conceperea si elaborarea ziarului - secretariat de redactie18-21

UNIVERSITATEA „HYPERION” FACULTATEA DE JURNALISM

Titular curs: conf. univ. dr Ioan DEAC

P R O G R A M A A N A L I T I C A Conceperea si elaborarea ziarului

Secretariat de redactie

Durata cursului: 56 ore curs 28 ore seminar Anul II, semestrul I & II

Obiectivele cursului: 1. Însusirea de catre studenti a conceptelor fundamentale necesare conceperii si

elaborarii unei publicatii; 2. Însusirea de catre studenti a regulilor impuse în paginarea si machetarea

publicatiilor; 3. Exersarea practic-aplicativa a activitatii de concepere si elaborare a

publicatiilor;

Continutul cursului: Cursul prezinta notiunile de baza si principiile fundamentale de concepere si elaborare a ziarelor si revistelor în cadrul institutiilor de presa. Accentul demersului formativ se va pune pe întelegerea, însusirea si exersarea principiilor de realizare a publicatiilor tiparite, astfel încât aspectele tehnice ale distribuirii elementelor materialelor jurnalistice în pagina publicatiilor sa contribuie la punerea în valoare a informatiilor. În acest scop, vor fi analizate publicatii care se manifesta în procesul de comunicare mediatica. O atentie deosebita se va acorda activitatilor practice si aplicative, astfel încât studentii sa fie implicati prin activitatea lor în întelegerea mecanismelor de facilitare a lecturii si a distribuirii materialelor jurnalistice în paginile publicatiilor. În egala masura se analizeaza aspectele estetice, simbolice si pragmatice ale specificatiilor conceptului redactional si grafic. Mod de evaluare: Examen practic Studentii, organizati pe redactii, vor concepe, vor proiecta, vor pagina si vor macheta o publicatie.

Tematica prelegerilor: C1 Produse informative tiparite Conceptul redactional si grafic C2 Formatul ziarelor; Paginarea ziarelor C3 Punerea în pagina a ziarelor; Coloana de ziar C4 Formatul revistelor; Paginarea revistelor C5 Punerea în pagina a revistelor; Coloana revistelor C6 Procedee de accentuare a punerii în pagina Accentuarea prin utilizarea caracterelor C7 Accentuarea prin pozitionarea elementelor materialului jurnalistic C8 Accentuarea prin folosirea imaginilor; Accentuarea prin folosirea culorilor C9 Elemente de particularizare a conceptului redactional si grafic Titrarea publicatiei; Titrarea paginilor si fasciculelor C10 Culoarea dominanta; Vignete, casete, ornamente, Semnarea articolelor; C11 Conceperea si elaborarea redactionala a produselor jurnalistice C12 Conceperea si elaborarea redactionala a ziarelor C13 Conceperea si elaborarea redactionala a revistelor C14 Elaborarea unui concept redactional si grafic C15 Secretariatul de redactie Rolul si misiunile secretariatului de redactie C16 Niveluri de lectura ale textului jurnalistic Facilitarea lecturii jurnalistice C17 Structura si activitatile secretariatului de redactie. Calibrarea si cotarea textelor C18 Tehnoredactarea titlurilor jurnalistice si a corpului de text C19 Tehnoredactarea sapoului, a stirii, a relatarii (rubricii permanente), a reportajului C20 Tehnoredactarea anchetei, interviului, declaratiei, portretului, sumarului C21 Tehnoredactarea comentariului si a editorialului C22 Machetarea primei pagini, a paginilor de interior, a ultimei pagini si a copertelor C23 Prelucrarea imaginilor jurnalistice C24 Corectura C25 Machetarea si paginarea publicatiilor C26 Machetarea si paginarea unui ziar C27 Machetarea si paginarea unei reviste C28 Tiparirea publicatiilor

Bibliografie minimala: *** – Dictionarul explicativ al limbii române, ed. Academiei Române, Bucuresti, 1975

*** – Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii române, ed. Academiei Române,

Bucuresti, 1982

Beldescu, G. – Punctuatia în limba româna, ed. Gramar, Bucuresti, 1997

Brielmaier, Peter & Wolf, Eberhard – Ghid de tehnoredactare, trad. Odobescu, Veaceslav, ed.

Polirom, Iasi, 1999

Coman, Mihai – Mass-media în România post comunista, ed. Polirom, Iasi, 2003

Coman, Mihai (coordonator) – Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, 2 vol., ed.

Polirom, Iasi, 1997 (vol. 1), 2000 (vol. 2)

Donay, Bernadette – Mise en page et typographie, Editions PSI, Paris

Funeriu, I. – Principii si norme de tehnoredactare computerizata, ed. Amarcord, Timisoara, 1998

Gaillard, Philippe – Tehnica jurnalismului, trad. Alex. Ilies Câmpeanu, ed. Stiintifica, Bucuresti, 2000

Guery, Louis – Manuel de secrétariat de rédaction, Les éditions CFPJ, Paris

Guery, Louis – Précis de mise en page, Les éditions CFPJ, Paris

Gutu Romalo, Valeria – Corectitudine si greseala – Limba româna de azi, ed. Humanitas, Bucuresti,

2000

Ichim, Mircea – Secretariatul de redactie, ed. FSP, Bucuresti, 1978

Jeanneney, Jean-Nöel – O istorie a mijloacelor de comunicare în masa, trad. Mihaela Calcan, ed.

Institutul European, Iasi, 1997

Moulliaud, Maurice & Tétu, Jean François – Presa cotidiana, trad. Valentina Pricopie, ed. Tritonic,

Bucuresti, 2003

Petcu, Marian – Tipologia presei românesti, ed. Institutul European, Iasi, 2000

Popescu, Cristian Florin & Bâlbâie, Radu – Mic dictionar de jurnalism, ed. Fundatia Rompres,

Bucuresti, 1998

Popescu, Florin Cristian – Manual de jurnalism, ed. Tritonic, Bucuresti, 2003

Popescu, Cristian Florin – Dictionar explicativ de jurnalism, relatii publice si publicitate, ed. Tritonic,

Bucuresti, 2002

Richaudeau, François – Manuel de typographie et de mise en page, Les éditions Retz, Paris

Randall, David – Jurnalistul universal, trad. Alexandru–Bradut Ulmanu, ed. Polirom, Iasi, 1998

Ioan Deac

Conceperea si elaborarea ziarului

– CURS –

Tema 1: Produse informative tiparite; Conceptul redactional si grafic Tema cuprinde o prelegere si o dezbatere (C1; C2) în care se vor studia si dezbate urmatoarele aspecte teoretice:

• Definirea categoriei produselor informative tiparite

• Inventarierea categoriilor de produse informative tiparite

• Studierea si dezbaterea caracteristicilor produselor informative tiparite

• Dezbatere asupra principalelor particularitati, avantaje si dezavantaje, ale produselor

informative tiparite

Continut

• Este identificat locul produselor informative între celelalte produse mediatice

• Sunt puse în discutie discuta functiile comunicarii pe care le satisface productia de publicatii

Obiective

• Întelegerea caracterului specific al tipariturilor în cadrul productiei mediatice si a necesitatii

conceptului redactional si grafic

• Întelegerea utilitatii si necesitatii productie publicistice din perspectiva satisfacerii functiilor

comunicarii

Resurse: Cuilenburg, van J.J. & Scholten, O. & Noomen, G.W. – Stiinta comunicarii, trad. Olteanu, Tudor, ed.

Humanitas, Bucuresti, 1998

Fiske, John – Introducere în stiintele comunicarii, trad. Monica Mitarca, ed. Polirom, Iasi, 2003

McQuail, Denis; Windahl, Sven – Modele ale comunicarii pentru studiul comunicarii de masa, trad.

Alina Bârgaoanu; Paul Dobrescu, ed. SNAPA, Bucuresti, 2001

Breton, Philippe – L’utopie de la communication: le mythe du village planétaire, ed. La

Découverte/Poche, Paris, 1997

Produse informative tiparite Aparitia ziarelor si revistelor se înscrie într-un proces mai complex de productie tipografica, care prezinta caracteristici mediatice si culturale specifice. Tipariturile sunt produsul activitatii de imprimare a unor texte sau imagini pe un suport material. Specificul activitatii de tiparire este conferit de posibilitatea de a repeta în mod identic imprimarea textelor sau imaginilor respective pe suportul material, rezultând astfel mai multe exemplare identice. Pentru imprimare pot fi folosite diverse sporturi materiale: hârtie, pânza, piele, lemn, metal, piatra, fresca, ceramica, plastic etc. Dar suportul care a consacrat activitatea de tiparire, care este cel mai raspândit si caruia îi este asociata ideea de imprimare este hârtia. Aceasta reprezinta modul de prezentare a celor mai multe tiparituri pe care le întâlnim în viata de zi cu zi: carti, ziare, reviste, brosuri, pliante, afise, formulare administrative etc. Tinând cont de aceasta diversitate, încercarea de a stabili o tipologie a acestora va urmari sa claseze si sa delimiteze între multele forme de prezentare si continuturi pe care le prezinta tipariturile si sa stabileasca cât mai clar care este locul pe care- l ocupa ziarele si revistele în cadrul acestei activitati. Datorita faptului ca presa scrisa (tiparita) reprezinta unul dintre cele patru canale ale comunicarii mediatice (alaturi de radio, televiziune si internet) ziarele si revistele se prezinta ca un autentic produs mediatic. Aceasta calitate este conferita de faptul ca produsele tiparite prezinta urmatoarele caracteristici:

a) identitate între exemplarele aceleiasi serii: fiind rezultatul unui proces de imprimare a unei

matrice originare pe un suport destinat acestei operatii, toate exemplarele produse astfel vor fi

identice si vor forma o unica aparitie;

b) unitate de continut în interiorul aceleiasi aparitii: produsul originar este astfel conceput încât sa

reprezinte fie o unitate de timp, fie una tematica, fie una de subiect, fie una spatiala;

c) independenta în raport cu sursa productiva: fiecare exemplar tiparit este independent fata de

matricea originara pe care o reproduce, nemaiavând nevoie de nici o legatura cu aceasta pentru

a putea vehicula informatiile pe care le contine (spre deosebire de produsele mediatice în flux –

radioul si televiziunea –, care presupun cu necesitate o conexiune continua cu sursa productiva;

d) mobilitate si integritate dependente de suportul de prezentare: orice produs tiparit subzista atât

cât rezista suportul sau material (integritatea continutului informativ este dependenta de

mentinerea integritatii suportului material) si poate fi deplasat împreuna cu acesta.

În calitate de produs mediatic, presa scrisa reprezinta productia mediatica informativa prin excelenta. Aceasta distinctie este necesara deoarece productiile educative, publicitare, administrative sau ocazionale sunt la rândul lor productii mediatice, dar nu caracteristica informativa este cea dominanta în cazul lor. Aceasta caracteristica este conferita de faptul ca presa scrisa mediaza în principal continuturi informative, activitatea de informare constituind si rolul ei principal. Continuturile specifice presei scrise sunt modelate de criteriile specifice informatiei: proximitate temporala, spatiala si de interese în raport cu publicul caruia i se adreseaza. În cazul produselor educative tiparite, de exemplu, proximitatea temporala si cea spatiala devin indiferente în raport cu publicul, importanta fiind proximitatea culturala – dar nici acesta întotdeauna.

Conceptul redactional si grafic Orice produs al presei scrise porneste de la un concept redactional si grafic care reprezinta totalitatea principiilor etice, estetice, utilitare si normative ale continuturilor informative adoptate în scopul asigurarii aparitiei unei publicatii. Fiecare categorie a principiilor editoriale enuntate sunt concretizate si aplicate de o maniera specifica prin intermediul elementelor tipografice. Principiile etice reprezinta angajamentul moral si de responsabilitate al echipei de conducere si a celei redactionale în raporturile pe care le stabileste cu publicul în procesul de informare. Etica publicistica pe care o adopta un grup de presa, o redactie, poate fi regasita într-o codificare generica, sub numele unui cod deontologic profesional, care însa de cele mai multe ori enunta un numar de idealuri dezirabile pentru activitatea de presa în general, idealuri care sunt mai mult sau mai putin respectate. Principiile etice ale unui concept editorial sunt totusi mai precise si specifice echipei redactionale în cauza. Normelor deontologice asumate le sunt asociat un discurs publicistic propriu si o serie de reguli de ordin tipografic care sustin tipul de discurs adoptat. De exemplu, unui discurs publicistic sobru si serios i se asociaza un anumit gen de titluri directe, clare, o anumita coloristica sobra si ea, precum si imagini cu un pronuntat caracter oficial; cu totul altfel va arata coloristica, titlurile sau imaginile într-o publicatie care adopta un tip de discurs ironic sau într-una cu un angajament etic îndoielnic. Principiile estetice pe care le presupune un concept editorial vizeaza doua aspecte: asigurarea individualitatii si identitatii publicatiei respective în totalitatea productiei mediatice. Pentru realizarea lor sunt avute în vedere calitatea hârtiei, dimensiunile paginilor si a elementelor de paginare, gama coloristica a publicatiei, calitatea imprimarii si a lizbilitatii textului si a imaginilor, toate acestea contribuind la realizarea individualitatii si identitatii publicatiei. Principiile de utilitate cauta sa satisfaca în cea mai mare masura asteptarile si nevoile publicului caruia îi este destinata publicatia. Aceasta exigenta este satisfacuta sub doua aspecte: a continuturilor informative propriu-zise oferite publicului si a modului în care sunt structurate aceste continuturi pe pagini si în interiorul paginilor, astfel încât cel care cauta sau urmareste o anumita informatie sa o pata face cu multa usurinta. Oricât de mult s-ar diferentia între ele, publicatiile de presa respecta totusi niste principii dictate de norma genului caruia îi apartin. Ziarele si revistele, buletinele sau alte publicatii periodice respecta anumite elemente editoriale consacrate – marimea paginii, numarul de pagini, elementele de paginatie, periodicitatea de aparitie etc. Principiile de normative înscriu publicatia într-un gen anume si o asociaza categoriei de presa din care face parte, dând astfel indicii despre continutul informativ pe care-l ofera publicului. Potrivit acestor principii, publicatiile mediatice informative pot fi împartite în ziare, tabloide reviste si buletine (sau anale).

Tema 2: Formatul ziarelor si revistelor Tema cuprinde patru prelegeri si patru dezbateri (C2; C3; C4; C5) în care se vor stud ia si exemplifica urmatoarele aspecte:

• Definirea dimensiunilor tipografice si a paginilor de ziar si de reviste

• Modalitati de paginare a ziarelor si revistelor

• Împartirea în coloane si alte unitati de suprafata specifice paginii de ziar si de revista;

modalitati de punere în pagina a ziarelor si revistelor

• Dezbatere asupra principalelor particularitati, avantaje si dezavantaje ale lecturii jurnalistice

generate de diferite modalitati de paginare a tipariturilor

Continut

• Se prezinta dimensiunile standard ale paginii publicatiilor si modalitatile de variere a

dimensiunilor acesteia

• Se analizeaza diferite modalitati de paginare a ziarelor si revistelor, de punere în pagina a

materialului jurnalistic

• Se analizeaza particularitatile presupuse de diverse formate de tipar si de punere în pagina

Obiective

• Însusirea principalelor standarde ale formatelor de pagina specifice ziarelor si revistelor

• Însusirea si recunoasterea diferitelor modalitati de paginare si de punere în pagina a ziarelor

si revistelor

• Dezvoltarea capacitatii de a analiza si de a aprecia importanta pe care o au dimensiunile

formatelor de pagina si modalitatile de punere în pagina în procesul de elaborare a

conceptului redactional si grafic

Resurse: Brielmaier, Peter & Wolf, Eberhard – Ghid de tehnoredactare, trad. Odobescu, Veaceslav, ed.

Polirom, Iasi, 1999


Coman, Mihai – Introducere în sistemul mass-media, ed. Polirom, Iasi, 1999

Guéry, Louis – Le secrétariat de rédaction, éd. CFPJ, Paris, 1995

Formatul ziarelor

Ziarul reprezinta produsul mediatic informativ editat de un grup de presa a carui frecventa de aparitie este zilnica (cu exceptia zilelor de sarbatoare) sau care are cel putin patru aparitii pe saptamâna. Rolul ziarului este sa furnizeze publicului informatii de actualitate, despre evenimentele zilei anterioare (de unde îi vine si numele: cronica a zilei) sau ale celei în curs si sa anunte evenimente ce urmeaza sa se întâmple într-un interval de timp nu mai mare de câteva zile. Paginarea ziarelor Suportul material pe care îl foloseste o astfel de publicatie este hârtia. În mod curent, hârtia de ziar are o densitate de 60mg/cm2, o culoare alb-galbuie (desi uneori poate fi alb-roz). Densitatea hârtiei trebuie sa asigure doua conditii: exemplarul unui ziar sa fie destul de usor, iar hârtia sa fie destul de rezistenta si opaca, pentru a nu permite transparenta textului sau a imaginilor de pe verso. Ziarele sunt structurate pe pagini, întotdeauna în numar par, iar paginile pot forma fascicule tematice în cuprinsul ziarului/tabloidului. Paginile ziarelor nu sunt brosate, nici chiar daca formeaza fascicole. Uneori ziarul este însotit de unul sau mai multe suplimente de aceleasi dimensiuni ca si pagina de baza sau de dimensiuni diferite, de regula mai mici. Suplimentele pot fi brosate, mai ales daca au dimensiuni apropiate de A4 sau A5. Dimensiunile standardului european în functie de care se stabilesc marimile paginilor sunt: A0 = 841mm x 1189mm; A1 = 594mm x 841mm; A2 = 420mm x 594mm; A3 = 297mm x 420mm; A4 = 210mm x 297mm A5 = 148mm x 210mm Format ele clasice ale marimii paginii de ziar, impuse de practica jurnalistica si editoriala, sunt: formatul mare; formatul mediu; formatul mic. Ele folosesc pagini apropiate dimensiunilor A2. Nu exista însa dimensiuni standard pentru marimea paginilor de ziar. Cum nu exista dimensiuni standard pentru aceste formate, diferentele între ele fiind date de variatii în latimea paginii (de regula, de o coloana) sau lungimea acesteia (de regula, egala cu latimea unei coloane), în diferite zone ele pot purta nume specifice: în spatiul mass-media germane ele se numesc format nordic, format renan, format berlinez. Ziarele au drept trasatura comuna si distinctiva faptul ca pentru a ajunge la o dimensiune apropiata de A4 trebuie sa fie împaturite în patru. Tabloidele sunt publicatii care folosesc si ele trei formate: mare, mediu si mic, dar variind în jurul dimensiunii standard A3 a paginii. Trasatura comuna si distinctiva a tabloidelor consta în faptul ca ele sunt îndoite o singura data, în doua, pentru a ajunge la dimensiunea A4. Reducerea paginii ziarelor si tabloidelor la dimensiunea A4 exprima obisnuinta cititorilor de a citi informatii tiparite pe aceasta suprafata, dar si faptul ca este suprafata maxima care poate fi urmarita eficient si cu privirea. Motiv pentru care, o serie de reguli de asezare în pagina vor tine cont de aceasta reductie dictata de practica lecturii. Coloana paginii de ziar Coloana reprezinta modul standard de structurare a informatiilor în paginile ziarelor sau a tabloidelor, indiferent daca sunt prezentate în forma de text dau în forma grafica. Informatiile transpuse în pagina publicatiilor nu sunt tiparite pe întreaga latime a oglinzii acesteia, deoarece rândul rezultat astfel ar fi mult prea lung si ar crea dificultati la citire atât în ceea ce priveste urmarirea continuitatii dintre rânduri, cât si în ce priveste miscarea capului pe care trebuie sa o faca cititorul pentru a urmari textul. Pentru înlaturarea acestor neajunsuri, pagina este împartita în coloane, a caror latime permite citirea unui rând fara miscarea capului si urmarirea rapida a continuitatii textului. Ziarele si tabloidele îsi

structureaza oglinda paginii într-un numar standard de 6 sau de 7 coloane, dar latimea acestora este diferita: între 5,5cm si 3,5cm. Latimea coloanei determina în buna masura viteza de lectura a textului si stilistica acestuia. O coloana lata (de exemplu, de 5,5cm) impune un ritm de lectura mai scazut, dar permite folosirea unei sintaxe mai elaborate si a unui lexic mai bogat, cu unitati lexicale mai lungi. În cazul unei coloane înguste (de exemplu, de 3cm) viteza de lectura creste foarte mult, dar aceasta reusita se face în detrimentul stilului textului, deoarece latimea mica a coloanei impune folosirea unor unitati lexicale scurte si a unei sintaxe relativ simple. Numarul de 6 sau de 7 coloane reprezinta unitatea de suprafata cu care se opereaza în organizarea oglinzii paginii. Pornind de la acest numar standard, în functie de tipul de punere în pagina, coloanele pot fi unificate (de cele mai multe ori în coloana dubla) sau reîmpartite (trei coloane standard se unifica, dupa care se împart în doua coloane mai late) Distanta dintre coloane poate fi alba (netiparita) sau poate fi marcata printr-o linie trasata la mijlocul acesteia. În cazul delimitarii prin linii a coloanelor, latimea distantei standard dintre coloane nu se modifica. Linia de despartire dintre coloane functioneaza ca un element grafic asociat articolului tiparit în coloanele respective. Ea va delimita toate coloanele pe care le ocupa textul respectiv. Textele din coloane pot fi încadrate prin linii grafice. În acest caz, textul va fi distantat fata de linia de cadru la o distanta egala cu jumatate din distanta dintre rânduri, iar cadrul textului va avea aceea latime pe care o are coloana paginii. Distanta dintre o coloana încadrata si o coloana neîncadrata este egala cu distanta standard dintre colone. Imaginile, pozele, graficele, caricaturile etc., ocupa, de regula, o suprafata a carei latime este data de latimea coloanelor. În conditiile tehnoredactarii computerizate, suprafetele imaginilor nu mai sunt atât de dependente de latimea coloanelor, deoarece acestea se pot adapta mai usor la dimensiunile imaginii. În felul acesta imaginile nu mai pierd din informatiile pe care le transmit, dar se creeaza discontinuitati suparatoare în lectura textului si în armonia paginii. Aceste reguli de distantare a coloanelor sunt necesare pentru a permite o cât mai coerenta punere în pagina a informatiilor, în principal sub raport tipografic. Punerea în pagina Punerea în pagina desemneaza modul de folosire a coloanelor de text si a imaginilor în aranjarea grafica a informatiilor în oglinda paginii. Aceasta tehnica are rolul de a ordona, de a grupa si de a clarifica informatiile furnizate cititorului. În acelasi timp, asigura si o reprezentare grafica placuta a paginii si mentine viu interesul cititorului pentru articolele si materialele prezentate. Tinând cont de faptul ca împartirea paginii în coloane ramâne unitatea de baza cu care se opereaza în aranjarea informatiilor în pagina, pot fi identificate patru modalitati de paginare: în scara, în rama, în bloc, în module. Paginarea în scara Reprezinta cea mai simpla modalitate de aranjare a textului în pagina. Îsi are originea în modalitatea de aranjare pe doua coloane în pagina a textului în primele carti, care aveau un format apropiat de A4. Si în prezent, unele carti, mai ales cele religioase, sunt tiparite înca în doua coloane. Dar si alte genuri de lucrari, mai ales dictionarele, au pastrat aceasta modalitate de punere în pagina. Caracteristica specifica acestei paginari consta în faptul ca textul umple coloanele paginii în ordinea fireasca a lecturii. Informatiile sunt prezentate începând din prima coloana din stânga spre ultima de la dreapta si din partea superioara a coloanei spre partea inferioara. Acestui mod de paginare nu îi sunt specifice imaginile, deoarece ele ar trebui sa fie foarte mici, de latimea coloanei. Titlurile materialelor de presa ocupa doar latimea coloanei. Avantajul metodei de paginare consta în simplitatea sa. Dezavantajele sunt însa mai multe. În primul rând, ordinea în care sunt plasate materialele nu reflecta

