concurs la facultatea de medicinĂ Încredere Şi …old.unitbv.ro/portals/0/newsletter/newsletter...

9
NEWSLETTER ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ Nr. 26 Iunie 2014 Cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Absolvenţii în faţa companiilor – AFCO 2014 s-a desfăşurat la Aula Sergiu T. Chiriacescu în data de 21 Mai 2014 şi a reunit 170 de participanţi studenţi şi peste 100 de reprezentanți a peste 40 de companii din Braşov şi din ţară. Ca şi la precedentele ediţii, evenimentul şi-a propus dezvoltarea dialogului între studenţii universităţii noastre (în special cei din anul terminal, dar nu numai) şi reprezentanţii mediului economic. De fapt, scopul principal a fost acela ca reprezentanţii mediului economic să cunoască preocupările studenţilor noştri legate de temele proiectelor de diplomă sau ale altor proiecte de cercetare, studenţii pregătind postere în grafica cărora au ilustrat principalele obiective ale proiectelor lor, respectiv metodologia de lucru, rezultate şi concluzii. Lucrările au fost grupate în 8 secţiuni, în cadrul cărora au fost cuprinse majoritatea domeniilor de studii. În acest an partenerul principal din cadrul mediului economic a fost Compania Miele Tehnica SRL. De altfel, Miele Tehnica a fost şi principalul sponsor al conferinţei AFCO 2014. Alături de Miele, AFCO 2014 a mai avut ca parteneri şi sponsori în acelaşi timp Consiliul Judeţean Braşov, Raiffeisen Bank, StudEvent, Banca Transilvania, Siemens, Schaeffler România, 2Net Computers, Pentalog, Pirelli, IBM. Un juriu format din profesori şi reprezentanţi ale companiilor au ierarhizat lucrările conform unor criterii anterior stabilite, la final acordându-se 8 premii (câte unul pe secţiune) şi Marele Premiu AFCO 2014. Conferinţa a fost planificată în cadrul Săptămânii Studenţilor Braşoveni, proiect dezvoltat anual de către Asociaţia Studenţilor din Universitatea Transilvania (ASUT). Asemănător ediţiilor anterioare, programul evenimentului a inclus în partea a II-a un concert, organizat împreună cu cei de la ASUT în aer liber, în Complexul Memorandului. Concertul a fost susţinut de Trupa 6 din Braşov şi cunoscuta formaţie Direcţia 5. La concert au asistat peste 2500 de spectatori. Luând în considerare modul în care AFCO a fost evaluat de participanţi, putem afirma că acesta s-a bucurat de un real succes. Prof.univ.dr.ing. Daniel Munteanu La ce folosete instituia universitii dac nu deschide drumul spre o societate a înelepciunii? (Paolo Blasi) Nu zidurile fac o coal, ci spiritul care domnete într-însa. (Regele Ferdinand I) Universitatea Transilvania din Braov AFCO LA A TREIA EDIŢIE În perioada 14-16 mai 2014, s-au desfășurat la Universitatea Politehnica din București „Zilele Educației Mecatronice”, eveniment academic important, dedicat promovării mecatronicii în mediul educaţional şi integrării acesteia în mediul industrial. La manifestări au fost prezenți reprezentanţi ai universităților tehnice de prestigiu din țară, cu profil de mecatronică (Universitatea Politehnica din Timişoara, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea Transilvania din Braşov, Universitatea Tehnică Gh. Asachi din Iaşi, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava), precum și reprezentanți ai sectorului industrial privat, companii multinaţionale. În cadrul acestor manifestări au avut loc: Olimpiada Națională de Mecatronică – secțiunea Sisteme Mecatronice; Olimpiada Națională de Mecatronică – secțiunea Roboți Mobili; Concursul naţional de realizări studențești în domeniul mecatronicii; Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești. Universitatea Transilvania din Brașov a fost reprezentată de studenți și cadre didactice ai programului de licență Mecatronică din cadrul Departamentului de Design de produs, Mecatronică și Mediu. Pentru al patrulea an consecutiv, studenții mecatroniști brașoveni s-au clasat pe primul loc, depășind detașat celelalte centre universitare din țară. Câștigătorii de anul acesta sunt: Eliza Mihaela Cristea, Sergiu Pătrunjel, Alexandru Arabolu, Daniel Țupu, Lucian Drăgușin, Alin Cosma, Dan Rogozea, Levente Foldes, Attila Guzrany, Hunor Sinka, Claudiu Ivan, Adrian Lionte, Claudiu Adrian Pascale, Sergiu Lucanu, Cristian Preda, Mihail Buzea, coordonați de conf.univ.dr.ing. Marius Cristian Luculescu, prof.univ.dr.ing. Luciana Cristea, prof.dr.fiz. Sorin Zamfira, şef lucr.dr.ing. Ion Barbu şi şef lucr.dr.ing. Bogdan Burduhos. Echipa Universității Transilvania din Brașov mulțumește tuturor celor care au sprijinit-o moral și material pe drumul pentru obținerea acestor performanțe. Prof.univ.dr.ing. Luciana Cristea ZILELE EDUCAŢIEI MECATRONICE 2014 AFCO LA A TREIA EDIȚIE ZILELE EDUCAȚIEI MECATRONICE 2014 CONFERINȚA OPTIM 2014 NOILE PREVEDERI ALE PROGRAMULUI EUROPEAN ERASMUS + INFO DAY ORIZONT 2020 LA BRAȘOV PAUL CORNEA ȘI MIRCEA MARTIN DEBUT PE PODIUMUL COMPANIILOR GALA PROFESORULUI BOLOGNA DEZBATERI ȘI LANSARE DE CARTE PROIECT INTERCULTURAL CONCURS LA FACULTATEA DE MEDICINĂ SOCIOLOGIE ȘI ARHITECTURĂ BURSELE ȘTEFAN ȚÎNȚ CROSUL UNIVERSITĂȚII 2014 LANSARE DE CARTE SCHIMB DE CONFERINȚE ALE CADRELOR DIDACTICE EVOLUȚIA COMUNITĂȚILOR MONTANE DIN JURUL APALAȘILOR ȘI CARPAȚILOR CARAVANA LIGII STUDENȚILOR ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE - LSRS 2014 NOAPTEA MUZEELOR 2014 VIZITA MASTERANZILOR LA S.C. ASCO INTERNATIONAL S.R.L. ALUMNI DE SUCCES 11even EXPERIENCES PROFESORI CU CARE NE MÂNDRIM RESPECTĂM TRECUTUL PENTRU A FACE EDUCAȚIE LA TIMPUL PREZENT ANSAMBLUL CHITARITMICA CURSURI DE PERFECȚIONARE PROFESIONALĂ PENTRU SILVICULTORI

Upload: others

Post on 19-Feb-2020

5 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: CONCURS LA FACULTATEA DE MEDICINĂ ÎNCREDERE ŞI …old.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter Iunie-2014b.pdf · Cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Absolvenţii în faţa

NEWSLETTER

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

Nr. 26Iunie 2014

Cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Absolvenţii în faţa companiilor – AFCO 2014 s-a desfăşurat la Aula Sergiu T. Chiriacescu în data de 21 Mai 2014 şi a reunit 170 de participanţi studenţi şi peste 100 de reprezentanți a peste 40 de companii din Braşov şi din ţară.

Ca şi la precedentele ediţii, evenimentul şi-a propus dezvoltarea dialogului între studenţii universităţii noastre (în special cei din anul terminal, dar nu numai) şi reprezentanţii mediului economic.

