 1

33

1 2 43

1

4

2 3

Page 67: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

67

Din linie pe un rând, în coloană câte 3,4,5, prin arc de cerc Mod de realizare:

− se numără câte 3, 4, 5 începând din flancul drept; − numerele unu se întorc 90° prin paşi succesiv pe loc; − ceilalţi, umăr la umăr, prin arc de cerc, schimbă frontul

din linie în coloană câte 3,4,5.

Comanda: „În coloană, câte 3,4,5 prin arc de cerc – Marş!”

Din linie pe un rând în cocor închis Mod de realizare:

− se numără în continuare de la extremităţi spre centru; − fiecare executant se deplasează înainte cu numărul de

paşi corespunzător cifrei numărate.

Comanda: „În cocor închis – Marş!” (profesorul numără cu unu mai mult, pentru a apropia picioarele) Din linie pe un rând în cocor deschis Mod de realizare:

− se numără în continuare de la centru spre extremităţi; − fiecare executant se deplasează înainte cu numărul de

paşi corespunzător cifrei numărate.

Comanda: „În cocor deschis – Marş!” (profesorul numără cu unu mai mult, pentru a apropia picioarele) Din linie pe un rând în cerc Mod de realizare:

− extremităţile se deplasează (cu sau fără apucarea mâinilor) în arc de cerc, până la închiderea completă a cercului.

Comanda: „Din linie pe un rând, în cerc – Marş!”

5 61 2 4 3

6

4

2

3

7 8

7

8

1

5 41 2 4 3

1

4

23

3 2

23

1

45

5

1 25 4 2 3

5

2

43

3 4

43

5

21

Page 68: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

68

Din linie pe două rânduri, în linie pe 4 rânduri Mod de realizare:

− se numără câte doi, începând din flancul drept; − numerele unu rămân pe loc; − numerele doi din prima linie se deplasează în faţa

numerelor unu în 2,3,4 timpi; − numerele doi din linia a doua se deplasează înapoia

numerelor 1, în 2 3, 4 timpi. Variantă:

– numerele unu din linia întâi execută pas înainte (1-2); – numerele unu din linia a doua execută pas înapoi (1-2) – numerele doi execută pas lateral cu piciorul drept (T.3); apropierea piciorului stâng (T.4).

Comanda: „ În linie, pe patru rânduri – Marş!”

Din linie pe două rânduri în linie pe şase rânduri Mod de realizare:

− se numără câte trei, începând din flancul drept; − la comandă, cele două linii se depărtează, executând pas

înainte (linia întâi), pas înapoi (linia a doua) (timpi 1-2); − numerele unu din ambele linii se deplasează în faţa

numerelor doi, în 2 timpi (pas pe diagonală); − numerele doi rămân pe loc; − numerele trei din ambele linii se deplasează înapoia

numerelor doi, în 2 timpi (pas pe diagonală).

Comanda: „ În linie, pe şase rânduri – Marş!”

22

1 2 2 11 2

1 2 2 11 2

2

22 2

11

1 2 2 11 2

1 2 2 11 2

1

11 1

1

1

3

1 2 1 23 3

1 2 1 23 3

1

1

1 2 1 23 3

1 2 1 23 3

3 3

3

Page 69: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

69

FORMAŢII DIN ŞIR (COLOANĂ)

Dintr-un şir în coloană câte doi Mod de realizare:

− se numără în adâncime câte 2; − numerele unu rămân pe loc, numerele doi se deplasează

în stânga numerelor unu, în 2,3,4 timpi; − în 2 timpi se execută pas oblic cu piciorul stâng (T.1), se

apropie piciorul drept (T.2); − în 3 timpi se execută pas lateral cu piciorul stâng (1), pas

înainte cu piciorul drept (T.2), se apropie piciorul stâng (T.3) − în 4 timpi se execută pas lateral cu piciorul stâng(T.1), se

apropie piciorul drept (T.2), pas înainte cu piciorul stâng (T.3), se apropie piciorul drept (T.4)

Comanda: „ În coloană, câte 2 în (2,3,4 timpi) – Marş!”

Revenirea în coloană câte unu se realizează prin aceleaşi modalităţi. Comanda: „ În coloană, câte unu în (2,3,4 timpi) – Marş!” Variantă:

• numerele unu execută pas lateral cu piciorul drept (T.1), se apropie piciorul stâng (T.2);

• numerele doi execută pas înainte cu piciorul stâng (T.3), se apropie piciorul drept (T.4)

Dintr-un şir în formaţie câte trei, în trepte Mod de realizare:

− se numără în adâncime câte trei; − numerele unu execută un pas lateral spre dreapta (T.1-2); − numerele doi stau pe loc; − numerele trei execută un pas lateral spre stânga (T.1-2)

Comanda: „ În trepte, câte trei – Marş!”

1

1

2

1

1

2

2

1

2 1

2

2

2

1

1

2

2

1

1

3

2

3

2

1

1

1

3

3

Page 70: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

70

Dintr-un şir în formaţie câte patru în trepte Mod de realizare:

− se numără în adâncime câte patru − numerele unu execută trei paşi lateral spre dreapta (1-2,

3-4, 5-6) − numerele doi execută un pas lateral spre dreapta (1-2) − numerele trei execută trei paşi lateral spre stânga (1-2, 3-

4, 5-6) − numerele patru execută un pas lateral spre stânga (1-2)

Comanda: „ În trepte, câte patru – Marş!”

Dintr-un şir în formaţie câte cinci în trepte Mod de realizare:

− se numără în adâncime câte 5; − numerele unu execută patru paşi lateral spre dreapta;

(1-2, 3-4, 5-6, 7-8) − numerele doi execută doi paşi lateral spre dreapta;

(1-2, 3-4) − numerele trei stau pe loc; − numerele patru execută doi paşi lateral spre stânga (1-2,

3-4); − numerele cinci execută patru paşi lateral spre stânga (1-2,

3-4, 5-6, 7-8).

Comanda: „ În trepte, câte cinci – Marş!”

1

4

2

1

4

3

3

2

2

1

3

2

4

1

3

4

1

4

2

1

4

5

2

5

3

2

4

1

2

1

3

4

5

Page 71: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

71

Din două şiruri în formaţie câte patru în şah Mod de realizare:

− se numără în adâncime câte doi; − ambele şiruri execută doi paşi laterali spre exterior (1-2,

3-4) − numerele unu execută un pas lateral spre dreapta (5-6) − numerele doi execută un pas lateral spre stânga (5-6)

Comanda: „ În formaţie de şah câte patru – Marş!” Din două şiruri în formaţie câte 6 în şah Mod de realizare:

− se numără în adâncime câte 3; − ambele şiruri execută trei paşi laterali spre exterior (1-2,

3-4, 5-6); − numerele unu execută doi paşi lateral spre dreapta

(1-2, 3-4); − numerele doi stau pe loc; − numerele trei execută doi paşi lateral spre stânga

(1-2, 3-4).

Comanda: „ În formaţie câte 6 în şah – Marş!”

FORMAŢII DIN DEPLASARE Trecerea din coloană câte unu în coloană câte doi Mod de realizare:

− se numără în adâncime câte doi; − la comandă, numerele doi vor lungi paşii, trecând în

stânga numerelor unu, după care se continuă deplasarea;

2

1

1

2

2

1

2

1

1

2

2

1 1

11

1

2

2

2

2

2

2

1 1

1

3

2

3

2

1

1

1

3

3

1

3

2

3

2

1

1

1

3

3

Page 72: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

72

se execută din mers şi alergare.

Comanda: „ În coloană, câte doi – Marş!”

Trecerea din coloană, câte doi în coloană câte unu

Mod de realizare: - numerele unu lungesc paşii, iar numerele doi vor trece înapoia

numerelor unu, prin micşorarea lungimii paşilor; - se execută din mers şi alergare

Comanda: „ În coloană, câte unu – Marş!” Desfacere Mod de realizare:

− se execută din coloană câte unul, din coloana câte doi, pe centru, pe diagonală, din mers şi alergare, atât la extremitatea, cât şi la mijlocul sălii;

− coloanele se despart prin ocolire, spre stânga şi spre dreapta;

− coloanele se întâlnesc apoi în partea opusă a sălii, venind din direcţii opuse.

Comanda: „ Din coloană câte unul în două coloane câte unu,

cu ocolire spre stânga şi spre dreapta, alternativ – Marş!” „Cu ocolire spre stânga şi spre dreapta, pe perechi, alternativ – Marş!” Coloanele despărţite se pot apropia, contopi, încrucişa, întrepătrunde şi trece. Apropiere Mod de realizare:

– două formaţii care vin din direcţii opuse şi se apropie la mijlocul sălii sau pe diagonală, continuând deplasarea în formaţie dublată (câte 2, câte 4).

Comanda: „ Pe mijlocul sălii (diagonala), în coloană câte 2, 4 – Marş!”

2

1

1

2

2

1

2

2

2

11

2

1

2

1

2

2

1

1 2

1 2

1

21

2

2

Page 73: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

73

Contopire Mod de realizare:

– două formaţii care vin din direcţii opuse şi se unesc într-o singură formaţie (pe centru, pe diagonală), câte 1,2, prin intercalare.

Comanda: „ Pe mijlocul sălii (diagonala) în coloană câte 1,2, prin contopire – Marş!” Încrucişare Mod de realizare:

– două formaţii care vin din direcţii opuse pe diagonală se încrucişează pe centrul sălii, cu trecerea alternativă a unui executant dintr-un şir, urmat de altul din celălalt şir.

Comanda: „ Prin încrucişare la centrul sălii – Marş!” Întrepătrundere Mod de realizare:

– traversarea unor coloane care se deplasează în direcţii opuse, trecând prin intervalul dintre coloane, prin stânga sau prin dreapta în pieptene.

Comanda: „ Prin întrepătrundere – Marş!” Trecere Mod de realizare:

– două coloane ce vin din direcţii opuse şi trec una pe lângă cealaltă, cu umărul stâng sau drept.

Comanda: „ Cu trecere prin stânga (dreapta) – Marş!”

2

1 2

1 2

2

21

1

1

Page 74: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

74

Trecerea din coloană câte 1 în coloană câte „ n” pe centru Mod de realizare:

− se numără în adâncime câte „ n”; − la comandă, executanţii, prin întoarcere sau ocolire, se

deplasează simultan în linie spre centru, fiind urmaţi de ceilalţi executanţi care realizează aceeaşi acţiune.

Comanda: „ În coloană câte „ n” pe centru – Marş!”

Pentru a trece din coloană câte „ n” în coloană câte unu, la comandă, prima linie efectuează simultan o întoarcere spre stânga sau spre dreapta, continuând deplasarea câte unu. Celelalte linii vor efectua întoarcerea în locul în care s-a primit comanda.

Comanda: „ Cu întoarcere spre stânga (dreapta), în coloană câte unu – Marş!” Coloana de gimnastică Mod de realizare:

− se numără în adâncime câte „ n” − la comandă, executanţii prin întoarcere sau ocolire, se

deplasează spre centru, fiind urmaţi de ceilalţi executanţi care realizează aceeaşi acţiune, mărind distanţa şi intervalul în deplasare.

Comanda: „ În coloană de gimnastică, câte „ n” – Marş!”

4.3.5. Indicaţii metodice privind utilizarea exerciţiilor de organizare şi ordine în lecţie

În cadrul lecţiilor de educaţie fizică, în predarea exerciţiilor de organizare şi ordine, profesorul trebuie să ţină seama de:

– principiul gradării efortului; – comenzile să fie adaptate particularităţilor de vârstă ale

elevilor prin utilizarea comenzilor alternative; – poziţiile statice să nu fie folosite abuziv; – schimbarea permanentă a capilor de coloană, pentru a stimula

participarea activă şi conştientă a elevilor în lecţie; – folosirea acompaniamentului muzical.

12 3 4

3

1

4

2

8

6

5

7

Page 75: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

75

4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 4 Exerciţiile de organizare şi ordine (front şi formaţii) cuprind o diversitate de acţiuni şi exerciţii

executate cu întreg colectivul, în mod unitar, sub comanda directă a profesorului, asigurând desfăşurarea în bune condiţii a tuturor verigilor lecţiei. În gimnastica de bază este necesar ca profesorii de educaţie fizică să-şi însuşească termenii specifici pentru a putea opera cu ei şi a conduce clasele de elevi.

Exerciţiile de organizare şi ordine cuprind: acţiuni pe şi de pe loc, acţiuni din deplasare, alcătuiri şi schimbări de formaţii. Utilizarea lor eficientă în lecţie dă vigoare şi înlătură monotonia din lecţie.

Concepte şi termeni de reţinut: Obiective, mijloace, formaţie, comandă. Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt obiectivele gimnasticii de bază? 2. Caracteristicile gimnasticii de bază. 3. Ce vizează gimnastica organizatorică? 4. Care sunt noţiunile de bază pe care le utilizăm? 5. Care sunt particularităţile formaţiei? 6. Care sunt acţiunile pe şi de pe loc? 7. Care sunt acţiunile din deplasare? 8. Prezentaţi formaţiile din linie! 9. Cum se execută formaţia din linie pe două rânduri în linie pe şase rânduri? 10. Prezentaţi formaţiile din şir! 11. Care sunt formaţiile din deplasare? 12. Cum se execută cocorul închis? 13. Explicaţi trecerea dintr-un şir în formaţie câte 5 în trepte! 14. Prezentaţi deplasările în figuri! 15. Cum se realizează şerpuirea? 16. Cum se realizează desfacerea spiralei? 17. Explicaţi trecerea din două şiruri în formaţie câte patru în şah! 18. Cum se execută coloana de gimnastică? 19. Indicaţiile metodice privind utilizarea exerciţiilor de organizare şi ordine.