neaparat si ordine importantei lor, ci doar pe aceea a asezarii în pagina. Fiind dificil de ilustrat cu imagini, materialele de presa sunt prea putin atractive. Modalitatea de lectura devine totusi plictisitoare, chiar daca este suficient de coerenta. Cu toate acestea, paginarea în scara este înca folosita. În cotidiene adeseori o coloana de pe pagina este rezervata paginarii în scara, aici fiind grupate informatii pe diferite criterii: stiri de ultima ora, informatii tematice, informatii suplimentare pentru o pagina tematica etc. Pentru publicatiile publicitare sau pentru paginile de publicitate – în special pentru anunturile de mica publicitate – din publicatiile informative, paginarea în scara reprezinta modalitatea predilecta de paginare, datorita tipului de informatii ce se publica aici si datorita simplitatii si eficientei acestei metode. Spatiul dintre coloane este de cele mai multe ori un spatiu alb. Paginarea în rama Particularitatea acestei metode de paginare consta în faptul ca titlului articolelor li se confera nu numai o functie informativa – prin titrare, ci si una tipografica – prin delimitarea pe care o fac între texte. Titlurile ocupa întotdeauna un numar de coloane egal cu coloanele pe care este distribuit textul articolului, care este prins astfel între titluri. În acest fel, articolele pot ocupa una, doua, trei sau chiar patru coloane de lungimi diferite. Avantajele acestui mod de paginare constau în aceea ca titlurile pot fi mai lungi, articolelor li se pot atasa supra-titluri sau sub-titluri, chiar sapouri. Mai mult, prim marimea caracterului titlurilor date materialelor este semnalata importanta textului respectiv, având în vedere ca textul este tiparit cu acelasi caracter. Principiul de baza al paginarii în rama pretinde ca pagina sa nu fie fracturata nici longitudinal, nici transversal. Reiese astfel ca pe orice coloana trebuie sa existe un element de întrerupere. Prin paginarea în rama se evita pozitionarea articolelor si titlurilor acestora la aceeasi înaltime (chiar si pentru cele care începe pe partea de sus a paginii, deoarece se pot folosi caractere de marimi diferite pentru titluri, precum si supra-titluri etc.). În acest fel articolele se îmbina si se întrepatrund, creând o repartitie armonioasa a textului si mentinând treaza atentia cititorului. În general, daca textele nu sunt însotite de imagini, delimitarea lor cu ajutorul titlurilor se face fara dificultate. Dar o pagina de ziar fara nici o imagine este prea putin probabila. Plasarea imaginilor într-o paginare în rama se face cu o oarecare dificultate si produce unele dezavantaje, deoarece nu se va putea sesiza întotdeauna unde se termina textul ce o însoteste sau daca nu cumva imaginea apartine unui material alaturat, fapt ce va îngreuna lectura pentru cititor. Iar daca imaginea nu este plasata exclusiv sub titlul caruia îi apartine, confuzia este asigurata pe deplin. Pentru a elimina astfel de neclaritati, se recomanda ca imaginile sa fie înconjurate din toate partile de textul pe care- l însotesc sau sa fie plasate imediat dupa titlu. Având în vedere aceste dificultati, paginarea în rama reprezinta o modalitate pe care conceptele editoriale o ocolesc. Paginarea în bloc Specificul paginarii în bloc consta în faptul ca textul articolelor este distribuit pe coloane de lungimi egale, formând dreptunghiuri în oglinda paginii, iar imaginile care însotesc textul se gasesc lânga acesta (stânga sau dreapta) deasupra lui sau dedesubt. Materialele nu se mai îmbina, ci sunt aliniate unul dupa/lânga altul. Avantajul acestei metode este acela ca reuneste de o maniera foarte clara titlul materialului cu textul. Dar dezavantajul major îl reprezinta imprecizia atribuirii imaginilor care însotesc textul, la care se adauga faptul ca pot aparea fracturi longitudinale si transversale pe suprafata paginii foarte des. Chiar daca se recurge la evidentierea titlurilor prin diferite metode, alaturarea a doua evidentieri creeaza un efect pervers, de diminuare reciproca a importantei. Paginarea în module Acest tip de paginare cauta sa exploateze avantajele paginarii în rama, eliminând totodata neajunsul creat de imprecizia plasarii imaginilor la paginarea în bloc. Conform acestui procedeu, imaginile sunt integrate în interiorul masei de text, chiar daca fractureaza lectura continua a acestuia. Conforma

acestei tehnici de paginare, daca materialul tipografic ocupa mai multe coloane, cel putin una dintre ele va avea lungime diferita. Prin urmare, pentru a nu crea dificultati la lectura, se recurge si la modalitati de delimitare grafica a spatiilor de separare dintre diferite materiale jurnalistice. La cele trei tipuri de paginari prezentate, delimitarea între articole este facuta doar de catre titluri, care joaca dublu rol. Tinând cont de nevoia de organizare si claritate a plasarii articolelor pe pagina, de diversitatea modurilor în care poate fi oferita informatia cititorilor (nu doar sub forma de text, ci si sub forma de imagini), devine evident ca doar separarea materialelor prin intermediul titlurilor nu este suficienta. Motiv pentru care s-a recurs la paginarea în module. Particularitatea acestei modalitati de paginare consta în faptul ca materialele pot fi delimitate si cu ajutorul unor linii, fie al liniilor de despartire dintre coloane, fie al liniilor care sectioneaza transversal coloanele pe care este plasat materialul informativ. Aceste linii au lungimi egale cu suprafata pe care o ocupa materialele respective. În rest sunt respectare regulile impuse de paginarea în rama, dar separarea între materiale este mult mai clara, orientarea cititorului pe pagina facându-se mult mai usor. Cititorul recunoaste de la bun început toate elementele care tin de un material. Tehnicile contemporane de redactare si paginare favorizeaza în mod predilect aceasta modalitate de paginare, mai ales prin faptul ca ea permite recurgerea la accentuari diverse ale titlurilor, la plasarea unor texte în casete, la accentuarea prin culoare etc. Oricare ar fi modalitatea de punere în pagina, ea va tine întotdeauna cont de împartirea în coloane a paginii, care reprezinta unitatea textuala de baza de la care se pleaca în elaborarea si realizarea unei pagini. Distributia pe verticala si distributia pe orizontala Asezarea materialelor jurnalistice în pagina tine cont si de modul în care sunt distribuite elementele acestora. Blocurile sau modulele pot fi distribuite pe verticala sau pe orizontala. La distributia pe verticala se vor obtine suprafete jurnalistice care au întotdeauna dimensiunea bazei mai mica decât dimensiunea înaltimii, ceea ce confera paginii impresia de suplete, dinamism, eleganta. Este o modalitate de paginare mai dificila si pretentioasa, deoarece impune termini scurti în titrare si alegerea unor ilustratii care sa respecte aceeasi distributie. În cazul distributie pe orizontala a oglinzii paginii, dimensiunea bazei modulelor sau a blocurilor este mai mare decât dimens iunea înaltimii. Aceasta distributie permite folosirea unor titluri mai expresive, cu termeni multi si/sau lungi, folosirea unor ilustratii distribuite si ele pe orizontala. Procedeul induce impresia de fermitate, siguranta, chiar gravitate.

Formatul revistelor si al buletinelor Revistele reprezinta o subcategorie a publicatiilor mediatice informative al caror specific consta în aria tematica pe care o abordeaza, care e întotdeauna mai restrânsa decât cea a cotidienelor (fie ele ziare sau tabloide). Revistele sunt publicatii specializate în anumite domenii: cultura, politica, moda, divertisment, tehnica, stiinta, arta, teatru etc. Tot în categoria revistelor intra si acele publicatii a caror tematica este actualitatea, dar în care predomina ana lizele si comentariile celor mai importante evenimente din intervalul dintre aparitii. Foarte adesea, revistele tin sa marcheze foarte pregnant tematica pe care o abordeaza, producând asa-zisele „dosare tematice“ pentru fiecare aparitie. Mai frecvent decât în cazul ziarelor si tabloidelor, revistele de format mare sunt structurare pe fascicole tematice, în functie de domeniul sau de specializarea publicatiei respective. Frecventa de aparitie a revistelor este saptamânala, lunara, trimestriala etc. Aspectul grafic al revistelor este strâns legat de nivelul de dezvoltare al tehnologiei tipografice si a celei de prelucrare a imaginii, deoarece revistele (în special cele de format A4) sunt rezultatul unei anumite nevoi de consum imaginal al receptorilor. Conceptul editorial al revistelor combina anumite tendinte de prelucrare a imaginilor cu tendinte sociale si de culturale. Revistele realizeaza un echilibru si o armonie între limbajul textuale si limbajul imagistic. Buletinele sunt publicatii mediatice informative al specific este dat de evenimentul sau ocazia cu care apar, de regula este fie aniversativ, fie stiintific au de alta natura. Frecventa buletinelor este aleatoare, cu exceptia analelor, care au o frecventa de aparitie anuala. Paginarea revistelor În ceea ce priveste dimensiunile paginilor revistelor si buletinelor, acestea variaza în jurul marimilor standard A3, A4 si A5. Dimensiunea A3 este specifica numai revistelor, iar dimensiunea A5 este mai degraba specifica buletinelor si suplimentelor revistelor sau ziarelor. Hârtia care se foloseste pentru tiparirea acestor publicatii este diferita: pentru cele în format A3 se poate folosi hârtie de ziar, dar si hârtie cu densitate mai mare, peste 80g/cm2 , sau chiar hârtie lucioasa; iar pentru revistele în format A4 cel mai adesea este folosita hârtia lucioasa. Ca si ziarele, revistele se pagineaza în numar par de pagini, dar specificul lor este ca prima pagina (si ultima uneori) joaca rolul de coperta. Revistele în format A4 si buletinele au chiar coperte si sunt brosate. Tehnica brosarii este prezenta, dar foarte rar, si la revistele care au pagina mai mare. Coloana paginii de revista Principiul împartirii pe coloane ramâne valabil, din aceleasi ratiuni, si în cazul revistelor si buletinelor. Specific acestor publicatii e faptul ca au un numar mai redus de coloane decât paginile de ziar. În cazul revistelor de dimensiunea tabloidelor (A3), paginile acestora sunt structurate pe 3–4 coloane – 8cm–5,5cm (în mod exceptional, unele reviste în format tabloid pot avea paginatia structurata chiar pe 6 coloane – 4cm). Revistele de dimensiuni A4 si buletinele au paginile structurate pe 2–3 coloane – 6,5cm–4cm. Spatiile între coloane sunt de 0,5cm. Suplimentele revistelor sau ziarelor urmeaza, în functie de dimensiunea paginilor, aceeasi împartire pe coloane în paginare. Reducerea numarului de coloane, chiar si în cazul revistelor în format mare (tabloid) este posibila deoarece tematica revistelor este mai restrânsa decât a ziarelor si nu pretind lectura rapida din partea cititorilor. Paginarea în coloane mai late este necesara si pentru a permite exprimarea în termeni sau formule de specialitate, care uneori sunt mai lungi si necesita un spatiu tipografic mai extins pentru a putea exprima unitati sintactice mai mari. Celelalte procedee jurnalistice, titrarea, ilustrarea etc., se executa tinând cont tot de latimea coloanelor de pe pagina. Titlurile vor fi dimensionate la latimea coloanelor, la fel si imaginile. Totusi, în cazul imaginilor, apare si posibilitatea ca acestea sa ocupe chiar pagini întregi în cuprinsul unui articol.

Punerea în pagina a revistelor Procedeele de paginare a revistelor si buletinelor nu difera mult de cea a ziarelor. Paginilor A3 li se aplica cel mai adesea procedeul de paginare în modul sau în rama, ambele functionând foarte bine, mai ales pentru faptul ca numarul materialelor de pe o pagina este mult mai redus decât în cazul ziarelor. Pentru revistele în format mic (A4, A5) procedeul paginarii în scara este foarte potrivit, dar fiind faptul ca articolele si materialele jurnalistice publicate în acestea se întind pe mai multe pagini. Se vorbeste totusi si de o paginare specifica revistelor1. Ea este determinata de necesitatea de a grada distributia continutul jurnalistic al acestora, având în vedere faptul ca revistele acopera o arie tematica mai restrânsa decât cotidienele. Paginarea caleidoscopica Acest model al paginarii este unul foarte simplu, în care toate materialele tipografice sunt tratate ca având aceeasi importanta în raport cu domeniul sau tematica pe care o acopera revista. Nu exista articole de importanta pentru aparitia respectiva sau materiale care trebuie sa fie scoase în evidenta. Prin urmare, toate paginile vor fi distribuite relativ egal cu materiale jurnalistice de aceeasi importanta. Astfel de publicatii sunt magazinele multitematice, dar fara pretentii sau fara posibilitatea de a trata izolat si ritmic subiecte sau teme de interes pentru cititori. În aceste conditii ele se prezinta ca niste colectii aproape neordonate de informatii, sub forma articolelor, a caror plasare pe pagina nu are prea mare importanta, fie din cauza timpului ca informatiile sunt perimate, sau foarte generale. Astfel de publicatii nu prezinta un interes deosebit si nici nu sunt apreciat prea mult de catre cititori. Ideea egalitatii de tratamentului jurnalistic poate totusi sa se învecineze cu cea a tratamentului democratic si al egalitatii de sansa acordata unor continuturi publicate. Asa se face ca, nu de putine ori, unele buletine stiintifice sau reviste de stricta specialitate sunt editate dupa un astfel de concept editorial, pentru a trata identic toate materialele si pentru a lasa cititorii sa le judece importanta. Paginarea dupa curba interesului maxim Potrivita acestui model de paginare, numit si convex, distributia continutului se face gradat, astfel încât cele mai importante materiale jurnalistice sa se gaseasca la mijlocul publicatiei, iar la începutul si la sfârsitul acesteia sa îsi gaseasca locul materialele mai putin importante. Modelul este potrivit pentru revistele care grupeaza materialele importante pe o anumita tematica si constituie cu acestea un dosar pentru fiecare aparitie. Tema centrala a aparitiei o va reprezenta tema dosarului si în jurul ei se vor grupa si se vor selecta si celelalte materiale jurnalistice. Publicatiile care adopta acest concept editorial, se deschid cu o sectiune initiala, urmata de o sectiune generala (care poate cuprinde rubrici permanente sau alternative), dupa care sunt paginile rezervate dosarului tematic, iar partea finala va cuprinde o sectiune speciala (care poate fi structurata pe diverse rubrici)si se încheie cu o sectiune finala, sectiune care poate constitui o contrapondere a temei centrale. Modelul este folosit atât de revistele paginate în format A3 cit si de revistele paginate în format A4. Structura aceasta nu este conditionata decât de existenta unui program tematic pentru dosarul fiecarui numar. Ea permite plasarea si gasirea rapida a informatiilor si analizelor curente, precum si folosirea dosarului tematic ca o sectiune de studiu. În acest fel se realizeaza si un echilibru între exigentele jurnalistice si cele ale genului cultural, stiintific sau de alt domeniu ale publicatiei. Paginarea în fascicole Paginarea în fascicole permite gruparea informatiilor din domeniile diferite de interes pe care le abordeaza revista, în sectiuni separate si independente. Revistele care abordeaza o astfel de paginare se arata interesate de un numar relativ redus de domenii (cinci, sase, sapte) în comparatie cu revistele de

1 Brielmaier, Peter & Wolf, Eberhard – Ghid de tehnoredactare, trad. Odobescu, Veaceslav, ed. Polirom, Iasi, 1999,

pp. 120–124

tip magazin, amintite la paginarea caleidoscopica. Fiecare sectiune este tratata separat, ca prezentând o unitate jurnalistica distincta, ceea ce le uneste fiind conceptul grafic, care nu difera decât în anumite nuantari fata de conceptul editorial de baza. Acest tip de paginare ofera simultan si claritate si varietate. Fiecare sectiune va avea un articol de fond specific (un minidosar chiar), un numar par de pagini, dar nu este obligatoriu sa aiba si un numar egal de pagini între sectiuni. Modelul este întâlnit la publicatiile cu pretentii medii, multitematice, care cauta sa satisfaca la un nivel destul de ridicat interesele unei game mai largi de cititori.

Tema 3: Procedee de accentuare a punerii în pagina Tema cuprinde trei prelegeri si trei dezbateri (C6; C7; C8) în care se vor studia si exemplifica urmatoarele aspecte:

• Accentuarea prin utilizarea caracterelor tipografice

• Accentuarea prin pozitionarea elementelor materialului jurnalistic

• Accentuarea prin folosirea imaginilor si culorilor

Continut

• Se prezinta si se exemplifica diferite tipuri de familii de caractere tipografice

• Se analizeaza efectele pe care le produc utilizarea diferitelor caractere tipografice, diferite

elemente ale materialelor jurnalistice, folosirea imaginilor si alternarea culorilor

Obiective

• Cunoasterea, recunoasterea principalelor familii de caractere tipografice

• Însusirea si exersarea accentuarii punerii în pagina prin folosirea diferitelor caractere, a

imaginilor si culorilor

• Dezvoltarea capacitatii de a analiza si de a aprecia importanta pe care o au diferitele

caractere tipografice, imaginile si culorile în procesul de elaborare a conceptului redactional

si grafic


Polirom, Iasi, 1999

Funeriu, I. – Principii si norme de tehnoredactare computerizata, ed. Amarcord, Timisoara, 1998


Ichim, Mircea – Secretariatul de redactie, ed. Minerva, Bucuresti, 1978

Procedee de accentuare a punerii în pagina

În cautarea si gasirea informatiilor, cititorii trebuie sa fie condusi, dirijati, atrasi, îndemnati. O data cu elaborarea conceptului editorial si cu asezarea în materialelor jurnalistice în pagina, sunt concepute si puse în practica si procedee de accentuare a anumitor informatii, procedee care au drept scop tocmai semnalizarea distinctiilor si diferentelor dintre anumite informatii. Cel mai frecvent, accentuarea se realizeaza prin utilizarea caracterelor, prin pozitiona rea elementelor materialelor jurnalistice, prin folosirea imaginilor, prin alternarea culorilor. Aceste accentuari pot fi folosite separat sau chiar toate deodata, în functie de conceptul editorial stabilit, de intentia de a semnaliza importanta sau specificul unor articole sau de nevoia de a sparge monotonia paginarii. Accentuarea prin utilizarea caracterelor Informatiile pe care le reda textual un articol jurnalistic sunt redate, de regula, prin caractere diferite sau prin caractere de marimi diferite. Masurile tipografice Pâna în preajma anului 1737 fiecare tipografie avea propriile seturi de caractere. Pentru a asigura compatibilitatea între procedeele tipografice s-a realizat prima standardizare a marimii caracterelor sub sistemul Didot. Unitatea de masura a acestui sistem este punctul tipografic cu o dimensiune de 0,3759mm, iar marimea de referinta a acestui sistem, este cea de 12 puncte tipografice (echivalentul a 4,51mm), denumit si „cicero“ (lucrarea Epistolaæ ad familiares a lui Cicero a fost tiparita în 1558 folosindu-se caractere de aceasta dimensiune). Marime a fost aleasa datorita faptului ca asigura o buna lizibilitate a textului si o buna umplere a spatiului tipografic. Alt sistem de standardizare este Pica, care se bazeaza pe un punct tipografic egal cu 0,351mm, iar marimea de referinta este tot cea ce 12 puncte tipografice (echivalentul a 4,21mm), denumit „pica“. Caracterele tipografice Caracterul tipografic se refera la aspectul constant pe care îl are forma literelor folosite pentru transpunerea informatiilor în pagina. Fiecare familie de caractere tipografice prezinta patru stiluri si patru aspecte de caractere. Stilurile caracterelor tipografice sunt date de înclinarea literelor fata de axa verticala sau de grosimea liniilor acestora. În mod curent stilul literelor fara nici o modificare se numeste drept sau roman [drept; ROMAN]. Când literele prezinta o anumita înclinare fata de axa verticala (înclinare care este întotdeauna spre partea dreapta, în sensul lecturii) stilul literelor se numeste cursiv sau italic [cursiv; ITALIC]. Daca este modificata grosimea literelor, prin cresterea acesteia, stilul literelor se numeste aldin sau negru [aldin; NEGRU]. Aldinele pot prezenta la rândul or o variatie în ceea ce priveste grosimea literelor: subtiri (light), semi-aldine (bold), aldine (extra-bold), extra-aldine (heavy), negre (black) si foarte negre (extra-black). În privinta aspectelor pe care le prezinta caracterele, exista cel putin doua criterii de clasificare. Primul dintre ele se refera la spatiul liniar pe care îl ocupa caracterul, altfel spus, dezvoltarea orizontala a desenului acestuia. În functie de spatiul alb rezervat interiorului literelor, spatiu care poate fi variat, se obtin caractere extra-condensate, caractere condensate, semi- largi si largi. Al doilea criteriu se refera la prezenta sau absenta serifelor. Serifele reprezinta reminiscentele grafice ale trecerii de la scrierea de mâna la cea standardizata prin tiparire. Literele scrise de mâna cu penita (sau mai precis, cu pana retezata) prezinta grosimi diferite si rotunjite la capatul liniilor care le compun. Aceste variatii de grosime se numesc „serife“ si caracterizeaza prima mare clasa tipografica: caracterele cu serife [CARACTER CU SERIFE; caracter cu serife]. Caracterele cu serife favorizeaza procesul de citire, producând iluzia optica a înlantuirii literelor, ceea ce conduce la o viteza de citire mai mare cu un efort relativ redus. Daca sunt eliminate serifele cu care se termina caracterele, de care scrierea tipografica nu

mai avea nevoie, iar literele au liniile de aceeasi grosime, se obtine a doua mare clasa tipografica: caracterele fara serife (sans serife) [CARACTER FARA SERIFE; caracter fara serife]. Combinând aspectele pe care le pot produce cele doua clase de caractere, sub raportul aspectului, se obtin familiile de caractere. Aceste sunt foarte variate si poarta, fiecare familie, nume diferite. Numele familiei de caractere este dat, cel mai adesea, dupa numele unuia dintre desenatorii, gravorii, fondatorii, tipografii care le-au inventat si le-au folosit, sau dupa numele unei persoane carora le-au fost dedicate. În felul acesta, de-a lungul timpului au aparut foarte multe tipuri de caractere. Pentru a realiza o ordonare si o standardizare a lor, au aparut si primele clasificari. Dupa cum vom arata, nici clasificarile nu sunt universale, ele fiind dependente de sistemul tipografic în care s-au produs. O prima clasificare a familiilor de caractere este facuta de Francis Thibaudeau, în 1921. Thibaudeau a observat ca familiile de caractere difereau între ele prin forma talpii literelor (de fapt forma serifelor) si a adoptat aceasta variatie drept criteriu de clasificare. Clasificarea sa împarte familiile de caractere în cinci clase: antique, elzévir, didot, egiptyenne si fantaisie. Familia caracterelor antique sunt semne fara serife, motiv pentru care se mai numesc si „baston“. Aceste caractere sunt foarte vechi, dupa cum le arata chiar numele, si reprezinta cele mai folosite tipuri de caractere deoarece sunt foarte simple si mai ales pentru faptul ca pot fi asociate în acelasi text cu alte familii de caractere, fara sa produca discordante grafice. Familia caracterelor elzévir au serife triunghiulare, cu baza pe linia de scriere. Caracterele din aceasta clasa sunt potrivite pentru a facilita, prin eleganta, lectura. Familia caracterelor didot au serife filiforme, adica o linie orizontala care marcheaza piciorul literei, mai subtiri decât linia principala a desenului literei. Folosirea caracterelor didot este recomandata pentru textele care reclama o anumita rigoare, sobrietate, chiar solemnitate. Desenul literelor didot se diferentiaza de cel al literelor elzévir doar prin forma serifelor. Familia de caractere egyptienne prezinta serife rectangulare, de aceeasi grosime cu linia literei, linie care este de grosime fixa. Aceste caractere difera de cele antique prin faptul ca primesc aceste serife rectangulare, care le fac mai evidente. Din aceasta cauza sunt si recomandate pentru continuturi textuale tehnice si pentru texte publicitare. Familia caracterelor fantaisie imita scrierea de mâna, cu terminatii rotunjite în forma de volute si subtiate spre capat. Textele scrise cu aceste caractere sunt totusi destul de dificile pentru lectura, motiv pentru care sunt folosite doar pentru texte scurte si pentru titluri. În ciuda faptului ca realizeaza pentru prima data o clasificare dupa un criteriu coerent, tipologia Thibaudeau lasa în afara sa o serie de alte tipuri de caractere. În 1953, Maximilien Vox face o noua clasificare, în care tine cont nu doar de criteriul serifelor, ci si de ansamblul elementelor care constituie un caracter, precum si de momentul istoric al aparitiei lor. Potrivit acestor noi criterii, Vox împarte, de exemplu, caracterele elzévir în trei noi familii: human, garald, real, iar pe cele fantaisie în doua: script si manuaire. Pe de alta parte, situatia clasificarii familiilor de caractere se complica si datorita faptului ca în arii culturale diferite, aceeasi familie de caractere a primit nume diferite. În tabelul urmator sunt date echivalarile denumirilor unor familii de caractere în franceza, engleza si germana:

Franceza Engleza Germana

elzévir old face medieval

didot modern face moderne antiqua

égyptienne slab serif egyptisch

antique (bâton) sans serif grotesk

fantaisie (écriture) script schreibschrift

humane venetian venetianische antiqua

garalde old face rennaissance antiqua

réale transitional barock antiqua

didone modern face klassizstche antiqua

mécane egyptian slab serifs serifenbetonte linear antiqua

linéale sans serif serifenlose linear antiqua

incise incised latin impersönliche antiqua

scripte script schrib antiqua

manuaire hand drawingtipes display types individuelle antiqua

fractura black letter frakturschriften

non latin fremde schriftarten

În ciuda eforturilor de sistematizare a tipurilor de caractere, desenatorii, gravorii, tipografii si, mai nou, producatorii de programe de editare au generat si genereaza continuu noi si noi familii de caractere, cu aspecte grafice deosebite, caligrafice, artistice, fanteziste. Multe dintre aceste caractere au o folosire restrânsa, doar în scopul pentru care au fost create. În activitatea tipografica si publicistica, familiile clasice de caractere îsi mentin înca actualitatea datorita trasaturilor grafice care contribuie semnificativ la facilitarea lecturii. O alta variatie în modul de aparitie al caracterelor este data de marimea acestora. Ea este exprimata în puncte si este specifica tuturor variantelor caracteriale: [10 puncte], [12 puncte], [16 puncte],

[20 de puncte], [24 de puncte], [36 De Puncte].