De fapt, scopul principal a fost acela ca reprezentanţii mediului economic să cunoască preocupările studenţilor noştri legate de temele proiectelor de diplomă sau ale altor proiecte de cercetare, studenţii pregătind postere în grafica cărora au ilustrat principalele obiective ale proiectelor lor, respectiv metodologia de lucru, rezultate şi concluzii. Lucrările au fost grupate în 8 secţiuni, în cadrul cărora au fost cuprinse majoritatea domeniilor de studii.

În acest an partenerul principal din cadrul mediului economic a fost Compania Miele Tehnica SRL. De altfel, Miele Tehnica a fost şi principalul sponsor al conferinţei AFCO 2014. Alături de Miele, AFCO 2014 a mai avut ca parteneri şi sponsori în acelaşi timp Consiliul Judeţean Braşov, Raiffeisen Bank, StudEvent, Banca Transilvania, Siemens, Schaeffler România, 2Net Computers, Pentalog, Pirelli, IBM.

Un juriu format din profesori şi reprezentanţi ale companiilor au ierarhizat lucrările conform unor criterii anterior stabilite, la final acordându-se 8 premii (câte unul pe secţiune) şi Marele Premiu AFCO 2014. Conferinţa a fost planificată în cadrul Săptămânii Studenţilor Braşoveni, proiect dezvoltat anual de către Asociaţia Studenţilor din Universitatea Transilvania (ASUT).

Asemănător ediţiilor anterioare, programul evenimentului a inclus în partea a II-a un concert, organizat împreună cu cei de la ASUT în aer liber, în Complexul Memorandului. Concertul a fost susţinut de Trupa 6 din Braşov şi cunoscuta formaţie Direcţia 5. La concert au asistat peste 2500 de spectatori. Luând în considerare modul în care AFCO a fost evaluat de participanţi, putem afirma că acesta s-a bucurat de un real succes.

Prof.univ.dr.ing. Daniel Munteanu

La ce folose�te institu�ia universit��ii dac� nu deschide drumul spre o societate a în�elepciunii?

(Paolo Blasi)Nu zidurile fac o �coal�, ci spiritul care domne�te într-însa.

(Regele Ferdinand I)

Universitatea Transilvania din Bra�ov

AFCO LA A TREIA EDIŢIE

În perioada 14-16 mai 2014, s-au desfășurat la Universitatea Politehnica din București „Zilele Educației Mecatronice”, eveniment academic important, dedicat

promovării mecatronicii în mediul educaţional şi integrării acesteia în mediul industrial.

La manifestări au fost prezenți reprezentanţi ai universităților tehnice de prestigiu din țară, cu profil de mecatronică (Universitatea Politehnica din

Timişoara, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea Transilvania din Braşov,

Universitatea Tehnică Gh. Asachi din Iaşi, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava), precum și

reprezentanți ai sectorului industrial privat, companii multinaţionale.În cadrul acestor manifestări au avut loc: Olimpiada Națională

de Mecatronică – secțiunea Sisteme Mecatronice; Olimpiada Națională de Mecatronică – secțiunea Roboți Mobili; Concursul

naţional de realizări studențești în domeniul mecatronicii; Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești.

Universitatea Transilvania din Brașov a fost reprezentată de studenți și cadre didactice ai programului

de licență Mecatronică din cadrul Departamentului de Design de produs, Mecatronică și Mediu.

Pentru al patrulea an consecutiv, studenții mecatroniști brașoveni s-au clasat pe primul loc,

depășind detașat celelalte centre universitare din țară. Câștigătorii de anul acesta sunt: Eliza Mihaela

Cristea, Sergiu Pătrunjel, Alexandru Arabolu, Daniel Țupu, Lucian Drăgușin, Alin Cosma, Dan Rogozea, Levente Foldes, Attila Guzrany, Hunor Sinka, Claudiu Ivan, Adrian Lionte, Claudiu Adrian Pascale, Sergiu Lucanu, Cristian Preda, Mihail Buzea, coordonați de conf.univ.dr.ing. Marius Cristian Luculescu, prof.univ.dr.ing. Luciana Cristea, prof.dr.fiz. Sorin Zamfira, şef lucr.dr.ing. Ion Barbu şi şef lucr.dr.ing. Bogdan Burduhos.

Echipa Universității Transilvania din Brașov mulțumește tuturor celor care au sprijinit-o moral și material pe drumul pentru obținerea acestor performanțe.

Prof.univ.dr.ing. Luciana Cristea

ZILELE EDUCAŢIEI MECATRONICE 2014

AFCO LA A TREIA EDIȚIEZILELE EDUCAȚIEI MECATRONICE 2014CONFERINȚA OPTIM 2014NOILE PREVEDERI ALE PROGRAMULUI

EUROPEAN ERASMUS +INFO DAY ORIZONT 2020 LA BRAȘOV

PAUL CORNEA ȘI MIRCEA MARTIN DEBUT PE PODIUMUL COMPANIILOR

GALA PROFESORULUI BOLOGNA

DEZBATERI ȘI LANSARE DE CARTEPROIECT INTERCULTURAL CONCURS LA FACULTATEA DE MEDICINĂ

SOCIOLOGIE ȘI ARHITECTURĂ BURSELE ȘTEFAN ȚÎNȚCROSUL UNIVERSITĂȚII 2014

LANSARE DE CARTE

SCHIMB DE CONFERINȚE ALE CADRELOR DIDACTICE

EVOLUȚIA COMUNITĂȚILOR MONTANE DIN JURUL APALAȘILOR ȘI CARPAȚILOR

CARAVANA LIGII STUDENȚILOR ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE - LSRS 2014NOAPTEA MUZEELOR 2014

VIZITA MASTERANZILOR LA S.C. ASCO INTERNATIONAL S.R.L.

ALUMNI DE SUCCES

11even EXPERIENCES

PROFESORI CU CARE NE MÂNDRIM

RESPECTĂM TRECUTUL PENTRU A FACE EDUCAȚIE LA TIMPUL PREZENTANSAMBLUL CHITARITMICA

CURSURI DE PERFECȚIONARE PROFESIONALĂ PENTRU SILVICULTORI

Page 2: CONCURS LA FACULTATEA DE MEDICINĂ ÎNCREDERE ŞI …old.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter Iunie-2014b.pdf · Cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Absolvenţii în faţa

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

NOILE PREVEDERI ALE PROGRAMULUI EUROPEAN ERASMUS +

A devenit o obişnuinţă pentru Comitetul de Management al Biroului de Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale din cadrul Universității Transilvania de a organiza întâlniri bianuale de informare.

Aceste acțiuni se adresează atât studenților, cărora li se prezintă oportunitățile de studiu și plasament practic, cât şi cadrelor didactice și personalului administrativ, care au prilejul de a afla noutăţi despre schimburile de experienţă cu universităţile partenere în ceea ce privește activitatea de predare și cea de instruire în domeniul administrativ.

Evenimentul s-a desfășurat în perioada 19-23 mai 2014 la nivelul facultăților, conform unui calendar prestabilit (http://www.unitbv.ro/ori/Actualitate /SaptamanaErasmusPlus%C3%AEnUTBv19-23mai2014.aspx).

La întâlniri au participat studenţi interesaţi de program, studenţi internaționali Erasmus din universităţile partenere care se află în această perioadă la studiu în universitatea noastră, foşti studenţi Erasmus, reprezentanţi ai Asociaţiei Erasmus Student Network şi personalul universitar şi administrativ din facultăți.

