Concepte de bază ale dezvoltarii durabile

Concept de bază: satisfacerea nevoilor generaţiilor următoare; echitate intergeneraţii.

Dezvoltarea durabilă este acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără a compromite

posibilitatea ca generaţiile următoare să îşi satisfacă propriile nevoi.

Brundtland Report (1987)

Viziunea şi conceptele cheie ale raportului Brundtland

Deşi percepută la început ca un organism menit să rezolve în principal probleme legate de

mediul înconjurător, comisia a arătat încă de la început că dezvoltarea economică este o

componentă cheie a preocupărilor sale, atrăgând atenţia asupra sărăciei endemice care se găsea în

multe ţări din lumea a treia. Elementul de noutate al raportului comisiei se referă la corelarea a

două probleme percepute până atunci ca fiind complet diferite (atât în ceea ce priveşte

localizarea lor geografică cât şi soluţiile şi actorii implicaţi): pe de o parte protecţia mediul

înconjurător, văzută în general ca o problemă determinată de industrializare şi afluenţă în ţările

dezvoltate; pe de altă parte, problema dezvoltării economice a ţărilor sărace din lumea a treia,

care trebuie să implementeze politici pentru a deveni bogate/dezvoltate. Respingând abordarea

separată a dimensiunilor economice şi de mediu, comisia a încercat prin intermediul conceptului

de dezvoltare durabilă să creeze o punte între aceste două dimensiuni, fapt care se află la baza

multor critici ulterioare referitoare la caracterul eluziv şi vag al conceptului. Această viziune este

detaliată în capitolul 1 al raportului intitulat A Threatened Future.

“în trecut am fost preocupaţi de impactul creşterii ecnomice asupra mediului (...) acum suntem

nevoiţi să ne preocupăm de impactul stresului ecologic – degradarea solului, a cursurilor de

apă, a atmosferei şi a pădurilor – asupra evoluţiei economice viitoare”

Definiţia enunţată de comisie şi devenită apoi extrem de cunoscută spune că dezvoltarea durabilă

este „acea dezvoltare care răspunde nevoilor prezentului fără a compromite abilitatea

generaţiilor următoare de a-şi satisface propriile nevoi”.

Definiţia dată presupune o reorientare a politicilor publice pentru a determina „un proces de

schimbare în cadrul căruia exploatarea resurselor, direcţionarea investiţiilor, orientarea

dezvoltării tehnologice şi a schimbării instituţionale sunt toate în armonie şi cresc atât

potenţialul curent cât şi pe cel viitor de satisfacere a nevoilor şi aspiraţiilor umane”

Definiţia dată dezvoltării durabile conţine două concepte cheie:

a) conceptul de nevoi, înţelegând aici în principal nevoilor celor săraci, cărora trebuie să

li se acorde prioritate;

b) conceptul de limite sau praguri impuse de nivelul tehnologic şi al organizării sociale în

ceea ce priveşte abilitatea mediului înconjurător de a satisface nevoile prezente şi viitoare.

Un termen cheie al acestei secţinui a raportului se referă la revigorarea

dezvoltării/creşterii economice. Deşi aparant un obiectiv incompatibil cu spiritul raportului,

acesta este explicat prin alăturarea sintagmei de schimbări în ceea ce priveşte calitatea dezvoltării

– ea trebuie să implice un consum mai mic de resurse prime, să presupună o utilizare mai mică

de conbustibili/energie iar rezultatele ei să fie distribuite mai echitabil. Alte obiective ale

dezvoltării durabile, pe lângă revigorarea şi reorientarea calitativă a dezvoltării, menţionate în

raport includ: satisfacerea unor nevoi esenţiale vizând reursele alimentare, energetice, apă şi

igienă; asigurarea unui nivel sustenabil al populaţiei; reorientarea tehnologică şi managementul

riscului; şi corelarea dimensiunilor economică şi de mediu în procesul de luare al deciziilor.

În viziunea comisiei, dezvoltarea durabilă mai implică şi o responsabilitate a unui spectru

larg de actori – atât din sfera publică cât şi din cea de afaceri, cuplată cu o largă participare a

publicului precum şi cu creşterea rolului şi a implicării organizaţiilor societăţii civile (nu ne

referim aici doar la ONG-uri ci şi la grupuri mai puţin formalizate, cum sunt de ex. la nivel local

asociaţii de proprietari, grupuri constituite la nivel de cartier pentru protejarea ordinii publice,

activişti locali etc). Un alt termen cheie este cel de integrare – în special integrarea

consideraţiilor de mediu în cadrul unor alte politici sectoriale distincte. Primul ministru

norvegian Bruntdland afirma că de multe ori miniştrii mediului sunt chemaţi să remedieze

dezastrele produse de alte politici sectoriale adoptate fără consultarea lor prealabilă încă din faza

de planificare a respective politici.

O largă parte a raportului este dedicată unor domenii sectoriale precise. Acestea sunt:

economia şi comerţul internaţional, populaţia, resusele alimentare, biodiversitatea, energia,

industria, dezvoltarea urbană, resursele deţinute în comun la nivel internaţional (oceane, aer etc),

pacea şi securitatea. Fiecărui dintre aceste domenii îi este rezervat câte un capitol distinct, în

cadrul căruia este detaliat modul în care dezvoltarea durabilă s-ar putea aplica pentru acel sector.

Raportul se încheie cu un capitol deosebit de important intitulat Towards Common

Action: Proposals for Institutional and Legal Change [Către o actţiune comună: propuneri pentru

schimbări instituţionale şi legale], care discută despre schimbările instituţionale şi legale care

sunt necesare pentru a pune în practică conceptul de dezvoltare durabilă. În ceea ce priveşte

schimbările instituţionale, acestea ar trebui să fie generate de principiul integrării discutat mai

sus.

Preocupările legate de mediu ar trebui astfel integrate în mandatul şi politicile

ministerelor, agenţiilor şi comisiilor legislative care se ocupă de politici economice şi planificare,

precum şi în al celor care au ca obiect politicile internaţionale. În plus, toate aceste agenţii ar

trebui să răspundă pentru modul în care politicile, programele şi bugetele lor contribuie la

promovarea dezvoltării durabile. În ceea ce priveşte schimbările legale, raportul subliniază

importanţa unor reforme atât la nivel naţional cât şi internaţional. Raportul a precedat adoptatrea

pe plan internaţional a unor documente internaţionale deosebit de importante precum Convenţia

Naţiunilor Unite privind Diversitatea Biologică. Raportul conţine, deşi într-o anexă, un set

important de principii legale în domeniul protecţiei mediului şi a dezvoltării durabile. Cele mai

importante dintre acestea sunt:

toate fiiinţele umane au dreptul fundamental la un mediu adecvat pentru sănătatea şi

bunăstarea lor

echitatete intergeneraţională:

toţi indivizii au dreptul de a participa la procesul de luare a deciziilor atunci când se

referă la activităţi care au un impact potenţial asupra mediului;

toţi indivizii au dreptul la obţinerea de daune şi/sau compensaţii atunci când sănătatea sau

mediul înconjurător le-au fost afectate.

Szécsi Csaba

Grupa 2742/2