COMUNITATEACOMUNITATEA

AMISHAMISH

Unii dintre oamenii cei mai blânzi şi pacifişti din lume, cei din comunitatea Amish, locuiesc în

districtul Lancaster, în Pennsylvania, la câteva ore de mers cu maşina de la New York.

Există cca.150.000 de Amish în America de Nord şi ei trăiesc ca strămoşii lor din sec.XVII.

Amish au origini europene. Strămoşii lor au venit, în cea mai mare parte, din Germania şi Elveţia, de

unde au fost alungaţi datorită credinţei lor religioase.

Atunci, ei au acceptat invitaţia generoasă a lui William Penn, fondatorul statului Pennsylvania şi

patriarhul protestanţilor Quakeri.

William Penn

Episcopul elveţian Jacob Amann le-a dat numele de Amish, atunci când a hotărât reformarea şi

purificarea preceptelor protestantismului, introducând noi reguli mai severe, între care

excluderea tuturor celor care nu se conformau disciplinei religioase şi eticii comunităţii.

Astăzi, aproape nimic nu s-a schimbat.Toţi membrii comunităţii au nume biblice. Bărbaţii poartă bărbi lungi patriarhale. Sunt îmbrăcaţi cu veştminte negre ca de călugări şi poartă pălării

mari, tot negre. Femeile nu au voie să se îmbrace cu rochii cu nasturi deoarece aceştia sunt

consideraţi bijuterii. De aceea, ele folosesc copci pentru a-şi încheia hainele foarte simple, peste

care poartă şorţuri.

Deoarece duc o viaţă aspră şi sănătoasă, cu multă muncă manuală la câmp, şi, de asemenea, pentru că nu consumă decât alimente naturale, fără alcool

sau tutun, Amish se bucură de o sănătate excelentă. Cea mai frapantă este ţinuta lor. Sunt drepţi, mândri, supli, înalţi, ceea ce contrastează

considerabil cu delăsarea şi obezitatea întâlnită, în general, la poporul american.

Ei vorbesc o limbă curioasă, un amestec de dialecte eleveţian, alsacian, olandez şi german,

numită astăzi olandeză de Pennsylvania. Autorităţile americane n-au reuşit până acum să interzică învăţământul în limba Amish în şcolile lor, pentru a o înlocui cu engleza obligatorie. Şi

este mai bine.

Locuinţele Amish sunt case mici, fără nici o urmă de confort modern: nu există nici apă curentă, nici

electricitate, pentru că este interzis de religie. Atunci când familia sau grupul se reuneşte în

linişte şi blândeţe, pacea care domneşte în jurul lămpilor cu ulei aminteşte de tablourile lui

Vermeer, care par că prind viaţă.

Interioarele caselor sunt foarte colorate şi acoperite cu piei de oaie sau ţesături. Pereţii sunt vopsiţi în culori vii. Totul este din lemn, simplu,

rustic şi funcţional.Plasticul face parte din obiectele interzise. Sunt permise numai materialele naturale, neuzinate. Saltele paturilor sunt umplute cu paie, care se

schimbă de două ori pe an.

Amish sunt grupaţi în mici comunităţi. O comunitate cuprinde aprox.35-40 de famili, adică

250-300 de persoane, sub conducerea unui patriarh. Un spaţiu geografic de mici dimensiuni

ajută la coeziunea grupului. În fiecare fermă trăiesc împreună patru sau cinci generaţii: de la sugari

până la stră-străbunici. Fiecare cuplu are, în medie, 10 copii.

Sistemul este aproape de izolare economică. De exemplu, Amish refuză securitatea socială pentru

că ei consideră că nu trebuie să fie asistaţi de stat. În schimb, ei sunt exceptaţi parţial de la plata de taxe şi impozite. Prima grijă a individului sau a

grupului este de a lua în consideraţie dacă ceva este indispensabil bunului mers al existenţei. Dacă

răspunsul este “nu” ( şi aşa se întâmplă de cele mai multe ori pentru tot ce oferă civilizaţia noastră de consum), ei refuză pur şi simplu obiectul sau

serviciul.

Activităţile lor sunt esenţial artizanale şi agricole. Uneltele au un aspect ancestral, dar sunt mânuite cu fermitate, rigoare, curaj, îndemânare şi răbdare.

Ele le permit obţinerea unor rezultate excelente. Amish refuză electricitatea, pentru că, prin

pătrunderea ei în casele lor, se deschide uşa către lumea fictivă a imaginilor, sunetului, comodităţii.

Pentru Amish, calul este un tovarăş venerat şi indispensabil. Desigur, se zâmbeşte când sunt văzuţi deplasându-se în căruţele cu cai, atât de

nepotrivite cu flota de maşini americane moderne. Dar, având în vedere ambuteiajele, ei circulă la fel

de repede ca şi omul modern. Şi poluează mult mai puţin. Mirosul de bălegar este cu siguranţă mai pregnant decât cel al oxidului de carbon, dar, şi mai sigur, este mai puţin nefast pentru mediul

înconjurător şi sănătate.

Trebuie să mergi pe micile drumuri care străbat câmpurile districtului Lancaster. Totul este îngrijit.

Pământul este tratat cu dragoste şi respect. Bărbaţii, absorbiţi de sarcinile lor, degajă o forţă, o

tenacitate şi o constanţă remarcabile. Ei sunt absobiţi de munca lor şi nu se lasă deranjaţi de

nimic. Ară, sapă, seamănă, culeg cu o dârzenie de admirat.

Amish nu fac prozelitism religios. Nu caută să convertească pe nimeni. Dacă, din întâmplare,

cineva vrea să treacă la religia lor, i se dă o greblă şi i se cere să întindă bălegar pe o arătură proaspăt făcută.

Amish nu este o sectă, ci o comunitate. La ei nu există îndoctrinare. De altfel, ei nu au încredere în

vorbe pentru că, fiind non-violenţi şi pacifişti, consideră vorba drept primul moment posibil al

unei agresiuni. Singura predică este cea a exemplului. Această virtute a exemplului este

pilonul esenţial al educaţiei pe care Amish o dau copiilor lor, care sunt totdeauna curaţi, politicoşi şi

amabili.

LA REVEDERE...

SFÂRŞIT

La vie est belle - André Rieu