Față de edițiile precedente, acțiunile din Săptămâna Erasmus plus au adus în atenția participanţilor noile prevederi ale Programului European Erasmus Plus, ce vor intra în vigoare începând cu anul universitar

2014-2015.Prof.univ.dr.ing. Simona LacheProf.univ.dr. fiz. Sorin Zamfira

SĂPTĂMÂNA ERASMUS PLUS LA UNIVERSITATEA

TRANSILVANIA DIN BRAŞOV – EDIŢIA DE VARĂ

În intervalul 22 – 24 mai 2014 s-a desfăşurat la Cheile Grădiştei Fundata cea de a 14-a ediţie a Conferinţei Internaţionale OPTIM 2014 - Optimizarea Echipamentelor Electrice şi Electronice, eveniment bianual organizat în comun de Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor a Universităţii Transilvania din Braşov, Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică a Universităţii „Politehnica” din Timişoara şi de Facultatea de Inginerie Electrică a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Celor trei universităţi li s-a alăturat în acest an în organizarea evenimentului S.C. Electrica S.A.

Prin tradiţie, conferinţa OPTIM beneficiază de sponsorizarea tehnică a IEEE - The Institute of Electrical and Electronics Engineering (IAS - Industrial Application Society, PELS – Power Electronics Society, IES – Industrial Electronics Society). Conferinţa a beneficiat şi de suportul Ministerului Educaţiei Naţionale.

De-a lungul timpului, conferinţa a crescut, devenind o manifestare recunoscută internaţional, fapt demonstrat de numărul mare de ţări din care provin participanţii. La această ediţie au fost 200 de participanţi din 25 de ţări, printre care SUA, Canada, Mexic, India, Malaiezia, Coreea, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Israel, Africa de Sud şi majoritatea ţărilor din Europa. Am avut onoarea în acest an să avem 7 invitaţi speciali, nume recunoscute în domeniul electric.

Evenimentul este un forum pentru discuţii pe cele mai recente teme de cercetare şi dezvoltare a tehnologiilor electrice, electronice şi industriale. Secţiunile conferinţei au fost organizate în şapte arii tehnice de conţinut. Subiecte de actualitate ca: aplicaţii ale plasmei reci, procesare de imagini, sisteme energetice inteligente, materiale şi sisteme hibride de stocare a energiei au fost prezente în patru sesiuni speciale.

Conferinţa internaţională OPTIM este un rezultat de succes al şcolii de inginerie electrică din Braşov.Conf.univ.dr.ing. Carmen Gerigan

CONFERINŢA OPTIM 2014

OPTIMIZAREA ECHIPAMENTELOR ELECTRICE ȘI ELECTRONICE

În 27 și 28 mai 2014, Universitatea Transilvania din Brașov a găzduit evenimentul Info Day Orizont 2020, manifestare dedicată informării și instruirii potențialilor participanți la Programul Cadru de Cercetare și Inovare al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Ministerul Educației Naționale - Rețeaua Națională a Punctelor de Contact Orizont 2020, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și CENTI - Centrul de Transfer Tehnologic Cluj-Napoca, beneficiind de sprijinul programului Enterprise Europe Network. La eveniment au participat 185 de persoane interesate de accesarea fondurilor europene dedicate cercetării și inovării: cadre didactice și cercetători, reprezentanți ai IMM-urilor, instituțiilor publice locale și organizațiilor non-guvernamentale.

Prima zi a evenimentului a fost dedicată prezentărilor realizate de Persoanele Naționale de Contact privind cei trei piloni ai programului Orizont 2020: Excelență Științifică, Poziția de Lider în Sectorul Industrial și Provocări Societale. Prezentările au vizat atât componentele celor trei piloni, cât și aspecte practice privind identificarea partenerilor, depunerea online a propunerilor de proiect, elaborarea bugetului și evaluarea aplicațiilor. Cea de-a doua zi a inclus sesiuni paralele de lucru în cadrul cărora au fost prezentate și dezbătute idei de proiect pentru viitoarele apeluri. Momentul final al manifestării a cuprins semnarea protocolului de colaborare între clusterele din Regiunea Centru.

Evenimentul este prima acțiune de promovare și diseminare a programului Orizont 2020, inițiată de Universitatea Transilvania din Brașov în calitate de Punct Regional de Contact H2020 pentru pilonul Excelență Științifică. Prin Biroul de Management al Proiectelor, universitatea va oferi sprijin organizațiilor din regiunea Centru pentru identificarea partenerilor și elaborarea propunerilor de proiect.

Conf.univ.dr. Carmen Buzea

INFO DAY ORIZONT 2020 LA BRAȘOV

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA - PUNCT REGIONAL DE CONTACT H2020 PENTRU PILONUL EXCELENȚĂ ȘTIINȚIFICĂ

Page 3: CONCURS LA FACULTATEA DE MEDICINĂ ÎNCREDERE ŞI …old.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter Iunie-2014b.pdf · Cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Absolvenţii în faţa

Creat în 2005 de profesorul Andrei Bodiu, Colocviul Naţional Universitar de Literatură Română Contemporană a ajuns deja la cea de-a XI-a ediţie. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 8-9 mai la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, avându-i ca invitaţi pe Paul Cornea, istoric literar şi teoretician al literaturii, şi pe Mircea Martin, teoretician, critic şi istoric literar.

Cu această ocazie s-au reunit participanţi din 9 centre universitare - profesori, studenţi, masteranzi, doctoranzi. Preambulul primei zile de conferinţă a fost cuvântul de început al rectorului universităţii, prof.univ.dr.ing. Ioan Vasile Abrudan, apoi cel al decanului Facultăţii de Litere, conf.univ.dr. Adrian Lăcătuş, alături de alţi profesori şi cei doi invitaţi. Au urmat susţinerile comunicărilor studenţilor şi masteranzilor şi dezbaterile care au avut în centru evocarea profesorului Andrei Bodiu.

A doua zi i-a avut ca protagonişti pe cercetători, fiind dezbătute probleme incitante atât pentru public, cât şi pentru invitaţi. Momentul culminant l-a constituit decernarea premiilor. Ziua s-a încheiat într-o manieră relaxată, cu discuţii purtate în afara cadrului formal al comunicărilor, prin invitaţia la dialog lansată de Paul

Cornea şi apoi de Mircea Martin. Colocviul Naţional Universitar de Literatură Română Contemporană a fost un succes universitar şi

literar, care se va materializa în publicarea volumului conferinţei. El va fi urmat de organizarea unui alt eveniment la Facultatea de Litere, în cadrul aceluiaşi proiect, „Excelenţă Culturală Academică Braşoveană“: prima ediţie a Conferinţei dedicate poetului şi profesorului Alexandru Muşina, care se va desfăşura în perioada 17-18 iulie la Braşov.

Ioana Zenaida Rotariu

COLOCVIUL NAŢIONAL UNIVERSITAR DE LITERATURĂ ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ

PAUL CORNEA

ŞI MIRCEA MARTIN

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

Silvicultori de pe malul stâng al Prutului au participat în perioada 18-25 mai la cursurile de perfecționare profesională organizate de Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere. Reprezentanți ai agenției de stat Moldsilva – autoritatea centrală pentru silvicultură din Republica Moldova – în frunte cu directorul general ing. Ștefan Chitoroagă, directori de întreprinderi silvice și șefi de ocoale silvice, reuniți într-o delegatie de 25 de persoane au fost sprijiniți de cadrele didactice ale facultății brașovene în înțelegerea contextului integrării europene în domeniul silviculturii și conservării biodiversității.

Sesiunea de perfecționare a determinat schimburi fructuoase de informații referitoare la gestionarea durabilă a pădurilor de o parte și de alta a Prutului, deschizând perspectiva unor colaborări strânse pe viitor. Cursurile au inclus atât deplasări în pădurile administrate de Regiile Publice Locale Zărnești și Brașov-Kronstadt, cât și la Parcul Național Piatra Craiului. Silvicultorii din Republica Moldova au avut ocazia să întâlnească și o delegație a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva condusă de directorul general dr. ing. Adam Crăciunescu, absolvent al facultății noastre. Colegii din Republica Moldova au vizitat, de asemenea, infrastructura de cercetare modernă existentă în cadrul Institutului de Cercetare Dezvoltare al Universității Transilvania.