Alte tipuri de caractere sunt cele artistice, concepute special pentru a titra un anumit articol, în consonanta cu subiectul pe care îl trateaza, sau caractere modificate de o maniera artistica, dupa anumite linii sau volume. Acestea se folosesc totusi cu o anumita retinere, pentru a nu îsi pierde efectul prin folosirea intensa. În accentuarea prin utilizarea caracterelor se recurge la folosirea unor caractere de marimi, de stiluri sau de aspect diferit între titluri si corpul de text. Diferenta de marime a caracterelor între text si titlul este data de tipul de caracter folosit, de importanta informatiei din text, de pagina în care apare si de pozitia textului în pagina, de numarul de coloane pe care îl ocupa titlul si de suprafata pe care o ocupa textul si ilustratiile acestuia. Regula care se urmareste este proportia si armonia. Proportionarea se refera la raportul dintre marimea caracterului si marimea corpului de text, dar si a importantei informatiei; iar armonia se refera la raporturile care se stabilesc între titlurile de pe aceeasi pagina si titlurile de pe pagini apropiate, care nu trebuie sa fie disproportionate. Accentuarea prin pozitionarea elementelor materialului jurnalistic Pozitionarea pe pagina Suprafata paginii tipografice este conceputa întotdeauna ca un spatiu în care se stabileste o ierarhie a elementelor care o ocupa. Aceasta ierarhie este ordinata dupa cele doua axe verticala si orizontala. Pozitia cu valoare ierarhica superioara e reprezentata de spatiul care ocupa partea superioara si partea din stânga paginii. Altfel spus, cea mai buna pozitie pentru un material este cea din coltul din stânga-

sus al paginii. Importanta pozitiei scade catre materialele plasate în coltul din dreapta-jos al paginii, astfel încât se poate spune ca ierarhia materialelor jurnalistice este data de plasarea lor pe diagonala stânga-sus–dreapta-jos a paginii. Prin urmare, în orice pagina de ziar (tabloid), cel mai importanta articol va fi gasit la începutul paginii. Pozitionarea atrage dupa sine si alte exigente. Astfel, titlul celui mai important material va fi titrat cu litere de dimensiuni mai mari decât celelalte, a caror dimensiune va scadea pe masura ce sunt plasate spre partea de dreapta-jos a paginii. Pentru a nu crea un dezechilibru în divizarea suprafetei paginii –, plecând de la premisa ca cel mai important articol ocupa si suprafata cea mai mare, iar articolele mai putin importante ocupa suprafete mai mici – se procedeaza la o contrabalansare a paginii, astfel încât la baza paginii sa fie plasat un articol mai putin important, cu o dezvoltare mai ampla, care sa aiba legatura cu materialul principal. Rolul si importanta paginilor în cadrul conceptului editorial Un alt aspect al accentuarii importantei temei sau informatiei prin pozitionare se refera la alegerea paginii pe care este amplasat materialul respectiv, pentru ca nu toate paginile din cuprinsul unui ziar au aceeasi importanta jurnalistica. Prima pagina, sau pagina de titlu, este cea mai importanta dintre toate. Ea va contine titlul publicatiei respective, plasat de cele mai multe ori în partea superioara a paginii, astfel încât sa ocupe întreaga latime a ei, sau cel putin în partea superioara pe partea dreapta. Pe prima pagina vor fi plasate cele mai importante articole si cele mai proaspete informatii. Tot aici poate fi plasat editorialul publicatiei. Unele concepte editoriale plaseaza în prima pagina începutul a cât mai multor articole, cu trimiteri la paginile unde sunt dezvoltate, marind astfel numarul subiectelor considerate de interes. Uneori pe prima pagina se face un sumar titlurilor diferitelor domenii de interes. În continuare, ierarhia importantei paginilor este stabilita pe perechi astfel: paginile 3–2, 5–4 si tot asa pâna la ante-penultima–penultima pagina, si este data de ordinea preferintei de lectura a cititorilor. De regula, fiecare astfel de pagina este o pagina tematica, iar ierarhia tematica este exprimate de pagina pe care o ocupa. Uneori, pagina a 3-a sau a 2-a pot gazdui editorialul publicatiei. În situatia în care conceptul editorial presupune fascicule tematice, ierarhia paginilor în cadrul fascicolului urmeaza acelasi principiu. Ultima pagina are un statut distinct: ea nu este ultima în ordinea importantei, dar nici nu are o valoare egala cu prima pagina, în ciuda faptului ca, în ordinea lecturii, ocupa locul al doilea, dupa prima pagina. În functie de conceptul editorial, rolul ultimei pagini poate fi diferit: fie e rezervat stirilor si informatiilor de ultima ora, fie e rezervat actualitatii internationale, fie chiar plasarii editorialului sau a unui editorial alternativ. Oricare ar fi rolul conferit, acesta va tine cont de faptul ca ultima pagina este, cel mai adesea, pagina care ocupa locul doi în ordinea lecturii. În cazul revistelor, de format mare sau mic, prima pagina functioneaza în cele mai multe dintre cazuri ca o coperta, exceptiile fiind foarte rare. Pe coperta este semnalata întotdeauna tema dominanta a aparitiei respective sau dosarul tematic în jurul caruia se construieste numarul respectiv în forma unei imagini care acopera total pagina, mai putin spatiul rezervat numelui revistei. Acest articol, sau aceasta tematica, poarta numele de „cover-story“. Buletinele au prima coperta mai putin variabila si mult mai sobra, continând numai numele si eventual o vigneta sau o figura foarte simpla. Ultima pagina a revistelor mari numai functioneaza ca o coperta, fiind paginata ca orice alta pagina de interior, dar revistele în format mic si buletinele sfârsesc tot cu o coperta. De altfel, copertele propriu-zise se pagineaza distinct. Accentuarea prin folosirea imaginilor Accentuare prin folosirea imaginilor se face în virtutea concluziei practica ca un articol sustinut de o imagine (o fotografie, un grafic, un desen, chiar o caricatura etc.) este mai important decât unul fara

imagine. Aceasta constatare este valida, deoarece, o imagine contine o cantitate de informatii mult mai mare pe unitatea de suprafata decât textul care ar descrie aceste informatii. Imaginile constituie o sursa de informatii pe care fiecare cititor o poate interpreta liber. De aceea, pentru a confirma importanta materialului plasat în pozitie superioara pe pagina de ziar, aceasta va fi însotit obligatoriu si de o imagine. Repartizarea imaginilor în pagina este dependenta de articolele pe care le însotesc, dar si de numarul lor. De aceea, pentru distributia imaginilor în oglinda paginii se face tinând cont mai mult relatiile dintre acestea. Regula distributiei imaginilor este urmatoarea: cele mai mari imagini vor fi plasate întotdeauna în partea de sus si nu vor produce niciodata o axa paralela cu axa verticala sau orizontala a paginii. Este de dorit ca imaginile sa aiba dimensiuni diferite, dar comparabile ca ordin de marime cu cele ale coloanelor. Daca pe pagina este plasata o singura imagine, ea va ocupa centrul acesteia, fiind de dorit sa aiba dimensiune relativ mari. Daca sunt plasate doua imagini, ele vor determina o axa oblica, fiind de dorit sa aiba dimensiuni diferite, chiar raporturi diferite între înaltime si latime. Daca sunt plasate mai multe imagini, regulile ramân aceleasi: formate si dimensiuni diferite, axe oblice. Nu exista o restrictie în privinta numarului de imagini amplasate pe pagina, dar daca suprafata pe care o ocupa este mai mare decât cea a textului paginii, e necesar sa fie amplasate astfel încât sa se schimbe ordinea lecturii informatiilor: imaginile devin purtatoarele informatiilor principale, iar textul al celor secundare. În astfel de cazuri, va fi urmarit si raportul dintre imaginile care surprind detalii si cele care surprind situatii generale. În functie de sugestivitatea imaginii, aceasta poate fi folosita drept fundal pentru titlul articolului pe care-l însoteste. Pentru a semnala importanta anumitor materiale de presa, dar mai ales pentru a marca tema principalului material din editia respectiva, ziarele si tabloidele folosesc adesea o imagine de dimensiuni considerabile pe prima pagina, careia îi ataseaza un titlu si uneori chiar si text, cu trimitere la pagina în care subiectul va fi tratat mai amplu. Devine evident ca acel subiect este tema centrala a editie. În cazul revistelor, imaginile sunt folosite foarte frecvent ca fundal pe care se imprima textul, pentru a spori cantitatea de informatii, dar si pentru a obtine efecte estetice deosebite. Buletinele si analele folosesc cu multa parcimonie imaginile. Accentuarea prin alternarea culorilor Alternarea culorilor reprezinta o alta modalitate de accentuare în prezentarea informatiilor. De regula, culorile care sunt folosite în paginile ziarului, reprezinta un element foarte important al conceptului editorial. Daca publicatia foloseste doar culoarea neagra, folosind contrastul cu albul hârtiei, jocul alternarii se produce doar între zonele albe si cele tiparite. Cele mai multe publicatii recurg însa si la alte culori, cea mai des folosita fiind rosu, datorita specificului ei de a se distinge foarte bine pe aproape orice fundal, urmata de albastru, o alta culoare puternica, dar cu intensitate mai redusa. Si celelalte culori pot face obiectul conceptului editorial, în functie de specificul publicatiei si de celelalte elemente grafice ale conceptului editorial. În folosirea diferitelor culori se mizeaza pe semnificatii diferite ale simbolismului culorilor, cum ar fi: asociere cu diferite stari, producerea unor efecte diverse, sugerarea unor caracteristici, semnalizarea unor înclinatii si orientari. Maurice Déribéré (La couleur, 1968) a stabilit urmatoarele relatii între efectele psihologice si simbolismul culorilor.

Semnificatii prin

Rosu Portocaliu Galben Verde Albastru Violet Alb Negru

Asociere Afectiva Dragoste

Moarte Incandes-centa Caldura

Veselie Influenta negativa

Spatiu Calatorii

Doliu Demni-tate

Comu-niune Mariaj Claritate

Mister Tenebre

Obiectiva Foc Sânge

Foc Apus de soare

Lumina solara

Natura Verdeata

Cer Apa

Flori Ametist

Flori Noapte Moarte

Efecte Psihologice Cald

Dinamic Enervant

Ardent Stimulant Stralucitor

Vesel Spiritual Dinamic

Calm Repaus Prospe-time Pacifist Echilibrat Nefast

Clar Proaspat Usor Calm Transpa-rent

Prospeti-me

Sobru Clar

Tristete

Fiziologice Penetrant Stimula-tiv

Favorizant al digestiei Stimulativ emotiv

Stimula-tiv pentru ochi si nervi

Sedativ Hipnotic Odihnitor

Calm Linistitor

Calmant Neant Nemis-care

Fizice Foarte vizibil

Forate vizibil

Foarte vizibil

Foarte vizibil

Odihnitor pentru ochi

Putin vizibil

Luminos Obscur

Caractere Vitalitate

actiune Calm sau iritat

Bucuros Rabdator Calm Odihna

Tristete Melanco-lie

Curatenie Sobrietate

Imagina-tie Nesana-tos

Simboluri Religioase Caritate

Iubire Pasiune

Putere Stiinta

Adevar Credinta Reînviere

Întelep-ciune Inteligenta Imorali-tate

Penitenta Speranta

Puritate Inocenta Virtute Castitate

Neant

Profane Dragoste Casnicie Speranta Întelep-ciune Cunoas-tere

Penitenta Inocenta Virtute Curatenie

Moarte Doliu

Semnalizare Oprire

Incendiu Locuri fierbinti

Pericol Ajutor Încetinire

Atentie Eroare Traseu de urmat

Pentru a semnala importanta unor materiale de presa, acestea pot sa fie titrate cu litere în culorile de baza ale publicatiei, sau cu litere a caror culoare se armonizeaza cu subiectul articolului respectiv. De asemenea, în cazul caracterelor artistice, special create pentru anumite subiecte, pot fi folosite în titrare caractere colorate. Alternarea culorilor poate fi folosita si între elementele unui material de presa: de exemplu, supra-titlul sau sub-titlul unui articol poate fi redat într-o anumita culoare. Dar în corpul textului nu este recomandata folosirea de caractere colorate, deoarece nu faciliteaza procesul de lectura. O modalitate de accentuare prin culoare o reprezinta tiparirea în cliseu negativ (care poate fi de culori diferite) – TITLU ÎN CLISEU NEGATIV – sau pe fundalul unei ilustratii. În situatiile în care publicatia are mai multe fascicule tematice, fiecare fascicul va avea elementele de particularizare proprii, iar unul dintre cele mai des întâlnite este culoarea.

Revistele în format mare folosesc mai rar culorile, în cazul lor aplicându-se regulile pentru ziare. Pentru revistele format mic, folosirea culorilor este regula, asa ca în cazul lor accentuarea prin alternarea culorilor este mai putin vizibila tocmai pentru ca este foarte prezenta. Ca si în cazul imaginilor, culorile se vor bucura de o prezenta redusa în paginarea buletinelor si analelor.

Tema 4: Elemente de particularizare ale conceptului redactional si grafic Tema cuprinde doua prelegeri si doua dezbateri (C9; C10) în care se vor studia si exemplifica urmatoarele aspecte:

• Titrarea publicatiei, a paginilor si a fascicolelor

• Semnatura articolelor

• Vignete, casete, ornamente etc.

Continut

• Se prezinta si se analizeaza diferite modalitati de a particulariza un produs jurnalistic prin

titrarea publicatiei, a paginilor si fasciculelor

• Se prezinta si se analizeaza diferite modalitati de particularizare a publicatiei prin folosirea

semnaturilor, a vignetelor, a casetelor, ornamentelor etc.

Obiective

• Întelegerea importantei functiei titrarii pentru o publicatie jurnalistica

• Recunoasterea elementelor decorative si de ornamentare a unei publicatii tiparite

• Dezvoltarea capacitatii de a analiza si de a aprecia importanta pe care o are titrarea si

folosirea unor elemente decorative în procesul de elaborare a conceptului redactional si

grafic


Polirom, Iasi, 1999

Coman, Mihai (coordonator) – Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, 2 vol., ed.




Ichim, Mircea – Secretariatul de redactie, ed. Minerva, Bucuresti, 1978

Elemente de particularizare ale conceptului editorial Fiecare concept editorial urmareste sa creeze o imagine specifica pentru publicatia respectiva. În afara de numarul de coloane, de tipul de paginare, de formatul adoptat pentru pagini, si alte elemente concureaza la stabilirea unui profil editorial specific si individual pentru o publicatie. Titrarea publicatiei Numele publicatiei apare întotdeauna pe prima pagina sau pe prima coperta si ocupa, de regula, a 8-a parte din oglinda paginii. Daca numele publicatiei implica si alte elemente grafice, cu care acesta face corp comun într-o imagine, si aceasta forma grafica va ocupa aceeasi suprafata din oglinda paginii. Aceasta suprafata poate acoperi toate coloanele paginii, numai coloanele centrale sau poate fi plasata excentric. Caracterul literelor numelui publicatiei este acelasi pentru fiecare editie, fiind un element fix al conceptului redactional si grafic. El poate fi tiparit cu un caracter de litera diferit de restul caracterelor folosite în publicatie, mai ales atunci când reproduce caracterul traditional, pe care l-a avut la prima aparitie publicatia, daca e vorba despre o publicatie de traditie. Culoarea în care este tiparit este foarte importanta, deoarece aceasta va fi culoarea dominanta si specifica a publicatiei. Ea se va regasi în celelalte elemente grafice care compun conceptul redactional si grafic. Daca se specifica în conceptul redactional si grafic, se poate admite o modificare a pozitiei numelui publicatiei de la o aparitie la alta, dar fara ca acesta sa coboare mai jos de patrimea superioara a paginii, astfel încât la plierea în patru sau la plierea în doua a ziarului, respectiv a tabloidului, acesta sa fie plasat pe partea ramasa vizibila. Aceasta variatie este permisa atunci când deasupra numelui publicatiei se rezerva spatiu pentru cele mai importante informatii ale zilei si când spatiul astfel rezervat ar fi insuficient pentru redarea lor. Variatia în pozitie a numelui publicatiei trebuie sa fie redusa, pentru ca el este primul element de identitate si recunoastere pe care îl cauta cititorul înainte de a cumpara sau de a citi publicatia. Titrarea paginilor si fascicolelor În structura unei publicatii cotidiene vor fi incluse întotdeauna pagini de actualitate, de politica, de învatamânt, sociale, de sanatate, de sport, economice, de sport sau fascicule pe aceste domenii sau pe domeniile tematice distincte pe care le abordeaza o revista de specialitate. Titlurile de pagina sunt plasate în colon titlu si redau tematica cuprinsa în pagina sau fascicola respectiva. Pentru domeniile respective pot fi concepute si tiparite vignete care sa sugereze, o data în plus, continutul paginii sau fascicolului. În cazul fascicolelor, se recurge si la amprentarea paginilor acestora cu o linie de colontitlu de culoare distincta pentru fiecare fascicul în parte. Daca este vorba doar de pagini distincte, aceste nu se marcheaza prin alternare coloristica, ci pastreaza macheta coloristica a paginii. Semnatura articolelor Semnatura articolelor reprezinta un alt element fix al conceptului redactional si grafic. Toate articolele din paginile publicatiilor, cu exceptia celor publicitare, trebuie sa fie semnate. Semnatura jurnalistica este reprezentata prin redarea numelui autorului sau prin redarea initialelor acestuia. Numele întreg însoteste articolele de mai mare întindere, asumate nemijlocit de catre autor, iar initialele apar în cazul semnarii unor materiale jurnalistice de mai mica întindere sau în situatia în care jurnalistul a prelucrat doar informatii de presa primite pe alte filiere. Semnatura poate fi însotita si de alte semne grafice sau de mici vignete. Locul amplasarii ei este fie la sfârsitul corpului de text, fie la începutul acestuia. În cazul editorialelor sau al rubricilor de mare succes, numele poate fi plasat chiar înaintea titlului. Culoarea dominanta si alte culori Culoarea dominanta este data, de regula, de culoarea în care este tiparit titlul publicatiei, sau cliseul negativ al acestuia. Ea se va regasi în culorile ce se aplica liniilor de delimitare a marinii superioare

si/sau inferioare a oglinzii pagini, în culorile liniilor casetelor de text sau a cliseelor negative folosite în interiorul paginilor. Culorile suplimentare, care reprezinta nuante sau variatii de intensitate în raport cu culoarea dominanta. Acesta au rolul de a sugera o anumita ierarhie a importantei sau a relatiilor de dependenta dintre elementele jurnalistice pe care le marcheaza. Culorile complementare, care reprezinta culori diferite si distincte de culoarea dominanta, au rolul de a marca fie subiecte cu specific aparte, pe care astfel le accentueaza si le pun în evidenta, fie de a marca tematica unui fascicul din structura publicatiei, fie paginile care compun un dosar, daca e vorba despre o revista. Rubricile permanente pot fi si ele semnalate prin marcarea cu o anumita culoare, fie a titlului, fie a chenarului, fie a cliseului negativ ala titlului, fie al fundalului corpului de text. Vignete, casete, ornamente Astfel de elemente grafice sunt folosite adesea pentru a individualiza publicatiile. Ele decurg din principiile estetice angajate si din cele de utilitate. Sunt astfel concepute încât sa aiba putere mare de sugestie, sa fie în armonie cu textele pe care le însotesc si cu stilul adoptat de publicatie. Pot fi specifice pentru fiecare pagina sau rubrica, ori pentru întreaga publicatie. Conceptia grafica a copertelor reprezinta un proces specific revistelor, prin care ele se individualizeaza si sunt identificate de catre cititori.

* Totalitatea elementelor editoriale si tipografice care structureaza conceptul unei publicatii sunt doar elementele de referinta în realizarea unei publicatii. Dar pentru machetarea unei aparitii e nevoie de combinarea lor, de asigurarea relatiilor de armonia si de respectarea unor reguli determinate în mod practic si nu în ultimul rând de inventivitate si imaginatie.

Tema 5: Conceperea si elaborarea redactionala a produselor jurnalistice Tema cuprinde trei prelegeri si trei dezbateri (C11; C12; C13) în care se vor studia si exemplifica urmatoarele aspecte:

• Conceperea si elaborarea redactionala a ziarelor si revistelor

• Organizarea redactionala si atributiile diferitelor functii redactionale

• Activitatea redactionala de concepere si elaborare a materialelor jurnalistice

Continut

• Se prezinta si se exemplifica diferite modalitati de organizare redactionala si atributiile

specifice pentru aceste functii

• Se analizeaza modalitatile de elaborare redactionala a conceptului editorial si a materialelor

jurnalistice

Obiective

• Cunoasterea si însusirea diferitelor moduri de organizare redactionala si a atributiilor

specifice pentru functiile dintr-o redactie

• Însusirea si exersarea procedurilor de concepere si elaborare a conceptului editorial al unei

publicatii si a sedintelor de planificare redactionala

Resurse: Coman, Mihai (coordonator) – Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, 2 vol., ed.




Bucuresti, 2003


Tema 6: Elaborarea unui concept redactional si grafic Tema cuprinde o prelegere si o dezbatere (C14) în care se vor urmari urmatoarele aspecte:

• Exercitiu de elaborare a unui concept redactional si grafic

Continut • Studentii vor elabora, pe grupe, conceptul editorial al unui ziar, al unei reviste, al unui

buletin, a unei publicatii on-line

Obiective

• Exersarea si aplicarea cunostintelor referitoare la elaborarea conceptului redactional si

grafic al publicatiilor

• Organizarea pe redactii, în scopul exersarii diferitelor functii si pentru pregatirea activitatii

de producere si elaborare a unui produs jurnalistic

Resurse: Coman, Mihai (coordonator) – Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, 2 vol., ed.





