condeiul mastacĂnului iunie 2012 - scoala mastacan · pentru a învia florile, arborii și a da...

CONDEIUL MASTACĂNULUI

1

Iunie 2012

- revistă de cultură şi creaţie-

ISSN 2067-5992


2

PROIECT EDUCAȚIONAL

”În vizită la…Caragiale”

Anul 2012 a fost declarat anul Caragiale. Și știți de ce? Pentru că anul acesta se

împlinesc 160 de ani de la nașterea lui și 100 de la moartea acestuia. Evenimentul,

trebuia musai sărbătorit și, cum altfel să-l sărbătorim decât în stilul caracteristic a lui

Caragiale adică, cu mare veselie.

“D-ale carnavalului”,” O scrisoare pierdută”,”O noapte furtunoasă” - cine nu a

auzit de aceste comedii? Operele lui Caragiale, în care este pamfletizată societatea

românească de la sfârșitul secolului IX, sunt și astăzi de mare actualitate, prin ele

scriitorul oferindu-ne o imagine cuprinzătoare a tuturor instituțiilor vremii: școală,

justiție, presă, dar și a moravurilor vremii: educația greșită din unele familii burgheze,

imoralitatea vieții de familie, toate acestea surprinse cu sarcasm și ironie.

Proiectul a fost inițiat în luna ianuarie iar prin el elevii au adus un omagiu

marelui scriitor.

Amintirea personajelor Ionel, Goe, Cănuță, Trahanache, Zița, Lefter și multe

altele, este vie, regăsindu-se și în actualitatea noastră. Actorii (elevii) au abordat aceste

personaje în costume de epocă, încercând să creeze o atmosferă veselă, provocând

râsete spectatorilor din sală.

În data de 9.02.2012, piesele pregătite de elevi, au fost prezentate în cadrul unui

spectacol la care au fost prezenți elevii și profesorii școlii, care au fost plăcut

impresionați de evoluția elevilor-actori. La sfârșitul spectacolului elevii au primit

aplauzele meritate.

Proiectul inițiat va fi reluat în fiecare an în aceeași perioadă, pentru a descoperi

elevi talentați, pentru a forma gustul pentru lectură și teatru la elevi, pentru a dezvolta

creativitatea și inventivitatea acestora și nu în ultimul rând pentru a petrece timpul liber

în mod cât mai plăcut.

”Caragiale n-a murit. Caragiale nu poate să moară… Ostenit de-atâta zbucium,

doarme…Încet, să nu-l deșteptăm.”


3

Vă prezentăm câteva imagini din cadrul proiectului:

Bibliotecar, Miron Daniela


4

VESTITORII PRIMĂVERII

Se apropie sfârșitul lunii februarie și, deși geroasa iarnă încă nu s-a hotărât să ne

părăsescă, soarele vesel iși trimite tot mai mult săgețile de lumină spre pătura albă de zăpadă ce

acoperă pământul, încercând s-o topească. În locurile tot mai dese, unde razele jucăușe au biruit

frigul, lăsând vederii petece de pământ reavan, se ivesc căpușoarele verzi cu petale albe ca laptele, ale

firavilor ghiocei. Curajul lor în lupta cu viscolul și gerul aspru este molipsitor și curând le vor urma

exemplul brândușele , toporașii și viorelele.

Natura se pregătește astfel pentru sosirea lunii mărțișorului, prima lună a primăverii. În

prima zi a lunii martie, numită si “ ziua mărțișorului”, acesta este oferit tuturor celor dragi. Alcătuit

din diferite figuri, făcut din diferite materiale și legat cu un șnur împletit din două jurubițe de mătase,

el este dăruit cu multă dragoste. Jurubița roșie reprezintă focul soarelui dătător de viață dar si iubirea,

iar jurubița albă reprezintă puritatea, sinceritatea și curajul, capabile să înfrunte gerul si viscolul,

pentru a învia florile, arborii și a da naștere mugurilor de un verde crud.