Eforturile și deschiderea manifestate de silvicultorii brașoveni se încadrează în contextul mai larg în care România dorește și trebuie să fie cel mai puternic sprijinitor al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Şef lucr.univ.dr.ing. Bogdan Popa

CURSURI DE PERFECȚIONARE PROFESIONALĂ PENTRU

SILVICULTORI

UNIVERSITATEA ÎN SPRIJINUL INTEGRĂRII EUROPENE A REPUBLICII MOLDOVA

După deschiderea festivă din luna aprilie, la Podiumul companiilor (Colina Universității, holul Corpului C) a început derularea activităților curente. Conceput ca spațiu deschis în care companiile se pot prezenta în fața studenților, ne dorim ca podiumul să reprezinte un loc unde cererea se întâlnește cu oferta.

În data de 5 mai 2014, o echipă a Miele Tehnica, condusă de directorul Hartmut Hohaus, a avut o primă întâlnire cu studenții universității noastre. După prezentarea firmei, a urmat prezentarea programelor dedicate acestora.

Sub titlul generic Trainee@Miele, compania oferă trei tipuri de programe. Astfel, programul Training on-the-job presupune repartizarea studenților în diferite departamente ale companiei, planificarea sarcinilor și a activităților cu suportul Departamentului de Resurse Umane.

Programele Trainee presupun implicarea în proiecte interdepartamentale. Cele de tip Training off-the-job oferă calificare individuală, training în echipă și cursuri tehnice și se încheie cu o evaluare a rezultatelor obținute.

Studenții pot aplica pentru oricare din cele trei programe. Selecția aplicațiilor online este urmată de un program de evaluare, program ce se va desfășura la sediul companiei.

Programele Trainee propuse de Miele Tehnica pentru această vară se înscriu într-un proiect mai amplu, elaborat de partenerii noștri pentru a facilita adaptarea studenților la viața din companie.

Sperăm ca Podiumul companiilor, atât prin prezența companiei Miele Tehnica, dar și a altor companii, să constituie un start pentru o carieră de succes a viitorilor noștri absolvenți.

Șef lucr.univ.dr.ing., ec. Luminița Pârv

DEBUT PE PODIUMUL COMPANIILOR

MIELE TEHNICA ÎN DIRECT CU STUDENȚII

Page 4: CONCURS LA FACULTATEA DE MEDICINĂ ÎNCREDERE ŞI …old.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter Iunie-2014b.pdf · Cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Absolvenţii în faţa

În data de 30 aprilie 2014, Facultatea de Litere a organizat cea de-a doua ediţie a conferinţei româno-americane Transatlantic Mountain Cultures: Appalachian and Carpathian Perspectives. Urmând succesul primului eveniment din aprilie 2013, iniţiat de lectorul Fulbright Elijah Ferbrache alături de lector dr. Cristian Pralea şi lector dr. Georgeta Moarcăs, anul acesta dialogul intercultural a continuat, câştigând în amploare.

Conferinţa s-a născut ca o iniţiativă de a studia similarităţile culturale, sociale şi geografice dintre Munţii Apalaşi şi Munţii Carpaţi, transformându-se într-un adevărat forum în cadrul căruia profesori din Statele Unite şi România îşi pot dezbate rezultatele ştiinţifice şi pot colabora la aprofundarea acestora. Alături de publicul numeros alcătuit din studenți, masteranzi şi doctoranzi, invitații au schimbat opinii şi impresii pe marginea subiectelor abordate.

Dr. Donald E. Davis - cercetător din Washington DC - a problematizat evoluţia comunităţilor montane, comparând modul de viaţă şi tradiţiile aferente aşezărilor din jurul Apalaşilor şi Carpaţilor. Prezentarea profesorului dr. Dan Schope de la Shawnee State University, Ohio, a avut ca temă modul prin care o comunitate post-industrială se raportează la monumentele sale culturale. Atât Donald Davis, cât şi Dan Schope au participat şi la ediţia precedentă.

Dr. Lou Martin - Universitatea Chatham, Pittsburgh, Pennsylvania - a vorbit despre imigranţii români care au ajutat la dezvoltarea industriei miniere din West Virginia, în secolul al XX-lea.

Cei trei invitaţi şi-au prezentat lucrările via Skype.Printre vorbitorii români s-au numărat Anamaria Iuga – Muzeul Ţăranului din Bucureşti – şi Cristian

Pralea, ale căror discursuri au revelat specificul culturilor montane româneşti şi felul în care acestea s-au schimbat şi comercializat, căutând să ţină pasul cu prezentul.

Ce-a de-a treia ediție a conferinței este planificată pentru primăvara anului 2015.Roxana A. Târziu

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

IDENTIFICAREA ȘI EXPLOATAREA DE OPORTUNITĂȚI ACADEMICE ÎN STRĂINĂTATE

Facultatea de Psihologie și Științele Educației are o veche și foarte bună colaborare cu facultatea similară din cadrul Universității din București. În contextul acestei colaborări, în luna mai am inițiat un program prin care expertiza și competența în domenii specifice ale cadrelor didactice din cele două facultăți să fie împărtășită în beneficiul studenților. În cadrul acestui program se vor realiza schimburi între cadrele didactice care vor susține, în calitate de invitați, cursuri și workshopuri la facultatea parteneră.

În luna mai 2014, lector dr. Ana-Maria Cazan a susținut la Universitatea din București un curs cu titlul Strategiile de auto-reglare a învățării studenților. Metode de stimulare și de dezvoltare a învățării auto-reglate. Studenții de la Psihologie, anul I, au avut ocazia să aprofundeze tematica învățării autoreglate și să exerseze noi strategii de învățare eficientă pe baza experienței colegei noastre în acest domeniu, dar și a rezultatelor cercetărilor personale.

Răspunsul prompt a venit din partea conf.univ. dr. Mihaela Chraif de la FPSE București, care a susținut la Facultatea noastră o prezentare despre Folosirea metodei evaluării reactivității psiho-fiziologice în diferite situații-stimul cu ajutorul poligrafului. În cadrul prezentării, conferenţiara a realizat evaluări cu poligraful ale studenților care și-au exprimat interesul pentru acest domeniu specific și înalt tehnic al psihologiei.

Lector univ.dr. Ana-Maria CazanLector univ.dr. Camelia Truță

DIALOGURILE TRANSATLANTICE SE ÎNTORC LA FACULTATEA DE LITERE DIN BRAȘOV

SCHIMB DE CONFERINȚE ALE CADRELOR DIDACTICE PARTENERIAT „CÂȘTIG-CÂȘTIG”

ÎNTRE FACULTĂȚILE DE PSIHOLOGIE ȘI

ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI DIN BRAȘOV ȘI BUCUREȘTI

EVOLUŢIA COMUNITĂŢILOR MONTANE DIN JURUL APALAŞILOR

ŞI CARPAŢILOR

Universitatea Transilvania a găzduit în data de 22 mai 2014 în corpul W un Proiect al Ligii Studenților Români din Străinătate, in�tulat Caravana LSRS 2014, aflat la cea de-a șasea ediție.

Misiunea Caravanei LSRS este informarea și orientarea personalizată a �nerilor din România în vederea iden�ficării de oportunități academice în străinătate și ghidarea acestora în procesul de prezentare a cererii de admitere la universitățile internaționale, precum și încurajarea implicării acestora în ac�vități extra-curriculare.

