1.Introducere

Literatura economica dedicată concurenţei fiscale a cunoscut in ultimii ani o

dezvoltare făra precedent,fiind alimentată atât de dezbateri la nivel academic,cât şi la nivel

politic. Concurenţa fiscală nu este un concept nou dar, problematica concurenţei fiscale

reprezintă o temă de actualitate deoarece la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene şi

mondiale se manifesta tot mai frecvent tendinţa de cunoaştere cât mai profundă a efectelor

acestui fenomen atât asupra economiilor nationale cât şi asupra economiilor

mondiale.Concurenţa fiscală poate fi privită ca o modalitate de a obtine competitivitatea la

nivel global.Statele concurează între ele pentru a atrage investiţii străine. Fără existenţa

concurenţei fiscale, guvernele ar putea adopta comportament tip monopol, percepând taxe

excesive. Deoarece creează presiune pe reducerea ratelor de impozitare şi a cheltuielilor

bugetare concurenţa fiscală poate fi considerată un factor foarte important de sprijinire a

liberalizării economiei mondiale.

În prezent există un nou mediu economic care este caracterizat de un nivel mare de

concurenţă, care nu întotdeauna este sănătoasa şi care evoluează in toate domeniile relevante,

inclusiv în sistemul de impozitare. Impactul concurenţei a încurajat ţările să depună mai multe

eforturi pentru crearea unor sisteme fiscale atractive pentru investitori.

Cu toate acestea, unele practici fiscale sunt anti-concurenţiale şi subminează

concurenţa loială şi încrederea publicului în sistemele de impozitare.

2. Definirea conceptului de politică fiscală 1

Conceptul de politică fiscală reprezintă ansamblul măsurilor iniţiate şi implementate

de Guvern, prin intermediul bugetelor publice, în scopul realizării şi menţinerii echilibrului

macroeconomic în economia reală.

Atât crearea pieţei unice, cât şi finalizarea Uniunii Economice şi Monetare au condus

la noi iniţiative comunitare în domeniul impozitării generale. Comunitatea urmăreşte un

număr de obiective:

Denaturarea concurenţei ca urmare a diferenţelor dintre ratele şi sistemele de

impozitare indirectă; acesta a fost scopul măsurilor legislative conform articolului 93,

privind TVA-ul şi accizele;

În domeniul impozitării directe, unde cadrul juridic existent ia în cea mai mare parte

forma unor acorduri bilaterale între statele membre, obiectivul principal al acţiunilor

1 http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/policies/tax/article_7321_ro.htm

1

comunitare, a fost de a acoperi lacunele ce permit evaziunea fiscală şi de a preveni

dubla impozitare;

Dispoziţiile Tratatului de la Maastrikt, privind Uniunea Economică şi Monetară au

introdus o nouă dimensiune a politicii fiscale generale prin limitarea capacităţii

Guvernelor de a finanţa cheltuielile publice prin credite. Conform pactului de

stabilitate si creştere, statele membre participante la zona euro nu trebuie să

înregistreze niciodată deficite bugetare peste un nivel de 3 % din PIB. Obiectivul

general al pactului este acela ca bugetele statelor membre să fie aproximativ

echilibrate de-a lungul ciclului economic. La orice nivel dat al PIB-ului, cheltuieli

publice mai mari pot fi finanţate doar prin intermediul unor venituri fiscale mai mari;

Prevenirea efectelor dăunătoare ale concurenţei fiscale, mai ales migraţia bazelor

fiscale naţionale, deoarece societăţile tind să migreze în statele membre în căutarea

celui mai favorabil regim fiscal. Chiar dacă o astfel de concurenţă poate avea efectul

benefic de a limita capacitatea Guvernelor de a impozita şi de a cheltui, aceasta poate,

de asemenea, să denatureze structurile fiscale.

3. Definirea conceptului de concurenţă fiscală

3.1 Conceptul de concurenţă fiscală

Concurenţa s-a intensificat semnificativ în ultimele decenii, practic este prezentă peste

tot în lume. Nu cu mult timp în urmă, concurenţa era aproape inexistentă în multe domenii de

activitate, pieţele erau protejate, iar poziţiile dominante de piaţă constituiau regula.

Concurenţa fiscală nu poate fi considerată concurenţă în sens real. În timp ce concurenţa de

piaţă domină legea cererii şi a ofertei, cea fiscală este jocul intereselor politice şi economice.

Concurenţa fiscală reprezintă o temă de cercetare de actualitate în contextul

accelerării procesului de globalizare. Acest subiect ocupă un loc important in Uniunea

Europeană, caracterizat printr-un grad ridicat de integrare economică, monedă unică şi

libertate de circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Cu toate acestea, au

existat puţine demersuri cu privire la definirea acestui concept.

Tannenwald (1994), în “ Enciclopedya of Tax Policy” oferă o definiţie atât a

concurenţei fiscale explicite, cât şi o definiţie a celei implicite: “ Guvernele se angajează în

concurenţă fiscală explicită atunci când stabilesc reglementări fiscale special concepute pentru

a creşte atractivitatea jurisdicţiei pentru întreprinderi, rezidenţi , forţă de muncă sau

2

consumatori. Guvernele se angajează în concurenţă fiscală implicită atunci când îşi modifică

unele obiective de politică fiscală pentru a tempera efectele concurenţei din partea altor

guverne.” 2

Potrivit Mitchell (2001) concurenţa fiscală generează politici fiscale responsabile.