După ce se poartă legat la piept întreaga lună martie, la începutul lunii aprilie el se

leagă de creanga unui pom pentru a-i aduce celui ce l-a purtat prosperitate tot anul.Mărțișorul și-a

inceput povestea cu opt mii de ani in urmă. Primele vestigii ale sale erau simple pietre de râu, având

forme mai deosebite, ce se ofereau la începutul primăverii. Apoi a fost făcut din lut ars sau ceramică ,

i s-a dat diferite forme și era considerat o amuletă ce-l ferea de rele pe purtatorul lui. Mai tarziu,

oamenii i-au pus șnur format din împletirea a două materiale diferite, din două culori, alb și roșu, care

s-au păstrat până azi.

Și chiar dacă pământul mai doarme sub plapuma pufoasă de zapadă iar vântul rece al

iernii iși mai face de cap viscolind zăpada, în fiecare an, in prima zi a lunii martie sosește mărțișorul

vestind alături de ghiocei sosirea domniței fragede, verde și frumoasă numită, primavara.

Bârsan Diana cl. a VI-a


5

COPILĂRIA

Nu pot spune exact ce este copilăria dar știu că este unică. O persoană

poate atinge minunile, distracția, hazul și cele mai mari descoperiri doar în

copilărie. Ea este un diamant neprețuit care îți rămâne mereu în suflet , ca o

amintire. Cele mai frumoase clipe din viață sunt: primul pas singură, legarea

primelor cuvinte, prima zi de școală, primele năzbâtii făcute. Această perioadă

este iubită de copii și regretată de adulți.

Copilăria îmi amintește de doamna educatoare și zilele de grădiniță

când joaca punea stăpânire pe noi, de doamna învățătoare și primele zile de

școală, de temele ce le aveam de făcut acasă și de jocurile și năzbâtiile pe care le

făceam în recreație.

Tot ea îmi aduce aminte de primele poveștile auzite , de primele note

care îmi aduceau un zâmbet larg și de multe alte momente frumoase și speciale

care mi-au umplut copilăria.

Anii trec ca vântul și ușor mă depărtez și eu de copilăria dulce ca

mierea. Aș vrea să pot opri timpul în loc și să rămân mereu copil, dar nu este

posibil, îmi dau seama de asta și mă întristez.

Cu cât te depărtezi mai mult de acești ani, te depărtezi de fapt de

copilărie și încerci din răsputeri s-o păstrezi aproape de tine și te gândești că la

început ai fost asemenea unui boboc de trandafir, care se maturizează devenind o

floare cu petale fine ca mătasea.

Cu trecerea anilor ușor, ușor floarea mândră și tânără ofilește, petală

cu petală, culcându-se încet, încet la pământ încercând să-și amintească cum era

la început…” când eram eu copil…”.

Și-atunci revin în minte clipele copilăriei.

Apetrei Ana-Maria cl. a VII-a


6

COPILĂRIA

A fi copil e bucurie Căci ai în suflet armonie.

E o scânteie acolo-n tine Ce îți păstrez-o amintire

A clipei din copilărie. Copilăria e cuvântul

Care va stăpâni pământul, Ce dă speranță orșicui

Cuvânt ca acesta altul nu-i. Chiriac Raluca cl.a VII-a A mea copilărie Of, copilărie dragă, Cât de dor îmi e de tine. Îmi e dor de basmul mamei Cu Ilene Cosânzene. Of, tărâm al bucuriei Mereu viu, mereu prezent Dulcea mea copilărie Cu miros de flori de tei. Popa Adriana cl. a VI-a


7

COPILĂRIA MEA

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viața noastră, o parte a

vieții pe care nu o voi uita niciodată.

Cine nu a fost copil? Cine nu a râs și nu a plâns în copilărie? Toată

viața ne vom dori să fim copii. Fiecare om are amintiri din copilărie, fie că sunt

triste sau vesele. Așa e copilăria, o poveste a fiecărui copil de când se naște până

în pragul adolescenței.