Page 76: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

76

Teste de evaluare/autoevaluare • Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă

consideraţi că propoziţia este falsă).

1. Formaţiile în gimnastică sunt: de adunare, de deplasare, de lucru. 2. Formaţiile în gimnastică sunt: de alergare, de adunare, de lucru.

• Alegeţi varianta corectă! 3. Acţiunile de pe loc sunt în număr de:

a) 8 c) 9 b) 7 d) 6

4. Ce cuprind exerciţiile de organizare şi ordine? a) schimbări de formaţii, acţiuni pe loc, întoarceri b) buclă închisă, acţiuni din deplasare, întoarceri c) acţiuni pe şi de pe loc, acţiuni din deplasare, alcătuiri şi schimbări de formaţii

Bibliografie

Niculescu, G., Gimnastica acrobatică şi săriturile în şcoală, Editura Bren, Bucureşti, 2010. Niculescu, G., Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucureşti, 2010. Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,

2006. Tudusciuc I. Gimnastică de bază – Pregătirea aparatului locomotor, Editura Fundaţiei România

de mâine, Bucureşti, 2005. Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1974.

Page 77: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

77

Unitatea de învăţare nr. 5

GIMNASTICA DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ

Cuprins

5.1. Introducere 5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare

5.3.1. Obiective şi caracteristici 5.3.2. Bazele generale ale mişcărilor 5.3.3. Sistematizarea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală 5.3.4. Cerinţe metodice de elaborare a programelor de influenţare selectivă a aparatului locomotor

5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

5.1. Introducere

Dezvoltarea fizică reprezintă „ nivelul calitativ al indicilor somatici ai individului, rezultat cumulativ al factorilor ereditari şi de mediu natural şi predominant social în care practicarea exerciţiilor fizice are un rol însemnat” (Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1974). Exerciţiile de dezvoltare fizică generală formează categoria cea mai numeroasă dintre mijloacele gimnasticii care acţionează direct asupra dezvoltării fizice armonioase a organismului şi constituie acele complexe de mişcări gândite şi create de om, cu ajutorul cărora prelucrăm articulaţiile, grupele musculare, diferite segmente corporale, în vederea asigurării unei dezvoltări fizice armonioase a organismului, pregătindu-l mai bine pentru efort, oferind o stabilitate fizică şi psihică optimă necesară îndeplinirii tuturor activităţilor zilnice.

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare: prezentarea obiectivelor şi caracteristicilor exerciţiilor de

dezvoltare fizică generală; respectarea bazelor generale ale mişcărilor

Page 78: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

78

Competenţele unităţii de învăţare: După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studenţii:

vor putea conştientiza importanţa învăţării complexelor de

dezvoltare fizică generală; vor dobândi abilităţi de a concepe şi conduce complexele de

dezvoltare fizică generală; vor dobândi abilităţi de adaptare a complexelor de dezvoltare

fizică generală în funcţie de colectivul cu care se lucrează

Timpul alocat unităţii: 2 ore

5.3. Conţinutul unităţii de învăţare 5.3.1. Obiective şi caracteristici

Termenul de dezvoltare fizică generală a suportat numeroase modificări de-a lungul timpului în funcţie de ponderea acordată sensului acestuia: obiectiv al educaţiei fizice sau mijloc de realizare a acestui obiectiv, purtând denumiri ca : exerciţii formative, exerciţii de bază pentru pregătirea aparatului locomotor, exerciţii de pregătire fizică generală, exerciţii de bază pentru pregătirea aparatului locomotor, exerciţii de dezvoltare corectă şi armonioasă, exerciţii de dezvoltare fizică. Termenul de dezvoltare fizică generală este, considerăm, cel mai potrivit, deoarece se referă atât la aspectul somatic, cât şi la cel funcţional: indicii somatici (morfologici) se referă la înălţime, greutate, perimetre, diametre, lungimea segmentelor – sunt indici care se văd cu ochiul liber –, iar indicii funcţionali (fiziologici) se referă la frecvenţa cardiacă, respiratorie, capacitate vitală, tensiune arterială – sunt indici care nu se văd, dar care constituie motorul întregului organism (Cârstea Gh., 1999). Dezvoltarea fizică reprezintă astfel rezultatul acţionării directe asupra organismului, prin intermediul exerciţiilor fizice simple şi compuse ce pot fi precis localizate la nivelul segmentelor, articulaţiilor, grupelor musculare, stimulând şi perfecţionând indicii morfologici şi funcţionali ai acestuia.

Exerciţiile de dezvoltare fizică generală vizează următoarele obiective:

• asigurarea suportului fizic şi psihic pentru desfăşurarea diferitelor activităţi;

• realizarea încălzirii generale a organismului; • dezvoltare fizică armonioasă (armonie între indicii somatici

şi funcţionali); • formarea şi menţinerea reflexului de postură (ţinuta corect

a corpului); • prevenirea instalării deficienţelor fizice;

Page 79: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

79

• dezvoltarea aptitudinilor condiţionale (V.R.F) şi coordinative (îndemânare);

• formarea priceperii de a alterna încordarea cu relaxarea; • îmbunătăţirea tonicităţii, troficităţii şi elasticităţii

musculare şi mobilităţii articulare; • formarea bazelor generale ale mişcării; • educarea simţului estetic, a controlului şi acţiunii gesturilor. Realizarea acestor obiective duce în final la optimizarea stării

de sănătate a populaţiei. Exerciţiile de dezvoltare fizică prezintă următoarele

caracteristici: • sunt accesibile, oferind posibilităţi multiple de combinare; • sunt variate din punctul de vedere al influenţei asupra

corpului uman; • sunt exerciţii create ce permit modificarea structurii

mişcărilor şi a efortului solicitat; • exerciţiile de dezvoltare fizică generală sunt mişcări

analitice ce influenţează capacitatea de contracţie şi relaxare a aparatului locomotor, mărind mobilitatea articulaţiilor, supleţea şi elasticitatea musculaturii segmentelor;

• exerciţiile de dezvoltare fizică generală ajută la perfecţionarea proceselor nervoase care dirijează aparatul locomotor, conducând la stăpânirea mişcărilor corpului şi a segmentelor sale într-o acţiune coordonată;

• exerciţiile de dezvoltare fizică generală, acţionând asupra tonicităţii şi troficităţii musculare măresc capacitatea sistemului cardiovascular, respirator, întărind reflexul de atitudine corectă;

• exerciţiile de dezvoltare fizică generală permit dirijarea segmentelor corpului, asigurând executarea mişcărilor cu precizie, amplitudine şi ritm corespunzător;

• executate sistematic, obişnuiesc executanţii cu alternarea încordării cu relaxarea, având o influenţă multilaterală asupra organismului;

• exerciţiile de dezvoltare fizică generală influenţează favorabil latura psihică a executanţilor, solicitând concentrarea atenţiei, dezvoltarea spiritului de observaţie, de disciplină, de ordine, memorie motrică;

• exerciţiile de dezvoltare fizică generală constituie conţinutul de bază al gimnasticii aplicate în alte domenii;

• exerciţiile de dezvoltare fizică generală permit gradarea precisă a efortului (atât din punct de vedere al volumului, cât şi al complexităţii), în funcţie de vârstă, sex, nivel de pregătire.

În executarea exerciţiilor de dezvoltare fizică, dozarea efortului se realizează prin:

• alegerea adecvată a exerciţiilor; • numărul de repetări şi pauzele între exerciţii; • modificarea tempoului de execuţie; • schimbarea poziţiilor iniţiale.

Page 80: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

80

Folosirea sistematică a exerciţiilor de dezvoltare fizică generală are următoarele influenţe (efecte) asupra organismului:

• prelucrarea selectivă şi calitativă a musculaturii şi a articulaţiilor, realizând încălzirea generală a organismului;

• dezvoltarea forţei şi vitezei de contracţie musculară precum şi dezvoltarea mobilităţii articulare şi a elasticităţii musculare;

• formarea priceperii de a dirija mişcările segmentelor corpului şi de a alterna încordarea cu relaxarea musculară;

• formarea ţinutei corecte, prevenirea şi corectarea atitudinilor deficiente;

• educarea simţului estetic; • crearea condiţiilor iniţiale practicării diferitelor ramuri

sportive. Un rol important în folosirea eficientă a exerciţiilor de

dezvoltare fizică generală îl are poziţia de plecare (iniţială), aleasă în funcţie de scopul, structura şi conţinutul exerciţiului.

Poziţiile de plecare urmăresc: • asigurarea condiţiilor optime de execuţie; • uşurarea execuţiei; • îngreunarea execuţiei; • izolarea anumitor articulaţii sau segmente în timpul

execuţiei; • angrenează în efort simultan mai multe segmente. 5.3.2. Bazele generale ale mişcărilor

Bazele generale sunt însuşiri ale mişcărilor care asigură

realizarea acestora la nivel optim în conformitate cu cerinţele specifice de execuţie:

• direcţie precisă – este reprezentată de direcţiile principale şi intermediare pe care se deplasează corpul sau segmentele lui (înainte, lateral jos, sus, lateral sus);

• amplitudine maximă – se realizează prin folosirea la maximum şi în mod treptat a gradului optim de mobilitate articulară şi elasticitate musculară a segmentului care participă la efectuarea exerciţiului asigurând o execuţie corectă şi estetică (mişcările executate cu braţele întinse măresc gradul de amplitudine);

• repere temporale (ritm şi tempou) – ritmul de execuţie reprezintă succesiunea temporală repetată a părţilor componente, iar tempoul reprezintă frecvenţa acţiunilor motrice pe unitatea de timp, fiind legat de intensitate, viteză (mişcări lente, moderate, rapide);

• gradul de încordare şi relaxare necesare execuţiei este definit de intensitatea contracţiei musculare care realizează mişcarea, adică de numărul de unităţi neuro-musculare care participă la contracţie şi este asigurat de corelarea raţională a forţelor interne şi externe, a celor active şi de inerţie şi reprezintă nivelul tonusului muscular în timpul poziţiilor, mişcărilor corpului determinând consumul de energie;

• capacitatea coordinativă constă în colaborarea dintre sistemul nervos şi cel muscular care duce la executarea cu uşurinţă a mişcărilor. Ea presupune transmiterea influxului nervos fără întreruperi la grupele musculare solicitate în acţiunea respectivă.

Page 81: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

81

Respectarea acestor cerinţe are ca efect formarea unei ţinute corecte specifică gimnasticii, oferind, în acelaşi timp, mişcării, cursivitate, expresivitate, eficienţă.

5.3.3. Sistematizarea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală

Exerciţiile de dezvoltare fizică generală, datorită conţinutului lor foarte variat, au fost sistematizate în scop didactic în funcţie de mai multe criterii:

1. Criteriul formelor de practicare: a) exerciţii libere (fără obiecte); b) exerciţii cu partener; c) exerciţii cu şi la aparate speciale (bănci, scară fixă,

helcometru, bancă cu cărucior rulant, banca curbată, exerciţii cu scripeţi);

d) exerciţii cu obiecte portative (bastoane, mingi

medicinale, de cauciuc, cercuri, corzi, eşarfe, măciuci, gantere, sandouri, extensoare).

2. Criteriul segmentar şi articular:

a) exerciţii pentru cap; b) exerciţii pentru braţe; c) exerciţii pentru trunchi; d) exerciţii pentru picioare; e) exerciţii pentru articulaţia scapulo-humerală; f) exerciţii pentru coloana vertebrală; g) exerciţii pentru articulaţia coxo-femurală; h) exerciţii pentru articulaţia mâinii şi gleznei.

3. Criteriul activităţii musculare:

a) exerciţii pentru dezvoltarea forţei musculare; b) exerciţii pentru dezvoltarea elasticităţii musculare şi

mobilităţii articulare; c) exerciţii cu caracter de relaxare.

4. Criteriul poziţiilor de plecare:

a) exerciţii din stând; b) exerciţii din pe genunchi; c) exerciţii din aşezat; d) exerciţii din culcat; e) exerciţii din atârnat.

5. După modul cum se execută, pot fi:

a) individuale; b) pe perechi; c) în grup; d) pe loc; e) din deplasare.

Page 82: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

82

Exerciţiile de dezvoltare fizică generală constituie mijloace eficiente pentru realizarea unei încălziri adecvate a corpului şi segmentelor sale, asigurând dezvoltarea calităţilor condiţionale, coordinative şi crearea suportului fizic practicării diferitelor ramuri sportive.

Vom prezenta, în continuare, sistematizarea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală după criteriul activităţii musculare, coroborat cu criteriul formelor de practicare.

EXERCIŢII LIBERE

Exerciţiile libere sunt cele mai accesibile mijloace de dezvoltare fizică generală, oferind o gamă mare de combinare a diferitelor mişcări ale segmentelor corpului.

Ele pot fi executate cu uşurinţă de oricine şi practicate în sală, în clasă, în aer liber, de pe loc şi din deplasare (mişcări segmentare combinate, cu variante de mers şi alergare), îngreuierea în mişcare fiind dată de greutatea propriului corp sau a segmentelor acestuia şi de complexitatea exerciţiilor.

Având o structură simplă, ele sunt învăţate rapid şi pot fi executate şi fără supravegherea profesorului.

În conţinutul lor, sunt cuprinse: − exerciţii cu structuri simple; − exerciţii cu structuri complexe.