În anul 2014, Caravana LSRS a parcurs 15 orașe din România (mari, mijlocii și mici), bucurându-se de prezența a 900 de par�cipanți (elevi și studenți) în cadrul seminariilor organizate.

În con�nuarea sesiunilor de informare, membrii LSRS mențin contactul cu par�cipanții, monitorizează progresul acestora (admitere la o universitate din străinătate, implicarea în acțiuni de voluntariat etc.) și oferă consultanță.

În cadrul evenimentului din data de 22 mai, 4 alumni brașoveni ai LSRS, au prezentat experiența lor academica internațională: Anitha Tața - alumna LSRS-Franța, Ioan Burzo - alumnus LSRS - S.U.A., Anglia și Franța, Alin Grigoraș - alumnus LSRS-Portugalia și Alexandru Miloșan - alumnus LSRS- China.

Par�cipanții, elevi și studenți, s-au declarat mulțumiți atât de prezentările și discuțiile purtate, cât și de sfaturile cu privire la viața de student român în străinătate.

În încheiere, moderatorul evenimentului, Alin Grigoraș, a mulțumit conducerii Universității Transilvania pentru sprijinul acordat, precum și celor prezenți la manifestare.

Alexandru Miloșan – alumnus China

CARAVANA LIGII STUDENȚILOR

ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE - LSRS 2014

Page 5: CONCURS LA FACULTATEA DE MEDICINĂ ÎNCREDERE ŞI …old.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter Iunie-2014b.pdf · Cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Absolvenţii în faţa

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, în parteneriat cu Libris Braşov

şi Editura Trei, a organizat vineri, 23 mai, un eveniment cultural găzduit de Librăria St.

O. Iosif. Invitaţii serii au fost psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu şi Leonid Dragomir,

autorul volumului de interviuri cu celebrul psihanalist: „De la filosofie la psihanaliză şi retur”,

lansat cu această ocazie la Braşov. Profesorul universitar Vasile Dem. Zamfirescu nu este doar unul dintre cei mai mari

psihanalişti români, dar este totodată şi directorul Editurii Trei şi promotorul unei serii de traduceri ale

celor mai importante opere din psihanaliza clasică şi din neopsihanalize. Datorită politicii sale

editoriale, literatura de specialitate este acum accesibilă în limba română nu doar specialiştilor, ci şi

studenţilor care îşi desăvârşesc formarea profesională sau doresc să urmeze o carieră de psihanalist sau

de psihoterapeut. Cărţile sale de autor sunt bine cunoscute publicului braşovean: „Etică şi psihanaliză”

(1973), „Etică şi etologie” (1982), „Între logica inimii şi logica minţii” (1985), „În căutarea sinelui”

(1994), „Nedreptatea ontică” (1995), „Filosofia inconştientului” (2001), „Introducere în psihanaliza

freudiană şi postfreudiană” (2003), „Povestiri de psihoterapie românească” (2009) şi „Nevroza

balcanică” (2012). În faţa unui public numeros, format din studenţi, cadre didactice din universitate şi practicieni

din domeniu, Aurel Ion Clinciu a moderat discuţiile animate despre psihanaliza ca vocaţie şi ca profesie

în lumea contemporană, despre evoluţia psihanalizei şi despre însemnătatea ei culturală. Prof.univ.dr. Marcela Rodica Luca

LANSARE DE CARTE

Cea de a zecea ediție a Nopții Europene a Muzeelor s-a desfășurat la Brașov pe 17 mai. Acest demers a fost inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, UNESCO și Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), iar la Braşov a fost organizat de Consorțiul Cultural CORONA.

La evenimentul ce marchează în avans Ziua Internațională a Muzeelor, sărbătorită anual în data de 18 mai, au participat alături de cele 3.000 de muzee din Europa și 5 muzee din Brașov.

La reușita evenimentului din acest an au contribuit peste 30 de studenți voluntari de la două facultăți ale universității noastre. Astfel, la supravegherea colecțiilor și îndrumarea numărului impresionant de vizitatori s-au implicat studenții Facultății de Științe Economice și Administrarea Afacerilor. Totodată, 16 studenți de la Facultatea de Sociologie și Comunicare au realizat o anchetă sociologică pe bază de chestionar, care şi-a propus investigarea opiniilor vizitatorilor în privinţa evenimentului. Concluziile acestei anchete vor fi puse la dispoziţia actorilor locali din domeniul cultural şi vor putea fi folosite pentru o mai bună organizare a evenimentelor viitoare.

Multitudinea de activități și evenimente la care au asistat și experiența acumulată pe lângă persoanele implicate în organizare sunt principalele câștiguri ale participării studenților noștri la o acțiune de asemenea amploare.

Lector univ.dr. Florin NechitaLector univ.dr. Adina Candrea

NOAPTEA MUZEELOR 2014

EVENIMENT CULTURAL ORGANIZAT DE FPSE ÎN COLABORARE CU LIBRIS ŞI EDITURA TREI

STUDENȚI VOLUNTARI DE LA FSEAA ȘI FSC PARTICIPĂ LA EVENIMENT

În luna mai, masteranzii din anul I ai programului Studii Lingvistice pentru Comunicare Interculturală al Facultăţii de Litere au efectuat o vizită de două zile la sediul firmei ASCO International, una dintre cele mai vechi din Braşov în domeniul traducerilor.

Această vizită a fost rezultatul colaborării dintre lector dr. Mona Arhire, prodecan al Facultăţii de Litere, şi Florin Zori, patronul firmei ASCO International.

Acţiunea a fost motivată, pe de o parte, de dorinţa de a le oferi studenţilor acces la cele mai moderne instrumente pe care le au la dispoziţie traducătorii şi care sunt discutate în cadrul modulului de traduceri din programul masteral în limba engleză Studii Lingvistice pentru Comunicare Interculturală. Iar pe de altă parte, acţiunea a vizat familiarizarea masteranzilor cu modul în care este organizată şi funcţionează o firmă de traduceri profesionistă.

Vizita atent planificată împreună cu ASCO International a început cu prezentarea firmei şi a managementului de proiect implementat, urmând prezentările oferite de traducători, unii absolvenţi ai Universităţii Transilvania, pe teme cum ar fi revizia şi alte mijloace de asigurare a calităţii traducerii, programele pentru traducerea asistată de calculator (CAT Tools), gestionarea activităţii terminologice, traducerile tehnice, cele medicale etc. Aceste prezentări au alternat cu intervale în care masteranzii au avut ocazia să interacţioneze direct cu traducătorii implicaţi în diverse proiecte de traducere şi să le pună întrebări în legătură cu activitatea lor sau cu parcursul lor profesional.

Dorim să-i mulţumim lui Florin Zori, preşedintele AFIT România (Asociaţia Firmelor de Traduceri şi Interpretariat din România) pentru ospitalitate şi pentru efortul depus în organizarea acestei vizite şi sperăm ca această iniţiativă să continue în următorii ani.

Lector univ.dr. Raluca Sinu

NOI PERSPECTIVE ÎN DOMENIUL TRADUCERII

VIZITA MASTERANZILOR LA S.C. ASCO INTERNATIONAL S.R.L.