Bucuresti, 2003


Tema 6: Rolul si misiunile secretariatului de redactie; Nivelurile de lectura ale textului jurnalistic Tema cuprinde doua prelegeri si doua dezbateri (C15; C16) în care se vor urmari urmatoarele aspecte teoretice:

• Definirea secretariatului de redactie

• Rolul si misiunile secretariatului de redactie în elaborarea produselor jurnalistice

• Analiza si interpretarea nivelurilor de organizare a lecturii publicatiilor jurnalistice

Continut

• Se identifica si se stabileste locul si rolul secretariatului de redactie în procesul de elaborare

a produselor jurnalistice tiparite

• Se identifica si se analizeaza modul de organizare pe niveluri de lectura a informatiilor

jurnalistice si transpunerea acestora în realizarea ziarelor si revistelor

• Se identifica si se analizeaza modul în care este facilitata lectura jurnalistica prin paginarea

si accentuarea stipulata în conceptul editorial

Obiective

• Întelegerea si însusirea locului, rolului si misiunilor activitatii de secretariat de redactie în

cadrul organizarii redactionale

• Întelegerea utilitatii si necesitatii transpunerii informatiilor pe diferite niveluri de lectura în

paginile publicatiilor tiparite

Resurse: Coman, Mihai – Mass-media, mit si ritual – o perspectiva antropologica, ed. Polirom, Iasi, 2003

Coman, Mihai – Introducere în sistemul mass-media, ed. Polirom, Iasi, 1999

DeFleur, L. Melvin & Ball–Rokeach, Sandra– Teorii ale comunicarii de masa, trad. Catalina & Ducu

Harabagiu, ed. Polirom, Iasi, 1999


Lull, James – Mass-media – Comunicare, trad. Mihnea Columbeanu, ed. Polity Press, 1999


Bucuresti, 2003

Petcu, Marian – Sociologia mass-media, ed. Dacia, Cluj, 2002

Secretariatul de redactie În institutiile mediatice ale presei scrise, conducerea activitatilor este asigurata de o echipa manageriala, din care fac parte editorul si directorul publicatiei, iar desfasurarea activitatii jurnalistice propriu-zise este asigurata, în principiu, de trei mari departamente: departamentul redactional, departamentul tehnic, departamentul economic. Departamentul redactional este condus de un redactor-sef, care are în subordine sectiile jurnalistice care pot fi organizate dupa criterii diferite: dupa domeniile de activitate pe care le acopera, dupa genurile jurnalistice pe care le realizeaza sau dupa zonele teritoriale pe care le acopera, în functie de orientarea si politica editoriala a publicatiei. De asemenea, i se subordoneaza si personalul acestor sectii: redactorii-sefi adjuncti, redactorii speciali, editorii de stiri, redactorii, reporterii, fotoreporterii, reporterii corespondenti. Departamentul tehnic este condus de un director tehnic, care are în subordine secretariatul de redactie, sectia de asigurare tehnica, sectia de productie culturala de masa. Aceasta structura tripartita este specifica marilor trusturi de presa scrisa. In cazul institutiilor de presa mai mici departamentul tehnic este mai restrâns, fiind format din primele doua sectii sau este reprezentat doar de secretariatul de redactie. În acest din urma caz, secretarul de redactie se subordoneaza redactorului-sef. Oricare ar fi structura departamentului tehnic, succesul activitatii secretarului de redactie este dependent de buna colaborare cu redactorul-sef si cu redactorii-sefi adjuncti. Departamentul economic este condus de un director economic care are în subordine serviciile de contabilitate, serviciile de marketing si serviciile de publicitate. Secretariatul de redactie reprezinta structura tehnica a unei institutii mediatice care are drept misiune transpunerea în practica a conceptului redactional si grafic al publicatiei. În cadrul acestuia se realizeaza toate operatiunile tehnice si de tehnoredactare a continuturilor informative prin prelucrarea materialelor jurnalistice si transpunerea lor în format tipografic. Structura este condusa de un secretar de redactie (în unele cazuri de un secretar general de redactie care are în subordine doi–trei secretari de redactie) si este formata din servicii care asigura urmatoarele operatiuni jurnalistice ale materialelor de presa: paginare si machetare, tehnoredactare, corectura si prelucrarea de imagine. Daca institutia de presa are si tipografie proprie, aceasta se subordoneaza tot secretarului de redactie. Dar în ultima vreme, activitatea de tiparire a fost externalizata, fiind preluata de tipografii independente, care presteaza servicii pentru mai multe institutii de presa. Acest lucru a fost facut posibil de dezvoltarea tehnologiei tipografice care poate asigura zilnic un volum mare de tiparituri la un pret mic, dar si de costurile ridicate pe care le presupune aceasta tehnologie, suficient de mari ca sa nu si le poata permite fiecare institutie de presa. Standardizarea procedeelor tipografice si a activitatii de tehnoredactare, datorate în buna parte editarii electronice si prelucrarii materialelor jurnalistice cu ajutorul programelor de editare de text sau de editare grafica a contribuit în mod decisiv la autonomizarea activitatii tipografice. În cadrul secretariatului de redactie se desfasoara o activitate de natura tehnica, de prelucrare a formei de prezentare a materialului informativ furnizat de catre redactie. Aici se face calibrarea si cotarea textelor jurnalistice, machetarea paginilor, prelucrarea fotografiilor si a ilustratiilor, corectura paginilor publicatiei. Scopul acestor activitati îl reprezinta o prezentare cât mai buna a informatiilor, facilitarea lecturii jurnalistice, gasirea rapida a informatiilor asteptate si cautate de cititori. Secretariatul de redactie este responsabil de transpunerea în practica a principiilor estetice si de utilitate ale conceptului editorial.

Importanta activitatii ce se desfasoara în aceasta structura trebuie înteleasa si prin prisma faptului ca aici se stabilizeaza si se standardizeaza în buna parte obisnuintele de lectura ale publicului. Prin activitatea de secretariat se ierarhizeaza importanta evenimentelor si a informatiilor publicate, se creeaza o harta a actualitatii imediate care îi este furnizata cititorului pentru a se orienta în lumea evenimentelor reale. Daca aceasta harta este trasata cu superficialitate, ea va fi inoperanta sau, mai grav, va induce în eroare ce cel care cauta sa afle despre evenimente si sa le înteleaga. Rolul si misiunile secretariatului de redactie

Niveluri de lectura a textului jurnalistic Lectura jurnalelor, a publicatiilor periodice, prezinta particularitati specifice si diferente notabile fata de lectura cartilor. Aceste particularitati se datoreaza mai multor factori: cititorilor, scopului lecturii, împrejurarilor de lectura, specificului materialului jurnalistic. Lectura cartilor s-a impus ca o activitate de studiu, de cunoastere sau de relaxare. Ea presupune o anumita dispozitie si determinare a cititorilor, care acorda un timp anume pentru aceasta activitate, nu de putine ori în spatii sau posturi dedicate. Cel care citeste o carte, mediteaza asupra continutului ei, o adnoteaza, revine, face observatii, reia unele pasaje sau chiar reciteste cartea respectiva la un anumit interval de timp. O alta caracteristica specifica lecturii cartilor este liniaritatea. O carte se citeste în mod liniar, începând cu prima pagina, pâna la ultima. O eventuala inversare a sensului de lectura a paginilor nu mai permite reconstituirea sensului si a ideilor cartii, neasigurând întelegerea temei abordate. Cu lectura ziarelor si revistelor nu se întâmpla asa. În primul rând pentru ca cititorii acestora sunt de fapt niste consumatori de informatii. Or, consumul de informatii este unul rapid, dictat de efemeritatea informatiilor însesi. Continuturile jurnalistice trebuie parcurse rapid, iar cititorul trebuie sa decida rapid daca acorda timp pentru lectura unui text jurnalistic. Timpul lui este dramuit. De multe ori, lectura publicatiilor se face în perioada de tranzitie dintre doua alte activitati considerate mai importante. E drept, uneori li se acorda un timp anume, dar aceasta se întâmpla mai degraba în cazul revistelor de specialitate si a celor cu tematica foarte clar definita. Nu de putine ori, cititul unei publicatii se face chir în timpul mersului,ceea ce nu prea se întâmpla cu o carte. Lectura publicatiilor periodice reprezinta deseori o activitate de umplere a timpilor morti, a timpilor de asteptare, a timpilor intermediari. Textele jurnalistice nu sunt studiate, nu sunt adnotate si cu atât mai putin reluate dupa un interval de timp. Informatiile de azi nu mai intereseaza pe nimeni poimâine, deoarece ele si-au pierdut actualitatea. Se întelege, desigur, ca cei care citesc publicatiile vechi, o fac cel mai adesea din ratiune profesionale. Dar nu pentru ei se tiparesc aceste produse mediatice. Ele se tiparesc pentru cei care le consuma, „calde“, proaspat iesite de sub rotativa. Din aceste motive, ideile textului jurnalistic trebuie sa fie transparente. Nu exista timp de lectura si spatiu tipografic pentru realizarea unor constructii textuale stufoase, cu strategii textuale atent si subtil elaborate. Ideea textului jurnalistic trebuie sa fie transparenta de la prima lectura, nemaipresupunând revenirea si reluarea textului de catre cititor pentru întelegerea intentiilor informative ale autorului. De aceea, textele jurnalistice trebuie scrise direct, clar si explicit. Prin intermediul tehnicilor de tehnoredactare si machetare, al celor de paginare si prin ca urmare a recurgerii la procedeele de accentuare ale continuturilor jurnalistice, se poate spune ca materialele jurnalistice îi ofera cititorului ocazia unei lecturi piramidale, deosebite de cea liniara, specifica cartilor. Primul nivel de lectura al publicatiilor îl reprezinta titlurile. Daca cineva doreste sa stie ce s-a întâmplat în intervalul de timp pe care îl acopera publicatia respectiva, este suficient sa parcurga titlurile de pe paginile ziarelor. Acestea îi vor da o imagine sumara, dar suficienta, despre evenimentele petrecute si redate de publicatie. Dupa modul în care sunt tehnoredactate titlurile se poate identifica si o ierarhia evenimentelor: titlurilor mai mari le corespund evenimente sau informatii

mai importante, evident în opinia redactiei respective. La fel se întâmpla si cu titlurile colorate altfel decât culoarea de fond a publicatiei. De altfel, recurgerea la culori diferite sau la caractere artistice în redarea unui titlul exprima clar intentia publicatiei de a atrage atentia cititorilor spre materialul respectiv. Tot în cadrul primului nivel de lectura intra si imaginile, în special fotografiile, dar si celelalte ilustratii. Dimensiunile unei fotografii sau ale unei ilustratii, oricare ar fi ele, le fac sa atraga mai mult atentia cititorilor decât o suprafata echivalenta acoperita cu text. Un al doilea nivel de lectura al publicatiilor este reprezentat de supratitluri, subtitluri, intertitluri, sapouri, explicatii, legende. Aceste elemente jurnalistice sunt redate pe pagina în caractere de dimensiuni mai mici de cât cele ale titlurilor, dar mai mari decât cel al corpului de text. Lectura lor spune mai mult despre evenimentele, întâmplarile, situatiile, declaratiile anuntate de titluri, explicitându- le si precizându- le. Un cititor mai grabit se poate rezuma la lectura titlurilor si a elementelor enumerate aici. Dar din lectura acestora, el trebuie sa îsi formeze o imagine corecta despre evenimente si despre intentiile urmarite de autor. De aici rezulta caracterul deosebit de important pe care îl joaca aceste elemente în stabilirea continutului si formei textului jurnalistic. În fine, pentru cititorul care are mai mult timp la dispozitie, sau pentru cel care e mai interesat de subiectul respectiv, exista un al treilea nivel de lectura, textul propriu-zis al materialului jurnalistic. Aici se produc, de regula, informatii de amanunt, se fac precizari si sunt redate nuantele ideilor urmarite. În textul propriu-zis, informatiile sunt tratate si redate pe larg, cu generozitatea oferita de spatiul tipografic. Având în vedere aceasta aranjare stratificata a informatiilor, care determina la rândul ei o lectura stratificata, se impune o tehnoredactare pe masura a materialelor. Titlurile vor fi mai scurte decât supratitlurile sau subtitlurile, care la rândul lor vor mai scurte decât textul propriu-zis. Acelasi model al distributiei va fi urmat si de ideile din cuprinsul acestora. Ele trebuie sa fie astfel redactate încât sa fie suficient de clare pentru cititorul care se opreste la primul sau la al doilea nivel de lectura, dar în acelasi timp suficient de incitante, pentru a- l face sa adânceasca nivelul acesteia. În ciuda faptului ca fiecare material jurnalistic are un grad de importanta diferit atât pentru cititor cât si pentru jurnalisti, totusi, toate materialele asezate în pagina sunt importante, tocmai prin faptul ca si-au gasit loc acolo, eliminând multe alte informatii. Nu toate se vor bucura însa de acelasi tratament grafic, de accentuare a importantei, dar nici nu vor fi materiale care sa nu aiba marcata importanta. Altfel, ele chiar risca sa treaca neobservate. De aici rezulta importanta pe care o capata echilibrarea punerii în pagina prin activitatea de machetare, astfel încât sa nu fie pagini disproportionate ca importanta acordata materialelor de presa care o compun, unele pe care sa fie grupate doar informatii de prim rang, iar altele pe care sa fie grupate doar informatii de rang secund. Nu trebuie scapat din vedere nici faptul ca ordinea de lectura a paginilor unei publicatii este aleatoare. Chiar daca exista o ordine a paginilor, data de numaratoarea lor, cititorii pot avea tendinta de a începe cu ultima pagina, sau chiar de a începe lectura de la paginile de interior. Dina aceasta cauza se va cauta ca nivelul de lectura sa urmareasca si unitatea de suprafata data de pagina. Nu sunt recomandate continuarile în alte pagini a unui material, deoarece risca sa nu mai fie citit. Acest risc este justificat atât din perspectiva machetatorului cât si a cititorului: fiind vorba doar despre o continuare, la punerea în pagina aceasta nu va mai beneficia de mijloacele de accentuare distincte, deoarece ar însemna sa afecteze importanta altor materiale amplasate pe acea pagina; pe de alta parte, pâna sa ajunga la continuarea la care este trimis, atentia cititorului poate fi atrasa de alte materiale, iar ele va abandona cautarea acelei continuari, mai ales pentru faptul ca e vorba dea urmari continuarea unor informatii de nivelul trei al lecturii, or, daca tehnoredactarea materialului jurnalistic s-a facut corect, el cunoaste deja ideile de baza ale articolului respectiv. Prin urmare, o continuare de text pe alta pagina are putine sanse sa fie urmarita. Recomandarea care trebuie retinuta pentru paginatori este evidenta: e de dorit ca toate

elementele unui material jurnalistic sa fie plasate pe aceeasi pagina, iar textul articolelor sa se sfârseasca pa pagina pe care încep. Concluzia ce se poate trage de aici e ca uneori, pentru a îndeplini aceste exigente, se va interveni asupra textului sau altor elemente ale materialului jurnalistic, pentru a- i asigura plasarea pe aceeasi pagina.

Facilitarea lecturii jurnalistice Cea mai importanta functie a activitatii de secretariat redactional este facilitarea identificarii si citirii informatiilor de catre cititor. E necesar sa se admita faptul ca orice publicatie este o colectie mai mult sau mai putin eclectica de continuturi informatice, care se adreseaza unor cititori mai mult sau mai putin fideli. De aceea, în prezentarea informatiilor pe care le ofera, publicatia trebuie sa fie conceputa pornind de la nevoia cititorului de a gasi informatia pe care acesta o cauta si pentru care cumpara publicatia. Practica recenta a consumului de materiale de presa ne arata ca cititorii fideli nu mai reprezinta majoritatea cumparatorilor unui ziar, ci mai degraba cititorii ocazionali, care doresc sa afle informatii cu privire la anumite evenimente despre care au aflat din alte surse de informare. În aceste conditii, orientarea facila spre informatiile pe care acestia le cauta devine forte importanta. Pentru facilitarea accesului la informatie se recurge la diverse accentuari elementelor care o compun. Titrarea devine o maniera determinanta de atragere a atentiei, culoarea este la rândul ei un factor de accentuare a importantei informatiei, acestea fiind elemente ce tin de conceptul editorial. O alta modalitate de atentionare a cititorului consta în izolarea materialului jurnalistic în oglinda paginii. Cel mai adesea, izolarea se realizeaza prin încadrarea textului în casete. Delimitând o parte din informatii de masa celorlalte, atentia cititorului este atrasa inevitabil spre aceasta sectiune izolata. În acelasi timp, paginile unei publicatii trebuie sa functioneze ca o „harta“, atât pentru cititorul fidel, avizat, cât si pentru cel ocazional. În acest scop, paginile sau fascicolele vor avea titluri, care vor face referire la tematica materialelor pe care le contin, pentru a oferi cititorului motiv sa se decida daca citeste sau nu citeste pagina respectiva. De asemenea, în cadrul publicatiilor vor exista rubrici cu pozitionare fixa, care sa fie usor reperabile si usor de gasit, mai ales pentru cititorii fideli. Aceste rubrici contribuie la ceea ce se numeste efectul „prizei de constiinta“ pe care- l determina consumul mediatic pentru cititorii consecventi. Acestia vor cauta în primul rând rubricile ce le sunt familiare, satisfacându-si astfel asteptarea si cautarea. Fronçois Richaudeau (La Lisibilité, 1969) a identificat sapte factori de care este dependenta o buna lizibilitate a textului:

1. dimensiunea caracterelor

2. tipul caracterelor

3. designul caracterelor

4. alinierea textului

5. lungimea rândurilor

6. spatiul dintre rânduri

7. reperele de lectura

Usurinta cu care este citit un text jurnalistic depinde în mod hotarâtor de tipul de caracter care este folosit în redarea informatiilor. Practica jurnalistica a aratat ca cele mai potrivite pentru o lectura usoara, chiar îndelungata, putin obositoare si preferata de cititori este data de citirea caracterelor cu serife. Aceasta preferinta este explicata prin faptul ca prelungirile usor rotunjite de la capatul liniilor literelor creeaza impresia unei legaturi si confera unitate termenilor si coerenta în perceptia unitatilor lingvistice si frazeologice. Aspectul anticva este preferat de majoritatea cititorilor si recomandat pentru

textele lungi. Caracterele de aspect grotesc, adica fara serife, s-a dovedit a fi mai dificil pentru lectura textelor de lungimi apreciabile. El este preferat în mod deosebit pentru titluri, pentru sapouri si alte astfel de texte relativ scurte. Variantele aspectelor egiptian sau medieval (în care literele sunt îngustate sau largite) sunt recomandate a fi folosite mai mult în titluri sau în textele care trateaza subiecte pentru care aspectul literelor poate deveni semnificat prin el însusi (de exemplu, în formula editoriala a textului în text, cum ar fi redarea unor scrisori, a unor documente etc.). Tipurile de caractere caligrafice, gotice, artistice, fanteziste creeaza dificultati mari la lectura textului si obosesc rapid cititorii, motiv pentru care sunt recomandate doar pentru tehnoredactarea titlurilor scurte, dar si aici cu multa retinere. Un alt factor important pentru facilitarea lecturii textului jurnalistic îl reprezinta marimea caracterului. Practica tipografica a aratat ca publicul manifesta preferinta pentru un corp de text cuprins între valorile 8–14 puncte. Cele mai des folosite fiind marimile 10 puncte si 12 puncte. Între literele minuscule si cele majuscule sunt preferate întotdeauna primele pentru o lectura mai rapida, datorita obisnuintei de a citi texte scrise astfel.

Tema 7: Calibrarea, Cotarea, Tehnoredactarea Tema cuprinde cinci prelegeri si cinci dezbateri (C17; C18; C19; C20; C21) în care se vor studia si dezbate urmatoarele aspecte teoretice:

• Stabilirea tipurilor de procese ce se desfasoara în secretariatul de redactie

• Modalitati de calibrare, cotare si tehnoredactarea a titlurilor, a corpului de text si a

principalelor genuri jurnalistice

Continut

• Sunt identificate si exemplificate procese de prelucrare a textului specifice secretariatului de

redactie

• Sunt analizate si dezbatute diferite modalitati si recomandari de calibrare, cotare si

tehnoredactare a principalelor genuri jurnalistice

Obiective

• Întelegerea caracterului integrat al activitatii si proceselor specifice secretariatului de

redactie în cadrul organizari redactionale

• Cresterea eficientei si impactului informatiilor din materialele jurnalistice printr-o calibrare,

cotare si tehnoredactare de succes a diferitelor genuri jurnalistice


Polirom, Iasi, 1999






Activitatile secretariatului de redactie Calibrarea si cotarea materialelor jurnalistice

Operatiile de calibrare si de cotare reprezinta fatetele unui proces prin care textul jurnalistic initial (indiferent sub ce forma se prezinta) este transpus în format tipografic. Calibrarea presupune operatia de estimare si evaluare a textului initial pentru a afla valoarea lui echivalenta în formatul tipografic atribuit (tip de caracter, marime de caracter, lungime rând). Cotarea presupune operatia de atribuire a valorilor tipografice unui text, astfel încât acesta sa corespunda machetei careia îi este destinat. Cele doua operatii nu se desfasoara neaparat în aceasta succesiune,cel mai adesea ele se produc simultan. Una sau alta dintre ele devine mai vizibila, în functie de particularitatile pe car ele prezinta prelucrarea textului. Daca textul este mai complicat, calibrarea va solicita mai multa atentie; daca alegerea initiala a cotelor jurnalistice s-a dovedit neinspirata sau nepotrivita, cotarea va pretinde mai multa atentie. Calibrarea textelor Data fiind faptul ca informatiile tiparite sunt dependente de distribuirea lor pe suprafata paginii, articolele (titluri, corp de text, ilustratii etc.) vor ocupa suprafete bine determinate din oglinda paginii. Dar aceasta suprafata trebuie cunoscuta înainte de a aseza textul si celelalte elemente jurnalistice în pagina. Necesitatea cunoasterii suprafetei pe care o acopera un articol este impusa din cel putin doua ratiuni. Prima dintre ele se refera la necesitatea de a evita remanierile ample ale paginii la sfârsitul punerii în pagina a materialului: daca e excedentar se vor impune eliminari, iar daca e insuficient se vor cauta noi articole care sa umple pagina. Nici una dintre situatii nu este de dorit, deoarece astfel de interventii vor modifica intentia initiala si proiectul paginii, se pot pierde idei sau pot aparea informatii disonante pe pagina. Cea de-a doua ratiune e de ordin economic, deoarece remanierile repetate pretind cheltuieli materiale si de timp pentru a calibra articolele la capacitatea paginii. Uneori, erorile de calibrare pot conduce la sincope în derularea proceselor de editare si tehnoredactare. Metodele de calibrare a textelor sunt mai mult sau mai putin precise, în functie de tipul de publicatie la care ne referim. Daca e vorba despre o publicatie cu aparitie cotidiana, calibrarea textuala va fi facuta dupa o metoda estimativa. Daca însa e vorba despre o publicatie care are un ritm de aparitie mai rar si un timp de elaborare mai îndelungat, calibrarea se va face dupa o metoda mai precisa. Oricare ar fi metoda aplicata, ea se va derula în doua etape: evaluarea semnelor de dactilograma si transformarea lor în linii de text. Calibrarea este necesara pentru a da redactorilor informatii referitoare la dimensiune materialului pe care- l vor redacta. Aceasta dimensiune se calculeaza în linii de dactilograma sau chiar în semne dactilografice. Calibrarea prin estimare Unitatea textuala de baza de la care se pleaca este pagina A4 dactilografiata, care contine î jur de 2000 de semne, dactilografiate la doua rânduri, cu 60 de semne pe rând. Sunt socotite semne si spatiile de pauza dintre cuvinte sau orice alt semn de scriere care e accesibil în respectivul set de caractere. Pentru o coloana de ziar, care are 10 cicero (aprox. 4,5cm) o linie de text în caractere de 6 puncte contine 35–40 de semne, în caractere de 7 puncte, contine 30–35 de caractere, iar în caractere de 8 puncte, contine 25–30 de caractere. Transformând în linii de dactilograma (courir 10 pentru masina de scris sau times 12 pentru programe de editare), aceste dimensiuni arata ca un rând de dactilograma este aproximativ egal cu doua linii de coloana de ziar. Pornind de la aceasta constatare, fiecare secretariat de redactie îsi poate stabili propriile metode de calibrare estimativa a spatiului pe care- l va ocupa un material jurnalistic. Unele adopta aplicarea unui caroiaj dimensionat sau cu indicatii de suprafata tipografica pe paginile albe, înainte de dactilografiere. Pentru culegerea computerizata a textului se poate recurge la metode de numarare automata a semnelor sau a liniilor dintr-un text, astfel încât redactorul sa stie tot timpul cum dozeaza informatiile pentru a folosi eficient spatiul rezervat subiectului sau. Estimarea calibrului textului se poate face si dupa ce acesta a fost dactilografiat, prin aplicarea unor grile