• Mişcarea simplă este mişcarea în care intră în acţiune un singur segment sau grupă musculară. Exemplu: P.I. Stând:

a. Ridicarea braţului drept înainte b. Revenire c. Ridicarea braţului stâng lateral d. Revenire

• Mişcarea compusă este mişcarea în care intră în acţiune două sau mai multe segmente.

Exemplu: P.I. Stând depărtat: 1. Îndoirea uşoară a picioarelor, cu ridicarea braţelor

înainte 2. Revenire 3. Ridicare pe vârfuri, cu ridicarea braţelor lateral 4. Revenire

COMPLEXE DE EXERCIŢII LIBERE

I P.I. Stând: 1. ridicare pe vârfuri cu ridicarea braţelor prin înainte, sus 2. coborârea braţelor lateral 3. ducerea braţelor înainte, coborâre pe toată talpa 4. revenire cu coborârea braţelor jos

Page 83: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

83

4 1 2 3

P.I. II P.I. Stând: 1. îndoirea picioarelor cu ridicarea braţelor înainte 2. revenire 3. fandare laterală stânga simultan cu ridicarea braţelor lateral 4. revenire 5-8. idem partea dreaptă 2, 4 1 3

P.I. III P.I. Stând depărtat, mâinile pe şold:

1. aplecarea trunchiului înainte, cu întinderea braţelor sus 2. revenire 3. extensia trunchiului cu mâinile la ceafă 4. revenire

IV P.I. Stând depărtat, mâinile la ceafă: 1-2 răsucirea trunchiului spre dreapta, arcuire 3-4 răsucirea trunchiului spre stânga, arcuire V P.I. Stând depărtat: 1-2 ridicarea braţelor prin înainte sus, arcuire 3-4 îndoirea trunchiului la piciorul stâng, arcuire 5-6 ridicarea trunchiului cu braţele sus, arcuire 7-8 îndoirea trunchiului la piciorul drept, arcuire VI P.I. Stând cu mâinile pe şolduri. 1-3 fandare înainte, cu piciorul drept, arcuire 4– revenire 5-8 idem partea stângă VII P.I. Stând. 1. sprijin ghemuit 2. ridicare în stând cu trunchiul în extensie, cu braţele sus şi balansarea piciorului drept, înapoi

Page 84: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

84

3. sprijin ghemuit 4. ridicare în stând cu trunchiul în extensie, cu braţele sus şi balansarea piciorului stâng, înapoi VIII P.I. Stând, braţele lateral: 1. balansarea piciorului drept înainte, cu bătaia palmelor sub picior 2. revenire 3. balansarea piciorului stâng înainte, cu bătaia palmelor sub picior 4. revenire IX P.I. Stând, mâinile pe şolduri:

1. săritură în stând depărtat, cu întinderea braţelor sus şi bătaie din palme

2. săritură în stând, cu bătaia palmelor la spate 3. idem, 1 4. idem, 2

5-8 4 sărituri ca mingea

X. P.I. Stând: 1-2 ridicarea braţelor prin lateral sus-inspiraţie 3-4 coborârea braţelor în lateral jos-expiraţie Complexul nr. 2 I P.I. Stând: 1. pas lateral cu piciorul drept, mâini pe umeri 2. ridicare pe vârfuri, simultan cu întinderea braţelor lateral şi extensia capului 3. coborâre pe toată talpa, mâini pe umeri 4. revenire 5-8. idem spre partea stângă 4 1,3 2

P.I. II P.I. Stând: 1. ridicarea braţelor lateral, vârful piciorului drept sprijinit înainte 2. ridicarea braţelor sus şi a piciorului drept înainte 3. coborârea braţelor înainte simultan cu coborârea piciorului drept sprijinit înainte 4. revenire 5.8. idem cu piciorul stâng

Page 85: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

85

III P.I. Stând depărtat. 1. ridicarea braţelor prin înainte sus 2-3. îndoirea trunchiului înainte cu aşezarea palmelor pe sol, arcuire 4. revenire IV P.I. Stând depărtat, braţele lateral 1. îndoirea trunchiului spre stânga cu braţul drept sus, braţul stâng la spate 2. revenire 3. îndoirea trunchiului spre dreapta cu braţul stâng sus, braţul drept la spate 4. revenire V P.I. Stând depărtat, mâini pe şolduri: 1-4. rotare mare de trunchi spre dreapta 5-8. rotare mare de trunchi spre stânga VI P.I. Aşezat: 1-2. ridicarea braţelor prin înainte sus, arcuire 3-4. îndoirea trunchiului înainte cu arcuire VII P.I. Aşezat: 1-2. trecere în culcat dorsal cu ridicarea picioarelor la verticală 3-4. revenire VIII P.I. Culcat facial, mâinile pe sol în dreptul pieptului: 1-3. întinderea braţelor cu extensia trunchiului 4. revenire 5-7. trecere pe genunchi pe călcâi aşezat 8. revenire IX P.I. Stând, mâini pe şolduri 1-2. două sărituri ca mingea 3. săritură în stând depărtat 4. săritură în stând X P.I. Stând: 1-2. pas înainte cu piciorul stâng cu ridicarea braţelor prin înainte, sus, inspiraţie 3-4. revenire cu expiraţie Complexul numărul 3 I P.I. Stând: 1. ridicarea piciorului drept îndoit înainte simultan cu ridicarea braţelor lateral 2. revenire 3-4. idem cu piciorul stâng

Page 86: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

86

II P.I. Stând: 1-2. fandare înainte cu piciorul drept, simultan cu ridicarea braţelor înainte sus 3-4. revenire 5-8. idem piciorul stâng III P.I. Stând: 1-2. pas lateral cu piciorul drept cu ridicarea braţelor lateral şi aplecarea trunchiului înainte, arcuire 3. ridicarea trunchiului cu braţele lateral 4. revenire 5-8. idem cu piciorul stâng IV P.I. Stând îndepărtat, mâini pe şolduri: 1. îndoirea trunchiului spre dreapta, simultan cu întinderea braţului stâng sus 2. revenire 3-4. idem partea stângă 5. răsucirea trunchiului spre dreapta cu întinderea braţelor lateral 6. revenire 7-8. idem partea stângă V P.I. Pe genunchi: 1. întinderea piciorului drept înainte, vârf sprijinit şi ridicarea braţelor lateral 2. revenire 3. întinderea piciorului stâng înainte, vârf sprijinit şi ridicarea braţelor lateral 4. revenire 5. întinderea piciorului drept lateral, vârf sprijinit cu mâini pe şolduri 6. revenire 7. întinderea piciorului stâng lateral, vârf sprijinit cu mâini pe şolduri 8. revenire VII P.I. Aşezat depărtat: 1-2. ridicarea braţelor prin înainte sus cu arcuire 3-4. îndoirea trunchiului înainte cu arcuire VI P.I. Culcat dorsal cu sprijin pe antebraţe: 1. ridicarea piciorului drept 2. revenire 3. ridicarea piciorului stâng 4. revenire 5. ridicarea ambelor picioare 6. revenire 7. ridicarea picioarelor depărtate 8. revenire VIII. P.I. Culcat dorsal: 1. ridicarea trunchiului în aşezat cu piciorul drept îndoit, piciorul stâng ridicat cu braţele lateral

Page 87: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

87

2. revenire 3-4. idem cu piciorul stâng îndoit IX P.I. Culcat facial cu sprijinul bărbiei pe mâini: 1. extensia trunchiului cu întinderea braţelor lateral 2. revenire 3. ridicarea picioarelor cu extensia trunchiului şi întinderea braţelor lateral 4. revenire 5. ridicarea simultană a trunchiului şi a picioarelor cu braţele lateral 6. revenire 7-8. idem 5-6 X P.I. Stând: 1. sprijin ghemuit 2. întinderea picioarelor înapoi prin săritură în sprijin culcat facial 3. săritură în sprijin ghemuit 4. revenire în stând XI P.I. Stând: 1. pas lateral cu piciorul drept simultan cu ridicarea braţelor prin lateral sus-inspiraţie 2. revenire cu expiraţie

Cerinţe metodice privind predarea exerciţiilor libere • Alegerea exerciţiilor se face în funcţie de obiectivele care

urmează a fi realizate; • Utilizarea formaţiilor de lucru adecvate; • Metoda de predare este fragmentat-imitativă, îmbinând

eficient explicaţia cu demonstraţia, numărul de repetări şi corectarea mişcărilor;

• Profesorul va lucra în oglindă şi va folosi terminologia corectă.

EXERCIŢII CU PARTENER

Exerciţiile cu partener sunt exerciţii atractive, ce ocupă un

loc deosebit în cadrul mijloacelor de care dispune gimnastica de bază. Efectuarea acestor exerciţii impune participarea a doi executanţi, ceea ce presupune un anumit nivel de coordonare a mişcărilor, având un puternic caracter educativ-formativ, orientat spre colaborare, ajutor direct, favorizând spiritul de întrecere (emulaţie).

În lecţie, exerciţiile cu partener vor fi folosite numai la clasele mai mari (clasa a VII-a), deoarece elevii trebuie să posede o bună pregătire fizică, pentru a evita accidentările.

În funcţie de obiectivul urmărit, partenerul poate fi: • element de îngreunare (de dozare a efortului); • element de uşurare; • ajutor direct; • adversar; • obstacol; • punct de sprijin( localizare precisă a mişcărilor).

Page 88: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

88

Exerciţiile cu partener pot fi executate pe loc sau din deplasare, acţiunile partenerilor pot fi identice, desfăşurându-se simultan sau alternativ. Ele au o eficienţă crescută, dată de spiritul de întrecere ce-i animă pe executanţi, de dorinţa de a-şi compara posibilităţile cu cele ale partenerului.

În efectuarea acestor exerciţii, prizele (apucările) sunt variate: apucat de mâini (sus, jos, lateral, încrucişat), de coate, de talie, de glezne, fiind alese în funcţie de exerciţiul utilizat.

Complex de exerciţii cu partener

I P.I. Stând depărtat faţă-n faţă, braţele înainte, sprijin pe palme: 1. îndoirea braţului drept, cu opunere de rezistenţă 2. revenire 3. îndoirea braţului stâng, cu opunere de rezistenţă 4. revenire II P.I. Stând spate-n spate, de mâini jos apucat:

1. fandare înainte cu piciorul drept 2. revenire 3. fandare înainte cu piciorul stâng 4. revenire

P.I. III P.I. Stând umăr la umăr, cu faţa în aceeaşi direcţie, braţele dinspre interior jos, cel exterior sus de mâini apucat:

1. fandare laterală (spre exterior, cu îndoirea trunchiului spre interior)

2. revenire 3-4. idem 1-2 5-8. idem, în partea opusă IV P.I. Stând depărtat, trunchiul aplecat, braţele sus, mâinile pe umerii partenerului:

2,4 1,3

Page 89: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

89

1-2 arcuire cu apăsare pe umeri 3-4 răsucire spre reperul A 5-6 arcuire cu apăsare pe umeri 7-8 răsucire spre reperul B V P.I. Stând depărtat, spate în spate de mâini sus apucat: 1. îndoirea trunchiului înainte (A), simultan cu extensia trunchiului (B) 2-3 arcuire 4. revenire 5-8. idem, cu partenerul B VI P.I. Aşezat, sprijinit pe antebraţe, faţă-n faţă, genunchii îndoiţi, talpă-n talpă: 1-2. întinderea picioarelor la verticală 3-4. revenire VII P.I. Culcat dorsal, cap la cap, braţele lateral, de mâini apucat: 1. ridicare simultană în stând pe omoplaţi 2. menţinere 3-4. revenire lentă VIII P.I. Culcat facial, faţă-n faţă, braţele sus, de mâini apucat:

1. ridicarea picioarelor şi a trunchiului în extensie 2. întoarcere 180º, prin rulare laterală (A) spre dreapta, (B) spre stânga în culcat dorsal 3. întoarcere 180º, în sens opus, prin rulare laterală în culcat facial cu corpul în extensie

4. revenire 5-8. idem, spre partea opusă IX P.I. Stând faţă-n faţă, piciorul drept ridicat întins înainte, apucat la nivelul gleznelor, cu mâna stângă a partenerului, mâna liberă pe şold: 1-4. sărituri ca mingea pe loc, pe piciorul stâng 5-8. sărituri cu întoarcere 180º, spre dreapta 1-8. sărituri pe piciorul opus X P.I. Stând costal, umăr la umăr, faţa în aceeaşi direcţie, braţul din exterior liber, cel din interior de mâini apucat:

1-2. pas înainte cu piciorul drept, cu ridicarea braţelor sus-inspiraţie

3-4. revenire cu expiraţie

Cerinţe metodice privind predarea exerciţiilor cu partener Exerciţiile cu partener se vor preda după însuşirea exerciţiilor libere, acordându-se atenţie deosebită următoarelor aspecte: – partenerii să fie de acelaşi sex, să aibă înălţime, greutate, nivel de pregătire corespunzătoare; – dificultatea exerciţiilor să nu fie mai mare decât capacitatea de efort a executanţilor; – dispunerea perechilor în formaţie să fie corespunzătoare, astfel încât spaţiul dintre perechi, în cazul exerciţiilor acrobatice sau de adversitate, să fie suficient de mare, pentru a se evita accidentele;

Page 90: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

90

– exerciţiile să se desfăşoare sub comanda directă a profesorului (unde este cazul); – profesorul va stabili codificarea partenerilor (A şi B, 1 şi 2), precum şi direcţiile principale ale mişcării, în funcţie de anumite repere; – descrierea exerciţiilor să fie clară şi concisă.

EXERCIŢII CU OBIECTE PORTATIVE

Exerciţiile cu obiecte portative îmbogăţesc conţinutul

exerciţiilor de dezvoltare fizică generală, amplificând efectul exerciţiilor asupra organismului.