Creşterea mobilităţii capitalului generează situaţii în care contribuabilul îşi mută foarte uşor

capitalul în jurisdicţii cu fiscalitate mai redusă. Din acest motiv, concurenţa fiscală poate fi

considerată un factor important de sprijinire a liberalizării economiei mondiale, deoarece

creează presiune pe reducerea ratelor de impozitare şi a cheltuielilor bugetare.3

Wilson şi Wildasin (2004) au procedat într-un mod diferit, definind concurenţa fiscală

în funcţie de formele sale de manifestare, sfera de cuprindere fiind în sens larg, cât şi în sens

restrâns. “În sens larg, concurenţa fiscală poate fi definită ca fiind orice context fiscal în care

diferite guverne independente nu îşi coordonează politicile fiscale. Într-un sens mai

restrâns,poate fi definită ca fiind orice context fiscal în care diferite guverne independente nu

îşi coordonează politicile fiscale, iar politica fiscală a fiecărui guvern influenţează asupra

modalităţii de alocare a veniturilor fiscale între acestea (concurenţa fiscală pe verticală). În

sens restrâns, concurenţa fiscală poate fi definită ca fiind orice context fiscal în care diferite

guverne independente nu îşi coordonează politicile fiscale, iar politica fiscală a fiecărui

guvern influenţează asupra modalităţii de alocare a materiei impozabile cu grad ridicat de

mobilitate între jurisdicţiile sau regiunile reprezentate de aceste guverne ( concurenţa fiscală

pe orizontală )”. 4

Keen (2008) defineşte concurenţa fiscală ca fiind “ context fiscal strategic, în cadrul

mai larg al necooperării între jurisdicţii fiscale (ţări, state sau regiuni dintr-o federaţie), în care

fiecare îşi stabileşte unii parametrii ai sistemului fiscal în funcţie de impozitele practicate de

celelalte.” 5

2 Chelan (Trandafir) Alina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul globalizării” (2011), capitolul “Abordări conceptuale şi teorii privind concurenţa fiscală” pag. 21;3 http://oeconomica.upm.ro/O_V_c/4_MihaelaGondor.pdf 4 Chelan (Trandafir) Alina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul globalizării” (2011), capitolul “Abordări conceptuale şi teorii privind concurenţa fiscală” pag. 22;

5 Chelan (Trandafir) Alina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul globalizării” (2011), capitolul “Abordări conceptuale şi teorii privind concurenţa fiscală” pag. 22;

3

3.2 Armonizare versus concurenţă

Concurenţa prin reducerea impozitelor are loc atunci când indivizii pot opta pentru

jurisdicţiile fiscale mai blânde în ceea ce priveşte impunerea venitului obţinut. Migraţia către

sistemele fiscale mai puţin “opresive”, disciplinează guvernele şi răsplăteşte ţările care reduc

nivelul impozitelor ca o măsură de stimulare a creşterii economice. La fel ca majoritatea

formelor de concurenţă, şi concurenţa fiscală generează rezultate pozitive. Contribuabilii

păstrează o parte mai mare din veniturile obţinute, iar performanţa economică este stimulată

datorită impozitelor mai mici asupra muncii, economisirii şi investiţiilor. Speriate de

posibilitatea reducerii surselor de venituri bugetare, ţările bogate condamnă concurenţa prin

impozite, dorind să o vadă redusă sau eliminată. Ţările bogate promovează diferite forme de

armonizare care să evite transferul slujbelor şi al capitalului din ţările bogate către cele în curs

de dezvoltare. Aceste propuneri sunt în contradicţie cu principiile unui sistem fiscal eficient.

Armonizarea fiscală presupune impozite mai mari, dar, în acelaşi timp, înseamnă dubla

impunere a venitului economisit şi investit. De asemenea, înseamnă impunere extrateritorială

întrucât multe scheme de armonizare sunt astfel concepute încât să permită guvernelor să

impună activitatea economică în afara graniţelor. Armonizarea fiscală trebuie respinsă nu

pentru că nu poate fi realizată, ci pentru că ea este împotriva interesului tuturor

contribuabililor europeni. Ea ar mări puterea statelor asupra cetăţenilor, ar încuraja

iresponsabilitatea fiscală a guvernelor, ar reduce creşterea economică, împiedicând astfel

recuperarea decalajelor care separă ţările mai sărace de cele mai bogate din UE.

Pentru ţările mai sărace ale UE, ratele mai reduse de impozitare sunt printre puţinele

argumente prin care pot atrage investiţiile străine şi încuraja întreprinzătorii locali.