transparente calibrate în mai multe marimi de caracter pe dactilograma sau, daca textul este cules pe calculator, prin numararea semnelor de catre o subrutina a programului de editare. Calibrarea prin calcul Uneori redactiile primesc textele gata scrise de la colaboratori care nu utilizeaza machetele de calibrare ale institutiei respective de presa. Acestea trebuie calculate si calibrate pentru a se cunoaste dimensiunile tipografice pe care le prezinta. Evaluarea semnelor unui text facsimil se face prin stabilirea numarului mediu al semnelor de pe un rând, care apoi se înmulteste cu numarul de rânduri al paginii. Pentru a afla numarul mediu de caractere de pe un rând se numara caracterele (litere, semene de punctuatie si pauza dintre cuvinte) de pe cel putin cinci rânduri, dupa care se împarte la numarul rândurilor care au fost numarate. De asemenea, daca lungimea rândurilor dintr-un material este neregulata, atunci trebuie facuta o medie luând în calcul mai multe rânduri de lungimi diferite. Daca textul are mai multe pagini, este de dorit sa se faca media semnelor pe fiecare pagina, si apoi o medie pentru întregul facsimil. Pentru ca la scrierea de mâna, distanta dintre litere si dintre cuvinte este variabila, la stabilirea valorii medii numarului de caractere vor fi luate în calcul rânduri care sa aiba cuvinte de lungimi diferite sau rânduri care sunt plasate în locuri diferite pe pagina (la începutul, la mijlocul, la sfârsitul paginii). Evaluarea semnelor unui text dactilografiat se face de aceeasi maniera, fiind usurat de faptul ca literele masinilor de scris ocupa întotdeauna aceeasi suprafata. De asemenea, numarul de rânduri va fi aproximativ acelasi pe fiecare pagina. În cazul paginilor dactilografiate, numarul de rânduri luate în calcul pentru stabilirea mediei poate fi de doar trei. Evaluarea semnelor unui text listat (printat) metoda de calculare a numarului de semene este aceeasi, media semnelor pe un numar de rânduri,înmultita nu numarul rândurilor pe pagina sau cu media rândurilor pe pagina. Diferenta fata de textele dactilografiate consta în numarul spatiul variabil pe care îl ocupa caracterele listate. Din aceasta cauza, e de asteptat ca variatia numarului de semene pe rând sa fie mai mare decât în cazul textelor dactilografiate. La aceasta variatie se adauga înca una specifica modului de lucru al editoarelor de text: daca nu este activata functia de separare în silabe, distributia termenilor pe rând se face în cuvinte întregi, ceea ce poate induce o noua variatie a numarului mediau de semne pe rând. Pentru a compensa aceste variatii, numararea semnelor se va face urmarind aspectul rândurilor: se vor numara rânduri mai dense, dar si rânduri mai putin dense. Conversia în rânduri de tipar a textelor se face prin împartirea numarului total de semne al textului în cauza la numarul de caractere (în functie de marimea acestora) de pe un rând de tipar. În functie de metoda de tiparire, rândurile de tipar vor avea un numar fix sau un numar relativ variabil de caractere. Pentru metodele clasice, numarul de caractere va fi fix, iar pentru metodele moderne de tiparire, numarul caracterelor de pe un rând poate prezenta o usoara variatie (între 3–5 caractere, în functie de lungimea rândului). Interpretarea rezultatelor calibrari textului va arata ca întotdeauna trebuie sa se opereze cu o rezerva de spatiu tipografic. Cauzele acestei rezerve sunt diferite. Una dintre ele consta în numarul de rânduri incomplete al paragrafelor si din lungimea acestora. Un rând incomplet al unei dactilograme poate reprezenta un rând complet de tipar sau doua rânduri de tipar, din care unul incomplet. În aceasta situatie se presupune ca poate aparea spatiu suplimentar, care va fi excedentar. Dar se poate întâmpla si situatia inversa, în care spatiul rezervat sa nu fie suficient. Aceasta se întâmpla atunci când media caracterelor pe rând s-a facut luându-se în calcul rânduri care aveau, accidental, o densitate mai mica decât celelalte. O posibilitate de eliminare a acestui neajuns ar fi acea de a calcula numarul mediu al caracterelor pe rând pentru fiecare paragraf în parte. Metoda se va dovedi mult mai precisa însa cere un timp mai

îndelungat si un efort ceva mai mare. Dar si în acest caz pot aparea unele diferente la conversie, mai putine si de valoare mai mica, desigur.

Dupa ce au fost estimate numarul de semen tipografice si numarul de rânduri în conformitate cu valorile de cotare ale textului se procedeaza la echivalarea numarului de rânduri în quadrati. Quadratul reprezinta o unitate de masura de suprafata egala cu 4 rânduri de text de corp 12 (o înaltime de 4 cicero) de lungime egala cu latimea

coloanei. Aceasta noua împartire va facilita paginarea textului în formule variate, deoarece se opereaza cu valori mai mici si cu unitati de suprafata care pot fi recompuse grafic mai usor decât daca s-ar opera cu rândur i. În plus, quadratul asigura, fie si în cazul distribuirii unui singur quadrat pe o coloana, un numar de rânduri de text acceptabil din punct de vedere grafic si semantic. În acelasi timp, operând în redistribuirea quadratilor de text, este eliminata posibilitatea aparitiilor rândurilor vaduve sau orfane, chiar si în cazul în care primul sau ultimul paragraf este plasat singular pe o coloana. În situatiile în care marimea corpului de text se modifica, se modifica si numarul rândurilor dintr-un quadrat, asa cum este aratat în tabel, pentru cele mai des folosite valori ale dimensiunii corpului de litera. În concluzie, o calibrare precisa si exacta este destul de greu de facut. E mai bine sa se accepte o anumita eroare de calibrare, care va fi rezolvata în procesul de asezare în pagina a materialelor jurnalistice. Compensarea diferentelor de suprafata se vor face fie prin modificarea caracterelor titlului, fie prin interventii asupra materialului, în functie de posibilitati. Aceste compensari se vor executa odata cu procesul de corectare textuala, de catre autor, de catre responsabilul de numar sau chiar de catre secretarul de redactie. Calibrarea unui text în mai multe caractere Pentru calibrarea unui text care va fi redat în mai multe caractere sau în marimi diferite (de exemplu, sapou si text, sau text si paragraf citat), se vor face echivalarile necesare pentru fiecare parte a textului respectiv. O situatie des întâlnita este cea generata de plasarea intertitlurilor în corpul de text. Acestea vor fi culese cu un corp de litera mai mare decât cel al corpului de text, de aceea trebuie tinut cont de modificarea pe care o produc asupra numarului de rânduri de tipar. Calibrarea unui text „în sumar“ Se numeste text „în sumar“ o succesiune de rânduri de text care exprima o enumerare, o lista, un program, un orar sau un sumar. Specific acestor texte este faptul ca prezinta multe rânduri incomplete. Pentru a calibra un astfel de text se împarte pagina dactilografiata sau listata (pentru paginile în facsimil operatia este mai putin sigura) în coloane care sunt comparabile ca numar de semne cu numarul de semne din rândul coloanei de tipar. În functie de câte astfel de coloane din grila sunt intersectate de un rând de dactilograma, se estimeaza câte rânduri de tipar va ocupa rândul respectiv. Evaluarea finala se face însumând numarul echivalent de rânduri de tipar furnizat de grila pentru întregul document. Calibrarea textelor foarte neregulate În situatiile în care textele sunt scrise cu un grad ridicat de variatie în ce priveste lungimea rândurilor, densitatea semnelor sau a cuvintelor, distributia acestor pe rânduri, este recomandat sa se aplice o calibrare pentru fiecare paragraf, pentru ca apoi sa se faca o medie pentru întregul document. Calibrarea textelor „în drapel“ si a celor aliniate la centru Se refera la textele ale caror rânduri sunt de lungimi diferite si/sau care urmaresc conturul unor ilustratii sau care formeaza ele însele o imagine (prin alternarea lungimii rândurilor) sau care sunt aliniate la centrul coloanei. Pentru a calibra astfel de texte se aplica metoda estimarii pentru fiecare

quadrat dimensiune litera

numar rânduri

12 puncte 4 10 puncte 5 1 8 puncte 6

rând în parte. În practica, aceasta situatie se întâlneste la conversia unui text deja tiparit dintr-un format în altul si atunci când nu este cunoscut calibrajul initial. Cotarea textelor Operatiunea de cotare a textelor se face simultan cu cea de calibrare, desemnând atribuirea unor valori tipografice semnelor textului materialului jurnalistic. Valorile tipografice ce se atribuie textului sunt: familia de caractere, dimensiunea corpului de litera, aspectul corpului de litera, distanta între rânduri, lungimea rândului. În desemnarea familiei de caractere tipografice pentru un text trebuie sa se tina cont de mai multe aspecte. Caracterul corpului de text trebuie sa asigure o lizibilitate buna a textului, sa nu fie obositor la lectura si sa permita citirea rapida. Pentru textele mai lungi sunt recomandabile caracterele cu serife, pentru cele medii se pot folosi caractere fara serife, iar pentru textele scurte se pot folosi caractere artistice sau fanteziste. Se va urmari armonia dintre caracterul corpului de text si cel al titlului. Dimensiunea corpului de litera pentru corpul textului se stabileste în functie de lungimea textului, de raportul de proportionalitate cu dimensiunea caracterului titlului si cu dimensiunea caracterelor pentru note, legende, explicatii. Daca în interiorul textului exista portiuni ale textului sau doar cuvinte care vor fi redate cu alte dimensiuni (sau chiar cu alte caractere), acele portiuni de text sau acele cuvinte vor primi valori de cotare distincte. La stabilirea aspectului literelor se va tine cont în primul rând de aspectul de litera dominant al textului. Daca textul este redat în litere drepte, atunci termenii sau portiunile de text accentuate vor fi redate în cursiv sau în aldin. Pentru textele lungi se vor folosi litere drepte, pentru cele de lungimi medii se pot folosi si litere italice, iar pentru textele scurte se pot folosi litere aldine. Distanta între rânduri este specificata numai în cazurile în care ea difera de înaltimea specifica a respectivului tip de caractere, înaltime care asigura transpunerea textului la înaltimea de un rând. Distanta între rânduri poate fi modificata cu diferite valori ale sistemului de masurare adoptat (puncte, milimetri etc.). De regula, valoarea interliniei e de un rând. Ea poate fi modificata, de exemplu, fie pentru întreg textul, fie doar pentru primul/ultimul rând de la începutul/sfârsitul paragrafelor. Lungimea rândului specificata prin cotare este, în cele mai multe cazuri, egala cu latimea de baza a coloanei, stabilita prin conceptul editorial, în valorile sistemului de masurare stabilite (cicero, pica, milimetri, puncte). În situatiile în care textul este plasat într-o caseta pe o coloana, caseta va avea latimea de baza a coloanei, iar lungimea rândului de text se va micsora corespunzator, astfel încât în interiorul casetei sa ramâna si un spatiu alb de delimitare între linia casetei si capetele rândului. De exemplu, daca latimea de baza a coloanei este de 10 cicero, lungimea unui rând de o coloana va fi de 10 cicero, daca textul este plasat în coloana fara caseta; daca textul este plasat în caseta, lungimea rândului va fi mai mica, de 9 cicero, ramânând ½ cicero la capatul fiecarui rând pentru a delimita textul de linia casetei. Dar daca textul este distribuit pe o coloana dubla, lungimea rândului de text va fi de 21 de cicero (10 cicero ∗ 2 + 1 cicero), pentru ca va acoperi si spatiul alb dintre coloane. Spatiile albe dintre coloane si dintre text si linia casetei se stabilesc prin conceptul editorial, sau în functie de particularitatile textului respectiv. Orice schimbare a corpului de litera, a dimensiunii caracterului, a distantei între rânduri sau a lungimii rândurilor induc modificari valorilor initiale de calibrare, ceea ce presupune un nou calcul de calibrare, în conformitate cu noile valori de cotare. Evitarea acestor situatii, care presupun consum de timp (o resursa foarte importanta în activitatea jurnalistica) reprezinta un alt motiv pentru recurgerea la lucrul cu formate textuale codificate. Cotarea clasica Potrivit traditiei si tehnicii de lucru adoptate de catre fiecare secretariat de redactie, cotarea textelor se face în foarte multe modalitati. Valorile de cotare a textului se trec în partea superioara a primei

pagini, într-o caseta dedicata acestor valori, daca textul este transpus pe o macheta dactilografica sau pe un print. Ele se pot exprima explicit, de exemplu: caracter bodoni, corp 10 aldin, interlinie 3 puncte, 10 cicero (sau picas, puncte didot, milimetri, în functie de sistemul utilizat pentru dimensionarea latimii coloanelor). Cotarea în sistem clasic presupune o activitate foarte atenta a secretarului de redactie în cea ce priveste asigurarea armoniei si echilibrului materialelor jurnalistice care sunt vecine pe pagina. Cotarea electronica La fel de bine, secretariatele pot folosi diferite codificari pentru fiecare format în parte, acordând un nume, o eticheta pentru fiecare combinatie de valori tipografice pe care le foloseste. O asemenea codificare este folosita de catre institutiile de presa care trateaza textul cu ajutorul editoarelor de text si care folosesc programe dedicate pentru procesele specifice activitatii de secretariat de redactie. Codificarile formatelor de text sunt conforme stipularilor din conceptul redactional si grafic al publicatiei. Cotarea codificata are meritul de a furniza mai rapid informatii despre sincronia valorilor tipografice, conditia fiind, desigur, ce a unei atente, riguroase si complete codificari a formatelor textuale. Un avantaj suplimentar al utilizarii formatelor codificate consta în faptul ca permit o transformare rapida a cotelor textului si permit chiar suprimarea unor etape ale activitatii de prelucrare a textului, prin faptul ca formatele de cotare pot fi aplicate textelor înca din faza de concepere, unificându-se astfel operatiunea de cotare cu cea de calibrare.

Tehnoredactarea La sectia de tehnoredactare se primesc textele si ilustratiile materialelor jurnalistice de la redactie. Textele sunt finisate în forma redactionala stabilita de catre editori de stiri sau de catre redactorii de stiri. Ele poarta si indicatia de pagina în care vor fi dispuse, în functie de importanta informatiilor pe care le contin. La tehnoredactare, textele primesc indicatiile de format ale caracterelor si dimensiunilor de coloana în care vor aparea în pagina. Asupra textului si titlului materialelor jurnalistice se intervine în faza de tehnoredactare numai cu acordul redactiei si fara sa se aduca modificari ideilor exprimate. Aici se modifica doar termenii în care sunt exprimate ideile, nu ideile ca atare. Aceste modificari nu pot fi facute decât daca sunt impuse de spatiul acordat pentru asezarea în pagina. Tot la tehnoredactare se asambleaza si ilustratiile sau alte elemente care însotesc textul jurnalistic al unui articol. Uneori, tehnoredactorii sunt cei care primesc sarcina sa rezolve nevoile de ilustrare ale unui material, mai ales atunci când este vorba despre grafice, scheme, diagrame, vignete sau crearea unor caractere artistice. Fotografiile sunt realizate de laboratorul de prelucrare foto, dar presupun la rândul lor o prelucrare din punct de vedre jurnalistic. Acest lucru presupune ca o fotografie nu va aparea în presa decât daca ea are capacitatea de a ilustra evenimentul la care se refera articolul si daca aduce note necesare, în functie de natura articolului: argumenteaza, probeaza, ilustreaza, informeaza etc. Vor fi alese acele imagini care servesc cât mai bine scopului urmarit. Ele pot fi fotografii originare, decupaje dintr-o imagine originala sau chiar colaje din mai multe imagini. Sectia de tehnoredactare prelucreaza toate informatiile în forma necesara pentru realizarea machetelor paginii. Daca aceasta forma este electronica, materialele jurnalistice, în functie de continutul lor, vor fi prelucrate cu editoare specifice: de text, de imagine, de grafica, de publicatii. Programele de editare pot fi generale, dar si special dedicate sau produse de pentru institutia respectiva de presa. Tehnoredactarea titlurilor jurnalistice Tehnoredactarea titlurilor reprezinta o procedura foarte importanta, deoarece de ea depinde asigurarea lecturii piramidale a textului. Titlurile denota în buna parte calitatea informatiilor. De aceea, e de dorit sa se confere o unitate stilistica tuturor titlurilor dintr-o publicatie, conforma cu angajamentul conceptului editorial, dar si din punct de vedere tipografic. Pentru tehnoredactarea lor se recomanda a se tine cont de urmatoarele reguli: Titlurile – titlurile articolelor vor fi redactate cu cel mai mare corp de litera folosit în materialul jurnalistic pe

care îl titreaza; pentru ca un titlu sa fie evident, acesta va fi mai mare cu cel putin 4 puncte fata

de corpul de text;

– pentru tehnoredactarea titlurilor se pot folosi caractere diferite fata de caracterul corpului de text;

daca textul este tiparit într-un caracter cu serife (regula generala), titlul poate di tiparit într-un

caracter fara serife; sunt mai rare situatiile în care pentru titluri se folosesc caractere caligrafice

sau artistice (daca sunt folosite, ele trebuie sa fie justificate de continutul articolului respectiv);

– daca titlul este plasat la începutul articolului, e de dorit ca el sa acopere toate coloanele pe care se va

desfasura materialul publicistic, obtinându-se titluri de o coloana, de doua coloane, de trei

coloane s.a.m.d.;

– daca titlul este plasat în interiorul articolului (titlul „îngropat“), atunci el va fi plasat pe mijlocul axei

verticale a suprafetei pe care o ocupa corpul textului, deasupra axe i orizontale;

– de regula, titlurile se aliniaza la axa mediana latimii coloanelor pe care le ocupa; ele pot fi aliniate la

stânga sau la dreapta, dar inconvenientul acestei alinieri consta în aceea ca ramân spatii albe la

dreapta sau la stânga spatiului rezervat titlului, mai ales atunci când titlul se întinde pe mai multe

rânduri

– titlurile nu vor ocupa mai mult de trei rânduri decât în situatii cu totul exceptionale, când titreaza

evenimente cu totul iesite din comun, care justifica acest lucru;

– daca un titlul este mai lung de trei rânduri, e de preferat sa fie reformulat;

– pentru tiparirea titlurilor se vor folosi litere mari sau litere de rând, aceasta optiune poate fi impusa

prin conceptul redactional si grafic;

– în formularea titlurilor nu se vor folosi urmatoarele semne grafice: punctul [.], pauza [;], liniile

oblice [/], [\], parantezele [(], [)], acoladele [{], [}]; celelalte semene de punctuatie se for folosi

numai acolo si atunci când într-adevar este nevoie de ele; abuzul de titluri exclamative [!],

interogative [?], dubitative […] este deranjant;

Supratitlurile – se tehnoredacteaza folosind un corp de litera diferit de al corpului de text, care poate fi identic sau

apropiat de cel al titlului; daca titlul este cules în într-un caracter fara serife, si supratitlul va fi

cules într-un caracter fara serife;

– supratitlul nu va avea elemente de accentuare a prezentei sale mai puternice decât titlul, deoarece i-ar

substitui acestuia functia; de exemplu, daca titlul este cules în litere drepte, supratitlul va fi cules

în cursive, dar nu în aldine, pentru ca risca sa fie perceput drept titlul materialului respectiv,

aparând accentuat, iar daca titlul este cules în aldine, supratitlul va putea fi cules în litere cursive

sau în litere drepte;

– în ciuda denumirii sale, supratitlul este subordonat semantic titlului, având rolul de a-l explicita; prin

urmare, el se refera la ceea ce spune titlul, nu la ceea ce spune textul;

– va fi plasat întotdeauna deasupra titlului textului si va fi cules cu caractere mai mici (cel putin 4

puncte) decât cele ale titlului, dar mai mari (cu cel putin 2 puncte) decât cele ale corpului

textului (de aici rezulta ca titlul va fi cules cu un caracter de cel putin 6 puncte mai mare decât

corpul de text);

– supratitlul i se rezerva, de regula, un singur rând de aceeasi latime de coloana pe care o ocupa si

titlul, fiind de dorit sa o ocupe în întregime;

– supratitlurile pot fi delimitate cu o linie fata de titlu;

Subtitlurile – se tehnoredacteaza folosind un corp de litera dife rit de al corpului de text, care poate fi identic sau

apropiat de cel al titlului sau supratitlului;

– subtitlurile vor avea elemente de accentuare mai putine decât titlurile si supratitlurile;

– subtitlul este supraordinat semantic textului, el referindu-se la ceea ce se spune în text, nu în titlu;

– va fi plasat întotdeauna dedesubtul titlului, dar deasupra textului si va fi cules cu caractere mai mici

(cu 4 puncte) decât cele ale titlului sau egale cu cele ale supratitlului (daca acesta a fost prevazut,

pentru ca în practica se recurge fie la supratitrare, fie la subtitrare, amândoua procesele fiind mai

rar folosite, deoarece s-ar putea întâmpla sa exprime în totalitate ideile cuprinse în text);

– subtitlului i se rezerva unul sau doua rânduri, de aceeasi latime a coloanei cu cea rezervata titlului;

– subtitlurile pot fi delimitate cu o linie fata de titlu sau fata de text;

Intertitlurile – tinând cont de faptul ca ele apar atunci când corpul textului este foarte lung si nu este fracturat de

nici o imagine sau când materialul cuprinde idei importante sau teme de ale subiectului care

merita evidentiate, intertitlurile vor fi tehnoredactate foarte apropiat de corpul textului;

– de regula, ele sunt culese în acelasi corp de litera ca si corpul de text, alterându-se stilul caracterului

(daca corpul de text este drept, stilul caracterului intertitlului va fi aldin);

– intertitlurile vor fi foarte scurte, ocupând, de preferat, un singur rând în coloana respectiva;

Tehnoredactarea corpului de text Caracterul corpului de text face parte din elementele conceptului redactional si grafic al publicatiei. Practica a impus ca el sa fie identic pentru toate aparitiile si pentru toate paginile pentru a conferi unitate si coerenta punerii în pagina a textelor. Exceptie pot face caracterele corpului de text din diferite rubrici, dar aceste variatii trebuie sa fie foarte mici, astfel încât litera rezultata sa fie apropiata caracterului de baza al corpului de text. Unele recomandari pentru tehnoredactarea corpului de text: – pentru corpul de text de baza se folosesc cel mai adesea caractere drepte, iar accentuarile din

interiorul textului se fac fie în aldine, fie în cursive;

– pentru caracterul corpului de text specific unei rubrici se pot folosi si stilurile cursiv sau aldin,

situatie în care accentuarile din interiorul textului se vor face în caractere drepte si aldine,

respectiv drepte si cursive.