Exerciţiile se pot executa cu obiecte specifice: bastoane, mingi medicinale, de cauciuc, măciuci, cercuri, gantere, steguleţe, corzi, benzi de cauciuc, eşarfe, cât şi cu obiecte neconvenţionale (săculeţi umpluţi).

În funcţie de obiectul folosit, exerciţiile pot avea caracter de forţă sau de mobilitate, necesitând o concentrare a atenţiei asupra manevrării obiectului, contribuind la dezvoltarea coordonării neuromusculare, permiţând o localizare bună a mişcărilor la nivelul articulaţiilor.

Prin angrenarea în efort a întregului sistem muscular şi articular, aceste exerciţii au o mare eficienţă, satisfacţia reuşitei în manevrarea obiectelor creând o stare emoţională benefică a executanţilor.

Folosirea obiectelor portative în cadrul complexelor de dezvoltare fizică generală permite un control al ţinutei segmentelor şi al corpului în întregime.

Aceste exerciţii se execută individual, în perechi, grup, din deplasare şi de pe loc.

EXERCIŢII CU BASTOANE

Exerciţiile cu bastoane prezintă anumite particularităţi date de

structura bastonului (lungime 1,00 – 1,20 m, diametrul 3 cm) şi sunt relativ uşoare, dar eficiente, mai ales în formarea ţinutei corecte a corpului.

Aceste exerciţii permit o localizare şi o izolare bună a segmentelor, a articulaţiilor, o direcţie precisă, fiind totodată, un factor limitativ al mişcării.

Exerciţiile cu bastoane pot fi executate de pe loc, din deplasare, individual, perechi sau grup.

Manevrarea corectă a bastonului presupune cunoaşterea prizelor: de sus, de jos, mixt, încrucişat, răsucit, apropiat, depărtat, obişnuit, de capete apucat), cât şi a poziţiilor lui faţă de corp:

– pe orizontală, apucat cu două mâini (jos, înainte jos, înainte, înainte sus, sus, înapoi jos) ;

– apucat cu 2 mâini la un capăt: lateral jos, lateral, lateral sus, sus, înainte jos, înainte, înainte sus;

– bastonul pe verticală, apucat cu o mână sau cu două mâini, cu un braţ întins, celălalt îndoit;

Page 91: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

91

– bastonul apucat cu un braţ întins, celălalt îndoit – bastonul apucat cu braţele îndoite pe orizontală Pot fi executate mişcări de aruncare-prindere, echilibru,

coordonare, exerciţiile având un puternic caracter corectiv, oferind posibilităţi mari de dezvoltare a mobilităţii articulare.

Complex de exerciţii cu bastoane

I P.I. Stând cu bastonul jos de ambele capete apucat: 1. ridicarea braţelor înainte 2. ridicare pe vârfuri, cu ridicarea braţelor sus 3. coborârea braţelor înainte 4. coborârea braţelor jos 4 1,3 2

P.I. II P.I. Stând depărtat, bastonul jos de ambele capete apucat: 1. ridicare pe vârfuri, simultan cu ridicarea braţelor sus 2. coborârea bastonului la ceafă, revenire pe toată talpa 3. întinderea braţelor sus, cu ridicare pe vârfuri 4. revenire III P.I. Stând depărtat, braţele lateral sus, cu bastonul de ambele capete apucat: 1. aplecarea trunchiului înainte 2. răsucirea trunchiului spre dreapta 3. răsucirea trunchiului spre stânga 4. revenire IV P.I. Stând depărtat, braţele lateral sus, cu bastonul de ambele capete apucat: 1. îndoirea trunchiului spre dreapta cu îndoirea braţelor, bastonul la omoplaţi 2. revenire 3. îndoirea trunchiului spre stânga cu îndoirea braţelor, bastonul la omoplaţi 4. revenire 5. aplecarea trunchiului înainte 6. îndoirea trunchiului înainte 7. aplecarea trunchiului înainte 8. revenire

Page 92: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

92

V. P.I. Pe genunchi, pe călcâi aşezat, cu bastonul pe coapse, de capete apucat: 1-3. ridicare pe genunchi, cu extensie mare de trunchi 4. revenire VI. P.I. Aşezat cu bastonul sus de capete apucat: 1-2. coborârea braţelor simultan cu trecerea piciorului drept peste baston 3-4. revenire în poziţie iniţială 5-8. idem cu piciorul stâng

VII. P.I. Culcat dorsal, braţele lateral sus, cu bastonul de ambele capete apucat: 1. ridicarea trunchiului simultan cu ridicarea piciorului drept 2. revenire 3. ridicarea trunchiului simultan cu ridicarea piciorului stâng 4. revenire 5. ridicarea simultană a trunchiului şi picioarelor în echer 6. revenire 7. idem, pct.5 8. revenire VIII. P.I. Culcat facial, braţele lateral sus, cu bastonul de ambele capete apucat: 1. ridicarea trunchiului şi a picioarelor în extensie 2-3. menţinere 4. revenire

IX P.I. Stând, mâini pe şolduri, bastonul aşezat pe sol: 1-8. sărituri ca mingea de-o parte şi de alta a bastonului, cu avansare şi revenire. X P.I. Stând cu bastonul jos de ambele capete apucat: 1-2. ridicare pe vârfuri cu ridicarea braţelor sus-inspiraţie 3-4. revenire cu expiraţie

Cerinţe metodice privind predarea exerciţiilor cu bastoane

Pentru ca aceste exerciţii să fie eficiente, trebuie respectate

următoarele cerinţe metodice: – spaţiile de lucru dintre executanţi să fie mari, pentru a se

evita accidentările; – colectivul va lucra sub comanda profesorului; – în vederea creşterii eficienţei exersării, se va pune accent

pe manevrarea corectă a bastonului prin precizarea prizelor, cu scopul obţinerii unei localizări precise a mişcărilor.

EXERCIŢII CU MINGI MEDICINALE

Exerciţiile cu mingea medicinală angrenează în acţiune

întregul sistem muscular şi articular al executanţilor, oferind o dozare precisă a efortului, deoarece se cunoaşte greutatea mingii. Se pot executa exerciţii de aruncare, prindere, ridicări, coborâri, rulări, rotări combinate cu mişcări ale segmentelor.

Page 93: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

93

Exerciţiile cu mingea medicinală se execută individual, cu partener şi în grup, sunt atractive, iar când sunt practicate sub formă de joc, influenţează starea emoţională şi de emulaţie a executanţilor.

Complex de exerciţii cu mingea medicinală

I P.I. Stând cu mingea ţinută jos, cu ambele mâini: 1. îndoirea uşoară a picioarelor, cu ridicarea braţelor înainte 2. întinderea picioarelor cu ridicarea braţelor sus 3. îndoirea uşoară a picioarelor cu coborârea braţelor înainte 4. revenire 4 1,3 2

P.I. II P.I. Stând depărtat, mingea ţinută jos cu ambele mâini: 1-2. rotarea braţelor spre dreapta, în plan frontal 3-4. idem, 1-2 5-6. rotarea braţelor spre stânga, în plan frontal 7-8. idem, 5-6 III P.I. Stând depărtat, mingea ţinută la ceafă, cu ambele mâini: 1. aplecarea trunchiului înainte 2. întinderea braţelor sus 3. îndoirea braţelor cu mâinile la ceafă 4. revenire IV P.I. Stând depărtat, cu braţele sus, mingea ţinută cu ambele mâini: 1. fandare spre dreapta, cu îndoirea trunchiului spre stânga 2. revenire 3. fandare spre stânga, cu îndoirea trunchiului spre dreapta 4. revenire V P.I. Pe genunchi, pe călcâi aşezat, mingea ţinută cu ambele mâini pe coapse: 1-3. ridicare pe genunchi şi extensia mare a trunchiului, cu braţele sus 4. revenire VI P.I. Aşezat cu braţele sus, mingea ţinută cu ambele mâini: 1. îndoirea trunchiului înainte 2. revenire 3. îndoirea picioarelor cu coborârea braţelor înainte 4. revenire

Page 94: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

94

VII P.I. Culcat dorsal, cu braţele sus, mingea ţinută între glezne: 1. ridicarea picioarelor peste cap şi aşezarea mingii în mâini 2. revenire în culcat dorsal 3. ridicarea trunchiului şi îndoirea lui înainte, cu aşezarea mingii între glezne 4. revenire în culcat dorsal VIII P.I. Sprijin culcat înainte pe minge: 1. îndoirea braţelor 2. revenire IX P.I. Stând cu mingea ţinută între glezne: 1-8. sărituri pe loc 1-4. sărituri cu deplasare înainte 5-8. sărituri cu deplasare înapoi X P.I. Stând, mingea ţinută jos cu ambele mâini: 1-2. ridicarea braţelor sus-inspiraţie 3-4. coborârea braţelor-expiraţie

Cerinţe metodice privind predarea exerciţiilor cu mingi medicinale

Pentru buna desfăşurare a lecţiilor în care se execută exerciţii

cu mingi medicinale, trebuie respectate următoarele cerinţe: – existenţa unui număr corespunzător de mingi; – dacă se lucrează cu partener, acesta trebuie să aibă aceeaşi

talie şi aceeaşi pregătire fizică; – greutatea mingilor va fi aleasă în funcţie de vârsta şi nivelul

de pregătire ale executanţilor; – exerciţiile se vor executa sub comanda profesorului, pentru a

preveni producerea accidentelor; – exerciţiile se pot executa din deplasare (variante de mers, de

alergare, printre şi peste mingi) şi pe loc; – la exerciţiile în perechi, distanţa dintre parteneri trebuie să

fie în concordanţă cu particularităţile executanţilor; – exerciţiile pot fi practicate sub formă de joc, influenţând

starea emoţională şi de emulaţie a elevilor

EXERCIŢII CU ŞI LA APARATE SPECIALE

Exerciţiile cu aparate speciale ocupă un loc important în pregătirea fizică a elevilor, cât şi a sportivilor de performanţă. Aparatele folosite sunt:

1. în şcoală: - banca de gimnastică - scara fixă

2. în sportul de performanţă: - helcometru - banca cu cărucior rulant - banca curbată

Exerciţiile din această categorie sunt dinamice, atractive, în comparaţie cu exerciţiile libere (care, uneori, sunt monotone), contribuind la prevenirea şi corectarea deficienţelor fizice.

Page 95: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

95

Ele asigură o influenţare selectivă în efort a grupelor musculare pe care dorim să le dezvoltăm, permiţând o localizare precisă, gradată şi o dozare corespunzătoare a efortului.

EXERCIŢII LA SCARĂ FIXĂ

Exerciţiile la scară fixă, prin varietatea lor, prin posibilităţile mari de dozare a efortului şi de alternare a poziţiilor de lucru, au un efect deosebit fiziologic asupra organismului. Ele pot fi executate din stând, aşezat, culcat, atârnat, sprijinit, permiţând executarea lor cu amplitudine mare, realizând o localizare şi izolare bună a articulaţiilor. Eficiente pentru corectarea deficienţelor sunt exerciţiile execute din atârnat, în combinaţie cu alte aparate: banca de gimnastică, lada, capra, bârna şi oferă posibilităţi nelimitate de organizare a parcursurilor aplicative.

Scara fixă poate fi folosită ca aparat de sprijin sau de fixare a unor segmente în învăţarea unor elemente acrobatice statice, stând pe mâini, stând pe cap, pod, cumpănă, sfoară.

Exerciţiile la scară fixă sunt sistematizate astfel: – exerciţii individuale; – exerciţii în perechi; – exerciţii combinate cu folosirea altor aparate şi obiecte

portative.

Complex de exerciţii la scară fixă

I P.I. Stând pe prima şipcă a scării fixe, braţele îndoite cu mâinile apucat la nivelul pieptului: 1. întinderea braţelor 2. revenire 3. întinderea braţelor cu îndoirea trunchiului înainte

4. revenire

1,4 2,3

P.I. II P.I. Stând cu spatele la scara fixă, apucat de şipcă la nivelul bazinului: 1. fandare înainte cu piciorul drept 2. revenire 3. fandare înainte cu piciorul stâng 4. revenire III. P.I. Stând lateral cu umărul drept lipit de scara fixă, cu mâna dreaptă apucat de şipcă la nivelul coapsei, cu mâna stângă apucat de şipcă la nivelul bărbiei:

Page 96: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

96

1-2. fandare laterală cu piciorul drept, cu îndoirea trunchiului spre stânga 3-4. revenire 5-8. idem cu piciorul stâng IV. P.I. Stând cu faţa la scara fixă, piciorul drept întins sprijinit pe scară, la înălţimea bazinului, braţele sus: 1-2. extensia braţelor, cu arcuire 3-4. îndoirea trunchiului înainte, cu arcuire 5-6. ridicarea trunchiului cu extensia braţelor şi arcuire 7-8. îndoirea trunchiului la piciorul de bază, cu arcuire

Acelaşi exerciţiu se execută şi cu piciorul stâng întins sprijinit pe scara fixă. V. P.I. Stând cu piciorul drept sprijinit întins pe scara fixă, mâini pe şolduri: 1– 3. îndoirea piciorului stâng cu arcuire 4. revenire 5-8. idem, cu celălalt picior. VI P.I. Aşezat cu spatele la scara fixă, genunchii îndoiţi şi depărtaţi, braţele sus, cu mâinile de şipcă apucat: 1-3. ridicare în pod, cu arcuire 4. revenire VII P.I. Atârnat dorsal: 1. îndoirea picioarelor cu genunchii la piept 2. întinderea picioarelor înainte 3. îndoirea picioarelor 4. revenire 5. ridicarea piciorului drept înainte 6. revenire 7-8. idem piciorul stâng VIII P.I. Atârnat facial de ultima şipcă: 1-2. ridicarea picioarelor şi extensia trunchiului 3-4. depărtarea picioarelor 5-6. apropierea picioarelor 7-8. revenire

IX P.I. Stând cu faţa la scara fixă, mâinile apucat la nivelul pieptului: 1. săritură pe prima şipcă 2. revenire 3. săritură pe şipca a doua 4. revenire

Se pot executa sărituri din şipcă în şipcă şi apoi coborâre prin sărituri din şipcă-n şipcă. X P.I. Stând cu umărul stâng la scara fixă, braţul stâng îndoit cu mâna pe şipcă: 1-2. pas înainte cu piciorul stâng, cu ridicarea braţului drept prin înainte sus-inspiraţie 3-4. revenire cu expiraţie

Page 97: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

97

Cerinţe metodice privind predarea exerciţiilor la scară fixă

În alcătuirea complexelor de exerciţii fizice, trebuie să se ţină seama de:

– creşterea gradată a efortului, prin angrenarea succesivă a tuturor segmentelor corpului şi a grupelor musculare în efort;

– folosirea exerciţiilor cu caracter dinamic şi static; – exerciţiile de forţă să alterneze cu exerciţiile de mobilitate

activă sau pasivă şi de relaxare; – în cazul exerciţiilor efectuate din atârnat, trebuie precizată

modalitatea de coborâre (din şipcă în şipcă, fără săritură), pentru a evita accidentările;

– poziţia profesorului în timpul exersării trebuie să-i permită supravegherea întregului colectiv, precum şi posibilitatea de a face corectările necesare.