Armonizarea fiscală ar întârzia dezvoltarea tuturor ţărilor, dar efectele cele mai grave ar fi în

ţările sărace. 6

Scopul concurenţei fiscale este atragerea investiţiilor străine şi dezvoltarea celor

prezente, deci concurenţa fiscală va determina fiecare ţară să îşi modernizeze în permanenţă

propriul sistem fiscal şi să reduca presiunea fiscală asupra factorilor mobili, munca şi

capitalul. Cu cât sunt atrase mai mult capital şi mai mult forţa de muncă, cu atât mai

performantă este politica fiscală naţională respectivă. Prin urmare, concurenţa fiscală ar putea

contribui la creşterea competitivităţii naţionale şi a competitivităţii UE7 în ansamblul său.

6 Radu Nechita- http://www.ecol.ro/content/europa-are-nevoie-de-concuren%C8%9Ba-fiscala-nu-de-armonizare-fiscala “Europa are nevoie de concurenţă fiscală, nu de armonizare fiscală”, 24 februarie 2011;7 Uniunea Europeană;

4

4. Formele de manifestare ale concurenţei fiscale

În funcţie de scopurile urmărite de autorităţi, de instrumentele fiscale utilizate, precum

şi de raporturile ierarhice în care se află autorităţile publice respective, concurenţa fiscală

poate avea mai multe forme de manifestare.

În funcţie de raporturile ierarhice în care se află autoritaţiile publice implicate, putem

avea: concurenţă fiscală pe orizontală, când autoritaţile sunt situate pe acelaşi nivel de

guvernare şi concurenţă fiscală pe verticală, atunci când autorităţi publice aflate pe diferite

niveluri de guvernare impozitează aceeaşi materie impozabilă.

În general concurenţa fiscală este privită ca producând impozite ineficient de scăzute,

însă există concurenţa fiscală verticală şi concurenţa fiscală privind convenţiile dublei

impozitări ce produc impozite ineficient de ridicate.

În funcţie de instrumentele fiscale utilizate de autorităţi, avem: concurenţă prin cotele

de impunere când autorităţiile stabilesc cote de impunere mai mici în raport cu cotele

practicate în alte jurisdicţii fiscale, concurenţă prin bazele de impunere, când autorităţile

acorda diferite facilităţi în stabilirea materiei impozabile (acordarea de deduceri, prevederi cu

privire la tratamentul fiscal al pierderilor, etc.) şi concurenţă prin cheltuieli publice când

autorităţile alocă un volum mare de cheltuieli pentru a furniza bunuri publice care cresc

productivitatea întreprinderilor (infrastructura), în scopul de a le determina să aleagă propria

jurisdicţie fiscală.

În funcţie de raporturile ierarhice în care se află autorităţile publice implicate rezultă

domenii de manifestare, când concurenţa dintre guverne are loc pentru atragerea investiţiilor

străine directe, investiţiilor de portofoliu, capitalului financiar cu grad ridicat de mobilitate,

necesar pentru finanţarea companiilor autohtone şi întărirea pieţei financiare locale.

De asemenea, există şi forme de concurenţă în care autorităţile nu se bazează exclusiv

pe variabile de ordin fiscal. O altă formă de manifestare a concurenţei se poate întâlni în

situaţia în care nu există standarde de mediu reglementate la nivel naţional, iar în tentativa de

a facilita localizarea unor întreprinderi în propria jurisdicţie fiscală, autorităţile locale sau

regionale concurează prin reducerea standardelor de mediu. Concurenţa fiscală între guverne

se poate manifesta şi prin reglementarea standardelor de calitate impuse produselor fabricate

în jurisdicţii fiscale proprii.

5. Efectele concurenţei fiscale

5

5.1 Efecte pozitive

Concurenţa dintre guverne poate avea şi efecte pozitive, iar în continuare vom

evidenţia factorii de creştere a eficienţei în sectorul public. Principalele efecte pozitive sunt:

Repercusiunea impozitelor;

Concentrarea producţiei;

Impactul asupra dimensiunii sectorului public;

Creşterea eficienţei bugetare;

Stimularea activităţii economice;

Repercusiunea impozitelor (reducerea vulnerabilităţii contribuabililor faţă de

exploatarea lor faţă de stat) se manifestă în exteriorul comunităţii, apărând în situaţia în care

impozitele instituite într-o comunitate au ca şi suportatori finali rezidenţi ai altor comunităţi

(tax exporting). De asemenea, o transmitere a sarcinii fiscale este si impozitarea veniturilor de

capital ale investitorilor nerezidenţi. “Astfel, autorităţile publice locale care instituie impozite

ce se pretează la fenomenul de repercusiune vor avea tendinţa de a supradimensiona volumul

serviciilor publice locale furnizate, întrucât consumatorii vor percepe că acestea au un cost

mai redus (Zodrow, 2003)” 8

Pe măsură ce ponderea activelor deţinute de către rezidenţi creşte, consecinţă a

procesului de globalizare, automat va creşte şi presiunea lor fiscală. Acest lucru duce la o

creştere nejustificată a chetuielilor publice. În acest caz, concurenţa între guverne pentru

atragerea factorilor mobili poate avea un impact pozitiv, prin limitarea acestor tendinţe. În

concluzie, concurenţa fiscală are un potenţial destul de mare de a produce efecte benefice.