– atunci când corpul de text este redat în caracter cursiv sau în caracter aldin, textul trebuie sa fie

relativ scurt, deoarece în ciuda faptului ca stilul cursiv este elegant iar cel aldin este foarte

vizibil, sunt totusi obositoare la lectura;

– condensarea sau extinderea caracterelor (procedeul kerning) strict acolo unde e nevoie: în cazul unei

distributii prea extinse a literelor pe un rând sau unde e într-adevar nevoie de redus numarul de

rânduri;

– textele de întindere mare pot fi marcate, pentru variatie si pentru accentuare, cu letrine;

Tehnoredactarea sapoului Sapoul este un element textual al materialelor jurnalistice, prezent în mai multe genuri jurnalistice, al carui specific consta în rezumarea unui text mai lung sau în prezentarea pe scurt a unor informatii necesare pentru punerea în context a unui text (în raport cu textul el va ocupa aproximativ 10% din suprafata acestuia). Aceasta functie a sa se evidentiaza din punct de vedere tipografic astfel: – ca element al materialului jurnalistic, sapoul nu are titlu;

– el va fi plasat imediat dupa titlu sau lânga ilustratia principala a textului;

– corpul de text al sapoului va avea un aspect diferit decât cel al corpului de text de baza: va avea o

marime mai mica sau mai mare decât marimea corpului de baza; va fi aldin sau cursiv;

– sapoul se culege pe o latime de coloana diferita de cea a coloanei pe care este redat textul de baza;

daca sapoul e mai lung, va fi redat pe doua sau mai multe coloane de latimi diferite decât latimea

coloanei textului de baza;

Tehnoredactarea stirii Formatul de tehnoredactare al stirii, ca gen jurnalistic ce se refera la cea mai sumara formulare a unei informatii, este formatul de reper, de baza al publicatiei, mai ales în cazul cotidienelor, de la care se pleaca în tehnoredactarea celorlalte materiale. Stirile neinterpretate si nedezvoltate vor avea cel mai mic titlu standard si corpul de litera standard. De regula stirile sunt informatii preluate de la alte surse de catre institutiile de presa. – stirile, fiind scurte, nu au nevoie de mai mult decât titlu si corpul de text; nu se obisnuieste sa se

ataseze supratitluri sau subtitluri, intertitluri sau sapouri, stirilor;

– de regula, stirile nu sunt însotite de ilustratii; daca totusi le sunt atasate ilustratii, acestea vor avea

strict formatul de coloana în care este redactata stirea;

– stirile pot aparea nesemnate, fiind preluari de la agentii de presa sau de la alte surse, sau semnate cel

mult cu initiale;

Tehnoredactarea relatarii (rubricii permanente, cronicii) Relatarile sunt stiri care se refera la evenimente pe care reporterii institutiei de presa le-au urmarit nemijlocit. Ele vro fi tratate mai pe larg, asadar li se va atribui o suprafata tipografica mai mare decât în cazul stirii.

Rubricile permanente si cronicile, au de obicei un titlu de rubrica, care indica tematica acesteia. Acest titlu de rubrica reprezinta un element fix al conceptului redactional si grafic. El nu va fi modificat niciodata de catre secretariatul de redactie, câta vreme este conform conceptului. Titrarea materialelor din rubrica respectiva se supune acelorasi reguli ca si în cazul celorlalte titluri. Se recomanda totusi câteva reguli: – relatarile pot avea supratitluri sau subtitluri, de preferat doar unul dintre aceste elemente;

– corpul de text în care sunt redate este cel de baza;

– relatarile pot fi însotite de o imagine care va ocupa o suprafata mai mica decât textul relatarii;

– titlul rubricii sa fie cât mai scurt, foarte sugestiv si foarte generos, astfel încât sa permita integrarea

oricarui continut (în cuprinsul tematicii sau al domeniului e care îl trateaza materialele de la

rubrica respectiva);

– daca rubrica este marcata printr-o caseta (asa cum se întâmpla de cele mai multe ori) e recomandabil

ca titlul sa fie prins în cadrul grafic al casetei;

– titlul rubricii sau al cronicii este cules în mod constant cu acelasi tip de caractere; tipul de caracter

poate fi clasic, caligrafic, artistic sau unul dedicat; marimea caracterului trebuie sa fie

proportionala cu suprafata pe care o ocupa rubrica;

– titlurile materialelor textului din rubrica trebuie sa fie scurte (de regula distribuite pe un rând);

caracterul lor va fi diferit de cel în care e redat titlul rubricii;

– tipul de caracter în care este cules titlul materialului din rubrica poate fi acelasi cu caracterul

corpului de text, mai mare cu 2 pâna la 4 puncte, dar nu mai mare decât dimensiunea titlului

rubricii;

– tipul caracterului în care e cules titlul materialului va fi acelasi de la o editie la alta, inclusiv stilul

acestuia (aldin, cursiv sau drept);

– caracterul corpului textului rubricii va fi acelasi caracterul corpului de baza al publicatiei; daca

rubrica e de dimensiuni relativ mici, textul poate fi redat în caractere cursive sau aldine;

– comentariile, cronicile, rubricile permanente se semneaza cu numele întreg al autorului;

– rubrica meteo va fi marcata în mod distinct, deoarece contine informatii de utilitate imediata pentru

cititori, datele meteo vor fi redate în tabele, care sunt mai usor de interpretat;

– si pentru alte rubrici care prezinta informatii de utilitate (dobânzi bancare, cotele actiunilor de bursa,

ratele de schimb valutar etc.) formatul cel mai potrivit ramâne tabelul

– rubricile ci informatii de utilitate nu vor fi semnate, dar se va indica sursa informatiilor;

Tehnoredactarea reportajului Reportajele sunt genuri jurnalistice mai rare în cotidiene, dar care au un impact foarte puternic asupra cititorilor atunci când sunt prezente. Pentru o buna tehnoredactare a reportajelor pot fi urmate câteva sugestii: – titlul reportajelor se culege cu cele mai mari litere de pe pagina respectiva, pentru a atrage atentia;

– titlul reportajelor poate fi plasat si pe fundalul unei imagini (de regula cea mai mare) care ilustreaza

reportajul;

– reportajul poate avea supratitlu sau subtitlu (de preferat unul singur), dar va avea cu necesitate

intertitluri, care vor ritma desfasurarea evenimentelor surprinse în text si lectura acestui de catre

cititor;

– în mod obligatoriu reportajul va fi însotit de imagini (de preferat de la fata locului), deoarece acestea

contribuie la transmiterea impresiei de veridicitate si participare, iar daca în ele apare si autorul

reportajului aceste impresii sunt mai puternic insuflate;

– în functie de impactul scontat si preconizat al reportajului, imaginile pot ocupa mai mult decât textul

din suprafata paginii (paginilor);

– poate fi însotit de o caseta de text, cu rol de sapou, care sa prezinte un rezumat al întregului text sau

care sa prezinte unele date de context, în functie de tema reportajului si de obiectivele urmarite

de autori;

– daca reportajul se întinde pe mai multe pagini, titlul reportajului va însoti fiecare sectiune a textului,

si pe fiecare pagina va fi plasata cel putin o imagine, al carei continut informativ sa fie în

concordanta cu informatiile din text;

– reportajul va fi semnat de autorul (autorii) acestuia;

Tehnoredactarea anchetei Anchetele sunt piese de rezistenta ale unei publicatii. Pentru ca cel mai adesea scopul lor este acela de a elucida aspecte, situatii, evenimente de interes, anchetele pretind tehnoredactarea într-o nota clara. – ca si reportajele, anchetele ocupa suprafete tipografice mari; titlurile lor sunt redate cu cele mai mari

caractere de pe pagina; li se pot asocia supratitluri sau subtitluri (de recomandat doar unul dintre

ele) si în mod obligatoriu intertitluri care sa marcheze momentele importante ale anchetei;

– anchetele pot fi deschise de sapouri în care sa fie rezumate datele initiale, despre care opinia publica

are cunostinta înainte de publicare noilor date rezultate în urma anchetei; caracterul literei în care

e redat sapoul va fi mai mic decât corpul de text (dar nu mai mic de 8 puncte) si poate avea un

stil diferit (aldin sau cursiv);

– imaginile sunt necesare pentru a ilustra obiectivele pe care se centreaza ancheta (daca ancheta

vizeaza persoane, atunci vor fi prezentate imagini ale acestora; daca vizeaza evenimente, vor fi

prezentate imagini de la acestea);

– daca exista dovezi, probe, care pot fi redate ca imagini, acestea vor fi însoti în mod obligatoriu textul

anchetei;

– fragmentele de text care nu apartin autorilor si care au functie argumentativa în cuprinsul anche tei

vor fi redate accentuat (aldin, cursiv etc.), cu precizarea autorului sau a surse, pentru a le scoate

în evidenta;

– ancheta va fi semnata în mod obligatoriu de autorii ei sau va fi asumata de institutia de presa prin

semnarea materialului cu numele publicatiei;

Tehnoredactarea interviului (declaratiei, interviului–ancheta) Interviul trebuie sa puna în evidenta persoana intervievata si obiectivele dialogului. Pentru a atinge aceste scopuri, câteva recomandari tehnografice pot fi enumerate: – titlul interviului e preferabil sa fie un citat scurt, sugestiv al intervievatului;

– interviul poate avea supratitlu si subtitlu, iar daca este un interviu lung, acesta va fi fragmentat cu

intertitluri adecvate;

– în sapou pot fi prezentate datele biografice si/sau profesionale ale intervievatului sau o scurta trecere

în revista a realizarilor si succeselor sale, în functie de situatie;

– corpul de text va folosi o variatie a tipului de caracter, pentru a pune în evidenta replicile

intervievatului si ale jurnalistului intervievator;

– replicile din timpul discutiei vor fi introduse prin linii de dialog;

– interviul va fi însotit obligatoriu de o imagine a persoanei intervievate, astfel încât sa fie pus cât mai

bine în evidenta contextul si scopul interviului;

– declaratiile de presa vor fi însotite si ele de imaginea autorului declaratiei, dar replicile sale nu vor

mai fi introduse prin linii de dialog, ci vor fi redate în citat;

– în cazul interviului-ancheta (interviului-multiplu), nu mai sunt necesare sapouri cu datele

participantilor, fiind suficienta precizarea numelui si a calitatii participantilor; nu sunt necesare

nici imaginile lor; numele sau initialele lor vor aparea la fiecare interventie;

– interviurile-ancheta pot începe cu un sapou în care se justifica interesul pentru tema interviului-

ancheta;

– autorul interviului se semneaza;

Tehnoredactarea portretului Portretul jurnalistic reprezinta genul jurnalistic prin care i se realizeaza unei persoane un portret cu o ocazie deosebita. Elementele portretului fiind produse de alti autori decât jurnalistul, fiecare interventie trebuie sa fie marcata cu numele sursei. – interventiile vor fi redate în citat, culese cu acelasi corp de litera (e preferat cursivul);

– o imagine-portret a celui portretizat jurnalistic este necesara;

– autorul portretului jurnalistic nu se semneaza decât cel mult cu initialele;

Tehnoredactarea articolelor de fapt divers – faptele diverse fiind articole de interes mai larg vor fi distribuite pe un spatiu mai mare decât cel

rezervat stirilor;

– titlul articolelor de fapt divers va fi mai mare decât cel al stirilor; li se poate asocia un supratitlu sau

un subtitlu;

– nu este indicat sa li se asocie sapouri sau intertitluri;

– pot fi ilustrate cu imagini;

Tehnoredactarea comentariului (pamfletului) Comentariile si pamfletele fiind articole de interpretare, presupun o asumare de catre autori a ideilor exprimate. Pentru a le justifica, acestor materiale jurnalistice li se va rezerva un spatiu relativ mare, care poate avea si caracter de rubrica. Dat fiind ca rareori ideile exprimate în comentarii si pamflete sunt asumate si de institutia de presa, acestea vor fi tehnoredactate astfel încât sa nu fie confundate cu editorialul, care, chiar daca reprezinta o interpretare a unei persoane, este în acelasi timp un punct de vedere agreat si de publicatie. – comentariul poate fi asezat într-un cadru, dar cu o accentuare mai redusa decât cea a editorialului;

– titlul va fi cules într-un corp de caracter diferit de cel al editorialului, iar corpul de text folosit va fi

cel de baza;

– nu va avea supratitlu, subtitlu, intertitlu, sapou, dar poate avea o vigneta;

– poate fi însotit de o imagine a autorului, dar mai mica decât ce a autorului editorialului si inserata în

text;

– comentariul (pamfletul) va fi întotdeauna semnat;

Tehnoredactarea editorialului Editorialul este un element de rezistenta al publicatiei, care îndeplineste functia de interpretare a principalelor evenimente pentru cititori, constituindu-se astfel într-un directorat de constiinta pentru acestia. El se plaseaza în locuri fixe pe pagina, de regula pe prima, în partea dreapta superioara, dar sunt destule alte moduri de plasare a acestuia (pe prima pagina sau pe pagina a doua, chiar a treia), în functie de conceptul adoptat. Pozitionând diferit editorialul se încearca a se sugera diferentele între diverse publicatii. Oricare ar fi însa pozitia sa, câteva recomandari se pot face: – editorialul poate fi marcat printr-o vigneta, prin delimitare grafica a suprafetei în care este plasat,

poate fi introdus într-o caseta, daca nu e de dimensiuni prea mari;

– este titrat cu un caracter de litera mare, dar în armonie cu celelalte titluri;

– corpul textului va folosi un caracter de litera de aspect diferit de cel al caracterului corpului de baza,

va fi tiparit în litera dreapta, daca este de întindere, sau în litera cursiva ori aldina, daca

editorialul este mai scurt; marimea caracterelor corpului de text este cea standard;

– editorialul nu va avea supratitluri, subtitluri, intertitluri, sapou, vignete interioare, letrine sau alte

elemente grafice;

– editorialului i se poate atasa o fotografie care sa- l reprezinte pe semnatar; privirea acestuia trebuie sa

fie orientata spre cititor sau spre textul editorialului; imaginea nu va fi inserata în text, ci va fi

plasata fie în spatiul de cadru a editorialului, fie în spatiul de titlu al editorialului;

– editorialul va purta semnatura autorului, în caracterul si cu elementele grafice stabilite prin conceptul

editorial; daca nu este semnat de o persoana, editorialul va fi semnat prin plasarea numelui

publicatiei în locul semnaturii autorului;

Tehnoredactarea sumarului publicatiei Sumarul unei publicatii, ca si sumarul unei carti, îl anunta pe cititor despre subiectele pe care le contine respectiva editie. – sumarul unui cotidian este selectiv, în el nu vom regasi decât unele dintre titlurile articolelor

publicate în paginile publicatiei;

– sumarele selective pot reproduce titlul articolelor si pagina la care se gasesc; uneori pot avea si

imagini (practica împrumutata din tehnoredactarea revistelor);

– revistele în format mare (A3) paginate caleidoscopic au, ca si cotidienele, sumare selective; cele cu

dosar tematic vor evidentia titlul dosarului; cele paginate în fascicule vor avea sumare selective

la fiecare fascicola, eventual unul general, selectiv si el, cu titluri din toate fascicolele;

– revistele de format mic (A4) au fie sumare selective, fie sumare complete, fie pe ambele;

– sumarele publicatiilor se culeg în litere mai mari decât corpul de text cu 2–6 puncte;

Tehnoredactarea anunturilor de publicitate Anunturile de publicitate se tehnoredacteaza în functie de conditiile convenite prin contractele de publicitate. În acestea se specifica tipul de caracter, dimensiunea caracterului, stilul acestuia, suprafata tipografica pe care o ocupa, eventualele elemente grafice care însotesc anuntul de publicitate. De cele mai multe ori, anunturile de publicitate au locuri fixe pe pagina, în conformitate cu contractele încheiate în acest sens. De aceea, în tehnoredactarea respectivelor pagini, se va tine cont de locul si dimensiunea acestora, de la ele pornindu-se în machetarea paginilor.

Tema 8: Machetarea Tema cuprinde o prelegere si o dezbatere (C22) în care se vor urmari urmatoarele aspecte:

• Activitatea de machetare si importanta acesteia în ansamblul activitatilor de secretariat de

redactie

• Modalitati de machetare a diferitelor pagini ale publicatiilor

Continut • Machetarea primei pagini

• Machetarea paginilor de interior

• Machetarea ultimei pagini

• Machetarea copertelor

Obiective

• Întelegerea importantei activitatii de machetare a paginilor în ansamblul activitatilor si

proceselor specifice secretariatului de redactie în cadrul organizari redactionale

• Cresterea eficientei si impactului informatiilor din materialele jurnalistice printr-o cât mai

diversificata si eficienta machetare a paginilor publicatiilor tiparite


Polirom, Iasi, 1999






Machetarea

Machetarea reprezinta activitatea specifica secretariatului de redactie prin care materialele tehnoredactate sunt distribuite în pagini, dupa indicatiile de pagina impuse de redactii sau dupa indicatiile secretarului de redactie, pentru materiale de publicat care nu sunt decise în redactie: publicitatea, elementele de accentuare ale informatiilor etc. Macheta se realizeaza pe o pagina alba, care reproduce prin reducere la scara pagina publicatiei, sau cu ajutorul programelor de editare. Pe ea este reprodusa împartirea în coloane si contine elementele fixe ale tehnoredactarii: spatiul pentru titlul paginii, spatiul pentru numerotare, titlurile si suprafetele rubricilor fixe, vignete, ornamente etc. Tot pe macheta sunt plasate si aranjate ilustratiile paginii. În general, prin machetare se urmareste o astfel de dispunere a materialelor jurnaliste pe pagina, încât acestea sa fie cât mai clare cititorului, sa- l atraga si sa-l incite la lectura. În acelasi timp, prin machetare se stabileste si se verifica ierarhizarea informatiilor din punct de vedere jurnalistic. La machetare se realizeaza o imagine matriciala pentru fiecare pagina a editiei respective. La începutul procesului de elaborare a machetei, aceasta va fi mai simpla, mai schematica, deoarece nu va cuprinde decât elementele standard, definite prin conceptul redactional si grafic, dar pe masura ce ajung la secretariatul de redactie materialele jurnalistice, machetele paginilor capata continut si particularitate. În general, pe machete sunt marcate locul si marimea elementelor standard (vignete, linii de colontitlu, numerotarea paginilor, titlul paginilor etc.), locul si dimensiunile titlurilor (marimea caracterelor si latimea în coloane pe care o ocupa, amplasarea pe pagina), distributia partii de text (marimea si stilul caracterelor, dimensiunea coloanelor, ordinea de curgere a textului si suprafata pe care o ocupa) si locul si dimensiunile ilustratiilor (suprafata pe care o ocupa, titlu sau explicatii, daca le sunt atasate). Prin machetare sunt coordonate patru categorii de materiale: textele, titlurile, ilustratiile si anunturile publicitare (spatiul si amplasarea acestora pot fi impuse prin contractele de publicitate). Macheta devine astfel o imagine utila si necesara pentru aprecierea modului în care sunt distribuite materialele în pagina si pentru evaluarea si verificarea armoniei paginilor, completitudinii lor, necesarului de interventii ulterioare în distribuirea materialele jurnalistice între pagini, în functie de aparitia unor evenimente cu importanta mai mare sau în functie de cantitatea de informatii la dispozitie pentru respectiva editie. De regula, macheta primei pagini se stabileste împreuna cu redactorul-sef, care stabileste ce materiale sunt importante pentru a fi plasate pe prima pagina. În functie de orientarea editoriala, în functie de contextul evenimential, si alte pagini pot fi machetate împreuna cu redactorul-sef sau cu redactorii responsabili pe anumite domenii. Machetarea primei pagini Prima pagina reprezinta elementul de greutate al activitatii de machetare, deoarece aceasta este pagina care contribuie decisiv la stabilirea identitatii publicatiei, fiind purtatoarea elementelor de recunoastere vizuala pentru cititori. De obicei, este singura pagina pe care cititorul cumparator o vede înainte de a o citi atunci când se hotaraste sa intre în posesia publicatiei. Având si o importanta functie economica, prima pagina presupune o atentie deosebita în procesul de machetare. Elementul specific si definitoriu al primei pagini este dat de faptul ca aici va fi plasat întotdeauna numele acesteia. Numele publicatiei este un element fix al conceptului editorial. Caracteristicile tipografice (caracterul de litera, marimea acestuia, culoarea) si pozitionarea în pagina vor respecta specificatiile conceptului redactional si grafic. În rest, recomandarile pentru machetarea primei pagini a cotidienelor sunt diferite de recomandarile pentru machetarea primei pagini a revistelor. Machetarea primei pagini a cotidienelor

– în spatiul rezervat numelui publicatiei se vor tipari si informatiile referitoare la: numarul aparitiei,

seria, editia, anul de aparitie, data de aparitie, pretul, anul fondarii si o expresie de caracterizare

generala a publicatiei, care functioneaza ca un logo (nu este întotdeauna necesara, dar este

remarcata în practica); aceste elemente sunt fixe, particularitatile lor fiind stabilite prin conceptul

redactional si grafic ; grija secretariatului si a corecturii este sa urmareasca modificarea datelor

variabile din aceasta sectiune;

– daca deasupra numelui publicatiei a fost rezervat spatiu pentru amplasarea materialelor jurnalistice,

acestea vor fi astfel tehnoredactate încât sa nu determine o coborâre sau o urcare prea mare a

limitei superioare a spatiului rezervat numelui publicatiei; variatia permisa este de doua trei

rânduri tipografice de corp de text;

– daca publicatia are un motto, acesta va fi plasat tot în spatiul rezervat numelui publicatiei, conform

specificatiilor conceptului redactional si grafic;

– pe prima pagina un singur titlul va avea caracterele cele mai mari (pot fi chiar mai mari decât cele

ale numelui publicatiei) si va titra cea mai importanta stire sau eveniment al zilei (din

perspectiva publicatiei);

– cotidienele de format mare plaseaza pe prima pagina articolele importante sau de ultima ora ale zilei

în întregime, continuarile în alte pagini sunt mai degraba exceptia de la regula, în timp ce

cotidienele de format tabloid plaseaza pe prima pagina cel mult un articol întreg si deschid aici

multe alte articole care îsi au continuarea în paginile de interior ale publicatiei (acest mod de

machetare se numeste „pagina vitrina“, deoarece publicatia arata în prima pagina cât mai multe

dintre materialele pe care le detine);

– sumarele publicatiilor plasate pe prima pagina reprezinta altceva decât materialele al caror început

este plasat pe prima pagina; în cazul sumarelor apare doar titlul si indicatia de pagina, pe când în

cazul articolelor începute pe prima pagina, alaturi de titlul apare si text care contine informatii

consistente din cuprinsul acestuia; de altfel, chiar si tabloidele plaseaza pe prima pagina un

sumar al publicatiei; cel mai adesea sumarele se plaseaza deasupra liniei de pliere a publicatiei;

– pe prima pagina se plaseaza o serie de stiri de actualitate imediata, de regula într-o coloana

marginala;

– editorialul îsi gaseste cel mai adesea locul pe prima pagina; al va fi machetat împreuna cu elementele

grafice care îi semnaleaza prezenta; fiind un element important al paginii, este plasat de regula în

partea superioara a paginii, sub spatiul rezervat numelui publicatiei si, foarte adesea, în partea

stânga a oglinzii paginii, astfel încât atunci când ziarul este împaturit, editorialul sa apara pe

suprafata ramasa accesibila; cu toate acestea, pot exista si alte optiuni în ceea ce priveste pozitia

editorialului în pagina (chir si în dreapta jos sau pe paginile doi, trei), dupa cum este decis prin

conceptul redactional si grafic;

– unele informatii de utilitate (curs valutar, meteo etc.) pot fi plasate pe prima pagina;

– prima pagina acorda de regula un spatiu semnificativ imaginii; în cazul tabloidelor imaginile pot

ocupa un spatiu mai mare decât textul;

– apelul la culoare este mai rezervat în cazul cotidienelor de format mare, dar mai generos în cazul

tabloidelor; astfel încât prima pagina a tabloidelor este foarte dinamica, foarte vie, uneori chiar

tipatoare, si întesata cu multe frânturi de informatii;

– fascicola locala (sau regionala) a cotidienelor nationale (sau regionale) va începe cu prima pagina

machetata dupa aceleasi reguli de paginare aplicabile primei pagini a publicatiei; cu toate

acestea, conceptul editorial al „ziarului în ziar“ nu va folosi aceleasi caracteristici tehnice si

aceleasi elemente ca în pagina de titlu a publicatiei de baza;

Machetarea primei pagini a revistelor – prima pagina a revistelor îndeplineste aceleasi functii ca ale oricarei publicatii, fiind destinata

asigurarii identificarii si recunoasterii publicatiei respective;

– numele publicatiei este tehnoredactat în conformitate cu specificatiile conceptului redactional si

grafic, fiind plasat în partea superioara a paginii, unde ocupa o suprafata echivalenta cu 1/8 din

suprafata paginii;