EXERCIŢII CU, PE ŞI LA BANCA DE GIMNASTICĂ

Banca de gimnastică oferă posibilităţi variate de folosire, fiind un aparat multifuncţional de origine suedeză, care permite executarea atât a mişcărilor cu caracter de forţă, cît şi a celor cu caracter de mobilitate.

Exerciţiile executate cu şi la banca de gimnastică prezintă o mare diversitate, fiind accesibile tuturor colectivelor de elevi. Banca poate fi folosită ca aparat de sprijin pentru segmentele corpului, ca suport de îngreuiere, ca mijloc ajutător pentru sărituri, căţărări, exerciţii de echilibru şi transport, ca mijloc pentru organizarea parcursurilor aplicative.

La acest aparat, se pot executa exerciţii: - la banca de gimnastică; - pe banca de gimnastică; - cu banca de gimnastică; - peste banca de gimnastică; - printre băncile de gimnastică.

Exerciţiile de gimnastică cu banca de gimnastică se împart în două grupe:

1. exerciţii pentru prelucrarea analitică şi selectivă a aparatului locomotor, folosind exerciţii individuale, cu partener, în grup, exerciţii cu îngreuiere (mingi medicinale, bastoane, greutăţi);

2. exerciţii pentru formarea deprinderilor motrice de bază şi aplicative: mers, alergare, sărituri, căţărare, târâre, transport, şi parcursuri aplicative.

Complex de exerciţii pe şi la banca de gimnastică

I P.I. Stând cu umărul stâng la bancă: 1. îndoirea piciorului stâng şi aşezarea lui pe bancă, mâini pe umeri 2. ridicare în stând pe bancă, prin întinderea piciorului stâng şi apropierea piciorului drept, braţele întinse sus 3. pas lateral cu piciorul stâng, mâini pe umeri 4. revenire 5-8. idem, cu piciorul drept

Page 98: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

98

II P.I. Stând cu umărul stâng la bancă, piciorul stâng întins sprijinit pe bancă, mâini pe şolduri: 1-2. îndoirea trunchiului spre bancă, cu arcuire 3-4. îndoirea trunchiului, spre exterior Se repetă şi cu piciorul drept pe bancă. III P.I. Aşezat transversal pe bancă, picioarele îndoite, braţele întinse înainte, cu mâinile pe umerii partenerului: 1-2. rotarea braţului drept pe jos în plan sagital 3-4. rotarea braţului stâng pe jos în plan sagital 5. răsucirea trunchiului spre dreapta, cu ducerea braţului drept lateral 6. revenire 7. idem, spre partea stângă 8. revenire IV P.I. Aşezat longitudinal, mâinile pe bancă: 1. îndoirea picioarelor în aşezat ghemuit 2. întinderea picioarelor în aşezat echer 3. idem, 1 4. revenire în P.I.

4 1,3 2 P.I.

V. P.I. Sprijin culcat facial, cu mâinile pe bancă: 1. îndoirea braţelor cu ridicarea piciorului drept înapoi 2. întinderea braţelor în sprijin culcat 3. idem, cu piciorul stâng 4. revenire în P.I. VI. P.I. Aşezat longitudinal, cu spatele la bancă, braţele îndoite, cu mâinile sprijinite de marginea apropiată a băncii: 1-3. întinderea braţelor cu extensia corpului în sprijin culcat dorsal 4. revenire VII. P.I. Culcat facial longitudinal pe bancă, vârfurile picioarelor sprijinite pe sol, braţele întinse sus, sprijinite pe sol: 1. ridicarea trunchiului şi a picioarelor în extensie 2-3. menţinere 4. revenire VIII P.I. Culcat dorsal cu capul spre bancă, mâinile apucă marginea depărtată a băncii: 1-2. ridicarea picioarelor la verticală 3-4. revenire

Page 99: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

99

5-6. ridicarea băncii de pe sol şi aşezarea ei pe coapse

7-8. revenire IX. P.I. Stând depărtat transversal, mâini pe şolduri: 1. săritură în stând pe bancă 2. săritură în stând depărtat X P.I. Aşezat transversal pe bancă, picioarele depărtate: 1-2. ridicarea braţelor prin lateral sus-inspiraţie 3-4. revenire cu expiraţie

Cerinţe metodice privind predarea exerciţiilor cu banca de gimnastică

– exerciţiile vor fi selecţionate pentru a asigura angrenarea

gradată în efort a grupelor musculare; – alternarea exerciţiilor individuale cu cele de grup sub

formă de întrecere; – executanţii vor fi repartizaţi după înălţime şi grad de

pregătire – exerciţiile de ridicare vor fi folosite doar la clasele mari; – spaţiul de lucru să fie mare, amenajat la începutul lecţiei,

iar băncile să aibă o bună stabilitate.

5.3.4. Cerinţe metodice de elaborare a programelor de influenţare selectivă a aparatului locomotor

Pentru atingerea obiectivelor pe care le reprezintă exerciţiile

de dezvoltare fizică generală în alcătuirea programelor (complexelor) de exerciţii, este necesar să fie respectate anumite cerinţe metodice:

• programul va cuprinde 10-12 exerciţii; • exerciţiile se execută în 4 sau 8 timpi, în funcţie de

complexitate, cu numărătoare sau cu acompaniament muzical; • exerciţiile se execută de 3-4 ori în funcţie de complexitatea lor; • exerciţiile în program vor fi structurate prin angrenarea

segmentelor corpului, într-o succesiune logică (de sus în jos), cu exerciţii simple pentru braţe şi picioare, prelucrarea grupelor musculare ale gâtului şi braţelor, apoi ale trunchiului şi, în final, cu cele ale membrelor inferioare, simultan cu prelucrarea articulaţiilor scapulo-humerală, coloana vertebrală, articulaţia coxo-femurală;

• creşterea gradată a efortului prin folosirea la început a exerciţiilor simple, accesibile, cu amplitudine moderată şi viteză redusă efectuate cu un segment sau cu ambele în acelaşi timp, din poziţia stând, apoi să se urmărească creşterea treptată a amplitudinii mişcărilor;

• în continuare se folosesc mişcări mai complexe efectuate cu două sau mai multe segmente ale corpului în acelaşi plan sau în planuri diferite cu poziţii ale corpului din ce în ce mai joase, până se ajunge la poziţia culcat;

• complexele se termină cu exerciţii executate din poziţia stând, ale căror mişcări de bază sunt săriturile;

Page 100: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

100

• exerciţiile se aleg în funcţie de nivelul de pregătire, sex şi vârstă ale executanţilor;

• obligativitatea folosirii a 3-4 exerciţii pentru prevenirea instalării deficienţelor fizice;

• exerciţiile vor urmări realizarea parametrilor bazelor generale ale mişcărilor: direcţie precisă, amplitudine maximă, ritm şi tempou corespunzător, grad de încordare optim, expresivitate, execuţie corectă specifică gimnasticii;

• obligativitatea lucrului simetric; • continuitate în aplicarea complexelor de exerciţii prin

exersarea lor pe parcursul a 6-8 lecţii.

Indicaţii metodice privind predarea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală

Predarea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală constituie o

activitate complexă pentru profesor şi cuprinde mai multe acţiuni:

1. Transmiterea informaţiei prin explicaţie şi demonstraţie; explicaţia trebuie să fie scurtă, clară, utilizând terminologia corectă, tonul vocii să fie plăcut, mobilizator, iar prin demonstraţia realizată în oglindă să se formeze imaginea clară a exerciţiului. În funcţie de nivelul colectivului, explicaţia şi demonstraţia exerciţiilor se pot desfăşura simultan sau succesiv. În predarea acestor exerciţii, se foloseşte metoda fragmentat-imitativă, ce combină eficient explicaţia cu demonstraţia; descrierea exerciţiilor trebuie să cuprindă poziţia iniţială, descrierea mişcării, segmentul, direcţia şi poziţia finală.

2. Exersarea şi conducerea exersării se realizează prin numărătoare, bătăi din palme, semnale sonore sau prin muzică. Exersarea se poate desfăşura prin mai multe modalităţi:

– exersare frontală dirijată de profesor; – exersare individuală după indicaţia profesorului; – exersare după înregistrări pe casete video. 3. Observaţii generale şi particulare privind calitatea execuţiei

şi corectarea greşelilor. Profesorul observă greşelile executanţilor, făcând corectările

necesare prin observaţii generale sau particulare. Acest lucru este greu de realizat în timpul conducerii execuţiei, presupunând experienţă şi un simţ al ritmului deosebit din partea profesorului. Pentru înlăturarea monotoniei în exersare, se recomandă folosirea variată a formaţiilor de lucru, precum şi schimbarea direcţiei de orientare prin întoarceri (la stânga, la dreapta, jumătate-stânga, jumătate-dreapta).

Page 101: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

101

5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Sinteza unităţii de învăţare nr. 5 Dezvoltarea fizică reprezintă rezultatul acţionării directe asupra organismului, prin intermediul

exerciţiilor fizice simple şi compuse ce pot fi precis localizate la nivelul segmentelor, articulaţiilor, grupelor musculare, stimulând şi perfecţionând indicii morfologici şi funcţionali ai acestuia. În executarea exerciţiilor de dezvoltare fizică, dozarea efortului are un rol important, iar folosirea sistematică a exerciţiilor de dezvoltare fizică generală produce asupra organismului numeroase efecte. Toate acestea sunt posibile dacă se respectă bazele generale ale mişcărilor care asigură realizarea acestora la nivel optim în conformitate cu cerinţele specifice de execuţie.

Pentru atingerea obiectivelor pe care le reprezintă exerciţiile de dezvoltare fizică generală în alcătuirea programelor (complexelor) de exerciţii, este necesar să fie respectate toate cerinţele metodice, iar în predarea lor, profesorul va folosi metoda fragmentat-imitativă. Concepte şi termeni de reţinut: Dezvoltare fizică, bazele generale ale mişcării, efort fizic Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt obiectivele exerciţiilor de dezvoltare fizică generală? 2. Prezentaţi caracteristicile exerciţiilor de dezvoltare fizică generală! 3. Cum se realizează dozarea efortului? 4. Care sunt influenţele asupra organismului folosirii exerciţiilor de dezvoltare fizică? 5. Care este rolul poziţiei iniţiale? 6. Prezentaţi sistematizarea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală! 7. Prezentaţi indicaţiile metodice privind predarea exerciţiilor libere! 8. Prezentaţi indicaţiile metodice privind predarea exerciţiilor cu partener! 9. Prezentaţi indicaţiile metodice privind predarea exerciţiilor cu bastoane! 10. Prezentaţi indicaţiile metodice privind predarea exerciţiilor cu mingi medicinale! 11. Prezentaţi indicaţiile metodice privind predarea exerciţiilor la scara fixă! 12. Prezentaţi indicaţiile metodice privind predarea exerciţiilor cu banca de gimnastică! 13. Care sunt cerinţele metodice de elaborare a programelor de influenţare selectivă a aparatului

locomotor?

Page 102: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

102

Teste de evaluare/autoevaluare • Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă

consideraţi că propoziţia este falsă).

1. Rolul poziţiei iniţiale este: să asigure condiţii optime de execuţie, să îngreuneze execuţie, să o uşureze, să izoleze articulaţii sau segmente, să angreneze simultan mai multe segmente. 2. Rolul poziţiei iniţiale este: să formeze o ţinută corectă, să prelucreze musculatura, să dezvolte viteza, să educe simţul estetic.

• Alegeţi varianta corectă! 3. Care sunt bazele generale ale mişcărilor? a) direcţie precisă, amplitudine maximă, repere temporale b) repere temporale, capacitate coordinativă, grad de încordare, amplitudine c) direcţie precisă, amplitudine maximă, repere temporale, grad de încordare şi relaxare, capacitate coordinativă

Bibliografie Cordun, M., Kinetologie medicală, Editura Axa, Bucureşti, 1999. Dragnea, A., Bota, A., Teoria activităţilor motrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

R.A., 1999. Niculescu G., Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,

2006. Tudusciuc I. Gimnastică de bază – Pregătirea aparatului locomotor, Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti, 2005. Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1974.