Concentrarea producţiei este un fenomen ce are loc în ţările dezvoltate. Astfel,

bunurile publice puse la dispoziţia cetăţenilor sunt într-un volum mai mare, motiv pentru care

şi impozitele plătite de către aceştia sunt mai mari, comparativ cu ţările mai puţin dezvoltate.

În cazul folosirii unei armonizări fiscale, Baldwin şi Krugman (2004) evidenţiază consecinţele

în cadrul celor două tipuri de state.

Armonizarea fiscală presupune adoptarea unei cote de impunere comune, motiv pentru care

înţările mai puţin dezvoltate se ajunge la o scădere a investiţiilor străine, iar în ţările puternic

industrializate, volumul cheltuielilor publice se micşorează. O soluţie pentru evitarea acestor

8 http://store.ectap.ro/articole/490_ro.pdf pag.49;

6

consecinţe este adoptarea unor cote de impunere de nivel minim, care să nu afecteze ţările

puţin dezvoltate.

Impactul asupra dimensiunii sectorului public este cel mai important efect pozitiv

al concurenţei fiscale şi sunt multe teorii care au dezvoltat implicaţia acesteia.

Teoria opţiunilor publice explică tendinţa naturală de creştere nejustificată a sectorului public.

Teoreticienii evidenţiază ideea că reprezentanţii guvernelor nu iau decizii care sa maximizeze

bunăstarea cetăţenilor, ci, mai degrabă să maximizeze bunăstarea proprie. Astfel, sectorul

public caută în permanenţă să maximizeze veniturile prelevate din sectorul privat.

“Buchanan şi Brennan (1980) demonstreazăcă o concurenţă dintre guverne, la fel ca şi

concurenţa din sectorul privat, limitează capacitatea statului de a-şi întări controlul asupra

economiei.”9

Un alt efect pozitiv al concurenţei fiscale este acela de micşorare a risipei (limitarea

expansiunii sectorului public) astfel încât reprezentanţii publici vor folosi resursele financiare

în scopuri cu adevărat utile pentru întreaga societate, având mai multă responsabilitate; acest

lucru este evidenţiat de modelele dezvoltate de Edwards şi Keen (1996), Rauscher (1998) şi,

mai recent, Wilson (2005), Eggert şi Sørensen (2008) sauJaneba şi Schjelderup (2009).

Cu toate acestea, chiar dacă la nivel teoretic concurenţa fiscală duce la bunăstarea

cetăţenilor, în practică nu este totul la fel de bine conturat şi poate pentru că politicienii

continuă să ia decizii negative pentru economie, prin cheltuieli care nu fac decât să ducă spre

deficit bugetar. Astfel, concurenţa fiscală rămâne o modalitate indirectă de a aduce eficienţă

în sectorul public.

Creşterea eficienţei bugetare este stimulată de către concurenţa fiscală, întrucât

contribuabilul are parte de cele mai bune servicii la cel mai mic cost. Însa, statul trebuie să nu

ajungă la risipă, să gestioneze cu grijă resursele, deoare cecreşterea cheltuielilor duce automat

la reducerea bugetului.

Stimularea activităţii economice are loc prin eliberarea investiţiilor de o parte din

povara impozitării. Astfel, nu mai există o teamă continuă pentru economisire şi creştere a

capitalului disponibil sau pentru dividentele puternic impozitate.

9 Chelan (Trandafir) Alina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul globalizării” (2011), capitolul “Abordări ale concurenţei fiscale din punct de vedere al efectelor pe care le generează” pag.38;

7

5.2 Efectele negative

Efectele negative se referă la:

Producerea unui nivel suboptim al bunurilor publice;

Erodarea veniturilor bugetare;

Deplasarea poverii fiscalea suprabazelor de impunere maipuţin mobile;

Distorsionarea alocării resurselor;

Inducerea de interacţiuni strategice între autorităţile fiscale;

Producerea unui nivel suboptim al bunurilor publice are loc din cauza intensificării

concurenţei fiscale care scade povara impozitării contribuabililor, însă în acest fel cheltuielile

publice nu pot fi acoperite în totalitate pe termen lung. (costul marginal al furnizării de bunuri

publice nu poate fi acoperit).

Cu toate acestea, există teorii care contestă această idee. Tanzi şi Schuknecht (2000)

afirmă că nu există indicii care să ateste că ţările cu venituri bugetare mai reduse în raport cu

PIB produc indicatori sociali mai mici, comparativ cu ţările cu bugete mai mari. Ei explică

faptul că reprezentanţii Guvernului nu au nevoie de mai mult de un procent de 25-30% din

PIB pentru a finanţa cheltuielile necesare. De asemenea, nici la nivelul Uniunii Europene nu

există date statistice care să evidenţieze limitarea cheltuielilor pentru bunuri publice din cauza

unor încasări bugetare mai scăzute. Astfel, reducerea veniturilor bugetare nu duce automat la

suboptimizarea bunurilor publice, dar mai degrabă este de aşteptat ca guvernele să reacţioneze

prin comprimarea transferurilor bugetare.

Erodarea veniturilor bugetare care duce la eforturi mari de reducere a deficitului

bugetar reprezintă o problemă delicată în Uniunea Europeană.