– în spatiul rezervat numelui publicatiei vor aparea: numarul aparitiei, seria, editia, anul de aparitie,

data de aparitie, pretul, anul fondarii si o expresie de caracterizare generala a publicatiei (mai

ales daca numele publicatiei nu face prin el însusi referire la domeniul acoperit de publicatia

respectiva); aceste elemente sunt fixe, particularitatile lor fiind stabilite prin conceptul

redactional si grafic; secretariatul de redactie si corectura urmaresc modificarea datelor variabile

din aceasta sectiune;

– spre deosebire de cotidiene, prima pagina a revistelor este ocupata pe toata suprafata oglinzii paginii

de o imagine mare, sugestiva pentru continutul jurnalistic al numarului respectiv, indiferent daca

e vorba despre reviste în format tabloid sau despre reviste în format A4; prin aceasta

caracteristica a primei pagini a revistelor se încearca apropierea de ideea de coperta;

– pe prima pagina a revistelor se plaseaza un „cover story“, care ilustreaza fie tema dosarului editiei,

fie tema centrala a articolelor si materialelor publicate în numarul respectiv (de regula grupate în

jurul unei eveniment major petrecut în perioada dintre aparitii, fie materialul de rezistenta al

numarului respectiv;

– chiar daca functioneaza ca o coperta, pe prima pagina a revistelor mai poate fi plasat sumarul

restrâns al publicatiei, cu titluri si indicatie de pagina;

– în cazul în care revista este conceputa pe fascicole, fiecare fascicul va avea prima pagina machetata

dupa regulile impuse prin conceptul tipografic; dar fiecare prima pagina va purta marca pozitiei

sale si a tematicii fascicolului;

Machetarea paginilor de interior Paginile din interiorul cotidienelor sunt atribuite diferitelor domenii pe care le acopera publicatia respectiva: opinii, social, politic, economic, finante, sport, cultura, divertisment etc. Materialele jurnalistice vor fi distribuite în pagini în functie de domeniul la care se refera. Paginile vor respecta elementele de colon-titlu, numerotatie, titrare, stabilite prin conceptul tipografic. Indiferent de continutul materialelor din pagina, câteva reguli vor fi respectate la machetarea paginilor de interior: – se va urmari ca titlurile unor articole alaturate sa nu înceapa la aceeasi înaltime a paginii si sa nu fie

de aceeasi marime;

– daca nu exista alta solutie pentru a evita alaturarea titlurilor pe pagina, acestea vor avea în mod

obligatoriu caractere diferite si marimi diferite ale caracterelor; o modalitate de a evita confuzia

între titlurile alaturate poate fi si aceea de a atasa unuia dintre materialele un supratitlu, care va

produce o coborâre a liniei de baza a titlului;

– la aranjarea în pagina a intertitlurilor se va urmari ca acestea sa nu fie plasate la aceeasi înaltime în

coloane alaturate, pentru a nu crea confuzii;

– se va evita crearea de suprafete mari de text sau de suprafete în care textul este distribuit în acelasi

fel, pentru a evita monotonia;

– nu se distribuie imaginile simetric pe pagina si nici la marginea paginii;

– doua articole paginate la fel nu se distribuie alaturat pe aceeasi pagina (de exemplu, doua texte în

chenar);

– toate textele amplasate pe pagina trebuie sa aiba titlu, chiar daca reprezinta continuari sau anticipari

ale unor articole mai mari;

– începutul textului articolului sa fie plasat cât mai aproape de titlu si sa nu fie despartit de acesta de

ilustratii mari sau mai multe ilustratii mici;

– se va evita fracturarea longitudinala sau transversala a paginii, cu exceptia situatiilor în care

materialele asezate în pagina respectiva necesita delimitarea prin tematica sau genul de caruia îi

apartin;

– nu se vor pagina identic doua pagini alaturate;

– stirile care acopera aceeasi arie tematica pot fi grupate si plasate distinct pe pagina, fie într-o

coloana, fie în casete;

– unitatea tematica a materialelor distribuite în paginile fascicolelor este obligatorie;

– pagina de opinii si corespondenta este specifica mai degraba revistelor, dar pot fi prezente si în

cotidiene, mai ales în cele de cu acoperire nationala si cu un prestigiu recunoscut; având în

vedere ca imaginile sunt mai putin prezente în aceste pagini este recomandabil ca ea sa fie

completata de o caricatura, de un portret sau chiar de imagini în facsimil a scrisorilor de la

cititori;

– materialele jurnalistice publicitare vor purta în mod obligatoriu marca publicitatii;

– materialele de publicitate pot fi amplasate în pagini separate sau pot fi distribuite în pagini diferite

(conteaza si specificatiile prevazute în contractele de publicitate);

– în paginile de interior mai pot fi plasate în rubrici diferite informatii utile: agenda manifestarilor

publice, a manifestarilor culturale, teatrale, a cinematografelor, telefoane de urgenta sau adrese

de interes public; pentru marcarea grupelor de informatii vor fi folosite vignete si alte modalitati

de accentuare a texului jurnalistic;

– în pagina sau paginile economice e recomandabil ca datele sa fie prezentate sub forma de tabele si

grafice, usor de interpretat si care nu ocupa un spatiu tipografic mare;

Machetarea ultimei pagini În ordinea importantei jurnalistice, ultima pagina ocupa locul al doilea, dupa prima pagina. Functiile ei jurnalistice nu sunt identice cu ale primei pagini, deoarece ultima pagina nu are întotdeauna si rolul de coperta. Dar din cauza importantei pe care i-a conferit-o practica consumului mediatic (cititorii prefera, din ratiuni de comoditate si curiozitate, sa citeasca ultima pagina dupa ce o citesc pe prima), ultima pagina are întotdeauna o structura relativ fixa si un continut de actualitate imediata si cu un grad mare de interes. De regula, informatiile si stirile inedite, din zone si regiuni îndepartate, capabile sa satisfaca curiozitatea si interesul cititorilor, îsi gasesc locul pe ultima pagina. Cotidienele de format mare aloca aceasta pagina fie actualitatii internationale, dar tot mai mult se îndreapta si ele spre informatii internationale în care predomina faptul divers. Uneori, pe ultima pagina îsi gaseste locul un comentariu sau un materiale de opinie care polemizeaza cu ideile din editorial sau care prezinta o perspectiva mai putin obisnuita (mai putin frecventata) asupra unor evenimente de interes major tratate în publicatie.

În machetarea revistelor, ultima pagina nu mai este rezervata imaginii, ci este o pagina obisnuita. Materialele jurnalistice din aceasta pagina sustin sugestiile imagistice din pagina de titlu. Pentru a reusi o imagine eleganta si de o oarecare constanta a ultimei pagini, aceasta este conceputa în rubrici. Regulile de machetare prezentate pentru celelalte pagini sunt valabile si în cazul acesteia. Machetarea copertelor Copertele sunt specifice revistelor brosate (format A4 sau mai mic) si buletinelor. Structura lor este stabilita prin conceptul redactional si grafic. În cazul revistelor, în afara numelui publicatiei, prima coperta prezinta întotdeauna o „cover story“. Imaginea de pe prima coperta este în consonanta cu tema principala sau cu dosarul tematic al publicatiei. Este întotdeauna o imagine color. Pe prima coperta mai pot fi plasate câteva titluri (fara indicatie de pagina) care completeaza tema principala sau care sunt complementare acesteia. Coperta a doua este rezervata, de regula, sumarului publicatiei sau chiar unui sponsor important, caz în care va fi ocupata de publicitate. Coperta a treia poate contine publicitate sau poate anunta tematica numarului viitor. Ultima pagina este rezervata fie publicitatii. Buletinele si anuarele au o structura grafica mult simplificata. Pe prima coperta este numele publicatiei si o vinieta sau altfel de ilustratie grafica. Copertele interioare si coperta a patra pot fi albe sau pot prezenta publicitate. Unele buletine publica un sumar tematic pe prima sau pe ultima pagina.

Tema 9: Prelucrarea imaginilor Tema cuprinde o prelegere si o dezbatere (C23) în care se vor urmari urmatoarele aspecte teoretice:

• Modul în care imaginile si ilustratiile contribuie la mai buna receptare a informatiilor din

ziare si reviste

• Functiile informative pe care le joaca imaginile si ilustratiile ca elemente ale materialului

jurnalistic

Continut

• Prelucrarea imaginilor în scopul sustinerii mesajului materialului jurnalistic

• Recomandari referitoare la plasarea imaginilor în pagina

• Procedee de decupare, colare si trucare a imaginilor

Obiective

• Întelegerea impactului deosebit pe care-l au imaginile folosite în publicatiile tiparite

• Cresterea eficientei si impactului informatiilor din materialele jurnalistice printr-o corecta si

eficienta prelucrare si amplasare a imaginilor si ilustratiilor în paginile publicatiilor tiparite


Polirom, Iasi, 1999






Prelucrarea imaginilor

Prelucrarea fotografiilor si a ilustratiilor reprezinta o alta latura a activitatii secretariatului de redactie, care are drept scop asigurarea calitatilor informative necesare fotografiilor si ilustratiilor ce vor însoti textele jurnalistice. Activitatea de prelucrare a imaginilor nu se refera doar la activitatile specifice unui laborator fotografic, ci mai ales la acelea prin care din mai multe imagini este aleasa cea care corespunde cel mai bine intentiilor, scopului si ideilor exprimate în cuprinsul textului. Uneori un fragment din imagine poate fi mai edificator decât imagine în totalitatea sa, motiv pentru care ea trebuie izolata si prezentata ca atare. Identificare elementelor imaginilor si gasirea modalitatilor grafice de exprimare a unor intentii jurnalistice prin folosirea altor categorii de ilustratii, reprezinta sarcina principala a activitatii de prelucrare a imaginilor. Fotografiile vor fi însotite întotdeauna de numele autorului lor. Celelalte ilustratii, în masura în care au un autor identificat, vor fi însotite si ele de numele autorului sau de cel al sursei (în cazul graficelor, tabelelor, diagramelor). Imaginile si celelalte ilustratii ale unei publicatii trebuie sa fie în armonie cu dimensiunile si tipurile caracterelor, cu titlurile si culorile stabilite prin conceptul editorial. Imaginile trebuie sa sustina individualizarea si identitatea publicatiei. Plasarea imaginilor în pagina – imaginile vor fi plasate astfel încât sa nu prezinte alinieri la marginile acestora si nici sa nu realizeze

axe paralele cu axele longitudinala si transversala ale paginii; imaginile pot fi plasate în linie sau

pe aceeasi coloana daca reprezinta secvente ale unei miscari sau ale unui eveniment;

– în jumatatea superioara a paginii se plaseaza fotografiile mari; în jumatatea inferioara se plaseaza

fotografiile mici;

– fotografiile persoanelor nu se plaseaza astfel încât acestea sa priveasca spre exteriorul paginii sau

spre alte materiale publicistice decât cel caruia îi sunt atasate;

– caricaturile se plaseaza fie în paginile de divertisment, fie în pagini cu informatii pentru care nu

exista alte imagini; dar caricatura poate fi si un element specificat prin conceptul editorial, caz în

care ea va avea functia si locul stabilit astfel;

– paginile cu mult text sunt diversificate cu imagini decorative; care au drept rol sa elimine monotonia

textului si sa completeze sugestiv textul;

– daca este necesar, imaginile vor purta explicatii; corpul de litera al explicatiilor va fi diferit de cel al

corpului de text, fiind preferate caracterele fara serife;

– ca si textul, imaginile sunt marcate cu numele autorului sau al sursei;

Decuparea, colarea, trucarea imaginilor Uneori anumite fragmente sunt mai importante decât întregul imaginii în care se gasesc. Pentru a le pune în evidenta, aceste fragmente pot fi decupate din imaginea de baza si plasate în pagina. Efectul de perceptie este asigurat, mai ales daca textul care însoteste imaginea este cules astfel încât sa contureze marginile acesteia. Peste imaginile decupate nu se suprapune text, nici în titluri, pentru a nu diminua efectul obtinut prin izolarea imaginii.

În anumite situatii, din nevoia de a ilustra ideile sau subiectul dintr-un articol, se recurge la colarea unor imagini. Colarea imaginilor se face astfel încât sa ramâna detectabila si evidenta actiunea de alaturare a unor imagini din nevoi jurnalistice. Procedeul se foloseste atunci când se doreste ilustrarea unor raporturi între diferite persoane sau se doreste doar obtinerea unor imagini cu putere de sugestie mai mare. Trucare imaginilor presupune combinarea mai multor imagini sau interventia pe anumite imagini astfel încât modificarea sa nu fie perceptibila si nici evidenta, dând impresia unei imagini adevarate. De multe ori, trucarea imaginilor se realizeaza cu scopul de a falsifica realitatea sau doar în scop de divertisment.

Tema 10: Corectura Tema cuprinde o prelegere si o dezbatere (C24) în care se vor studia si dezbate urmatoarele aspecte:

• Rolul si functiile pe care le îndeplineste corectura în cadrul activitatii de secretariat de

redactie

• Reguli si norme ale corecturii ortografice si tipografice

Continut

• Sunt prezentate, analizate si dezbatute principalele reguli de corectura ortografica

• Sunt prezentate, analizate si dezbatute principalele reguli de corectura tipografica

Obiective

• Întelegerea importantei corecturii în procesul de comunicare mediatica si în cel de

stabilizare al limbii

• Cunoasterea si exersarea regulilor de corectura ortografica si tipografica specifice activitatii

publicistice

Resurse: *** – Dictionarul explicativ al limbii române, ed. Academiei Române, Bucuresti, 1975

*** – Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii române, ed. Academiei Române,

Bucuresti, 1982

Beldescu, G. – Punctuatia în limba româna, ed. Gramar, Bucuresti, 1997


Polirom, Iasi, 1999




Corectura Activitatea de corectura reprezinta operatiile de verificare din punct de vedere ortografic, sintactic, ortoepic si tipografic ce se aplica textelor din paginile publicatiilor. Corectura se realizeaza urmarind respectarea regulilor gramaticale ale limbii în care este redactata informatia si respectarea regulilor tipografice de plasare a termenilor în rândurile tiparite. Activitatea de corectare este deosebit e importanta, deoarece de ea poate depinde, uneori, buna si corecta întelegere a informatiilor. În acelasi timp calitatea corecturii denota gradul de respect fata de propria activitate, responsabilitatea fata de implicatiile pe care le poate avea textul tiparit si respectul fata de cititor, caruia i se furnizeaza informatii formulate într-o forma corecta. Respectarea normelor de corectura contribuie în mod decisiv la standardizarea modului în care sunt folositi unii termeni sau unele expresii, la standardizarea unor formule sau forme de exprimare, la raspândirea unor practici de scriere. Corectura ortografica Procesul de corectura ortografica se refera la aplicarea ansamblului de reguli care definesc scrierea corecta a termenilor în limba în care se face tiparirea textului, precum si la aplicarea ansamblului de reguli specifice regulilor de punctuatie. Pentru buna aplicare a regulilor ortografice, corectorii trebuie sa cunoasca morfologia si sintaxa limbii, precum si functiile pe care termenii le îndeplinesc în limba. Apelul la dictionare ortografice este indispensabil. In principal, corectorii trebuie sa verifice urmatoarele aspecte: – cuvintele trebuie sa fie scrise complet si corect, în forma literara;

– la scrierea cu cratima a sufixelor, cratima va avea functie de legatura, adica nu va putea sa joace

simultan si rolul liniei de împartire în silabe la sfârsit de rând (cuvântul compus prin sufism cu

cratima va fi plasat în întregime pe acelasi rând); la fel se procedeaza si în cazul termenilor

derivati cu prefixe, altfel termenii respectivi ar putea fi cititi fara sufixele sau prefixele care le

însotesc, ceea ce ar modifica sensul expresiilor;

– se va acorda o atentie deosebita împartirii în silabe la capat de rând, pentru a nu modifica

– corectura va urmari scrierea corecta, în toate cazurile, a substantivelor compuse;

– în cazul substantivelor compuse, scrise cu cratima, aceasta poate juca rol de împartire a cuvântului la

capat de rând, dar cu conditia ca astfel de cuvinte sa nu se împarta la capat de rând în silabe,

pentru ca ar aglomera prezenta semnului cratimei;

– o atentie deosebita se va acorda folosirii virgulei în propozitii si în fraza, mai ales în situatiile în care

textul este rescris, reformulat sau redimensionat;

– vor fi verificate întotdeauna prescurtarile, în conformitate cu regulile ortografice;

– în cazul substantivelor proprii, sa verifice corectitudinea acestora; daca numele proprii sunt straine,

ele se transcriu asa cum apar în limba de origine, cu exceptia acelor termeni pentru care exista în

limba un termen consacrat (nume de tari, orase etc.);

Corectura tipografica Corectura tipografica vizeaza respectarea normelor si regulilor tipografice, contribuind în acelasi timp la o cât mai armonioasa punere în pagina a textului, pentru a facilita lectura si pentru a asigura un aspect atractiv si corect materialelor jurnalistice. Corectura tipografica se face în prima faza în spalt, pentru fiecare material jurnalistic în parte, dar si pe materialul asezat în pagina, pent ru a verifica armonizarea cu textele învecinate. La corectura tipografica se tine cont de: – paragrafele corpului de text trebuie sa înceapa întotdeauna cu un alineat; titlurile nu vor începe cu

alineat;

– se va urmari evitarea neîntelegerilor sau echivocurilor la împartirea textului la capat de rând, de pe o

coloana pe alta sau de la o pagina la alta;

– se vor elimina aparitiile de rânduri „orfane“ sau rânduri „vaduve“ prin redistribuire sau

redimensionarea textului;

– situatiile în care rândurile alaturate încep sau se încheie cu acelasi termen vor fi eliminate, cu

exceptia situatiei în care repetitia are un rol epic, deoarece deruteaza cititorul si nu au un aspect

tipografic placut;

– nu vor fi admise nici situatiile în care mai multe rânduri alaturate se încheie cu acelasi cuvânt;

– distantele dintre doua rânduri trebuie sa fie egale, iar acolo unde se face redistribuirea distantei între

rânduri, se va face pentru toate rândurile din materialul respectiv;

– la corectura se va urmari ca paragrafele de pe doua coloane alaturate, apartinând aceluiasi articol

(sau apartinând unor doua articole diferite plasate în doua coloane alaturate, dar fara linii de

delimitare între ele) sa nu înceapa pe acelasi rând;

Tema 11: Machetarea si paginarea publicatiilor Tema cuprinde trei prelegeri si trei dezbateri (C25; C26; C27) în care se vor urmari urmatoarele aspecte:

• Realizarea unor publicatii tiparite (ziar, revista), în conformitate cu conceptele editoriale

elaborate anterior de fiecare grupa de studenti organizata în redactii

Continut

• Se aplica cunostintele referitoare la calibrarea, cotarea, tehnoredactarea, machetarea,

prelucrarea imaginilor si corectura materialelor jurnalistice

Obiective

• Aplicarea practica a cunostintelor dobândite si exersarea concretizarii conceptului editorial

• Exersarea pe diferite roluri specifice activitatii secretariatului de redactie în scopul aplicarii

cunostintelor acumulate

Resurse: Beldescu, G. – Punctuatia în limba româna, ed. Gramar, Bucuresti, 1997


Polirom, Iasi, 1999




Tema 12: Tiparirea publicatiilor Tema cuprinde o prelegere si o dezbatere (C28) în care se vor urmari urmatoarele aspecte:

• Rolul si functiile pe care le îndeplineste procesul de tiparire în cadrul activitatii de productie

mediatica

• Tipuri de procese tipografice

Continut

• Sunt prezentate si analizate locul, rolul si functiilor procesului de tiparire în cadrul

proceselor de productie mediatica

• Cunoasterea fluxului tehnologic specific tipografiilor

Obiective

• Întelegerea exigentelor impuse de procesul de tiparire pentru elaborarea conceptului

editorial si pentru organizarea activitatilor specific redactionale si de secretariat de redactie

• Corelarea posibilitatilor teoretice si generale ale activitatii de concepere si elaborare a

publicatiilor cu posibilitatile si performantele tehnice si tehnologice ale procesului tipografic


Polirom, Iasi, 1999




Glosar de termeni

Aerograf – instrument de desenare utilizat pentru retusuri si trucaje, care permite pulverizarea

culorilor lichide.

Agent de publicitate – firma sau persoana care publica anunturile în presa.

Albuminare – tratament special al hârtiei care permite o mai buna imprimare a culorilor.

Alineat – spatiu tipografic care marcheaza începutul unui paragraf. Alineatul poate fi orizontal sau

vertical. Alineatul orizontal este plasat la începutul primului rând ca un spatiu liber egal cu

latimea a trei caractere. Alineatul vertical este plasat deasupra primului rând al paragrafului ca

un spatiu alb cu o latime de cel putin 3 puncte, care mareste înaltimea inter-rândului.

Aliniere – ordonarea începutului textului (titlu, cliseu, imagine) în raport cu marginile sau cu linia

mediana a coloanei. În practica tipografica exista patru tipuri de alinieri: aliniere la marginea din

stânga, aliniere la marginea din dreapta, aliniere la ambele margini, aliniere la centru.

Alocare de spatiu – portiuni de coloana rezervate unui articol, unei imagini sau publicitatii.

Amorsa – început al unui articol prea lung pentru a fi plasat în întregime în qacel loc; text care anunta

o serie de articole importante, destinat sa atraga atentia publicului.

Anamorfoza – deformare a unei imagini prin jocuri de oglinzi; deformare electronica a caracterelor

sau a imaginilor.

Andruck – tiparire de proba, care urmareste transpunerea corecta a tuturor parametrilor tehnici ai

tipariturii, inclusiv verificarea cromatica a ilustratiilor.

Anunt – termen care desemna nu de mult publicitatea directa (prin strigare), în opozitie cu reclama; în

prezent, termenul e folosit pentru a desemna publicitatea în general, în mod deosebit formele de

publicitate non-comerciala.

Apret – hârtie a carei suprafata a fost netezita cu un calandru (cilindru de netezire).

ASCII – America Standard Code for Information Interchange: standard american si international

pentru codarea caracterelor î transmiterea de date. Contine 80 de coloane pe ecran. Fiind

dezvoltat în SUA, codul ASCII [aski] nu contine caracterele diacritice ale diferitelor limbi.

Atac – prima fraza sau primul paragraf al unui articol care furnizeaza imediat informatia principala.

Banderola – (bandeau, srteamer) titluri de semnalare a unor articole plasate deasupra titlului ziarului.

Banca de date – ansamblul informatiilor referitoare la un domeniu definit de cunostinte,organizat

astfel încât sa fie consultat prin intermediul unor mijloace de comunicare la distanta.

Banca de imagini – centru de arhivare si de stocare a imaginilor pastrate pe banda magnetica, pe

videodiscuri sau în fisiere electronice pe calculatoare.

Bilet – articol scurt, în ton usor umoristic; comentariu ironic de actualitate, care pastreaza întotdeauna

acelasi loc pe pagina.

Bloc grafic – ansamblu de elemente ale unui articol – titrarea, sapoul, corpul de text etc. – produs prin

fotocopiere în dispunerea prevazuta în macheta.

Brosare – procedeul de prindere a filelor duble ale unor lucrari prin lipire cu adezivi reci sau calzi.

Publicatiile brosate au întotdeauna coperte. De obicei, revistele în format mic sunt brosate, iar

cele în format mare si ziarele sunt pliate.

BT – abreviere pentru „Bun de tipar“. Este expresia înscrisa de secretarul de redactie sau de

responsabilul de numar pe fiecare pagina dupa ce a efectuat toate verificarile si corecturile

pentru a fi trimisa la tiparire.

Buraj – incident în cursul tiparirii care antreneaza acumularea de hârtie între cilindri.

Cabuson – ornament mai îngust decât latimea coloanei pe care este plasat.

Cadraj – dimensiunea, în latime si înaltime, a partii unui document ce se doreste reprodus.

Calibrare – calcul care are drept scop estimarea din timp a numarului de semne dintr-un text.

Capital – litera majuscula de dimensiunea literei minuscule a aceluiasi corp de litera.

Caracter de baza – tipul de litera folosit în tiparirea corpului textelor jurnalistice. Caracterul titlurilor

textelor jurnalistice poate diferi de cel al corpului textelor.