Page 103: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

103

Unitatea de învăţare nr. 6

EXERCIŢII APLICATIVE

Cuprins

6.1. Introducere 6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 6.3. Conţinutul unităţii de învăţare

6.3.1. Obiective 6.3.2. Caracteristici 6.3.3. Sistematizare

6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

6.1. Introducere Exerciţiile aplicative constituie a treia grupă de mijloace de

care dispune gimnastica de bază şi sunt denumite astfel, deoarece contribuie la formarea deprinderilor motrice de bază şi cu caracter aplicativ.

6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare: prezentarea obiectivelor şi caracteristicilor exerciţiilor

aplicative; explicarea rolului exerciţiilor aplicativ-utilitare în corectarea

atitudinilor deficiente ale corpului; delimitarea deprinderilor aplicativ-utilitare de deprinderile

motrice de bază.

Competenţele unităţii de învăţare: dezvoltarea unor abilităţi practice de a conduce şi aplica

exerciţiile aplicative; conştientizarea studentului în ceea ce priveşte utilizarea

exerciţiilor aplicative; abilitatea de a combina exerciţiile aplicative în parcursuri

aplicative atât în curtea şcolii cât şi în sala de gimnastică.

Page 104: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

104

Timpul alocat unităţii: 2 ore

6.3. Conţinutul unităţii de învăţare 6.3.1. Obiective

Exerciţiile aplicative sunt mişcări naturale şi utilitare care ajută la rezolvarea situaţiilor concrete ivite în practicarea unor ramuri de sport sau în viaţa cotidiană şi angrenează în efort toate grupele musculare, având ca ţinte (obiective):

• dezvoltarea fizică generală a organismului, întărirea sănătăţii şi formarea ţinutei corecte;

• corectarea deficienţelor fizice; • ameliorarea calităţilor motrice; • însuşirea unor deprinderi specifice ramurilor de sport; • dezvoltarea aptitudinilor psihice, morale şi intelectuale

(curajul, perseverenţa, voinţa, spiritul de întrecere).

6.3.2. Caracteristici:

• sunt mişcări naturale ( au luat naştere odată cu apariţia omului ), atractive;

• le întâlnim în viaţa cotidiană; • oferă posibilitatea gradării efortului (prin greutate,

număr de repetări); • se execută în sală şi aer liber; • sunt mijloace valoroase pentru pregătirea fizică a

tinerilor; • sunt folosite sub formă de întrecere; • constituie baza mişcărilor complexe din cadrul

pregătirii de bază a începătorilor din diferite ramuri sportive.

6.3.3. Sistematizarea deprinderilor motrice

a) deprinderi motrice aplicativ-utilitare: • târâre • căţărare • escaladare • ridicare şi transport de partener şi obiecte

Page 105: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

105

b) deprinderi motrice de bază: • mers • alergare • aruncare-prindere • sărituri aplicative

c) deprinderi motrice specifice ramurilor de sport

d) parcursuri aplicative

6.3.3.1. Deprinderi motrice aplicativ-utilitare TÂRÂREA

Este un mijloc de deplasare cu ajutorul braţelor şi picioarelor, în care centrul de greutate se află cât mai aproape de sol. Exerciţiile de târâre angrenează în mişcare grupele musculare ale membrelor superioare, inferioare şi ale trunchiului, favorizând o acţiune complexă asupra sistemelor circulator şi respirator.

Exerciţiile de târâre sunt folosite în scop corectiv, contribuind la formarea şi menţinerea atitudinii posturale a corpului. Ele pot fi combinate cu exerciţii de transport de obiecte şi partener, aruncare, prindere, cu trecere pe sub sau peste obstacole.

Procedee de târâre: a) târâre pe braţe şi picioare

– târâre pe genunchi şi mâini – pe genunchi şi pe antebraţe

b) târâre din aşezat – cu ajutorul braţelor şi al picioarelor – cu ajutorul picioarelor

c) târâre din culcat: – târâre din culcat facial, cu sprijin pe antebraţe – târâre din culcat facial fără ajutorul braţelor şi picioarelor (şarpelui) – târâre din culcat dorsal, cu ajutorul picioarelor – târâre din culcat dorsal, cu ajutorul braţelor şi picioarelor

d) târâre laterală e) târâre cu transport de obiecte şi partener f) târâre cu treceri peste, pe sub şi cu ocolirea obstacolelor g) târâre pe bancă, cu tracţiune simultană sau alternativă pe

abdomen sau culcat dorsal cu picioarele ridicate

Târârile se pot executa pe direcţiile: • înainte • înapoi • lateral

Cerinţe metodice în utilizarea exerciţiilor de târâre Pentru ca exerciţiile de târâre să fie eficiente, trebuie să se

respecte anumite cerinţe: • exerciţiile de târâre se învaţă şi se exersează numai pe

covor sau saltele, în condiţii de igienă maximă;

Page 106: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

106

• la început, se învăţă procedeele simple şi apoi cele combinate;

• efortul va creşte treptat, iar după un număr de repetări, se vor introduce pauzele;

• viteza de execuţie, numărul de repetări şi distanţa de parcurs vor fi adaptate gradului de pregătire, de vârstă şi sex al executanţilor;

• târârea la clasele mici poate fi predată sub formă de joc. CĂŢĂRAREA

Este modalitatea de deplasare a corpului în diferite direcţii, executată în poziţia de atârnat simplu sau combinat, cu sprijin (cu ajutorul braţelor şi al picioarelor sau numai al braţelor).

Exerciţiile de căţărare constituie un mijloc bun pentru dezvoltarea forţei braţelor, a centurii scapulo-humerale, a coordonării, contribuind la dezvoltarea curajului şi a perseverenţei.

Căţărările pot fi executate la aparate speciale: • scară fixă; • scară marinărească; • scară obişnuită, verticală, orizontală, oblică; • prăjină (verticală, oblică, orizontală); • scară orizontală; • la frânghie (în doi şi trei timpi):

• 2 timpi – din atârnat cu un braţ întins, celălalt îndoit: 1. îndoirea picioarelor, cu fixarea frânghiei între labele

picioarelor; 2. întinderea picioarelor, îndoirea braţului, întins şi mutarea

braţului de jos pe deasupra sus. • 3 timpi – din atârnat cu braţe întinse:

1. îndoirea picioarelor şi fixarea frânghiei între labele picioarelor;

2. împingerea cu întinderea picioarelor, braţele se îndoaie, prin tracţiune;

3. mutarea braţelor alternativă până în atârnat cu braţele întinse.

• trunchi de copac; • perete artificial pentru pregătirea alpiniştilor; • aparatele din gimnastica artistică; • gard.

Sistematizare: • căţărări în atârnat mixt (cu braţ şi picior opus, cu braţ şi

picior de aceeaşi parte, căţărări cu săltare); • căţărări cu transport de greutăţi (mingi medicinale),

partener; • căţărări în atârnat simplu (numai cu braţe); • căţărări cu opriri; • căţărări cu trecere de pe un aparat pe altul (de pe o

frânghie pe alta); • căţărări în grup.

Page 107: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

107

Cerinţe metodice în utilizarea exerciţiilor de căţărare Pentru a evita accidentele, este necesar să se respecte

anumite cerinţe: • verificarea aparatelor şi instalaţiilor pe care le folosim; • însuşirea corectă a prizelor; • pregătirea prealabilă a musculaturii braţelor şi centurii

scapulo-humerale; • învăţarea căţărărilor să înceapă cu forme simple, în

atârnat combinat cu sprijin; • gradarea efortului se va realiza prin mărirea înălţimii la

care se lucrează şi prin mărirea tempoului de execuţie; • alternarea exerciţiilor de căţărare cu cele de relaxare şi

respiraţie, deoarece acestea îngreunează respiraţia sau chiar o blochează;

• evitarea alunecărilor pe frânghie la coborâre, precum şi a săriturilor de pe aparatele înalte.

ESCALADAREA

Escaladarea este modalitatea de trecere peste aparate (ladă, capră, bârnă) şi obstacole naturale şi are rol important în dezvoltarea cu prioritate a forţei braţelor şi a picioarelor. Ea presupune o căţărare efectuată pe un obstacol înalt pentru a trece pe partea cealaltă sau pentru a continua escaladarea pe un alt obstacol.

Escaladarea se poate realiza cu ajutorul: • braţelor şi picioarelor; • braţelor şi unui picior; • unui braţ şi ambelor picioare; • unui braţ şi unui picior. În predarea exerciţiilor de escaladare, profesorul trebuie să

adapteze înălţimea obstacolelor în funcţie de nivelul de pregătire, vârsta şi sexul executanţilor. Complexitatea exerciţiilor poate creşte prin combinarea lor cu exerciţii de transport de obiecte.

EXERCIŢII DE RIDICARE ŞI TRANSPORT

Exerciţiile de ridicare şi transport sunt exerciţii cu caracter

de forţă cu influenţă deosebită asupra sistemelor respirator şi circulator, contribuind la dezvoltarea capacităţii generale de efort, mărind rezistenţa organismului. Ele permit o dozare judicioasă a efortului, solicitând toate grupele musculare. Ridicările se execută de pe loc, iar transportul, în deplasare; se pot combina cu celelalte exerciţii aplicative

Sistematizare

Exerciţiile de ridicare şi transport se împart în două grupe: 1. Ridicarea şi transportul obiectelor şi aparatelor de

gimnastică Aceste exerciţii constituie mijloace importante de

organizare în cadrul lecţiei de educaţie fizică; elevii trebuie să posede aceste deprinderi de transport al obiectelor şi aparatelor, care pot fi efectuate de o singură persoană, de două, trei sau în grup.

Page 108: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

108

2. Ridicarea şi transportul partenerului. Sunt cele mai des utilizate în lecţiile de educaţie fizică,

formele cele mai simple intrând în conţinutul exerciţiilor de dezvoltare fizică generală în perechi, cu caracter de forţă şi sunt sistematizate.

Astfel: – transportul unei persoane de către alta – transportul unei persoane de către doi – transportul unei persoane de către trei – transportul în grup 3. Tracţiuni şi împingeri – se păstrează permanent

contactul picioarelor, cu suprafaţa de sprijin, au caracter de întrecere şi se execută între doi parteneri, două echipe.

Cerinţele metodice privind utilizarea exerciţiilor de ridicare şi transport Aceste cerinţe vizează:

– exerciţii de ridicare să preceadă pe cele de transport; – numărul elevilor care transportă aparate să fie în concordanţă cu greutatea aparatului; – să se respecte particularităţile individuale ale elevilor; – transportul partenerului este recomandat să se execute la clasele mari; – dozarea efortului se va face prin mărirea şi micşorarea greutăţii obiectelor, modificarea vitezei de deplasare, a distanţei de parcurs.

6.3.3.2. Deprinderi motrice de bază Din această grupă fac parte mersul, alergarea, aruncarea şi

prinderea, săriturile.

MERSUL Mersul este un mijloc simplu de deplasare naturală a corpului

în spaţiu, o mişcare ciclică executată fără o solicitare fizică deosebită, angrenând în efort musculatura trenului inferior şi activitatea sistemulor cardio-vascular şi respirator.

În timpul mersului, greutatea corpului se află când pe un picior, când pe celălalt, contactul piciorului cu solul păstrându-se permanent, iar braţele se mişcă liber pe lângă corp, evitând oscilaţiile laterale şi verticale ale trunchiului.

În cadrul lecţiilor de educaţie fizică, profesorul va acorda o atenţie deosebită însuşirii corecte a mersului, atât sub aspectul ţinutei, cât şi sub aspectul esteticii corpului, uşurinţei în mişcare şi economiei de efort.

Variantele de mers se folosesc în partea de pregătire a organismului pentru efort în combinaţie cu mişcările de braţe şi trunchi, având ca scop realizarea unei încălziri generale.

Variante de mers

− Mers obişnuit − Mers pe vârfuri − Mers pe călcâie − Mers pe partea externă şi internă a labei piciorului

Page 109: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

109

− Mers cu genunchii uşor îndoiţi − Mers ghemuit − Mers pe genunchi − Mers şchiopătat − Mers fandat − Mers cu balansarea unui picior întins (înainte,

lateral) − Mers cu paşi încrucişaţi − Mers cu paşi adăugaţi (înainte, lateral) − Mers cu genunchii sus − Mers cu trunchiul aplecat, mâinile pe genunchi − Mers cu mâinile sprijinite de glezne − Mers cu sprijinul mâinilor pe sol − Mersul păianjenului (culcat dorsal, cu sprijin pe mâini şi

tălpi) − Mers înapoi (cu spatele pe direcţia de înaintare) − Mers în ritm lent − Mers în ritm rapid − Mers în echilibru (prin micşorarea suprafeţei de

deplasare, modificarea înălţimii aparatului şi reducerea bazei de susţinere)

− Mers cu transport de obiecte (greutăţi, mingi, partener) − Mers cu ocoliri şi treceri peste obstacole − Combinaţii de mers pentru dezvoltarea ritmului

Pentru dezvoltarea simţului ritmului, se folosesc combinaţii de mers.

Exemplu: − 4 timpi mers pe loc − 4 timpi mers cu genunchii sus

ALERGAREA

Alergarea constituie un mijloc simplu de deplasare naturală a corpului, mai rapid decât mersul bazat pe mişcări ciclice; la trecerea de pe un picior pe celălalt intervine o mică fază de zbor cu efecte deosebite asupra aparatului locomotor şi sistemelor cardio-vascular şi respirator. Alergarea constituie mijlocul cel mai important pentru dezvoltarea vitezei şi rezistenţei, fiind folosită pentru angrenarea treptată a organismului în efort, în combinaţie cu exerciţiile de mers.