Principalele cauze ale acestui efect sunt: 10

Reducerea încasarilor din impozitele asupra bazelor mobile de impunere, ca

urmare a reducerilor ratelor de impunere;

Fluxul de factori de producţie care vin din ţările cu cote de impozitare înalte spre

ţările cu impozite mai mici;

10 Chelan (Trandafir) Alina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul globalizării” (2011), capitolul “Abordări ale concurenţei fiscale din punct de vedere al efectelor pe care le generează” pag.40;

8

Realocarea factorilor mobili de producţie poate afecta negativ remunerarea

factorilor imobili, cu consecinţă asupra erodării suplimentare a bazelor de

impunere;

Acest fenomen însă, s-a manifestat în foarte puţine ţări, în special cu probleme economice,

care au dezvoltat o concurenţă fiscală agresivă, în ideea de a atrage investiţii de dimensiuni

importante.

Deplasarea poverii fiscale asupra bazelor de impunere mai puţin mobile cu

repercusiuni în plan social. Ce înseamnă acest lucru? Pentru a compensa pierderile bugetare

datorate scăderii presiunii fiscale ale contribuabililor, cauzate de către existenţa concurenţei

fiscale. Guvernul încearcă să caute soluţii. O primă idee este creşterea impozitelor indirecte,

însă la nivelul statelor Uniunii Europene nivelul acestora este deja ridicat, în special în cazul

accizelor şi al taxelor vamale.

Astfel, o decizie a fost creşterea bazelor de impozitare asupra muncii salariale (mai

putin mobile) si reducerea ratelor de impunere a capitalului şi a activităţilor independente

(mai mobile). În Uniunea Europeană rata de impunere pentru capital s-a redus cu o zecime în

ultimul deceniu, iar munca salarială s-a impozitat cu o zecime mai mult. (Bratton W şi MC

Cathery, 2001)

Distorsionarea alocării resurselor prin influenţarea deciziilor de amplasare a

investiţiilor. Acest efect a fost de multe ori contestat, deoarece concurenţa fiscală nu

reprezintă principalul factor de atragere a spaţiului de investiţie, ci contează de asemenea

apropierea de consumatori, forţa de muncă ieftină, calificarea profesională a acestora,

cheltuielile cu infrastructura etc. Totuşi, în multe studii a fost demonstrat faptul că rata de

impozitare mai mică a crescut nivelul investiţiilor. În 2002, respectiv 2006, Cnossen şi

Wolfgang Eggert împreună cu Andreas Haufler au ajuns la rezultate apropiate în studiul lor.

Astfel, o reducere a ratei de impozitare în ţara gazdă cu un punct procentual duce la o creştere

a investiţiilor cu 4,3%, respectiv cu 3,3%.

Inducerea de interacţiuni strategice între autorităţile fiscale, efect cunoscut sub

numele de race to the bottom face referire la stabilirea unor niveluri cât mai mici ale ratelor

de impunere. Discuţiile despre ineficienţa guvernelor în competiţia pentru atragerea de

capitaluri a dus la naşterea unor modele care exprimă acest fenomen, însă nu este documentat

empiric. Un studiu efectuat în anul 2004 de către Ruud de Mooji a evidenţiat situaţia existentă

9

în Uniunea Europeană. Astfel, o creştere a ratelor de impunere din ţările învecinate cu 10%,

determină o creştere cu 8% a ratelor de impunere în ţările europene.

Cu toate acestea, fenomenul de race to the bottom şi subdimensionarea bunurilor

publice pot fi minimizate astfel:11

Ţările member dezvoltate care tind să aibă rate de impunere mai ridicate, îşi pot

permite să valorifice economii de scală în producerea bunurilor publice, ceea ce

reduce riscul unei sub-furnizări a lor;

În acelaşi sens se manifestă şi persistenţa unei importante înclinaţii către piaţa internă

a investiţiilor;

5.3 Manifestarea efectelor12

Manifestarea efectelor concurenţei fiscale depinde de o multitudine de factori, pe care

literatura de specialitate i-a pus treptat în evidenţă:

Disponibilitatea mecanismelor alternative care pot substitui impozitele ca instrument

de atragere a capitalului;

Asimetriile dintre ţări din punct de vedere al dimensiunilor şi al dotărilor cu resurse;

Concentrarea producţiei în anumite spaţii geografice;

Existenţa economiilor de scală în furnizarea bunurilor şi serviciilor publice;

Posibilitatea compensării transfrontieră a pierderilor fiscale;

Oferirea de către sectorul public a unor intrări care reduc costul privat de producţie;

6. Concurenţa fiscală în UE prin cotele de impozit

6.1. Concurenţa fiscală privind impozitul pe profit

11 Chelan (Trandafir) Adina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul globalizării” (2011), capitolul “Abordări ale concurenţei fiscale din punct de vedere al efectelor pe care le generează” pag.43;12 Chelan (Trandafir) Adina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul globalizării” (2011), capitolul “Abordări ale concurenţei fiscale din punct de vedere al efectelor pe care le generează” pag.43