Gândindu-mă în trecut, îmi amintesc de jocurile pe care mi le făceau

părinții și de grijile lor față de prima zi de școală, de glumele colegilor mei,

câteodată prea exagerate, de doamna învățătoare care ne era ca o prietenă și de

toți cei pe care pe care îi înveseleam sau îi întristam. Nu pot uita nici zilele

petrecute la grădiniță, alături de doamna educatoare și ceilalți prichindei,

grădinița fiind primul colectiv în care am avut și primele îndatoriri.

Îmi amintesc zilele de Crăciun când părinții îmi spuneau că „moșul”

vine cu o sanie trasă de reni și împarte la toți copii din lume cadouri.

În centrul atenției mele va stărui mereu mama, cea care ne este mereu

aproape și ne luminează viața. Ea este cea care mi-a îndrumat primii pași în viață

și cea care a fost alături de mine la bine și la greu. Îmi amintesc și acum zilele

când eram bolnăvior și mă purta plângând pe brațe, în stânga și în dreapta pe la

medici. Dar m-am născut în zodia capricorn iar copilăria mea poate fi o definiție

scurtă, alcătuită doar din amintiri plăcute.

Copilăria mea aș putea s-o compar cu o zână cu părul de aur, căreia îi

atârnă răsfățat pe frunte o crenguță înmugurită.

Acum am crescut, nu mai sunt băiatul cu multe jucării în lădițe dar

mi-au rămas amintirile copilăriei pe care le voi rememora întot deauna cu drag.

Amintirile copilăriei mele sunt doar raze de soare ce răsar din

adâncul memoriei și se pierd în mii de culori, amintiri pe care nu le voi uita

niciodată.

Olteanu Bogdan cl. aV-a


8

Despre copilărie

Ce frumos era odată

Când stăteam sus pe covată

N-aveam frică, n-aveam teamă

Căci eram cu a mea mamă.

Prima dată-ncep să merg

Apoi vorba-ncerc s-o leg

Cuvântul apoi îl știu

Poezii acuma scriu.

Apetrei Ana-Maria cl. A VII-a


9

Copilăria

Copilăria este o lume minunată, în care visele se împletesc cu realitatea

începuturilor, într-un univers în care, copilul abia născut , învață primele noțiuni din

abecedarul vieții.

Sub privirile calde, blânde și mângîietoare ale mamei sale, încurajat de cei

din jur, micul pui de om capătă puterea de a se adapta acestui mediu pe care, la început

îl percepe ca fiind înspăimântător, necunoscut și rece. La naștere, el simte prin

intermediul sufletului, putând ajunge mai repede la iubirea revărsată de inimile celor

apropiați. Mai târziu, dezvoltându-și simțurile, el poate vedea, auzi, mirosi, pipăi

mediul înconjurător Atunci în el se aprinde dorința de a afla mai multe, de a merge mai

departe. Aceasta este perioada primilor pași, apoi învață să meargă, să alerge tot mai

departe și să cunoască totul. Simțind nevoia de a-și împărtăși emoțiile și impresiile, de

a comunica, el învață să vorbească apoi să scrie și să citească.

Lărgindu-și orizontul, omulețul iese din sfera casei în care a crescut și

merge la grădiniță, apoi la școală, unde oameni pricepuți, cu multă dăruire și căldură, îl

învață primele noțiuni ale cunoașterii, pregătindu-l pentru viață. Această”primăvară a

vieții” este ca rădăcina unui copac ale cărui flori, mari, frumoase și înmiresmate, vor

lumina și bucura sufletele celorlalți mai târziu. În această perioadă se nasc primele vise

și speranțe în legătură cu viitorul, cu ceea ce-și dorește să devină omul ce va fi mâine.