Page 6: CONCURS LA FACULTATEA DE MEDICINĂ ÎNCREDERE ŞI …old.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter Iunie-2014b.pdf · Cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Absolvenţii în faţa

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

Norman Manea, prozator și eseist român, nominalizat frecvent în ultimii ani la Premiul Nobel pentru literatură, a fost prezent în luna mai la Universitatea Transilvania. Inițiat de regretatul prof.univ.dr. Andrei Bodiu, evenimentul a fost gândit sub forma a două întâlniri cu autorul. Prima s-a desfăşurat la Centrul Multicultural al Universității, unde a avut loc o dezbatere pe tema „Limba exilată și epistolele ei” (în cadrul căreia s-a proiectat și filmul Exilul - un colaj, Norman Manea în dialog cu Andrei Ujică), iar cea de-a doua s-a desfăşurat la librăria Șt. O. Iosif, fiind marcată de lansarea volumului Plicuri și portrete.

La ambele întâlniri, alături de Norman Manea s-au aflat conf.univ.dr. Adrian Lăcătuș, decanul Facultății de Litere din Brașov, prof.univ.dr. Rodica Ilie, directorul Departamentului de Literatură și Studii Culturale din cadrul aceleiași facultăți, prof.univ.dr. Caius Dobrescu de la Universitatea București, precum și Silviu Lupescu, directorul editurii Polirom.

Discuțiile au avut ca punct de pornire, pe de o parte, experiența de viață a autorului, evreu român nevoit să plece în străinătate, și procesul de adaptare al acestuia la o altă cultură (cea americană), precum și experiența sa de scriitor.

Discursul bine conturat, orientat către un trecut marcat de evenimente dramatice (Holocaust, comunism, dizidență), care încă își face simțită prezența, l-au readus pe Norman Manea în atenția cititorilor români. Cu toate acestea, lucrările lui nu constituie doar simple tratate despre trecut sau portrete ale unor autori, ci, prin fina observație, ele trec în sfera documentelor care devin importante pentru istoria literară vie.

Alexandra DiaconescuMaster Inovare Culturală

DEZBATERI

ŞI LANSARE DE CARTE

În perioada aprilie-mai, Facultatea de Litere a participat la un proiect intercultural cu Universitatea Otaru din Japonia. Proiectul a constat dintr-un schimb de experiență între studenții din anul II, specializările Limbi Moderne Aplicate și Engleză A, coordonaţi de conf.univ.dr. Marinela Burada şi lector dr. Andreea Nechifor, și studenți japonezi din anul I, coordonați de prof.dr. Daniela Caluianu de la Departamentul de Engleză al Universității Comerciale din Otaru.

Ideea proiectului a vizat, pe de o parte, dezvoltarea competențelor de comunicare scrisă și orală în limba engleză și, pe de alta, schimbul de informații culturale și profesionale între cele două grupuri de studenți. Studenții participanți s-au constituit în echipe care s-au documentat, au conceput și susținut prezentări ale unor aspecte, la alegere, legate de universitățile lor. Astfel, ei au putut afla aspecte inedite ale vieții de student din ambele campusuri, dar au avut și posibilitatea să intre în contact direct cu vorbitori de engleză ca limbă străină, cu toate provocările ce decurg de aici.

Prezentările studenților noștri au fost filmate și transmise studenților japonezi, iar aceștia și-au trimis, la rândul lor, varianta scrisă a prezentărilor proprii pentru ca studenții noștri să le poată analiza, formulând întrebări pe marginea lor. Această fază a proiectului a fost urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri de ambele părți, realizată prin Skype.

În ciuda unor probleme tehnice, acţiunea s-a desfășurat într-o atmosferă de entuziasm. Am apreciat la studenții noștri implicarea, spontaneitatea și dorința clară de a-și consolida competența interculturală.

Intenționăm ca acesta să fie un proiect pilot care inițiază o serie de acțiuni bilaterale similare, toate cu scopul de a da studenților de la Litere cât mai multe prilejuri de a pune în practică, în situații reale de comunicare, cunoștințele dobândite prin programele lor de pregătire.

Lector univ. dr. Andreea Nechifor

SCHIMB DE EXPERIENŢĂ CU UNIVERSITATEA

COMERCIALĂ DIN OTARU JAPONIA

DIALOG CU NORMAN MANEA LA UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

PROIECT INTERCULTURAL ÎNTRE FACULTATEA DE LITERE ȘI DEPARTAMENTUL DE ENGLEZĂ AL UCO

STUDENŢII DIN ANUL IV ÎŞI DEMONSTREAZĂ CUNOŞTINŢELE DE MEDICINĂ INTERNĂ

Atmosferă relaxată, fără teama notelor mici, fără angoasa pierderii bursei…. Marţi, 13 mai 2014, studenţii medicinişti din anul IV s-au întâlnit pentru un concurs profesional –

Concursul de Medicină Internă, care a reunit 130 de participanţi în căutarea unor răspunsuri despre diagnostic, tratament şi vindecare.

Există opinii divergente asupra utilităţii şi eficienţei unor astfel de concursuri. Este prea încărcat programul studenţilor? Care este participarea colectivului didactic? Sunt apreciate de studenţi astfel de concursuri profesionale ?

Experienţa Facultăţii de Medicină, care include pe lângă concursul de medicină internă din luna mai şi recentele concursuri similare de anatomie şi electrocardiografie, demonstrează, prin numărul mare de participanţi şi rezultatele obţinute, beneficiul unor astfel de acţiuni.

Organizarea prezentului concurs a fost posibilă prin implicarea cadrelor didactice din Departamentul Specialităţilor Medicale şi Chirurgicale, conf.univ.dr. Elena Bobescu, conf.univ.dr. Diana Ţânţ şi as.univ. dr. Gabriela Voineag. De asemenea, reprezentantul studenţilor, Sever Gulea, a avut o contribuţie esenţială în antrenarea colegilor. Pe lângă satisfacţia confirmării cunoştinţelor acumulate prin rezultatele obținute la această manifestare profesională extracurriculară, efortul participanţilor a fost răsplătit şi prin premiile oferite de rectoratul universităţii şi de o companie farmaceutică.

Un profil al câştigătorilor va fi prezentat în numărul următor al newsletter-ului.

Conf. univ.dr. Laurenţiu Nedelcu

CONCURS LA FACULTATEA DE MEDICINĂ

Page 7: CONCURS LA FACULTATEA DE MEDICINĂ ÎNCREDERE ŞI …old.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter Iunie-2014b.pdf · Cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Absolvenţii în faţa

Compus din studenți ai Facultății de Muzică din Brașov la inițiativa conf.univ.dr. Corneliu George Voicescu, Ansamblul Chitaritmica a susținut recitaluri camerale în muzee, centre universitare și alte locații, colaborând cu filarmonicile din Ploiești, Craiova, Arad, Sibiu, Brașov și București. Având în componență studenți cu merite deosebite obținute la Olimpiadele Naționale de Muzică și la alte concursuri muzicale din România, ansamblul

abordează un repertoriu diversificat, alcătuit din lucrări muzicale reprezentative. Ansamblul Chitaritmica, prin activitatea concertistică pe care o desfășoară are ca obiectiv principal valorizarea calităților expresive ale chitarei clasice prin adecvarea mijloacelor tehnice și de exprimare artistică la perioadele muzicale din care fac parte lucrările interpretate în faţa publicului meloman ce vibrează cu sunetele inconfundabile ale chitarei clasice. Primăvara artistică a ansamblului a cuprins:

17 aprilie 2014 – Muzeul Casa Mureșenilor Brașov – Recital Robert Caloian, chitară clasică, masterand anul II – SPIIV, (clasa conf.univ.dr. Corneliu Voicescu). În program lucrări de: Bach, Aguado, Torroba, Malats, Satie, Brouwer.