10

Austria

Bulgaria

Republica

Ceha

Estonia

Franta

Grecia

Irlanda

Letonia

Luxe

mburg

Olanda

Portuga

lia

Slova

cia

Span

ia

Regatu

l Unit

05

10152025303540

Cota combinata a impozitului pe profit(%)

Cota combinata a impozitului pe profit(%)

Figura 1. Cotele de impunere ale impozitului pe profit ale corporatiilor UE27

Sursă: Prelucrare proprie pe baza datelor din tabelul 1

În figura 1 sunt prezentate cotele de impozit. Aceste cote diferă semnificativ la cele 27

de state membre ale UE. Impozitul pe profit a fost redus în Ungaria la 19%, iar aceasta a

indus Austria să-l coboare de la 34% la 25%. Şi Polonia a redus acest impozit de la 27% la

19%. Cea mai mică cotă nominală de impozitare este de 10% şi se înregistrează în Bulgaria şi

Cipru. Acestea sunt urmate de către Irlanda, cu o cotă de 12,5%, Letonia, Lituania cu 15% şi

România cu 16%. Toate acestea au cote nominale sub media UE27, care este de 22%. La

polul opus cu cea mai mare cotă nominală a impozitului pe profit se situează Malta cu 35%,

urmată de Franţa cu 33,33%, Belgia cu 33% şi Spania cu 30%. 13

Austria

Bulgaria

Republica

Ceha

Estonia

Franta

Grecia

Irlanda

Letonia

Luxe

mburg

Olanda

Portuga

lia

Slova

cia

Span

ia

Regatu

l Unit

01020304050607080

Cota nominala a impozitului pe profit(%)Cota combinata a impozitului pe profit(%)

Figura 2. Cotele impozitului pe profit nominale şi combinate în UE2713 http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/other_taxes/financial_sector/index_en.htm

11

Sursă: Prelucrare proprie pe baza datelor din tabelul 1

În figura 2 sunt prezentate comparativ cotele nominale şi cotele combinate ale

impozitului pe profit în UE27. Cotele combinate includ pe lângă cota nominală, cea de care

beneficiează autoritatea centrală şi cotele procentuale din profit care revin autorităţilor locale,

precum şi anumite suprataxe. Cea mai mare diferenţă se înregistrează în Germania, de la 15%

cât revine autorităţii centrale, la 29,8% cotă combinată, care include şi 14% ce revin

autorităţilor locale. De asemenea, în Belgia se percepe o suprataxă de criză de 3% de care

beneficiază doar autorităţile centrale, având o cotă combinată de 33,99%. În Ungaria cota

combinată este de 22,62 % şi include, pe lângă cota nominală de 19% şi 2% ce revin

autorităţilor locale. Portugalia percepe o cotă de profit la nivel local de 1,5%, ajugând la o

cotă combinată peste media UE27 (23%) de 26,5%.14

Economiile cu o cotă de impozit scăzută nu sunt neapărat un model pentru celelalte

economii. Companiile înţeleg nevoia de a plăti impozite şi faptul că perceperea taxelor nu este

o sarcină uşoară pentru Guvern. Guvernul are responsabilitatea de a utiliza impozitele, de a

îndeplini obiectivele economice şi sociale şi de a îmbunătăţi infrastructura şi calitatea vieţii

cetăţenilor, care la rândul lor, vor beneficia de activităţile companiilor.

Plata impozitului pe profit este numai una dintre multele taxe plătite de companii.

Taxele pe muncă includ o varietate de impozite şi de contribuţii sociale, care se referă la

ocuparea forţei de muncă şi pot fi percepute de la angajatori sau angajaţi. Unele economii

percep o singură contribuţie socială, cum este impozitul pe salarii în Suedia, care este suportat

atât de către angajator, cât şi de angajat. În altele, există mai multe contribuţii diferite. Un

exemplu negativ îl reprezintă România care are şapte astfel de cotribuţii, contribuţii de

securitate socială, contribuţii la asigurările de sănatate şi de şomaj; acestea sunt suportate atât

de angajator, cât şi de angajat; fondul de risc de accident, comisionul pentru inspectoratul de

muncă, fondul de garantare şi concediul medical, sunt suportate numai de către angajator. La

nivel mondial doar Ucraina depăşeşte România cu 135 de impozite plătite pe an, iar în UE,

România ocupă primul loc cu 113 impozite de plătit într-un an. La polul opus se află Suedia,

unde se plătesc doar două impozite pe an. Numărul de taxe este important deoarece poate

influenţa decizia de a investi.