Împletind în firul trainic al destinului vise, impliniri, speranțe și fapte, copilăria țese

covorul spiritual al devenirii, purtându-l pe culmi glorioase sau în abisurile

neînțelegerii pe cel care ieri era doar un suflețel inocent și nevinovat.

Învăluită în mantia albă ca spuma laptelui, copilăria îmi va apărea pururi

în minte ca cea mai importantă trăire .

Bârsan Diana cl a VI-a


10

Întâmplare la pădure

O zi frumoasă și însorită de vară tocmai își făcea apariția. Soarele

sublim își trimitea sulițele de foc iar cerul era de un albastru pur. Văzând această

zi minunată am hotărât împreună cu părinții să mergem la pădure. Fiind la mine

prietenul meu , Alin, a fost de acord să meargă și el. Zis și făcut. Ne-am luat cele

necesare, inclusiv paletele și mingea de volei, ne-am urcat bucuroși în mașină și

iată-ne ajunși la pădure. Fiind o zi frumoasă era multă lume dar ne-am găsit

totuși un loc pe placul nostru. Era o poieniță liniștită cu iarbă multă și flori

frumos colorate iar păsările ciripeau bucuroase parcă de venirea noastră. Ele

cântau și înălțau cântece ca niște rugăciuni. Vântul jucăuș zbura printre ramurile

copacilor și mai răpea câte un ecou din cântecele păsărilor. Totul era plin de viață

ca într-un paradis nemărginit.

-Cu ce vrei să ne jucăm?am întrebat eu. Cu paletele sau vrei să ne

jucăm altceva?

- Cu mingea! răspunde Alin.

Și uite-așa s-a încins jocul. Ne-am agitat așa preț de câteva minute,

până când obosiți ne-am dat drumul pe pătură și-am început să jucăm cărți.

-Eu aș vrea să mergem la apă, tu n-ai vrea? spune Alin.

-Ba da ! dar apa e destul de adâncă!

-Nu-i nimic, nu facem baie, doar stăm pe mal și ne uităm la ceilalți

copii, uite ce mulți sunt!

Am cerut voie părinților spunându-le că nu vom face baie și-am

plecat în grabă.

Râul nu era departe căci se auzeau chiotele copiilor care se bălăceu

.Am plecat printre copacii bătrâni care purtau povara anilor. Mergând, dar în

același timp și admirând pădurea am înțeles pe deplin de ce Mihai Eminescu a

iubit-o atât de mult.

Ajunși la râu am început să ne udăm și noi picioarele fiindu-ne frică

totuși să intrăm. Din neatenție, lui Alin i-a alunecat piciorul pe o piatră și a căzut

în apă. În acel moment am intrat în panică și am început să strig după ajutor. Un

om care a văzut toată întâmplarea a sărit repede în apă înainte de a apuca eu să

strig, reușind să-l scoată la mal. Era foarte palid și din cauza sperieturii nu-și mai

revenea. Eram cu toții speriați și așteptam cu nerăbdare momentul șă-și revină.


11

La un moment dat își deschide ochii neștiind ce s-a întâmplat. Ne-am bucurat

foarte tare și ne-au revenit zâmbetele pe buze. Am rămas amândoi așteptând iar

Alin și-a revenit complet dar ne gândeam cum să explicăm părinților ce s- a

întâmplat. Am hotărât să nu le spunem nimic penru a nu-i speria. Am plecat

așadar lăsând în urma noastră râul care ne-a băgat în toți sperieții.

Când ne-au văzut părinții ne-au întrebat:

-De ce sunte-ți uzi, parcă spuneați că nu faceți baie?

-N-am făcut ,doar ne-am udat puțin! A răspuns Alin mai cu teamă.

Ne-m strâns apoi lucrurile și-am plecat spre casă. Parcă uitasem ce

s-a întâmplat. Totul revenise la normal, natura era veselă cântându-și bucuria iar

noi fericiți că ziua s-a terminat cu bine.