12 mai 2014 – Cercul Militar Brașov, sala Coloanelor - Recital susţinut de studenţii Facultăţii de Muzică. Soliști: Robert Manea Caloian – chitară (clasa conf.univ.dr. Corneliu Voicescu), Bogdan Costache-vioară (clasa conf.univ.dr. Dan Pepelea), Maria Mariț Ionescu – pian (clasa prof.univ.dr.habil. Stela Drăgulin), Alexandru Pîrvu – vioară (clasa conf.univ.dr. Dan Pepelea). Interpretează Orchestra Simfonică a Facultății de Muzică, dirijor: Traian Ichim. În program lucrări de: Rossini, Beethoven, Paganini, Saint-Saëns, Brouwer , Haydn.

17 mai 2014, Castelul Bran – Recital Ansamblul Chitaritmica: Robert Caloian, Robert Manea, Andreea Voicu, Bogdan Oancea, Aron Szabo, Alexandru Vodă, Lala Sebastian, (clasa conf.univ.dr. Corneliu Voicescu). În program: Tielmann Susato – Suita, Joaquin Nin - Granadina, Eythor Thorlaksson – Cartama, Manuel Penella - El gato montes, Andrew Forest - The Coulin, Federico Moreno - Torroba - La Boda, Andrew Forest – Joropo, Astor Piazzolla - Libertango

27 mai, 2014, Sala Patria - Recital extraordinar – Ansamblul Chitaritmica.Conf.univ.dr. Corneliu Voicescu

Şi anul acesta, pe 29 mai, 11even Experiences Braşov a reuşit încă o dată să

organizeze un eveniment care s-a ridicat la aşteptările participanţilor. Cei 11 speakeri,

Mihaela Tatu, Alina Zară, Alin Gherman, Lorand Boti Balint, Radu Vatcu, Ruxandra Oprică,

Antoneta Galeș, Christian Macedonschi, Victor Miron, Aliz Kosza, Ioana Voicu și invitatul

surpriză Liviu Mihaiu au împărtăşit celor 200 de participanţi, mai mult de 11 experienţe cu

adevărat inedite: despre viaţă, despre fericire, despre voinţă, despre noroc, despre risc şi despre

alegeri. Nici de data aceasta organizatorii evenimentului nu au uitat să atragă voluntari pentru a-i

implica în promovarea şi desfăşurarea 11even Experiences Braşov. Membrii organizației studenților

europeni în comunicare, PRIME, au fost, ca în fiecare an, implicaţi în această acţiune. Preşedinta

asociaţiei, Melania Strâmbeanu, a fost cea care a coordonat o echipă de 8 voluntari din cadrul PRIME

Braşov pentru a ajuta la buna desfăşurare şi promovare a acestui eveniment inedit şi dinamic.

Laura-Elena Ghinea

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

Urmând vechea tradiţie românească de omagiere a eroilor în Ziua Înălţării Domnului, în acest an, în data

de 29 mai, două grupuri de studenţi ai Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei de la Universitatea

Transilvania, însoțiți de profesori, au participat la festivitatea dedicată acestui eveniment, împreună cu

reprezentanţii instituţiilor locale, ai armatei, ai partidelor politice, organizaţiilor nonguvernamentale,

Inspectoratului școlar al judeţului Brașov etc.Grupurile de studenţi, conduse de lector dr. Cornelia Cocan și de prep. drd. Simona Tomozii, purtând

eşarfe cu siglele facultăţii şi universităţii, au înclinat steagurile universităţii, facultăţii şi ţării şi au depus coroane

de flori la Monumentul Eroilor de la Cimitirul Şprenghi – Braşov și la Monumentul Eroilor din Piaţa Unirii din

Braşov. Participările la manifestări de acest gen sunt înscrise în curriculumul educațional al studenților de la

științele educației. Respectăm pentru a avea dreptul să fim respectați. Fie în veci pomenirea lor, a eroilor

neamului românesc!

11even EXPERIENCES

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI PARTICIPĂ LA FESTIVITATEA DE OMAGIERE A EROILOR

FACULTATEA DE MUZICĂ PREZENTĂ ÎN VIAȚA CULTURALĂ BRAȘOVEANĂ

RESPECTĂM TRECUTUL

PENTRU A FACE EDUCAȚIE

LA TIMPUL PREZENT

STUDENȚI FSC, MEMEBRI PRIME – VOLUNTARI

LA ACEST NOU EVENIMENT

ANSAMBLUL CHITARITMICA

Lector univ.dr. Cornelia Cocan

Page 8: CONCURS LA FACULTATEA DE MEDICINĂ ÎNCREDERE ŞI …old.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter Iunie-2014b.pdf · Cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Absolvenţii în faţa

Marele Cros al Universității Transilvania, ediția a II-a, s-a desfășurat marți, 6 Mai 2014, de la ora 12:00.Ediția din acest an a fost organizată de Universitatea noastră prin Prorectoratul cu studenții și legătura

cu mediul economic şi socio-cultural și Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane, împreună cu Primăria Municipiului Brașov, Clubul Sportiv Universitatea Braşov şi Agenţia FunSports Braşov.

Traseul acestei ediţii a avut o lungime de 2,5 km, respectiv: Cantina Memo - str. Lungă (spre Piața Bartolomeu) - str. Lungă (spre Rectorat) - Rectorat.

La acest concurs au participat mai mult de 550 de studenți ai universității noastre (licență, master, doctorat). De asemenea, la cros au participat şi 8 colegi - cadre didactice. Au fost premiaţi primii 5 clasați la fete şi la băieți (10 premii), studenţi care nu fac sport de performanță.

Totodată, studenții din anii mici au primit 2 prezențe la disciplina Educație fizică, cu condiția terminării cursei. Premiul întâi, atât la fete cât şi la băieţi, a fost câştigat de către studenţi ai facultăţii de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane, respectiv Paula Achimescu din anul I şi George Buta din acelaşi an. Următoarele locuri la fete au fost ocupate de Teodora Spiru (Ştiinţe economice şi administrarea afacerilor), Denisa Herman (Litere), Lavinia Dogaru (Educaţie Fizică şi Sporturi Montane) şi Raluca Burlacu (Educaţie Fizică şi Sporturi Montane), iar la băieţi de Paul Isac, Cătălin Vrabie, George Bucur şi George Neacşu, toţi studenţi ai Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane. Primii sosiţi dintre cadrele didactice au fost, la fete, Veronica Mândrescu – cadru didactic la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane, respectiv Corneliu Scurt - Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane şi Lucian Curtu – Decanul Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere.

Felicitări tuturor!Prof.univ.dr.ing. Daniel Munteanu

După conferinţa profesorului Sorin Alexandrescu despre Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, o conferinţă intitulată „Orașul memorabil: un discurs postmodern despre Brașovul medieval”, desfăşurată în data de 15 mai 2014 în cadrul Școlii Doctorale a Facultăţii de Litere, i-a avut ca invitaţi speciali pe conf.univ.dr. Ștefan Ungurean de la Facultatea de Sociologie și Comunicare şi arhitect Ovidiu Taloș, membru al Ordinului Arhitecților din România, filiala Braşov-Covasna-Harghita.

În deschidere, arh. Ovidiu Taloș a vorbit despre proiectul cultural „Orașul Memorabil”, care reflectă prin fotografii dimensiunea vie a orașului Braşov.

În timpul conferinței, o mică parte din miile de fotografii implicate în proiect au rulat în fundal. Proiectul, cunoscut deja de mulți brașoveni care se pot implica în mod voluntar, îşi propune să

realizeze o arhivă de fotografii mai vechi sau mai noi, adunate din albumele personale ale locuitorilor Braşovului, dar și de la colecționari pasionați de fotografia veche.

În cadrul proiectului, care este în totalitate digital, fotografiile rămânând în albumele personale, au avut și vor mai avea loc expoziții, vizionări, publicații etc.