7. Măsuri adoptate pentru combaterea concurenţei fiscale

14 http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/other_taxes/financial_sector/index_en.htm

12

7.1. Măsuri adoptate de către Uniunea Europeană pentru combaterea concurenţei

fiscale dăunătoare

Crearea Pieţei Unice şi apariţia Uniunii Monetare au condus la diferenţe în cadrul

sistemelor fiscale naţionale, acestea având o influenţă crescândă asupra deciziilor economice

luate de către persoane fizice şi juridice. Între anii 1980-1997, au existat schimbări

fundamentale în structura de impozitare în UE. Povara fiscală s-a mutat tot mai mult asupra

factorilor imobili de producţie, în special asupra forţei de muncă, şi s-a distanţat de mai mulţi

factori mobili de producţie, cum ar fi capitalul. “Statisticile arată că rata de impozitare medie

implicită privind forţa de muncă ocupată a crescut de la 35% la 42%, în timp ce rata

corespunzătoare pentru capital şi muncă care desfăşoară activităţi independente a scăzut de la

42% la 37%.”15

Statele membre şi Comisia Europeană au încercat să prevină efectele negative ale

concurenţei fiscale, în special a migrării bazelor de impozitare naţionale, ca urmare a firmelor

ce îşi mută sediul în alt stat în căutarea celui mai favorabil regim fiscal. Chiar dacă o astfel de

concurenţă poate avea efecte benefice prin limitarea guvernelor de a impozita şi de a cheltui,

totuşi ea denaturează structura impozitului.

Pricipalele măsuri adoptate de către Uniunea Europeană în lupta împotriva concurenţei

fiscale dăunătoare sunt cunoscute sub denumirea de „Pachetul Monti”, adoptat în 1997.

Acestea au fost:

- “Un cod de conduită pentru impozitarea afacerilor, cod ce reprezintă voinţa comună a

statelor membre, nefiind un instrument obligatoriu. Conform acestui cod, statele

membre vorcombateconcurenţaîndomeniulimpozitării.“16

Măsurile incluse în Cod pot opera în temeiul cotei de impozitare nominală, a bazei de

impozitare sau a oricărui alt factor relevant.

- Eliminarea distorsiunilor la impozitarea veniturilor din capital, se stabileşte un nivel

minim de impozitare a dobânzilor;

15 Chelan (Trandafir) Adina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul globalizării” (2011), capitolul “Măsurile adoptate în lupta împotriva efectelor negative ale concurenţei fiscale ” pag.45;16 http://www.mf.gov.md/common/cooperinternal/singlelow/10Impozitarea.pdf

13

- Măsuri de eliminare a impozitelor reţinute la sursă asupra dobânzilor transfrontaliere

şi a redevenţelor plătite între companii;

- Ajutoare fiscale din partea statului;

O altă măsură de combatere a concurenţei fiscale dăunătoare este baza de impozitare

consolidată comună pentru întreprinderi (CCCTB). Aceasta reprezintă un set unic de reguli pe

care întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în UE îl poate folosi pentru calcularea

profiturilor impozabile. Baza de impozitare reprezintă cuantumul profitului unei întreprinderi

care va fi impozat. Obiectivele acestei măsuri sunt: aportul la simplificarea reglementărilor

fiscale, reducerea costurilor şi înlăturarea obstacolelor fiscale pentru companiile care

desfăşoară activităţi transfrontaliere. Sistemul CCCTB este opţional şi este menit să elimine

obstacolele din calea pieţei interne, astfel încât activităţile economice transfrontaliere ale

întreprinderilor să fie mai simple şi mai puţin costisitoare.

“Prin crearea unei baze uniforme, CCCTB va spori transparența și, prin urmare, va

garanta o concurență bazată pe cotele de impozitare efective, și nu pe eventualele elemente

ascunse ale diferitelor baze de impozitare. Aceasta ar trebui să dea naștere unei concurențe

fiscale mai transparente și mai echitabile. Statele membre vor continua să își stabilească

propriile cote de impozitare ale societăților pe teritoriile lor.” 17

Rezultatele estimate pentru baza consolidată comună pentru întreprinderi:

a) posibilitatea compensării transfrontaliere a pierderilor;

b) reducerea situaţiilor de dublă impunere sau supraimpozitare;

c) diminuarea oportunităţilor de planificare fiscală abuzivă sau neintenţionată ale societăţilor

d) posibilitatea aplicării unui sistem comun de impozitare a profitului în Uniunea Europeană; 18

7.2. Măsuri adoptate la nivel internaţional pentru combaterea concurenţei fiscale

dăunătoare

17 http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-11-171_ro.htm

18http://www.finantearges.ro/Presa/evenimente/05042012/Material%20Lector%20Daniela%20Parvu%20-%20Nevoia

%20de%20coordonare%20fiscala%20la%20nivelul%20Uniunii%20Europene.pdf

14

Concurenţa fiscală poate avea si efecte negative, datorate apariţiei de noi modalităţi prin

care companiile pot reduce la minimum sau pot evita taxele. Acest lucru se întâmplă în ţările

în curs de dezvoltare, care pot exploata aceste oportunităţi, cum ar fi redirecţionarea

capitalului şi altor factori mobili.

“ În 1998, OCDE a publicat un raport ce vizează concurenţa fiscală dăunătoare, concurenţă

care diminuează bunăstarea globală şi subminează încrederea contribuabilului în integritatea

sistemelor fiscale.Raportul recunoaşte distincţia dintre regimurile fiscale acceptabile şi cele

dăunătoare şi analizează caracteristicile sistemelor de impozitare bazate pe principiul

reşedinţei, cât şi cele bazate pe principiul originii.” 19

Raportul se adresează practicilor fiscale dăunătoare sub forma paradisurilor fiscale şi

regimurile preferenţiale fiscale dăunătoare din ţările membre OCDE, şi din alte ţări. Acesta

serveşte la consolidarea şi îmbunătăţirea politicilor fiscale la nivel internaţional, prin

descurajarea răspândirii paradisurilor fiscale şi regimurilor fiscale dăunătoare.