Caractere bitmap – tip de litere descrise printr-o succesiune de puncte albe sau negre, care ocupa

toate aceleasi suprafete pe pagina.

Caracter de litera – pentru fiecare familie de litere exista variante de aspect si de stiluri. Variantele

de aspect sunt: anticva, grotesc, medieval, egiptian; variantele de stil sunt: drept, cursiv, aldin.

Caractere vectoriale – tip litere descrise printr-o ecuatie matematica. Spatiul pe care îl ocupa

caracterele vectoriale este proportionala cu marimea caracterului respectiv. Dimensiunea lor

poate fi schimbata în functie de marimea dorita, spre deosebire de caracterele bitmap, care au

marimi fixe.

Cartus – ornament desenat în forma unui sul de hârtie desfasurat, pe care figureaza o deviza sau o

monograma; caseta de mici dimensiuni în care este înscrisa o idee sau o sintagma care se doreste

a fi pusa în valoare.

Caseta redactionala – fiecare publicatie este obligata sa publice în fiecare numar numele si contactele

persoanelor de contact din conducerea publicatiei si/sau a departamentelor sale, precum si adresa

si numerele de telefon ale redactiei. Aceste informatii se regasesc, de regula, într-o caseta plasata

într-un loc fix în interiorul publicatiei.

Cicero – unitate de masura a marimii caracterelor de tipar, folosita în tipografia pe tipar înalt. În

tipografia ofset si în tehnoredactarea computerizata, aceste marimi sunt convertite în unitati

metrice: 1 cicero = 12 puncte Didot = 4, 512mm.

Cliseu – orice reproducere a unui text sau a unei imagini pregatita pentru a fi tiparita.

CMYK – abreviere folosita pentru desemnarea celor patru culori de baza utilizate pentru tiparirea în

culori: C (cyan – albastru) M (magenta – rosu) Y (yellow – galben) K (kontrast – negru).

Coala raster – coala de hârtie pe care sunt trasate reteaua de linii de ghidare a coloanelor, masurile si

coordonatele de pozitionare a elementelor materialelor jurnalistice.

Coala tipografica – coala de hârtie care are dublul dimensiunii paginii de ziar.

Coloane – suprafete dreptunghiulare verticale egale între ele în care sunt împartite paginile de ziar sau

de reviste si în care este amplasate materialul tipografic.

Colonaj – numarul de coloane ocupate pe lungime de un titlu, de un articol, de un cliseu.

Colontitlu – denumire pentru o suprafata dreptunghiulara dispusa orizontal deasupra oglinzii paginii

pe fiecare pagina a publicatiei, în care apar, de exemplu, numele ziarului, numarul paginii, titlul

paginii, vignete etc.

Concept grafic – ansamblul stipularilor tuturor elementelor grafice ale unei publicatii (latimea

coloanelor, tipul caracterelor, modalitatile de paginare etc.).

Concept redactional – ansamblul stipularilor tuturor elementelor redactionale ale uneei publicatii:

continutul rubricilor, genul si stilul articolelor etc.).

Continuare – fragmentul final al textului al unui articol care este plasat pe alta pagina decât cea în

care este începutul sau.

Contrast – ecartul între punctele de densitate ale unui cliseu, ale unei imagini.

Corector – persoana însarcinata sa citeasca si sa corecteze textele între fazele de redactare, cotare si

tiparire.

Corp de text – tipul, marimea, aspectul si stilul caracterului în care este tiparit corpul textului unui

material jurnalistic. El este acelasi (sau poate prezenta mici variatii) pentru majoritatea textelor

din publicatie.

Cotare – operatiunea de atribuire a unor valori grafice si tipografice elementelor unui material

jurnalistic.

Cotor – partea laterala stânga, opusa muchiei, rezultata prin suprapunerea filelor sau fascicolelor unei

publicatii, unde se realizeaza coaserea sau brosarea s unde se fixeaza coperta.

CPI – characters per inch – numarul de semene pe inch (1 inch = 2,54 cm). În acest sistem de

distributie a semnelor tipografice, fiecarei litere îi este rezervata aceeasi lungime fixa: 10CPI =

10 caractere de 12 puncte; 12CPI = 12 caractere de 10 puncte.

Cruce de reperaj sau de potrivire – linii ajutatoare intersectate folosite pentru suprapunerea cu

precizie si pentru tiparirea unei prezentari grafice policolore.

Culegere cu marginale – structurare pe doua coloane a paginii, dintre care una mult mai îngusta decât

ceala lta, destinata sa cuprinda titluri de paragraf, comentarii scurte, nete, indicatii etc., necesare

unei mai bune întelegeri a textului dar folosite si pentru a reda în mod redus ideile cuprinse în

textul din coloana mai lata, facilitând o lectura mai rapida.

Culegerea titlurilor – stabilirea tipului caracterului de litera în care va fi tiparit textul unui material

jurnalistic. Caracterul de litera al titlurilor poate diferi de cel al corpului de text, atât ca tip, cât si

ca stil sau aspect.

Dactilograma – text dactilografiat.

Decupaj – fragmentul degajat dintr-o imagine mai mare, prin decuparea pe conturul elementului

urmarit.

Descompunerea imaginii – descompunerea imaginii sau graficii originale în puncte de raster si în

culorile de baza. La sfârsitul procedurii se obtine aceeasi imagine în cele patru culori de baza.

Distanta dintre coloane – dimensiunea spatiului alb care delimiteaza coloanele între ele (de regula

între 5mm si 3mm).

DTP – Desk Top Publishing sau PAO (presse assisté par ordinateur) – presa realizata pe calculator.

Dublon – litera, cuvânt sau portiune de text repetata din greseala.

Element decorativ – vignete sau alte imagini grafice rara rol informativ, folosite doar pentru a conferi

atractivitate si sugestivitate informatiei pe care o însoteste.

Embargo – termen de întârziere impus publicarii unei informatii dintr-un text furnizat înainte ca

evenimentul sa se produca sau sa se confirme. Presupune o ora limita dupa care informatia poate

deveni publica.

Falt – zona a colii de tiparite unde se realizeaza îndoirea si împaturirea colii pentru a o aduce la

formatul dorit. Liniile de faltuire sunt importante, deoarece ele determina modul de distribuire al

materialelor, mai ales pe prima pagina.

Familie de litere – totalitatea caracterelor unui anumit tip de litera.

Fascicole – mai multe pagini reunite prin pliere, marcate cu elemente de identitate specifice, care

formeaza sectiuni diferite în cadrul ziarelor si tabloidelor.

Fasonare – ansamblu de operatiuni ce urmeaza tiparirii, prin care se da publicatiei forma definitiva

(taierea paginilor, faltuirea).

Faltuire – operatiunea de îndoire si împaturire a colii tiparite pentru a-i reduce formatul.

Fereastra – deschidere practicata într-un cliseu pentru a se plasa un titlu, o legenda sau un ornament.

Fisier – un pachet de date stocate în acelasi format electronic, tratate în mod unitar de catre

programele informatice care le prelucreaza. Fisierele reprezinta formatele electronice ale

materialelor jurnalistice.

Foaie de stil – fisier ascuns care contine toti parametrii atribuiti prin cotare formatului unui text. În

cotarea aplicata textelor în format electronic, fisierul ce contine caracteristicile de formatare a

textului poate fi codificat în diferite forme, stabilite prin conceptul redactional si grafic.

Font – set complet de litere si semne tipografice de un anumit caracter dintr-o anumita familie de

litere.

Formatul paginii – dimensiunea paginilor unei publicatii. Paginile ziarelor au dimensiuni variabile în

jurul celor date de standardul A2, tabloidele pe cele date de standardul A3, revistele pe cele date

de standardele A3 si A4, buletinele pe cele date de standardele A4 si A5.

Formatul fisierelor – desemneaza tipul de stocare si de codificare a informatiilor în fisierele specifice

diferitelor programe informatice de prelucrare a datelor. Unele formate de fisiere sunt

compatibile doar cu anumite programe, altele suporta convertirea dintr-un format specific unui

program în altul.

Formatul paginii – dimensiunea totala a suprafetei de hârtie pe care o oare pagina publicatiei.

Frontispiciu – suprafata de pagina tipografica, distribuita, de regula pe orizontala, amplasata în partea

superioara a primei pagini, care cuprinde numele ziarului si unele date de natura administrativa

(data, numarul de aparitie etc.).

Galvanoplastie – tehnica de corodare prin electroliza, care permite obtinerea unor amprente în relief,

pe o suprafata metalica.

Grafic – diagrama de prezentare vizuala a diferitelor relatii între date ordonate dupa diferite criterii.

Grid – retea de marcaje virtuale folosite în programele de editare pentru împartirea paginii pe rânduri

si coloane.

Headline – titlul principal al paginii de ziar.

Heliogravura – procedeu de imprimare care utilizeaza un cilindru de cupru pe care sunt gravate în

adîncime elementele care trebuie imprimate.

Imagine bitmap – imagine electronica realizata prin transformarea imaginii originale într-o retea de

puncte care sunt ulterior juxtapuse. Imaginile bitmap au dimensiuni mari, dar si rezolutie foarte

buna la imprimare.

Imagine peisaj – imagine dreptunghiulara distribuita pe orizontala (landscape).

Imagine portret – imagine dreptunghiulara distribuita pe verticala (portrait ).

Imagine vectoriala – imagine electronica realizata prin crearea unor obiecte matematice care ulterior

sunt juxtapuse. Imaginile vectoriale au dimensiuni mai mici, dar rezolutia la imprimare este mai

scazuta.

Interlinie – intervalul dintre un rând si rândul imediat urmator; spatiul dintre linia de baza a unui rând

si linia de baza a rândului urmator.

Înaltimea literei – reprezinta dimensiunea verticala a unui font masurata între prelungirea cea mai de

jos si prelungirea cea mai înalta a literelor din fontul respectiv.

Kerning – modificarea lungimii ocupate de un text prin varierea spatiului dintre literele cuvintelor sau

dintre cuvinte.

Layout – schema, proiect, macheta. Elaborarea layout-ului desemneaza conceperea si proiectarea

paginilor publicatiei în functie de materialul publicistic. În macheta se stabilesc pozitia, aranjarea

si dimensiunile suprafetei ocupate de elementele materialelor jurnalistice.

Layout-er – paginator: persoana care proiecteaza si aranjeaza materialele tipografice în pagina.

Raspunde de realizarea tuturor aspectelor grafice ale dispunerii textelor si ilustratiilor în paginile

publicatiei.

Latimea literei – latimea unui dreptunghi imaginar în care este plasata o litera tipografica (inclusiv

spatiul de la stânga si de la dreapta caracterului).

Legare – operatiunea de reunire prin coasere, lipire si copertare a colilor tiparite ale revistelor,

buletinelor, brosurilor etc. Legarea prin coasere presupune coaserea cu ata a colilor tiparite. Este

o operatiune scumpa si nepractica, în cazul ziarelor si chiar al revistelor, este rezervata cartilor si

uneori buletinelor sau anuarelor. Legarea prin lipire (brosarea) este o operatiune specifica

revistelor.

Legenda imaginii – text explicativ care însoteste o figura, i imagine, o ilustratie, un grafic, o harta,

completând-o cu date necesare întelegerii acesteia.

Letrina – litera initiala a unui paragraf redata într-un corp mai mare decît cel al textului, astfel încît sa

ocupe mai multe rînduri. Poate fi o litera artistica.

Linia de baza – o linie orizontala imaginara trasata la baza literelor astfel încât sa formeze un rând

drept. Prelungirile superioare sau inferioare ale literelor se fac pornind de la aceasta linie de

baza.

Linie directoare – linie verticala imaginara în raport cu care sunt aliniate toate rândurile la capatul

rândului (stânga, dreapta) sau la mijlocul acestuia.

Linie de reper – linie ajutatoare invizibila la tipar, dupa care se orienteaza paginatorul în alcatuirea

paginii.

Linotip – masina cu ajutorul careia se culeg mecanic literele pentru a se produce rânduri de text în

matrice de plumb. Reprezinta o tehnologie specifica tehnicii tiparului înalt.

Litera de rând – toate literele mici (minusculele) dintr-un set de caractere sunt numite litere de rând.

Litere verzale – toate literele mari (majusculele) dintr-un set de caractere sunt numite litere verzale.

Litografie – procedeu de reproducere a unei imagini pe piatra, bazat pe incompatibilitatea dintre apa

si materiile grase. Din aceasta tehnica provine tiparul ofset din zilele noastre.

Logistica – ansamblul actiunilor si operatiunilor de gestionare a resurselor materiale în vedere

îndeplinirii unor misiuni specifice unei organizatii.

Logo – element grafic cu functie simbolica care însoteste anumite publicatii, pagini, rubrici.

Logo-urile înlesnesc orientarea cititorului în publicatiei si faciliteaza recunoasterea continutului

informativ.

Letrina – litera initiala a unui paragraf, a unei coloane sau a unui capitol, scoasa în evidenta prin

faptul ca e mai mare decât celelalte si este plasata in interiorul sau în exteriorul textului. Poate fi

de alt caracter decât corpul de text sau poate fi realizata artistic. Se mai numeste si litera

îngropata sau initiala.

Lumânare – coloana neîntrerupta pe toata lungimea paginii.

Lungimea zatului – lungimea maxima a unui rând dintr-o coloana.

Macheta – modelul unei pagini de ziar sau de revista, desenata la scara sau în marime reala, pe care

sunt marcate principalele elemente ale conceptului grafic, servind la paginarea materialelor

jurnalistice.

Magazin – supliment special al unei publicatii, tiparit în culori si pe hârtie de calitate superioara.

Continutul magazinelor este foarte divers, astfel încât sa satisfaca asteptarile si gusturile unui

public cât mai larg.

Manseta – zona superioara a primei pagini, unde este plasat titlul ziarului si diferite mentiuni

administrative sau de alta natura, care se reiau la fiecare aparitie.

Marginea paginii – suprafata netiparita dintre oglinda paginii si formatul paginii, de regula, mai

îngust decât coloana paginii.

Marginale – text tiparit în afara oglinzii paginii, având rol de note marginale, de scurte comentarii sau

de a titra paragraful respectiv.

Montaj – operatie similara punerii în pagina, doar ca în acest caz materialul jurnalistic paginat se

prezinta sub forma de film sau tiparituri de proba.

Oglinda paginii – suprafata paginii destinata textului si imaginilor, excluzând marginile.

Orfan – ultimul rând (complet sau incomplet) al unui rând dintr-un paragraf, care apare la începutul

unei coloane nor sau al unei pagini noi. O astfel de situatie trebuie evitata, fiind în afara

normelor tipografice.

Pagina „frumoasa“ – pagina impara a ziarelor, numita astfel deoarece atunci când se rasfoieste o

publicatie, pagina fara sot este prima care atrage privirea.

Paginare – operatia de asezare a elementelor materialului jurnalistic în pagina publicatiei în

conformitate cu distributia stabilita prin machetare.

Paginare în bloc – procedeu de paginare în care textul unui material jurnalistic este paginat în bloc,

ocupând suprafata tipografica sub forma de dreptunghiuri. Imaginile care însotesc textul sunt

plasate, lânga, deasupra sau dedesubtul acestuia.

Paginare în rama – procedeu de paginare în care textele sunt paginate în coloane de lungimi diferite.

Articolele sunt îmbinate între ele, dar ilustratiile sunt mai rare.

Paginare în module – procedeu de paginare în care textele si imaginile sunt aranjate unitar, iar pentru

facilitarea perceperii unitatii unui material se recurge la delimitare între articole cu ajutorul unor

elemente grafice sau a unor linii.

Paginare în scara – procedeu de paginare în care textul este ordonat „curgator, dintr-o coloana, în

alta.

Paragraf – unitate de text si continut, care cuprinde un numar de propozitii ce fac referire la aceeasi

idee. Paragrafele pot începe cu alineat orizontal sau cu alineat vertical.

Piere funerare – denumire metaforica data articolelor de o coloana asezate alaturi si la acelasi nivel

unul fata de celalalt.

Pixel – cea mai mica unitate de suprafata în care poate fi descompusa o imagine proiectata pe un ecran

electronic.

Plotter – echipament periferic conectat la un computer care imprima text sau grafica pe coli de hârtie

mai mari decât formatul standard A3.

Postscript – limbaj folosit de computere pentru comunicarea cu imprimantele, în vederea

transformarii formatului electronic al fisierelor de text sau imagine în comenzi pentru

dispozitivele de scriere ale imprimantelor.

Pliere – operatiunea de îndoire a paginilor tipografice (faltuire) si asezare a lor într-o fascicola. Este o

operatiune specifica ziarelor, pentru care nu este necesara si nici practica operatiunea de brosare

sau de legare.

Print – text imprimat de o imprimanta.

Proba de tipar – imprimare a unei pagini compusa în conformitate cu macheta conceputa, dupa ce a

materialele jurnalistice au fost corectate. Proba de tipar suporta ea însasi corectura si revizuire

pâna primeste „bun de tipar“.

Punct – masura tipografica pentru specificarea marimii literelor. Exista doua sisteme de exprimare a

marimii literelor: cel american si cel european (francez). Unitatea sistemului american este pica,

care e egala cu 12 puncte de 0,352mm. Unitatea sistemului european este cicero, care este egala

cu 12 puncte de 0,376mm (Didot).

Qadratin– (punctisor) spatiu alb (de regula la începutul rândului) care corespunde unui patrat a carui

latura este egala cu latimea corpului de litera în care este cotat textul.

Quadrat – suprafata de text de forma dreptunghiulara a carei latura mare este egala cu latimea

coloanei, iar înaltimea este egala cu 4 quadratini corp 12.

Rasterul coloanelor – latimea standard a coloanelor din pagina unei publicatii.

Rasterul paginii – grila formata din linii de reper verticale si orizontale, care servesc la asezarea în

pagina a textului sau imaginilor.

Rasterul rândurilor – înaltimea standard a rândului tipografic dintr-o coloana.

Re-design – revizuirea aspectului unui element al conceptului redactional si grafic, în vederea

actualizarii expresiei sale grafice cu exigentele noilor categorii de cititori sau cu exigentele si

posibilitatile noilor concepte editoriale si tipografice.

Re-launch – actiunea de revitalizare a întregului concept redactional si grafic al unei publicatii, astfel

încât sa fie în acord cu asteptarile publicului sau cu noile orientari ale publicatiei.

Retragerea rândurilor – procedeu de accentuare tipografica prin care un numar de rânduri de text

este tiparit cu o anumita retragere de la marginea rândului, operatie care scoate în evidenta

portiunea respectiva de text.

Revista magazin – gen de publicatie care se adreseaza unui public larg si care acopera un spectru

tematic divers. Este tiparita întotdeauna în culori (yellow magazine) si pe hârtie de calitate.

RGB – sistem cromatic bazat pe culorile fundamentale Red (rosu), Green (verde) si Bleu (albastru),

folosit în obtinerea culorilor în programele de editare grafica. Pentru obtinerea celorlalte culori

se combina în diferite proportii cele trei culori fundamentale.

Rotativa – masina de tiparit, care face posibila tiparirea paginilor ziarelor si revistelor în flux

continuu, direct pe coala de hârtie.

Rubrica – continut informatic cu aparitie continua, numar de numar, specific ziarelor si revistelor. O

rubrica poate ocupa o parte dintr-o pagina, o pagina sau chiar mai multe pagini. Rubricile se

disting prin elemente grafice constante, care le fac usor de urmarit de catre cititori.

Scala Euro – sistem cromatic definit precis pe baza sistemului RGB. Variatia amestecului de culori

este de 5%. Pentru cerneala tipografica, valorile procentuale sunt transformate direct în valori

cantitative.

Scalare – procedeu de modificare proportionala a dimensiunilor textului sau imaginilor.

Scanner – terminal periferic al unui computer, care converteste imaginile imprimate pe diferite

suporturi materiale în fisiere grafice.

Serif – partea terminala a unui caracter, care prelungeste desenul acestuia.

Spatiul dintre rânduri – distanta dintre liniile de baza a doua rânduri învecinate

Stil de scriere – profilul grafic al unei grupe de semne )litere, cifre, semene punctuatie, caractere

speciale) omogene. O serie de stiluri de scriere formeaza un tip de caractere.

Supliment – anexa a unei publicatii, având continut informational sau publicitar. Suplimentul poate

avea acelasi format de pagina ca si publicatia pe care o însoteste sau poate sa fie mai mic.

Supliment special – supliment datorat unui eveniment sau unei situatii deosebite. Sup limentele

speciale pot fi si suplimente saptamânale tematice (literare, de sport, financiare etc.).

Sapou – rezumat textual al unui articol, prezentat la începutul acestuia, în care sunt reunite ideile cele

mai importante ale acestuia, pentru –l rezuma sau pentru a trezi interesul cititorilor.

Spalt – proba de tipar a unui text în formatul atribuit prin cotare, fara sa fie înca plasat în pagina.

Tabloid – publicatie mediatica informativa al carei format de pagina variaza în jurul dimensiunilor

standard A3.

Text orb – text generic, al carui rol este doar de a marca locul în care va fi plasat un titlu, un sapou, o

legenda sau textul unui articol, în vederea verificarii repartitiei materialelor jurnalistice în

pagina.

Tipar adânc – tehnologie de tiparire în care elementele purtatoare de semnificatie (textul si

ilustratiile) sunt gravate în adâncimea suprafetei de imprimat, iar cele de fundal ramân la

suprafata. În acest fel se obtine o imprimare în cliseu invers.

Tipar de plumb – tehnologia de tiparire prin care pentru tiparirea textului si a ilustratiilor se proceda

la realizarea unei matrice în care textul realizat din litere de plumb culese manual sau mecanic,

iar imaginile erau gravate pe clisee de zinc.

Tipar fotografic – tehnologie de tiparire prin care expunerea literelor se face fotografic, cu un aparat

de marit, pe hârtie sau pe pelicula foto. Prin modificarea factorului de marire si prin deformarea

opticii de proiectie sau a suprafetei de proiectie se pot obtine dimensiuni diferite ale setului

originar de caractere.

Tipar înalt – tehnologie de tiparire în care elementele purtatoare de semnificatie (textul si ilustratiile)

sunt proeminente în raport cu suprafata imprimata, iar cele de fundal ramân în adâncime. Astfel,

se obtine o imprimare în cliseu normal.

Tipar ofset (tipar plan) – tehnologie de tiparire în care atât suprafetele care apar la tiparire, cât si cele

care nu apar, sunt transpuse fotochimic pe o placa tipografica.

Tipometru – rigla speciala, gradata în puncte si cicero (sau pica) pentru masurarea dimensiunii

literelor.

Titlu în scara – efect grafic produs de liniile de titlu de pe o pagina, care se însiruie pe verticala cu un

anumit decalaj lateral, creând impresia unei scari.

Titlu principal – titlu tiparit cu litere mult mai mari decât restul titlurilor sau textului si care este

plasat, de regula, pe prima pagina, referindu-se la cel mai important eveniment al perioadei pe

care o acopera publicatia, la tema acesteia, sau poate fi titlul principal al paginii.

Tribuna – zona aflata imediat sub manseta primei pagini, pe care sunt plasate

Spalt – tiparitura de proba a unui text, în care sunt respectate indicatiile de paginare referitoare la

caracterul literei, latimea coloanei, stilul literei. Pe aceste tiparituri de proba se fac corecturile

textului tipografic.

Straif – partea ramasa din coala tipografica dupa debitarea formatului paginii publicatiei.

Umar – portiune de text (în forma unei coloane sau a unei fractiuni de coloana) care „sustine“ un titlu,

o imagine sau un alt text.

Vaduva – denumire pentru o eroare de paginatie care consta plasarea izolata a rândului de început al

unui paragraf sfârsitul unei coloane sau al unei pagini.

Zat fasonat – mai multe rânduri de latime diferita de cele ale coloanei, care urmeaza conturul regulat

al unei imagini sau al unor forme geometrice suprapuse partial peste coloana de text.

Zat profilat – mai multe rânduri de latimi diferite de cele ale coloanei, care urmeaza conturul

neregulat al unei imagini sau al unei forme geometrice suprapuse partial peste coloana de text.

conceperea si elaborarea ziarului - secretariat de redactie18-21

Documents