A doua parte a conferinței a constat în prelegerea conf.univ.dr. Ștefan Ungurean, o prezență recurentă la conferințele Facultății de Litere, care a prezentat o analiză conceptuală a structurii societale a Brașovului medieval, reflectând, dintr-o perspectivă postmodernă, specificul urbanității locale.

În încheiere a avut loc o discuție liberă între invitați și diverși participanți (arhitecți, profesori), care a avut în vedere probleme de actualitate ale orașului, legate de conservarea sau dezvoltarea pe viitor a spiritului său istoric, de schimbările care au loc permanent în arhitectura acestuia și importanța lor.

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

STUDENȚI ȘI CADRE DIDACTICE AU ALERGAT 2,5 KM

În data de 26 mai 2014, la sediul Facultăţii de

Silvicultură şi Exploatări Forestiere din Braşov s-a

desfăşurat cea de a cincea ediţie a concursului cu probe

teoretice şi practice pentru acordarea burselor Ştefan Ţînţ

– Husqvarna, la care se înscriu an de an tot mai mulţi

participanţi din rândul studenţilor facultăţii.

Devenit deja o tradiţie, concursul a atras în acest an,

la probele teoretice şi practice, un număr de 59 de

participanţi, înregistrându-se, astfel, o creştere

substanţială în rândul acestora, cu circa 40% faţă de anii

precedenţi.

Ţinem să mulţumim pe această cale partenerului nostru, dl. ing. Ştefan Ţînţ, director Husqvarna România,

ca şi întregii sale echipe, pentru sprijinul logistic şi financiar acordat, fără de care acest eveniment nu ar fi fost

posibil.

Şef.lucr.univ.dr.ing. Stelian A. Borz

SOCIOLOGIE ȘI ARHITECTURĂ

BURSELE ȘTEFAN ȚÎNȚ – HUSQVARNA PENTRU STUDENȚII SILVICULTORI

A 5-A EDIŢIE A CONCURSULUI

MARELE CROS AL UNIVERSITĂŢII TRANSILVANIA

O NOUĂ CONFERINȚĂ

A ȘCOLII DOCTORALE

A FACULTĂȚII DE LITERE

Aurelia Iancu și Otilia Făinărea,Master Inovare Culturală

Page 9: CONCURS LA FACULTATEA DE MEDICINĂ ÎNCREDERE ŞI …old.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter Iunie-2014b.pdf · Cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Absolvenţii în faţa

PROFESOR UNIV.DR.ING. PETRU TUDORAN

PROFESORI CU CARE NE MÂNDRIMProfesorul Petru Tudoran s-a născut în anul 1930 în orașul Brad, județul Hunedoara, unde a frecventat

școala primară, continuându-și studiile la Liceul „Avram Iancu” din Brad și „Decebal” din Deva.Între anii 1949 – 1954 a urmat Facultatea de Metalurgie a Institutului Politehnic din Ural, secția

Metalurgie fizică și tratamente termice. În anul 1954 a fost numit asistent universitar la Institutul de Mecanică din Brașov, urcând pe rând treptele universitare astfel: șef lucrări 1957, conferențiar 1961 și profesor în 1971.

A susținut teza de doctorat în anul 1971 la Institutul Politehnic București și din anul 1975 a fost conducător de doctorat. A realizat peste 120 de lucrări științifice și 6 brevete de invenție și inovație.

A-l fi cunoscut într-adevăr pe profesorul Tudoran înseamnă să-i fi studiat lucrările științifice, care conving prin valoarea lor intrinsecă.

Prin plecarea profesorului Tudoran dintre noi am pierdut un mare profesor, un om de știință, un strălucit și generos mentor. De aceea: Păstrăm respect, recunoștință, / Celui ce cu sârg s-a străduit / Și care cu a lui știință / Tot ce-a fost mai bun ne-a dăruit!

Ca profesor universitar a desfășurat o rodnică și bogată activitate didactică și științifică, unindu-și destinul cu destinul universității.

Departamentul Ingineria Materialelor și Sudură

ALEXANDRA FITS

ALUMNI DE SUCCES

Născută la Alba Iulia în 1985, Alexandra Fits, preparator și doctorand la Facultatea de Muzică a Universității Transilvania, este absolventă a Liceului de Arte Regina Maria din Alba Iulia și a Facultății de Muzică din Brașov, unde a studiat pianul cu prof.univ.dr. Stela Drăgulin.

De când a câștigat premiul I la „Soirée de la Chanson française” din Split, Croația, în 2008, Alexandra Fits a devenit o veritabilă ambasadoare a cântecului francez. Asemănată cu Barbara de către Georges Moustaki, fie că se află în fața pianului sau doar a microfonului, Alexandra Fits este dintre acei artiști care au nevoie permanentă să dăruiască. Și-a șlefuit talentul multilateral alături de mari artizani ai muzicii, precum pianistul Daniel Goiți, prof.univ.dr. Stela Drăgulin, mult regretata Anca Parghel, soprana Marie Atger, actrița și cântăreața Caroline Personne. În perioada 2000-2009 a colaborat cu orchestrele filarmonice din Brașov, Arad, Botoșani, cu Big Band-ul Radio, Deane's Big Band și cu artiști celebri, precum Anca Parghel, Johnny Răducanu, Pedro Negrescu.

Anul 2011 marchează începutul colaborării cu compozitorul și cant-autorul olandez Guido van de Meent. Împreună au lansat în octombrie 2013 primul lor album în duo, „Le passage secret”, o colecție de 15 cântece în limba franceză pentru pian și voce, bazat exclusiv pe texte și muzică proprii. În primăvara anului trecut au susținut o serie de concerte care au inclus și aranjamente proprii a numeroase lucrări reprezentative din patrimoniul cântecului francofon. În iulie 2013 au fost invitați să cânte în deschiderea concertului susținut de Richard Clayderman la Brașov.

În sezonul 2013-2014 au fost prezenți la Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră din Brașov, pe scena Casei de Cultură din Alba Iulia și la Târgul Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov într-o formulă extinsă, cu alți 8 muzicieni. Împreună cu Guido van de Meent, Alexandra Fits a susținut în această primăvară două recitaluri la reședința Ambasadei Franței la București și o serie de concerte în Olanda.

Conf.univ.dr. Alina Nauncef

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

În perioada 10 - 11 mai 2014 a avut loc la București cea de a VII-a ediție a proiectului „Gala Profesorului Bologna", eveniment organizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în colaborare cu Asociația Studenților de la Contabilitate și Informatică de Gestiune (ASCIG) și Sindicatul Studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (SiSC).

Inițiat în anul 2007, proiectul național „Gala Profesorului Bologna” este singurul prin care studenții din 16 asociații studențești din toată țara, reuniți în cadrul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), se întrunesc într-un juriu pentru a identifica cei mai apreciați profesori din învățământul superior românesc - profesorii care s-au remarcat prin strategiile lor de predare și învățare adaptate la nevoile și interesele studentului.

În urma unui proces complex de nominalizare și evaluare (profesorii sunt propuși de studenții lor, iar ulterior sunt asistați la cursuri și intervievați de către o comisie alcătuită din studenți din alte centre universitare, iar activitatea lor este apoi monitorizată).

Anul acesta din Universitatea Transilvania au câștigat această distincție două cadre didactice: lector dr. Daniela Necșoi de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației și conf.univ.dr.ing. Catrina Chivu de la Facultatea de Inginerie Tehnologică și Management Industrial.

Lect. univ.dr. Daniela Necșoi

GALA PROFESORULUI BOLOGNA

DOI PROFESORI BRAȘOVENI PREMIAȚI