Olteanu Bogdan cl. a V-a


12

O întâmplare hazlie

Îmi amintesc cu drag clipe din trecut, când inocența primilor ani din

viață se împletea strâns cu primele povești citite de mama sau de doamna

educatoare. Atunci, de pe paginile minunatelor basme, am tras primele

învățăminte despre cum trebuie să fiu în scurta mea trecere prin lume. Am aflat

că trebuie să-mi ascult părinții și pe cei mai mari ca mine, că nu trebuie să mint

sau să fac fapte rele care ar provoca durere celorlalți. Am aflat și povestea lui

Pinocchio, care nu și-a ascultat tatăl și consecințele faptelor sale.

Legat de aceasta, o întâmplare îmi stăruie în minte. Într-o zi, când

mama avea mai multă treabă decât de obicei, căci aștepta vizita surorii sale, o

vecină mai vorbăreață din fire, tocmai a strigat la poartă. Mama a venit la mine și

mi-a spus să merg la poartă și să-i spun femeii că ea nu-i acasă. Eu știam că

trebuie să spun un lucru neadevărat, că trebuie să mint dar știam și că trebuie să

fac ce mi-a cerut mama, neuitând totuși nici o clipă de pățania lui Pinocchio. Așa

că, am ținut mâinile la nas, să nu se vadă în cazul în care mi-ar crește, am ieșit la

poartă și i-am spus femeii că sunt acasă doar cu surorile mele. Femeia s-a uitat

cam ciudat la mine , apoi a spus că va reveni în altă zi.

Nerăbdătoare am intrat imediat în casă și m-am oprit în fața oglinzii.

Privindu-mă am observat că năsucul meu era tot atât de mic cum fusese înainte

și-atunci am răsuflat ușurată

Bârsan Diana cl. a VI-a


13

MOUSE-UL DE BIBLIOTECĂ

Mica sirenă

„Departe, foarte departe, în adâncurile albastre ale apelor nesfârșite, se

găsea palatul Împăratului mărilor.”Așa începe minunata poveste scrisă de Hans

Christian Andersen, ” Mica sirenă”.Acest împărat avea șase fiice deosebit de frumoase,

dar cea mai mică era cea mai frumoasă și mai cuminte. Când ea cânta, glasul său îi

fermeca pe toți. Visul ei cel mai mare era să cunoască viața de deasupra mării, oamenii

despre care auzise povești minunate și dorea să fie ca ei. Când i se făcea dor de ei, se

ridica deasupra valurilor și privea corăbiile.

Într-o noapte furtunoasă, o corabie se scufundă și mica sirenă reuși să-l

salveze pe unul dintre oameni. Acesta era un prinț. Dar vă las pe voi să descoperiți ce

s-a întâmplat cu mica sirenă

Achirițoaei Teofana cl. a III-a

Prințesa și bobul de mazăre

Povestea spune că era odată o împărăție mare și bogată. Împăratul acelei

țări era tare bătrân și ar fi vrut să-l lase pe tron pe fiul lui dar pentru asta prințul trebuia

să-și găsească o mireasă potrivită. Pentru că în împărăția tatălui său nu-i plăcea nici o

fată, prințul a plecat la drum să-ți găsească aleasa. A umblat în lumea toată dar fără

folos și foarte necăjit s-a întors acasă. Într-o seară tocmai se pornise o furtună cumplită.

Împăratul, împărăteasa și prințul stăteau la gura sobei depănând povești despre

prințesele de altădată.

Deodată cineva bătu la ușa palatului ,iar împăratul cu teamă s-a dus să

deschidă. Și când colo ce să vadă….Dacă sunteți curioși din fire și vă plac poveștile

veți afla cine a bătut la ușa palatului.