Variante de alergare

- alegare pe loc în tempo lent şi rapid - alergare obişnuită - alergare cu genunchii sus pe loc şi în deplasare - alergare cu pendularea gambelor înapoi - alergare cu pendularea gambelor înainte - alergare cu picioarele întinse înainte-înapoi - alergare laterală cu paşi adăugaţi - alergare laterală cu paşi încrucişaţi - alergare cu spatele pe direcţie - alergare cu schimbări de direcţie - alergare cu întoarcere de 360º spre stânga şi spre

dreapta

Page 110: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

110

- alergare pe plan înclinat - alergare cu joc de glezne - alergare peste obstacole - alergare pentru dezvoltarea simţului ritmului - alergare ritmată - alergare cu schimbarea tempoului ARUNCARE ŞI PRINDERE Exerciţiile de aruncare şi prindere constituie mijloace

adecvate pentru dezvoltarea coordonării generale a mişcărilor, a musculaturii centurii scapulare şi a braţelor, a vitezei de execuţie şi reacţie, aprecierea distanţei şi a preciziei în execuţie.

Prinderea este mai dificilă decât aruncarea din punctul de vedere al coordonării, deoarece trebuie apreciată viteza de deplasare, volumul, forma şi greutatea obiectului aruncat.

Exerciţiile de aruncare şi prindere se pot executa de pe loc, din deplasare şi săritură, atât cu mâna stângă, cât şi cu mâna dreaptă, pentru dezvoltarea ambidextriei.

De asemenea, trebuie avute în vedere spaţiul unde se desfăşoară activitatea, greutatea obiectelor, nivelul de pregătire, vârsta şi sexul executanţilor.

Materiale folosite: mingi de oină, de cauciuc, de tenis, medicinale, bastoane, cercuri, măciuci.

Sistematizare:

– aruncări la distanţă (se execută în aer liber) – aruncări la ţintă (atât în sală cât şi în aer liber):

• fixă • mobilă

– aruncări şi prinderi • individuale • în perechi • în grup

Procedee folosite la aruncare:

− cu o mână − cu două mâini (de sus, de la şold, de la umăr, de la piept,

din lateral) Poziţiile de aruncare vor fi variate (din stând, din pe

genunchi, din aşezat). În cadrul lecţiilor de educaţie fizică, exerciţiile de aruncare

a mingilor mici (de oină sau medicinale) se vor face sub comanda şi sub supravegherea directă a profesorului.

SĂRITURILE

Săriturile sunt desprinderi singulare sau succesive efectuate rapid, pe un picior sau pe ambele picioare.

Săriturile reprezintă un mijloc aplicativ natural cu efecte în dezvoltarea fizică generală a celor care le practică, angrenând în activitate un număr mare de grupe musculare şi de articulaţii, cu influenţă asupra aparatelor circulator şi respirator. Ele sunt atractive, contribuind la dezvoltarea aptitudinilor condiţionale, a capacităţii de

Page 111: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

111

orientare spaţio-temporală, a echilibrului, a curajului, a încrederii în forţele proprii.

Săriturile se împart în două grupe: – sărituri fără sprijin – libere ( sunt incluse toate săriturile care se execută fără sprijinul mâinilor pe aparat, de pe loc, cu elan, cu diferite mişcări de braţe şi de picioare, cu întoarceri, cu treceri peste obstacole; – sărituri cu sprijin sunt prezentate în capitolul rezervat săriturilor în gimnastică,

Săriturile libere: – simple:

• dreapta • cu îndoirea genunchilor • cu depărtarea picioarelor • în echer

– sărituri aplicative: • în lungime (de pe loc şi cu elan) • în înălţime (de pe loc şi cu elan) • în adâncime – de pe diferite aparate • prin fereastră (echer, ghemuit şi prin rostogolire);

– sărituri cu coarda (pe ambele picioare, pe un picior, de pe loc, din deplasare); – sărituri la trambulina elastică (sărituri cu întoarcere, cu genunchii îndoiţi, cu echer); – sărituri artistice – folosite în exerciţiile de la bârnă şi sol şi în toate probele din gimnastica ritmică.

Variante de sărituri: - sărituri ca mingea, pe loc şi deplasare (înainte, înapoi, lateral, cu

întoarcere 180º, 360º); - sărituri pe un picior, cu deplasare înainte, înapoi, lateral, cu

întoarcere 360º; - sărituri de pe un picior pe celălalt (pas sărit); - pe acelaşi picior (pas săltat); - sărituri cu genunchii sus; - sărituri din ghemuit în ghemuit; - sărituri cu obiecte; - sărituri pe aparate (bancă, capacul de ladă); - sărituri pentru dezvoltarea simţului ritmului; - sărituri în adâncime de pe bancă, de pe ladă (simple, cu

întoarcere 180º, 360º); - sărituri peste obstacole (partener, bancă).

PARCURSURI APLICATIVE Parcursurile aplicative sunt combinări de exerciţii aplicative

specifice, nespecifice şi acrobatice, aranjate într-o ordine logică. În alcătuirea parcursurilor aplicative, sunt respectate particularităţile de vârstă şi nivelul de pregătire al executanţilor, iar elementele care le alcătuiesc trebuie să fie cunoscute, permiţând alegerea celui mai potrivit procedeu de rezolvare a sarcinii concrete impuse de parcurs.

Parcursurile aplicative au influenţă directă asupra calităţilor motrice (viteză, forţă, rezistenţă, îndemânare), dezvoltând viteza de

Page 112: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

112

reacţie, de deplasare, orientarea în spaţiu, prezenţa de spirit, creativitatea în alegerea soluţiilor de parcurgere rapidă a traseului. Ele trezesc un interes deosebit de participare conştientă, dezvoltând voinţă, dârzenie, spiritul de iniţiativă şi întrecere, întărind încrederea în forţele proprii ale participanţilor.

Parcursurile aplicative, din punctul de vedere al desfăşurării, se împart în:

− treceri peste obstacole, într-o anumită ordine (elevii parcurgând traseul unul după celălalt sau sub formă de torent), contra cronometru;

− parcursuri sub formă de ştafetă (colectivul de elevi fiind împărţit în grupe).

Pentru realizarea optimă a parcursurilor aplicative, trebuie respectate următoarele cerinţe metodice:

• parcurgerea traseului să se facă cursiv; • gradul de dificultate al parcursului să fie în funcţie de

pregătirea şi sexul participanţilor; • asigurarea aparatelor şi a spaţiului de desfăşurare,

pentru a evita accidentele; • condiţiile de concurs să fie identice pentru toate

grupele de participanţi şi să cunoască regulile concursului; • explicarea clară a traseului, executându-se o trecere de

probă; • câştigătorii să fie stabiliţi cu obiectivitate.

Parcursuri aplicative pentru sala de sport 1. Stând în spatele liniei de start: • alergare până la banca de gimnastică întoarsă, deplasare

pe bancă, alergare, căţărare pe scara fixă, deplasarea laterală cu ajutorul braţelor şi picioarelor pe 3 scări fixe, coborâre cu ajutorul mâinilor şi picioarelor, întoarcere de 180°, alergare până la saltea, rostogolire înainte, alergare, mers în echilibru pe bancă, alergare până la linia de sosire.

2. Stând în spatele liniei de start: • alergare, săritură depărtat peste capra joasă, alergare,

târâre pe sub un obstacol, alergare, căţărare pe scara fixă, deplasare laterală cu ajutorul braţelor şi picioarelor pe 2 scări fixe, coborâre cu ajutorul mâinilor şi picioarelor, întoarcere de 180°, alergare, rostogolire înainte pe saltea, alergare până la linia de sosire.

3. Stând în spatele liniei de start: • alergare, escaladarea lăzii de gimnastică, târâre simultană

în braţe în culcat facial pe banca de gimnastică, urmată de rostogolire înainte la capătul băncii pe o saltea, alergare, sărituri succesive peste banca de gimnastică, alergare până la linia de sosire.

4. Stând în spatele liniei de start: • alergare, sărituri de o parte şi alta peste banca de

gimnastică, alergare, rostogolire înainte pe saltea, căţărare pe scara fixă cu atingere şipcii de sus, coborâre cu ajutorul mâinilor şi picioarelor , întoarcere de 180°, alegare până la bancă, târâre pe banca de gimnastică, rostogolire.

Page 113: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

113

5. Stând în spatele liniei de start:

• târâre alternativă în braţe în culcat facial pe banca de gimnastică, rostogolire înainte la capătul băncii pe o saltea, luarea unei mingi medicinale, alergare până la scara fixă, căţărare cu mingea în mână, coborâre, alergare până la bancă, aşezarea mingii jos, sărituri pe două picioare până la linia de sosire. Parcursuri aplicative pentru curtea şcolii (nu dăm distanţe, deoarece ele vor fi adaptate în funcţie de condiţiile existente în şcoală): 1. Stând în spatele liniei de start:

• săritură din cerc în cerc pe un picior (patru cercuri), alergare, ridicarea unei mingi uşoare, aruncare la ţintă, recuperarea mingii şi aşezarea ei pe sol, întoarcere 180°, alergare până la linia de sosire. 2. Stând în spatele liniei de start:

• alergare, luarea a trei mingi dintr-un cerc, alergare, aşezarea mingilor în trei cercuri diferite, alergare până la un punct fix, întoarcere 180°, culegerea celor trei mingi, alergare şi aşezarea lor în cerc, alergare până la linia de sosire. 3. Stând în spatele liniei de start:

• sărituri cu coarda de gimnastică până la un reper, aşezarea corzii jos, alergare până la un reper, ridicarea mingii de oină şi aruncare la ţintă, recuperarea mingii şi aşezarea ei jos, întoarcere 180°, alergare, sărituri cu coarda de gimnastică până la linia de sosire şi transmiterea corzii următorului executant. 4. Stând în spatele liniei de start:

• alergare cu două mingi medicinale în mână până la un reper, aşezarea mingilor jos, sărituri pe piciorul stâng până la un reper, întoarcere 180°, sărituri pe piciorul stâng, ridicarea celor două mingi, alergare până la linia de sosire şi transmiterea mingilor următorului executant;

5. Stând în spatele liniei de start: • alergare printre cinci jaloane cu o minge în mână,

conducerea mingii cu mâna dreaptă până la un reper, întoarcere 180°, conducerea mingii cu mâna stângă până în dreptul jalonului, alergare cu mingea în mână şi transmiterea ei următorului executant.

Page 114: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

114

6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 6 Exerciţiile aplicative constituie a treia grupă de mijloace de care dispune gimnastica de bază şi

sunt denumite astfel, deoarece contribuie la formarea deprinderilor motrice de bază şi cu caracter aplicativ.

Deprinderile aplicativ-utilitare sunt: târâre, căţărare, escaladare, ridicare şi transport de persoane şi obiecte, iar deprinderile motrice de bază sunt: mers, alergare, aruncare-prindere, sărituri. Variantele de mers şi alergare sunt utilizate în veriga a II-a din lecţia de educaţie fizică, în pregătirea organismului pentru efort. Aceste mijloace sunt integrate în ştafete şi parcursuri aplicative. Concepte şi termeni de reţinut: Exerciţii aplicative, deprinderi motrice, parcurs aplicativ. Întrebări de control şi teme de rezolvat

1. Care sunt obiectivele exerciţiilor aplicative? 2. Prezentaţi caracteristicile exerciţiilor aplicative ! 3. Prezentaţi sistematizarea exerciţiilor aplicative! 4. Prezentaţi cerinţele metodice privind utilizarea exerciţiilor de târâre! 5. Prezentaţi sistematizarea căţărărilor! 6. Prezentaţi cerinţele metodice privind utilizarea căţărărilor! 7. Ce este escaladarea? 8. Prezentaţi sistematizarea exerciţiilor de ridicare şi transport ! 9. Enumeraţi 10 variante de mers şi 10 de alergare ! 10. Prezentaţi sistematizarea exerciţiilor de aruncare! 11. Prezentaţi sistematizarea săriturilor! 12. Prezentaţi 8 variante de sărituri libere ! 13. Parcursurile aplicative.

Page 115: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

115

Teste de evaluare/autoevaluare • Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă

consideraţi că propoziţia este falsă)!

1. Exerciţiile aplicative constituie a treia grupă de mijloace de care dispune gimnastica de bază. 2. Exerciţiile aplicative constituie a treia grupă de mijloace de care dispune gimnastica de performanţă.

• Alegeţi varianta corectă! 3. Care sunt deprinderile motrice de bază? a. mers, alergare, căţărare, aruncare-prindere b. alergare, escaladare, sărituri, mers c. mers, alergare, aruncare-prindere, sărituri aplicative

Bibliografie Niculescu, G., Gimnastica – repere teoretice, Editura Bren, Bucureşti, 2010. Niculescu G., Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,

2006. Tudusciuc I., Gimnastică de bază – Pregătirea aparatului locomotor, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti, 2005. Stroescu, A., Podlaha, R., Terminologia gimnasticii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1974.

Page 116: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

116

Unitatea de învăţare nr. 7

GIMNASTICA APLICATĂ

Cuprins

7.1. Introducere 7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 7.3. Conţinutul unităţii de învăţare

7.3.1. Obiectivele gimnasticii aplicate 7.3.2. Sistematizarea gimnasticii aplicate

7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

7.1. Introducere

Gimnastica aplicată în alte domenii constituie a treia ramură a gimnasticii. Mijloacele pe care le folosim în această ramură a gimnasticii de bază sunt poziţiile fundamentale şi derivate ale corpului, poziţiile şi mişcările segmentelor, exerciţiile de dezvoltare fizică generală şi exerciţiile aplicative, acţiunea lor fiind profilactică, corectivă, de recuperare, de reeducare.