Propunerile Raportului:

- Să stabilească Liniile directoare privind regimurile fiscale preferenţiale dăunătoare:

restricţii în adoptarea de noi măsuri pentru extinderea domeniului de aplicare sau în

consolidarea măsurilor existente, statele membre trebuie să elimine acele caracteristici

dăunătoare ale regimurilor fiscale preferenţiale;

- Să elaboreze o listă a paradisurilor fiscale;

Proiectul OCDE a urmărit obiective multiple. Paradisurile fiscale au fost atacate ca

jurisdicţii întregi, scopul fiind eludarea impozitului pe profit. “Aceste preocupări s-au axat pe

2 tipuri de “scamatorii” fiscale: falsificarea creanţelor activităţii firmei în jurisdicţiile cu rate

mici de impozitare a profitului şi realizarea de investiţii “offshore” de către agenţi economici

în încercarea de a face căştigurile din aceste fonduri invizibile pentru autorităţile fiscale din

ţara de origine.” 20

19 Chelan (Trandafir) Adina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul globalizării” (2011), capitolul “Măsurile adoptate în lupta împotriva efectelor negative ale concurenţei fiscale ”, pag. 52;

20 Chelan (Trandafir) Adina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul globalizării” (2011), capitolul “Măsurile adoptate în lupta împotriva efectelor negative ale concurenţei fiscale ”, pag. 53;

15

8. Concluzii

În concluzie, concurenţa fiscală conduce la reducerea impozitelor aplicate asupra unor

factori mobili, diminuarea volumului serviciilor publice şi nu în ultimul rând contribuie la

creşterea eficienţei în utilizarea fondurilor publice.

Efectele negative asociate acestui fenomen, discutate în nenumărate studii, se pare că

sunt nesemnificative pentru bunăstarea cetăţenilor, însă pentru câştigarea eficienţei din punct

de vedere economic, statele trebuie să se protejeze împotriva riscului de erodare a bazelor

fiscale. Trebuie luată în considerare instabilitatea financiară tot mai accentuată prezentă la

nivel mondial.

O competiţie fiscală necontrolată într-o zonă caracterizată prin mobilitatea ridicată a

factorilor de producţie poate determina reducerea veniturilor bugetare şi poate afecta rolul

redistributiv al finanţelor publice.

9. BIBLIOGRAFIE

1.Iulian Vacarel, Finanţe publice, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti , 2007.

2. Chelan (Trandafir) Adina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra

României în contextul globalizării” (2011)

3. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/

4. http://jurnalul.ro/editorial/concurenta-fiscala-73084.html

16

5. http://www.wall-street.ro/articol/Economie/93325/PwC-Concurenta-fiscala-neloiala-si-

cavalcada-de-modificari-legislative-ingrijoreaza-mediul-de-afaceri.html

6.http://translate.google.com/translate?hl=ro&langpair=en|ro&u=http://en.wikipedia.org/

wiki/Tax_competition&ei=Q4bEUOmbGcWytAa37oG4Bw

7.http://translate.google.com/translate?hl=ro&langpair=en|ro&u=http://

www.financialtaskforce.org/2010/09/01/tax-competition/&ei=VIbEUOaqIMWdtAats4DwAg

8.http://translate.google.com/translate?hl=ro&langpair=en|ro&u=http://

www.financialtaskforce.org/2010/09/01/tax-competition/&ei=VIbEUOaqIMWdtAats4DwAg

9.http://catatimes.wordpress.com/2012/11/22/concurenta-fiscala-in-practica/

10.http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/policies/tax/article_7321_ro.htm

11. http://stiri888.ro/a/2355046/concurenta_fiscala_-_un_pericol

12. http://catatimes.wordpress.com/2012/11/22/concurenta-fiscala-in-practica/

10. ANEXE

Stat

Membru

Cota combinată a impozitului

pe profit(%)

Cota nominală a impozitului

pe profit(%)

Austria 25 25

Belgia 33,99 33

Bulgaria 10 10

Cipru 10 10

Republica Cehă 19 19

17

Danemarca 25 25

Estonia 21 21

Finlanda 26 26

Franţa 33,33 33,33

Germania 29,8 15

Grecia 23 23

Ungaria 20,62 19

Irlanda 12,5 12,5

Italia 27,5 27,5

Letonia 15 15

Lituania 15 15

Luxemburg 28,59 21

Malta 35 35

Olanda 25,5 25,5

Polonia 19 19

Portugalia 26,5 25

România 16 16

Slovacia 19 19

Slovenia 20 20

Spania 30 30

Suedia 26,3 26,3

Regatul Unit 28 28

Media UE27 23 22

Tabel 1. Cotele de impunere ale impozitului pe profit ale corporaţiilor UE2

Sursa : Eurostat

18

19

20