Moțatu Elisabeta cl a III-a


14

LUCIAN BLAGA

Marele nostru poet s-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș, pe 9 mai

1895. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. A fost al nouălea copil al

lui Isidor Blaga și al Anei(n. Moga), de origine aromână. Copilăria i-a stat, după

cum mărturisește el însuși,” sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”,

viitorul poet, care se va autodefini mai târziu într-un celebru vers „Lucian Blaga

e mut ca o lebădă”- neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. Mama

poetului, Ana Blaga, a murit în anul 1933 la Sibiu, în vârstă de 74 de ani. În luna

august 1949, fratele poetului, Longin Blaga, a murit de asemenea în Sibiu.

Primele clase le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană (1902-

1906), după care a urmat Liceul” Andrei Șaguna „ din Brașov (1906-1914), unde

era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria

dramei.

Debutul:

A debutat în ziarele arădene, „Tribuna”, cu poezia „Pe țărm” (1910) ,

și în ” Românul”, cu studiul” Reflecții asupra intuiției lui Bergson” (1914). După

moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în 1909. In anul 1911 călătorește in

Italia, unde își petrece timpul în librării, căutând cărți de filozofie, și vizitând

vestigiile istorice ale acestei țări.

Studii:

A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în

perioada 1914-1916, pe care le-a finalizat cu licență în 1917. A studiat filosofia și

biologia la Universitatea din Viena între anii 1016-1920, obținând titlul de doctor

în filozofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soție.

A revenit în țară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii , Blaga

vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul.

A primit numeroase premii literare și distincții:

-în 1935 primește premiul” C. Hamagiu”, al Academiei Române pentru

activitatea dramatică și poetică din ultimii ani;

-în 1936 este ales membru titular al Academiei Române;

- în 1949 Academia Română îi încredințează redactarea a două capitole din

Istoria filozofiei românești.

A scris nenumărate volume de versuri(„ Poemul luminii”, „Pașii

profetului”,”În marea trecere”, „La cumpăna apelor”, „Nebănuitele trepte”, etc.),

dramaturgie(„ Zamolxe, mister păgân”, „Tulburarea apelor”, „Daria”, „Ivanca”,


15

„Meșterul Manole”, „Cruciada copiilor”,” Arca lui Noe”, etc), volume de eseuri și

studii( Cultură și cunoștință, Filosofia stilului, Cunoașterea luciferică, Geneza

metaforei și sensul culturii, Artă și valoare, Religie și spirit, etc.) filozofie (

Trilogia cunoașterii în trei volume, Trilogia culturii în trei volume și Trilogia

valorilor).

Moare pe 6 mai 1961 , la Cluj.

Aforisme de Lucian Blaga:

„Unele spirite foarte adânci sunt atât de clare încât apar, ca fundul unui lac

limpede, mai puțin adânci decât sunt…”

„Știința mai nouă a descoperit că există și „ cristale fluide”; așa trebuie să

fie și spiritul nostru: să se cristalizeze, dar să nu se prefacă în ceva rigid, ci să-și

păstreze întrucâtva mobilitatea…”

„De la viață să nu te aștepți la nimic, dimpotrivă, tu să-i dai totul. Numai

așa vei fi scutit de deziluzii și te poți bucura de tine, de lupta, de independența și

de puterea ta creatoare.”

Chiriac Raluca cl. a VII-a


16

Proiect educational

pag.2-3

Vestitorii primaverii

Pag. 4

Intamplari din

copilarie

Pag. 10-12

Despre copilărie

Pag.5-9

Mouse-ul de biblioteca

Pag.13

Lucian Blaga

Pag. 14-15

CUPRINS


17

*********************************************************************************

ISSN 2067-5992

Colectivul redacţional

Coordonator: Bibliotecar, Miron Daniela

Claboratori:Prof. Olteanu Dan

Elevii :Achiritoaei Teofana, Motatu Elisabeta (cl.a III-a), Olteanu Bogdan

(cl.a V-a), Barsan Diana, Popa Adriana (cl.a VII-a), Apetrei Ana-Maria,

Chiriac Raluca(cl.a VII-a)

condeiul mastacĂnului iunie 2012 - scoala mastacan · pentru a învia florile, arborii și a da...

Documents