7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: prezentarea locului şi rolului gimnasticii aplicate în

prevenirea, întreţinerea, ameliorarea sau refacerea capacităţii generale a organismului; cunoaşterea efectelor gimnasticii aplicate în sfera somatică,

fiziologică, fizică şi psihică.

Competenţele unităţii de învăţare: conştientizarea studentului în ce priveşte importanţa şi efectele

gimnasticii aplicate; dezvoltarea unor abilităţi practice de a utiliza mijloacele

acestei ramuri a gimnasticii.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

Page 117: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

117

7.3. Conţinutul unităţii de învăţare

7.3.1. Obiectivele gimnasticii aplicate Gimnastica aplicată are următoarele obiective: prevenirea, întreţinerea, ameliorarea sau refacerea capacităţii generale a întregului corp şi a segmentelor sale, asigurând o dezvoltare fizică armonioasă, cu consecinţe benefice în îmbunătăţirea stării de sănătate a omului. Efectele gimnasticii aplicate se regăsesc în sfera somatică, fiziologică, fizică şi psihică, asigurând combaterea instalării anumitor boli cronice, în special ale aparatului cardiovascular, respirator, a unor boli metabolice sau psihice; restabilirea capacităţii funcţionale a organismului; tratarea sedentarismului, a bătrâneţii, respectiv a ceea ce numim decondiţionarea organismului (Sbenghe, T., 2005), a motricităţii. De asemenea, se realizează creşterea capacităţii de muncă, creşterea performanţelor fizice şi psihice ale individului sau a „stării de bine” .

7.3.2. Sistematizarea gimnasticii aplicate

1. Gimnastica profilactică are ca scop prevenirea îmbolnăvirilor şi a stărilor de disconfort, de menţinere şi stimulare a stării de sănătate, asigurând creşterea normală şi dezvoltarea fizică armonioasă a corpului; ea cuprinde: a) Gimnastica de întreţinere: – gimnastica de dimineaţă; – minutul de gimnastică; – gimnastica vârstelor şi sexelor; – loisir-ul. b) Gimnastica compensatorie: – pentru activităţi profesionale cu solicitare unilaterală; – pentru activităţi sportive cu solicitare unilaterală.

2. Gimnastica recuperatorie (medicală) are ca obiectiv

ameliorarea capacităţii generale de mişcare a corpului şi a marilor funcţiuni, reeducarea funcţională, corectarea deficienţelor fizice, refacerea volumului şi proprietăţii muşchilor, redarea mobilităţii articulaţiilor şi restabilirea neuromotoare în cazul tulburărilor de coordonare şi echilibru; ameliorarea funcţiei segmentului sau segmentelor afectate; ea cuprinde: – Gimnastica posttraumatică; – Gimnastica postoperatorie; – Gimnastica persoanelor cu nevoi speciale.

Page 118: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

118

Toate se realizează prin programe speciale sub îndrumarea kinetoterapeuţilor.

Astfel, mijloacele gimnasticii de bază sunt aplicate sub formă de programe speciale persoanelor cu diferite afecţiuni (traumatice, operatorii, deficienţe fizice) şi cu nevoi speciale. Conţinutul acestor programe este corelat cu gravitatea bolii sau a deficienţei fizice, scopul fiind de corectare, reeducare, recuperare, iar aplicarea lor se face în centre specializate sub îndrumarea specialiştilor în kinetoterapie, programul fiind strict individualizat şi aplicat pe baza unei adrese (bilet) de trimitere a medicului specialist în care sunt stipulate următoarele:

• diagnosticul clinic complet pe baza căruia se va aplica programul kinetic;

• bolile asociate care pot interfera programul kinetic; • alte informaţii clinice sau paraclinice pe care medicul le

consideră necesare kinetoterapeutului în aplicarea programului kinetic.

3. Gimnastica aplicată în alte ramuri sportive, prin

mijloacele sale, asigură o dezvoltare fizică armonioasă şi o pregătire specială, necesară practicării ramurilor sportive; ea se realizează prin: – programe de încălzire; – programe de pregătire fizică; – gimnastica-sport complementar.

Mijloacele pe care le folosim în această ramură a gimnasticii de bază sunt poziţiile fundamentale şi derivate ale corpului, poziţiile şi mişcările segmentelor, exerciţiile de dezvoltare fizică generală şi exerciţiile aplicative, acţiunea lor fiind profilactică, corectivă, de recuperare, de reeducare.

Exerciţiile utilizate sunt statice (poziţii) prin contracţii izometrice şi dinamice (deplasarea segmentelor în spaţiu) prin contracţii izotonice; sunt utilizate separat sau sub formă de programe care se aplică (Sbenghe, T., 2005):

• omului sănătos, pentru a-l feri de boli sau de apariţia sindromului de decondiţionare (pierderea antrenamentului sau a adaptării) fizică (profilaxie de gradul I);

• omului vârstnic la care decondiţionarea a apărut, pentru a-l feri de agravarea şi organicizarea ei (profilaxie de gradul I şi gradul II);

• omului bolnav (cu boli cronice), pentru a-l feri de apariţia unor agravări sau de complicaţii ale acestor boli (profilaxie de gradul II). Toate mijloacele pot fi aplicate atât în scop profilactic, cât şi

în scop recuperator, sub formă de programe. Programele de gimnastică executate pe muzică sunt

cunoscute sub denumirea de gimnastică aerobică, iar exerciţiile sunt exerciţii aerobice.

În alcătuirea programelor de exerciţii aerobice, trebuie respectate următoarele cerinţe:

• alegerea exerciţiilor are la bază o serie de criterii: ce muşchi vor fi întăriţi, ce abilităţi fizice are individul, ce disponibilităţi administrativ organizatorice avem;

• ordinea în care se succed exerciţiile: se începe cu grupele mari musculare sau exerciţii mai complexe cu membrele superioare sau inferioare;

Page 119: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

119

• numărul de exerciţii; • repausul între exerciţii este obligatoriu şi variază în

funcţie de exerciţii; • intensitatea, durata (numărul de minute de exerciţii într-o

şedinţă) şi frecvenţa antrenamentului; • variaţia programului. Este foarte important să păstrăm un raport optim între

intensitatea si durata exerciţiilor, cu toate că nu există durate standard: cu cât este mai intens un exerciţiu, cu atât durata lui va fi mai mică.

În general, programele de gimnastică aerobică se repetă de 3-4 ori pe săptămână cu o durată de 40-60 minute, dar numărul lor va ţine seama de vârsta, starea de sănătate, nivelul de fitness al practicanţilor, de obiectivul urmărit în antrenament, care poate fi antrenament pentru forţă musculară, de anduranţă, pentru flexibilitate. Indiferent de tipul de antrenament, el trebuie să respecte următoarea structură, formată din trei părţi:

• partea (perioada) de încălzire (warm-up), 5-10 minute (introductivă);

• partea (perioada) de exerciţii aerobice, 30-40 minute (fundamentală);

• partea (perioada) de răcire (cool-down), 5-10 minute (încheiere sau de revenire a organismului din efort).

S-a dovedit că exerciţiul aerobic este singurul care poate combate limitarea rezervelor funcţionale cauzate de vârstă, boli sau incapacitate. El diminuează stresul psihologic, ameliorează toleranţa pentru activităţile zilnice, îmbunătăţeşte calitatea vieţii, reduce morbiditatea prin boli grave. În cadrul lecţiilor de gimnastică aerobică, trebuie să lucrăm diferenţiat şi să ţinem cont de vârsta, sexul, starea de sănătate, condiţia fizică şi psihică a practicanţilor, condiţiile materiale.

Structura şi conţinutul general al unei lecţii

de gimnastică aerobică de întreţinere

Partea de încălzire Durata: 5-10 minute (pregăteşte organismul pentru efortul care

urmează să fie realizat în partea fundamentală). Obiective: – pregătirea musculaturii şi articulaţiilor pentru efort; – realizarea unei stări psihice favorabile efortului. Efecte: – creşterea temperaturii musculare şi mai ales centrale. Mijloace: – mişcări dinamice realizate prin variante de paşi; – mişcări de întindere şi respiraţie; – alergare uşoară. Recomandări: – încălzirea s-a realizat dacă au apărut primele aspecte ale unei perspiraţii crescute, iar ritmul cardiac a crescut cu maximum de 20 bătăi/min., fără să apară senzaţia de oboseală. Partea fundamentală de exerciţii aerobice Durata: 30-40 minute Obiective: – dezvoltarea sau menţinerea capacităţii de efort în

regim aerob; – dezvoltarea tonusului muscular prin prelucrarea unor

lanţuri şi grupe musculare;

Page 120: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

120

– dezvoltarea mobilităţii articulare şi a elasticităţii musculare;

– îmbunătăţirea capacităţii de coordonare şi control; – educarea atitudinii corporale corecte. Efecte: – adaptarea cardiovasculară şi respiratorie la efort; Mijloace: – exerciţii cu caracter dinamic executate pe loc sau cu

mică deplasare (paşi de aerobic sau de dans cu diferite mişcări de braţe);

– exerciţii de prelucrare selectivă a musculaturii segmentelor corpului;

– exerciţii de prelucrare analitică executate la sol; – exerciţii speciale pentru dezvoltarea mobilităţii

articulare şi a elasticităţii musculare. Recomandări: – exerciţiile să se situeze în cadrul toleranţei la efort; – exerciţiile să fie peste pragul care va aduce

schimbările de debit cardiac şi VO2 maxim; – exerciţiile să se situeze sub nivelul de efort care

duce la apariţia semnelor clinice nedorite; – metodele de antrenament utilizate pot fi:

antrenamentul continuu, care se execută fără întrerupere, trecându-se progresiv de la un exerciţiu la altul în tempouri moderate şi cu un număr mare de repetări, şi antrenamentul cu intervale, în care se lucrează 3-5 minute şi apoi se introduc pauze active (exerciţii de respiraţie şi de stretching).

Partea de încheiere Durata: – 5-10 minute Obiective: – revenirea indicilor cardio-respiratori la valorile de repaus; – prevenirea apariţiei unor semne neplăcute; – dezvoltarea capacităţii de autorelaxare. Efecte: – realizarea unei stări de bine atât fizice, cât şi psihice. Mijloace: – exerciţii libere executate cu amplitudine; – variante de mers; – relaxarea segmentelor prin mişcări de balans; – exerciţii de respiraţie.

Recomandări: – efortul din partea fundamentală nu trebuie oprit brusc; – la încheierea lecţiei, executanţii trebuie să aibă o stare de bine, să nu fie epuizaţi şi să revină cu plăcere la o nouă lecţie de gimnastică aerobică de întreţinere.

Page 121: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

121

7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 7 Gimnastica aplicată în alte domenii constituie a treia ramură a gimnasticii. Efectele gimnasticii

aplicate se regăsesc în sfera somatică, fiziologică, fizică şi psihică, asigurând combaterea instalării anumitor boli cronice, în special ale aparatului cardiovascular, respirator, a unor boli metabolice sau psihice; restabilirea capacităţii funcţionale a organismului, tratarea sedentarismului, a bătrâneţii respectiv a ceea ce numim decondiţionarea organismului, a motricităţii. De asemenea, se realizează creşterea capacităţii de muncă, creşterea performanţelor fizice şi psihice ale individului sau a „stării de bine”. Toate mijloacele pot fi aplicate atât în scop profilactic, cât şi recuperator, sub formă de programe. Concepte şi termeni de reţinut: Profilaxie, refacere, recuperare Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Ce reprezintă gimnastica aplicată? 2. Sistematizarea gimnasticii aplicate. 3. Care sunt cerinţele alcătuirii programelor de exerciţii aerobice? 4. Care este structura lecţiei de gimnastică aerobică? 5. Prezentaţi mijloacele utilizate în partea fundamentală a lecţiei de gimnastică aerobică de întreţinere!

Teste de evaluare/autoevaluare • Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă

consideraţi că propoziţia este falsă).

1. Gimnastica aplicată constituie a doua ramură a gimnasticii. 2. Gimnastica aplicată constituie a treia ramură a gimnasticii

Page 122: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

122

• Alegeţi varianta corectă! 3. Câte părţi are lecţia de gimnastică aerobică?

a) 5 c) 4 b) 3 d) 2

Bibliografie Macovei, S., Gimnastica aerobică de întreţinere, Editura Afir, Bucureşti, 2003. Niculescu G. Gimnastica în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,

2006. Sabău, E. , Fitness la copii, Editura Arvin, Bucureşti, 2002. Sbenghe, T., Kinesiologie ştiinţa mişcării, Editura Medicală, Bucureşti, 2005. Stroescu, A., Podlaha,R., Terminologia gimnasticii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1974.

Page 123: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

123

RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE

Unitatea de învăţare 1: 1) fals; 3) b; 4) b Unitatea de învăţare 2: 1) fals; 3) b; 4) c Unitatea de învăţare 3: 1) fals; 3) b; 4) D; 5) b Unitatea de învăţare 4: 2) fals; 3) b; 4) c Unitatea de învăţare 5: 2) fals; 3) c Unitatea de învăţare 6: 2) fals; 3) c Unitatea de învăţare 7: 1) fals; 3) b

Page 124: Conf. univ. dr. GEORGETA NICULESCU GIMNASTICA DE BAZĂ

124